Exemplu Exemplu 1 [610968]

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” ARAD
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
S.L. Dr. Berari Adelina
CANDIDAT: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIȘ” ARAD
FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

TRATAMENTUL EDENTAȚ IEI
TOTALE

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
S.L. Dr. Berari Adelina

STUDEN T
Palermiti Mario

2017

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Am fost motivat să aleg această temă deoarece este un subiect destul de actual si
discutat. Am folosit documente atat clinice cat și tehnice deoarece in realizarea oricărui
tratament protetic este necesară o buna colaborare intre medic și technician.
Următoarea etapă priveș te revizuirea literaturii de specialitate și alegerea exactă a
metodologiei de cercetare. Prin metodă de cercetare înțelegem alegerea a unui modul de
cercetare, a unui sistem de reguli, stabilind dacă este vorba de o metodă cantitativă, calitativă,
statist ică, inductivă sau deductivă. Cele mai des alese sunt metodă cantitativă în care facem o
anchetă sau un interviu structurat sau cea calitativă în care ne axam pe un studio de caz sau
un interviu nestructurat.
Ceea ce urmează este elaborarea lucrării de li cență, etapă în care scriem lucrarea,
împărțită pe capitole urmând finalizarea și editarea lucrării.
Pentru că rezultatele cercetării să fie satisfăcătoare și veridice este important să ne
stabilim de la început obiectivele iar la final să stabilim în ce măsură acestea au fost
îndeplinite, fiind respectați cu strictețe pașii care trebuie să îi urmăm.

INTRODUCERE

Un domeniu f oarte important al medicinei dentare este reprezentat de studiul și
tratamentul edentației totale. Această afecțiune face obiectul unor preocupări atât al proteticii
dentare, cât și al implantologiei și ocluzologiei.
Edentația totală este unul dintre semnele cele mai pregnante ale îmbătrânirii. în lumea
animalelor apariția ei determină destul de repede moartea ființei respective. Pentru om, multă
vreme a reprezentat o fatalitate, afectând nu numai indivizii de vârsta a treia, ci chiar mulț i
oameni încă tineri (după Miler, 1998).
Edentația totală este una dintre cele mai mutilante stări patologice ale aparatului
dento -maxilar, perturbând toate funcțiile acestuia. Edentatul total este scos din mediul său
înconjurător, putând deveni rapid un a devărat handicapat social.
Impactul apariției edentației totale asupra esteticii normale a omului și asupra vieții
sociale este deosebit de puternic, favorizând apariția sau amplificarea a numeroase boli și
afectând cu prisosință relațiile interumane pe mu ltiple planuri.
La ora actuală, edentația totală este mult mai rară, datorită succeselor odontale,
parodontale și protetice. Cu toate acestea, ea reprezintă și acum o boala cu mare răspândire în
masă, care necesită un rapid și eficient tratament protetic.
In edentația totală, mai mult decât în orice altă formă de edentație, intervin în mod
constant numeroase date de anatomie și fiziologie care trebuie cunoscute. Necunoașterea sau
subestimarea lor generează eșecuri terapeutice inevitabile. Acestea ne obligă la un studiu
clinic mai aprofundat al tuturor elementelor care pot să interfereze cu proteza totală,
influențând negativ sau dimpotrivă pozitiv integrarea piesei protetice în funcționalitatea
sistemului stomatognat.
Terapia edentației totale continuă să pr eocupe specialiștii de pretutindeni, fiind
considerată ca un domeniu de o dificultate deosebită, întrucât nu se rezumă numai la
conceperea și realizarea unor proteze mobile totale, ci constituie o adevărată terapie specifică,
ce se adresează unei infirmită ți dintre cele mai c omplexe și mai puțin cunoscute.
Instalarea edentației totale trebuie privită ca începutul unui proces evolutiv de
perturbare a echilibrului fiziologic, generat de îmbătrânirea constantă a structurilor anatomice
ale întregului organism, cu implicații și asupra aparatului dento -maxilar, aspect ce poate
declanșa un stres permanent care plasează, mai ales persoanele în vârstă, într -o stare de
labilitate psiho -somatică.

Oricât de corectă ar fi executată o proteză totală s -a constatat că ea re face doar 59%
(după D. Bratu, 2003) din capacitatea masticatorie a aparatului dento -maxilar. Diminuarea
capacității masticatorii nu reprezintă singurul handicap al protezatului total. Teama majoră a
pacientului este legată de caracterul mobil și de volumul protezei ce urmează a fi inserată în
cavitate bucală.
La ora actuală, deși implantologia orală și tehnicile de regenerare osoasă oferă alte
perspective terapiei edentației totale, protezarea clasică reprezintă soluția terapeutică pentru
care se optează ce l mai des și cu precădere în țările slab dezvoltate economic. Proteza totală
este considerată aproape universal o lucrare protetică socială, igienică și cu un preț de cost
relativ modest.

CAPITOLUL I

1.1 DEFINIȚIA ȘI ASPECTELE EDENTAȚIEI TOTALE
Prin edentație totală bimaxilară se înțelege absența tuturor dinților din cavitatea
bucală, fenomen produs după erupția lor. Edentația totală poate fi bimaxlară și unimaxilară.
Absența dinților de pe maxilarul superior se nu mește edentație totală maxilară, iar absența
doar a celor de pe maxilarul inferior se numește edentație totală mandibulară.

1,2 CLASIFICARE
La edentația totală putem vorbi de mai multe forme:
a) Edentația totală congenitală: poartă numele de anodonție totală . Aceste forme
înnăscute sunt rare și adeseori asociate bolilor genetice și se manifestă prin
absența mugurilor dentari (temporari și permanenți). Frecvența anodonției
totale este foarte mică și în general se asociează cu tulburări generale de
dezvoltare f oarte grave, care micșorează mult speranța de viață a acestor
bolnavi. în acest caz, protezarea este mult îngreunată datorită dezvoltării
insuficiente a maxilarelor, mai ales că terapia trebuie instituită cât mai
devreme, încă din copilărie, protezele treb uind refăcute des pentru a nu
interfera cu creșterea și dezvoltarea și așa perturbată a suportului osos.
b) Edentația totală tranzitorie bimaxilară: nu este o stare patologică, apare la nou –
născut în perioada preeruptivă.
c) Edentația totală dobândită: se insta lează pe parcursul vieții, de cele mai multe
ori lent, dar poate apărea și brusc (în urma unor traumatisme dento -maxilo –
faciale grave, ablația unor punți întinse urmate de extracții, etc.).

1.3 ETIOLOGIE
In etiologia edentației totale dobândite se menți onează:
 complicațiile septice și dureroase ale cariei dentare;
 parodontopatiile marginale cronice;
 tumorile cavității bucale;
 traumatismele care implică numeroase extracții;
 tratamente incorecte ale edentatului parțial.
Cauze favorizante:

 diabetul – determină apariția îmbolnăvirilor parodontale și agravează evoluția
lor;
 osteoporoza generalizată – condiționează o slabă implantare a dinților;
 osteomalacia — ramolirea oaselor datorită unui deficit de vitamina D;
 rahitismul – determină o slabă mineraliza re a oaselor maxilare.
Este incorect a se afirma (după D. Bratu, 2003) că singurii factori etiologici ai
edentației totale sunt caria dentară și boala parodontală. Un rol important îl dețin mulți factori
nelegați direct de afecțiunile dentare: bagajul gene tic, alimentația, comportamentul,
sedentarismul, factorii determinanți culturali (aici intervine igiena generală și bucală,
frecvența dispensarizărilor stomatologice, felul și calitatea tratamentelor stomatologice, etc.).

1.4 SIMPTOMATOLOGIE
Edentația totală agravează tulburările funcționale masticatorii, fizionomice și fonetice,
apărute de obicei după instalarea edentației parțiale întinse.
Tulburări masticatorii
De obicei, la pacienții vechi purtători de proteze parțiale mobilizabile, transformarea
edentației parțiale în edentație totală nu provoacă tulburări masticatorii decât în măsura în
care vechile proteze nu se pot repara sau, chiar reparate, au o mare instabilitate.
Tulburări masticatorii foarte importante apar la pacienții la care edentația tot ală a
rezultat în urma ablației unor punți întinse, asociate cu extracții multiple. De obicei, în aceste
situații se realizează o protezare imediată, dar tulburările masticatorii apar și în acest caz.
Dificultăți masticatorii apar la edentatul total protez at din cauza menținerii și
stabilității deficitare a protezelor (de la începutul protezării sau pe măsura atrofiei câmpului
protetic) și din cauza aspectului necorespunzător al suprafeței ocluzale a dinților artificiali
(suprafața fără relief cuspidian sau care nu permite contacte dento -dentare corecte, ducând și
la instabilitatea protezelor). Lipsa unităților dento -parodontale face ca zdrobirea alimentelor
să nu fie posibilă, pacientul hrănindu -se mai mult cu alimente lichide sau de o consistență
redusă. D e asemenea, la edentații totali vârstnici apare și un deficit salivar. După D. Bratu
(2003), 80% dintre aceștia se plâng de hiposialie. Alimentele parțial fărâmițate nu permit o
insalivare suficientă, ceea ce duce la o digestie bucală incompletă, ducând în continuare la o
secreție gastrică mai abundentă și la o motilitate mai mare. Aceste lucruri pot duce în timp la
traumatizarea mecanică și chimică a mucoasei gastrice cu posibila apariție a unor tulburări
gastrice. Consecutiv acestor fenomene are loc o red ucere a adsorbției a principiilor nutritive,
lucru ce poate da edentatului total un aspect general subnutrit. Totuși, în societatea civilizată
de astăzi, datorită posibilităților multiple de preparare a alimentelor și de hrănire, tulburările
masticatorii n -ar trebui să ducă la subnutriție.
La anumiți pacienți edentați total cu creste moderat atrofiate masticația se efectuează
mulțumitor, chiar în absența protezelor.

