Metode psihologic e de evaluare clinică [610617]

1

Curs

Metode psihologic e de evaluare clinică

Lector univ. Dr. Tiba Alexandru

2

Cuprins

1.Principii ale evaluării psihologice clinice

1.1 Evaluare fundamentată științific -niveluri de susținere științifică în eval uarea clinică
– Fundamentare științifică -instrumente psihologice validate științific: teoria testului si procesul
de validare științifică a instrumentului de testare
– Fundamentare științifică -evaluarea ca proces de testare de ipoteze

1.2 Modelul psiholog ic clinic asupra tulburărilor mentale (Barlow, 2017)

2. Secvența evaluării psihologice clinice
2.1 Evaluarea ca și proces de validare a ipotezelor (Modelul in 7 pași)
2.2 Etape în realizarea evaluării psihologice clinice (David, 2006)

3.Clasificarea meto delor de evaluare clinică
3.1. Interviul clinic
3.2. Observația clinică
3.3. Auto -observația și auto -monitorizarea
3.4. Teste psihologice clinice
3.5 Alte metode: evaluarea psihofiziologică, neuropsihologică

4. Aplicarea metodelor de evaluare clinică
1.Screening -ul pentru probleme clinice
Tipuri de screening psihologic clinic scale și interviu -SCID, PDSQ, CASM,

5.Diagnosticul problemelor psihologice clinice
Sistemul de evaluare multinivelar DSM 5
SCID
Scale de diagnostic

5. Evaluare a în tulburări psihologice specifice
5.1. Evaluare a psihologică în tulburările depresive
5.2. Evaluarea psihologică în anxiet atea generalizat ă
5.3 Evaluarea psihologică în tulbur area de panică
5.4. Evaluarea psihologică în tulburprile legate de traumă și stres

3
Modul 1: Aspecte introductive ale metodelor de evaluare psihologică clinică

Obiective de învățare :

La sfârșitul acestui curs, studenții vor:
– cunoaște definiția psihodiagnosticului clinic
– cunoaște definiția metodelor de evaluare psihologică clinică (ME PC)
– enumera nivelu rile la care se aplică ME PC
– enumera tipurile ME PC
-cunoaște activitățile specifice de evaluare psihologică clinică

1.Pri ncipii ale evaluării psihologice clinice

1.1 Definiți i
Boală – tabloul clinic (manifestările bolii); mecanismele etiopatogenetice.
Sănătate – starea de sănătate; mecanisme de sanogeneză.
Manifestări le patologice se definesc ca disfunc ție psihologic ă (disfuncție în emoție, cognitie,
comportament), însoțită de distres sau afectare funcțională și care este discrepantă cu normele
culturale (Barlow, 201 7).
Psihodiagnosticul se referă la cunoașterea factorilor psihologici ai persoanei , cu relevanță
pentru di verse activități (David, 2006) .
Psihodiagnosticul clinic vizează cunoașterea factorilor psihologici cu relevanță pentru
sănătate și boală (David, 2006) .
Cunoașterea acestor factori psihologici se realizează prin procesul de evaluare psihologică
clinică în care se utilizează metode diverse precum testarea psihologică, interviu clinic ,
observația clinică și auto -monitorizarea .
Metoda psihologică de evaluare clinică – un ansamblu de mijloace (set de strategii și
instrumente ) care determină modul de interacțiune dintre clinician și persoan a evaluată și sunt
folosite cu scopul cunoașterii aspectelor psihologice cu relevanță pentru psihopatologie și
sănătate.
Cunoașterea aspectelor psihologice cu relevanță pentru psihopatologie și sănătate se face în
vedere a:
-identificării riscului pentru dezvoltarea unor tulburări psihologice
-stabilirii diagnosticului
-stabilirii nivelului de funcționare
-recomanda un plan de tratament pentru tulburările psihologice
-urmări efectele tratamentului psihologic sau medicame ntos pentru tulburările psihologice
-a face predicții

Tipuri de m etode psihologice de evaluare clinică sunt:
Interviul clinic
Observația clinică
Teste psihologic e
Alte metode : psihofiziologice, neuropsihologice

Aspectele psihologice sunt evaluate la mai multe nivel uri:
• aspecte afective;
• aspecte cognitive;
• aspecte comportamentale;

4
• aspecte psihofiziologice;
• aspecte de personalitate;
• aspecte relaționale și mecanisme de coping

Scopurile aplicării metodelor de evaluare clinică sunt următoarele
• Screening clinic
• Stabilirea diagnosticului clinic
• Recomandarea planului de tratament psihologic și urmărirea tratamentului
• Stabilirea nivelului de funcționare psihologică pentru diverse cerințe (ex. incadrare
grad de handicap)

Activitățile specifice de evaluare psihologică cl inică specificate de Standardele de competență
COPSI sunt (cf. CPCP, 2015) :
 investigarea și psihodiagnosticul tulburărilor psihice și a altor condiții de patologie
care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice, în limitele competenței
psihologului;
 evaluarea psihologică a stării de sănătate psihică ca prerechizită pentru desfășurarea
unor activități care presupun examinare psihologică (ex. testarea profesorilor, a
funcționarilor publici etc.);
 evaluare cognitivă și neuropsihologică;
 evaluare comporta mentală;
 evaluare bio -fiziologică (ex. prin proceduri de bio -feedback);
 evaluare subiectiv -emoțională;
 evaluarea personalității și a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;
 evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupur i;
 evaluarea contextului familial, profesional, social (ex. calitatea vieții, funcționarea
socială), economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;
 evaluarea gradului de discernământ al persoanelor, în limitele competenței
psihologului;
 evaluarea dezvoltării psihologice;
 alte evaluări în situații care implică componente psihologice clinice (ex. chestionare
de interes în consilierea vocațională etc.).

Competențele de evaluare psihologică clinică/psihodiagnostic clinic ale psihologului clin ician
aflat în supervizare sunt (COPSI, 2015) : identificarea factorilor psihologici implicați în
sănătate, dezvoltare si tulburare/boală mintală, handicap/dizabilități, evaluarea psihologică
clinică a copiilor cu cerin țe educaționale speciale (CES) ), sarc ină sau adopție, plasament,
educație, adicții, intervenții paliative, mediul instituțional sau penitenciar, justiție (asistență
psihologică la audierea participanților în procesul judiciar, asistență psihologică pentru
recuperare și reintegrare socială), l a adult, familie sau copil; promovarea și optimizarea
sănătății și dezvoltării umane;

5
2.1 Evaluare fundamentată științific -niveluri de susținere științifică în evaluarea clinică
– Fundamentare științifică
Două accepțiuni: a) evaluarea se realizează ca proces de testare de ipoteze științifice și b) se
folosesc instrumente care sunt validate după un proces științific riguros (instrumente
psihologice validate științific).
Instrumente /metode de evaluare psihologice validate științific sunt instrumente/me tode de
evaluare caracterizate de o teorie științifică a metodei de evaluare și de un proces de validare
științifică a metodei de evaluare . Ca să susținut științific, u n instrument de evaluare nu ajunge
să aibă indicatori optimi ci trebuie să reflecte și o teorie cu suport științific adecvat. Din
acest motiv multe teste psihologice sunt mai mult dezvoltări istorice decât instrumente
psihologice științifice (de ex emplu , teoria testelor proiective, STAI, etc.) .
In prezent sistemele de cuantificare a suportulu i științific al metodelor de evaluare nu
consideră nivelul științific al teoriei de la baza metodei de evaluare ci doar la nivelul
instrumentului. De exemplu , un instrument cu susținere științifică solidă necesită a) publicarea
in 2 reviste peer reviewed d e către 2 echipe independente, b) în cel puțin un articol să fie
prezentat detaliat informații din care rezultă că metoda are o validitate și fidelitate acceptabilă,
c) să existe un manual care descrie metoda și permite standardizarea (Cohen et al., 2008, după
Sava, 2013).

Fundamentare științifică a testelor considerată de către COPSI ca și criteriu de recunoaștere a
probelor, avizul pe perioadă nedeterminată este acordat dacă există dovezi numeroase din
studii privind suportulu știintific, dovada adaptări i pe populație românească,(inclusiv etalon)
și existența unui manual (Sava, 20 13).

Ca proces fundamentat științific , evaluare presupune un proces de empirism sistematic.
1.Observarea persoanei și formularea unei situații preliminare (care sunt acuzele și
problemele posibile rezultate din evaluarea inițială de ex. lipsa de interes și reducerea
activității pot să reflecte o tulburare depresivă )
2.Formularea ipotezei -să fie legată de teoriile științifice existente, să fie testabilă, să fie
falsificabilă, să f ie logică (ex. Dacă persoana are tulburare depresivă cel mai probabil va da
răspunsuri corespunzătoare întrunirii criteriile diagnostice în urma aplicării SCID și va avea
un scor care să indice un nivel moderat sever la prob ele PHQ 9, HDRS, BDI, scala depr esiei
DASS )
3.Testatea ipotezei presupune aplicarea de teste cu proprietăți optime, probe empirice
riguroasă, să elimine alte variabile care ar putea explica ră spunsurile persoanei la metodele de
evaluare (ex. dezirabilitatea socială, minciuna etc)
4.Inter pretarea
Să explice datele rezultate în urma testării în raport cu metodologia testării, probele, contextul
evaluării, alte posibilități; să explice at ât datele congruente cu ipoteza evaluării c ât și cele care
sunt discrepante , să reflecte un scepticism ra țional .

2.2 Modelul psihologic clinic asupra tulburărilor mentale (Barlow, 2017)
Modelul psihologic clinic al tulburărilor mentale este marcat de doi poli definitorii: metoda
științifică și abordarea integrantă.
Modelul actual al psihologiei clinice afirmă că manifestările noastre psihocomportamentale,
atât normal e cât și anormal e, sunt un produs al interacțiuni i continue a influențelor
psihologice, biologice și sociale (Barlow, 2017).
Nici o contribuție la tulburările psihologice nu apare vreodată separa t de celelalte.
Din punct de vedere istoric, au ex istat trei abordări proeminente ale disfuncției psihologice.

6
Supranaturală, în care c omportamentul este atribuit agenților din a fara corpului nostru , cum ar
fi demonii, spiritele sau influența lunii și stel elor; deși încă în viață, această tradiție a fost în
mare măsură înlocuite cu perspective biologice și psihologice (Barlow, 2017).
În tradiția biologică, tulbu rările sunt atribuite bolii sau dezechilibre lor biochimice; Î n tradiția
psihologică, disfuncția p sihologică este atribuit ă dezvoltării psihologice defectuoase și
contextul ui social. Fiecare tradiție are propriul mod de a trata persoanele care suferă de la
tulburări psihologice.
Tradiția psihologică marchează în istoria sa dezvoltarea psihodinamică, umanistă,
comportamentală și cognitivă (Barlow, 2017) .

3. Secvența evaluării psihologice clinice

3.1 Evaluarea ca și proces de validare a ipotezelor (Modelul in 7 pași al lui Maloney și
Ward, 1976 )

Conform descrierii făcute de către Groth -Marnat (2003), modelul lui Maloney și Ward (1976)
presupune 7 faze. Î n faza 1 se realizează colectarea initiala de date despre pacient/client .
Prima faza incepe cu motivul evaluarii (trimiterii) și este urmată de revizuirea istoriei și
fișelor existente care rezultă în ipoteza inițială provizorie și formularea întrebărilor pentru
evaluare . Următorul pas este contactul în care se realizează interviul și se aplică testele . Se
notează comportamentul din timpul interviului, răspunsurile la întrebări și rezultatele obținute
la teste . Se trag primele concluzii (Groth -Marnat, 2003) .

In faza 2 se devoltă concluziile descriptive sau explicative despre problemele
pacientului . Ce diagnostic ar putea avea, cum se leagă de problemele observate? Formulez
întrebări de clarificare privi nd posibile ipoteze și detalierea ipotezei (este o reactie la stresori
sau este independenta de stresori) . Aplic teste, interviuri, culeg date , observații pentru a
clarifica și diferenția între posibilele ipoteze despre pacient .
In faza 3 se realizează se lectarea confirmarea , modificarea sau respingerea ipotezelor și
concluziilor din faza 2 (Groth -Marnat, 2003) . Ex faptul că pacientul are anxietate generalizată
este susținut de scorul la GAF7, PDSQ, PROMIS, STAI, MMPI 2, observațiile din timpul
interviului clinic sau doar din una dintre aceste surse .
În faza 4 se trag c oncluziile generale despre pacient , care este diagnosticul general si
mecanismele de baza precum și aspecte cantitative ale problemei (Groth -Marnat, 2003) .
• Exemplu: Depresie manifestată prin. …și prin…. În fiecare zi….majoritatea timpului……
S-a dezvoltat pe fondul…. (predispozanti) este menținută (menținere) ….stările sunt
precipitate de (precipitanți) …..
În Fazele 5, 6, 7 se realizează d escrierea caracteristicilor de personalita te, a factorilor generali
cum sunt funcționarea cognitivă, afect și funcționarea intra și interpersonală. Se realizează
descrierea contextului în care persoana a dezvoltat și manifestă problemele sale, cum îl
afecteaza în familie, relatiile cu ceilalti, mu nca, activități. Descriere a se face în termeni de
probleme de via ță. Se fac și predicții legate de comportamentul acestuia și ce il poate afecta
(interacțiunea dintre persoana și situații) (Groth -Marnat, 2003) .
3.2 Etape în realizarea evaluării psihologice clinice (David, 2006)

7
Etapele în realizarea evaluării psihologice clinice sunt recomandate în Ghidul de
practică clinică în psihologie. Acest ghid a fost elaborat de membrii Comisiei de Psihologie
Clinică și Psihoterapie (CPCP) din cadrul Colegiului Psih ologilor din România prin
colaborare cu membrii Comisiei de Psihologie a Ministerului Sănătății Publice și prin
consultarea psihologilor practicieni și a corpului academic de profil și pe baza lucrării de
referință Psihologie Clinică scrisă de D. David (20 06).

În acest ghid, s e recomandă o structur ă orientativă pe trei ședințe (o ședință nu durează în mod
obligatoriu 50 de min) .
În faza 1 ne focalizăm pe tablou clinic general – imaginea de ansamblu pentru a formula
ipoteza cu privire la diagnostic . Această fază c uprinde
• Normalizarea expectanțelor clientului;
• Inițierea relației;
• Se stabilește diagnosticul probabil și problemele curente
• Istoricul personal și al problemelor

După stabilirea contactului inițial, acomodarea clientului cu mediul, inițierea rela ției,
explicarea procesului evaluării informarea cu privire la confidențialitate, limitelele ei, tipurile
de metode folosite și se semnează contractul , se evaluează problemele principale (ce probleme
sunt?, ce vă supără?”

Se recomandă ca î n continuare, i nterviul să vizeze următoarele aspecte: descrierea acurată a
tabloului clinic, debutul și evoluția acestuia: „de când au început problemele?; de când ai
observat aceste modificări?; înainte de Crăciun ?” (în cazul în care pacientul are dificultăți în
a-și reaminti debutul, este ajutat cu amorse: Crăciun, ziua de naștere etc.); prezența altor boli
somatice sau psihice, internări anterioare; condițiile social -economice, informații desp re
familie, situații stresante; o perspectivă generală asupra stării pacien tului (David, 2006) .
Această fază se încheie prin clarificarea tabloului clinic și identificarea unor factori
etiopatogenetici ipotetici: declanșatori, determinanți, favorizanți, predispozanți și de
menținere a simptomatologiei. De asemenea, psihologul tre buie să se focalizeze și pe
evaluarea stărilor de sănătate (chiar rezid uale) și a mecanismelor care le generează (factori de
sanogeneză) (David, 2006) .

Exemplu (după David, 2006) :

Tulburare depresivă majoră , factori declanșatori ( concedierea neanunțată ), factori
predispozanți (personalitate de tip dependent ), factori favorizanți ( certuri repetate cu soțul ),
factori de menținere (condițiile economice – a rămas fără sursă de venit, are credite ).

Metode folosite: Interviu clinic (semistructurat sau nestruct urat) , observația clinică, teste
psihologice

În faza 2 se recomandă o focaliz are specifică pe tabloul clinic specific si identificarea
mecanisme lor etiopatogenetice . Astfel, urmează o investigare detaliată a comportamentului și
funcțiilor psihice, atât pa rte a taboului clinic cât și parte a mecanismelor etiopatogenetice. De
asemenea, psihologul trebuie să se focalizeze specific și pe evaluarea stărilor de sănătate
(chiar reziduale) și a mecanismelor care le generează/întrețin (factori de sanogeneză).
Inves tigarea prin interviu trebuie să fie dublată de o investigare obiectivă prin teste
psihologice acolo unde acest lucru este posibil (David, 2006).

8
Evaluarea vizează stabilirea nivelului: 1) aspectelor proceselor psihologice generale (ex.
status mental) și 2 ) aspectelor proceselor psihologice de interes în contextul problemelor.
Nivelul proceselor generale conferă contextul psihologic în funcție de care (împreună cu
contextul istoricului problemelor, tratamentelor și dezvoltării) sunt interpretate rezultatele cu
privire la procesele psihologice de interes . În cazul evaluării proceselor psihologice țintă
interviul clinic se recomandă să fie dublat de teste obiective.
La finalul ședinței avem un diagnostic categorial DSM, clar si precis precum si inventarul
tabloului clinic (David, 2006) .

Metode folosite: Interviu clinic ( structurat, semistructurat sau nestructurat) , observația
clinică, teste psihologice

În faza 3 focalizare a este pe consecințele psiho -sociale ale tabloul clinic și a modului în care
acesta se p articularizează pentru fiecare pacient. În această fază , se recomandă trecerea la o
investigație detaliată care vizează surprinderea structurii și dinamicii individuale a pacientului
și oferă informații suplimentare prin reliefarea modului în care tabloul clinic se
particularizează în cazul pacientului în cauză (ex. funcționarea socială, calitatea vieții).
Analiza vizează cele patru niveluri de analiză a subiectului uman: subiectiv -afectiv
(emoțional), cognitiv, comportamental și biologic/fiziologic.
Confo rm lui David (2006), se urmărește evaluarea psihologică detaliată a:
-stării prezente a pacientului și a modului în care acesta se adaptează la situațiile concrete
(Cum vă schimbă ……..(problemele) activitățile din prezent? );
-problematicii comportament elor simptomatice;
-situației somatice a pacientului;
-dinamicii și structurii personalității;
-comportamentului interpersonal;
-principiilor morale și atitudinilor sociale;
-mecanismelor defensive și de coping precum și a conflictelor și dinamicii lor;
-identității și imaginii de sine;
-determinanților sociali și situațiilor curente de viață;
problemelor de ecologie socială și familială;
-controlului și autocontrolului comportamentului și emoțiilor etc.
La sfârșitul fazei a treia se adaugă la tabloul clini c particularizarea acestuia prin surprinderea
dinamicii individuale a pacientului și a modului în care acesta se exprimă în relaționarea
psiho -socială a pacientului (ex. funcționarea socială, calitatea vieții etc.) (David, 2006) .

Metode folosite: Interviu clinic (semistructurat sau nestructurat) , observația clinică, teste
psihologice

9

Modul 2

La sfârșitul acestui modul , studenții vor:
– cunoaște tipurile ME PC
– planifica interviul clinic
– cunoaște metoda observației
– cunoaște modul de folo sire a testelor psihologice in evaluarea clinică

1.Clasificarea metodelor de evaluare clinică
După Comer (201 3), pentru a fi utile, instrumentele de evaluare trebuie să fie standardizate și
să aibă o fidelitate și o validitate optimă . A standardiza un ins trument de evaluare înseamnă să
stabilești secvența care trebuie urma tă ori de câte ori este administrat ă metoda respectivă (test,
interviu) (Comer, 201 3). Trebuie să se standardizeze administrarea, notarea și interpretarea .
Sunt două aspecte importante : fidelitatea și validitatea metodei.
Fidelitatea se referă la c onsistența unei metode ; o metodă bună va produce întotdeauna
aceleași rezultate în aceeași situație
1. Există două tipuri principale de fidelitate:
A. Fidelitatea testului /metodei -retest (a) Pen tru a testa acest tip de fidelitate, participanții sunt
testați în două rânduri și scorurile sunt corelate (b) Deoarece un test bun va obține aceleași
rezultate în aceeași situație, cu cât este mai mare corelația, cu atât este mai bună fidelitatea
b. Fide litatea inter -evaluatori (a) Evaluatori diferiți sunt de acord asupra modului de scorare și
interpretare a unui anumit test
D. Valabilitatea se referă la exactitatea rezultatelor un ei metode
1. Un test bun trebuie să măsoare cu exactitate ceea ce se presup une că se măsoară
2. Există trei tipuri specifice de val iditate:
A. Valid itatea de aspect – proba pare că măsoară ceea ce trebuie măsurat; nu indică neapărat
validitatea adevărată
b. Validitatea predictivă – o metodă de măsurare prezice cu exactitate carac teristicile sau
comportamentele viitoare
c. Validitatea concurentă – rezultatele metodei de evaluare sunt în acord cu măsuri
independente care evaluează caracteristici sau comportamente similare (Comer, 201 3).

Sunt trei tipuri de instrumente de evaluare î n funcție de răspunsurilela itemi și modul în care
se interpretează răspunsurile la itemi:

1. Test cu i tem de tip alegere forțată (ipsativ) : întrebare care necesită răspuns cu alegere
forțată vs scala Likert/ Informativ pentru diferențele intraindividuale vs. în raport cu alți
indivizi (test normativ) (Baron, 1996) .

2. Un test raportat la normă este un tip de test care oferă o estimare a poziției persoanei
testate într -o populație predefinită, cu privire la o trăsătură măsurată.
Estimarea rezultă din ana liza rezultatelor testelor și, eventual, a altor date relevante dintr -un
eșantion extras din populație. Acesta este un tip de test care identifică dacă persoana care
efectuează testul are o performanță mai bună sau mai slabă decât celelalte persoane testat e
(Glaser, 1963).

3. Un test raportat la criteriu este un test care utilizează scorurile pentru a genera o concluzie
despre comportamentul care poate fi așteptat de la o persoană. Se folosește pentru evaluarea
performanțelor sau pentru a se identifica pre zența unei abilități (Glaser, 1963).

10
Criteriu: domeniul performanței. De exemplu să rețină corect patru cuvinte care îi sunt citite
Punct critic: a atins criteriul cât a reușit să reproducă corect patru cuvinte în 80 % din
situațiile în care i se cere (Glaser, 1963).

2.1. Interviul clinic

Interviurile psihologice clinice sunt discuții față în față între un client și un clinician /
evaluator cu scopul de a cunoaște manifestări și mecanismele psihologice cu relevanță pentru
sănătate și/sau boală .
1. Sunt folosite pentru a colecta informații detaliate, în special despre istoria personală, despre
un client
2. Sunt utile pentru că permit intervievatorului să se concentreze pe orice subiect el / ea
consideră cel mai important
B. Aspectele vizate de către inter viu depind de orientarea teoretică a intervievatorului.
1. Interviurile pot fi fie nestructurate, fie structurate. În interviurile nestructurate, clinicienii
cer întrebări deschise b. În interviurile structurate, clinicienii pun întrebări pregătite, adesea
dintr -un program de interviu publicat
(a) Aceste tipuri de interviuri pot include, de asemenea, un examen de stare mentală – o
evaluare sistematică a gradului de conștientizare a clientului, orientarea spre timp și loc,
atenția, memoria, judecata și înțel egerea, conținutul și procesele gândirii, starea de spirit și
aspectul (Comer, 2013).
Comer (2013) descrie următoarele limite ale interviurilor clinice :
1. Interviurile pot fi lipsite de validitate sau exactitate; indivizii pot induce în eroare
intenționat
2. Intervievatorii pot fi părtinitori sau pot face greșeli în judecată3. Interviurile, în special cele
nestructurate, pot fi lipsite de validitate (Comer, 2013).

