UNIVESITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE DREPT MASTER SȚIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ ANUL I REFERAT LA DISCIPLINA „PROCEDURI PENALE… [610479]
UNIVESITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT
MASTER SȚIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ
ANUL I
REFERAT LA DISCIPLINA
„PROCEDURI PENALE SPECIALE”
TEMA
„PROCEDURA SPECIALĂ ÎN CAUZELE CU INFRACTORI MINORI”
TITULAR DISCIPLINA:PROF.UNIV.DR.IOAN GRIGA
MASTERAND: [anonimizat]
2020
REZUMAT
Legislațiile moderne actuale au adoptat un regim special în legătura cu infractorii minori, format
nu numai din măsuri educative ci și din pedepse.
Totuși, pedeapsa nu poate fi aplicată decât atunci când se consideră că măsura educativă nu este
suficientă în cazul judecat.
Odată cu regimul special penal, legiuitorul a intituit și un regim procesual penal special, prin care
încredințează umrărirea penală cât și judecarea cauzelor, unor instanțe speciale, după o procedură
de natură să ocrotească drepturile și interesele acestei categorii de infractori.
1.INTRODUCERE
Delicevnța juvenilă este un fenomen de devianță manifestat prin incompatibilitatea unor minori de
a se adapta normelor și valorilor de conduită sociale, incapacitate datorată unor cauze de or din bio –
psiho -social.
Acest fenomen, componentă a criminalitații, a fost indelung studiată de către cercetători,
criminalitatea în rândul minorilor având multe cauze disctincte de cele ale criminalitații adulților.
Cu toate că termenul de „delicvență juve nilă” nu este întâlnit în legea penală, rămâne totuși ca
parte a doctrinei penale, ce are în vedere gruparea în funcție de criteriul de vârstă avându -se în
vedere particularitațile faptelor penale determinate de nivelul de dezvoltare bio -psiho -social.
În ultimii ani, asistăm la o creștere îngrijorătoare a criminalitații în rândul minorilor, la o înmulțire
, perfecționare și organizare a formelor de activitate infracțională juvenilă.
Prin delicvența juvenilă se înțelege că au loc o serie de fapte ilicite, indiferent dacă au sau nu un
caracter penal (fuga de la domiciliu, absenteism școlar precum și fapte imorale nesacnționate de
codul penal).
În ceea ce privește răspunderea penală, codul penal prevede măsuri speciale de natură să asigure
ocrotirea interese lor minorilor.
Întotdeauna minorii infractori au fost tratați din punct de vedere penal, în mod special, putând fi
constatate doua sisteme ale legii penale și anume un sistem de a înscrie în codurile penale (legea
penală generală) a unor dispoziții special e privind minorii infractori și al doilea de a se adopta legi
speciale pentru aceste categorii de infractori.
Minorii, exceptând cazurile celor cu anomalii grave, înăscute sau dobândite, cunosc în mod
normal, pararel cu dezvoltarea lor fiziologică, o prog resivă dezvoltare a ansamblurilor psihice,
dobândind în mod treptat aptitudinea de a deosebii binele de rău, de a conștinetiza ceea ce poate fi
permis și ceea ce nu poate fi admis și de a -și da seama de urmările comportamentului său.
Doar atunci, minorul devine receptiv la exigențele legii penale și poate reacționa în mod pozitiv la
tratamentul penal la care ar urma să fie supus.
2.CUPRINS
Reglementările actuale privind procedura în cauzele cu infractori minori este cuprinsă în capitolul
III din codul de procedură penală și anume în art.504 -520, care conțin prevederi pentru toate fazele
procesului penal.1
Art.505,alin.(1) c.p.p ,prevede că atunci când învinuitul sau inculpatul este minor care nu a împlinit
16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează pe
delegatul autorității tutelare precum și pe părinți iar când este cazul, pe tutore, custode sau persoana
în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul; alin.(2) cănd suspectul este un minor care
a împlinit 16 ani, citarea persoanelor de la alin.(1) se dispune numai dacă organul de urmărire
penală consideră necesar.2
În timpul audierilor pot apărea situații legate de starea de moment a minorului care pot compromite
operațiunea în sine, rolul persoanelor chemate fiind de asemenea și de a evita asemenea situații.
De cele mai multe ori însă persoanle respective sunt citate întrucât pot oferi organului de urmărire
penală date privind cauzele sau condițiile care au determinat sau favorizat c omiterea infracțiunii
care ar fi greu de altfel de aflat din alte surse.
1 Art.511 și art.512 abrogate prin L.nr.255/2013
2 Admitere excepție de necunstituționalitate.Prin decizia nr. 102/2018, M.Of. 400 din 10 mai 2018, Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și, în temeiul art 31.alin.(2) din legea nr.47/1992 privind
organizarea și funționarea Curții Constituț ionale, potrivit căruia „în caz de admitere a excepției, Curtea se va
pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atatcat”,contată că dispozițiile art.505, alin.(2) din
Codul de procedură penală, precum și sintagma „care nu a împlinit 16 ani” ,din cuprinsul art.505. alin.(1) din Codul
de procedură penală sunt neconstituționale.
