Accesul liber la justi ție principiu constitu țional și drept fundamental al persoanei [610697]

1 
 Accesul liber la justi ție – principiu constitu țional și drept fundamental al persoanei
apărat prin jurispruden ța Curții Constitu ționale a României

Prof. univ.dr. Aspazia Cojocaru, judec ător la Curtea Constitu țională a României
Dr. Marieta Safta, prim magistrat-asistent

I. Considera ții introductive
 
1. Argument
Potrivit art.142 alin.(1) din Constitu ția României, Curtea Constitu țională ”este
garantul suprema ției Constitu ției”, iar, potrivit art.1 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind
organizarea și funcționarea Cur ții Constitu ționale1, este „ unica autoritate de jurisdic ție
constituțională”. De-a lungul a dou ă decenii de activitate, Curtea Constitu țională a României
și-a îndeplinit rolul stabilit de Legea fundamental ă, controlul de constitu ționalitate
dovedindu-se un instrument jurisdic țional de protec ție eficace a drepturilor și libertăților
fundamentale, și, totodată, de promovare a statului de drept.
Dincolo de evidenta și inerenta evolu ție a jurispruden ței acestei Cur ți, determinat ă,
printre al ți factori, de problemele din ce în ce mai complexe la care trebuie s ă răspundă
judecătorul constitu țional, și, desigur, de noile competen țe pe care Curtea le-a dobândit de-a
lungul timpului, se pot identifi ca, examinând deciziile pronun țate, idei, ra ționamente, solu ții,
elemente constante care, preluate în succesiunea acestor de cizii, dau coeren ță și stabilitate
jurispruden ței Curții Constitu ționale, trăsături pe care le subsum ăm conceptului de securitate
juridică.
Având în vedere rolul Cur ții Constitu ționale, deciziile sale trebuie s ă constituie cu atât
mai mult o surs ă de certitudine juridic ă, iar, din aceast perspectiv ă, identificarea constantelor
la care am f ăcut referire – reflectat ă în raționamentele juridice care fundamenteaz ă aceste acte
(ratio decidendi) nu face decât s ă susțină calitatea deciziilor. Pu ținele revirimente din
jurispruden ța Curții Constitu ționale a României, raportate la num ărul deciziilor sale, conduce
la concluzia c ă munca judec ătorului constitu țional român este complex ă și de durat ă. În
același timp, acestea demonstreaz ă permanenta preocupare a Cur ții cu privire la evolu ția
generală a dreptului care ” este viu, astfel c ă, odată cu societatea, și el trebuie s ă se adapteze
modificărilor survenite .” 2
Dintre numeroasele probleme pe care le-am fi putut prezenta în fa ța dvs., am ales pe
cea care prive ște accesul la justi ție ca principiu constitu țional și drept fundamental al
persoanei, având în vedere caracterul s ău de garan ție a efectivit ății tuturor drepturilor și
libertăților consacrate de Constitu ția României și de Constitu țiile altor state democratice.
                                                             
1 republicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010
2 Decizia nr. 766/2011, publicat ă în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.549 din 3 august 2011

2 
 
2. Accesul liber la justi ție – principiu constitu țional
Art.1 din Constitu ție, cuprins în primul titlu al acesteia, consacrat principiilor generale,
caracterizeaz ă România ca fiind ” stat de drept, democratic și social, în care demnitatea
omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalit ății umane,
dreptatea și pluralismul politic reprezint ă valori supreme, în spiritul tradi țiilor democratice
ale poporului român și idealurilor Revolu ției din decembrie 1989, și sunt garantate.”
Examinând modul în care con ceptul de stat de drept es te consacrat în diverse
documente interna ționale și în legisla țiile statelor, Comisia de la Vene ția, în Raportul adoptat
în cea de-a 86-a sesiune plenar ă -2011, a re ținut faptul c ă, dincolo de diferitele defini ții care i
se pot da, inerente având în vedere varietatea sistemelor de drept, este unanim acceptat3 faptul
că unul dintre elementele sale esen țiale îl constituie accesul liber la justi ție.4 În același sens
este de altfel și jurispruden ța Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Golder împotriva
Marii Britanii-1975 , par. 34 invocat ă în cadrul aceluia și Raport) în care s-a apreciat c ă se
poate concepe cu greu ca exist ă stat de drept, acolo unde nu exist ă posibilitatea de a avea
acces la instan țele judecătorești.
Iată de ce consider ăm că, chiar dac ă Titlul I al Constitui ția României nu reglementeaz ă
expres și distinct accesul liber la justi ție ca principiu fundamental, consacrarea sa este
implicită și privește întreaga reglementare a Constitu ție, cu prec ădere drepturile și libertățile
fundamentale, reglementate de Titlul II al acesteia. De altfel , în cadrul preocup ării generale
pentru protec ția drepturilor omului s-a accentuat ideea c ă aceste drepturi tr ebuie consacrate și
garantate juridic5, inclusiv prin pos ibilitatea conferit ă titularului ca, în cazul nesocotirii sau în
cazul înc ălcării drepturilor și libertăților sale, s ă ceară concursul instan țelor judec ătorești.
Posibilitatea persoanei de a se adresa justi ției este, prin urmare, o condi ție a efectivit ății
drepturilor și libertăților sale și privește toate aceste drepturi și libertăți.
Faptul că accesul liber la justi ție poate fi caracterizat ca principiu constitu țional, a
fost exprimat de Curtea Constitu țională prin una dintre primele sale decizii de referin ță în
materie – Decizia Plenului nr.1/1994 privind liberul acces la justi ție al persoanelor în
apărarea drepturilor, libert ăților și intereselor lor legitime6, decizie pe care am invocat-o
drept temei de referin ță pentru întreaga d ezvoltare ulterioar ă a jurispruden ței acestei Cur ți în
materia liberului acces la justi ție, jurispruden ță care urmeaz ă și dezvoltă coordonatele fixate
prin aceast ă decizie a Plenului Cur ții Constitu ționale.