Interviul clinic în prima fază a evaluării psihologice clinice:
Interviul clinic în prima f ază a evaluării psihologice clinice poate lua forma interviului
structurat (SCID), semistructurat (ghiduri) sau nestructurat.
Se focalizează 1) pe problemă și delimitarea contextului ei și 2) pe istoricul familial, social,
profesional a persoanei, istoricu l problemelor și tratamentului .
Întrebările vizează 1) conținutul problemei (Care e problema?) și aspectele cantitative ale
problemei (ex. Cât de des (intens, mult timp, etc) aveți stări de deprimare?), 2) cum se descrie
la nivel subiectiv/cognitiv, compor tamental, fiziologic, și 3) care este factorii și contextul
determinant (factorii determinanți/de context proximal sau distal) în care apare, se
accentu ează sau se reduce (unde, în prezența cui, când). Pe urmă problemele sunt evaluate din
punct de vede re a evoluției (când au ap ărut prima dată, ce tratamente s -au administrat, care au
fost periaodele mai bune sau mai rele? , etc.)
Întrebările pot urma strategia de ”pâlnie” (Richards și Pilling, 2011) o întrebare deschisă
generală (Mi -ați spus că una dintre pro bleme este legată de stările afective. Cum vă simțiti în
ultimul timp?), una deschisă specifică (Ce stări de negative aveți?) și întrebări specifice
închise (Vă simțiti deprimat în fiecare zi majoritatea zilei? De câte săptămâni vă simțiți a șa?)
(Richards și Pilling, 2011) .
Se parafrazează și se sumarizează pentru a trage o concluzie despre problemă, factorii
favorizanți, precipitanți sau predispozanți. (Deci aveți stări de deprimare, în fiecare zi de trei
săptăm âni aproape toată ziua.) Se reia procesul pen tru un alt aspect evaluat. Ce gânduri aveți
când vă simțiti deprimat? Care sunt gândurile negative care vă vin în minte cînd aveți stări de

11
deprimare? Vă învinovățiți cînd sunteți deprimat? Vă gândiți că sunteți inferior celorlalți/că
viitorul e lipsit de speranță?

În a doua fază a evaluării se realizează evaluarea funcționării psihoemoționale și
comportamentale atât privind : 1) aspectele ”de interes ” circumscrise de către ipoteza inițială
privind diagnosticul/scopul evaluării cât și 2) aspectele ”de funda l” (a proceselor care nu sunt
de interes dar care pot oferi un context pentru interpretarea func ționării de interes ex. memoria
verbală de lungă sau scurtă durată în cazul unei persoane cu tulburare de anxietate). În această
etapă se poate folosi atât inte rviul clinic structurat (Sistemul SCID, interviul HRDS),
semistructurat cât și nestructurat. Pentru evaluarea aspectelor psihologice principale ”de
interes” este recomandat ă folosirea interviului clinic structurat, care să fie dublat de folosirea
unor test e psihologice standardizate.

Interviul clinic structurat -SCID
• https:// www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9881538
• SCID
SCID I – versiunea clinică s e compune din:
Manual de utilizare Broșură de administrare
Interviul clinic – Întrebări și criterii DSM
Fișă de evaluare – Rezumat diagnostic (include Axa V – EGF /GAF) – Imagine de ansamblu
– Criterii DSM + cotare
Sistemul de cotare a răspunsurilor la SCID I: ? = informație inadecvată – = sub nivel de prag
sau fals + = nivel de prag sau adev

Interviul clinic nestructurat
Unul dintre aspectele principale în care se folosește interviul clinic nestructurat, pe lângă
formarea unei imagini primare asu pra problemelor, este e valuarea statusului mental (ESM) . În
ESM interviul clinic se folosește împreună cu observația clinică pentru a desprinde fundalul
sau contextul funcționării cognitive, emoționale și comportamentale la momentul evaluării.
Mai jos , exemplificăm mai multe aspecte de evaluat în funcționarea de fundal confo rm
ghidului de practică al Asociației Americane de Psihiatrie ( APA practice guidelines, 2010)
• Ce simptome și semne ale unei tulburări psihice prezintă pacientul la momentul
evaluării ?
• Care sunt aspectul și comportamentul general al pacientului?
• Care sunt caracteristicile discursului pacientului?
• Care este starea de spirit a pacientului și afectează, inclusiv stabilitatea, gama,
congruența și adecvarea afec tului?
• Sunt procesele de gândire ale pacientului coerente?
• Există teme recurente sau persistente în gândirea pacientului?
• Există vreo anomalie a conținutului gândirii pacientului (de exemplu, iluzii, idei de
referință, idei supraevaluate, ruminări, obsesii, compulsii, fobii)?
• Este pacient ul având gânduri, planuri sau intenții de a se răni pe sine
• sau alții?
• Pacientul se confruntă cu tulburări perceptuale (de exemplu, halucinații, iluzii,
derealizare, depersonalizare)?
• Cum sunt orientarea pacientului și nivelul funcției cognitive (de exempl u, orientare,
atenție, concentrare, înregistrare, memorie pe termen scurt și lung, fond de cunoștințe,
nivel de inteligență, desen, raționament abstract, limbă și funcții executive)?
• Care este nivelul pacientului de înțelegere, judecată și capacitate pentr u rationament
abstract?

12
• Care este motivația pacientului de a -și schimba comporta mentele de risc pentru
sănătate ?
Apariția unei persoane poate oferi indicii utile în calitatea lor de auto -îngrijire, stil de viață și
abilități de viață de zi cu zi.
 trăsături distinctive
 îmbrăcăminte
 îngrijire
 igienă
Comportament
• Pe lângă faptul că observă ceea ce face o persoană în timpul examinării, se acord ă
atenție și comportamentelor descrise în mod obișnuit ca comunicare non –
verbală . Acestea pot dezvălui multe despre st area și atitudinea emoțională a unei
persoane.
• expresie faciala
• limbajul corpului și gesturile
• postură
• contact vizual
• răspuns la evaluarea însăși
• raportul și implicarea socială
• nivelul de activare (de exemplu calm, agitat)
• anxios sau agresiv
• activitatea ps ihomotorie și mișcarea (de exemplu hiperactivitate, hipoactivitate)
• caracteristici neobișnuite (de exemplu, tremor sau mișcări încetinite, repetitive sau
involuntare)

Afect
• Poate fi util să conceptualizăm relația dintre afecțiunea emoțională și starea de spirit ca
fiind similară celei dintre vreme (afecțiune) și sezon (starea de spirit). Dispozitia se
referă la expresii imediate ale emoției, în timp ce afectul se referă la experiența
emoțională pe o perioadă mai lungă de timp.
Afect:
• (de ex. restricționat, blocat, plat, expansiv)
• caracterul adecvat (de exemplu, adecvat, inadecvat, incongruent)
• stabilitate (de exemplu stabilă, instabilă)
Dispozitie:
• fericirea (extatica, ridicata, coborata, depresiva)
• iritabilitate (ex. exploziv, iritabil, calm)
• stabilitate
Vorbire
• Discursul poate fi o trăsătură deosebit de evidentă a prezentării unei persoane și ar
trebui să fie descrisă comportamental precum și luând în considerare conținutul
acesteia (vezi și secțiunea Gânduri). Discursul neobișnuit este uneori asociat cu
probleme de dispoziție și anxietate, schizofrenie și patologie organică.
• rata de vorbire (de exemplu, rapidă, presată, tempo redusă)
• volum (de ex. zgomot, normal, moale)
• tonalitate (de exemplu, monotonă, tremurătoare)
• cantitate (de exemplu, minimă, solubilă )
• ușurința conversației
Cogniție

13
Aceasta se referă la capacitatea actuală a unei persoane de a procesa informații și este
importantă deoarece este adesea sensibilă (deși la tineri, de obicei secundar) la
problemele de sănătate mintală.
• nivelul de conștiinț ă (de exemplu alertă, somnolență, intoxicare, stupoare )
• orientare spre realitate (adesea exprimată în ceea ce privește timpul / locul / persoana –
de exemplu, conștientizarea timpului / zilei / datei, unde sunt, capacitatea de a furniza
detalii personale)
• funcționarea memoriei (inclusiv memoria imediată sau pe termen scurt și memoria
pentru informații și evenimente recente și la distanță)
• alfabetizare și abilități aritmetice
• prelucrarea visuospatială (de exemplu copierea unei diagrame, desenarea unei
bicic lete)
• atenție și concentrare (de exemplu, observații despre nivelul distractibilității sau
performanța pe o sarcină psihică – de exemplu, numărarea înapoi cu 7 de la 100)
• cultura generala
• limbaj (de exemplu, denumirea obiectelor, urmând instrucțiunile)
• capacitatea de a trata conceptele abstracte (de exemplu descrierea asemănării
conceptuale dintre două lucruri).
Gândire
• Gândirea unei persoane este în general evaluată în funcție de conținutul gândirii sau
de natura, de forma gândirii sau de procesul .
Conțin ut:
• iluziile (convingerile false nesigure în mod riguros nu sunt în concordanță cu fundalul
persoanei)
• idei supraevaluate (credință nerezonabilă, de exemplu o persoană cu anorexie care
crede că este supraponderală)
• preocupările
• gânduri depresive
• auto-vătăm are, suicidare, agresivitate sau gândire omucidere
• obsesii (gânduri preocupante și repetitive despre un rezultat teribil sau catastrofal,
deseori indicat de un comportament compulsiv asociat)
• anxietate (generalizată, adică anxietate sporită fără un referen t specific sau specific, de
exemplu, fobii)
Proces:
Gândirea se referă la formarea și coerența gândurilor și se deduce foarte mult prin
discursul și exprimarea ideilor persoanei.
• comentarii foarte irelevante (asociații sau deraiere)
• schimbări frecvente de subiect (zbor de idei sau gândire tangențială)
• vagă excesivă (gândire circumstanțială)
• cuvintele fără sens (sau salata de cuvinte)
• presiune sau oprire a discursului (gândirea curse sau blocarea)
halucinații:
• probabil cea mai cunoscută formă de perturbare p erceptuală
• pot afecta toate modalitățile senzoriale, deși halucinațiile auditive sunt cele mai
frecvente
• la copii este obișnuit să experimentezi auto -vorbire sau comentariu ca o "voce"
internă,
• comanda halucinațiilor (voci spunând persoanei de a face ceva) ar trebui să fie
investigate
• important de remarcat gradul de frică și / sau stresul asociat halucinațiilor

14
• Perspectiva și judecata sunt deosebit de importante în trierea situatiilor de risc și luarea
deciziilor privind siguranța.
Insight:
• recunoașterea un ei posibile probleme de sănătate mintală
• înțelegerea posibilelor opțiuni de tratament și capacitatea de a le respecta
• capacitatea de a identifica evenimente potențial patologice (de exemplu, halucinații,
impulsuri suicidare)
Decizie/Judecată:
• se referă la capacitatea unei persoane de a rezolva o problemă într -un sens mai general
• poate fi evaluată prin explorarea procesului decizional recent sau prin crearea unei
dileme practice (de exemplu, ce ar trebui să faceți dacă vedeți fumul provenind dintr -o
casă?)

3.2. Observația clinică

Observațiile clinice sunt observații sistematice ale comportamentului (Comer, 2013).
B. Există mai multe tipuri diferite:
Tipuri ale observației în funcție de:
• Locul observației: Naturală (în viața persoanei) vs.artificială (cabin et)
• Scop: planificata vs. spontana
• Structurarea ei: nestructurata, semistructurata, structurata
• Persoana care o realizeaza
• Complexitatea ei complexă vs. simplă
• Mijloacele observației : directă, prin video
• Intervenția observatorului: pasivă vs activă/partici pativă

Observațiile natural e se fac în mediile de zi cu zi, inclusiv casele, școlile, instituțiile (spitalele
și închi sorile). Majoritatea se concentrează asupra interacțiunilor părinte -copil, copil -copil sau
copil -profesor -copil . Observațiile, în general , sunt făcute de "observatori participanți" și
raportate unui clinician . Dacă observația natural ă nu se poate realiza , se folosesc observații
artificiale (într -un laborator, în cabinet, sală special amenajată) (Comer, 2013).

Limite (a) Fidelitatea este pr oblematică deoarece observatorii diferiți se pot concentra asupra
diferitel or aspecte ale comportamentului; (b) Val iditatea observației este supusă următoarelor
riscuri: e xistă riscul de "supraîncărcare", "deviație observator" și tendință de observație , de
asemenea, reactivitatea clientului poate limita val iditatea, observațiile pot să nu aibă o
validitate trans -situațională .(Comer, 2013).

Auto -monitorizare a
Oamenii se observă și înregistrează cu atenție frecvența anumitor comportamente, sentimente
sau cog niții proprii (Comer, 2013) .
Avantajele și dezavantajele auto -monitorizării
(a) Auto -monitorizarea este utilă în evaluarea atât a comportamentelor rare, cât și a
comportamentelor prea frecvente
(b) Oferă un mijloc de măsurare a gândurilor sau percepțiilor private
(c) Validitatea este adesea o problemă:
(i) Clienții pot să nu primească instruire și instruire corespunzătoare
(ii) Clienții nu pot înregistra informații cu exactitate
(iii) Atunci când oamenii se auto -monitorizează, adesea își schimba comportamen tul

15
Conținutul observației
• Comportament -tipul comportamentului
• Aspecte ale comportamentului -cantitative (frecventa, intensitatea,latenta, durata)
calitative: striga in timp ce loveste
• Contextul comportamentului: ce se intampla inainte si dupa, schimbaril e in
comportament

Secvențe în realizarea observației
• Planificarea ei
• Considerarea ipotezei de testat
• Alegerea metodei celei mai potrivite de a observa
• Alegerea metodei de inregistrare a rezultatelor
• Explicarea c ătre client
• Punerea în practic ă

Tipuri de i nregistrare a reacțiilor observate
• Inregistrare narativa
• Inregistrare interval
• Inregistrare ghidata -scale de observare
• Inregistrarea evenimentelor

Cine face observarea:
• Persoana evaluată: a utomonitorizare
• Psiholog
• A treia persoana

Observarea propriului comportament: automonitorizarea
Automonitorizarea este un procedeu de evaluare de către client (de aici denumirea de auto –
monitorizare) a unor aspecte ale problemei, prin completarea unor grile de automonitorizare
sau a unor jurnale construite împreună cu p sihologul. Automonitorizarea poate fi aplicată atât
pentru evenimente externe (activități, comportamente), cât și pentru cele interne (gânduri,
emoții).

Exemple de metode de observație a conținutului cognitiv al pacientului (după, Groth -Marnat,
2003 /2016 ).

• Gândirea cu voce tare. Clienților li se cere să verbalizeze gândurile lor continue,
aceste verbalizări fiind de obicei prelungite timp de 5 până la 10 minute. O tehnică
similară este asocierea liberă, în care clientul este rugat să spună pur și simplu c eea ce
vine în minte, mai degrabă decât să raporteze cu privire la gândurile sale interioare în
curs de desfășurare. O problemă potențială este că procedura se poate simți nefiresc și,
prin urmare, oferă o probă diferită de gândurile interne care apar în m od normal
(Groth -Marnat, 20 03).

• Discurs privat . Uneori, cognițiile copiilor pot fi evaluate, acordând o atenție
deosebită vorbelor ce abia pot fi auzite pe care le fac în timp ce se angajează în diverse
activități. Se crede că aceste verbalizări private s unt strâns legate de gândurile
interioare (Groth -Marnat, 2003) .

16
• Gânduri articulate. Se crează situații structurate sau simulări corespunzătoare cu
problemele pe care le raportează clientul. De exemplu, poate fi creată o situație care
solicită clientului s ă fie asertiv sau să fie expus criticilor sau stimulilor fobici.
Persoana poate fi apoi rugată să spună gândurile pe care le întâmpină în aceste situații.
Gândurile tipice pot fi observate și au fost făcute concluzii cu privire la modul în care
acestea se raportează la comportamentele problematice (Groth -Marnat, 2003) .

• Metode de producție. În loc să solicite clienților să -și articuleze gândurile în timpul
unei simulări a situației, poate apărea o situație naturală (critică, stimuli fobici etc.),
clienții notând și înregistrând gândurile tipice pe care le -au avut în legătură cu aceste
situații. Ca atare, aceste metode ar putea fi denumite, de asemenea, ca autor aportare in
vivo (Groth -Marnat, 2003) .

• Metoda de test comportamental. Clientul ar putea fi pre zentat fie cu un test
standardizat (de exemplu, testul de credințe iraționale, cu chestionarul de prejudecăți
cognitive), fie cu o de itemi construită special pentru client și apoi să fie solicitată să
evalueze frecvența apariției, cât de mult crede cât de caracteristic este pentru el/ea.
(ex. Nu sunt bun de nimic) (Groth -Marnat, 2003)

Înregistrarea evenimentelor. Este posibil ca clientul să fie rugat să aștepte până la
apariția unui eveniment relevant (de exemplu, închiderea ușii pentru un comportament
obsesiv -compulsiv), moment în care gândurile legate de aceste evenimente sunt scrise.
În loc să aștepte doar o problemă sau un comportament spontan, un client ar putea fi,
de asemenea, rugat să descrie gândurile legate de exprimarea comportamentelor noi și
dorite, cum ar fi afirmația (Groth -Marnat, 2003) .

3.4. Teste psihologice clinice

Testele clinice sunt metode de colectarea de informații despre anumite subiecte din care pot fi
deduse informații mai largi. Conform lui Comer (2013) există mai mult de 500 de teste
diferite în uz, care se încadrează în șase categorii:

1. Teste proiective
Aceste teste ce persoanelor să interpreteze niște stimuli vagi și ambigui sau să urmeze
instrucțiunile de tip deschis (Comer, 2013).
b. Ele sunt folosite în principal de c ătre practicienii cu orientare psihodinami că
c. Cele mai populare s unt testul Rorschach, Testul Ap ercepti ei Tematic, Completarea
Propozițiilor și Desene
Avantaje și dezavantaje : (a) Sunt utile pentru furnizarea de informații "suplimentare" ; (b)
Rareori au demonstrat fi delitate sau val iditate ; (c) Ele pot fi biasate față de grupurile etnice
minoritare

2. Inventare de personalitate
De obicei, aceste teste sunt concepute pentru a măsura caracteristicile personale generale și
pentru a se concentra pe comport amente, credințe și sentimente (Comer, 2013)
Cel mai frecvent utilizat este Minnesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI -2
http://romania.testcentral.ro/ro/produse/teste -clinice/evaluare -psihopatologica -pe-axa-i-
%C8%99i -axa-ii/mmpi -2/)și MCMI II I 9 ht tp://romania.testcentral.ro/ro/produse/teste –
clinice/evaluare -psihopatologica -pe-axa-i-%C8%99i -axa-ii/mcmi -iii/).Amândouă testele sunt

17
valitate și etalonate pe populația românească. MCMI IV corespunde sistemului DSM V dar nu
este inca etalonat pe populatia romanească.
MMPI 2 constă din 5 67de afirmații care descriu preocupările fizice , dispozitie , moralul ,
atitudinile față de religie, sex și activități sociale , și simptome psihologice la care se poate
răspunde "ade vărat"sau "fals" .
MMPI are itemi pentru a e valua atât răspunsul cât și minciuna
Scale clinice (Comer, 2013) :
(i) Hypochondriasis (HS): Elemente care prezintă preocupări anormale cu funcții corporale
(ii) Depresie (D): Elemente care prezintă pesimism extrem și lipsă de speranță
(iii) Conversie hy steria (Hy): persoana poate folosi simptomele fizice sau psihice ca o
modalitate inconstientă de a evita conflictele și responsabilitățile.
(iv) Definiția psihopatică (PD): Elemente care demonstrează o abatere repetată și gr avă de la
obiceiuril e sociale cît și supericialitate emoțională
(v) Masculinitate -feminitate (Mf) Elementele care se gîndesc să distingă respondenții de sex
masculin și de sex feminin
(vi) Paranoia (Pa): Elemente care prezintă o suspiciune anormală și iluzii de grandoare sau
persecuți e
(vii) Psihatenia (Pt): Elemente care arată obsesii, compulsiuni, temeri anormale,
indecisivitatea
(viii) Schizofrenia (Sc): Elemente care prezintă gânduri sau comportamente bizare sau
neobișnuite, inclusiv retrageri extreme, iluzii sau halucinații
(ix) Hypomania (Ma): Elemente care arată excitare emoțională, supra activi
(x) Introversiunea socială (Si): Elemente care arată timiditate, interes scăzut față de oameni și
insecuritate
Scoruri au o intindere de la 0 -120. Scorurile peste 70 sunt considerate semnificative clinic.
Scorurile sunt folosite pentru a crea un "profil" grafic.
Avantaje și dezavantaje: sunt mai ușor, mai ieftin și mai rapid de administrat decât testele
proiective; sunt evaluate și standardizate obiectiv; au o valabilitate mai mare de cât testele
proiective; trăsăturile măsurate adesea nu pot fi examinate direct; nu permit diferențele
culturale în răspunsuri.

MCMI III
Millon Clinical Multiaxial Inventory -III (MCMI -III) măsoară psihopatologia tip sindrome
clinice ( de pe axa 1 din DSM I V) cât și tulburări de perso nalitate (axa 2 DSM IV ),
corespunzând parțial (dar nu complet) tulburarilor din DSM -IV. Pleacă de la teoria asupra
personalității a lui Millon. Este singurul test care foloseste o a bordare predictivă a evaluării,
base rate ( ratele prevalenței caracteristicil or măsurate de MCMI ) și nu mediană , abatere
standard sau medie.
De exemplu in cazul MCMI IV, o base rate de 60-74 indică un stil normal, cu prezența
probabilă a manifestărilor corespunzătoare (ex, distimie), problematice dar î n cadrul
normalității; 75 -84 nivel anormal care indica nivelul tulburării , 85+ indică prezenta
manifestărilor la nivel clinic sever .
MCMI -IV corespunde sistemului de diagnostic DSM V .
Inventarul MCMI -III se adresează adultilor (cel putin 18 ani). Conține 17 5 de itemi. Oferă
informații cu privire la:
11 tipuri de personalitate:
– Schizoid,
– Evitant.
– Depresiv,
– Dependent,

18
– Histrionic,
– Narcisist,
– Antisocial,
– Sadic (agresiv),
– Compulsiv,
– Negativist (pasiv -agresiv),
– Masochist (ego -distonic).
Trei scale de patologie severa de personalitate:
– Schizotipal,
– Borderline,
– Paranoid
Zece sindroame clinice, adica:
Sapte sindroame clinice moderate:
– Anxietate,
– Somatoform,
– Bipolar: maniacal,
– Distimie,
– Dependenta de alcool,
– Dependenta de droguri ,
– Tulburarea de stres post -traumatic.

