ANALIZA PERFORMENȚELOR ECONOMICO -FINANCIARE ALE [610295]
ANALIZA PERFORMENȚELOR ECONOMICO -FINANCIARE ALE
ÎNTREPRINDERII
1. Analiza indicatorilor de rezultate
2. Analiza indicatori valorici ai consumului de resurse
3. Analiza rentabilității întreprinderii
4.Analiza riscurilor întreprinderii
În teoria și practic a economico- financiară se folosește atât singularul cât și pluralul atunci când se abordează
problematica performanței. Astfel se vorbește de performanța întreprinderi dar foarte adesea sunt analizate
performanțele economico -financiare ale întreprinderii.
Încercând să sintetizeze problematica performanț ei autorii M. Niculescu și G. Lavalette definesc acest concept ca
fiind “echilibrul instabil rezultat din evolu ția conceptelor de eficien ță și eficacitate”1.
Punctul nostru de vedere este că modali tatea cea m ai facilă de reflectare a performanțelor unei
întreprinderi este prin intermediul rezultatelor acesteia, indiferent dacă rezultatele sunt exprimate în
mărimi absolute (profit) sau în mărimi relative (rentabilitate).
În sensul celor menționate mai sus perfo rmanța trebuie înțeleasă ca fiind capacitatea
comportamentală a unui sistem de a obține un rezultat situat valoric la nivele de referința care să îl
definească și comparabile cu realizări reprezentative din mediul economic în care acest sistem se manifestă .
Mai trebuie men ționat faptul că în procesul de evaluare a performan țelor unei întreprinderi este destul de riscant
să tragem concluzii ferme. Aceste investigații au mai degrabă un caracter relativ deoarece condiț iile afacerii
diferă de la o întreprindere la alta și de la o industrie la alta. În acela și timp sistemul indicatorilor de performan ță
trebuie conceput pentru a satisface nevoia de informare a doua principale grupuri: managerii și investitori.
Pornind de la interesele celor două grupuri putem ide ntifica sisteme diferite de evaluare a performan țelor, după
cum se observa în tabelul de mai jos.
Managerii Investitorii
Analiza performan țelor opera ționale:
-cifra de afaceri;
-valoarea adăugată;
-excedentul brut din exploatare;
-rezultatul net al exploatăr ii;
-analiza cheltuielilor opera ționale;
-analiza structurală;
-analiza comparativă.Eficien ța investi ției:
-rentabilitatea activelor totale;
-rentabilitatea activelor nete;
-rentabilitatea capitalului investit;
-rentabilitatea capitalului propriu;
-profitul pe ac țiune;
-creșterea cota ției ac țiunilor.
Profitabilitate:
-marja brută din exploatare;
-marja netă din exploatare;
-marjă netă comercială;
-marja resurselor consumate;
-valoarea eonomică adăugată.Performan ța de pia ță:
-PER;
-valoarea de pia ță;
-gradul de multiplicare al CF-ului;
-mișcările relative ale cotaț iilor.
O entitate economică poate să genereze performanțe economico -financiare doar ca urmare a derulării unei
activități lucrative. Procesul de formare a acestor performante este un proces obiectiv, separat de modul de
reflectare sau de calcul al nivelului de performanță. Se poate astfel afirma că din procesul de formare a
performanțelor economico -financiare derivă conținutul economic al indicatorilor ce reflectă aceste
performante.
Procesul de analiză a performanțelor economico -financiare ale unei întreprinderi trebui sa parcurgă toate
etapele de formare ale acestor performanțe, cele mai importante etape ale acestui proces fiind:
analiza rezultatelor care exprimă volumul și profitabilitatea activității între prinderii;
analiza consumului de resurse;
analiza rentabilității întreprinderii;
analiza riscurilor întreprinderii.
1 Niculescu M., Lavalette G. – Strategii de cre ștere, Ed. Economică, Bucureș ti, 1999, pg. 255
Se poate observa că procesul de analiză pornește de la nivelul de performanță în formă globală (venituri și
cheltuieli) și se continuă la ni vele mai sintetice cum ar fi rentabilitatea și se încheie cu evaluarea riscurilor
care pot influența nivelul de realizare a l performanțelor.
1. Analiza indicatorilor de rezultate
Obiective:
reflectarea performanțelor financiare absolute ale întreprinder ii din perspectiva volumului de activitate,
al profitabilității, cât ș i al poten țialului de finan țare;
aprecierea nivelului de realizare al rezultatelor financiare și identificarea factorilor care au influen țat
respectivul nivel;
identificarea masurilor care se impun pentru îmbunătăț irea nivelului de realizare al rezultatelor
evaluarea politicii și a strategiilor adoptate de management privind creșterea volumului de activitate;
evaluarea efectelor induse de modificarea nivelului indicatorilor de volum asupr a nivelului și dinamicii
altor indicatori economico-financiari.
Instrumentele de analiză utilizate : contul de profit și pierdere (CPP), soldurile intermediare de gestiune
(SIG).
Tipuri și metode de analiză : analiză de tip orizontal, analiză factorială, metoda comparației, metoda
substituției.
1.1. Cadrul general de abordare
Rezultatele pe care le generează o activitate lucrativă sunt, în general, diverse și pot evidenția modul de
utilizare al diferitelor tipuri de resurse angrenate în funcționarea întreprinderii. Un lucru știm însă cu
siguranță și anume că scopul tuturor activităților lucrative este obținerea unui profit care să asigure
remunerarea furnizorilor de capital la un nivel mediu sperat de către aceștia. Ori sistemul indicatorilor de
rezultate tocmai acest lucru încearcă să -l măsoare și anume finalitatea activităților lucrative, cuantificată la
diferite nivele de realizare.
O abordare sistemică a întreprinderii permite înțelegerea conversiei oricărei realizări din activitatea lucrativă,
în rezu ltate monetare. Acest considerent evidențiază de fapt importanța indicatorilor de rezultate în
aprecierea performanțelor obț inute la nivel microeconomic.
Analiza principalilor indicatori de rezultate utilizează în demersul său practic o serie de modele factoriale.
Constr ucția acestora este orientată după modul în care anumite categorii de rezultate reacționează la
modificarea volumului de activitate sau a altor factorii din mediul economic al întreprinderii.
Analiza indicatorilor de rezultate prin intermediul modelelor factoriale permite identificarea legăturilor
factorial-cauzale dintre indicatorii analizați și factorii de influență ai acestora , cu scopul formulării unor
măsuri cât mai concrete de creștere a nivelului rezultatelor ce exprimă volumul activității și a celora ce
exprimă profitabilitatea .
1.2. Clasificarea rezultatelor
Având în vedere că în țara noastră s -a adoptat un sistem contabil similar cu cel continental, în care formarea
rezultatelor se realizează prin clasarea cheltuielilor după natura acestora, pot fi evidențiate trei grupe
principale de indicatori ce caracterizează rezultatele întreprinderilor:
indicatori de rezultate care exprimă volumul activității desfășurate;
indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activității sau a întreprinderii în ansamblul
său;
indicatori de rezultate ce măsoară potențialul de finanțare al întreprinderii.
Acest mod de separare al indicatorilor de rezultate permite o analiză diferențiată a performanțelor unei
întreprinderi, performanțe care se pot manifesta în două planuri diferite :
performanțe care țin de extinderea volumului de activitate al întreprinderii și care conduc la
creșterea cotei de piață a firmei sau la consolidarea poziției pe piață a acesteia, acest gen de
performanță putând fi măsurată cu indicatorii de rezultate ce exprimă volumul;
performanțe care se concretizează în creșterea nivelului de profitabilitate al întreprinderii și care
nu întotdeauna sunt efectul creșterii volumului de activitate.
a) Indicatori de rezultate care e xprimă volumul activității
Sistemul de indicatori care exprimă volumul oferă o imagine de ansamblu asupra finalității activității unei
întreprinderi, imagine care reflectă în formă valorică capacitatea de producție și comercializare a acesteia.
Indicatori i de rezultat care exprimă volumul sunt de mai multe tipuri , funcție de anumite criterii , cum ar fi :
-stadiul activității la care se referă : producție sau comercializare;
-nivelul de cuprindere al ieșirilor;
-gradul de extindere al rezultatului: global sau parțial.
Principalii indicatori care exprimă volumul sunt următorii :
-Producția marfă fabricată (Qmf) ;
-Producția vânduta (Qv);
-Cifra de afaceri (CA);
-Producția stocată (Qs) – Variația stocurilor;
-Producția de imobilizări (Qi) –Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și
capitalizată;
-Producția exercițiului (Qe) ,
-Valoarea adăugată (VA) ,
b) Indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activității
Sistemul de indicatori care exprimă profitabilitatea, spre deosebire de cei care exprimă volumul, oferă o
imagine sintetică asupra eficienței activității desfășurate de întreprindere. Acesta este și motivul pentru care
în literatura de specialitate acești indicatori sunt mult mai agreați pentru aprecierea activităților economice
sau a întreprinderilor în ansamblu.
Indicatorii de rezultat care exprimă profitabilitatea sunt de mai multe tipuri, ei putând fi diferențiați după
diferite criterii cum ar fi :
-gradul de cuprindere care separă indicatorii în formă brută de cei în formă netă;
-structurarea indicatorilor de rezultate care exprimă profitabilitatea pe tipuri de activități derulate
la nivel de întreprindere (exploatare, financiară, extraordinară).
Indicatorii de rezultate care exprimă profitabilitatea pot fi grupați astfel :
-Rezultatul brut al exploatării (RBE) ,
-Rezultatul exploatării (RE) ,
-Rezultatul curent (RC) ,
-Rezultatul extraordinar (Rext) ,
-Rezultatul net (Rn) ,
c) Indicatori de rezultate care exprimă potențialul de finanțare
Această categorie de indicatori pune în evidență rezultatele întreprinderi care au relevanță în plan monetar
dintre acestea cele mai importante fiind :
-Capacitatea de autofinanțare (CAF)
-Autofinanțarea (AF)
-Cash flow-ul (CF)
1.3. Analiza rezultatelor care exprimă volumul activității
Rezulta tele care exprimă volumul de activitate sunt primele care se formează, procesul de formare a acestora
derulându- se practic concomitent cu procesul de producție și comercializare.
Indicatorii de rezultate care exprimă volumul activității au la bază realizările globale obținute în procesul
productiv, realizări care în primă fază sunt în formă fizică iar după realizarea lor pe piață capătă formă
valorică.
Indicatorii care exprimă volumul spre deosebire de cei care exprimă profitabilitatea nu pot lua valori
negative ci pot avea cel mult o valoare egală cu zero, ceea ce în activitatea productivă semnifică
imposibilitatea realizării unor bunuri și servicii utile care să fie cerute pe piață, iar în activitatea comercială
semnifică imposibilitatea confirmării prin vânzare a rezultatelor obținute în activitatea productivă.
Rezultatele globale (sau de volum) au conținut diferit atât funcție de activitatea la care se referă (producție
sau comercializare) cât și funcție de gradul de cuprindere (întreaga activitate sau doar o parte a acesteia).
1.3.1 Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri poate fi definită ca fiind expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere
într-o perioadă determinată de timp. Cu ajutorul ei se măsoară performanța comercială a firmelor, ea
reflectând puterea concuren țială a acestora ș i pozi ția lor în cadrul pie ței.
Acest indicator poate juca rolul de barometru, atât pentru analistul intern cât și pentru cel extern, atunci când
se urmăresc aspecte cum ar fi:
-dimensiunea întreprinderii;
-poziția strategică deținută în cadrul pieței;
-politica de creștere promovată de managementul întreprinderii.
Nivelul și dinamica cifrei de afaceri
Calculul unui indicator reprezintă practic, determinarea nivelului individual al acestuia la un moment dat. În
cazul cifrei de afaceri și a l indicatorilor de rezultate în general, putem identifica două metode pentru calculul
nivelului individual al acestora:
-metoda bazată pe volumul fizic al activității;
-metoda documentelor contabile de sinteză.
Metoda bazată pe volumul fizic al activității
Premisa metodei : fiecare unitate fizică de produs are un cost de obținere, un preț de comercializare, o marjă
de profit, etc.
Formula de calcul a cifrei de afaceri, potrivit acestei metode este următoarea:
pvq=CA
unde: q – volumul fizic al activității;
pv – prețul de vânzare.
Avantajele metodei:
-face legătura între rezultatele fizice și cele valorice;
-permite aprecierea rezultatelor pe produse și activități;
-permite o analiză a factorilor care au determinat sau influențat nivelul de realizare a rezultatelor.
Dezavantajele metodei:
-rezultatele pot fi calculate doar pentru grupe omogene de produse (care pot fi însumate
cantitativ);
-nu ține cont de veniturile care nu sunt în legătură cu volumul fizic al activității (venituri
financiare, venituri excepționale).
Metoda bazată pe situațiile financiare anuale
Această metodă de determinare a cifrei de afaceri este una globală care nu ține cont de produsele sau de
activitățile care au contribuit la realizarea indicatorului, în schimb evidențiază distinct perioada de timp la
care se referă indicatorul.
v Qv Vm CA Vsb
unde: Vm – venituri din vânzarea mărfurilor;
Qv – producția vândută;
Vsbv – venituri din subvenții d e exploatare.
Imperfecțiunile metodei sunt imperfecțiunile sistemul contabil aplicat în economie la un moment dat.
Nivelul absolut al cifrei de afaceri ne oferă informații despre dimensiunea afacerii derulată de o întreprindere
într-o perioadă de timp. Acest nivel deși are, într -un anumit context, o capacitate informațională ridicată,
această capacitate este mult mai bine pusă în valoare prin comparații cu o valoare de referință.
Analiza comparativ- cauzală a cifrei de afaceri este o analiză de tip postfactum, care vizează următoarele
aspecte:
-compararea nivelului realizat cu o bază de comparație considerată reprezentativă și determinarea
abaterilor în plus sau în minus față de aceasta;
-identificarea factorilor de influență care au determinat abaterea .
Nivele bază de comparație pentru cifra de afaceri pot fi:
-nivelul realizat al indicatorului în perioada precedentă;
-nivelul programat sau bugetat al indicatorului;
-nivelul realizat de alte întreprinderi reprezentative și comparabile ca dimensiune cu întreprinderea
analizată , etc.
Analiza dinamicii indicatorului reprezintă practic prima etapă a analizei comparativ -cauzale, iar rezultatele
acestei prime etape pot fi exprimate în diverse moduri după cum urmează:
a)Abaterea absolută a cifrei de afaceri, care cu antifică în mărimi absolute creșterea sau scăderea nivelului
realizat al acesteia față de o mărime luată ca bază de comparație.
lant;in baza- CA- CA CA fixa; baza- CA- CA CA
1 – i i0 i
unde: i – perioada curentă;
0 – perioada bază de comparație;
i-1 – perioada precedentă.
Acest tip d e apreciere a dinamicii cifrei de afaceri prezintă relevanță în primul rând din perspectiva sensului
abaterii (pozitiv-negativ).
b) Indicele cifrei de afaceri evidențiază în mod sintetic și în expresie relativă, nivelul modificărilor absolute
în raport cu b aza de comparație luată în calcul.
lant;in baza- x100CACAIfixa; baza- x100CACAI
1 – ii
CA0i
CA
Dinamica cifrei de afaceri reflectată cu ajutorul indicelui este una calitativă și este mai relevantă pentru
specialiști, asigurând o percepție rapidă a nivelului modificării. Totuși relevanța informațională se asigură
doar în condițiile în care întreprinderile sunt comparabile ca dimensiune (o creștere cu 10% a unei cifre de
afaceri de 100.000 euro are o anumită semnificație informațională, iar dacă aceeași creștere de 10% se aplică
la o cifră de afaceri de 1.000.000 de euro semnificația este cu totul alta).
c)Ritmul mediu de creștere a cifrei de afaceri, se referă la o perioadă de timp care include mai multe
perioade de gestiune, motiv pentru care mai este cunoscut și sub denumirea de “ritm mediu an ual”.