Tulburări fizionomice
Edentația totală produsă rapid declanșează o gravă tulburare fizion omică, prin
modificarea reliefului părților moi ale feței, cu adâncirea șanțurilor peribucale, dispariția
roșului buzelor, etc., determinând apariția tulburătoare a imaginii pregnante de îmbătrânire.
Efectul șocant poate fi prevenit doar printr -o protezare imediată bine condusă, care
corectează impactul negativ cu psihicul pacientului, măcar în timpul desfășurării relațiilor
sociale. Aceste tulburări fizionomice se traduc prin:
 micșorarea etajului inferior al feței și a dimensiunii verticale de ocluzie;
 înfundarea obrajilor;
 buzele se invaginează către cavitatea bucală, ducând la dispariția roșului lor;
 adâncirea șanțurilor din jurul orificiului bucal (nazo -labiale, nazo -geniene,
labio – mentonier);
 mandibula proemină. dând un fals prognatism:
 apropierea mentonului (bărbiei) de vârful nasului, care devine mai evident.
 în cazul instalării lente a edentației totale, transformarea pacientului edentat
parțial protezat în edentat total nu provoacă tulburări fizionomice notabile,
doar dacă ultimii dinți au fost frontali.
 în multe situații, la pacientul edentat parțial protezat cu rezultate slabe
fizionomice, transformarea lui în edentat total și protezarea consecutivă
înlătură radical tulburările fizionomice ( datorită calitățiilor noii protezări).

Fig1.4.1 Aspectul fiziologic al unui edentate total.

Tulburări fonetice
Absența unui singur dinte frontal produce serioase dificultăți fonetice. Î n mare măsură
acest lucru este produs și de absența premolarilor. Tubul fonetic se adaptează însă la aceste
modific ări, pacientul reușind cu timpul să se obișnuiască și cu noua situație morfologică a
arcadelor dentare.
Absența tuturor dinților, instalată în mod lent, are aceeași evoluție. Chiar dacă
anturajul sesizează modificări în pronunția cuvintelor, pacientul nu l e observă sau nu le dă
importanță. Instalarea rapidă a edentației totale afectează grav și fonația împiedicând pacietul
să-și continue activitatea normală în societate.
Tulburări psihice
Infirmitatea creată de tulburările masticatorii, estetice și fonetice poate afecta și starea
sistemului nervos central. Astfel, apar dereglări în comportamentul normal al pacientului și
dificultăți în realizarea tratamentului adecvat al edentației totale.

1.5. EVOLUȚIA EDENTAȚIEI TOTALE
După apariția edentației totale, aceasta evoluează în timp pe de o parte în sensul
producerii unor modificări morfo -funcționale la nivelul aparatului dento -maxilar, iar pe de
altă parte în sensul agravării simptomatologiei descrise, ducând la apariția unor adevărate
complicații digestive, psihice și articulare.
Firește, evoluția defavorabilă poate fi oprită sau întârziată prin aplicarea rapidă a
tratamentului protetic optim. Dar, chiar în aceste condiții, apariția edentației totale la
pacientul în vârstă fa ce ca aceasta să evolueze în strânsă legătură cu procesul de îmbătrânire
la care este supus org anismul pacientului respectiv.

Proteza totală imediată
Este o metodă de tratament care constă în aplicarea protezelor totale în ședința în care
se extrag dint îi.
Avantaje :
 pacientul nu este disfunctionat pentru o perioada de timp, în special din punct
de vedere fizionomic, timp în care se confecționează proteză totală în mod
obișnuit;
 proteză aplicată imediat după extracția dinților reface fizionomia, fonatia și
masticația;
 proteză totală imediată constituie un protector al plăgilor postextractionale și
un conformator al câmpului protetic.
Tehnicianul dentar primește o amprenta preext ractionala în portamprenta standard sau
standard individualizată după care va efectua următoarele etape de lucru:
 confecționarea modelului de lucru pe care sunt prezenți un număr de dinți;
 confecționarea șabloanelor de ocluzie în situațiile în care dintî i restanți nu
păstrează relația intermaxilară;
 montarea modelelor în ocluzor sau articulator;
 confecționarea machetei preliminare (de proba) cu un număr redus de dinți
artificiali;
 definitivarea machetei pe modelul de pe care medicul radiază dintîi ce
urmează a fi extrași, intuind eventualele regularizări de creastă;
 ambalarea machetei definitive;
 prepararea, îndesarea și polimerizarea acrilatului;
 dezambalarea, prelucrarea și lustruirea protezei.
Această metodă este avantajoasă atât pentru pacient, cât și că durata a tratamentului.
Există posibilitatea protezării imediate după o amprenta postextractionala, metodă, în
care numărul etapelor clinice și tehnice este același cu cel prezentat în metodă clasică de
tratament.
Există și o metodă de protezar e totală precoce care se instituie la câteva zile (o
săptămâna) de la practicarea extractiilor și regularizărilor de creastă, când nu se poate
compromite organizarea plăgii post – extractionale.
Ambele metode și îndeosebi protezarea totală imediată, sunt d e recomandat față de
metodă clasică care institue tratamentul edentatului total la câteva luni de la practicarea
extractiilor, pe motivul că numai după acest interval câmpul protetic devine favorabil.

Supraprotezarea

Fig.1.5.1 Exemplu de supraprotezare

Proteză totală poate fi confecționată pe un câmp protetic edentat parțial pe care se
păstrează un număr de rădăcini dentare, metodă fiind numită supraprotezare .
Avantajele acestei metode sunt:
 rădăcinile păstrate o perioada de timp, conservă crestele alveolare;
 presiunile ocluzale se vor transmite atât suportului muco -osos cât și celui
dento -parodontal;
 relieful câmpului protetic în zona dinților păstrați oferă condiții pentru o
stabilitate ma i bună a protezei.
Supraprotezarea este folosită de obicei la mandibulă unde în edentatia parțială
termino -terminală se întâlnesc câmpuri protetice deficitare, iar dintîi frontali prezintă
mobilitate. Acestor dinți, corect tratați, li se amputează coroane le care reprezintă brațul de
pârghie extraalveolar, brațul de aplicare a forței. În acest fel punctul de sprijin coboară la
nivelul coletului clinic și se pasteaza numai brațul de pârghie intralveolar, brațul rezistență.
La rădăcinile păstrate, tratate co rect și preparate corespunzător se execută dispozitive
radiculare (pivot, inel, capac) pentru protejarea suprafețelor de secțiune. Aceste dispozitive
cimentate pe dinți se numesc microproteze sau coroane primare, iar părțile din supraproteza
care vor veni în contact cu acestea se numesc coroane secundare. Coroanele secundare pot fi
locașurile acrilice situate pe față mucozala a protezelor rezultate în urmă amprentării
dispozitivelor radiculare, sau microprotezele metalice confecționate și fixate în șeile
protetice. Raportul dintre coroana primară și coroana secundară poate fi fără existența unor
spații între ele sau cu existența unui spațiu, mărimea ascestui spațiu este corelată cu reziliența
mucoasei și implantarea dintelui stâlp.

Tehnicianul dentar execu tă următoarele etape tehnice:
 confecționarea dispozitivelor radiculare;
 toate fazele tehnice cunoscute din metodă de confecționare a protezei totale.

1.6 TRANSFORMAREA UNEI PROTEZE PARȚIALE ÎN PROTEZĂ TOTALĂ
Edentatia parțială, de cele mai multe ori subtotala, este urmată de pierderea ultimilor
dinți devenind edentatie totală. Proteză parțială poate fi transformată în proteză totală, cu
caracter provizoriu sau definitiv. Această transformare se poate face dire ct în cabinet sau cu
ajutorul laboratorului de tehnică dentară.
În cazul transformării cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară, tehnicianul dentar
primește o amprenta a câmpului protetic în care se află proteză parțială, luată cu ajutorul unei
portam prente standard sau standard individualizată și cu un material de amprentare elastic de
tipul alginatelor. În amprenta se află, proteză parțială, impresiunile dinților restanți și celelalte
elemente ale câmpului protetic.
Se toarnă un model de lucru cu di ntîi restanți și elementele câmpului protetic pe care
se va află proteză.
Se sectioneaza croșetele de sârmă ale protezei și dintîi restanți, preferabil de către
medic care intueste eventualele regularizări de creastă alveolară.
Se completează cu ceară ro z zonele protezei din dreptul dinților secționați, eventuală
răscroire distală a protezei maxilare și spațiile dintre marginile protezei și fundurile de sac,
respectiv zona ―Ah‖.
La nivelul dinților secționați se montează în ceară adăugată dinți artificia li de formă,
mărime și culoare corespunzătoare.
Proteză se ambalează într -o cuvetă pentru obținerea tiparului.
După ambalare se îndepărtează ceară cu care s -au făcut completările protezei și tiparul
obținut se izolează cu substanțe alginice.
În continua re se prepară pastă de acrilat roz autopolimerizabil sau termopolimerizabil
și se îndeasă în tipar. Folosirea acrilatului termopolimerizabil impune regimul termic necesar
polimerizării, supunând proteză inițială unei a două polimerizări. Această a două pol imerizare
poate modifică formă protezei inițiale prin forțe de torsiune, care se pot dezvoltă chiar în
condițiile tiparului cu pereți rigizi.
După polimerizare proteză este dezambalată, prelucrată și lustruită.
În condițiile îndesării în tipar a acrilatu lui autopolimerizabil se scurtează timpul de
lucru, dar acest material eliberează o cantitate mare de monomer rezidual cu efect iritant
asupra mucoasei și îmbătrânește rapid modificându -și culoarea și rezistență.
În cabinet, după extracția dinților, se ap lică proteză transformată și se individualizează
relieful ocluzal al dinților adăugați. Uneori este necesară căptușirea protezei, fie la aplicare,
fie după un timp de purtare.
Transformarea protezei parțiale în proteză totală are următoarele avantaje:

