IMAGINEA DE SINE LA ȘCOLARUL CU TULBURĂRI SPECIFICE [610845]

CAPITOLUL II
IMAGINEA DE SINE LA ȘCOLARUL CU TULBURĂRI SPECIFICE
DE ÎVĂȚARE (T.S.I.)

II.1. CARACTERIZARE GENERALĂ A TULBURĂRILOR SPECIFICE DE
ÎNVĂȚARE

Tulburările de învățare sunt cunoscute sub denumirile de tulburări lexico -grafice,
sindrom dislexico -disgrafic sau tulburări instrumentale.
Denumirea de tulburare de învățare se referă la dezvoltarea nepotrivită a cititului, a
scrisului, a vorbirii și a deprinderii de calcul.
Tulburările specifice de învățare nu reprezintă o boală, ci sunt mo dalități speciale
de prelucrare a informațiilor, care se datorează dezvoltării și funcționării diferite a
sistemului nervos central. Nu există un tratament medicamentos pentru aceste tulburări,
doar metode specifice de învățare ( metoda Meixner).
Dislexia a fost definită de către psihologul Ildiko Meixner, ca fiind: ”Dizarmonie
între așteptările noastre îndreptățite față de copil, timpul alocat învățării cititului -scrisului,
exersării și rezultatele obținute”.
Dagnosticul de deslexie (tulburare de citire) se stabilește în următoarele situații:
a. Randamentul lexiei, precizia sau înțelegerea citirii, care sunt măsurate printr -un test
standardizat, aplicat unui copil, este semnificativ mai mic decât la alți copii de
aceeași vârstă;
b. Randamentul școlar sau perfor manța școlară asociate aptitudinilor lexice sunt mai
scăzute decât la ceilalți copii de aceeași vârstă;
c. În cazul prezenței deficiențelor senzoriale, dificultățile lexiei depășesc nivelul
tulburărilor asociate acestora (DSM IV (315.00), 1995) .
Disgrafia es te tulburarea scrierii care se manifestă prin tulburarea caracteristicilor
grafomotorii (litere nedescifrabile, scriere înceată, așezare defectuoasă în spațiu, scriere
defectuoasă din punct de vedere gramatical, utilizarea greșită a literelor mari) și a
caracteristicilor fonologice ale limbii.
Discalculia reprezintă tulburarea procesului de învățare și de utilizare a noțiunilor
matematice, a operațiilor și a tehnicilor de calcul. În cazul discalculiei, deprinderea de
calcul este mult întârziată față de nivelul de dezvoltare al copiilor de aceeași vârstă.

II.2. CAUZELE TULBURĂRILOR DE ÎNVĂȚ ARE

Cercetările au arătat că la baza tulburărilor de învățare stau întotdeauna anomalii
neurologice. În cercetarea cauzelor tulburărilor de învățare au fost elaborate mai multe
teorii în funcție de aspectul pe care cercetătorii s -au concentrat mai mult în studiul acestor
sindroame (percepție, motricitate, vorbire, gândire).

II.2.1. FACTORII EREDITARI

Factorii ereditari sunt invocați de mai mulți autori, dar și la nivel empiric se poate
observa că în numeroase familii, tulburările de învățare apar cu o frecvență crescută,
dealungul mai multor generații, uneori chiar la mai mulți frați din aceeași fami lie.
Este vorba de transmiterea ereditară a unei sensibilități a sistemului nervos și a unei
funcționări atipice. Datorită unor serii de caracteristici genetice, dezvoltarea fătului este
mai diferită de ceea obișnuită, în sensul că dezvoltarea senzațiilor și percepțiilor este
tulburată, ceea ce face dificilă însușirea scrisului, cititului și a calcului maematic la vârsta
școlii primare.

