Locuirea lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său [610861]

PREDICAREA EXPOZITIVĂ
Mai mult decât o simplă metodăConstantin Ghioancă

© Constantin Ghioancă 201 8
Toate drepturile rezervate. Tip ărirea sau multiplicarea oric ărei părți din
această carte este posibil ă doar cu acordul scris al autorului, cu excep ția citate –
lor folosite în predici, reviste sau articole de analiz ă.
EDITURA FĂCLIA
Str. Făcliei, nr. 36D, Oradea, 410181, Bihor
www.faclia.ro
Toate citatele biblice sunt preluate din Biblia în limba română în versiunea
Dumitru Cornilescu.
Lector:
Redactor: Florica Tod
Tehnoredactare: Andrei Moga
Design copertă: Marius Bonce
Corectură: Lidia Moga
Comenzi online: www.faclia.ro
Comenzi prin e-mail: [anonimizat]
Comenzi telefonice: 0359 410906; 0259 419318; 0722 609746
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
GHIOANCĂ, CONSTANTIN
Predicarea expozitivă : mai mult decât o simplă metodă / Constantin
Ghioancă. – Oradea : Făclia, 2018
Conține bibliografie
Index
ISBN 978-606-8247-77-9
2

PREDICAREA EXPOZITIVĂ
Mai mult decât o simplă metodă
Constantin Ghioancă
2018

Lui
Ștefan Cornu,
coleg de slujire în Biserica Adonai București și predicatorul pe
care îl ascult cel mai des.

7Cuprins
Index al figurilor ……………………………….. 11
Index al tabelelor ………………………………. 11
Introducere …………………………………… 13
Capitolul 1: Predicarea expozitivă: definiții, scopuri
și necesitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
1.1 Definirea predicării expozitive . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
1.1.1 Sensul specific al predicării expozitive …………….. 17
1.1.2. Sensul larg al predicării expozitive ……………….. 19
1.2. Scopurile predicării expozitive . . . . . . . . . . . . . . . . 22
1.2.1 Scopurile generale ale predicării ………………….. 22
1.2.2. Scopurile specifice ale predicării …………………. 26
1.3. Necesitatea predicării expozitive . . . . . . . . . . . . . . . 27
1.3.1. Predicarea este indispensabilă creștinismului ……….. 27
1.3.2. Predicarea creștină este o poruncă și o practică a
Mântuitorului ……………………………………. 29
1.3.3. Practica predicării expozitive are o bază biblică solidă …29
1.3.4. Predicarea are un impact major în istoria Bisericii și în
societate ………………………………………… 31
Capitolul 2: Repere teologice ale predicării expozitive . . . . 35
2.1. Considerente generale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
2.1.1. Predicarea și Cuvântul lui Dumnezeu ……………. 36
2.1.2. Predicarea și mesagerul lui Dumnezeu ……………. 43
2.1.3. Predicarea și Duhul Sfânt ………………………. 46
2.1.4. Predicarea și ascultătorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49

8
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă2.2. Considerente specifice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
2.2.1. Semnificația termenului kήrugma (kerygma) ………… 53
2.2.2. Semnificația termenului didacή (didache) …………… 57
2.2.3. Semnificația termenilor euvaggeli,zesqai (euanggelizestai) și
marture,w (martureo) ……………………………….. 60
2.2.4. Concluzii și implicații …………………………. 62
Capitolul 3: Alcătuirea și prezentarea predicii
expozitive: de la text la predică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
3.1. Metoda propusă: clepsidra predicării expozitive .67
3.1.1.Ce presupune metoda clepsidrei? …………………. 70
3.1.2. De ce este avantajoasă metoda clepsidrei? …………. 73
3.2 Exemplificarea metodei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
3.2.1. Alegerea textului și reflecția asupra lui – etapele
preliminare ……………………………………… 74
3.2.2. Etapa contextelor …………………………….. 79
Contextul istoric, geografic și socio-cultural ………… 79
Contextul literar ……………………………… 82
Contextul teologic ……………………………. 85
3.2.3. Etapa textului ……………………………….. 87
Stabilirea pericopei ……………………………. 87
Traducerea proprie a pericopei și compararea cu alte
traduceri ……………………………………. 88
Diagramarea textului …………………………. 89
Structura pericopei ……………………………. 93
3.2.4. Etapa cuvintelor ……………………………… 93
Date gramaticale ……………………………… 94
Date lexicale ………………………………… 94
3.2.5. Etapa ideii exegetice …………………………… 96
Identificarea temei pasajului …………………….. 96
Formularea ideii exegetice ……………………… 98
3.2.6. Linia de conexiune …………………………… 101
3.2.7. Etapa ideii homiletice ………………………… 102
3.2.8. Etapa structurii homiletice …………………….. 103
Subiectul predicii ……………………………. 105
Cuprinsul predicii (schița) …………………….. 106
Introducerea ……………………………….. 107

9Încheierea …………………………………. 108
3.2.9 Etapa conținutului ……………………………. 110
Argumentarea ……………………………… 110
Logica argumentării, în general ………………. 111
Construirea argumentelor specifice ……………. 112
Ilustrațiile ………………………………….. 122
Aplicațiile …………………………………. 124
Stilizarea ………………………………….. 125
Scrierea predicii și rugăciune …………………… 131
3.2.10. Etapa prezentării …………………………… 132
Importanța limbajului în predicare ………………. 132
Limbajul verbal …………………………….. 133
Limbajul para- verbal …………………………. 136
Limbajul non- verbal ………………………….. 138
Elemente ambientale …………………………. 139
3.3. Concluzii ………………………………….. 141
Capitolul 4: Predicarea din diverse genuri literare
ale Bibliei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
4.1. Predicarea din Lege . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
4.2. Predicarea din narațiunile istorice . . . . . . . . . . . . . 154
4.3. Predicarea din literatura poetică . . . . . . . . . . . . . . 157
4.4. Predicarea din literatura de înțelepciune . . . . . . . 162
4 .5 . Predicarea din Profeți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166
4.6. Predicarea din Evanghelii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
Excursus: Predicarea din Parabole ……………………. 174
4.7. Predicarea din Epistolele NT . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175
4.8. Predicarea din Apocalipsa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178
Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 199
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203
Index de termeni și nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 213

11Index al figurilor
Figura 1 – Factori implicați în predicarea expozitivă ……. 35
Figura 2 – Întrepătrunderea termenilor care descriu
actul predicării ………………………………… 63
Figura 3 – Predicarea expozitivă: metoda clepsidrei …….. 72
Figura 4 – Diagramarea pericopei Exodul 25:1-9 ……….. 92
Figura 5 – Structura unei predici expozitive ………….. 105
Figura 6 – Argumentarea în predicarea expozitivă …….. 111
Figura 7 – Relația dintre experiențele vorbitorului și cele
ale ascultătorului ……………………………… 123
Figura 8 – Aspecte esențiale în comunicarea personală ….133
Figura 9 – Legea lui Israel, o paradigmă pentru
neamuri …………………………………….. 150
Figura 10 – Repere pentru predicarea din Legea VT …….152
Figura 11 – Narațiunile în spirală din Apocalipsa ……… 187
Index al tabelelor
Tabel 1 – Cronologia principalelor evenimente biblice ……80
Tabel 2 – Idee exegetică vs idee homiletică în
Exodul 25:1-9 ………………………………… 102
Tabel 3 – Genurile literare ale cărților biblice …………. 146
Tabel 4 – Comparație între cele 7 peceți, 7 trâmbițe
și 7 potire ……………………………………. 188

13Introducere
AM SCRIS ACEASTĂ CARTE după îndelungate reflecții
asupra subiectului predicării Cuvântului lui Dumnezeu. Ceea
ce veți citi s-a născut dintr-un cumul antitetic de indignare
și speranță. Indignare, din pricină că predicarea Evangheliei
este trivializată, siluită, caricaturizată și batjocorită în moduri
greu de imaginat, dar cât se poate de reale. Speranță, fiindcă
sunt încă mulți slujitori credincioși, interesați de o predicare
a Scripturii care să-l înalțe pe Hristos și să transforme radical
viețile ascultătorilor. Cuvântul este, în general, o armă puter –
nică, iar atunci când acesta este pus la dispoziția Duhului
Sfânt se produc minuni.
Cred că în biserică totul începe și se încheie cu predicarea.
O predicare biblică, sănătoasă, va avea impact în toate pali –
erele eclesiologice: organizare, cârmuire, viziune, încurajare,
mustrare, disciplinare, creștere spirituală, evanghelizare,
slujire etc. Predicarea nu este un simplu element în peisajul
bisericesc, este rotița principală care pune totul în mișcare,
aroma care dă mireasma potrivită, ingredientul care dă gust
bisericii, temelia pe care este zidit întregul edificiu spiritual,
cârma corabiei și arma cea mai eficientă în lupta spirituală.
Pare exagerat? Nu m-aș grăbi să trag această concluzie.
Da, am putea merge cu gândul în această direcție dacă ne
referim la pseudo-predicarea atât de des întâlnită în zilele
noastre. La ”caricatura” care produce indignare. Însă pre –

14
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodădicarea la care mă refer eu este cea biblică, expozitivă. Este
predicarea unde vedem expus tot mesajul Scripturii și numai
mesajul ei. Or, nu este Sfânta Scriptură suficientă pentru toate
nevoile bisericii și ale omului care vrea să fie destoinic pentru
orice lucrare bună (2 Tim. 3:16-17)? Când Biblia este predicată cu
fidelitate și Hristos este înălțat, mă întreb, ce nevoie a bisericii
rămâne descoperită? Biblia este suficientă, iar o predicare expo –
zitivă este și ea suficientă pentru misiunea unei biserici. Sigur,
toate celelalte particularități și activități ale bisericii derivă din
practica regulată a predicării expozitive.
Prin cele de mai sus am anticipat deja de ce predicarea expo –
zitivă este mai mult decât o metodă . De multe ori această predicare
este prezentată ca un simplu instrument homiletic, ca un ”tip”
de predică între multe altele. Sperăm să demontăm acest mit.
Da, predicarea expozitivă ține și de structura homiletică, dar
este mai mult decât atât.
Așadar, la ce ar trebui să se aștepte cititorul acestei cărți?
În capitolul 1 vom prezenta definițiile, scopurile și necesitatea
predicării expozitive. Vom clarifica ce este potrivit să înțele –
gem prin predicarea expozitivă (de ce este ea mai mult decât o
simplă metodă?), ce scopuri sunt atinse și cât este de necesară,
realmente, această predicare.
În al doilea capitol al lucrării avem în atenție teologia predică –
rii expozitive. Vom indica o serie de repere teologice generale,
iar ulterior vom analiza terminologia specifică lucrării de ves –
tire a Cuvântului lui Dumnezeu.
Mai departe, în cel de-al treilea capitol urmărim traseul de
la A la Z al predicării expozitive, ”călătorim” de la text la pre –
dică. Dorim ca cititorul să parcurgă și să înțeleagă toate etapele
în ce privește pregătirea și susținerea unei predici expozitive.
Drumul acesta va fi jalonat de reperele specifice „metodei clep –
sidrei”, cea care urmează să fie introdusă în același capitol.
Ultimul capitol al cărții, cel de-al patrulea, prezintă pre –

15
Introduceredicarea din diferite genuri literare ale Bibliei. Cititorul va
descoperi, la momentul potrivit, că este importat să avem o
sensibilitate deosebită față de diversele genuri literare biblice,
să le înțelegem particularitățile exegetico-hermeneutice și să
vedem în ce mod influențează acestea predicarea Scripturii.
În lucrare sunt prezentate mai multe figuri și tabele, pentru
o înțelegere cât mai bună a temelor abordate, iar la sfârșit se
găsește un index tematic de nume și termeni specifici.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru călăuzirea în scrierea
acestei cărți, familiei mele pentru dragoste și răbdare, le
mulțumesc prietenilor pentru încurajări și sfaturi, și întregii
echipe din partea editurii Făclia pentru contribuția la apariția
acestei cărți.
„… noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei
este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri, o nebunie, dar pen –
tru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui
Dumnezeu .”
(1 Corinteni 1:23-24).
Autorul

17Capitolul 1

Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și
necesitate
PĂȘIM ÎN CERCETAREA NOASTRĂ prin a clarifica la
ce ne referim atunci când discutăm despre „predicarea expo –
zitivă” și despre câteva dintre principalele ei scopuri. Vom
descoperi că există două moduri în care poate fi privită pre –
dicarea expozitivă, iar concluzia la care vom ajunge este exact
teza acestei cărți: predicarea expozitivă reprezintă mai mult
decât o simplă metodă homiletic ă.
1.1 Definirea predicării expozitive
După cum am precizat, există două moduri în care se dis –
cută despre predicarea expozitivă: identificăm o perspectivă
specifică , cu accent pe metoda / tehnica predicării expozitive și o
perspectivă mai largă , cu orientare asupra manierei de abordare
a predicării în sine. Să le analizăm pe rând.
1.1.1 Sensul specific al predicării expozitive
Când ne referim la sensul specific al predicării expozitive
avem în vedere faptul că mesajul este expozitiv atât în esență
(conținut), cât și în forma (structura) lui homiletică. Această
viziune asupra predicării expozitive este reflectată în mai

18
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodămulte definiții ale unor cunoscuți homileticieni. Spre exem –
plu, Haddon Robinso n, afirmă:
Predicarea expozitivă este comunicarea unui concept biblic,
derivat și transmis printr-un studiu istoric, gramatical și
literar al pasajului în contextul său, concept pe care Duhul
Sfânt îl aplică mai întâi la personalitatea și experiența predi –
catorului și apoi îl aplică, prin el, ascultătorilor.”1
Din definiția lui H. Robinson se pot distinge câteva caracte –
ristici de bază ale predicării expozitive:
• baza și conținutul mesajului sunt însăși Sfânta Scriptură;
• învățătura Bibliei este derivată printr-un studiu exege –
tic atent al textului;
• învățăturile desprinse sunt aplicate la personalitatea
predicatorului, dar și la ascultătorii care urmează să
audă mesajul biblic.
Ram esh Richard , un alt autor consacrat în spațiul homileti –
cii, susține aceeași idee și arată că „predicarea expozitivă este
aducerea în contemporaneitate a propoziției centrale dintr-un
text biblic, care este derivată prin metode potrivite de inter –
pretare și proclamată prin mijloace eficiente de comunicare.2
Ideea centrală3 despre care se vorbește în predicarea expozi –
tivă funcționează ca un liant pentru întregul text biblic. Acest
aspect nu este de mică importanță știind că, adesea, mulți pre –
dicatori ”se pierd” în desișul de detalii ale textului, omițând
aspectul principal despre care vorbește pasajul respectiv.
1. Haddon ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic , Cluj-Napoca: Editu –
ra Logos, 1998, 20.
2. Ramesh RICHARD, Preparing Expository Sermons: A Seven-Step Method for Bi –
blical Preaching, Grand Rapids, Mi., USA: Baker Books, 2007, 19.
3. Haddon Robinson este citat, adesea, în privința poziției sale ferme conform
căreia datoria de bază a predicatorului constă în identificarea ideii centrale (în
limba engleză, „big idea”) a textului după care va căuta să construiască struc –
tura homiletică a mesajului său.

19
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate Un alt teolog și predicator american, John MacArthur Jr .,
discută despre predicarea expozitivă în același mod: „Prin
expozitivă, mă refer la o predicare de așa manieră încât înțele –
sul pasajului biblic să fie prezentat în întregime și cu exactitate
după cum a fost intenționat de Dumnezeu.”4
Până aici am descoperit că predicarea expozitivă – în sen –
sul ei specific, restrâns – înseamnă să prezentăm ascultătorilor
mesajul unui anumit text biblic, într-un mod cât mai fidel.
Totuși, discu ția se poate duce un pas mai departe și putem
arăta că în predicarea expozitivă , din textul Scripturii nu se alege
doar ideea principală, ci întreaga structură homiletică . Teologul R.
Albert Molher Jr. ne lă mureșt e în aceas tă privință:
Predicarea expozitivă este acel mod de predicare creș –
tină care își ia drept scop central prezentarea și aplicarea
textului Bibliei. Toate celelalte aspecte și preocupări sunt
subordonate țintei principale de a prezenta textul biblic. În
calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu, textul Scripturii are
dreptul de a stabili atât substanța cât și structura predicii.5
În concluzie, se observă că în predicarea expozitivă textul
Scripturii stabilește „atât substanța cât și structura predicii”.
Practic, predicarea expozitivă, în sens restrâns, reflectă cu
fidelitate structura exegetică a pasajului din care se predică.
Principalele diviziuni și idei exegetice stabilesc diviziunile și
ideile homiletice ale predi cii.
1.1.2. Sensul larg al predicării expozitive
Ca o extindere a sensului specific al predicării expozitive
(unde textul este baza, atât în privința esenței, cât și a structu –
4. John MacARTHUR Jr., „The Mandate of Biblical Inerrancy: Expository
Preaching” în Richard L. MAYHUE, Ed., Rediscovering Expository Preaching , by
John MacArthur Jr. And the Master’s Seminary Faculty, USA: International Bible
Society, 1984, 23-24.
5. R. Albert MOHLER Jr., He is not Silent, Preaching in a Postmodern World, Chi-
cago Ill: Moody Publishers, 2008, 65.

20
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodării mesajului), putem vorbi și despre un sens larg al acestui tip
de predicare. În această accepțiune, substanța predicării expo –
zitive este Sfânta Scriptură, însă argumentarea nu se face în
mod necesar pe baza unui text anume. În sensul larg , predi –
carea expozitivă este echivalentă cu ideea de predicare biblică .
Adică, prin predicarea expozitivă se comunică mesajul Bibliei
dar, oricât de clar ar părea pentru unii acest lucru, nu toți pre –
dicatorii transmit cu adevărat conținutul Scripturii!
Există uneori o preocupare excesivă pentru o predicare cât
mai bine organizată, cât mai structurată homiletic și ornată
din punct de vedere stilistic, însă „predicarea expozitivă nu
este atât de mult definită prin structura propriu-zisă a mesaju –
lui sau chiar prin stilul expunerii, cât este definită prin sursa
mesajului, alcătuirea predicii și intenția expunerii.”6 Este
foarte important să nu cădem în capcana „formelor fără fond”,
mai ales în ce privește predicarea. Fără a diminua necesitatea
unui mesaj bine structurat, trebuie să reținem că ascultătorii
nu au nevoie să fie impresionați de numărul de puncte ale
predicii sau de aliterațiile pe care le folosim, ci de Cuvântul
lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că predicatorul caută fața
lui Dumnezeu, în smerenie și rugăciune, tratând cu mare
reverență și responsabilitate lucrarea de predicare. Predicarea
Evangheliei nu este un ”joc estetic”, sau o ”meserie de dumi –
nică” – este o unealtă pe care Dumnezeu a ales să o folosească
pentru a-i smulge pe păcătoși din pierzarea veșnică.
Richard L. Mayhue precizează că „expunerea nu este defi –
nită atât de mult prin forma pe care o ia mesajul, cât este prin
sursa și procesul prin care s-a alcătuit mesajul.”7 Toate defini –
țiile aduc în lumină, rând pe rând, elemente din logica pe care
se construiește demersul predicării expozitive, în sens larg:
6. Michael FROSS, Preaching for Revitalization, Scotland, UK: Christian Focus
Publications, 2006, 175.
7. Richard L. MAYHUE, „Rediscovering Expository Preaching” în Richard
MAYHUE, Ed., Rediscovering Expository Preaching, 11.

21
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate sursa , procesul , intenția, atitudinea fa ță de predicare au un punct
comun de neclintit: prezentarea mesajului Scripturii. Mulți teologi
și predicatori respectați susțin același punct de vedere:
• John Stott precizează că „vorbind în mod corespunză –
tor, «expunerea» are un sens mult mai larg. Se referă la
conținutul predicii ( adevăr biblic), mai degrabă decât la
stilul ei (un comentariu în desfășurare).”8
• Haddon Robinson ajunge într-unul din articolele sale la
o concluzie similară: „De fapt adevărata expunere [cu
referire la predicarea expozitivă, n. a.] este mai mult o
atitudine decât o metodă.”9
• Donald R. Sunukjian scrie că „definim adevărata predi –
care biblică în funcție de modul cum tratăm materialul
biblic – adică, fidel semnificației și dezvoltării intențio –
nate de autorul originar și relevant pentru ascultătorul
contemporan.”10
Toate aceste observații ne-au dovedit că putem înț elege pre-
dicarea expozitivă ca fiind mai mult decât o simplă formă homiletică
și mai mult decât o simplă metodă. Este, de fapt, esența și sco –
pul propovăduirii în sine, este predicarea biblică! Sensul larg
al predicării expozitive ne amintește că, indiferent de modul
în care argumentăm un mesaj biblic sau de modul în care îl
organizăm homiletic, datoria mesagerului credincios este
aceea de a predica Biblia, de a expune Sfintele Scripturi. Din
acest punct de vedere, predicarea expozitivă este singura opți –
une pentru mesagerul credincios, cel care dorește să rămână
fidel Sfintelor Scripturi.
8. John R. W. STOTT, Between Two Worlds . The Art of Preaching in the Twentieth
Century, Grand Rapids, Mi.: William B. Eerdmans Publishing Company, 1982,
125.
9. Haddon ROBINSON, „The Relevance of Expository Preaching” în Scott M.
GIBSON, Ed., Preaching to a Shifting Culture, Grand Rapids, Mi.: Baker Books,
2004, 82.
10. Donald R. SUNUKJIAN, Biblical Preaching, Proclaiming Truth with Clarity
and Relevance, Grand Rapids, Mi.: Kregel Publications, 2007, 13.

22
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăSau, formulând altfel, putem spune că singura predicare
legitimă din punct de vedere biblic este predicarea expozitivă,
desigur, în sensul larg al conceptului.
1.2. Scopurile predicării expozitive
Anumite scopuri ale predicării expozitive reies din definiți –
ile pe care le-am prezentat deja, însă o sistematizare a acestora
este de folos. În sensul acesta, putem discuta despre scopuri
generale și sensuri mai specifice ale predicării expozitive.
1.2.1 Scopurile generale ale predicării
Autorul Lloyd M. Perry remarcă o serie de scopuri gene –
rale ale predicării creștine: formarea adevăratului caracter
creștin, relaționarea predicii la problemele cotidiene, corec –
tarea comportamentului, promovarea cunoașterii, clarificări
antropologice biblice, furnizarea instruirii spirituale, evan –
ghelizarea, proclamarea Evangheliei, inspirație, edificare și
sfințire. Totuși, aceste scopuri – și altele – pot fi grupate în
diverse categorii, pentru a le sistematiza și reține mai ușor:
a. Scop soteriologic
Din categoria scopurilor generale, cel mai urgent este cel
soteriologic , adică proclamarea Evangheliei de care are nevoie
fiecare ființă umană. Potrivit Sfintelor Scripturi, toți oamenii
sunt păcătoși pierduți – „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți
de slava lui Dumnezeu” (Ro. 3:23) – și au nevoie să audă că
există salvare prin credința în Mântuitorul Isus Hristos: „Dar
acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără
lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii – și anume,
neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în
Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este
nicio deosebire” (Ro. 3:21-22). Predicarea, așadar, este unealta
specială pe care Dumnezeu a ales să o foloseasă pentru a duce
mesajul mântuirii în lumea întreagă.

23
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate Profesorul Eugen Jurca subliniază și el scopul soteriologic
al predicăr ii:
Prin întruparea Cuvântului lui Dumnezeu (gr. „o logos
sarx egheneto” = Cuvântul carne S-a făcut) și ascultarea dusă
până la capăt, deci la maximum posibil, acceptarea mor ții
pe cruce, cu moartea și învierea Sa, Domnul Hristos „pe
moarte a călcat”. Dacă dăm „ascultare” acestor realități
dogmatice, profund (meta)existențiale, sesizăm că însăși
predica nu rămâne o simplă chestiune de „meșteșug” și de
„orgoliu retoric”, ci de responsabilitate soteriologică , o chesti –
une de viață reală și de mântuire: de trezire, (re)orientare de
sens existențial, mobilizare și direcționare către Destinația
Originară și Finală (A-W) a omului.11
Tot astfel, în cartea sa renumită, Preaching and Preachers
(Predicarea și predicatorii ), Martyn Lloyd-Jones întărește cele de
mai sus afirmând cu privire la Evanghelie că „[…] în momentul
în care consideri adevărata nevoie a omului și, de asemenea,
natura mântuirii anunțată și proclamată în Scripturi, ești con –
dus la concluzia că datoria primară a Bisericii este să o predice
și să o proclame, să indice adevărata nevoie a omului și singu –
rul remediu, singura vindecare pentru ea.”12
Într-adevăr, în ciuda numeroaselor opțiuni inadecvate
spre care este atras predicatorul – de la abordările ”ultra-psi –
hologizate” ale propovăduirii, până la crearea unor ”instituții
imperialiste” ale amvonului, menite să aducă mari profituri
materiale – adevăratul vestitor al Scripturii va reține că dato –
ria sa și, totodată, cea mai mare urgență a Bisericii creștine
este să proclame Evanghelia mântuitoar e.
b. Recuperarea transcendenței
Pe de altă parte, Charles A. Trentham susține într-un arti –
col că printre scopurile primordiale ale predicării se află și
11. Eugen JURCA, Retorică și Omiletică , Târgu Lăpuș: Galaxia Gutenberg, 2009, 11.
12. D. Martyn LLOYD-JONES, Preaching and Preachers , Grand Rapids, Mi.:
Zondervan Publishing House, 1971, 26.

24
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodărecuperarea transcenden ței.13 Autorul critică acțiunile (din ce în
ce mai frecvente) de adaptare culturală excesivă a Evangheliei,
afirmând că „în efortul nostru de a reconcilia Evanghelia
cu lumea, am uitat că nu există Evanghelie decât dacă se
manifestă în contrast cu lumea.”14 Evanghelia, deci, deține
o dimensiune transcendentă deoarece, „dacă Dumnezeu nu
ne transcende, ce autoritate poate avea Cuvântul Lui asupra
noastră?”15
Astfel, predicarea necesită această dimensiune transcen –
dentă, justificată și de faptul că Dumnezeu este Autorul
înțelept al Cuvântului Său. Predicarea este o comunicare
publică, dar presupune mult mai mult decât atât fiindcă
„Dumnezeu nu este atât obiectul, cât mai ales, sursa predică –
rii. Astfel că, predicare înseamnă mai degrabă să vorbești din
partea lui Dumnezeu, decât să vorbești despre Dumnezeu.”16
Or, a vorbi din partea lui Dumnezeu înseamnă să aducem
înaintea audienței un mesaj revelat în Scripturi.
Predicarea aduce o nouă perspectivă asupra vieții și îi
determină pe ascultători să privească viața dincolo de orizon –
tul finit al lumii acesteia, deoarece proclamarea adevăratei
Evanghelii recuperează eternul: „Marea nevoie a amvonului
modern este recuperarea transcendenței care include recupe –
rarea eternului.”17 Predicarea expozitivă se încadrează atât
într-un peisaj orizontal (mesaj pentru ascultători), cât și pe o
coordonată verticală (mesaj din partea lui Dumnezeu).
13. Nevoia de a recupera dimensiunea transcendentă este cu atât mai mare cu
cât trăim deja sub influența așa-zisei filozofii postumane, o filosofie radical-i –
manentistă.
14. Charels A. TRENTHAM, „Importance of Preaching: On the Recovery of
Transcendence” în Southwestern Journal of Theology , vol. 10, numărul 2, Fort
Wort, Texas: Southwestern Baptist Thelogical Seminary, primăvara 1968, 24.
15. Ibidem, 26.
16. J. J. Von ALLEMEN, Preaching and Congregation , London: Luttherworth,
1962.
17. TRENTHAM, „Importance of Preaching”, p. 29.

25
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate c . Scop pastoral
Adeseori, pastorii bisericilor sunt foarte preocupați să
găsească cele mai bune și mai eficiente instrumente pentru
slujirea pastorală. Citesc tot felul de cărți de psihologie, soci –
ologie, comunicare, participă la conferințe de profil, caută să
fie cât mai inventivi și încearcă s ă insereze multe lucruri noi
în dinamica bisericilor. Chiar dacă multe dintre lucrurile enu –
merate mai sus pot fi utile, este foarte bine să ne amintim că
pastorii dețin deja o unealtă deosebit de eficientă în slujirea
pastorală: predicarea Evangheliei. William E. Hull ne ajută să
vedem că predicarea creștină are un rol important în ceea ce
privește slujirea pastorală :
Când predicarea devine strategică, îmbogățește viața
congregațională cel puțin în trei moduri. În primul rând,
oferă claritate și indică urgența de a răspunde celor mai
importante întrebări ale adunării: De ce suntem aici? Unde
mergem? Cum vom ajunge acolo? Ce ni se cere în această
călătorie? Cine se va angaja să ni se alăture în călătorie? […]
În al doilea rând, se permite integrarea predicării și a slujbei
religioase într-o manifestare bine direcționată a cârmuirii
pastorale. […] În al treilea rând, ancorând predica în efortul
bisericii de a-și îndeplini misiunea, i se oferă [bisericii, n.a.]
direcție și scop.18
Perspectiva lui Hull este interesantă deoarece lărgește zona
de acțiune a predicii: de la ” contextul liturgic” de duminică, la
cadrul mai larg al trăirii creștine de zi cu zi. Predica nu este
doar un punct pe ordinea de zi, în desfășurarea unei litur –
ghii, ea este parte integrantă din închinarea continuă a celui
credincios în fața lui Dumnezeu și o unealtă de edificare spiri –
tuală, sfat pastoral și ghidare în trăirea zilnică.
Așadar, scopurile generale ale predicării expozitive au
evidențiat: aspectul evanghelizării , în care se urmărește prezen –
18. William E. HULL‚ Strategic Preaching, The Role of the Pulpit in Pastoral Leader –
ship, St. Louis, Mo.: Chalice Press, 2006, 12-13.

26
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodătarea soluției divine la problema păcatului, aspectul edificării ,
care vizează consolidarea vieții spirituale a celor credincioși,
aspectul pastoral , referitor la conjugarea eforturilor întreprinse
de biserică în vederea îndeplinirii misiunii ei și aspectul tran –
scendental , unde se țintește spre prezentarea unei perspective
divine asupra lumii și spre evidențierea valorilor divine
eterne.
1.2.2. Scopurile specifice ale predicării
Putem să ne focalizăm asupra scopurilor specifice ale predi –
cării expozitive (care nu sunt altceva decât particularizări ale
scopurilor generale) plecând tot de la observațiile lui Lloyd
Perry. Autorul notează, în categoria scopurilor specifice, că
slujirea de la amvon îndeplinește următoarele roluri:
a. Îi vindecă pe cei cu inima zdrobită;
b. Îl face pe om conștient de prezența lui Dumnezeu;
c. Dezvoltă o conștiință socială;
d. Îl face pe om conștient de sufletul său;
e. Îi arată omului nevoile sale spirituale;
f. Încurajează manifestarea harului creștin față de alții;
g. Promovează comuniunea cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt;
h. Înlătură eroarea;
i. Explică adevărurile biblice.19
Probabil că un mod foarte potrivit de a înțelege aceste sco-
puri specifice ale predicării expozitive este să ne amintim de
cunoscutul text din 2 Timotei 3:16,17 – „Toată Scriptura este
insuflată de Dumnezeu și de folos ca să înve țe, să mustre, să
îndrepte, să dea în țelepciune în neprihănire, pentru ca omul
lui Dumnezeu să fie desăvâr șit și cu totul destoinic pentru
orice lucrare bună.”
19. Lloyd M. PERRY, A Manual for Biblical Preaching, Grand Rapids, Mi: Baker
Book House, 1991, 2.

27
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate Sigur, alți autori identifică și alte scopuri ale predicării, însă
acestea sunt din ce în ce mai specializate.20 O posibilă pro –
blemă cu accentuarea scopurilor „specializate” ale predicării,
în spirit filozofic, teologic, cultural, social, istoric etc., este
că se poate ajunge foarte ușor la o îndepărtare de esență, de
însuși status quo- ul propovăduirii: se alunecă de la un mesaj
divin, așa cum este el prezentat în predica expozitivă, înspre
teorii nebiblice deja existente, la care predicarea trebuie să se
adapteze, să se ”conformeze”.
1.3. Necesitatea predicării expozitive
În continuare , ne propunem să abordăm câteva dintre
principalele considerente ce țin de necesitatea predicării
expozitive. Vom descoperi argumente în plus care subliniază
importanța și unicitatea predicării expozitive.
1.3.1. Predicarea este indispensabilă creștinismului
Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu ocupă un loc central
în creștinism. Renumitul teolog și predicator englez, John
R. W. Stott afirmă că „predicarea este indispensabilă pen –
tru creștinism. Fără predicare se pierde o parte necesară a
autenticității sale. Creștinismul este, chiar în esența lui, o
religie a Cuvântului lui Dumnezeu.”21 Nu greșim dacă afir –
măm că „predicarea este prin excelență o instituție creștină”22,
este caracteristica unică a creștinismului, „este mărețul mij –
loc rânduit pentru răspândirea veștii bune a mântuirii prin
20. Putem aminti aici: predicarea ca exorcizare (cf. Charles L. CAMPBELL, „Resis –
ting the Powers” în Jana CHILDERS, Ed., Purposes of Preaching , St. Louis, Mo.:
Chalice Press, 2004, 23-39); predicarea ca răscumpărare a limbajului (cf. John S.
McCLURE, „Preaching and the Redemption of Language” în CHILDERS, Ed.,
Purposes of Preaching , 83-91); predicarea ca act al întrupării (Jana CHILDERS, „Prea –
ching as Incarnational Act”, în CHILDERS, Ed., Purposes of Preaching , 39-49).
21. John R. W. STOTT, Between Two Worlds, 15.
22. E. C. DARGAN, History of Preaching , New York: Hodder & Stoughton, 1912, 32.

28
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăHristos.”23 Practic, mulți autori credibili spun același lucru :
predicarea este o parte integrantă a creștinismului.
Mai mult decât atât, se poate afirma cu tărie că predicarea
nu doar că este necesară, ea nici nu poate fi substituită cu alt –
ceva. MartynLloyd-Jones alocă un întreg capitol într-o lucrare
argument ării acestui adevăr. La un moment dat, autorul justi –
fică unicitatea predicării amintind de prezența tainică de care
Mântuitorul le face parte celor ce sunt adunați în Numele Său:
Simpla prezență a masei de oameni însăși este o parte din
predicare și, imediat, încep să acționeze diverse influențe
asupra tuturor celor ce vin la o slujbă. […] Dar dați-mi voie
să spun astfel: cel care crede că toate acestea pot fi făcute
prin citire sau prin vizionarea unui program de televizi –
une pierde elementul tainic din viața Bisericii. Care este
el? Cred că este ceea ce sugera Domnul nostru când a spus:
„Acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Meu sunt
și Eu în mijlocul lor.” Nu este vorba despre o simplă adu –
nare de oameni; Hristos este prezent. Aici este marea taină
a Bisericii.24
Considerăm că observațiile de mai sus constituie un argu –
ment puternic pentru a susține ideea că ascultarea predicilor
trebuie să aibă loc, în primul rând, în context eclezial. Aspectul
acesta este foarte relevant, mai ales în vremea actuală, când
internetul abundă de tot soiul de predici și când există chiar și
un angrenaj întreg de ”biserici virtuale”.
1.3.2. Predicarea creștină este o poruncă și o practică a
Mântuitorului
De asemenea, predicarea, ca practică valoroasă a Bisericii
creștine, nu este o invenție omenească, ci porunca dată de
Însuși Mântuitorul Isus Hristos. Nu este o op țiune, ci un impe –
23. PERRY, A Manual for Biblical Preaching , 1.
24. LLOYD-JONES, Preaching and Preachers, 43.

29
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate rativ: „Urgența predicării se bazează pe porunca și trimiterea
făcută de Domnul apostolilor Săi.”25 În plus, pe lângă faptul
că predicarea a fost o poruncă dată de Isus Hristos, ea a repre –
zentat și o practică permanentă a Lui. În Luca 4:16-21 se găsește
doar unul dintre numeroasele pasaje în care Mântuitorul pre –
dică și lămurește Cuvântul lui Dumnezeu:
A venit în Nazaret, unde fusese crescut; și, după obice –
iul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să
citească, și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a des –
chis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului
este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor
Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdro –
bită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor
căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați și să vestesc
anul de îndurare al Domnului.” În urmă, a închis cartea, a
dat-o înapoi îngrijitorului și a șezut jos. Toți cei ce se aflau
în sinagogă aveau privirile pironite spre El. Atunci a înce –
put să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din
Scriptură pe care le-ați auzit. (Luca 4:16-21)
Fără îndoială, Mântuitorul a practicat predicarea în modul
cel mai corect și eficient, mărturia Evangheliilor fiind de
neclintit în această privință.
1.3.3. Practica predicării expozitive are o bază biblică
solidă
Totuși, proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu nu are fun –
damente biblice doar în perimetrul Evangheliilor, ci se bucură
de o bază biblică solidă în întreaga Scriptură. Să identificăm o
serie de exemple:
• Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, și la
învățătura pe care o dai altora. (1 Tim. 4:13);
25. Ralph G. TURNBULL, The Preacher’s Heritage, Task, and Resources, Grand
Rapids, Mi.: Baker Book House, 1968, 125.

30
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• Prezbiterii (sau: bătrânii) care cârmuiesc bine, să fie
învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc
cu propovăduirea și cu învățătura, pe care o dau altora.
(1 Tim. 5:17);
• Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând
cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință
răbdătoare,… (2 Tim. 2:24);
• Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos
ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune
în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie
desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare
bună. (2 Tim. 3:16-17);
• …să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu
învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învă –
țătura sănătoasă, și să înfrunte pe potrivnici. (Tit 1:9);
• Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi
în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii
pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări
duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în
inima voastră. (Col. 3:16);
• Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare,
ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia. (Col. 4:6);
• De aceea vegheați, și aduceți-vă aminte că, timp de trei
ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe
fiecare din voi. (Fapte 20:31).
Această selecție de versete biblice nu este exhaustivă, ci
doar ilustrează cât de mult accent se pune în Scriptură pe
vestirea Evangheliei. Mai există multe alte pasaje biblice care
amintesc de transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu și toate
confirmă că predicarea creștină este și trebuie să rămână biblică.

31
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate Așadar, porunca Mântuitorului, practica Lui și bazele biblice
au făcut ca predicarea să fie nelipsită din cadrul servicii –
lor divine ale bisericii: „Datorită autorității Cuvântului lui
Dumnezeu, citirea și predicarea Scripturii au o centralitate
clară în ordinea bine structurată a serviciului de închinare.”26
Tot astfel, MartynLloyd-Jones justifică datoria Bisericii de
a predica, în virtutea acelorași considerente: „Deci răspunsul
meu, justificarea afirmației că predicarea este datoria primară
a Bisericii se bazează pe dovezile Scripturii și pe dovezile
confirmative ale istoriei Bisericii.”27 Predicarea expozitivă
este un imperativ de neclintit. Este adevărat că societatea con –
temporană s-a schimbat. Imaginea deține primatul asupra
cuvântului, iar din acest motiv există biserici în care predi –
carea a fost redusă atât calitativ, cât și cantitativ. Predicarea
este uneori înlocuită de simple ”reflecții” și ”îndemnuri”, iar
alteori lipsește cu totul. Evident, nu putem predica la fiecare
întâlnire a credincioșilor, dar ce poate oare să înlocuiască pre –
dicarea Evangheliei? Dacă Isus Hristos și apostolii i-au acordat
o așa de mare atenție, la fel trebuie să facem și noi.
1.3.4. Predicarea are un impact major în istoria Bisericii
și în societate
Făcând un pas mai departe, precizăm că de-a lungul
istoriei au apărut nenumărate obiecții împotriva predicării,
chiar unele prin care s-a încercat să se demonstreze că ves –
tirea Cuvântului nu ar mai fi necesară. Unele dintre aceste
reproșuri scoteau în evidență că propovăduirea Scripturii ar
fi cumva „învechită și demodată”, însă, contrar acestor păreri,
putem reține că „predicarea înseamnă să găsești o modalitate
26. Hughes Oliphant OLD, The Reading and Preaching of the Scriptures in the Wor –
ship of the Christian Church, vol. 4, The Age of the Reformation, Grand Rapids, Mi:
William B. Eerdmans Publishing Company, 2002, 39.
27. LLOYD-JONES, Preaching and Preachers , 25.

32
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăde a raporta învățătura Scripturilor la ceea ce se pe trece în
zilele noastre.”28
Cu siguranță, vestirea Cu vântului sfânt ține seama de
contextele culturale, mai ales în dimensiunea aplicativă, dar
învățătura (conținutul) transmisă rămâne mereu aceeași. În
consecință, predicarea este la fel de necesară și relevantă în con –
temporaneitate, așa cum a fost în oricare altă perioadă din
istoria creștinismului. Ea nu se ”învechește” niciodată, dimpo –
trivă, este mereu proaspătă pentru că ia învățătura Scripturii
și o actualizează în context contemporan. E.C. Dargan susține
afirmațiile de mai sus arătând că impactul predicării depă –
șește, de fapt, granițele religiei:
Viața și progresul națiunilor, ridicarea și căderea guver –
nelor au fost adesea strict legate de predicare. Aceasta nu
este o afirmație extravagantă, după cum vom putea vedea
pe parcursul lucrării. Nume mari precum cele ale aposto –
lului Pavel, Ioan Hrisostom, Augustin și Ambrozie, Leo și
Grigore, Bonifaciu și Bernard, Wycliff si Savonarola, Luther,
Calvin și Knox, Edwards, Whitefield și Wesley, sugerează
că viața națiunilor a fost influențată de către predicatori
într-un mod profund și variat.29
Totodată, pe lângă influențele menționate deja, se mai
poate vorbi și despre impactul predicării în sfera obiceiurilor
și a moralei, în arte și științe, în filosofie, literatură, educație și,
desigur, în viața religioasă.30 Cine poate nega, cu dovezi solide,
impactul și rolul pe care predicarea creștină l-a avut în istoria
creștinismului? Probabil că un răspuns potrivit la o asemenea
provocare îl oferă homileticianul Haddon Robinson: „În ciuda
vorbelor scoase de «gurile rele» despre predicare și despre
28. Martyn LLOYD-JONES, Warfare, London: Banner of Truth Trust, 1976, 109.
29. DARGAN, History of Preaching , 8-9.
30. Ibidem, 9-12.

33
Predicarea expozitivă: definiții, scopuri și necesitate predicatori, niciun om care ia Biblia în serios nu îndrăznește
să desființeze predicarea.”31
Concluzia este simplă: indiferent de ideile care circulă
în lumea teologică (sau în afara ei), predicarea rămâne apa –
najul creștinismului și o practică de bază în serviciile divine
creștine. Predicarea expozitivă este legată, organic, de esența
creștinismului, este biblică și fundamentată biblic, a fost
poruncită și practicată de Mântuitorul, nu poate fi substituită
cu nimic altceva și, indiferent de vremurile care își fac loc în
istorie, predicarea expozitivă rămâne mereu relevantă și utilă
pentru ascultători.
31. Haddon W. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 17.

35Capitolul 2

Repere teologice ale predicării expozitive
O ÎNȚELEGE RE ADECVATĂ a predicării expozitive pre –
supune și o analiză a principalelor elemente de teologie a
propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, în rândurile
de mai jos vom urmări relația dintre predicare și Cuvântul lui
Dumnezeu, iar apoi vor fi tratate și relația dintre mesaj și pre –
dicator, relația cu Duhul Sfânt și relația cu ascultătorii. Adică,
ne vom ocupa de toți factorii principali implicați în actul pre –
dicării (vezi figura de mai jos). De asemenea, ne vom focaliza
și asupra unor aspecte mai specifice ale teologiei predicării
expozitive, analizând mai mulți termeni biblici referitori la
predicare.
Figura 1 – Factori implica ți în predicarea expozitivă
2.1. Considerente generale
În prima parte a acestui capitol ne vom ocupa de vectorii
principali implicați în lucrarea de propovăduire a Cuvântului

36
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodălui Dumnezeu urmărind axa Scriptură – mesager – Duhul Sfânt
– ascultători (audien ța).
2.1.1. Predicarea și Cuvântul lui Dumnezeu
Primul pilon pe care se fundamentează teologia predică –
rii expozitive este adevărul că Dumnezeu vorbește, comunică.
Teologul Albert Mohler amintește, în acest sens, mai multe
pasaje din Vechiul și Noul Testament care demonstrează că
Iahve este Singurul Dumnezeu adevărat și, totodată, Singurul
care vorbește:
• Deuteronom 4:10-19 (Moise le spune israeliților că viața
lor depinde de ascultarea și de împlinirea Cuvântului
lui Dumnezeu);
• 1 Împărați 18:26-29 (Ilie îi confruntă pe prorocii păgâni
pe muntele Carmel);
• Ieremia 10:5 (care spune, cu referire la idoli: „Dumnezeii
aceștia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de
castraveți și nu vorbesc; sunt duși de alții, pentru că nu
pot să meargă. Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă
niciun rău și nu sunt în stare să facă niciun bine.”);
• 1 Corinteni 12:2 (Pavel le spune cititorilor: „Când erați
păgâni, știți că vă duceați la idolii cei muți, după cum
erați călăuziți.”)1
Concluzia o notează chiar Albert Mohler, într-un limbaj
foarte direct: „Peste tot în Scriptură se accentuează contrastul
dintre idolii muți și tâmpi care stau ca sperietorile de ciori
într-o cultură de castraveți și Singurul Dumnezeu adevărat
care vorbește.”2 Într-adevăr, nimeni nu se poate angrena cu
1. MOHLER, He is not Silent, 55-57.
2. Ibidem, 57.

