ADMINISTRA ȚIE PUBLIC Ă EUROPEAN Ă Lucrare de diserta ție SISTEMUL POLITICO -ADMINISTRATIV AL FEDERA ȚIEI RUSE Coordonator științific: Prof. univ.dr…. [610683]

UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BR ÂNCU ȘI” DIN
TÂRGU JIU
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE ALE EDUCA ȚIEI, DREPT ȘI
ADMINISTRA ȚIE PUBLIC Ă
ADMINISTRA ȚIE PUBLIC Ă EUROPEAN Ă

Lucrare de diserta ție

SISTEMUL
POLITICO -ADMINISTRATIV AL
FEDERA ȚIEI RUSE

Coordonator științific:
Prof. univ.dr. Sorin Vasile Purec

Absolvent: [anonimizat]
2018

CUPRINS:

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 1
Capitolul I. Noțiuni generale ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
1.1. Rusia (de la Uniunea Sovietică la Federația Rusă) ………………………….. …………. 3
1.1 1. Congresul sovietelor ………………………….. ………………………….. ……………….. 4
1.1.2. Constituția Republicii Socialiste Federative Ruse din 1918 …………………… 5
1.1.3. Constituirea U.R.S.S. ………………………….. ………………………….. ………………. 6
1.1.4. Constituția din 1936 ………………………….. ………………………….. ………………… 7
1.1.5. Consiliul Comisarilor Poporului (Consiliul de Miniștri) …………………….. 10
1.1.6. Organele locale ………………………….. ………………………….. …………………….. 10
1.1.7. Constituția sovietică 1977 și organele puterii de stat ………………………….. 11
1.1.8. Politica externă ………………………….. ………………………….. …………………….. 11
1.1.9. Structura națională de stat ………………………….. ………………………….. ……… 12
1.1.10. Sovietele de deputați ai poporului ………………………….. ……………………… 12
Capitolul II. Organele supreme ale puterii și administrației de stat ………………… 14
2.1. Perestroika și schimbarea cadrului constituțional ………………………….. …………. 16
2.1.1. Congresul Deputaților Poporului ………………………….. ………………………… 16
2.1.2. Instituirea funcției prezidențiale ………………………….. ………………………….. 17
2.1.3. Vicepreședintele U.R.S.S. ………………………….. ………………………….. ……….. 18
2.1.4. Consiliul Federației ………………………….. ………………………….. ………………. 18
2.1.5. Cabinetul de Miniștri ………………………….. ………………………….. …………….. 18
2.1.6. Curtea Supremă de Arbitraj ………………………….. ………………………….. ……. 19
2.2. Tratatul Unional ………………………….. ………………………….. ………………………….. 19
2.2.1. Președintele U.R.S.S. ………………………….. ………………………….. …………….. 19
2.2.2. Cabinetul de Miniștri ………………………….. ………………………….. …………….. 20
2.2.3. Tribunalul Constituțional ………………………….. ………………………….. ……….. 20
2.3. Evoluții politice în U.R. S.S. ………………………….. ………………………….. ………….. 20
2.3.1. Comunitatea Statelor Independente ………………………….. ……………………… 21
2.3.2. Noile evoluții politice în Rusia ………………………….. ………………………….. … 22
Capitolul III. Noul cadru constituțional al Federației Ruse ………………………….. .. 23
3.1. Considerații generale privind statul ………………………….. ………………………….. .. 23
3.2. Forma de guvernământ ………………………….. ………………………….. ………………… 27

3.3. Structura federativă ………………………….. ………………………….. ……………………… 28
3.3.1. Structura de stat a Federației Ruse ………………………….. ………………………. 28
3.3.2. Președintele Federației Ruse ………………………….. ………………………….. ….. 29
3.3.3. Adunarea Federală ………………………….. ………………………….. ……………….. 32
3.4. Guver nul federației Ruse ………………………….. ………………………….. ……………… 36
3.4.1. Constituire și organizare ………………………….. ………………………….. ………… 36
3.4.2. Principalele atribuții ale Guvernului Federației Ruse ………………………… 37
3.5. Puterea judecătorească ………………………….. ………………………….. …………………. 38
Capitolul IV . Autoconducerea locală ………………………….. ………………………….. .. 41
4.1. Unitățile administrativ -teritoriale ………………………….. ………………………….. …… 41
4.2. Rolul și funcționarea districtelor federale ………………………….. ……………………. 42
Capitolul V . Concluzii ………………………….. ………………………….. ……………………….. 45
BIBLIOGRAFIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 50

1
Introducere

Prezenta lucrare prezintă componentele legislative din sistemul administrativ din
Rusia -Republică federală semi -prezidenială.
Prin prezenta voi scoate în evidență modalitățile de funcționare a instituției statale
și faptul că această instituție nu poate fi transplantată cu egal succes în alte sisteme
administrative .
Am ales să vorbim despre Federația Rusă deoarece este una dintre cele mai
puternice din lume și cred că to ți avem multe de învățat.
Federația Rusă este, din punct de vedere cultural, o țara europeană, însa, din
punct de vedere geopolitic este o tară eurasiatică.
Rusia este cea mai întinsă țară a Eur asiei și a Terrei, a doua putere militară a lumii,
cu un potenial uriaș al resurselor, este un stat în căutarea unei noi identități, cu o
societate în care totul rămâne reinventat. Se remarcă prin bogățiile sale – resurse
natural e, poten țialul intelectual al populației, teritoriul imens. Rusia rămâne în toate
schemele posibile ale unei lumi multipolare.
Uniunea Sovietică a fost o entitate care încerca să depăseasca nivelul continental,
dar care a eșuat lamentabil. Rusia este moștenitoarea directă a Uniunii Sovietice, însă
rolul său actual nu este la fel de important, deși, la nivel economic păstrează un rol
regional sau transregional considerabil.
Rusia va fi întotdeauna o punte între Europa și Asia; ea va absorbi valorile
europene, dar va dezvolta și un model politic și economic p ropriu. Din punct de
vedere demografic și cultural, însă, Rusia rămâne un stat european. Situația geografică
a Rusiei es te, într -adevăr, paradoxală : o mare țară, care prin forță militară s -a extins
enorm deși nu are ieșiri sigure spre Oceanul Planetar.
Rusia este supusă unor câmpuri de forță teribile, cărora nu le poate face față decât
prin coerență internă, prin vitalitate proprie. Presiunea exterioară nu poate fi
contracarată decât de o presiune interioară, la fel de puternică. Și, dacă aceasta din
urmă n u există, perceperea Rusiei drept „o pradă" poate deven i obsedantă.
Restabilirea misiunii geopolitice a Rusiei depinde, în primul rând, de calitatea
răspunsului la problema dezvoltării sale interne.
Lucrarea de fa ță reprezintă o sinteză a informa țiilor puse la dispozi ție de exper ți
și cercetăt ori despre conceptul de organizare structurală a institu țiilor și autorită ților

2
publice din cadrul Federației Ruse, precum și evoluția în timp a acestora determinat ă
de raportul de putere politic ă între forțele democra tice și cele conservatoare, de
amploarea și caracterul procesului de reforme economice și politice .
Lucrarea este structurată pe patru capitole.
Primul nu se vrea a fi decât o prezentare generală a evoluți ei sistemului
politico -administrativ sovietic din octombrie 1917 și pana în prezent, perioadă
marcată de revoluția comunistă din 1917 și de încercările de a se edifica un n ou
sistem de organizare statală în concordanță cu tezele marxist -leniniste, sistem care să
dea expresie „dictaturii proletariatului" c a nou tip de stat .
Cel de -al doilea capitol face o trecere în revistă asupra componentel or structurii
organizatorice (o rganele supreme ale puterii și administrației de stat ) a întregului
sistem de guvernare , precum și a noilor evoluții politice în Rusia apărute ca urmare a
crizei fostei U.R.S.S. din perioada anilor '90, și respectiv, constituirea federație i de
republici egale în drepturi (Uniunea Republicilor Sovietice Suverane) odată cu
încetarea oficială a existenței U.R.S.S. ( 25 decembrie 1991 ).
În cel de-al treilea capitol sunt prezentate forma de guvernământ și structura
actuală a Federației Ruse reglementată de noua Constituție sovietică elaborată după
prăbușirea sistemului comunist .
Capi tolul al patrulea tratează problematica autoconducerii locale realiz ată de către
cetățeni pe calea referendumului, prin organele alese și prin alte forme ale conducerii
locale , precum și rolul acesteia în rezolvarea în mod autonom a problemelor de
importanț ă locală privind posesia, folosirea și administrarea propriet ăților municipale ,
ținându -se seama de tradițiile locale istorice și de altă natură.

3
Capitolul I. Noțiuni generale

1.1. Rusia (de la Uniunea Sovietică la Federația Rusă)
Nu trebuie uitat că fostele state din blocul sovietic au început prin a f i republici
parlamentare pentru a se transforma, în final, în republici prezidențiale, con centrând
în mâna șefului statului – în același timp șeful partidului comunist – puteri
discreționare. De aceea, restabilirea valorilor democrației implic ă un proces i nevitabil
de căutări, experimente, studierea practicii altor state, fiind greu de evitat depășirea
unor etape în restabilirea cadrului constituțional, determinate de raportul de putere
politic ă între forțele democratice și cele conservatoare, de amploarea și caracterul
procesului de reforme economice și politice.
Practica constituțională germană a avut și păstrează încă un rol deloc neglijabil în
orientarea țărilor din Europa de Răsărit, dornice să restabilească valorile democratice
și să asigure preeminenț a statului de drept.
Influența americană, bazată pe modelul prezidențial și -a dovedit eficacitatea în
Rusia, unde trecerea la o „republică parlamentară" nu s -a dovedit o soluție viabilă nici
în 1917, după dispariția regimului imperial, și nici în 1991, dup ă destrămarea fostei
U.R.S.S. .
Complexitatea procesului de trecere la democrație în țările Europei de Răsărit, a
făcut ca în anumite situații noile dimensiuni ale regimurilor prezidențiale s ă se
împletească cu aspecte ale democrației directe și ale celei p arlamentare.
Apariția unor lideri puternici în fostele state socialiste a dus și poate duce la
tendința „exercițiului solitar" al puterii, căreia i se opune tendința populistă sau
confruntările forțelor politice de diferite orientări, în măsură să arunce îndoieli asupra
eficienței procesului înfăptuirii democrației.
Evoluția sistemului în perioada care a trecut de la revoluția comunistă din 1917
trebuie raportată la încercările de a se edifica un nou sistem de organizare statală, în
concordanță cu tezele m arxist -leniniste, sistem care să dea expresie „dictaturii
proletariatului" ca nou tip de stat.
Întreaga evoluție a sistemului sovietic din octombrie 1917 și pana în prezent este
direct legat ă de atracția vremelnică, dar și de eșecul noilor forme de organi zare
politic ă, ce se doreau a fi radical diferite de cele cunoscute în alte țări.
Căutările care s -au întreprins ulterior s -au caracterizat în special prin încercarea

4
de a găsi noi forme de organizare p olitică m enite să marcheze o desprindere totală de
formele considerate „clasice" ale democrației tradiționale și încercarea de a edifica un
nou tip de stat, bazat pe criterii de clas ă, care să răspundă intereselor majore ale
populației.

1.1 1. Congresul sovietelor
În octombrie 1917, cel de -al doilea congres al sovietelor de deputați ai
muncitorilor și soldaților din Rusia s -a pronunțat pentru trecerea întregii puteri în
mâinile sovietelor.
Totodată, Congresul sovietelor a ales un Consiliu al Comisarilor Poporului care a
preluat în mâna sa întreaga putere ex ecutiv ă, emițând o serie de decrete cu privire la
organizarea politică a țării.
Sovnarkom, Sovietul Comisarilor Poporului, a fost numele guvernului sovietic
până în 1946.
Sovnarkom -ul, având în frunte ca președinte pe Vladimir Ilici Lenin, a fost format
la Congresul al doilea al Sovietelor din întreaga Rusie din 8 noiembrie 1917.
Constituția sovietic ă din 1918 a făcut din Sovnarkom -ul RSSFR responsabil în
fața Congresului Sovietelor pentru „ administrarea general ă a afacerilor statului".
Constituția împute rnicea Sovnarkom -ul să emită decrete cu putere deplină de lege
atunci când congresul nu era în sesiune. Congresul aproba apoi aceste decrete în
sesiunea următoare. De fapt, Sovnarkom -ul exercita puterea de facto în RSSFR din
noiembrie 1917, după cel de -al doilea Congres al Sovietelor.
După formarea U.R.S.S., Sovnarkom -ul a fost creat conform prevederilor
Constituției sovietice. De menționat faptul că, republicile sovietice au avut propriile
lor guverne, care aveau ca sarcină gestionarea afacerilor locale. D upă cum vom vedea,
ulterior, după 1946, toate Sovnarkom -urile au fost redenumite Consilii de Miniștri,
odată cu schimbarea numelor Comisariatelor poporului în Ministere și a Comisarilor
poporului în Miniștri.
În 1917, în subordinea Consiliului Comisarilor Poporului a trecut și CEKA
(Comisia extraordinară pentru lupta împotriva contrarevoluției și sabotajului). Acest
organism a fost considerat ca fiind „ santinela mereu trează a revoluției socialiste,
arma de temut a statului sovietic în lupta împotriva cont ra revoluției externe și

5
interne".1
Adunarea Constituantă Rusă. Adunarea Constituantă Rusă a fost primul corp
constituțional reprezentativ democratic ales în Rusia după revoluția din februarie 1917.
Alegerile democratice au desemnat componența unei adunări constituante ale cărei
lucrări s -au deschis pe 25 octombrie 1917.
Guvernul provizoriu era menit să dețină puterea numai până avea s ă se decidă o
formă permanentă de guvernare prin grija Adunării Constituante.
Politica Guvernului Provizoriu de a lasă așa multe probleme nerezolvate în grija
viitorului proces democratic i -a subminat autoritatea și i -a slăbit voința de a rămâne în
fața competiției cu bolșevicii. În octombrie 1917, bolșevicii au pus la cale o lovitură
de stat, cunoscută sub numele de Revoluția din octombrie, acțiune dusă la îndeplinire
de Comitetul Militar al Sovietelor din Petrograd.
Comuniștii au permis desfășurarea alegerilor, dar nu au acceptat ca autoritatea
Supremă a Adunării Constituante să decidă vreo formă alternativă de guvernare la
acea a sovietelor. La alegerile pentru Adunarea Constituantă Vladimir Ilici Lenin și
bolșevicii conduși de el au primit doar 25% din voturi, în vreme ce Partidul Socialist
Revoluționar a primit peste 40% dintre sufragii.
Convocată la Petrograd, adunarea Co nstituantă a refuzat să se alieze punctului de
vedere al minorități i bolșevice. Pentru acest motiv bolșevicii s -au retras de la
dezbaterile Adunării, care a fost dizolvată de către Consiliul Comisarilor Poporului,
deoarece nu acceptase să devină un instrum ent docil al politicii sale. S -a recurs, în
schimb la ratificarea măsurilor adoptate de guvernul bolșevic de către cel de -al Treilea
Congres general al sovietelor.
De remarcat este faptul că alegerea Congresului sovietelor se făcuse prin vot
deschis, la a legerea delegaților participând numai persoanele încadrate în muncă, în
timp ce Adunarea Constituantă, dizolvată, fusese aleasă pe baza sistemului multipartid,
cu participarea întregii populații.

