Lect . univ. d r. Valentina Nea cșu [611032]

1

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

LUCRA RE DE LICENȚĂ

Impactul violenței asupra dezvoltării
adolescentului d in medii le sociale
defavorizate

Coordonator știin țific:
Lect . univ. d r. Valentina Nea cșu

Absolvent: [anonimizat]
2020

2

REZUMAT
Abuzul și neglijarea copiilor continu ă să fie dou ă subiecte sensibile ale agend ei
publice, asupra c ărora atenția și eforturile autorit ăților, dar și cele ale actorilor relevan ți din
mediul non -guvernamenta l vor conti nua să se îndrepte cu ace eași preocupare.
Nevoia armoniz ării acestui efort comun trebuie s ă rămân ă o prioritate, având î n
vedere efectele grave pe termen lung, pe care actele de violen ță săvârșite asupra unui
copil, le pot avea asupra dezvolt ării sale viitoare și a comportamentului s ău de adult, în
ansamblul regulilor de convie țuire social ă.
Analiza pertinent ă și de substan ță a diverselor forme pe care violen ța asupra
copiilor le îmbrac ă, la nivelul societ ății române ști, aduce în prim plan modul în care
copiii și adul ții percep fenomenul violen ței, consecin țele acestuia sau cauzalit ățile care
stau la baza unui astfel de comportament.
Pe de alt ă parte, concluziile desprinse din studiu sunt de natur ă să ofere noi
instrumente de lucru, autorit ăților abilitat e, în vederea contur ării politicilor viitoare
adresate acestui domeniu. În acela și timp ofer ă dimensiuni de dezvoltare unor m ăsuri
concrete și orientate, care s ă asigure o prevenire real ă și o corectare, pe m ăsură, a
cauzelor care pot favoriza perp etuarea manifestărilor violente fa ță de copii.
Mai mult, realizarea analizei calitative și cantitative a fenomenului abuzului și
neglij ării copilului, nu numai în cadrul propriei familii , dar și al școlii sau comunit ății în
care acesta tr ăiește și se dezvo ltă,reprezint ă un instrument folositor și în acela și timp un
semnal de alarm ă pentru fact orii responsabili p rotejării interesului copilului .
Apreciind calitatea acestui demers, cred că este un prim pas în raport cu actorii
sociali și institu ționali s pre concreti zarea într-o serie de măsuri și acțiuni al c ăror singur
obiectiv s ă fie asigurarea unei protec ții reale a fiec ărui copil împotriva abuzului și
neglij ării.

3
CUPRI NS

INTRODUCERE ……………………………………………………………… ……………………4
CAPITOLUL 1. PRECIZĂRI CONCEPT UALE ȘI REGLEMENTĂRI
LEGISLATIVE ……… …………………………………….. ……………………………… ………………..7
1.1. Violența în familie ……… ………………… ……………. …………. ……….. ……11
1.2. Cauzele violenței și consecințele violenței …………………………….. ……17
1.3. Factorii de ri sc și de protecție ………………. …………………….. ………. …..22
1.4.Violența a supra copi lului în fam ilie …………………………………….. …..23
1.5. Consecințele violenței asu pra copilului ………………………………….. ….25
1.5.1. Consecințele produse de abuzul fizic ………………… …………….. …….29
1.5.2. Consecinț ele produ se de abuzul emoțional ……………….. ………….. …33
1.5.3. Cons ecințele produse de abuzul sexual …………………………………. ..35
1.5.4. Consecințele produ se de neglijare …………… ………………………….. .40
1.5.5. Practici și con cepții sociale și cul turale ………………………………….. .44

CAPITOLUL 2. CERCETARE PRIVIN D PARTICULARITĂȚI
PSIHOLOGICE ALE IMPACTULUI VIOLENȚEI A SUPRA DEZVOLTĂRII
ADOLESCENTULUI DIN MEDIILE S OCI ALE DEFAVORIZATE …………
2.1. Scopul și obiectivele cercetării ………………………………. ………………..
2.2. Analiza de c onținut …………………………………. …………………… ………..
2.3. Instrumente util izate pentru colectarea datelor ……………………………
2.4. Rezu ltatele obținute și interpretarea lor ……………………………………..
CONCLUZII ȘI PROPUNE RI …………. ……………………………….
BIBLIOGRAFI E ……………………………………………………….. ……….
ANEXE …………………………………………………… ………………………..

4
INTRODU CERE

Situațiile de abuz a supra copilului /adolescentului (fizic, sexual , emoțional) au fost aduse în
atenția publicului românesc pentru prima dată de către mass -media, care de obicei prezintă cazuri
șocante și inumane, dar realitatea statistică este cu mult mai mare. Odată cu informarea publică p e
această temă și cu dezvoltar ea serviciilor de asistență socială la nivel local se așteaptă o creștere a
cazurilor înregistrate. Interesul față de problema etică, socială ,psihologică și emoțională a violenței
îndreptată împotriva copilului a evol uat în r elație cu imaginea, locul și v aloarea lui în societate. Câ tă
vreme el era privit ca fiind rău de la naștere, negarea suferinței lui era un fapt omniprezent. Puterea
adultului de a educa și de a socializa trebuia să -l modeleze și să -l ducă pe calea cea bună . Copilu l era
tratat cu violen ță spre binele lui și al umanității.
Abuzurile sexuale sunt regăsite cu regularitate în presa cotidiană. Fiecare eveniment semnalat
este emoționant și în același timp oribil prin asumarea puterii adultului asupra copil ului. S ituația în
țările în curs de d ezvoltare este adesea mai gr avă: copiii lucrează pentru noi, suntem interesați de
organele lor.

5
Adultul abuziv pervertește legătura de respect și încredere care ar trebui să îl unească cu
copilul. O denaturează de la fu ncția ei naturală care este eliberar ea și autonomizarea copi lului de
adult. Părintele abuzator și obsesiv se cantonează în credința că fără el copilul nu poate să facă nimic.
Se afirmă adesea că adolescența1 este o perioadă a vieții foarte „dificilă”, în care adolescenții
sunt puternic stre sați și instabili afectiv, datorită faptului că trebuie să facă față unor schimbări
enorme în viața lor, atât pe plan biologic, cât și pe plan psihologic și social. Unele dintre aceste
schimbări se referă la schimbări fizice și fiziologice imp ortante care au loc pubertate și modificările
consecutive acesteia care apar la nivelul comportamentului sexual .
Odată cu acestea, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de
sine, care intră în conjuncție cu tendința adolescentului de a se autodefini. Această „crear e” a unei
noi identități are loc, adesea, prin opoziția față de imaginea adultului și adoptarea unor norme
sociale și de grup prezente la ceilați tineri din aceași generație. Schimbări majore apar și în plan
social: adolescenț ii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceași vârstă și petrec mult mai
puțin timp cu părinții și familia decât atunci când erau copii
Majoritatea autorilor sunt de acord că adolescența acoperă intervalul de vârstă cuprins între
12-14 și 18 -20 de ani, în timp ce unii autori vorbesc chiar despre o adolescență prelungită chiar
până la 25 de ani. Totuși, fet ele intră în etapa pubertății la v ârsta de 10 sau 11 ani și, practic, devin
adolescente înainte de a atinge limita de vârstă amintită mai sus. Pe de altă parte, există numeroși
tineri care depășesc 20 ani și continuă s ă manifeste multe dintre semnele car acteristice
adolescenței. Ca urmar e, adolescența nu poate fi definită doar în termeni de vârstă: există persoane
care intră sau ies din acestă et apă mai devreme sau mai târziu decât alții .
Familia și societatea ar trebui să reprezinte “sanctuare” sau “creuzete” în care copil ul crește,
se dezvoltă, se instruiește și se educă pentru a se forma ca om și a reuși pe deplin în viață.
Întregul proces de dezvoltare psihică a copilului depinde de doi factori esențiali – zestrea
biologică cu care a venit pe lume și mediul în care crește și se dezvoltă – care se influențează
reciproc.
Copilăria, ca primă etapă a vieții omului este de maximă importanță pentr u întreaga lui
dezvoltare ulterioară. În copilărie se formează toate conduitele importante adaptive, se pun bazele
personalități i, se constituie structurile mai importante, energetice, intelectuale, creative, inclusiv

1 Etimologic, termenul adolescență are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a crește, a se dezvolta,
punând accent în special pe mat urizarea biologică și dezvoltarea psihologică specif ică acestei vârste

6
sociabilitatea, o serie de aptitudini, caracteristicile componentelor de bază – reacțiile afective –
voliționale, multilateralitatea aspirațiilor.
Datorită importanței incontestabi le a familiei pentru calitatea vieții copilului, bunăstarea lui va
depinde de bunăstarea familiei sale.
Copiii s unt o categorie socială care, în ciuda aparențelor, nu au timp să aștepte: dacă sunt
lăsați să crească fără ajutorul de care au nev oie, personalitatea viitorului adult are cu siguranță de
suferit. Copilul care a fost victima relelor tratamente ar putea rep roduce violența sau ar putea deveni
toată viața lui o povară pentru societatea care nu a știut să -l educe bine.
Suferinț a din copi lărie poate fi prelucrată pe plan intelectual sau poate fi integrată emoțional
în ansamblul experiențelor personalității, dar nu se poate șterge. Să lași un copil singur cu suferința
lui, nu este doar riscant, pentru comunitate el va trăi în cont inuare, da r este inacceptabil din punct de
vedere al drepturilor fundamentale, este inuman.
Copilul și mai târziu a dolescentul trebuie respectat ca o persoană distinctă. Dreptul lui la o
viață particulară, la intimitate și la o dezvoltare normală trebuie apărat. Tr ebuie creată și as igurată o
lume în care dreptul la protecție, libertate, să fie recunoscut, iar abuzul sau exploatarea să n u-i pună
în pericol nici existența, nici dezvoltarea lui.
Preocuparea societății pentru copil – din punct de vedere umanitar și le gal – precum și
necesitatea protejării sale atunci când provine dintr -un mediu familial neprielnic, uneori periculos,
sunt re lativ recente. În momentul de față, toate soc ietățile civilizate acceptă ideea conform căreia
copilul nu aparține nici părinților s ăi, nici statului, ci aparține sieși, sub protecția părinților săi.
Abuzul săvârșit asupra minorului este conceptualizat la trei nivele de manifestare: societal,
instituț ional și familial.

7
CAPITOLUL 1.
PRECIZĂRI CONCEPT UALE ȘI REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE
Precizările conceptuale sunt necesare investigație i sociologice presupuse de studiul de
față din două considerente. Pe de o parte este nevoie de definirea conceptelor de „abuz” și
„neglijare” și a principalilor indicatori ai acestora pentru elaborarea unei me todologii care să
surprindă cât mai exact acest e fenomene; pe de altă parte, ele sunt necesare pentru
elaborarea recomandărilor de prevenție și intervenție în situațiile de neglij are și abu z, în
concordanță cu reglementările legislative naționale în domeni u.
Înțelegerea comună a semnificați ei termenilo r utilizați în acest domeniu de interferență
este esențială pentru o comunicare fluentă și inteligibilă între profesioniștii care lu creaz ă
direct cu copilul și familia, în domenii diferite de activitate, sau/ș i cei care nu lucrează direct
cu co pilul (repre zentanții mass -media, liderii comunității etc.) dar care, prin act ivitatea pe
care o desfășoară, au implicații asupra vieții copilul ui și familiei.
În România este promovată terminologia recomandată de Raportu l Mondial cu privire la
violența as upra copiilo r realizat de ONU în anul 2006 precum și definițiile existente în
legislația națională.
Există mai multe definiții operaționale pentru di feritele forme de violență asupra copilului.
Violența asupra copilului r eprezintă un concept comple x și int egrator pent ru diversele
forme de abuz fizic, verbal, emoțional, sexual, negli jare, exploatare economică/exploatare
prin muncă, exploatare sexua lă, răpire și/sau dispariție, migrație în situații de risc, trafic,
violență prin internet ș.a, raportându -se la toate medii le cu care copilul se află în relație:
familie, instituții de învă țământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilo r și
de re abilitare/detenție, internet, mass media, locuri de muncă, medii sp ortive, comunitate
etc.
În funcție de particul aritățile comiterii actului violent, respectiv de raportul între ag resor
și copil, toate aceste forme de violență asupra copilului po t fi subsumate următoarelor tipuri
de violență:
a) violență asupra propriei persoane;
b) violență interpersonală;
c) violență colectivă.