37
Repere teologice ale predicării expozitiveresponsabilitate în predicarea expozitivă dacă nu crede cu
adevărat că există un Singur Dumnezeu și că El Se revelează
în Scriptură. Convingerea aceasta are la bază o serie de postu –
late biblice importante în doctrina creștină:
a. Dumnezeu exi stă (Ge. 1:1; Ps. 14; 53; Ev. 11:6);
b. Dumnezeu este adevărat (Ex. 34:6; Num. 23:19; Deut. 32:4;
Ps. 25:10 și 31:6; Is. 65:16; Ier. 10:8 și 10:11; In. 16:6 și 17:3;
Tit 1:2; Ev. 6:18; 1 In. 5:20, 21);
c. Dumnezeu vorbește în armonie cu natura Sa (Num. 23:19; 1
Sam. 15:29; Ro. 3:4; 2 Tim. 2:13; Tit 1:2; Ev. 6:18);
d. Dumnezeu vorbește numai adevărul (Ps. 31:5 și 119:43, 142,
151, 160; Prov. 30:5; Is. 65:16; In. 17:17; Iacov 1:18);
e. Dumnezeu a rostit Cuvântul Său adevărat, consecvent cu
adevărata Lui natură, spre a fi comunicat oamenilor
(un adevăr de la sine înțeles, ilustrat în 2 Tim. 3:16-17
și Ev. 1:1).3
Dumnezeu, deci, vorbește prin Cuvântul Său, ca act al
revelației de Sine față de ființa umană. Ideea de predicare –
expozitivă – își găsește sens tocmai în actul liber de revelare
de Sine al lui Dumnezeu. El este Cel care inițiază comunica –
rea cu omul și o face atât printr-o revelație generală4, dar mai
ales prin Cuvântul Său sfânt, a cărui focalizare principală este
asupra Mântuitorului Isus Hristos.
John Stott definește Scriptura ca fiind „ Cuvântul scris al lui
3. MacARTHUR Jr. „The Mandate of Biblical Inerrancy”, 25.
4. De obicei, diferiți autori identifică trei manifestări ale revelației generale di –
vine: prin natură, prin istorie și prin alcătuirea ființei umane. Astfel de mijloa –
ce ale revelației divine sunt în strânsă legătură cu conștiința oamenilor care
face distincție între bine și rău. (cf. Millard ERICKSON, Teologie creștină , vol 1,
Oradea: Cartea Creștină, 1998,158; ***, Dicționar Biblic , trad. Constantin Moisa,
București: Editura Stephanus, 1998, 198).

38
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăDumnezeu”5, discută despre inspirația ei și clarifică aspecte
importante legate de alcătuirea ei:
[…] trebuie să avem grijă să susținem dubla paternitate a
Bibliei (repet, dacă dorim să aderăm la modul în care Biblia
se autodefinește) într-un astfel de mod, încât să păstrăm atât
factorul divin, cât și pe cel omenesc, fără a îngădui niciunuia
să-l submineze pe celălalt. Pe de o parte, inspirația divină
nu a anulat paternitatea omenească; pe de alta, paternitatea
omenească nu a anulat inspirația divină. Biblia reprezintă
în egală măsură cuvintele lui Dumnezeu și cuvintele
oamenilor, după cum într-un mod similar (dar nicidecum
identic) Isus este atât Fiul lui Dumnezeu, cât și Fiul omului.6
Pentru predicarea expozi tivă nu este adevăr mai impor –
tant decât acela că „materialul” utilizat în propovăduire este
de inspirație divină. Isus Hristos a afirmat în repetate rânduri
că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și „cel mai important
motiv pentru a crede că Sfânta Scriptură este Cuvântul scris
al lui Dumnezeu, și astfel singura autoritate pentru creștini în
probleme legate de credință și practică, este învățătura lui Isus
Hristos.”7
Astfel, Mântuitorul, când este ispitit de diavol în pustie,
apelează la Scriptură ca la o autoritate infailibilă (Matei 4:1-
11) citând versete din Deuteronom, când este chestionat de
5. Analizând 2 Timotei 3:16 („Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…”
– versiunea Cornilescu), James Montgomery Boice remarcă termenul grecesc
theopneustos care este o combinație de două cuvinte: theos – cuvântul care îl
desemnează pe Dumnezeu și pneustos – termen folosit pentru „suflare” sau
„duh”. Concluzia la care ajunge autorul este că „împreună, cele două cuvinte
dovedesc faptul că Scriptura este rezultatul direct al suflării lui Dumnezeu.”, cf.
cu James Montgomery BOICE, Fundamente ale credinței creștine, Oradea: Editura
Institutului Biblic „Emanuel”, 2000, 38-39. La rândul său, Erickson, analizând
același verset, sumarizează: „Imaginea creată aici este că ele [Scripturile, n.a.]
sunt produse în mod divin, întocmai cum Dumnezeu a pus suflare de viață în
om (Genesa 2:7)”, cf. ERICSKON, Teologie creștină , 214.
6. John R.W. STOTT, I Believe in Preaching London:Hodder and Stoughton, 1982,
88.
7. BOICE, Fundamente ale credinței creștine, 42.

39
Repere teologice ale predicării expozitivesaduchei despre statutul ceresc al căsniciei și despre realita –
tea învierii (Luca 20:27-40) răspunde citând Exod 3:6; apelează
la Scripturi pentru a-și justifica faptele (curățirea Templului –
Marcu 11:15-17, acceptarea crucii – Matei 26:53-54), afirmă că
„Scriptura nu poate fi desființată” (Ioan 10:35) și spune „câtă
vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau
o frântură de slovă din Lege, înainte să se fi întâmplat toate
lucrurile.” (Matei 5:18).
În plus, Millard Erickson arată că în controversele pe
care Isus Hristos le-a avut cu fariseii „nu a ezitat niciodată să
corecteze ideile lor greșite și să le îndrepte interpretările ero –
nate ale Bibliei. Totuși, nu le-a contestat sau corectat niciodată
concepția despre natura Scripturii.”8
Reținem, așadar, că Dumnezeu a vorbit prin Sfintele
Scripturi. Totuși, pășind mai departe vom înțelege cu claritate
că Dumnezeu continuă să vorbească prin ceea ce a vorbit9, de unde
rezultă că predicatorul trebuie să rămână alipit de Biblie,
Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia despre Hristos. Acesta
este motivul pentru care predicarea expozitivă înseamnă
prezentarea mesajului biblic, și nimic altceva. Dumnezeu
„vorbește prin ceea ce a vorbit”. John Stott susține cu multă
convingere:
Sarcina noastră nu este, în principal, de a prezenta mărturia
noastră (a celor din secolul XXI) despre Hristos […] ci de a
transmite mai departe, cu credincioșie, celor din secolul XXI
(prin prisma propriei noastre experiențe) singura mărturie
cu autoritate, adică însăși mărturia lui Dumnezeu despre
Hristos, prin martorii oculari apostolici din secolul I. În
această privință, Biblia este unică.10
8. ERICKSON, Teologie creștină , 215.
9. John Stott consideră că este foarte important ca predicatorii să înțeleagă că
„Dumnezeu încă vorbește prin ceea ce a vorbit” deoarece vor fi feriți de două
erori diametral opuse: prima – convingerea că Dumnezeu a vorbit doar în tre –
cut, idee ce-i transformă pe creștini în iubitori de antichități; și a doua – părerea
că Dumnezeu vorbește doar acum prin adevăruri personale și nu propozițio –
nale, idee ce conduce spre existențialismul creștin. cf. Stott, I believe in Preaching ,
92-93.
10. STOTT, I Believe in Preaching , 89.

40
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăAici se întrevede marele folos al predicării expozitive: ea
nu este un simplu studiu istorico- exegetic al Bibliei ci, după
cum remarca și Stott, o mărturie contemporană – plină de
autoritate – despre Persoana și lucrarea unui Hristos viu care
intră în relație cu oameni din orice generație, nefiind ”arestat
la domiciliul istoric al Scripturilor”, dar nici acționând împo –
triva mărturiei pe care acestea o au despre El.
Jean Calvin, unul din marii teologi și predicatori ai
Reformei, oferă mai multe amănunte valoroase privitoare la
teologia predicării expozitive și la faptul că Dumnezeu vor –
bește prin intermediul Cuvântului scris. Înainte însă de a
privi la câteva dintre aceste detalii, este bine să remarcăm
o observație pe care o face Peter Adam atunci când îl are
în vedere pe Calvin. Autorul amintește de perspectiva lui
Jean Calvin cu privire la Dumnezeu, în sensul că Cel Divin
„se adaptează” pe Sine la slăbiciunile ființei umane prin
venirea în lume a Fiului Său, Isus Hristos. Apoi, autorul pre –
cizează: „În contextul acestei teologii, a Dumnezeului care se
auto-adaptează pentru a ne putea vorbi, găsim de fapt, teolo –
gia lui Calvin privitoare la predicare.”11
Prin urmare, Jean Calvin subliniază importanța
Cuvântului lui Dumnezeu în lucrarea de predicare, spu –
nând: „Există o regulă prescrisă tuturor slujitorilor lui
Dumnezeu și anume, să nu-și aducă propriile invenții, ci să
prezinte simplu, ca din mână în mână ceea ce au primit de la
Dumnezeu.”12 Mai departe, reformatorul face o distinc ție între
apostoli și succesorii lor, insistând că „primii au fost scriitori
autentici, inspirați de Duhul Sfânt, și astfel, scrierile lor tre –
buie considerate cuvintele lui Dumnezeu; singura datorie a
11. Peter ADAM, Speaking God’s Words , A Practical Theology of Expository Prea –
ching, Downers Grove, Illinois: InterVarsity Press, 1996, 138.
12. John CALVIN, Commentaries on the Book of the Prophet Jeremiah and Lamenta –
tions, vol.1, tradusă de John Owen, Grand Rapids, Mi.: Baker Books, 1979, 43.

41
Repere teologice ale predicării expozitivecelorlalți este, însă, să învețe ceea ce este pus la dispoziție și
sigilat în Sfintele Scripturi.”13
Predicatorul, așadar, poate transmite cu mare încredere
învățăturile din Scripturi pentru că, în viziunea lui Calvin,
acestea au autoritate în ele însele, neavând nevoie de ”prop –
tele” din exterior: „Scriptura se prezintă pe deplin ca o
dovadă clară a propriului ei adevăr, așa cum fac lucrurile
albe și negre prin culoarea lor sau lucrurile dulci și amare
prin gustul lor.”14
Exprimându-și, la rândul său, părerea cu privire la Calvin ,
Steven J. Lawson afirmă: „ Calvin a crezut că atunci când
era deschisă Biblia și explicată în mod corect, suveranitatea
lui Dumnezeu era exercitată în mod direct asupra adunării.
Drept urmare, el a considerat că mandatul principal al lucră –
torului era să predice Cuvântul lui Dumnezeu.”15
Din toate cele de mai sus, se observă că în predicarea
expozitivă Sfânta Scriptură este înțeleasă ca fiind principalul
instrument prin care Dumnezeu transformă viețile oameni –
lor: „Fără autoritatea Cuvântului, predicarea devine o căutare
nesfârșită de tematici, de terapii și de tehnici care câștigă
adepți, promovează toleranță, militează pentru o cauză sau
alină îngrijorări”.16
Deci, chiar dacă există o multitudine de materiale și
subiecte care pot fi predicate „nu avem nici o împuterni –
cire biblică să spunem altceva. Este adevărat că modalitățile
noastre de exprimare sunt condiționate cultural, însă tran –
13. John CALVIN, Învățătura religiei creștine (Institutio christianae religionis ),
vol.1, trad. Elena Jorj, Daniel Tomuleț; ed. Sofia Gheorghe; introd. Iosif Țon,
Oradea: Cartea Creștină, 2003, 184.
14. Ibidem, 182.
15. Steven J. LAWSON, The Expository Genius of John Calvin, Orlando, Florida:
Reformation Trust Publishing, 2007, 25.
16. Bryan CHAPELL, Predicarea Cristocentrică , Răscumpărarea predicii expozitive,
ediția a doua, Oradea: Făclia; Editura Universității Emanuel din Oradea, 2008,
32-33.

42
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăscendența adevărului lui Dumnezeu și privilegiul naturii
noastre de a purta chipul divin ne oferă posibilitatea să pri –
mim și să comunicăm Cuvântul Său.”17
De ce discutăm despre un așa de mare accent pus pe rolul
Scripturii în predicare? De ce mai este necesar ca acest Text să
joace un rol așa de important într-o lume a imaginii și a teh –
nologiei, cum este lumea noastră? La aceste întrebări putem
răspunde că „numai Scriptura este insuflată de Dumnezeu și,
deci, numai ea este de folos în toate lucrurile. Nu există nimic
altceva în lume. Aceasta este o mărturie nu numai a autorității
și perfecțiunii Scripturii, ci și pentru suficiența ei.”18 Nu avem
nevoie să ”inventăm” alte surse și materiale pentru predicare.
Scriptura este inspirată, plină de autoritate, fără greșeală și
suficientă pentru tot ceea ce înseamnă viața creștină. A supli –
menta Scriptura cu alte ”materiale” constituie o gravă eroare.
Sfânta Scriptură Îl înalță pe Mântuitorul, ori scopul predică –
rii expozitive este tocmai acela de a-L înălța pe Hristos și „de
a-L vedea pe El luând chip în poporul Său, pentru gloria lui
Dumnezeu”.19
Teologia predicării expozitive începe cu o concepție biblică
despre Dumnezeu și Cuvântul Său. Spre deosebire de idolii
muți amintiți în Biblie, adevăratul Dumnezeu a vorbit și
continuă să vorbească prin Sfânta Scriptură. Predicatorul
expozitiv înțelege că responsabilitatea sa cea mai mare este
de a predica Biblia, deoarece ea este inspirată de Dumnezeu,
are autoritate, exprimă voia lui Dumnezeu pentru omenire și,
prin mesajul ei, este suficientă pentru salvarea păcătoșilor și
zidirea spirituală a celor credincioși.
17. Ibidem, 33.
18. MOHLER, He is not Silent , 63.
19. Tony MERIDA, Faithful Preaching, Declaring Scripture with Responsability, Pas –
sion, and Authenticity, Nashville, Tennessee: B&H Publishing Group, 2009, 45.

43
Repere teologice ale predicării expozitive2.1.2. Predicarea și mesagerul lui Dumnezeu
Predicarea nu este o simplă lucrare sau activitate spirituală.
Ea este o unealtă specială prin care Dumnezeu vorbește fiin –
ței umane, de unde rezultă că cei care predică Evanghelia nu
sunt doar lucrători angajați în exercitarea unei activități sau
a unei meserii.20 Nu devenim predicatori din simplul motiv
că ne-am dorit lucrul acesta. Greg Scharf face o observație
notabilă în această privință: „Ceea ce a spus autorul cărții
Evrei despre marii preoți se aplică și predicatorilor: «Nimeni
nu-și ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de
Dumnezeu cum a fost Aaron.» (Evrei 5:4).”21 Așadar, înainte
de orice altceva, mesagerul Evangheliei știe că este chemat la
lucrare de Î nsuși Dumnezeu, Creatorul Său.
Mai mult, Stephen și David Olford notează despre respon –
sabilitatea care apasă pe umerii mesagerilor Cuvântului sfânt,
atunci când privesc propovăduirea prin prisma legăturii
strânse dintre ea și predicator: „Unirea de nezdruncinat din –
tre predicator și mesajul său este descoperită în mod izbitor
în cuvintele tainice ale lui Isus, adresate celor «șaptezeci»
de trimiși, când a spus: «Cine vă ascultă pe voi, pe Mine mă
ascultă.» (Luca 10:16, sublinierea mea).”22 Se cuvine, deci, să se
evidențieze că în predi carea expo zitivă chemarea23 mesageru –
lui la lucrare joacă un rol deosebit de important.
20. John Stott pune în lumină complexitatea asociată cu lucrarea de predicare și
arată că mesagerul îndeplinește în activitatea sa mai multe roluri: de ispravnic,
de vestitor, de martor, de tată și de slujitor (cf. John R. W. STOTT, Portretul predi –
catorului, Studii asupra unor termeni din Noul Testament, Cluj-Napoca: Editura
Logos, 1999). O altă lucrare valoroasă care abordează aspecte similare este cea a
lui Stephen OLFORD și David OLFORD, Anointed Expository Preaching, Nashvi –
lle, Tennessee: Broadman & Holman Publishers, 1998 (tradusă în limba română
la Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 2000).
21. Greg SCHARF, Pregătiți pentru a predica, Conlucrători cu Dumnezeu în predi –
carea Cuvântului, Oradea: Editura Făclia, 2008, 22.
22. Stephen F. OLFORD, David L. OLFORD, Anointed Expository Preaching, 2.
23. Scharf prezintă în cartea sa întreg procesul instrumentat de Dumnezeu în
vederea pregătirii unui predicator: nașterea sa din nou, chemarea la lucrare, înzes –
trarea cu daruri specifice slujbei, confirmarea prin Biserică, putere prin Duhul Sfânt,
dăruirea de cuvânt și însoțirea lui permanentă de către Dumnezeu (cf. SCHARF, Pre-

44
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăMarele pre dicator englez, Charles H. Spurgeon, supranu –
mit „prințul predicatorilor”, oferă câteva linii călăuzitoare în
lumina cărora cineva poate înțelege dacă are, sau nu, chemare
de la Dumnezeu să fie un vestitor pus deoparte pentru trans –
miterea Cuvântului Său:
• O dorință adâncă, o dorință copleșitoare pentru lucrare;
• Capacitatea de a-i învăța pe alții, precum și o serie de
alte calități necesare unui învățător;
• Ca urmare a eforturilor sale, predicatorul trebuie
să vadă un anumit număr de suflete întoarse la
Dumnezeu;
• Predica trebuie să fie pl ăcută poporului lui Dumnezeu.24
Dacă în alte domenii de activitate lucrătorul poate fi sepa –
rat de slujba sa, în predicarea expozitivă lucrurile stau altfel.
Indicând legătura „organică” dintre predicator și mesajul pe
care îl transmite, Haddon Robinson atrage atenția că „oricât
am dori noi să fie altfel, predicatorul nu poate fi separat de
mesaj. […] Publicul nu aude o predică, ci aude o persoană – te
aude pe tine.”25
Totuși, faptul că oamenii ascultă o persoană nu înseamnă
că mesagerul se predică pe sine deoarece „preotul nu se pre –
dică pe el însuși, ci transmite cu seriozitate și responsabilitate
mesajul evanghelic, anticipat de profeți și, în cele din urmă,
comunicat de Însuși Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 1, 1-2),
cu prețul propriei Sale vieți.”26 Natura slujirii cu Evanghelia
impune ca predicatorul să fie foarte bine pregătit27 din perspectivă
gătiți pentru a predica , 19-30).
24. Charles Haddon SPURGEON, Sfaturi pentru predicatori, București: Editura
Stephanus, 1998, 28-34.
25. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic , 24.
26. JURCA, Retorică și Omiletică , 10.
27. Dacă până și în pregătirea unui orator, retorica greco-romană prevedea

45
Repere teologice ale predicării expozitivepastorală (întrucât amvonul nu este separat de viața cotidiană
a comunității) și instruit chiar din punct de vedere apolo –
getic. Evanghelia a fost și este în conflict cu multe curente
filozofice sau concepții despre lume și viață. Astfel, în predi –
carea expozitivă, mesagerul se bazează pe Scriptură în toate
împrejurările, inclusiv în cele care presupun dezbateri de
opinii. Faimosul propovăduitor al perioadei patristice, Ioan
Hrisostom, trage un semnal de alarmă:
Chiar dacă el rămâne nezdruncinat și nu-i vătămat cu nimic
de cei potrivnici, totuși, credincioșii care nu sunt destul de
întăriți în credință, dacă ar vedea că povățuitorul lor este
înfrânt și că nu mai poate răspunde celor potrivnici, nu
pun înfrângerea lui pe seama neștiinței lui, ci pe seama
șubrezeniei învățăturii. Și astfel, din pricina neștiinței unui
singur om, este aruncat poporul cel mult în cea mai adâncă
prăpastie a pierzării.28
Spre deosebire de alte modele de predicare, în predicarea
expozitivă, mesagerul manifestă o încredere sporită față de
eficiența Cuvântului lui Dumnezeu în mântuirea oamenilor și
zidirea lor spirituală. Noile contexte culturale sau dezvoltări
filozofice, chestiunile privitoare la limbaj, influența socie –
tății seculare asupra Bisericii, și altele din această categorie,
nu sunt pentru vestitorul Evangheliei motive de îngrijorare.
El nu se simte obligat să se „adapteze cultural” în mod exce –
siv, deoarece în toate culturile și pentru toate categoriile de
oameni, Biblia are un răspuns la cele mai importante provo –
multă exigență și calitate morală (cf. CICERO, De Oratore, traducere de G.D.
Neștian, București: Editura Casei Școalelor, 1925, 9-10, 137, 167; M. Fabius QU –
INTILIANUS, Arta Oratorică, Traducere, studiu introductiv, tabel cronologic,
note, indici de Maria Hetco, București: Editura Minerva, 1974, 131-132; ARIS –
TOTEL, Retorica, ediție bilingvă. Traducere, studiu introductiv și index de Ma –
ria-Cristina Andrieș. Note și comentarii de Ștefan-Sebastian Maftei, București:
Editura IRI, 2004, 187-189), cu atât mai mult predicatorul angajat în lucrarea de
vestire a Evangheliei trebuie să fie atent la viața și activitatea lui.
28. Ioan HRISOSTOM, Depre Preoție, traducere, introducere și note de Pr. Du –
mitru Fecioru, București: Editura Sofia, 2004, 147-148.

46
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăcări ale vieții. Aceste lucruri nu îl scutesc însă pe predicator
de o pregătire corespunzătoare și o cunoaștere temeinică a
Scripturilor.
La fel ca oricare alt orator, predicatorul trebuie să aibă
înzestrări naturale, o cultură generală solidă, sănătate fizică
și psihică, o ținută morală corespunzătoare etc. Totuși, în
pregătirea unui predicator pentru slujire este crucial să mai
amintim încă un lucru: dependen ța sa totală de Duhul Sfânt.
Broadus explică importanța acestui fapt: „El [ Duhul Sfânt]
îl călăuzește în studiul Bibliei, în alegerea textelor și în ale –
gerea și pregătirea materialului.”29 Este notabil că în retorică
toate cele menționate de Broadus sunt apanajul exclusiv al
oratorului, pe când în homiletică rolul determinant îl are
Duhul Sfânt.
Mai mult chiar, tot de la Duhul Sfânt se așteaptă putere
în mesaj, în vederea convingerii auditoriului. Dependența de
Duhul Sfânt nu este ceva secundar, ceva ce se adaugă la teza –
urul elementelor care formează pregătirea unui predicator, ci
reprezintă chiar componenta de bază a acesteia. Tot Broadus
afirmă că de fiecare dată când marele reformator John Calvin
se îndrepta spre amvon, rostea rugăciunea: „Vino, Duhule
Sfinte, vino!”30 Este indicat, deci, să aprofundăm mai departe
rolul Duhului Sfânt în actul predicării expozitive.
2.1.3. Predicarea și Duhul Sfânt
Adevărata predică expozitivă este caracterizată de un
accent extraordinar pe rolul Duhului Sfânt în ce privește
întregul proces exegetic și homiletic. Prin urmare, se pleacă
de la premisa că Duhul Sfânt a inspirat scrierea Cuvântului
29. John A. BROADUS, On the Preparation and Delivery of Sermons, Ediția a pa –
tra, revizuită de Vernon L. Stanfield, USA, San Francisco: Harper & Row Pub –
lishers, 1979, 16.
30. Ibidem, 17.

47
Repere teologice ale predicării expozitivelui Dumnezeu și tot El poate să îl „aducă la viață” în inima
ascultătorilor. Bryan Chapell descrie, în câteva cuvinte, legă –
tura dintre Duhul Sfânt și predicare:
Lucrarea Duhului Sfânt și predicarea sunt la fel de insepara –
bile precum căldura și lumina emisă de un bec. Atunci când
noi prezentăm lumina Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul
Său Își face lucrarea de a încălzi, de a topi și de a modela ini –
mile după voia Sa. Duhul Sfânt folosește cuvintele noastre,
însă nu lucrarea noastră, ci lucrarea Lui atinge resorturile
ascunse ale voinței umane.31
Ne amintim, de sigur, cuvintele rostite de apostolul Pavel:
„Căci Dumnezeu […] ne-a luminat inimile, pentru ca să facem
să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe
fața lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niște vase
de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la
Dumnezeu și nu de la noi” (2 Corinteni 4:6-7). Puterea este de
la Dumnezeu fiindcă Duhul Sfânt este cât se poate de activ în
actul predicării.
De multe ori, există riscul real ca în anumite modele de
predicare să se minimalizeze importanța Duhului Sfânt în
ce privește această lucrare. Pe de altă parte, în predicarea
expozitivă (care pune accent pe Scriptură și pe transmiterea
mesajului conținut în ea), Duhul Sfânt acționează într-o mul –
țime de ipostaze.32 Greg Heisler prezintă nu mai puțin de zece
moduri în care Duhul Sfânt este prezent în predicare:
• În inspirația textului biblic;
• În convertirea predicatorului la credința în Isus Hristos;
31. CHAPELL, Predicarea Cristocentrică , 34.
32. Ramesh Richard scoate în evidență trei ipostaze principale în care Duhul
Sfânt este la lucru în predicare: în inspirația textului biblic, în interpretarea textu –
lui de către predicator și în iluminarea mesagerului, așa încât să înțeleagă textul,
să-l accepte, să i se supună și să-i aplice semnificația; cf. RICHARD, Preparing
Expository Sermons , 147-148.

48
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• În chemarea predicatorului de a vesti Cuvântul;
• În caracterul predicatorului pentru a trăi Cuvântul ;
• În iluminarea minții și inimii predicatorului când
studiază;
• În împuternicirea predicatorului să proclame Cuvântul ;
• În mărturisirea lui Isus Hristos ca Domn și Mijlocitor;
• În deschiderea inimilor acelora care ascultă și primesc
Cuvântul ;
• În aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu la viețile
ascultătorilor ;
• În producerea de roade în viața credincioșilor plini de
Duhul Sfânt .33
Conform explicațiilor de mai sus, putem susține că rolul
Duhului Sfânt în predicare este „de la A la Z”. Nu există nicio
etapă în pregătirea ori susținerea predicii în care să se acorde
o importanță mai mare predicatorului sau ascultătorilor decât
se acordă Duhului Sfânt. Aici se identifică o altă caracte –
ristică de bază a predicării expozitive: în momentul în care
scopul îl constituie transmiterea mesajului Scripturii, inspi –
rat de Duhul Sfânt, totul „curge” sub călăuzirea și autoritatea
Duhului Sfânt.
Rolul vital avut de Duhul Sfânt în vestirea Evangheliei este,
într-adevăr, susținut într-o teologie a predicării expozitive,
dar este la fel de vizibil și în dimensiunea practică. Charles
Spurgeon amintea despre predicarea „cu ungere”: „Ce este?
Mă întreb cât de mult trebuie să ne batem capul, înainte ca
să putem explica, deplin, ce înseamnă predicarea cu ungere;
33. Greg HEISLER, Spirit-Led Preaching, The Holy Spirit’s Role in Sermon Prepara –
tion and Delivery, Nashville, Tennessee: B&H Books, 2007, 4.

49
Repere teologice ale predicării expozitivetotuși cel care predică îi cunoaște prezența, iar cel care ascultă
îi remarcă absența foarte repede.”34 Puterea, în actul predi –
cării – ungerea despre care amintea Spurgeon – vine de la
Duhul Sfânt, dincolo de capacitățile retorice ale mesagerului.
Acesta este un adevăr care ne smerește și ne face să-I atri –
buim lui Dumnezeu toată gloria pentru orice fel de ”succes”
în predicare. Pavel și colaboratorii săi au acceptat acest lucru
și s-au bazat, cu adevărat, pe puterea lui Dumnezeu. Ei „au
fost încurajați când au predicat tesalonicenilor și le-au spus
că Evanghelia nu le-a fost propovăduită numai cu vorbe, ci cu
putere, cu Duhul Sfânt și cu convingere, iar de la ei Evanghelia
s-a răspândit mai departe (1 Tesaloniceni 1:4-8).”35
Se poate reține, așadar, că predicarea expozitivă nu are
partener mai important în alcătuirea și susținerea ei decât pe
Duhul Sfânt. El este „liantul” care leagă textul, pe predicator
și pe ascultători laolaltă, având un rol plenar în lucrarea de
vestire a Cuvântului lui Dumnezeu. Predicarea expozitivă se
află sub directa autoritate și călăuzire a Duhului Sfânt atât din
punct de vedere teologic, cât și practic.
2.1.4. Predicarea și ascultătorii
Predicarea expozitivă acordă o atenție deosebită și ascul –
tătorilor (audienței) plecând de la premisa că aceștia au o
nevoie reală de Cuvântul lui Dumnezeu. În 2 Timotei 3:16-17
se spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de
folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune
în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit
și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Unul dintre predicatorii preocupați cu seriozitate de nevo –
ile reale ale ascultătorilor a fost C. H. Spurgeon. În vara anului
1881 un turist american – care s-a semnat doar „SSP” – a vizi –
34. SPURGEON, Sfaturi penru predicatori, 26.
35. SCHARF, Pregătiți pentru a predica, 14.

50
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodătat Londra, mergând și la Tabernacolul Metropolitan pentru
a-l auzi pe Spurgeon predicând. Vizitatorul a descris în amă –
nunt serviciul divin din dimineața de 21 august și notează
despre Spurgeon că „era în toate lucrurile, una cu oamenii lui
și îi făcea să înțeleagă și să simtă aceasta.”36
Predicarea nu are loc „de dragul predicării”, ci pentru că,
potrivit Scripturii, oamenii au o mulțime de nevoi (cea mai
importantă fiind nevoia de mântuire) la care Dumnezeu vrea
să răspundă, prin Cuvântul Său. Predicarea expozitivă nu
se realizează pentru delectarea oamenilor sau ca un simplu
exercițiu retoric, ci pentru a trata cele mai importante pro –
bleme ale vieții. Suntem de acord că „[…] predicarea este prin
urmare, o chestiune de viață și de moarte. Oamenii din biseri –
cile noastre depind chiar pentru propriile lor vieți, de lucrarea
Cuvântului; de aceea predicarea noastră ar fi bine să nu fie
nimic mai puțin – și nimic altceva – decât expunerea Bibliei.”37
Când predicăm este necesar să iubim Cuvântul , însă la
fel este necesar să-i iubim și pe oameni.38 Predicarea expozi –
tivă dovedește dragostea față de ascultători prin faptul că le
oferă cel mai important lucru de care au nevoie: Cuvântul
lui Dumnezeu. Aici este binevenită o atenționare: adeseori,
orientarea spre nevoile ascultătorilor întinde capcane unor
predicatori care riscă să transforme lucrarea de vestire a
Cuvântului lui Dumnezeu în tehnici de terapie psihologică,
exerciții de gândire pozitivă, proiecte sociale, propagande
politice, tehnici de leadership și altele asemenea. Cele mai
importante nevoi ale oamenilor nu sunt neapărat și cele mai
vizibile. Este bine să ne amintim că „noi nu ne adresăm doar
36. Peter MORDEN, C.H. Spurgeon, Predicatorul poporului , cuvânt înainte de Da –
vid Coffey și Otniel Bunaciu, București: Editura Uniunii Bisericilor Creștine
Baptiste din România, 2011, 139-141.
37. MOHLER, He is not Silent , 63.
38. ADAM, Speaking God’s Words, 163.

51
Repere teologice ale predicării expozitivenevoilor imediat vizibile . Îngăduie Scripturii să-ți stabilească
programul de predicare. Ceea ce contează este mesajul pe care
Dumnezeu dorește să-l comunice oamenilor, nu ceea ce vrem
noi să le spunem sau să auzim de la ei. Ferește-te de idei pre –
concepute atunci când intenționezi să stabilești un text pentru
predică”.39
Uneori predicatorii expozitivi sunt acuzați de anumite
persoane cu păreri diferite că sunt prea atașați de Biblie, prea
puțin relevanți în context contemporan și prea puțin preocu –
pați de ascultători. Cu toate acestea, R. B. Kuiper precizează
într-un articol: „Din nou, principiul că slujitorul creștin
trebuie să predice numai Cuvântul lui Dumnezeu nu îl împie –
dică să aplice învățătura Sfintelor Scripturi la nevoile specifice
ale ascultătorilor săi și la condițiile specifice ale vremii sale.
Aplicația, la fel ca explicația, face parte din esența predicării. ”40
În concluzie, o predicare expozitivă nu îi uită pe ascultători,
deoarece într-un mesaj de tip expozitiv, „ pasajul guvernează
predica, predicatorul comunică un concept, conceptul derivă din
text, conceptul este aplicat predicatorului, și în final, conceptul este
aplicat ascultătorilor” .41
Tot la partea de concluzii, Albert Mohler afirmă: „Chemarea
noastră la predicare este o chemare la a-i sluji pe alții și ne
este oferită, întru totul prin harul lui Dumnezeu.”42 Evident,
apostolul Pavel a înțeles acest aspect atunci când le scrie
colosenilor: „Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi
și în trupul meu împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos
pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Col. 1:24). Remarcăm,
din nou, acest principiu al identificării.
39. SCHARF, Pregătiți pentru a predica , 137.
40. R. B. KUIPER, „Scriptural Preaching” în Paul WOOLLEY și N. B. STONE –
HOUSE, Ed., The Infallible Word, a doua ediție, Phillipsburg, New Jersey: P&R
Publishing Company, 2002, 220.
41. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 20-29.
42. MOHLER, He is Not Silent, 81.

52
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăTeologia predicării expozitive scoate în evidență că
Dumnezeu vorbește și se revelează în Cuvântul Său, suficient
și relevant în orice context, chemând la slujire mesageri
dedicați, dependenți de călăuzirea Duhului Sfânt și plini
de dragoste pentru oamenii cărora urmează să le transmită
Evanghelia.
2.2. Considerente specifice
Ce se poate remarca atunci când predicarea este anali –
zată mai în profunzime (în special prin prisma terminologiei
biblice) și care este relația dintre predicare și învățătură? Acestea
sunt două dintre principalele întrebări supuse atenției în rân –
durile de mai jos.
De-a lungul istoriei moderne au existat anumiți teologi,
precum C. H. Dodd, care au fost de părere că între predicare
și învățătură există o diferență evidentă. Dodd a înțeles că
„scriitorii Noului Testament au făcut o distincție clară între
predicare și învățătură.”43 Cu toate acestea, alți specialiști în
teologie biblică au contestat perspectiva doddiană, văzând
mai degrabă o apropiere (sau chiar o suprapunere) a celor doi
termeni. De exemplu, Robert Mounce afirmă că predicarea și
învățătura „sunt în continuitate și într-o anumită măsură se
suprapun.”44
Este clar că un studiu al celor doi termeni – predicare
și învățătură – este important pentru cercetarea noastră.
Cuvântul tradus prin „predicare” sau „propovăduire” apare
în original, în Noul Testament, ca kh ,rugma (kerygma) iar cel
tradus prin „ învățătură” este didach, (didache).
43. C. H. DODD, The Apostolic Preaching and Its Developments , London: Hodder
and Stoughton, 1936, 7.
44. Robert H. MOUNCE, The Essential Nature of New Testament Preaching, Grand
Rapids, MI: Eerdmans, 1960, 41.

53
Repere teologice ale predicării expozitive2.2.1. Semnificația termenului kh ,rugma (kerygma)
Potrivit lexiconului pus la dispozi ție de J.B. Smith, termenul
kh ,rugma45 (kerygma) apare de opt ori în Noul Testament gre –
cesc46 și este tradus în limba română (varianta D. Cornilescu)
prin „propovăduire” (în Mt. 12:41; Lc. 11:32 și 1 Cor. 1:21; 2:4;
15:14; Mc. 16:8; Ro. 16:25; 2 Tim 4:17). În Tit 1:3 se întâlnește
varianta la dativ singular khru ,gmati (kerygmati ) tradusă tot
prin „propovăduire”, iar în 1 Cor. 1:21 apare la genitiv sin –
gular khru ,gmatos (kerygmatos ), „propovăduirea (crucii)”.
Substantivul kh ,rux (kerux) este redat ca „propovăduitor” în 1
Tim. 2:7; 2 Tim. 1:11 și 2 Pt. 2:5. Tot conform lexiconului alcătuit
de Smith, termenii grecești kh ,rux (keryx „vestitor”), khru,ssein
(kerysein „a striga tare, a anunța”) și derivatele lor se regăsesc
în perioada homerică și se refereau atât la un oficiu , cât și la
o funcție. Vestitorul îl reprezenta pe conducător și vorbea în
numele lui. În lumea greacă vestitorul făcea proclamații în
adunările publice ale polis- ului.47
Explicând aspectele privitoare la terminologie, Lewis
Drummond atrage atenția că:
Rădăcina cuvântului kerygma are diferite sensuri. În for –
mele ei verbale și substantivale această rădăcină devine
baza unor termeni cum ar fi „vestitor”, „propovăduitor”,
„a predica”, „a declara”, „știre”, „investigație”, „ordin” și
„decret”. În uzanța generală a termenului din greaca veche,
ca de exemplu la Filon, sunt implicate atât acțiunea, cât și
conținutul predicării.48
45. În Dicționarul Biblic editat de J. D. Douglas, se arată că termenul a fost folosit
și în LXX – în forma verbală kēryssō – mai mult de 30 de ori, atât în sens laic
cât și în sensul mai religios al declarației profetice (cf. Ioel 1:14; Zaharia 9:9; Is.
61:1) – cf. J. D. DOUGLAS, redactor general, Dicționar Biblic, Oradea: Editura
Cartea Creștină, 1995, 1080.
46. J. B. SMITH, Greek-English Concordance to the New Testament , Scottdale, Pen –
sylvania/Kitchener, Ontario: Herlad Press, 1977, 202.
47. Ibidem, 101.
48. Lewis A. DRUMMOND, Mesajul crucii, O teologie contemporană a evangheliză –

54
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăTot astfel, Robert Worley nu are nicio îndoială că în 1
Corinteni 2:4a nu se vorbește doar despre actul predicării, în
sine, ci și despre conținut:49 „Și învățătura ( ho logos) și propovă –
duirea (to kerygma ) mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare
ale înțelepciunii […].” Aici se vede, cu ușurință că termenul
logos merge în paralel cu kerygma: kai. o` lo,goj mou kai. to.
kh ,rugma , , mou , (kai ho logos mou kai to kerygma mou ).
Robert Mounce argumentează că „propovăduirea” întâl –
nită în 1 Corinteni 15:14 („Și, dacă n-a înviat Hristos, atunci
propovăduirea noastră este zadarnică, și zadarnică este și
credința voastră”) este identică cu „ Evanghelia” din versetul
1a („Evanghelia pe care v-am propovăduit-o” ( to. euvagge,lion
o] euvhggelisa,mhn u`mi/n – to euaggelion ho euaggelisamen humin ),
o Evanghelie primită și transmisă mai departe (ideea de
învățătură), după cum arată versetul 1b: („pe care ați primit-o
și în care ați rămas”).50 M a i m u l t , M o u n c e a fi r m ă : „ Pavel
indică în versetul 11 că ceea ce a reprodus el era proclamarea
comună a tuturor apostolilor”:51 „Astfel dar, ori eu, ori ei, noi
așa propovăduim, și voi așa ați crezut.” (1 Cor. 15:11).
Forma verbală khru,ssein ( keryssein) apare de 61 de ori în
Noul Testament (Mt. 3:1; 4:17, 23; 9:35; 10:7; 10:27; 11:1; 24:14;
26:13; Mc. 1:4, 14, 38, 39; 3:14; 6:12; 13:10; 14:9; 16:15, 20; Lc. 3:3;
4:18 ,19, 44; 9:2; 12:3; 24:47; Faptele Apostolilor 8:5; 9:20; 10:37,
42; 15:21; 19:13; 20:25; 28:31; Ro. 2:21; 10:8, 14,15; 1 Cor. 1:23; 9:27;
15:11,12; 2 Cor. 1:19; 4:5; 11:4; Gal. 2:2; 5:11; Fil. 1:15; Col. 1:23;
1 Tes. 2:9; 1 Tim. 3:16; 2 Tim. 4:2; 1 Pt. 3:19, Apocalipsa 5:2).52
Una dintre aceste apariții este în Luca 8:1 unde se poate citi:
rii, Oradea: Institutul Biblic „Emanuel”, 2001, 207.
49. Robert C. WORLEY, Preaching and Teaching in the Earliest Church, Philade –
lphia: The Westminster Press, 1967, 31.
50. MOUNCE, The Essential Nature , 90.
51. Ibidem, 91.
52. SMITH, Greek-English Concordance, 202.

55
Repere teologice ale predicării expozitivekhru,sswn kai. euvaggelizo,menoj th.n basilei,an tou/ qeou/ (keryson
kai euaggelizomenos ten basileian tou Teou – „propovăduia și vestea
Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu”). Aici, „propovăduirea”
și „vestirea Evangheliei” se suprapun, și lucrul acesta se întâm –
plă tocmai pentru că scopul predicării este vestirea Evangheliei care
cuprinde și o parte instructivă , de învățătură.
Aspectul dublu al kerygmei (adică faptul că termenul se
referă atât la acțiune, cât și la conținut) se regăsește și în scrie –
rile nou-testamentare. De exemplu, Theological Dictionary of the
New Testament prezintă explicațiile terminologice astfel:
În 1 Corinteni 2:4 kh,rugma reprezintă actul predică –
rii. Predicarea creștină nu îi convinge pe ascultători prin
cuvinte frumoase sau înțelepte – altfel aceasta ar fi doar o
chestiune legată de cuvinte. Predicarea face mai mult. Ea
are loc prin Duhul și prin putere fiind, așadar, eficientă. Pe
de altă parte, în încheierea scurtă marcană, kh ,rugma face
referire la conținut. […] kh ,rugma, sfântă și incoruptibilă, este
într-un anumit sens o doctrină care are legătură și cu mân –
tuirea veșnică. […] În Tit 1:3, kh ,rugma este actus praedicandi .
Prin predicare se manifestă logos–ul care aduce omului
viața eternă ce a fost promisă.53
După toate precizările făcute și în baza rezumatului alcă –
tuit de Dr. Mounce, se poate ajunge la o concluzie referitoare
la înțelesul kerygmei. Autorul arată că în kerygma sunt cuprinse
trei părți:
• Proclamarea morții, învierii și înălțării lui Isus, văzute
ca împlinire a profețiilor făcute și incluzând responsa –
bilitatea omului.
• Evaluarea lui Isus, care este socotit atât Domn, cât și
Hristos.
53. Gerhard KITTEL, Ed., Trad. Geoffrey W. Bromiley, Theological Dictionary of
The New Testament, vol. 3, Michigan: Eerdmans Publishing Company, 1978, 716.

56
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• O chemare la pocăință și la primirea iertării păcatelor.54
Având în vedere Noul Testament, Constantin Preda ana –
lizează cuvântările kerygmatice din cartea Faptele Apostolilor
și descoperă că aceste predici „sunt cele care conțin mesajul
primar și ele au fost adresate atât iudeilor, cât și păgânilor.”55
Predicile adresate iudeilor și prozeli ților sunt după cum
urmează:
a. cuvânta rea rostită de apostolul Petru la Cincizecime
(Faptele Apostolilor 2:14-41);
b. cuvântarea lui Petru cu prilejul vindecării ologului de
la poarta Templului (Fapte 3:11-26);
c. cuvântarea ținută în casa lui Corneliu (Faptele
Apostolilor 10:34-43);
d. cuvântarea apostolului Pavel în sinagoga din Antiohia
Pisidiei (Faptele Apos tolilor 13:16b-41).
Autorul amintit mai sus precizează că „fiecare cuvântare
se deschide printr-un exordium adaptat împrejurărilor; expune
apoi kerygma apostolică despre viața, moartea și Învierea
Mântuitorului Hristos, […] cuvântarea se încheie printr-o
invitație la pocăință și credință.”56
Din toate elementele indicate prin analiza biblică a keryg –
mei, aspectul care trebuie reținut este că predicile nu sunt
simple cuvântări spontane ori declarații răsunătoare, orientate
asupra ascultătorilor (în funcție de moment și nevoi), ci au un
conținut constant, bine definit: propovăduirea vieții și lucrării
Domnului Isus, urmată de chemarea la pocăință.
Predicile adresate neamurilor , în cartea Faptele Apostolilor, sunt:
54. MOUNCE, The Essential Nature , 77.
55. Constantin PREDA, Propovăduirea apostolică, Structuri retorice în Faptele Apos –
tolilor, București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 2005, 5.
56. Ibidem .

57
Repere teologice ale predicării expozitivea. cuvântarea apostolului Pavel la Listra (Faptele
Apostolilor 14:8-20);
b. cuvântarea apostolului Pavel la Atena (Faptele
Apostolilor 17:16-34).
În cazul mesajelor adresate ne-evreilor se remarcă o
adaptare în ce privește forma, datorită atenției acordate
aspectelor culturale însă, deși apar elemente noi, precum
citate din diverși poeți ori considerarea providenței și puterii
creatoare a le lui Dumnezeu, concluzia la care s-a ajuns în rân –
durile anterioare ale lucrării rămâne valabilă și cu referire la
predicile din Listra și Atena: esența (conținutul) Evangheliei
este aceeași, Isus Hristos este mărturisit și chemarea la pocă –
ință este prezentă, așa cum declară apostolul Pavel: „…dar noi
propovăduim pe Hristos cel răstignit…” (1 Cor. 1:23).
2.2.2. Semnificația termenului dιδαχή (didache)
Un alt termen biblic utilizat frecvent în sfera predicării este
didach, (didache). Potrivit Dicționarului Teologic al Noului Testament
editat de Gerhard Kittel, termenul grecesc dida ,skein (didaskein
„a învăța”, „a instrui”) și derivatele acestuia sunt atestate din
perioada lui Homer: „Astfel, dida ,skein este cuvântul folosit în
mod special cu referire la transmiterea cunoașterii practice
sau teoretice în contextul unei activități continue, care țintește
spre o asimilare [a informației, n. a.] fundamentală, gradată
și sistematică.”57 Este evident că „acțiunea de transmitere a
cunoașterii” implică o relație de tipul „profesor-elev” sau
„dascăl-ucenic”.
După aceeaș i sursă, în LXX (traducerea grecească a
Vechiului Testament), dida ,skein (didaskein) apare de 100 de ori
și prezintă o nuanță diferită față de uzitarea seculară a terme –
nului: „Ideea unor obiective totale nu se regăsește în greaca
57. KITTEL, Theological Dictionary of the New Testament , vol. II, 135.