1.1.2. Constituția Republicii Socialiste Federative Ruse di n 1918
Această Constituție reafirma că Republica rusă este un stat socialist al
muncitorilor și țăranilor, stabilit pe baza unei federații a republicilor naționale

1 Ionescu Cristian, Regimuri politice contemporane, Ed.All Beck, București, 2004;

6
sovietice.
Puterea supremă în RSFSR aparține Congresului Panrus al Sovietelor, iar în
intervalul dintre congrese, Comitetului Executiv Central Panrus al Sovietelor.
Structura statală stabilită de Constituția din 1918 cuprindea Congresul sovietelor,
ale cărui atribuții erau exercitate între sesiuni de Comitetul executiv și un organ al
administraț iei de stat, Consiliul Comisarilor Poporului, care avea în componență un
număr de 11 comisari, având fiecare în competența sa câte o problem ă determinată. În
ceea ce privește puterea locală, aceasta aparținea sovietelor locale, care alegeau
propriile lor o rgane executive.
Constituția din 1918, recunoștea dreptul de a alege și de a fi ales numai
persoanelor care își câștigau existența printr­o muncă productivă și utilă. Nu aveau
drept de vot comercianții, preoții, agenții și funcționarii fostei poliții, per soanele
bolnave mintal, deci persoane care trăiau dintr -un venit ce nu fusese obținut prin
muncă.

1.1.3. Constituirea U.R.S.S.
Ca urmare a constituirii mai multor republici sovietice pe teritoriul fostului
Imperiu Rus, în anul 1922, s -a pus în discuție pr oblema unirii acestor republici într­o
formă federativă de stat. Discuțiile ce aveau să urmeze, au dus la adoptarea tezelor lui
Stalin, care susținea că diferitele republici sovietice nou create ar fi trebuit să intre în
Federația Rusă, cu drepturi de repu blici autonome. V .I. Lenin a susținut punctul de
vedere contrar, propunând ca noile republici să nu se subordoneze organelor supreme
ale RSFRS, ci să se asocieze cu RSFRS pe baze egale, într -o formă federativă,
stabilită pe baza unui tratat.
La 30 decembri e 1992 s -a desfășurat Congresul constitutiv al sovietelor din
U.R.S.S., la care au luat parte delegații din Ucraina, Federația Rusă, Federația
Transcaucaziană și Bielorusia. Astfel a fost perfectat acordul de constituire a U.R.S.S.,
între cele patru republ ici sus -menționate, care prevedea faptul c ă toate republicile
menționate alcătuiesc împreună un stat unional, constituit pe baza liberu lui
consimțământ și a egalității în drepturi. Acordul prevedea constituirea organelor
unionale supreme ale puterii de sta t, precum și organizarea pe lângă Consiliul
Comisarilor Poporului al U.R.S.S. și a comisariatelor poporului, ce desfășurau
activități în diferite domenii de activitate.

7
Primul Congres al sovietelor din U.R.S.S. a ales Comitetul Executiv Central al
U.R.S.S. . Acesta era organul suprem al Puterii în Uniune în intervalul dintre
congresele sovietelor. La prima sesiune a Comitetului Executiv al Uniunii a fost ales
Prezidiul Comitetului Executiv Central, ce era format din 21 membri și un număr de
patru președinți (raportat la cele patru republici unionale).
La data de 31 ianuarie 1924, Congresul al doilea al sovietelor din U.R.S.S. a
ratificat prima Constituție a U.R.S.S. . Constituția consacra principiul potrivit căruia
statul sovietic unional deținea întreaga suve ranitate de stat. Republicile unionale își
exercitau puterea de stat în mod independent.
Constituția unională stabilea o singur ă cetățenie unională, cetățenii tuturor
republicilor deveneau cetățeni ai U.R.S.S. . Se considera că statul sovietic
multinațional , creat pe baza „egalității în drepturi și a prieteniei po poarelor", ar
îmbina armonios suveranitatea republicilor unionale, completându -se și întărindu -se
reciproc".
În ceea ce privește mecanismul parlamentar, în cadrul Comitetului Executiv
central al sov ietelor din U.R.S.S. se înființau două camere, cu drepturi egale:
1. Sovietul Uniunii, ce era format din 371 membri, ales la congresul unional de
toți delegații
2. Sovietul Naționalităților, alcătuit din reprezentanții republicilor unionale și
regiunilor a utonome. În Sovietul Naționalităților, fiecare republică unională alegea 2
reprezentanți iar fiecare regiune autonomă alegea câte 1 reprezentant.
În perioadele care au urmat, statul sovietic a înregistrat o serie de evoluții care au
marcat consolidarea mec anismului centralizat sovietic, dar și eliminarea tuturor
adversarilor politici ai partidului bolșevic și concentrarea puterii în mâinile lui I.V .
Stalin. În cadrul Partidului Comunist s -a accentuat însă tot mai puternic concentrarea
puterii în mâinile lui I.V . Stalin, fiind eliminați nu numai politic, dar și fizic, acei
conducători din rândul partidului pe care dictatorul îi aprecia ca fiind adversari
potențiali sau care emiseseră cu ani în urmă puncte de vedere care difereau de ale sale.

1.1.4. Constituț ia din 1936
Organizarea de stat a U.R.S.S. prevăzută de Constituția din 1936 era aceea a unui
stat unional, alcătuit din 16 republici sovietice, pe baza unirii de bună voie.
Constituția din 1936 denumită și constituția stalinistă acredita ideea ca U.R.S.S.

8
reprezintă un stat socialist al muncitorilor și țăranilor, a cărui bază politică o formează
sovietele de deputați ai oamenilor muncii.
Constituția consacra și suveranitatea republicilor unionale, fiecare având propria
constituție și recunoscându -i-se drep tul de a ieși în mod liber din U.R.S.S..
Teritoriul republicilor nu putea fi modificat fără consimțământul lor, iar
republicile aveau propriile lor formațiuni militare republicane.
Atribuțiile Federației erau definite de art. 14, care preciza că, în compe tența
U.R.S.S., intrau următoarele probleme fundamentale:
– reprezentarea U.R.S.S. în relațiile internaționale;
– încheierea, ratificarea și denunțarea tratatelor;
– controlul aplicării constituției;
– apărarea securității statului;
– conducerea tuturor fo rțelor armate;
– aprobarea bugetului unitar de stat al U.R.S.S.;
– legislația cu privire la organizarea justiției;
Organul suprem al puterii de stat al U.R.S.S., potrivit Constituției din 1936, era
Sovietul Suprem. Sovietul Suprem a fost cel mai înalt corp legislativ al Uniunii
Sovietice și singurul care avea puterea de a adopta amendamente constituționale.
Deputații Sovietului Suprem alegeau:
-prezidiul;
-membrii Curții;
-numeau pe Procurorul General al U.R.S.S..
Modelul său de organizare a fost Comitetul Executiv Central din întreaga Rusie al
deputaților, muncitorilor, țăranilor, soldaților Armatei Roșii și cazacilor, pe scurt
Comitetul Executiv Central din întreaga Rusie.
Sovietul Suprem era format din două camere, fiecare având puteri legislative
egale, cu deputați aleși pentru mandate de cinci ani.
Sovietul Uniunii, în care era ales un deputat la fiecare 300.000 de cetățeni
sovieticii din republicile unionale;
Sovietul Naționalităților, care se presupunea că reprezintă toate etniile din uniune,
cu membri i aleși pe baza unei rații de:
– 25 de deputați pentru fiecare republică unională;
– 11 deputați pentru fiecare republică autonomă;
– 5 deputați pentru fiecare regiune autonomă;

9
– 1 reprezentant pentru fiecare oblasm autonom.
Pentru adoptarea unor legi era necesară majoritatea simplă a fiecăreia dintre cele
două camere.
Sesiunile celor două camere urmau să se desfășoare în același timp, fiind
convocate de Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. de două ori pe an. Membrii săi
puteau fi convocați să participe și la sesiuni extraordinare.
În caz de divergențe între cele două camere, Sovietul Uniunii și Sovietul
Naționalităților, problema era transmisă spre rezolvare Comisiei de conciliere,
alcătuită pe baza paritară de către cele două camere. Dacă nici această comisie nu
ajungea la un punct de vedere comun, problema revenea pentru a doua oară în discuția
Camerelor. În cazul în care nici de această dată nu se ajungea la o hotărâre de comun
acord, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. dizolva Sovietul Suprem și fixa noi
alegeri.
În intervalul dintre sesiuni, atribuțiile Sovietului Suprem erau exercitate de
prezidiul său, care:
– convoca sesiunile Sovietului Suprem; interpreta legile în vigoare;
– emitea decrete;
– dizolva Sovietul Suprem și fixa noi alegeri;
– elibera din funcție și numea pe diferiți miniștri ai U.R.S.S.;
– conferea ordine și medalii, precum și titluri onorifice;
– abroga hotărârile și dispozițiile Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. și ale
Consiliilor de Miniștri ale republicilor unionale, î n cazul în care acestea nu sunt
conforme cu legea;
– exercita dreptul de grațiere;
– numea și revoca Comandantul suprem al forțelor armate al U.R.S.S.;
– acredita și rechema pe reprezentanții diplomatici în statele străine.
Sovietul Suprem funcționa prac tic ca o mașină de vot care aproba hotărârile
organelor mai puțin reprezentative.
Fiecare republică unională avea propriul Soviet Suprem, un parlament unicameral,
care funcționa după aceleași reguli ca și Sovietul Suprem Unional.
Exista câte un Soviet Sup rem și pentru fiecare republică autonomă .
Sovietele Supreme ale republicilor dispuneau și ele de următoarele atribuții:
– adoptarea Constituției republicii;
– ratificarea constituțiilor republicilor autonome din cuprinsul republicii

10
unionale;
– aprobar ea planului economiei naționale și bugetul republicii;
– exercitarea dreptului de amnistie și grațiere , etc..

1.1.5. Consiliul Comisarilor Poporului (Consiliul de Miniștri)
Potrivit Constituției din 1936, organul suprem executiv și de dispoziție era
Cons iliul Comisarilor Poporului, devenit Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. Printre
atribuțiile sale se numărau:
– adoptarea de măsuri în vederea asigurării ordinii publice;
– coordonarea și îndrumarea activități ministerelor unionale, a ministerelor
unional -republicane și activitatea altor instituții subordonate lui;
– elaborarea de măsuri pentru realizarea planului economiei naționale și a
bugetului statului;
– înființarea de comitete speciale și direcți generale pe lângă Consiliul de
Miniștri al U.R.S.S..
Consiiiul de Miniștri era condus de un președinte, locțiitorii săi și președinți ai
Comitetelor. Consiliul de Miniștri avea dreptul de a suspenda hotărârile și dispozițiile
consiliilor de miniștri ale republicilor unionale.

1.1.6. Organele locale
Organele a dministrației de stat în republicile unionale erau Consiliile de miniștri
ale acestora, ce aveau atribuții asemănătoare celor ale Consiliului de miniștri al
U.R.S.S., dar numai pe teritoriul republicii respective. Organele locale ale puterii de
stat în țin uturi, regiuni, districte, raioane, orașe, localități erau sovietele de deputați
locale.
În ceea ce privește justiția, Constituția din 1936, consacra faptul că aceasta era
exercitată de către Tribunalul Suprem al U.R.S.S., tribunalele supreme ale republici lor
unionale, tribunalele de ținut și regionale, tribunale de district, tribunale speciale ale
U.R.S.S. înființate pe baza hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S. Și tribunale
populare.

11

1.1.7. Constituția sovietică 1977 și organele puterii de stat
În 1977 , după 60 de ani de guvernare sovietică, a fost adoptată noua Constituție a
U.R.S.S. . Noua Constituție sovietică nu a fost calificată ca atare de organele de stat
sovietice, ci numai de analiștii străini. După moartea dictatorului și începuturile
destalini zării în U.R.S.S. au fost întreprinse eforturi pentru a adapta Constituția
sovietică la cerințele un ei realități în continuă schimbare.
Una din trăsăturile notabile ale sistemului politic poststalinist este evoluția
doctrinară de la dictatura proletariatu lui la statul întregului popor.
În ceea ce privește primul capitol al constituției sovietice din 1977 este de
remarcat că aceasta precizează că U.R.S.S. este un stat socialist al întregului popor,
care exprimă voința și interesele clasei muncitoare, țărăn imii și intelectualității,
tuturor națiunilor și naționalităților țării.
În același capitol se întâlnesc prevederi în legătură cu exercitarea puterii,
înfăptuirea principiului centralismului democratic, ocrotirea ordinii de drept,
supunerea dezbaterii înt regului popor a celor mai importante probleme ale vieții de
stat.
Același capitol cuprinde prevederi cu privire la rolul PCUS, precizându -se că
acesta „definește perspectiva generală de dezvoltare a societății, linia de politică
internă și externă a U.R.S .S., imprimă un caracter planic fundamental științific luptei
pentru victoria comunismului" 2

1.1.8. Politica externă
Capitolul IV , consacrat politicii externe, menționează că politica externă a
U.R.S.S. este îndreptată spre asigurarea unor condiții favor abile pentru constituirea
comunismului în U.R.S.S. și consolidarea pozițiilor socialismului mondial, sprijinirii
luptei popoarelor pentru eliberare națională, prevenirii războaielor și înfăptuirii
principiului coexistenței pașnice.

