Tradiție și cultura [610732]

Tradiție și cultura

Profesorul I. C. Gulian definea cultura ca aflându -se ”într -o rețea de relații, relația dintre
om și aceasta fiind fundamentală.” Un alt punct de vedere îl manifestă Adela Becleanu Iancu
care ”definea cultura în raport cu omul ca ființă socială: Cultura reprezintă un ansamblu de
fenomene social umane format din numeroase fapte și procese. Ea este un mod existențial cu o
anumită specificitate. Ea reflectă stadii și modalități ale existenței sociale.” Tot raportându -se la
om și Ion B âtlan definea cultura ca fiind ”lumea creațiilor umane, lumea creațiilor valorice.”1 O
altă concepție asupra termenului manifestă filozoful Alexandru Tănase care pornește de la o serie
de ”diacritice”: ”întruchiparea unor elemente sociale constituite și tr ansmise prin efortul colectiv;
aspectul cumulativ al cunoașterii și experienței; atitudinea selectivă față de valorile trecutului în
funcție de cerințele și aptitudinile individuale; afirmarea unui substrat național al culturii pe o
treaptă evoluată a isto riei sale.”2
Ion Bâtlan, luând în considerare atât structura culturii, cât și modalitățile de perpetuare
ale acesteia, distinge patru etape în care se manifestă procesul cultural. ”Consolidarea culturii,
însușirea și transmiterea ei se derulează printr -un complicat proces epatizat: etapa cognitivă (prin
cunoaștere omul se îmbogățește spiritual, se modelează); etapa axiologică (care este sinonimă
procesului valorizării; valorizarea rezidă, în ultimă instanță, în prelucrarea realității supusă
constatării și aprecierii, în remodelarea ei, în construirea altei realități); etapa creației ; etapa
asimilării ,cultura afirmându -și finalitatea socială. De fapt, în dinamismul său, cultura străbate
fazele creației , valorificării și difuziunii .” Astfel, o operă intră în fondul cultural abia după ce ea
a fost asimilată de public.
Cultura poate fi înțeleasă ca:
a) produs – adică ceea ce se obține în urma producției culturale;
b) proces de producere de bunuri, valori, norme, simboluri, semnificații; \
c) comportament uman – adică un ”mod de a face” prescris printr -un act cultural.

1 Bâtlan, Ion, Introducere în istoria și filozofia culturii , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 18.
2 Tănase, Alexandru, Introducere în filozofia culturii. Valoare. Cultură. Civilizație , Editura Științifică și
Enciclopedică , București, 1968, p. 29.

Funcțiile culturii sunt:
1. funcția de adaptare (care asigură supraviețuirea ca răspuns la condițiile de mediu);
2. funcția de socializare (presupune transformar ea fiecărui individ într -un membru al
comunității prin însușirea normelor, codurilor și simbolurilor specifice sistemului de valori);
3. funcția de reproducere a comunității (prin memorizare, stocare și transmitere a
culturii);
4. funcția de comunicare (prin care se exprimă acordul său dezacordul în relațiile
interumane și se împărtășesc valori, semnificații, atitudini).

Pornind de la ultimele două funcții ale culturii, rezultă că principalele tipuri și forme de
cultură sunt:
1 – funcția de reprodu cere generează : a) culturi tradiționale (folclor, tradiții, obiceiuri,
valori și atitudini); b) culturi moderne (specifice colectivităților urbane).
2 – funcția de comunicare generează : a) culturi orale (al cărui suport îl reprezintă
memoria colectivitățil or); b) culturi scrise (istorie – tradiții scrise); c) culturi multimediatice
(orale, scrise, consemnate pe memorie magnetică, biblioteci, arhive sonore).
3 – diferențierea inter – și intragrupală generează : a) cultura înaltă (a elitei); b) cultura de
masă ; c) contracultura (subcultura).

Cultură se naște din fondul viu al subiectului și este viața ”stricto sensu”, spontaneitate,
subiectivitate. Așadar, conștiința este un produs social ce se formează în procesul interacțiunii
omului cu ceilalți prin interior izarea relațiilor sociale, a simbolurilor, regulilor și principiilor pe
care le guvernează. Fiind nu doar un proces de conștientizare a situației obiective ci și un factor
explicativ al realității sociale, conștiința individuală determină conștiința colect ivă. Dacă prima
se referă la afirmarea identității personale, prin conștiința colectivă se exprimă particularitățile
vieții sociale, care se transmit din generație în generație și care reflectă continuitatea vieții
sociale într -un spațiu istorico -geografic . Trecerea de la conștiința individuală la cea colectivă se
face prin intermediul relațiilor sociale dintre care cele de solidaritate, rudenie, muncă și putere
joacă un rol important.
În studiile de antropologie modernă ”este acreditată ideea lui Franz Bo as care susține că
”a trăi” cultura ta este ca și cum ”ai vorbi” limba ta, deci poți să nu -i cunoști regulile, dar să

conștientizezi apartenența ta la acea cultură care îți conferă identitate.”3 Rezultă de aici că
diferențierile culturale sunt percepute in stinctiv analizând deosebirile dintre indivizi pe de o parte
și deosebirile dintre colectivități de indivizi pe de alta, acestea din urmă ajungând până la
diferențe de ordin național.
Prin definiția pe care o dă termenului de cultură , filozoful Alexandru Tănase (v.s., p. 3)
prezintă importanța grupului colectiv de a genera, propaga și tezauriza obiceiurile, tradițiile și
datinile unei națiuni și de a o face astfel distinctivă față de altă națiune sau popor. Așadar, cultură
se manifestă la nivelul tuturor c omunităților, grupurilor sau subgrupurilor și indiferent de
domeniul în care acestea activează: grupuri creatoare, profesionale, sociale, religioase. Mai mult
decât atât, cultura nu ține de gradul de dezvoltare al unui individ sau a unei națiuni, ea
manife stându -se în forme și la nivele diferite de la cultura cultă sau înaltă, așa cum am tratat la
tipologia culturii, până la contracultură sau subcultură care înseamnă nivelul cel mai jos de
manifestare a acestui fenomen. Dar o națiune fără o cultură proprie nu poate exista deoarece acea
națiune nu are, astfel, identitate. Însă, odată cu dezvoltarea societății are loc și o dezvoltare a
identității națiunii sau a poporului respectiv. De exemplu, dacă mergem într -un restaurant
românesc, dintr -un oraș oarecare, a tunci când vom deschide meniul vom vedea, fără nici un fel
de surprindere, o listă de mâncăruri, de la ”universalele” fripturi la vienezul șnițel, de la
spaghetele italiene la francezul chateaubriand, de la chinezescul sushi până la baclavaua
turcească. To ate acestea au fost asimilate și introduse în cultura gastronomică românească.
Bineînțeles că de la rubrica cu ”mâncăruri tradiționale românești” sunt nelipsite fascinantele
sărmăluțe cu mămăliguță, cât și alte bucate alese considerate tradiționale.
Termenul tradiție este o noțiune ambiguă utilizată în contextele culturale cu
”forma să substantivală – la singular, care îi oferă un grad înalt de abstractizare, tradiție , sau la
plural, tradiții (obiceiuri, legende, în special istorice), – fie în cea adjectivală – tradițional, -ă, cu
forma tare, și uneori, peiorativă, tradiționalist .”4 Diferit de cultură, tradiția nu se identifică
mecanic cu trecutul, ci este vorba de o selecție axiologică pe care prezentul o face în corpul
acestei moșteniri, aplic ând criterii particulare. Valorile culturale, cele care sintetizează o epocă și
un mod de a înțelege lumea, dobândesc, prin forța lor ideatică și expresivă, un caracter de
permanență, devenind repere pentru conștiința unei societăți. Ele sunt mereu reinter pretate, din