58
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăseculară, unde scopul era dezvoltarea de talente și abilități.
Pe de altă parte, în LXX ( Vechiul Testament) preocuparea este
față de întreaga ființă umană, cu educarea ei în cel mai pro –
fund mod.”58 Deci, prin învățătura înmagazinată în Scripturi
obiectivele sunt complexe și profunde; Biblia nu se ocupă doar
de o informare a omului cât, mai ales, de o transformare esen –
țială a acestuia.
James W. Cox amintește de rolul pe care îl are învățătura în
cadrul predicării și este de părere că prin dida ,skein (didaskein)
se înțelege că:
A predica înseamnă a învăța. Ceea ce declară cineva, soli –
cită explicare sau argumentare. După ce predicatorii și-au
proclamat mesajul, declarând ceea ce a însemnat pentru
ei la nivel personal, nu va trece mult până când cineva va
întreba: „Cum ai ajuns la asta?… Ce îmi spui de fapt?… Cum
știi că este adevărat?… Ce altceva poți să îmi mai spui?” […]
Nu putem face nicio distincție absolută între proclamarea
Evangheliei și învățătura creștină.59
Smith indică în cercetările sale că în Noul Testament,
dida ,skein (didaskein , în diverse forme) apare de 95 de ori60 și se
traduce prin verbul „a învăța” la diferite timpuri. Fără îndo –
ială, învățătura a fost una dintre principalele lucrări ale lui
Isus Hristos întrucât, după cum notează și Kittel, „sinagogile
sunt menționate mereu ca locuri ale învățăturii (Mt. 9:35; 12:9;
13:54, Mc. 1:21; Lc. 4:15; In. 18:20 etc.) și la fel și Templul din
Ierusalim (Mc. 12:35; Lc. 21:37; Mt. 26:55 […]).”61
Mântuitorul a fost un dida ,skaloj (didaskalos, Învățător)
și, după cum se poate citi în Luca 4, în ce privește forma de
instruire (explicare), Isus Hristos a ales-o pe cea utilizată de
58. Ibidem, 137.
59. James W. COX, Preaching , San Francisco: Harper & Row Publishers, 1985,
11-12.
60. SMITH, Greek-English Concordance, 87.
61. KITTEL, Theological Dictionary, 139.

59
Repere teologice ale predicării expozitiveînvățătorii evrei din perioada respectivă. A citit un text (Isaia
61:1-2) stând în picioare apoi, potrivit obiceiului, s-a așezat și a
dat învățături în baza acelui text.
O altă nuanță notabilă a lui dida ,skein (didaskein) se găsește
în Ioan 8:28, 14:26 și 1 Ioan 2:27. Versetele, afirmă Kittel, „suge –
rează mai întâi de toate prezența unei inspirații sau revelații
directe.”62 De exemplu, în Ioan 8:28 scrie: „Isus deci le-a zis:
«Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că Eu
sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum
M-a învățat Tatăl Meu.»” Învățătura oferită de Isus Hristos nu
a fost mediată de niciun fel de filtru, ea fiind transmisă direct
și clar, constituind revelația perfectă a lui Dumnezeu.
Dimensiunea revelației este vitală pentru că în actul predi –
cării, deși există o dimensiune personală (subiectivă), trebuie
proclamat doar mesajul divin, numai „adevărul prin persona –
litate”. Singurul mod prin care mesagerul poate vorbi în baza
unei revelații divine este prin a predica Biblia, care accentu –
ează Persoana și lucrarea lui Isus Hristos. John A. Broadus
subliniază ideea afirmând că „[…] dida ,skein este folosit pentru
a indica scopul de a transmite oamenilor adevărul divin și de
a-i edifica în neprihănire.”63
Concluzia este că învățătura, ca parte integrantă în ceea ce
înseamnă predicarea Evangheliei, se desfășoară în limitele
revelației divine și vizează atingerea (instruirea) ascultători –
lor, dincolo de simpla informare a acestora în baza unui set
de cunoștințe (într-o relație de tip profesor-elev ); învățătura
are o remarcabilă dimensiune etică, pregătind audiența pen –
tru ascultarea Evangheliei, pentru înțelegerea adevărului
că Evanghelia vorbește despre Isus Hristos și lucrarea Sa și
pentru chemarea la a trăi în neprihănire, potrivit cu voia lui
Dumnezeu.
62. Ibidem,143.
63. BROADUS, On the Preparation , 2.

60
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă2.2.3. Semnificația termenilor euvaggeli,zesqai (euanggeli –
zestai) și marture ,w (martureo)
Conținutul pred icării este foarte bine ilustrat și prin terme –
nul nou-testamentar euvaggeli,on (euaggelion ) – care se traduce
prin „veste bună” – respectiv, prin verbul euvaggeli,zesqai (euan –
ggelizestai ), acțiunea de transmitere a veștii bune. Același lucru
îl clarifică și Broadus susținând că „[…] euvaggeli,zesqai sublini –
ază natura mesajului proclamat ca fiind o veste bună.”64 În
acest caz, la ce se referă „vestea bună”? Aceasta are în vedere
răscumpărarea săvârșită de Fiul Lui Dumnezeu pe crucea
Golgotei. Vestea bună este că există o soluție pentru salvarea
păcătoșilor, iar aceasta este oferită exclusiv în baza harului lui
Dumnezeu și a sacrificiului de la Calvar (Ef. 2:8-9).
Un alt termen biblic utilizat pentru a descrie lucrarea de
vestire a Evangheliei este marture ,w (martureo), care se tra –
duce prin „a mărturisi”. Mântuitorul i-a chemat pe ucenici
să-I fie martori: „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî
Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în
toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
(Fapte 1:8). Exact așa s-a și întâmplat. Ucenicii și-au îndepli –
nit mandatul de martori, după cum notează Luca: „Apostolii
mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus.
Și un mare har era peste toți.” (Faptele Apostolilor 4:33). Cei
care au predicat în perioada de început a creștinismului au
fost martori oculari ai vieții și lucrării Mântuitorului Isus
Hristos.
Chiar dacă nu toți predicatorii au fost / sunt martori ocu –
lari a ceea ce a făcut Hristos, predicarea lor poate fi numită, pe
bună dreptate, mărturisire. James Cox explică faptul că și cei
care nu L-au cunoscut pe Mântuitorul în mod direct au fost
martori: „Poate că ei nu au avut o viziune specială așa cum a
64. Ibidem.

61
Repere teologice ale predicării expozitiveavut Saul din Tars atunci când i s-a spus: «căci Îi vei fi mar-
tor, față de toți oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut
și auzit» (Fapte 22:15), dar au avut propria lor întâlnire cu El
prin Cuvânt și prin Duhul.”65
Astfel, fiecare predicator, indiferent de vremea sau cultura
în care trăiește, poate să depună mărturie pentru Isus Hristos
prin proclamarea Evangheliei. Credința duce la mărturisire:
„Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în
el. Cine nu crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos, fiindcă nu
crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul
Său. Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața
veșnică și această viață este în Fiul Său.” (1 Ioan 5:10-11).
W. E. Vine prezintă o latură deosebită a lui marture ,w , preci –
zând că „ kerygma, ceea ce este predicat, mesajul, este obiectiv
și se referă în special la efectul pe care îl are asupra ascul –
tătorilor; marturion este, în principal, subiectiv fiind legat de
experiența personală a predicatorului.”66
Observația lui Vine este consecventă cu cele mai multe
definiții ale predicării, deoarece aduce în prim plan adevărul
că proclamarea Evangheliei nu exclude nicidecum personali –
tatea mesagerului. Înainte ca Sfânta Scriptură să le vorbească
ascultătorilor, ea trebuie să-i fi vorbit mai întâi predicatoru –
lui. Se concluzionează că martureo indică spre faptele istorice
obiective, asociate cu viața lui Isus Hristos, nefiind separate
de impactul pe care Evanghelia l-a avut în viața proprie a
mesagerului.
S-ar mai putea menționa că termenul „martir” vine din
aceeași rădăcină din care provine și cuvântul „ martor” astfel
că adevărații martori au fost și tr ebuie să fie gata chiar și de
sacrificiul s uprem, de dragul lui Hristos.
65. COX, Preaching, 10.
66. W. E. VINE, An Expository Dictionary of New Testament Words with Their
Precise Meaning for English Readers, New Jersey: Fleming H. Revell Company,
1966, 120.

62
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă2.2.4. Concluzii și implicații
Discuția legată de aspectele teologice specifice predicării
creștine a început cu deosebirea clară pe care C. H. Dodd o
face între kh ,rugma (kerygma) și didach , (didache), între proclamare
și învățătură. Astfel, Dodd afirmă într-una din cărțile sale:
„Pavel spune că Dumnezeu S-a mul țumit să-i mântuiască pe
oameni prin kerygma și nu prin didache.”67 Totuși, ne-am între –
bat: Este deosebirea dintre cei doi termeni, accentuată atât de
vehement de Dodd, una reală?
Din analiza făcută în rândurile de mai sus rezultă că, deși
există diferențe de nuanță între termeni, în mare măsură ei se
suprapun. Robert Worley sumarizează cu mare precizie:
După prezentarea unor date cruciale privitoare la teoria
lui Dodd, concluzia este că distincțiile sale între kerygma
și didache, predicare și învățătură, nu pot fi deocamdată
susținute. În analiza semantică a cuvintelor predicare și
învățătură s-a stabilit că în biserica primară acești termeni
erau interschimbabili.68
Istoricul Hughes Oliphant Old, chiar dacă nu este atât de
radical precum Worley, merge în general pe aceeași linie de
gândire: „Folosirea verbului dida ,skein aici [Marcu 4:1-2 n. a.]
arată foarte clar faptul că lucrarea de predicare a lui Isus a
pus accentul pe învățătură și a conținut multă învățătură.”69
Tot astfel, teologul John Stott susține că există o diferență între
predicare și învățătur ă numai că, adeseori, ea a fost supralici –
tată:
Deosebirea este importantă cu toate că, probabil, a fost
exagerată. Căci în lucrarea publică a lui Isus „învăța –
67. DODD, The Apostolic Preaching , 8.
68. WORLEY, Preaching and Teaching in the Earliest Church, 83-84.
69. Hughes Oliphant OLD, The Reading and Preaching of the Scriptures in the
Worship of the Christian Church, volume 1, The Biblical Period, Grand Rapids, MI:
William B. Eerdmans Publishing Company, 1998, 127.

63
Repere teologice ale predicării expozitiverea norodului în sinagogi și propovăduirea Evangheliei
Împărăției” (Mt. 4:23; 9:35) nu sunt strict diferite; apostolul
Pavel s-a descris pe sine atât ca „propovăduitor” cât și ca
„învățător” al Evangheliei (1 Tim. 2:7; 2 Tim. 1:11), iar Luca îl
menționează la sfârșitul cărții Faptele Apostolilor ca „pro –
povăduind Împărăția lui Dumnezeu și învățând despre Isus
Hristos” (28:31).70
Rezultă, așadar, că trebuie să ne focalizăm atât asupra pro –
clamării Evangheliei cât și a învățăturii, știind că „distincția
potrivită nu se face între predicare și învățătură , ci între
accentele evanghelistice și didactice ale predicării.”71 Prin
urmare, există o întrepătrundere semnificativă între termenii
care descriu actul predicării. Fiecare se suprapune într-o
anumită măsură cu celălalt, păstrând în același timp elemente
specifice. Această interferență poate fi redată grafic, precum
în figura de mai jos:
Figura 2 – Întrepătrunderea termenilor care descriu actul predicării
Kh ,rugma (kerygma) este proclamarea plină de autoritate
a mesajului pe care Dumnezeu i-l încredințează predicato –
70. STOTT, Between Two Worlds, 122.
71. BROADUS, On the Preparation , 2.

64
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodărului, euvaggeli,ze sqai (euaggelizestai ) se referă la conținutul
respectivului mesaj (este o veste bună), dida ,skein (didaskein)
aprofundează mesajul, arătând că vestea bună este legată de
Persoana și lucrarea lui Isus Hristos, iar marture ,ω (martureo)
dovedește că mesajul a fost deja primit și experimentat de
către predicator care, ulterior, îl transmite mai departe ascul –
tătorilor. Fiecare termen în parte își găsește locul în lucrarea
de predicare a Evangheliei.
Modul armonios de împletire a terminologiei biblice pare
să ilustreze o anumită flexibilitate în actul predicării (mai ales
prin prisma termenului martureo), mesagerul putând con –
textualiza predica în diverse structuri homiletice. Cu toate
acestea, aceeași „împletire” semantică dovedește că flexibi –
litatea de care dispune mesagerul gravitează în jurul unei
Evanghelii precise cu un conținut precis – deci se vorbește
despre o constanță a predicării.
Mesagerul nu se află în situația în care să inventeze un
„mesaj”; el are deja Cuvântul lui Dumnezeu care-l obligă să-i
rămână mereu fidel. Aceasta este adevărata predicare biblică.
Cuvântul lui Dumnezeu este și rămâne autoritatea finală
pentru vestitorul care înțelege profilul autentic al predicării.
Pe scurt, teologia biblică a predicării conduce spre concluzia
că mesagerul se poate bucura de diversitate în unitate, adică o
varietate de structuri homiletice care susțin același conținut:
Evanghelia.
Desigur, o astfel de perspectivă implică mai multe convin –
geri solide, după cum am analizat în acest capitol:
• convingerea că Dumnezeu vorbește și Se revelează
pe Sine în Cuvântul Său, punându-L în evidență pe
Mântuitorul;
• convingerea că oamenii au nevoie de acest Cuvânt și
că el poate răspunde celor mai urgente și importante
năzuințe ale lor;

65
Repere teologice ale predicării expozitive• convingerea că în Cuvântul lui Dumnezeu se găsește
adevărul și
• convingerea că respectivul adevăr poate fi descoperit
printr-o interpretare scripturală corectă, bazată pe călă –
uzirea Duhului Sfânt și pe intenția predicatorului de a
afla ce dorește să transmită textul Sfintelor Scripturi.
Având la bază aceste repere teologice solide suntem pre –
gătiți acum să pășim spre următorul capitol, acolo unde vom
parcurge întregul traseu exegetic și homiletic – de la pregăti –
rea unei predici expozitive până la prezentarea acesteia în fața
ascultătorilor.

67Capitolul 3

Alcătuirea și prezentarea predicii
expozitive: de la text la predică
AM AJUNS LA DISCUȚIA DESPRE alcătuirea unei pre –
dici expozitive, respectiv, prezentarea acesteia înaintea unei
audiențe. Întrebările de bază sunt: Cum se alcătuiește o pre –
dică expozitivă? Ce fel de tehnică utilizăm? Ce drum trebuie
să urmăm pentru a ajunge de la text la predică?
Pentru a răspunde la aceste întrebări vom indica mai întâi
metoda pe care o propunem în această lucrare, iar apoi o vom
detalia, pas cu pas.
3.1. Metoda propusă: clepsidra predicării expozitive
Homileticienii dau răspunsuri ușor diferite la întrebă –
rile menționate anterior deși, în general, „tehnicile” propuse
de ei ating în mare parte aceleași idei. Spre exemplu, Haddon
Robinson prezintă opt pași de bază în alcătuirea unei predici
expozitive:
(1) Alegerea pasajului;
(2) Studierea pasajului;
(3) Descoperirea ideii exegetice;
(4) Analiza ideii exegetice;
(5) Formularea ideii homiletice;
(6) Stabilirea scopului predicii;

68
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă(7) Decizie cu privire la modul de atingere a acestui scop;
(8) Alcătuirea schiței de predică.1
Un alt autor, Ramesh Richard , sintetizează tehnica alcătuirii
unei predici expozitive, propunând șapte pași de urmat:
(1) studierea textului în ansamblul său;
(2) identificarea elementelor principale din care este consti –
tuit textul;
(3) identificarea ideii centrale a textului;
(4) podul prin care se stabilește scopul (ce a vrut să spună
textul atunci și ce intenționează să spună predicatorul
ascultătorilor săi);
(5) stabilirea ideii homiletice;
(6) structurarea predicii și apoi,
(7) alcătuirea conținutului ei.2
Mai departe, Greg Scharf , un alt homiletician, pune în
lumină nu mai puțin de paisprezece pași în vederea pregătirii
unei predici expozitive:
(1) Selectează un text din Scriptură, numit și pasaj pentru
predică;
(2) Citește textul cu atenție, de mai multe ori.
(3) Studiază textul – aceasta presupune o exegeză a textu –
lui;
(4) Meditează asupra textului;
(5) Rezumă ideea centrală într-o singură propoziție princi –
pală;
(6) Identifică modul în care le vorbește acest text ascultăto –
rilor tăi;
(7) Structurează-ți mesajul în așa fel încât să arăți modul
în care Dumnezeu a căutat să-Și împlinească voia în
1. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic , 51-115.
2. RICHARD, Preparing Expository Sermons , 7.

69
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăviața ascultătorilor prin acel text. Descrie modul în care
mesajul tău dezvoltă ideea principală, în mai multe
puncte.
(8) Scrie o schiță care cuprinde punctele principale și pe
cele secundare;
(9) Dezvoltă fiecare punct din schiță și ancorează-l într-o
anumită parte din text, stabilind legăturile lui cu textul
biblic, explicându-l, ilustrându-l și aplicându-l.
(10) Scrie încheierea mesajului;
(11) Scrie introducerea mesajului;
(12) Scrie mesajul detaliat, într-un stil oral potrivit.
(13) Redu manuscrisul la forma unor notițe.
(15) Repetă cu voce tare predica.3
În sfârșit, după metoda detaliată propusă de Scharf,
precizăm că în viziunea lui John Stott sunt necesare șase etape
în dezvoltarea predicii expozitive:
(1) Alege textul;
(2) Meditează asupra lui;
(3) Stabilește ideea centrală;
(4) Aranjează materialul pentru a susține ideea centrală;
(5) Adaugă introducerea și încheierea;
(6) Așterne mesajul în scris și roagă-te pentru el.4
Fără să epuizăm toate perspectivele posibile, observăm că
pașii indicați mai sus, de fiecare autor în parte, ating în gene –
ral aceleași obiective. Unii homileticieni vor să fie cât mai
conciși – cum este cazul lui Stott – iar alții vor să detalieze
fiecare etapă în parte – după cum procedează Greg Scharf
– din dorința de a spori claritatea. Este de așteptat să existe
o corespondență strânsă între tehnicile avansate de diferiți
homileticieni deoarece, în ciuda unor nuanțe structurale, inte –
3. SCHARF, Pregătiți pentru a predica, 127-128.
4. STOTT, I Believe in Preaching , 193-233.

70
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăresul fiecăru ia în parte rămâne același: expunerea Cuvântului
lui Dumnezeu.
În lucrarea aceasta nu propunem neapărat o metodă nouă
de alcătuire a predicilor expozitive – am văzut deja că fiecare
homiletician abordează aceleași lucruri – mai degrabă, vom
încerca să punem la dispoziția cititorului o metodă cât mai ușor
de reținut, cât mai logică și mai sugestivă . Prin urmare propunem
metoda clepsidrei , ca ghid de alcătuire a predicilor expozitive.
3.1.1. Ce presupune metoda clepsidrei?
Metoda clepsidrei acoperă cele două părți majore din
alcătuirea unei predici expozitive – partea exegetică și partea
homiletică – dezvoltând următoarele etape:
(1) Etapa contextelor: începem prin a încadra textul în
contextele sale diverse :
• istoric;
• geografic;
• socio-cultural;
• literar;
• teologic.
(2) Etapa textului: după ce am tras concluziile potrivite în
ce privește contextele, ne vom focaliza asupra textului în sine:
• delimitarea pericopei;
• traducerea pericopei și compararea ei cu alte traduceri;
• diagramarea textului;
• identificarea structurii exegetice.
(3) Etapa cuvintelor: mai departe, pășim în prof unzimea
textului spre cuvinte:

71
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică• ne interesează identificarea cuvintelor cheie;
• analiza gramaticală a acestor cuvinte.
(4) Etapa ideii exegetice: ajungem acum la cea mai impor –
tantă etapă a părții exegetice:
• identificăm ideea exegetic ă (ideea de bază a textului);
• o formulăm cât mai clar și mai concis, punând în evi –
dență atât subiectul cât și complementul ei.
(5) Linia de conexiune: aici pășim din ”lumea textului” în
”lumea audienței” și urmărim să conectăm cele două ”lumi”
formulând un scop al predicii care ține seama de două aspecte
esențiale:
• fidelitate față de ideea exegetică a textului;
• relevanță pentru nevoile actuale ale ascultătorilor.
(6) Etapa ideii homiletice: ideea homiletică rezultă în cel
mai natural mod din ideea exegetică și din scopul predicii;
constituie esența mesajului nostru (despre ce vrem să predi –
căm); ideea homiletică este formulată și ea în termenii unui
subiect și al unui complement.
(7) Etapa structurii homiletice: în această etapă formulăm:
• subiectul predicii;
• structura homiletic ă a acesteia (schița predicii, cu divi-
ziuni principale / secundare).
(8) Etapa conținutului: acum adăugăm conținutul predicii
în baza structurii homiletice:
• construim argumente / explicații;
• folosim ilustrații;
• facem aplicații;

72
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• adăugăm introducerea și încheierea;
• îmbogățim stilistic mesajul;
• scriem mesajul cuvânt cu cuvânt.
(9) Etapa prezentării: când prezentăm un mesaj în fața
unei audiențe vom fi foarte atenți la:
• limbajul verbal;
• limbajul non-verbal;
• limbajul para- verbal.
Toate aceste etape cuprinse în „metoda clepsidrei” pot fi
vizualizate ușor în figura următoare:
Figura 3 – Predicarea expozitivă: metoda clepsidrei

73
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică3.1.2. De ce este avantajoasă metoda clepsidrei?
După c um am precizat mai sus, metoda clepsidrei nu aduce
neapărat elemente de noutate în ce privește tehnicile de alcă –
tuire și prezentare ale unei predici expozitive, însă am ales să
o folosim din mai multe considerente.
a. Este logică: în partea exegetică se merge ”de la mare la
mic” (de la contexte spre ideea exegetică), iar în partea homi –
letică, ”de la mic la mare” (de la ideea homiletică la conținut și
prezentare);
b. Este ușor de re ținut: adeseori, predicatorii trebuie să aibă
alături de ei un ghid atunci când lucrează la o predică, pen –
tru a se asigura că nu vor uita vreun pas esențial. Fiind foarte
logică, metoda clepsidrei este ușor de reținut și ușor de apli –
cat (fiecare etapă derivă logic din cea anterioară): contextele
se restrâng la text, textul se restrânge la cuvinte , cuvintele se
restrâng la idee, urmează linia de conexiune , iar apoi, tot la fel de
logic, ideea homiletică se extinde la structura homiletică , structura
se extinde la conținutul propriu-zis al predicii, iar conținutul,
desigur, va fi prezentat în fața unei audiențe. Oricine înțelege
logica acestei metode poate să reproducă pe dinafară toți pașii
din alcătuirea unei predi ci expozitive.
c. Este foarte sugestivă în ceea ce privește ideea de predică
expozitivă , cel puțin în două moduri:
• după cum într-o clepsidră nisipul care curge din partea
superioară înspre cea inferioară este același , tot astfel în
predicarea expozitivă mesagerul expune mesajul inten –
ționat de autorul biblic și transmis destinatarilor inițiali;
• clepsidra trimite, bineînțeles, la ideea de timp – predica
expozitivă este și ea un arc peste timp (de la atunci și
acolo înspre aici și acum ) și urmărește să aducă în zilele
noastre un mesaj cât mai fidel din punct de vedere
biblic.

74
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă3.2 Exemplificarea metodei
Am ajuns în punctul în care vom prezenta fiecare etapă
pentru alcătuirea unei predici expozitive. Înainte de face acest
lucru, menționăm că nu putem studia un text până când nu
ne hotărâm din ce text să predicăm.
3.2.1. Alegerea textului și reflecția asupra lui – etapele
preliminare
Alegerea textului constituie un fel de pas premergător
alcătuirii predicilor expozitive. Chiar dacă discutăm despre o
predicare expozitivă, este cât se poate de rezonabil să accep –
tăm că nu putem cuprinde întreg mesajul Scripturii într-o
singură predică! Există anumite principii5 utile pentru selec –
ția pasajelor biblice folosite în actul predicării.
John Stott remarcă patru factori fundamentali care vor
influența alegerea unui text de predicat: un factor de ordin
liturgic, unul de ordin extern, un altul de ordin pastoral și un
ultim factor de ordin personal.6 Să îi prezentăm pe rând:
Factorul de ordin liturgic – se referă la respectarea calen –
darului anului bisericesc7 cu lecțiunile (textele duminicale)
aferente. Potrivit lui Stott, și nu numai, se identifică trei peri –
oade mari ale anului bisericesc:
• perioada de Advent8 și Nașterea Domnului;
5. Ramesh Richard consideră că, fiind vorba despre o predicare expozitivă , cel
mai bine este să se aleagă o carte biblică (ținând seama de nevoile audienței)
și să se predice pasaj după pasaj. Desigur, sugestia sa nu exclude și alte repere
pentru alegerea unui text de predicare, cum ar fi calendarul creștin, calendarul na –
țional, evenimentele speciale ori evenimentele neașteptate (cf. RICHARD, Preparing
Expository Sermons, 153-154). Greg Scharf este de părere că textele ar trebui să fie
alese în funcție de unitatea lor ideatică , de legătura personală a predicatorului cu
textul (pasaje care vorbesc în mod special vestitorului) și în funcție de nevoile
comunității (cf. SCHARF, Pregătiți pentru a predica, 134-136).
6. STOTT, I Believe in Preaching, 194-199.
7. Principalele ramuri ale creștinătății – romano-catolicii, ortodocșii, luteranii
și anglicanii – respectă datinile și lecționarul anului bisericesc.
8. Adventul este perioada celor patru duminici înainte de nașterea Domnului.

75
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică• perioada dintre Crăciun și Învierea Domnului;
• perioada Rusaliilor și a duminicilor9 de după Rusalii10.
James Stewart, fost profesor emerit de teologia, limba și lite-
ratura Noului Testament la New College, Edinburgh, afirmă:
Marile pietre de hotar ale anului creștin – începutul
Postului Crăciunului, Crăciunul, Postul Paștelui, Vinerea
Mare, Paștele, Duminica Rusaliilor, Duminica Sf. Treimi –
ne dau un făgaș și ne sugerează temele principale. Ele ne
obligă să rămânem aproape de doctrinele fundamentale ale
credinței.11
Este adevărat că în predicare trebuie să fim sensibili față
de calendarul religios, „pe de altă parte, însă, nu trebuie să
urmăm prea strict calendarul bisericesc, căci atunci ne-am
simți inhibați, de pildă, să predicăm despre întrupare și în alte
zile, nu numai de Crăciun, sau despre înviere și în altă peri –
oadă decât Paștele .”12
Factorul de ordin extern – este surprins de Stott prin
remarcile următoare:
[…] prin ac esta mă refer la un eveniment din viața națiunii
(de pildă: alegeri, moartea unei figuri publice sau un scandal
național), o problemă de controversă publică (cursa pentru
înarmare, avortul, pedeapsa capitală, șomajul, practicile
homosexuale sau divorțul), un dezastru natural (inundații,
foamete sau cutremure) ori altă catastrofă (un accident avia –
tic sau o ciocnire de trenuri). Când creștinii vin la biserică, ei
nu pot și nici nu trebuie să ignore problemele care primesc
9. Prima duminică de după Rusalii este cunoscută în tradiția anglicană ca Tri-
nity Sunday – o duminică dedicată Trinității.
10. STOTT, I Believe in Preaching, 194-195.
11. James S. STEWART, Heralds of God, Prelegerile Warrack din 1946, London:
Hodder & Stoughton, 1946, 110-111.
12. STOTT, I Believe in Preaching , 195.

76
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăo atât de mare at enție din partea radioului, a televiziunii și
a presei scrise.13
Afirmațiile lui St ott nu arată că predicarea trebuie să fie
dictată de o agendă politică, economică, socio-culturală sau de
altă natură; mai degrabă se remarcă o „sensibilitate” de care
slujba propovăduirii Cuvântului se cuvine să dea dovadă, în
relație cu mediul înconjurător care șlefuiește, într-o anumită
măsură, lumea preocupărilor și a nevoilor specifice audienței.
Să ne amintim că Mântuitorul, în lucrarea Sa de predicare, a
ținut seama de nevoile ascultătorilor: „Isus a răspuns nevoi –
lor ascultătorilor înainte de a începe să- Și declare mesajul Său.
A hrănit cele cinci mii de oameni înainte de a vorbi despre
Pâinea Vieții. A ascultat-o pe femeia de la fântână vorbind des –
pre Mesia înainte ca să Se descopere pe Sine ca acel Mesia.”14
Este cât se poate de bine ca predicatorul să nu considere că
ascultătorii trăiesc doar la nivelul programelor din biserică.
Cea mai mare parte din timpul lor este petrecută în mijlocul
societății, cu provocările ei. Astfel, predicatorul nu ignoră
aceste realități ci, mai degrabă, caută să aducă perspectiva lui
Dumnezeu în toiul frământărilor prin care trec ascultătorii și
societatea, în general.
Factorul de ordin pastoral – se referă la nevoile apărute
în viața spirituală a congregației. Aici se recomandă diverse
procedee prin care să se poată evalua nevoile adunării: întâl –
niri, sfătuiri, consultări cu diverse persoane din biserică,
cu diverse structuri organizaționale, cu liderii de departa –
mente, cu voluntarii, cu cei angajați etc. Haddon Robinson
menționează că predica este ca un pod peste distanța dintre
Cuvântul lui Dumnezeu și preocupările oamenilor și „pentru
13. Ibidem, 196.
14. Ralph LEWIS, Greg LEWIS, Learning to Preach Like Jesus, Westchester, Illi –
nois: Crossway Books, 1989, 20.

77
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăa face aceasta, [predicatorul, n.a.] trebuie să cunoască la fel de
bine nevoile bisericii cât și conținutul Bibliei.”15
Factorul de ordin personal – are în vedere acele texte prin
care Dumnezeu i-a vorbit în mod special predicatorului, atin –
gându-i inima într-un mod neașteptat; mesaje ce izvorăsc din
trăirea cu Domnul, din umblarea cu Dumnezeu a predicato –
rului. C. H. Spurgeon precizează că, după cum Dumnezeu a
dăruit mană poporului Israel, în pustie, „tot așa ne vor veni
din cer și predicile noastre proaspete, când va fi nevoie. Sunt
dușmanul oricărui lucru ce ar putea stânjeni dependența
voastră zilnică de Duhul Sfânt.”16
Toate aceste repere sunt importante atunci când dorim să
alegem un text biblic din care să predicăm. Recomandăm,
totuși, ca metoda cea mai frecventă să fie predicarea dintr-o
anumită carte biblică, pasaj după pasaj. În acest fel, predicarea
va fi expozitivă din toate punctele de vedere, iar predicato –
rul se asigură că va împărtăși cu ascultătorii „tot sfatul lui
Dumnezeu”.
Următorul pas în procesul de a alcătui o predică expozitivă
(exegetică) ține de reflecție, de meditație. Ce trebuie să facă
predicatorul în această fază? John Stott răspunde: „Să citească
textul, să-l recitească și iar să-l citească și să-l recitească.”17
Dar, ce se întâmplă atunci când predicatorul meditează
asupra textului? Spurgeon răspunde: „Este un lucru măreț să
te rogi până simți că pătrunzi cu întreaga ta ființă în duhul
și măduva unui text; intri tot mai profund, hrănindu-te din
esența lui sfântă, asemenea unui viermișor care își sapă drum
în miezul de nucă.”18
Într-adevăr, perspectiva este una ademenitoare, însă
15. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic , 54.
16. SPURGEON, Sfaturi pentru predicatori , 93.
17. STOTT, I Believe in Preaching , 199.
18. SPURGEON, Sfaturi pentru predicatori , 45.

78
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăreflecția la Cuvântul Domnului nu se face mereu cu ușurință:
„Hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu nu e un proces pe care
să-l faci în grabă. Rezervă-ți timp și spațiul necesar pentru
a gândi și a reflecta. […] Folosește un jurnal sau un caiet de
notițe pentru a-ți strânge gândurile.”19
Practic, în această etapă, mesagerul se roagă și se gândește
(meditează) fără încetare la text20. În mintea sa vor stărui, în
principal, două întrebări fundamentale:
• Ce vrea să spună textul (în contextul primar)?
• Ce ne spune astăzi (în contemporaneitate)?21
Alegem pentru exemplificare textul din Exodul 25:1-9 unde
se poate citi:
Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ,,Vorbește copiilor lui
Israel: Să-Mi aducă un dar; să-l primi ți pentru Mine de la
orice om care-l va da cu tragere de inimã. Iată ce ve ți primi
de la ei ca dar: aur, argint și aramă; materiale vopsite în
albastru, purpuriu, căr ămiziu, pânză de in sub țire și păr
de capră; piei de berbeci vopsite în roșu și piei de vițel de
mare; lemn de salcâm; untdelemn pentru sfe șnic, mirodenii
pentru untdelemnul ungerii și pentru t ămâia mirositoare;
pietre de onix și alte pietre pentru efod (umărar) și pieptar.
Să-Mi facă un loca ș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor. Sã
faceți cortul și toate vasele lui după chipul pe care ți-l voi
arăta.22
După citirea pasajului de mai sus, mintea predicatorului va
19. SCHARF, Pregătiți pentru a predica , 149.
20. Combinația de rugăciune și meditație (reflecție) se găsește și la personaje
din Scripturi. De exemplu, în Vechiul Testament lui Daniel i se spune: „Daniele,
nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când
ți-ai pus inima să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău…” (Daniel
10:1-14). Tot astfel, în Noul Testament Pavel îi spune lui Timotei: „Înțelege ce-ți
spun; Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile.” (2 Tim. 2:7).
21. STOTT, I Believe in Preaching , 200.
22. Exodul 25:1-9, traducerea D. Cornilescu.

79
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăabunda de întrebări asupra cărora va continua să reflecteze,
căutând răspuns prin rugăciune și exegeza Scripturilor:
• De ce a cerut Dumnezeu daruri de la israeliți?
• De ce a dorit El să locuiască în mijlocul lor?
• De ce era necesar ca darurile să fie oferite „cu tragere
de inimă”?
• De ce a fost necesar să existe un model (un chip) după
care să fie construit cortul?
• Dorește Dumnezeu să locuiască și astăzi în mijlocul
oamenilor?
• Dacă da, în ce mod?
• Se poate construi și astăzi o Casă pentru Dumnezeu?
• Pot oamenii contribui prin ceva la manifestarea prezen –
ței lui Dumnezeu în mijlocul lor?
Acestea și multe alte întrebări inundă mintea și inima pre –
dicatorului, atunci când acesta citește și meditează la textul
Scripturii!
3.2.2. Etapa contextelor
Prima etapă propriu-zisă de pregătire a unei predici expo –
zitive, potrivit metodei clepsidrei, este cea a contextelor. Este
așa-numita „etapă de orientare” a predicatorului și suntem
interesați, întâi de toate, de contextul istoric, de cel geografic și
socio-cultural ale pasajului.
Contextul istoric, geografic și socio-cultural
Predicarea expozitivă – după cum s-a afirmat în repetate
rânduri în această lucrare – urmărește să descopere mesa –

80
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăjul transmis de autorul textului biblic și semnificația pe care
textul o are în zilele noastre. Un asemenea deziderat poate fi
atins numai dacă exegetul va căuta să răspundă la întrebările
de bază legate de contextele istoric, geografic și socio-cultu –
ral23 ale pasajului:
• Când se petrece acțiunea descrisă în text (context isto –
ric)?
• Unde are loc acțiunea (context geografic)?
• Ce fel de oameni și în ce condiții participă ei la acțiunea
descrisă de text (context socio-cultural)?
Marshal D. Johnson prezintă un tabel orientativ pentru
încadrarea istorică a evenimentel or biblice:24
Data Eveniment
Preistorie: Creația, potopul, Avraam (care este da –
tat de unii la mijlocul epocii bronzului,
cca. 2000-1750 î.Hr.)
1290 î.Hr. Ieșirea din Egipt
1250-1000 î.Hr. Cucerirea Canaanului de către israeliți;
„judecătorii”
1000-922 î.Hr. Domnia împăratului David, 1000-961 și
a regelui Solomon, 961-922
23. Haddon Robinson prezintă câteva unelte deosebit de valoroase pentru înțe –
legerea contextelor în care apar diverse pasaje biblice: The New Bible Dictionary ,
editat de J. D. Douglas – care furnizează bibliografii utile și prezintă istoria și
arheologia Orientului Apropiat antic –, The Interpreter’s Dictionary of the Bible ,
un set de cinci volume, editat de George Arthur Buttrick și Keith Crim – oferă
informații extensive asupra acelorași subiecte, dar cu mențiunea că sunt dintr-o
perspectivă teologică liberală –, International Standard Bible Encyclopedia – pu –
blicată în 1915 și editată de James Orr, apoi retipărită avându-l ca editor pe
Geoffrey W. Bromiley –, Bible Dictionary , un dicționar biblic conservator editat
de Merrill F. Unger și Oxford Classical Dictionary, editat de N. G. L. Hammond
și H. H. Scullard – care se ocupă de popoarele, cetățile, cultura și literatura
Greciei antice – (cf. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 64-65).
24. Marshall D. JOHNSON, Making Sense of the Bible, Literary Types as an Appro –
ach to Understanding , Grand Rapids, Mi.: Eerdmans Publishing Co, 2002, 35-36.

81
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică922-722 î.Hr. Regatul de Nord, Israel; distrus de Asi –
ria în 722; Ilie, cca. 855; Amos, cca. 750
922-587 î.Hr. Regatul de Sud, Iuda: distrus de Babilon
în 587; Isaia, 742- cca. 687; Ieremia 627-
cca. 580; Ezechiel, cca. 600-580
587-538 î.Hr. Exilul babilonian; eliberare oferită după
cucerirea Babilonului de către Cir al
Persiei; Al doilea Isaia, cca. 538
538-450 î.Hr. Reconstrucție în Iuda; dedicarea celui
de-al doilea Templu, 516; Ezra și Neemia
332 î.Hr.Cucerirea Palestinei de către Alexandru
cel Mare, începutul perioadei eleniste
167 î.Hr. Începutul perioadei macabeilor care a
condus la un stat iudaic independent
63. î.Hr. Începutul domniei romane asupra
Palestinei
37-4 î.Hr Domnia lui Irod cel Mare
29-30 d.Hr.Activitatea lui Ioan Botezătorul și a lui
Isus
35-62 d.Hr. Activitatea misionară a lui Pavel;
50-62 d.Hr. Scrisorile pauline
66-73 d.Hr. Razboiul iudeo-roman; căderea Ierusali –
mului, august 70.
Tabel 1- Cronologia principalelor evenimente biblice
Contextul geografic ne prezintă, după cum am precizat deja,
locul unde se petrec evenimentele, cu formele sale de relief
specifice, anotimp, temperatură etc. Orice detaliu este impor –
tant. La rândul său, contextul socio-cultural ne ajută să observăm
căror categorii umane aparțin protagoniștii evenimentelor
(femei, bărbați, copii, bătrâni, săraci, bogați, robi, oameni slo –
bozi, armate, oameni simpli, demnitari, preoți, leviți etc.) ce
obiceiuri și sărbători sunt avute în vedere, ce instituții sunt
implicate etc.

82
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăRevenind la e xemplul nostru, întâmplarea descrisă în
Exodul 25:1-9 are loc în jurul anului 1300 î.Hr., după ce poporul
Israel a ieșit din robia egipteană. Moise, conducătorul poporu –
lui, se află pe muntele Sinai pentru a primi legile din partea
lui Dumnezeu, iar poporul îl așteaptă în pustie. Întâlnim
un popor aflat în călătorie prin pustie. Astfel, ei nu aveau o
locuință proprie, ci se deplasau din loc în loc stând în corturi.
În privința hranei și a apei depindeau de Dumnezeu, iar El
le purta de grijă în mod supranatural. De asemenea, israeli –
ții aveau multe bogății (aur, argint, pietre prețioase, diferite
materiale etc.) luate de la egipteni în momentul când au ieșit
din robie. Oamenii erau organizați pe seminții, case și familii.
Contextul literar
O altă întrebare importantă pentru predicator este urmă –
toarea: Din ce gen literar face parte acest pasaj? Întrebarea este
legitimă, pentru că Biblia nu este alcătuită în totalitatea ei din
același tip de literatură.
Haddon Robinson comentează: „De fapt, majoritatea oame –
nilor nici nu știu că Scripturile conțin diferite forme literare:
pilde, poezie, proverbe, rugăciuni, discursuri, alegorii, istorie,
legi, contracte, biografii, drame, scrieri apocaliptice și poves –
tiri.”25
Chiar dacă nu surprinde în detaliu toate genurile lite –
rare biblice, Harold Bryson afirmă că „ Vechiul Testament are
următoarele genuri literare generale: narațiunea teologică,
legile, poezia evreiască, literatura de înțelepciune și litera –
tura profetică”,26 iar în Noul Testament se găsesc: „evanghelia,
narațiunea istorică, epistolele și Apocalipsa.”27
25. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 69-70.
26. Harold T. BRYSON, Expository Preaching, The Art of Preaching Through a Book
of the Bible, Nashville, Tennessee: Broadman & Holman Publishers, 1995, 60.
27. Ibidem, 61.

83
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăTextul studiat de noi face parte din genul literar numit nara-
țiune istorică , ceea ce înseamnă că în text se prezintă o relatare
cu date istorice precise și credibile. Această narațiune prezintă
o secvență din istoria poporului Israel, ulterioară eliber ării lor
din robie. Mai exact, surprinde elemente din episodul în care
poporul ajunge la muntele Sinai, unde Dumnezeu avea să le
ofere Legea Sa. În urma unor dovezi remarcabile, se poate
spune că, făcând parte din Pentateuh, narațiunea din Exodul
25:1-9 a fost scrisă de Moise.
Este adevărat că diverși autori au lansat așa-numita Ipoteză
a Surselor Documentare – făcută celebră de teologul german
Julius Wellhausen – care susține că Pentateuhul nu a fost
scris de Moise, ci este combina ția mai multor surse denumite
Jahwistul (J)28, Elohistul (E)29, Deuteronomistul (D)30 și Preoțescul
28. Jahwistul (J) – este o narațiune din secolul al X-lea î.Hr (cca. 950), care a fost
scrisă în Iuda și în care JHWH (Domnul) este numele zeității. Autorul acestei na –
rațiuni este văzut ca fiind un patriot și folosește un stil narativ. El a inclus detalii
ale intereselor specifice umanității, de unde rezultă și povestirile memorabile
din Pentateuh. Concepția Jahwistului despre Dumnezeu este una antropomor –
fă. Această sursă este găsită în Genesa 2:4b până la 3:26; 6:1-8; 7:1-5, 7-10, 12, 16b,
22-23; 8:2b, 3a, 6-12, 13b, 20-22; 9:18-27; 11:1-9; 12; 13; 15; 16; 18-19; 24; 25:21-34;
26; 27:1-45; 29:2-14; 29:31 la 30:24 ( narațiunea principală), 44; 46:28-34; 47; 49;
50:1-11, 14 și Exodul 1:8-12, 15-23; 3:16-20; 4:1-16; 4:22 la 6:1.
29. Elohistul (E) – este o narațiune din secolul VIII î.Hr (cca. 750), care a fost
scrisă de către un profet din Efraim (Israelul de Nord) și în care, pentru eviden –
țierea zeității, se folosește numele Elohim (Dumnezeu). Acest nume se folosește
până în Exodul 3 atunci când Dumnezeu i Se descoperă lui Moise ca IHWH
(Iahweh). Autorul acestui material a fost numit Elohist și, ulterior, Al Doilea
Elohist. Acest document nu este descoperit până în Genesa 15. Pentru Elohist,
Dumnezeu este sublim și maiestuos și este conceput în termeni mai puțini an –
tropomorfici decât la J. Mai mult, Elohistul pare să fie conștient de aspectele
morale mai mult decât autorul J. Această sursă este găsită în Genesa 15:1-2,
5; 20; 21:6-21, 22-23a; 22:1-14, 19; 28:11-12, 17-18, 20-22; 29:1, 15-23, 25-28a, 30;
30:1-3, 6, 17-20a, c, 21-23; 31:2, 4-18a, 19-45, 51-55; 32:1; 33:18b-20; 35:1-8; 37:5-11,
19-20, 22-25a, 28a, c, 29-30, 36; 40-42 (cu excepția câtorva pasaje izolate) 46:1-5;
48:1-2, 8-22; 50:15-26; Exodul 1:15 la 2:14; 3:1-6, 9-15. Dincolo de acest punct este
dificil să se facă distincție între J și E.
30. Deuteronomistul (D) – este autorul Deuteronomului care a mai scris și por –
țiuni din Iosua. Scrierea este datată înainte de 621 î.Hr., în timpul domniei lui
Manase. O tendință mai recentă este de a data secțiunile de bază din Deutero –
nom înainte de Manase.

