DREPT INTERNA łIONAL [610468]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI
FACULTATEA DE DREPT

DREPT INTERNA łIONAL
PRIVAT

Prof. univ. dr. IOAN MACOVEI

– SUPORT CURS –
Anul IV
Semestrul I

2008

2

C U P R I N S

PARTEA GENERAL Ă…………………………………………… ……………………………….5
CAPITOLUL I…………………………………. …………………………………………… ………….5
CONSIDERA łII GENERALE ASUPRA…………………………… ………………………..5
DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT………………………………… ………………5
1.No Ńiunea dreptului interna Ńional privat………………………………… …………………5
1.1.Raporturile cu element de extraneitate …………………………………………… .5
1.2. Elementul de extraneitate …………………………………………… …………………5
1.3. Definirea dreptului interna Ńional privat ………………………………………….6
2. Obiectul dreptului interna Ńional privat………………………………… ………………..7
3. Metoda de reglementare…………………….. …………………………………………… ….8
3.1. Metoda normelor conflictuale …………………………………………… …………..8
3.2. Metoda normelor materiale …………………………………………… ……………..9
3.3. Metoda normelor de aplicare imediat ă………………………………………….10
4. Natura juridic ă a dreptului interna Ńional privat………………………………… …..10
CAPITOLUL II………………………………… …………………………………………… ……….12
EVOLU łIA DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT…………………………….12
1. Conflictele de legi în antichitate………….. …………………………………………… ..12
2. Personalitatea legilor…………………….. …………………………………………… …….13
3. Teritorialismul feudal al cutumelor…………. ………………………………………….13
4. Școala statutarilor italieni…………………… …………………………………………… ..14
5. Școala francez ă a statutelor……………………………….. ………………………………15
6. Școala olandez ă…………………………………………… …………………………………..16
7. Școala german ă…………………………………………… ……………………………………17
8. Școala italian ă a personalit ăŃii legilor………………………………….. ………………17
9. Școala anglo-american ă…………………………………………… ………………………..18
CAPITOLUL III……………………………….. …………………………………………… ……….19
CON łINUTUL DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT………………………..19
1. Normele conflictuale………………………. …………………………………………… …..19
1.1.No Ńiune, caractere, izvoare …………………………………………… ……………..19
1.2. Structura normei conflictuale …………………………………………… …………19
1.3. Clasificarea normelor conflictuale …………………………………………… ….21
1.4. Aplicarea normei conflictuale …………………………………………… …………21
2. Normele materiale…………………………. …………………………………………… ……22
3. Normele de aplicare imediat ă…………………………………………… ………………..22
CAPITOLUL IV………………………………… …………………………………………… ………23
CONFLICTELE DE LEGI………………………… …………………………………………… 23
1. No Ńiune, denumire………………………………. …………………………………………… 23
2. Forme ale conflictelor de legi……………… …………………………………………… ..24

22.1. Conflictele de legi în spa Ńiu și conflictele de legi în timp și spa Ńiu …….24
2.2. Conflictele între legile provinciale și conflictele între legile na Ńionale 24
2.3. Conflictele de legi interpersonale …………………………………………… ……25
3. Solu Ńionarea conflictelor de legi………………….. ……………………………………..25
CAPITOLUL V…………………………………. …………………………………………… ………27
IZVOARELE DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT…………………………..27
1. Izvoarele interne…………………………. …………………………………………… ………27
2. Izvoarele interna Ńionale……………………………………… ……………………………..28
CAPITOLUL VI………………………………… …………………………………………… ………30
CALIFICAREA…………………………………. …………………………………………… ………30
1. No Ńiunea de calificare………………………….. …………………………………………… 30
2. Felurile calific ării………………………………………… …………………………………..31
3. Legea dup ă care se face calificarea…………………….. ………………………………31
4. Calificarea și conflictele între legile na Ńionale……………………………………… 33
CAPITOLUL VII……………………………….. …………………………………………… ………34
RETRIMITEREA………………………………… …………………………………………… …….34
1. No Ńiunea de retrimitere…………………………. …………………………………………..3 4
2. Apari Ńia retrimiterii……………………………… …………………………………………… 35
3. Formele retrimiterii………………………. …………………………………………… …….35
4. Limitele aplic ării retrimiterii…………………………….. ……………………………….35
5. Retrimiterea în legisla Ńiile na Ńionale……………………………………… …………….36
6. Retrimiterea și conflictele între legile na Ńionale…………………………………….36
CAPITOLUL VIII………………………………. …………………………………………… ……..38
ORDINEA PUBLIC Ă ÎN DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT……………..38
1. No Ńiune, condi Ńii…………………………………………. ……………………………………38
2. Caracterele ordinii publice………………… …………………………………………… …39
3. Efectele ordinii publice…………………… …………………………………………… ……39
4. Ordinea public ă și conflictele între legile na Ńionale……………………………….40
CAPITOLUL IX………………………………… …………………………………………… ………41
FRAUDA LA LEGE………………………………. …………………………………………… ….41
1. No Ńiunea de fraud ă la lege……………………………………. ……………………………41
2. Condi Ńiile fraudei la lege…………………………. ………………………………………..42
3. Sanc Ńionarea fraudei la lege………………………. ……………………………………….42
CAPITOLUL X…………………………………. …………………………………………… ………44
CONFLICTELE DE LEGI ÎN TIMP ȘI SPA łIU…………………………………………4 4
1. No Ńiune, evolu Ńie…………………………………………. …………………………………..44
2. Recunoa șterea drepturilor câ știgate……………………………………… ……………..44
2.1. Dreptul s ă fie constituit conform legii competente ………………………….45
2.2. Dreptul s ă fie valabil dobândit potrivit legii str ăine competente ……..45
2.3. Dreptul dobândit s ă nu fie contrar ordinii publice în dreptul
interna Ńional privat al Ńă rii solicitate …………………………………………… ……..45
3. Conflictele mobile………………………… …………………………………………… …….46

33.1. Solu Ńiile aplicabile conflictelor mobile ………………………………………….46
3.2. Solu Ńionarea conflictelor mobile în dreptul român ………………………….47
4. Conflictele decurgând din succesiunea statelor.. ……………………………………48
CAPITOLUL XI………………………………… …………………………………………… ………49
APLICAREA LEGII STR ĂINE………………………………………… ………………………49
1. No Ńiune, temeiul aplic ării………………………………………… ………………………..49
2. Titlul cu care se aplic ă legea str ăin ă…………………………………………… ……….49
2.1. Legea str ăin ă este element de fapt …………………………………………… …..49
2.2. Legea str ăin ă este element de drept …………………………………………… …49
2.3. Legea str ăin ă este receptat ă de sistemul juridic al forului ……………….50
2.4. Titlul cu care se aplic ă legea str ăin ă în Ńara noastr ă………………………50
3. Aplicarea din oficiu a legii str ăine………………………………………… …………….51
4. Proba legii str ăine………………………………………… …………………………………..52
5. Imposibilitatea de a stabili con Ńinutul legii str ăine…………………………………53
6. Interpretarea legii str ăine………………………………………… …………………………54
7. Controlul aplic ării legii str ăine………………………………………… …………………55
PARTEA SPECIAL Ă…………………………………………… ………………………………..56
CAPITOLUL I…………………………………. …………………………………………… ………..56
CONDI łIA JURIDIC Ă A STR ĂINILOR……………………………………… …………..56
1. No Ńiune, izvoare……………………………….. …………………………………………… ..56
2. Regimul juridic al str ăinilor……………………………………… ………………………..56
2.1. Condi Ńia juridic ă a str ăinilor și conflictele de legi ………………………….56
2.2.Forme ale condi Ńiei juridice a str ăinilor …………………………………………57
2.2.1. Regimul na Ńional …………………………………………… …………………….57
2.2.2. Regimul reciprocit ăŃii …………………………………………… ……………..57
2.2.3. Regimul clauzei na Ńiunii celei mai favorizate …………………………..57
2.2.4. Regimul special …………………………………………… ………………………58
3. Drepturile și obliga Ńiile str ăinilor în România……………………………. …………58
CAPITOLUL II………………………………… …………………………………………… ……….60
REGIMUL PERSOANELOR JURIDICE STR ĂINE……………………………………60
1. Recunoa șterea persoanei juridice str ăine………………………………………… ……60
2. Apartenen Ńa persoanelor juridice……………………….. ……………………………….60
3. Statutul persoanelor juridice str ăine………………………………………… ………….62
CAPITOLUL III……………………………….. …………………………………………… ……….62
STAREA ȘI CAPACITATEA PERSOANELOR ÎN………………….. ………………..63
DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT………………………………… …………………63
1. Starea persoanelor………………………… …………………………………………… …….63
2. Capacitatea persoanelor fizice……………… …………………………………………… .64
CAPITOLUL IV………………………………… …………………………………………… ………65
BUNURILE ÎN DREPTUL INTERN łIONAL PRIVAT………………………………66
1. Regula lex rei sitae………………………. …………………………………………… ……..66
2. Bunurile sustrase regulii lex rei sitae……… …………………………………………… 66

43. Bunuri incorporale………………………… …………………………………………… …….67
CAPITOLUL V…………………………………. …………………………………………… ………68
FORMA ACTELOR JURIDICE……………………….. ………………………………………69
CAPITOLUL VI………………………………… …………………………………………… ………70
CONTRACTELE…………………………………. …………………………………………… ……71
1. Rolul voin Ńei p ărŃilor în determinarea legii aplicabile contractului. ………….71
2. Autonomia de voin Ńă în practica Cur Ńii de Arbitraj de la Bucure ști………….72
3. Contractul de vânzare – cump ărare……………………………………….. ……………72
4. Contractul de intermediere…………………. …………………………………………… ..73
5. Contractul de munc ă…………………………………………… …………………………….74
6. Legea aplicabil ă altor contracte…………………………….. ……………………………74
CAPITOLUL VII……………………………….. …………………………………………… ………75
FAMILIA…………………………………….. …………………………………………… ……………75
1. Regimul juridic al c ăsătoriei și divor Ńului în dreptul interna Ńional privat
român………………………………………. …………………………………………… ……………75
2. Raporturile dintre p ărin Ńi și copii…………………………………….. …………………76
3. Adop Ńia…………………………………………. …………………………………………… …..77
CAPITOLUL VIII………………………………. …………………………………………… ……..78
MO ȘTENIREA ÎN DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT……………………….78
CAPITOLUL IX………………………………… …………………………………………… ………79
COMPETEN łA ȘI PROCEDURA CIVIL Ă ÎN………………………………………… ..79
DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT………………………………… …………………79
1. Probleme de competen Ńă în dreptul interna Ńional privat………………………….79
2. Probleme de procedur ă civil ă interna Ńional ă…………………………………………81
Efectele hot ărârilor str ăine………………………………………… ………………………….82
BIBLIOGRAFIE………………………………… …………………………………………… ………84

5
PARTEA GENERAL Ă

CAPITOLUL I

CONSIDERA łII GENERALE ASUPRA
DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT

1.No Ńiunea dreptului interna Ńional privat
1.1.Raporturile cu element de extraneitate
Rela Ńiile interna Ńionale contribuie la realizarea unui climat de în Ńelegere între
persoanele fizice sau persoanele juridice din difer ite Ńă ri. Dezvoltarea rela Ńiilor
interna Ńionale este condi Ńionat ă de existen Ńa unei reglement ări care s ă asigure ordinea
juridic ă.
Activit ăŃile desf ăș urate în cadrul rela Ńiilor interna Ńionale se exprim ă într-un
num ăr de raporturi juridice. Ele concretizeaz ă leg ăturile de natur ă divers ă care se
stabilesc între participan Ńii la via Ńa interna Ńional ă.
Aceste raporturi juridice prezint ă unul sau mai multe elemente, care au
leg ătur ă cu mai multe Ńă ri. De exemplu, un contract se încheie cu un parten er dintr-o
Ńar ă str ăin ă ori obiectul actului juridic este în str ăin ătate sau un specialist str ăin î și
desf ăș oar ă activitatea în Ńara noastr ă.
Existen Ńa unor asemenea elemente determin ă ca raporturile juridice s ă vin ă în
contact cu mai multe sisteme de drept. Ele sunt ele mente str ăine sau elemente de
extraneitate. În mod corespunz ător, elementul de extraneitate constituie criteriul de
individualizare a raporturilor juridice de drept in terna Ńional privat.
Participan Ńii la raporturile juridice cu element de extraneita te pot fi persoane
fizice sau persoane juridice. Titular al puterii su verane, statul are și calitatea de
subiect de drept privat. În situa Ńiile în care ac Ńioneaz ă jure gestionis , statul particip ă
nemijlocit la raporturile de drept interna Ńional privat.
În mod tradi Ńional, raporturile cu element de extraneitate cupri nse în
domeniul disciplinei sunt raporturi de drept privat . Aceast ă no Ńiune este folosit ă într-o
accep Ńiune proprie.

1.2. Elementul de extraneitate
Raporturile de drept interna Ńional privat se caracterizeaz ă prin prezen Ńa
elementului de extraneitate. Spre deosebire de cele lalte raporturi din dreptul intern,
rela Ńiile cu element de extraneitate se g ăsesc în leg ătur ă cu alte state.
Elementul de extraneitate reprezint ă o împrejurare de fapt datorit ă c ăreia un
raport juridic are leg ătur ă cu mai multe sisteme de drept.
În conformitate cu teoria general ă a dreptului, elementul de extraneitate nu
este un element distinct al raportului juridic, al ături de subiecte, con Ńinut și obiect.
Dar elementul de extraneitate poate fi cuprins, une ori, în îns ăș i structura raportului

6juridic. De exemplu, p ărŃile raportului juridic sunt persoane str ăine sau obiectul
juridic este situat în str ăin ătate.
În accep Ńiunea dreptului comer Ńului interna Ńional, elementul de extraneitate
nu este întotdeauna un element interna Ńional. Caracterul interna Ńional al unui raport
juridic este dat de existen Ńa unor elemente de extraneitate. Dar dreptul comer Ńului
interna Ńional nu ia în considerare orice elemente, ci numai pe acelea care au o natur ă
sau o semnifica Ńie deosebit ă. Ele se refer ă la sediul sau re ședin Ńa p ărŃilor în state
diferite, precum și la mi șcarea obiectelor vândute, în func Ńie de specificul opera Ńiunii
comerciale.
Considerarea elementului de extraneitate este deter minat ă de c ătre fiecare
sistem de drept. Într-un raport juridic, pot consti tui un element de extraneitate
urm ătoarele împrejur ări:
cet ăŃenia sau na Ńionalitatea unei Ńă ri str ăine;
domiciliul sau re ședin Ńa p ărŃilor în str ăin ătate;
locul unde se g ăse ște bunul mobil sau imobil care formeaz ă obiectul raportului
juridic;
locul încheierii actului juridic;
limba în care este scris actul juridic;
locul execut ării actului juridic;
moneda în care se face plata;
locul procedurii faptului cauzator de prejudicii;
locul unde apare prejudiciul;
locul decesului unei persoane, locul judec ării litigiului.
Datorit ă prezen Ńei elementului de extraneitate, raportul juridic se afl ă într-o
situa Ńie deosebit ă. El devine un raport de drept interna Ńional privat, care pune
problema legii aplicabile.

1.3. Definirea dreptului interna Ńional privat
Raporturile cu element de extraneitate implic ă un num ăr de probleme. Ele
sunt configurate de specificul materiei și se refer ă la urm ătoarele:
– determinarea autorit ăŃii sau instan Ńei competente s ă instrumenteze ori s ă judece;
– indicarea regulilor de procedur ă aplicabile;
– precizarea legii de fond care se va aplica situa Ńiei juridice;
– stabilirea efectelor produse de hot ărârile autorit ăŃilor str ăine.
Din domeniul dreptului interna Ńional privat fac parte conflictul de legi,
conflictul de jurisdic Ńii și condi Ńia juridic ă a str ăinului (art.1,art. 2 și art. 163 din
Legea nr. 105 din 1992). Preocuparea esen Ńial ă a dreptului interna Ńional privat o
constituie conflictele de legi. Unele conexiuni cu statutul juridic al str ăinilor prezint ă
cet ăŃenia. Dar în cadrul dreptului interna Ńional privat, cet ăŃenia este doar un punct de
leg ătur ă pentru stabilirea legii aplicabile.
Prin prisma domeniului de reglementare, dreptul i nterna Ńional privat
reprezint ă ansamblul normelor care reglementeaz ă rela Ńiile cu element de extraneitate,
indicând autoritatea competent ă și legea aplicabil ă.

7
2. Obiectul dreptului interna Ńional privat
Obiectul disciplinei este constituit din raporturil e de drept interna Ńional privat
cu element de extraneitate. Dreptul interna Ńional privat, ca ramur ă a sistemului de
drept, reglementeaz ă numai anumite rela Ńii cu element de extraneitate. Obiectul
disciplinei este format din raporturile de drept ci vil, raporturile de dreptul familiei,
raporturile de dreptul muncii, raporturile de proce dur ă civil ă și alte raporturi conexe
cu ele. În în Ńelesul legii române, raporturile men Ńionate constituie raporturi de drept
privat cu element str ăin.
Pentru raportul cu element de extraneitate, dreptu l interna Ńional privat
stabile ște domeniul de aplicare în spa Ńiu a legilor și determin ă legea competent ă.
Includerea în obiectul dreptului interna Ńional privat a unor raporturi juridice din
domenii diferite se explic ă prin posibilitatea aplic ării dreptului str ăin.
În secolul al XIX-lea, dreptul interna Ńional privat s-a desprins de dreptul
civil, devenind o disciplin ă autonom ă. Dar sistemul ini Ńial, de solu Ńionare a
conflictelor între legi civile, de familie și de procedur ă civil ă a fost men Ńinut. De
altfel, analiza raporturilor cu element de extranei tate din aceste domenii, relev ă c ă ele
nu implic ă existen Ńa unor ramuri conflictuale distincte. Identitatea d e principii și de
tehnic ă impun o reglementare comun ă pentru toate rela Ńiile de drept privat cu element
de extraneitate.
În literatura juridic ă s-a discutat dac ă obiectul dreptului interna Ńional privat ar
putea fi format și din raporturile administrative, financiare, penal e ori procesual
penale cu element de extraneitate. Rela Ńiile administrative, financiare, penale ori
procesual penale sunt reglementate prin aplicarea d reptului instan Ńei. Situa Ńiile
determinate de existen Ńa elementului de extraneitate sunt examinate de dre ptul
administrativ interna Ńional, dreptul financiar interna Ńional și dreptul penal
interna Ńional.
Unii autori consider ă c ă, în condi Ńiile actuale, se desemneaz ă tendin Ńa, destul
de redus ă, de a se admite, aplicarea dreptului str ăin și în alte domenii decât cele
cunoscutae pân ă acum. De exemplu, în raporturile de drept financia r și drept penal,
instan Ńele nu aplic ă întotdeauna legea proprie. Astfel, Curtea de casa Ńie francez ă
respect ă legisla Ńia valutar ă a statului str ăin, dac ă acesta este parte la Acordul de la
Bretton Woods, care a pus bazele B ăncii Interna Ńionale pentru Reconstruc Ńie și
Dezvoltare – BIRD și a Fondului Monetar Interna Ńional – FMI. Cu toate c ă legea
valutar ă francez ă este o lege teritorial ă, conflictul de legi se solu Ńioneaz ă prin
aplicarea legii valutare str ăine.
În al doilea caz, hot ărârile penale definitive pronun Ńate de instan Ńele
judec ătore ști din str ăin ătate, precum și actele judiciare str ăine pot fi recunoscute dac ă
sunt de natur ă s ă produc ă, potrivit legii penale române, efectele juridice d in Ńar ă.
Recunoa șterea hot ărârii penale str ăine se face pe cale principal ă sau incidental ă de
către instan Ńa de judecat ă român ă (art. 5l9 din Codul de procedur ă penal ă). Hot ărârea
judec ătoreasc ă str ăin ă se recunoa ște atunci când pedeapsa nu a fost executat ă sau a
fost executat ă numai în parte (art. 6, alin. ultim din Codul pena l). De asemenea, la
stabilirea st ării de recidiv ă se poate Ńine seama de hot ărârea de condamnare

8pronun Ńat ă în str ăin ătate, pentru o fapt ă prev ăzut ă și de legea român ă, dac ă hot ărârea
a fost recunoscut ă potrivit dispozi Ńiilor legii (art. 37, alin. ultim din Codul penal ) .
De și dreptul penal are un caracter teritorial, prin re cunoa șterea hot ărârii penale
pronun Ńate în str ăin ătate, se admite luarea în considerare a legii str ăine.
Al Ńi autori, sunt de p ărere c ă în materia dreptului administrativ, financiar ori
penal, competen Ńa legislativ ă coincide cu cea judec ătoreasc ă. Faptele respective sunt
considerate de instan Ńă numai prin prisma legii proprii. Dac ă legea forului nu este
aplicabil ă, instan Ńa se va declara necompetent ă.
În domeniul dreptului administrativ, financiar ori penal nu este posibil ă, în
genere, aplicarea legii str ăine. Lex fori fiind și lex causæ , nu pot exista conflicte de
legi.
Cu toate acestea, prezen Ńa elementului de extraneitate determin ă o problem ă
special ă. Norma intern ă de drept material aplicabil ă în cauz ă nu poate fi inclus ă în
conflictul de legi, întrucât nu permite o op Ńiune între dou ă legi. Situa Ńia cu element de
extraneitate se rezolv ă f ără interven Ńia normei conflictuale.
În ramurile de drept public, intereseaz ă aplicarea legii în spa Ńiu și nu
conflictul de legi. Dar corela Ńiile care pot interveni impun anumite preciz ări. În unele
situa Ńii, aplicarea legilor proprii în materie penal ă poate fi condi Ńionat ă de dispozi Ńiile
din dreptul str ăin. Legile penal având un caracter teritorial se vo r aplica în Ńara noastr ă
și str ăinilor. Dar faptele penale se pot referi și la unele institu Ńii de drept civil. Astfel,
existen Ńa infrac Ńiunii de bigamie, adulter ori abandon de familie se determin ă în raport
de legea civil ă str ăin ă, care este aplicabil ă potrivit normelor conflictuale ale instan Ńei.
În alte situa Ńii, hot ărârea penal ă str ăin ă poate produce și efecte de drept
civil.De exemplu, repararea unei pagube cauzat ă printr-o infrac Ńiune. Efectele de
drept civil se vor stabili în conformitate cu dispo zi Ńiile legii civile str ăine aplicabile.
Executarea dispozi Ńiilor civile prin hot ărârea judec ătoreasc ă penal ă str ăin ă se va face
potrivit regulilor prev ăzute pentru executarea hot ărârilor civile str ăine (art. 522 din
Codul de procedur ă penal ă).
În anumite situa Ńii, dispozi Ńiile legii str ăine pot fi luate în considerare pentru
stabilirea regimului unui raport juridic. De exempl u, o ac Ńiune în nulitatea c ăsătoriei
pentru incompeten Ńa agentului instrumentelor din str ăin ătate. Competen Ńa organului
care a instrumentat se va determina potrivit legii administrative str ăine.
Conflictele de legi nu sunt compatibile cu raportu rile de drept public. Dar
unele aspecte ce au leg ătur ă cu aceste raporturi, fiind de drept privat, pot de termina
conflictele de legi, care se vor solu Ńiona de autoritatea competent ă în cauz ă.

3. Metoda de reglementare
Rela Ńiile cu element de extraneitate pot fi reglementate prin mai multe
metode proprii, și anume: metoda normelor conflictuale, metoda norme lor materiale
și metoda de aplicare imediat ă.

3.1. Metoda normelor conflictuale
Normele conflictuale indic ă legea competent ă cu privire la un raport cu
element de extraneitate. Legea desemnat ă a se aplica poate fi legea forului sau o lege

9str ăin ă. Normele conflictuale solu Ńioneaz ă numai conflictul de legi, f ără a con Ńine o
reglementare a rela Ńiei cu element de extraneitate.
În func Ńie de izvorul lor, normele conflictuale pot fi inte rne ori uniforme.
Majoritatea normelor conflictuale sunt interne, avâ nd un caracter na Ńional. Cu toate c ă
sunt proprii fiec ărui sistem de drept intern, normele conflictuale po t fi identice pentru
mai multe Ńă ri, cum ar fi regula locus regit actum sau lex rei sitæ . Normele
conflictuale interne formeaz ă dreptul comun în materie.
Pentru a se asigura stabilitatea raporturilor jurid ice, statele, începând cu
secolul al XIX-lea, au stabilit norme conflictuale uniforme sau unificate. Adaptarea
normelor uniforme s-a realizat prin intermediul con ven Ńiilor interna Ńionale. De
exemplu, normele conflictuale cuprinse în tratatele și conven Ńiile de asisten Ńă juridic ă.
Alegerea unei anumite legi dintre cele care se afl ă în conflict implic ă
inconveniente practice și mai ales incertitudini asupra solu Ńiei pronun Ńate. Principalele
obiec Ńii invocate constau în urm ătoarele: diferen Ńierea dintre normele de fond și
normele de form ă este variabil ă de la o legisla Ńie la alta; normele conflictuale fiind
elaborate prin activitatea normativ ă a organelor de stat, dar și prin ac Ńiunea creatoare a
jurispruden Ńei, aplicarea lor depinde de pozi Ńia instan Ńei judec ătore ști; cunoa șterea
solu Ńiei presupune determinarea legii competente; aplica rea unei legi interne
raportului cu element de extraneitate.
Cu toate dificult ăŃile și incertitudinile conflictelor de legi, metoda
conflictualist ă este preferat ă. Prin aplicarea legii ce are cea mai mare leg ătur ă cu
situa Ńia conflictual ă, aceast ă metod ă permite o reglementare corespunz ătoare a
raporturilor cu element de extraneitate.

3.2. Metoda normelor materiale
Normele materiale sau substan Ńiale se aplic ă nemijlocit rela Ńiei cu element de
extraneitate. Normele materiale se împart în dou ă categorii fiind interne și uniforme.
Normele materiale interne au caracter teritorial. Normele materiale uniforme se
elaboreaz ă pe calea conven Ńiilor interna Ńionale. Pentru raporturile cu element de
extraneitate, normele materiale uniforme constituie dreptul comun special. Dup ă
natura lor, normele materiale pot fi de drept civil , administrativ, financiar, penal.
Aplicarea normelor materiale poate s ă depind ă sau nu de o norm ă
conflictual ă. În unele situa Ńii, normele materiale se aplic ă raporturilor juridice în
temeiul unei norme conflictuale. De exemplu, Conven Ńia de la Haga din 1964
referitoare la Legea uniform ă privind vânz ările interna Ńionale de obiecte mobile
corporale stabile ște normele materiale aplicabile între p ărŃile contractante, care au
domiciliul pe teritoriul unor state diferite. Norme le materiale fiind aplicabile numai
raporturilor cu element de extraneitate, domeniul l or de ac Ńiune se determin ă printr-o
norm ă conflictual ă. În alte situa Ńii, normele materiale se aplic ă direct raporturilor
juridice, f ără a fi necesar ă o norm ă conflictual ă. De exemplu, Conven Ńia de la Geneva
din 1930 cuprinzând Legea uniform ă asupra cambiei și biletului la ordin, prin care
părŃile contractante se obligau s ă introduc ă în legisla Ńia lor intern ă dispozi Ńiile
reglement ării uniforme. Normele materiale aplicându-se raport urilor interne, dar și
raporturilor cu element de extraneitate, nu presupu n o norm ă conflictual ă.

10
3.3. Metoda normelor de aplicare imediat ă
Normele de aplicare imediat ă sau de aplica Ńie necesar ă înl ătur ă conflictul de
legi. Prin excluderea normei conflictuale a forului , nu mai este posibil ă aplicarea legii
str ăine. Metoda normelor de aplicare imediat ă este prealabil ă conflictului de legi.
Autoritatea sesizat ă va aprecia dac ă o anumit ă norm ă se impune, cu necesitate,
raportului cu element de extraneitate.
Normele de aplicare imediat ă apar Ńin dreptului intern. Ele sunt norme de
drept material, cu caracter unilateral, precizând d omeniul de aplicare în spa Ńiul legii
proprii. De exemplu, alin. 2 al art. 19 din Legea r omân ă de drept interna Ńional privat
stabile ște c ă un cet ăŃean român aflat în str ăin ătate poate încheia o c ăsătorie numai în
fa Ńa autorit ăŃii locale de stat competente ori în fa Ńa agentului diplomatic sau
func Ńionarului consular.
Recurgerea la normele de aplicare imediat ă este determinat ă de importan Ńa
lor economic ă, social ă sau politic ă. Normele de aplicare imediat ă sunt prioritare,
impunându-se fa Ńă de orice alt ă regul ă incident ă situa Ńiei juridice.
Metoda utiliz ării normelor de aplicare imediat ă constituie o form ă particular ă
a metodei conflictuale. Între situa Ńia juridic ă și Ńara forului trebuie s ă existe o anumit ă
leg ătur ă, care permite ac Ńiunea normelor de aplicare imediat ă. Punctul de leg ătur ă
poate consta în re ședin Ńa persoanei, situarea bunului, locul încheierii act ului juridic
sau alte indicii. Criteriile folosite au caracter t eritorial.
Având un punct de leg ătur ă cu Ńara forului, normele de aplicare imediat ă se
aseam ănă cu normele conflictuale. Dar normele conflictuale determin ă numai
competen Ńa unui sistem de drept, pe când normele de aplicare imediat ă solu Ńioneaz ă
nemijlocit raportul cu element de extraneitate. Fa Ńă de normele conflictuale clasice,
normele de aplicare imediat ă sunt considerate norme conflictuale speciale sau
excep Ńionale.

4. Natura juridic ă a dreptului interna Ńional privat
Denumirea de drept interna Ńional privat a fost adoptat ă ca titulatur ă a
disciplinei în secolul al XIX-lea. Primii autori ca re au folosit aceast ă expresie sunt
Story în Statele Unite ale Americii, Schäffner în G ermania și Fœlix în Fran Ńa.
Denumirea a fost acceptat ă și în doctrina anglo-american ă care folose ște expresia de
conflict de legi.
În literatura juridic ă s-a pus problema dac ă dreptul interna Ńional privat este
un drept interna Ńional și un drept privat. Utilizarea termenului de interna Ńional a fost
influen Ńat ă de specificul materiei. Raporturile care formeaz ă obiectul disciplinei au
element interna Ńional, datorit ă c ăruia vin în contact cu mai multe sisteme de drept.
Aceste raporturi pun problema legii aplicabile.
Pe de alt ă parte, folosirea termenului de interna Ńional se explic ă prin
concep Ńia dominant ă, în secolul al XIX-lea, care admitea existen Ńa unor reguli
conflictuale suprana Ńionale. Cu toate dosebirile dintre sistemele de dre pt na Ńionale,
unificarea dreptului interna Ńional privat era considerat ă posibil ă și necesar ă. Prin

11 ac Ńiunea doctrinei și practicii, dreptul conflictual urma s ă devin ă un drept
interna Ńional.
Introducerea termenului de interna Ńional în denumirea disciplinei nu
corespunde dreptului interna Ńional public. Normele conflictuale nu formeaz ă un
ansamblu de reguli comune tuturor Ńă rilor. Domeniul de aplicare a normelor
conflictuale uniforme este limitat, iar num ărul lor redus.
Principalele izvoare ale materiei sunt interne, iar litigiile privind raporturile
cu element de extraneitate sunt de competen Ńa instan Ńei na Ńionale. Regulile de
solu Ńionare ale conflictelor de legi apar Ńin dreptului intern. Ele sunt proprii fiec ărei
Ńă ri, formând un ansamblu de norme care contribuie la dezvoltarea rela Ńiilor
interna Ńionale.
Includerea termenului de privat, în denumirea disci plinei, a fost determinat ă
de împ ărŃirea dreptului în public și privat. În mod corepsunz ător, dreptul conflictual
reglementeaz ă rela Ńiile de drept privat cu element de extraneitate.
În condi Ńiile actuale, dreptul interna Ńional privat prezint ă un obiect propriu și
o metod ă specific ă de reglementare. Prin tr ăsăturile sale distincte și unitare, dreptul
interna Ńional privat este o ramur ă autonom ă de drept.

12
CAPITOLUL II

EVOLU łIA DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT

Primele solu Ńii în materia conflictelor de legi au ap ărut în evul mediu.
Formularea lor a fost determinat ă de anumite condi Ńii, care, în ora șele din Italia de
Nord, au permis aplicarea legii str ăine.

