Anumite stiluri de coping sunt asociate [610540]

Anumite stiluri de coping sunt asociate
puternic cu probleme de sănătate la nivel individual (de exemplu
afecțiuni mentale și fizice).

Stresul, afectiunea principal a secolului XXI, intalnita la fiecare persoana care are un job,
o familie, o obligatie in societate.
Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu
cerinte, sarcini, situatii, care sunt percepute ca fiind di ficile, dureroase sau de mare importanta
pentru persoana respectiva .
Dictionarul de psihologie sociala defineste termenul de stres psihic ca fiind o stare de
tensiune, de incordare si de disconfort, determinata de agentii afectogeni, cu semnificatie
nega tiva, de frustrarea sau deprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de
dificultatea sau de imposibilitatea rezolvarii unor probleme .
Trebuie sa intelegem ca, s tresul are o importanta componenta subiectiva , in sensul ca
ceea ce este provocator, facil sau chiar relaxant pentru o persoana, pentru o alta poate deveni
amenintator sau imposibil de realizat. Diferentele individuale in ceea ce priveste raspunsul la
stres sunt datorate atat componentei genetice, cat si experie ntelor de viata diferite. Creierul este
oganul central, el determina ce este stresant, precum si raspunsurile fiziologice la factorii de
stress potentiali si actuali.
Creierul este organul central al raspunsului la stres si determina ce este considerat
stresant, precum si raspunsurile comportamentale si fiziologice la factorii stresatori potentiali si
actuali. El este, de asemenea, o tinta a stresului si se schimba structural si chimic ca raspuns la
mediul stresant.
Paul Frasse define ște stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului care nu -și găsesc solu ția pe moment. Mihai Golu define ște stresul psihic ca stare de
tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agen ți afectogeni cu semnifica ție negativă,
stare de fru strare (reprimare) a unor trebuin țe, dorin țe sau aspira ții.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar și secundar. Caracterul primar vorbe ște
despre stres ca rezultat al unei agresiuni recep ționată direct în plan psihic. Caracterul secundar
vorbe ște des pre stres ca reac ție de con știentizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul
îi acordă o semnifica ție de majora . Caracteristicile stresului psihic :
Agen ții stresori psihici sunt: stimulii verbali (inclusiv cei care apar țin limbajului
interi or) care sunt vehicula ți pe căi nervoase la cortex. Ace știa se diferen țiază total de celelalte
categorii de agen ți stresori din cauza semnifica ției lor, pentru individ ei având caracter poten țial
de a produce stres psihic. Acest caracter poten țial este val idat de semnifica ția cu care îl investe ște
individul. Unul și acela și agent stresor psihic, în afară de faptul că nu produce stres psihic la to ți
indivizii, nu produce stres psihic de fiecare dată la acela și individ. Acest lucru este condi ționat de
dispozi țiile de moment ale individului și de semnifica ția pe care o acordă în acel moment

individul. Apari ția și amploarea stresului psihic depind mult de caracterele genetice ale
individului (caractere cognitive, voli ționale, motiva ționale și afective).
Vulnerab ilitatea psihică la stres este constitu țională sau dobândită. Vulnerabilitatea psihică este o
trăsătură proprie doar anumitor persoane și se manifestă prin reac ționare u șoară, prin stare de
stres psihic, la o gamă largă de agen ți stresori.
Situa ții generat oare de stres psihic:
 existen ța unor circumstan țe neobi șnuite pentru individ care îl surprind pe acesta
nepregătit pentru a le face fa ță.
 semnifica ția unui eveniment.
 angajarea individului într -o acțiune sau rela ție exagerată.
 particularită țile con textului social.
 lipsa condi țiilor interne.
 modul subiectiv de a percepe solicitările mediului.
 subsolicitare / suprasolicitare.
 situa țiile conflictuale existente în familie, profesie sau la nivel intelectual.
 criza de timp.
 izolarea.
 apari ția unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
 situa ții perturbatoare cauzate de agen ți fizici (zgomote, vibra ții, fluctua ții de
temperatură).

