MMAARREEAA BBRRIITTAANNIIEE ȘȘII CCOONNSSTTRRUUCCȚȚIIAA UUNNIIUUNNIIII [610819]

1

UNIVERSITATEA “BABEȘ – BOLYAI” DIN CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

MMAARREEAA BBRRIITTAANNIIEE ȘȘII CCOONNSSTTRRUUCCȚȚIIAA UUNNIIUUNNIIII
EEUURROOPPEENNEE
LLAA ÎÎNNCCEEPPUUTTUULL SSEECCOOLLUULLUUII XXXXII

–– TTEEZZĂĂ DDEE DDOOCCTTOORRAATT ––

2013 Coordonator Științific:

Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș Doctorand: [anonimizat]

2

Conținut

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 4
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 12
ÎNCEPUTURILE UE ȘI ATITUDINEA MARII BRITANII ………………………….. ………………………….. …………….. 12
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
MARGARET THATCHER ȘI RELAȚIILE MARII BRITANII CU COMUNITATEA EUROPEANĂ (1979 -1990) …….. 15
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 18
RELAȚIILE MARII BRITANII CU UE ÎN PERIOADA PRIMILOR MINIȘTRI JOHN MAJOR ȘI TONY BLAIR ………. 18
III. 1. Marea Britanie și construcția europeană în perioada primului ministru John Major 18
III. 2. Marea Britanie și construcția europeană în perioada primului ministru Tony Blair 22
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 25
RELAȚIILE MARII BRITANII CU UNIUNEA EUROPEANĂ DIN 2001 PÂNĂ ÎN PREZENT – PERSPECTIVA
CONSTRUCȚIEI EUROPENE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 25
IV. 2. Marea Britanie și Convenția pentru o Constituție a Europei 29
IV. 3. Marea Britanie – extinderea spre Est și problema imigranților 32
IV. 4. Marea Britanie și Tratatul de la Lisabona 36
IV. 5. Marea Britanie și criza economică a Uniunii Europene 39
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 43
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 46
Surse inedite. 46
Surse edite. Lucrări speciale. 46
Lucrări generale. 49
Articole. 59
Periodice. 70
Publicații și declarații oficiale ale unor instituții. Surse electronice. 72

3

Listă de abrevieri

1. AELS (EFTA) – Asociația Europeană a Liberului Schimb;
2. BCE – Banca Centrală Europeană;
3. CAER – Comunitatea de Ajutor Economic Reciproc;
4. CE – Comunitatea Europeană;
5. CECO – Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului;
6. CEE – Comunitatea Economică Europeană;
7. CSCE – Conferința pentru Securitate și Cooperrare în Europa;
8. ECU – unitate monetară europeană;
9. EURATOM – Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică;
10. GATT – Organizația Mondială a Comerțului;
11. NATO – Organizația Tratatul Atlanticului de Nord;
12. OECE – Organizația Europeană de Cooperare Economică
13. PAC – Politica Agrară Comună;
14. PESC – Politica Externă și de Securitate Comună;
15. UE – Uniunea Europeană;
16. UEM – Uniunea Economică și Monetară;

4

MAREA BRITANIE ȘI CONSTRUCȚIA UNIUNII EUROPENE
LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

INTRODUCERE

Un subiect de cercetare științifică presupune pe lângă o motivație solidă a a cestui
demers și o abordare mult iplă privind maniera de studiu pentru scopul atingerii obiectivului
propus. Ideea tratării unui subiect care să analizeze din toate unghiurile posibile relația Marii
Britanii în raport cu procesul de construcție europeană pare suficient de generoasă la prima
vedere. Dar, disecarea multiplelor aspecte care includ un astfel de subiect implică , în final , o
cercetare minuțioasă și foarte complexă ce reiese tocmai din inter – relaționarea
numeroșilor factori implicați într -un proces la fel de complex și nu lipsit de contradicții și
animozități , la toate nivelele. Cercetarea relați ei Marii Britanii cu UE , în contextul
construcției europene , nu este un proces care să aibă stablit din start un punct terminus
pentru că însăși construcția europeană , la început de mileniu trei , nu și -a propus o finalizare
în termeni cronologici , fiind caracterizată mai degrabă de complexit atea deosebit ă a
întregului ansamblu european. Statele europene care fac parte din UE au ca principală
caracteristică relații multipl e din toate punct ele de vedere .
În această idee consi derăm că lucrarea noastră se înscrie în sfera relațiilor
internaționale contemporane, de la titlul , până la abordare, structură și subiect. Mai mult,
subiectul în sine este ancorat puternic în actualitate pentru că relația Marii Britanii cu UE
este încă un a atipică în comparație cu cel elalte state europene. Această relație, deși în
ansamblu previzibilă, este complexă și mereu s chimbă toare prin maniera în care guvernul
britanic tratează relația cu partenerii europeni din UE. Demersul nostru a conferit acestui
aspect de înscriere în actualitate importanța cuvenită, deoarece au fost incluse comentarii
despre evenimnete care se derulează inclusiv la începutul anului 2013.
Ținând seama de aceste aspecte, demersul nostru și -a fixat scopul și obiectivele
cercetării. Acestea pleacă de la constatarea unor realități care sunt încă în plină desfășurare
la nivelul UE. În cadrul acesteia, Marea Britanie are realmente un rol special, fiind un

5

membru care se distinge prin multe aspecte care s -au remarcat pe parcursul evoluției UE.
De remarcat faptul că britanicii au avut suficientă influență asupra Comunității E uropen e
încă din perioada incipientă, atunci când nu făceau parte din struc turile europene fondate
de cei șase membri. Acest fapt arată recunoașterea importanței Regatului Unit la nivel
european , în etapa de preaderare. Încă din acea fază, britanicii își exprimau mai vizibil, mai
direct sau nu, nu numai intențiile de aderare dar și căile prin care concepeau realizarea
acestui pas atât de important și cu efecte majore pe termen lung. Reliefarea acestui aspect
constituie scopul cercetării în partea inițială a lucrării . Politica externă, diplomația britanică
în general a u o veche tra diție și o recunoaștere unanimă pe parcursul istoriei. Acel melanj de
flexibilitate, tratative cu sopuri bine definite, paralel cu concepte conservatoare prin
excelență și principii de la care nu a făcut rabat aproape niciodată, au făcut din Marea
Britani e un partener incomod pentru orice stat catalogat în ipostaze diferite, de la un posibil
adversar , până la probabilitatea unui viitor aliat. Un obiectiv al cercetării noastre l -a
constituit reliefarea acelor metode folosite de diplomația britanică în toat e etapele
construcției europene. Mai mult decât oricare alte state, politica externă a Regatului Unit s –
a bazat pe o diplomație deosebit de complexă pentru că a utilizat toate metodele cunoscute
în timp, uzând chiar și de unele originale. Pentru britanici și guvernele lor, diplomație și
poziție fermă a însemnat , în relațiile internaționale , folosirea unor oportunități cu maxime
avantaje. Această manieră s -a manifestat inclusiv în acele perioade considerate pasive de
către alții, dar care , de fapt era o aște ptare pentru momentul favorabil când interesele Marii
Britanii puteau fi apărate și reprezentate la nivelul optim.
Folosirea informațiilor dintr -o bilbiografie care este în mod covârșitor britanic ă,
precum și în mai mică măsură din surse inedite de arhivă , a avut drept scop scoate rea în
evidență a politicil or britanic or în toate etapele relațiilor directe cu UE, de la preaderare
până la momentul crizei anului 2012. S -a pornit de la un fapt concret, de la un eveniment cu
un impact mai mare sau mai mic, pentr u a se scoate în evidență maniera în care politicienii
britanici, respectiv diplomația guvernelor de la Londra au reușit să maximizeze interesele lor
de natură economică și politică. Metoda de lucru este o combinație între maniera de tip
descriptiv – narat iv cu cea de analiză critică pe subiect. Sursele bibliografice s -au folosit ca
suport auxiliar pentru analiza propriu -zisă, inclusiv de tip dezbatere. Acest lucru a fost
posibil pentru că istoriografia britanică , pe de o parte , și cea europeană , pe de altă parte , nu
au împărtășit idei, concepte, opinii identice în majoritatea problemelor la nivelul UE. De la

6

constituirea C omunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (C ECO) și până la Tratatul de la
Lisabona, parcursul evoluției UE a fost pe cât de complex pe atât de presărat adesea cu
sinuozități și controverse.
Plecând de la ipoteza conform căreia Marea Britanie a fost interesată din
totdeauna de aspectele economice, de piață cu predilecție, că este o națiune cu veleități de
comercianți prin excelență, s -au folosit exemplele de negocieri, acțiuni la toate nivele
pentru ca scopul de natură economică să fie realizat într -o proporție cât mai mare.
Demersul cercetării de față a avut ca obiectiv contrapunerea ideilor, conceptelor, principiilor
britanicilor în raport cu cele exprimate de către celelalte state europene din UE. Mai mult,
acest tip de expunere de idei tip – dezbatere a vizat autorii istoriografiei britanice și s -a
prelungit inclusiv spre politicienii din toate partidele de pe scena politică a Regat ului Unit.
În politica Marii Britanii față de UE și construcția europeană în general, în relațiile
cu celelalte state membre UE, au fost permanent, inclusiv în prezent (2012), poziții diferite
chiar în interiorul Regatului Unit, de la simple opinii diverge nte până la contradicții radicale,
mai ales în exprimarea la nivelul mass medi a sau în Parlamentul de la Londra. Redarea
acestor opinii pe baza surselor bibliografice s -a făcut prin contrapunere de idei, în paralel cu
analize și comentarii critice de tip c oncluzii personale. Ace astă manieră a fost preferat ă ca
metodă de redactare pentru că însăși natura evenimentelor, evoluția și finalitatea lor a
solicitat o astfel de abordare .
Stilul diacronic de lucru în redactare a fost utilizat uneori prin prisma folo sirii
informațiilor din bibliografie ca material auxiliar pentru a avea argumente în emiterea unor
păreri, concluzii sau ipoteze. Această manieră de lucru a fost posibilă și datorită faptului că
istoriografia britanică nu este liniară. Am încercat, și în m are parte considerăm că a m reușit,
corel area evenimentelor cu evoluțiile conceptu ale, paralel cu redarea în stil diacronic, chiar
dacă au apărut , inerent, unele fracturi pe linie cronologică.
În cadrul demersului nostru au fost cercetate , uneori cronologic , căile prin care
Marea Britanie și -a urmărit obiectivele economice și politice. Pentru perioada de preaderare
s-au folosit , în scopul argumentării , și documente inedite , recent desecretizate din arhiv ele
britanic e. Am optat pentru aceast e abord ări pentru că și politicile britanicilor au fost
realizate pe diverse planuri, dar cu aceeași preocupa re pentru apărarea intereselor proprii :

7

 apărarea și promovarea, uneori prin orice mijloace, a modelului lor de piață, acea
manieră de a face comerț , ridicat ă până la rangul de adevărată filosofie de piață;
 care a fost viziunea și poziția guvernelor de la Londra relativ la intrarea în CE,
constituirea acesteia și evoluția ulterioară, rolul și apoi participarea Regatului Unit la
construcția europeană propriu -zisă;
 modul cum aspectul politic a determinat regulile de piață în UE;
 motivația pentru care Marea Britanie a pus mai multă pondere, a insistat mai mult
pe aspectul extinderii UE decât pe partea dezvoltării instituționale , așa cum voia
centrul de la Bruxel les;
 expunerea politicilor britanice față de probleme diferite precum piața internă,
construcția instituțională, diferitele tratate semnate la nivelul UE, politica de
securitate și dezvoltarea acesteia;
 tendința permanentă a Londrei de a -și menține o ,,rel ație specială” cu SUA în cadrul
Alianței Nord A tlantice și de multe ori în opoziție cu ceilalți aliați și parteneri
europeni;
 filosofia construcției europene văzută din ambele direcții, respectiv britanică și a
celorlalte state membre din UE;
 cum interacți onează Regatul Unit cu procesul de construcție europeană, ce aport are
la acesta și cu ce efecte directe asupra economiei și politicii britanice;
 care este evoluția acestor politici practicate de britanici în a doua jumătate a
secolului XX și începutul sec olului XXI;
 în ce măsură politica externă a Marii Britanii , în relația cu UE , a rămas aceeași sau s -a
moficat uneori în fun cție de împrejurările politice ori de diferitele guverne de la
Londra;
 cum a reușit Marea Britanie să ducă o politică relativ de echi libru cu UE , având în
vedere desele opinii și acțiuni diferite și chiar divergente față de cele ale celorlalte
state membre;
 evoluția politică a Marii Britanii în raporturile cu UE , în condițiile în care au fost la
guvernare atât conservatorii cât și laburiștii;
 dacă în aceste condiții s -a menținut o linie de consecvență a politicii externe sau a
fost adoptată în funcție de ce orientare politică era la Londra;

8

Fiecare dintre premieri i care au fost la Downing Street 10 și -au pus amprenta
personalității lor într -o măsură mai mare sau mai mică asupra relațiilor Marii Britanii cu UE.
Dar se distinge , totuși , cea în care a fost premier Margaret Thatcher , prin mai multe aspecte
care au fost subliniate , în detaliu , în capitolul respectiv:
 maniera de abordare a negocierilor pentru semnarea T ratatului de la Nisa;
 contribuția unanim recunoscută a primului ministru Margaret Thatcher prin
concretizarea unei anumite politici interne a pieței UE;
 menținerea unui relativ echilibru față de aliații europeni , în pofida unei relații vizibil
apropiate și ,,speciale” cu SUA;
Epoca Margaret Thatcher este tratată într-un capitol distinct , pornind de la
dezideratele propuse până la împlinirile sau neîmplinirile respective. Pe lângă aceasta,
dificultățile de relație între premierul britanic și UE au atras Marii Britanii denumirea de
,,partener incomod”.
Epoca Margaret Thatcher, evoluția pe plan intern a Marii Britanii trebui au să fie
tratate ținând seama tot mai mult de configurația internațională, de cursul evenimentelor
de natură externă. Până la acea dată Mara Britanie și -a permis încă luxul conservării
,,splendide i izolări” pentru că a profit at de insularitatea sa geo grafică. De a tunci însă, se
vede nevoită , din ce în ce mai accentuat , să tindă spre a deveni parte a unui contin entalism
european care îi displă cea în mod evident, dar pe care trebui a să-l accepte, preferând astfel
viitoarea apartenenț a ,,de facto” la Uniunea Europeană. Se contura destul de clar faptul că
viitorul națiunilor europene era al unității și comunității statelor. Aceasta pentru că, deși
Europa era încă împărțită în cele două blocuri politico -militare, totuși niciun stat europ ean
nu mai putea avea pretenția că putea dicta vreun demers politic, economic sau militar. Mai
mult decât alte state de pe alte continente, cele europene resim țeau cel mai puternic
impactul evenimentelor internaționale.
Margaret Thatcher a simțit faptul c ă Marea Britanie pierdea teren ca mare putere
pe plan internațional și a promis o apărare mai hotărâtă și mai eficace a intereselor
economice, politice și strategice ale Marii Britanii la nivel mondial.
Sunt subliniate și interpretate aspectele cu conseci nțe pe plan economic, social și
politic din relația guvernului britanic cu UE:
 aportul Marii Britanii la această construcție prin modelul britanic de piață;

9

 construcția europeană și , în cadrul acesteia , dacă Marea Britanie este un partener
european difici l;
 dilema America sau Europa ?
 negocierea participării la bugetul comunitar;
 liberalizarea pieței comunitare;
 politica ce se referă la Marea Britanie și ,,ceilalți”.
Toate aceste aspecte au fost tratate plecând de la bibliografia și istoriografia
consul tată în vederea demersului de cercetare. S -a putut realiza o contrapunere a opiniilor
diferite cu privire la acțiunile premierului Margaret Thatcher în relația cu UE și construcția
europeană în general.
Capitolul rezervat pentru următorii premieri, respectiv J ohn Major și Tony Blair ,
este subîmpărțit în două subcapitole, având în vedere diferențele de abordare a politicii
britanice față de UE în respectivele perioade .
John Major era considerat continuatorul politicii conservatoare moștenite de la
Margaret Tha tcher. A reușit totuși să semneze tratatele de la Maastricht și Amsterdam în
condițiie unor negocieri rezonabile pentru Marea Britanie. Regatul Unit și -a adus contribuția
pentru protejarea intereselor sale, cu toate acuzele venite de la opoziția parlamenta ră
britanică.
Următorul premier, Tony Blair, venind cu al său ,,New Labour” , a adus o
contribuție în plus în relația cu UE , impunându -și de multe ori amprenta propri ei
personalit ăți puternic e. Felul în care a reușit acest lucru este abordat prin exemplific area
surselor bibliografice cu accent, acolo unde era posibil, pe conceptele promovate de Tony
Blair, pentru a se justifica terminologia politică de ,,blairism”.
În acest subcapitol se tratează modul cum premierul Blair încearcă să aplice ,,noul
laburism” în perspectiva imediată , dar și pe termen mediu a relațiilor Marii Britanii cu UE.
Alte aspecte sunt tratate cu analiză critică, acestea fiind legate de: politica relativ echilibrată
dar și dificilă între presiunile social – economice și politice din inter ior, în raport cu
demersurile pe plan extern în relația cu UE , în sensul de a o îmbunătăți
permanent; influența tratatelor și actelor UE asupra politicii Marii Britanii , atât pe plan
intern cât și extern.

