DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJIȘTE [610289]

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJIȘTE

Cuprins

INTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1 . Importanta pajistilor 3
1.1.Pajiștea. Clasificare. Nomenclatură 3
1.2.Răspândirea, importanța și producția pajiștilor 7
1.3. Cercetarea științifică în pratologie. Realizări și programe de persp ectivă 15
CAPITOLUL 2. Prezentarea principalelor grupe de plante de pajiste 17
2.1. Graminee 17
2.2. Leguminoase perene 23
CAPITOLUL 3. Conditiile de mediu unde s -a efectuat cercetarea 31
3.1. Asezarea geografica 31
3.2. Clima 34
3.3. Relieful 38
3.4. Reteaua hidrografica 39
3.5. Flora si fauna 40
CAPITOLUL 4. Scop si obiective, metoda de studiu si rezultate obtinute 41
4.1. Scop 41
4.2. Obiective 41
4.3. Deter minarea compozitiei flor istice 41
4.4. Rezultate obtinute 42

Concluzii
Bibliografie

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

2
Introducere

Prezenta lucrare, intitulat ă „Determinarea compoziției floristice a pajiștilor din comună
Mălăia ‖, se înscrie în aria preocupărilor de a obține producții superioare din punct de vedere
cantitativ și calitativ.
Motivația temei are la baza importanta cunoașterii compoziției floristic e deoarece pe baza
acesteia se pot elabora într -un timp surt o serie de măsuri relevante privind îmbunătățirea acesteia.
Scopul lucrării este de cunoaște necesitatea și modalitatea calculării compoziției floristice.
Îndeplinirea scopului va avea loc etapiz at prin realizarea următoarelor obiective:
Cunoaștere metodelor de calcul a compoziției floristice; implementarea unei metode în studiul
prezent; elaborarea unor măsuri specifice de îmbunătățire a pajiștilor pe baza compoziției
floristice.
Lucrarea este st ructurată în două părți, una teoretică și una aplicativă. Partea teoretică
debutează cu prezentarea caracteristicilor pajiștilor și ale principalelor grupe de plante din pajiști.
Partea aplicativă prezintă scopul și obiectivele, metoda utilizată și rezulta tele obținute.
Lucrarea se încheie cu concluzia generală conform carea pe baza compoziției floristice se
pot elabora măsuri relevante de îmbunătățire a pajiștilor.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

3 CAPITOLUL 1

IMPORTAN ȚA PAJI ȘTILOR

1.1. Pajiștea. Clasificare. Nomenclatură

„Pajiștea r eprezintă o suprafață de teren ocupată cu vegetație ierboasă permanentă,
alcătuită din specii ce aparțin mai multor familii de plante, dintre care cele mai importante sunt
gramineele și leguminoasele perene. Pajiștile aparțin din punct de vedere al clasifi cării ecologico –
fizionomică, comunităților erbacee terestre.‖1
O mare parte din biodiversitatea Europei există în pășunile sale permanente gestionate în
mod extensiv. Sunt pajiști administrate pentru a asigura pășunatul de vară și furajele de iarnă (fân,
siloz) pentru vaci, oi, capre, cai și alte animale. În mod tradițional, pajiștile de fân sunt bogate în
floră și faună, susțin multe specii iubite și iconice, cum ar fi barza albă și orhidee, expuse pe flori
spectaculoase și oferă un refugiu pentru speciile pe cale de dispariție, care au fost răspândite în
Europa înainte de mecanizare și intensificare agriculturii. Ele formează un peisaj – creat de
culturile rurale – care este mult apreciat de calitățile estetice atât de vizitatori, cât și de localnici.
Prod usele și serviciile ecosistemice, variind de la alimente, plante medicinale, polenizare,
ameliorarea inundațiilor, purificarea apei, depozitarea carbonului și comorile culturale sunt
furnizate de pajiști .
Aceste pajiști și fermierii care le administrează f ormează o arhivă prețioasă vie a
cunoștințelor și a resurselor care au fost pierdute în mare parte din Europa, dar pe care avem
nevoie pentru viitoarele proiecte de conservare, agricultura durabilă și dezvoltarea politicii
publice. Pajiștile de fân din Rom ania, cu biodiversitatea lor uluitoare, ne amintesc de ceea ce s -a
pierdut și ne arată cum să o recâștigăm.
Deși se încearcă identificarea, măsurarea și evaluarea economică a bunurilor și serviciilor
furnizate de natura și sistemele semi -naturale, instrume ntele de evaluare și datele care le
alimentează sunt în prezent inadecvate pentru această activitate. Acest lucru face imposibil în
prezent să se calculeze valoarea extrem de pozitivă a muncii efectuate de milioane de agricultori
din România și din restul Europei care păstrează peisaje culturale bine -iubite și protejează atât de
multe specii prețioase și pe cale de dispariție. Proprietarii mici care exploatează într -un mod care

1 Iagaru P., Ciortea G., Moisuc A., Producerea si pastrarea furajelor , Editura ULBS, Sibiu;

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

4 protejează mediul se află într -un dezavantaj financiar semnificativ în comparați e cu întreprinderile
agricole intensive care nu plătesc costurile totale pentru daunele aduse mediului și poluării cauzate
de activitățile lor, dar care beneficiază de o subvenție publică enormă prin politica agricolă
comună.
După locul și modul cum s -au instalat, sau au fost instalate pajiștile, sunt de mai multe
categorii.
„O primă categorie sunt pajiștile naturale. Acestea sunt acele pajiști în care vegetația
ierboasă s -a instalat spontan (fără intervenția omului). Această noțiune este foarte cuprinzătoa re
încadrând o multitudine de tipuri de pajiști, atât cele care s -au instalat și dezvoltat paralel cu
procesul de pedogeneză, cât și acelea care au luat locul unor alte forme de vegetație (cum ar fi
pădurile de exemplu). Din acestea rezultă și primul mod d e clasificare a pajiștilor naturale și
anume, pajiști primare și pajiști secundare.‖2
Pajiștea naturală primară este reprezentată de vegetația ierboasă instalată direct pe roca
mamă și care se află în diferite stadii de evoluție. Aceste pajiști sunt răspân dite în acele zone ale
globului unde unul sau mai mulți factori ecologici (regim hidric sau termic de exemplu), nu au
permis formarea pădurilor.
Astfel de pajiști se întâlnesc pe toate continentele, cele mai caracteristice fiind pajiștile
alpine (pe munții înalți), de stepă (Europa), tundra (Asia), savana (Africa), câmpiile australe
(Australia).
În România există puține astfel de pajiști. Suprafețe mici sunt în ochiurile de stepă din S -E
țării și mai mari în zona alpină (pajiști, alpine) în total însumând 1 00.000 ha.
Pajiștile naturale secundare deși se numesc așa, ele sunt rezultatul intervenției omului. Se
numesc naturale pentru că vegetația s -a instalat spontan, în timp majoritatea acestor pajiști au
apărut în jurul așezărilor rurale în urma defrișării pă durilor. Ca atare ele trebuiesc întreținute, deci
trebuie să se găsească sub controlul omului. în caz contrar se revine la vegetația inițială. In
România în ultimul timp, există foarte mari suprafețe în zonele dealurilor înalte și ale munților,
unde prin r etragerea oilor de pe aceste pășuni, ele au fost inundate de ferigi sau de vegetație
lemnoasă (mărăcinișuri).
Pajiștile naturale secundare își pot avea originea și din abandonarea terenurilor arabile.
Astfel de terenuri în România sunt numerbase mai ales î n zona dealurilor (de exemplu podișul
Lipovei) dar și în unele zone de șes.

2 Iagaru P., Ciortea G., Moisuc A., Producerea si pastrarea furajelor , Editura ULBS, Sibiu;

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

5 Pajiștile naturale secundare apărute în urma defrișării pădurilor sau cele din zona de deal
apărute prin abandonarea terenurilor arabile sunt mai productive decât pajiștile natural e primare,
datorită unui regim hidric mai bun.
Suprafețele ocupate în România cu pajiști naturale secundare trec de 4,5 milioane hectare.
Toate suprafețele pe care există vegetație ierboasă permanentă, indiferent de origine, au
fost denumite pajiști perman ente. Această noțiune nu le exclude pe celelalte, ea, fiind mai
cuprinzătoare, le înglobează pe baza principiului permanenței vegetației.
„Pajiști temporare (pajiști artificiale, pajiști semănate) sunt pajiști create de om pentru o
durată determinată (1 -6 ani). Pe unele suprafețe de teren (arabil), după executarea unor lucrări
specifice plantelor de cultură (arat, fertilizat, pregătit pat germinativ), se seamănă un amestec de
ierburi perene, rezultând pajiștile temporare.‖3
Tot pajiște temporară este și ace ea pe care omul o înființează în locul pajiștilor permanente
degradate.
În funcție de modul de folosire pajiștile sunt de două feluri: pășuni și fânețe.
Această clasificare se referă la modul de bază în care sunt folosite pajiștile pentru că și
pășunile po t fi cosite și fanețele pot fi pășunate.
Există pajiști, cum sunt cele din regiunile alpine și din unele regiuni de munte, care se
folosesc exclusiv prin pășunat, cum există suprafețe, în special în zona colinară, care sunt folosite
exclusiv prin cosit.
Dar, mari suprafețe de pajiști se folosesc mixt, adică prin pășunat și prin cosit, în
alternanță, în funcție de necesarul de furaj din gospodărie. Astfel în zonele montane și submontane
din România pajiștile de lângă așezări sunt primăvara și toamna pășunate , iar vara, când animalele
sunt în sălaj e, sunt cosite, obținându -se fânul necesar furajării în iarnă.
Sistemul de folosire prin alternanță cosit -pășunat este cel mai recomandat.
România este una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, are 4% d in populația
UE, dar 29% din exploatațiile sale agricole și 20% din lucrătorii agricoli.
România are 14.709.300 hectare de teren agricol. Cea mai mare parte este arabilă (63,9%),
dar pășunile și fânețele de fân cuprind 22,6% (3,330,000 ha) și respectiv 10, 4% (1,531,400 ha).
Zona de fânețe de fân prezintă o tendință ușor ascendentă (Institutul Național de Statistică), dar
acest lucru se poate explica prin înregistrarea subvențiilor.
În 2015, au fost înregistrate 4 256 152 de exploatații agricole. Ferma medie românească
este de 3,37 hectare, alcătuită din 3,73 parcele, ceea ce o plasează mult sub dimensiunea medie

