Abandonul școlar cauze și modalități de prevenire [611116]
Abandonul școlar – cauze și modalități de prevenire
Costea Cristina
Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța
Abandonul școlar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea în prezent .
Oricât de mult am vrea să negăm acest lucru, din păcate, în special în mediul rural, ab andonul
școlar reprezintă un adevăr crunt. Elevii abandonează școala , devin viitori șomeri iar pe termen
mediu și lung reprezintă o reală sursă de probleme sociale, de vin puncte slabe în dezvoltarea
societății . Acești tineri nu vor dobândi calificarea profesională necesară integrării socio -economice,
nu vor obține forma rea morală și civică necesară exercitării pe viitor a rolului de părinte, de
cetățean onorabil al comunității din care provine sau căreia dorește să aparțină .
Comuna în care locuiesc și îmi desfășor activitatea , Cumpăna, județul Constanța, nu este
nici ea ferită de această problemă. Din cei aproximativ 15 000 locuitori, 13% reprezintă populația
școlară: aproximativ 2000 de copiii frecventează cursurile unităților de învățământ de pe raza
comunei: 2 grădinițe și un liceu tehnologic (ce funcționează cu 55 clase în anul școlar curent ).
Copiii prov in din medii sociale diverse : unii au o situație financiară foarte bună, alții nu; unii
copii sunt singuri la părinți , alții mai au 11-12 frați ; unii copii au ambii părinți aproape, alții locuiesc
cu un singur părinte din diverse motive ( părinți decedați, divorțați sau plecați la muncă în
străinătate ) sau, cel mai trist, locu iesc cu unul din bunici, unchi sau frați mai mari , în grija cărora au
fost lăsați .
La nivelul unităților de învățământ , prin implicarea acti vă a cadrelor didactice , învățători,
profesori diriginți, și a administrației publice locale , prin intermediul serviciului de asistență
socială , am identificat toate cazurile cu po tențial risc de abandon școlar și am încercat să stabilim o
strânsă legătură între familii, școală și serviciul de asistență soci ală, inclusiv serviciile de protecție a
drepturilor copi ilor.
Pentru o bună intervenție , la început, a fost necesar să identificăm , să înțelegem , să să
studiem și să remediem următoarele cauze:
Nivelul de trai al familiilor – acesta limitează posibilitățile părinților de a oferi copiilor
resursele necesare educației , ceea ce provoacă de cele mai multe ori exploatarea copiilor
prin muncă de către părinți. Astfel, la nivel local, s -au orienta t fonduril e pentru acordarea
de burse sociale copiilor care vin zilnic la școală. Prin accesarea fondurilor europene s -au
construit și dat în folosință un centr u de tip after -school, un centru socio -medical , un
centr u de pregătire suplimentară pentru elevii cu părinții plecați în străinătate sau care
provin din familii monoparentale . De asemenea , s-a asi gurat infrastructur a necesară
pentru a asigura zilnic transportul elevilor de acasă spre școală și înapoi iar cu sprijinul
Asociației de Dezvoltare Comunitară este asigura tă și hran a pentru elev ii cu o situație
financiară foarte precară , la cantina socială din parohia Bisericii „Sfânta Paraschiva ” din
localitate .
Mediul socio -cultural de proveniență al elevilor , atitudinea familiei în raport cu școala : în
foarte multe cazuri părinții încurajează nerespectarea regulilor prin atitudinea lor față de
școală , dezorganizarea vieții de familie ca o consecință a d ivorțului, climatul familial
conflictual , lipsa de autoritate a părinților. E migrarea forței de muncă îi afectează tot mai
tare pe elevi, care fie că -și urmează părinții, fie sunt lăsați în grija unor rude sau cunoștințe
apropiate care se ocupă superficial de situația lor școlară.
Anturajul nepotrivit este o altă cauză a abandonului școl ar, în special la vârste frag ede. Cei
mai afectați sunt elevii instabili emoțional : dorința de a scăpa de sub „protecția ” familiei ,
dorința de a obține facil diverse bunuri „la modă ” (echipamente IT , haine de firmă , uneori
chiar mâncare ). Tot anturajul poate determin a elevul să fumeze, să consume bauturi
alcoolice, să fie violent ori chiar să fure. Pentru aceasta, la nivelul unității de învățământ,
elevii au fost implicați , alături de voluntari – elevi , studen ți și profesori , în foarte multe
proiecte educative , extrașcolare pe teme ce priveau : lupta împotriva drogurilor, a traficului
de persoane , bullying-ului, etc.
Având în vedere experiența dobândită pe această temă, c onsider că p rincipalele obiective
în cadrul unui program de prevenire a abandonului școlar ar trebui să fie :
1. identificarea elevilor aflați în abandon sau risc de abandon școlar în vederea menținerii
acestora în sistemul învățămîntului obligatoriu ;
2. implicarea sistemului familial în reabilitarea școlară și socială a elevului;
3. creșterea gradului de implicare a comun ității locale în soluționarea situațiilor de
abandon școlar sau a situațiilor ce prezintă risc de abandon școlar.
În studiile de specialitate, este indicat ca măsuri le de prevenire a abandonului școlar să fie
canalizate pe patru planuri :
psiho -pedagogice și psiho -sociologice , pentru cultivarea unor relații interpersonale
adecvate realiz ării unei inserții socio -familiale pozitive;
socio -profesionale , acestea derivă din măsurile psiho -pedagogice și psiho -sociale;
psihiatrice , pentru depistar ea timpurie a minorilor cu diferite probleme de caracter , de
comportament, emoționale ori tendin țe agresive;
juridico -sociale , permit creșterea gradului de influențare socială prin popularizarea
legilor și prin propaganda juridică.
Totuși, f oarte important în combaterea abandonului școlar , consider că este participarea
tuturor copiilor la programul educativ, în funcție de caracteristicile și posibilitățile fiecăruia . Copiii
sunt diferiți, posibilitățile lor sunt diferite, gradul lor de adaptare și percepere este diferit, dar
fiecare poate avea un loc, un statut, un rol și o valoare .
Fiecare copil are valoare și este unic , fiecare copil poate învăța, indiferent de nevoile lui
sociale.
În concluzie, toți trebuie să reținem că e ducația este o nevoie , o necesit ate a societății .
Educația d epinde foarte mult de familie, de responsabilitatea , responsabilizarea și implicarea
tuturor părinților, respectiv a cadrelor didactice .
Educația trebuie să devină o realitate , o stare de fapt din care fiecare copil să învețe și să se
dezvolte .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Abandonul școlar cauze și modalități de prevenire [611116] (ID: 611116)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