3. Accesul liber la justi ție – drept fundamental

Potrivit art.21 din Constitu ția României, cuprins în Titlul II consacrat drepturilor,
libertăților și îndatoririlor fundamentale, „ Orice persoan ă se poate adresa justi ției pentru
apărarea drepturilor, a libert ăților și a intereselor sale legitime.
Nicio lege nu poate îngr ădi exercitarea acestui drept.
                                                             
3 idem
4alte elemente identificate în raportul mai sus menionat sunt, dup ă cum urmeaz ă: legalitatea, incluzând un proces
transparent, responsabil și democratic, pentru adoptarea legii, certitudinea juridic ă, interzicerea arbitrariului, respectarea
drepturilor omului, non-discriminarea și egalitatea în fa ța legii.
5 Ion Deleanu, Instituții și proceduri constitu ționale , Ed. Servo-Sat, vol II, p. 187
6 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994

3 
  Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen
rezonabil.
Jurisdic țiile speciale administrative sunt facultative și gratuite .”
Este de precizat c ă alin.(3) al articolului citat, priv ind dreptul la un proces echitabil și
la soluționarea cauzelor într-un termen r ezonabil, valorificare explicit ă a art.6 din Conven ția
pentru ap ărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale7, precum și alin.(4), referitor
la caracterul facultativ și gratuit al jurisdic țiilor administrative, au fost ad ăugate la revizuirea
Legii fundamentale în 2003. L ărgirea garan țiilor constitu ționale și instituționale ale
drepturilor și libertăților fundamentale, obiectiv determinat de evolu ția democra ției
constituționale, de necesitatea corel ării dispozi țiilor Legii fundamentale privitoare la
drepturile și libertățile fundamentale cu prevederile Conven ției pentru ap ărarea drepturilor
omului și a libert ăților fundamentale și, mai ales, cu jurispruden ța Curții Europene a
Drepturilor Omului, în aceast ă materie, a constituit de altfel una dintre finalit ățile propunerii
de revizuire a Constitu ției, aspect subliniat de Curtea Constitu țională8 cu prilejul pronun țării
asupra acestei propuneri.
Sub aspectul garan țiilor pe care le consacr ă, dispozițiile art.21 din Constitu ție se
corelează cu cele ale art.1 ali n.(4), referitoare la separa ția puterilor în stat, art.24, referitor la
dreptul la ap ărare, art.52, referitor la dreptul persoanei v ătămate de o autoritate public ă, art.
124-130, referitoare la instan țele judecătorești, precum și cu art.142 -146 referitoare la Curtea
Constituțională.
Examinând art.21 din Constitu ție, în ansamblul normelor constitu ționale, se constat ă –
astfel cum, de altfel, s-a re ținut și în doctrin ă 9 – că, prin generalitatea formul ării sale, acesta
permite accesul la justi ție al oricărei persoane –fizice (cet ățean, străin, apatrid) sau juridice -,
pentru ap ărarea oric ărui drept sau libertate și a oricărui interes legitim, în mod concret și
efectiv, în sensul ca justi țiabilul să beneficieze de posibilitatea clar ă și concretă de a contesta
un act care aduce o atingere drepturilor sale10, și fără ca vreo lege s ă poată îngrădi acest
drept.
Aceasta nu înseamn ă însă că accesul liber la justi ție este un drept absolut ci, așa cum
Curtea European ă a Drepturilor Omului a statuat în mai multe decizii (de exemplu Golder
impotriva Regatului Unit al Marii Britani i, 1975 Ashingdane împotriva Regatului Unit, 1985 )
dreptul de acces la justi ție poate face obiectul unor limitări. Aceste limit ări sunt implicit
permise, deoarece dreptul de acces la justi ție necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din
partea statelor, care poate s ă varieze în timp și spațiu, în func ție de nevoile și resursele de care
dispune comunitatea. Gradul de acces permis de legisla ția națională trebuie s ă fie însă
suficient pentru a asigura accesul individual la instan ță, în lumina principiului suprema ției
dreptului într-o societate democratic ă. În acela și sens a statuat și Curtea Constitu țională a
României care a re ținut, de exemplu prin Decizia nr.894/200611, că ”dreptul de acces la
justiție nu este un drept absolut, orice restric ție fiind admis ă atât timp cât nu se aduce
                                                             
7 text aplicabil în justi ție anterior acestui moment în temeiul art.20 din Constitu ție
8Decizia nr.148/2003, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003 – Curtea a
reținut că, pentru a r ăspunde unui asemenea obiectiv, prin ini țiativa de revizuire s-au propus solu ții care să
permită sporirea garan țiilor institu ționale, pe pe de o parte, iar pe de alt ă parte, introducerea unor noi drepturi și
obligații și reconfigurarea celor existente.  
9 Constituia României – comentariu pe articole, Ed Ch Beck, coordonatori I. Muraru, E.S. T ănăsescu, p.177
10 F. Sudre, Drept european i internaional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iai, 2006, p.267
11 Publicată în Monitorul Oficial al României, Pa rtea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007

4 
 atingere dreptului de acces la un tribunal în substan ța sa, statul dispunând în acest sens de o
marjă de apreciere.”
Limitarea accesului la justi ție și, prin urmare consacrarea caracterului s ău de a nu
constitui un drept absolut, trebuie, în mod categoric, prev ăzută prin lege adoptat ă în
conformitate cu dispozi țiile constitu ționale.

Valorificând jurispruden ța a două decenii de activitate a Cur ții Constitu ționale vom
prezenta, în cele ce urmeaz ă, o serie dintre deciziile de referin ță ale Curții care fac aplicarea
liberului acces la justi ție ca principiu constitu țional dar în mod special ca drept fundamental al
persoanei, în corela ție cu principalele garan ții pe care accesul liber la justi ție le presupune,
astfel cum rezult ă din aceast ă jurispruden ță.