2 Constituția Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din 1977 ,cap.I

12

1.1.9. Structura națion ală de stat
Al treilea titlu al Constituției din 1977 este consacrat structurii naționale de stat a
U.R.S.S. . Se menționează astfel ca U.R.S.S. este un stat multinațional unitar,
constituit în urma autodeterminării libere a unor națiuni și a reuniunii volu ntare a
republicilor sovietice egale în drepturi.
Potrivit Constituției, ,,U.R.S.S. întruchipează unitatea de stat a poporului sovietic,
reunește toate națiunile și naționalitățile în scopul construirii în comun a
comunismului".3
În legătură cu delimitare a competenței uniunii și a competenței republicilor, se
precizează ca în competența sa intrau următoarele activități:
-stabilirea principiilor generale de organizare și activitate a organelor
republicane și locale ale puterii de stat și de administrație;
– promovarea unor politici social -economice unitare;
– elaborarea și aprobarea bugetului de stat unitar al U.R.S.S.;
-controlul respectării Constituției U.R.S.S. și asigurarea concordanței
constituțiilor republicilor unionale cu Constituția U.R.S.S.;
– relațiile U.R.S.S. cu alte state și cu organizațiile internaționale;
– conducerea ramurilor economiei naționale;
– stabilirea frontierei de stat a U.R.S.S. .
Constituția reafirmă obligativitatea egală a legilor U.R.S.S. pe teritoriul
republicilor unional e.
De remarcat este faptul că față de constituția din 1936, în textul constituției din
1977 apare mai clar democrația între republicile unionale și cele autonome, republica
unională fiind un stat suveran care face parte din componența U.R.S.S., în timp ce
republica autonomă reprezintă o formațiune de sine stătătoare, care își rezolvă în mod
de sine stătător problemele, dar face parte din componența republicii unionale.

1.1.10. Sovietele de deputați ai poporului
Titlul patru este consacrat sovietelor de de putați ai poporului și modului lor de
alegere. Sovietele de deputați ai poporului reprezintă organe de control popular, care

3 Constituția Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din 1977 ,cap.III

13
îmbină controlul de stat cu controlul obștesc al oamenilor muncii în întreprinderi,
colhozuri, instituții și organizații.
În legătu ră cu atribuțiile sovietelor, este de observat că acestea conduc direct toate
ramurile construcției de stat, economice și social -culturale, adoptă hotărâri, asigură
executarea lor și exercită controlul asupra transpunerii acestora în practică .
Activitatea sovietelor se întemeiază pe discutarea și soluționarea colectivă,
liberă și op erativă a problemelor, pe prezentarea cu regularitate de dări de seamă ale
organelor executive și dispozitive, precum și altor organe în fața sovietelor și a
populației, pe atra gerea cetățenilor la activitatea lor.
În legătură cu deputații poporului se precizează că aceștia își exercită
împuternicirile fără a ieși din producție sau serviciu.
Constituția stabilește dreptul deputaților de a interpela persoanele oficiale care au
obligația de a da răspunsuri în sesiunea sovietelor. Este recunoscut dreptul deputaților
de a se adresa organelor de stat și obștești și de a participa la discutarea problemelor
ridicate. Deputații sunt inviolabili, dar ei pot fi revocați prin hotărârea al egătorilor și
în orice caz trebuie să prezinte dări de seamă periodice în fața celor care i -au ales.

14

Capitolul II. Organele supreme ale puterii și administrației de stat

Potrivit Constituției din 1977 organul suprem al puterii de stat este Sovietul
Suprem al U.R.S.S. format din:
– Sovietul Uniunii;
– Sovietul Naționalităților.
Față de constituțiile anterioare se definește cu mai multă exactitate atribuțiile
forumului legislativ suprem:
– adoptarea Constituției U.R.S.S. și modificarea ei;
– primirea unor republici noi în componenta U.R.S.S.;
– aprobarea constituirii de noi republici;
– aprobarea planurilor de stat, a bugetului de stat.
Sunt de remarcat și alte prevederi, mult mai cuprinzătoare, cu privire la dreptul de
inițiativ ă legislativ ă. Spre deosebire de constituția din 1936 care trata mai succint
aceast ă problemă, se precizează că „inițiativa legislativă în Sovietul Suprem al
U.R.S.S. aparține Sovietului Uniunii și Sovietului Naționalităților, Prezidiului
Sovietului Suprem al U.R.S.S., C onsiliului de Miniștri al U.R.S.S., Tribunalului
Suprem al U.R.S.S., Procurorului General al U.R.S.S. ; Se bucur ă de dreptul legislativ
și organizațiile obștești de masă în persoana organelorlor unionale.
Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. avea următoa rele atribuții:
– convoca sesiunile Sovietului Suprem;
– coordona activitățile comisiilor permanente ale Camerelor Sovietului
Suprem al U.R.S.S.;
– interpreta legile U.R.S.S.;
– acorda cetățenia U .R.S.S.;
– exercita controlul asupra respectării Constituți ei U.R.S.S.;
– emitea acte unionale de amnistie și acorda grațierea.
Prezidiul Sovietului Suprem avea dreptul să declare stare de asediu și de
asemenea să declare starea de război în cazul unui atac militar asupra U.R.S.S. .
În perioada dintre sesiuni, Pre zidiul Sovietului Suprem dispunea de atribuții
mult mai largi. El putea aduce modificări legislației U.R.S.S., avea dreptul de a

15
institui și desființa ministere și comitete de stat ale U.R.S.S., putea numi și elibera din
funcție pe membrii Consiliului de M iniștri, la propunerea președintelui Consiliului de
Miniștri.
Atribuțiile Consiliului de Miniștri erau mult mai elaborate în comparație cu
Constituția din 1936. Astfel acesta:
– exercita conducerea generală în domeniul relațiilor cu alte state, apărării,
colaborării economice;
– elabora și supunea Sovietului Suprem la U.R.S.S. planurile de stat curente;
– asigura conducerea economiei naționale și a construcției social -culturale;
– lua măsuri pentru asigurarea securității statului.
Constituția instituționali zează un organ restrâns și anume Prezidiul Consiliului de
Miniștri, ce era compus din președintele Consiliului de Miniștri al U.R.S.S., prim
vicepreședinții și vicepreședinții Consiliului de Miniștri.
Consiliul de Miniștri al U.R.S.S., în exercitarea atri buțiilor sale, emitea hotărâri și
decizii și verifica executarea lor. În problemele ce intrau în atribuțiile Uniunii,
Consiliul de Miniștri al U.R.S.S. avea dreptul să suspende hotărârile și deciziile
consiliilor de Miniștri ale republicilor unionale, să a nuleze actele ministerelor
U.R.S.S., comitetelor de stat și ale altor organe subordonate lui.
Se precizează diferența dintre ministerele unionale și ministerele
unional -republicane ale U.R.S.S. . Ministerele unionale și comitetele de stat ale
U.R.S.S. cond uc ramurile de administrație date în sarcina lor pe întreg teritoriu
U.R.S.S. în mod direct sau prin organele create de ele. Ministerele
unional -republicane ale U.R.S.S. conduc ramurile administrației date în sarcina lor de
regula prin ministerele și comit etele de stat corespunzătoare ale republicilor unionale.
Al șaselea titlu al Constituției din 1977 se referea la bazele structurii organelor
puterii de stat și administrației în republicile unionale. Prevederile respective sunt
similare celor existente la nivel central.
Prevederile finale ale Constituției din 1977 confirma superioritatea forței juridice
a Constituției U.R.S.S. față de toate legile și actele organelor de stat și posibilitatea
modificării constituției numai printr -o hotărâre a Sovietului Sup rem al U.R.S.S.,
adoptată cu majoritatea de cel puțin două treimi din numărul total al componenților
din fiecare dintre camerele sale.

16
2.1. Perestroika și schimbarea cadrului constituțional
Procesul de schimbare din Uniunea Sovietică a început cu alegerea lui Mihail
Gorbaciov, în 11 Martie 1985, ca secretar general al PCUS.
Încă de la cel de al XX VII-lea Congres al PCUS, Mihail Gorbaciov a sugerat o
mai intensă folosire a sovietelor ca forme ale mecanismelor democratice. El a
subliniat c ă principiile auto conducerii se dezvoltă nu în afara, ci în interiorul
statalității sovietice, ce face imperios necesară aprofundarea democrației și folosirea
la maximum a posibilităților pe care le oferea organel or reprezentative.

2.1.1. Congresul Deputaților Poporului
Mihail Gorbaciov a propus alcătuirea unui nou organ suprem reprezentativ al
puterii de stat – Congresul Deputaților Poporului al U.R.S.S. -, care să se reunească
odată pe an pentru soluționarea unor probleme constituționale, politice sau
social­economice ale tării.
La 1 octombrie 1988 în fruntea Sovietului Suprem al U.R.S.S. a fost ales Mihail
Gorbaciov, după ce deputații au luat act de demisia lui Andrei Gromiko.
În noiembrie același an s -a desfășurat sesiunea extraordinară a Sovietului
Suprem, care a apro bat proiectul de lege cu privire la unele modificări în Constituția
Uniunii Sovietice și cu privire la alegerea deputaților în organele puterii de stat.
Sesiunea extraordinară a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a validat ideea creării
Congresului deputaților poporului al U.R.S.S.. Legea adoptată de Sovietul Suprem
prevedea că noul organ suprem al puterii de stat dispunea de puterea de a examina și
rezolva orice probleme ținând de competența U.R.S.S., între care:
– adoptarea Constituției sau modificarea ei;
– alegerea președintelui și a primului vicepreședinte al Sovietului Suprem al
U.R.S.S.;
– adoptarea unor decizii asupra unor probleme ale organizării naționale de
stat;
– stabilirea principalelor orientări de politica internă și externă;
– desemnarea președi ntelui Consiliului de Miniștri.

Potrivit legii, Congresul Deputaților Poporului se întrunea odată pe an, putând fi
însă convocat și în sesiuni extraordinare. Lui îi revenea și competența de a alege prin

17
vot secret Sovietul Suprem al U.R.S.S., compus ca și în trecut din două camere –
Sovietul Uniunii și Sovietul Naționalităților. Congresul Deputaților Poporului urma să
fie ales pe o perioadă de 5 ani, în fiecare an fiind reînnoită o cincime din componența
Sovietului Uniunii și a Sovietului Naționalităților.
Ca urmare a revizuirii a însăși concepției de organizare politică și a rolului
parlamentului, Congresul Deputaților Poporului urma să devină un organ central al
întregului sistem de guvernare, un larg forum reprezentativ, care stabilea orientările
politic ii generale a țării, în timp ce Sovietul Suprem urma să se ocupe numai de
probleme legislative și de controlul de zi cu zi.
Congresul Deputaților Poporului avea un rol esențial în desemnarea președintelui
Sovietului Suprem, a șefului guvernului și a altor personalități cu funcții de decizie.
Reglementările adoptate de Sovietul Suprem au întărit totodată autoritatea
Comitetului de control popular, căruia i s -a acordat dreptul de inițiativ ă legislativă,
președintele s ău devenind și membru al Prezidiului Sovi etului Suprem al U.R.S.S. .
A fost creat și un organ nou, și anume Comitetul pentru control constituțional, ce
avea misiunea de a veghea la respectarea principiilor stabiIite prin constituție.
La prima sesiune a Congresului deputaților poporului Mihail Gor baciov a fost
ales președinte al Sovietului Suprem al U .R.S. S.

2.1.2. Instituirea funcției prezidențiale
În martie 1990 în cadrul unei sesiuni extraordinare a Congresului deputaților
poporului, deputații au votat legea cu privire la instituirea funcției de președinte al
U.R.S.S.
Instituirea funcției prezidențiale a fost o consecinț ă directă a procesului tot mai
vizibil de transfer de la structurile de partid la structurile constituționale de stat și
separarea strictă a puterii legislative și executive. Documentul adoptat a definit noile
dimensiuni ale funcției prezidențiale.
S-a stabilit că președintele nu poate fi deputat al poporului, iar persoana care
deține funcția de președinte poate fi retribuită numai pentru această funcție.
Președintele U.R.S.S., în cazul în care avea obiecții la un proiect de lege, trebuia să
restituie în cel mult două săptămâni spre a fi examinat de Sovietul Suprem. Dacă
acesta, cu o majoritate de două treimi în fiecare din cele două Camere, menținea
hotărârea adoptată anterior, Președintele era obligat să semneze legea.

18
În cadrul evoluțiilor constituționale din Uniunea Sovietică, se cuvin a mai fi
semnalate și modificări interne produse în structura Federației Ruse, convocarea
primului Congres al deputaților poporului, alegerea după trei tururi de scrutin a lui
Boris Elțîn ca președinte al Sovietului Suprem, funcție nou creată.
Ulterior, au fost adoptate o serie de legi constituționale, ca urmare a evoluțiilor
politice din U.R.S.S., dar fără a se elimina total Constituția din 197 7. Au fost aduse
spre exemplu completări cu potrivire la perfecționarea sistemului de conducere al
statului. Mai menționăm aici și schimbarea denumirii Guvernului U.R.S.S. în
Cabinetul de Miniștri a Comitetului pentru control popular în Camera de control ș i a
arbitrului de stat prin Camera Superioară de Arbitraj.

2.1.3. Vicepreședintele U.R.S.S.
A fost introdusă instituția vicepreședintelui care a existat până la puciul din 1993,
în care a fost implicat și vicepreședintele de atunci.
Funcția de vicepreșed inte era incompatibilă cu aceea de deputat al poporului.
Acesta îndeplinea din însărcinarea Președintelui unele atribuții ale sale, înlocuindu -l
în cazul absenței sau imposibilității de a -și exercita atribuțiile.