1. Conflictele de legi în antichitate
În antichitate, rela Ńii cu element de extraneitate au existat în toate s tatele.
Datorit ă îns ă particularit ăŃilor epocii, încerc ările de solu Ńionare a conflictelor de legi
nu s-au concretizat în norme de drept interna Ńional privat.
Regulile privind solu Ńionarea conflictelor de legi se desprind din analiz a
dreptului roman care a constituit cel mai perfec Ńionat sistem juridic al timpului.
Aceste reguli sunt asem ănătoare și în celelalte state antice.
Dreptul roman era singurul drept rezervat cet ăŃenilor. Ius civile fiind singurul
sistem de drept, str ăinul era lipsit de protec Ńie juridic ă. În cazul în care nu exista un
tratat de amici Ńie, str ăinul avea statutul de du șman. Totu și, str ăinul putea s ă fie primit
în cetate prin intermediul a dou ă institu Ńii: clientela și hospitalitatea.
Clientela conferea protec Ńie prin integrarea str ăinului într-o gint ă, în cadrul
căreia acesta î și desf ăș ura activitatea. Clientela era folosit ă pentru str ăinul de o
condi Ńie social ă inferioar ă.
Prin hospitalitate, protec Ńia era oferit ă de o familie nobil ă sub condi Ńia
reciprocit ăŃii. Hospitalitatea era utilizat ă pentru str ăinul ce apar Ńinea clasei dominante.
Prin aceste dou ă institu Ńii, str ăinul beneficia de o protec Ńia de fapt acordat ă
temporar sau definitiv. Nerecunoa șterea persoanlit ăŃii str ăinului a înl ăturat
posibilitatea apari Ńiei conflictelor de legi.
Din secolul al III-lea î.e.n., Roma devine un imper iu compus dintr-o
confedera Ńie de cet ăŃi, dependente de Roma prin tratate bilaterale. Cet ăŃile încorporate
imperiului și-au p ăstrat organele de judecat ă și sistemul lor de drept. Locuitorii
cet ăŃilor se numeau peregrini, iar persoana și bunurile lor erau protejate de prevederile
dreptului roman.
În raporturile dintre peregrini și romani, precum și dintre peregrinii din
diferite cet ăŃi se aplicau normele lui ius gentium . Reprezentând un ansamblu de
norme civile comune locuitorilor imperiului, ius gentium era un drept roman. În
raporturile mixte, aplicarea lui ius gentium era impus ă de instan Ńele romane, de și
institu Ńiile lui ius gentium nu erau suficiente pentru toate raporturile social e. Astfel,
familia sau succesiunea peregrinilor erau reglement ate de propriul lor drept.
În mod treptat, o parte din institu Ńiile lui ius civile , rezervate cet ăŃenilor
romani, au fost aplicate și peregrinilor. În cazurile în care regulile dreptu lui roman nu
puteau fi aplicate, se recuno ștea competen Ńa legii peregrine. De exemplu, condi Ńia
juridic ă a sclavului eliberat de un st ăpân peregrin era supus ă legii peregrine. Dar

13 dreptul peregrin nu era propriu-zis un drept str ăin, deoarece constituia un sistem în
vigoare, ce se aplica în cadrul statului roman.
În anul 212 e.n., prin edictul împ ăratului Caracalla, locuitorii imperiului, cu
excep Ńia peregrinilor deditici, li s-a acordat cet ăŃenia roman ă. Deosebirile dintre
sistemele de drept se atenueaz ă, iar conflictele de legi nu mai prezint ă interes practic.

2. Personalitatea legilor
În statele prefeudale care s-au format dup ă c ăderea imperiului Roman de
Apus, popula Ńia local ă convie Ńuia cu triburile imigrante. De și s-au stabilit pe teritoriul
imperiului, triburile cuceritoare nu și-au impus sistemul lor juridic. Grupurile care
formau popula Ńia statului erau supuse numai legilor proprii, adic ă dreptului roman ori
cutumelor tribale.
Sistemul prin care pe teritoriul unui stat sunt în vigoare, în acela și timp, legi
diferite, care apar Ńin unor grupuri distincte, se nume ște personalitatea legilor.
Fiecare lege se aplica numai locuitorilor unui anu mit grup. Astfel, romanii se
conduceau dup ă legea roman ă, burgunzii dup ă legea burgund ă, saxonii dup ă legea
saxon ă, francii salieni dup ă legea salic ă, francii ripuari dup ă legea ripuar ă.
Rela Ńiile juridice erau dominate de legea personal ă. În situa Ńia unui litigiu,
fiecare parte era supus ă legii sale proprii. Judec ătorul trebuia s ă p ăstreze intacte
drepturile p ărŃilor (index utrique parti in suam servare debet inc olume). În
opera Ńiunile mixte, se recurgea la un sistem pentru deter minarea legii competente.
Astfel, la vânzare se aplica legea vânz ătorului, dona Ńia era supus ă legii donatorului,
căsătoria se încheia dup ă legea so Ńului, iar mo ștenirea se transmitea dup ă legea
testatorului.
Sistemul personalit ăŃii legilor se explic ă prin concep Ńia popoarelor imigrante
că dreptul lor constituie un privilegiu exclusiv, fii nd aplicabil numai membrilor
tribului.Personalitatea legilor presupune rela Ńii economice pu Ńin dezvoltate, contacte
reduse între locuitorii grupurilor și o mare diferen Ńă între legile care se aplic ă în
cadrul unui teritoriu.
De la sistemul personalit ăŃii legilor a existat o singur ă excep Ńie. Regulile
dreptului canonic fiind unice, se aplicau tuturor c re știnilor în domeniile considerate.

3. Teritorialismul feudal al cutumelor
Prin fuziunea triburilor imigrante cu popula Ńia local ă, în statele prefeudale s-
au format grupuri de popula Ńie omogen ă. Unit ăŃile teritoriale care compuneau aceste
state erau sub st ăpânirea unui senior. Datorit ă izol ării economice și politice, fiecare
seniorie avea cutumele ei proprii.
Cutumele erau teritoriale, aplicându-se tuturor ce lor care se aflau pe un
anumit teritoriu, regiune sau provincie – omnes con suetudines sunt reales. Ele nu
aveau putere înafara teritoriului – non porrigit st atutum extra territorium.
Teritorialismul feudal al cutumelor reprezint ă sistemul prin care toate
persoanele ce se g ăsesc pe un teritoriu sunt supuse numai legilor loca le.
Jurisdic Ńia era exercitat ă de senior, care avea o suveranitate deplin ă. Justi Ńia
seniorial ă aplica atât localnicilor, cât și str ăinilor cutuma provinciei.

14 Sistemul teritorialismului feudal al cutumelor nu permite aplicarea legii
str ăine. Drepturile str ăinilor nefiind recunoscute, condi Ńia lor juridic ă era inferioar ă.

4. Școala statutarilor italieni
Incepând cu secolul al XI-lea, ora șele din nordul Italiei, cunosc o înflorire
deosebit ă. Dezvoltarea for Ńelor de produc Ńie a determinat intense rela Ńii economice.
Me ște șugarii și negustorii se organizau în bresle și ghilde. Prin intermediul
corpora Ńiilor, se evit ă concuren Ńa și se exercit ă monopolul asupra produc Ńiei sau
afacerilor comerciale. În fiecare ora ș se aplicau norme de drept propriu, care se
numeau statute și normele dreptului roman, sub forma lui Corpus iur is civilis. Dreptul
roman reprezenta dreptul comun tuturor ora șelor și partea principal ă a sistemului de
drept.
Datorit ă puterii lor, ora șele dobândesc autonomie fa Ńă de feudalii pe
pământurile c ărora se g ăsesc. Ele ob Ńin calitatea de seniorii colective, numite comune.
În anul 1183, prin Tratatul de la Konstanz, comunel e devin independente și fa Ńă de
Imperiul roman de na Ńiune german ă a c ărui autoritate a r ămas nominal ă.
În acest cadru, conflictele de legi apar între dre ptul roman și statutele unui
ora ș, precum și între statutele unor ora șe diferite. Solu Ńionarea lor s-a f ăcut dup ă o alt ă
concep Ńie. Prin prisma condi Ńiilor existente, regulile de solu Ńionare a conflictelor de
legi au admis posibilitatea aplic ării dreptului str ăin.
Pentru rezolvarea problemelor conflictuale, juri știi italieni au recurs la
autoritatea dreptului roman. Cu toate c ă textele din Corpus iuris civilis nu se refereau
la solu Ńionarea conflictelor de legi, glosatorii le-au folo sit, doar formal, în scopul
justific ării propriilor solu Ńii. Ra Ńionamentele lor se bazau pe dispozi Ńiile legii Cunctos
populos . Dar aceast ă lege era o Constitu Ńie a împ ăra Ńilor Gra Ńia, Valentinian și
Teodosiu, din anul 380, sub numele De summa trinitate et fide catholica – Sfânta
Treime și credin Ńa catolic ă. Având un caracter religios, Legea Cunctos populos a
impus locuitorilor imperiului respectarea dogmei tr init ăŃii. Primele cuvinte ale legii au
fost utilizate îns ă de glosatori ca pretext pentru stabilirea domeniul ui de aplicare a
legilor romane, precum și a statutelor. Ei și-au pus problema ce lege se aplic ă
str ăinilor, dac ă statutele unei cet ăŃi sunt aplicabile, potrivit legii Cunctos populos,
numai cet ăŃenilor proprii.
Dintre glosatorii deveni Ńi celebri, o importan Ńă deosebit ă prezint ă Aldricus,
Hugolinus și Accursius. De altfel, glosele lor marcheaz ă apari Ńia dreptului
interna Ńional privat .
Aldricus arat ă c ă judec ătorul va aplica acea lege care i se pare mai util ă și
mai indicat ă de împrejur ări, întrucât trebuie s ă judece cum i se pare mai bine – debet
enim indicare secundum quod ei melius visum fuerit .
Glosa lui Accursius din anul 1228 prevede c ă atunci când un cet ăŃean din
Bologna se afl ă în Modena, el nu trebuie judecat dup ă statutele Modenei, c ărora nu le
este supus.
Studiul sistematic al conflictelor de legi începe odat ă cu postglosatorii. În
conformitate cu natura bunurilor, postglosatorii an alizeaz ă fiecare caz în parte,
stabilind solu Ńia cea mai indicat ă. Sistemul de solu Ńii conflictuale propus de

15 postglosatori formeaz ă școala italian ă a statutelor. Cei mai importan Ńi postglosatori
sunt Bartolus de Saxoferrato, Baldus de Ubaldo, Sal icitus, Rochus Curtius.
Statutarii italieni au împ ărŃit conflictele de legi într-un num ăr de categorii de
drept interna Ńional privat. La rândul ei, fiecare categorie este reglementat ă de una sau
mai multe norme conflictuale. Tot statutarii au for mulat urm ătoarele reguli: distinc Ńia
între normele de procedur ă și normele de fond ( rationes ad litem ordinandum –
rationes ad litem decidendam ); regula locus regit actum în ce prive ște forma
exterioar ă a actelor juridice; regula lex rei sitae referitor la bunurile imobile;
diferenŃierea între delicte și contracte; aplicarea unei legi unice în materia s uccesiunii.

5. Școala francez ă a statutelor
În secolul al XVI-lea, Fran Ńa este unificat ă politic, dar nu și legislativ.
Unificarea dreptului nu s-a putut realiza deoarece provinciile franceze și-au p ăstrat în
continuare cutumele din perioada f ărămi Ńă rii feudale. Prezen Ńa unor sisteme cutumiare
distincte a determinat frecvente conflicte interpro vinciale.
Opiniile exprimate de juri știi francezi au urm ărit s ă atenueze exclusivismul
teritorialit ăŃii cutumelor. Dar pozi Ńiile lor au fost diferite servind intereselor ap ărării
privilegiilor feudale sau dezvolt ării rela Ńiilor de schimb. În mod corespunz ător, ei au
preconizat men Ńinerea particularismului juridic al provinciilor or i unificarea dreptului
civil și solu Ńionarea conflictelor între cutume. Aceste dou ă orient ări au fost str ălucit
reprezentate de c ătre Dumoulin și D’Argentré.
În domeniul conflictelor de legi, Dumoulin are mer itul de a fi elaborat teoria
autonomiei de voin Ńă . Într-o consulta Ńie referitoare la regimul matrimonial, Dumoulin
a ar ătat c ă p ărŃile au dreptul s ă indice legea aplicabil ă contractului lor. Dac ă p ărŃile nu
și-au manifestat, în mod expres voin Ńa, legea competent ă va fi dedus ă din
circumstan Ńele în care s-a încheiat contractul. În acest fel, legea aplicabil ă condi Ńiilor
de fond și efectelor contractului depinde numai de voin Ńa p ărŃilor.
Tot Dumoulin s-a pronun Ńat pentru cantonarea statutelor reale la regimul
transmisiunii bunurilor. În situa Ńia în care o cutum ă prezenta lacune sau neclarit ăŃi, el
propunea aplicarea cutumei Parisului, considerat ă regina consuetudium.
Teoria lui D’Argentré împarte statutele sau cutume le în reale și
personale.Aceast ă diviziune a statutelor este configurat ă de obiectul lor. Statutele
reale se refer ă la bunuri, iar statutele personale la persoane. De exemplu, statutele
privind modul de dobândire a propriet ăŃii sunt reale, pe când statutele privind
capacitatea general ă sunt personale. În cadrul acestei clasific ări, statutele reale
reprezint ă regula, iar statutele personale, excep Ńia.
Tot D’Argentré distinge înc ă o categorie de statute. Dispozi Ńiile referitoare
atât la bunuri, cât și la persoane sunt incluse în categoria statutelor mixte, dar ele au
acela și regim ca statutele reale.
În func Ńie de sfera lor de aplicare, statutele sunt teritor iale. Ele se aplic ă
numai pe teritoriul provinciei unde se g ăsesc în vigoare. Cu caracter excep Ńional,
unele statute sunt extrateritoriale și urmeaz ă persoana oriunde s-ar g ăsi.
Statutele personale se aplic ă pe un teritoriu str ăin în baza unei idei de
drept.A șadar, aplicarea statutelor personale într-o alt ă provincie este obligatorie.

16 În sistemul lui D’Argentré, diviziunea statutelor în dou ă categorii reprezint ă
o regul ă fundamental ă a solu Ńion ării conflictelor de legi. Dar majoritatea statutelo r
erau reale și teritoriale. În acest fel, teoria lui D’Argentré limiteaz ă sfera de aplicare a
legii str ăine într-o anumit ă provincie și recunoa ște efectele interna Ńionale ale
drepturilor numai în materia statutelor personale.
Sistemul lui D Argentre a fost admis de juri știi francezi în secolul al XVIII-
lea. Cei mai de seam ă juri ști din aceast ă perioad ă sunt Louis Boullenois, Jean
Bouhier, Louis Froland.
În conformitate cu cerin Ńele impuse de realit ăŃile economice, diviziunea
statutelor în reale și personale a fost acceptat ă într-o concep Ńie diferit ă. Statutele
personale erau considerate mai importante decât cel e reale. Ca atare, statutarii
francezi au trecut un num ăr considerabil de norme cutumiare în categoria stat utelor
personale. Mai mult, în caz de îndoial ă asupra caracterului unui statut, se admitea c ă
este personal. Prin adaptarea sistemului lui D’Arge ntré, majoritatea statutelor au
dobândit un efect extrateritorial.

6. Școala olandez ă
Începând cu secolul al XVII-lea, domina Ńia feudal ă spaniol ă asupra łă rilor de
Jos este înl ăturat ă. Înf ăptuirea revolu Ńiei burgheze a asigurat realizarea rapid ă a
progresului în domeniile vie Ńii sociale. Olanda are o economie în plin ă dezvoltare,
devenind o mare putere comercial ă și colonial ă.
Datorit ă condi Ńiilor existente, burghezia olandez ă s-a aliat cu feudalii, pentru
ap ărarea intereselor sale. În mod inevitabil, acest co mpromis s-a respectat și pe plan
juridic.
Ora șele olandeze aveau statute proprii, între care se p roduceau conflicte. Spre
deosebire de perioadele anterioare, o importan Ńă distinct ă prezint ă conflictele între
legile locale și legile din Ńă rile feudale vecine. Pe lâng ă conflictele interprovinciale, în
practic ă se pune și problema conflictelor între legile na Ńionale.
Pentru solu Ńionarea conflictelor, juri știi olandezi au preluat teoria lui
D’Argentré, insistând asupra aplic ării strict teritoriale a legilor. Cei mai importan Ńi
statutari olandezi sunt Paul Voët, Jean Voët, Ulric h Huber.
Potrivit doctrinei olandeze, legile unui stat au p utere numai în limitele
teritoriului în care sunt în vigoare. Ele se aplic ă tuturor persoanelor, localnici sau
str ăini, care se g ăsesc pe teritoriul statului. Se admite totu și c ă statutele personale au
un caracter extrateritorial.
De la principiul teritorialit ăŃii legilor sunt acceptate și unele concesii. Astfel,
aplicarea legii str ăine prezint ă o importan Ńă deosebit ă pentru dezvoltarea rela Ńiilor
comerciale cu celelalte Ńă ri. Legea str ăin ă se poate aplica, în baza unei formule de
polite Ńe interna Ńionale, denumit ă comitas gentium. Formula comitas gentium permite
judec ătorului s ă aplice, în fapt, legea str ăin ă atunci când este necesar. Aplicarea legii
str ăine depinde de aprecierea judec ătorului, care se conduce dup ă considera Ńii de
utilitate și convenien Ńă reciproc ă. Legea str ăin ă este aplicat ă numai sub forma
recunoa șterii drepturilor câ știgate. În m ăsura în care contravine ordinii juridice locale,
aplicarea legii str ăine este înl ăturat ă.

17
7. Școala german ă
Din secolul al XIX-lea, juri știi germani renun Ńă la metoda postglosatorilor de
solu Ńionare a conflictelor de legi. Împ ărŃirea statutelor în reale și personale nu mai
este acceptat ă ca o regul ă esen Ńial ă.
În cadrul școlii germane, cei mai importan Ńi juri ști sunt Wilhelm Schäffner,
Karl Georg von Wächter și Frederic Karl von Savigny. Teoria lui Savigny a
corespuns intereselor urm ărite de burghezia german ă de a se impune pe plan
interna Ńional. Concep Ńia sa despre conflictele de legi este expus ă în lucrarea Sistemul
dreptului roman actual , publicat ă în anul 1849.
În opinia lui Savigny, conflictele de legi se solu Ńioneaz ă prin considerarea
intereselor în prezen Ńă și nu dup ă principii apriorice. Legea local ă sau str ăin ă se aplic ă
datorit ă naturii lucrurilor sau naturii raportului juridic.
Fiecare raport juridic este supus unei anumite legi . Determinarea legii
aplicabile presupune g ăsirea sediului raportului juridic, adic ă a leg ăturii acestuia cu
un sistem de drept. Pentru stabilirea sediului se f olosesc dou ă prezum Ńii, și anume:
prezum Ńia de localizare a raportului juridic, în sensul c ă punctul de unde pleac ă
leg ătura lui material ă în spa Ńiu va ar ăta legea competent ă; prezum Ńia de supunere
voluntar ă a p ărŃilor fa Ńă de legea locului unde raportul î și are sediul.
Dar stabilirea sediului unui raport juridic poate fi uneori dificil ă. În aceste
cazuri, localizarea va fi înlocuit ă cu un alt criteriu. Pentru determinarea legii
aplicabile, instan Ńa va recurge la analiza naturii lucrurilor sau a na turii raporturilor
juridice considerate.
În domeniul contractelor, p ărŃile au libertatea s ă supun ă raporturile lor legii
desemnate în mod expres sau tacit. În absen Ńa unei alegeri, voin Ńa p ărŃilor se va
desprinde prin intermediul prezum Ńiilor de localizare.

8. Școala italian ă a personalit ăŃii legilor
Teoria personalit ăŃii legilor a fost formulat ă de c ătre Pascal Stanislas
Mancini. Teoria lui Mancini este construit ă pe ideea de lege na Ńional ă. Dreptul fiind
făcut pentru oameni, legile sunt personale și nu teritoriale. Oriunde s-ar g ăsi,
cet ăŃeanul italian este supus numai legii na Ńionale, care trebuie s ă reglementeze toate
problemele conflictuale.
De la principiul personalit ăŃii legilor sunt admise și unele excep Ńii. Ele sunt
configurate de ordinea public ă, regula locus regit actum și autonomia de voin Ńă .
Legea str ăin ă nu este aplicat ă dac ă dispozi Ńiile ei contravin ordinii publice.
În materia formei exterioare a actelor se aplic ă regula locus regit actum. În
mod tradi Ńional, pentru aceste probleme se admite competen Ńa legii locului de
încheiere a actului și nu a legii personale.
Principiul autonomiei de voin Ńă permite p ărŃilor s ă stabileasc ă legea
aplicabil ă contractului lor. Derogarea p ărŃilor de la sistemul personalit ăŃii legilor
poate fi expres ă sau tacit ă.
Prin interesul acestor importante excep Ńii, regula general ă a personalit ăŃii
legilor r ămâne aproape f ără con Ńinut. Eficacitatea principiului este limitat ă la materia

18 persoanelor și succesiunilor mobiliare, f ără a fi exclus ă posibilitatea interven Ńiei
ordinii publice.

9. Școala anglo-american ă
Sistemul englez de drept interna Ńional privat se formeaz ă târziu, în prima
jum ătate a secolului al XIX-lea, prin preluarea doctrin ei americane.
În Statele Unite ale Americii, condi Ńiile proprii conflictelor de legi au
influen Ńat decisiv configurarea actual ă a dreptului interna Ńional privat. În scopul
ap ărării intereselor locale s-a produs o delimitare a dr eptului statelor americane.
Fiecare stat membru având o legisla Ńie proprie, conflictele de legi între statele
federale prezint ă o frecven Ńă sporită fa Ńă de conflictele între legile na Ńionale.
Doctrina american ă de drept interna Ńional privat a fost fondat ă de Joseph
Story prin publicarea, în 1834, a lucr ării Comentariile conflictelor de legi. Concep Ńia
lui Story se întemeiaz ă pe ideile statutarilor olandezi și, în principal, pe formula
curtoaziei interna Ńionale. În mod treptat, formula comitas devine doct rina comity.
În dreptul conflictual anglo-american, teritoriali tatea legilor reprezint ă un
principiu fundamental. Dreptul local se aplic ă tuturor raporturilor juridice, adic ă
persoanelor și bunurilor care se afl ă pe teritoriul statului. Conflictele de legi se
solu Ńioneaz ă prin aplicarea legii instan Ńei sau a legii teritoriului.
Drepturile câ știgate într-o Ńar ă str ăin ă – vested right – vor fi recunoscute dac ă
sunt valabile conform legii competente. Prin aplica rea formulei comity, legile str ăine
nu au efect extrateritorial, ci numai drepturile do bândite sub imperiul lor. Pentru
judec ător legea str ăin ă este un simplu element de fapt. Dar pronun Ńându-se asupra
drepturilor n ăscute în str ăin ătate, judec ătorul ia în considerare legea str ăin ă.
În materia contractelor se recunoa ște principiul autonomiei de voin Ńă .
Determinarea legii aplicabile condi Ńiilor de fond și efectelor contractului este l ăsat ă la
aprecierea p ărŃilor.
Prin aplicarea propriei calific ări, un num ăr important de institu Ńii sunt
considerate c ă apar Ńin dreptului procesual civil și nu dreptului material. De exemplu,
prescrip Ńia ac Ńiunii, compensa Ńia judiciar ă sau probele sunt socotite probleme de
procedur ă și instan Ńa aplic ă legea forului.

19
CAPITOLUL III

CON łINUTUL DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT

1. Normele conflictuale
1.1.No Ńiune, caractere, izvoare
Norma conflictual ă determin ă legea aplicabil ă unui raport cu element de
extraneitate. Dintre legile aflate în prezen Ńă , norma conflictual ă indic ă legea care este
competent ă, Ńinând seama de anumite criterii. Întrucât solu Ńioneaz ă un conflict de legi,
norma se nume ște conflictual ă.
Spre deosebire de normele de drept material, norma conflictual ă nu se aplic ă
nemijlocit rela Ńiei cu element de extraneitate. Prin intermediul no rmei conflictuale se
stabile ște domeniul de aplicare în spa Ńiu a legii proprii, precum și a legii str ăine.
Ac Ńiunea normei conflictuale înceteaz ă în momentul în care s-a desemnat legea de
drept material aplicabil ă în cauz ă. Norma conflictual ă este o norm ă de trimitere sau
de fixare.
Normele conflictuale pot fi incluse în dreptul int ern sau în conven Ńiile
interna Ńionale. În dreptul intern, normele conflictuale sun t proprii fiec ărei Ńă ri.
Principalele norme conflictuale interne sunt prev ăzute, în dreptul nostru, de Legea nr.
105 din 1992. În conven Ńiile interna Ńionale, normele conflictuale sunt comune pentru
statele contractante.

1.2. Structura normei conflictuale
Norma conflictual ă este alc ătuit ă din dou ă elemente esen Ńiale: con Ńinutul și
leg ătura.
În literatura juridic ă s-a ar ătat c ă din structura normei conflictuale face parte
și legea aplicabil ă. Acest element prezint ă importan Ńă când legea aplicabil ă este
str ăin ă. Întrucât legea str ăin ă constituie unul din elementele normei conflictuale , ea
trebuie considerat ă ca atare, adic ă element de drept, cu toate consecin Ńele
corespunz ătoare.
Con Ńinutul normei conflictuale reprezint ă domeniul la care se refer ă materia
ce va fi reglementat ă de un anumit sistem de drept. Prin con Ńinutul s ău, norma
conflictual ă determin ă sfera de aplicare în spa Ńiu a unei legi. Potrivit unei norme
conflictuale, condi Ńiile de form ă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi
cârmuie ște fondul (art. 71, alin. 1 al Legii nr. 105 din 19 92). Con Ńinutul acestei norme
conflictuale îl formeaz ă raporturile privind forma actelor.
Leg ătura normei conflictuale determin ă legea aplicabil ă raportului cu
element de extraneitate. Stabilirea sistemului de d rept, care va reglementa situa Ńia,
constituie scopul normei conflictuale. Indicarea le gii competente poate fi direct ă sau
general ă. În primul caz, norma conflictual ă prevede direct legea a c ărui stat este
competent ă. În al doilea caz, norma conflictual ă arat ă legea competent ă prin
intermediul unei formule generale sau abstracte. În trucât localizeaz ă raportul juridic

20 în cadrul sistemului de drept, leg ătura normei conflictuale este denumit ă și formul ă de
fixare.
Norma conflictual ă indic ă legea competent ă prin utilizarea unor criterii sau
puncte de leg ătur ă. Ele stabilesc leg ătura raportului juridic cu un anumit sistem de
drept. Principalele circumstan Ńe care constituie puncte de leg ătur ă prev ăzute de Legea
nr. 105 din 1992 sunt cet ăŃenia, teritoriul și pavilionul unei nave sau aeronave.
Cet ăŃenia este punct de leg ătur ă pentru starea civil ă, capacitatea și rela Ńiile de
familie ale persoanei fizice (art.11.39); mo ștenirea mobiliar ă, în cazul universalit ăŃilor
de bunuri mobiliare (art. 66, lit. a); jurisdic Ńia competent ă, în unele situa Ńii (art. 150,
pct.1 și 2).
Teritoriul sau locul unde se înf ăptuie ște un act sau fapt juridic implic ă
urm ătoarele elemente:
– domiciliul sau re ședin Ńa este punct de leg ătur ă pentru starea civil ă, capacitate
și rela Ńiile de familie ale persoanei fizice(art.12, alin.4 , art.17,alin.1, art. 20);
condi Ńiile de fond ale actelor juridice; condi Ńiile de fond ale contractului de
vânzare mobiliar ă, în lipsa unei legi convenite de p ărŃi; jurisdic Ńia competent ă,
în unele situa Ńii (art. 149, pct.1 și 3, art. 151, pct. 1-6);
– sediul social este punct de leg ătur ă pentru statutul organic al persoanei
juridice (art. 40 și art. 41); condi Ńiile de fond ale actelor juridice (art. 69, alin.2
coroborat cu art. 77, alin.2); contractul de interm ediere (art.93,alin.2);
contractul de munc ă (art.102); alte contracte speciale (art.103);
– fondul de comer Ń este punct de leg ătur ă pentru condi Ńiile de fond ale actelor
juridice (art.69, alin.2 coroborat cu art. 77, alin .2); jurisdic Ńia competent ă, în
unele situa Ńii (art.149, lit.a);
– locul situ ării bunului este punct de leg ătur ă pentru regimul juridic al bunurilor
imobile și mobile considerate ut singuli (art.49); mo ștenirile imobiliare (art.66,
lit.b);
– locul întocmirii actului este punct de leg ătur ă pentru condi Ńiile de form ă ale
actului juridic (art.71, lit.a);
– voin Ńa p ărŃilor este punct de leg ătur ă pentru condi Ńiile de fond ale actelor
juridice (art.69, alin.1 și art. 73) și în mod deosebit ale unor contracte speciale
(art. 88, art. 93, art. 101, art.103, art.120, art. 121);
– locul încheierii contractului este punct de leg ătur ă pentru condi Ńiile de fond
ale contractelor (art.79).
– locul execut ării contractului este punct de leg ătur ă pentru modul de executare
a contractului (art.80, alin.2);
– autoritatea care examineaz ă validitatea actului juridic este punct de leg ătur ă
pentru condi Ńiile de form ă ale actului juridic (art.71, lit.a);
– locul unde s-a produs faptul juridic este punct d e leg ătur ă pentru regimul
juridic al delictului (art.107);
– locul producerii prejudiciului este punct de leg ătur ă pentru situa Ńia în care
consecin Ńele p ăgubitoare ale actului ilicit se produc în alt stat decât cel unde a
avut loc (art.108);

21 – locul unde se judec ă litigiul este punct de leg ătur ă pentru stabilirea legii
procesuale (art. 159 și art. 161, alin. 5).
Pavilionul pe care îl arboreaz ă nava sau aeronava este punct de leg ătur ă pentru
mijloacele de transport în unele situa Ńii (art. 55, lit.a).
Punctele de leg ătur ă sunt constante și variabile. Elementele de leg ătur ă
constante sau fixe nu pot fi deplasate dintr-un sis tem de drept în altul. Elementele de
leg ătur ă variabile sau mobile pot fi schimbate dintr-un sis tem de drept în altul. În
func Ńie de natura lor, punctele de leg ătur ă pot sau nu s ă fie modificate. łinând seama
de schimb ările care pot interveni, determinarea legii compete nte presupune situarea
punctului de leg ătur ă și în timp.

1.3. Clasificarea normelor conflictuale
Normele conflictuale se pot clasifica în func Ńie de criteriul felului leg ăturii și
criteriul con Ńinutului normei conflictuale.
Dup ă felul leg ăturii, normele conflictuale pot fi unilaterale și bilaterale.
Normele conflictuale unilaterale precizeaz ă domeniul de aplicare a legii proprii, f ără a
se referi și la legea str ăin ă. Ele sunt denumite și norme conflictuale incomplete. În
conformitate cu art. 14, alin. 2 al Legii nr. 105 d in 1992, ocrotirea împotriva actelor
de înc ălcare a dreptului la nume, s ăvâr șite în România, este asigurat ă de legea
român ă.
Normele conflictuale bilaterale precizeaz ă atât domeniul de aplicare a legii
proprii, cât și legii str ăine. Ele se mai numesc norme conflictuale cu ac Ńiune dubl ă
sau norme conflictuale complete. Potrivit art. 71, pct. a al Legii nr. 105 din 1992,
condi Ńiile de form ă ale unui act juridic sunt stabilite de legea locul ui unde a fost
întocmit. Dup ă cum actul juridic se încheie în Ńara noastr ă sau în alt ă Ńar ă, competent ă
va fi legea român ă sau legea str ăin ă.
Dup ă con Ńinutul lor, normele conflictuale privesc persoanele , proprietatea,
contractele, raporturile de familie, succesiunea. N ormele conflictuale sunt
corespunz ătoare raporturilor care formeaz ă obiectul reglement ării dreptului
interna Ńional privat. Ele se refer ă la domeniile în care pot exista conflicte de legi,
admi Ńându-se aplicarea legii str ăine.

1.4. Aplicarea normei conflictuale
În cadrul solu Ńion ării conflictelor de legi, autoritatea competent ă aplic ă
propriile sale norme conflictuale. În determinarea legii aplicabile raportului cu
element de extraneitate, se admite regula c ă normele conflictuale sunt întotdeauna ale
forului. Dac ă litigiul se judec ă într-o alt ă Ńar ă, instan Ńa va aplica, pentru stabilirea legii
competente, norma conflictual ă proprie.
Solu Ńia aplic ării normelor conflictuale ale forului, se întemeiaz ă pe
urm ătoarele argumente:
– normele conflictuale având, în principiu, un cara cter imperativ, for Ńa lor juridic ă
se impune autorit ăŃii care trebuie s ă le aplice;

22 – în cadrul arbitrajului institu Ńionalizat, organele de jurisdic Ńie având un caracter
na Ńional, au obliga Ńia s ă asigure aplicarea propriului sistem de norme
conflictuale;
– voin Ńa implicit ă a p ărŃilor, care adresându-se instan Ńelor române, f ără s ă fi
precizat lex causæ se poate admite c ă au acceptat aplicarea dreptului conflictual
al forului.
De la aceast ă regul ă exist ă și unele excep Ńii. În arbitrajul ad-hoc, elementele
de structur ă și procedur ă se stabilesc prin voin Ńa p ărŃilor. În retrimiterea simpl ă, când
retrimiterea f ăcut ă de legea str ăin ă la dreptul forului este acceptat ă, instan Ńa sesizat ă
va aplica norma conflictual ă str ăin ă în virtutea dispozi Ńiilor din propriul sistem de
drept (art. 4, alin. 1 al Legii nr. 105 din 1992).

