Analele Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 22014 [610858]

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

73
UNELE ASPECTE PRIVIND REGIMUL
ORGANIZĂRII ȘI FUNCȚIONĂRII
CURȚII INTERNAȚIONALE DE
JUSTIȚIE

Ștefan MOȚĂȚĂIANU*

Abstract: Curtea Internațională de Justiție este
cel mai important organ jurisdicțional la nivelul
societății internaționale, fiind unul din organele
principale ale Organizației Națiunilor Unite.
Activitatea Curții este reglementată în principal prin
dispozițiile normative cuprinse în Statutul C.I.J. care
face parte integrantă din Carta O.N.U. Normele
statutare sunt atât norme imperative, ex primând un
caracter obiectiv, dar sunt și norme dispozitive, cu
caracter subiectiv, în sensul de a lăsa la voința
subiectelor, în speță statele -părți, o serie de aspecte
legate de realizarea funcției judiciare pe care o
îndeplinește C.I.J. De aceea am înce rcat să
surprindem acele aspecte reglementate de normele
obiective imperative care exclud astfel posibilitatea
exprimării voinței subiective a părților.

Cuvinte cheie: funcție judiciară, competență,
norme imperative, compromis, camere ad hoc,
componență nominală a camerei, opinie disidentă .

Deși în perioada postbelică numărul
instituțiilor cu activitate jurisdicțională a
crescut în planul relațiilor internaționale,
Curtea Internațională de Justiție rămâne
principalul instrument în domeniu, adevărat
etalon în exercitarea funcției judiciare cu
caracter permanent, la nivelul comunității
internaționale a statelor.
În baza articolului 92 din Cartă, CIJ
este unul din organele principale ale ONU,
iar statutul său, considerat o anexă a Cartei,
face parte int egrantă din aceasta.1De
asemenea potrivit articolului 93 alin. 1 toți
membrii Națiunilor Unite sunt părți la SOME ASPECTS OF ORGANIZATION
AND OPERATION ARRANGEMENTS
OF THE INTERNATIONAL COURT OF
JUSTICE

Ștefan MOȚĂȚĂIANU **

Abstract: The International Court of Justice
is the main judicial organ in the internatio nal society,
as one of the principal organs of the United Nations.
Court activity is regulated primarily by normative
provisions contained in the Statute of the ICJ which is
integral part of the Charter of the United Nations.
Statutory rules are both manda tory rules expressing
an objective character, but there are also directive
rules with subjective character, in the sense of letting
at the subjects' will, in this case the states parties, a
number of issues related to the implementation of the
judicial fun ction performed by the ICJ. Therefore we
tried to capture those aspects governed by the
mandatory objective rules that exclude the possibility
of expressing imperative subjective will of the parties.

Key words : judicial office, jurisdiction,
mandatory ru les, compromise, ad hoc chambers,
nominal composition of the chamber, dissenting
opinion.

Although during the postwar period
the number of institutions with judicial
activity increased in international relations,
the International Court of Justice remain s the
main instrument in the field, a real
benchmark in exercising the judicial office
permanently, at the level of the international
community of states.
Under Article 92 of the Charter, the
ICJ is one of the principal organs of the UN
and its statute, considered an annex of the
Charter is part of it.19 Also according to
Article 93 para.1 all members of the United

* Lect. univ., Departamentul Științe Juridice, F acultatea de Relații Internaționale, Drept și Științe Administrative,
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Tg -Jiu
** University Lecturer, Department of Juridical Sciences, Faculty of International Relations, Law and
Administrative Sciences “Constantin B râncuși” University of Tg -Jiu