II. Accesul liber la justi ție în fața unei instan țe de judecat ă
1. Accesul liber la justi ție presupune posibilitatea oric ărei persoane de a se
adresa direct și nemijlocit la o instan ță de judecat ă, pentru ap ărarea
drepturilor și intereselor legitime
În jurispruden ța sa constant ă, Curtea Constitu țională a re
ținut că „în sensul
principiului constitu țional instituit de art.21 priv ind accesul liber la justi ție, se înscrie și
posibilitatea oric ărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instan țelor de judecat ă
pentru ap ărarea drepturilor, a libert ăților și a intereselor sale legitime.”
Ca urmare, e xistența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare
obiectivă sau rațională și care ar putea pân ă la urmă să nege acest drept al persoanei,
încalcă, în mod flagrant, prevederile art.21 alin.(1)-( 3) din Constitu ție.”
Față de aceste considerente, prin Decizia nr.953/200612 Curtea a constatat
neconstitu ționalitatea art.32 alin.(1) din Ordonan ța Guvernului nr.2/2001 privind regimul
juridic al contraven țiilor, potrivit c ărora „ plângerea înso țită de copia de pe procesul-verbal
de constatare a contraven ției se depune la organul din care face parte agentul constatator,
acesta fiind obligat s ă o primeasc ă și să înmâneze depun ătorului o dovad ă în acest sens ”,
reținând că acest text de lege îngr ădește accesul direct la justi ție, atât timp cât nu prevede ca
alternativ ă și posibilitatea ca plângerea s ă poată fi depusă și la instan ța de judecat ă.
Pentru acelea și motive și cu o motivare similar ă, prin Decizia nr.347/200713, Curtea a
constatat neconstitu ționalitatea dispozi țiilor art.118 alin.(1), (2) și (5) din Ordonan ța de
urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circula ția pe drumurile publice14, care
consacrau o solu ție juridic ă similară celei prev ăzută anterior de Ordonan ța Guvernului
nr.2/2001.
Tot astfel, prin Decizia nr.467/200815, Curtea a constatat neconstitu ționalitatea art.50
alin.(2) teza a doua din Legea cadastrului și a publicit ății imobiliare nr.7/1996 , potrivit
căruia„[…] Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se va înscrie din
oficiu în cartea funciar ă.[…]”, în măsura în care îngr ădește accesul direct și la instan ța de
judecată competent ă să judece plângerea.
                                                             
12 publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2007
13 publicată în Monitorul Oficialal României , Partea I, nr.307 din 09mai 2007
14 republicat ă în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.670 din 3 august 2006
15publicată în Monitorul Oficial al Români ei , Partea I, nr.422 din 05.06.2008

5 
  De asemenea, prin Decizia nr.604/200816, Curtea a constatat neconstitu ționalitatea
art.121 alin.(2) din Legea nr.122/2006 privind azilul în România întrucât ” instituie
obligația depunerii plângerii la Oficiul Român pentru Imigr ări, care o va înainta judec ătoriei
în a cărei rază teritorial ă se află structura competent ă a Oficiului Român pentru Imigr ări
care a emis hot ărârea, fără să prevadă și posibilitatea de punerii acesteia și direct la
instanță”.

2. Accesul liber la justi ție este compatibil cu reglementarea unor proceduri
administrative sau administrativ-jurisdic ționale, cu condi ția ca hot ărârea organului de
jurisdicție administrativ ă să fie supus ă controlului judec ătoresc al instan ței de
contencios administrativ sau al altei instan țe competente, potrivit legii

În mai multe rânduri, Curtea Constitu țională a fost chemat ă să se pronun țe dacă
instituirea unei proceduri administ rative sau administrativ-jurisdic ționale constituie o
încălcare a liberului acces la justi ție sau poate avea ca efect limitarea acestui acces .
Poziția de principiu a Cur
ții cu privire la aceast ă problemă a fost exprimat ă tot prin
Decizia Plenului nr.1 din 8 februarie 199417, prin care s-a statuat faptul c ă este de
competen ța exclusiv ă a legiuitorului instituirea unor asemenea proceduri destinate, în
general, s ă asigure solu ționarea mai rapid ă a unor categorii de li tigii, descongestionarea
instanțelor judec ătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de
judecată, procedura administrativ-jurisdic țională constituind o m ăsură de protec ție care nu
poate avea ca scop limitarea accesului la justi ție. Față de prevederile art.126 din Constitu ție,
potrivit cu care justi ția se înfăptuiește de Înalta Curte de Casa ție și Justiție și de celelalte
instanțe judecătorești prevăzute de lege, existen ța unor organe administrative de jurisdic ție nu
poate să ducă la înlăturarea interven ției instanțelor judec ătorești, în condi țiile stabilite de lege,
consecință ce rezult ă și din exigen țele principiului separa ției puterilor în stat care, în ce
privește relația dintre administra ția public ă și autoritatea judec ătorească, care exclude
posibilitatea ca un organ al administra ției publice, chiar cu caracter jurisdic țional, să se
substituie autorit ății judecătorești. Ca urmare, ” hotărârea organului de jurisdic ție
administrativ ă este supus ă controlului judec ătoresc al instan ței de contencios administrativ
sau al altei instan țe competente, potrivit legii, iar p ărților nu li se poate limita exercitarea
acestui drept consfin țit de prevederile Constitu ției.” În acela și sens s-a pronun țat, de altfel, și
Curtea European ă a Drepturilor Omului care a subliniat sub acest aspect c ă "rațiuni de
flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protec ția drepturilor omului, pot
justifica interven ția anterioar ă a unor organe administrative sau profesionale [ … ] ce nu
satisfac sub fiecare aspect în parte exigen țele menționatelor prevederi; un asemenea sistem
poate fi reclamat de tradi ția juridic ă a mai multor state membre ale Consiliului Europei "
(cazul "Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei", 1981).
Aceste considerente au fundamentat deciziile de admitere a unor excep ții de
neconstitu ționalitate care au privit dispozi ții ale Codului muncii (Decizia nr.
59/199418,Decizia nr. 66/199519, Decizia nr. 90/199520, Decizia nr. 3/199821), Codului de
                                                             
