LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I Conducător științific , Conferențiar universitar dr. habil. Luminița Bejenaru… [610928]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE BIOLOGIE

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU
OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

Conducător științific ,
Conferențiar universitar dr. habil. Luminița Bejenaru

Candidat: [anonimizat]. Nistor Ionela -Loredana (căs. Acatrinei)
Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, jud ețul Neamț

2018

1
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE BIOLOGIE

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU
OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

Mamifere de interes cinegetic din județul Neamț:
efective actuale și istoria vânătorii lor din
rerspectivă arheozoologică

Conducător științific,
Conferențiar universitar dr. habil. Luminița Bejenaru

Candidat: [anonimizat]. N istor Ionela -Loredana (căs. Acatrinei)
Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, jud ețul Neamț

2018

2

Cuprins

Introducere ………………………………………………………………………………………………………. …………
4
Capitolul 1. Caracterizarea fizico -geografică și istorică a județului Neamț ………………… … 6
1.1. Caracterizare fizico -geografică ………………………………………………………………………………… 6
1.1.1. Localizare…………………………………………………………………………………………………. 6
1.1.2. Relieful……………………………………………………………………………………………….. …… 6
1.1.3. Clima………………………………………………………………………………………………….. …… 6
1.1.4. Rețeaua hidrografică…………………………………………………………………………….. …… 7
1.1.5. Solurile……………………………………………………………………………………………….. …… 8
1.1.6. Flora și fauna actuală………………………………………………………………………. ………… 8
1.2. Caracterizare istorică ………………………………………………………………. ……………… ……………… 9
Capitolul 2 . Caracterizarea speciilor de mamifere de interes cinegetic din județul Neamț 12
2.1. Mistrețul ( Sus scrofa )……………………………………………………………………………….. ……………. 12
2.2. Cerbul carpatin ( Cervus elaphus )………………………………………………………………. ……….. …… 15
2.3. Căpriorul ( Capreolus capreolus )………………………………………………………………… ……………. 21
2.4. Capra neagră ( Rupicapra rupicapra )………………………………………………………….. ……………. 28
2.5. Lupul ( Canis lupus )………………………………………………………………………………….. ……………. 30
2.6. Vulpea ( Vulpes vulpes )…………………………………………………………………………….. …………….. 32
2.7. Ursul ( Ursus arctos )…………………………………………………………………………………. ……………. 34
2.8. Râsul ( Lynx lynx )…………………………………………………………………………………….. …………….. 36
2.9. Pisica sălbatică ( Felis silvestris )…………………………………………………………………. ……………. 38
2.10. Jderul de copac ( Martes martes )……………………………………………………………… …………….. 40
2.11. Dihorul ( Putorius putorius )…………………………………………………………….. ………. ……………. 42
2.12. Nevăstuica ( Mustela nivalis )…………………………………………………………………….. …………… 43
2.13. Iepurele de câmp ( Lepus europaeus )…………………………………………… …………… …………….. 44
Capitolul 3 . Elemente de ecologie și starea efectivelor actuale de mamifere de interes
cinegetic din județul Neamț ……………………………………………………………………………………….. . 46
3.1. Ecologia populațiilor de mamifere de interes cinegetic ……………………………………………….. 46
3.1.1. Factori ecologici influenți …………………………………………………………………….. ……. 46
3.1.2. Influența factorului antropic…………………………………………………………………. ……. 50
3.2. Efective actuale și dinamica lor…………………………………………………………………… …………… 53

3
3.3. Măsuri de redresare și susținere la efective optime……………………………………… ……………… 60
Capitolul 4. Istoria vânătorii mamiferelor din județul Neamț: date arheozoologice ………. 61
4.1. Vânătoarea în Neolitic…….. ………………………………………………………………………….. …………. 62
4.2. Vânătoarea în Epoca Bronzului…………………………………………………………………… …………… 67
4.3. Vânătoarea în Epoca Fierului………………………………………………………………………. ………….. 68
4.4. Vânătoarea în Evul Mediu…………………………………………………………………………… ………….. 70
4.5. D inamica vânătorii în trecut…………………………………………………………………………. …………. 72
Capitolul 5. Valoarea instructiv -educativă a temei de cercetare …………………………………… 76
5.1. Lecția de biologie …………………………………………………………………………………………………… 76
5.1.1. Caracteristici generale ………………………………………………………………………………… 76
5.1.2. Tipuri de lecții …………………………………………………………………………………………… 77
5.2. Excursia școlară ……………………………………………………………………………………….. …………… 79
5.2.1. Clasificarea excursiilor școlare ……………………………………………………………………. 79
5.2.2. Planificarea excusiei…………………………………………………………………………. ………. 80
5.2.3. Organizarea și desfășurarea excursiei…………………………………………………………… 80
5.3. Proiecte de lecție………………………………………………………………………………………… ………….. 83
Concluzii ………………………………………………………………………………. …………………… ………………. 121
Bibliografie …………………………………………………………………………… …………………….. …………….. 124

4

INTRODUCERE

Datorită așezării sale, cu un relief, climă și vegetație variată, județul Neamț prezintă o
bogată faună cinegetică, alcătuită atât din păsări cât și din mamifere. Încă din vechi timpuri,
documentele vremii consemnează organizarea pe acest teritoriu a numeroase vânători, drept
dovadă, actuala clădire a primăriei orașului Bicaz este fost castel de vânătoare ce aparținea
familiei regale a României.
Populațiile animale și cele vegetale se găseau , în tipul de peisaj inițial , într-un echilibru
natural, dinamic. Omul, mai întâi direct prin vânătoare, apoi prin activitățile industriale, turism,
etc., a început să influențeze populațiile animalelor sălbatice.
Motivată de ace astă bogăție faunistică, de existența a numeroase situri arheologice de pe
teritoriul județului ce au fost studiate din punct de vedere arheozoologic, de situația efectivelor
actuale de mamifere cu importanță cinegetică și dinamica lor , de impactul factorului antropic
asupra faunei de interes cinegetic din județ , mi-am ales această temă de studiu. Consider că o
cunoaștere aprofundată a speciilor cu importanță cinegetică , a populațiilor lor, a biocenozelor și
ecosistemelor în care trăiesc , a trecutului respectivelor populații animale de pe teritoriul
județului , ne poate oferi șansa e vitării unor dezechilibre majore în efectivel e acestor specii și a
repară rii unor greșeli comise deja.
Biologia, în general, și ecologia , în special, sunt discipline care au printre obiective
educarea ecologică a elevilor prin cunoașterea factorilor ce determină modificări majore în
structura mediului înconjurător și stabilirea măsurilor ce se impun pentru protejarea acestuia.
Lucrarea de f ață își propune să vină în sprijinul profesorului printr -o mai adâncă și corectă
cunoaștere a speciilor de mamifere sălbatice din județul Neamț, prin evidențierea cauzelor ce
determină modificarea efectivelor de animale și stabilirea căilor de remediere, d inamica vânătorii
în trecut, așa încât, prin munca la clasă, să formeze la elevi o atitudine activă de ocrotire a naturii
și luptă împotriva poluării mediului în care trăim.
Lucrarea este structurată în cinci capitole, la care se adaugă Introducerea, Concl uziile și
Bibliografia. Introducerea prezintă motivația alegerii temei de studiu și oferă o succintă expunere
a structurii lucrării. Capitolul 1 include caracterizare a fizico -geografică și istorică a județului
Neamț , cu referiri la localizare, relief, clim ă, rețea hidrografică, soluri, floră și faună actuală,
precum și la principalele perioade din trecutul preistoric și istoric al zonei . Capitolul 2 cuprinde
caracterizarea speciilor de mamifere de interes cinegetic din județul Neamț, cu referiri la

5
greutate , lungime, longevitate, culoarea părului, dimorfism sexual, urme, med iul de viață,
reproducere, hrană , dușmani, coarne – la cerb și căprior. Capitolul 3 include elemente de
ecologie și starea actuală a efe ctivelor de mamifere cinegetice, cu referiri la factori i abioti ci și
biotici ce acționează asupra populațiilor de vânat, influența factorului antropic, dinamica
efectivelor de mamifere cinegetice de -a lungul a patru ani, 2015 -2018, măsuri de redresare și
menținere a efective lor optime. Capitolul 4 prezintă o sinteză arheozoologică realizată pe baza
studiilor anterioare a eșantioanele arheozoologice provenite din situri de pe teritoriul județului,
care aparțin mai multor perioade și culturi ; este analizată, de asemenea, dinamica vânătorii în
trecutul preistoric și istoric al județului Neamț. Capitolul 5 este rezervat valorific ării instructiv –
educativ e a temei de cercetare , în principal sub forma diferitelor lecții de biologie.
Pentru elaborarea lucrării de față am avut de la început largul sprijin și m -am bucurat de
competența doamnei Conferențiar universitar D r. habil. Luminița Bejenaru, conducătorul
științific al lucrării, căreia îi aduc calde mulțumiri și o asigur de întregul meu respect.
Mulțumiri datorez și Direcției Silvice Neamț, în special domnului inginer Doru Băluț,
pentru ajutorul acordat, prin îndrumări și informații legate de mamiferele de interes cinegetic din
județ.

6

CAPITOLUL 1

CARACTERIZARE FIZICO -GEOGRAFICĂ ȘI
ISTORICĂ A JUDEȚULUI NEAMȚ

1.1. Caracterizare fizico -geografică
1.1.1. Localizare
Teritoriul geografic al județul ui Neamț este dispus în regiunea central -estică a României,
în lungul văilor râurilor Bistriț a, Siret și Moldova, fiind î nvecinat cu județele Suceava în partea
de nord, Harghita în partea de vest, Bacău la sud și cu județele Iași și Vaslui la est. Are o
suprafață de 5 896 km, ceea ce reprezintă 2,5% din teritoriul nați onal (Alui Gheorghe et al .,
1995). Se încadrează între 46o40' și 47o20' latitudine nordică , între 25o43' și 27o15' longitudine
estică.
Județul Neamț deține o repartiție a luminii solare, a căldurii și duratei anotimpurilor
prielnică dezvo ltării vegetale și animale, dar și activității omenești. Prin localitatea Dobreni trece
paralela de 47o nord. Acest județ ocupă un teritoriu cu condiții naturale variate, cuprinzând zone
muntoase, dealuri și depresiuni subcarpatice (aparținând Subcarpaților Moldovenești), coline și
șesuri larg desfășu rate ținând de Podișul Moldovei (Dorofte , 2008 ) (Figura 1) .

Figura 1. Județul Neamț ( http://pescarul.powweb.com/judete/harta_judetului_neamt.htm ).

7

1.1.2. Relieful
Poziția jude țului Neamț se suprapune, parțial, Carpaților Orientali, Subcarpaților
Moldovenești și Podișului Moldovenesc cărora li se adaugă zona de câmpie și cea de luncă de -a
lungul Siretului. Astfel, județul Neamț prezintă toate formele de relief ale României, disp use în
trepte domoale , cu înălțimi ce descresc spre est – 1907 m, Vârful Ocolașul Mare din Ceahlău și
169 m în lunca Siretului. Această diversitate a reliefului se datorează structurii geologice și
succesiunii de sisteme morfoclimatice, de la cele de nuanț ă tropical ă din Mioc en, la cele reci,
periglaciare , din Pleistocen (Alui Gheorghe et al., 1995 ). Aspectul general al reliefului de astăzi
este dat de o îndelungată evoluție geologic ă, din Proterozoic până în Cuaternar (Apăvăloae ,
2005 ).
Relieful județului cuprinde trei unități mari de relief: unitatea muntoasă, unitatea
subcarpatică și unitatea de dealuri (Podișul Central Moldovenesc).
Principala unitate de relief o reprezintă munții, 51% din suprafața totală, fiind
reprezentați de Munții Hășmaș, Munț ii Bis triței, Masivul Ceahlău, Munții Tarcău și Munții
Stânișoarei. Masivul Ceahlău este cel mai impunător din acest lanț muntos , atât prin aspect , cât și
datorită legendelor , așa zisului „tunel energetic”.
Situată la est de aria montană, unitatea subcarpatică c uprinde depresiunile Neamț,
Cracău -Bistrița și o parte din depresiunea Tazlău.
Unitatea de podiș se află la est de Subcarpați, cu văi largi, c e aparțin Siretului și
Moldovei (Alui Gheorghe et al., 1995 ).

1.1.3. Clima
Sub aspect climatic, acest județ prezi ntă o climă temperat continentală. Temperatura
medie anuală crește de la vest spre est, iar precipitațiile scad cu cât ne deplasăm spre est . Ele sunt
mai mari la poalele munților, iar anual, în medie ajung la 600 -700 mm (Ceahlău -Toaca 700 mm,
Roman 529 mm) . Valoarea maximă absolută a urcat până la 39,6o C la 17 august 1952, la
Doljești -Roman, iar minima absolută a coborât până la – 33,2o C la 20 febru arie 1954, la Roman
(Dorofte , 2008 ).

1.1.4. Rețeaua hidrografică
Rețeau a hidrografică a județu lui cuprinde râurile principale Bistrița, Moldova și Siret cu
numeroși afluenți : Cracău, Ozana, Tarcău, Bicaz etc. Lacurile prezente în județ sunt artific iale,
având roluri complexe (hidroenergetice, rezervă de apă, pentru atenuare viituri, irigații,
piscicultură, agrement). Un element particular al peisajului hidrografic al zonei îl constituie lacul

8
de baraj de pe valea Bistriței, Izvorul Muntelui -Bicaz. Acest lac are o suprafață de 2950 ha la
nivel maxim și o adâncime maximă de 85 m (Alui Gheorghe et al., 1995 ).

1.1.5. Solurile
În cee a ce privește tipurile de sol, întâlnim: soluri silvestre (brune acide, brune podzolice
și rendzine brune), argilo -iluviale cenușii, iar cernoziomurile formează insule pe terasele
Siretului, Moldovei și Bistriței. Bogățiile subsolului sunt reprezentate de sulfuri polimetalice,
combustibili minerali, șisturi bituminoase, sare gemă, săruri de potasiu, ape minerale sulfuroase,
carbogazoase , pietrișuri pe văile râurilor (Alui Gheorghe et al., 1995 ).

1.1.6. Flora și fauna actual ă
Flora și fauna actuală prezintă în județ o etajare, în funcție de condițiile climaterice: etajul
alpin și subalpin, etajul molidului, etajul pădurilor de foioase în amestec cu rășinoase, etajul
pădurilor de foioase, vegetație ierboasă în luncile râurilor . Etajul forestier ocupă 44% din
suprafața județului, silvostepa este situată pe Valea Siretului, iar regiunea extracarpatică prezintă
terenuri agricole și păduri.
În etajul alpin vegetația este săracă: floare de colț, merișori, graminee, arbuști. Fauna es te
reprezentată de speciile ce vin din etajul inferior, brumărița, cinteza alpină, corbul, cocoșul de
munte.
Etajul molidului prezintă pe lângă arborele dominant frecvent bradul, zada, laricea, paltin,
asociații de păiuș. Fauna de mamifere cuprinde ursul, cerbul, porcul mistreț, jderul, râsul , iar
avifauna include cocoșul de munte, ciocănitoarea de munte, acvila de munte, negroaica.
Etajul pădurilor de amestec cuprinde: ulm, fag, frasin, plop, paltin, arin, alun, călin .
Dintre mamifere amintim căprioara, vu lpea, veverița, pârșul de alun, iar din avifauna: șoim,
mierlă, privighetoare, pițigoi, ciocănitoare, sticlete, graur.
Apele curgătoare sunt bogate în păstrăv indigen, clean, scobar, boiștean, m reană și în
unele sectoare ale Bistriței este pre zentă lostrița (Alui Gheorghe et al., 1995 ).
Mândria faunei o constituie populația de capră neagră ( Rupicapra rupicapra ), precum și
râsul ( Lynx lynx ), cocoșul de munte ( Tetrao urogallus ). Alte specii de mamifere sunt: ursul brun
(Ursus arctos ), cerbul ( Cervus elaphus ), căpriorul (Capreolus capreolus ), vulpea ( Vulpes vulpes ),
jderul de copac ( Martes martes ) etc. Dintre păsări mai amintim: uliul ( Accipiter gentilis ), bufnița
(Bufo bufo ), acvila ( Aquila ), ciocănitoarea ( Dendrocopus major ). Dintre re ptile, se întâlnesc șerpi
(Natrix natrix ), șopârle (Lacerta sp.). Dintre batracieni amintim: Rana sp., Triturus vulgaris ,
Salamandra salamandra .
În apele curate din zona montană trăiesc diverse specii de pești, dintre care amintim

9
păstrăvul de munte ( Salmo trutta fario ). În lacurile existente în județ se întâlnesc cleanul
(Squalius cephalus ), bibanul ( Perca fluviatilis ), babușca ( Rutilus rutilus ), carasul ( Carassius
gibelio ) (Dorofte , 2008 ).

1.2. Caracterizare istorică
Pe teri toriul actual al județului , cele mai vechi urme de locuire umană datează din
paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.H r.), îndeosebi pe Valea Bistriței, unde s -au descoperi t
numeroase situri arheologice în care au trăit cete de vânători care foloseau arm e de silex
evoluate , lucrate în tehnica de desprindere lamelară , cât și unele confecționate din roci locale.
Mezoliticul și Neoliticul de pe teritoriul județului Neamț au fost puse în evidență datorită
descoperirilor unor așezări , în care locuitorii se ocu pau cu creșterea vitelor, cultivarea plantelor
cerealiere, unelte de piatră șlefuită, os, corn și lut ars , ceramică decorată liniar.
Cultura Precucuteni a fost evidențiată datorită descoperirii unor așezări întinse, apărate de
șanțuri, cu mai multe nivelu ri în care se găsesc locuințe de suprafață solide, foarte multă
ceramică, unelte și plastică antropomorfă și zoomorfă. Cultura Cucuteni se remarcă prin
ceramică pictată cu motive în formă de spirale, cercuri sau meandre, cu forme elegante , cu
reprezentări zoomorfe, ce conferă ceramicii o valoare artistică incontestabilă, statuete
antropomorfe și zoomorfe de lut ars , vase de cult . Cultura Cucuteni reprezintă o culme a
preistoriei țării noastre, cercetările au demonstrat că această cultură s -a dezvoltat inten s pe
teritoriul județului Neamț , ca dovadă număr ul mare de așezări cucuteniene (aproap e 150 de situri
arheologice descoperite la nivelul județului ).
Numeroase obiecte aparținînd epocii bronzului au fost descoperite în peste 90 de așezări,
necropole și pun cte de pe teritoriul județului (Alui Gheorghe et al., 1995 ).
În zona actualului oraș Piatra -Neamț s -au descoperit trei așezări fortificate (Bîtca
Doamnei, Cozla și Calu) și un bogat material arheologic aparținând civilizației dacice , fapt ce
demonstrează c ă aici a existat un important centru economic, politic și spiritual, cu un rol
deosebit pentru dacii de la răsărit de Carpați, cunoscut sub denumirea de Petrodava.
Descoperirea în ț inutul dintre Bistrița, Moldova și Siret a aproximativ un sfert din totalul
tezaurelor monetare din spațiul est -carpatic alcătuite din den ari romani imperiali de argint ș i
inscripțiile de pe amfore d ovedesc că dacii liberi de aici se aflau în plin proces de romanizare.
( Alui Gheorghe et al., 1995 ).
Perioada cuprinsă între se colele V -VII d.H r. este cunoscută sub denumirea de perioada
formării poporului român. Aceasta este evidențiată prin așezări nefortificate, situate în preajma
apelor curgătoare. Datele referitoare la secolele V -X arată că locuitorii acestei zone se ocupau c u

10
cultivarea pământului, creș terea animalelor, meșteșugurile. În secolele următoare, invaziile
populațiilor din est au dus la deplasarea populației locale spre zona de munte a județului, unde
condițiile natural e ofereau adăposturi sigure. În secolul al XIV-lea, după urcarea lui Bogdan I pe
tronul Moldovei, pe fondul creșterii producției agricole și meșteșugărești, intensificării circulației
mărfurilor, perfecționării sistemului administrativ , satele medievale de pe cuprinsul județului au
început să fie cuno scute din ce în ce mai bine. Așa au luat naștere și primele așezări urbane
importante: Piatra lui Crăciun, Roman, Neamț, pe cursul unor râuri importante. Târgul Piatra
capătă în timp o mai mare importanță, datorită constituirii aici a unei Curți Domnești, iar
Romanul devine unul dintre cele mai însemnate centre, făcând parte din sistemul defensiv al
Moldovei. Orașul Târgu Neamț va deveni mai cunoscut odată cu ridicarea, pe Culmea Pleșului, a
Cetății Neamțului (Alui Gheorghe et al., 1995 ).
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare , teritoriul județului s -a îmbogățit în biserici,
mânăstiri și așezări monahale importante, Mănăstirea Neamț făcând parte din categoria celor mai
vechi și vestite centre religioase creștin -ortodoxe și de cultură medievală din țara noastr ă. La fel
de important ă este Mănăstirea Bistrița, locul de veci al domnitorului Alexandru cel Bun, precum
și biserici le voievodale sau boierești construite în secolele XVI -XVII, cum sunt cele de la
Bisericani (ctitorită de Ștefăniță V odă), Pângărați (Alexa ndru Lăpușneanu), Buhalnița (Miron
Barnovschi), Secu (Nestor Ureche) etc.
Odată cu perfecționarea meșteșuga rilor, c are se ocupau cu prelucrarea lemnului, fierului,
pietrei, pieilor, cerii și a negustorilor care făceau comerț cu cereal e, vite, vin, sare, p ește, sau alte
produse, s -a realizat sporirea zilelor de târg, a iarmaroacelor, iar după 1829, unii proprietari din
zonă au construit primele fabrici ( în 1841, Gheorghe Asachi înființează la Piatra -Neamț prima
„moară” de hârtie din Moldova ).
Evenimentele p olitice și militare din secolul al XIX -lea au avut impact asupra societății
locale. Astfel , ultima rezistență a eteriștilor este înfrântă de către turci la Mănăstirea Secu, iar în
1848 sunt atestate o serie de mișcări țărănești în jurul Romanului. De aseme nea, reprezentanții
județului au sprijinit alegerile pentru Divanul Ad -hoc al M oldovei și l -au sprijinit pe Cuza.
În războiul pentru independență din 1877 -1878 au participat două regimente de dorobanți
din Piatra -Neamț, regime ntul 8 C ălărași și 4 artilerie Roman, care au luptat cu eroism, dovada
fiind numărul mare de ostași căzuți la datorie. Cei rămași acasă s -au implicat în strângerea de
donații pentru a susține armata.
În timpul Primului Război Mondial unitățile militare din Piatra -Neamț, Roman și Târgu –
Neamț, au participat d e partea Antantei , la campanile din Transilvania, Muntenia, sudul
Moldove i (Mărășești, Oituz, Cireșoaia etc.), peste 2000 de oameni au căzut la datorie.
Intrarea României în cel de -al II-lea Război Mondial l -a găsit pe generalul Ion Antonescu

11
la Piatra -Neamț . Unitățile militare din județ au participat la campani ile din est, mulți dintre ei au
căzut pe câmpurile de luptă dintre Prut și Nistru, de la Odessa, Cotul Donului etc. Unii dintre ei
au fost luați prizonieri și duși în lagărele sovietice din Siberia. O mare parte din localități au fost
evacuate, fabricile au fost mutate în alte zone ale țării, o parte a localităților aflate în estul
județului au suferit pierderi mari datorate ofensivei rusești.
În anii de după război , schimbarea regimului politic în 1947 a determinat o nouă etapă în
evoluția istorică a județului Neamț, mai ales în timpul dictaturii comuniste, în care trăsăturile
negative sunt evidente, dar nu se pot neglija transformările pozitive prin care au trecut localitățile
de pe teritoriul județului, cât și schimbările din modul de viață al oamenilor (Alui Gheorghe et
al., 1995 ).

12

CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA SPECIILOR DE MAMIFERE DE
INTERES CINEGETIC DIN JUDEȚUL NEAMȚ

2.1. Mistrețul
(Sus scrofa )

Ordin: Artiodactyla
Familie: Suidae
Gen: Sus Linnaeus, 1758

http://www.ziarpiatraneamt.ro/

Se numește generic porc sălbatic; masculul se numește vier, iar femela scroafă. Puiul se
numește purcel (purcea) până la vârsta de 8 -12 luni, godac (scrofiță) până aproape de împlinirea
celui de -al doilea an.
Greutatea totală a unui purcel fătat este de 100 -700 grame . Greutatea vierilor este de 150
– 200 kg iar femelele adulte au 120 – 150 kg . De la doi ani în sus masculii au o greutate mai
mare decât femelele de aceiași vârstă (Șelaru, 2012) .
Lungimea mistrețului de la vârful botului la rădăcina cozii ajunge până la 200 cm la
mascul și până la 150 cm la femelă, iar înălțimea la greabăn până la 100 cm.
Culoarea părului. Când sunt fătați, purceii prezintă la nivelul corpului dungi
longi tudinale mai deschise la culoare , care încep să se estompeze până la vârsta de două l uni și
dispar complet la vârsta de 5 -6 luni. Culoarea de iarnă este roșie -brună, care se deosebește de cea
a mistreților adulți. Dungile de culoare deschisă îi ajută ca atunci când sunt culcați să se asemene

13
cu mediul înconjurător (homocromie) și să scape de dușmani.
Dimorfismul sexual constă în colți, care la masculii de la 2 ani în sus încep să se vadă
chiar cu gura închi să și cresc cu vârsta. La femelă ei sunt mai mici și nu se văd, decât dacă gura
este deschisă.
Longevitatea – circa 18 – 20 de ani.
Simț urile. Mistrețul aude excelent și nu pierde nici cel mai mic zgomot. La aceast a
contribuie și urechile mari, ț inute în sus cu care captează undele sonore. Văzul este mai puț in
sensibil, dar cel mai perfecț ionat este mirosul, pentru care este servit de botu l lung. Mistrețul se
conduce după auz și miros (Șelaru, 2012) .
Urmele. Cunoașterea urmelor mistrețului este de mare folos atât la identificarea prezenței
și mărimii mistreților în teren, în orice timp al anului. Talpa piciorului de mistreț se
caracterizeaz ă prin nesimetria vârfurilor copitelor și prin distanța mai mare dintre vârfurile
pintenilor. Urmele mistrețului mare pot fi confunda te de cei neinițiați cu urmele cerbului.
În afară de cele două semne menționate mai sus, deosebirile dintre urmele cerbul ui și
mistrețului sunt următoarele: la mistreț, pintenii se imprimă pe sol și la mers liniștit, pe când la
cerb numai când fuge; distanța dintre pașii mistrețului este de 42 -50 cm, iar distanța dintre pașii
cerbului este de 65 -70 cm; pe zăpadă mare mistre țul lasă o dâră, încât pare a -și fi târâit
picioarele, pe când cerbul, nu. Urma picioarelor din față ale mistrețului este mai mare decât a
celor din spate, diferența accentuîndu -se cu vârsta.
Urmele mistrețului se deosebesc de cele ale porcului domestic as tfel: la porcul domestic
nu se observă deosebirile de mărime între urmele picioarelor dinainte și a celor dinapoi; vârfurile
unghiilor sunt și mai desfăcute și mai rotunjite, iar talpa se lasă mai mult pe sol, la călcat. La
deosebirea pe teren a semnelor p orcului domestic de a celor sălbatic ne ajută și forma râmăturii:
mistrețul, animal mai puternic, are râmătura mai adâncă și într -o linie care se apropie de cea
dreaptă; cel domestic râmă mai puțin adânc și mai ales în jurul lui. Urma pe zăpadă mare a unui
cârd de mistreț are forma unui șir, scroafa mare mergând în frunte (Simionescu, 1983) .
Mediul de viață. Alegerea de către mistreț a biotopului depinde, în principal, de factorii
adăpost și hrană, liniștea rămânând pe un plan secundar. În ce privește adăpo stul, el este asigurat
de pădurile de întindere relativ mare, compuse din specii de stejar și fag din regiunea de dealuri
și coline având cel puțin la una din laturi și contact cu terenul agricol. Se poate localiza și în
pășunile de întindere mică de la câ mpie, înconjurate de tere nuri agricole, dar poate cauza
stricăciuni mari culturilor agricole.
În ceea ce privește factorul liniște, mistrețul, ca de altfel și alte specii de vânat, se
obișnuiesc cu anumite zgomote și cu un anumit grad de neliniște a terenu lui.
În legătură cu biotopul, se menț ionează că scăldătorile sunt indispensabile pentru

14
păstrarea mistrețului în teren, dar nu cu apă curată, ci mocirle.
Reproducerea. În al doilea an de viață este atinsă maturitatea sexuală . În perioade bune
de hrană, fem elele sunt mai dezvoltate, putându -se împerechea mai devreme, chiar de la un an.
Perioada de rut este mai lungă, dar punctul culminant este în decem brie. Durata sarcinii
este de 18 săptămâni. Fată 4 -10 purcei, numărul acestora putând fi mai mare sau mai mi c în
funcșie de asprimea iernii precedente și de abundența hranei. Fată în martie -aprilie, stând cu
purceii în desiș, deplasându -se la distanțe mici. Scroafa își apără puii contra dușmanului
acționând cu colții – incisivii, îndreptați oblic înainte, cu car e poate prinde ca un clește, rupe și
sfâșia. Purceii devin independenți în noiembrie -decembrie, în timpul împerecherii. Masculul este
poligam (Șelaru, 2012) .
Hrana naturală. Mistrețul este un animal omnivor. Hrana vegetală de bază o constituie
ghinda și ji rul. Dintre plante, consumă ferigile, apoi plantele de mlaștină și acvatice. Când nu
găsește ghindă și jir consumă plante agricole, producând pagube. Iarna, când solul îngheață, iar
ghinda lipșește, caută izvoarele și mlaștinile cu sol neînghețat, unde poa te găsi rădăcini. Hrana
animală constă în rozătoare, șoareci cu botul ascuțit, insecte dăunătoare pădurii (astfel are un rol
în combaterea biologică a dăunătorilor pădurii).
Pagube cauzate . Mistrețul este mai mult folositor decât dăunător pentru pădure, de oarece
contribuie la combaterea biologică a dăunătorilor animali, iar prin râmat creează condiții mai
bune pentru regenerarea naturală a arboretelor. Pagubele constau doar în dezrădăcinarea unor
puieți și consumarea ghindei din semănăturile directe. Pentr u culturile agricole și pășuni este
dăunător, de aceea pentru a fi evitat se realizează ogoare de vânat în interiorul pădurii sau prin
reducerea densității (Șelaru, 2012) .
Boli, dușmani. Mistrețul este rezistent la răniri și boli, cu excepția pestei porci ne, care
uneori a distrus 70-80% din efectiv.Dușmanii lui cei mai periculoși sunt: urșii, lupii – care îi ucid
mai ales iarna, când sunt slăbiți , și râșii.