84
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă(P)31, însă dovezile biblice interne32 nenumărate , dovezile externe33,
tradiția evreiască34 și, alături de toate acestea, tradiția creștină
31. Preoțescul (P) – un scriitor (sau școală de scriitori) care datează din anii 500
î.Hr. și care a compus secțiunile legale și istoria care are legătură cu Legea.
Stilul lui P este ușor de identificat: este formal, precis, repetitiv și abstract în
privința descrierii lui Dumnezeu. Pe de altă parte, este foarte exact în descrierea
obiectelor de interes preoțesc, cum ar fi Cortul Întâlnirii și metodele de jertfire.
Autorul sau autorii au fost foarte interesați de detaliile statistice și genealogice.
Mult din materialul care nu se poate atribui lui J sau E reprezintă contribuția
unui scriitor preoțesc.
32. Pentateuhul însuși susține paternitatea lui Moise (Exodul 17:14; 24:4-7;
Num. 33:1-2; Deut 31:9) – texte care ar fi false în cazul în care ipoteza documen –
tară ar fi adevărată –, alte texte din Vechiul Testament fac același lucru (Iosua
8:32-34, 1 Împ. 2:3, 2 Împ. 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Neemia 13:1; Daniel 9:11-13;
Maleahi 4:4) și la fel, Domnul Isus și apostolii în Noul Testament (Fapte 3:22;
Ro. 10:5, Matei 19:8). Domnul Isus Se referă la legile privitoare la căsătorie
(din Deuteronom) și îl creditează pe Moise ca fiind cel care le-a scris. În Ioan
5:46 Mântuitorul spune: „Căci, dacă ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine,
pentru că el a scris despre Mine.”
33. Există mai multe aluzii legate de evenimente contemporane, condiții sociale și
politice sau legate de geografie și climă . Acestea împreună dovedesc că Mosie a trăit
în Egipt: clima și vremea la care se referă cartea Exod sunt specifice Egiptului și
nu Palestinei (Exodul 9:31-32), pomii și animalele din Exod și Deuteronom sunt
din Egipt și Peninsula Sinai (de exemplu, salcâmul este din Egipt și este întâlnit
doar rar în Canaan, iar animalele curate și necurate despre care se vorbește
în texte precum Deut. 14:5 și Lev. 11:16 sunt specifice la rândul lor Peninsulei
Sinai), se întâlnesc referințe geografice – Gen.13:10 – care sunt străine de Pales –
tina (de exemplu, Kiriath-arba este un nume pre-israelit al Hebronului – Num.
13:22, Ge.13:18 – ; despre Sichem nu ar fi trebuit să se spună că este în Canaan,
dacă autorul ar fi trăit de multă vreme acolo). Dacă autorul Pentateuhului ar fi
trăit după construirea Templului lui Solomon, atunci acesta nu ar mai fi dedicat
capitolul 24 din Exod Cortului, care a fost mai prejos decât Templul. De ce în
Genesa 14 Ierusalimul este numit Salem, iar când se fac referiri la acesta nu se
vorbește nimic despre Templu (așa cum se vorbește de pildă despre muntele
Moria în Genesa 22)? Dacă materialul din Pentateuh ar fi fost scris între secolele
VIII-V î.Hr., de ce nu apare titlul de „Domnul Savaot” pentru Iahve, care în
acea perioadă apare de 67 de ori în Isaia (sec.VIII), de 83 de ori în Ieremia (sec.
VII), de 30 de ori în Hagai (sec.VI) și de 51 de ori în Zaharia (sec. V)? De ce nu
apar în Pentateuh leviții, organizați ca în 1 Cronici 25? Afirmația că nimic din
Tora nu a fost scris până la mijlocul sec al IX-lea ignoră evidențele arheologice
(în anul 1887 au fost descoperite Tablele de la Tel el-Amarna, Egipt. Acestea
datau din anii 1420-1380 î.Hr., exact perioada în care au trăit Moise și Iosua. Au
fost descoperite, așadar, sute de table în cuneiforme babiloniene care conțineau
corespondența dintre Curtea din Egipt și regii din Palestina, despre invadatorii
habiru. Iată o dovadă că în Canaan se practică scrisul încă de atunci).
34. Eclesiastul , una dintre cărțile apocrife care a fost scrisă prin anul 180 î.Hr., re –
latează: “Toată aceasta este cartea legământului Dumnezeului Celui Preaînalt,

85
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicătimpurie35 aduc argumente solide ce lămuresc faptul că teoria
surselor documentare nu rămâne validă. Toate aceste argu –
mente sunt importante pentru că îl ajută pe predicator să
predice cu autoritate și convingere știind că mesajul pe care îl
transmite este inspirat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Vom prezenta mai multe detalii referitoare la particularită –
țile genurilor literare biblice în ultimul capitol al lucrării, care
este dedicat acestui subiect.
Contextul teologic
Ultimul context analizat în ”etapa contextelor” este cel
teologic. Pentru analiza teologică există câteva întrebări fun –
damentale, după cum clarifică Stewart:
• Unde se potrivește pasajul în corpusul revelației ce
cuprinde teologia creștină (dogmatică)?
legea pe care Moise a adoptat-o ca să fie moștenirea adunărilor lui Iacov” (Ecle –
siastul. 24:23), Talmudul , (Baba Bathra, 146), un comentariu evreiesc asupra Legii
(Torah), care datează de prin anul 200 î.Hr. și Mișna , (Pirqe Aboth, I, 1), o inter –
pretare și legislație rabinice datând din 100 î.Hr., amândouă atribuie Torah lui
Moise, Philo, un teolog și filosof evreu născut în cca. 20 d.Hr., susține: „Dar…
voi spune povestea lui Moise, așa cum am învățat-o, din oricare din cărțile sfin –
te, monumentele minunate ale înțelepciunii sale pe care le-a lăsat în urma sa, și
de la unii din bătrânii națiunii” (cf. Vasile TALPOȘ, Teologia Biblică a Vechiului
Testament , Curs universitar revizuit, București: 2008, p.12), Flavius Josephus , un
istoric din primul secol d.Hr., scrie în Josephus contra lui Apion (1:8): „Căci nu
avem între noi o mulțime de cărți nenumărate, contrazicându-se și necăzând de
acord unele cu altele (cum au grecii), ci doar 22 de cărți [în prezent 39] care în
mod corect sunt considerate a fi divine; dintre ele cinci aparțin lui Moise, care
conțin legile sale și tradițiile originii umanității până la moartea sa”(cf. Flavius
JOSEPHUS, Autobiografie, Contra lui Apion, trad. Ion Acsan, București: Editura
Hasefer, 2002, 79).
35. De exemplu, Leontius din Bizanț (sec. al VI-lea d.Hr.) a spus în tratatul său,
Contra Mestorianos: „Cât despre aceste cinci cărți, toate poartă mărturie că sunt
(lucrarea) ale lui Moise.” În plus, alți părinți bisericești au atribuit Pentateuhul
lui Moise în lista lor propusă pentru Canonul Vechiului Testament: Melito, epi-
scop de Sardis (175 d.Hr.), Ciril din Ierusalim (348-386 d.Hr.) , Hilary (366 d.Hr.) ,
Rufinus (410 d.Hr.) și Augustin (430 d.Hr.); alte liste canonice din perioada bise –
ricii primare în care Pentateuhul îi este atribuit lui Moise sunt: Dialogul lui Ti –
motei și Aquila, Synopsis (revizuită de Lagarde), Lista Canoanelor Apostolice,
Inocent I (417 d.Hr.).

86
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• În ce legământ se încadrează? Sunt anumite aspecte
ale lui limitate parțial sau integral la Vechiul Legământ
cum ar fi, de pildă, anumite practici sacrificiale cultice
sau anumite responsabilități ale unei seminții?
• Vizează pasajul aspecte teologice mai ample, ce cuprind
ambele legăminte, dar care nu sunt legate în mod strict
de niciunul din cele două?
• La ce doctrină/doctrine se referă pasajul?
• Este pasajul relevant pentru concepțiile doctrinare cla –
sice despre Dumnezeu, om, îngeri, păcat, mântuire,
biserică, escatologie etc.?36
Pericopa studiată de noi are un bogat conținut teologic
atingând doctrine privitoare la:
• Dumnezeu – Dumnezeu Se adresează lui Moise folosind
Numele Său, Iahve, același Nume ce a fost dezvăluit din
mijlocul rugului aprins. Numele face trimitere la unici –
tatea lui Dumnezeu;
• alegerea lui Israel – Dumnezeu spune poporul Meu , Israel.
Se cunoaște că Dumnezeu, în mod suveran, l-a ales pe
Israel ca popor al Său începând cu Avraam (vezi, Ge.
12);
• sacrificiu – israeliții trebuiau să aducă daruri. Aceasta
era o jertfă. Darurile se cereau să fie aduse de bunăvoie
(cf. Ex. 25:2; 35:3; 35:21-22.) Aceeași idee apare și în Noul
Testament în 2 Cor. 9:7;
• legământ – Dumnezeu dorea să intre în legământ cu
poporul Său, iar Cortul era unul din elementele ce faci –
litau acel legământ;
36. Ibidem, 49.

87
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică• Cortul – Dumnezeu poruncește poporului Său s ă facă
un cort, ceea ce era o prefigurare a evenimentului
întrupării Domnului Isus, când Dumnezeu a venit pe
Pământ să locuiască în mijlocul oamenilor;
• sfințire – Dumnezeu va locui în cort, dar acesta trebuia
să fie un loc sfânt. Dumnezeu nu rămâne decât într-un
loc sfânt.
În privința contextului biblic, D. Stewart recomandă trei
linii de ghidare: analiza modului în care este folosit pasajul
în alte părți din Scriptură, analiza relației pasajului cu restul
Scripturii și analiza aportului pe care pasajul îl aduce la înțe –
legerea Scripturii.37
Alte pasaje din Vechiul Testament în care întâlnim idei
asemănătoare sunt: Exodul 26, 27, 35, 36, 38, 39, 40; Leviticul
8:10; Numeri 1, 3, 4, 5, 7, 9, 10 ; 1 Cronici 23 . În Noul Testament :
Ioan 1 (Cuvântul s-a întrupat și a venit să locuiască între
oameni); Galateni 4:4 (Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume);
Evrei 1 (Dumnezeu S-a descoperit pe Sine în Isus Hristos) etc.
3.2.3. Etapa textului
A doua etapă specifică metodei clepsidrei presupune să
avansăm dinspre contexte înspre textul din care dorim să pre –
dicăm. Toată atenția se concentrează acum asupra textului, în
sine.
Stabilirea pericopei
În demersurile exegetice mesagerul va fi preocupat nu
doar de locul din Scripturi din care predică, ci și de pericopa
sau delimitarea exactă a textului.
Textul ilustrativ – Exodul 25:1-9 – constituie una dintre peri –
37. Ibidem, p. 48.

88
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăcopele capitolului 25, marcată prin consoana ebraică s (sameh)
cealaltă pericopă fiind cuprinsă între versetele 10 și 22 și mar –
cată prin consoana p (pe).
Traducerea proprie a pericopei și compararea cu alte
traduceri
O exegeză corespunzătoare presupune și o traducere pro –
prie a textului, efectuată cu mare atenție de către predicator.
Douglas Stewart amintește un amănunt important în privința
aceasta: „Un cuvânt ebraic rareori corespunde exact unui sin –
gur cuvânt din altă limbă, el poate corespunde ca înțeles mai
multor cuvinte diferite. Prin urmare, traducerea presupune
întotdeauna selecție.”38 Tocmai dintr-un asemenea motiv sunt
deosebit de necesare, atât traducerea proprie a pasajului, cât și
compararea ei cu alte traduceri în aceeași limbă sau în limbi
diferite39.
Prezentăm, mai jos, o traducere proprie a textului biblic studiat:
38. STEWART, Exegeza Vechiului Testament , 30-31.
39. „Then the LORD spoke to Moses, saying, 2 “Tell the sons of Israel to raise
a contribution for Me; from every man whose heart moves him you shall raise
My contribution. 3 “And this is the contribution which you are to raise from
them: gold, silver and bronze, 4 blue, purple and scarlet material, fine linen, goat
hair, 5 rams’ skins dyed red, porpoise skins, acacia wood, 6 oil for lighting, spi –
ces for the anointing oil and for the fragrant incense, 7 onyx stones and setting
stones, for the ephod and for the breastpiece. 8 “And let them construct a sanc –
tuary for Me, that I may dwell among them. 9 “According to all that I am going
to show you, as the pattern of the tabernacle and the pattern of all its furniture,
just so you shall construct it. (Traducerea în Limba Engleză, New American Stan –
dard Version ); Le Seigneur dit à Moïse: 2 «Dis aux Israélites de recueillir pour
moi une contribution: on la recueillera auprès de tous ceux qui l’offriront de
bon coeur. 3 Voici en quoi consisteront les dons: or, argent, bronze, 4 laine teinte
en violet, rouge ou cramoisi, lin fin, laine de chèvre, 5 peaux de béliers teintes
en rouge, cuir solide, bois d’acacia, 6 huile d’éclairage, essences aromatiques
pour l’huile d’onction et le parfum à brûler, 7 pierres de cornaline, et autres
pierres précieuses pour l’éfod et le pectoral du grand-prêtre. 8 Les Israélites me
confectionneront une tente sacrée pour que je puisse habiter au milieu d’eux. 9
Vous fabriquerez la tente et tous les objets sacrés conformément au plan et aux
modèles que je vais te montrer.» ( Traducerea în limba franceză Bible en français
courant, 1997 ).

89
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăȘi Dumnezeu a început să vorbească lui Moise și i-a zis:
„Spune-le copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar, toți cei care
au râvnă în inimă și să-l primiți de la ei. Acestea sunt cele
ce veți lua de la ei: aur, argint și aramă, materiale violete,
purpurii, lână, pânză de in subțire și păr de capră, piei de
berbeci vopsite în roșu, piei de balenă, lemn de salcâm, unt –
delemn pentru luminat, mirodenii, ulei pentru ungere și
pentru tămâia mirositoare, pietre de onix și alte pietre pen –
tru pieptar. Să-mi facă un loc sfânt și Eu voi locui în mijlocul
lor. Toate vasele și cortul să le faceți după modelul pe care
ți-l voi arăta.
Comparând diversele traduceri ale aceluiași text, remar –
căm faptul că nu apar diferențe notabile și sensuri diferite ale
cuvintelor. Pot fi luate în calcul mici nuanțe, fără implicații
teologice esențiale:
• Cuvântul „ dar” din traducerea Cornilescu este tradus
în limba engleză cu „contribution” , ceea ce poate subli –
nia ideea de parteneriat cu Dumnezeu.
• Cuvântul „ chip este tradus în limba engleză cu „pattern”,
ceea ce indică spre exactitatea cerințelor divine.
• Traducerea în limba franceză subliniază că cei ce dăru –
iesc trebuie să o facă „ de bon coeur” (lit. „cu dragă inimă” ).
Terminologia este foarte apropiată de cea a Noului
Testament atunci când vorbește despre dărnicie.40
Diagramarea textului
Diagramarea ne ajută să identificăm relațiile de coordonare
și subordonare dintre propozițiile textului și este un instru –
ment de mare ajutor în st abilirea structurii pericopei. Există
mai multe tipuri principale de relații sintactice:41
40. A se vedea aici, 2 Cor. 9:7 – „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima
lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci «pe cine dă cu bucurie îl iubește
Dumnezeu.»”
41. Se recomandă folosirea gramaticilor limbii române sau cel puțin folosirea

90
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăA. Raportul de coordonare se stabile ște între două propozi ții
de acelaș i fel, fie principale, fie secundare. Se realizează prin:
a) juxtapunere (alăturarea prin virgulă):
P P P P
Dumnezeu te caută,1/ Dumnezeu te salvează,2/
pp
Dumnezeu te păzește.3/
b) joncțiune (prin conjunc ții și grupuri de cuvinte cu valoare
de conjunc ții coordonatoare): și, nici, dar, iar, însă, ci, sau, ori,
precum și, numai că.
Conjuncțiile coordonatoare pot fi:
– copulative: și, nici, nu numai (că)…dar (și), nu numai (că)…
ci (și)
PP PP
Dumnezeu îi iartă pe păcătoși1/ și nu obosește. 2/
PP PP
Nu urăște, 1/ nici nu se răzbună. 2/

– adversative: dar, iar, însă, ci
PP PP
Oamenii păcătuiesc, 1/ iar Domnul este sfânt 2/
– disjunctive: sau, ori, fie…fie, ori…ori, ba…ba
PP PS PS
Hotărăște-te 1/ dacă stai 2/ sau pleci. 3/

– conclusive: așadar, deci, prin urmare, în concluzie, ca
atare, în consecință.

unor resurse electronice (de ex. vezi, euinvat.bluepink.ro/wpcontent/uploa –
ds/2011/…/0_raporturi_sintactice_in_fraza.doc, accesat pe 11.07.2018)

91
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică PP PP
Dumnezeu e dragoste, 1/ deci iubește și tu. 2/

B. Raportul de subordonare se realizează între o propozi ție
secundară ș i regenta ei. Se realizează prin:
a) conjunc ții subordonatoare: că, dacă, să, de, ca să, de și, încât,
întrucât, fiindcă, deoarece:
PP PS
Faptele sunt bune 1/ dacă sunt făcute în Hristos. 2/
b) locuțiuni conjunc ționale subordonatoare: pentru că, din
cauză că, din pricină că, din moment ce, de vreme ce, măcar că,
măcar să, măcar de, chiar dacă, chiar să, cu toate că, ca și cum, ca și
când, de parcă, în timp ce, după ce, până ce, până să:
PS PP
Până ce nu este crezută Evanghelia, 1/ nu există mântuire. 2/
PS PP
În loc să citească Biblia, 1/ citește ziarul.2/
c) pronume sau adjective pronominale relative: cine, care,
ce, ceea ce, cât, câtă.
PP PS
Nu slujesc to ți 1/ câți vin la biserică. 2/
d) pronume sau adjective pronominale nehotărâte: orice,
oricine, oricare, ori șicare, orișice, orișicine:
PS PP
Orice este interzis 1/stârnește firea păcătoasă. 2/
e) adverbe relative: când, cum, unde, cât:
PP PS
Creștinul nu e trist 1/când e vorba de dărnicie.2/

92
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăf) adverbe nehotărâte: oricând, oriunde, oricum, ori șiunde, ori –
șicând, ori șicum, orișicât:
PS PP
Oriunde numai se vorbește 1/ nu se fac fapte din dragoste. 2

Exodul 25:1-9 poate fi diagramat în felul următor:
Figura 4 – Diagramarea pericopei Exodul 25:1-9Și Dumnezeu a în ceput să vorbească lui Moise și i-a zis:
„Spune-le copiilor lui Israel
să-Mi aducă un dar, toți cei care au râvnă în inimă și să-l primiți de la ei.
Acestea sunt cele ce veți lua de la ei: aur,
argint și aramă
materiale violete, purpurii, lână, pânză de in subțire și
păr de capră, piei de berbeci vopsite în roșu, piei de balenă,
lemn de salcâm, untdelemn pentru luminat, mirodenii, ulei pentru ungere și
pentru tămâia mirositoare, pietre de onix și
alte pietre pentru pieptar.
Să-Mi facă un loc sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor.
Toate vasele și co rtul să le faceți după modelul pe care vi-l voi arăta.

93
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăStructura pericopei
După familiarizarea cu contextele și diagramarea textului,
se poate trece la identificarea structurii pasajului. Douglas
Stewart menționează că „orice pasaj biblic ale cărui limite au
fost corect identificate va avea o logică internă, de sine stătă –
toare, alcătuită din tipare de gândire coerente, purtătoare de
sens.”42
Pericopa studiată de noi poate fi analizată prin prisma unui
titlu și a unei structuri textuale, după cum urmează:
Titlu: Locuirea lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său
(Ex. 25:1-9)
1. Dumnezeu afirmă că dorește să locuiască în mijlocul
poporului Său (v. 1, 8).
2. Dumnezeu îi îndeamnă pe israeliți să aducă daruri de
bunăvoie în vederea construirii unui locaș sfânt (v. 2-7).
3. Dumnezeu promite că va locui în mijlocul israeliților
dacă ei vor construi un loc sfânt, după modelul primit
(v. 8-9).
După cum putem observa, schița de predică nu este iden –
tică cu structura pericopei. Uneori se face confuzie între cele
două. Structura pasajului reflectă ”scheletul său exegetic”,
înveșmântat într-un limbaj de tipul ”atunci-și-acolo”, în vreme
ce structura (schița) predicii reflectă ”scheletul homiletic”
exprimat într-un limbaj de tip aici-și-acum.
3.2.4. Etapa cuvintelor
După clarificarea principalelor aspecte legate de text, în
ansamblul său, urmează o focalizare specifică asupra cuvin –
42. Ibidem, 42.

94
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodătelor din text. În mod specific suntem interesați de câteva
lucruri:
Date gramaticale
Aspectele gramaticale sunt importante în demersul de a
ajunge la mesajul central al unui pasaj biblic. Douglas Stewart
explică utilitatea gramaticii:
Scopul gramaticii este acuratețea. În orice limbă, gramatica
defectuoasă deranjează auzul, dar pericolul mai mare este
că poate să blocheze procesul de înțelegere. În procesul exe-
getic, incapacitatea de a înțelege gramatica unui pasaj din
VT nu înseamnă eșecul aprecierii subtilităților de vorbire;
înseamnă că nu vei putea fi sigur că știi exact ce se afirmă
sau nu în pasaj.43
Fiind atât de utilă, este de dorit ca un predicator expozitiv
să cunoască măcar elementele de bază ale gramaticii ebraice și
grecești. Totuși, și cei care nu sunt deprinși cu studiul textelor
în limbile originale au de partea lor mai multe instrumente
ajutătoare, datorită tipăririi diverselor gramatici și cărți ce
conțin studii de cuvinte.44 În Exodul 25:1-9 nu există probleme
gramaticale notabile.
Date lexicale
Pentru a atinge obiectivul identificării propoziției (ideea)
43. STEWART, Exegeza Vechiului Testament, 79.
44. Câteva resurse importante: traducerea lui A. E. Cowley în ediția E. Kaut –
sch a lucrării lui William Gesenius, Hebrew Grammar ; Thomas O. Lambdin,
Introduction to Biblical Hebrew ; F. W. Blass, A. Debrunner și R. W. Funk, A Greek
Grammar of the New Testament ; H. E. Dana și Julius R. Mantey, A Manual Gram –
mar of the Greek New Testament ; James Hope Moulton, W. F. Howard și Nigel
Turner, A Grammar of the New Testament Greek ; A. T. Robertson, Grammar of the
Greek New Testament in Light of Historical Research ; A. T. Robertson, The Minister
an His Greek New Testament ; A. T. Roberson, Word Pictures in the New Testament ;
Richard Chenevix Trench , Synonyms of the New Testament ; W. E. Vine, Exposi –
tory Dictionary of the New Testament (cf. ROBINSON, Arta comunicării adevărului
biblic, 63-64).

95
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăprincipale a pasajului, este extrem de necesar un studiu al
conceptelor și al cuvintelor importante din text.45 Sfaturile lui
Douglas Stewart sunt binevenite: „Lucrând în ordine descres –
cătoare, izolează ceea ce consideri a fi deosebit de semnificativ
sau crucial pentru interpretarea pasajului. Întocmește o listă
de șase până la douăsprezece de astfel de concepte sau succe –
siuni de cuvinte.”46
Cuvintele-cheie ce merită o atenție deosebită în studierea
textului din Exodul 25:1-9 sunt:
• יְהוָ֖ה (Iehova) – tetragrama hwhy (IHVH) se referă la
Dumnezeul care vine aproape și Se implică în istoria
noastră; Dumnezeul unic.
•ּבְנֵ֣י יִׂשְרָאֵ֔ל אֶל־ ( el-benei Israel ) – „copiilor lui Israel” (se referă
la poporul Israel pe care Dumnezeu l-a ales să fie al
Lui, începând cu chemarea adresată lui Avraam, din
Geneza 12 ).
• מִקְדָּׁ֑ש ( miqdash) – „locuință, cort” (sanctuar, loc în care
Dumnezeu avea să rămână pentru o vreme).
• תַּבְנִ֣ית ( tabnit) – „model, tipar, formă” (șablonul pe care
45. Lexicoane și condordanțe de mare folos în studierea cuvintelor importan –
te din text, sunt: William Gesenius, Francis Brown, S. R. Driver și Charles A.
Briggs, A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament ; Ludwig Koehler și
Walter Baumgartner, Lexicon in Veteris Testamenti Libros ; Walter Bauer, William
F. Arndt, F. Wilbur Gingrich și Frederick W. Danker, A Greek-English Lexicon of
the New Testament and Other Christian Literature ; James Hope Moulton și George
Milligan, The Vocabulary of the Greek Testament Illustrated from Papyri and Other
Non-Literary Sources ; Henry George Liddell și Robert Scott, A Greek-English
Lexicon; Gerhard Kittel și Gerhard Friedrich, Theological Dictionary of the New
Testament ; Colin Brown, The New International Dictionary of the New Testament ;
Salomon Mandelkern, Concordance of the Bible ; George V. Wigram, The English –
man’s Hebrew and Chaldee Concordance of the Old Testament ; W. F. Moulton și
A. S. Geden , A Concordance to the Greek Testament ; George V. Wigram, The En –
glishman’s Greek Concordance of the New Testament ; Edwin Hatch și Henry A.
Redpath, Concordance to Septuagint ; Robert Young, Analytical Concordance to the
Bible; James Strong, Exhaustive Concordance of the Bible (cf. ROBINSON, Arta co –
municării adevărului biblic, 60-63).
46. STEWART, Exegeza Vechiului Testament , 46.

96
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăDumnezeu i l-a arătat lui Moise în vederea construirii
Cortului Întâlnirii).
• תְּרּומָ֑ה ( teruma) – „dar, contribuț ie” (se referă la contribuții
sau sacrificii făcute de cineva).
• לִּב֔ (lib) – „inimă”, (darurile ce aveau să fie oferite de bună –
voie, cu râvnă, cu pasiune. Substantivul în original este
unul energic.)
3.2.5. Etapa ideii exegetice
Ultima etapă din partea exegetică a pregătirii unei
predici expozitive este etapa ideii exegetice. După axa contex –
te-text-cuvinte ajungem, în sfârșit, la identificarea temei pasajului
și formularea ideii de bază a textului ( ideea centrală, ideea exe –
getică).
Identificarea temei pasajului
Nu este situație mai nefavorabilă decât atunci când predi –
catorul nu reușește să urmărească ideea principală a textului,
sărind de la un detaliu la altul, sau mai mult, impunând tex –
tului propriile sale opinii. Textele Scripturii au o idee de bază,
după cum afirmă și John Stott: „Nu vreau să contest că ar
putea fi mai multe moduri legitime de a aborda un text și că
am putea învăța lecții diferite din el; ceea ce vreau să spun,
însă, este că fiecare text are un principiu dominant. Avem
nevoie de integritate pentru a discerne acest aspect și trebuie
să rezistăm tentației de a atribui textului o nuanță sau o idee
de-a noastră”.47
La rândul său, Ramesh Richard definește ideea – propoziția
centrală – unui text, astfel: „Propoziția principală a unui text
este acea singură unitate de gândire care leagă laolaltă și con –
47. STOTT, I Believe in Preaching , 203.

97
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăferă semnificație tuturor aspectelor particulare ale textului.”48
Aceasta este strădania predicatorului – să găsească acea idee
fundamentală a textului, gândul principal, liantul întregu –
lui pasaj, fiindcă „predica trebuie să fie un glonte, nu o alice.
În mod ideal, fiecare predică este explicarea, interpretarea și
aplicarea unei singure idei dominante, care este sprijinită de
alte idei, toate fiind extrase dintr-unul sau mai multe pasaje
din Scriptură”.49
În sfârșit, tot pentru a întări ideea că textele biblice au o idee
principală, J. H. Jowett afirmă în prelegerile sale de la Yale:
Am convingerea că o predică nu este gata să fie rostită […]
până ce nu putem să-i exprimăm tema într-o propoziție
scurtă, de efect, limpede ca cristalul. Găsirea acestei propo –
ziții este cea mai grea, cea mai anevoioasă, dar și cea mai
plină de satisfacție parte a muncii de studiu […] Nu cred că
o predică ar trebui să fie predicată sau scrisă până ce acea
propoziție nu a ieșit la iveală, limpede și clară ca luna într-o
seară senină.50
Ajungerea la ideea centrală din text implică, fără îndoială,
un riguros proces exegetic, după cum am sesizat deja în etapele
anterioare. Un astfel de studiu implică anumiți pași funda –
mentali51 de care mesagerul Cuvântului Sfânt va ține seama
în munca din culisele amvonului. Acești pași, după cum am
remarcat, ne conduc din aproape în aproape către ideea cen –
trală a textului. Axa logică este context-text-cuvinte-idee. Această
48. RICHARD, Preparing Expository Sermons , 67.
49. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 33.
50. J. H. JOWETT, The Preacher: His Life and Work , Prelegerile Yale din 1912,
New York: G. H. Doran, 1912, 133.
51. Deși există mici diferențe – în special datorate genurilor de literatură di –
ferite – exegeza biblică urmează aceiași pași atât pentru Vechiul cât și pentru
Noul Testament. Două resurse lăudabile în domeniul exegezei sunt: Douglas
STEWART, Exegeza Vechiului Testament, Un manual pentru studenți și pastori ,
Cluj-Napoca: Editura Logos, 2006; și Gordon FEE, Exegeza Noului Testament, Un
manual pentru studenți și pastori , Cluj-Napoca: Editura Logos, 2006.

98
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă”idee” la care ajungem reprezintă tema pasajului într-o formă
brută – toată m unca exegetică ne-a ajutat să înțelegem des –
pre ce se vorbește în respectivul paragraf. În exemplul nostru
această temă este următoarea: Dumnezeu plănuiește să locuiască
în mijlocul poporului Israrel.
Formularea ideii exegetice
După ce avem tema pasajului putem formula cu precizie
ideea sa exegetică. Potrivit lui Richard și altor homileticieni ,
propoziția centrală a textului este alcătuită din două compo –
nente52:
• identificarea temei textului (despre ce vorbește autorul în
text?);
• descrierea succintă a temei (Ce spune autorul privitor la
tema despre care vorbește în text?).53
Cum aplicăm aceste observații în cazul exemplului nostru?
Tema pasajului (despre ce vorbește pasajul, care este subiec –
tul său): Planul lui Dumnezeu de a locui în mijlocul poporului
Israel.
Complementul pasajului (ce se spune despre subiectul pe care
l-am descoperit): Este posibil în urma construirii unui loc sfânt pe
baza dărniciei libere a israeli ților.
Formularea ideii exegetice a pasajului (acesta este miezul cer –
cetării exegetice și cuprinde atât subiectul, cât și complementul
pasajului) : Dumnezeu promite să locuiască în mijlocul israe –
liților, în urma construirii unui locaș sfânt.
52. Haddon Robinson reține aceleași două componente pe care el le identifică
drept subiect, respectiv complement (cf. ROBINSON , Arta comunicării adevărului
biblic, p. 44).
53. RICHARD, Preparing Expository Sermons , p. 67.

99
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăAlte exemple de subiecte, complemente și idei exegetice:54
• Text: Psalmul 1:1-3
Subiect: Omul binecuvântat de Dumnezeu
Complemente:
1. Se separă de cei răi. (1)
2. Își găsește plăcerea în Legea lui Dumnezeu (2)
3. Este ca un pom plantat lângă apă (3)
Idee exegetică: Omul binecuvântat de Dumnezeu este cel care se
separă de cei răi, își găsește plăcerea în legea lui Dumnezeu și este ca
un pom plantat lângă o apă.
• Text: Romani 12:1-2
Subiect: Îndemnul lui Pavel la dedicare creștină
Complemente:
1. 1. Pavel îi îndeamnă pe creștinii din Roma să se jert –
fească pe ei înșiși lui Dumnezeu. (1)
2. 2. Pavel îi învață pe creștinii din Roma cum trebuie să
se jertfească pe ei înșiși lui Dumnezeu (2)
Idee exegetică: Pavel îi îndeamnă pe creștinii din Roma să se
jertfească pe ei înșiși lui Dumnezeu prin pocăin ță continuă și
neconformare la tiparul lumii.
• Text: 1 Corinteni 2:1-5
Subiect: Predicarea lui Pavel
Complemente:
1. Nu prin înțelepciunea sau oratoria umană (1)
Ci doar Hristos și El răstignit. (2)
2. Nu prin prezența sa impunătoare ori prin cuvinte meș –
teșugite. (3)
54. Adaptare după Dr. Roger Pascoe, cf, https://bible.org/net-pastors-journal ,
accesat pe 20.06.18.

100
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă Ci putere de la Duhul. (4)
3. Nu pentru credință omenească (5a)
Ci pentru credință prin puterea lui Dumnezeu. (5b)
Idee exegetică: Predicarea lui Pavel nu s-a bazat pe în țelepciu –
nea umană, pe prezen ța sa impunătoare sau pe o credin ță omenească,
ci pe propovăduirea lui Hristos, în puterea Duhului spre o credin ță
de la Dumnezeu.
• Text: Galateni 5:16-25
Subiect: Trăirea prin Duhul
Complemente:
1. Trăirea prin Duhul este o viață de conflict (16-18)
2. Trăirea prin Duhul este o viață de contrast (19-23)
– faptele cărnii vs. roada Duhului.
3. Trăirea prin Duhul este o viață de răstignire (24)
4. Trăirea prin Duhul este o viață de conformitate (25)
Idee exegetică: Trăirea prin Duhul presupune un conflict con –
tinuu cu faptele firii pământești, răstignirea eului, manifestarea
rodului spiritual și conformarea la voia lui Dumnezeu.
• Text: 1 Tesaloniceni 1:1-10
Subiect: Exemplul bisericii din Tesalonic
Complemente:
1. Credincioșii din Tesalonic au dat dovadă de credință,
dragoste și nădejde (2-3)
2. Credincioșii din Tesalonic au devenit urmași ai lui
Hristos și exemple pentru alții (4-10)
Idee exegetică: Credincioșii din Tesalonic au fost urmași adevă –
rați ai lui Hristos, dând dovadă de credin ță, dragoste și speran ță, și
fiind exemple pentru al ții.

101
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică3.2.6. Linia de conexiune
Linia de conexiune reprezintă punctul de tranziție dinspre
partea superioară a clepsidrei (partea exegetică), spre cea infe –
rioară a ei (partea homiletică). Pășim din ”lumea textului” în
”lumea audienței” și urmărim să conectăm cele două ”lumi”
formulând un scop al predicii care ține seama de două aspecte
esențiale: fidelitate față de ideea exegetică a textului și relevanță
pentru nevoile actuale ale ascultătorilor.
În această etapă ne întrebăm ce a vrut Dumnezeu să le
transmită destinatarilor inițiali și ce dorește El să le comunice
ascultătorilor din contemporaneitate? Răspunzând la aceste
întrebări găsim scopul predicii55 sau linia de tranziție.
Întotdeauna, înainte de a scrie scopul predicii (linia de
tranziție) trebuie să ne focalizăm asupra ideii exegetice a tex –
tului. În exemplul analizat de noi – Exodul 25:1-9 – ne amintim
că ideea exegetică era următoarea: Dumnezeu promite să locu –
iască în mijlocul israeli ților, în urma construirii unui locaș sfânt.
Acum putem formula scopul predicii:
Prin această predică urmărim să-i conștientizăm pe credin –
cioși că planul lui Dumnezeu este ca El să fie prezent în mijlocul
poporului Său, cu condi ția să existe un locaș sfânt.
Observăm că scopul predicii respectă cele două crite –
rii importante: este fidel textului (se reține tema locuirii lui
Dumnezeu în mijlocul poporului Său) și este relevant pentru
ascultători (în ce mod pot oamenii de astăzi să stea în pre –
zența lui Dumnezeu, să aibă o relație cu El).
55. Scopurile predicilor pot fi grupate în mai multe categorii: pedagogic (atunci
când mesajul urmărește să-i facă pe ascultători să înțeleagă anumite învățături
biblice) devoțional (când mesajul intenționează să îi determine pe ascultători,
prin harul lui Dumnezeu, să ia anumite decizii) și moralizator (atunci când me –
sajul caută să îi îndepărteze pe ascultători de anumite greșeli sau să îi motive –
ze pentru anumite virtuți) – vezi, Vasile TALPOȘ, Propovăduirea Cuvântului lui
Dumnezeu , Germania: Lumina Lumii, 1994, 40-41.

102
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă3.2.7. Etapa ideii homiletice
Prima etapă din partea homiletică a pregătirii unei pre –
dici expozitive este etapa ideii homiletice. Practic, după ce a
fost realizată toată munca exegetică, predicatorul formulează
ideea homiletică, adică esența predicii sale.
Ideea homiletică este în strânsă legătură cu ideea exege –
tică, iar ceea ce asigură această conexiune este tocmai scopul
predicii sau linia de conexiune analizată mai sus. Este de
așteptat, așadar, ca ideea homiletică să sune asemănător cu cea
exegetică, diferența fiind una de accent temporal: dacă ideea
exegetică sintetizează mesajul textului pentru atunci-și-acolo ,
ideea homiletică sintetizează același mesaj pentru aici-și-acum.
Mai mult, conexiunea strânsă dintre ideea homiletică și cea
exegetică se vede chiar și prin modul în care se formulează
ideea homiletică – la fel ca în cazul ideii exegetice trebuie să
exprimăm atât subiectul cât și complementul ideii homiletice.
Putem vizualiza ușor asemănările și deosebirile descrise
mai sus în tabelul următor:
Tema (subiectul) pasajului:
Planul lui Dumnezeu de a locui în mijlo –
cul poporului IsrarelSubiect homiletic:
Planul lui Dumnezeu
de a locui în mijlocul
Bisericii Sale
Complementul pasajului:
Este posibil în urma construirii unui
locaș sfânt Complement homiletic:
Este posibil dacă Bise –
rica se sfințește (este un
loc sfânt)
Ideea exegetică:
Dumnezeu promite să locuiască în
mijlocul israeliților, în urma constru –
irii unui locaș sfântIdeea homiletică:
Dumnezeu promite să
fie prezent în mijlocul
Bisericii în urma sfin –
țirii credincioșilor
Tabel 2 – Idee exegetică vs. idee homiletică în Exodul 25:1-9

103
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăPentru mai multe exemple de idei homiletice ale unui
pasaj, indicăm sugestiile lui Brian Stiller, referitor la parabo –
lele Domnului Isus:
• Pilda robului nemilostiv (Matei 18:21-35): „Dumnezeu ne
cheamă să-i iertăm pe alții pentru că și noi am fost ier –
tați.”
• Pilda bunului samaritean (Luca 10:25-37): „Iubindu-l
se semenul meu pe care-l văd, ajung să-l iubesc pe
Dumnezeu pe care nu pot să-L văd. Și dacă Î l iubesc
pe Dumnezeu pe care nu-L pot vedea, cu siguranță pot
să-l iubesc și pe semenul meu pe care-l văd.”
• Pilda fiului risipitor (Luca 15:1-32): „Dumnezeu investește
extraordinar de mult pentru a ne ridica din eșecurile
noastre și a ne recupera din umilire.”
• Pilda vameșului și a fariseului (Luca 18:9-14) „Nu trebuie
să fim buni pentru a fi iertați, dar trebuie să fim cinstiți
cu noi înșine și să ne pocăim.”56
Formulări precum cele de mai sus ne arată că ideea homile –
tică este predica în miniatură, este lucrul pe care ascultătorii îl
rețin și îl iau cu ei acasă.
3.2.8. Etapa structurii homiletice
După ce am identificat și formulat ideea homiletică
urmează să o dezvoltăm pe baza unei structuri (schițe).
Referindu-se la această etapă, John Stott afirmă că „trebuie să
subordonăm materialul nostru față de temă, într-o așa mani –
eră încât să o iluminăm și să-i conferim și mai multă forță. În
acest scop, avem nevoie de o structură, de cuvinte și de ilus-
56. STILLER, Preaching Parables to Postmoderns, Minneapolis: Fortress Press,
2005, 31-133.

104
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodătrații.”57 Teologul semnalează două pericole de care se cuvine
să ne ferim atunci când structurăm un mesaj:
Primul este atunci când scheletul predicii iese prea mult în
evidență, asemenea coastelor unui om foarte slab. Uneori ies
în evidență atât de mult, încât nu ne putem lua ochii de la
ele. Același lucru se întâmplă și cu o schiță de predică prea
evidentă. […]
Al doilea pericol care ne pândește atunci când structurăm
predicile este cel al artificialității. Unii predicatori impun
textului o schiță care nici nu se potrivește, nici nu ilustrează,
ci mai degrabă tulbură apele limpezi ale adevărului și aduc
confuzie ascultătorilor. Regula de aur pentru schițele de
predici este că structura textului trebuie să decurgă natural
din secțiunile lui.58
Cum se realizează, deci, schițele (structurile) de pre –
dică expozitivă? Haddon Robinson oferă un răspuns, pe cât
de simplu, pe atât de important: „Schițele constau de obicei
din introducere, cuprins și încheiere. Introducerile anunță
subiectul, ideea sau primul punct al predicii. Cuprinsul pre –
dicii elaborează ideea. Încheierea sintetizează ideea și încheie
predica.”59
La rândul lui, cuprinsul este format din diviziuni princi –
pale și diviziuni secundare.60 Subiectul, diviziunile principale
57. STOTT, I Believe in Preaching , 206.
58. Ibidem, 207.
59. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 129.
60. Atât punctele principale (PP), cât și punctele secundare (ps) pot lua mai
multe forme gramaticale și pot genera structuri (aranjamente) diverse ale
predicii expozitive. Astfel se vorbește despre predici cu două PP (gemeni),
predici cu PP sub formă de întrebări, predici de tipul „scară” sau cu diviziune
sub formă telescopică, predici cu PP contrastante, predici cu PP pe bază de
clasificare, tipul hegelian de divizare a conținutului predicii, predici bazate
pe metoda „jocului probabilității” (cf. TALPOȘ, Propovăduirea Cuvântului lui
Dumnezeu , 66-70) sau predica diamant, predica „rachetă” etc. (cf. STOTT, I
Believe in Preaching , 208).

105
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăși cele secundare derivă din textul biblic (după cum se vede
în figura de mai jos), deoarece scopul predicilor expozitive nu
este altul decât acela de a comunica mesajul Sfintei Scripturi.
Figura 5- Structura unei predici expozitive
Vom analiza pe rând fiecare dintre aceste elemente
cuprinse în structura homiletică a predicii expozitive.
Subiectul predicii
Subiectul predicii este, de fapt, subiectul homiletic (parte
componentă a ideii homiletice) într-o formă șlefuită. Uneori
subiectul predicii este identic cu subiectul homiletic, alteori
însă, când subiectul homiletic este prea apropiat ca limbaj de
subiectul exegetic, predicatorul poate să formuleze ușor dife -TEXT
Introducere

Subiect
Diviziune principală 1
Diviziune secundară 1
Diviziune secundară 2
Diviziune principală 2
Diviziune secundară 1
Diviziune secundară 2
Etc.
ÎncheiereC
u
p
r
i
n
s

106
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodărit subiectul predicii în sine. Acest lucru este motivat adeseori
de factori care țin de estetică, relevanță și claritate.
În Exodul 25:1-9 am avut următoarele repere:
• Subiect exegetic: Planul lui Dumnezeu de a locui în mijlo –
cul poporului Israel
• Subiect homiletic: Planul lui Dumnezeu de a locui în mijlo –
cul Bisericii Sale
• Subiectul predicii poate fi identic, în cazul nostru,
cu subiectul homiletic sau poate fi formulat astfel:
Condițiile locuirii lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor
Este bine să fim atenți când formulăm subiectul predicii.
Există o ispită cu care se confruntă predicatorul – aceea de a fi
cât mai inventiv – și astfel, acesta caută să formuleze subiecte
de predică atractive, șocante chiar.
Adeseori subiectele sunt triviale, altele semi-vulgare,
și sună mai degrabă ca un titlu de film sau de piesă de tea –
tru. Or, noi am văzut că subiectul predicii este strâns legat
de subiectul homiletic, iar acesta, la rândul său, este legat de
tema exegetică. Aceste ”legături” ne îndeamnă, în mod cert,
să formulăm subiecte de predică decente și care să aibă legă –
tură cu Scriptura, cu spiritualitatea creștină.
Cuprinsul predicii (schița)
Când discutăm despre cuprinsul predicii, avem în vedere
diviziunile principale și secundare ale predicii (schița predi –
cii). Deși unele persoane sunt de părere că nu este necesară
o schiță a predicii, varianta schiței asigură atât o focalizare a
predicatorului asupra ideilor principale din mesajul său, cât
și un bun contact vizual cu publicul. Câteva observații privi –
toare la schița predicii:

107
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predică• Este important ca schița să derive natural din structura
exegetică a pasajului (predica nu trebuie să aibă în mod
obligatoriu trei puncte).
• Întreaga schiță se află sub ”umbrela subiectului” pre –
dicii și are rolul de a clarifica și explica subiectul. Nu
adăugăm elemente în schiță fără a fi necesar.
• Punctele (diviziunile) principale explică subiectul, iar
punctele (diviziunile) secundare le explică pe cele prin –
cipale.
• Schița nu trebuie să fie prea stufoasă. Nu se recomandă
puncte secundare la punctele secundare etc.
• Fiecare punct principal trebuie să atingă un aspect nou
al subiectului, să existe o progresie în argumentare. Nu
trebuie să repetăm aceleași lucruri într-o altă diviziune
a predicii.
Introducerea
Probabil că, obișnuiți fiind cu desfășurarea firească a unei
acțiuni, plasarea introducerii aproape de finalul procesului
pregătirii unei predici expozitive poate crea confuzie în min –
tea predicatorului.
De ce nu se începe cu introducerea și nu se finalizează cu
încheierea? John Stott răspunde: „Este esențial să pregătești
mai întâi conținutul predicii. Dacă am începe cu o introducere
prestabilită sau cu o anumită încheiere, am ajunge aproape
sigur să răstălmăcim textul pentru a-l face să se potrivească
acestora.”61
Introducerea corespunde părții care în oratoria clasică era
identificată ca exordium și despre care Aristotel spunea că „nu
61. STOTT, I Believe in Preaching , 219.

108
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodătrebuie să fie la fel de lung precum celelalte părți, dar trebuie
să trezească atenția, docilitatea (acceptarea) și bunăvoința audi –
toriului (lat. Iudicem attentum, docilem, benevolum parare )”.62
Introducerile pot fi de mai multe feluri: se poate pleca de
la un citat, o maximă, un verset biblic, o problemă din socie –
tate, o situație din biserică etc. Ce contează cel mai mult este
să ne asigurăm că introducerea anunță subiectul predicii.
Introducerea nu este un scop în sine și, oricât de interesantă
și atractivă ar părea, dacă nu este inspirată și nu prezintă cu
claritate subiectul predicii, atunci ea va fi cât se poate de dău –
nătoare.
Încheierea
Încheierea nu se cuvine să fie o recapitulare mecanică
a ideilor exprimate pe parcursul predicii. Greg Sharf
menționează următoarele:
Această recapitulare poate fi sortită eșecului dacă sună
precum un rezumat absurd al tuturor cuvintelor pe care
le-ai spus anterior. De aceea, gândește-te să-i adaugi ceva,
arătând cum sabia Duhului le străpunge inimile. Poți face
lucrul acesta reformulând puțin ideile, abordând adevărul
dintr-un unghi oarecum diferit care să transmită același
mesaj, dar într-un mod suficient de diferit încât reacția să
fie reală. De multe ori, cea mai bună modalitate de a obține
acest efect este folosirea unui exemplu contemporan credibil
de reacție la acest text sau a unui eveniment recent, care să
scoată în evidență necesitatea reacției.63
O observație de reținut este că încheierea predicii se
impune să fie pregătită bine și precis, înaintea susținerii
mesajului. Unii predicatori cad în capcana „încheierilor de
moment”, în speranța că cea mai bună încheiere se va realiza
62. ARISTOTEL, Retorica, 420.
63. SCHARF, Pregătiți pentru a predica , 182.