Trei sindroame clinice severe:
– Tulburarea de gândire,
– Depresia majora,
– Tulburarea deliranta.
Trei Indici de calibrare , meniti sa evalueze stilul de raspuns al persoanei evaluate și în funcție
de care se calibrează scorurile :
– Dezvaluire,
– Dezirabilitate,
– Devalorizare.
42 de Scale fateta Grossman , care identifica procesele care se afla la baza constructelor
generale și care permite detalierea în vederea tratatmentului. Acestea sunt:
-Scala Schizoid: Dispozitie apatica, Neimplicat din punct de vedere social, Indiferent
expresiv;
– Scala Evitant: Relatii interpersonale de evitare, Imagine de sine înstrainata, Reprezentari
contrariante;
– Scala Depresiv: Temperament melancolic, I magine de sine lipsit de valoare, Cognitiv
pesimist;
– Scala Dependent: Imagine de sine nepotrivit, Relatii interpersonale submisive, Reprezentari
imature;
– Scala Histrionic: Imagine de sine sociabil, Relatii interpersonale cautator de atentie,
Expresiv d ramatic;
– Scala Narcisist: Imagine de sine admirabil, Cognitiv expansiv, Relatii interpersonale de
exploatare;
– Scala Antisocial: Expresiv impulsive, Mecanism exprimare gestuala si verbala, Relatii
interpersonale iresponsabile;
– Scala Sadic (agresiv): D ispozitie ostila, Organizare eruptive, Reprezentari – daunatoare;
– Scala Compulsiv: Cognitiv rigid, Relatii interpersonale respectuoase, Imagine de sine
constiincios;
– Scala Negativist (pasiv -agresiv): Dispozitie iritabila, Expresiv plin de resentimente, Imagine

19
de sine nemultumit;
– Scala Masochist (ego -distonic): Reprezentari compromise, Cognitiv modest, Imagine de sine
– nemeritat;
– Scala Schizotipal: Imagine de sine înstrainata, Cognitiv autist, Reprezentari haotice;
– Scala Borderline: Dispozitie la bila, Relatii interpersonale paradoxale, Imagine de sine
nesigura;
– Scala Paranoid: Cognitiv suspicios, Expresiv defensive, Mecanism de proiectie.
(sursa: http://romania.testcentral.ro/ro/produse/teste -clinice/evaluare -psihopatologica -pe-axa-
i-%C8%99i -axa-ii/mcmi -iii/)

3. Scale de autoevaluare
Sunt scale la care persoana dă un răspuns la afirmații ce descriu reacții ale persoanei care se
concentrează pe o anumită zonă de funcționare (Comer, 2013)
(a) Scale afective: masurati severitatea unor astfel de em otii, cum ar fi anxietatea, depresia si
furia (ex. BDI) (Comer, 2013)
(b) Scale abilități sociale: se cere respondenților să indice modul în care ar răspunde într -o
varietate de situații sociale (Comer, 2013)
(c) Scale cognitive: evaluează gândurile tipice ale unei persoane.
Avantaje și dezav antaje: au valabilitate puternică de aspect; includ rareori întrebări pentru a
evalua răspuns ul neglijent sau inexact; multe nu au o procedură riguroasă de standardizare, și
stabilire a fidelității și validității (Come r, 2013) .

4. Teste de inteligență Testele de inteligență sunt concepute pentru a măsura indirect
capacitatea intelectuală și sunt de obicei compuse dintr -o serie de teste care evaluează
abilitățile verbale și nonverbale. Testele generează un coeficient de inteligență (IQ) (Comer,
2013).
Cele mai populare dintre testele de inteligență sunt scalele Wechsler (WAIS, WISC)
Avantaje și dezavantaje
(a) Sunt printre cele mai atent produse din toate testele clinice
(b) Ele sunt foarte standardizate pe grupuri mari de subiecți și, ca atare, au o fidelitate și
valabilitate foarte ridicate
(c) Performanța poate fi influențată de factori de non -inteligență (de exemplu, motivație,
anxietate, experiență de testare)
(d) Testele pot conține prejudecăți culturale în limbaj sau sarcini
(e) Membrii grupurilor minoritare pot avea mai puțină experiență și pot fi mai puțin convinși
de aceste tipuri de teste, influențând rezultatele acestora (Comer, 2013).

Alte tipuri de metode:

Metode psihofiziologice . Testele psihofiziologice măsoară răspunsul fiziologic ca indicație a
problemelor psihologice. Aceasta include măsurarea frecvenței cardiace, variabilitatea ratei
cardiace, a tensiunii arteriale, a temperaturii corpului, a răspunsului galvanic la nivelul pielii
și a contracției mus culare. Cel mai popular test psihofiziologic este poligraful (detector de
minciuni) . Avantaje și dezavantaje: – cele mai riguroase necesită un echipament costisitor care
trebuie reglat și menținut ; – ele pot fi inexacte și nesigure (Comer, 2013) . Noile var iante pot fi
aplicate usor prin interme diul aplicatiilor pe telefon mobil -de ex. HRV ; indici scăzuți de
specificitate .

20
Metode neurologice și neuropsihologice
Testele neurologice evaluează direct funcția creierului prin evaluarea structurii și activități i
creierului. Exemple: EEG, scanări PET, scanări CAT, RMN.Testele neuropsihologice
evaluează în mod indirect funcția creierului prin evaluarea funcționării cognitive, perceptuale
și motorii. Cel mai larg folosit test neuropsihologic este testul Bender Visu al-Motor Gestalt
(Comer, 2013).
Avantajele testelor neurologice și neuropsihologice: – pot fi foarte precise; – sunt, cel mai
bine, folosite pentru screening; – sunt cele mai bune atunci când sunt utilizate într -o serie de
teste, fiecare vizând o anumită z onă de competență (Comer, 2013) .

21
Modul 3

Aplicarea metodelor de evaluare clinică

La sfârșitul acestui modul , studenții vor:
– cuno aște metodele ce se aplică pentru screeningul clinic
– cunoaște nivelurile de eval uare comform DSM 5
– putea condițiile principale de aplicare a problelor de screening și diagnostic

1.Screening -ul pentru probleme clinice
Screeningul vizează identificarea problemelor psihologice majore. Poate fi folosit pentru
stabilirea 1) riscului pe ntru a a vea probleme, 2) aspectelor ce vor fi evaluate suplimentar.
Tipuri de screening psihologic clinic scale și interviu

• Sistemul SCID
• Sistemul DSM 5
• PDSQ
• CASM
• Brief Psychiatric rating scale

Sistemul SCID (First et al., 1996 )
SCID este interviul clin ic structurat folosit pentru diagnostic. Unul dintre modulele SCID este
imaginea de ansamblu. Imaginea de ansamblu include o serie de într ebări care visează
problemele majore și este folosit pentru screen ing-ul problemelor em otionale. O varianta se
poate g ăsi la adresa http://clinicadepsihologie.ro/psihodiagnostic -consiliere -si-
psihoterapieonline/testare -psihologica -online/

Scala de scre ening DSM 5
Reprezintă primul nivel de evaluare conform sistemului DSM 5 . Cuprinde 23 de intrebări
depre principalele probleme pe care le poate manifesta persoana acoperind 13 domenii . Scala
poate fi accesata la adresa http:// APA_DSM5 _Level -1-Measure -Adul t, fiind disponibila in
romana in traducerea DSM 5 . Conform specificatiilor DSM 5 (2013) , fiecare element al
scalei este evaluat pe o scală de 5 puncte (0 = absent sau deloc; 1 = foarte ușoar sau rară; mai
puțin de o zi sau două; 2 = ușoară sau mai multe zile; 3 = moderată sau mai mult de jumătate
zile și 4 = severe sau aproape în fiecare zi). Se scorează rezultatul pentru fiecare element
dintr -un domeniu. Întrucât evaluarea suplimentară se bazează pe cel mai mare punctaj din
orice element dintr -un domeniu , clinicianului i se cere să indice acest scor în coloana "Cel mai
mare ni vel de domeniu". O evaluare ușo r (2) sau mai mare pentru orice element dintr -un
domeniu (cu excepția utilizării substanței, a idealizării suicidare și a psihozei) poate servi
drept g hid pentru o evaluare suplimentară și pentru a determina dacă o evaluare mai detaliată
pentru domeniul respectiv este necesar ă. Pentru consumul de substanțe, ideație suicidară și
psihoză, un indice de ușoare (adică 1) sau mai mare pentru orice element din domeniu poate
servi ca un prag pentru evaluarea suplimentară pentru a determina dacă este necesară o
evaluare mai detaliată ( DSM 5 , 2013).

22

PDSQ (Zimmerman et al., 2000 )
Scop: Este un instrument de autoevaluare conceput pentru a detecta cele mai frecv ente
tulburări de pe axa I a DSM IV TR. Este un instrument care poate fi folosit atât pentru
screening cât și în scop diagnostic.
Conținut: Scala cuprinde 125 de întrebări cu răspunsuri DA/NU, 111 itemi numerotați iar doi
itemi au mai multe variante nota te cu litere.
Chestionarul cuprinde 13 subscale care evaluează:
1. Tulburarea depresivă majoră (are 6 itemi pt. ideația suicidară)
2. Tulburarea de stress posttraumatic
3. Bulimia/alimentația compulsivă
4. Tulburarea obsesiv -compulsivă
5. Tulburarea de panică
6. Tulbu rările psihotice
7. Agorafobia
8. Fobia socială
9. Abuzul dependent de alcool
10. Abuzul/dependent de medicamente
11. Tulburarea de anxietate generalizată
12. Tulburarea de somatizare
13. Ipohondria
Caracteristici: Fidelitate și validitate bună (vezi detalii www.cognitrom.ro). Durata medie de
completare 15 -20 min.

Scala Scurtă de Evaluare Psihiatrică (Brief Psychiatric Rating Scale – BPRS )
Scop: Folosită pentru evaluarea simptomelor psihiatrice . A fost dezvoltata de Overall si
Gorham (1963) ( 12) cu scopul de a masura schimbarea in severitatea simptomelor psihiatrice
sub diferite interventii.
Conținut: Se bazeaza pe observatie semistructurata și este un ghid de interviu cu persoana
evaluată , unii itemi referindu -se la timpul ev aluarii, iar alti itemi acopera perioada anterioară.
Cuprinde 72 itemi (respectiv itemii: 2 – anxietate psihica, 10 – ostilitate, 11 -suspiciozitate, 12 –
comportament halucinator, 15 -continut neobisnuit al gandirii si 16 -afectivitate neadecvata sau
tocita).

CASM (SEC, David, 2007)
Scala de screening folosită în cadrul Sistemului de Evaluare Clinică (SEC, David, 2007).
Scop: screening
Conținut: module privind episod maniacal, manifestări psihotice, risc sinucidere, distres și
deteriorare, medicație și itemi d e minciună și dezirabilitate .
Caracteristici: Fidelitate și validitate bună. Autoadministrat. Durată medie de completare 5 –
10 minute.Interpretare: evaluare suplimentară în cazul prezenței problemelor î nsoțite de
distres, deteriorare, sau episod maniacal, m anifestări psihotice sau dacă nu sunt prezente –fără
probleme psihoemotionale aparente.

2. Diagnosticul problemelor psihologice clinice

Există două tipuri de diagnostic: nosologic (încadrarea în categorii diagnostice -anxietate) și
funcțional (stabilirea factorilor care determină o disfuncție).

23
Diagnosticul psihologic clinic nosologic se referă la stabilirea măsurii în care pattern -ul de
manifestări psihoemotionale si comportamentale observat la persoană în urma aplicării
metodelor de evaluare psihologică clinică corespunde patternului de simptome specifice unei
tulburări. Identificarea unei tulburări pe baza semnelor și simptomelor. Nu se suprapune peste
diagnosticul medical care este pus de psihiatru.

Evaluarea în vederea diagnosticului se referă la sta bilirea prin teste, interviu clinic,
observație, teste obiective în ce măsură simptomele specifice tulburărilor mentale sunt
prezente la persoana evaluată.
Stabilirea diagnosticului ia în considerare pe lângă rezultatele evaluării și contextul
istoricului tulburăr ii, istoricului social familial, medical și profesional.
Diagnostic pozitiv (stabilirea prezentei simptomelor care indică o tulburare) vs diagnostic
diferențial (stabilirea simptomelor specifice care diferențiază între tulburări).
Metode de diagno stic versu s scale de măsurare a severității simptomelor
Sistemul de evaluare DSM 5
(https://www.psychiatry.org/psychiatrists/practice/dsm/educational -resources/assessment –
measures)
SCID
Scale de diagnostic MCMI III (sistemul DSM IV TR) sau IV (DSM 5)
MMPI
PDSQ
GAD 7
PHQ 9

24
Modul 4
Aplicarea metodelor de evaluare in tulburări specifice

Metode de evaluare în tulburările depresive

La sfârșitul acestui modul, studenții vor:
– cunoaște criteriile de diagnostic ale tulburărilor depre sive
– cunoaște interviurile principale care se aplică în diagnosticul tulburărilor depresive
– metodele de evaluare ale simptomatologiei tulburărilor depresive
-metodele de evaluare a nivelului cognitiv pentru tulburările depresive

Conform DSM 5, tulbur ările depresiv e sunt:
-tulburarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv
-tulburarea depresivă
-tulburarea depresivă persistentă
-tulburarea disforică premenstruală
-tulburarea depresivă indusă de substanțe sau medicamente
-tulburarea depresivă secundară u nei afecțiuni medicale
-altă tulburarea depresivă specificată
–tulburarea depresivă nespecificată
Mai jos sunt prezentate elementele caracteristice ale principalelor tulburări depresive.
Tulburarea cu perturbare afectiva de tip disruptiv . Conform DSM 5 , TPAD are următoarele
criterii
A. Accese colerice severe si recurente manifestate verbal (e.g., violenta verbala) si/sau
comportamental (e.g., agresiune fizica directionata impotriva unor persoane sau bunuri
materiale) care sunt extrem de disproportionate in i ntensitate si durata fa ța de situatie sau
provocare.
B. Accese colerice necorespunzatoare nivelului de dezvoltare.
C. Accesele colerice apar, in medie, de trei sau mai multe on pe saptamana.
D. Starea de dispozitie între accesele colerice este in mod persistent ira scibila sau furioasa cea
mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, si este observabila de catre alte persoane
(e.g., parinti, cadre didactice, colegi).
E. Criteriile A -D sunt prezente de 12 sau mai multe luni. In acest interval de timp, individul
nu a av ut o perioada cu durata de peste 3 luni consecutive far ă toate simptomele
specificate la criteriile A -D.
F. Criteriile A si D sunt prezente in cele putin doua din trei circumstante (i.e, acasa, la scoala, cu
colegii) si sunt severe in cel putin una dintre aceste
G. Diagnosticul nu trebuie stabilit pentru prima data inaintea varstei de 6 ani sau dupa varsta de
18 ani.
H. Stabilirea debutului Criteriilor A -E inainte varstei de 10 ani are Ia baza istoricul si
observatia
I. Nu a existat o perioada de timp distincta, cu durata mai mare de 1 zi, in care toate criteriile
unui epi sod maniacal sau hipomaniacal, cu exceptia duratei, sa fi fost intrunite. Note:
Dispozitia expansive corespunzatoare etapei de dezvoltare, asa cum se intampla in
contextul unui eveniment extrem de placut sau al anticiparii acestuia, nu trebuie
considerate un simptom de manie sau hipomanie.

25
J. Comportamentele nu apar exclusiv in timpul unui episod depresiv major si nu pot fi explicate
mai bine de o alt ă tulburare psihica (e.g., tulburare de spectru autist, tulburare de stres
posttraumatic, tulburare anxioasa de separare, tulburare depresiva persistenta [distimie]).
Note: Acest diagnostic nu poate coexista cu tulburarea de opozi ție si comportament
sfidator, tulburarea exploziva intermitenta sau tulburarea bipolară dar poate coexista cu
alte tulburari, inclusiv tu lburarea depresiva majoră, tulburarea cu deficit de
atentie/hiperactivitate, tulburarea de conduită si tulburarile consumului de substanle.
Persoanele care indeplinesc criteriile atat pentru tulburarea cu perturbare afectiva de tip
disruptiv, cat si pentru tulburarea de opozitie si comportament sfidator trebuie sa
primeasca numai diagnosticul de tulburare cu perturbare afectiva de tip disruptiv. Dace
pacientul a prezentat Ia un moment dat un episod maniacal sau hipomaniacal, acesta nu
trebuie sa primeasca d iagnosticul de tulburare cu perturbare afectiva de tip disruptiv.
K. Simptomele nu pot fi atribuite efectelor fiziologice a le unui substanțe sau unei alte
afecțiuni medicale sau neurologice.
Caracteristica esentială a tulburării cu perturbare afectivă de tip disruptiv este
iritabilitatea persistenta, cronica si severă. Această iritabilitate severă are doua manifestari
clinice principale, prima fiind accesele colerice frecvente. In mod tipic astfel de accese apar
ca raspuris la sentimente de frustrare si pot fi verbale sau comportamentale (cele din urma
pot imbraca forma agresiunii impotriva unor bunuri materiale, propriei perso ane sau altor
persoane). Ele trebuie sa apara frecvent (i.e., in medie, de trei sau mai multe on pe
saptamana) (Criteriul C) intr -o perioada de timp de cel putin 1 an si in minim doua
circumstante (Criteriile E si F), de ex. acasa si la scoala, si trebuie sa fie inadecvate pentru
nivelul de dezvoltare (Criteriul B). Cea de -a doua manifestare a iritabilitatii severe constă in
prezenta cronica si persistenta a unei stAri de dispozitie iritabile sau furioase intre accesele
colerice severe. Aceasta stare de dis pozitie iritabila sau furioasa trebuie sä reprezinte o
caracteristica specifics a copilului, sá fie prezenta cea mai mare parte din zi, aproape in
fiecare zi si sa fie remarcata de persoanele din anturajul copilului (Criteriul D). Tabloul
clinic al tulbura rii cu perturbare afectiva de tip disruptiv trebuie deosebit de tabloul
clinic al altor afectiuni inrudite, in special tulburarea bipolara la copii. De altfel,
tulburarea cu perturbare afectiva de tip disruptiv a fost introdusa in DSM -5 pentru a
raspunde p reocuparii considerabile in ceea ce priveste clasificarea si tratamentul adecvat al
copiilor care se prezinta cu iritabilitate cronica si persistenta comparativ cu copiii care
prezinta tulburare bipolara clasica (i.e., episodica).
Unii autori consider ă iritabilitatea non -episodica, severă ca fiind caracteristica
tulburarii bipolare intalnite la copii, desi atat in DSM -IV, cat si in DSM -5 diagnosticul de
tulburare bipolara I necesita prezenta de episoade distincte de manie sau hipomanie atat
Ia copii, cat si la adulti. In ultimele decenii ale secolului XX, controversa in ceea ce
priveste iritabilitatea non-episodica severă ca manifestare a maniei la copil a coincis cu
o crestere a ratei de diagnosticare a tulburarii bipolare la pacientii pediatrici. Aceasta
crestere abrupta a ratelor pare a fi urmarea combinarii de catre clinicieni a cel putin cloud
tablouri clinice intr -o singura categorie. Cu alte cuvinte, atat manifestarile episodice,
clasice, cat si manifestarile non episodice de iritabilitate severă au fo st etichetate drept
tulburare bipolara a copilului. In DSM -5, termenul tulburare bipolar ă este in mod
explicit rezervat cazurilor cu simptome bipolare episodice. In DSM -IV nu este inclus
niciun diagnostic pentru tinerii ale caror principale simptome consta u in iritabilitate
non-episodica, foarte severă, in timp ce in DSM 5, includerea diagnosticului de
tulburare cu perturbare afectiva de tip disruptiv furnizeaza o categorie distinct pentru
astfel de tablouri clinice.
Prevalen ța

26
Tulburarea cu perturbare afec tiva de tip disruptiv este frecventa in randul copiilor care se
prezinta la clinicile pediatrice de sanatate mintala. Estimarile prevalentei tulburarii in
comunitate sunt imprecise. Pe baza ratelor de iritabilitate persistenta cronica si severă, care
repre zinta principala trasatura a tulburarii, prevalenta generals a tulburarii cu perturbare
afectiva de tip disruptiv la copii si adolescenti cu durata de 6 luni pans la 1 an este in jur
de 2-5%. Totusi, ratele sunt probabil mai crescute la persoanele de sex m asculin si la
copiii de varsta scolara decat la persoanele de sex feminin si adolescenti.
Debut și evolu ție
Debutul tulburarii cu perturbare afectiva de tip disruptiv trebuie sa fie inainte de varsta
de 10 ani, iar diagnosticul nu trebuie folosit la copiii cu varsta mai mica de 6 ani. Nu se
cunoaste daca afectiunea exista numai in acest interval de v arsta. Deoarece simptomele
tulburarii cu perturbare afectiva de tip disruptiv se pot modifica pe masura ce copilul se
maturizeaza, utilizarea diagnosticului trebuie restrictionata la grupe de varsta similare
celor pentru care a fost stabilit ă validitatea ( 7-18 ani). Un an mai tarziu, aproximativ
jumatate dintre copiii cu iritabilitate cronica, severă vor avea un tablou clinic care continua
sa intruneasca criteriile tulburarii. Ratele de conversie de la iritabilitate non -episodica,
severă la tulburare bipola ra sunt foarte scazute. In schimb, copiii cu iritabilitate cronica
prezinta un risc crescut de a dezvolta tulburare depresiva unipolara siisau tulburare
anxioasa la varsta adults.
Variatiile legate de varsta diferentiaza de asemenea tulburarea bipolara cla sica de
tulburarea cu perturbare afectiva de tip disruptiv. Ratele tulburarii bipolare sunt in
general foarte scazute inainte de adolescents (<1%), prezentand o crestere constants
pans la varsta de adult tank (prevalenta 1 -2%). Inainte de adolescents, tulb urarea cu
perturbare afectiva de tip disruptiv este mai frecventa decat tulburarea bipolara, iar
simptomele afectiunii devin in general mai rar intalnite pe masura ce copiii se
maturizeaza.
Factori de risc și prognostic
Factori de temperament. Copiii cu ir itabilitate cronica prezinta in mod tipic un istoric
psihiatric complicat. La acesti copii este frecvent constatat un istoric relativ indelungat de
iritabilitate cronica, manifestat de obicei inainte ca toate criteriile sindromului sa fie
intrunite. Astfel de nianifestari anterioare diagnosticului ar fi putut ridica suspiciunea
de tulburare de opozitie si comportament sfidator. Multi copii cu tulburare cu perturbare
afectiva de tip disruptiv manifests simptome care intrunesc atat criteriile
tulburarii cu de ficit de atentie/hiperactivitate (ADHD) cat si pe cele pentru o tulburare
anxioasa, aceste diagnostice fiind adesea prezente de la o varsta relativ frageda. In unele
cazuri, sunt de asemenea indeplinite si criteriile tulburarii depresive majore.
Factori ge netici și fiziologici. In ceea ce priveste agregarea familiala si factorii genetici,
a fost sugerat faptul ca acei copii care se prezinta cu iritabilitate cronica non -episodica pot
fi deosebiti de copiii cu risc familial de tulburare bipolara. Totusi, aceste doua grupuri
nu difera in ceea ce priveste ratele familiale de tulburari anxioase, tulburari depresive
unipolare sau abuz de substante. Comparativ cu copiii ce prezinta tulburare bipolara
clasica sau alte afectiuni psihiatrice, cei cu tulburare cu perturbare a fectiva de tip
disruptiv manifests atat asemanari cat si deosebiri in ceea ce priveste deficitele de
procesare a informatiei. De exemplu, deficitul aprecieriirmtelegerii expresiei faciale a
emotiilor, precum si dificultatile in luarea deciziilor si in cont rolul cognitiv sunt
prezente la copiii cu tulburare bipolara si la cei cu iritabilitate cronica, dar si la copiii cu