Reactia noastra la amenintari incepe la nivelul creierului, care primeste si pro ceseaza informatiile
– poate o imagine a sefului tau in timp ce se apropie de tine cu o expresie de rau augur sau
sunetul unei explozii. Instantaneu, un semnal de la cortexul motor din creier este transmis rapid
prin intermediul cailor nervoase catre musch i, care se intaresc si se incordeaza, pregatindu -se
pentru o situatie dificila. Un alt semnal provine de la hipotalamus, o parte a creierului situata
deasupra trunchiului cerebral. Acesta transmite un avertisment glandei pituitare aflate in
apropiere, care trimite un mesager chimic prin intermediului fluxului sanguin catre glanda
suprarenala. In schimb, glanda suprarenala secreta o serie de hormoni ai stresului, inclusiv un
hormon care are rol in activarea individului – epinefrina, mai bine cunoscuta ca adr enalina.
Aceasta infuzie de adrnalina, ajuta la revitalizarea corpului tau. Aceasta face parte din reactia la
stres.

 Glandele suprarenale elibereaza, de asemenea, un al doilea hormon al stresului, denumit
norepinefrina sau noradrenalina. Alti cercetatori au adaugat o a treia descoperire –
hormonul stresului, cortizolul
 Simultan, hipotalamusul declanseaza sistemul nervos autonom. Aceasta retea de nervi
transmite avertismentul prin intermediul coloanei vertebrale si, de acolo, catre nervii din
intregul co rp. Ca raspuns, terminatiile nervoase din organe, vasele de sange, piele si chiar
din glandele sudoripare elibereaza epinefrina si norepinefrina.
Oamenii au dezvoltat diferite metode de a face fata la stres, cel mai des intalnit
este termenul de coping.
Copingul, vine din limba engleza, ( Coping ), unde inseamna a face fata, a te ajusta, a te
adapta. Este procesul prin intermediul căruia persoana reușește să facă față evenimentelor
stresante. Copingul reprezintă efortul de a restabili un echilibru ca răspu ns la o situație stresantă.

Strategiile de adaptare la stres implică atât eforturi de natură psihologică, cât și
comportamentală, pe care oamenii le aleg pentru a reuși să tolereze stresul, să -l minimizeze sau
chiar să îl gestioneze în mod eficient.

Copi ngul reprezintă un proces dinamic între persoană și mediu (proces de tranzacție).
Perspectiva tranzacțională asupra stresului relevă faptul că stresul rezultă din interacțiunea
persoanei cu dinamica mediului. Așadar, procesele cognitive de evaluare a f actorilor stresanți
sunt deosebit de importante în relația dintre un stresor și capacitatea adaptativă de a face față
acestuia. Evaluarea sau aprecierea este o activitate cognitivă care implică raționamente menite să
conducă spre luarea de decizii. Astfel, persoana poate să dispună de alternative pentru a face față
situației cu care se confruntă.
Într-o formă sau alta, conceptul de coping a fost cu noi de mult timp, de și a început sa
devina oficial în anii '60 – 70`, împreună cu cresterea interesului in do meniul de cercetare a
stresului . Cand ne gândim la coping ca un concept generic , se poate interpreta ca o aparatoare a
Ego-ului, ocupandu -se cu mentinerea integritatii mentale a omului .
Cel mai timpuriu interes psihanalitic în apărare ( coping ) sa axat pe rolul său în
psihopatologie ca pe un stil caracteristic pentru gestionarea amenin țărilor. Un puternic concept
psihanalitic, care a influen țat foarte mult personalitatea și psihologia clinică, a fost că fiecare
formă de psihopatologie a fost aso ciată cu un anumit stil defensiv. De exemplu, nevrozele
isterice au fost asociate cu represia , nevroze obsesive compulsive cu intelectualizarea , paranoia
cu proiectia și așa mai departe. Această viziune a rezultat din convergen ța teoretică postulată în
teoria freudiană între trei variabile de dezvoltare:
1) Stadiul psiho -sexual al dezvoltării copilăriei la care se produce trauma;
2) Impulsurile și conflictele primare ale fiecărei etape particulare, de exemplu
dependen ța orală, luptele centrate pe contro lul social al instinctului, conflictele falelice și
oedipale .
3) Caracteristicile cognitive ale copilului la fiecare etapă, care probabil formează stilul
defensiv. În ciuda elegan ței și poten țialului puterii acestei formulări, asocierea strânsă dintre
stadiul de dezvoltare, con ținutul impulsurilor și caracteristicile cognitive nu apare destul de clar
în observa ție pentru a oferi sprijin adecvat pentru aceasta. Legătura dintre formele de