2. Normele materiale
Normele materiale se aplic ă direct raporturilor cu element de extraneitate.
Aplicarea normei materiale este influen Ńat ă de norma conflictual ă, care trimite la un
anumit sistem de drept. Norma material ă aplicabil ă solu Ńioneaz ă problema de fond a
cauzei în mod nemijlocit. Normele materiale se împa rt în norme de drept substan Ńial
și norme de drept procesual. În sistemul legii român e, normele materiale
reglementeaz ă, în principal, condi Ńia juridic ă a str ăinului și efectele hot ărârilor
judec ătore ști și arbitrale str ăine în Ńara noastr ă.

3. Normele de aplicare imediat ă
Normele de aplicare imediat ă sau de aplica Ńie necesar ă reprezint ă o form ă
particular ă a metodei conflictuale. Întrucât nu exist ă o concep Ńie unitar ă, pentru
calificarea normelor de aplicare imediat ă, se folosesc diferite criterii, cum ar fi:
criteriile formaliste, tehnice și finaliste.
Prin admiterea criteriilor formaliste, normele de aplicare imediat ă cu caracter
imperativ î și stabilesc unilateral domeniul de aplicare în spa Ńiu. Ele exclud ac Ńiunea
normelor conflictuale, înl ăturând, în toate situa Ńiile, aplicarea legii str ăine.
Prin considerarea criteriilor tehnice, normele de aplicare imediat ă sunt norme
teritoriale. No Ńiunile de norme de aplicare imediat ă și de norme teritoriale au acela și
în Ńeles. Cu toate acestea, normele de aplicare imediat ă nu sunt întotdeauna teritoriale,
iar normele teritoriale pot s ă nu fie uneori de aplicare imediat ă. Dup ă o p ărere diferit ă,
normele de aplicare imediat ă sunt norme de ordine public ă. No Ńiunea de norme de
aplicare imediat ă este echivalent ă cu no Ńiunea de norme de ordine public ă. Invocarea
ordinii publice implic ă desemnarea legii str ăine, pe când normele de aplicare imediat ă
nu pun o asemenea problem ă.
Prin acceptarea criteriilor finaliste, normele de aplicare imediat ă exprim ă un
interes social important, aplicându-se, în principi u, pe teritoriul unui stat anumitor
raporturi juridice. Ele exclud conflictele de legi, deoarece legea fondului se aplic ă
numai în conformitate cu propriile sale dispozi Ńii.
În cazul în care normele de aplicare imediat ă nu sunt competente, instan Ńa va
recurge la normele conflictuale. Normele de aplicar e imediat ă constituie astfel o
metod ă prealabil ă conflictului de legi.

23
CAPITOLUL IV

CONFLICTELE DE LEGI

1. No Ńiune, denumire
Conflictul de legi reprezint ă situa Ńia în care un raport cu element de
extraneitate se afl ă în leg ătur ă cu mai multe sisteme de drept. De și aparŃin unor state
diferite, aceste legi sunt susceptibile de a fi apl icate raportului cu element de
extraneitate. Legile în cauz ă se g ăsesc în conflict sau în concurs.
Dup ă elementele de extraneitate pe care le cuprinde rap ortul juridic,
conflictul poate interveni între dou ă sau mai multe legi. În primul rând, conflictul se
produce între dou ă legi. De obicei, legile concurente sunt legea auto rit ăŃii sesizate și
legea str ăin ă ar ătat ă de elementul de extraneitate. Astfel, un contract de vânzare-
cump ărare încheiat în Ńara noastr ă de doi cet ăŃeni români referitor la un bun situat în
str ăin ătate pune în prezen Ńă legea român ă și legea Ńă rii unde se afl ă bunul.
În al doilea rând, conflictul se ive ște între mai multe legi. Ele se aplic ă
diferitelor aspecte ale raportului juridic. De exem plu, în cazul unui contract încheiat
în str ăin ătate de un cet ăŃean român cu un cet ăŃean str ăin, pot fi în conflict mai multe
legi și anume: legea personal ă cu privire la capacitatea de a contracta a p ărŃilor; legea
locului de încheiere pentru forma contractului; leg ea locului unde se afl ă bunul
referitor la efectele reale ale contractului; legea contractului pentru drepturile și
obliga Ńiile p ărŃilor.
În cadrul dreptului interna Ńional privat, conflictele de legi constituie o
problem ă specific ă. Conflictele de legi apar în domeniile în care se admite aplicarea
legii str ăine. Ele sunt generate de diferen Ńele existente între sistemele de drept ale
statelor, precum și de circula Ńia dintr-o Ńar ă în alta a persoanelor și bunurilor.
În activitatea pe care o desf ăș oar ă, instan Ńa sau autoritate este supus ă numai
legilor Ńă rii sale. În cazul unui raport cu element de extran eitate, instan Ńa va Ńine
seama de regulile proprii de drept interna Ńional privat, care indic ă legea competent ă.
Instan Ńa nu solu Ńioneaz ă un conflict de legi, ci doar aplic ă legea proprie. Este adev ărat
că pe teritoriul unui stat se poate aplica și o lege str ăin ă, dar situa Ńiile și limitele
aplic ării legii str ăine sunt prev ăzute tot de legea forului.
În literatura de specialitate s-a ar ătat c ă expresia conflict de legi este o
metafor ă. Ea exprim ă îndoiala, ce poate exista în cugetul interpretului sau lupta pur
psihologic ă între ra Ńiunile care militeaz ă în favoarea aplic ării uneia din legi.
Conflictul de legi poate fi admis numai prin prisma unei instan Ńe
interna Ńionale sau de pe pozi Ńia omului de știin Ńă . În func Ńie de situa Ńia concret ă,
judec ătorul sau cercet ătorul î și va pune problema legii celei mai indicate de a fi
aplicat ă raportului cu element de extraneitate.

24 2. Forme ale conflictelor de legi
2.1. Conflictele de legi în spa Ńiu și conflictele de legi în timp și spa Ńiu
Conflictele de legi în spa Ńiu apar între dou ă legi în momentul na șterii,
modific ării, transmiterii sau stingerii unui drept. Existen Ńa unui conflict de legi în
spa Ńiu ridic ă problema stabilirii legii aplicabile. De exemplu, doi cet ăŃeni str ăini se
căsătoresc în Ńara noastr ă. C ăsătoria va fi încheiat ă dup ă legea român ă sau dup ă legea
str ăin ă? Existen Ńa unui conflict de legi în spa Ńiu ridic ă problema stabilirii legii
aplicabile.
Conflictele de legi în timp și spa Ńiu apar între legea sub imperiul c ăreia s-a
născut un drept și legea unde se solicit ă recunoa șterea lui. Astfel, în Ńara noastr ă, se
cere recunoa șterea unei hot ărâri judec ătore ști pronun Ńate de o instan Ńă str ăin ă.
Conflictul de legi în timp și spa Ńiu se produce posterior na șterii, modific ării,
transmiterii sau stingerii unui drept. În leg ătur ă cu invocarea dreptului intereseaz ă
problema determin ării efectelor care se vor produce într-o alt ă Ńar ă.

2.2. Conflictele între legile provinciale și conflictele între legile na Ńionale
În conflictele între legile provinciale, elementul de extraneitate are un
caracter aparent. Legile în prezen Ńă de și diferite, apar Ńin unei singure suveranit ăŃi.
Legea str ăină este numai o alt ă lege din acela și stat. Solu Ńiile privind conflictele între
legile provinciale pot fi unificate. Unificarea se realizeaz ă prin existen Ńa unei instan Ńe
supreme, care asigur ă uniformitatea solu Ńiilor sau prin elaborarea unei legi uniforme
de solu Ńionare a conflictelor de legi. Întrucât toate eleme ntele sunt interne, legea
str ăin ă se aplic ă și în cazurile în care contravine principiilor funda mentale ale
instan Ńei. Ca atare, în conflictele între legile provincia le nu prezint ă importan Ńă
mijloacele de înl ăturare a legii str ăine competente, cum ar fi ordinea public ă sau
retrimiterea.
În conflictele între legile na Ńionale elementul de extraneitate apar Ńine unui alt
stat. Legile în conflict fac parte din state diferi te. Fa Ńă de legea local ă, legea unui alt
stat este într-adev ăr str ăin ă. În cazul conflictelor între legile na Ńionale nu exist ă o
instan Ńă superioar ă comun ă sau o lege de solu Ńionare uniform ă. Unificarea solu Ńion ării
conflictelor între legile na Ńionale nu este deocamdat ă posibil ă.
Aplicarea legii str ăine se face cu mult ă pruden Ńă . Datorit ă diferen Ńelor dintre
legile în conflict, instan Ńa poate decide îndep ărtarea legii str ăine competente de a fi
aplicat ă raportului cu element de extraneitate.
Ini Ńial, dreptul interna Ńional privat s-a ocupat de conflictele existente în
cadrul aceluia și stat. În secolele XII-XIV, problema legii aplicab ile s-a pus în rela Ńiile
dintre locuitorii ora șelor din nordul Italiei. Cu toate c ă f ăceau parte din Imperiul
roman de na Ńiune german ă, ora șele republicii italiene aveau o întins ă autonomie.
Solu Ńiile preconizate de juri știi italieni au fost preluate în secolul al XVI- le a de c ătre
statutarii francezi și folosite pentru solu Ńionarea conflictelor dintre cutumele
diferitelor provincii franceze. De altfel, dreptul interna Ńional privat a ap ărut ca un
drept al conflictelor între legile provinciale.
Dup ă formarea statelor unitare și unificarea sistemelor juridice, studierea
conflictelor de legi interprovinciale prezint ă un interes redus. Asemenea conflicte

25 exist ă numai în cadrul statelor federale ori între provin ciile sau regiunile unui stat.
Începând cu secolul al XIX-lea, conflictele între l egile na Ńionale devin frecvente și,
implicit, caracteristice pentru dreptul interna Ńional privat.

2.3. Conflictele de legi interpersonale
În sistemele tradi Ńionale, de inspira Ńie religioas ă, rela Ńiile din unele domenii
sunt reglementate prin norme personale. Legea aplic abil ă se determin ă dup ă
apartenen Ńa persoanelor la o anumit ă religie, f ără a Ńine seama de cet ăŃenia sau
domiciliul lor. Conflictele de legi interpersonale intervin în probleme de familie,
succesiuni sau proprietate. Aceste conflicte suscit ă interes în urm ătoarele împrejur ări:
– norma conflictual ă a forului trimite la legea unui stat, care se stab ile ște în
func Ńie de criteriul confesional;
– determinarea competen Ńei interne a tribunalului confesional, în cadrul
procedurii pentru ob Ńinerea exequatur-ului, în conformitate cu legea sta tului
unde s-a pronun Ńat hot ărârea str ăin ă.

3. Solu Ńionarea conflictelor de legi
În solu Ńionarea conflictelor de legi se cunosc dou ă mari sisteme. Criteriile de
solu Ńionare au fost influen Ńate de concep Ńia teritorialit ăŃii cutumelor sau de concep Ńia
posibilit ăŃii aplic ării legii str ăine.
În sistemul tradi Ńional al teritorialismului cutumelor, legea unui st at se aplic ă
tuturor elementelor care se g ăsesc pe teritoriul s ău. În cazul unui conflict de legi,
intereseaz ă situarea elementului într-o anumit ă provincie sau regiune cutumiar ă și nu
ce lege se aplic ă raportului juridic. Astfel, persoana este supus ă legii locului unde
domiciliaz ă, bunul este cârmuit de legea locului unde se afl ă, iar actul juridic este
reglementat de legea locului unde se încheie. Dac ă elementul respectiv se g ăse ște pe
teritoriul altei cutume, se aplic ă legea str ăin ă. Pentru a determina legea competent ă,
teritorialismul cutumelor folose ște criteriul leg ăturii existente între un element și
teritoriul unei provincii.
Pentru a determina legea competent ă, teritorialismul cutumelor folose ște
criteriul leg ăturii existente între un element și teritoriul unei provincii. În acest fel,
legea local ă în vigoare se aplic ă elementului în cauz ă. Prin localizarea persoanei,
bunului sau actului juridic, aplicarea legii terito riului nu este îns ă exclusiv ă. În func Ńie
de situarea elementului în spa Ńiu, se poate aplica și o alt ă lege.
În sistemul modern al posibilit ăŃii aplic ării legii str ăine, conflictele de legi se
solu Ńioneaz ă dup ă alte considerente. Dintre legile în prezen Ńă , regula de drept
interna Ńional privat indic ă legea cea mai potrivit ă de a fi aplicat ă raportului juridic.
Legea competent ă se stabile ște Ńinându-se seama de un num ăr de argumente, dintre
care mai importante sunt protejarea intereselor sta tului suveran și reglementarea
corespunz ătoare a rela Ńiilor cu element de extraneitate. În literatura de specialitate se
folose ște no Ńiunea de localizare. În condi Ńiile actuale, localizarea nu mai corespunde
sarcinilor dreptului interna Ńional privat. Legea aplicabil ă raporturilor cu element de
extraneitate se determin ă dup ă o alt ă concep Ńie, care nu are leg ătur ă cu localizarea.
Astfel, începând, cu secolul al XIX-lea, capacitate a persoanei este reglementat ă, în

26 unele state, de legea na Ńional ă. Criteriul na Ńionalit ăŃii nu implic ă localizarea real ă a
persoanei, ci leg ătura juridic ă cu o anumit ă lege.
Concep Ńia modern ă a dreptului interna Ńional privat se aplic ă și în domeniul
bunurilor, care este specific localiz ării. Potrivit unei localiz ări efective, bunurile sunt
supuse legii locului unde se g ăsesc. În unele situa Ńii, prin prisma anumitor interese, nu
se mai utilizeaz ă localizarea, ci o alt ă solu Ńie. De exemplu, navele și aeronavele,
mărfurile în tranzit și bunurile apar Ńinând statului str ăin au un regim special, care
exclude aplicarea legii situa Ńiei. În materia contractelor, termenul de localizar e are un
alt în Ńeles. Principalele criterii pentru localizarea cont ractului sunt locul încheierii sau
locul execut ării. Dar contractul fiind un acord de voin Ńă , în Ńelegerea p ărŃilor nu se
poate localiza în spa Ńiu. Localizarea reprezint ă numai o indica Ńie a Ńă rii cu care
contractul are cea mai mare leg ătur ă.

27
CAPITOLUL V

IZVOARELE DREPTULUI INTERNA łIONAL PRIVAT

În concordan Ńă cu specificul reglement ării, izvoarele dreptului interna Ńional
privat sunt interne și interna Ńionale. Ele con Ńin norme conflictuale, precum și norme
materiale sau substan Ńiale. Raporturile cu element de extraneitate sunt s upuse
reglement ărilor de drept intern. Regulile de solu Ńionare a conflictelor de legi sunt
proprii fiec ărui stat.

1. Izvoarele interne
Principalele izvoare interne ale dreptului interna Ńional privat sunt Constitu Ńia,
Legea cu privire la reglementarea raporturilor de d rept interna Ńional privat, unele
dispozi Ńii din Codul civil, Codul de procedur ă civil ă, Codul de procedur ă penal ă și
Codul aerian, precum și alte texte din acte normative aplicabile în diver se domenii.
Principiile fundamentale ale Constitu Ńiei sunt aplicabile și în dreptul
interna Ńional privat. Legiferarea de ansamblu a normelorcar e solu Ńioneaz ă conflictele
de legi și conflictele de jurisdic Ńie este dat ă de Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept i nterna Ńional privat. În lege nu exist ă
prevederi referitoare la cet ăŃenia român ă, condi Ńia juridic ă a str ăinilor, cooperarea
judiciar ă interna Ńional ă, imunitatea de jurisdic Ńie și de executare. Sfera de
reglementare este configurat ă numai de materiile care Ńin de natura dreptului
interna Ńional privat.
Textele din Codul civil care cuprind reguli de dre pt interna Ńional privat sunt
art. 885, art. 1773 și art. 1789. Normele conflictuale din aceste artico le concretizeaz ă
aplicarea unor principii generale în anumite domeni i speciale. Ele privesc condi Ńiile
de form ă ale testamentului unui român aflat în str ăin ătate și efectele ipotecilor
conven Ńionale, constituite sau radiate în str ăin ătate, asupra unor imobile din Ńara
noastr ă.
Ordonan Ńa nr. 29 din 22 august 1997 privind Codul aerian di spune în art. 16
că raporturile juridice petrecute la bordul aeronavel or civile înmatriculate în România,
precum și statutul juridic al înc ărc ăturii aflate la bordul lor, în timpul unui zbor
interna Ńional, sunt supuse legisla Ńiei române.
Dispozi Ńii de drept interna Ńional privat cuprind și unele acte normative care se
aplic ă în diverse domenii. Dintre ele pot fi men Ńionate cu titlu de exemplu,
urm ătoarele:
Legea nr. 21 din 1 martie 1991 privind cet ăŃenia român ă;
Legea nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la a ctele de stare civil ă;
Ordonan Ńa de urgen Ńă nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul str ăinilor în
România modificat ă prin Legea nr. 357 din 11 iulie 2003 pentru aproba rea
Ordonan Ńei de urgen Ńă nr. 194/2002 privind regimul str ăinilor în România;
Ordonan Ńa Guvernului nr. 102 din 31 august 200 privind stat utul și regimul
refugia Ńilor în România modificat ă prin Ordonan Ńa nr. 13 din 24 ianuarie

28 2002 pentru modificarea și completarea Ordonan Ńei Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugia Ńilor în România.

2. Izvoarele interna Ńionale
Izvoarele interna Ńionale ale dreptului interna Ńional privat sunt formate din
tratatele, conven Ńiile și acordurile interna Ńionale, precum și cutuma interna Ńional ă.
Tratatele, conven Ńiile și acordurile interna Ńionale care con Ńin norme de drept
interna Ńional privat pot fi bilaterale sau multilaterale. C onven Ńiile consulare asigur ă
cadrul juridic necesar pentru ocrotirea intereselor statelor contractante și ale propriilor
cet ăŃeni. În conven Ńiile consulare se g ăsesc dispozi Ńii privind asisten Ńa acordat ă
cona Ńionalilor domicilia Ńi sau afla Ńi în str ăin ătate, exercitarea atribu Ńiilor în materie de
stare civil ă, notarial ă, succesoral ă, naviga Ńie maritim ă și aerian ă, jurisdic Ńional ă și de
transmitere a actelor.
Tratatele de asisten Ńă juridic ă reprezint ă un ansamblu sistematic de norme
privind rela Ńiile dintre persoanele sau autorit ăŃile statelor contractante. Ele con Ńin
reguli ale colabor ării interna Ńionale în materie juridic ă. Dispozi Ńiile tratatelor se refer ă
la asisten Ńă juridic ă propriu-zis ă, conflictele de legi și condi Ńia juridic ă a str ăinilor.
Obiectul asisten Ńei juridice cuprinde serviciile care se acord ă reciproc de p ărŃile
contractante pentru îndeplinirea unor activit ăŃi procesuale. În materia conflictelor de
legi, tratatele reglementeaz ă numai anumite domenii, cum sunt capacitatea de
exerci Ńiu, familia, succesiunea, forma actelor juridice, c ompeten Ńa instan Ńelor și
autorit ăŃilor, procedura civil ă.
Referitor la condi Ńia juridic ă a str ăinilor, dispozi Ńiile tratatelor prev ăd c ă, pe
teritoriul celeilalte p ărŃi contractante, cet ăŃenii unei p ărŃi contractante beneficiaz ă, în
ce prive ște drepturile lor personale și patrimoniale, de aceea și ocrotire juridic ă ca și
cet ăŃenii proprii. Acela și regim juridic se aplic ă și în privin Ńa persoanelor juridice
înfiin Ńate, în baza prevederilor legale ale p ărŃii contractante, pe teritoriul c ăreia î și au
sediul.
Reglementarea prev ăzut ă de tratatele de asisten Ńă juridic ă înlocuie ște normele
conflictuale interne. În domeniile reglementate, tr atatele concretizeaz ă leg ăturile
dintre state, pe baz ă de reciprocitate.
Conven Ńiile multilaterale au un rol important în unificare a normelor de drept
conflictual și material aplicabile în rela Ńiile interna Ńionale. Dintre conven Ńiile prin care
s-a realizat o uniformizare a normelor de drept int erna Ńional privat, men Ńion ăm, de
exemplu, Conven Ńia de uniune de la Havana din 1928 care a adoptat C odul de drept
interna Ńional privat sau Codul Bustamente, Conven Ńia european ă în domeniul
inform ării asupra dreptului str ăin, semnat ă la Londra, la 7 iunie 1968, Conven Ńia
Na Ńiunilor Unite asupra contractelor de vânzare intern a Ńional ă de m ărfuri de la Viena
din 1980, s.a.m.d.
Cutuma interna Ńional ă reprezint ă un alt izvor al dreptului interna Ńional privat.
Prin cutum ă se în Ńelege o practic ă general ă, relativ îndelungat ă și repetat ă, acceptat ă
de c ătre state ca o norm ă obligatorie. Prin acordul tacit al statelor, regul a de conduit ă
are valoare juridic ă, implicând con știin Ńa unei obliga Ńii.

29 În etapa actual ă, izvoarele interna Ńionale ale dreptului interna Ńional privat nu
sunt comune tuturor statelor. În situa Ńia unui concurs între izvoarele interne și sursele
interna Ńionale, prioritate vor avea reglement ările conven Ńionale. Astfel, art.10 al Legii
nr. 105 din 1992 prevede c ă dispozi Ńiile acestei legi sunt aplicabile în m ăsura în care
conven Ńiile interna Ńionale la care România este parte nu stabilesc o al t ă reglementare.

30 CAPITOLUL VI

CALIFICAREA

1. No Ńiunea de calificare
Normele juridice ale unui sistem de drept fac part e din anumite categorii. La
rândul lor, normele conflictuale sunt corespunz ătoare unor categorii de raporturi.
Normele conflictuale se pot referi la capacitate, f orma actelor juridice, condi Ńiile de
fond și efectele contractului, bunuri, succesiune, proced ur ă. Pentru fiecare categorie
de raporturi, normele conflictuale determin ă legea aplicabil ă.
Calificarea este o problem ă de interpretare și de aplicare a normelor
conflictuale. Prin calificare se stabile ște sensul no Ńiunilor unei norme juridice
referitoare la obiectul reglement ării și legea aplicabil ă raportului juridic. Într-o
opera Ńiune invers ă, prin calificare se determin ă categoria juridic ă în care se încadreaz ă
o situa Ńie de fapt și se indic ă legea competent ă.
În situa Ńia în care legile concurente iau în considerare ele mente deosebite,
apare un conflict de calific ări. Existen Ńa conflictului este generat ă de diferen Ńele dintre
normele conflictuale ale sistemelor de drept în pr ezen Ńă . Dar normele conflictuale
pot fi și identice. Conflictul de calific ări este provocat de diferen Ńa dintre regulile de
drept material ale legisla Ńiilor na Ńionale.
Opera Ńiunea calific ării a fost utilizat ă pentru prima dat ă de c ătre Charles
Dumoulin. În consulta Ńia dat ă so Ńilor Ganey, Dumoulin a considerat c ă regimul
matrimonial se include în categoria contractelor. F iind apreciat ca un contract, p ărŃile
pot supune regimul matrimonial legii desemnate prin voin Ńa lor.
În cadrul conflictelor între legile na Ńionale, problema calific ării a fost pus ă în
eviden Ńă de c ătre Franz Kahn în 1891 și, mai ales, de Etienne Bartin în 1894.
Examinând practica, Bartin a observat c ă în spe Ńe asem ănătoare, în care se aplic ă
acelea și reguli conflictuale, instan Ńele din diverse Ńă ri pronun Ńă solu Ńii deosebite.
Pozi Ńiile diferite ale instan Ńelor se explic ă prin interpret ările date no Ńiunilor utilizate
de normele de drept interna Ńional privat.
Dintre spe Ńele care au suscitat un interes deosebit, semnifica tiv ă este
testamentul olandez, care a permis fundamentarea calific ării ca o institu Ńie specific ă
dreptului conflictual. Astfel, un cet ăŃean olandez întocme ște în Fran Ńa un testament
olograf. Valabilitatea acestui testament este conte stat ă printr-o ac Ńiune introdus ă în
fa Ńa instan Ńei franceze. În conformitate cu legisla Ńia francez ă, precum și cea olandez ă,
capacitatea persoanei este supus ă legii sale na Ńionale, iar forma actelor juridice legii
locului încheierii lor. Dar dispozi Ńiile Codului civil olandez nu permit ca olandezul
domiciliat în str ăin ătate s ă fac ă un testament în form ă olograf ă. Caracterul olograf al
testamentului poate fi socotit deci ca o problem ă de capacitate sau ca o problem ă de
form ă a actelor juridice. În consecin Ńă , testamentul olograf este valabil pentru instan Ńa
francez ă, dar va fi declarat nul de instan Ńa olandez ă.
Pentru dreptul interna Ńional privat calificarea prezint ă interes în situa Ńia în
care legile aflate în concurs au sensuri diferite. În situa Ńia în care se calific ă no Ńiunile

31 din con Ńinutul normei conflictuale, rezolvarea conflictului schimb ă norma
conflictual ă. În mod corespunz ător, se determin ă sistemul de drept aplicabil. Dac ă se
calific ă no Ńiunile din leg ătura normei conflictuale, solu Ńionarea conflictului nu se
răsfrânge asupra normei conflictuale. Dar leg ătura normei fiind dependent ă de
con Ńinutul ei, indicarea legii competente va fi determi nat ă de calificarea elementelor
în cauz ă.
De multe ori, legile în conflict au calific ări similare. Pentru solu Ńionarea
conflictului de legi, ponderea calific ării nu mai este decisiv ă. Calificarea se poate face
dup ă oricare din legile în conflict, f ără s ă influen Ńeze rezultatul litigiului.

2. Felurile calific ării
Dup ă momentul când intervine, se distinge calificare pr imar ă și calificare
secundar ă. Prin calificarea primar ă se stabile ște legea aplicabil ă raportului cu element
de extraneitate. Rezolvând un conflict de legi, cal ificarea primar ă constituie o
problem ă de drept interna Ńional privat. Calificarea primar ă se face dup ă legea forului.
Prin calificarea secundar ă nu se influen Ńeaz ă asupra desemn ării legii
competente. Calificarea secundar ă urmeaz ă celei primare, fiind o problem ă a legii
interne. Neexistând o situa Ńie conflictual ă, calificarea secundar ă este dat ă de legea
cauzei. De exemplu, caracterul licit sau ilicit al unui fapt juridic se stabile ște dup ă
legea statului unde are loc acest fapt (art. 107 al Legii nr. 105 din 1992)

3. Legea dup ă care se face calificarea
Conflictul de calific ări se poate solu Ńiona prin mai multe procedee.
Principalele criterii utilizate sunt lex fori și lex causæ .
Calificarea dup ă legea forului a fost preconizat ă de c ătre Bartin și acceptat ă
de numero și autori. Legea forului nu înl ătur ă rolul legii str ăine în calificare și permite
adoptarea categoriilor dreptului intern. Aceast ă metod ă a fost admis ă și de Legea
român ă de drept interna Ńional privat. Solu Ńia calific ării dup ă legea instan Ńei sau
autorit ăŃii sesizate este sus Ńinut ă prin dou ă argumente. Un prim argument are în
vedere leg ătura dintre calificare și normele de drept interna Ńional privat. Întrucât
normele conflictuale apar Ńin unui anumit sistem de drept, legiuitorul va lua în
considerare calific ările din legea proprie. Un al doilea argument este configurat de
succesiunea opera Ńiunilor în solu Ńionarea unui conflict de legi. În mod logic,
calificarea este o problem ă prealabil ă solu Ńion ării conflictului, iar opera Ńiunea se
poate efectua numai dup ă legea forului. A califica dup ă o alt ă lege, f ără a cunoa ște
dac ă este competent ă, înseamn ă a intra într-un cerc vicios.
Calificarea dup ă lex causæ a fost propus ă de unii autori cu scopul de a limita
aplicarea exclusiv ă a legii forului. Lex causæ reprezint ă legea str ăin ă competent ă cu
privire la un raport juridic sau unul din elementel e sale. În mod necesar, normele
juridice se vor califica dup ă sistemul de drept din care fac parte. În favoarea calific ării
dup ă lex causæ se invoc ă mai multe motive. În primul rând, legea str ăin ă normal
competent ă nu se poate aplica f ără a Ńine seama de propria calificare. În al doilea
rând, protec Ńia drepturilor n ăscute sub imperiul legii str ăine se asigur ă prin corecta ei

32 aplicare. Cerin Ńa ap ărării acestor drepturi exclude posibilitatea efectu ării calific ării
numai dup ă lex fori. Calificarea dup ă lex causæ este dificil de a fi sus Ńinut ă.
În unele împrejur ări, calificarea nu se face totu și dup ă legea forului.
Excep Ńiile care sunt admise se refer ă la urm ătoarele:
autonomia de voin Ńă – în domeniile în care este permis ă autonomia de voin Ńă ,
părŃile pot s ă dispun ă și asupra calific ării. De exemplu, p ărŃile pot preciza ce
se în Ńelege prin domiciliu, locul încheierii contractului sau locul execut ării
obliga Ńiei. Prin acordul lor, p ărŃile au posibilitatea s ă aleag ă legea aplicabil ă
contractului precum și calific ările indicate în cauz ă.
calificarea secundar ă – este o problem ă de drept intern. Fiind ulterioar ă celei
primare, calificarea secundar ă se face dup ă legea desemnat ă a se aplica
raportului juridic.
bunurile imobile – acestea sunt reglementate de lex rei sitæ și calificarea va fi
dat ă de aceea și lege. Dintre toate Ńă rile care au leg ătur ă cu un bun imobil,
legea locului unde se g ăse ște este singur îndrituit ă s ă-i determine regimul
juridic.
retrimiterea – admiterea de c ătre lex fori a retrimiterii implic ă luarea în
considerare și a calific ării date de legea str ăin ă. Astfel, când norma
conflictual ă str ăin ă retrimite la lex domicilii , ce se g ăse ște într-un stat ter Ń,
no Ńiunea de domiciliu se va califica dup ă legea Ńă rii care a dispus
retrimiterea.
institu Ńiile juridice necunoscute – unele institu Ńii juridice pot fi necunoscute de
către legea forului. De exemplu, institu Ńia de agency sau trust din dreptul
englez nu se întâlne ște în sistemele juridice ale Ńă rilor de pe continent.
Opera Ńiunea calific ării comport ă mai multe faze. Într-o prim ă etap ă
preparatorie, sensul și semnifica Ńia unei institu Ńii juridice din alt ă Ńar ă se
stabilesc dup ă scopul și efectele sale, conform legii str ăine. În a doua etap ă,
institu Ńia juridic ă str ăin ă se încadreaz ă în conceptele și categoriile legii
forului.
cet ăŃenia – art. 12, alin. 1 al Legii nr. 105 din 1992 p revede c ă determinarea și
proba cet ăŃeniei se fac în confomitate cu legea statului a c ărui cet ăŃenie se
invoc ă. În situa Ńia în care persoana are cet ăŃenia altui stat, calificarea se va
face dup ă prevederile legii str ăine. Aceast ă regul ă poate fi luat ă în
considerare numai atunci când persoana are o singur ă cet ăŃenie. Dac ă
persoana cumuleaz ă mai multe cet ăŃenii și una din ele este a Ńă rii
judec ătorului, cet ăŃenia se va decide dup ă lex fori. În acest sens, art.12, alin.
2 al Legii nr. 105 din 1992 dispune c ă legea na Ńional ă a cet ăŃeanului care,
potrivit legii str ăine este considerat c ă are o alt ă cet ăŃenie, este legea român ă.
În eventualitatea în care nici una din cet ăŃenii nu este a Ńă rii forului, solu Ńiile
concrete pot acorda preferin Ńă cet ăŃeniei vechi, cet ăŃeniei noi, cet ăŃeniei
efective ori prin neutralizarea lor, se va aplica l egea domiciliului sau legea
local ă. Art. 12, alin. 3 al Legii nr. 105 din 1992 stabil e ște c ă legea na Ńional ă a
str ăinului, care are mai multe cet ăŃenii, este legea statului unde î și are
domiciliul sau, în lips ă, re ședin Ńa.

33 calificarea autonom ă – cerin Ńele specifice ale raporturilor cu element de
extraneitate, și, în special, promovarea rela Ńiilor economice interna Ńionale,
pot impune anumite calific ări distincte de legile care se afl ă în conflict. În
cazuri similare, autorit ăŃile din mai multe state pot folosi calific ări identice,
dar diferite de cele date în dreptul intern. Fiind independente sau libere de
sistemele de drept în prezen Ńă , aceste calific ări sunt autonome.
conven Ńiile interna Ńionale – pentru evitarea dificult ăŃilor și armonizarea solu Ńiilor,
uneori no Ńiunile incluse într-o conven Ńie interna Ńional ă sunt calificate chiar în
textul în Ńelegerii.