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

74statutul Curții. La jurisdicția sa nu au acces
doar membrii organizației, orice stat fără a
avea calitatea de membru ONU sau de parte
la Statutul C IJ vor putea sesiza Curtea, în
condițiile stabilite de Consiliul de Securitate
,, sub rezerva dispozițiilor speciale cuprinse
în tratatele în vigoare”( articolul 35, din
Statutul CIJ).În conformitate cu articolul 26
din Statut, Curtea poate constitui una s au mai
multe camere alcătuite din trei sau mai mulți
judecători, pentru examinarea anumitor
cauze cum ar fi conflictele de muncă ori
cauze privind tranzitul și comunicațiile. De
asemenea, Curtea poate să instituie ad hoc , la
cererea părților, o cameră de j udecată mai
restrânsă formată din 3 -5 judecători, după
cum în baza articolului 29 din Statut poate
forma anual o cameră care să dezbată și să
soluționeze cauzele care se pretează la o
procedură sumară.
În privința competenței contencioase a
C.I.J. există o competență ratione personae
reglementată de articolul 34 pct. 1 din Statut
în baza căruia „ numai statele pot fi părți în
cauzele supuse Curții”. Din punct de vedere
al competenței ratione materiae, potrivit
articolului 36 pct.1 din Statut, C.I.J. are în
competența sa două categorii de cauze : a)
cele pe care i le supun părțile ; b)toate
chestiunile prevăzute în mod special în Carta
Națiunilor Unite sau în tratatele și
convențiile în vigoare. Am subliniat
deja că jurisdicția Curții este în principiu o
jurisdicție facultativă. Exprimarea
consimțământului unui stat de a accepta
jurisdicția Curții poate avea loc a priori deci
înainte și indiferent de producerea vreunui
diferend, dar și a posteriori când se apelează
la competența Curți după apariția
diferendulu i. În ambele variante se impun
unele precizări privind modul în care statele
înțeleg să apeleze la competența Curții în
soluționarea diferendelor :
a) înainte de producerea
unui eventual diferend, statele pot accepta
competența C.I.J. prin două modalități
distincte :
I – printr -o declarație Nations are parties to the Statute of the
Court. Its jurisdiction can be accessed not
only by members of the organization, but
any state witho ut UN membership or a party
to the ICJ Statute may apply to the Court,
under the terms established by the Security
Council "subject to special provisions
contained in treaties in force" (Article 35 of
the Statute of the ICJ). In accordance with
Article 26 of the Statute, the Court may
gather one or more chambers consisting of
three or more judges to examine some
reasons such as labor disputes or cases
involving transit and communications.
Moreover, the Court may establish ad hoc at
the request of the partie s, a restricted trial
chamber consisting of 3 -5 judges, as under
Article 29 of the Statute it can form annually
a chamber to debate and resolve cases that
are suitable to a summary procedure.
Regarding the contentious
jurisdiction of ICJ there is a ratione personae
jurisdiction governed by Article 34 pt. 1 of
the Statute under which "only states may be
parties in cases brought before the Court." In
terms of ratione materiae jurisdiction, under
Article 36 pt. 1 of the Statute, the ICJ
competence has two cate gories of cases: a)
those that the parties submit; b) all matters
specifically provided for in the Charter of the
United Nations or in treaties and conventions
in force. I have already pointed out that the
jurisdiction of the Court is in principle a
volunt ary jurisdiction. The expression of a
State's consent to accept the jurisdiction of
the Court can be a priori so before and
irrespective of any dispute production, but
also a posteriori when the Court jurisdiction
is accessed after the occurrence of th e
dispute. In both cases it is required some
clarification on how states intend to appeal to
the Court in resolving disputes:
a) before the occurrence of any
eventual dispute, the states may accept ICJ
jurisdiction in two distinct ways:
I – through a u nilateral declaration,
also called "optional clause" to be submitted
to the UN Secretary General, by which a

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

75unilaterală, denumită și „clauză facultativă”
ce se depune la Secretarul General ONU,
prin care un stat acceptă competența
obligatorie a Curții, de soluționare a unui
diferend cu un alt stat care la rândul său,
accep tă aceiași obligație.
II – acceptarea a priori a
jurisdicției C.I.J. mai poate rezulta din
conținutul anumitor tratate bilaterale ori
multilaterale, privind soluționarea pașnică a
diferendelor, ori din orice tratat de cooperare,
care include o clauză compr omisorie, prin
care este acceptată competența Curții.