10

Capitolul care tratează Relațiile Marii Britanii cu UE din 1992 până în prezent este
cel în care se încearcă de fapt justificarea titlului lucrării. Tratarea capitolului pornește de la
o manieră pe bază de concepte, aserțiuni și concluzii, puncte de vedere personale.
Acest capitol își propune să trateze ul tima perioadă, respectiv din 1992 până în
prezent, sub această formă:
 realități și perspective în raporturile dintre tendința politic ii conservatoare a Marii
Britanii în relația cu UE și promovarea intereselor economice în UE;
 poziția Marii Britanii în raport cu actele oficiale emise de UE (Tratatul de la Nisa,
Declarația de la Laeken, Tratatul de la Lisabona) și influența acestora asupra politicii
guvernului britanic;
 poziția Marii Britanii în UE , în raport cu provocările politico – economice ale
începu tului secolului XXI.
 evoluția relațiilor Marii Britanii cu UE , în contextul conservatorismului britanic și
necesitatea lărgirii piețelor în Europa;
 menținerea Marii Britanii în UE , cu rol principal în luarea deciziilor , dar cu pretenții
speciale și păstrar ea unor privilegii care țin de tradiția britanică, atât la nivel politic ,
juridic cât și economic;
 minimalizarea cât mai cuprinzătoare a dezavantajelor apartenenței la UE și , în
paralel , maximizarea avantajelor Marii Britanii;
 politica externă și de securi tate a UE prin prisma intereselor Marii Britanii;
 adaptarea politicilor guvernului britanic la complexitatea relațiilor internaționale , în
general , și la faptul că UE este realmente un jucător important la nivel global.
Acest capitol și -a propus să scoată în evidență contribuția reală și consistentă a
Marii Britabii la construcția europeană , la sfârșit de secol XX și început ul secol ului XXI.
Capitolul care se referă la Marea B ritanie și extinderea europeană are ca
subcapitol Studiu de caz: aderarea României. Cele două părți sunt distincte, deși în a doua
parte se observă interferența dintre România și Ragatul Unit atunci când este posibil acest
lucru.
În principal , prima parte a capitolului se referă la:
 poziția Marii Britanii față de problema extinderii UE , prin primirea de noi membri;

11

 atitudinea constantă a Marii Britanii față de extinderea UE , prin aderarea unor noi
membri, mai ales din Europa de Est;
 poziția guvernului britanic față de această problemă , vizibilă prin două aspecte:
beneficiile economice, de piață ale Marii Britanii și diluarea pozițiilor de lideri ai
Franței și Germaniei , prin inmulțirea numărului de membri ai UE;
 viziunea conservatoare privind construcția europeană , la începutul secolulu i XXI,
respectiv poziția premieru lui David Cameron.
Concluziile însumează o prezentare succintă a principalelor caracteristici ale
lucrării , dar și posibilele perspective și ipoteze ale evoluției relațiilor Marii Britanii cu UE
pentru perioada următoare , în contextul european și mondial.

12

CAPITOLUL I
ÎNCEPUTURILE UE ȘI A TITUDINEA MARII BRIT ANII

Considerăm că este oportună, pentru început, prezentarea sintetică a evoluției
UE de la momentele incipiente, de fondare până la începutul secolului XXI, dar incluzând și
raportarea Marii Britanii la procesul construcției europene, urmând ca dezvoltarea propriu –
zisă a subiectului să fie realizată în celelalte capitole .
Construcția europeană, concretizată ca o realitate dominantă și cunoscută , la
început de mile niu III , sub numele de Uniunea Europeană , este cu certitudine unul dintre
cele mai importante evenimente din istoria Europei , în a doua jumătate a secolului XX. Sunt
mai multe aspecte pentru care o considerăm astfel:
 complexitatea sa din punct de vedere po litic, economic, social, cultural;
 a durat câteva decenii și procesul nu s -a încheiat încă;
 procesul s -a derulat exclusiv pe cale pașnică, deși au fost permanent tensiuni între
unele state europene privind modalitățile de creare a acestui organism european ;
 constituirea Uniunii Europene este , până în prezent , singura etapă din lunga istorie
europeană în care mai multe state europene se aliază nu împotriva unui inamic
comun , ci pentru o cauză comună; aceasta, în pofida unor aluzii că UE se dorea o
contrapond ere fa ță de expansiunea și influența unor puteri din vest și din est.
Unii istorici au accentuat chiar acest aspect , considerându -l fundamental din mai
multe puncte de vedere. În primul rând , se remarcă faptul că Europa a avut parte de două
mari conflicte care au unificat -o temporar și parția l, cel puțin din necesitate, trecând chiar
peste ideologiile diferite, în mare parte pentru primul caz, respectiv re zistența opusă de
către aproape tot continentul dictaturii lui Hitler , pentru al doilea caz . În al t conflict, în
premieră pentru Europa, Războiul Rece, atunci când politica lui Stalin a determinat , în mare
măsură , procesul de unificare europeană spre constituirea unor adevărate instituții durabile
și cu caracter s upra național. Analizând restrospectiv toată evoluția sentimentului de
solidaritate al europenilor , începând de la bătălia de la Salamis (480 î. e.n.) până în zilele
noastre , găsim o explicație pe cât de simplă pe atât de concludentă : ,,Europa nu s -a aliat
niciodată pentru ceva, ci împotriva a ceva. U nitatea Europei se face simțită mai ales în

13

defensivă comună contra unui pericol comun, imaginar sau real, iar dacă primejdia dispare,
dispare și unitatea”.1
Inițierea acestui proiect foarte amplu și ambițios , datorită dimensiunilor sale
politice, economic e și geografice a fost considerată un act fundamental, mai ales dacă este
raportat la valorile și identitatea europeană, la spațiul european, la spiritul epocii de sfârșit
de secol XX.
Privind retrospectiv, ideea unei Europe unite nu este o noutate , pentru a doua
jumătate a veacului XX, pentru că visul lui Napoleon a fost acela de a face din popoarele
europene unul singur, acest deziderat fiind un adevărat punct de convergență al politicii
împăratului francez. Victor Hugo a avut o adevărată viziune p rivind viitorul european, atunci
când vedea o Europă în care nu războaiele vor decide marile evenimente , ci un fel de ,,senat
suveran” , asemănător legislativului Franței din vremea sa.
Proiectul de declarație a rezistențelor europene (din Franța și Italia) , elaborat la
Geneva , în 1944 , constata: „În intervalul unei singure generații, Europa a fost epicentrul a
două conflicte mondiale care, întâi de toate, au avut ca origine existența a treizeci de state
suverane pe acest continent. Este important să remedie m această anarhie prin crearea unei
Uniuni federale între popoarele europene. Pacea europeană este cheia de boltă a păcii
mondiale. Doar o Uniune federală va permite participarea poporului german la viața
europeană fără ca el să fie un pericol pentru alte popoare”.2 Așadar, se inducea ideea că
simpla existență a mai multor popoare și națiuni din Europa ar fi una din cauzele care au
generat atâtea conflicte grave pe acest continent. Or, pentru a evita conflictele pe viitor,
aducerea acestor state la un numit or comun , într-o Uniune Europeană, ar duce în mod firesc
la o pace perpetuă.
Cu toate acestea , pentru ideea unei Europe unite, considerăm că mai
semnificativ este discursul lui Winston Churchill în aula Universității din Zürich , în 19
septembrie 1946. Înce put cu celebrele fraze ,, Doresc să vă vorbesc astăzi despre tragedia
Europei. Acest nobil continent cuprinde cele mai frumoase și mai cultivate regiuni ale lumii
[…[ Este fântâna credinței creștine și a eticii creștine ”, emblematicul politician britanic oferă
și soluția pentru ca Europa , în perspectivă ,, să fie la fel de liberă și fericită cum e Elve ția”. În

1 Hagen Schulze, Stat și națiune în istoria europeană , Iași, Editura Polirom, 2003, p. 301.
2 Henri Burgmans , L’ideé européenne , 1918 -1965, Bruges, Collège d’Europe, 1965. Declarația rezistenței
europene, Geneva, 1944, p. 14.

14

opinia sa, aceasta era catalogată astfel: ,, Trebuie să construim un fel de Statele Unite ale
Europei. Primul pas este formarea unui Consiliu al Eur opei. Dacă la început nu toate statele
Europei vor să intre în Uniune, trebuie ca noi să lucrăm pentru a alătura și uni acele state
care o doresc și o vor ”.3 Considera că aceasta era singura cale prin care cetățenii Europei
puteau să -și recâ știge ,,simplel e plăceri și speran țe care fac via ța să merite a fi trăită”.
Procesul creării acestei Europe unite este descris altfel de Winston Churchill: ,, Tot ce trebuie
e ca sute de milioane de bărba ți și femei să facă bine în loc de rău și să primească drept
răsplată, binecuvântări în loc de blesteme.” Mai suprinzător a fost faptul că propunea un
parteneriat între Fran ța și Germania deoarece ,,nu poate exista o reînviere a Europei fără o
Fran ță puternică spiritual și o Germanie puternică spiritual ”.4

3 The Origins 1945 -1957, The history of the European Union , vezi
www.historiasiglo20.org/europe/anteceden2.htm , 12 martie 2012.
4 Ibidem.

15

CAPITO LUL I I
MARGARET THATCHER ȘI RELAȚIILE MARII BRIT ANII CU COM UNITATEA
EUROPEANĂ (1979 -1990)

Referitor la poziția față de procesul de unificare a Europei, despre Margaret
Thatcher s -ar putea spune pur și simplu: ,,A fost împotrivă!”5 Dar nu există ceva mai mult de
această afirmație. Doamna Thatcher face parte din generația care a trăit al doilea război
mondial ca adolescentă. Nu poate fi acuzată de naționalism pentru că păstrează cu mândrie
memoria pentru Marea Britanie, care a stat singură vreme de un an în fața lui Hitler (din
iunie 1940 până în 22 iunie 1941 când Hitler și -a arătat intențiile și împotriva Uniunii
Sovietice). ,,Războiul rece”, existența ,,Cortinei de fier” în Europa, confruntarea tacită dar
evidentă dintre NATO și Tratatul de la Varșovia erau prezențe prea vizibile ca să poată fi
ignorate. Acestea erau realitățile europene la preluarea primului mandat de premier de
către Margaret Thatcher.
Paralel cu preluarea funcției de prim ministru al guvernului britanic, Margar et
Thatcher a preluat și problemele cu care se confrunta în relația cu Comunitatea Europeană,
aflat ă în plină construcție. Două dintre aceste probleme erau stringente și de actualitate:
constituirea Sistemului Monetar European și contribuția Marii Britanii la bugetul comunitar.
În perioada primului său mandat, Margaret Thatcher moștenește apartenența Marii Britanii
la structurile europene constituite până în acel moment. Cu aceste structuri europene
Marea Britanie va duce o politică selectivă, diferențiată, dar permanent în acord cu
numitorul comun care se chema apărarea intereselor economice, mai ales piața britanicilor.
Unii autori consideră că Margaret Thatcher trata Europa ca pe o ,,afacere”.6 Nu întâmplător ,
consilerul șef al premierului Margaret Thatch er pe probleme economice (Alan Walters) avea
mai multă influență decât ministrul de finanțe. Și pe acest plan , principiile și pragmatismul
caracteristice premierului Margaret Thatcher se transpun în liniile principale ale politicii
externe dusă de Marea Br itanie în această perioadă. Astfel, la momentul preluării

5 Ibidem.
6 Juliet S. Thompson, Wayne C. Thompson, op. cit ., p. 116.

16

guvernului , în 1979, Margaret Thatcher era împotriva aderării Marii Britanii la Sistemul
Monetar European , înființat în același an de către Comsia Jenkins .
Integrarea în Comunitatea Europeană, pentru un stat cu tradiții atât de
conservatoare nu a fost ușoară. Aceasta în primul rând pentru că procesul era interactiv, în
timp, cerând multe compromisuri și reajustări dar, în esență, Marea Britanie a știut să
negocieze mai totdeauna în avantajul ei, al britanicilor în general. În această manieră a
reușit prin politicienii ei, de data aceasta prin cel mai reprezentativ, primul ministru
Margaret Thatcher, să evite ca procesul de integrare să fie unul sinonim cu unul de dispariție
a identității, cu o uniformizare în cadrul sistemului european. De aceea, unul dintre prim
miniștrii cei mai consecvenți și mai aspri critici ai Comunității Economice Europene a fost cel
britanic. A continuat să facă această critică, constru ctivă de altfel, inclusiv la adresa Uniunii
Europene , după ce nu a mai fost în funcția de premier al guvernului britanic. Nu i se poate
reproșa că nu a sprijinit aderarea și integrarea Marii Britanii la marele proiect european,
dimpotrivă. Însă criticile veneau din temerea că reformele care le realizase cu greutate pe
parcursul anilor din cele trei mandate vor fi compromise de către Comunitatea Europeană
prin ceea ce se prognoza a fi o conducere de tip centralizat european de la Bruxelles.
Acestea sunt mot ivele pentru care Margaret Thatcher a semnalat continuu atenționări de
alarmă ori de câte ori i se părea că sunt pericole reale sau chiar simple inconveniente din
partea unei guvernări coordonate exclusiv de la Bruxelles. Adeptă declarată a autonomiei
locale, a descentralizării, Margaret Thatcher nu putea să accepte fără nici o condiție
revenirea la o astfel de situație, chiar dacă aceasta venea fie și din partea conducerii
centralizate europene de la Bruxelles. Mai mult, îngrădirile europene veneau exact î n
domeniile monetar și de liber schimb, adică cele care au fost cel mai mult în atenția
guvernului conservator britanic în epoca Thatcher. Referitor la aceste situații, premierul
britanic declara: ,, Nu am limitat cu succes influența statului în Marea Brita nie doar ca să
vedem reimpusă la nivel european, prin intermediul unui super – stat exercitând o nouă
dominație de la Bruxelles” .7 Pentru ca să fie și mai convingătoare în această afirmație,
premierul britanic dădea exemplul care i se părea a fi cel mai co ncludent, cel al Uniunii
Sovietice, care încercase ani în șir să uniformizeze economia și politica statelor satelit din

7 Margaret Thatcher, Discursul de la Bruge din data de 20 septembrie, 1988, disponibil la
http://www.margaretthacher.org/speeches/displydocument.asp?docid=107332, 10 ianuarie 2011.

17

Europa de Est, din sfera sa de influență, și în final nu a dat rezultatele dorite, dimpotrivă, a
capotat. Redăm opinia ei în acest sens: ,,Într-adevăr este ironic că exact acum, când țări
precum Uniunea Sovietică, care au încercat să conducă totul de la centru, învață că succesul
depinde tocmai de dispersarea puterii și a deciziilor de la centru, există țări în Comunitate
care se pare că v or să meargă exact în aceeași direcție opusă ”.8

8 Ibidem.

18

CAPITOLUL II I
RELAȚIILE MARII BRIT ANII CU UE ÎN PERIOADA PRIMILOR MINIȘTRI JOHN
MAJOR ȘI TONY BLAIR

III. 1. Marea Britanie și construcția europeană în perio ada primului
ministru John Major

Demisia doamnei Margaret Thatcher din funcțiil e de prim ministru și lider al
conservatorilor l -a adus ca succesor pe John Major , în 29 noiembrie 1990. Acesta prelua o
sarcină dificilă , cel puțin din două motive: era foarte greu, chiar imposibil (în opinia multor
istorici și politicieni) ca noul premier să se ridice la nivelul la care a ajuns Margaret Thatcher
atât pe plan intern dar mai ales extern, cu referire specială la relația Marii Britanii cu
partenerii europeni . Sub alt aspect, John Major trebuia măcar să mențină, dacă nu să
consolideze mai mult, poziția câștigată de Marea Britanie în rândul țărilor vest europene.
Startul guvernări i John Major se deschide practic cu o încercare de a realiza un
nou început , mai ales în relațiile cu restul statelor europene din C.E. Trebuia să accepte
opiniile tot mai predominante ale conservatorilor britanici privind însăși natura marelui
proiect european , în contextul relațiilor și mai ales intereselor Marii Britanii în rap orturile cu
Comunitatea Europeană.
La momentul preluării mandatului de prim ministru al guvernului britanic, John
Major se afla într -o poziție aproape favorabilă pentru că Marea Britanie, respectiv guvernul
ei, era poziționat în centrul dezbaterilor mari lor probleme ale Comunității Europene. Cu
toate acestea, evenimentele ulterioare, pe plan intern și extern vor duce la pierderea
poziției favorabile și a influenței britanicilor chiar în primele luni ale mandatului John Major.
Pe parcursul construcției eur opene s -au semnat mai multe tratate și acorduri între
statele membre. Unul dintre cele mai importante a fost categoric cel de la Maastricht.
Prezentarea acordului s -a făcut în 11 decembrie 1991 și apoi în 18 decembrie 1991 au avut
loc dezbaterile în Parlam entul britanic, ocazie cu care primul ministru John Major a

19

prezentat măsurile pe care guvernul britanic nu le -a acceptat. În principal acestea au fost
cele referitoare la politica externă și capitolul cu problemele sociale. Acest fapt a determinat
pe majo ritatea parlamentarilor conservatori să accepte acordurile. Primul ministru a mai
explicat faptul că prevederile din tratat referitoare la extinderea C.E. cu noi membri este de
natură pozitivă pentru că ar servi în primul rând intereselor britanicilor, car e erau contra
ideilor de federalism în C.E., or venirea altor noi state ar dilua tot mai mult această idee.
Este de înțeles că Marea Britanie considera că într -o C.E. cu mai mulți membri, votul și
punctele ei de vedere ar putea cântări mai greu în fața mar ilor rivali Franța și Germania.
Marea Britanie a mai câștigat un punct prin principiul subsidiarității. Această chestiune a
fost introdusă ca un principiu cu caracter juridic.9
Concluziile referitoare la Tratatul de la Maastricht au fost relativ diferite î n mediile
politice din Franța și Marea Britanie. Astfel, chiar unii membri ai guvernului britanic au
subliniat că tratatul este un document destul de limitat, în timp ce la Paris era altă opinie.
Jacques Delors a afirmat, în Parlamentul European, că tratat ul relansează practic viitorul C.E.
și reia importanța deciziei care trebuie luată pentru realizarea Uniunii Monetare și, în
consecință, promovarea integrării se poate face mai repede și mai eficient.10 Faptul că a
atins ideea despre federalism nu numai în Parlamentul European, dar și în dialogul cu mass
media europeană a fost considerat un derapaj din punct de verere politic, chiar o greșeală.
Sondajele de opinie au dat un adevărat semnal de alarmă și au scos în evidență serioase
îndoieli mai ales în Irland a, Danemarca, Germania (unde ideea Uniunii Monetare era foarte
nepopulară) și chiar în Franța.
Considerăm că aceste diferențe de prezentare au fost mai ales pentru publicul
larg din cele două state, public care, periodic, este electoratul propriu -zis și în seamnă totul
pentru politicieni. În altă ordine de idei, aceste diferențe nu au dispărut realmente
niciodată, doar că s -au manifestat la grade diferite de exprimare. Acestea vin dintr -o poziție
majoră, dintr -un interes care își are rădăcinile în relațiile franco – americane și respectiv ale
britanicilor cu americanii, din a doua jumătate a secolului XX. Aceste poziții nu au fost
subliniate foarte vocal niciodată, dar s -au simțit permanent. Ne referim la următoarele
fapte: Franța dorea o Europă occidentală c ât mai puternică și independentă, din toate

9,,Hansard”, (18 Dec. 1991), cols. 275 -86.
10 Debates of the European Parliament, în ,,Official Journal of the European Communities”, 12 Dec. 1991, No. 3 –
412/232 -6.

