Universitatea din Bucure ș ti Facultatea de Psihologie ș i Ș tiin ț ele Educa [610556]

Universitatea din Bucure
ș
ti

Facultatea de Psihologie
ș
i
Ș
tiin
ț
ele Educa
ț
iei

Departamentul Psihologie

RELA
Ț
IA DINTRE TIPUL DE ATA
Ș
AMENT
Ș
I

DEPRESIA TINERILOR ADUL
Ț
I

– Teză de licen
ț
ă –

Iolanda Moraru

Bucure
ș
ti, 2016

1

Universitatea din Bucure
ș
ti

Facultatea de Psihologie
ș
i
Ș
tiin
ț
ele Educa
ț
iei

Departamentul de Psihologie

RELA
Ț
IA DINTRE TIPUL DE ATA
Ș
AMENT
Ș
I

DEPRESIA TINERILOR ADUL
Ț
I

-Teză de licen
ț
ă-

Student: [anonimizat]

2

Profesor coordonator:

Lect. Univ. Dr. Marina

Badea

Bucure
ș
ti, 2016

CUPRINS

INTRODUCERE
​
………………………………………………………………………………………..
………….4

CAPITOLUL 1-
​

​
TEORIA ATA
Ș
AMENTULUI
Ș
I ROLUL ACESTUIA ÎN

COPILĂRIE
​
………………………………………………………………………………………….
………………6

●
Ata
ș
amentu l
ș
i transmiterea transgenera
ț
ională

………………………………………………..9

CAPITOLUL 2- TEORIA ATA
Ș
AMENTULUI
Ș
I ROLUL ACESTUIA ÎN

VIA
Ț
A

ADULTULUI
​
………………………………………………………………………………………..
……………..12

●
Ata
ș
amentu l
ș
i

psihopatologia……………………………………………………………………….19

●
Diferen
ț
e de gen în cazul apari
ț
iei dispozi
ț
iilor

depresive…………………………………24

CAPITOLUL 3-

METODOLOGIE
​
……………………………………………………………………….27

3.1 Obiectivele
ș
i ipotezele cercetării

……………………………………………………………………….27

3.2 Descrierea lotului de

cercetare…………………………………………………………………………….28

3

3.3 Instrumentele folosite

………………………………………………………………………………………..28

3.4

Procedură……………………………………………………………………………………………….
…………30

CAPITOLUL 4-REZULTATELE

CERCETĂRII
​
………………………………………………….31

4.1 Prezentarea

datelor…………………………………………………………………………………………….31

4.2 Interpretarea datelor

………………………………………………………………………………………….33

CAPITOLUL

5-CONCLUZII
​
……………………………………………………………………………….38

5.1

Discu
ț
ii……. …………………………………………………………………………………………….
………..38

5.2 Limite ale

cercetării……………………………………………………………………………………………39

BIBLIOGRAFIE
​
………………………………………………………………………………………..
…………40

ANEXE
​
………………………………………………………………………………………………………
…………43

INTRODUCERE

Prezenta
cercetare
î
ș
i
propune
să
studieze
rela
ț
ia
dintre
tipul
de
ata
ș
ament
ș
i

depresia
tinerilor
adul
ț
i.
Abordarea
acestei
teme
se
datorează
unei
motiva
ț
ii

4

intrinseci,
bazată
pe
interes
ș
i
curiozitate.
Se
dore
ș
te
cercetarea
acestei
teme

îndeosebi
pentru
importan
ț
a
în
domeniul
psihologiei
dar
ș
i
pentru
a
în
ț
elege

influen
ț
ele stilului de ata
ș
ament, la tinerii adul
ț
i.

În
primul
rând,
teoria
ata
ș
amentului,
elaborată
de
Bowlby
sus
ț
ine
că
legăturile

emo
ț
ionale
stabilite
în
copilărie
sunt
trăsături
specifice
naturii
umane
pe

parcursul
întregii
vie
ț
i.
El
sus
ț
ine
că
aceste
compor tamente
de
ata
ș
ament
sunt

instinctive,
stabile
ș
i
în
timp
duc
la
dezvoltarea
unui
model
intern
de
lucru.

Cercetările
au
arătat
însă,
că
patternul
de
ata
ș
ament
poate
fi
schimbat
cu
greu,

în func
ț
ie de contextul în care se află persoana respectivă (McLeod, 2007).

Actualitatea
temei
nu
poate
fi
contestată,
ambele
variabile
reprezentând

curiozită
ț
i
ale
cercetătorilor.
Depresia
reprezintă
una
dintre
cele
mai
des

întâlnite
tulburări
psihice
la
nivel
mondial,
iar
pia
ț
a
antidepresivelor
a
luat

amploare în ultima perioadă, crescând dorin
ț
a de cuno
ș
tere a acestui fenomen.

De
asemenea,
acestă
tulburare
este
un
prim
motiv
în
cazul
sinuciderilor.

Informarea
asupra
tuturor
cauzelor
care
duc
la
apari
ț
ia
acesteia
devine,
în

primul rând, necesară.

În
România,
cercetările
actuale
întreprinse
de
​
Liga
Română
de
Sănătate

Mintală
au
arătat
că
depresia
este
mai
întalnită
ca
diabetul
în
rândul
adul
ț
ilor,

sexul predominant fiind reprezentat de femei.

De
ș
i
spectru l
depresiv
a
stârnit
mereu
interesul
cercetătorilor,
fiind
din
păcate,

a
ș
a
de
prezent
în
vie
ț
ile
oamenilor,
nu
s-a
încerc at
o
adaptare
la
popula
ț
ia

română
a
corela
ț
iei
dintre
tipul
de
ata
ș
ament
ș
i
dispozi
ț
iile
depresive,
la
tinerii

adul
ț
i (20-30 de ani), lucru ce constituie o bază a alegerii acestei teme.

Un
prim
obiectiv
ar
fi
acela
de
a
arăta
că
tipurile
de
ata
ș
ament
insecurizant
au

un
rol,
ori
predispun
individul
la
resim
ț
irea
stărilor
depresive.
Principala

ipoteză
este
că
în
func
ț
ie
de
tipul
de
ata
ș
ament,
vor
exista
sau
nu
stări

depresive.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
securiz ant
să
nu
coreleze
pozitiv

semnificativ
cu
depresia
la
tinerii
adul
ț
i,
asta
datorită
faptului
că
cercetările

anterioare ne arată asta.

În
vastele
cercetări
ce
au
studiat
această
teorie
se
regăsesc
numeroase

terminologii
pentru
definirea
tipurilor
de
ata
ș
ament,
Benoit
(2004)

caracterizându-le
astfel
–
trei
tipuri
organizate
–
cel
securizant,
cel

anxios-evitant
ș
i
cel
anxios-rezistent,
ș
i
unul
dezorganizat.
Calitatea

ata
ș
amentul ui
este
dată
de
răspunsul
îngrijitorului
la
nevoile
bebelu
ș
ului
când

sistemul
ata
ș
amentului
este
​
activat
​
,
spre
exemplu,
când
îi
sunt
amenin
ț
ate

nevoile de securitate, când este bolnav, ori când este trist, speriat.

Cercetările
au
avansat
la
stabilirea
unui
model
al
ata
ș
amentului
adultului

conceptualizat
în
patru
dimensiuni:
ata
ș
amentul
securizant
(individul
se
simte

demn
de
iubire,
ș
i
se
a
ș
teaptă
ca
ceilal
ț
i
să
fie
receptivi),
ata
ș
amentul

preocupant
(individul
nu
se
simte
demn
de
iubire,
dar
are
o
percep
ț
ie
pozitivă

asupra
celorlal
ț
i),
ata
ș
amentul
anxios -evitant,
ata
ș
amentul

5

anxios-rezistent/temător
(individul
se
consideră
demn
de
iubire
dar
are
o

percep
ț
ie ne gativă fa
ț
ă de ceilal
ț
i).

Ca
ș
i
comp ortamente,
adul
ț
ii
cu
stilul
securizant
nu
au
nivelul
de
anxietate

înalt,
sunt
implica
ț
i
în
rela
ț
iile
cu
ceilal
ț
i
ș
i
nu
au
comportamente
de
evitare.

Adul
ț
ii
cu
un
stil
de
ata
ș
ament
preocupant
au
un
nivel
înalt
de
anxietate,
dar

totu
ș
i
se
implică
interela
ț
ional,
fără
a
avea
compor tamente
de
evitare.
Cei
cu

un
stil
evitant
de
ș
i
au
un
nivel
mic
la
anxietate,
prezintă
comportamente
de

evitare
în
orice
rela
ț
ie,
iar
cei
cu
un
tip
de
ata
ș
ament
temător
prezintă
atât
o

anxietate
înaltă
cât
ș
i
comportamente
de
evitare
(Bartholomew
ș
i
Horowitz,

1991).

Rolul
ata
ș
amentului
are
o
vastă
acoperire,
de
la
determinarea
urmată
de

cunoa
ș
terea
tipului
de
ata
ș
ament
ce
ajută
la
preven irea
efectelor
negative
la

copil,
la
o
în
ț
elegere
mai
bună
a
problemelor
psihice
prin
prisma
acestei
teorii,

la
aplicarea
unui
tratament
psihoterapeutic
corespunzător.
Această
teorie,
a

îmbogă
ț
it
domeniul
psihologiei
dezvoltării
ș
i
a
familiei,
dezvoltând
totodată

gândirea clinică.

Se
consideră
cercetarea
aplica
ț
iilor
acestei
teorii
în
rândul
adul
ț
ilor,
deoarece

au
fost
îndelung
corelate
cu
perioada
copilăriei
ș
i
cu
momentul
formării

at
ș
amentulu i
(0-48
de
luni),
consecin
ț
ele/influen
ț
ele
din
via
ț
a
adultului
fiind

pe
planul
doi.
Se
dore
ș
te
a
se
afla
dacă
​
rezultatele
​
formării
unui
anumit
tip
de

ata
ș
ament
persistă
până
în
perioada
adultă,
ori
se
fac
remarcate
în
perioadele

problematice din via
ț
a sa, predispunându-l pe acesta la depresie.

Nu
în
ultimul
rând,
este
importantă
permanenta
cercetare
a
posibililor
factori

ce
predispun
individul
la
a
avea
tulburări
din
spectrul
depresiv,
datorită

faptului
că
cercetările
trebuie
să-
ș
i
men
ț
ină
actua litatea.
Factorii
ce
duc
la

apari
ț
ia
depresiei,
pot
fi
din
ce
în
ce
mai
diver
ș
i,
mai
mult
sau
mai
pu
ț
in

bănui
ț
i.

Asocierea
variabilelor
ata
ș
ament-depresie
tinde
să
fie
una
sensibilă
tocmai
din

cauza
faptului
că
fiecare,
pe
rând,
a
creat
numeroase
controverse,
însă

actualitatea acestei tulburări nu poate fi contestată.

6

CAPITOLUL 1-TEORIA ATA
Ș
AMENTULUI
Ș
I ROLUL ACESTUIA

ÎN COPILĂRIE

Teoria
atas
ș
amentului
reprezintă
o
descriere
a
dinamicii
rela
ț
iei
stabilite
între

bebelu
ș
ș
i
mama
sa,
având
numeroase
concepte
de
bază
ce
vor
fi
prezentate

succint
în
cadrul
acestui
capitol.
Dezvoltată
de
biologul
John
Bowlby,
această

teorie
psihanalistă
eviden
ț
iază
importan
ț
a
unei
rela
ț
ii
calitative
a
bebelu
ș
ului

cu mama sa, cât
ș
i influen
ț
ele ce urmează unei rela
ț
ii perturbate.

În
mijlocul
secolului
trecut,
cercetătorii
în
comportamentul
animalelor
au

descoperit
că
un
cimpanzeu
perfect
dezvoltat
se
poate
îmbolnăvi,
sau
chiar

muri,
dacă
î
ș
i
pierde
mama,
iar
puii
de
maimu
ț
ă
orfani
ar
prefera
întotdeauna

comfortul
oferit
de
o
mamă
surogat
de
plu
ș
decât
o
mamă
surogat
ce
oferea

lapte, dar nu
ș
i securitate emo
ț
ională (Vicedo, 2010) .

Pe
baza
acestor
descoperiri,
Bowlby
a
sesizat
similaritatea
legăturilor
ș
i

complexitatea
lor,
în
rela
ț
ia
mamă-copil,
pe
care
mai
apoi
a
numit-o

ata
ș
ament.
Datorită
faptului
că
acesta
era
realizat
prin
reflexe
necondi
ț
ionale,

precum zâmbitul, îmbră
ț
i
ș
atul, el a concluzionat că a ta
ș
amentul este înnăscut.

Acesta
poate
fi
denumit
ca
un
set
complex
de
rela
ț
ii
dezvoltat
între
mamă
ș
i

nou-născut,
rela
ț
ii
ce
încep
cu
senza
ț
iile
si
percep
ț
iile
bebelu
ș
ului
asociate
cu

mama
ș
i invers (Soponaru&Dîr
ț
u, 2014).

De
asemenea,
cum
sus
ț
ine
ș
i
McLeod
în
articolul
său,
teoria
lui
Bowlby,
ce
a

revolu
ț
ionat
concep
ț
iile
de
atunci,
de
ș
i
este
psihanalistă
ș
i
controversată,
a

fost
cercetată
îndelung
ș
i
a
persistat
în
timp,
reprezentând
ș
i
astăzi
o
teorie
ce

stă
în
picioare,
la
care
cercetătorii
se
întorc
când
vine
vorba
despre
rela
ț
iile

interumane
ș
i tendin
ț
ele ce ar trebui urmate în îngrij irea nou născu
ț
ilor.

Bowlby
sugera
că
oamenii
sunt
preprograma
ț
i
biologic
să
formeze
legături
de

ata
ș
ament
cu
al
ț
i
oameni,
tocmai
pentru
a
supravie
ț
ui.
El
sus
ț
inea
că

ata
ș
amentul
este
instinctiv
ș
i
va
fi
activat
în
cond i
ț
ii
ce
par
amenin
ț
ătoare,

cum
ar
fi
separarea,
frica,
insecuritatea.
Prima
rela
ț
ie
ata
ș
ament
ar
lucra

7

precum
un
prototip
pentru
toate
rela
ț
iile
sociale
viitoare,
iar
întreruperea

acesteia ar duce la consecin
ț
e severe în via
ț
a adultului.

Principalele ipoteze ale teoriei sale sunt:

▪
un
copil
are
o
nevoie
înnăascută
de
a
se
ata
ș
a
(apare
aici
no
ț
iunea
de

figură
de
ata
ș
ament
principală
–
de
obicei,
mama),
rela
ț
ia
cu
mama

fiind diferită de toate celelalte rela
ț
ii,

▪
figura
de
ata
ș
ament
principală
trebuie
să
ofere
bebelu
ș
ului
îngrijire

continuă pentru primii doi ani de via
ț
ă,

▪
consecin
ț
ele
pe
termen
lung
ale
deprivării
materne
pot
fi
delincven
ț
a,

inteligen
ț
ă redusă, agresivitate crescută, depresie, psihopatie afectivă.

Prima
rela
ț
ie
de
ata
ș
ament
va
duce
la
dezvoltarea
unui
model
de
lucru
intern
–

o
ramă
cognitivă
ce
cuprinde
reprezentări
mentale
de
în
ț
elegere
a
lumii,
a

propriei persoane
ș
i a altora – (McLeod, 2007).

Deci
o
concep
ț
ie
de
bază
a
teoriei
atașamentului
este
că
primele
relații
ale

bebelușului
cu
îngrijitorii
săi
sunt
un
predictor
important
în
ulterioara

dezvoltare
a
personalității.
Această
poziție,
de
a
analiza
pornind
de
la

începutul
vie
ț
ii
până
în
prezent,
contrastează
cu
opinia
lui
Sigmund
Freud
care

de
obicei
se
uita
înapoi,
de
la
viața
de
adult
la
trecut,
pentru
a
determina

conflictele instinctuale.

Bowlby
a
fost
primul
care
a
sugerat
că
pot
fi
prezise
informații
despre

comportamentul
interpersonal
viitor,
al
unei
persoane
analizând
primele
sale

relații.
Mary
Ainsworth,
studenta
lui
John
Bowlby
ș
i
adepta
concep
ț
iilor
sale,

a
susținut
că
ideile
lui
au
reprezentat
o
schimbare
de
paradigmă
în
dezvoltarea

psihologiei,
ș
i
într-adevar
teoria
atașamentului
a
influențat
foarte
mult

demersurile în psihiatrie, psihologie si în alte arii apropiate (Hardy, 2007).

O
altă
concep
ț
ie
bazală
a
teoriei
ata
ș
amentului,
ar
fi
că
bebelu
ș
ii
sunt
biologic

programa
ț
i
să
formeze
o
legatură
puternică,
dependentă
ș
i
de
durată
cu
prima

persoana ce îi va îngriji, în primele lor luni de viată (0-48 de luni).

Vulnerabilitatea
bebelu
ș
ului
necesită
grijă
din
partea
unui
adult,
dar

comportamentul
lui
ș
i
trăsăturile
înnăscute
ale
acestuia,
fac
sigură
crearea

legăturii
între
el
ș
i
adult.
Ei
sunt
aten
ț
i
la
vocea
adultului,
recunosc
fe
ț
ele

umane
ș
i
se
uită
adânc
în
ochii
părin
ț
ilor
atunci
când
sunt
hrăni
ț
i.
Ei
caută

indicii
la
obiectul
ata
ș
amentului
atunci
când
se
întâlnesc
cu
stimuli
noi,
iar

împlinirea
nevoilor
psihologice
ale
bebelu
ș
ilor
presupune,
de
asemenea,

apropiere fizică frecventă, în timpul copilăriei.

Men
ț
inerea
echilibrului
bebelu
ș
ilor
în
sistemul
nervos
central
este
dependentă

de
reprocitatea
interac
ț
iunilor
cu
îngrijitorii
lor.
Dacă
rela
ț
ia
este
perturbată,

sistemul
nervos
trebuie
să
consume
foarte
multă
energie
pentru
a
păstra

echilibrul
în
mod
independent.
Dacă
acest
proces
dă
gre
ș
,
se
instaureaza
o

stare de
ș
oc ce poate duce ulterior la o întarziere în dezvoltare.

Deci
teoria
ata
ș
amentului
este
o
teorie
descriptivă
ce
nu
oferă
prescrip
ț
ii

pentru
anumite
interven
ț
ii,
de
ș
i
acestea
pot
fi
dezv oltate
în
urma
în
ț
elegerii

8

teoretice
a
legăturii
dintre
primele
rela
ț
ii
de
ata
ș
ament
ș
i
ulterioarele

interac
ț
iuni sociale.

Un
prim
rol
fundamental
al
teoriei
ata
ș
amentului
este
că
aceasta
contribuie
la

o
în
ț
elegere
mai
profundă
a
problemelor
psihice,
atât
din
copilărie,
cât
ș
i
din

perioada
adultă.
De
aici
se
deduce
un
alt
rol
al
ata
ș
amentului,
în
ț
elegerea

acestuia
putând
preveni
instalarea
unui
tip
insecurizant.
Spre
exemplu,
o

primă
interven
ț
ie
ar
putea
fi
tratarea
adul
ț
ilor
cu
un
ata
ș
ament
insecurizant,
ori

cu
dificultă
ț
i
în
stabilirea
unui
ata
ș
ament
securizant,
pentru
a
preveni

formarea unui astfel de ata
ș
ament cu viitori lor copii.

În
ceea
ce
prive
ș
te
tratamentul
persoanelor
cu
o
tulburare
reactivă
de

ata
ș
ament
(definită
pe
scurt,
ca
fiind
incapacitatea
de
a
forma
un
ata
ș
ament

securizant)
se
ia
în
calcul
facillitarea
în
ț
elegerii
comportamentelor
copiilor
cu

o
astfel
de
tulburare
de
către
îngrijitori,
nu
o
psihoeduca
ț
ie
tradi
ț
ională

suportivă,
ci
interpretarea
corectă
a
comportamentelor
lor
contradictorii
ori

complexe, pentru a dezvolta un pattern rela
ț
ional adaptativ (Hardy, 2007).

Despre
influența
atașamentului
la
copii
vorbește
ș
i
studiul
lui
Swinkel
et.
al.

din
2007
ce
a
cercetat,
spre
deosebire
de
autorii
menționați
anterior,

atașamentul
copiilor
din
spectrul
autist.
Având
ca
variabile
atașamentul
ș
i

sensibilitatea, eșantionul a fost format din 55 de bebeluși
ș
i părinții lor.

În
eșantion
se
regăseau
atât
copii
cu
boli
din
spectrul
autist,
cât
ș
i
copii
cu

retard
mintal,
ori
cu
întarziere
în
vorbire,
dar
ș
i
copii
sănătoși.
Copiii
au
fost

diagnostica
ț
i
la
vârsta
de
4
ani.
Cu
doi
ani
înainte
de
diagnostic
le-a
fost

evaluat
tipul
de
atașament
prin
procedura
Paradigma
Străinului,
experimentul

lansat
de
Mary
Ainsworth,
iar
sensibilitatea
prenatală
ș
i
implicarea
copiilor
la

joc a fost evaluată cu Scala Emo
ț
ionalită
ț
ii.

Luând
în
calcul
lipsa
reciprocită
ț
ii
în
interac
ț
iunea
cu
copiii
auti
ș
ti,
s-a
pus

problema
în
care
părin
ț
ii
lor
nu
ar
mai
putea
să
dea
dovadă
de
sensibilitate,

tocmai pentru că nu o pot primi înapoi.

Ainsworth
definea
sensibilitatea
ca
fiind
abilitatea
părin
ț
ilor
de
a
percepe
ș
i

interpreta
corect
semnalele
copiilor
ș
i
de
a
fi
dispu
ș
i
să
răspundă
prompt
ș
i

adecvat
la
aceste
semnale.
Copiii
cu
autism
însă,
fac
ș
i
mai
grea
această

sarcină, deoarece ei nu î
ș
i exprimă direct emo
ț
iile.

Prima
întrebare
a
acestei
cercetări
a
fost
dacă
părin
ț
ii
copiilor
cu
autism
sunt

la
fel
de
sensibili
ca
ceilal
ț
i.
A
doua
întrebare
a
fost
dacă
copiii
cu
autism
sunt

mai
pu
ț
in
securiza
ț
i
în
ceea
ce
prive
ș
te
ata
ș
amentul,
fa
ț
ă
de
ceilal
ț
i.
A
treia

întrebare
a
fost
dacă
sensibilitatea
părin
ț
ilor
influen
ț
ează
stabilirea

ata
ș
amentul ui
securizant
în
mod
egal,
atât
pentru
părin
ț
ii
copiilor
cu
autism,

cât
ș
i pentru ceilal
ț
i.

Părinții
copiilor
cu
autism
au
fost
la
fel
de
sensibili
ca
ceilalți,
dar
copiii
lor
au

dat
dovadă
de
un
atașament
mai
dezorganizat
ș
i
mai
puțină
implicare
la
joc.

Părinții
mai
senzitivi
aveau
copii
mai
securiza
ț
i,
dar
asta
se
întampla
doar
în

cazul copiilor ce nu aveau autism (Swinkel et al., 2007).

9

Tot
despre
sensibilitate
ș
i
ata
ș
ament
vorbe
ș
te
ș
i
De
Wolff
(1997)
în

meta-analiza
realizată.
Aceasta
include
66
de
studii
privind
antecedentele

părin
ț
ilor
ș
i
ata
ș
amentul
securizant.
Întrebarea
adresată
a
fost
dacă

sensibilitatea
maternă
este
asociată
cu
ata
ș
amentul
securizant
ș
i
dacă
da,
cât

de
puternică
este
rela
ț
ia.
Pentru
a
crea
seturi
de
studii
relativ
omogene,

exper
ț
ii au î mpăr
ț
it cercetările în 9 grupuri similare.

Ainsworth
ș
i
colegii
săi
au
fost
primii
ce
au
examinat
rela
ț
ia
dintre

comportamentul
părin
ț
ilor
acasă
ș
i
ata
ș
amentul
securizant.
Ei
au
observat
26

de
perechi
mamă
–
bebelu
ș
de-a
lungul
primului
an
de
via
ț
ă
al
bebelu
ș
ului.

