1.1. Istoria comunicării …………………………………………………………………………… 3 1.2. Definiții și caracteristici… [610317]

1
CUPRINS

Capitolul I Introducere
1.1. Istoria comunicării …………………………………………………………………………… 3
1.2. Definiții și caracteristici ale comunică rii………… ………………….. ………………. ..4
1.3. Motivarea alegerii temei……………………………………………………………………….. 5
Capitolul II Comunicarea -considerații generale
2.1. Comunicarea – concept, structură, repere ……………………………… ……………… .7
2.2 . Modelele comunicării …………………………………………………… ………………… 10
2.2.1. Modelul elementar al comunicării ……………………………………… ………….. 10
2.2.2 Modelul fundamental al comunicării …………………………………………… …..10
2.3 Comunicarea verbală ………………………………………………………… …………….. 11
2.4. Comunicarea nonverbală ……………………. ………………………………. …………. .12
2.5 Comunicarea didactică ………………………………….. ………………………………….. 13
2.5.1. Retroacțiuni ale comunică rii didactice ………………………… ………….. ………. 14
2.6. Comunicarea în sport.. …………………………………….. …………………………… ..15
2.7. Comunicarea profesor – sportiv …………………………………. …………………… ..15
2.7.1 Calităț ile vorbitorului …………………………………. ……………………………….. ..17
2.7.2 Calitățile ascultă torului ………………………………… ……………………………… .18
Capitolul III. Personalitatea sportivului
3.1. Sportul și personalitatea – aspecte filosofice ……….. …….. …………………….. ….19
3.2. Implicațiile performanței în structura personalității ………………………. ……….19
3.3. Definirea și teoriile personalitații …………………………… …………………… ……… 20
3.4. T răsăturile, caracteristicile și dinamica personalității ………………… ………… ….21
3.5. Structura psihologică a personalității ……………………………………………………… 22
3.5.1. Temperamentul ………………………. ……………………………………………………. 22
3.5.2. Predispoziții, apt itudini – talent în performanț a sportivă …………………….. 24
3.5.3. Trebuințe, interes și motivație în sportul de performanță …………………….24
3.5.4.Cara cterul și rolul atitudinilor în sportul de performanță ………………. ………. 25
3.5.5. Educarea caracterului ………………. ………………………………………………….. 26
Capitolul IV. Metodologia cercetării
4.1. Scopul și obiective le studiului…………………………………………………… ……..27
4.2. Ipotezele lucrării ……………………………….. …………………………………… 27
4.3. Subiecții investigați, locul, durata………………. …………………… ………. ………..28
4.4. Metodele de cercetare folosite………………………………………………… ………… ..28
4.4.1. Studiul materialului bibliografic ………………………………… …………………… .28
4.4.2. Metoda co nversației ………………………… …………………………………………… 29
4.4.3 Metoda anchetei ………………………….. ………………………………………………. .29
4.4.4. Metoda Feedback -ului………………. ………………………………………………….. 31
4.4.5. Metoda prezentării datelor ………………. …………………………………………….. 32
Capitolul V. Prezentarea și interpretarea datelor
5.1.Prezentarea datelor…………….. …………………………… …………… ………………. ….33
5.1.1. Stabilirea și descrierea studiului ………………………………………………….. …33

2
5.2. Rezultatele studiului ………………. …………………………. ……………………………. 33
5.3 Analiza și interpretarea rezultatelor ………………. …………………………………… …36
5.3.1. Rezultate și discuții ………………. ………………………………………………………. 37
Capitolul V I. Concluzii și propuneri
6.1. Concluzii…………………………………………………………………………………………. .46
6.2. Propuneri……………………………………………………………………… ………………… .47
Bibliografia………………………………………………………………………. …………………. ..49
Anexa 1 ……………… …………………………………………………………………………. ……52

3
CAPITOLUL I
Introducere

Viața noastră este plină de comunicare , pentru că noi oamenii , citim ,
vorbim, ascultăm , gesticulăm, convingem , încurajăm, demonstrăm, observăm etc.
Comunicarea face parte din viața noastră de zi cu zi , iar în meseria de
profesor de sport, sau instructor sp ortiv, com unicarea este un element important .
Pentru a -i influența pe ceilalți și a te lăsa l a rândul tău influențat de ei, pentru
a fi, profesor , antrenor sau lider trebui e să stăpânești tehnicile de comunicare
verbale și nonverbale.
Comunicarea reprezi ntă un element de maximă importanță pentru procesul
instructiv – educativ cu beneficii în dezvoltarea personalității sportivului, întrucât
eficiența execuțiilor depinde atât de profeso rii care transmit informații cât și de
sportivii care receptează, înțeleg și execută.
Pentru a comunica eficient, trebuie să ținem cont de faptul că fiecare
persoană are propriul să u bagaj de experiență, car e este diferit de al celorlalți iar
pentru a ne face înțeleși de o altă persoană și pentru a o putea înțelege, trebuie să
cunoaștem cadrul să u de referință.
Prin lucrarea de față am dorit să realizez o fundamentare teoretică a
proceselor de comunicare dintre profesor ș i sportiv, demonstrând astfel că eficiența
și calitatea comunicării ajută la construirea unor relații de înc redere și respect
reciproc cu sportivii , care este atât de importantă în dezvoltarea personalității
sportivului .

1.1 Istoria comunicării
Evoluția istorică a procesului de comunicare este în strânsă legătură cu
istoria evoluției umane. Comunicarea apare odată cu apariția schimbului de
informații.
În epoca semnelor , ființele umane comunicau doar cu ajutorul sunetelor
produse fizic cum ar fi mormăieli , mârâituri, sau cu ajutorul mișcărilor corpului.
Epoca vorbirii și limbajului de acum câteva mii de ani când oamenii aveau
structura craniană, limba și larin gele așa cum le avem noi astăzi se caracterizează
prin concretizarea transmiterii gândurilor și mesajelor .
Epoca scrisului este cea a evoluției de la reprezentări grafice la sisteme
fonetice. Principalu l motiv pentru dezvoltarea scrieri lor a fost practicarea
agriculturii , rezolvând probleme cum ar fi delimitarea și înregistrarea hotarelor,
vânzărilor și cumpărărilor , în această perioadă s crierea aparține notațiilor grafice.
Epoca tiparului aduce cu ea tipărirea primei cărți din lume „Diamond Sutra”
în anul 868 , în China.
În sec al II – lea î. Hr. în perioada apariției democrației din Grecia Antică ,
existau legi ale care prevedeau că fiecare cetățean să fie propriul său avocat, iar
pledoariile erau susți nute public în fața juraților. Cei care stăpâneau arta de a vorbi

4
erau la conducerea societății. Arta de a comunica era numită retorică, primele
noțiuni de comunicare fiind cuprinse în Arta Retoricii a lui Corax din Siracuza.
Platon introduce studiul comun icării în viața academiei grecești iar Aristotel este
cel care a elaborat primul tabel de logică numit Organon în care s -au stabi lit tipuri
de raționamente . Filozofii romani sunt cei care au început să facă distincție între
retorică și arta comunicării, o mare contribuție având -o în acest sens Cicero. În
secolele următoare după perioada greco -romană această știință nu mai cunoaște
evoluție până în epoca renașterii.
Tiparul a fost inventat în Europa de un aurar, Mainz Johann Gutenberg , iar
ziarul ca aplicaț ie particulară a tiparului a fost o invenție mult mai târzie care a
depins de contextul politic și social al Europei Occidentale l a începutul secolului al
XVII -lea.
După anul 1600 comunicarea vine din nou în centrul vieții social -politice
pentru că apar statele naționale, iar regimurile democratice lasă liberă calea
libertății de exprimare . Primii oratori din Grecia vorbeau în piața publică, cel mai
cunoscut fiind Socrate . Au urmat Demostene și în epoca romană Cicero .
Apariția microfonului, radioului și t eleviziunii schimbă legile oratorice. În
zilele noastre într -o societate copleșită de imagini și mediatizare este dificil să mai
apară mari oratori.
În sec. XX sistemul de comunicare a înregistrat o dezvoltare deosebită prin
apariția programării neuro l ingvistice. În prezent diversitatea comunicării a făcut ca
acesta să se studieze și separat pe ramuri de activitate: management, comerț,
jurnalistică, marketing, vânzări, relații publice.
În concluzie se poate spune că p rima revo luție a comunicării apare odată cu
apariția vorbirii, cea de -a doua se produce la descoperirea scrierii, a treia la
inventarea tiparului, însă revoluția științei s -a produs probabil atunci când a fost
formulată prima cugetare adevărată despre lume .

1.2 Definiți i și caracteristici ale comunică rii
În „ Dicționarul explicativ al limbii române” (1975), termenul „comunicare”
este explicat prin: „a face cunoscut, a da de știre, a avea ceva în comun”.
Firesc, definițiile sunt numeroase și diferite dar, indiferent de școala de
gândire căreia aparț ine un autor sau altul, sau de orientarea în care se înscrie,
pentru o mai bună sinteză asupra sa, cea mai bună variantă este să oferim mai
multe definiții, din mai multe puncte de vedere, a diferiților specialiști în domeniul
acesta, astfel se acope ră înțelesurile sale, și definiția căpăta un aspect obiectiv. Sunt
menționate de Ion-Ovidiu Pâniș oara într-o manieră sistematică unsprezece termeni
mai importanți ai acestui concept, care pot fi prezentați sintetic astfel :
1. „comunicarea este un proces î n care oamenii își împărtășesc informații, idei și
sentimente ” (Hybels, Weaver );
2. „comunicarea este procesul prin care o parte transmite informații unei alte părți
numită receptor” ( Baron );

5
3. „comunicarea se referă la acțiunea, cu una sau mai multe pe rsoane, de trimitere
și receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zg omote, are loc într -un
context și furnizează oportunități de feed-back” ( DeVito );
4. „comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de simboluri și
mesaje” ( Gerbne r);
5. „comunicarea își focalizează interesul central pe acele situații co mportamentale
în care o sursă transmite un mesaj unui receptor cu intenția de a -i influența
comportamentele ulterioare” ( Miller );
6. „comunicarea este realizarea socială în comportamen tul simbolic” ( Craig );
7. „comunicarea este procesul transmiterii structurii dintre componentele unui
sistem care poate fi identificat în timp și spațiu” ( Krippendorf );
8. „comunicarea nu este răspunsul însuși, dar este un set de relaționări bazate pe
transmiterea unor semne și evocarea răspunsurilor” ( Coli Cherry );
9. „comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificație
mesajelor refer itoare la comportament” ( Mortensen );
10. „comunicarea reprezintă un proces de viață esențial prin care animalele și
oamenii generează sisteme, obțin, transformă și folosesc informația pentru a -și
duce la bu n sfârșit activitățile” ( Ruben );
11. „comunicarea constă în atribuirea unui sen s semnelor” ( Cronkhite )
Deși comunicarea este un proces adânc implic at în activitățile și viața
omului, putem spune că preocupările pentru cercetarea în domeniul comunicării ca
și știință sunt mai degrabă recente . General vorbind, fiecare încercare de a definii
procesul de comunicare este influențată de domeniul de activit ate al autorului.
Din păcate, comunicarea în Educație fizică și sport deține foarte puțină
informație, specialiștii în comunicare arătând puțin interes în clarificarea aspectelor
specifice acestui domeniu.
Sub aspectul ei cel mai general, comunicarea poa te fi reprezentată ca un
ansamblu d e acțiuni succesive de emitere ș i recepționare a unor mesaje
informaționale, de codificare ș i decodificare a lor prin mijlocirea unor cana le de
comunicare care leagă între ele diferitele elemente ale sistemului, cât și sistemul
cu mediul în care ființează .
Această frază are o valoare destul de importantă în lucrarea ace asta,
deoarece pe parcurs voi încerca să demonstrez că rolul comunicării în sport este
destul de mare în anumite paliere, astfel că comunicarea influenț ează dezvoltarea
personalității sportivului .

1.3 Motivarea alegerii temei
Alegerea temei a fost motivată de un fenomen relativ nou, pătrunderea
comunicării prin formele sale, tot mai mult și mai vizibil în fenomenul sportiv.
Lucrarea are în general un carac ter teoretic, dar și practi c-aplicativ, menită
să investigheze impactul avut de procesul de comunicare asupra dezvoltării
personalității sportivului .

6
În capitolul I sunt prezentate definiții ale comunicării, pentru a înțeleg bine
acest concept întrucât o s ingură definiție a termenului nu poate satisfice
complexitatea de care dă dovadă în societate , precum și motivarea alegerii acestei
teme de proiect.
La fundamentarea teoretico -științifică a lucrării din capitolul II, am subliniat
cele mai importante aspect e privind modelele comunicării , comunicarea verbală și
nonverbală, c omunicarea didactică și î n sport. Mai include și date despre
comunicarea profesor – sportiv precum și c ondițiile unei comunicări eficiente .
În partea a treia a lucrării m-am axat pe aspect ele legate de p ersonalitatea
sportivului , teorii asupra personalității , trăsăturile și caracteristicile acesteia
precum ș i structura psihologică a personalității . Toate aceste aspecte vor contribui
în analiza rolului pe care comunicarea îl are asupra perso nalității sportivului .
Apoi, în capitolul IV am expus metodologia cercetării, scopul și obiectivele
studiului, ipotezele lucrării, subiecții inv estigați, locul, durata precum ș i metode
sau tehnici de cercetare folosite.
Analiza și interpretarea rezultate lor sunt descrise în capitolul V, iar
concluziile și propunerile s unt redate pe larg în capitolul VI.
În concluzie , lucrarea se vrea a fi o poartă de acces care să faciliteze crearea
și optimizarea relați ei profesor -sportiv prin dezvoltarea personalității s portivului cu
ajutorul procesului de comunicare , ajutând la dezvoltarea progresivă a capacității,
perfecționarea calităților, priceperilor și deprinder ilor motrice și deasemenea
influențând încrederea în forțele proprii a sportivului.

7
CAPITOLUL II
Comuni carea -considerații generale

2.1. Comunicarea – concept, structură, repere
În sensul general, se vorbește despre comunicare când un sistem sau sursă,
influențează un alt sistem – un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative
care pot fi transmis e prin ca nalul care le leagă .
În plan profesional, comunicarea este o componentă a reușitei în carieră, în
acest context comunic are devine un element inseparabil din existența noastră, un
instrument de promovare a propriilor calități, abilități și cunosti nțe.
Comunicarea prin natura sa, are și particularități pe care e bine să le
menționă m în această lucrare. Astfel, aceasta îi pune pe oameni în legătură fiind
funcția sa cea mai importantă de la care se pleacă mai departe, are un caracter
dinamic, orice me saj are un conținut manifest sau un conținut latent, de asemenea
această poate fi:
 exteriorizată (acțiune verbală – non verbală) ;
 metacomunicare ( dincolo de cuvinte) ;
 intracomunicare (comunicare la nivelul sinelui).
O altă latură importantă sunt etapel e acestui proces. Astfel, acest proces este
alcătuit din:
 emițător (persoană, grup ce transmite mesaje) ;
 mesaj (totalitatea cuvintelor, emoțiilor transmise) ;
 codificare (transformarea mesajului care să ajungă la receptor) ;
 canal de comunicare (mijlocul p rin care mesajul este t ransmis) ;
 decodificare (interpr etarea simbolurilor codificate) ;
 receptor (cel căruia îi este adresat mesajul) ;
 răspuns ( reacțiile receptorului) ;
 feedback (parte din răspuns care se înțelege la emitent).
În consecință, putem observa că procesul de comunicare este unul amplu, iar
etapele procesului de comunicare sunt marcate de elementele de bază (emițător,
destinatar, etc), instrumentele comunicării (mesajul), și funcțiile de bază ale
comunicării (codificare, decodificare, feedback).
Mesajul este foarte important, acesta trebuie să aibă un conținut bine
alcătuit, coerent, o structură bine pusă la punct dar și o formă fluidă. De asemenea,
acesta trebuie să aibă valoare pentru cei vizați, să fie interesant, să furnizeze
informații.
Proce sul de comunicare poate intregistra și blocaje comunicaționale,
întrucât nu este obligatoriu să fie comunicarea fluidă mereu, între cei ce
dialoghează. Aceste blocaje pot fi diminuate sau chiar eliminate cu ajutorul
comunicații empatice , al comunicării extrasenzoriale , și al comunicării
subliminale .