3 Ispas, Sabina, Coatu, Nicoleta, op. cit ., p. 22.
4 Ibidem , p. 27.

noi perspective, fiind astfel aduse în circuitul viu al culturii. Așadar, tradiția reprezintă partea
activă a moștenirii culturale, ceea ce rămâne viu din trecut, și înglobează elementele care
acționează modelator asupra prezentului cultural.
Romulus Vulcănescu definea tradiția ca pe ”o formă de activitate (științifică, politică,
tehnică, cutumiară, de credință etc.) care se transmite într -un grup social determinat, din
generație în generație, și este statornicită prin habitudini și uzanțe co mportamentale.”5
Teoreticianul se referă la faptul că tradiția este prezentă și se manifestă atât în mediile populare
pe cale, îndeosebi, orală, cât și în mediile culte prin scrieri savante.
Pe de altă parte, cercetătorul folclorist Ovidiu Bârlea, consideră că tradiția este prezentă
în orice formă de manifestare artistică a literaturii, de autor sau folclorică, cu specificarea că ”în
folclor, tradiția se arată mai trainică, mai dominantă și c hiar exclusivistă.”6 În perspectivă
diacronică tradiția este abstractizată datorită sistemelor de reguli și coduri pe care toți membrii
unui grup trebuie să le respecte și să le actualizeze în mod continuu deoarece tradiția presupune
și implică continuitat e.
Rezultă, prin analogie cu cele spuse anterior, că tradiția culturală reprezintă, în sens
restrâns, identitatea unui grup, a unui colectiv, și , în sens larg, a unui popor, a unei națiuni.
Termenul vehiculat de cultură națională se referă, așadar, la toate acele tradiții, obiceiuri, norme,
activități, care înglobează modul de viață al unei țări și care îi conferă identitate, individualitate.
Pornind de la acest fapt, au apărut și diverse etichete care s -au atribuit unor popoare. Astfel,
despre francezi se spune că sunt gurmanzi, despre ruși că ar fi bețivi, despre spanioli că sunt
sangvini și pasionali.
Datorită contextului geopolitic și, implicit, geocultural actual se impune redefinirea
culturii noastre naționale, printr -un dra matic proces de autoevaluare și de situare comparativă.
Pentru aceasta este necesară o circumscriere asupra redefinirii identității naționale. Dacă ne
raportăm la trecutul cultural, asistăm, pe de o parte la clișeizarea unor modele culturale, dar și la
reacția de recul, de abordare a inovației și diversității. Așadar, cultura națională românească se
află, la momentul actual, într -o relație de contextualizate culturală cu ceea ce putem numi cultură
globală sau mondială.

5 Vulcănescu, Romulus, Dicțion ar de etnologie. I. Terminologie. II. Personalități , Editura Albatros , București,
1979, p. 275 -276.
6 Bîrlea, Ovidiu, Folclorul românesc , vol. I, Editura Minerva, București, 1981, p. 24.

Pentru a putea stabili care sunt prin cipalele semnificații și funcții ale tradiției culturale a
poporului nostru vom porni, mai întâi, dinspre tradiție spre cultură. Aceasta se datorează faptului
că fenomenul cultural cuprinde două componente. Prima componentă, cea materială, este
exprimată p rin civilizație și cuprinde procesele și mijloacele care asigură materializarea și
valorizarea activităților culturale. Componenta spirituală a culturii înglobează cunoașterea,
judecata, gândirea. Din acestea rezultă științele care îmbracă și forma unor si steme teoretice
(cum ar fi științele exacte), simbolice (arta, religia), normative (obiceiurile, tradiția, dreptul).
Așadar, componenta spirituală a culturii este materializată prin instituții, fie ele instituții de
învățământ, instituții culturale sau chi ar sociale (dreptul).
În societatea actuală apar din ce în ce mai multe întrebări tranșante, pe care nu le putem
ocoli: cum se raportează generația tânără la tradiția culturală națională? În ce măsură au tinerii
acces la tradiție, cât o cunosc, se mai ide ntifică cu ea sau nu? Un răspuns rapid și instinctiv, cum
ar spune unii, ar fi că tinerii nu se mai regăsesc în tradiție ci în noutate și tot ce ține de inovație.
Dar, în realitate, răspunsul corect este și da și nu.
Răspundem da pentru că numeroși tineri sunt atrași de folclor. Aici includem pe aceia
care iubesc muzica folclorică românească, portul popular, cât și pe cei care fac parte din
ansamblurile de muzică folclorică. Însă, ușor observabil este faptul că majoritatea
reprezentanților generației tinere care manifestă apreciere și cunoaștere față de folclor și de
tradiție, provin din familii care au cultivat tradiția. Și, mai mult decât atât, chiar și aceste familii
provin, la rândul lor, din anumite zone ce reprezintă focare de cultură și tradiție popul ară
românească.
Răspunsul negativ este evident în stilul de viață actual și se datorează și alăturării țării
noastre la statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, în interpretarea tradiției românești
trebuie să luăm în calcul și anumite repere culturale și mentalitate, din perspectiva sincronică a
culturii europene. Societatea actuală, cuprinsă de febră modernității, tinde să imite țările aflate la
un nivel ridicat de dezvoltare. Aceasta se datorează și faptului că timp de două decenii poporul
român a fos t supus rigorilor comunismului. Schimbările care au intervenit în cadrul societății
postcomuniste, precum și opțiunea României de aderare și integrare în structurile europene și
euroatlantice implică reconstrucția și reinterpretarea conștiinței de sine a c ulturii române.
În ce privește tradiția există două tendințe majore care au fost adoptate. Pe de o parte
sunt tradiționaliștii care țin la perpetuarea modelelor clasice și neagă inovația, iar pe de altă parte