Indicatorul poate fi calculat și pentru o singură perioadă de gestiune, atunci când facem comparații pe
luni sau pe trimestre.
100- x100CACAR 1 – n
0n
CA
unde: n – numărul de ani luați în calcul (nr. de luni dintr -un an);
Influența timpului în derulare a afacerilor
Timpul poate fi privit într- o dublă ipostază din perspectiva derulării unei afaceri și anume:
în procesul investițional – timpul este o resursă care contribuie prin trecerea sa la obținerea unui câștig
de către investitor;
în procesul de exploatare – timpul are o dublă influență:
-contribuie la obținerea rezultatelor (favorabile sau nefavorabile);
-este purtătorul unor influențe negative sau pozitive induse, de cele mai multe ori, de factori
endogeni ai afacerii.
Dacă influențele pozitive induse de trecerea timpului asupra cifrei de afaceri sunt binevenite și de multe ori
independente de efortul întreprinderii, pe noi ne preocupă influențele negative exercitate de acest fenomen,
cele mai importante dintre acestea putând fi:
-denaturarea rezultat elor de fenomenul inflaționist;
-sezonalitatea rezultatelor;
-modificarea rezultatelor obținute din activitatea de import -export ca urmare a creșterii sau diminuării
cursului de schimb valutar.
Acești factori de influență nu sunt generați de trecerea timpului dar sunt asociați cu acest fenomen, efectele
favorabile sau nefavorabile generate de acești factori fiind înregistrate la momente diferite în timp.
Inflația – este un fenomen negativ specific economiilor bolnave sau în recesiune. Acest fenomen denatureaz ă
indicatorii de rezultate în sensul creșterii artificiale a nivelului absolut al acestora ca efect al cre șterii pre țului
la bunurile de consum și servicii.
Efectele inflaționiste care se regăsesc în cifra de afaceri și în toți indicatorii de rezultate, pot fi eliminate prin
deflatare sau inflatare (actalizare la infla ție). Mărimile utilizate în procesul de eliminare a efectelor
inflaționiste pot fi:
-indicele de creștere a prețurilor la bunurile de consum și servicii (i p);
-rata medie a inflației pentru sectorul unde activează firma (rsi);
-rata medie a inflației în economie (r i).
Modalități de deflatare:
relative; marimi- x100ip1r1Rabsolute; marimi-i11CA CA
CA
rCAppc pcc
unde: CA pcc– cifra de afaceri în prețuri convențional constante;
CA pc– cifra de afaceri în prețuri curente;
i p– indicele de creștere a prețurilor (rata inflației);
R rCA– rata reală de creștere a cifrei de afaceri;
r CA- rata curentă de creștere a cifrei de afaceri (statistică).
Deflatarea asigură exprimarea datelor aferente perioadei de analiză în unități monetare constante aferente
anului luat ca bază de comparație (primul an). Această metodă se practică mai ales în perioade cu
hiperinfla ție (rata infla ției este mai mare de 10%)
În ultima perioad ă trendurile inflaț ioniste au fost atenuate în majoritatea țărilor fapt ce face ca inflația să
devină un fenomen benign. În aceste condiții se recomandă ca metoda de eliminare a fenomenului infaț ionist
să fie actualizarea la infla ție sau utilizarea valorii actuale de pia ță.
Analiza factorială a cifrei de afaceri
Nivelul și dinamica cifrei de afaceri se află permanent sub incidența unui complex de factori interni și
externi, efectul produs de aceștia putând conduce la creșterea sau diminuarea nivelului absolut al cifrei de
afaceri. Rolul analiz ei factoriale este de a identifica principalii factori care influențează cifra de afaceri, de a
stabili sensul influențelor și de a determina nivelul acestora, astfel ca în final, să poată fi stabilite măsuri
pentru limitarea acțiuni factorilor cu influență negativă, respectiv menținerea și amplificarea acțiunii
factorilor cu influență pozitivă.
Sistemul de factori care influențează, predominant, cifra de afaceri :
– umane
1.1. Asigurarea cu resurse – materiale
– tehnice
– nivelul tehnic al mijloacelor fixe
1.2. Potențialul tehnic – gradul de uzură fizică și morală al utilajelor
– nivelul tehnologic
– nivelul de organizare al producției și a l muncii
I. Factori
interni1.3. Potențialul productiv – gradul de valorificare al resurselor
– nivelul calitativ al produselor oferite pe piață
– gradul de cunoaștere a nevoilor pieței
– gama sortimentală oferită pe piață
1.4. Potențialul comercial – forța de comercializare (rețeaua de distribuție)
– promovarea și susținerea produselor pe piață
– politica de preț
– serviciile oferite post-vânzare
– numărul concurenților
2.1. Concurența – avantaje ale concurenței (calitate, preț)
– produsele noi oferite pe piață
II. Factori
externi2.2. Evoluții în cadrul pieței- modificarea v eniturilor populației
– schimbări socio -profesionale
– modificări demografice
2.3. Modificări în mediul – modificarea politicii fiscale
economic al firmei – modificarea nivelului mediu al ratei dobânzii
– modificarea cursului de schimb valutar
Modele de analiză factorială a cifrei de afaceri:
Modelele de analiză factorială a cifrei de afaceri sunt construite ținând cont de următoarele aspecte:
-să fie concordante cu nevoia informațională a analistului intern sau extern;
-să existe o relație de condiționare economică între termenii care intră în modelul factorial;
-modelul factorial să fie relevant pentru indicatorul analizat (CA) și să pună în evidență unul sau mai
multe aspecte analizate;
Limitele acestor modele de analiză factoriale sunt date de faptul că permit analiza simultană doar a unui
număr limitat de aspecte, care influențează sau condiționează fenomenul sau indicatorul analizat, motiv
pentru care numărul de modele factoriale este cu atât mai mare cu cât este mai mare complexitatea și
diversitatea problematicii analizate.
Funcție de modalitatea de construcție și de modul de condiționare a factorilor pot fi identificate două tipuri
de analiză factorială a cifrei de afaceri:
-analiza factorială a CA calculată ca indicator cu baza de calcul volumul fizic al vânzărilor;
-analiza factorială a CA pe bază de rate explicative, după modelul Du Pont.
Analiza factorială a CA când baza sa de calcul este volumul fizic al vânzărilor
pq=CAv
Obiectivele principale ale metodei su nt următoarele:
-determinarea abaterii absolute și relative a indicatorului;
-identificarea factorilor de influență;
-determinarea nivelului și a sensului influenței factorilor;
-stabilirea măsurilor ce se impun a fi luate pentru îmbunătăț irea nivelului indicatorului.
Modele de analiză:
vq vq
s s
CA CA
p p
p
Modelul teoretic Modelul practic
a) Influența determinată de modificarea volumului fizic al vânzărilor
0 0 0 0 1 (q)q 0 0 0 0 q 0 0 (q)0 0 0 0 1 (q)
p) q (p)q( -p)q( Qf1) (I q q-I q Qfq q= Qf
p p pp p gsf
Modificarea volumului fizic al vânzărilor este un factor direct de influență al cifrei de afaceri, determinând
modificarea nivelului absolut al acesteia în același sens cu modificarea sa și proporțional cu prețul mediu din
perioada bază de comparație.
Modificarea volumului fizic al vânzărilor depinde de:
-nivelul capacităților de producție existente și gra dul de utilizare al acestora;
-dimensiunea pieței de desfacere și structura consumatorilor;
-concurența existentă pe piață;
-competitivitatea produselor proprii (raportul calitate- preț) în raport cu a produselor oferite de concurență;
-strategiile și tehnicile de promovare utilizate;
-seriozitatea și promptitudinea în raporturile cu beneficiarii;
-raportul dintre ritmicitatea producției și ritmicitatea livrărilor.
b)Influența determinată de modificarea structurii fizice a vânzărilor
)p p ( q p)q( -p)q( QfI q- q Qfq- q= Qf
0 rs 1 0 1 rs 1 (s)q 0 0 0 1 (s)0 0 1 0 1 (s)
p pp gsf p
Influența exercitată de modificarea structurii vânzărilor se explică prin proporția diferită de vânzare a
produselor de la o perioadă la alta, în cazul în care prețurile unitare de comercializare sunt diferențiate pe
clase de calitate. Astfel, o creștere a ponderii vânzărilor la produsele care au preț unitar de comercializare
mai mare decât prețul mediu din perioada de bază, va determina creșterea nivelului total al cifrei de afaceri
pe seama structurii, iar o creștere a ponderii vânzărilor la produsele care au preț unitar de comercializare mai
redus decât prețul mediu, va determina reducerea nivelului total al cifrei de afaceri.
Modificarea structurii fizice a vânzărilor, în favoarea produselor care a preț individual de comercializare mai
mare decât prețul mediu, este condiționată de următorii factorii:
-să existe cerere pentru produsele respective;
-să existe capacități disponibile la aceste produse sau să poată fi obținute prin substituirea în producția a
produselor cu preț mic;
-nivelul de profitabilitate al ace stor produse să fie superior sau comparabil cu cel al produselor cu preț de
comercializare mai mic.
c)Influența determinată de modificarea prețului unitar de vânzare
)pp ( q p)q( -p)q( Qfq- q= Qf
rs 1 1 rs 1 1 1 (s)0 1 1 1 (s)
p p
Prețul reprezintă un element strategic de care firma trebuie să țină seama în elaborarea politicii sale
comerciale, iar procesul de stabilire a prețurilor de comercializare trebuie să țină seama de următoarele
aspecte:
-obiectivele strategice ale întreprinderii (maximizarea profitului sau întărirea poziției pe piață);
-situația financiară a întreprinderii (dacă poate sau nu să își permită menținerea unui nivel scăzut al
prețului și pe ce perioadă);
-nivelul costului unitar al produselor, asigurat de randamentul procesului productiv;
-tendințele pieței pe care activează întreprinderea (creștere, stagnare sau regres);
-faza în care se află produsul pe curba sa de viață (lansare, creștere, maturitate sau declin);
-concurența existentă pe piață și poziționarea produselor față de concurență.
Politica de pre ț a întreprinderii face parte din mixul de marketing și nu depinde exclusiv de efortul propriu al
întreprinderii, fiind o combina ție între nivelul calitativ al produsului, strategia de pia ță a întreprinderii ș i
nivelul cererii pe pia ța unde este distribuit produsul.
Asta înseamnă că managementul întreprinderii nu poate modifica nivelul prețului după bunul său plac astfel
încât să obțină o creștere a cifrei de afaceri pe seama prețului, cel mult va putea să caute un raport calitate –
preț care să fie acceptat de către piață .
Anali za factorială a CA pe bază de rate explicative
Această modalitate de analiză factorială prezintă avantajul că permite evidențierea contribuției pe care o au
diferite categorii de resurse din întreprindere la realizarea volumului de activitate și implicit la realizarea
cifrei de afaceri.
În același timp există și serioase limite ale acestei modalități de analiză în sensul că abaterea indicatorului
este atribuită în totalitate influențelor produse de doi sau mai mul ți factori care sunt luați în calcul în ca drul
modelului, făcându -se abstracție de influența altor factori, care de asemenea au avut o contribuție la
realizarea cifrei de afaceri, dar cuantificarea acestei influențe trebuie să se facă prin alt model de analiză
factorială.
a)Modele bazate pe legătura dintre CA, modul valorificare a resurselor (umane și tehnice) și gradul de
realizare pe piață a producției obținute
modelul care urmărește contribuția resurselor de muncă:
CA = QeCA x NpQe x Np
unde: Np – numărul de personal;
Qe – producția exercițiului ;
Qe/Np – productivitatea muncii;
CA/Qe – gradul de realizare pe piață a producției obținute;
modelul care măsoară contribuția resurselor tehnice:
CA = QeCA x MfQe x Mf
unde: Mf – valoarea mijloacelor fixe existente în întreprindere;
Qe – producția exercițiului;
Qe/Mf – randamentul mijloacelor fixe;
CA/Qe – gradul de realizare pe piață a producției obținute;
Factorii de influenți specifici primelor două modele:
-un factor cantitativ (Np, Mf), care descrie volumul resursei pe care întreprinderea îl are la
dispoziție pentru derularea activității;
-un factor calitativ (Qe/Np, Qe /Mf) care descrie nivelul de eficiență la care este valorificată
resursa;
-un al doilea factor calitativ (CA/Qe ) care descrie forța de comercializare a întreprinderii .
modelul care măsoară contribuția mixtă a celor două tipuri de resurse:
CA = QeCA x MfaQe x MfMfa xNpMf xNp
unde: Mfa – valoarea mijloacelor fixe active;
Mf/Np – dotarea tehnică a muncii;
Qe/Mfa – randamentul mijloacelor fixe active;
Determinarea nivelului și a sensului influenței factorilor pentru cele trei modele se realizează cu ajutorul
metodei substituției, iar principalele măsuri de ameliorare a cifrei de afaceri prin intermediul factorilor de
influență sunt următoarele:
-determinarea necesarului de resu rse umane și tehnice în concordanță cu planul de producție;
-planul de producție al întreprinderii să fie elaborat în strânsă legătură cu posibilitățile de
comercializare;
-asigurarea cu resurse să fie făcută cantitativ, calitativ, în structură și la termen;
-gradul de valorificare a resurselor (productivitatea muncii, randamentul utilajelor) să fie cel pu țin
comparabil cu media pe ramură sau cu nivelul realizat de o întreprindere reprezentativă din
ramură;
-asigurarea unei pozi ții competitive în cadrul pieței sau a segmentului de piață unde firma
activează, care să permită realizarea unui grad de valorificare a producției obținute comparabil
cu gradul de utilizare a capacităț ilor de produc ție.
b) Modele bazate pe eficien ța gestionării elementelor patrimoniale
Utilizarea acestui tip de modele permite evidențierea contribuției întregului patrimoniu la realizarea
volumului de activitate și implicit la realizarea cifrei de afaceri, dar în același timp sunt cuantificate și
contribuțiile unor componente de bază ale patrimoniului, fără de care derularea activității nu ar fi posibilă. În
acest mod pot fi făcute aprecieri atât asupra măsurii în care dimensiunea patrimoniului asigură realizarea
unui nivel corespunzător al cifrei de afaceri, cât și asupra modului de structurare a patrimoniului, respectiv
asupra eficien ței gestionării resurselor patrimoniale .
modelul centrat pe eficien ța gestionării activelor circulante :
CA = AcCA x ATAc x AT
unde: AT – valoarea activului total (patrimoniul total);
Ac – active circulante;
Ac/AT – rata activelor circulante;
CA/Ac – viteza de rotație a activelor circulante;
modelul centrat pe eficien ța gestionării stocurilor :
CA = StCAx AcSt xATAc x AT
unde: St – stocuri;
St/Ac – rata stocurilor;
CA/St – viteza de rotație a stocurilor;
modelul centrat pe eficien ța gestionării creanț elor:
CA = CrCAx AcCr xATAc x AT
unde: Cr – creanțe comerciale;
Cr/Ac – rata creanțelor;
CA/Cr – viteza de rotație a creanțelor;
Premisa de bază a acestor modele este că un nivel ridicat al cifrei de afaceri poate fi realizat doar dacă
întreprinderea dispune de un patrimoniu consistent, bine structurat pe elemente componente și fiecare
element patrimonial în parte este cât mai eficient gestionat.
c) Model bazat pe asigurarea finan țării proce sului de exploatare
CA = NFRCA x FRNFR x FR
unde: FR – fondul de rulment;
NFR – necesarul de fond de rulment;
NFR/FR – gradul utilizare a FR în procesul de exploatare;
CA/NFR – viteza de rotație a necesarului de fond de rulment;
Modelul reușește să pună în evidență următoarele aspecte:
-existența sau inexistența unei marje de securitate privind finanțarea procesului de exploatare, marjă dată
de nivelul fondului de rulment;
-măsura în care nivelul fondului de rulment este suficient de mare pentru a acoperi necesarul de fond de
rulment, astfel încât întreprinderea să fie echilibrată din punct de vedere financiar și să se creeze premise
pentru o finanțare normală a procesului de exploatare și implicit pentru obținerea nivelului planificat al
cifrei de afaceri;
-dacă se asigură un nivel ridicat al vitezei de rotație a necesarului de fond de rulment, înseamnă că
procesul de finanțare a exploatării s -a derulat în condiții normale și nu au existat decalaje semnificative
între nevoile curente și sursele de finanțare ale activității sau chiar dacă au existat, acest lucru nu a
afectat semnificativ procesul de exploatare.
