ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRII MILITARI Ș I [610913]

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚ IONALE
ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRII MILITARI Ș I
SUBOFIȚERI A FORȚ ELOR TERESTRE
“BASARAB I”

PROIECT DE ABSOLVIRE

Îndrumator
Mm. Pr. Iordachescu Costinel

Absolvent: [anonimizat]
2020

MIN ISTERUL APĂRĂRII NAȚ IONALE
ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRII MILITARI Ș I
SUBOFIȚERI A FORȚ ELOR TERESTRE
“BASARB I”

TEMA LUCRĂ RII:
Studiul privind mod ul de realizare a unei construcții simple cu
doua încăperi, un hol, o baie și un balcon interior cu pereții
din zidărie de blocuri b.c.a și o fundație indirecta .

ARMA:
Construcț ii

CALIFICAREA PROFESI ONALĂ :
Tehnicieni edilitari

Cuprins

CAPITOLUL I. ARGUMENT ………………………….. ………………………….. …………… 1
Secțiunea 1.1 Clasificarea construcțiilor ………………………….. ………………………….. 1
A. Clasificarea după destinație ………………………….. ………………………….. ………… 1
B. Clasificarea după importanță ………………………….. ………………………….. ………. 1
Secțiunea 1.2 Alcătuirea construcțiilor ………………………….. ………………………….. .. 7
Secțiunea 1.3 Argument (referitor la titlul lucrării) ………………………….. ………….. 12
CAPITOLUL II . ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 16
Secțiunea 1. Tehnologia de execuție a structurilor din componența și structura
lucrării și aparaturi tehnologice de execuție ………………………….. ……………………. 16
1.1 Tehnologii d e turnare a betonului armat turnat monolit ………………………… 16
Secțiunea a 2 -a. Fundațiile ………………………….. ………………………….. ………………. 18
Secțiunea a 3 -a. Pereții ………………………….. ………………………….. ……………………. 20
Secțiunea a 4 -a. Ferestrele ………………………….. ………………………….. ……………….. 23
Secțiunea a 5 -a. Ușile ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
Secțiunea a 6 -a. Pardoseala ………………………….. ………………………….. ……………… 24
Secțiunea a 7 -a. Tavanul ………………………….. ………………………….. ………………….. 25
CAPITOLUL III. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 29
Secțiunea 1. Materiale de construcție ………………………….. ………………………….. … 29
1.1 Clasificare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 29
1.2 Tipuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 30
Secțiunea a 2 -a. Lucrări de finisaje ………………………….. ………………………….. …… 31
2.1 Pardoseli ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 31
2.2 Tencuieli ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 32
2.3 Zugrăveli și vopsitorii ………………………….. ………………………….. …………….. 33
Secțiunea a 3 -a. Lucrări de instalație ………………………….. ………………………….. …. 33
3.1 Lucrări de instalații electrice ………………………….. ………………………….. ……. 33

3.2 Lucrări de instalații sanitare ………………………….. ………………………….. …….. 34
3.1 Lucrări de instalații Termice ………………………….. ………………………….. ……. 35
CAPITOLUL IV. NSSM 27.Norme specifice de securitate a muncii pentru lucrările
de zidărie,montaj prefabricate și finisaje în construcții ………………………….. ……….. 36
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 41

1

CAPITOLUL I.
ARGUMENT

1.1 Clasificarea construcț iilor
Clasificarea construcț iilor se face astfel
A. Clasificarea construcțiilor după destinaț ie
B. Clasificarea construcțiilor după importanță

A. Clasificarea construcțiilor după destinaț ie
Criteriile de clasificare. Principalele cri terii de clasificare a construcțiilor sunt
după destinaț ia și importanț a lor. Î n continuare se vor prezenta ambele clasificări,
exemplificându -se de fiecare dată, după caz, cele mai reprezentative tipuri din fiecare
categorie, clasă sau grupă .
Categoriile de construcț ii. În raport cu destinația lor, construcțiile se împart în două
mari categorii:
– Clădiri;
– Construcții inginereș ti.
Clase și grupe de construcț ii. La râ ndul lor, fiecare dintre aceste do uă categorii se
împarte in mai multe clase și grupe. Această clasificare, tradițională arată diferitele tipuri de
construcț ii care au anumite caracterist ici comune prin care se diferenț iaza recip roc. Aceste
caracteristici se referă în special la destinaț ie sau domeniul de utilizare al viitoarei
construcții. Destinația implică un anumit proces funcț ional care se petrece în interiorul
spațiului creat și, într -o zonă limitată, în exteriorul acestui s pațiu. Spunem că viitoarea
construcție este concepută cu sau pentru o anumită structură funcțională a spaț iului utilizat.
Același înteles îl transmitem când spunem că o anumită construcție este concepută cu
un anumit spațiu funcț ional . Individualitatea fie cărei catego rii sau clase este bine definită .
Aspectele particul are ale unei construcții aparținâ nd unei catego rii sau clase o

2
individualizează, transformând -o într -un unicat, dar nu î i pot modifica caracterist icile
principale care o situează în acea clasă, neschimbându -i astfel destinaț ia.
Conform schemei de clasifica re prezentate în figura 1, construcțiile se împart în
categorii și clase. În continuare sunt subliniate câteva caracteristici funcționale proprii
fiecărei categorii ș i clase.
A. Clă dirile pot fi: civile (A1) , industriale (A2) sau agrozootehnice (A3). La râ ndul
lor, clădirile civile pot fi: de locuit (A11) sau social -culturale (A12).

Fig. 1. Clasificarea construcț iilor
(A1) Clădirile civile îndeplinesc diferite procese funcț ionale , cum sunt acelea de:
locuire, învatamant, cultură, sănătate, ocrotire socială, sport, comerț și altele similare.
Datorită diversității mari a acestor funcț iuni, categoria (A1) se împarte în două clase.
Criteriile de diferențier e sunt, printre altele: numărul de oameni care utilizează spaț iul creat,
structura spațiului funcțional, compartimentările interioare care rezultă corespunzător
funcțiunii sau destinației ș i altele.
(A11) Clădirile de locuit. O parte din clă dirile cate goriei (A1) sunt create pentru a
răspunde domeniului privat, familial răspunzâ nd a stfel funcț iunii de locuire . Această

3
funcț iune conduce la procese funcț ionale având câ teva note distinctive. Printre acestea se
pot enumera:
sunt bine individualizate;
pot fi repetabile;
necesită spații funcț ionale cu dimensiuni reduse sau medii;
sunt utilizate de un numă r relativ mic de oameni.
Se formează astfel unități funcț ionale de dimensiuni reduse sau medii. Pentru a crea
aceste spații funcționale, sunt necesare, mai î ntai, compartimentă ri interioare. Clădirile
corespunzătoare, care trebuie să respecte aceste compartimentări, rezultă adecvat, și anume
având caracteristici structurale. Acestea fo rmează o clasă compac tă, (A1.1) , în cadrul
categoriei construcț iilor civile (A1) , denumită clădiri de locuit sau locuinț e.
(A12) Clădirile social -culturale. O altă parte din clă dirile categoriei (A1) , sunt
create pentru a îndeplini o anumită funcâ iune în domeniul social –cultural. Diversitatea
sectoarelor acestui domeniu este mare: învațământ, cult și cultura, sănătate, sport, comerț ș i
altele. Cu toate ac estea, se pot distinge unele trăsături comune ale construcțiilor care asigură
baza materială a acestor sectoare. Astfel, prin natura proceselor lor funcț ionale, aceste
imobile sunt destinate să adăpostească un numă r relativ mare de oameni. Este cazul
următoarelor clă diri:
unităț i de învățământ: școli, universităț i;
ocrotire a sănătaț ii: spitale, sanatorii;
clădiri de cult;
săli de spectacol: teatre, cinematografe, filarmonici;
săli de expozitii;
săli de sport;
supermagazine;
depozite ș i altele.
Aceste clădiri necesită spații mari sau foarte mari, în general necompartiment ate sau
cu anumite compartimentări tipice, adecvate unor funcțiuni cu particularități. Totodată
necesită și alte spaț ii de d imensiuni mai mici, pentru funcțiuni subordonate, care însă nu dau

4
și nu afectează specificul acestor construcții. În categoria clă dirilor civile, (A1) , aceste
construcții formează clasa (A1.2) , denumită clădiri social -culturale.
(A2) Clădirile industriale se prezintă, la rândul lor, într -o mare diversitate de
soluții după tipul ș i natura proceselor industriale pe care le adă postesc. Gabaritele spațiilor
funcționale și compartimentă rile interioare sunt determinate de m ai mulți factori impuș i de:
destinația construcției, determinată de produsul sau produsele
fabricate;
tipul tehnologiei industriale folosite î n acest scop;
configuraț ia fluxurilor tehnologice specifice;
configurația circulați ilor interioare , atât pentru personal, cât ș i
pentru transportul materialelor ș i al produselor finite;
instalațiile, echipamentele ș i utilajele folosite, ceea ce implică
gabarite obligatorii, soluții speciale ș i adecvate de f undare, rezemari, prinderi,
străpungeri și alte măsuri constructive asigurării funcționă rii.
Astfel de clă diri sunt halele, fabricile, atelierele, magaziile etc.
(A3) Clădirile agrozootehnice . Sectorul zootehnic necesită clădiri cu functionalităț i
specifice, cum sunt cele destinate crescatoriil or de animale, grajdurile si adă posturil e.
Sectorul agrovegetal necesită clădiri de tipul serelor, reșe dinițelor , cramelor, f abricilor de
prelucrari legume și fructe, atelierelor de întreținere și reparații etc. Din categoria clă dirilor
agrozootehnice mai fac parte: silozurile, depozitele, remizele etc.