8
În funcție de numărul participanților și tipul de relație dintre ei, Paul Țoță
identifică cinci tipuri de comunicare, într -o altfel de departajare : comunicare
interpersonală , comunicare de grup, comunicare publ ică, comunicare de masă, și
comunicare diadică, iar în viziunea s a, comunica rea se realizează pe trei niveluri:
verbal ( 7%) , paraverbal (38%), și nonverbal ( 55%).
În procesul de comunicare putem enumera și câteva nevoi fundamentale
pentru un proce s real izat corect: nevoia de a spune, de a fi înțeles, nevoia de a fi
recunoscut, nevoia de a fi valorizat, nevoia d e a influența, nevoia de intimit ate.
Toate cele enumerate contribuie într -o proporție ma re la desfășurarea
comunicării.
Cele trei sensuri ale com unicării conform lui Dominique Wolton, sunt
următoarel e: comunicarea directă , comunicarea tehnică și comunicarea socială.
Comunicarea este o exp erienta antropologică fundamental ă în primul rând,
deoarece nu există viață individuală și colectivă fără comun icare. În același timp,
comunicarea este ansamblul tehnicilor de comunicare, instaurând în ultima
perioadă comunicarea la distanță. Astăzi, prin comunicare se înțeleg atât
comunicarea directă între două sau mai multe persoane, cât și schimbul la distanță,
mediat de tehnici (televiziune, telefon, radio, etc.). Progresele înregistrate în acest
sens au fost așa mari , încât astăzi a devenit un lucru banal să comunicăm
instantaneu dintr -un capăt la celălalt al lumii prin intermediul sunetului, imaginilor,
ori da telor. Totodată, comunicarea a devenit o necesitate socială funcțională pentru
economiile independente.
Astfel, aceste trei niveluri de comunicare, directă, tehnică și funcțională, au
totuși un element comun și anume , interacțiunea . Se poate spune chiar c ă acesta
este elemental specific comunicării.
Principalul mijloc al comunicării umane este limba vorbită atât în sensul
priorității istorice cât și pentru că este forma de comunicare cel mai frecvent
utilizată și care oferă modelul pentru alte forme de co municare.
Stilul este o expresie a însușirilor individuale ale unui vorbitor. Unicitatea
limbajului legată de fiecare persoană este denumită stil verbal. În funcți e de
raportul dintre dominanță și sociabilitate , literatura de specialitate evidențiază
urmă toarele stiluri de comunicare:
 emotiv (oameni expresivi, sensibili);
 direct (oameni dominanți, puternici, cu atitudine serioasă, greu de abordat);
 reflexiv (oameni cu un puternic control emoțional, preferă ordinea);
 îndatoritor (oameni sensibili, răbdă tori, se bazează pe forța de convingere );
 flexibil (oameni ins tabili, schimbători, versatili , duplicitari, oportuniști).
Ușurința în exprimare depinde de caracteristicile personalității și calitățile
vocale ca enunțarea și pronunțarea.
Potrivit lui Larry King, comunicarea este o artă, iar regulile sa le de bază
sunt: „ modul direct de abo rdare a problemei, sinceritatea , dar și termenii clari
pentru a reuși să te faci inteles” ( King, 2002 ).

9
O teorie interesantă asupra comunicării umane o mențio nează Virginia
Oprișan. Aceasta, departajează comunicarea uman ă în trei părți:
 teoria comunicării unilaterale , se referă la comunicarea de masă în special, ce
are că obiectiv influențarea gândirii indivizilor ;
 teoria comunicării î n dublu sens , se referă la tranziția în tre două sau mai
multe părț i, ce fac schimb de informații ;
 comunicarea continuă circulară , se dezvoltă din primele două teorii .
Între scopurile comunicării regăsim: să atenționam, să inf ormăm , să
explicăm, să convingem, să descriem obiective, fenomene , etc.
Obiectivele comunicării, ce trebuie formulate cât mai clar și concis sunt:
recepționarea corectă a mesajelor, înțelegerea corectă a mesajelor, acceptarea
mesajelor .
Totuși, există și bariere în procesul comunicării, după cum urmează:
probleme semantice, distorsiuni receptive, diferende culturale, alegerea greșită a
canalelor sau momentelor de comunicare . Printre barierele umane despre care
vorbim, se număra cele fizice ( deficiente verbale, acustice, etc), sau semantice
(vocabular, gramatică, sintaxă , etc.).
Totuși, există și anumite bariere interne după cum urmează: factori
fiziologici (epuizare fizică sau psihică, boală, etc.). Barierele externe sunt
reprezentate de mediul fizic (temperatură, iluminare), stimuli vizuali, întreruperi
repetate, ș .a.m.d. În consecință, lipsă unei comu nicări eficiente poate determina
chiar și apariția de conflicte în mod direct ori indirect.
Comunicarea reprezintă un aspect important și din punct de vedere al
stadiilor prin care omul le trece când se realizează. Astfel, prin tre aceste stadii
putem enumera: stadiul reflexelor, al deprinderilor motorii, al percepției
organizate, al inteligenței senzo motorii, al inteligenței intuitive, al inteligenței
concrete, sau chiar al inteligenței abstract -reflexive. ( Manu, 2014 ).
Un al t reper important privind procesul de comunicare este dat de faptul că
la bază comunicării umane stă memoria psihică a omului. Această se poate
departaja în trei categorii : imediată (1 -2 minute), mijlocie (câteva zile), și de
durată ( luni, ani, etc.)
Termenul de comunicare așa cum am afirmat și mai sus are multe implicații,
iar comunicarea în mass –media se realizează eficient mai ales prin intermediul
televiziunii. În zilele noastre, televiziunea este una din principalele legături sociale
din cadrul socie tății individuale de masă cât și o formă a acestei legături. Înainte de
televiziune, radioul a jucat un rol foarte important în societate, acesta încă are un
rol, dar mult diminuat, radioul reprezentând cea mai importantă media a secolului
al XX -lea.
Noul suveran media este fără discuție calculatorul, ce înlocuiește televizorul
în această “funct ie”. Prin intermediul acestuia , asistăm la procesul de digitalizare a
tuturor rețelelor media. Astfel, legătură între noile canale media și tehnologie se
realizează prin intermediul internetului . Recent, a apărut televiziunea exclusiv

10
online ce difuzează exclusiv programe la cerere. În aceste televiziuni vom regăsi
producător de conținut dar și distribuitor de conținut.

2.2 . Modelele comunicării
Unitatea de bază a comunicării este mesajul . Acesta poate fi alcătuit din
cuvinte scrise sau rostite, simboluri, sunete, semne, imagini vizuale, gesturi , culori,
etc. Canalul este suportul fizic al mesajului îndeplinând funcția de transport sau
distribuție a mesajului, c analul fiind și principalul spațiu pentru factorii
perturbatori dar în același timp presupune o coerență de comunicare între emițător
și receptor. Originalitatea mesajului este dată de informație. Mesajele pot fi
receptate fără a fi transmise, pot fi receptat e incorect sau sunt transmise fără a fi
receptate .

2.2.1. Modelul elementar al comunicării
Schema lui Lawel prezintă î ntr-o manieră foarte simpl ă procesul de
comu nicare conceput să răspundă la cinci întrebări: cine?, ce zice?, p rin ce
mijloace?, cui?, c u ce efecte? . Aceasta schema informație / răspuns arată traseul
unui stimul ce provoacă un răspuns.
Procesul de comunicare nu se încheie odată cu receptarea informației, ea
poate avea influență asupra opiniilor, ideilor, celor care o receptează. Modelul
elementar al comunicării poate fi extins astfel (Figura 2.1.) :

Asa cum reiese din figură, p rocesul de comunicare este un proces
informaț ie-reacție , adică receptorul reacționează la stimulul provenit din partea
emițătorului. Pentru ca transferul de in formație să devină un proces de comunicare ,
emitentul trebuie să aibă intenția de a provoca efect asupra receptorului. Pe lângă
emițător pot exista chiar mai mulți receptori , deci procesul comunicării presupune
mai mult decât un participant . În cazul monol ogului informația circulă în sens unic,
cum e cazul, comunicării prin presă, radio, dar în mod frecvent aceasta e
bidirecțională, adică circulă în dublu sens.

2.2.2 Modelul fundamental al comunicării
Modelului elementar al comunicării i se mai pot adăuga trei elemente și
anume: codarea, decodarea și zgomotul de fond. Schema lui Shannon utilizează și
noțiunile de codificare și decodificare ce permit explicarea dife ritelor blocaje ale
comunicării iar schema lui Weaver vine să o completeze cu feed-back -ul, pentru că
există și reacția inversă, emițătorul și receptorul schimbându -și rolurile în
permanență. Comunicarea are astfel o formă circulară (Figura 2.2.) : Fig. 2.1. Schema elementară a comunicării

11

Dacă un emițător dorește să transmită ceva unui receptor , pentru a se putea
face înțeles, el treb uie să codeze mesajul iar informa ția trebuie să fie inteligibilă .
Acest mesaj codat este transpus în semnale care străbat canalul până la receptor iar
receptorul trebuie să decodeze mesajul și să -l interpreteze. Comunicarea poate fi
perturbată de zgomotul de fond sau de un surplus de informație .

2.3. Comunicarea v erbală
Comunicarea verbală este unul din cele ma i importante aspect ale
comunicării în general. Aceasta constituie mijlocul principal prin care se
desfășoară relațiile oficiale cu publicul. Act ul de comunicare are drept criteriu
natura semnelor utilizate. În acest sens, va fi considerată comunicare verbală acea
forma de comunicare î n care intervin exclusiv cuvinte, fie în varianta acustică, fie
în varianta grafică .
Acest tip de comunicare prezi ntă următoarele avantaje în raport cu celelalte
tipuri de comunicare:
 permite emițătorului să -și expună ideile rapid și ușor;
 permite folosi rea tehnicilor persuasive, dar și gestica ș i mimica;
 asigură controlul fluxului informațional, pe toată durata comun icării;
 asigură controlul prin feed -back.
Comunicarea verbală este specifică numai omului, pentru că între toate
viețuitoarele numai el are posibilitatea de a comunica gândurile și sentimentele
proprii cu ajutorul cuvintelor, care sunt considerate semne vo cale și grafice.
Cuvântul generează și declanșează emoții care modifică esențial
comportamentul și poate avea a supra individului atât influență negativă cât și
poziti vă. Influența pozitivă este dată de faptul că un cuvânt de bine îmbărbătează,
aduce speran ță, dau curaj și încredere. Influența negativă apare atunci când
cuvântul rănește orgolii, generează durere sufl etească, înfricoșează și deprimă . Fig. 2.2. Schema fundamental ă a comunicării

12
Un aspect important pe care îl voi aminti, în lucrarea mea, este reprezentat
de formele comunicării orale deoarece aceste clasificări deschid puțin orizonturile
comu nicării verbale. Această se formează :
 după natura interacțiunii (directă/indirectă);
 după numărul de emițători ( monolog sau dialog);
 după gradul de oficializare ( comunicare formală/ comunicare info rmală);
 după numărul de participanț i (intrapers onală, interpersonală , în grup);
 după capacitatea autoreglării (u nidirecțională/bidirecțională);
 după frecvența comunicării (p ermanență, periodică, aperiodică );
 după scopul urmărit (oficială/neofici ală);
 după statutul interlocutorilor (vertical ă, orizontală).
Limbajul este unul din mijloacele umane cel mai frecvent fo losite în
comunicarea interumană și este to todată “vehiculul” ce transportă intenții,
atitudini, etc, fiind un tip aparte de conduită.
Scrisul , varianta grafică, este o altă modalitate eficientă prin care oamenii
comunică verbal . Redactarea unui mesaj scris presupune parcurgerea un or etape,
ce trebuie respectate, ca : stabilirea oportunității transmiterii mesajului, precizarea
scopului mesajului, ad aptarea informațiilor la tipul de receptor, structurarea cât
mai bună a ideilor, ierarhizarea ideilor, accesul la informațiile transmise,
informațiile să fie corecte dar și anticiparea reacției receptorului .
Din punctul de vedere al lungimii propozițiilor un text este considerat lizibil
dacă majoritatea frazelor sunt scurte sau medii pentru că dau posibilitatea
cititorului să înțeleagă relațiile dintre cuvinte.
Mesajul unui text poate fi analizat și din perspectiva stilului. Stilul reprezintă
acea formă s pecifică de exprimare a ideilor, iar cerințele stilului pot fi îndeplinite
în condițiile în care se respectă anumite reguli și anume: gramaticale, fonetice,
lexicale, ale limbii române.” ( Voicu,2015 ).
Pentru a putea afirma că o comunicare scris ă este reuș ită, specialiștii
apreciază că trebuie respectate următoarele cerințe:
 selectarea cuvintelor;
 folosirea cuvintelor potrivite ș i concrete;
 utilizarea cuvintelor scurte;
 folosirea unui mod de prezentare plăcut, capabil să atragă atenția cititorulu i.
Comunica rea scrisă constituie un tip modern de comunicare. Cei care
comunică în scris trebuie să aibă în vedere că mesajul ajunge la publicul țintă și
acestea trebuie să rețină o singură idee principală.

2.4. Comunicarea non -verbală
Comunicare non -verbală este comunicarea realizată cu ajutorul indicilor,
iconil or sau simbolurilor și predomină în raport cu toate celelalte forme de
comunicare. Prin comunicare non -verbală, putem înțelege starea de spirit pe care

13
fiecare persoană o trăiește, fără ca aceast a să vorbea scă, să transmită un mesaj
vocal.
Aceasta se realizează prin intermediul mijloacelor non -verbale, cum ar fi
corpul uman, spațiu , sau teritoriul și imaginea și transmi se printr -o diversitate de
semne legate direct de postură, gestică, mimică și înfățișarea partenerilor.
Componentele ce alcătuiesc comunicarea non -verbală sunt important de
menționat prin felul î n care poate să transmită diferite mesaje:
– limbajul trupului , prin expresia feței, prin gesturi sau prin poziția corpului;
– limbajul timpului , prin punctualitatea pe care fi ecare individ o respectă;
– limbajul tă cerii, care poate transmite aprobare sau dezaprobare ;
– limbajul lucrurilor , al obiectele de uz curent ce ne ajută în acest sens;
– limbajul culorilor – cei ce îmbrățișează culorile calde au o desch idere față de
cel ce comunică, iar cei ce preferă culorile reci denotă o inhibiție ridicată;
– limbajul spaț iului – modul în care utilizăm spațiul personal, spațiul social,
cel public, ori chiar cel intim;
– limbajul paraverbal este r edat de calitățile vocii ( ritm, rezonanță, viteză),
caracteristici vocale ( râs, plâns, șoptit), sau parametrii vocali (intensitate ).
Comunicarea nonverbală se manifestă și prin microexpresii faciale – o
reacție involuntară a mușchilor feței care are loc atunci când expe rimentă m diferite
emoții. Practic, lucrur ile pe care le simțim sunt “afișate” cu ajutorul mușchilor feței
și “trădează ” em oțiile pe care le experimentă m.
Aceste emoții fundamentale universale care pot fi recunoscute la orice
persoană sunt: inteligență, relaxare, sin ceritate, interes, mânie, frică, bucurie ,
uimirea, dezgustul, disprețul și tristețea (Tabelul 2.1.) .