15

2.2. Cerbul carpatin
(Cervus elaphus )

Ordin: Artiodactyla
Familie: Cervidae
Subfamilie: Cervinae
Gen: Cervus Linnaeus, 1758

http://ziarulceahlaul.ro/vanatorii -fac-curatenie -printre -cerbi/

Masculul se numește taur sau cerb ; feme la – cerboaică sau ciută de cerb ; puiul, până la
vârsta de 10 luni , se numește vițel; femela din al doilea an a l vieții se numește junică (Șelaru,
2012) .
Lungimea corpului. Taurul adult are înălțimea la greabăn de 152 -155 cm, lungimea
capului plus a trunchiului până la 240 -250 cm, coada de 12 -16 cm .
Greutatea medie a taurilor eviscerați este de 180 -220 kg, putând a junge până la 250
kg.Ciutele au 80 -130 kg eviscerate, iar vițelul, la fătare, 7 -12 kg. Greutatea taurilor variază în
cursul anului astfel:
– după terminarea creșterii coarnelor urmează o lună, până la o lună și jumătate, faza de
îngrășare, care ține până l a începutul perioadei boncănitului, când taurul atinge greutatea cea mai
mare din cursul unui an;
– în perioada de circa o lună cât durează boncănitul, el pierde până la 25 -30 kg din
greutate, datorită efortului depus și faptului că în acest timp nu mănânc ă aproape nimic;
– dacă toamna este lungă, își reface greutatea până la ănceputul iernii.
Astfel, când se vorbește de greutatea cerbului, trebuie să se precizeze perioada la care
acesta se referă (Pop & Homei 1973) .
Culoarea părului . Vara cerbul are culoar ea părulu i roșcată în partea superioară a

16
trunchiului și mai deschisă pe abdomen, până la galben -auriu. Părul de vară al cerbului este mai
deschis la culoare decât cel de iarnă . În regiunea cozii este galben -roșcat. Culoarea părului
cerbului poate varia ch iar în cuprinsul aceluiași teren de la individ la individ. Un mijloc de
apărare contra dușmanilor îl constituie petele deschise ce apar în primele luni pe co rpul vițelului
și care dispar la sfârșitul lunii august.
Năpârlirea. Năpârlirea are loc de două ori pe an, la adulți, primăvara și toamna.
Năpâr lirea de primăvară are loc la mijlocul lui aprilie și se desfășoară relativ repede,
durând 20 -25 zile. Uneori părul cade în petice mari. La ciutele gestante și la taurii bătrâni ,
năpârlirea întârzie cu 10 zil e față de cei tineri.
Năpârlirea de toamnă decurge mai lent, se termină în prima jumătate a lunii octombrie la
cei tineri și în a doua jumătate a aceleiași luni, la cei bătrâni .
În perioada boncănitului, năpârlirea este în curs (https://dokumen.tips/docume nts/cerbul –
carpatin -569e057f47edc.html) .
Coarnele constituie un caracter sexual secundar și sunt întâlnite numai la mascul.
Coarnele de formează astfel: în cursul iernii, la mascul în vârstă 7 -9 luni, apar pe creștet
două proeminențe numite cilindri fronta li, în punctele în care vor crește mai târziu coarnele. Pe
acești cilindri frontali, cam în mai, atunci când împlinește vârsta de un an, începe creșterea
coarnelor, creștere care se termină în septembrie. Aceste prime coarne sunt neramificate, au
formă de sulițe, nu au rozetă, iar lungimea lor este, în medie, de 20 -40 cm. Ele cad în anul
următor, în luna mai, la vârsta de doi ani și imediat îi cresc al doilea rând de coarne, formate, de
regulă, din tr ei ramuri la un corn, uneori din 4 sa u chiar 5 -6 ramuri, în funcție de vigoarea
corporală și predispoziția individuală.
Este considerat un exemplar slab c erbul care are la al doilea rând de coarne, numai sulițe
sau două ramuri (furc ar), și nu va da niciodată coarne de calitate. Cel de al doilea rând de coarne
se curăță de păr și piele în august, deci cu o lună cel puțin, înaintea sulițarului cu primele coarne,
fapt care ne permite să deosebim cerbii de doi ani și jumătate, slabi, care trebuie eliminași de
sulițarii de un an și jumătate, viguroși, cre trebuie păst rați.
Începând d e la vârst a de doi ani și jumătate , taurii își leapădă coarnele în fiecare an, de la
sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii aprilie.
Căderea coarnelor se produce datorită faptului că stratul ce desparte coarnele de cilindrul
frontal se înmoaie, iar prin atingere sau mișcare cornul cade . În circa 10 zile de la cădere,
suprafața de pe care a căzut cornul este învăluită de piele și păr, începând de la margine spre
interior și începe creșterea noilor coarne.
Durata creșterii noilor coarne este de 120 -130 zile. Atunci c ând coarnele au ajuns la
mărimea completă pentru vârsta respectivă, pielea care le -a acoperit se usucă și cade în fâșii,

17
proces pe care taurul îl accelerează prin frecarea coarnelor de arbori. În primele zile de după
curățirea de piele, coarnele au culoare deschisă, însă ulterior, prin contactul lor cu vegetația,
culoarea devine mai închisă, brună sau bătând în negru. Cu cât culoarea lor este mai închisă, cu
atât coarnele sunt considerate mai valoroase (https://vdocumen ts.site/documents/vanatoare –
56c5932cb313b.html) .
După numărul de ramuri, așezarea lor pe prăjină, existența sau lipsa coroanei, capătă
diferite denumiri:
– cerb sulițar când are coarnele neramificate;
– cerb furcar când îna fară de prăjină, mai are câte o r amură (cea a ochiului) la fiecare
corn;
– cerb de 6;
– cerb de 8;
– cerb de 10;
– cerb de 12.
Ramura de ghețuri lipsește la o bună parte din cerbi, dar când există, ea apare la vârsta de
4-5 ani. În mod normal, cerbul are, în fiecare corn, o ramură a ochiu lui, una de ghețuri și una
mijlocie, iar restul de ramuri aparțin coroanei.
Se numește trofeu par acela la care numărul de ramuri este același pe ambele prăjini, de
exemplu 7 la o prăjină și tot 7 la cealaltă; va fi deci un cerb de 14 par. Dacă însă număru l de
ramuri diferă, de exemplu 7 la o prăjină și 8 la cealaltă, atunci acesta va fi un trofeu de 16 impar.
Ca să putem spune că o prăjină are coroană, ea trebuie să aibă cel puțin trei ramuri
deasupra ramurii mijlocii.
Ramura lupului se numește aceea care este situată deasupra ramurii cenușii, dar nu face
parte din coroană. Ea este mai lungă decât ramura mijlocie și este ieșită înainte ca un pumnal.
Ramurile ochiului și ramurile mijlocii pot prezenta înfurciri și chiar trifurciri. Aceste
formații, departe d e a fi defecte, conferă trofeului un plus de valoare.
Din examinarea formulei de evaluare a coarnelor se poate vedea că un trofeu de cerb este
cu atât mai valoros, cu cât prăjini le sunt mai lungi și mai groase, are ramuri mai multe, o greutate
și o deschi dere mai mare, culoare a este mai închisă, perlaj ul este mai bogat, vârfurile ramurilor
sunt mai bine șlefuite, coroana cu ramuri mai multe și mai groase.
Odată cu lepădarea anuală a coarnelor, acestea, la desprinderea de pe craniu, se rup și iau
cu ele și câte un strat din subțire din cilindrul frontal. Din această cauză, cu vârsta, cilindrii
frontali se scurtează; totodată se și îngroașă, ceea ce poate constitui, până într -un punct, un
mijloc de apreciere al vârstei, în sensul că cilindrul frontal scurt ș i gros înseamnă vârsta mai
înaintată a cerbului și invers.

18
Coroană numim mănunchiul de ramuri de la vârful prăjinilor, situat deasupra ramurii
mijlocii. După forma sub care se grupează ramurile și după numărul acestora, coroana poate avea
diferite forme și denumiri. Pentru a se putea numi coroană dublă, trebuie să existe două
ramificații principale, iar fiecare dintre acestea să aibă trei ramuri. Coroana în formă de „cupă”
are ramurile dispuse aproximativ în cerc, așa încât între ele se formează un fel de a dâncitură, ca o
cupă.
La cerbii în vârstă de 10 -12 ani, greutatea coarnelor cu maxilarul superior întreg variază
între 8 și 13 kg. Coarnele fără craniu, la cerbii ajunși la completa dezvoltare, reprezintă 4 -5% din
greutatea corpului eviscerat și chiar mai mult.
La coarnele de cerb se întâlnesc și numeroase anomalii, cauzate mai ales de accidente și
boli (Apetroaie et al., 2010 ).
Proporția numerică dintre cele două sexe , numită sex ratio, este în mod normal de 1:1.
Dacă ar predomina ciutele, de exemplu 1:1,5 sau 1:2, consecința ar fi o înmulțire exagerată, iar
prin depășirea densității optime, o scădere a greutății corporale și a mărimii coarnelor, deci o
degradare a calității. Acestea, deoarece concurența între tauri fiind mică, ar ajunge să se
reproducă și cei slabi și prea tineri. Dacă însă ar predomina taurii, urmările ar fi o luptă acerbă
între aceștea în perioada de rut, accidente, neliniștea terenului, emigrare (Pop & Homei, 1973) .
Longevitatea, după Vorreyer (1975), ar fi de circa 20 ani la ambele sexe .
Glasul (boncănitul) cerbului mascul constituie și un bun indicator al vârstei, cel bătrân
având, de regulă, glasul mai gros, iar cel tânăr mai subțire. Există și abateri de la această regulă:
− cerbul tânăr boncănește mai subțire și mai îndelung, dar la sf ârșitul perioadei de
boncănit, care durează cam o lună, unii cerbi răgușesc, așa încât un cerb tânăr poate fi confundat
cu unul în vârstă ;
− un cerb bătrân boncănește scurt și rar, iar când nu are rival, doar mormăie ; glasul, în
perioada de rut este una din laturile frumoase ale vânătorii de cerb, când buciumul acestuia
răsună în imensitatea pădurilor de munte și în decorul de toamnă al acestora.
Boncănitul se aude de obicei seara și dimineața, dar în unele zile, în special pe timp noros
și in toiul perioadei de rut, cerbul boncănește în tot cursul zilei. Boncănește și culcat sau când se
găsește în scăldătoare.
Femela (ciuta) nu boncănește, dar în anumite situații dă și ea glas, și anume când este
prinsă de câini. În acest ca z ea se vaită; când simte în apropi ere ceva suspect, fără să știe despre
ce e vorba, atunci scoate un sunet nazal, un fel de sforăit, de asemenea, când își cheamă vițelul,
precum și în peripoada de rut, când vrea să atragă taurul.
Vițelul dă și el glas când pleacă la păscut cu mama sa (Pop & Homei, 1973) .
Urmele cerbului . Cunoașterea lor are mare importanță practică, deoarece pe pământ

19
moale sau pe zăpadă putem deosebi cerbii după sex sau după vârstă; de asemenea putem să ne
dăm seama dacă cerbul a mers încet sau în fugă.
Urma -tipar a taurul ui este mai rotundă și mai mare decât a ciutei; poziția ei este înclinată
față de direcția de mers, este mai simetrică, are vârfurile unghiilor mai apropiate decât la ciută și
egale ca lungime; cea a ciutei este mai lunguiață decât a taurului și are poziți e paralelă față de
direcția de mers, unghiile aceșluiași picior au lungimi diferite, deci urma nu este simetrică și sunt
mai îndepărtate decât la taur.
Mai mare este u rma picior ului dinainte al cerbului decât cea de dinapoi. Toate aceste
deosebiri se pot face mai ușor dacă se cercetează un șir întreg de urme, nu numai una singură.
Atât la mascul cât și la femelă, când animalul fuge, vărfurile unghiilor se îndepărtează și se
imprimă pe sol și pintenii (Șelaru, 2012) .
Mediul de viață. În prezent, cerbul pop ulează pădurile de mare întindere din Carpați,
începând din Maramureș până la Orșova. Aici găsește adăpost pentru a nu fi observat, hrană în
parchetele și poienile din păduri, precum și în fânețele din jurul pădurilor. Sunt îndeplinite, deci,
două din cele trei condiții de bază pentru prosperitatea și chiar pentru existența cerbului: hrana și
adăpostul. În ce privește factorul de liniște, influența acestuia asupra răspândirii actuale a
cerbului poate da naștere la discuții. Vânatul se obișnuiește cu anumite zgomote și cu prezența
omului, dacă în primii ani ai vieții și -a dat seama că nu are de suferit din cauza lor. Concluzia ce
s-ar putea trage din cele de mai sus, este că, în condițiile actuale, mediul de trai favorabil pentru
cerb îl constituie pădurile î ntinse, de mii de hectare, liniștite, bogate în hrană, străbătute de ape
curgotoare și cu mocirle pentru scăldători. Hrană mai bogată oferă pădurile de foioase sau cele
de foioase în amestec cu cele de rășinoase, cu poieni, iarbă fragedă și parchete cu lăs tari, cu
arborete de vârstă seculară, în care fructificația de jir sau ghindă să fie abundentă.
Față de condițiile climatice, cerbul este mai puțin sensibil decât căpriorul. Totuși, în
iernile grele ce urmează după o toamnă lungă, fără fructificație de jir și gjhindă, morbiditatea
poate fi sensibilă, mai cu seamă în rândul vițeilor și a indivizilor bolnavi. Zăpezile abundente și
frigul din iunie pot cauza pierderi de viței (Simionescu, 1983) .
Reproducerea. Împerecherea are loc în prima decadă a lunii septem brie și până în prima
decadă a lunii octombrie. Perioada boncănitului la cerb este de obicei între 20 și 30 septembrie.
Data începerii este aceea când ciuta intră în călduri, deci ea dictează momentul împerecherii.
Înainte de perioada de reproducere, tauri i au o perioadă de îngrășare, care durează cam de la
începutul lui august până la mijlocul perioadei de boncănit, deci o lună și jumătate.
Unele junici ajung la maturitate sexuală la vârsta de 16 -17 luni, restul la 28 de luni.
Masculii sunt apți pentru rep roducere la vârsta de 5 -6 ani. Durata sarcinii este de 34 săptămâni,
după care femela fată un vițel, rareori câte doi (Șelaru, 2012) .

20
Hrana cerbului, în terenul liber, în perioada de vegetație, constă în frunze de arbori,
inclusiv lujeri în creștere, plant e erbacee diferite; iarna, se compune din plante erbacee care au
mai rămas verzi, apoi lujeri, coajă de arbori, licheni.
Populează mai mult marginile pădurii, cu arbori nu prea deși. Calitatea hranei poate fi
îmbunătățită în poienile din păduri: trifoi, ov ăz, napi porcești, varză furajeră, sfeclă etc. Hrana
are o mare influență în dezvoltarea coarnelor. În căutarea hranei, cerbul iese seara și se întoarce
în locul de odihnă de peste zi, dimineața. În terenurile liniștite, iese la păscut și peste zi (Șelaru,
2012) .
Pagubele cauzate de cerbi. Au fost semnalate vătămări cauzate de cerbi,mai cu seamă
prin roaderea puieților din plantații, precum și prin cojirea unor arbori.
Dușmani și boli. Răpitorul cel mai dăunător este lupul, vițeii cad victimă câinilor
ciobă nești, dar și iernile cu temperatură scăzută și zăpadă cu crustă care împiedică accesul la
hrana naturală de pe sol, pot fi cauze ale mortalității la cerb. Pe măsură ce sporește numărul de
autovehicule, crește și pericolul de acccidente.
În general, cerbul viguros rezistă la boli, dar menționăm antraxul, hypodermoza,
gălbeaza.
Vânătoarea este permisă numai pentru tauri și numai în baza unei autorizații. Ciutele se
vânează numai în scop de selecție, cu autorizație specială. Cerbul se vânează „la pândă”, în
locurile lui de trecere și „la apropiere”, în special în timpul boncănitului, în zorii zilei și în
amurg.
Perioada de vânătoare pentru masculi este cuprinsă între 1 septembrie și 15 decembrie,
iar pentru femele și viței în acțiunile de selecție, între 1 sep tembrie și 15 februarie.
Regia Națională a Pădurilor gospodărește o populație viguroasă, de o deosebită valoare
cinegetică, unde se întâlnesc trofeele naturale ale celor mai puternici cerbi din Europa. Cel mai
puternic trofeu a avut 261,25 puncte C.I.C.

21

2.3. Căpriorul
(Capreolus capreolus )

Ordin: Artiodactyla
Familie: Cervidae
Subfamilie: Capr eolinae
Gen: Capreolus Linnaeus , 1758

http://www.ceahlaupark.ro/galeria -foto/

Ambele sexe sunt cunoscute sub d enumirea de căprior . Masculul se numește țap roșu, iar
femela căprioară; puiul, până la 1 aprilie al anului al doilea al vieții, adică până la vârsta d e 10
luni se numește ied (iadă). S e numesc țăpușari sau sulițari, țapii cu coarne simple, neramificate,
care au împlinit un a n, cei cu câte două ramuri la un corn se numesc furcari, cei cu coarne
normale, adică cu câte 3 ramuri la fiecare corn, nu poartă o denumire specială la noi (Șelaru,
2012) .
Lungimea corpului este de 95 -135 cm, coada nu se vede și este de 2 -3 cm, înălțimea la
greabăn este de 65 -75cm.
Greutatea corporală este de 20 -25 kg la masculii adulți și de 18 -22 kg la femelele adulte
în stare eviscerată . Iedul cântăreș te 1,25 -1,60 kg la fătare, la o săptămână 2 kg, 3, la 4 săptămâni
3,3 kg și 9-12 kg la 8 -9 luni. Greutatea căpriorului viu se află prin adăugarea a 25% la greutatea
eviscerată.
Greutatea corporală variază și de la un an la altul, și în funcție de vârstă,sex și biotop, de
abundența hranei, de existența sau absența ghindei, de asprimea vremii sau densitat ea efectivului.
Ea scade atunci când densitatea a depășit cifra optimă din punct de vedere biologic. În
noiembrie, înainte de a intra în iarnă, căpriorul are c ea mai mare greutate . Până la venirea

22
primăverii slăbește, apoi se reface. Țapul slăbește din nou între 15 iulie -15 august, în perioada
alergatului , câștigă din nou în greutate , până la venirea iernii . Deci , la același exemplar, greutatea
variază în timpul anului.
Culoarea părului Iedul, la fătat, este de culoare brună , cu pete albe distribuite în rânduri,
fenomen de homocromie, întâlnit și la cerb, cu rol în apărarea împotriva dușmanilor. În luna
iulie, petele albe dispar, ți îi crește părul de culoare brun -roșcată care acoperă haina din tinerețe.
În octom brie iedul năpârlește, trecând la haina de ia rnă, de culoare cenușie închisă, cu păr lung,
la fel ca cea a adulților .
Năpârlirea are loc de două ori pe an, odată în mai -iunie, și în septembrie. Cei care
năpârlesc primii sunt căpriorii tineri (1 -2 ani) și femel ele sterpe; femelele cu iezi și căprio rii mai
în vîrstă își schimbă părul câteva săptămâni mai târziu. În septembrie are loc, în ritm mai lent,
năpârlitul de toamnă, părul nou apărut având culoare cenușie -închis, fiind mai lung și mai des, cu
rol de a apăra corpul de frig. Pata albă din jurul anusului (oglinda), este prezentă iarna, iar vara
este ștearsă. P e partea dinăuntru a picioarelor, pe abdomen, culoarea părului în timpul iernii este
mai închisă.
Formula dentară este: I 0/3; C (1)/1; P 3/3; M 3/3 = 32/34 . Se apreciază vârsta în funcție
de gradul de uzură al dentișiei. Caninul de pe maxilarul inferior are formă de incisiv și este lipit
de șirul incisivilor. Caninul din maxilarul superior este întâlnit rareori (1,5 -2% din cazuri), de
aceea în formulă este pus în paranteză. Totalul dinților poate fi 32 sau 34 după cum caninul acela
există sau nu. Dentiția căpriorului devine completă prin creșterea tuturor molarilor și înlocuirea
dinților de lapte cu dinți durabili la vârsta de 1 an și 3 luni.
Coarnele , reprezintă un ca racter sexual secundar,e le fiind prezente numai la mascul.
Apariția lor la femele este o rară excepție (Pop & Homei, 1973) .
Coarnele se formează astfel: la iezii normal dezvoltaț i, spre sfârșitul lunii august ș i
începutul lui septembrie, pe creștetul capului, încep să se dezvo lte două proeminențe – cilindri i
frontali , care se simt la pipăit, sub pielea capului, după câ teva săptămâni, iar mai târziu se văd.
Primele coarne cresc pe aceștia , iar dezvoltarea și curățirea de piele, se termină în decembrie –
ianuarie. Aceste prime coa rne nu prezintă rozetă, au lungimea de un cm și numai la exemplarele
bine dezvoltate ajung la câțiva cm. Așa decurge creșterea coarnelor la iezii normal dezvoltați. La
cei slabi însă, procesul creșterii începe cu înt ârziere și se termină chiar și la vârsta de un an. În
luna februarie, aceste prime coa rne cad, la cei slabi cad mai târziu, iar în locul lor începe
dezvoltarea celu i de-al doilea rând de coarne, dpă cum urmează :
− sulițe (țăpuși) de 8 -15 cm lungime;
− cornițe cu câte 2 ramuri la un corn (furcari);
− prăjini cu câte trei ramuri, la țapii viguroși.