B. Construcț iile ingineresti sunt considerate în mod tradiț ional urmatoarele mari
categorii:
(B1) Construcțiile hidrotehnice ș i energetice.
(B2) Căile de comunicaț ii. În această categorie includ em drumuri, poduri,
tuneluri, că i ferate, piste etc.
(B3) Rețelele ș i liniile de transport ale energiei electrice ș i ale fluidelor
tehnologice.
(B4) Construcțiile pentru alimentări cu apa și canaliză ri.
(B5) Construcț ii speciale: anten e, coș uri de fum, turnuri de ră cire, reze rvoare, etc.

5
Deși toate const rucțiile sunt obiecte materiale cu ca racter imobil care se utilizează
acolo unde se construiesc, fiind legate de amplasamentul ales, î n mod special clădirile se mai
caracterizează printr -o notă distinctivă, în raport cu construcțiile inginerești, aceea că
sunt construcții închise ș i compartimentate la interior corespunzător activităților pe care le
adăpostesc, fiind dotate cu instalații și echipamente. Această compartimentare impusă de
activitățile cărora le este destinată clă direa def inesc funcț ionalitatea acesteia.

B. Clasificarea construcțiilor după importanșă
Încadrarea construcțiilor î n clase de importanță conduce la d iferite niveluri de asigurare.
În funcț ie de aceste niveluri de asig urare se aleg valorile acț iunilor exceptionale sau valorile
excepționale ale intensităț ii actiunilor temporare, incluse în grupări speciale, conform „Acțiuni
în construcții”. Totodată, încadrarea în clase de importanță poate fi adaptată diferit pentru
anumite subsisteme sau elemente ale unei construcții. Î n acest fel se pot introduce criterii
diferite pe ntru une le subsisteme sau elemente, după gradul necesar de asigurare rezultat din
pericolul avarierii sau ruperii acestora, colapsului partial etc.
Factori i de importanță . Factorii care determină , în general , încadrarea în clase de
importanță sunt, coresp unzător STAS 10100/0 -75, urmă torii:
a. Consecinț a depășirii stărilor limită pentru viața și sănă tatea oamenilor.
(Prin stare limită se întelege pier derea reversibilă sau ireversibilă a capacității unei
construcții de a satisface condiț iile de explo atare legate de destinația prevazută sau apariția
unor pericole pentru viața sau sănă tatea oamenilor, pe ntru bunurile materiale sau a că ror
conservare depin de de construcția respectivă );
b. Importanța economică a exploatării continue a construcției și consecinț ele,
directe sau indirecte, ale ieșirii parțiale sau totale, pe o perioadă de timp mai lungă sau mai
scurtă , din exploatare;
c. Importan ța pentru viața spirituală a colectivității a exploatării continue a
construcției și co nsecințele depășirii unor stări limită pentru valorile cultural -artistice;
d. Durata prevăzută pentru exploatare.
Criterii de importanță . Criteriile care determin ă, în mod operativ , încadrarea în clase
de importanță, în vederea realizării unul nivel de protecție antiseismică prevăzut atât din
punct de vedere tehnic, cât ș i economic sunt, conform normativului P100 -92 “Normativ

6
pentru proiectarea antiseismică a const rucțiilor de locuinț e, social -culturale, agrozootehnice
și industriale” și ordinului M.L .P.A.T. nr. 71/N/1996 “Completarea ș i modificarea
capitolelor 11 si 12 din normativul P100 -92”, urmă toarele:
a. Seismicitatea naturală a zonei amplasamentului (v alorile maxime ale
accelerațiilor terenului, compoziția de frecvente a mișcă rii seismic e etc.).
b. Condiț ii locale (geologice, geotehnice, hidrogeologice) de amplasament.
c. Importanța construcț iei.
d. Gradul de ocupare cu oameni al c onstrucț iei.
e. Tipul ș i caracteri sticile structurii de rezistență a construcț iei.
2.4. Clasele de importanță . Pe baza acestor criterii construcțiile se clasifică î n patru
clase de importanță :
CLASELE DE
IMPORTANȚĂ A
CON STRUCȚ IILOR
conform P 100 -92/96

Clasa
I

Construcții de
importanță vitală pentru
societate, a căror
funcționalitate în timpul
cutremurului și imediat după
cutremur trebuie să se
asigure integral.
Clasa
II Construcții de
importanță deosebită la care
se impune limitarea avariilor
avându -se în vedere
consecinț ele acestora.
Clasa
III Construcții de
importanșă normală

7
(construcț ii care nu fac parte
din clasele I si II).
Clasa
IV Construcții de
importanță redusa.
Fig. 2. Clasele de importanță a cons trucțiilor
Se pot menționa urmă toarele exemple pentru fiecare clasă în parte, precizând totodată
ca, in funcț ie de cazul c oncret al unei anumite construcții, depinzând de situația respectivă
dată, anumite subsisteme, e lemente sau componente, precum ș i inst alațiile ș i echipamentele
respective, se pot încadra în clase de import anță a restului sistemului clă dire.
Clasa I conține spitale, stații de salvare, stații de pompieri, clădiri pentru unități
administrative centrale și județ ene cu rol de decizie în organizarea măsurilor de urgență după
cutremure, clădiri pentru comu nicaâii de interes național și județean, unităț i de producere a
energiei electrice din sistemul național, clădiri care adăpostesc muzee de importanță
națională .
Clasa II conține celelalte clădiri din domeniul sănătății, școli, creșe, grădinițe,
cămine pentru copii, handicapati, batrani, cladiri care adapostesc aglomeratii de persoane :
sali de spectacole artistice ș i sportive, biserici, c entre comerciale importante, clădiri ș i
instalații industriale care prezintă riscuri de incendii sau degajări de su bstante toxice, clădiri
industriale care adă postesc echip amente de mare valoare economică, depozite de produse de
strictă necesita te pentru aprovizionarea populaț iei.
Clasa III conține clădiri de locuit, hoteluri, cămine cu altă destinație decât cele din
clasa II, construcții industriale ș i agrozootehnice curente.
Clasa IV conține construcții agrozootehnice de importanță redusă (rare),
construcții de locuit parter sau parter ș i etaj, construcții civile și industriale care adăpostesc
bunuri de mică valoare și în care lucrează personal restrâ ns.

1.2 A lcătuirea construcț iilor
Parțile principale ale clă dirilor
În alcătuirea clădirilor (construcțiilor) se disting următoarele două parț i principale :
infrastructura ș i suprastructura

8
– Infrastructura , este pa rtea din structura de rezistență a clă dirii situată sub cota ± 0,00,
și cuprinde fundaț iile, elemente le constructive ale subsolului și planș eul peste subsol,
respectiv numai fundațiile în cazul clădirilor fără subsol. Executata în bună parte sub nivelul
terenulu i natural, infrastructura vine î n cont act direct cu terenul asigurând incastrarea în teren
și stabilitatea întregii construcții. Prin intermed iul fundaț iilor infrastructura transm ite terenului
de fundare toate încărcă rile care acționeaza asupra construcț iei.
În cazul construcț iilor situate pe terenuri în pantă, infrastru ctura se poate realize sub
formă de trepte .

– Suprastructura cuprinde toate elem entele constructive (verticale ș i orizontale) situate
deasupra c otei ± 0,00 , inclusive acoperișul. Suprastructura se realizează din elemente care au
rolul de a crea spațiile necesare desfășurării proceselor funcționale sa u tehnologice, spațiul
construit fiind delimitat în plan orizontal în încăperi de către pereți ș i pe verticală în niveluri de
către planș ee.
Pereții de pe conturul clă dirii, și care sunt în contact direct cu mediul
înconjurător, prevăzuți cu ferestre , su nt pereți exteriori (sau de î nchidere).
În cazul existenței subsolurilor, primul planșeu se numeste planș eul peste subsol , iar
ultimul – planș eu de pod sau planșeu terasă , în funcț ie de modul de rezolvare constructiv a
acoperiș ului.
Planș eele intermediare se numesc planș ee curente.
Numerotar ea nivelurilor se face de jos în sus astfel: P + nE, în cazul clădirilor fără
subsol, respectiv S + P + nE , în cazul clă dirilor cu subsol, no tațiile S, P, și n
desemnâ nd subsolul, parterul (primul nivel) și numă rul de etaje.