8
Violența în familie cuprinde o parte comună cu violența asupra copilului, respectiv
abuzul fizic, emoțio nal și/sau psihologic, sexual și neglijarea înfăptuite de părinți sau
reprezentantul legal, și o part e specifică adultului victimă.
Violența asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către păr inți
sau orice altă persoană aflată în poziție de răspun dere, putere sa u în relație de încredere cu
copilul, care produc vătămare actuală sau p otențială asupra sănătății acestuia și îi pun în
pericol viața, dezvoltarea, demnitatea și moralitatea. În funcți e de caracteristicile și
gravitatea faptei, violența asupra copilului a ntrenează răspunderea civilă, disciplinară sau
penală a făptuitorului/ag resorului.
Principalele forme de vi olenț ă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea și
traficul de c opii.
Abuzul este definit în Legea nr.272/2004 privind protecția și pro movarea drepturilor
copilului (art.89, alin.1) și poate îm brăca diferite forme, fiind clas ificat ca abuz f izic,
emoțional, psihologic, sexual și economic (HG nr 49/2011, anexa 1, cap. I I.2.1. Definiții
operaționale).
Abuzul fizic constă în vătămarea corpor ală a copilului în cadrul interacțiunii, singulare
sau repetate, cu o pe rsoană aflată în p oziție de răspun dere, putere sau în relație de încredere
cu acesta, fiind un rezultat al unor a cte intenționate care produc suferință copilului în
prezent sau în viit or.
Abuzul emoțional constă în expunerea repetată a copilului la situați i al căror impact
emoțional depășe ște capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emoțional vine din
partea u nui adult care se află în relație de încredere, răspundere sau putere c u copilul. În
mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale și non -verbale, intimidări, amenințări,
terorizări, restrâng eri ale libertății de acțiune, denigrări, acuzații nedrepte, di scriminări,
ridiculizări și alte atitudini ostile sau de respin gere faț ă de cop il. Dacă abuzul emoțional
este repetitiv și susținut duce la afe ctarea diverselor paliere ale psih icului copilului (de ex.
structura de personalitate, afectele, cognițiile, adap tarea, percepția) devenind abuz
psihologic, care are consecințe mai gra ve decât abuzul emoțional și pe termen lung asupra
dezvoltării copilului . Copilul care est e martor al viol enței în familie suferă indirect un abuz
emoțional și/sau psihologic.
Abuzul se xual reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor dependent și
imatur din punct de vedere al dezvoltării psiho -sexuale în activi tăți s exuale pe care nu este
în măsură s ă le înțeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa sau pentru dezvoltarea s a

9
psiho -sexuală, activități sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violență sau seducție
ori care transgresează tabu -urile sociale le gate de rolurile fa miliale; aceste activități includ,
de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală. În această categorie pot intra:
a) molestare sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotație sexuală ,
precum și atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de
vârsta copilului;
b) situațiile care duc la satisfacerea nev oilor sexuale a unui adult sau a unui alt copil care
se află într -o poziție de respo nsabilitate, putere sau în relație de încredere cu copilul
victimă;
c) atragerea sau obligarea co pilului la acțiuni obscene;
d) expunerea la materiale obscene sau i se furnizează astfel de materiale etc.;
e) căsătoria timpurie sau logodna copiilor car e implică relații sexuale (mai ales î n
comunitățile de romi);
f) mutilarea genitală;
g) hărțuirea sexuală, definit ă pentru locul de muncă, pentru copiii care lucrează în sistemul
forma l aflat fie sub incidența Codului Muncii, fie sub incidența Codului Civil.
Neglijarea este definită în Legea nr.272/2004 privind protecția și promova rea drepturilor
copilului (art.89, al in.2). Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme (HG nr 49/2011,
anexa 1, cap. II.2.1. Definiții operaționale):
• neglijarea alimentară – priva rea de hrană, absența mai multor alimente esențiale pentru
creștere, mese neregulate, alimente nepotrivite sau administrate necorespunzător cu
vârsta copilului;
• neglijarea vestimentară – haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici, haine
murdare, lipsa hainelor;
• neglijarea igienei – lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziți;
• neglijarea medi cală – absența îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor și a vizitelor de
control, neaplicarea tratamentelor prescrise de medic, neprezentarea la programe de
recuperare;
• neglijarea educațională – substimulare, instab ilitatea sistemului de pedepse și
recompense, lipsa de urmărire a progreselor școlare;

10
• neglijarea emoțională – lipsa atenției, a contactelor fizice, a semnelor de afecțiune, a
cuvintelor de apreciere .
Părăsirea copilului/abandonul de familie reprezintă c ea mai gravă formă de neglijare
Expl oatarea copiilor corespunde definiției exploată rii unei persoane din Legea nr. 678/2001
privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (art .2 pct.2), iar definițiile
operaționale sunt menționate în HG nr. 49/2011 , anexa 1, cap. II.2.1.
➢ Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin i ntermediul căreia
o persoană, d e regulă un adult, obține o gratificație sexuală, un câștig
financiar sau o avansare, abuzând de /exploatând sexualitatea unui copil,
încălcând drepturile acestuia la demnitate, e galitate, autonomie și bunăstare
fizică și psih ică; exemple: prostituția, turi smul sexual, comerțul cu căsători i
(inclusiv prin poștă), pornografia , striptease -ul.Prostituți a copiilor și
pornografia infantilă sunt defini te de Protocolul Facultativ la Conv enția
ONU cu privire la drepturile copilului, r eferitor la vânzarea de copii,
prostituția copiilor și pornografia infantilă, adoptat de Adunarea Ge nerală
ONU în 6 septembrie 2000 (art.2 lit.b și c) și ratificat prin Decre tul
Președintelui României nr. 690/ 2001.
➢ Exploatarea copilului prin muncă corespun de definiției celor mai grave
forme d e muncă a copilului din Convenția Organizației Internaționale a
Muncii (ILO) nr.182/1999 p rivind interzicerea celor mai grave forme ale
muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor (art.3),
ratificată prin Legea nr.203/2000, precum ș i în prevederile Convenției ILO
nr.138 privind vârsta minimă de angajare. Detalii privind preve nirea și
combaterea exploatării copilului prin muncă, complementare cu
documentul prezent, se regăsesc în anexa 2 din HG nr. 49/2011
Traficul de copii corespunde defin iției traficului de minori din Legea nr.678/2001
privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (art.13 pct.1).
Conf orm definiț iei, trafic ul de persoa ne, incl usiv de minori, se face cu scopul
exploatării. În domeniul protecției c opilului est e utilizată sintagma “trafic de copii”,
în acord cu prevede rile Conv enției ONU priv ind drepturile copilului.
Un alt aspect demn de menționat e ste include rea exploată rii sexu ale în scop
comercial (prostituția și pornografia infantilă) și a trafi cului de cop ii printre cele mai
grave forme de exploatare prin muncă (C onvenția ILO nr.18 2).

11
O formă particulară de violență asupra copilului e ste violenț a prin internet definit ă
prin HG nr. 49/2011, anexa 1, cap. II.2.1 și anume, violența prin intermediul
calculatoru lui sau al telefonului mobil, cuprinzând următoarele categorii:
▪ conținut ilegal și/sau ofensator (pornografie, pornografie infantil ă, imagini
erotice tip fotografii sau imagini cu copii – de exemplu fenomenul Lolita,
desene animate erotice și/sau pornograf ice, rasism și xenofobie, discriminare,
intimidare);
▪ contacte on lin e și în lumea r eală (prin chat și e -mail agresorul câștigă
încrederea copi lului, care furnizează informații ce pot duce la identificarea
copilului și/sau a adresei unde locuieș te, cu comit erea ulterioară de abuzuri și
infracțiuni, prin întâlnirea față în față cu copilul sau nu);
▪ dependența de jocuri și internet (utilizarea exce sivă a calculator ului și
navigarea pe internet mai mult de patr u ore pe zi au efecte devastatoare asupra
sănătății fizice, a performan țelor școlare, a capacită ții de socializare a co pilului
și a relațiilor cu părinții) ;
▪ comerț și publicitate (comerțul electronic fără supravegherea părinților poate
conduce la utilizarea frauduloasă a datelor personale, de exemplu, utilizarea
ilegală a cărților de credit, furtul de identitate).
Abuzul, neglijarea, exploatarea ș i traficul de copii, precum și celelalte forme d e violență
asupra copilului, pot fi comise de c ătre părinți, pers oane cunoscute de copil sau străine
acestuia, prec um și de alți copii decât copilul victimă . Astfel, aceste acte se pot produce atât
în famili e, cât și în instituții publice ori private, adr esate copilului și/sau familiei, precum și
în afara acestora, de exemplu la locul de muncă .Această delimitare într e diferitele forme de
violență asupra copilu lui este strict de ord in teoretic . în realitate ele apar frecvent împreună;
abuzul fizic de exem plu, este însoțit de abuz emoțional, abuzul sexual presupune, de regulă,
abuzul fizic și emoțional .

12
1.1. Viole nța în familie
Violența în familie este definită de Legea nr.217/2003 (art.2). Subliniem diferența î ntre
termenul violență domestică referitor la violența între parteneri și violența în familie care se
referă la violența îndreptată împotriva oricărui membr u al familiei. Cu alte cuvinte,
conceptul de vi olenț ă domestică este i nclus în conceptul de violență în familie, care cuprinde
atât violența dintr e parteneri, fie ei soți sau concubini, cât și violența asupra copiilor,
persoanelor vârstnice sau altor rude din familie.
Pentru operaționalizare în vederea moni torizării, HG nr. 49/2011 clasifică violența în
famili e în:
a) Violența fizică – constă în atinge ri sau contacte fizice du reroase, inclusiv
intimidarea fizică î ndreptată asupra victimei. Forme de manifestare : împingerea,
plesnirea, trasul de păr, răsucirea brațelor, desfigurar ea, provocarea de vânătăi,
contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palm a sau piciorul, aruncarea în victimă
cu diverse obiecte, izbire a de pereți și mobilă, folosirea armelor. Viole nța fizică
include și distrugerea bunurilor care apa rțin victimei sau pe care cei doi pa rteneri
le stăpâne sc și le utilizează împreună.
b) Violența psihologică – precede și acompaniază celelalte forme de violență /abuz, dar se
poate manifesta și izolat prin injurii, amenințări, intimidări, uciderea animalelor
domestice preferate , privarea de satisfacerea nev oilor personale esențiale (mâncare,
somn etc.). Acest tip de violență cuprinde șase componente importante: frica,
depersonalizarea, privarea, supraîncărcare a cu responsabilități, degradarea și
distorsionarea realității. Totoda tă, reprezintă un factor centr al în controlul și
manipularea partenerului.
c) Violența sexuală – constă în comentarii degradante la adresa vic timei, atingeri
neplăcute și diverse injurii în timpul sau în legătu ră cu actul sexual, incluzând ș i
violul marital.
d) Violența prin deprivare/neglij are – reprezintă forma non-fizică a violenței. Se
manifestă prin incapacitatea sau refuzul agresorului de acordare a celor necesare
persoanei pentru toate aspectele vieții sale: sănătate, educație, dezvoltare
emoțională, nutri ție, adăpost, siguranța vieții – în contextul în care familia sau
îngrijitor ul legal are acces la resursele necesare. Include nesupravegher ea și lipsa
protecției/ajutorul persoanei în fața pericolului, lipsirea de libertate, abandon de

13
familie, nerespectar ea măsurilor privind încredint area minorului, alugarea de la
domiciliu ș.a.
e) Violența economică – se manifestă prin controlul accesului victimei la bani sau
lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon, și alte surse de protecț ie
sau îngrijire de care ar putea beneficia. Ea duce la scăderea resurselor și
autonomiei vict imei.
Violență în familie este orice act vătămător, fizic sau emoțional care are loc între
membr ii unei famil ii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de viol ență,
formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului. V iolența în familie
este un comportament intenționat. Scopul vi olenței în familie este stabilirea și exercitare a
puterii și controlului asupra altei persoane.
Violența este folosit ă pentru a intimida, umili sau înfricoșa victima. Bărbații deseori
folosesc violența împotriva partenere lor lor intime, inclusiv asupra act ualelor sau fostelor
soții, prietene ori parten ere.
Violența apare atunci când o persoană obține și menține puterea ș i controlul asupra
unei alte persoane, în cadrul unei relații int ime. Este un model de comportament, în care
partenerul intim aplică violen ța fizică, constrângerea, amenințăr ile, intimi darea, izolarea și
abuzul emoțional, sexual și economic pentru a contro la sau schimba comportamentului
celuilalt partener. Abuzatorul ar putea fi soțul s au fostul soț, concubi nul sau partenerul cu care
ai o rel ație, chiar și dacă nu locuiți împreună.
Pentru a înțelege mai bine toate modalitățile pe care le poate folosi abuzat orul pentru a
deține puterea și controlul asupra victimei, poți să vezi sc hema ce reprezintă ceea ce ade sea se
numește "Cercul Puterii și C ontrolului ”.