23
În luna mai, c oarnele sunt complet dezvoltate și curățite d e piele. Aceste coarne se
deosebesc de cele din prima serie prin faptul că au rozete . În luna noiembrie are loc c ăderea cele i
de-a doua serii de coar ne. În general, mărimea cornițelor din a doua serie constituie un indicator
bun asupra capacității iedului de a oferi trofee de calitate, pe viitor.
Din al treilea an al vieții și înainte, țapii leapădă coarnele astfel: la cei bătrâni, la sfârșitul
lunii octombrie, la majoritatea țapilor în luna noiembrie , iar la cei tineri, în prim a jumătate a lunii
decembrie . După cădere, începe creștere a coarne lor noi , acoperite de o piele cu păr mătăsos și
scurt. Pielea este bogată în vase de sânge care trans portă mate rialul de construcție pentru
coarne le noi . Creșterea are loc din pielea care înfășoară cilindrii frontali. Această piele acoperă
suprafața osoasă a cilindrilor f rontali rămasă liberă în urma căderii cornelor, după care se
continuă creșterea coarnelor.
Coarnele, în timpul creșterii, sunt moi, elastice și calde la pipăit. În aprilie, c ând creșterea
s-a încheiat , coarnele se osifică, pielea s e usucă și cade singură sau în urma frecării de lăstari sau
puieți de arbori. Între piele și osul cornului se formează un lichid care ușurează căderea.
După curățarea de piele, coarnele au culoarea alb -galbenă, dar frecarea lor de plante le
face să aibă o culo are mai închisă, galbenă, brună -închis, în unele cazuri, neagră. Trofeul este cu
atât mai valoros , cu cât culoarea coarnelor este mai închisă . Coarnele curățite de piele sunt
formațiuni osoase, reci și tari.
Procesul căderii și apoi al creșterii coarnelor are loc în perioada încetării activității
testiculare (octombrie -aprilie) și este în strânsă legătură cu influența hormonilor.
Țapul ajunge la dezvoltarea completă la vârsta de 3 -4 ani, iar femela la 2 -3 ani. După
clădirea scheletului osos, când organismul nu mai are nevoie de fosfor și calciu, țapul dispune de
substanțele necesare pentru a forma coarnele cele mai mar i. Țapul poate să producă la vârsta de
5-7 ani cele mai mari coarne,urmează apoi perioada de regres, când coarnele devin mai puțin
estetice și din ce în ce mai slabe.
Mărimea coarnelor țapului depinde de vârstă, de însuțirile ereditare și de mediul în ca re
trăiește. Pentru ca un căprior să poată produce coarne mari, trebuie lăsat să ajungă la vârsta de 5 –
8 ani. Rolul însușirilor ereditare, mai cu seamă ponderea lor, nu este suficient clarificat. Se pare
că acestea au influență mai mult asupra formei coarn elor decât asupra mărimii lor. Mediul are un
rol important și multilateral în mărimea coarnelor. Dar mărimea coarnelor depinde, în mare
măsură, și de densitatea efectivului de căprior, eventual de concurența altor specii de cervide. Ea
scade mai mult atunc i când densitatea a depășit cifra optimă. Greutatea coarnelor propriu -zise,
fără craniu, la țapii adulți reprezintă circa 1% din greutatea corporală, iar la cei tineri chiar mai
puțin.
Forma coarnelor de căprior variază foarte mult. După poziția celor două prăjini una față

24
de alta, există: coarne cu deschidere mică (prăjinile sunt aproape paralele) ; coarne cu deschidere
mare (prăjinile sunt îndepărtate la vârf ). Apreciate sunt cele cu deschidere intermediară. Se mai
întâlnesc și coarne cu prăjini drept e, ovale și în formă de paner etc.
Rozetele sunt cu atât mai apreciate cu cât au un diametru și înălțime mai mare. Ca formă,
pot fi ca o cunună sau ca o streașină, caz în care sunt aplecate peste cilindrul frontal.
Perlajul reprezintă totalitatea asperităț ilor de pe coarne. El variază mult de la un căprior la
altul. Este mai apreciat cel care acoperă o parte cât mai mare a prăjinilor și are boabele dese și
mari.
Ramurile coarnelor sunt de obicei în număr de 6, câte 3 la o prăjină. Cu cât aceste ramuri
sunt mai lungi, mai groase și mai șlefuite la vârf, cu atât trofeul câștigă în frumusețe. Uneori
exist ă ramuri în plus, peste cele 6, 7, 8 sau mai multe. Aceasta nu constituie un defect, dacă nu
influențează prea mult simetria coarnelor (Apetroaie et al., 2010 ).
Proporția pe sexe la fătat este de 1:1; ulterior se schimbă în favoarea masculilor,
deoarece pierderile naturale la femele sunt mai mari. Într-adevăr, femelele gestante sunt mai ușor
prinse de răpitoare; la fel și în perioada creșterii iezilor, când ele își apără puii cu riscul vieții.
Longevitatea este de 16 -17 ani, chiar 20.
Glasul mamei este mai gros, mama și iedul comunică printr -un glas subțire de „pia -pia”.
Acelați glas, dar mai puternic este scos de femelă , când ea cheamă masculul în perioada
împerecheri i. Când simte ceva suspect în apropiere, dar nu știe pre cis despre ce este vorba,
căpriorul „brăhnește”. Ambele sexe brăhnesc, însă numai în perioada mai -septembrie când
trăiesc izolat. După ce s -au constituit grupurile de iernat, nu mai brăhnesc d ecât excepțional.
Simțurile . Cel mai dezvoltat pare a fi mirosul, apoi auzul. Văzul este mai slab. Se pare că
și gustul este destul de pronunțat, dat f iind că la pășunatul de noapte , când nu se mai poate servi
de văz, țapul ajutat și de miros, reușește tot uși să își aleagă plantele care -i convin (Șelaru, 2012 ).
Urmele. La căprior urma picio arelor (copita) dinainte este mai mare decât a celor
dindărăt. Urma tipar, la mers liniștit , prezintă vârful unghiilor apropiate, iar pe sol pintenii nu se
imprimă; atun ci când fuge pintenii se imprimă clar pentru că vârfurile copitelor se despică.
Glande. Căpriorul are trei feluri de glande cu secreț ie externă care interesează din punct
de vedere vânătoresc:
– glanda frunții, existentă numai la țap, între cilindrii fron tali, care secretă o substanță
odorantă ; rolul ei pare a fi acela de a servi la marcarea sectorului individual pe ca re țapul și -l
alege primăvara;
– glanda de sub genunchi, există numai la membrele posterioare , mai jos de genunchi, în
partea exterioară ; secretă o substanță cenușie, specifică; prin atingerea plantelor își marchează
traseul străbătut, fapt care îi permite găsirea locului de unde a plecat, chiar și pe întuneric;

25
– glanda copitei este situată între cele două părți ale copitei picio arelor dinapoi ; secretă o
substanță grasă, al cărei rol este de a unge pielea și fața anterioară a copitelor, ferindu -le de a se
răni.
Se presupune că ele ar lăsa pe sol și un miros care ar ușura găsirea între ele a sexelor (Pop
& Homei,1973) .
Biotopul favorabil este reprezentat de regiunile de șes și de dealuri, cu sol permeabil și
fertil, compuse din grupuri mi ci de pădure, ce alternează cu fânețe sau culturi agricole . În
grupurile de pădure de mare întindere de la câmpie și dealuri, fără poeni, căpriorul stă în general
la margine, aproape de culturile agricole, densitatea fiind mică în interiorul pădurilor . Fidelitatea
față de locul de trai , al căpriorului este pronunțată (Șelaru, 2012) .
Reproducerea. Femela ajunge la maturitatea sexuală în anul al doilea al vieții, adică la
vârsta de 1 an și 2 luni, iar țapii la 3 ani. S-a dovedit că valoarea ca reproducători ai țapilor de
cinci ani este mai mare decât a celor tineri și este de dorit eliminarea celor tineri de la
împerechere. Perioada împerecherii începe la mijlocul lui iulie și durează până la mijlocul lui
august. Procesul împerecherii are loc în două faze:
– prima este cea a alergatului (joc de dragoste întrerupt din când în când pentru a paște) ;
durează câteva ore, cel mult o zi ; în această perioadă căp rioara nu este pregătită pentru a primi
țapul ;
– a doua fază începe când femela este gata pentru a primi țapul ; durează circa două zile,
timp în care are loc și fecundarea care poate fi repetată de mai multe ori pe zi.
S-a observat că în terenurile în care femelele predomină ca număr, un țap poate alerga și
fecunda într -un scurt interval de timp, câteva ore, mai multe femele. După ce femela a fost
fecundată de țap, ovulul fecundat nu începe să se dezvolte, ci rămâne în stare de latență până la
începutul lun ii decembrie, când fetus -ul începe să crească. Femelele care în perioada normală de
rut (iulie -august) nu au fost fecundate, pot intra din nou în călduri, în luna noiembrie. Dacă sunt
fecundate, ovulul începe să se dezvolte imediat fără nici o pauză, iar f ătatul are loc în același
timp ca și femelele fecundate vara. În perioada de rut țapii sunt nervoși și pot fi văzuți rupând
tufele cu coarnele, râcâind pământul cu copitele și lovind rivalii. În perioada împerecherii unii
țapi se îndepărtează de locul obiș niut de trai în căutare de femele, iar după încheierea perioadei
se înapoiază.
Fătatul începe în aprilie, atingând momentul culminant în mai și iunie și se termină î n
primele zile ale lunii iulie. În medie o femelă fată 2 iezi, uneori unul, alteori și 3, d ar mai rar.
Când se apropie momentul fătatului, femela se retrage spre locuri liniștite, în desișuri ferite de
dușmani. La 3 -4 ore de la fătat, iedul reușește să se ridice în picioare, caută imediat ugerul și
începe să sugă. La câteva zile de la fătat, reușește să își urmeze mama pe distanță scurtă. Când se

26
simte în pericol stă culcat. De la vârsta de două săptămâni însă, nu se mai lipește de pământ în
caz de pericol, ci își urmează mama. Aceasta este vârsta în care începe să m ănânce iarbă, pe
lângă lapte le mamei . Alăptarea durează până în noiembrie -decembrie, însă ei rămân în
continuare cu mama până în aprilie când se desfac cârdurile.
Sociabilitatea . Țapul duce o viață individuală din primăvară și până în septembrie –
octombrie și una colectivă de toamnă, când se constituie grupurile de iernat și până în aprilie
când se desfac. Mărimea lor este de 3 -8 indivizi în pădure și ceva mai mare în câmp. Cei bătrâni
duc o viață individuală și iarna, eventual în grupuri de 2 -3 (Șelaru, 201 2).
Femelele și iezii, adeseori și câte un țap tânăr, formează grupuri separate, care se
constituie tot toamna și se desfac primăvara. Grupurile nu se constituie după criterii de înrudire,
ci la întâmplare. Mai mult, unii căpriori pot părăsi un grup atașân du-se altuia, deci numărul de
membri ai grupului pot varia. Constituirea de grupuri este dictată de necesitatea apărării de
pericole.
După desfacerea grupurilor, în aprilie, țapii de la trei ani în sus își aleg fiecare câte un
sector individual. Țapii de 1 -2 ani nu își constituie sectoare individuale, ci caută să se atașeze
sectoarelor țapilor mai în vârstă. Țapul cu sector individual își apără cu înverșunare spațiul
împotriva pretendenților, și îl cedează numai când pierd lupta. Asemenea sectoare individua le își
aleg și femelele în aprilie, când se pregătesc de fătat. Cu cât densitatea de efectiv este mai mare,
cu atât suprafașa teritoriului individual este mai mică, iar lupta dintre pretendenți mai
înverșunată.În acest fel scade liniștea în teren.
Căprioru l își cunoaște perfect teritoriul său individual, locul de pășune și de odihnă, iar
traseul și -l marchează olfactiv cu ajutorul glandelor cu secreție externă, în special cu cele de la
genunchi și de la copite, așa încât pe întuneric poate să îl urmeze cu c ea mai mare iuțeală.
Hrana căpriorului este exclusiv vegetală și este pretențios la alegerea ei. El nu paște la
rând, ci alege speciile de plante. Când pășunează el se deplasează continuu , așa încât abia se
observă ce a consumat . În hrana căpriorului intră peste 400 specii de plante, dar dintre acestea
numai puține sunt din acelea care, prin cantitatea și frecvența lor, au o pondere mai mare.
O pondere mai mare în hrana căpriorului o au arborii, arbuștii și subarbuștii, prin frunzele
și lăstarii lor. Pe tim p de iarnă, ca hrană complementară se recomandă fân de lucernă, trifoi,
otavă, frunzare, sfeclă, varză furajeră.
Căpriorul este un animal mai mult de amurg și de noapte.
Nu se scaldă niciodată. Înoată bine. Înainte de a se culca înlătură cu copitele frunze le și
rămurelele de pe sol, făcându -și culcuș. După numărul de culcușuri și amplasarea lor în teren se
pot trage concluzii asupra efectivului și a repartizării lor în cuprinsul pădurii.
Pagube cauzate de căprior: roade scoarța arborilor în cazuri de mare n ecesitate; în

27
plantații roade vârfurile puieților.
Dușmani, boli, accidente. Pagube mari pot fi cauzate de vulpi și pisici sălbatice , care
ucid iezii și uneori tineretul . Câinele hoinar cauzează pagube atât la efectivele de iezi, cât și la
animalele adulte . Căpriorul alergă cu viteză mare , pe distanță scurtă, putând să scape de pericole ,
totuși el nu rezistă la fugă pe distanțe mari, așa încât urmărit cu persevereță de câini, chiar mai
slabi alergători, poate fi prins și sfâșiat. Iezii de căprior pot fi mân cați de mistreț , în pri mele
două săptămâni de viață , când ei se lipesc de pământ și nu fug .Oparte din căprioare cad victime
accidentelor auto, multe mor în canalele cu pereții betonați, construite în scop agricol, din care,
odată căzute, nu mai pot ieși.
Dintre bolile endoparazitare , gălbeaza, strongiloza pulmonară și cea gastro -intestinală,
cisticercoza și coccidioza, duc la slăbirea organismului. Dintre bolile ectoparazitare , menționăm
hypodermoza cauzată de insecta Hypoderma diana (Simionescu, 1983) .
Vânătoarea se poate practica prin: metoda la pândă (cea mai nesigură) ; metoda prin
apropiat (dibuit) , fiind necesară cunoașterea locurilor frecventate de țapi ; metoda cu ademenirea
prin chemarea prin care se imită glasul femelei dornică de împerechere .

28

2.4. Capra neagră
(Rupicapra rupicapra )

Ordin: Artiodactyla
Familie: Bovidae
Subfamilie: Caprinae
Gen: Rupicapra Blainville, 1816

http://www.ceahlaupark.ro/galeria -foto/

Ambele sexe poartă d enumirea d e capră neagră. Femela se numește capră neagră,
masculul – țap negru, iar puiul ied (iadă). Greutatea în stare eviscerată este, în Carpații noștri, de
37-56 kg la țap. Corpul este îndesat și se sprijină pe picioare puternice, adaptate mersului pe
teren acc identat.
Culoarea părului. Deși animalul se numește capră neagră, în re alitate, vara, culoarea
este gălbuie -cenușie, iarna brună – închis, dar, pe fondul alb al zăpezii , culoarea pare neagră. O
particularitate o reprezintă coama cu păr de culoare închisă și mai lung care pornește din
creștetul capului, se continuă de-a lungul spinării, până la nivelul cozii (Șelaru, 2012) .
Năpârlitul. Are loc primăvara , în lunile mai-iunie și toamna, înainte a perioadei de
împerechere. Numai c oama se schimbă o singură dată pe an – primăvara.
Simțurile. Foarte dezvoltate sunt auzul și mirosul; v ăzul este mai slab dezvoltat: vede la
distanță mare obiectele aflate în mișcare, dar nu observă vânătorul camuflat decât dacă acesta se
mișcă. Distinge mai mult mișcarea decât figura omului. În schimb, simte omul după miros de la
distanța de aproximativ 300 m (Șelaru, 2012) .
Capra neagră formează grupuri numite ciopoare, de 3 -20 indivizi.
Urmele. Se deplasează de obicei la pas, dar când fuge execută salturi de 1,5 -2m, până la
4 metri lu ngime . Urmele au o importanță mai m ică datorită terenului stâncos pe care se

29
deplasează. Copitele puternice, marginea unghiei întărită, pernițele moi, ca de cauciuc, îi permit
să se cațere pe stânci, având aderență mare pe stânca uscată. Dacă piatra este acoperită cu
gheață , poate aluneca ușor (Șelaru, 2012) .
Mediul de viață. În mod obișnuit, capra neagră este locuitor al golurilor de munte
stâncoase, greu accesibile pentru om și inaccesibile oilor; iarna, când este liniște, capra neagră
coboară în zona p ăduroasă până la altitudine de 1000 m, pentru ca primăvara să urce din nou.
Reproducerea. Femela atinge maturitatea la 18 -19 luni. Perioada de rut începe la
jumătatea lunii octombrie și se termină la jumătatea lunii noiembrie. Gestația este de 180 -190
zile, după care femela fată un ied, rar doi.
Longevitatea țapilor este de 15 -20 de ani.
Hrana este variată, exclusiv vegetală, fiind compusă din licheni, graminee, muguri,
lujeri, buruieni.
Pagube nu cauzează.
Dăunători. Dintre boli, cea care ar putea cauza pi erderi însemnate este râia caprei negre.
Foarte mari pagube sunt înregistrate în rândul caprelor negre din cauza intemperiilor .
Zăpezile căzute în cantitate mare le limitează mișcarea și hrana, viscole le târzii înregistrate
primăvară, le ucid ie zii; stân cile îmbrăcate în gheață, sub zăpadă, de pe care alunecă în prăpăstii.
Schiorii și turi știi pot neliniști animalele în locurile în care iernează. De asemenea, trebuie
menționat faptul că o parte din hrana caprelor negre este consumată de oi .
Capra neagr ă este un animal care nu produce pagube nici silviculturii, nici agriculturii;ea
nu concurează la adăpost și hrană cu alte specii de vânat; nu necesită cheltuieli pentru hrană
complementară, toate acestea sunt motive pentru care merită o atenție deosebită (Simionescu,
1983) .

30

2.5. Lupul
(Canis lupus )

Ordin: Carnivora
Familie: Cani dae
Gen: Canis Linnaeus, 1758

http://www.petfriendly.ro/canisa/of -ceahlau -wolves/

Masculul poartă denumirea de lup, femela se numește lupoai că, iar puiul – pui de lup.
Greutatea în mod obișnuit este de 35 -50 kg, uneori poate fi și mai mare (Șelaru, 2012) .
Lungimea capului și a trunchiului este de 120 -140 cm, înălțimea la greabăn este de 75 -90
cm, iar lungimea cozii de 35 -48 cm.
Culoarea. Puii lupului au o culoare brun închisă, apropiindu -se de negru; culoarea
adulților diferă mult , în funcție de anotimp și de biotop: poate fi cenușie închisă p ână la galben
cenușiu, cu tente negricioase, la nivelul genunchi lor picioarelor din față, prezintă uneori pete
deschise la culoare , iar la nivelul spate lui părul este mai închis decât în restul trunchiului. Vara,
culoarea este galben -roșcat ă, iarna culoarea este cenușie spre n egricios. C uloarea adulților
variază de la un exemplar la altul (Simionescu, 1983 ).
Năpârlirea : în martie -aprilie îi cade părul lung , care i -a ținut de cald în timpul iernii,
blană nouă crește în ritm lent până în septembrie -octombrie.
Longevitatea : 15-16 ani (Șelaru, 2012) .
Simțurile. Văzul es te foarte bine dezvoltat , auzul este bun, pe când mirosul mai puțin.
Urmele lupului sunt confundate adesea cu cele ale unui câine, dar deosebir ea între ele
este ușor de făcut deoarece degetele dinainte ale lupului sunt mai apropiate decât la câine; forma
urmei lupui este mai lu nguiață decât cea a câinelui, care are urma aproape rot undă; în plus,

31
ghearele lupului se imprimă mai adânc în urmă. Lupul calcă cu picioarele din spate în urma celor
din față, iar atunci când sunt mai mulți, ei calcă unul în urma celuilalt, sincronizându -și pașii, și
se împrăștie doar când trec peste obstacole (Șelaru, 2012) .
Mediul de viață. Este răspândit în pă durile de munte și dealuri, dar este întâlnit până la
limita dintre coline și câmpie. Zăpada adâncă îi li mitează deplasarea iar hrana se împuținează
odată cu cobo rârea turmelor de la pășune, motive pentru care lupul coboară în timpul ie rnii la
altitudine m ai mică. La câmpie lupul apare rar, în timpul iernele grele. Primăvara, atunci când
scade stratul de zăpadă și oile urcă în munte, deplasarea lupului se face în sens invers.
Lupul e ste animalul cu cea mai mare rază de activitate, dintre toate speciile de vânat cu
păr. Toamna parcurge și 40 -50 km într-o noapte în căutare de hrană. În perioada creșterii puilor,
cam până la trei luni, se limitează la 3 -6 km.
Reprod ucerea. Lupii trăiesc în haite formate din puii din acel an, conduse de perechea
conducătoare; iarna se adaugă și puii din anul anterior, alte rude, ajungând la 25 -30 de indivizi.
Femela și lupul ales se despart de haită, înainte de fătare, masculul o ajut ă la creșterea puilor .
Maturitatea sexuală este atinsă la 22 -23 de luni, prima fătare are loc la doi ani, apoi fată
în fiecare an. Lupul este monogam, p erechile se formează din luna decembrie până în luna
februarie .
În această perioadă, î ntre masculi se dau lupte violente, care se so ldează cu răniri grave,
în unele cazuri, lupul rănit poate fi sfâșiat și mâncat ceilați. Învingătorul rămâne cu femela până
toamna, când puii au ajuns la vârsta de 5 -6 luni. Durata sarcinii este de 62 -64 zile. Lupoaica fată,
în medie, 3 -8 pui, rar mai mulți, care sunt orbi timp de 10 -14 zile. Puii sunt alăptați scurt timp de
10-15 zile, apoi primesc și carne pe jumătate digerată, adusă de părinți și vomitată .Culcușul esre
situat în apropierea unei surse de apă (Șelaru, 2012) .
Hrana. Lupul este un animal carnivor, nocturn, primăvara urcă la munte, odată cu
turmele de oi și cirezile de vite acestea fiind unele din sursele lui de hrană. Consumă porci de la
stâni , vite cornute și cai. Vara, cad victi me viței de cerb, animale adulte șchioape și bolnave, cele
sănătoase fiind greu de prins.
Toamna și i arna, când o parte din ei au coborât la dealuri și câmpii, își completează hrana
de mai sus cu cadavre de animale neîngropate, atacă animalele domestice, din gospodăriile
răzlețe.
Pagube. Cauzează unele pagube atât în rândul vânatului cât și animalelo r domestice.
Dușmanul lupului este omul, iar boala care cauzează moartea l ui cel mai des, este
turbarea.

32

2.6. Vulpea
(Vulpes vulpes )

Ordin: Carnivora
Familie: Canidae
Gen: Vulpes Frisch, 1775

http://mesagerulneamt.ro/2017/09/

Masculul se numește vulpoi, femela vulpe, iar puii – căței sau pui de vulpe.
Greutatea corporală depinde de hrană, deci de anotimp și de vârst ă. Primăvara,
greutatea va fi mai mică: 6 -8 kg la mascul și 5 -7 kg la femele, toamna, înaintea sezonului de
iarnă, greutatea este mai mare;
Lungimea corpului distanța între vârful botului și până la inserția cozii este de 70 c m, ia
lungimea cozii este de 42 cm. Femele au dimensiunile mai mici decât masculi i.
Culoarea blănii variază în funcție de condițiile de mediu de anotimp și de anotimp. Părul
vulpii este roșcat, cu nuanțe de galben și alb, chiar și brun închis, prezentând însemnate variații
individua le.La nivelul vârfurilor urechilor și la picioare prezintă pete negre. Năpârlește o dată pe
an, primăvara, părul nou crește încet. La 7-8 cm de la rădăcină în jos, pe coadă, vulpea are o
glandă ce secretă o su bstanță cu miros specific, cu rol în reproducer e, ușurând găsirea sexelo r
între ele, în perioada rutului (Simionescu, 1983) .
Nu există posibilitatea de a deosebi masculul de femelă în cazul vulpilor care se mișcă în
teren.
Longevitatea . Aprecierea vârstei se face după gradul de tocire al dentiției; vu lpea trăiește

33
între 12-14 ani.
Simțurile cele mai dezvoltate sunt auzul , văzul dar și mirosul (Șelaru, 2012) .
Urmele. Cunoaș terea urmelor arată atât prezența vulpii în teren, dar ajută și la
descoperirea vizuinii. Ur ma vulpii se aseamănă cu cea a unui câin e de aceiași mărime , dar se
deosebește prin următoarele: urma -tipar de vulpe este mai lunguiață iar degetele dinainte sunt
mai apropiate între ele decât la un câine. De urma pisicii sălbatice se deosebește prin: urma
pisicii este rotundă, iar a vulpii este lunguiață, vulpea are ghearele neretractile, și acestea se
imprimă în urmă, iar la pisică, nu, deoarece ghearele sunt retractile. La vulpe, urma pâ rtie la trap,
este în linie dreaptă, pe când la câine este în zig -zag (Șelaru, 2012) .
Mediul de viață. Vulpea a re o mare plasticitate ecologică, fiind întâlnită atât în Dobrogea
și în Bărăgan , cât și în pădurile de mare altitudine, dar și în stufărișuri, t ufișuri sau chiar câmp
deschis. Își sapă vizu ina în soluri nu foarte compact e, dar nici argiloase , cel mai bun fiind solul
de tip argilo -nisipos.
Reproducerea. Vulpea atinge maturitatea sexuală la 10 luni, împerecherea are loc, de
regul ă, în februarie; femela urinează în diferite puncte ca să atragă masc ulul. Durata sarcinii este
de 52 -53 zile. Fată o singură dată pe an, câte 4-5 pui, uneori mai mulți, care își capătă vederea
abia după 12 -14 zile. Puii au culoarea cenușie -închis și sunt hrăniți exclusiv cu lapte în primele
3-4 săptămâni, apoi sunt hrăniți și cu carne, dar alăptatul continuă până la vârsta de 3-4 luni.
Dacă vulpea moare când puii pot fi hrăniți și cu carne , vulpoiul are are grijă de ei până se
descurcă singuri.
Hrana. Vulpea se adaptează ușor în ceea ce privește hrana, la condițiile pe care mediul i
le oferă. Hrana preferată o constituie rozăto arele, ne văstuici numai la nevoie. Consumă și
cadavre, îndeplinind astfel un rol sanitar. Vânează animale ca: ied de căprior, purceii de mistreț,
fazani, potârnichi , iepuri, pui căzuți din cuib, scoici, raci , pești ar uncați pe plajă, viermi, broaște,
melc i, dar consumă și cereale și fructe, la nevoie (Șelaru, 2012) .
Dușmanii adulților pot fi lupul, șacalul, râsul și uliul porumbar pentru pui.
Boli. Cele mai des întâlnite boli sunt scabia (râia) și turbarea .

34

2.7. Ursul
(Ursus arctos )

Ordin: Carnivora
Familie: Ursidae
Gen: Ursus Linnaeus, 1758

http://mesagerulneamt.ro/2017/07/

Se mai numește și ursul brun, spre a -l deosebi de ursul polar (alb). Masculul se numește
urs, femela poartă denumirea de ursoaică, puiul până la un an -pui, iar urșii tineri, de 2-3 ani ,
ursaci .
Lungimea medie (capul plus trunchiul) este de 218 cm. Înălțimea la greabăn este de 110
cm, uneori trece de 130 cm.
Greutatea maximă este de 440 kg (mas culul), iar media 268 kg, fiind cel mai mare
răpitor din țara noastră.
Culoarea blănii variază în limite largi, de la cenușiu -brun, brun închis, până aproape de
negru. Unii dintre urși, mai ales cei tineri, prezintă la gât pete albe, numite guler, deși în realitate
nu este un guler complet; rareori aceste pete albe se păstrează la adulți. Lungimea părului de
iarnă este de 8 -9 cm, iar cea de vară 4 -6 cm. Năpârlește în iunie -iulie (Simionescu, 1983) .
Longevitatea este de 30 -35 ani.
Simțurile cele mai dezvolta te sunt mirosul și auzul; văzul mai puțin.
Urmele. Ursul este un animal plantigrad. Urmele lui nu pot fi confundate cu urmele alt ui
animal din ca uza mărimii lor. Urmele labelor dinapoi ale unui urs mare au 22 -24 cm lungime,
uneori și 28 cm. Urmele imprim ate pe sol de la picioarele dinainte sunt mai mici decît urmele
celor dinapoi, invers ca la cervide. Atât la picioarele dinainte cât și la cele dinapoi are același
număr de degete, 5. Urma ursului, slab imprimată pe sol, ar putea fi confundată eventual cu cea a

35
unui om desculț (Șelaru, 2012) .
Mediul de viață. Ursul este un animal al pădurilor întinse și liniștite, neumblate, sau cît
mai puțin umblate de om. Își amenajează bârlogul în stâncării sau doborîturi mari. Dacă la
munte , toamna, nu se găsește hran ă suficie ntă, atunci coboară la dealuri, până în apropierea
așezărilor omenești (500 -600 m) în căutare de livezi cultivate sau mere și pere pădu rețe (Șelaru,
2012) .
Reproducerea . Maturitatea sexuală o are la vârsta de 3 -4 ani; jocul de nuntă începe în
iunie. Gestația durează 8 luni, f emela fată în ianuarie -februarie 1 -3 pui, de regulă 2, care încep să
vadă a bia după 28 -35 zile. La fătare, puii cântăresc 400 -500 grame, adaptare l a condițiile grele
ale mamei, din timpul iernii, când ea este nevoită să consume rezerva de grăsime adunată
toamna. Puii devin independenți la vârsta de un an și jumătate sau doi ani. Ursoaica nu se
împerechează atâta timp cât are puii cu ea.
Hrana . Ursul este omnivor, dar în hrana lui predomină elementele vegetale. Primăvara și
toamn a consumă iarbă grasă, vara fructe de pădure: afine, zmeură, mure; toamna: ghindă, jir,
etc. Hrana animală constă în larve de insecte , râme, faguri de albine.
Uneori, în general masculii, atacă animalele domestice aflate la pășune în munți: vite
cornute, oi, măgari, cai, porci de la stâne. Iarna, cei care nu au intrat în bârlog, prind cerbi,
mistreți, căprioare. Ori de câte or i întâlnesc cadavre, le consumă. Ursul este un animal nocturn .
Iese la mâncare după ce se întunecă și se înapoiază după ce se fac e ziuă (Șelaru, 2012) .
Iarna, când zăpada este mare, un obicei foarte cunoscut al ursului e ste retragerea în
bârlog. Una dintre cauze este greutatea sau imposibilitatea de a -și procura hrana. În bârlog, ursul
se găsește într-o stare de somn; nu mănâncă, ci trăiește din rezerva de grăsime adunată vara și
toamna. Aceasta constituie o adaptare la condițiile grele de trai și poartă denumirea de somn de
iarnă . Dar a cest somn de iarnă nu trebuie confundat cu hibernarea . În perioada somnului de
iarnă, ursoaica f ată și trebuie să -și alăpteze puii.