9
În cazul clădirilor pe terenuri in pantă, cota ± 0,00 se poate conside ra la nivelul unde se
realizează accesul principal în clă dire sau la cel mai jos nivel cu procese func ționale specifice
clădirii respective (de exemplu came re de loc uit), care se consideră parterul clă dirii .
Circulația pe verticală (între niveluri) se realizează prin intermediul scă rilor.
La clă dirile civile (de locuit, administrative etc) cu peste patru etaje se prevăd si lifturi,
iar la clă diri industriale , preved erea lifturilor este determinată de procesele tehnologice ,
indiferent de numă rul de niveluri.
La unele clă diri, etajate se prevăd la parter spații mari care necesită înalțimi mai mari
decât ale nivelului curent. În multe situații aceste spații se dezvoltă pe o anumită porțiune a
parterului și atunci pe porțiunea rămasă se prevede un etaj parțial care se numește mezanin
(notat M ), prim ul etaj fiind nivelul siua t peste parter ș i mezanin .
Acoperiș ul este elementul structural , realizat la partea superioară a clă dirilor , fiind cu
pod sau de tip terasă.
În cazul construcțiilor care nu adăpostesc procese funcț ionale sau tehnologice (poduri,
rezervoare, estacade etc ), părțile principale sunt aceleași : infrastructura – formată din fundații
și sup rastructura, care este construcția propriu -zisă.
Elementele componente ale clă dirilor
Întreaga clădire, atât infrastructura cât și suprastructura, este formată din elemente de
construcție, după cum urmează :
a. Elementele structurale , care formează structura de rezistență a clădirii, preluând
încărcările ce -i revin, în funcție de poziția sa concretă în structură. Prin îmbinări se asiguară
legăturile dintre elementele struc turale și conlucrarea acestora î n cadrul structurii, care sub
acțiune a încărcărilor ce revin întregii construcții se comportă ca o structură spațială complexă .
Din categoria elementelo r structurale fac parte : fundațiile, grinzile, plăcile, stâ lpii,
diafrg mele, arcele, scările, cablurile pentru acoperiș uri sau poduri suspen date etc.
– Fundaț iile sunt elemente care preiau încărcă rile de la el ementele structurale verticale
și le transmit terenului de fundare ;

10
– Grinzile su nt elemente orizontale de formă liniară (lungimea este mare comparativ
cu dimensiunile secțiunii tr ansversale), acționate de încărcări vericale, obiț nuit perpendiculare
pe axa mediană a grinzii (fig.3).

– Plăcile sun t elemente orizontale , de formă plană ( grosimea este mică î n
comparație cu celelalte dimensiuni), acționate de încărcă ri verticale de obicei
perpen diculare pe planul median al plă cii;

Stâlpii sunt elemente liniare verticale, acționați de încărcă ri ve ricale centrice sau
excentrice ;

11
Stâlpii, grinzile și plă cile pot fi elemente independente , însă, în mod obiș nuit, acestea se
îmbină între ele și formează elem ente structurale copmlexe. Astfel, stâlpii și grinzile formează
cadre ( î n acest caz grinzile se numesc rigle ), care pot fi etajate sau cu un singur nivel .
Cadrele se dispun după ambele direcții și împreună cu plăcile (planșeele) formează
structura de rezistență a clădirii – structura î n cadre .
– Diafragmele reprezintă elemente plane verticale, acționate de încărcări situate î n
planul lor median. Ansamblul diafragm elor unei clă diri, solidari zate cu elementele de rezistență
ale planșeelor , formează structura de rezistență a clă dirii ( structura cu diafragme ).
– Grinzile cu zăbrele (numite ș i ferme ) sunt elemente structurale alcă tuite din elemente
liniare (bare) pr inse articulate în noduri, caracterizate î n general prin deschideri mai mari decât
grinzile obiș nuite.
– Arcele sunt elemente curbe utilizate pentru anumite construcț ii cu deschideri mari .
– Scările sunt elemente structurale cu forme diferite în funcț ie de forma în plan ș i
rezolvarea constructiv ă, cu o contribuție mai puțin importantă î n ansmblul structurii
de rezistență , însă deosebit de import ante pentru asigurarea circulației și mai ales a
evacuării rapide și sigure a persoanelor î n caz de pericol (de ex. incendiu ).
b. Elementele nestructurale au rolul de a realiza confortul adecvat în spațiile construite,
în conformitate cu specificul proceselor funcționale sau tehnologice. În funcție de rolul
funcț ional el e pot fi : de compartimentare, î nchidere, izolare, etanșare și finisaj , precum și
elementele de instalaț ii.
– Elementele de compartimentare ( sau pereț i de compartimentare ) au rolul de a delimit a
pe orizontală spațiul construit în mod suplimentar față de compartimentarea ralizată prin pere ții
structurali, respectiv compartimentarea în ansamblu în cazul î n care elementele structurale
verticale sunt stilpi. Aceste elemente trebuie sa fie cat mai usoare deoarece gre utatea lor proprie
este preluată de elementele de rezistență ale planșeelor ș i apoi transmisă elementelor stucturale
verticale.
– Elemente nestructurale de închidere (sau pereți cu rol exclusiv de închidere), sunt
destinați delimitării spațiului construit față de mediul exte rior. Aceste elemente trebuie să fie

12
cât mai uș oare, deoarece gre utatea lor proprie este preluată de rigle sau console scurte realizate
pe conturul clă dirilor.
– Elementele de izolare și etanș are asigură protecția clădirii împotriva transferului de
caldură , a transmiterii zgomotului, împotriva umidităț ii ( precipi tații atmosferic e sau apa
subterană din teren ) a pă trunderii aerului rece etc.
Elementele de izolare și etanșare se prevăd în alcătuirea constructivă a anvelopei clădirii
și în rosturi (spații libere care rămân la îmbinări), fiind însă necesare ș i pentru e lemente
interioare (pereți de compartimentare și planșee) în special pentru izolarea î mpotriv a
zgomotelor sau izolare termică față de î ncaperi mai reci.
– Elementele de finisaj crează aspectul f inal al elementelor de construcț ii (structurale și
nestructura le) și a întregii clădiri, avâ nd un rol foarte important la rea lizarea esteticii interiorului
și exteriorului și de a asigura întreținerea ușoară și igienică a clă dirii.
– Elementele de instalaț ii sunt nec esare pentru exploatarea normală a clă dirilor.

1.3 Arg ument (referitor la titlul lucră rii)
Studiul privind mod ul de realizare a unei construcții simple cu o încăpere, o baie și
un balcon interior cu pereț i din beton a rmat turnat monolit cu o fundaț ie continuă rigidă de
beton simplu .
Pereț ii din beton armat turnat monolit
Betonul este un amestec de pietriș , nisip , ciment și apă, care se transformă prin uscare
într-o masă foarte rezistentă folosită în construcții.
Betonul armat este un material compozit format prin turnarea betonului peste o
armătură formată din bare și sârme de oțel, uneori și din polimeri, care se transformă prin uscare
într-un compus dur și rigid. Se folosește în construcții la elemente de rezistență ca: stâlpi, grinzi,
plafoane, fundații, diafragme, traverse de cale ferată, baraje hidrotehnice, etc.
Se interzice utilizarea de apă de mare sau apă salmastră la prepararea betonului,
deoarece aceasta corodează armăturile.