În absența unui compromis,
acceptarea competenței obligatorii a Curții
poate rezulta din orice declarație sau act
concludent ori din comportamentul posterior
sesizării Curții de către un alt stat ; este o
situație de forum prorogatum, adică o
extindere a competenței în lipsa
compromisului.
b) ulterior apariției unui
diferend, competența Curții poate fi
acceptată de state printr -un acord, denumit
compromis , în cuprinsul căruia statele
stabilesc ob iectul diferendului, în principal
problemele asupra cărora doresc să se
pronunțe Curtea.
Părțile pot face precizări
asupra dreptului aplicabil, sub rezerva
compatibilității cu articolul 38 din Statutul
Curții.2Problema care se ridică însă este
aceea a m ăsurii în care caracterul obiectiv al
acestui regim statutar excede voinței
particulare a părților manifestate într -o serie
de aspecte legate de organizarea și
funcționarea Curții. De aceea ne -am și
propus a formula unele considerații privind
manifestarea raportului între caracterul
imperativ și cel dispozitiv al normelor ce
alcătuiesc Statutul Curții Internaționale de
Justiție. Voința
părților în reglementările jurisdicționale.
Derularea relațiilor în cadrul societății
internaționale poate genera apariț ia unor
conflicte, una din modalitățile de soluționare
fiind și aceea de a se apela la aplicarea State accepts the compulsory jurisdiction of
the Court of the settlement of a dispute with
another state which in turn accepts the same
obligation.
II – a priori acceptance of jurisdiction
ICJ may result from the content of certain
bilateral or multilateral treaties on the
peaceful settlement of disputes, or of any
treaty of cooperation, which includes an
arbitration clause, by which the Court's
jurisdiction is accepted.
In the absence of a compromise,
accepting the compulsory jurisdiction of the
Court may result of any statement or
conclusive act of behavior or referral back to
the Court by another State; this is a situation
of forum prorogatum , that is an extension of
competence without compromise.
b) following a dispute, the Court
jurisdiction may be accepted by states
through an agreement, called the
compromise , the contents of which shall
establish the dispute object, mainly issues
that they wan t the Court to rule over.
The parties may specify the
applicable law, subject to the compatibility
with Article 38 of the Court Statute.20 The
question, however, is the extent to which the
objective nature of this particular statutory
scheme will exceed the parties manifested
will regarding a number of issues concerning
the organization and functioning of the
Court. Therefore we proposed to formulate
some considerations on the expression ratio
of the imperative character and the directive
one of the rules th at make up the Statute of
the International Court of Justice.
Parties will in jurisdictional
regulations . Conducting relationships in
international society can create the
appearance of conflicts, one way of solving
that also being that a third party apply the
right, either in arbitration as the embodiment
of justice, or in an institution exercising
judicial function, namely a judicial tribunal.
From a historical perspective
arbitration was the traditional way of
settling international disputes, the

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

76dreptului de către un terț, fie în cadrul
arbitrajului ca formă de realizare a justiției ,
fie în cadrul unei instituții ce exercită o
funcție judiciară și anu me un tribunal
jurisdicțional.
Din punct de vedere istoric
arbitrajul a reprezentat modul tradițional de
soluționare a diferendelor internaționale,
explicația fiind aceea că dreptul internațional
se caracterizează prin absența monopolizării
puterii publi ce, iar minima centralizare
absolut necesară apariției instituțiilor
jurisdicționale s -a manifestat relativ târziu în
evoluția dreptului internațional. Forma
exprimării acordului de voință este
compromisul, ce constituie „ o veritabilă
lege a arbitrajului” .3 Importanța voinței
părților în cadrul procedurii arbitrale este atât
de relevantă, încât în situația formulării unei
cereri de intervenție din partea unui stat terț,
aceasta nu poate fi promovată fără acordul
părților, ceea ce nu se impune în procedura
judiciară instituționalizată. S -a considerat în
doctrină că intervenția terților în materie
arbitrală, ar putea fi
instituționalizată,împrejurare ce ar putea să –
și dovedească oportunitatea în evoluția
viitoare a dreptului internațional.4
Cât privește sistemul judiciar
instituționalizat el este rezultat al unui acord
politic organizat menit a răspunde nevoii de
justiție în societatea internațională. Deși
Curtea nu este organul comun al părților
implicate într -un diferend, elementul
consensual ocupă totuși un loc bine
determinat în organizarea și funcționarea
acestei instanțe internaționale. De aceea, în
organizarea C.I.J. ca și în activitatea sa, se
impune a lua act de acțiunea conjugată a
două elemente:
a) voința subiectelor de drept
internațional, și
b) regulile obiective din
Statut. În măsura în care caracterul obiectiv
al regimului statutar de organizare și
funcționare a C.I.J. este vădit excedentar
voinței particulare a părților, apartenența
acestui regim nu poate fi plasată decât în explana tion being that international law is
characterized by the absence of public power
monopolization and minimum centralization
absolutely necessary for judicial institutions
occurrence sprung relatively late in the
evolution of international law. The form of
expression of the parties agreement is
compromise , which is "a true law of
arbitration".21 The importance of the will of
the parties in the arbitration proceedings is so
relevant, that in the case of an application for
intervention by a third State, it cann ot be
promoted without consent, which is not
required in institutionalized judicial
proceedings. It was considered by the
doctrine that the intervention of third parties
in arbitration could be institutionalized, a
fact that could prove an opportunity for
further developments in international law.22
As for the institutionalized judicial
system, it is the result of an organized
political agreement designed to meet the
need for justice in international society.
Although the Court is not the common body
of the parties involved in a dispute, the
consensual element still occupies a well
defined in the organization and operation of
this international court. Therefore, in the
organization of ICJ as well as in its activity,
it is necessary to take note of the joint a ction
of two elements:
a) will for the subjects of
international law, and
b) objective rules of the Statute. To
the extent that the objective nature of the
statutory scheme of organization and
functioning of the ICJ is obviously a surplus
to the private will of parties, membership of
this scheme cannot be placed but in the
sphere of imperative international law.
It was said that many of the features
of arbitration are found in the work of the
Court, in that the parties may agree to
participate in establis hing jurisdiction, in the
election of judges or judicial bodies
composition.23 Should be emphasized that
under a number of aspects of the
organization and work of the Court, drawing