 pacientul nu este disfunctionat;
 proteză protejează plăgile postextractionale și acționează că un conformator al
câmpului protetic;
 se păstrează relația intermaxilară.
Reparații și recomandări
După un timp de utilizare în anumite condiții, protezele totale pot suferi deteriorări
care necesită intervenția fie a medicului stomatolog, fie a tehnicianului dentar sau a ambilor.
Reparațiile protezelor totale cuprind:
 refacerea integrității bazei protezei;
 fixarea dinților artificiali desprinși sau înlocuirea celor fracturati.
Recondiționarea protezelor totale cuprinde rebazarea (căptușirea) periodică a acestora.
Refacerea integrității bazei protezei
Baza protezei totale confecționată din acrilat se poat e fractură când:
 câmpul protetic prezintă crește alveolare bine reprezentate, torus palatin
voluminos, dinți incluși care denivelează boltă palatină;
 pacientul are o musculatura mobilizatoare a mandibulei puternică, în special
cei care aparțin tipurilor faciale digestiv și muscular;
 când arcadă antagonistă cuprinde dinți naturali sau lucrări protetice fixe și în
mod deosebit în edentatia totală unimaxilara când celălalt maxilar este dentat;
 când arcadă antagonistă cuprinde dinți naturali, lucrări protet ice fixe sau
mobile, iar planul de ocluzie este neechilibrat;
 când prin atrofia și rezorbtia crestelor alveolare provocată de înfundarea
protezelor, paralelismul acestora cu câmpul protetic se pierde și protezele sunt
solicitate neechilibrat.
Dacă fragme ntele rezultate prin fract urare se pot repune în poziția corectă de -a lungul
liniei de fractură, reparația este făcută, de obicei numai de tehnicianul dentar.
Fragmentele protezei se repun în poziție corectă cap la cap și pe față externă a
protezei se pic ură ceară de lipit fierbinte de -a lungul liniei de fractură.
Pentru păstrarea poziției corecte, cele două fragmente se solidarizează cu bețe de
chibrit lipite la capete cu ceară fierbinte .
Față mucozala a protezei salidarizata provizoriu cu ceară de lip it se aplică peste o
cantitate mică de gips, realizându -se o cheie model.
După ce gipsul face priză se îndepărtează bețele de chibrit, se mobilizează
fragmentele protezei de pe cheia model, se curată ceară de lipit și cu ajutorul unei freze fissur
(cilind rică) de dimensiune mare se îndepărtează 1 – 1,5 mm din grosimea acrilatului, în

lungul liniei de fractură. Se subțiază astfel baza protezei pe o lățime de 1 cm, în treaptă, pe
fiecare fragment fracturat și tot cu freza, se fac mici retentii în zona subția tă .
Se izolează modelul cu Izodent sau Pectizol și cele două fragmente se repun pe cheia
model unde își găsesc poziția cu ușurință.
În spațiul creat prin frezaj pe baza protezei, de o parte și de altă a liniei de fractură, se
depune pastă de acrilat aut opolimerizabil de culoare roz care se presează manual, prin
intermediul unei folii de celofan, până polimerizează. Folia de celofan împiedică contactul cu
aerul care inflenteaza stratul superficial de acrilat în sensul unei decolorări și al unei structuri
poroase.
După polimerizare plusurile de acrilat se îndepărtează cu freze de acrilat până la
nivelul fetei externe a protezei și se lustruiește zona reparată.
În cazul când fragmentele fracturate nu se pot repune în poziție corectă, medicul le va
aplică e xact pe câmpul protetic și va lua o amprenta cu material elastic de tipul alginatelor, în
portamprenta standard.
În amprenta conținând fragmentele se toarnă un model de gips. În continuare se
procedeaz ă conform tehnicii de mai sus.

Fixarea dinților artificiali sau inlocuirea celor fracturați

Fig.1.6.1 Fixarea dinților în proteză.

Dinții artificiali, în special cei din ceramică, fixați prin retentii mecanice în șeile
protezei, se pot desprinde de acestea îndeosebi atunci când la spălarea tiparelor nu au fost
curățați complet de ceară.

Dacă pacientul este în posesia dintelui desprins, acesta se poate refixa cu ușurință în
baza protezei. În locașul sau din zona protezei se fac retentii cu o freza, se aplică pastă din
acrilat autopolimerizabil de cul oare roz și dintele se repune în poziția dictată de congruentă
dintre conturul bazei dintelui și cel al locașului. Se finisează și se lustruiește apoi zona
reparatiei.
Dacă dintele desprins s -a pierdut, se alege un dinte artificial din acrilat, corespunză tor
coloristic, care, dacă este mai mare, se reduce prin frezaj până se adaptează în locașul din
șaua protezei. În continuare, tehnică de lucru este cea descrisă mai sus. La aplicarea protezei
în cavitatea bucală, în acest caz, este necesară adaptarea oclu zală a dintelui fixat, cu ajutorul
hârtiei de articulație și prin frezaj.
Dintîi artificiali din ceramică, fiind casanți se pot fractură. În aceste situații se
îndepărtează fragmentul rămas în șaua protezei cu ajutorul unei freze. În locul creat se fac
retentii, se adaptează unul sau mai mulți dinți din acrilat și se fixează prin tehnică descrisă. În
cavitatea bucală dintîi vor fi adaptați ocluzal.

Rebazarea protezei totale .

Atrofia și rezorbtia câmpului protetic muco – osos datorată presiunilor oc luzale
trensmise de baza protezei, fac că față mucozala a acesteia să nu mai fie conformă noii
situații datorită pierderii paralelismului cu câmpul protetic. În aceste condiții dintîi artificiali
pierd rapoartele ocluzale cu antagonistii. De multe ori se p ierde și succiunea totală a protezei.
Pacienții, sesizând modificarea apărută, spun că proteză s -a lărgit.

În aceste situații care apar după trecerea unui timp variabil de la aplicarea protezelor
pe câmpul protetic, se impune recondiționarea lucrărilor, r ebazarea sau căptușirea cu un
material care să refacă paralelismul cu câmpul protetic și succiunea totală în cazul pierderii
acesteia.
Înaintea căptușirii unei proteze, medicul trebuie să aprecieze dacă această manevră va
fi urmată de îmbunătățirea funcți onalității protezei.
Rebazarea unei proteze este contraindicată în următoarele situații :
 proteze incorecte din punctul de vedere al mărimii, formei și montării dinților
artificiali sau al relației intermaxilare;
 proteze care au fost reparate de mai mul te ori;
 proteze vechi cu semne de îmbătrânire a acrilatului.
Rebazarea sau căptușirea protezelor poate fi făcută în două variante :
 direct, pe câmpul protetic, de către medicul stomatolog cu materiale
autopolimerizabile rigide sau elastice, ultimele cu caracter definitiv sau
temporar;
 indirect, pe model, de către tehnicianul dentar cu acrilate auto sau
termopolimerizabile.
Căptușirea indirectă.
Este indicată în mod deosebit pentru protezele totale.
Căptușirea indirectă necesită o amprentare a câmpului protetic luată de către medic,
materialul de amprentare de obicei pastă de oxid de zinc cu eugenol sau un silicon, fiind
aplicat pe f ață mucozala a protezei și pe marginile acesteia. Amprentarea se face în raporturi
de ocluzie, tehnică fiind cea a amprentării funcționale.
O altă metodă de amprentare folosește un material cu priză lent progresivă că
Hidrocastul, COE Confort sau Viscogel care aplicat pe față mucozala a protezei și pe
marginile acesteia este lăsat pe câmpul protetic 24 – 48 de ore, timp în care pacientul îl
modelează funcțional. În acest ultim caz manevră este și o căptușire directă provizorie.
După amprentare, tehnicianu l ambalează proteză în ambele jumătăți ale cuvetei.
Spațiul dintre proteză și tipar rezultat după îndepărtarea materialului de amprentare se
izolează cu Izodent și se completează cu acrilat. Este preferat cel autopolimerizabil (Duracryl,
Ortocryl, Paladur , etc.), pentru că în cazul folosirii celui termopolimerizabil, a două
polimerizare a protezei la cald, poate provoca deformarea acesteia datorită unor forțe de
torsiune.
Este bine că înaintea ambalării protezei, marginile acesteia să fie pregătite prin f rezaj
în formă de treaptă, pentru că întâlnirea cu acrilatul adăugat să se facă în strat gros. În lipsa
acestei pregătiri, acrilatul adăugat se va află în strat subțire la marginile protezei și sub

influență variațiilor termice din cavitatea bucală se va e xfolia. Va deveni astfel spînă iritativă
pentru mucoasa din vecinătate, loc de retenție pentru resturile alimentare și sursă a mirosului
neplăcut al cavității bucale numit halenă.
După polimerizarea acrilatului cu care s -a rebazat proteză, cuvetă se desch ide, proteză
se îndepărtează din tipar, se prelucrează și se lustruiește, aceste operațiuni vizând în special
marginile.
Protezele totale aplicate pe câmpul protetic trebuie să rămână în contact intim cu zona
de sprijin (acoperită de mucoasa fixă) și în co ntact cu zona de succiune (reprezentată de
mucoasa neutră) când acționează forțe care provoacă desprinderea în sens vertical.
Imposibilitatea de a se desprinde proteză de pe câmpul protetic în sens vertical a fost numită
―menținere‖. Imposibilitatea de a s e deplasa proteză de pe câmpul protetic în sens orizontal a
fost numită ―stabilitate‖.