2.1.4. Consiliul Federației
A fost creat C onsiliul Federației ce cuprindea în componența sa președintele
U.R.S.S., vicepreședintele U.R.S.S. și președinții republicilor. Acesta coordona
activitatea organelor supreme ale administrației de stat, stabilea măsuri de transpunere
în viața politicii nați onale a U.R.S.S., asigurând participarea republicilor la rezolvarea
probleme – lor de importanță unională. Consiliul Federației adopta hotărârile cu o
majoritate de cel puțin două treimi.

2.1.5. Cabinetul de Miniștri
Cabinetul de Miniștri asigura aplicarea în practică, de comun acord cu
republicile:
– a politicii financiare, de credite și monetare unice;

19
– administrarea sistemului unic de combustibil i și energie și de transport al
țării;
– adoptarea măsurilor de asigurare a apărării țarii și de securitate a statului;
– promovarea politicii externe a U.R.S.S. , a măsurilor de asigurare a
legalității, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

2.1.6. Curtea Supremă de Arbitraj
Rezolvarea litigiilor economice în U.R.S.S. urma să se facă de către Curtea
Suprem ă de Arbitraj și de către organele similare create în republici, în conformitate
cu legile acestora pentru rezolvarea litigiilor economice.

2.2. Tratatul Unional
Așa numitul tratat unional Tratatul privind „Uniunea Republicilor Suverane"
menționa chiar în preambulul său caracterul de state suverane al țărilor participante la
tratat, dorința popoarelor de a se înfăptui înnoirea uniunii și respectarea dreptului
națiunilor la autodeterminare.
Se menționa că fiecare republică participantă la tratat este un st at suveran, iar
„U.R.S.S. este un stat suveran, federativ și democratic, organizat ca rezultat al unirii
voluntare a unor republici egale în drepturi care exercită puterea de stat în limitele
împuternicirilor pe care le -au încredințat participanții la trat at".4
Uniunea se întemeiază pe participarea voluntară a republicilor, care se bucura de
drepturi și de obligații egale. Relațiile dintre republici urmau să fie reglementate prin
tratate și convenții, iar nu prin acte de drept intern ale federației, Uniunea Sovietică
rămânând deschisă și aderării unor alte state care recunoșteau tratatul.

2.2.1. Președintele U.R.S.S.
Președintele U.R.S.S. avea următoarele atribuții:
– garanta respectarea Tratatului unional;
– garanta respectarea constituției și legil or U.R .S.S.;

4 Curpan, V., Burleanu, C. si Mitrofan, E. (2014) Sisteme constituționale cont emporane. Republica
Federativă Rusă, inclusiv fosta U.R.S.S.

20
– era comandantul sup rem al forțelor armate ale U.R.S.S.;
– reprezenta Uniunea în relațiile cu țările străine;
-exercita controlul asupra îndeplinirii obligațiilor internaționale asumate de
U.R.S.S.

2.2.2. Cabinetul de Miniștri
Acesta era format d e către Președintele U.R.S.S., de acord cu Sovietul Suprem al
U.R.S.S., în componența sa intrând: primul -ministru, vice -prim -miniștri i, miniștrii,
conducătorii celorlalte organe de stat ale U.R.S.S .. La lucrări puteau participa, cu
drept de vot , șefii guve rnelor republicilor.

2.2.3. Tribunalul Constituțional
Era competent să examineze concordanța actelor legislative ale U.R.S.S. și
republicilor, a decretelor Președintelui U.R.S.S. și președinților republicilor, precum și
a actelor normative ale Cabinetului de miniștri al U.R.S.S., cu Tratatul unional și
Constituția U.R.S.S. . El urma să soluționeze diferen țele dintre Uniune și republici .

2.3. Evoluții politice în U.R.S.S.
După eșecul loviturii de stat din 18 august 1991 și restabilirea lui Mihail
Gorbaciov î n funcția de președinte al U.R.S.S., foștii demnitari care au organizat
lovitura de stat au fost arestați și deferiți justiției.
Eșecul loviturii de stat a format obiectul unor furtunoase dezbateri în cadrul
Sovietului Suprem al U.R.S.S. și apoi al Congres ului Deputaților Poporului. După
îndelungate dezbateri Congresul deputaților Poporului a aprobat structura interimară a
țării valabilă până la votarea noii constituții.
Problemele esențiale ale politicii interne și externe au trecut în competența unui
Consiliu de Stat, alcătuit din președinții republicilor unionale și președintele
U .R.S.S. .
Funcția de vicepreședinte al țării a fost desființată, Consiliul de Stat urmând să
exercite atribuțiile președintelui în cazul în care acesta se afla în imposibilitat e de a le

21
exercita.
Puterea legiuitoare urma să revină în viitor Sovietului Suprem bicameral,
alcătuit dintr -o cameră superioară, Consiliul Uniunii (format din deputați aparținând
precedentului Congres al Deputaților Poporului) și una inferioară Consiliul
Republicilor (alcătuit din 54 de deputați ruși și 20 de deputați din fiecare dintre
celelalte republici și câte unul din fiecare regiune autonomă nerusă).
Cu toate că U.R.S.S. înceta să mai existe în forma sa anterioară, urmând să se
transforme într -o uniune de state suverane, Legea cu privire la organele puterii de stat
și ale administrației U.R.S.S. în perioada de tranziție transfera de fapt întreaga putere
Consiliului de Stat, organ tranzitoriu ale cărui decizii aveau caracter obligatoriu.

2.3.1. Com unitatea Statelor Independente
La 14 noiembrie 1991 s -a anunțat că fosta U.R.S.S. nu mai există, numele
viitorului stat confederat fiind „Uniunea Statelor Suverane".
S-a anunțat de asemenea suspendarea Constituției sovietice, urmând să subziste
pe viitor numai Constituțiile republicilor, Tratatul Unional și Declarația Drepturilor
Omului. Însă aceast ă nouă structură de stat avea să aibă o viața foarte scurtă, la 8
decembrie 1991, reprezentanții celor mai mari republici punând bazele „Comunității
Statelor In dependente " .
La Alma -Ata au fost perfectate următoarele structuri instituționale:
∙ Consiliul șefilor de state, organ suprem al Comunității Statelor Indepen­ dente,
abilitat să aprobe documentele esențiale ale Comunității și să le modifice, președinția
acestui organism fiind asigurată prin rotație de conducătorii republicilor participante;
∙ Consiliul șefilor de guverne, ale cărui funcții urmau să fie precizate și a cărui
conducere urma să fie asigurată prin rotație;
∙ Comitete, create pentru o serie de probleme mai importante, cum ar fi afacerile
externe, apărarea, economia, finanțele, protecția socială a populației, transporturi și
telecomunicații.
La data de 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov și -a dat demisia, pe fundalul
desăvârșirii procesului de transferar e către Rusia a prerogativelor fostei U.R.S.S ..

22

2.3.2. Noile evoluții politice în Rusia
Criza fostei U.R.S.S. în perioada anilor 90 a dus la afirmarea tot mai puternică a
republicilor unionale în detrimentul structurilor federative. De altfel, încă la
referendumul din 17 martie 1991, majoritatea republicilor unionale votaseră pentru
transformarea U.R.S.S. într -o federație de republici egale în drepturi (Uniunea
Republicilor Sovietice Suverane). U.R.S.S. și -a încetat oficial existența la 25
decembrie 1991.

23
Capitolul III. Noul cadru constituț ional al Federației Ruse

3.1. Considerații generale privind statul
Forma de guvernământ, structura actuală a Federației Ruse sunt reglementate de
noua Constituție a Federației Ruse, ce reprezintă rezultatul unui atent proces de
elaborare, influențat de transformările survenite în viața politică și de confruntarea
diferitelor tendințe care s -au manifestat în Rusia după prăbușirea sistemului comunist.
Parlamentul rus ales în 1990 cuprindea încă un nu măr mare de „nehotărâți" și un
număr de oameni legați de fostul regim, atașați ideilor conservatoare decât principiilor
noi. Pentru aceste considerații nu au putut fi încheiate la timp lucrările Comisiei
Constituționale și care trebuiau să fie finalizate î n toamna anului 1990, la cea de a V -a
sesiune a Congresului Deputaților din Rusia.
S-a amânat depunerea proiectului de Constituție pentru primăvara anului 1992.
La acel moment existau trei proiecte din care numai unul avea valoarea unui text
oficial care f usese pregătit sub conducerea lui Oleg Rumiantev. Acel proiect se inspira
dintr-o logică semi -prezidențială conferind importante puteri președintelui ales prin
sufragiu universal și reducea rolul Parlamentului. Chiar Boris Elțîn la acea vreme
președinte al Comisiei Constituționale, l -a găsit ca fiind prea socialist. Boris Elțîn
prefera un alt proiect, întocmit de Serghei Sakrai, orientat după modelul constituțional
american. Al treilea proiect intitulat „ Proiectul Sobciak" preconiza o republică
parlamentar ă ce dispunea de largi posibilități de control asupra executivului.
Cu prilejul celei de -a VI-a sesiuni a Congresului Deputaților Poporului s -au purtat
aprige discuții pe marginea celor trei proiecte, proiectul de Constituție fiind amânat
din nou pentru se siunea din toamnă.
Autoarea franceză Helene Carere d'Encausse apreciază că exista o largă conver­
gență de opinii pentru a impune o nouă constituție peste capul parlamentarilor de
atunci. Era știut faptul că parlamentarii ruși din 1990 nu voiau să renunțe la vechile
lor privilegii, deoarece proiectul susținut de Boris Elțîn reducea rolul parlamentarilor.
Noua Constituție a Federației Ruse adoptată prin referendum la 12 decembrie
1993, a menținut prevederile Tratatului federal referitoare la existența a 89 subiecți,
nu soluționează problema dificilă pentru Rusia: echilibrarea prerogativelor centrului și
regiunilor.
Partea I, capitolul I, consacrat bazelor orânduirii constituționale, stipulează că

24
„Federația Rusă este un stat democratic federativ de drept, cu form ă republicană de
conducere".
Constituția federației și legile federale au supremație pe întreg teritoriul federației,
teritoriu a cărui integritate și intangibilitate este garantată.
Structura Federației Ruse include republici, ținuturi, regiuni, oraș e de importanță
federală, regiuni autonome subiecți egali în drepturi ai Federației Ruse. Republica are
Constituția și legislația sa , ceilalți subiecți au statutul și legislația lor. Această
structură se întemeiază pe integritatea statului și pe unitatea p uterii de stat.
Delimitarea subiecților aflați sub administrare și a mandatelor între organele puterii de
stat ale Federației și cele ale subiecților săi se efectuează ținându -se seama de
egalitatea în drepturi și autodeterminarea popoarelor în cadrul Fede rației.
În ceea ce privește cetățenia Federației Ruse în Constituție se arată faptul că toți
cetățenii Federației se bucură de drepturi și libertăți și poartă răspunderi egale :
„cetățeanul Federației nu poate fi lipsit de cetățenia sa sau de dreptul de a o schimba"
Puterea de stat în Federația Rusă se înfăptuiește pe baza separării ei în:
– legislativă;
– executivă ;
-judecătorească ;
Puterea este exercitată de Președintele Federației Ruse, Adunarea Federală,
Guvernul Federației Ruse și instanțele judecătoreș ti. ln cadrul componenților
Federației, puterea se înfăptuiește de către organele create de aceștia.
Autoconducerea locală este o forma de exercitare de sine stătătoare, dar nu face
parte din sistemul organelor puterii de stat.
Consacrând caracterul de lar gă generalitate și obligativitate al Constituției și
legislației federale se stabilește principiul publicării acestora în mod oficial , actele
normative nepublicate nu se aplică.
Constituția Federației Ruse se aplic ă pe întreg teritoriul federației, nicio a ltă
Constituție sau lege neputând să contravină acesteia.
Repartizarea competențelor între Federația Rusă și competența comună a
Federației Ruse și subiecților Federației Ruse.
Se face distincție între competențele Federației Ruse și competențele comune al e
Federației Ruse și a subiecților Federației Ruse.
Astfel în competența Federației Ruse intrau următoarele atribuții:
– adoptarea și schimbarea Constituției Federației Ruse și a legilor federale,

25
respectiv controlul asupra respectării lor;
– structura fed erativă și teritoriul Federației Ruse;
– reglementarea și apărarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului;
– cetățenia în Federația Rusă;
– reglementarea și apărarea drepturilor minorităților naționale;
– stabilirea sistemului organelor puter ii legislative, executive și judecătorești ,
a ordinii, organizării și activității lor;
– formarea organelor federale ale puterii de stat;
– proprietatea federală de stat și administrarea ei;
– stabilirea bazelor politicii federale și a programului federa l în domeniul
dezvolt ării statale, economice, ecologice, sociale, cult urale și naționale a Federației
Ruse;
– stabilirea bazelor juridice ale pieții unice , reglementările financiare,
valutare, de credit și vamale, emiterea monedei, bazele politicii de preț uri;
– bugetul federal , impozitele și taxele federale m, fondurile federale pentru
dez­ voltare regională;
– politica externă și relațiile internaționale ale Federației Ruse , tratatele inter­
naționale ale Federației Ruse , problemele războiului și păcii;
– relațiile economice externe ale Federației Ruse;
– apărarea și securitatea; producția și apărarea , stabilirea căilor de vânzare și
cumpărare a armamentului, muniției, tehnicii militare și a altor bunuri militare ,
producția de substanțe otrăvitoare, narco tice și normele folosirii lor;
– determinarea statului și apărarea granițelo r de stat, a marii teritoriale,
spațiului aerian, zonei economice de excepție și a platoului continental ale Federației
Ruse;
– sistemele energetice federale, energetica nucleară, materialele fisionabile ,
transportul federal, căile de comunicație, informația și comunicațiile , activitățile în
Cosmos;
– organizarea judecătorească; procuratura; legislația penală, de procedură
penală și de executare a hotărârilor penale; amnistia și g rațierea , legislația privind
cetățenia, procedura cetățeniei și procedura de arbitraj , reglementarea juridică a
proprietății intelectuale;
– reglementările federale cu privire la conflictul de legi;
– serviciul meteorologic, standardele, etaloanele, sistem ul metric și calcularea