14

Cercul Puterii și Controlul ui demonstrează relația din tre violența fizică, cea sexuală și
intimidarea, coerciția și manipularea soției și copiilor care sunt deseori folosiți de abuzator.
Abuzatorul folose ște aceste tactici pentru a menține p uterea și controlul obținut prin
violența fizică și sexuală. Chiar și un singur incident de violență fizică sau ameni nțare cu
violența fizică poate fi suficient pentru instalarea puterii și controlulu i asupra partenerei .
Acest control și putere este apoi s usținut de abuzul non -fizic și coe rciție. De exemplu,
un abuz verbal urmat de un abuz fizic dispune de pericolul prod ucerii unui nou abuz fizic și
astfel ar putea să fie suficient pent ru a asigura put erea și controlul abuz atorului chiar și fără
aplicarea v iolenței fizice propriu -zise. Sunt c inci caracteristici principale ale violenței în
familie:
• Violența în familie este un c omportament învățat;
• Violența în familie este un comportament repetitiv și cuprinde diferite tipuri de abuz
care pot trece dintr -unul în al tul sau în combinație;
• Făptuitoru l este cau za violenței domestice și nu consumul de alcool, victima sau
relațiile din tre ei;
• Pericolul pentru victimă și copii crește pe timpul sep arării dintre parteneri;
• Comportamentul vic timei depinde de modurile de supra viețuire la care a aderat.
Relaț iile sănătoase nu sunt abuzive. Membrii de familie trebuie să se respecte reciproc și să
se trateze cu respect reciproc. Este posibil că abuzatoru l este supus unui stres major , însă
aceasta nu este o scuză pentru violență. E xistă multe modalități sănătoase de a face față
problemelor și conflictului. De exemplu, poți apela la ajutorul unei persoane în care ai
încredere. Este posibil că abuzatorul te iubește și tu îl iube ști, însă violența nu -și are locul în
familie. Violența p oate avea mai multe forme:
• Violența fizică : îmbrânciri, pălmuiri, loviri cu/de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu
pumnul, tragere de păr, izbirea victimei de pereți sau de mo bilă, sugruma re, etc.
• Violența psihologică : umiliri și înjurături, batjocorire , criticarea opiniilor sau
sentimentelor, amenințări cu bătaia, amenințare că o să ia copiii, folosirea copiilor pent ru a
trezi sentimente de vină, neglijare, amenințare, distrug ere demonstrativă a o biectelor,
manipulăr i psihologice sau izolarea forțată de prieteni, familie, copii, școal ă și/sau
serviciu,etc.
Abuzul emoțional este grav. Rănile emoționale ar putea să se v indece foarte greu.

15
• Violența sexual ă: constrângere la relații sexuale sau atingeri ne dorite, contactul sexual
continuat după cererea de a -l opri, sau forțarea cuiva să se supun ă la o relație sexuală
neprotejată sau umilitoare.
• Violența economică : interzice rea de a avea sau păstra un serviciu, limitarea accesului
la veniturile și bunurile familiei, de a ave a bani proprii, lipsire de mijloace d e existență
precum hrană, medica mente, etc.
• Abuz economic : Încercarea de a face persoana dependentă financiar, de exe mplu
menținerea unui control total asupra resurselor finan ciare, îngrădirea accesului la bani,
interzicerea frecventării școlii/continuării studiilor sau angajării la un p ost de muncă.
• Violența spirituală . De exemplu: limitarea sau interzicerea practicării unui cult religios
sau unui mod de viață .
Violența în famil ie are un caracte r ciclic, care nu se oprește de la sine. După „explozii
de vi olență” vine o perioadă de împăc are, momente în care agreso rul promite că „nu se va mai
întâmpla”, după care vine o a ltă „furtună”. Cu timpul, actele de violență devin tot mai
frecvente și mai grave, iar perioadele blânde devin tot mai scurte sau dispar cu totul și ciclul
de violență con tinuă .
Miturile și prejude cățile despre violența în familie învățate de mici ne împi edică să
realizăm faptul că violența în familie este un ac t cu conotație criminală îndreptat împotriva
unei persoane și încălcând dreptul s ău fundamental la protecție și l ibertate.
MIT: Femeile pro voacă violența și o merită!
Realitate Violența nu est e o cale de rez olvare a conflictelor. Bărbații nu au nici un dr ept să
abuzeze în vreun fel o femeie, indiferent d e "provocare"!
MIT: Nu este violență, ci doar ciondăneală
Realitate Există o diferență clară între ceartă și violență: în timp ce în cear tă nivelul puterii
este aproximativ egal, în acțiunea de violență r aporturile de forță și putere nu sunt
la fel, căci unul are categoric ma i multă putere decât celălalt.
MIT: Violența domestică este o problemă privată, nimeni nu ar trebui să se amestece!

16
Realitate Extinderea fenomenului demonstrată statistic și complex itatea consecințelor
asupra femeilor, copiilor și relațiilor între adu lți fac din acest fenomen social o
probl emă care ne privește pe toți, societatea în ansamblul ei.
MIT: De fapt, feme ilor le place să trăiască în aceste relații violente, altfel ar pleca .
Realitate Sunt foarte multe obstacole datorită cărora femeile nu își părăsesc partenerul:
prezența copiilor și resursele limitate, lipsa unui adăpost ulterior, frica, rușinea,
etc.
MIT: Bărbații violenți sunt așa pentru că au fost abuzați/maltratați în copilărie sau
provin din familii violente.
Realitate Deși un procent semnificativ din bărbați au suferit ab uzuri în copilărie, nu toți,
devenind adulți, repetă abuzul în relațiil e lor.
MIT: Bărbații abuzează femeile deoarece nu cunosc un alt mod de a -și exprima
emoțiile.
Realitate Realitatea infirmă această idee , printre altele chiar prin însuși comportamentu l
abuzatorului din așa -zisa "faz ă de miere", care urmează de obicei e pisodului de
violență. În această perioadă, bărbatul pare că regretă, își cer e iertare, promițând
că nu se va mai repeta .
MIT: Alcoolul este cauza violenței domestice.
Realitate Realit atea arată că doar în jumătate din cazurile de violență, bărbatul este sub
influența alcoolului.
MIT: Copiii au nevoie de tată” sau „o să le supo rt pe toate pentru copii”.
Realitate Fără îndo ială, cop iii au ne voie de tată, dar dacă în loc de dragoste și înțelegere
copilul vede în familie doar agres ivitate și violenț ă, aceasta aduce la distrugerea
psihologică și emoțională a copilului.

17
MIT: Violen ța se va opri odată și -odată!
Realitate Studiile arat a că, odată ciclul violentei pornit, sunt realmente șans e minime ca
violența să se oprească.

1.2. Cauzele violenței și consecințele violenței
Deslușirea complexului etiologic care determină apariția u nor comp ortamente violente
împotriva femeii în familie/cuplu este un proces destul de difici l. Fără a încerca o ierarhizare
riguroasă a factorilor criminogeni ai acestui fenomen, o departajare ar trebui făcută între
factorii exogen i și endogeni. Primii com portă, la rândul lor, o c lasificare în funcție de natura
lor și de influența pe care o au la nivel general (cu lturali, socio -economici, juridici ,endogeni –
ai personalității ).
Factorii culturali
Una din principalele cauze care determină a pariția violenței conjugale se referă la
atitudinile și stereotipurile sociale care legitimează rolul dominant al bărba tului și pe cel
subordonat al fe meii care s -au perpetuat de -a lungul istoriei omenirii. Astfel, mentalitatea
privind superioritatea mascu lină reprezintă un principa l factor responsabil în man ifestarea
fenomenului de violență domestică. Nu trebuie uitat fap tul că în România, mai ales în m ediul
rural, familia este văzută ca o sferă privată, aflată sub controlul bărbaților, având la bază
model ul patriarhal de relaționar e, în care bărbatul decide și femeia ascultă, se conformează și
îl urmează.
O altă problem ă este cea a percepției asupra desfacerii căsătoriei . Există încă,
moștenită prin educație, perspectiva conform căreia divorțul este recunoașterea unui eșec, de
multe ori al femeii, considerată a fi p rincipala responsabilă de unitatea familiei. În starea
psihică de teamă provoca tă de agresiunile partenerului, victima se îndreaptă, în primă instanță,
către familia de proveniență și către vecinătate, unde, din păcate s e poate lovi de o reacție de
dezapro bare față de intenția de a -și des trăma casa. Din păcate, multe dintre victime,
descurajate, se resemnează în acest moment și nu mai speră că situația lor se mai poate
schimba sau că ci neva le mai poate ajuta.

18
Permisi vitatea socială față de violența în cuplu – Conflictele violente din familie, în care
femeia este victimă, devin în tr-o oarecare măsură cunoscute în rândul anturajului, în rândul
comunității în care trăiesc , iar lipsa de reacție a celor din jur denotă indi ferență sau chiar o
aprobare tacită . Un alt aspect cultural care contribuie în mod decisiv l a apariția unor
comp ortamente violente în cuplu este reprezentat de faptul că violența este văzută ca o formă
de soluționare a situațiilor tensionate/conflictuale. Acest lucru este vizibil nu numai la nivelul
familiei/cuplului, ci și la nivel comunitar și în modul de abordare a altor tipuri de situații
conflictuale. Prin violență se încearcă impunerea unei viziunii proprii asupr a unor aspecte care
ridică divergențe.
În acest sens, familia de proveniență, anturajul, grupul de prieteni, grupul de colegi
sunt tot atâția factori ce determină comportamentul individului, ce transmit modalități de
acțiune și de soluționare a c onflictelor.
Mijloacele de comunicare în mas ă
Violența este o formă a agresivității care se învață, iar cea m ai ușoară formă de învățare
este imita ția. În acest domeniu, mijloacele de comunicare în masă au un rol esențial. Chiar
dacă în familia de proveniență nu au avut loc acte de agresiune , în societate, în școli, în
programele de televiziune de la știri, la de sene animate, viole nța abundă.

Factorii socio -economici
Sărăcia este unul dintre cei mai des incriminați factori respons abili în apariția și
proliferarea violenței în famili e. Incapacitatea de a -și satisface anumite trebuințe materiale
determină f rustrarea individul ui, frustrare care generează, la rândul ei, o energie negativă care
se răsfrânge asupra vieții familiale.
Dependența financiară a femeii, existentă în multe dintre cazurile de abuz în cuplu,
favorizează lip sa de reacție a victimei. Femeia rămâne lân gă partenerul său pentru că nu se
poate întreține singură, nu are cu ce să plătească o locuință, nu are cu ce să își întrețină copiii
și, astfel, alege să rabde.
Deoarece femeia nu are resursele să se întrețină pe ea și pe copiii săi, nu are cum să își
asume o viață independentă. Chiar dacă este angajată și beneficiază de un venit m ic sau
mediu, cel mai a desea acesta nu îi va permite să -și susțină copiii și, în același timp, să susțină
cheltuielile de chirie și întreținere a unei locuințe.

19
Totuși, nu trebuie să concluzionăm că violența domestică este o caracteristică a familiilor
sărace, fără să a tingă clasele medii sau superioare din punct de vedere economic. Acest tip de
comportament se manifestă în toate mediile.

Factorii juridici
Procedurile legale greoaie aplicabile în cazul solicitării custodiei copiilor, lipsa de
pregătire a spec ialiștilor din instituțiile publice – asistenți sociali, procurori, psihologi sunt alți
factori care îngreune ază activitatea de prevenire și combate re a fenomenului. Totodată, criza
încrederii în sistemul juridic poate constitui un factor agravant al acest ui fenomen.
Factorii endogeni – caracteristici ale perso nalității
Agresorul
Această explicație a violenței domestice mută accentul pe trăsăt urile de personalitate ale
persoanei abuzatoare , fiind considerate un important factor de risc. Abuzatorii s unt deseori
descriși ca având stimă de sine scăzută, gel ozie excesivă, personalități agresive și ostile, au
abilități scăzute de comunicare, abilită ți sociale scăzute, nevoia intensă de putere sau
sentimente de neputință, anxietate sau teamă puternică de a bandon, personalități narcisice,
egoism etc.
De cele mai multe ori, persoanele violente în cuplu par a nu fi conștiente sau
responsabile de acțiunil e lor sau au personalități neechilibrate, neputându -și controla furia sau
accesele nervoase. Totuș i, exceptând cazurile patologice, agresorii sunt oameni normali di n
punct de vedere psihic, ce aparțin tuturor categoriilor sociale, fără deosebiri esențiale sub
aspectul educației sau situării în ierarhia socială.
Concepția lor despre viață și fam ilie este bazată pe mentalitatea tradițională de
superioritate a b ărbatului asupra femeii , conform căreia dreptul de control asupra membrilor
familiei le apar ține.
Interviurile realizate cu agresorii, în cadrul cercetării noastre, au pus în evidență, în
aproape toate cazurile, o atitudine disfuncțională față de par teneră și față de situație,
caracterizată prin:
• Minimalizarea responsabilității pentru propr iul comportament. Ne referim, în primul
rând, la consumul de alcool, declarat ca fiind normal, aceș ti indivizi fiind incapabili să vadă
legătura dintre consumul reg ulat de alcool și tulburările lor de comportament;