36

2.8. Râsul
(Lynx lynx )

Ordin: Carnivora
Familie: Felida e
Gen: Lynx, Linnaeus , 1758

http://www.4animale.ro/alte -animale/rasul -linxul

Masculul se numește râs, femela râsoaică, iar puiul – pui de râs.
Denumirea de râs provine din faptul că favoriții care înconjoară maxilarele și ochii strânși
ca două linii oblice, dau acestui animal o expresie de parcă ar râde batjocoritor. Denumirea este
în contrast cu ferocitatea râsului, el fiind cel mai tipic dintre animalele răpitoare de la noi.
Celela lte răpitoare cu păr se hrănesc și cu vegetale, râsul este exclusiv carnivor.
Cel mai mare reprezentant al felinelor de la noi, are corpul îndesat, capul masiv, scurt și
lat, mustăți, urechile drepte și ascuțite, cu un smoc de păr în vârful lor. Picioarele sunt lungi,
puternice, cu degete care au gheare ascuțite, retractile. Se cațără mai rar, înoată bine, când merge
face pasul mare (Pop & Homei, 1973) .
Greutatea cu viscere este de 15 -40 kg. Femela este mai mică decât masculul.
Lungimea este de 80 -130 cm, lungimea cozii fiind de 25 cm, iar înălțimea la greabăn
este de 60 -70 cm.
Culoarea blănii . Blana este prețioasă și căutată, datorită petelor roșii închise sau negre,
situate pe fondul galben -roșcat pe spate și laturile corpului și alb -galben pe partea inferioară a

37
gâtului și pe abdomen.
Simțurile . Mirosul este sla b, cele mai bine dezvoltate sunt auzul și văzul.
Urma tipar este rotundă, se deosebește ușor de a altor carnivore, ghearele fiindu -i
retractile, nu se imprimă pe sol sau pe zăpadă. Pe zăpada moale, înafară de cele patru degete și
de călcâi, se imprimă în u rmă și o mică perniță situată mai sus de călcâi. Este un animal care își
păstrează cu regularitate trecătorile, fapt ce ușurează capturarea cu capcane.În momentul în care
atacă se așează pe trunchiul unui arbore doborât sau pe o creangă groasă cu poziție o rizontală și
de acolo se aruncă asupra prăzii. Este dușman aprig al pisicii sălbatice.
Longevitatea este de circa 12 -14 ani (Șelaru, 2012) .
Modul de viață . Suportă mai greu zgomotul decât lupul și ursul, de aceea preferă
pădurile mari, liniștite, accidenta te, în care nu s -au înfiinșat așezări omenești. Activitatea este
îndeosebi nocturnă, ziua stă tupilat în desișuri, dar cu deschideri, pentru a putea avea o
vizibilitate bună. În căutarea hranei, noaptea, poate parcurge zeci de kilometri.
Reproducerea . Atin ge maturitatea sexuală la 1¾ – 2¾ ani, perioada de împerechere este
martie -aprilie. Durata sarcinii este de 70 zile, apoi fată 2 -3 pui, uneori 4, care sunt orbi 16 -17
zile. Fată o singură dată pe an, locul de fătare și de creștere al puilor și -l alege în cele mai greu
accesibile porțiuni de păduri (Șelaru, 2012) .
Hrana este exclusiv animală: iepuri, viței de cerbi, căpriori, cocoși de munte. Dantura lui
este specializată pentru carne, în cât face imposibilă hrănirea cu vegetale .

38

2.9. Pisica să lbatică
(Felis silvestris )

Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Gen: Felis, Linnaeus , 1758

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Pisica

Masculul se numește motan , cotoi sau mâț sălbatic, femela mâță sau pisică sălbatică.
Pisica sălbatică este adeseori confundată, de cei neinițiați, cu pisica domestică sălbăticită.
Pisica sălbatică este mult mai mare, indivizii adulți putând ajunge până la măr imea unei vulpi;
culoarea este gălbuie -cenușie, pe când la cea domestică gălbuiul este mai puțin pronunțat; coada
pisicii sălbatice e ste stufoasă și are aceeași grosime până la vârf, cu părul de aceiași lungime, pe
când la cea domestică se ascute spre vârf .
Culoarea blănii. Fondul este gălbui -cenușiu , pe frunte, între ochi și urechi prezintă 4
dungi negre, longitudinale , pe spate o dungă neagră de la cap până la coadă, extremitatea cozii
este neagră pe o lungime de 5 cm, după care urmează 2 -3 inele negre co mplete, apoi alte 2 -3 care
seamănă a inele, dar nu sunt complete. În jurul obrajilor are favoriți, formați din păr lung, care cu
cât sunt mai mari, cu atât blana este considerată mai valoroasă. Pe gușă, piept și abdomen,
culoarea este mai deschisă (Șelaru, 2012) .
Glasul. Pisica sălbatică toarce ca și cea domestică și miaună mai puternic în perioada
împerecherii. În momentul în care este atacată se strânge ghem și pufăie, țipă când este prinsă.
Simțurile . Mai dezvoltate sunt auzul , văzul (bine dezvoltat în î ntuneric) și mirosul.
Biotopul pisicii sălbatice îl constituie pădurile întinse, liniștite. Cu toate acestea este
întâlnită din zona înaltă a munților până în Lunca Dunării. Nu îi plac zgomotele, retrăgându -se
din fața civilizației. Pentru adăpost și culcu ș, își alege arbori cu scorburi, vizuini de viezure sau

39
vulpe, arbori dezrădăc inați, unghere între stânci (Șelaru, 2012) .
Hrana o constituie șoarecii și păsările pe care le poate prinde, fazani, potârnichi,
porumbei sălbatici, iepuri, iezi de căprioară . Motanii pot ataca chiar și căprioarele adulte.
Reproducerea . Maturitatea sexuală o atinge la vârsta de 22 luni, î mperecherea are loc în
februarie – martie iar sarcina durează 9½ săptămâni. Femela fată o singură dată pe an 2 -4 pui, cu
ochii lipiți timp de 10 -12 zile. La vârsta de 3 săptămâni puii își pot urma mama pe distanțe
scurte, apoi din ce în ce mai lungi, devin independenți la circa 3 luni.
Dușmanii sunt râsul , lupul, șacalul și omul (Șelaru, 2012) .

40

2.10. Jderul de c opac
(Martes martes )

Ordin: Carnivora
Familie: Mustelidae
Gen: Martes, Linnaeus , 1758

https://sites.google.com/site/romanianatura44/home/fauna/jderul -de-copac

Preferă pădurile de mare întin dere, cu arbori scorburoși, în care să își poată amenaja
culcușul. Uneori de instalează în clădiri forestiere părăsite, în cuibul unor păsări răpitoare, în
cuiburi de veveriță.
Lungimea trunchiului este de 58 -63 cm, a cozii de 22 -27 cm, iar înălțimea la gr eabăn de
16 cm.
Greutatea maximă este de 1,5 kg, atinsă în timpul iernii, iar vara greutatea este ceva mai
mare. Corpul este alungit, urechile sunt mari, rotunde și nările ovale. Picioarele sunt scurte iar
talpa este acoperită cu păr. În partea din spate a corpului, lângă anus, are 2 glande care secretă o
materie albicioasă, densă, cu miros de mosc.
Culoarea blănii este castaniu închisă cu străluciri roșiatice, abdomenul are nuanțe mai
deschise. Pe piept are o pată alb -gălbuie . Este animal nocturn, dar este activ și ziua.
Mediul de viață . Duce o viață de solitar, se cațără bine în arbori, este un răpitor nocturn.
Urme. Mersul obișnuit al jderului este o succesiune de mici salturi. În acest mers el se
lasă pe picioarele dinainte, iar picioarele dinapoi vin și acoperă urma picioarelor din față, astfel
că, în deplasare, jderul nu lasă decât două urme în teren.
Deosebirea între jderul de copac (jder) și ale jderului de piatră (beică) este dificil de făcut;
tălpile jderului sunt complet acoperite de păr, pe când l a beică se pot vedea părțile golașe ale
pernițelor degetelor și călcâiul. Jderul lasă o urmă mai ștearsă, pe când la beică tiparul călcâiului

41
și al degetelo r va fi neted, însemnat în urmă.
Simțurile. Foarte bine dezvoltate sunt văzul , auzul și mirosul . Atacă fulgerător, se repede
în spatele victemelor și își înfinge colții în ceafă, după care prada este sfâșiată și devorată.
Hrana p referată este veverița, dar și al te animale cu sânge cald: cârtiț e, șoareci, iezi de
căprior și chiar căprioare tinere, păsări mici. Hrana vegetală este reprezentată de afine, măceșe,
fructe de zmeur, mere, prune, pere etc.
Longevitatea medie este de 10 -12 ani (Șelaru, 2012) .
Reproducerea . Jderul atinge maturitatea sexuală târziu, la vârsta de peste 2 ani.
Împerecherea are loc în iulie-august, sarcina durează 9 luni, femela fată 2 -5 pui, care timp de 5
săptămâni sunt orbi. După 7 -8 săptămâni puii părăsesc cuibul și devin independenți după circa 3 –
4 luni.
Dușmanii sunt puțini și destul de greu pot să îl prindă: râsul, vulpea, bufni ța, acvila de
munte (Șelaru, 2012) .

42

2.11. Dihorul
(Mustela putorius )

Ordin: Carnivora
Familie: Mustelidae
Gen: Mustela , Linnaeus , 1758

https://www.animalpedia.ro/dihorulmustela -putorius/

Este cunoscut popular sub denumirea de dihor comun sau dihor puturos.
Lungimea corpului cu tot cu coadă este de 45 -50 cm.
Greutatea medie este de 1 kg.
Dihorul este un animal mic, cu picioare scurte, corp îndesat și gât gros. Capul este scurt,
urechile scurte și negre, cu marginile deschise, trunchiul curbat.
Culoarea blănii este brună -castanie pe spate și abdomen, părț ile laterale sunt mai
deschise. Glandele perianale secretă o materie urât mirositoare.
Mediul de viață este reprezentat de pădurile de foioase luminate, tăieturi și poieni, fânețe
din apropierea mlaștinilor, bălților, cariere de piatră părăsite, șoproane, grămezi de lemne.
Simțul cel mai bine dezvoltat este miros ul. Este un animal nocturn, dar poate să umble
după pradă și ziua, mai ales în zorii zilei. Înoată destul de bine.
Reproducerea . Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 9 luni. Împerecherea are loc
în martie -iunie, femela fată, o dată pe an, între 4 -7 pui. La început orbi, după aproximativ 5
săptămâni văd și sunt înțărcați după vârsta de 3 luni (Șela ru, 2012) .
Longevitatea este de 8 -10 ani.
Este un dușman activ al rozătoarelor, aducând astfel foloase agriculturii. În același timp
constituie un mare per icol pentru terenurile cu potârnichi sau fazani.
Hrana este variată, fiind un animal lacom: șoareci, șobolani, vătui de iepure, pești,
șerpi,șopârle, gândaci, larve, albine, ouă ale păsărilor, fructe etc.

43

2.12. Nevăstuica
(Mustela nivalis )

Ordin: Carni vora
Familie: Mustelidae
Gen: Mustela, Linnaeus

http://www.zooland.ro/nevastuica -mustela -nivalis

Nevăstuicile sunt cunoscute ca animale răpitoare fără pereche, fiind mereu în căutarea
hranei.
Lungimea trunchiului, împreună cu cea a capului, de 21 -23 cm, la mascul și de 16 -19 cm
la femelă, iar lungimea cozii de 6 -6,5 cm, la mascul și de 4 -4,5 cm la fe melă. Înălțimea la
greabăn este de 5 cm.
Culoarea blănii este brun -galbenă -ruginie, iar coada este roșcată.
Mediul de viață este reprezentat de liziere, tufișuri, boschete, grădini, gospodăriile
oamenilor,unde găsește adăpost și liniște.
Reproducerea .nÎmpe recherea are loc în tot cursul anului, fată 4 -8 pui, care sunt orbi 40
de zile, după 3 -4 luni devin independenți.
Urma nevăstuicii se aseamănă cu cea a hermelinei, deosebirea cea mai evidentă este în
ceea ce privește mărimea lor; la hermelină urmele sunt c eva mai mari și mai apăsate decât la
nevăstuică.
Simțurile sunt excelente, în special auzul, văzul, dar și mirosul.
Longevitatea este de 7 -8 ani (Șelaru, 2012) .
Dușmanii dihorului sunt vulpea, uliul, răpitoarele de noapte.
Hrana de bază o constituie șoarec ii, păsări, iepuri, iezi de căprior.

44

2.13. Iepurele de câmp
(Lepus europ aeus)

Ordin: Rodentia
Familia: Lepuridae
Gen: Lepus , Pallas, 1778

http://www.animalpedia.r o/iepurele -comun/

Masculul se numește iepuroi, femela – iepuroaică, iar cel tâ năr incomplet dezvoltat –
vătui, șoldan.
Greutatea cu viscere la adult este în medie de 3,8 -4 kg, uneori poate fi și de 5 kg.
Lungimea corpului se palsează între 58 -65 cm.
Culo area părului variază de la foarte deschis la închis, rareori bătând spre negru, apoi de
la cenușiu la roșcat. Firul de păr are la bază culoarea cenușie, pe la mijloc -albă sau gălbuie, iar la
vârf neagră. Vârfurile urechilor sunt negre. Năpârlirea are loc p rimăvara; părul se îndesește iarna
pe măsură ce temperatura aerului scade (Pop & Homei, 1973) .
Longevitatea este de 8 ani după unii autori, după alții 12 ani, dar un procent foarte redus
reușește să ajungă la vârste mai mari de 2 -3 ani.
Urme. Iepurele nu m erge niciodată la pas, întotdeauna sare, iar când face o săritură,
picioarele dinapoi le depășesc pe cele dinainte. La fugă, picioarele dinainte le pune unul în urma
celuilalt, pe când cele dinapoi, de regulă, sunt alăturate. Această caracteristică permite și
stabilirea direcției de mers (Șelaru, 2012) .
Simțurile . Auzul este mai bine dezvoltat, în schimb văzul și mirosul sunt slab dezvoltate.
Mediul de viață cel mai favorabil, este reprezentat de câmpiile cultivate agricol, cu
parcele nu prea mari, cultivat e cu diferite plante. Un alt mediu preferat este reprezentat de

45
pădurile de foioase, de vârste amestecate, în care iepurele își găsește adăpost și hrană (ramuri,
muguri, coajă) în timpul iernii.
Reproducerea . Iepurii ajung la maturitatea sexuală la vârsta de 7-8 luni. Împerecherea
începe primăv ara și se termină în luna octombrie . Masculii se bat între ei lovindu -se cu
picioarele dinainte. Sarcina durează 42 -43 zile, după care femela fată 2 -4 pui, de 3 -4 ori pe an.
La fătat, puii au corpul acoperit cu păr ș i ochii deschiși. Puii stau împreună numai câteva zile,
după care trăiesc independent. Suptul încetează după 3 săptămâni (Șelaru, 2012) .
Hrana constă din ierburi și buruieni, în sezonul de vegetație. Preferă lucerna și trifoiul.
Toamna și iarna, dacă nu es te acoperit cu o crustă de gheață, de bază este grâul verde.Iarna mai
consumă rămurele, muguri, coajă de puieți sau lăstari tineri, provocând pagube în culturile de
pomi fructiferi și plantații forestiere în special de salcâm. Consumă porumb boabe, cereale le
numai până ce dau în spic;consumă și fructe.
Iepurele este u n animal de noapte. Este cel mai mic mamifer, care nu este supus
somnului de iarnă și nici nu se adăpostește în vizuină pe timp friguros.
Dușmani, pericole și boli ale iepurilor . Fluctuațiile mari ale efectivelor în decursul
anilor pot avea ca și cauză iarna grea, cu zăpadă și cu crustă la suprafață, care împiedică
scurmatul pentru a ajunge la hrana verde de pe sol, dar și bolile, în primul rând coccidioza, apoi
cisticercoza, paraziți stomacal i sau intestinali etc. Dușmanii iepurelui sunt foarte numeroși: câinii
și pisicile hoinare, ciorile grive, coțofenele, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, nevăstuica etc.

46

CAPITOLUL 3

ELEMENTE DE ECOLOGIE ȘI STAREA
EFECTIVELOR ACTUALE DE MAMIFERE DE
INTERES CINEGETIC DIN JUDEȚUL NEAMȚ

3.1. Ecologia populațiilor de mamifere de interes cinegetic

3.1.1. Factori ecologici influenți
Țara noastră este situată la interferența celor trei mari regiuni geografice ale Europei
Centrale, de Vest și de Est, care, alături de influența reliefului carpatic, diversifică și complică
foarte mult structura comunităților vegetale și animale, determinând direct, dar și indirect, o
anumită re partizare a populațiilor de mamifere de interes cinegetic.
Aceste influențe climatice, pe fondul climei temperate, au format un microclimat cu
asociații vegetale și animale distincte. În aceste condiții evoluează categoria de vânat studiată,
aceasta fiind adaptată acțiunii numeroșilor factori de mediu de natură fizico -mecanică, biologică
și chimică. În analiza acestor factori influenți s -au stabilit influențe reciproce, așa încât
modificarea unui factor determină modificarea ansamblului celorlalți (Stugren, 1982). Spre
exemplu, orice modificare climatică de amploare influențează direct populațiile de vânat, dar și
indirect, prin intermediul celorlalte comunități de animale și vegetației. Ansamblul acțiunii
tuturor factorilor conduce la reglarea echilibrului populațional, adică spre menținerea numărului
de indivizi la un nivel staționar (Botnariuc & Vădineanu, 1982).
Cunoașterea acțiunii factorilor ecologici asupra populațiilor de vânat, implică mai întâi
cunoașterea acțiunii fiecăruia în parte, și ulterior, r efacerea acțiunii ansamblului acestora în
interdependența lor.
În acest scop se vor clasifica și prezenta pe scurt factorii ecologici considerați influenți,
evidențiindu -se modul de acțiune, precum și sensul în care pot determina schimbări în statica și
dinamica populațiilor de vânat. Acești factori sunt abiotici și biotici, ei fiind în veșnică
transformare în spațiu și timp (Botnariuc & Vădineanu, 1982).

Factori abiotici
Factorii abiotici pot fi împărțiți în:

47
– factori fizici (orografia și solul);
– facto ri climatici (lumina, temperatura, umiditatea, vântul și presiunea atmosferică);
interesează mai mult lumina, umiditatea și temperatura.

Lumina este un factor climatic care acționează independent de densitate și periodic
asupra populațiilor de mamifere. Își are originea în radiația solară și cuprinde radiații difuze și
directe, ajunse pe sol în proporție de 35% din radiația totală. Intensitatea ei variază în cursul zilei
și a anului (Botnariuc & Vădineanu, 1982).
Fotoperiodismul determină activitatea biol ogică la majoritatea animalelor. Cercetările au
arătat că lumina influențează fenomenul înmulțirii, atât prin lungimea zilelor cât și prin scurtarea
treptată a acestora în cursul lunilor de toamnă.
În cazul mistrețului, mai mult decât în cazul altor specii de vânat cu începere bruscă a
împerecherii (cerb, căprior, vulpe, iepure), au influență decalatoare și alți factori, cum sunt hrana
și temperatura, în sensul că o hrănire abundentă și o scădere a temperaturii devansează intrarea în
călduri a scroafelor și declanșarea împerecherii.

Temperatura este un factor abiotic, climatic primar, care acționează independent de
densitate și periodic asupra populațiilor de mamifere. Își are originea în radiația solară. Valorile
ei variază în cursul zilei și a anului, pre zentând o constanță mai mică decât lumina (Botnariuc &
Vădineanu, 1982).
Animalele prezintă adaptări morfologice și etologice față de variațiile diurne și sezoniere
ale acestui factor de mediu. De exemplu, creșterea blănii cu rol izoterm în timpul iernii, și
năpârlirea, primăvara, variații ale intensității metabolismului și termoreglarea prin pierderea
căldurii, grație vasodilatației și transpirației, vara, alegerea locului de odihnă, în funcție de
necesitățile fiziologice față de factorul termic.
Temperatu ra scăzută acționează ca factor selectiv, sacrificând animalele mai puțin dotate
sau bolnave.

Umiditatea este un factor climatic secundar, față de lumină și temperatură, consecință a
regimului radiațiilor directe, care acționează independent de densitate asupra populațiilor de
mamifere (Botnariuc & Vădineanu, 1982). Prezintă importanță în relația animal -medi u apa
lichidă și precipitațiile sub formă de zăpadă.
În stare lichidă, apa satisface necesită țile metabolismului hidric al animalelor.
La mistreț, în afara existenței apei de băut, este necesară existența unor zone mocirloase
pentru scăldat în teritoriul p e care -l frecventează. În schimb ploile lungi și reci de primăvară

48
târzie, cresc mortalitatea în rândul animalelor tinere sau adulților bolnavi, în același timp
favorizând și răspândirea unor parazitoze.
Precipitațiile sub formă de zăpadă îngreunează depla sarea animalelor și limitează găsirea
unor surse de hrană.

Vântul este și el factor abiotic, climatic secundar, consecință a radiației directe și
orografiei terenului, care acționează independent de densitate și neperiodic, asupra populațiilor
de animale. Mișcarea ușoară a aerului favorizează indivizii care prospectează permanent mediul
folosindu -se de simțurile cele mai fine: auzul și mirosul. S -a observat că animalele folosesc
permanent direcția curenților de aer atât în timpul deplasării și hrănirii, câ t și al odihnei. Vânatul
folosește curenții de aer pentru răcorire și ca mijloc de apărare împotriva insectelor hematofage
care-l deranjează. Dar zgomotul produs de acesta îl defavorizează și îl deranjează.

Factori biotici
Acțiunea factorilor biotici este mult mai complexă și mai puternică. Aceștia se grupează
în factori alimentari, factori cu acțiune intraspecifică, factori cu acțiune interspecifici și factori
antropici.

Factori alimentari . Hrana, prin natura, cantitatea și calitatea ei, constituie cel m ai
important factor ecologic biotic, care acționează periodic și dependent asupra populațiilor de
vânat. Este factorul ecologic principal, care determină plafonul populațiilor de vânat, afectând
dinamica lor. Asigurarea hranei în perioada critică din timpu l iernii, alături de îmbunătățirea
condițiilor de adăpost, liniște și sănătate contribuie la buna dezvoltare a speciilor de vânat.
Hrana vânatului se grupează în:
– verdețuri și lujeri;
– rădăcini, bulbi, rizomi și tuberculi;
– fructe cărnoase, uscate și semințe forestiere;
– cereale și semințe din culturi agricole;
– animale nevertebrate;
– animale vertebrate;
– alte categorii alimentare.
Lujerii și verdețurile includ partea aeriană a diferitelor ierburi din flora spontană și
cultivată, precum mlădițele, mugurii și frunzele diverselor specii de plante lemnoase. Luăm în
considerare și mușchii și lichenii, care sunt consumați doar în condiții vitrege de hrănire. S -a
stabilit că se consumă frecvent următoarele plante din flora spontană: crețișoara, feriga de câmp,

49
floarea paștilor, susaiul, rogozul, troscotul, trestioara, trifoiul, pătlagina, afinul, golomățul,
păpădia, perișorul, papura, trestia, lichenul bradului, mușchii de pământ etc.
Rădăcinile, bulbii, rizomii și tuberculii reprezintă o altă categorie de alimente folosite în
hrănire, mai ales iarna și primăvara timpuriu (rizomii ferigii de câmp, ai piciorului caprei, ai
pufuliței). Sunt consumați frecvent bulbii și rizomii speciilor erbacee care trăiesc pe lângă pietre
sau în locuri umede: floarea paștilo r, călțunul, troscotul, coada -calului, papura, trestia etc.
Tuberculii cartofului, ai napului porcesc și furajer, precum și sfecla, cicoarea, morcovii,
reprezintă hrana de bază, căutată de mistreți.
Fructele mucoase și semințele forestiere, bogate în grăsi mi, proteine, vitamine, au valoare
nutritivă ridicată. Din această categorie fac parte: jirul și ghinda, nucile și alunele, semințele de
carpen, paltin, arțar etc.
Fructele cărnoase, pomacee sălbatice și cultivate, strugurii și legumele, dovlecii, pepenii
și alte fructe sunt sărace în proteine și grăsimi, dar au un conținut bogat în hidrați de carbon,
vitamine și săruri minerale.
Cerealele și semințele agricole prezintă importanță în ecosistemele de câmpie și într -o
mai mică măsură în biotopurile de deal și munte. Aici includem boabele de pe știuleți și spicele,
de la faza în lapte până la cea de coacere deplină, cât și boabele proaspăt semănate și încolțite.
Cerealele și semințele uscate sunt deosebit de nutritive, fiind bogate în grăsimi, proteine, hidrați
de carbon și vitamine.
Nevertebratele: viermii, moluștele, artropodele, mai ales în stadiul de larve și nimfe,
culese din sol și de pe sol, prezintă interes pentru hrana mistreților.
Vertebratele: pești, batracieni, reptilele, păsările și mamiferele, pro aspete sau cadavre,
constituie o altă categorie de hrană.

Factori cu acțiune intraspecifică. În categoria acestor factori sunt incluse relațiile
intraspecifice. Sunt relații stabilite între exemplare izolate, între acestea și grupuri, cu rol
favorizant pentru populații.
În cadrul populațiilor, aceste relații includ reproducerea și relații derivat e, care iau naștere
ca urmare a creșterii densității populațiilor sau pe baza unor reflexe de apărare și de dobândire a
hranei.
Relațiile intraspecifice se manifestă prin raporturi de înmulțire, competiție, favorizare și
stânjenire.

Factori cu acțiune in terspecifică. Relațiile care se stabilesc între speciile de vânat și
populațiile celorla lte specii din ecosistem sunt relații interspecifice.

50
Cele mai importante relații interspecifice sunt cele stabilite pe bază trofică și anume:
prădarea, parazitarea și competiția interspecifică (Botnariuc & Vădineanu, 1982).