4. Calificarea și conflictele între legile na Ńionale
Teoria calific ării a fost remarcat ă spre sfâr șitul secolului XIX. Cu toate c ă
reprezint ă o problem ă de interpretare a normelor de drept conflictual, c alificarea este
proprie conflictelor între legile na Ńionale.
În momentul apari Ńiei sale, dreptul interna Ńional privat s-a identificat cu
studierea conflictelor dintre legile provinciale. D up ă formarea statelor na Ńionale,
conflictele de legi devin frecvente. Principala pre ocupare a dreptului interna Ńional
privat o formeaz ă rezolvarea conflictelor între legile na Ńionale.
În concep Ńia literaturii juridice din secolul al XIX-lea, uni ficarea dreptului
conflictual era realizabil ă prin ac Ńiunea practicii și a conven Ńiilor interna Ńionale.
Dezv ăluirea calific ării a înl ăturat o asemenea idee. Diferen Ńele de calificare, existente
chiar și în condi Ńiile unor norme conflictuale identice, influen Ńeaz ă nemijlocit solu Ńiile
date de instan Ńele judec ătore ști și arbitrale. Ele nu pot fi unificate, întrucât majo ritatea
normelor conflictuale apar Ńin legisla Ńiilor na Ńionale.
În contextul acestei situa Ńii, literatura juridic ă a preconizat ca ac Ńiunea de
uniformizare a dreptului interna Ńional privat s ă fie înso Ńit ă și de unificarea
calific ărilor. În practica conven Ńional ă, instrumentele juridice încheiate de state
cuprind un num ăr sporit de calific ări comune, specificând sensul anumitor termeni
sau no Ńiuni. De exemplu, art. I, pct.2 din Conven Ńia european ă de arbitraj comercial
interna Ńional, încheiat ă la Geneva la 21 aprilie 1961, arat ă ce se în Ńelege prin
conven Ńia de arbitraj (lit. a), arbitraj (lit. b) și sediu (lit. c).
Opera Ńiunea de calificare se folose ște pentru a înl ătura aplicarea legii str ăine
normal competente în cauz ă. De exemplu, prescrip Ńia sau probele, institu Ńii care pe
continent apar Ńin dreptului material, în sistemul de common-law sunt socotite ca fiind
de drept procedural. Orice problem ă de procedur ă fiind supus ă legii forului, instan Ńele
engleze aplic ă legea proprie. Principalele domenii în care calif icarea a suscitat un
interes deosebit se refer ă la c ăsătorie, calitatea de subiect de drept distinct a
întreprinderilor de stat și na Ńionaliz ări.

34 CAPITOLUL VII

RETRIMITEREA

1. No Ńiunea de retrimitere
Legea aplicabil ă unui raport cu element de extraneitate se stabile ște de c ătre
normele conflictuale ale forului. În m ăsura în care se indic ă aplicarea legii str ăine,
norma conflictual ă trimite la dreptul str ăin. Referirea la dreptul str ăin prezint ă mai
multe accep Ńiuni. În mod concret, trimiterea se poate face la d reptul material str ăin
sau la ansamblul dreptului str ăin. Trimiterea la dreptul material str ăin are în vedere
numai normele substan Ńiale. Trimiterea la ansamblul dreptului str ăin presupune
aprecierea sistemului de drept în totalitatea sa, i nclusiv a normelor de drept
interna Ńional privat. Prin raportarea la întregul sistem de drept str ăin poate s ă apar ă
problema retrimiterii.
Norma conflictual ă str ăin ă la care se face trimiterea poate fi identic ă sau
diferit ă de regula forului. În primul caz, normele de drept interna Ńional privat fiind
identice, trimiterea la dreptul str ăin este acceptat ă. De exemplu, norma conflictual ă a
forului prevede c ă susccesiunea mobiliar ă a cet ăŃeanului str ăin este reglementat ă de
legea sa na Ńional ă. Dac ă norma conflictual ă str ăin ă consacr ă o solu Ńie asem ănătoare,
susccesiunea mobiliar ă a str ăinului va fi supus ă legii sale na Ńionale, adic ă legii
materiale str ăine.
În al doilea caz, normele de drept interna Ńional privat fiind diferite, dreptul
str ăin la care se trimite va retrimite la sistemul de d rept al forului sau al altui stat.
Astfel, norma conflictual ă str ăin ă poate dispune c ă succesiunea mobiliar ă este
reglementat ă de legea domiciliului. Dac ă cet ăŃeanul str ăin avea domiciliul în Ńara
noastr ă, succesiunea mobiliar ă va fi supus ă legii domiciliului, adic ă legii române.
Retrimiterea este o problem ă de interpretare a normelor de drept interna Ńional
privat. Diferen Ńele existente între normele de drept interna Ńional privat pot provoca un
conflict pozitiv sau negativ.
Conflictul este pozitiv când normele conflictuale în prezen Ńă se declar ă
competente s ă reglementeze raportul cu element de extraneitate. Conflictul pozitiv de
legi se solu Ńioneaz ă prin aplicarea normelor de drept interna Ńional privat a forului.
Conflictul este negativ dac ă normele conflictuale în cauz ă se pronun Ńă necompetente
de a solu Ńiona raportul cu element de extraneitate. În acest caz, fiecare norm ă
conflictual ă atribuind competen Ńa celeilalte norme conflictuale, declinarea face
posibil ă retrimiterea. Legea forului trimite la legea str ăin ă, care retrimite la o alt ă
lege.
Prin retrimitere se în Ńelege c ă normele forului trimit la dreptul str ăin, ale
cărui reguli conflictuale trimit înapoi la legea inst an Ńei sau mai departe la legea unui
alt stat.

35 2. Apari Ńia retrimiterii
Retrimiterea a ap ărut în practica instan Ńelor franceze din secolul al XVIII-lea.
Problema retrimiterii s-a pus în unele spe Ńe în care legile din Normandia erau în
conflict cu legile din Paris. Tot astfel, retrimite rea a fost aplicat ă, începând cu secolul
al XIX-lea, și în practica englez ă.
Institu Ńia retrimiterii a fost consacrat ă de Curtea de casa Ńie francez ă în spe Ńa
Forgo. Forgo, un copil bavarez, din afara c ăsătoriei, a fost adus în Fran Ńa la vârsta de
5 ani. De și r ămâne la Pau pân ă la sfâr șitul vie Ńii, el nu îndepline ște formalit ăŃile
necesare pentru dobândirea domiciliului legal. Moar e la vârsta de 68 de ani, l ăsând o
important ă avere mobiliar ă. În absen Ńa unui testament, la succesiunea lui Forgo au
ridicat preten Ńii rudele colaterale dup ă mam ă, precum și statul francez.
Potrivit normelor conflictuale franceze, succesiun ea mobiliar ă era
reglementat ă de legea ultimului domiciliu al defunctului. Cum F orgo î și p ăstrase
domiciliul legal în Bavaria, Codul civil bavarez ad mitea dreptul la mo ștenire al
rudelor din afara c ăsătoriei. Dar normele conflictuale bavareze prevedeau c ă
succesiunea mobiliar ă este supus ă legii domiciliului de fapt al defunctului. Întrucâ t
Forgo avusese domiciliul de fapt în Fran Ńa, Codul civil nu recunoa ște rudelor naturale
nici un drept de succesiune. Mo ștenirea, fiind vacant ă, a revenit statului francez.
Argumentul invocat în proces de administra Ńia francez ă a domeniilor c ă legea
bavarez ă, care cuprindea și norme conflictuale, trebuie aplicat ă Ńinând seama de toate
dispozi Ńiile ei, a fost însu șit de Curtea de Casa Ńie.

3. Formele retrimiterii
Retrimiterea poate fi simpl ă sau de gradul întâi și complex ă sau de gradul al
doilea. Retrimiterea simpl ă se face de dreptul str ăin la legea forului. Instan Ńa sesizat ă
aplic ă propria sa lege material ă. Prin retrimiterea de gradul întâi, aplicarea legi i
str ăine este înl ăturat ă în favoarea legii instan Ńei.
Retrimiterea complex ă se face de dreptul str ăin la legea unui stat ter Ń. Dac ă se
ivesc unele dificult ăŃi în determinarea legii competente, se va aplica le gea material ă
indicat ă de normele forului. Prin retrimiterea de gradul al doilea, instan Ńa sesizat ă
beneficiaz ă de o întins ă libertate de apreciere în solu Ńionarea cauzei.
Din punct de vedere teoretic, retrimiterile pot co ntinua și mai departe de
gradul al doilea, formând un șir neîntrerupt. Dar importan Ńă practic ă, în cadrul
conflictelor de legi, prezint ă numai retrimiterea efectuat ă la legea forului.

4. Limitele aplic ării retrimiterii
Admis ă ini Ńial în materia succesiunii mobiliare, retrimiterea a fost extins ă și
în alte domenii, cum ar fi statutul personal, succe siunea imobiliar ă, competen Ńa
instan Ńelor.
În unele situa Ńii, retrimiterea nu poate fi totu și aplicat ă. În m ăsura în care
trimiterea nu se face la întregul sistem de drept, retrimiterea este exclus ă. Limitarea
retrimiterii intervine în urm ătoarele cazuri:

36 alegerea de c ătre p ărŃi a legii aplicabile contractului în virtutea auton omiei de
voin Ńă , presupune c ă ele s-au referit la un anumit sistem de drept, cu
înl ăturarea normelor conflictuale;
folosirea regulii locus regit actum cu privire la condi Ńiile de form ă ale unui act
juridic, înseamn ă c ă trimiterea se face la dispozi Ńiile materiale ale legii locului
de încheiere și nu la sistemul de drept str ăin în ansamblul s ău;
retrimiterea complex ă nu permite stabilirea legii aplicabile;
determinarea cet ăŃeniei unei persoane, implic ă luarea în considerare numai a legii
materiale str ăine, nefiind posibil ă retrimiterea.

5. Retrimiterea în legisla Ńiile na Ńionale
Datorit ă generaliz ării sale, retrimiterea a fost consacrat ă și în unele legisla Ńii
na Ńionale. De exemplu, Codul civil german din 1900, Le gea suedez ă din 1904 privind
reglementarea unor probleme de drept interna Ńional privat al c ăsătoriei, tutelei și
adop Ńiei; Legea polonez ă de drept interna Ńional privat din 1965; Legea ungar ă de
drept interna Ńional privat din 1979; Legea federal ă austriac ă asupra dreptului
interna Ńionl privat din 1978.
Alte sisteme de drept nu recunosc îns ă retrimiterea. În acest sens, art. 20 al
Codului civil italian din 1942; art. 32 al Codului civil grec din 1946; art. 22 al
Codului civil egiptean din 1948; art. 29 al Codului civil sirian din 1949; art. 27 al
Codului civil somalez din 1973.
În dreptul român, retrimiterea este admis ă de Legea de drept interna Ńional
privat din 1992. Conform alin. 1 al art. 4, dac ă legea str ăin ă determinat ă potrivit
normelor conflictuale române, retrimite la dreptul român, se aplic ă legea român ă,
afar ă de cazul în care se prevede în mod expres altfel. Formularea textului consacr ă
regula prin care se accept ă retrimiterea de gradul întâi.
Pentru a evita eventualele dificult ăŃi și incertitudini, alin. 2 al art. 4 dispune
că retrimiterea f ăcut ă de legea str ăin ă la dreptul altui stat este f ără efect. Dreptul
interna Ńional privat român nu admite retrimiterea de gradul al doilea. În aceste cazuri,
se vor aplica dispozi Ńiile de drept material ale Ńă rii la care s-a f ăcut trimiterea de c ătre
norma noastr ă conflictual ă.
Atunci când legea str ăin ă, la care trimite norma conflictual ă român ă apar Ńine
unui stat în care coexist ă mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determin ă
dispozi Ńiile aplicabile (art. 5 al Legii nr. 105 din 1992). Trimiterea la legea unui stat
federal genereaz ă un conflict de legi interprovinciale.

6. Retrimiterea și conflictele între legile na Ńionale
Pentru solu Ńionarea conflictelor între legile na Ńionale, dreptul interna Ńional
privat a recurs la teoria statutelor. Spre sfâr șitul secolului al XIX-lea, ca urmare a
intensific ării rela Ńiilor economice interna Ńionale, are loc o sporire a raporturilor cu
element de extraneitate. Fiecare Ńar ă având un sistem propriu de drept interna Ńional
privat, aplicarea prea larg ă a legii str ăine contravine intereselor forului. Importan Ńa
retrimiterii a fost configurat ă de existen Ńa conflictelor între legile na Ńionale. Prin

37 admiterea retrimiterii, rolul dreptului interna Ńional privat în solu Ńionarea conflictelor
de legi este mult redus.
Din momentul apari Ńiei sale, retrimiterea a declan șat numeroase controverse.
Adversarii retrimiterii și-au formulat criticile prin prisma sarcinilor de d rept
interna Ńional privat. În combaterea retrimiterii, ei au inv ocat urm ătoarele obiec Ńii:
retrimiterea depreciaz ă ideea c ă instan Ńa sesizat ă stabile ște legea aplicabil ă în
temeiul normelor sale conflictuale și nu dup ă normele conflictuale str ăine;
retrimiterea implic ă un cerc vicios, deoarece trimiterea se face la ans amblul
dreptului str ăin, ce trimite tot la întregul sistem de drept al f orului, care dispune
iar o retrimitere și a șa mai departe, f ără ca acest circuit s ă poat ă fi oprit decât în
mod arbitrar;
retrimiterea determin ă o nesiguran Ńă , în rela Ńiile cu element de extraneitate, întrucât
solu Ńiile concrete depind de pozi Ńia dreptului str ăin.
În pofida unei accentuate opozi Ńii, retrimitere a fost sus Ńinut ă de unii autori.
Principalele argumente invocate în favoarea retrimi terii constau în urm ătoarele:
– trimiterea la legea str ăin ă trebuie în Ńeleas ă la ansamblul dreptului str ăin,
inclusiv la normele de drept interna Ńional privat, datorit ă leg ăturii indivizibile
care exist ă între normele materiale și cele conflictuale;
– legea la care se face trimiterea, nu poate fi apl icat ă în situa Ńia în care se declar ă
necompetent ă, întrucât s-ar aduce atingere suveranit ăŃii statului str ăin;
– eficien Ńa unei hot ărâri juec ătore ști se asigur ă prin neaplicarea legii materiale
str ăine, care a refuzat competen Ńa oferit ă, adic ă instan Ńa trebuie s ă judece ca în
Ńara în care se va cere exequatur-ul;
– norma conflictual ă a forului are o competen Ńă subsidiar ă în cazul în care lege
str ăin ă se declar ă necompetent ă, configurând existen Ńa unei comunit ăŃi de
vederi cu norma conflictual ă str ăin ă;
– între sistemele de drept în prezen Ńă se realizeaz ă o coordonare, care permite
evitarea situa Ńiilor conflictuale.
În dreptul englez, retrimitere este justificat ă prin teoria tribunalului str ăin –
foreign court theory . Instan Ńa sesizat ă trebuie s ă procedeze la fel ca instan Ńa din Ńara
str ăin ă, la legea c ăreia face trimitere norma conflictual ă a forului. Aplicarea de c ătre
instan Ńa forului a propriei legi materiale este determinat ă de trimiterea normei
conflictuale str ăine și nu de acceptarea retrimiterii. Cu toate c ă elementele circuitului
sunt inversate, plecându-se de la legea str ăin ă și nu de la legea forului, se ajunge la
aceea și solu Ńie. Teoria tribunalului str ăin se aplic ă în domeniile statutului personal și
actelor din cauz ă de moarte privind dreptul de proprietate.

38
CAPITOLUL VIII

ORDINEA PUBLIC Ă ÎN DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT

1. No Ńiune, condi Ńii
Ordinea public ă în dreptul interna Ńional privat reprezint ă un mijloc
excep Ńional prin care se înl ătur ă aplicarea legii str ăine când este contrar ă principiilor
fundamentale ale legisla Ńiei forului.
Ordinea public ă reprezint ă ansamblul normelor juridice și al principiilor
generale ale dreptului care consacr ă o anumit ă orânduire. Dispozi Ńiile referitoare la
ordinea politic ă, economic ă și social ă au un caracter imperativ.
Ordinea public ă poate fi invocat ă dac ă sunt îndeplinite cumulativ dou ă
condi Ńii. Potrivit primei condi Ńii, legea str ăin ă trebuie s ă fie competent ă a reglementa
raportul cu element de extraneitate. Competen Ńa legii str ăine este atribuit ă de normele
conflictuale ale forului. Conform celei de a doua c ondi Ńii, legea str ăin ă aplicabil ă
trebuie s ă fie contrar ă principiilor fundamentale ale dreptului instan Ńei. Înl ăturarea
legii str ăine se produce numai atunci când deosebirile dintre reglement ările în
prezen Ńă sunt esen Ńiale.
No Ńiunile de ordine public ă în dreptul intern și în dreptul interna Ńional privat
urm ăresc acela și scop, protejarea intereselor fundamentale ale sta tului.
În primul rând, cele dou ă no Ńiuni au func Ńii deosebite. Ordinea public ă din
dreptul intern prevede limitele libert ăŃii de voin Ńă a p ărŃilor. În dreptul interna Ńional
privat, conceptul de ordine public ă determin ă limitele aplic ării legii str ăine.
În al doilea rând fiecare na Ńiune are o sfer ă de aplicare proprie. Normele de
ordine public ă din dreptul intern nu au, în totalitatea lor, acel a și caracter în dreptul
interna Ńional privat. De exemplu, în dreptul intern, dispoz i Ńiile care prev ăd c ă actul
juridic al c ăsătoriei are un caracter civil sunt de ordine public ă. Dreptul interna Ńional
privat admite îns ă aplicarea unei legi str ăine competente, care ar con Ńine alte
prevederi în materia încheierii c ăsătoriei, f ără a se opune ordinea public ă. Pe de alt ă
parte, normele de ordine public ă în dreptul interna Ńional privat î și p ăstreaz ă caracterul
imperativ și în dreptul intern.
Unii autori sus Ńin c ă ordinea public ă este o categorie de legi care nu admite
aplicarea legilor str ăine corespunz ătoare. Într-o încercare de enumerare, legile în
domeniul constitu Ńional, administrativ, penal, fiscal, financiar, pre cum și cele conexe
cu ele, ar fi de ordine public ă.
Majoritatea autorilor consider ă c ă ordinea public ă este un mijloc specific și
necesar în solu Ńionarea conflictelor de legi. Ordinea public ă intervine când legea str ăină
este aplicabil ă unui raport cu element de extraneitate. Legea str ăin ă competent ă poate fi
contrar ă ori în concordan Ńă cu principiile fundamentale ale sistemului de drep t al
instan Ńei. Invocarea ordinii publice depinde de legea loca l ă, precum și de con Ńinutul
legii str ăine desemnat ă competent ă. Normele conflictuale nu pot indica împrejur ările în
care legea str ăin ă va fi contrar ă legii forului. Ordinea public ă în dreptul interna Ńional
privat constituie o excep Ńie de la aplicarea legii str ăine.

39 2. Caracterele ordinii publice
Caracterele esen Ńiale ale ordinii publice sunt configurate de modul în care
ac Ńioneaz ă în dreptul interna Ńional privat.
Ordinea public ă este un corectiv, un mijloc prin care se limiteaz ă aplicarea
legii str ăine în raporturile cu element de extraneitate. În f iecare împrejurare concret ă,
autoritatea local ă va aprecia m ăsura în care legea str ăin ă contravine principiilor
fundamentale ale propriului sistem de drept.
Ordinea public ă este variabil ă în spa Ńiu, deoarece con Ńinutul ei difer ă de la un
sistem de drept la altul. În unele state, o institu Ńie juridic ă poate s ă nu fie admis ă ori s ă
fie permis ă în condi Ńii restrictive, determinând un anumit con Ńinut al ordinii publice.
Ordinea public ă este variabil ă în timp, întrucât con Ńinutul ei se poate
modifica în cadrul aceluia și sistem de drept. Modificarea se produce prin schi mbarea
concep Ńiei legislative într-un anumit domeniu.
Ordinea public ă este actual ă, pentru c ă se Ńine seama de modific ările care pot
surveni în con Ńinutul ei concret. Astfel, modificarea uneia din le gile în prezen Ńă se
poate produce în intervalul cuprins între crearea r aportului juridic și un eventual
litigiu. Con Ńinutul concret al ordinii publice va fi determinat în func Ńie de momentul
solu Ńion ării și nu al na șterii raportului juridic.

3. Efectele ordinii publice
Efectele ordinii publice pot fi apreciate prin pri sma formelor concrete ale
conflictelor de legi. Ele sunt corespunz ătoare conflictelor de legi în spa Ńiu și
conflictelor de legi în timp și spa Ńiu.
În conflictele de legi în spa Ńiu ordinea public ă intervine în materia constituirii
drepturilor. În momentul na șterii, modific ării, transmiterii sau stingerii raportului
juridic pe teritoriul Ńă rii forului, autoritatea competent ă în cauz ă va trebui s ă decid ă
dac ă legea str ăin ă normal aplicabil ă nu contravine unui principiu fundamental al
dreptului local. Ac Ńionând cu întreaga intensitate, efectele ordinii pu blice sunt
depline. În situa Ńia în care ordinea public ă înl ătur ă legea str ăin ă competent ă, crearea
dreptului este împiedicat ă și efectul va fi negativ. Dar interven Ńia ordinii publice poate
avea și un efect pozitiv. În locul legii str ăine care este înl ăturat ă, autoritatea local ă va
aplica legea proprie.
Prin invocarea ordinii publice, legea forului se s ubstituie întotdeauna legii
str ăine normal competente. Aplicarea legii forului poat e fi implicit ă sau explicit ă. De
exemplu, legea str ăin ă permite divor Ńul, pe când legea forului nu admite desfacerea
căsătoriei prin divor Ń sau legea str ăin ă nu cunoa ște obliga Ńia de între Ńinere între bunici
și nepo Ńi, iar legea forului nu o reglementeaz ă.
Tot referitor la efectele ordinii publice, se pune problema limitelor în care
legea forului se substituie legii str ăine. Aplicarea legii forului poate duce la
înl ăturarea unor prevederi ale legii str ăine care sunt contrare ordinii publice ori
ansamblului dispozi Ńiilor legale str ăine ce nu contravin nemijlocit ordinii publice. De
exemplu, unele din condi Ńiile stabilite de legea str ăin ă pentru încheierea adop Ńiei
contravin ordinii publice, dar efectele adop Ńiei prev ăzute tot de legea str ăin ă nu sunt
contrare ordinii publice.

40 În conflictele de legi în timp și spa Ńiu ordinea public ă se invoc ă în materia
drepturilor câ știgate. Raportul juridic a luat na ștere într-o alt ă Ńar ă, iar un eventual
conflict de legi s-a solu Ńionat în conformitate cu normele conflictuale ale a utorit ăŃii
str ăine. În Ńara forului se cere numai recunoa șterea existen Ńei raportului juridic format în
str ăin ătate. Intervenind cu o intensitate redus ă, efectele ordinii publice sunt atenuate.
Un anumit drept care contravine principiilor fundam entale ale dreptului local
va fi totu și recunoscut dac ă a fost dobândit într-o alt ă Ńar ă. Astfel, doi so Ńi divor Ńeaz ă
în Ńara lor, conform reglement ării în vigoare, prin consim Ńă mânt mutual, care se
constat ă pe cale administrativ ă. Cu toate c ă legisla Ńia forului nu admite o asemenea
solu Ńie, desfacerea c ăsătoriei va fi luat ă în considerare de c ătre autorit ăŃile locale, f ără
să aduc ă atingere ordinii publice.
În conflictele de legi în timp și spa Ńiu efectele invocate în Ńara forului trebuie
să nu fie contrare principiilor fundamentale ale drep tului local. Având o intensitate
redus ă, ordinea public ă nu se opune recunoa șterii unui drept, care nu poate lua na ștere
în Ńara forului, dar a fost creat în str ăin ătate, sub imperiul unei alte legi. Efectul
atenuant al ordinii publice nu opereaz ă independent de orice verificare. În fiecare
caz, instan Ńa forului va aprecia dac ă dreptul constituit în alt ă Ńar ă va produce efecte,
care anume dintre ele și în ce limite.

4. Ordinea public ă și conflictele între legile na Ńionale
În conflictele între legile provinciale, aplicarea dreptului str ăin nu implic ă
interven Ńia ordinii publice. Elementul de extraneitate fiind numai aparent, legile
str ăine fac parte din acela și stat. Aplicarea legii str ăine întâmpin ă îns ă reale dificult ăŃi
atunci când apar Ńinea unui alt stat.
În școala italian ă a statutelor, postglosatorii au recurs pentru limi tarea
efectelor str ăine la distinc Ńia dintre statute favorabile și statute odioase. Dup ă
Bartolus, statutele favorabile urm ăreau protejarea personelor în via Ńa juridic ă. Ele
prev ăd m ăsuri de protec Ńia a minorilor, femeilor și incapabililor, având un efect
extrateritorial. Spre deosebire de ele, statutele o dioase erau edictate în vederea unui
interes local, cum ar fi cele referitoare la bunuri . Cuprinzând dispozi Ńii defavorabile,
statutele odioase erau de aplicare teritorial ă.
Aceast ă distinc Ńie dintre statute era exemplificat ă de postglosatori prin spe Ńa
englez ă, în care se punea problema succesiunii unui englez în Italia. Dispozi Ńiile legii
engleze, care acordau succesiunea numai primului n ăscut, au fost considerate de
juri știi italieni ca un statut odios.
În școala francez ă a statutelor, majoritatea conflictelor de legi fii nd
interprovinciale, ideea de statut favorabil și odios a prezentat o importan Ńă redus ă. În
școala olandez ă, legea str ăin ă se aplica în baza curtoaziei interna Ńionale. Legea str ăin ă
fiind aplicat ă doar în fapt, no Ńiunea de ordine public ă nu era necesar ă.
Începând cu secolul al XIX-lea conflictele între l egile na Ńionale s-au solu Ńionat
dup ă normele elaborate pentru conflictele interprovinci ale. Teoria statutelor permitea o
prea larg ă aplicare a legii str ăine. Diferen Ńele existente între formele conflictelor de legi
au impus un mijloc specific de înl ăturare a legii str ăine normal competente. Ordinea
public ă a devenit o teorie general ă a conflictelor între legile na Ńionale.

41
CAPITOLUL IX

FRAUDA LA LEGE

1. No Ńiunea de fraud ă la lege
Dispozi Ńiile legale aplicabile unui raport cu element de ex traneitate pot fi
uneori defavorabile intereselor urm ărite de c ătre p ărŃi. Pentru a evita aplicarea legii
normal competente, p ărŃile au posibilitatea de a recurge la numite mijloac e licite.
Frauda la lege reprezint ă opera Ńiunea prin intermediul c ăreia p ărŃile supun
raportul juridic unei legi, care nu este normal apl icabil ă, dar cuprinde dispozi Ńii mai
favorabile.
Efectele juridice dorite de c ătre p ărŃi se realizeaz ă cu respectarea cerin Ńelor
prev ăzute de normele conflictuale. Eludarea legii poate surveni cu privire la statutul
personal, bunurile mobile, forma exterioar ă a actelor, contracte, succesiuni, persoane
juridice sau societ ăŃi comerciale, nave și aeronave civile. În mod corespunz ător,
părŃile pot proceda la schimbarea cet ăŃeniei sau domiciliului, la schimbarea locului de
încheiere a actului juridic, la înregistrarea unei persoane juridice într-o anumit ă Ńar ă,
la înmatricularea unei nave și aeronave în alt stat.
No Ńiunea de fraud ă la lege a fost elaborat ă în secolul al XIX-lea. Începând cu
spe Ńa Beauffremont, solu Ńionat ă de Curtea de casa Ńie francez ă, frauda la lege devine o
institu Ńie a dreptului interna Ńional privat.
În anul 1875, prin Ńesa de Beauffremont dore ște s ă divor Ńeze. Întrucât legea
francez ă nu permitea, în acea perioad ă, desfacerea c ăsătoriei prin divor Ń, prin Ńesa
ob Ńine numai o separa Ńie de corp. Ea pleac ă în Germania, îndepline ște formalit ăŃile
necesare și dobânde ște cet ăŃenia ducatului de Saxa, a c ărui lege admitea divor Ńul.
Dup ă pronun Ńarea divor Ńului, prin Ńesa revine în Fran Ńa și se rec ăsătore ște cu prin Ńul
Bibescu. Dar primul so Ń al prin Ńesei nu accept ă divor Ńul și se adreseaz ă instan Ńelor
judec ătore ști. În consecin Ńă , Curtea de casa Ńie francez ă a decis c ă schimbarea
cet ăŃeniei s-a f ăcut în vederea ob Ńinerii divor Ńului. Legea francez ă fiind fraudat ă, s-a
considerat c ă divor Ńul nu era opozabil.
În dreptul român, frauda la lege este prev ăzut ă de Legea de drept
interna Ńional privat. Potrivit dispozi Ńiilor art. 8, alin. 1, pct.b și alin. 2, aplicarea legii
str ăine se înl ătur ă dac ă a devenit competent ă prin fraud ă. În cazul înlocuirii legii
str ăine, se aplic ă legea român ă.
În dreptul intern, frauda la lege opereaz ă în cadrul aceleia și legisla Ńii. P ărŃile
urm ăresc eludarea unei legi materiale, ce con Ńine dispozi Ńii imperative, cu o alt ă lege
intern ă, favorabil ă lor, și care, în mod normal, nu era aplicabil ă raportului juridic.
Frauda la lege se realizeaz ă direct, prin modificarea con Ńinutului faptic al raportului
juridic.
În dreptul interna Ńional privat, frauda la lege const ă în schimbarea unui
sistem de drept aplicabil raportului juridic cu ele ment de extraneitate cu un alt sistem
favorabil p ărŃilor. Frauda la lege se produce prin schimbarea con Ńinutului faptic al
elementelor conflictuale care vor determina compete n Ńa unui alt sistem de drept.

42 Fraudarea normei conflictuale are ca scop eludarea legii materiale normal
competente.
Frauda la lege în dreptul interna Ńional privat împiedic ă aplicarea legii proprii
sau a legii str ăine. Astfel, p ărŃile introduc în raportul juridic un element de
extraneitate sau procedeaz ă la schimbarea punctului de leg ătur ă existent cu altul.

2. Condi Ńiile fraudei la lege
Existen Ńa fraudei la lege în dreptul interna Ńional privat necesit ă întrunirea
urm ătoarelor condi Ńii: un act de voin Ńă al p ărŃilor; folosirea unui mijloc licit;
interven Ńia frauduloas ă a p ărŃilor; un rezultat ilicit. Aceste condi Ńii trebuie îndeplinite
în mod cumulativ.
Prin voin Ńa lor, p ărŃile pot modifica punctul de leg ătur ă a unei norme
conflictuale. Fraudarea legii se produce în acele d omenii în care schimbarea punctului
de leg ătur ă este posibil ă prin interven Ńia p ărŃilor.
PărŃile trebuie s ă utilizeze un mijloc licit, care s ă atrag ă competen Ńa unui alt
sistem de drept. Astfel, societatea comercial ă î și mut ă sediul într-un alt stat.
Mijloacele folosite fiind permise, eludarea legii e ste indirect ă.
În materializarea condi Ńiilor necesare, se impune ca inten Ńia p ărŃilor s ă fie
frauduloas ă. Ele urm ăresc s ă evite legea normal competent ă în cauz ă, recurgând la o
alt ă lege.
Rezultatul ob Ńinut de c ătre p ărŃi trebuie s ă fie ilicit. Prin nesocotirea normei
materiale a forului, cu caracter imperativ sau proh ibitiv, opera Ńiunea juridic ă are un
scop ilicit. Aplicarea unei alte legi raportului ju ridic permite ob Ńinerea unui rezultat
mai favorabil, care în condi Ńii normale nu era posibil.

3. Sanc Ńionarea fraudei la lege
Frauda la lege se invoc ă numai în cazul în care nu se poate utiliza un alt
mijloc pentru a înl ătura actul încheiat prin eludarea dispozi Ńiilor legale.
În contextul acestei situa Ńii, se consider ă c ă frauda la lege nu trebuie
sanc Ńionată ori sanc Ńionarea se impune numai în anumite domenii. În prim ul rând,
sanc Ńionarea fraudei la lege ar determina o incertitudin e a raporturilor juridice. În
fiecare caz ar prima pozi Ńia subiectiv ă a p ărŃilor, fiind extrem de dificil de a proba
mobilul încheierii actului juridic. În al doilea râ nd, sanc Ńionarea fraudei la lege ar
trebui permis ă doar în materia formei actelor și a contractelor. În celelalte domenii,
rezultatul fraudulos fiind o urmare a schimb ării punctului de leg ătur ă nu se justific ă
frauda la lege.
Frauda la lege în dreptul interna Ńional privat se sanc Ńioneaz ă cu nulitatea sau
inopozabilitatea actului juridic. Dup ă unii autori, frauda la lege trebuie sanc Ńionat ă ca
orice înc ălcare a unei norme imperative. Întrucât normele con flictuale au un caracter
imperativ, ele nu pot fi l ăsate la discre Ńia p ărŃilor. Înc ălcarea normelor de drept
interna Ńional privat se impune a fi sanc Ńiont ă cu nulitatea actului încheiat fraudulos.
Dup ă al Ńi autori, adagiul fraus omnia corrumpit nu se aplic ă în dreptul
interna Ńional privat. Un act încheiat într-un anumit stat, nu poate fi declarat nul în alt
stat, ci numai s ă nu fie recunoscut în m ăsura în care a fost încheiat cu nesocotirea

43 legii. Actul fraudulos nu va produce nici un efect juridic. Întinderea inopozabilit ăŃii
efectelor juridice poate fi apreciat ă diferit. Inopozabilitatea se poate referi la între gul
act juridic sau doar la consecin Ńele urm ărite prin încheierea actului. În mod obi șnuit,
se consider ă c ă actul juridic în ansamblul lui este inopozabil.
În dreptul interna Ńional privat român, frauda la lege prezint ă o importan Ńă
redus ă. Problema fraudei la lege este circumstan Ńiat ă de reglement ările existente în
domeniile în care p ărŃile pot interveni spre a supune raportul lor juridi c dispozi Ńiilor
unei alte legi.
Spre exemplu, starea, capacitatea și raporturile de familie ale cet ăŃenilor
români sunt supuse legii române, chiar dac ă ei se g ăsesc în str ăin ătate. Desigur, c ă
prin schimbarea cet ăŃeniei, un român poate beneficia de dispozi Ńiile unei alte legi. Dar
schimbarea cet ăŃeniei nu faciliteaz ă eludarea legii române în materia st ării civile,
capacit ăŃii și a raporturilor de familie.
Tot astfel, actele de stare civil ă ale cet ăŃenilor români întocmite în str ăin ătate
se transcriu, dup ă întoarcerea lor în Ńar ă, în registrele noastre de stare civil ă. Aceast ă
măsur ă permite autorit ăŃilor române s ă verifice respectarea cerin Ńelor legale,
înl ăturându-se posibilitatea fraudei la lege.
În cadrul Legii române de drept interna Ńional privat, sanc Ńiunea fraudei la
lege are un caracter subsidiar. Aplicarea legii se înl ătur ă dac ă a devenit competent ă
prin fraud ă conform art. 8, alin. 1, lit. b. În func Ńie de circumstan Ńele concrete,
sanc Ńiunea va consta în inopozabilitatea actului în fa Ńa autorit ăŃilor noastre sau în
nulitatea actului constatat ă de instan Ńele judec ătore ști române. În cazul înl ătur ării legii
străine, se aplic ă legea român ă (art. 8, alin. 2).