20

punctele de vedere, pentru a -și întări poziția față de SUA. Acest lucru era posibil numai
printr -o structură organizată compact și complex, pentru că Franța singură nu -și putea
permite o astfel de poziție. De cea laltă parte, Marea Britanie a încercat permanent să
contrabalanseze pozițiile de lideri din partea Franței și apoi a Germaniei, prin relațiile
speciale care le promova cu SUA. Prin urmare, britanicii erau siguri că parteneriatul
tradițional cu SUA funcțion a ca o lege nescrisă, dar care periodic, în momentele de criză mai
ales, ieșea pregnant în evidență.
Concluzia certă care se poate trage după Tratatul de la Maastricht (semnat la
începutul anului 1992) este că a fost în final un compromis, dar unul poziti v și cu largi
posibilități de a -l face cât mai acceptabil din toate punctele de vedere și de către toate
statele semnatare.
Din mai 1992, guvernul britanic începe să se pregătească pentru preluarea
președinției europene. În acest sens începe o adevărată o fensivă pentru a -și îmbunătăți
imaginea, pentru a -și demonstra fermitatea privind punerea în practică a acordurilor de la
Maastricht. Startul acestei adevărate ofensive l -a dat ministrul însărcinat cu afaceri externe
pentru Europa, Tristan Garel – Jones. A cesta a ținut un discurs, la Bonn, în mai 1992, în care
a afirmat cu multă fermitate că guvernul britanic susține în totalitate acordurile de la
Maastricht și avertizează, în același timp, că sunt reale pericole în cazul în care nu este
ratificat de către toate statele.11 Mai mult decât intervenția lui Tristan Garel – Jones, regina
Marii Britanii, Elizabeta a II –a, va rosti, în mai 1992, primul ei discurs la Parlamentul
european. Pe lângă semnificația simbolică a gestului ei, discursul a vrut să sublinieze
seriozitatea cu care Marea Britanie tratează C.E. și Parlamentul European. În țara sa, însă,
euroscepticii au criticat această inițiativă, fiind chiar enervați de gestul reginei.12 Discursul și
conținutul său au dus la o polemică aprinsă între eurosceptici i britanici și regaliștii
conservatori.
Premierul britanic John Major a considerat că dezbaterile din Parlament privind
Tratatul de la Maastricht reprezintă o adevărată cotitură importantă pentru
descentralizarea C.E. și un mare pas spre extinderea C.E., p e care o considera iminentă, de la
12 la 20 de state membre. El știa că destui de mulți politicieni se temeau de crearea unui

11,,The Independent”, 14 mai, 1992.
12 Debates of the European Parliament, în ,,Official Journal of the European Communities”, 12 May 1992, No. 3 –
418/103 -4.

21

guvern central puternic la Bruxelles, lăsând, în acest mod, mai puține competențe
guvernelor naționale. Guvernul britanic a profit at și a speculat din plin lipsa de popularitate
a tratatului în unele țări și mai ales ideea ,,federalismului”, propagată de Jacques Delors
atunci când a obținut concesiile solicitate. Respingerea prin referendum a Tratatului de la
Maastricht de către dane zi (în 2 iunie 1992) a consolidat practic poziția guvernului britanic,
mai ales în postura sa de la 1 iulie, când va prelua președinția la C.E. În celelalte state din
C.E., rezultatul referendumului din Danemarca (respingerea tratatului cu 50,7% față de
49,3%) s -a transmis ca o adevărată undă de șoc negativă.13

13 Stephen George, op. cit ., p. 246.

22

III. 2. Marea Britanie și construcția europeană în perioada primului ministru
Tony Blair (2 mai 1997 – 27 iunie 2007)

La sfârșitul secolului XX și începutul mileniului trei, în Marea Britanie a activat un
politician care și -a lăsat amprenta nu numai în viața politică britanică , dar și la nivel
internațional. Acesta a fost Anthony Charles Lynton Blair, cunoscut sub numele de Tony
Blair. El a reușit să aducă pentru Partidul Laburist un prestigiu de osebit nu numai prin
longevitatea carierei politice , dar și prin ce a făcut în perioada cât a fost liderul acestui partid
și la conducerea guvernului britanic.
La scurt timp după terminarea studiilor a intrat în politică alăturându -se Partidului
Laburist , în anul 1975. În anii care au urmat s -a implicat din ce în ce mai mult în politică
alături de laburiști și s -a făcut remarcat. O oportunitate deosebită se ivește pentru el după
data de 12 mai 1994 când liderul laburist John Smith moare în urma unui atac de cord.
Interimatul la conducerea partidului este asigurat de Margaret Beckett , până la organizarea
alegerilor. La 30 mai 1994 , Tony Blair și Gordon Brown se întâlnesc în restaurantul Granita
din Islington și realizează o înțelegere politică. Urmarea acestu i aranjament se vede la 21
iulie 1994 când Tony Blair îi învinge pe John Prescott și Margaret Beckett , obținând 57 de
voturi și ajunge liderul Partidului Laburist.14
Este începutul unei cariere politice de excepție pentru gruparea laburistă
reprezentată la cel mai înalt nivel de Tony Blair. Acesta își ține discursul oficia ,l ca lider , la
conferința Partidului Laburist din 4 octombrie 1994. Începe o activitate politică intensă ca
partid de opoziție.
La Conferința partidului Laburist din octombrie 1996 , începe o altă linie politică .
Aceasta îl va avea ca promotor pe Tony Blair. Este vorba despre Noul Laburism (New
Labour). Atunci se lansează sloganul ce dă startul acestei noi politici laburiste: ,, Our case is
simple that Britain can and must be better ”.15 Aceast ă lozincă va da rezultate pentru că , la 1
mai 1997 , laburiștii ies învingători în alegerile generale și , astfel , întrerup lunga guvernare
conservatoare (18 ani în vremea premierilor Margaret Thatcher și John Major). La lozinca

14 Keith Laybourn, Fifty Key Figures in Twentieth Century British Politics, London, Routledge, 2002, p. 42.
15 BBC site.18 decembrie 2010.

23

(devenită aproape clasică) ,, New Labour”, proaspătul premier mai adugă două cuvinte:
,,New Britain”, cu tenta clară spre un nou început pentru Marea Britanie sub guvernarea
laburiștilor conduși de el.
Imediat după victorie, cu lozinca ,,New Labour, New Britain”,16 Tony Blair promite
unitate și hotărâre, eficiență pentru viitor: ,,Unity and purpose for the future”. Liderul
laburist își începe cariera ca prim ministru în 2 mai 1997, având o majoritate de 179 locuri în
Parlament. Era , la vremea respectivă , cel mai tânăr prim ministru din 1 812. În această
calitate începe din start să promoveze politica New Labour (Noul laburism) care se axa pe
reformele de ordin social în Marea Britanie și desc hiderea spre Uniunea Europeană.
Alte chestiuni pe care John Major le -a atins în relație directă cu celelalte state
partenere din UE au fost legate de afacerile interne, justiție și apărare. La acest ultim capitol
a subliniat faptul că la momentul perioadei ultimului deceniu din secolul XX, ,, apărarea
Europei nu este pentru noi un lux, ci o necesitate ”. De data aceasta însă, amenințarea nu mai
vine din partea comunismului din estul Europei, ca în perioada ,,Cortinei de fier”, ci sunt alte
provocări pentru generația următoare căreia îi revin alte sarcini. Aceasta trebuie să se
asigure că barierele dintre est și vest nu se vor mai ridica din nou sub nicio formă. Pentru a
se putea evita acest pericol sunt necesare schimbări de ambele părți, dar, evident, mai cu
seamă în țările din estul continentului.
John Major a explicat fără echivoc care este opinia sa și a guvernului britanic în
această problemă de perspectivă pentru continentul european: ,, Țările din est vor trebui să
întruchipeze standardele noastre de democrație, de drept, precum și drepturile omului. Ele
trebuie să adopte o economie de piață liberă. C u toate acestea, schimbarea nu poate fi
făcută numai de o parte. Dacă ne așteptăm ca est europenii să facă modificări pentru a ni se
alătura, atunci trebuie să facem și noi schimbări pentru a -i ajuta să o facă. Noi de exemplu,
trebuie să fim pregătiți pent ru a le oferi perioade de tranziție în anumite domenii. Trebuie să
ne așteptăm că nici UE nu va funcționa la fel cu mai mulți membri ca înainte de aderarea
acestor state. […] Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că aceste schimbări vor fi
controversat e, chiar foarte dureroase pentru unii. […] Statele membre din UE nu trebuie să
admită noii membri cu un statut inferior, pentru că noii veniți trebuie să beneficieze de
același statut, de aceleași opțiuni într -o UE flexibilă, cu cooperare economică desch isă, cu

16 Keith Laybourn , Fifty Key Figures in Twentieth Century British Politics, London, Routledge, 2002, p . 46.

24

comerț liber. Avem responsabilitatea de a ajuta la dezvoltarea economică a vecinilor noștri
din est pentru că este și în interesul nostru acest lucru. Trebuie să fim deschiși pentru a le
întinde mâna. Aceste state trebuie să aibă acces la piețele n oastre și nu să le ținem în șah
prin mecanismele economice și de apărare. Nu vrem să construim un continent care să se
întoarcă la fantomele barierelor politice dinainte de 1989. […..] Sfârșitul comunismului în
estul Europei a fost cea mai mare schimbare pe timp de pace pe continentul nostru de peste
100 de ani. Este o oportunitate pe care am dorit -o, dar la care am sperat doar. Acum avem
șansa ca să consfințim democrația în Europa întreagă și nu cred că istoria ne va ierta dacă
am risipi această șansă ”. 17
Aprecierile făcute de John Major în discursul său de la Leiden, s -au dovedit a fi, cel
puțin parțial, pertinente pentru viitorul apropiat al UE. Astfel, în perioada anilor 1996 -1997,
activitatea UE s -a axat pe conferințe inter -guvernamentale. Acestea av eau ca scop, potrivit
unor părți din Tratatul de la Maastricht, să revizuiască acest acord după cinci ani. Dar, la acel
moment nimeni nu a putut anticipa întârzierile privind ratificarea tratatului precum și
intrarea lui în vigoare deabia după doi ani.
Guvernul britanic a abordat conferința ce viza extinderea UE spre estul Europei cu
multă atenție. Astfel, s -a elaborat o Cartă albă în care sunt stabilite foarte clar obiectivele
Marii Britanii în această problemă importantă.18

17 Ibidem , pp. 7-8.
18 Vezi Foreign and Commonwealth Office, A Partnership of Nations: The British Approach to the European
Union Intergovernmental Conference 1996, London, 1996.

25

CAPITOLUL I V
RELAȚIILE MARII BRITANII CU U NIUNEA EUROPEANĂ DIN 2001 PÂNĂ ÎN
PREZENT – PERSPECTIVA CONSTRUC ȚIEI EUROPENE

IV. 1 Marea Britanie și Tratatul de la Nisa.
Marea Britanie participă alături de celelalte state membre ale UE la toate marile
evenimente care s -au finalizat prin încheierea unor trata te sau declarații comune, cu toate
că a avut părerile sale, uneori distincte față de ale celorlalți parteneri. La început de secol
XXI, guvernul laburist condus de Tony Blair a încercat să răspundă așteptărilor atât de la
partener ii europeni cât și de la cei interni.
Prima provocare pentru Marea Britanie în perioada menționată a fost Tratatul de
la Nisa. În esență , acesta era cons acrat reminiscențelor de la Amsterdam și anume
problemelor de natură instituțională privind extinderea, deoarece acestea nu au fot
soluționate în 1997. În principal este vorba des pre componenț a Comisiei , ponderarea
voturilor în Consiliu și despre extinderea domeniilor supuse procedurii de vot cu majoritate
calificată. Guvernul britanic a avut o p oziție foarte pragmatică, afirmând din nou faptul că
instituțiile europene, respectiv reforma instituțională trebuie puse pe planul secundar în
raport cu partea economică. Este reactualizată opinia lui Tony Blair , în acest sens: ,,[Avem..]
propuneri concre te de reformă a UE. Acestea se referă la un sistem de impozitare și cheltuieli
mai raționale, în cazul în care noi cheltuim mai puțin cu privire la bunăstare și mai mult pe
investiții pentru viitor; Sunt conștient că putem tăia d in impozitare ”.19
În ceea ce privește politica externă și de securitate comună a UE, Marea Britanie
era foarte sensibilă, cel puțin din două puncte de vedere: în primul rând voia să -și păstreze
relația specială cu SUA; în al doilea rând trebuiau atenuate asperitățile dintre Franța și
Marea Britanie deoarece Franța vedea mereu în Marea Britanie așa numitul ,,cal troian” al
SUA în UE. Era încă în memoria ambelor țări poziția diferită care au avut -o cu ocazia
războiului din Irak (1990 -1991) când Marea Britanie a fost favorabilă folosi rii forței și a pus la

19 Tony Blair, New Britain: My Vision of a Young Country , Westview Press, Boulder, CO., 1997, p. 25. Vezi și
discursul lui Tony Blair ținut la Millbank Tower, Londra, 4 iulie, 1996.

26

dispoziție, sub comanda SUA, forțe militare semnificative. În contrast cu pozția guvernului
britanic, Franța era mai favorabilă folosirii diplomației.
Conform proiectului de Constituție europeană și apoi Constituției propriu -zise, se
acordă o mare importanță politicii militare, respectiv politicii externe și de securitate
comună a UE (PESC). Evident că în aceasta intra și politica comună de apărare. Spre
deosebire de alte domenii, prevăzute în Constituție, referințele normative ale politicii
militare sunt foarte concrete și bifate cu numeroase constrângeri. În primul rând, Tratatul
constituțional va înlocui toate tratatele de până atunci pe linia PESC. Acest fapt se va realiza
prin reformularea dispozițiilor referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție și va
permite statelor membre să -și amelioreze capacitatea de acțiune într -un cadru comun.
Astfel, UE găsește motivația necesară pentru o politică externă eficientă după ce s -a
observat relativa inerție cu prilejul crizei balcanice și apoi imposibilitatea de a se impune în
criza din Golf.
Așadar, o agendă comună de acțiuni și măsuri pe plan extern a UE lipsea totuși
după Delclarația de la Laeken. Strategiile statelor membre puteau să corespundă sau să se
coordoneze, dar și să nu fie acceptate, să se contrazică sau chiar să se opună, însă niciodată
nu fomau în mod efectiv o politică unică. UE era realmente o mare putere economică
unificată, cu mare greutate pe plan mondial, dar avea în paralel acele mici, dar mândre
politici externe ale statelor membre, deși în mod singular nu dădeau greutate, cu rare
excepții (vezi cazul Marii Britanii când participă masiv alături de americani la intervențiile
militare externe). De fapt, pentru politica externă britanică, în special pentru p remierul Tony
Blair, s -a pus o adevărată dilemă, chiar provocare. După 11 septembrie 2001 toate statele
europene din UE s -au încolonat după SUA în lupta contra terorismului. Evident, în frunte era
Marea Britanie reprezentată de Tony Blair, cu vechea motiva ție: relația specială cu SUA. Dar,
după declarația lui George W. Bush, din 29 ianuarie 2002, când a numit cele trei state
asiatice (Iran, Irak și Coreea de Nord) ca o ,,axă a răului” , Tony Blair a fost nevoit să se
decidă în care tabără va fi, având în ve dere reacția negativă a liderilor europeni la această
declarație. Pericolul ca SUA să acționze unilateral era iminent. Chiar și așa, comisarul britanic
european pentru Relații Externe, Chris Patten, a considerat că formula de ,,axa răului” este o
,,expresi e simplistă și nefolositoare”. Alegerea premierului britanic avea să se concretizeze
curând, afectând sensibil relațiile cu partenerii europeni din UE care nu doreau o implicare a
lor într -o intervenție în Asia.