1.3.2 Analiza valorii adăugate
Valoarea adăugată constituie un concept esențial al analizei economice și sociale realizate la nivel de
întreprindere. Ea reprezintă bogăția creată de întreprindere și face obiectul unei mize, atunci când se pune
problema repartizării ei între participanții la activitatea întreprinderii (salariați, stat, împrumutători,
proprietari, etc.). Indiferent dacă acești participanți sunt sau nu conștienți, ei vor putea împărți doar ceea ce a
rămas după achitarea obligațiilor față de terți (furnizorii de materii prime, servicii și utilități).
Interesul manifestat de majoritatea analiștilor pentru acest concept nu este exagerat dacă avem în vedere că
proporția din valoarea adăugată, care revine fiecăruia dintre grupurile de participanți, este determinantă
pentru comportamentul lor față de întreprindere. În plus, având în vedere că valoarea adăugată la nivel
microeconomic constituie baza de calcul a produsului intern brut , se apreciază că modul de distribuire a
acesteia reprezintă unul din factorii cheie pentru explicarea crizelor macroeconomice
Metode de calcul a valorii adăugate
Calculul indicatorului se poate real iza prin două metode :
-metoda sintetică sau substractivă;
-metoda adițională.
Metoda sintetică sau substractivă :
Mc Ci Qe VA ) (
unde : VA – valoarea adăugată;
Qe – producția exercițiului;
Ci – consumuri intermediare (cumpărări de la terți);
Mc – marja comercială.
Consumurile intermediare reprezintă expresia valorică a tuturor elementelor utilizate în procesul de
producție (materii prime, materiale, energie, combustibili, apă servicii externe, etc.), elemente care sunt
produse în alte unități economice, respectiv provin de la terți.
Metoda adițională :
PnI Db AmS VA
unde : S – salarii;
Am – amortizarea anuală;
Db – dobânzi plătite;
I – impozite si taxe;
Pn – profit net.
Această metodă de calcul a valorii adăugate porneș te de la modul de distribuire a valorii nou create în
întreprindere între participanții la activitatea acesteia.
Capacitatea întreprinderii de a produce valoare adăugată
Această capacitate se apreciază cu ajutorul ratei valorii adăugate (R VA) calculată după formula:
x100QeVARVA
Rata valorii adăugate ne arată în procente (mărimi relative) cu cât a contribuit întreprinderea la valoarea
producției pe care a obținută. Cu cât nivelul acestei rate este mai ridicat cu atât capacitatea de prelucrare a
întreprinderii este mai superioară și plusul de valoare pe care îl adaugă este mai substanțial.
Modificarea nivelului acestei rate poate fi determinată atât de modificarea randamentelor interne ale
întreprinderii cât și de modificare prețurilor de aprov izionare la consumurile intermediare, principalii factori
de modificare fiind prezentați sintetic în tabelul următor:
Repartiția
(distribuirea) valorii adăugate. Structura VA.
Valoarea adăugată generată de către întreprindere se repartizează între cinci părți participante la activitatea
întreprinderii:
Personalul salariat care primește salariile ;
Statul care percepe impozitele (impozite și taxe, inclusiv impozitul pe profit);
Împrumutătorii care percep dobânzile pentru titlurile de credit (împrumuturi) pe care le- au consimțit
întreprinderii ;Elemente ce țin de variația
productivității întreprinderii
(elemente cantitative)Elemente ce țin de variația
prețurilorElemente ce țin d e
modificarea structurii
(sortimentul
produselor)
variația randamentului
materialelor (consumuri
specifice);
variația randamentului
serviciilor ;
variația randamentului
utilajelor (mai buna utilizare a
capacității de producție) ;variația prețului materi ilor
prime;
variația prețului
materialelor și a altor
aprovizionări ;
variația prețului serviciilor.producția unor produse
mai mult sau mai puțin
purtătoare de valoare
adăugată.
Proprietarii întreprinderii și conducătorilor săi care au dreptul la o remunerare (dividende, participări la
profit, etc.);
Întreprinderea care beneficia ză de sursele de autofinanțare (profit nerepartizat și amortizări).
Pentru aprecierea modului de distribuire a valorii adăugate se utilizează următoarele rate:
Personal :adaugata Valoarepersonalde Cheltuieli
Stat :adaugata Valoarea taxesi Impozite
Grup și asociați : adaugata Valoarei repartizarsi Dividende
Împrumutători :adaugata Valoaredobinzilecu Cheltuieli
Întreprinderi :adaugata Valoareare Autofinant
În aceea ce privește tendința este recomandat ca ritmul de creștere a elementelor să respecte o
succesiune bine determinată și anume: dividendele să crească aproximativ în același ritm cu autofinanțarea
(dependent de politica de investiții), iar profitul net să crească mai repede ca orice alt element. Ar fi bine ca
remunerarea statului să se reducă, reflectând o reducere a presiunii fiscale și implicit creșterea surs elor de
dezvoltare ale întreprinderii. Ponderea ridicată a dobânzilor poate reflecta o gestiune financiară deficitară.
Creșterea în structură a cheltuielilor cu personalul reprezintă o creștere a consumului de muncă echivalat
valoric, în detrimentul sursel or de dezvoltare ale întreprinderii și al nivelului de remunerare al proprietarilor.
Din observații statistice pe mai multe economii dezvoltate au fost identificate următoarele structuri medii de
distribuire a VA:
FRANȚA (%) ELVEȚIA (%) SUA (%)
Personal 73,4 71,6 60,8
Dobânzi 3,7 2,6 5,3
Dividende 3,4 3,8 5,7
Amortizări 17,6 14,1 15,3
Analiza valorii adăugate
Analiza factorială a valorii adăugate urmărește punerea în evidență a factorilor de influență care prin acțiunea
lor modifică în timp nivelul indicatorului.
Nivelul și dinamica indicatorului
Abaterea absolută : VA = VA 1– VA 0;
Abaterea relativă : I VA = (VA 1/VA 0)x100;
IVA = I VA-100;
Primul model factorial ia în calcul contribuția muncii la producerea valorii adăugate, baza de porn ire a
modelului fiind următoarea formulă de calcul a VA:
VA = T x TVA , știind că : T = N m x n h ; n h = n z x h z ;
unde : T- consumul de muncă în număr de ore lucrate pe an;
TVA- valoarea adăugată pe unitatea de timp de muncă consumată;
Nm- numărul de muncitori;
nh – numărul de ore lucrate de un muncitor pe an;
nz – numărul de zile lucrate de un muncitor pe an;
hz – numărul de ore lucrate de un muncitor pe zi.
În acest model se pornește de la considerentul că nivelul absolut al valorii adăugate este o rezultantă a
acțiunii a doi factori direcți de influență:
-un factor cantitativ, care este consumul total de muncă (T);
-un factor calitativ, care este valoarea adăugată obținută pe unitate de consum de muncă (VA/T);
Modificarea în timp a nivelului valorii adăugate, ca urmare a acțiunii celor doi factori, numită și abatere în
mărime absolută, se poate determina după următoarea formulă :
VA = T 1 x
11
TVA- T 0 x
00
TVA,
Prin detalierea modelului factorial se poate ajunge la o structură arborescentă a factorilor de influență, care
conține :
Factori de influență direcți
(acționează direct asupra VA)Factori de influență indirecți
de gradul I
(acționează prin intermediul
consumului total de muncă)Factori de influență indirectă
de gradul II
(acționează prin intermediul numărului
de ore lucrate de un muncitor pe an)
consumul total de muncă (T);
valoarea adăugată pe unitatea
de consum de munc ă (VA/T).numărul de muncitori (N m);
numărului de ore lucrate de
un muncitor pe an (n h).numărul de zile lucrate de un
muncitor pe an (n z);
numărul de ore lucrate de un
muncitor pe zi (h z).
Căi de creștere a valorii adăugate :
a) Prin utilizarea exte nsivă a muncii
Utilizarea extensivă a muncii înseamnă de fapt un volum mai mare de timp de muncă alocat (un volum mai
mare de consum de muncă) în condițiile în care valoarea adăugată realizată pe unitatea de consum de muncă
se păstrează nemodificată.
După cum s- a observat în figura anterioară timpul de muncă pe care întreprinderea îl are la dispoziție poate fi
suplimentat, în vederea creșterii valorii adăugate, fie prin creșterea numărului de muncitori, fie prin creșterea
numărului de ore lucrate de un mun citor pe an.
La rândul său creșterea numărului de ore lucrate de un muncitor pe an se poate suplimenta prin creșterea
numărului de zile lucrate pe an sau prin creșterea numărului de ore lucrate pe zi.
b) Prin utilizarea intensivă a muncii
Utilizarea int ensivă a muncii trebuie să conducă la creșterea valorii adăugate pe unitatea de consum de
muncă în condițiile în care consumul total de muncă se păstrează nemodificat.
Utilizarea intensivă a muncii este echivalentă cu sporirea productivității muncii, ea conducând la creșterea
valorii adăugate deoarece fiecare unitate de produs are înglobată o valoare adăugată unitară, ori în condițiile
în care pe unitatea de consum de muncă se produce mai mult înseamnă că și valoarea adăugată va fi mai
mare.
c) Prin util izarea extensivă și intensivă a muncii
Dacă întreprinderea reușește promovarea concomitentă a utilizării intensive și extensive a muncii atunci
efectul nu poate fi decât benefic pentru rezultatele activității, unul dintre acestea fiind și valoarea adăugată.
Al doilea model factorial ia în calcul capacitatea întreprinderii de a genera valoare adăugată, prin intermediul
producției pe care o realizează, baza de pornire a modelului fiind următoarea formulă :
VA = Qe x (1 -QeCi),
unde: QeCi- valoarea consumurilor intermediare la un leu producție a exercițiului
(1 -QeCi) – valoarea adăugată la un leu producție a exercițiului.
Abaterea în mărime absolută a valorii adăugate, pornind de la acest model, se poate determina astfel :
VA = Qe 1 x (1 –
11
QeCi
) – Qe 0 x (1 –
00
QeCi
)
unde : VA – valoarea adăugată;
Qe – producția exerciți ului;
Ci – consumuri intermediare (cumpărări de la terți);
Căi de creștere a valorii adăugate :
a) Creșterea producției exercițiului
Pentru creșterea producției exercițiului se impune a se acționa asupra componentelor care o formează,
respectiv : produ cția vândută (Qv), producția stocată (Qs) și producția de imobilizări. Fiecare din
componentele care formează producția exercițiului este dependentă de alte elemente cum ar fi : randamentul
activității, prețurile de pe piață (de vânzare și de achiziție) și structura producției.
b) Diminuarea consumurilor intermediare necesare realizării a 1 leu producție a exercițiului
Diminuarea consumurilor intermediare necesare pentru realizarea a 1 leu producție a exercițiului se poate
realiza doar în condițiile în care modificarea nivelului producției exercițiului devansează modificarea
nivelului consumurilor intermediare (I Qe > I Ci).
Menținerea permanentă a acestei corelații este la rândul ei condiționată de următorii factori :
-de structura valorică a producției exer cițiului, care trebuie să fie orientată spre produse la care costurile
intermediare la 1 leu producție a exercițiului să fie mai reduse decât media pe total produse;
-de prețul cu care se vând produsele;
-de costul de achiziție a cumpărărilor externe.
Scop ul acestei analize factoriale este de a scoate în evidență toți factorii care pot influența nivelul valorii
adăugate, atât pe cei cu influență pozitivă (de creștere) cât și pe cei cu influență negativă ( de reducere).
Managementul întreprinderii trebuie să limiteze acțiunea factorilor cu influență negativă și să amplifice
acțiunea factorilor cu influență pozitivă.
1.4. Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activității
Profitabilitatea activităților lucrative este o trăsătură a stării de performanță ce caracterizează aceste activități,
definind abilitatea lor de a genera profit.
Indicatorii care măsoară rezultatele cu relevanta în termeni de profitabilitate sunt evidențiați de două
documente importante utilizate de analiza economico-financia ra : “contul de profituri și pierderi” și “tabloul
soldurilor intermediare de gestiune”.
1.3.1 Analiza r ezultatului brut al exploatării (RBE)
Rezultatul brut al exploatării reușește să surprindă cel mai bine capacitatea activității de exploatare de a
genera profit, prin faptul că nu este afectat de principalele politici manifestate la nivel de întreprindere:
-politica de amortizare;
-politica financiară;
-politica fiscală a statului.
Se poate astfel afirma că acest rezultat are trei destinații majore:
-retribuirea capitalului investit (propriu sau împrumutat);
-retribuirea statului prin impozite directe (impozitul pe profit);
-menținerea substanței economico -productive a întreprinderii (autofinanțare);
Specific pentru acest indicator este faptul că rezultatul pe care îl evidențiază se formează din raportarea
cheltuielile monetare ( care corespund unor plăți efective) la veniturilor monetare (care sunt urmate de
încasări) și exclude acele venituri și cheltuieli care nu au relevanță în plan monetar (venituri d in provizioane,
cheltuieli cu amortizări și provizioane).
Indicatorul se poate găsi într -o dublă ipostază :
-excedent brut de exploatare (EBE), atunci când avem un nivel pozitiv al indicatorului;
-deficit brut de exploatare (DBE), atunci când avem un nivel negativ al indicatorului;
Indicatorul poate fi calculat prin doua metode :
-metoda substractivă;
-metoda adițională.
Metoda substractivă :
AcheIS Ave Vsv VA RBE
unde : RBE – rezultat brut din exploatare;
VA – valoarea adăugată;
Vsv – venituri din su bvenții;
Ave – alte venituri din exploatare;
S – salarii;
I – impozite și taxe;
Ache – alte cheltuieli din exploatare.