Dorința și capacitatea de adaptare

Fig.1.6.2 Pacient satisfacut de noua lucrare protetică .

Dorința și capacitatea de adaptare a pacientului purtător de proteze au un rol deosebit
de mare pentru eficientă restaurării protetice. Capacitatea de adaptare se poate manifestă
conștient și este determinată de voință, în dorința de a avea din nou dinți cu care să poată
mânca, să vorbească și să se prezinte cu o fizionomie co respunzătoare în familie și în mediul
social. Această dorința creează o nouă stare psihică; exprimată prin insistență de a menține
protezele pe câmpul protetic, și stă la baza acceptării protezei, a obișnuinței și a adaptării.
Prezența arcadelor dentare m aschează infirmitatea, îmbunătățește aspectul fizionomic
și creează condițiile pentru o masticație satisfăcătoare. De asemenea și funcția fonetică se
îmbunătățește evident după perioada de adaptare.
Participarea favorabilă, inconștiență este expresia unei reactivități generale și locale,
tisulare mai scăzută. Prezența în cavitatea bucală a unui corp străin reprezentat de proteză cu
un volum apreciabil, declanșează la aceștia pacienți mai puține reflexe de respingere, de
insuportabilitate. În aceste situați i, menținerea protezei pe câmpul protetic este posibilă, și
perioada de adaptare este mai scurtă și lipsită de fenomene neplăcute.

Stabilitatea protezelor totale

Proteză totală așezată pe câmpul protetic prezintă stabilitate, nu se deplasează în sens
orizontal. Această stabilitatea este asigurată de mai mulți factori, cunoscuți sub numele de
factori obișnuiți de stabilitate.
Factorii obișnuiți de stabilitate sunt:
 retentivitatiile anatomică reprezentate de: adâncimea bolții palatine, crestele alveola re,
tuberozitatiile maxilare și tuberculul piriform al mandibulei. Aceste formațiuni
anatomice proemina la nivelul suprafețelor câmpului protetic, împiedicând deplasarea
protezelor în plan orizontal.

 situarea arcadelor artificiale în zona neutră și pe mi jlocul crestei alveolare. Astfel:
dintîi artificiali care formează cele două arcade dentare, dacă sunt montați după
regulile cunoscute, în zona laterală strict pe mijlocul crestei alveolare ceea ce
corespunde cu perimetrul de susținere al câmpului protetic , toate presiunile
masticatorii acționează în interiorul acestui perimetru, fără să determine deplasarea
protezei.

 articulația interdentară să se realizeze cu intercuspidare maximă în poziția de relație
centrică a mandibulei. Contactele dento -dentare sta bile produse între vârfurile
cuspizilor și fosete sunt eficiente pentru stabilitatea protezelor pe câmpul protetic.
Relieful ocluzal ajustat în scopul individualizării, cu eliminarea punctelor premature
de contact participa, alături de ceilalți factori la stabilitatea protezelor pe câmpul
protetic.

 repartizarea echilibrată pe toată suprafață câmpului protetic. Rezorbita neuniformă a
mucoasei și unele proeminente osoase la nivelul câmpului protetic sunt două elemente
care ar împiedică exercitarea acestui f actor dar în prezent, tehniciile de amprentare și
realizare a protezei ceeaza condiții favorabile pentru a acctiona în mod corespunzător.

Menținerea și stabilitatea protezei totale pe câmpul protetic sunt obținute cu ajutorul unor
factori. Deoarece o par te dintre aceștia sunt capabili să asigure menținerea la majoritatea
protezelor, sunt cunoscuți sub numele de ―factori obișnuiți de menținere și stabilitate‖. La o
altă parte din factori se recurge pentru menținere foarte rar (în prezent aproape excluși), și de
aceea au fost numiți ―factori excepționali de menitnere și stabilitate‖.
Factori obișnuiți de menținere au fost denumiți și factori biologici; ei sunt reprezentați de:
succiune, adeziune, tonicitatea musculară, presiunea atmosferică, deglutitie.
Factorii obișnuiți de stabilitate sunt reprezentați de: retentivitatea anatomică, situarea
arcadei artificiale în zona neutrală, coincidență dintre relația centrică și poziția de
intercuspidare maximă și de repartizarea echilibrată a presiunilor pe toată sup rafață de sprijin.
Factorii excepționali, denumiți și factori mecanici, sunt reprezentați de: succiunea limitată
(camerele de vid, linia americană și ventuză de cauciuc), proteze cu magneți, arcurile
intermaxilare, implantele, prafurile și paștele adezive .
Factorii obișnuiți (biologici) de menținere
1) Succiunea
Este fenomenul fizic de reținere a unui corp ce este așezat peste un altul cavitar, între care
se creează o presiune negativă.
Etanseizarea marginilor la maxilar este asigurată de mucoasa neutră, dar și de mucoasa
mobilă a obrajilor și buzelor, iar la nivelul bolții palatine de mucoasa neutră din zona de
trecere de la palatul dur la palatul moale.
Etanseizarea marginilor la mandibulă este realizată de mucoasa neutră de la nivelul
fundurilor de sac vestibular și lingual și de mucoasa mobilă de pe obraji, buze și planșeu
bucal. La etanseizarea marginilor din zona posterioară participa și mucoasa de pe 1/3
anterioară a tuberculului piriform.
2) Adeziunea
Este reprezentată de forță de atracție intermoleculară ce se manifestă la nivelul a două
suprafețe puse în contact, între care există o pelicula de lichid. Forță este determinată de
coeziunea intermoleculară dintre lichid și cele două suprafețe. Valoarea f orțelor de adeziune
crește în funcție de următoarele elemente: mărimea suprafețelor, paralelismul suprafețelor,
grosimea redusă a stratului de lichid și vâscozitatea lichidului. În cadrul restaurării protetice a
edentatului total, suprafețele plane, situat e la un moment dat în poziție paralelă, sunt

reprezentate de suprafață zonei de sprijin acoperită de gingie și suprafață protezei, între care
există salivă.
Forță de adeziune la maxilar are valoare mult mai mare decât la mandibulă, datorită
dimensiunilor diferite a celor două câmpuri protetice. La maxilar, câmpurile protetice cu
boltă palatină orizontală și întinsă, însoțite de crește alveolare proeminente și rotunjite și de
salivă relativ vâscoasă, oferă condiții pentru dezvoltarea forței de adeziune cu v alori maxime.
La mandibulă, unde câmpul protetic este reprezentat de suprafețe relativ reduse și lipsite de
zone plane, fenomenul de sdeziune are, practic, valoare mică, nu constituie o forță capabilă să
mențină proteză.
3) Tonicitatea musculară
Mușchii de la periferia câmpului protetic vin în raport cu proteză. Mușchii buccinatori și
orbicularul buzelor prezintă fibre orientate în direcție orizontală, paralele cu suprafețele
versante ale seilor. Contracția acestor mușchi aplică intim buzele și obrajii pe ve rsantele
seilor protezei, menținând -o astfel în contact cu suprafață câmpului protetic.
Tonicitatea musculară este mai evidență la purtătorii vechi de proteză la care se manifestă
că factor principal de menținere și stabilitate. Sunt create și dezvoltate reflexe, de -a lungul
anilor, care declanșează contracții musculare favorabile pentru menținerea protezelor pe
câmpul protetic. Așa se explică purtarea protezelor vechi sau chiar fracturate în două
fragmente.
4) Deglutitia
Este un act reflex care se produce în relația centrică. Protezele sunt împinse pe suprafețele
câmpurilor protetice datorită contactului ocluzal dintre cele două arcade dentare artificiale.
Conincidență dintre poziția de intercuspidare maximă și relația centrică, constituie un element
princi pal că protezele să fie așezate de fiecarea dată într -o singură poziție.

CAPITOLUL II

TRATAMENTUL PROTETIC CURATIV CU PROTEZE TOTALE ACRILICE

O serie de elemente morfofuncț ionale ale câmpului protetic fac că tratamentele
protetice să fie individualizate în funcție de concluziile examenului clinic și paraclinic al
pacientului și ele să respecte o serie de obiective sau principii care orientează direct
modalitatea de tratament. Tratamentul protetic curativ al edentatiei totale cu protez e acrilice
trebuie să urmărească și să realizeze:
a) Principiul profilactic.
Tratamentul edentatiei totale respectă principiul profilactic prin: păstrarea structurilor
osoase în formă și funcțiile optime, a epiteliului mucoasei cu rol în apărarea mecanică ș i
antimicrobiană, a cantității și calității salivei cu rol în apărarea antimicrobiană (mecanic,
enzimatic), a echilibrului florei microbiene saprofite a cavității oral e (biocenoza cavității
orale).
b) Principiul biologic.
Principiul biologic guvernează real izarea unei reactivități optime a țesuturilor
organelor din jurul protezei totale care trebuie să fie confecționată din materiale
biocompatibile.
Rășinile acrilice utilizate pentru cunfectionarea protezelor totale pot iniția reacții
alergice datorită colo rantului sau a monomerului rezidual.
Conformarea protezei totale în raport cu câmpul protetic trebuie să stimuleze și să
mențină atât capacitatea de apărare a țesuturilor de la nivelul SDM cât și a întregului
organism.
c) Principiul curativ
Principiul curati v presupune refacerea morfologiei și a funcțiilor SDM perturbate
datorită edentatiei totale.
 Refacerea morfologiei elementelor anatomice ale SDM presupune refacerea ei prin
arcade dentare artificiale, gingie artificială și boltă palatină artificială. Aces t subiect
este prezentat într -un alt modul.
 Refacerea funcțiilor SDM perturbate de edentatie:

d) Refacerea funcției masticatorii
Prin protezarea edentatului total cu proteze mobile refacerea funcției masticatorii este
parțială, fiind redusă la jumătate at unci când elementele de sprijin, menținere și stabilitate
concura în proporție maximă, fiind cele mai favorabile, sau mai scăzută până la 1/5 din
capacitatea masticatorie în celelalte cazuri.
O serie de cauze obiective duc la nerealizarea acestui dezidera t foarte important,
refacerea completă a funcției masticatorii:
 prin edentatie dispar receptorii dento -parodontali care dirijau reflex dinamică
mandibulară. Reflexele parodonto -musculare sunt înlocuite cu reflexe gingivo –
musculare care se formează progresiv prin instalarea stării de edentatie. Reflexul
gingivo -muscular al lui Rubinov dirijează actul masticator prin baroreceptorii care
reglează presiunea de masticație raportată la necesitățile funcției. Astfel o presiune
exagerată inhibă neuronul motor trigeminal pontin de către nucleul mezencefalic și în
acest fel se poate înceta sau diminua contracția musculară efectorie.
 necoordonarea musculară, fatigabilitatea mișcărilor, hipotonia mușchilor masticatori
și scăderea controlului reflex al dinamicii mandibulare.
 refacerea stereotipului dinamic de masticație tocător pentru majoritatea edentatilor
totali, pentru că mișcările predominent verticale ale mandibulei să contribuie la
stabilitatea protezei.
 creșterea sensibilității la durere, a pragului dureros, pentru receptorii algogeni din
mucoasa de acoperire care pentru o forță musculară de masticație slabă poate
întrerupe reflex actul masticator.
 se micșorează aria masticatorie, se reduce relieful ocluzal al ar cadelor dentare
artificiale în vederea obținerii unei stabilități a protezei și reducerea presiunilor de pe
câmpul protetic.

e) Refacerea funcției estetice.
Schemă fizionomică a pacientului se obține prin refacerea formei, culorii, volumului
dinților și a osului alveolar, a imaginii estetice a relațiilor statice și dinamice a buzelor,
refacerea etajului inferior, a imaginii narcisiste individuale.
Modificările produse de fenomenul de senescentă pot fi doar estompate prin
tratamentul cu proteze totale, amel iorând șanțurile paracomisurale, asigurând o plenitudine
facială relativă.
f) Refacerea funcției fonetice.
Adaptarea la funcția fonetică se realizează în câteva zile, edentatul total protezat
reușește prin exerciții de vorbire o recuperare optimă. Limba și buzele pot articula sunetele
labio -dentale și linguo -dentale dacă montarea dinților din zona frontală s -a făcut
corespunzător. Deficiențele fonetice sunt legate de modificarea volumului și calității

rezonatorului oral, pentru că baza protezelor nu mai tran smit fidel vibrațiile sonore către
cavitatile naturale ale masivului facial, și de stabilitatea protezelor.
g) Refacerea deglutitiei
Refacerea deglutitiei este condiționată de stabilitatea statică și dinamică a protezelor
și de poziționarea centrică a limbi i în actul deglutitiei.
h) Principiul biomecanic
Principiul biomecanic presupune realizarea stabilității, menținerii și sprijinul
protezelor la care se adaugă problemele legate de rezistență protezelor totale.

CAPITOLUL III

STABILIREA POZIȚIIL OR ȘI A RELAȚIILOR DE REFERINȚĂ
INTERMAXILARE LA EDENTATUL TOTAL

3.1 Factorii determinanți ai mișcărilor mandibulare
Dinamică mandibulară apare în timpul exercitării funcțiilor SDM cu participarea
elementelor componente: dinți, parodontiu, sistemul neuro -muscular și ATM printr -o
multitudine de acte motorii de o mare complexitate și precizie.
Rolul important al proprioce ptorilor parodontali ce culeg informația periferică face că
la nivelul central să se înregistreze, să se stocheze și să se selecteze tipare de dinamică
mandibulară automatizate pentru fiecare tip de aliment, pentru fiecare individ. Absența
dinților pentru edentatul total duce la lipsa receptorilor parodontali, mișcarea mandibulară
devine dezordonată și nesigură, iar reașezarea tiparelor vechi de dinamică mandibulară se va
realiza prin refacerea rapoartelor fundamentale mandibulo -craniene, prin asigurarea
echilibrului și a stabilității ocluzale. Declanșarea dinamicii mandibulare este realizată
cortical, tipul și ritmul mișcărilor este realizat subcortical, iar coordonarea și modularea
dinamicii se realizează prin reflexe periferice.
Factorii care asigura echi librul și stabilitatea ocluzală se clasifică astfel:
 determinantul ATM care este determinant anatomic și funcțional.
 determinantul neuro -muscular care este determinant funcțional.
 determinantul dentar frontal -anterior, determinant anatomic.
 determinantul dentar ocluzal posterior -lateral care este determinant anatomic.
Determinantul ATM.
ATM reprezintă un determinant anatomic și funcțional în realizarea dinamicii
mandibulare. Condilul mandibular odată cu mandibulă realizează următoarele tipu ri de
mișcări:
 mișcarea de rotație în jurul unui ax transversal ce unește cei doi condili,
denumit ax bicondilian (sau axa balama, axa terminală, axa șarnieră). Astfel se
realizează deplasarea verticală a mandibulei din RC cu deschiderea cavității
orale, până ce distanță dintre arcadele dentare în dreptul dinților frontali
(marginea incizala superioară și inferioară) va ajunge să fie la aproximativ 20 –
25 mm.
 mișcarea de translație în care axa bicondiliana se deplasează inferior, având în
fiecare moment al te poziții, dar paralele cu cele inițiale ale axului. Mișcarea

pură de translație este specifică mișcării reduse de propulsie pentru dentat
corespunzătoare deplasării mandibulei din RC în IM.
 mișcările combinate în care simultan se produc mișcările de rot ație și de
translație a condililor mandibulari. Mandibulă realizează astfel mișcarea de
coborâre, de ridicare sau mișcările de lateralitate. Mișcările combinate se
realizează prin axe instantanee de rotație.
Pentru edentatul total dinamică mandibulară se realizează numai prin contribuția
ATM și a musculaturii și de aceia mișcările la nivelul ATM devin tot mai ample, capsulă și
ligamentele din jur devin tot mai laxe.

Determinantul funcțional neuro -muscular.

Determinantul funcțional asigura stabilitatea ocluzală și deplasarea mandibulei în cele
trei direcții ale spațiului în diferite poziții. El are drept consecință producerea de mișcare și de
forță musculară pentru realizarea funcțiilor SDM.
Așa după cum s -a arătat, cortexul produce inițierea și declanș area contracției
musculare voluntare, organizarea și ritmul mișcării este subcortical, iar modularea mișcării se
realizează prin reflexe periferice. Parodontiul dinților este foarte important în declanșarea
reflexă a contracției musculare, dozând forță ocl uzală și determinând de asemenea reflexul de
deschidere a gurii. Suplinirea receptorilor parodontali este realizată de receptorii gingivo –
mucosali și periost de unde pleacă impulsuri nervoase în ganglionul lui Gasser, urcă spre
nucleul mezencefalic unde se formează impulsul nervos motor care este transmis la nivelul
neuronului motor trigeminal pontin care coordonează forță sau întrerupe contracția
musculară. Sub controlul sistemului nervos, prin contracția și decontractia mușchilor
masticatori, se realizeaz ă echilibrul static și dinamic a mandibulei.

3.2. Clinică ocluziei dinamice
a. Analiza mișcărilor limită ale mandibulei
b. Analiza mișcărilor funcționale

A. Analiză mișcărilor limita ale mandibulei
Mișcările mandibulare sunt deosebit de complexe realizate în planul sagital, frontal și
orizontal. Deschiderea maximă a gurii este de aproximativ 5 -6 cm, deplasarea laterală
maximă a mandibulei este de 10 mm, iar mișcarea maximă de propulsie de aproximativ 9
mm. Aceste mișcări externe, maxime se denumesc mișcări limita și au fost studiate și descrise
în cele trei planuri de V. Posselt în 1952:

Analiza deplasarii mandibulare in plan sagital pentru dentat.
Diagramă lui V. Posselt reprezintă înregistrarea grafică a traiectoriilor efectuate de
punctul interincisiv inferior față de dintîi maxilari în timpul mișcărilor sagitale limita ale
mandibulei în plan sagital.
Pornind de la poziția de IM (sau RC), subiectul execută o mișcare de propulsie
maximă cu contact dento -dentar frontal și apoi în continuare fără contact până la propulsia
maximă, urmează o a două mișcare de deschidere maximă plecând de la acest punct.
Testul următor pleacă din RC până la deschiderea maximă a gurii.
Formă în ansamblu a diagramei lui Posselt este de triunghi cu baza superior și vârful
inferior.
Limita superioară. Este reprezentată de o linie cu traiect individual variabil, având o
oarecare oblicitate. Se realizează sub influență determinantului anterior al mișcărilor
mandibulare și a ocluziei (ghidajul incisiv, ghidajul anterior).
Punctul de plecare îl reprezintă RC cu următoarele trei posibilități:
1. Corespondență RC cu IM, în 12% din cazuri, caracteristic point -centri c-ului.
2. Din poziția de IM mandibulă se poate deplasa spre distal menținând contactul
dentar ocluzal. Se ajunge din IM în RC, sau invers, prin alunecarea mandibulei
rectiliniu în plan sagital de -a lungul unei arii de aproximativ 0,3 – 1,7 mm,
caracteristică long -centric -ului (denumită alunecare în centric). Din RC în IM
mandibulă parcurge:
 un segment înclinat către superior ș i anterior prin pantele meziale ale cuspizilor
maxilari și pantele distale ale cuspizilor mandibulari, fără modificarea dimensiunii
verticale de ocluzie.
 traseu rectiliniu în plan sagital.
Subiecții ce prezintă long -centric pot avea aceiași arie de liber tate și în sens
transversal, căreia i s -a dat denumirea de „ wide centric', iar capacitatea de a avea ambele
deplasări ale mandibulei, în plan sagital și transversal, poartă denumirea de „freedom în
centric '. Realizarea protetică conjunctă impune obtinera unui long centric, obținerea armoniei
contactelor dento -dentare în RC și păstrarea dimensiunii verticale de ocluzie pe parcursul
long-centric -ului.
Din IM traiectul diagramei prezintă trei aspecte:
1. Punctul interincisiv mandibular urmărește ghidajul a nterior al pantei retroincisive
maxilare, lungimea traiectoriei fiind în funcție de overbite și de rază de curbură a arcadei
dentare. Apare pe diagramă o linie descendența caracteristică gradului de acoperire a
frontalilor inferiori de către cei superiori.