13
Avantajele utilizării betonului monolit :
Principalele avantaje ale betonului monolit vin în contextul în care el poate compune
structuri mai rigide. Cel puțin comparativ cu structurile din elemente prefabricate. Cuvântul
cheie într -o structură de beton armat este rigiditatea structurii de rezistență, iar această rigiditate
este foarte bine atinsă cu o turnarea mo nolită de beton armat. Într -o clădire de locuit, fie ea
multietajată sau doar o casă cu parter, se urmărește o mișcare cât mai mică a structurii pentru
un potențial cât mai mic de deteriorare a finisajelor și instalațiilor. Pe de altă parte la o
autostradă nu ne interesează acest lucru, de fapt flexibilitate și modulația structurii este văzut
ca un avantaj. În timpul cutremurelor se dorește un dans al prefabricarelor de beton. Totodată,
infrastructura poate fi ușor întreținută prin schimbarea elementelor af ectate și nimic mai mult.
Betonul monolit își are și el rostul, mai ales în situațiile unde se urmărește turnări mari,
precum pardoseli industriale, elemente masive la autostrăzi sau clădiri multi etajate, rezervoare
de apă unde se urmărește etașeitatea be tonului, etc. Limitarea prefabricatelor apare la mărimea
lor pentru că infrastructura rutieră nu permite transportul prefabricatelor mai grele de 20 -22 de
tone. Prin intermediul remorcilor tip gondolă sau a remorcilor speciale se pot transporta
elemente pr efabricate din beton ceva mai mari. Însă avantajul financiar dispare, apelându -se la
astfel de soluții atunci când beton m onolit chiar nu se poate utiliza .
Această lucrare având în compunerea sa pereț i din beton armat turnat monolit ( sunt
exemplificate la punctul 1.2) și o fundație continuă rigidă de beton simplu, vom exemplifica
mai mult fundaț ia la acest tip .
Fundațiile continue sunt în general alcătuite din piatră naturală, caramidă , beton simplu
sau din cilopian .
După forma secțiunii transversale funda țiile de beton simplu pot fi: dreptunghi ulare, cu
evazari ș i în trepte.
▪ Fundații cu secțiune dreptunghiulară ( fig. 1a )
Lățimea blocului de fundație trebuie să fie mai mare decât a zidului sau soclului
cu 5.10 cm de fiecare parte. La rândul să u, soclul ( când există ), va fi mai mare cu cel
puțin 2,5 cm de fiecare parte a zidului, pentru a se putea aș eza cofrajele pentru turnarea
zidului (p eretelui). Se poate c onsidera că valoarea minimă constructivă pentru lăț imea
fundaț iei este: B ≥b0 + ( 10..20 ) cm

14

Fig. 1 Fundaț ii continue de beton simplu sub ziduri
1 – bloc fundati e; 2 – perete ( zid ); 3 – placă suport a pardoselii; 4 – strat de rupere
a capilarităț ii; 5 – teren natural; 6 – hidroizolație; 7 – fundaț ie în trepte; 8 – umplutura de
pamânt.
În fig. 2 se indică alcătuirea fundațiilor pentru zidul exterior și interior la o construcție
fără subsol.

Fig. 2 Fundații la construcții fără subsol
a – la zid exterior; b – la zid interior;
1 – perete ( zid ); 2 – bloc d e fundație; 3 – hidroizolație; 4 – placă suport pardoseală ; 5 –
strat de rupere a capilarităț ii; 6 – teren natural; 7 – soclu de b eton; 8 – umplutura; 9 – trotuar; 10
– dop de bitum; 11 – protecț ia soclului de tencuiala hidrofuga;12 – nisip.

15
La construcțiile cu subsol fundaț iile zidurilor exterioare se alcă tuiesc ca în figura
3.

Fig. 3 Fundatii continu e rigide sub zidu ri la construcț ii cu subsol
a – la zid exterior; b – la zid interior
1 – zidărie ( perete ); 2 – fundație; 3 – hidroizolaț ie; 4 – placă suport pardoseală ; 5 – strat
pentru ruperea capilarității; 6 – teren natural; 7 – zidărie de protecție a hidroizolaț iei; 8 – trotuar;
9 – nisip .

16
CAPITOLUL II.

1. Tehnologia de execuț ie a structurilor din componența și structura lucră rii și
aparaturi tehnologice de execuție
1.1 Tehnologii de turnare a betonului armat turnat monolit
Beton turnat monolit . Procedeul cel mai obișnuit și mai vechi de execuție a
construcțiilor din beton ș i beton ar mat este prin tur narea monolită a betonului.
Betonul monolit se toarnă în tipare , care pot fi gropile de fun dație sau cofraje
Cofrajul este un tipar din lemn sau de metal în care se toarnă un material de
construcție în stare fluidă (de regulă beton ) pentru a se întări după forma prevăzută în proiect
și a susține piesele nou formate până la întărirea betonului (sau betonul ui armat ).
Există mai multe tipuri de cofraje:
• cofraje fixe : confecționate pe șantier , fiind folosite la executartea unei singur e
construcții sau piese; sunt mai neeconomice;
• cofraje demontabile : alcătuite din elemente prefabricate, tipizate, care, fiind
utilizate de mai multe ori, permit reducerea prețului de cost al construcțiilor;
• cofraje mobile care pot fi:
– alunecătoare : folosite la construcții de înălțime mare ( silozuri , rezervoare );
– rulante : folosite la construcții cu lungime mare ( canale , tunele etc.).

17
Prin turna rea monolit a betonului se poa te obține o continui tate perfectă a elementelor
de construcție — stâlpi, grinzi, plăci, care prezintă urmatoarele două avantaje importante: se
pot reduce dimen siunile elementelor de construcț ie realizîndu -se economii la beto n și armături
și se obțin const rucții care se comportă mai fa vorabil la mișcă rile seismice.
Betoanele turnate monolit prezintă însă ș i o serie de incon veniente, pr ecum un necesar
mare de manoperă pe santier pentru fasonarea și montarea armă turilor, pentru executarea
cofrajelor, pentru decofrare, pen tru turnarea betonului în condiții mai dificile decâ t în
atelierele de pre fabricate, limitarea posibilităților de exe cuție în perioadele de timp friguros,
consum mare de lemn — material deficitar, sporirea co stului lucră rilor prin lungirea timpului
de execuț ie etc.
Datorită avantajelor proprii ale construcț iilor de beton armat monolit și dificultăț ilor
de folosire a prefabricatelor în unele cazuri, de exemplu la construcț iile multietajate din
zonel e seismice, proce deul de execuție monolită a bet onului armat nu a putut fi totuți
abandonat; s -au găsit însă metode de execuț ie din ce în ce mai industrializate, de exem plu
executarea în cofr aje metalice spaciale, construcț ii executate1 cu cofraje alunecătoare etc.
Utilaje necesare pentru prepararea betonului

O modalitate simplă pentru prepararea betonului este fo losirea unei mici betoniere de
șantier.

18
Betoniera este folosită pentru prepararea unor cantități reduse de beton, în cazul î n
care ai o lucr are de mici dimensiuni sau lucrări de consolidare. În situaț ia în care d orești o
cantitate mai mare de beton, care urmează să fie turnată î ntr-un ele ment al structurii de
rezistență (ex. planșeu, stâlpi, grinzi) este recomandat să procuri betonul dintr -o staț ie de
betoane.
Pe lângă betonieră , mai ai nevoie de o lopată sau o ga leată de 10 litri, astfel încât să
poți măsura cu exactitate cantiăț ile de materiale necesare pentru prepararea betonului.
De altfel, î n continuar ea prezentei lucrări, vom releva cum facem necesarul de
materiale și cum trebuie să preparăm rețete de beton ca un adevă rat profesionist.

2. Fundatiile

Rol
Fundația este partea de construcție care asigură transmiterea încărcărilor la
teren. În principiu o fundaț ie este un element orizontal din beton armat sau simplu (
grindă, placă continuă (radier), plăci groase izolate sub stâ lpi, etc.).

Tipuri de fundaț ie
Fundațiile se impart în două mari tipuri : de suprafață sau de adâncime. Pe noi ne
interesează doar cele de suprafață pentru c onstrucții mici de tipul caselor. Acestea pot fi
continue sau izolate. Continue, înseamnă o grindă din beton sub toate elemen tele structurale
(ziduri sau stâ lpi). Izolate înseamnă fund ații punctuale dispuse de regulă sub stâlpi. Î n mod
uzual pentru clădir i de locuit unifamiliale (P+E sau P+E+M) se recomand ă și se folosesc
fundațiile continue. Cele izolate se folosesc mai mult la hale industriale.

19

În prima imagine de sus este reprezentată o fundație continuă alcătuită dintr -o talpa din
beton simplu ș i un soclu armat. Acest tip de fundație se fo losește, conform normativelor, î n
zonele slab seismice la clădiri cu structura din zidărie portantă . În zonele seis mice este necesar
a se folosi o fundație de tipul elevație+talpa, ambele din beton armat (are forma literei T
întoarsă) – vezi imaginea a doua de mai sus.
Fundatie tip talpă din beton simplu și soclu (elevaț ie) armat:

20

Funda ție tip talpă armată ș i eleva ție armată :

3. Pereții

În construcții un perete este un element arhitectural plan, construit vertical (sau puțin
înclinat), care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și
care susține planșeele, etajele și acoperișul. Astfel, camerele unei case sunt delimitate prin
pereți, podele și tavane.[1]

21
Pereții unei camere pot fi făcuți din zid de cărămidă , beton , lemn , material
plastic , sticlă , etc. Ca extensie un per ete are dimensiuni sensibil mai mari în lungime și
înălțime decât în profunzime (grosime). Principial , un spațiu interior care este definit de
pereți, podea și tavan este considerat un spațiu închis. În pereți este important să fie prevăzute
uși și ferestre pentru acces, aerisire, lumină. Este o deosebire clară între perete arhitectural și
zid:
• Zidurile au fost construite și folosi te frecvent pentru apărare.
• Zidurile sunt confecționate din piatră sau cărămidă, pereții sunt făcuți și din
lemn, placaj, sticlă, etc.
• Un perete este considerat o delimitare, separare, în timp ce un zid este un
obstacol.