Factorul antropic. Este factorul biotic cel mai influent, dar singurul care acționează
conștient. În tipul de peisaj inițial, populațiile vegetale și animale se găseau într -un echilibru
natural și dinamic. Dar omul, acționând direct, prin vânătoare, și indirect, prin transformările
mediului în strânsă legătură cu scopurile sale, a influențat populațiile de animale sălbatice
ducând la migrații sau chiar dispariții. Prin aceste acțiuni, factorul antro pic influențează nivelul
populațional și structura populațiilor de vânat, determinând modificări majore ale ratei natalității,
mortalității și creșterii numerice.
Situația vânatului din zilele noastre de pe fondurile de vânătoare ale județului Neamț se
datorează:
– despăduririlor masive;
– practicilor greșite aplicate de omul vânător;
– degradarea terenurilor;
– neasigurarea liniștii;
– turismul;
– culegătorii de fructe și pădure, ciuperci;
– pășunatul în pădure;
– braconajul;
– activității industriale.

3.1.2. Influența factorului antropic
Despăduririle masive
Din păcate, față de perioada de dinainte de 1989, cantitățile de lemn aprobate spre
exploatare au depăși t cu mult posibilitățile de regenerare a pădurii. Exploatările forestiere sunt
făcute fie selectiv, fie pe unele porțiuni în totalitate. Prin despăduriri se reduce capacitatea de a
asigura hrană vânatului un an sau doi, până se reduc efectele datorate expl oatării forestiere. În
acest domeniu, nu se practică un management ecologic, ci unicul scop a fost obținerea de
beneficii în detrimentul gospodăririi pădurii, vânatului, peștelui. Prin tăierea arborilor bătrâni, cu
scorburi, se distrug locurile de adăpost pentru râs, pisica sălbatică, jderul de copac etc.

Practici greșite aplicate de omul vânător
Indiferent de voința sa, vânătorul face foarte mari greșeli cu privire la practicarea
vânătorii, față de terenurile de vânătoare și față de vânat. Aceste greșeli au efecte negative,

51
precum: scăderea efectivelor de vânat, degenerarea acestora etc.
Greșeli frecvente:
– sporirea bruscă a numărului de vânători față de capacitatea fondurilor de vânătoare;
– creșterea numărului maxim de vânători ce pot practica vânătoarea;
– se aprobă arme sofisticate la vânătorii începători care trag în tot ce mișcă, mult vânat fiind
rănit și moare fără a fi recuperate;
– zonele de protecție a vânatului nu se respect, se vâneaz ă și în ele;
– nu se aplică metoda cea mai potrivită pentru specie, se împușcă exemplare tinere, este
necesar ca stabilirea efectivelor optime să se facă de către personal specializat;
– neasigurarea de hrană suplimentară;
– stabilirea cotelor de recoltă mai mari de ¾ din sporul real etc.

Degradarea terenurilor
Se produc degradări de teren în procesul de exploatare a mediului prin:
– operațiile de transport a buștenilor care distrug vegetația;
– necurățirea terenului de resturi, vreascuri, fapt ce îngreunează deplasarea vânatului în
teren, ocolirea acestora;
– neexecutarea lucrărilor de împădurire și de împiedicare a eroziunii solului;
– se reduce suprafața de teren ce asigură hrană pentru vânat;
– reducerea arealului și creșterea densității pe unitatea de sup rafață.

Neasigurarea liniștii vânatului
Turismul . În județul Neamț turismul este foarte bine dezvoltat, mai ales cel montan,
datorat prezenței pe teritoriul județului a Muntelui Ceahlău, Cheilor Bicazului ce aparțin
Masivului Hășmaș, formate de râul Bicaz în cursul său superior, stațiunea montană Durău, orașul
Piatra -Neamț, existând numeroase trasee turistice montane pentru turistul dornic de cunoaștere.
Efectul negativ al turismului asupra populațiilor de vânat din zonă se manifestă prin:
– campare în loc uri ce deranjează vânatul;
– abateri de la traseele turistice;
– producerea de zgomote prin aparate radio etc., strigăte, care deranjează animalele în
special în perioadele de împerechere și de creștere a puilor;
– aruncarea de ambalaje, pungi de plastic, care sunt ingerate de vânat;
– lipsa unor locuri de campare a persoanelor ce evadează în fiecare sfârșit de săptămână,
cu autoturismele, pe toate văile;
– neexistența unui corp special de ghizi care să limiteze numărul de turiști și să -i conducă

52
pe trasee, cu respectarea legilor muntelui și pădurilor.

Culegătorii de fructe, ciuperci, coarne de cerb. Primăvara, pâlcurile de cerbi sunt urmărite
pas cu pas pentru a se recolta coarnele căzute. Urmează recoltarea ciupercilor timpurii, zbârciogi,
bureți păstrăvi, apoi recoltarea frăguțelor, zmeurei, afinelor, murelor. Uneori acești culegători
sunt însoțiți de câini. În aceste condiții, vânatul este împins din zonele joase spre golurile alpine
unde este liniște până la sfârșitul lunii mai, când urcă oile l a munte, apoi coboară, căutând loc de
adăpost în zone mai greu accesibile, departe de locurile de hrană. Se întâmplă ca acești culegători
să prindă pui de căprior, lup, urs, care de cele mai multe ori mor în captivitate.

Pășunatul în pădure
Chiar dacă est e interzis prin lege, se constată frecvent încălcarea acesteia. Pentru
pășunatul vitelor domestice pe perioada verii este repartizată suprafața corespunzătoare golului
de munte și a poienilor învecinate, iar în cursul anului sunt pășunate fânețele propriet ate
particulară sau văile apelor.
În cazul pășunatului în pădure, pe lângă dereglările care se produc mediului și afectarea
sănătății și calității pădurilor, are de suferit și vânatul:
– prezența animalelor domestice afectează vânatul;
– animalele domestic e devin un concurent pentru hrană;
– crește pericolul transmiterii de boli și paraziți;
– se distrug cuiburile păsărilor și culcușurile vânatului de talie mică;
– câinii însoțitori produc stricăciuni;
– liniștea vânatului necesară creșterii puilor este afe ctată;
– se întâmplă ca animalele domestic să fie atacate de lupi, urși, când acestea intră în
terenurile de vânătoare ale răpitoarelor.

Braconajul
Acesta este o infracțiune care constă în practicarea ilegală a vânătorii, o faptă care
prezintă pericol soc ial, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Constituie fapte de
braconaj: vânătorile fără autorizație și în sezoane interzise, vânătorile pe timp de noapte,
utilizarea armelor nepermise de vânătoare, vânarea speciilor interzise de lege (Șelar u, 2012).
Braconajul fără armă este o activitate practicată de persoane certate cu legea, buni
cunoscători ai locurilor și obiceiurilor animalelor, prin care se prind și se omoară animale
sălbatice pentru carne, blană, trofee. Principalele metode de bracon aj fără armă sunt:
– prinderea cu lațurile;

53
– prinderea cu capcane improvizate;
– prinderea cu câine special dresați;
– otrăvirea cu otrăvuri procurate de pe piața neagră.
În zona județului Neamț au fost semnalate cazuri rare de braconaj.

Activitățile ind ustriale
Acțiunea industrială exercitată de om asupra faunei poate duce la apariția unor boli în
rândul animalelor sălbatice determinate de pulberile aflate în suspensie, cele depuse pe plante,
care, prin conținutul lor în metale grele, baze, acizi etc., ș i prin pătrunderea lor în tubul digestiv
sau în tubul respirator al mamiferelor, pot provoca tulburări grave. Activitatea industrială
produce zgomot, care influențează viețuitoarele din zonă, liniștea fiind unul din factorii
importanți pentru vânat. Unele specii se obișnuiesc cu zgomotul, altele caută alte zone, mai
liniștite. Sunetele de mare intensitate influențează timpanul, putând determina perforarea
acestuia, uneori surditate, afectează de asemenea sistemul nervos. Exploatarea necontrolată a
lemnului a dus la reducerea habitatelor unor specii, a produs diminuarea locurilor de hibernare
pentru veveriță, jder de copac, urs etc.

3.2. Efective actuale și dinamica lor
La nivelul județului Neamț se găsesc următoarele fonduri de vânătoare: RNP, AJVPS
Neamț, AJVPS Șoimul Tazlău, AJVPS Bacău, AVPS GMC Hunter, AVPS Hășmașul Mare,
AVPS Ursul Brun, AVPS Lupul Cenușiu, AVPS Roman, AVPS Zimbrul Târgu Neamț, AVPS
Bradu Târgu Neamț, OS Bisericesc Neamț, AVPS Diana Hunting, AVPS Condor, AVPS
Lebăda.
Prin efectiv se înț elege numărul absolut de indivizi ai unei specii, iar prin densitate
numărul de indivizi raportat la unitatea de suprafață aleasă (Stugren, 1982). Efectivul real este
stabilit anual prin operația „evaluarea efectivelor de vânat”. Efectivul ne dă imaginea de
ansamblu a mărimii populației. Densitatea populației raportată la un spațiu ne dă gradul de
acoperire cu indivizi a suprafețelor apte.
Fondurile de vânătoare prezintă o productivitate cinegetică cunoscută sub denumirea de
bonitate, realizată prin efective optime pentru cele mai importante specii de vânat sedentare.
Pentru determinarea bonității se ține cont de factorii abiotici, factorii biotici și cei antropici.
Ținând cont de bonitate s -au determinat densitățile optime de vânat. Prin extinderea
densității optime la suprafața fondurilor de vânătoare se obțin efectivele optime pentru speciile
de vânat sedentar din România (Șelaru, 2012).

54
Pentru fiecare fond se întocmește o fișă de evaluare, după centralizarea datelor, în care se
cuprind și propuneri le de recoltă. Acestea se calculează ținând cont de următoarele elemente:
✓ efectivul real;
✓ efectul optim;
✓ sporurile de vânat posibile.

La fiecare fond de vânătoare se calculează, pe specii de vânat, propunerile de recoltă,
aplicând formula (Apetroaie et al., 2010):
Ie =
EoEr Er = efectiv real; Eo = efectiv optim. R =
100*ErSm Sm = spor mediu; Er = efectiv real.

Efectivele de vânat existente în terenurile de vânătoare aferente județului Neamț se
regăsesc în Tabelul 1, iar Graficele 1-10 ilustrează dinamica efectivelor de vânat în perioada
2015 -2018. Datele privind efectivele de vânat au fost pre luate din centralizatoarele de studii de
evaluare a faunei cinegetice făcute publice de Guvernul României prin Ministerul Ape lor și
Pădurilor (http://apepaduri.gov.ro/efective/).

Tabelul 1. Situația principalelor specii de mamifere de interes cinegetic din fondurile de
vânătoare arondate județului Neamț (după http://apepaduri.gov.ro/efective/) .

Nr. crt.
Specia Efective evaluate
2015 2016 2017 2018
1 Cerb comun 1704 1707 1702 1731
2 Căprior 3441 3434 3460 3574
3 Capra neagră 94 118 122 124
4 Mistreț 2161 2175 2360 2467
5 Iepure 15586 15733 9668 9712
6 Vulpe 1995 1993 1999 2166
7 Jder de copac 591 596 591 526
8 Jder de piatră 90 85 84 86
9 Dihor 578 557 466 256
10. Nevăstuica 130 117 340 242

55

Graficul 1. Dinamica efectivele anuale de cerb comun la nivelul județului Neamț.

Graficul 2. Dinamica efectivele anuale de căprior la nivelul județului Neamț.

17041707
17021731
167016801690170017101720173017401750
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniCerb comun
3441 343434603574
325033003350340034503500355036003650
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniCăprior

56

Graficul 3. Dinamica efectivele anuale de capră ne agră la nivelul județului Neamț.

Graficul 4. Dinamica efectivele anuale de mistreț la nivelul județului Neamț.

94118122 124
020406080100120140
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniCapra neag ră
2161 217523602467
050010001500200025003000
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniMistreț

57

Graficul 5. Dinamica efectivele anuale de iepure de câmp la nivelul județului Neamț.

Graficul 6. Dinamica efectivele anuale de vulpe la nivelul județului Neamț.

15586 15733
9668 9712
02000400060008000100001200014000160001800020000
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniIepure de câmp
1995 1993 19992166
1800185019001950200020502100215022002250
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniVulpe

58

Graficul 7. Dinamica efectivele anuale pentru jderul de copac la nivelul județului Neamț.

Graficul 8. Dinamica efectivele anuale pentru jderul de piatră la nivelul județului Neamț.

591 596 591
526
0100200300400500600700
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniJder de copac
90
85
8486
7880828486889092
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniJder de piatră

59

Graficul 9. Dinamica efectivele anuale pentru dihor la nivelul județului Neamț.

Graficul 10. Dinamica efectivele anuale pentru dihor la nivelul județului Neamț.

578557
466
256
0100200300400500600700
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniDihor
130117340
242
050100150200250300350400450
2015 2016 2017 2018Număr exemplare
AniNevăstuică

60

Urmărind graficele de mai sus, s -a observat că pe parcursul anilor analizați, 2015 -2018,
se înregistrează un declin numeric la unele specii, cum ar fi: iepurele de câmp, jderul de copac,
jderul de piatră, dihorul – toate înregistrând pante descendente ale liniei de tendință a numărului
de exemplare (Grafi cele 5; 7 -8-9). O creștere a efectivelor se constată pentru cerb, căprior, capra
neagră, mistreț, vulpe, nevăstuică – în cazul lor, linia de tendință a numărului de exemplare este
ascendentă (Graficele 1 -2-3-4; 6; 10) . Ursul, lupul, pisica sălbatică, râsu l, fac parte din categoria
mamiferelor la care vânătoarea este interzisă și se pot vâna numai prin derogare de la lege în
condițiile impuse de autoritatea ce răspunde de protecția mediului.

3.3. Măsuri de redresare și menținere la efective optime
Efective le optime sunt calculate de Direcția Silvică Județeană Neamț, ținând cont de
oferta trofică a zonei.
Efectivele și structurile reale : situația lor reală se stabilește în fiecare primăvară, cu
ocazia evaluării efectivelor de vânat, situație care se referă l a structura pe sexe, număr, categorii
de vârstă. Metodele utilizate constau în observarea directă, citirea urmelor pe zăpadă și sunt
efectuate de personal cu pregătire în domeniu. Datele obținute trebuie corelate cu cele ale
paznicului de vânătoare și cu c ele din anii anteriori, cu structura mortalității natural și cea
produsă de om prin împușcare.
Stabilirea cotelor de recoltă corecte este operațiunea cea mai importantă pentru
gestionarea rațională a vânatului și se calculează de personal specializat, util izând formule de
calcul specifice.
Îngrijirea cu arma : prin vânare se urmărește extragerea din populație a exemplarelor
sensibile, slăbite, purtătoare de boli, cu simțuri atrofiate, cu experiență redusă. Se urmărește
astfel eliminarea din populație a exemplarelor care nu au ce transmite bun urmașilor sau care pot
constitui focare de boli.
Alte măsuri de îngrijire :
– asigurarea liniștii;
– hrănirea complementară;
– prevenirea și combaterea bolilor;
– educație și informare (Șelaru, 2012).

61

CAPITOLUL 4

ISTORIA VÂNĂTORII MAMIFERELOR DIN
JUDEȚUL NEAMȚ: DATE ARHEOZOOLOGICE

Necesitatea unui aport alimentar carnat în alimentați a omului este unul din motivele ce
justifică vânătoarea ca mijloc de procurare a hranei din vechi timpuri . Exploatarea resurselor
animale din mediul înconjur ător, la nivelul așezărilor umane vechi, este dovedită de existența
resturilor scheletice de mamifere sălbatice în siturile arheologice, resturi rămase de p e urma
vânătorii practicate de respectivele comunități umane . Arheozoologia, ca domeniu
interdisciplinar, studiază resturile faunistice recuperate cu ocazia săpăturilor arheologice,
urmărind identificarea speciilor de animale folosite de om și modalitățile în care respectivele
comunități umane au valorificat fauna (vânătoare, pescuit, creșterea animalelor, ritualuri,
prelucrarea materiilor dure etc.) (Bejenaru, 2006).
Numeroase situri arheologice descoperite pe teritoriul județului Neamț au fost studiate
din punct de vedere arheozoologic; aceste situri aparțin mai multor perioade și culturi , după cum
urmează (Tabelul 1):

Tabelul 1. Situri din județului Neamț, studiate din punct de vedere arheozoologic.

Perioadă Cultură (datare) Sit arheologic Referință
bibliografică

Neolitic Ceramica Liniară
(⁓ 5500 -5200 î.Hr.) Traian -Dealul Fântânilor Necrasov & Bulai –
Știrbu, 1965; Necrasov
& Haimovici, 1970
Precucuteni
(⁓ 5200 -4600 î.Hr.) Târpești Necrasov & Știrbu,
1981
Traian -Dealul Viei Necrasov & Bulai –
Știrbu, 1965
Cucuteni
(⁓ 4600 -3700 î.Hr.) Târpești Necrasov & Știrbu,
1981
Traian -Dealul Fântânilor Necrasov & Bulai –

62
Știrbu, 1965; Necrasov
& Haimovici, 1970
Ghelăiești Haimovici & Stan,
1985
Pometea Oleniuc & Bejenaru,
2011

Epoca
Bronzului Costișa și Monteoru
(⁓2200 -1800 î.Hr.) Siliștea Cabat, 2017
Noua
(⁓1600 -1100 î.Hr.) Dochia Bejenaru & Stupu,
2001

Epoca Fierului La Tène
(secolele I V î.Hr.-II
d.Hr.) Homiceni Haimovici, 2000
Vlădiceni Haimovici, 2000
Izvoare Haimovici, 2000
Poiana -Dulcești Haimovici, 2000

Evul Mediu Secolul XVII d.Hr. Negrești Haimovici& Cojocaru,
1987
Secolele XIV -XVIII Borniș -Obârșia Haimovici, 1994
Borniș -Mălești Haimovici, 1994
Borniș -Siliște Haimovici, 1994

Prezenta lucrare include o sinteză arheozoologică realizată pe seama studiilor anterioare,
ale căror rezultate brute au fost preluate din literatura de specialitate, au fost analizate si
interpretate în manieră personală. Datele arheozoologice care au fost folosite în prezenta lucrare
sunt: specii/taxoni identificați, date de cuantificare a taxonilor prin număr de resturi (NR) și
număr minim de indivizi de la care provin resturile pentru fiecare specie în parte (NMI).

4.1. Vânătoarea în Neolitic
Cultur a Ceramicii Liniare . Siturile aparținând Culturii Ce ramicii Liniare , pe teritoriul
de est al României, sunt plasate în apropierea râurilor, iar dovezile arheobotanice și
arheozoologice arată că locuitorii practicau cultivarea plantelor (orz, grâu, mazăre, mei, secară,
bob, linte), creșterea animalelor și vâ nătoarea (Ursulescu, 2000) .
În situl de la Traian -Dealul Fântânilor , situat în Depresiunea Cracău -Bistrița, la partea
inferioară a unui versant abrupt din stânga Bistriței, au fost semnalate puține resturi aparținând
mamiferelor sălbatice (Tabel ele 2-3).

63

Tabelul 2. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul 1 de la
Traian -Dealul Fântânilor (după Necrasov & Bu lai-Știrbu, 1965) .

Speci e NR %
Cervus elaphus 183 33,08
Capreolus capreolus 7 1,26
Sus scrofa 13 2,35
Castor fiber 2 0,36
Equus ferus 2 0,36
Total mamifere sălbatice 205 37,44
Total mamifere domestice 346 62,56

Tabelul 3. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul 2 de la
Traian -Dealul Fântânilor (după Necrasov & Haimovici, 1970) .

Speci e NR % NMI %
Cervus elaphus 58 35,15 5 25
Capreolus capreolus 4 2,41 2 10
Sus scrofa 7 4,24 1 5
Castor fiber 1 0,60 1 5
Total mamifere sălbatice 70 42,40 9 45
Total mamifere domestice 95 57,60 11 55

Cultur a Precucuteni . Siturile Culturii Precucuteni arată că locuitorii respectivelor
așezări practicau cultivarea plantelor, creșterea animalelor , culesul, pescuitul, precum și
vânătoarea. Siturile analizate sunt situate în Subcarpații Moldovei, primul (Târpești) în
Depresiunea Neamțului, pe o terasă a râului Topolița, iar cel de -al doilea (Traian -Dealul Viei )în
Depresiunea Cracău -Bistrița, în stânga râului Bistrița (Tabelele 4 -6).

64
Tabel ul 4. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul de la
Târpești (după Necrasov & Știrbu, 1981) .

Speci e NR % NMI %
Cervus elaphus 144 3,33 21 6,89
Capreolus capreolus 48 1,11 6 1,97
Bos primigenius 12 0,27 3 0,98
Sus scrofa 14 0,32 3 0,98
Castor fiber 5 0,11 4 1,31
Ursus arctos 4 0,09 1 0,33
Canis lupus 1 0,02 1 0,33
Equus ferus 3 0,06 3 0,98
Total mamifere sălbatice 231 5,35 42 13,77
Total mamifere domestice 4089 94,65 263 86,23

Tabel ul 5. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul 1 de la
Traian -Dealul Viei (după Necrasov & Bilai -Știrbu, 1965) .
Specia NR %
Cervus elaphus 686 8,97
Capreolus capreolus 65 0,85
Bos primigenius 18 0,23
Sus scrofa 335 4,38
Castor fiber 31 0,41
Ursus arctos 1 0,01
Canis lupus 7 0,09
Vulpes vulpes 2 0,02
Equus ferus 4 0,05
Total mamifere sălbatice 1149 15,02
Total mamifere domestice 6501 84,98

65
Tabel ul 6. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul 2 de la
Traian -Dealul Viei (după Necrasov & Haimovici, 1970 ).

Specia NR % NMI %
Cervus elaphus 512 9,28 48 14,96
Capreolus capreolus 38 0,69 11 3,43
Bos primigenius 9 0,16 4 1,25
Sus scrofa 224 4,06 26 8,10
Castor fiber 22 0,40 8 2,49
Martes sp. 1 0,02 1 0,31
Ursus arctos 4 0,07 2 0,62
Canis lupus 6 0,11 3 0,93
Equus ferus 4 0,07 3 0,93
Total mamifere sălbatice 820 14,94 106 33,44
Total mamifere domestice 4670 85,06 211 66,56

Cultur a Cucuteni . Siturile Culturii Cucuteni, mai bine reprezentate la nivelul județului
Neamț, marchează apogeul Calcoliticului în țara noastră (perioada de final al Neoliticului și
tranziție spre Epoca Bronzului) , datorită complexității artefactelor descoperite, elementelor de
organizare spațială și socială, fiind intens studiată și din punct de vedere arheozoologic. Evoluția
acestei culturi, din punct de vedere arheologic, este împărțită în trei faze principale: Cucuteni A,
caracterizată prin renunțarea la motivele incizate pe vase, înlocuite de generalizarea picturii, ce
acoperă în întregime pereții vasului; Cucuteni A-B, în care pictura nu mai ocupă în întregime
pereții vasului și este folosit mult negrul; Cucut eni B, ce prezintă o pictură rafinată, ce este
interpretată adeseori ca având semnificație mitologică (Ursulescu, 2002) .
Acestei culturi îi aparțin patru eșantioane arheozoologice din județul Neamț : Pometea
(Târgu Neamț) – în care nu au fost identificate decât resturi de mamifere domestice, Ghelăiești
(comuna Bârgăoani) (Tabelul 7), Târpești (Tabelul 8)și Traian -Dealul Fântânilor (Tabelul 9).

66
Tabel ul 7. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul de la
Ghelăiești (după Haimovici & Stan, 1985) .

Speci e NR % NMI %
Bos primigenius 23 2,43 6 6,06
Cervus elaphus 87 9,20 12 12,12
Capreolus capreolus 4 0,42 2 2,02
Sus scrofa 13 1,37 3 3,03
Vulpes vulpes 1 0,11 1 1,01
Ursus arctos 1 0,11 1 1,01
Equus ferus 6 0,63 2 2,02
Total mamifere sălbatice 135 14,27 27 27,27
Total mamifere domestice 811 85,73 72 72,73

Tabel ul 8. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantionul de la
Târpești (după Necrasov & Știrbu, 1981 ).

Speci e NR % NMI %
Cervus elaphus 87 5,78 12 9,92
Capreolus capreolus 34 2,26 5 4,13
Sus scrofa 11 0,73 3 2,48
Bos primigenius 11 0,73 3 2,48
Ursus arctos 2 0,13 1 1,83
Vulpes vulpes 3 0,20 1 1,83
Castor fiber 2 0,13 1 1,83
Lepus europaeus 1 0,07 1 1,83
Equus ferus 7 0,46 4 3,31
Total mamifere sălbatice 158 10,50 31 25,62
Total mamifere domestice 1347 89,50 90 74,38

67
Tabel ul 9. Distribuția resturilor scheletice pe specii de ma mifere sălbatice în eșantioanele de la
Traian -Dealul Fântânilor .

Eșantionul 1 de la Traian -Dealul Fântânilor (după Necrasov & Bulai -Știrbu, 1965) .
Speci e NR %
Cervus elaphus 657 32,75
Capreolus capreolus 27 1,34
Sus scrofa 249 12,41
Bos primigenius 31 1,55
Meles meles 1 0,05
Castor fiber 40 1,99
Equus ferus 28 1,39
Total mamifere sălbatice 1033 51,50
Total mamifere domestice 973 48,50

Eșantionul 2 de la Traian -Dealul Fântânilor (după Necrasov & Haimovici, 1970 ).

Speci e NR % NMI %
Cervus elaphus 51 32,91 5 25,00
Sus scrofa 6 3,87 2 10,00
Bos primigenius 2 1,29 1 5,00
Equus ferus 1 0,65 1 5,00
Total mamifere sălbatice 60 38,72 9 45,00
Total mamifere domestice 95 61,28 11 55,00

4.2. Vânătoarea în Epoca Bronzului
Studiul eșantioanelor faunistice provenite din cele două situri ale Epocii Bronzului situate
în depresiunea Cracău -Bistrița, pe teritoriul județului Neamț, indică rolul minor al vânătorii
pentru respectivele comunități. Economiile locale erau bazate pe creșterea animalelor, în
principal a bovinelor domestice (Tabelele 10 -11).

68

Tabelul 10. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Siliștea (după Cabat, 2017) .

Specie NR % NMI %
Capreolus capreolus 2 0,15 1 3,44
Cervus elaphus 8 0,61 1 3,44
Meles meles 1 6% 1 3,44
Sus scrofa 6 0,07 2 6,89
Total mamifere sălbatice 17 1,99 5 17,25
Total mamifere domestice 839 98,01 24 82,75

Tabelul 11. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Dochia (după Bejenaru & Stupu, 2001) .

Specie NR %
Sus scrofa 3 1,09
Lepus europaeus 1 0,36
Total mamifere sălbatice 4 1,45
Total mamifere domestice 272 98,55

4.3. Vânătoarea în Epoca Fierului
Cele patru situri din județul Neamț menționate în Tabelul 1 sunt situate în zona
pericarpatică, fiind la altitudini de circa 400 m . Toate patru sunt situate în culoarul Siret -Bistrița.
Ca și în Epoca Bronzului, ponderea resturilor de mamifere sălbatice identificate este
destul de redusă, indicând o rată relativ scăzută a vânătorii (Tabelele 12 -15).