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

77sfera dreptul ui internațional imperativ.
S-a afirmat că multe din
trăsăturile arbitrajului se regăsesc în
activitatea Curții, în sensul că părțile pot prin
acord să intervină în stabilirea competenței,
în alegerea judecătorilor sau în compunerea
corpurilor judiciare .5Trebuie subliniat faptul
că într -o serie de aspecte ce țin de
organizarea și activitatea Curții, trasarea unei
linii de demarcație netă între voința părților
și obiectivitatea Statutului nu este posibilă,
deoarece cele două elemente acționează
conjunct. Să punem în discuție spre exemplu
modul în care cele două elemente acționează
în cazul competenței Curții Internaționale de
Justiție. În conformitate cu prevederile
cuprinse în articolul 36 aliniatul 1 din
Statutul C.I.J. în competența Curții intră
„toate cauzele pe care i le supun părțile.”
Așadar este vorba de o competență
facultativă. Statele pot accepta obligația de a
se supune jurisdicției Curții printr -o
declarație unilaterală denumită clauză
facultativă, fie înserând în cadrul unui tratat
bilateral o ri multilateral o clauză
compromisorie, fie, ulterior apariției unui
diferend, să -și dea acordul la încheierea unui
compromis. Toate aceste modalități presupun
condiția reciprocității. Doctrina a mers chiar
mai departe considerând că acordul părților
poate fi exprimat și în mod tacit, dezvoltând
în acest sens principiul forum prorogatum.6
Majoritatea autorilor explică principiul ca
fiind o manifestare tacită a unui acord,
constând în fapte și gesturi, ori mai ales
abținerea de a face opoziție la alegațiile de
competență ale părții adverse. Ideea de
competență facultativă a Curții
Internaționale de Justiție se sprijină pe
argumentul că părțile implicate într -un
diferend, acceptă jurisdicția Curții doar
printr -un act de manifestare a propriei voințe.
Acesta p oate consta într -o declarație formală
ori poate fi interpretat ca acord tacit, forum
prorogatum, când Curtea va verifica
realitatea consimțământului ca și condiția de
a nu fi afectat de vicii de consimțământ.7
Dacă în articolul 36 punctul 1 a net dividing line between the will of the
parties and objectivity of the Statute is not
possible, because the two elements work
conjunctly. Let us discuss for example how
the two elements work in the case of the
International Court of Justice jurisdiction .
In accordance with the provisions of Article
36 paragraph 1 of the Statu te of the ICJ the
Court jurisdiction is made of "all cases
submitted to it by the parties." Therefore it is
an optional jurisdiction. States can accept
the obligation to submit to the jurisdiction of
the Court by a unilateral declaration called
optional cl ause or by inserting an arbitration
clause in a bilateral or multilateral treaty or,
after a dispute, to consent to the conclusion
of a compromise. All these methods involve
reciprocity. The doctrine went even further
considering that the agreement of the parties
may also be expressed tacitly developing in
this sense the forum prorogatum principle.24
Most authors explained this principle as a
tacit manifestation of an agreement,
consisting of deeds and gestures, or
especially abstention to oppose the
allegat ions of jurisdiction of the other party.
The idea of optional jurisdiction of the
International Court of Justice is based on the
argument that the parties to a dispute, accept
the jurisdiction of the Court only through an
act of manifestation of their ow n will. It may
consist of a formal statement or can be
interpreted as tacit agreement, forum
prorogatum , when the Court checks the
reality of consent as well as the condition of
being affected by vitiated consent.25
If article 36 paragraph 1 of the
Statute of the ICJ stated that "the Court
jurisdiction shall comprise all cases which
the parties submit to them", which points to
an optional jurisdiction, paragraph 2 of the
article supports the idea of compulsory
jurisdiction , the text covering the possibility
for states to declare that they recognize the
jurisdiction of the Court as compulsory,
subject to reciprocity. It is clear that in
Article 36 paragraph 1 of the Statute of the
ICJ we are in the presence of a directive