II.2.2. TEORII NEUROPSIHOLOGICE

Teoriile neuropsihologice susțin ideea conform căreia tulburările de învățare sunt
cauzate de cele mai multe ori de o leziune cerebrală mai mare sau mai mică.
Teoria disfuncției cerebrale minime, evidențiază că leziunile sau disfuncția unei
zone cerebrale duce la o întârziere în dezvoltarea cognitivă a creierului.
În concluzie la baza t ulburărilor de învațare poate fi o leziune organică minimă,
care deși nu produce un retard mental grav sau deficiențe perceptive (de vedere sau de
auz), poate cauza o maturizare mai dificilă și mai înceată sau o funcționare anormală a
creierului.
Leziune c orticale pot fi cauzate de diferite traume perinatale precum: hipertensiune
în timpul sarcinii, boli, tulburări hormonale, infecții, intoxicații, consum de substanțe
halucinogene, naștere prematră, complicați în timpul nașterii.

II.2.3. TEORII PERCEPTIVE ȘI PERCEPTIV -MOTRICE

Conform teoriilor care se concentrează pe tulburările perceptive și motrice,
tulburările de învățare sunt o consecință a unei insuficiențe în integrarea funcțiilor
perceptiv -motrice sau a unei lipse de coordonare a sistemu lui perceptiv cu cel motric.
În bordarea lui Sindelar(1993), un factor cheie este funcționarea corespunzătoare și
coordonarea bună a sistemului perceptiv -motric. Metoda terapeutică a lui Sindelar
cuprinde dezvoltarea mai multor capacități: discriminarea v izuală, auditivă, memorie
vizuală, memorie auditivă, intermodalitate, seriere, orientare în spațiu.
Tot mai mulți psihologi clinicieni și psihiatri subliniează ideea conform căreia ceea
mai bună metodă de a reduce tulburările de învățarea este prevenția. Datorită faptului că
perioada de integrare senzoriomotorie acoperă cu precădere vârsta preșcolară, toate
metodele de prevenție trebuie aplicate la această grupă de vârstă.
Tulburarea dezvoltării motrice la vârsta copilăriei mici influiențează maturizarea
sistemului nervos. Absența uneia dintre etapele normale ale dezvoltării motrice sau o
exersare insuficientă a unor elemente motrice are influiență nefavorabilă asupra dezvoltării
anumitor centri nervoși, ducând la o funcționare deficientă și riscul apariți ei dislexiei.
În kineto -terapie utilizarea dezvoltării motrice la vârsta copilăriei mici este o bază
teoretică pentru terapia tulburărilor de învățare (perioada târâtului, mersul în patru labe,
începe să umble prea devreme sau prea târziu, motricitate gro sieră dificilă).

II.2.4. TEORII PSIHOLINGVISTICE

Teoriile psiholingvistice (Frances – Williams, 1970 ; Meixner 1974) explică
tulburările de învățare prin anomaliile care apar în procesul dezvoltării limbajului:
întârziere în dezvoltarea vorbirii, dislalie prelungită, vocabular sărăcăcios, agratism,
tulburări în percepție și în înțelegerea limbajului, dificultate î n prelucrarea stimulilor
auditivi, memorie deficitară, atenție deficitară. Aici pot fi incluse și efectele disfaziei de
dezvolare sau ale retardului de limbaj asupra învățării scris -cititului.
În acest sens au fost elaborate o serie de programe de dezvolt are care sunt menite să
remedieze problemele lingvistice. Unul din cele mai bune programe de însușire a scris –
cititului la copii dislexici a fost elaborat de psihologul Ildiko Meixner în anii 60 și se baza
pe teoria lingvistică. Meixner spunea despre disle xie că este un fenomen care apare în
cazul prezenei mai multor factori și mai multor cauze.