26
timpului , geodezia și cartografia , denumirile obiectelor geografice , evidența statistică
și contabilă oficială;
– decorațiile de stat și titlurile onorifice ale Federației Ruse;
– serviciul de stat federal.
În competența comună a F ederației Ruse ia subiecților Federației Ruse intră:
– asigurarea concordanței constituțiilor și legilor republicilor, regulamentelor,
legilor și altor acte normative de drept ale ținuturilor, regiunilor, orașelor de
importanță federală, regiunii autonome, districtelor autonome, cu Constituția
Federației Ruse și cu legile federale;
– apărarea drepturilor și libertăților omului și cetățean ului;
– apărarea drepturilor minorităților naționale;
– asigurarea legalității, ordinii de drept, a securității sociale;
– regimul zonelor de frontieră;
– problemele posesiunii, folosirii și administrării pământului, subsolului,
resurselor de apă ș i a altor resurse naturale;
– delimitarea proprietății de stat;
– utilizarea naturii; protecția mediului ambiant și asigurarea securității ecolo­
gice, zonele naturale conservate în mod deosebit;
– conservarea monumentelor istorice și culturale;
– proble mele generale ale educației, învățământulu i, științei, culturii, culturii
fizice și sportului;
– coordonarea problemelor ocrotirii sănătății , apărarea familiei, maternității,
paternității și copilului , protecția socială, inclusiv asigurările sociale;
– înfăptuirea măsurilor pentru prevenirea catastrofelor, a calamităților
naturale, epidemiilor și lichidarea consecințelor lor;
– stabilirea prin cipiilor generale ale impozitării și taxelor în Federația Rusă;
– legislația administrativă, a procedurii adm inistrative, a muncii, familiei,
locuinței, funciară, a apelor, silvică, a subsolului, protecției mediului;
– cadrele organelor judecătorești și apărarea ordinii , avocatura , notariatul;
– apărarea mediului strămoșesc al așezărilor și a modului tradițional de viața
ale comunităților etnice puțin numeroase;
– stabilirea principiilor generale de organizare a sistemului organelor puterii
de stat și ale autoconducerii locale;
– coordonarea relațiilor internaționale și economice externe ale subiecților

27
Federației Ruse, îndeplinirea tratatelor internaționale la care Federația Rusă este parte.
Subiecții Federației Ruse dispun de întreaga putere de stat în afara Iimitelor
competenței Federației Ruse și a mandatului Federației Ruse în problemele care țin de
competența Federației Ruse și a subiecților Federației Ruse. Pe teritoriul Federației
Ruse nu se pot stabili frontiere vamale, taxe vamale, sau limitări ale circulației
mărfurilor și serviciilor; Pot fi introduse, numai dacă sunt în concordanț ă cu legea
federală și numai dacă este imperios necesar.

3.2. Forma de guvernământ
Forma de guvernământ a Federației Ruse este republică preziden țială. Regimul
prezidențial are trăsături distincte față de celelalte regimuri.
Potrivit Constituției Ruse din 1993, Federaț ia Rusă este o republică în care
Președintele este ales prin sufragiu universal direct, asemănându -se din acest punct de
vedere cu Austria, Finlanda, Franța, Irlanda și Portugalia.
Durata mandatului Președintelui este de 4 ani.
În ceea ce privește puterile Președintelui Federației Ruse, acestea sunt
asemănătoare cu cele ale șefilor de state din Uniunea Europeană.
Astfel, Președintele Federației Ruse reprezintă statul, numește în funcții înalte sau
deosebit de importante ale statului, are comanda supremă a armatei și promulgă legile.
Președinții Republicilor din Uniunea Europeană exercită un arbitraj în viața
politică al cărui conținut variază de la o țară la alta.
Posibilitățile reale de intervenție a șefului statului în viața politică țin de rolul
său de arbitru și de garant al continuității statului. Acest rol de arbitru este subliniat, în
mod special, în Constituția celei de a V -a Republici Franceze, dar practica l -a
transformat pe președinte în ghid, după cum s -a exprimat generalul De Gaulle. Rolul
de arbitru al Președintelui este subliniat de asemenea, în Constituția Greciei, însă
modul de funcționare a acestor mecanisme îi lasă Președintelui o marja de manevră
redusă, În afara rolului de sfătuitor al clasei politice.
În Germania și Irlanda, puterea de arbitraj a Președintelui se reduce practic la
dreptul de a refuza dizolvarea Parlamentului.
În Federația Rusă Președintele are rol de mediere pentru rezolvarea divergențelor
dintre organele puterii de stat ale Federației și cele ale subiecților acesteia, p recum și
dintre organele subiecților, iar în caz de nereușită poate trimite cazul unui tribunal

28
competent.
În ceea ce privește intervenția șefului statului în procesul legislativ în Franța,
Grecia și Portugalia, Președintele Republicii dispune de un veto s uspensiv.
În Irlanda, Președintele are posibilitatea declanșării controlului prealabil de
constituționalitate.
În Italia, Președintele poate să refuze Guvernul depunerea unui proiect de lege la
Parlament, pentru motive de neconstituționalitate, constatat e de Curtea
Constituțională.
În Federația Rusă, Președintele are drept de veto suspensiv.

3.3. Structura federativă
3.3.1. Structura de stat a Federației Ruse
Este prevăzută în art. 1 din Constituție care arată că Federația Rusă este stat
democratic fede rativ de drept având o forma republicană de conducere.
Federația Rusă este compusă din republici, ținuturi, regiuni, orașe de importanță
federală, regiuni autonome, districte autonome, care sunt subiecți egali în drepturi ale
Federației Ruse.
Republica are Constituția sa : ținutul, regiunea, regiunea autonomă, districtul
autonom, au Statutul și legislația lor. Toți subiecții Federației Ruse sunt egali în
drepturi între ei în relațiile reciproce cu organele federale ale puterii de stat.
În Federația Rusă p uterea este înfăptuită de Președintele Federației Ruse,
Adunarea Federală (Consiliul Federației și Duma de Stat), Guvernul Federației Ruse,
instanțele judecătorești ale Federației Ruse.
În subiecții Federației Ruse puterea de stat o înfăptuiesc organele p uterii de stat
create de aceștia.
Întinderea autorității și puterilor organelor autorității de stat ale Federației Ruse și
autorității organelor de stat ale subiecților Federației Ruse sunt delimitate de
Constituție, Tratatul Federal și alte tratate.
Orga nele federale ale puterii executive, pentru a -și înfăptui mandatul, își pot crea
propriile organe teritoriale și pot numi persoanel e oficiale respective.
Înfăptuirea mandatului puterii federale de stat pe întreg teritoriul Federației Ruse
este asigurată d e Președintele Federației și Guvernul Federației . Organele federale pot

29
transmite o parte din atribuțiile lor organelor executive ale subiecților, cu condiția ca
acest lucru să nu contravină Constituției și legilor federale.

3.3.2. Președintele Federației Ruse
•Alegerea, mandatul și actele Președintelui
Președintele Federației Ruse este șeful statului.
El este garantul Constituției, al drepturilor și libertăților omului și cetățeanului,
pentru aceasta luând măsuri în vederea apărării suveranității Federați ei, independenței
și integrității de stat a acesteia.
Președintele Federației Ruse este ales pe 4 ani prin vot universal.
Președintele determină direcțiile principale ale politicii interne și externe ale
statului și reprezintă Federația Rusă în relațiile internaționale.
Președintele Federației Ruse poate fi ales orice cetățean al Federației Ruse care a
împlinit vârsta de 35 de ani, care locuiește permanent în Federația Rusă de cel puțin
10 ani.
Președintele Federației Ruse nu poate ocupa funcția de președ inte mai mult de
două mandate consecutive.
În ceea ce privește procedura de numire a președintelui Federației Ruse, aceasta
se stabilește de legea federală.
Președintele Federației Ruse își începe îndeplinirea împuternicirilor sale din
momentul depunerii jurământului și încetează la data expirării mandatului de 4 ani,
odată cu depunerea jurământului de către noul președinte al Federației Ruse.
Președintele Federației Ruse își mai poate înceta împuternicirile în urma demisiei
sau a incapacității sale de a -și mai exercita împuternicirile, datorată stării de sănătate
sau al eliberării din funcție.
În exercitarea atribuțiilor sale, președintele Federației Ruse emite decrete și
ordine executive. Decretele și ordinele executive ale Președintelui Federației Ruse
sunt obligatorii și urmează să fie respectate pe întreg teritoriul Federației Ruse.
În situația în care Președintele Federației Ruse nu -și poate îndeplini obligațiile
sale, acestea sunt îndeplinite temporar de către Președintele Guvernului Federației
Ruse. Persoana care îndeplinește temporar atribuțiile președintelui nu poate dizolva
Duma de Stat sau să facă propuneri cu privire la modificarea sau revizuirea
prevederilor Constituției Federației Ruse.
Președintele Federației Ruse poate fi demis din funcție de către Consiliul

30
Federației numai pe baza acuzației prezentate de Duma de Stat de înalta trădare sau de
săvârșirea altei crime grave, confirmată de avizul Tribunalului Suprem al Federației
Ruse cu privire la existența indiciilor de delict în acțiunile preș edintelui Federației
Ruse și de avizul Tribunalului Constituțional al Federației Ruse cu privire la proceduri
stabilite de prezentare a acuzației.
Hotărârea Consiliului Federației privind demiterea Președintelui din funcție și
hotărârea Dumei cu privire la prezentarea acuzației trebuie să fie adoptate cu 2/3 de
voturi din numărul total al fiecărei din cele două camere la inițiativa a cel puțin o
treime din deputații Dumei de Stat și în prezența avizului unei comisii special
constituite de Duma de Stat.

•Atribuțiile Președintelui Federației Ruse
Conform Constituției, președintele Federației Ruse are următoarele atribuții:
∙ atribuții de numire;
∙ atribuții de conducere;
∙ atribuții în domeniul legislativ;
∙ atribuții de formare, avizarea formării, dizolvarea organel or de stat și desfiin –
țarea actelor acestora;
∙ atribuții în domeniul politicii externe;
∙ atribuții în domeniul apărării;

Atribuții de numire:
∙ numește președintele Guvernului Federației Ruse, cu acordul Dumei de stat;
∙ numește vicepreședinții Guvernului și m iniștrii federali la propunerea
președintelui Guvernului Federației Ruse;
∙ numește, cu acordul Dumei de Stat, pe președintele Băncii Centrale a
Federației Ruse;
∙ numește, cu acordul Consiliului Federației, Judecătorii Curții Constituționale,
cei ai Curții Supreme, cei ai Curții Superioare de Arbitraj ai Federației Ruse,
procurorul general al Federației Ruse;
∙ numește și eliberează conducerea superioară a Forțelor Armate a Federației
Ruse;
∙ numește și eliberează pe reprezentanții plenipotenția ri ai Președinte lui Fede­
rației Ruse;

31
∙ numește judecătorii celorlalte judecătorii federale;
∙ numește și recheamă, după consultarea comisiilor Camerelor Adunării
Federale, reprezentanții diplomatici ai Federației.

Atribuții de conducere:
∙ prezidează ședințele Guvernului F ederației Ruse;
∙ conduce Consiliul de Securitate al Federației Ruse;
∙ adoptă doctrina militară a Federației Ruse;
∙ remaniază Guvernul Federației Ruse;
∙ se adresează Adunării Federale cu mesaje anuale privind situația tării și
direcțiile principale ale politic ii interne și externe ale Statului ;
∙ rezolvă problemele cetățeniei în Federația Rusă și acordă azilul politic;
∙ folosește puterea sa de conciliere pentru rezolvarea divergențelor dintre
organele puterii de stat;
∙ acordă grațieri.

Atribuții în domeniul legi slativ:
∙ introduce proiecte de legi în Duma de Stat;
∙ stabilește referendum conform prevederilor constituționale;
∙ semnează și promulgă legile federale în 14 zile. Dacă președintele nu acceptă
legea, cele două camere o reexaminează. Dacă și după reexaminare legea federală va
fi aprobată în redactarea anterioară cu o majoritate calificată de 2/3 din numărul total
de membri ai Camerelor, legea se semnează de președinte în 7 zile și se publică.
În cazul legii federale constituționale, se consideră aprobată dacă este votată cu
majoritate de minim 2/3 din numărul total al membrilor fiecărei Camere , Președintele
Federației semnând -o în 14 zile.

Atribuții de formare, avizarea formării, dizolvarea organelor de stat și
desființarea actelor acestora:
∙ formează administr ația Președintelui Federației Ruse;
∙ dizolvă Duma de Stat conform prevederilor constituționale;
∙ stabilește data alegerilor pentru Duma de Stat;
∙ suspendă acțiunea actelor organelor puterii de stat când acestea contravin
prevederilor constituționale ori legi lor federale.

32

Atribuții în domeniul politicii externe:
∙ realizează conducerea politicii externe a Federației Ruse;
∙ semnează documentele de ratificare;
∙ duce tratative și semnează tratatele Federației;
∙ primește scrisorile de acreditare și de rechemare a repr ezentanților
diplomatici.

Atribuții în domeniul apărării:
∙ președintele Federației Ruse este comandantul suprem al Forțelor Armate;
∙ în caz de agresiune împotriva Federației Ruse, președintele introduce pe
întreg teritoriul sau în zonele afectate, starea de război, încunoștințând neîntârziat cele
două Camere;
∙ în circumstanțele prevăzute de Constituție, Președintele Federației Ruse
∙ introduce starea excepțională pe întreg teritoriul sau în anumite zone,
comunicând neîntârziat celor două camere.

Acestea sun t principalele atribuții ale președintelui Federației Ruse care
demonstrează prerogativele mari pe care acesta le are.
Mai trebuie amintite și câteva dintre reglementările constituționale:
∙ președintele Federației Ruse, în conformitate cu Constituția Federa ției Ruse
și legile federale, determină direcțiile principale ale politicii externe și interne ale
statului;
∙ prezidează ședințele Guvernului și remaniază componența acestuia;
∙ formează și conduce Consiliul de Securitate al Federației Ruse.