Mai
mult
de
70
de
ore
au
fost
petrecute
observând
în
fiecare
casă.
Când

bebelu
ș
ul
făcea
un
an,
mama
venea
alături
de
el
în
laborator
pentru
evaluarea

Paradigmei
Străinului.
Această
procedură
standardizată
a
fost
inventată
de
ei,

ș
i
a
ajuns
să
fie
folosită
ca
metodă
de
evaluare
peste
tot
în
lume
în
acea

perioadă.

În
aceasta
meta-analiză,
au
fost
integrate
studiile
disponibile
legate
de

parenting
ș
i
ata
ș
ament
într-o
manieră
canti tativă.
Într-un
domeniu

controversat
precum
teoria
ata
ș
amentului,
o
recenzie
ar
fi
putut
să
nu

contribuie
la
rezolvarea
dezbaterii
datorită
manierii
subiective,
ș
i
a
faptului
că

nu are o natură foarte sistematică.

Concluzia
stabilită
a
fost
că
într-un
cadru
normal,
sensibilitatea
maternă
este

importantă
dar
nu
este
o
condiție
exclusivă
a
atașamentului
securizant.
Alte

dimensiuni ale stilului parental au un rol la fel de important (De Wolff, 1997).

Motataianu
(2014)
prezintă
propria
manieră
în
care
ar
trebui
crescut
un

bebelu
ș
,
eviden
ț
iind
propria
viziune
a
importan
ț
ei
ata
ș
amentului.
Cercetarea

sa,
vizează,
în
primul
rând,
nevoia
noastră
continuă
de
a
ne
conecta
cu
ceilal
ț
i,

faptul
că
metodele
de
comunicare/
de
conectare
din
zilele
noastre,
lipsite
de

eficien
ț
ă,
precum
un
​
tweet
​
,
ori
un
​
chat
​
duc
la
lipsa
conexiunii
personale,

interc
ț
iunea fiind una par
ț
ial anonimă.

Noi
am
fost
născu
ț
i
pentru
a
ne
conecta
cu
ceilal
ț
i,
atât
fizic
cât
ș
i
emo
ț
ional.

Con
ș
tientiza rea
acestui
fapt
ne
permite
să
ne
lăsam
liberi
in
interac
ț
iunea
cu

ceilal
ț
i.
De
asemenea,
copiii
au
ș
i
ei
această
nevoie
bazală
de
comunicare,
de

a
se
cunoa
ș
te
pe
ei
ș
i
lumea
din
jurul
lor.
Ei
î
ș
i
doresc
să
ne
fie
aproape
ș
i

fizic,
comportamentul
lor
fiind
întotdeauna
format
din
interiorizarea
unei

constela
ț
ii
de
factori:
iubire,
autoritate
ș
i
un
mediu
familial
securizant.
Fiecare

lipsă,
a
unuia
din
ace
ș
ti
factori
pot
cauza
tulburări
comportamentale,
datorate

fie
părin
ț
ilor
ce
i
ș
i
abandonează
aceste
sarcini,
fie
copiilor
ce
î
ș
i
identifică

părin
ț
ii ca fi ind
​
patogeni.

Familia
reprezintă
o
ș
coală
a
sentimentelor,
bazată
pe
afectivitate
maternă
si

autoritate
paternă.
Dacă
copilăria
este
petrecută
într-un
mediu
familial
ostil,

privat
de
afec
ț
iune,
atunci
copilul
va
trăi
un
a
ș
a
zis
conflict
de
adaptare,

exprimat printr-o atitudine de protest, opozi
ț
ie.

10

To
ț
i
copii
cu
un
ata
ș
ament
securizant
însă,
sunt
mai
încrezători,
mai
empatici

ș
i
mai
pozitivi.
Ata
ș
amentul
insecurizant
poate
duce
la
comportamente

disfunc
ț
ionale,
adic
ț
ii,
lipsa
încrederii
în
sine,
instabilitate
emo
ț
ională,

trăsături
ce
extinse
la
vârsta
adultă
se
pot
transmite
mai
departe
ca
patternuri

de ata
ș
amen t, ciclul repetându-se.

Concluzia
cercetării
lui
Motataianu
(2014)
este
că
dacă
determinăm
tipul
de

ata
ș
ament,
putem
preveni,
elimina,
pe
termen
lung
efectele
negative
la
copil.

Legătura
dintre
capacitatea
de
răspuns
a
mamei
ș
i
ata
ș
amentul
securizant
ne

poate
face
să
determinăm
factorii
care
duc
la
dezvoltarea
acestei
capacită
ț
i
la

mame,
pentru
a
spori
apari
ț
ia
ata
ș
amentului
de
acest
tip.
Se
consideră
patru

componente
principale,
condi
ț
ii
ale
ata
ș
amentului
securizant:
contactul
vizual

ș
i
cel
fizic,
sincronizarea
emo
ț
ională,
un
mediu
securizant
ș
i
jocul

(Motataianu, 2014).

●
Ata
ș
amentu l
ș
i transmiterea transgenera
ț
ională

Sintagma
transmitere
transgenera
ț
ională
reprezintă
circula
ț
ia
informa
ț
iei
de
la

un
organism
la
un
altul
ce
îi
precede,
în
acest
caz
transmiterea
anumitor

caracteristici,
trăsături
personale,
de
la
o
genera
ț
ie
la
alta
(mamă-copil).

Aceasta
nu
se
realizează
doar
din
punct
de
vedere
biologic,
se
poate
realiza
ș
i

prin
mecanisme
active,
precum
observarea,
imitarea
(un
exemplu
aici,
ar
fi

stilul
parental),
însă
prezenta
cercetare
vizează
exclusiv
transmiterea
unui

anumit tip de ata
ș
ament de la părin
ț
i la copii, ori a st ărilor depresive existente.

O
asociere
a
variabilelor
ata
ș
ament-depresie-transmisie
transgenera
ț
ională

este
prezentă
ș
i
în
cercetarea
lui
Toth
ș
i
a
lui
Cicchetti
(2009)
ce
au
studiat

rela
ț
ia
dintr e
depresia
maternală,
ata
ș
amentul
copilului
si
reprezentările
sale

despre sine
ș
i despre părin
ț
i.

Participan
ț
ii
includeau
copii
cu
mamele
lor
ce
sufereau
de
tulburarea

depresivă
majoră
(63
la
număr)
ș
i
copii
cu
mamele
lor
ce
nu
aveau
niciun

istoric
medical
(68
la
număr).
Ata
ș
amentul
a
fost
evaluat
la
20
ș
i
la
36
de
luni,

iar
reprezentările
despre
sine
ș
i
despre
părin
ț
i
la
36
ș
i
48
de
luni.
Simptomele

depresive au fost investigate în toate cele 3 faze.

Important
de
observat
aici
este
că
o
ipoteză
a
fost
că
expunerea
la
depresie

maternală
în
primii
ani
de
via
ț
ă
cre
ș
te
riscul
psiho patologiei
ulterioare,
ori
a

dificultă
ț
ilor socioemo
ț
ionale.

Concluziile
lor
au
fost
că
severitatea
simptomelor
depresiei
maternale
este

corelată
cu
ata
ș
amentul
insecurizant
la
bebelu
ș
ii
de
20
de
luni,
aceasta

continuând
ș
i
la
3
ani.
Apari
ț
ia
devreme
a
depresie i
maternale
a
avut
un
efect

negativ
asupra
reprezentărilor
negative
ale
copilului,
atât
despre
sine
cât
ș
i

despre părin
ț
i, la vârsta de 4 ani.

11

Aceste
rezultate
sunt
importante,
deoarece
eviden
ț
iază
atât
influen
ț
a

ata
ș
amentul ui
insecurizant
asupra
reprezentărilor
copilului,
cât
ș
i
felul
în
care

acestea
evoluează.
Ata
ș
amentului
insecurizant,
la
vârsta
de
3
ani,
a
mediat

rela
ț
ia dintre simptomele depresive si reprezentările negative.

Cassidy
(2001)
a
eviden
ț
iat
în
articolul
său
maniera
în
care
teoria

ata
ș
amentul ui
poate
produce
numeroase
introspec
ț
ii
în
în
ț
elegerea
bazală
a

evenimentelor
traumatice,
modul
în
care
mecanismele
slabe
de
răspuns
la

traumă
pot
fi
transmise
din
genera
ț
ie
în
genera
ț
ie,
cât
ș
i
factorii
de
risc
în

procesul de depă
ș
ire a evenimentului traumatic la copii, adolescen
ț
i
ș
i adul
ț
i.

De
exemplu,
atunci
când
copiii
trăiesc
o
experin
ț
ă
traumatică,
fie
direct,
fie

prin
intermediul
părin
ț
ilor,
ș
i
nu
au
reu
ș
it
să
depă
ș
ească
o
astfel
de
experien
ț
ă,

ei
prezintă
riscul
de
a
dezvolta
un
ata
ș
ament
dezorganizat.
Atât
la
copii,
cât
ș
i

la
adul
ț
i
un
factor
de
risc
este
dezvoltarea
unei
patologii
pe
viitor,
lucru
ce

eviden
ț
iază importan
ț
a capacită
ț
ilor de rezilien
ț
ă.

Despre
interac
ț
iunea
bebelu
ș
ului
cu
mama
vorbe
ș
te
ș
i
cercetarea
realizată
de

Ionescu
(2014),
mai
exact
în
ce
fel
influen
ț
ează
ata
ș
amentul
mamei
din
cadrul

cuplului, ata
ș
amentul copilului cu vârsta între 1
ș
i 3 ani.

Mai
mult
decât
atât,
au
observat
ș
i
cum
rela
ț
ia
dintre
variabile
variază
sub

influen
ț
a
unor
factori
ce
influen
ț
ează
interac
ț
iunea
mamă-copil,
cum
ar
fi

schimbarea
îngrijitorului
predominant,
ori
schimbarea
grădini
ț
ei.
Se

presupunea
că
există
o
corela
ț
ie
între
stilul
ata
ș
amentului
mamei
ș
i
stilul

copilului,
ș
i
că
cei
doi
factori
prezenta
ț
i
mai
sus
au
un
rol
moderator
pentru

ata
ș
amentul celor doi.

Participan
ț
ii
la
studiu
au
fost
54,
27
de
mame
ș
i
copii
lor,
mamele
având
între

24
ș
i
43
de
ani
(cu
o
medie
de
32)
din
mediul
urban,
iar
bebelu
ș
ii
între
14
ș
i

35
de
luni.
Pentru
a
colecta
datele,
s-a
folosit
Chestionarul
Experien
ț
elor
în

rela
ț
ii
–
scala
Ata
ș
amentului
Adul
ț
ilor
(ECR),
Chestionarul
datelor
generale

(creat
special
pentru
această
cercetare),
Tipul
de
ata
ș
ament
al
bebelu
ș
ilor

(TAS-45).

S-a
demonstrat
că
prima
ipoteză
este
par
ț
ial
sus
ț
inută
de
datele
statistice,
în

special
între
tipul
de
ata
ș
ament
al
mamei
ș
i
dimensiunea
cooperării
la
bebelu
ș
.

Însă,
nu
au
fost
demonstrate
corela
ț
iile
ata
ș
amentului
mamei
cu
al
copilului.

A
doua
ipoteză,
de
asemenea,
a
corelat
pozitiv
doar
pe
anumite
dimensiuni,

spre
exemplu,
ata
ș
amentul
evitativ
al
mamei
a
corelat
cu
distresul
la
separare

al
copilului,
sub
influen
ț
a
variabilei
moderatoare
cu
privire
la
îngrijitor

(Ionescu, 2014).

Acea
ș
i
rela
ț
ie
a
fost
studiată
ș
i
de
Soponaru&Dîr
ț
u
(2014)
ce
au
asociat

transmisia
transgenera
ț
ională
a
stilurilor
de
ata
ș
ament
ș
i
a
emo
ț
ionalită
ț
ii,

pornind
de
la
mitul
grecesc
cu
Hercule
si
Antheus.
Acesta
nu
putea
fi
învins

deoarece
căpăta
constant
putere
de
la
mama
sa,
Gaea.
În
acord
cu
acest
mit,

cercetarea
celor
doi
se
bazează
pe
asump
ț
ia
că
empatia
ș
i
stilurile
de

12

ata
ș
ament
sunt
transmise
din
genera
ț
ie
în
genera
ț
ie.
Participan
ț
ii
au
fost
90
de

familii (270 de membrii), copiii
ș
i ambii părin
ț
i.

Într-un
context
mai
general
de
această
dată,
au
fost
studiate
legăturile
dintre

părin
ț
ii
cu
tulburări
depresive
ș
i
psihopatologia
copilului,
în
special,
depresia

–
tulburarea
părin
ț
ilor
fiind
un
factor
de
risc
în
dezvoltarea
depresiei
ș
i
la

copii.
Procesul
depresiei
a
fost
corelat
cu
ata
ș
amentul,
Brenning
(2011)

concluzionând
că
nu
există
corela
ț
ii
din
genera
ț
ie
în
genera
ț
ie
în
ceea
ce

prive
ș
te
tipul
de
personalitate
ș
i
tipul
de
ata
ș
ament.
Însă,
există
acelea
ș
i

vulnerabilită
ț
i
ale
ata
ș
amentului
când
sunt
compar ate
simptomele
depresive

ale mamei cu cele ale fiicei.

Alte
cercetări
au
descoperit
influen
ț
e
între
genera
ț
ii
în
ceea
ce
prive
ș
te
frica

de
e
ș
ec
ori
conflictele
maritale,
ceea
ce
ne
determină
să
spunem
că

patternurile
negative
(anxietatea,
depresia)
sunt
destul
de
u
ș
or
transmise
din

genera
ț
ie în genera
ț
ie.

În
ceea
ce
prive
ș
te
aspectele
emo
ț
ionale
pozitive,
cercetarea
lor

(Soponaru&Dîr
ț
u,
2014)
sus
ț
ine
teoria
transm iterii
inter-genera
ț
ionale,

eviden
ț
iind
importan
ț
a
cunoa
ș
terii
în
special
în
cadrul
reintegrării
adultului
în

mediul educa
ț
ional.

Obiectivul
cercetării
este
de
a
determina
dacă
empatia
ș
i
stilurile
de
ata
ș
ament

ale
copiilor
corelează
cu
cele
ale
părin
ț
ilor.
De
asemenea,
au
vrut
să
descopere

dacă există diferen
ț
e de sex în ceea ce prive
ș
te empatia.

Rezultatele
arată
că
cu
cât
este
mai
mare
nivelul
de
empatie
al
părin
ț
ilor
cu

atât
e
mai
mare
ș
i
nivelul
copiilor,
ș
i
invers.
De
asemenea,
există
corela
ț
ii

pozitive
ș
i
între
stilurile
de
ata
ș
ament
(securizant,
anxios,
evitativ).
Concluzia

cercetării
fiind
că
în
ceea
ce
prive
ș
te
reintegrarea
adul
ț
ilor
in
sistemul

educa
ț
ional,
ar
trebui
realizată
o
alian
ț
ă
între
profes ori,
psihologi
si
sociologi,

pentru a facilita adaptarea socială a adultului cu ata
ș
ament anxios sau evitativ.

Cei
doi
autori
sugerează
că
aceste
rezultate
ar
trebui
utilizate
practic
în

reintegrarea
adul
ț
ilor
ce
s-au
lăsat
de
ș
coală
ș
i
au
un
astfel
de
ata
ș
ament

(anxios,
evitativ).
Ar
trebui
facilitată
adaptarea
socială
prin
programe
speciale,

deci
solu
ț
ia
porne
ș
te
de
la
simpla
în
ț
elegere
a
acestei
teorii,
rezultatele
putând

fi folosite atât cu scop preventiv, cât
ș
i aplicativ.

13

CAPITOLUL 2 – TEORIA ATA
Ș
AMENTULUI
Ș
I ROLUL ACESTUIA

ÎN VIA
Ț
A ADULTULUI

Pentru
a
explica
influen
ț
a
ata
ș
amentului
în
via
ț
a
adultului,
revenim
la

părintele
teoriei,
biologul
John
Bowlby,
ce
considera
că
ata
ș
amentul
format
în

rela
ț
ia
părin te-copil
este
alienat
la
rela
ț
ia
adultă
romantică
ș
i
poate
afecta

comportamentul,
cogni
ț
iile
ș
i
emo
ț
iile
în
orice
perioadă
a
vie
ț
ii,
de
la
prima

copilărie, la perioada adultă.

Persisten
ț
a
patternurilor
primare
în
următoarele
perioade
de
via
ț
ă
a
adultului

este
determinată
de
doua
metode,
prima
este
considerată
a
fi
rela
ț
ia
stabilă
cu

îngrijitorii
continuată
ș
i
în
perioada
adultă,
a
doua,
dezvoltarea
modelelor

mentale,
ori
a
ata
ș
amentelor,
con
ș
tiente,
pentr u
a
ghida
ș
i
direc
ț
iona

comportamentul, gândurile
ș
i emo
ț
iile în următoarel e rela
ț
ii romantice.

14

Pentru
a
explica
ș
i
a
determina
rela
ț
iile
sociale,
romantice
ș
i
sexuale,
unii

autori
au
apelat
la
teoria
ata
ș
amentului,
căci
în
opinia
lor,
tipurile
de

ata
ș
ament
reflectă
reprezentările
mentale
despre
propria
persoană
ș
i
despre

ceilal
ț
i,
fapt
ce
duce
la
o
anumită
orientare
în
rela
ț
iile
apropiate.
Acestea
au

primit
numele
de
dimensiuni
fixe
ale
personalită
ț
ii,
ce
au
un
rol
important
în

comunicarea
cu
ceilal
ț
i,
nu
numai
în
copilărie
ci
ș
i
atunci
când
individul

atinge perioada adultă (Honari, 2014).

Rolul
ata
ș
amentului
în
via
ț
a
adultului
este
evide n
ț
iat
ș
i
în
cercetarea
lui

Honari(2014)
ce
sus
ț
ine
că
primele
experien
ț
e
din
via
ț
a
oamenilor
au
un
efect

foarte
important
în
dezvoltarea
personalită
ț
ii
adultului.
Astefel
de
experien
ț
e

pot
fi
numite
rela
ț
ii
emo
ț
ionale
puternice
cu
îngrij itorii
(în
special,
părin
ț
ii).

Aceste
rela
ț
ii,
acest
ata
ș
ament,
are
un
rol
esen
ț
ial
în
stabilirea
caracteristicilor

psihologice ale persoanei.

Comportamentul
de
ata
ș
ament
include
răspunsul
la
stres
ș
i
comportamentul

explorator
ce
sunt
modificate,
formate
de
cogni
ț
ii,
afect,
ș
i
interac
ț
iunile
cu

îngrijitorul.
Modelul
intern
de
lucru
format
în
prima
copilărie
ghidează

comportamentul
ș
i
expecta
ț
iile
adultului,
formând
o
bază
a
ata
ș
amentului

romantic (Rholes&Simpson, 2004).

Pentru
a
eviden
ț
ia
această
ipoteză,
Honari
(2014)
a
cercetat
legătura
dintre

tipul
de
ata
ș
ament
ș
i
stilul
obsesiv
de
iubire
la
studen
ț
i.
Participan
ț
ii
au
fost

306
studen
ț
i
de
la
Universitatea
din
Iran
ce
au
fost
selecta
ț
i
aleator,
datele

fiind
colectate
cu
ajutorul
Scalei
Stilului
de
Ata
ș
ament
(AAQ)
ș
i
Scalei

Stilului
de
Iubire
(LAS).
Datele
au
fost
analizate
în
programul
SPSS
prin

corela
ț
ia
Pearson
ș
i
regresia
multiplă.
Concluziile
la
care
au
ajuns
au
fost
că

stilul
de
ata
ș
ament
insecurizant
ambivalent
are
un
rol
în
apari
ț
ia
stilului
de

iubire obsesiv.

Altin
ș
i
Terzi
(2010)
descriu
în
introducerea
cercetării
lor
cele
patru
tipuri
de

ata
ș
ament p e care ei le-au luat în considerare ca fiind viabile.

Adul
ț
ii
cu
un
ata
ș
ament
securizant
se
simt
comfort abil
în
preajma
altora,
li
se

pare
destul
de
u
ș
or
să
se
apropie
de
ceilal
ț
i,
nu
resimt
o
teamă
constantă
că

vor fi abandona
ț
i când cineva se apropie prea tare de ei.

În
opozi
ț
ie,
adul
ț
ii
cu
un
ata
ș
ament
evitant,
găsesc
dificilă
apropierea
de

ceilal
ț
i, se si mt inconfortabil, tind să nu aibă încredere în ceilal
ț
i.

Adul
ț
ii
cu
un
stil
de
ata
ș
ament
anxios
se
tem
că
ceilal
ț
i
nu
se
vor
apropia
de

ei,
atât
de
mult
cât
ei
î
ș
i
doresc,
ș
i
de
obicei
sunt
dispu
ș
i
să
se
contopească
cu

persona apropiată lor, fapt ce îi poate face pe ceilal
ț
i u
ș
or temători.

Adul
ț
ii
cu
un
stil
de
ata
ș
ament
preocupat
sunt
caracteriza
ț
i
de
sentimentul
că

ei
sunt
nedemni
de
iubire,
ș
i
de
convingerea
că
oamenii
nu
sunt
de
încredere

ș
i disponibil i când ei au nevoie de ajutor.

Cercetările
au
arătat
constant
că
din
aceste
patru
tipuri,
doar
ata
ș
amentul

securizant
a
corelat
cu
o
sănătate
emo
ț
ională
mai
bună:
fericire,
sănătate
ș
i

15

chiar
ș
i
rela
ț
ii
romantice
durabile,
adaptare
mai
bună
la
mediul
de
lucru,

suport social mai bun.

În
opozi
ț
ie
cu
aceste
rezultate,
ata
ș
amentul
insecurizant
a
fost
asociat
cu

simptomatologia
depresivă.
Având
în
vedere
aceste
rezultate,
avem
un
motiv

întemeiat
să
credem
că
tipul
de
ata
ș
ament
poate
influen
ț
a
calitatea
rela
ț
iilor

intime, precum
ș
i stările depresive resim
ț
ite.

Cei
doi
au
examinat
rolul
mediator
al
factorilor
psihologici
ce
influen
ț
ează

rela
ț
iile
intime,
dintre
tipurile
de
ata
ș
ament
ș
i
simptomele
depresive.
O
serie

de
analize
de
regresie
a
arătat
că
în
timp
ce
rela
ț
ia
negativă
dintre
ata
ș
amentul

securizant
ș
i
simptomele
depresive
era
mediată
de
satisfac
ț
ia
rela
ț
ională,

monitorizarea
rela
ț
ională
media
rela
ț
ia
poziti vă
dintre
ata
ș
ament
ș
i

simptomele
depresive.
Rezultatele
arată
de
asemenea,
că
în
afară
de

ata
ș
amentul
securizant,
preocupat
ș
i
cel
evitant,
restul
sunt
într-o
strânsă

legătură cu depresia (Altin
ș
i Terzi, 2010).

Despre
corela
ț
ia
ata
ș
amentului
romantic
la
adul
ț
i
ș
i
vulnerabilită
ț
ile
cognitive

la
anxietate
ș
i
depresie
au
studiat
ș
i
cercetătorii
Williams
ș
i
Riskind
(2004).

Din
perspectiva
social-cognitivă,
aceste
​
modele
de
lucru
​
pot
fi
conceptualizate

ca
ș
i
schem e
rela
ț
ionale
ce
au
acea
ș
i
func
ț
ie
ca
orice
alte
scheme
(organizarea

informa
ț
iilor,
ghidarea
comportamentului
viitor
etc.).
Modelele
de

vulnerabilitate
cognitivă
au
propus
un
stil
explorator
pesimist
ce
oferă

vulnerabilitate
depresiei,
ș
i
o
perspectivă
dezadaptativă
ce
oferă

vulnerabilitate anxietă
ț
ii.

Acest
studiu
a
examinat
patternurile
rela
ț
ionale
dintre
tipul
de
ata
ș
ament

romantic
al
adultului,
vulnerabilită
ț
ile
cognitive,
simptomele
anxioase
ș
i

depresive raportate
ș
i rela
ț
ia generală (general outco me).