În timp ce emisfera dreaptă a creierului uman este responsabilă pentru vizualitate,
capacități spațiale, imaginație, plăcerea și înțelegerii muzicii, sentimente, emoții, mișcare și
umor, emisfera stângă este responsabilă pentru vorbire, scriere, citire, calcul, logică,
analiză, seriere, secvențialitate, relații și detalii.
Conlucrarea dintre cele două emisfere este esențială pentru prelucrarea
informațiilor și pe ntru rezolvarea de probleme. În cazul tulburărilor de învățare există o
deficiență de comunicare între cele două emisfere. Dominantă la copiii dislexici este
emisfera dreaptă.
În cazul școlilor cu metode de predare tradițională se pune accentul pe dezvolt area
funcționării emisferei stângi, iar emisfera dreaptă este mai puțin solicitată. Acesta este
principalul motiv pentru care copiii dislexici sunt dezavantajați în sistemul educațional
românesc.
Dacă s -ar ține cont de situația lor specială, dacă metodele utilizate s -ar baza pe
modul de prelucrare a informației specific copiilor dislexici, aceștia ar reuși să învețe mai
ușor și ar scădea semnficativ rata eșecului școlar.

II.3. SIMPTOMELE TULBURĂRILOR DE ÎNVĂȚARE

Copilul dislexic este cel care are rezultate slabe, sub ni velul său de inteligență, iar
rezultatele sale la scris -citit sunt mult rămase în urmă în ciuda faptului că exersează foarte
mult și petrece foarte mult timp învățând. Ei rămân în urmă la învățătură și simt că au
deficiențe în compar ație cu colegii lor. Nu înțeleg ce se întâmplă cu ei, suferă și simt că
pentru ei este inaccesibil și imposibil ceea ce pentru colegii lor este firesc.
Dislexicii sunt măcinați pe zi ce trece de nerealizările lor, de așteptările părinților și
a profesoril or și de neîncrederea în sine. În plus, din cauza necunoașterii simptomelor
dislexiei, în majoritatea cazurilor, anturajul copilului, părinții, școala, îl amenință, îl
șantajează și îl fac de rușine spunâd că este neatent, leneș, prost și lipsit de caracte r.
Toate aceste sentimente de nerealizare a așteptărilor, insuccesele repetate,
aprecierile negative venite din partea celor din jur, provoacă la copii grave sentimente de
culpabilitate și procese de conștiință, sentimentul de nesiguranță care produc apoi în timp
grave probleme de atoapreciere și neîncredere în sine.
Dislexia nu este dependentă de nivelul de inteligență, chiar și un copil cu nivel de
inteligență superior poate avea tulburări de învățare. Nu toți copii dislexici au aceleași

simptome, deoar ece tulburările capacităților parțiale apar în diverse combinații și grade de
dezvoltare diferite.
Semnele tulburărilor de citire (dslexie) la școlarul mic sunt:
 copilul citește foarte lent;
 citește pe silabe sau pe litere deși după efortul depus ar trebu i să citească cursiv;
 citește mai întâi în gând pe litere sau pe silabe, apoi spune cu voce tare, necesitând
un efort mai mare și un timp mai îndelungat pentru a citi propozițiile;
 întâmpină următoarele dificultăți de citire a cuvintelor și a textelor:
o confundă litere asemănătoare din punct de vedere grafic și fonetic;
o adaugă litere sau omite litere;
o adaugă silabe sau omite silabe și cuvinte;
o ghicește cuvântul;
o citește în sens invers cuvintele scurte sau monosilabice (de la dreapta la
stânga);
o rămâne fixat pe o anumită literă citită anterior, pe care o rostește și la alte
cuvinte în care nu apare;
o face combinații eronate;
o repetă silabele până ajunge la sfârșitul cuvântului;
o nu face diferența între consoanele surde și cele sonore;
o nu citește cuvintele lungi;
 se pierde în urmărirea textului citit;
 sare peste anumite rânduri;
 îi este greu să urmărească un text citit, chiar și cu degetul;
 este nesigur în folosirea unor litere noi;
 nu înțelege deloc conținutul textului;
 înțelege parțial conținutul textului;
 nu cit ește cu plăcere, deseori refuză să citească sau începe să plângă din cauza
frustării și temerii că nu va reuși;
 obosește foarte tare în timpul cititului.
Conform psihologului Ildiko Meixner, se consideră dislexic copilul care are un ritm
al citirii sub med ie și ace mai multe greșeli decât restul clasei, sau are probleme de
înțelegere a textului.
Semnele tulburărilor de scriere (disgrafie) sunt:
 întâmpină următoarele dificultăți la scriere:

o greșelile de scriere sunt la fel cu cele de citire;
o confundă repeta t sau ocazional literele;
o întrerupe scrierea pentru a se gândi la forma literii următoare;
o adaugă sau omite litere;
o adaugă sau omite silabe;
o scrie de mai multe ori același cuvânt în propoziție;
o nu șt ie despărți în silabe cuvintele mai lungi ;
o scrie întreaga propoziție într -un singur cuvânt;
o scrie prefixul sau sufixul separat de cuvânt sau îl scrie în cuvântul următor;
o scrie cuvintele invers;
o adaugă de mai multe ori aceeași literă
o inversează sunetele surde cu cele sonore și le scrie ca atare;
o nu folosește dia critice;
 are o pozițe a corpului și a mâinii incorectă la scriere;
 are mâa încordată în timpul scrisului;
 inversează traseul liniilor în scriere;
 are un aspect inestetic al scrisului;
 nu respectă liniile de scriere;
 nu are orientare în pagina caietului;
 scierea este dezordonată, indescifrabilă;
 scrie greu, lent, incorect după dictare;
 la dictare rămâne în urmă, cere informații suplimentare, reține greu propoziția
dictată;
 copiază incorect textul de pe tablă sau din carte;
 alcătuiște propoziții incorecte din punct de vedere gramatical;
 nu poate face compuneri, chiar dacă oral poate alcătui propoziții.

Simptomele tulburărilor de calcul (discalculia) sunt:
 întâmpină greutăți în efectuarea celor patru operații de bază;
 calculează le nt sau nesigur;
 nu poate învăța tabla înmulțirii chiar după nenumărate repetiții;
 nu reț ine reguli sau expresii matematice;
 are dificultăți în recunoașterea și scrierea cifrelor (le scrie invers sau greșit);
 copiază greșit cifrele;

 scrie greșit cifrele după dictare;
 le citește gre șit;
 nu poate învăța ordinea numerelor;
 schimbă locul numerelor într -o înșiruire crescătoare sau descrescătoare;
 nu înțelege cerințele problemelor;
 nu știe să transpună problema în limaj matematic;
 este incapabil să înceapă de unul singur rezolvarea unor p robleme;
 efectuează greu calcule mentale;
 încurcă ordinea efectuării operațiilor;
 noțiunea de cantitate nu este formată.

II.4. PARTICULARITĂȚI ALE STILULUI DE ÎNVĂȚARE

Copilul cu tulburări e învățare prezintă anumite particularități în procesul de
învăț are:
 de foarte multe ori nu înțelege sarcinile și reușește să le rezolve doar cu ajutor;
 este interesat doar de materiile cu caacter practic;
 are realizări slabe la materiile bazate pe scris -citit;
 nu reușește să învețe o limbă străină;
 învață greu cuvinte noi;
 învață mai ușor după auz;
 nu poate sta concentrat un timp îndelungat;
 obosește repede;
 nu-și poate concentra atenția la mai multe lucruri odată;
 atenția este distributivă, fiind ușor influiențată de stimuli înconjurători;
 de cele mai multe ori lucrea ză ori repede, pripit, fără să se gândească, ori foarte
lent;
 este foarte greu de motivat pentru a îndeplinii o sarcină;
 apar deseori conficte în relația părinte – copil datorate procesului de învățare.