69
Tabelul 12. Distri buția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Homiceni (după Haimovici , 200 0).

Specie NR % NMI %
Sus scrofa 7 1,12 2 2,78
Cervus elaphus 16 2,56 4 5,55
Capreolus capreolus 8 1,28 2 2,78
Canis lupus? 1 0,16 1 1,39
Total mamifere sălbatice 32 5,13 9 12,5
Total mamifere domestice 592 94,87 63 87,5

Tabelul 13. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Vlădiceni (după Haimovici, 2000) .

Specie NR % NMI %
Sus scrofa 3 0,16 2 1,11
Cervus elaphus 18 1,00 4 2,24
Bos primigenius 1 0,05 1 0,55
Canis lupus? 1 0,05 1 0,55
Castor fiber 1 0,05 1 0,55
Total mamifere sălbatice 24 1,33 9 5,03
Total mamifere domestice 1775 98,67 170 94,97

Tabelul 14. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Izvoare (după Haimovici, 2000) .

Specie NR % NMI %
Sus scrofa 1 0,36 1 2,33
Cervus elaphus 4 1,43 2 4,65
Capreolus capreolus 1 0,36 1 2,33
Ursus arctos 1 0,36 1 2,33

70
Total mamifere sălbatice 7 2,52 5 11,63
Total mamifere domestice 271 97,48 38 88,37

Tabelul 15. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Poiana -Dulcești (după Haimovici, 2000) .

Specie Varnița Siliștea
NR % NMI % NR % NMI %
Sus scrofa 5 0,46 2 0,72 3 1,32 1 3,33
Cervus elaphus 6 0,56 3 1,09 5 2,20 2 6,67
Capreolus capreolus 3 0,28 3 1,09 – – – –
Lepus europaeus 6 0,55 6 2,18 – – – –
Castor fiber 2 0,19 2 0,72 – – – –
Total mamifere sălbatice 22 2,04 16 5,82 8 3,54 3 10,00
Total mamifere domestice 1057 97,96 259 94,18 218 96,46 27 90,00

4.4. Vânătoarea în Evul Mediu
În majoritatea siturilor Moldovei medievale , resturilor de faună sălbatică reprezintă doar
o mică parte a eșantioanelor (Bejenaru, 2006). Activitatea cinegetică sugerată de studiile
arheozoologice este redusă, dar ea trebuie interpretată și din prisma dreptului de a vâna. Acest
drept avea în Evul m ediu un important caracter social, revenind cu prioritate, chiar exclusivitate,
claselor conducătoare (Bejenaru, 2006).
Situl de la Negrești (Tabelul 16) este situat în partea superioară a Depresiunii Cracău.
Cele trei situri din perimetrul satului Borniș (Tabelele 1 7-19) sunt plasate în bazinului Valea
Mare, afluent al râului Moldova.

71
Tabelul 1 6. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Negrești (după Haimovici & Cojocaru, 1987).

Specie NR % NMI %
Capreolus capreolus 3 0,95 1 2,38
Cervus elaphus 8 2,52 3 7,14
Sus scrofa 4 1,26 2 4,76
Lepus europaeus 9 2,84 1 2,38
Total mamifere sălbatice 24 7,57 7 16,66
Total mamifere domestice 293 92,43 35 83,34

Tabelul 1 7. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Borniș -Obârșia (după Haimovici, 19 94).

Specie NR % NMI %
Capreolus capreolus 1 0,15 1 1,26
Cervus elaphus 8 1,20 3 3,79
Total mamifere sălbatice 9 1,35 4 5,06
Total mamifere domestice 655 98,65 75 94,94

Tabelul 1 8. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Borniș -Mâlești (după Haimovici, 1994).

Specie NR % NMI %
Capreolus capreolus 1 0,25 1 2,33
Cervus elaphus 3 0,75 2 4,65
Sus scrofa 1 0,25 1 2,33
Total mamifere sălbatice 5 1,27 4 9,30
Total mamifere domestice 390 98,73 39 90,70

72
Tabelul 1 9. Distribuția resturilor scheletice pe specii de mamifere sălbatice în eșantion ul de la
Borniș -Siliște (după Haimovici , 1994).

Specie NR % NMI %
Capreolus capreolus 2 0,26 2 1,72
Cervus elaphus 1 0,13 1 0,86
Sus scrofa 1 0,13 1 0,86
Total mamifere sălbatice 4 0,52 4 3,45
Total mamifere domestice 765 99,48 112 96,55

4.5. Dinamica vânătorii în trecut
Eșantioanele arheozoologice prezentate anterior conțin resturi ale utilizării animalelor
sălbatice de către comunitățile de care aparțin, în prin cipal în scop alimentar. Analiza lor oferă
informații privind resursele animale folosite în special pentru hrană și evoluția economiei
alimentare, dar și date despre biogeografia speciilor identificate și evoluția mediului
înconjurător.
Vânătoarea era practicată de toate comunitățile vechi care au trăit pe teritoriul județului
Neamț , asigurând completarea diete i, a sursei de materii prime folosite în diverse scopuri
(coarne, piei, oase, dinți), dar și pentru eliminarea unor prădă tori.
Num ărul de resturi rămase de la mamiferel e vânate , variază de la o așezare la alta, prezentând în
general o importanță secundară, după speciile domestice. Comparând în timp, pe culturi, raportul
dintre frecvența mamiferelor sălbatice și frecvența mamiferelor domestice variază în limite
destul de largi ( Graficul 11 ). Astfel, ponderea mamiferelor sălbatice vânate apare mai mare în
siturile neolitice, cu o medie de 17%, cu amplitudine mare a variației: de la o valoare minimă de
circa 5% înregistrată în eșantionul de cultură Precucuteni de la Târpești, la o valoare maximă de
circa 51% estimată în eșantionul 1 de cultură Cucuteni de la Tr aian-Dealul Fântânilor .
În perioadele următoare, ponderea vân ătorii scade foarte mult , înregistrând valori aproape
similare, de circa 2%.

73

Graficul 11. Frecvența resturilor de mamifere sălbatice și domestice identificate în situri arheologice din județul Neamț. 0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
NR Total mamifere sălbatice NR Total mamifere domestice

74

Graficul 1 2. Frecvența relativă (% NR) a speciilor de mamifere sălbatice identificate în situri arheologice din județul Neamț. 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%NeoliticEpoca BronzuluiEpoca FieruluiEvul Mediu
NR
Neolitic Epoca Bronzului Epoca Fierului Evul Mediu
Cervus elaphus 2465 8 49 20
Capreolus capreolus 227 2 12 7
Bos primigenius 106 1
Sus scrofa 872 9 19 6
Castor fiber 103 3
Martes sp. 1
Meles meles 1 1
Ursus arctos 12 1
Canis lupus 14 2
Vulpes vulpes 6
Lepus europaeus 1 1 6 9
Equus ferus 55

75
Spectrul speciilor de mamifere vânate este mult mai larg în Neolitic și foarte restrâns în
Evul Mediu, fiind core lat cu importanța vânătorii din perioada respectivă, dar și cu mărimea
eșantioanelor arheozoologice studiate (Graficul 12).
Speciile vânate mai mult în toate perioadele sunt cerbul ( Cervus elaphus ), mistrețul ( Sus
scrofa ) și căpriorul ( Capreolus capreolus ). Acestea sunt specii de talie relativ mare, vânate în
principal pentru aportul suplimentar de hrană. Cerbul este prezent în toate așezările studiate ,
fiind, se pare vânatul preferat de -a lungul timpului.
Speciile de mamifere de talie mică sunt mai slab reprezentate, precum castorul ( Castor
fiber ) și iepurele de câmp (Lepus europaeus ), specii de la care se put eau folosi atât carnea cât și
blana .
Din lista speciile de mamifere sălbatice, remarcăm mamifere dispărute din fauna noastră
– castorul ( Castor fiber ), ori chiar au stinse ca specie – bourul ( Bos primigenius ). Menționăm, de
asemenea prezența zimbrului ( Bison bonasus ) în Evul Mediu, fiind identificat arheozoologic în
Cetatea Mușatinilor din Roman (secolele XIV -XV) de către Haimovici & Tărăbuță (1968).
Resturile de cal sălbatic ( Equus ferus ) apar doar în siturile neolitice. Începând cu Epoca
Bronzului, în eșantioanele arheozoologice își fac apariția resturile de cal domestic ( Equus
caballus ), forma domesticită a acestei specii fiind adusă de triburile de păstori din stepele nord-
pontice (Bejenaru &Stanc, 2013)

76

CAPITOLUL 5

VALORIFICAREA INSTRUCTIV -EDUCATIVĂ A
TEMEI DE CERCETARE

5.1. Lecția de biologie
5.1.1. Caracteristici generale
Lecția este „forma principală de organizare și desfășurare a procesului de învățământ,
reprezintă o activitate comună, de interac țiune a cadrului didactic cu elevii unei clase, prin care
se asigură predarea sistematică a unor conținuturi, precum și dirijarea activității de învățare și
evaluare a elevilor, în vederea realizării unor obiective instructiv -educative” (Costică, 2008).
Caracteristici ale lecției:
– are ca ținte scopul și obiectivele (competențele) stabilite anterior;
– corelează obiectivele (competențele) cu conținutul științific, prevăzut de programele școlare;
– se realizează prin efortul comun al cadrului didactic și al elevilor unei clase;
– implică o anumită strategie didactică, de instruire;
– utilizează metode, mijloace și procedee didactice;
– necesită modalități de organizare a elevilor din clasă: individual, grupat, combinat, colectiv;
– implică formarea unui anum it tip de relație profesor -elev, elev -elev;
– reprezintă o succesiune de evenimente de instruire;
– în final se obțin anumite rezultate;
– prezintă elemente de măsurare, de apreciere a rezultatelor, elemente de conexiune inversă;
– se desfășoară într -un timp deja stabilit;
– are loc în laborator, sală de clasă, teren;
– este activitatea în care profesorul are rolul de proiectare, organizare și conducere a procesului
de învățământ.
Lecția cuprinde o serie de elemente folosite de către profesor pentru a obțin e atenția
elevilor, le oferă informații noi și realizează conexiunea inversă. Toate aceste elemente
contribuie la dirijarea învățării, le spune elevilor ce au de făcut în cadrul momentelor lecției:
✓ captarea atenției are drept scop trezirea interesului, a c uriozității elevilor;
✓ enunțarea obiectivelor (competențelor derivate) informează elevii asupra rezultatelor
așteptate de către profesor, la finalul orei;

77
✓ reactualizarea cunoștințelor deja învățate are un rol major în învățarea celor noi, deoarece
între cun oștințe există raporturi de subordonare, devenind sprijin pentru învățarea celor
noi;
✓ prezentarea materialului stimul se realizează prin multiple modalități;
✓ oferirea de îndrumări pentru realizarea învățării se poate face sub forma conversației
euristice, comunicării verbale, problematizarea;
✓ realizarea conexiunii inverse (feed -back) este importantă deoarece elevul trebuie să
primească informații asupra însuș irii noilor cunoștințe, iar profesorul despre modul în
care elevii și -au format deprinderi, au recep ționat informațiile, fiind în egală măsură
importantă pentru elev și profesor;
✓ transferul cunoștințelor se face prin realizarea unor probleme, corelații trans – și
interdisciplinare, în consecință, punerea în practică a ceea ce au învățat nou;
✓ evaluarea rez ultatelor se realizează prin aprecierea de la sfârșitul instruirii sau printr -un
test scurt de evaluare.

5.1.2. Tipuri de lecții

Lecția de predare -învățare (însușire de noi conținuturi, comunicare)
Are ca obiectiv principal însușirea de cunoștințe noi, comunicarea noilor conținuturi
ocupând cea mai mare parte a timpului.
Prezintă următoarele momente:
➢ organizarea clasei/colectivului de elevi;
➢ reactualizarea cunoștințelor/verificarea temei;
➢ captarea atenției, sensibilizarea elevilor;
➢ enunțarea temei și a c ompetențelor derivate;
➢ comunicarea/însușirea noilor conținuturi;
➢ fixarea și transferul cunoștințelor;
➢ evaluarea;
➢ stabilirea temei pentru acasă.

Lecția de recapitulare și sistematizare a noilor conținuturi
Are drept scop completarea, aprofundarea și consol idarea cunoștințelor. Se poate realiza
pe baza unui plan de recapitulare, comunicat anterior.
Prezintă următoarele momente:
➢ organizarea clasei/colectivului de elevi;

78
➢ captarea atenției, sensibilizarea elevilor;
➢ enunțarea temei și a competențelor derivate, c u precizarea conținuturilor ce
urmează a fi recapitulate, sub forma unui plan de recapitulare;
➢ recapitularea, sistematizarea conținuturilor și realizarea unei scheme ce cuprinde
principalele noțiuni;
➢ fixarea și transferul cunoștințelor, prin efectuarea de către elevi a unor lucrări cu
noțiunile recapitulate;
➢ evaluarea;
➢ asigurarea conexiunii inverse, prin explicații suplimentare, stabilirea de legături
între conținuturi;
➢ sarcini de lucru pentru acasă.

Lecția de formare de priceperi și deprinderi (lecția de laborator)
Are drept rol formarea de priceperi și deprinderi: intelectuale, motorii, moral -civice.
Prezintă următoarele momente:
➢ organizarea clasei/colectivului de elevi;
➢ captarea atenției, sensibilizarea elevilor;
➢ enunțarea temei și a competențelor deriva te;
➢ reactualizarea/însușirea unor cunoștințe necesare desfășurării activității;
➢ execuția/demonstrația model, prezentarea fazelor lucrării;
➢ analiza activității elevilor, aprecierea și concluziile .

Lecția de predare -învățare cu experiment integrat
Constă în acumulare de cunoștințe noi și formare de deprinderi practice de lucru.
Prezintă următoarele momente:
➢ organizarea clasei/colectivului de elevi;
➢ captarea atenției, sensibilizarea elevilor;
➢ enunțarea temei și a competențelor derivate;
➢ reactualizarea cunoșt ințelor anterioare;
➢ realizarea experimentului demonstrativ sau activitatea individuală a elevilor pe
baza fișei de lucru;
➢ evaluarea performanțelor.

79
Lecția de evaluare
Are ca sarcină verificarea și aprecierea rezultatelor școlare. Momentele orientative a le
instruirii:
➢ organizarea colectivului de elevi;
➢ precizarea conținutului ce urmează a fi verificat;
➢ verificarea conținuturilor însușite;
➢ aprecierea rezultatelor, corectarea unor greșeli, completarea lacunelor.

Lecția mixtă (combinată)
Verifică cunoștințe le anterioare și comunică noi conținuturi. Structură orientativă:
➢ organizarea clasei/colectivului de elevi;
➢ reactualizarea cunoștințelor anterioare;
➢ captarea atenției, sensibilizarea elevilor;
➢ enunțarea temei și a competențelor derivate;
➢ prezentarea noului conținut;
➢ fixarea conținutului;
➢ transferul cunoștințelor;
➢ asigurarea conexiunii inverse;
➢ sarcini de lucru pentru acasă/studiu individual.

5.2. Excursia școlară
Cele mai multe lecții de biologie se desfășoară în școală, în laboratorul de biologie sau în
sala de clasă. Dar sunt lecții care trebuie neapărat să fie organizate în natură (de exemplu ,
„Diversitatea lumii vii”, „Ocrotirea naturii”, „Cunoașterea florei, faunei, vegetației din orizontul
local”, „Comportamentul animalelor în captivitate” etc.) .
În cadrul acestor lecții în natură, care se pot desfășura sub forma unor excursii, elevii
realizează activități în care pot aplica în practică cunoștințele, deprinderile și priceperile
dobândite anterior.

5.2.1. Clasificarea excursiilor școlare
Excursiile did actice se clasifică astfel:
• după scopul didactic , pot fi: introductive , când s e organizează înaintea studiului unei
discipline sau teme și finale (recapitulative) , care se fac după ce a fost studiat un capitol

80
sau a o disciplină școlară , în vederea consoli dării și evaluării capacităților cognitive și a
realizării unor aplicații practice direct în natură;
• după durată , pot fi: de scurtă durată (locale), de câteva ore până la o zi, pentru
cunoașterea ecosistemelor locale, flora și fauna acestora, și de lungă d urată , de câteva
zile, care sunt potrivite în sezonul cald, oferind posibilitatea vizitării mai multor
obiective;
• după locul unde se desfășoară , pot fi: în regiuni de munte, de deal, de câmpie, în
peșteri, în Delta Dunării, la Marea Neagră etc.
• după proble mele studiate în cadrul lor, pot fi: zoologice , pentru cunoașterea și
colectarea unor animale nevertebrate și vertebrate, dăunători ai culturilor; botanice ,
pentru cunoașterea florei și vegetației dintr -o zonă; hidrobiologice , pentru cunoașterea
adaptărilo r unor organisme la viața acvatică; speologice , în peșteri, pentru cunoașterea
animalelor cavernicole, a adaptărilor acestora; ecologice , pentru cunoașterea condițiilor
de mediu din diferite biocenoze, naturale sau artificiale.
Toate excursiile în natură t rezesc interesul elevilor pentru studiul acesteia , iar cunoașterea
frumuseților mediului înconjurător contribuie la educarea sănătoasă a lor. Excursiile formează la
elevi interesul pentru munca de cercetare, deprinderea de a aduna și conse rva plante și ani male
necesare realizării colecțiilor, priceperea de a realiza obse rvații în natură.
În cadrul excursiilor se poate realiza aplicarea cunoștințelor teoretice ale elevilor în
practică, verificarea și evaluarea performanțelor acestora, dezvoltarea capacitățil or intelectuale și
consolidarea deprinderilor motrice însușite anterior, în vederea dobândirii altor capacități.

5.2.2. Planificarea excursiilor
Excursiile se organizează în școli, pe baza unei planificări calendaristice, ele făcând parte
din ansamblul a ctivităților extracurriculare. Excursiile de lungă durată vor fi planificate pe tot
ciclul gimnazial, liceal, având în vedere și obiective ale altor discipline studiate (istoria,
geografia), prilej cu care, profesorul de biologie colaborează cu profesorii disciplinelor
respective pentru organizarea și desfășurarea excursiei.

5.2.3. Organizarea și desfășurarea excursiei
Organizarea și desfășurarea excursiei de lungă durată cuprinde următoarele etape:
pregătirea excursiei , desfășurarea propriu -zisă a excursi ei, finalizarea excursiei .

Pregătirea excursiei cuprinde mai întâi o etapă organizatorică, care este relativ simplă în
cazul excursiilor scurte, dar deosebit de dificilă în cadrul celor lungi, cu itinerarii complexe.

81
Organizarea administrativă a excur siei cuprinde: rezolvarea problemelor de orar,
obținerea permisiunii din partea conducerii școlii, colaborarea cu comitetele de părinți pentru
obținerea sprijinului material, realizarea comenzilor pentru mijloacele de transport, masă și
cazare, pregătirea materialelor necesare realizării aplicațiilor practice.
Materialele necesare aplicațiilor trebuie asigurate din timp, pot fi foarte variate, în funcție
de obiectivele vizitate, fiind necesară cunoașterea de către elevi a modului de întrebuințare a
fiecărui aparat. Aceste materiale sunt următoarele:
– pentru orientarea pe teren: hărți, busolă, binoclu, ruletă, ceas etc.;
– pentru notarea observațiilor și etichetarea materialelor colectate: etichete, carnete, creioane;
– pentru efectuarea observațiilor asupra biocenozelor și pentru colectarea de probe și exponate:
lupe pliante, riglă gradată, pensete, șubler, coșuri și lădițe, sârmă subțire, sfoară etc.;
– pentru efectuarea observațiilor asupra componentelor biotopului: anemometre, termometre,
pluviomet re etc;
– pentru colectat material botanic: presă de plante, mapă pentru ierborizat, hârtie sugativă, ziare,
cuțit de teren, plicuri pentru semințe etc;
– pentru colectat material zoologic: fileu entomologic, borcănașe, cutie insectar, alcool, formol,
vată, cuști pentru transportat animale de dimensiuni mici etc;
– pentru fotodocumentare: aparate fotografice, aparate pentru înregistrat sunete emise de păsărele
sau animale etc;
– pentru transportul aparaturii: rucsacuri etc.
Pregătirea didactico -științifică a conducătorilor excursiei este foarte importantă pentru
reușita acesteia. Profesorul de biologie face o documentare bibliografică amănunțită asupra
obiectivelor ce urmează a fi vizitate, eventual vizitează anterior așezarea, se documentează supra
vegetați ei și faunei din zonă, asupra unor detalii fizico -geografice ale locurilor de aplicații
practice.
Pregătirea elevilor constă în: anunțarea acestora din timp asupra obiectivelor ce urmează
a fi vizitate, prelucrarea normelor de conduită și disciplină în tim pul excursiei, precizarea
obiectelor personale și a echipamentu lui de care vor avea nevoie, organizarea lor pe colective de
botaniști, zoologi, sanitari, geologi, geomorfologi, meteorologi, economiști, corespondenți etc.

Desfășurarea propriu -zisă a excurs iei. Pentru a evita accidentele sau alte situații
nedorite, deplasarea la locul aplicației se face disciplinat. Este recomandat să se numere elevii
înainte de fiecare plecare și regulat în timpul excursiei.
Pentru început, se caracterizează fizico -geografi c locul aplicației. În funcție de grupul de
elevi, profesorul îi îndrumă să observe plantele, luând în discuție zonarea vegetației, probleme de

82
morfologie și ecologie a acestora, plantele medicinale întâlnite, plantele melifere, plantele
furajere; se urmăr esc aspecte cu privire la etologia animalelor, se colectează plante și animale
nevertebrate.
Sub îndrumarea și controlul profesorului, grupele de elevi organizate înaintea excursiei, își
realizează sarcinile și completează în fișe sau caiete de ob servație rezultatele observațiilor și
cercetărilor. Următoarea etapă constă în sistematizarea observațiilor, se dau indicații cu privire la
modul în care trebuie păstrat și transportat la școală materialul colectat.

După încheierea excursiei , elevii sunt încurajați să facă schimburi de idei, să dezbată
observațiile și experiențele din timpul excursiei. Apoi are loc determinarea materialului colectat,
se fac exponate care vor putea fi admirate de toată școala, se prelucrează filmele, pozele, se
întocmește u n referat cu rezultatele excursiei.

Un exemplu de excursie didactică p oate avea loc în Parcul Național Ceahlău.
Parcul Național Ceahlău este situat în Masivul Ceahlău, aflat în sud -estul Munților
Bistriței, făcând parte din Carpații Orientali. El este încărcat de legende, fiind considerat muntele
sfânt al românilor, sărbătorit în fiecare an pe data de 6 august.
În Masivul Ceahlău există numeroase arii protejate: Parcul Național Ceahlău,
Rezervațiile științifice Ocolașul Mare și Polița cu cr ini, Monumentul naturii Cascada
Duruitoarea, Situl de importanță comunitară ROSCI0024 Ceahlău , Situl de protecție specială
avifaunistică ROSPA0129 Masivul Ceahlău , Rezervația naturală acvatică Lacul Izvorul
Muntelui și forestieră Secu, Aria de protecție specială avifaunistică ROSPA0125 Lacurile Vaduri
și Pângărați (http://www.ceahlaupark.ro/ ). De asemenea, există un număr de 8 trasee turistice
care urcă spre cele mai înalte culmi, cel mai înalt vârf al masivului, vârful Ocolașul Mare – 1907
m, urmat de vârful Toaca – 1904 m. Flora sponta nă este reprezentată de 26 specii de
hepatophyte, 169 de specii de bryophyte și 1224 de taxoni aparținând florei spontane vasculare,
dintre care unele sunt monumente ale naturii: Leontopodium alpinum (floare de colt) , Gentiana
lutea (ghintura, gentiana gal bena) Cypripedium calceolus (papucul doamnei) , Larix decidua ssp.
carpatica (lariță, crin, zadă) și Taxus baccata (tisa) . Fauna cuprinde 1286 specii, dintre care
1100 specii sunt de nevertebrate (din care peste 1000 specii de insecte) , iar vertebrate au fo st
identificate 320 de specii.

83

5.3. Proiecte de lecții
PROIECT DE LECȚIE 1

Data :
Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, Neamț
Clasa : a IX-a
Profesor: Acatrinei Ionela -Loredana
Disciplina : Biologie
Unitatea de învățare : Diversitatea lumii vii – Regnul Animalia
Tema lecției : Clasa Mamifere
Tipul lecț iei: mixtă
Durata lecț iei: 50 minute
Scopul lecției : Cunoașterea de către elevi a principalelor caracteristici ale mamife relor, unitatea
dintre structura și funcțiile acestora, caracterele de inferio ritate ale monotremelor ce arată
evoluția acestora din reptile, precum și superiorit atea placentarelor, cele mai evo luate vertebrate.

Competențe specifice :
1.2. Clasificarea indivizilor biologici pe baza caracterelor generale ;
3.1. Reprezentarea lumii vi i pe baza modelelor ;
3.2. Aplicarea unor algoritmi de identificare și rezolvare de probleme ;
4.1. Utilizarea adecvată a terminologiei specifice biologiei în diferite situații de comunicare.

Competențe derivate :
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să:
C.D.1 . Să pecizeze caracterele generale ale mamiferelor datorită cărora ele sunt considerate cele
mai evoluate vertebrate;
C.D.2 . Să caracterizeze monotremele evidențiind caracterele de reptilă și de mamifer ale
acestora;
C.D.3 . Să sublinieze caractere le marsupialelor;
C.D.4 . Să identifice principalele ordine ale placentarelor pe baza dentiției, modului de hrănire și
tipului de mișcare;
C.D.5 . Să explice importanța mamiferelor.

84

Demersul didactic :
a) Resurse materiale : manual, atlas zoologic , planș e, mulaje, tabla, creta , laptop,
videoproiector, ecran, material power -point ;
b) Resurse procedurale : conversația euristică, ciorchine, observația, descoperirea
deductivă , comparația , modelarea ;
c) Forme de activitate : frontală, individuală .

Locul de desfasurare : sala de clasă.
Evaluare : chestionare orală , obser varea sistematică a elevilor .
Bibliografie :
➢ Programa școlar ă.
➢ Manu ale de biologie, atlas zoologic .
➢ Costică N., 2008, Metodica pred ării biologiei , Editura Graphys , Iași.
➢ Ion I ., 2002, Metodica predării bio logiei , Editura Univ ersității „Al. I. Cuza” Iași .
➢ Lazăr V., Căprărin D., 2008, Metode didactice utilizate în predarea biologiei , Editura
Arves.

85
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Nr.
Crt. Momentele
lecției C.
D. Timp Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode și
mijloace
didactice Forme de
activitate Metode
de evaluare
1. Moment
organizatoric 1 min – Asigură condiții optime necesare
desfășurării activității ;
– notează absenții . – se pregătesc pentru activitate; Frontal
2. Reactualizarea
noțiunilor
anterior învățate 10 min Profesorul întreabă elevii despr e
noțiunile învăț ate anterior :
– care sunt grupele de nevertebrate
studiate?
– care sunt grupele de vertebrate
studiate până în prezent?
– care sunt caracteristicile fiecărei
clase de v ertebrate studiate?
Pe măsură ce elevii răspund la
întrebări, profesorul realizează pe
tablă un ciorchine cu principalele
grupe de organisme studiate. – răspund la întrebă ri;

– răspund la întrebă ri;
– enumeră clasele de vertebrate
studiate: ciclost omi, pești,
amfibieni, reptile, păsări.