Metoda adițională :
Vcd Vpv Pcd Amp RE RBE
unde : RBE – rezultat brut din exploatare;
RE – rezultatul exploatării;
Amp – chelt uieli cu amortizări și provizioane;
Pcd – pierderi din creanțe și debitori diverși;
Vpv – venituri din provizioane;
Vcd – venituri din creanțe reactivate și debitori diverși.
Ananaliza factorială a rezultatului brut al exploatatării
Modelul facorial de analiză: VARBE
QexVAQex RBE
Factorii de influență ai modelului sunt:
Qex – producția exercițiului
RBE VA / Qex – rata valorii adăugate
RBE / VA – ponderea RB E în valoarea adăugată.
Măsuri de creștere a RBE conform modelului prezentat;
a)creșterea volumului de activitate, în principal pe seama producției vândute, prin:
utilizarea capacităților de producție disponibile;
diversificarea activităților cu legătură sau fără legătură;
dezvoltarea de noi produse pe noi piețe;
b)creșterea ratei valori adăugate:
-modificarea structurii producției în sensul creșterii produselor pentru care valoarea nou creată este
mai mare;
-externalizarea serviciilor și funcțiunilor necesare întreprinderii, dar care nu crează valoare (servicii
auxiliare, de deservire, de administrație);
-utilizarea celor mai bune tehnologii și adecvarea nivelului calitativ al resurselor materiale cu cele
tehnice în vederea creșterii randamentelor de utilizare;
c) sporirea ponderii RBE în VA:
-adecvarea politicii de salarizare cu capacitatea întreprinderii de a crea VA, astfel încât indicele VA
să fie mai mare decât cel al cheltuielilor de personal (I VA > I Chp);
-apelarea la firme de consultanță tehnică, managerială și contabilă (fiscală) pentru alegerea celor bune
decizii privitoare la reducerea cheltuielilor și prelevările fiscale.
1.3.2 Analiza r ezultatului exploatării (RE)
Rezultatul exploatării realizează o exprimare mai sintetică a performanțelor activității d e exploatare a
întreprinderi deoarece rezultă prin deducerea ansamblului cheltuielilor de exploatare din ansamblul
veniturilor exploatării.
Rezultatul exploatării nu este afectat de politica financiară promovată de întreprindere sau de politica fiscală
a statului. În schimb acest rezultat poate lua valori diferite de la un agent economic la altul funcție de politica
de amortizare și de constituire a provizioanelor promovată de managementul întreprinderii.
Pentru calculul indicatorului se pot utiliza doua metode pe care le prezentam în cele ce urmează :
Pcd Amp Vcd Vpv RBE RE
unde : RE – rezultatul exploatării;
RBE – rezultat brut din exploatare;
Vpv – venituri din provizioane;
Vcd – venituri din creanțe reactivate și debitori diverși;
Amp – cheltuieli cu amortizări și provizioane;
Pcd – pierderi din creanțe și debitori diverși.
exp exp Ch V RE
unde : RE – rezultatul exploatării;
Vexp – venituri din exploatare totale;
Chexp – cheltuieli din exploatare totale.
Rezultatul exploatării (sau rez ultatul net al exploatării) se deosebește esențial de rezultatul brut al
exploatării ca urmare a efectelor politicii de amortizări și provizioane promovată de managementul
întreprinderii.
Opțiunile manageriale privind politica de amortizare se referă la:
-alegerea uneia din metodele de amortizare stabilite prin lege;
-utilizarea unor durate de amortizare mai scurte sau mai lungi (derogatorii), decât cele stabilite legislativ;
-adaptarea la inflație a valorii imobilizărilor corporale.
Modele de analiză factorială a rezultatului exploatării
Analiza factorială a RE când baza sa de calcul este volumul fizic al vânzărilor
Dacă pornim de la considerentul că fiecare unitate fizică produsă și comercializată are încorporat în prețul
său de vânzare o marjă de profit atunci profitul din exploatare (Pe) se poate calcula după relația :
cq pq=Rev v sau ) cp (q=Rev
unde : q v- cantitatea de produse vândută;
p – prețul unitar de vânzare al produselor;
c – costul unitar al produselor vândute.
Analizând în dinamică evoluția profitului aferent vânzărilor se poate determina abaterea în mărime absolută
a nivelului acestuia după relația :
) ( q) (q=e0 0 0v 1 1 1v cp cp R
Modelul factorial de analiză:
vq
s
Re
c
p
1) Influența determinată de modificarea volumului fizic al vânzărilor
) (q) (][q= Re0 0 0v 0 0 0 1v (q) cp cp s
Modificarea volumului vânzărilor este un factor direct de influență care determină modificarea profitului în
același sens cu modificarea sa și proporțional cu profitul mediu pe unitatea de produs.
Modificarea volumului fizic al vânzărilor este determinat de :
-concurența existentă pe piață;
-raportul calitate-p reț față de cel al concurenței;
-strategiile și tehnicile de promovare utilizate;
-seriozitatea și promptitudinea în raporturile cu beneficiarii;
-raportul dintre ritmicitatea producției și ritmicitatea livrărilor.
2) Influența determinată de modificarea structurii vânzărilor
) (][q) (q= Re0 0 0 1v 0 0 1v (s) cp s cp
Influența exercitată de modificarea structurii vânzărilor se explică prin proporția diferită de vânzare a
produselor de la o perioadă la alta. Astfel o creștere a ponderii vânzărilor de produse care încorporează o
marjă de profit mai mare va determina sporirea masei totale a profitului după cum o creștere a ponderi
vânzărilor de produse cu un nivel al profitului unitar mai redus decât profitul mediu unitar va determina
reducerea masei totale de profit.
3) Inf luența determinată de modificarea costului unitar
) (q) (q= Re0 0 1v 1 0 1v (s) cp cp
Costul unitar este principalul factor prin care managementul întreprinderii poate acționa pentru sporirea
profitului aferent fiecărei unități fizice de produs.
Măsuri de reduc ere a costului unitar :
-raționalizarea consumurilor care asigură reducerea consumurilor specifice pe unitatea fizică de produs;
-reducerea cheltuielilor de aprovizionare și depozitare;
-utilizarea unor înlocuitori mai ieftini și comparabili calitativ.
-creșterea productivității muncii;
-reducerea cheltuielilor fixe.
3) Influența determinată de modificarea prețului unitar de vânzare
) (q) (q= Re1 0 1v 1 1 1v (s) cp cp
Prețul unitar de vânzare este un factor care produce o influență independentă de efortul întreprinde rii
deoarece nivelul acestuia este stabilit pe piață ca raport între cererea și oferta de produse.
Analiza factorială a RE pe bază de rate explicative
Acest tip de analiză factorială a nivelului absolut al rezultatului exploatării este utilă mai ales pe ntru
întreprinderile care au o activitate diversificată, nomenclatorul acestora nefiind omogen.
CARExQeCAxMQe
MMxNMxN RE
fa ffa
pf
p
Factorii de influență ai rezultatului exploatării, aferenți acestui model, sunt :
-asigurarea cu personal din punct de vedere cantitativ , structural și de calificare (N p);
-gradul de înzestrare tehnică a muncii ( M f /N p);
-ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe (M fa/Mf);
-randamentul utilizării mijloacelor fixe active (Qe/M fa);
-gradul de valorificare pe piață a producției obț inute (CA/Qe);
-profitabilitatea vânzărilor (RE/CA).
Resursele de muncă și capitalul fix reprezintă practic principalele resurse necesare derulării procesului
productiv, de modul de asigurare și de gradul de utilizare a acestora depinzând, în mare măsură, nivelul
volumului de producție al întreprinderii.
La un nivel dat al capacităților de producției, cu cât gradul de valorificare pe piață a producției obținute se
apropie mai mult de gardul de utilizare a capacităților de producție, capacitatea de comercia lizare a
întreprinderii este mai ridicată și creează premise pentru un nivel sperat al profitabilității.
Marja de profitabilitate a vânzărilor influențează în mod direct masa profitului din exploatare, nivelul
acesteia fiind în directă corelație cu gradul de prelucrare al întreprinderii, cererea existentă pe piață și politica
comercială promovată.
2. Analiza principalilor indicatori valorici ai consumului de resurse
2.1. Considerații generale
A. Scopul analizei indicatorilor valorici ai consumului d e resurse constă în identificarea rezervelor existente
în volumul și structura costurilor pe produs , a cheltuiel ilor pe unitatea valorică de producție și pe ansamblul
întreprinderii. Aceste rezerve trebuie identificate și prin măsuri specifice mobilizate în scopul creșterii
gradului efectiv de valorificare a resurselor și al reducerii rezervelor de potențial.
Analizei indicatorilor valorici ai consumului de resurse își propune diagnosticare și evaluarea performanțelor
obținute de către întreprindere prin prisma consumului de factori de producție rspectiv precizarea căilor de
urmat și mijloacelor necesare în vederea sporirii eficienței activității desfășurate.
B. Definirea indicatorului valoric fundamental al consumului de resurse .
Expresia valorică a consumului de factori de producție în sfera procesului de producție reprezintă într -o
accepțiune generală costul de producție .
În mod concret, costul reprezintă echivalarea valorică a consumurilor de resurse (umane, materiale, tehnice,
financiare) necesare produ cerii și comercializării produselor și serviciilor.
Nivelul costurilor de producție depinde de următorii factori:
nivelul consumului de resurse;
instrumentele de echivalare valorică a acestor consumuri (prețuri, tarife, cote).
Consumurile de resurse (facto ri de producție) pot reprezenta:
consumuri de materii prime, materiale consumabile, combustibili, energie – resurse materiale – costuri
materiale;
consumuri de mașini, utilaje, instalații și echipamente de lucru, spații de producție sau de comercializare
– resurse tehnice – costul cu amortizarea sau chiriile;
consumuri de muncă – resurse umane – costul cu munca vie (salarii);
„consumuri financiare” – costul capitalului investit;
„impozitarea acestor consumuri” – impozite, taxe, contribuții la diverse fondur i publice centrale sau
locale.
C.Relația cost – cheltuială
1. În teoria costurilor, noțiunea de cheltuială are o sferă de cuprindere mai largă decât aceea de cost. În
accepțiunea teoriei costurilor, costul reprezintă un consum de valori, iar cheltuiala este echivalentul
transformării în structura mijloacelor circulante, în general având la bază o plată. Astfel, aprovizionarea
cu materiale reprezintă o cheltuială, iar consumul acesteia devine cost. Cheltuielile apar în sfera
circulației, iar costul în sfer a consumului. Cadrul de formare al cheltuielilor este reprezentat de sfera
procesului de aprovizionare și desfacere, iar cadrul de formare al costurilor este procesul de fabricație.
Fig.2. Costul și cheltuiala în teoria costur ilor
2. În contabilitatea financiară , noțiunea de cheltuială reprezintă un consum de valori, înregistrat în
momentul generării sau angajării acestuia și nu în momentul plății acestuia. În acest caz clasificarea
cheltuielilor de face după felul activității consumatoare de resurse și după conținutul lor economic.
Noțiunea de cost, în acest context apare ca o noțiune importată, împrumutată, ce poate avea 2 sensuri:
cost de producție – când este preluat din contabilitatea de gestiune și semnifică elementele de
cheltuieli ocazionate de fabricarea produselor , realizarea lucrărilor sau serviciilor ;
valoarea la preț de înregistrare – când este preluată din teoria costurilor și semnifică valoarea de
achiziție a unor resurse.
3. În contabilitatea de gestiune , cheltuiala apare ca o noțiune centralizatoare a elementelor de cheltuieli
din contabilitatea financiară, elemente grupate pe articole de calculație cu scopul repartizării acestora atât
pe producția obținută, cât și pe cea în curs de execuție. Clasificarea cheltuielilor în acest context diferă
în funcție de specificul întreprinderii și de modul de organizare al contabilității de gestiune ( se
recomandă clasificarea costurilor funcție de modul de localizare (includere, repartizare) pe purtătorii de
costuri și centre de generare a consumurilor, în costuri directe și indirecte). Noțiunea de cost este
determinată prin repartizarea pe produs a acestor cheltuieli. Astfel costul de producție este compus din
cheltuielile directe și indirecte de producție repartizate rațional asupr a produselor fabricate, serviciilor
prestate sau lucrărilor executate, fiind compus din costul producției obținute și costul producției în curs
de execuție .
4. Din punct de vedere al analizei economico-financiare cheltuielile reprezintă consumuri / utilizări
trecute de resurse, care sunt corelate pe baza principiului finalității, cu veniturile unei anumite perioade,
abordând întreprinderea din perspectiva relației acesteia cu mediul extern și țintind obiectivul rezultat
(profit sau pierdere). Noțiunea de cost reflectă consumuri, atât trecute cât și viitoare, care generează noi
valori de întrebuințare, fiind corelate, pe baza principiului cauzalității, cu performanțele rezultate în urma
transferării acestor valori către consumator (cu valoarea percepută de clien t).
D. Tipologia indicatorilor valorici ai consumului de resurse
a)După felul activității consumatoare de resurse (după natura operațiunilor în care s -au efectuat)
identificăm următoarele categorii de cheltuieli :
cheltuieli de exploatare (ex. cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli de personal, cheltuieli cu
amortizarea) ;
cheltuieli financiare (ex. cheltuieli cu dobânzile);
cheltuieli extraordinare (ex. valoarea pierderilor din calamități) ;
cheltuieli cu impozitul pe profit.
b)După conținutul economic – natu ra economică, identificăm următoarele categorii de cheltuieli :
cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile;
cheltuieli de personal;
cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate;Procesul de producție
Procesul de
aprovizionareProcesul de
fabricațieProcesul de
comercia lizare
CHELTUUIELI DE
APROVIZIONAREConsumuri
COSTURICHELTUIELI DE
DESFACERE
COST COMPLET
cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți;
alte cheltuieli din exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși, cheltuieli excepționale din
operațiuni de gestiune (amenzi, penalități, despăgubiri) sau de capital (cedarea activelor);
cheltuieli financiare;
cheltuieli cu amortizările și provizioane le;
cheltuieli cu impozitul pe profit.
c)După dependența față de volumul fizic al producției, identificăm următoarele tipuri de costuri :
costuri fixe sau convențional constante – sunt acele costuri care pe total rămân neschimbate la
modificarea volumului fiz ic al producției, iar pe unitatea fizică de producție se modifică în sens invers și
în aceeași măsură cu modificarea volumului producției (ex. costurile cu amortizarea, costurile cu chiriile,
costurile de personal – salarizarea în regie, costurile cu dobân zile, redevențele la leasing etc.) ;
costuri variabile – sunt acele costuri care se modifică pe total odată cu modificarea volumului fizic al
producției (Q); acestea sunt generate de consumul unor resurse (materiale, umane) care se identifică
direct pe prod use, materiale directe și manoperă directă, în general; pe unitatea fizică de producție,
costurile variabile au un comportament relativ constant (ex. costuri materiale directe, costuri cu
manopera directă – salarizarea în acord etc.).
d)După modul de localizare (includere, repartizare) pe purtătorii de costuri sau centre de generare a
consumurilor , identificăm următoarele tipuri de costuri și cheltuieli :
costuri (cheltuieli) directe : sunt repartizate în mod direct pe unitatea de produs; nivelul lor depinde direct
de consumul de resurse și de instrumentele de echivalare valorică ale acestor consumuri (materiale
directe, manoperă directă) .