sunt moderniștii care neagă total orice influe nță tradițională și tind spre noutate. În realitatea însă
nu putem fi într -un singur fel. Mai întâi, nu putem nega total inovația pentru că atunci am nega
evoluția unei culturi, a unui popor. Tot așa nu putem nega nici tradițiile pentru că ar însemna să
ne negăm implicit și trecutul istoric. Mai mult decât atât, tradițiile sunt baza modelelor
moderniste și fără de care societatea actuală nu ar exista. În ce ne privește, așa cum spune o
vorbă din bătrâni, calea cea dreaptă se află undeva la mijloc. Mai exac t nu se poate inovație fără
tradiție, căci aceasta din urmă reprezintă temelia de formare a celei dintâi, și nici tradiție fără
inovare, căci atunci n -am mai vorbi despre evoluția societății și, în speță a culturii și civilizației,
ci despre stagnare.
Una dintre principalele funcții ale tradiției culturale este transmisibilitatea. Aceasta se
perpetuează din generație în generație, și indiferent de nivelul de dezvoltare a națiunii respective,
există întotdeauna breșe prin care circulă folclorul. În cadrul tr adiției culturale a unui popor,
importanță nu prezintă doar tradiția populară ci și tradiția modernă. Dacă cea dintâi este prezentă
preponderent în zona rurală, tradiția modernă este caracteristică urbanismului. În categoria
tradițiilor moderne putem incl ude atât tradițiile populare care au suferit modificări datorită
influențelor inovatoare, dar și tradițiile recent apărute în societatea actuală.
Din rândul tradițiilor populare, care au fost influențate de societatea modernă, cea mai
cunoscută este sărbă toarea Crăciunului. Crăciunul actual este o invenție ce datează din perioada
victoriană și, cu siguranță, este cea mai celebrată sărbătoare din toată lumea. Crăciunul modern
este produsul transformării tradițiilor religioase din întreaga lume. Dacă în unel e zone, care țin la
tradiția populară, semnificația sărbătorii și obiceiurile au fost strict conservate, în alte zone
Crăciunul modern nu reprezintă altceva decât o actualizare asupra viziunii obiceiurilor străvechi.
De exemplu, în țările scandinave, Suedi a, Danemarca, Finlanda, Crăciunul este echivalat cu
sărbătoarea de Sfânta Lucia. Tradiția bradului împodobit este originară țărilor germanice de la
începutul secolului al XVII -lea, fiind preluată și răspândită în restul europei și în Statele Unite
ale Amer icii. Dacă inițial podoabele clasice erau bomboanele de ciocolată, globurile și
ghirlandele, în prezent, bradul este împodobit în funcție de tendințele designerilor. De altfel, și
Moș Crăciun este o inovație din secolul I, reprezentând versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae.
Printre tradițiile moderne apărute relativ recent în cultura poporului nostru enumerăm
Halloweenul și Valentine’s Day. Sărbătoare la origine celtică, Halloweenul este celebrat astăzi
de numeroase popoare din lumea occidentală. Foarte fr umoasă este tradiția dovlecilor sculptați în

forme fantomatice și luminați în interior de o lumânare, care umplu curțile oamenilor. În noaptea
de Halloween copiii bat din ușă în ușă deghizați în costume sinistre, iar gazdele îi servesc cu
dulciuri. Dacă in ițial sărbătoarea se referea la alungarea spiritelor rele, astăzi, ea a prins din ce în
ce mai mult un contur comercial accentuat. Acum, cei care se pregătesc de sărbătoare nu mai
sunt nevoiți să -și confecționeze singuri costumațiile înfricoșătoare, deoare ce piața oferă o gamă
largă de produse, cadouri și suveniruri. În România sărbătoarea se manifestă mai mult în mediul
urban. O importantă atracție turistică este castelul lui Vlad Țepeș, denumit și Dracula, unde se
organizează spectacole de teartu în aer l iber cu ocazia acestei sărbători. De altfel, occidentalii
cunosc România drept Țara lui Dracula. Pe de altă parte, Valentine’s Day, numită și Ziua
Îndrăgostiților a fost adoptată de cultura noastră, deși exista deja o sărbătoare tradițională,
Dragobetele. Considerată de unii o sărbătoare superficială, un kitsch occidental sau chiar o falsă
tradiție ea este acceptată și celebrată mai ales de tinerii îndrăgostiți. Organizațiile naționaliste au
făcut propagandă vechii tradiții de Dragobete, spre deliciul îndră gostiților care au acum o ocazie
în plus să -și facă declarații de dragoste, dar și spre bucuria comercianților care își rotunjesc
profiturile.
De departe, cea mai bine păstrată și transmisă funcție a tradiției este aceea spirituală. Este
bine știut că româ nii sunt un popor credincios, un popor creștin. Aproape toate obiceiurile și
tradițiile populare au la bază învățături religioase ale sfinților, și religia se împletește cu
credințele ocultice. Astfel, pe lângă sărbătorile propriu -zis creștine (Sfântul And rei, Sfântul Ion,
Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ilie etc.), există și o serie de ritualuri. Tradițiile nașterii la
români implică, pe lângă cultul religios săvârșit de preot, și prezența imaginară a Ursitoarelor,
rolul moașei. La fel se întâmplă și în cazul obiceiurilor legate de nuntă sau a cultului funerar.
Desigur că există și diferențe regionale ale acestor tradiții și obiceiuri, unele care mai sunt
păstrate încă, altele care au fost uitate sau, uneori sunt amestecate din cauza migrației de la o
zonă folclorică la alta.
Am văzut că tradiția culturală încă este bine reprezentată la nivelul societății românești și
se perpetuează, rolul ei constând în aceea că ea reprezintă baza sau temelia societății moderne
actuale. Dacă unele tradiții s -au păstrat ș i conservat, altele au suferit modificări de pe urma
tranziției perioadei dinspre Comunism spre Modernism. Alte tradiții s -au pierdut, ori au devenit
confuze. Societatea românească și -a îmbogățit cultura și cu obiceiuri și tradiții preluate de la alte
națiuni sau popoare și care sunt acceptate sau blamate la nivelul grupurilor culturale naționale.

Interesantă este și relația tradiție – modernitate , cele două curente excluzându -se reciproc și,
tocmai prin aceasta, demonstrând indestructibila lor legătură. De altfel, orice am înțelege prin
modernitate , și oricâte modernități alternative am avea în vedere, cert este că negarea originii se
află la baza culturii moderne.
În istoria omenirii,care poate fi privită ca o istorie a devenirii individuale, fiecare
socie tate își construiește un edificiu cultural bazat pe o moștenire pe care o găsește pe un anumit
nivel de dezvoltare a forțelor de producție caracteristic societății respective.
Cultura , care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a cultiva"/" a onora" se
referă în general la activitate umană. Definiția UNESCO considera cultura drept "o serie de
caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali,
intelectuali sau emoționali".
„Cultura este dependentă de societate, de clasele sociale, de ideologia acestora,
este determinată de sistemul național și de condițiile economico -sociale în care societatea
respectivă funcționează.Ea are un rol transformator, operând deopotrivă cu factori obiectivi și
subiectivi ai socializării.”7
Consumul cultural nu reprezintă un fenomen atât de recent cum am putea crede, a fost
dezbătut foarte mult timp, este un subiect vechi cu nume nou, un subiect foarte complex.
Consumul cultural include doar lectură, teatrul, biblioteca, muz eul, etc., dar și productele
tehnologiei, televizorul, radioul, PC -ul, etc.
„Pentru caracterizarea culturii și civilizației poporului român, sociologii au avut în
vedere o serie de aspecte:specificul, principiul, vechimea și continuitatea culturii române ști,
raporturile ei cu culturile limitrofe, elementele civilizației române „falsa cultură” a satelor, starea
culturală a localităților, etc. ”8
Viitorul societății, fapt acceptat de oricine, este reprezentat de tineri. Fie că este vorba
despre un fapt, con știentizata de către aceștia, sau nu, adulților le revine dificilă și ingrate sarcina
de a-I călăuzi pe acesta pe drumul cel mai bun, cel care duce preș maturitate, adulții trebuie să
vegheze în principal la modul în care se realizarea întreg procesul pent ru a nu periclita în niciun
fel bună dezvoltare și creștere a celor pe care vor urma la cârma societății.