109
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăla fața locului, la amvon. Nu este de mirare că cei ce abordează
o asemenea metodă creează, de cele mai multe ori, confuzie în
mintea ascultătorilor, exact în partea predicii în care lucrurile
ar trebui să fie cât mai clare cu putință.
Cum arată schița predicii bazate pe Exodul 25:1-9, după
toate observațiile de mai sus?
Text: Exodul 25:1-9
Scopul predicii:
Prin această predică urmărim să-i conștientizăm pe credin –
cioși că planul lui Dumnezeu este ca El să fie prezent în mijlocul
poporului Său, cu condi ția să existe un locaș sfânt.
Introducere: O adunare de oameni poate fi orice – grup, club,
partid, asociație etc. – dar nu Biserică, dacă Dumnezeu nu
locuiește în mijlocul ei. Fără prezența lui Dumnezeu nu putem
vorbi despre o adevărată comunitate a celor credincioși. Dar
cum este posibil ca un Dumnezeu sfânt să locuiască în mijlocul
unor oameni imperfecți, așa cum găsim în orice biserică?
Subiect: Condițiile locuirii lui Dumnezeu în mijlocul
credincioșilor
I. Dumnezeu locuiește în mijlocul credincioșilor în urma planului
Său (v. 1 și v. 8).
Locuirea lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor nu ar fi fost
niciodată posibilă fără un plan divin și fără o inițiativă clară
din partea lui Dumnezeu. Este dorința Lui să aibă părtășie cu
poporul Său.
II. Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului în urma răspunsu –
lui oamenilor (v. 2-7) .

110
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăPoporul trebuie să-și dor ească prezența lui Dumnezeu în
mijlocul său și, ca urmare, să aducă un dar pentru a fi folosit la
construirea Cortului. Cei care doresc prezența lui Dumnezeu
trebuie să răspundă pozitiv chemării la pocăință și ucenicie.
III. Dumnezeu locuiește în mijlocul credincioșilor în condi ții de
sfințenie (v. 8-9).
Oricât de mult ar dori Dumnezeu să locuiască în mijlo –
cul credincioșilor, El nu poate coabita cu păcatul. Acesta este
motivul pentru care este necesar un loc sfânt, un punct de
întâlnire între om și Dumnezeu. În Vechiul Testament, Cortul
(apoi Templul) au reprezentat acest loc sfânt, însă ”locul” etern
de părtășie dintre credincioși și Dumnezeu este Isus Hristos,
Cel Sfânt.
Încheiere: Apelativă – Ascultătorii vor fi îndemnați să își
verifice atitudinea față de Dumnezeu și să ia decizia de a se
supune voii și planurilor Sale. Ei vor fi îndemnați să urmă –
rească în fiecare zi sfințirea, știind totuși că dreptatea o obțin
doar prin credința în Hristos.
3.2.9 Etapa conținutului
Analizăm cea de-a doua secțiune majoră din pregătirea
unei predici expozitive – partea homiletică. După etapele ideii
și a structurii homiletice urmează etapa conținutului. Aici,
adăugăm consistență mesajului, pregătim argumente, folosim
ilustrații, facem aplicații, stilizăm mesajul și îl scriem cuvânt
cu cuvânt. Practic, în această etapă facem tot ce este necesar
înainte de a susține predica în fața unei audiențe.
Argumentarea
Am alcătuit schița de predică, iar acum dorim să-i adău –

111
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăgăm conținut, să o d ezvoltăm. Un element central în această
„dezvoltare” îl constituie argumentarea. Ne referim aici
la modul în care susținem fiecare idee principală a predi –
cii, fiecare diviziune principală. Din acest punct de vedere
putem discuta despre o logică a argumentării generale.
Există însă și argumente specifice care se înscriu în cadrul
Argumentării generale – acestea sunt un fel de „argumente
ale Argumentului”. Să le explicăm, pe rând:
Logica argumentării, în general
După ce logică ne orientăm atunci când dorim să pre –
zentăm fiecare diviziune a predicii în parte? Teoreticienii
comunicării sunt de părere că argumentarea, în general,
urmează un tipar ca și cel prezentat de Bryan Chapell în car –
tea sa, Predicarea Cristocentrică, Răscumpărarea predicii expozitive ,
vizibil în figura de mai jos:64
.
Figura 6 – Argumentarea în predicarea expozitivă
Conform modelului din figura de mai sus, în predicarea
expozitivă, întâi de toate, se susține o afirmație principală
64. CHAPELL, Predicarea Cristocentrică , 97.

112
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă(cu autoritate) care se argumentează deductiv (în ceea ce
constituie explicarea ), urmează apoi ilustrarea ideii respective
pentru a fi clarificată și mai mult ( ilustrarea), ultima parte fiind
aplicarea ideii explicate și ilustrate deja, la situații și contexte
actuale ( aplicarea). După ce se termină acest proces, se ia o
nouă idee principală și se trece încă o dată prin toate etapele
respective. Deși metoda deductivă este cel mai larg întâlnită în
susținerea unei predici expozitive, Robinson arată că se poate
opta și pentru o metodă inductivă sau pentru o combinație
inductiv-deductivă .65 Vom reveni asupra acestor aspecte.
Concluzia este că fiecare diviziune principală a predicii
trebuie să fie explicată66, ilustrată și aplicată la viața ascultă –
torilor. Aceasta este logica argumentării, în general. Totuși,
cum putem explica bine fiecare afirmație? Cum să construim
”argumentele Argumentului”?
Construirea argumentelor specifice
Evident, atunci când explicăm o idee principală a predicii
expozitive (primul pas din Argumentarea generală, alături de
ilustrare și aplicare), apelăm la textul biblic. Forța unei pre –
dici expozitive stă tocmai în apelul ei la textul biblic inspirat
de Duhul Sfânt, ca bază a argumentării ideilor din diviziunile
65. ROBINSON, Arta comunicării adevărului biblic, 127.
66. În cadrul acestui pas al argumentării este foarte important s ă ținem sea –
ma si de literatura secundară . Există foarte multe resurse tipărite și electronice
disponibile pentru a fi consultate în vederea deslușirii înțelesului unui text.
Despre importanța literaturii secundare, Haddon Robinson menționează: „Cel
care îi învață pe alții din Scripturi are el însuși nevoie de învățători. Comenta –
riile oferă un tezaur de informații despre sensul cuvintelor, cadrul pasajelor,
precum și despre tema și modul cum o tratează scriitorul” (cf. ROBINSON,
Arta comunicării adevărului biblic, 65). Există nenumărate materiale de care dis –
pune predicatorul contemporan, iar acestea se impun să fie studiate cu mare
atenție. Totuși, este important de reținut că mesagerul nu trebuie să devină
sclavul comentariilor biblice și al altor resurse homiletice, apelând la ele înainte
de orice altceva. Literatura secundară și opiniile altor predicatori (comentatori)
sunt binevenite numai după ce vestitorul a făcut el însuși munca exegetică și a
ajuns la propriile sale concluzii.

113
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăprincipale. Acesta este motivul pentru care etapa studierii
contextului teologic al unui pasaj biblic este așa de impor –
tantă.
Pe de altă parte, aceste argumente specifice, care derivă
din textul biblic, trebuie să fie formulate în mod convingător,
ținând seama de principalele elemente de logică și comuni –
care orală. Prin urmare, vom prezenta mai multe tehnici prin
care putem ”construi” diverse argumente specifice ale unei
predici.67
1) Argumentare pe baza definițiilor
Înainte de a vedea cum operează argumentele alcătuite pe
baza definițiilor, se impune o scurtă lămurire legată strict de
definiții. Maxine Hairston arată că definițiile se împart în trei
categorii: definiții logice, defini ții figurative și definiții extinse .68
Definițiile logice sunt cele ce descriu obiectul care tre –
buie definit, pe scurt, explicit și obiectiv. În general, definițiile
logice se găsesc în dicționare.
Exemple:
„Un sclav este o persoană care aparține altuia”, sau
„O carte este o colecție de pagini printate legate împreună”
etc.
Definițiile figurative sunt cele care folosesc în exprimarea
lor figuri de stil, îndeosebi, metafore. Rolul acestui tip de defi –
67. Această secțiune este preluată în mare parte din cartea: Constantin Ghioan –
că, Retorică și predicare: Interferențe și diferențe , București: Editura Universitară,
2013.
68. Maxine HAIRSTON, A Contemporary Rhetoric, third edition, Boston: Hou –
ghton Mifflin Company, 1982, 267.

114
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăniții este de a convinge, mai degrabă decât de a clarifica.
Exemple:
„Religia este opiu pentru popor.” (Karl Marx)
„Războiul este iad.” (Generalul Sherman)
„Omul este un abur care se arată puțintel și apoi piere.”
(Iacov 4:14)
Definițiile extinse sunt un fel de definiții logice, mai de
detaliu, care oferă informații suplimentare în legătură cu un
anumit termen. Hairston precizează că o asemenea definiție
„se poate întinde în lungime, de la un paragraf, la un eseu
întreg sau chiar la o carte întreagă.”69
Exemple:
Mai mulți scriitori și-au definit societățile lor ideale pe par –
cursul unor cărți întregi:
Platon în Republica ,
More în Utopia și
Skinner în Walden II .
După clarificarea referitoare la tipurile definițiilor, indicăm
în continuare tehnici propriu-zise de alcătuire a definițiilor. Și
în acest caz posibilitățile sunt multiple, oratorul având destul
69. HAIRSTON, A Contemporary Rhetoric, 268.

115
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăde mult sp ațiu de creație și valorificare a propriilor idei.
• Definire prin atribuire de caracteristici
Întotdeauna, într-o astfel de situație este necesară
evidențierea elementelor distinctive , specifice obiectului de defi –
nit.
Exemplu:
Dacă se prezintă caracteristicile unei democrații, nu este
suficient să se spună că în democrație conducătorii au spri –
jinul majorității poporului (aspect valabil și în monarhii sau
chiar dictaturi), ci faptul că cei care conduc sunt aleși de
către popor prin alegeri libere și sistematice.
• Definire prin analizarea părților
Procedeul este asemănător cu cel al atribuirii de caracte –
ristici, doar că aici sunt enumerate părțile componente ale
obiectului care va fi definit.
Exemplu:
Definirea unui serviciu divin în bisericile evanghelice va
enumera elemente precum: timp de rugăciune, timp de stu –
diu biblic, predica, cântări comune, cântările corului și ale
orchestrei, poezii, echipa de închinare, colecta etc.
Definire prin comparații și contraste
Adesea, un lucru se poate defini făcându-se referire la opu –
sul său. Vorbim despre o tehnică folosită de multe ori și în
Sfânta Scriptură, ea având un impact deosebit asupra ascul –
tătorilor.

116
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăExemplu:
„Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii
lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii
lui […]” (Luca 6:45).
„Începutul unei certe este ca slobozirea unei ape, de aceea
curmă cearta înainte de a se înteți.” (Prov. 17:14).
• Definire prin exemplificare
Prezentarea mai multor exemple concrete este un mod sim –
plu și eficient de a defini anumite lucruri.
Exemplu:
Creștinul este cel care are credință în Dumnezeu, Tatăl, Fiul
și Duhul Sfânt, este cel ce iubește necondiționat, are puterea
de a ierta, se deprinde cu faptele bune, practică disciplinele
spirituale etc.
• Definire prin afirmarea funcțiunilor
Această metodă se referă la afirmarea funcției unei per –
soane sau a unui obiect. Se răspunde la întrebarea „la ce
folosește / pentru ce este?”
Exemplu:
Un psihiatru este un doctor specializat în tratarea bolilor
mentale.
Predicatorul este omul chemat de Dumnezeu să proclame
Evanghelia.
După ce am identificat cum se „construiesc” diverse tipuri
de definiții, întrebarea logică va fi: cum se folosește, în cele
din urmă, în predicare, un argument care se bazează pe defini ție?
Maxine Hairston oferă indicii importante:

117
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăArgumentul din definiție, de obicei face unul (sau mai multe)
din trei lucruri: în primul rând, poate crea un instrument
de măsură sau standard ca, apoi, să evalueze ceva conform
acelui standard; în al doilea rând, poate descrie un ideal
urmărind să convingă audiența să îl adopte; și, în al treilea
rând, poate prezenta caracteristicile reale ale unei persoane,
instituții sau teorii iar apoi să afirme sau să implice faptul că
lucrul definit nu trebuie să fie așa cum este.70
Prin urmare, răspunsul oferit de Hairston poate fi sinteti –
zat în jurul a trei idei: se stabilește etalonul, se aplică și, în cele
din urmă, se emit judecă ți. De exemplu, dacă se urmărește să se
argumenteze prin metoda definițiilor că un creștin adevărat este
altruist se poate proceda în felul următor:
Ce este un creștin? Un creștin este un urmaș al lui Isus
Hristos ( definiție logică prin atribuire de caracteristici ).
Creștinul are un Creator, un Stăpân, un Salvator și o misiune
clară pentru lumea în care a fost așezat ( definire prin analiza –
rea părților). Aceasta înseamnă că precum Hristos, care este
Stăpânul și Salvatorul său, creștinul iubește, iartă, se dăru –
iește pe sine, îi prețuiește pe toți semenii, nu face diferențe
între oameni, este gata să-i slujească pe ceilalți ( definire prin
exemplificare ). Creștinul este ambasadorul lui Dumnezeu în
lume (definiție figurativă, prin afirmarea func țiunii). Pe scurt,
creștinul trebuie să trăiască asemenea lui Hristos, nu ca și
cei fără Dumnezeu ( definire prin compara ție și contrast ). Să fii
ca Hristos înseamnă să fii altruist, pentru că El și-a dat chiar
și viața pentru noi.
Până aici s-a stabilit etalonul. Urmează, acum, să fie aplicat:
Astăzi, întâlnim tot felul de oameni care își spun creștini.
Unii dăruiesc semenilor din bunurile lor materiale, din tim –
pul lor, sunt ospitalieri, sunt smeriți și nu caută să iasă ei
în evidență, nu sunt oportuniști, ci plini de dragoste ( defi-
nire prin exemplificare ). Alții sunt plini de ură, mereu puși pe
70. HAIRSTON, A Contemporary Rhetoric, p. 274.

118
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăceartă, egoiști, lacomi, extrem de supărăcioși, răzbunători
(exemplificare și contrast ).
În final, din aplicarea etalonului se ajunge la evaluare:
Sunt aceștia din urmă creștini altruiști? Nu! Ei sunt unealta
Satanei ( definiție figurată prin afirmare de func țiune) și implicit,
urmașii acestuia. Satan nu a făcut niciodată ceva bun pen –
tru altcineva, ci în egoismul său nebun, vrea totul pentru
sine. Cei care fac faptele celui rău sunt creștini falși și ego –
iști. Adevărații creștini sunt altruiști, pentru că Îl urmează
pe Isus. Ei nu pot fi altfel, pentru că sunt ca Stăpânul lor
(comparație).
În exemplul de mai sus se poate vedea cum se utilizează
argumentul pe baza definiției. Măsura sau etalonul creștinului
altruist este Hristos ( etalon, măsură ), idealul este să ajungem să
fim creștini altruiști precum Modelul adevărat ( ideal, aplica ție),
iar „creștinii” falși (uneltele celui rău) și egoiști nu corespund
etalonului propus ( evaluare, judecată ).
2) Argumentare pe baza cauzei și a efectului
Pe lângă argumentarea pe baza definițiilor se pot folosi și
argumentele de tip cauză-efect . De această dată, se încearcă să
se dovedească faptul că un eveniment l-a cauzat pe altul sau
că anumite acțiuni vor duce, cu siguranță, la efecte corespun –
zătoare.
Iată câteva linii călăuzitoare pentru utilizarea argumentelor
pe baza relației cauză-efect:
• Stabilirea unei probabilități rezonabile
Există riscul ca, atunci când se argumentează pe baza rela –
ției cauză-efect, să se supra-estimeze (se „forțează”) cauza
spre a se ajunge la efectul dorit.

119
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăExemplu:
Dacă programele serviciilor divine bisericești vor fi adaptate
după modelul „Megachurch”71, sigur se va înregistra o creș –
tere a numărului de credincioși care frecventează biserica.
Pentru evitarea pericolului de a supralicita „cauza” este
indicat să se aleagă exemple din statistici și surse precise. În
cazul predicării creștine, care se bazează pe afirmații clare ale
Scripturii (de ex. „în ceruri se poate ajunge numai prin cre –
dința în Isus Hristos”, Ioan 14:6), nu se mai poate vorbi de o
„forțare” a cauzelor.
• Evitarea simplismului
Simplismul intervine atunci când se consideră că un efect
are o singură cauză deși, ele pot fi mai multe.
Exemplu:
Elevii își pierd interesul de a învăța din cauza sistemului
educațional.
Deși este posibil să existe adevăr în afirmația de mai sus, ea
nu constituie singura cauză ce ar putea duce la efectul menți –
onat.
• Înțelegerea diferenței dintre coincidență și cauză
Unele persoane pot face confuzie între anumite coincidențe
cu caracter izolat și cauze cu un caracter general.
Exemplu:
Bertrand Russel susținea că trăirea convențională distruge
creativitatea, pe baza faptului că poezia lui Wordsworth a
71. O biserică ai cărei participanți la serviciile divine săptămânale depășesc
2000 de persoane.

120
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăcunoscut un declin după ce acesta și-a părăsit amanta și s-a
căsătorit.
3) Argumentare pe baza circumstanțelor
Al treilea tip de argumentare, pe baza circumstanțe –
lor, derivă într-un fel din argumentele de tip „cauză-efect”.
Hairston explică: „Argumentul pe baza circumstanțelor este
un argument special de tip cauză-efect, în care vorbitorul sau
scriitorul caută să convingă audiența să aprobe sau cel puțin
să accepte un anumit curs al acțiunii în temeiul faptului că
nicio altă cale nu este posibilă sau practică.”72
Discutăm despre un tip de argumentare ce se remarcă
prin expresii introductive ca: „Este inevitabil”. „Nu avem de
ales…”, „Fie că ne place sau nu…” etc.
Exemplu:
„Fie că ne place sau nu, criza financiară mondială carac –
teristică vremurilor noastre, ne obligă să ne reorganizăm
bugetul familial.”
4) Argumentare pe baza dovezilor
Materialele principale utilizabile ca dovezi pentru argu –
mentare sunt: rapoartele, statisticile, mărturiile personale,
referiri la fapte concrete, apelul la autorități. Toate constituie
argumente foarte puternice pentru că ele nu sunt considerate
simple opinii, ci fapte reale, dovedite. Aducerea în discuție a
unor date cu caracter științific întărește foarte mult argumen –
tul oratorului. Chiar dacă nu toate sunt atât de „științifice” (de
exemplu, mărturiile personale), nu vor fi contestate ca fiind
invenții sau pure speculații.
72. HAIRSTON, A Contemporary Rhetoric, p. 278.

121
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăExemplu:
„Căci oricine se înalță va fi smerit, iar cine se smerește va fi
înălțat.” (Luca 14:11)
„Smerenia este lumina prin care putem vedea Lumina-
Dumnezeu.” (Sfântul Siluan Athonitul)
5) Argumentare prin inducție
Inducția reprezintă un alt procedeu important în slujba
argumentării. Succint, inducția înseamnă acel raționament
în care se pleacă de la particular la general, de la un număr
apreciabil de cazuri particulare la adevăruri generale.
Un exemplu de induc ție:
Domnul Isus a avut compasiune pentru tineri și bătrâni,
pentru bărba ți și femei, pentru boga ți și săraci, pentru isra –
eliți și neamuri etc., deci El a avut compasiune pentru toate
categoriile de oameni.
6) Argumentare prin deducție
Pe de altă parte, deducția se dezvoltă după silogisme logice
construite dintr-o premiză majoră, o premiză minoră și apoi
concluzia. Se pleacă, așadar, de la general la particular, de la
adevăruri absolute la cazuri concrete.
Un exemplu de silogism:
Premiza majoră: Isus Hristos a murit pentru to ți oamenii
(Ioan 3:16).
Premiza minoră: „X” este om.
Concluzia: Isus Hristos a murit pentru „X”.

122
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăPentru ca argumentarea pe baza deducției să func ționeze
în mod corect, este necesar ca ambele premize să fie conside –
rate valide în acelaș i timp.
Entimema reprezintă un caz particular de silogism, în care
una dintre premize (de obicei cea majoră) sau concluzia nu
este exprimată, ci subînțeleasă.
Exemplificare:
Putem să ne bazăm că judecătorul X va face dreptate pentru
că este un om integru.
Premiza neafirmată: Oamenii integri fac dreptate.
Toți oamenii sunt păcătoși; și eu sunt om.
Concluzie neafirmată : Eu sunt păcătos.
Folosirea tipurilor de argumente prezentate mai sus se va
dovedi foarte utilă atunci când dorim să argumentăm princi –
palele teze ale unei predici expozitive.
Ilustrațiile
Tot la partea de conținut sunt incluse și ilustrațiile predicii.
Acestea au menirea de a clarifica cele spuse și pot proveni
din mai multe surse , după cum precizează Thomas Morrow:
„Sursele de ilustra ții sunt atât de variate, pe cât sunt și perso –
nalitățile și interesele noastre. Biblia însă și ar trebui să fie o
sursă constantă de ilustra ții pentru fiecare predicator. Pe lângă
aceasta, istoria, fic țiunea, ziarele, știința, natura și întâmplă –
rile din propria noastră experien ță, toate ne vor furniza un
material deosebit de bogat.”73 Nu sursele de ilustrații creează
73. Thomas M. MORROW, Worship and Preaching, London: The Epworth
Press, 1961, 91.

123
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăprobleme, dimpotrivă, tocmai abundența lor poate crea difi –
cultăți. Există tentația de a include într-o predică așa de multe
ilustrații, încât ele devin însăși esența predicii. Din acest motiv
se recomandă să fim atenți și selectivi. Baza predicii trebuie să
fie conținutul ei biblic, ilustrațiile doar ”aduc lumină” și clari –
fică cele spuse. Precizăm și faptul că ilustrațiile trebuie să fie
credibile, de bun simț și, în niciun caz, manipulatorii.
Haddon Robinson amintește că „cele mai bune ilustrații
nu apelează doar la mințile oamenilor, ci ating și emoțiile
lor” și că „cele mai puternice exemple curg din viețile noastre
în viețile ascultătorilor.”74 Autorul propune ca mesagerii să
își imagineze viețile lor ca fiind formate din două cercuri (cel
al experiențelor trăite și cel al ”experiențelor” învățate) și tot
astfel să-și imagineze și viețile ascultătorilor. Pasul următor
constă în conectarea celor patru cercuri finale. Sugestia sa este
ilustrată în următoarea figură:
Figura 7 – Relația dintre experien țele vorbitorului și cele ale
ascultătorului
Potrivit observațiilor lui Robinson, figura de mai sus poate
fi explicată astfel:
• (1) Experiențele trăite ale vorbitorului și ale ascultătoru –
lui se întrepătrund .
74. ROBINSON, Biblical Preaching, 155.

124
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• (2) ”Experiențele” învățate ale vorbitorului coincid cu
experiențele trăite ale ascultătorului.
• (3) Experiențele trăite ale vorbitorului coincid cu ”expe –
riențele” învățate ale ascultătorului.
• (4) ”Experiențele” învățate ale vorbitorului se întrepă –
trund cu ”experiențele” învățate ale ascultătorului.
• (5) Experiențele trăite sau învățate ale vorbitorului nu se
suprapun cu experiențele trăite sau învățate ale ascultă –
torului.75
Evident, cele mai puternice ilustrații ( experiențe) vor fi
în cercul (1) unde avem suprapunerea experiențelor tră –
ite ale vorbitorului cu experiențele trăite ale ascultătorilor.
Elementele comune și mai ales, trăite au un impact mare atât
la nivelul minții, cât și la nivelul sentimentelor ascultătorilor.
Aplicațiile
În mod obligatoriu, în conținutul predicii trebuie să se
regăsească și aplicațiile. O predică fără aplica ții este o predică
nefinalizată. După ce a ascultat un mesaj, ascultătorul vrea să
găsească răspunsuri la întrebarea: „Ce să fac în lumina celor
ce au fost spuse?”
Textele biblice vizează multe aspecte practice ale vieții
creștine. În exemplul studiat, textul din Exodul 25:1-9 atinge,
prin aplicațiile sale, domenii din viața ascultătorilor precum:
dărnicia creștină – credincioșii sunt învățați să dăruiască cu
sacrificiu și râvnă; unitatea fră țească – numai prin ce pune fie –
care în parte se poate realiza un proiect măreț; slujirea creștină
– slujirea creștină trebuie să aibă loc după modelul propus de
Dumnezeu; salvarea din păcat – faptul că Isus Hristos a venit
să locuiască între oameni înseamnă că Dumnezeu dorește
să-i salveze și să inițieze o relație cu ei; sfințirea credinciosului –
Mântuitorul dorește să locuiască într-o inimă curată.
75. Ibidem, 156.

125
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăMai facem o observație importantă: de multe ori, aplicațiile
sunt confundate cu reafirmarea unor principii biblice / învăță –
turi care reies din predică. Aplicația, însă, nu înseamnă doar
să-i spui ascultătorului ce are de făcut (principiul), ci trebuie
să înțeleagă și cum anume este relevantă o învățătură biblică.
De exemplu, dacă le spunem ascultătorilor: „Dumnezeu
ne iubește – și noi, deci, trebuie să-i iubim pe semenii noștri!”,
avem o aplicație doar pe jumătate. Ceea ce le spunem este,
până la urmă, un principiu biblic în sine. Aplicația, în sensul
propriu, înseamnă să fim specifici, să le indicăm oamenilor în
ce contexte și cum anume trebuie să-i iubească ei pe semeni.
Așadar, putem spune: „Dumnezeu ne iubește – și noi tre –
buie să-i iubim pe semenii noștri; să-i iubim pe cei din casele
noastre, pe colegii noștri, pe vecinii noștri, chiar și pe vrăj –
mașii noștri. Să-i iubim și pe cei care ne urăsc , să practicăm
o dragoste necondiționată, chiar și când suntem nedreptățiți,
când suferim, fiindcă noi ne încredem în Dumnezeu și știm
că toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru.”
Aplicația nu înseamă doar enunțarea principiului și adăuga –
rea expresiei „Și noi să (nu) facem așa!”, ci înseamă să aratăm
în mod specific și actual cum anume ”funcționează” acel
principiu în viața creștinului.
Stilizarea
După ce avem pregătite argumentele predicii, ilustrațiile și
aplicațiile, urmează să ne ocupăm de stilul predicii și să fim
atenți la dimensiunea ei estetică.
Jay Adams notează că „stilul trebuie să fie adaptat audien –
ței, ocaziei, vorbitorului și scopului.”76 În plus, stilul eficient
cuprinde cuvinte scurte, simple, pline de sens, astfel că auto –
rul citat mai sus sugerează: „Genul de cuvinte folosite atunci
76. J. ADAMS, Pulpit Speech , 119.

126
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăcând ne adresăm copiilor este probabil cel mai important tip
de cuvinte pentru a vorbi clar și cu putere de la amvon.”77 Se
va căuta evitarea „limbajului de lemn”, a expresiilor ambigue
și a construc țiilor verbale alambicate.
Figurile de stil care pot fi folosite într-un discurs oratoric
sunt extrem de numeroase. Dintre acestea, vom aminti doar
câteva, spre exemplificare:78
Figurile ambiguită ții
• Comparația – Termenul provine din latinescul compara –
tio, „asemănare”, „stabilire”. Compara ția este o figură
de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de ase –
mănare între două obiecte, ac țiuni, persoane etc., dintre
care unul îl clarifică pe celălalt.
Exemplu: Glasul mul țimii a răsunat ca un tunet puternic.
• Metafora (gr. Metaphora, „transport”, „transfer”), figură
de stil care constă în denumirea obiectului (lucru,
ființă, acțiune etc.) cu un cuvânt impropriu, și anume
cu numele altui „obiect” asemănător, folosit nu ca no ți-
une (sinonim), ci ca imagine care să evoce obiectul
asemănat (comparat). Este un fel de compara ție din
care lipse ște termenul de comparat.
Exemplu: „ Cuvântul tău este o candelă pentru picioarele
mele și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105).
• Metonimia (gr. Metonymia, „înlocuirea unui nume cu
altul”), figură stilistică ce constă în denumirea unui
77. Ibidem.
78. Figurile stilistice prezentate sunt prelucrate pe baza cărții lui Gh. N. DRA –
GOMIRESCU, Mică enciclopedie a figurilor de stil , București: Editura Științifică și
Enciclopedică, 1975.

127
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăobiect cu numele altuia cu care se află într-o rela ție
logică. Aceasta se realizează în mai multe feluri:
1. Prin înlocuirea cauzei cu efectul:
„La noi sunt lacrimi multe” (O. Goga).
2. Prin înlocuirea efectului cu cauza:
Oamenii erau cuprin și de teamă, de triste țe, de păcate și
nelegiuiri .
3. Prin înlocuirea operei cu numele autorului:
Când îl cite ști pe Pavel, rămâi fascinat de profunzimea
sa teologică.
4. Prin înlocuirea con ținutului cu numele recipientului:
În ciuda imensei agonii, Isus Hristos a băut întreg paha-
rul suferințelor.
5. Prin înlocuirea numelui unui lucru cu simbolul său:
„Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună / Să
dea piept cu uraganul ridicat de Semilună ” (Eminescu).
• Sinecdoca : (gr. Synekdokhe, „cuprindere la un loc”, „ceea
ce se înțelege la un loc”), figură de substitu ție, prin care
se denume ște un obiect cu numele altuia aflat într-un
raport de „cuprindere” organică, cum ar fi partea pen –
tru întreg ș i invers, specia pentru gen ș i invers etc.
E x e m p l u : î n l o c u i r e a p l u r a l u l u i c u s i n g u l a r u l –
„Românul e născut poet.” (V. Alecsandri)
• Alegoria: (lat. Allegoria, „vorbire figurată”), figură de stil
care constă în folosirea unei metafore în expunerea
narativă sau plastică a unei idei abstracte. Este un fel de
metaforă „în ac țiune”.
Exemplu: Isaia 5, alegoria vi ței-de-vie (pentru poporul
Israel).
• Oximoronul: (gr. Oxys, „înțepător”, „picant”, „inteligent”

128
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăși moros, „prost[ănac]”, “năuc”), figură de stil care con –
stă în asocierea ingenioasă, în aceeaș i sintagmă, a două
cuvinte care exprimă no țiuni contradictorii:
Exemplu: Biserica nu are nevoie de lumini întunecoase .
Figurile repeti ției
• Tautologia : (gr. Tautos, „același” și logos, „cuvânt”), figură
stilistică, în propozi ție și frază, care constă în repetarea
cuvântului subiect sau predicat cu altă func ție gramati –
cală, menită să-l subordoneze lui însu și. Schema acestei
figuri este x=x’.
Exemplu: Pacătul nu este o no țiune relativă. Păcatul e păcat .
• Anafora: (gr. Anaphora, din ana și pherein „a transporta”),
figură care constă în repetarea aceluiaș i cuvânt în fa ța a
cel puțin două unită ți sintactice sau metrice.
Exemplu: Fără renunțare la sine, fără dragoste pentru
semeni, fără compasiune pentru cei în nevoi, nimeni nu
poate practica altruismul.
• Epifora: (gr. Epiphora, din epi, „la sfârșit” și phora, „trans –
portare”), figură care constă în repetarea unui cuvânt
sau a unui grup de cuvinte la sfâr șitul unei unită ți sin –
tactice sau metrice. Este inversul anaforei.
Exemplu: Cum poate cineva să nu vadă oceanul de binecu –
vântări pe care-l avem în Isus Hristos? Pace cu Dumnezeu
avem, mântuire avem, iertarea păcatelor avem, Mijlocitor
înaintea Tatălui avem …
• Climaxul anaforic (gr. „grada ție”), este o figură de repe –
tiție lexicală, care poate fi, în privin ța conținutului,
progresivă. Ea se dezvoltă după schema progresivă:
…x/x…y/y…z/z…

129
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăExemplu: Nu numai că Isus Hristos S-a născut pe planeta
noastră, El a și murit pentru noi , nu numai că a murit pen –
tru noi , El a și înviat dintre cei mor ți triumfător , nu numai
că a înviat triumfător , El S-a și înălțat la ceruri și mijlocește
la dreapta Tatălui pentru noi…
Figurile insisten ței
• Hiperbola: (gr. Hyper, „peste” și ballein, „ a arunca”),
figură de insisten ță care constă în exagerarea inten ți-
onată a expresiei, fie mărind, fie micș orând imaginea
obiectului.
Exemplu: „Mai sunt multe alte lucruri, pe care le-a făcut
Isus, care, dacă s-ar fi scris cu deamănuntul, cred că nici
chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea căr țile care s-ar
fi scris. Amin.” (Io an 21:25)
• Maxima: (fr. Maxime, sentence „opinie”, „idee strălucită”),
figură de stil care constă în a sublinia obiectul prin –
tr-un enun ț concis, exprimând o reflec ție profundă și
generalizatoare asupra lui.
Exemplu: Smerenia este o floare rară care cre ște pe mor –
mântul mândriei.
• Exclamația: (fr. Exclamation , „manifestare bruscă și
puternică a vocii”) este o figură de stil prin care se
exprimă un puternic sentiment de surpriză, de mânie,
bucurie sau alte sim țăminte.
Exemplu: Să piară dintre noi orice nedreptate!
• Enumerația: (fr. Énumération , „Enumerare”), această
figură de stil constă în descompunerea unui tot în păr –
țile componente, enumerându-le succesiv.
Exemplu: Trupurile noastre trebuie să fie puse în slujba Lui
Dumnezeu. Mâinile, picioarele, ochii, gura și tot ce avem
aparțin Domnului.

130
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă Figurile plasticită ții
• Epitetul (gr. Epitheton, „cuvânt adăugat”). Este o figură
de stil în care are loc determinarea unui substantiv sau
verb printr-un adjectiv, adverb etc., care înfrumuse –
țează un anumit obiect despre care se discută.
Exemplu: Eroii falnici ai credin ței rămân o adevărată pildă
de urmat pentru posteritate.
• Dialogismul (fr. Dialogisme , „arta dialogului”) constă în
întrebuin țarea dialogului în expunerea ideilor, senti –
mentelor etc.
Exemplu: Atunci când vrei să practici milostenia, poate că
vine Ispititorul ș i spune:
– Nu mai dărui nimic pentru că ș i tu ai nevoi mari!
– Da, dar mie îmi pasă de această persoană!
– Bine, bine, dar nici nu ș tii tu ce vremuri grele pot veni!
– Nu mă interesează asta! Eu vreau să fac ce învă ț din Sfânta
Scriptură…
• Interogația: (lat. Interrogatio , „întrebare”) este o figură de
stil care constă în adresarea uneia sau mai multor între –
bări. Nu se aș teaptă un răspuns la această întrebare, ci
scopul urmărit este acela de a transmite indirect o anu –
mită opinie care trebuie subliniată.
Exemplu: Se cuvine oare să uităm dragostea pe care Isus
Hristos a arătat-o la Golgota?
• Cominația : (fr. Commination , lat. Comminatio, „amenin țare
energică”) este o figură dialogistică prin care oratorul
enunță sub formă de avertisment la adresa auditorului,
o nenorocire amenin țătoare sau ceva asemănător.
Exemplu: Mul ți oameni râd de Dumnezeu. Dar, vai, ei nu
conștientizează că judecata vine ca un val puternic și
Dumnezeu nu Se lasă batjocorit de oameni!

131
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăDincolo de această exemplificare, este important de preci –
zat că folosirea exagerată a figurilor de stil și a celor retorice
a dus la așa-numitul „retorism”, care a stârnit o reacție vehe –
mentă față de retorică. Aceasta a culminat cu excluderea
retoricii din programele de învățământ, pentru ca apoi să aibă
loc o reabilitare a ei.79
Concluzia este că, în măsura în care nu se exagerează
utilizarea figurilor de stil, acestea sunt mai mult decât folosi –
toare. Ele vor îmbogăți discursul, îi vor conferi dinamism și
vor spori claritatea. Nu în ultimul rând, folosirea echilibrată a
figurilor de stil (și retorice) va duce la delectarea sufletească a
ascultătorilor.
Scrierea predicii și rugăciune
După obținerea „produsului finit”, este foarte indicat ca
mesajul să fie scris în întregime. John Stott este convins de
utilitatea scrierii predicii pe hârtie, cuvânt cu cuvânt. În altă
ordine de idei, autorul constată că, după ce mesajul a fost
scris, este riscant ca predicatorul să nu ia deloc cu el notițe la
amvon și tot dăunător este ca în vremurile actuale mesage –
rul să fie dependent de manuscrise, neglijând contactul vizual
cu audiența. În schimb „a treia și cea mai bună variantă este
să reducem manuscrisul la niște notițe și să le luăm cu noi la
amvon. Este extraordinar modul în care, dacă ne-am pregătit
cu atenție, am scris predica și ne-am rugat pentru ea, conți –
nutul ei ne vine cu ușurință în minte atunci când predicăm;
79. Grație unui curent invers, apărut prin anii ‘60, neoretorica, declanșat de
apariția lucrării lui Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca, Tratatul de ar-
gumentare, în 1958, putem vorbi de o adevărată reabilitare a retoricii, Rhetori –
ca rediviva , doar că acest fapt se petrece într-o manieră diversă, respectiv prin
„segmentarea” retoricii și absorbția părților ei individuale de către alte științe,
precum: 1. inventio (mantanologia , sau teoria invenției) de către filosofie (ca teorie
a argumentării ); 2. dispositio (tasologia sau teoria dispunerii ) de către teoria comuni –
cării; 3. elocutio (tropologia , sau teoria elocuțiunii ) de către literatură și 4. actio (tea-
trologia sau teoria acțiunii) de către arta dramatică. (cf. JURCA, op. cit. 137-138).

132
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăîn același timp, avem o anumită libertate de a ne îndepărta de
notițe și de a dezvolta noi idei pe marginea lor”.80
Rugăciunea însoțește pregătirea predicii, de la un capăt
la altul, în toate etapele. Nu există vreo etapă exegetică sau
homiletică în care să considerăm că „ne descurcăm singuri”,
fără lumina Duhului Sfânt. Din acest motiv este necesar ca la
fiecare pas atitudinea predicatorului să fie una de smerenie
și rugăciune și să-L glorifice pe Dumnezeu pentru faptul că a
ajuns până în punctul în care este pregătit să susțină predica
în fața unei audiențe.
3.2.10. Etapa prezentării
În sfârșit, după multă muncă asiduă, predicatorul este pre-
gătit să prezinte mesajul în fața ascultătorilor . Aceasta este
ultima etapă supusă atenției în metoda clepsidrei, iar în cele
de mai jos vom discuta despre importanța limbajului în predi –
care și despre elementele ambientale.
Importanța limbajului în predicare
Corbett reține ideea că atunci „când Demostene, cel mai
mare dintre oratorii greci a fost întrebat care considera el că ar
fi cea mai importantă parte a retoricii, a răspuns: «prezenta –
rea, prezentarea, prezentarea».”81 Cum predicarea expozitivă
este și ea o comunicare orală – o prezentare a unui mesaj –
este bine, deci, să ținem seama de aspectele fundamentale
privitoare la comunicare. Există studii82 care indică faptul că
în actul comunicării aproximativ 7% îl reprezintă limbajul
verbal, cca. 38% limbajul para-verbal, iar cca. 55% cel nonver –
bal (vezi figura de mai jos). Modul în care ar trebui înțelese
80. STOTT, I Believe in Preaching , 230.
81. Ibidem, 38-39.
82. Este vorba, în special, de studiile făcute în anii 1960 de către Dr. Albert
Mehrabian.

133
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăaceste procente ține de impactul mesajului asupra sentimen –
telor și atitudinilor unui ascultător. Altfel spus, ascultătorul
este motivat în proporție de 7% de ceea ce aude (cuvintele),
38% de modul în care vorbim (tonalitate) și 55 % de ceea ce
vede (gestica, mimică).
Figura 8 – Aspecte esen țiale în comunicarea personală
Este adevărat că predicarea expozitivă presupune o comu –
nicare verbală, de unde rezultă că atenția cea mai mare
trebuie să fie asupra cuvintelor , și mai ales, asupra Cuvântului
divin. Cu toate acestea, este bine să luăm în calcul și limba –
jul non- verbal, respectiv, para-verbal. Toate tipurile de limbaje
sunt importante în predicare.
Limbajul verbal
Când ne referim la limbajul verbal, ne focalizăm asu –
pra cuvintelor folosite în cadrul comunicării, la conținutul
mesajului în sine. Câteva r ecomandări pentru o comunicare
verbală eficientă:
• Adresarea directă
Ascultătorii sunt o parte activă în lucrarea de predicare. Ei
nu trebuie să aibă senza ția că asistă la o prelegere, ci că sunt

134
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăimplicați într-un dialog. Predicatorul va căuta să folosească
întrebări retorice, să folosească ilustra ții, să vorbească la per –
soana întâi plural, ș i nu la singular.
• Folosirea timpului prezent
Predica nu este studiu biblic, de și în pregătirea ei îl include
și pe acesta. Oamenii, în general, se plictisesc de expuneri care
rămân doar la un nivel istoric. Ace știa au nevoie să asculte
predici care au subiectul și punctele principale formulate ast –
fel încât să scoată în eviden ță probleme cotidiene, subiecte de
interes.
• Folosirea contrastului
Domnul Isus Hristos este Cel care a folosit foarte mult
această metodă. Acest lucru se poate observa clar în Predica
de pe munte. Acolo apare de multe ori expresia „a ți auzit că
s-a spus… dar Eu vă spun”. Contrastele puternice lasă o impre –
sie adâncă asupra min ții și sentimentelor umane, astfel că ele
antrenează gândirea ș i voința oamenilor.
• Folosirea umorului
Folosirea umorului se pretează în introducere, întrucât el
induce o stare de relaxare în rândul audienței, atrăgând după
sine și bunăvoința acesteia. De asemenea, este de folos și în
ce privește câștigarea atenției din partea ascultătorilor. Totuși,
este necesară multă precauție în ce privește folosirea umoru –
lui în predică. În zilele noastre problema este că se folosește
prea mult umor și se banalizează subiecte biblice foarte seri –
oase. Unii fac o confuzie între umorul fin, discret și glumele
de tejghea.
• Prezentarea atipică
Prezentarea atipică este o altă modalitate de câștigare a

135
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăatenției ș i bunăvoinței. Oamenii sunt obiș nuiți cu formule
de adresare clasice, de genul: „Bună ziua! Mă numesc…”, dar
orice altă modalitate de prezentare iese în evidență, atrăgând
interesul celor care ascultă. Chiar și modificarea formulei
de salut cu arhaicul „Ziua bună!” stârnește senzație de nou,
fără a deranja. Și aici trebuie făcută observa ția că predicatorul
trebuie să fie foarte atent pentru că această metodă, folosită
incorect, poate atrage după sine chiar opusul efectelor aș tep-
tate, stârnind antipatie în locul simpatiei ș i atenției.
• Părăsirea subiectului
Părăsirea subiectului este o tehnică care trebuie folosită
în mod exclusiv numai de vorbitorii experimenta ți. Dacă în
timpul cuvântării, cel care vorbe ște „uită” pentru un moment
ce are de gând să spună, trecând la cu totul altceva, interesul
publicului va fi recâș tigat.
Cele de mai sus au rol mai ales în ce privește captarea aten –
ției ascultătorilor. Pentru a fi clari în comunicarea verbală
indicăm alte câteva aspecte pentru dobândirea clarită ții în
comunicare:83
□Dezvoltarea unei imagini clare cu privire la mesajul
care va fi adresat congrega ției.
□Analiza atitudinii (natura și importan ța ei) pe care o
au ascultătorii fa ță de subiectul prezentat și față de
vorbitor.
□Evaluarea aptitudinilor comunicative, atât ale vorbi –
torului, cât ș i ale ascultătorului.
□ Identificare a cadrului psihologic al persoanelor care
primesc ideile transmise.
83. Myron R. CHARTIER, Preaching as Communication, An Interpersonal Per –
spective, ed. by William D. Thompson, (Nashville: Abingdon, 1981), 73-74.