II.5. MANIFESTĂRI COMPORTAMENTALE ALE COPIILOR CU TU LBURĂRI
DE ÎNVĂȚARE
Diminuarea performanțelor școlare, datorate tulburărilor de învățare își pun
amprenta asupra comportamentului școlarului mic. Adesea se întâlnesc tulburări psihice,

tulburări de integrare care se manifestă prin agresivitate sau interiorizare excesivă,
comportament opozant provocator, o imagine de sine negativă, o încredere de sine redusă
și o timiditate excesivă.
Acomodarea la regimul școlar și la regulile clasei este evident mai grea, cadrul
didactic având nemulțumiri legate de atitudinea elevului. Școlarul nu participă activ la
activitățile din clasă, rareori poate fi atras în activități comune și este foarte greu de
motivat.
Evită implicarea în activitățile prea grele conștientizând dificultatea lor și
incapacitatea de a le r ealiza.
Școlarul cu T.S.I. are performanțe fluctuante, obosește repede, este agitat, impulsiv
și acceptă cu greu noutățile și schimbarile. Acesta își dezvoltă diferite mecanisme de
copying cum ar fi refuzul muncii școlare, minciuna (nu are teme de casă, nu are de învățat,
pierde carnetul de note).
Se organizează foarte greu, nu are noțiunea timpului, este mereu dezordonat, nu
poate păstra ordinea pe bancă, în casă și în camera lui.
Insuccesele pot provoca la unii elevi stări afective și comportamental e extreme,
find imposibil de a -i controla , aceștia compensând insuccesul prin duritare, agresivitate,
certuri, batjocură, clovnerie sau comportament manifestat pentru a fi în centrul atenției, iar
la alții anxietate, depresie sau frustrare.
Școlarii cu tulbur ări de învățare pot prezenta și simptome somat ice sau neurologice
precum: dureri de cap, de stomac, stări de greață, bulimie, anorexie, alergii, ticuri,
bâlbâială, tulburări de somn, enurezis nocturn, encoprezis nocturn, roadere unghilor, etc.
Din cauza lipsei de sprijin din partea părinților și a cadrelor didactice și a
respingerii din partea colegilor, copii deslexici prezintă comportamente de evitare a școlii,
vagabondaj, căutarea unui grup de răufăcători care sa -l accepte. Acești tineri pot rămâne
needucați și neintegrați social, având probleme de autoapreciere, își pierd încrederea în
sine, nu -și mai asumă riscuri, aprecierea de sine devine instabilă, se așteaptă mereu la
eșecuri și învață din ce în ce mai puțin sau chiar deloc.
Aceștia sun t conștienți de propriul eșec și cu timpul , pe măsură ce cresc , se lărgește
domeniul în care se simt incapabili să satisfacă anumite așteptări. Aceste probleme au o
influiență negativă asupra dezvoltării emoționale, ducând la cumularea de sentimente
negati ve, frustrări și o dezvoltare a personalității din ce în ce mai defectuoasă (stimă de
sine scăzută, sentimentul inferiorității și al inutilității).

Un copil dislexic aflat la vârsta școlarizării mici, are nevoie de un climat cald,
înțelegător, creat de fa milie și de școală care împreună cu o terapie personalizată îi va
asigura acestuia o bază solidă de dezvoltare, putând preveni aceste tulburări de
comportament.
Copii cu T.S.I. nu pot învăța să scrie, să citească și să socotească prin metodele
clasice tra diționale din școala de masă, având nevoie de sprijin specializat din partea
logopezilor sau a psihopedagogilor care cunosc metode alternative precum: metoda
Meixner, metoda Sindelar, metoda Ayres, metoda Delacato, metoda Gosy, metoda Frostig,
metoda Monte sori, metoda Waldorf, cu ajutorul cărora li se asigură șanse egale cu ale
celorlalți.
Succesul terapiei este asigurat în mare măsură de recunoașterea timpurie a
problemelor și începerea cât mai devreme a aplicării acesteia. Examinaea complexă va fi
făcută de către logoped și va cuprinde domeniile: abilități senzorio -motori, abilități
verbale, memorie, atenție, inteligență, stil de învățare și capacități școlare.
Aceste tulburări de învățare apărute la școlarul mic, fără aplicarea unei terapii
adecvate, se vor amplifica în timp și vor genera o stimă de sine scăzută la maturitate.