16 publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.469 din 25 iunie 2008
17publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994
18publicată în Monitorul Oficial al României nr.259 din 15 septembrie 1994
19publicată în Monitorul Oficial al României nr.210 din 13 septembrie 1995
20publicată în Monitorul Oficial al Români ei nr.272 din 23 noiembrie 1995
21publicată în Monitorul Oficial al Români ei nr.113 din 16 martie 1998

6 
 procedur ă penală (Decizia 486/199722) Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului
didactic (Decizia nr.1614/201023), prin care Curtea a cons tatat ca fiind neconstitu ționale
dispoziiți legale care excludeau competen ța instanțelor judec ătorești de la solu ționarea unor
categorii de litigii, obstruc ționând astfel liberul acces la justi ție.
Art.21 din Constitu ție a fost modificat, urmare revizuirii Constitu ției, în sensul
adăugării alin.4 potrivit c ăruia „ jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și
gratuite”. Cu privire la aplicarea acestui text constitu țional, Curtea Constitu țională a făcut
distincție între „ jurisdicții speciale administrative ” (sintagma consacrat ă de textul
constituțional), și procedura administrativ ă prealabil ă, arătând că „dispoziția constitu țională
a desființat condiția prealabil ă numai pentru procedur a administrativ jurisdic țională. Nici o
dispoziție constitu țională nu interzice ca, prin lege, s ă se instituie o procedur ă
administrativ ă prealabil ă, fără caracter jurisdic țional, cum este, de exemplu, procedura
recursului gra țios sau ierarhic.” (de exemplu Decizia nr. 220/200424 urmată de menținerea
liniei jurispruden țiale).

3. Accesului liber la justi ție este compatibil cu reglementarea unor proceduri
speciale, pentru situa ții deosebite, cu condi ția asigur ării posibilit ății neîngr ădite a
tuturor celor interesa ți de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalit ățile
prevăzute de lege, precum și a asigur ării caracterului efectiv al acestui drept
Prin aceea și decizie de principiu – Decizia Plenului nr.1/1994 , având a r ăspunde la
întrebarea dac ă liberul acces la justi ție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale,
pentru situa ții deosebite, sau, dimpotriv ă, implică existența unei unice proce duri, indiferent
de asemenea situa ții, inclusiv în ce prive ște exercitarea c ăilor de atac, Curtea a statuat c ă
este de competen ța exclusiv ă a legiuitorului instituirea regulilor de desf ășurare a procesului
în fața instanțelor judec ătorești, soluție care rezult ă în mod categoric din dispozi țiile art.126
alin.(2) din Constitu ție, potrivit c ărora " Competen ța instanțelor judec ătorești și procedura
de judecat ă sunt stabilite de lege " și ale art.129 potrivit c ărora " Împotriva hot ărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Pub lic pot exercita c ăile de atac, în condi țiile
legii". Astfel fiind, ” legiuitorul poate institui, în considerarea unor situa ții deosebite,
reguli speciale de procedur ă, ca și modalit ățile de exercitare a drepturilor procedurale,
principiul liberului acces la justi ție presupunând posibilitatea neîngr ădită a tuturor celor
interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalit ățile instituite de lege, nici o
lege neputând exclude de la exerci țiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie
sau grup social” .
Aceste considerente se reg ăsesc în multe dintre deciziile Cur ții Constitu ționale în
această materie, atunci când a avut a se pronun ța fie cu privire la constitu ționalitatea
reglement ării căilor de atac, a termenelor procedurale, a condi țiilor de form ă care trebuie
respectate la întocmirea unor acte procedurale, cu privire la instituirea unor taxe de timbru
sau cauțiuni ca și condiție de acces la justi ție.
3.1 Căi de atac
Cu referire la regulile care guverneaz ă exercitarea c ăilor de atac, Curtea
Constituțională s-a pronun țat în mod constant c ă accesul liber la justi ție nu înseamn ă că
acesta trebuie asigurat la toate structurile judec ătorești și la toate c ăile de atac, deoarece
                                                             
22publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.105 din 6 martie 1998
23publicată în Monitorul Oficial al României, Pa rtea I, nr.118 din 16 februarie 2011
24publicată în Monitorul Oficial al României nr.539 din 16 iunie 2004

7 
 competen ța și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli
deosebite, în considerarea unor situa ții deosebite ( Decizia nr.99/200025, Decizia
nr.66/200126).
Curtea a constatat îns ă neconstitu ționalitatea unor dispozi ții prin care se elimina o cale
de atac, cu consecin ța încălcării liberului acces la justi ție al părților pentru ap ărarea
drepturilor și a intereselor lor legitime. Astfel, prin Decizia nr.783/200927, Curtea a constatat
că abrogarea pct.171 al art.3859 alin.1 din Codul de procedur ă penală este
neconstitu țională întrucât elimin ă posibilitatea critic ării pe calea recursului a unei hot ărâri
judecătorești pe motiv c ă este contrar ă legii sau c ă s-a făcut o gre șită aplicare a legii, și
închide p ărții interesate calea valorific ării efective a dreptului înc ălcat. Curtea a re ținut în
acest sens c ă “ori de câte ori legea penal ă sau civil ă a fost înc ălcată, trebuie s ă se asigure
părții interesate posibilitatea de a cere și de a ob ține restabilirea legalit ății prin casarea
hotărârii nelegale.”
Prin Decizia nr.233/201128, Curtea, re ținând că art.20 alin.(1) din Constitu ție impune
interpretarea art.21 privind accesul liber la justi ție din Legea fundamental ă prin prisma
înțelesului dat acestui drept de Curtea European ă a Drepturilor Omului în jurispruden ța sa, a
constatat c ă dispozițiile art.322 pct.9 din Codul de procedur ă civilă sunt neconstitu ționale
în măsura în care nu permit revizuirea unei hot ărâri judec ătorești prin care, f ără a se evoca
fondul, s-au produs înc ălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, înc ălcări constatate de
Curtea European ă a Drepturilor Omului. Consider entele care au fundamentat aceast ă decizie
au avut în vedere și jurispruden ța incident ă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv
Hotărârea din 20 decembrie 2007, pronun țată în Cauza Iosif și alții împotriva României ,29
Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronun țată în Cauza Lungoci împotriva României (par. 56),
Hotărârea din 21 februarie 2008, pronun țată în Cauza S .C. Marolux S.R.L. și Jacobs împotriva
României (paragraful 52) și Hotărârea din 8 ianuarie 2009, pronun țată în Cauza Rusen
împotriva României (par. 47 și 48).