Planseu
Elemente le generale ale unui planșeu
Planșeele sunt elemente de suprafață plană, de regulă orizontale, care compartimentează
pe vertieală clădirea, având rol de separație interioară între etaje sau de separație a clă dirii d e
mediul exterior (ultimul planș eu). Ele p ot fi considerate ca un sistem î n raport cu propria lor
structu ră, fiind alcă tuite dintr -un ansamblu de componente cu funcț iuni diverse.
Componenta principală a sistemului este planș eul propriu -zis, restul componentelor
fiind : pardoseala, plafoanele, izolaț ia, iar alcătuirea lor diferă în funcție de poziț ia pe care
acestea o ocupă în construcție și de performanț ele care s e cer pentru a satisface exigenț ele
utilizatorului.
În funcție de natura și de modul de ocupare a spațiilor pe care le separă, planșeele se pot
clasifica în: planșee peste logii și balcoane, planș ee pe ste spații reci (subsoluri), planșee
intermediare, planșee -terasă .
Ca urmare, planșeele -terasă și cele peste subsol aparțin sistemului anvelopă și se vor
realiza cu izolații; planșee le intermediare fac parte și din subsistemul compartimentă rii
interioare ș i conțin î n structura lor componenta pardoseală, tratată î n mod curent ca element de
finisaj.

22
Sistemele constructive ale planș eului propriu -zis au evoluat in paralel cu evoluția
mate rialelor de construcț ie.
În prezent, există o mare diversitate de materiale utilizate: lemn, produse ceramice,
metal, beton armat, monolit sau prefabricat.

Clasificarea planș eelor
Clasificarea planșeelor se face după mai multe criterii.
• Din p unct de vedere structural, planșeele se pot realiza în urmatoarele soluț ii
constructive:
– elemente liniare (grinzi, fâșii) (de exemplu, planș ee din lem n sau din
beton, la care distanța între grinzi este fo arte mică );
– elemente liniare și elemente de suprafață (plă ci);
– elemente de suprafață;
• După modul de realizare, planșeele se clasifică astfel:
– planș ee monolite;
– planș ee prefabricate;
– planș ee mixte.
• După modul de alcătuire, planș eele pot fi:
– planșee cu plă ci;
– planșee cu plăci ș i grinzi;
– planș ee cu nervuri dese;
– planș ee casetate;
– planș ee-ciuperci;

23
– planșee tip dală ;
• După modul de transmitere al î ncărcărilor la rezemare, planș eele pot fi:
– planșee care transmit încărcările după o singură direcț ie;
– planșee care transmit încărcările după două direcț ii.
• După funcțiunea și poziția lor în construcț ie pot fi:
– planșee -terasă ;
– planș ee pentru nivelurile curente;
– planș ee peste subsoluri;
– planș ee carosabile;
– planșee speciale (duble, cu spațiu tehnic, terasă cu pistă pentru elicoptere etc.).
• Dupa fo rma in plan, planșeele se pot clasifica î n:
– planș ee orizontale;
– planșee în pantî (amfiteatre, scă ri).
Alegerea soluție i de planș eu se face pe considerente tehnico -economice, cu respectarea
condițiilor de rezistență, de rigiditate și de funcț ionalitate, privind: izolarea fonică, izolarea
termică, izolarea hidrofugă, protecția anticorosivă și protecț ia contra incendiilor.
Grosimea planșeului însumează grosimea plă cii, a pardoselii, a tencuielii și este
condiționată de exigenț ele impuse de confortul termic și acustic. Plafoanele trebuie să prezinte
calități de ordin estetic, protecție î mpotriva focului sau spati u tehnic pentru realizarea unor
instalații. Î n ca zul general, plafoanele cu funcțiuni speciale se realizează ca plafoane
suspendate, demontabile sau care nu necesită un schelet de susținere fixat de planș eu.
4. Ferestre
Fereastra este elementul arhitectural u tilizat în construcții, având o deschizătură de
formă regulată, care este lăsată în peretele unei clădiri pentru a permite să intre aerul și

24
lumina. În afara ferestrelor comune ale clădir ilor și structurilor arhitecturale, pot avea ferestre
și diferite mijloace de transport, așa cum sunt autovehiculele , trenurile și aeronavele .
În trecut, în locuințele rurale din România, în loc de sticlă se folosea vezica urinară a
porcului sau cu o bucată de hîrtie unsă cu ulei .

5. Usile
Ușă se numește un ansamblu format dintr -un cadru fix de care se prinde o tăblie
mobilă de lemn sau de metal, care închide sau deschide o deschizătură de formă regulată,
lăsată în peretele unei clădiri sau al unui vehicul, pentru a permite intrarea și ieșirea din
acestea. În sens restrâns, desemnează numai tăblia din acest ansamblu

6. Pardoseala
Pardoseala în construcție reprezintă îmbrăcămintea sau învelișul așezat pe planșeul
unei încăperi, pe s uprafața unei curți sau a unui spațiu pe care se circulă etc., în scop de
protecție (apăra de uzură planșeul), izolare sau decorativ, dându -i un aspect agreabil și care
poate fi formată din unu sau din mai multe straturi de material. Materialul din care se execută
pardoselile variază după destinația încăperilor și poate fi: cărămidă, piatră, asfalt, beton,
mozaic, gresie ceramică, marmură, pavele de lemn, parchet, scânduri, linoleum, xilolit etc

25
7. Tavan ul
Tavanul , denumit și plafon , este suprafața interioară a planșeului superior dintr –
o încăpere .
Planșee tip terasă
-acoperiș rece cu strat de aer ventilat pe înălțimea structurii de rezistență

26

Acop erișurile-terasa pot fi:circulabile sau necirculabile :
Acoperiș terasă circulabilă
Acoperiș terasă necirculabilă
Solicitările asupra acoperișurilor -terasă pot fi d in exteriorul sau interiorul clădirii ș i
anume:
-apa din precipitaț ii
-acțiunea razelor solare
-variațiile de temperatură

27
-acțiunea vântului și a ză pezii
-acțiunea incendiilor
-circulația ocazională (în timpul reparaț iilor) sau permanenț a a oamenilor
-din interior ,actionează umiditatea ridicată a aerului

Elemente componente ale acoperiș urilor ter asă
Acoperișuri calde tip -terasă
Aceste acoperișuri au o alcătuire complexă , rezemată direct pe planșeul de rezistență și
se prevă d cu izolatii hidrofuge continue.
La acest tip de acoperiș, hidroizolația se amplasează peste stratul de
termoizolaț ie,constituin d o puternică barieră contra vaporilor care au tendința de a condensa în
interiorul termoizolaț iei.
Elemente componente ale acoperișului -terasă sunt:
-planș eul, elementul de rezistență
-beton de pantă (in cazul planș eului orizontal)
-stratul de egalizare, î n special la straturile prefabricate
-bariera de vapori
-termoizolaț ia
-protecția termoizolaț iei
-suportul hidroizolaț iei
-hidroizolaț ia
-protectia hidroizolaț iei

28
-suportul pardoselii (acoperiș uri circuilabile)
-stratul de uzură

29
CAPITOLUL III .

1. Materiale de construcție
Materialele de construcție sunt materiale naturale sau artificiale folosite în construcții .
Drept materie primă pentru fabricarea materialelor de construcție servesc materialele de
proveniență minerală ( calcar , pietriș , nisip , gips, granit , marmură ș.a.), de proveniență
vegetală ( lemn , deșeuri agricole etc.), unele produse ale industriei metalurgice , industriei
chimice și a industriei de prelucrare a petrolul ui (bitum , polimeri , gudroane etc.).

1.1 Clasificare
După destinație, materialele de construcție se împart în:
• materiale de zidărie;
• lianți
• agregate;
• materiale hidroizolante;
• materiale termoizolante;
• materiale fonoizolante;
• materiale de finisare.