27
alte afectiuni psihiatrice. De asemenea, există dovezi ale unor disfunctii specifice
tulburarii, care se manifests de exemplu in timpul sarcinilor ce evalueaza comutarea
atentiei ca raspuns la stimuli emotionali, care au aratat semne particulare de disfunctie
la copiii cu iritabilitate cronica (DSM -5, 2013) .
Elemente de diagnostic dependente de gen
Copiii care se prezinta la medic cu manifest ari ale tulburarii cu perturbare afectiva de tip
disruptiv sunt predominant de sex masculin. In esantioanele din comunitate,
predominanta sexului masculin pare a fi confirmata. Aceasta diferenta de prevalenta intre
sexul feminin si sexul masculin deosebest e tulburarea cu perturbare afectiva de tip
disruptiv de tulburarea bipolara, in care prevalenta la cele cloud sexe este egala.
Riscul de suicid
In general, in tulburarea cu perturbare afectiva de tip disruptiv, dovezile care sustin
comportamentul suicidar si agresivitatea, precum si alte consecinte functionale severe,
trebuie notate in cadrul evaluarii copilului cu iritabilitate cronica.
Consecin țe funclionale ale tulburarii cu perturbare afectiva de tip disruptiv
Iritabilitatea severă, cronica, cum este cea intalnita in tulburarea cu perturbare afectiva
de tip disruptiv, se asociaza cu afectarea marca nta a relatiilor copilului cu familia si
coleg ii, precum si a performantei scolare. Din cauza tolerantei extrem de scazute la
frustrare, acesti copii au dificultati in obtinerea unor rezultate bune la scoala; adesea, ei nu
pot participa la activitatile de care copiii sanatosi se bucura; accesele for c olerice si
iritabilitatea le afecteaza sever viata de familie; de asemenea, au dificultati in inifierea si
mentinerea relatiilor de prietenie. Nivelul de disfunctie la copiii cu tulburare bipolard
si la cei cu tulburare cu perturbare afectiva de tip disrup tiv este in general comparabil.
Ambele afectiuni au un important impact negativ asupra vietii persoanei afectate si a
membrilor familiei. Atat in tulburarea cu perturbare afectiva de tip disruptiv, cat si in
tulburarea bipolara clasica la copii, comportame ntul riscant, ideatia suicidara sau
tentativele de suicid, agresivitatea severă si internarile in sectia de psihiatrie sunt
frecvente.
Diagnostic ul diferen țial se focalizează pe diferentierea dintre tulburarea cu perturbare
afectiva de tip disruptiv si tulburarea bipolara si tulburarea de opozitie si comportament
sfidator.
Tulb urarea depresivă majoră
DSM 5 specifică următoarele criterii de diagnostic pentru tulburarea depresivă:
A. Cinci (sau mai multe) dintre urmatoarele simptome au fost prezente in cursul aceleia și
perioade de 2 saptarnani si reprezinta o modificare fare de ni velul anterior de functionare; cel
puțin unul dintre simptome este fie (1) dispozitie depresiva fie (2) pierderea interesului sau
placerii.
Note: Nu se inciud simptome care pot fi in mod evident atribuite unei alte afec țiuni
medicale.
1. Dispoziiie depresi va cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi, fie indicate prin
relatare personală (e.g., sentimente de tristete sau vid interior, de lipsa a speran ței), fie observata

28
de alte persoane (e.g., pare trist). (La copiii adolescenti, dispozitia poate fi iritabila.
Diminuare marcata a interesului sau placed pentru toate sau aproape toate activitatile, cea mai
mare parte a zilei, aproape in fiecare zi (indjcata fie prin relatare personală , fie observata de alte
persoane).
2. Scadere ponderala semnificativa in voluntar ă sau crestere in greutate (e.g., o modificare
de peste 5% din greutatea corporals intr -o lung), sau diminuare on crestere a apetitului aproape
in fiecare zi. (Note: La copil, se i au in considerare incapacitatea de a atinge greutatea
asteptata.)
3. Insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi.
4. Agitalie sau lentoare psihomotorie aproape in fiecare zi (observata de alte persoane, nu
doar sentimente subjective de neliniste sau lentoare).
5. Fatigabilitate sau lipsa de energie aproape In fiecare zi.
6. Sentime nte de inutilitate sau de vinovatie excesiva on inadecvata (care poate fi deliranta)
aproape in fiecare zi (nu doar autorepros sau vinovatie in legatura cu faptul de a fj bolnav).
7. Diminuarea capacitatii de gandire sau concentrare on indecizie, aproape in f iecare zj
(indicata fie prin relatare personală , fie observata de alte persoane).
8. Ganduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideatie suicidara recurenta
fard un plan anume sau tentative de suicjd on un plan specific pentru comiterea suicidului.
B. Simptomele cauzeaza suferinta sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social,
profesional sau in alte arli importante de functionare.
C. Episodul nu poate fi atribuit efectelor fiziologice ale unei substante sau ale unei afectiuni
medicale.
Note: Criteriile A -C reprezinta un episod depresiv major.
Note: Reactiile la o pierdere semnificativa (e.g., doliu, pierderi financiare, pierder e in urma
unui dezastru natural, afectiune medicala grav ă sau dizabilitate) pot include sentimentele de
tristete profunda, ruminatii asupra pierderii, insomnia, apetitul diminuat si scaderea
ponderala mentionate la Criteriul A si pot fi asernanatoare unui episod depresiv. Desi astfel
de simptome pot fi de înteles sau considerate reactii normale la pierderea suferita, prezenta
unui episod depresiv major pe langa raspunsul firesc la o pierdere semnificativa trebuie atent
evaluate. Aceasta decizie necesita inevitabil folos irea judecatii clinice bazata pe istoricul
persoanei si normele culturale in ceea ce priveste exprimarea suferintei in contextul une i
pierderi.
D. Aparitia episodului depresiv major nu poate fi mai bine explicate de o tulburare
schizoafectiva, schizofrenie, tulburare schizofreniforma, tulburare delira nta sau de alte
tulburari specificate si nespecificate din spectrul schizofreniei si alte tulburari psihotice.
E. Nu a existat niciun episod maniacal sau hipomaniacal.
Note: Acest criteriu nu se aplica dac ă toate episoadele de tip maniacal sau hipomaniacal sunt
induse de o substanta sau pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei afectiuni medicale.
Pentru diferentierea doliului de un episod depresiv major (EDM), trebuie retinut faptul ca
-in cazul doliului afectul predominant consta in sentimente de vid interior si pierdere, pe
cand in EDM există o dispozitie depresiva persistenta si incapacitatea de a intrevede in
viitor fericire sau placere.
– Disforia din cadrul doliului scade de obicei in intensitate in decurs de cateva zile pan ă
la saptamani si apare in valuri, asa numitele spasme de do liu. Aceste spasme de doliu ti nd

29
sa fie asociate cu ganduri sau amintiri legate de persoana decedata. Dispozitia depresiva
din EDM este mai persistenta si nu este asociata cu anumite ganduri sau preocupari.
– Suferinta din cadrul doliului poate fi acompani ata de emotii pozitive si umor care sunt
neobisnuite in EDM, acesta fiind caracterizat de nefericire si suferinta omniprezente.
-In cazul doliului, continutul gandurilor are in prim plan preocuparea si amintirile legate
de persoana decedata, in contrast c u gandurile auto -critice sau pesimiste observate in
EDM.
-In cazul doliului, stima de sine este in general pastrata, in timp ce in EDM sunt
frecvente sentimentele de inutilitate si dispret de sine. Dac ă ideatia auto -depreciative
este prezenta in cadrul do liului, aceasta implies de obicei auto -reprosuri ce vizeaza
persoana decedata (e.g., nu 1 -a vizitat suficient de des, nu i -a spus persoanei decedate cat
de mult a iubit -o). Dac ă persoana indoliata are ganduri despre moarte, aceste ganduri se
concentreaza i n general pe persoana decedata și posibil pe ideea de a i se alatura, in
timp ce in EDM astfel de ganduri se concentreaza pe incheierea propriei vieti din cauza
sentimentelor de inutilitate, a convingerii ca nu merit ă sa traiasca, sau din cauza
incapacitat ii de a face față suferintei induse de depresie.
Prevalen ța
-aproximativ 7%, cu diferente semnific ative intre grupurile de varsta .
La femei ratele sunt de 1,5 -3 ori mai ma ri decat la barbati incepand cu adolescenta timpurie.
Debut si evolutie (DSM 5 , 201 3)
– poate debuta la orice varsta, insa probabilitatea de aparitie creste semnificativ odata cu
pubertatea.
-varf dup ă varsta de 20 de ani;
-evolutia tulburarii depresive majore este relativ variabila.
-cronicitatea simptomatologiei depresive creste in mod semnificativ probabilitatea
prezentei comorbide a tulburarilor de personalitate, anxioase si ale consumului de
substante , și scade probabilitatea ca tratamentul sa fie urmat de disparitia complet ă a
simptomelor. De aceea, este util ca persoanelor care prezinta simptome depresive sa li se
solicite s ă identifice ultima perioada cu durata de cel putin 2 luni in cursul careia nu au
manifestat niciun simptom depresiv.
-recuperarea incepe in mod tipic in 3 luni de la debut la doi din cinci indivizi cu depresi e majora
si in decurs de 1 an la patru din cinci indivizi. Caracterul recent al debutului este un determinant
puternic al probabilitatii de recuperare intr -un interval de timp scurt, si multe persoane care au
depresie numai de cateva luni pot prezenta o re misiune spontana. Factorii asociati cu rate de
recuperare mai reduse, altii decat durata episodului actual, includ elementele psihotice,
anxietatea marcata, tulburarile de personalitate si severitatea simptomelor.
-riscul de recurenta este mai ridicat la p ersoanele al caror episod anterior a fost sever, la
persoanele tinere si la cei care au prezentat deja episoade multiple. Persistenta chiar si a
simptomelor depresive usoare in timpul remisiunii reprezinta un factor predictiv puternic
pentru recurenta (DSM 5, 2013) .

30
-multe afectiuni bipolare debuteaza cu unul sau mai multe episoade depresive . Aceasta
situatie este mai probabila la persoanele cu debut al afectiuni in adolescenta, la cei care
prezinta elemente psihotice, precum si la cei cu istoric familial d e tulburare bipolara (DSM 5,
2013) .
– dacă este insotita de elemente psihotice, poate evolua spre schizofrenie, evolutie care este
mult mai frecventa decat situatia inverse (DSM 5, 2013).
Factori de risc si prognostic
Factori de temperament. Caracterul nev rotic (afectivitatea negativa) și afectivitatea pozitivă
redusă.
Factori de mediu. Experientele negative din copilarie .
Factori genetici si fiziologici. Rudele de gradul intai ale persoanelor cu tulburare depresiva
majors prezinta un ris c pentru aceasta tu lburare de doua pana la patru on mai mare decat
populatia general ă. Riscul relativ pare a fi mai crescut pentru forma cu debut precoce
si forma recurenta. Tulburarea are un caracter ereditar in aproximativ 40% din cazuri
(DSM 5, 2013) .
Conform DSM 5, diagnostic ul diferential se face cu:
Episoadele maniacale cu dispozitie iritabila sau episoadele mixte. Se identifică simptome
maniacale adiționale .
Tulburarea afectiva secundar& unei afectiuni medicale. Se poate identifica problema
medicală (e.g., scleroza mu ltiplă, accident vascular cerebral, hipotiroidism).
Tulburarea depresiv ă sau bipolar ă indusa de substanteimedicamente. Se asociază cu
administrarea și sevrajul de substanță.
Tulburarea cu deficit de ateniie/hiperactivitate. La copiii cu tulburare cu defici t de
atentie/hiperactivitate a caror tulburare a dispozitiei se caracterizeaza prin iritabilitate
mai curand decat prin tristete sau pierdere a interesului.
Tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva. Criteriile pentru un episod depresiv
major nu sunt intrunite in totalitate in tulburarea de adaptare.
Triste țea. Nu sunt satisfacute criteriile de severitate (i.e., cinci din noua simptome),
durata (i.e., cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi timp de cel putin 2
saptamani) si suferinta sau deteriorare semnificativa clinic. Diagnosticul de Alta
tulbur are depresiva specificata poate fi adecvat pentru tablourile clinice cu
dispozitie depresiva si cu deteriorare semnificativa clinic, dar care nu indeplinesc
criteriile de durata sau severitate.

Tulburarea depresivă persistentă
Combină distimia și tulburar ea depresivă cronică
DSM 5 stabilește ca și criterii:

31
A. Dispozi ție depresiva prezenta cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decat nu, fie
confirmata prin relatare personală , fie observata de alte persoane, cu durata de cel putin 2
ani.
Note: La co pii si adolescen ți dispoziiia poate fi iritabila, iar durata trebuie sa fie de
cel putin 1 an.
B. Preze nța alaturi de starea depresiva a dou ă (sau mai multe) din urmatoarele:
1. Apetit scazut sau hiperfagie.
2. Insomnie sau hipersomnie.
3. Energie scazuta sau fatig abilitate.
4. Stima de sine scazuta.
5. Capacitate de concentrare redusa sau dificulta ți in luarea deciziilor.
6. Sentimente de lipsa a speran ței.
C. In cursul perioadei de 2 ani (1 an pentru copii si adolescenti) simptomele de la
Criteriile A si B nu au fost absen te mai mu lt de 2 luni consecutive.
D. Criteriile pentru tulburarea depresiva majora pot fi prezente continuu timp de 2 ani.
E. Nu a existat niciodata un episod maniacal sau hipomaniacal, iar criteriile pentru tulburarea
ciclotimica nu au l fost întrunite ni ciodata.
F. Perturbarea nu poate fi atribuita unei tulburari schizoafective persistente, schizofreniei,
tulburarii delirante, altor tulburari specificate sau nespecificate din spectrul
schizofreniei si altor tulburari psihotice.
G.Simptomele nu pot fi atri buite efectelor fiziologice ale unei substanIe (e.g., drog,
medicament) sau altei afecIiuni medicale (e.g., hipotiroidism).
H. Simptomele determine o suferinta sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social,
profesional sau in alte domenii importa nte de functionare.
Se specifică dacă este cu disconfort anxios , elemente mixte, elementele melancolice,
elemente atipice , elemente psihotice congruente cu dispozi ția, elemente psihotice
incongruente cu dispozi/ia , debut peripartum.Debutul poate fi precoce: (înaintea varstei de
21 de ani ) sau tardiv (după 21 de ani ).Se mai specifică dacă este c u sindrom distimic
pur, cu episod depresiv major persistent , cu episoade depresive majore intermitente, in
episod actual , cu episoade depresive majore intermitente, far ă episod actual .
Debut si evoluiie
– adesea un debut precoce si insidios (i.e., in copilarie, adolescents sau la varsta de adult
tank) si prezinta, prin definitie, o evolutie cronica. Debutul precoce (i.e., inaintea
varstei de 21 de ani) se asociaza cu o probabilitate mai mare de tulburari comorbide de
personalitate si ale consumului de substante.
Factori de risc si prognostic
Factori de temperament. Nivel mai ridicat al caracterului nevrotic (afectivitate
negativa), o severitate mai mare a simptomelor, o functionare globa lă mai redusa si
prezenta tulburarilor anxioase sau a tulburarii de conduită.

32
Factori de mediu. Factorii de risc din copilarie includ pierderea sau separarea parintilor.
Factori genetici fiziologici. Anumite regiuni ale creierului (e.g., cortexul prefronta l,
cortexul cingulat anterior, amigdala, hipocampul) au fost implicate in tulburarea
depresiva persistenta.
Diagnostic diferen țial
Tulburarea depresiva majoră. Durata de 2 ani diferentiaza tulburarea depresiva
persistenta de episoadele depresive.

Intervi uri clinice

Ghidul de interviu structurat pentru scala Hamilton (SIGH -D) (Williams și colab. 1988).
Scop: stabilirea severității depresiei la pacienții cu tulburare depresivă
Conținut: Întrebări structurate pe itemii HDRS. De exemplu pentru stabilirea niv elului
dispoziției depresive se folosesc următoarele întrebări Care a fost dispozitia Dvs in ultima V-
ati simtit abatut sau trist? Depresiv? Neajutorat? In ultima saptamana cat de des v -ati
simtit asa In fiecare zi? In toate zilele?V -ati plans tot timpul?
Dacă scorul a fost 1 -4 se intreabă : De cat timp va simtiti asa?

Interviul structurat SCID ( First et al., 1996)
Interviul clinic structurat pentru versiunea DSM -IV (SCID; First et al., 1996) este un interviu
semistructurat bazat pe criterii operaționale de diagnosticare de la DSM -IV. Include un sistem
categoric pentru evaluarea simptomelor și un algoritm pentru a ajunge la un diagnostic final.
Scop: diagnostic
Conținut: întrebări care vizează criteriile DSM pentru episodul depresiv și tulburarea
depresivă.
Caracteristici: SCID durează aproximativ 60 -90 de minute pentru administrare și necesită
instruire destul de riguroasă. Administrarea începe cu un interviu deschis, urmat de o serie
sistematică de întrebări destinate să faciliteze un diagnostic diferenția l precis. În cazurile în
care un clinician suspectează că o tulburare depresivă este evidentă și dorește să fie mai
definitivă, poate fi fezabilă eficientizarea abordării prin administrarea numai a modulului
tulburări de dispoziție.

Interviu privind tulbu rările de anxietate (ADIS -IV; Brown, Di Nardo, & Barlow, 1994)
este un interviu semistructurat conceput în primul rând pentru a oferi un diagnostic diferențial
al tulburărilor de anxietate. Probabil din cauza nivelului ridicat de suprapunere cu tulburări d e
anxietate, ADIS -IV include de asemenea module cuprinzătoare pentru depresie majoră și
distimie, precum și ecrane pentru manie, tulburări de somatizare, abuz de substanțe și psihoze.
Simptomele sunt evaluate pe o scală nominală (da / nu), dintre care mai multe includ ratinguri
de severitate care sunt stabilite pe baza unui continuu ancorat de severitate sau interferență.
ADIS -IV durează în general aproximativ 45 -60 de minute pentru administrare.

Interv iul pentru tulburări afective și schizofrenie (SADS, Endicott & Spitzer, 1978)
Scop: Este folosit pentru a stabili diagnosticul. Adresează peste 20 de diagnostice majore,
inclusiv tulburarea depresivă majoră și diversele subtipuri .
Conținut: Intrebări privind simptomele diverselor tulburări. Bazându -se pe răspunsurile
indivizilor la întrebările care evaluează funcționarea actuală și din trecut, rezultatele pot fi

33
folosite pentru a evalua natura temporală (și severitatea) tulburărilor psihologice. SADS
durează aproximativ 90 -120 de minute pentru administrar e și necesită o pregătire extensivă.
Caracteristici: Spitzer, Endicott și Robins (1978) au raportat o validitate bună pentru
diagnostic, inclusiv tulburări majore (κ = 0,90) și tulburări depresive minore (κ = 0,81).

Scale ale simptomelor

Inventarul de D epresie Beck (BDI, Beck & Steer, 1987; BDI -II; Beck, Steer & Brown,
1996)
Scop: screening și diagnostic
Conținut: 21 de itemi evaluați pe o scară Likert în 4 puncte care evaluează severitatea
simptomelor depresive.
Caracteristici: În rândul adulților tine ri, clinici și nonclinici, instrumentele au o consistență
internă substanțială (α = 0,73 -0,95) și o fiabilitate adecvată pentru testarea și retestarea
pacienților nonpsihiatrici (r = 0,60 -0,83) și psihiatrici (r = 0,48 -0,93) (Beck et al. , 1988,
1996). Val idarea concomitentă și constructivă între inventarele Beck și alți indicatori ai
depresiei variază de la moderat (r = 0,33 cu diagnosticul de depresie clinică DSM III,
Hesselbrock et al., 1983) la valori puternice (r = 0,86 cu SDS Zung, Turner & Romano, 19 84 ,
vezi Beck și colab., 1988, 1996).

PHQ -9 (Kroenke, Spitzer și Williams, 2001)
Scop: screening și diagnostic
Conținut: 9 itemi care vizează simptomele episodului depresiv confrom DSM. Folosită în
nivelul 2 DSM 5 . Persoana evaluează în ce măsură fiecar e simptom a fost prezent în ultimele
două săptămâni.
Caracteristici: 2-4 minute de administrat, v aliditate si fidelitate bune ; folosită de rutină în
evaluarea depresiei. Interpretare: simptome minimale 0 -4, depresie ușoară 5 -9, moderată 10 –
14, moderat seve ră 15 -19 și severă 20 -27.

PDSQ (Zimmerman et al., 2000 )
Scop: screening cât și în scop diagnostic.
Este un instrument de autoevaluare conceput pt. a detecta cele mai frecvente tulburări de pe
axa I a DSM IV TR incluzând Tulburarea depresivă majoră.
Conținut: Scala cuprinde 125 de întrebări cu răspunsuri DA/NU, 111 itemi numerotați iar doi
itemi au mai multe variante notate cu litere.
Caracteristici: Durata medie de completare 15 -20 min. Fidelitate și validitate bune, adaptat și
etalonat pe populație r omânească. Inregistrat COPSI.

Scala de evaluare a depresiei Hamilton (Hamilton Depression Rating Scale – HDRS)
Scop: măsoară severitatea depresiei
Ea trateaza depresia ca un concept unitar si incercarea sa de a identifica componentele
depresiei a dat rez ultate
Conținut: itemi scorați de către clinician vizând simptomele depresive.Pentru scala cu 17
itemi scorul total se poate intinde de la 0 la 50, iar pentru scala cu 21 itemi scorul poate fi in
plaja de la 0 la 62
Caracteristici: Un scor de 7 -17 semnific a o depresie usoara, 18 -24 reprezinta o depresie de
severitate medie, iar peste 25 o depresie de severitate mare (Endicott si colab. 1981).

34
Fidelitate și validitate bune, adaptat și etalonat pe populație românească in cadrul SEC
(David, 2007). Inregistrat COPSI

Brief Psychiatric rating scale (BPRS, Global & Gorham, 1962)
Scop: screening
Conținut: Itemi vizând simptome generale. A fost inițial dezvoltată pentru a evalua 18
simptome psihiatrice și pentru a evalua schimbările în timp. Utilizată în mod obișn uit în
cadrul spitalizărilor și în cercetarea rezultatelor tratamentului, BPRS se finalizează pe baza
observațiilor obținute în timpul unui interviu clinic de bază de 20 -30 minute. Deși măsura este
utilizată pentru a evalua simptomele clinice la pacienții cu o gamă largă de probleme, mai
multe scale sunt relevante pentru depresie, inclusiv îngrijorarea somatică, anxietatea,
retragerea emoțională, vinovăția, starea depresivă, întârzierea motorie și afectul plat.

QIDS -SR (Rush et al., 2003)
Scop: diagnosti c
Conținut: un chestionar cu 16 itemi care acoperă cele nouă simptome ale tulburării depresive
majore DSM IV -TR. Evaluările se fac pe o scală în patru puncte (0 -3) ancorată în toate
punctele de descriere. De exemplu, Întrebarea 11, "vedere de sine", este a ncorată la 0 = "mă
văd ca fiind la fel de merită și meritată ca și ceilalți oameni", 1 = "Sunt mai auto -vină decât de
obicei", 2 = Provoacă probleme celorlalți și 3 = "Cred aproape în mod constant despre
defectele majore și minore în mine ".
Caracteristici: 7-10 minute administrare. Proprietăți bune, sensibil itate optimă la efectele
tratamentului medicamentos și psihoterapeutic.

Scala lui Zung de autoevaluare a depresiei (Zung Self -Rating Depression Scale – SDS)
Acest instrument a fost dezvoltat de Zung (19 65) pentru evaluare a cantitativa a pacientilor cu
depresie primara .
Scop: evaluează severit atea depresiei.
Conținut: 20 itemi ce acopera trei dom enii: afectivitate (2 itemi: 1, 17), aspecte somatice (8
itemi: 4, 5, 7, 8, 9, 10, 12, 13 ) si aspecte psiholo gice (10 itemi: 2, 3, 6, 11, 14, 15, 16, 18, 19,
20). Subiectul este rugat sa evalueze fiecare item pe o scala cu 4 ancore in functie de
frecventa simptomului (1 = niciodata sau rar, 2 = uneori, 3 = o buna parte din timp, 4 =
majoritatea timpului). Scorul total este obtinut prin adunarea scorului fiecarui item si
impartirea lui la scorul maxim posibil de obtinut (respectiv 80) si multiplicarea cu 100. Scorul
obtinut se poate intinde de la 25 la 100.
Caracteristici: Zung (1974) a furnizat pragurile scor (cu t-off points) pentru mai mult nivele
de severitate a depresiei: sub 50 = scor normal; 50 -59 = depresie minima sau usoara; 60 -69 =
depresie moderata; 70 -99 = depresie severa .