3.2 Termene procedurale
Cât prive ște termenele procedurale, Curtea a statuat, de principiu, c ă nu se poate
reține incompatibilitatea stabilir ii unor termene procedurale –de exemplu, pentru depunerea
motivelor de apel, sau a formul ării unei căi de atac, cu prevederile constitu ționale ale art. 21
referitoare la accesul la justi ție. Motivarea apelului este una din regulile procedurii de
judecată, care se stabile ște prin lege ( Decizia nr.210/199930) iar termenele pentru formularea
unor căi de atac – de exemplu a revizuirii, sunt determinate de necesitatea aplic ării și
respectării dreptului și garanțiilor procesuale ale p ărților, fără nici o discriminare . În aceste
condiții părților interesate nu li se încalc ă accesul liber la justi ție, câtă vreme pot sesiza
instanțele judec ătorești în termen legal, cu cererea de revizuire. (Decizia nr.114/200031).
Tot astfel, Curtea a c onstatat, de exemplu, c ă sunt constituționale prevederile art.11
alin.(2) din Legea nr.554/2004 a co ntenciosului administrativ , potrivit carora "( 2) Pentru
motive temeinice, in cazul actului administrativ unilateral, cererea po ate fi introdusa si
                                                             
25publicată înMonitorul Oficial al Români ei nr.389 din 21 august 2000
26publicată în Monitorul Oficial al României nr.389 din 21 august 2000
27publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.404 din 15 iunie 2009
28 publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.340 din 17 mai 2011
29 publicată și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.561 din 24 iulie 2008
30publicată în Monitorul Oficial al României nr.76 din 21 februarie 2000
31publicată în Monitorul Oficial al României nr.344 din 25 iulie 2000

8 
 peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului"32,
reținând că acestea „ nu instituie un termen de natur ă a afecta îns ăși esența dreptului de
acces liber la justi ție, întrucât prin instituirea acestui termen legiuitorul a avut în vedere
securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, și nicidecum îngr ădirea liberului acces la
justiție.”(Decizia nr.531/200733).
Curtea a constatat îns ă neconstitu ționalitatea unor dispozi ții legale care, prin instituirea
unor termene pentru cont estarea unor acte, îngr ădeau accesul liber la justi ție. Aceasta
întrucât, astfel cum Curtea a re ținut în una dintre decizii34 ”potrivit art.126 alin.(2) din
Constituție, legiuitorul are competen ța de a stabili procedura de judecat ă, iar în considerarea
unor situa ții deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, îns ă norma constitu țională menționată
nu justific ă reglementarea unor prevederi legale care s ă aibă ca efect înc ălcarea unui drept ”.
În acest sens sunt, de exemplu, D ecizia nr.797/200735 prin care Curtea a constatat
neconstitu ționalitatea dispozi țiilor art.7 alin. (7) din Legea co ntenciosului administrativ
nr.554/2004 , referitoare la termenul pentru introdu cerea plângerii prealabile în cazul actelor
administrative unilaterale sau D ecizia nr.1037/200936, prin care Curtea a constatat
neconstitu ționalitatea art.28 alin.(2) din Legea concuren ței nr.21/199637, referitoare la
termenul pentru contestarea legalit ății actelor administrative cu caracter normativ.

3.3 Obligații procedurale și condiții de form ă
Într-o jurispruden ță constantă, Curtea a statuat c ă în reglementarea exercit ării dreptului
prevăzut de art.21 din Constitu ție, legiuitorul are posibilitatea s ă impună anumite condi ții de
formă, ținând de natura și de exigen țele administr ării justiției, fără însă ca aceste condi ționări
să aducă atingere substan ței dreptului sau s ă îl lipseasc ă de efectivitate.
Astfel fiind, prin Decizia nr.176/2005
38, Curtea a constatat c ă dispozițiile art.3021
alin.1
lit.a) din Codul de procedur ă civilă, prin care se sanc ționa cu nulitate absolut ă omisiunea de
se preciza în cuprinsul cererii de recurs " numele, domiciliul sau re ședința părților ori, pentru
persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, num ărul de înmatriculare
în registrul comer țului sau de înscriere în registru l persoanelor juridice, codul unic de
înregistrare sau, dup ă caz, codul fiscal și contul bancar ", precum și – dacă recurentul
locuiește în străinătate – " domiciliul ales în România, unde urmeaz ă să i se fac ă toate
comunicările privind procesul ", apar ca un formalism inacceptabil de rigid, de natur ă să
afecteze grav efectivitatea exercit ării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la
justiție.
Urmând acela și raționament juridic, prin Decizia nr.737/200839, Curtea a constatat
neconstitu ționalitatea prevederii cuprins ă în art.302 din Codul de procedur ă civilă, prin care
se sancționa cu nulitate absolut ă depunerea recursului la alt ă instanță decât aceea a c ărei
hotărâre se atac ă. În sensul celor ar ătate, Curtea a re ținut că “aplicarea principiilor
constituționale privind accesul liber la justi ție și folosirea c ăilor de atac impune ca toate
cererile gre șit îndreptate și fie transmise jurisdic ției competente s ă le soluționeze.”
                                                             
32alin. (1) al art. 11 din lege, la care se face trimitere, prevede: "(1) Cererile prin care se solicita anularea unui act
administrativ individual sau re cunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se po t introduce in termen de 6
luni de la: …."
33 Publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.409 din 19 iunie 2007
34 Decizia nr. 797/2007, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.707 din 19 octombrie 2007
35 Publicată în Monitorul Oficial al României, Pa rtea I, nr.707 din 19 octombrie 2007
36 Publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.501 din 21 iulie 2009
37republicat ă în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.742 din 16 august 2005
38 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.356 din 27 aprilie 2005
39publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.562 din 25 iulie 2008