Rezultatele
sugerează
că
nivele
mai
înalte
de
insecuritate
au
fost
asociate
cu

simptome
psihologice
crescute
ș
i
cu
nivele
mai
înalte
de
vulnerabilită
ț
i

cognitive.
Mai
mult
decât
atât,
vulnerabilită
ț
ile
cognitive
au
mediat
rela
ț
ia

dintre
tipul
de
ata
ș
ament
la
adul
ț
i
ș
i
simptomele
anxioase
ș
i
depresive,

sugerând
că
at
ș
amentele
insecurizante
pot
prezenta
o
predispozi
ț
ie
la

dezvoltarea anxietă
ț
ii
ș
i depresiei.

Rezultatele
acestui
studiu
au
demonstrat
utilitatea
considerării
tipului
de

ata
ș
ament în modelele noastre de vulnerabilitate la anxietate
ș
i depresie.

Acestea
arată
că
ata
ș
amentul
insecurizant
este
asociat
cu
rezultate
slabe
la

consecin
ț
ele
specifice
(spre
exemplu,
satisfac
ț
ia
în
rela
ț
ii,
percep
ț
ia

caracteristicilor
pozitive
ș
i
negative)
dar
ș
i
la
consecin
ț
ele
generale
(spre

exemplu,
satisfac
ț
ia
vie
ț
ii
generale,
griji
privind
sănătatea),
rezultate
înalte
la

vulnerabilitatea cognitivă
ș
i la distresul prezent resim
ț
it.

Deci,
teoria
ata
ș
amentului
oferă
un
cadru
teoretic
bogat,
cu
o
puternică
bază

evolu
ț
ionist ă
ce
poate
fi
folositoare
în
în
ț
elegerea
dezvoltării
vulnerabilită
ț
ii

cognitive,
a
rela
ț
iei
dintre
procesul
dezvoltării
ș
i
cogni
ț
ie,
ș
i
a
mecanismelor

16

prin
care
experien
ț
ele
aversive
predispun
individul
la
anxietate
ș
i
depresie

(Williams&Riskind, 2004).

Takeuchi
(2009)
a
studiat
efectul
apropierii
fizice
sub
forma
atingerii
asupra

tipului
de
ata
ș
ament
la
adul
ț
i
ș
i
a
depresiei.
Efectul
apropierii
fizice
a
fost

foarte
pu
ț
in
studiat
empiric
ca
factor
indicator
de
intimitate
în
cadrul
rela
ț
iei

părinte-copil
ori
amic-copil,
însă
a
fost
anterior
descoperit
că
acesta
joacă
un

rol
critic
în
men
ț
inerea
rela
ț
iilor
apropiate
dintre
părin
ț
i
ș
i
copii
ș
i
păstrează

constant
balan
ț
a
emo
ț
ională
a
copilului,
starea
de
bine
psihologică
ș
i

capacitatea sa de a duce o via
ț
ă normală
ș
i sănătoasă ca adult.

Studen
ț
ilor
participan
ț
i
li
s-a
aplicat
un
chestio nar
ce
privea
frecven
ț
a

apropierii
fizice
cu
părin
ț
ii
ș
i
cu
colegii
până
în
clasa
a
9-a,
alături
de
un

chestionar ce identifica tipul de ata
ș
ament
ș
i scorul la depresie.

A
fost
descoperit
că
depresia
curentă
era
influen
ț
ată
semnificativ
de
o
imagine

de sine scăzută dar
ș
i de pu
ț
ine apropieri fizice cu pă rin
ț
ii în copilăria mică.

Deci
o
rată
scăzută
a
apropierii
fizice
(mângâieri,
îmbră
ț
i
ș
ări)
de
către
părin
ț
i

în
copilărie
poate
influen
ț
a
dezvoltarea
depresiei
ș
i
contribuie
la
o
imagine

scăzută
a
partenerului
romantic
al
individului
în
timpul
adolescen
ț
ei
ș
i
chiar
ș
i

la
perioada
adultă
(M.
Takeuchi,
S.,
Miyaoka
H.,
Tomoda,
A.,
Suzuki,
M.,

Liu, Q., Kitamura T., 2009).

Despre
tipurile
de
ata
ș
ament
la
adolescen
ț
i
ș
i
diferen
ț
a
de
gen
au
vorbit

Arslan
ș
i
Ari
(2010)
ce
au
vrut
să
analizeze
dacă
procesul
formării
unei

identită
ț
i variază în func
ț
ie de tipul de ata
ș
ament
ș
i de gen.

Tipul
de
ata
ș
ament
rămâne
neschimbat,
a
ș
a
sus
ț
inea
Bowlby(1979)
însă,
în

perioada
adolescen
ț
ei
acestea
suferă
transformări
datorită
faptului
că
se

schimbă persoanele de interes, de la părin
ț
i la prieteni (Bowlby, 1982).

Adolescen
ț
a
reprezintă
însă
o
fază
con
ș
tientă
între
copilărie
ș
i
perioada
adultă,

ei
confruntându-se
cu
sentimente
de
incertitudine
ș
i
schimbări
fiziologice.

Conform
lui
Erickson
trecerea
printr-o
criză
de
identitate
în
momentul

adolescen
ț
ei
este
o
parte
normală
a
dezvoltării
umane.
Aceasta
include

punerea
la
întrebare
a
ideilor
acceptate
anterior,
a
valorilor
ș
i
a
credin
ț
elor

dobândite
până
atunci
ș
i
explorarea
diferitelor
sisteme
de
credin
ț
e.
Rezolvarea

cu
succes
a
acestei
crize
de
identitate
rezultă
în
angajamentul
pentru
via
ț
a
ș
i

ruta aleasă, în formarea unei baze a conceptului de identitate.

Rezultatele
acestui
studiu
au
arătat
că
există
diferen
ț
e
semnificative
între

tipurile
de
ata
ș
ament,
adolescen
ț
ii
cu
tipul
de
ata
ș
ament
anxios-evitant
au
avut

rezultate
mai
mari
compartaiv
cu
ceilal
ț
i
cu
ata
ș
ament
securizant,
anxios
ș
i

dezorganizat
la
dimensiunea
​
angajament
pe
scala
identită
ț
ii,
scoruri
mai
înalte

înseamnând un nivel mai înalt de angajament.

Tot
despre
studen
ț
i
vorbe
ș
te
ș
i
Öztürk
(2010)
ce
a
studiat
rela
ț
ia
dintre
tipul

de
ata
ș
amen t,
stare
de
bine
(well-being),
fericirea
ș
i
anxietatea
socială
la

studen
ț
i.
Indivizii
trebuie
să
comunice
sănătos
unii
cu
al
ț
ii
pentru
a
fi
ferici
ț
i.

Cu
toate
astea,
nu
este
mereu
a
ș
a
cum
se
plănuie
ș
te,
uneori
studen
ț
ii

17

întâmpină
probleme
in
rela
ț
ionarea
cu
ceilal
ț
i,
această
dificultate
putând
fi

asociată
cu
diver
ș
i
factori.
Scopul
acestui
studiu
este
de
a
investiga
rela
ț
ia

dintre cele patru variabile prezentate mai sus, pe 305 studen
ț
i.

S-a
ales
utilizarea
variabilei
cu
tipul
de
ata
ș
ament
datorită
faptului
că

modelele
de
lucru
învă
ț
ate
joacă
un
rol
critic
în
formarea
experien
ț
elor

interumane.
Cercetările
anterioare
au
indicat
că
tipul
de
ata
ș
ament
este
un
fapt

efectiv, determinant, ce duce la în
ț
elegerea vie
ț
ii sociale a individului.

Rezultatele
acestei
cercetări
au
arătat
că
există
o
corela
ț
ie
pozitivă

semnficativă
între
starea
de
bine
ș
i
fericirea
în
rela
ț
ie,
mai
mult
decât
atât,

nivelul
anxietă
ț
ii
sociale
este
mai
ridicat
la
tipurile
de
ata
ș
ament

insecurizante,
iar
nivelul
stării
de
bine
al
studen
ț
ilor
anxiosi
este
mai
mic

decât al celorlal
ț
i.

Luând
ca
ș
i
variabilă
autoeficacitatea,
Tabari
(2014)
a
studiat
rela
ț
ia
dintre

tipurile
de
ata
ș
ament,
abilită
ț
ile
metacognitive
ș
i
autoeficacitatea
academică,

una din ipoteze fiind rolul predictor al tipului de ata
ș
ament asupra celorlalte.

Pentru
a
cerceta
ideile
acestui
studiu,
participan
ț
ii
au
fost
302
liceeni
(145
băie
ț
i

ș
i
157
fete),
iar
instrumentele
folosite
au
fost:
Scala
de
ata
ș
ament
revizuită
a

lui
Collin
ș
i
Reed
(1990),
Inventarul
meta-cognitiv
al
lui
Oneil
ș
i
Abedi,
ș
i

instrumentul lui Morgan pentru auto-eficacitate.

Rezultatele
au
arătat
că
există
rela
ț
ii
semnificative
statistic
între
ata
ș
amentul

securizant
ș
i
auto-eficacitate,
ata
ș
amentul
securizant
ș
i
abilită
ț
ile

meta-cognitive,
ș
i
abilită
ț
ile
meta-cognitive
ș
i
auto-eficacitate.
Potrivit

analizei
de
regresie,
aceste
abilită
ț
i
pot
fi
considerate
predictor
pentru

auto-eficacitatea
academică,
dar
numai
ata
ș
amentul
insecurizant
poate
fi
un

predictor negativ pentru auto-eficacitate.

Diehl
et.
al.
(1998)
au
folosit
un
e
ș
antion
de
304
adul
ț
i
pentru
a
examina

diferen
ț
ele
în
climatul
familial
ș
i
varia
ț
iile
de
personalitate
pe
baza
tipului
de

ata
ș
ament
al
indivizilor.
Rezultatele
au
arătat
efecte
semnificative
ale
tipului

de
ata
ș
amen t.
Comparativ
cu
cei
cu
un
ata
ș
ament
insecurizant,
cei
cu
un
tip
de

ata
ș
ament
securizant
ș
i-au
descris
familia
de
origi ne
ș
i
familia
actuală
mult

mai
pozitiv,
scorând
de
asemenea,
mult
mai
înalt
la
încredere
în
sine,
stare
de

bine,
ș
i func
ț
ionarea în mediul social.

De
ș
i
model ul
lui
Bowlby
eviden
ț
iază
continuitate a
modelelor
de
lucru
ale

ata
ș
amentul ui
de-a
lungul
vie
ț
ii,
cercetări
mai
recen te
au
accentuat
importan
ț
a

ata
ș
amentul ui
în
contextul
rela
ț
iei
formate.
Construind
pe
modelul
lui,

Ainsworth
ș
i
colegii
săi,
în
experimentul
​
Paradigma
Străinului,
​
au
dezvoltat
​
o

paradigmă
de
identificare
a
diferen
ț
eleor
individuale
în
ata
ș
amentul
dintre

mamă-copil.
Baza
ț
i
pe
această
descoperire,
Ainsworth
ș
i
colegii
săi
au
derivat

o
tipologie
de
3
ata
ș
amente:
cel
securizant,
cel
evitant
ș
i
cel

anxios-ambivalent.

În
prezentarea
acestei
teorii
nu
poate
trece
neobservată
clasificarea
lui
Kim

Bartholomew
ș
i
a
lui
Leonard
Horowitz,
prezentată
în
articolul
​
Attachment

18

Styles
Among
Young
Adults:
A
Test
of
a
Four-Category
Model
(1991).
​
Aici

este
propus
modelul
celor
4
grupe
ale
tipurilor
de
ata
ș
ament,
paternurile
fiind

definite
folosind
combina
ț
ii
ale
imaginii
de
sine
a
individului
(pozitive
sau

negative)
ș
i
reprezentarea
celorlal
ț
i
(pozitivă
sau
negativă).
Fiecare
tip
de

ata
ș
ament
este
asociat
cu
un
profil
distinct
interpersonal
de
rezolvare
a

problemelor,
în
concordan
ț
ă
cu
informa
ț
iile
date
atât
de
participant
cât
ș
i
de

prietenii săi.

Cei
doi
autori
vin
în
continuarea
teoriei
lui
Bowlby
acceptându-i
ipotezele.
Un

principiu
de
bază
al
acestei
teorii
este
faptul
că
aceste
rela
ț
ii
continuă
să

rămână
importante
de-a
lungul
vie
ț
ii
individului,
efectele
rămânând
active
ș
i

în via
ț
a adul tului.

Cercetările
anteriore
celor
doi
autori,
au
dus
la
dezvoltarea
unui
interviu
de

verificare
a
tipului
de
ata
ș
ament
la
adul
ț
i
ce
explorea ză
reprezentările
adul
ț
ilor

despre
rela
ț
iile
de
ata
ș
ament
din
copilărie.
Rezult atele
provenite
de
aici
au

arătat
că
participan
ț
ii
securiza
ț
i
se
percep
pe
sine
ca
nefiind
stresa
ț
i,
iar
pe

ceilal
ț
i
ca
fiind
suportivi,
cei
evitan
ț
i
se
percep
ca
nefiind
stresa
ț
i
dar
îi
percep

pe
ceilal
ț
i
ca
fiind
nesuportivi,
iar
cei
dezorganiza
ț
i
(ce
corespund
copiilor

anxio
ș
i-rezis ten
ț
i),
se
percep
ca
fiind
stresa
ț
i,
iar
pe
ceilal
ț
i
suportivi.
Această

descoperire
însă,
nu
lua
în
calcul
o
categorie
în
care
ambele
percep
ț
ii
sunt

negative.

Cercetările
au
avansat
la
stabilirea
unui
model
al
ata
ș
amentului
adultului

conceptualizat în 4 dimensiuni:

●
ata
ș
amentul
securizant
(individul
se
simte
demn
de
iubire,
ș
i
se
a
ș
teaptă
ca

ceilal
ț
i să fie receptivi),

●
ata
ș
amentul
preocupant
sau
evitant
(individul
nu
se
simte
demn
de
iubire
dar

are o percep
ț
ie pozitivă asupra celorlal
ț
i),

●
ata
ș
amentul
anxios-evitativ
(individul
nu
se
simte
demn
de
iubire
ș
i
se

a
ș
teaptă ca c eilal
ț
i să nu fie de încredere, ori să nu fi e receptivi),

●
ata
ș
amentul
anxios-rezistent/temător
(individul
se
consideră
demn
de
iubire

dar are o percep
ț
ie negativă fa
ț
ă de ceilal
ț
i).

*Figura 1. Stilurile de ata
ș
ament. Un model integrativ (Sava, 2006)

19

Cei
doi
autori
au
demonstrat
că
un
interviu
semi-structurat
poate
fi
folosit
pentru

a
evalua
nivelul
la
care
particpin
ț
ii
aproximează
fiecare
din
cele
patru
tipuri

de ata
ș
amen t.

Acest
prim
studiu
a
examinat
evaluarile
tipului
de
ata
ș
ament
bazate
pe

descrierile
personale,
ale
prietenilor
ș
i
ale
partenerilor
romantici,
iar
aceste

descrieri
au
dus
la
prezicerea
unor
aspecte
importante
ale
personalită
ț
ii

participantului
ș
i a func
ț
ionării sale interpersonale.

Al
doilea
studiu
a
fost
construit
pentru
a
replica
analiza
complexă
a
primului

studiu
ș
i
pentru
a
extinde
modelul
de
ata
ș
ament
la
reprezentările
familiei
de

origine,
pentru
a
investiga
rela
ț
ia
dintre
reprezentările
familiei
ș
i
a
prietenilor.

După
cum
era
a
ș
teptat
rezultatele
evaluărilor
celor
două
echipe
a
corelat

semnificativ,
replicând
astfel
rezultatele
primului
studiu.
Mai
mult
decât
atât,

ambele
reprezentări
au
contribuit
la
predic
ț
ia
căldurii
ș
i
a
dominan
ț
ei
în

rezolvarea problemelor interpersonale a participan
ț
ilor.

Descrierea
comportamentelor
exacte
ale
adul
ț
ilor
cu
un
anumit
tip
de

ata
ș
ament
este
necesară
pentru
în
ț
elegerea
concretă
a
diferen
ț
ierilor.

Sava&Negrei(2006)
au
prezentat
o
astfel
de
descriere
în
articolul
pentru

Adaptarea
Inventarului
Stilurilor
de
Ata
ș
ament
la
Adul
ț
i
pe
popula
ț
ia

românească.
Cele
patru
stiluri
de
ata
ș
ament
derivate
din
rezultatele
in
ț
iale
ale

lui
Shaver
(1998)
sunt:
tipul
securizant,
tipul
dependent
(preocupat),
tipul

anxios-evitant, tipul anxios-rezistent(evitant).

Tipul
de
ata
ș
ament
securizant
este
descris
ca
având
o
percep
ț
ie
pozitivă

privitoare
la
ceilal
ț
i,
un
nivel
scăzut
de
anxietate,
fără
a
prezenta

comportamente
de
evitare,
cei
ce
au
acest
stil
găsindu-
ș
i
confortul,
lini
ș
tea
în

independen
ț
ă
ș
i
intimitate.
Ace
ș
tia
resimt
confort
în
procesul
de
rela
ț
ionare,

nefiind
măcina
ț
i
de
gândul
că
ar
fi
părăsi
ț
i,
nu
merg
în
sfera
idealizărilor,
fiind

cu
picioarele
pe
pământ.
Î
ș
i
exprimă
deschis
nevoile,
spun
cu
u
ș
urin
ț
ă
ceea
ce

simt.

Tipul
de
ata
ș
ament
dependent
(găsit
în
alte
articole
sub
traducerea
–

preocupat/
dezorganizat)
este
asociat
cu
cei
ce
de
ș
i
nu
au
comportamente
de

evitare,
prezintă
un
grad
înalt
de
anxietate.
Ei
se
pot
considera
nedemni
de

iubire,
arătând
o
permanentă
preocupare
de
a
fi
accepta
ț
i,
valida
ț
i,
iubi
ț
i.
Este

prezentă
aici
o
permanentă
teamă
de
respingere,
de
refuz,
de
ș
i
ei
sunt

deschi
ș
i,
dornici
de
demonstrare
a
propriilor
nevoi,
cerin
ț
e.
Lucrează
mult
la

men
ț
inerea
rela
ț
iilor,
însă
tind
să
domine
din
nevoia
de
a
fi
dorit.
La
începutul

lor
se
entuziasmează,
implicându-se,
fiindu-le
foarte
greu
apoi,
la
sfâr
ș
itul

rela
ț
iilor.
Cei
ce
au
acest
tip
de
ata
ș
ament
sunt
predispu
ș
i
să
rămână
într-o

rela
ț
ie
chiar
dacă
nu
se
mai
hrănesc
emo
ț
ional
cu
lucruri
pozitive,
ci
trăiesc

doar
suferin
ț
ă.
Unele
cercetări
eviden
ț
iază
că
acest
stil
este
un
predictor

pentru abuz, datorită predispozi
ț
iei de a fi atât victime, cât
ș
i persecutori.

Tipul
de
ata
ș
ament
anxios-evitant
prezintă
un
grad
înalt
de
anxietate
ș
i

comportamente
de
evitare,
asemenea
celor
dependen
ț
i,
nici
ei
nu
cred
că

20

merită
să
fie
iubi
ț
i,
ferindu-se
de
apropierea
celor
din
jur,
se
apără
printr-o

respingere
anticipativă.
Ei
nu
găsesc
confort
în
rela
ț
ionare,
temându-se
că

toate
rela
ț
iile
vor
sfâr
ș
i
repede.
Ei
consideră
că
perechea
lor
nu
vrea
să

petreacă
timp
cu
ei,
ori
că
nu
sunt
sinceri
în
legătură
cu
sentimentele
lor.
Tind

să
aibă
ca
rezolvări
comportamente
emo
ț
ionale
excesive,
chiar
dacă
nu
i
ș
i

dezvăluie sentimentele, au probleme de încredere, fiind emotivi la refuz.

Tipul
de
ata
ș
ament
evitant
prezintă
comportamente
evitative,
alături
de
un

nivel
scăzut
de
anxietate;
încrezătoare
pe
sine,
aceste
persoane
tind
să
fie
mai

rezervate,
mai
reci.
De
ș
i
au
încredere
în
sine,
nu
au
în
ceilal
ț
i
ș
i
nu
î
ș
i
doresc

neapărat
rela
ț
ii
apropiate
cu
ei,
fiind
destul
de
închi
ș
i.
Ei
subapreciază

problemele
pe
care
le
au,
în
cuplu,
implicându-se
mai
pu
ț
in
ca
partenerul,

pentru
a
păstra
autonomia.
Rela
ț
iile
de
amici
ț
ie
sunt
clădite
pe
motive
de

interes,
nu
neapărat
pe
motive
de
hrană
sufletească.
Ca
ș
i
comportament

caracteristic, ei se feresc de dezamăgiri (Negrei&Sava, 2006).

Pe
lângă
latura
socială
ș
i
latura
afectivă,
a
fost
studiat
rolul
ata
ș
amentului
ș
i

pe
latura
clinică,
Davies
(2009)
sus
ț
inând
că
indivizii
cu
un
ata
ș
ament

insecurizant
au
sim
ț
it
mai
multă
durere
fa
ț
ă
de
cei
cu
unul
securizant,
de
ș
i

rezultatele anteriore cercetării sale erau inconsistente.

Rezultatele
anterioare
sus
ț
ineau
că
ata
ș
amentul
insecurizant
la
popula
ț
iile

sănătoase
este
ascoiat
cu
credin
ț
e
ipohondrice,
hipervigilen
ț
ă
la
durere,
teamă

crescută
cu
privire
la
frici,
coping
scăzut
la
durere.
Acestea
sugerează
că

indivizii
cu
un
astfel
de
ata
ș
ament
sunt
mai
predispu
ș
i
să
resimtă
durere,
ș
i

odată resim
ț
ită să o perceapă ca fiind mai stresantă
ș
i mai intensă.

Ei
au
vrut
să
îmbunătă
ț
ească
partea
metodologică,
folosind
un
e
ș
antion
foarte

mare,
de
2509
de
participan
ț
i,
recruta
ț
i
din
popula
ț
ia
generală
pentru
a
evita

bias-ul
asociat
cu
pacien
ț
ii
ce
cautau
deja
îngrijiri
medicale.
Au
realizat
un

studiu
cross-sec
ț
ional
pe
un
e
ș
antion
mare
pentru
a
investiga
dacă,
comparativ

cu
indivizii
ce
nu
resimt
durere,
subiec
ț
ii
ce
resimt
o
durere
cronică
prezintă

un
ata
ș
amen t
insecurizant,
ș
i
dacă
o
resimt
mai
intens
decât
este
cazul
–

acestea au reprezentat chiar principalele ipoteze ale cercetării.

Tipul
de
ata
ș
ament
a
fost
aici
categorizat
în
securizant
(tipul
normal),

anxios-evitant,
anxios-rezistent,
ș
i
unul
dezorganizat
(cele
insecurizante).

Subiec
ț
ii
au
completat
un
chestionar
din
urma
căruia
rezultau
trei
grupe:
cei

ce
nu
resimt
durere,
cei
ce
resimt
o
durere
cronică,
ș
i
alt
tip
de
durere.

Subiec
ț
ii
au
fost
ruga
ț
i
să
î
ș
i
evalueze
intensitatea
durerii
cu
ajutorul
unei

scale Likert de 11 puncte.

Rezultatele
au
arătat
că
dintre
toate
tipurile
de
ata
ș
ament
insecurizant,
cel

dezorganizat a corelat cel mai puternic cu durerea cronică.

Tot
din
mediul
clinic,
cercetarea
lui
Buchheim
et.
al.
(2006)
a
studiat

reprezentarea
ata
ș
amentului
la
adul
ț
i
în
cadrul
unei
ecografii
(functional

magnetic resonance imaging fMRI).

21

Ata
ș
amentu l
fiind
definit
ca
o
bază
biologică
a
sistemului
comportamental
ce

influen
ț
ează
motiva
ț
ional,
cognitiv,
emo
ț
ional,
a
fost
investigat
în
studii

neurobiologice
rela
ț
iile
sociale
prin
intermediul
ecografiilor,
urmărind

patternurile
imagistice
în
timp
ce
indivizii
priveau
poze
cu
cei
dragi,
ori
cu

partenerul, prieteni, cuno
ș
tin
ț
e, străini.