27

Cu toată această vulnerabilitate delicată, c onsiderăm că Uniunea Europeană avea,
totuși, un mare ascendent pe planul apărării și securității. Acesta pleca, e adevărat, de la
faptul că toate statele membre erau democrații liberale, adică ,,societăți deschise”. Din
principiu, acest tip de stat presupu ne împotrivirea față de folosirea forței în relațiile externe,
mai ales față de alte state similare. Este un concept care s -a autodefinit cu supranumele de
,,pace democratică”.20 Acest concept pleacă de la o constatare de tip istoric, în sensul că
trecutul arată că niciodată, sau foarte rar, democrațiile liberale au conflicte armate între ele.
De aceea, este o adevărată cutumă, parte din așa numitele legi nescrise chiar, ca între
statele din UE războiul să fie de neconceput. La aceasta, toate guvernele Marii Britanii au
subscris necondiționat. Este poate singurul aspect cu care britanicii au fost permanent și
necondiționat de acord cu UE. Mai mult de atât, statele membre UE nu concep niciun fel de
război nici cu celelalte state nemembre ale UE.
Aceste realit ăți percepute ca certitudine de fiecare membru UE, anume că nu
există temere că vreodată forța va fi folosită contra lor, face mult mai posibil procesul de
integrare, în ce privește gradul de cooperare. Mai mult de atât, s -a remarcat faptul că și
dacă se ajunge la măsuri aspre, gen folosirea forței cu implicații militare contra altor state
din afara spațiului Europei, atunci apar dispute între statele membre UE care nu sunt ușor
rezolvate consensual. Pentru această siguranță a securității, statele din UE p lătesc într -o
oarecare măsură prin restituirea voluntară a unei părți din suveranitatea lor către UE. Din
partea Marii Britanii, cel care a sesizat primul acest aspect a fost consilierul premierului Tony
Blair, Robert Cooper.21
Opozanții acestei idei consid eră că nu este nevoie de această cedare din propria
suveranitate pentru că este suficientă umbrela protectoare a SUA, prin intermediul NATO,
aceasta oferind suficient adăpost de protecție pentru Europa. Situația aceasta vizează o
posibilă amenințare a UE p e plan intercontinental. Din această ecuație rezultă și o întrebare
ce se referă tocmai la faptul că UE se simte protejată: nepunând în prim plan apărarea și
securitatea, contând prea mult pe scutul NATO, nu se expune unui risc prea mare? Mai
exact, dacă U E poate să -și permită nefolosirea forței în situația în care alte părți ale lumii

20 Marc F. Plattner, Sovereignity and Democracy , în ,,Policy Review’’, nr. 122, 1 decembrie , 2003.
21 Ibidem .

28

refuză acest lucru?.22 Deocamdată soluția oferită este o deplină unitate, o politică comună
în sfera apărării și securității, pentru că astfel se poate ajunge la o descurajare față de
posibilele agresiuni contra vreunui stat membru al UE. Este ceea ce se urmărește prin
tratatele la nivelul Uniunii Europene. Se sugerează chiar constituirea unei structuri europene
proprii, pe planul politicii externe, care să fie paralelă cu ONU. Dar aceasta trebuie
constituită ca una nouă. În acest sens, Pierre Manent preciza: ,, Se poate spune că principiul
democratic, după ce a utilizat din plin națiunea ca pe un instrument sau vehicul, o
abandonează pe marginea drumului. Acest lucru nu ar fi în grijorător dacă un nou vehicul ar
fi disponibil în mod clar sau în construcție. Dar, deocamdată această nouă formă politică nu
este nicăieri în vedere ”.23
Pornind de la aceste realități, UE a reușit să dezvolte propriile proiecte de politică
externă comună. Deși nu dispunea de o veritabilă politică externă comună, mai ales în fața
provocărilor internaționale, UE își propune, deși într -o măsură relativă, acțiuni externe și
paralel mecanisme de cooperare prin intermediul diverselor sale instituții. Pentru că î n
această situație apăreau diverse probleme de coerență, de coordonare, se impunea, în mod
foarte clar, necesitatea aprofundării mai accelerate a procesului de integrare europeană. La
acest proces, noul tratat constituțional era chemat să aibă o contribuți e majoră, iar Marea
Britanie, prin intermediul guvernului ei, era dispusă să -și aducă propria concepție în materie
de politică externă și de securitate comună a UE. Guvernul britanic se considera de drept să
fie luat în calcul în această problemă majoră, c el puțin din următoarele motive: Regatul Unit
face parte din Consiliul de Securitate al ONU, din NATO, din Commonwealth, din UE, plus
istoria participării sale din poziție justă la marile conflagrații mondiale.

22 Philippe C. Schmitter, How to Democratize the European Union … and Why Bother?, Lanham, MD., Rowman
& Littlefield, 2000, p.27.
23 Pierre Manent, Cours familier de philosopbie politique, Paris, Fayard, 2001 , p. 194 .

29

IV. 2. Marea Britanie și Convenția pentru o Constituție a Europei

Relațiile Marii Britanii cu UE , la început de secol XXI , erau diferite parțial, cel puțin
față de 1997 când Tony Blair cu laburiștii au venit la putere , cu o largă majoritate. Al doilea
mandat l -a început fără ca să fie realizate pr incipalele promisiuni, în frunte fiind cele cinci
teste economice propuse de Gordon Brown. Ambițiile lui Tony Blair de a așeza Marea
Britanie chiar în ,,inima Europei” au rămas doar ca bune și frumoase intenții, iar
popularitatea sa, ca și proiectele, s -au erodat repede. Unele măsuri cu caracter european,
deși păreau nesemnificative ca urmări, au avut totuși un impact negativ asupra viziunii
populației în raport cu UE. De la noile pașapoarte până la interzicerea vechilor unități de
măsură imperiale (sistemu l de măsuri și greutăți), de la interzicerea pesticidelor în
agricultură până la anularea tradiționalei practici britanice de a nu impozita comercializarea
îmbrăcăminții pentru copii, toate acestea determinau pe britanicii de rând să creadă că țara
lor pie rde repede și sigur din propria identitate națională. Aceasta cu atât mai mult cu cât
noile măsuri impuse de la Bruxelles aveau prea mult miros franco -german. În aceste condiții ,
nu este nimic surpinzător în sondajul care arăta , în 2000 , că 70% dintre brit anici erau contra
monedei unice, iar alți 46% voiau să părăsească UE. La aceste procente trebuie adăugați cei
11% nehotărâți.24
Erau și unele opinii referitoare la viitorul UE în perspectiva procesului de
integrare. Acesta era pus într -un relativ raport de egalitate cu un viitor super – stat sau o
nouă piață economică. Erau prezentate și argumentele pentru o viitoare neîmplinire a
țintelor pe care și le -a propus UE:
 în cazul extinderii cu noi state membre, UE va deveni și mai diversificată, din toate
punctel e de vedere, or, în această situație , procesul de integrare va fi mai dificil și
mai îndelungat;
 nici o țară mare, cu excepția Germaniei, nu este de acord cu federalizarea;
 puține progrese au fost realizate la nivelul instituționalizării competențelor poli ției
din cadrul UE;

24 Peter Hylarides, A Year of Problems , în ,,Contemporary Review’’, vol. 281, octombrie, 2002.

30

 politica de apărare și securitate comună nu va ajunge nicăieri câtă vreme cetățenii
contribuabili din UE nu vor fi dispuși să plătească pentru aceasta;
 încetinirea procesului de luare a deciziilor duce în mod invariabil ca acquis – ul
comunitar să nu mai crească.
În aceste situații, rămânea părerea lui Tony Blair referitoare la o UE ,,cu multi -viteze și cu
geometrie variabilă.”25
Euroscepticii din Marea Britanie semnalau un alt pericol pentru britanici:
transformarea, de către birocrații și judecătorii de la Bru xelles, prin intermediul legislației, a
națiunilor europene într -un ,,Euroland ” de tip sovietic. Se considera, în 28 ianuarie 2002, că
programul UE este ,,unul pur comunist, în stil sovietic colectivist, motiv pentru care îi dădea
dreptate lui Mihail Gorbaciov, care atunci când a vizitat Londra (martie 2000) a spus că UE
este ,,noul spațiu european -sovietic”.26 Se considera că spectrul unui super -stat centralizat
la Bruxelles nu este de dorit pentru că în asemenea condiții vor ieși la suprafață suficienți
naționaliști zeloși, din toate statele membre UE.
Considerăm că, la o analiză mai atentă a actului de ratificare de către britanici,
guvernul britanic a acționat din nou în clasicul spirit al pragmatismului, în condițiile unei
reale conjuncturi favorabile, în sensul că actul în sine avea mai mult o valoare de simbol
deoarece, datorită votului negativ al irlandezilor, în mod practic miza era nulă, fiind nevoie
de unanimitate. În schimb, Marea Britanie a câștigat mult la capitolul imagine în UE,
diminuându -și substanțial percepția negativă de până atunci.
În perioada imediat următoare, Marea Britanie va rămâne acel stat membru
foarte reticient atunci când era vorba de compromisuri pe teme europene (spațiul
Schengen, moneda unică, piața, imigrația etc), dar cu mare disponibilitate de ambivalență
dacă erau în joc interesele sale. Cu toate că a ratificat Tratatul de la Lisabona, executivul
britanic nu era convins că reforma instituțională a Uniunii Europene este esențială, opinând

25 John Gillingham, European Integration, 1950 -2003: Superstate or New Market Economy?, Cambridge,
England, Cambridge University Press, 2003, p. 484.
26 William F. Jasper , European Superstate in the Ma king: Over the Course of Half a Century, the Architects of the
European Union's Various Incarnations Have Lied to Conceal Their True Goal of a Socialist Regional Superstate ,
în ,,The New American’’ ,Volume 18, May 6, 2002.

31

că aderarea a noi state și susținerea alegerilor europarlamentare sunt posibile și sub
configurația de la moment ul respectiv.27
Atunci când, la Bruxelles, reprezentanții Marii Britanii vor face disonanță
puternică față de unele decizii și proiecte ale UE, vor fi voci singulare, este adevărat, care
flutură steagul pe care scrie ,,excludere”. În reallitate, s cenariul excluderii Marii Britanii din
Uniune, cu acceptul tacit al aliaților sãi doctrinari sau strategici, este considerat de analistul
britanic Charles Grant ca fiind unul extrem. Acesta crede cã o astfel de ostracizare a
britanicilor n -ar putea fi acce ptatã chiar atât de ușor de țãrile care împãrtãșesc viziunea
atlanticistã a Marii Britanii în planul politicii externe și de securitate sau abordarea liberalã
de tip market -oriented promovatã de aceasta sub aspect economic.28

27 Vaughne Miller, The Treaty of Li sbon: an Unceartain Future , în ,, House of Commons Lybrary ”, 08/66, 2008,
p. 46
28 Gilda Truică, op, cit ., p. 43.

32

IV. 3. Marea Britanie – extinderea spre Est și problema imigranților

În ceea ce privește lărgirea UE, toți erau de acord asupra unui fapt: extinderea UE
cu noi membri va avea cu certitudine câștigători și perdanți. Cu acceptarea acestei situații se
întărea percepția că UE este u n proiect foarte elitist care se desfășoară în afara
consimțământului cetățenilor și, prin urmare, nedemocratic. De aceea se contura tot mai
puternic tendința că toate modificările majore ale tratatelor , precum și lărgirea UE , să fie
supuse obligatoriu ref erendum -rilor naționale, fapt greu de realizat în practică.
Din momentul în care pentru UE se pune problema lărgirii cu noi membri, evident
că britanicii aveau propria lor viziune relativ la această situație. Poziția guvernelor britanice
din perioada de du pă 1973 a fost inflențată de cel puțin doi factori: evoluția politică a
statelor europene din Europa de E st (mai ales după momentul istoric al căderii ,,Cortinei de
fier”) și schimbările din interiorul UE, cu trimitere specială la ponderea voturilor noilor state
în UE.
Din aceste perspective, britanicii și -au exprimat pozițiile referitoare la extinderea
UE cu noi membri. Deși pe parcursul anilor poziția guvernelor britanice a avut și schimbări
de atitudine, totuși acestea au fost mai mult de nuanță și nu de fond. Aceasta pentru că , în
mod permanent , au fost de acord cu intrarea altor noi membri, din principiu cel puțin.
Nimeni dintre istorici și oameni politici nu au prevăzut evenimentele din anii 1989
și 1991, mai ales rapiditatea și amploarea cu care aces tea s -au desfășurat. De aceea, statele
vest europene s -au văzut puse brusc în fața unei realități politicce de importanță
covârșitoare. Căderea ,,Cortinei de fier ” a schimbat Europa prin desfi ințarea și modificarea
granițelor ideologice, prin apariția unor noi frontiere, a unor state noi, dar și tensiuni și
provocări pe care nimeni nu le -a putut anticipa înainte de anul 1990. Pentru Marea Britanie,
evenimentele din anii 1989 -1990 nu au fost o surpriză în totalitate, ci doar amploarea lor,
modul de desfășura re. De aceea, p erspectiva lărgirii UE cu noi membri din estul Europei era o
oportunitate care nu trebuia ratată. De aceea, în Conferința din iunie 1993 , de la Copenhaga , s-
a luat o decizie foarte importantă pentru viitorul UE: s -a dat undă verde pentru exp ansiunea
spre est.
Marea Britanie punea problema unor măsuri mai eficiente pentru blocarea
fluxului de imigranți, în primul rând a rețelelor de traficanți cu imigranți. Pentru aceasta,

33

având în vedere amploarea fenomenului, era necesar să se formeze un co rp suplimentar de
polițiști de frontieră la granițele UE. Era preferabilă această măsură, care implica costuri mai
mici decât aplicarea politicii de repatriere a imigranților deja veniți în țară. Comisia
Europeană a acceptat aceste propuneri din partea bri tanicilor.29
Principiul returnării sau repatrierii imigranților era destul de dificil de aplicat, mai
ales în condițiile în care țările de origine refuzau repatrierea, la fel ca și țările de tranzit.
Marea Britanie, la fel ca Germania și Italia, era intere sată în eficientizarea măsurilor pentru
rezolvarea acestei probleme legate de imigranți. În acest sens, Marea Britanie a început
preparativele pentru mecanismele prin care să se poată face apeluri fără drept de refuz din
partea țărilor de origine sau cele de tranzit pentru a accepta repatrierea imigranților. Aceștia
nu mai puteau avea statutul de refugiați. Aceste chestiuni s -au pus cu ocazia reuniunii
Consiliului European de la Sevilla, din 2002. În timp ce Franța și Suedia au propus principiul
folosirii s timulentelor pentru dezvoltare în țările care produc imigrație ilegală de forță de
muncă, Marea Britanie, prin premierul său Tony Blair, cerea sancțiuni pentru acele țări care
refuză repatrierea imigranților. Se prevalează de articolul 36, din rezoluția C onsiliului
European de la Sevilla care prevede că în cazul în care Consiliul identifică ,,o lipsă
nejustificată de cooperare, poate, în conformitate cu normele prevăzute în tratate, să
adopte măsuri sau poziții conform politicii externe și de securitate co mună ale UE, dar fără a
pune în pericol obiectivele cooperării pentru dezvoltare”.30 Cu această ultimă formulare,
Tony Blair a trebuit să admită că obiectivul său de a da puteri sporite Consiliului European în
problema combaterii imigrației ilegale nu a fos t atins în totalitate și că, de fapt, înțelegerea
de la Sevilla a fost în final un compromis.31
Cu toate acestea, Consiliul European a preferat măsuri care să limiteze fluxul
imigrației decît cele care să ducă la eradicarea cauzelor care îi determină pe im igranți să vină
în țările din UE: sărăcia, suprapopularea, instabilitatea plitică. O circumstanță ar fi, inclusiv
pentru Marea Britanie, declinul demografic cu care se confruntă precum și îmbătrânirea

29 Commission of the European Communities, Communication from the Commission to the Council and the
European Parliament on a Common Policy on Illegal Immigration , 15 November 2001; Green Paper on a
Community Return Policy on Illegal Residents, 10 April 2002
30 European Council, Presidency Conclusions, European Council Meeting in Seville, 21 and 22 June 2002.
31 Blair admits that Seville deal was a compromise, în ,,Times on Line’’, 25 June 2002.

34

populației apte de muncă. Dar, referitor la această pro blemă, un articol din The Economist a
avut un titlu intitulat sugestiv: ,,Go away, we need you”.32
Mai radical a fost punctul de vedere al liderului BNP, Nick Griffin, cu privire la
imigranți. Mai întâi el amintește câtă dreptate a avut fostul politician b ritanic conservator,
Enoch Powel, când a ținut faimosul său discurs, în 1968, intitulat Râuri de sânge . Atunci el
critica politica imigraționistă a Marii Britanii și făcea previziuni care s -au adeverit după 40 de
ani, o adevărată problemă socială pentru br itanici. Nick Griffin propunea măsuri drastice,
radicale chiar, de genul scufundării vaselor folosite de imigranți în drumul lor spre Europa. În
anul 2008, mai mult de 67.000 de persoane au trecut Marea Mediterană pentru a încerca să
intre în Europa, iar d in aceștia, jumătate au ajuns în Europa prin Malta și Italia. El declara:
,,Mai devreme sau mai târziu, singura măsură care va opri imigrația – și va impiedica
numeroase persoane originare din Africa subsahariană să moară pe calea spre Europa – este
să fii dur cu cei care vin ”. Sincer, ar trebui [funcționarii UE implicați în combaterea imigrației
ilegale n.n.] să scufunde câteva ambarcațiuni . Mai devreme sau mai târziu, Europa va trebui
să-și inchidă frontierele, altfel va fi copleșită de Lumea a treia ”.33
În același timp însă, puteau fi trase concluziile din trecutul nu prea îndepărtat al
unei Europe care a avut experiențe tragice în tratarea problemei străinilor, mai ales din
punct de vedere rasial. Un anume grad sau nivel de toleranță trebuia stabilit, ce l puțin din
considerente morale și practice. Weiler invocă această necesitate din următorul
considerent: ,,Europa a fost construită pe cenușa rezultată după al doilea război mondial,
conflict care a generat înstrăinarea cea mai oribilă față de cei consider ați străini [din punct
de vedere rasial n.n.]. A fost o alienare care a devenit anihilare”.34
Realitățile din Marea Britanie, cu referire directă la imigranți, îngrijorau populația
și o făceau să arate cu degetul în mod acuzator și dezabrobator spre UE. De aceea,
politicienii și guvernul trebuiau să ducă o politică similară echilibristicii între doleanțele
electoratului britanic, de care depindeau vital în campaniile elctorale, și obligațiile asumate
față de organismele europene. În această perspectivă abord au evenimentele care vor veni
pe plan european la nivelul UE.