44
CAPITOLUL X

CONFLICTELE DE LEGI ÎN TIMP ȘI SPA łIU

1. No Ńiune, evolu Ńie
Conflictele de legi în timp și spa Ńiu se produc între legea dup ă care dreptul s-
a constituit și legea unde urmeaz ă a fi invocat. Conflictul de legi în timp și spa Ńiu mai
poart ă denumirea de teoria recunoa șterii drepturilor dobândite sau teoria efectelor
extrateritoriale ale drepturilor câ știgate. Legea român ă consacr ă în art. 9, formularea
de respectare a drepturilor câ știgate în Ńar ă str ăin ă.
Formularea general ă a teoriei recunoa șterii drepturilor câ știgate a fost
preconizat ă de Antoine Pillet. Potrivit concep Ńiei sale, știin Ńa dreptului interna Ńional
privat studiaz ă condi Ńia juridic ă a str ăinilor, conflictele de legi și drepturile câ știgate.
Teoria lui Pillet a fost criticat ă de Pierre Arminjon, care a demonstrat c ă drepturile
câ știgate reprezint ă doar o form ă a conflictelor de legi.
Cu excep Ńiile de rigoare, conflictele de legi în timp și spa Ńiu se solu Ńioneaz ă
dup ă regulile stabilite pentru conflictele de legi în s pa Ńiu. Recunoa șterea unui raport
format în str ăin ătate se explic ă prin faptul c ă dup ă dreptul conflictual al Ńă rii forului,
legea str ăin ă este singura competent ă în cauz ă.
Problemele conflictuale pot interveni în momentul c onstituirii sau existen Ńei
unei situa Ńii juridice. Diferen Ńa dintre cele dou ă forme ale conflictelor de legi se
concretizeaz ă sub mai multe aspecte. În primul rând, no Ńiunea de lege teritorial ă în
conflictele de legi în spa Ńiu nu prezint ă aceea și semnifica Ńie în conflictele de legi în
timp și spa Ńiu. Legile care sunt teritoriale în conflictele de legi în spa Ńiu devin
extrateritoriale în conflictele de legi în timp și spa Ńiu. În al doilea rând, ordinea
public ă în conflictele de legi în spa Ńiu intervine diferit fa Ńă de conflictele de legi în
timp și spa Ńiu. Invocarea ordinii publice este frecvent ă în conflictele de legi în spa Ńiu,
deoarece dreptul se constituie în Ńara forului și competent ă este legea str ăin ă. În al
treilea rând, solu Ńiile date în conflictele de legi în spa Ńiu sunt deosebite de cele din
conflictele de legi în timp și spa Ńiu. Legea str ăin ă se aplic ă destul de rar în conflictele
de legi în spa Ńiu.
La rândul lor, conflictele de legi în timp și spa Ńiu prezint ă mai multe forme.
Ele privesc drepturile câ știgate, conflictele mobile și conflictele decurgând din
succesiunea statelor.

2. Recunoa șterea drepturilor câ știgate
Prin eficacitatea interna Ńional ă a drepturilor se în Ńelege c ă o situa Ńie juridic ă
dobândit ă sub imperiul legii unei Ńă ri poate fi recunoscut ă într-o alt ă Ńar ă. În leg ătur ă
cu recunoa șterea interna Ńional ă a drepturilor dobândite se pot desprinde mai mult e
situa Ńii. Într-o prim ă situa Ńie, raportul juridic se constituie în sistemul de d rept intern
al unei Ńă ri. În momentul form ării dreptului, nu exist ă nici un conflict de legi. Ulterior,
dreptul dobândit se invoc ă în alt ă Ńar ă, intervenind un conflict de legi în timp și spa Ńiu.
Într-o alt ă situa Ńie, raportul juridic se constituie în sistemul de d rept interna Ńional

45 privat. Formarea dreptului implic ă un conflict de legi care se solu Ńioneaz ă dup ă
normele conflictuale ale Ńă rii forului. Dup ă acest moment, dreptul se invoc ă într-o alt ă
Ńar ă. În mod succesiv, exist ă un conflict de legi în timp și un conflict de legi în timp și
spa Ńiu.
Pentru recunoa șterea unei situa Ńii dobândite în str ăin ătate se cer întrunite trei
condi Ńii: dreptul s ă fie constituit conform legii competente; dreptul s ă fie valabil
dobândit potrivit legii str ăine competente; dreptul dobândit s ă nu fie contrar ordinii
publice în dreptul interna Ńional privat al Ńă rii solicitate.

2.1. Dreptul s ă fie constituit conform legii competente
Existen Ńa dreptului constituit în str ăin ătate se apreciaz ă în temeiul
dispozi Ńiilor legii competente. În func Ńie de pozi Ńia admis ă, legea competent ă poate fi
indicat ă de normele conflictuale ale statului unde se invoc ă dreptul sau ale statului în
care s-a creat dreptul. Potrivit primei concep Ńii, dreptul câ știgat într-o alt ă Ńar ă va fi
valabil, dac ă s-a aplicat legea material ă competent ă ar ătat ă de normele conflictuale
ale Ńă rii unde se invoc ă raportul juridic.
Potrivit celei de-a doua concep Ńii, dreptul dobândit în alt ă Ńar ă va fi recunoscut, dac ă
s-a aplicat legea de fond competent ă desemnat ă de normele conflictuale ale Ńă rii unde
s-a constituit raportul juridic. Receptat ă de la școala olandez ă, aceast ă teorie este
admis ă în dreptul englez și american.
În asemenea situa Ńii se consider ă c ă dreptul dobânit în str ăin ătate trebuie s ă
fie constituit potrivit legii competente indicate d e normele conflictuale ale forului. În
măsura în care situa Ńia juridic ă nu are nici o leg ătur ă cu sistemul conflictual al forului,
dreptul invocat va fi recunoscut dac ă legea aplicabil ă are o inciden Ńă în cauz ă. De
altfel, art. 168, alin 2 din Lega nr. 105 din 1992 prevede c ă recunoa șterea unei
hot ărâri str ăine nu poate fi refuzat ă pentru singurul motiv c ă instan Ńa care a pronun Ńat-
o a aplicat o alt ă lege decât cea determinat ă de dreptul interna Ńional privat.

2.2. Dreptul s ă fie valabil dobândit potrivit legii str ăine competente
Dreptul invocat într-o alt ă Ńar ă trebuie s ă fie valabil dobândit conform legii
competente. Atunci când legea str ăin ă este competent ă, condi Ńiile de existen Ńă a
dreptului se vor aprecia dup ă legea acelui stat.
Efectele dreptului valabil dobândit în str ăin ătate sunt configurate de dou ă
reguli:
– dreptul dobândit va produce în Ńara în care se invoc ă toate efectele prev ăzute de
legea str ăină competent ă;
– dreptul dobândit nu poate produce mai multe efect e în alt ă Ńar ă decât cele
admise de legea str ăin ă sub inciden Ńa c ăreia s-a constituit.

2.3. Dreptul dobândit s ă nu fie contrar ordinii publice în dreptul
interna Ńional privat al Ńă rii solicitate
Dreptul dobândit, conform legii str ăine competente, nu poate produce efecte
în alt ă Ńar ă în m ăsura în care contravin normelor fundamentale ale Ńă rii forului. Art. 9
al Legii nr. 105 din 1992 prevede, în mod expres, c ă drepturile câ știgate în str ăin ătate

46 sunt respectate în Ńara noastr ă, afar ă numai dac ă sunt contrare ordinii publice de drept
interna Ńional privat.
Dreptul câ știgat în str ăin ătate nu va fi recunoscut în Ńara noastr ă dac ă prive ște
starea civil ă și capacitatea unui cet ăŃean român, iar solu Ńia adoptat ă difer ă de cea la
care s-ar fi ajuns potrivit legii române (art. 168, alin.2). Tot astfel, o hot ărâre str ăin ă
nu poate fi recunoscut ă în Ńara noastr ă, dac ă instan Ńa care a pronun Ńat-o nesocote ște
dispozi Ńiile referitoare la competen Ńa exclusiv ă a jurisdic Ńiei române, înc ălcând
ordinea public ă de drept interna Ńional privat (art. 168, alin.1, pct. 2 și art. 151).

3. Conflictele mobile
Prin conflict mobil se în Ńelege c ă o solu Ńie juridic ă este supus ă în mod
succesiv, prin schimbarea punctelor de leg ătur ă, inciden Ńei unor sisteme de drept
diferite. În primul rând, cele dou ă legi în concurs sunt în vigoare, dar se aplic ă
succesiv. În al doilea rând, situa Ńia juridic ă, în urma deplas ării elementului de
leg ătur ă, trece sub imperiul unei legi din alt stat.
În conflictele mobile se produce, prin acordul p ărŃilor, o schimbare a
punctului de leg ătur ă. Modificarea intervenit ă se r ăsfrânge asupra legii aplicabile și
nu a normei conflictuale. Conflictele mobile prives c urm ătoarele domenii: statutul
personal, statutul real, repturile creditorului pri n schimbarea domiciliului debitorului
în str ăin ătate, forma testamentului, apartenen Ńa persoanei juridice prin schimbarea
sediului social. În mod obi șnuit, conflictele mobile intervin în problemele rap orturilor
de familie, bunurilor mobile și societ ăŃilor comerciale.

3.1. Solu Ńiile aplicabile conflictelor mobile
Pentru solu Ńionarea conflictelor mobile s-au propus mai multe c riterii. Ele pot
fi grupate în trei sisteme distincte.
Unii autori sus Ńin aplicarea regulilor dreptului tranzitoriu sau in tertemporal.
Potrivit dreptului tranzitoriu, delimitarea dintre legea abrogat ă și legea în vigoare este
configurat ă de efectul imediat al legii noi. În acest fel, con di Ńiile de valabilitate ale
situa Ńiei juridice și efectele produse pân ă în momentul schimb ării punctului de
leg ătur ă sunt supuse legii anterioare, iar efectele viitoar e vor fi supuse legii noi.
Al Ńi autori propun rezolvarea problemei pe planul drep tului interna Ńional
privat. Distinc Ńia dintre legea anterioar ă și legea ulterioar ă se poate stabili prin
intermediul normelor conflictuale ale Ńă rii forului. În fiecare caz, va trebui s ă se
aprecieze momentul în care punctul de leg ătur ă al normei conflictuale intr ă în ac Ńiune,
marcând trecerea situa Ńiei juridice de sub imperiul legii str ăine sub cel al legii forului.
Un num ăr de autori apreciaz ă ca necesar ă utilizarea unor criterii fixe, care s ă
fie aplicate situa Ńiilor juridice.
În privin Ńa form ării situa Ńiei juridice, punctul de leg ătur ă al normei
conflictule se va localiza în momentul constituirii dreptului. Astfel, dobândirea unui
bun mobil este supus ă legii situa Ńiei sale de la acea dat ă.
În leg ătur ă cu efectele situa Ńiei juridice se are în vedere modul lor de
executare, care poate fi instantaneu sau succesiv. De exemplu, plata pre Ńului unei
vânz ări sau raporturile ddintre p ărin Ńi și copii.

47 Pe planul reglement ărilor interna Ńionale, solu Ńiile consacrate de Conven Ńia de
la Haga privind legea aplicabil ă transferului interna Ńional de obiecte mobile corporale
din 1958 prevede, în art. 3 urm ătoarele distinc Ńii: în raporturile dintre p ărŃi,
cump ărătorul dobânde ște proprietatea lucrului conform cu dreptul Ńă rii în care se
găse ște la momentul vânz ării; în raporturile fa Ńă de ter Ńi, transferul propriet ăŃii asupra
obiectelor mobiliare corporale este reglementat de dreptul Ńă rii unde sunt situate
lucrurile în momentul în care se face reclama Ńia. Vânz ătorul nepl ătit poate opune
ter Ńilor, creditorii cump ărătorului, numai drepturile ce rezult ă din dreptul Ńă rii în care
este situat lucrul în momentul în care se produce p rima reclama Ńie.

3.2. Solu Ńionarea conflictelor mobile în dreptul român
Conflictele mobile de legi se rezolv ă în conformitate cu prevederile normelor
române de drept interna Ńional privat. Domeniul de aplicare a legilor care s e afl ă în
prezen Ńă se determin ă de norma conflictual ă a forului.
În aplicarea acestui principiu, dispozi Ńiile Legii nr. 105 din 1992 stabilesc, în
fiecare situa Ńie concret ă, solu Ńii diferite.
Norma conflictual ă român ă prevede, în unele cazuri, ca situa Ńia juridic ă s ă fie
reglementat ă de legea nou ă:
– condi Ńiile, efectele și anularea unei hot ărâri prin care se constat ă moartea
prezumat ă, absen Ńa sau dispari Ńia, precum și prezum Ńiile de supravie Ńuire sau de
moarte sunt cârmuite de ultima lege na Ńional ă a personei disp ărute ( art. 16 );
– mo ștenirea este supus ă, în ce prive ște bunurile mobile, oriunde s-ar afla, legii
na Ńionale pe care persoana decedat ă o avea la data mor Ńii ( art. 66, lit. a ).
Norma conflictual ă român ă prevede, în alte cazuri, în scopul evit ării fraudei
la lege, ca situa Ńia juridic ă s ă fie reglementat ă, în continuare , de legea anterioar ă: în
materia rela Ńiilor personale și patrimoniale dintre so Ńi, legea na Ńional ă comun ă sau
legea domiciliului comun al so Ńilor continu ă s ă reglementeze efectele c ăsătoriei în
care unul dintre ei î și schimb ă, dup ă caz, cet ăŃenia sau domiciliul (art. 20, alin.2);
contractul prezint ă leg ăturile cele mai strânse cu legea statului în care d ebitorul
presta Ńiei caracteristice are, la data încheierii contract ului, dup ă caz, domiciliul sau, în
lips ă, re ședin Ńa, ori fondul de comer Ń sau sediul statutar (art.77, lin.2).
Norma conflictual ă român ă prevede, într-un num ăr de cazuri, ac Ńiunea în timp a
legii anterioare și a legii noi asupra situa Ńiei juridice:
legea aplicabil ă obliga Ńiei de între Ńinere este în raporturile dintre alte
persoane decât p ărin Ńi și copii ori so Ńi legea na Ńional ă a creditorului, iar
în caz de schimbare a cet ăŃeniei, noua lege na Ńional ă se aplic ă numai
presta Ńiilor ulterioare schimb ării;
constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilo r reale asupra unui bun care
și-a schimbat a șezarea sunt cârmuite de legea locului unde acestea se
afl ă în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat
sau stins dreptul respectiv (art. 52);
uzucapiunea este cârmuit ă de legea statului unde bunul se afl ă la începerea
termenului de posesie, prev ăzut în acest scop, dar în cazul în care bunul

48 a fost adus într-un alt stat, unde se împline ște durata termenului de
uzucapiune posesorul poate cere s ă se aplice legea acestui din urm ă stat,
dac ă sunt reunite, cu începere de la data deplas ării bunului, toate
condi Ńiile cerute de men Ńionata lege (art. 145 și art . 146).
Norma conflictual ă român ă prevede, în anumite cazuri, ca situa Ńia juridic ă s ă fie
reglementat ă de legea cea mai favorabil ă: filia Ńia copilului din afara c ăsătoriei se
stabile ște potrivit legii na Ńionale a copilului de la data na șterii, dar în cazul în care
copilul, cet ăŃean str ăin, are și o alt ă cet ăŃenie, se aplic ă legea care îi este favorabil ă
(art.28); apartenen Ńa unei persoane la o nou ă lege na Ńional ă nu aduce atingere
majoratului dobândit potrivit legii care îi era ant erior aplicabil ă (art.15).

4. Conflictele decurgând din succesiunea statelor
Conflictele care decurg din succesiunea statelor su nt generate de o înlocuire
de suveranit ăŃi. Un anumit teritoriu trece de sub suveranitatea u nui stat la un alt stat.
Schimbarea de suvernitate se poate înf ăptui prin constrângere sau prin voin Ńa real ă a
celor în cauz ă.
În urma muta Ńiei teritoriale intervenite, statul succesor î și extinde ordinea
juridic ă și asupra teritoriului încorporat. Pentru raporturil e litigioase cu element de
extraneitate, se pune problema dac ă se va aplica legea statului de origine sau legea
statului succesor.
În literatura de specialitate se admite c ă, atunci când succesiunea este impus ă
prin for Ńă , situa Ńia litigioas ă se va solu Ńiona dup ă regulile conflictului de legi în timp.
Pentru fiecare caz în parte, se vor aplica solu Ńiile intertemporale din dreptul str ăin, la
care trimite norma conflictual ă a forului, în func Ńie de finalitatea legilor în conflict

49
CAPITOLUL XI

APLICAREA LEGII STR ĂINE

1. No Ńiune, temeiul aplic ării
În dreptul conflictual, no Ńiunea de lege str ăin ă este admis ă într-o accep Ńiune
larg ă. Legea str ăin ă reprezint ă dreptul str ăin, oricare ar fi izvorul s ău concret. În mod
corespunz ător, aplicarea legii str ăine înseamn ă activitatea practic ă prin care din
normele dreptului str ăin se desprind consecin Ńele juridice referitoare la un raport cu
element de extraneitate.
Legea str ăin ă se aplic ă în temeiul normei conflictuale a Ńă rii forului. Norma
forului prevede limitele și condi Ńiile în care se impune aplicarea legii str ăine. Potrivit
principiilor dreptului interna Ńional, autoritatea legii str ăine este derivat ă și nu proprie
sau originar ă. În toate cazurile, prestigiul legii str ăine este atribuit de suveranitatea
forului. În mod obi șnuit, aplicarea legii str ăine nu este condi Ńionat ă de principiul
reciprocit ăŃii.
Aplicarea legii str ăine reprezint ă o obliga Ńie juridic ă, identificându-se cu
finalitatea dreptului interna Ńional privat de a g ăsi cele mai bune solu Ńii pentru rela Ńiile
cu element de extraneitate. Corecta aplicare a legi i str ăine contribuie la desf ăș urarea
normal ă și eficient ă a rela Ńiilor interna Ńionale.

2. Titlul cu care se aplic ă legea str ăin ă
2.1. Legea str ăin ă este element de fapt
În acest ă opinie, legea str ăin ă este considerat ă un simplu element de fapt. În
absen Ńa unei în Ńelegeri interna Ńionale, legea unui anumit stat nu se impune
autorit ăŃilor dintr-un alt stat. Aplicarea legii str ăine are în vedere distinc Ńia existent ă
în dreptul procesual civil între elementele de fapt și elementele de drept.
În statul de origine, legea str ăin ă este întotdeauna un element de drept. Dar
legea str ăin ă nu beneficiaz ă de regimul recunoscut legii locale. Nefiind inclus ă în
ordinea juridic ă local ă, legea str ăin ă constituie un fapt material.
În dreptul englez, legea str ăin ă este socotit ă ca un simplu fapt. Dac ă se
invoc ă un drept dobândit în str ăin ătate, judec ătorul trebuie s ă aprecieze valabilitatea
opera Ńiunii, conform propriului sistem juridic. În acest scop, el va lua în considerare
legea sub imperiul c ăreia dreptul a fost dobândit.

2.2. Legea str ăin ă este element de drept
Potrivit acestei concep Ńii, legea str ăin ă reprezint ă un element de drept. În
orice situa Ńie, legea str ăin ă î și p ăstreaz ă natura și caracterele sale proprii.
În m ăsura în care se aplic ă pe teritoriul Ńă rii forului, legea str ăin ă r ămâne tot
un drept str ăin. Competen Ńa legii str ăine este dat ă de prevederile conflictuale ale
forului. F ără ca legea str ăin ă s ă devin ă o parte component ă a dreptului local,
admiterea competen Ńei sale este pe deplin justificat ă. Dar pozi Ńia legii str ăine nu este

50 egal ă cu a legii locale. Cu toat ă extinderea și intensificarea rela Ńiilor economice
interna Ńionale, aplicarea dreptului str ăin poate fi înl ăturat ă prin interven Ńia ordinii
publice, calific ării, retrimiterii sau fraudei la lege. În cazurile în care legea str ăin ă nu
se aplic ă, dreptul local are o competen Ńă subsidiar ă general ă.

2.3. Legea str ăin ă este receptat ă de sistemul juridic al forului
Conform acestei teorii, legea str ăin ă se încorporeaz ă în sistemul de drept al
Ńă rii forului. Ordinea juridic ă a unui stat excluzând ceea ce nu face parte din si stemul
de drept intern, legea str ăin ă se poate aplica numai ca lege proprie. Prin desemn area
de c ătre norma conflictual ă a forului, legea str ăin ă se nostrific ă, fiind considerat ă ca o
lege intern ă.
Fondat ă de doctrina italian ă, teoria recept ării legii str ăine se aplic ă în dou ă
variante. Receptarea legii str ăine poate fi material ă și formal ă.
În varianta recept ării materiale, legea str ăin ă î și pierde caracterul ini Ńial,
trnsformându-se într-o lege local ă. Se presupune c ă sistemul de drept al forului
elaboreaz ă o lege nou ă ce are acela și con Ńinut ca legea str ăin ă.
În varianta recept ării formale, legea str ăin ă se integreaz ă în sistemul de drept
al forului. Legea este receptat ă f ără a-și schimba sensul și valoarea sa juridic ă.

2.4. Titlul cu care se aplic ă legea str ăin ă în Ńara noastr ă
În sistemul nostru de drept, legea str ăin ă este considerat ă ca fiind un element
de drept. În baza normei conflictuale române, legea str ăin ă se aplic ă cu acela și titlu ca
și legea forului. În acest sens, Legea nr. 105 din 1 992 con Ńine norme pentru
determinarea legii aplicabile unui raport de drept interna Ńional privat și norme de
procedur ă în litigii privind raporturi de drept intern Ńional privat (art. 1, alin.1).
Aplicarea legii str ăine este independent ă de condi Ńia reciprocit ăŃii, afar ă
numai dac ă, prin aceast ă lege sau prin legi speciale, se prevede altfel (ar t.6, alin.1 al
Legii nr. 105 din 1992). În acest context, reciproc itatea implic ă identitatea de
reglementare între dreptul român și dreptul str ăin.
În primul rând, legea român ă nu impune condi Ńia reciprocit ăŃii în privin Ńa
normelor conflictuale. Legea str ăin ă se va aplica chiar dac ă în sistemul de drept din care
face parte nu exist ă o norm ă conflictual ă identic ă cu regula din dreptul forului.În
concretizarea acestei reguli, se prevede c ă recunoa șterea unei hot ărâri str ăine nu poate fi
refuzat ă pentru singurul motiv c ă instan Ńa care a pronun Ńat hot ărârea str ăin ă a aplicat o
alt ă lege decât cea determinat ă de dreptul interna Ńional privat român (art.168, alin.2).
În al doilea rând, legea român ă nu impune condi Ńia reciprocit ăŃii în privin Ńa
normelor materiale. Legea str ăin ă aplicabil ă într-o situa Ńie determinat ă nu trebuie s ă
aib ă acelea și prevederi ca legea forului.
Prin excep Ńie de la regul ă, legea str ăin ă este luat ă în considerare sub condi Ńia
aplic ării concordante a legii române. Un anumit drept al unei persoane str ăine va fi
recunoscut în Ńara noastr ă dac ă statul str ăin admite acela și tratament.
În conformitate cu dispozi Ńiile Legii nr.105 in 1992, condi Ńia reciprocit ăŃii
este prev ăzut ă în urm ătoarele situa Ńii:

51 – -cet ăŃenii str ăini beneficiaz ă în fa Ńa instan Ńelor române, în procesele privind
raporturile de drept interna Ńional privat, de scutiri sau reduceri de taxe și alte
cheltuieli de procedur ă, precum și de asisten Ńă juridic ă gratuit ă, în aceea și
măsur ă și în acelea și condi Ńii ca și cet ăŃenii români, sub condi Ńia reciprocit ăŃii
cu statul de cet ăŃenie sau de domiciliu al solicitan Ńilor (art. 163, alin. 2);
– sub aceea și condi Ńie a reciprocit ăŃii, reclamantul de cet ăŃenie str ăin ă nu poate
fi obligat s ă depun ă cau Ńiune ori vreo alt ă garan Ńie, pentru motivul c ă este
str ăin sau c ă are domiciliul ori sediul în România (art. 163, al in. 3);
– persoanele juridice str ăine f ără scop patrimonial pot fi recunoscute în
România, pe baza aprob ării prealabile a guvernului, prin hot ărâre
judec ătoreasc ă, sub condi Ńia reciprocit ăŃii, dac ă sunt valabil constituite în
statul a c ărei na Ńionalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urm ăresc nu
contravin ordinii sociale și economice din România (art. 43, alin. 2);
– scutirea de supralegalizare a actelor oficiale în tocmite sau legalizate de c ătre o
autoritate str ăin ă este permis ă în temeiul legii, al unei în Ńelegeri interna Ńionale
la care este parte România sau pe baz ă de reciprocitate (art. 162, alin. 3);
– hot ărârile judec ătore ști str ăine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia
de puterea lucrului judecat, dac ă, al ături de alte condi Ńii, îndeplinite cumulativ,
exist ă reciprocitate în ce prive ște efectele hot ărârilor str ăine între România și
statul instan Ńei care a pronun Ńat hot ărârea (art. 167, alin. 1, lit. c).
Reciprocitatea poate fi legislativ ă, diplomatic ă și de fapt. În cazul în care
pentru aplicarea legii str ăine se cere condi Ńia reciprocit ăŃii de fapt, îndeplinirea ei este
prezumat ă pân ă la dovada contrar ă.

3. Aplicarea din oficiu a legii str ăine
Legea str ăin ă aplicabil ă într-un raport cu element de extraneitate poate s ă
cuprind ă uneori dispozi Ńii neconvenabile p ărŃilor. Pentru a evita aplicarea lor, p ărŃile
au interesul s ă nu invoce competen Ńa legii str ăine.
În dreptul englez, instan Ńa nu poate aplica legea str ăin ă din oficiu. Legea
str ăin ă constituind un simplu element de fapt, trebuie inv ocat ă și dovedit ă de p ărŃi în
fa Ńa instan Ńei.
În legisla Ńia francez ă, norma conflictual ă nu prezint ă un caracter de ordine
public ă, în în Ńelesul dat de dreptul intern. Pentru a fi aplicat ă, legea str ăin ă trebuie
invocat ă de partea interesat ă. Dar judec ătorul are posibilitatea s ă aplice și din oficiu
legea str ăin ă.
În dreptul german, instan Ńa are obliga Ńia s ă aplice din oficiu legea str ăin ă,
independent de manifestarea de voin Ńă a p ărŃilor. Cu toate acestea, p ărŃile au
posibilitatea, în domeniul contractelor, s ă dispun ă asupra legii aplicbile. Prin acordul
lor, p ărŃile contractante pot s ă aleag ă ori s ă înl ăture legea str ăin ă aplicabil ă.
În sistemul nostru de drept, legea str ăin ă se aplic ă în baza normelor
conflictuale, f ără a depinde de aprecierea instan Ńei sau de voin Ńa p ărŃilor. Dar nu toate
normele conflictuale au caracter imperativ. În unel e materii, cum sunt obliga Ńiile
contractuale, forma actelor juridice și prorogarea de competen Ńă , p ărŃile pot s ă
desemneze legea aplicabil ă.

52 Instan Ńele române au obliga Ńia ca din oficiu s ă determine și s ă aplice legea
str ăin ă (art. 129 și art. 130 din Codul de procedur ă civil ă).P ărŃile au îns ă posibilitatea
să cear ă aplicarea legii competente raporturilor cu element de extraneitate.
Aplicarea legii str ăine din oficiu este impus ă de necesitatea stabilirii
adev ărului obiectiv. Pentru a descoperi realitatea obiec tiv ă, judec ătorul trebuie s ă
intervin ă în desf ăș urarea procesului având un rol activ.

4. Proba legii str ăine
Normele juridice sunt prezumate ca fiind cunoscute de orice persoan ă de la
data public ării lor – nemo censetur ignorare legem . Cu atât mai mult, aplicând legea
și celelalte acte normative, judec ătorul trebuie s ă cunoasc ă dreptul – iura novit curia .
Prin derogare de la acest principiu, judec ătorul nu este obligat s ă cunoasc ă legea
str ăin ă. În m ăsura în care este aplicabil ă, existen Ńa și con Ńinutul legii str ăine vor putea
fi dovedite, în condi Ńiile stabilite de normele conflictuale ale forului.
Dup ă un sistem, legea str ăin ă fiind un element de fapt, se probeaz ă de c ătre
părŃi. Instan Ńa are numai rolul de a aprecia probele administrate în cauz ă. Judec ătorul
fiind obligat s ă aplice legea str ăin ă a șa cum a fost probat ă, p ărŃile au posibilitatea s ă
denatureze con Ńinutul real al normei juridice.
În dreptul englez, proba legii str ăine se face prin exper Ńi sau martori. Exper Ńii
trebuie s ă aib ă cuno știn Ńe despre dreptul str ăin și o anumit ă experien Ńă practic ă. De
fiecare dat ă când este invocat ă, legea str ăin ă trebuie dovedit ă.
În dreptul francez, legea str ăin ă se probeaz ă prin certificate de cutum ă,
întocmite de un jurist competent la cererea p ărŃii interesate. Dac ă probele prezentate
de p ărŃi sunt contradictorii, se recurge la expertiz ă. Dispozi Ńiile legii str ăine pot fi
verificate de instan Ńă în privin Ńa constitu Ńionalit ăŃii și aplic ării lor în timp.
Dup ă sistemul admis în dreptul german, legea str ăin ă se dovede ște de p ărŃi
numai în m ăsura în care nu este cunoscut ă de instan Ńă . Pentru a stabili con Ńinutul
dreptului str ăin, judec ătorul poate dispune orice m ăsur ă pe care o consider ă necesar ă.
Mijloacele de prob ă utilizate pentru cunoa șterea legii str ăine sunt certificatele
de cutum ă și expertizele. În vederea solu Ńion ării cauzei, instan Ńa poate solicita și
consulta Ńii unor institu Ńii știin Ńifice, care se vor referi numai la solu Ńia concret ă.
Dup ă sistemul de drept italian, legea str ăin ă se transform ă în lege proprie.
Datorit ă integr ării sale, con Ńinutul legii str ăine se stabile ște din ini Ńiativa instan Ńei.
Dup ă un alt sistem, legea str ăin ă, constituind un element de drept, beneficiaz ă
de regimul recunoscut legii na Ńionale. În func Ńie de interesele lor, p ărŃile doar invoc ă
legea str ăin ă f ără a fi necesar s ă o dovedeasc ă. Sarcina probei revine instan Ńei, care va
lua toate m ăsurile necesare pentru a cunoa ște legea str ăin ă aplicabil ă.
În dreptul român, stabilirea adev ărului obiectiv se asigur ă prin rolul activ al
instan Ńei în desf ăș urarea procesului civil. Legea str ăin ă se poate dovedi prin orice
mijloace de prob ă. Legea român ă de drept interna Ńional privat prevede aceast ă regul ă
fundamental ă în alin. 1 al art. 7, dup ă care con Ńinutul legii str ăine se stabile ște de
instan Ńa judec ătoreasc ă prin atest ări ob Ńinute de la organele statului care au edictat-o,
prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat.