7 Dan Cruceru, Diacronismul culturii(Eseu despre evoluția sistemul ui cultural), Editura Meridiane , București, 1984,
pag.11
8 Dumitru Otovescu, Sociologia culturii românești, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1992, pag 115

Cultură se exprimă ca volum, cantate, calitate și varietate și este alcătuită din totalitatea
produselor material și spiritual ale muncii pe care o f ace omul, rezultate ale transformărilor
omului ce sunt oglindite în conduite I în normele ce o alimentează. M. Ralea afirma faptul că
cultura este ceea ce a rămas dup ace ai uitat tot ceea ce ai avut de învățat. Dorința de a fi cult se
dezvolta încă din co pilărie și are la baza ori curiozitatea ori imitația sau educația și mediul în
care ești cunoscut. Dorința acesta de curiozitate poate duce la cultura dar poate fi superficială,
convergenta sau divergentă. Formată sub presiunea unui mediu, cultura poate fi latent iar toți cei
din jur duc o viață culturală foarte intense ceea ce influențează în mod clar toate apetiturile
culturale. Astfel încât, se poate aprecia faptul că exista o amprentă evidentă a educației însușite
încă din copilărie când se formează baz ele unei personalități.
Distracție este un termen care exprimă ceea ce produce destindere sufletească,
amuzament, agrement, petrecere , divertisment. Din punct de vedere psihologic, destinderea este
absolut necesară pentru menținerea echilibrului psihic, mintal al fiecăruia. Referitor la aspectul
amintit Zoe Dumitrescu -Bușulenga afirma că „oricine are nevoie de divertisment, dar depinde
unde urcăm ștacheta pentru a face din bucuriile noastre clipe de frumusețe universal valabile”
Prin interes înțelegem te ndința de a acorda atenție unor domenii de activitate. Interesul
este un fenomen motivațional complex care are elemente cognitive (cunoștințe privind domeniul
respectiv), afective (activitatea produce stări afective pozitive) și voliționale (acțiunea este
realizată cu perseverență). Interesele sunt în relație cu aptitudinile persoanei. Dacă cineva are
aptitudini pentru un domeniu, atunci el obține cu ușurință succese în acel domeniu și aceasta
contribuie la formarea interesului.
Timpul liber este acea part e a timpului extraprofesional (extrașcolar) care îndeplinește
trei funcții principale: odihnă, divertisment, dezvoltare culturală a personalității. În timp ce
odihna este principalul remediu al oboselii, ea asigurând refacerea fiziologică a forței ( de
muncă), divertismentul are un rol important în recreere (plimbări, întâlniri cu prietenii, mersul la
teatru, cinema, grădinărit, pescuit, fotbal). A treia funcție de o importanță majoră o reprezintă
dezvoltarea personalității umane, creșterea zestrei sale cul turale.

Dezvoltarea psiho -socială

Prin dezvoltare psiho -socială înțelegem procesul de formare și restructurare a proceselor,
funcțiilor și însușirilor psiho -comportamentale care asigură adaptarea individului la mediu. Cei
doi factori care determină dezvoltarea bio -psiho -socială sunt:
-un factor intern: ereditatea
-un factor extern: mediul
Nu vom insista asupra eredității, ne vom limita la a spune că aceasta este echipamentul
genetic cu care copilul se naște și care cuprinde unele informații , predispoziții care se transformă
în însușiri reale în funcție de factorii de mediu.
Mediul cuprinde o serie de factori socio -culturali care au influență asupra dezvoltării
ulterioare a copilului, dintre care amintim: condițiile economice și culturale ale societății, mediul
familial și colectivitățile în care se încadrează copilul. Colectivitățile care au o importanță
deosebită asupra dezvoltării psiho -sociale sunt școala cu rol în transmiterea cunoștințelor,
formarea deprinderilor și modelarea personalit ății elevilor.9
Anturajul copilului este de asemenea un colectiv pe care îl frecventează adesea și
îi dictează comportamentele, participând la structurarea personalității adolescentului. El poate fi
benefic, ajutându -1 să-și dezvolte potențialul, dar poate fi totodată nefast, punându -i în pericol
viitorul. Extrem de influențabil, împins de dorința de a se maturiza, de a deveni independent, de a
zbura cu propriile aripi, tânărul adolescent renunță la ideea că părinții sunt atotputernici. Ei caută
în altă parte noi valori. În timpul adolescenței, colegii și prietenii sunt cei care exercită asupra lui
cea mai importantă influență, iar această influență se manifestă la toate nivelurile: ținută
vestimentară, atitudini, gusturi muzicale și literare, petrecer ea timpului liber etc. Dar
adolescentul poate plăti scump ,,privilegiul" de a fi acceptat într -un grup. Este posibil, spre
exemplu, ca el să -și neglijeze studiile pentru a nu fi exclus dintr -un grup la care dorește să adere
și ai cărui membri au cu toții o situație școlară dezastruoasă. Această influență riscă uneori să
meargă chiar mai departe și să -l împingă pe adolescent spre marginea societății.

9 Braconnier, A., (2001), Copilul tău de la 10 ani până la 25 de ani , Editura Teora, București.

Educația nonformală

Termenul de ,,nonformal" vine cu o încărcătură predominant, psihosociologică,
fără a avea vreo legătură cu termenul de neformativ sau needucativ. El desemnează o realitate
educațională mai puțin formalizată sau neformalizată, dar totdeauna cu efecte formative.
Educația nonformală, îndeobște, exprimă sensul vechii sintagme de educaț ie extrașcolară.
Instituțiile școlare tind să -și exercite competența dincolo de zidurile lor, prin programe
special elaborate, cu scopul de a sluji cerințele și aspirațiile la cultură ale populației ce simte
nevoia de a se documenta. Dacă ne referim la com ponenta etapei școlare a educației nonformale,
conținuturile educației nonformale urmăresc desfășurarea unei activități cu caracter formativ,
prin excelență, dirijate de personalul specializat, în strânsă legătură cu elevii, părinții,
organizațiile social -culturale și social -politice. De regulă, activitățile se desfășoară în școală și
sunt constituite din cercuri pe discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar, competiții
culturale sau sportive, comemorări și festivități etc. Desigur, sunt cuprinse și activități a căror
desfășurare necesită deplasări în locurile cerute de tematică (întreprinderi, muzee, terenuri
agricole) sau în instituții sociale.10