Materialele de zidărie pot fi:
• naturale – obținute din roci dure sau semidure, poroase sau compacte (piatră
brută, blocuri de piatră și calcar, granit, gresie ș.a.);
• artificiale ( cărămidă , olane etc.).
La finisarea clădirilor și edificiilor monumentale se folosesc plăci naturale cu factură
pilită, șlefuită, lustruită -netedă, mată -catifel ată, netedă cu luciu de oglindă ș.a. Este elaborată
tehnologia tăierii plăcilor subțiri de granit (25 -30 mm grosime) și de marmură (10 mm
grosime). Cu ajutorul mașinilor în flux, înzestrate cu instrumente cu diamant rezistent la
uzură, se obțin plăci subțiri și extrasubțiri (3 –8 mm). Din
granit, diorit , sienit , labradorit , gabro , bazalt , diabaz , andezit , cuarțit ș.a. se fabrică plăci

30
pentru placarea pereților. Drept materiale de construcție se folosesc pe larg elementele
prefabricate din beton armat .
Din lianți fac parte varul , cimen tul, ipsosul , sticla lichidă , argila , bitumurile,
gudroanele, rășinile etc. Varul de construcție se folosește ca liant de bază pentru mortare de
tencuială sau ca adaos plastifiant la mortarele de ciment. Ipsosul de con strucție este unul
dintre cei mai răspândiți lianți aerieni. Cimentul se folosește în cele mai diverse domenii ale
construcțiilor. Se deosebesc:
• ciment portland;
• ciment portland de zgură;
• ciment portland cu puzolană;
• cimenturi aluminoase;
• expansive;
• fără trasare;
• de zgură sulfatică.
1.2 Tipuri
Bitumul se întrebuințează la construirea șoselelor, la construcțiile hidrotehnice, la
executarea izolației hidrofuge, învelitorilor ș.a.
Gudroanele se folosesc la fabricarea materialelor izolante, plă cilor pentru pardoseli,
masticurilor fierbinți și reci.
Agregatele pot fi naturale și artificiale. Din cele naturale fac parte calcarul,
nisipul, piatra Ponce , pietrișul, tuful , azbestul ș.a. Agregatele se folosesc ca materiale de
zidărie, ca adaos a ctiv la lianți, ca agregat pentru mortare ușoare, ca material de lustruire ș.a.
Agregatele artificiale sunt zguri și roci arse (deșeuri industriale).
Materialele hidroizolante se folosesc la acoperirea surafețelor contra
acțiunii apei și vaporilor . Se deosebesc materiale în rulouri, masticuri de bitum și de gudron.
Materialele în rulouri se împart în materiale cu bază ( carton , hârtie , pânză de sticlă îmbibate
cu lianți organici – bitum, gudron) și fără bază, obținute din amestecuri de lianți cu
umpluturi.. Materialele hidroizolante protectoare sunt ruberoidul , cartonul asfaltat etc.
Materialele termoizolante se întrebuințează pentru protecția construcțiilor contra
încălzirii sau pierderilor de căldură . Se deosebesc materiale termoizolante dure (betonuri
celulare, perlită, sticlă spongioasă, diatomite ș.a.) și flexibile (vată minerală, pâslă, carton
gofrat etc.).

31
În realizarea unui termosistem se folosește: adeziv , polistiren , plasă de
armare , amorsă , tencuială decorativă , etc. Acestea trebuie alese cu mare atenție dat fiind
faptul că termoizolarea unei clădiri nu este o operaț ie care să se facă anual ci una care trebuie
sa fie de cât mai lungă durată.[1]
Materialele fonoizolante servesc pentru izolarea acustică. În acest scop se foloses c
vata minerală, plăcile fibrolemnoase și panourile prefabricate cu înveliș perforat.
Materialele de finisare sunt mortarele, lacurile și vopselele , plăcile și foile de
căptușeală etc.
Metalele (oțel, fontă , fier) se folosesc pentru construcțiile portante ( poduri , clădiri
industriale) și ca armătură.
Materialele de construcție se produc în întreprinderile industriei materialelor de
construcție. Materia lor primă se extrage din zăcăminte nemetalifere carbonatice, argiloase,
nisipoase, de gresie, de roci eruptive și metamorfice.

2. Lucrari de finisaje
Elemente și lucrări de finisaj
Definiție: l ucrările de finisaj au rol constructiv, funcțional, decorativ și igienico -sanitar
și se execută, în general, după ce întreaga clădire de roșu (fundații, pereți) și acoperișul au fost
terminate. Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii,
tapete, tâmplărie.

2.1 Pardoseli
Pardoseala este elementul care delimitează clădirea la partea inferioară sau se aplică pe
partea superioară a planșeelor. Pardoseala are o structură diferită în cadrul aceleiași hale agro –
zootehnice în funcție de scopul tehnologic pe care aceasta trebuie să îl îndeplineas că și se
deosebesc principalele tipuri:
• suprafețe destinate circulației utilajelor, oamenilor și animalelor;
• suprafețe de depozitare a producției agricole;
• suprafețe pentru odihna animalelor;

32
• suprafețe care acoperă canalele pentru instalații diverse.

2.2 Tencuieli
Tencuielile sunt elemente de finisaj care se aplică pe suprafața brută a pereților,
tavanelor sau a altor elemente de construcții, având rol estetic, igienic și de protecție
împotriva agenților exteriori (intemperii, radiații etc.) sau interiori (apă și vapori de apă), a
gazelor, focului și a altor agenți și acțiuni chimice și mecanice din mediul ambiant.

Condiții tehnice pentru tencuieli
Condițiile tehnice impun tencuielilor anumite proprietăți legate de domeniul de
aplicare, de cerințe de exploatare etc., și sunt:
• condiții capitale, legate de durabilitate, determină menținerea în timp a
caracteristicilor fizice, chimice și mecanice ale tencuielilor, având în vedere condițiile
mediului ambiant;
• condiții mecanice – se referă la legătura cu st ratul suport și fisurile care pot
apărea;
• condiții fizice și igienice de exploatare;
• condiții de ordin arhitectural -estetic;
• condiții economica -organizatorice.

Clasificarea tencuielilor
• După poziția lor în construcție , se deosebesc: tencuieli interioare și exterioare.
• După materialul suport pe care se aplică, pot fi: pe cărămidă, pe beton greu sau
ușor, pe zidărie din piatră, pe șipci, pe trestie etc.
• După tehnologia de execuție, tencuielile pot fi: umede, semiumede sau uscate.
• După modul de prelucrare a feței văzute, tencuielile se clasifică în: 1.tencuieli
brute cu fața văzută prelucrată grosier (la suprafețele subsolurilor, calcane, poduri) având
funcția principală de protecție; 2.tencuieli drișcuite, netezite cu drișca din le mn;
3.tencuieli gletuite, sunt drișcuite pe care se aplică un strat subțire de var sau ipsos,
netezire cu drișca metalică; sunt folosite în special pentru netezirea suprafețelor care

33
urmează a fi vopsite cu ulei; 4.tencuieli sclivisite la care fața vizibil ă se prelucrează cu
pastă de ciment, netezind -o cu drișca de oțel; sunt folosite la încăperi cu umiditate mare;
5.tencuieli decorative folosite la clădiri monumentale.

2.3 Zugrăveli și vopsitorii
Lucrările de finisaj prin care se aplică pe suprafața elem entelor de construcție un strat
subțire dintr -o suspensie de pigmenți în apă se numesc zugrăveli. Dacă stratul este alcătuit
dintr -o suspensie de ulei sau emulsie, lucrările de finisaj se numesc vopsitorii. Zugrăvelile și
vopsitoriile se execută în scopul menținerii stratului suport în condiții de igienă, protejării
hidrofuge, ignifuge și anticorozive cât și pentru a crea un aspect decorativ, ele se execută
manual sau mecanizat. Văruitul sau spoitul cu var este cea mai simplă zugrăveală și se
execută cu lap te de var stins. Zugrăvelile simple cu compoziții pe bază de ulei (pentru a adera
mai bine la tencuială) se întrebuințează numai la interior, pe suprafețe și locuri uscate. Se
execută dintr -un grund compus din humă, clei și culoare, care se amorsează cu o soluție foarte
diluată de săpun peste care se dau două sau trei straturi de zugrăveală preparate cu clei animal.
Tavanele se execută cu praf de caolin sau alb de zinc. Vopsitoriile în ulei se execută pe
tencuieli, tâmplărie din lemn sau metal, țevi sau rad iatoare etc.

3. Lucrari de instalaț ii
3.1 Lucrări de instalaț ii electrice
GENERALITĂȚI
Prin instalație electrică se înțelege orice instalație destinată folosirii energiei electrice
în scopuri industriale sau casnice (forță, iluminat etc.).
Dacă toate elementele componente se montează în interiorul clădirilor, atunci
instalația se numește instalație electrică interioară. În funcție de destinație, deosebim instalații
electrice interioare care servesc numai pentru iluminat, instalații care sunt destinate
alimentării receptoarelor (instalații de forță) și instalații pentru ambele destinații.
Proiectarea, execuția, precum și întreținerea instalațiilor electrice se fac în
conformitate cu standardele și normativele în vigoare. Astfel, proiectarea și executarea
instalațiilor electrice la consumatori cu tensiunea până la 1000 V se face conform
normativului I -7.