3 Iagaru P., Ciortea G., Moi suc A., Producerea si pastrarea furajelor , Editura ULBS, Sibiu;

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

6 europeană a fermei. Exploatațiile individuale (adică scăderea marilor întreprinderi agricole) au o
medie de doar 2,15 hectare în 3,7 parcele. Agricu ltura de cel puțin 1 hectar realizată din parcele de
cel puțin 0,3 hectare este o condiție prealabilă pentru a fi înscrisă în registrul agricol și pentru a
primi plăți de agromediu (Programul Național de Dezvoltare Rurală, 2009).
Bani pentru pajisti
În com un cu restul UE, majoritatea banilor din cadrul PAC pentru România merg mai
degrabă către un număr mic de întreprinderi mari decât către ferme familiale. În 2008 au fost
cheltuite cheltuieli în valoare de 1.042 milioane EUR, reprezentând 245 EUR pe exploat ație și 76
EUR pe hectar. Primii 20 de destinatari au primit 40.363.402 €, aproape 4% din total, în timp ce
cele 20 de case au primit mai puțin de 20 de euro fiecare (datele descărcate de la
http://f armsubsidy.org/RO 10 iulie 2010 ).
În majoritatea cazurilo r, fermierii rămân cei mai logici administratori ai terenului. Această
opțiune va fi semnificativ mai eficientă din punct de vedere al costurilor pentru menținerea
peisajului, a serviciilor ecosistemelor biodiversității și mai durabilă din punct de vedere social și
economic, decât dacă câțiva milioane de fermieri de subzistență și familiile lor își pierd viața.
Pentru fermierii români este disponibilă o serie de plăți pentru agromediu. Cele mai
valoroase exploatații pentru biodiversitate sunt cele mai mici, din moment ce mozaicul terenurilor
gestionate, cu pajiști mici taiate anual la momente diferite în timpul sezonului și fertilizate cu
cantități diferite de bălegar, care asigură cea mai mare diversitate spațială și temporală a
habitatelor si hrană pentru lucruri vii. Cu toate acestea, în mod abuziv , multe dintre cele mai
valoroase exploatații ecologice (71%, adică 3 milioane de exploatații) nu sunt nici măcar
clasificate drept ferme și nu sunt eligibile pentru unele plăți agricole din România pentru că sun t
prea mici (Programul Național de Dezvoltare Rurală din România, 2009). Instrumentele de
politică, cum ar fi această excludere după dimensiune și alte stimulente și presiuni pentru
reducerea numărului de ferme mici sau intensificarea producției, vor fi dă unătoare biodiversității.
Sprijinul pentru menținerea acestor sisteme agricole favorabile din punct de vedere
ecologic va fi o componentă esențială a stabilirii politicilor în cazul în care subvenționarea
bunurilor publice trebuie abordată într -un mod sati sfăcător. Pe lângă intervențiile la scară
peisagistică, vor fi, de asemenea, critice măsuri specifice care sunt mai bine direcționate în locurile
în care aprovizionarea cu bunuri publice este deosebit de concentrată, în special în zonele cu
pasuni mai exti nse.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

7 1.2. Răspândirea, importanța și producția pajiștilor

Indiferent de originea lor, pajiștile de astăzi se găsesc în zonele lumii intermediare în
precipitații între deșerturi și păduri. În emisfera nordică, pajiștile principale sunt preierii din vestul
SUA și Canada; În Eurasia, pajiștile de producție sunt stepele din Rusia și pajiștile din estul țării,
care se extind din Turcia în India. Pajiștile se găsesc și în America de Sud. Africa are cu siguranță
pășuni, însă majoritatea sunt clasificate în loc de sa vană (o pășune tropicală cu copaci intercalate)
și sunt tratate cu păduri tropicale sezoniere. Răspândirea pajiștilor permanente pe continente,
ilustrată în tabelul 1.
În Statele Unite, există două tipuri principale de pajiști. Tallgrass Prairie, necesită mai
multă umiditate decât Shortgrass Prairie . Formele mixte au loc între aceste tipuri principale. La
extremitățile lor umede, primii se amestecă în păduri, pe capătul uscat, pe care îl clasifică în
deșerturi.
În țara noastră, ponderea pajiștilor, față de suprafața totală și cea agricolă, este medie. Din
datele înscrise merită subliniat faptul că pajiștile permanente din țara noastră reprezintă 29,7% din
suprafața agricolă și 18,7% din suprafața totală. Cele mai mari suprafețe de pajiști permanente se
întâlnesc în județele în aria cărora intră suprafețe montane apreciabile, în tabelul 2 sunt arătate
județele în care pajiștile permanente reprezintă mai mult de 40 % din suprafața agricolă; sunt de
reținut suprafețele mari care se întâlnesc în județele Harghita , Hunedoara, Maramureș, Caraș –
Severin.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

8 Tabelul 1. Folosirea pământului pe plan mondial

Continentul Suprafața
Din suprafața totală

totală de uscat
(mii ha) Arabil (mii
ha) Pajiști
permanente (mii
ha) Păduri (mii
ha) Alte terenuri
(mii ha)
Total 13729010 1524826 3272519 4298224 4633441
Europa (fără
Rusia) 496427,4 147996,5 91006,65 162507,5 94916,85
Rusia 2338560 243564,3 392385 966000 736610,7
America de Nord
și Centrală 2242360 284936,4 369738,6 717364,2 870320,9
America de Sud 1841127 132028,1 472126,2 989761,5 247211
Asia (fără China) 1833695 373613,1 402970,1 450638 606473,7
China 977020,8 104160 231000 122220 519640,8
Africa 3114769 190222,2 823478,3 730828,4 1370241
Oceania 885051,3 48305,25 489814,5 158904,9 188026,7
Răspândire a pajiștilor în România.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJIȘTE

Tabelul 2. Județele în care ponderea pajiștilor reprezintă peste 40% din suprafața agricolă
Nr.
crt. Județul Suprafața
agricolă totală Din care: Total pajiști
pășuni finețe Suprafața procentaj din:
(ha) ha % ha % ha suprafața agricolă a
județului suprafața totală de
pajiști din țară
1 Harghita 423279,2 151102,4 37,4745 156367,1 38,787 307469,4 76,2615 6,9195
2 Hunedoara 370140,8 153268,5 43,47 108077,6 30,6495 261346,1 74,13 5,88
3 Caras -Severin 422012,9 171801 42,735 84674,1 21,063 256475,1 63,8085 5,775
4 Cluj 454987,1 145011,3 33,4635 70526,4 16,275 215537,7 49,7385 4,851
5 Maramureș 320909,4 94023,3 30,7545 116536,4 38,1255 210559,7 68,8905 4,7355
6 Alba 366993,9 110912,6 31,731 81427,5 23,289 192340,1 55,02 4,326
7 Sibiu 326290,7 109361,7 35,1855 71274 22,932 180635,7 58,128 4,0635
8 Bistrița -Năsăud 312231,2 109697,7 36,8865 66195,15 22,26 175892,9 59,1465 3,9585
9 Brașov 306067,7 115235,4 39,5325 56017,5 19,215 171252,9 58,7475 3,8535
10 Suceava 37242 2,4 88150,65 24,843 78357,3 22,0815 166508 46,935 3,7485
11 Gorj 284322,2 109325 40,3725 30803,85 11,3715 140128,8 51,744 3,15
12 Valcea 263699,1 99272,25 39,522 28186,2 11,214 127458,5 50,7465 2,8665
13 Covasna 195279 61694,85 33,1695 36925,35 19,845 98620,2 53,025 2,2155

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJIȘTE

Importan ța pașunilor
Importanța globală a pășunilor este indicată de amploarea lor. Acestea reprezintă
aproximativ 26% din suprafața totală a terenurilor și 80% din terenurile agricole productive.
Majoritatea pășunilor sunt situate în țările în curs de dezvoltare tropicale, în care acestea sunt
deosebit de importante pentru mijloacele de existență ale unui miliard de oameni săraci.
Pajiștile oferă în mod clar baza de hrană pentru animalele de pășunat și, prin urmare,
numeroase alimente de înaltă calitate, însă aces te animale furnizează și produse precum
îngrășăminte, transport, tracțiune, fibre și piele. În plus, pășunile oferă servicii și roluri
importante, inclusiv bazine de apă, rezerve de biodiversitate, pentru nevoi culturale și de
agrement și, eventual, un rez ervor de carbon pentru atenuarea emisiilor de gaze cu efect de
seră.
Inevitabil, astfel de funcții pot intra în conflict cu managementul pentru producția de
produse zootehnice. O mare parte din cererea tot mai mare de carne și lapte, în special din
țările în curs de dezvoltare, va trebui să provină din ecosistemele de pășuni, ceea ce va
provoca provocări dificile. Creșterea producției de carne și lapte necesită, în general, o
creștere a consumului de energie metabolizabilă și, prin urmare, creșterea aportul ui voluntar și
/ sau a digestibilității dietelor selectate prin pășunatul animalelor.
Acestea vor necesita o aplicare mai largă și mai eficientă a unei gestionări
îmbunătățite. Strategiile de îmbunătățire a productivității includ aplicarea îngrășămintelor,
gestionarea pășunatului, utilizarea mai intensă a produselor secundare din culturi,
leguminoasele și suplimentele și manipularea ratei de stocare . Cu toate acestea, este adesea
dificil să se prevadă eficiența și rentabilitatea unor astfel de strategii, în special în sistemele de
producție din țările tropicale.
Evaluarea și ajustarea continuă a sistemelor de pășunat necesită criterii de evaluare
adecvate și fiabile, dar acestea lipsesc de multe ori. Un număr de tehnologii emergente pot
contribui la achiziți onarea în timp util a unor informații cantitative în vederea unei mai bune
înțelegeri a interacțiunilor sol -pășune -animale și gestionarea animalelor în sistemele de
pășuni.
Ar trebui să fie posibile rezultate mai bune sub formă de produse de origine anima lă,
servicii și / sau alte rezultate din pășuni, însă este nevoie de o diversitate de soluții pentru
întreaga gamă de medii și circumstanțe sociale ale pășunilor globale.
Pajiștile oferă numeroase alimente, bunuri și servicii și sunt esențiale pentru exist ența
și economiile multora, inclusiv peste un miliard de oameni cu venituri mici. Gestionarea