Educație informală

Termenul “educație informală” exprimă caracterul “spontan” al acestei educații, adică
complet liber de orice formalizare. Cu alte cuvinte, educația informală reprezintă întreaga
achiziție autonomă a persoanelor, achiziție dobândită într -o manieră întâmplătoare, dar în ocazii
din ce în ce mai numeroase și mai variate, așa cum le deter mină condițiile existenței umane ca
atare. Toate acestea conduc la ideea că educația informală precede și depășește ca durată,
conținut și modalități educația formală. Este și firesc să fie așa dacă o raportăm la multitudinea și
specificul diverselor secto are ale vieții persoanei, desfășurate în cadrul unei ambianțe atât de
complexe. Aceasta face că educația informală să nu poată constitui substanța și temeiul

10Bocsa, E., (2007), Fundamentele psihologiei , Editura Focus, Petroșani

fundamental al educației. Fără a ignora valoarea imensului ei conținut, va trebui, dimpotrivă, să –
1 analizăm, pentru a vedea mai bine cum putem asigura dezvoltarea optimă a persoanei, folosind
influența educației informale, alături de celelalte tipuri de educație.
Sub aspectul conținutului, educația informală este determinată, de regulă, de
caracterul predominant al unuia sau altuia dintre tipurile de valori, activități sau preocupări ale
mediului ambiental în care educatul își duce existența, dar și de propriile lui aspirații.
Este adevărat că în cadrul influențelor de grup, d eosebit de acțiunile cu semnificație formativă
pozitivă (sport, muzică, dans), pot apărea orientări sau atitudini negative, conduite deviante cu
semnificație antisocială. În opinia autorului se impune necesitatea, nu a introducerii în
învățământ a unor dis cipline noi de studiu și nici problema creșterii numărului de ore, ci a unor
moduri de realizare a integrării și informațiilor în perspectiva finalităților educației școlare. Din
studiul prezentat de T. Cozma a reieșit mai întâi faptul că articularea celo r trei tipuri de educație
în lumina finalităților educației formale este necesară. Școala nu -și permite să ignore mesajele
celorlalte tipuri de educație sau să intre în concurență cu ele.
În cadrul educației informale ieșirile cu prietenii se pare că devi n preocupări
primordiale. Începând cu o anumită vârstă (în general pe la 12 – 13 ani), ieșirile și serile petrecute
în familie sau jocurile acasă cu colegii devin din ce în ce mai puțin atrăgătoare pentru adolescent,
lăsând locul întâlnirilor cu prietenii, ieșirilor la o cafea sau la cinema, apoi, după câțiva ani,
ieșirilor în baruri de noapte, la concerte etc. Viața socială a adolescentului se schimbă. Pentru
unii părinți, perioada de tranziție pare lungă, deoarece ei nu sunt gata încă să accepte ideea că
fiul (fiica) lor a crescut. Pentru alții, aceste schimbări sunt firești și nu ridică probleme. Totuși,
teama că adolescentul poate intra într -un anturaj nepotrivit, ,,riscant", sau că pur și simplu și -ar
putea irosi timpul stăpânește frecvent mintea părin ților. Și nu fără motiv. Frecventarea anumitor
cercuri riscă să pună în pericol viața adolescentului, ducându -l spre consumul de droguri sau spre
comportamente deviante. Este nevoie de vigilență, dar această vigilență nu trebuie să devină un
obstacol în c alea vieții sociale a adolescentului.

Teorii ale consumului cultural

Unul dintre temerarii idei de cultură, cel care a definit pentru prima dată cultură a fost mă
Weber care a considerat -o a fi o zonă a concursului pentru resurse cum ar fi status -ul da r și

onoarea. Acesta a stabilit toate laturile care se pot crea intre clasa socială și statusul cultural
vorbit atât despre impactul economic dar și despre fundamentarea culturală. O paradigmă
asemănătoare este cea a lui Randall Collins care a prezentat lu mea culturală c un conflict pentru
bunurile rare dintre oameni și dintre grupurile cu diferite resurse financiare, la fel ca situația
economică sau cea politica. Toată această teorie a fost considerate independent de toate celelalte
dimensiuni ale vieții, având proporțiile sale reguli, resurse și recompense. Pata, are două
componenta oricare ar fi natura ei, una de consum și una de cerere și de producție, au de ofertă.
În toate societățile capitaliste, în care mare parte din cultură a devenit o comoditate, producția și
consumul de bunuri culturale sunt separate și țin să aibă o dynamics foarte independentă.
Mă Weber considera consumul c fiind un domeniu separate al vieții sociale, în care toate
relațiile stratificate sunt formate și susținute în baza divers elor stiluri, mai degrabă decât pece a
poziției în cadrul pieței muncii. Acesta își bazează teoriile pe modelele de consum și pe rolul
acestora.
Toți specialiștii în domeniu au fost de părere că structurile modelelor de consum sunt
definite prin colectivi tățile sociale, însă într -un mod din ce în ce mai subtil.
Experiența simbolica este unul dintre curentele în cercetare în cadrul sociologie, dar și
potențialul de transformare a colectivităților social cu ajutorul piețelor de consum. În timp ce
analizele cu privire la stilurile de viața sunt bazate pe diverse concept de personalitate și valori
care urmăresc dcescrirerea psihologică a comportamentului consumatorului, acesta nouă idee
teoretică este bazata pe stabilirea diverselor modele cu privire la semnif icația, înțelesul
obiectivelor dar și activităților sau evenimentelor. Astfel, se poate aprecia faptul că obiectele de
consum sunt private drept foarte complex i pline de semnificații pe care oamenii trebuie să le
obțină în momentul în care folosesc un res pective bun. O altă categorie de înțelesuri pe care
obiectivele le pot avea sunt acelea ale semnificațiilor sociale, care sunt menite să reprezinte șiș a
diferențieze toate categoriile sociale precum: genul, clasă sau etnia. Toate colectivitățile sunt
exprimate prin consum și implicit prin obiecte de consum care de cele mai multe ori conțin toate
semnificațiile ce pot determina sau pot caracteriza precum grupurile de hippie, punk sau orice alt
gup care se poate numi colectivitate.
Toate modelele de consum sunt exprimate prin reglementari în practicile ce se 3
desfășoară mai bine decât în obiectivele de consum, în viziunea post structuralista, ideea ce
practică nu face referire doar la comportamentele umane în sine, dar îs la ansamblul care se

creează pin ad ăugarea de noi cunoștințe, intenției dar și semnificațiilor acțiunilor. Este de
menționat faptul că se poate analiza în acest mod, toate modurile de consum ale unui produs. De
exemplu, un studio realizat de precipiții Tamar Liebes și Elihu Katz (1990) deps re consumatorii
de file și de serial a relevant faptul că priitorii pot găsi sensuri total diferite actului lor, în funcție
de clasa socială și de etnie. Astfel încât, toate obiectivele de consumant foarte bine înțelese că
resurse simbolice polisemantice, care dau voi mai multor percepții și folosiri în funcție de toate
persoane.
Soci ostilul cultural este definit ca „set de comportamente specifice unui sociotip dat care
îl diferențiază pe acesta de altele prin: preferințe de consum cultural, set de condiț ionări de
habitus -uri” 11. Habitus -ul este considerat de autor ca fiind sisteme achiziționate prin socializare
și încorporate de dispoziții și predispoziții. Conține modele de gândire, înțelegere și
comportament prin care indivizii își internalizează poziți a de clasă și pe care apoi și -o exprimă
prin consumul cultural și reproduce structura clasei în sine Conceptul de habitus asociază
orientarea preferințelor culturale cu ideea deterministă a dispoziției obținute în urma socializării
primare și care va influ ența toate comportamentele sale ulterioare.12