2. În ocluzia cap la cap pe diagramă Posselt se realizează un platou orizontal urmat de
o ușoară ascensiune a punctului interincisiv până la poziția de propulsie maximă a
mandibulei.
3. Din poziția cap la cap a dinților frontali, mandibulă este condusă prin ghidajul
ATM până la poziția de propulsie maximă.
Patologic, în ocluzii deschise, în edentatii frontale mono – și bimaxilare, absența
ghidajului incisiv nu realizează dezocluzia dinților din zonele laterale. Aceste zone vor
suportă și realiza în acest caz ghidajul pentru mișcarea de propulsie. în ocluzii foarte adânci
sau ocluzii inverse frontale, diagramă Posselt este modificată esențial.
Limita anterioară. Pleacă de la poziția de propulsie maximă a mandibulei și realizează
deschiderea maximă a gurii . Diagramă înregistreza un traseu curb cu convexitatea anterior.
Coborârea mandibulei este secundată de propulsia maximă în toate punctele traseului. La
această mișcare participa mușchii coborâtori mandibulari și ATM, iar gradul de curbură a
diagramei depi nde de amplitudinea mișcării condiliene și distanță condil -punct interincisiv.
Limita posterioară. Este compusă din două porțiuni curbe ce se întâlnesc într -un unghi
foarte deschis spre anterior. Ea se realizează prin deschiderea cavității orale din RC și se află
exclusiv sub influență ghidajului condilian (factorul determinant anatomic posterior) și a
mușchilor coborâtori mandibulari (factor determinant funcțional). Limita posterioară se
compune din două segmente:
Segmentul I este realizat pe diagramă în timpul executării de către mandibulă a unei
mișcări de rotație pură a condililor în ATM după axul șarnieră. Mandibulă coboară 2 -2,5 cm
(19 mm) interincisiv, ceea ce corespunde unui unghi de 12 °.
Segmentul I I este realizat pe diagramă prin deschiderea în continuare a cavității orale,
mișcarea de rotație condiliana în ATM (mișcare menisco -condiliana) se continuă cu mișcarea
de translație menisco -temporală. Axul șarnieră față de care se realizează mișcarea migrează
spre posterior și inferior devenind ax ins tantaneu de rotație.
Limita superioară a diagramei lui Posselt este coordonată de contactele interdentare.
Restul diagramei este limitat de țesuturile ATM și de ligamente.
Limita inferioară. Pe diagramă lui Posselt corespunde deschiderii maxime a cavităț ii
orale, reper din care propulsia și deschiderea cavității orale nu mai este posibilă în continuare.
Deschiderea maximă la un adult sănătos cu vârstă de 20 ani este de 68,6 mm pentru sexul
masculin și 53,3 mm pentru sexul feminin (Agerberg, 1974).
Din IM în deplasarea de deschidere maximă a cavității orale prin RP până la limita
inferioară se realizează prin traiectoria punctului interincisiv, traiectoria diagramei ocluziei
habituale. Se formează prin combinația mișcării de rotație și translație condilian a, este o
mișcare nereproductibila, exprimând starea de postura a capului.

Suprafață perimetrului limita al mișcărilor mandibulare în plan sagital reprezintă locul
geometric al tuturor mișcărilor sagitale mandibulare posibile. Toate mișcările mandibulare în
plan sagital se proiectează pe această suprafață și aici se înscrie și poziția de repaus
mandibular.

Analiză deplasării mandibulare în plan orizontal pentru dentat.
Înregistrarea diagramei începe din poziția de RC de unde punctul interincisiv inferior
realizează propulsia maximă PM. Grafic apare o linie dreapta antero -posterioară ce începe în
RC și reprezintă vârful unghiului gotic sau a arcului gotic (cu o valoare nor mală de 120 °). La
subiecții cu point centric RC coincide cu IM.
Din poziția de propulsie maximă se face mișcarea de lateralitate dreapta și stânga.
Grafic apar două segmente ce realizează un unghi obtuz. Din poziția de RC se fac mișcările
de lateralitate maximă dreapta și stânga. Grafic apar două segmente ce închid laturile unui
romb cu unghiurile ascuțite, egale de 60 ° și așezate lateral.
Figura de romb a diagramei reprezintă locul geometric al tuturor mișcărilor pe care
mandibulă le poate face în plan orizontal.
Înregistrările pot fi efectuate intră – sau extraoral cu ajutorul pantografului din poziția
de RC. Desenul proiecției orizontale a mișcărilor de lateralitate dreapta și stânga poate fi
înregistrat pe o plăcută orizontală impregnată cu negru de fum, fixată la nivelul mandibulei,
iar acul înregistrator plasat pe maxilar și perpendicular pe plăcută. Se î nregistrează formă
unui unghi, unghiul gotic sau arcul gotic, cu vârful anterior și cele două brațe îndreptate spre
cavitatea orală.
Dacă se înreg istreza grafic cu aparatul de înregistrare montat cu plăcută pe maxilar și
acul înregistrator pe mandibulă, mișcarea de lateralitate dreapta și stânga trasează un unghi cu
vârful către cavitatea orală, cu brațele laterale deschise anterior. Acest unghi nu va mai avea
formă arcului gotic, ci va fi asemănător cu un vârf de săgeata sau pescăruș. Vârful arcului
gotic sau cel al săgeții corespunde RC.

Analiză deplasării mandibulare în plan frontal pentru dentat.

Din poziția de IM -l – se realizează mișcarea de lateralitate în raport cu tipul
ghidajului, canin sau de grup, până la poziția cuspid pe cuspid, partea activă – 2 -. Peste
această limita fiziologică există posibilitatea unei excursii forțate a mandibulei în același sens
– 3 -. De aici punctul interin cisiv inferior coboară pe o traiectorie de deplasare forțată prin
deschiderea maximă a cavității orale – 4 – pe planul median, echivalentul grafic al deschiderii
maxime a cavității orale în plan sagital. Revenirea în IM se face din – 4 – prin poziția de
repaus mandibular și poziția de RC.

O linie verticală împarte aria mișcărilor limita în plan frontal în două jumătăți egale și
simetrice. Analiză diagramei arată că porțiunea superioară a ei este determinată de dinți,
depinzând de armonia suprafețelor denta re, de tipul de ocluzie și de gradul de abraziune
dentară.

3.3 Analiză mișcărilor funcționale

Analiză clinică a mișcării de propulsie a mandibulei pentru dentat
Analiză mișcării de propulsie a mandibulei se face din poziția de RC sau de IM, în
care di ntîi anteriori intră în contact stabil și simultan.
Mișcarea de propulsie este condiționată de armonia realizată între: alunecarea
condililor mandibulari, poziția și morfologia dinților cuspidati, ghidajul anterior.
Din RC sau IM marginile incizale ale f rontalilor inferiori alunecă pe pantă (față)
palatinală a frontalilor superiori până în poziția cap la cap a dinților frontali, incisivii maxilari
fiind în contact cu cei patru incisivi mandibulari. Mandibulă coboară cu o mișcare constanța,
rectilinie, iar liniile mediene maxilare și mandibulare coincid. Este optim că toți dintîi frontali
superiori și inferiori să între în contact simultan pentru a dirija mișcările mandibulei în
propulsie. Se consideră totuși o situație normală când cel puțin doi dinți fron tali superiori
participa la realizarea ghidajului anterior (pantă incisivilor superiori). Că urmare a ghidajului
anterior se produce dezocluzia tuturor unităților odontale cuspidate din zonele laterale, care
reprezintă partea inactivă sau nelucrătoare a ma xilarelor.
Dacă există o supraocluzie accentuată (overbite accentuat) cu overjet de o valoare
redusă, dezocluzia dinților din zona laterală este imediată, iar în situațiile clinice când
overbit -ul și overjet -ul este accentuat, dezocluzia se produce mult m ai lent. Situații patologice
apar la:
Interferențe ocluzale în zona activă (la nivelul dinților frontali) când:
 mișcarea de propulsie a mandibulei este ghidată de un singur dinte frontal
superior.
Niciodată nu se efectuează șlefuire la nivelul dintelui frontal inferior pentru că se
distruge stopul ocluzal.
 poziția cap la cap este susținută de un singur dinte frontal superior.
 deplasarea mandibulei se face după o linie curbă în plan sagital, din poziția de
IM până în poziția cap la cap, care prezintă însă contacte normale între dintîi
frontali. Se impune depistarea interferenței din zona frontală (interferență
activă) și retușată pe supra față palatinală frontală superioară.