9 
  Ulterior, având a se pronun ța asupra prevederilor art.288 alin.2 din Codul de
procedur ă civilă, și constatând c ă formula redac țională a acestuia este identic ă, sub aspectul
sancțiunii nedepunerii apelului la instan ța a cărei hotărâre se atac ă, cu cea a art.302 din Codul
de procedur ă civilă, Curtea, prin Decizia nr.303/200940, a constatat c ă dispozițiile art.288
alin.2 teza final ă, "sub sanc țiunea nulit ății", din Codul de procedur ă civilă sunt
neconstitu ționale.
Pentru considerente similare, prin Decizia nr.604/200841, Curtea a constatat
neconstitu ționalitatea art.121 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr.122/2006 privind azilul în
România , întrucât anulau posibilitatea concret ă și efectivă de valorificare a dreptului de
acces liber la justi ție.

3.4 Caracterul oneros al presta țiilor judec ătorești
Curtea Constitu țională are o bogat ă practică în care se pronun ță în mod constant în sensul
că prestațiile judecătorești nu trebuie și nu pot fi în toate cazurile gratuite. A șa cum s-a statuat
în numeroase decizii (nr. 7/1993
42, nr.8/199343, nr.18/199744, nr.198/199945 nr.211/199946,
nr.65/200047 etc.), art. 21 din Constitu ție nu instituie nici o interdic ție cu privire la taxele în
justiție, fiind legal și normal ca justi țiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea
desfășurată de autorit ățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora, taxa
de timbru fiind o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implic ă serviciul
public al justi ției. De altfel, contribu ția justițiabilului poate fi recuperat ă, în temeiul art. 274
alin. 1 din Codul de Procedur ă Civilă, de la partea care cade în preten ții. Așadar regula este
cea a timbr ării acțiunilor în justi ție, excepțiile fiind posibile numai în m ăsura în care sunt
stabilite de legiuitor.
Prin Decizia nr.1202/201048, Curtea a admis îns ă excepția de neconstitu ționalitate a
dispozițiilor art.81 din Legea nr.146/1997 privind t axele judiciare de timbru , excepție
ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului, și a constatat c ă acestea sunt neconstitu ționale
întrucât „ textul legal criticat constituie o opreli ște de natur ă pecuniar ă menită să îl
descurajeze pe justi țiabil în formularea unei ac țiuni direct în fa ța unei instan țe judecătorești”
și, totodat ă, „prin cuantumul ridicat al ta xei judiciare de timbru, împiedic ă executarea
hotărârii judec ătorești”.
Printr-o alt ă decizie ( nr.778/200949), Curtea a constatat neconstitu ționalitatea
dispozițiilor art.I pct.4 din Ordonan ța Guvernului nr.34/2001 pentru modificarea și
completarea Legii nr.146/1997 privi nd taxele judiciare de timbru , dispoziții prin care s-a
abrogat art.15 lit.f1) din Legea nr.146/1997, text care prevedea scutirea de taxa judiciar ă de
timbru a ac țiunilor și cererilor, inclusiv ce le pentru exercitarea c ăilor de atac, referitoare la
„stabilirea și acordarea de desp ăgubiri pentru daunele mo rale aduse onoarei, demnit ății sau
reputației unei persoane fizice.” Curtea a constatat c ă abrogarea textului legal men ționat este
                                                             
40publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.293 din 10 aprilie 2009
41 publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.469 din 25 iunie 2008
42 publicată în Monitorul Oficial al României nr.179 din 27 iulie 1993
43 publicată în Monitorul Oficial al României nr.179 din 27 iulie 1993
44 publicată în Monitorul Oficial al României nr.148 din 10 iulie 1997
45 publicată în Monitorul Oficial al României nr.4 din 7 ianuarie 2000
46 publicată în Monitorul Oficial al României nr.99 din 6 martie 2000
47 publicată în Monitorul Oficial al României nr.452 din 13 septembrie 2000
48 publicată în Monitorul Oficial al României nr.743 din 8 noiembrie 2010
49 publicată în Monitorul Oficial al României nr.465 din 6 iulie 2009

10 
 neconstitu țională deoarece prin intermediul acestuia “ se asigura accesul la justi ție,
necondiționat de plata unei taxe de timbru, persoanelor v ătămate prinproferarea de expresii
insultătoare, calomnii ori denigr ări săvârșite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de
comunicare în mas ă.”

3.5 Instituirea unei cau țiuni
În ceea ce prive ște instituirii unei cau țiuni, ca o condi ție a sesiz ării instan țelor
judecătorești și principiul liberului acces la justi ție, Curtea Constitu țională a avut o
jurispruden ță constantă în sensul constitu ționalității prevederilor legale care consacr ă o astfel
de cauțiune. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr.236/200150, s-a statuat c ă accesul liber la
justiție semnific ă faptul că orice persoan ă poate sesiza instan țele judecătorești în cazul în
care consider ă că drepturile, libert ățile sau interesele sale legitime au fost înc ălcate, iar nu
faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condi ționări, precum și că "această
modalitate de reglementare, care reprezint ă o opțiune a legiuitorului, este în conformitate
cu dispozi țiile constitu ționale privind competen ța și procedura în fa ța instanțelor
judecătorești și exercitarea cu bun ă-credință a drepturilor subiective ».
Prin Decizia nr.40/200451, care constituie sub acest aspect un reviriment
jjurispruden țial, Curtea a constatat ca fiind neconstitu ționale prevederile art.164 alin.1,2 și
3 din Ordonan ța Guvernului nr.92/2003 priv ind Codul de procedur ă fiscală, referitoare
la obligația plății unei cau țiuni, ca o condi ție a accesului la instan ța de judecat ă. Cu acest
prilej Curtea a re ținut că, „în practic ă, obligativitatea pl ății cauțiunii, ca o condi ție de acces
la calea de atac a contesta ției la executare, s-a relevat a fi un impediment de multe ori
insurmontabil, cu atât mai dificil de calificat ca rezonabil cu cât, potrivit legii, o asemenea
cale de atac este deschis ă oricărei persoane lezate în drepturile și interesele sale legitime.”
Curtea a apreciat c ă reglementarea dedus ă controlului de constitu ționalitate contravine
liberului acces la justi ție ” în măsura în care condi ționează însăși înregistrarea contesta ției
la executare, în materie, de plata unei cau țiuni”.
Urmând aceea și linie jurispruden țială și în temeiul aceluia și raționament juridic,
Curtea Constitu țională a admis și excepția de neconstitu ționalitate a prevederilor art. 83
alin.1 din OUG nr.51/1998 privind valorificarea unor active bancare , prin Decizia
nr.39/200452.