Scala de evaluare a depresiei Montgomery și Asberg de evaluare clinică (MADRS)
Scop: evalu ează severitatea simptomelor depresive. Concepută pentru a fi sensibilă la efectele
antidepresivului medicamente, în special antidepresive triciclice. Deoarece această scală a fost
actualizată ori modificată, aceasta nu vizează simptomele neurove getative. Aceasta este
frecvent utilizat ă în studiile clinice și în practica clinică, administrat săptămânal.
Conținut : 10 itemi ce descriu de simptomele depresive
Caracteristici: Consistenta interna : – corelația mare dintre toți itemii (r = 0,95) Într -o recentă
reanaliză psihometrică a m ăsurilor primare de eficacitate; – consistența internă a MADRS, sa
dovedit a fi superioară la cea a HAM -D-17
Fidelitate intre evaluatori de la 0,89 la 0,97

35
Validitatea: c orelația MADRS foarte ridicată cu HAM -D (între 0,8 0 și 0,90) [RDC (0,70) și
cu IDS-C (0,81) . Cut -off: Un scor mai mare de 30 sau 35 pe MADRS indică o depresie
severă, în timp ce a scorul de 10 sau mai jos indică remisia (Cusin si colab. 2010) .

Scala Depresiei, Anxietății și Stresului (Lovibond și Lovibo nd, 1995)
Scop: măsoară severitatea simptomelor deanxietate depresie și stres
Conținut: varianta scurtă este adapatat ă pe populatia românească. 21 itemi care corespund
simptomelor de depresie. Scala stresului include manifestări somatice.
Caracteristici: Fidelitate și validitate bune, adaptat și etalonat pe populație
românească.Inregistrat COPSI.
http://www.humanistica.ro/anuare/2011/Continut/Art%2021.pdf
http://www2.psy.unsw.edu.au/d ass/Romanian/Romanian.htm

Alte scale pentru evaluarea depresiei:
Symptom Checklist 90 (SCL -90) SR (Derogatis 1983)
Cente r for Epidemiol ogical Studies -Depression Scale SR (Radlof 1977)
Carroll Rating Scale for Depression SR (Carroll et al 1981)
Inventory t o Diagnose Depression – IDD SR (Zimmerman et al. 1986)
Newcastle Depression Scale OR (Carney et al. 1965)

Măsurarea cognițiilor depresive

Scala de deznadejde Beck (Beck, Weissman & et. 1974)

Scop: stabilirea nivelului lipsei de speranță, evaluarea riscului de suicid
Conținut: 20 întrebări cu răspuns DA NU
Caracteristici: Indicatori buni de validitate și fide litate. Durată administrare: 5 -10 minute. Se
administrează persoanelor care au vîrsta cuprinsă între 18 -80 ani. Interpretarea rezultatelor: 0
– 3 = nul sau minim ; 4 – 8 = ușor sau slab ; 9 – 14 = moderat. Nu prezintă pericol imediat, dar
trebuie supraveghea t. Situația de viață este stabilă; 15+ =sever. Risc suicidar crescut .

Scala ruminațiilor ( Nolen -Hoekseman et al. 1999)
Scop: masoară nivelul ruminațiilor
Continut: 22 itemi variant lunga, 10 itemi variant scurta
Caracteristici: fidelitate validitate bune .Timp administrare: 5 -10 minute. 2 factori pentru
variant lungă, se recomandă un factor pentru variant scurtă.

Chestionarul gândurilor automate (ATQ, Hollon & Kendall, 1980)
Scop: stabilirea frecvenței gândurilor negative specifice depresiei
Conținut: 15 itemi varianta scurta .Persoana indică frecvența gândurilor automate.
Caracteristici: Fidelitate și validitate bune, adaptat și etalonat pe populație românească in
cadrul SEC (David, 2007). Inregistrat COPSI . Scoruri peste 45 un nivel foarte ridicat > 93,3
% din populatie ;29-44-nivel ridicat 24,2% ;20-28 nivel mediu 38,2% ;16-19 nivel scazut
24,2% ; <15 nivel foarte scazut 6,7% .

Scala atitudinilor disfuncționale (forma A si B, Hollon & Kendall, 1980)
Scop: măsoară atitudinile disfuncționale considerate ca f actori de vulnerabilitate pentru
depresie

36
Conținut: 40 itemi. Există în două forme A și B.
Caracteristici. Indici de validitate și fidelitate buni. V arianta romanească face parte din SEC
(David, 2007). Interpr etare: 170 nivel foarte ridicat ; 156-280-nivel clinic . Adaptata pe
populație romanească de către Macavei, B. (2006).
http://jebp.psychotherapy.ro/vol6no2/dysfunctional -attitudes -scale -form -a-norms -for-the-
romanian -population/

Scala Atribuirilor depresive (Keil et al., 2011)
Scop: măsoară stilul atribuțional depresogen, adică interpretări cauzale interne, stabile și
globale ale evenimentelor negative, care este un factor stabil de vulnerabilitate pentru
depresie. Ea are posibile aplicații ca o măsură de screening pentru riscul de depresie sau ca
urmări re a tratamentului.
Conținut: 16 itemi
Caracteristici: are o fidelitate internă ridicată, (ii) o fiabilitate test -retest, (iii) o valabilitate
convergentă, discriminantă și construită. Scala a prezis un diagnostic de depresie majoră la 6
luni după un str esor incontrolabil, peste ceea ce ar putea fi prezis de către severitatea depresiei
inițiale. DAQ poate fi o măsură ut ilă scurtă a atribuțiilor depre sogenice, care este ușor de
administrat și prezice depresia concomitentă și viitoare.

Inventarul Schemel or Cognitive (Young și colaboratorii, 2003)
Scop: măsoară schemele cognitive printre care și cele importante în depresie
Conținut : doua forme, lungă și scurtă. Conține itemi viz ând schemele cognitive conform
teoriei lui Young . Abandon / Instabilitate (AB) Ridicat Neîncredere / Abuz (MA) Privațiune
emoțională (ED) Deficiență / Rușine (DS) Izolare socială / Înstrăinare (SI) Dependență /
Incompetență (DI) Vulnerabilitate în fața pericolelor potențiale (VH) Protecționism /
Personal itate atrofiată (EM) Eșec (FA) Revendicarea drepturilor personale / Dominanță (ET)
Lipsă de autocontrol și autodisciplină (IS) Subjugare (SB) Sacrificiu de sine (SS)
Indezirabilitate socială / Nevoia de aprobare (SU/AS) Negativism / Pasivitate (NP) Inhibiț ie
emoțională / Autocontrol exagerat (EI) Standarde nerealiste / Exigență
Caracteristici : Indici de validitate și fidelitate buni. Varianta romanească face parte din SEC
(David, 2007). indicatori de http://jebp.psychotherapy.ro/vol6no2/the -romanian -version -of-
young -schema -questionnaire -short -form -3-ysq-s3/
Studiile care au investigat schemele cognitive în depresiei au evidențiat s chem ele legate de
esec, deprivare emotionala abandon instabilitate sunt legate de severitatea simptomelor
depressive .Schemele legate de autonomie & performanta pre -tratament prezic nivelul
simptomelor depresive la 16 luni dupa terminarea tratamentului .Supravi gilenta si inhibitia
legata negativ cu simptomele depresive cand se controleaza severitate depresiei (Renner si
colab. 2012) .

37

Metode de evaluare în t ulburarea de panică (TP)

La sfârșitul acestui modul, studenții vor:
– cunoaște criteriile de d iagnostic ale TP
– cunoaște interviurile principale care se aplică în diagnosticul TP
– metodele de evaluare ale simptomatologiei TP
-metodele de evaluare a nivelului cognitiv pentru TP

Conform DSM 5 , tulburarea de panică (TP) are următoarele criterii:
A. Atacuri de panic ă imprevizibile, recurente. Un atac de panic ă reprezinta aparitia brusca a
unei frici intense sau a unui disconfort intens care atinge un punct culminant in decurs de
cateva minute, iar in acest interval se manifest ă patru (sau mai multe) din urmatoarele
simptome:
Notă: Manifestarea brusc ă poate aparea fie pe fondul unei stari de calm, fie anxioase.
1. Palpitatii, batai puternice ale inimii, sau accelerarea frecventei cardiace.
2. Transpiratii.
3. Tremor sau frisoane.
4. Senzatie de respiratie dificila (d ispnee) sau de sufocare.
5. Senzatie de asfixie.
6. Dureri sau disconfort precordial.
7. Great ă sau disconfort abdominal.
8. Senzatie de ameteala, instabilitate, cap gol sau lipotimie.
9. Senzatie de frig sau de caldura.
10. Parestezii (senzatii de amorteala sau furnicaturi) .
11. Derealizare (sentimentul irealitatii) sau depersonalizare (detwrea de sine).
12. Frica de a pierde controlul sau de a "innebunr
13. Frica de moarte.
Nota: Pot fi prezente simptome specifice culturii (e.g., tinitus, durere cervicala, cefalee,
tipete sau plans nec ontrolat). Astfel de simptome nu vor fi considerate ca unul din cele
patru simptome necesare pentru diagnostic.
B. Cel putin unul din atacurile de panics a fost urmat, timp de cel putin o lung, de una sau
ambele din urmatoarele:
1.Preocupare sau ingrijorar e persistenta privind aparitia unui nou atac de panica sau a consecintelor
acestuia (e.g., pierderea controlului, aparitia unui infarct, posibilitatea de a "innebuni").
2.0 schimbare semnificativ dezadaptativa a comportamentului provocata de atac (e.g., un
comportament menit sa evite producerea atacurilor de panica, cum ar fi evitarea efortului fizic sau a
situatiilor necunoscute).
C. Perturbarea nu poate fi atribuita efectelor fiziologice ale unei substante (e.g., un drog de abuz, un
medicament) sau unei a fectiuni medicale (e.g., hipertiroidism, boli cardio pulmonare).

38
D.Perturbarea nu este mai bine explicate de o altă tulburare mintala (e.g., atacurile de panica nu apar doar
ca raspuns Ia situatiile sociale anxiogene, asa cum se intampla in tulburarea anxioasa socials; ca raspuns Ia
obiecte sau situatii fobice particulare, ca in fobia specific& ca raspuns Ia obsesii, ca in tulburarea obsesiv –
compulsive; ca raspuns la rememorarea evenimentelor traumatizante, ca in tulburarea de stres
posttraumatic; sau ca ra spuns la despartirea de persoanele de atasament, ca in tulburarea anxioasa de
separare).
Conform DSM 5 sunt mai multi factori determinanți ai TP :
Factori de temperament. Afectivitatea negativă (caracterul nevrotic) (i.e., tendinta de a trai
emotii negative ) si sensibilitatea anxioasa (i.e., predispozitia de a crede ea
simptomele anxioase sunt periculoase) reprezinta factori de risc pentru declansarea
atacurilor de panica si, separat, pentru ingrijorarea privind panica, deli capacitatea
acestor factori de a determina riscul pentru diagnosticul de TP este necunoscuta.
Istoricul de "episoade de frică" (i.e., atacuri de panica, care nu indeplinesc criteriile
complete pentru un atac de panica) poate reprezenta un factor de ris c pentru atacuri
de pa nică ulterioare si pentru tulburarea de panica. Desi tulburarea anxioasa de
separare in copilarie, in special dac ă este sever ă, poate preceda dezvoltarea ulterioară
a tulburarii de panica, aceasta nu reprezinta un factor de risc constant.
Factori de mediu. Experiente de abuz sexual si fizic in copilarie sunt mai frecvent e in
tulburarea de panica decat in alte tulbur ări anxioase. Fumatul reprezinta un factor
de ris c pentru atacurile de panica si tuburarea de panică Majoritatea indivizilor
declar ă prezenta unor factori de s tres identificabili in lunile care preced primul atac
de panică (e.g., factori de stres interpersonali si factori de stres legati de starea de
bine fizic, cum ar fi experientele negative cu substante ilicite sau prescrise de
medic, afectiuni sau decese in familie).
Factori genetici fiziologici. Se crede ca există mai multe gene care confer ă
vulnerabilitate pentru tulburarea de panică . Cu toate acestea, genele exacte, produsii
genelor sau functiile legate de regiunile genelor implicate raman necunoscute.
Mod elele actuale de sisteme neuronale pentru tulburarea de panica implies amigdala
cerebrala si structurile asociate, ca si in cazul altor tulburari anxioase. Copiii
parintilor cu tulburare anxioasa, depresiva si bipolara au un rise crescut pentru
tulburarea de panică . Afectiunile respiratorii, cum ar fi astmul bronsic, se asociaza cu
tulburarea de panica in ceea ce priveste istoricul personal, comorbiditatile si istoricul
familial.
Atacul de panică
Conform DSM 5 , atacul de panica nu reprezinta o tulburare min tala si nu poate fi
codificat. Atacurile de panica pot aparea in contextul oricarei tulburari anxioase precum si
al altor tulburari mintale (e.g., tulburari depresive, tulburarea de stres posttraumatic,
tulburari ale consumului de substarle) si in unele af ectiuni medicale (e.g., cardiace,
respiratorii, vestibulare, gastrointestinale). Cand este pus in eviden ța un atac de panica,
acesta trebuie mentionat ca specificator (e.g., "tulburare de stres posttraumatic cu atacuri
de panica"). In cazul tulburarii de p anica, prezen ța atacului de panica este inclusa in
criteriile de diagnostic si atacul de panica nu va fi utilizat ca specificator.

39
Apari ția brusca a unei frici intense sau a unui disconfort semnifi cativ, care atinge un maxim
in decurs de cateva minute, ia r in acest timp apar patru (sau mai multe) din urmatoarele
simptome:
1. Palpitații, batai puternice ale inimii sau tahicardie.
2. Transpirații.
3. Tremor sau frisoane.
4. Senzația de dificultate in respiratie sau de sufocare.
5. Senzație de asfixie.
6. Dureri sau disconfort precordial.
7. Greată sau disconfort abdominal.
8. Senzație de amețeala, instabilitate, cap gol sau lipotimie.
9. Senzatie de frig sau de caldura.
10. Parestezii (senzații de amorțeala sau furnicaturi).
11. Derealizare (sentimentul irealitații) sau depersonalizare (detasa rea de sine).
12. Frica de a pierde controlul sau de a "Innebuni"
13. Frica de moarte.

Nota: Pot fi prezente simptome specifice culturii (e.g., tinitus, durere cervicala, cefalee,
Iipete sau plans necontrolat). Astfel de simptome nu vor fi considerate ca unul din cele
patru simptome obligatorii pentru diagnostic.
Criterii
Criteriul esential al unui atac de panica este reprezentat de aparitia brusca a unei frici sau a
unui disconfort intens care atinge un maxim in decurs de cateva minute si pe parcursul
caruia se manifestă patru sau mai multe din cele 13 simptome somatice si cognitive.
Unsprezece din aceste 13 simptome sunt somatice (e.g., palpitatii, transpiratii) iar doua sunt
cognitive (i.e., frica de a pierde controlul sau de a innebuni, frica de moarte). "Frica de a
innebuni" reprezinta o expresie uzuala, des folosita de indivizii cu atacuri de panica, fara
intentie peiorativa sau de diagnostic. Termenul in decurs de cateva minute inseamna ca timpul
pana la maximul intensitatii este in sens strict de numai catev a minute. Atacul de panica
poate aparea fie pe fondul unei stari de calm, fie al unei stari anxioase, iar timpul pana la
intensitatea maxima trebuie evaluat independent de orice tip de anxietate anterioara. Cu
alte cuvinte, debutul atacului de panica repre zinta momentul in care a pare o crestere brusca a
disconfortului si nu momentul in care a aparut prima data anxietatea. In acelasi mod, atacul de
panica revine fie la o stare anxioasa fie la una de calm si apoi poate atinge din nou un
maxim. Atacul de panic a se deosebeste de anxietatea continua prin durata pana la atingerea
intensitatii maxime – apare in cateva minute; prin natura episodica; si prin severitate – in
mod caracteristic mai severă . Atacurile care indeplinesc toate celelalte criterii dar se
manif estă prin mai putin de patru simptome somatice si/sau cognitive sunt denumite atacuri
cu simptomatologie limitat ă (partiale). (DSM 5, 2013)
Există doua tipuri de atacuri de panica: previzibile si imprevizibile. Atacurile de panică
previzibile sunt acelea p entru care cauza sau factorul declansator este evident . Atacurile de
panică imprevizibile sunt cele pentru care nu se poate identifica nicio cauza sau factor
declansator la momentul aparitiei (e.g., in timpul relaxarii sau al somnului [atacuri de panica
nocturne]). Stabilirea caracterului previzibil sau imprevizibil al atacurilor de panica este
realizata de medic, a carui judecata clinică se bazeaza pe combinatia dintre un istoric atent cu
privire la secventa de evenimente care preced sau conduc la atac si propria apreciere a
individului dace atacul pare sa fi aparut sau nu fara un motiv evident. Interpretarile culturale pot
influenta incadrarea for ca previzibile sau imprevizibile. Se pot intalni simptome cu specific

40
cultural (e.g., tinitus, sensibilitate c ervicala, cefalee, strigate sau plans necontrolate); aceste
simptome insa nu vor fi considerate ca facand parte din cele patru necesare pentru diagnostic.
Atacurile de panica pot aparea in contextul oricarei tulburari mintale (e.g., tulburari
anxioase, depresive, bipolare, de comportament alimentar, obsesiv -compulsive si tulburari
inrudite, tulburari de personalitate, psihotice, ale consumului de substante) si al unor
afectiuni medicale (e.g., cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale), majorit atea
neindeplinind niciodata criteriile pentru tulburarea de panica. Este necesara aparitia recurenta a
unor atacuri de panica imprevizibile pentru a stabili diagnosticul de tulburare de panica.
Elemente asociate
Un tip special de atac de panica este atacu l de pani că nocturn (i.e., trezirea din somn intr -o
stare de panica), care difera de panica aparuta dupa trezirea complete din somn. Atacurile de
panica se asociaza mai frecvent cu tentative de suicid si ideatie suicidal ă chiar si atunci cand
sunt avute in vedere comorbiditatile si alti factori de risc suicidar. (DSM 5, 2013).

EVALUARE TD

Conform lui Baker, Patterson și Barlow (2002), evaluarea TP includ e o serie de metode:
interviuri structurate și semistructurate, teste comportamentale, chestionare de a uto-raportare,
auto-monitorizare și evaluarea computerizată. Fiecare strategie are rolul de a capta anumite
aspecte din PDA, iar toate aceste metode pot fi utile pentru planificarea tratamentului și în
curs de desfășurare evaluare. Deoarece atacurile de p anică și agorafobia sunt de obicei legate,
este important să se evalueze ambele caracteristici când se face screening pentru TP. Multe
dintre instrumentele disponibile au fost dezvoltate pentru cercetare privind epidemiologia,
psihopatologia descriptivă și tratamentul TP și TPA. În plus, acestea diferă considerabil în
funcție de scopul, formatul, proprietățile lor psihometrice, și caracteristicile măsurate. (Baker
și colab., 2002) .

INTERVIURI CLINICE

(ADIS -IV)
ADIS -IV (Brown, Di Nardo, & Barlow, 1994) es te un interviu semistructurat administrat de
clinician în scop diagnostic în sistemul DSM -IV. ADIS -IV evaluează întreaga gamă de
tulburări de anxietate, precum și tulburări de dispoziție și alte condiții comorbide obișnuit e
(de exemplu, tulburare de somat izare, ipohondri e).
De asemenea, se examinează prezența tulburărilor de utilizare a substanțelor și a tulburărilor
psihotice. Pe lângă furnizarea diagnosticului aceste interviuri furnizează date privind debutul ,
cursul și alte caracteristici asociate cu tu lburări de anxietate. Toate informațiile se bazează pe
evalu area continu ă a severității. ADIS -IV este grupat în secțiuni pe baza diagnost icului de
anxietate în DSM -IV, TP fiind prima în interviu. În aceste secțiuni, înt rebările se bazează pe
criterii DSM -IV, iar simptomele cele mai importante pentru tulburare au prioritate . Există, de
asemenea, reguli ierarhice de decizie în interviu, pe baza criteriilor DSM -IV. În cazul în care
o criteriul cheie de diagnostic pentru o anumită tulburare nu este îndeplinit, clinicianul este
instruit să tre acă la secțiunea următoare (Baker și colab., 2002) . Pe lângă furnizarea
informațiilor de diagnostic, ADIS -IV-L furnizează informații utile despre istoricul anxietății ș i
tulburărilor de dispoziție a pacientului, care este a desea util pentru î nțelegerea naturii, cursului
și manifestărilor tulburărilor și care pot influența rezultatul tratamentului (Baker și colab.,
2002).

41

Interviul clinic structurat pentru DSM -IV (SCID -IV)
Ca ADIS -IV, SCID -IV (Spitzer, Gibbon, & Williams, 19 96) se bazează pe criteriile DSM -IV
și conține reguli de decizie pentru a face un diagnostic adecvat. Deși S CID-IV acoperă o
gamă mai largă de categorii de diagnostic, îi lipsesc întrebări detaliate despre caracteristicile
suplimentare ale individului tulb urări de anxietate, inclusiv TP. În plus, criteriile sunt evaluate
ca fiind prezente, absente, sau sub prag ; nu sunt furnizate evaluări continue privind gravitatea
simptomelor. Williams și colab. (1992) a examinat f idelitatea test-retest al SCID -III-R
utilizându -se atât pacienți, cât și lot non -clinic . Coeficienții kappa au fost .58 pentru un
diagnostic actual de PD, .54 pentru o diagnosticare pe toată durata vieții din PD (Baker și
colab., 2002).

Schedule for Affective Disorders and Schizophrenia —Lifeti me Version, Modified
for Anxiety Disorders, Updated for DSM -IV (SADS -LA-IV)
SADS -LA-IV (Fyer, 1995) este un interviu clinic semistructurat care evaluează o varietate
de condiții psihiatrice, inclusiv TPA. Spre deosebire de ADIS -IV și SCID -IV, modelul
SADSL A- IV oferă informații în mai multe sfere care nu sunt evaluate în mod tipic în
interviuri le structurate (Baker și colab., 2002). . În special, structura organiz atorică a SADS –
LA-IV nu urmează cel al DSM -IV, ci, mai degrabă, combină criteriile pentru tulbur ările de
anxietate în cercetare Criterii diagnostice (RDC, Spitzer, Endicott, & Robins, 1978), în DSM –
III și DSM -III-R (Mannuzza și colab., 1989) și în DSM -IV (Fyer, 1995).

Scale de evaluare a TP

Scala de auto -evaluare a tulburarii de panica ( Panic Disord er Selfreport
– PDSR)
Newman si colab. (2006) au dezvoltat scala în corespondență cu modulul de panica a interviul
ADIS -IV ( corespunde criteriilor diagnostice ale DSM -IV).Primii 4 itemi ai scalei stabilesc
daca subiectul a avut atacuri recurente si neaste ptate de panica, urmatorii trei itemi evalueaza
raspunsul subiectului la atacul de panica iar ultimii 12 itemi evalueaza simptomele asociate
atacului de panică. Ultimii itemi evaleaza cat de mult atacurile de panica afecteaza persoana si
cat de mult interf era cu functionarea ei. Scorul pentru itemii 1, 2, 3, 5 -19 si 22 este de 1 pentru
DA si 0 pentru NU, itemii 4, 23 si 24 nu se coteaza, iar scorul itemilor 20 si 21 se divide la 2;
scorul total se poate intinde de la 0 la 24 (Baker și colab., 2002).