Tabelul 2.1. Emoții fundamentale universale

inteligență,
relaxare,
interes. bucurie,
fericire. așteptare,
lipsă de
interes. amărăciune,
grijă,
confuzie. frică,
scepticism. mânie,
amenințare,

O persoană este capabilă și tentată să își facă o prima părere, d e cele mai
multe ori, observând expresiile și gesturile pe care oamenii le au .
În concluzie, comunicarea non -verbală este ex trem de impor tantă și foarte
greu de controlat, dar un bun comunicator tr ebuie să stăpânească la fel de b ine atât
comunicarea de natură verbală, cât și pe cea de natură non -verbală.
2.5. Comunicarea didactică
Este o formă particulară a comunică rii umane ce presupune ca litate
deosebită ș i un raport bilateral profesor – elev, specifice unui act de învățare
sistematică și asistată .

14
Potrivit dicț ionarului de pedagogie ( Sorin Cristea, 2000 ), comunicarea
didactică poate fi considerată ”un principiu axiomatic al act ivității d e educaț ie
care presupune un mesaj educaț ional elaborat de subiectul educației (profesor),
capabil să provoace reacția formativă a obiectului educației (școlar), evaluabilă în
termen de conexiune inversă externășsi internă ”.
Sunt evidenț iate urm ătoarele c aracteristici ale comunică rii didactice:
 are caracter bilateral – necesitatea unei legături între profesor și ș colar;
 discursul didactic are un pronunț at caracter explicativ, deo arece prioritar el
vizeaza învăț area prin întelegere ;
 este structur ată confor m logicii pedagogice a științei care se predă ;
 domină comunicarea verbală inițiată și susținută de că tre profesori (60 -70%) ;
 calitatea comunică rii didacti ce depinde de strategia folosită , care este / poate fi
proiectată în funcț ie de scopul act ivității d idactice, personalitatea ș colarului,
personalitat ea profesorului, locul de desfășurare, stilul educaț ional adoptat;
 este evaluativă și autoevaluativă, în egală măsură pentru educat și educator,
țintind atingerea finalităț ilor propuse, acoperirea nevoilor și intereselor
școlarilor.

2.5.1. Retroacțiuni ale comunică rii didactice
Rolul retroacțiunii constă în echilibrarea ș i efic ientizarea structurilor
comunicării didactice, precum și adaptarea la condițiile concrete de desfăș urare.
Cea mai cunoscu tă modalit ate de retroacțiune didactică este feed-back -ul,
care constă în inversarea rolurilor, ef ectele devenind cauze pentru acț iunile
educative car e urmează asigurându -se continuitatea învăț arii. Feed -back -ul intră în
acțiune numai după atingerea obiectivelor, ef ectele devenind cauze ale unei noi
emisiuni didactice. Specialiș tii apreciază că feed-back -ul (conexiune inversă)
trebuie considerat o interacțiune circulară între subiect și acț iunea sa ( elev –
învăț are, profesor – predare).
Toate tipurile de feed -back c omunicaț ional sunt profitabile, completându -se
reciproc în furnizar ea de informaț ii corecte desp re derularea acțiunii, despre
succesul sau eș ecul ei .
În continuare, prezentăm succint două modalități de manifestare a feed –
back -ului, ca re apar în comunicare a didactică ș i care, folosite corect, eficientizează
comunicarea. Este vorba despre lauda ș i critica.
Lauda și critica sunt două modalităț i de feed -back ca re apar în comunicarea
didactică. Folosită corect și în anumite condiții, lauda este o cale eficient ă de
apreciere ș i încurajare a elevilor. Prezentăm mai jos condiț iile de
eficiență/ineficiență ale acestei tehnici.
Lauda este eficientă dacă :
 specifică particularitățile performanț ei;
 oferă sportivilor informații detaliate despre competenț a și valoarea lor;
 stimulează sporti vii spre performanț e mai valoroase ;

15
 abordează performanț ele anterioare pentru a le evidenț ia pe cele prezent e;
 atribuie succesul sportivului și efortul investit de acesta în învăț are.
Lauda este ineficientă dacă :
 se restrânge la remarc ii pozitive globale ;
 nu oferă informații precise despre competență și valoare ;
 orientează spre compararea cu alții și spre competiție neloială ;
 atribuie succesul unor factori externi , ca: noroc, sarcini de lucru uș oare, etc.
Comparativ c u lauda, critica es te o practică mai puțin placută , în special
pentru persoana critica tă dar foarte răspândită în sport , de aceea, profesorii trebuie
să țină cont de câteva recomandări pentru ca aceasta să fie eficientă :
♦ să se bazeze pe fapte reale, iar sportivului să i se spună unde a greș it;
♦ să critice sportivul numai “față în față” ș i într -un loc privat;
♦ să i se explice de ce respec tivul fapt constituie o problemă ;
♦ să se formuleze sugestii în legătură cu rezolvarea situaț iei;
♦ să se lase posibilitatea sportivulu i de a -și exprima atitudinile;
♦ să se evite to nul ridicat, sarcasmul, etichetă rile verbale .
Concluzionând, feed -back -ul are menirea de a echili bra structurile, de a
armoniza ș i a compatibiliza manifest ările profesori – sportivi ast fel încât
comunicarea pedagogică să fie fluentă și eficientă .

2.6. Comunicarea în sport
Actul de comunicare sportivă este alcătuit din: e mițător, mesaj, mediu,
receptor și impact. În procesul comunicării sportive „se satisfac legături sociale cu
înțelesurile majore ale înțeleg erii dintre două sau mai multe entit ăți umane care
emit o informaț ie, o percep și îi oferă un sens” (Iacob, 2008 ).
Comunicarea sportivă se realizează pe trei niveluri: logic ( prin gândire ș i
vorbire), non-verbal (prin gestică), ș i para -verbal ( prin relaț ia metafizică ).
De asemenea, „comunicarea sportivă se referă și la transmiterea mesajului
de la sportivi spre public prin intermediul jocului sportiv” (Iacob,2008 ).
Comunicarea de natură spor tivă se poate departaja și în comunicare
individuală și de grup, acesta fiind un proces implicativ în care se cedează și se
primesc informaț ii și implică, rivalitate, dependență .
Nu în ultimul rând, comunicarea sportivă este o formă importantă a
dezvoltării umane, odată cu apariția unor mase de o ameni ce au mai mult t imp
liber.

2.7. Comunicarea profesor – sportiv
În activitatea didactica, sp ortivii cu o implicare personală înaltă acordă o
atenție și o importanță mai m are mesajului decât sursei emiță toare, iar cei cu o
implicare mai redusă suprasolicită valoarea surs ei decât cea a mesajului transmis.
Din acest motiv comunicarea se realizează:

16
 10% prin cuvinte – mesajul verbal trebuie să fie clar, simplu, ușor de urmărit,
să utilizeze un vocabular adecvat persoanei cu care vorbim;
 30% prin tonul vocii (variații ale înălțimii sunetelor, tăria lor, rapiditatea
vorbirii, calitatea vocii) ;
 30% se realizează prin expresia privirii și a feței (un zâmbet, o încruntare,
contactul vizual direct sau evitarea acestuia, durata contactului vizual etc) ;
 30 % se realizează p rin expresia întregului corp – gesturi (mișcări ale mâinilor
care susțin mesajul), poziția corpului, orientarea acestuia față de interlocutor,
proximitatea, contactul corporal.
Deci, mintea și corpul reprezintă un sistem complex prin care profesorul
comu nică cu sportivii, ele trebuind să se susțină una pe alta.
O comunicare eficientă (informație sau mesaj) trebuie să fie astfel gestionată
încât receptorul să o înțeleagă, să o poată recepționa, înregistra și accepta.
În situatia didactica, schimbul de m esaje dintre emițător și receptor se
bazează nu numai pe argumente raționale ci și pe elemente emoț ionale pozitive sau
negative.
Cum orice situație didactică are particularităț i specifice ce pot fi
complementare, similare sau total diferit e din punct de v edere obiectiv și subiectiv
pentru subiecții comunicării, păstrarea unei relaț ii de comuni care eficiente între
profesori ș i sportivi, presupune mai întâi identificarea similitudinilor, recunoscând,
interpret ând corect asemănările și deosebirile situației d ate pentru că numai așa
învățăm să comunicăm, să gândim și să acționăm. Nici o situație nouă nu este
identică cu cea anterioară ș i deci, nici profesorii nici sportivii nu vor avea
comportamente identice ci adaptate
Comunicarea profesor – sportiv, fiind un mod specific de interac țiune
umană, presupune cunoașterea și înțelegerea relați ilor dintre: conținut, scop, rol,
condiții, context și retroacț iune. Ea poate fi în acelaș i timp interpersonală (cu
schimb de me saje între doi subiecț i), în grup (cu schimb de m esaje între subiecții
grupului) ș i intrapersonală (cu schi mb de mesaje cu propria persoană). Deș i cele
trei forme de comunicare coexistă, în realitate în activitățile școlare de instruire –
învăț are, în func ție de personalitatea interlocutorilor, de status urile lor, de
finalitățile comunicării, de conținuturile ei, una este dominantă. Întotdeauna însă
cei care stabilesc semnificația relaț iilor dintre ei sau elementele procesului
comunicaț ional sunt parteneri de acț iune, personal itatea profesorului fiind cea
căreia îi revine locul central.
Pentru a realiza o comunicare eficientă cu sportivii săi, profesorul trebuie să
aibă și cunoștințe generale din diferite domenii conexe: anatomie, biochimie,
fiziologia efortului, psihologie, pedagogie, dar și un bagaj cult ural cu care să se
facă înțeles de sportivi. La rândul lor, sportivii sunt diferiți din punct de vedere
intelectual și emoțional, iar profesorul trebuie să aibă capacitatea de a înlătura
eventualele blocaje apărute în înțelegerea mesajului transmis. În ace st sens este

17
foarte importantă crearea unei relații de prietenie și a unei bune amb ianțe în care se
desfășoară lecț ia.
Un lucru demonstrat deja, este utilizarea de către profesor a unor expresii
„pozitive” î n timpul lecț iei sau al competiției („nu renunța , se poate!” sau „nu -i
nimic, ne concentrăm mai mult”, etc.), conduc la un randament crescut la sportivi,
în special la copii și juniori.
De asemenea, limbajul „non -verbal” are un efect puternic asupra sportivilor:
mimica feței, diferite semne aprobatoare sau dezaprobatoare, marcarea diferitelor
combinații prin semnale prestabilite, comunicarea timpilor intermediari, etc.
În acest sens, specialiș tii propun câteva norme comportamentale care
facilitează comunicarea profesorului cu sportivii:
 să laude tiner ii sportivi și să -i evidențieze pe cei merituoși;
 să caute aspectele pozitive referitoare la felul în care sportivul se pregătește;
 să fie calmi în fața greșelilor comise de sportivi și să -i ajute să învețe din ele;
 să aibă așteptări rezonabile și realis te;
 să trateze sportivii cu respect, evitând comentariile sarcastice sau ridiculizarea;
 să-i facă pe sportivi să simtă plăcerea practicării sportului respectiv;
 să nu -și schimbe radical comportamentul său obișnuit în timpul competiției;
 să educe sporti vii, să pună în primul plan mai mult „noi” decât „eu”;
 să aibă un comportament în spirit sportiv, fără excese la victorie și fără
lamentari după o înfrângere, să acorde respect arbitrilor și adversarilor.
În concluzie, putem afirma că o bună comunicare p rofesor -sportiv poate
duce la creșterea performanței sportivului sau echipei și poate face ca drumul spre
marea performanță să fie mai ușor și mai plăcut de parcurs.

2.7.1 Calităț ile vorbitorului (cadru didactic/s portiv )
Pentru a reusi o comunicare didac tica eficienta, situatia „vorbirii” presupune
o serie de abilitati necesare profesorilor si sportivilor.
Conditiile cerute de operaționalizarea comunicării încep cu calitățile care
marchează personalitatea v orbitorului, a emiță torului:
 claritate – o pro nunțare corectă și completă a cuvintelor;
 acurateț e –exploatarea comple tă a subiectului de comunicat;
 empatia –deschis tuturor interlocutorilor cu amabilitate ș i prietenie;
 sinceritatea – situaț ia de evitar e a rigidității sau a stângă ciei;
 atitudinea – evitarea scăpăr ii de sub control a vocii în timpul vorbirii;
 contactul vizual – toți participanții la dialog să se poată vedea ș i privi în ochi ;
 înfățiș area – vestimentația, trebuie să fie adecvată la locul și la felul discuț iei;
 postura – poziț ia corp ului trebu ie controlate cu abilitate de că tre vorbitor;
 vocea –regla rea volumul ui vocii în funcție de sală, de distanț a la interlocutor;
 viteza de vorbire – trebuie să fie adecvată interlocutorilor ș i situației;
 pauzele de vorbire – sunt recomandate când se doreș te a fi recepț ionată o idee
importantă .

18

2.7.2 Calităț ile ascultatorului (sportiv/cadru didactic)
Ascultarea este foarte importantă în procesul de comunicare, de aceea e
necesar sa trecem în revi sta fazele ascultă rii:
 auzirea – exprimă impac tul fiziologic pe care -l produc undele sonore asupra
creierului generate de vorbirea emitentului ;
 înțelegerea –identificarea conț inutului informativ comunicat, recompunerea
sunetelor auzite în cuvinte, a cuvi ntelor în propoziții ș i fraze;
 traducerea în sensuri –experiența lingvistică culturală a ascultă torului;
 semnificaț ia informaț iei receptate –operaț ionalizare a limbii, a vocabularului;
 evaluarea –adoptare a de atitu dini valorice din partea ascultă torului.
O comunicare verbală nu este d eplină dacă în realitate nu se află ș i un
receptor, pentru că o bună comunicare, depinde și de atitudinea ascultătorului.
Iată, deci, care sunt calitățile unui bun ascultă tor:
 disponibilitatea pentru ascultare – încercarea de a urmă ri ceea ce se transmite;
 manifestarea interesului – a ascult a astfel încât sa fie evident că cel care
vorbește este urmă rit;
 ascultarea în totalitate –lăsați interlocutorul să -și expună toate ideile, nu vă
grabiți să interveniț i într -o comunicare ;
 urmă rirea ideilor principale – nu vă pierdeți în amă nunte , în lucruri fără
importanță ;
 ascultarea critică –identificarea cu exactitate cui îi aparțin ideile care se
comunică , interlocutorului sau altcuiva;
 concentrarea atenț iei – concentrarea pe ceea ce se spune, nu pe efectele
secunda re ale comunic ării sau pe cele colaterale;
 luarea de notiț e – permite urmărirea mai exactă a ideilor expuse;
 susținerea vorbitorului – atitudine pozitivă , de întrajutorare a auditorului .
În concluzie, comunicarea realizată prin intermediului vorbirii est e ca o
oglindă a propriei persoane, ne reprezintă ș i din ace astă cauză ea trebuie să fie
marcată de acuratețe, îndeosebi în practica educațională .