Individualizarea prin consum cultural

În anul 2002 Tally Katz Gerro tratează problema consumului de cultura înalta în Israel,
SUA, Germania și Suedia, și are în vedere toate activitățile din timpul liber dar și preferințele
culturale. Rezultatele acestui studio au arătat faptul că exista o linie foarte clară de demarcație în
ceea ce privește consumul de cultura înalta, care se afla în parte de sus a structurilor de clasă în
câteva dintre țări iar în celelte ac esta se afla în partea de jos a despărțiții. Toate asocierile care se
fac între gen, etnie, religie ca determinant de clasă și preferințele culturale nu este destul de
relevanță, chiar și așa acesta poate influența consumul cultural.
Dacă vom analiza din punct de vedere teoretic toate schimbările în ceea ce privește
cultura, David Gartmn este de părere că: cu cât șansele sunt mai slabe cu atât piețele culturale
sunt differentiate și ierarhizate, și au produse culturale care pot simboliza în mod vizibil poz iția

11 Gartman, David. (2002). Bourdieu’s Theory of Cultural Change: Explication, Application, Critique. Sociological
Theory ,pp 255 -277.
12 Katz -Gerro, Tally. (2002). Highbrow Cultural Consumption and Class Distinction in Italy, Israel, West Germany,
Sweden, and the United States. Social Forces, p. 138

de clasă. Totodată cu cât sunt mai înalte egalitate relativa I nivelurile medii absolute ale
capitalurilor culturale, și economice într -o societate cu atât piețele sunt mai plural, astfel încât se
va face o distinctive intre produsele culturale și poz iția de clasă.
Se poate face o clasificare a activităților din timpul liber care trebuie să se realizeze în
funcție de o serie de caracteristic, în general cele care sunt cele mai relevante în cazul
eșantionului studiat, a contetului socio -economic și cul tural dar și cele folosite pentru demersul
științific sau teoretic.
Un element extrem de important este identificarea tuturor modelelor pentru identificarea
nevoilor pe care diverse activități din timpul liber pentru care optează oamenii să pe baza cărora
se poate contur o grupare a acestor activități are trei funcții principale pentru individ astfel:
odihna, divertismentul și dezvoltarea personalității.
Sociologi de renume precum Friedmann sau Lefevbvre au analizat în detaliu efectele
nefavorabile pe car e le poate avea monotonia activităților de muncă la care sunt supuși oamenii,
vorbind despre formarea unei alienări produsă de acesta. Astfel încât, căutarea unei vieți
complementare celei desfășurate la locul de munca pare mai mult decât normală, oricare ar fi
gradul de ancorare a acesteia în realitate.
Joffre Dumazedier 13prezintă istoric modul de grupare a activităților de timp liber,
criteriile alese în cercetările efectuate. O primă clasificare este cea realizată de Robert și Helen
Lynd (1925) în monog rafia Middletown , care distingeau între activități de timp liber tradiționale
(cititul, muzica, arta), activități moderne, derivate din descoperiri (autovehiculul,
telecomunicații, cinematograful) și timp liber organizat (cluburi, grupuri de discuție). Tre izeci de
ani mai târziu, V. Athik realiza în Iugoslavia o clasificare ce cuprindea efectele apariției culturii
de masă în societatea să în funcție de sursă din care erau considerate a deriva activitățile de timp
liber: din cultura tradițională (viața de fa milie, ieșiri în oraș, în pub -uri), din cultura umanistă
(centre de educație, prelegeri) sau din cultura de masă (radio, cinematograf, reviste). În
continuare sunt prezentate trei clasificări, mai apropiate de perspectivă pentru care optează și
autorul, și anume cea sincronică. În studiul realizat de R. Havighurst (1959) în Kansas City în
1955 sunt reținute unsprezece categorii de timp liber, și anume:
1) participare în grupuri organizate;
2) participare în grupuri neorganizate;

13 Dumazedier, Joffre. (1974). Sociology of Leisure . Amsterdam: Elsevier Scientific Publishin g Company, p. 41

3) călătorii deplăcere;
4) participare în activități sportive;
5) vizionarea de evenimente sportive (îndirect, nu la televizor);
6) televiziune și telecomunicații;
7) pescuit și vânătoare;
8)grădinărit (flori, legume și plimbări la țară);
9) meșteșuguri (cusut, tâmplărie, br icolaj);
10) activități creative (lectură, muzică, artă);
11) vizite la prieteni și rude.

Societatea de consum

Specialiștii prezintă o nouă societate, care nu re toate constrângerile claselor sociale,
definite foarte simplu Societatea de Consum. Pen tru a putea exemplifica ceea ce reprezintă
societatea de consum vom exemplifica idea specialiștilor în ceea ce priește Mall -ul: Mall -ul are
însă un cu totul alt sens: nu juxtapune categoriile de masă, ci practică amalgamul semnelor, al
tuturor categoriilor de bunuri considerate câmpuri parțiale ale unei mulțimi consumatoare de
semne. Centrul cultural devine parte integrantă a centrului comercial” 14. Este de la sine înțeles
faptul că în societatea zilelor noastre consumul este amplificat în momentul în care omul
pătrunde în Mall. Se face foarte mult referire la cultura semnelor pentru ca în mod individual,
omul se poate simți atras în mod deosebit de reclame, de tot felul de panouri publicitare și de tot
ceea ce include marketingul și este foarte bune structu rat. Chiar și în cadrul evenimentelor
culturale se face o promovare foarte agresivă în mall -uri pentru că pot capta atenția unul număr
mare de oameni.
O altă caracteristică definitorie asupra societății de consum este comunicarea în masă.
Aici este vorba despre un număr foarte mare de informații care sunt specific une societăți, ce
permite acumularea de cunoștințe în varii domenii precum: „(informația) este în întregime

14 Bourdieu, Pierre (1998 [1992]), Regulile Artei, Geneza și structura câmpului literar, (tradus de Ghiu, Bogdan și
Saulea, Toader), București: Univers.