53 În func Ńie de natura sursei de informare, mijloacele de pro b ă ale legii str ăine
sunt directe și indirecte. Pentru cunoa șterea legii str ăine, instan Ńa judec ătoreasc ă se va
informa prin mijloace directe, recurgând la culeger i și jurispruden Ńă . Tot instan Ńa
poate utiliza și surse indirecte, apelând la atest ări date de organele competente ale
statului a c ărui lege se aplic ă, misiunea diplomatic ă a statului str ăin ori notarii publici
din statul respectiv, certificate de cutum ă elaborate de speciali ști în materie sau
expertize. Sarcina probei este împ ărŃit ă între judec ător și p ărŃi.
În situa Ńia în care intervin unele dificult ăŃi, instan Ńa judec ătoreasc ă poate cere
informa Ńii asupra legii str ăine. În acest scop, instan Ńa judec ătoreasc ă trebuie s ă solicite
sprijinul Ministerului Justi Ńiei care, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, va lua
leg ătura cu autorit ăŃile statului str ăin sau reprezentan Ńa diplomatic ă a acelui stat în România.
Ob Ńinerea informa Ńiilor este facilitat ă și de prevederile unor conven Ńii
interna Ńionale, la care este parte și Ńara noastr ă. Astfel, statele membre ale Consiliului
Europei au ratificat Conven Ńia european ă în domeniul informa Ńiei asupra dreptului
str ăin, semnat ă la Londra la 7 iunie 1968 și Protocolul adi Ńional la conven Ńie, semnat
la Strasbourg la 15 martie 1978. Prin Hot ărârea Guvernului nr. 153 din 7 martie 1991,
România a aderat la Conven Ńia european ă și Protocolul adi Ńional.
Cererea de informa Ńii trebuie s ă emane, întotdeauna, de la o autoritate
judiciar ă și poate fi f ăcut ă numai atunci când un proces a fost deja pornit. St atul
solicitat poate refuza s ă dea curs cererii de informa Ńii, atunci când interesele sale sunt
afectate de litigiul care a ocazionat formularea ce rerii sau atunci când consider ă c ă
răspunsul ar fi de natur ă s ă aduc ă atingere suveranit ăŃii sau securit ăŃii sale.

5. Imposibilitatea de a stabili con Ńinutul legii str ăine
În unele cazuri, con Ńinutul legii str ăine nu se poate stabili. Motivele care
determin ă imposibilitatea de a proba legea str ăin ă sunt de natur ă diferit ă, cum ar fi
dificult ăŃile de informare sau interesul p ărŃilor.
Dac ă legea str ăin ă aplicabil ă unui raport cu element de extraneitate nu poate
fi cunoscut ă, se admit mai multe solu Ńii. Ele prev ăd respingerea ac Ńiunii, aplicarea
dreptului unui alt stat, aplicarea principiilor gen erale comune tuturor statelor sau
aplicarea legii forului.
Respingerea ac Ńiunii se produce când inexisten Ńa informa Ńiilor despre legea
str ăin ă este asimilat ă cu o lips ă a probei. Cele dou ă no Ńiuni, de lege necunoscut ă și de
lege inexistent ă, devin echivalente. Dar necunoa șterea de c ătre instan Ńă a legii str ăine
invocate poate atrage pentru p ărŃi o știrbire a propriilor interese.
Aplicarea dreptului unui alt stat are în vedere ap ropierea sau asem ănarea cu
legea str ăin ă competent ă, dar necunoscut ă. Alegerea prin compara Ńie a unei legi
str ăine, presupune cercetarea și cunoa șterea de c ătre instan Ńă a dreptului comparat.
Aplicarea principiilor generale comune tuturor sta telor ia în considerare
analogia cu legea str ăin ă necunoscut ă. Considerarea principiilor generale ale dreptului
permite instan Ńei s ă aplice întotdeauna legea proprie.
Aplicarea legii forului în locul legii str ăine normal competente prezint ă mai
multe motiva Ńii. Explica Ńiile date sunt specifice concep Ńiilor existente în sistemele de
drept na Ńionale.

54 În dreptul englez se recurge la prezum Ńia de identitate ( presumption of
similarity ). Dac ă proba legii str ăine nu este posibil ă, se apreciaz ă c ă dreptul englez
este similar cu dreptul str ăin. Prezum Ńia de similitudine a fost preluat ă și în dreptul
american, dar majoritatea instan Ńelor americane limiteaz ă aplicarea prezum Ńiei doar
pentru cutuma statelor a c ăror sistem juridic se întemeiz ă pe common law.
În dreptul francez se accept ă plenitudinea competen Ńei legii forului. Dreptul
francez poate fi aplicat și raporturilor care intr ă în sfera legii str ăine, având o
competen Ńă general ă. Atunci când legea str ăin ă nu se poate dovedi, se va aplica legea
forului, adic ă legea francez ă.
În sistemul nostru de drept, în situa Ńia imposibilit ăŃii de a stabili con Ńinutul legii
str ăine se aplic ă legea român ă. Aceast ă solu Ńie, prev ăzut ă de art. 7, alin. 3 al Legii nr. 105
din 1992, se reg ăse ște și în unele cazuri concrete. În împrejurarea în care imposibilitatea
de dovad ă a legii str ăine este evident ă, legea român ă are o competen Ńă general ă subsidiar ă.
În sus Ńinerea acestei idei se consider ă c ă litigiul nu poate r ămâne nesolu Ńionat, sub motivul
dificult ăŃilor de cunoa ștere a legii str ăine, deoarece ar fi o denegare de dreptate (art. 3 din
Codul civil). Pe de alt ă parte competen Ńa instan Ńei române fiind acceptat ă de p ărŃi, se
prezum ă c ă ele au admis, în subsidiar, și aplicarea legii române.

6. Interpretarea legii str ăine
Legea str ăin ă trebuie aplicat ă cu interpretarea dat ă în Ńara de origine. De
modul în care se interpreteaz ă legea str ăin ă depinde corecta ei aplicare. Legea str ăin ă
poate fi considerat ă un element de fapt sau de drept.
Tot interpretarea legii str ăine este determinat ă și de organizarea instan Ńelor
judec ătore ști și a c ăilor de atac în Ńara forului. Dac ă instan Ńa suprem ă exercit ă
controlul doar în privin Ńa problemelor de drept, gre șita interpretare a legii str ăine,
considerat ă element de fapt, nu d ă dreptul la recurs.
În dreptul francez, de exemplu, recursul nu se poa te introduce pentru gre șita
interpretare a legii str ăine ori a normei conflictuale str ăine, indiferent de legea la care se
face retrimiterea. În schimb, recursul se poate exe rcita pentru denaturarea legii str ăine,
precum și interpretarea gre șit ă a normei conflictuale franceze, întrucât face part e din
legea forului. Neadmiterea recursului la instan Ńa suprem ă pentru gre șita interpretare a
legii str ăine este sus Ńinut ă prin mai multe argumente. Ele constau în urm ătoarele:
– judec ătorul nu este obligat, datorit ă dificult ăŃilor obiective pe care le
întâmpin ă, s ă cunoasc ă legea str ăin ă;
– legea str ăin ă nefiind publicat ă în Ńara forului, ca orice alt ă lege local ă,
constituie un element de fapt și nu de drept;
– instan Ńa suprem ă are rolul s ă asigure unitatea în aplicarea legilor locale, nu și a
legilor str ăine;
– în sistemul cas ării pure, recursul se introduce numai pentru motive de drept.
În unele sisteme de drept, sanc Ńionarea gre șitei interpret ări a legii str ăine prezint ă
anumite particularit ăŃi. În dreptul german, se face distinc Ńie între norma conflictual ă
str ăin ă și legea mterial ă str ăin ă. Recursul la instan Ńa suprem ă se accept ă când norma
conflictual ă str ăin ă retrimite la legea forului. În contrast, recursul nu este admis pentru
gre șita interpretare a legii materiale str ăine, care se aplic ă în calitate de element de drept.

55 În dreptul italian, legea str ăin ă aplicabil ă se nostrific ă, devenind o lege
na Ńional ă. Modalitatea de receptare a legii str ăine poate fi material ă sau formal ă. În
ambele variante, controlul se exercit ă de instan Ńa suprem ă pe calea recursului.
În dreptul român, legea str ăin ă se interpreteaz ă ca în Ńara în care a fost
edictat ă. Cu toate acestea, interpretarea str ăin ă dat ă textelor unei conven Ńii
interna Ńionale nu se impune instan Ńelor noastre. Aceast ă solu Ńie este admis ă și în
practica Cur Ńii de Arbitraj Comercial Interna Ńionl de la Bucure ști.
Legea str ăin ă la care trimite norma conflictual ă român ă fiind considerat ă
element de drept, gre șita ei interpretare d ă dreptul la exercitarea c ăilor ordinare și
extraordinare de atac, admise în sistemul nostru de drept. Astfel, potrivit art. 304, pct.
9 din Codul de procedur ă civil ă, partea interesat ă poate s ă declare recurs când
hot ărârea pronun Ńat ă este lipsit ă de temei legal ori a fost dat ă cu înc ălcarea sau
aplicarea gre șit ă a legii. În temeiul acestor dispozi Ńii, interpretarea eronat ă a legii
str ăine se sanc Ńioneaz ă cu recurs pentru nelegalitate.
No Ńiunea de lege este folosit ă într-o accep Ńiune larg ă, care include și normele
conflictuale, nu numai dispozi Ńiile dreptului material intern. Con Ńinutul normei conflictuale îl
formeaz ă trimiterea la legea str ăin ă, dar și corecta ei aplicare. Orice alt ă solu Ńie ar însemna
recunoa șterea unei competen Ńe teoretice a legii str ăine, f ără valoare practic ă.

7. Controlul aplic ării legii str ăine
Norma conflictual ă a forului poate s ă desemneze ca fiind aplicabil ă în cauz ă
legea proprie sau legea str ăin ă. Neaplicarea legii competente se produce astfel în dou ă
situa Ńii distincte.
În m ăsura în care se admite competen Ńa legii str ăine, corecta ei aplicare
implic ă anumite garan Ńii. Absen Ńa unor m ăsuri care s ă permit ă aplicarea efectiv ă a
legii str ăine ar pune în discu Ńie îns ăș i existen Ńa dreptului interna Ńional privat.
Controlul exercitat de c ătre instan Ńele superioare asupra hot ărârilor date de
instan Ńele de fond se explic ă prin urm ătoarele considerente:
neaplicarea legii str ăine înseamn ă nerespectarea normei conflictuale a forului, a
cărei dispozi Ńii sunt înl ăturate indirect de c ătre judec ătorul de fond;
aplicarea legii locale în locul legii str ăine reprezint ă o deformare a autorit ăŃii
propriei legi prin extinderea domeniului s ău de aplicare într-o materie în care
nu este competent ă;
aplicarea legii str ăine nu poate depinde numai de judec ătorul de fond, deoarece ar
lipsi normele conflictuale de eficien Ńa necesar ă în asigurarea stabilit ăŃii
juridice a rela Ńiilor interna Ńionale.
În dreptul român neaplicarea legii str ăine reprezint ă o înc ălcare a legalit ăŃii.
Dar hot ărârea instan Ńei judec ătore ști poate fi casat ă și pentru netemeinice. Conform
art. 304, pct. 11 din Codul de procedur ă civil ă, recursul se introduce când hot ărârea se
întemeiaz ă pe o gre șeal ă grav ă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronat ă a probelor
administrate.Prin urmare, hot ărârea este netemeinic ă dac ă nu s-a aplicat legea str ăin ă
normal competent ă.

56
PARTEA SPECIAL Ă

CAPITOLUL I

CONDI łIA JURIDIC Ă A STR ĂINILOR

1. No Ńiune, izvoare
Prin str ăin se în Ńelege orice persoan ă ce nu are cet ăŃenia statului pe teritoriul
căruia se g ăse ște. No Ńiunea de str ăin se raporteaz ă întotdeauna la un stat fa Ńă de care
un neresortisant solicit ă folosin Ńa unui drept.
În concep Ńia legisla Ńiei noastre, str ăinul este persoana care nu are cet ăŃenia
român ă, fie c ă are o cet ăŃenie str ăin ă, fie c ă nu are nici o cet ăŃenie.
Prin condi Ńia juridic ă a str ăinului se în Ńelege totalitatea drepturilor și
obliga Ńiilor pe care acesta le are într-un anumit stat.
Regimul str ăinilor în România este reglementat de Ordonan Ńa de urgen Ńă nr.
194 din 12 decembrie 2002 privind regimul str ăinilor în România modificat ă prin
Legea nr. 357 din 11 iulie 2003 pentru aprobarea Or donan Ńei de urgen Ńă nr. 194 din
2002 privind regimul str ăinilor în România. F ără a constitui propriu-zis un cod,
Legea formeaz ă un cadru juridic util, care instituie o concep Ńie unitar ă, precizând
drepturile și obliga Ńiile ce revin str ăinilor. Prevederile textelor legale se refer ă la
regimul administrativ al str ăinilor, posibilitatea angaj ării în munc ă și r ăspunderea lor
disciplinar ă, material ă, civil ă, contraven Ńional ă sau penal ă.
În materia regimului str ăinilor, actele normative interne se întregesc cu
reglement ările interna Ńionale. Prin corelarea lor, se asigur ă respectarea angaja-
mentelor interna Ńionale asumate de Ńara noastr ă.

2. Regimul juridic al str ăinilor
2.1. Condi Ńia juridic ă a str ăinilor și conflictele de legi
Condi Ńia juridic ă a str ăinilor este distinct ă de conflictele de legi în domeniul
st ării și capacit ăŃii persoanelor. Delimitarea acestor no Ńiuni se concretizeaz ă sub dou ă
aspecte diferite.
Normele care intereseaz ă condi Ńia juridic ă a str ăinului sunt materiale, pe când
un conflict de legi se solu Ńioneaz ă prin norme conflictuale. Pe de alt ă parte, drepturile
și obliga Ńiile str ăinului sunt stabilite de legea statului unde se afl ă și nu de legea lui
personal ă. În acest fel, condi Ńia juridic ă a str ăinului se refer ă la capacitatea de
folosin Ńă , iar conflictul de legi la capacitatea de exerci Ńiu.
În acela și timp, condi Ńia juridic ă a str ăinilor și conflictele de legi prezint ă o
anumit ă leg ătur ă. Conflictul de legi intervine numai dup ă ce se recunoa ște str ăinului
un anumit drept. Problema condi Ńiei juridice a str ăinului se pune în toate cazurile
înaintea conflictului de legi.
Problema legii aplicabile implic ă dreptul suveran al fiec ărui stat de a
reglementa condi Ńia juridic ă a str ăinilor de pe teritoriul s ău. Legea statului pe teritoriul

57 căruia se găse ște str ăinul va determina regimul s ău juridic. Con Ńinutul capacit ăŃii de
folosin Ńă a str ăinului se stabile ște de statul unde se afl ă și nu de statul de care apar Ńine.

2.2.Forme ale condi Ńiei juridice a str ăinilor
Condi Ńia juridic ă a str ăinului poate prezenta mai multe forme. Principalele
forme utilizate în practic ă sunt urm ătoarele: regimul na Ńional; regimul reciprocit ăŃii;
regimul clauzei na Ńiunii celei mai favorizate; regimul special.

2.2.1. Regimul na Ńional
Prin regim na Ńional se în Ńelege c ă str ăinii beneficiaz ă, în principiu, de
drepturile pe care le au cet ăŃenii. Egalitatea de tratament între cet ăŃenii proprii și
str ăini prive ște drepturile civile și garan Ńiile individuale. Aplicarea regimului na Ńional
nu se refer ă și la drepturile politice, acestea fiind rezervate n umai cet ăŃenilor proprii.
Regimul na Ńional este apropiat dar nu identic cu cel al cet ăŃenilor. De
exemplu, regimul intr ării, șederii și ie șirii str ăinului. Legea local ă poate s ă impun ă și
unele condi Ńii pentru exercitarea unor drepturi de c ătre str ăini. În acest sens, angajarea
în munc ă a str ăinilor.Tot potrivit legii locale, str ăinul poate s ă aib ă mai multe drepturi
decât în propria Ńar ă.

2.2.2. Regimul reciprocit ăŃii
Prin regimul reciprocit ăŃii se în Ńelege c ă anumite drepturi sunt conferite
str ăinilor sub condi Ńia ca statul str ăin s ă asigure, la rândul s ău, un tratament identic.
Regimul reciprocit ăŃii se poate aplica împreun ă cu regimul na Ńional,
acordându-se str ăinilor unele drepturi rezervate na Ńionalilor. Reciprocitatea poate fi
legislativ ă, diplomatic ă și de fapt.
Reciprocitatea legislativ ă presupune o identitate între dispozi Ńiile normative,
care reglementeaz ă condi Ńia str ăinului, în cele dou ă state. În Ńara str ăinului, legisla Ńia
trebuie s ă acorde acelea și drepturi și celor care nu sunt cet ăŃeni.
Sistemul reciprocit ăŃii diplomatice rezult ă din prevederile incluse într-o
conven Ńie interna Ńional ă. Reciprocitatea diplomatic ă înl ătur ă aplicarea regimului na Ńional.
Reciprocitatea de fapt const ă în practica din statele în cauz ă. Potrivit practicii
existente, hot ărârile pronun Ńate de autorit ăŃile dintr-o Ńar ă sunt susceptibile de efecte
în statul de origine.
În dreptul nostru, unele drepturi sunt recunoscute str ăinilor sub condi Ńia
reciprocit ăŃii. De exemplu, art. 163, alin. 2 al Legii nr. 105 din 1992 dispune c ă
cet ăŃenii str ăini beneficiaz ă în fa Ńa instan Ńelor române, în procesele privind raporturile
de drept interna Ńional privat, de scutiri sau reduceri de taxe și alte cheltuieli de
procedur ă, precum și de asisten Ńă juridic ă gratuit ă, în aceea și m ăsur ă și în acelea și
condi Ńii ca și cet ăŃenii români, sub condi Ńia reciprocit ăŃii cu statul de cet ăŃenie sau de
domiciliu al solicitan Ńilor.

2.2.3. Regimul clauzei na Ńiunii celei mai favorizate
Prin regimul clauzei na Ńiunii celei mai favorizate se în Ńelege c ă str ăinii,
cet ăŃeni ai unui anumit stat, beneficiaz ă de drepturi la fel de favorabile cu acelea

58 acordate cet ăŃenilor oric ărui alt stat ter Ń. Clauza na Ńiunii celei mai favorizate asigur ă o
egalitate abstract ă, f ără a indica cuprinsul real al drepturilor. Spre deose bire de
regimul na Ńional, drepturile conferite se refer ă la str ăinul dintr-o Ńar ă ter Ńă și nu la
cet ăŃeanul statului concedent.
Tratamentul na Ńiunii celei mai favorizate se acord ă printr-o conven Ńie
interna Ńional ă. În Ńelegerea p ărŃilor poate fi bilateral ă sau multilateral ă.
Clauza na Ńiunii celei mai favorizate poate avea o sfer ă larg ă de aplicare,
referindu-se la ansamblul rela Ńiilor dintre statele p ărŃi. În practic ă îns ă clauza
precizeaz ă domeniile în care se acord ă drepturile, circumstan Ńiind aplicarea
tratamentului favorizant.
Clauza na Ńiunii celei mai favorizate poate prezenta și unele limit ări sau
restric Ńii. Complexitatea unor situa Ńii juridice ori interesul de a le proteja determin ă
unele rezerve în extinderea anumitor avantaje. Dero g ările de la aplicarea
tratamentului na Ńiunii celei mai favorizate se refer ă la uniunile vamale, zonele
liberului schimb, traficul de frontier ă, regimurile preferen Ńiale.

2.2.4. Regimul special
Prin regim special se în Ńelege c ă drepturile acordate str ăinilor sunt precizate
prin legi sau conven Ńii interna Ńionale. Drepturile recunoscute str ăinilor de c ătre legi
ori conven Ńii interna Ńionale sunt individualizate prin enumerarea lor.
Regimul special se întrege ște cu tratamentul na Ńional și clauza na Ńiunii celei
mai favorizate. Tot regimul special se poate folosi împreun ă cu reciprocitatea.

3. Drepturile și obliga Ńiile str ăinilor în România
În conformitate cu dispozi Ńiile art. 3 din Ordonan Ńa de Urgen Ńă nr. 194/2002,
drepturile conferite str ăinilor sunt urm ătoarele:
– str ăinii care locuiesc legal în România se bucur ă de protec Ńia general ă a
persoanelor și a averilor, garantat ă de Constitu Ńie și de alte legi, precum și
de drepturile prev ăzute în tratatele interna Ńionale la care România este
parte;
– str ăinii afla Ńi legal în România se pot deplasa liber și î și pot stabili re ședin Ńa
sau, dup ă caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României;
– str ăinii care locuiesc legal în România și p ărăsesc temporar teritoriul
statului român au dreptul de a reintra pe toata dur ata valabilit ăŃii permisului
de ședere;
– pot beneficia de m ăsuri de protec Ńie social ă din partea statului, în acelea și
condi Ńii ca și cet ăŃenii români, numai str ăinii cu re ședin Ńa sau domiciliul în
România,
– str ăinii c ărora li s-a eliberat un document de c ătre Autoritatea pentru str ăini
au dreptul de a verifica datele personale înscrise în acesta și, când este
cazul, s ă solicite corectarea sau eliminarea unor date care nu corespund
realit ăŃii;
– str ăinii cuprin și în înv ăŃă mântul de toate gradele au acces, f ără restric Ńii, la
activit ăŃile școlare și de instruire în societate.

59 De asemenea, în art. 4 al Ordonan Ńei sunt prev ăzute pe timpul șederii în
România urm ătoarele obliga Ńii ale str ăinilor:
pe timpul șederii în România str ăinii sunt obliga Ńi s ă respecte legisla Ńia român ă;
str ăinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte
organiza Ńii sau grup ări similare acestora și nici nu pot face parte din
acestea, nu pot ocupa func Ńii și demnit ăŃi publice si nu pot ini Ńia, organiza
sau participa la manifesta Ńii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice
sau siguran Ńei na Ńionale;
str ăinii nu pot finan Ńa partide, organiza Ńii, grup ări sau manifesta Ńii ori întruniri
dintre cele prev ăzute la alin. (2);
str ăinii afla Ńi pe teritoriul României sunt obliga Ńi s ă respecte scopul pentru care
li s-a acordat dreptul de a intra și, dup ă caz, de a ramâne pe teritoriul
României, s ă nu r ămân ă pe teritoriul Romaniei peste perioada pentru care li
s-a aprobat șederea, precum și s ă depun ă toate diligen Ńele necesare pentru a
ie și din România pân ă la expirarea acestei perioade;
str ăinii care intra pe teritoriul statului român sau ca re ies de pe acesta au
obliga Ńia de a se supune controlului pentru trecerea front ierei de stat,
potrivit legii;
str ăinii afla Ńi pe teritoriul României au obliga Ńia de a se supune, în condi Ńiile
legii, controlului organelor de poli Ńie și al celorlalte autorit ăŃi publice
competente în acest sens.

60 CAPITOLUL II

REGIMUL PERSOANELOR JURIDICE STR ĂINE

Persoanele juridice de drept intern pot fi de drep t public și de drept privat. În
categoria persoanelor juridice de drept public se i nclud, al ături de stat și unele unit ăŃi
administrative, stabilimente publice și colegiile profesionale. Din categoria persoa-
nelor juridice de drept privat fac parte societ ăŃile, asocia Ńiile și funda Ńiile.

1. Recunoa șterea persoanei juridice str ăine
Pentru def ăș urarea unei activit ăŃi eficiente, persoanele juridice str ăine trebuie
să fie recunoscute. Recunoa șterea poate fi acordat ă de plin drept sau în mod
individual. Ambele modalit ăŃi sunt acceptate și în sistemul dreptului român.
Recunoa șterea de plin drept se produce în temeiul legii nef iind necesar ă o
verificare prealabil ă. De recunoa șterea ipso iure beneficiaz ă persoanele juridice cu
scop lucrativ. Recunoa șterea se acord ă de legisla Ńia statului solicitat sau prin tratate
interna Ńionale. Recunoa șterea de plin drept a calit ăŃii de persoan ă juridic ă nu este
supus ă nici unei formalit ăŃi.
Recunoa șterea individual ă se acord ă printr-un act de autoritate. Fiecare
persoan ă juridic ă trebuie s ă ob Ńin ă o autoriza Ńie sau concesiune, de la organele
competente ale statului unde î și va exercita activitatea. Sunt supuse recunoa șterii
inividuale persoanele juridice f ără scop lucrativ. Legea român ă de drept interna Ńional
privat precizeaz ă, în art. 43, alin. 2, c ă persoanele juridice str ăine f ără scop
patrimonial pot fi recunoscute în România, pe baza aprob ării prealabile a guvernului,
prin hot ărâre judec ătoreasc ă, sub condi Ńia reciprocit ăŃii, dac ă sunt valabil constituite
în statul na Ńionalit ăŃii, iar scopurile statutare pe care le urm ăresc nu contravin ordinii
sociale și economice din Ńara noastr ă. Din aceast ă formulare rezult ă c ă recuno șterea
individual ă prezint ă un caracter expres și condi Ńionat.
Hot ărârea de recuno ștere a persoanei juridice se public ă în „Monitorul
Oficial” și într-un ziar central, fiind supus ă recursului în termen de 60 de zile de la
data ultimei public ări. Recursul poate fi exercitat de orice persoan ă interesat ă pentru
neîndeplinirea oric ăreia dintre condi Ńiile stabilite de lege. (art. 43, alin. 3 și 4 ale Legii
nr. 105 din 1992.).

2. Apartenen Ńa persoanelor juridice
Prin na Ńionalitate se în Ńelege apartenen Ńa persoanei juridice la un anumit stat și
sistem de drept. Utilizarea conceptului de na Ńionalitate reprezint ă o modalitate prin care
se exprim ă leg ătura dintre o persoan ă juridic ă și un anumit stat. Legea acestui stat va
reglementa înfiin Ńarea, organizarea, func Ńionarea și încetarea persoanei juridice.
Na Ńionalitatea persoanei juridice se poate stabili pri n mai multe criterii.
Principalele criterii folosite sunt urm ătoarele: voin Ńa fondatorilor, sediul social,
înregistrarea, principala exploatare și controlul.
Criteriul voin Ńei fondatorilor persoanei juridice se întemeiaz ă pe principiul
autonomiei. Membrii fondatori au libertatea s ă determine prin actul constitutiv și

61 statut na Ńionalitatea persoanei juridice. În lipsa unei aseme nea preciz ări se poate
considera c ă p ărŃile au ales legea locului de constituire, cu titlul de lex loci actus .
Criteriul sediului social ia în considerare locul unde se g ăsesc organele de
conducere ale persoanei juridice. Sediul social se caracterizeaz ă prin stabilitate și
independen Ńă . Sediul statutar trebuie s ă fie real și serios. În caz contrar, sediul este
fictiv, neg ăsindu-se pe teritoriul acelui stat, ori fraudulos, persoana juridic ă neavând
nici o leg ătur ă semnificativ ă cu statul în care a fost stabilit ă. Criteriul sediului social
este admis, cu excep Ńia statelor de common law, în cele mai multe legisla Ńii.
Criteriul înregistr ării re Ńine locul unde au fost îndeplinite formalit ăŃile pentru
constituirea persoanei juridice. Statutul forma Ńiunii colective este guvernat de legea Ńă rii
potrivit c ăreia beneficiaz ă de personalitate juridic ă, indiferent de locul unde se afl ă
sediul social. Criteriul înregistr ării este practicat îndeosebi în dreptul englez și american.
Criteriul principalei exploat ări re Ńine locul unde se g ăse ște centrul activit ăŃii
economice a persoanei juridice. Potrivit acestui cr iteriu, statutul persoanei juridice este
reglementat de legea Ńă rii în care se afl ă centrul exploat ării sau principala exploatare.
Criteriul controlului recurge la cet ăŃenia persoanelor care conduc efectiv
activitatea persoanei juridice. În determinarea apa rtenen Ńei reale a persoanei juridice,
criteriul controlului indic ă persoanele care controleaz ă în realitate societatea, cui
apar Ńine capitalul social, în interesul c ăror participan Ńi se desf ăș oar ă activitatea
social ă. Criteriul controlului s-a folosit în perioada cel or dou ă conflagra Ńii mondiale.
În prezent, criteriul controlului este utilizat pe ntru a se face distinc Ńia între persoanele
juridice na Ńionale și persoanele juridice str ăine.
În toate situa Ńiile, na Ńionalitatea persoanei juridice se determin ă dup ă legea
forului. În dreptul român, Legea nr. 105 din 1992 c onsacr ă criteriul sediului social.
Textul art. 40 prevede c ă persoana juridic ă are na Ńionalitatea statului pe al c ărui teritoriu
și-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Dac ă exist ă sedii în mai multe
state, determinant pentru a identifica na Ńionalitatea persoanei juridice este sediul real.
Prin sediul real se în Ńelege locul unde se afl ă centrul principal de conducere și de
gestiune a activit ăŃii statutare, chiar dac ă hot ărârile organului respectiv sunt adoptate
potrivit directivelor transmise de ac Ńionari sau asocia Ńi din alte state.
Schimbarea criteriilor dup ă care se determin ă legea persoanei juridice poate
atrage și modificarea na Ńionalit ăŃii originare.
Schimbarea suveranit ăŃii reprezint ă o problem ă de succesiune a statelor. În
acest context, na Ńionalitatea persoanei juridice va fi determinat ă de prevederile
tratatului interna Ńional care reglementeaz ă noua situa Ńie creat ă. În absen Ńa unor
dispozi Ńii speciale, se admite c ă prin substituirea suveranit ăŃilor, persoana juridic ă î și
păstreaz ă calitatea de subiect de drepturi, dar î și schimb ă na Ńionalitatea.
Schimbarea sediului social de pe teritoriul unui s tat pe al altuia se hot ărăș te de
organele de conducere a persoanei juridice. În lite ratura de specialitate, problema
admisibilit ăŃii transferului sediului în str ăin ătate este controversat ă. P ărerile exprimate
au fost influen Ńate de teoria fic Ńiunii și de teoria realit ăŃii privind personalitatea juridic ă.
Într-o opinie se sus Ńine c ă transferul sediului scoial în alt ă Ńar ă nu este
valabil ă. Aceast ă schimbare se poate realiza numai prin dizolvarea p ersoanei juridice
și constituirea unei alte forma Ńiuni. Noua persoan ă juridic ă este distinct ă de cea veche.

62 Într-o alt ă opinie se consider ă c ă transferarea sediului social în alt stat nu
afecteaz ă calitatea de subiect de drepturi a persoanei jurid ice. Sediul social se
transfer ă în str ăin ătate cu îndeplinirea cerin Ńelor prev ăzute atât de legea vechiului
sediu, cât și de legea noului sediu. Continuitatea personalit ăŃii juridice trebuie s ă fie
prev ăzut ă de ambele legi. Transferul sediului social determi n ă un conflict mobil de
legi și o schimbare a competen Ńei legislative.

3. Statutul persoanelor juridice str ăine
Prin efectul recunoa șterii persoanele juridice str ăine pot ac Ńiona în calitate de
subiect de drepturi. Statutul persoanei juridice cu prinde ansamblul normelor referitoare
la constituirea, organizarea și func Ńionarea acestuia. Statutul persoanei juridice este
supus legii Ńă rii de care apar Ńine. În acest sens, art. 41 al Legii nr. 105 din 19 92 dispune
că statutul organic al persoanei juridice este guvern at de legea sa na Ńional ă.
Legea aplicabil ă statutului personal va fi determinat ă de sediul social al persoanei
juridice. Aceast ă lege va guverna urm ătoarele: modul de dobândire și de pierdere a
calit ăŃii de asociat; drepturile și obliga Ńiile ce decurg din calitatea de asociat; modul de
alegere, competen Ńele și func Ńionarea organelor de conducere a persoanei juridice ;
reprezentarea persoanei juridice prin intermediul o rganelor proprii; r ăspunderea persoanei
juridice și a organelor ei fa Ńă de ter Ńi; modificarea actelor constitutive; dizolvarea și
lichidarea persoanei juridice (art. 42 al Legii nr. 105 din 1992).
Drepturile și obliga Ńiile persoanei juridice sunt prev ăzute de legea Ńă rii de
origine. Întinderea capacit ăŃii de folosin Ńă a persoanei juridice poate fi determinat ă de
specialitatea scopului activit ăŃii sale.
În Ńara noastr ă, capacitatea de folosin Ńă a persoanelor juridice str ăine este stabilit ă
de legea român ă. Astfel, art. 44 al Legii nr. 105 din 1992 dispune c ă o persoan ă juridic ă
str ăin ă care este recunoscut ă beneficiaz ă de toate drepturile care decurg din legea
statutului ei organic, în afar ă de cele pe care statul care face recunoa șterea le refuz ă prin
dispozi Ńiile sale legale. În principiu, persoanele juridice str ăine recunoscute beneficiaz ă de
regimul na Ńional. Acordarea regimului na Ńional nu poate s ă confere persoanei juridice
str ăine mai multe drepturi decât cele determinte de leg ea statutului personal.
Recunoa șterea calit ăŃii de subiect de drept nu implic ă și posibilitatea persoanei
juridice str ăine de a exercita o activitate pe teritoriul acelei Ńă ri. Cele dou ă no Ńiuni sunt
distincte. Legea nr. 105 din 1992 în art. 45 preciz eaz ă c ă persoana juridic ă str ăin ă î și
desf ăș oar ă activitatea pe teritoriul Ńă rii în condi Ńiile stabilite de legea român ă referitoare
la exercitarea activit ăŃilor economice, sociale, culturale sau de alt ă natur ă.
Persoanele juridice str ăine nu pot s ă exercite pe teritoriul Ńă rii noastre o activitate
cu caracter permanent decât pe baz ă de autoriza Ńie eliberat ă de organele competente.
Persoanele juridice str ăine poate s ă încheie în Ńara noastr ă acte juridice cu
caracter întâmpl ător f ără îndeplinirea unor anumite formalit ăŃi. Perfectarea actelor
izolate nu necesit ă ob Ńinerea de c ătre persoanele juridice str ăine a unei autoriza Ńii sau
încuviin Ńă ri prealabile din partea organelor locale.