32,,Economist’’ , 25 January 2001.
33 Gavin Schaffer , op. cit., în ,,History Today’’, Volum 60, ianuarie 2010.
34 J.H.H. Weiler, Epilogue, Fischer: The Dark Side , în Christian Joerges, Yves Meny, J.H.H. Weiler, What Kind of
Constitution for What Kind of Polity? Responses to Joschka Fischer, San Domenico di Fiesole, Italy, Robert
Schuman Centre for Advanced Studies, 2000.

35

Pentru toate guvernele britanice, cele două probleme, extinderea spre estul
Europei și imigranții, erau inerent legate, nu puteau fi disociate din simplul motiv că intrarea
unor noi state din răsăritul continentului european, aducea automat un val mai mic sau mai
mare de imigranți. În aceste condiții, totuși, problema numărul unu rămânea cea legată de
extindere, pentru că în proporție covârșitoare o aducea și pe cea a imigranților. Însăși
construcția europeană la început de secol XXI, din perspectiva Marii Britanii, nu putea
continua fără a include aceste două mari provocări: extinderea și imigrația.

36

IV. 4. Marea Brit anie și Tratatul de la Lisabona

O etapă importantă pentru construcția europeană a fost Tratatul reformat sau de
reformă de la Lisabona , din 2007. Acesta a apărut ca o continuare firească a celui de la
Roma. Au fost destule voci care considerau că un tratat de reformă nu este încă oportun și ,
prin urmare , acesta este de fapt un tratat prea îndepărtat în timp ca să fie luat în
considerare încă d in anul 2005.35 Deoarece reforma instituțională realizată prin Tratatul de
la Nisa nu a fost considerată, la vremea ei, suficient de curajoasă pentru a răspunde
așteptărilor legate de noua extindere a Uniunii Europene, debutul de mileniu a coincis și
chiar a stimulat decizia elaborării și negocierii unui nou tratat. Cu toate acestea, printre cele
mai importante „inovații” aduse de Tratatul de la Nisa pot fi amintite redistribuirea
numarului de voturi în Parlamentul European, Consiliul de Miniștri, Comitetul Regiunilor,
Comitetul Economic și Social și reconfigurarea Comisiei, pe fondul extinderii Uniunii de la 15
la 25/27 membri. Procesul de reformă constituțională, lansat prin ambițioasa Declarație de
la Laeken, din decembrie 2001, urma să permită construirea unei noi Uniuni Europene „mai
democratice, mai transparente și mai eficiente”, capabile să -i aducă pe „cetățenii europeni,
și în primul rând pe tineri, mai aproape de designul și instituțiile europene”. Pentru aceasta,
Declarația menționa nevoia organizăr ii unor dezbateri largi privind viitorul Europei, care să
implice nu doar actori interguvernamentali, ca până acum, ci și actori non -guvernamentali,
cetățeni etc. și care să ducă la redactarea unui nou proiect constituțional. Ca atare, cel puțin
în aparenț ă, negocierile nu s -au mai desfășurat în „spatele ușilor închise”, ci
dimpotrivă. Convenția Europeană privind Viitorul Europei a reunit peste 100 de participanți,
reprezentanți ai diferitelor structuri instituționale.

35 William Walace, Treaty too Far , în ,,Th e World Today’’, vol. 61, nr. 7, July 2005.

37

După un parcurs destul de dificil și sinuos, Tratatul de la Lisabona a intrat în
vigoare, la 1 decembrie 2009. Era însă o mare diferență între așteptările generoase
formulate la Laeken (decembrie 2001), firești la un asemenea document, și realitățile din
decembrie 2009. Au fost autori care au afirmat chiar că, în realitate, tratatul este considerat
un contrariu a ceea ce s -a vrut necesar la momentul declarației de la Laeken.36 Reproșurile
se făceau, în mod explicit, la următoarele aspecte: principiile menționate în documentul de
la Laeken refer itoare la simplificarea, transparentizarea și dezbaterea publică au fost repede
uitate, iar textul oferit este unul care nu dă dovadă nici de simplitate, nici de transparență, ci
mai degrabă ,,unul dificil de înțeles de către cetățenii europeni cărora li s e adresa în mod
direct”.37 În plus, documentul nu a fost supus unui referendum decât într -un singur stat
membru UE, Irlanda. În această situație, tratatul a fost salvat, ca și în alte situații
precedente, printr -un compromis. De data aceasta s -a produs ,,un compromis între
oponenții și suporterii fostului Tratat Constituțional”, și unii și alții fiind convinși că au
obținut ceea ce doreau, respectiv, oponenții (în general britanicii) că și -au impus punctul de
vedere privind forma, iar susținătorii că nu au p ermis realizarea unor modificări substanțiale
referitoare la conținut.38
Noul Tratat de la Lisabona, cunoscut și sub numele de „Tratatul de Reformă”,
oferă doar o amendare a tratatelor considerate a fi fundamentale (Tratatul privind Uniunea
Europeană și Tra tatul privind funcționarea Uniunii Europene), așa cum au făcut, la vremea
lor și Tratatele de la Amsterdam și Nisa. În plus, în principal pentru a răspunde obiecțiilor
venite din partea acelor state membre UE îngrijorate de un eventual avans federal al
Uniunii, din noul Tratat au fost suprimate toate indiciile care ar fi putut conduce la ideea că
UE s -ar putea transforma într -un astfel de super – stat. De aceea au dispărut termenul de
„constituție”, precum și secțiunea consacrată simbolurilor UE (steag, im n, motto). Cu toate
acestea, noul Tratat a preluat cea mai mare parte a inovațiilor incluse în Tratatul

36 Sebastian Kurpas, Ben Crum, Philippe de Schoutheete, Jacques Keller, Franklin Dehousse, Sami Andoura,
Antonio Missiroli, Sara Hagemann, Hervé Bribosia, The Treaty of Lisbon: Implementing the Institutional
Innov ations , în ,,Joint Study CEPS, EGMONT and EPC’’, November, 2007, p. 146.
37 Gian Luigi Tosato, The Shape of Post -Lisbon Europe , p. 271, în Stefano Micossi, Gian Luigi Tosato, The
European Union in the 21st Century. Perspective from the Lisbon Treaty , Brussels, Center for European Policy
Studies, 2009, p. 269.
38 Ibidem , p. 270.

38

Constituțional, modificările aduse instituțiilor urmând a avea efect mai profund asupra
funcționării acestora.

39

IV. 5. Marea Britanie și cri za economică a Uniunii Europene

Începând cu anul 2010 Marea Britanie este confruntată nu numai cu criza globală
însăși, dar și cu relația ei dificilă cu statele membre din UE, mai ales cele din zona monedei
euro. Pe deoparte guvernul condus de David Cameron ar fi dor it să fie un actor principal în
UE, în rezolvarea crizei euro, dar pe de altă parte nu dorea implicarea cu sprijin financiar. În
primul rând , Regatul Unit se confruntă cu una dintre cele mai grele perioade în sistemul
financiar propriu, deși nu face parte din zona euro. Astfel, are povara unei datorii publice
uriașe, respectiv de 920,9 miliarde lire, reprezentând 60,6% din PIB. În plus, deși a luat
măsuri de austeritate, totuși deficitul bugetar a crescut în primele luni ale anului 2011.39
În aceste condiți i, David Cameron a anunțat în mod oficial la summitul UE din 23
iunie 2011 , că nu va contribui la noul pachet de 120 miliarde euro pentru ajutorarea Greciei.
Explicația pare simplă și argumentată: Marea Britanie nu face parte din zona euro, deci
numai cele lalte 16 state membre UE să contribuie, fiind în joc moneda lor. Această
declarație oficială a fost făcută în pofida faptului că Germania anunțase , prin can celarul
Angela Merkel, înainea S ummit -ului, că aștepta toate statele să participe prin partajare la
salvarea Greciei. Acest fapt trebuia să se întâmple prin Mecanismul European de Stabilizare
Europeană, de 60 de miliarde euro, la care s -a angajat și Marea Britanie , alături de celelalte
state membre UE. Cu tot refuzul de participare financiară, David Came ron afirma permanent
că își dorește o monedă euro puternică și în ascensiune, cel puțin dintr -un motiv: 40% din
exporturile britanice se îndreaptă spre zona euro. Contradicția relativ paradoxală dintre ce
afirma premierul britanic și ce dorea sau era în re alitate, se poate parafraza, adaptat la
realitatea europeană, din ce a afirmat , în 1971, Secretarul de stat al Trezoreriei americane,
John Connaly, către europeni (,,dolarul este moneda noastră, dar problema voastră”), adică
,,euro este moneda voastră, dar problema noastră”.40
Premierul britanic a trebuit, și în mare parte a reușit, să ducă o adevărată politică
de echilibristică între cerințele tot mai insistente și chiar amenințătoare de la Bruxelles, pe
de o parte, și dezideratele ce veneau cu obstinență din interiorul Marii B ritanii. Astfel, în

39 Radu Șerban, Contribuții britanice la salvarea finanțelor grecești , pe www.euractiv.ro , 21 iulie 2011. 12
ianuarie 2011.
40 Ibidem .

40

vreme ce reprezentanții de la Bruxelles erau tot mai iritați de poziția premierului David
Cameron, în Marea Britanie a fost primit chiar cu aplauze de către conservatorii eurosceptici
pentru că nu a semnat noul tratat. Aceasta în pofida faptului că David Cameron s -a angajat
să lucreze constructiv cu cele 26 de state ale UE, pentru utilizarea instituțiilor europene în
realizarea unor acorduri interguvernamentale.
Premierul britanic le -a declarat colegilor conservatori că a negociat ,,cu b ună
credință” interesele Marii Britanii, mai ales ale City of London. El a mai adăugat: ,, Alegerea a
fost între a semna un tratat fără garanții adecvate, sau a nu semna tratatul. S -a luat decizia
de a nu semna, nu a fost un lucru ușor, dar a fost unul bun ”. Liderul Partidului
Independenților, Nigel Farage, a fost mai radical în aprecieri: ,, Avem de gând să ieșim din
această uniune, astfel ca Marea Britanie să fie prima țară din UE care își obține libertatea
înapoi” .41
David Cameron a evitat rapid sugestiile referitoare la un viitor referendum privind
ieșirea Marii Britanii din UE, declarând fără echivoc: ,, Apartenența noastră la UE este vitală
pentru interesele noastre naționale. Suntem o națiune de comercianți și avem nevoie de o
piață unică pentru comerț, investiții și locuri de muncă ”.42
Poziția liderilor laburiști a fost realmente de critică dură la adresa premierului
Cameron, atenționâd încă o dată că pozția Marii Britanii în UE ridică riscul de izolare a
acesteia și mai ales, poate avea efecte negative pe planul ocupării forței de muncă și al
creșterii economice în general. Astfel, liderul laburist Ed Miliband a declarat că David
Cameron a făcut un ,,lucru rău pentru interesele Marii Britanii” și l -a acuzat că a abandonat
interesul Marii Britanii în favo area unei împăcări cu conservatorii euroseptici. Făcând o
referire directă la poziția divergentă dintre Nick Clegg și David Cameron, Ed Miliband a mai
adăugat: ,, Cum te poți aștepta să convingi pe oricine altcineva că a fost un rezultat bun, când
nu poți convinge pe adjunctul tău? ”. Pe același ton critic ascuțit, secretarul în domeniul
energiei a amintit de zicala care circulă la Bruxelles: ,, Cine nu este invitat la masă, este pe

41 Material postat pe internet de către publicistul britanic David Richards în data de 13 decembrie 2011. Vezi
adresa http://www.dailymail.co.uk/news/article -2073457/EU -treaty -Coalition -discusses -veto -Nick -Clegg –
snubbed -David -Cameron -Commons.html#ixzz22g3hM3oP
42 Ibidem.

41

meniu ”.43 Era o referire la faptul că dacă Marea Britanie mai procedează așa, riscă izolarea
față de UE.
S-a mai specificat faptul că David Cameron nu a fost sprijinit la Bruxelles decât de
o mână de deputați și de liderul ceh Jan Zahadril. Liderul de centru dreapta al Partidului
Popular European, Joseph Daul, a spus depsre David Ca meron că a acționat fără nici o
considerație față de solidaritatea UE, iar fostul premier belgian, europarlamentarul liberal
Guy Verhofstadt a refuzat, în semn de protest, să vorbească în limba engleză în discursul său
la Summit, explicând astfel gestul: ,,Voi vorbi în limba mea maternă pentru că astăzi nu cred
că limba engleză este o limbă foarte oportună să se utilizeze ". La sfârșitul discursului a
revenit la limba engleză doar pentru a -l atenționa pe premierul britanic: " Eu cred că, după
câteva nopți, D avid Cameron va ajunge la concluzia că a făcut o greșeală de o viață ”.44
A fost și o poziție de mijloc în această dispută politică. Astfel, conservatorul britanic
John Baron i -a cerut primului ministru David Cameron renegocierea relația Mar ii Britanii cu
UE. Mai mult, el a oferit și o soluție prin declarația făcută pentru postul public de radio BBC:
,,Eu cred că, în mod fundamental veto -ul britanic nu ar trebui să fie sfârșitul problemei, ci
începutul unui proces de a recalibra relația noast ră cu UE ."45
Problemele care au cuprins UE la începutul primului deceniu din secolul XXI s -au
reflectat mai ales în plan economic. Volens nolens, acestea afectau și planul politic, însă
guvernele britanice au fost din totdeauna cel mai sensibile la partea e conomică. În toată
această perioadă, Marea Britanie a insistat mai puțin pe construcția europeană din
perspectiva instituțională, prevalând partea legată de politici, mai ales cele economice.
Criza financiară din ultimii ani din statele UE a fost folosită de guvernanții britanici
ca o oportunitate în plan electoral local ca să justifice poziția Londrei în raporturile cu
Bruxelles. Neadoptarea monedei euro, atitudinea de frondă în anumite perioa de față de
statele partenere din UE, mai ales față de Germania și Franța, au adus unele justificări
politice, atât guvernanților cât și opoziției, în fața electoratului care, și așa este divizat ca
atitudine față de UE, cu trimitere directă la legislația a cesteia. Cu toate acestea, Marea
Britanie are locul ei bine stabilit în UE, din toate punctele de vedere, pentru că este suficient
de legată de tot ce înseamnă construcția europeană în perspectivă. În aceste condiții, în

43 Ibidem.
44 Ibidem.
45 Ibidem.

42

demersul de participare al Regatulu i Unit la construcția europeană, la începutul secolului
XXI, guvernul britanic va avea, în mod cert, aportul său substanțial, dar cu aceleași rezerve și
propriile acțiuni la nivelul UE pentru a putea să -și apere și să reprezinte interesele sale în
buna tra diție a politicii britanice.

43

CONCLUZII

Deși sunt doar câteva decenii de existență a U niunii Europene , totuși acest mare
proiect european s -a dovedit a fi atât de complex, de vast, încât rămâne în istorie la un loc
bine definit, indiferent de longevitatea sa de acum încolo. Construcția europeană, în plin
proces la început de mileniu trei, definește prin amploarea ei însăși esența U E. Deja istorici
și politicieni consideră UE ca fiind cel mai complex sistem politic, economic, cultural
cunoscut până în prezent. I se atribuie caracterul unic în istoria organizațiilor și tratatelor
internaționale.46
În acest context, Marea Britanie a avu t, de la început, un rol aparte în raport cu
ceilalți parteneri europeni . Participarea ei la procesul atât de complex al construcției
europene a fost definitorie , în ciuda drumului , adesea sinuos , pe care l -a parcurs.
Dificultățile pe care le -a întâmpinat au avut și cauze de natură internă, respectiv politicile
britanice din aceste perioade. Se pot delimita două etape în acest parcurs cu dificultăți: la
început piedicile au venit chiar din partea guvernanților britanici, apoi de la statele
findatoare ale pr oiectului european. Pentru prima fază , motivele sunt mai multe, dar esența
rezidă în acea reticiență a britanicilor față de proiectele inițiate de europeni. Pierderea
startului pentru Marea Britanie (în sensul că nu a făcut parte printre fondatori), înfiin țarea
AELS și dezamăgirea provocată de eșecul acestui proiect au dus inerent la întârzierea
aderării Regatului Unit la cele două comunități europene din anii ‘50.
Construcția europeană , în viziunea guvernelor britanice din a doua jumătate a
secolului XX, t rebuia să fie un proces care să includă imperios condițiile economice tipic
britanice: comerț liber, bariere comerciale reduse la maximum, libera circulație a forței de
muncă și a capitalului. Peste toate acestea veneau pretențiile cu caracter politic. Ace stea
trebuia să asigure înlăturarea oricăror temeri legate de intențiile de federație
supranațională, tendințele UE de a avea un caracter suprastatal, lezarea unor caracteristici
fundamentale ale suveranității.