34
Structura și execuția instalațiilor depind de destinația lor, a clădirilor în care se execută
și a mediului de lucru. Astfel, în locuințe, clădiri publice , birouri, instalațiile electrice se
execută îngropat, iar în halele industriale, subsoluri, barăci, pe șantiere, instalațiile electrice se
execută aparent.
Personalul care execută, proiectează, întreține, verifică instalațiile electrice trebuie să
fie num ai personal atestat ca atare. Autorizația se eliberează pe grade de competențe, în
funcție de studii și de complexitatea lucrărilor care se vor executa. Este obligatoriu pentru
personalul autorizat să cunoască toate actele normative legate de activitatea p rofesională,
normele de protecție a muncii și de acordare a primului ajutor, a normelor de pază contra
incendiilor, a utilizării mijloacelor de alarmă și de stingere a incendi ilor în instalațiile
electrice.
3.2 Lucrări de instalaț ii sanitare

Instalaț iile interioare de canalizare a apelor uzate menajere se compun din obiecte
sanitare (p unctele de consum al apei), armături și reț eaua de conducte ex ecutată din ț evi din
PVC tip U, tuburi din fontă de scurgere, ț evi din plumb d e scurgere etc., care colectează apele
uzate de la obiectele sanitare și le evacuează în reț ele exterioare de canalizare, prin
intermediul căminelor de record, amplasate î n exter iorul clă dirilor.
OBIECTE SANITARE
Pentru utilizarea apei în condiții practice ș i igienice , se folosesc obiecte sanitare, ca:
lavoare, căzi de baie, dușuri, closete, pișoare, spălă toare pentru vase, chiuvete, sifoane de
pardoseli etc.
Obiectele sanitare se execută, în general din faianță, porțelan, fontă sau tablă de oțel
zincată, din tablă inox idabilă (spălătoare de vase, spălă toare comune), din beton mozaicat
(spălătoare circulare, spălă toare jgheab etc.), din plumb (sifoane de pardoseală) sau din alamă
(robinetele) etc.
Obiecte sanitare alimentate cu apă rece și caldă vor avea robinetul pentru apă caldă
montat în partea stângă a obiectului privit din față , iar robinetul pentru pentru apă rece în
partea dreaptă . Obiectele sanitare, î nainte de a fi montate, tr ebuie să fie pregătite (echipate) cu
armă turile necesare ca: robine te, baterii amestecat oare de apă rece cu apă caldă, ventile etc.,
atât pentru alimentarea cu apă, cât ș i pentru evacuarea apei folosite.

35
3.3 Lucrări de instalaț ii termice

Instalaț iile term ice sunt o soluție tehnică de încălzire a unor clădiri (încalzire centrală)
sau individuală într -o singură clădire sau cameră folosind un agent termic (de obicei apa)
încalzită într -un cazan și pompată î n sistem.
Agentul termic este transportat prin conduc te izolate termic în corpuri de încălzit
montate pe pereții încă perilor (radiato are, calorifere) sau printr -o rețea de țevi sub pardoseală .
Agentul termic este recirculat și reîncălzit pentru pierderi câ t mai mici.
Încălzirea agentului termic se poate face folosind combustibili de natură gazoasă (gaz
metan), lichidă (petrol, ulei), so lidă (carbun e, lemn). Pentru un randament câ t mai bun , există
echipamente de regulare și control a î ntregului proces.

Importanț a

In zona temperată , acolo unde pe glob, perioad ele de glaciațiune și schimbările
climaterice ce ț in de ciclul anotimp urilor au marcat ritmul de viață al strămoșilor noș tri, ni s-a
transmis genetic implicit ș i teama de frig.
De la o anumită limită în jos, organismul nu îș i mai poate asigura singur tempe ratura
necesară vieții. Î n aceste zone de p e glob unde apar temperaturi scă zute , crearea unui confort
termic în clă diri est e un aspect important al calității vieț ii.
Folosirea instalațiilor termice pentru încălzirea locuințelor a apă rut ca un semn de
mode rnism în epoca industrializării. Ele au fost perfecționate și adaptate în perma nență pentru
un consum cât mai mic și o poluare a mediului cât mai redusă .

36
CAPITOLUL IV.
NSSM 27
Norme specifice de securitate a muncii pentru lucrările de zidărie,
montaj prefabricate și finisaje în construcț ii

Preambul
Normele specifice de securitate a muncii sunt reglemen tari cu aplicabilitate natională ,
care cuprind prevederi m inimal obligatorii pentru desfășurarea principalelor activități din
economia natională, î n condiții de securitate a muncii.
Respectarea conț inutu lui acestor preveder i nu absolvă unităț ile economice de
raspunderea pentru prevederea și asigurarea oricăror altor mă suri de sec uritate a muncii
adecvate condițiilor concrete de desfășurare a activităț ilor respective.
Normele specifice de securitate a muncii fac parte dint r-un sistem unitar de reglementări
privind asigurarea sănătății și securității în muncă , sistem compus din:
– Norme generale de protecți e a munc ii, care cuprind principalele mă suri de pre venire a
accidentelor de muncă si bolilor profesionale, general valabile pentru orice activitate;
– Norme specifice de secu ritate a muncii, care cuprind mă surile de prevenire a
accidentelor de munca si bolilor profesionale specifice unor anumite activităț i, detaliind prin
aceasta preveder ile Normelor generale de protecț ie a mu ncii.
Prevederile tuturor acestor norme se aplică cumulativ și au valabilitate națională ,
indiferent de forma de organizare sau de proprietate în care se desfasoară activitatea pe care o
reglementează .
Structura sistemului national de norme speci fice de se curitate a muncii urmăreș te
corelarea prevederilor cu pericolele specific e uneia sau mai multor activități și reglementarea
unitară a mă surilor de secu ritate a muncii pentru activităț i caracterizate prin riscuri comune.
Structura fiecă rei norme specifice d e securitate a muncii are la baza abordarea sistemică
a aspectelor de securitate a muncii, practicată î n cad rul Normelor generale de protecț ie a muncii.
Conform acestei abordă ri, proce sul de muncă este tratat ca un sistem complex structurat,
compus din urmatoare le elemente care interacționează :
– Executa ntul: omul implicat nemijlocit î n executarea unei sarcini de muncă ;
– Sarcina de muncă: totalitatea acț iunilor ce trebuie efectuate prin in termedi ul
mijloacelor de producție și în anumite condiț ii de mediu, pentru realiza rea scopului procesului
de muncă ;

37
– Mijloace de producț ie: totalitatea mijloacelor de muncă (instalații, utilaje, maț ini,
apara te, dispozitive, unelte, etc.) ș i obiectelor muncii (m aterii prime, mate riale, etc.), care se
utilizează în procesul de muncă ;
– Mediul de muncă: ansamblul condiț iilor fizice, chimice, biologice și psihosociale în
care unul sau mai mulți executanți își realizează sarcina de muncă .
Reglementarea mă surilor de s ecuritate a muncii in cadrul Normelor speci fice de
securitatea muncii, vizând global desfăș urare a uneia sau mai multor activități în condiț ii de
securitate a muncii, se realizează prin tratarea tuturor asp ectelor de asigurare a securităț ii munc ii
la nivelu l fiecă rui element component al sistemul ui -executant – sarcina de muncă – mijloace de
producție – mediu de muncă – propriu proceselor de muncă din cadrul activităț ilor care fac
obiect de reglementare.
Prevederile sistemului national de reglem entări norma tive pentru asigurarea securității
muncii constituie, alături de celelalte reglementă ri jur idice referitoare la sănătatea și securitatea
în muncă , baza pentru:
– activitatea de concepție a echipamentelor de muncă ș i a tehnologiilor;
– autorizar ea funcționăr ii unităț ilor;
– instruirea salariaț ilor cu privire la securitatea mun cii;
– cercetarea accidentelor de muncă și stabilirea cauzelor și responsabilităț ilor.
În contextul general pe care l -am prezentat "Normele specifice de securitate a munci i
pentru lucrările de zidărie, montaj prefabricate și finisaje în construcții" au fost elaborate ținând
cont de reglementările existente în domeniul securităț ii muncii pentru aceste activități precum
și pe ba za studierii proceselor de muncă ș i stabilirii p ericolelo r specifice, astfel î ncat, pe ntru
fiecare pericol, normele să cuprindă cel putin o masură de prevenire la nivelul fiecă rui element
component al procesului de muncă .
Structura acestor prevederi este făcută pe tipuri de activităț i, pentru fiecare ti p de lucr are
prevederile urmărind o succesiune logică, corespunzătoare modului de acțiune a executantului
în procesul de lucru.
Pe lângă prevederile specifice de protecție a muncii, norma cuprinde ș i un capitol cu
prevederi de proiectare privind echipament ele de mu ncă utilizate la lucrările de zidărie, montaj
prefabricate și finisaje în construcț ii.
Capitolul cuprinde prevederi de securitate a muncii care vor fi respectate la pr oiectarea
mijloacelor de producție, prevederi care rămân valabile până la acoperirea prob lematicii tratate
prin standarde î n domeniu.:
În elaborarea normelor s -a utilizat termin ologia de specialitate prevazută prin
standardele î n vigoare.