19
CAPITOLUL III
Personalitatea sportivului

3.1. Sportul și personalitatea – aspecte filosofice
Omul, c onsiderat ca sinte ză și apogeu al vieții pe pământ, reprezintă un
sistem viu, complex, î nzestrat cu corp ș i spirit care i-au permis evoluția spr e
superior sub aspect biologic ș i psihosocial. Corpul și spirit ul omului au progresat
prin două elemente esențiale – mișcarea și c rearea uneltei care i -au determinat
atitudinea, comportamentul și evoluția.
Omul are nevoie de filosofie fiindcă aceasta îi permite să găsească
răspunsuri referitoare la esența existenței, a sensului vieții. Î n perioadele de
cotitură, cum este perioada ac tuală, crește necesitatea de a avea o atitudine
filosofică, față de lume, față de sine, față de locul fiecăruia în lume, față de alți
oameni, etc. Acest fapt se datorează în primul rând creșterii gradului de libertate a
personalității , a sporirii activităț ii și luării deciziilor de sine stătătoare.
Dacă pe de o parte științele despre om sunt chemate să contribuie la
îmbunătățirea performanțelor în sport, pe de altă parte, educația fizică și sportul
prezintă o importanță majoră pentru societate. Întărirea s ănătății fizice și psihice,
dezvoltarea viguroasă a tineretului, prevenirea îmbolnăvirilor, combaterea
sedentarismului, recuperarea cât mai rapidă, sunt câteva dintre finalitățile urmărite
în acest sens. Deasemenea tot atât de importantă e latura formativă – prilej de
manifestare a sociabilității, de educare a unor trăsături de personalitate cum sunt:
perseverența , stăpânirea de sine, spiritul de sacrificiu, originalitatea și creativitatea.
Adăugând că educația fizică și sportul reprezintă un minunat prilej de
manifestare a bucuriei de a trăi , putem spune că aceste activități împlinesc
personalitatea și contribuie la dezvoltarea ei pe multiple planuri.

3.2. Implicațiile performanței în structura personalității
Competiția între doi sau mai mulți sportivi este o confruntare între două sau
mai multe personalităț i, nu este doar o luptă între forțe fizice ci una î n care se
angajează personalitatea în în tregime . Efortul pentru obținerea performanței î n
același timp motric, constituie de fapt o acțiune de cristali zare și șlefuire a
personalității. Autodepășirea, recordul, succesul, eșecul sunt faze ale autodefinirii
sportivului, aș a că obținând o performanță, sportivul devine conștie nt de locul său,
de valoarea sa, se autodepășește .
Antrenamentul și competiția, ac este activități spec ifice sportului de
performanță, prezintă anumite particularități față de alte domenii de activitate.
Organismul sportiv ului deși antrenat, este supus unor solicitări dincolo de limitele
biologice. Maratonul, ciclismul , cursele de atleti sm pe distanțe lungi sau exersarea
unor elemente ce solicită consum enorm de energie precum și condițiile stresante
ale concu rsurilor cu concentrare nervoasă maximă pot duce la epuizarea totală a
resurselor fizice și psihice până la pierderea conștiinței.

20
Este curios că la întrebarea: dacă activitatea sportivă de performanță
contribuie la dezvoltarea unor trăsături de personalitate, ori însăși această activitate
selecționează indivizi umani cu calități superioa re? u nii cercetători au optat pentru
a doua va riantă. B.C. Ogilvie într-un studiu privind personalitatea sportiv ului,
apreciază că datele experimentale nu confirmă punctul de vedere potrivit căruia
activitățile sportive de competiție contribuie la formarea caracterului ci că
personalitatea acestuia este rezultatul unei selecții necruțătoare . M. Bonet , V.
Nadean și Ch. Pelletier consideră ca performerul se distinge în special prin dorința
de a fi campion. După F.Antonelli performerii se caracterizează prin nevoia de
afirmare; voință puternică de autoafi rmare, renume, dorință de beneficii, nevoia de
o mai mare libertate și aotoîndrumare, tendințe agresive marcante; pe lângă acestea
este subliniată și convingerea fe rmă a campionului în destinul să u. Sarcina
antrenorului ar fi aceea de a descop eri eventuali i campioni ș i de a -i perfecționa.
Alții găsesc corelații între trăsăturile de perso nalitate și abilitatea motorie ( Kane ).
La o concluzie interesantă în acest sens ajunge K. Hardman, abilitățile motrice
sesizabile la competițiile sportive sunt într -un fel e xtrapolarea unei personalități
expansive, perseverente, prezentând încredere în sine.
Referitor la performanțele stabilite de femei, o serie de cercetători caută să
surprindă profilul personalității sportivelor de performanță în comparație cu
nesportivele și cu sportivii de performanță. M. Kocian conchide că activitatea
sportivă este practicată de femei cu trăsături individuale superioare care pot fi
rezultatul dezvoltării sau consolidării lor sub inf luențele activității sportive. Î n nici
un caz activitatea sportivă nu influențează negativ psihicul femeilor, ci dimpotrivă,
poate servi ca factor de igienă psihică, de îmbunătățire a echilibrului sufletesc.

3.3. Definirea și teorii le personalitații
Termenul de personalitate poate fi întâlnit în orice context în care se
vorbește despre om. Toate științele care tratează problematica umană îl revendică
și fac referiri în sociologie, istorie, gândire filosofică , etc. În acest sens vorbim
despre personalitate când cineva face dovada unor calități p rin care se rema rcă de
ceilalți .
Concept fundamental al psihologiei, personalitatea, definește ansamblul
complex al trăsăturilor caracteristice ale omului concret în ceea ce are el original,
individual, relativ stabil și îl deosebește de alți indivizi.
Eforturile nenumăr aților autori orientate în direcția definirii, explicării și
caracterizării personalităților umane duc la peste o sută de definiții date acestui
concept de mare generalitate al psihologiei. Mulțimea trăsăturilor și
caracteristicilor personalită ții umane ex plică în parte, dificultatea definirii acesteia.
Din definițiile date de nenumărați autori este de reținut că majorita tea sunt
de acord cu faptul că „personalitatea este o totalitate de trăsături caracteristice
pentru individ , atât în ceea ce privește ati tudinile și convingerile cât și constantele
operaționale ale conduitei”.

21
Dintre t eoriile care își propun explicarea personalității prin prisma
determinării ei de un anumit factor sau chiar de mai mulți , se detașează teoria
spiritualistă, care consider ă primordiale proprietățile spirituale ale individului și
teoriile biologiste , care pun accent pe factorii genetici și fiziologici . Dintre acestea
sunt de amintit teoria psihanalitică (Freud ) care accentuează fondul abisal al
individului, teoria hormista (Mc. Dougal ) cu privire la existența instinctelor care
dirijează condui ta umană, teoria psihosomatica despre deducerea caracteristicilor
personalității din particularitățile individului. Teoriile cu caracter sociologic
consideră personalitatea ca fiind esențial determinată de condiția socială a
dezvoltării sale.
Componentele principale ale personalității fiecărui om și comune tuturor
oamenilor vor fi condiționate de trei tipuri de factori: naturali , care cuprind fondul
ereditar genetic, sociali – constând din in fluențele vieții sociale și individuali ,
rezultați din propria existență o omului în anumite condiții sociale.

3.4. Trăsăturile, caracteristicile și dinamica personalității
Trăsătura de personalitate este o particularitate calitativă a
comportamentului c are-l caracterizează pe individ, fiind cons tantă pentru un
anumit timp .
Richard Meili consideră două categorii de trăsături ale personalității:
descriptive care sunt descrieri ale manifestărilor, fără să se indice originea sau
determinarea lor și explicat ive care se referă la dimensiuni ale personalității,
exprimate în diferite clase de concepte.
Trăsăturile sunt recunoscute numai în situații sociale sau interpersonale ,
unele fiind supraordonate ș i altele subordonate.
Pe baza celor descrise mai înainte se poate realiza o sinteza parțială,
enumerând principalele caracteristici ale personalității umane:
 conștiința de sine, conștiința continuităț ii și identității propriului eu ;
 individualitatea, unicitatea, nerepetabilitatea;
 unitatea în diversitate , totalita tea, stabilitatea;
 ierarhizarea, organizarea ierarhică;
 integrarea și unitatea trăsăturilor și a funcțiilor;
 autocontrolul, activitatea, relația cu semenii
Dinamica personalității pre zintă î n principal două aspecte. Primul aspect
privește suma factorilor i nterni sau externi, care produc prin mecanisme diferite ,
modificări în manifestările și conținutul structural al personalității. Este vorba de
orientările din ultimele decenii, în studiul personalității și care au primit chiar
denumirea de teorii dinamice asupra personalității . Aceste orientări scot în evidență
cauzele care determină pe de o parte atitudini specifice față de lucruri, lume și
oameni și pe de altă parte, aspirații și valori conștient alese, ca o expresie a
libertății de determinare, a individ ului.
Al doilea aspect al dinamicii personalității este ilustrat de descrierea și
explicarea ființei umane în devenire până ce atinge stadiul armoniei adulte.

22
Hotărâtoare în dinamica personalității rămân influențele sociale și mai ales cele de
tip educați onal care acționează în dublă direcție: facilitarea procesului de
maturizare, izvor genetic, și structurarea, organizarea, modelarea trăsăturilor de
personalitate atitudinale.
Copilăria este vârsta în care se formează conduitele importante adaptative,
se pun bazele personalității, se constituie structurile mai importante energetice,
intelectuale, creative, inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, caracteristicile
comportamentelor de bază rea cțiile afective – voliționale.
Caracteristicile și specifi citatea dezvoltării personalității se sistematizează în
diferitele etape de vârstă sub forma unor constante relative exprimate în struc tură și
sistem, dinamism, forță , expresie, sti l etc.
Personalitatea sportivului este și ea un produs al interacțiunii fa ctorilor
interni cu cei externi între care instruirea și educația realizează dezvoltarea ei la
nivel superior.

3.5. Structura psihologică a personalității
Componentele structurale ale personalității sunt tratate și privite diferi t în
literatura de special itate folos indu-se descrierea a trei componente: temperamentul,
aptitudinile și caracterul.
Am văzut însă că în definirea personalității atitudinile dețin un loc deosebit
de însemnat așa încât vom include în structura pe rsonalității această dimensiune.

3.5.1. Temperamentul
Temperamentul este acea latură a personalității umane care exprimă
caracteristica sa generală de energie și dinamică. Însușirile temperamentale se
manifestă în întreaga viață psihică a individului marcând particularitățile intensive
și de mobilitate la nivel afectiv, volitiv, cognitiv.
Specialistii se referă la cinci indici psihologici după care poate fi apreciat
temperamentul : impresionabilitatea; indicele impulsivității; ritmul trăirilor
interioare; tempoul trăirilor psihice și indice le expresivități i (Ana Tucicov ).
Tipul de activ itate nervoasă și temperamentul rezultă din îmbinarea specifică
a celor trei particularități de manifestare a proceselor nervoase fundamentale
(excitația și inhibiția) și anume: forța, mobilitatea și echilibru l acestora.
Din literatura de specialitate rezultă că temperamentul nu este bun sau rău, el
poate influența însușirile de conținut și orientare ale personalității. Din punct de
vedere educativ este foarte i mportant să se stabilească trăsă turile de tip și
temperament ale spor tivilor pentru ca prin influența adecvată să se dezvolte
personalitatea acestora în mod corespunzător cu cerințele societății.
După Elena Bonchiș , în lucrarea Învățarea școlară , o schemă a tipurilor de
temperament cu trăsăturile negativ e și pozitive ale aces tuia ar putea arăta astfel
(Tabelul 3.1. ):

23
Tabelul 3.1. Tipuri de t emperament
Nr.
crt Tip de
temperament Valoare
dominantă Trăsături pozitive Trăsături negative
1 Pasionat opera de
îndeplinit ambițios, concentrat,
puternic, bun or ganizator,
conștiincios, disciplinat,
serios, puternic, metodic. uneori dur și excesiv,
dominator, încăpățânat,
susceptibil,
dramatizează unele
nereușite, se simte
persecutat.
2 Coleric acțiunea concret, generos, optimist,
entuziast, îi place
activitatea. certăreț, combativ, greu
de supus, orgolios,
pierde controlul
gesturilor, brutal, credul,
impulsiv.
3 Sentimental intimitatea conștiincios, profund,
conștiință morală și
profesională puternică,
viață interioară bogată. pasiv, vulnerabil,
idealist, timid, se
adaptează greu, nedecis
în acțiuni, impresionabil,
dramatizează
insuccesele.
4 Flegmatic legea echilibrat, calm, tandru,
simț critic si estetic
dezvoltat, viață ordonată,
obiectiv, metodic. cinic, comod, lent,
iubește plăcerile, pedant,
gurmand, calcu lat peste
măsură, reactivitate
slabă.
5 Sangvinic succesul
social extrovertit, remarcabil
spirit practic, bun
diplomat, ușor adaptabil,
omenos, fermecător,
activ, energic. atitudini ușuratice,
instabil în sentimente,
concentrare slabă a
atenției, guraliv, șiret,
uneori lipsit de scrupule,
tip aerian.
6 Nervos divertisment vioi, mobil, vorbăreț,
entuziast, îi plac relațiile
umane. impulsiv, repede sedus
dar și repede consolat,
mândru și indisciplinat,
tendință spre minciună,
capricios, furios.
7 Apatic liniștea onest, onorabil, iubește
tradiția și continuitatea,
sever observator, rezistent
la influențele exterioare. închis și taciturn, solitar,
râde rar, rigid, sclavul
propriilor obișnuințe,
neimpresionabil
8 Amorf plăcerea ușor abordabil, amabil,
atent, tenace, este omul
prezentului. pasiv, nepăsător,
încăpățânat, susceptibil,
neglijent, indiferent.

24
Împărțirea în tipuri de temperament este aproximativă, întrucât în
temperamentul fiecărei persoane sunt prezente numeroase variații individuale, la
rândul lor influențate de celelalte însușiri ale personal ității, cum sunt aptitudini le și
în mod special caracterul .