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

11 ecosistemelor pajiștilor trebuie să echilibreze multe cerințe concurente, inclusiv producția de
alimente, mijloacele de trai și serviciile ecosistemice.
Producția de carne și lapte pentru a răspunde cererii la nivel mondial în creștere v -a
necesita creșterea productivității efectivului în limitele durabilității ecosistemelor pajiștilor și
asigurarea continuă a mijloacelor de subzistență și a serviciilor. Îmbunătăți rea cunoștințelor
privind constrângerile legate de sol -plante -animale în ecosistemele de rumegătoare ar trebui
să permită o gestionare îmbunătățită pentru a satisface cererile concurente. Sunt discutate
alternative și direcții pentru îmbunătățirea manageme ntului animalelor și a productivității din
pășuni.
Deoarece pășunile au o importanță atât de importantă la nivel mondial, există motive
importante pentru care trebuie să fie gestionate mai bine pentru a îndeplini cele mai bune
funcții. Cunoașterea lipsește adesea, în special pentru pășunile tropicale. Cunoștințele care
sunt disponibile din studiile mult mai extinse privind pășunile temperate nu pot fi aplicate
direct pe pajiști tropicale. Managementul optim al pășunilor tropicale este o provocare, în
specia l având în vedere diversitatea contextelor agroecologice, constrângerile producției
animale și interacțiunile sol -plante -animale.
Managementul optim pentru obiectivele de producție definite, de mediu și sociale v -a
include, în general, inventare și evaluăr i ale pășunilor și animalelor de pășunat disponibile și
cunoașterea relațiilor importante de plante -animale. De aceea sunt discutate unele dintre
funcțiile importante ale pășunilor. Strategiile dezvoltate pentru gestionarea pășunilor pentru
creșterea produ ctivității animalelor de pășunat și cele mai recente evoluții în evaluarea
utilizării pășunilor de către animalele pășunate sunt dezbatute frecvent .
Metodele îmbunătățite ar fi de dorit pentru a evalua starea actuală și potențialul
sistemelor de pajiști și pentru a ghida managementul. O serie de evoluții tehnologice oferă sau
au potențialul de a oferi oportunități de îmbunătățire a măsurării, monitorizării și gestionării
pășunilor.
Rolul multifuncțional al pășunilor
Varietatea sistemelor de pajiști
Pajiști le naturale se extind, în general, în zone în care umezeala este suficientă pentru
creșterea i erbii, dar unde condițiile climatice, antropice și alte condiții de mediu inhibă
creșterea arborilor și / sau limitează caracterul adecvat al terenulu i pentru cul turile alimentare.
Pajiștile au fost definite ca zone dominate de iarbă și cu mai puțin de 10% arbori sau arbusti.
Sistemele pastorale extensive ocupă majoritatea regiunilor zonei uscate globale, unde
producția agricolă este în general marginală și / sau e ste limitată la o mică parte a peisajului.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

12 Aceste sisteme sunt adesea dominate de plante erbacee și / sau arbuști și sunt adesea populate
de popoarele comunale și nomade cu animale care cuprind bovine, ovine, caprine și cămile,
care depind în primul rând d e pășune, care asigură aproape toată hrana. La nivel global, aceste
sisteme oferă din totalul de 7% carne de vită, 12% carne de oaie și 5% producție de lapte.
Sistemele combinate de animale -culturi implică interacțiunea dintre animale și hrana
lor pe bază de pășuni și culturi alimentare anuale (porumb, orez ) sau culturi de plante perene.
Sistemele mixte de irigare sunt de obicei în zone tropicale și sunt asociate cu regiuni cu
densitate mare a populației. Importanța animalelor este indicată prin furnizarea acestora, în
mod obișnuit, de până la o treime din venitul fermei. Aceste zone pot cuprinde 13% din
totalul pășunilor.
Furajele reprezintă de obicei 35% până la 75% din baza de hrană pentru bovine și între
45% și 95% din cea pentru ovine și caprine. Aceste sisteme mixte contribuie substanțial,
asigurând la nivel global 20% carne de vită și 30% fiecare carne și lapte de oaie.
Sistemele intensive de pășunat și de furaje care pot duce la densități ridicate ale
animalel or foarte productive sunt rare , deoarece a stfel de sisteme funciare sunt folosite în mod
obișnuit pentru cultivarea intensivă a alimentelor.
În afară de producția de produse animale cu costuri reduse, pajiștile oferă oportunități
de a produce produse alimentare de înaltă calitate și / sau de nișă cu o valoare de piață mai
mare decât produsul similar obținut din industriile intensive de creștere a animalelor.
Efectele dietei de pășune asupra caracteristicilor cărnii de vită sunt bine cunoscute;
Atractivitatea diferențelor în aceste caracteristici pa re a fi puternic influențată de cultura
regională. În plus, alimentația furajeră poate conferi efecte mici, unele benefice, asupra
calității carnii și a laptelui, în special în ceea ce privește profilul de acizi grași și calitatea
conținutului antioxidant. De asemenea, ultimul deceniu a văzut apariția în țările bogate a unor
subgrupuri sociale care sunt dispuse să plătească prime de preț pentru alimente și alte produse
zootehnice care sunt percepute ca fiind produse într -un mediu "natural", "ecologic" și
"favorabil bunăstării‖ .
Contribuția animalelor la economiile regionale sau naționale din țările în curs de
dezvoltare este deseori subestimată de statisticile care identifică numai produsele alimentare
vii destinate animalelor. În afară de produsele animalie re vandabile, pășunile oferă o varietate
de bunuri sociale și economice și servicii culturale care constituie componente importante ale
economiei agricole.
Contribuțiile sistemelor de creștere a animalelor pentru pășunat includ:

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

13 – posibilitatea de a produce alimente de o calitate foarte scăzută, cum ar fi carnea și
laptele;
– asigurarea directă și indirectă a ocupării forței de muncă și a activității economice,
inclusiv pentru subgrupurile sociale defavorizate;
– asigurarea securității gospodăriilor și o mai m are capacitate de a face față
fluctuațiilor sezoniere, cum ar fi eșecul culturilor și alte dezastre;
– transportul de mărfuri și persoane și o forță de muncă pentru diverse activități
agricole;
– contribuția la fertilitatea solului și randamentele cultur ilor, contribuind în același
timp la reciclarea subproduselor și la reducerea deșeurilor;
– controlul dăunătorilor și bolilor culturilor;
– furnizarea de combustibil ca gunoi de grajd și biogaz;
– oportunități pentru turism ca industrie;
În țările în c urs de dezvoltare, mulți dintre cei săraci din mediul rural depind în
principal de animale ca o rețea de securitate și siguranță, iar acest rol este adesea mai
important decât cel al animalelor ca întreprindere comercială. Astfel de funcții trebuie să fie
luate în considerare pentru deciziile politice privind mijloacele de trai ale celor săraci. În
contextul țărilor în curs de dezvoltare, un motiv important pentru îmbunătățirea eficienței și
reducerea efectelor negative ale utilizării resurselor pentru pășu ni de către animale este faptul
că produsele zootehnice se numără printre puținele mărfuri produse pe scară largă de către
fermierii mici pentru care cererea globală crește rapid. Există astfel posibilitatea reducerii
sărăciei.
Pajiști și potențial de redu cere a emisiilor de gaze cu efect de seră
Pajiștile pot compensa o parte semnificativă a emisiilor globale de gaze cu efect de
sera din cauza efectivelor de animale. Aceste emisii de gaze cu efect de seră sunt derivate în
principal din emisiile de metan en teric de către rumegătoare, într -o mică măsură din oxidul de
azot produs din excremente, indirect din producția de cereale pentru furaje și din defrișări
pentru a crea noi pășuni.
Peste 3,5 miliarde de hectare de pășune permanentă globală se estimează că c onțin 182
miliarde de tone de carbon organic de sol sau 30% carbon din solul total. Aceasta cuprinde o
pondere importantă de carbon comparabilă cu 50% carbon din solul total în solurile forestiere.
Dacă pajiștile au un potențial anual de sechestrare de pân ă la 0,3 miliarde de tone de sol
carbon organic / an, pajiștile ar putea compensa până l a 4% din emisiile globale de gaze cu
efect de sera .

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

14 Pajiști pentru ecosistemele biodiverse
Pajiștile sunt locuri de biodiversitate, care reprezintă originea a aproximat iv 50% din
speciile de plante existente, chiar dacă acestea reprezintă doar 7% din suprafața solului.
Ierburile pământoase sunt o acoperire foarte veche și au persistat în unele peisaje timp de
milenii . Pădurile sunt adesea invadatorii recenți ai pășunilor , nu invers. Pajiștile antice care au
persistat timp de milenii ca ecosisteme în mozaicurile pădurilor și pășunilor ar fi de așteptat să
fie bogate în specii endemice, chiar dacă în cele mai multe părți ale lumii această
biodiversitate este încă puțin cuno scută.
Prin aplicarea noilor tehnologii recomandate în ultimii ani, producția pajiștilor
permanente poate crește cu 40 -300%. Luând un singur exemplu (din datele înscrise în tabelul
4), prin aplicarea unui kg azot se poate obține un spor de producție — în condițiile unei
aprovizionări normale a solului cu fosfor și potasiu — de circa 27 kg S.U./ha/an. Aceasta
ilustrează imense posibilități și, printre altele, faptul că în condițiile descrise, aplicarea în
medie a 100 kg N/ha/an ar putea conduce la dublarea s au chiar la triplarea producției de furaje
pe pajiștile permanente de la noi din țață (tab. 4).

Tabelul 3. Producția de fitomasă (recoltabil a) și reacția probabilă la îngrășăminte cu N
în funcție de altitudine
Altitudinea
(m) Producția de fito masă
(recolt abila) a martorului
nefertilizat (S.U. kg/ha/an) Reacția la îngră șăminte
cu N (spor de producție
S.U. kg/1 kg N) Producția probabilă la
aplicarea a 100 kg N/ha
(S.U. kg/ha/an)
600 – 800 1837,5 29,4 4777,5
800 – 1000 1796,55 34,02 5198,55
1000 – 1200 1997,1 34,86 5483,1
1200 – 1400 1998,15 27,615 4759,65
1400 – 1600 1276,8 30,87 4363,8
1600 – 1800 1787,1 19,845 3771,6
Peste 1800 935,55 15,645 2500,05
Media tuturor
punctelor 1647,45 28,77 4524,45

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

15 1.3. Cercetarea științifică în pratologie. Realizări și pr ograme de perspectivă

Strategii de gestionare a pajiștilor
Numeroase studii au fost efectuate de -a lungul deceniilor pentru a îmbunătăți
gestionarea pășunilor. În mod evident, obiectivele de gestionare pentru sistemele specifice de
pășun i tropicale variaz ă foarte mult. Aspecte legate de gestionarea pășunilor pentru a
îmbunătăți performanța animalelor de pășunat. În ultimii ani, obiectivele de gestionare s -au
axat adesea pe îmbunătățirea vegetației, durabilității, biodiversității și ciclului nutrițional al
ecosistemelor ca aspecte esențiale ale sistemelor durabile de pășunat. Cu toate acestea, din
punct de vedere istoric, s -a concentrat în mod limitat asupra diferitelor obiective care se referă
la funcțiile multiple ale pășunilor.
În cazul în care o priorita te de gestionare este creșterea producției de produse animale
din pajiști, obiectivul principal va fi, de obicei, acela de a obține cele mai mari cantități de
energie metabolizabilă (ME) și de alți nutrienți necesari producției maxime animale, în
limitele stabilite de genotipul animalului și starea fiziologică și fluctuațiile sezoniere ale
cantității și calității pășunilor.
Deși unele forme de producție animală (de exemplu, piele, gunoi de grajd, lână fină)
pot necesita doar aporturi scăzute sau chiar rest rânse de energie metabolizabilă și de alți
nutrienți, aceste ieșiri animale vor fi rareori principalele produse ale sistemelor de producție
animalieră. Există numeroase strategii de gestionare a creșterii productivității în ceea ce
privește cantitatea și c alitatea produselor provenite de la pășunatul animalelor și această
revizuire se va concentra pe o serie dintre acestea care ar putea fi cele mai semnificative.
Încă de la începuturile ei agricultura s -a practicat pentru două domenii și anume
cultivarea de plante ce intră direct în hrana omenirii și de plante cultivate pentru furaj, deci
care intră indirect în hrana pentru omenire. Cu timpul s -a dezvoltat și al treilea domeniu,
plantele tehnice.
„Pentru a cunoaște modul de influență a cantității și calități i producției furajere trebuie
să se efectueze o serie de cercetări științifice. De o cercetare științifică în domeniul producerii
furajelor putem vorbi de pe la sfârșitul secolului XIX, când se studiază asociațiile vegetale
praticole.‖4
De prin deceniul al treilea al secolului XX cercetările de pratologie iau o amploare tot
mai mare, cunoscând un avânt deosebit atât ca problematică cât și ca metodologie și