4. Accesul liber la justi ție presupune dreptul la un proces echitabil și la
soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil
Cât privește garanțiile care intr ă în conținutul dreptului la un proces echitabil, nu vom
proceda la analizarea lor distinct ă, întrucât o mare parte dint re deciziile pe care le-am
selectat le men ționează iar, în sine, examinarea acestor garan ții poate constitui subiectul unei
tratări distinct extinse.

                                                             
50publicată în Monitorul Oficial al Români ei nr.739 din 20 noiembrie 2001
51publicată în Monitorul Oficial cu num ărul 229 din data de 16 martie 2004
52publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004

11 
  5. În instituirea regulilor de acces la justi ție, legiuitorul trebuie s ă respecte
principiile accesibilit ății și previzibilit ății legii
Potrivit jurispruden ței Curții, ”principiul accesului liber la justi ție […] implic ă, între
altele, adoptarea de c ătre legiuitor a unor reguli de procedur ă clare, în care s ă se prescrie
cu precizie condi țiile și termenele în care justi țiabilii își pot exercita drepturile lor
procesuale, inclusiv ce le referitoare la c ăile de atac împotriva hot ărârilor pronun țate de
instanțele de judecat ă.”
Ca urmare, dispozi țiile art.20 alin.(1) din Legea co ntenciosului administrativ
nr.554/2004, potrivit c ărora : “( 1) Hotărârea pronun țată în primă instanță poate fi atacat ă
cu recurs, în termen de 15 zile de la pronun țare ori de la comunicare ” au fost constatate ca
fiind neconstitu ționale întrucât ” părțile nu au un reper sigur al termenului în care pot s ă
atace cu recurs hot ărârea pronun țată de instan ța de contencios administrativ în prim ă
instanță, ceea ce face ca accesul lor la justi ție pe calea exercit ării căii de atac prev ăzute de
lege să fie incert și aleatoriu, adic ă limitat”. (Decizia nr.189/200653) Pentru acelea și
considerente, prin Decizia nr.647/200654 Curtea a constatat neconstitu ționalitatea
prevederilor art.4 alin.(3) din Legea conten ciosului administrativ nr.554/2004 , care
consacrau o solu ție legislative
Tot asttfel, prin Decizia nr.604/200855, constatând neconstitu ționalitatea art.121
alin.(1) din Legea nr.122/2006 privind azilul în România, Curtea a re ținut că prevederea
cuprinsă în acest text potrivit c ăruia plângerea se depune în termen de dou ă zile de la data
primirii dovezii de comunicare a hot ărârii, este imprecis ă, ”întrucât momentul de la care
curge acest termen nu poate fi cunoscut de solic itantul dreptului de acces la procedura de
azil, care nu are posibilitatea de a ști când ajunge la Oficiu l Român pentru Imigr ări
această dovadă.”

6. Garan țiile ce caracterizeaz ă accesul liber la justi ție și dreptul la un proces
echitabil privesc ambele faze ale procesului civil: judecata și executarea silit ă
Curtea a statuat în acest sens prin Decizia nr.458/200956, prin care a constatat
neconstitu ționalitatea dispozi țiilor art.3731 din Codul de procedur ă civilă, astfel cum au
fost modificate prin art.I pct.13 din Legea nr.459/2006 , dispozi ții prin care, astfel cum
chiar Curtea a re ținut, se înl ătura controlul judec ătoresc asupra execut ării silite.
Curtea a statuat cu acel prilej că ”procesul civil parcurge dou ă faze: judecata și
executarea silit ă,[…]. Caracterul unitar al proces ului civil impune respectarea garan țiilor ce
caracterizeaz ă dreptul la un proces echita bil atât în faza judec ății, cât și a execut ării silite,
cea mai important ă dintre aceste garan ții fiind „dreptul la un tri bunal” în sensul art.21 din
Constituție și al art.6 din Conven ția pentru ap ărarea drepturilor omului și a libert ăților
fundamentale, adic ă liberul acces la o instan ță independent ă și imparțială, stabilită prin lege,
și controlul actelor efectuate în am bele faze ale procesului de c ătre instan țele judecătorești”,
subliniind faptul c ă ”în același sens s-a pronun țat și Curtea European ă a Drepturilor Omului,
care a statuat în jurispruden ța sa că „dreptul la un tribunal garantat de art.6 alin.1 din
                                                             
53publicată în Monitorul Oficial al României nr.307 din 5 aprilie 2006
54publicată în Monitorul Oficial al Români ei nr.921 din 14 noiembrie 2006
55 publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.469 din 25 iunie 2008
56publicată în Monitorul Oficial nr.256 din 17.04.2009

12 
 Convenție ar fi iluzoriu dac ă ordinea juridica intern ă a unui stat contractant ar permite ca o
hotărâre judec ătorească definitivă și obligatorie s ă rămână inoperant ă în detrimentul unei
părți. Executarea unei sentin țe, a oric ărei instan țe, trebuie considerat ă ca făcând parte
integrantă din «proces» în sensul art.6.” (cauzele SC Ruxandra Trading împotriva României,
2007, Hornsby împotriva Greciei, 1997).”