Studiile
au
aratat
că
legăturile
dintre
captările
neuronale
ș
i
aceste
unice
stări

emo
ț
ionale,
intime,
trezite
de
respectivele
fotografii,
sunt
conectate
cu

anumite
arii
specializate
ale
creierului.
Conceptualizând
aceste
rezultate
din

perspectiva
teoriei
ata
ș
amentului,
acestea
nu
se
adresau
în
mod
direct

sistemului reprezentărilor ata
ș
amentului.

Proiec
ț
ia
Ata
ș
amentului
Adul
ț
ilor
dezvoltată
de
George
ș
i
West
în
2001
este

un
set
de
poze
schematice
cu
baza
–
ata
ș
amentul,
datorită
faptului
că
ele

trezesc
stimuli
ce
ț
in
de
acest
concept.
A
fost
construit
pentru
a
activa

sistemul
ata
ș
amentului
special,
prin
introducerea
scenelor
stresante
cu

poten
ț
ial
abuz
ori
indivizi
ce
înfruntau
moartea,
singuratatea,
separarea
ori

boala.

Patternurile
de
ata
ș
ament
ale
indivizilor
au
fost
studiate
în
func
ț
ie
de

răspunsurile
verbale
la
vederea
pozelor.
Scenariile
astfel
create
de
participan
ț
i

sunt
practic
scenarii
din
via
ț
a
lor,
ș
i
eviden
ț
iază
cum
sunt
organizate

reprezentările
ata
ș
amentului
într-un
cadru
intern.
Acest
instrument,
spre

deosebire
de
prima
în
ș
iruire
de
poze,
poate
fi
o
testare
promi
ț
ătoare
în
cadrul

unei ecografii.

Pentru
că
studiile
anterioare
corelau
tipul
de
ata
ș
ament
cu
factori
vulnerabili

precum
stimă
de
sine
scăzută,
sus
ț
inere
scăzută,
evenimente
neplăcute
în

copilărie,
dar
aveau
o
inconsisten
ț
ă
destul
de
mare,
a
fost
studiată
rela
ț
ia

dintre acestea prin intermediul unui interviu.

Tipul
de
ata
ș
ament
al
adul
ț
ilor
a
fost
corelat
atât
cu
calitatea
rela
ț
iilor
cât
ș
i
cu

atitudinile
de
rela
ț
ionare.
Pe
baza
clasificărilor
din
copilărie,
atitudinile

insecurizante
de
evitare
(ce
con
ț
in
frica
sau
neîncrederea
în
ceilal
ț
i)
sau
cele

anxioase/ambivalente
(ce
se
referă
la
teama
de
abandon)
au
fost
separate
de

cele securizante (referitoare la încrederea în ceilal
ț
i
ș
i disponibilitatea).

În
ceea
ce
prive
ș
te
această
teorie,
căutarea
împlinirii
nevoii
de
sus
ț
inere

ajustează
sentimentele
de
insecuritate.
Deci,
distresul
din
timpul

amenin
ț
ărilor,
durerilor,
ori
a
momentelor
de
boală,
au
fost
resim
ț
ite
în

copilărie
ca
ș
i
comportamente
de
căutare
a
apropierii
cu
îngrijitorul,
acestea

fiind
generalizate
mai
apoi,
la
adul
ț
i,
la
toate
rela
ț
iile
apropiate
(Bifulco
et.
al.,

2002).

Turan
(2010)
cercetează
în
studiul
său
contribu
ț
ia
rumina
ț
iei
ș
i
a
modelelor

interne
de
lucru
ale
ata
ș
amentului
la
simptomele
psihologice
ale
studen
ț
ilor

turci.

Anii
petrecu
ț
i
la
facultate
reprezintă
o
perioadă
critică
în
via
ț
a
tânărului
adult

datorită
schimbărilor
ce
intervin.
Această
perioadă
este
deseori
numită

22

perioadă
de
tranzi
ț
ie
deoarece
ei
trebuie
să
dobândească
anumite
abilită
ț
i
de

dezvoltare.

Unii
cercetători
consideră
simptomele
psihologice
ca
fiind
gânduri
ce
te

macină,
atitudini,
percep
ț
ii
ș
i
amintiri
ce
duc
la
suferin
ț
e
fără
rost
de
lungă

durată.
Întrebarea
ce
a
reie
ș
it
de
aici,
este
cum
pot
unii
să
facă
fa
ț
ă
acestor

factori
autodistrugători
ș
i
al
ț
ii
nu.
Au
fost
propu
ș
i
câ
ț
iva
factori
de
risc
ș
i

factori protectori pentru dezvoltarea/men
ț
inerea acestor simptoame.

Printre
ace
ș
tia,
rumina
ț
ia
ș
i
modele
interne
de
lucru
ale
teoriei
ata
ș
amentului

au
constitiut
principalul
interes
al
acestui
studiu.
Aceste
modele
(pozitive
ș
i

negative)
au
fost
corelate
cu
simptomele
psihologice
ș
i
spre
exemplu,
un

studiu
pe
studen
ț
i
a
eviden
ț
iat
ipoteza
conform
căreia
participan
ț
ii
cu
un

model
intern
de
lucru
pozitiv
(adică
un
pattern
securizant)
au
stiluri
de
coping

mai
eficiente
fa
ț
ă
de
studen
ț
ii
cu
un
model
intern
de
lucru
negativ
(adică
un

pattern
insecurizant).
Mergând
pe
un
alt
set
de
studii,
vedem
că
tendin
ț
a

ruminativă
paralizează
oamenii
pe
moment,
ei
ne
ș
tiind
cum
să
mai
ac
ț
ioneze,

în
rezolvarea
propriilor
probleme,
oamenii
î
ș
i
pun
la
îndoială
competen
ț
ele,

demnitatea, dar fără a face ceva concret spre a rezolva problema.

Rumina
ț
ia
excesivă
duce
la
o
stare
generală
negativă,
facilitând
accesul
la

amintirile
neplăcute,
ș
i
scăzând
motiva
ț
ia
de
rezolvare
a
problemelor.
De

aceea,
cei
ce
fac
asta
au
cel
mai
probabil
o
abilitate
scăzută
de
rezolvare
a

problemelor
ș
i
pot
dezvolta
strategii
dezadaptative
împotriva
simptomelor

psihologice,
cum
ar
fi,
faptul
că
se
gândesc
constant
la
ele.
Ca
ș
i
rezultat,

rumina
ț
ia,
atrage
triste
ț
e
ș
i
anxietate,
reducând
ac
ț
iunile
concrete

premergătoare rezolvării problemelor.

E
ș
antionul
acestui
studiu,
ce
îmbină
variabilele
prezentate
anterior,
era
format

din
610
studen
ț
i,
rezultatele
dezvăluind
faptul
că
ambele
variabile
au
corelat

semnificativ
cu
nivel
mai
înalt
de
simptome
psihologice.
Cu
toate
astea,
după

ce
a
fost
controlat
efectul
rumina
ț
iei,
rela
ț
ia
dintre
modelul
despre
sine
ș
i

simptome nu mai era semnificativă.

Sfera
clinică
caracterizată
aici
de
în
ț
elegerea
tratamentului,
a
fost
cercetată
in

studiul
lui
Bettmann
(2006)
ce
a
folosit
teoria
ata
ș
amentului
pentru
a
în
ț
elege

tratamentul
depresiei
la
adul
ț
i.
Deoarece
principiile
fundamentale
ale
acestei

teorii
sunt
foarte
folositoare
practican
ț
ilor
de
sănătate
mentală,
se
poate
spune

că ea a dezvoltat gândirea clinică de-a lungul timpului.

În
ț
elegerea
ata
ș
amentului
pacientului
poate
condu ce
tratamentul
său
pe
căi

mult
mai
productive.
Spre
exemplu,
un
clinician
ce
în
ț
elege
ce
tip
de

ata
ș
ament
are
clientul
său,
alături
de
rezilien
ț
a
ș
i
riscurile
acelui
tip,
este
mai

pregătit să ofere tratamentul cel mai potrivit.

Reconceptualizarea
tratamentului
în
termenii
teoriei
ata
ș
amentului
sugerează

regândirea
obiectivelor
psihoterapiei
cu
adul
ț
i.
Se
poate
considera
că
procesul

terapeutic
este
o
interpretare
a
proceselor
de
intimitate
ș
i
autonomie
din

23

copilărie
ș
i
astfel
se
repară
experien
ț
ele
din
copilă rie
cu
îngrijitorii,
datorită

cadrului securizant creat (Brettmann, 2006).

●
Ata
ș
amentu l
ș
i psihopatologia

De
asemenea,
teoria
ata
ș
amentului
are
implic
ț
ii
serioase
în
psihopatologie.

Modelul
lui
Bowlby
sugerează
că
primele
experien
ț
e
sunt
generalizate
ș
i

abstractizate
în
scheme
situa
ț
ionale
ce
influen
ț
ează
rela
ț
iile
adultului
ajuns

acum
la
maturitate.
Deci,
o
întrerupere
a
rela
ț
iei
cu
obiectul
ata
ș
amentului,

cum
ar
fi
separarea
de
părin
ț
i,
pierderea,
neglijarea,
ori
abuzul
pot
duce
la

dezvoltarea
schemelor
rela
ț
ionale
negative,
ori
la
deficite
în
adaptarea

corespunzătoare
a
emo
ț
iilor.
Dezvoltarea
acestora
poate
duce
ulterior
la

apari
ț
ia
elementelor
psihopatologice.
Spre
exemplu,
una
din
ipotezele
lui

Bowlby
era
că
experien
ț
ele
cu
părin
ț
i
prea
protecto ri
pot
duce
la
dezvoltarea

tulburărilor anxioase.

Bowlby
(1980)
sugera
ca
există
trei
circumstan
ț
e
majore
ce
pot
fi
asociate
cu

dezvoltarea
ulterioară
a
depresiei.
Prima,
în
cazul
mor
ț
ii
unui
părinte,
când

copilul
nu
are
suficient
control
al
experien
ț
elor
de
acest
gen,
el
se
poate
sim
ț
i,

disperat,
fără
speran
ț
ă
în
reac
ț
ia
cu
evenimentele
traumatice.
A
doua,
când

copilul
nu
este
capabil
să
formeze
un
ata
ș
ament
stabil
si
securizant
cu

îngrijitorii
săi,
de
ș
i
încercă,
atunci
el
poate
crede
despre
sine
că
este
un
e
ș
ec,

se
poate
sim
ț
i
neputincios.
Fiecare
pierdere
sau
dezamăgire
va
întări
acest

model
despre
sine.
A
treia,
când
părintele
îi
transmite
copilului
mesajul
că
el

este
incompetent
sau
că
nu
este
demn
de
iubire,
copilul
dezvoltă
modele

complementare de vedere a sinelui
ș
i a celorlal
ț
i ca fiind la fel.

Koohsar&Bonab
(2011)
au
investigat
rela
ț
ia
dintre
calitatea
ata
ș
amentului,

anxietatea
ș
i
depresia
la
studen
ț
ii
de
la
medic ină
din
Iran
si
Tehran.

Participan
ț
ii
au
fost
460
de
studen
ț
i,
iar
scalele
folosite
pentru
colectarea

datelor
au
fost
The
Revised
Adult
Attachment
Scale
si
Scales
of
Anxiety
and

Depression in Symptom Checklists 90-R.

După
cum
au
men
ț
ionat
ș
i
ei,
cercetări
anterioare
au
demonstrat
că

ata
ș
amentul
anxios
si
cel
evitativ
(insecurizant)
prezic
depresia
si
anxietatea

ulterioară a indivizilor (Duggal et. al. 2001).

A
fost
investigată
ș
i
rela
ț
ia
dintre
calitatea
ata
ș
amentului,
conflictul
cu

partenerul
de
via
ț
ă
ș
i
depresia
la
suden
ț
i.
Prin
utilizarea
analizei
de
regresie,

Marchand-Reyley
(2009)
a
descoperit
că
atât
ata
ș
amentul
insecurizant
cât
ș
i

stările conflictuale, ambele corelau direct cu depresia tinerilor.

Mai
mult
decât
atât,
rela
ț
ia
a
fost
demonstrată
ș
i
în
studii
clinice
(Bifulco
et

al., 2004).

Datorită
diferen
ț
elor
culturale
ș
i
religioase
însă,
dintre
popula
ț
ia
americană
ș
i

cea
iraniană,
studiul
lui
Koohsar&Bonab
(2011)
dore
ș
te
să
umple
acest
gol.

24

Rezultatele
analizei
de
regresie
au
indicat
că
anxietatea
ș
i
depresia
pot
fi

prezise
de
tipul
de
ata
ș
ament
al
studentului.
Participan
ț
ii
ce
aveau
un

ata
ș
ament
securizant,
aveau
rezultate
mai
mici
la
scala
de
depresie
ș
i

anxietate,
spre
deosebire
de
cei
cu
ata
ș
ament
insecurizant.
Rezultatele
acestui

studiu sunt în concordan
ț
ă cu descoperirile anterioare.

Acest
studiu
extinde
literatura
existentă
legată
de
ata
ș
amentul
insecurizant
ca

fiind
predictor
al
depresiei
ș
i
al
anxietătii,
examinând
cele
două
variabile
pe

un
e
ș
antion
format
din
adolescen
ț
i.
Mai
mult
decât
atât,
atitudinile

disfunc
ț
ionale
ș
i
încrederea
în
sine
scăzută
au
fost
testate
ca
mediatori
ai

asocierii
dintre
ata
ș
amentul
insecurizant
ș
i
simptomele
de
depresie
ș
i

anxietate (Lee, 2009).

Depresia
ș
i
tulburările
anxioase
sunt
printre
cele
mai
întâlnite
tulburări

psihiatrice
pe
perioada
adolescen
ț
ei,
riscul
apari
ț
iei
crescând
totodată
în

această
perioadă.
Rata
de
prevalen
ț
ă
a
depresiei
se
încadrează
între
2
ș
i
5%,

iar
rata
de
recuren
ț
ă
undeva
la
70%
pe
parcursul
a
5
ani.
Tulburările
anxioase

însă,
au
un
punct
de
prevalen
ț
ă
de
aproximativ
20%
ș
i
prezintă
un
grad

semnificant de stabilitate de-a lungul vie
ț
ii.

Mai
mult
decât
atât
depresia
la
adolescen
ț
i
ș
i
tulburările
anxioase
corelează

puternic
împreună,
dar
ș
i
cu
alte
tulburări
psihice.
Date
fiind
aceste
procente

mari,
ce
marchează
cre
ș
teri
în
această
perioadă,
alături
de
o
prezentă

continuitate
în
cadrul
adul
ț
ilor,
este
important
să
în
ț
elegem
mecanismele

implicate în dezvoltarea lor.

Folosind
o
metodă
integrată
atât
a
abordarii
cognitive
cât
ș
i
a
abordării

interpersonale,
s-a
dorit
examinarea
corela
ț
iei
dintre
factorii
interpersonali
ș
i

intrapersonali.
Teoria
ata
ș
amentului
este
o
teorie
integrativă
ce
poate
fi

folosită
ca
ramă
cognitiv-interpersonala
pentru
în
ț
elegerea
devzoltarii

depresiei în tinere
ț
e.

Dinamica
ata
ș
amentului
ce
se
dezvoltă
între
bebelu
ș
ș
i
îngrijitor
poate
fi

folosită
pentru
a
în
ț
elege
rolul
cogni
ț
iilor
ș
i
al
a
ș
teptărilor
celorlal
ț
i
într-un

context interpersonal.

Obiectivul
acestui
studiu
a
fost
să
examineze
dacă
factorii
cognitivi

(atitudinile
disfunc
ț
ionale
ș
i
încrederea
în
sine)
mediază
diferit
între

ata
ș
amentul
insecurizant
(evitant
ș
i
anxios)
ș
i
simptomele
depresive
ș
i

anxioase din timpul adolescen
ț
ei.

Tinerii
(N=350)
au
completat
singuri,
scale
ale
ata
ș
amentului,
ale
atitudinilor

disfunc
ț
ionale, ale încrederii în sine,
ș
i ale simptome lor depresive
ș
i anxioase.

Rezultatele
indică
faptul
că
ata
ș
amentul
anxios
ș
i
ata
ș
amentul
evitant,
ambele

tipuri
prezic
schimbari
atât
în
cazul
depresiei
cât
ș
i
în
cazul
anxietă
ț
ii.

Ambele ipoteze au fost confirmate (Lee, 2009).

Un
alt
studiu
ce
vizează
examinarea
rela
ț
iilor
dintre
depresie
ș
i
ata
ș
ament,

utilizează
ca
e
ș
antion
42
de
pacien
ț
i
depresivi
ș
i
un
grup
de
control
cu

pacien
ț
i ce n u suferă de depresie, tot în numar de 42.

25

Majoritatea
cercetătorilor
sunt
de
acord
că
rela
ț
iile
interpersonale
perturbate

sunt
o
marcă
a
depresiei
ulterior
dezvoltate,
dependen
ț
a
fiind
o
caracteristică

personală
comună
a
pacien
ț
ilor
depresivi.
în
ț
elegerea
patologiei
ata
ș
amentului

poate
duce
la
în
ț
elegerea
rela
ț
iilor
interpersonale
dificile.
De
aceea,
această

teorie
a
fost
folosită
pentru
a
caracteriza
problemele
interpersonale
la
pacien
ț
ii

depresivi.

Subiec
ț
ii
au
fost
ruga
ț
i
să
completeze
Scala
Ata
ș
amentului
reciproc
(RAQ),
ș
i

Millon Clinical Multiaxial Inventory.

Pacien
ț
ii
depresivi
aveau
un
pattern
anxios
al
ata
ș
amentului,
caracterizat
ori

de
o
grijă
excesivă
de
a
apăra
rela
ț
ia
cu
figura
de
ata
ș
ament,
ori
de
o
retragere

nervoasă
când
dorin
ț
a
de
securitate
alături
de
figura
de
ata
ș
ament
le-a
fost

amenin
ț
ată.

Rezultatele
arată
că
pacien
ț
ii
cu
simptomatologie
depresivă
au
caracteristicile

ata
ș
amentul ui
anxios
indentificat
de
Bowlby
–
teama
de
a
pierde
figura

ata
ș
amentul ui,
căutarea
apropierii,
nu
resimt
baza
securizantă
a
rela
ț
iei

(Pettem, 1992).

Foarte
multe
cercetări
demonstrează
o
rela
ț
ie
puternică
între
ata
ș
amentul

insecurizant
ș
i
simptomele
depresive.
De
ș
i
s-a
cerce tat
asta,
nu
s-au
descoperit

două
traiectorii
diferite,
către
depresie
pentru
fiecare
subtip
al
ata
ș
amentului

insecurizant: anxios
ș
i evitant.

Această
cercetare
a
examinat
comportamentele
cuplurilor
din
timpul
unei

interac
ț
iuni
conflictuale
ca
un
poten
ț
ial
mediator
pentru
relatia

ata
ș
ament-d epresie.
Pentru
participan
ț
ii
cu
ata
ș
ament
anxios,
s-a
prezis
că

lipsa
suportului
ș
i
a
răspunsului
din
partea
partenerului
(perceput
sau
real),
ar

conta
pentru
rela
ț
ia
dintre
ata
ș
amentul
ș
i
depresia
lor.
Pentru
participan
ț
ii
cu

un
stil
evitant
se
a
ș
tepta
ca
respectivul
comportament
ostil
al
partenerului
să

coreleze pozitiv cu rela
ț
ia ata
ș
ament-depresie.

Teoria
ata
ș
amentului
asigură
un
cadru
de
întelegere
a
cum
tendin
ț
ele

individuale
din
rela
ț
iile
apropiate
pot
ac
ț
iona
ca
factor
de
risc
la
dezvoltarea

depresiei.
De
asemenea,
cum
indivizii
se
comportă
în
raport
cu
partenerul

romantic
este
o
arie
importantă
de
descoperit,
în
această
rela
ț
ie

ata
ș
ament-d epresie,
având
în
vedere
că
ei
interac
ț
ionează
constant,
astfel,

partenerul
având
abilitatea
de
a
le
influen
ț
a
starea,
dispozi
ț
ia.
Alături
de
asta,

felul
în
care
partenerul
percepe
suportul
social
primit
poate
influen
ț
a
de

asemenea această rela
ț
ie.

De
aceea,
această
teză
a
dorit
să
cerceteze
la
ce
nivel
ata
ș
amentul
anxios
sau

evitant
(sau
amândouă)
prezic
simptomele
depresive,
la
bărba
ț
i
ș
i
femei
ș
i
de

a
examina
dacă
comportamentul
din
cadrul
rela
ț
iei
este
un
mecanism
mediator

al
acestei
influen
ț
e,
cât
ș
i
de
a
cerceta
ce
tipuri
de
comportament
au
cea
mai

mare greutate în explicarea rela
ț
iei.

Rezultatele
arată
că
pentru
femeile
cu
ata
ș
ament
anxios,
percep
ț
ia
asupra

comportamentului ostil al partenerilor a mediat această rela
ț
ie (DeVito, 2014).

26

Despre
influen
ț
ele
traumatice
se
vorbe
ș
te
în
cerceta rea
lui
Cassidy
(2001)
ce

studiază
efectele
evenimentelor
traumatice
asupra
copiilor
ș
i
adul
ț
ilor,
alături

de
felul
în
care
ace
ș
tia
reac
ț
ionează,
sub
influe n
ț
a
permanentă
a
teoriei

ata
ș
amentul ui.
S-a
descoperit
ca
separarea
devreme
de
către
părin
ț
i
este
un

factor
de
risc
în
dezvoltarea
unui
răspuns
cronic
sau
acut
la
factorii
stresori

traumatici.

Astfel
de
cercetări
explică
cum
primele
experien
ț
ele
ale
copilului
cu
prima

figură
de
ata
ș
ament
pot
avea
implica
ț
ii
în
abilitatea
de
a
face
fa
ț
ă
posibilelor

evenimente
traumatice.
Spre
exemplu,
bebelu
ș
ii
cu
o
mamă
care
este
in

general
sensibilă,
iubitoare,
disponibilă
vor
crea
o
reprezentare
a
lor

asemănătoare
cu
aceste
caracteristici,
vor
crede
deci
că
ș
i
ei
sunt
la
rândul
lor

demni de iubire.

În
opozi
ț
ie
cu
acest
caz,
cei
ce
sunt
ignora
ț
i,
jigni
ț
i,
cei
de
care
se
râde,
sau

sunt
respin
ș
i
vor
avea
tendin
ț
a
de
a
crede
ca
nu
sunt
de
iubire
si
aten
ț
ie.
Cei

din
primul
caz
sunt
considera
ț
i
a
fi
în
cadrul
unui
ata
ș
ament
securizant,
spre

deosebire de cei din al doilea caz, ce s-ar încadra în ata
ș
amentul insecurizant.

Cei
ce
nu
pot
organiza
o
strategie
care
să
le
asigure
protec
ț
ie
în
accesul
la

figura
de
ata
ș
ament
au
fost
încadra
ț
i
în
categoria
ata
ș
amentului
dezorganizat.

Cei
încadra
ț
i
aici
pot
avea
următoarele
clasificări:
patternuri
comportamentale

contradictorii,
ori
pe
rând,
ori
simultan,
mi
ș
cări
ori
expresii
fără
direc
ț
ie,

întrerupte
ori
incomplete,
mi
ș
cări
neobi
ș
nuite
sau
de
​
înghe
ț
are,
​
semne
clare

de dezorientare

Cercetările
au
relevat
o
altă
descoperire
pe
această
temă
ș
i
anume,
faptul
că

există
o
legătură
între
părin
ț
ii
cu
ata
ș
ament
insecurizant,
ce
prezintă
un

caracter
slab,
o
lipsă
de
fermitate
în
ceea
ce
prive
ș
te
pierderea
sau

evenimentele traumatice
ș
i copiii cu ata
ș
ament dezo rganizat (Cassidy, 2001).

Dutra&Lyons-Ruth
(2005)
au
investigat
asocierea
dintre
tipul
de
ata
ș
ament
si

dezvoltarea
ulterioară
a
unor
simptome
disociative
printr-un
studiu

longitudinal.
Partcipan
ț
ii
au
fost
56
de
copii
ce
proveneau
din
familii
cu
un

statut
socioeconomic
scăzut
si
au
fost
urmări
ț
i
de
la
na
ș
tere
până
la
vârsta
de

19
ani.
Simptomatologia
disociativă
a
fost
măsurată
cu
Scala
Experien
ț
elor

Disociative la vârsta de 19 ani.