Costul direct pe unitatea de produs are următoarea relație de calcul :
cd = cmd + csd;
unde:
cmd – costul cu materiale directe unitare (materii prime, materiale, combustibile,energie);
csd – costul cu salariile dir ecte unitare (manopera directă).
n
1iipaics cmd ,
unde:
cs – consum specific din materialul aprovizionat de tip „i”[kg, buc. mc, etc. / produs];
pa – p reț unitar de aprovizionare [RON / kg, buc, mc, etc];
n
1iishitn csd ,
unde:
tn – timp normat pe unitatea fizică de produs de „i” [oră / produs];
sh –salariu mediu orar pe muncitor direct productiv [RON / oră];
n
1iicdiq Cd ,
unde:
q – cantitatea fizică de producție din produsul de tip „i”;
Cd – costuri directe totale.
costuri (cheltuieli) indirecte : sunt legate de funcționarea întreprinderii în ansamblul său, se urmăresc pe
total și se repartizează asupra produselor cu ajutorul unor chei de repartizare, în funcție de metoda
folosită la calculația costurilor; sunt formate din:
– cheltuieli comune secției (CMS);
– cheltuieli generale de administrație ale întreprinderii (CGA);
– cheltuieli de desfacere și marketing (CD M).
CDM CGA CSS Ci
2.2. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse ce au baza de calcul în volumul
fizic al producției
Analiza principalilor indicatori valorici ai consumului de resurse se abordează cu ajutorul modelelor
factoriale. Construirea acestora este orientată după modul în care categoriile de cheltuieli sau tipurile de
costuri reacționează la modificarea nivelului de activitate.
Astfel costurile totale, variabile sau directe depind de volumul de activitate, analiza acestora presupunând
modele orientate pe:
unitatea fizică de producție (costul mediu pe unitatea fizică de producție);
total (costuri totale);
unitatea valorică de producție (cheltuieli sau costuri med ii la 1000 lei cifră de afaceri la 1000 lei
producți e).
Costurile sau cheltuielile fixe și indirecte, la modul general, nu depind de volumul de activitate, astfel că
analiza acestora va presupune abordarea numai a indicatorilor la 1000 de lei producție, dar care nu se supun
regulilor mediei pe unitatea valorică de producție.
Abordarea analizei indicatorilor valorici ai consumului de resurse prin intermediul modelelor factoriale
permite identificarea legăturilor factorial -cauzale dintre indicatorii definiți și factorii de influență, cu scopul
formulării unor măsuri cât mai concrete de reducere a nivelului cheltuielilor și costurilor.
A. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse pe unitatea fizică de producție
Costul mediu pe unitatea fizică de producție reprezintă consumul valoric de factori de producție necesar
realizării unei unități de produs, indiferent de tipul acestuia.
c gsfqcq
qCc
unde:
igsf– greutatea specifică fizică, adică ponderea deținută de producția fizică din tipul de produs „i” purtăt oare
a costului unitar icîn total producție fizică;
iqiq
igsf ;
i1igsf ).
Acest model de calcul și model de analiză factorială este valabil pentru orice categorie de cost care are baza
de calcul în volumul fizic al producției și variază la modificarea acestuia (se formează de la unitar la total) .
Pentru tipurile de costuri care au baza de calcul în volumul fizic al producției modelul de analiză factorială
este:
– costul mediu unitar : c gsf c ;
– costul variabil mediu : v c gsf cv ;
– costul direct mediu: d c gsf cd ;
– costul material direct mediu: mdc gsf cmd ;
-costul cu manopera directă mediu: cmapd gsf cmapd .
Parcurgerea etapelor analizei factoriale:
1. Identificarea factorilor de influență , conform ordinii de substituire:
0c1cc
0q0c0q
1q1c1qc sf
0c0gs 1c1gs c c
unde:
fs – variația structurii fizice a producției;
c- variația costurilor unitare individuale pe produse.
2. Identificarea sensului și cuan tificarea intensității de acțiune a factor ilor asupra indicatorului analizat
a. Influența structurii fizice a producției:
0c0gsf 0c1gsf
0q0c0q
1q0c1q
sfc
b. Influența costurilor unitare individuale pe produse:
0c1gsf 1c1gsf
1q0c1q
1q1c1q
cc
3. Explicarea mecanismului de transmitere a acțiunii factorilor asupra i ndicatorului analizat.
a. Întrucât c este un indicator calculat sub formă de medie aritmetică ponderată , structura fizică a producției
este factor cu i nfluență directă. Intensitatea acțiunii structurii fizice depinde de mărimea diferențelor dintre
nivelul individual al costurilor pe produse.
Structura fizică a producției acționează întrucât nivelul individual al costurilor este diferit pe produse (fiecare
produs poate avea alt nivel individual al costului ). Structura nu acționează atun ci când nivelul costurilor pe
produse este egal pentru toate produsele, când există un singur produs sau o situație de excepție când se
compensează influențele în nivelul mediu.
Modificarea structurii are la bază ponderile diferite de realizare a producție i fizice pe produse. Ponderile sunt
modificate de ritmul diferit de realizare al producției pe produse:
0 igsf1 igsf QI qiI ;
0 igsf1 igsf QI qiI ;
0 igsf1 igsf QI qiI .
Consecințele modificării structurii fizice a producției asupra c va fi dat de (explicitarea modului cum
structura fizică a producției își transmite influența asupra c):
creșterea ponderii produselor ce au nivelul individual al c mai mare decât c din perioada de bază
(planificat) și scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai mic decât cdin perioada de bază
va determina o creștere a nivelului c;
creșterea ponderii produselor ce au nivelul individual al c mai mic decât c din perioada de bază
(planificat) și scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai mare decât cdin perioada de bază
va determina o scădere a nivelului c.
b. Costurile unitare pe produse este factor cu influență directă, transmițându -și influență direct asupra c. În
modelul practic este factor cu influență direct. Scăderea l ui c va determina reducerea c, respectiv creșterea
costurilo r unitare individuale pe produse va determina creșterea costului mediu pe unitatea fizică de
producție .
4. Măsuri de reducere a c:
-creșterea ponderii produselor care au un cost unitar mai mic decât cel mediu al perioadei de bază,
– reducerea costurilor unitare:
oscăderea consumurilor specifice de resurse (prin crearea accesului și utilizarea unor tehnologii
cât mai performante și prin creșterea gradului de organizare al activităților);
oscăderea (negocierea) nivelului instrumentelor val orice de echivalare a consumurilor de resurse
(scăderea prețurilor de aprovizionare, scăderea manoperei directe, reducerea tarifelor la
utilități, ttansport etc. – în general reducerea prețurilor factorilor de producție).
În legătura cu prima măsură, lucrurile la modul concret sunt mai dificile, având în vedere că opțiunea de
cumpărare a produselor, care va defini implicit și structura producției fizice aparține consumatorului.
Referitor la cea de- a doua, căile de obținere a costului redus sunt multiple ș i specifice.
Reducerea costurilor medii pe unitatea de produs este o necesitatea ce se impune ca urmare a faptului că
„motorul” globalizării industriilor și piețelor poate fi considerat „căutarea costului redus”. Din această
perspectivă, reducerea costurilor la nivelul întreprinderii trebuie să se constituie într -o preocupare
permanentă. O dimensiune importantă a reducerii costurilor ține de mediul intern al întreprinderii pornind de
la tehnologiile de fabricație și modul de organizare al activităților.
B. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse pe total
Costurile totale reprezintă costul fabricării întregului volumului fizic de producție. Pentru tipurile de costuri
care au baza de calcul în volumul fizic al producției modelul de analiză factorială este:
q cC – Modelul teoretic (MT) sau
cq C – Modelul practic (MP).
Aceste categorii de costuri sunt:
– Costul total : q cC ; cq C ;
– Costul variabil total : q cv Cv ; v cq Cv ;
– Costul direct total: q cd Cd ; d cq Cd ;
– Costul material direct total: q cmd Cmd ; mdcq Cmd ;
– Costul cu manopera directă total : q shtnq csd FSa ; shtnq csdq FSa (FSa –
fond de salarii în acord).
Parcurgerea etapelor analizei factoriale:
1. Identificarea factorilor de influență, conform ordinii de substituire:
0C1CC
q
M.T. 0q 0c1q 1cC sf
c
c
Factori direcți Factori indirecți
Ordinul I Ordinul II
Detalierea relațiilor de calcul : q cC q c gsf C
q
M.P. 0c0q 1c1q C sf
c
Factori direcți
Ordinul I
Detalierea relațiilor de calcul: cq C
2. Identifi carea sensului și cuantificarea intensității de acțiune a factorilor asupra indicatorului analizat
a. Influența volumului fizic al producției:
M.T.
q 0c0q 0c1q 0c qC
MP.
0c0sf0q 0c0sf1q qC – pune în evidență structura fizică a producției
0c0q qI0c0q qC – permite evitarea structurii fizice a producției
1qI0C qC
qI 0C qC
b.Influența costului mediu pe unitatea fizică de producție:
M.T.
1q c 1q 0c1q 1ccC
Relația de mai jos pune în evidență , conform modelului teoretic, că variația costului total este dată de suma
influențelor determinate de substituirea succesivă a celor doi factor i de ordinul I ( cu influență directă) .
C 0C1C0q 0c1q 1ccC qC
b1. M.T. Influența structurii fizice a producției
1q 0c0gsf 1q 0c1gsf sfC ;
unde:
1q0c1q
sfc r 0c1gsf – recalcularea costului mediu pe unitatea fizică de producție după
modificarea structurii fizice a pro ducției ;
0c0c0gsf – costul mediu din perioada de bază.
1q 0c sfc r sfC
b. M.P.Influența structurii fizice a producției:
0c0sf1q 0c1sf1q sfC – pune în evidență structura fizică a producției
qI0c0q 0c1q sfC – permite evitarea structurii fizice a producției
b2. M.T.Influența costurilor unitare individuale pe produse:
1q 0c1gsf 1q 1c1gsf cC
unde:
1q1c1q
1c1c1gsf – costului mediu din perioada curentă
1q sfc r1c cC
Relația de mai jos pune în evidență, conform modelului teoretic, că variația costului total determinată de
modificarea costului unitar mediu este egală cu suma modificărilor succesive a celor doi factori de ordinul II
(cu influență indirectă).
cC 1q c 1q 0c0gsf 1q 1c1gsf cC sfC c.M.P. Influența costurilor
unitare individuale pe produse:
0c1sf1q 1c1sf1q cC
Relația de mai jos pune în evidență, conform modelului practic, că variația costului total este dată de suma
influențelor determinate de substituirea succesivă a celor trei factori de ordinul I (cu influență directă).
C 0C1C0c0sf0q 1c1sf1q cC sfC qC
3. Explicarea mecanismului de transmitere a acțiunii factorilor asupra indicatorului analizat.
a.M.T. Modificarea nivelul producției fizice de la o perioadă la alta va determina modificarea în mod direct,
în același sens a nivelului costului total, proporțional cu nivelul din perioada de bază a costului mediu pe
unitat ea fizică de producție.
q 0c qC
M.P. Volumul fizic al producției este factor cu influență directă asupra costurilor totale, modificarea sa
determinând modificarea C în a celași sens, proporțional cu structura fizică și costurile unitare individuale pe
produse din perioada de bază.
qI 0C qC
b. M.T. Modificarea nivelul costului mediu pe unitatea fizică de producție de la o perioadă la alta va
determina modificarea în mod direct, în același sens a nivelului costului total , proporțional cu nivelul din
perioada curentă a volumului producției fizice.
1q c qC
b1. M.T. Structura fizică a producției este un fac tor de influen ță indirect, ce își va transmite influența asupra
costului total prin intermediul costului mediu pe unitatea fizică de producție. Cauzele modificării structurii
fizice și modul cum își transmite influența asupra cau fost explicitate la pct.4.2.2. Modul cum c își
transmite influența asupra C a fost explicitat anterior la punctul b.
b2. M.T. Costurile unitare individuale pe produse este un factor de influență indirect, ce își va transmite
influența asupra costului total prin intermediul costului mediu pe unitatea fizică de producție. Modul cum
costurile unitare individuale pe produse își transmite influența asupra c au fost explicitate la pct.4.2.2.
Modul cum c își transmite influența asupra C a fost explicitat anterior la punctul b.
b. M.P. Structura fizică a producției este un factor cu influență directă asupra C, ce își transmite influența în
același sens, funcție de nivelul din perioada curentă al producției și de nivelul din perioada de bază a
costurilor unitare individuale pe produse.
c. M.P. Costurile unitare individuale pe produse este un factor cu influență directă asupra C , ce își transmite
influența în același sens, funcție de nivelul producției și modul de struct urare al acesteia din perioada
curent ă.
4. Măsuri de reducere a costurilor totale:
creșterea volumului fizic al producției în scopul obținerii economiilor de scară2.
reducerea nivelului costurilor medii pe unitarea fizică de producție, prin:
-creșterea ponderii produselor care au un cost unitar mai mic decât cel mediu al perioadei de bază,
– reducerea nivelului costurilor unitare.
2 Economiile de scară sunt obținute ca urmare a scăderii costurilor medii pe masura creșterii volumului producției.
Această scădere a costului mediu derivă din nivelul relativ constant al costurilor fixe care se repartizează pe un volum
de producție din ce în ce mai mare (reducerea marjei costurilor fixe repartizate pe produse).
În legătura cu prima măsură, lucrurile la modul concret sunt mai dificile, având în vedere că opțiunea de
cumpărare a produselo r, care va defini implicit și structura producției fizice aparține consumatorului.
C. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse pe unitatea valorică de producție
Indicatorul valoric al consumului de resurse pe unitatea valorică este: cheltuieli (sau costuri) la 1000
lei cifră de afaceri sau producție .
1000pc
vgspqcq1000CAC
CA 1000/C
unde:
vigs – greutatea specifică deținută de producția valorică (cifra de afaceri) din tipul de produs „i” purtătoare
a nivelului individu al al costurilor la 1000 lei cifră de afaceri de ci / pi x 1000 în total producție valorică
(cifră de afaceri);
ipiqipiq
iCAiCA
vigs ;
i1igsv ).
Acest model de calcul și model de analiză factorială deopotrivă scoate în evidență faptul că indicatorul este o
medie aritmetică ponderată.
Parcurgerea etapelor analizei factoriale:
1. Identificarea factorilor de influență
0CA 1000/C1CA 1000/C CA 1000/C
1000
0p0q0c0q1000
1p1q1c1q
CA 1000/C
=>
1000
0p0c
0gsv 1000
1p1c
1gsv CA 1000/C
sv
=> CA 1000/C p
1000p / c
c
unde:
sv – structura v alorică a producției;
c / p x 1000 – nivelul individual al costului la 1000 lei cifră de afaceri pe produse;
p – preț unitar de vânzare; c – cost unitar pe produs.