3.3.3. Adunarea Federală
Adunarea Federală (Parlamentul Federației Ruse) este organul reprezentativ și
legislativ al Federației Ruse. Adunarea Federală este compusă din două camere:
Consiliul Federației și Duma de Stat.
 Consiliul Federației
Este format din câte doi repre zentanți de la fiecare subiect al Federației Ruse:
unul din partea organului reprezentativ și celalalt de la organul executiv al puterii de

33
stat.
 Duma de Stat
Se alege pe un termen de 4 ani și este alcătuită din 450 de deputați. Deputat al
Dumei de Stat po ate fi orice cetățean al Federației Ruse care a împlinit vârsta de 21 de
ani și are dreptul de a participa la alegeri.
O persoană nu poate fi în același timp membru al Consiliului Federației și deputat
al Dumei de Stat.
Deputații nu se pot afla în servici ul de stat sau să se ocupe cu altă activitate
retribuită, cu excepția activităților științifice, profesorale, de creație. Deputatul Dumei
de stat nu poate fi deputat al altor organe reprezentative ale puterii de stat și al
organelor autoconducerii locale.
Membrii Consiliului Federației și deputații Dumei de Stat se bucură de imunitate
pe tot timpul mandatului, ei nu pot fi reținuți, arestați, supuși percheziției, în afara de
cazurile reținerii la locul delictului, precum și supuși percheziției corporale, cu
excepția cazurilor în care aceasta este prevăzută de legea federală pentru asigurarea
securității altor persoane.

 Consiliul Federației are următoarele atribuții principale:
– aprobă schimbarea granițelor între subiecții Federației Ruse;
– aprobă decretul președintelui Federației Ruse privind introducerea stării de
război sau a stării excepționale;
– rezolvă problema posibilității folosirii Forțelor Armate ale Federației Ruse
în afara teritoriului;
– demite din funcție pe președintele Federației;
– fixea ză alegerile pentru președintele Federației;
– numește judecătorii Curții Constituționale, judecătorii Curții supreme,
procurorul general al Federației Ruse, judecătorii Curții Superioare de Arbitraj, la
propunerea președintelui Federației Ruse.

Hotărâri le Consiliului Federației se adoptă cu majoritatea voturilor din numărul
total al membrilor Consiliului Federației.
Consiliul Federației are în fruntea sa un președinte și locțiitori ai acestuia aleși din
rândul membrilor săi. Consiliul Federației adoptă r egulamentul său și rezolvă
problemele de ordine internă ale activității sale.

34
De precizat faptul că cele două camere Consi liul Federației și Duma de Stat țin
ședi- nțe separate, deschise, fiecare având dreptul de a ține ședințe închise, în cazurile
expres prevăzute de regulamentul fiecărei Camere.
Consiliul Federației alcătuiește comitete și comisii, organizează audieri
parlamentare în problemele care sunt de competența sa.
Cele două camere se pot întruni împreună pentru a audia mesaje ale Președintelui
Federației Ruse, mesaje ale Tribunalului Constituțional al Federației Ruse, discursuri
ale conducătorilor de state străine.
Consiliul Federației Ruse va examina obligatoriu legile aprobate de Duma de Stat
în următoarele domenii:
– bugetul federal;
– impozite și taxe;
– reglementări financiare, valutare, de credit, de emisiuni de bancnotă;
– ratificări și denunțuri de tratate internaționale ale Federației Ruse;
– statutul și apărarea granițelor Federației Ruse;
– războiul și pacea.
Duma de Stat adoptă hotărâri . Hotărârile se iau cu majoritatea de voturi din
numărul total al deputaților.
Duma de stat este condusă de un președinte și locțiitori ai acestuia numiți din
rândul membrilor camerei, care conduc ședințele și administrează treburile interne ale
Camerei.
Duma de Stat adoptă regulamentul său, rezolvă problemele de ordine internă ale
activității sale, alcătuiește comitete și comisii, organizează audieri parlamentare.
Duma de Stat se întrunește în prima sa zi de ședință și-n a treizecea zi după
alegere. Președ intele Federației Ruse poate convoca ședința Dumei de Stat înaintea
acestui termen. Prima ședință este deschisă de către cel mai în vârstă dintre deputații
Dumei de Stat.
Dreptul la inițiativa legislativă aparține Președintelui Federației Ruse, Consiliului
Federației, membrilor Consiliului Federației, deputaților Dumei de Stat, Guvernului
Federației Ruse, organelor legislative ale subiecților Federației Ruse.
Proiectele de legi se depun la Duma de Stat. Proiectele de legi privind instituirea
sau desființar ea de impozite, eliberarea de plata lor, lansarea de împrumuturi de stat,
schimbarea obligațiilor financiare ale statului, precum și alte proiecte de legi care
prevăd cheltuieli acoperite pe seama bugetului federal pot fi depuse numai având

35
avizul Guvernul ui Federației Ruse.
Legile federale se adoptă de Duma de Stat cu majoritatea de voturi din numărul
total al deputaților Dumei de Stat, daca nu este prevăzut altfel de Constituția
Federației Ruse, și se transmit spre examinare Consiliului Federației în term en de 5
zile.
O lege federală este considerată aprobată dacă pentru ea au votat mai mult de
jumătate din totalul membrilor acestei Camere sau dacă, timp de 14 zile, ea nu a fost
examinată de Consiliul Federației. Dacă legea este respinsă de către Consiliul
Federației, se va crea o comisie de mediere, după care legea urmează să fie examinată
din nou de Duma de Stat. Legea federală astfel adoptată este trimisă pentru
promulgare și semnare Președintelui Federației Ruse în termen de 5 zile. În cazul în
care leg ea federal ă este respinsă de Președintele Federației, Duma de Stat și Consiliul
Federației examinează din nou legea în ordinea de procedură stabilită de Consiliul
Federației Ruse. Dacă după reexaminare legea federală va fi aprobată în redactarea
inițială, Președintele Federației Ruse urmează să semneze legea în termen de 7 zile și
o promulgă.
Legile federale constituționale se consideră adoptate dacă sunt aprobate cu o
majoritate de voturi de cel puțin ¾ din numărul total al membrilor Consiliului
Federației și de cel puțin 2/3 din numărul total al deputaților Dumei de Stat. Legile
constituționale federale adoptate sunt semnate și promulgate de Președintele
Federației Ruse în termen de 14 zile.

 Duma de Stat are următoarele atribuții principa le:
– hotărăște î n comun cu președintele Federației Ruse asupra numirii
președintelui Guvernului Federației Ruse;
– acordă votul de încredere Guvernului Federației Ruse;
– numește sau eliberează din funcție pe președintele Camerei de control a
execuției bugetului și a unei jumătăți din componența acestei Camere;
– numește ori eliberează din funcție pe președintele Băncii Centrale a
Federației Ruse;
– numește sau eliberează din funcție pe împuternicitul pentru drepturile
omului;
– declară amnistiile;
– hotărăște învinuirea p reședintelui Federației Ruse pentru demiterea din

36
funcție a acestuia.

 Dizolvarea Dumei de Stat
Duma de Stat poate fi dizolvată în caz de respingere de trei ori a candidaturilor
prezentate pentru președintele Guvernului Federației Ruse, caz în care Președin tele
Federației Ruse numește pe președintele Guvernului și dizolvă Duma de Stat,
stabilind noi alegeri, ca și în cazul exprimării de către Dumă a neîncrederii în Guvern.
Dacă în decurs de trei luni de la prima moțiune de neîncredere Duma își exprimă
din n ou neîncrederea în Guvern, Președintele Federației are posibilitatea de a demite
Guvernul, fără a dizolva Duma.
Duma de Stat nu poate fi dizolvată în situația în care și -a prezentat acuzația
împotriva Președintelui Federației, până la adoptarea hotărârii de către Consiliul
Federației, că și în perioada în care pe întreg teritoriul federației este în vigoare starea
de război sau starea excepțională, precum și în perioada de 6 luni înainte de expirarea
mandatului Președintelui.

3.4. Guvernul federației Ruse
3.4.1. Constituire și organizare
Guvernul Federației Ruse înfăptuiește puterea executivă a Federației Ruse, acesta
fiind compus din Președintele Guvernului Federației, locțiitorii Președintelui
Guvernului Federației Ruse și miniștrii federali.
Președintel e Guvernului Federației Ruse, în concordanță cu Constituția federală și
cu decretele Președintelui Federației, trasează principalele direcții ale activității
Guvernului Federației și organizează munca acestuia.
Președintele Guvernului Federației Ruse este numit de Președintele Federației
Ruse, cu acordul Dumei de Stat.
Președintele Federației Ruse în termen de două săptămâni de la intrarea sa în
funcție sau după demisia Guvernului său în termen de o săptămână după respingerea
candidaturii de către Duma de Stat propune candidatura Președintelui Guvernului
Federației Ruse.
Candidatura Președintelui Guvernului Federației Ruse este examinată de către
Duma de Stat, în termen de o săptămână de la prezentarea candidaturii. În cazul în
care Duma de Stat respinge de trei ori candidaturile prezentate privind Președintele

37
Guvernului Federației Ruse, Președintele Federației Ruse numește pe Președintele
Guvernului Federației Ruse, dizolvă Duma de Stat și stabilește noi alegeri.
După ce a fost învestit în funcție, Președi ntele Guvernului prezintă Președintelui
Federației Ruse candidaturile privind funcțiile de locțiitori ai Președintelui Guvernului
și pentru funcțiile de miniștri federali. Tot Președintele Guvernului face propuneri cu
privire la structura organelor federal e ale puterii executive.
În exercitarea atribuțiilor sale Guvernul Federației Ruse emite hotărâri și
dispoziții care sunt obligatorii pe întreg teritoriul Federației. În caz de neconcordanță
între hotărârile/dispozițiile Guvernului și Constituție sau legi le federale, Președintele
Federației Ruse poate anula actele respective.
Guvernul își depune mandatul în fața noului Președinte al Federației Ruse.
Guvernul Federației Ruse poate să -și prezinte demisia, care este respinsă sau
primită de Președintele Federa ției Ruse. De asemenea, Președintele Federației Ruse
poate să adopte o hotărâre cu privire la demiterea Guvernului. În cazul demisiei sau
depunerii mandatului, Guvernul Federației continuă să acționeze până la formarea
unui nou Guvern.
Duma de Stat poate e xprima neîncrederea în Guvern. Această hotărâre se adoptă
cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaților Dumei de Stat și este
transmisă Președintelui Federației Ruse. Președintele Federației Ruse are dreptul fie
să declare demis Guvernul Federa ției Ruse, fie să nu fie de acord cu hotărârea Dumei
de Stat. În cazul în care în decurs de trei luni Duma de Stat exprimă din nou
neîncrederea în Guvern, Președintele Federației Ruse declară demis Guvernul sau
dizolvă Duma de Stat.
Menționăm faptul că și Președintele Federației Ruse poate ridica în fața Dumei de
Stat problema neîncrederii Guvernului. Dacă Duma de Stat refuză încrederea,
Președintele Federației Ruse adoptă în termen de 7 zile hotărârea cu privire la
demiterea Guvernului său cu privire la di zolvarea Dumei de Stat și stabilirea de noi
alegeri.

3.4.2. Principalele atribuții ale Guvernului Federației Ruse
Acestea sunt:
– elaborează și prezintă în fața Dumei de Stat bugetul de stat, asigura realizarea
lui, precum și prezentarea dării de seama cu privire la îndeplinirea acestuia;
– realizează administrarea proprietății federale;

38
– asigură înfăptuirea politicii financiare, de credit și monetare unitare;
– asigură înfăptuirea unei politici unitare în domeniul culturii, științei, învăță –
mântului, oc rotirii sănătății, asigurărilor sociale;
– realizează măsuri pentru asigurarea legalității, drepturilor și libertăților
cetățenilor, apărarea proprietății și ordinii sociale, luptă împotriva delincvenței;
– realizează măsuri pentru asigurarea apărării țări i, securității de stat, înfăptuirii
politicii externe a Federației Ruse;
– realizează alte mandate încredințate de Constituția Federației Ruse, de legi
federale, de decretele Președintele Federației Ruse.

3.5. Puterea judecătorească
Organele care înfăptui esc justiția sunt instanțele judecătorești, a căror activitate se
derulează prin intermediul procedurilor constituțională, civilă, administrativă și
penală.
Sistemul judecătoresc al Federației Ruse este stabilit prin Constituția Federației
Ruse și prin leg ea constituțională federală.
Judecătorii sunt independenți și se supun numai Constituției și legilor federale ,
sunt inamovibili, mandatul lor neputând fi întrerupt sau sistat decât în conformitate cu
procedura și temeiurile stabilite de legea federală.
Pentru a putea fi numit judecător se cer îndeplinite bineînțeles cerințele cu privire
la studii (în speță juridice); vârsta minimă de 25 de ani și un stagiu de cel puțin 5 ani
în profesia juridică.
Judecătorii Tribunalului Constituțional al Federației Ruse, Tribunalului Suprem al
Federației Ruse, Tribunalului Suprem de Arbitraj sunt numiți de Consiliul Federației
la propunerea Președintelui Federației Ruse.
Federați a Rusă declară instanțele pe grade de jurisdicție , constituția stabilește în
primul rând compet ența Tribunalului Constituțional a Federației de a soluționa
problemele privind constituționalitatea:
-legilor federale;
-a actelor normative ale președintelui Federației ;
-a actelor Dumei de Stat;
-a actelor Guvernului Federației;
-ale constituțiilor repu blicilor, regulamentelor, precum și a actelor subiecților

39
Federației Ruse, emise pe probleme aflate în competenta organelor puterii de stat ale
Fede rației Ruse și în competen ța comun ă a organelor puterii de stat ale Federației
Ruse și a organelor puterii de stat ale subiecților Federație Ruse;
-tratatele dintre organele puterii de stat ale Federație și organele de stat ale
subiecților Federație;
-tratatele internaționale ale Federației care nu au intrat încă în vigoare.
Sistemul judiciar din Rusia este format din curți federale, constituționale, și
magistrați.
Sistemul judiciar este condus de :
– Tribunalul Constituțional al Federației Ruse;
– Tribunalul Suprem al Federației Ruse;
– Tribunalul Suprem de Arbitraj a l Federației Ruse.