PARTEA SPECIALĂ

4 CONCEPȚIA Șl ORIENTAREA IN STUDIU

În studiul meu m -am oprit asupra necesității reabilitării relațiilor intermaxilare din
punct de vedere estetic la edentatul total bimaxilar, întrucât am constatat diverse modificări
ale acestora, generate de lipsa de adaptare a protezei, corelate cu modific ări ale dimensiunii
verticale de ocluzie subdimensionată sau supradimensionată. în multe din cazuri, reabilitarea
edentației totale bimaxilare se face în detrimentul funcției estetice și în avantajul funcției
masticatorii, având un impact puternic asupra p sihicului pacientului.
Este important ca prin aplicarea protezelor dentare pe câmpul protetic să se refacă atât
fonația, cât și masticația, dar cel mai important este ca funcția estetică, masticatorie și
fonetică să se integreze în aparatul dento -maxilar.

4.1 MATERIAL Șl METODĂ
In vederea surprinderii aspectelor disfuncționale ale relațiilor intermaxilare și ale
aspectelor estetice la vechii și noii protezați, am efectuat un studiu asupra unui număr de 30
de pacienți dintr -un eșantion de 55 de pacienți de sexe diferite. Pacienții examinați au avut
vârste cuprinse între 50 și 80 de ani, purtători și nepurtători de proteze pe câmpuri variabile.
În aceste cazuri am efectuat un studiu clinico -statistic bazat pe observații clinice
oprindu -mă asupra necesității reabilitării relațiilor intermaxilare la edentatul total bimaxilar
din punct de vedere estetic, întrucât am constatat frecvente modificări generate de realizarea
incorectă a dimensiunii verticale de ocluzie prin supraevaluare sau subevaluare. La cazurile
din studiu, observațiile și datele prezente le -am consemnat într -o fișă de cercetare, care, pe
lângă datele de identitate, cuprind elemente care să reflecte cât mai complet și individualizat,
edentația, localizarea topografică, modificările relațiilor i ntermaxilare și ale dimensiunii
verticale de ocluzie, cât și aspectul estetic al faciesului din față și profil.
Din cei 30 de pacienți examinați, am selecționat un număr mai redus de pacienți, care
exprimă mai bine modificările estetice apărute înainte de rea bilitarea prin proteze totale și
după inserția protezelor pe câmpurile protetice.

5. CAZURI CLINICE

Dintr -un eșantion de 20 de pacienti, am sele ctat un număr de 6 pacienți pentru
cazuistica personală pe care le -am prezentat în această lucrare.

CAZUL 1
Nume: R.T .
Vârsta: 56 ani
Sex: M
Diagnostic ul: edentație totală bimaxilară;
 Etiolo gia edentației: parodontală și v echimea protezării: 5 ani;
 Modificări ale RIM: relațiile intermaxilare sun t deteriorate datorită absenței
unităților dento -parodontale;
Modificări ale DVO: reducerea dimensiunii verticale a etajului i nferior al feței cu
alterarea funcției fizionomice. Pacientul prezintă un câmp protetic defavorab il, atât la maxilar
cât și la mandibulă. Crestele edentate sunt atrofiate, f undurile de sac aproape absente.
Concluzii:
Deși pacientul a prezentat un câmp protetic defavorabil, atât la maxilar cât și la I
mandibulă, s -au obținut proteze stabile pe câmpurile protetice, cu baze extinse în limitele I
funcționale și nu în ultimul rând cu relații intermaxilare stabile și funcționale.

Fig5.1 Radiografie inițială

Fig.5.2 Câmpul protetic edentate – aspect clinic

Fig5.3. După amprentarea câmpului protetic în lingură standard si individuală, au fost
realizate șabloanele de ocluzie

Fig.5.4 Înregistrarea relațiilor intermaxilare si stabilirea DVO -ului transpuse pe modelul de
lucru .

Fig.5.5 Macheta protezei realizată pe modelele de lucru montate în ocluzor.

Fig.5.6 Proteza totală, la gata așezată pe modelele pe care a fost confecționată.

Fig.5.7 Lucrarea protetică în cavitatea bucală – aspect clinic

Fig.5.8 Reațiile interarcatice

Concluzii:
Deși pacientul a prezentat un câmp protetic defavora bil, atât la maxilar cât și la
mandibulă, s -au obținut proteze stabile pe câmpurile protetice , cu baze extinse în limitele
Ifuncționale și nu în ultimul rând cu relații intermaxilare stabile și funcționale.

CAZUL 2

Nume: R.T.
Vârsta: 60 ani
Sex: M
Diagnosticul: edentație totală bimaxilară;
Modificări ale RIM: în urma pierderii ultimelor unități masticatorii, relațiile
intermaxilare au fost modificate și urmează ca acestea să fie redeterminate cu ajutorul
șabloanelor de ocluzie;
Modificări ale DVO: dimensiunea ve rticală de ocluzie a etajului inferior este
diminuată. Se impune confecționarea unor proteze urmărindu -se refacerea dimensiunii
verticale a etajului inferior al feței, obținerea unor relații intermaxilare corecte și stabile, iar
prin acestea refacerea func ției estetice.
Se va ține cont pentru protezare de caracteristicele câmpului protetic mandibular:
 creasta edentată favorabilă protezării;
 fundul de sac vestibular adânc;
 tuberculul piriform favorabil protezării.
Câmpul protetic maxilar:
 bolta palatină favorabilă protezării;
 creasta edentată favorabilă protezării;
 tuberozități maxilare retentive.

Fig. 5.9 Radiografie initial

Fig.5.10 Anatomia câmpului protetic edentate

Fig.5.11 Amprentarea preliminară.

Fig 5.12 Turnarea modelului în amprenta preliminară – etapă tehnică

Fig.5.13 Șablonul de ocluzie

Fig.5.14 Macheta viitoarei proteze totale pe modelele montate în articulator

.

Fig.5.15 Imagine de ansamblu asupra protezelor la gata.

Fig.5.16 Imaginea celor doua proteze în cavitatea bucală.

Concluzii:
 având câmpuri protetice favorabile protezării, s -a reușit restabilirea relațiilor
intermaxilare;
 s-a refăcut dimensiunea verticală a etajului inferior al feței;
 s-a obținut reintegrarea psiho -socială a pacientului prin reabilitarea funcției
fizionomice.

CAZUL 3

Nume: M.P .
Vârsta: 63 ani
Sex: M
Diagnostic: edentație totală bimaxilară, neprotezată la maxilar, protezată mandibular;
Etiologia edentației: pat ologie odontală urmată de extracții dentare ;
Calitatea protezării: în corectă;
Vechimea protezării: 7 ani;
Modificări ale RIM: în urma pierderii ultimelor unități masticatorii de la maxilar,
unde edentația parțială anterioară a fost restaurată conjunct – nu s-a realizat o protezare
adjunctă imediată sau precoce care să folosească vechile repere (dimensiunea verticală a
etajului inferior), foarte importante pentru o determinare corectă a relației de intercuspidare
maximă. Modificări ale DVO: dimensiunea verti cală a etejului inferior al feței este diminuată
datorită absenței protezei maxilare.
La examenul clinic se constată o instabilitate importantă a protezei mandibulare pe
câmpul protetic, dată de montarea incorectă a dinților în afara crestei, precum și o extindere a
bazei protezei în afara limitelor funcționale, ceea ce determină desprinderea protezei de pe
câmp.
În consecință, pentru a obține relații intermaxilare optime cu o redimensionare
funcțională a etajului inferior, apare necesitatea confecționării a două proteze noi adaptate la
câmpul protetic actual.

Fig.5.17 Imagine radiologică de ansamblu luată dintr -un CT.

Fig.5.18 Vizualizarea câmpului protetic .

Fig.5.19 Șabloanele de ocluzie pe modelele de lucru .

Fin.5.20 Aspectul macletei așezat pe modelele mon tate î n articulator.

Fig.5.21 Tabloul clinic după realizarea tratamentului protetic.

CAZUL 4

Nume: P.C .
Vârsta: 61 ani
Sex: F
Diagnostic: – edentație totală maxilară protezată;
– edentație totală mandibulară neprotezată, consecutivă edentației parțiale
protezate mobilizabil;
Etiologia edentației: patologie odontală urmată de extracții;
Calitatea protezării totale maxilare: corectă;
Vechimea protezării maxilare: 12 ani;
Vechimea pro tezării p arțiale mandibulare: 12 ani – edentația parțială s -a transformat
în edentație totală în urmă cu 6 luni;
Modificări ale RIM: relațiile intermaxilare au fost corect determinate și menținute
încă din faza de edentație parțială. Acest element pozitiv va fi lua t în considerare și transferat
la proteza totală.
Modificări ale DVO: la fel ca și în cazul RIM, dimensiunea verticală a etajului
inferior al feței, fiind optimă și fără consecințe nocive asupra funcțiilor aparatului dento –
maxilar, în faza de edentație par țială, va fi transferată la nivelul protezei totale.
Se va urmări, prin tratament protetic, confecționarea unei noi proteze mandibulare,
având în vedere copierea elementelor pozitive de la proteza parțială.

Fig.5.22 Stabilirea planului protetic în accord cu pacientul.

Fig.5.23 Macheta protezei pe modelele din ocluzor .

Fig. 5.24 Proba machetei în cavitatea bucală.

Fig.5.25 Protezele la gata .

Fig.5.26 Tabloul clinic de la sfârșitul tratamentului protetic.