4 Iagaru P., Ciortea G., Moisuc A., Producerea si pastrarea furajelor , Editura ULBS, Sibiu;

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

16 concepție. In această perioadă s -a organizat primul congres internațional de cultură a pajiștilor
care a avut loc în 1927 la Leipzig și care a fost urmat tot la doi ani, cu excepția perioadei de
război, de alte congrese.
în anul 1963 a luat ființă „FUNDAȚIA EUROPEANĂ A PAJIȘTILOR‖, în scopul
coordonării eforturilor cercetărilor în întreaga Europă. Acest fo r, în colaborare cu FAO,
dirijează activitatea a trei rețele europene de cercetare: rețeaua pentru studiul pajiștilor
montane, rețeaua pentru culturi furajere și pajiști de câmpie și rețeaua mediteraneană.
În România primele cercetări în domeniu au fost in ițiate la Institutul și Cercetări
Agronomice din România (ICAR) în anul 1928 și se refereau la studierea vegetației pășunilor
și fănețelor.

Foto. 1.1. Aspect din pajistea studiata (original)

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

17 CAPITOLUL 2

PREZENTAREA PRINCIPALELOR GRUPE DE PLANTE DE P AJISTE

2.1. Graminee

Pe o pajiște există cel puțin 30 % graminee, pe majoritatea 60 -70 % dar există și pajiști
cu peste 90 % graminee. Pe lângă participarea diferită, valoarea economică a gramineelor este
foarte diferită, dependentă de o serie de particu larități ale lor.
Aceste plante pot fi folosite de animale atât în stare proaspătă cât și transformate în fân
sau însilozate. Au un grad ridicat de consumabilitate și palatabilitate bună.
Constituția lor biologică face ca ele să formeze o țelina bine înche gată cu rol major în
protecția solului.
Gramineele răspund foarte bine la fertilizare și irigare, dar unele din ele sunt și relativ
rezistente la secetă. Ele pot avea o vivacitate mare și o mare capacitate competitivă.
Dezvoltarea și creșterea. În viața gr amineelor se disting două cicluri și anume
vegetativ și generativ. În ciclul vegetativ planta germinează, înfrățește, apar deci mugurii de la
baza frunzelor, lăstarii primari care dau naștere la alți lăstari, numiți lăstari secundari ș.a.m.d.
în ciclul gen erativ nu se mai formează lăstari noi, ci se alungesc cei existenți, care formează la
vârf inflorescențe.
Acest lucru determină existența a două perioade, perioada vegetativă și cea generativă.
În perioada vegetativă se realizează germinarea, înfrățirea, c reșterea frunzelor, a tulpinilor. În
perioada generativă se formează elementele florale și are loc înflorirea. Fiind plante perene
acest ciclu se repetă.
Înfrățirea și lăstărirea. Înfrățirea și lăstărirea sunt caracteristici deosebit de importante
ale gram ineelor. Frații se formează din nodurile de înfrățire aflate la baza lăstarilor mamă.
Deși fiecare lăstar își formează rădăcină proprie și este capabil de a trăi independent, ei sunt
legați de ceilalți formând o tufă în interiorul căreia se stabilesc relaț ii de nutriție. Acest lucru
este evident când se formează lăstari noi, care până când apar propriile rădăcini sunt hrăniți de
plantă mamă.
Capacitatea de înfrățire – mijloc de înmulțire vegetativă – conferă rezistență
gramineelor și un mare potențial de co ncurență interspecifică, ceea ce face ca ele să devină
dominante în pajiște, prin formarea unei mase vegetative mai mari decât la celelalte plante a
căror lăstari se ramifică.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

18 Înfrățirea este determinată de o serie de factori de natură genetică și influenț ată de
vârstă, de faza de vegetație, de factorii climatici.
Cu înaintarea în vârstă, înfrățirea scade ca intensitate, probabil datorită acumulării în
jurul rădăcinilor a substanțelor toxice pentru propria plantă, fapt confirmat de aceea că, prin
despărțire a tufei, capacitatea de înfrățire crește spectaculos.
Dintre factorii de climă rol important îl au temperatura și apa. Înfrățirea optimă se
realizează la temperaturi cuprinse între 10 și 20 °C, dar frații se formează și la temperaturi
mai scăzute. Apa este de asemenea foarte importantă, lipsa ei oprind înfrățirea. Mai mult, apa
are o influență îndelungată în sensul că o vară ploioasă determină o bună înfrățire și în anul
următor, pe când una secetoasă determină o foarte slabă înfrățire în anul viitor.
Și el ementele nutritive joacă un rol deosebit. Existența în cantitate suficientă în sol a
N, P, K cât și a unor microelemente că B, Cu, determină o înfrățire mult mai puternică decât
atunci când unul sau mai multe din aceste elemente lipsesc.
Este de subliniat faptul că sistemul radicular la frați crește într -un ritm alert mult
superior celor de la cerealele păioase de cultură. De asemenea numărul de frați este
considerabil mai mare uneori, ca la Phalaris arundinacea unde se depășesc 100 frați care sunt
dispuși în sens concentric.
Înfrățirea este influențată și de modul de folosire al pajiștilor în sensul că un pășunat
abuziv determină o epuizare a plantelor și, ca atare, o slăbire a capacității lor de înfrățire. Și
înălțimea la care se execută recoltarea influen țează profund înfrățirea. Astfel dacă recoltarea
se face deasupra vârfului de creștere a tulpinii (apex) înfrățirea este frânată, iar dacă acesta se
îndepărtează, înfrățirea este mult stimulată. Acest lucru trebuie cunoscut pentru a se executa
un pășunat c orespunzător. Un pășunat sau un cosit la o înălțime mai mare de 6 -8 cm de
suprafața solului, nu îndepărtează apexul, ceea ce face ca înfrățirea să stagneze, cum
stagnează și dacă pășunatul se face la înălțime mai mică de 1,5 cm.
La toate gramineele înfrăți rea are două perioade active, și anume primăvara și la
sfârșitul verii – începutul toamnei, când și cerințele plantelor față de apă și substanțe nutritive
sunt mai mari. Nodurile de înfrățire au o durată de viață de 3 -5 ani, ceea ce asigură perenitatea
plantelor.
Lăstărirea și înflorirea. Formarea organelor aeriene se face plecând de la zona
meristematică apicală. Primordiile vor forma frunze care vor fi situate alternativ pe axul
principal. Locul de atașare al frunzelor se numește nod.
Numărul de frunze ac tive pe axul principal este de până la șase, fiind constant pe
întreaga durată a vieții și caracteristic pentru fiecare specie. Apariția unei noi frunze duce la

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

19 dispariția celei mai bătrâne. Ritmul de apariție și implicit durata vieții unei frunze este leg at
de suma gradelor de temperatură și ca atare de un număr de zile. Astfel la Lolium perenne
care are trei frunze, o frunză se produce la 11 zile, deci ea trăiește 33 de zile, la Festuca
arundinacea 57 zile ș.a.m.d.
Capacitatea de otăvire. Este o însușire specifică a gramineelor și se referă la
capacitatea acestora de a -și reface fitomasa după folosire (cosit sau pășunat). Otăvirea este
însușirea cu influență semnificativă asupra repartizării uniforme a producției, în decursul
întregii perioade de vegetație . Ea este determinată de factorii genetici, de cantitatea de
substanță de rezervă de care dispune planta și este influențată de factorii culturali.
Din punct de vedere al factorilor genetici distingem următoarele tipuri de graminee:
 graminee care otăvesc r epede fiind deci capabile de a da mai mult de trei coase
pe an ( Arrhenatherum elatius, Dactylis glomerata, Lolium perenne );
 graminee care otăvesc încet și care pot da două coase și o otavă ( Alopecurus
pratensis, Festuca pratensis, Poa pratensis, Phleum pra tense )
 graminee care otăvesc foarte încet și care dau o singură coasă într -o perioadă
de vegetație ( Agropyron repens, Agrostis stolonifera, Bromus inermis , în
general gramineele stolonifere).
Din punct de vedere al factorilor de mediu, rol important îl au regimul de apă, cel
termic și cel de nutriție. O influență puternică are și modul de folosire. O recoltare la înălțime
prea mică, cu înlăturarea zonelor de creștere din treimea inferioară a frunzelor și partea
superioară a tecilor, duce la înlăturarea subs tanțelor de rezervă și ca atare la o refacere
(otăvire) greoaie.
Otăvirea se poate realiza prin formarea lăstarilor noi, prin creșterea lăstarilor scurți
rămași nevătămați sau la care nu au fost distruse zonele de regenerare. Caracteristice mai sunt
și vit eza dată de timpul de refacere alături de vigoarea dată de cantitatea de fitomasă formată.
Ritmul de dezvoltare și vivacitatea. Sunt caracteristici care deosebesc pregnant
gramineele între ele, între cele două însușiri fiind o corelație negativă, în funcți e de aceste
însușiri gramineele se clasifică în:
 graminee cu ritm rapid de dezvoltate și vivacitate scurtă, acele graminee care
formează semințe în primul an, dau producții maxime în al doilea an și trăiesc
relativ puțin. Astfel Lolium multiflorum trăiește 1 -2 ani, Lolium perenne – 2-4
ani, Arrhenatherum elatius, 3 -4 ani etc.;