3.5.2. Predispoziții, aptitudini – talent în performantica sportivă
Predispozițiile desemnează î nsușirile naturale, calitățile î nnăscute, fondul
ereditar, materializate în particularitățile anatomo -fiziologice, bio -psihice și de
sistem nervos ale unui individ.
La copii predispozițiile au un caracter general și polivalent, iar prin exersare
pot da naștere la cele ma i diferite tipur i de aptitudini. Din punct de vedere al
performanței sportive simpla prezență a predispozițiilor de motricitate nu este
considerată suficientă, e le oferă numai premisele sau condițiile naturale ale
formării aptitudinilor de performanță. Valorificarea predi spozițiilor depinde de
procesul educaț ional și de calitatea exersării, iar identificarea lor se pot realiza în
antrenamente și prin solicitările comportamentale din concursuri.
Aptitudinile redau un ansamblu de însușiri ale personalității rezultate din
însumarea dintre însușirile naturale și cele dobândite sub influența mediului
socioeducativ .
În performantica sportivă aptitudinile sunt considerate funcții ale dezvoltării
în care predispozițiile ereditare reprezintă numai condiția momentului inițial, ele
desemnând substratul constitutiv preexistent al unui individ, valorificat în
dezvoltarea lui naturală prin influența educativă
Aptitudinile pentru sportul de performanță apar și se dezvoltă în măsura în
care copilul are posibilitatea să execute, să se joac e, să mânuiască, sa capete
experiență și includ calități de abilitate redată prin eficiența, adecvarea și
rapiditatea mișcărilor corpului în conjucturi diferite.
În performant a sportivă talentul este redat printr -un comportament ce nu se
încadrează în norm ativele medii ale unui model, este mult superior acestuia, apare
rar și se manifestă într -o configurație unică de aptitudini la indivizii atipici din
eșalonul de referință. La baza talentului sportiv stau aptitudinile generale și
specifice cu valori superi oare și rezultă nu din însumarea acestora ci din
combinarea lor originală .

3.5.3. Trebuințe, interes și motivație în sportul de performanță
Specialiștii tind să considere cu toții că trebuința, interesul, motivația și
atitudinea în sportul de performanță sunt factori psi hologici asociați ai succesului.
Trebuința definește o stare funcțională a organismului redată prin creștere
excitabilității ca urmare a absenței unor stimuli din mediul ambiant.
Trebuințele se manifestă în forme primare, biologice, mater iale, spirituale,
sociale; au un conținut concret, apar ciclic și depind ca intensitate de mediul intern
și ambiant al sportivului.

25
Trebuințele de mișcare depind ca nuanță și profunzime de perso nalitatea
sportivului, de vârstă, de sex și de condițiile dive rse ale mediului ambiant.
Pentru sportul de performanță, trebuința de mișcare reprezintă elementul
perpetuu de atragere a copiilor și tinerilor în practicarea diverselor ramuri sportive
și este considerată ca prim suport motivațional în sportul de performa nță.
Interesul reprezintă o componentă psihică, care redă modul diferențiat și
relativ stabil a legăturii individului cu mediul sportiv. La baza interesului stau
capacitățile cognitive, afectiv , volitive și de autocontrol, care determină orientarea
internă , activă și selectivă a personalității pentru anumite domenii ale realității.
Interesul este considerat un element al motivației ce concentrează și
stabilizează activitatea în domeniul sportului de performanță. Interesul pentru sport
sporește receptivitate a, atracția, impulsionează căutarea și stă la baza dorinței de a
executa și învăța.
În performantica sportivă, interesele se manifestă sub o formă generală pe
baza unor aptitudini generale de performanță și sub forma unor interese speciale
dependente de ex istența unor predispoziții genetice și anumitor aptitudini cerute de
o anumită ramură sau probă sportivă. În sportul de performanță, atât interesele
generale cât și cele speciale, au două laturi: latura afectiv -emoțională care se
manifestă sub forma prefer ințelor, atracției sau respingerii pentru activitățile
sportive și latura operațional -cognitivă care se referă la modul concret de acționare
în procesul învățării și dezvoltării din antrenamentul sportiv. Aceste două laturi se
intercondiționează.
Motivați a se exprimă printr -o stare deosebită de tensiune psihică bazată pe
corelarea dintre percepție și gândire. La baza motivației stă totalitatea trebuințelor
și intereselor pentru performanța sportivă.
Sursele moti vației sunt interne și externe. Motivația int ernă rezultă din
menținerea în stare activă a trebuințelor și intereselor care evolu ează și se
recompun pe traseul dezvoltării capacității de performanță. Cele mai importa nte
surse de motivație internă sunt trăirea emoțională și dobândirea de satisfacții ,
depășirea proprie și a celorlalți, recunoaș terea și impunerea publică dar ș i teama de
eșec.
Motivația externă se caracterizează prin recunoaștere publică, evitarea
pierderilor materiale sau asigurarea independenței individuale.
Motivația internă și extern ă pune bazele comportamentului în pregătirea de
performanță, activează, coordonează și direcționează toate actele și reacțiile
sportivului. Motivația se sprijină pe convingerile, idealurile și aspirația spre marea
performanță.

3.5.4.Caracterul și rolul a titudinilor în sportul de performanță
Dintre factorii structurali ai personalității , caracterul e ste socotit pe bună
dreptate, nucleul acesteia, întrucât îi definește simultan atât orientarea cât și
comportamentul semnificativ.

26
Esența caracterului constă din semnificația sa social umană, exprimându -se
prin ceea ce face omul cu personalitate pentru semenii săi .
Dacă forma caracterului constă din temperament , trăsături voluntare,
deprinderi și obișnuințe, conținutul său cuprinde motivele, convingerile, atit udinile.
Atitudinea reprezintă o însușire stabilă a personalități sportivului, care redă
modul cum se situează acesta în raport cu stimulii din antrenamentul -concurs și a
celor proveniți din mediul ambiant specific. Ea are o manifestare pozitivă și
negati vă ce condiționează un anumit comportament și eficiența acestuia în
dobândirea excelenței sportive.
Ca proces psihic atitudinea se bazează pe percepție, gândire, stare afectivă,
determină judecarea realității situaționale și condiționează decizia sportivu lui de a
reacționa într -un anumit fel.
Atitudinea depinde de interesele, motivația, convingerile și aspirația spre
marea performanță și se manifestă în seturi de anticipare, determinând orientarea și
selecția actelor operaționale ale sportivului. Ea se ex primă atât prin idei, opinii,
păreri cât și prin aderența la un anumit comportament și la un anumit mod de a
reacționa față de evenimentele din antrenament, se formează treptat și reglează
conduita sportivului de elită.

3.5.5. Educarea caracterului
Între aga muncă educativă viz ează educarea personalității și a caracterului.
Activitatea elevului în lecțiile de educație fizică și în practicarea sporturilor poate
contribui foarte mult la formarea principalelor trăsături ale caracterului, în mod
deosebit a cel or de voință și a unor trăsături morale care sunt solicitate, mai ales, în
relațiile specifice ale diferitelor jocuri și sporturi.
Profesorului de educație fizică i se cer – în raport cu alte specialități –
cunoștințe mai avansate în direcția consilierii p sihologice a elevilor și a
colectivului clasei, în legătură cu selecția celor dotați pentru performanță .
Cunoașterea elevilor apare astfel ca o necesitate pentru asigurarea eficienței
procesului instructiv -educativ, ea răspunzând unor necesități concrete ș i multiple
dintre care menționăm câteva :
 cunoaștere a specificului particularităților de vârstă și sex, pentru orientarea
generală a procesului pedagogic;
 alegerea mijloacelor de instruire, selectarea căilor de stimulare, adaptarea
regimului educațional p entru obținerea randamentului maxim ;
 structurarea și cristalizarea personalității elevilor în conformitate cu modelul
cerințelor sociale ;
 dezvoltarea , la elevi a dorinței și posibilităților de autocunoaștere și pe baza
aceasta a nevoii de autoeducare și au toinstruire;
 integrarea școlară și profesională prin cunoașterea aptitudin ilor, intereselor și
motivației , și educarea acestora în raport cu direcțiile manifestărilor și în
armonie cu cerințele sociale.

27
CAPITOLUL IV.
Metodologia cercetării

4.1. Scopul și obiectivele studiului
Din complexitatea activităților care implică interacțiunea dintre profesor ș i
sportiv , putem să distinge m aspecte complexe și specifice ale p rocesului de
comunicare dacă luă m în considerare specificul fiecărei părți din lecția de sport,
modul de desfășurare și organizare a acestei activități.
Astfel, î n acest context, studiul se axează pe identificarea formelor de
comunicare directă sau indirectă manifestate în lecțiile de sport, cum sunt folosite
și cum sunt reflectate în anumite momente ale structurii lecției , dar și ce efect au
acestea asupra personalității sportivului. Deci, p rin această interpretare, am
încercat să prezentăm o imagine reală a procesului de comunicare și influenț a
comunic ării asupra personalităț ii sportivului .
Pornind de la specificul activității lectiei de e ducație fizică și sport, de la
obiectivele și scopul acestei activități, aceste aspecte fix ează un număr de priorități
privind procesul de comunicare. Fiecare din obiective sunt atinse prin diferite
metode de zvoltate de-a lungul timpului având un impact asupra procesului de
comunicare, atât în ceea ce privește termenii dar și tipologiile folosite .
Participanții la procesul de comunicare în lecțiile de sport sunt reprezentați
în principal de profesorul de sport , grupul de elevi și fiecare elev în parte, ca
făcând parte din grupul care participă la lecție. Interacțiunea de desfășurare de-a
lungul lecției dintre profesor și elevi este un semn că procesul de comunicare este
prezent , având aspecte diferite , depinzân d de fiecare parte sau verigă din structura
lecției ( Serbănoiu, 2004 ).
Mecanismele comunicării necesită existența unui emițător – profesorul care
trimite un mesaj constând în informații specifice , și de un receptor – grupul de elevi
sau fiecare elev în par te, depinzând de momentul lecției și contextul comunicării ,
care să -l primească și să ofere un feedback.
Scopul acestei lucrări a constat în investigarea trăsăturilor de personalitate
ale elevilor , a competențelor și rolurilor acestuia, din perspectiva viitorilor sportivi
de performanță și pe baza rezultatelor obținute, am formulat o serie de sugestii
referitoare la optimiz area relației profes or–sportiv , astfel încât impactul
comunicării dintre aceștia să aibă un efect benefic asupra personalității sportiv ului.

4.2. Ipotezele lucrării
Evoluția rapidă a sportului în general, a modificat atât modelul sportivului
de performanță, cât și modelul antrenorului, deci în mod implict și relația dintre
aceștia și felul cum comunică ei .
Ipotezele acestui studiu der ivă din complexitatea activităților care implică
interacțiunea dintre profesor ș i sportiv :
 Sportivii apreciază comunicarea din timpul lecț iilor de sport, aceasta

28
influențând benefic trăsăturile de personalitate și comportamente le acestora ;
 Sportivii care practică sporturi diferite (fotbal, handbal, atletism) au trăsături
de personalitate diferite iar comunicarea este benefic ă în activitatea lor.

4.3. Subiecții investigați, locul, durata
În vederea verificării eficienței comunicării î n dezvoltarea persona lității
sportivului , am efectuat un experiment didactic pentru a -mi confirma sau infirma
ipotezele stabilite pe parcursu l lucrării.
Cei 60 de subiecți incluși în cercetare sunt sportivi de performanță (juniori),
elevi ai Liceului cu Program Sportiv din Deva, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani.
Trei ramuri sportive diferite sunt egal reprezentate în lotul cercetării: fotbal ( 20 de
subiecți), handbal ( 20 de subiecți), atletism ( 20 de subiecți). Am considerat necesar
ca lotul de cercetare să includă atât pr acticanți ai sporturilor de echipă, cât și ai
sporturilor individuale, deoarece percepțiile acestora asupra caracteristicilo r
antrenorului pot fi diferite.

4.4. Metode de cercetare folosite
Metoda include ansamblul de strategii prin care se poate aj unge la obținerea
unor rezultate noi, care să asigure perfecționarea și optimizarea acțiunii
educaționale. Metoda trebuie să fie subordonată cunoașterii criteriului de apreciere
fiind prin rezultatele noi obținute, prin verificarea acestora, prin intermedi ul
practicii, o verificare a metodelor folosite.
Tehnicile sunt acele instrumente și operații pe care le folosim de -a lungul
unei cercetări pentru înregistrarea și prelucrarea datelor obținute. Ca și procedeu,
aceste tehnici sunt subordonate metodei și dep ind de inventivitatea cercetătorului
care concepe modalități de culegere a datelor faptice și de folosire a instrumentelor
matematice pentru ordonarea și prelucrarea acestor date.
Folosirea unor asemenea instrumente ne permite să obținem date pe care
simpl a observație nu ni le -ar putea oferi dar care au importanța lor în cunoașterea
detaliilor și inabordabile prin alte mijloace.
Întregul arsenal de metode, procedee și tehnici de cercetare folosite trebuie
adaptate continuu, în funcție de caracteristicile, d e evoluția și modificările ce
intervin în cadrul fenomenului real. Pentru realizarea scopului propus am folosit
următoarele metode de cercetare:
Principalele metode de cercetare includ studiul bibliografic, metoda
convers ației, metoda f eedback -ului, metod a anchetei și metoda prezentării datelor,
toate acestea formând baza pentru documentarea necesară în înțelegerea procesului
de comunicare și influenț a acestuia asupra personalității sportivului. În continuare
aceste metode sunt descrise pe larg.

4.4.1. St udiul materialului bibliografic
Studiul are la baza cunoașterea rezultatelor obținute în domeniu, în decursul
timpului ș i surprinde care sunt problemele, tendințele, ipotezele, îndoielile pe care

29
le formulează cei ce au de studiat tema respectivă.
Pentru a obține rezultate obiective științifice este nevoie de o bună
documentare care duce la o cunoaștere reală a fondului de bază a disciplinei pe
care o studiază cât și datele noi, recente și în continuă dinamică. Cel ce -și propune
o temă de studiu, de cerceta re, trebuie să stăpânească tehnicile actuale ale
documentării.
În ceea ce privește tema lucrării de față, studiul materialului bibliografic a
constat din culegerea datelor din foarte multe lucrări publicate în manuale, volume,
reviste de specialitate, pub licații periodice ce au avut aceeași temă ca cea de față.
Scopul într -un studiu este deci în primul rând de a sistematiza o serie de
cunoștințe asupra unei probleme, de a formula aprecieri care, eventual să devină
ipoteze pentru alte cercetări.

4.4.2. Me toda convers ației
Metoda conversației este o metodă care valorifică dialogul în vederea
realizării obiectivelor procesului de învățământ si constă în dialogul dintre profesor
și sport iv, în care profesorul poartă rolul unui colaborator care răspunde la
întrebările sporti vilor nu se limitează doar a pune întrebări.
Prin această metodă se stimulează personalitatea sportivului, gândirea
acestora în vederea însușirii, fixării și sistematizării deprinderilor și cunoștințelor,
cu efect în dezvolt area spiritului de colaborare și de echipă. Conversația presupune
un larg schimb de informații, opinii , impresii , și idei, subordonate unor sarcini
educative didactice, funcție amplificată în activitatea de educație fizică și sport.
În procesul conversației , este impor tant și ce spui, dar și cum o spui: ținuta,
mimica, form ele de adresare, tonul vocii, subiectele abordate, pot potența sau
diminua impactul conver sației asupra interlocutorilor. La aceste recomandări, se
poate adăuga atenția și interesul acordat partenerul ui de dialog.
Conversația este importantă prin faptul că ajută la formarea limbajului de
specialitate, un instrument prețios și indispensabil pentru dezvoltarea persnalității
si gândirii elevului.
Conversația poate fi purtată la începutul lecției de educa ție fizică sau pe
parcursul acestuia , cu scopul trasării sarcinilor, pentru clarificarea aspecte lor legate
de elementele tehnice ce urmează a fi învățate, de lămurirea unor combina ții tactice
sau de explicare și îndreptare a diferitelor greșeli de execuție . Conversația purtată
la sfârșitul lecției, are rolul de apreciere a activității desfășurate, de transmitere a
unor recomandări , etc.