2. Identificarea sensului și măsurarea intensității de acțiune a factorilor asupra costului la 1000 lei cifră de
afaceri
a. Influența determinată de modificarea structurii valorice a producției:
1000
0p0q0c0q1000
0p1q0c1q
)sv(CA 1000/C
1000
0p0c
0gsv 1000
0p0c
1gsv )sv(CA 1000/C
b. Influența determinată de modificarea nivelului individual al costului la 1000 lei cifră de afaceri pe
produse:
1000
0p1q0c1q1000
1p1q1c1q
) 1000px/ c(CA 1000/C
10000p0 c
1gsv 1000
1p1c
1gsv ) 1000px/ c(CA 1000/C
b1. Influența determinată de modificarea nivelului individual al
prețurilor de vânzare pe produse:
1000
0p1q0c1q1000
1p1q0c1q
) p(CA 1000/C
1000
0p0c
1gsv 1000
1p0c
1gsv ) p(CA 1000/C
b2. Influența determinată de modificarea n ivelului individual al
costurilor unitare pe produse:
1000
1p1q0c1q1000
1p1q1c1q
) c(CA 1000/C
1000
1p0c
1gsv 1000
1p1c
1gsv ) c(CA 1000/C
) 1000px/ c(CA 1000/C )sv(CA 1000/C CA 1000/C
) p(CA 1000/C ) c(CA 1000/C 1000px/ c CA 1000/C
3. Explicarea mecanismului de transmitere a acțiunii factorilor asupra indicatorului analizat.
a. Întrucât CA 1000/C este un indicator calculat sub formă de medie aritmetică ponderată, structura valorică
a producției este un factor de influență directă. Intensitatea acțiunii structurii valorice depinde de mărimea
diferențelor între nivelul individual al costului la 1000 lei cifră de afaceri pe produse.
Structura valorică a producției acționează întrucât nivelul individual al 1000p / c este diferit pe produse
(fiecare produs poate avea alt nivel individual al 1000p / c ). Struc tura nu acționează atunci când nivelul
1000p / c este egal pentru toate produsele, când avem un singur produs sau o situație de excepție când se
compensează influențele în nivelul mediu.
Modificarea structurii are la bază ponderii diferite de realizare a producției valorice pe produse. Ponderile
sunt modificate de ritmul diferit de realizare al producției pe produse:
0igsv1igsv CAI CAiI ;
0igsv1igsv CAI CAiI ;
0igsv1igsv CAI CAiI ;
Consecințele modificării structurii valorice a producției asupra CA 1000/C va fi dat de:
creșterea ponderii produselor ce au nivelul individual al 1000p / c mai mare decât nivelul mediu al
1000p / c din perioada de bază (planificat) și scăderea ponderii produselor c u un nivel individual mai
mic decât nivelul mediu al 1000p / c din perioada de bază va determina o creștere a nivelului
CA 1000/C ;
creșterea ponderii produselor ce au nivelul individual 1000p / c mai mic decât nivelul mediu al
1000p / c din perioada de bază (planificat) și scăderea ponderii produselor cu un nivel individual mai
mare decât nivelul mediu al 1000p / c din perioada de bază va determina o scădere a nivelului
CA 1000/C .
b. Nivelul individualal costurilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse este un factor cu influență directă.
Creșterea nivelului lui 1000p / c la toate produsele va determina creșterea indicatorului CA 1000/C ,
situație nefavorabilă. Reducerea nivelului lui 1000p / c la toate produsele va determina reducerea
indicatorului CA 1000/C , situație favorabilă întreprinderii.
b1. Prețurile unitare de vânzare sunt în modelul teoretic, factori cu influență indirectă, transmițându -și
influență asupra CA 1000/C prin intermediul c/px1000. În modelul practic este factor cu influență direct. În
ambele tipuri de modele influențează în sens invers asupra indicatorului (creșterea lui p va determin a
reducerea lui c/px1000 și implicit al CA 1000/C , determinând în acest fel o influență favorabilă) .
b2. Costurile unitare pe produse sunt factori cu influență indirectă, transmițându -și influență asupra
CA 1000/C prin intermediul 1000p / c . Factorul influențează indicatorul în același sens (scăderea lui c va
determina reducerea lui 1000p / c și implicit a CA 1000/C , determinând în acest fel o influență
favorabilă).
4. Măsuri de reducere a CA 1000/C :
reducerea nivelului costurilor totale pri n creșterea ponderii produselor care au un cost unitar mai mic
decât cel mediu al perioadei de bază, reducerea costurilor unitare; prin creșterea producției fizice pentru
obținerea economiilor de scară;
creșterea nivelul cifrei de afaceri prin: creșterea producției fizice, creșterea ponderii produselor care au
un preț unitar de vânzare mai mare decât cel mediu al perioadei de bază și creșterea prețurilor de vânzare;
creșterea ponderii prod uselor pentru care 1000p / c în perioada de bază este mai mic decât nivelul
mediu al 1000p / c din perioada de bază (planificat) ceea ce va determina scăderea nivelului
CA 1000/C .
Într-o abordare stric legată de factorii de influență identificați conform modelului factorial, măsurile directe
de reducere a CA 1000/C sunt:
creșterea ponderii produselor pentru care 1000p / c în perioada de bază este mai mic decât nivelul
mediu al 1000p / c din perioada de bază (planificat) ceea ce va determina scăderea nivelului
CA 1000/C ;
creșterea nivelului prețurilor de vânzare;
reducerea nivelului costurilor de producție.
Subliniem și în acest caz necesitatea identificării rezervelor interne la nivelul costurilor unitare și creșterea
competitivității întreprinderii prin intermediul cos turilor.
2.3. Analiza indicatorilor valorici ai consumului de resurse care nu au baza de calcul în
volumul fizic al producție
Modelul fac torial de analiză, aplicabil pentru acele tipuri de costuri care nu au baza de calcul în
volumul fizic al producției (se formează pe total și apoi se repartizează pe produse) este cel redat mai jos, cu
exemplificare la nivelul costurilor fixe. Modelul este similar și pentru costurilor indirecte.
1000pqCF1000CACF
CA 1000/CF
Parcurgerea etapelor de
analiză factorială:
1. Identificarea factorilor de influență:
1000
0c0q0CF1000
1c1q1CF
CA 1000/CF
q
pq sf
CA 1000/CF p
CF
2. Identificarea sensului și măsurarea intensității de acțiune a factorilor asupra indicatorului analizat:
a. Influența determinată de modificarea nivelului cifrei de afaceri:
1000
0p0q0CF1000
1p1q0CF
pq CA1000/CF
a1. Influența determinată de modificarea volumului fizic al producției:
1000
0p0q0CF1000
qI0p0q0CFq CA1000/CF
a2. Influența determinată de modificarea structurii fizice a producției:
1000
qI0p0q0CF1000
0p1q0CFs CA1000/CF
a3. Influența determinată de modifi carea nivelului individual al p rețurilor de vânzare:
1000
0p1q0CF1000
1p1q0CFp CA1000/CF
Modificerea CA 1000/CF ca urmare a modificării nivelul cifrei de afaceri este egală cu modificarea
CA 1000/CF ca urmare a modificării celor 3 factori care determină cifra de afaceri.
P CA 1000/CFs CA 1000/CF q CA 1000/CF pq CA 1000/CF O precizare se
impune, referitoare la faptul că atunci când se analizează CA 1000/CF , substituirea structurii fizice a
producției nu este una reală, având în vedere faptul că în cazul costurilor fixe nu se pune problema structurii,
deoarece repartizarea costurilor fixe pe total se poate face uniform, în marje egale pe fiecare produs. Pornind
de la aceste considerente s-a optat pentru modul de sub stituire, la nivelul factorilor ce determină cifra de
afaceri, prin tre cerea pe total a producției prin intermediul indicelui producției fizice totale (qI ).
b. Influența determinată de modificarea nivelului costurilor fixe totale:
1000
1p1q0CF1000
1p1q1CF
CF CA 1000/CF
Abatarea totală a CA 1000/CF este egală cu suma abaterilor indicatorului ca urmare a substituirii succesive
a factorilor ca re îl determină.
CF CA 1000/CF pq CA 1000/CF CA 1000/CF
3. Explicarea mecanismului de transmitere a acțiunii factorilor asupra indicatorului analizat.
a. Cifra de afaceri este un factor cu influență directă, ce acționează asupra CA 1000/CF în sens invers,
proporțional cu nivelul CF din perioada de bază.
a1. Volumul fizic al producției este un factor cu influență indirectă asupra CA 1000/CF , ce își transmite
influență prin intermediul cifrei de afaceri. Factorul acționează asupra cifrei de afaceri, în mod direct, în
același sen s și proporțional cu nivelul din perioada de bază a structurii fizice a producției și a preșurilor de
vânzare unitare.
a2. Structura fizică a producției este un factor cu influență indirectă asupra CA 1000/CF , ce își transmite
influență prin intermediul cifrei de afaceri. Factorul acționează asupra cifrei de afaceri în mod direct, în
același sens și proporțional cu nivelul din perioada de curentă a volumului producției fizice și cu nivelul din
perioada de bază a prețurilor unitare de vânzare.
a3. Prețurile de vânzare unitare sunt un factor cu influență indirectă asupra CA 1000/CF , ce își transmite
influență prin intermediul cifrei de afaceri. Factorul acționează asupra cifrei de afaceri în mod direct, în
același sens și proporțional cu nivelul din perioada de curentă a volumului producției fizice și a prețurilor
unitare de vânzare.
b. Costurile fixe totale sunt un factor cu influență directă, ce acționează asupra CA 1000/CF în același sens și
proporțional cu nivelul CA din peri oada curentă.
4. Măsuri de reducere a CA 1000/CF :
creșterea nivelului cifrei de afaceri, prin:
ocreșterea volumului producției fizice;
ocreșterea ponderii produselor care au prețuri de vânzare mai mari dec ât prețul mediu din perioada
de bază;
ocreșterea nivelului prețurilor unitare de vânzare;
reducerea nivelului costurilor fixe totale (CF).
Managementul întreprinderii mai trebuie să aibă în vedere posibilitatea transformării categoriilor de costuri
fixe în costuri variabile și în acest fel „legarea” categoriilor de costuri de volumul de activitate, operațiune
care are avantajul de a putea identifica comportamentul costurilor și implicit creșterea posibilităților de
reducere a acestora.
3. Analiza rentabil ității întreprinderii
În termeni generali rentabilitatea caracterizează capacitatea unei activități lucrative de a genera un surplus
peste resursele alocate derulării acestei activități. Având în vedere că derularea activităților lucrative
presupune exist ența unui capital care să finanțeze resursele necesare acestei activități, putem spune că
rentabilitatea reprezintă, de fapt, nivelul de retribuire a capitalului, indiferent de proveniența acestuia.
Rentabilitatea capitalului, redată în expresie relativă de ratele de rentabilitate, se află sub incidența a trei
factori :
-sursele de finanțare a activității ( care pot fi suficiente sau insuficiente);
-structura surselor de finanțare (care trebuie să tindă spre optim);
-riscul afacerii sau riscul investitorilor de a nu- și recupera banii investiți.
Rentabilitatea capitalului poate fi separată în două principale părți:
-rentabilitatea economică;
-rentabilitatea financiară.
Importanța cunoașterii ratelor de rentabilitate deriva din:
-favorizează orientarea structurii producției pe produse, ramuri și subramuri, în sensul găsirii celor
care of eră cel mai mare avantaj competitiv;
-stimulează gestiu nea prin utilizar ea raționala a resurselor;
-contribuie la în tărirea interesului într eprinzătorului pentru diferențier ea produselor având in centrul
acesteia modernizarea conceptului de calitate;
-favorizează seg mentarea pieței și diferențierea strate giilor comerciale.
3.1. Analiza rentabilității economice
Rentabilitatea economică exprimă gradul de eficiență a capitalului total aflat la dispoziția întreprinderii ( sau
a unei părți a acestuia), indiferent de sursa de proveniență a capitalului.
Formula generală de calcul a rentabilității economice este următoarea :
acestuiaa parteosau total Capitaluli exploatarial economic Rezultatul=)(r economicaate rentabilitde Ratae
Rentabilitatea econom ică trebuie apreciată funcție de nivelul inflaționist al mediului economic unde
acționează întreprinderea. Pentru a se evita pierderea substanței economice a întreprinderii și pentru
asigurarea recuperării integrale a efortului economic depus de către aceasta se impune ca rata economică de
rentabilitate să fie mai mare decât rata inflației.
În raport cu rata inflației se poate vorbi de două tipuri de rentabilitate economică:
-rentabilitate economică nominală (r en);
-rentabilitate economică reală (r er);
Într-un mediu inflaționist rentabilitatea economică exprimată în termeni reali, calculată după formula lui
Fisher, este mai mică decât rentabilitatea economică nominală, după cum rezultă și din formula de mai jos :
rer = r en- ri , unde r i- rata inflați ei;
Funcție de nivelul inflaționist din mediul economic analizat se pot identifica două situații privind calculul
rentabilității economice reale pornind de la următoarea formulă :
(1 + r en) = (1 + r er)(1 + r i) , care devine :
ren = r er + r i + r er x r i
Cazul 1 : Când inflația este sub 10% (r i < 10%), ea poate fi considerată în limite normale, termenul r er x r i din
relația de calcul ia valori mici care pot fi considerate neglijabile, iar calculul rentabilității reale se face după
formula :
rer = r en- ri
Cazul 2 : Când inflația este mai mare de 10% (r i 10%), rentabilitatea economică reală se calculează după
formula :
rer =
ii en
rrr
1
Nivelul economic de rentabilitate pe care îl realizează o întreprindere trebuie să răspundă următoarelor
cerințe :
-să remunereze capitalul investit cel puțin la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie
a dobânzii);
-să remunereze riscul economic pe care și l -au asumat furnizorii de capital în momentul ef ectuării
plasamentului.
Având în vedere interesele predominante care se manifestă la nivelul unei întreprinderi (interesul
managerilor și interesul furnizorilor de capital) și speranțele asociate acestor interese privind nivelul de
performanță, putem separa rentabilitatea economică în două componente:
-rentabilitatea economică a capitalului total – care prezintă interes pentru managementul întreprinderii;
-rentabilitatea economică a capitalului investit – care prezintă interes pentru furnizorii de capital.
Rentabilitatea economică a capitalului total
Aceste rate exprimă gradul de eficiență sau de remunerare a tuturor resurselor aflate în exploatarea
întreprinderii, indiferent de proveniența acestora (proprii, împrumutate sau atrase), formula de calcul a
acestor rate poate lua următoarele forme :
re = ATRE , sau r e = ATRBE ,
unde: AT- activ total sau capital total investit în afacere;
RE-rezultatul exploatării
RBE – rezultatul brut al exploatării
Datorită faptului că rentabilitatea economică, în această formă de calcul, exprimă eficiența generală a
activului, deci a activității de ansamblu a întreprinderii, informația pe care o furnizează va avea un grad mare
de interes și de relevanță pentru manageri i întreprinderii.
Modele de analiză factorială a rentabilității economice
M1: re = ATRBE=ATCAxCARBE100x
Factori de influență:
x100CARBE- rata profitabilității globale sau marja brută din exploatare;
ATCA- viteza de rotație a capitalului total
Condiția de creștere a nivelului ratei: I RBE>ICAși I CA>IAT
M2 re = ATRE=ATCAxCARE100x
Factori de influență:
x100CARE- marja netă din exploatare;
ATCA- viteza de rotație a capitalului total .
Condiția de creștere a nivelului ratei: I RE>ICAși I CA>IAT
Rentabilitatea economică a capitalului investit
Apreciază nivelul de remunerare al capitalului investit indiferent de proveniența acestuia (propriu sau
împrumutat). Formula generală de calcul a acestor rate este următoarea :
re = CinvRBERE ) (, unde Cinv- capitalul investit total;
Capitalul investit are în literatura economică de specialitate o percepție destul de largă de ace ea se impun a fi
făcute următoarele precizări în legătură cu acest concept :
capitalul investit include doar resursele financiare investite de furnizorii de capital (acționari și
împrumutători) într- o anumită afacere ;
capitalul investit este retribuit în sc himbul utilizării lui (dobânzi și dividende), spre deosebire de sursele
financiare atrase care deși rămân la dispoziția întreprinderii o perioadă de timp nu se impune plata unui
cost explicit al utilizări acestora;
Capitalul investit include fonduri prove nite din surse proprii (Cpr) și din surse împrumutate (Împ), acestea din
urmă putând fi acordate pe termen mediu și lung (Îtml) sau pe termen scurt (Îts).