CAPITOLUL III

63 STAREA ȘI CAPACITATEA PERSOANELOR ÎN
DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT

1. Starea persoanelor
În confomitate cu dispozi Ńiile art. 11 al Legii nr. 105 din 1992 starea,
capacitatea și rela Ńiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa
na Ńionala, afar ă numai dac ă, prin dispozi Ńii speciale, nu se prevede altfel. Prin lege
na Ńional ă, Legea român ă de drept interna Ńional privat în Ńelege legea statului a c ărui
cet ăŃenie o are persoana în cauz ă.
În cuprinsul acestei sec Ńiuni se va face referire la înregistrare actelor de stare
civil ă. În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 119 din 1996 cu privire la actele de
stare civil ă, dovada se realizeaz ă cu actele întocmite în registrele de stare civil ă,
precum și cu certificatele de stare civil ă eliberate pe baza acestora.
În temeiul dispozi Ńiilor art. 4 al Legii nr. 119 din 1996 cet ăŃenii str ăini care
au domiciliul sau se afl ă temporar în România pot cere înregistrarea actelor și faptelor
de stare civil ă în acelea și condi Ńii ca și cet ăŃenii români. Persoanele f ără cet ăŃenie,
adic ă apatrizii, sunt obligate s ă solicite înregistrarea actelor și faptelor de stare civil ă
la serviciile publice comunitare locale de eviden Ńă a persoanelor competente. De
asemenea, cet ăŃenii str ăini pot cere, iar persoanele f ără cet ăŃenie sunt obligate s ă
solicite înscrierea de men Ńiuni pe actele de stare civil ă întocmite în registrele de stare
civil ă române. Dac ă un cetatean str ăin s-a c ăsătorit sau a decedat pe teritoriul
României, ofi Ńerul de stare civila care a întocmit actul va trimi te, în termen de 5 zile
de la înregistrare, un extras de pe actul respectiv organului competent al Ministerului
Administra Ńiei și Internelor, care îl va transmite misiunii diploma tice sau oficiului
consular al Ńă rii respective acreditate în România, potrivit obli ga Ńiilor izvorâte din
tratate, acorduri sau conven Ńii la care România este parte sau pe baza de recipr ocitate.
Legea reglementeaz ă și situa Ńiile speciale referitoare la na șterea sau
încheierea unei c ăsătorii pe o nav ă sau aeronav ă. Astfel, art. 8 prevede c ă dac ă
na șterea sau decesul are loc în tren, pe o nav ă sau aeronav ă, ori într-un alt mijloc de
transport în timpul c ălătoriei pe teritoriul României, întocmirea actului d e stare civil ă
se face la serviciul public comunitar local de evid en Ńa persoanelor al locului de
coborâre sau de debarcare. În cazul în care na șterea, c ăsătoria sau decesul are loc pe o
nav ă, în timpul unei c ălătorii în afara apelor teritoriale române, eveniment ul se
înregistreaz ă în jurnalul de bord de c ătre comandantul navei.
Un regim deosebit îl prezint ă c ăsătoriile încheiate pe o nav ă, deoarece
comandantul navei poate încheia c ăsătorii numai între persoane de cet ăŃenie român ă.
Dac ă na șterea sau decesul are loc pe o aeronav ă, în timpul unei c ălătorii în
afara teritoriului României, evenimentul se înregis treaz ă de comandantul aeronavei în
carnetul de drum (art. 8, al. 4 din Legea nr. 119 d in 1996 ).
Comandantul navei sau al aeronavei elibereaz ă persoanelor îndrept ăŃite o
dovad ă cu privire la înregistrarea f ăcut ă, iar la sosirea în Ńar ă înainteaz ă prin c ăpit ănia
portului, respectiv prin comandantul aeroportului, un extras de pe jurnalul de bord sau
de pe carnetul de drum, la serviciul public comunit ar local de eviden Ńa persoanelor al

64 sectorului 1 al municipiului Bucure ști, care va întocmi actul de stare civil ă. (art. 8, al.
6 din Legea nr. 119 din 1996).
În conformitate cu dispozi Ńiile art. 42 din Legea nr. 119 din 1996 întocmirea
actelor de stare civil ă privind pe cet ăŃenii români afla Ńi în str ăin ătate se face la
misiunile diplomatice, la oficiile consulare de car iera ale României sau la autorit ăŃile
locale competente. Cet ăŃenii români afla Ńi în str ăinatate pot solicita înscrierea în
registrele de stare civil ă române, de la misiunile diplomatice sau oficiile c onsulare de
carier ă ale României, a certificatelor de stare civil ă eliberate de autorit ăŃile str ăine,
care îi prive ște, în cazul în care înregistrarea actului sau fapt ului de stare civil ă a fost
făcut ă în prealabil la autoritatea din statul în care ace știa se afl ă; înscrierea se face cu
aprobarea șefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor cons ulare, iar refuzul acestora
se motiveaz ă.
Șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carier ă ale României
încheie c ăsătorii între cet ăŃeni români sau dac ă unul dintre viitorii so Ńi este cet ăŃean
român, dac ă aceasta este în concordan Ńă cu legisla Ńia Ńă rii în care sunt acredita Ńi (art.
43, al. 1 din Legea nr. 119 din 1996). Misiunile di plomatice și oficiile consulare de
carier ă ale României trimit, prin Ministerul Afacerilor Ex terne, actele din primul
exemplar al registrelor de stare civil ă, pe m ăsura complet ării lor, la serviciul public
comunitar local de eviden Ńa persoanelor al sectorului 1 al municipiului Bucur e ști,
împreun ă cu documentele primare pe baza c ărora s-a întocmit actul. Al doilea
exemplar al actelor din registrele de stare civil ă va fi trimis, în termen de 30 de zile de
la data când toate actele au fost completate, la se rviciul public comunitar local de
eviden Ńa persoanelor al municipiului Bucure ști (art. 43, al. 2).
De asemenea, actele de stare civil ă ale cet ăŃenilor români, întocmite la
autorit ăŃile str ăine, au putere doveditoare în Ńă ra numai dac ă sunt înscrise sau
transcrise în registrele de stare civil ă române. Transcrierea actelor de stare civil ă și
înscrierea men Ńiunilor primite din str ăin ătate se efectueaz ă cu aprobarea Ministerului
Administra Ńiei si Internelor. Cet ăŃeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de
la întoarcerea în Ńar ă sau de la primirea din str ăin ătate a certificatului sau a extrasului
de stare civil ă, s ă ceara transcrierea acestor acte la serviciul publi c comunitar local de
eviden Ńa persoanelor în a c ărui raza administrativ-teritoriala are domiciliul.

2. Capacitatea persoanelor fizice
În temeiul dispozi Ńiilor art. 11 al Legii nr. 105 din 1992, capacitate a
persoanei fizice este cârmuit ă de legea sa na Ńional ă. Prin lege na Ńional ă, Legea
român ă de drept interna Ńional privat în Ńelege legea statului a c ărui cet ăŃenie o are
persoana în cauz ă.
În prezent, sunt cunoscute dou ă sisteme de reglementare a capacit ăŃii
persoanelor fizice:
sistemul legii personale;
sistemul mixt.
În sistemul legii personale, capacitatea persoanelo r fizice poate fi cârmuit ă de
legea na Ńional ă, adic ă de legea Ńă rii de cet ăŃenie a persoanei respective, sau de legea
domiciliului. Sistemul legii na Ńionale se aplic ă în România, Fran Ńa, Italia, Grecia,

65 Japonia, s.a.m.d. Cel de al doilea sistem se bucur ă de aplicabilitate, în special, în
dreptul englez, dreptul statelor nordice, s.a.m.d.
În ceea ce prive ște sistemul mixt, legea statului se aplic ă atât pentru cet ăŃenii
proprii afla Ńi în str ăin ătate, cât și pentru cet ăŃenii str ăini, atunci când se afl ă pe
teritoriul statului respectiv. Sistemul mixt se apl ic ă în Elve Ńia, Mexic, Venezuela,
Uruguai, s.a.m.d.
Determinarea și proba cet ăŃeniei se fac în conformitate cu legea statului a
cărui cet ăŃenie se invoc ă. În practic ă sunt întâlnite situa Ńii când persoana fizic ă are
mai multe cet ăŃenii sau este apatrid. Aceste cazuri au fost reglem entate de lege astfel:
a. legea na Ńional ă a cet ăŃeanului român care, potrivit legii str ăine, este
considerat c ă are o alt ă cet ăŃenie, este legea român ă;
b. legea na Ńional ă a str ăinului care are mai multe cet ăŃenii este legea statului
unde î și are domiciliul sau, în lips ă, re ședin Ńa;
c. dac ă o persoan ă nu are nici o cet ăŃenie, se aplic ă legea domiciliului sau, în
lips ă, legea re ședin Ńei.
De asemenea, începutul și încetarea personalit ăŃii sunt determinate de legea
na Ńional ă a fiec ărei persoane. În cazul modific ării legii na Ńionale, prin schimbarea
cet ăŃeniei, domiciliului sau re ședin Ńei poate s ă intervin ă un conflict mobil de legi. În
acest sens, apartenen Ńa unei persoane la o nou ă lege na Ńional ă nu aduce atingere
majoratului dobândit potrivit legii care îi era ant erior aplicabil ă (art. 15 al Legii nr.
105 din 1992).
În ceea ce prive ște numele persoanei, acesta este cârmuit de legea s a
na Ńional ă. Ocrotirea împotriva actelor de înc ălcare a dreptului la nume, s ăvâr șite în
România, este asigurat ă potrivit legii române (art. 14 al Legii nr. 105 di n 1992).
Teoria interesului na Ńional a fost instituit ă în temeiul spe Ńei Lizardi. Un
mexican, Lizardi, în vârst ă de 22 de ani, minor dup ă legea sa na Ńional ă care fixa
majoratul la 25 de ani, a cump ărat pe credit lucruri de mare valoare și a împrumutat
pe poli Ńe o mare sum ă de bani la Paris. Ulterior, tutorele minorului a c erut anularea
actelor juridice pe motivul c ă, potrivit normei conflictuale franceze, capacitate a
persoanei este cârmuit ă de legea na Ńional ă, iar dup ă aceast ă lege, Lizardi era minor.
Instan Ńa francez ă a anulat poli Ńele, dar a validat cump ărarea-vânzarea (bijuteriilor) pe
motivul c ă bancherul avea posibilitatea s ă se intereseze de capacitatea contractantului
său, în timp ce comerciantul n-ar fi avut aceast ă posibilitate, Ńinând seama de
specificul opera Ńiunilor pe care le s ăvâr șește, c ăci ar însemna s ă cunoasc ă legile
tuturor statelor.
Aceast ă teorie a fost reglementat ă de Legea de drept interna Ńional privat prin
art. 17 care dispune c ă persoana care, potrivit legii na Ńionale sau legii domiciliului s ău,
este lipsit ă de capacitate sau are capacitate de exerci Ńiu restrâns ă, nu poate s ă opun ă
aceast ă cauz ă de nevaliditate celui care l-a socotit, cu bun ă-credin Ńă , ca fiind deplin
capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit. Aceast ă regul ă nu se
aplic ă actelor juridice referitoare la familie, mo ștenire si transmiterea imobilelor.

CAPITOLUL IV

66 BUNURILE ÎN DREPTUL INTERN łIONAL PRIVAT

1. Regula lex rei sitae
Posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor,
inclusiv cele de garan Ńii reale, sunt cârmuite de legea locului unde acest ea se afl ă sau
sunt situate, afar ă numai dac ă prin dispozi Ńii speciale se prevede altfel (art. 49 din
Legea nr.105 din 1992). Legea unde sunt situate bun urile mai poart ă denumirea de lex
rei sitae . Legea nu face nici o distinc Ńie între bunuri mobile și bunuri imobile.
De asemenea, în conformitate cu art. 50 din Legea n r.105 din 1992 natura
mobiliar ă sau imobiliar ă, cât și con Ńinutul drepturilor reale asupra bunurilor se
determin ă în conformitate cu legea locului unde se afl ă sau sunt situate, prin derogare
de la art. 3.
În cazul bunurilor mobile corporale poate s ă intervin ă un conflict mobil de
legi, astfel încât constituirea, transmiterea sau s tingerea drepturilor reale asupra unui
bun care și-a schimbat a șezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta s e afl ă în
momentul când s-a produs faptul juridic care a gene rat, modificat sau stins dreptul
respectiv (art. 52 din Legea nr.105 din 1992).

2. Bunurile sustrase regulii lex rei sitae
În cadrul bunurilor, care reprezint ă o excep Ńie de la regula lex rei sitae, sunt
incluse trei categorii de bunuri: bunurile aflate î n transport, navele și aeronavele și
bunurile care apar Ńin unui stat str ăin.
Astfel, în temeiul art. 53 bunul aflat în curs de transport este supus legii
statului de unde a fost expediat, afar ă numai dac ă:
a. părŃile interesate au ales prin acordul lor, în condi Ńiile art. 73 și art. 74, o
alt ă lege, care devine astfel aplicabil ă;
b. bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul
unor m ăsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vânz ări silite, în aceste
cazuri fiind aplicabil ă, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea
locului unde a fost rea șezat temporar.
c. bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz
supus legii sale na Ńionale.
De asemenea, condi Ńiile si efectele care decurg din rezerva dreptului de
proprietate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite, dac ă p ărŃile nu au
convenit altfel, de legea statului exportator.
O alt ă categorie de bunuri exceptate de la regula lex rei sitae sunt navele și
aeronavele. Legea român ă de drept interna Ńional privat se refer ă, în primul rând, la
mijloace de transport reglementând constituirea, tr ansmiterea sau stingerea drepturilor
reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:
a. legii pavilionului pe care îl arboreaza nava sau aeronava;
b. legii aplicabile statutului organic al întreprin derii de transport pentru
vehiculele feroviare și rutiere din patrimoniul ei.

67 Legea care reglementeaz ă regimul juridic al mijlocului de transport se apli c ă
în temeiul art. 56 din Legea nr.105 din 1992 asupr a:
a. bunurilor aflate în mod durabil la bord, formând u-i dotarea tehnic ă;
b. crean Ńelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentr u asisten Ńa tehnic ă,
între Ńinerea, repararea sau renovarea mijlocului de trans port.
Navele și aeronavele sunt guvernate de legea pavilionului, care reprezint ă
legea statului în care este înmatriculat ă nava sau aeronava respectiv ă. De asemenea,
aceast ă lege se aplic ă faptelor și actelor juridice intervenite la bord, dac ă, în
conformitate cu natura lor, acestea sunt supuse leg ii locului unde au survenit (art. 139
din Legea nr.105 din 1992). În porturi și aeroporturi se aplic ă legea local ă.
În conformitate cu art. 140 aria de reglementare a legii pavilionului este
extins ă în ceea ce prive ște:
puterile, competen Ńele și obliga Ńiile comandantului navei sau aeronavei;
contractul de angajare a personalului navigant, dac ă p ărŃile nu au ales o alt ă
lege;
răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de t ransport aerian pentru
faptele și actele comandantului și echipajului;
drepturile reale și de garan Ńie asupra navei sau aeronavei, precum și formele
de publicitate privitoare la actele prin care se co nstituie, se transmit și se
sting asemenea drepturi.
A treia categorie de bunuri exceptate de la regula lex rei sitae sunt bunurile
apar Ńinând unui stat str ăin. În temeiul imunit ăŃii statului și a bunurilor acestuia se
consider ă c ă bunurile statului str ăin nu vor putea fi guvernate de legisla Ńia unui alt
stat.

3. Bunuri incorporale
3.1. Titlurile de valoare
Societ ăŃile de capitaluri emit titluri de valoare sau valor i mobiliare sub forma
ac Ńiunilor și obliga Ńiunilor.
Ac Ńiunile și obliga Ńiunile emise de societ ăŃile pe ac Ńiuni și societ ăŃile în
comandit ă pe ac Ńiuni sunt supuse legii aplicabile statutului organi c al persoanei
juridice emitente (art. 57). Aceast ă lege reglementeaz ă ac Ńiunile și obliga Ńiunile unei
societ ăŃi de capitaluri, indiferent categoria în care sunt încadrate.
În conformitate cu dispozi Ńiile art. 58, condi Ńiile și efectele transmiterii unui
titlu de valoare sunt supuse:
a. legii aplicabile statului organic al persoanei j uridice emitente, cât prive ște
titlul nominativ;
b. legii locului de plat ă a titlului la ordin;
c. legii locului unde se afl ă titlul la purt ător în momentul transmiterii, în
raporturile dintre posesorii succesivi, precum și dintre ace știa și ter Ńele
persoane.
Legea ar ătat ă expres în cuprinsul titlului de valoare stabile ște dac ă acesta
întrune ște condi Ńiile spre a fi un titlu reprezentativ al m ărfii pe care o specific ă. În
lipsa unei asemenea preciz ări, natura titlului se determin ă potrivit legii statului în care

68 își are sediul întreprinderea emitent ă. Dac ă titlul reprezint ă marfa, legea care i se
aplic ă, în calitatea sa de bun mobil, cârmuie ște drepturile reale referitoare la marfa pe
care o specific ă (art. 59).

3.2. Legea aplicabil ă drepturilor de proprietate intelectual ă
Na șterea, con Ńinutul și stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de
crea Ńie intelectual ă sunt supuse legii statului unde acesta a fost pent ru întâia oar ă adus
la cuno știn Ńa publicului prin publicare, reprezentare, expunere , difuzare sau în alt mod
adecvat (art. 60). De asemenea, operele de crea Ńie intelectual ă nedivulgate sunt supuse
legii na Ńionale a autorului.
Na șterea, con Ńinutul și stingerea drepturilor de proprietate industrial ă sunt
supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul o ri înregistrarea sau unde s-a depus
cererea de depozit sau de înregistrare (art. 62).
În temeiul dispozi Ńiilor art. 63, drepturile de autor și de proprietate industrial ă
ale persoanelor fizice și persoanelor juridice str ăine sunt ocrotite pe teritoriul
României, conform legii române și conven Ńiilor interna Ńionale la care România este
parte.

CAPITOLUL V

69 FORMA ACTELOR JURIDICE

În general, forma actelor juridice este reglementat ă de regula locus regit
actum . Legea român ă de drept interna Ńional privat prevede în art. 71 excep Ńii de la
aceast ă regul ă. Astfel, condi Ńiile de form ă ale unui act juridic sunt stabilite de legea
care îi cârmuie ște fondul. Actul se consider ă totu și valabil din punct de vedere al
formei, dac ă îndepline ște condi Ńiile prev ăzute de una dintre legile urm ătoare:
a. legea locului unde a fost întocmit;
b. legea na Ńional ă sau legea domiciliului persoanei care l-a
consim Ńit;
c. legea aplicabil ă potrivit dreptului interna Ńional privat al autorit ăŃii
care examineaz ă validitatea actului juridic.
Actul juridic poate s ă fie încheiat sub forma unui înscris sub semn ătur ă
privat ă sau a unui act solem. În acest sens, art. 72 dispu ne c ă în cazul în care legea
aplicabil ă condi Ńiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanc Ńiunea nulit ăŃii, o
anumit ă form ă solemn ă, nici o alt ă lege dintre cele men Ńionate în art. 71 nu poate sa
înl ăture aceast ă cerin Ńă , chiar dac ă actul a fost întocmit în str ăin ătate.
Literatura juridic ă distinge dou ă situa Ńii privind încheierea în România de
către un cet ăŃean str ăin a unui act sub semn ătur ă privat ă sau a unui act solemn. În
ceea ce ce prive ște încheierea actelor sub semn ătur ă privat ă, regula locus regit actum
are caracter facultativ. Astfel, cet ăŃenii str ăini la noi în Ńar ă vor putea s ă încheie acte
sub semn ătur ă privat ă în condi Ńiile prev ăzute de legea lor na Ńional ă. Acela și principiu
se aplic ă și pentru cet ăŃenii români afla Ńi în str ăin ătate.
Actele autentice vor putea fi încheiate de c ătre un cet ăŃen str ăin în România
ori de un cet ăŃean român în str ăin ătate numai cu respectarea condi Ńiilor prev ăzute de
regula locus regit actum. În literatura juridic ă, se apreciaz ă c ă în cazul actelor
autentice regula locus regit actum are caracter facultativ, dac ă p ărŃile vor încheia actul
respectiv la oficiile reprezentan Ńilor lor diplomatici sau consulari.
Legea român ă de drept interna Ńional privat român realizeaz ă unele distinc Ńii
privind diferite categorii de acte juridice. Astfel , se precizeaz ă în mod expres ce lege
va guverna anumite acte juridice.
În cuprinsul art. 68 din Legea nr. 105 din 1992 se prevede c ă testatorul poate
supune transmiterea prin mo ștenire a bunurilor sale altei legi decât cea ar ătat ă în art.
66, f ără a avea dreptul s ă înl ăture dispozi Ńiile ei imperative. De asemenea, întocmirea,
modificarea sau revocarea testamentului sunt socoti te valabile dac ă actul respect ă
condi Ńiile de form ă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modi ficat sau revocat,
fie la data decesului testatorului, conform oric ăreia dintre legile urm ătoare:
a. legea na Ńional ă a testatorului;
b. legea domiciliului acestuia;
c. legea locului unde actul a fost întocmit, modifi cat sau revocat;
d. legea situa Ńiei imobilului ce formeaz ă obiectul testamentului;
e. legea instan Ńei sau a organului care îndepline ște procedura de transmitere
a bunurilor mo ștenite.

70 În conformitate cu art. 71 al Legii nr. 105 din 199 2 dispune posibilitatea de
alegre a p ărŃilor referitoare la una din urm ătoarele legi:
a. legea locului unde a fost întocmit;
b. legea na Ńional ă sau legea domiciliului persoanei care l-a consim Ńit;
c. legea aplicabil ă potrivit dreptului interna Ńional privat al autorit ăŃii care
examineaz ă validitatea actului juridic.
Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet de ordine sau cec este supus
condi Ńiilor de form ă ale legii statului unde angajamentul a fost subscr is. În materie de
cec, îndeplinirea condi Ńiilor de form ă prev ăzute de legea locului pl ăŃii este suficient ă
(art. 128).
Mijloacele de prob ă pentru dovedirea unui act juridic și puterea doveditoare a
înscrisului care îl constat ă sunt cele prev ăzute de legea locului încheierii actului
juridic sau de legea aleas ă de p ărŃi, dac ă ele aveau dreptul s ă o aleag ă. Proba faptelor
se face potrivit legii locului unde ele s-au produs . Cu toate acestea, va fi aplicabil ă
legea român ă, dac ă aceasta admite și alte mijloace de prob ă decât cele prev ăzute de
legile ar ătate anterior. Legea român ă este aplicabil ă și în cazul în care ea îng ăduie
proba cu martori și cu prezum Ńii ale instan Ńei, chiar dac ă aceste mijloace de prob ă nu
sunt admisibile potrivit legii str ăine (art. 161 al Legii nr. 105 din 1992).

CAPITOLUL VI

71 CONTRACTELE

1. Rolul voin Ńei p ărŃilor în determinarea legii aplicabile contractului
În temeiul dispozi Ńiilor art. 73 și 74 al Legii nr. 105 din 1992 contractul este
supus legii alese prin consens de p ărŃi. Alegerea legii aplicabile contractului trebuie s ă
fie expres ă ori s ă rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau di n circumstan Ńe.
Lex contractus guverneaz ă condi Ńiile de fond și efectele contractului. P ărŃile
pot alege legea aplicabil ă totalit ăŃii sau numai unei anumite p ărŃi a contractului. Dac ă
părŃile contractante doresc pot s ă modifice legea contractului. În conformitate cu
prevederile art. 76 modificarea acordului asupra l egii aplicabile, convenit ă ulterior
datei încheierii contractului, are efect retroactiv , f ără s ă poat ă:
a. să infirme validitatea formei acestuia; sau
b. să aduc ă atingere drepturilor dobândite între timp de ter Ńi.
În general, p ărŃile aleg legea aplicabil ă contractului în temeiul principiului
autonomiei de voin Ńă . În situa Ńia în care p ărŃilor nu determin ă legea aplicabil ă
contractului prin lex voluntatis , Legea român ă de drept interna Ńional privat a legiferat
prin art. 77 c ă în lipsa unei legi alese conform art. 73, contract ul este supus legii
statului cu care prezint ă leg ăturile cele mai strânse. Se consider ă c ă exist ă atare
leg ături cu legea statului în care debitorul presta Ńiei caracteristice are, la data
încheierii contractului, dup ă caz, domiciliul sau, în lips ă, re ședin Ńa, ori fondul de
comer Ń sau sediul statutar. Contractul referitor la un dr ept imobiliar sau la un drept de
folosin Ńă temporar ă asupra unui imobil are leg ăturile cele mai strânse cu legea statului
unde acesta se afl ă situat.
Legea nr. 105 din 1992 define ște termenul de presta Ńie caracteristic ă. Astfel,
prin presta Ńie caracteristic ă se în Ńelege:
a. presta Ńia p ărŃii care, în temeiul unui contract translativ, precu m vânzarea sau
altele similare, înstr ăineaz ă un bun mobil;
b. presta Ńia p ărŃii care, în temeiul unui contract de închiriere sau altele similare,
pune la dispozi Ńia unei persoane, pe o durat ă de timp determinat ă, folosin Ńa
unui bun;
c. presta Ńia îndeplinit ă de mandatar, depozitar, antreprenor și, în general, de
partea care, în contractele de servicii, o aduce la îndeplinire;
d. presta Ńia garantului în contractele de garan Ńie, de cau Ńiune sau altele similare.
Prezum Ńiile stabilite pot fi înl ăturate dac ă partea interesat ă face dovada c ă din
circumstan Ńe rezult ă c ă exist ă leg ături mai strânse ale contractului cu legea unui sta t.
În situa Ńia în care nu poate fi identificat ă legea statului cu care prezint ă
leg ăturile cele mai strânse se va aplica lex loci contractus (lege locului încheierii).
Dac ă locul încheierii contractului nu poate fi localiz at se va aplica lex loci
executionis (legea locului execut ării).
Lex contractus guverneaz ă urm ătoarele aspecte referitoare la contractul
încheiat între p ărŃi (art. 80):
interpretarea naturii sale juridice și a clauzelor pe care le cuprinde;
executarea obliga Ńiilor izvorâte din contract;

72 consecin Ńele neexecut ării totale sau par Ńiale a acestor obliga Ńii, precum
și evaluarea prejudiciului pe care l-a cauzat;
modului de stingere a obliga Ńiilor izvorâte din contract;
cauzelor de nulitate a contractului și consecin Ńelor acesteia.
De asemenea, modul de executare a obliga Ńiilor izvorâte din contract trebuie
să se conformeze legii locului de executare. Creditor ul este obligat s ă respecte aceast ă
lege în luarea m ăsurilor destinate, potrivit contractului, s ă preîntâmpine sau s ă
remedieze neexecutarea ori s ă-i restrâng ă efectele prejudiciabile (art. 80).

2. Autonomia de voin Ńă în practica Cur Ńii de Arbitraj de la Bucure ști
Regula lex voluntatis reprezint ă un principiu aplicat și în practica Cur Ńii de
Arbitraj Comercial Interna Ńional de la Bucure ști. Astfel, în conformitate cu art. 57, al.
1 al Regulilor de procedur ă arbitral ă ale Cur Ńii de Arbitraj Comercial Interna Ńional de
la Bucure ști, tribunalul arbitral solu Ńioneaz ă litigiul în temeiul contractului principal și
al normelor de drept aplicabile, Ńinând seama când este cazul și de uzan Ńele
comerciale.
În acest sens, Româna a ratificat dou ă conven Ńii interna Ńionale: Conven Ńia de
la New York din 1958 și Conven Ńia de la Geneva din 1961.
În cazul în care p ărŃile nu au men Ńionat legea aplicabil ă contractului, practica
Cur Ńii de Arbitraj Comercial Interna Ńional de la Bucure ști prevede c ă, în primul rând,
se va aplica legea locului încheierii contractului și, în subsidiar, legea locului
execut ării contractului.

3. Contractul de vânzare – cump ărare
În situa Ńia în care p ărŃile nu stabilesc legea aplicabil ă contractului vânz ărea
mobiliar ă va fi supus ă legii statului în care vânz ătorul are, la data încheierii
contractului, dup ă caz, domiciliul, sau, în lips ă, re ședin Ńa ori fondul de comer Ń sau
sediul social (art. 88).
În conformitate cu dispozi Ńiile art. 89 contractul de vânzare-cump ărare
comercial ă este supus legii statului în care cump ărătorul are fondul de comer Ń sau
sediul social, dac ă:
a. negocierile au fost purtate și contractul a fost încheiat de c ătre p ărŃi prezente
în acel stat; sau
b. contractul prevede în mod expres c ă vânz ătorul trebuie s ă execute obliga Ńia
de livrare a m ărfii în acel stat.
Legea aplicabil ă contractului de vânzare-cump ărare reglementeaz ă, în special,
în temeiul art. 91 urm ătoarele aspecte referitoare la :
a. interpretarea contractului;
b. drepturile și obliga Ńiile p ărŃilor;
c. executarea obliga Ńiilor ce izvor ăsc din contact;
d. momentul de când cump ărătorul are dreptul la produsele și fructele bunului
sau m ărfii transmise;
e. momentul de când cump ărărtorul suport ă riscurile referitoare la bunul sau
marfa transmis ă;

73 f. validitatea și efectele între p ărŃi ale clauzelor de rezerv ă a propriet ăŃii;
g. consecin Ńele neexecut ării contractului, inclusiv ob Ńinerea repara Ńiei pentru
prejudicii, cu execep Ńia chestiunilor care sunt supuse legii procedurale a
forului;
h. modul de stingere a obliga Ńiilor izvorâte din contract, precum și dec ăderea
întemeiat ă pe expirarea unui termen;
i. consecin Ńele nulit ăŃii contractului.
Vânzarea prin licita Ńie, prin burse sau târguri este supus ă legii unde are loc
încheierea pe aceast ă cale a contractului, afar ă numai dac ă legea statului respectiv
admite ca p ărŃile s ă aleag ă prin acord legea aplicabil ă și ele au procedat explicit la o
asemenea alegere (art. 90).

4. Contractul de intermediere
Contractul de intermediere este guvernat de legea s tabilit ă de p ărŃi în temeiul
autonomiei de voin Ńă , dar în cazul în care p ărŃile nu au convenit legea aplicabil ă, se
vor lua în considerare prevederile legii statului î n care intermediarul exercit ă
împuternicirea. În cazul în care acesta exercit ă, cu titlu profesional, func Ńia de
intermediar sau agent, se aplic ă legea sediului s ău profesional.
În temeiul dispozi Ńiilor art. 94, legea aplicabil ă contractului de intermediere
guverneaz ă urm ătoarele aspecte:
existen Ńa, întinderea, modificarea și încetarea puterilor intermediarului;
consecin Ńele dep ăș irii acestor puteri sau folosirii lor abuzive;
facultatea intermediarului de a delega, în totul sa u în parte, puterile și de a
desemna un intermediar adi Ńional sau substituit;
posibilitatea ca intermediarul s ă încheie un contract pentru reprezentat, când
exist ă riscul unui conflict de interese între el și reprezentat;
clauza de neconcuren Ńă ;
cazurile de prejudicii care urmeaz ă s ă fie reparate.
În ceea ce prive ște raporturile dintre persoana reprezentat ă și ter Ń, acestea vor
fi supuse, dac ă p ărŃile nu au convenit explicit altfel, legii unde se a fl ă sediul
profesional al intermediarului (art. 95, alin. 1). În lipsa unui asemenea sediu, în
temeiul art. 95, alin. 2, se va aplica legea statul ui unde a ac Ńionat intermediarul, dac ă
pe teritoriul respectiv se afl ă:
a. sediul, domiciliul sau re ședin Ńa persoanei reprezentate; sau
b. sediul, domiciliul sau re ședin Ńa ter Ńului; sau
c. sediul bursei, târgului sau locului unde s-a org anizat o licita Ńie la care a
participat intermediarul spre a îndeplini împuterni cirea.
Legea ar ătat ă de art.95 stabile ște îndeosebi efectele actelor pe care
intermediarul le-a încheiat în exerci Ńiul real sau pretins al împuternicirii.
Intermediarul care a comunicat cu ter Ńul dintr-un stat în altul, prin scrisori,
telegrame, telex sau prin alte mijloace de telecomu nica Ńie, este socotit c ă a ac Ńionat de
la sediul s ău profesional ori, în lips ă de la domiciliul sau re ședin Ńa sa (art. 98). De
asemenea, în situa Ńia în care reprezentantul, intermediarul sau ter Ńul are mai multe

74 sedii profesionale în state diferite, se Ńine seama de cel care reprezint ă leg ătura cea
mai strâns ă cu actul îndeplinit de intermediar (art. 99).
Reprezentarea ce are ca obiect acte de administrar e sau de dispozi Ńie
referitoare la un imobil este supus ă legii situa Ńiei bunului.