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

20  graminee cu ritm mijlociu de dezvoltare și vivacitate mijlocie, sunt acelea care
formează semințe în cel de -al doilea an, dau producții maxime în al treilea an și
trăiesc 5 -8 ani ( Cynosurus cristatus, Dactylis glomerata, Festuca pratensis,
Phleum pratense );
 graminee cu ritm de dezvoltare lent și vivacitate mare, sunt acelea care
formează semințe în al doilea an, dau producții maxime în anii trei și patru și
trăiesc 10 și peste 10 ani (Agropyron repens, Agrostis stolonifera, Bromus
inermis, Festuca rubra, Festuca arundinacea, Poapratensis );
 graminee cu ritm de dezvoltare foarte lent și vivacitate foarte mare sunt acelea
care formează semințe târziu de la 4 ani ( Festuca rupicola ), 5 ani (Dechampsia
caespitosa ), până la 6 -8 ani ( Nardus strictă ).
Deși durata vieții este o caracteristică de specie genetic determinată, factorii de mediu,
modul de folosință, influențează esențialmente această caracteristică.
Condițiile favorabile de viață dete rmină o vivacitate sporită pe când condițiile
necorespunzătoare de viață, exploatarea nerațională, determină micșorarea vivacității.
Înaintarea în viață a plantelor are efecte asupra aspectului plantei și a unor însușiri cum
ar fi scurtarea lăstarilor gene rativi, reducerea producției de semințe, scăderea în general a
tuturor activităților vitale: fotosinteză – respirație.
Precocitatea. Este o însușire ce se referă la o singură perioadă de vegetație și este
marcată de momentul înspicării plantelor. Diferențe le de precocitate între specii sunt deosebit
de importante.
În diverse pajiști naturale aceasta determină fluctuațiile, menține un anumit nivel de
producție mai mult sau mai puțin constant în tot decursul perioadei de vegetație.
Pornind de la aceste consid erente prin dezvoltarea procesului de ameliorare a
gramineelor perene necesare pajiștilor temporare, se creează soiuri cu diferite grade de
precocitate. Astfel, se poate realiza așa -numitul „conveier de pășunat‖ care asigură masă
verde în tot decursul peri oadei active de vegetație.
Din punct de vedere al zestrei ereditare există:
 specii precoce care înspică la 30 de zile de la pornirea în vegetație
(Arrhenatherum elatius, Poa bulbosa, Poapratensis, Anthoxanthum odoratum );
 specii intermediare, care înspică l a 50 zile de la pornirea în vegetație ( Dactylis
glomerata, Festuca arundinacea, Festuca pratensis, Lolium perenn e);

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

21  specii tardive, care înspică la 60 -70 zile de la pornirea în vegetație ( Agropyron
repens, Agrostis stolonifera, Bromus inermis, Phleum prate nse).
Pentru ușurarea exprimării precocității s -a introdus un sistem artificial de notare numit
indice de precocitate, care are următoarele caracteristici:
 prima cifră indică luna înspicării;
 a doua cifră indică decadă din lună în care are loc înspicarea;
 litera a sau b indică prima parte sau respectiv cea de a doua parte a decadei.
Astfel o formă care înspică în 26 -27 aprilie va fi notată 43b.
Desigur că data înspicării este influențată de condițiile de climă, dar în orice condiții o
specie sau un soi mai precoce înspică mai repede decât o specie sau un soi mai tardiv,
ierarhizarea acestora în funcție de precocitate rămânând practic neschimbată.
Valoarea economică
Valoarea economică este o noțiune foarte complexă și trebuie apreciată față de
condițiile conc rete în care se găsește pajiștea în discuție. Cum fiecare specie de graminee are
un areal de răspândire, de la toleranța minimă la toleranța maximă, față de anumite condiții și
valoarea ei este diferită, valoarea maximă fiind în condiții optime. Astfel Lolium perenne este
o excelentă plantă de nutreț în zonele cu umiditate suficientă și uniform repartizate și cu foarte
slabă valoare furajeră în zonele secetoase.
De asemenea o deosebită importanță prezintă și modul de folosire (pășunat, cosit) și
epoca de re coltare. Astfel Festuca arundinacea este o bună plantă de nutreț când este folosită
la timp și slabă dacă se întârzie recoltatul.
Valoarea economică este determinată de două elemente esențiale, pe de o parte
producția, iar pe de altă parte valoarea economi că.
Producția gramineelor perene este determinată de cantitatea de masă verde, respectiv
de talia plantelor, mărimea frunzelor și de capacitatea de otăvire.
Plantele cu talie înaltă și care otăvesc repede (de mai multe ori pe an) sunt cele mai
productive.
Producțiile mari se obțin în cazul condițiilor favorabile de mediu și a unei exploatări
corespunzătoare. Ele sunt în pajiștile permanente în condițiile concrete din zona noastră de
15-60 tone masă verde/ha respectiv 30 -115 Gj energie metabolizabilă. Gramin eele care pot
asigura cele mai mari producții sunt: Arrhenatherum elatius, Dactylis glomerata, Phalaris
arundinacea, Phleum pratense . La extremitatea opusă se găsesc gramineele cu talie mică și
slabă capacitate de otăvire, care produc 4 -6 t masă verde/ha, adică 6 -13 Gj energie

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

22 metabolizabilă. Dintre aceste graminee amintim: Anthoxanthum odoratum, Briza media,
Cynodon dactylon, Festuca ovina, Poa bulbosa .
În ultimul timp, când în atenția amelioratorilor au fost luate și gramineele perene,
capacitatea de producție a acestora a crescut obținându -se o diferențiere relativ mare în
interiorul speciei, în funcție de soi, în anumite condiții de mediu specifice.
Producția gramineelor din pajiște este dependentă de tipul de pajiște, tip ce la rândul
său este determinat de condițiile de mediu. În acest sens sunt semnificative datele furnizate de
BĂRBULESCU și MOTCĂ (1983) din pajiștile montane. Stu diind pajiștile situate între 1600
și 1900 m constată că, cu fiecare 100 m pe verticală, producțiile scad cu o tonă masă verde/ha.
Dacă se aplică îngrășăminte, producțiile cresc, dar diferențele de producție sunt și mai mari.
Date similare au fost obținute de CĂPUTA (1967) în Elveția conform cărora, la 1201 -1400 m
altitudine producția este de 75 q S.U./ha, iar între 2000 și 2400 m de numai 21 q S.U./ha.
Aceste scăderi de producție se datoresc condițiilor de climă (temperatură, umiditate, perioadă
mai scurtă de vegetație).
Privind repartizarea producției în decursul perioadei de vegetație, aceasta este diferită,
fiind dependentă și de regimul termic și hidric. Astfel, în zonele secetoase, primăvara se obțin
producții mari prin folosirea precipitațiilor din ia rnă și primăvară. Vara producțiile sunt foarte
mici și cresc din nou spre toamnă când încep din nou să cadă precipitații. În zonele mai
bogate în precipitații, producțiile sunt mai uniform repartizate, atât datorită precipitațiilor cât
și datorită regimulu i termic care exclude temperaturi pozitive excesive.
Dinamica anuală a producției este foarte importantă, pentru a se putea repartiza
corespunzător numărul de animale pe pajiște în tot timpul perioadei de vegetație.
Valoarea furajeră se apreciază în funcți e de mai mulți indicatori, cei mai importanți
fiind: gradul de consumabilitate, gradul de digestibilitate, compoziția chimică.
Gradul de consumabilitate este un indice foarte valoros și este în mare măsură o
reflectare a compoziției chimice a plantelor. Do vadă a acestui fapt este că, gradul de
consumabilitate este diferit funcție de perioada de vegetație a plantei. Astfel Festuca
arundinacea sau Dactylis glomerata sunt foarte bine consumate în faza tânără și mai puțin
consumate în faza de maturitate. Acest lucru se datorește faptului că, pe măsura maturizării
plantei, crește și proporția pereților celulari. În același timp scade conținutul în proteine,
lipide, substanțe minerale și crește cel în celuloză, hemiceluloză.
După gradul de consumabilitate graminee le se împart în:
 graminee cu grad ridicat de consumabilitate (care sunt și cele mai valoroase
graminee de nutreț): Alopecurus pratensis, Arrhenatherum elatius, Festuca

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

23 pratensis, Lolium perenne, Lolium multiflorum, Phleum pratense, Poa
pratensis ;
 graminee cu grad mijlociu de consumabilitate: Agrostis tenuis, Agropyron
pectiniforme, Phleum phleoides ;
 graminee cu grad scăzut de consumabilitate (sunt consumate în special în fază
tânără): Brachipodium pinatum, Calamagrostis arundinacea , Chrysopogon
gryllus, Des champsia caespitosa, Nardus strictă, Stipa capillata, Stipa joannis ;
 gramineele neconsumabile cum ar fi Anthoxanthum odoratum care având un
conținut ridicat în cumarină este ocolit de animale. Dacă proporția de vițelar
din pajiște depășește 10 % taurinele se îmbolnăvesc de hematurie;
 graminee toxice care sunt puține, cea mai frecventă fiind Glyceria maxima
întâlnită pe pajiștile umede.

2.2. Leguminoase perene

Leguminoasele perene tot o categorie de plante ierboase importantă pentru vegetația
pajiștei, răs pândite într -un procent mai mic în comparație cu gramineele, dar cu proprietatea
de a ridica semnificativ calitatea furajului datorită conținutului în proteine, săruri minerale și
vitamine (Rotar și Carlier, 2005). Ele dețin ca pondere, în general doar 5 -10 % din masa
vegetativă totală a pajiștii. Sunt situații (specifice) acolo unde solurile sunt bogate în calcar, în
pajiștile din luncile râurilor sau în pajiștile sistematic fertilizate, în special cu îngrășăminte
organice, când leguminoasele ajung să ocup e 30-40 % din vegetația pajiștilor. În general o
pajiște valoroasă trebuie să conțină peste 20 -25 % leguminoase (Moisuc și colab., 2001).
Procentul mai mic pe care leguminoasele îl dețin în vegetația ierboasă a pajiștilor în
comparație cu gramineele se dat orește unor particularități ce le fac inferioare gramineelor:
– vivacitate mai redusă;
– număr redus de specii capabile de a se înmulți vegetativ;
– pretenții mai mari față de condițiile de climă și sol;
– se conservă mai greu ( în timpul uscării – pentru a se obț ine fân – foarte multe
frunze se scutură);
– nu pot fi însilozate singure ci numai în amestec, datorită conținutului scăzut
în glucide fermentescibile.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

24 În pajiști, leguminoasele nu concurează gramineele, ci dimpotrivă, îmbogățind solul cu
azot, îmbunătățind însușirile fizico -chimice ale solului, creează condiții pentru o bună
dezvoltare a gramineelor, fiind în relații de protocooperare cu acestea (Samfira și Moisuc,
2007).
Unele leguminoase dau producții foarte mari, putând fi folosite prin pășunat sau cosit, ele
refăcându -și repede masa vegetativă.
Cunoașterea particularităților morfologice și biologice ale leguminoaselor reprezintă
premisa asigurări cerințelor necesare obținerii unor producții ridicate cantitativ și calitativ.
Sistemul radicular al legumino aselor are ca trăsătură de bază forma pivotantă cu
ramificații laterale ce permite explorarea solul mai în profunzime. Aceasta arată că sistemul
radicular al leguminoaselor este mai profund decât al gramineelor ceea ce înlătura existența
unei relații de co ncurență între cele două. Totuși în interiorul acestei grupe de plante se
distinge o variabilitate destul de accentuată cu privire la adâncimea de pătrundere în sol a
rădăcinilor, astfel sunt individualizate următoarele grupe (Rotar și Carlier, 2005):
– leguminoase cu înrădăcinare superficială : 40-50 cm ( Trifolium repens, Vicia
cracca, Lathyrus pratensis etc.);
– leguminoase cu înrădăcinare medie : 50 80 cm ( Trifolium pratense, Onobrychis
vicifolia etc.);
– leguminoase cu înrădăcinare profundă : ramificațiile pot a junge până la 2 m, iar
pivotul până la circa 10 m ( Medicago falcata, Medicago sativa, Trifolium
montanum, Lotus corniculatus etc.)
Totodată analiza sistemului radicular al leguminoaselor evidențuază existența
următoarelor caracteristici:
– prezența pe rădăci ni a unor nodozități ca rezultat al simbiozei cu bacteriile din
genul Rhizobium , condiționate de:
– un conținut adecvat de fosfor asimilabil;
– lipsa excesului de umezeală;
– prezența aerului din sol;
– pH neutru sau slab alcalin.
– putrezirea rădăcinilor în condiți i de exces apă;
– coletul și pivotul trăiesc tot timpul vieții plantei .