4.4.3 Metoda anchetei
Ca metodă de cercetare, e ste metodă cea mai cunoscută și cea mai utili zată
în cercetarea sociologi că, uneori fiind identificată cu cercetarea sociologică însăși.
Caracteristicile anchetei:
 metodă cantitativă, pune accent pe v aliditatea și fidelitatea măsură rilor și pe
prelucrare statistică ;

30
 rezultatele sunt genera le – de regulă se lucrează pe eșantioa ne reprezentative .
Ancheta poate servi la înregistrarea următoarelor categorii de caracteristici
ale populației investigate: atitudini, opinii, comportamente, aspirații, motivații,
trebuințe, cunostințe, car acteristici ale mediului social .
Etapele anchete i sociologice pleacă de la planificarea cercetării la
constructia instrumentului, alegerea eșantionului anchetat, presetarea ș i revizuirea
instrumentului, culegerea datelor, analiza lor și în final la rezultatul anchetei
(Figura 4.1.).

Tehnicile de an chetă
Alegerea tehnicii care va fi folosită este u na dintre momentele importante ale
planificării unei anchete sociologice. Tehnicile de anchetă sunt urmatoarele:
ancheta directă și ancheta indirectă.
Diferența dintre cele două , constă în mod ul de colectar e a datelor. În cazul
anchetei indirecte instrumentul de cercetare, chestionarul, este completat de către
subiect, în timp ce la ancheta directă, operațiunea aceasta îi revine celui care
realizează ancheta , pe diferite căi.
Tehnica de anchetă este aleasă î n funcție de o serie de obiective
(reprezentativitate, validitate, fidelitate, fezabilitate a culegerii datelor ).
Ancheta directă
Calitatea datelor rezultate din anchetele directe depinde în mare măsură de
operatorii de anchetă , astfel că selecția, instr uirea, motivarea și supervizarea
operatorilor de interviu este primordială .
Ancheta directă are ca variante, definite de modalitatea de comunicare dintre
operator și subiect: -față în față ( la domiciliu, de obicei, dar oriunde unde e potrivit )
sau prin tel efon.
Ancheta indirectă (î n scris, sau prin autoadministrarea chestionarului)
Modal itățile de aplicare î n scris se fac în prezența operatorul ui care îi oferă
instrucțiuni, aplicarea în grup (tip extemporal) , prin poștă sau chestionare publicate
în presă Fig. 4.1. Etapele unei anchete soci ologice

31
Avantaje le autoadministrării sunt multiple: cost redus, anonimatul
răspunsului este mai bine protejat; se înlătură influența perturbatoare a
operatorului; operatorul are timp de gândire; subiecții pot fi dispersați în teritoriu.
Dezavantaje le pot, la rândul lor, afecta validitatea cercetării: nu știm cine
răspunde la chestionar , se pierde spontaneitatea răspunsurilor , multe non –
răspunsuri , se pierde multă informaț ie pentru că oamenii scriu greu , etc.
Ceea ce diferențiază ancheta de alte metode de investigare este construcția
unui instru ment de colectare a datelor nou cu ocazia fiecărei investigații ceea ce
este neplăcut deoarece face dificilă compararea rezul tatelor din cercetări diferite.
Întrucât nu există instrumente standardizate trebuie să se abordeze faz a
elaborării instrumen tului cu cea mai mare atenție. Elaborarea ins trumentului se
bazează pe etapa anterioară a operaționalizării unde se construiesc procedeele de
măsurare care intervin în cercetare. Finalitatea acestei etape este asigurarea unei
cât mai bune validități și fidelități a masurărilor .
Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică, un inst rument de investigare
constând dintr -un ansamblu de întrebări scrise, ordonate logic care, prin
administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoa dministrare, determină
din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate.
Eșantionarea se referă la metode sistematice de selecție a subiecților care
vor fi studiaț i. Cel mai frecvent, eșantionarea se aplică în cazul anchetelor sau a l
sondajelor, când unitățile de înregistrarea sunt indivizi.
Scopul eșantionării probabiliste (denumită și aleatoare) este de a oferi
cercetătorului capacitatea de a realiza inferente precise privitoare la o populație
mare pe baza unu i număr mult mai mic de cazuri.
Metode de eșantionare aleatoare :
 simplă – numere aleatoare ;
 sistematică – metoda pasului (cvasi aleatoare) ;
 stratificată ;
 ponderată;
 cluster .

4.4.4. Metoda feedback -ului
Feedback -ul este un t ermen de origine engleză, care înseamnă „ reacție”,
„conexiune inversă” și se referă la reacția de răspuns ca urmare a e xecutării unei
acțiuni . Feedback -ul îndeplinește un rol foarte impo rtant în lecția de sport ,
furnizând sportivului informații asupra prestației sale motrice și de a -l motiva,
contribuind la creșterea performanțelor , permițându -le sportivilor realizarea unor
obiective, care nu ar putea fi atinse în absența feedback -ului.
Feedback -ul poate fi pozitiv sau negativ . Cel care transmite, trebuie să se
orienteze adecvat la reacțiile partenerului. În general, feedback -ul trebuie să fie
transmis imediat după execuția unei acțiuni motrice și să fie adaptat nivelului
sportivu lui.

32
Tipuri de feedback :
1. Feedback de evaluare – profesorul face o estimare calitativă a prestației elevului.
Aprecierea poate f i pozitivă -„a fost foarte bine”, sau negativă -„ nu e bine” ;
2. Feedback descriptiv – profesorul descrie mișcarea efectuată de elev -„ai îndoit
genunchii”, „a i pasat fără să te uiți ”;
3. Feedback im perativ – profesorul trasează indicații , impunând o soluție
sportivului -aleargă pe a colo pentru a te demarca” ;
4. Feedback interogativ – profesorul adresează întrebări sporti vului asupra propriei
execuții -„Știi cum ai pasat ?”
Feedback -ul se poate adresa clasei intregi, unui grup restrâns sau unui singur
sportiv.
Reacția de răspuns a profesorului poate surveni imediat după efectuarea
execuției exercițiului sau în timpul exerciț iului. Sportivul poate solicita feedback
din partea profesorului, pentru a ști care sunt aspectele ce trebuiesc îmbunătățite.
De asemenea, colegii pot oferi feedback, atât cu rol de încurajare cât și cu rol
corector .

4.4.5 . Metoda prezentării datelor
Prezentarea intuitivă a datelor de cercetare permite evaluarea corectă de
către cercetător; după colectare și măsurare, datele au fost prezentate într-o formă
adecvată etapei și necesităților cercetării.
Prezentarea datelor cercetării am realizat -o cu ajutorul diagramelor și
histogramelor.

33
CAPITOLUL V
Prezentarea și interpretarea datelor

5.1.Prezentarea datelor
Principalul obiectiv a l acestei luc rări este de a afla în urma cercetării
știntifice realizată prin aceste metode , care este influența pe care o are co municarea
în relația cu sportul și identificarea beneficiilor ce determină rolul comunicării în
sport pentru sportivi.
Comunicarea, așa cum am exe mplificat și în capitolele anterioare, este un
element cheie al vieții noastre de zi cu zi , iar rolul ei î n dezvoltarea personalității
sportivului , consider că reprezintă o temă de actualitate, la care această lucrare își
propune să răspundă în term eni obiectivi și ampli.

5.1.1. Stabilirea și descrierea studiului
Prezentul studiu a constat în pri mul rând în identificarea formelor specifice
de comunicare directă care sunt mani festate în timpul lecțiilor de e ducație fizică și
sport și localizarea lor în fiecare verigă a lecției.
În acest context, am notat că aceleași forme de comunicare sunt foarte
specifice , depinzând de contextul și n atura fiecărei verigă a lecției . De exemplu –
considerăm limbajul fac ând parte din modul direct de comunicare. Cuvint ele sunt
exprimat e într-un mod particular atunci când se dă o comandă grupului și este total
diferit atunci când este prezentat un exercițiu. În ambele cazuri, specificul
comunicării directe se manifestă diferit, de la elementele para verbale ale
comunicări i la elemente ale comunicării directe ca posturi, gesturi sau mimică .
La final, c ercetarea a constat într -o anchetă, realizată prin intermediul unui
chestionar construit, cu variante de răspuns „ da” sau „nu”, alcătuit din 16 întrebări
ce a fost aplicat pe 60 de respondenț i, elevi ai Liceului cu Program Sportiv din
Deva , din trei ramuri sportive diferite: fotbal, handbal, atletism, pentru a afla
păreri , obiective bine conturate, cunoștințele lor sportive reflectându -se în
răspunsuri.

5.2. Rezultatele studi ului
Potrivit sistemului propus de teoria generală a comunicării, putem identifica
următo arele forme concrete specifice e ducației fizice și sportului în di feritele verigi
ale lecției:
 Veriga I Organizarea colectivului de elevi
Exprimarea prin cuvinte :
 comenzi asociate cu acțiuni specifice din momente le organizării clasei
(privind poziția corpului – drepți, pe loc repaus, sau direcția de deplasare – la
stânga, la dreapta etc );
 enunțarea temelor lecției cu ajutorul comunicării directe (profesorul exp lică
activitatea ce va urma, comunică elemente specifice activității sportive).

34
Postura corpului:
 postura controlată – poziția de drepți com unică elevilor că ora a început;
 specifice organiză rii colectivului de elevi (capul întors, cu mâinile pe șolduri
pentru aliniere , diferite forme de grupare , în ordinea înălțimii).
Mimica:
 mimica specifică momentului când profesorul dă comenzi specifice, asociată
cu elemente ale posturii corpului și elemente paraverbale;
 mimica specifică elevilor care execută acțiuni controlate , mișcări de
întoarcere pe loc , etc
Gesturi :
 gesturi asociate cu comenzi specifice de execuție a mișcărilor care pot indica
direcția de deplasare.
Mișcări:
 specifice verigii lecției.
 Veriga II – Pregătirea organis mului pentru efor t
Exprimarea prin cuvinte:
 terminologia și comenzile specifice la acțiunile de mișcare: alergare,
întoarceri, exerciții fizice în ti mpul mișcării, grupări, adunări.
Postura corpului :
 specifice alergă rii și variantelor de mers , ritm impus prin num ărare .
Mimica:
 mimica generată de acțiuni având un înalt grad de încordare și extensie.
Gesturi:
 gesturi asociate cu comenzi specifice de execuție a mișcărilor variate și
indicând direcția acțiunii (deplasări, grupări, schimbări de direcție, alinieri).
Mișcări:
 profesorul verifică poziționarea optimă a posturii corporale a elevului în
relație cu grupul pe parcursul desfășurării exercițiilor. Amplasamentul este
esențial în asigurarea comunicării optime dintre profesor și elevi ;
 specific mișcă rilor de întoarcere, multitudinii de exerciții fizice desfășurate
în mișcare, variantelor de mers și alergare, grupări și formații de gimnastică.
 Veriga III – Influențarea selectivă a aparatului locomotor
Exprimarea prin cuvinte:
 descrierea exerciț iilor care compun complexele de dezvoltare fizică;
 comenzile care oferă semnalul de începere și încetare a exercițiului;
 număratul sau tempoul din timpul exercițiilor;
 elementele de terminologie folosite pentru corectarea sau accentuarea
aspectelor i mportante ale execuțiilor sau care să sugereze următoarea
mișcare. Acest elemen t de comunicare asigură continuitatea în execuție.
Postura corpului :
 poziția inițială în complexele de exerciții specifice de dezvoltare fizică;
 poziția corporală specifică pentru executarea mișcărilor integrate .

35
Mimica:
 mimica asociată cu anumite mișcări ale exercițiilor pe care le realizează
elevii cu mare amplitudine necesitând un efort mare;
Gesturi:
 gesturi asociate cu poziția inițială în exercițiile complexelor de dezvoltare
fizică care se pot referi la direcțiile de mișcare.
Mișcări :
 mișcările realizate de către profesor pentru coordonarea specifică a fiecărui
exercițiu integrat în complexul de dezvoltare fizică. Pentru o mai bună
înțelegere a sa rcinilor , mișcă rile trebuie să fie explicat e și demonstrat e.
 mișcările elevilor de coordonare specifică a fiecărui exercițiu component al
complexului de dezvoltare fizică aromonioasă.
 Veriga a IV -a – Temele lecției
Exprimarea prin cuvinte:
 profes orul subliniază obiectivele legate de sarcinile lecției și explică
exercițiile care urmează a fi efectuate;
 organizarea grupului de elevi, respectând formele de organizare pentru
practicarea în relație cu fiecare exercițiu utilizat;
 corectări individual e pe parcursul exercițiilor, esențiale pentru a evita
greșelile în structura acestora.
Postura corpului:
 specifice asociate cu partea care precede învățarea gesturilor atu nci când
sunt efectuate jocuri cu temă;
Mimica :
 din partea profesor ului, mimica este de aprobare sau dezaprobare asociată cu
evaluarea pozitivă sau negativă a execuției elevului;
 în ceea ce îi privește pe elevi asociată cu execuția corectă sau incorectă
exprimând efectul unor eforturi cu intensități crescute.
Gesturile:
 gesturile profesorului exprimând aprobarea sau dezaprobarea în legătură cu
execuția mișcărilor asociate cu corecții verbale și vizuale făcute anterior.
Acestea sunt elemente foarte importante de comunicare la distanțe mai mari
în locații zgomotoase;
 gesturi folosite în mod special de către elevi în timpul exer cițiilor organizate
în grupuri ș i folosite în mod special în jocurile bilaterale din timpul lecțiilor.
Mișcări :
 mișcări specifice demonstrației asociate cu descrierea;
 mișcări specifice difer itelor jocuri sportive din timpul lecției;
 mișcări integrate în elementele care formează regulile de control .
 Veriga a VII – Refacerea organismului după efort
Exprimarea prin cuvinte:
 este folosit la explicarea și descrierea momentului de încheie re a lecției ;

36
 comenzi specifice folosite în încheierea lecției;
Postura corpului:
 specifică mișcărilor folosite în partea de final a lecției (mișcări cu respirație
din stând sau din mișcare și exerciții de întindere);
 specifică concluziilo r caracterizând acțiunile profesorului și a el evilor;
Mimica:
 asociată cu mișcările de refacere a corpului după practicarea exercițiilor
fizice, mai ales după lecțiile solicitante;
 asociată cu efortul pe care elevul îl efectuează până la punctul maxim d e
execuție în partea lecției alocată recuperării org anismului după efortul fizic;
 specific finalului de lecție exprimată atât de elevi cât și de profesor.
Gesturi :
 gesturi care însoțesc momentul în care grupul este organizat pentru a efectua
exerciții m enite să ajute la refacerea organismului după exer cițiile fizice;
Mișcări :
 mișcări specifice exercițiilor efectuate după ce corpul își revine după efort;
 mișcări specifice momentului în care elevi i termină lecția .

5.3. Analiza și interpretarea rezult atelor
Cercetarea a constat într -o anchetă, realizată prin intermediul unui chestionar
construit, cu variante de răspuns „ da” sau „nu” (Anexa nr 1) . Acesta cuprinde 1 7
itemi, care încearcă să surprindă:
1. ramura sportivă de performanță pe c are o practică f iecare elev la ș coală;
2. claritatea explicațiilor pe care profes orul le formulează în timpul lecției;
3. postura controlată și limbajul corpului profesorului ;
4. amplasamentul profesorului în asigurarea comunicării optime ;
5. natura manierei de reflecție a acestuia (gândire pozitivă/negativă);
6. comunicarea prin explicarea decrierilor terminologice ;
7. deprinderile de autocontrol ale antrenorului;
8. gesturile asociate cu comenzi specifice de execuție ;
9. tonul vocii ;
10. expresia privirii și a feței ;
11. adresarea cuvintelor mobili zatoare ;
12. flexibilitatea antrenorului;
13. ascultarea opiniilor sportivilor ;
14. prezența/absența unui simț al umorului dezvoltat;
15. feedback -ul dat de profesor în timpul antrenamentelor ;
16. aplicarea coerentă de către antrenor a unei filosofii de viață;
17. interesul antr enorului pentru dezvoltarea personal itătii sportivilor .