Rezultatele
acestui
studiu
confirmă
ș
i
extind
totodată
rezultatele
studiului

longitudinal
realizat
anterior.
Doar
simptomele
disociative
maternale
au

corelat
cu
cele
ale
adolescentului,
nu
si
celelalte
variabile
precum
îngrijirea

necorespunzătoare,
simptomele
depresive,
anxioase
sau
tulburarea

post-traumatică a mamei.

În
contrast
cu
aceasta,
lipsa
contactului
mamei
cu
copilul,
acasă,
la
vârsta
de

un
an,
ș
i
comunicarea
afectivă
întreruptă
au
contribuit
semnificativ
la

prezicerea
simptomelor
disociative
la
adolescent.
Rezultatele
acestui
studiu

indică
faptul
că
drumul
de
la
dezorganizarea
copilului
la
disocierea
adultului

poate fi mai dinamică
ș
i mai complexă decât ar fi părut la început.

27

Dozier
(2008)
nu
a
demonstrat
legătura
comportamentală
a
ata
ș
amentului

format
în
copilărie
cu
psihopatologia
adultului,
căci
asta
se
limitează
la

studiile
longitudinale
ce
au
fost
realizate
în
această
direc
ț
ie
(spre
exemplu

Dutra&Lyons-Ruth,
2005;
Grossmann,
Grossmann&Waters,
2005).
Acest

autor
ș
i-a
îndreptat
aten
ț
ia
către
asocierea
ata
ș
amentului
(luând
în
calcul

evenimentele
relevante
din
copilărie
–
spre
exemplu,
traume
sau
separare
de

părin
ț
i)
ș
i
psihopatologia
ulterioară.
Mai
mult
decât
atât,
au
examinat

asocierea ata
ș
amentului ca stare de spirit, cu psihopatologia.

În
ceea
ce
prive
ș
te
opera
ț
ionalizarea
concep telor
​
stil
de
ata
ș
ament

(attachment
style)
​
ș
i
​
ata
ș
amentul
ca
stare
de
spirit
(attachment
state
of
mind)

acestea
sunt
diferite,
primul
referindu-se
la
stilul
individului
de
a
se
raporta
la

sine
si
de
a
forma
tipuri
de
ata
ș
ament
mai
târziu
în
via
ț
a
de
adult,
în
contrast

cu
al
doilea
concept
ce
face
referire
la
strategiile
defensive
ș
i
la
func
ț
iile
de

coeren
ț
ă a d iscursului individului.

Pentru
că
ei
erau
interesa
ț
i
de
diferen
ț
ele
în
procesarea
ata
ș
amentului

rela
ț
ionate
cu
gândurile
si
emo
ț
iile
individului,
s-au
ocupat
doar
de
rezultatele

ce
corelau
cele
două
variabile
​
–
attachment
states
of
mind
–
cu

psihopatologia.
Au
luat
în
considerare
tulburările
majore,
sindroamele
clinice,

tulburările
de
anxietate,
tulburările
de
alimenta
ț
ie,
schizofrenia,
tulburările
de

personalitate,
în
legătură
cu
teoria
ata
ș
amentului.
O
să
tratăm
asocierea

varibilelor vizate în această cercetare,
ș
i anume, ata
ș
amentul cu depresia.

Când
tulburarea
de
stare
unipolară
este
severă
si
disfunc
ț
ională,
este

diagnosticată
tulburarea
depresivă
majoră.
Când
aceasta
nu
este
severă,
însă

este
cronică
(durează
minim
2
ani)
este
diagnosticată
tulburarea
depresivă

persistentă.
Mo
ș
tenirea
genetică
a
acesteia
poate
fi
direct
asociată
cu

severitatea tulburării.

Cummings
ș
i
Chiccetti
(1990)
au
sugerat
că
experien
ț
ele
trăite
cu
un
părinte

absent,
indisponibil
emo
ț
ional,
sunt
similare
cu
experien
ț
a
pierderii
unui

îngrijitor.
Cercetări
ulteriore
au
sus
ț
inut,
asemenea
lui
Bowlby
că
sentimentul

de
lipsă
de
speran
ț
ă,
ș
i
ulterior
de
stări
depresive
este
dezvoltat
atunci
când

evenimentele
nocive
sunt
trăite
ca
fiind
de
necontrolat.
Fiecare
set
de

circumstan
ț
e
propuse
de
Bowlby
sugerează
existen
ț
a
lipsei
de
control
din

partea
copilului,
el
ne
ș
tiind
cum
să
facă
fa
ț
ă,
ori
cum
să
trateze
eficient

respectivele experien
ț
e.

Statistici
ulterioare
arată
că
ata
ș
amentul
insecurizant
(atât
cel
rezistent
cât
ș
i

cel evitant) prezic apari
ț
ia depresiei în adolescen
ț
ă (Duggal, 2001).

De
asemenea,
a
fost
descoperit
ș
i
că
moartea
unui
părinte
în
copilăria
mică

poate duce la o ulterioară dezvoltare a depresiei (H. Takeuchi et. al., 2002).

Alte
studii
au
descoperit
că
dacă
mama
feti
ț
ei
deceda
înainte
ca
ea
să

împlinească
vârsta
de
11
ani,
cre
ș
tea
riscul
ca
ea
să
facă
depresie
cu
42%
spre

deosebire
de
cele
ce
au
trăit
această
experien
ț
ă
după
vârsta
de
11
ani,
unde

procentul este de 14%.

28

Mai
mult
decât
atât
pierderea
prin
moarte
a
fost
corelată
cu
forme
mai
severe

ale
depresiei,
pierderea
prin
separare
a
fost
asociată
cu
forme
mai
pu
ț
in
severe

însă
mai
agresive.
Bowlby
(1980)
sugera
că
dacă
decesul
mamei
duce
la
un

sentiment
de
disperare
totală,
pierderea
prin
separare
lasă
loc
de
speran
ț
ă,
ele

se pot împăca.

La
fel
de
importante
ca
evenimentul
pierderii
parentale,
sunt
si
experien
ț
ele

copilului
cu
îngrijitorii
săi
(Oakley-Browne,
1995).
Experimentul
acestui

autor
a
fost
realizat
pe
65
de
femei
ce
sufereau
de
tulburarea
depresivă
majoră

si 81 de femei ce nu au avut simptome depresive.

Participantele
au
fost
alese
aleator,
cele
două
grupe
fiind
comparate
din

perspectiva
experien
ț
elor
din
copilărie
ș
i
a
stilurilor
parentale
(stabilite
cu

Parental
Bonding
Instrument
–
PBI).
A
fost
descoperit
că
neglijen
ț
a
îngrijirii

maternale
a
fost
corelată
semnificativ
cu
episoadele
recente
de
depresie.
De

asemenea,
grija
maternală
necorespunzătoare
cre
ș
te
riscul
dezvoltării

tulburării depresive majoră.

A
fost
descoperit
că
îngrijirea
inadecvată
urmată
de
separare
dublează
riscul

depresiei
la
adult.
Îngrijirea
necorespunzătoare
este
de
obicei
definită
ca

neglijen
ț
ă, indiferen
ț
ă, lipsa controlului parental (Do zier M., 2008).

Dozier
a
concluzionat
că
legăturile
clare
sunt
vizibile
între
ata
ș
amentul

dezorganizat
ș
i
simptomele
disociative
în
adolescen
ț
ă
ș
i
la
tinerii
adul
ț
i,
dar
ș
i

între ata
ș
amentul rezistent
ș
i tulburările de anxietate în adolescen
ț
ă.

Bifulco
et.
al.
(2002)
au
corelat
în
lucrările
lor
tipul
de
ata
ș
ament
cu
depresia

clinică,
pentru
că
studiile
anterioare
nu
foloseau
abordări
epidemiologice
ci
se

axau
pe
descrierile
personale
ale
participan
ț
ilor,
atât
pentru
a
afla
tipul
de

ata
ș
ament
cât
ș
i
pentru
a
stabili
simptomele.
Rezultatul
acestui
fapt
este
o

vastă
inconsisten
ț
ă
în
legătura
descoperită
de
ei.
Aceste
cercetări
anterioare
au

fost
criticate
ș
i
pentru
e
ș
antionul
mic
ce
nu
era
cules
din
popula
ț
ia

reprezentativă.

Studiul
lor
însă,
a
examinat
tipul
de
ata
ș
ament
pe
un
e
ș
antion
de
risc
crescut

în
rela
ț
ie
cu
depresia
clinică.
S-a
folosit
un
interviu
pentru
a
stabili

ata
ș
amentul ,
fapt
ce
a
facilitat
atât
stabilirea
tipului
de
ata
ș
ament
cât
ș
i
gradul

de
insecuritate.
Un
chestionar
alăturat
verifica
rela
ț
ia
acestuia
cu
alte
stări

depresive.

Două
sute
douăzeci
ș
i
două
de
femei
cu
un
risc
înalt
ș
i
optzeci
de
femei
ce
au

reprezentat
grupul
de
comparare,
au
constituit
e
ș
ntionul
cercetării.
O
scală

globală
a
tipurilor
de
ata
ș
ament
bazată
pe
rela
ț
ii
suportive
împreună
cu

atitudinile
de
căutare
de
ajutor
au
derivat
în
4
tipuri
de
ata
ș
ament
(securizant,

anxios, temător, dezorganizat).

Ipotezele
principale
ale
acestui
studiu
au
fost:
tipurile
de
ata
ș
ament

insecurizant
includ
atitudini
de
teamă,
de
nervozitate,
de
evitare
ș
i
sunt
mai

a
ș
teptate
la
participantele
selectate
pentru
vulnerabilitatea
depresivă;
se

a
ș
teaptă ca s tilurile insecurizante să fie asociate cu depresia clinică de 12 luni.

29

Asocia
ț
ii
înalte
sunt
de
asemenea
a
ș
teptate
la
nivele le
de
insecuritate
notate
cu

marcant
ș
i moderat. A fost studiată această corela
ț
ie pe o perioadă de 12 luni.

Rezultatele
au
arătat
că
prezen
ț
a
stilului
de
ata
ș
ament
insecurizant
a
corelat

semnificativ cu depresia prezentă în cele 12 luni.

Cu
toate
acestea,
când
s-a
controlat
simptomatologia
depresivă
în
cadrul

interviului,
doar
nivelele
nestandardizate
ale
stilurilor
insecurizante
au
corelat

cu
această
tulburare.
Deci
una
din
concluziile
acestei
cercetări
este
că
rela
ț
ia

dintre
aceste
două
variablie
este
mai
evidentă
în
cadrul
diferen
ț
ierii
nivelului

de insecuritate.

În
concluzie,
cercetările
anterioare
demonstrează
atât
rolul
ata
ș
amentului
în

via
ț
a
indivi zilor
cât
ș
i
în
via
ț
a
clinicienilor,
dar
ș
i
faptul
că
ata
ș
amentul

insecurizant
este
un
predictor
al
depresiei
dezvoltate
ulterior.
Un
prim
rol
al

influen
ț
elor
ata
ș
amentului
în
via
ț
a
adultului
ar
fi
marcarea
comportamentelor

sale,
dezvoltarea
schemelor
rela
ț
ionale,
ori
deficite
în
adaptarea

corespunzătoare a emo
ț
iilor, dacă ata
ș
amentul nu es te securizant.

●
Diferen
ț
e de gen în cazul apari
ț
iei dispozi
ț
iilor depresive

Pentru
a
viza
strict
ipoteza
ce
sus
ț
ine
o
inciden
ț
ă
mai
mare
de
apari
ț
ie
a

stărilor
depresive
la
femei,
excluzând
de
data
aceasta
rela
ț
ia

ata
ș
ament-d epresie,
trecem
în
revistă
câteva
date
ce
au
descoperit
anterior

asta.

Pe
lângă
datele
confirmate
de
Liga
Română
de
Sănătate
Mintală,
a
fost

sus
ț
inut
ș
i
de
National
Alliance
of
Mental
Illnes s
ș
i
de
vaste
cercetări
că

femeile
experimentează
de
două
ori
mai
multe
stări
depresive
fa
ț
ă
de
bărba
ț
i,

indiferent
de
rasă.
Aproximativ
1
din
8
femei
va
trăi
un
episod
major
de

depresie de-a lungul vie
ț
ii.

Deci,
cu
câteva
excep
ț
ii,
prevalen
ț
a,
inciden
ț
a
ș
i
riscul
morbidită
ț
ii
al

tulburărilor
depresive
este
mai
mare
la
femei,
începând
cu
perioada
pubertă
ț
ii

ș
i persistând de-a lungul vie
ț
ii (Piccinelli, 2000).

S-a
dorit
eviden
ț
ierea
factorilor
de
risc
ce
cauzează
această
dferen
ț
ă
însă
a
fost

foarte greu să se stabilească determinan
ț
ii diferen
ț
elor de gen.

Presupu
ș
i
factori
sunt:
mediul
familial,
experien
ț
ele
traumatizante
trăite
în

copilărie,
tendin
ț
a
de
a
căuta
ajutor,
factori
mai
vulnerabili
la
anumite

evenimente
trăite,
episoade
depresive
trăite
în
copilărie,
norme
sociale
ș
i

culturale
impuse,
evenimente
stresante,
stilurile
de
coping,
vulnerabilitatea,

suportul social, factori genetici, factori hormonali.

S-a
demonstrat
că
experien
ț
ele
perturbatoare
trăite
în
copilărie,
tulburările

anxioase
ș
i
dispozi
ț
iile
depresive
trăite
în
copil ărie,
precum
ș
i
influen
ț
a

rolurilor
socioculturale,
atribute
psihologice
în
legătură
cu
vulnerabitatea,
cât

ș
i
stilurile
de
coping
sunt
factori
ce
ar
putea
cauza
acestă
diferen
ț
ă
de
gen.

30

Însă,
factorii
biologici
ș
i
cei
genetici,
alături
de
suportul
social
au
efecte
prea

mici pentru a putea fi inclu
ș
i în această listă (Piccinelli, 2000).

Deci,
de
ș
i
multe
explica
ț
ii
diferite
au
fost
încercate
pentru
a
găsi
cauza
acestei

diferen
ț
e,
nu
există
una
care
să
reu
ș
ească.
Multe
cercetări
s-au
axat
pe

diferen
ț
ele
de
gen
în
cazul
răspunsului
la
stres,
ș
i
în
cazul
expunerii
la
anumi
ț
i

factori stresori.

Un
alt
factor
cercetat
a
fost
lipsa
puterii
sociale
a
femeilor,
ce
le
poate
face
să

fie
mai
vulnerabile
decât
bărba
ț
ii
în
cazul
traumelor
majore,
în
special
în

cazul
abuzului
sexual.
Multe
femei
sunt
victimele
violul
ori
abuzului
sexual,

cel
pu
ț
in
de
două
ori
mai
des
ca
bărba
ț
ii,
iar
persoa nele
cu
un
astfel
de
istoric

au un coeficient mai mare la depresie.

Abuzul
sexual
în
copilărie
poate
cre
ș
te
riscul
depresiei
de-a
lungul
vie
ț
ii

deoarece
astfel
de
experien
ț
e
negative
alterează
răspunsurile
biologice
ș
i

psihologice
la
stres.
De
asemenea,
experien
ț
ele
legate
de
un
abuz
pot
altera

negativ
ș
i
perspectivele
pe
care
copii
sau
adolescen
ț
ii
le
au
despre
ei
însă
ș
i,

dar
ș
i
despre
ceilal
ț
i,
contribuind
la
cre
ș
terea
vulnerabilită
ț
ii
la
apari
ț
ia

depresiei.

Chiar
ș
i
atunci
când
femeile
ș
i
bărba
ț
ii
sunt
expu
ș
i
la
aceia
ș
i
factori
stresori,

femeile
tind
să
fie
mai
vulnerabile
la
devoltarea
ulterioară
a
depresiei,
ori
a

tulburărilor
anxioase,
ori
a
tulburării
de
stres
posttraumatic.
În
unele
cercetări

această
reactivitate,
a
fost
asociată
cu
diferen
ț
ele
de
gen
datorate
răspunsurilor

biologice,
al
stilurilor
de
coping
diferite,
ș
i
a
conceptelor
despre
sine

(Nolen-Hoeksema, 2001).

La
fel
ca
ș
i
în
lucrările
acestor
autori,
ș
i
Kendler
(1995)
a
studiat
influența

evenimentelor
de
viața
stresante,
a
factorilor
genetici
ș
i
dezvoltarea
unui

episod
de
depresie
majoră
la
femei.
Obiectivul
lucrării
sale
a
fost
de
a
clarifica

modul în care aceste variabile interacționează.

Ideea
conform
careia
crește
riscul
apari
ț
iei
depresiei
în
cazul
persoanelor

vulnerabile
atunci
când
se
confruntă
cu
un
eveniment
perturbant
nu
este
nouă.

Deși
existau
dovezi
că
ace
ș
ti
factori
de
risc
influențează
apariția
ei,
nu
se
știu

prea multe despre cum interacționează ei între ei.

În aceasta cercetare s-au adresat următoarele întrebari specifice:

●
Care
este
magnitudinea
impactului
factorilor
genetici
în
aparitia
depresiei

majore?,

●
Care
este
magnitudinea
ș
i
durata
impactului
evenimentelor
de
via
ț
ă
stresante

asupra aprari
ț
iei depresiei majore?,

●
Care
este
natura
interac
ț
iunii
dintre
evenimentele
de
via
ț
ă
stresante,
factorii

genetici
ș
i apari
ț
ia depresiei majore?,

●
Mai
specific,
se
pot
găsi
dovezi
în
suportul
modelului
genetic
de
control
al

sensibilită
ț
ii individului la mediul din jurul său?

Au
participat
la
cercetare
938
perechi
de
femei
gemene
caucaziene,
cu
media

de vârstă de 30 de ani, la primul interviu.

31

Metoda
folosita
în
cercetarea
sa
a
constat
în
răspunderea
la
un
chestionar

livrat
pe
mail,
apoi
la
raspunderea
la
un
prim
interviu
ce
a
fost
urmat
de

interviuri follow-up.

Inclusa
în
ambele
interviuri
era
sec
ț
iunea
ce
evalua
episoadele
depresiei

majore,
cât
ș
i
evenimentele
personale
perturbatoare
precum
divor
ț
ul,

despăr
ț
irea,
asaltul,
probleme
maritale,
pierderea
locului
de
muncă,
pierderea

unei persone iubite, boli severe, probleme financiale severe, probleme legale.

De-a
lungul
cercetării
au
fost
observate
492
de
episoade
depresive
la
312

participante
(14%
din
esantionul
total
de
2,164).
Toate
evenimentele

perturatoare
au
corelat
pozitiv
cu
apari
ț
ia
episoadelor
de
depresie,
cu
excep
ț
ia

jafului.

De
asemenea,
ș
i
factorii
genetici
au
influen
ț
at
apariția
acesteia,
femeile
cu

acest factor de risc fiind de 2.6 ori mai predispuse (Kendal, 1995).

În
concluzie,
în
ț
elegerea
diferen
ț
elor
de
gen
în
corela
ț
ie
cu
dispozi
ț
iile

depresive,
este
esen
ț
ială
din
două
motive:
în
primul
rând,
coeficientul
ridicat

al
depresiei
în
cazul
femeilor
afectează
calitatea
vie
ț
ii,
atât
a
lor
cât
ș
i
a

familiilor
lor,
în
al
doilea
rând,
în
ț
elegerea
diferen
ț
elor
va
îmbogă
ț
i

cunoa
ș
terea cauzelor depresiei în general (Nolen-Hoeksema, 2001).

32

CAPITOLUL 3-METODOLOGIE

3.1 Obiectivele
ș
i ipotezele cercetării

●
Obiective

1.
Stabilirea
modului
în
care
tipul
de
ata
ș
ament
influen
ț
ează
dispozi
ț
iile

depresive ale tinerilor adul
ț
i.

2.
Studierea
rela
ț
iei
existente
între
un
anumit
tip
de
ata
ș
ament
ș
i
dispozi
ț
iile

depresive la tinerii adul
ț
i.

3.
Realizarea
unei
compara
ț
ii
între
participan
ț
ii
de
sex
feminin
ș
i
cei
de
sex

masculin în ceea ce priv
ș
te apari
ț
ia dispozi
ț
iilor depresive la tinerii adul
ț
i.

●
Ipoteze

Ipoteze generale:

A.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipurile
de
ata
ș
ament
insecuriza nt
(ata
ș
ament
dependent,

ata
ș
ament
evitant,
ata
ș
ament
anxios-evitant)
să
coreleze
pozitiv
semnificativ

cu dispozi
ț
iile depresive la tineri.

B.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipurile
de
ata
ș
ament
insecuriza nt
(ata
ș
ament
dependent,

ata
ș
ament
evitant,
ata
ș
ament
anxios-evitant)
să
prezica
dispozi
ț
iile
depresive

la tineri.

C.
Se
a
ș
teaptă
ca
femeile
să
fie
mai
predispuse
la
apari
ț
ia
dispozi
ț
iilor
depresive

fa
ț
ă de bărba
ț
i (scoruri mai înalte la scala de depresi e).

Ipoteze specifice derivate din prima ipoteză generala:

1.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
dependent
să
coreleze
pozitiv
semnificativ

cu apari
ț
ia dispozi
ț
iilor depresive la tineri.

2.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
evitant
să
corele ze
pozitiv
semnificativ
cu

apari
ț
ia disp ozi
ț
iilor depresive la tineri.

33

3.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
anxios-evi tant
să
coreleze
pozitiv

semnificativ cu apari
ț
ia dispozi
ț
iilor depresive la tin eri.

Ipoteze specifice derivate din a doua ipoteză:

1.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
dependent
să
prezica
aparitia
dispozitiilor

depresive la tineri.

2.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
evitant
să
prezica
aparitia
dispozitiilor

depresive la tineri.

3.
Se
a
ș
teaptă
ca
tipul
de
ata
ș
ament
anxios-evi tant
să
prezica
aparitia

dispozitiilor depresive la tineri.

Prezentarea variabilelor cercetării:

Designul
de
cercetare
este
unul
non-experimental
ce
utilizează
instrumente
de

investiga
ț
ie psihologică, precum chestionarul, ce măsoară anumite constructe.

Scopul
cercetării
a
fost
de
a
arăta
legătura
dintre
tipul
de
ata
ș
ament
ș
i
depresia

la
tinerii
adul
ț
i.
Se
cercetează
deci,
rela
ț
ia
dintre
tipul
de
ata
ș
ament
ș
i
depresia

tinerilor,
variabila
​
tipul
de
ata
ș
ament
ce
este
conceptualizată
în
cele
4
tipuri

stabilite
de
Inventarul
Stilurilor
de
Ata
ș
ament
la
Adul
ț
i–ECR
(ata
ș
ament

securizant,
ata
ș
ament
dependent,
ata
ș
ament
evitant
ș
i
ata
ș
ament

anxios-evitant),
ș
i
variabila
depresia
ce
este
conceptualizată
în
ob
ț
inerea
unui

scor
prag
de
16
la
Scala
de
depresie
a
centrului
epidemiologic-
CES-D,
ce

vizează identificarea dispozi
ț
iilor depresive, cu accent pe latura afectivă.

Deoarece
se
cercetează
o
eventuală
determinare
a
dispozi
ț
iilor
depresive
în

func
ț
ie
de
tipul
de
ata
ș
ament
identificat,
variabilele
au
următoarele

caracteristici:

●
Variabila dependentă: dispozi
ț
ia depresivă

●
Variabila
independentă:
tipul
de
ata
ș
ament
(securizant
ș
i
insecurizant
–

ata
ș
amentul dependent, evitant
ș
i ata
ș
amentul anxios-evitant)

3.2
Descrierea lotului de cercetare

E
ș
antionul
este
format
din
66
de
tineri,
cu
vârsta
cuprinsă
între
19
ș
i
32
de

ani, popula
ț
ia de referin
ț
ă fiind tinerii din România.