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

25 Lăstărirea. Formarea de noi lăstari are loc din mugurii aflați pe colet în două perioade
și anume primăvara și la sfârșitul verii, începutul toamnei.Lăstarii sunt ramificați, iar
lăstăr irea este determinată genetic și influențată de următorii factori:
– poziția coletului în sol, cea mai corespunzătoare fiind la adâncimea de 2 -3 cm;
– fertilitatea solului;
– gradul de aprovizionare cu apă a solului;
– gradul de afânare al solului;
– gradul de apro vizionare cu elemente nutritive a solului;
– temperatura;
– modul de exploatare a pajiștii;
– PH-ul solului.
Pe măsura îmbătrânirii mugurii se formează tot mai spre periferia coletului, în mijloc
rămânând un loc aproape gol, și de asemenea se formează tot mai pu țini muguri, respectiv
lăstari, ceea ce determină diminuarea capacității de producție.
Ca și la graminee și la leguminoase lăstarii sunt de două categorii:
– vegetativi (mai scurți) și
– generativi (mai lungi),
proporția dintre aceștia determinând modul de folosire (pășunat sau cosit). Leguminoasele la
care predomină lăstarii scurți sunt de talie joasă și se folosesc prin pășunat ( Trifolium repens,
Medicago lupulina, Lotus corniculatus). Leguminoasele la care predomină lăstarii lungi au
talie înaltă, nu rezi stă la călcare și se folosesc prin cosit ( Trifolium pratense, Trifolium
hybridum, Vicia cracca, Onobrichis viciifolia, Lathyrus pratensis)
Lăstarii au punctul de creștere pe colet și formează diferte forme în urma dezvoltării ce
grupează leguminoasele în următoarele patru categorii:
– leguminoase sub formă de tufă ce prezintă următoarele caracteristici :
– coletul poziționat la 2 -3 cm în sol;
– lăstari crescuți din colet relativ erecți, ceea ce conferă plantei un caracter de
tufă mai compactă sau mai laxă;
În fun cție de talie ele pot fi folosite prin pășunat sau prin cosit Astfel de leguminoase
sunt: Trifolium pratense, Trifolium hybridum, Medicago sativa, Onobrychis viciifolia,
Melilotus albus, Lotus corniculatus etc .;
– leguminoase cu tulpini târâtoare , caracteriz ate prin :
– colet poziționat la suprafața solului

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

26 – lăstari orizontali care s -au transformat în tulpini târâtoare;
– rădăcini superficiale (adventive) fasciculate la nodurile lăstarilor orizontali
(tulpinilor târâtoare);
– lăstari mai scurți vegetativi sau gener ativi formați la nodurile lăstarilor
orizontali (tulpinilor târâtoare);
– se pretează foarte bine la pășunat fiind unicele leguminoase care se
înmulțesc vegetativ;
– suportă călcatul și recoltatul des.
Tulpinile târâtoare nu sunt consumate, ele acumulează can tități mari de substanțe de
rezervă, fapt ce le conferă o mare capacitate de regenerare. Astfel de leguminoase nu se
asociază cu gramineele cu tulpină înaltă deoarece nu suportă umbrirea. Cele mai tipice
reprezentante ale acestei categorii sunt: Trifolium repens, Trifolium fragiferum ;
– leguminoase cu tulpini agățătoare caracterizate prin:
– țesuturi de susținere slab dezvoltate;
– cârcei cu ajutorul cărora se agață de plantele apropiate, luând astfel o poziție
relativ verticală;
– ocupă covorul vegetal superior al pajiștii fiind plante iubitoare de lumină;
– sunt tipice pentru fânețe.
Astfel de leguminoase sunt: Lathyrus pratensis, Lathyrus tuberosus, Vicia cracca.
– leguminoase fără tulpini (acaulinare sau atulpinale), caracterizate prin:
– frunze pornite din colet ce formează rozete bazale lipite de sol
– reprezentate de unele specii de Astragalus;
– valoare economică redusă.
Otăvirea. Are la origine formarea lăstarilor care imprimă leguminoaselor o capacitate
mai mare de refacere după recoltat (cosit sau pășunat). Medicag o sativa poate otăvi de 5 -6 ori
într-o perioadă de vegetație.
Din punct de vedere al capacității de otăvire leguminoasele pot fi împărțite în trei
grupe distincte (Rotar și Carlier, 2005):
– leguminoase care otăvesc repede putând fi recoltate de 3 -5 ori pe an
(Trifolium repens, Trifolium pratense, Trifolium hybridum, Lathyrus pratense,
Medicago sativa, Medicago lupulina );

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

27 – leguminoase care otăvesc greu de regulă dau o coasă și eventual o otavă pe an
(Onobrychis viciifolia, Trifolium montanum, Trifolium media, Anthyllis
vulneraria ).
– leguminoase cu refacere mijlocie, se situează între precedentele grupe:
Medicago falcata, Trifolium medium etc.
Aparatul foliar este alcătuit din frunze plasate alternativ pe lăstari. Cu excepția
genului Genista , la care frunzele su nt simple, la celelalte leguminoase acestea sunt compuse.
Astfel ele pot fi trifoliate ca la Trifolium, Medicago, Melilotus sau penate. Acestea din urmă la
rândul lor pot fi cu număr par de foliole ( Vicia ) sau impar ( Onobrychis ). La genul Lupinus
frunzele sunt palmate. Foliolele frunzelor pot fi pețiolate ( Melilotus, Medicago ) sau sesile
(Trifolium )
Floarea leguminoaselor este viu colorată. Florile pot fi solitare ( Vicia sativa ) sau
grupate în inflorescențe ca racem terminal ( Trifolium pratense )sau axilar ( Trifolium repens ).
Floarea este zigomorfă caliciul fiind format din 5 sepale concrescute iar corola din 5 petale
diferite ca formă și mărime. Androceul este format din 10 stamine dintre care 9 concrescute și
una liberă, iar gineceul dintr -un ovar superior, unicarpelar, cu stil lung care se termină cu
stigmat.
Fructul este o păstaie de formă și mărime variabilă. Ea poate fi polispermă sau
monospermă, dehiscentă sau indehiscentă.
Sămânța are forme, mărimi și culori diferite funcție de specie.
Ritmul de dezvol tare și vivacitatea. Ca și la graminee, la leguminoase, ritmul de
dezvoltare este corelat negativ cu vivacitatea. Dar, comparativ cu acestea având un ritm de
dezvoltare mai rapid, au o vivacitate mai mică. Din acest punct de vedere leguminoasele sunt
grupa te astfel:
– leguminoase cu ritm de dezvoltare foarte rapid și cu vivacitate foarte scurtă:
– se dezvoltă foarte repede;
– produc sămânță în primul an și trăiesc 1 -2 ani;
– se autoînsămânțează foarte ușor ceea ce face ca să se mențină pe pajiște.
Din această grup ă fac parte: Medicago lupulina, Melilotus albus, Melilotus officinalis,
Trifolium arvense, Trifolium resupinatum, Trifolium incarnatum ;
– leguminoase cu ritm de dezvoltare mijlociu și vivacitate mijlocie:
– ajung la dezvoltare deplină în anul III;
– se dezvoltă lent și trăiesc 5 -10 ani.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

28 Din această grupă fac parte: Trifolium repens, Trifolium montanum, Medicago falcata,
Onobrychis viciifolia, Lotus corniculatus, Anthyllis vulneraria ;
– -leguminoase cu ritm de dezvoltare lent și vivacitate mare :
– trăiesc peste 10 an i având o dezvoltare lentă.
– dau producții mari după 3 -4 ani.
Din această categorie fac parte: Trifolium fragiferum, Trifolium media, Lathyrus
pratensis, Vicia cracca.
Precocitatea. Și în dezvoltarea anuală leguminoasele prezintă o mare variabilitate,
existând mari diferențe între specii, în sensul că unele înfloresc foarte de timpuriu ( Trifolium
pratense, Onobrychis viciifolia, Trifolium hybridum, Medicago lupulina ), iar altele abia la
începutul sau mijlocul verii ( Medicago falcata, Vicia cracca, Trifolium medium, Trifolium
alpestre ).
Asigurarea condițiilor de viață pentru leguminoase la nivelul cerințelor ecologice,
reprezintă totdeauna o provocare, iar cunoașterea acestora o condiție sine -qua-non spre
realizarea unor producții însemnate cantitativ și cali tativ.
Cerințe față de temperatură. Leguminoasele reprezintă de asemenea o grupă de
plante a carei diversitate evidențiază existența unor specii ce afișează o comportare diferită
atât față de temperaturile scăzute din cursul iernii cât și față de cele ridi cate din timpul verii.
Astfel se poate vorbi de specii care rezistă la temperaturile scăzute din iarnă și ridicate din
vară ( Medicago falcata , Onobrychis viciifolia, Lotus corniculatus ) cât și specii sensibile la
temperaturile excesive ( Trifolium pratense, Trifolium hybridum, Lathyrus pratensis ).
Comparativ cu gramineele leguminoasele prezintă următoarele particularități legate de
cerințele față de temperatură:
– sensibilitate la oscilațiile de temperatură din timpul primăverii;
– sensibilitate la îngheț și dez gheț amplificată de modificări brușce de temperatură;
Fiecare fenofază de dezvoltare are nevoie de acumularea unui anumite sume de
temperaturi pozitive. Astfel, la trifoiul alb o frunză se formează odată cu acumularea a 1000C,
dezvoltarea ei completă se r ealizează la acumularea a 3000C, iar elongația internodurilor când
sau acumulat mai mult de 4000C.
Temperatura optimă de creștere a leguminoaselor este cuprinsă între 18 -27 oC. Fixarea
simbiotică este optimă la 18 -21 oC.
Cerințe față de umiditate. Legumin oasele au cerințe mai mici comparativ cu
gramineele față de apa din sol sistemului radicular profund, de asemenea prezintă o bună