Panic Attack Questionnaire -revizuit (PAQ -R)
PAQ -R (Cox, Norton, & Swinson, 1992) este un inte rviu clinic detaliat care oferă informații
despre fenomenologia atacurilor de panică, inclusiv simptome de panică, situați ile
declanșatoare și stiluri de copi ng. Instru mentul oferă atât date clinice, cât și calitative. Aceasta
furnizează date demografice, precum și istoricul familial al panicii, cursul atacurilor de panică
timpul, severitatea simptomelor de panică, așteptările despre panică, controlul perceput,
funcționa l afectare, ideație suicidară și strategii de coping. Nici PAQ -R, nici predecesorul său
(PAQ) a fost supus unor studii cuprinzătoare de validare; cu toate acestea, diferitele secțiunile
acestei măsuri au fost derivate din măsuri bine validate (Baker și col ab., 2002).

Panic Disorder Severity Scale (PDSS)
PDSS (Shear et al., 1997) este o scală scurtă, clasificată la clinică, cu 7 itemi, care evaluează
șapte specific dimensiuni care cuprind caracteristicile cheie ale PDA, care sunt evaluate pe o
scară de 5 pu ncte (0, fără, 4, extrem). Cele șapte elemente includ frecvența atacurilor de

42
panică, anxietate axată pe viitor , panică, primejdie în timpul panicii, evitarea interoceptivă,
evitarea situației, interferențe în funcționarea socială și interferența în funcți onarea muncii
(Baker și colab., 2002) .

Panic Attack Symptom Questionnaire (PASQ)
PASQ (Clum, Broyles, Borden, & Watkins, 1990) este o măsură de 36 de itemi concepută
pentru a evalua severitatea simptomelor de atac de panică. Măsur ătoarea enumeră 36 de
simptome de panică comune, iar pacienții sunt rugați să evalueze durata cu care aceștia simt
aceste simptome în timpul un atac tipic de panică. Fiecare articol este evaluat pe o scară de 6
puncte, de tip Likert, de la "Nu a experimentat acest lucru" până la " perioada prelungită" a
timpului. Alpha lui Cronbach pentru această măsură a fost de 88, sugerând o consistență
internă bună. Cu alte șase scale, PASQ este acum parte a unei mărimi mai mari, a măsurii de
auto-raport cunoscut sub numele de Panic Comprehensiv e Profile (CPP; Clum, 1997).

Inventarul Beck de Anxietate ( Beck Anxiety Inventory – BAI , (Beck si Steer, 1991)
Scala conține itemi care se referă la semnele somatice ale anxietatii. Include criterii de
diagnostic pentru agorafobie, fobie sociala, tulbura re de panica si anxietate generalizată
Consistenta interna a scalei, este de 0,90 – 0,94 (Beck si colab. 2000). Analiza factorială a
arătat un factor cognitiv si altul somatic (Hewitt si Norton, 1993) sau patru factori precum:
cognitiv, vegetativ, psihomo tor si panica (Wetherell si Arean, 1997). Scorul total al scalei se
poate intinde de la 0 la 63 iar autorii furnizeaza anumite scoruri prag pentru a evalua
severitatea anxietatii (Beck si colab. 2000): 0 -9 normal sau lipsa anxietatii; 10 -18 anxietate
usoar a spre moderata; 19 -29 anxietate moderata spre severa, 30 -63 anxietate severa. Durată
de administrarea – 5 minute (Baker și colab., 2002) .

Evaluarea cognitiilor în TP
Panic Attack Cognitions Questionnaire (PACQ)
PACQ (Clum et al., 1990) este o scală de 25 de itemi concepută pentru a capta severitatea
gândurilor de panică la diferite momente (de exemplu, înainte, în timpul și după un atac de
panică). Constă din 25 de cogniții catastrof ice, dintre care 14 sunt luate din ACQ. Pacienților
li se cere să evalue ze pe o scară de 4 puncte Likert severitatea cognițiilor înainte, în timpul, și
după un atac de panică. Coeficientul Alpha lui Cronbach este .88, sugerând o bună validitate
internă. Atât PASQ, cât și PAC Q sunt incluse ca măsuri în PCC (Clum, 1997).

Catast rophic Cognitions Questionnaire –Modified (CCQ -M)
CCQ -M (Khawaja, Oei, & Baglioni, 1994) este un chestionar de 21 de itemi conceput pentru
măsurarea gânduri lor catastrofale asociate cu PDA. Există trei subscale ale acestei măsurători :
evaluări catastr ofice emoționale, catastrofice mintale și catastrofice fizice. Clienților li se cere
să evalueze pericolul reacții lor corporale și emoționale pe o scară Likert cu 5 puncte, de la 1
(deloc) până la 5 (extrem de periculoasă). Elementele includ răspunsuri, cum ar f i "a fi iritabil
"," avand un atac de cord "si" incapabil sa controleze gandirea ". Au fost derivati cinci factori
din această scală cu consistență internă bună și excelentă: emoțională (alfa = .94), fizice (alfa
= .90), psihice (alfa = .91), sociale (al fa = .86 ), și reacții corporale (alfa = 87). CCQ a fost, de
asemenea, corelat semnifica tiv cu chestionarul Fear (Marks ș i Mathews, 1979) (r = .53),
chestionarul Body Sensations (Chambless și colab., 1984) (r = .47) și ACQ (r = .34).

Agoraphobic Self -State ment Questionnaire (ASQ)
ASQ (van Hout, Emmelkamp, Koopmans, Bogels, & Bouman, 2001) este o scală de 25 de
itemi în care respondenții evaluează frecvența gândurilor pozitive și negative care apar în
timpul expunerii la o situație provocatoare de anxietate. Fiecare element este evaluat pe o

43
scară de 5 puncte (0, niciodată, până la 4, continuu) (Baker și colab., 2002). Într-un eșantion
de pacienț i din ambulatoriu care fuseseră diagnostica ți cu PD, van Hout și colab. (2001) a
constatat o consistență internă bu nă pentru ambele scale (alfa = .88 pentru subscala negativă
și alfa = .87 pentru subscala pozitivă). Analiza factorială confirmatorie a susținut, de
asemenea, struct ura cu doi factori (van Hout et al., 2001).

Anxiety Sensitivity Index -Revised – ASI-R. Ace asts scala incearca sa inlocuiasca un construct
unidimensional cu altul multidimensional care prezinta patru factori: frica de simptome fizice
(simptomele cardiace vor conduce la un atac de inima), frica co gnitiva (frica ca isi va pierde
controlul si va in ebuni) si frica sociala (oamenii vor observa dificultatile pe care le intampina)
si frica de simptome fizice fara o explicatie plauzibila (Deacon si colab. 2003). Taylor si
colab. (2007) isi reconstruiesc scala si fac o versiune mai scurta cu doar 18 itemi (ASI-3) pe
baza unui esantion de 2361 subiecti si ii gasesc o structura cu trei factori: frica somatica, frica
cognitiva si frica sociala (Baker și colab., 2002).
Persoana evaluat ă trebuie s ă aleag ă cât de mult este de acord intre 1 = foarte putin si 4 =
foarte mult cu fiecare afirmație a testului . Studiul de validitate si confidenta a fost un studiu
cross -cultural care a cuprins esantioane din SUA, Canada, Spania, Franta, Mexic si Olanda si
a aratat o perfomanta psihometrica remarcabila (Baker și colab., 2002).

Tulburarea de An xietate Generalizata

Criterii d iagnosti ce conform DSM 5:

A. Anxietate și Ingrijorare (anticipare anxioasa) excesive, prezente majoritatea zilelor, timp
de cel putin 6 luni, cu privire la unele evenimente sau activitati (cum ar f i performantele la
serviciu sau la scoală).
B. Individului îi este dificil sa -și controleze ingrijorarea.
C. Anxietatea și ingrijorarea se asociaza cu trei (sau mai multe) din urmatoarele șase
simptome (dintre care cel putin cateva simptome au fost prezent e majoritatea zilelor, in
ultimele 6 luni):
Note: La copii este necesar doar un simptom.
1. Neliniște sau senzatie de nerabdare sau de a fi la limită.
2. Obosește ușor.
3. Dificultați de concentrare sau senzatie de golire a minții.
4. lritabilitate.
5. Tensiune musculara .
6. Perturbari ale somnului (dificultati de adormire sau de a mentine somnul, sau neliniște,
somn nesatisfacator).
D. Anxietatea, ingrijorarea sau simptomele somatice cauzeaza disconfort semnificativ
clinic sau deficit in domeniile social, profesional sau in alte ar ii importante de
functionare.
E. Perturbarea nu poate fi atribuita efectelor fiziologice ale unei substante (e.g., un drog de
abuz, un medicament) sau altei afedtiuni medicale (e.g., hipertiroidism).

44
F Perturbarea nu este mai bine explicate de alt ă tulburare mintala (e.g., anxietatea sau
ingrijorarea privind declarwarea unor atacuri de panica in tulburarea de panica, evaluarea
negative in tulburarea anxioasa social ă [fobia contaminarea sau alte obsesii in
tulburarea obsesiv -compulsive, separarea de persoanele de ataament in tulburarea
anxioasa de separare, amintirea evenimentelor traumatizante in tulburarea de stres
posttraumatic, creterea in greutate in anorexia nervoasa, acuzele somatice in tulburarea
cu simptome somatice, imperfectiuni ale aspectu lui fizic in tulburarea dismorfica
corporal a, frica de a avea o boala grave in tulburarea nosofobica, sau continutul ideilor
delirante in schizofrenie sau tulburarea deliranta).

Elementul principal al tulburarii anxioase generalizate este reprezentat de a nxietatea
si ingrijorarea (anticipare anxioasa) excesiva cu privire la diferite evenimente sau
activitati. Intensitatea, durata sau frecventa anxietatii si ingrijorarii sunt
disproportionate fat ă de probabilitatea de a se intampla sau impactul evenimentulu i
anticipat. Individului ii este dificil sa controleze ingrijorarea si sa impiedice
interferenta gandurilor Ingrijoratoare cu indeplinirea activitatilor imediate. Adultii cu
tulburare anxioasa generalizata sunt deseori ingrijorati cu privire la circumstant ele
vietii cotidiene, de rutina, cum ar fi posibile responsabilitati la serviciu, sanatate si
finante, sanatatea membrilor familiei, esecurile copiilor, sau motive minore (e.g.,
indeplinirea treburilor casnice sau intarzierea la programari). Copiii cu tulb urare
anxioasa generalizata au tendinta sa fie excesiv de ingrijorati cu privire la
competenta sau calitatea performantei. Pe parcursul evolutiei tulburarii, motivul
ingrijorarii se poate schimba.
Cateva caracteristici diferentiaza tulburarea anxioasa gene ralizata de anxietatea
nepatologica. In primul rand, ingrijorarea din tulburarea anxioasa generalizata este
excesiva si influenteaza, in mod caracteristic, functionarea psihosociala, in limp ce
ingrijorarea din viata de zi cu zi nu este excesiva si este pe rceputa ca fiind mai usor de
controlat, chiar poate disparea daca apar situatii mai presante. In al doilea rand, ingrijorarea
asociata cu tulburarea anxioasa generalizata este mai persistenta, pronuntata si neplacuta; are
o durata mai lungs; si deseori apare fara factori precipitanti. Cu cat este mai mare
numarul de situatii de viata care ingrijoreaza persoana (e.g., financiare, siguranta copiilor,
performanta la locul de munca), cu atat este mai mare probabilitatea de a indeplini criteriile
tulburarii anxi oase generalizate. In al treilea rand, grijile zilnice au o probabilitate mai redusa
de a fi insotite de simptome somatice (e.g., neliniste sau sentimentul de nerabdare sau de a
fi la limit ă). Indivizii cu tulburare anxioasa generalizata raporteaza un disc onfort subiectiv
cauzat de ingrijorarea constants si deficitele asociate in domeniile social, profesional si in
alte arii importante de functionare.
Anxietatea si ingrijorarea sunt insotite de cel putin trei din urmatoarele simptome
suplimentare: neliniste sau senzatia de nerabdare sau de a fi la limit ă, oboseste usor,
dificultati de concentrare sau senzatia de golire a mintii, iritabilitate, tensiune muscular ă si
perturbarea somnului, la copii fi id insa obligatoriu doar un singur simptom suplimentar.

45
Elem ente asociate care sust in diagnosticul
Alaturi de tensiunea muscular ă pot aparea tremor, spasme, senzatia de instabilitate
precum si dureri musculare sau sensibilitate muscular ă. Multi indivizi cu tulburare
anxioasa generalizata prezinta si simptome somati ce (e.g., transpiratii, great ă, diaree)
precum si reactie de tresarire exagerata. Simptomele hiperexcitabilitatii vegetative (e.g.,
tahicardie, dispnee, ameteala) sunt mai putin severe in tulburarea anxioasa generalizata
comparativ cu alte tulburari anxioa se, cum ar fi tulburarea de panic ă. Alte afectiuni care pot
fi asociate cu stresul (e.g., sindromul colonului iritabil, cefaleea) insotesc frecvent tulburarea
anxioasa generalizata.
Prevalenta
Prevalenta la 12 luni a tulburarii anxioase generalizate este d e 0,9% la adolescenti si de
2,9% la adulti in comunitatea general ă din SUA. Prevalenta la 12 luni a tulburarii in alte tart i
este cuprinsa intre 0,4 -3,6%. Riscul de morbiditate pe tot parcursul vietii este de 9,0%.
Femeile au o probabilitate de aproape dou a ori mai mare decat barbatii sä sufere de
tulburare anxioasa generalizata. Prevalenta diagnosticului atinge un varf in perioada de
mijloc a vietii si scade in ultimii ani de viata.
Indivizii de provenienta europeana au tendinta de a prezenta aceasta tulbu rare mai
frecvent decat indivizii cu alts origine (i.e., din Asia, Africa, amerindienii si populatia din
insulele Pacificului). In plus, de -a lungul vietii, indivizii din tarile dezvoltate raporteaza mai
frecvent simptome care indeplinesc criteriile de dia gnostic pentru tulburarea anxioasa
generalizata decat indivizii din tarile nedezvoltate.
Debut și evolu ție
Multi indivizi cu tulburare anxioasa generalizata declard cä s -au simtit anxiosi si nervosi
pe tot parcursul vietii. Varsta medie la debut pentru tul burarea anxioasa generalizat ă este
de 30 de ani; cu toate acestea varsta la debut este cuprinsa intr -un interval foarte larg.
Varsta medie la debut este mai mare decat in cazul altor tulburari anxioase.
Simptomele de in.grijorare si anxietate excesiva pot aparea devreme in cursul vietii, dar se
manifest ă ulterior ca temperament anxios. Debutul tulburarii are loc rareori inainte de
adolescenta. Simptomele tulburarii anxioase generalizate au tendinta de a deveni cronice si
de a oscila de -a lungul vietii, fluc tuand intre forma sindromala si subsindromala a
tulburarii. Ratele remisiunii complete sunt foarte scazute.
Expresia clinică a tulburarii anxioase generalizate este relativ constant ă de-a lungul
intregii vieti. Principala diferenta intre grupele de varsta o reprezinta continutul ingrijorarii.
Copiii si adolescentii find sa se ingrijoreze mai mult in legatura cu performantele scolare si
sportive, in limp ce adultii varstnici declare preocupari crescute cu privire la starea de
bine a familiei sau cu privire l a propria stare de sanatate. Astfel, continutul
preocuparilor indivizilor are tendinta sa fie specific varstei. Adutii mai tineri prezinta o
severitate mai mare a simptomelor decat adultii mai in varsta.
Cu cat un individ prezinta mai devreme simptome care indeplinesc criteriile pentru
tulburarea anxioasa generalizata, cu atat are tendinta de a avea mai multe comorbiditati si de a
prezenta un deficit mai accentuat. Aparitia unei afectiuni medicale cronice poate reprezenta
un motiv important de ingrijorare e xcesiva la varstnici. La varstnicii mai fragili, ingrijorarea
cu privire la siguranta – in special cu privire la cadere – poate limita activitatile. La persoanele
cu deficit cognitiv precoce, ceea ce pare la prima vedere o ingrijorare excesiva, cum ar fi

46
cautarea obiectelor, ar trebui considerate mai degraba realists, avand in vedere deficitul
cognitiv.
La copiii si adolescentii cu tulburare anxioasa generalizata, anxietatea si ingrijorarea se
refers ă frecvent la preocuparile legate de performanta sau compe tenta la scoala sau la
evenimentele sportive, chiar si atunci cand aceasta performanta nu este evaluate de altii.
Poate fi prezenta o grija excesiva pentru punctualitate. Sunt preocupati uneori de evenimente
catastrofale, cum ar fi cutremurele sau razboiul nuclear. Copiii cu aceasta tulburare pot fi
exagerat de conformisti, perfectionisti si nesiguri de ei, avand tendinta sa repete anumite
activitati din cauza insatisfactiei legate de realizarea for nu tocmai perfecta. Sunt deseori
foarte zelosi sa obtin ă reasigurare si aprobare, si solicit ă prea multe aprecieri privind
performantele si alte lucruri care -i ingrijoreaza.
Tulburarea anxioasa generalizata poate fi supradiagnosticata la copii. Cand se i a in
considerare acest diagnostic la copii, trebuie realizat a o evaluare amanuntita a prezentei
altor tulburari anxioase si mintale ale copilariei pentru a determina dace ingrijorarea nu
poate fi explicate mai bine de una dintre aceste tulburari. Tulburarea anxioasa de separare,
tulburarea anxioasa socials (fobia s ocial ă) si tulburarea obsesiv -compulsive sunt deseori
insotite de preocupari care pot semana cu cele descrise in tulburarea anxioasa
generalizata. De exemplu, un copil cu tulburare anxioasa socials poate fi ingrijorat de
performantele scolare din cauza fri cii de a fi umilit. Preocuparile legate de boala pot fi,
de asemenea, explicate mai bine de tulburarea anxioasa de separare sau de tulburarea
obsesiv -compulsive.
Factori de risc si prognostic
Factori de temperament. Inhibitia comportamentala", afectivitate a negative (caracter
nevrotic) si evitarea pericolului au fost asociate cu tulburarea anxioasa generalizata.
Factori de mediu. Desi evenimentele negative in copilarie si parintii hiperprotectori au fost
asociate cu tulburarea anxioasa generalizata, nu a f ost identificat niciun factor de mediu
specific tulburarii anxioase generalizate sau necesar on suficient pentru a stabili diagnosticul.
Factori genetici fiziologici. 0 treime din riscul de a dezvolta o tulburare anxioasa
generalizata este genetic, iar ace sti factori genetici se suprapun cu riscul pentru caracterul
nevrotic, fiind comuni cu cei pentru alte tulburari anxioase si afective, in special cu
tulburarea depresiva major ă.
Diagnostic diferential
Tulburarea anxioasa secundard unei afectiuni medicale. -anxietatea si ingrijorarea
individului reprezinta efectul fiziologic al unei afectiuni medicale particulare (e.g.,
feocromocitom, hipertiroidism).
Tulburarea anxioasa indusa de substan țe sau medicamente. -o substanta sau un
medicament (e.g., un drog de ab ut, expunerea la o substantd toxica) este legat ă
etiologic de anxietate.
Tulburarea anxioasa social ă. – individul cu tulburare anxioasa generalizata este
ingrijorat indiferent daca este sau nu evaluat social .

47
Tulburarea obsesiv -compulsive. – obsesiile spre deosebire de ingrijorari reprezinta
idei inadecvate care iau forma gandurilor, impulsurilor sau imaginilor intruzive si
nedorite.
Tulburarea de stres posttraumatic și tulburarile de adaptare . -se identifică un eveniment
traumatic in PTSD; în tulburarile de adaptare, anxietatea apare ca raspuns la un factor de stres
identificabil, in decurs de 3 luni de la inceputul manifestarii acestuia, si nu persist ă mai mult de
6 luni de la finalizarea actiunii factorului de stres sau a consecintelor acestuia.
Tulbura rile depresiva, bipolar ă și psihotica . Anxietatea generalizată nu va fi
diagnosticata separat dac ă ingrijorarea excesiva a aparut doar pe parcursul acestor
tulburari.
Comorbidita ți
Indivizii al caror tablou clinic indeplineste criteriile pentru tulburarea a nxioasa generalizata au
o probabilitate crescuta sa fi indeplinit candva sau sa indeplineasca la momentul actual criteriile
pentru alte tulburari anxioase si depresive unipolare. Caracterul nevrotic sau labilitatea
emotional ă care stau la baza acestui tipa r de comorbiditati se asociaza cu antecedente
temperamentale si cu factori de rise genetici si de mediu, comuni acestor tulburari, dar
sunt posibile si variante independente. Comorbiditatea cu tulburari ale consumului de
substante, tulburarea de conduit& p sihotica, de neurodezvoltare si neurocognitiva este
mai putin frecventa .

Interviuri clinice
ADIS -IV (Brown, Di Nardo, & Barlow, 1994)
Exemple de întrebări :
(1) Este îngrijorarea excesivă?
(2) Este îngrijorarea pervazivă (adică „apare în legătură cu un nu măr de evenimente sau
activități?”)?
(3) ) Este îngrijorarea percepută de individ ca fiind greu de controlat? și
(4) Are vreo legătură conținutul sferelor de îngrijorare cu o altă tulburare de pe axa I?
(5) „Vă este foarte dificil să nu vă mai îngrijorați, sau dac ă trebuie să vă concentrați
asupra altui lucru, vă puteți gândi și la altceva în afară de îngrijorare?”;
(6) „Vi s -a întâmplat ca atunci când încercați să vă concentrați asupra altor activități ca
cititul, lucrul sau vizionarea TV să vă apară în minte aceste îngrijorări și să vă fie
greu să vă concentrați la ce făceați până atunci?”;
(7) „Vă îngrijorați pentru unele lucruri despre care știți că alții nu se îngrijorează
absolut deloc?”;

48
(8) „Când lucrurile merg bine mai găsiți motive să fiți îngrijorat și anxios?” și
(9) „Vi se întâmplă rar ca îngrijorarea să vă conducă la o soluție a problemei care
determină îngrijorarea?”.

EXCESIVITATE

Cât de des v -ați / vă îngrijorați în legătură cu _____________?
Dacă lucrurile au mers / merg bine, v ă este dificil s ă nu vă mai îngrijorați în legătură cu ____________?
Cât de mult ă tensine și anxietate v ă produce îngrijorarea în legătură cu___________________?
EXCESIVITATE
0–––– -1–––– 2–––– 3–– –– 4–––– 5–––– 6––––- 7–––– 8
nici o îngijorare rareori ocazional adesea constant
nici o tensiune îngrijorat / îngrijorat / îngrijorat / îngrijorat /
tensiune medie tensiune moderat ă tensiune mare tensiune extre –
mă INCONTROLABILITATE

V-a fost / vă este greu s ă vă controlați îngrijorarea în legătură cu _____ _____________ astfel încât
a fost foarte dificil s ă nu vă ma g ândiți la ea?
Este/a fost îngrijorarea legat ă de _____________at ât de greu de controlat încât vă venea
în minte de fiecare dat ă când încercați să vă concentra ți pe altceva?
CONTROLABILITATE

0–––– 1–––– 2–––– 3–––– 4–––– 5–––– 6––––- 7–––– 8
niciodată/ rareori/ ocazional/ adesea / constant/
nici o dificultate dificultate dificultate dificultate dificultate
scăzută moderată mare extrem ă

49

Scala Hamilton de evaluare a anxietati ( HARS)
Scop: stabilirea severității anxietății
Conținut: Scala contine 14 itemi care evalueaza dispozitia anxioasa, frica, insomnia,
simptomele cognitive, depresia, comportamentul si simptomele gastrointestinale,
cardiovasculare, genitourinare, vegetative si tensiunea musculara Fiecare item este evaluat
pe o scala de 5 ancore de la 0 = niciun simptom pana la 4 = simptome severe si
dizabilitante. Scorul total se intinde de la 0 la 56. Un scor peste 14 indica o anxietate cu
semnificatie clinica, subiectii sanatosi generan d scoruri in jurul valorii de 5 (Hamilton,
2000).
Caracteristici: Interpretare: 14-17 anxietate usoara, 18-24 anxietate moderata 25-30
anxietate severa.