46 Andrew Glencross, E Pluribus Europa? Assessing the Viability of the European Union by Analogy with the
Early American Republic , în ,, International Social Science Review’’, Vol. 84, nr. 1 -2, martie, 2009.

44

În afară de aceste elemente economico -politice, s -au suprapus constant aspectele
referitoare la caracteristicile mentalului colectiv, pentru că britanicii, de la indivizii simpli
anonimi până la reprezentanții elitei intelectualității, voiau să le fie respectate valorile
tradiționale , individualitatea provenită din însuși mediul geografic insular, spiritul de
pionerat în industrializare, model clasic în practicarea comerțului, statutul de făuritori ai
unui mare imperiu, recunoașterea meritelor de a fi fost singuri împotriva unei Europ e ostile
în cel puțin două momente istorice.
În ceea ce privește Marea Britanie și viabilitatea în cadrul UE, perspectivele
imediate și pe termen mediu, se acceptă realitatea că UE întruchipează acel ,,nou vis
european, care îndrăznește să sugereze o istor ie nouă, cu o atenție deosebită la calitatea
vieții, durabilitate, pace și armonie”.47 Marele pericol pentru UE (ca și pentru Regatul Unit),
în demersul spre procesul integrării depline a tuturor statelor membre, într -un cadru
structural și instituțional co erent, este modul în care își poate redefini, consolida și apoi
afirma pe deplin rolul și locul în contextul gobal nou de la începutul mileniului trei. Este
nevoie de mobilizarea întregii sale capacități pentru a putea contracara acele forțe ce se
caracter izează prin tendințe gravitaționale (crize cu caracter identitar, cu referire la
atributele fundamentale ale suveranității naționale, lipsa unui adevărat sentiment de
identitate europeană, decalajul mare între puterea politică și cea economică) și care ar
putea să dilueze considerabil însăși unitatea UE.
De modul în care UE va reuși să evite acești factori reali de risc poptențial de
dezintegrare depinde în mare măsură dacă se va ajunge la deplina unificare europeană sau
va eșua lamentabil, cu urmări greu d e calculat în timp, precum amânarea sine die a
recâștigării unei poziții dominate ca centru politic și economic la nivel mondial.
Cu toate aserțiunile negativiste și unele voci pesimiste legate de însuși viitorul
Uniunii Europene, aceasta continuă să -și do vedească existența și forța la nivel nu numai
european, ci și global. În plin proces de construcție europeană, Marea Britanie are categoric
un rol pe cât de aparte pe atât de important, aportul ei la acest demers fiind recunoscut în
mod unanim. Marii artiz ani ai UE (între care este acceptată unanim și Marea Britanie), sunt
interesați să justifice demersul de la mijlocul secolului trecut prin asigurarea unei

47 Jeremy Rifkin, The European Dream: How Europe's Vision of the Future is Quietly Eclipsing the American
Dream , Oxford, Polity Press, 2004., p. 6.

45

perspective și a unor oportunități care să facă din UE un organism respectat, puternic, sigur
și tent ant pentru toate țările în perspectiva de început a mileniului trei. În acest context,
privit din punct de vedere exhaustiv, subiectul acestei lucrări se înscrie în actualitatea
europeană, la început de secol XXI.

46

BIBLIOGRAFIE

Surse inedite.
1. Arhiva britanică Public Record Office – London , FO/371/158213.
Surse edite. Lucrări speciale .
1. AVERY Graham., CAMERON Fraser, The Enlargement of the European Union,
Sheffield, Sheffield Academic Press, 1998.
2. BAKER David, SEAWRIGHT David, Britain for and against Europe: British
Politics and the Question of European Integration, Oxford, Clarendon Press,
1998.
3. BLAIR Tony, New Britain : My Vision of a Young Country, Boulder, CO.,
Westview Press, 1997.
4. CAMERON Fraser, The Future of Europe: Integration and Enlargement,
London, Routledge, 2004.
5. CAPORASO James A., The European Union: Dilemmas of Regional Integration ,
Boulder, CO., Westview Press, 2000.
6. CRADOCK Percy, In Pursuit of British Interests: Reflections on British Foreign
Policy under Margaret Thatcher and John Major, London, John Murray, 1997.
7. DYSON Kenneth, Enlarging the Euro Area: External Empowerment and
Domestic Transformation in East Central Europe , Oxford, Oxford University
Press, 2006.
8. DYSON Kenneth, European States and the Euro: Europeanization, Variation,
and Convergence , New York, Oxford University Press, 2002.
9. EVANS Eric J., Thatcher and Thatcherism , 2nd Edition, London, Routledge,
2004.
10. GAMBLE Andrew, Between Europe and America. The future of British Politics ,
Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2003.

47

11. GEORGE Stephen, An Awkward Partner: Britain in the European Community ,
Oxford, University Press, Oxford, 1998.
12. GILLINGHAM John, European Integration, 1950 -2003: Superstate or New
Market Economy?, Cambridge, England, Cambridge University Press, 2003.
13. GRABBE Heather, HUGHES Kirsty, Enlarging the EU Eastwards, London, Royal
Institute of International Affairs, 1998.
14. HARRIS Kenneth, Thatcher, London, Fontana Collins, 1989.
15. HASSAN Gerry, After Blair: Politics after the New Labour Decade , London,
Lawrence & Wishart, 2007.
16. JONES Alistair, Britain and the European Union , Edinburgh, Edinburgh
University Press, 2007.
17. KITZINGER U. W., Diplomacy and Persuasion: How Britain joined the Common
Market, London, Thames & Hudson, 1973.
18. LAYBOURN Keith, Fifty Key Figures in Twentieth Century British Politics,
London, Routledge, 2002.
19. MOORE Lynden, Britain's Trade and Economic Structure: The Impact of the
European Union, London, Routledge, 1999.
20. PRICE Victoria Curzon, LANDAU Alice, WHITMAN Richard G., The Enlargement
of the European Union: Issues and Strategies, London, Routledge, 1999.
21. RIDDELL Peter, The Thatcher Era and its Legacy , Cambridge, Massachusetts,
Blackwell Pu blishers, 1993.
22. ROSS Cameron, Perspectives on the Enlargement of the European Union ,
Boston, Brill Leiden, 2002.
23. SALMON Patrick , HAMILTON Keith, TWIGGE Stephen, Documents on British
Policy Overseas , Series III , Volume VII, German Unification, Oxon, Routledge,
2010 .
24. SKIDELSKY Robert., Thatcherism , Oxford, Blackwell, 1989.
25. STEINBERG Deborah Lynn, JOHNSON Richard, Blairism and the War of
Persuasion. Labour’s Passive Revolution , London, Lawrence & Wishart, 2004.
26. THATCHER Margaret, Statecraft – Strategies for a Changing World , London,
Harper Collins Publishers, 2003.

48

27. THATCHER Margaret, The Downing Street Years , London, Harper Collins,
1993.
28. THOMSON Juliet S., THOMPSON Wayne C., Margaret Thatcher: Prime
Minister Indomitable , Boulder, CO., Westview Press, 1994.
29. URBAN George, Diplomacy and Desillusion at the Court of Margaret Thatcher:
An Insider’s View , London, I.B. Tauris, 1996.

49

Lucrări generale .
1. ARCHER Clive, The European Union, Structure and Process , third edition,
London, Continuum, 2000.
2. ARNDT Sven, MILNER Chris., The World Economy, Global Trade
Policy, Oxford, Blackwell, 1995.
3. ATKINSON Anthony B., PIKETTY Thomas,
Top Incomes over theTwentieth Century: A Contrast between European a
nd English -speaking Countries. Oxford, Oxford University Press, 2007.
4. BACHE Ian, FLINDERS Matthew , Multi level Governance , Oxford, Oxford
University Press, 2004.
5. BALDWIN Richard E., Towards an Integrated Europe , London, Centre for
Economic Policy Research, 1994.
6. BARTOLINI Stefano, Between Europe and the Nation –
State: The Reshaping of Interests, Identities and Political Representation,
Florence, European University Institute, 1999.
7. BECK Ulrich, What is Globalization?, Cambridge, Polity Press, 1999.
8. BEETHAM David, LORD Christopher, Legitimacy in the European
Union, London, Longman, 1998.
9. BELLAMY Alex J., International Society and Its Critics , Oxford, Oxford
University Press, 2005.
10. BLIN Oliver, Les Institutions communautaires , Paris, Ellipses, 2001.
11. BÖRZEL Tanja A., CICHOWSKI Rachel A., Law, Politics and Society , Oxford,
University Press Oxford, 2003.
12. BRUNETEAU Bernard, Histoire de l’unification europeenne , Paris, Armand
Collin/Masso n, 1996.
13. BURGESS Michael, Federalism and European Union: The Building of
Europe, 1950 -2000, London, Routledge, 2000.
14. BURGMANS Henri, L'idee européenne, 1918 -1965 , Bruges, Collège
d'Europe, 1965.
15. BUZAN Barry, The European Security Order Recast, London, Pinter, 1990.

50

16. BUZAN Barry, Security: A Framework for Analysis , Boulder CO., Lynne
Rienner, 1998.
17. BUZAN Barry, People, States and Freedom, Hemel Hempstead, Harvester
Wheatsheaf, 2nd edition, 1991.
18. CAFRUNY Alan, ROSSENTHAL Glenda, The State of the European
Community, Vol. 2, Boulder, Lynne Rienner, 1993.
19. CASTELLS M., The Power of Identity, Oxford, Blackwell, 1997.
20. CHRYSSOCHOOU Dimitris N., Theorizing European Integration , London,
Routledge, 2001.
21. COATES John D., Models of Capitalism . Cambridge, Polity, 2000.
22. CORBET R., JACOBS Fr., SHACKLETON M., The European Parliament , sixth
ed., London, John Harper Publishing, 2005.
23. CORRY Dan, Restating the Case for EMU: Reflections from the Left,
London, Institute for Public Policy Research, 1996.
24. COSGROVE – SACKS Carol, SANTOS Carla, Europe, Diplomacy, and
Development:New Issues in Eu Relations with Developing Countries, New
York, Palgrave, 2001.
25. COSGRAVE Patrick, Thatcher : The First Term , London, Bodley Head, 1985.
26. CROUCH C., Shaping Institutions for Governance in the Wake European
Monetary Union, Oxford, Oxford University Press, 2000.
27. DĂRĂBANȚ Maria, Aspecte economice britanice în perioada 1970 – 2000 ,
București, Editura Universitară, 2010.
28. DEDMAN Martin, The origins and development of the EU, 194 5-1995. A
history of european integration , London/New -York, Routledge, 1996 .
29. DINAN Desmond, Ever closer union: An introduction to the European
integration , London, Macmillan Press, 1999.
30. DRAKE Helen,
Delors: Perspective of a European Leader , London, Rout ledge, 2000.
31. DYSON Kenneth, European States and the Euro: Europeanization,
Variation, and Convergence, New York, Oxford University Press, 2002.
32. ELGSTRÖM Ole, J ÖNSSON Christer, European Union Negotiations:
Processes, Networks and Institutions, London, Routledge, 2005.

51

33. Enciclodie Française , tom IX, Paris, 1964.
34. ERBES Robert, L’Integration economique internationale , Paris, Press
Universitaires de France, 1966.
35. ERIKSEN E.O., FOSSUM J.E., Democracy in the European Union, London,
Routledge, 2000 .
36. ERIKSON Carolly, Lilibet: An Intimate Portrait of Elizabeth I I, London,
Macmillan, 2005.
37. FAUCHER – KING Florence, LE GALES Patrick, ELLIOTT Gregory, The New
Labour Experiment: Change and Reform under Blair and Brown, Stanford,
CA., Stanford University Pr ess, 2010.
38. FILIPPOV Mikhail, Designing Federalism: A Theory of Self -Sustainable
Federal Institutions, Cambridge, Cambridge University Press, 2004.
39. FONTAINE Pascal, Construcția europeană de la 1945 până în zilele
noastre, Iași, Institutul European, 1998.
40. FORMAN F. N., Constitutional Change in the United Kingdom , London,
Routledge, 2002.
41. FRASER Elizabeth, The Problems of Communitarian Politics: Unity and
Conflict , New York, Oxford University Press, 1999.
42. FRASER Cameron, The EU on the International Scene , Bruxelles, 2002.
43. GALLOWAY David, The Treaty of Nice , Sheffield, Sheffield Academic
Press, 2001.
44. GAFFNEY John, Political parties and the European Union , London,
Routledge, 1996.
45. GELLNER E rnest , Conditions of Liberty, London, Hamish Hamilton, 1994.
46. GEORGE Stephen, An Awkward Partner, Britain in the European
Comunity , Ediția a III -a, New York, Oxford University Press, 1998.
47. GERVEN Walter van , The European Union: A Polity of States and Peoples ,
Oxford, Hart P ublishing, 2005.
48. GLYNN Sean, BOOTH Alan,
Modern Britain: An Economic and Social History, London
Routledge, 1996.

52

49. GOLDSTEIN Leslie F., Constituting Federal Sovereignty , Baltimore, MD,
Johns Hopkins University Press, 2001.
50. GÖRTEMAKER Manfred, Britain and Germany in the Twentieth Century,
London, Berg Publishers, 2006.
51. GRABBE Heather, Profiting from EU Enlargement , London,
Centre for European Reform, 2001.
52. GRAY J ohn, Enlightenment's Wake: Politics and Culture at the Close of
the Modern Age, London, Routledge, 1995.
53. GRIFFITHS Martin, Realism, Idealism, and International Politics: A
Reinterpretation , New York, Routledge, 1992.
54. GRUNDZINSKI Przemislav, HAM Peter van, A Critical Approach to
European Security : Identity and Institutions, London & New York, Pinter,
1999.
55. HAYWARD Jack, MENON Anand, Governing Europe , Oxford, Oxford
University Press, 2003.
56. HEATH Anthony, JOWWELL Roger, CURTICE John –
The Rise of New Labour .Oxford, Oxford University Press, 2001.
57. HENDERSON Karen, Back to Europe: Central and Eastern Europe and the
European Union, London, UCL Press, 1999, part III.
58. HIX S imon , LORD C hristopher , Political Parties in the European Union,
London, Macmillan, 1997.
59. HIX Simon , The Political System of the European Union, London,
Macmillan, 1999.
60. HOWELL David , The Edge of Now , London, Macmillan, 2000.
61. HUGHES K., GRABBE H eather , SMITH E., Attitudes of the Central and East
European Countries to Integration , Discussion Paper No. IGS99/3,
Institute for German Studies, University of Birmingham, 1999.
62. HUTCHINGS Robert L., American Diplomacy and the End of the Cold War:
An Insider ’s Account of U.S. Policy in Europe, 1989 -1992 , Washington
D.C., The Woodrow Wilson Center Press, Baltimor e and London, The John
Hopkins University Press, 1997.

53

63. HUNTINGTON S amuel ., The Clash of Civilizations
and the Remaking of World Order , New York, Simon and Schuster, 1996.
64. JOERGES Christian, MENY Yves, WEILER J.H.H., What Kind o[ Constitution
for What Kind o[ Polity?, Responses to Joschka Fischer, San Domenico di
Fiesole, Italy, Robert Schuman Centre for Advanced Studies, 2000.
65. JOLLY Mette, The European Union and the People , New York, Oxford
University Press, 2007.
66. JORGENSEN K nud Eric, Reflectivist Approaches to European Governance ,
London, Macmillan, 1998.
67. KAISER K arl, BRÜNING Martin , East -Central Europe and the EU: problems
of integration, Bonn, Europa UnionVerlag, 1996.
68. KELLER Ivan Serge, Fondements et etapes de l a construction europeenne ,
Paris, PUF, 1997.
69. KEOHANE Robert O., HOFFMANN Stanley, The
New European Community: Decision -Making and Institutional Change,
Boulder CO., Westview Press, 1991.
70. KEOHANE Robert O., NYE Joseph, HOFFMANN Stanley, After the Cold
War, International Institutions and State Strategies in Europe, 1989 –
1991, Cambridge, Harvard University Press, 1992.
71. KOK Wim, Enlarging the European Union: Achievements and Challenges ,
Florence, European University Institute, 2003.
72. KRAMSCH Olivier, HOOPER Barbara, Cross -Border Governance in the
European Union, New York, Routledge, 2004.
73. KRAUSE Keith, Culture and Security, London, Frank Cass, 1999.
74. LACEY Robert, Monarch: The Life and Reign of Elizabeth II, London, Simon
& Schuster, 20 03.
75. LAFFAN Brigid, O'DONNELL R., SMITH M., Europe's Experimental Union :
Rethinking Integration , London, Routledge, 2000.
76. LANDAU Alice, External dimensions and geopolitical determinants of the
European construction , in Regional Integration Process, European
Union/Southern Africa Development Community, Bordeaux, CEAN, 1995.