În cauzele cu minori, instanța de judecată are obligația să dispună efectuarea referatului de evaluare
de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripți e își are locuința
minorul, potrivit legii.3
Codul prevede ca minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, nu poate răspunde penal (art.113;
alin.1 c.p),în timp ce minorul care are vîrsta cuprinsă între 14 și 16 ani, răspunde penal, numai
dacă se dovedeșt e că a săvîrșit fapta cu discernământ (art 113,.alin.2 c.p).
Codul mai prevede ca la orice ascultare a minorului sau confruntare, trebuie să fie prezent
apărătorul legal al acestuia, reprezentantul autorității tutelare și ocrotitorul legal al minorului iar
participarea procurorului este întotdeauna obligatorie la judecarea cauzelor cu infractori minori la
toate termenele de judecată, iar judecata acestora va fi una nepublică, chiar dacă a intervenit
ulterior majoratul acestuia.
De asemenea legea arată că mi norul infractor va trebui obligatoriu să aibe asistență juridică, iar în
cazul în care nu există un apărător ales, va fi desemnat un apărător din oficiu.
Cu privire la tratamentul juridic penal, codul de procedură penală prevede pentru infractorii minori,
un regim sanționar mixt, alcătuit din măsuri educative și pedepse4.
În cauzele cu inculpați minori, instanța de judecată are obligația să dispună efectuarea referatului
de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circums cripție își are
locuința minorul, potrivit legii (art506.,alin.2).
În situația în care efectuarea referatului de evaluare a fost solicitată în cursul urmăririi penale,
dispunerea referatului de către instanță este facultativă (art.506.,alin.2 cu trimitere către alin.1).
În cazul în care s -a luat față de minor vreuna dintre măsurile educative neprivative de libertate,
după rămânerea definitivă a hotărârii se fixează un termen pentru când se dispune aducerea
minorului, chemarea reprezentantului legal al aces tuia, a reprezentantului serviciului de probațiune
pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia.5
3 Art.506,.alin.(4) c.p.p
4 Art.115.,alin.1.lit.1,2.,cod penal
5 Prin decizia nr.5/2016, M.Of. nr.493 din 1 iulie 2016, Înalta Curte de Casați și Justiție -Comp letul competent să
judece recursul în interesul legii, admite recursul în interesul legii promovat de Procurorul General de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție -„În cazul inculpaților minori sancționați prin aplicare unor măsuri educative
conform noului cod penal, instanța de judecată nu poate dispune prelevarea de probe biologice pentru obținerea
și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.”apud C.P.P Petruț
Ciobanu,Ed.Rosetti,Buc,2019,pg 456
În cazul în care s -a luat față de minor măsura educativă a internării într -un centru educativ6,
punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliție de la
locul unde se află minorul, după rămânerea definitivă a hotărârii.
In majoritatea tărilor europene sunt preferate însă pedepsele,spre exemplu, în Elvetia judecatorul
poate pronunta o pedeapsa sau o masura educativa, în Germania sunt preferate masurile educative,
unele cu caracter corecitiv, altele disciplinare, dar acestea sunt insotite si de pedeapsa. La polul
opus se afla Belgia, unde a fost introdus conceptul “nepen al” de “minor aflat in pericol”, care
include indisciplina, vagabondajul si comiterea de infractiuni.
În ceea ce privește luarea măsurilor educative în țara noastră, regula este că față de minorul
infractor instanța ia o măsură neprivativă de libertate.
Posibilitatea ca instanța de judecată să ia față de minor o măsură privativă este prevăzută dacă a
mai săvârșit o infracțiune pentru care i s -a aplicat o măsură educativă ce a fost executată sau a cărei
executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; ori atunci când
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori
detențiunea pe viață.
Cu toate acestea, și în situațiile anterior menționate instanța are opțiunea de a alege între o măsură
privativă sau neprivativă.
Dacă minorul față de care s -a luat măsura educativă a internării într -un centru educativ nu este
găsit, organul de poliție constată aceasta printr -un proces -verbal și sesizează de îndată organele
competente pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în co nsemn la punctele de trecere a
frontierei.
Un exemplar al procesului -verbal se înaintează centrului educativ în care se va face internarea.
Menținerea măsurii internării minorului într -un centru educativ, prelungirea ori înlocuirea acesteia
cu intern area într -un centru de detenție se dispune de instanța căreia îi revine competența să judece
noua infracțiune sau infracțiunea concurentă săvârșită anterior
6 Art.514,.alin.( 1)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: UNIVESITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE DREPT MASTER SȚIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ ANUL I REFERAT LA DISCIPLINA „PROCEDURI PENALE… [610479] (ID: 610479)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