20
• Transferul responsabilității pentru stare a de violență asupra partenerei. Agresivi tatea a
fost justificată ca fiind o urmare firească a stăr ii de tensiune produsă de parteneră.
• Transferul responsabilității asupra altor persoane sau s ituații care au influențat negativ
conviețuirea cu partenera: pă rinții acesteia, frații sau alte rude, prietenele acesteia, starea de
sărăcie, pierderea locului de muncă etc.
Victima
Totodată, un rol important în apariți a și proliferarea comportamentelor violente î n cuplu
îl au și caracteristicile de personalit ate ale victimei. Teoria învățării sociale explică de ce
femeilor le este dificil să iasă dintr -o relație violentă, pentru că, așa cum comportamentul
agresiv se înv ață, așa se învață și atitudinea și comportamentu l de neajutorare,
comportamentul pasiv, lip sa de reacție față de violență.
Femeile învață că violența este în afara controlului lor sau, că este ceva normal și, astfel,
devin deprimate, depresive și incapabile să se ajute. Ajung să considere violența ca un dat al
destinului lor, să o accep te ca pe o consecință a unei alegeri greșite și să nu mai încerce
altceva decât să reducă intensi tatea ei, pentru că nu -și mai pot imagina o altfel de viață.
Ceea ce este specific victimei violenței în cuplu este dependența materială și emoțională
de agresor, interiorizarea unor concepții tradiționale cu privire la rolul femeii în cuplu prec um
și prezența unor caracteristici de personalitate ce o predispun la o astfel de victimizare
(fragilitate psihică, tendința de autoînvin ovățire, docilitatea, o bedie nța, anxietatea,
conformismul, starea de irascibilitate, pot fi persoane fără inițiativă sau le poate lipsi percepția
obiectivă asupra realității).
Pe lângă acești factori cauzali, există o serie de circumstanțe care determină sau
favorizează apariția violenței domestice, cum ar fi:
• consumul excesiv de alcool – în general, numeroase inci dente între soți apar atunci
când unul sau ambii parteneri au consuma t alcool;
• gelozia partenerilor;
• infidelitatea partenerilor;
• problemele sexuale ale cuplulu i;
• certurile cu privire la copii, existența unor copii nedoriți, sau divergențele în legătură
cu modul de creștere și educație al acestora;
• dorința partenerei de a de veni independentă din punc t de vedere financiar –
consolidarea statutului femeii în famili e, negocierea necooperantă a poziției sale în familie;

21
• existența unor dificultăți care vulnerabil izează cuplul:
• sărăcia/deprecierea nivelului de trai asociată cu sen timente de eșec și frustrare;
• lipsa locurilor de muncă/șomajul asociat cu sentimente de i nsecuritate;
• stresul asociat cu diverse evenimente neplăcute (pierderea serviciului, accident etc .);
• starea de sănătate a unuia sau a ambilor parteneri.2
În ceea ce priveș te consecin țele, violența domestică afectează:
• starea de sănătate fizică și mentală a vict imelor
• viața profesională
• statutul economic
• relațiile s ociale.
Din punct de vedere al sănătății fizice, victima poate suferi o serie de vătămări care
necesită îngrijiri medicale mai puține sau, în alte cazuri, îngrijiri complexe, pe o perioa dă
îndelungată de timp, în f uncție de gravitatea consecin țelor asupra integrității corporale.
Din perspectiva sănătății mentale, victimele pot prezenta tulburări tranzitorii sau
definitive în sfera emoțională (depresii acute sau cronice, fobii, stres post -traumatic, at acuri de
panică, anxietate, insomnii), tulb urări de pers onalitate și uneori comporta mentale, tulburări
alimentar e și chiar tentative suicidale.
Violențele în familie constituie principala cauză a comportamentelor predelincvente
adoptate de min ori (fugă de acasă, aban don școlar, vagabondaj) care re prezintă un pr im pas
către dezvoltarea une i cariere delincvente, concr etizată în furturi, tâlhării, consum și trafic de
droguri etc. Minorii abuzați sexual în familie devin – în marea lor majoritate – abuzatori,
continuând ciclul violențelor.
În referire la statutul pro fesional și economic, victim elor le poate fi interzisă, de către
agresor, practicarea unei meserii sau, dacă au deja un serviciu, le este greu să și -l mențină
datorită absenteismului moti vat prin co ncediile medicale luate după agresiunile su ferite.
Venitur ile insuficiente sau absența acestora creează o dependen ță financiară extrem de
puternică vizavi de agresor.
Din punct de vedere social, victimele sunt izolate radical sau treptat de fami lia de
origine, grupul de prieteni, colegi, servicii de suport social . Agresorul îi interzice vic timei să
păstreze legăturile cu lumea din afara căminului, o amenință, face crize de gelozie și o bate pe

2 Studiul pri vind violența domestică„ realizat în 2016 de către Institutul de Cercetare și Prevenire a
Criminalități i

22
victimă dacă aceasta nu se supune interdicțiilor inve ntate de e l. Izolarea socială a victimei
reprezintă u nul dintre cei m ai severi factori de eșec în încercarea femeii de a ieși din această
dependență.
Dependențele și limitele sociale la care sunt supuși copiii într -o lume a adulților
creează o serie de situații c are îi predispun la riscul de a fi victime ale viole nței. Pe lângă
aceste situații, există și factori care acționează în favoarea copilului, în sens protector. De
asemenea, ariile în care se manifestă riscurile pot constitui tot atâtea arii de intervenție, iar
situațiile de risc pot fi și factori d e declanș are a semnalării. Factorii de risc și de protecție
menționați mai jos sunt valabili atât pentru violența asupra copilului, cât și pentru violența în
familie
1.3 . Factorii de risc și de protecție
Factorii de risc
Caracteristici ale copilului : premat uritate sau greutate mică la naștere, probleme
perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburări de atașament), de sănătate, dizabilități,
probleme sau tulburări de comportament, copil din afara căsătoriei ș.a. .
Efectul Ce nușăresei definește incidența cres cută a violenței împotriva copiilor din
afara că sătoriei comisă de către mamă/tată vitreg față de violența gener ală împotriva
copiilor naturali. Conceptul a fost exti ns și asupra copiilor adoptați sau în plasamen t
famil ial.
Caracteristici ale adultului victimă/fa miliei : nivel educațional scăzut, experiență
traumatică în copilărie, consum de alcool, droguri, vârsta mică a mamei la nașterea
primului copil, probleme de sănătate mintală, privare de libertate a unuia dintre
părinți/membru de familie, dizabilită ți sau boli cronice, empatie față de agresor,
instabilitatea structurii familiale, număr mare de copii în familie , monoparentalitatea,
violență în familia de origine, izolarea de familie și de prieteni, niveluri înalte de
exprimare a furiei și impulsivităț ii, așteptări nerealiste în privința copiilor, reacție agresivă
la stres, frecvență ridicată a mutărilor dintr -un loc în altul, absența modelelor civice ș.a.
Caracteri stici socioculturale : sărăcie, șomaj, convin geri culturale privind autoritatea
bărbațilo r, tolera nță crescută față de violența în familie, deținerea de arme, violența
instituțională, violența societală, violența din domeniul audio -vizual

23
Factorii de protecț ie
Dezvoltarea copilului într -un mediu care oferă elemente protective poate duce la
prevenirea consecințelor abuzului, neglijării și exploatării, mai al es a celor pe lungă durată și
chiar a abuzului.
Caracteristici ale copilului: starea bună a sănătății, reziliența, gradul de dezvoltare,
atașamentu l securizant, abilitățile sociale, stima de sine ș.a.
Factori protectivi ai adultului victimă/familiei: exist ența și implicarea familiei lărgite,
familie armonioasă afectiv, sprijinul, credibilitatea și respectu l familiei față de copil,
interacțiuni divers e și pozitive, activități comune în familie ș.a.
Factori protectivi în comunitate: gradul de informare și sensibilizare a comunității,
rețeaua de suport social, valorizare personală, existența serviciilo r comuni tare de sprijin
și de specialitate și accesib ilitatea copiilor și familiilor la acestea, aptitudi ni sociale
puternice ș.a.
Cunoașterea factorilor de risc și de protecție este deosebit de importantă pent ru
profesioniștii care interacționează cu copilul pent ru a putea evalua riscul expunerii la o
situa ție de abuz, neglijare și exploatare. De ac eea este de preferat utilizarea unor instrumente
de evaluare a ris cului.
1.4. Violența asupr a copilului în familie
În plus față de formele clasice ale căror definiț ii operaționale au fost redate mai sus, HG
nr. 49 /2011, anexa 1, cap. III precizează o serie de aspecte specifice legate de violența
asupra copilului în familie pe care profesioniștii este de dorit să le a ibă în vedere la
identificarea și rezolvarea cazuri lor:
a) Perceperea negativă a copiilor de către prop rii părinți, uneori chiar de la naștere,
conduc e la diferite grade de respingere a copiilor: sunt trecuți cu vederea, ridiculizați,
respinși sau văzuți ca s ursă a problemelor părinților.
b) Amenințarea repetată a copilului cu pedepse, cu părăsirea sau alungar ea conduc la o
stare de anxietate, căreia copil ul cu greu îi face față și care lasă urme pe termen lung.
c) Neglijarea copilului conduce adesea la asumarea de responsabilități pentru care copiii
nu sunt suficie nt de maturi să le facă față. Drept consecință, nu le mai rămâne decât
foarte puțină energie și bucurie pe care să o investească în joacă, în relațiile cu alți

24
copii și în învățătură. Mulți ani mai târziu pot fi observate probleme de identitate ale
acestor copii, ale conștientizării propriei valori și ale identității sexuale.
d) Copiii consumatorilor de droguri sunt afectați deja de la nivelul vieții intrauterine.
Sindromul de alcoolemie fetală se caracterizea ză prin: fizionomie specifică,
malformații congenitale , tulburări de creștere și retard mintal. În cazul mamelor care
consumă droguri în timpul sarcinii, există, de asemenea, riscul ca nou-născutul să
dezvolte simptome de abstinență: tremurături, agitație motorie, vomă, diaree, crampe
abdominale. În cazul copiilor mai mari, aceștia observă că adulții sunt prea
preocupați de propria lume, de propriile lor nevoi și probleme, încât nu mai pot avea
grijă de ei și de nevoile lor. Drept consecință, copiii își asumă responsabilități în locul
părinților. În plus, consumatorii de droguri folosesc adesea negarea și proiecția ca
mecanism de apărare. Astfel, neagă, minimalizează și raționalizează abuzul pe care îl
săvârșesc. Se întâmplă adesea ca acela care consumă droguri să realizeze proiecția
asupra copilului, pe care s-ar putea să-l facă să se simtă răspunzător de orice problemă
ar apărea. Un consumator de droguri poate distorsiona percepția copilului asupra
realității la fel de mult ca un părinte cu o tulburare severă de sănătate mintală.
e) Eșecul non -organic de dezvolta re este definit ca o formă de neglijare emoțio nală a
cărei consecință este retardul în crește re și în greutate. Este cunoscut în psihiatria
copilului ca tulburare de atașament primar ce are drept consec ință nanismul staturo –
ponderal.
f) Divorțul este un alt moment traumatizant pentru copil care poate conduce la abuz
emoțional . Astfel, copiii se văd aruncați în mijlocul unui conflict cronic în care unul
dintre părinți îl acuză pe celălalt, iar ei sunt forțaț i să „ia partea unuia dintre ei”.
Copilul devine anxio s și se întâmplă adesea să aibă sentimente confuze. El pierde un
părinte fără să-i fie permis să fie necăjit sau să ceară și să primească ajutor. Furia,
asociată cu aceste trăiri, precum și disperarea copilului deseori nu sunt exprimate
direct, el devenind deprimat și/sau dificil. Copilul trece printr -un proces care îi
poate afecta legăturile cu cei apropiați, într-un mod negativ și pe timp îndelungat.
Pot fi identificate ca abuz emoțional următoarele situații:
i) copilul dezvoltă o anxietate cronică de separa re și sentimentul de vină
deoarece a fost de partea unuia dintre părinți;
ii) copilul a fost fol osit în mod conștient sau inconștient spre a ajuta
„funcționarea” unuia dintre pă rinți, de exemplu, trimiterea de mesaje,

25
spionare etc.; în asemenea situații copilu l va dezvolta tulburări
psihosomatice și de comportam ent;
iii) cazul răpirii copilului sau al separării ilegale a acestuia de unul dintre
părinți;
iv) cazul în care părinții se ba t în prezența copilului .
1.5. Consecințele violenței asupra copilului
Violența poate avea consecințe imediate ș i/sau pe termen lung asupra s ănătății,
dezvoltării și bunăstării copilului. Pe termen lung, consecințele se răsfrâng și asupra vieții de
adult, fiind reflectate de dificultatea de a dezvolta sau menține relații intime cu sexul opus
sau chiar relații social e în general, de a -și găsi un loc de muncă stabil, de a avea ati tudinile și
abilitățile necesare unui părin te suficient de bun s.a.
Nu numai actul în sine al violenței are consecințe, ci și contextul în care aceasta se
produce. De ob icei, are loc o interac țiune între mai mulți factori de risc care conduc la
apariția co nsecințelor și creșterea impactului. Interv ievarea/audierea repetată a copilului
ulterior descoperirii actului de violență poate, de asemenea, revictimiza copilul.
Cons ecințele se reflectă asu pra dezvoltării copilului atâ t pe plan afectiv, cât și
asupra ce lorlalte aspecte ale dezvoltării și asupra adaptării școlare.
• Pe plan afectiv: atașament atipic (dezorganizat), carențe afective, emoționalitate
negative, agresivitate, stima de sine redusă etc.
• Pe planul celorlalte aspec te ale dezvoltării: retard al creșt erii, întârzieri în dezvoltarea
motorie, cognitivă și de limbaj, competențe sociale reduse ș.a.
• Pe planul adaptării școlare: performanțe școlare reduse, dificultăți de învățare,
abandon școlar.
Cu cât cunoaște m mai multe despre consecințele vi olenței as upra copiilor, cu atât
devine mai clară nevoia morală de a aborda această problemă. Atât pe termen lung cât și pe
termen scurt, expunerea la violență în timpul copilărie i are consecințe exclusiv negative
asupra s ănătății fizice și mentale. Dovezi le sugerea ză și faptul că întreaga societate poate fi
vătămată atunci când copiii suferă în acest mod. În consecință, această problemă trebuie
tratată atât din perspectivă socio -economică cât și morală. În primul raport me nit să ofere o
perspectivă realmen te globală asupra acestui subiect, raportul UNICEF din 2006 intitulat
Raport mondial privind violența împotriva copiilor arată omniprezența acestui fenomen.