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

78din Statutul C.I.J. se precizează că „în
competența Curții intră toate cauzele pe care
i le supun părțile”, ceea ce ar învedera o
jurisdicție facultativă, la punctul 2 din același
articol se susține ideea de jurisdicție
obligatorie, textul reglementând posibilitatea
statelor de a declara că recunosc ca
obligatorie jurisdicția Curții, sub condiția
reciprocității. Este evident că în cazul
articolului 36 punctul 1 din Statutul C.I.J. ne
găsim în prezența unei norme cu caracter
dispozitiv, în timp ce norma din aliniatul 2
din același articol este o normă cu caracter
imperativ.
Aspectul cel mai elocvent
poate fi surprins în situația în care una din
părți ar contesta competența Curții, numai
aceasta, ca instanță investită cu soluționarea
unui diferend, se va putea pron unța în
privința propriei competențe în conformitate
cu articolul 36 aliniatul 6 din Statutul C.I.J.
potrivit căruia „în caz de diferend asupra
chestiunii dacă Curtea este competentă,
Curtea va decide”. Această normă prezintă
de asemenea caracterul de norm ă imperativă,
aspect susținut de doctrina majoritară.8 În
jurisprudență, chiar Curtea Internațională de
Justiție, s -a pronunțat în speța Nottebohm în
sensul că potrivit precedentelor anterioare
„cu excepția convențiilor contrare, un
tribunal internațional este judecătorul
propriei sale competențe.”9 Compoziția
personală a Camerelor ad hoc ale Curții.
Unul din aspectele cele mai dezbătute în
doctrina de drept internațional se referă la
rolul voinței părților în compunerea
personală a Camerelor ad hoc ale C urții.
Aceste camere sunt create potrivit articolului
26 din Statut, iar majoritatea discuțiilor s -au
purtat în legătură cu alineatul 3 din acest
articol.10
Regulamentul Curții a fost
revizuit în 1972 și 1978, cu o tendință vădită
de a permite părților o influență activă asupra
compoziției Camerelor ad hoc. Articolul 26
alineatul 2 din Statut precizează că părțile
nu-și vor da asentimentul decât în privința
numărului de judecători ai Camerei ce va character rule, while the rule in para graph 2
of the article is an imperative one.
The most eloquent aspect may be
surprised where one of the parties were
challenging the Court jurisdiction, only this
one as an instance endowed with solving a
dispute can decide on its own jurisdiction in
accor dance with Article 36 paragraph 6 of
the Statute of the ICJ which states that "in
the event of a dispute on whether the Court
has jurisdiction, the Court will decide." This
rule also presents the character of
peremptory norm, something supported by
the maj ority doctrine.26 In jurisprudence,
even the International Court of Justice ruled
in the Nottebohm test case in the sense that
according to previous precedents "unless
otherwise agreed, an international tribunal is
the judge of its own jurisdiction."27 Perso nal
composition of the Court's ad hoc
Chambers . One of the most debated issues
in the doctrine of international law concerns
the role of the will of the parties in the
personal composition of the Court's ad hoc
Chambers. These chambers are designed in
accordance with Article 26 of the Statute,
and most discussions were held in relation to
paragraph 3 of this article.28
The Court Regulation was revised in
1972 and 1978, with a clear trend to allow
the parties an active influence on the
composition of the ad hoc Chambers. Article
26 paragraph 2 of the Statute states that the
parties will not give consent only in the
number of judges of the Chamber will
address a specific issue. In 1972 the
Regulations insert the following text: "When,
under Article 26, paragrap h 2 of the Statute,
the Court decides, at the request of the
parties, to provide a chamber for the
examination of a particular case, the
President consults the parties agents on the
composition of the chamber and appraises
the Court."
A pronounced influenc e of the parties
in composing the chambers operated in 1978
by Article 17 (2) of the Regulation which
provides that: "Once obtained the agreement