Ciorchinele

Tabla
Creta Frontal Orală

Observarea
sistematic ă

3. Captarea atenției 3 min – Profesorul cere elevilor să
precizeze dacă vertebratele studiate
sunt adaptate la toate mediile de
viață, să explice și să dea exemple.

– profesorul cere apoi elevilor să își
spună părerea despre mamifere,
dacă și acestea sunt adaptate la
diferite medii de viață. – sunt atenți la cerințe;
– elevii răspund pe baza
cunoștințelor asimilate în
lecțiile anterioa re, explică
adaptările diferitelor vertebrate
la mediile de viață terestru,
acvatic și aerian ;
– își amintesc că mamiferele
sunt homeoterme, trăiesc în
toate mediile de viață și în
toate zonele geografice, fiind Conversația
euristică

Frontal

Observarea
sistematica

86
cele mai evoluate vertebrate.
4. Anunțarea
titlului lecției și
a obiectivelor 1 min – scrie pe tabla titlul lecției ;
– prezinta competențele derivate
(obiectivele) lecției. – elevii notează în caiete titlul
lecției ;

Conversația
Tabla
Creta
Caiete
Frontal

5. Dirijarea
învățării și
transmiterea
noilor
conținuturi

CD
1

30 min

– prezintă elevilor 3 planșe: una ce
reprezintă un ornitorinc, a doua, un
cangur și a treia un iepure ;
– solicită elevilor să își amintească
din ce grupe de mamifere fac parte
cele trei prezentate anterior și le
cere să găsească caract eristicile lor
generale;

Clasa Mamifere
Carac teristici generale:
-cele mai evoluate vertebrate;

Ce părere aveți despre encefal?

-encefalul cel mai evoluat(organ ce
permite integrarea în mediu);

Cum este fecundația?

– fecundația este internă;

Cum es te temperatura corpului? Ce
l permite acest lucru?
– animale homeoterme, trăind în
mediile terestru, acvatic, aerian și
ssubteran. – recunosc mamiferele
prezentate;

– elevii își amintesc grupele,
apoi, dirijați de către profesor,
desprind caracterele generale
ale acestora;

– este mare, cel mai evoluat în
sserie animală;

– internă;

– constantă, homeoterme,
ocupând toate mediile de viață;

Modelarea

Planșe

Conversația
euristică

Frontal

Orală

Observarea
Sistematică
a elevilor

87

Cum respiră mamiferele?

Câte membre au?
– sunt tetrapode

Tegumentul ce particularități
prezintă?
– tegumentul elaborează produ cții:
Glandulare -glande sudoripare,
sebacee,mamare;
Cornoase -păr, gheare, unghii,
copite, coarne.

Circulația sângelui mamiferelor este
ca și la păsări?
– Circulația sângelui este dublă și
completă.

Dentiția se diferențiază în incisivi,
canini, măsele.
Coloana vertebrală are 5 regiuni:
cervicală, toracală, lombară, sacrală
și coccigiană.
Ochii sunt protejați de pleoape,
urechile au pavilioane;
Ureterele se deschid în vezica
urinară (cu excepția monotremelor).
Ce fel de organisme sunt din punct
de vederea a l înmulțirii?
Sunt vivipare, monotremele
ovipare. Oul se dezvoltă în uter,
schimbul de substanțe se realizează – pulmonar;

– patru membre;

– păr, unghii, glande sebacee,
sudoripare, mamare, coarne,
unghii;

– da, inima are 4 camere, este
dublă și completă;

Nasc pui vii, monotremele fac Conversația
euristică

Comparația

Conversația
euristică

Frontal

Orală

Observ area
Sistematică
a elevilor

88

CD
2

la nivelul placentei. După naștere
puii sunt hrăniți cu lapte secretat de
glandele mamare, de unde și
denumirea clasei.

Profesorul prezintă elev ilor un
material power -point cu
reprezentați ai principalelor grupe
de mamifere. Pe măsură ce
derulează imaginile solicită elevilor
să recunoască organismele
prezentate și să descopere
particularitățile acestora.

După modul de înmulțire, dentiție,
mod de hrănire, tipul de mișcare,
mamiferele se împart în:
Monotreme
Marsupiale
Placentare.

Monotremele:
Ce reprezentanți cunoașteți?
Ce particularități prezintă aceștia?
– mamifere primitive cu caractere
de reptile și mamifere.
– se numesc monotreme deoarece au
un singur orificiu, cel cloacal
(„mono”=unu; „trema”=orificiu)
– au cloacă, ca și reptilele;
– prezintă un cioc cornos, adulții nu
au dinți; ouă.

Elevii recunosc organismele și
identifică particularitățile
acestora.

– răspund la întrebări;

– ornitorincul și echidna.

– răspund la întrebări;

Prezentare
power -point

Videoproiector
Ecran

Descoperire
deductivă

Conversația
euristică

Material
Power -point

Frontal

Orală

Observarea
sistematică
a elevilor

89

CD
3

– glandele mamare sunt tubul oase,
nu au mameloane, laptele s e
prelinge pe firele de păr;
– depun ouă, le clocesc, puii sunt
hrăniți cu lapte.

Marsupialele:
Ce reprezentanți au acestea?
Ce caractere prezintă marsupialele?
Marsupialele au caractere de
superioritate:
– glande mamare bine dezvoltate;
– în regiunea abdominală au o
pungă inghinală numită marsupiu;
– puii s unt incomplet dezvoltați la
naștere, deoarece placenta este slab
dezvoltată;
Ce rol are marsupiul?
– conformația membrelor diferă în
funcție de adaptare: unele sunt
arboricole, având coada
prehensibilă (Opossumul) sau au un
pliu tegumentar pentru zbor
(veverița marsupială).

Placentarele
Ce organisme din această grupă
cunoașteți?
Ce caracteristici prezintă?
– vivipare, embrionul se dezvoltă
complet în uter;
-se împart în mai multe ordine (în

Cangurul, lupul marsupial,
veverița marsupială etc.

– în marsupiu sunt adăpostiți
puii până la completa
dezvoltare și se hrănesc cu
lapte, produs de mamele.

– lupul, ursul, cârtița, liliacul,
calul, balena etc.

– răspund la întrebări;

Conversația
Euristică

Material
Power –
point

Descoperire
deductivă

Conversația
Euristică

Frontal

Orală

Observarea
sistematică
a elevilor

90

CD
4

funcție de modul de hrănire, dentiție
și tipul de mișcare):
-Insec tivore: -talie mică, dinții
perforează scheletul insectelor;
cârtița, ariciul;
-Chiroptere : adaptate la zbor, oase
subțiri, ușoare, au pliu tegumentar
care unește membrele anterioare cu
cele posterioare și coada; liliacul;
-Edentate: lipsite de dentiție sau
slab dezvoltată; leneșul cu trei
degete;
-Rozătoare : talie mică, mijlocie,
dentiție de tip rozător, incisivi cu
creștere continuă, caninii lipsesc;
-Carnivore : dentiție cu patru
carnasiere, simțurile sunt bine
dezvoltate;
-Pinipede : carnivore acvatice,
membrele transformate în
înotătoare, corp fusiform;
-Cetacee : exclusiv acvatice, cu
piele nudă, membrele anterioare
transformate în lopeți, cele
posterioare lipsesc;
-Proboscidieni: talie mare, 2
incisivi cu creștere continuă=
fildeșii; erbivore;
-Paricopita te: erbivore sau
omnivore, au câte 2 degete învelite
în copită;
-Imparicopitate : un singur deget

-sunt atenț i la imagini și
observă part icularitățile
organismelor;

Material
Power
point

Descoperire
deductivă

Conversația
euristică

Frontal

Orală

Observarea
Sistematică
a elevilor

91

CD
5

învelit în copită, dentiție completă;
-Primate: cele mai evoluate,
dentiție de tip omnivor;

Profesorul solicită elevii să
desprindă importanța mamiferelor
în natură și pentru om.

Importanță :
– populează toate mediile de viață;
-sunt verigi importante în lanțurile
trofice ale ecosistemelor;
-importanță economică, fiind
crescute pentru blană, carne, lapte;
-specii de importanță cinegetică, în
condițiile evitării extincției
speciilor.

Profesorul cere elevilor să precizeze
care sunt speciile de mamifere de
interes cinegetic de la noi din țară,
care dintre mamifere sunt protejate
de lege, care sunt factorii care
influențează viața acestora.

Profesorul face pe tabl ă schița
lecției, solicitând în permanență
răspunsuri din partea elevilor.

– sunt atenți, răspund la
întrebări;

– răspund la întrebări.
– completează schița lecției în
caiete.

Tabla
Creta
Caietele
elevilo r

Frontal

Frontal

Orală

Observarea
sistematică
a elevilor

6. Asigurarea
conexiunii
inverse
(Obtinerea 3 min – Solicită elevii să răspundă la o
serie de întrebări, verificând astfel
în ce măsură au fost realizare
competențele derivate .
– Elevii argumentează ideea că
mamiferele sunt cele mai
evoluate vertebrate; explică
Conversația
euristic ă
Activit ate
frontală

Observarea
sistematică

92
performanț ei)
Care sunt cele mai evoluate
vertebrate?
De unde provine denumirea de
mamifer?
Care sunt cele trei grupe de
mamifere? De ce se numesc astfel? termenii noi învățați:
monotreme, marsupiale și
placentare.

7. Evaluarea
1 min – Prin chestionare oral ă pe tot
parcursul lecției ;
– Notează în catalog elevii care au
dat fost activi la oră și care au
dovedit acum ularea de cunoștințe
din lecțiile anterioare. Răspund la solicitări. Conversatia
Euristica
Activitate
individual ă Observarea
sistematic ă
8. Sarcini de lucru
pentru acas ă 1 min – Anunță elevii ca pentru ora
urmatoare au de realizat un referat
cu titlul : „Mamifere de interes
cinegetic din România” – Noteaza tema în caiete. Conversatia
euristic ă Activitate
frontală

93

SCHEMA LOGICĂ A LECȚIEI
Clasa Mamifere

I. Caractere generale
– cele mai evoluate vertebrate;
– encefal voluminos;
– animale homeoterme;
– tetrapode;
– tegumentul – producții cornoase: unghii, coarne, copite, unghii
– producț ii glandulare: glande mamare, sebacee, sudoripare ;
– respirație pulmonară;
– circulație dublă, închisă, completă;
– dentiția: incisivi, canini, pr emolari, molari;
– coloana vertebrală – 5 regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrală și coccigiană;
– vivipare sau ovipare (monotreme) .

II. Clasificare
1. Monotreme – au cloacă, cioc cornos, sunt ovipare; exemple : ornitorincul, echidna.
2. Marsupiale – au marsupiu, în interior gl ande mamare, uter;
– exemple : opossumul (coada prehensibilă), cangur, lup marsupial, veverița marsupială, etc.
3. Placentare
Ordine:
– Insectivore: arici, cârtiță; – Cetacee: balena;
– Chiroptere: liliacul; – Proboscidieni: el efantul;
– Edentate: leneșul, furnicarul; – Paricopitate: mistreț, cerb, vacă, oaie, girafă;
– Rozătoare: castor, șoarece, veveriță, hârciog; – Imparicopitate: cal, zebră, rinocer;
– Carnivore: lup, urs, leu, râs; – Primate: maimuțe, om.
– Pinipede: fo ca, morsa;

III. Importanță
– populează toate mediile de viață;
– sunt verigi importante în lanțurile trofice ale ecosistemelor;
– importanță economică, fiind crescute pentru blană, carne, lapte;
– specii de importanță cinegetică, în condițiile evitării extincției speciilor.

94

PROIECT DE LECȚIE 2

Data :
Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, Neamț
Clasa : a V -a
Profesor: Acatrinei Ionela -Loredana
Disciplina : Biologie
Unitatea de învățare : Grupe de viețuitoare – caractere generale
Tema lecției : Pești , amfibieni, reptile, păsări, mamifere – recapitulare
Tipul lecției : Recapitulare, sistematizare și consolidare a cunoștintelor – lecție bazată pe
schema recapitulativă
Durata lecției : 50 minute
Scopul lecției : Verificarea și consolidarea cunoștințelor el evilor referitoare la particularitățile
morfologice, structurale si funcționale ale peștilor, amfibienilor, reptilelor, păsărilor și
mamiferelor ca adaptări la mediul de viață.

Competențe specifice :
2.1. Organizarea informațiilor științifice după un plan dat;
2.2. Utilizarea adecvată a terminologiei specifice biologiei în comunicarea orală și scrisă ;
3.2. Utilizarea unor algoritmi cunoscuți în investigarea lumii vii.

Competențe derivate :
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să:
C.D.1 . – să identif ice speciile de vertebrate studiate;
C.D.2 . – să recunoască grupa din care fac parte speciile identificate, pe baza analizei caracterelor
acestora;
C.D.3 . – să ilustreze diversitatea vertebratelor studiate prin evidențierea caracterelor de deosebire
pe car e le prezintă;
C.D.4 . – să dovedească unitatea vertebratelor studiate prin precizarea asemănărilor acestora.

Demersul didactic :
a) Resurse materiale : manual, atlas, planșe, fișe de lucru, mulaj, tabla, creta.
b) Resurse procedurale: Conversația euristică, ciorc hine, observația, comparația ,
explicaț ia, joc interactiv .

95
c) Forme de activitate: frontală, pe grupe .

Locul de desfasurare : sala de clasă.
Evaluare : chestionare orală, observarea sistematică a elevilor, joc interactiv.

Bibliografie :
➢ Programa școlar ă.
➢ Manu ale de biologie, atlas zoologic .
➢ Costică N., 2008, Metodica predării biologiei , Editura Graphys , Iași.
➢ Ion I ., 2002, Metodica predării biologiei , Editura Univ ersității „Al. I. Cuza” Iași .
➢ Lazăr V., Căprărin D., 2008, Metode didactice utilizate în predarea biologiei , Editura
Arves.

96

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Nr.
crt. Momentele
lecției Resurse
temporale C.D. Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode și
mijloace
didactice Forma de
activitate Evaluare
1. Moment
organizatoric 2 min – asigură condiții optime
necesare desfășurării activității
– notează absenții – se pregătesc pentru
activitate; Frontal
2. Reactualizarea
noțiunilor
anterior
învățate 10 min – profesorul intreabă elevii
despre noțiunile învăț ate
anterior : ce ramura a biologiei
studiază ?
– care sunt grupele de
nevertebrate studiate?
– care sunt grupele de
vertebrate studiate până în
prezent? – răspund la întrebari;

– răspund la întrebari; Ciorchinele
Frontal Orală
Observarea
sistematic ă
3. Captarea
atenției 2 min – profesorul le reamintește
elevilor că pentru astăzi au
avut de recapitulat caracterele
generale ale grupelor de
vertebrate studiate.
– sunt atenți; Conversația

Frontal

Observarea
sistematic ă
4. Anunțarea
titlului lecției
și a
obiectivelor 1 min – scrie pe tablă titlul lecției.
– prezinta competențele
derivate (obiectivele) lecției. – elevii notează în caiete
titlul lecției;

Conversația
Frontal

5. Dirijarea
învățării și
transmiterea
noilor
conținuturi 30 min

CD1

– solicită elevii să formeze 5
grupe și în urma tragerii la
sorți repartizează fiecăreia
câte o clasă de vertebrate.
– Împarte fiecărei grupe de
elevi planșe, atlase, reviste,
imagini cu reprezentanți ai
grupei de vertebrate

– elevii răspund la
ssolicită rile profesorului ;

Conversația
euristica

Planse
Atlase
Reviste

Pe grupe

97

CD2

CD3

CD4 respective.

– Timp de 10 minute elevii
completează fișele distribuite
de profesor, timp în care
acesta va realiza pe tablă un
tabel asemănător. Cu cel de pe
fișele elevilor.

– Solicită apoi grupelor, pe
rând , să prezinte informațiile
trecute în fișă, iar șe ful grupei
le va nota în tabelul de pe
tablă.

-Cere apoi grupelor ca timp de
5 minute să pregătească câte
cinci întrebări pe care să le
adreseze altei grupe după
următorul algoritm: grupa I,
pregătește întrebări pentru
grupa a II -a, grupa a II -a
pentru gr upa a III -a, grupa a
III-a pentru a –IV-a, grupa a
IV-a pentru grupa a V -a, iar
aceasta pentru prima grupă.
Întrebările trebuie să fie din
conținutul studiat la clasă de
elevi.

Apoi solicită grupelor să
adreseze întrebările în ordinea
stabilită anterior . Fiecare
grupă va răspunde la întrebări
și fiecare răspuns corect va
primi câte o bulină.
La finalul concursului,

-răspund solicită rilor;

– elevii își notează pe
caiete schema realizată la
ttablă;

– Pregătesc întrebările;

Fișe de lucru

Explicația
Comparatia

Joc interac tiv

Frontal

Frontal

Pe grupe

Frontal

Observarea
sistematică

Observarea
sistematică

98
profesorul verifică punctajul
obținut de fiecare grupă și o
desemnează pe cea
câștigătoare.

Joc interactiv

6. Asigurarea
conexiunii
inverse
(Obtinerea
performantei) 2 min – Solicită elevii să răspundă la
o serie de întrebări, verificând
astfel în ce măsură au fost
realizare competențele
derivate.
– Răspund întrebărilor.
Conversația
euristic ă
Activitatea
frontală

Observarea
sistematică

7. Evaluarea
1 min – Prin întrebările adresate în
timpul lecției și prin realizarea
jocului interactiv . Notează
elevii care au dat răspunsuri
complete. Răspund la solicitări. Conversaț ia
Euristică
Activitate
individuală Observarea
sistematică
8. Sarcini de
lucru pentru
acasă 1 min – Anunță elevii ca pentr u ora
urmă toare au de c ăutat minim
5 curiozități legate de
mamifere. – Notează tema in caiete. Conversatia
euristic ă Activitate
frontal ă

99
SCHEMA LOGICĂ A LECȚIEI
Pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere – recapitulare

Grupa de
vertebrate Exemple Înveliș
extern Locomoția Respirația Hrănirea Înmulțirea
Pești Crapul
Știuca
Rechin
Morun Piele cu
solzi sau
plăci
cornoase,
mucus Înot Branhială Omnivor,
carnivor Prin ouă,
fecundație
externă
Amfibieni Broasca de
lac
Brotăcel
Salamandră
Proteul Piele
subțire Înot și salturi Plămâni și
piele Insectivore Prin ouă,
fecundație
externă ,
dezvoltare
prin
metamorfoză
Reptile Șopârla
Crocodilul
Șarpele
Broasca
țestoasă Piele
groasă,
solzoasă și
cornoasă Târâre Pulmonară Insectivor
Carnivor
Erbivor Prin ouă,
fecundație
internă
Păsări Porumbel
Găină
Ciocănitoare
Uliu Pene, puf,
fulgi Zbor Pulmonară Erbivor
Omnivor
Carnivor Prin ouă,
fecundație
internă
Mamifere Ornitorinc
Cangur
Cârtiță
Hârciog
Pisică Păr
Piele Mers Pulmonar ă Erbivor
Omnivor
Carnivor Nasc pui vii,
fecundație
internă
(Ornitorincul
și echidna fac
ouă)

100
Grupa I
PEȘTI

Pești Exemple Înveliș
extern Locomoția Respirația Hrănirea Înmulțirea

Grupa a II -a
AMFIBIENI

Amfibieni Exemple Înveliș
extern Locomoția Respirația Hrănirea Înmulțirea

101
Grupa a III -a
REPTILE

Reptile Exemple Înveliș
extern Locomoția Respirația Hrănirea Înmulțirea

Grupa a IV -a
PĂSĂRI

Păsări Exemple Înveliș
extern Locomoția Respirația Hrănirea Înmulțirea

102
Grupa a V-a
MAMIFERE

Mamifere Exemple Înveliș
extern Locomoția Respirația Hrănirea Înmulțirea

103

PROIECT DE LECȚIE 3

Data:
Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, Neamț
Clasa: a VIII -a
Profesor: ACATRINEI IONELA -LOREDANA
Aria curriculara: Matematică și științe
Disciplina: Biologie
Unitatea de învățare : Echilibre și dezechilibre în ecosisteme
Tema lecției: Echilibre și dezech ilibre în ecosisteme – evaluare
Tipul lecției : Lecție de verificare, evaluare și notare – varianta lecție de verificare cu ajutorul
testelor
Durata lecție i: 50 minute
Scopul lectiei : Cunoșterea acțiunii negative pe care omul o poate avea, voluntar sau inv oluntar,
asupra naturii și a măsurilor de prevenire a acestor efecte.

Competențe specifice :
1.1. Identificarea elementelor componente ale unui ecosistem;
1.2. Descrierea organizării funcționale a unui ecosistem;
3.2. Elaborarea și aplicarea unor algorit mi de identificare, investigare, experimentare și rezolvare
a unor situații problemă;
5.1. Demonstrarea unui mod de gândire ecologic în luarea unor decizii;
5.2. Demontrarea înțelegerilor consecințelor propriului comportament în raport cu mediul.

Competen te derivate :
La șfârșitul orei elevii trebuie:
C.D.1 . – Să cunoască componetele unui ecosistem;
C.D.2 . – Să cunoască relațiile complexe ce se stabilesc între acestea;
C.D.3 . – Să identifice principalele căi de deteriorare a mediului înconjurător;
C.D.4 . – Să demonstreze că acțiunile omului pot dăuna naturii;
C.D.5 . – Să găsească soluții la problemele legate de mediu.

104
Demers didactic
a) Resurse materiale : manual, atlas ecologic, planșe cu diferite tipuri de ecosisteme,
teste de evaluare .
b) Resurse procedurale : observația, conversația euristică, explicația, comparația,
studiul de caz, problematizarea.
c) Forme de activitate : frontală, individuală, în perechi.

Locul de desfasurare : sala de clasă .
Evaluare : chestionare orală, observarea sistematică a elevilor, scri să – prin intermediul testului
administrat elevilor, autoevaluare, interevaluare.

Bibliografie:
➢ Programa școlară .
➢ Manuale de biologie .
➢ Costică N., 2008, Metodica predării biologiei, Ed itura Graphys , Iași.
➢ Ion I., 2002, Metodica predării biologiei , Editu ra Univ ersității „Al. I. Cuza ” Iași.
➢ Mihail A., Mohan Ghe., 2000, Manual de biologie pentru clasa a VIII -a, Editura ALL .

105

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Nr.
crt. Momentele
lecției Resurse
temporale CD Activitatea profesorului Activitatea e levilor Metode și
mijloace
didactice Forma de
activitate Evaluare
1. Moment
organizatoric
2 min . – profesorul salută elevii;
– se notează absenții î n
catalog; – se pregătesc pentru
activitate; Frontal
2. Reactualizarea
noțiunilor anterior
învățate 10 min.
– profesorul întreabă elevii
despre noțiunile învățate
anterior :
Ce este poluarea?
Cine e principalul poluator
din natură?
Ce înseamnă
supraexploatare?
Care dintre resursele
naturale au fost cele mai
exploatate?
Care au fost consecințele
acestora?
Care au fost efectele
introducerii de specii noi în
ecosisteme de către om? – elevii răspund la întrebări:

Conversația
Euristica

Frontal Orala

Observarea
sistematică a
elevilor

3. Captarea atenției 2 min . Profesorul le reaminteș te
elevilor că au fost anunțați
de ora trecută ce au de
recapitulat pentru astăzi,
materie din care vor primi
un test în minutele
următoare. – răspund solicitărilor
profesorului;

Frontal

106
4. Anunțarea titlului
lecției și a
obiectivelor
2 min . – scrie pe tablă titlul lecției
și anunta elevii
competentele derivate ale
lectiei;
– Răspund solicitărilor
profesorului Conversația Frontal

5.
Dirijarea învățării
30 min .

CD1

CD2

CD3

CD4

CD5
Profesorul împarte fiecărui
elev câte un test de evaluare
și precizează că timpul
maxim de lucru este de 20
minute.

După expirarea celor 20 de
minute discută răspunsurile
corecte cu elevii și cere
fiecărui elev să se
autoevalueze, după ce le
distribuie acestora o fișă cu
baremul de notare.

După ce fiecare elev s -a
autoevaluat, elevii vor face
interevaluare cu colegul de
bancă.
Are loc discutarea
rezultatelor și analiza
acestora.

– Răspund solicitărilor
profesorului ;

Conversația

Problemati zarea
Studiu de caz

Explicația

Comparația

Individual

Perechi
Scrisă

Observarea
Sistematică a
elevilor

6. Asigurarea
conexiunii inverse 2 min .

Prin chestionare orală, la
început, prin tes t,
verificarea răspunsurilor. Elevii răspund la întrebă ri și
la cerințele testului. Conversația

Test de evaluare
Frontal

Individual Orală

Scrisă

107
7. Evaluarea 2 min .
După evaluarea testelor de
către profesor, notele vor fi
trecute în catalog.
Profesorul face aprecieri
verbale la adresa elevilor
care au dat răspunsuri
corecte și complete.
Raspund la cerințe.

Conversaț ia
Frontal
Scrisă

108
TEST DE EVALUARE
ECHILIBRE ȘI DEZECHILIBRE ÎN ECOSISTEME

Numele și prenumele elevului:
Data susținerii testului:
● Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I și din Partea a II -a se acordă
90 de puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.
● Timpul efectiv de lucru este de 20 de minute.

PARTEA I 45 puncte

1. Asociați noțiunile din coloana A cu afirmațiile care li se potrivesc, din coloana B.

COLOANA A COLOANA B
……1. biotop a. plantele, animalele, microorganisme
……2. pășunat excesiv b. componenta abiotică
……3. poluarea solului c. degradarea vegetației
……4. biocenoză d. îngrășăminte chimice, insecticide
e. fum
12 puncte

2. Noteaza afirma țiile de mai jos cu A pentru adev ărat si cu F pentru fals ; modifica ți afirma țiile
false astfel încât sî devin ă adev ărate (in spatiul de sub afirmatie):
• Introducerea sau distrugerea unei specii, ca urmare a acțiunii omului, tulbură echilibrul
dintre speciile din ecosistem.

• Pulberile din atmosferă au efect benefic a supra sistemului respirator al omului.

• Parcurile și rezervațiile naturale conservă biodiversitatea florei și faunei.