54

77. LANGEWIESCHE Karl R., Romania and Bulgaria – In Quest of Development
and Integration , Report n. 61, Brussels, European Trades Union Institute,
1999.
78. LAURSEN Finn, VANHHMACKER Sophie, The Intergovernamental
Conference on Political Union Institutional Reform , Leiden/Boston,
Martinus Nijhoff Publishers, 1992.
79. LEE Christorpher, This Sceptered Isle: Twentieth – Century , London,
Penguin Books BBC Books, 2000.
80. LEWIS Jane, SURENDER Rebecca, Welfare State Change: Towards a Third
Way, Oxford, Oxford University Press, 2004.
81. LINZ Juan J., STEPAN Alfred, Problems of Democratic Transition and
Consolidation: Southern Europe, South America, and Post -Communist
Europe , Baltimore, MD, Johns Hopkins Univ ersity Press, 1996.
82. LISTER Marjorie, New Perspectives on European Union Development
Cooperation, Boulder, CO., Westview Press, 1999.
83. LUDLOW Peter, The Making of the European Monetary System: A Case
Study of the Politics of the European Community , London, Butterworth
Scientific, 1982.
84. LYOTARD Jean Fran çois, The Postmodern Condition , Manchester,
Manchester University Press, 1984.
85. MAJOR John, Europe: A Future That Works , Second Annual William and
Mary Lecture, Leiden, the Netherlands, London, 7 Sept. 1994.
86. MAJOR John, Discursul de la Universitatea din Leiden , Olanda, în 7
septembrie 1994, pe www.johmmajor.co.uk./page1123.htlm .
87. MAJONE Giandomenico, Towards a Fourth Arm of Government?
Regulatory Statehood in The European Union , Working Paper SPS, Bonn,
European University Institute, 1995.
88. MANENT Pierre, Cours familier de philosopbie politique, Paris, Fayard,
2001.
89. MARGA Andrei, Filosofia unificării europene , ediția a 4 -a, adaugită și
definitivă, E FES, Cluj -Napoca, 2003.

55

90. MARKS G ary, Governance in the European Union, Oxford, Oxford
University Press, 1996.
91. MAYHEW Alan, Recreating Europe , Cambridge,
Cambridge University Press, 1998.
92. McCORMICK John, Să înțelegem Uniunea Europeană , Bucuresti, Editura
Codecs, 2006.
93. McKAY David, Federalism and European Union: A Political Economy
Perspective, New York, Oxford University Press, 1999.
94. McLEOD Ian, Legal Method, ediția a III -a, Basingstoke, MacMillan, 1999.
95. MICOSSI Stefano, TOSATO Gian Luigi, The European U nion in the 21st
Century. Perspective from the Lisbon Treaty , Brussels, Center for
European Policy Studies, 2009.
96. MILIBAND David, Discurs ținut în Camera Comunelor, HC Debate, 16
iunie, 2008, c708.
97. MISSIROLI Antonio, EMMANOUILIDIS Janis, Implementing Lisbon: the EU
Presidency’s other (rotating) half, European Policy Centre,Policy Brief,
decembrie 2009, 2.
98. MITSILEGAS V alsamis , MONAR J org, REES W yn, The european Union and
International Security. Guardian of the people , Basingstoke, Palgrave,
Macmillan, H oundmills, 2003.
99. MORGENTHAU Hans J., Politics among Nations, New York, Knopf, 1960.
100. MOUSSIS Nicolas, Manuel de l’Union Europeenne; institutions et
politiques , Rixensart, European Study Service, 1996.
101. NARDIN Terry, Law, Morality and the Relation of States , Princeton, N.J.,
Princeton University Press, 1983.
102. NELSEN B rent , STUBB A lexander , The European Union : Readings
on Theory and Practice of European Integration, Boulder CO, Lynne
Rienner, 1994.
103. NEUNREITHER K arl Heinz , WIENER A nje, European Integration After
Amsterdam: Institutional Dynamics and Prospects for Democracy , Oxford,
Oxford University Press, 2000.

56

104. NORMAN Peter, The Accidental Constitution: The Story of the European
Convention, Brussel, Eurocoment, 2003.
105. NUGENT Neill, The politics and government of the European Union ,
London, Macmillan, 1999.
106. O’NEILL M artin , The Politics of European integration , A Reader ,
London/New York, Rotledge, 1996.
107. ONUF N icholas , World of Our Making, Columbia SC, University of South
Carolina Press, 1989.
108. PELKMANS J aques , Integr area europeană, Metodă și analiză economică ,
București, IER, 2003.
109. PRESTON C hristopher , Enlargement & Integration in the European Union ,
London, Routledge, 1997.
110. RENGGER N icholas John, International Relations, Political Theory, and the
Problem of Order: Beyond International Relations Theory?, London,
Routledge, 2000.
111. REDMOND John, ROSENTHAL Glenda G., The Expanding European Union,
Past, Present, Future, London, Lynne Rienner Publishers, 1998.
112. RIFKIN Jeremy, The European Dream: How Europe's Vision of the Future is
Quietly Eclipsing the American Dream , Oxford, Polity Press, 2004.
113. ROSAMOND Ben, Theories of European Integration , Houndmills,
Basingstoke, Palgrave, 2000.
114. ROSAS A., ANTOLA E., A Citizens' Europe, London, Sage, 1995.
115. SCHARPF Fritz W., Governing in Europe – Effective and Democratic? ;
Oxford, Oxford University Press, 1999.
116. SCHAUBLE Wolfgang, LAMERS Karl, Reflections on European Policy , CDU/
CSU Discussion Document, Bonn, 1994.
117. SCHULZE Hagen, Stat și națiune în istoria europeană , Iași, Editura
Polirom, 2003.
118. SCHMITTER Philippe, How to Democratize the European Union –and Why
Bother?, Lanham, MD, Rowman and Littlefield, 2000.
119. SELDON Anthony , Blair :The Biography , London , Free Press , 2004 .

57

120. SOULET Jean, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în
zilele noastre, Iasi, Polirom, 1998.
121. SWEET Alec Stone, The Judicial Construction of Europe , New York, Oxford
University Press, 2004.
122. TEWDWR – JONES Mark, WILLIAMS Richard H., The European Dimension
of British Planning , New York, Spon Press, 2001.
123. TILLY Charles, The Formation of National States in Western Europe,
Princeton, Princeton University Press, 1975.
124. TSOUKALIS L., The European Community and its
Mediterranean Enlargement, London, George Allen & Unwin, 1981.
125. TUSCHOFF Christian, BREZINSKI Joanne, LANCASTER Thomas D.,
Compounded Representation in Western Europe , London, Frank Cass,
1999.
126. VINCENT John, Nonintervention and Internationa l Order, Princeton,
Princeton University Press, 1974.
127. VINCENT John, Human Rights and International Relations, Cambridge,
Cambridge University Press, 1986.
128. VINCENT John, Foreign Policy and Human Rights: Issues and Responses ,
Cambridge, Cambridge University Press, 1986.
129. WAEVER O., Identity, Migration and the New Security Agenda in
Europe, London, Pinter, 1993.
130. WALLACE H elen , WEBB C., W ALLACE William , Policy Making in the
European Community, London, John Wiley, 1977.
131. WALLACE WILLIAM, The Dynamics of european integration , London,
Printer/RVA, 1990.
132. WALLACE William, The Transformation of Europe, London, RIIA, Pinter,
1989.
133. WALLIS Diana, Forgotten Enlargement, London, Centre for Reform, 2002.
134. WENDT A lexander , Social Theory of International Politics, Cambridge,
Cambridge University Press, 1999.

58

135. WESSELS Wolfgang, MAURER Andreas, MITTAG Jürgen, Fifteen into One?
The European Union and Its Member States, Manchester, England,
Manchester University Press, 2003.
136. WIGHT Martin, International Theory: The Three Traditions , London, Harper
Collins Academic, 1991 .
137. WITTE Bruno de, Ten Reflections on the Constitutional Treaty for
Europe, Florence, European University Institute, 2003.
138. YOUNG John W., Britain and European Unity, 1945 -1992 , Basingstoke,
Palgrave Macmillan, 1993.
139. YOUNG Hugo, One of Us , London, Pan, 1990.
140. YOUNG
Hugo, This Blessed Plot: Britain and Europe from Churchill to Blair,
London, Macmillan, 1999.
141. YVARS Bernard, Economie de l'Union Europeenne , Paris, Dunod, 2001.
142. ZIELONKA Jan, Explaining Euro -Paralysis , Basingstoke, Macmillan Press,
1998.
143. ZLOCH – CHRISTY Iliana, Eastern Europe and the World Economy,
Challenges of Transition and Globalization , Cheltenham, Edward Elgar,
1998.
144. ZORGBIBE Charles, Histoire de la construction europeenne , Paris, PUF,
1993.

59

Articole .
1. Adapter les institutions pour réussir l'élargissement , în ,,B ulletin of the
European Union” , Supplement Number 2, 2000.
2. APPELDOORN B astiaan van, Transnationalization
and the restructuring of Europe's socioeconomic order: social forces in the
construction of 'embedded liberalism , în ,, International Journal of Political
Economy” , 28, 1, 1998.
3. AVERY Graham, Endgame for EU Enlargement , în ,, Prospect’’, 76, July,
2002.
4. BAKER David, GAMBLE Andrew, LUDLAM Steve, The Parliamentary Siege
of Maastricht 1993: Conservative Divisions and British Ratification ,
în ,,Parliamentary Affairs” , 47, 1994.
5. BALDWIN David A., Security studies and the end of the cold war , în
,,World Politics” , 48, 1997.
6. BALDWIN Richard E., The eastern enlargement of the European Union , în
,,European Economic Review”, 39, 4, 1995.
7. BARTOLINI Stefano, Tra formazione e trascendenza dei confini.
Integrazione europea e stato -nazione [Between boundary -building and
boundary -breaking: European Integration and the Nation -State], în
,,Rivista It aliana di Scienza Politica” [Italian Political Science Review] 2,
August, 2004.
8. BAUER Patricia, Eastward enlargement —benefits and costs of EU entry
for the transition countries , în ,,Intereconomics” , January -February 1998.
9. BEREJIKIAN J effrey , DRYZEK J ohn S., Reflexive action in international
politics , în ,,British Journal of Political Science” , 30, 2, 2000.
10. BLAIR Tony, Discursul de la Stfitung Friedrich -Ebert , Bonn, 30 mai, 1995.
11. BLAIR Tony, Discurs rostit în cadrul Parlamentului European, 23 iunie
2005.
12. BLAIR Ton y, Britain and the Future of Europe, speech in Warsaw, 6
October 2000.

60

13. BOGDANOR Vernon, The Future of the European Community: Two
Models of Democracy , în ,,Government and Opposition 21”, no. 2, April,
1986.
14. BÖRZEL Tanja A., Mind the Gap! Europea n Integration between Scope and
Level , în ,,Journal of European Public Policy 12”, no. 2, April, 2005.
15. BULL H edley , Civilian power Europe: a contradiction in terms?, în
,,Journal of Common Market Studies” , 21(2), 1982.
16. CLOSA C., Citizenshipof the Union and nationality of member states , în
,,Common Market Law Review” , 32, 1996.
17. CORRY Dan, MICHIE J., EMU: The Left Debate , Sheffield, PERC Policy
Papers No. 4, 1997.
18. COWLES M. Green, Setting the agenda for a new Europe: The ERT
and the EC 1992 , în ,, Journal of Common Market Studies” , 33(4) 1995.
19. CURTIN Deirdre, The Constitutional Structure of the Union: A Europe of
Bits and Pieces , în ,,Common Market Law Review” 30, no. 1, February,
1993.
20. DAVOINE Lucie, MEDA Dominique, Work More to Earn More? the Mixed
Feelings of Europeans , în ,,International Labour Review”, Volume 148,
Issue 1/2, 2009.
21. DRĂGAN Gabriela, Tratatul de la Lisabona – un nou pas în crearea unei
Europe unite? , în ,,Sfera Politicii”, volum, XVIII, nr. 5 (147), mai 2010.
22. DUFF Andrew, Discurs țin ut în cadrul Dezbaterii plenare din Parlamentul
European asupra pregătirii Consililui European după eșecul referndumului
din Irlanda , 18 iunie 2008.
23. DUISENBERG Wim, More Doubt Cast on Cloning Safety , în ,,Bloomberg
News”, 6 iulie 2001.
24. FERRAJOL L., Cittadi nanzia e diritti fondamentali , în ,,Teoria Politica” , 9
(3), 1993.
25. FIERKE K arin M., WIENER A ntje, Constructing institutional interests: EU
and NATO enlargement, în ,,Journal of European Public Policy” , 6(5) 1999.
26. FISCHER Joschka, From Confederacy to Federation: Thoughts on the Finalit
y of European Integration , speech in Berlin, 12 May 2000.

61

27. FRANKLIN Mark, MARSH Michael, McLAREN Lauren, Uncorking the Bottle:
Popular Opposition to European Unification in the Wake of Maasrich t, în
,,Journal of Common Market Studies”, 32, no. 4, December, 1994.
28. GALLAGHER T om, An article , în ,,International Herald Tribune” , 23 July
1999.
29. GALLAGHER Stephen, Towards a Common European Asylum System:
Fortress Europe Redesigns the Ramparts , în ,,International Journal ”,
Volume 57, Issue 3, 2002.
30. GRANT Charles, Constitutional fudge.The EU’s foreign policy
arrangements are dysfunctional, so why is Britain trying to block plans to
make them more effective?, în ,,Guardian blog” , 19 June 2007.
31. GAREL – JONES Tristan, Tories must Set Agenda for Tomorrow's Europe ,
în ,,The Times” , 21 June, 1993.
32. GAREL – JONES Tristan, The UK Presidency: An Inside View , în ,, Journal of
Common Market Studies” , 31, 1993.
33. GEORGE Stephen, A Partnership of Nations: Th e British Government's
White Paper on the Intergovernmental Conference , în ,,European Access ”,
3, 1996.
34. GHENEA Bogdan, Guvernul britanic și Tratatul de Reformă, certitudinea
pragmatismului britanic – incertitudinea viitorului constituțional al UE , în
,,Sfera Politicii”, nr. 139, anul XVII, 2009.
35. GLENCROSS Andrew, E Pluribus Europa? , Assessing the Viability of the
European Union by Analogy with the Early American Republic în
,,International Social Science Review”, Vol. 84, 2009.
36. H. M. Government, Europe – The Future , în ,, Journal of Common Market
Studies” , 23, 1984.
37. GROS Daniel, MICOSSI Stefano, Two for the price of one?, în ,, CEPS
Commentary”, 2007.
38. HAMILTON C. B., WINTERS L. A., Trade with Eastern Europe , în ,,Economic
Policy”, 14, 1992.
39. HASSNER P ascal , Mensonage et illusion: les pathologies de l'échec, în
,,Esprit” , January, 1995.

62

40. HILL Christopher, The capability –expectations gap or conceptualising
Europe's international role, în ,,Journal of Common Market
Studie s”,31 (3), 1993.
41. HOFFMAN Stanley, Europe's Identity Crisis Revisted, în ,,Daedalus” 123,
no. 2, Spring 1994.
42. HOSKYNS Sir John, Why the Single Market Programme is in Trouble , în
,,Director” , 31, (13 Martie), 1989.
43. HUGHES Kirsty, The British Debate on EU Constitution: Can the
Referandum be Won?, Forthcoming in Nowa Europa (European Center
Natolin in Warsaw), London, January 2005.
44. HYLARIDES Peter C., A Year of Problems , în ,,Contemporary Review”, vol.
281, octombrie, 2002.
45. HYLARIDES Peter C., Europe and the New Constitution , în ,,Contemporary
Review”, vol. 285, November 2004.
46. IVAN Paul, PANAITE Mihai, CIUCU Ciprian, UZUNA Robert, Uniunea
Europeană se adaptează din mers Tratatului de la Lisabona , ,,Centrul
Roman pentru Politici Europene, Policy Memo”, no.6, ianuarie, 2010.
47. JASPER William F., European Superstate in the Making: Over the Course of
Half a Century, the Architects of the European Union's Various
Incarnations Have Lied to Conceal Their True Goal of a Socialist Regional
Superstate , în ,,The New American” ,Volume 18, May 6, 2002.
48. JENKINS Peter, Brussels Haggles while Europe Yearns , în ,,Independent” ,
30 June 1987.
49. JENKINS Peter, How Britain can Avert a Two -Tier Europe , în
,,Independent” , 7 Martie, 1989.
50. JORGENSEN K.E. et al. – Reflectivist appraoches to European integration ,
în ,,Journal of European Public Policy” , 2000.
51. JOVANOVIC M iroslav N., Probing Leviathan: the eastern enlargement of
the European Union , în ,,European Review”, 5, 4, 1997.
52. KENNEDY D., WEBB D. E., The limits of integration: Eastern Europe and
the European Communities , în ,, Common Market Law Review ”, 30, 6,
1993.

63

53. KEOHANE Daniel, A giude to the referenda on the European Constitution
Treaty , în ,,Centre for European R eform Briefing”, 2001.
54. KETTLE Martin, Blair Puts Faith in Community Spirit , în ,,Guardian” , 13
Mar. 1995.
55. KRAUSE K eith, Theorizing security, state formation and the “Third World”
in the postcold war world , în ,,Review ofInternational Studies” , 24, 1998.
56. KURPAS Sebastian, INCERTI M., SCHONLAU I., Was Prospects for the
European Constitutional Treaty ?, în ,,EPIN Working Paper” 12, 2005.
57. KACZYNSKI P. M., AKULE D., BRAUN M., BROIN P., GEORGIOU K.,
LANGDAL F., LADA A., MOLLER A., PRIMATAROVA A., RICARD – NIHOUT
G., SCHOUT A., SIITONEN A., Lisbon five month on: Surveying the new EU
political scene, EPIN, ,, Commentary”, no.5/29 april, 2010, 1.
58. KURPAS Sebastian, CRUM Ben, SCHOUTHEETE Philippe de, KELLER
Jacques, DEHOUSSE Franklin, ANDOURA Sami, MISSIROLI Anto nio,
HAGEMANN Sara, BRIBOSIA Hervé, The Treaty of Lisbon: Implementing
the Institutional Innovations , în ,,Joint Study CEPS, EGMONT and EPC”,
November, 2007.
59. KURPAS Sebastian, The Treaty of Lisbon: How much Constitution is Left?
An Overview of the Main Changes , în ,,CEPS Policy Brief” , 147 (2007): 8 -9.
60. LUCIER James P., Constitution for a Euro Superstate; If a Draft Document
Is Ratified, Brussels Will Assume the Lead in Foreign Policy Criminal
Justice, Economic Planning and Issues That Parliaments Deal w ith Today ,
în ,,Insight on the News” , 19 august, 2003.
61. LUDLOW Peter, The UK Presidency: a View from Brussels , în ,, Journal of
Common Market Studies” , 31, 1993.
62. MAIR Peter, Political Opposition and the European Union , în
,,Government and Opposition”, 42, no. 1, Winter, 2007.
63. MAJONE G., Mutual Trust, Credible Commitments and the Evolution of
Rules for a Single European Market , în ,,Robert Schuman Centre, Working
Paper”, 95/1, Florence, European University Institute, 1995.
64. MAJOR John, The Evolution of Europe , în ,,Conservative Party News” , 11
Mar. 1991.