Teste clinice
GAD 7 ( Kroenke, Williams, & Bernd , 2006)
Scop: screening si severitatea TAG conform DSM V
Conținut -7 itemi care se adresează simtomelor de TAG . Pacientii indica frecventa
simptomelor de anxietate din ultimele 2 saptamani pe o scala de la (o) deloc (1) cateva zile
(2) mai mult decat jumatate din zile (3) aproape in fiecare zi
Caracteristici: fidelitate și validitate bune (Kroenke, Williams, & Bernd , 2006)
Diagnostic : Un scor prag de 10 indica prezenta unei tulburari de nivel clinic. Majoritatea
persoanelor (sensitivitate 89%) cu TAG vor avea un scor de 10 sau mai mare pe cand
majoritate pacientilor care nu au TAG (82%) vor avea un scor mai mic decat 10
Screening pentru alte tulburari de anxietate
– tulburarea de panica (sensitivit ate 74%, specificit ate of 81%), s
-anxietate sociala (sensitivit ate 72%, specificit ate of 80%),
-stres post -traumatic (sensitivit ate 66%, specificit ate 81%).
Schimbare semn ificativa clinic: 5 puncte
Severitatea TAG: scor total :-1-4 simptome minime; – 5-9 usoar ă;-10-14 moderat ă
-15-21 sever ă
SCALA DE SEVERITATE A TAG (Craske et al., 2013)

50
Scop: masurarea severității TAG
Conținut: itemi conform criteriilor Dsm 5
Exemple de itemi
Caracteristici: in curs de validare
Promis -Simptome de anxietate nivel 2 DSM 5 ( http:// www.healthmeasures.net/explore –
measurement -systems/promis/obtain -administer -measures )
Scop: masurarea severității anxietății ca simptom DSM 5
Continut: Intensitatea anxietatii. Se cere persoanei evaluate s ă arate cât de des a fost deranjat
de o listă de simptome care descriu anxietatea, în ultimele 7 zile.
Scorare: -se transforma in scoruri T . Peste 70 reprezintă scoruri severe care indica o intensitate
clinica
Chestionarul Penn State Worry (PSWQ; Meyer și colab., 1990
Scop: măsoară îngrijor area patologic ă.
Conținut: PSWQ constă în 16 itemi despre pacient care măsoară tendin la de îngrijorare , care
sunt evaluate pe o scară de la 1 la 5 (1, deloc ca mine, la 5, foarte mult ca mine).
Caracteristici: validit atea convergentă și discriminantă bună (Brown et al., 1992; Meyer și
colab., 1990).
Scala DASS (Lovibond și Lovibond, 1995)
Scop: severitatea anxietății
Conținut: Scala contine 21 itemi grupati in trei scale, cate una pentru depresie, anxietate si
stress. Scala de depresie acopera simptome precum disforia, lipsa de speranta, pierderea
valorii personale si a stimei de sine, pierderea interesului, pierderea placerii si pierderea
motivatiei. Scala de anxietate evalueaza hipertonia vegetativa, simptomele muscu lare,
situatiile anxiogene si modul de percepere a fricii iar scala de stress evalueaza iritabilitate,
reactivitatea si activitate motorie a individului sub stress. Fiecare item este evaluat pe o scala
cu patru puncte de severitate de la 0 la 3 si scorul s e calculeaza prin adunarea scorurilor
fiecarei item.
Caracteristici: Fidelitate validitate bune. Etalon pe populație românească -varianta 21 itemi .
WHY WORRY II (Herbert et al., 2014)
Scop : evaluare convingeri pozitive despre îngrijorări care menți îngrijor ările excesive și
incontrolabile
Conținut: 25 itemi care măsoară 5 tipuri de convingeri legate de ingrijorare:

51
Exemple itemi:
 Ingrijorarea te ajuta sa rezolvi probleme : items 3, 5, 10, 14, 21
• Ingrijorarea te motiveaza : items: 8, 15, 16, 18, 19
• Ingrijorarea te protejeaza de emotii negative dificile items: 2, 4, 13, 22, 23
• Ingrijorarea in sine te protejeaza de evenimente negative itemi: 6, 11, 17, 20, 24
• Ingrijorarea este o trasatura pozitiva de caracter items: 1, 7, 9, 12, 25
Scala Intoleranței la incertitud ine (Buhr și Dugas, 2002)
Scop: măsurarea nivelului intoleranței la incertitudine
Conținut: 27 itemi care măsoară intoleranța la incertitudine ( Credinta ca evenimente incerte
sunt stresante si aversive, ca a fi nesigur despre viitor este incorect, evenimen tele neasteptate
sunt negative si trebuiesc evitate si ca incertitudinea interfereaza cu functionarea proprie )
Exemple itemi: 1. Incertitudinea mă împiedică să am o opinie fermă. 2. A fi incert înseamnă
că o persoană este dezorganizată. 3. Incertitudinea face viața greu de suportat. 4. Nu este
corect să nu ai niciun fel de garanție în viață. 5. Mintea mea nu poate fi relaxată dacă nu știu
ce se va întâmpla mâine
Buhr, K., & Dugas, M. J. (2002).The Intolerance of Uncertainty Scale: Psychometric
properties of the English version, B& CT

WHODAS 2.0 – Inventarul 2.0 de evaluare a dizabilității al Organizației Mondiale a Sănătății
– versiunea cu 36 de itemi, auto -administrată
Descriere: itemi legați de activitățile zilnice. Face parte din DSM 5.
Ce evalueaza: a fectarea vieții pacientului. Este înlocuitorul scalei GAF din DSM IV
Administrare: are atât forma atoadministrată cât și pe baza observațiilor clinicanului. Durata
este de 15 -20 minute.
Sursă: DSM 5

Scala GAF -sistemul DSM IV
Scop: măsurarea severității a fectării
Continut: nivele de la 100% -fără afectare la 0 afectare severă
Caracteristici: fidelitate și validitate buna. Se aplică pentru determinarea severității
funcționării

52
Metode de evaluare în tulburările asociate traumei și factorilor de stres

La sfârșitul acestui modul, studenții vor:
– cunoaște criteriile de diagnostic ale tulburările asociate traumei și factorilor de stres
– cunoaște interviurile principale care se aplică în diagnosticul tulburării de stres posttrumatic
– metodele de evaluare ale simptomatologiei tulburării de stres posttrumatic
-metodele de evaluare a nivelului cognitiv pentru tulburării de stres posttrumatic

-includ tulburările în care expunerea la un eveniment traumatic sau stresant este menționată
explicit ca fiind criteriu de diagnostic. Categorii: tulburarea de atașament reactivă,
tulburarea de comportament social dezinhibat, tulburarea de stres posttraumatic (TSPT),
tulburarea acută de stres și tulburările de adaptare.

Tulburarea de atașament reactivă

Criterii DSM 5 :
DSM 5 descrie următoarele criterii (DSM 5, 2013):
A. Un tipar consistent de comportament inhibat, detașat emoțional față de adulții care oferă îngrijire,
manifestat prin ambele criterii care urmează:
Copilul caută consolare arareori sau la nivel minim atunci când suferă.
Copilul răspunde la consolare arareori sau la nivel minim atunci când suferă.
B. 0 tulburare socială și emoțională persistentă, caracterizată prin cel puțin două din următoarele:
Responsivitate socială și emoțională minimă față de cei din jur .
Afect pozitiv limitat.
Episoade de iritabilitate, tristețe sau teamă inexplicabilă, care sunt evidente chiar și în timpul
interacțiunilor nepericuloase cu adulții care oferă îngrijire.
C. Copilul a fost subiectul unui tipar de îngrijire aflată la limită sau insuficientă, evidențiat prin cel puțin
una din următoarele:
1. Neglijare sau deprivarea socială caracterizate prin neasigurarea constantă a nevoilor emoționale de
bază de consolare, stimulare și afecțiune ale copilului de către care îi asigură îngriji rea.
Schimbări repetate ale persoanelor de îngrijire cele mai apropiate, ceea ce limitează posibilitatea
copilului de a realiza atașamente stabile (e.g., schimbări frecvente ale asistenților maternali).
Creșterea în medii improprii care limitează semnifica tiv oportunitățile copilului de a stabili
atașamente selective (e.g., instituții în care raportul copii:adulți care asigură îngrijirea este ridicat).
Tipul de îngrijire de la Criteriul C se consideră a fi responsabil de comportamentul perturbat descris
la Criteriul A (e.g., perturbările menționate la Criteriul A au început ca urmare a carențelor de îngrijire
adecvată de la Criteriul C).
Nu sunt întrunite criteriile pentru tulburarea din spectrul autismului.
Perturbarea este evidentă înainte de împlinirea vâ rstei de 5 ani.
Copilul se află în etapa evolutivă de vârstă de cel puțin 9 luni.
A se specifica dacă:
Persistentă: Tulburarea a fost prezentă mai mult de 12 luni.
A se specifica severitatea actuală:
Tulburarea de atașament reactivă este specificată ca fii nd severă atunci când un copil prezintă toate
simptomele tulburării, iar fiecare simptom se manifestă la un nivel relativ ridicat .
Diagnostic diferențial

53
Tulburarea din spectrul autismului. Comportamentele sociale inadecvate se manifestă la
copiii cu tulbu rare de atașament reactivă, dar sunt și elemente -cheie ale tulburării din spectrul
autismului. In mod specific, copiii mici cu una dintre aceste afecțiuni pot manifesta expresii
atenuate ale emoțiilor pozitive, întârzieri cognitive și de limbaj și deficit în
reciprocitatea socială. Prin urmare, trebuie diferențiată de tulburarea din spectrul
autismului.
-istoricul de neglijare în tulburarea de atașament reactivă , prezintă o funcționare în
ceea ce privește comunicarea socială comparabilă cu nivelul lor gene ral de funcționare
intelectuală
-prezenț a intereselor limitate sau comportamentelor ritualizate, deficitului
specific în comunicarea socială și comportamentelor de atașament selective, în
tulburarea din spectrul autismului ; prezintă de obicei un atașament tipic pentru nivelul
lor de dezvoltare
Dizabilitatea intelectuală (tuiburarea de dezvoltare intelectuală). intârzierile in dezvoltare
insoțesc adesea tulburarea de atașament reactivă,
– prezint ă abilități sociale și emoționale corespunzătoare cu nivelul l or cognitiv și să
nu manifeste diminuarea profundă a emoțiilor pozitive dificultățile de control al
emoțiilor evidente la copiii cu tulburare de atașament reactivă.
– prezint ă atașamente selective indiferent de vârsta lor cronologică. Prin
comparație, cop iii cu tulburare de atașament reactivă nu manifestă un atașament
selectiv, în ciuda faptului că au atins o vârstă evolutivă de cel puțin 9 luni.
Tulburările depresive. Nu au deficit de atașament. Solicită și răspund la eforturile de
consolare din partea pe rsoanelor de îngrijire.

Tulburarea de comportament social dezinhibat
Criterii DSM 5:
DSM 5 descrie următoarele criterii (DSM 5, 2013):
A. Un tipar de comportament în care un copil abordează Si interacționează activ cu adulți
necunoscuți și manifestă cel p uțin două din următoarele:
Reticență redusă sau absentă în abordarea sau interacțiunea cu adulți necunoscuți.
Comportament verbal sau fizic excesiv de familiar (neconcordant cu limitele sociale adecvate
vârstei sau acceptate cultural).
Menținere redusă ori absența legăturii cu persoana adultă de îngrijire după plecarea de acasă,
chiar dacă se află în medii nefamiliare.
Acceptă să plece cu un adult necunoscut, cu minimă ezitare sau fără ezitare.
B. Comportamentele de la Criteriul A nu sunt limitate la impuls ivitate (ca în tulburarea cu
deficit de atențiethiperactivitate), ci includ comportamentul social dezinhibat.
C. Copilul are un istoric de îngrijire la limită sau insuficientă, evidențiată prin cel puțin unul
din următoarele:
Neglijare sau deprivare social ă caracterizată prin lipsa de asigurare constantă a nevoilor emoționale
fundamentale de consolare, stimulare și afecțiune ale copilului de către adulții care îi asigură
Schimbări repetate ale persoanelor de îngrijire cele mai apropiate, ceea ce limitează posibilitatea
copilului de a forma atașamente stabile (e.g., schimbări frecvente ale asistenților maternali).
3. Creșterea în medii improprii, ce reduc semnificativ oportunitățile copiluiui de a stabili
atașamente selective (e.g., instituții în care raportu i copii:adulți care asigură îngrijirea este
ridicat).
Tipul îngrijirilor menționate la Criteriul C se consideră a fi responsabil de comportamentul perturbat descris
la Criteriul A (e.g., perturbările descrise la Criteriul A au început ca urmare a carențelo r de îngrijire
menționate la Criteriul C).

54
Copilui are o vârstă evolutivă de cel puțin 9 luni.
A se specifica dacă:
Persistentă: Tulburarea a fost prezentă mai mult de 12 luni.
A se specifica severitatea actuală:
Tulburarea de comportament social dezinhiba t este specificată ca fiind severă atunci când copilul prezintă
toate simptomele tulburării, iar fiecare simptom se manifestă la un nivel relativ ridicat.

Tulburarea de stres postrumatic
Criterii DSM 5
DSM 5 descrie următoarele criterii (DSM 5, 2013):
Notă: Următoarele criterii se aplică adulților, adolescenților și copiilor cu vârste mai mari de
6 ani. Pentru copiii sub 6 ani, vezi criteriile corespunzătoare de mai jos.
A. Expunere la o situație concretă sau la amenințarea cu moartea, vătămarea severă sau
violența sexuală, într -unul (sau mai multe) din următoarele moduri:
1. individul trăiește direct evenimentul/evenimentele traumatic(e).
2. Individul asistă, ca martor, la eveniment(e) prin care trec alte persoane.
3. Individul află că evenimentul(ele) a(u) afectat un prieten apropiat sau un membru
apropiat al familiei. in caz de deces sau de risc de deces al unui membru apropiat al
familiei, evenimentul trebuie să fi fost violent sau să fi survenit accidental.
4. Individul este expus în mod repetat sau la o intensitat e extremă la detalii respingătoare
care țin de evenimentul traumatic (e.g., echipe de descarcerare care adună resturi umane,
ofițeri de poliție care sunt expuși în mod repetat detaliilor privind abuzurile asupra copiilor).
Notă: Criteriul A4 nu se aplică e xpunerilor prin intermediul mijloacelor media electronice,
televiziunii, filmelor sau imaginilor, decât dacă această expunere se petrece la locul de
muncă
B. Prezența unuia (sau mai multe) dintre următoarele simptome intruzive asociate cu
evenimentul(ele) traumatic(e), cu debut după ce evenimentul(ele) traumatic/e a(u) avut loc:
1. Amintiri neplacute recurente, involuntare și intruzive ale evenimentului traumatic.
Notă: La copiii cu vârsta peste 6 ani, poate apărea jocul repetitiv în care sunt exprimate
aspect e sau teme ale evenimentului traumatic.
2. Visuri neplăcute recurente în care conținutul și/sau afectul visului au legătură cu
evenimentul(ele) traumatic(e).
Notă: La copii poate fi vorba de coșmaruri fără conținut recognoscibil.
3. Reacții disociative (e.g., re trăiri [flashback]) în care individul simte sau acționează ca și
cum evenimentul traumatic s -ar repeta. (Astfel de reacții pot apărea sub forma unui
continuum, expresiile extreme constând într -o pierdere totală a conștientizării mediului
înconjurător).
Notă: La copii, reconstituirea elementelor specifice traumei poate să apară în contextul
jocului.
4. Disconfort psihic intens sau prelungit ca răspuns la expunerea la stimuli interni sau
externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect din evenimentul traumati c.

55
5. Reacții fiziologice semnificative la stimuli interni sau externi care simbolizează sau
seamănă cu un aspect din evenimentul traumatic.
C. Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu evenimentul traumatic, cu debut după ce
evenimentui traumatic a avut loc, evidențiată prin unul sau ambele elemente de mai jos:
1. Evitarea sau eforturile de a evita amintirile, gândurile sau sentimentele neplăcute despre
evenimentul traumatic sau care sunt strâns legate de acesta.
2. Evitarea sau eforturile de a evita elementele externe (oameni, locuri, conversații,
activități, obiecte, situalii) care ar declanșa amintiri, gânduri sau sentimente dureroase
despre evenimentul traumatic sau care sunt strâns legate de acesta.
D. Alterări ale cogniției și dispoziției asociate cu eveni mentul traumatic, cu debut sau agravare
după ce evenimentul traumatic a avut loc, evidențiate prin două (sau mai multe) din
următoarele:
1. Incapacitatea de a -și aminti un aspect important al evenimentului traumatic (în mod
caracteristic din cauza amneziei disociative, și nu a altor factori precum traumatismul
cranian, alcoolul sau drogurile).
2. Convingeri și așteptări negative persistente și exagerate despre sine, despre alții și
despre lume (e.g., "Sunt un om răui,' "Nu pot avea încredere în nimeni',' "Lume a este în
totalitate periculoasă", " Întregul meu sistem nervos este distrus pentru totdeauna").
3. interpretări persistente, distorsionate despre cauza sau consecințele evenimentului
traumatic, care îl fac pe individ să se învinovățească pe sine sau pe alții.
4. Stare emoțională negativă persistentă (e.g., frică, groază, furie, sentiment de vinovăție
sau rușine).
5. Scădere marcată a interesului pentru sau participării la activități importante.
6. Sentimente de detașare sau înstrăinare de
7.lncapacitate persistentă de a resimți emoții pozitive (e.g., incapacitatea de a resimți
bucurie, satisfacție sau sentimente de iubire).
E. Afectări semnificative ale excitabilității și reactivității asociate cu evenimentul traumatic, cu
debut sau agravare după ce evenimentul traumati c a avut loc, evidențiate prin două (sau
mai multe) din următoarele:
1. Comportament iritabil și răbufniri de mânie (în urma provocării minime sau fără
provocare), exprimate la modul tipic prin agresiune fizică sau verbală direcționată către
oameni sau obiect e.
2. Comportament nechibzuit și autodistructiv.
3. Hipervigilență.
4. Răspuns exagerat de tresărire.
5. Probleme de concentrare.
6. Tulburări ale somnului (e.g., dificultăți de a adormi sau de a rămâne adormit, ori somn
agitat).
F. Durata perturbării (Criteriile B, C, D și E) este mai mare de o lună.
G. Perturbarea cauzează disconfort sau deficit semnificativ clinic în sfera socială, profesională,
sau în alte domenii importante de funcționare.

56
H. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice induse de o substan ță (e.g.,
medicamente sau alcool) sau altei afecțiuni medicale.
A se specifica tipul:
Cu simptome disociative: Simptomele individului întrunesc criteriile pentru tulburarea de
stres posttraumatic și, în plus, ca răspuns la factorul de stres, individul prez intă unul dintre
următoarele simptome, în mod persistent sau recurent:
1. Depersonalizare: Trăiri persistente sau recurente în care individul se simte detașat, și ca
și cum ar fi un observator din exterior al propriilor procese mentale sau al propriului
corp (e.g., se simte ca și cum ar fi într -un vis; simte o senzație de irealitate a sinelui sau
a corpului, sau senzația că timpul trece incet).
2. Derealizare: Trăiri persistente sau recurente de irealitate a mediului înconjurător (e.g.,
individul percepe lumea di n jurul său ca fiind ireală, ca în vis, îndepărtată sau
distorsionată).
Notă: Pentru a folosi acest subtip, simptomele disociative nu ar trebui să poată fi atribuite
efectelor fiziologice ale substanțelor (e.g., amnezii scurte (blackout), comportamentul di n
timpul intoxicației cu alcool) sau altei afecțiuni medicale (e.g., convulsii parțiale complexe).
A se specifica dacă: Cu expresie intărziată: Dacă în decurs de 6 Iuni de la eve niment nu sunt
întrunite toate criteriile de diagnostic (deși debutul și mani festarea unor simptome pot avea
loc imediat).
Tulburarea de stres posttraumatic ia copiii cu vârsta sub 6 ani
A. La copiii sub 6 ani, expunerea la o situație concretă sau la amenințarea cu moartea,
vătămarea severă sau violența sexuală, într -unul (sau mai multe) din următoarele moduri:
1. Copilul tră iește direct evenimentul(ele) traumatic(e).
2. Copilul asistă, ca martor, la eveniment(e) prin care trec alte persoane, în special
persoanele de îngrijire apropiate.
Notă: A fi martor nu se referă la evenimentele care sunt experimentate doar prin
intermediul mijloacelor de comunicare electronice, televizorului, filmelor sau imaginilor.
3. Copilul află că evenimentul(ele) a(u) afectat un părinte sau un îngrijitor apropiat.
B. Prezența unuia (sau mai multe) dintre următo arele simptome intruzive asociate cu
evenimentul(ele) traumatic/e, cu debut după ce evenimentul(ele) traumatic(e) a(u) avut loc:
1. Amintiri neplăcute recurente, involuntare și intruzive ale evenimentului traumatic.
Notă: Amintirile spontane și intruzive pot să nu pară neapărat neplacute și pot fi
exprimate ca retrăire prin joc.
2. Visuri neplăcute recurente în care conținutul și/sau afectul visului sunt asociate
evenimentului traumatic.
Notă: Poate fi imposibil de afirmat cu certitudine că respectivul conținut I nfricoșător al
visurilor este asociat cu evenimentul traumatic.

57
3. Reacții disociative (e.g., retrăiri [flashback]) în care copilul simte sau acționează ca și
cum evenimentul traumatic s -ar repeta. (Astfel de reacții pot apărea sub forma unui
continuum, expre siile extreme constând într -o pierdere totală a conștientizării mediului
înconjurător). Astfel de retrăiri specifice traumei pot apărea în timpul jocului.
4. Disconfort psihic intens sau prelungit ca răspuns la stimuli interni sau externi ce
simbolizează sau seamănă cu un aspect din evenimentul traumatic.
5. Reacții fiziologice importante ia stimuli ce reamintesc de evenimentul traumatic.
C. Trebuie să fie prezent unul (sau mai multe) dintre următoarele simptome, reprezentând fie
evitare persistentă a stimulilor asociați cu evenimentul(ele) traumatic(e), fie alterări ale
cogniției Si dispoziției asociate cu evenimentul(ele) traumatic(e), cu debut sau cu agravare
după ce evenimentul(ele) a(u) avut loc:
Evitare persistentă a stimulilor:
1. Evitarea sau eforturile de a evita activitățile, locurile sau factorii fizici ce provoacă
amintiri ale evenimentului traumatic.
2. Evitarea sau eforturile de a evita persoanele, conversațiile sau situațiiie interpersonale ce
provoacă amintiri ale evenimentului traumatic.
Alterări ale cog niției:
3. Frecvență substanțial crescută a stărilor emoționale negative (e.g., teamă, sentiment de
vinovăție, tristețe, rușine, confuzie).
4. Scădere marcată a interesului pentru activități importante, sau a participării la acestea,
inclusiv jocul.
5. Comportament de retragere socială.
6. Reducere persistentă în exprimarea emoțiilor pozitive.
D. Alterări ale excitabilității și reactivității asociate cu evenimentul traumatic, cu debut sau
agravare după ce evenimentul traumatic a avut loc, evidențiate prin două (sau mai multe)
din următoarele:
1. Comportament iritabil și răbufniri de furie (cauzat de provocare minimă sau în absența
provocării), exprimate în mod tipic prin agresiune fizică sau verbală direcționată către
oameni sau obiecte (inclusiv crize de mânie [temper tan trum] extreme).
2. Hipervigilență.
3. Răspuns exagerat de tresărire.
4. Probleme de concentrare.
5. Tulburări ale somnului (e.g., dificultăți de a adormi sau de a rămâne adormit ori somn
agitat).
E. Durata perturbării este mai mare de o lună.
F. Perturbarea cauzează d isconfort sau deficit semnificativ clinic în relațiile cu părinții, frații,
copiii de aceeași vârstă sau cu alte persoane de îngrijire, sau în ceea ce privește
comportamentul școlar.
G. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei subst anțe (e.g., medicamente
sau alcool) sau altei afecțiuni medicale.
A se specifica tipul:

58
Cu simptome disociative: Simptomele individului întrunesc criteriile pentru tulburarea de
stres posttraumatic, iar individul prezintă unul dintre următoarele simptome, în mod
persistent sau recurent:
1. Depersonalizare: Trăiri persistente sau recurente în care individul se simte detasat, și ca
si cum ar fi un observator din exterior al propriilor procese mentale sau al propriului
corp (e.g., se simte ca și cum ar fi într -un vis; simte o senzație de irealitate a sinelui sau a
corpului, sau senzația că timpul trece încet).
2. Derealizare: Trăiri persistente sau recurente de irealitate a mediului înconjurător (e.g.,
individul percepe lumea din jurul său ca fiind ireală, ca în vis, îndepărtată sau
distorsionată).
Notă: Pentru a folosi acest subtip, simptomele disociative nu ar trebui să poată fi atribuite
efectelor fiziologice ale unei substanțe (e.g., scurte episoade de amnezie [blackout]) sau
altei afecțiuni medicale (e.g., convul sii parțiale complexe).
A se specifica dacă:
Cu expresie întârziată: Dacă în decurs de cel puțin 6 luni după producerea evenimentului
nu sunt întrunite toate criteriile de diagnostic (desi debutul si manifestarea unor simptome
pot avea loc imediat).