26
Recunoașterea faptulu i că violența împotriva copiilor poate să a pară oriunde poate
induce pesimism privind p erspectivele eradicării sale definitive. Rapoartele naționale indică
faptul că copiii din națiunile bogate cât și cele în curs de dezvoltare deopotrivă pot să sufere
de abuz. Cu toate acestea, se pot lua măsuri p entru a preveni violența împotriva copiilor și,
astfel, nu trebuie niciodată considerată „inevitabilă”. Prevenția efectivă depinde de analiza
complexă a cauzelor de bază ale acestei probleme. Prin urmare, trebuie depus un efort
suplimentar pentru a înțeleg e de ce și modul în care apare vio lența împo triva copiilor. Doar
după aceea organismele guvernamentale cât și non guvernamentale însărcinate cu protecția
copiilor pot să -și distribuie resursele cu încredere că înd eplinesc necesitățile celor mai
vulnerabile grupuri de copiii. Conform artico lului 19 d in Convenția Națiunilor Unite privind
drepturile copilului, toți copii au dreptul de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență.
Întrucât acest drept fundamenta l este consacrat în dreptul internațional, organizațiile
interguvernamentale trebuie să depună eforturi pentru a asigura o copilărie fără violență până
la obținerea unei aplicări universale a acestui drept.
Violența împotriva copiilor poate îmbrăca diferit e forme: fizică, psihologică și
sexuală. Co nsecințele experimentării violențe i în copil ărie are mai multe aspecte. Stabilirea
legăturii cauzale dintre violență și un anumit efect al acesteia este uneori complicată de alți
factori. De exemplu, analizând caz ul sărăciei și a violenței în copilărie, de și este clar că între
acestea exis tă realmen te o conexiune, natura exactă dintre ele rămâne totuși necunoscută.
Riscul de a experimenta o copilărie cu violență crește atunci când copiii provin din familii
sărace, fapt ce crește la rândul lui riscul de a fi captiv în sărăcie în viața adultă : astfel,
delimitarea cauzei de efectul propriu zis reprezintă o provocare. Mai mult decât atât, violența
fizică poate produce atât daune psihologice cât și fizice deopotrivă. În mod similar, efectele
violenței psihologice pot să se manifeste uneori și fiz ic. Cercet ările ne arată că atunci când
copiii experimentează o anumită formă de violență li se asociază totodată un risc mai mare de
a fi vulnerabili în fața altor forme de abuz. Această situație este cunoscută sub numele de
„polivictimizare”. Consecințel e negative ale violenței sunt cumulative, ceea ce înseamnă că
există mai multe efecte negative ce rezultă din polivictimizare.
Este dificilă descifrarea consecințelor violenței din timpul copilăriei de alți factori care
pot afecta negativ viața unei perso ane (cum a r fi sărăcia sau dizabilitatea). În mod clar există
interconexiuni între violență și defavorizare. Din acest motiv și pentru că violența împotriva
copiilor are atât de multe consecințe, prezenta lucrare analizeaz ă doar o mică parte din
acestea. E ste totuși important să reamintim faptul că legătura cauzală dintre violență și

27
consecințele ei nu implică inevitabilitatea. Răspunsul fiecărei persoane la violență este în mod
necesar unic. Deși violența din copilărie poa te avea repercusiuni pe termen lun g recupera rea
este totuși posibilă
Toate formele de violență împotriva copiilor au efec te socio -economice. Corelarea
dintre absent eism și violență poate într -o oarecare măsur ă să explica de ce, în mod tipic
vorbind, copiii cu un context violent au performanțe academice mai reduse. În schimb, acest
aspect limitează gradul în care copiii victi mizați sunt capabili să -și aducă contribuți a în
societatea în care trăi esc, și, astfel, prosperitatea și creș terea întregi lor comunități sunt afectate
de violență. La scară globală, se consideră că impactul economic al violenței fizice,
psihologice și sexu ale împotriva copiilor are ca rezultat pier deri de 7 miliarde de dolari anual,
ceea ce reprezintă o cifră pra ctic imposibi l de imaginat3.
Lista de probleme comportamentale asociate c u violența în copilărie pare să nu se
termine. Copii i abuzați prezintă un risc mai mare de alco olism, abuz de substanțe tox ice și de
implic are în activități sexual e cu risc c rescut în anii ce urmează episoadelor de violență. Un
studiu a constatat și că pro babilitatea de a intra în conflict cu legea este mai mare cu 59%
pentru copiii abuzați. În plus , copiii care au experimenta t violență sunt cu 25% mai predispuși
să devină păr inți în adolescență față de copiii care nu suferă de abuzuri. În privința întrebăr ii
dacă victimele sunt mai predispuse să devină la r ândul lor agresori, dovezile empirice sunt
mixte. Violența transgeneraț ională poate fi, totuși, o consecință a violenței d in copilărie.
Acestea sunt doar câteva posibile consecințe ale violenței asupra copiilor. Chiar și din
această examinare sumară a e fectelor violenței, este clar că repercusiu nile negative sunt strâns
interconectate. De exemplu, în cazul în car e un copil suferă o vătămare gravă acesta prezintă
imediat un risc mai mare de împiedicare a dezvoltării cognitive, care la rândul său, face
copilul mai vulnerabil la abuzuri. Prin urmar e, o abordare holistică, care implică combat erea
sărăciei, a discrimi nării și a titudinilor/obiceiurilor care permit ca violența față de copii să
treacă neinvestig ată, este absolut esențială pentru eliminarea viole nței.
Expunerea la un mediu familial aversiv se referă la “expunere la forme de abuz fizic,
sexual sau emoționa l, certuri sau tensiune între părinți, violență fizică ocazională s au violență
verbală, lipsă de căldură afecti vă și lipsă s everă de comunicare în tre membrii familiei.”

3 Pereznieto, P. M ontes, A. Routier, S. Langston, L. The Costs and Economic Impac t of Violence Against
Children, 2014, p.1

28
Adversitatea în copilărie și cerebelul : În urma scanărilor RMN a reieșit că adolescenți i care
au fost expuși în copilărie (0 -11 ani) la dificultăți famili ale ușoare sau moderate, dar cronice,
în spe cial tensiune /certuri între părinți sau lipsă de afecțiune, aveau un volum de substanță
cenușie semnifica tiv mai redus la nivelul cerebelului (dar și în alte regiuni), c ompar ativ cu
adolescenții care nu au fost e xpuși unui mediu aversiv în copilărie. Nu s -au găsit regi uni în
care volumul de substanță cenușie să fie mai mare la adolescenții expuși decât la cei neexpuși
experiențelor adverse.
Aceste rezultate sunt susținute de datele din studiile anterioare care au arătat că cei
expuși la maltratare severă și neglijare î n copilărie au un cereb el mai mic. Studiul de față
extinde în mod unic aceste descoperiri, a rătând că această asociere semnificativă apare și în
cazul discor diei parentale ușoare sau moderate, dar cro nice.
Cerebelul este asociat, printre altele , cu depri nderea de noi abilități și reglarea
stresului . Cercetătorii sugerează că un cerebel mai mic ar putea fi un indicator al riscului de a
dezvolta tulburări psihi atrice mai târziu în viață, argumentând că există un suport științific
consistent ce a indicat, în mod repetat, că volumul cerebelului este mai mic în majoritatea
tulburărilor mentale (ex. î n ADHD, tulburări de anxietate, depresie , tulburare bipolară, auti sm,
schizofrenie).
Evenimentele negative în adolescență (la 14 ani) și cerebelul: în co ntrast cu c ele de mai sus, o
descop erire semnificativă și neașteptată a fost că adolescenții care au ra portat experiențe
aversive la 14 ani, av eau un volum crescut de su bstan ță cenușie în arii specifice ale corte xului
prefrontal, cortexului parietal, corte xului tempo ral și la nivelul cerebe lului, când au fost
scanați la 17 -19 ani, comparativ cu cei care nu au fost expuși la evenimente aversive și care
aveau o dezvoltare n ormal ă.
O posibilă explicație ar fi că stre sul ușor care apare în adolescența timpurie ar putea
ajuta adolescenții să -și dezvolte reziliența și astfel să facă față mai bine dificultăților m ai
târziu în viață. Cercetătorii argumen tează că este posibil ca timing -ul (vârsta la care sunt trăite
evenime ntele adverse) să fie important. Este binecu noscut fap tul că în primii ani de v iață
creierul este foarte vulnerabil la stres și alte circumstanțe nefavorabile.
S-a arătat de asemenea că , în comparație cu adolescen ții care nu au trăit experiențe
aversive, c ei care au experiențiat probleme în familie în copilă rie, au fost semnificativ mai
predispuși să dezvolte o tulburare psihiatrică, să aibă un păr inte cu o tulburare de sănătate
mentală și aveau mult mai m ulte perc epții negative despre cum funcționa familia lor în
prezent.

29
În concluzie, evenimentele adverse de intensitate moderată, da r cronice (în special
certurile între părinți) suferite în copilă rie și timpuriu în adolescență sunt asoc iate cu
schimbări în volumul de substanță cenușie la nivelul cerebelului , dar și în alte arii ale
creierului, mai tâ rziu în adolescență. Per general, r ezultatele studiului ilustrează cum, nu doar
formele severe de ab uz, neglijare sau maltratare, ci și even imentele stresante de intensi tate
ușoară spre moderată, dar cronice , com une multor fam ilii, pot afecta serios dezvol tarea
sănătoasă a creierului în ado lescență. Cercetătorii afirmă că “expunerea la evenimente adverse
în copilărie și adolescență reprezintă cel mai mare factor de risc p entru tulburări psihiatrice
mai târziu în v iață, iar tulburările psihiatrice sunt cea m ai mare cauză de dizabilitate din
lume.”4
1.5.1. Consecințele produse de abuzul fizic
Abuzul fizic poate avea c onsecințe fizice, neurologic e și poate cond uce la apa riția unei
boli, fracturi, dizabilități ș i chiara decesului. De asemenea, conduce frecvent la instalarea
unorcomportamente agresive, probleme emoționale și de c omportament și la dificultăți de
învățare ș i de diminuare a performanțe lor școlare. Co ntextul în care se produce abuzul fi zic
poate fi în familie, instituții diverse (de ex. școală, centr u de reeducare, centru de plasament),
în comunitate (de ex. pe stradă ) și chiar societal .
Abuzul fizic este reglementat în Noul Cod Penal (NCP ), legiuitorul incrimi nându-l ca
infrac țiune, în diferite forme, în func ție de gravitatea și consecin țele acestui a asupra corpului
persoanei. (4) .
Dacă agresiunile sunt exercitate însă asupra unui membru de fami lie, faptele sunt mai
grave și cap ătă în Noul Cod Penal o incrimin are distinct ă. Astfel, în art. 199 din NCP se
pedepse ște ca infrac țiune „violen ța în famili e” iar reglementarea distincta a acestei infractiuni
constituie forme agravante ale unor infrac țiuni contra vie ții sau integrit ății corporal e.
Abuzul fizic se poate exercita și în cadrul infrac țiunilor de „lipsire de libertate în mod
ilegal”, „abandon de familie”, iar în cadrul infrac țiunii „abandon de familie” o forma a
abuzului fizic poate constitui i nfrac țiunea de „rele tratamente aplicate minorului”.

4 Walsh, N. D., Dalglei sh, T., Lombardo, M. V., Dunn, V. J., Van Harmelen, A. L., Ban, M., & Goodyer, I. M.
(2014). General and specific effects of early -life psychosocial adversities on adolescent grey matter volume.
NeuroImage: Clinical , 4, 308-318.