64

65. MAJOR John, Raise your Eyes, there is a Land Beyond , în ,,Economist” , 25
Sept. 1993.
66. MATHEWS Tuchman, Redefining Security , în ,, Foreign Affairs” , 68(2),
1989.
67. MADDOX Bronwen, Irish Referndum: EU is coping without a constitution,
so why bother? , în ,,The Times”, 14 iunie 2008.
68. MacINTYRE Donald, MARSHALL Andrew, Britain's European Crisis:
Cabinet chose to ignore warnings , în ,,The Independent’’, 29 martie,
1994.
69. MAYHEW Alan, Enlargement of the European Union: An Analysis of the
Negotiations with the Central and East European Countries , în
,,S.E.I. Working Paper’’, no.39, Brighton, Sussex European Institute,
December 2000 .
70. MENY Yves, MULLER Pierre, QUERMONNE Jean -Louis, Adjusting to
Europe:The Impact of the European Union on National Institutions and
Policies, New York, Routledge, 1996 .
71. MEUNIER S ophie , What single voice? European institutions and EU -US
trade negotiations, în ,,International Organization” , 54, (1), 2000.
72. MILLER Vaughne, The Treaty of Lisbon: an Unceartain Future , în ,,House
of Commons Lybrary”, 08/66, 2008.
73. MILNE Semas, Eurosceptics and not too , în ,,The Guardian”, 6 noiembrie
2009.
74. McSWEENY B ill, Durkheim and the Copenhagen school: A response to
Buzan and Waever , în ,,Review of Inter national Studies”, 24, 1998.
75. MEARSHEIMER J ohn, Back to the future: instability in Europe
after the cold war , în ,, International Security”, 15, (1), 1990.
76. MENON Anand, French Shift to Nato Hails End of the European Army
Dream, în ,,European” , 16-22 May 1996.
77. MENON Anand – Defence Policy and Integration in Western Europe , în
,,Contemporary Security Policy” , 17, 1996.

65

78. MESSERLIN P atrick , The re-emergence of trade among the East European
and Baltic countries: Commercial and other policy issues , în ,,Economic
Bulletin for Europe” , 48, 1996.
79. MILIBAND David, Discursul ministrului de externe britanic din Camera
Comunelor ”, în ,,HC Debate” , 16 iunie, 2008, c708.
80. MORAN T homas , International Economics and National Security , în
,,Foreign Affairs” , 69, 5, 1990 –1991.
81. MARQUAND David, Commentary: Tweaking the European Nerve ,
în ,,Political Quarterly” , 66, 1995, 3.
82. MORAVCSIK Andrew , In Defence of the 'Democratic Deficit': Reassessing
Legitimacy in the European Union, în ,,Journal of Common Market
Studies”, 40, no. 4, December, 2002.
83. MORAVCSIK Andrew, Negotiating the Single European Act: National
Interests and Conventional Statecraft, în ,,International Organization”, 45,
no. 1, December, 1991.
84. Österreich hat vergessen, daβ es nicht das letzte westliche Lan d ist,
sondern mitten in Europa liegt , în ,,Die Presse” , 23 November
1998, www.diepress.at ,
85. PAPAGEORGIU Alia, The Lisbon Treaty, The UK, and the vote , în ,,New
Europe”, 5 mai 2008.
86. PEEL Quentin, After the EEC Summit: Why it all went Wrong , în ,,Financial
Times” , 1 July 1985.
87. PEEL Quentin, Mrs. Thatcher Finds the Middle Ground , în ,, Financial
Times” , 4 Dec. 1986.
88. PEEL Quentin, PAULY W. Louis, The Politics of European Monetary Union:
National Strategies, Int ernational Implications , în ,,International Journal” ,
47, 1991 -1992.
89. PEERS Steve, The proposed Reform Treaty for the European Union , în
,,Statewatch”, June, 2007, 3 -7.
90. PLATTNER Marc F., Sovereignity and Democracy , în ,,Policy Review”,
2003.

66

91. PALMER John, The European Union is not in crisis it is in deep crisis , în
,,European Policy Centre”, 18 iunie 2005.
92. PATTEN Chris, Brussels reaffirms its commitment to rebuild Balkans , în
,,Guardian Weekly” , 16 March 2000.
93. PEERS Steve, An ever closer waiting room? The
case of Eastern European accession to the European economic area ,
în ,,Common Market Law Review” , 32, 1995.
94. PRESTON Cristopher, Obstacles to the EU enlargement: the classical
community method and the prospects for a wider Europe , în ,, Journal of
Common Market Studies” , 33, 3, 1995.
95. PRICE V. Curzon, Residual obstacles to trade
in the Single European Market: are standards finished as non -tariff
barriers?, în ,,Euryopa articles et conférences” ,Vol. I, 1996.
96. PRIDHAM G., Environmental policies and problems of European legislation
in Southern Europe , în ,, South European Society and Politics” , summer
1996.
97. PRODI Romano, Speach to the European Parliament , Strasbourg, 14
September 1999, SPEECH/99/114,
europa.eu.int/rapid/start/cgi/guesten.ksh?
p_action.gettxt =gt&doc=SPEECH/99/ 114|0|RAPID&lg=EN. New Agenda ,
în ,,Business Central Europe’’ , October 1999.
98. RADAELLI Claudio M., Whither Europeanization ? Concept Stretching and
Substantive Change. Paper presented to the annual Conference
of the Political Studies Association , London, 10 -13 April, 2000; în
,,European Integration online Papers”, 4/8.
99. RHODES Rod, – The hollowing out of the state , în ,,Political Quarterly” , Vol.
65, 1994.
100. RUSSELL Conrad, New Labour: Old Tory Writ Large?, în ,,New Left
Review”, Volume a, Issue 219, 1996.
101. SANDHOLTZ Wayne, Choosing Union: Monetary Politics and Maastricht , în
,,International Organization” , 47, 1993, 1 -39.

67

102. SCHAFFER Gavin, Shades of Grey: Following the Controversy Unleashed by
the Appearance of BNP Leader Nick Griffin on BBC's Question Time, Gavin
Schaffer Explores the Long -Running Tensions within the Corporation over
Race Relations, în ,,History Today”, Volum 60, ianuarie 2010.
103. SCHMITTER Philippe C., The European Community as emergent and
dominant form of political organization , în ,,Working Paper”, No. 26, Juan
March Institute, Madrid, 1991.
104. SCHUMANN William R., Transparency, Governmentality, and Negation:
Democratic Practice and Open Government Policy in the National
Assembly for Wales , în ,,Anthropological Quarterly”, Volume 80, Issue 3,
2007.
105. SHARPF Fritz, Community and Autonomy: Multilevel Policy -Making in the
European Union , în ,,Robert Schuman Centre Working”, Paper 94/1,
Florence: European University Institute, 1994.
106. SMITH Julie, „ How to Loose Friends and Influence – the UK and the New
Member States ”, în ,,Federal Trust ”, 19 (2006): 3 -4.
107. STEOHENS Philip, Major Plays Safe by Denying Dehaene , în ,,Financial
Times” , 27 June, 1994.
108. STAMPP Kenneth, The Concept of a Perpetual Union , în ,,Journal of
American History”, 65, no. 1, June 1978, 28.
109. STAN V., Cu spatele la Europa …, în ,,Sfera Politicii” , 65, 1998.
110. ȘERBAN Radu, Contribuții britanice la salvarea finanțelor grecești , pe
www.euractiv.ro
111. ȘERBAN Radu, Marea Britanie și guvernarea economică europeană , 9
decembrie 2010, pe www.euractiv.ro
112. THATCHER Margaret, Discursul de la Bruge , 20 septembrie, 1988, în
http://www.margaretthacher.org/speeches/displydocument.asp?docid=1
07
113. TUCĂ Victor -Iulian, Istoria unui eșec: Constituția Europeană , în ,, Sfera
Politicii” , nr.118, în http://www.sferapoliticii.ro/sfera/118/art3 -tuca.html

68

114. THEBORN G oran , At the birth of second century sociology:
times of reflexivity, spac es of identity and no theory , în ,, British
Journal of Sociology” , 51, 1, 2000.
115. TUGENDHAT Christopher, Out of Step to a United Europe , în ,,The Times” ,
21 Jan. 1986.
116. TRESCHEL Alexander, How to Federalize the EU … And Why Bother?, în
,,Journal of European Public Policy ”, 12, no. 3, June 2005.
117. TRUICĂ Gilda, Dificultãțile ratificãrii Constituției Europene – Un impas
pentru proiectul politic european?, în ,,Colecția de Studii IER”, nr. 12,
București, august, 2005.
118. VERHEUGEN Günter, EU wants to be sure Romania will
go onwith the process of accession no matter what , în ,,Nine O'Clock”, 29
October 1999, www.nineoclock.ro/ ARHIVA/ARCH.html
119. WAEVER O., Territory – Authority and Identity: The Late Twentieth Century
Emergence of Neo-Medieval Political Structures in Europe , în ,,Working
Paper” (Centre for Peace and Conflict Research), Copenhagen, 1992.
120. WALLACE William, Europe after the cold war: interstate order or pos t-
sovereign regional system? în ,,Review of International Studies” , 25,
(Special Issue) 1999.
121. WALLACE William, Treaty too Far , în ,,The World Today ”, vol. 61, July
2005.
122. WALLACE William , SPRIT Martin, Coming to terms with Germany , în ,,The
World Today” , 46, Aprilie, 1990.
123. WALKER Martin, Europe's Existential Crisis, în ,,The Wilson Quarterly’’,
Volume 25, Issue 4, 2001.
124. WAYNE Sandholtz, Choosing Union: Monetary Politics and Maastricht , în
,,International Organization” , 47, 1993.
125. WEILER J., The transformation of Europe , în ,,Yale Law Journal ”, 100, 8,
1991
126. WEINER M ichael , Security, Stability, and International Migration ,
în ,,International Security” , 17, 3, 1992 –1993.

69

127. WHITE Stephen, McALLISTER
Ian, LIGHT Margot, Enlargement and the new outsiders , în
,,Journal of Common Market Studies’’ , Vol. 40, No. 1, 135-53, 2002.
128. WINN Neil, The future development of external europe: From Maastricht I
to Maastricht II, în ,,National Security Studies Quarterly” , 2, 3, 1996.
129. WINN Neil, The proof of the pudding is inthe eating:The EU joint action as
an effective foreign policy instrument?, în ,,International Relations” , 13, 6,
1997.
130. WINN Neil, Europe, une question d'identité , în ,,Projet” , 255, 1998.
131. WINN Neil, Who gets what when and how? The contested d isciplinary and
political nature of governance and policy -making in the European Union ,
în ,,Politics” , 18, 2, 1998.
132. WINN Neil, Western Europe's international identity after Amsterdam: An
evolutionary perspective , în ,,International Journal of Political Studies” , 1,
2, 1999.
133. WITTE Bruno de, Treaty Revision in the European Union: Constitutional
Change Through International Law , în ,,Netherlands Yearbook of
International Law”, 35, 2004.
134. WYLES John, EEC Summit – President Mitterrand's Exocet , în ,,Financial
Times” , 7 Decembrie, 1983.

70

Periodice .
1. Anthropological Quarterly.
2. Conservative Party News.
3. Daily Telegraph, 2005, 2009.
4. Le Figaro, 30 Aug. 1994.
5. Financial Times,1994 -1995.
6. Hansard.
7. History Today.
8. Independent , 9 Septembrie 1988.
9. Independent, ianuarie 1991.
10. Insight on the News.
11. International Labour Review.
12. International Journal.
13. Journal of Common Market Studies.
14. National Security Studies Quarterly.
15. New Left Review.
16. Newsline , 24 January 2000.
17. Policy Review.
18. Political Quarterly.
19. Reuters , 27 January 2000.
20. Review of International Studies
21. RFE/RL Newsline , 15 December 1997.
22. RFE/RL Newsline , 5 November 1998.
23. RFE/RL Newsline , 15 July 1999.
24. RFE/RL Newsline 27 October 1999.
25. Sfera Politicii.
26. Statewatch.
27. The Economist, 25 January 2001.
28. The Guardian , 26 Januarie 1989.
29. The Guardian , 14 March 2000.
30. The Guardian, 2009, 2010.

71

31. Times on Line, 25 June 2002.
32. Timesonline.co.uk
33. The New American
34. The Times , 14 Nov. 1978.
35. The Week in Europe , 21 July 1994.
36. The Wilson Quarterly

72

Publicații și declarații oficiale ale unor instituții. Surse electronice.
1. Bulletin of the European Communities, No. 6, 1993, Paragraph I.13 .
2. Bulletin of the European Union, No. 3, 1998, paragraph I.10.
3. Bulletin of the European Communities, Supplement 1- 1987.
4. Business Central Europe , October 1998.
5. Conclusions of the Presidency. Economic and Social Situation ,
(http://www.europarl.europa.eu/summits/luxemburg2/lux_en.pdf).
6. Declarația rezistenței europene , Geneva, 1944.
7. Department of European Integration, Immediate
measures of the Government of Romania in the perspective of
opening the negotiations for accession to the European Union , October
1999.
8. European Communities, Committee for the Study of Economic and
Monetary Union, Report on Economic and Monetary Union in the
European Community , Aprilie , 1989.
9. European Commission, Social Dimension of the Internal Market, COM,
(89), 248 final, May, 1989.
10. EU, Commission of the European Communities, Communication from the
Commission to the Council and the European Parliament on a Common
Policy on Illegal Immigration, 15 November 2001; and Green Paper on a
Community Return Policy on Illegal Residents , 10 April 2002
11. EU, European Council, Presidency Conclusions, European Council Meeting
in Laeken, 14 and 15 December 2001, 11.
12. EU, European Council, Presidency Conclusions, European Council Meeting
in Seville, 21 and 22 June 2002, 9.
13. European Voice , 20 January 2000.
14. EU Commission, Agenda 2000 , Opinion of the Commission on the
Application for Membership of Respectively Bulgaria, Estonia, Hungary,
Latvia, Lithuania, Poland, Czech Republic, Romania, Slovenia,
Slovakia, Docs 97/11 -20, 15 July 1997.

73

15. EU Commission, Agenda 2000, Vol. 1, For a Stronger and Wider
Union, COM 97 2000, 15 July 1997.
16. Foreign Affairs Committee, Uncorrected Evidence, 10 Octombrie, 2007.
17. Foreign and Commonwealth Office, A Partnership of Nations: The British
Approach to the European Union Intergovernmental Conference 1996,
London, 1996.
18. General Information. Completion of the Internal Market, (Vezi
http://www.europarl.europa.eu/summits/milan/mil_en.pdf).
19. Hansard (Arhiva dezbaterilor din Camera Comunelor), 5th set. 958 (14
Nov. 1978), col. 214.
20. Hansard, noiembrie – decembrie, 1991.
21. House of Lords – Select Committee on the European
Communities, Economic and Monetary Union and Political
Union , Parliamentary Ners HL 88 -i ( 1989 -90).
22. House of Commons, Treasury and Civil Service Select –
Committee, European Monetary Union: Minutes of Evidence, 25 July
1990 , Parliamentary Papers HC 620 , 1989 -1990.
23. Laeken – European Commission , ec.europa.eu/governance/impact/
background /..laeken_concl_en.pdf .
24. Meeting of the Association Council between the European Union and
Romania – Joint Press Release, EU/Romania .
25. Official Journal of the European Communities . Annex. Debates of the
European Parliament , 1989 -90, no. 3 -383/155.
26. Official Journal of the European Communities: Debates of the European
Parliament , 12 Dec. 1991, No. 3 -412/232 -6.
27. Official Journal of the European Communities: Debates of the European
Parliament , 8 July 1992, No. 3 -420/139 -43.
28. Survey of Current Affairs, London, Foreign and Commonwealth Office,
Vol. 27, No. 4, 1997.
29. The British approach to the European Union IGC 1996 , A Partnership of
Nations, London, Foreign Office, 1996.

74

30. Transcript of the Churchill Memorial Lecture , Foreign and Commonwealth
Office press release , 19 Feb. 1991, 13.
31. United Nations Economic Commission for Europe, Economic
Survey of Europe in 1996 -1997, New York and Geneva, 1997.
32. www.infoeuropa.ro
33. www.rcc.ro
34. www.trafic.media.ro
35. www.scribd.com/doc/29863395/Consiliul European
36. XXXX – Qui fait quoi dans L'Union Européenne?, Commission
Européenne, Luxemburg: Office des publications offcilles des
Communautés européennes, 2001.