Concluzii:
În cazul de față, s -a reușit transferul elementelor pozitive de la nivelul protezei
parțiale mandibulare la nivelul protezei totale; s -a reușit conservarea unor relații
intermaxilare stabile și funcționale precum și a unei dimensiuni verticale a etajului inferior al
feței ușor micșorată, cu care pacienta s -a adaptat încă din faza de edentație parțială

CAZUL 5

Nume: C.I
Vârsta: 69 ani
Sex: M

Diagnostic: edentație totală maxilară neprotezată consecutivă edentației parțiale
protezate; edentație totală mandibulară protezată.
Etiologia edentației: odontală urmată de extracții;
Calitatea proteză rii: incorectă;
Vechimea pro tezării: – parțiale maxilare: 14 ani, edentația parțială s -a transformat în
edentație totală în urmă cu 5 luni;
– totale mandibulare: 17 ani;
Modificări ale RIM: ocluzie inversă cu treaptă sagitală;
Modificări ale DVO: dimensiunea verticală a etajului inferi or al feței este diminuată;
Pacientul se prezintă la medicul stomatolog pentru confecționarea unei noi proteze
maxilare, vechea proteză fiind concepută pentru restaurarea unei edentații parțiale care în
urmă cu 6 luni a devenit edentație totală.
După exami narea pacientului și vechilor proteze se ajunge la concluzia confecționării
a două proteze: maxilară și mandibulară, întrucât nici proteza care restaura edentația
mandibulară nu mai era corespunzătoare din punct de vedere masticator, fonetic și
fizionomie.
La examenul clinic al câmpului protetic se constată:
 La maxilar: – creastă edentată favorabilă protezării;
– tuberozități retentive;
– boltă palatină de adâncime medie;
 La mandibulă: – creastă edentată atrofiată.

Fig.5.27 Spectru vizual asupra câmpului protetic edentate.

Fig.5.28 Protezele mobile în faza finală

Fig.5.29 Aspectul clinic al tratamentului fina.

Concluzii:
După inserția protezelor în cavitatea bucală se constată că s -au obținut rapoarte
psalidodonte cu o ușoară supraacoperire deoarece rapoartele ocluzale inverse aveau o cauză
funcțională. Aceste rapoarte corecte s -au observat încă din faza de machetă.
S-a obținut redimensionarea etajului inferior al fețe i alături de relații intermaxilare
corecte și îmbunătățirea aspectului estetic al pacientului

CAZUL 6

Nume: Y.G .
Vârsta: 79 ani
Sex: M
Diagnostic : edentație totală bimaxilară protezată;
Etiologia edentației: parodontopatie diabetică;
Calitatea protezării: incorectă;
Vechimea protezării: 16 ani;
Modificări ale RIM: relațiile intermaxilare sunt afectate prin deteriorarea vechilor
proteze și urmează a fi redeterminate cu ajutorul șabloanelor de ocluzie;
Modificări ale DVO: dimensiunea ver ticală a etajului inferior al feței este diminuată
datorită abraziei dinților artificiali din vechile proteze și atrofiei crestelor alveolare edentate;

Pacientul se prezin tă la Clinica de stomatologie „Vasile Goldiș‖ din Arad pentru
confecționarea unor n oi proteze, deoarece vechile proteze au devenit instabile pe câmpul
protetic, afectând masticația și fonația. Nici funcția estetică nu mai este corect îndeplinită de
protezele pacientului. La examenul clinic se constată:
La mandibulă:
 creastă edentată atro fiată
La maxilar:
 creastă edentată favorabilă protezării
 tuberozități retentive
 bolta palatină de adâncime medie

Fig.5.30 Imaginea anatomică a câmpului protetic

Fig.5.31 Lingura individuală.

Fig.5.3 2 Amprenta funcțională în lingura individuală .

Fig.5.3 3 Șabloanele de ocluzie pe model și montarea lor în ocluzor.

Fig.5.34 Vizualizarea mach etei pe modelele montate în ocluzor.

Fig.5.35 Etapa tehnică de lustruire a celor două proteze.

Fig.3.6 Proteza totală la gata – tablou clinic

Concluzii:
La finalul tratamentului s -au obținut relații intermaxilare stabile și o dimensiune
verticală a etajului inferior al feței corectă. De asemenea, s -au refăcut funcțiile masticatorie,
fonetică și fi zionomică.

CONCLUZII

Frecvența edentatiilor parțiale,chiar și la vârste tinere,face că în practică protezării
mobilizabile să se aplice într -un procent apreciabil în terapia edentatiilor parțiale.
Proteză parțial acrilică este un tip de proteză cu sprijin muco -osos.Modalitatea de
transmitere a presiunilor în cazul unor asemenea tipuri de proteze este considerată că
nefiziologica,deoarece țesuturile muco -osoase nu sunt adaptate pentru a le suportă.

Fibromucoasa și periostul transmit forțele osului subiacent cu intensitatea cu care le
recepționează.
În general,protezele cu sprijin muco -osos sunt mai bine suportate de osul maxilar
decât de cel mandibular.Acest lucru se datorează faptului că suprafață de sprijin la mandibulă
este mai puțin întinsă,iar osul este de tip cortical,cu spongioasă puțină,cu o vascularizatie mai
redusă.
Proteză parțial acrilică prezintă o serie de avantaje și dezavantaje asupra câmpului
protetic,asupra ocluziei,a pacientului în general.

6. REZULTATE ȘI DISCUȚII

În urma tratamentului aplicat lotului de pacienți, aleatoriu, unora pe cale parenterală și
altora oral după schema de mai sus au fost reluate analizele și s -au obținut datele analizate
apoi statistic.

Fig. 6.1 Lotul de studiu pe grupe de vârstă.

Fig. 6.2 Structura pe medii de proveniență .

Fig. 6.3 Repartiția pe sexe

Fig.6.4 Distribuția pe grupe de vârstă.

Fig.6.5 Motivele unui astfel de tratament protetic .

Fig.6.6 Etiologia lotului studiat.

BIBLIOGRAFIE

1. Borțun Cristina, Bratu D., – Protezarea edentației totale, Editura Marineasa,
Timișoara, 1998
2. Borțun Cristina, Sandu Liliana, Porojan S., – Tehnologia protezei totale.
îndreptar de lucrări practice pentru tehnicienii dentari, Lito. U.M.F. ―Victor Babeș‖ ,
Timișoara, 2006
3. Bratu D., Colojoară Carmen, Leretter M., Ciosescu Diana, Uram -Țuculescu
S., Românu M. – Materiale dentare în laboratorul de tehnică dentară, Editura Helicon,
Timișoara, 1994
4. Bratu D., Negruțiu Meda – Simulatoarele aparatului dento -maxilar, Lito
U.M.F., Timișoara, 1994
5. Bratu D., Ciosescu Diana, Românu M., Leretter M., Uram -Țuculescu S. –
Materiale dentare în cabinetul de stomatologie, Ediția a Il -a, Editura Helicon, Timișoara,
1998
6. Bratu D., Ieremia I., Uram -Țuculescu S. – Bazel e clinice și tehnice ale
protezării edentației totale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003
7. Bratu E., – Implantologie orală și restaurări protetice pe împlânte, Lito U.M.F.
„Victor Babeș‖, Timișoara, 2002
8. Burlui V. – Protetică dentară, Litografia I.M.F., Iași, 1988
9. Coca S., Spring D., Coca Valentina – Protezarea dentară totală altfel prezentată
și explicată, Editura Cerma SRL, București, 1996
10. Donciu V., David D., Șerb H., Pătrașcu I., Donciu Irina – Proteza totală,
Editura Didacti că și Pedagogică, București, 1994
H. Donciu V., David D., Pătrașcu I. – Tehnologia protezei totale. Curs pentru colegiile
de tehnică dentară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
12. Donciu V. – Instrumentele și aparatele folosite în laboratoru l de tehnică
dentară. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996
13. Foma Norina — Protetică Dentară, Volumul II, Proteza parțială mobilizabilă.
Proteza totală, Editura Enciclopedică, București, 2011

14. Gavrilă -Ardelean L, Bratu D., – Protezarea ed entației totale, Editura
Waldpress, Timișoara, 2012
15. Hutu Em., Păuna Mihaela, Bodnar V., Constantinescu M.V. – Edentația totală,
Ediția a ll -a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998
16. Hutu Em., Bodnar V., Păuna Mihaela, Constantinescu M. V. , Țâncu Ana –
Maria, Epistatu D. – Tehnici curente în protetica dentară, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1999
17. Ieremia L, Mocanu -Bardac Venera, Cseh Z., – Tehnici dentare speciale de
protezare totală, Editura Medicală, București, 1981
18. Ieremia L., Bratu D., Negruțiu Meda – Metodologia de examinare în protetica
dentară, Editura Signata, Timișoara, 2000
19. Ioniță S., Petre Al. – Ocluzia dentară, Ediția a Il -a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997
20. Lejoyeux J.: Proteza totală. Diagnostic – tratament, Editura Medicală,
București, 1968
21. Mc Cabe F. J., Walls W. G .A., – Applied Dental Materials, Ninth Edition,
Blackwell Publishing Ltd, 2008
23. Miler V., Ursache Maria — Gerontostomatologie clinică, Editura Apollonia,
Iași, 1998
24. Negucioiu Maria – Edentația totală. Clinică și tratament, Editura Litografia
U.M.F., Cluj -Napoca, 1999
26. Păuna Mihaela, Preoteasa Elena – Aspecte practice în protezarea edentației
totale, Editura Cerma, București, 2002
27. Peligrad Aneta, Munteanu Si mona -Ana, Mânu Roxana — Tratamentul
edentației totale, Editura Meteor Press, București, 2010
28. Prelipcianu Felicia, Negucioiu Maria, Dajbukat F. – Concepții și metode
biofuncționale în protezarea edentației totale, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1986
29. Romînu M., Bratu D., Lakatos S., Florița Z„ – Polimerizarea în stomatologie,
Editura Brumar, Timișoara, 2000

Cu mulțumiri tuturor PROFESORILOR din UNIVERSITATEA DE VEST
„ VASILE GOLDIȘ ” DIN ARAD, care au contribuit în egală măsură la formarea mea
profesională ca Medic, și cărora le datorez respectul și cunoștințele acumulate în cei șase ani
de studiu și învățământ!