psihopatologie și apărarea specifică sunt, de asemenea, un pic prea iesite din comun pentru a fi
aplicabi le în general, este mai degrabă un ideal conceptual decît o realitate clinică. În multe
situa ții, teoria psiho sexuala a dat calea unui accent mai mare pe alte procese motiva ționale
cognitive, o perspectivă articulată în p sihologia ego -ului psihanalitic, cum ar fi dezvoltarea
competen ței și controlului și, desigur , apărar. În orice caz, formula psihoxuală a pierdut influen ța
în cercetarea clinică și practică.

Copingul centrat pe emotie : reprezintă modalitatea de soluționa re a problemelor în mod pasiv,
persoana încercând să reducă răspunsul emoțional negativ asociat cu situația circumstanțială
stresantă, concentrându -se pe eliminarea sau diminuarea a „ceea ce simte ” și nu canalizarea pe
„ceea ce e de făcut ”. Mai simplist spus, copingul centrat pe emoție se referă la încercările pe
care le face o persoană pentru a -și regla emoțiile survenite în urma unui eveniment de viață.

În acest sens, persoana poate să folosească strategii de amânare , minimalizare sau „p ăcălire”:
ignoră problema în speranța că aceasta se va rezolva de la sine sau odată cu trecerea timpului,
refuză să creadă în circumstanțele negative prezente, să accepte realitatea așa cum este, apelează
la ajutorul divin pentru ca stresul să fie înlătura t, se implică în tot felul de activități care să îi
distragă atenția de la sursa de conflict, se concentrează pe echilibrarea/reglare emoțională.

O altă modalitate folosită de a lupta cu stresul o reprezintă strategiile paleative : consumul de
alcool, cons umul de substanțe psihoactive, de sedative, fumatul excesiv pentru a diminua
încărcătura emoțională dată de stresor, refugiul în visare. Acestea din urmă sunt mecanisme
disfuncționale de coping sau strategii de coping de evitare .

Unele strategii de copin g nesănătoase ar putea pe termen scurt să reducă tensiunea interioară, să
diminueze încărcătura dată de stresor, însă pe termen lung pot să aducă prejudicii serioase
persoanei în cauză și „problema” tot nu s -a rezolvat!

Deși consumul de antidepresive sau anxiolitice prescrise de un medic într -o schemă de tratament
personalizată poate să fie deosebit de utilă la un moment dat pentru un pacient, medicamentele
nu ajută decât în ceea ce privește diminuarea simptomului și nu acționează în ceea ce privește
cauza . De accea, complianța persoanei atât la terapia medicamentoasă, cât și la consilierea
psihologică este foarte importantă.

Scopul acestor strategii este de a controla emoțiile ca răspuns la stresori, de a minimaliza
emoțiile negative și nu a de a găsi mod alități eficiente și directe de a gestiona circumstanțele
date.

Se consideră că strategiile de coping la stres centrate pe emoție sunt mai puțin eficiente decât
strategiile de coping centrate pe problemă pentru că acestea nu oferă soluții pe termen lung, însă
pe termen scurt se consideră a fi benefice pentru unii.

Studiile au demonstrat că stilurile de soluționare, predilecția pentru folosirea copingului activ sau
pasiv , este în legătură directă cu pattern -ul de personalitate. Există mai multe modalități de a
face față stresului, însă eficiența acestora depinde de tipul de stresor, circumstanțele în care a

avut loc evenimentul negativ de viață, experiența dobândită, vârsta, sexul, precum și
particularități psiho -individuale (personalitatea).

Persoanele ca re au un grad ridicat de nevrozism folosesc cu precădere strategii de coping
centrate pe emoție, strategii de tip pasiv, de evitare (ignoră, refuză, amână, le este greu să accepte
situația). De asemenea, s -a constat că femeile folosesc mai des strategii de coping centrate pe
emoție decât bărbații.