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

29 rezistență la secetă. Speciile din familia leguminoase au înrădăcinare diferită ceea ce conduce
la concluzia că în interiorul familiei leguminoase cerințele față de apă sunt diferite, funcție de:
– tipul de înrădăcinare;
– capacitatea de otăvire;
Sintetizând, pretențiile față de apă ale plantelor leguminoase le grupează în
– specii foarte rezistente la secetă ( Onobrychis viciifolia, Lo tus corniculatus,
Melilotus officinalis, Medicago falcata );
– specii cu cerințe foarte mari față de apă nesuportând seceta ( Trifolium pratense,
Trifolium hybridum, Trifolium repens, Lathyrus pratensis, Galega officinalis )
Marea majoritate a leguminoaselor nu suportă excesul de apă. Fac excepție câteva specii
(Galega officinalis, Trifolium repens, Trifolium hybridum, Trifolium fragiferum ) care pot
supraviețui și în condițiile unui exces de umiditate care se menține 40 -50 zile și chiar mai
mult.
Cerințe față de aerul din sol. Leguminoasele manifestă cerințe mari față de aerul din
sol, din următoarele motive:
– nevoia de aer a bacteriilor din genul Rhizobium , cu care leguminoasele sunt în
simbioză
– nevoia de aer a mugurilor care se află pe colet;
– nevoia de aer a mug urilor care se află pe rădăcini
Leguminoasele nu pot supraviețui în pajiștile cu un strat gros de țelină sau cu pânza de
apă freatică la suprafață deoarece în perioada formării lăstarilor, necesarul de aer al
leguminoaselor este mai mare. Toate acestea atr ag atenția asupra asigurării prin lucrări de
îngrijire a pătrunderii aerului până la colet.
Cerințele față de lumină. În general față de lumină pretențiile sunt mari în comparație
cu gramineele. Lumina este factor limitativ pentru leguminoase împiedicând r ăspândirea lor
pe pajiști cu vegetație înaltă. Cele mai pretențioase specii sunt Trifolium repens, Trifolium
fragiferum, Onobrychis viciifolia . Cele mai puțin pretențioase sunt Lotus corniculatutus,
Lathyrus pratensis, Trifolium pratense.
Cerințe față de e lementele nutritive. Față de azot leguminoasele au cerințe reduse
întrucât ele folosesc azotul atmosferic, ceea ce face ca în cazul fertilizării masive cu azot a
pajiștilor, leguminoasele să dispară. Cerințe mari au leguminoasele față de K, P, Ca, întrucât
acestea stimulează apariția nodozităților și implicit o creștere activă a rădăcinilor și lăstarilor.
În afară de acestea leguminoasele au mari cerințe față de unele microlemente cum ar fi sulful
și molibdenul, ambele implicate în metabolizarea azotului. Caracteristic pentru leguminoase

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

30 este capacitatea sistemului radicular de a solubiliza o serie de elemente nutritive din compuși
greu solubili aflați în sol.
Cerințele față de reacția solului. În privința comportării față de pH -ul solului
leguminoasele prez intă o largă paletă de forme și anume de la leguminoase care cresc pe
soluri acide ( Lotus corniculatus la pH = 4,5) până la cele care cresc pe soluri alcaline (pH =
7,5 – Lotus tenuis ). Marea majoritate a leguminoaselor se dezvoltă foarte bine pe soluri s lab
acide.
Valoarea economică este o noțiune foarte complexă și trebuie apreciată față de
condițiile staționale în care se găsește pajiștea. Concret valoarea economică a leguminoaselor
este dată de:
– compoziția chimică foarte bună;
– de gradul ridicat de cons umabilitate;
– de digestibilitatea superioară cât și de;
– capacitatea lor ridicată de producție.
Din punct de vedere al compoziției chimice , comparativ cu gramineele, leguminoasele
sunt:
– mai bogate în proteină;
– mai valoroase nutritiv;
– sărace în celuloză.
Aceste diferențe sunt mai accentuate cu cât ne apropiem de faza de maturitate a
leguminoaselor.
Datorită capacității mari de a solubiliza Ca și P leguminoasele acumulează un conținut
în aceste elemente mult mai mare comparativ cu gramineele. Astfel, la lucern ă, conținutul în
Ca este de 14 -16 g Ca /kg substanță uscată, pe când la păiuș de 2 -3 g/kg substanță uscată. În
schimb leguminoasele au un conținut mai scăzut în alte microelemente cum ar fi: Mg, Co, Cu.
Consumabilitatea leguminoaselor este foarte ridicată , atât ca masă verde cât și ca fân.
Scăderea gradului de consumabilitate la câteva leguminoase, cum ar fi Lotus corniculatus,
Melilotus sp. are drept cauză gustul lor amar care, de fapt, nu este simțit de animal decât dacă
participarea lor în covorul veget al este prea mare. Există și câteva leguminoase toxice, care nu
sunt consumate de animale ( Coronilla varia, Galega officinalis, Astragalus sp. ).
Digestibilitatea leguminoaselor este mare fiind superioară în general gramineelor.
Producțiile leguminoaselor s unt foarte diferite de la o specie la alta. Cele mai productive sunt
speciile cu talie înaltă care otăvesc repede ( Trifolium pratense, Trifolium hybridum, Melilotus
sp., Lathyrus pratensis, Vicia cracca ) urmate de leguminoasele cu talie înaltă dar care otă vesc

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

31 greu ( Onobrychis viciifolia, Trifolium pannonicum, Medicago falcata ). Cele mai slab
productive sunt speciile cu talie joasă ( Trifolium fragiferum, Trifolium campestre, Medicago
minima ).

Foto. 2.2. Determinarea compozitiei floristice

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

32 CAPITOLUL 3

CONDITIILE DE MEDIU UNDE S -A EFECTUAT CERCETAREA

3.1. Asezarea geografica

Comuna Malaia se află situată de -a lungul Râului Lotru și a râului Latorita, în partea
central -sudică a României, în partea de nord a județului Vâlcea, în zona muntoasă, înconjurată
de Munții Lotrului și Căpățânii.

Foto 3.1. Harta comuna Malaia, jud. Valcea

Suprafața
Comună Malaia, fiind o zonă de munte, are o suprafață Agricolă redusă de cca 18.3%
din suprafața administrativă. Cea mai mare parte a terenurilor este ocupată de vege tația
forestieră și fânețele naturale.
Prin construcția celor două lacuri de apă de la Brădișor și Malaia, foarte mult teren
agricol a fost inundat, cca 15,2 ha.
Suprafața localității Malaia este de 39261 ha. Fiind o zonă de munte, are o suprafață
agricolă redusă. Structural terenul este împărțit astfel:
Suprafața agricola este de 8079,9 ha din care:
– Teren arabil: 99,22 ha;
– Teren cu pomi: 69,20 ha;
– Fante/pășune: 7911,40 ha.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

33 Terenuri neproductive: 240,40 ha.
Suprafață cu păduri: 28472,36 ha.

Tabel 4. Terenu ri aflate în proprietate situate pe raza localității – hectare –
Categoria de Teren Cod
rand Total
localitate Gospodării
cu domiciliul
in localitate Persoane cu
domiciliul în
alte localitati Persoane
juridice
A B 1 2 3 4
Teren arabil (inclusiv sere și
solarii) 01
Pășuni naturale 02 7,540.87 57.46 1,360.45 6,122.96
Fânețe naturale 03 1,056.65 811.70 222.77 22.18
Vii, pepiniere viticole si
hameiști 04
din care: -vii pe rod 05
– hameiști (total) 06
Livezi de pomi, pepiniere
pomicole, arbuști fructiferi 07
din care: -livezi pe rod 08
Grădini familiale 09
Teren agricol – total cod
(01+02+03+ 04+07+09) 10 8,597.52 869.16 1,583.22 6,145.14
Păduri și alte terenuri cu
vegetație forestieră 11
din care: păduri 12
Drum uri și căi ferate 13
Construcții 14
Terenuri degradate și
neproductive 15
Ape și bălți 16
Teren neagricol total – cod
(11+13+14+15+16) 17
Suprafața totală – cod (10+17) 18 8,597.52 869.16 1,583.22 6.145.14

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

34 Tabel 5. Terenuri aflate în proprietate situate pe raza localității – hectare –
Categoria de Teren Cod
rand Suprafata in proprietate (ha)
Total In localitatea de
domiciliu Alte
localități
ha ari ha ari ha ari
Teren arabil (inclusiv sere și
solarii) 01
Pășuni natura le 02 7,540 87.48 4,564 48.14 2,976 39.34
Fânețe naturale 03 1,056 64.63 849 52.27 207 12.36
Vii, pepiniere viticole si hameiști 04
din care: -vii pe rod 05
– hameiști (total) 06
Livezi de pomi, pepiniere
pomicole, arbuști fructiferi 07
din care: -livezi pe rod 08
Grădini familiale 09
Teren agricol – total cod
(01+02+03+ 04+07+09) 10 8,597 52.11 5,414 0.41 3,183 51.70
Păduri și alte terenuri cu
vegetație forestieră 11
din care: păduri 12
Drumuri și căi ferate 13
Construcții 14
Terenuri degradate și
neproductive 15
Ape și bălți 16
Teren neagricol total – cod
(11+13+14+15+16) 17
Suprafața totală – cod (10+17) 18 8,597 52.11 5,414 0,41 3,183 51.70

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

35 3.2. Clima
Radia ția neuniformă distribuită, face că temperatura medie anuală să descrească
continuu cu altitudinea, fiind de 9,1C la altitudinea de 450 m și 1,7C la altitudinea de 1700 m.
Zilele tropicale se deosebesc doar în etajul climatic premontan până la 800m altitud ine.
Toamna târziu și iarna aerul rece se menține pe vai, determinând valori medii în raport cu
altitudinea, fiind de circa 73% la 450 m altitudine și de 80% la 1700 m altitudine.
Cantitatea anuală de precipitații atmosferice crește cu altitudinea, de la 8 60 mm/an/mp
la 850 m altitudine până la 110 mm/an/mp la 1700 m altitudine. În sezonul cald cad peste
60% din cuantumul de precipitații anual.
Primele ninsori se produc la altitudinea de 1700 m spre sfârșitul lunii Septembrie, iar
la 450 m altitudine primel e ninsori cad în luna Noiembrie.
Iarna are caracter blând cu ninsori fără viscole. Vânturile sunt influențate de
configurația reliefului. În zonele înalte vânturile sunt mult mai frecvente.