30
O noutate în NCP const ă în aceea c ă fapta este pedepsit ă și atunci c ând a fost s ăvârșită
„de c ătre ori ce persoan ă în îngrijirea c ăreia se afla minorul”, nu numai atunci c ând fapta este
săvârșită de părinți.
În cazul în care se încalc ă dreptu rile și libert ățile copil ului printr -una sau mai multe
acțiuni men ționate mai sus este necesar s ă se anun țe organele abilitate s ă ia măsuri în acest
sens.
Pentru a preveni manifestarea într-o form ă gravă a consecin țelor abuzului asupra
copilului este abso lut necesa ră aducerea copi lului în cabinetul de psihologie în vederea
evalu ării și identific ării formelor de abuz.
Odată identificat abuzul, ședințele de consiliere și psihoterapie au rolul de a rezolva
traumele psihice ale copilului, dar și de a reduce s au elimina consecin țele ce apar în mod
inevitabil dup ă orice form ă de abuz. Aceste consecin țe, generale dar și speci fice în func ție de
tipul de abuz, pot fi grave și se pot manifesta asupra dezvolt ării copilului în ceea ce prive ște
sănătatea (greutate sau înălțime semnificativ sub l imitele normalit ății), în ceea ce prive ște
interrela ționarea cu semenii afect ând astfel r elația cu familia, prietenii, școala, iar uneori
consecin țele ajung s ă se manifeste la v ârsta adult ă în forma unei patologii psihiatrice.
Așadar abuzul asupra copilulu i afecteaz ă pe termen scurt dar și lung toate rela țiile pe
care copilul le are. Printre efectele pe termen lung ale abuzului asupra copilului se num ără:
– anxietate și depresie
– agresivitate și comportament violent
– abuz de su bstan țe (alcool, droguri, et c.)
– probleme de învățare – regres a competen ței mentale, etc.
– idei suicidare – o cre ștere a ratei de suicid și a comportamentelor de automutilare
– reacții exagerate la stres
– crește inciden ța tulbur ărilor de personalitate, a tulbur ărilor de adaptare și altele
– comportamente autodistructive
– delincven ță și crimi nalitate

31
Consecința p otențială cea mai alarmantă a violenței fizice față de copii este moartea .
Probabilitatea indu cerii decesului unui copil prin violență fi zică este deseori extrem de
subestimată. În baza datelor disponibile, OMS calcu lează că aproximativ 53.000 copii sunt
omorâți anual la nivel global5. Cercetarea sugerează și faptul că „intenția de a pedepsi” este
un precursor comun în multe cazuri de omuci deri în rândul copiilor6. Acest lucru indic ă faptul
că pedeapsa corporală este în mod inerent periculoasă și s -a demonstrat că are rezultate
exclusiv negative, dintre care cea mai severă este moartea. Alte consecințe foarte impo rtante
sunt:
• Vătămări corporale grave : Deși actele de violență as upra copiilor pot provoca de cesul, este
mult mai probabil ca acestea să provoace vătămări. OMS estimează faptul că pentru fiecare
deces există între 150 -2400 de cazuri de abuz7.Experimentarea unor leziuni în ti mpul
copilăr iei pot fi în mod particular pe riculoase întrucât procesul de dezvoltare fi zică și
cognitivă este în desfășurare . Leziu nile cerebrale posttraumatice pot fi o cauză și o consecință
a violenței. Pe de altă parte, copiii cu dizabilități sunt cei mai vulnerabi li, și, prin urmare, sunt
expuși unor riscuri mai mari de violență8. Pe de altă parte, vătămările grave pot duc e la risc
crescut de dizabilități permanente. Se formează astfel un ciclu vicios. Au fost stabilite legături
și între dizabilitate ș i probabilita tea de a fi născut într -o fami lie abuzivă în care riscuril e de
violență do mest ică sunt mai mari.9
• Boli fizice : Violența în copilărie pare să sporească susceptibilitatea pentru dobândirea unor
boli grave în viața de adult (precum boli cronice cardiace, pu lmonare sau hepatice, obezitat e,
tensiune arterială și niv el ridicat de co lesterol)10.
• SSPT : Sindromul stresului posttrau matic po ate rezulta din experimentar ea sau observare a
unui anu mit tip de violență extrem ă și/sau constantă în timpul copilăriei. Un st udiu recent care
examinează efectele observării violenței domestice de către copii a ar ătat că 56% din 84 din

5 Disponibil la http://www .who .int/violence_injury_prevention/violence /activities/child_maltreat ment/en/
Accesat la data de 2 0/03/2020
6 Corporal punishment of children: summary of res earch on its impact and associations, End All Corpor al
Punishment Against Children, 2016, p. 4
7 Raportul European cu privire la prevenir ea maltratării copiilor, Organizați a Mondială a Sănătății, 2013, p. 3
8 Disponibil la: http ://www.brainline.org/co ntent/2008/07/breaking -silence -violence -cause -and-
consequencetraumatic -brain – injury_pageall.html Accesat la data de 20/03/2020
9 Pearson, C. Harwin, N. Abrahams, H. Making an Impact: Children and Domestic Violence, Jessica Kingsley
Publishers, 2006, p. 7 7
10 Adverse Childhood Experiences and Adult Risk Facto rs for Age -Related Disease, Archives of Ped iatrics and
Adolescent Medicine 2009; 163 (1 2): 1135 -1143

32
copiii anali zați înd eplineau criteriile diagnost ice asociate cu SSPT11. Un studiu olandez a
confir mat, de asemenea, teoria polivictimizării prin de monstrarea faptului că până la 70%
dintre copiii care au crescut în gospodării cu vi olență în care mamele sunt supuse abuzu lui
experimentează și aceștia, î n mod direct, vi olență12.Violenț a fizică poate duce la o gamă
variată de probleme de sănătate mentală, astfel încât ar fi o eroare foarte gravă să presupunem
că violența fizică produce doar consecințe fizice.
Problematica a buzului și a neglij ării asupra copilului intereseaz ă prin conse cințele
uneori extrem de dramatice ce aduc atingere unor valori socia le fundamentale precum via ța,
integritatea fizic ă și sexual ă, libertatea persoanei, incriminate de legea rom ână prin multe
infracțiuni, dar și prin atingerea unor drepturi și libert ăți fundamentale a șa cum sunt
prezentate în Constitu ția Rom âniei (p. 3 5-108). (5)
Formele de abuz cresc și se diversific ă pe masur ă ce cre ște și este con știentizat ă
necesitatea de a identifica și de a respecta nevoile de dezvoltare ale copilului. În acest sens,
studiile și cercet ările în domeniul abuzului asupra copilului su nt fundamentale. At ât studiile
de nivel interna țional care ne sunt cunoscute, c ât și cele la nivel na țional expuse de psihologul
clinician C ătălin Luca faciliteaz ă desfășurarea optim ă a actulu i profesional in cabinetul de
psihologie.
Prin complexitatea luc rării „Expertiza psihologic ă a copilului abuzat/neglijat”,
psihologul clinician C ătălin Luca aduce în planul con științei person ale dar și al „con științei
sociale” importanta abord ării abuzului și neglij ării asupra copilului at ât din punct de vedere
social – prin interrela ționarea deficitar ă cu semenii și reducerea, uneori semnificativ ă, a
rolurilor sociale, al dreptului – prin inc riminarea faptelor ce țin de agresiune și comportament
agresiv, d elincven ță și criminalitate ca și consecin țe ale diferitelor for me de abuz, ancorate în
cadrul juridic national și interna țional, dar mai ales al psihologiei în sensul prezent ării
caracterist icilor specifice abuzului și a identific ării de c ătre psihologi a metodelor și tehnicilor
adecvate care s ă le faciliteze comprehe nsiunea corect ă a modific ărilor psihice generate de
abuz, de la care sa porneasc ă interven ții valoroase din punct de vedere pro fesional.

11 Pearson, C. Harwin, N. Abrahams, H. Making an Impac t: Children and Domestic Violence, Jessica K ingsley
Publishers, 2006, p. 85
12 From a Whisper to a Shout: A Call to End Violence Against Child ren in Alternative Care, SOS
Children’s Village Inter national, 2014, p. 43

33
1.5.2. Consecinț ele produ se de abuzul emoțional

Abuzul emoțional susținu t are mai ale s consecințe pe termen lung asupra dezvoltării
copilului, sănătății sale mintale, comportamentului și stimei de sine . Contextele producerii
acestui tip de abuz sunt de r egulă cele legate de violența domestică/în familie, de adulții cu
probleme de sănătate mintală și de părinții cu abilități parentale scăzute.
Majoritatea adol escen ților intervievați au trăit experie nțe traumatizante în copilărie.
Atitudinea agresivă și abuzivă a părinților a creat conflicte în sânul familiei, iar lipsa unor
repere și valori familiale a contribuit la apariț ia unor comportamente dezadaptive și a riscu lui
inițierii consumului de droguri .
Nevoia adolescenților de a aparține, de a fi apreciați și recunoscuți ca membri ai unui
grup îi face vulnerabili la p resiunea exercitată de ceilalți membri de a -și schimba a titudinea,
valorile sau comport amentele astfel î ncât să se conform eze normelor gr upului.
Absența părinților sau a unui tutore care să ofere copiilor sprijin emoțional într -un
mod pozitiv și lipsa legă turilor afective puternice cu familia pot d uce la dezvo ltarea anumitor
comportamente, p recum începerea c onsumului de drogu ri și abuz. 14 adolescenți au oferit
detalii despre mediul lor familial, caracterizat prin: divorțul / separarea părinților, decesul
unui părinte și/sau a unui frate / unei suro ri, abandon .
Adolescenții apelează la droguri pentru a face față durerii emoționale provocate de
abuz sau autopercepției negat ive bazate pe o stimă de s ine scăzută și o proastă imagine de
sine. 18 dintre adolescen ții intervi evați au declarat că au început să ia drogu ri mai degrabă din
cauza unei combinații de factori psihologici stresanți sau trau matizanți decât a celor fizici.
Au vrut să uite sau să evad eze din realitate , să evite deciziile dificile, să se simtă b ine,
să își facă prieteni sau să la se impresia unor persoane care își asumă riscuri.
În majoritatea cazurilor, adolescenții au rap ortat abuz emoțional sau fizic din pa rtea
părinților sau a alto r figuri autorita re. Potrivit adolescenților intervievați, as tfel de
comportamente sunt des adop tate de părinți sau alte rude apropiate, considerându -le
comportamente normale pe care ulterior l e-au imitat și care le -au marcat dezv oltarea și
probabil modul în care își vor t răi viața. Golul creat de neputința părințil or de a aco peri
nevoile cele mai de bază ale copii lor a generat anxietate, dorința de a fi acceptat, tendințe
sinucigașe, nepăsare f ață de propria sănătate, inclusiv ini țierea consumului de drogu ri etc.

34
Tabel 1. Proporția adolescenților care apelează la insta nțele de ca pital social
Părinți/bu nici Profe sori Prieteni/colegi
1. probleme de
învățare 60% 26% 9%
2. probleme cu
colegii 42% 30% 23%
3. probleme cu
părinții 36% 6% 32%
4. probleme legat e de
dragoste 39% 0% 40%
5. probleme de
sănătate 88% 0% 3%
6. altceva? 8% 0% 1%

Celelalte component e ale capitalului social al adolescenților, precum vecinii, serviciul pentru
apeluri de urgență sau telefonul copilului, sun t rareori folosite.
Perso anele la care ape lează adolescenții când au nevoie de sprijin variază într -o
oarecare măsură în funcție d e grupa de vârstă și într -o mare măsură în funcție de tipul
problemei implicate. Astfel , majoritatea adolescenților cu vârste mai mici vorbesc cu părin ții
și profesorii lor când au probleme cu colegii de școală ș i doa r 12% cu prietenii, în timp ce
aproape de două ori mai mulți (28%) adolescenți cu vârste mai mari găsesc sprijinul de care
au nevoie în prietenii lor.
Prietenii sa u unul din părinți ori bun ici sunt persoane le cărora li se adresează
adolescenții când au pr obleme în relația părinte -copil, cu to ate că numeroși adolescenți mai
mari vorbesc cu prietenii lor și mulți adolescenți sub 14 ani cu unul din părinți sau bunici.
Când e vorba de probleme s entimentale, nume roși adolescenți mai tineri se confesează
părinților, în timp ce jumătate dintr e cei ma i mari apelează la prietenii lor. Aproape 9 din 10
adolescenți, indiferent de vârstă, cer ajutorul părinților când au problem e de sănătate.