Cu toate acestea există aspecte benefice ale copingului bazat pe emoție . O persoană care
folosește copingul focalizat pe emoție poate să își reducă impactului emoț ional negativ dat de
stresor. Astfel aceasta poate să privească cu mai mult curaj și să nu se lase copleșită de
sentimente de neputință și descurajare. Important este ca după acea perioadă rezonabilă în care
persoana alege copingul centrat pe emoție să se pregătească să folosească ce -a de -a doua
strategie, pe care o descriem în cele ce urmează (copingul centrat pe problemă).

Copingul centrat pe problema implică o latură dinamică, persoana folosind strategii de
soluționare de tip activ: caută cauzele genera toare de stres și acționează asupra lor în mod direct.
În acest fel, persoana nu se depărtează de cauza care îi produce stresul, ci abordează aspectele
stresogene în mod direct.

Persoana care folosește strategii de coping la stres focalizate pe problemă se va implica în
rezolvarea situației cu care se confruntă în mod direct, acționând pentru rezolvarea factorului /
factorilor de stres.

De exemplu, dacă este vorba de o persoană care află că suferă de o anumită afecțiune care îi
pune viața în pericol dat orită surplusului de greutate, se va pune să slăbească; o persoană care
află că sunt mari șanse să fie disponibilizată pentru că nu are studii superioare pentru postul pe
care lucrează, se apucă de facultate. Dacă o persoană este supraîncărcată de sarcini de către
ceilalți, aceasta poate să acționeze spunând „NU” noilor cerințe.

Datorită faptului că strategia de coping bazată pe problemă are în vedere cauzele/rădăcinile
stresului și își propune eliminarea acestora, se consideră că acest mecanism de coping la stres
oferă soluții pe termen lung .

Cu toate acestea, nu se poate afirma cu deplină hotărâre că copingul centrat pe problemă este cea
mai bună strategie de a face față situațiilor stresante. Un exemplu relevant în acest sens este acela
al persoanei în doliate care pentru a se confrunta cu sentimentul de pierdere are nevoie de
strategii centrate pe emoție.

Această strategie de a face față stresului este eficientă atunci când persoana are posibilitatea de a
lucra sau confrunta în mod direct sursa de str es: performanța în competiții sportive (persoana se
va antrena mai eficient), sesiunea de examene (axarea pe învățare), probleme financiare (găsirea
unui loc de muncă mai bine plătit), violența domestică (despărțirea de abuzator) etc.

Așa cum am mai spus, persoana care folosește ca strategii de a face față stresului focusate pe
problemă se ocupă de rezolvarea circumstanțelor generatoare de stres, în timp ce persoana care

alege strategii de coping centrate pe emoție se preocupă în primul rând de consecințel e negative
pe plan emoțional date de stres, căutând să se echilibreze emoțional.

Nu se poate afirma cu deplină certitudine că una dintre strategii de coping este mai bună decât
cealaltă, oamenii sunt diferiți și deci răspund diferit în fața stresului. Cu toate acestea,
mecanismele de coping centrate pe problemă sunt mai utile decât copingul centrat pe emoție
atunci când persoana are măcar un minim control asupra circumstanțelor care generează stresul.
În schimb, când sursele de stres sunt percepute ca fiin d mai puțin controlabile sau incontrolabile
(cum ar fi decesul unei persoane, o boală incurabilă etc.) copingul bazat pe emoție este mai
benefic. Copingul centrat pe emoție este util atunci când persoana nu poate să schimbe aspecte
ale incidentului surveni t și cel mai important pentru aceasta este să -l accepte, în schimb atunci
când persoana are un minim de control asupra situație și poate contribui în mod constructiv la
gestionarea acesteia, copingul centrat pe problema se dovedește a fi cel mai adecvat.

De remarcat este faptul că în cele mai multe dintre cazuri, cele două modalități de coping la stres,
coping centrat pe emoție și coping centrat pe problemă, conlucrează. Cele două tipuri de coping
se pot susține reciproc, copingul centrat pe emoție ajută l a reducerea intensității emoționale
negative resimțite, teren pe care copingul centrat pe problemă poate să găsească soluții mai
adaptabile, odată ce tensiunea interioară și distorsionarea realității s -au diminuat semnificativ.