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

79soluționa o anumită cauză. În 1972 în
Regulament se intro duce următorul text:
„Atunci când, în virtutea articolului 26
alineatul 2 din Statut, Curtea decide, la
cererea părților, să constituie o Cameră
pentru examinarea unei cauze determinate,
Președintele consultă agenții părților asupra
compunerii Camerei și încunoștințează
Curtea.”
O influență accentuată a
părților în compunerea camerelor se
operează în 1978 prin articolul 17(2) din
Regulament ce prevede că: „O dată obținut
acordul părților, Președintele se informează
de voința acestora în privința c ompunerii
Camerei și încunoștințează Curtea.” Prin
acest text s -a considerat că influența părților
crește, de la numărul de judecători
extinzându -se și asupra componenței
personale a Camerei. Acest aspect a fost însă
vehement contestat în doctrină.11 Trebui e
însă în mod insistent precizat că
determinarea limitelor obiective pe care
Statutul și Regulamentul le opun exercițiului
voinței comune a părților privind
componența personală a Camerelor ad hoc ,
fac parte din categoria reglementărilor cu
caracter impera tiv. În privința nominalizării
judecătorilor camerelor ad hoc părțile pot
face doar propuneri neputând însă impune
prin nominalizare componența camerelor.
Atributul desemnării judecătorilor aparține
Curții în exercitarea funcției sale judiciare,
procedând prin scrutin secret, astfel
răspunzând exigențelor de administrare a
justiției. Este posibil ca acordul de voință al
părților în desemnarea judecătorilor
camerelor să intre în conflict cu prevederile
de incompatibilitate (art. 24 din Statut) ori să
generez e o situație când un judecător nu
poate ori nu dorește, din motive de sănătate
sau alte cauze legitime, să facă parte din
corpul unei camere.12
Pe de altă parte trebuie avut în
vedere că hotărârile Camerelor sunt
pronunțate în numele Curții ca organ al
O.N.U. (art. 27 din Statut) ceea ce înseamnă
că funcția judiciară specifică se exercită și of the parties, the President shall be informed
about their readiness on the composition of
the Chamber and ap praising the Court." By
this text it was considered that the influence
of parties increases, starting with the number
of judges and extending on the personal
composition of the Chamber. This aspect
was, however, strongly disputed doctrine.29
But it must be strongly stated that
determining the objective limits that the
Statute and the Rules oppose to the exercise
of common will of the Parties on the
personal composition of the ad hoc
Chambers, are part of mandatory regulations.
Regarding the appointment of ju dges of ad
hoc chambers parties can only make
proposals but cannot require the nomination
composition of the chambers. The attribute
of judges designation belongs to the Cour in
exercising its judicial proceeding by secret
ballot, thus answering the demand s of the
administration of justice. It is possible that
the will agreement of the parties in the
appointment of chambers judges may
conflict with the provisions of
incompatibility (art. 24 of the Statute) or to
generate a situation where a judge cannot or
is unwilling, for reasons of health or other
legitimate cause, to be part of a chamber
body.30
On the other hand, we must bear in
mind that the Chambers' decisions are
rendered on behalf Court as a UN body (art.
27 of the Statute) which means that specific
judicial function is also exercised through
these rooms, whose activities remain under
the control of the Court. Some authors have
considered that only in the case of the Statute
procedural measures may be adopted by the
ICJ,31 which would mean that between
Article 17 (2) of the Regulations and the
provisions of the Statute, there is some
contradiction. In 1972 when it introduced
Article 17 (2) of Regulation, the text
provided that ICJ President consult the
parties and upon its review in 1978 the text
has be en amended so that the President will
be inform about their will regarding the

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

80prin intermediul acestor camere, a căror
activitate rămâne sub controlul Curții. Unii
autori au considerat că numai în cadrul
Statutului, pot fi adoptate măsuri
procedurale de către C.I.J.13ceea ce ar
însemna că între articolul 17(2) din
Regulament și dispozițiile din Statut, ar
exista unele contradicții. În 1972 când s -a
introdus articolul 17(2) din Regulament, în
text era prevăzut ca Președintele C.I.J. să
consulte părțile, iar în urma revizuirii din
1978 textul a fost modificat în sensul că
Președintele se informează de voința
acestora în privința compunerii
Camerelor.
Conform acestei reglementări
s-ar ridica o primă întrebare legată de
finalitatea acestui demers , dacă totuși Curtea
ar urma ca în privința compunerii nominale a
Camerelor să nu ia în considerare voința
părților? În exprimarea unui punct de vedere,
considerăm că modificările Regulamentului
din 1972 și 1978 au urmărit o consolidare a
rolului părților în activitatea judiciară a
Curții. Ce se întâmplă însă atunci când acest
acord de voință poate afecta exercițiul
funcției judiciare a Curții prin limitarea
prerogativelor elective în compunerea
nominală a Camerelor? Răspunsul cu accente
cel puțin surprinză toare, este dat de modul de
soluționare a speței „ Golful Maine” (1982)
de către C.I.J. în cadrul unei Camere a cărei
compunere nominală s -a impus prin acordul
părților. Considerăm că s -a creat un
precedent ce expune riscului activitatea
jurisdicțională a Curții și implicit, afectându –
i autoritatea și prestigiul. În speța
„Delimitarea frontierei maritime în regiunea
Golfului Maine”14 SUA și Canada au înțeles
să se adreseze Curții, scop în care au încheiat
un compromis prin care au solicitat să se țină
cont d e voința părților în privința compunerii
nominale a Camerei ce urma să soluționeze,
în caz contrar diferendul ar fi retras Curții
urmând să se adreseze arbitrajului. Această
atitudine a celor două state a fost apreciată ca
fiind echivalentul unui dictat, s econdat de un
ultimatum.15 Era o situație nouă cu care se composition of the Chambers .
According to this regulation a first
question would raise about the purpose of
this step, what if the Court would disregard
the will of the parties on the nominal
composition of the Chambers? In expressing
a point of view, we believe that the
amendments to the Rules of 1972 and 1978
followed a strengthening of the role of
parties in the judicial work of the Court. But
what happens when this agreement will
affect the exercise of the Court's judicial
credentials limiting elective nominal
composition Chambers? The answer with the
least surprising accents, is given by way of
settlement of the case "Gulf of Maine"
(1982) by the ICJ in a Chamber whose
nomina l composition was imposed by parties
agreement. We believe that created a
precedent that puts the judicial activities of
the Court at risk and thus affecting its
authority and prestige. In the case
"Demarcation of the Maritime Border in the
Gulf of Maine"32 the United States and
Canada agreed to apply to the Court, to
which end they concluded a compromise that
sought to take into account the will of the
parties in respect of nominal composition of
the Chamber that was to settle dispute,
otherwise the dispute would be retired from
Court and they will refer to arbitration. This
attitude of the two countries was estimated to
be equivalent to a dictate, accompanied by an
ultimatum.33 It was a new situation the Court
was facing, some of its members asking
themselve s whether the agreement the two
countries was compatible with the rules of
the Statute and Regulations. Without
entering into a punctual discussion of this
aspect the Court ordered the establishment of
the Chamber according to the will of the
parties. Ther e were, however, dissenting
views on the composition of the Chamber
from judges Morozov and El Khani34 who
vehemently criticized the limitation by
parties will of the freedom of choice of
members of the Chamber, arguing that they
violated the provisions of Article 26 of the