Având în vedere că expresia patrimonială a capitalului total este activul total și în cazul capitalu lui investit se
poate determina expresia patrimonială a acestuia caz în care rata rentabilității economice devine:
re =
Its CpmRBERE
) (, sau r e = Db NFR AiRBERE
) (
unde : Cpm – capital permanent (Cpr + Îtml)
Ai – active imobilizate
NFR- necesar de fond de rulment;
Db- disponibilități bănești;
Se poate observa că diferențierea celor două formule este dată de numitorul acestora, respectiv de forma de
exprimare a capitalului investit. Dacă în prima formulă acesta se exprimă sub formă de surse (specifice
pasivului bilanțier), în cea de -a doua formulă este exprimat sub formă de mijloace economice (specifice
activului bilanțier).
Rentabilitatea brută a capitalului investit nu este influențată de politica de amortizare a întreprinderii, putând
servi la analize comparative a întreprinderilor din același sector sau din sectoare diferite, indiferent de
mărimea acestora.
Această rentabilitate se calculează ca raport între rezultatul brut al exploatării (EBE) și valoarea brută a
capitalului in vestit , valoare care include mijloacele fixe la valoarea lor brută, formula de calcul putând lua
următoarele forme :
reb = CinvbRBE sau r eb = Db NFR AibRBE
,
unde : Cinvb – capital investit brut
Aib – active imobilizate brute
Rentabilitatea brută a capitalului investit măsoară capacitatea întreprinderii de a reface acest capital, gradul
de eficiență a l întreprinderii fiind cu atât mai mare cu cât durata de refacere a capitalului este mai scurtă. În
economiile dezvoltate, unde circulația capitalului este mai accelerat ă, se consideră că recuperarea capitalului
investit total, pe seama excedentului brut din exploatare, trebuie să se realizeze în maxim 4 ani, ceea ce
corespunde unei rentabilități brute a capitalului de minim 2 5%.
Rentabilitatea netă a capitalului investit rezultă după aplicarea politicii de amortizări și provizioane a
întreprinderii. Nivelul ratei se calculează ca raport între rezultatul exploatării ( RE) și valoarea netă a
capitalului investit total (Cinvn), acest capital incluzând activele imobilizate la valoarea lor netă (Ain).
ren = CinvnRE sau r en = Db NFR AinRE
,
Această rată are un grad mare de relevanță în ce privește remunerarea capitalului investit și un grad mai m ic
de relevanță în ce privește reînnoire acestuia.
Modele de analiză factorială
M1: re = CinvbRBE=CinvbCAxCARBE100x
Factori de influență:
x100CARBE- rata profitabilității globale sau marja brută din exploatare;
CinvbCA- viteza de rotație a capitalului investit;
Condiția de creștere a nivelului ratei: I EBE>ICAși I CA>ICinv
M2: re = CinvRE=CinvCAxCARE100x
Factori de influență:
x100CARE- marja netă din exploatar e;
CinvCA- viteza de rotație a capitalului investit .
Căi de creștere a rentabilității economice:
1. Creșterea marjelor de acumulare, prin :
-creșterea volumului fizic al producției care va permite scăderea marjei costurilor fixe pe produs și
creșterea marjelor de profitabilitate ;
-modificarea structurii producției în favoarea produselor c u marje de profitabilitate mai mari ;
-creșterea vânzărilor și reducerea cheltuielilor plătibile;
2. Creșterea vitezei de rotație a capitalului investit, prin :
-optimizarea structurii capitalului;
-materializarea capitalului în active să se facă într -o structură adecvată nevoilor de exploatare.
Pentru implementarea măsurilor de creștere a rentabilității întreprinderea poate promova două politici
distincte cum ar fi :
politică a prețurilor mari (înalte) care asigură un nivel ridicat al marjelor de acumulare, respectiv
o rotație mai lentă a capitalului;
politică a prețurilor joase care vizează un nivel mai scăzut al marjelor și o viteză mare de rotație
a capitalului.
3.2. Analiza rentabilității financiare
Rentabilitatea financiară, spre deosebire de cea economică, măsoară doar performanța capitalului propriu,
respectiv capacitatea acestuia de a degaja profit.
Rentabilitatea financiară își are baza de formare în rentabilitatea economică iar diferența dintre cele două
concepte este dată de politica de finanțare promovată de managementul întreprinderii.
Rata de rentabilitate financiară exprimă în mărimi relative gradul de remunerare a investiției făcute de
proprietari, fiind în fapt modul de reflectare a performanțelor financiare realizate prin investiția făcută .
i proprietar de investite ilor proprietar Profitul=)(r financiaraate rentabilitde RatafCapitaluri
Rentabilitatea financiară asigură remunerarea proprietarilor fie prin dividendele acordate fie prin acumulările
din profit care se materializează în creșterea capitalului propriu al întreprinderii și deci în creșterea valorii de
piață a acțiunilor.
Un aspect important al rentabilității financiare este identificarea și delimitarea interesului manifestat de
acționarul majoritar, respectiv de acționarul minoritar. Se pot astfel contura două tipuri de interese fiecare
dintre acestea urmărind un nivel de rentabilitate care retribuie în mod diferit investiția realizată.
Acționarul majoritar realizează în general un plasament pe termen lung pentru care nu solicită o rentabilitate
imediată pe acțiune, deci nu solicită un dividend important pe acțiune într -o perspectivă imediată, fiind
mulțumit cu un nivel al rentabilității financiare care să îl satisfacă, în condițiile în care o mare parte din profit
rămâne în întreprindere și contribuie la creșterea valorii de piață a acțiunilor.
În aceste condiții acționarul majoritar va fi interesat de rentabilitatea financiară calculată după formula :
rf =
CprPnx100 ,
unde : Pn – profitul net;
Cpr – capital propriu.
Pentru aceeași categorie de acționari rentabilitatea financiară a investiției realizate se mai poate aprecia și cu
indicatorul "Profitul net pe acțiune" (Pna), calculat după formula :
Pna =
aNrPn ,
unde : aNr- numărul de acțiuni.
Acționarul minoritar este în general interesat de rentabilitatea pe termen scurt, rentabilitate pe care o
apreciază funcție de dividendul pe care îl primește pentru fiecare acțiune deținută și care se calculează cu
indicatorul "Dividendul pe o acțiune" (Da).
Da =
aNrD ,
unde : D – valoarea dividendelor distribuite la sfârșitul exercițiului financiar.
Analiza factorială a rentabilității financiare
În mod identic cu rentabilit atea economică, se urmărește prin această analiză factorială, identificarea
factorilor de influență a i rentabilității financiare și a măsurilor care se impun a fi luate pentru sporirea
nivelului acesteia.
Model factorial se bazează pe legătura dintre rentabilitatea financiară și profitabilitatea vânzărilor ajustată cu
intensitatea utilizării capitalului propriu.
rf = CprPn, r f =
CprCAxCAPn,
r 1 r 2
unde: r 1- profitabilitat ea vânzărilor sau rata m arjei nete comerciale (factor cantitativ de influență);
r2- viteza de rotație a capitalului propriu prin cifra de afaceri sau intensitatea utilizării
capitalului propriu (factor calitativ).
Al doilea model factorial face l egătura dintre rentabilitatea financiară și rentabilitatea economică,
punând în evidență corelațiile și condiționările care pot exista între acestea.
rf = CprPn, rf = (CprPTxREPn)xATCAxCARE, rf = r e x CprPTxREPn
r 1 r 2 r 3 r 4
unde : PT- pasiv total
(r 1 + r 2) – rata economică de rentabilitate;
r3- ponderea profitului aferent proprietarilor (profitul net) în profitul generat de activitatea
de exploatare (structura profitului);
r4– factor de multiplicare a capitalului;
Căile de creștere a rentabilității financiare sunt :
1.Ameliorarea nivelului rentabilității economice, prin :
-practicarea unui nivel acceptabil al marjei de acumulare din exploatare;
-creșterea vitezei de rotație a activului total (I CA > I AT);
2.Promovarea unei politici de finanțare prin credite care să aibă drept efect creșterea mai rapidă a
profitului net comparativ cu profitul total al activități i de exploatare (I Pn > I RE) și deci implicit
creșterea mai rapidă a rentabilității financiare comparativ cu rentabilitatea economică;
3.Asigurarea resurselor de finanțare la nivelul necesarului cu păstrarea unei structuri financiare
echilibrate , care să mențină riscul financiar de îndatorare în limite normale .
Sintetizând cele menționate mai sus, se poate spune că rentabilitatea financiară este un indicator de apreciere
a performanțelor întreprinderii, indicator a l cărui nivel depinde de politica comercială promovată (marja
brută de acumulare), de eficiența utilizării patrimoniului total (viteza de rotație a activului) și de politica
financiară promovată (structura finanțării și costul finanțării).
4.Analiza riscurilor întreprinderii
Riscul este o caracte ristică normală a oricărei afaceri, nivelul la care el este acceptat depinde de atitudinea
investitorului față de risc (aversiune sau disponibilitate) și de rentabilitatea potențială a investiției.
Rentabilitatea este o restri cție ce se manifes tăsub aspecte diferite dar corelate între ele: asigurarea
remunerării factorilor de producție ș i a capitalului investit dar și gestionarea resurselor în condiții de
eficiență ș i eficacitate. Un diagnostic economico-financiar complet nu se poate realiza neglijând
cuplul rentabilitate–risc . Riscul este o va riabilă exogenă, antoni mă rentabilităț ii. Efectele riscului fiind
contradictorii, se pune problem a stăpâ nirii unui anumit nivel al riscului pentru a obține rentabilitatea
scontata. Riscul poate fi tradus și ca variabilitatea profitului fata de media ren tabilității din ultimele exe rciții
financiare, ca incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost la vari ația
condițiil or de m ediul său economic.
Principalele categorii de risc ce pot afecta activitatea întreprinderii sunt:
riscul economic sau de exploatare;
riscul financiar;
riscul de faliment
4.1. Riscul de exploatare
După cum îi spune și numele acest risc este specific exclusiv activității de producție și de comercializare a
unei întreprinderi.
Manifestare riscului de exploatare constă în variabilitatea rezultatului exploatării, ca efect al modificării
condițiilor din mediul economic unde întreprinderea activează .
Se poate astfel afirma că riscul de exploatare reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta la timp și
cu cel mai scăzut cost la variația condițiilor din mediu în care activează, incapacitate care va avea drept efect
diminuarea profitului din exploatare sau chiar intrarea în pierdere.
Factorii din mediul economic al întreprinderii (interni sau externi) care pot influența activitatea acesteia sunt:
modificarea prețurilor de achiziție sau de desfacere;
accentuarea concurenței pe piață ;
presiuni salariale;
inovații tehnice și tehnologice care afectează competitivitatea produselor;
pierderea unor piețe de desfacere.
Riscul de exploatare se va manifesta și va afecta cu predilecție acele întreprinderi care nu pot contracara la
timp și cu costuri minime acțiunea acestor factori (sau a altora).
Prin implicațiile pe care le poate genera asupra activităților productive , această categorie de risc este urmărită
cu interes de două categorii de participanți la activitatea întreprinderii și anume :
managementul întreprinderii care este interesat de st ăpânirea unui nivel al riscului care să asigure
maximizarea profitului și creșterea averii proprietarilor;
investitorii externi care sunt interesați de un plasament cât mai bun al capitalului, plasament care îi va
satisface atunci când se asigură un nivel scontat de retribuire a capitalului investit la un grad de risc pe
care sunt dispuși să și -l asume.
Metode de măsurare a riscului de exploatare :
metoda pragului de rentabilitate sau a punctului critic;
metoda elasticității rezultatului exploatării (levierul exploatării).
Aceste metode deși au fiecare în parte modalități distincte de cuantificare a riscului de exploatare, rezultatele
obținute se complectează reciproc conducând la o cât mai bună măsurare și înțelegere a acțiunii riscului de
exploatare.
Metoda pragului de rentabilitate
Pragul de rentabilitate reprezintă acel nivel al volumului valoric de activitate în care veniturile generate de
activitatea de exploatare sunt egalate de cheltuielile de exploatare iar rezultatul este nul. Când se depășește
acest prag activitatea începe să fie rentabilă.
Pentru a contracara acțiunea factorilor din mediul său economic întreprinderea trebuie să dispună de un timp
minim de reacție, acest timp fiind asigurat de decalajul dintre volumul de activitate realizat efectiv și pragul
de rentabilitate.
Pragul de rentabilitate al întreprinderii este influențat esențial de nivelul cheltuielilor fixe, în sensul că cu cât
ponderea cheltuielilor fixe în total cheltuieli este mai mare cu atât pragul de rentabilitate este mai ridi cat și
invers. Datorită faptului că, cel puțin pe o anumită perioadă de timp, nivelul total al cheltuielilor fixe rămâne
nemodificat indiferent de volumul de activitate realizat, atunci este ușor de dedus că acea cotă de cheltuieli
fixe care revine pe fiec are unitate de produs va fi cu atât mai mică cu cât gradul de utilizare a capacităților se
situează la un nivel mai ridicat. În aceste condiții pragul de rentabilitate este echivalent cu acel volum de
activitate la care cheltuiala fixă ce revine fiecărui produs egalează marja cheltuielilor variabile pe produs.
Se poate astfel afirma că riscul de exploatare este cu atât mai mare cu cât nivelul activității de exploatare
(CA) se situează în proximitatea pragului de rentabilitate, respectiv este cu atât mai mic cu cât nivelul de
activitate este mai îndepărtat de pragul de rentabilitate
Modul de calcul al pragului de rentabilitate
CA prg =
CACVCF
1=
CACV CACF
=
CAMcvCF=
mcvRCF
1
unde : CA prg- volumul valoric de activitate în punctul critic;
CF – cheltuieli fixe aferente exploatării;
CV – cheltuieli variabile totale;
CA – cifra de afaceri;
Mcv – marja cheltuielilor variabile
mcvR – rata marjei cheltuielilor variabile.
Modul de interpretare a rezultatelor
În mărimi absolute : Msa = CA – CA prg
Marja de siguranță în mărimi absolute exprimă diferența valorică existentă între volumul de activitate
realizat sau previzionat și volumul de activitate în punctul critic. Un rezultat pozitiv consistent semnifică un
risc de exploatare scăzut pentru activitatea respectivă.
În mărimi relative : Msre = CA CA
CAprg
prg
x 100
În acest caz marja de siguranță din exploatare (Msre) exprimă în procente vecinătatea volumul de activitate
realizat sau previz ionat față de pragul de rentabilitate. Din observații statistice s -a ajuns la următoarele
asocierii între marja de siguranță în mărimi relative și riscul de exploatare :
când Msre < 10% riscul de exploatare prezintă o probabilitate mare de apariție și într eprinderea
poate intra în pierdere la o fluctuație mică a factorilor din mediului său economic în care
acționează;
când Msre este cuprinsă între 10 și 20% riscul de exploatare se situează la un nivel considerat
normal, nivel care poate fi controlat înaint e ca întreprinderea să intre în pierdere ;
când Msre > 20% probabilitatea de apariție a riscului de exploatare este scăzută , întreprinderea
dispunând de un timp de reacție suficient de mare pentru a contracara acțiunea factorilor
perturbatorii din mediul să u economic.