136
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă □ Folosirea limbajului și a termenilor familiari ascultă –
torilor, cu scopul de a cr ește relevan ța.
□ Afirmarea ideilor în cei mai simpli termeni posibili.
□ Definirea înainte de dezvoltare și explicarea înainte de
elaborare .
□Dezvoltarea unei idei, pas cu pas.
□Compararea și contrastarea ideilor, asociind necu –
noscutul cu cele știute.
□ Depistarea ideilor care au nevoie de mai multe
explicații.
Limbajul para-verbal
Alături de limbajul verbal există și limbajul para- verbal.
Acesta se referă la modul în care folosim cuvintele și accentu –
ează aspecte precum:
• Ruperile de ritm
Când predicatorul folosește ruperile de ritm poate
sugera ascultătorilor că urmează să se spună lucruri foarte
interesante, deci ei trebuie să fie atenți. Patosul predicatorilor
are un rol foarte important în sensul acesta. Când se vorbește
într-un anumit registru, pentru ca mai apoi vestitorul
mesajului biblic să schimbe ritmul, cei mai mul ți ascultători
regăsesc interesul și energia pentru a continua să asculte cu
atenție.
Contează foarte mult cât de repede sau cât de rar vorbește
un orator. Astfel, despre aceste variațiuni ale vocii, autorul
lucrării Rhetorica Ad Herrenium spunea: „… intonațiile vari –
ate sunt necesare, astfel încât să pară că redăm totul exact
așa cum s-a întâmplat. Susținerea va fi rapidă când vom nara
ceva despre care vrem să arătăm că s-a desfășurat cu vigoare,

137
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăși mai lentă, când povestim altceva ce s-a desfăș urat într-un
mod mai tihnit.”84
Simplu spus, predicarea trebuie să fie dinamică.
• Creșterea sau scăderea volumului
De la o vorbire cu un volum puternic până la rostirea
cuvintelor în șoaptă, predicatorul dispune de o unealtă de
mare pre ț pentru o transmitere clară a mesajului său. Se
cunoaște faptul că monotonia este de multe ori cel mai mare
dușman al aten ției.
În muzică există diferiți termeni care indică gradul de
intensitate a vocii:85
șoaptă – pianissimo (pp.)
semivoce – piano (p)
voce medie – mezzo forte (mf)
voce plină – forte (f)
voce puternică – fortissimo (ff.).
Cicero ne spune cât este de importantă intensitatea vocii,
prin cuvintele următoare: „Ce-i oare mai plăcut urechilor și
unei acțiuni fermecătoare, decât alternarea de forte și piano,
variații și schimbarea glasului.”86
Cunoașterea timbrului de bază al predicatorului și folosirea
într-un mod con știent și înțelept a întregii game a registrelor
vocii este de o covâr șitoare importan ță.
• Momentele de tăcere
Din când în când, predicatorul trebuie să facă anumite
pauze în prezentarea mesajului. Acestea vor stârni cu sigu –
ranță curiozitatea audien ței. Trebuie men ționat aici că pauzele
84. Rhetorica ad Herrenium, 3:24.
85. Ibidem .
86. CICERO, 342-343.

138
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodănu vor fi atât de scurte încât să n u fie sesizate, dar nici prea
lungi, pentru că atunci induc o stare de tensiune în audien ță
și, totodată, pot sugera că predicatorul nu este suficient de
bine pregătit sau că nu se poate concentra suficient de mult.
• Tonul (starea de spirit)
Folosirea tonurilor variate este foarte importantă. Uneori
tonul trebuie să fie entuziast, alteori calm, optimist sau grav.
Dacă propovăduitorul știe când și ce ton să folosească în
expunerea mesajului său, atunci el dispune de o armă extra –
ordinară care îndepărtează plictiseala și implicit lipsa aten ției.
Limbajul non-verbal
Ultimul tip de limbaj – așa după cum indică și numele –
nu are nimic de-a face cu dimensiunea verbală a comunicării.
Acest tip de limbaj se adresează mai degrabă ochiului, este un
tip de limbaj vizual și include mai multe elemente precum:
• Gestica
Gesturile pe care predicatorul le folose ște pentru a capta
atenția ascultătorilor nu trebuie să fie exagerate sau ostenta –
tive. Un lucru fundamental pe care îl men ționăm este că se va
urmări ca toate gesturile să fie în concordan ță cu ceea ce se
spune. De exemplu, dacă se vorbe ște despre trecerea rapidă
a timpului, uneori, un simplu pocnet din degete poate capta
cu succes aten ția ascultătorilor. În privința gesturilor, Ioan
Toader explică următoarele:
În regiunea superioară a pieptului, până în dreptul ochilor,
se vor face gesturile care exprimă ceva sublim, măreț, o
bucurie, o durere sau când invocăm Numele lui Dumnezeu.
Gestul de la umeri la brâu se folosește pentru a explica și a
descrie. Gestul de la brâu în jos, atunci când vrem să expri –
măm dezaprobarea, dezgustul, disprețul.87
87. TOADER, op. cit. 139.

139
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăEste cât se poate de necesar să nu fim tentați să copiem ges-
turile vreunui predicator cunoscut. Fiecare om deține propria
gamă de gesturi, iar acestea sunt cât se poate de naturale.
• Mimica
Este deosebit d e eficientă, mai ales pentru ascultătorii care
au posibilitatea să vadă bine fa ța mesagerului Evangheliei. O
încruntare u șoară, un zâmbet plăcut și alte trăsături de acest
tip readuc de multe ori audien ța la un interes ridicat pentru
ceea ce se spune. Din nou, se va avea grijă ca mimica să nu
stârnească stări de repulsie din partea audienței. Mimica
trebuie să fie în concordanță cu mesajul și, reamintim, nu se
cuvine sub nicio formă să copiem mimica unei alte persoane.
Elemente ambientale
Pe lângă aspectele privitoare la limbaj, în prezentarea unei
predici expozitive contează și elementele ambientale. Nimic
nu este neglijat atunci când suntem angajați în propovăduirea
Evangheliei. Punctăm, pe scurt, câteva dintre aceste elemente:
• Vestimentația
Vestimentația predicatorului este bine să fie aleasă în func –
ție de tipul audienței și în funcție de ocazie, însă niciodată sub
o limită a decenței asociate cu o lucrare așa de importată pre –
cum predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Există un anumit
cod vestimentar într-o tabără de tineri și un altul la o slujbă
de duminică. Deși, la prima vedere, aspectul vestimentației
pare să fie nesemnificativ, o alegere greșită în privința aceasta
poate să afecteze destul de mult impactul unui mesaj asupra
ascultătorilor.
• Poziția și tipul amvonului
Dacă se poate, este bine să luăm în seamă și tipul amvo –

140
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodănului, respectiv, poziționarea acestuia în sală. Predicatorul
trebuie să fie văzut de toți oamenii și să țină cont de audiență
și de ocazie pentru a stabili gradul de mobilitate la amvon.
Ne amintim cât de important este limbajul non- verbal, or o
poziționare deficitară a amvonului va afecta mult vizibilita –
tea predicatorului. De asemenea, nu există o regulă prescrisă
pentru tipul de amvon pe care trebuie să îl folosim, deci
putem fi flexibili în privința aceasta. Spre exemplu, în cultura
contemporană, amvoanele foarte mari și elevate pe un pie –
destal comunică distanță față de audiență. Deși, cu ceva timp
în urmă, astfel de amvoane transmiteau ideea de autoritate,
acum autoritatea ține mai mult de autenticitate, decât de insti –
tuții și funcții. Recomandăm să se folosească un amvon mai
mic, mai aproape de oameni și mai transparent.
• Sonorizare — zgomotul interferent – lumina
Este indicat ca sala în care se predică să fie bine aerisită,
bine iluminată, să aibă o sonorizare bună și, pe cât posibil, să
se elimine zgomotele interferente. Cu alte cuvinte, nu negli –
jăm nimic. Nu dorim, în niciun caz, ca ascultătorii să nu se
poată concentra asupra mesajului din pricina lipsei de oxigen
ori să piardă contactul vizual cu predicatorul din pricina unei
iluminări slabe a sălii de închinare.
Desigur, Dumnezeu poate lucra cu putere în ciuda tuturor
slăbiciunilor noastre, dar asta nu înseamnă că nu avem dato –
ria să ne dăm toate silințele și să ne pregătim temeinic pentru
tot ce înseamnă predicare.
Am parcurs un drum lung, de la alegerea textului și până
la prezentarea unui mesaj în fața ascultătorilor, și am putut
descoperi faptul că lucrarea de predicare nu este o banali –
tate. Nu putem avea predici de impact și sub puterea Duhului
Sfânt, fără rugăciune, fără caracter și integritate, fără o muncă
exegetică serioasă, fără deprinderi homiletice de bază și fără

141
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăsă ținem seama de regulile fundamentale ale comunicării.
Vestea bună este că putem mereu să ne îmbunătățim predica –
rea, dacă ne dorim cu adevărat lucrul acesta.
3.3. Concluzii
Predicarea expozitivă se bucură de foarte multe aprecieri.
De fapt, nicio altă abordare homiletică nu întrunește avanta –
jele asociate cu predicarea expozitivă, cum ar fi transmiterea
unui conținut biblic și faptul că se asigură producerea efec –
telor propovăduirii Cuvântului (2 Timotei 3:15), din pricina
forței autorității divine.88 Este necesar să precizăm că cele
două aspecte lucrează împreună – numai conținutul biblic
duce la importantele efecte ale predicării expozitive. În această
privință, Albert Mohler comunică următoarele:
Preocuparea lui Pavel nu era ca ascultătorii lui să ajungă
la o înțelegere cognitivă corectă a Evangheliei, deși aceasta
era esențială. Grija lui era ca Evanghelia să fie primită prin
credință și ca viețile să fie transformate, păcătoșii devenind
sfinți, vrăjmașii lui Dumnezeu fiind justificați prin credință,
și cei străini fiind adoptați ca fii și fiice ai lui Dumnezeu.
Aceasta este puterea predicării – proclamarea lui Hristos și
pe El răstignit.89
Predicarea expozitivă ține seamă de condiția umană de
după evenimentul Căderii, descris în Geneza capitolul 3 . Prin
urmare, din pricina naturii decăzute a omului și a înclinației
sale înspre păcat, predicatorul expozitiv nu va ocoli procla –
marea adevărurilor propoziționale ale Scripturii . El înțelege că
omul păcătos are nevoie de Evanghelie, ca formulare obiec –
tivă a mesajului Scripturii, și nu ca finalitate a unui proces
intuitiv uman. În actul predicării expozitive mesajul nu se
transmite doar unor oameni, într-un „context inter-uman”,
88. TALPOȘ, Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu , 93.
89. MOHLER, He is Not Silent , 84.

142
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăEvanghelia se transmite unor păcătoși ce au nevoie de mân –
tuire. Se pleacă de la premiza că ajungerea la o conștientizare
comună a realității, când este vorba despre lucrările și adevă –
rurile lui Dumnezeu (Romani 1:25), nu are loc prin strategii și
eforturi omenești, ci prin lucrarea specială a Duhului Sfânt .
În cadrul predicării expozitive , exegeza și hermeneutica sunt
de orientare istorico-gramaticală. Potrivit hermeneuticii tradi –
ționale istorico-gramaticale, semnificația unui text se găsește
în el însuși și în intenția originală a autorului. Predicatorul
are datoria ca, în urma procesului exegetic, să identifice ideea
centrală a textului, iar apoi să o „îmbrace” într-o anumită
structură homiletică și să o transmită adunării, având con –
vingerea că limbajul comunică respectivul adevăr, lăsând
partea de transformare (schimbare) a ascultătorilor în seama
Duhului Sfânt.
Predicarea expozitivă agreează structuri ce scot în evi –
dență textul biblic, cu semnificația intenționată de autorul
său. Cel mai important aspect ce ține de structura predicilor
expozitive este că, în actul predicării, mesagerul are responsa –
bilitatea de a comunica ideea centrală a textului, rezultată din
exegeza istorico-gramaticală a acestuia, iar argumentarea se
face tot în baza aceluiaș i text. Totuși, este nevoie de mare aten –
ție, așa încât structurarea predicii să nu se facă în mod abuziv,
ignorându-se diviziunile naturale ale textului.
Haddon Robinson, Bryan Chapell, Ramesh Richard și alții
scot în evidență faptul că predicile expozitive se argumen –
tează, adesea, în mod deductiv (deși nu exclusiv), urmărind
tiparul explicare-ilustrare-aplicare . Subiectul, diviziunile prin –
cipale și cele secundare derivă din textul biblic, pentru că
scopul predicilor expozitive nu este altul decât acela de a
comunica mesajul Sfintei Scripturi. Diversele structuri utili –
zate în predicarea expozitivă au menirea de a aduce în atenția
ascultătorului semnificația textului, așa după cum rezultă din

143
Alcătuirea și prezentarea predicii expozitive: de la text la predicăstudiul său exegetic. Și aici trebuie semnalată necesitatea unei
exegeze riguroase, în urma căreia textul biblic să fie încadrat
în contextul întregii cărți din care face parte și chiar în contex –
tul întregii Scripturi. Altminteri, extrăgând toate elementele
predicii din textul biblic există riscul ca în predicarea expozi –
tivă să se ajungă chiar la erori teologice deoarece „doctrinele
nu se construiesc pe baza unui singur text.”
Toate aceste aspecte au fost abordate în detaliu în capitolul
de față și ne exprimăm speranța ca metoda folosită în această
carte să fie folositoare și ușor de reținut. Un element care nece –
sită o atenție suplimentară este cel privitor la contextul literar
al unui pasaj, știind că în Scripturi există genuri literare dife –
rite. Spre acest aspect ne îndreptăm atenția în ultimul capitol
al lucrării.

145Capitolul 4

Predicarea din diverse genuri literare ale
Bibliei
NE AMINTI M CĂ PRIMA etapă propriu-zisă de pregătire
a unei predici expozitive – potrivit metodei clepsidrei – este
etapa contextelor. Printre multele contexte pe care trebuie să
le explorăm se găsește și contextul literar. Acesta se întâmplă
să fie tratat, uneori, în mod superficial, de unde apar și erori
în exegeză și predicare.
Considerăm, așadar, că în ultimul capitol al acestei cărți
este bine să alocăm spațiu pentru a aborda tema predicării din
diversele genuri literare ale Bibliei. Abordarea nu va fi una de
detaliu, însă, vom indica suficiente repere astfel ca predicato –
rul să se poată orienta exegetic și homiletic, obișnuindu-se să
fie sensibil la variațiunile genurilor literare biblice.
Precizăm, totodată, că în Sfânta Scriptură există mai multe
genuri și sub- genuri literare, dar noi ne vom focaliza doar
asupra celor mai importante dintre ele. Primul pas va fi să
încadrăm fiecare carte biblică sub umbrela unui gen literar
principal (vezi tabelul de mai jos). Aceasta nu înseamnă că
într-o carte biblică nu se regăsesc mai multe genuri literare.
De fapt, în majoritatea cazurilor găsim astfel de combinații,
însă există, totuși, un gen literar predominan t.

146
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăGen literar Cărți biblice
Lege Leviticul, Deuteronom
Narațiuni istorice Geneza, Exod, Numeri, Iosua,
Judecători, Rut, 1 și 2 Samuel,
1 și 2 Împărați, 1 și 2 Cronici,
Ezra, Neemia, Estera, Faptele
Apostolilor.
Literatură de înțelepciune Iov, Proverbe, Eclesiastul
Literatură poetică Psalmii, Cântarea Cântărilor,
Plângerile lui Ieremia
Profeți Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel,
Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona,
Mica, Naum, Habacuc, Țefania,
Hagai, Zaharia, Maleahi.
Evanghelii Matei, Marcu, Luca, Ioan
Epistole Romani, 1 și 2 Corinteni, Gala –
teni, Efeseni, Filipeni, Coloseni,
1 și 2 Tesaloniceni, 1 și 2 Timo –
tei, Tit, Filimon, Evrei, Iacov, 1
și 2 Petru, 1, 2 și 3 Ioan, Iuda.
Apocalipsă Apocalipsa lui Ioan
Tabel 3 – Genurile literare ale căr ților biblice
4.1. Predicarea din Lege
Să urmărim câteva repere exegetice și homiletice relevante
pentru predicarea din Legea Vechiului Testament:
• Legea este parte integrantă a Cuvântului lui
Dumnezeu
Cuvântul lui Dumnezeu afirmă în 2 Timotei 3:16-17 că
„toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu …” inclusiv
Legea Vechiului Testament. Legea face parte dintr-un mate –
rial biblic inspirat de Dumnezeu, conduce la mântuirea prin

147
Predicarea din diverse genuri literare ale BiblieiIsus Hristos și este relevantă pentru învățătură și pentru
maturizarea spirituală a credinciosului. Este important așa –
dar să predicăm legea Vechiului Testament ca parte integrantă
a Cuvântului lui Dumnezeu. Nu trebuie să tratăm materia –
lul legislativ ca fiind irelevant sau mai puțin necesar pentru
ascultători.
În categoria ”Legii” sunt menționate adeseori primele cinci
cărți ale Scripturii (Pentateuhul), cunoscute și sub numele
de Torah („lege” sau „ învățătură”): Geneza, Exodul, Leviticul,
Numeri și Deuteronom. Sigur, nu tot ce scrie în aceste cărți sunt
”legi” în sensul tehnic al termenului, dar cărți precum Geneza,
Exodul și Numeri ne pun la dispoziție contextul istoric și nara –
tiv în care este revelată legea lui Dumnezeu (Dumnezeu
creează lumea, Își alege un popor pe care îl formează, îi
încredințează promisiunile răscumpărării, intră în legământ
cu el și îl eliberează din robia egipteană conducându-l spre
Țara Promisă). Acest ”context narativ” este important atunc i
când studiem și predicăm din Lege. Cărțile biblice în care
găsim cel mai amplu material legislativ sunt Leviticul și
Deuteronomul.
• Legea are la bază caracterul lui Dumnezeu
Dumnezeu nu a formulat și nici nu a revelat o lege în
mod arbitrar sau capricios. Legea are la bază caracterul lui
Dumnezeu și reflectă acest caracter. În Leviticul 19:2 citim:
„Vorbește întregii adunări a copiilor lui Israel și spune-le: «Fi ți
sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru.»”
Chemarea israeliților (și a noastră) la sfințenie are la bază
însăși sfințenia lui Dumnezeu. Tot ce ne cere Dumnezeu să
facem derivă din ceea ce este El în ființa Sa. Departe de a fi o
reflecție a unui Dumnezeu distant și dur, legea este dovada
uimitoare a unui Dumnezeu care se deschide, se revelează,

148
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăși ne arată cum este El. Legea este expresia unei onestități
totale din partea lui Dumnezeu – El ne spune exact cum este
caracterul Său (fără a admite prin aceasta că înțelegem în
totalitate Dumnezeirea) și ne invită să intrăm în relație cu El.
Dumnezeu ne cere să fim drepți pentru că El este drept, ne
cere să nu mințim pentru că El este adevărul, ne cere să nu
preacurvim pentru că El este credincios etc.
Așadar, când facem aplicații etice din Vechiul Testament,
să le facem din perspectiva asemănării noastre cu Dumnezeu
(a creșterii în sfințenie) și nicidecum într-un mod legalist,
ca un cumul de condiții de împlinit în vederea mântuirii
noastre.
• Legea se găsește pe traiectoria harului
Legea nu a fost inte nționată niciodată ca un fel de plan A
pentru mântuirea oamenilor, iar când acesta a eșuat s-a trecut
la planul B, cel al mântuirii prin Hristos. Încă de la început,
soluția a fost la Dumnezeu, pe baza harului Său, așa după
cum reiese din „proto-evanghelie” (Geneza 3:15). Legea a
apărut pe parcurs, pe această ”traiectorie a harului” având
scopuri specifice și limitate, după cum vom vedea mai jos.
Spre exemplu, dacă citim contextul în care este dată
legea vedem că poporul Israel beneficiase deja de harul lui
Dumnezeu și fusese răscumpărat din Egipt. „Ați văzut ce am
făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am
adus aici la Mine. Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă
veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoa –
rele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de
preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei
spune copiilor lui Israel.” (Exodul 19:4-6).
Deci, să predicăm întotdeauna legea VT pe fundamentul
harului mântuitor al lui Dumneze u. Hristos ne-a mântuit de

149
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieisub condamnarea legii, dar Duhul care se coboară ne capaci –
tează să trăim după standardele lui Dumnezeu, revelate mai
întâi prin lege (Rom. 8:1-4). Aceasta înseamnă să trăim în
ascultare, ca răspuns la mântuirea oferită nouă de Dumnezeu,
nu să practicăm un legalism care încearcă să câș tige mântui –
rea.
• Legea este unitară și are mai multe obiective specifice
Este deja bine cunoscută împărțirea Legii în trei catego –
rii, după cum indică și Charles Leiter: „Teologii reformați au
urmat din obișnuință pe Thomas Aquino (1225-1274) în împăr –
țirea Legii Vechiului Legământ în trei categorii de aspecte:
civile, ceremoniale și morale.”1 Este adevărat că putem face
astfel de împărțiri, în scopuri pedagogice, însă Legea trebuie
tratată ca un întreg. Ea este unitară. Nucleul legii îl consti –
tuie cele zece porunci, iar restul sunt de fapt particularizări
și aplicații concrete ale Decalogului. Acesta este motivul pen –
tru care, atunci când discutăm despre rolurile Legii, trebuie
să avem o perspectivă unitară asupra ei. Noul Testament tra –
tează Legea în aceeași manieră.
Rolurile legii sunt complexe și vizează mai multe aspecte
precum cele de mai jos:
□Legea a fost dată pentru binele poporului (Deut.
4:40, 5:29 etc.), pentru o favoriza o împlinire cât mai
bună a nevoilor umane.
□Legea indica pedepse pentru diferite infracțiuni și
reglementa sistemul de închinare.
□Legea era motivată de ‘misiunea’ lui Dumnezeu
pentru Israel. Într- adevăr, Israel trebuia să fie o pre –
oție în mijlocul neamurilor (Exod. 19:6). Legea lui
1. Charles LEITER, Legea lui Hristos, Suceava, Editura Perla Suferinței, 2015,
251.

150
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăIsrael a fost destinată spre a fi un model, o para –
digmă, pentru neamuri (vezi figura de mai jos):2
Figura 9 – Legea lui Israel, o paradigmă pentru neamuri
Tot ce a făcut D umnezeu pentru Israel este relevant pen –
tru neamuri. Israel trebuia să fie ‘lumina neamurilor’. A șa că
Legea are relevan ță socială, economică și politică aplicabilă
diferitelor societă ți, culturi, națiuni.
□Legea Vechiului Testament este un îndrumător spre
Hristos: ne indică problema legată de păcat (Gal. 3:10,
19); ne ține captivi (Gal. 3:23); ne indică soluția salvă –
rii prin Hristos (Gal. 3:24). În Noul Testament (Noul
Legământ) întreaga Lege a Vechiului Testament este
cuprinsă în Legea lui Hristos (legea dragostei) – Gal.
6:2; 1 Cor. 9:21; Rom. 13:8-10.
• Legea are un mesaj și pentru astăzi
Pentru a identifica mesajul Legii pentru zilele noastre
putem pune întrebări cu privire la fiecare lege sau grup de
legi despre care vrem să predicăm:
2. Adaptare după Christopher Wright, Misiunea lui Dumnezeu: Înțelegerea me –
tanarațiunii Bibliei , traducere de Ciprian-Flavius Terinte, Oradea: Casa Cărții,
București: Pleroma, 2016.

151
Predicarea din diverse genuri literare ale Bibliei □Care a fost obiectivul acestei legi?
□Ce fel de situa ție încerca această lege să a) prevină, b)
să promoveze?
□Ce fel de oameni ar fi beneficiat de această lege sau
au fost proteja ți de ea?
□Ce fel de oameni ar fi fost restric ționați de această
lege?
□Ce motiva ții erau pentru ascultarea acestei legi – ori
explicite în text, ori implicite în istoria mântuirii?
□Ce valori, sau norme, sau principii sunt întrupate în
această lege?
După ce punem aceste întrebări de factură exegetică, vom
păși în lumea contemporană și ne vom întreba:
□Ce fel de situa ții sau categorii umane în societatea
noastră sunt comparabile cu cele din legile VT?
□Care ar trebui să fie obiectivele noastre?
□Cum ar trebui aplicate principiile aflate în legile VT,
în viața practică astăzi – în via ța mea, în biserică, în
societate?
□Care este motiva ția noastră acum, în termeni cre știni,
pentru a răspunde legii lui Dumnezeu în ascultare?
□Cum pot eu predica această parte a Scripturii, într-un
mod care să fie fidel contextului și scopului originar,
dar în egală măsură să fie relevant pentru noi acum?3
Am notat, deci, că atunci când predicăm din Legea
Vechiului Testament vom urmări traiectoria exegetico-her –
3. Vezi, Christopher J. H. Wright, Sweeter than Honey, Preaching the Old Testa –
ment, UK: Langham Preaching Resoursces, 2015, 156-158.

152
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodămeneutică marcată de trei piloni de bază: Vechiul Testament,
Noul Testame nt, Lumea Contemporană (vezi figura de mai jos):
Figura 10 – Repere pentru predicarea din Legea VT
Prin urmare, vom identifica locul și rolul legii în VT, vom
observa în ce mod este clarificată respectiva lege cu ajutorul
„principului iubirii” din NT, iar apoi vom aplica mesajul ei la
situații concrete din zilele noastre.
Rețineți: Predicarea din Legea VT presupune identi –
ficarea obiectivului pe care o anumită lege l-a avut în
istoria lui Israel, perspectiva NT asupra acelei legi (con –
form principiului iubirii) și aplicarea acestei perspecti –
ve la situații diverse din viața contemporană.
Exemplu:
Text: Deuteronom 11:1-12
Subiect: Țara de care se îngrijește Domnul
I. Țara de care se îngrijește Domnul este țara promisiunii
(v. 8-9)
După experiența dureroasă a robiei egiptene, Dumnezeu le

153
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieipromite aleșilor Săi că îi va duce într-un loc special, în țara
Canaanului. Promisiunea aceasta a fost inaugurată odată cu
chemarea lui Avraam (Ge. 12:7). Istoria despre care citim este
și istoria noastră fiindcă prin credință și noi suntem fii ai lui
Avraam. Dumnezeu ne pregătește Canaanul ceresc și Își ține
promisiunea! (Evrei 11:8-10).

II. Țara de care se îngrijește Domnul este cu adevărat
binecuvântată (v. 10 – 12).
Pe israeliți îi aștepta în Canaan experimentarea bună –
tății lui Dumnezeu! Dumnezeu le lărgește hotarul, le dă
câmpii întinse udate de ploaia cerului! În Noul Testament
avem clarificări important e. Cetatea aceasta cu „temelii tari”
este descrisă de Ioan în cartea Apocalipsa: „ Și eu am văzut
coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul
Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.”
(Ap. 21:2) „ Zidul cetății avea douăsprezece temelii, și pe ele erau cele
douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului” (Ap.
21:14). „Temeliile zidului cetății erau împodobite cu pietre scumpe de
tot felul” (Ap. 21:19).
Ce ne așteaptă pe noi?
• Odihnă și siguranță
• Părtășie cu Dumnezeu și cu sfinții
• Vom fi părtași la gloria cerească
III. Țara de care se îngrijește Domnul este țara credincio –
șilor (1-8)
Țara de care se îngrijește Domnul este o țară a credincioșilor.
Textul ne prezintă un profil al adevăraților credincioși.
a. Credincioșii Îl iubesc pe Domnul (v. 1)

154
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăb. Credincioșii recunosc lucrările Domnului (v. 2-7)
c. Credincioșii păzesc poruncile Domnului (v. 8)
Realitatea credinței se vede în recunoaștere, ascultare și
iubire.
4.2. Predicarea din narațiunile istorice
Narațiunile biblice sunt povestiri, nu în sensul de ficțiuni
(povești), ci în sensul de relatări istorice reale consemnate
în Sfânta Scriptură. Peste 40 % din materialul Vechiului
Testament este constituit din narațiuni istorice, iar Fee și
Stuart aduc în lumină faptul că există trei niveluri ale narați –
unilor:
• Nivelul inferior – narațiuni individuale care descriu fapte
și evenimente din viața unor personaje biblice;
• Nivelul central – se referă la istoria lui Israel , fiecare nara –
țiune având un loc specific în această istorie ( Vechiul
Testament);
• Nivelul superior – se referă la istoria răscumpărării și ne
arată modul în care narațiunile individuale, respec –
tiv istoria lui Israel, se potrivesc în peisajul salvării
(Vechiul și Noul Testament).4
Spre exemplu, chemarea adresată lui Avraam (Geneza
12) ne prezintă fapte reale din viața unui om care se decide
să asculte de Domnul (nivelul inferior), ceea ce duce la înte –
meierea națiunii israelite (nivelul central), respectiv la
promisiunea binecuvântării pentru toate neamurile, prin cre –
dința în Hristos (nivelul superior).
Narațiunile istorice se dezvoltă în mod natural, urmărind
principalele etape ale subiectului, astfel: (1) Expozițiunea sau
expoziția – partea introductivă în care autorul prezintă locul,
4. Fee și Stuart, Biblia ca literatură, 84-86.

155
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieitimpul acțiunii și unele dintre personaje; (2) Intriga – momen –
tul sau faptul important care determină întreaga desfășurare
a acțiunii; (3) Desfășurarea ac țiunii – partea cea mai întinsă,
care cuprinde faptele, întâmplările determinate de intrigă ;
(4) Punctul culminant (partea care cuprinde momentul de
maximă încordare, de intensitate î n desfășurarea acțiunii); (5)
Deznodământul (ultima parte, care cuprinde sfârșitul acțiunii,
al evenimentelor).
Ce aspecte trebuie să luăm în considerare atunci când pre –
dicăm din narațiuni istorice? Câteva dintre acestea sunt:
• De obicei narațiunile VT nu ne învață în mod direct o
doctrină.
• Narațiunile VT consemnează ceea ce s-a întâmplat, nu
ceea ce ar fi trebuit să se întâmple (deci nu toate exem –
plele personajelor sunt demne de urmat)
• Narațiunea nu ne spune mereu dacă ceea ce s-a întâm –
plat a fost bine sau nu – trebuie să decidem noi aceste
lucruri, în lumina întregii Scripturi.
• Toate narațiunile sunt selective și incomplete – autorul
inspirat a prezentat doar ceea ce a considerat că trebuie
să știm.
• Narațiunile ne învață ceva fie explicit (afirmând ceva),
fie implicit.
• Dumnezeu este ”eroul” tuturor narațiunilor biblice.5

Un lucru deosebit de importat pe care se cuvine să-l amin –
tim aici este că, de multe ori, predicarea din narațiunile VT se
rezumă la o aplicație moralistă. Predicatorul se concentrează
5. Gordon Fee și Douglas Stuart, Biblia ca literatură , 89.

156
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăasupra nivelului inferior al narațiunii, privește cu atenție la
virtuțile sau viciile personajelor și trage învățăminte și lecții
moraliste de tipul „așa da”, „așa nu”! Sunt multe situații în
care se uită cu desăvârșire locul narațiunii în istoria lui Israel,
respectiv, în istoria mai largă a răscumpărării.
Evident, a desprinde lecții morale din narațiunile Bibliei nu
este o greșeală. Arthurs afirmă: „Cred că ambele abordări – inter –
pretarea istorică a răscumpărării și îndemnurile morale – sunt
legitime atunci când predicăm din narațiunile Bibliei ebraice”.6
Cu toate acestea, aplicațiile moraliste sunt justificate atunci
când nu se trec cu vederea temele teologice majore ale Sfintei
Scripturi. Povestirile particulare sunt fibre dintr-o țesătură
mult mai largă, a unei metanarațiuni biblice: „povestirea lui
Dumnezeu”. Accentul nu trebuie să cadă pe oameni și pe
performanțele lor, ci pe modul în care oamenii trăiesc pen –
tru gloria lui Dumnezeu, locul lor în planul lui Dumnezeu,
modul în care ei sunt parte activă în istoria răscumpărării. Din
această perspectivă, accentul narațiunilor istorice se va pune
asupra lui Hristos, ca Răscumpărător, și nu asupra oamenilor.
Rețineți: Predicarea din narațiunile istorice ale VT
presupune să fim atenți la toate cele trei niveluri ale
narațiunii: nivelul inferior (viața personajelor biblice),
nivelul central (locul narațiunii în istoria vechi-testa –
mentară a lui Israel) și nivelul superior (locul narațiunii
în istoria biblică a răscumpărării).
Exemplu:
1 Samuel 17 ne prezintă cunoscutul episod al luptei dintre
David și Goliat. De multe ori acest text este interpretat și apli –
cat într-o cheie foarte restrânsă (nivelul inferior), cu accent pe
virtutea curajului lui David. La fel cum David a fost curajos
6. Arthurs, Preaching with Variety , 67.

157
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieiși l-a învins p e Goliat, și noi trebuie să fim plini de curaj și,
în Numele Domnului, să-i învingem pe ”uriașii” (problemele,
vrăjmașii spirituali) din viața noastră.
Totuși, ar fi mai potrivit să vedem victoria lui David ca pe
un „eveniment mântuitor, pentru că era în joc existența popo –
rului lui Dumnezeu în Țara Promisă”7 (nivelul central al
narațiunii). Mai mult, David Îl prefigurează pe adevăratul sal –
vator (Isus Hristos), Cel care-i va salva pe credincioși în lupta
cu robia păcatului și cu cel rău (nivelul superior).
4.3. Predicarea din literatura poetică
Cărțile Psalmilor , Cântarea Cântărilor și Plângerile lui Ieremia
sunt încadrate în linia literaturii poetice. Pe lângă acestea,
există texte scrise în stil poetic chiar și în narațiunile istorice,
în profeți și, desigur, în literatura de înțelepciune.8 Mai mult,
și în Noul Testament, în Epistole și în Apocalipsa întâlnim
pasaje de factură poetică. Atenția noastră se va concentra,
în cele ce urmează, asupra Psalmilor, cea mai amplă secțiune
biblică scrisă în stil poetic.
Psalmii „sunt rugăciuni liturgice poetice”,9 „o culegere
de rugăciuni și imnuri evreiești inspirate”10, sunt plini de
emoție și sensibilitate, se adresează inimii și minții totodată
și prezintă onest întreaga gamă de trăiri și experiențe umane.
Psalmii sunt o oglindă a sufletului.
Precizăm și faptul că Psalmii erau adeseori cântați și utili –
zați în închinarea de la Templu. Ne stau mărturie în acest sens
texte precum 1 Cronici 16:7, 1 Cronici 16:4, titlul Psalmului 92 și
menționarea cântărilor treptelor (Ps. 120-134), cel mai probabil
7. Graeme GOLDSWORTHY, Evanghelia și Împărăția , traducere de Adrian
Serecuț, Cluj-Napoca: Editura Logos, 2008, 145.
8. Spre exemplu, Iov și Proverbe sunt scrise în întregime în stil poetic. La fel
și părți din Eclesiastul.
9. Thomas G. Long, Preaching and the Literary Forms of the Bible , 44.
10. Fee și Stuart, Biblia ca literatură , 197.

158
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăo referire la faptul că acei psalmi erau cântați de închină –
tori pe măsură ce se apropiau de Ierusalim și de Templu.11
Prezentăm câteva dintre caracteristicile principale ale
Psalmilor:12
• Sunt relativ scurți și se trece destul de repede de la o
stare de dezechilibru (tensiune) la o soluție.
• Psalmii au o structură specifică poeziei ebraice. Este
vorba despre paralelism, care poate fi de mai multe
feluri:
□Sinonimic – când în al doilea vers se repetă ceea ce s-a
enunțat în primul ( „Marea a văzut lucrul acesta, și a
fugit, / Iordanul s-a întors înapoi” – Ps. 114:3)
□Antitetic – când ideile exprimate în cele două versuri
sunt în antiteză („Domnul este Împărat în veci de veci;
/ neamurile sunt nimicite din ț ara Lui.” — Ps. 10:16)
□Sintetic — când ideea din primul vers este lămurită,
ajunge la un punct culminant în următoarele versuri
(„Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, / și niciodată
nu se va clătina.” — Ps. 104:5).
• Imagini concrete – se face apel foarte mult la experiențe
umane, nu la chestiuni abstracte. Aceste experiențe
stârnesc imaginația, ajută la identificare cu autorul și
la memorarea conținutului psalmului. Spre exemplu,
Dumnezeu este descris în Psalmi ca fiind un scut, o
cetățuie, o stâncă, un nor, un păstor, un viteaz, un arcaș,
un rege etc.13
11. Tremper LONGMAN III, How to Read the Psalms¸ USA: InterVarsity Press,
1988, 47.
12. Vezi, ARTHURS, Preaching with Variety, 38-62.
13. LONGMAN III, How to Read the Psalms, 111.

159
Predicarea din diverse genuri literare ale Bibliei• Există mai multe tipuri de Psalmi – aceștia sunt împăr –
țiți în cinci cărți (Ps. 1-41; 42-72; 73-89; 90-106; 107-150)
constituind o paralelă la Pentateuh, însă vorbim și des –
pre alte structurări ale Psalmilor:
(1) Psalmi mesianici, care-L prezintă pe Hristos ca:
□Rege: 2, 45, 72, 110, 132;
□rob al suferinței: 22, 41, 55, 69;
□Domn înviat: 16;
□Domn înălțat: 68;
(2) Psalmi despre om:
□Despre înălțarea sa: 8;
□Despre păcătoșenia sa: 10, 14, 36, 55, 59;
(3) Psalmi care prezintă situația lumii și a celor răi:
□Cei răi în contrast cu cei buni: 1, 4, 5;
□Anunțarea pedepsei împotriva celor răi: 10;
□Prosperitatea celor răi: 37, 73;
□Soarta celor răi: 9, 11;
□Încrederea în bogății: 49;
(4) Psalmi ai experiențelor religioase:
□Pocăință și iertare: 25, 32, 38, 51, 130;
□Convertire: 40;
□Consacrare: 116;
□De încredere: 3, 16, 20, 23, 27, 31, 34, 42, 61, 62, 91, 121;
□De învățătură: 25;
□De aspirație: 42, 63, 143;
□De glorificare: 96, 98, 100, 103, 107, 136, 145, 148, 149,
150;
□De închinare: 43, 84, 100, 122, 132;
□De întristare: 6, 13, 22, 69, 88, 102;
□De bătrânețe: 71;
□Despre vanitatea vieții: 39, 49, 90;
□Despre familie: 127;

160
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă □Despre dorul de casă: 137.
(5) Psalmi despre Casa Domnului:
□Siguranța ei: 46;
□Unitatea ei: 133;
□Dragostea pe care ne-o inspiră ea: 84, 122;
□Gloria ei: 48; 87.
(6) Psalmi ai Cuvântului lui Dumnezeu: 19, 119.
(7) Psalmi ai misiunii: 67, 72, 96, 98.
(8) Psalmi privind datoria conducătorilor: 82, 101.
(9) Psalmi ai atributelor divine:
□Înțelepciune, maiestate și putere: 19, 29, 62, 66, 89, 93,
97, 99, 118, 147.
□Milostivire: 32, 85, 136.
□Omniștiință: 139.
□Omniprezență: 33, 89, 104.
(10) Psalmi ai experienței israeliților:
□Necredință: 79;
□Dezolare și mizerie: 79, 80;
□Alunecare: 81;
□Providență divină: 105, 106, 114.14
Se poate observ a ușor diversitatea psalmilor despre care
am amintit mai sus. Indiferent însă de tipul de Psalm din care
predicăm, trebuie să evităm două erori majore: pe de o parte
neglijarea contextului inițial al Psalmilor (împrejurarea în
care a fost scris, cine l-a scris, de ce l-a scris etc.), iar pe de altă
parte caracterul profetic al acestora (Noul Testament ne ajută
să vedem psalmii într-o nouă lumină, anticipând venirea lui
Isus, mai ales dacă vorbim despre psalmii mesianici).15
Pe de altă parte, când predicăm din Psalmi ne vom stră –
dui să folosim un limbaj cât mai bogat din punct de vedere
14. Vasile TALPOȘ, Studiu introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului Testa –
ment, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1999, 347-348.
15. LONGMAN III, How to Read the Psalms, 73.

161
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieistilistic, să stârnim imaginația ascultătorilor și să ne adresăm
inimilor și minților acestora.
Rețineți: Când predicăm din literatura poetică este
necesar să știm că este vorba despre o literatură foarte
bogată stilistic, să fim atenți la paralelismul specific și
să folosim imagini concrete care se adresează inimii și
minții omului.
Exemplu:
Text: Psalmul 51:1-19
Subiect: Păcătosul pocăit
I. Păcătosul pocăit demască realitatea păcatului
I.1. Păcatul poate ispiti pe oricine — Ps. 51:3b: „ păcatul meu
stă NECURMAT înaintea mea …”
I.2. Păcatul trebuie recunoscut în întregime — Ps. 51:3a,
„căci îmi cunosc BINE fărădelegile…”
I.3. Păcatul este îndreptat mereu împotriva lui Dumnezeu
— Ps. 51:4, „ împotriva TA, numai împotriva TA…”
I.4. Păcatul nu trebuie scuzat sub nicio formă — Ps. 51:5,6 ,
„În păcat m-a ză mislist mama mea… ” (adică trăirea într-o uma –
nitate decăzută, cu anturaj ostil), dar tu ceri ca adevărul să fie
în adâncul inimii (nu se scuză trăirea în păcat; nimic nu poate
anula așteptările lui Dumnezeu. )
I.5. Păcatul te zdrobește fizic, sufletește și spiritual — Ps.
51:8, 12, „ …oasele pe care le-ai zdrobit.., dă-mi iarăși bucuria mân –
tuirii….”
I.6. Păcatul te ține sclav – Ps. 51:11 „ nu lua de la mine Duhul
Tău cel Sfânt .
I.7. Păcatul tău nu te afectează doar pe tine — Ps. 51:18

162
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă„varsă-ți binefacerile asupra Sionului .” David se temea pentru
împărăție, pentru familia sa, pentru Sion.
II. Păcătosul pocăit pășește pe drumul transformării
II.1. Un drum al milei lui Dumnezeu — Ps. 51:1, „ai milă de
mine, Dumnezeule” — Nu există altă cale pentru iertare. David
apelează doar la milă. La fel cum isopul se folosea pentru apa
de curățire în VT (Ps. 51:7) așa sângele Domnului Isus este sin –
gurul care poate să stropească și să curețe con științele noastre
pătate — Efes. 1:7.
II.2. Un drum al duhului zdrobit — Ps. 51:17, „ jertfele plăcute
lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit”. Este vorba despre sinceritate
și umilință înaintea Domnului.
II.3. Un drum al inimii curate — Ps. 51:10, „ zidește în mine o
inimă curată” — Fără fariseism, fără răutate!
II.4. Un drum al neprihănirii — Ps. 51:14, „ Izbăvește-mă de
vină…” — Devenim tot mai mult asemenea Creatorului nostru.
II.5. Un drum al împăcării — Ps. 51:13, „ Atunci voi învă ța
căile tale pe cei ce le calcă… ”
II.6. Un drum al gloriei lui Dumnezeu — Ps. 51:15, „ des-
chide-mi buzele, și gura mea va vesti lauda Ta! ” Cel iertat este
dedicat gloriei lui Dumnezeu. Urmărim lauda lui Dumnezeu,
indiferent ce implică acest lucru. Suntem gata chiar să suferim
pentru gloria lui Dumnezeu.
4.4. Predicarea din literatura de înțelepciune
Literatura de înțelepciune cuprinde cărțile Eclesiastul ,
Proverbele și Iov. Putem defini înțelepciunea ca „disciplina
aplicării adevărului în viața noastră, în lumina experienței”.16
Practic, literatura de înțelepciun e ne ajută să înțelegem relațiile
dintre oameni, dintre om și lume, dintre om și Dumnezeu.17
16. Douglas și Stuart, Biblia ca literatură, 217.
17. Graeme GOLDSWORTHY, 162.

163
Predicarea din diverse genuri literare ale BiblieiExistă mai multe provocări pentru cel care dorește să pre –
dice din literatura de înțelepciune.
Astfel, trebuie să evităm erori frecvente precum înțe –
legerea greșită a unor termeni sau incapacitatea de a
urmări cursul argumentului dintr-un discurs sapiențial.18
Spre exemplu, cuvântul „nebun” din Proverbe nu se referă
la un om cu o boală mintală, ci la un om „necredincios” care
trăiește după bunul plac.
Sau, o altă provocare ar fi modalitatea de împărțire a căr –
ților poetice. În special, ne gândim la cartea Proverbelor: să
predicăm câte un proverb odată, câte un capitol, tematic? Mai
mult, sunt proverbe care par să nu se potrivească cu realita –
tea. Ne putem gândi la Proverbe 22:6 („Înva ță pe copil calea pe
care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate
de la ea”). Există multe cazuri de părinți credincioși care și-au
educat copiii să umble pe căile Domnului, însă când aceștia
au crescut, s-au depărtat de Hristos.19
Cum să depășim provocări de genul celor amintite mai
sus? Să notăm câteva răspunsuri:
• Cărțile sapiențiale au și ele o structură, chiar dacă par
a fi simple „colecții de ziceri”. Spre exemplu, cartea
Proverbelor poate fi structurată astfel:
□Preambul (1:1-7)
□Discursuri despre înțelepciune (1:8-9:18)
□Proverbe solomonice (10:1-22:16; 25:1-29:27)
□Zicerile celor înțelepți (22:17-24:34)
□Cuvintele lui Agur (30)
□Zicerile împăratului Lemuel (31:1-9)
□Poem dedicat femeii înțelepte (31:10-31).
18. Ibidem, 218.
19. https://biblicalpreaching.net/2014/04/10/guest-series-preaching-wis –
dom-part-3/

164
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• Să fim atenți la contextul istoric: „Acestea erau ziceri
scrise în contextul unui legămâ nt care asocia rezulta –
tele imediate cu ascultarea sau neascultarea. În vreme
ce noi continuăm să culegem ce semănăm, nu trăim în
aceleași condiții ca Israelul antic.”20
• Să nu uităm să predicăm hristologic – literatura de înțe –
lepciune este foarte practică și abordează multe situații
din viață. Totuși, Hristos este exemplul de Om care a
trăit o viață perfectă în toate privințele.
• Pe de altă parte, s ă nu uităm să fim practici și aplicativi
– acest tip de literatură presupune să trecem de la
principii teologice generale la aplicații cât se poate de
concrete.
• Să nu predicăm bunăstarea pământească și dezvol –
tarea personală. Cărțile Proverbe și Eclesiastul pun sub
lupă viața de pe Pământ, orizontul terestru. Or, creș –
tinul nu este chemat să se îmbogățească pe pământ, și
nici doar „să mănânce și să bea”. Iată de ce este nece –
sar să verticalizăm mesajul atunci când predicăm din
literatura sapiențială și să îndreptăm ochii oameni –
lor înspre ceruri. La fel stau lucrurile și în cartea Iov
– deși, aparent, totul se întâmplă pe Pământ, cititorul
este informat încă de la începutul cărții că acțiunea se
desfășoară și în lumea spirituală.
• Să predicăm adevăruri generale, nu promisiuni de
neclintit. De exemplu, textul amintit, Proverbe 22:6
(„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și
când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”) ne învață
20. https://biblicalpreaching.net/2010/12/21/preaching-proverbs/

165
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieila ce să ne așteptăm în mod normal. Dacă îi învățăm pe
copii Evanghelia, în multe cazuri aceștia vor fi modelați
de ea și la maturitate. Cu toate acestea, pot fi și excep –
ții, cum bine știm. Așadar, proverbele ne transmit un
cuvânt de în țelepciune, nu legi implacabile.
• Să predicăm tematic – putem face lucrul acesta fie selec –
tând acele proverbe care vorbesc despre o temă comună
(alcool, lene, creșterea copiilor etc.) și se află în întreaga
carte, fie abordând mai multe proverbe consecutive
care tratează același subiect. În cazul din urmă, este
nevoie de mai multă reflecție și atenție pentru a identi –
fica astfel de unități.
• „Proverbele sunt adesea parabolice, adică figurative,
indicând spre ceva dincolo de ele însele.
• Proverbele sunt deosebit de practice, și nu teoretic teo –
logice.
• Proverbele sunt formulate așa încât să fie ușor de
memorat, nu tehnic exacte.
• Proverbele nu sunt garanții din partea lui Dumnezeu,
ci indicații poetice pentru un comportament corect.
• Proverbele pot folosi un limbaj deosebit de specific, exa –
gerări sau orice alte tehnici literare pentru a-și atinge
scopul.
• Proverbele dau sfaturi bune pentru abordarea înțe –
leaptă a unor aspecte ale vieții, dar nu sunt exhaustive
în acoperir ea acestora.”21
21. FEE și STUART, Biblia ca literatură, 236-237.