actualizată, adică dramatizată în mod spectacular și în întregime neactuală, adică dist anțată prin
intermediul comunicării și redusă la semne” 15. Trebuie menționat faptul că ideea central este
aceea că toate informațiile cu ajutorul comunicării, pot fi transmite fără niciun fel de limită și
totodată sunt recepționate de cei care își doresc s ă le acorde atenție.
Societatea de consum are nevoie de atingerea fericirii. „Fericirea este încă și mai departe
de orice sărbătoare sau exaltare colectivă, de vreme ce, hrănită de o exigență egalitară, se
întemeiază pe principiile individualiste, consoli date de Carta drepturilor omului și ale
cetățeanului, care recunosc în mod explicit dreptul fiecăruia la fericire”
În linii mari, societatea de consum este reprezentată prin abundența sa de produse și de
cumpărători care se află în căutare de individualiza re permanentă: „(…) singură realitate
obiectivă a consumului este ideea consumului, această configurație reflexivă și discursivă reluată
la nesfârșit de discursul cotidian și de cel intelectual și care a căpătat forța simțului comun” 16. Se
pune accent pe o clasificare diferită a operelor artistice și mai ales pe capacitatea individului de a
disimula actul artistic și de a ajunge la semnificațiile lui primordiale. Se accentuează „dispoziția
specific estetică” ce se referă la „condiția însușirii simbolice a operelor de artă”
De asemenea, este important să înțelegem ce reprezintă individualizarea prin consum și
ce impact are acest lucru asupra indivizilor. Consumul cultural este prezentat într -o manieră
tranzacțională de experiență și senzație imediată. Trec ând de la o perspectivă modernistă asupra
consumului cultural, ajungem să vorbim în zilele noastre despre o societate de hiperconsum17,
despre: „Instaurarea unei noi economii și a unei noi culturi de consum nu presupune o mutație
istorică absolută” 18 Dacă î n trecut vorbeam despre consum ostentativ, acum începem să vorbim
despre consumul pentru sine, consumul puternic individualizat, un consum experiențial.
Mecanismele care stau în spatele acestor schimbări sunt puternic influențate de „o nouă filosofie
comer cială” care pune accent pe cantitate

15 Ibidem. p .40
16 Ibidem, p .248
17 Lipovetsky, Gilles (2007), Fericirea paradoxală, Eseu asupra societății de hiperconsum, (tradus de Ungurean,
Mihai), Iași: Polirom.
18 Ibidem, p .18

Tipurile de consum ale tinerilor

Este foarte important de menționat faptul că tinerii din societatea de astăzi sunt
hiperconsumisti și au nevoie în permanență de a se identifica cu șinele și personalizare în mod
continuu. Cea mai mare parte a adolescenților au tendința de a se distanța de consumul părinților
și aleg alte țiuri de produse, pentru a -și putea dezvolta propria lor personalitate, individualizate.
Aceștia trec printr -un proces de individualizare ce conține etape de tip încercare eșec: „(…)
adolescentul face o alegere care -l distinge de lumea părinților săi, el își afirmă preferințele și
gusturile care -l definesc, își însușește un cod” 19
Acest lucru se datorează faptul că exista o mare varietate de produse și de mărci din care
tinerii pot alege ceea ce -și doresc. Pe lângă acest lucru, aceștia doresc să -și aleagă propriul drum
în vată, individualizat și diferențial de gusturile părinților.
Dacă până acum am vorbit despre un consum emoțional în ceea ce privește alegerea
fiecărui individ asupra propriului consum, este important să atingem și un nou tip de consum, cel
experiențial, hedonist, orientat spre placer. Acest tip de consum este dezvoltat în special în
timpul liber al indivizilor, iar scopul primordial este atingerea plăcerii și obținerea unei
experiențe inedite prin consum. Datorită multitudinii de bunuri din care un individ poate să
aleagă, acesta este mai nou influențat de trăirea unei experiențe imediate: „ (…) cât despre
hiperconsum, el are ca obiectiv să întinerească neîncetat trăirea prin însuflețirea sinelui și a
experiențelor noi”20.
Indivizii sunt într -o continuă căutare a ceea ce este nous i inedit, lucru ce le poate conferi
o stare de spirit cât mai bună și mai pozitivă. Chiar și ceea problemele economice își pot pune
amprenta foarte tare asupra individului, acesta dorind să consume pentru a nu fi plasat de către
ceilalți oameni într -o poziție inferioară.

19 Lipovetsky, op. cit. p. 24
20 Ibidem, p 59

Barometrul de consum cultural

Barometru de consum cultural a avut prima ediție în anul 2005 și a avut ca scop principal
acela de a surprinde percepția populației generale c u referire la temele culturale de actualitate,
dar șiș a măsoare gradul de implicare și participare a publicului la evenimentele culturale, să
identifice modul în care populația generală interacționează cu produsele și creațiile artistice.
Barometrul de Co nsum Cultural este un instrument, care oferă informații valoroase despre
dinamica valorilor și practicilor din societatea românească contemporană .
Relația dintre preferințele de consum cultural și cauzele lor a fost evidențiată de Pierre
Bourdieu21; care a explicat comportamentele de distincție și judecată socială prin apelul la
concepte precum gustul; stilul său habitus -ul. Analiza gusturilor muzicale și cinematografice din
ultimii ani evidențiază o menținere a ierarhiei preferințelor, chiar dacă procentele sunt diferite de
la an la an. Acest lucru se explică prin dinamica relativ scăzută a gusturilor și preferințelor, care
se manifestă pe o perioadă mai mare de timp ; de aceea este importantă măsurarea permanentă a
acestor tendințe.
Diversificarea publicului , indiferent de sectorul cultural și creativ la care ne referim, a
adus în atenția cercetătorilor o categorie socială ignorată până de curând, din perspectiva
consumului în general și a consumul cultural în special. Este vorba despre categoria copiilor și
adolescenților, care uneori din perspective considerente etice au fost intenționat ignorați de
cercetările sociale. Recent, însă ei au devenit un subiect de interes pentru producătorii de bunuri,
inclusiv culturale.

21 Pierre Bourdieu, Distinction. A Social Critique of the Judgement of the Taste, Harvard University Press,
Cambri dge, 1984, p. 169.