Metoda elasticității rezultatului exploatării (levierul exploatării)
Prin această metodă se pune în evidență gradul de sensibilitate a rezultatului exploatării la modificarea
volumului de activitate, respectiv acel rezultat marginal al exploa tării care se obține sau se pierde prin
creșterea sau scăderea volumului de activitate cu o unitate. Această variație a rezultatului exploatării la
variația volumului de activitate se mai numește și levier de exploatare .
Gradul de reacție a rezultatului exploatării la modificarea volumului de activitate se poate măsura cu ajutorul
coeficientului de elasticitate (e) calculat după următoarea formulă :
e = Cf CV CACV CA
Cf cvpQcvpQ
QQCf cvpQcvpQ
QQRERE
) () ( ) () (
=REMcv
unde : Q – volumul producției fizice;
p – prețul unitar;
cv – costul variabil unitar.
Valoarea coeficientului de elasticitate permite următoarele interpretări privind riscului de exploatare :
un nivel ridicat al coeficientului de elasticitate (e>11) evidențiază o sensibilitate mare a rezultatului
exploatării la modificarea volumului de activitate, acest lucru face ca rezultatul exploatării să crească
foarte mult atunci când volumul de activitate crește dar și să scadă foarte mult când volumul scade sub
incidența factorilor de mediu. Aceste fluctuații mari nu înseamnă altceva decât o mare expunere la risc ;
un nivel mediu al coeficientului de elasticitate (6<e<11) evidențiază un risc controlabil, în condițiile în
care reducerea rezultatului exploatării sub impactul factorilor de mediu este moderată;
un nivel scăzut al coeficientului de elasticitate (e<6) evidențiază o multiplicare mai lentă a rezultatului
exploatării odată cu sporirea volumului de activitate dar și o multiplicare mai lentă a pierderilor atunci
când volumul scade, deci expunerea la risc este mai red usă.
Se poate constata că între cele două metode de măsurare a riscului de exploatare există două legături
importante:
Una dintre legături constă în faptul că atunci când pragul de rentabilitate se situează la un nivel ridicat se va
înregistra un nivel ridicat al coeficientului de elasticitate și invers. Această legătură derivă din structurarea
cheltuielilor în fixe și variabile, ceea ce face ca acolo unde există o importanță relativă a cheltuielilor fixe
mai mare în raport cu cele variabile (activitatea întreprinderii depinde într- o măsură mai mare de cadența
tehnologică decât de îndemânarea forței de muncă) pragul de rentabilitate să fie la un nivel ridicat iar
sensibilitatea profitului să fie mare. Dimpotrivă acolo unde importanța relativă a costurilor fixe față de cele
variabile este scăzută se va înregistra un nivel mai moderat al pragului de rentabilitate iar sensibilitatea
profitului este redusă.
A doua legătură se referă la corelația care există între nivelul coeficientului de elasticitate și poziția
volumului de activitate realizat sau previzionat față de pragul de rentabilitate. Cu cât volumul de activitate al
întreprinderii se îndepărtează de pragul de rentabilitate cu atât sensibilitatea profitului este mai redusă și
riscul de exploatare mai mi c. În proximitatea pragului de rentabilitate al exploatării sensibilitatea profitului
este mare iar riscul de exploatare crescut.
4.2. Riscul financiar
Într-o economie de piață, capitalul este alocat prin sistemul de pr ețuri. Dobânda este pre țul plătit
pentru capitalul împrumutat. Întreprinderile cu cele mai prof itabile posibilități de investiții sunt
doritoar e și capa bile sa plătească cel mai mul t pentru a obține capital ș i, de aceea, ele tind săatragă
capitalul existent pe piață într-o mai mare măsura decât întreprinderile ineficiente. M ăsura în care o
întreprindere utilizeaz ăcreditul pentru finan țare are implica ții importante asupra rezultatelor activit ății
desfășurate. Decizia întreprinderii de a utiliza capital împrumutat pentru completarea surselor de
finanț are atrage un risc suplimentar pentru ac ționariat – riscul financiar. Dac ăorice întreprindere își
asuma riscul afacerii (riscul de bază sau riscul sectorului de activitate), riscul financiar este un risc specific
care rezulta din modalitatea de finan țare a activelor.
Riscul financiar caracterizează variabilității rezultatului curent al întreprinderii sub efectul îndatorării
financiare a acesteia. Finanțarea prin credite presupune un cost al finanță rii, cost care reduce rezultatul
activității de exploatare iar în anumite situații poate merge până la consumarea integrală a acestuia și
înregistrarea unui rezultat curent negativ.
O componentă a riscului financiar este reprezentată de variabilitatea rentabilității capitalului propriu funcție
de structura financiară a întreprinderii și funcție de diferența dintre rentabilitatea capitalului investit și costul
capitalului împrumutat.
Măsurarea riscului financiar se poate realiza prin două metode :
-metoda pragului de rentabilitate;
-metoda levierului financiar.
Metoda pragului de rentabilitate
Caracteristicile metodei sunt identice cu cele prezentate la analiza riscului de exploatare, specific pentru
riscul financiar fiind influența cheltuielilor financiare care au caracter fix și pot conduce la modificarea
pragului de rentabilitate aferent întregii activități.
VT prg =
VTCVDb CF
1=
VTCV VTCFT
=
VTMcvCFT=
mcvT
RCF
1
unde : VT prg– valoarea veniturilor totale în punctul critic;
CF T- cheltuieli fixe totale;
CV – cheltuieli variabile;
VT – venituri totale realizate sau planificate;
Mcv – marja cheltuielilor variabile
mcvR – rata marjei cheltuielilor variabile.
Rezultă astfel că riscul financiar, indus de politica de finanțare a întreprinderii, amplifică sau diminuează
riscul de exploatare și conduce la un risc global al afacerii superior sau inferior riscului de exploatare, funcție
de efectele politicii de finanțare adoptate de managementul înt reprinderii.
Modul de interpretare a rezultatelor
În mărimi absolute : Msaf = VT – VT prg
Marja de siguranță în mărimi absolute, influențată de politica financiară, exprimă diferența valorică existentă
între veniturile totale ale întreprinderii (inclusi v cele financiare) și volumul de activitate total în punctul
critic. Un rezultat pozitiv consistent semnifică un risc de financiar moderat și implicit un risc global al facerii
moderat.
În mărimi relative : Msrf =
prgprg
VTVT VTx 100
În acest caz mar ja de siguranță financiară (Msrf ) exprimă în procente vecinătatea volumul global de
activitate realizat față de pragul de rentabilitate. Interpretare :
când Msrf < 10% și Msrf<Msre riscul financiar contribuie la amplificarea riscului global al afacerii iar
probabilitate de apariție a riscului global este mare ceea ce înseamnă că întreprinderea poate înregistra o
pierdere curentă la o fluctuație mică a factorilor din mediului său economic în care acționează;
când Msrf este cuprinsă între 10 și 20% , iar Msrf>Msre riscul financiar se situează la un nivel considerat
normal, politica financiară contribuie la reducerea riscului global al afacerii, iar managementul
întreprinderii poate controla nivelul riscului global înainte ca întreprinderea să intre în pierder e;
când Msrf > 20% probabilitatea de apariție a riscului financiar este redusă , întreprinderea dispunând de
un timp de reacție suficient de mare pentru a contracara acțiunea factorilor perturbatorii din mediul său
economic.
Metoda levierului financiar
Impactul politicii financiare asupra performan țelor întreprinderii, nevoia de estimare a riscului atras de
folosirea capitalului împrumutat în derularea activit ății întreprinderii, au dat na ștere teoriei cunoscuta sub
denumirea de efect de levier financiar . In principiu, levierul financiar cuantifică efectul îndator ării asupra
ratei rentabilit ății capitalului propriu.
Levierul financiar evidențiază variabilitatea rentabilității capitalului propriu sub incidența politicii financiare
promovate de managementul firmei.
Ecuația de determinare a efectului de levierului financiar este următoarea :
Rf = R e + (R e- R d)xCprDf
unde :
Rf– rata financiară de rentabilitate;
Re– rata economică de rentabilitate;
Rd – rata dobânzii;
Lf = (R e- R d)xCprDf- levierul financiar;
CprDf- gradul de îndatorare care mai este numit și “brațul levierului financiar”.
Această ecuație măsoară efectul de levier financiar în cazul în care se face abstracție de nivelul fiscalității din
mediul economic unde activează întreprinderea.
Atunci când nivelul de fiscalitate este luat în considerare ecuația devine :
Rf = [R e + (R e- R d)xCprDf]x(1-t)
unde : t – rata fiscalității;
Politica financiară a întreprinderii poate conduce la urătoarele situații privind efectul de levier financiar :
Re > R d (Lf>0) este o situație favorabilă întreprinderii și propice îndatorării deoarece utilizarea surselor
împrumutate în procesul de exploatare conduce la creșterea rentabilității capitalului propriu, nivelul de
creștere fiind cu atât mai mare cu cât gradul de îndatorare este mai mare, fără să se depășească totuși un
prag de îndatorare considerat normal din punctul de vedere al riscului financiar (CprDf<100%);
Re < R d (Lf<0) este situația când costul îndatorării devansează nivelul de rentabilitate al capitalului
investit ceea ce înseamnă că sursele împrumutate sunt mai scumpe decât efectele pe care le generează iar
aceasta va conduce la scăderea rentabilității capitalului propriu proporțional cu gradul de îndatorare;
Re = R d această egalitate semnifică un efect de indiferență a structurii financiare a întreprinderii asupra
rentabilității capitalului propriu, nivelul general de rentabilitate fiind egal cu dobânda plătită pentru
credite și deci rentabilitatea economică va fi egală cu cea financiară.
Întreprinderile care au un levier financiar scăzut au un grad de risc mai mic atunci când economia se află
într-o perioada de recesiune, dar, în ac eeași măsură, î nregistrează profituri mai mici într- o perioadă de
boom. Întreprinderile care au un levier financiar ridicat se pot afla în situ ația de a înregistra pierderi
substanțiale, dar în același timp dispun de șansa de a realiza profituri la fel de mari. În conseci nță
deciziile referitoare la utilizarea levierului financiar trebuie luate astfel încât săse stabile ască un
echilibru între gradul de risc și nivelul de rentabilitate așteptat.
Politica de finanțare a întrep rinderii im plică echilibrarea gradului de risc cu nivelul de rentabilitate
așteptat. I mplicarea în finanțarea activității întreprinderii într-o mai mare măsură a capitalului împrumutat
atrage creșterea gradului de risc financiar, dar, în acela și timp, o rată de rentabilitate estim atăla o valoare
superioa ră.Structura optima a capitalului este cea care realizează un echilibru între gradul de risc financiar
și rata de rentabilitate estimat ă.
4.3. Riscul de faliment (insolvabilitate)
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face față tuturor obligațiilor de plată angajate anterior
și ajunse la scadență. Atunci când obligațiile ajunse la scadență nu mai pot fi achitate din fondurile
întreprinderii și nici nu mai pot fi mobilizate alte surse financiare externe se spune că întreprinderea a intrat
în încetate de plată și se declanșează procedura de faliment.
Evaluarea riscului de faliment se poate realiza cu ajutorul unor metode de predic ție, bazate pe un
sistem de grupare a unor indicatori afla ți în corela ție cu starea de s ănătate sau sl ăbiciune a
întreprinderilor. Metodele de analiz ăa riscului de faliment sunt tehnici statistice ale analizei discriminante
care grupeaz ăcaracteristicile financiare ale întreprinderilor cu func ționare normal ă și a celor cu dificult ăți
în activitatea de gestionare economico–financiara. Prin combinarea în anumite propor ții a unor indicatori se
încearc ă departajarea î ntreprinderilor în situa ție de faliment de întreprinderile aflate î n stare de
incertitudine sau cu situa ție considerate normal ă. Combina ția liniar ăa unor indicatori, numit ăfuncție
scor, realizeaz ăaproximarea (cu un anumit grad de probabilitate) a riscului de faliment.
Metoda scorurilor, in aprecierea riscului de faliment al întreprinderilor, apeleaz ă și la o serie de indicatorii
financiari cum ar fi: indicatori de rentabilitate, indicatori de structura ai activelor, indicatori de lichiditate
sau indicatori de eficien ță. Condi ția de selec ție a indicatorilor care eviden țiază performan ța unei
întreprinderi este relația de independen țădintre ace știa. Existenta unui anumit grad de corela ție între
indicatori ar conduce la înregistrarea, în cadrul func ției scor, a unor influente repetate ale aceluia și
fenomen economico–financiar.
Scorul re prezintă o func ție liniar ăa mai multor variabile (indicatori), ponderate cu anumi ți
coeficien țid e i m p or t a nț ă. Determinare a coeficienților de importanță se face prin metoda celor mai mici p ătrate,
pe baza observa țiilor asupra unui lot reprezentativ de întreprinderi:
Za1 *R1 a2 *R2 …………..an *Rn
unde:
-Ri indicatori financiari;
-ai coeficie nți de corel ație cu f uncția scor Z, respectiv variabilitatea marginal ăa scorului Z la o vari ație de o
unitate a ratei Ri
Selecția indicatorilor în cadrul metodei scorurilor se face pe baza rezultatelor înregistrate atât de
întreprinderile “sănătoase” cât și de întreprinderile aflate în dificultate, pe perioade semnificative de timp:
5-10 ani
Două dintre funcțiile scor utilizate frecvent sunt:
-Modelul Altman;
-Mpdelul Canon-Holder.
MODELUL ALTMAN
Acesta se bazează pe următoarea funcție:
Z = 3,3xT 1 + 1,0 xT 2 + 0,6xT3 + 1,4xT 4 + 1,2xT 5 .
T1=ATPe; T 2=ATCA; T 3=DtCpr; T 4=ATreinvestit Profit ; T 5=ATAc
Interpretarea valorilor funcției:
-Z < 1,8 situație critică, probabilitate mare de intrare în faliment ;
-1,8 Z 3 riscul de faliment este într- o marjă normală ;
-Z > 3 riscul de faliment este aproape inexistent .
MODELUL CANON-HOLDER
La baza acestui model stă următoarea funcție scor:
Z = – 0,16xR 1 – 0,22 xR 2 + 0,87x R 3+ 0,1xR 4 – 0,24xR 5 sau
Z = 16xR 1 + 22 xR 2 – 87x R 3 – 10xR 4 + 24xR 5 .
R1=ATSt-Ac;T2=PTCpm;T3=CAfinanciare Chelt.;T4=VApersonalulcu Chelt.;T5=VAEBE
Interpretarea valorilor funcției:
Starea întreprinderii Scor Z Probabilitatea de faliment
Situație nefavorabilă
Z 4negativ
0 – 1,5
1,5 – 4,080%
75 – 80%
70 – 75%
Situație incertă
4 Z 94,0 – 7,5
7,5 – 9,050 – 70%
35%
Situație favorabilă
9 Z 169,0 – 10,0
10,0 – 13,0
13,0 – 16,030%
25%
15%
Situație foarte bună
Z 16peste 16 sub 15%
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ANALIZA PERFORMENȚELOR ECONOMICO -FINANCIARE ALE [610295] (ID: 610295)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.