În
ceea
ce
prive
ș
te
sexul
participan
ț
ilor,
lotul
are
caracteristici
omogene,
36

fiind
femei
ș
i
30
fiind
bărba
ț
i.Un
prim
criteriu
de
selec
ț
ie
este
deci,
vârsta

(20-30
de
ani),
media
fiind
de
23.62.
Un
altul,
a
fost
reprezentat
de
studiile

medii
minime,
al
treilea
criteriu
fiind
egalitatea
participan
ț
ilor
de
sex
feminim

cu
cei
de
sex
masculin,
pentru
a
putea
realiza
compara
ț
ia
între
cele
două

loturi.

34

De
asemenea,
provenien
ț
a
participan
ț
ilor
strict
din
familii
biparentale,
a

reprezentat
un
alt
criteriu
de
selec
ț
ie,
pentru
a
nu
interfera
ca
factor
ce

predispune la apari
ț
ia stărilor depresive.

Selec
ț
ia part icipan
ț
ilor a fost realizată aleator, pe ba ză de voluntariat.

3.3
Instrumentele folosite

Instrumentele folosite în demersul acestei cercetări sunt:

–
Inventarul
Stilurilor
de
Ata
ș
ament
la
Adul
ț
i
pentru
popula
ț
ia
românească

(Experiences of Close Relationships Inventory – ECR)

–
Scala
de
depresie
a
centrului
epidemiologic
​
(Center
fo
Epidemiologic

Studies Depression Scale – CES-D)

●
Inventarul
Stilurilor
de
Ata
ș
ament
la
Adul
ț
i
a
fost
dezvoltat
de

Brennan,
Clark
ș
i
Shaver
în
anul
1998,
măsoară
tipul
de
ata
ș
ament
al

adul
ț
ilor
ș
i con
ț
ine două dimensiuni/scale: evitare
ș
i anxietate.

Pornind
de
la
acestea,
rezultă
cele
patru
tipuri
de
ata
ș
ament
precum:

ata
ș
amentul
​
securizant
(anxietate
scăzută,
evitare
scăzută),
ata
ș
amentul

dependent
(anxietate
ridicată,
evitare
scăzută),
ata
ș
amentul
​
evitant
(anxietate

scăzută,
evitare
ridicată)
ș
i
ata
ș
amentul
​
anxios-e vitant
(anxietate
ridicată,

evitare ridicată).

Acest
inventar
a
fost
adaptat
pe
popula
ț
ie
românească
de
Sava&Negrei

(2006),
ei
realizând
două
studii
atât
pentru
verificarea
structurii
factoriale
cât

ș
i pentru a e valua validitatea de construct
ș
i consisten
ț
a internă.

Rezultatele
studiilor
au
arătat
că
este
necesară
eliminarea
câtorva
itemi
fa
ț
ă
de

varianta
originală
pentru
o
mai
bună
structură
factorială,
valorile
validită
ț
ii
de

construct
ș
i a coeficientului de consisten
ț
ă internă fiind însă, ridicate.

Ambele
versiuni
au
o
consisten
ț
ă
internă
foarte
ridicată,
pentru
varianta
în

română scorurile fiind Evitare = 0,81
ș
i Anxietate = 0,85.

De
asemenea,
versiunea
românească
are
doar
30
de
itemi,
deoarece
au
fost

elimina
ț
i
ș
ase
din
varii
motive
(satura
ț
ie
scăzută,
satura
ț
ie
în
ambii
factori).
13

itemi vizează scala de evitare, în timp ce 17 itemi măsoară anxietatea.

Exemple de câ
ț
iva itemi din cadrul acestei scale sunt:

1.
Prefer să nu-i arăt partenerului ce-i în sufletul meu.

2.
Îmi fac griji că voi fi părăsit(ă).

3.
Mă simt foarte confortabil în apropierea unui partener romantic.

4.
Îmi fac multe griji pentru rela
ț
iile mele.

5.
Tocmai
când
partenerul
meu
începe
să
se
apropie
de
mine,
eu
mă
îndepărtez

de el.

De asemenea, instruc
ț
iunile oferite înaintea completării scalei sunt:

35

Următoarele
afirma
ț
ii
vizează
felul
în
care
vă
sim
ț
i
ț
i
în
rela
ț
iile

dumneavoastră
apropiate.
Suntem
interesa
ț
i
de
cum
trăi
ț
i
general

experien
ț
ele
rela
ț
ionării,
nu
doar
de
ce
se
întâm plă
acum,
într-o
rela
ț
ie

prezentă.
Răspunde
ț
i
la
fiecare
afirma
ț
ie,
cu
o
valoare
de
la
1
la
7,
indicând

cât de mult sunte
ț
i de acord cu aceasta, după cum urmează…

Spre
deosebire
de
alte
instrumente,
ECR
explică
de
trei
ori
mai
bine

comportamentul
oamenilor
în
ceea
ce
prive
ș
te
apropierea
fizică

(Sava&Negrei,
2006).
De
asemenea,
acest
inventar
este
scorat
pe
scală
Likert

de la 1 (niciodată de acord) la 7 (întotdeauna de acord).

●
Scala
CES-D
a
fost
construită
pentru
a
fi
utilizată
pe
popula
ț
ia

generală
de
Centrul
de
Studii
Epidemiologice
de
la
Institutul
Na
ț
ional

de Sănătate Mentală SUA de Randloff în 1977.

Acest
instrument
vizează
măsurarea
nivelului
simptomatologiei
depresive.

Accentul
este
pus
pe
partea
afectivă,
instrumentul
fiind
alcătuit
din
20
de

afirma
ț
ii
ce
fac
referire
la
cum
s-a
sim
ț
it
particip antul
în
ultimele
zile,
ori

chiar în ultimele două săptămâni.

Exemple de itemi ai acestei scale:

1.
N-am avut poftă de mâncare.

2.
N-am putut să scap de starea de triste
ț
e.

3.
Mi-a fost greu să mă concentrez la ce aveam de făcut.

4.
M-am sim
ț
it deprimat(ă).

5.
Am avut un somn agitat.

De asemenea, instruc
ț
iunile oferite înaintea completării scale sunt:

Ave
ț
i
mai
jos
o
listă
de
afirma
ț
ii
care
descriu
modur i
în
care
poate
v-a
ț
i
sim
ț
it

sau
v-a
ț
i
comportat.
Vă
rog
să
bifa
ț
i
căsu
ț
a
care
arată
cât
de
des
v-a
ț
i
sim
ț
it

a
ș
a în ultim a săptămână (sau în ultima perioadă dacă e cazul).

Principalele
simptome
vizate
sunt:
dispozi
ț
ia
depresivă,
tulburările
somnului,

tulburări
ale
apetitului,
sentimente
de
vinovă
ț
ie
ș
i
de
neajutorare,
lipsa

speran
ț
ei.

Instrumentul
este
scorat
pe
scală
Likert,
cu
valori
de
la
0
(deloc,
sau
mai
pu
ț
in

de o zi) la 3 (5-7 zile
ș
i aproape în fiecare zi, timp de două săptămâni).

Scorul
se
însumează
(de
unde
rezultă
valori
posibile
între
0
ș
i
60),
pragul
fiind

valoarea
16,
ce
înseamnă
că
participantul
ar
avea
ș
ase
simptome
în

majoritatea
timpului,
în
ultima
săptămână,
sau
mai
mult
de
jumătate
din

simptome pentru câteva zile.

De
asemenea,
acest
instrument
a
fost
adaptat
pe
popula
ț
ie
românească

(Constantinescu
&
et
co,
2012)
prin
două
studii
traducere-retraducere,
scala

fiind
testată
prin
metoda
test-retest,
ș
i
prin
verificarea
scorurilor
fiabilită
ț
ii
ș
i

consisten
ț
ei
interne.
Acestea
sunt:
fiabilitatea
test-retest,
corela
ț
ia
Pearson
=

0.759, Cronbach s Alpha = 0.843.

36

Acest
instrument
a
avut
ca
prim
scop
folosin
ț
a
în
studii
popula
ț
ionale,
ca
o

scală
de
auto-evaluare,
aceasta
fiind
deci
utilizabilă
în
studii
ce
vizează
rela
ț
ia

dintre
depresie,
ori
dispozi
ț
iile
depresive
ș
i
alte
variabile
în
diverse
subgrupuri

popula
ț
ional e.

În
concluzie,
această
scală
oferă
un
indice
general
al
prezen
ț
ei
dispozi
ț
iei

depresive, având caracteristici psihometrice bune.

3.4
Procedură

În
vederea
testării
ipotezelor,
au
fost
aplicate
cele
două
inventare,
ce
vizează

tipul
de
ata
ș
ament
la
adul
ț
i,
respectiv
dispozi
ț
ia
depresivă.
Chestionarele
au

fost integrate în cadrul unui formular GoogleDocs.

Fiecare
chestionar
are
un
număr
de
30,
respectiv
20
de
itemi,
rezolvarea
sa

durând
în
jur
de
5-10
minute.
Alături
de
cele
două
instrumente
(
​
Inventarul

Stilurilor
de
Ata
ș
ament
la
Adul
ț
i
–
ECR
ș
i
​
Scala
de
depresie
a
centrului

epidemiologic-
​
CES-D)
au
mai
fost
adăugate
câteva
întrebări
pentru
a

indentifica
caracteristici
personale
ale
participan
ț
ilor
precum:
sex,
vârstă,

studii medii minime, tipul familiei de provenien
ț
ă.

Formularul
a
fost
distribuit
în
mediul
online,
selec
ț
ia
participan
ț
ilor
având
mai

multe
criterii:
vârsta
cuprinsă
între
20
ș
i
30
de
ani,
egalitatea
participan
ț
ilor
de

sex
feminin
cu
cei
de
sex
masculin,
studii
medii
minime,
familie
de

provenien
ț
ă
biparentală.
Selec
ț
ia
a
fost
realizată
randomizat,
pe
bază
de

voluntariat.

S-a
oprit
primirea
răspunsurilor
când
s-a
atins
numărul
a
ș
teptat,
datele
fiind

ulterior integrate în programul statistic IBM SPSS Statistics 20.

Pentru
a
studia
prima
ipoteză
(Se
a
ș
teaptă
ca
tipurile
de
ata
ș
ament

insecurizant
să
coreleze
pozitiv
semnificativ
ș
i
să
influen
ț
eze
apari
ț
ia

dispozi
ț
iilor
depresive
la
tineri.)
s-a
utilizat
ini
ț
ial
testul
statistic
pentru

identificarea
rela
ț
iei
dintre
variabile,
corela
ț
ia
Pearson,
între
tipurile
de

ata
ș
ament
ș
i
scorul
total
ob
ț
inut
la
scala
de
depresie,
iar
apoi,
pentru
cea
de-a

doua
ipoteza
generala,
analiza
de
regresie
multiplă
pentru
a
eviden
ț
ia

cauzalitatea dintre variabilele independente
ș
i cea dependentă.

De
asemenea,
pentru
cercetarea
ipotezei
ce
vizează
compara
ț
ia
în
func
ț
ie
de

gen, s-a utilizat testul t pentru e
ș
antioane independente.

37

CAPITOLUL 4-REZULTATELE CERCETĂRII

4.1
Prezentarea datelor

E
ș
antionul
este
format
din
30
de
participan
ț
i
de
genul
masculin
ș
i
36
de

participante de genul feminin, media vârstei fiind de 23,62.

S-a
calculat
scorul
total
la
Scala
de
depresie
CES-D
pentru
fiecare
participant,

media
fiind
de
14,38.
Scorul
prag
este
de
16,
scorurile
putând
varia
între
0
ș
i

60.
Au
rezultat
de
aici,
23
de
participan
ț
i
cu
dispozi
ț
ii
depresive
din
totalul
de

66.

Pentru
a
afla
cele
patru
tipuri
de
ata
ș
ament
s-a
realizat
suma
fiecărui

participant la fiecare din cele două scale – anxietate
ș
i evitare.

S-au
realizat
apoi
mediile
fiecarei
scale
ș
i
s-au
creat
variabile
pentru
fiecare

tip
de
ata
ș
ament
după
următoarele
criterii:
ata
ș
ament
securizant
(scoruri
sub
medie

atât
la
scala
de
anxietate,
cât
ș
i
la
scala
de
evitare),
ata
ș
ament
dependent
(scoruri
sub

medie
la
scala
de
evitare
ș
i
scoruri
peste
medie
la
scala
de
anxietate),
ata
ș
ament

evitant
(scoruri
sub
medie
la
scala
de
anxietate
ș
i
scoruri
peste
medie
la
scala
de

evitare), ata
ș
ament anxios-evitant (scoruri peste medie la ambele scale).

Au
rezultat
18
participan
ț
i
cu
ata
ș
ament
securiza nt,
20
de
participan
ț
i
cu

ata
ș
ament
anxios-evitant,
15
participan
ț
i
cu
ata
ș
ament
evitant
ș
i
13

participan
ț
i
cu
ata
ș
ament
dependent.
Deci
48
de
participan
ț
i
au
fost
încadra
ț
i

la ata
ș
ament ul insecurizant.

Pentru
a
testa
prima
ipoteză
a
fost
evaluată
asocierea
dintre
tipurile
de

ata
ș
ament
ș
i
dispozi
ț
iile
depresive
pe
un
e
ș
antion
de
66
de
tineri,
cu
ajutorul

corela
ț
iei Pe arson (vezi Figura 1).

Correlations

total_depresie

securizant

Pearson Correlation

-.261
​
*

Sig. (2-tailed)

.034

N

66

dependent

Pearson Correlation

.240

Sig. (2-tailed)

.052

N

66

evitant

Pearson Correlation

-.291
​
*

Sig. (2-tailed)

.018

N

66

anxios_evitant

Pearson Correlation

.311
​
*

Sig. (2-tailed)

.011

N

66

*. Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

*Figura 1, Rezultatele Corela
ț
iei Person

38

Datele
au
relevat
o
​
corela
ț
ie
negativă
semnificativă
între
tipul
de
ata
ș
ament

securizant
ș
i
scorul
de
la
scala
de
depresie,
r
=
-.261,
p
=
0.034,
95%,
fapt
ce

confirmă
a
ș
teptările
avute
încă
de
la
început
(Se
a
ș
teaptă
ca
ata
ș
amentul

securizant
să
coreleze
negativ
semnificativ
cu
dispozi
ț
iile
depresive
la

tineri.
​
).
Adică,
valori
mari
ale
ata
ș
amentului
securizant,
se
asociază
cu
valori

mici
ale
depresiei.
Ata
ș
amentul
evitant
a
corelat
de
asemenea,
negativ,

semnificativ, cu o valoare de r = – 291, p = 0.018, 95%, bilateral.

Însă,
dintre
tipurile
ata
ș
amentului
insecurizant,
doar
cel
​
anxios-evitant
a

corelat
pozitv
semnificativ
​
,
r
=
.311,
p
=
0.011,
95%,
bilateral,
cu
scorul
de

la
depresie.
Ata
ș
amentul
dependent
se
află
în
apropierea
pragului
de

semnifica
ț
ie pozitivă însă, cu un p =0.052.

Se
poate
spune
conform
datelor
relevate
că
tipul
de
ata
ș
ament
anxios-evitant

este
asociat
pozitiv
cu
depresia
tinerilor,
deci,
cu
cât
cresc
valorile
acestui
tip

de
ata
ș
amen t
cu
atât
cresc
ș
i
valorile
depresiei.
Datele
ob
ț
inute
în
cadrul

studiului
sus
ț
in
rela
ț
ia
pozitivă
dintre
ata
ș
amentul
anxios-evitant
ș
i
depresia

tinerilor, confirmând atât ipoteza studiului, cât
ș
i rezultatele studiilor similare.

În
continuare,
a
fost
evaluată
​
predic
ț
ia
variabilelor
independente
(toate

tipurile
de
ata
ș
ament)
ș
i
scorurile
la
scala
de
depresi e
prin
​
analiza
de
regresie

liniară multiplă
​
, pentru a testa cea de-a doua ipoteza generala.

Am
rezultat
un
model
de
regresie
cu
două
variabile
predictor
din
cele
patru,
ș
i

anume,
ata
ș
amentul
securizant
ș
i
ata
ș
amentul
evitant,
celelalte
două
fiind

excluse,
nefiind
semnificative.
R=
0.447,
r2=
0.228,
adică
cei
doi
predictori

răma
ș
i
expli că
22,8%
din
varian
ț
a
criteriului
(depres iei),
efect
ce
are
o
valoare

medie spre mare.

Model Summary

Model

R

R Square

Adjusted R

Square

Std. Error of

the Estimate

Change Statistics

R Square

Change

F Change

df1

df2

Sig. F

Change

1

.478
​
a

.228

.191

12.251

.228

6.119

3

62

.001

2

.478
​
b

.228

.204

12.153

.000

.002

1

62

.968

a. Predictors: (Constant), dependent, evitant, securizant

b. Predictors: (Constant), evitant, securizant

*Figura 2, Rezultatele analizei de regresie multiplă

În
concluzie,
se
poate
spune
ca
ambele
ipoteze
generale
de
la
care
am
pornit

sunt
​
cofirmate
par
ț
ial
statistic
​
,
ata
ș
amentul
anxio s-evitant
având
o
asociere

pozitivă
semnificativă,
iar
cel
evitant
prezicând
semnificativ
dispozi
ț
iile

depresive.

În
ceea
ce
prive
ș
te
cea
de-a
treia
ipoteză
generala,
participan
ț
ii
la
cercetare
au

fost
compara
ț
i
în
func
ț
ie
de
scorurile
la
scala
de
depresie,
pentru
a
testa

diferen
ț
ele
de
gen,
utilizând
testul
t-Student
pentru
e
ș
antioane
independente.

39

De
ș
i
partic ipantele
de
gen
feminin
au
avut
scoruri
mai
mari
(m=16,44,

abaterea
standard
fiind
de
14,7)
fa
ț
ă
de
cei
de
gen
masculin
(m=11.90,

abaterea
standard
fiind
de
11.97),
diferen
ț
a
dintre
grupuri
nu
este
semnificativ

statistică (Sig. 2-tailed = 0.179 fiind mai mare de pragul de 0.05).

Prin
urmare,
cea
de-a
doua
ipoteză
conform
căreia
femeile
sunt
mai

predispuse la apari
ț
ia dispozi
ț
iilor depresive fa
ț
ă de bărba
ț
i este infirmată.

Independent Samples Test

Levene's Test for Equality of

Variances

t-test for Equality of Means

F

Sig.

t

df

Sig.

(2-tailed)

Mean

Difference

Std. Error

Difference

95% Confidence Interval of the

Difference

Lower

Upper

total_depresi
e

Equal
variances

assumed

.202

.654

1.35
8

64

.179

4.544

3.346

-2.139

11.228

Equal
variances
not

assumed

1.38
4

63.975

.171

4.544

3.284

-2.015

11.104

*Figura 3, Rezultatele testului t-Student pentru e
ș
antioane independente

4.2
Interpretarea datelor

Principala
constatare
rezultată
a
prezentei
cercetări
este
că
tipurile
de

ata
ș
ament
au
asocieri
diferite
cu
dispozi
ț
iile
depre sive,
după
cum
urmează:

ata
ș
amentul
securizant
ș
i
cel
evitant
au
corelat
negativ
semnificativ,
cel

dependent
a
fost
în
apropierea
pragului
semnificativ
statistic,
în
timp
ce

ata
ș
amentul anxios-evitant a fost asociat pozitiv semnificativ.

Se
poate
spune
conform
datelor
relevate
că
tipul
de
ata
ș
ament
anxios-evitant

este
asociat
pozitiv
cu
depresia
tinerilor,
deci,
cu
cât
cresc
valorile
acestui
tip

de
ata
ș
ament
cu
atât
cresc
ș
i
valorile
depresiei.
Altfel
spus,
acest
tip
de

ata
ș
ament in securizant este corelat cu dispozi
ț
iile depresive.

Aceste
date
converg
spre
clarificarea
obiectivelor
ș
i
confirmă
par
ț
ial
prima

ipoteză
generală
a
cercetării
(
​
Se
a
ș
teaptă
ca
tipurile
de
ata
ș
ament
insecurizant

(ata
ș
ament
dependent,
ata
ș
ament
evitant,
ata
ș
ament
anxios-evitant)
să

coreleze pozitiv semnificativ cu apari
ț
ia dispozi
ț
iilor depresive la tineri
​
.).

Rezultatele
acestui
studiu
confirmă
ș
i
extind
rezultatele
anterioare
din
acest

domeniu,
de
ș
i
nu
toate
tipurile
de
ata
ș
ament
insecurizant
au
corelat,
ori
au

prezis dispozi
ț
iile depresive.

După
cum
e
eviden
ț
iat
ș
i
în
cadrul
cercetării
lui
Altin
(2010),
în
afară
de

ata
ș
amentul
securizant,
preocupat
ș
i
cel
evitant,
restul
sunt
într-o
strânsă

legătură cu depresia.

40

Cercetările
au
arătat
constant
că
din
aceste
patru
tipuri,
doar
ata
ș
amentul

securizant
a
corelat
cu
o
sănătate
emo
ț
ională
mai
bună:
fericire,
sănătate
ș
i

chiar
ș
i
rela
ț
ii
romantice
durabile,
adaptare
mai
bună
la
mediul
de
lucru,

suport social mai bun.

În
opozi
ț
ie
cu
aceste
rezultate,
ata
ș
amentul
insecurizant
a
fost
asociat
cu

simptomatologia
depresivă.
Având
în
vedere
aceste
rezultate,
avem
un
motiv

întemeiat
să
credem
că
tipul
de
ata
ș
ament
poate
influen
ț
a
calitatea
rela
ț
iilor

intime, precum
ș
i stările depresive resim
ț
ite.

Rolul
ata
ș
amentului
nu
se
opre
ș
te
însă
aici.
Stabilir ea
tipului
de
ata
ș
ament
în

cadrul
consilierii
psihologice,
ori
a
pishoterapiei
este
un
pas
bazal
pentru
a

determina tiparul de rela
ț
ionare al clientului.

Importan
ț
a
în
ț
elegerii
ș
i
utilizării
acestei
teorii
în
practica
de
zi
cu
zi
a

psihologilor
este
nebănuită,
orice
vârstă
ar
avea
clientul,
stabilirea

ata
ș
amentul ui
fiind
realizată
în
copilărie,
efectele
persistând
chiar
ș
i
în

perioada adultă.

Spre
exemplu,
cercetările
arată
că
to
ț
i
copiii
cu
un
ata
ș
ament
securizant,
sunt

mai
încrezători,
mai
empatici
ș
i
mai
pozitivi.
Ata
ș
amentul
insecurizant
poate

duce
la
comportamente
disfunc
ț
ionale,
adic
ț
ii,
lipsa
încrederii
în
sine,

instabilitate
emo
ț
ională,
trăsături
ce
extinse
la
vârsta
adultă
se
pot
transmite

mai departe ca patternuri de ata
ș
ament, ciclul repetându-se.

Importantă
aici
este
concluzia
cercetării
lui
Motataianu
(2014)
ce
sugerează
că

dacă
determinăm
tipul
de
ata
ș
ament,
putem
preveni,
sau
elimina,
pe
termen

lung
efectele
negative
la
copil.
Legătura
dintre
capacitatea
de
răspuns
a

mamei
ș
i
ata
ș
amentul
securizant
ne
poate
face
să
determinăm
factorii
care
duc

la
dezvoltarea
acestei
capacită
ț
i
la
mame,
pentru
a
spori
apari
ț
ia
ata
ș
amentului

de
acest
tip.
Se
consideră
patru
componente
principale,
condi
ț
ii
ale

ata
ș
amentul ui
securizant:
contactul
vizual
ș
i
cel
fizic,
sincronizarea

emo
ț
ională, un mediu securizant
ș
i jocul (Motataian u, 2014).