38
Pentru ca normele specifice să raspundă cerințelor actuale, nu numai în ceea ce privește
conținutul, dar și forma de prezentare să fie conformă altor acte legislative ș i normative, s -a
procedat la utilizarea unor subtitluri care precizează conț inutul articolelor care se referă la
aceeasi problematică, facilitând astfel, pentru utilizatori, înț elegerea și găsirea rapidă a textelor
necesare.
1. Prevederi generale.
Conț inut
Art. 1. – Normele specifice de securitate a muncii pentru zidărie, montaj prefabricate și
finisaje în construcț ii cuprind prevederi specifice de securitate a muncii pentru prevenirea
accid entelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale în activitățile de zidărie, montaj
prefabricate și finisaje în construcț ii.
Normele nu se referă la construcții tehnologice de zidărie cum sunt: coș urile de fum
independente, cuptoarele industriale, cana lele de fum, zidăriile întă rite cu camasuieli armate
s.a., prefabric atele din beton pentru construcț ii hidrotehnice, galeriile de beton s.a., finisajele
tehnologice pentru schimbarea caracteristicilor fizico -chimic e ale elementului (ex. rezistenț a la
foc s .a.).
Scop
Art. 2. – Scopul prezentelor norme este eliminarea sau diminu area riscurilor de
accidentare în muncă și îmbolnăvire profesională existente în cadrul acestei activităț i, proprii
celor patru co mponente ale sistemului de muncă (executant – sarcina de mu ncă – mijloace de
producție – mediu de muncă ).
Domeniu de aplicare
Art. 3. – Prezentele norme specifice se aplică persoanelor juridice, precum ș i persoanelor
fizice, care utilizează în activitățile de zidărie, montaj prefabricate și finisaje în constr ucții,
persoane angajate c u contract de munca sau sub altă formă legală .
Art. 4. – Prevede rile prezentelor norme se aplică cumulativ cu preveder ile Normelor
generale de protecț ie a muncii.
Art. 5. – Unitatea care desfășoară activități de zidă rie, montaj prefabr icate și finisaje în
construcții este obligată sa elaboreze și sa aplice instrucț iuni proprii de securitate a muncii
pentru toate cazurile particulare, în care apar și alți factori de risc decât cei specificaț i.

39
Revizuirea normelor
Art. 6. – Prezentele no rme se vor revizui periodic ș i vor fi modificate, ori de cate ori e ste
necesar, ca urmare a schimbărilor de natură legislativă, tehnică etc., survenite la nivel național,
al unităților sau al proceselor de muncă .

2. Prevederi comune tuturo r lucră rilor de zidărie, montaj prefabricate și finisaje în
construcț ii
2.1. Încadrarea ș i repartizarea personalului pe locuri de muncă
Art. 7. – Operațiile de zidărie, montaj prefabricate și finisaje în construcț ii se vor executa
numai de personal calific at și instruit special pentru operația respectivă, respectându -se
întocmai instrucția de circulație și mișcare, instrucț iunile te hnice, de exploatare, de protecție a
muncii ș i P.S.I.
Art. 8. – Examinarea si avizarea medicală sunt obligatorii pentru exercit area meseriilor
legate de zidărie, montaj prefabricate și finisaje în construcții, atât la angajare cât ș i periodic.
Art. 9. – Examenul medical în vederea incadrării în muncă se efectuează obligatoriu
înainte de proba practică , examen, concurs sau termen d e încercare, urmatoarelor categorii de
persoane:
– celor care urmeaza sa fie angajați și celor care își reiau activitatea după o î ntrerupere
mai mare de 6 luni calendaristice;
– ucenic ilor, practicantilor, elevilor și studentilor care urmează să fie instru iți pe meserii
și profesiuni, precum și în cazul schimbă rii meseriei pe parcursul instruirii;
– celor care sunt transferati sau detașati în alte locuri de muncă sau activități care pot fi
ocupate numai dacă sunt îndeplinite cerinț ele legale de ordin sanitar.
Art. 10. – Efectuarea controalelor medicale în vederea angajării în funcții legate de
siguranța circulaț iei, per iodicitatea acestora, investigațiile clinice ș i de laborator se stabilesc
prin norme elaborate de catre Ministerul Sănătăț ii.
2.2. Instruirea personalului
Art. 11. – Instructajul de protecț ie a muncii se va face pe faze, î n confor mitate cu
preveder ile Normelor generale de protecție a muncii î n vigoare.
Art. 12. – Intervalul dintre două instructaje periodice va fi de 30 de zile calendaristice,
cu exceptia celor efectuate personalului tehnico -administrativ, pentru care intervalul est e de12
luni calendaristice, conf orm Normelor generale de protecț ie a muncii.

40
Art. 13. – Personalul care deține funcții de conducere – șef șantier, inginer șef, șef lot,
șef echipa – își insușește cunoștințele de protecț ie a muncii prin studiu indi vidual, i ar verificarea
cunoștinț elor asimi late se va face prin examinare în comisii ș i la datel e stabilite de conducerea
unităț ii.
Art. 14. – (1) Este obligatorie efectuarea un ui instructaj zilnic de protecție a muncii la
începerea lucrului; excepț ie face personal ul tehnico -administrativ.
(2) Instructajul zi lnic se va face de catre conducătorul direct al locului de muncă pentru
toți lucrătorii din formaț ia sa, timp de 5 -10 minut e și se va consemna î n registrul de pred are-
primire al serviciului sau în condica de ser viciu, după caz.
(3) In structajul zilnic va cuprinde măsurile de protecț ie a muncii care trebuie respectate
în desfășurarea activității din ziua respectivă, luându -se în considerare condiț iile concrete ale
locului de muncă la momen tul dat. (4) Verificarea efectuării și însuș irii ace stui instructaj se va
face de către ș efii ierarhici, prin sondaj, consemnându -se într -o notă constatările făcute și
măsurile ce se impun.
2.3. Dotarea cu echipament individual de protecț ie
Art. 15. – Toți lucrătorii din activităț ile de zidărie, montaj prefabricate și finisaje în
construcții sunt obligați să utilizeze echipament individual de protecț ie adecvat, conform
Normativului cadru de acor dare ș i utilizare a echi pamentului individual de protecț ie emis prin
Ordinu l 225/95 al Ministrului Muncii ș i Protectiei Sociale.

41
BIBLIOGRAFIE

1. C. Avram, C. Bob, Noi tipuri de betoane speciale, Editura Tehnică,
București, 1980
2. I. Teoreanu ș.a., Durabilitatea betonului, Editura Tehnică, București,
1982
3. I. Biczok, Coroziunea și protecția betonului, Editura Tehnică, București,
1965
4. C. Bob, Verificarea calității, siguranței și durabilității construcțiilor,
Editura Facla, Timișoara, 1989
5. C. Bob, Unele considerații privind durabilitatea structurilor din beton
armat, A X II-a Conferință de betoane, oct. 1984, Iași
6. A. N. Neville, Proprietățile betonului, Editura Tehnică, București, 1979
7. J.F. Borges, M. Castanheta, Siguranța structurilor, Ed. Tehnică,
București, 1974
8. L. Boleanțu, C. Bob, Comportarea în exploatare a stâlpilor LEA de beton
precomprimat, Schimbul de experiență "Comportarea in -situ a construcțiilor", Oradea,
1976
9. STAS 1010/2 -92 Construcții civile, industriale si agricole. Planșee
curente din placi si grinzi de beton armat si precomprimat. Prescripții de calcul și
alcătuire.
10. STAS 10101/2A1 -87 Acțiuni în construcții. Încărcări tehnologice din
exploatare pentru construcții civile, industriale și agrozootehnice
11. Legea 10/1995 privind calitatea in construcții
12. Normativ privind alcătuirea, calculul si executarea structur ilor din zidărie
13. Normativ privind proiectarea și executarea lucrărilor și fundațiilor la
construcții
14. Cod de proiectare pentru structurile din zidărie
15. Bob Liana. Planșee compuse din beton
16. Gramescu Ana Maria , Construcții civile, Editura AGIR, București 2006
17. Gramescu Ana Maria, Construcții Industriale, Editura AGIR, București
2006

42
18. Comșa e, Tuțu L, Construcții civile, Universitatea Tehnica Cluj -Napoca
1997
19. Ciornei Alexandru, Planșeu din beton cu corp uri ceramice sau Ipsos
armat. Revista materiale de construcții, nr.2, București, 1995
20. STAS 10107/0 -90 Calculul și alcatuirea elementelor structurale din
beton, beton armat si beton precomprimat