35
Pe termen scurt, violenț a împotriva copiilor mai mici este asociată cu o vulnerabilitate
mai mare pentru astm, pr obleme gastrointestinale, cefalee și gripă13.
Stresul provocat de violență poate fi a tât de acut încât poate inhi ba funcționarea
sistemelor i munitar și nervos. În afa ră de suferința pe care aceste boli o pot provoca, este clar
că acestea sunt o povară grea asupra societății în ansamblu, în ceea ce privește sănătatea
publică.
Dezvoltarea cogni tivă a copiilor a buzați și n eglijați poate fi afectat ă în mod sever.
Incompetența lingvistică comparativă a copiilor abuzați este cel mai evidentă chiar din primi i
ani. „Recuperarea” înt r-o etapă ulterioară reprezintă o provocare semnificativă pentru mulți
copii deoarece î n anumite c azuri mult mai extreme, d ezvoltarea cerebrală este împiedicată de
lipsa de stimuli pozitivi. Imposibilitatea de a cultiva capacitatea cognitivă a unui copil a trage
după sine daune grave și de lungă dur ată. Împiedicarea dezvoltăr ii în acest sens împiedică
copiii să acceseze și să s e bucure de multe dintre drepturile lor și, de asemenea, îi plasează la
un risc mai mare ca astfel de dreptur i să le fie încălcate.
Probleme de săn ătate mentală : Deși violența psihologică și neglijare a emoți onală pot
fi mai di ficil de depistat față de violența fizică, efectele acesteia pot fi la fel de subtile. Un
studiu a descoperit că 80% dintre copiii a c ăror copilărie a fost umbrită de violență s ufereau
de cel puțin un tip de tulburare psi hiatrică până la vârsta de 21 de an i14. Având în vedere că
numai în Europa se consideră că 55 milioane de copii suferă de violență psihologică anual,
acest lucru este ext rem de îngrijorător15.Depresia, tulburăril e de anxietate, tulburările de
nutriție și s uicidul sunt toate a sociate cu viol ența psihologică în timpul anilor de formare din
copilărie16.

1.5.3. Cons ecințele produse de abuzul sexual
Abuzul sexual este deseori recu noscut prin comportamente autoagresiv e, depresii,
pierderea stimei de sine și comportament sexual inadecvat vârstei cop ilului. Severitatea
impactului este cu atât mai mar e cu cât abuzul are o durat ă și intensitate mai mari, cu cât

13 Disponibil la: https://www.futureswitho utviolence.org/userfiles/file/Children_and_Families/C hildren.pdf
Accesat la data de 2 5/03/2020
14 Disponibil la http: //ww w.who.int/violence_injury_prevention/vio lence/activities/ child_maltreatment /en/
Accesat la data de 2 5/03/2020
15 Violența față de copii în UE: Sit uația actuală, Serviciul de Cercetare al Parlamentului Europe an, 2014, p.11
16 The Relationship Between Suicide and Bullying: what we know and what it means for s chools, National
Centre for Injury Prevention and Control (2014) p. 3

36
copilul este mai mare ca vârstă, dacă există o componentă de p remeditare, amenințare,
coerciție, sadism etc. În cazul abuzu lui sexual, odată ce copilul l -a recunoscut și dezvăluit,
este vitală pr ezența unui adult, mai ales a unui părinte p rotector sau a unei persoane de
îngrijire, în care copilul are încredere și îl ajută să facă față acestei experiențe dramatice și să
înțelea gă ce i s -a întâmplat , oferindu -i sprijin și protecție.
Copiii reacționea ză în mod diferit la abuzu l sexual. Reacția depinde de vârsta și de
trăsăturile psiho logice individuale ale copilului, dar și de gravitatea crimei. Semnele cele
mai sigure ale abuzulu i sexual sunt: sarcina, bolile sexual transmisibile și prezența spermei
în vagin sau în alte cavită ți fiziologice. Simptomele psihologice ale abuzului se
pot manifesta în urma unor evenimente str esante din viața copilului: problemele școlare,
divorțul părinților, decesul unui membru al familiei, al unui prieten sau al animalulu i
preferat. Prezența mai m ultor manifestări nespecifice pentru copil ar trebui să ne pună în
gardă. Copilul care a fost abuzat sexual poate prezenta următorul comportament:
• evită să rămână singur cu ci neva dintre membrii famili ei;
• prezintă fri că nefirească față de o persoană matură sau nu dorește să contacteze
cu aceasta ;
• încearcă să rel ateze despre abuz prin intermediul unor aluzii. De exemplu, poate spune
că cineva l -a rugat să păs treze o taină sau p oate întreba ce se poate î ntâmpla dacă fami lia
se destramă sau dacă “tata va fi luat de acasă”;
• descrie comportamentul unu i adult, indicând că acesta ar fi încercat să abuzeze sexual
un copil;
• este deprima t și retras, acuză suferințe fizice care nu au conf irmare medicală;
• are tulbu rări de somn;
• acuză dureri în regiunea vaginală sau anală;
• nu vrea să meargă la școală, își pier de capacitatea de concentrare, are
nereușită școlară;
• începe să se comporte agresiv ;
• prezintă comportament sexual a tipic – se masturbe ază în public, utilizează
noi determinative legate de sex sau părți ale corpului, demon strează cunoștințe
sexuale care nu trebuie să -i fie caracteristice.
Copiii abuzați sexual au un nivel sporit al anxiet ății, depresiei, stresului
posttraumatic. Copiii ma i mari și adolescen tii prezintă mai multe simptome decât ce i mici, iar
caracterul acestora diferă la fete și la băieți. Numărul și gravita tea simptomelor depinde și de

37
faptul cum și de către cine a fost abuzat copilul, da că a avut sau n u loc penetrarea, a fost sau
nu agre siune fizică, dar și de fr ecvența abuzurilo r. Copiii căror părinți/tutori nu i -au crezu t
și nu i-au sprijinit, suferă mai mult, manifestând un număr mai mare de simptome.

Consecințe de lungă durată ale ab uzului sexual î n copilărie
În multe cazuri, simptom ele care au apărut după ab uz se atenu ează c u timpul și
dispar. Există, însă, și cazuri în care simptomele se agravează. Unul dintre efectele negative
pe termen lung este depresia. La fel, s -a constatat că unii maturi abuzați sexual în copilărie pot
manifes ta un comportament autodis tructiv, manifest at prin tentative de suicid și printr -o star e
anxioasă care poate deveni cron ică. Afecțiunile mintale se pot manifesta prin mai multe
simptome, inclusiv, prin tul burări de somn , lipsă a poftei de mâncare, anorexie sau bulimie. O
altă conse cință a abuzului sexual în copilărie este diminuarea respectu lui de sine.
Sentimentul de stigm atizare și neputință, precum și tendința de izolare persistă și la
victimele ajunse l a maturitate, în special, în cazurile în care abuza torul este unul dintre
mem brii familiei. Co piii abuzați sexual pot avea, atunci când de vin adulți, probleme în viața
sexuală.
Victimele agresiunilor sexuale suferă o traumă semnificativă, în special copiii. Trauma
poate fi ameliorată prin tratament psiholo gic și medical adecvat și prin intervenția autorităților
legale. Deseori, dezgustul faț ă de cel care a comis abu zul se însoțește de un sentiment de frică
intensă.
Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat du pă incident, în timp ce acelea care
au fost molestate/supuse unu i incest sunt ide ntificate uneori după luni sau chiar ani de la
comiterea abuzului, d in cauza lipsei unei traume fizice, care să poată fi rapid diagnosticate.
Din cauza naturii sale, deseori incestul nu este raportat, fiind difici l de dovedit. Din
păcate, incestul și moles tarea intrafamilială sunt, probabil, cele ma i frecvente forme de abu z
sexua l asupra copilului. Impactul psihologic este deosebit de puternic și cu efecte pe termen
lung, chia r dacă pe moment copilul nu conștientiz ează ceea ce i s -a întâmpl at și nu poate
discerne între bine și rău din cauza vârstei m ici.
Din cauza lipsei de înțelegere din societatea tradițională pentru victimele abuzurilor
sexuale, acestea vor trebui ajutate s ă facă față atitudinilor reprobative din familia restrânsă și
extin să sau a celor di n comunitatea mai largă de viață. De obicei, victimele sunt acuzate din
diverse motive: că au suportat abuzul sexual fără să ceară ajutor sau că nu au avut tăria să

38
suporte mai mult fără să dezvăluie secretul, că au provocat abuzul prin co mportamentul sau
îmbrăcămintea lor, că inventează sau exagere ază gravitatea unor inc idente izola te.
Ocazional, incestul se confirmă în timpul adolescenței. În timp ce violul și molestarea
reprezintă disfuncții ale comunității, inc estul este o problemă care apare din cauza
disfuncțiilor intrafamiliale. Victimele ince stului trebuie tratate cu ma re aten ție și cu
implicarea întregii familii în terapie, altfel disfuncțiile se mențin, poate reapa re incestul sau
altă disfuncție intrafamil ială. Un copil abuzat sexu al prezintă compo rtamente diferite de
ceilalți copii și este supus unor factori de risc p recum: consumul excesiv de alcool și droguri,
transformarea sa din cel abuzat în cel care abuzează, probleme mentale, izolare sociala, lipsa
ludicului. Un copil care a fost exploatat s exual o dată, e foarte probabil să fie abuza t apoi de
mai multe or i sau de mai mulți.
Majoritatea celor molestați sau victime ale incestului își suprimă foarte puternic
amintirile legate de abuz, până când, împre jurările vieții le scot la suprafață. Depen dența și
comportamentul compulsiv sunt princ ipalele tehnici de sup rimar e a amin tirilor legate de abuz.
Multe victime, aflate în recuperare, încep să renunțe la mecanismel e defensive, astfel încât
amintirile le dev in mult mai accesibile. Un ele amintiri se d erulează prin intermediul viselor, ,
altele apar spontan, încât, î n cel e din ur mă victimele admit veridicitatea acestora. Amintirea
că abuzul sexual a existat este primul pas în procesul de vindecare a traumei; ur mează
amintirile despre si tuațiile concrete , apoi identificarea sentimentelor simțite î n momentul
producerii abuzu lui.
Consecințele abuzului sexual asupra copilului depind de o serie de factori, pr ecum:
– Vârsta copilului în momentul abuzului : cu cât cop ilul este mai mic, cu atât efectele
psihice și fizice ale abuzului pot fi mai severe.
– Gradul apropierii în relația agresorului și a victimei , incestul având în acest sens cele
mai dramatice conse cințe pe termen lung, consecințe la care contribuie oprobi ul social care
întâmpină a ceste relații; de asemenea apropierea între victimă și agreso r poate îngreuna și
întârzi a mult d ezvăluirea abuzului sexual („mi -a fost frică să spun, fiindcă X -ulescu trăia cu
noi, mama ț inea la el, trebuia să -l consider tatăl meu ” „tot timpul mi -a fost te amă că o să -l
trimită pe tata la închisoare dacă se află”).
– Durata abuzului. Un singu r evenim ent de tipul abuzului sexual este mai ușor de prelucrat,
decât situațiile ab uzive, care se întind pe durată mai lungă de timp; relații le de abuz sexual
din cadr ul familiei, care se prelungesc uneori ani de zile, fără a fi dezvăluite, sunt extrem de
traumat izante și se pot prelucra extrem de dificil.

39
– Numărul persoanelor care au abuzat copilul , tipul abuzului și măsura în care agresorul
a recurs la forță. Numărul mare de p ersoane implicate în abuz, însoțirea relații lor sexuale
de acte de tip sadic , supunerea copilului prin forță măresc senzația de neajutorare a
acestuia.
O analiză a 45 de stud ii a evidențiat despre copiii victime a le abuzului sexual că
aceștia manifestă mai multe simptome emoționale și comportamental e în comparație cu cei
neabuzaț i (Kendall -Tacket, Williams&Finkelhor, 1993):
– Copilul simte că încreder ea i-a fost trădată , iar acest fapt generează durere
emoți onală, stima de sine scăzu tă, dependență și sentimentul de pierdere a puterii (De
Young , 1986). Cei sub 5 ani pot prez enta regresii în dezvoltare, relații inadecvate cu părinții
și coșmaruri repetat e.
– Istoric ul de abuz sexual este asociat cu tulbu rări psihologice severe, c u stresul
posttra umatic, nivel crescut de anxietate, inclusiv cu Tulburarea de Personalitate Borderline
(Polusny & Follette, 1995).
– Consecințele abuzului sexual mai pot fi exp rimate prin: sentimente de culpabilitate,
umilință și jenă, responsabili tate tensionată d e păstrare a secretului, frica de a fi pedep sit,
degradarea imaginii de sin e, sentiment de murdărire corporală, ostilitate, furie, insomnii,
depresie cu tendințe suici dare și comportamente de automutilare, anxieta te de reproducere
și deter iorare sexuală, i ar dacă există condiții predispozante se poa te ajunge la isterie și
psihoză . Pentru victimele masculine molestate de bărbați crește de 4 ori probabilitatea de a
deveni homose xuali.
– Adolescenții victime al e abuzului sexual sunt mai predispuși să fu gă de acasă, să
consume droguri și alcool, s ă dezvolte bulimie sau anorexie , să aibă conflicte cu profesorii
pe fondul absenteismului școlar și a scăderii performanțel or școl are, să recurgă la
prostituție. Mamele adolescente cu istoric de abuz sexual sunt mai predispuse să -și abuzeze
copiii sau să -i plaseze în servicii de protecț ie a copilului.
– O preocupare a victimelor adolescente constă în posibilitatea apari ției un ei sarcini sau
contactării unei boli ve nerice. Există cazuri când sarcina este dep istată îndeajuns de repede
pentru a se recur ge la o întrerupere voită a sar cinii. Însă, unele victime își descoperă sarcina
prea târziu, datorită negării venită din pa rtea lo r, care le protejează împotriva unor
sentimente deosebit de viole nte față de copil . Când se văd însărcinate se gândesc la viol , și,
se simt foarte vinovate, apărând, împotriva voinței lor sentimente distructive la adresa
acestui copil pe care nu -l pot iubi . Își neglijează sarcina, nu au grijă d e ele, nu anticipează