Pentru
a
eviden
ț
ia
mai
clar,
descriem
rezultatele
ob
ț
inute
în
urma

experimentului
dezvoltat
de
Mary
Ainsworth,
Paradigma
Străinului,
unde
au

fost clasificate comportamentele copiilor astfel:

●
Copilul
cu
ata
ș
ament
securizant
–
de
ș
i
arată
triste
ț
e/nemul
ț
umire
la

plecarea
mamei,
la
întoarcerea
ei,
îi
zâmbe
ș
te,
acceptă
sau
caută

apropierea ei,

●
Copilul
cu
ata
ș
ament
insecurizant
–
anxios-evitant
–
are
un

comportament
dominat
de
anxietate
la
despăr
ț
ire,
rezervat,
iar
la

întoarcere
acceptă
apropierea
ei,
fiind
însă
atent,
grijuliu,
datorită

experien
ț
ei avute

●
Copilul
cu
ata
ș
ament
insecurzant
–
ambivalent
–
nu
î
ș
i
revine
u
ș
or
în

timpul
separării
de
mamă,
la
întoarcere
arătând
comportamente

contradictorii – când acceptă apropierea, când o respinge

41

●
Copilul
cu
ata
ș
ament
insecurizant
–
anxios-rezistent
–
foarte
afectat
de

despăr
ț
ire,
la
revenirea
mamei,
respinge
apropierea
ș
i
orice
formă
de

consolare

●
Copilul
cu
ata
ș
ament
dezorganizat
–
prezintă
comportamente
haotice

alături
de
o
lipsa
a
ata
ș
ării
fa
ț
ă
de
perso ane
familiare
ori
străine,

comportamente predominate de indiferen
ț
ă

De
la
perioada
copilăriei
avansăm
la
schimbarea
venită
odată
cu
vârsta

adolescen
ț
ei,
când
figura
de
ata
ș
ament
este
căutat ă
în
apropierea
de
cei
de

acea
ș
i
vârstă ,
un
coleg,
un
prieten
bun,
sau
poate
alt
adult
cu
care
adolescentul

are
o
rela
ț
ie
semnificativă.
Se
poate
spune
că
acesta
este
momentul
în
care,

tipul
de
ata
ș
ament
format
în
copilărie
este
cristalizat,
conturat
pe
baza

propriilor
experien
ț
e,
cu
cineva
ce
nu
face
parte
însă
din
familia
nucleară.

Importante
aici
sunt
experien
ț
ele
cu
egalii
săi
ș
i
felul
în
care
sunt
resim
ț
ite
de

adolescent.

Pentru
a
explica
influen
ț
a
ata
ș
amentului
în
via
ț
a
adultului
însă,
revenim
la

părintele
teoriei,
biologul
John
Bowlby,
ce
considera
că
ata
ș
amentul
format
în

rela
ț
ia
părin te-copil
este
alienat
la
rela
ț
ia
adultă
romantică
ș
i
poate
afecta

comportamentul,
cogni
ț
iile
ș
i
emo
ț
iile
în
orice
perioadă
a
vie
ț
ii,
de
la
prima

copilărie, la perioada adultă.

Persisten
ț
a
patternurilor
primare
în
următoarele
perioade
de
via
ț
ă
a
adultului

este
determinată
de
două
metode,
prima
este
considerată
a
fi
rela
ț
ia
stabilă
cu

îngrijitorii
continuată
ș
i
în
perioada
adultă,
a
doua,
dezvoltarea
modelelor

mentale,
ori
a
ata
ș
amentelor,
con
ș
tiente,
pentr u
a
ghida
ș
i
direc
ț
iona

comportamentul,
gândurile
ș
i
emo
ț
iile
în
următoarel e
rela
ț
ii
romantice.
Aceste

modele
mentale
persistente
se
caracterizează
în
timp
ca
ș
i
dimensiuni
fixe
ale

personalită
ț
ii individului.

De
aceea,
este
important
să
luăm
în
considerare
to
ț
i
ace
ș
ti
factori
de
risc,
în

cazul
ata
ș
amentului
insecurizant,
deoarece
predispun
individul
la
apari
ț
ia

stărilor depresive.

Mai
mult
decât
atât,
descrierea
comportamentelor
exacte
ale
adul
ț
ilor
cu
un

anumit
tip
de
ata
ș
ament
este
necesară
pentru
în
ț
elegerea
concretă
a

diferen
ț
ierilo r
dintre
indivizi,
pentru
cunoa
ș
terea
felului
în
care
ei

rela
ț
ionează ,
pentru
identificarea
resurselor
ș
i
a
comportamentelor

incon
ș
tiente ce mediază rela
ț
ionarea lor cu ceilal
ț
i.

Mai
specific,
influen
ț
ele
remarcate
de-a
lungul
timpului
a
teoriei

ata
ș
amentul ui
au
fost
​
în
demersurile
din
psihiatrie,
psihologie
ș
i
în
alte
arii

apropiate (Hardy, 2007).

Deci,
de
ș
i
teoria
ata
ș
amentului
este
o
teorie
descrip tivă
ce
nu
oferă
prescrip
ț
ii

pentru
anumite
interven
ț
ii,
acestea
pot
fi
dezvoltate
în
urma
în
ț
elegerii

teoretice
a
legăturii
dintre
primele
rela
ț
ii
de
ata
ș
ament
ș
i
ulterioarele

interac
ț
iuni sociale.

42

Un
alt
rol
fundamental
al
teoriei
ata
ș
amentului
este
că
aceasta
contribuie
la
o

în
ț
elegere
mai
profundă
a
problemelor
psihice,
atât
din
copilărie,
cât
ș
i
din

perioada
adultă.
De
aici,
se
deduce
un
alt
rol
al
ata
ș
amentului,
în
ț
elegerea

acestuia
putând
preveni
instalarea
unui
tip
insecurizant.
Spre
exemplu,
o

primă
interven
ț
ie
ar
putea
fi
tratarea
adul
ț
ilor
cu
un
ata
ș
ament
insecurizant,
ori

cu
dificultă
ț
i
în
stabilirea
unui
ata
ș
ament
securizant,
pentru
a
preveni

formarea unui astfel de ata
ș
ament cu viitori lor copii.

De
asemenea,
este
necesară
cunoa
ș
terea
tipului
de
ata
ș
ament
pentru
a

dezvolta un pattern rela
ț
ional adaptativ, în cazul tipurilor insecurizante.

Patternul
rela
ț
ional
adaptativ
este
necesar
în
ziua
de
astăzi,
când
schimbul
de

informa
ț
ii
este
realizat
ș
i
în
mediul
virtual,
unde
totul
poate
fi
mult
mai
u
ș
or

interpretat.
Oamenii
trebuie
să
fie
con
ș
tien
ț
i
de
ce
înseamnă
să
po
ț
i
să

rela
ț
ionezi
cu
cei
din
jurul
tău
într-un
mod
adaptativ,
ce
facilitează

dezvoltarea
personală,
schimbul
facil
ș
i
corect
de
informa
ț
ii
ș
i
cadrul

securizant
stabilit
alături
de
ceilal
ț
i.
Capacitatea
de
a
păstra
rela
ț
ii
armonioase,

de
a
ș
ti
cum
să
rela
ț
ionezi
cu
ceilal
ț
i,
de
a-
ț
i
cunoa
ș
te
propriile
gre
ș
eli,
toate

acestea sunt necesare individului ce caută echilibru
ș
i bună-stare.

Comportamentul
de
ata
ș
ament
include
de
asemenea,
răspunsul
la
stres
ș
i

comportamentul
explorator,
ce
este
modificat,
respectiv
format,
de
cogni
ț
ii,

afect,
ș
i
interac
ț
iunile
cu
îngrijitorul.
Modelul
intern
de
lucru
format
în
prima

copilărie
ghidează
comportamentul
ș
i
expecta
ț
iile
adultului,
formând
o
bază
a

ata
ș
amentul ui romantic (Rholes&Simpson, 2004).

Au
fost
obervate
influen
ț
ele
existente
în
perioada
copilăriei,
în
via
ț
a
adultului,

însă
nu
am
detaliat
ș
i
problematica
cuplului.
Tipul
de
ata
ș
ament
poate
avea

influen
ț
e
ș
i
asupra
comunicării
din
cadrul
cuplului
dar
ș
i
în
cadrul
gestionării

conflictelor.

Cei
cu
un
tip
de
ata
ș
ament
securizant,
pot
găsi
tipare
adaptative
de
rezolvare
a

problemelor
ce
apar,
în
timp
ce
tipurile
insecurizante,
caracterizate
de

încredere
în
sine
scăzută,
atitudini
de
evitare,
dependen
ț
ă,
ori
comportamente

dominate
de
anxietate,
pot
găsi
mai
greu
solu
ț
ia
optimă,
apelând
la
rezisten
ț
ă,

închidere.

Adultul,
privit
acum
în
rolul
de
partener,
caută
sprijin,
suport
emo
ț
ional
în

rela
ț
ia
de
cuplu,
oferind
ș
i
el
la
rândul
său.
Cuplul
este
reprezentat
de
o
rela
ț
ie

de
sus
ț
inere
mutuală,
sprijin,
confort,
în
ț
elegere,
protejare.
Aceste
experien
ț
e

contribuie
la
maturizarea
adultului
ș
i
la
experien
ț
ele
sale
cu
figura
de

ata
ș
ament re găsită acum în partenerul de via
ț
ă.

Pe
lângă
asta,
teoria
ata
ș
amentului
asigură
un
cadru
de
întelegere
a
cum

tendin
ț
ele
individuale
din
rela
ț
iile
apropiate
pot
ac
ț
iona
ca
factor
de
risc
la

dezvoltarea
psihopatologiei
–respectiv
a
depresiei,
după
cum
s-a
putut
observa

în partea teoretică dezvoltată în capitolul 2.

Este
important
de
descoperit
cum
se
comportă
indivizii
în
raport
cu
partenerul

rmantic,
în
această
rela
ț
ie
ata
ș
ament-depresie,
având
în
vedere
că
ei

43

interac
ț
ionea ză
constant,
astfel,
partnerul
având
abilitatea
de
a
le
influen
ț
a

starea,
dispozi
ț
ia.
Alături
de
asta,
felul
în
care
partenerul
percepe
suportul

social primit poate influen
ț
a de asemenea această rela
ț
ie.

O
solu
ț
ie
concretă,
aplicativă,
prive
ș
te
reconceptu alizarea
tratamentului
în

termenii
teoriei
ata
ș
amentului,
adică
regândirea
obiectivelor
psihoterapiei
cu

adul
ț
i.
Se
poate
considera
că
procesul
terapeutic
este
o
interpretare
a

proceselor
de
intimitate
ș
i
autonomie
din
copilărie
ș
i
astfel
se
repară

experien
ț
ele
din
copilărie
cu
îngrijitorii,
datorită
cadrului
securizant
creat

(Brettmann,
2006).
Pot
fi
sugerate
tehnici
de
întărire
a
eului,
de
cre
ș
tere
a

încrederii
în
sine,
de
dezvoltare
a
unor
mecanisme
de
coping
la
factori

stresori,

O
altă
concluzie
ce
vizează
aplicabilitatea
rezultatelor
cercetării
este
în

domeniul
reintegrării
adul
ț
ilor
în
sistemul
educa
ț
ional,
unde
ar
trebui

realizată
o
alian
ț
ă
între
profesori,
psihologi
ș
i
sociologi,
pentru
a
facilita

adaptarea socială a adultului cu ata
ș
ament anxios sau evitativ.

Cei
doi
autori,
Soponaru
ș
i
Dîr
ț
u
(2014),
sugere ază
că
aceste
rezultate
ar

trebui
utilizate
practic
în
reintegrarea
adul
ț
ilor
ce
s-au
lăsat
de
ș
coală
ș
i
au
un

astfel
de
ata
ș
ament
(anxios,
evitativ).
Ar
trebui
facilitată
adaptarea
socială

prin
programe
speciale,
deci
solu
ț
ia
porne
ș
te
de
la
simpla
în
ț
elegere
a
acestei

teorii, rezultatele putând fi folosite atât cu scop preventiv cât
ș
i aplicativ.

În
concluzie,
putem
afirma
că
rolul
ata
ș
amentului
are
o
vastă
acoperire,
de
la

determinarea
urmată
de
cunoa
ș
terea
tipului
de
ata
ș
ament
ce
ajută
la

prevenirea
efectelor
negative
la
copil,
la
o
în
ț
elegere
mai
bună
a
problemelor

psihice
prin
prisma
acestei
teorii,
la
aplicarea
unui
tratament
psihoterapeutic

corespunzător.
Această
teorie,
a
îmbogă
ț
it
domeniul
psihologiei
dezvoltării
ș
i

a familiei, dezvoltând totodată gândirea clinică.

O
recomandare
a
cercetărilor
viitoare
este
de
a
încerca
să
men
ț
ină
o
egalitate

între
e
ș
antioanele
fiecărui
tip
de
ata
ș
ament
insec urizant
ș
i
de
a
eviden
ț
ia

rela
ț
ia dintre cele trei tipuri de ata
ș
ament insecurizan t mai clar.

În
concluzie,
se
poate
spune
ca
ipoteza
generală
de
la
care
am
pornit
este

cofirmată
par
ț
ial
statistic,
ata
ș
amentul
anxios-e vitant
având
o
asociere

pozitivă
semnificativă,
iar
cel
evitant
prezicând
semnificativ
dispozi
ț
iile

depresive.

În
ceea
ce
prive
ș
te
cea
de-a
doua
ipoteză,
conform
căreia
femeile
sunt
mai

predispuse
la
apari
ț
ia
dispozi
ț
iilor
depresive
fa
ț
ă
de
bărba
ț
i,
aceasta
nu
a
fost

sus
ț
inută sta tistic de datele cercetării, fiind deci, infirmată.

Aceste
rezultate
nu
sunt
în
acord
cu
cercetările
anterioare
ce
au
descoperit
că

femeile sunt de două ori mai predispuse la apari
ț
ia dispozi
ț
iilor depresive.

Pe
lângă
datele
sus
ț
inute
de
Liga
Română
de
Sănătate
Mintală,
a
fost

confirmat
ș
i
de
National
Alliance
of
Mental
Illness
ș
i
de
multe
alte
cercetări

că
femeile
experimentează
de
două
ori
mai
multe
stări
depresive
fa
ț
ă
de

44

bărba
ț
i,
indiferent
de
rasă.
Aproximativ
1
din
8
femei
va
trăi
un
episod
major

de depresie de-a lungul vie
ț
ii.

Deci,
cu
câteva
excep
ț
ii,
prevalen
ț
a,
inciden
ț
a
ș
i
riscul
morbidită
ț
ii
al

tulburărilor
depresive
este
mai
mare
la
femei,
începând
cu
perioada
pubertă
ț
ii

ș
i persistând de-a lungul vie
ț
ii (Piccinelli, 2000).

Cercetările
au
dorit
eviden
ț
ierea
factorilor
de
risc
ce
cauzează
această
dferen
ț
ă

însă a fost foarte greu să se stabilească determinan
ț
ii diferen
ț
elor de gen.

Există
numero
ș
i
factori
ce
au
fost
lua
ț
i
în
consid erare
în
stabilirea
clară
a

acestei
diferen
ț
e,
precum:
mediul
familial,
experien
ț
ele
traumatizante
trăite
în

copilărie,
tendin
ț
a
de
căuta
ajutor,
factori
mai
vulnerabili
la
anumite

evenimente
trăite,
episoade
depresive
trăite
în
copilărie,
norme
sociale
ș
i

culturale
impuse,
evenimente
stresante,
stilurile
de
coping,
vulnerabilitatea,

suportul social, factori genetici, factori hormonali.

În
concluzie,
în
ț
elegerea
diferen
ț
elor
de
gen
în
corela
ț
ie
cu
dispozi
ț
iile

depresive,
este
esen
ț
ială
din
două
motive:
în
primul
rând,
coeficientul
ridicat

al
depresiei
în
cazul
femeilor
afectează
calitatea
vie
ț
ii,
atât
a
lor
cât
ș
i
a

familiilor
lor,
în
al
doilea
rând,
în
ț
elegerea
diferen
ț
elor
va
îmbogă
ț
i

cunoa
ș
terea cauzelor depresiei în general (Nolen-Hoeksema, 2001).

În
ceea
ce
prive
ș
te
actuala
cercetare,
consider
că,
faptul
că
dispozi
ț
iile

depresive
nu
au
diferit
semnificativ
între
femei
ș
i
bărba
ț
i,
oferă
numeroase

cuno
ș
tin
ț
e despre e
ș
antionul vizat.

Cei
66
de
tineri,
cu
vârsta
cuprinsă
între
19
ș
i
32
de
ani
nu
suferă
modificări

de
gen
în
privin
ț
a
depresiei
resim
ț
ite,
fapt
ce
contribuie
la
cuno
ș
tin
ț
ele

cercetărilor actuale din domeniu.

Se
recomandă
în
această
situa
ț
ie
folosirea
unui
e
ș
antion
mai
mare
în

cercetările
viitoare,
folosirea
unor
criterii
de
includere
cât
mai
stricte,
pentru

un control cât mai bun.

Rezultatele
ob
ț
inute
în
cadrul
acestei
cercetări
reprezintă
însă
doar
un
punct

de
plecare,
posibilită
ț
ile
de
dezvoltare
a
metodelor
de
cercetare
fiind

numeroase.

45

CAPITOLUL 5-CONCLUZII

5.1 Discu
ț
ii

Obiectivele
acestei
cercetări
au
fost
de
a
stabili
modul
în
care
tipul
de

ata
ș
ament
influen
ț
ează
dispozi
ț
iile
depresive
ale
tinerilor
adul
ț
i,
de
a
studia

rela
ț
ia
exist entă
între
un
anumit
tip
de
ata
ș
ament
ș
i
dispozi
ț
iile
depresive
la

tinerii
adul
ț
i
ș
i
de
a
realiza
o
compara
ț
ie
între
participan
ț
ii
de
sex
feminin
ș
i

cei
de
sex
masculin
în
ceea
ce
priv
ș
te
apari
ț
ia
dispozi
ț
iilor
depresive.
Scopul

cercetării
a
fost
de
a
arăta
legătura
dintre
tipul
de
ata
ș
ament
ș
i
depresia

tinerilor adul
ț
i.

Cercetările
anterioare
sus
ț
ineau
ipoteza
generală
conform
căreia
tipul
de

ata
ș
ament
insecurizant
este
corelat
pozitiv
semnificativ
cu
depresia
adul
ț
ilor,

însă
datele
cercetării
de
fa
ț
ă
au
confirmat
doar
par
ț
ial
această
ipoteză,

ata
ș
amentul
anxios-evitant
având
o
asociere
pozitivă
semnificativă,
iar
cel

evitant prezicând semnificativ dispozi
ț
iile depresive.

Această
concluzie
permite
dezvoltarea
unor
programe
practice
speciali
ș
tilor

din
domeniu,
precum
consilierilor,
psihoterapeu
ț
ilor,
asisten
ț
ilor
sociali
ce

lucrează
în
centre
cu
persoane
cu
dizabiită
ț
i
etc.
Un
exemplu
concret
sunt

programele
de
interven
ț
ie
prin
consiliere.
Este
necesară
cunoa
ș
terea
tipului
de

ata
ș
ament
al
clientului
deoarece
acesta
oferă
informa
ț
ii
despre
modul
său
de

rela
ț
ionare,
de
raportare
la
ceilal
ț
i
din
jurul
său.
Mai
mult
decât
atât,
cei
cu
un

ata
ș
ament
insecurizant,
prezentând
un
risc
mai
mare
de
a
dezvolta
tulburări

anxioase
ș
i depresive, necesită o aten
ț
ie sporită pe a cest plan.

De
asemenea,
este
recomandată
informarea
pacien
ț
ilor
cu
ata
ș
ament

insecurizant
despre
efectele
acestuia,
pentru
a
preveni
instaurarea
continuă
a

unui
astfel
de
ata
ș
ament,
înlocuindu-l
cu
un
mediu
securizant,
propice

dezvoltării sănătoase.

În
concluzie,
aceste
rezultate,
de
ș
i
constituie
un
punct
de
plecare,
oferă

contribu
ț
ii
ș
i
în
sfera
psihologiei
clinice
prin
asocie rea
tulburării
depresive
cu

insecuritatea specifică acestui tip de ata
ș
ament.

46

Cea
de-a
doua
ipoteză
​
–
Se
a
ș
teaptă
ca
femeile
să
fie
mai
predispuse
la

apari
ț
ia
dispozi
ț
iilor
depresive
fa
ț
ă
de
bărba
ț
i
(scoruri
mai
înalte
la
scala
de

depresie)
​
.-
nu
a
fost
sus
ț
inută
statistic
de
datele
cercetării,
fiind
deci,

infirmată.
Însă,
faptul
că
dispozi
ț
iile
depresive
nu
au
diferit
semnificativ
între

femei
ș
i
bărba
ț
i,
oferă
numeroase
cuno
ș
tin
ț
e
despre
e
ș
antionul
vizat.
Cei
66

de
tineri,
cu
vârsta
cuprinsă
între
19
ș
i
32
de
ani
nu
prezintă
modificări
de
gen

în
privin
ț
a
depresiei
resim
ț
ite.
Deci,
ambele
sexe
sunt
la
fel
de
predispuse
la

resim
ț
irea d ispozi
ț
iilor depresive.

Există
numeroase
posibilită
ț
i
de
continuare
a
cercetărilor
pe
această
tematică,

utilizarea
unui
e
ș
antion
mai
mare,
randomizat,
este
însă
recomandat,
eventual

dintr-o
popula
ț
ie
specifică,
pentru
a
avea
mai
multe
criterii
de
includere,
deci

un control mai bun.

5.2
Limite ale cercetării

O
limită
a
cercetării
o
reprezintă
numărul
relativ
mic
al
participan
ț
ilor
(n=66),

ș
i
o
lipsă
a
omogenită
ț
ii
e
ș
antionului
în
ceea
ce
prive
ș
te
cele
4
tipuri
de

ata
ș
ament.
Asocierea
dintre
variabile
ar
fi
fost
eviden
ț
iată
mai
clar
dacă

fiecare variabilă independentă dispunea de acela
ș
i număr de participan
ț
i.

De
asemenea,
tipul
răspunsurilor
la
itemi,
în
cadrul
celor
două
instrumente

utilizate,
scala
Likert,
poate
duce
la
alegerea
răspunsului
dezirabil
social,

moral.

Prezen
ț
a
fenomenului
de
dezirabilitatea
socială,
alături
de
faptul
că
evaluarea

a
fost
făcută
în
mediul
online,
sub
forma
auto-evaluare
(self-report),
pot

constitui
principalele
limite
ale
acestei
cercetări.
Dacă
evaluarea
era
făcută

făcută
sub
forma
hârtie-creion,
se
putea
observa
direct
comportamentul

participan
ț
ilor,
mimica,
gesturile,
ezitarea
cât
ș
i
cât
timp
dura
exact

participarea.

47

BIBLIOGRAFIE

Altin,
M.,
Terzi,
Ș
.
(2010).
How
does
attachment
styles
relate
to
intimate
relationship

to
aggravate
the
depressive
symptoms?
​
Procedia
Social
and
Behavioral

Sciences, 2
​
, 1008-1015.

Arslan,
E.,
Ari.
R.
.
(2010).
Analysis
of
ego
identity
process
of
adolescents
in
terms

of
attachment
styles
and
gender.
​
Procedia
Social
and
Behavioral
Sciences
​
,

744-750.

Bartholomew,
K.,
Horowitz,
L.
(1991).
Attachment
Styles
Among
Young
Adults:
A

Test
of
a
Four-Category
Model
​
Journal
of
Personality
and
Social
Psychology,

51
​
, 226-244.

Benoit,
D.
(2004).
Infant-parent
attachment:
Definition,
types,
antecedents,

measurement and outcome.
​
Paediatr Child Health
​
, 541-545.

Bettmann,
J.,
E.
(2006).
Using
Attachment
Theory
To
Understand
The
Treatment
Of

Adult Depression.
​
Clinical Social Work Journal, 34
​
.

48

Bifulco,
A.,
Figueiredo,
B.,
Guedeney,
N.,
Gorman,
L.
L.,
Hayes,
S.
Muzik,
M.,

Glatigny-Dallay,
E.,
Valoriani,
V.,
Kammerer,
M.
H.,
Henshaw,
C.
A.,

TCS-PND
Group
(2004).
Maternal
attachment
style
and
depression
associated

with
childbirth:
preliminary
results
from
a
European
and
US
cross-cultural

study.
​
BRITISH JOURNAL OF P SYCHIATRY, 184
​
, 31-37.

Bifulco,
A.,
Moran,
M.,P.,
Ball,
C.,
Lillie,
A.
(2002).
Adult
attachment
style.
II:
Its

relationship
to
psychosocial
depressive-vulnerability.
​
Soc
Psychiatry

Psychiatr Epidemiol
​
, 60-67.