166
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăRețineți: Literatura de înțelepciune prezintă lecții și
învățături practice, în lumina experienței. Acest tip de
literatură este orientativ, trimite spre adevăr, fără a-l
explica în mod exhaustiv. Învățăturile care reies din
acest tip de literatură trebuie să fie completate cu afir –
mații din restul Scripturii.

Exemplu:22
Text: Proverbe 11
Subiect: Dreptatea în viața de zi cu zi
I. Dreptate în viața economică
• Versetul 1 afirmă un principiu de bază – lipsa de ones –
titate în comerțul zilnic este o urâciune înaintea lui
Dumnezeu;
• Versetul 15 reflectă avertismentele din 6:1-5;
• Versetele 24-25 laudă generozitatea.
II. Dreptate în viața socială
• Pozițiile de conducere presupun integritate (v. 10-11).
• Este necesară vegherea în privința vorbirii (v. 9, 12, 13).
III. Dreptate și siguranță în viață
• Viața este plină de pericole, iar cel mai bun mod de a te
afla în siguranță este să fii drept (v. 3, 6, 8, 19, 21, 30, 31).
• Cel mai mult contează nu ce ai, ci ceea ce ești (v. 4, 21).
4 .5 . Predicarea din Profeți
În cadrul literaturii profetice sunt amintiți profeții mari
(Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel) și cei 12 profeți mici (Osea,
Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania,
Hagai, Zaharia și Maleahi). Cărțile acestor profeți au fost scrise
22. Adaptare după Christopher WRIGHT, Sweeter than Honey, 257-258.

167
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieipe parcursul mai multor ani, între 760-460 î.Hr. Este bine
să înțelegem încă de la început că profețiile nu sunt simple
preziceri ale unor evenimente din viitorul Israelului (al ome –
nirii), ele sunt întâi de toate mesaje din partea lui Dumnezeu.
Profeții au vorbit poporului Israel ca purtători de cuvânt din
partea lui Dumnezeu.23
Cele mai frecvente forme literare în care au fost transmise
mesajele profetice sunt: judecata (Dumnezeu este prezentat ca
reclamant, procuror, judecător și executor judecătoresc într-un
proces intentat Israelului, vezi Isaia 3:13-26), vaietul (cuvân –
tul „vai” vestea nenorocirea care venea peste cineva, cât și
motivul pentru care se întâmpla așa ceva, vezi Habacuc 2:6-8)
și promisiunea (referirea la viitor cu precizări legate de mân –
tuire și binecuvântare, vezi Amos 9:11-15).24 De asemenea,
amintim și că profeții au apelat adeseori la poezie, ca mijloc
literar de transmitere a mesajelor. Poezia este regăsită sub mai
multe forme: cântări de nuntă (Is. 5:1-7), cântări de bucurie (Is.
14:4-23), cântări de jale (Mica 1:1-6), strigăte de război (Ieremia
4:5-31), chemare la închinare (Amos 4:4-12), exprimări de la
curtea de judecată (Osea 12:1-14) și cântări noi pentru Domnul
(Is. 42:10-16).25
Ce elemente sunt relevante atunci când predicăm din căr –
țile profetice?
Să fim atenți la contextul istoric al profeției – să notăm atât
contextul general (În ce perioadă a scris profetul? Cine era
împărat? În ce etapă din istoria răscumpărării este încadrată
profeția?), cât și contextul istoric specific profeției în sine (De
ce vorbește profetul? Ce s-a întâmplat în mod concret? Ce pro –
misiune / avertizare aduce el?).
23. FEE și STUART, Biblia ca literatură, 176.
24. FEE și STUART, Biblia ca literatură, 187-188.
25. Vasile TALPOȘ, Studiu introductiv în Profeția Vechiului Testament, București:
Editura Cartea Universitară, 2006, 55-59.

168
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• Să fim atenți la orizonturile profetice. Există profeții care
au împliniri multiple – mai întâi în Vechiul Testament
(orizontul 1), apoi în Noul Testament, în baza morții și
învierii lui Hristos (orizontul 2), iar în final există și o
împlinire escatologică, la revenirea Domnului Isus (ori –
zontul 3). Spre exemplu, în Ieremia 32:36-44 citim:
Și acum, a șa vorbește Domn ul Dumnezeul lui Israel
despre cetatea aceasta despre care zice ți: „Va fi dată în
mâinile împăratului Babilonului, biruită prin sabie, prin
foamete și prin ciumă.” 37. Iată, îi voi strânge din toate
țările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea și în
marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta
și-i voi face să locuiască în lini ște acolo. 38. Ei vor fi popo –
rul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor. 39. Le voi da o inimă
și o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea
lor și a copiilor lor după ei. 40. Voi încheia cu ei un legă –
mânt veșnic că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi
face bine și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu
se depărteze de Mine. 41. Mă voi bucura să le fac bine, îi
voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din
tot sufletul Meu.” 42. Căci a șa vorbește Domnul: „După
cum am adus peste poporul aceasta toate aceste mari
nenorociri, tot a șa voi aduce peste ei tot binele pe care
li-l făgăduiesc. 43. Se vor cumpăra iară și ogoare în țara
aceasta despre care zice ți că este un pustiu fără oameni
și fără dobitoace ș i că este dată în mâinile haldeilor. 44. Se
vor cumpăra iară și ogoare pe argint, se vor scrie zapise,
se vor pecetlui, se vor pune martori, în țara lui Beniamin
și în împrejurimile Ierusalimului, în cetă țile lui Iuda, în
cetățile de la munte, în cetă țile de la câmpie și în cetățile
de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prin șii lor de răz –
boi, zice Domnul.”
Textul prezintă o profeție legată de întoarcerea evreilor din
robia babiloniană, detaliind modul în care aceștia vor reveni
în țară și vor relua viața de zi cu zi: vor avea proprietăți, vor

169
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieiface negoț etc. Aceste lucruri s-au întâmplat întocmai și con –
stituie orizontul 1 al profeției (versetele 43-44).
Pe de altă parte, în versetele 38-41 găsim descris un viitor
perfect pentru poporul lui Dumnezeu, marcat de un legământ
etern între Dumnezeu și cei credincioși, lucruri care țintesc,
evident, spre orizontul 2, ca inaugurare a legământului (prin
moartea și învierea lui Hristos), și spre orizontul 3, ca împli –
nire finală a promisiunii.26
• Să nu facem identificări dogmatice ale unor persoane și
evenimente din perioada contemporană, bazați pe pro –
fețiile din VT.
• Să nu le promitem ascultătorilor lucruri care au fost
valabile doar pentru israeliți (orizontul 1).
• Astăzi nu mai sunt teocrații, așa cum a fost Israelul în
VT. Trebuie să predicăm principiile din VT, să încura –
jăm virtuțile și să condamnăm nedreptatea, dar să nu
cădem în capcana unei evanghelii sociale. Planurile lui
Dumnezeu pentru evrei și neamuri, deopotrivă, exced
granițele acestei lumi.
• Să nu predicăm doar aspectele plăcute din profeții (pro –
misiuni deosebite), ci și lucruri precum dreptatea lui
Dumnezeu și judecata pe care El o manifestă împotriva
păcatului.
Rețineți: Profețiile nu sunt doar preziceri, ele sunt și
mesaje concrete din partea lui Dumnezeu. Când pre –
dicați din profeții, observați contextul istoric cu mare
atenție (orizontul 1), apoi, dacă este cazul, notați și
împlinirile profețiilor la prima venire a lui Hristos (ori –
zontul 2), cât și escatologic (orizontul 3).
26. Christopher WRIGHT, Sweeter than Honey, 190-191.

170
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăExemplu:
Text: Isaia 40:1-5
Subiect: Cum ne mângâie Mesia, la venirea Sa?
I. Mesia ne mângâie oferindu-ne iertare (v. 1-2).
În jurul anului 740 î. Hr., Dumn ezeu l-a chemat pe profetul
Isaia să vorbească despre judecată asupra poporului Israel,
vestindu-le robia babiloniană. Acest lucru se întâmplă în cartea
Isaia de la cap. 1-39. De la capitolul 40, întâlnim un punct de
cotitură în carte fiindcă se vorbește despre mângâiere, despre
încurajare, despre modul în care Dumnezeu avea să Se îngri –
jească de poporul Său. Poporul Domnului este iertat: robia nu
era un rezultat al hazardului, ci făcea parte din planul divin.
Dumnezeu, Cel care a trimis robia este gata să ierte. Există 3
perspective profetice ale intervenției lui Dumnezeu:
• 539 î.Hr., Babilonul este dat în mâna lui Cir, împăratul
perșilor, iar Israel se întoarce acasă.
• La prima venire a lui Hristos se deschide calea iertării
prin jertfa de la Calvar, pentru toți cei ce cred.
• Izbăvirea finală de orice umbră a păcatului va avea loc
la cea de-a doua venire a lui Mesia.
II. Mesia ne mângâie, sprijinindu-ne în vederea sfințirii
(v. 3-4).
Este nevoie să pregătim calea Domnului prin slujire și loia –
litate. Putem să înțelegem că pregătirea pentru venirea lui
Mesia implică roade vrednice de pocăință.
III. Mesia ne mângâie acționând pentru gloria lui
Dumnezeu. (v. 5).

171
Predicarea din diverse genuri literare ale BiblieiDumnezeu acționează pentru gloria Lui! „Atunci se va
descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va
vedea; căci gura Domnului a vorbit.” Nu meritele noastre Îl
determină pe El să acționeze, ci gloria Sa.
4.6. Predicarea din Evanghelii
Evangheliile sunt un gen literar în sine, fiind asemănătoare
cu biografiile greco-romane, dar diferențiindu-se de acestea
prin faptul că sunt mai mult decât biografii. Se pune accent și
pe sărbătorile iudaice, povestiri etice, pilde despre Împărăția
lui Dumnezeu, aspecte din legea și profeția iudaică și modul
în care acestea se împlinesc în Hristos.
Cel mai important lucru este însă că Evangheliile îl au în
centru pe Isus Hristos, lucrarea Lui, care are ca apogeu crucea
și învierea, iar celelalte aspecte din Evanghelii justifică și cla –
rifică aspecte ce țin de cruce.
Evangheliile au fost scrise din mai multe motive, dintre
care putem aminti:
• Nevoia de a avea date istorice pentru scopuri catehetice
(mai ales pentru neamuri);
• Motive liturgice (detalii despre viața lui Isus, folosite în
închinarea publică);
• Circulația evangheliilor necanonice („mulți scriu…”, vezi
Luca 1:1).
Să notăm câteva repere importante pentru predicarea din
Evanghelii:
• Există 4 Evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan) – acesta
este, de fapt, primul lucru la care trebuie să ne gândim
atunci când predicăm din Evanghelii. Am văzut deja
că, deși Evangheliile conțin elemente biografice, ele nu

172
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăsunt pe deplin biografii. Nu avem patru biografii, ci
patru cărți care conțin biografii. Aceasta înseamnă că
Evangheliile nu sunt în competiție unele cu altele; ele
au valoare egală și sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele
au fost scrise pentru a răspunde nevoilor specifice ale
comunităților, având anumite scopuri specifice. Spre
exemplu:
□Matei se adresează în principal evreilor familiarizați
cu Vechiul Testament și subliniază faptul că Isus este
Mesia cel promis, Regele evreilor ;
□Marcu se adresează unei audiențe nefamiliarizate cu
religia iudaică, pune accent pe minunile lui Isus și pe
lucrările Sale (este o Evanghelia a acțiunii) și sublini –
ază faptul că Isus este Robul lui Dumnezeu care ascultă
de Tatăl și împlinește misiunea ce I-a fost încredințată;
□Luca îi scrie lui Teofil și celor interesați de „temeinicia
învățăturilor” (Lc. 1:4) apelând la dovezi solide, bine
aranjate, pe baza celor încredințate de martorii oculari.
Luca pune accent pe umanitatea lui Isus , prezentând
evenimentele care surprind această dimensiune.
□Ioan este preocupat ca toți cititorii săi să înțeleagă
și să creadă că Isus este Fiul lui Dumnezeu întrupat
(Ioan 20:30-31). Așadar, Evanghelia surprinde multe
elemente care indică spre divinitatea lui Hristos.
• Evangheliile reconstituie contextul istoric al prezenței
pământene a lui Isus (viața lui Isus), însă se apelează
la selectivitate (autorii aleg evenimente pe care le consi –
deră necesare pentru destinatarii lor) și organizare (sub
inspirația Duhului autorii aranjează materialul în așa
fel încât să susțină argumentele teologice și scopurile
generale ale Evangheliilor). Să ținem seama atât de con-
textul istoric al lui Isus (ce știm despre Isus), dar și de

173
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieicontextul istoric al autorilor (de ce au scris ei ce au scris
despre Isus).
• Într-un anumit sens, „Evangheliile funcționează deja ca
modele hermeneutice pentru noi, insistând, prin însăși
natura lor, ca și noi să repovestim aceeași istorie în con –
textele noastre…”27 Sigur, noi nu putem „repovesti”
istoria lui Isus, așa cum au făcut-o cei patru evangheliști
(din pricină că nu ne aflăm sub inspirația divină sub
care s-au aflat ei), însă ne putem ruga lui Dumnezeu
să ne călăuzească să alegem cele mai relevante texte din
Evanghelii, pe care să le predicăm în diversele situații
și împrejurări din zilele noastre.
Să observăm centralitatea temei „Împărăției lui Dumnezeu”
în Evanghelii și să o încadrăm în profilul escatologic mai larg
al Noului Testament.
Rețineți: Predicarea din Evanghelii ține seama de
faptul că cele 4 Evanghelii ale NT nu sunt scrieri repe –
titive, ci fiecare are specificul ei, cu scopuri specifice și
structuri literare și retorice care susțin atingerea aces –
tor scopuri.
Exemplu:
Text: Matei 21:18-22
Subiect: Rodire sau Blestem?
I. Dumnezeu așteaptă rodire de la poporul Său. (v. 9)
Smochinul – simbol pentru Israel, cf. Ieremia 8:13, Luca
13:6-9.
27. FEE și STUART, Biblia ca literatură, 121.

174
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăII. Dumnezeu a creat toate condițiile pentru rodire
Vezi Luca 13:1-9, Isaia 5:1-7 etc.
III. Dumnezeu pedepsește lipsa rodirii (blestemul)
• Smochinul se usucă.
• Luca 13:6-9
• Ioan 15:6
• Lipsa rodirii arată lipsa rădăcinii, a noii naturi.
IV. Dumnezeu oferă cheia rodirii (v. 20-21)
Credința – v 20, 21
Excursus: Predicarea din Parabole
Cuvântul parabolē apare de 52 ori în Noul Testament (odată
în Evrei 9:9 și în 11:19, iar în rest în Matei, Marcu și Luca)28,
sensul termenului fiind „a arunca lângă”, adică a face compa –
rații. Domnul Isus Hristos a folosit în mod frecvent parabolele,
astfel că ele însumează aproximativ 43% din cuvintele lui Isus
în Matei, 16% în Marcu și 52 % în Luca.
Este interesant să observăm și faptul că Mântuitorul a folo –
sit parabole care aveau în centrul lor personaje umane, mai
degrabă decât lucruri. Herman Horne a studiat aceste aspecte
și a ajuns la concluzia că oamenii sunt personaje cheie în
55.5% din parabole, în vreme ce obiectele neînsuflețite însu –
mează 26%, plantele 11.5 %, iar animalele 7%.29
Cu privire la tipurile de parabole, putem nota că ele pot să
fie simple figuri de stil (comparații — „Împărăția cerurilor este
ca…”, vezi Mt. 13 ; metafore – „O cetate așezată pe un munte
28. ARTHURS, Preaching with Variety, 10.
29. Horne, Jesus, the Master Teacher, 86, apud Arthurs, Preaching with Variety , 110.

175
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieinu poate să rămână ascunsă…”, vezi Mt. 5:14b) sa u povestiri mai
lungi (pilde propriu-zise, vezi Pilda talanților, Matei 25 etc.).
Câteva recomandări pentru predicarea din parabole:
• Parabolele ilustrează o idee de bază – să evităm alego –
rizarea.
• Să nu izolăm parabolele de contextul lor – putem găsi
ideea principală a unei parabole privind la contextul
din Evanghelii în care apare pilda respectivă.
• Să folosim exemple ( parabole) care vorbesc despre
oameni. Ascultătorii empatizează cel mai bine cu
oamenii și se identifică ușor cu multe dintre experien –
țele semenilor.
4.7. Predicarea din Epistolele NT
Epistolele acoperă o mare parte din Noul Testament (21 de
cărți), iar în ce privește forma ele au o asemănare cu predi –
cile. Epistolele sunt scrisori destinate unor persoane sau unor
audiențe largi și tratează anumite subiecte specifice.30
Menționăm și faptul că epistolele au o structură retorică
mai ușor vizibilă decât la alte genuri literare biblice. Thomas
Schreiner descrie următoarea structură:
• Introducerea epistolei
□Este menționat autorul epistolei;
□Destinatarii sunt menționați și ei;
□Salutul (de obicei „har și pace”)
30. Adolf Deissmann a făcut o distincție clară între scrisori și epistole, subli –
niind că primele sunt scurte, informale și adresate unei persoane, în vreme ce
ultimele sunt mai lungi, au o structură retorică mai clară și mai formală, și sunt
adresate unor comunități de persoane, unei audiențe mai largi. (vezi Adoldf
Deissmann, Light from the Ancient East: The New Testament Illustrated by Recently
Discovered Texts of the Graeco-Roman World , Londra: Hodder & Stoughton, 1927,
228-241).

176
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă □Rugăciunea (de obicei, o mulțumire);
• Cuprinsul epistolei, anunțat prin expresii precum:
□Dezvăluiri (Rom. 1:13; 2 Cor. 1:8; Filimon 1:12; 1 Tes.
2:1);
□Cerințe (1 Cor. 1:10; 2 Tes. 2:1);
□Exprimarea uimirii (Gal. 1:6).
• Încheierea, marcată prin elemente precum:
□Planuri de călătorie sau descrierea unor situații per –
sonale (Rom. 15:22-29; 2 Tim. 4:9-17; Tit 3:12)
□Rugăciune (Rom. 15:33; 1 Tes. 5:23)
□Aprecierea unor slujitori (Rom. 16:1-2; 1 Cor. 16:10-12)
□Cerere de rugăciune (Rom. 15:30-32; Col. 4:2-4; Ef.
6:18-20);
□Saluturi (1 Cor. 16:19-21; 2 Cor. 13:12)
□Instrucțiuni și îndemnuri finale (2 Cor. 13:11; Gal.
6:11-17);
□Sărutarea sfântă (1 Cor. 16:20b, 2 Cor. 13:12a);
□Salut de tip autograf (1 Cor. 16:21, Filimon 19);
□Benedicție (Galateni 6:18, Filipeni 4:23).31
Este bine, totuși, să luăm în ca lcul faptul că nu fiecare epis –
tolă urmează aceeași structură retorică, motiv pentru care ele
trebuie abordate fiecare în parte, ca unități de sine stătătoare.
De asemenea, putem privi structura epistolelor și din alt
unghi de vedere. În general, ele au două părți principale:
• Partea teologică (de obicei partea de început a epistolei);
• Partea parenetică (îndemnuri practice – partea finală a
epistolei).
Ce aspecte sunt relevante pentru pre dicarea din epistolele
NT? Să notăm câteva observații:
31. Thomas SCHREINER, Interpreting the Pauline Epistles , Grand Rapids, Mi.
SUA: Baker Book House, 1990, 29-30.

177
Predicarea din diverse genuri literare ale Bibliei• Identificăm diversele contexte ale epistolei (context isto –
ric, socio-cultural, teologic, rela ția dintre expeditor și
destinatar etc.). Epistolele nu au fost scrise pentru a fi
tratate de teologie, astfel că este vital să discernem cât
de bine putem situația inițială care a ocazionat scrierea
epistolei.
• Identificăm diviziunile și tema principală a epistolei
(structura epistolei ne va ajuta să discernem care este
tema principală abordată și, totodată, să urmărim
argumentele folosite de expeditor).
• Combinăm proclamarea ( kerygma) cu învățătura
(didache) – epistolele slujesc bine acestui scop, iar pre –
dicarea din epistole anunță vestea bună și explică
implicațiile ei.
• Să fundamentăm imperativele pe indicative – standardele
pentru comportamentul creștin sunt foarte înalte în
epistole, însă este necesar să indicăm și motivațiile din
spatele acestor imperative: „dragostea lui Hristos care
ne constrânge (2 Cor. 5:14) și harul lui Dumnezeu care
ne învață să spunem nu păcatului (Tit 2:12). Puterea este
dată de învierea lui Hristos și devine a noastră prin
unirea cu El (Ef. 1:19-20; Fil. 3:10-11).”32
• Aplicăm principiul la o situa ție similară de astăzi (vom
descoperi ușor că problemele cu care s-au confruntat
creștinii din secolul I sunt asemănătoare, în natura lor,
cu cele de astăzi).
• Căutăm confirmarea învățăturilor în întreaga Scriptură
(deși epistolele sunt mai sistematice și teologice, ele au
nevoie să fie interpretate î n lumina întregului canon al
Scripturii).
32. ARTHURS, Preaching with Variety, 174.

178
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăRețineți: Predicarea din Epistolele NT presupune
să identificăm bine structura, tema principală și argu –
mentele epistolei, să interpretăm fiecare învățătură în
lumina întregii epistole (și a întregii Scripturi) și, mai
ales, să identificăm contextul învățăturii (De ce și în ce
împrejurări a scris expeditorul? Ce problemă a vrut să
rezolve?).
Exemplu:
Text: 2 Ioan 1-13
Subiect: Umblarea credincioșilor în adevăr
I. Motiva ția umblării în adevăr (v. 5-7)
1. Umblarea în adevăr este o dovedire a dragostei (v. 6).
2. Umblarea în adevăr este necesară fiindcă există mul ți
înșelători (v. 7).
II. Modalitatea umblării în adevăr (v. 8-10)
1. Prin veghere continuă (v. 8)
2. Prin lucrarea lui Dumnezeu în noi (v. 9).
3. Prin separarea de cei în șelători (v. 10).
4.8. Predicarea din Apocalipsa
Am ajuns la ultimul gen literar biblic despre care ne pro –
punem să discutăm în acest capitol.33 Este vorba despre genul
apocaliptic. În cele ce urmează, ne propunem mai multe obiec –
tive: (1) să conturăm un profil sumar al genului apocaliptic, (2)
să indicăm mai multe particularită ți ale cărții Apocalipsa, (3) să
33. Am publicat această secțiune și în volumul editat de Daniel G. Oprean,
Dialogul dintre exegeză și teologie în predicarea biblică , Timișoara: Editura de Vest,
2018.

179
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieiprezentăm o serie de repere exegetico-teologice la care trebuie să
privim atunci când predicăm din Apocalipsa, (4) să prezen –
tăm câteva repere practice legate de predicarea din Apocalipsa
și (5) să prezentăm câteva exemple de idei exegetice, idei homile –
tice și schi țe de predică din textele cărții Apocalipsa.
Ce este genul literar apocaliptic?
Genul literar apocaliptic a existat din perioada exilului
babilonian (586 î. Hr.), până la distrugerea Ierusalimului și
înăbușirea revoltei iudeilor față de autoritățile romane (135 d.
Hr.). Așadar, acest gen literar a existat pentru o perioadă de
aproximativ 700 de ani și a inclus multe dintre scrierile cunos –
cute ca pseudoepigrafe și apocrife34. Deși genul literar în sine
a existat în perioada menționată, numele de ”gen literar apo –
caliptic” a apărut la începutul secolului al XIX-lea, cu referire
la literatura escatologică vizionară.35 Ne întrebăm, desigur,
de ce a apărut acest gen literar în istorie și care sunt caracteris –
ticile sale de bază?
Literatura apocaliptică s-a conturat în contextul crizelor și
al persecuțiilor prin care au trecut credincioșii din perioada
Vechiului și a Noului Testament. Scopul scrierilor apocalip –
tice era acela a-i încuraja pe cei oprimați, oferindu-le o viziune
transcendentă a viitorului. Se accentua suveranitatea divină și
modul în care Dumnezeu va răsturna ordinea actuală a lumii.
Putem reține patru trăsături de bază ale genului literar
apocaliptic: (1) recurgerea la pseudonimie ( Apocalipsa lui Ioan
face excepție); (2) importanța acordată viziunilor; (3) vaticinium
ex eventu (profeția făcută după împlinirea evenimentului, ple –
când de la eveniment și (4) combinarea formelor (caracterul
34. Putem da următoarele exemple: 1 Enoh, 2 Enoh, Cartea jubileelor, 2 Baruh,
3 Baruh, Apocalipsa lui Avraam, Testamentul lui Avraam, Urcarea la cer a lui Isaia,
Păstorul lui Herma etc.
35. Jeffrey D. Arthurs, Preaching with Variety, How to Re-create the Dynamics of
Biblical Genres , SUA: Kregel Publications, 2007, 179-180.

180
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăhibrid).36 Silviu Tatu aduce câteva lămuriri suplimentare:
Literatura apocaliptică preferă să reveleze lucruri ascunse
prin intermediul vedeniilor, experiențe autentice de călă –
torie spirituală sau deschidere a orizontului înspre lumea
lui Dumnezeu. Istoria umanității pe Pământ se desfășoară
în interferență cu Cerul sau cu imixtiunea acestuia sau ca
ecouri ale unor evenimente cerești. Agenții lui Dumnezeu
sunt ființe spirituale puternice care împlinesc prompt și pre –
cis poruncile Sale. Literatura apocaliptică este populată de
ființe suprarealiste, fabuloase și grotești. Escatologia este
privită din perspectiva Dumnezeului suveran care va face
dreptate aleșilor Săi și îi va pedepsi pe cei vinovați și răi.
Sfârșitul lumii este privit ca o întoarcere la începuturile sale,
la condițiile neîntinate ale lumii primare. Istoria este înțe –
leasă determinist, adică se bazează pe un plan prestabilit
al lui Dumnezeu, care se împlinește întocmai. Perspectiva
asupra situației curente este una cosmică, iar diferența din –
tre lumea actuală și cea viitoare este atât de mare încât se
poate vorbi despre un dualism temporal, limitat.37
În Sfânta Scriptură întâlnim mai multe pasaje biblice scrise
în stil apocaliptic: Isaia 9-11; 25-27; 40-55; Ezechiel 36-48;
Daniel 7-12; Ioel 2:28-3:21; Țefania 3:8-10; Zaharia 1-6 și 9-14;
Maleahi 3:16-4:5; Matei 24-25; Marcu 13; Luca 21; 1 Tesaloniceni
4:13-18; 2 Tesaloniceni 2:1-12; 2 Petru 3:1-13 și, desigur, cartea
Apocalipsa.38
Ce fel de carte este Apocalipsa lui Ioan ?
Numele cărții Apocalipsa ( apokalypsis în limba greacă
și revelatio în limba latină) înseamnă „a dezvălui, a scoate
ceva la lumină”. Așadar, de la bun început trebuie să ne
36. Cristian Bădiliță, Noul Testament: Apocalipsa lui Ioan , ediție bilingvă, Bucu –
rești: Adevărul Holding, 2012, 17.
37. Tatu, Domnul împărățește , 15-16.
38. Vezi J. Arthurs, Preaching with Variety, 180 și Silviu Tatu, Domnul împărățeș –
te: Traducere și comentariu la Apocalipsa lui Ioan , Oradea: Editura Cartea Creștină
și Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2015, 16.

181
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieiașteptăm la descoperirea lui Dumnezeu și a Celui ce stă pe
tron. Dumnezeu este suveran peste istorie și peste orice ființă
umană sau spirituală. Apocalipsa nu este o carte a secretelor,
mai degrabă este una a dezvăluirilor.
Deși există dezbateri asupra acestor aspecte, există argu –
mente solide care ne conduc la concluzia că Apocalipsa a fost
scrisă de Ioan apostolul, în Patmos, o insulă aflată în Marea
Egee, în timpul domniei împăratului Domițian (81-96 d. Hr).39
Apocalipsa are un caracter hibrid prin faptul că scrierea
include: (1) genul apocaliptic (1:1; 4-5 etc.) dar și (2) gen epis –
tolar (1:4; 2-3), (3) doxologii (imnuri adresate Celui ce stă pe
tron – 4:8; 5:9-10; 6:10; 11:15; 19:1-2 etc.) și (4) gen profetic (1:3;
22:10, 19). Deci, putem afirma că Apocalipsa este un sui gene –
ris, ceva unic în felul ei.40 Într-adevăr, „elementele de profeție,
apocalipsă și epistolă se combină într-un mod care nu are
corespondent în nicio altă operă literară.”41Acesta este și
principalul motiv pentru care Apocalipsa lui Ioan este foarte
dificil de interpretat și predicat.
Există patru moduri principale de abordare a cărții
Apocalipsa: (1) abordarea preteristă (este o abordare contempo –
ran-istorică potrivit căreia viziunile din Apocalipsa descriu
evenimente din vremea autorului), (2) abordarea istorică ( o per –
spectivă dezvoltată în perioada Evului Mediu, conform căreia
Apocalipsa descrie o schemă a istoriei din vremea Noului
Testament până în contemporaneitate), (3) abordarea viitoristă
(evenimentele prezentate în cartea Apocalipsa, de la capito –
lul 4 până la sfârșit se referă la ultimele zile ale umanității) și
(4) abordarea idealistă (Apocalipsa prezintă principii după care
lucrează Dumnezeu, este vorba despre simboluri care ne ajută
39. D. A. Carson și Douglas J. Moo, Introducere în Noul Testament , Oradea:
Editura Făclia, 2007, 807-819.
40. Tatu, Domnul împărățește , 17.
41. Carson și Moo, Introducere în Noul Testament , 824.

182
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăsă înțelegem cum Se relaționează Dumnezeu la lume, în gene –
ral).42
Care abordare este cea ma i potrivită? O citire atentă a
Apocalipsei ne indică faptul că există o oarecare legitimitate
pentru fiecare abordare în parte: Apocalipsa descrie eveni –
mente din vremea lui Ioan, schematizează istoria, descrie
mai multe lucruri din culisele sfârșitului istoriei și, desigur,
reiterează principiile generale potrivit cărora Dumnezeu
Se raportează la lumea creată. Cu toate acestea, este bine să
ținem seama atunci când predicăm din Apocalipsa că această
carte a fost adresată unor comunități istorice (cele 7 biserici,
cf. Apocalipsa 2-3), ceea ce înseamnă că mesajul Apocalipsei
are o relevanță inițială pentru cititorii din secolul I d. Hr.,
fără a se elimina prin aceasta și anumite accente viitoriste
și spiritualiste ale scrierii. Deci putem spune că abordarea
preteristă se potrivește să fie culoarea dominantă – sau, dacă
doriți, punctul de plecare – în acest mixaj interpretativ, fără
însă a-i acorda exclusivitate.
În privința structurii cărții Apocalipsa opțiunile sunt, din
nou, multiple. Octavian Baban prezintă o structură inspirată
din Ch. H. Talbert și J. M. Ford, axată în jurul cifrei 7:
Prolog (1:1-8): Titlu și introducere
Șapte scrisori către șapte Biserici (1:9-3:22)
Șapte viziuni ale sfârșitului (4:1-22:5)
4:1-8:1 Cele șapte peceți
8:2-11:18 Cele șapte trâmbițe
11:19-13:18 Rădăcinile și rolul Imperiului Roman
14:1-20 Cei șapte agenți ai judecății finale
15:1-16:21 Cele șapte urgii
17:1-19:5 Rolul și căderea Imperiului Roman
42. Carson și Moo, Introducere în Noul Testament , 828-829.

183
Predicarea din diverse genuri literare ale Bibliei19:6-22:5 Finalul civilizației umane
Epilog (22:6-21)43
Totuși, indiferent de modul în care alegem să structurăm
cartea Apocalipsa există anumite repere exegetico-teologice
de care trebuie neapărat să ținem seama atunci când predi –
căm din această carte.
Ce repere exegetico-teologice trebuie să luăm în calcul
când predicăm din Apocalipsa?
a. Imaginile contrastante
Cartea Apocalipsa folosește imagini / metafore con –
trastante, cu referire la același subiect. Acest procedeu este
necesar pentru a sublinia complexitatea unui personaj și este
introdus prin exprimările complementare: „ Am auzit…” și
„Am văzut …” Spre exemplu:
• Ioan aude despre „Leul din seminția lui Iuda care a
biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”
(5:5), însă vede „stând în picioare un Miel” (5:6). Deci,
Leul este Mielul, adică Isus Hristos este biruitorul mor –
ții și al diavolului, însă biruința s-a realizat prin jertfa
de la Calvar.
• Ioan aude numărul celor care sunt pecetluiți, adică
144.000 (7:4), însă vede „o mulțime pe care nu putea să
o numere nimeni” (7:9). Așadar, cei 144.000 sunt mul –
țimea nenumărată. Nimeni nu cunoaște numărul exact
al celor răscumpărați, cu excepția lui Dumnezeu care-i
cunoaște personal, iar aceștia reprezintă numărul
deplin al Noului Israel.
43. Octavian Baban, Scrisori pentru toți creștinii: Epistolele generale ale Noului
Testament , București: Editura Universitară, 2009, 137.

184
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă• Ioan aude despre „curva cea mare care șade pe ape
mari” (în 17:1), însă vede „o femeie șezând pe o fiară
de culoare stacojie” (17:3). Curva cea mare este femeia
care șade pe fiară. Cel mai probabil curva/femeia este
Roma, centrul păgânismului, al idolatriei și al persecu –
ției împotriva creștinilor.
• Ioan aude despre mireasă, nevasta Mielului (21:9) și vede
cetatea sfântă, Ierusalimul (21:10). Prin urmare, Noul
Ierusalim este chiar Mireasa Domnului, adică Biserica
răscumpărată.
b. Simbolurile – după cum am precizat, simbolurile
joacă un rol foarte important în Apocalipsa. De fapt, multe
divergențe de opinie apar între comentatorii biblici, tocmai
plecând de la interpretarea acestor simboluri. Credem că
cel mai potrivit este să interpretăm simbolurile din cuprin –
sul cărții Apocalipsa astfel: (1) simbolurile neclare în lumina
simbolurilor clare și (2) toate simbolurile din Apocalipsa să fie
interpretate în lumina Vechiului și a Noului Testament.
Așadar, să analizăm succint principalele simboluri din
Apocalipsa: cele 7 sfeșnice sunt 7 biserici (1:20); cele 7 stele
sunt îngerii (unii înțeleg mesagerii – păstorii ) celor șapte bise –
rici (1:20); pomul vieții (ecou din Geneza) este un simbol al
Paradisului (2:7); sabia cu două tăișuri este o imagine a judecă –
ții și a profeției (2:12); mana, simbol al vieții (2:17); piatra albă
este un simbol al nevinovăției și al accesului liber la ospățul
ceresc (2:17); stâlpul este o parte integrantă a Casei spirituale
a lui Dumnezeu (3:12); căldicel, un simbol pentru ceva nefolo –
sitor, greu de întrebuințat (3:16); fulgerele, glasurile și tunetele
sunt simboluri ale maiestății și puterii divine (4:5); marea de
sticlă este un simbol al strălucirii orbitoare, al transcendenței
care-L separă pe Dumnezeul sfânt de tot ce este păcătos (4:6);

185
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieisulul pecetluit este un simbol al planurilor divine cu privire la
judecată și răsplătire (5:1); tămâia este un simbol pentru rugă –
ciunile sfinților (5:8); calul alb este un simbol al războiului
(6:2), calul roșu ne vorbește despre anarhie politică și socială
(6:4); calul negru, un simbol al foametei (6:5); calul gălbui,
simbol al morții (6:8); cei 144.000 reprezintă totalitatea Noului
Israel (7:4); grindina și focul amestecat cu sânge, simbol al
urgiilor din Egipt (8:7); muntele mare de foc se poate referi
la un înger sau la un fenomen natural (8:8); steaua care ardea
ca o făclie (Pelin) poate să se refere din nou la un înger (8:10);
cei doi martori, doi măslini și două sfeșnice – în Zaharia 4:3,
14 este vorba despre cei doi unși care stau înaintea Domnului:
Zorobabel guvernatorul și Iosua , marele preot. Ei sunt cei prin
care Domnul lucrează ca Israel să propășească. În Apocalipsa,
ideea este că prin mărturisirea Bisericii, Evanghelia merge mai
departe, Biserica va propăși – (11:3-4); femeia este comunitatea
mesianică (12:1); balaurul este satana (12:3); copilul de parte
bărbătească este Hristos (12:5); fiara care se ridică din mare
este anticristul (13:1); fiara care se ridică din pământ este pro –
fetul mincinos (13:11); semnul pe mâna dreaptă sau pe frunte
este un simbol al loialității, al apartenenței (13:16); numărul
666 este un simbol care se poate referi la continuitatea acți –
unii satanice prin antihriști și profeți mincinoși, de-a lungul
istoriei (13:18); Armaghedonul este un simbol al conflictului,
al războiului (16:16); curva cea mare este un simbol al Romei
(17:2); Noul Ierusalim este un simbol al accesului etern și
nemijlocit al celor credincioși în prezența lui Dumnezeu (21:2).
c. Numerele – Apocalipsa este și o carte a numerelor. Pe
parcursul ei întâlnim mai multe numere cu valoare simbolică:
1 (simbol al unității), 2 (simbol al martorilor / mărturiei, cf.
11:3), 3 (simbol al Trinității, cf. 1:4-5), 4 (simbol al universali –
tății lumii / pământului, cf. 4:6; 10:8), 5 (simbol a ceva limitat,

186
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăpuțin, cf. 9:5), 6 (simbol al nedesăvârșirii, număr al omului fără
Dumnezeu, cf. 13:18), 7 (simbol al desăvârșirii , 1:4; 1:12; 4:5), 10
(simbol a ceva ce este complet din punct de vedere cantita –
tiv, cf. 2:10), 12 (simbol al Israelului și al Bisericii, cf. 21:9-27).
Sigur, pe lângă acestea avem și diverse derivate: 24 (12+12, cf.
4:4), 144.00 (12x12x1000, cf. 7:14), 1000 (10×3, cf. 20:2).
În plus, există și alte numere care credem că merită să
fie analizate mai în detaliu: 42 de luni, 1260 de zile, 3 ani și
jumătate, o vreme, două vremi și jumătatea unei vremi. Ce
simbolizează aceste numere? În mod evident, există mai multe
interpretări, iar în opinia noastră toate aceste numere se referă
la același lucru. Să luăm seama la Daniel 7:25 „El va rosti vorbe
de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinții Celui Preaînalt
și se va încumeta să schimbe vremurile și legea; și sfinții vor fi
dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de
vreme.” Profeția din Daniel are împliniri multiple – așa după
cum întâlnim în multe alte profeții – însă o primă împlinire
a ei a avut loc în perioada inter-testamentară, între Maleahi
și Matei. Să clarificăm câteva aspecte: după Imperiul Medo-
Persan a urmat Imperiul Grec, sub conducerea lui Alexandru
cel Mare. După moartea în tinerețe a lui Alexandru cel
Mare, Imperiul Grec a fost împărțit între cei 4 generali ai săi:
Ptolemeu, Seleucus, Lisihandru și Casandru. La un moment
dat, în dinastia seleucizilor a ajuns împărat Antiohus IV sau
Antiohus Epifanes. Acesta a fost extrem de ostil poporului
lui Dumnezeu. Se aplica pedeapsa capitală pentru cei care
dețineau porțiuni din Torra, pentru respectarea legii moza –
ice etc. A fost o perioadă de mare chin pentru poporul evreu.
Antiohus a desacralizat Templul, până acolo că a adus porci și
i-a jertfit în Templu, un gest de mare dezonoare pentru evrei.
În acea perioadă, Iuda, fiul unui preot pe nume Matitia, a refu –
zat să se închine zeilor păgâni și a început să conducă revolte
împotriva dinastiei seleucide. Modul lui de operare a fost prin
războiul de gherilă – a fost, se pare, cel care a inventat acest tip
de luptă. Iuda și gruparea lui se refugiau în pustie și atacau

187
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieiarmatele lui Antiohus prin lovituri fulgerătoare. Acest lucru
s-a întâmplat între anii 167-164 î. Hr., când Iuda a câștigat. El
a fost supranumit Iuda Macabeul (adică ”Ciocanul”), fiindcă
a reușit să fie victorios împotriva dușmanilor. Totul a durat 3
ani și jumătate sau 42 de luni, 1260 de zile, vreme, două vremi
și jumătatea unei vremi. Acesta a fost un moment care a intrat
în conștiința evreilor și a simbolizat o perioadă de suferință
grea, însă limitată în timp și încununată de victorie.44
Credem că acesta este și simbolul din Apocalipsa: poporul
Domnului va suferi pentru o perioadă limitată de timp, după
care urmează victoria. Putem fixa această perioadă de necaz
ca fiind toată perioada dintre prima și cea de-a doua venire a
Domnului Isus.
d. Narațiunile în spirală
Pe lângă aspectele menționate, putem să adăugăm faptul
că „una din trăsăturile remarcabile ale cărții Apocalipsa este
caracterul său ciclic prin care sfârșitul istoriei este prezen –
tat de mai multe ori în carte.”45 Cu alte cuvinte, grupul de 7
peceți, 7 trâmbițe și 7 potire nu descrie o desfășurare crono –
logică liniară a istoriei, ci mai degrabă una cicli că, precum în
figura de mai jos:
Figură 11 – Narațiunile în spirală din Apocalipsa
44. D. A. Carson, în http://resources.thegospelcoalition.org/library?f%5Bbo –
ok%5D%5B%5D=Revelation&f%5Bcontributors%5D%5B%5D=Car –
son%2C+D.+A.&f%5Bresource_category%5D%5B%5D=Lectures , accesat pe
13.02.2018.
45. Thomas R. Schreiner, Teologia Noului Testament: Măreția lui Dumnezeu în
Cristos, Oradea: Editura Făclia, 2011, 893.