• Defrișările intensive contribuie la stabilitatea ecosistemului, cu efecte pozitive asupra
omului.
18 puncte

109
3. Pentru itemii următori încercuiți litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o
singură variantă de răspuns.
• Supraexploatarea reprezintă: a. valorificarea rațională a resurselor; b. o formă de poluare; c.
un factor de stabilitate a agroecosistemelor; d. folosirea abuzivă a resurselor naturale.
• Unul dintre animalele dispărute din România ca urmare a vânatului excesiv este: a. pasărea
gigant Moa; b. papagalul Ara; c. zimbrul; d. ghepardul.
• Omul acționeaza direct asupra componentelor faunei terestre prin: a. vânătoare, b. defrișarea
pădurilor, c. Suprapășunat, d. supraexploatarea resurselor naturale.
• Răspândirea unor substanțe în mediul înconjurător în cantități periculoase se numește: a.
conserv are; b. poluare; c. smog; d. ploi acide.
• Care este sensul de circulație a fluxului de materii și energie dintr -un ecosistem: a.
consumatori -producători -descompunători; b. descompunători -consumatori -producători; c.
producători -consumatori -descompunători; d. consumatori -descompunători -producători.
15 puncte

PARTEA a II-a 45 puncte

1. Descrieți 3 exemple de dezechilibre ecologice produse de către om, prin introducerea unor
specii noi în ecosisteme.
15 puncte

2. În anul 2010, în Golful Mexic a avut loc o ex plozie la bordul unei platforme petroliere.
Această explozie a omorât 11 oameni și a provocat un dezastru ecologic. Timp de 85 de zile în
Oceanul Atlantic a curs constant țiței. Sute de vase, avioane și petroliere mobile au fost necesare
pentru a opri scur gerea. Pata s -a întins pe sute de kilometri pătrați de apă și plajă. Turismul și
pescuitul, principalele activități economice din zonă au fost paralizate.
a) Prezintă consecințele accidentului descris în textul de mai sus asupra biotopului și
biocenozei ecosi stemului acvatic.
b) Numește o altă sursă de poluare a ecosistemelor acvatice.
c) Enumeră trei măsuri de prevenire a poluării ecosistemelor acvatice.
30 puncte

110

Barem de corectare si notare
Biologie, clasa a VIII -a

Partea I (45 de puncte)
1.
Se acord ă câte 3 p uncte pentru fiecare asociere corect ă:
1.B; 2.C; 3.D; 4.A. (12 p)
4×3 p=12 p
2.
La fiecare item se acord ă câte 3 puncte pentru r ăspuns ul
corect: 2 A; 3F; 4A; 5F.
Se acordă câ te 3 puncte pentru modificarea corectă a
afirmaț iilor false (18 p)
4×3 p=12 p

2×3=6 p
3.
La fiecare item se acordă câ te 3 p uncte pentru ră spuns ul
corect: 6d, 7c, 8a, 9b, 10 c. (15 p)
3×5=15 p
Partea a II -a (45 de puncte)
1.
Descrierea a 3 exemple ale acțiunii omului asupra naturii
prin introducerea de specii noi (15 p)
3×5 = 15 p
2.
Descrierea consecințelor asupra biotopului și biocenozei .
Numirea unei alte surse de poluare a ecosistemelor acvatice
Enumerar ea a 3 măsuri de prevenire a poluării ecosistemelor
acvatice. (30 p)
5+5=10 p
10 p
10 p

111

PROIECT DE LECȚIE 4

Data :
Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești, Neamț
Clasa : a VI – a
Profesor: Acatrinei Ionela -Loredana
Disciplina : Biologie
Unitat ea de învățare : Influența omului asupra faunei
Tema lecției : Consecințele activității omului asupra faunei – efecte negative
Tipul lecției : predare -învățare(comunicare -însușire de noi conținuturi)
Durata lecției : 50 minute
Scopul lecției : Dobândirea de c ătre elevi a unor cuno ștințe despre degradarea mediului natural,
în scopul formării unui comportament ecologic și a unor atitudini orientate spre asigurarea
calității mediului înconjurător

Competențe specifice :
2.1. Utilizarea metodelor și a mijloacelor necesare explorării lumii animale ;
3.2. Elaborarea și aplicarea unor algoritmi de identificare, investigare, experimentare și rezolvare
a unor situații problem ă;
4.2. Utilizarea adecvată a terminologiei specifice biologiei în diferite situații de comunicar e;
5.1. Rezolvarea situațiilor problemă în relația dintre om și regnul animal .

Competențe derivate :
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să:
C.D.1 . – să recunoască (în imagini) efectele degradării mediului ;
C.D.2 . – să definească poluarea ;
C.D.3 . – să clasifice sursele de poluare;
C.D.4 . – să înțeleagă efectele acțiunii umane asupra naturii ;
C.D.5 . – să găsească soluții pentru reducerea efectelor negative ale omului asupra naturii ;
C.D.6 . – să demonstreze un mod de gândire ecologic.

Demersul didact ic:
a) Resurse materiale : manual, atl as, planșe, fișe de lucru , plicuri cu imagini, lipici, carton
colorat, tabla, creta.

112
b) Resurse procedurale: Conversația euristică , observația, comparația , învățarea prin
descoperire, problematizarea .
c) Forme de activitate: Frontală, individuală .

Locul de desfasurare : sala de clasă.
Evaluare : chestionare orală, observarea sistem atică a elevilor, analiza răspunsurilor date .

Bibliografie:
➢ Programa școlar ă.
➢ Manuale de biologie, atlas zoologic .
➢ Costică N., 2008, Metodica predă rii biologiei , Editura Graphys , Iași.
➢ Ion I ., 2002, Metodica predării biologiei , Editura Univ ersității „Al. I. Cuza” Iași .
➢ Lazăr V., Căprărin D., 2008, Metode didactice utilizate în predarea biologiei , Editura
Arves.

113

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Nr.
crt. Momentele
lecției Resurse
temporale C.D. Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode și
mijloace
didactice Forma de
activitate Evaluare
1. Moment
organizatoric 2 min . – asigură condiții optime
necesare desfășurării activității
– noteaz ă absenții – se pregătesc pentru
activitate; Frontal
2. Reactualizarea
noțiunilor
anterior
învățate 5 min . – profesorul întreabă elevii
despre noțiunile învăț ate în
lecția anterioară:
Care sunt efectele pozitive ale
activității omului asupra
faunei?
Ce exemple ați găsit în
literatură de mari prietenii
între om și animale? – răspund la întrebă ri;

– răspund la
întrebă ri; Conversația
euristică
Frontal Orală
Observarea
sistematică
3. Captarea
atenției 2 min . – profe sorul prezintă elevilor
imagini din zona de munte cu
zone despădurite și îi întreabă
dacă ei pot contribui la oprirea
despăduririlor și refacerea
zonelor verzi. – sunt atenți , urmăresc
imaginile, răspund la
întrebări ; Conversația

Frontal

Observarea
sistematică
4. Anunțarea
titlului lecției
și a
obiectivelor 2 min. – scrie pe tabla titlul lecției.
– prezinta competențele
derivate(obiectivele) lecției. – elevii notează în caiete
titlul lecției;

Conversația
Frontal

5. Dirijarea
învățării și
transmiterea
noilor
conținutur i 30 min.

CD1

Elevii primesc fișe de lucru,
materiale informative și timp
de 10 minute sunt rugați să
rezolve sarcinile de p e fișă.

– -elevii răspund la
ssolicitările profesorului;

Conversația
euristica
Învățarea prin
descoperire

Planș e
Atlase

Individual

114

CD2

CD3

CD4

CD5

CD4

CD5

După expirarea timpului elevii
sunt antrenați într -o discuție
pe baza fișei de activitate.
– Ce activități cu efect negativ
asupra mediului ați
identificat?
– Cine este principalul vinovat
pentru aceste efecte?
– Cum numim acțiunea
acestuia asup ra mediului?
– Cum definim poluarea?

-Care sunt sursele de poluare ?

– Care sunt efectele negative
ale despăduririlor?

-Ce soluții pentru diminuarea
acestor efecte ați găsit?

-Ce efecte negative ale
urbanizării ați identificat?

-Ce soluții ați găsit?

– defrișarea, urbanizarea,
activitățile industriale,
vânatul excesiv, pescuitul
excesiv, agricultura ;

– omul;

– poluare;
– acțiunea de „murdărire ”
a mediului ;
– pot fi naturale și cele
provenite din activitatea
umană;

– Dispariția speciilor,
eroziunea solului,
alunecări de teren, apariția
furtunilor, deșertificarea,
încălzirea globală

– Plantarea cu p uieți a
zonelor despădurite,
reciclarea hârtiei etc;

– Dispariț ia spațiilor verzi,
dispariția animalelor ca
urmare a distrugerii
habitatului, lipsa hranei,
încălzire globală,
eroziunea solului.

– Construirea controlată,
numai după efectuarea
unui studiu de impact Reviste
Materiale
informative

Fișe de lucru

Explicați a

Conversația
euristică

Frontal

Frontal

Frontal

Observarea
sistematică

Orală

Orală

Observarea
sistematică

115

CD4

CD5

CD4

CD5

CD4

-Care sunt efectele produse de
industrie asupra mediului?

-Ce soluții ați identificat?

-Pășunatul excesiv,
agricultura, ce efecte au
asupra mediului?

-Ce soluții propuneți?

-Ce efecte are pescuitul
excesiv?

asupra mediului, evitarea
poluării etc.;

– Poluarea atmosferei,
poluarea apei, solului,
zgomote puternice, boli
respiratorii, alergii,
încălzirea globală;

– Folosirea surselor de
energie alternativă: solară,
eoliană,biodegradarea
deșeurilor; reciclarea,
reducerea consumului de
combustibili naturali, etc.

– Degradarea vegetației,
deșertificarea , distrugerea
solului, comtaminarea
apelor și acumularea în
plante a îngrășămintelor
chimice în exces, a
insecticidelor, pesticidelor
etc.

– Împărțirea terenurilor
de pășunat în parcele,
practicarea unei
agriculturi ecologice,
rotația culturilor etc;

-dispariția unor specii de
pești, datorită pescuirii
exemplarelor mature, în
perioada reproducerii,
braconajului, etc;

Problematizare
a

Conversația
euristică

Frontal

Orală

Observarea

116

CD5

CD6

-Dar vâ nătoarea excesivă?

-Am discutat ora trecută că
omul are grijă de animalele
aflate pe cale de dispariție, le
protejează în parcuri,
rezervații naturale. Ce animale
protejate de lege cunoașteți?

De ce este nevoie ca omul să
ia aceste măsuri?

Profesorul face pe tablă schița
lecției, solicitând în
permanență răspunsuri din
partea elevilor.
-duce la dispariția
speciilor de an imale,
multe dintre animalele ce
au trăit la noi, astăzi nu
mai sunt : bourul, zimbrul,
calul sălbatic, antilopa
saiga etc;

– lostrița, cocoșul de
munte, pelicanul, egreta,
lopătarul, vulturul, râs,
pisica sălbatică, ursul
brun, capra neagră etc;

-pentru că nu a u fost atenți
la faptul că acțiunile sale
pot face rău mediuluiși
astfel animalele nu au mai
avut loc de trai, hrană,
liniște, etc.

Completează schema
lecției în caiete .
Comparația

Conversația
euristică

Problematizare
a

Tablă
Creta
Caiet e

Frontal sistematică

Orală

Observarea
sistematică

Orală
6. Asigurarea
conexiunii
inverse
(Obtinerea
performantei)
7 min. Împarte elevilor plicuri ce
conțin imagini cu diferite
aspecte ale poulării mediului;
fiecare pereche va realiza un
afiș folosind imaginile
respective și adăugând texte
care îndeamnă la un
Lucrează pentru realizarea
afișului;
Conversația
Euristică

Plicuri cu
imagini
Lipici
În perechi

Observarea
sistematică

117
comportament ecologic.
Carton colorat
7. Evaluarea
2 min. Prin chestionare orală pe tot
parcursul lec ției. Notează în
catalog elevii care au dat
răspunsuri deosebite . Răspund la solicitări. Conversaț ia
euristică
Activitate
individual ă Observarea
sistematică
Analiza
răspunsurilor
8. Sarci ni de
lucru pentru
acasă 2 min. Anunță elevii ca pentru ora
următoare au de terminat
afișele, cu care vor face apoi o
expoziție. Notează tema in caiete. Conversatia
euristică Activitate
frontală

118

SCHEMA LOGICĂ A LECȚIEI
Consecințele activității omului asupra faunei – efecte negative

De-a lungul timpului omul a acționat asupra naturii, urmărindu -și propriul scop, fără să țină
seama că anumite acțiuni ale sale fac rău mediului.
Poluarea reprezintă impurificarea mediului cu diferite substanțe, numite pol uanți.
Principalul poluator din natură este omul.
Poluarea poate fi: natural ă și artificial ă (făcută de om).

Poluarea aerului :
– naturală: gaze din activitatea vulcanilor, descompunerea resturilor vegetale și
animale; pulberi: polen, praf;
– artificială: gaze (transport, industrie), pulberi (praf de cărbune, fum, ciment) .

Poluarea apei :
– naturală: substanțe minerale;
– artificială: detergenți, petrol, apă industrială;

Poluarea solului :
– naturală: cenușă vulcanică, praf;
– artificială: îngrășăminte chimice, insecticide, var, substanțe radioactive:

Omul acționează asupra mediului prin:

1. Defrișarea pădurilor :
➢ efecte: dispariția plantelor și animalelor; alunecări de teren, eroziunea solului, schimbări ale
climei, deșertificarea, încălzirea globală;
➢ soluții : plantarea de puieți în zonele despădurite, reciclarea hârtiei; construirea controlată,
spații verzi, comportament ecologic;

2. Urbanizarea :
➢ efecte: poluarea apei, aerului, solului, dispariția speciilor de plante și animale, eroziunea
solului, încălzire globală;

119
➢ soluții: construirea controlată, spații verzi, comportament ecologic.

3. Industrializarea :
➢ efecte: poluarea aerului, apelor și solului, dispariția speciilor de plante și animale, boli
respiratorii, alergii;
➢ soluții: folosirea altor surse de energ ie, eoliene, solare etc., reciclarea, reducerea consumului
combustibililor naturali, reciclarea .

4. Pescuitul excesiv :
➢ efecte: dispariția unor specii de pești;
➢ soluții: evitarea pescuitului excesiv, înlăturarea braconajului.

5. Vânatul excesiv :
➢ efecte: d ispariția unor specii;
➢ soluții: evitarea vânatului în exces, înlăturarea braconajului, rezervații natural e.

6. Agricultura :
➢ efecte: contaminarea solului, apei, acumularea în plante și animale a îngrășămintelor
chimice în exces, pesticidelor, insecticidelo r etc.;
➢ soluții: folosirea de îngrășăminte natural e, rotația culturilor, folosirea rațională a produșilor
de protecție a plantelor.

120

Fișă de lucru

1. Priviți imaginile și determinați tipurile de activități umane ce fac rău naturii.

Nr. crt. Tipuri de activități umane
identificate Efecte negative Soluții posibile

121

CONCLUZII

În fondurile de vânătoare existente pe teritoriul județului Neamț există următoarele specii
de mamifere de interes cinegetic: mistrețul, cerbul, căpriorul, capra neagră, lup, vulpe, urs, râs,
pisică sălbatică, jder de copac, dihorul, nevăstuica, iepurele de câmp.
Pe parcursul anilor analizați, 2015 -2018, se înregistrează un declin numeric la unele
specii, cum ar fi: iepurele de câmp, jderul de copac, jderul de piatră, dihorul – toate înregistrând
pante descendente ale liniei de tendinț ă a numărului de exemplare. O creștere a efectivelor se
constată pentru cerb, căprior, capra neagră, mistreț, vulpe, nevăstuică – în cazul lor, linia de
tendință a numărului de exemplare este ascendentă . Ursul, lupul, pisica sălbatică, râsul, fac parte
din categoria mamiferelor la care vânătoarea este interzisă și se pot vâna numai prin derogare de
la lege în condițiile impuse de autoritatea ce răspunde de protecția mediului .
Dintre factorii care condiționează prezența sau dezvoltarea unor populații de vâna t în
teritoriu, hrana reprezintă cu siguranță elementul cel mai important. De cantitatea și calitatea ei
depind natalitatea, buna și armonioasa dezvoltare, iar la speciile de vânat purtătoare de coarne,
conformația și robustețea trofeului.
Principalele sur se de tulburare a liniștii vânatului sunt: despăduririle masive, turismul,
recoltarea fructelor de pădure, a ciupercilor, prezența câinilor hoinari, pășunatul animalelor
domestice , etc.
Trebuie luate măsuri pentru redresare și menținere a efectivelor opti me:
-menținerea de efective și structuri optime;
-stabilirea de cote de recoltă corecte;
-îngrijirea cu arma;
-alte măsuri de îngrijire;
-educație și informare.
Numeroase situri arheologice descoperite pe teritoriul județului Neamț au fost studiate
din punct de vedere arheozoologic; aceste situri aparțin mai multor perioade și culturi, din
perioada Neoliticului până în Evul Mediu. Aceste studii ne arată că v ânătoarea era practicată de
toate comunitățile vechi care au trăit pe terito riul județului Neamț. Numărul de resturi rămase de
la mamiferel e vânate variază de la o așezare la alta, prezentând în general o importanță
secundară, după speciile domestice . Ponderea mamiferelor sălbatice vânate apare mai mare în
siturile neolitice, cu o medie de 17%, dar cu amplitudine mare a variației: de la o valoare minimă

122
de circa 5% înregistrată în eșantionul de cultură Precucuteni de la Târpești, la o valoare maximă
de circa 51% estimată în eșantionul 1 de cultură Cucuteni de la Traian -Dealul Fântâ nilor . În
perioadele următoare, ponderea vânătorii scade foarte mult, înregistrând valori aproape similare,
de circa 2%.
Speciile vânate mai mult în toate perioadele sunt cerbul ( Cervus elaphus ), mistrețul ( Sus
scrofa ) și căpriorul ( Capreolus capreolus ). Acestea sunt specii de talie relativ mare, vânate în
principal pentru aportul suplimentar de hrană. Cerbul este prezent în toate așezările studiate ,
fiind, se pare , vânatul preferat de -a lungul timpului.
Speciile de mamifere de talie mică sunt mai slab re prezentate, precum castorul ( Castor
fiber ) și iepurele de câmp (Lepus europaeus ), specii de la care se put eau folosi atât carnea cât și
blana.
Din lista speciile de mamifere sălbatice, remarcăm mamifere dispărute din fauna noastră
– castorul ( Castor fiber ) sau care au fost stinse ca specie – bourul ( Bos primigenius ). Menționăm,
de asemenea prezența zimbrului ( Bison bonasus ) în Evul Mediu, fiind identificat arheozoologic
în Cetatea Mușatinilor din Roman (secolele XIV -XV).
Rezultatele prezentei lucrări pot fi valorificate în timpul lecțiilor de biolo gie, începând cu
clasa a V -a, în lecțiile despre „Mamifere”, „Locul omului și impactul său asupra medi ului” ; în
clasa a VI -a, în lecțiile referitoare la „Impactul activității omului asupra faunei”, tipurile de
mamifere ; în cadrul lecțiilor de ecolog ie de la clasa a VIII -a, incluse în capitol ele „Echilibre și
dezechilibre în ecosisteme”, „Conservarea biodiversității” ; în capitolul „Dezechilibre ecologice”
studiat în clasa a X-a; în cadrul disciplinelor opționale: Educație pentru sănătate, Educație
ecologică etc.
Studiul efectivelor de mamifere cinegetice pe parcursul celor patru ani ne oferă informații
importante cu privire la dinamica acestora, consecințe ale acțiunii factorului antropic, care, pe
diferite căi, perturbă viața mamiferelor deja existente prin restrângerea ecosistemelor naturale și
implicit a biodiversității. Restrângerea ecosistemelor naturale pune în primejdie multe specii, în
special consumatorii de vârf, care au nevoie de un spațiu mai mare pent ru hrănire. Este pusă în
primejdie și reproducerea, deoarece în spațiul care le -a rămas nu mai au ba za trofică suficientă și
nici liniștea necesară reproduceri i.
Cunoașterea speciilor de mamifere de interes cinegetic de la noi, a t recutului respectivelor
populații de animale de pe teritoriul județului, a faptului că activitatea umană le pune în pericol
existența, prezentarea consecințelor propriului comportament asupra mediul ui, sensibilizează
elevii pentru relația om -natură și le trezește interesul pentru protecția mediul înconjurător . Este
important pentru elevi să cunoască și să înțeleagă cauzele degradării me diului , a supraexploatării
resurselor naturale , pentru a le putea evita și a lupt a împotriva lor.

123

Datele arheozoologice ne arată că în trecutul istoric trăiau pe acest teritoriu multe
mamifere sălbatice, o parte din ele fiind specii astăzi dispărute, argumentând în plus că
modificările actuale produse mediului natural sunt grave.
Un învâțământ modern presupune realizarea u nui comportament ecologic în rândul
elevilor, prin activități de cunoaștere a acestuia, desfășurate atât în școală, dar mai ales în natură
(lecții în aer liber, excursii și vizite didactice). Prin educația și informarea corectă a acestora
putem contribui la evita rea apariți ei unor dezechilibre majore în efectivele acestor specii de
mamifere și oferirea de soluții pentru repararea unor gr eșeli deja comise .

124

BIBLIOGRAFIE
ALUI GHEORGHE A., GHEORGHE -FĂRȚALĂ V., LIVESCU C., DUMITROAIA G.,
HARASEMIUC D., ONISEI I., STROCHI L., 1995, Județul Neamț – Monografie, Casa de
editură Panteon, București.
APĂVĂLOAE M., 2005, Piatra -Neamț – studiu monografic , Editura Cetatea Doamnei , Piatra –
Neamț
APETROAIE I., CUCIUREAN A., CUCIUREAN C., CIRLUGEA Ș., EROSS D., 2010, Auxiliar
curricular: Fauna pădurilor și a apelor de munte, clasa a IX -a, Silvicultură, Colegiul tehnic
„Bucovina” Câmpulung Moldovenesc.
BEJENARU L., 2006, Arheozoologia Moldovei medievale , Editura Universit ăţii „Alexandru Ioan
Cuza ” Iaşi.
BEJENARU L., STANC S., 2013, Arheozoologia Neoliticului din Estul şi Sud -Estul Rom âniei,
Editura Universit ății „Alexandru Ioan Cuza ” Iași.
BEJENARU L., STUPU M., 2001, Aspecte arheozoologice privind comportamentul ocupaţional
al populaţiei de cultură Noua, din zona Depresiunii Cracău -Bistriţa. Natura şi omul , Muzeul
judeţean de Știinţele naturii Prahova.
BOTNARIUC N., VĂDINEANU A., 1982 , Ecol ogie, Editura Didactică și Pedagogică, București.
BREHNE S., IRMTRAUT M., 1999, Compendiu de biologie , Editura All, București.
CABAT A., 2017 , Studiu resturilor faunistice de Epoca Bronzului, de la Siliștea (jud. Neamț) .
Lucrare de Licență, Facultatea de Biologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza ” Iași.
COSTICA N., 2008, Metodica predării Biologiei , Editura Graphys, Iaşi.
DOROFTE G., 2008, Orașele Roznov, Buhuși și comunele din jur (mon ografie ), Editura Alfa, Iași.
GEOGRAFIA ROMÂNIEI., vol. IV, 1992, Regiunile pericarpatice: Dealurile si Cîmpia
Banatului si Crisanei, Podisul Mehedinti, Subcarpatii, Piemontul Getic, Podisul Moldovei ,
Editura Academiei Rom âne, București.
GEORGESCU V., 1992, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre , Editura Humanitas,
București.
GRASSEE P. -P., 1967, Traite de zoologie , tom XVI. f. I, Masson et C -ie Editeur, Paris.
HAIMOVICI S., 1994, Studiul arheozoologic al resturilor din două așezări medieval situate în
județul Neamț, Memoria antiquitatis , XIX: 431 -452.

125
HAIMOVICI S., 2000, Studiul economiei animaliere a dacilor liberi din nordul și centrul
Moldovei (secolele II -III), Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie , 51 (3 -4):175 –
192.
HAIMOVICI S., COJOCARU I., 1987, Studiul materialului paleofaunistic din unele așezări
feudale rurale din Moldova, Arheologia Moldovei , XVI: 311 -320.
HAIMOVICI S., STAN C., 1985, Studiul preliminar al paleofaunei descoperite în așezarea
neolitică de la Ghelăiești -Nedaia. Memoria Antigu itatis, 11: 693 -698.
HAIMOVICI S., TĂRĂBUȚĂ C., 1968, Observații cu privier la craniul fragmentar de zimbru
(Bison bonasusL.) găsit în cetatea mușatină de la Roman, Studii și comunicări , Muzeul
județean Bacău, Secția Științele Naturii: 197 -202.
ION I., 2002 , Metodica predării biologiei , Editura Universității „ Al. I. Cuza” Iaşi.
ION I., LEU U., 2003, Metodica predării -învățării Biologiei , Editura Corson, Iaşi.
LAZĂR V., CĂPRĂRIN D., 2008, Metode didactice utilizate în predarea Biologiei , Editura
Arves, Craiova.
LAZĂR V., NICOLAE M., 2007, Lecția – forma de bază a organizării procesului de predare –
învățare -evaluare la disciplina Biologie , Editura Arves, Craiova.
MARINESCU M., 2010, Didactica Biologiei – teorie şi aplicații , Editura Paralela 45, Piteşti.
MEADOW R.H., 1983, Les preuves osteologiques des animaux. Nouvelles de l’Archeologie ,
Paris, 11: 20 -27.
MIHAIL A., MOHAN GHE., 2000, Manual de biologie pentru clasa a VIII -a, Editura All,
București .
MURARIU D. , 1995, Mammal species from Romania. Categories of conservation. Travaux du
Museum d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa” , 35: 549 -566.
NECRASOV O., BULAI -ȘTIRBUM., 1965, Unele aspecte ale vieții triburilor neolitice din zona
Subcarpaților Orientali, Studii și Cercetări de Antropologie, 2 (1): 19 -28.
NECRASOV O., HAIMOVICI S., 1970, Studiul resturilor de faună neolitică deshumate la
șantierul arheologic Traian, Materiale și Cercetări Arheologice, 9: 59 -66.
NECRASOV O., ȘTIRBU M., 1981, The Chalcolithic Paleofauna from the settlements of Tîrpești
(Precu cuteni and Cucuteni A1 -A2 cultures). În Marinescu -Bilcu S., Tîrpești, From
Prehistory to History in Eastern Romania , British Archaeological Reports 107, Oxford: 174 –
187.
OLENIUC F., BEJENARU L., 2011, Resturi faunistice si umane descoperite in situl arheol ogic
de la Targu Neamt -Dealul Pometea (judetul Neamt, Romania), Arheologia Moldovei ,
XXXIV: 305 -307.
POP I., HOMEI V., 1973, Mamifere din România , Editura Științifică, București.

126
ȘELARU N., 2012, http://agvps.ro/docs/Manual%20pentru%20examenul%20de%20vanator.pdf .
SIMIONESCU I., 1981, Din fauna și flora României , Editura Ion Creangă, București.
SIMIONESCU I., 1983 , Faun a României , ediția a III -a, Editura Albatros, București.
STUGREN B., 1982, Bazele ecologiei generale , Editura ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti.
UDRESCU M., BEJENARU L., HRIȘCU C., 1999, Introducere în arheozoologie , Editura
Corson, Iaşi.
URSULESCU N., 2000, Contribuții privind neoliticul și eneoliticul din regiunile est -carpatice ale
României (I) , Editura Universit ății „Alexandru Ioan Cuza ” Iași.

https:// dokumen.tips/documents/cerbul -carpatin -569e057f47edc.html
https://vdocuments.site/documents/vanatoare -56c5932cb313b.html)
http://pescarul.powweb.com/judete/harta_judetului_neamt.ht m
http://www.ziarpiatraneamt.ro/
http://ziarulceahlaul.ro/vanatorii -fac-curatenie -printre -cerbi/
http://www.ceahlaupark.ro/galeria -foto/

Prezentare

http://www.petfriendly.ro/canisa/of -ceahlau -wolves/
http://mesagerulneamt.ro/2017/09/
http://www.4animale.ro/alte -animale/rasul -linxul
https://ro.m.w ikipedia.org/wiki/Pisica
https://sites.google.com/site/romanianatura44/home/fauna/jderul -de-copac
https://www.animalpedia.ro/dihorulmustela -putorius/
http://www.zooland.ro/nevastuica -mustela -nivalis
http://www.animalpedia.ro/iepurele -comun/
http://apepaduri.gov.ro/efective/

127