Bifulco,
A.,
Moran,
P.,
M.,
Ball,
C.,
Bernazzani,
O.
(2002).
Adult
attachment
style.
I:

Its
relationship
to
clinical
depression.
​
Soc
Psychiatry
Psychiatr
Epidemiol,
37
​
,

50-59

Bowlby,
J.
(1979).
The
Bowlby-Ainsworth
attachment
theory.
​
Behavioral
and
Brain

Sciences, 2
​
(04), 637-638. doi: doi:10.1017/S0140525X00064955

Bowlby,
J.
(1980
).
​
Attachment
and
Loss.
Loss
Sadness
And
Depression
​
(Vol.
3):

Basic Books. A Member of the Perseus Books Group.

Bowlby,
J.
(1982).
​
Attachment
and
Loss
​
(Vol.
1).
United
States
of
America
Basic

Books

Buchheim,
A.,
George,
C.,
Kachele,
H.,
Erk,
S.,
Walter,
H.
(2006).
Measuring
Adult

Attachment
Representation
in
an
fMRI
Environment:
Concepts
and

Assessment.
​
Psychopathology
​
, 136-143.

Cassidy,
J.,
Mohr,
J.
(2001).
Unsolvable
Fear,
Trauma
and
Psychopatology:
Theory,

Reasearch
and
Clinical
Considerations
Related
to
Disorganized
Attachment

Acrross
the
Life
Span
​
ProQuest
Psychology
Journals,
Clinical
Psychology:

Science and Practice
​
(Aug 2001).

Cummings,
E.,
M.,
Cicchetti,
D.
(1990).
​
Toward
a
Transactional
Model
of
Relations

between Attachment and Depression

Davies,
K.,
A.,
Macfarlane,
G.,
J.,
McBeth,
J.,
Morriss,
R.,
Dickens,
C.
.
(2009).

Insecure
attachment
style
is
associated
with
chronic
widespread
pain.
​
Pain,

143
​
, 200-205.

De
Wolff,
M.,
S.,
H.
van
IJzendoorn,
M.
(1997).
Sensitivity
and
Attachment:
A

Meta-Analysis
on
Parental
Antecedents
of
Infant
Attachment
​
Child

Development, 68
​
(Number 4 ), 571-591.

DeVito,
C.
(2014).
​
The
Link
Between
Insecure
Attachment
and
Depression:
Two

Potential Pathways.

Diehl,
M.,
Elnick,
B.,
A.,
Bourbeau,
S.,
L.,
Labouvie-Vief,
G.
(1998).
Adult

attachment
styles:
Their
relations
to
family
context
and
personality
​
Journal
of

Personality and Social Psychology, 74
​
(July ), 1656-1669.

Dozier
M.,
S.-M.
K.,
C.,
Albus
K.,
E.
.
(2008).
Attachment
and
Psychopathology
in

Adulthood.
​
Psychopathology And Clinical Applications, Chapter 30
​
.

Duggal,
S.,
Carlson,
E.
A.,
Sroufe,
L.
A.,
Egeland,
B.
.
(2001).
Depressive

symptomatology
in
childhood
and
adolescence.
​
Development
and

Psychopathology, 13
​
, 143-164.

49

Fraley,
C.,
R.,
Shaver,
R.,
P.
.
(2000).
Adult
Romantic
Attachment:
Theoretical

Developments,

Emerging
Controversies,
And
Unanswered
Questions.
​
Review
of
General

Psychology
​
, 132-154.

Grossman,
K.
E.,
Grossman
K.
&
Waters,
E.
.
(2005
).
Attachment
from
Infancy
to

Adulthood:
The
Major
Longitudinal
Studies
In
T.
G.
P.
N.
York
(Ed.),
(pp.

332).

Hardy,
T.,
L.
(2007).
Attachment
Theory
and
Reactive
Attachment
Disorder:

Theoretical
Perspectives
and
Treatment
Implications
​
Journal
of
Child
and

Adolescent Psychiatric Nursing, Feb 2007

Honari,
B.,
Saremi,
A.,
A.
(2014).
The
Study
of
Relationship
between
Attachment

Styles
and
Obsessive
Love
Style.
​
Procedia
–
Social
and
Behavioral
Sciences,

165
​
, 152-159.

Ionescu,
A.,
M.
(2014).
Intersubjectivity
and
relational
health
in
mother
and
child

attachment
dimensions.
​
Procedia
–
Social
and
Behavioral
Sciences
163
(
2014

)
​
, 159-168.

Kendler,
K.,
S.,
Kessler,
C.,
R.,
Walters.,
E.,
E.,
MacLean,
C.,
C.Neale,
M.,
Heath,

A.,
Eaves,
L.,
J.
(1995).
Stressful
Life
Events,
Genetic
Liability,
and
Onset
of

an Episode of Major Depression in Women.
​
American Journal of Psychiatry
​
.

Koohsar,
A.,
A.,
H.,
Bonab,
B.,
G.
.
(2011).
Relation
among
quality
of
attachment,

anxiety
and
depression
in
college
students.
​
Procedia
–
Social
and
Behavioral

Sciences, 30
​
, 212 – 215.

Lee,
A.,
Hankin,
L.,
B.
(2009).
Insecure
Attachment,
Dysfunctional
Attitudes,
and

Low
SelfEsteem
Predicting
Prospective
Symptoms
of
Depression
and
Anxiety

During
Adolescence.
​
J
Clin
Child
Adolesc
Psychol.,
2009
March
​
(38
),

219-231.

Lyone-Ruth,
K.,
Dutra,
L.,
Schuder,
M.,
Blanchi,
I.
(2005).
From
Infant
Attachment

Disorganization
to
Adult
Dissociation
Relational
Adaptations
or
Traumatic

Experiences?
​
Psychiatr Clin North
​
.

Marchand-Reilly,
J.,
F.
(2009).
Depressive
Symptoms
in
Young
Adults:
The
role
of

Attachment
Orientations
and
Romantic
Relationship
Conflict
​
Journal
of
Adult

Development, 16
​
(1), 31-38.

Mc.
Farland,
J.,
Salisbury,
A.,
L.,
Battle,
C.,
L.,
Hawes,
K.,
Halloran,
K.,
Lester,
B.,

M.
.
(2011).
Major
depressive
disorder
during
pregnancy
and
emotional

attachment to the fetus.
​
Arch Womens Ment Health
​
, 425-434.

McLeod, S., A. (2007). Bowlby's Attachment Theory. from

www.simplypsychology.org/bowlby.html

Motataianu,
I.,
R.
(2014).
Parent-child
connection
–
emotional
synchronization
and

playing;
a
possible
model
to
combat
the
child's
unsafe
attachment.
​
Procedia
–

Social and Behavioral Sciences 180 (2015)
​
, 1178 – 1183.

Nolen-Hoeksema,
S.
(2001).
Gender
differences
in
Depression.
​
Current
directions
in

Psychological Science, 10
​
(5), 173-176.

50

Oakley-Browne,
M.,
A.,
Joyce,
P.,
R.,
Wells,
J.,
E.,
Bushnell,
J.,
A.,
Hornblow,
A.,

R.
(1995).
Adverse
parenting
and
other
childhood
experience
as
risk
factors

for
depression
in
women
aged
18-44
years.
​
Journal
of
Affective
Disorders,
34
​
,

13-23.

Öztürk
,
A.,
Mutlu,
T.
(2010).
The
relationship
between
attachment
style,
subjective

well-being,
happiness
and
social
anxiety
among
university
students.
​
Procedia

Social and Behavioral Sciences
​
, 1772-1776.

Pettem,
O.,
West,
M.,
Mahoney,
A.,
Keller,
A.
(1992).
Depression
and
Attachment

Problems.

Piccinelli,
M.,
Wilkinson,
G.
(2000).
Gender
differences
in
depression
​
BRITISH

JOURNAL OF PSYCHIATRY, 177
​
, 484-492.

Rholes,
W.,
S.
&
Simpson,
J.,
A.
.
(2004).
Attachment
theory:
Basic
concepts
and

contemporary
questions:
Theory,
research,
and
clinical
implications.
​
Guilford
​
,

3-14.

Sava,
F.,
A.,
Negrei,
N.
(2006).
Adaptarea
Inventarului
Stilurilor
de
Atasament
la

Adulti pentru populatia româneascã.
​
Social Psychology
​
(18/2006), 155-169.

Soponaru,
C.,
Dîr
ț
u,
M.,
C.
(2014).
Antheus’
effect
in
the
intergenerational

transmission
of
attachment
styles
and
its
importance
for
adult
education.

Procedia – Social and Behavioral Sciences
​
, 564 – 569.

Stevens,
M.,
J.,
Constantinescu,
P.,
Uscătescu
L.,
Ion,
B.,
C.,
Butucescu
A.,
Sandu,

C.,
G.
(2012).
The
Romanian
CES-D
Scale:
A
Promising
Instrument
for

Clinical and Non-clinical Use.
​
Black Sea Journal of Psychology
​
.

Swinkels,
S.,
H.,
N.,
H.
van
IJzendoorn,
Rutgers,
A.,
Buitelaar,
K.,
J.,
van
Engeland,

H.,
van
Daalen,
E.,
Naber,
F.,
B.,
A.,
Dietz,
C.,
Bakermans-Kranenburg,
M.

(2007).
Parental
Sensitivity
and
Attachment
in
Children
With
Autism

Spectrum
Disorder:
Comparison
With
Children
With
Mental
Retardation,

With
Language
Delays,
and
With
Typical
Development.
​
Child
Development,

78
​
(2), 597-608.

Takeuchi,
H.,
Hiroe,
T.,
Kanai,
T.,
Morinobu,
S.,
Kitamura,
T.,
Takahashi,
K.,

Furukawa,
A.,
T.
(2002).
Childhood
parental
separation
experiences
and

depressive
symptomatology
in
acute
major
depression.
​
Psychiatry
and

Clinical Neurosciences, 53
​
, 215-219.

Takeuchi,
M.,
S.,
Miyaoka
H.,
Tomoda,
A.,
Suzuki,
M.,
Liu,
Q.,
Kitamura
T.
(2009).

The
Effect
of
Interpersonal
Touch
During
Childhood
on
Adult
Attachment

and
Depression:
A
Neglected
Area
of
Family
and
Developmental

Psychology?
​
J Child Fam Stud
​
, 109-117.

Tavakolizadeh,
J.,
Tabari,
J.,
Akbari,
A.
.
(2014).
Academic
self-efficacy:
predictive

role
of
attachment
styles
and
meta-cognitive
skills.
​
Procedia
–
Social
and

Behavioral Sciences, 171
​
, 113-120.

Toth,
S.,
L.,
Cicchetti,
D.,
Rogosch,
F.,
A.,
Sturge-Apple,
M.
(2009).
Maternal

Depression,
Children’s
Attachment
Security,
and
Representational

Development: An Organizational Perspective.
​
Child Dev.
​
, 192–208.

51

Turan,
N.,
Erdur-Baker,
O.
.
(2010).
The
contribution
of
rumination
and
internal

working
models
of
attachment
to
psychological
symptoms.
​
Procedia
Social

and Behavioral Sciences, 5
​
, 1185-1189.

Vicedo,
M.
(2010).
The
evolution
of
Harry
Harlow:
from
the
nature
to
the
nurture
of

love.
​
History of Psychiatry
​
, 1-16.

Williams,
N.,
L.,
Riskind,
J.,
H.
(2004).
Adult
Romantic
Attachment
and
Cognitive

Vulnerabilities
to
Anxiety
and
Depression:
Examining
the
Interpersonal
Basis

of
Vulnerability
Models.
​
Journal
of
Cognitive
Psychotherapy:
An

International Quarterly, 18
​
.

ANEXE

❖
Inventarul
Stilurilor
de
Ata
ș
ament
la
Adul
ț
i
pentru
popula
ț
ia
românească

(Experiences of Close Relationships Inventory – ECR)

Instruc
ț
iuni:

Următoarele
afirma
ț
ii
vizează
felul
în
care
vă
sim
ț
i
ț
i
în
rela
ț
iile

dumneavoastră
apropiate.
Suntem
interesa
ț
i
de
cum
trăi
ț
i
general
experien
ț
ele

rela
ț
ionării,
nu
doar
de
ce
se
întâmplă
acum,
într-o
rela
ț
ie
prezentă.

Răspunde
ț
i
la
fiecare
afirma
ț
ie,
cu
o
valoare
de
la
1
la
7,
indicând
cât
de
mult

sunte
ț
i de ac ord cu aceasta, după cum urmează:

1- niciodată de acord

2- rareori de acord

3- mixt

4- neutru

5- uneori de acord

6- deseori de acord

7- întotdeauna de acord

Itemi:

1.
Prefer să nu-i arăt partenerului ce-i în sufletul meu.

2.
Îmi fac griji că voi fi părăsit(ă).

3.
Mă simt foarte confortabil în apropierea unui partener romantic.

4.
Îmi fac multe griji pentru rela
ț
iile mele.

5.
Tocmai
când
partenerul
meu
începe
să
se
apropie
de
mine,
eu
mă

îndepărtez de el.

6.
Îmi
fac
griji
că
partenerilor
romantici
nu
le
va
păsa
de
de
mine
la
fel
de

mult cum îmi pasă mie de ei.

7.
Îmi fac multe griji că-mi voi pierde partenerul.

8.
Nu mă simt confortabil să mă deschid în fa
ț
a partenerului romantic.

52

9.
Adesea
îmi
doresc
ca
sentimentele
partenerului
meu
pentru
mine
să
fi
fost

la fel de intense ca ale mele pentru el/ea.

10.
Adesea
îmi
doresc
să
fuzionez
cu
partenerii
romantici
ș
i
asta
câteodată
îi

sperie până la a-i îndepărta.

11.
Îmi fac griji că voi fi singur(ă).

12.
Mă
simt
confortabil
împărtă
ș
indu-i
partenerului
meu
sentimentele
ș
i

gândurile mele ascunse.

13.
Dorin
ț
a de a fi foarte apropiat(ă) îi îndepărtează uneori pe oameni.

14.
Am
nevoie
de
multe
noi
dovezi
din
partea
partenerului
meu
pentru
a
mă

convinge că mă iube
ș
te.

15.
Îmi este relativ u
ș
or să mă apropii de partenerul meu.

16.
Câteodată
am
impresia
că
îmi
for
ț
ez
partenerii
să-mi
arate
mai
multe

sentimente
ș
i implicare în cuplu.

17.
Prefer să nu mă apropii prea mult de partenerii romantici.

18.
Mă
supăr
sau
mă
înfurii,
dacă
nu
reu
ș
esc
să-i
fac
pe
partenerii
mei
să
arate

interes fa
ț
ă de mine.

19.
Îi spun partenerului meu despre orice.

20.
Descopăr că partenerii mei nu vor să se apropie de mine pe cât mi-a
ș
dori.

21.
De obicei discut cu partenerul problemele
ș
i preocupările mele.

22.
Când
nu
sunt
implicat(ă)
într-o
rela
ț
ie,
mă
simt
oarecum
nelini
ș
tit(ă)
ș
i

lipsit(ă) de siguran
ț
ă.

23.
Mă simt confortabil depinzând de partenerii romantici.

24.
Devin
frustrat(ă)
când
partenerul
meu
nu
e
în
preajmă
atât
de
mult
cât
a
ș

vrea eu.

25.
Nu
mă
deranjează
să
cer
de
la
partenerii
mei
romantici
consolare,
sfaturi,

ajutor.

26.
Devin
frustrat(ă)
când
partenerii
mei
romantici
nu
sunt
disponibili
dacă
eu

am nevoie de ei.

27.
Îmi prinde bine să mă întorc spre partenerul meu la nevoie.

28.
Când
partenerii
mei
romantici
nu
sunt
de
acord
cu
mine,
mă
simt

într-adevăr rău în interiorul meu.

29.
Apelez
la
partenerul
meu
pentru
multe
lucruri
inclusiv
consolare
ș
i

siguran
ț
ă.

30.
Sunt ofensat(ă) când partenerul meu î
ș
i petrece timpul departe de mine.

❖
Scala
de
depresie
a
centrului
epidemiologic
​
(Center
fo
Epidemiologic
Studies

Depression Scale – CES-D)

Instruc
ț
iuni:

53

Ave
ț
i
mai
jos
o
listă
de
afirma
ț
ii
care
descriu
modu ri
în
care
poate
v-a
ț
i
sim
ț
it

sau
v-a
ț
i
comportat.
Vă
rog
să
bifa
ț
i
căsu
ț
a
care
arată
cât
de
des
v-a
ț
i
sim
ț
it

a
ș
a în ultima săptămână (sau în ultima perioadă dacă e cazul).

Scorare:

–
Deloc, sau mai pu
ț
in de o zi.

–
1-2 zile

–
3-4 zile

–
5-7 zile

–
Aproape în fiecare zi, timp de două săptămâni.

Itemi:

6.
N-am avut poftă de mâncare.

7.
N-am putut să scap de starea de triste
ț
e.

8.
Mi-a fost greu să mă concentrez la ce aveam de făcut.

9.
M-am sim
ț
it deprimat(ă).

10.
Am avut un somn agitat.

11.
M-am sim
ț
it trist(ă).

12.
N-am putut să mă mobilizez.

13.
Nimic nu mă făcea fericit(ă).

14.
M-am sim
ț
it ca fiind o persoană rea.

15.
Mi-am pierdut interesul pentru activită
ț
ile mele obi
ș
nuite.

16.
Am dormit mai mult decât de obicei.

17.
M-am sim
ț
it ca
ș
i cum m-a
ș
fi mi
ș
cat în reluare.

18.
M-am sim
ț
it agitat(ă).

19.
Mi-am dorit să fiu mai degrabă mort/moartă.

20.
Am vrut să îmi fac rău.

21.
Am fost obosit(ă) tot timpul.

22.
Nu mi-a plăcut de mine.

23.
Am slăbit mult fără să-mi propun.

24.
Am avut mari dificultă
ț
i de a adormi.

25.
Nu m-am putut concentra la lucrurile importante.

Coefficients
​
a

Model

Unstandardized

Coefficients

Standardized

Coefficients

t

Sig.

95.0% Confidence Interval

for B

B

Std. Error

Beta

Lower Bound

Upper Bound

1

(Constant)

20.750

2.739

7.575

.000

15.274

26.226

securizant

-12.139

3.980

-.400

-3.050

.003

-20.095

-4.183

evitant

-13.617

4.184

-.422

-3.254

.002

-21.981

-5.252

dependent

.173

4.364

.005

.040

.968

-8.551

8.897

2

(Constant)

20.818

2.116

9.840

.000

16.591

25.046

54

securizant

-12.207

3.561

-.402

-3.428

.001

-19.323

-5.091

evitant

-13.685

3.784

-.424

-3.616

.001

-21.247

-6.122

a.
Dependent Variable: total_depresie

●
Tabele
reprezentative
pentru
testele
utilizate
în
cadrul
programului

SPSS:

*Figura 1, Rezultatele analizei de regresie multiplă

Group Statistics

Genul:

N

Mean

Std. Deviation

Std. Error Mean

total_depresie

Feminin

36

16.44

14.700

2.450

Masculin

30

11.90

11.975

2.186

*Figura
2,
Rezultatele
testului
t-Student
pentru
e
ș
antione
independente,
statistici

descriptive

RELA
Ț
IA DINTRE TIPUL DE ATA
Ș
AMEN T
Ș
I DEPRESIA

TINERILOR ADUL
Ț
I

– Teză de licen
ț
ă –

Rezumat:
​
Cercetarea
de
fa
ț
ă
ș
i-a
propus
să
studi eze
rela
ț
ia
dintre
tipul
de

ata
ș
ament
ș
i
dispozi
ț
iile
depresive
ale
tinerilor
adul
ț
i.
​
De
asemenea,

prezentul
studiu
sus
ț
ine
concep
ț
ia
conform
căreia
Teoria
Ata
ș
amentului,

dezvoltată
de
J.
Bowlby
oferă
un
cadru
explicativ
al
psihopatologiei

dezvoltate,
insecuritatea
fiind
prezentată
ca
factor
de
risc
pentru
tulburările

anxiogene
ș
i
depresive.
Obiectivele
cercetării
au
fost:
stabilirea
modului
în

care
tipul
de
ata
ș
ament
influen
ț
ează
dispozi
ț
iile
depresive,
studierea
rela
ț
iei

existente
între
un
anumit
tip
de
ata
ș
ament
ș
i
acestea,
ș
i
realizarea
unei

compara
ț
ii
între
participan
ț
i,
în
func
ț
ie
de
gen
ș
i
scorurile
ob
ț
inute
la

55

depresie.
​
Se
a
ș
tepta
ca
tipul
de
ata
ș
ament
insecu rizant
să
coreleze
pozitiv

semnificativ
cu
dispozi
ț
iile
depresive,
ș
i
ca
participa ntele
de
sex
feminin
să
fie

mai
predispuse
la
apari
ț
ia
depresiei.
Datele
ob
ț
inute
în
cadrul
studiului
sus
ț
in

rela
ț
ia
pozit ivă
dintre
ata
ș
amentul
anxios-evitant
ș
i
dispozi
ț
iile
depresive
ale

tinerilor,
confirmând
atât
ipoteza
studiului,
cât
ș
i
rezultatele
studiilor

similare.
​
Deci,
​
ipoteza
generală
de
la
care
s-a
pornit
este
cofirmată
par
ț
ial

statistic,
ata
ș
amentul
anxios-evitant
având
o
asociere
pozitivă
semnificativă

(r=
.311,
p
=
0.011,
95%,
bilateral),
iar
cel
evitant
prezicând
semnificativ

dispozi
ț
iile
depresive.
În
ceea
ce
prive
ș
te
cea
de-a
doua
ipoteză,
participan
ț
ii

la
cercetare
au
fost
compara
ț
i
în
func
ț
ie
de
scoru rile
la
scala
de
depresie,

pentru
a
testa
diferen
ț
ele
de
gen,
utilizând
testul
t-Student
pentru
e
ș
antioane

independente,
diferen
ț
a
dintre
grupuri
nefiind
însă
semnificativ
statistică
(Sig.

2-tailed
=
0.179
fiind
mai
mare
de
pragul
de
0.05).
​
O
recomandare
a

cercetărilor
viitoare
este
de
a
încerca
să
men
ț
ină
o
egalitate
între

e
ș
antioanele
fiecărui
tip
de
ata
ș
ament
insecurizan t
ș
i
de
a
eviden
ț
ia
rela
ț
ia

dintre cele trei tipuri de ata
ș
ament insecurizant mai clar.

Abstract:
​
This
research
aims
to
study
the
relationship
between
the

attachment
type
and
the
depressive
symptoms
in
young
adults.
Also,
this
study

supports
the
concept
that
the
attachment
theory
developed
by
J.
Bowlby
offers

an
explanatory
framework
of
the
psychopathology
developed
during

adulthood,
insecurity
being
presented
as
a
risk
factor
for
depressive
and

anxiety
disorders.
The
objectives
of
this
research
were
to
determine
how
the

attachment
type
influences
the
existing
depressive
symptoms,
to
study
the

relationship
between
a
particular
type
of
attachment
and
depression,
and
to

manage
a
comparison
between
participants
by
gender
and
depression
scores.

It
was
expected
that
the
insecure
type
of
attachment
would
correlate
positive

and
significant
with
depression,
and
that
the
female
participants
are
more

prone
to
experiencing
depressive
symptoms.
The
data
obtained
supports
the

positive
relation
between
the
anxious-avoidant
type
and
the
depression
felt
in

young
adults,
confirming
the
first
hypothesis.
Regarding
the
second

hypothesis,
the
difference
between
the
groups
was
not
statistically
significant

(Sig.
2-tailed
=
0.179,
>
0.05).
A
recommendation
for
further
research
is
to

try
to
maintain
equality
between
the
samples
regarding
each
attachment
type,

in order to highlight the relationship between them clearer.

Cuvinte
cheie
​
:
ata
ș
ament,
teoria
ata
ș
amentului,
rela
ț
ie
mamă-copil,
figură
de

ata
ș
ament,
dispozi
ț
ii
depresive,
transmit ere
transgenera
ț
ională,

psihopatologie, diferen
ț
e de gen

56