188
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăUnii comentatori biblici au încercat să argumenteze faptul
că grupajul de peceți, trâmbițe și potire ne descriu eveni –
mente total diferite, în vreme ce alții au afirmat că ele se referă
la aceleași lucruri. Totuși, după cum se poate vedea și în tabe –
lul comparativ de mai jos, ele nu sunt total diferite, dar nici nu
se referă exact la același lucru. Mai degrabă, pecețile, trâmbi –
țele și potirele reiau aceleași evenimente, se suprapun într-o
anumită măsură unele cu altele, dar aduc și noutăți, unghiuri
diferite de privire asupra evenimentelor. În plus, aduc și o per –
cepție a progresiei , arătând că istoria umanității se îndreaptă
către un apogeu al ei, spre un sfârșit.
Pecețile – Ap. 6;
8:1-2Trâmbițele – Ap.
8-9; 11:15-19Potirele – Ap. 16
1. Când a rupt Mie –
lul cea dintâi din
cele șapte peceți ,
m-am uitat și am
auzit pe una din
cele patru făpturi
vii zicând cu un
glas ca de tunet:
“Vino și vezi!” 2.
M-am uitat și iată
că s-a arătat un cal
alb. Cel ce stătea
pe el avea un arc; i
s-a dat o cunună și
a pornit biruitor și
ca să biruie.7. Îngerul dintâi a
sunat din trâmbiță.
Și a venit grindină
și foc amestecat
cu sânge, care au
fost aruncate pe
pământ: și a treia
parte a pământului
a fost ars , și a treia
parte din copaci au
fost arși, și toată
iarba verde a fost
arsă.2. Cel dintâi s-a
dus și a vărsat
potirul lui pe pă –
mânt. Și o rană rea
și dureroasă a lovit
pe oamenii care
aveau semnul fiarei
și care se închinau
icoanei ei.
3. Când a rupt Mie –
lul a doua pecete ,
am auzit pe a doua
făptură vie zicând:
“Vino și vezi.” 4. Și8. Al doilea înger
a sunat din trâm –
biță. Și ceva ca un
munte mare de foc
aprins a fost3. Al doilea a
vărsat potirul lui
în mare. Și marea
s-a făcut sânge, ca
sângele unui om

189
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieis-a arătat un alt cal,
un cal roșu . Cel ce
stătea pe el a primit
puterea să ia pacea
de pe pământ ,
pentru ca oamenii
să se înjunghie unii
pe alții, și i s-a dat
o sabie mare.aruncat în mare:
și a treia parte
din mare s-a făcut
sânge, 9. și a treia
parte din făpturile
care erau în mare
și aveau viață au
murit, și a treia
parte din corăbii au
pierit.mort. Și a murit
orice făptură vie,
chiar și tot ce era în
mare.
5. Când a rupt Mie –
lul pecetea a treia ,
am auzit pe a treia
făptură vie zicând:
“Vino și vezi!”
M-am uitat și iată
că s-a arătat un cal
negru. Cel ce stătea
pe el avea în mână
o cumpănă. 6. Și, în
mijlocul celor patru
făpturi vii, am
auzit un glas care
zicea: “O măsură
de grâu pentru un
leu! Trei măsuri de
orz pentru un leu!
Dar să nu vatămi
untdelemnul și
vinul!”10. Al treilea înger
a sunat din trâm –
biță. Și a căzut din
cer o stea mare,
care ardea ca o
făclie; a căzut peste
a treia parte din
râuri și peste izvoa –
rele apelor . 11.
Steaua se chema
“Pelin”; și a treia
parte din ape s-au
prefăcut în pelin.
Și mulți oameni au
murit din pricina
apelor, pentru că
fuseseră făcute
amare.4. Al treilea a
vărsat potirul lui
în râuri și în iz –
voarele apelor . Și
apele s-au făcut
sânge. 5. Și am auzit
pe îngerul apelor
zicând: “Drept ești
Tu, Doamne, care
ești și care erai! Tu
ești sfânt, pentru că
ai judecat în felul
acesta. 6. Fiindcă
aceștia au vărsat
sângele sfinților și al
prorocilor, le-ai dat
și Tu să bea sânge.
Și sunt vrednici.” 7.
Și am auzit altarul
zicând: “Da, Doam –
ne Dumnezeule
atotputernice, ade –
vărate și drepte sunt
judecățile Tale!”
7. Când a rupt
Mielul pecetea a
patra, am auzit gla –
sul făpturii a patra
zicând: “Vino și12. Al patrulea
înger a sunat din
trâmbiță. Și a fost
lovită a treia parte
din soare, și a treia8. Al patrulea a
vărsat potirul lui
peste soare. Și
soarelui i s-a dat să
dogorească pe

190
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăvezi!” 8. M-am ui –
tat și iată că s-a ară –
tat un cal gălbui.
Cel ce stătea pe el
se numea Moartea,
și împreună cu
el venea după el
Locuința morților.
Li s-a dat putere
peste a patra parte
a pământului, ca să
ucidă cu sabia, cu
foamete, cu mo –
limă și cu fiarele
pământului.parte din lună, și a
treia parte din ste –
le, pentru ca a treia
parte din ele să fie
întunecată, ziua
să-și piardă a treia
parte din lumina
ei, și noaptea de
asemenea.oameni cu focul
lui . 9. Și oamenii
au fost dogoriți
de o arșiță mare și
au hulit Numele
Dumnezeului care
are stăpânire peste
aceste urgii și nu
s-au pocăit ca să-I
dea slavă.
9. Când a rupt
Mielul pecetea a
cincea , am văzut
sub altar sufletele
celor ce fuseseră
înjunghiați din pri –
cina Cuvântului lui
Dumnezeu și din
pricina mărturisirii
pe care o ținuseră.
10. Ei strigau cu
glas tare și ziceau:
“Până când, Stă –
pâne, Tu, care ești
sfânt și adevărat,
zăbovești să judeci
și să răzbuni sân –
gele nostru asupra
locuitorilor pămân –
tului?” 11. Fiecă –
ruia din ei i s-a dat
o haină albă și li
s-a spus să se mai
odihnească puținăÎngerul al cincilea
a sunat din
trâmbiță. Și am
văzut o stea care
căzuse din cer
pe pământ. I s-a
dat cheia fântânii
Adâncului 2. și a
deschis fântâna
Adâncului. Din
fântână s-a ridicat
un fum, ca fu –
mul unui cuptor
mare. Și soarele
și văzduhul s-au
întunecat de fumul
fântânii. 3. Din fum
au ieșit niște lăcus –
te pe pământ. Și
li s-a dat o putere,
ca puterea pe care
o au scorpionii
pământului. 4. Li
s-a zis să nu10. Al cincilea a
vărsat potirul lui
peste scaunul de
domnie al fiarei. Și
împărăția fiarei a
fost acoperită de
întuneric . Oamenii
își mușcau limbile
de durere. 11. Și
au hulit pe Dum –
nezeul cerului, din
pricina durerilor
lor și din pricina
rănilor lor rele, și
nu s-au pocăit de
faptele lor.

191
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieivreme, până se va
împlini numărul
tovarășilor lor de
slujbă și al fraților
lor, care aveau să
fie omorâți ca și ei.vatăme iarba
pământului, nici
vreo verdeață, nici
vreun copac, ci
numai pe oamenii
care n-aveau pe
frunte pecetea lui
Dumnezeu
12. Când a rupt
Mielul pecetea a
șasea, m-am uitat
și iată că s-a făcut
un mare cutremur
de pământ. Soare –
le s-a făcut negru
ca un sac de păr,
luna s-a făcut toa –
tă ca sângele, 13.
și stelele au căzut
din cer pe pământ,
cum cad smo –
chinele verzi din
pom, când este
scuturat de un
vânt puternic. 14.
Cerul s-a strâns ca
o carte de piele pe
care o faci sul. Și
toți munții și toate
ostroavele s-au
mutat din locurile
lor.13. Îngerul al
șaselea a sunat
din trâmbiță. Și
am auzit un glas
din cele patru
coarne ale alta –
rului de aur care
este înaintea lui
Dumnezeu, 14. și
zicând îngerului
al șaselea care
avea trâmbița:
“Dezleagă pe cei
patru îngeri care
sunt legați la râul
cel mare, Eufrat!”
15. Și cei patru
îngeri, care stă –
teau gata pentru
ceasul, ziua, luna
și anul acela, au
fost dezlegați, ca
să omoare a treia
parte din oameni.
16. Oștirea lor era
în număr de două –
zeci de mii de ori
zece mii de călă –
reți; le-am auzit
numărul.12. Al șaselea a
vărsat potirul
lui peste râul cel
mare, Eufrat. Și
apa lui a secat, ca
să fie pregătită
calea împăraților
care au să vină din
răsărit. 13. Apoi
am văzut ieșind
din gura balau –
rului și din gura
fiarei, și din gura
prorocului min –
cinos trei duhuri
necurate, care
semănau cu niște
broaște. 14. Aces –
tea sunt duhuri
de draci, care fac
semne nemaipo –
menite și care se
duc la împărații
pământului întreg,
ca să-i strângă
pentru războiul
zilei celei mari
a Dumnezeului
celui Atotputernic.
15. “Iată, Eu vin

192
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăca un hoț. Ferice
de cel ce veghea –
ză și își păzește
hainele, ca să nu
umble gol și să i se
vadă rușinea!” -16.
Duhurile cele rele
i-au strâns în locul
care pe evreiește
se cheamă
Armaghedon.
1. Când a rupt
Mielul pecetea a
șaptea, s-a făcut
în cer o tăcere de
aproape o jumăta –
te de ceas.
2. Și am văzut pe
cei șapte îngeri,
care stau înaintea
lui Dumnezeu; și
li s-au dat șapte
trâmbițe.15. Îngerul al
șaptelea a sunat
din trâmbiță. Și
în cer s-au auzit
glasuri puternice,
care ziceau: “Îm-
părăția lumii a
trecut în mâinile
Domnului nostru
și ale Hristosu –
lui Său. Și El va
împărăți în vecii
vecilor.”17. Al șaptelea a
vărsat potirul lui
în văzduh. Și din
Templu, din scau –
nul de domnie, a
ieșit un glas tare,
care zicea: “S-a
isprăvit!” 18. Și
au urmat fulgere,
glasuri, tunete, și
s-a făcut un mare
cutremur de pă –
mânt, așa de tare,
cum, de când este
omul pe pământ,
n-a fost un cutre –
mur așa de mare.
Tabel 4 – Comparație între cele 7 pece ți, 7 trâmbi țe și 7 potire
e . Temele teologice majore
Când predicăm din Apocalipsa, este important să nu
ratăm temele teologice majore ale cărții: (1) Doctrina despre
Dumnezeu: cartea Apocalipsa ne prezintă caracterul trini –
tar al Dumnezeirii (1:5-6; 4:5; 4:8; 5:6; 21:1-10) și este profund

193
Predicarea din diverse genuri literare ale Biblieicristocentrică (1:5-6; 5:6; 5:9; 7:10; 13:8; 19 etc.); (2) Relația lui
Dumnezeu cu omul: credincioșii adevărați sunt martori ai
lui Dumnezeu, Isus Însuși fiind martor (1:5), iar mărturia
duce adeseori la martiraj. Totuși, Dumnezeu se află în control
deplin asupra tuturor lucrurilor, El hotărăște numărul exact al
martirilor și tot El îi va judeca pe toți cei care s-au manifestat
cu violență față de cei credincioși; (3) Teodiceea: Dumnezeu
este drept și va pedepsi tot răul din univers. Judecățile divine
se manifestă în multiple moduri, într-un mod parțial în actu –
ala ordine a creației și în mod deplin cu ocazia celei de-a doua
veniri a lui Hristos. Pe de altă parte, pe toți cei credincioși îi
așteaptă o dreaptă răsplătire; (4) Închinarea: în Apocalipsa
închinarea este „transcendentă și escatologică” și se dezvoltă pe
baza mai multor cântări – trisaghionul (4:8), „vrednic este” (4:11;
5:9-10; 5:12), doxologii (5:13; 7:12; 16:5-7), cântece de biruință (7:10;
11:15; 11:17-18; 12:10-12; 15:3-4; 19:1-2; 19:6-8) și un imn (19:5).
f. Importanța Vechiului Testament și a ”micilor Apocalipse”
Mai departe, când studiem și predicăm din
Apocalipsa este vital să nu o amputăm, izolând-o de
restul Canonului Scripturii. În special, să reținem că o
cunoaștere bună a Vechiului Testament este o condiție
obligatorie pentru o interpretare corectă a Apocalipsei.
De exemplu, din cele 404 versete ale Apocalipsei, 278
conțin una sau mai multe aluzii la Vechiul Testament.
Pe de altă parte, este foarte util să privim și la ”micile
Apocalipse” din Evangheliile Noului Testament: Matei
24-25, Marcu 13 și Luca 21. Aceste discursuri apocaliptice ale
Mântuitorului conferă o claritate în plus cărții Apocalipsa.
Aspecte practice
Ce putem face, la nivel practic, pentru a predica într-un stil
cât mai apropiat de genul literar apocaliptic?

194
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăa. Citirea publică a textului – să reținem că Apocalipsa
ne stimulează imaginația, iar evenimentele prezentate ne
lasă o puternică impresie. Din acest motiv, citirea publică a
Apocalipsei este foarte importantă. Este recomandabil chiar
să implicăm diverse persoane din biserică să citească textul
din care se predică, atunci când este posibil chiar pe roluri. În
acest mod, ascultătorii au oportunitatea de a trăi mai intens
scenele descrise de Ioan în Apocalipsa.
b. Ilustrații de amploare – să ne alegem cu atenție limba –
jul și în special ilustrațiile. Apocalipsa tratează marile teme
ale vieții și le descrie într-un stil viu, șocant uneori, încuraja –
tor sau terifiant, după caz. Așadar, să fim atenți să nu folosim
ilustrații banale, dimpotrivă, când predicăm din Apocalipsa
să alegem ilustrații care descriu suferința umană în cele mai
grave note ale ei, dar și ilustrații care descriu în cel mai încu –
rajator mod biruința celor credincioși prin Mielul junghiat.
c. Limbajul verbal și nonverbal – Apocalipsa este o carte
a mișcării, a dinamismului, a pendulării între cer și pământ,
a conflictelor cosmice etc. Predicarea din Apocalipsa trebuie
să fie, la rândul ei, plină de viață, de variație a tonalității, de
trăire autentică și plină de patos.
d. Folosește doxologiile în timpul predicii – dramatismul
cărții Apocalipsa face ca, de mai multe ori, ființele cerești și
cei răscumpărați să cânte imnuri de laudă la adresa Mielului.
Putem și noi ca, uneori, în timpul predicii să-i încurajăm
pe ascultători să rostească în cor unul dintre imnurile din
Apocalipsa. Este un mod prin care ecourile Apocalipsei pot
prinde viață în adunările noastre.

195
Predicarea din diverse genuri literare ale BiblieiIdei exegetice, idei homiletice și schițe de predici – exem –
plificare
În încheiere, prezentăm câteva idei exegetice , coresponden –
tele lor homiletice și schițele de predică ale unor pasaje din
cartea Apocalipsa. Rolul lor este de a exemplifica modul în
care putem aborda predicarea din această carte a Scripturii.
a . Text: Apocalipsa 2:1-7
Idee exegetică: Mesajul adresat de Hristos Bisericii din Efes
prezintă o apreciere pentru perseverență și curăție doctrinară,
o mustrare pentru pierderea dragostei dintâi, o chemare la
pocăință și consecințele care rezultă din atitudinea față de
această chemare.
Idee homiletică: Domnul Isus Hristos apreciază perse –
verența în slujire puritatea morală și doctrinară a bisericilor,
însă dorește ca totul să fie făcut din dragoste autentică și din
pasiune pentru Dumnezeu, altminteri toate eforturile sunt
zadarnice.
Subiect: Slujirea lui Dumnezeu cu pasiune și dragoste
I. Dumnezeu apreciază slujirea noastră
1. Slujire cu răbdare și perseverență (2a; 3).
2. Slujire în puritate morală și doctrinară (2b; 6).
II. Dumnezeu dezaprobă slujirea fără dragoste și pasiune
1. Nu orice dragoste, ci „dragoste dintâi” (4).
2. Nu ceva teoretic, ci o „dragoste experimentată” (5).
III. Dumnezeu ne cheamă să revenim la o slujire cu
dragoste
1. În caz contrar, urmează pedeapsa (5b).

196
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă2. În caz afirmativ, urmează răsplătirea (7).
b . Text: Apocalipsa 6:1-17
Idee exegetică: Mielul rupe primele șase sigilii ale sulului
pecetluit și, rând pe rând, se revarsă asupra pământului jude –
căți care culminează cu distrugerea actualei lumi create.
Idee homiletică: Domnul Isus împlinește planul lui
Dumnezeu de a face dreptate în lume și de a-i răzbuna pe
martirii credincioși, trimițând asupra pământului diverse
judecăți, iar, în final, distrugând întregul univers .
Subiect: Galopul judecăților divine
1. Judecată prin războaie permanente (1-3).
2. Judecată prin anarhie și conflicte civile (3-4).
3. Judecată prin foamete și inegalitate socială (5-6).
4. Judecată prin moarte din diverse cauze (7-8).
5. Judecată cauzată de răzbunarea martirilor credin –
cioși (9-11).
6. Judecată prin distrugerea întregului univers (12-17).
c . Text: Apocalipsa 13:1-18
Idee exegetică: Ioan vede două fiare, una care se ridică din
mare și alta de pe pământ, ambele fiind în slujba balaurului
și ducând război împotriva celor credincioși, fie prin atacuri
directe, fie prin amăgiri diverse.
Idee homiletică: Satan are doi aliați de bază în lupta contra
Bisericii, pe Antihrist și pe profetul mincinos, aliați care atacă
biserica prin persecuții și prin amăgiri, cu scopul de a-i deter –
mina pe credincioși să i se închine lui Sata n.

197
Predicarea din diverse genuri literare ale BiblieiSubiect: Aliații lui Satan în lupta contra Bisericii
I. Antihristul
1. Este o întruchipare a răului (1-2).
2. Îl hulește pe Dumnezeu (1b, 5-6).
3. Apare în mod repetat pe scena istoriei (3-4).
4. Îl imită pe Hristos și îl slujește pe Satan, așa cum
Hristos Îl slujește pe Tatăl (v. 3 și 5:6).
5. Îi persecută pe credincioși, dar nu îi poate determina să
i se închine (7-8).
II. Profetul mincinos
1. Pare inofensiv (11).
2. Este în slujba lui Satan (12-15).
3. Îi persecută pe credincioși (16-17).
4. Este doar un om (18).
Dumnezeu ne cheamă să predicăm din Apocalipsa, așa cum
trebuie să predicăm din orice altă carte a Bibliei. Totuși, predi –
carea din Apocalipsa presupune să cunoaștem principalele
lucruri privitoare la genul literar apocaliptic, să conștientizăm că
Apocalipsa este o carte unică în sine, îmbinând mai multe genuri
literare, să-i cunoaștem temele teologice majore, să-i identificăm
ecourile din Vechiul Testament, să o comparăm cu învățăturile
escatologice ale Domnului Isus și ale lui Pavel, să-i descifrăm sim –
bolurile și să înțelegem că, înainte de a ne vorbi nouă, Apocalipsa
a fost scrisă pentru cele 7 biserici din Asia Mică: Efes, Smirna,
Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea.
De asemenea, la nivel practic, trebuie să folosim limbajul
verbal și non-verbal cu mult dinamism, să ne alegem ilustra –
ții de mare anvergură și să abordăm marile teme ale cărții cu
mult curaj și, fiind uimiți de măreția și puterea Mielului, să-i
îndemnăm pe credincioși să rostească în cor imnuri de laudă
la adresa Celui vrednic de toată gloria și onoarea.

198
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăRețineți: Câteva aspecte la care ne gândim atunci când
predicăm din Apocalipsa sunt următoarele: complexitatea
cărții, dată de mixtura genurilor literare întâlnite; cartea a
fost adresată în primul rând unor comunități din secolul I;
Apocalipsa schematizează istoria (prezintă realități ciclice
care se repetă până la venirea lui Hristos – narațiunile în
spirală); este o carte cu foarte multe simboluri; trebuie să
o interpretăm în contextul întregii Scripturii și, mai ales, a
”micilor Apocalipse”.

199Concluzii
SOCIETATEA ACTUALĂ ȘI BISERICILE noastre au o
nevoie foarte mare să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele
oamenilor, oricât de frumos ar fi ele ticluite nu pot substitui
niciodată Cuvântul Domnului , din simplul motiv că numai
acest Cuvânt are puterea de a transforma viețile oamenilor.
Dumnezeu a ridicat și continuă să cheme în lucrare
mesageri (predicatori) a căror misiune este să le transmită
oamenilor Cuvântul Său. Cei hotărâți să-și îndeplinească
această chemare recurg la practica predicării expozitive. Am
văzut că această predicare poate fi definită atât într-un sens
restrâns, cât și într-un sens larg.
În primul caz ne referim la predicare cu accent pe metoda
și structura homiletică: predicatorul caută să identifice mesa –
jul central al unui text, în baza unei exegeze riguroase, aplică
acel mesaj la propria viață, iar apoi îl structurează și, prin
puterea Duhului Sfânt, îl aplică în viețile ascultătorilor. În
sens mai larg , predicarea expozitivă accentuează intenția și
abordarea biblică a mesajului: predicatorul se străduiește să
expună mesajul Scripturii, chiar dacă subiectul abordat nu este
explicat și structurat homiletic pe baza unui singur text biblic.
În oricare dintre cele două variante, mesagerul dorește să pre –
dice expozitiv, cu orice preț, și nu va înlocui mesajul Bibliei cu
nimic altceva.
Acest gen de predicare este o poruncă și o practică aparți –

200
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodănând lui Hristos și apostolilor, fiind o constantă în toată istoria
creștinismului (chiar dacă, în paralel, au existat și abateri) și
schimbând viețile multor oameni. Este așa de necesar să prac –
ticăm și să promovăm predicarea expozitivă, întrucât prin ea
Dumnezeu oferă oamenilor mântuire, Își edifică și călăuzește
Biserica și ne îndreaptă privirile spre cer și spre gloria divină.
Mai mult, predicarea expozitivă pleacă de la premisele că
Dumnezeu a inspirat Sfânta Scriptură, că aceasta este fără gre –
șeală și suficientă pentru toate nevoile creștinului, că Duhul
Sfânt actualizează și aplică mesajul Bibliei atât în viața predi –
catorului, cât și a ascultătorilor. Astfel, predicatorul, el însuși
un martor al Evangheliei, proclamă învățăturile lui Hristos,
Regele Său, transmite cu claritate vestea bună a Evangheliei
și îi învață pe cei credincioși doctrinele Bibliei, edificându-i în
credință.
Pregătirea unei predici expozitive presupune o parte exege –
tică și una homiletică. Există mai multe metode care surprind
tehnicile alcătuirii predicii, iar în ce ne privește am optat pen –
tru „metoda clepsidrei”, care implică mai multe etape: etapa
contextelor (identificăm cele mai relevante aspecte privitoare
la contextul istoric, geografic, socio-cultural, teologic și lite –
rar al pasajului), etapa textului (presupune o focalizare asupra
textului în sine, traducerea lui și compararea acestuia cu alte
traduceri, diagramare și schițarea structurii exegetice), etapa
cuvintelor (identificarea cuvintelor cheie din text, aspecte gra –
maticale relevante) și etapa ideii exegetice (care este mesajul
principal transmis și ce se spune despre acel mesaj).
Până aici vorbim despre partea exegetică a pregătirii unei
predici expozitive. Urmează linia de conexiune (formulăm un
scop care să fie fidel textului și relevant pentru ascultători), iar
apoi pășim spre partea homiletică unde întâlnim: etapa ideii
homiletice (ce dorim să predicăm în baza ideii exegetice), etapa
structurii (alcătuim schița de predică cu diviziunile princi –

201
Concluziipale / secundare ale mesajului), etapa conținutului (formulăm
argumente pe care le explicăm, ilustrăm ideile și le aplicăm la
situații specifice din viețile ascultătorilor, îmbogățim mesajul
din punct de vedere stilistic, îl scriem și ne rugăm pentru har
și putere în predicare) și etapa prezentării (suntem atenți la tot
ce înseamnă limbaj verbal, para-verbal și non-verbal).
Toate aceste etape sunt importante atunci când alcătuim o
predică expozitivă. În această carte am insistat mai mult asu –
pra contextului literar (vezi capitolul patru) din pricină că, de
multe ori, acesta este trecut ușor cu vederea, ceea ce duce la
erori exegetice și, implicit, homiletice.
Avem toate motivele să predicăm expozitiv și, mai mult,
avem și instrumentele necesare pentru a alcătui astfel de pre –
dici. Ne exprimăm speranța că această carte va fi un imbold
în direcția predicării expozitive. Pentru unii cititori va fi o
încurajare să continue pe acest drum, pentru alții, poate este o
chemare la un nou început, la o schimbare esențială în slujirea
Bisericii lui Hristos. Oricum ar fi, s ă nu uităm că „la început a
fost Cuvântul”.

203Bibliografie
ADAM, Peter, Speaking God’s Words , A Practical Theology of
Expository Preaching , Downers Grove, Illinois:
InterVarsity Press, 1996.
ARISTOTEL, Retorica, ediție bilingvă. Traducere, studiu intro –
ductiv și index de Maria-Cristina Andrieș. Note și
comentarii de Ștefan-Sebastian Maftei, București:
Editura IRI, 2004.
ARTHURS, Jeffrey D., Preaching with Variety, How to Re-create
the Dynamics of Biblical Genres , SUA: Kregel
Publications, 2007.
ALLEMEN, J. J. Von, Preaching and Congregation , London:
Luttherworth, 1962.
BABAN, Octavian, Scrisori pentru to ți creștinii: Epistolele gene –
rale ale Noului Testament , București: Editura
Universitară, 2009.
BĂDILIȚĂ, Cristian, Noul Testament: Apocalipsa lui Ioan , ediție
bilingvă, București: Adevărul Holding, 2012.
BOICE, James Montgomery, Fundamente ale credinței cre știne,
Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel”,
2000.

204
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăBROADUS, John A., On the Preparation and Delivery of Sermons,
Ediția a patra, revizuită de Vernon L. Stanfield,
USA, San Francisco: Harper & Row Publishers,
1979.
BRYSON, Harold T., Expository Preaching, The Art of Preaching
Through a Book of the Bible, Nashville, Tennessee:
Broadman & Holman Publishers, 1995.
CALVIN, John, Commentaries on the Book of the Prophet Jeremiah
and Lamentations, vol. 1, tradusă de John Owen,
Grand Rapids, Mi.: Baker Books, 1979.
___________, Învățătura religiei creștine Institutio christianae
religionis, vol.1, trad. Elena Jorj, Daniel Tomuleț;
ed. Sofia Gheorghe; introd.: Iosif Țon, Oradea:
Cartea Creștină, 2003.
CARSON, D. A. și MOO, Douglas J., Introducere în Noul
Testament , Oradea: Editura Făclia, 2007.
CHAPELL, Bryan, Predicarea Cristocentrică , Răscumpărarea
predicii expozitive, ediția a doua, Oradea: Făclia;
Editura Universității Emanuel din Oradea, 2008.
CHARTIER, Myron R., Preaching as Communication, An
Interpersonal Perspective, ed. by William D.
Thompson, Nashville: Abingdon, 1981.
CICERO, De Oratore, traducere de G.D. Neștian, București:
Editura Casei Școalelor, 1925.
COX, James W., Preaching , San Francisco: Harper & Row
Publishers, 1985.

205
BibliografieDARGAN, E. C., History of Preaching , New York: Hodder &
Stoughton, 1912.
DODD, C. H., The Apostolic Preaching and Its Developments ,
London: Hodder and Stoughton, 1936.
ERICKSON, Millard, Teologie cre ștină, vol 1, Oradea: Cartea
Creștină, 1998.
DRAGOMIRESCU, Gh. N., Mică enciclopedie a figurilor de stil ,
București: Editura Științifică și Enciclopedică,
1975.
DRUMMOND, Lewis A., Mesajul crucii, O teologie contem –
porană a evanghelizării , Oradea: Institutul Biblic
„Emanuel”, 2001.
FEE, Gordon, Exegeza Noului Testament, Un manual pentru stu –
denți și pastori , Cluj-Napoca: Editura Logos, 2006.
FEE, Gordon D. și STUART, Douglas, Biblia ca literatură , Cluj-
Napoca: editura Logos, 1998.
FROSS, Michael, Preaching for Revitalization, Scotland, UK:
Christian Focus Publications, 2006.
GHIOANCĂ, Constantin, Retorică și predicare: Interferen țe și
diferențe, București: Editura Universitară, 2013.
GOLDSWORTHY, Graeme, Evanghelia și Împără ția, traducere
de Adrian Serecuț, Cluj-Napoca: Editura Logos,
2008.
HAIRSTON, Maxine, A Contemporary Rhetoric, third edition,
Boston: Houghton Mifflin Company, 1982.

206
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăHEISLER, Greg, Spirit-Led Preaching, The Holy Spirit’s Role
in Sermon Preparation and Delivery, Nashville,
Tennessee: B & H Books, 2007.
HRISOSTOM, Ioan, Depre Preoție, traducere, introducere și
note de Pr. Dumitru Fecioru, Bucure ști: Editura
Sofia, 2004.
HULL‚ William E., Strategic Preaching, The Role of the Pulpit in
Pastoral Leadership , St. Louis, Mo.: Chalice Press,
2006.
JOHNSON, Marshall D., Making Sense of the Bible, Literary
Types as an Approach to Understanding , Grand
Rapids, Mi.: Eerdmans Publishing Co., 2002.
JOSEPHUS, Flavius, Autobiografie, Contra lui Apion, trad. Ion
Acsan, București: Editura Hasefer, 2002.
JOWETT, J. H., The Preacher: His Life and Work , Prelegerile Yale
din 1912, New York: G. H. Doran, 1912.
JURCA, Eugen, Retorică și Omiletică , Târgu Lăpuș: Galaxia
Gutenberg, 2009.
LAWSON, Steven J. , The Expository Genius of John Calvin ,
Orlando, Florida: Reformation Trust Publishing,
2007.
LEITER, Charles, Legea lui Hristos, Suceava, Editura Perla
Suferinței, 2015.
LEWIS, Ralph, și LEWIS, Greg, Learning to Preach Like Jesus,
Westchester, Illinois: Crossway Books, 1989.
LLOYD-JONES, D. Martyn, Preaching and Preachers , Grand

207
BibliografieRapids, Mi.: Zondervan Publishing House, 1971.
__________, Warfare, London: Banner of Truth Trust, 1976.
LONGMAN III, Tremper, How to read the Psalms ¸ USA:
InterVarsity Press, 1988.
MERIDA, Tony, Faithful Preaching, Declaring Scripture with
Responsability, Passion, and Authenticity, Nashville,
Tennessee: B & H Publishing Group, 2009.
MOHLER Jr., R. Albert, He is not Silent, Preaching in a
Postmodern World, Chicago Ill: Moody Publishers,
2008.
MORDEN, Peter, C.H. Spurgeon, Predicatorul poporului , cuvânt
înainte de David Coffey și Otniel Bunaciu,
București: Editura Uniunii Bisericilor Cre știne
Baptiste din România, 2011.
MORROW, Thomas M., Worship and Preaching, London: The
Epworth Press, 1961.
MOUNCE, Robert H, The Essential Nature of New Testament
Preaching, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1960.
OLD, Hughes Oliphant, The Reading and Preaching of the
Scriptures in the Worship of the Christian Church,
vol. 4, The Age of the Reformation, Grand Rapids,
Mi: William B. Eerdmans Publishing Company,
2002.
__________, The Reading and Preaching of the Scriptures in the
Worship of the Christian Church, volume 1, The
Biblical Period, Grand Rapids, MI: William B.

208
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăEerdmans Publishing Company, 1998.
OLFORD, Stephen și OLFORD, David, Anointed Expository
Preaching, Nashville, Tennessee: Broadman &
Holman Publishers, 1998.
PERRY, Lloyd M., A Manual for Biblical Preaching, Grand
Rapids, Mi: Baker Book House, 1991.
PREDA, Constantin, Propovăduirea apostolică, Structuri reto –
rice în Faptele Apostolilor , Bucure ști: Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 2005.
RICHARD, Ramesh, Preparing Expository Sermons: A Seven-
Step Method for Biblical Preaching, Grand Rapids,
Mi., USA: Baker Books, 2007.
ROBINSON, Haddon, Arta comunicării adevărului biblic , Cluj-
Napoca: Editura Logos, 1998.
QUINTILIANUS, M. Fabius, Arta Oratorică, Traducere, stu –
diu introductiv, tabel cronologic, note, indici de
Maria Hetco, București: Editura Minerva, 1974.
SCHARF, Greg, Pregătiți pentru a predica, Conlucrători cu
Dumnezeu în predicarea Cuvântului, Oradea:
Editura Făclia, 2008.
SCHREINER, Thomas R., Teologia Noului Testament: Măre ția lui
Dumnezeu în Hristos, Oradea: Editura Făclia, 2011.
___________, Interpreting the Pauline Epistles , Grand Rapids,
Mi. SUA: Baker Book House, 1990.
SPURGEON, Charles Haddon, Sfaturi pentru predicatori,

209
BibliografieBucurești: Editura Stephanus, 1998.
STILLER, Preaching Parables to Postmoderns, Minneapolis:
Fortress Press, 2005.
STOTT, John R. W., Between Two Worlds . The Art of Preaching in
the Twentieth Century, Grand Rapids, Mi.: William
B. Eerdmans Publishing Company, 1982.
__________, I Believe in Preaching, London: Hodder &
Stoughton, 1982.
__________, Portretul predicatorului, Studii asupra unor termeni
din Noul Testament, Cluj-Napoca: Editura Logos,
1999.
STEWART, Douglas, Exegeza Vechiului Testament, Un manual
pentru studen ți și pastori , Cluj-Napoca: Editura
Logos, 2006.
STEWART, James S., Heralds of God, Prelegerile Warrack din
1946, London: Hodder & Stoughton, 1946.
SUNUKJIAN, Donald R., Biblical Preaching, Proclaiming Truth
with Clarity and Relevance, Grand Rapids, Mi.:
Kregel Publications, 2007.
TALPOȘ, Vasile, Teologia Biblică a Vechiului Testament , Curs uni –
versitar revizuit, București: 2008.
_________, Propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu , Germania:
Lumina Lumii, 1994.
_________, Studiu introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechiului
Testament , București: Editura Didactică și
Pedagogică, 1999.

210
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodă_________, Studiu introductiv în Profe ția Vechiului Testament ,
București: Editura Cartea Universitară, 2006.
TATU, Silviu, Domnul împără țește: Traducere și comentariu
la Apocalipsa lui Ioan , Oradea: Editura Cartea
Creștină și Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2015.
TURNBULL, Ralph G., The Preacher’s Heritage, Task, and
Resources, Grand Rapids, Mi.: Baker Book House,
1968.
VINE, W. E., An Expository Dictionary of New Testament Words
with their Precise Meaning for English Readers, New
Jersey: Fleming H. Revell Company, 1966.
WORLEY, Robert C., Preaching and Teaching in the Earliest
Church, Philadelphia: The Westminster Press,
1967.
WRIGHT, Christopher J., Misiunea lui Dumnezeu: În țelegerea
metanarațiunii Bibliei , traducere de Ciprian-Flavius
Terinte, Oradea: Casa Cărții, București: Pleroma,
2016.
__________, Sweeter than Honey, Preaching the Old Testament ,
UK: Langham Preaching Resoursces, 2015.
Articole
***, Dicționar Biblic , trad. Constantin Moisa, Bucure ști: Editura
Stephanus, 1998.
CAMPBELL, Charles L., „Resisting the Powers” în Jana
CHILDERS, Ed., Purposes of Preaching , St. Louis,
Mo.: Chalice Press, 2004.

211
BibliografieJana CHILDERS, „Preaching as Incarnational Act” în Jana
CHILDERS, Ed., Purposes of Preaching , St. Louis,
Mo.: Chalice Press, 2004.
DOUGLAS, D., redactor general, Dicționar Biblic, Oradea:
Editura Cartea Cre ștină, 1995.
KITTEL, Gerhard, Ed., Trad. Geoffrey W. Bromiley, Theological
Dictionary of The New Testament, vol. 3, Michigan:
Eerdmans Publishing Compnay, 1978.
KUIPER, R. B., „Scriptural Preaching” în Paul WOOLLEY
și N. B. STONEHOUSE, Ed., The Infallible Word,
a doua edi ție, Phillipsburg, New Jersey: P & R
Publishing Company, 2002.
MAYHUE, Richard L., „Redescovering Expository Preaching”
în MAYHUE, Richard L., Ed., Rediscovering
Expository Preaching , by John MacArthur Jr. And
the Master’s Seminary Faculty, USA: International
Bible Society, 1984.
MacARTHUR Jr., John, „The Mandate of Biblical Inerrancy:
Expository Preaching” în MAYHUE, Richard
L., Ed., Rediscovering Expository Preaching , by John
MacArthur Jr. And the Master’s Seminary Faculty,
USA: International Bible Society, 1984.
McCLURE, John S., „Preaching and the Redemption of
Language” în Jana CHILDERS, Ed., Purposes of
Preaching , St. Louis, Mo.: Chalice Press, 2004.
ROBINSON, Haddon, „The Relevance of Expository Preaching”
în Scott M. GIBSON, Ed., Preaching to a Shifting
Culture, Grand Rapids, Mi.: Baker Books, 2004.

212
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăSMITH, J. B., Greek-English Concordance to the New Testament ,
Scottdale, Pensylvania/Kitchener, Ontario: Herlad
Press, 1977.
TRENTHAM, Charles A., „Importance of Preaching: On the
Recovery of Transcendence” în Southwestern
Journal of Theology , vol. 10, numărul 2, Fort Wort,
Texas: Southwestern Baptist Thelogical Seminary,
primăvara 1968.
Resurse Web:
euinvat.bluepink.ro/wpcontent/uploads/2011/…/0_raporturi_
sintactice_in_fraza.doc, accesat pe 11.07.2018.
https://bible.org/net-pastors-journal , accesat pe 20.06.18.
D. A. Carson, în http://resources.thegospelcoalition.
org/library?f%5Bbook%5D%5B%5D=Reve –
lation&f%5Bcontributors%5D%5B%5D= –
Carson%2C+D.+A.&f%5Bresource_catego –
ry%5D%5B%5D=Lectures , accesat pe 13.02.2018.
https://biblicalpreaching.net/2014/04/10/guest-series-prea –
ching-wisdom-part-3/ , accesat pe 22.07.2018.
https://biblicalpreaching.net/2010/12/21/preaching-proverbs/,
accesat pe 22.07.2018

213Adam, Peter 40
adevăr biblic 21
adevăr 21, 23, 28, 36, 37, 38, 41, 48,
49, 65, 77, 119, 142, 149, 166,
178, 181
Ambrozie 32
amvon 26, 46, 109, 126, 131, 140
aplicații 71, 110, 148, 149, 164
apostoli 40, 153
argumentare 58, 107, 120, 131
ascultători 24, 33, 36, 49, 50, 51, 55,
101, 136, 147, 194, 200
aspecte gramaticale 200
aspectul pastoral 26. Vezi și  slujirea
pastorală; Vezi și  perspectivă
pastorală
Augustin 32, 85
Autoritate
autoritatea Cuvântului 24, 38, 41,
42, 64
autoritatea Duhului Sfânt 48, 49
autoritate infailibilă 38
învățăturile din Scripturi cu autor –
itate 41
mărturie cu autoritate 39, 40
predicare cu autoritate 85
proclamarea plină de autoritate 63
Bernard 32Biblia 2, 14, 21, 33, 38, 39, 41, 42, 45,
58, 59, 82, 91, 122, 154, 155,
157, 162, 165, 167, 173, 205
Biserică 43, 109
Broadus 46, 59, 60
Calvin 32, 40, 41, 46, 206
Chapell, Bryan 47, 111, 142
Chemare
chemarea la a trăi în neprihănire
59
chemarea la închinare 167
chemarea la lucrare 43
chemarea la pocăință 56, 57
chemarea lui Avraam 95, 153, 154
chemarea predicatorului 48
clepsidra 8, 67, 73
complementul 71, 98, 102
Comunicare
comunicarea personală 11, 133
comunicarea unui concept biblic
18
comunicare orală 113, 132
comunicare publică 24
comunicare verbală 133, 135
concept 18, 51
conexiune 8, 71, 73, 101, 102, 200
conștientizare comună 142Index de termeni și nume

214
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăContext
contextul biblic 87
Contextul geografic 81
contextul istoric 79, 147, 164, 167,
169, 172, 173, 200
contextul întregii cărți 143
contextul literar 8, 82, 143, 145
contextul liturgic 25
contextul primar 78
contextul teologic 8, 85, 113
etapa contextelor 8, 70, 79
socio-cultural 8, 70, 79, 80, 81, 177,
200
Cox, James W . 58, 60
cultura 61, 80, 140
Cuprinsul 8, 104, 106, 176
Cuvântul 7, 13, 20, 23, 24, 29, 30, 35,
36, 37, 38, 39, 41, 42, 44, 48,
49, 50, 51, 52, 64, 65, 76, 78,
87, 89, 126, 146, 174, 199, 201
Cuvântului lui Dumnezeu 13, 14,
23, 27, 29, 30, 31, 35, 36, 40,
45, 46, 47, 48, 50, 70, 101, 104,
139, 141, 146, 147, 160, 190,
209
Cuvintele cheie 95
deductiv 112, 142
definițiile logice 113
diagramare 200
didach , 52, 57, 62
dida,skaloj 58
dida,skein 57, 58, 59, 62, 64
diversitate 64
diviziuni 19, 71, 104
Dodd, C. H. 52, 62
Donald R. Sunukjian 21
Lewis Drummond 53
Duhul Sfânt 7, 18, 26, 35, 36, 40, 43,
46, 47, 48, 49, 60, 77, 85, 112,
116, 172, 200
dιδαχή 57E.C. Dargan 32
Edwards 32
epistole 175, 177, 178
Erickson, Millard 39
euvaggeli,zesqai 8, 60, 64
Evanghelia 23, 24, 29, 43, 44, 45, 49,
52, 54, 55, 59, 61, 64, 91, 116,
141, 142, 157, 165, 172, 185,
205
exegetic 18, 40, 46, 65, 93, 94, 97,
105, 106, 142, 143, 145
exegeză 68, 88, 145, 178
experiențe 39, 124, 157, 158, 180
expozitiv 17, 42, 51, 94, 141, 199, 201
formulare obiectivă 141
genuri literare 9, 15, 82, 143, 145,
175, 197
Heisler, Greg 47
homiletică 14, 20, 21, 46, 65, 93, 102,
105, 106, 145, 199
Howard, W . F. 94
Hrisostom, Ioan 32, 45
Idee
ideea centrală 68, 69, 96, 97, 142
ideea principală 19, 69, 96, 175
ideii exegetice 8, 67, 71, 96, 98, 101,
200
ideii homiletice 8, 67, 68, 71, 102,
105, 200
ilustrații 71, 103, 110, 122, 123, 124,
194, 197
importanța limbajului 132. Vezi
și limbajul verbal
inductiv 112

215
Index de termeni și numeinterpretare 18, 65, 85, 193
introducerea 69, 72, 107, 108
Ioan Hrisostom 32, 45
Ipoteză a Surselor Documentare 83
istoria creștinismului 32, 200
Isus Hristos 22, 28, 29, 31, 37, 38, 39,
40, 47, 48, 57, 58, 59, 60, 61,
63, 64, 87, 110, 117, 119, 121,
124, 127, 128, 129, 130, 134,
147, 157, 171, 174, 183, 195
încheierea 55, 69, 72, 107, 108
învățătură 52, 54, 55, 62, 63, 125,
147, 159, 178
Jean Calvin 40, 41, 46
Jowett, J. H. 97
Jurca, Eugen 23
kh,rugma 52, 53, 54, 55, 62
khru,gmati 53
khru,gmatos 53
kh,rux 53
Knox 32
Kupier, R. B. 51
Lawson, Steven J. 41
Legea lui Dumnezeu 99
Legea Vechiului Testament 146, 150,
151
Leo 32
Libertate
libertate de a ne îndepărta de notițe
132
limbajul non-verbal 9, 72, 133, 138,
140, 197, 201
limbajul para-verbal 9, 72, 132, 133,
136, 201
limbajul verbal 72, 132, 133, 136, 197
Literatura
literatura apocaliptică 179, 180literatura de înțelepciune 9, 82,
157, 162, 163, 164
literatura escatologică vizionară
179
literatura Greciei antice 80
literatura Noului Testament 75
literatura poetică 9, 157, 161
literatura profetică 82
literatura sapiențială 164
literatura secundară 112
liturgic 25, 74
Lloyd-Jones, Martyn 23, 28, 31
Luther, Martin 32
MacArthur, John Jr. 19, 211
martor 43, 61, 193, 200
marture,w 8, 60, 61
Mayhue, Richard L. 20
Milligan, George 95
Mimica 139
Mohler, Albert 36, 51, 141
Moulton, James Hope 94, 95
Mounce, Robert 52, 54
Narațiune
narațiune 83, 154
narațiunea istorică 82, 83
narațiunea principală 83
narațiunile VT 155
Obiectiv
faptele istorice obiective 61
identificarea obiectivului 152
obiective 57, 61, 69, 149, 178
obiectivele noastre 151
obiective specifice 149
obiectivul identificării propoziției
94
Olford, Stephen si David 43
Orr, James 80

216
Predic are a exPozitivă – Mai mult decât o simplă metodăparabole 174, 175
Parabole. Vezi și  Pilde
paralelism 158
Pavel 32, 36, 47, 49, 51, 54, 56, 57,
62, 63, 78, 81, 99, 100, 127,
141, 197
Perry, Lloyd M. 22
personalitate 59
perspectivă pastorală 44
Petru 56, 146, 180
Pilde 103, 175
predicarea ca răscumpărare a lim –
bajului 27. Vezi și  limbajul
verbal
Predicarea din Profeți 9, 166
predicare biblică 13, 20, 21, 64
predicare expozitivă 14, 51, 74
Profeți 9, 146, 166
profeții 166, 167, 168, 169, 186
punctele principale 69, 104, 107, 134
punctele secundare 104, 107
retoric 23, 50
revelație 37
Revelație
corpusul revelației 85
dimensiunea revelației 59
revelare de Sine 37
revelație generală 37
revelației de Sine 37
revelație generală 37
Richard, Ramesh 18, 47, 68, 74, 96,
142
Robertson, A. T. 94
Robinson, Haddon 18, 21, 32, 44, 67,
76, 80, 82, 98, 104, 112, 123,
142
Rugăciunea 132, 176
Savonarola 32
Greg Scharf 43, 68, 74
schiță 69, 104, 106, 107Scop
scop pastoral 25
scopul predicilor expozitive 105,
142
scopuri ale predicării 22, 27
scopurile generale 22, 25, 26, 172
scopurile generale ale predicării
expozitive 25
scopurile specifice 26, 148, 172,
173
scopurile specifice ale predicării 7,
26
scopurilor „specializate” ale
predicării 27
sensul larg 7, 19, 21
slujirea pastorală 25
socio-culturală 76
Spurgeon, Charles H. 44
Stewart, James 75
stilul expunerii 20
stilul predicii 125
Stott, John 21, 37, 39, 43, 62, 69, 74,
77, 96, 103, 107, 131
Structură
structura epistolei 177
structura epistolelor 176
structura homiletică 14, 18, 71, 73,
105, 199
structura predicilor expozitive 142
subiectul 71, 98, 102, 104, 105, 106,
107, 108, 134, 135, 199
Surse
Deuteronomistul 83
dovezile biblice interne 84
dovezile externe 84
Elohistul 83
Jahwistul 83
Preoțescul 83, 84
tradiția creștină timpurie 84
tradiția evreiască 84
Talpoș, Vasile 85, 101, 160, 167
Temă, tematic
predicăm tematic 165

217
Index de termeni și numetema predicării 145
teologic 8, 27, 49, 70, 85, 86, 113,
177, 200
Teologie
teologia biblică 64
teologia creștină 85
teologia predicării expozitive 14,
36, 40
text 8, 14, 18, 19, 20, 26, 51, 59, 67,
68, 69, 73, 74, 77, 78, 80, 83,
89, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 108,
112, 142, 143, 151, 156, 199,
200
timp 73, 78, 83
Traducerea 8, 88, 89
Trench, Richard Chenevix 94
Trentham, Charles A. 23
Turner, Nigel 94unitate 64, 96
varietate 64
Vechiul Testament 58, 78, 82, 84, 87,
110, 148, 152, 154, 168, 172,
193, 197
verbal 9, 72, 132, 133, 136, 138, 140,
194, 197, 201
vestimentația 139
Vine, W . E. 61, 94
voce 69, 137
Wesley 32
Whitefield 32
Worley, Robert 54, 62
Wycliff 32