5. Contractul de munc ă
La contractul de munc ă, p ărŃile contractante au posibilitatea de a stabili lege a
aplicabil ă numai dac ă aceasta nu aduce restrângeri ocrotirii pe care o a sigur ă
salariatului dispozi Ńiile imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri (art.
101).
Contractul de munc ă este supus, dac ă p ărŃile nu au convenit altfel, în temeiul
dispozi Ńiilor art. 102, legii statului pe al c ărui teritoriu:
a. salariatul î și îndepline ște în mod obi șnuit munca, în temeiul contractului,
chiar dac ă este temporar deta șat într-un alt stat;
b. se afl ă sediul întreprinderii care a angajat salariatul da c ă acesta î și
îndepline ște munca, prin natura func Ńiei sale, în mai multe state; în cazul în
care totu și exist ă leg ături mai puternice ale contractului de munc ă cu un alt
stat, devine aplicabil ă legea acestuia.

6. Legea aplicabil ă altor contracte
În temeiul autonomiei de voin Ńă , p ărŃile contractante pot s ă determine legea
aplicabil ă clauzelor contactuale, indiferent de natura contra ctului perfectat. În cazul în
care p ărŃile nu stabilesc legea aplicabil ă, se pune problema ce lege va reglementa
condi Ńiile de fond și efectele contractului.
În aceste sens, prevederile art. 103 reglementeaz ă legea care se va aplica
anumitor contracte în cazul în care p ărŃile nu și-au manifestat acordul de voin Ńă , dup ă
cum urmeaz ă:
a. în contractele de executare de lucr ări, legea sediului antreprenorului;
b. în contractele de transport, de expedi Ńii și altele similare, legea sediului
transportatorului sau expeditorului;
c. în contractele bancare, inclusiv cele de garan Ńie bancar ă autonom ă, legea
sediului întreprinderii de credit; în raporturile d intre cele dou ă b ănci se aplic ă
legea celei care presteaz ă serviciul în favoarea celeilalte;
d. în contractele de asigurare împotriva riscurilor, l egea sediului asiguratorului;
aceast ă lege se aplic ă, de asemenea, cesiunii sau gaj ării poli Ńei de asigurare;
e. în contractele de depozit, legea sediului depozitar ului;
f. în cazul dona Ńiei, legea na Ńional ă a donatorului.

75 CAPITOLUL VII

FAMILIA

1. Regimul juridic al c ăsătoriei și divor Ńului în dreptul interna Ńional
privat român
Condi Ńiile de fond cerute pentru încheierea c ăsătoriei sunt determinate de
legea na Ńional ă a fiec ăruia dintre viitorii so Ńi. Dac ă una dintre legile str ăine astfel
determinat ă prevede un impediment la c ăsătorie care, potrivit dreptului român, este
incompatibil cu libertatea de a încheia o c ăsătorie, acel impediment va fi înl ăturat ca
inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii s o Ńi este cet ăŃean român și c ăsătoria se
încheie pe teritoriul României (art. 18 al Legii nr . 105 din 1992).
Legea român ă de drept interna Ńional reglementeaz ă în art. 19 ce lege
guverneaz ă condi Ńiile de form ă la încheierea c ăsătoriei. Astfel, forma încheierii
căsătoriei este supus ă legii statului pe teritoriul c ăruia se celebreaz ă. C ăsătoria unui
cet ăŃean român aflat în str ăin ătate poate fi încheiat ă în fa Ńa autorit ăŃii locale de stat
competente ori în fa Ńa agentului diplomatic sau func Ńionarului consular fie al
României, fie al statului celuilalt viitor so Ń. C ăsătoria care se încheie în fa Ńa agentului
diplomatic sau func Ńionarului consular al României este supus ă condi Ńiilor de form ă a
legii române.
Rela Ńiile personale și patrimoniale dintre so Ńi sunt supuse legii na Ńionale
comune, iar în cazul în care au cet ăŃenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor
comun. Legea na Ńional ă comun ă sau legea domiciliului comun al so Ńilor continu ă s ă
reglementeze efectele c ăsătoriei în cazul în care unul dintre ei î și schimb ă, dup ă caz,
cet ăŃenia sau domiciliul. De asemenea, în lips ă de cet ăŃenie comun ă sau de domiciliu
comun, rela Ńiile personale sau patrimoniale dintre so Ńi sunt supuse legii statului pe
teritoriul c ăruia au ori au avut re ședin Ńa comun ă sau cu care între Ńin în comun cele
mai strânse leg ături (art. 20 al Legii nr. 105 din 1992).
Un aspect important la încheierea c ăsătoriei este reprezentat de c ătre
conven Ńia matrimonial ă. Legea aplicabil ă conven Ńiei matrimoniale este stabilit ă în
temeiul Legii române de drept interna Ńional privat. Condi Ńiile de fond cerute la
încheierea conven Ńiei matrimoniale sunt cele stabilite de legea na Ńional ă a fiec ăruia
dintre viitorii so Ńi. Regimul și efectele conven Ńiei matrimoniale sunt cârmuite de legea
aleas ă prin acord de c ătre viitorii so Ńi, iar în lips ă, de legea prev ăzut ă de art. 20.
Aceea și lege stabile ște dac ă este posibil ă modificarea sau înlocuirea conven Ńiei
matrimoniale în timpul c ăsătoriei. Modificarea sau noua conven Ńie matrimonial ă nu
poate aduce prejudicii ter Ńilor.
În temeiul dispozi Ńiilor art. 22 din Legea nr. 105 din 1992 divor Ńul este
cârmuit de legea aplicabil ă potrivit art. 20. Dac ă legea str ăin ă, astfel determinat ă, nu
permite divor Ńul ori îl admite în condi Ńii deosebit de restrictive, se aplic ă legea
român ă, în cazul în care unul dintre so Ńi este, la data cererii de divor Ń, cet ăŃean român.
Legea care reglementeaz ă cerin Ńele legale pentru încheierea c ăsătoriei se
aplic ă nulit ăŃii c ăsătoriei și efectelor acestei nulit ăŃi. Nulitatea unei c ăsătorii încheiat ă

76 în str ăin ătate cu înc ălcarea condi Ńiilor de form ă poate fi admis ă în România numai
dac ă sanc Ńiunea nulit ăŃii este prev ăzut ă și în legea român ă (art. 24).
De și legea român ă nu reglementeaz ă institu Ńia separa Ńiei de corp, Legea
român ă de drept interna Ńional privat prevede, în art. 23, c ă în cazul în care so Ńii sunt în
drept s ă cear ă separa Ńia de corp, condi Ńiile acesteia sunt supuse legii prev ăzute de art.
20, care se aplic ă în mod corespunz ător.

2. Raporturile dintre p ărin Ńi și copii
Filia Ńia copilului din c ăsătorie se stabile ște potrivit legii care, la data când s-a
născut, cârmuie ște, potrivit art. 20, efectele c ăsătoriei p ărin Ńilor s ăi. Dac ă, înainte de
na șterea copilului, c ăsătoria p ărin Ńilor a încetat sau a fost desf ăcut ă, se aplic ă legea
care, la data încetarii sau desfacerii, îi cârmuia efectele.
În conformitate cu art. 26 legea aplicabil ă filia Ńiei copilului guvernez ă
urm ătoarele aspecte:
tăgăduirea paternit ăŃii copilului n ăscut din c ăsătorie;
dobândirea numelui de c ătre copil;
raporturile dintre p ărin Ńi și copil, inclusiv obliga Ńia p ărin Ńilor de a între Ńine
copilul, de a-l educa și de a-i administra bunurile.
În cazul în care p ărin Ńii sunt în drept s ă procedeze la legitimarea prin
căsătorie subsecvent ă a copilului n ăscut anterior, condi Ńiile cerute în acest scop sunt
cele prev ăzute de legea care, potrivit art. 20, se aplic ă efectelor c ăsătoriei (art. 27).
Filia Ńia copilului din afara c ăsătoriei se stabile ște potrivit legii na Ńionale a
copilului de la data na șterii. În cazul în care copilul, cet ăŃean str ăin, are și o alt ă
cet ăŃenie str ăin ă, se aplic ă legea care îi este mai favorabil ă (art. 28).
Legea aplicabil ă filia Ńiei din afara c ăsătoriei cârmuie ște, în special,
urm ătoarele aspecte:
a. recunoa șterea filia Ńiei și efectele ei;
b. contestarea recunoa șterii filia Ńiei;
c. raporturile dintre p ărin Ńi și copil, inclusiv obliga Ńiei p ărin Ńilor de a
între Ńine copilul, de a-l educa și de a-i administra bunurile.
Dispozi Ńiile art. 29 legifereaz ă c ă dreptul mamei, de a cere tat ălui copilului din
afara c ăsătoriei s ă r ăspund ă pentru cheltuielile din timpul sarcinii și pentru cele
prilejuite de na șterea copilului, este supus legii na Ńionale a mamei.
Obliga Ńia de între Ńinere este guvernat ă de legea determinat ă în temeiul art. 34
al Legii nr. 105 din 1992, dup ă cum urmeaz ă:
a. în raporturile dintre p ărin Ńi și copii, legea care cârmuie ște, potrivit art. 25,
28 si 31, efectele filia Ńiei;
b. în raporturile dintre so Ńi, legea care cârmuie ște, potrivit art. 20, efectele
căsătoriei;
c. în raporturile dintre fo știi so Ńi, legea care cârmuie ște, potrivit art. 22,
divor Ńul;
d. în raporturile dintre persoane, legea na Ńional ă a creditorului. În caz de
schimbare a cet ăŃeniei, noua lege na Ńional ă se aplic ă numai presta Ńiilor
ulterioare schimb ării.

77 De asemenea, domeniul de aplicare al legii obliga Ńiei de între Ńinere cârmuie ște
urm ătoarele aspecte:
a. persoana creditorului și debitorului, precum și ordinea de prioritate între mai
mul Ńi debitori;
b. întinderea obliga Ńiei de între Ńinere;
c. modul de executare a obliga Ńiei și termenele pentru satisfacerea acesteia.
Pentru a se determina întinderea obliga Ńiei de între Ńinere trebuie s ă se Ńin ă
seama, chiar dac ă legea str ăin ă aplicabil ă dispune altfel, de posibilit ăŃile
materiale ale debitorului și de nevoile efective ale creditorului.
Ocrotirea minorului n ăscut din c ăsătorie sau adoptat, exercitat ă de p ărin Ńi ori,
dup ă caz, de tat ă sau de mam ă, este cârmuit ă de legea prev ăzut ă de art. 20. Instruirea,
modificarea, efectele și încetarea tutelei, precum și raporturile dintre tutore și
persoana lipsit ă de capacitate sau cu capacitate restrâns ă sunt supuse legii na Ńionale a
persoanei ocrotite. Obliga Ńia de a accepta și de a exercita tutela este supus ă legii
na Ńionale a tutorelui (art. 37).
În conformitate cu dispozi Ńiile art. 38 al Legii 105 din 1992 m ăsurile ce se iau
de c ătre p ărin Ńi sau tutore cu privire la minor sau la o alt ă persoan ă lipsit ă de
capacitate sau cu capacitate restrâns ă, ori cu privire la bunurile ce le apar Ńin, sunt
supuse legii statului ale c ărui autorit ăŃi îndrum ă și supravegheaz ă exercitarea ocrotirii
de c ătre cei în drept.
Dispozi Ńiile art. 37 și 38 se aplic ă în mod corespunz ător curatelei și oric ăror
institu Ńii de ocrotire a persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate restrâns ă.

3. Adop Ńia
Condi Ńiile de fond cerute pentru încheierea adop Ńiei sunt stabilite de legea
na Ńional ă a adoptatorului și a celui ce urmeaz ă s ă fie adoptat. Ace știa trebuie s ă
îndeplineasc ă și condi Ńiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre
cele doua legi na Ńionale ar ătate. Condi Ńiile de fond cerute so Ńilor care adopt ă
împreun ă sunt cele stabilite de legea care cârmuie ște, potrivit art. 20, efectele
căsătoriei lor. Aceea și lege se aplic ă și dac ă unul dintre so Ńi adopt ă copilul celuilalt
(art. 30).
În ceea ce prive ște condi Ńiile de form ă ale adop Ńiei, acestea trebuie s ă fie
îndeplinite în conformitate cu legea statului în ca re se încheie adop Ńia.
Legea român ă de drept interna Ńional privat prevede c ă efectele adop Ńiei,
precum și rela Ńiile dintre adoptator și adoptat sunt cârmuite de legea na Ńional ă a
adoptatorului, iar în cazul adop Ńiei consim Ńite de so Ńi este aplicabil ă legea prev ăzut ă
de art. 20. Aceea și lege cârmuie ște și desfacerea adop Ńiei.
Nulitatea adop Ńiei este supus ă, pentru condi Ńiile de fond, legilor prev ăzute la
art. 30, iar pentru nerespectarea condi Ńiilor de form ă, legii prev ăzute la art. 32.

78
CAPITOLUL VIII

MO ȘTENIREA ÎN DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT

Legea 105 din 1992 prin dispozi Ńiile art. 66 face o distinc Ńie în func Ńie de
obiectul mo ștenirii.
Dac ă mo ștenirea are ca obiect bunuri mobile, va fi supus ă legii na Ńionale pe
care persoana decedat ă o avea la data mor Ńii, indiferent de locul în care sunt situate
respectivele bunuri mobile.
În cazul în care mo ștenirea are ca obiect bunuri imobile și fondul de comer Ń,
legea aplicabil ă va fi legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.
În temeiul prevederilor art. 67, legea aplicabil ă în domeniul succesiunii
reglementeaz ă în special urm ătoarele aspecte:
a. momentul deschiderii mo ștenirii;
b. persoanele cu voca Ńie de a mo șteni;
c. calit ăŃile cerute pentru a mo șteni;
d. exercitarea posesiei asupra bunurilor r ămase de la defunct;
e. condi Ńiile și efectele op Ńiunii succesorale;
f. întinderea obliga Ńiei mo ștenitorilor de a suporta pasivul;
g. drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Testatorul poate supune transmiterea prin mo ștenire a bunurilor sale altei legi
decât cea ar ătat ă în art.66, f ără a avea dreptul s ă înl ăture dispozi Ńiile ei imperative.
Astfel, dispozi Ńiile art. 68 prev ăd c ă întocmirea, modificarea sau revocarea
testamentului sunt socotite valabile dac ă actul respect ă condi Ńiile de form ă aplicabile,
fie la data când a fost întocmit, modificat sau rev ocat, fie la data decesului
testatorului, conform oric ăreia dintre legile urm ătoare:
a. legea na Ńional ă a testatorului;
b. legea domiciliului acestuia;
c. legea locului unde actul a fost întocmit, modifi cat sau revocat;
d. legea situa Ńiei imobilului ce formeaz ă obiectul testamentului;
e. legea instan Ńei sau a organului care îndepline ște procedura de transmitere a
bunurilor mo ștenite.

79
CAPITOLUL IX

COMPETEN łA ȘI PROCEDURA CIVIL Ă ÎN
DREPTUL INTERNA łIONAL PRIVAT

1. Probleme de competen Ńă în dreptul interna Ńional privat
Instan Ńele judec ătore ști române sunt competente, în condi Ńiile prev ăzute de
dispozi Ńiile ce urmeaz ă, s ă solu Ńioneze procesele dintre o parte român ă și o parte
str ăină sau numai dintre str ăini, persoane fizice sau persoane juridice.
În temeiul dispozi Ńiilor art. 149 al Legii nr. 105 din 1992 instan Ńele
judec ătore ști române sunt competente dac ă:
a. pârâtul sau unul dintre pârâ Ńi are domiciliul, re ședin Ńa sau fondul de comer Ń
în România; dac ă pârâtul din str ăin ătate nu are domiciliul cunoscut, cererea
se introduce la instan Ńa domiciliului sau re ședintei reclamantului din Ńar ă;
b. sediul pârâtului, persoan ă juridic ă, se afl ă în România; în sensul prezentului
articol, persoana juridic ă str ăin ă este socotit ă cu sediul în România și în
cazul când are pe teritoriul Ńă rii o filial ă, o sucursal ă, o agen Ńie sau o
reprezentan Ńă ;
c. reclamantul din cererea de pensie de între Ńinere are domiciliul în România;
d. locul unde a luat na ștere sau trebuia executat ă, fie chiar în parte, o obliga Ńie
izvorât ă dintr-un contract, se afl ă în România;
e. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obliga Ńii extra-
contractuale cu efectele sale se afla în România;
f. sta Ńia feroviar ă sau rutier ă, precum și portul sau aeroportul de înc ărcare sau
desc ărcare a pasagerilor sau m ărfii transportate se afl ă în România;
g. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afl ă în România;
h. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri r ămase de la acesta se afl ă în
România;
i. imobilul la care se refer ă cererea se afl ă în România.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 15 0 instan Ńele române sunt
competente s ă judece:
procese dintre persoane cu domiciliul în str ăin ătate, referitoare la acte sau fapte
de stare civil ă înregistrate în România, dac ă cel pu Ńin una dintre p ărŃi este
cet ăŃean român;
procese referitoare la ocrotirea minorului sau inte rzisului, cet ăŃean român cu
domiciliul în str ăin ătate;
declararea mor Ńii prezumate a unui cet ăŃean român, chiar dac ă el se afl ă în
str ăin ătate la data când a intervenit dispari Ńia. Pân ă la luarea unor m ăsuri
provizorii de c ătre instan Ńa român ă, r ămân valabile m ăsurile provizorii luate
de instan Ńa str ăin ă;
procese privitoare la ocrotirea în str ăin ătate a propriet ăŃii intelectuale a unei
persoane domiciliate în România, cet ăŃean român sau str ăin f ără cet ăŃenie,
dac ă prin conven Ńia p ărŃilor nu s-a stabilit o alta competen Ńă ;

80 procese dintre str ăini, dac ă ace știa au convenit expres astfel, iar raporturile
juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, î n legatur ă cu bunuri sau
interese ale persoanelor din România;
procese referitoare la abordajul unor nave sau aero nave, precum și cele
referitoare la asisten Ńa sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în
marea liber ă ori într-un loc sau spa Ńiu nesupus suveranit ăŃii vreunui stat,
dac ă: nava sau aeronava are na Ńionalitatea român ă; locul de destina Ńie sau
primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava a ajuns, se g ăse ște pe
teritoriul României; nava sau aeronava a fost seche strat ă în România; pârâtul
are domiciliul sau re ședin Ńa în România;
falimentul sau orice alt ă procedur ă judiciar ă privind încetarea pl ăŃilor în cazul
unei societ ăŃi comerciale str ăine cu sediul în România;
orice alte procese prev ăzute de lege.
Instan Ńele din România pot s ă dispun ă, la cerere, m ăsuri asiguratorii în cazuri
urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunur i ce au leg ătur ă cu jurisdic Ńia lor,
chiar dac ă nu sunt competente, potrivit dispozi Ńiilor prezentului capitol, s ă solu Ńioneze
în fond procesul în vederea c ăruia sau în cursul c ăruia m ăsurile sunt necesare.
De asemenea, Legea român ă de drept interna Ńional privat confer ă o
competen Ńă exclusiv ă în temeiul art. 151. Textul acestui articol dispun e c ă instan Ńele
române sunt exclusiv competente s ă judece procesele privind raporturi de drept
interna Ńional privat referitoare la:
acte de stare civil ă întocmite în România și care se refer ă la persoane domiciliate
în România, cet ăŃeni români sau str ăini f ără cet ăŃenie;
încuviin Ńarea adop Ńiei, dac ă cel ce urmeaz ă a fi adoptat are domiciliul în România
și este cet ăŃean român sau str ăin f ără cet ăŃenie;
tutela și curatela privind ocrotirea unei persoane domicili ate în România, cet ăŃean
român sau str ăin f ără cet ăŃenie;
punerea sub interdic Ńie a unei persoane care are domiciliul în România;
desfacerea, anularea sau nulitatea c ăsătoriei, precum și alte litigii dintre so Ńi, cu
excep Ńia celor privind imobile situate în str ăin ătate, dac ă, la data cererii,
ambii so Ńi domiciliaz ă în România, iar unul dintre ei este cet ăŃean român sau
str ăin f ără cet ăŃenie;
mo ștenirea l ăsat ă de o persoan ă care a avut ultimul domiciliu în România;
imobile situate pe teritoriul României;
executarea silit ă a unui titlu executoriu pe teritoriul României.
Cet ăŃenii români pot s ă introduc ă o ac Ńiune în vederea solu Ńion ării procesului
izvorât în temeiul unui raport juridic cu element d e extraneitate și la o instan Ńă str ăin ă.
Totu și, în situa Ńia în care o jurisdic Ńie str ăin ă se declar ă necompetent ă s ă solu Ńioneze o
acŃiune formulat ă de c ătre un cet ăŃean român, aceasta poate fi introdus ă la instan Ńa din
România cu care procesul prezint ă cele mai strânse leg ături.
În situa Ńia în care nu se poate stabili ce instan Ńă român ă este competent ă s ă
solu Ńioneze procesul, cererea va fi îndreptat ă, potrivit regulilor de competen Ńă
materiala, la Judec ătoria sectorului 1 al municipiului Bucure ști sau la Tribunalul
municipiului Bucure ști.

81 Un caz aparte este reprezentat de situa Ńia în care p ărŃile desemneaz ă instan Ńa
competent ă. Legea român ă de drept interna Ńional privat, prin art. 154 prevede c ă
instan Ńa aleas ă de p ărŃi, prin conven Ńie, va fi investit ă cu competen Ńă jurisdic Ńional ă,
afar ă numai dac ă:
instan Ńa este str ăin ă, iar litigiul intr ă în competen Ńa exclusiv ă a unei instan Ńe
române;
instan Ńa este româna, iar una dintre p ărŃi învedereaz ă ca o instan Ńă str ăin ă este
exclusiv competent ă.
Instan Ńa sesizat ă î și verific ă, din oficiu, competen Ńa sa de a solu Ńiona procesul
privind raporturile de drept interna Ńional privat și, în cazul în care nu este competent ă
nici ea și nici o alt ă instan Ńă româna, respinge cererea ca nefiind de competen Ńa
instan Ńelor române (art 157).

2. Probleme de procedur ă civil ă interna Ńional ă
La fel ca și capacitatea de exerci Ńiu, capacitatea procesual ă a fiecăreia dintre
părŃile în proces este cârmuit ă de legea sa na Ńional ă (art. 158).
Din punct de vedere procedural, legea aplicabil ă va fi legea forului. Astfel,
instan Ńele române vor aplica Codul român de procedur ă civil ă, dac ă nu s-a dispus
altfel în mod expres. De asemenea, legea român ă stabile ște și dac ă o anumit ă
problem ă este de drept procedural sau de drept material (ar t. 159, al. 2).
În ceea ce prive ște administrarea mijloacelor de prob ă, art. 161 al Legii nr.
105 din 1992 prevede regimul juridic al acestora. M ijloacele de prob ă pentru
dovedirea unui act juridic și puterea doveditoare a înscrisului, care îl consta t ă, sunt
cele prev ăzute de legea locului încheierii actului juridic sa u de legea aleas ă de p ărŃi,
dac ă ele aveau dreptul s ă o aleag ă. Proba faptelor se face potrivit legii locului und e
ele s-au produs. Cu toate acestea, va fi aplicabil ă legea român ă, dac ă aceasta admite și
alte mijloace de prob ă decât cele prev ăzute de legile ar ătate la alin. 1 si 2.
Legea româna este aplicabil ă și în cazul în care ea îng ăduie proba cu martori
și cu prezum Ńii ale instantei, chiar dac ă aceste mijloace de proba nu sunt admisibile
potrivit legii str ăine. Dovada st ării civile și puterea doveditoare a actelor de stare
civil ă sunt reglementate de legea locului unde s-a întocm it înscrisul invocat.
Administrarea probelor se face potrivit legii român e.
Un aspect deosebit îl reprezint ă supralegalizarea. Actele oficiale întocmite
sau legalizate de c ătre o autoritate str ăin ă pot fi folosite în fa Ńa instan Ńelor române
numai dac ă sunt supralegalizate, pe cale administrativ ă ierarhic ă și în continuare de
misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Ro mâniei, spre a li se garanta astfel
autenticitatea semn ăturilor și sigiliului. Supralegalizarea pe cale administrati v ă este
supus ă procedurii stabilite de statul de origine a actulu i, urmat ă de supralegalizarea
efectuat ă fie de c ătre misiunea diplomatic ă sau oficiul consular român din statul de
origine, fie de c ătre misiunea diplomatica sau oficiul consular al st atului de origine în
România și, în continuare, în ambele situa Ńii, de c ătre Ministerul Afacerilor Externe.
Scutirea de supralegalizare este permis ă în temeiul legii, al unei în Ńelegeri
interna Ńionale la care este parte România sau pe baz ă de reciprocitate.
Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate d e instan Ńele române se face, din

82 partea autorit ăŃilor române, de c ătre Ministerul Justi Ńiei și Ministerul Afacerilor
Externe, în aceast ă ordine (art. 162).

Efectele hot ărârilor str ăine
Hot ărârile str ăine sunt recunoscute de plin drept în România, dac ă se refer ă la
statutul civil al cet ăŃenilor statului unde au fost pronun Ńate sau dac ă, fiind pronun Ńate
într-un stat ter Ń, au fost recunoscute mai întâi în statul de cet ăŃenie al fiec ărei p ărŃi
(art. 166).
Hot ărârile referitoare la alte procese, decât cele ar ătate în art. 166, pot fi
recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dac ă sunt
îndeplinite cumulativ urm ătoarele condi Ńii:
a. hot ărârea este definitiv ă, potrivit legii statului unde a fost pronun Ńat ă;
b. instan Ńa care a pronun Ńat-o a avut, potrivit legii men Ńionate, competen Ńa s ă
judece procesul;
c. exist ă reciprocitate în ce prive ște efectele hot ărârilor str ăine între România și
în statul instan Ńei care a pronun Ńat hot ărârea.
De asemenea, textul art. 167 prevede c ă dac ă hot ărârea a fost pronun Ńat ă în
lipsa p ărŃii care a pierdut procesul, trebuie s ă se constate, de asemenea, c ă i-a fost
înmânat ă în timp util cita Ńia pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de
sesizare a instan Ńei și ca i s-a dat posibilitatea de a se ap ăra și de a exercita calea de
atac împotriva hot ărârii. Caracterul nedefinitiv al hot ărârii str ăine, decurgând din
omisiunea cit ării persoanei care nu a participat la proces în fa Ńa instan Ńei str ăine, poate
fi invocat numai de c ătre acea persoan ă.
Legea român ă de drept interna Ńional privat prevede cazurile când poate fi
refuzat ă recunoa șterea unei hot ărâri str ăine:
a. hot ărârea este rezultatul unei fraude comise în procedu ra urmat ă în
str ăin ătate;
b. hot ărârea încalc ă ordinea public ă de drept interna Ńional privat român;
constituie un asemenea temei de refuz al recunoa șterii înc ălcarea
dispozi Ńiilor art. 151 privitoare la competen Ńa exclusiv ă a jurisdic Ńiei române;
c. procesul a fost solu Ńionat între acelea și p ărŃi printr-o hot ărâre, chiar
nedefinitiv ă, a instan Ńelor române sau se afl ă în curs de judecare în fa Ńa
acestora la data sesiz ării instan Ńei str ăine.
Recunoa șterea nu poate fi refuzat ă pentru singurul motiv c ă instan Ńa care a
pronun Ńat hot ărârea str ăin ă a aplicat o alt ă lege decât cea determinat ă de dreptul
interna Ńional privat român, afar ă numai dac ă procesul prive ște starea civil ă și
capacitatea unui cet ăŃean român, iar solu Ńia adoptat ă difer ă de cea la care s-ar fi ajuns
potrivit legii române (art. 168).
Regimul cererii de recunoa ștere este reglementat de prevederile art. 170 –172
al Legii nr. 105 din 1992. În acest sens, cererea d e recunoa ștere se rezolv ă pe cale
principal ă de tribunalul jude Ńean în circumscrip Ńia c ăruia î și are domiciliul sau sediul
cel care a refuzat recunoa șterea hot ărârii str ăine. Cererea de recunoa ștere poate fi, de
asemenea, rezolvat ă pe cale incident ă, de c ătre instan Ńa sesizat ă cu un proces având

83 un alt obiect, în cadrul c ăruia se ridic ă excep Ńia puterii lucrului judecat, întemeiata pe
hot ărârea str ăin ă.
Cererea de recunoa ștere a hot ărârii str ăine se întocme ște potrivit cerin Ńelor
prev ăzute de legea procedural ă român ă și va fi înso Ńit ă de urm ătoarele acte:
copia hot ărârii str ăine;
dovada caracterului definitiv al acesteia;
copia dovezii de înmânare a cita Ńiei și actului de sesizare, comunicate p ărŃii care
a fost lips ă în instan Ńa str ăin ă sau orice alt act oficial care s ă ateste c ă cita Ńia
și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util , de c ătre partea împotriva
căreia s-a luat hot ărârea;
orice alt act, de natur ă s ă probeze, în completare, c ă hot ărârea str ăin ă îndepline ște
celelalte condi Ńii prev ăzute de art. 167.
Actele prev ăzute în alin. 1 vor fi înso Ńite de traduceri autorizate și vor fi
supralegalizate, cu respectarea dispozi Ńiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în
cazul în care p ărŃile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru
conformitate.
De asemenea, cererea de recunoa ștere a hot ărârii str ăine se solu Ńioneaz ă pe
cale principal ă prin hot ărâre, iar pe cale incident ă prin încheiere interlocutorie.
Cererea poate fi solu Ńionat ă f ără citarea p ărŃilor dac ă, din hot ărârea str ăin ă, rezult ă c ă
pârâtul a fost de acord cu admiterea ac Ńiunii.
Hot ărârile str ăine, care nu sunt aduse la îndeplinire, de bun ăvoie de c ătre cei
obliga Ńi a le executa, pot fi puse în executare pe teritor iul României, pe baza
încuviin Ńă rii date, la cererea persoanei interesate, de c ătre tribunalul jude Ńean în
circumscrip Ńia c ăruia urmeaza s ă se efectueze executarea. Hot ărârile str ăine prin care
s-au luat m ăsuri asiguratorii și cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în
executare pe teritoriul României.
În conformitate cu dispozi Ńiile art. 174 executarea hot ărârii str ăine se
încuviin Ńeaz ă cu respectarea condi Ńiilor prev ăzute de art. 167, cât și a celor ce urmeaz ă:
hot ărârea este executorie potrivit legii instan Ńei care a pronun Ńat-o;
dreptul de a cere executarea silit ă nu este prescris potrivit legii române.
Dispozi Ńiile art. 168 si 169 sunt aplicabile în mod corespu nz ător și cererii de
încuviin Ńare a execut ării.
Cererea de încuviin Ńare a execut ării, întocmit ă în condi Ńiile prev ăzute de art.
171, va fi înso Ńit ă și de dovada caracterului executor al hot ărârii str ăine, eliberat ă de
instan Ńa care a pronun Ńat-o.
Cerearea de încuviin Ńare a execut ării este guvernat ă de prevederile art. 176 și
177 ale Legii nr. 105 din 1992. Cererea de încuviin Ńare a execut ării se solu Ńioneaz ă
prin hot ărâre, dup ă citarea p ărŃilor. În cazul în care hot ărârea str ăin ă con Ńine solu Ńii
asupra mai multor capete de cerere, care sunt disoc iabile, încuviin Ńarea poate fi
acordat ă separat. Pe baza hot ărârii definitive de încuviin Ńare a execut ării se emite
titlul executoriu, în condi Ńiile legii române, men Ńionându-se în titlu și hot ărârea de
încuviin Ńare.
Hot ărârea str ăin ă, dat ă de c ătre o instan Ńă competent ă, are for Ńă probant ă în
fa Ńa instan Ńelor române cu privire la situa Ńiile de fapt pe care le constat ă (art. 178).

84

BIBLIOGRAFIE

Ion P. Filipescu , Drept interna Ńional privat , Editura Actami, Bucure ști, 1999;
Ion P. Filipescu , Andrei I. Filipescu , Drept interna Ńional privat , Editura
Actami, Bucure ști, 2002;
Mihail Vasile Jakot ă, Drept interna Ńional privat , 2 volume, Editura Funda Ńiei
„Chemarea”, Ia și, 1997;
Ioan Macovei , Drept interna Ńional privat , Ed. Ars Longa, Ia și, 2001;
Tudor R. Popescu , Drept interna Ńional privat , Editura Romfel, Bucure ști,
1994;
Drago ș Alexandru Sitaru , Drept interna Ńional privat , Editura Actami,
Bucure ști, 1997;
Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor
de drept interna Ńional privat;
Legea nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la a ctele de stare civil ă;
Ordonan Ńa de urgen Ńă nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul str ăinilor
în România modificat ă prin Legea nr. 357 din 11 iulie 2003 pentru
aprobarea Ordonan Ńei de urgen Ńă nr. 194/2002 privind regimul str ăinilor în
România.