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

81confrunta Curtea, o parte din membrii săi
punându -și problema dacă acordul celor
două state era compatibil cu reglementările
din Statut și Regulament. Fără a intra într -o
dezbatere punctuală a acestu i aspect Curtea a
dispus constituirea Camerei potrivit voinței
părților. S -au formulat însă opinii disidente
în privința compunerii Camerei din partea
judecătorilor Morozov și El – Khani16 care au
criticat vehement limitarea prin voința
părților a libertății de alegere a componenței
nominale a Camerei, considerând că au fost
încălcate dispozițiile articolului 26 din Statut.
O parte a doctrinei a susținut un punct de
vedere asemănător, reținând o încălcare a
dispozițiilor din Statut și Regulament, pe
care au calificat -o ca un risc în activitatea
Curții, un grav prejudiciu adus prestigiului și
demnității Curții.17 Foarte mulți alți autori au
susținut în schimb că modificările intervenite
în Statut în 1972 și 1978 au vizat tocmai o
lărgire a posibilității de expr imare a voinței
părților iar SUA și Canada, prin
compromisul încheiat nu ar fi exercitat o
presiune excesivă asupra Curții care a ales să
achieseze la soluția propusă de părți.18
Suntem însă în dezacord cu o astfel de
opinie, considerând că judecătorii Curț ii au
dat curs voinței părților, prin neglijarea
dispozițiilor din Statut și Regulament, practic
autolimitându -și prerogativele în privința
componenței nominale a Camerei. Ori așa
cum au formulat compromisul, SUA și
Canada, este evident caracterul excesiv al
acordului impus ultimativ Curții, cele două
state putând apela la arbitraj așa cum în linii
generale acesta fusese stabilit, element de
natură a influența Curtea în ordonanța de
constituire a Camerei. Speța „Delimitarea
frontierei maritime în regiunea G olfului
Maine” a prilejuit pentru prima oară în
activitatea Curții pronunțarea unei ordonanțe
de constituire a unei Camere ad hoc, ceea ce
poate fi și o circumstanță care să justifice
poziția Curții de a nu fi procedat riguros în
raport de prevederile impe rative referitoare
la compunerea Camerelor.
Statute. A part of the doctrine held a similar
view, retaining a violation of the provisions
of the Statute and Rules, which was qualified
as a risk in the work of the Court, a serious
injury to the prestige and dignity of the
Court.35 Many other authors have argued
instead that the changes of the Status in 1972
and 1978 focused exactly on a widening of
the possibility of expressing the will of the
parties and the United States and Canada, by
the compromise reached, would not put
excessive pressure on the Court that chose to
agree with the solution proposed by the
parties.36 But we disagree with such a view,
arguing that the judges of the Court followed
the will of the parties, by neglecting the
provisions of the Statute and Regulations
pract ically self -limiting its powers in respect
of members of the Chamber. Or by the way
the
USA and Canada made the compromise, it is
obvious the excessive nature of the
agreement imposed to the Court as an
ultimatum, the two countries being able to
resort to arbitration as it was generally
established, element meant to influence the
court in its order regarding establishing the
Chamber. The case "Demarcation of the
Maritime Border in the Gulf of Maine" first
occasioned the Court to order the
establishment o f a an ad hoc Chamber,
which may also be a circumstance justifying
the Court's position of not having proceeded
rigorously in relation to mandatory
provisions concerning the composition of the
Chambers.