Inter viuri clinice

Interviu clinic structurat pentru DSM -IV (modulul SCID -PTSD )
Modulul PTSD al SCID (First et al., 1996) a fost interviul original "standard de aur"
în domeniul evaluării PTSD. Deoarece SCID a fost conceput pentru a evalua cele mai
importante tulburările psihiatrice, prezintă capacitatea de a evalua cu ușurință psihopatologia
comorbidă și include posibilitatea de a evalua prezența actuală a fiecăruia dintre cele 17
criterii diagnostice DSM. Scala este insensibilă la severitate de simptomatologi e și nu
evaluează în mod specific frecvența sau intensitatea. Pentru un simptom pentru a îndeplini
criteriul, trebuie să fie "experimentat cu perseverență", dar acest lucru nu este bine definit.
Caracteristici: Coeficienti fidelitate .94 diagnostic pe dura ta vieții și .87 pentru tulburarea
curentă ( Kulka et al., 1990).

PTSD Simptom Scale – (PSS -I)
PSS-I (Foa, Riggs, Dancu, & Rothbaum, 1993) este un interviu cu 17 itemi în care fiecare
simptomul este evaluat utilizând o singură întrebare pentru fiecare si mptom. Intervievatorii
evaluează gravitatea fiecăruia simptom în ultimele 2 săptămâni pe o scară de tip Likert în 4
puncte (de la 0, deloc la 3, foarte mult). Un scor total de severitate este obținut prin însumarea
ratingurilor pentru toate cele 17 element e. O diagnosticare PTSD se obține urmând algoritmul
DSM -IV pentru simptome cu un scor de 1 sau mai mare. PSS -I are instrucțiuni și format
simple ușor de înțeles, care promovează uniformitatea utilizării (fidelitate interrater și
consistență internă mai ma re).

ADIS -IV-modul PTSD
ADIS -IV (Di Nardo, Brown, & Barlow, 1994) este un interviu comprehensiv conceput pentru
a evalua în detaliu întreaga gamă de tulburări de anxietate (și afecțiuni afective). Modulul
PTSD din ADIS -IV are o secțiune "anchetă inițială" care încearcă să stabilească criteriul A.

59
Restul modulului PTSD acoperă cele 17 simptome din PTSD într -un mod direct, aderând
îndeaproape la criteriile limba DSM -IV.

Scala administrată de clinician pentru PTSD (CAPS)
CAPS (Blake et al., 1995) evaluează c ele 17 simptome DSM -IV ale PTSD, precum și cinci
caracteristicile asociate ale sindromului: vinovăție legată de traume, vină pentru
supraviețuirea, reducerea conștientizăriia împrejurimilor, derealizare și depersonalizare.
CAPS furnizează, de asemenea, eva luări ale impactului simptomelor asupra bolilor sociale și
sociale funcționarea funcțională, starea simptomelor PTSD.

Scale
Lista Evenimentelor de Viata (Life Events Checklist -LEC) (National Center for PTSD,
Scop: m ăsoară evenimentele traumatice
Continut : Lista Evenimentelor de Viata este destinata sa evalueze care dintre cele 16
evenimente inventariate in aceasta lista a fost experimentat de subiect si daca acest eveniment
implineste criteriul A, respectiv “expunerea” la trauma, din DSM. Spre deosebire d e alte
instrumente acest checklist evalueaza trăirea evenimentului de catre subiect, de exemplu: i s -a
intamplat subiectului, a fost martor sau doar a aflat de el . Vrinta DSM V
http://mha.ohio.gov/Portals/0/assets/Treatment/Criminal%20Justice/Steppingup/L EC-
5_Extended_Version.pdf

Verificand proprietatile psihometrice ale acestu instrument Gray si colab. (2004) au gasit ca
LEC 11 prezinta o foarte buna stabilitate in timp si o buna convergenta cu rezultatele obtinute
prin interviu sau prin chestionar.

Chestionarul de evenimente de viata (Life Events Questionnaire -LEQ) (Brugha si Cragg
1990)
Scop: identificarea unui eveniment traumatic cu rapiditate si eficienta.
Continut: o lista de 12 evenimente a caror prezenta este evaluat in ultimele 6 luni
Caracteri stici: o buna validitate si stabilitate test -retest si prezinta o senzitivitate suficienta
pentru decelarea cu acuratete a evenimentului stressant..

Scala dezvoltării post traumatice Tedeschi si Calhoun (1996)
Scop: măsoară in ce masura trauma duce la cre sterea modului in care viata este apreciata, la
apropierea de altii, la descoperirea de noi oportunitati, la otelirea a calitatilor personale si la
afilierea la valori spirituale.
Continut: 21 itemi evaluati pe o scala Likert cu sase puncte de la 0 la 5 i n functie de gradul
schimbarilor percepute dupa trauma. Cut off 28. Face parte din SEC.

Scala MMPI -PTSD (PK, Keane și colab., 1984),
Contine afirmațiilor "adevărate" / "false", toate scalele evaluează gravitatea sau frecvența
simptomelor pe o scară de ti p Likert. Diferenta dintre severitatea simptomului față de
frecvența simptomelor este neclară. Frecvența și severitatea sunt confundate, indiferent de
dimensiunea care ar trebui să fie evaluată.

PDSQ (Zimmerman et al, 2000 )
Scop: E ste un instrument de au toevaluare conceput pentru a detecta cele mai frecvente
tulburări de pe axa I a DSM IV TR. Este un instrument care poate fi folosit atât pentru
screening cât și în scop diagnostic PTSD.

60
Conținut: Scala cuprinde 125 de întrebări cu răspunsuri DA/NU, 111 i temi numerotați iar doi
itemi au mai multe variante notate cu litere.
Caracteristici: Fidelitate și validitate bună (vezi detalii www.cognitrom.ro). Durata medie de
completare 15 -20 min.

MCMI III
Millon Clinical Multiaxial Inventory -III (MCMI -III) măsoa ră psihopatologia atât de pe axa 1
cât și de pe axa 2 (tulburări de personalitate), corespunzând parțial (dar nu complet)
tulburarilor din DSM -IV. Măsoara stresul posttraumatic ca sindrom clinic moderat.

Exemplu de interviu clinic pentru stresul post t raumatic:

INTERVIU CLINIC

Nume Prenume: Data interviului: Durata:
Identificare:
Evaluator:
Surse de obținere a informației
 Persoana
 Familie/prieteni/colegi
 Date medicale
 Teste

Ați avut stări emoționale negative în ultima lună/2 săptămâni? NU DA
Descrieți

Intensitate/frecvență/durată

Ați avut perioade în trecut în care ați observat că aveți stări emoționale negative?
NU DA
Descrieți

Frecvență/Intensitate/durată

V-ați gândit la ceva anume în timpul aces tor stări ? NU DA
Descrieți

Tipuri de gândire negativă persistentă

Conținut cognitiv/frecvență/intensitate

61

Când ați observat că au apărut apar aceste stări?
Descrieți evenimentele/schimbările de viață care au apărut înaintea stărilor negative

Ați avut în trecut stări emoționale negative?
În ce perioadă?
Descrieți

Ați trăit vreodată, sau ați fost martor la un, sau ați avut de a face cu un, eveniment
extremde traumatizant care a inclus moartea propr iu-zisă sau posibilă, sau rănirea serioasă, a
dvs. sau a altcuiva? NU DA
EX. DE EVENIMENTE TRAUMATICE: ACCIDENT GRAV, AGRESIUNE SEXUALĂ
SAU FIZIC, ATAC TERORIST, A FI ȚINUT OSTATIC, RĂPIRE, TÂLHĂRIE,
INCENDIU, DESCOPERIREA UNUI CADVRU, MOARTE NEAȘTEPTATĂ, RĂZBOI,
DEZASTRU NATURAL, ETC.

Ați trăit în ultimul timp evenimente stresante în care ați simtit că sunteți copleșiți și că nu
puteti f ace față? NU DA

Eveniment 1
(ce s-a întâmplat, cine a fost implicat cât de des s -a intâmplat)

Ce emoții ați avut ca răspuns?
(frică, panică, anxietate, deprimare,neajutorare)
Ce au observat ceilalați /Cum v -ați simțit după eveniment?

Eveniment 2
ce s-a întîmplat, cine a fost implicat cît de des s -a intâmplat)

Ce emoții ați avut ca răspuns?
(frică, panică, anxietate, deprimare,
Ce au observat ceilalați/Cum v -ați simtit după eveniment

62

Am să vă înt reb despre mai multe probleme care apar în astfel de situații și despre cît de des
au apărut și cît de mult acestea v -au afectat .

În timpul ultimei luni, ați retrăit evenimentul într-un mod dureros (de ex., vise, amintiri
intense, invazia retroactivă a co nștienței de către evenimentul traumatizant sau reacții
fizice)?
Pentru fiecare la care ați răspuns DA
Ce fel de amintiri? Cît de des au apărut( o data, 2 ori, 2 -4 ori, fiecare zi in ultima săptămînă)
Cât discomfort v -au cauzat?. Ați reușit să le scoateți din minte sau să le ignorați? Cât de
greu?Cît au interferat cu viața dvs? (deloc 0…extrex de mult 4). Exemplu când v -a afectat

În ultima lună:
a Ați evitat să vă gândiți la eveniment, sau ați evitat lucrurile care vă reamintesc de
eveniment? NU DA
b Ați avut dificultăți când ați încercat să vă reamintiți vreo parte importantă din ce s -a
întâmplat? NU DA
c Ați devenit mai puțin interesat de hobby -uri sau activități sociale? NU DA
d V-ați simțit detașat sau înstrăinat de ceilalți? NU DA
e Ați observat că sentimentele dvs. au scăzut în intensitate? NU DA
f Ați avut sentimentul că această traumă vă va scurta viața? NU DA

SUNT 3 SAU MAI MULTE RĂSPUNSURI COTATE DA? NU DA

În ultima lună:
a Ați avut tulb urări de somn? NU DA __________
b Ați fost deosebit de irascibil sau ați avut izbucniri de furie? NU DA __________
c Ați avut dificultăți de concentrare? NU DA __________
d Ați fost nervos sau mereu în gardă? NU DA __________
e Ați tresărit cu ușurință? NU DA __________
SUNT 2 SAU MAI MULTE RĂSPUNSURI COTATE DA? NU
DA

Pe parcursul ultimei luni, v -au afectat aceste probleme în mod semnificativ activitățile
profesionale sau sociale sau v -au cauzat neplăceri semnificative?
NU DA

Am să vă întreb cît de mult v -au afectat în perioada în care acestea s -au manifestat

În ultima săptămână………
În perioada în care aț i fost afectat emoțional……………
Cât de mult ați fost deranjat de gînduri nedorite, amintiri, coșmare sau lucruri care vă
amintesc de eveniment/ce s -a întâmplat?

63
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4
Cât de mult efort ați depus să evitați să vă gîndiți sau să vorbiți despre veeniment, sau să
faceți lucruri care vă amintesc de ceea ce s -a întâmplat?
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4

În ce măsură v -ați pierdut interesul pentru lucruri, vă țineți la distanță de oameni, sau găsiți
dificil să trăiți sentimentele pe care le aveți?
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4

Cât de mult ați fost deranjat de difi cultă de somn, de concentrare, iritabilitate sau stări de
vigilență?
Cât de mult ați fost deranjat de dureri sau oboseală?
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4

Cât de mult deveniți supărat cînd vă stresează ceva sau vă afectează ce s -a întâmplat?
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4

Cât de mult interferează cu abilitatea d e a lucra sau de a efectua activitățile zilnice?
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4

Cât de mult interferează cu relațiile de familie sau prietenii?
deloc puțin moderat mult foarte mult
0 1 2 3 4

Au fost schimbări în relațiile dvs cu ceilalți după incident?
Descrieți

Cum credeți că vă văd ceilalți acum? Ce credeați înainte?

Au fost schimbări în modul în care vă vedeți viitorul?
Descrieți

Cum vă vedeți viitorul acum?

Au fost schimbări în relația de cuplu?
Descrieți

64

Cum vedeți lumea și pe ceilalți?
Descrieți?
Ați văzut -o la fel înainte de incident?

Cum ați fost îna inte de incident?
Descrieți relațiile, activitățile realizate

Ce apreciezi acum mai mult decât înainte de ce s -a întâmplat?

Tulburarea acuta de stres

Conform DSM 5 necesită îndeplinirea acelorași criterii:
A. Expunere la o situație actuală sau la ame nințarea cu moartea, vătămarea severă sau
violul, într -unul (sau mai multe) din următoarele moduri:
1. individul trăiește direct evenimentul(ele) traumatic(e).
2. individul asistă, ca martor, la eveniment(e) prin care trec alte persoane.
3. individul află că evenim entul(ele) a(u) afectat un prieten apropiat sau un membru al
familiei sau prieten. Notă: in caz de deces sau de risc de deces al unui membru apropiat al
familiei, evenimentul trebuie să fi fost violent sau să fi fost reprezentat de un accident.
4. Individul e ste expus în mod repetat sau la o intensitate extremă la detalii respingătoare
privind evenimentul traumatic (e.g., echipe de descarcerare care intervin în primul
moment și adună resturi umane, ofițeri de poliție care sunt expuși în mod repetat
detaliilor privind abuzurile asupra copiilor).
Notă: Aceste criterii nu se aplică expunerilor prin intermediul mijloacelor media electronice,
televiziunii, filmelor sau imaginilor, decât dacă această expunere se petrece la locul de muncă.
B. Prezența a nouă (sau mai multe) dintre următoarele simptome ce aparțin oricăreia dintre cele
cinci categorii: caracter intruziv, dispoziție negativă, disociere, evitare și excitație. Aceste
simptome debutează sau se agravează după producerea evenimentului traumatic:
Simptome intr uzive
1. Amintiri neplăcute recurente, involuntare și intruzive ale evenimentului traumatic. Notă:
La copii poate apărea jocul repetitiv în care sunt exprimate aspecte sau teme ale
evenimentului traumatic.
2. Visuri neplăcute recurente în care conținutul și/sau afectul visului sunt asociate
evenimentului. Notă: La copii poate fi vorba de coșmaruri fără conținut recognoscibil.

65
3. Reacții disociative (e.g., retrăiri [flashback]) în care individul simte sau acționează ca și
cum evenimentul traumatic s -ar repeta. (Astfe l de reacții pot apărea sub forma unui
continuum de intensitate, expresia cea mai gravă fiind pierderea totală a conștientizării
mediului înconjurător). Notă: La copii, reconstituirea cu elemente specifice traumei
poate să apară în contextul jocului.
4. Disco nfort psihologic intens sau prelungit ori reacții fiziologice marcate, ca răspuns la stimuli
interni sau externi care simbolizează sau seamănă cu un aspect din evenimentul traumatic.
Dispoziție negativă
5. Incapacitate persistentă de a resimți emoții pozitive (e.g., incapacitatea de a resimți
bucurie, satisfacție sau sentimente de iubire).
Simptome disociative
6. 0 percepere alterată a realității mediului înconjurător sau a propriei persoane (e.g., individul
se vede din perspectiva altuia, este dezorientat, are s enzația că timpul trece încet).
7 Incapacitatea de a rememora un aspect important al evenimentului traumatic (tipic, din cauza
amneziei disociative, și nu din cauza altor factori cum ar fi un traumatism cranian, consumul de
alcool sau de droguri).
Simptome de evitare
8. Eforturi pentru a evita amintirile, gândurile sau sentimentele neplăcute despre
evenimentul traumatic sau strâns asociate cu acesta.
9. Eforturi pentru a evita factorii externi ce reamintesc evenimentul traumatic (persoane,
locuri, conversații, ac tivități, obiecte, situații), care stârnesc amintiri, gânduri sau
sentimente neplăcute despre evenimentul traumatic sau strâns legate de acesta.
Simptome de excitație
10. Tulburări ale somnului (e.g., dificultăți de a adormi sau de a rămâne adormit, somn agita t).
11. Comportament iritabil și răbufniri de furie (declanșat de provocări minime sau în absența
provocării), exprimate în mod tipic prin agresiune fizică sau verbală direcționată către
oameni sau obiecte.
12. Hipervigilență.
13. Probleme de concentrare.
14. Răspuns exag erat de tresărire.
C. Durata perturbărilor (simptomele de la Criteriul B) este de minimum 3 zile Si maximum o
lună după expunerea la traumă.
Notă: in mod tipic, simptomele apar imediat după traumă, dar este necesară persistența lor
timp de cel puțin 3 zile și cei mult o lună pentru a întruni criteriile tulburării.
D. Perturbarea cauzează disconfort sau deficit semnificativ clinic în sfera socială, profesională sau
în alte domenii importante de funcționare.
E. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fizi ologice ale unei substanțe (e.g., medicamente sau
alcool) sau altei afecțiuni medicale (e.g., traumatism cerebral ușor ) și nu poate fi explicată
mai bine prin tulburarea psihotică de scurtă durată.

66
Tulburarea de stres posttraumatic. Tulburarea acută de st res se diferențiază de TSPT deoarece
simptomatologia în tulburarea acută de stres trebuie să apară în decurs de o lună de la
evenimentul traumatic și să se remită in decursul acelei luni. Dacă simptomele persistă
mai mult de o lună și întrunesc criteriile TSPT, diagnosticul va fi schimbat din tulburare
acută de stres 1n TSPT.
Tulburarea obsesiv -compulsivă. În tulburarea obsesiv -compulsivă există gânduri intruzive
recurente, dar acestea întrunesc criteriile definiției unei obsesii. in plus, gândurile
intruzi ve nu sunt legate de un eveniment traumatic trăit, de obicei sunt prezente
compulsiile, iar alte simptome ale tulburării acute de stres sunt în mod tipic absente.
Tulburările psihotice. Retrăirile (flashback) din tulburarea acută de stres trebuie să fie
diferențiate de iluzii, de haluc-inații și de alte perturbări ale percepției ce pot apărea în
boli precum schizofrenia, alte tulburări psihotice, tuiburarea depresivă sau bipolară cu
elemente psihotice, delirul, tulburările induse de substanțe/medicamente și tulburările
psihotice provocate de alte afecțiuni medicale. Retrăirile (flashback) din tulburarea acută
de stres se deosebesc de aceste perturbări ale percepției prin faptul că sunt direct asociate
cu experiența traumatică și că apar în absența altor elem ente psihotice sau induse de
substanțe.
Tulburarile de adaptare
Conform DSM 5 criteriile diagnostice pentru tulburările de adaptare sunt:
A. Dezvoltarea unor simptome emotionale sau comportamentale ca răspuns la unui sau mai multi factori
de stres identificab ili, simptome survenite în decurs de 3 luni de la aparitia factorilor de stres.
B. Aceste simptome sau comportamente sunt semnificative clinic asa cum reiese din unul sau
ambele criterii care urmează:
1. Disconfort marcat si disproporționat față de severitatea ș i intensitatea factorului de stres,
luând în considerare contextui exterior si factorii culturali care ar putea influența tabloul
clinic si severitatea simptomelor.
2. Deficit semnificativ 1n sfera socială, ocupațională sau în alte domenii importante de
funcț ionare.
C. Perturbarea indusă de stres nu "indeplineste criteriile pentru o altă tulburare psihică și nu
reprezintă o exacerbare a unei boli psihice preexistente.
D. Simptomele nu sunt consecința doliului normai (necomplicat).
E. Odată ce factorul de stres sau cons ecințele lui au luat sfârsit, simptomele nu persistă mai mult
de 6 luni.
A se specifica tipul: cu dispoziție depresivă: predomină dispoziția depresivă, plânsul si
sentimentele de lipsă de speranță; cu anxietate: predomină starea de nervozitate, îngrijorare a,
lipsa de astâmpăr și anxietatea de separare; cu dispoziție mixtă, anxioasă si depresivă:
Predomină o combinație de anxietate și depresie; cu perturbare a conduitei: predomină
perturbarea conduitei; c u perturbări mixte ale emoțiiior si conduitei: predomi nă atât
simptomele emoționale (e.g., depresie, anxietate), cât si pertubarea conduitei. Nespecificată:
Pentru reacțiile de inadaptare care nu sunt clasificabile ca unul dintre subtipurile specifice ale
tulburării de adaptare (DSM 5, 2013).

67
Modul 6

Aplicarea metodelor de evaluare clinică în tulburările psihologice

6.1. Structura raportului de evaluare clinică
6.2. Planificarea evaluării clinice și pregătirea aplic ării metodelor pentru a stabili
Contextul istoric al tulburării și al persoanei
Contextul psihologic actual al persoanei evaluate -statusul mental și evaluarea funcționării
psihoemoționale la momentul evaluării
Evaluarea problemelor la nivelul afectiv, cognitiv, comportamental, biologic, interpersonal,
personalității și mecanismelor de coping
Particularitățile funcționării în contextul problemelor -cum este afectat în funcționarea zilnică
6.3. Aplicarea propriu zisă a metodelor de evaluare cl inică
6.4. Analiza rezultatelor și interpretarea acestora
6.5. Completarea raportul ui de evaluare psihologică cl inică
6.6 Concluzii și recomandări

68
Bibliografie s uplimentara

Groth -Marnat, G. (2003). Handbook of psychological assessment (4th ed.). John Wiley &
Sons, New York. (Capitolele 1, 2, 3, 4, 13, 14, 15)
Antony, M. M., Barlow, D. H. (2002). Handbook of assessment and treatment planning for
psychological diso rders, The Guilford Press, New York.
Comer, R. J.(2013). Abnormal psychology. Worth Publishers
David, D., (2006). Psihologie clinica. Ed. Polirom
Glaser, R. (1963). "Instructional technology and the measurement of learning outcomes".
American Psychologist. 18: 510 –522. doi:10.1037/h0049294.
Baron, H. (1996). "Strengths and Limitations of Ipsative Measurement". J ournal of
Occupational and Organizational Psychology. 69: 49 –56. doi:10.1111/j.2044 –
8325.1996.tb00599.x