Consumul cultural

Tabel 1: Accesul la resurse de infrastructură culturală domestică
Aveți acasă: Da
Televizor 97,9%
Telefon mobil 88,2%
Cablu tv 78,6%
Radio 62,1%
Calculator (PC)/ Laptop 56,9%
Conexiune Internet 47,4%

Dicționare de limbi străine 45,8%
DVD player 44,0%
Aparate foto digitale 36,9%
Casetofon 34,0%
CD player 30,2%
Enciclopedii 28,6%
Antena satelit 21,0%
MP3 player 19,8%
Aparate foto cu film 18,9%
Dicționare specializate 18,0%
Camera de luat vederi 14,8%
Sistem home -cinema 14,4%
Smartphone 13,2%
Instrumente muzicale 10,4%
Pick -up 6,5%
Ipod 5,7%
Biserică
Cumpără turi în hip erm a rket -uri
Să rbători/ Evenim ente lo ca le
Plimbare prin parcuri, zone verzi
Excursii în afara localității Cumpără
turi în ma ll -uri Vizionare
competiții sportive Discotecă
Fitness/sport de întreținere

Consumul cultural este în strânsă legătură cu existența unei relele de bunuri electronice în
cardul unei gospodarii. Se poate aprecia faptul că toate bunurile electronice au ca destinație
consumul cultural pentru că oferă o imagine relevanta cu privire la frecvența cu care oamenii
aleg să consume diverse bunuri sau produse culturale, dar indica și cea anume aleg aceștia pentru
a consuma.
Întrega dezvoltare tehnologică și creșterea accesului la categoriile de bunuri electronice a
atras după sine și foarte m ulte modificări ale comportamentului consumatorilor. Oamenii, în
Tabel 2: Motivația și frecvența utilizării computerului acasă
Cât timp utilizați computerul acasă ? În scopuri profesionale Pentru divertisment (jocuri, ascultat
muzică, vizionat filme)
Peste 3 ore zilnic 14,0% 19,6%
Între 1 -3 ore zilnic 16,6% 26,7%
Sub o oră zilnic 7,4% 12,5%
O dată/ de două ori pe săptămână 7,4% 9,4%
O dată/ de două ori pe lună 4,4% 3,3%
O dată/ de două ori pe an 2,0% 1,3%
Niciodată 43,1% 22,0%
Nu știu/ nu răspund 5,2% 5,2%

Tabel 4: Nivelul de importanță a diferitelor valori
Cât de important/ă este pentru dvs … ? Foarte
important Destul de
important Nu prea
important Deloc
important Nu știu/ Nu
răspund
Familia 90,8% 7,8% 0,70% 0,10% 0,60%
Banii 62,1% 31,6% 4,70% 1,00% 0,50%
Munca 61,7% 31,7% 4,30% 1,20% 1,10%
Școala, educația 54,7% 30,7% 10,20% 2,20% 2,10%
Religia, credința 51,1% 33,6% 10,40% 3,60% 1,40%
Timpul liber, relaxarea 38,4% 42,3% 16,20% 2,20% 0,90%
Prietenii 30,4% 44,3% 21,30% 3,10% 1,00%
Cultura 30,2% 40,0% 22,30% 5,60% 1,70%
Politica 9,7% 16,1% 34,80% 38,20% 1,20%

momentul de fată, se raportează în mod diferit la produsele și la practicile culturale pe care
consumul cultural le implica. Creșterea consumului privat de cultură influențează pe de -o parte
modul de raportare al indivizilor la practicile culturale, dar și structura și rețeaua de bunuri pe
care o dețin și o folosesc în gospodărie. Dacă mersul la teatru spre exemplu, este o acțiune
planificată, specifică și inedită de fiecare dată, consumul pri vat de cultură poate deveni uneori un
automatism.
În cadrul Barometrului s -a realizat un studiu pentru a se observa comportamentul de
consum al copiilor. În cele ce urmează vom analiza datele obținute de specialist pentru a vedea
cum influențează activită țile din copilărie adolescentul și tânărul. Eșantionul a fost format din
copii cu vârste cuprinse între 7 și 145 ani.
Ca și adulții, copiii au activități culturale și de timp liber. Activitățile de acest tip se pot
desfășura în cadrul familiei, al grupulu i de prieteni, la școală, în locuri special amenajate, în aer
liber, în spații publice etc. Prin activitățile de timp liber și consumul cultural, copiii socializează,
își dezvoltă cunoștințele și capacitățile Sarah Todd menționa în lucrarea sa22 despre meto dologia
folosită în studiile ce au ca subiecți copiii, că acest fapt este determinat nu de lipsa de interes a
cercetătorilor față de copii ca subiecți, ci mai degrabă de o lipsă a modului de cunoaștere în care
copiii să fie studiați. Lipsa aceasta ține de dezbaterea privind capacitatea copiilor de a fi subiecți
în cadrul studiilor, dacă pot fi considerați subiecți independenți care își pot exprima opiniile,
sentimentele și gândurile fără intervenția părinților. Unii cercetători așa cum este Morrow, care
studiază familiile din perspectiva copiilor, consideră că aceștia trebuie studiați independent de
părinții lor. Pe de altă parte, alți autori (Gunter și Furnham) sugerează că includerea părinților
este un aspect valoros în înțelegerea rezultatelor.

22 Todd, Sarah, "Understanding Children As Consumers: Toward an Ethical and Integrated Methodological
Approach” în Asia Pacific Advances în Consumer Research Volume 4, 2001 pp. 99 -101.

Activitati culturale si de timp liber
Vizite la muzee Mers la spectacole de
teatru Vizite la monumente și case
memoriale Excursii la munte sau mare
Ieșire în parc de distracții
Cerc de dans
Cerc de creații artistice (hand –
made, artizanat)
Mers la târguri speciale (pentru copii)
Cerc de teatru Mers la spectacole de
operă/operetă

Tabel 4: Activitățile culturale și de timp liber la care au participat copiii în cadrul familiei
Activitățile la care au participat și copilul/ copiii Procent
Nr. total al cazurilor din care a fost calculat
procentul
Mers la spectacole de circ 96,6% 122
Ieșire în parc de distracții/ 95,3% 201
Vizite la muzee 94,3% 101
Excursii la munte/mare 92,2% 155
Vizite la monumente/case memoriale 92% 63
Mers la fast -food sau mall 89,9% 164
Mers la spectacole de teatru 89,4% 73
Mers la spectacole de dans 85,6% 63
Tabere la munte/mare 84,5% 60
Mers la târguri speciale (pentru copii) 84% 64
Vizite la galerii de artă 82,8% 25
Mers la cinema 82,6% 96
Mers la spectacole de operă/operetă 74,7% 7

Copii participa în special la activitățile culturale și din timpul liber animate precum
mersul la spectacole de circ au teatru, la activități cre răspund preferințelor pentru ludic sau
curiozității specific perioadei și vârstei. Pe lângă toate aceste pref erințe ale celor mici, părinții
vor ca infrastructura culturală și de timp liber ce le este dedicate copiilor să ofere cât mai multe
evenimente și activități care le pot desfășura în aer liber sau în locuri special amenajate pentru
aceștia. Dintre activită țile desfășurate acasă, copii acorda cel mai mult timp privitului la
televizor, folosirii tabletei și calculatorului, petrecerii tipului cu vecinii și cu prietenii jucându -se
în fața blocului dar nu în ultimul rând acorda timp și pentru învățat și făcut t eme. În afară de
acestea, copiii practică într -o proporție încă scăzută activități care să le dezvolte anumite
capacități așa cum sunt activitățile sportive, activitățile artistice sau creative (să cânte la un
instrument muzical sau într -un cor/grup, să ur meze cursuri de dans, să scrie poezii, să facă
fotografii etc.).