Tribunalul Constituțional al Federație Ruse este compus din judecători.
Această instanță mai soluționează și cazurile de neconstituționalitate semnalate de
cetățeni cu privire la încăl carea drepturilor și libertăților constituționale, precum și de
tribunale, atunci când în judecarea unor cauze se ridică problema neconstituționalității
unei dispoziții legale.
Tribunalul Constituțional al Federației Ruse este organul judiciar de revizuir e
constituțională. Acesta este conceput pentru a proteja bazele regimului constituțional,
drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului, pentru a asigura
supremația și efectul direct al Constituției Federației Ruse pe teritoriul Rusiei
Abia creată Curtea Constituțională a făcut dovada de independență și s -a
pronunțat împotriva Decretului din ianuarie 1992 cu privire la constituirea unui
minister al securității și af acerilor interne al Rusiei. Ea fusese sesizată de Președintele
Federației care îi ceruse să se pronunțe cu privire la legalitatea acelui Decret. Curtea
constituțională s -a pronunțat împotriva acelui decret, argumentând faptul că
Constituția în vigoare nu p ermitea Președintelui să modifice structura guvernului și, în
plus, a arătat că problemele securității publice țineau de puterea legislativă.
Tribunalul Constituțional mai soluționează și cauzele cu privire la competența:
între organele federale ale puteri i de stat , între organele supreme ale subiecților
Federației Ruse și între organele puterii de stat ale Federației Ruse și organele de stat
ale subiecților Federației Ruse.

40
Tribunalul Suprem al Federației Ruse reprezintă organul judecătoresc suprem
pentru soluționarea cauzelor civile, penale, administrative, exercită, în formele
procesuale prevăzute de legea federală, supravegherea judecătorească asupra acestora
și dă îndrumări în problemele judecătorești.
Tribunalul Suprem al Federației Ruse efectuează co ntrolul judiciar asupra
activității instanțelor de jurisdicție generală, inclusiv instanțele militare și instanțele
federale specializate.
Tribunalul Suprem al Federației Ruse , este nemijlocit instanța supremă de judecată
în raport cu instanțele supreme al e republicilor, instanțele regionale (de ținut – krai),
instanțele orașelor de importanță federală, instanțele regiunilor autonome (oblast) și
instanțele districtelor autonome (okrug), tribunalele militare ale districtelor militare, de
flote, de tipuri și grupuri de forțe.

Tribunalul Suprem de Arbitraj al Federației Ruse este organul judecătoresc
suprem pentru rezolvarea disputelor economice și a altor cauze examinate de
tribunalele de arbitraj , exercită în formele procesuale prevăzute de legea federală
supravegherea asupra activității acestora și dă îndrumări în problemele practicii
judecătorești.
Instituția Procuraturii constituie un sistem unic centralizat, cu subordonarea
ierarhică a procurorilor inferiori faț ă de procurori ierarhic superiori și față de
Procurorul general al Federației Ruse. Procurorul general al Federației Ruse este
numit în funcție și eliberat din funcție de Consiliul Federației la propunerea
Președintelui Federației Ruse.
Prin legi organice sunt reglementate problemele privitoare la o rganizarea și
procedura activității atât a justiției, cât și ale procuraturii.

41
Capitolul IV. Autoconducerea locală

Capitolul consacrat autoconducerii locale cuprinde dispoziții privitoare la rolul
acesteia, ea rezolvând în mod autonom problemele de importanța locală , posesia,
folosirea și administrarea proprietăților municipale.
Autoconducerea locală se realizează de către cetățeni pe calea referendumului,
prin organele alese și prin alte forme ale conducerii locale. Autoconducerea locală se
realizează în localități orășenești, rurale și alte teritorii, ținându -se seama de tradițiile
locale istorice și de altă natură.
Organele autoconducerii locale administrează în mod independent:
– proprietatea municipală;
– alcătuiește confirmă și execută bugetu l local;
– realizează ordinea publică.
Autoconducerea locală este garantată de dreptul la apărare prin justiție, la
compensarea cheltuielilor suplimentare ce survin ca urmare a hotărârilor adoptate de
organele puterii de stat, a interdicției de a limita dr epturile acestor organe.

4.1. Unitățile administrativ -teritoriale
Federația Rusă este compusă din mai multe entități federale , un total de 88 de
componente constituente. Acestea sunt:
– 21 de Republici federale, care se bucură de un mare grad de autonomie în
interiorul federației în cele mai multe probleme ale politicii interne și care corespund
în general minorităților etnice ale Rusiei;
– 48 de oblasturi (regiuni);
– 7 kraine (ținuturi);
– 9 okruguri (raioane) autonome;
– 1 oblast autonom;
În plus, mai e xistă două orașe federa le – Moscova și Sankt Petersburg.
De curând au mai fost adăugate șapte districte federale extinse, patru în Europa și
trei în Asia, între diviziunile de mai sus și nivelul național.
Rusia este împărțită în 7 districte federale (patru în Europa, trei în Asia).
Districtele federale ale Rusiei nu trebuie să fie confundate cu subiectele federale

42
ale Rusiei. Districtele federale nu sunt unități constituente ale Federației Ruse, ci sunt
folosite pentru ușurarea muncii administrative a guv ernului.
Unitățile constituente ale Federației Ruse sunt numite subiecte federale.
Fiecare district include mai multe subiecte federale.
Fiecare district federal este condus de un împuternicit prezidențial –
reprezentantul plenipotențiar – care are ca sa rcină oficială supravegherea agențiilor
federale din regiuni.
Districtele federale au fost create în mai 2005 de președintele Vladimir Putin ca
parte a unui program mai vast pentru reafirmare a autorității federale. Acest program
includea modificarea moda lității de alegere a Sovietului Federației, ai cărui membri
sunt acum aleși indirect. Președintele Federației a căpătat dreptul să dizolve
parlamentele și să demită guvernele subiectelor în cazul în care acestea nu se supun
legilor federale.

4.2. Rolul și funcționarea districtelor federale
Reprezentantul plenipotențiar și personalul din subordine constată dacă subiectele
au încălcat normele și legile federale și în ce măsură. De asemenea, ei supervizează
procesul de corectare a încălcărilor regulilor și no rmelor, aflându -se mai aproape de
evenimente decât autoritățile de la Moscova. Crearea districtelor federale a ajutat la
împiedicarea aplicării unor legi locale care contravin legilor federale, sau care încalcă
drepturile cetățenilor, dar și la lupta împot riva autoritarismului guvernatorilor sau
președinților subiectelor federale, a manipulării poliției sau justiției locale sau
împotriva măsluirii alegerilor la nivelul subiectelor federale.
Agențiile federale, în mod deosebit din sistemul judiciar, au fost acaparate de
conducerile subiectelor în timpul lui Boris Elțîn. Acest proces a fost oprit odată cu
numirea Reprezentanților plenipotențiari, care se asigură că buna funcționare a sus­
numitelor agenții nu mai este amenințată de elitele locale și de interes ele lor.
Reprezentanții plenipotențiari urmăresc punerea în aplicație a unui sistem de
rotație a angajaților federali prin toate regiunile pentru a -i împiedica să devină
dependenți de liderii locali.
Districtele federale coincid în totalitate din punct de vedere teritorial cu regiunile
militare ale Ministerului de Interne și parțial cu regiunile militare ale Ministerului
Apărării. Această împărțire permite Reprezentanților plenipotențiari să aibă acces
direct la structurile de comandă a armatei și a aparatu lui de securitate internă. Această

43
organizare a fost un mesaj foarte clar adresat subiectelor federale, obligate să
coopereze cu centrul. Mai mult, cei mai mulți reprezentanți plenipotențiari sunt aleși
dintre foștii ofițeri de armată sau ai trupelor de se curitate internă.
Federația Rusă este cea mai întinsă țară din lume și una dintre cele mai populate
și este împărțită în mai multe tipuri de subdiviziuni, de diferite niveluri de
subordonare administrativă.
În concluzie, Rusia este o federație formată din 88 de subiecte , putând fi
exemplificate astfel :
1. 21 de Republici – care sunt independente din punct de vedere legal, au propria
constituție, propriul președinte, parlament și guvern. În principiu, ar trebui să fie
patria unei anumite min orități etnice;
2. 48 de oblaste (regiuni) – cele mai numeroase și obișnuite unități administrative;
Sunt conduse de un gubernator (guvernator) numit de guvernul federal. Regiunile
primesc în gene ral numele capitalei oblastului;
3. 7 kraine (ținuturi) – sunt prac tic acela și lucru cu oblastele; Titlul de ,,ținut de
graniță" este unul pur istoric, în urmă cu secole ele aflându -se la fruntariile fostului
imperiu;
4. 1 oblast autonom (regiune autonomă) – Regiunea Autonomă Evreiască ;
5. 9 Districte autonome – cu un grad mai rid icat decât oblastele (regiunile) dar
mai scăzut decât republicile. De cele mai multe ori, sunt locuite în mod predominant,
(sau doar semnificativ), de o anumită minoritate națională.
6. 2 orașe federale (orașe de subordonare federală) – orașe de mare impor tanță,
care funcționează ca regiuni administrative separate.
Subiectele federale ale Rusiei sunt entități cu drepturi federale egale, în sensul că
au reprezentare egală, câte doi delegați de fiecare în Sovietul Federației Ruse – camera
superioară a Parlame ntului Rusiei. Cele mai multe okruguri federale, deși subiecte
federale cu drepturi egale, sunt în același timp parte a altor subiecte federale. Okrugul
Autonom Ciukotka este din acest punct de vedere o excepție.

Federația Rusă este împărțită în 88 de sub iecte federale (entități constituente), din
care 21 sunt republici. Grupurile etnice indigene ale republicilor sunt cunoscute ca
"naționalități titulare". Ca urmare a mai multor decenii, (în unele cazuri secole), de
migrație internă în Imperiul Rus și mai apoi în Uniunea Sovietică, multe dintre eceste
naționalități nu mai sunt majoritare în populația republicilor.

44
Republicile diferă de celelalte subiecte federale prin aceea că ele au dreptul să -și
stabilească propria lor limbă oficială (art.68 al Constituți ei Federației Ruse) și au
propria lor constituție. Alte subiecte federale, așa cum sunt krainele sau oblasturile nu
au acest drept. Șeful executiv al republicii poartă titlul de președinte.
Nivelul real al autonomiei acestor unități teritorial -administrati ve variază de la
caz la caz, dar este destul de extins. Adunările parlamentare ale republicilor au votat
uneori legi care au intrat în conflict cu constituția federală, iar executivele republicane
au tendința să devină foarte puternice. Totuși, această aut onomie a fost îngrădită în
mod considerabil din 200, în timpul mandatelor președintelui Vladimir Putin, acesta
căutând să impună supremația legilor și constituției ruse.
Înființarea a șapte "districte federal" vaste, care cuprind și republicile, cu
guberna tori numiți direct de administrația prezidențială rusă, care au printre sarcini și
supravegherea activităților republicilor, a întărit respectarea legilor federale și
respectul pentru constituția rusă. În plus, Putin a întărit puterile legislativelor
repub licane în dauna puterilor executivelor corespunzătoare.
Șefii executivi ai republicilo r sunt acum numiți direct de Președintele Rusiei, dar
candidatul prezidențial trebuie acceptat de parlamentul republican.
În câteva republici există mișcări secesionist e, dar acestea nu sunt foarte
puternice. Totuși există un sprijin puternic pentru ideile secesioniste printre tătari,
bașkiri, iakuți și în mod special printre ceceni. Dorinței de independență a
naționalităților titulare i se opune deseori atitudinea altor grupuri etnice trăitoare în
republicile titulare. Ca urmare a războaielor din Cecenia, în această republică mai
locuiesc doar puțini etnici nececeni.

45
Capitolul V. Concluzii

Pornind de la premisa că fiecare lege fundamentală reflectă fidel o anumită et apă
istorică, precum și gradul de dezvoltare al unui stat, atât din punct de vedere politic,
cât mai ales instituțional, consider că și actuala constituție a Federației Ruse reprezintă
dovada scrisă a evoluției istorice, sociale și politice a celui mai înti ns stat din lume.
Astăzi, Rusia este o țară independentă și cel mai influent membru în Comunitatea
Statelor Independente, în timpul Uniunii Sovietice fiind republica dominantă a acestei
superputeri. După prăbușirea URSS, la sfârșitul anului 1991, Rusia a fost și este
considerată succesoarea de drept a Uniunii Sovietice în problemele internaționale. Pe
cale de consecință, cea mai mare parte a populației, teritoriului și producției
industriale ale Uniunii Sovietice, una dintre cele două superputeri ale Războ iului Rece,
a rămas în Rusia.
În pofida acestei moșteniri considerabile, rolul Rusiei în anii 1990 pe scena
internațională a scăzut considerabil, în așa măsură în care se poate afirma că în
această perioadă nimic nu mai amintea de superputerea sovietică. Unul dintre
multitudinea de factori care a determinat destrămarea Uniunii Sovietice a fost tocmai
crearea Comunităților Statelor Independente, o alianță din care fac parte 11 din cele
15 foste republici sovietice, excepție făcând statele baltice și Georgia care s -a retras în
august 2008, ca urmare a intervenției trupelor rusești în Abhazia și Osetia de Sud. Cei
11 fondatori ai CSI sunt:Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan,
Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbek istan.
Înainte de secolul al XX -lea, nu se poate vorbi despre o lege fundamentală rusă,
prima constituție fiind adoptată abia în anul 1906, în Rusia țaristă. Însă aceasta nu
purta denumirea de constituție , ci de Legi fundamentale ale Imperiului Țarist
prom ulgată pe 23 aprilie 1906.5
Teoretic și constituțiile sovietice stipulau drepturi politice, economice și sociale,
însă ele nu aveau prevederi explicite care să garanteze drepturile inalienabile ale
cetățenilor și erau lipsite de mecanismele care protejau drepturile individuale,
mecanisme prezente în cele mai multe constituții occidentale. De aceea, populația se