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice , Nr. 2/2014

Annals of the „Constantin Brâncuși” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 2/2014

82

1 D. Popescu – Drept Internațional Public, Ed. Universității Titu Maiorescu, București 2005, p. 223.
2 R. Miga Be șteliu, Introducere în Dreptul Internațional Public, Ed. All Educational, 1997 p. 324, 325 ; Valentin
Constantin Drept Inter național,Ed. Universul Juridic, 2010, p. 384.
3 Nguyen Quoc Dinh, P. Dailler, A. Pellet – Droit international public, 5 ed. , Paris, 1994. p.822.
4 Ch. Rousseau, Droit international public, tome V, Paris 1983, p. 359 -362.
5 Vezi mai pe larg, R.Kolb, Theori e de jus cogens -Essai de relecture du concept, P.U.F. 2001p.214 și
următoarele.
6 S.Rosenne, „Forum prorogatum in the International Court of Justice”, RHDI 1953(6), p. 1 și urm. ; M.N. Shaw,
International Law, 3ed. , Cambridge1991, p.663.
7 R.Kolb, op. cit . p. 342.
8 G.Fitzmaurice, The Law and Procedure of the Intrernationl Court of Justice, vol.II, Cambridge, 1986, p.556 ;
9 C.I.J. Recueil 1953 p. 119.
10 Articolul 26 alin.3 : „ Cauzele vor fi dezbătute și soluționate de Camerele prevăzute în prezentul arti col, dacă
părțile cer aceasta.”
11 G.Schwarzenberger, International Law, London 1986, vol. IV p. 167, 392 -395.
12 R.Kolb op. cit. p. 357.358.
13 S.Rosenne, op. cit. (1985), p.52.
14 C.I.J. Recueil 1982.
15 R.Kolb op. cit. p. 364.
16 C.I.J. 1982, spe ța „ Golful M aine” constituirea Camerei, p. 11, 12.
17 Georg Schwarzenberger, Internationl Law – As Applied by International Court and Tribunals, vol. IV,
International Judicial Law, Londres, 1986 p. 397,398.
18 E. Zoller, La premiere constitution d` une chambre spéciale par la Cour Internationale de Justice: observations
sur l`ordonance de 20 janvier 1982, RGDIP 1082 p.. 323, 324.
19 D. Popescu – Drept international public , Titu Maiorescu University Publishing House, Bucharest 2005, p. 223
20 R. Miga Beșteliu, Introduc ere in Dreptul International Public , All Educational Publishing House, 1997 p.324,
325;
Valentin Constantin, Drept International, Juridical Universe Publishing House, 2010, p. 384
21 Nguyen Quoc Dinh, P. Dailler, A. Pellet – Droit international public, 5 ed. , Paris, 1994. p.822.
22 Ch. Rousseau, Droit international public, tome V, Paris 1983, p. 359 -362.
23 See more in, R.Kolb, Theorie de jus cogens -Essai de relecture du concept, P.U.F. 2001p.214 and next
24 S.Rosenne, „Forum prorogatum in the International Court of Justice”, RHDI 1953(6), p. 1 and next;
M.N. Shaw, International Law, 3ed. , Cambridge1991, p.663.
25 R.Kolb, op. cit. p. 342.
26 G.Fitzmaurice, The Law and Procedure of the Intrernationl Court of Justice, vol.II, Cambridge, 1986, p.556 ;
27 C.I.J. Recueil 1953 p. 119.
28 Article 26 para.3 : „C auses will be debated and solved by the Chambers provisioned in this article, if the
parties request it.”
29 G.Schwarzenberger, International Law, London 1986, vol. IV p. 167, 392 -395.
30 R.Kolb op. cit. p. 357.358.
31 S.Rosenne, op. cit. (1985), p.52.

32 C.I.J. Recueil 1982.
33 R.Kolb op. cit. p. 364.
34 ICJ 1982, test case „ Gulf of Maine” constituting the Chamber, p. 11, 12.
35 Georg Schwarzenberger, Internationl Law – As Applied by International Court and Tribunals, vol. IV,
International Judicial Law, Londres, 1986 p. 397,398.
36 E. Zoller, La premiere constitution d` une chambre spéciale par la Cour Internationale de Justice: o bservations
sur l`ordonance de 20 janvier 1982, RGDIP 1082 p.. 323, 324.