40
nașterea, născând for țat în toalete sau în locuri publice; astfel , riscurile de abandon sau de
infanticid sunt majore.
Alte efecte pe termen lung pot include:
– Comportamente autodistruct ive, disociere, anxietate, sentimente de i zolare și
stigmat izare, stimă de sine scăzută, neîncredere cr onică în oameni, tendințe spre
revictimizare (Sperry & Gilbert, 2004).
– Somatizările au fost frecvent întâlnite: du reri de cap și de stomac, astm ă, infecții ale
vezicii urinare, dureri pe lviene
– Dificultăți în stabilirea sau menținerea re lațiilor interpersonale, a sentimen tului de
sine, reacț ii exagerate la stres, incapacitatea de a se autoliniști, dificultăț i în separarea de
alte persoane , incapacitatea de a stabili limite perso nale, crește inci dența tuburării de
personalitate borderline, a tulburării somatoforme, apar tul burări ale comportam entului
alimentar și abuz de alcool sau droguri.
– Adulții ca re în copilărie au suferit abuz uri sexuale pot prezenta comportamente
sexuale aberante, m asturbări compulsive, dificultăți în alegere a partenerului și în
exercitarea ro lului de părinte, as tfel că se distanțează de proprii copii, deoarece asociază
afecțiune a cu contactul fizic.
Departe de a fi o proble mă socială izolată, violen ța sexuală asupra femeilor este
răspândită în toată lumea în forme manifeste, dar și latente, fă când parte din prac ticile
sociale și culturale, căpătând în acest context aspectul de „n ormalitate”.17
1.5.4. Consecințele produ se de neglijare
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creșterea și
dezvoltar ea fizică și intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la
spitali zarea, in stalarea unei dizabilități și/sau decesul copilului .

17 http://www.cabinetpsihoterapieia si.ro/articole -psihologie/abuzul -sexual/ Accesat la data de 15/03/2020

41
Comportamentul adolescenților este influențat, în mai mare măsură decât cel al
adulților, de ce ea ce consid eră persoanele importante din jurul l or că este adecvat și dezirabil.
Grupul din care f ac parte internalizează normele, ac ceptându -le ca standarde rezonabile și
corespunzătoare de conduită în cadrul grupului de egali, al familiei și în relația cu persoana
iubită.
Adesea, normele s ociale gen erale s unt supuse negocierii și se întâmplă ca grup urile
mai mici să adopte norme sepa rat sau pe lângă așteptările culturale sau societale18.
Când vorbim despre garantare a drepturilor adolescenților la educație, sănătate și
protecție socială, importante s unt atât normele sociale general acce ptate, cât ș i normele
specifice grupei de vârstă sau ca tegoriei vulnerabile.
„Profesorul tratează a dolescentul ca pe un elev, părintel e îl tratează ca pe un copil, iar
patronul ca pe un discipol. Nimeni nu îi tratează c a adolescenți…” (Exper t, agenție
guvernamentală ) .
Problemele adolescenți lor sunt ignorate și în sânul familiei. Aceasta este mai
interesată de situația copilului la vâr ste mici și mai puțin în perioada adolescenței. Profesorii
au observat faptul că in teresul părinților față de situația șco lară a copii lor lor scade
semnificativ după ciclul prim ar, acesta fiind un factor determinant in ab andonul școlar in
adolescență
Lipsa informațiilor referitoare la dreptul adolescenților și al familiilor acestora la
servicii este cel mai de s întâ lnită în c omunitățile dezavantajate, în special în mediul rural,
unde programele de informare și de prev enire sunt mai degrabă izolate.

18 Jackson, J. (1965): Structural characteristics o f norms, în I.D. Steiner & M. Fishbein (Eds.), Curr ent studies
in so cial psychology (pp. 301 -309), New York: Hol t. )

42

Tabel 2. Ob iceiuri de consum alcool în ultimele 30 de zile în func ție de gen

Tabel 3. Obiceiuri de consum alcool în ultimele 30 de zile în func ție de mediul rezidențial

43
Adolescenții din mediul rural prezintă un dezavantaj în ceea ce privește informațiile
legate de o serie de aspec te sensibile pentru vâ rsta lor.
Serviciile de informare și consi liere parentală lipsesc la rândul lor. Aceas ta constituie
o lipsă majoră în con dițiile în care numeroși părinți cu care am vorbit nu știu cum să abordeze
adolescenții în genera l și în special cum să descurajeze co nsumul de alcool, tutun și droguri
sau aban donul școlar ori nu știu cum să se comporte cu un adolescent cu dizabilități.
Factorii socio -economici sunt cel mai des invocați ca și cauze ale neparticipării sau
abandonului școlar, însă ac ești factori sunt atri buiți comunităților dez avantajate, adolesce nții
ce provin din familii rome sărace fiind astfel cei mai expuși riscului nep articipării la educație.
Adolescenții de etnie romă acumulează vulnerabilități multiple. Costu rile pe care le
presupune frecventarea școlii (rechizite, hai ne, încălțăminte, tra nsport) reprezintă o problemă
pentru familii le ce trăiesc în sărăcie extremă. P e de altă parte, din cauza lipsurilor economice
adolescenții sunt nevoiți să muncească în gospo dărie, de exemplu să aibă grijă de fraț ii lor
mai mici, sau s ă se implice în activ ități ce aduc un venit familiei lor, lucru c e poate duce la
eșec școlar sau aba ndon.
Legea garantează adolescenților accesul la asistență medicală gratuită. Însă, pentru
adolescenții din medi ul rural accesul la se rvicii medicale speci aliza te este problemat ic;
deseori, cel mai apropiat centru medical se află la mare distanță.
Servici ile stomatologice gratuite sunt greu de accesat și destul de rare, așadar astfel de
servicii pot fi accesate de adolescenți, în majori tatea cazurilor, con tra co st. Dizolvarea
cabinetelor stomatologice din școli a creat o problemă de acces, în special pentr u adolescenții
fără posibilități materiale.
Adolescenții cu dizabilități se confruntă cu cel e mai mari probleme în accesarea
serviciil or medicale special izate ș i de reabilitare având în vedere că acoperirea acestor servic ii
este foarte redusă. Părinții ado lescenților cu dizabilități sunt prea des îndrumați de serviciile
publice gratuite către ser vicii plătite pe car e de cele mai multe or i nu și le pot perm ite
În ceea ce privește accesul la asistență medicală, cele mai mari provocări sunt
identificate în caz ul adolescenților care se confruntă cu multiple vulnerabilități, de exemplu
adolescenții cu dizabilități care pr ovin din familii dezav antajate și comuni tăți rur ale. Aceștia
prezintă un risc major de eșec școlar și social, în timp ce serviciile sociale ce l e-ar putea
ameliora situația lipsesc sau sunt ineficiente
Nu în ultimul rând, există o cat egorie de adolescenți cărora li se refuză în totalitate
acces ul la asi stență medicală: cei care nu au documente de identitate. Fie că sunt copii ai

44
străzii, fie că pr ovin din familii și comunități extrem de sărace, acești adolescenți pot accesa
doar servic iile medicale de urgen ță. Cu toate că accesu l la asistență me dicală es te garantat
prin lege tuturor adolescenților, faptul că nu au cod numeric personal, părinți sau un tutore îi
împiedică să beneficieze de serviciile de care au nevoie.
1.5.5. Practici și con cepții sociale și cul turale
Determinanții „secundari” a i comportamen tului adolescenți lor se situează la
intersecția dintre concep țiile sociale, valorile culturale ș i practică. Concepțiile reprezintă
modul în care individul percepe realitatea; acestea pot fi specifice unei act ivități sau instituții ,
caz în care au o influen ță mai directă as upra comportamentelor. Valorile culturale im plică un
anumit nivel de înțelegere comună, un mod comun de evaluare a comportamentului. Totuși,
comportamentul unei persoane la un moment dat „poa te să fie sau nu în co ncordanță cu
înțelesurile culturale ‘comune ’, iar dorințele personale pot fi incompatib ile cu normele
culturale.”19
Adolescenții, inclusiv c ei din comunități le defavorizate, dețin informații stereotipi ce
despre serviciile de consiliere și, chiar și atunci când înțeleg necesitatea acestora, frica de a fi
etichetați reprezint ă o barieră în accesare a lor.
„Cred că adole scenții în general simt ne voia să fie auziț i, consiliați și îndrumați pentru a o
lua pe drumul cel bun! Așadar, în acest s ens, anumite servicii sunt probab il necesare, cum ar
fi consilierea. Doar că la noi în ța ră este greu să schimbi mentalitatea cuiva și să-l faci să
meargă la ps iholog, explicând u-i că este de fapt un lucru normal. Pentru că și în cercurile
cele mai bune câ nd spui că ai fost la psiholog oa menii te întreabă dacă ești nebun.”
(Adolescent)
„… Ad ică, am observat că al ți copii nu pot comuni ca cu părinții lor … și am văzut asta la o
fată care avea o problemă și nu putea vorb i cu mama ei și … nu știu ce s -a întâmplat. Poate
s-a simțit stânjeni tă sau i -a fost rușine, dar nu a putut trece peste probl ema respectivă și a
fugit de acasă pentru tr ei zile; și când au găsit -o, era bolnavă și au dus -o la spital; și doar
acolo i -a spus [mamei ei] care era problema. Iar ă sta este un caz tragic.” (FG, romi )

19 Rohn er, R.P. (1984): „Toward a conception of culture for cross -cultural psychology” , Journal o f Cross –
Cultural Psych ology 15(2): 111 –138 )

45

„Problemele adolescenților pot apărea din diverse cau ze; cum ar fi faptul c ă nu se înțeleg cu
părinții lor sau din lipsă de comunicare…” (FG, romi)
Potrivit cercetării calitative înt reprinse în unele comunități cu un număr mare de
membri defavorizaț i aparținând minorității rome, nivelul scăzut al aspirați ilor educaționale,
lipsa de interes și inform are a 6 0 parinților și o c ultură tradiționa listă care impune o limită de
vârstă foarte mică până la care copiii (mai ales fetele) trebuie să frecventeze ș coala, toate
acestea creează un context cultural care con tribuie la o rată ridic ată a abandonului școl ar în
rândul adolescențilo r de etnie romă.
Stigmatizarea elevilor ce provin din sistem ul public de protecție de către num eroși
colegi (uneori și profeso ri) a fost de asemenea menționată ca fiind unul dintre mot ivele
abandonului școla r. S-a afirmat că adol escenții din instituțiile de protecție a co pilului își
construiesc o ‘dublă identitate’ – una pe care o folosesc la școală și în activitățile cu colegii,
iar cealaltă la centrul de plasament. Astfel, când le est e dezvăluită identitate a reală, adesea cer
să fie mutați la o altă unit ate de învățământ sau chiar abandonează școala.
„Această st igmatizare (a celor ce provin dintr -un centru de plasament) … ri dică
probleme majore. … La un moment dat, adoptă un comp ortament dual. Ascund f aptul că
provin din si stemul de protecție a copi lului. Când trebu ie să le monitorizăm situația școlară
sau… să negociem anumite aspecte cu șco ala și află că am fost la școal a lor și că s -a aflat de
unde sunt, adesea renunță la școa lă.” (Expert, s erviciu public județean) „Tele fonului
copilului”. Câțiva adolescenți inte rvievați ne -au spus că au auzit de acesta, î n special de la
televizor, dar nu a u apelat la acest serviciu. Ace asta din cauza faptului că, pe de -o parte, au
auzit că tre buie să se prez inte cân d sună și nu sunt sigu ri că se oferă confidenția litate (mai ales
atunci când raportează abuzuri din partea pă rinților) și, pe de altă parte, nu erau siguri că i -ar
fi ajutat s ă rezolve problema sesizată. De asemenea, unii dintre ei a u asociat „Tele fonul
copilului” cu „Numărul d e urgență” (112).
„Unii n u sună de frică; își spun: dacă sun, poate iar o să mă bată .” (FG, adolescenți din
mediul rural)
„… Nu pot să sun anonim și să spun că am văzut un caz și așa mai departe, trebuie să le dai
detalii, u nde mă a flu, ce relație am cu familia respectivă și până ajung la bietul copil… Sau
dacă mă bate mama și sun la pro tecția copilului, mama mă bate de î ncă trei ori până vin ei.
Mama află și mă întreabă de ce am sunat … ” (FG, adolescenți)