37
5.3.1 . Rezultate și discuții
Întrebarea nr. 1: Indicați ramura sportivă de performanță pe care o practicați la
scoală .
Această primă întrebare a fost doar pentru a afla ramura sportivă de
performanț ă pe care o practica fiecare elev , răspunsurile lor au fost egale, subiecții
au indicat sportul de performanță pe care îl practică, respectiv fotbal, handbal ș i
atletism.

Întrebarea nr. 2: Antrenorul dvs. vă explică cu claritate aspectele legate de
sarci nile din cadrul antrenamentului ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr.1 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

La ace astă întrebare , subiecții care practică fotbalul au răspuns afirmativ în
proporție de 85%, urmați de handbaliști cu 75%, iar în final, de atleți, care au avut
un procentaj mult mai mi c, adică de doar 6 2% (Figura 5.1.).

Întrebarea nr. 3: Postura controlată și limbajul corpului profesorului atunci c ând
transmite comenzi specifice vă comunică faptul că ora a început și trebuie să
respectati indicațiile și comenzile acestuia ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 2 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

La acest item, sportivii atleți au răspuns afirmativ în proporție de 9 3%, prin Fig. 5.1. Graficul nr 1
Fig. 5.2. Graficul nr 2

38
faptul că aceștia practică sport uri individual e și sunt mai atenti la acest aspect . Un
procent mai bun l -au avut și cei de la fotbal și handbaliștii – de 82% respectiv 80 %
(Figura 5.2.) .

Întrebarea nr. 4: Amplasamentul profesorului este important în asigurarea
comunicării optime în timpul antrenamentului?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 3 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.3. Graficul nr 3

La acest item, atleț ii au răspuns afirmativ în proporție de 95%, demonstrând
o relație mai apropiată , mai personalizată cu antrenorul, prin prisma faptului că
aceștia practică un sport individual și nu unul de echipă. Procent e mai mici le-au
avut sporturile de echipă, cei de la fotbal – de 80% , iar handbaliștii au răspuns
afirmativ doar în proporție de 7 5%, cumva rezonabil ț inând cont de di stanța
regulamentară unde trebuie să se poziț ioneze antrenorul (Figura 5.3.).
Amplasamentul este esențial în asigurarea comunicării optime dintre participanții
la actul de comunicare (profesor și elevi) și pentru a asigura un control bun pe
parcursul exercițiilor;

Întrebarea nr. 5: Profesorul dvs. are o gândire pozitivă (este optimist, entuziast),
își laudă, sprijin ă și încurajează mult sportivii?

0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 4 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.4. Graficul nr 4

39
Răspunsurile afirmative s -au centrat în jurul procentajului de 88% pentru
atleți, fapt care ne arată că antrenorul folosește mult încurajările, fiind mai optimist
și dând dovadă de o gândire pozitivă. Următorii su nt fotbaliștii cu un procent de
72%, iar handbaliștii sunt ultimii cu un procent de 57% (Figura 5.4.). Raportându –
ne la handbaliști, putem spune că, în anumite momente importante, sportivii au
resimțit nevoia unor încurajări și a unor aspecte pozitive din partea antrenorului,
care să le redea încrederea în ei, dar acestea nu s -au produs.

Întrebarea nr. 6:Comunicarea prin explicarea de scrierilor terminologice adaptată
la nivelul elevilor , a exercițiilor care urmează a fi efectuate , sunt importante?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 5 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.5. Graficul nr 5

La acest item, au răspuns afirmativ handbaliștii și fotbaliștii cu 90% și în
final, atleții în proporție de 85% (Figura 5.5.) . În urma acestor rezultate, putem
spune că descrierea este specifică și corespun de obiectivelor referitoare la
deprinderile motrice de bază cât și cele utilitar aplicative, calitățile motrice în
diferitele lor forme de manifestare, deprinderile motrice specifice sporturilor alese
pentru clasa respectivă sau impuse de planul educaționa l;

Întrebarea nr. 7: Deprinderile de autocontrol în comunicare ale antrenorului dvs.
sunt bune: dovedește cumpătare, stăpânire de sine, control emoțional ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 6 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.6. Graficul nr 6

40

Cei care au răspuns afirmativ în cel mai m are procentaj – 85% au fost atleții,
urmați de handbaliști cu 60%, fotbaliștii situându -se ultimii cu doar 35% (Figura
5.6.). Procentul mic de răspuns al sportivilor fotbaliști se poate explica prin faptul
că fotbalul este un joc sportiv foarte răspândit, foarte dinamic, având implicații
foarte mari în zona economicului, politicului, socialului. Poate este firesc ca
antrenorii de fotbal să fie mai temperamentali, mai explozivi decât alți antrenori ai
altor ramuri sportive, dar în limitele normalului.

Întrebarea nr. 8: Gesturi le exprimând aprobarea sau dezaprobarea în legătură cu
execuția mișcărilor de obicei asociate cu corecții verbale și vizuale făcute anterior
sunt benefice î n procesul de comunicare ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 7 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.7. Graficul nr 7

La acest item, au răspuns afirmativ handbaliștii în proporție de 75%, apoi
fotbaliștii cu 60% și în final, atleții cu 50% (Figura 5.7.). Se explică asta pentru că
acestea sunt elemente foarte importante de comunicare la distanțe mai mari sau în
locații zgomotoase;

Întrebarea nr. 9: Vă influențează tonul vocii profesorului : variații ale î nălțimii
sunetelor, tăria lor, rapiditatea vorbirii, calitatea vocii ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 8 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.8. Graficul nr 8

41

Pentru acest item, procentele de răspuns au fost d estul de mari la toate
categoriile: handbaliștii au răspuns afirmativ în proporție de 85%, urmați de atleți
cu 80% și de fotbaliști cu 75% (Figura 5.8.) . Aceste procente ne demonstrează
faptul că profes orii care au fost vizați de către sportivi î n cadrul acestui experiment
posedă calitățile vocale ș i dicție, iar prin aceasta pot să mențină o atmosferă
relaxantă .

Întrebarea nr. 10: Expresia privirii și a feței profesorului (un zâmbet, o
încruntare, contactul vizual direct sau evitarea acestuia, d urata contactului vizual )
e relevant î n comunicarea profesor -sportiv?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 9 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.9. Graficul nr 9

La acest ă întrebare , subiecții care practică fotbalul au răspuns pozitiv în
proporție de 90%, urmați de handbaliști cu 85%, iar în final, de atleți, care au avut
un procentaj mult mai mic, adică de doar 82% ceea ce ne demonst rează că
schimbul de priviri este foarte important când oamenii își vorbesc unul altuia
(Figura 5.9.).

Întrebarea nr. 1 1: Profesorul vă adresează cuvinte mobili zatoare care au ca scop
depășirea posibilităților și chiar a propriile limite ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 10 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 0. Graficul nr 1 0

42

La acest item, majoritatea sportivilor au răspuns afirmativ în proporție de
95%, demonstrând că antrenorul stie să dea atenție egală tuturor sportivilor di n
echipă (Figura 5.10.) . Pentru psihicul sportivului, pentru momentele grele (pentru
unii dintre sportivi) este foarte important să se folosească cuvinte mobilizatoare
care au ca scop depășirea posibilităților și chiar a propriile limite.

Întrebarea nr.12: Întotdeauna antrenorul dvs. este flexibil, reușind să țină cont de
sugestiile jucătorilor și ale colaboratorilor ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 11 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 1. Graficul nr 1 1

La acest item, au răspuns afi rmativ atleții în proporție de 65%, apoi
handbaliștii cu 45% și în final, fotbaliștii cu 33 % (Figura 5.11.). În urma acestor
rezultate, putem spune că acești antrenori nu sunt suficient de flexibili și de
deschiși la sugestiile altor colaboratori, mai ales cei de la fot bal. Altfel spus, nu s -a
conturat o relație clară de colaborare în acest sens între antrenor și sportiv.

Întrebarea nr. 1 3: Profesorul, în general, vă ascultă opiniile sau doar vă
vorbeș te?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 12 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 2. Graficul nr 1 2

Pentru ace astă întrebare , procentele de răspuns au fost destul de mici la toate

43
categoriile: handbaliștii au răsp uns afirmativ în proporție de 47 %, urmați de atleți
cu 35% și de fotbaliști cu 26% (Figura 5.12.). Acest lucru ne demonstrează faptul
că antrenorii care au fost vizați de către sportivi în cadrul acestui experiment nu
vor sau nu știu s ă asculte opiniile acestora și doar se asigură că le vorbesc
sportivilor .

Întrebarea nr. 1 4: Antrenorul manifestă un dezvoltat simț al umorului, știind să
creeze și să mențină o atmosferă degajată ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 13 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 3. Graficul nr 1 3

Pentru acest item, procentele de răspuns au fost din nou mici la toate
categoriile: handbaliștii au răsp uns afirmativ în proporție de 45 %, urmați de atleți
cu 30% și d e fotbaliști cu 28% (Figura 5.13.) . Aceste procente ne demonstrează
faptul că antrenorii care au fost vizați de către sportivi în cadrul acestui experiment
nu au simțul umorului suficie nt de bine dezvoltat, neștiind – în multe cazuri – să
mențină o atmosfe ră degajată. Sportivii sim t nevoia ca uneori în perioada lor de
pregătire să existe și momente vesele, care creează bună dispoziție și care reușesc
să construiască un climat mai degajat de lucru.

Întrebarea nr. 1 5: Filosofia de viață a antrenorului dv s. este transpusă și în
activitatea de conducere a antrenamentelor și competițiilor ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 14 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 4. Graficul nr 1 4

44

La acest item, răspunsurile afirmative au fost foarte puține, astfel încât, cel
mai mare procent aj l-au înregistr at atleții cu 66 %, urmați de fotbaliști cu 4 3% și de
handbaliști cu doar 3 6% (Figura 5.14.). Aceste cifre ne demonsrează faptul că
antrenorii acestor sportivi nu au conturată o filozofie a vieții sau chiar dacă posedă
așa ceva, nu au reușit să o transp ună cu succes și în activitatea sportivă de pregătire
și în cea competițională.

Întrebarea nr. 1 6: Feedback -ul pozitiv dat de profesor în timpul antrenamentelor
este o o sursă importantă de motivare ?
0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 15 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 5. Graficul nr 1 5

La ace astă întrebare , au răspuns afi rmativ atleții în proporție de 98%, apoi
fotbaliștii cu 95% și în final, handbaliștii cu 90% (Figura 5.15.) . În urma acestor
rezultate, se observă că ma joritatea sportivilor asteaptă ș i acceptă mesajele pozitive
venite de la profesor .

Întrebarea nr. 1 7: Credeți că profesorul prin comunicarea din timpul
antrenamentului, urmărește să „afecteze” personalitatea sporti vului ?

0%30%60%90%
Fotbal Handbal AtletismDistribu ția răspunsurilor la întrebarea nr 16 în
funcție de sportul practicat
Nu
Da

Fig. 5.1 6. Graficul nr 1 6

45

Ca și la itemul anterior, procentajele d e răspuns afirmativ sunt foarte mari:
95% pentru fotbaliști , 93% pentru atleți și 92% pentru handbaliști (Figura 5.16.).
Încercând să explicăm aceste rezultate, putem spune că antrenorul
comunic ând în permanență cu sportivii, le oferă acestora explicații î n scopul
corectării greșelilor, încurajări, feedback -uri, iar aceste informaț ii se resfrâng
benefic asupra personalității sportivului.

46
CAPITOLUL VI.
Concluzii și propuneri

6.1.Concluzii
În finalul acestei lucrări, dor esc să evidenție z o serie de concluz ii și să
form ulez și câteva propuneri.
Pentru verificarea ipotezelor lucrării, consider că instrumentul pe care l -am
utilizat, s -a dovedit a fi eficient. A stfel, am demonstrat că ipotezele care au stat la
baza acestei lucrări sunt valide, adică sportivii apreciază comunicarea din timpul
lecțiilor de sport, aceasta influențând benefic trăsăturile de personalitate și
comportamente le acestora. De asemenea, sportivii de performanță care practică
sporturi diferite (fotbal, handbal, atletism) au trăsături de per sonalitate diferite iar
comunicarea este benefică î n activitatea lor. Ne-am referit aici la sportivii atleți
care au demonstrat o relație mai specială, mai personalizată cu antrenorul, prin
prisma faptului că aceștia practică un sport individual și nu unul de echipă.
Prin a cest studiu cred că am adus unele informații s uplimentare care vor
complecta teoria comunicării prin eleme nte specifice la orele de educație fizică și
sport. Elementul de noutate al acestui studiu a fost i dentificare a unor forme de
comun icare directă implicate în orele de educație fizică și sport, care au condus la
clarificarea form elor specifice de comunicare c e sunt însușite în fiecare verigă a
lecției și ce impact au acestea asupra personalității sportivului în devenire .
Cunoașterea f ormelor specifice ale comunicării în lecția de educație fizică și
sport poate contribui la optimizarea procesului de comunicare în lecție și, în același
context, duce la o creștere a calității și eficienței procesului de învățare. Eficiența
unei lecții est e rezultatul identificării precise a deficiențelor în procesul de
comunicare, factori care generează un impact negativ asupra personalită ții
sportivului, dar care pot fi remediați în timp util.
Profes orul, alături de sportiv și de eforturile acestuia, est e un factor
determinant al performanței sportive prin mijloacele de comunicare pe care le are
la îndemână . Profes orul reprezintă și rămâne un model pentru sportiv, chiar dacă
anumite aspecte ale comportamentului acestuia s -au modificat în funcție de
cerinț ele și evoluția sportului respectiv. Responsabilitățile specifice antrenorului s –
au multiplicat, devenind din ce în ce mai complexe. Altfel spus, profes orul este
responsabil d e o serie din factorii ambientali și anume: de calitatea procesului de
antrenamen t, a mijloacelor și metodelor alese pentru pregătire, de modalitatea de
conducere a sportivilor în competiții, de nivelul pregă tirii psihologice și în special
a cultivării unei motivații adecvate obținerii succesu lui printr -o comunicare
eficientă , de mijlo acele de refacere etc.
Pentru o activitate eficientă și de succes, profes orul trebuie să țină cont de
problemele psihopedagogice ce le implică dirijarea și conducerea sportivilor în
antrenamente și competiții, de faptul că aceștia au nevoie de un proces d e asistență
și comunicare psihopedagogică specializată permanentă .