III. Accesul la justi ția constitu țională

Deși Curtea Constitu țională nu face parte din sistemul instan țelor judec ătorești din
România, liberul acces la justi ție se refer ă și la posibilitatea persoanei de a se adresa
instanței de contencios constitu țional, în condi țiile legii.
Este de subliniat în acest sens recenta decizie a Cur ții Constitu ționale prin care,
examinând prevederile art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și
funcționarea Cur ții Constitu ționale , potrivit c ărora " Curtea Constitu țională decide
asupra excep țiilor ridicate în fa ța instanțelor judec ătorești sau de arbitraj comercial
privind neconstitu ționalitatea unei legi sau ordonan țe ori a unei dispozi ții dintr-o lege sau
dintr-o ordonan ță în vigoare, care are leg ătură cu soluționarea cauzei în orice faz ă a
litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", aceasta a constatat c ă sintagma " în vigoare " din
cuprinsul dispozi țiilor citate este constitu țională ”în măsura în care se interpreteaz ă în
sensul că sunt supuse contro lului de constitu ționalitate și legile sau ordonan țele ori
dispozițiile din legi sau din ordonan țe ale căror efecte juridice continu ă să se produc ă și
după ieșirea lor din vigoare” (Decizia nr.766/2011 )57.
Pentru a decide astfel, Curtea a examinat jurispruden ța instanțelor europene58 în ceea
ce privește normele juridice care nu mai sunt în vigoare în cazul controlului concret exercitat
pe calea excep ției de neconstitu ționalitate, observând faptul c ă, în practic ă, starea de
activitate a legii, ca o condi ție de acces la instan ța constitu țională, s-a relevat a fi un
impediment de multe ori insurmontabil, cu atât mai dificil de calificat ca rezonabil cu cât,
potrivit legii, o asemenea cale de atac este deschis ă oricărei persoane pentru ap ărarea
drepturilor și interesele sale legitime.
Reținând că ”este de principiu c ă impunerea, prin lege, a unor exigen țe cum ar fi
instituirea unor termene sau condi ții procesuale, pentru valorificarea de c ătre titular a
dreptului s ău subiectiv, chiar dac ă constituie îngr ădiri ale accesului liber la justi ție, are o
[…] justificare prin prisma finalit ății urmărite”, Curtea a statuat legiuitorul ” trebuie să fie
preocupat ca exigen țele astfel instituite s ă fie îndeajuns de rezonabile încât s ă nu antreneze o
restrângere excesiv ă a exercițiului dreptului, de natur ă să pună sub semnul întreb ării însăși
existența acestuia .” Or, condi ția ca dispozi ția legală criticată pentru neconstitu ționalitate s ă
aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesar ă, dar și suficient ă. Ca urmare,
”adăugarea la acestea a unei condi ții suplimentare – dispozi ția legală să fie și formal în
vigoare, a c ărei neîndeplinire are semnifica ția drastic ă a unui veritabil fine de neprimire a
cererii de sesizare a instan ței constitu ționale cu respectiva excep ție de neconstitu ționalitate,
constituie o îngr ădire a accesului liber la justi ția constitu țională, contravenind astfel
prevederilor art.21 alin.(1), (2) și (3) coroborate cu cele ale art.146 lit.d) din Constitu ție.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât scoaterea sau ie șirea formal ă din vigoare a unei norme
juridice nu înseamn ă neapărat și în toate situa țiile inaplicabilitatea s a.[…] Prin aplicarea
                                                             
57Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.549 din 3 august 2011
58 a Germaniei, Italiei, Ungariei, Republicii Cehe, Poloniei sau Fran ței

13 
 rigidă a condiției ca legea sau ordonan ța să fie "în vigoare" la data ridic ării excepției, ca și
la data solu ționării acesteia de Curtea Constitu țională, se înlătură de la controlul de
constituționalitate dispozi țiile legale determinante în solu ționarea cauzei. ”

IV . Efectivitatea justi ției constitu ționale

Succinta prezentare a jurispruden ței Curții Constitu ționale a României în aceast ă
materie demonstreaz ă locul acestei Cur ți și importan ța jurispruden ței sale pentru asigurarea
protecției drepturilor și libertăților fundamentale, în mod partic ular a accesului liber la justi ție,
garanție a efectivit ății tuturor celorlalte drepturi și libertăți fundamentale și, în final, chiar a
modului în care este asigurat ă supremația Constitu ției.
Deplina realizare a acestui rol presupune respectarea deciziilor Cur ții, care, potrivit
art.147 alin.(4) din Constitu ție, sunt general obligatorii. De altfel, chiar Curtea a subliniat
efectele deciziilor sale, re ținând în considerentele aces tora, în mai multe rânduri c ă „decizia
de constatare a neconstitu ționalității face parte din ordinea juridic ă normativ ă, prin efectul
acesteia prevederea neconstitu țională încetându- și aplicarea pentru viitor ",59 precum și
faptul că puterea de lucru judecat ce înso țește actele jurisdic ționale, deci și deciziile acestei
Curți, „se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijin ă acesta”,
precum și a obliga ției, atât a Parlamentului, cât și a Guvernul, respectiv autorit ăților și
instituțiilor publice de a respecta „întru totul, atât considerentele cât și dispozitivul”
respectivelor decizii.
Această practică demonstreaz ă preocuparea constant ă a Curții Constitu ționale de a da
efectivitate deciziilor sale, atât în ceea ce prive ște subiecții responsabili de actul de legiferare,
cât și pe cei responsabili de actul de aplicare a legii, preocupare a c ărei concretizare întrege ște
modul în care Curtea asigur ă realizarea accesulu i liber la justi ție, ca principiu constitu țional și
drept fundamental. În plus, îns ăși existența unor constante ale jurispruden ței acestei Cur ți,
continuitatea și unitatea ra ționamentelor juridice și a soluțiilor care le pronun ță reprezint ă o
garanție a aceste i efectivit ăți, aceste construc ții jurispruden țiale, în întregul lor, ajutând,
practic, la activitatea de legiferare și de aplicare corect ă a dreptului de c ătre instan țele
judecătorești.

                                                             
59 Decizia nr.847 din 8 iulie 2008, publicat ă în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.605 din 14 august 2008