5 Svod Zakonov Rossiiskoi Imperii , ediția a 3 -a, vol.1, St. Petersburg, 1912, p. 5.

46
bucura de drepturi politice numai în limitele în care aceste drepturi nu contraveneau
intereselor construirii socialismului. Merită menționat faptu l că modelul acestor
constituții sovietice a fost preluat și de statele comuniste est -europene, care se aflau
sub umbrela Uniunii Sovietice.
Sfârșitul Uniunii Sovietice a survenit la sfârșitul anului 1991, după ce în același
an, fusese autodizolvat partidu l comunist și mai multe republici și -au afirmat dorința
de a fi independente prin referendumuri.Însă ceea ce a accelerat acest sfârșit în mod
ireversibil a fost crearea unei Comunități a Statelor Independente, decisă de Boris
Elțîn și de președinții Ucrain ei și Belarusului, la 8 decembrie 1991, într -o pădure din
Belarus. Cu toate criticile aduse de Gorbaciov felului și cadrului în care a fost decisă
crearea CSI -ului, la care au aderat treptat mai multe state, pe 17 decembrie Boris Elțin
și Mihail Gorbaciov au anunțat dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice, începând cu
31 decembrie 1991.
Uniunea Sovietică a fost înlocuită de CSI, dominată de Rusia, iar până la
adoptarea unei noi constituții ruse, a rămas în vigoare cea sovietică din 1978.
Rămânând în vigoar e o constituție care nu mai răspundea noii realități politice din
Rusia, este ușor de înțeles de ce se impunea adoptarea unei noi legi fundamentale care
să consființească noul regim din Federația Rusă. Bineînțeles ca până la adoptarea noii
constituții, Rus ia a trecut printr -o criză constituțională care, din păcate, a fost
rezolvată prin forță. Criza constituțională rusă a început pe 21 septembrie, când
președintele Rusiei, Boris Elțin, a dizolvat legislativul federal, Congresul Deputaților
Poporului și Sovi etul Suprem, care se opunea tendinței de consolidare a puterii
prezidențiale și reformelor economice neoliberale nepopulare. Decretul prezidențial
din 21 septembrie contravenea prevederilor Constituției în vigoare de pe vremea
sovietică. Pe 15 octombrie, d upă încheierea crizei constituționale, Elțin a dispus
organizarea unui referendum asupra proiectului noii constituții. Pe 28 septembrie, au
izbucnit proteste violente pe străzile capitalei Moscova, având loc confruntări între
demonstranți și forțele de or dine. Armata a rămas fidelă lui Elțin, această atitudine a
militarilor fiind cea care a determinat rezolvarea crizei. În săptămâna care a urmat,
protestele anti -prezidențiale au crescut în intensitate, până când, pe 2 octombrie, a
izbucnit o mare revoltă d e masă pe străzile capitalei. Exista pericolul izbucnirii unui
război civil. Până pe 5 octombrie, orice formă de rezistență armată împotriva lui Elțin
încetase.
Conflictul de 10 zile au fost cel mai sângeros eveniment de la revoluția bolșevică

47
din octombr ie 1917. Conform cifrelor oficiale, 187 de persoane au fost ucise, iar 437
au fost rănite.6 Noua lege fundamentală asigura concentrarea puterii în mâinile
președintelui. Președintele își putea exprima dreptul de veto față de orice lege care era
votată cu m ajoritate simplă în camera inferioară, după care Duma avea nevoie de
votul favorabil a două treimi din numărul deputaților pentru aprobarea respectivei legi.
Președintele nu putea fi pus sub acuzare pentru încălcarea constituției. Astfel, pe data
de 12 dec embrie 1993, Elțîn a reușit să -și impună proiectul de constituție, creând o
președinție puternică, caracterizată prin capacitatea foarte mare de guvernare prin
decrete. Referendumul a marcat sfârșitul perioadei constituționale în care societatea
rusă era g uvernată de legea fundamentală sovietică din 1978, care fusese amendată de
mai multe ori de -a lungul timpului, în special în perioada în care URSS -ul fusese
condus de Mihail Gorbaciov.
Deși, cel puțin în teorie, Rusia avea un sistem dual prezidențial -parla mentar, de
facto, în mâinilepreședintelui era concentrată cea mai mare parte a puterii.Actuala
Constituție a Federației Ruse, adoptată în urma soluționării crizei din același an,
conține un capitol care face referire tocmai la Federația Rusă;acesta cuprind e
articolele 65 -79 și începe tocmai cu descrierea actualei structuri
administrativ -teritoriale a Rusiei .7
Referiri la statutul subiecților federali regăsim în articolul 1.Statutul republicii va
fi definit de Constituția Federației Ruse și de constituția r epublicii în discuție. .
Statutul teritoriului, regiunii, orașului federal, al regiunii autonome și zonei autonome
va fi determinat de Constituția Federației Ruse și de Carta subiectului federal avut in
discuție, adoptată de corpul legislativ (reprezentativ ) al supusului relevant al
Federației Ruse.(art.66 alin.(2)). De asemenea, la alineatul 3 al aceluiași articol este
stipulat:O lege federală într -o regiune autonomă, zonă autonomă poate fi adoptată la
propunerea din partea organelor legislativului și exec utivului unei regiuni autonome,
zone autonome.;mai departe alineatul 4 prevede că: Relațiile dintre zonele autonome
într-un teritoriu sau regiune pot fi reglementate de legea federală și de un acord între
organele puterii de stat ale zonei autonome și respe ctiv, organe ale puterii de stat ale
teritoriului sau regiunii. , iar la alineatul 5 este prevăzută posibilitatea de modificare a
statutului unui supus al Federației Ruse numai printr -un acord mutual al Federației și

6 Stephen White, Presidential Leadership under Yeltin, în Ray Taras, ed., Postcommunists Presidents,
Ed. Cambr idge University Press, 1997, pp. 58 -60.

7 https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/konst_2011.pdf , pp. 23 -24,

48
al supusului respectiv al Federației Rus e conform legii constituționale federale.
Următorul capitol se referă la ocupantul celei mai importante funcții executive
din stat, la Președintele Federației Ruse (articolele 80 -93). Acesta, numit mai simplu
Președintele Rusiei (în limba rusă:Президент Ро ссии) este șeful statului.(art 80).
Președintele este ales pentru un mandat de șase ani, prin vot direct de toți cetățenii
ruși cu drept de vot. De asemenea, alineatul 3 al articolului 80 prevede că: Președintele
Federației Ruse va defini directivele de baz ă ale politicii interne și externe ale statului
în conformitate cu Constituția Federației Ruse și cu legile federale.
Atribuțiile Președintelui sunt prevăzute de articolul 83 care stipulează
că:Președintele numește Șeful Guvernului Federației Ruse sub re zerva
consimțământului Dumei de Stat;are dreptul să prezideze ședințele Guvernului
Federației Ruse;decide în ceea ce privește demisia Guvernului;are dreptul de a
prezenta în Duma de Stat o candidatură pentru desemnarea la cabinetul Șefului Băncii
Centrale a Federației Ruse;supune atenției Dumei de Stat propunerea eliberării din
funcție a Șefului Băncii Centrale;are dreptul de a desemna și demite adjunctul Șefului
Guvernului Federației Ruse și miniștrii federali conform propunerilor Șefului
Guvernului Federa ției Ruse;supune atenției Consiliului Federației Ruse pentru
desemnarea la cabinet a judecătorilor Curții Constituționale a Federației Ruse, Curtea
Supremă și Curtea Supremă de Arbitraj a Federației Ruse, ca și candidatura pentru
Procurorul General al Fede rației Ruse;supune atenției Consiliului Federației
propunerea eliberării din funcție al Procurorului General al Federației Ruse;numește
judecătorii altor curți federale;conduce Consiliul de Securitate al Federației Ruse, al
cărui statut este determinat de legea federală;aprobă doctrina militară a Federației
Ruse, forma personalului Președenției Federației Ruse, desemnează și demite
reprezentanții plenipotențiari ai Președenției Federației Ruse;numește și demite
Comandantul Suprem al Forțelor Armate al Feder ației Ruse;numește și recheamă
după consultații cu comitetele sau comisiile respective ale Adunării Federale,
reprezentanții diplomatici ai Federației Ruseîn statele străine și pe lângă organizații
internaționale.8
Adunarea Federală a Rusiei este, după cum o definește Constituția Federației
Ruse din 1993, adunarea legislativă a Federației Ruse. Adunarea Federală este
compusă din Duma de Stat, (camera inferioară), și Sovietul Federației Ruse, (camera
superioară). Ambele camere ale parlamentului își au sediul în Moscova.

8 https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/konst_2011.pdf , pp .35 -36,

49
Conform Constituției, Consiliul și Duma de Stat se vor întruni separat, sesiunile
amândurora vor fi deschise, fiecare cameră având dreptul să țină sesiuni închise
conform regulilor sale. De asemenea, camerele pot avea ședințe comune pentru a
audia comunicările Președintelui Fedrației Ruse, comunicări ale Curții Constituționale
ale FR și ale liderilor de țări străine (art.100, alin.(2) și (3)).
În toamna anului 2008, Duma de stat (camera inferioară a Parlamentului Rus) a
aprobat într -o primă le ctură, cu o majoritate zdrobitoare de voturi, inițiativa
președintelui Dmitri Medvedev de a prelungi mandatul prezidențial până la șase ani.
În 2008, mandatul era de doar patru ani. Parlamentul rus urma să aibă și el un
mandat considerabil mai extins – prin modificarea din 2008, cinci ani (de la patru, cât
era în 2008).
Restructurările necesare unui asemenea tip de măsură trebuiau făcute prin
modificarea Constituției, însă deputații ruși s -au mobilizat exemplar și au votat
amendamentele cu 388 de voturi p entru și 58 împotrivă.Președintele rus a semnat pe
data de 30 decembrie 2008 reforma constituțională ce prelungește de la patru la șase
ani mandatul prezidențial, permițând intrarea sa în vigoare începând cu următoarele
alegeri prezidențiale, care s -au de sfășurat in 2012 și au fost câștigate în luna martie de
prim -ministrul Vladimir V . Putin.
Spre deosebire de asociațiile de state, în care raporturile dintre state sunt raporturi
de drept internațional și care reprezintă o uniune de drept internațional, obs ervăm pe
baza articolelor prezentate din Constituția Federației Ruse, că federația este o uniune
de drept constituțional, în care raporturile dintre state sunt de drept intern, și anume de
drept constituțional. De asemenea, statul federal se caracterizează prin existența a
două cetățenii:cea a statului membru și cea a statului federal, cu excepția cazului în
care statele membre ale federației decid altfel. Aceste două cetățenii, a statului
membru și a statului federal, care se implică reciproc, 9trebuie dif erențiate de dubla
cetățenie. Astfel, subiecte ale statului federal nu pot fi decât statele membre, care
păstrează o anumită suveranitate și care, în principiu, își păstrează dreptul de a se
desprinde de federație. Alături de statele membre, în cadrul fede rației mai pot fi
întâlnite și unele forme de autonomie, cum ar fi regiunile autonome sau republicile
autonome.

9 Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ed. 13, V ol. I, Ed.
C.H.Beck, București, 2008, p. 65.

50
BIBLIOGRAFIE:

I. Tratate. Cursuri. Monografii

1. Alexandru Ioan, Drept administrativ comparat , Ed. Lumina Lex,
Bucureș ti, 2003;
2. Badescu Mihai , Drep t constituțional și instituț ii politice , Ed.
Lumina Lex, Bucure ști, 2001 ;
3. Deleanu Ion , Drept constituțional si instituț ii politice, Ed. Europa
Nova, Bucureș ti, 1996;
4. Draganu Tudor , Drept constituțional si instituț ii politice,
Ed.Lumina L ex, Bucureș ti, 2000 ;
5. Duculescu Victor, Duculescu Georgeta, C alinoiu Constanț a,
Drept constituț ional comparat, Trata t, V ol.I, Ed. Lumina Lex,
Bucureș ti, 2007;
6. Iancu Gheorghe, Drept constitu țional si instituț ii politice, Ed.
Lumina Lex, Bucureș ti, 200 2;
7. Ionescu Cristian, Regimuri politice contemporane, Ed.All
Beck, Bucureș ti, 2004;
8. Murar u Ioan, Drept constituțional si instituț ii politice,
Ed.Lumina L ex, Bucureș ti, 1993;
9. Rusu Ion, Forma de guvernam ânt, Ed.Lumina L ex, Bucureș ti,
1997;
10. Teodoroiu Iulian, Drept constituțional si in stituț ii politice , Ed.
Sylvi, Bucureș ti, 1998.
11. Ioan, A., Gilia, C. si Ivanoff, I. (2008 ) Sisteme
politico -administrative europene , Bucuresti: Editura Hamagiu
12. Apostol Tofan, D. (2006) Instituții administrative europene,
Bucuresti: C.H.Beck

51
13. Curpan, V ., Burle anu, C. si Mitrofan, E. (2014) Sisteme
constituționale contemporane. Republica Federativă Rusă, inclusiv
fosta U.R.S.S.
14. Svod Zakonov Rossiiskoi Imperii , ediția a 3 -a, vol.1, St.
Petersburg, 1912, p. 5.
15. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu , Drept constituț ional și
instituții politice, ed. 13, V ol. I, Ed. C.H.Beck, București, 2008, p. 65.

II. Legislaț ie

1. Constituț ia Republicii Socialiste Federative Ruse din 10 iulie 1918
2. Constituț ia Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din 25
noiembrie 1939;
3. Constitu ția Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din 1977;
4. Constituț ia Federaț iei Ruse din 12 decembrie 1993.

III. Enciclopedii, alte surse

1. The New Columbia Encyclopedia, Col.Univ.Press, 1975;
2. World Civilizations:The Global Experience, by Peter Stearns,
Stuard Sch wartz, Marc Gilbert.
3. https://constitutii.files.wordpress.com/2013/01/konst_2011.pdf ,
4. http://md.russia.edu.ru/russia/gove rment/
5. http://www.gov.ru/
6. http://sorincurpan.ro/wp -content/uploads/2012/11/Sisteme -constitu
tionale -contemporane. -Republica -Federativa -Rusa -inclusiv -fosta -U
.R.S.S.pd f