47
6.2. Propuneri
Cunoașterea personalității sportivului este foarte importantă, în primul rând
din necesitatea de a forma specialiști în conformitate cu cerințele modelului actual
al sportiv ului de performanță și de înaltă performanță, iar în al doilea rând pentru
că el reprezintă educatorul care trebuie să -l formeze pe sportiv, de influențele
educative ale acestuia depinzând performanțele sportive.
Profes orii reprezintă modele pentru sporti vii pe care îi antrenează. De aceea,
ei sunt cei care pot modela procesul comunicării în echipă, astfel încat să asigure o
comunicare eficientă cu impact pozitiv asupra personalității sportivilor . Sunt
prezentate, în continuare, câteva sugestii în legatură cu ce poate face un profesor în
acest sens:
 Să ofere feedback pozitiv în timpul antrenamentelor pentru că acest lucru este o
sursă importantă de motivare.
 Pentru a obține un anumit răspuns comportamental de la un sportiv, este
important să ofere informaț ia într -o manieră pozitivă. Este util să caute să spună
inițial ceva pozitiv ca să capteze atenția sportivului și apoi să ofere informația
care urmăreș te schimbarea comportamentului. Expresiile pozitive determină o
concentrare mai mare, mai constructivă asupra sportivului .
De asemenea transmiterea de mesaje clare despre ceea ce se dorește, evitându –
se a se spune ceea ce nu se dorește , este o abordare perfectă pentru antrenament
atunci când se dorește obținerea unui rezultat bun din partea sportivilor.
Profesorul chiar și atunci când lucrurile nu merg prea bine, trebuie să găsească
cuvinte mobilizatoare de genul: „ cred că o pauza scurtă ar fi binevenită “,
„hai, știu că poți mai bine”.
Transmiterea informațiilor, sugestiilor prin expresii pozitive determină o
concentrare mai mare mai constructivă iar formularea unei critici presupune o
atenție crescută privind subtilitățile limbajului verbal și celui non -verbal, care
de foarte multe ori transmit și ceea ce nu se intenționează să se puncteze prin
cuvinte. Dac ă răspunsul primit de la sportiv este de neatenție, de neînțelegere
sau de indiferență , se insistă cu prezentarea observațiilor într -un alt mod .
Dacă se produce o reacție negativă , se încearcă să se motivez fie printr -un
argument informațional , fie printr -o demonstrație motrică. Dacă răspunsul din
partea sportivului e pozitiv, chiar dacă e vorba de critică, se comentează tare și
de bine succesul, astfel încât să realizeze o stimulare atât pentru cel care a
acceptat corectarea, cât și pentru colegi i lui.
Câștigătorul e frecvent admirat și apreciat de prieteni, și chiar de adversari care
îl întreabă „cum reusesti să faci atâtea?, de unde ai atâta energie ?, ce te
motivează să dorești să câștigi?. c e simți când câștigi? ,etc. Răspunsul la
acestea sunt schimbăril e de personalitate și impactul avut de comunicare în
această privință .
 Să nu fie negativ în comunicare. Cuvinte le negative de genul: „nu sunteți în
stare de nimic” „nu vă străduiți deloc ”, sau „încercăm acest lucru dar nu știm

48
dacă o să reușim…” etc., nu își au rostul în lectie și nu au un efect pozitiv
asupra stării generale de spirit al celor implicați în antrenamentul sportiv.
 Să se asigure nu numai că le vorbeș te sportivilor, ci și că ascultă opiniile
acestora. Sportivul trebuie educat de așa manieră încât să aibă „curajul” să
spună, să comunice ceea ce simte, ceea ce înțelege pentru a realiza ac eea
comuniune între el și profe sor. Profesorul nu trebuie să fie perceput de către
sportiv ca un „dictator neînduplecat” ce nu acceptă critica , convorbirea, c i
trebuie să fie perceput ca „un sprijin” pe care te poți baza în orice moment.
Ascult ându -i pe sportivi, aceștia ca păta încredere, se deschid spre comunicare.
De asemenea, ascultând cu atenție se evită formularea unor presupuneri
incorecte , ajungem să îi cunoaștem și ne vine mai ușor să transmitem mesajele
astfel încât să fim înțeleși pe deplin.
 Să exprime empatie, caldură și acceptare a sportivilor. Profesorul nu se poate
transforma într -un judecător deplin. Pedepsirea prin vorbe sau gesturi, care să
ducă la corectarea unui obicei prost, nu trebuie să sublinieze toate aspectele
negative odată. O astfel de abordare este ineficientă întrucât sportivul nu va știi
la ce să se oprească, la ce să se concentreze mai întâi și îi vor afecta negativ
personalitatea a cestora.
 Să utilizeze umorul în comunica re, pentru că oamenii sunt atraș i și moti vați de
interreacțiile plă cute. Să țină cont de faptul că este normal pentru sportivi să
glume ască. Umorul nu trebuie confundat cu sarcasmul!
 Să facă diferența î ntre persoană și problemă. Să fie dur cu problema și blând cu
sportivul.
 Să formuleze reguli clare pentru a evita conflictele ulterioare.
 Activitatea sportivă de performanță nu trebuie confundată sau transformată în
„lupta pe viață și pe moarte bazată pe diminuarea cap acităților fizice sau pe
distrugerea psihică” în care ori mori tu, ori moare adversarul. Performanța nu
trebuie să devină un țel ce trebuie realizat prin orice mijloace. Ea tre buie privită,
înțeleasă și acceptată ca o activitate ce are drept scop formarea personalității
umane pentru a produce performanță de tip distractiv, recreativ, estetic, social.
Acestea sunt doar câteva din aspectele care caracterizează com unicarea și
care contribuie la „ bucuria obținerii” performanței sportive, dar și la formarea
acesteia, și impactul avut de comunicare în dezvoltarea personalității sportivului.

49
BIBLIOGRAFIE

[1] Berechet, D – Rolul comun icării în managementul organizaț ional, Editura
Larisa Câmpulung, 2011;
[2] Bull, S. J .- Psihologia sportului. Ghid pentru optimizar ea performanțelor,
București, Editura Trei, 2011 ;
[3] Bonchiș E . – alți autori – Învățarea școlară, Ed. Universității Emanuel, 2002 ;
[4] Bondrea, M. – Strategii de comunicare în sport , Ed. Sitech, București, 2013 ;
[5] Bortun, D. – Bazele epistemologice al e comunicării, București, Editura Ars
Docendi, 2002;
[6] Carmen, C. – Psihopedagogia succesului, Ed. Polirom, Iași ,1997 ;
[7] Chelcea S . – Psihologie socială, Ed. Economică, București,2005;
[8] Cucos, C. – Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998 ;
[9] Cocos, E – Comunicarea, Editura Else, Craiova, 2015;
[10] Constandache, G – Comunicarea – sugestie și influența , Editura Sigma,
București 2009;
[11] Constantin, P. – Antrenorul, profilul, personalitatea și munca sa , Ed. Sport –
Turism, București 1979 ;
[12] Cristea, Sorin – Dicționar de termeni pedagogici, Editura didactică și
pedagogică, R.A -București 2000 ;
[13] Croitoru, Victor – Reflecții asupra evoluției învățământului românesc de
comunicații, în www.atic.org.ro ;
[14] Dancu, V. S. – Comunicarea simbolică, Editura Dacia Cluj -Napoca, 1999 ;
[15] Dinu, M. – Comunicarea, Editura Algos, Bucuresti, 2000 ;
[16] Dragnea A. – Teodorescu, M. – Teoria sportului, Ed. Fest, București, 2002 ;
[17] Epuran, M. – Pregătirea psihologică a sportivului, UCFS, București, 1964 ;
[18] Epuran, M. – Ghidul Psihologic al antrenorului, Ed. IEFS, București, 1982 ;
[19] Epuran, M. – Pedagogie și psihologie – personalitatea și cunoașterea
psihologică a elevilor, Ed. IEFS, București 1986 ;
[20] Epuran, M. – Modelarea conduitei sportive, Ed. Spor -Turism, București,
1990 ;
[21] Epuran, M, – Psihologia sportului de performanță, București -FEST, 2001;
[22] Feflea, Ioan – Tehnici specifice de predare, Curs, Oradea, 2012 ;
[23] Fiske, J. – Introducere în științele comunicării, Editura Polirom, Iași, 2003;
[24] Frîncu, E . – Managementul activităților sportive, E ditura. Ex Ponto,
Constanța, 2003;
[25] Graur, E. – Tehnici de comunicare , Ed. Mediamira, Cluj -Napoca, 2001 ;
[26] Hariuc, C -tin. – Psihologia comunicarii, Editura Licorna, 2002 ;
[27] Iacob, I. – Comunicare în sport , Editura Casa Editorială Demiurg, Iași: 2008;
[28] Iacovescu, I. – Trei revoluții în istoria comunicării , în www.agonia.ro ;

50
[29] Ivan, L . – Comunicare non -verbală și construcții sociale, Editura Tritonic,
Bucuresti, 2011;
[30] King, L – Secretele comunicării , Editura Almateea București, 2002 ;
[31] Leroy, G. – Dialogul în educaț ie, Didactica si Pedagogică , Bucuresti 1974 ;
[32] Manu, M – Comunicare în mass -media , Editura arhiepiscopiei Tomisului.
Constanța,2014 ;
[33] Martens, R . – Ghidu l antrenorului î n psihologia sportului, Bucuresti, INCS,
1999;
[34] Mihăilă, Oana; Pașc, Ildiko – Tehnici de comunicare, Universitatea din
Oradea,2008 ;
[35] Neacsu, I. – Instruire și învăț are, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990 ;
[36] Neagu N . – Introdu cere în comunicarea socială, Ed. OIM, Iași, 2007;
[37] Negulescu I. – Sistemul de comunicare interumană, ANEFS București 2007;
[38] Nicolai, M .- Tehnici de comunicare prin publicitate, Editura didactică și
pedagogică. București, 2005 ;
[39] Oprisan, V. -. Marketing ș i comunicare în sport , Editura Uranus,
București,2002 ;
[40] Orțan, Florica – Comunicare interpersonală în mediile școlare, Editura
Universității din Oradea, 2005 ;
[41] Paun, E. – Sociopedagie scolara, Editura Didactică și Pedagogică ,
Bucuresti,1 982;
[42] Pânișoară, I . O. – Comunicare eficientă, metode de interacțiune educațională ,
Editura Polirom Iași, 2003 ;
[43] Pomohaci, M .-. Comunicare si integrare î n societate prin sport, Editura Alma
Mater Sibiu, 2009 ;
[44] Popovici Ileana -Studiu privind imp actul personalității antrenorului asupra
evoluției sportivilor , www.sportsisocietate.ro
[44] Pop, Cristiana, L. – Comunicarea în educație fizică și sport, Editura Pro
Universitaria, Bucuresti,2014 ;
[45] Prelici, V – Performanța sportivă, personalitate, sele cție, Ed. Facla,
Timișoara ;
[46] Rășcanu, R. – Psihologie și comunicare. Ed. Universității. București, 2002;
[47] Sopa , Sabin – Procesul de comunicare în lecția de educație fizică și sport ;
[48] Soitu, L. – Pedagogia comunică rii, Didactică si Pedagogică , Bucuresti, 1997 ;
[49] Stanciugelu, I. -. Teoria Comunicării , Editura Tritonic. Bucuresti 2014 ;
[50] Stavre, I – Studii de comunicare , Editura Coresi. București,2009 ;
[51] Stavre, I .-. Comunicare audiovizuală , Editura Tritonic, București, 2011 ;
[52] Șerbăno iu, S. – Metodica Educației fizice. Ed. Universitară, București, 2004;
[53] Tasente, T .-.Jurnalismul si comunicarea î n epoca noilor media , Editura
Universitara, Bucuresti, 2014 ;
[54] Tota, Paul – Arta comunicării moderne , Editura Tipart, Deva ;
[55] Tucico v, Ana, Psihologie generală și psihologie socială , Editura didactică și
pedagogică, București 1973

51
[56] Voicu, S .-.Comunicare profesională , Editura Grepho, Bacău, 2015
[57] Voiculescu, Dan – Negocierea, o formă de comunicare în relațiile interumane,
Ed. Șt iințifică, București, 1991 ;
[58] Wolton, D .-. Despre comunicare , Editura comunicare.ro. Bucuresti,2012 ;
[59] Zisulescu, S. – Dicționar pedagogic E. D. P. București, 1979 ;
[60] Dicționarul Explicativ al Limbii Române , ediția a II -a, Editura Univers
Enciclop edic, București, 1998 ;
[61] https://www.scribd.com/document/Comunicarea -didactic ă

52
ANEXA NR 1

CHESTIONAR
privind influența comunicării profesor -sportiv î n orele de sport

Scopul acestui studiu este acela de a obține cât mai multe date și informații
privin d interacțiunea dintre profesor ș i sportiv , relația dintre ac eștia și felul cum
comunică ei î n timpul orelor de antrenament.
Nu există răspunsuri greșite sau corecte.
Răspunsurile dumneavoastră vor rămâne confidențiale.
Vă rog sa treceți un ,,X” în dreptu l variantelor de răspuns alese de dumneavoastră.

Întrebarea nr. 1: Indicați ramura sportivă de performanță pe care o practicați la
scoală .
❑Fotbal
❑Handbal
❑Atletism

Întrebarea nr. 2: Antrenorul dvs. vă explică cu claritate aspectele legate de
sarcinil e din cadrul antrenamentului?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 3: Postura controlată și limbajul corpului profesorului atunci când
transmite comenzi specifice vă comunică faptul că ora a început și trebuie să
respectati indicațiile și comenzile profesorului?
❑Da
❑Nu

53
Întrebarea nr. 4: Amplasamentul profesorului este important în asigurarea
comunicării optime î n timpul antrenamentului?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 5: Profesorul dvs. are o gândire pozitivă (este optimist, entuziast),
își laudă, sprijină și încurajează mul t sportivii?
❑Da
❑Nu
Întrebarea nr. 6: Comunicarea prin explicarea descrierilor terminologice
adaptată la nivelul elevilor a exercițiilor care urmează a fi efectuate, sunt
importante?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 7: Deprinderile de autocontrol în comunicare ale antrenorului dvs.
sunt bune: dovedește cumpătare, stăpânire de sine, control emoțional?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 8: Gesturile exprimând aprobarea sau dezaprobarea în legătură cu
execuția mișcărilor de obicei asociate cu corecții verbale și vizuale făcut e anterior
sunt benefice î n procesul de comunicare?
❑Da
❑Nu

54
Întrebarea nr. 9: Vă influențează tonul vocii profesorului: variații ale înălțimii
sunetelor, tăria lor, rapiditatea vorbirii, calitatea vocii?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 10: Expresia privirii și a feței profesorului (un zâmbet, o
încruntare, contactul vizual direct sau evitarea acestuia, durata contactului vizual)
e relevant î n comunicarea profesor -sportiv?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 11: Profesorul v ă adresează cuvinte mobilizatoare care au ca scop
depășirea posibilităților și chiar a propriile limite?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 12: Întotdeauna antrenorul dvs. este flexibil, reușind să țină cont de
sugestiile jucătorilor și ale colaboratorilor?

❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 13: Profesorul, în general, vă ascultă opiniile sau doar vă
vorbeș te?
❑Da
❑Nu

55
Întrebarea nr. 14: Antrenorul manifestă un dezvoltat simț al umorului, știind să
creeze și să mențină o atmosferă degajată?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 15: Filosofia de viață a antrenorului dvs. este transpusă și în
activitatea de conducere a antrenamentelor și competițiilor?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 16: Feedback -ul pozitiv dat de profesor î n timpul antrenamentelor
este o sursă importantă de motivare?
❑Da
❑Nu

Întrebarea nr. 17: Credeți că profesorul prin comunicarea din timpul
antrenamentului, urmărește să „afecteze” personalitatea sportivului?
❑Da
❑Nu