Temperatura

Tabel 6. Valorile medii lunare pentru temperatura i n anii 2016 si 2017 in comuna Malaia

An/Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2015 1,40 2,3 6,94 11,33 18,1 20,59 25,1 23,1 19,3 10,97 7,79 3,57
2016 -1,42 6,4 7,58 14,47 15,1 21,47 23,1 22,6 18,8 9,75 5,11 -0,12

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJIȘTE

Figura 1. Valorile medii lunar e pentru temperatura în anii 2016 si 2017 în comuna Malaia
-2,09 -0,52 4,90 8,71 16,15 18,67 21,98 21,49
17,86
9,25
5,84
1,14
-3,83 4,61 5,89 12,61 13,83 20,58 20,92
17,31
16,17
7,95
2,13
-4,92
-10,00-5,000,005,0010,0015,0020,0025,00
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII2016 2017

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

37
Figura 2. Valorile zilnice pentru temperatura în anul 2016 în comuna Malaia -40,0-30,0-20,0-10,00,010,020,030,040,0
1.1.2016
0:001.2.2016
0:001.3.2016
0:001.4.2016
0:001.5.2016
0:001.6.2016
0:001.7.2016
0:001.8.2016
0:001.9.2016
0:001.10.2016
0:001.11.2016
0:001.12.2016
0:002016

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

38
Figura 3. Valorile zilnice pentru temperatura în anul 2017 în comuna Malaia -30,0-20,0-10,00,010,020,030,040,0
31.12.2017 23:00
28.12.2017 19:00
25.12.2017 15:00
22.12.2017 11:00
19.12.2017 7:00
16.12.2017 3:00
12.12.2017 23:00
9.12.2017 19:00
4.12.2017 8:00
24.11.2017 20:00
15.11.2017 8:00
5.11.2017 20:00
27.10.2017 9:00
17.10.2017 21:00
8.10.2017 9:00
28.9.2017 12:00
19.9.2017 0:00
9.9.2017 12:00
30.8.2017 21:00
21.8.2017 9:00
11.8.2017 21:00
2.8.2017 9:00
23.7.2017 18:00
14.7.2017 6:00
4.7.2017 15:00
25.6.2017 3:00
15.6.2017 15:00
6.6.2017 3:00
27.5.2017 12:00
18.5.2017 0:00
8.5.2017 12:00
28.4.2017 21:00
19.4.2017 9:00
9.4.2017 21:00
31.3.2017 9:00
21.3.2017 17:00
12.3.2017 5:00
2.3.2017 11:00
21.2.2017 17:00
12.2.2017 5:00
2.2.2017 17:00
24.1.2017 5:00
14.1.2017 17:00
5.1.2017 5:002017

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJIȘTE

Precipitatii

Tabel 7. Valorile medii lu nare pentru precipitatii în anii 2016 si 2017 în comuna Malaia
(exprimate in milimetrii)
An/Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2016 0,14 0,08 0,11 0,11 0,53 0,55 0,10 0,11 0,62 0,10 0,10 0,02
2017 0,12 0,07 0,06 0,39 0,74 0,15 0,46 0,16 0,27 0,31 0,13 0,05

Figura 4. Valorile medii lunare pentru precipitatii în anii 2016 si 2017 în comuna M alaia

3.3. Relieful

Comună Malaia este așezată într -o zonă muntoasă, înconjurată de Munții Lotrului și
Munții Căpățânii, despărțiți de apă Lotrului. Aceșt i munți au înălțimi mari, mijlocii și sunt
alcătuiți din șisturi cristaline, cu relief glaciar și cu intense suprafețe de denudație dispuse în
trepte. Sunt bogați în păduri și pășuni. În partea de nord de Valea Lotrului se afla munții:
Molidvisu -1510 m, Ma laia-1128 m, Robu -1899 m, Mandra -1952 m, iar în partea de sud
munții: Negovanu -1963 m, Nedeia -2130 m, Tarnovu -1879 m, Ursu -2134 m, Cocora -1899 m,
Zmeurat -1938 m, Preota -1954 m, Gerea -1886 m, iar de aici culmea munților scade treptat
până la Olt.
-2,09 -0,52 4,90 8,71 16,15 18,67 21,98 21,49
17,86
9,25
5,84
1,14
-3,83 4,61 5,89 12,61 13,83 20,58 20,92
17,31 16,17
7,95
2,13
-4,92
-10,00-5,000,005,0010,0015,0020,0025,00
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII2016 2017

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

40 Se observă pe partea dreaptă a Lotrului, în Malaia suprapunerea unor conuri de
dejecție transportate din munte care au dus la apariția unor ― veritabile câmpii piemontane, pe
care s -au instalat așezări omenești, iar terenurile sunt cultivate de către locuitori‖. Din tre
aceste terase amintim: Podul Rogozului, Podul Ursului, Podul Prejbii, Podul Ronti, Podul
Cărpănoasei, Podul Străchinii, Podul Casii, Podul Vlaicului, Grinduri, Grot, Padina.
Pe Latorita și Repedea se pot întâlni roci granitice. Tarnovu, Pietrile și Tur cinu sunt
munți calcaroși apăruți în era mezozoica.

3.4. Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică este bine reprezentată de pârâul Lotru, care străbate teritoriul
comunei de la Vest la Est. La intrarea pe teritoriul comunei Malaia, Lotru primește pe par tea
dreaptă ca afluent Latorita, cu o lungime de 32 km, înscriindu -se pe primul loc între afluenții
acestuia. Latorita primește la rândul său un număr de aproximativ 40 de afluenți, dintre care
cei mai importanți sunt: Huluzu (7 km), Valea Curmătura (13 km ), Curmătura Turcinu Mare
(10 km), Valea Cioară (18 km), Coasta Benghii (19 km), Valea Zanoguta (18 km), Petrimanu
(15 km), Raul lui Tocan (11 km), Rudăreasa (14 km), Repedea (13 km). Tot pe aceeași parte
mai sporesc debitul Lotrului o serie de pâraie care curg domol sau mai năvalnic: Valea Mălăii,
Bucureasa, Valea Satului, Valea Grotului, Izvorul, Valea Sturisor și Sașa.
Pe partea stângă a Lotrului, la intrarea în comună Malaia, primește vai mai mici care
brăzdează munții pentru a ajunge la Lotru că: Valea Ursului, Valea Luntrelor, Valea Rea,
Valea Țelului pentru că aproape de ieșirea din teritoriul comunei să primească un afluent
bogat în debit că Păscoaia. Acesta este al doilea că mărime după Latorita, atât în ceea ce
privește lungimea cât și suprafața ba zinului său
Răul Lotru, principalul afluent al Oltului, are un curs cu o lungime de 76 km. Izvorăște
din lacul de origine glaciara Galcescu din Munții Parâng, subdiviziune a Carpaților
Meridionali.
Bazinul sau hidrografic acoperă o suprafață de 1024 km pat rati si prezintă un relief
deosebit de accidentat, cu altitudini ce depășesc 2100m, împădurit în cea mai mare parte, cu
pante abrupte, vai adânci, prăpăstioase, alibi formate din pietrisi si bolovani si, prin care curg
ape repezi. Lotru străbate Tara Lovis tei, o depresiune intracarpatica de origine tectonica,
situata intre Munții Căpățânii la sud, Munții Lotrului la nord si Munții Parâng la vest.
Amenajarea potențialului hidroenergetic al răului Lotru s -a realizat în perioada 1965 –
1985, având o importanță d eosebită deoarece, prin cei 150 de kilometri de galerii de aducție și

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

41 printr -un sistem complex de captări și derivații, concentrează debitele din bazinele limitrofe
într-o singură acumulare: VIDRĂ.
Caracteristicile energetice ale bazinului Lotru sunt deter minate de debitele și căderile
din acest bazin care, formează un potențial hidroenergetic remarcabil.
Amenajarea hidroenergetică a raului Lotru cuprinde 3 hidrocentrale, 3 spații de
pompaj energetic și 3 microhidrocentrale.
Potențialul mediu anual al bazin ului Lotru este de 1243 GWh, valorificarea energetică
a debitelor acumulate în lacul Vidră realizându -se în trei trepte de cădere situate între 1289 m
și 300m, în centralele Ciunget, Malaia și Brădișor amplasate descendent pe parcursul a 22km.
Pusă în func țiune în anul 1972, Hidrocentrala Lotru – Ciunget ocupa un loc de frunte în
cadrul amenajărilor hidroenergetice din România, atât datorită puterii sale instalate, 510 MW,
care este cea mai mare putere instalată pe râurile interioare ale țării, cât și datori tă
complexității schemei sale de amenajare.Amplasată subteran, la 140 m sub talvegul raului
Latorita este echipată cu 3 hidroagregate de 170 MW fiecare, compuse din turbine Pelton și
generatoare vertical sincrone.

3.5. Flora și faună

Se întâlnesc două zo ne caracteristice de vegetație: zona forestieră, a pădurilor și zona
alpine. Zona forestieră cuprinde etajul molidișurilor, etajul pădurilor de foioase (amestec de
rășinoase cu fag). Zona alpină și subalpina cuprinde arbuști pitici și plante erbacee.
Fauna este reprezentată printr -un număr mare de specii, cuprinzând majoritatea
grupelor de animale. Pădurea condiționează răspândirea animalelor. În zona pădurilor se
întâlnesc: ursul, căpriorul, cerbul, capra neagră, pisica sălbatică, râsul, lupul, vulpea, uliul ,
acvila de munte, cocoșul de munte. Fauna piscicolă este bine reprezentată în Lotru și afluenții
lui prin: păstrăvul curcubeu, lipan, păstrăvul fântânel, lostrița, mreana.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

42
Foto 3.2. Aspect din paji ștea studiat ă (original)

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

43 CAPITOLUL 4

SCOP SI OBIECTIVE, METOD A DE STUDIU SI REZULTATE OBTINUTE

4.1. Scop

Scopul lucrarii este de cunoaste necesitatea si modalitatea calcularii compozitiei floristice.

4.2. O biective
Pentru a asigura scopul propus este nevoie de parcurgerea unor etape succesive ce
constituie obiec tive specifice. Acestea sunt:
Cunoastere metodelor de calcul a compozitiei floristice
Implementarea unei metode in stu diul prezent
Elaborarea unor masuri de imbunatatire a pajistilor pe baza compozitiei floristice.

4.3. Determinarea compozitiei floricisti ce

Determinarea vegetație și a
potențialului productiv al pajiștei
din comuna Malaia s-a realizat prin
determinarea compoziției floristice,
cu ajutorul releveelor floristice
folosind metoda dublului metru.
Datele obținute au permis
calcularea valorii pa storale a
pajiștei ca rezultat al sumei produsului dintre procentul de participare a speciilor în covorul
ierbos și indicele de calitate corespunzător acestora și împărțirea la 5, conform formulei:
V.P. = ΣPC (%) x IC / 5,
În care :
VP = indicator va loare pastorală (0 -100)
PC = participare în covorul ierbos (%)
IC= indice de calitate furajeră

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

44 Având la dispoziție releveul floristic cu participarea procentuală a speciilor în dreptul
cărora este trecut indicele de calitate furajeră (IC), cu valori de l a 0 (fără valoare) la 5 (valoare
excelentă) s -a determinat produsul dintre cele două, iar prin împărțirea acestuia la 5 am putut
aprecia valoarea pastorală a pajiștei.
Pajiștea care face obiectul acestui studiu este valorificată atât pentru fân cât și prin
pășunat ceea ce a impus efectuarea a două experiențe similare ca așezare, câte una pentru
fiecare mod de folosire. Cercetările s -au desfășurat pe parcursul a doi ani: 2016, respectiv
2017 și au vizat obținerea unei valori pastorale ridicate, respectiv con servarea și îmbunătățirea
biodiversității prin promovarea unor măsuri specifice managementului durabil cu accent pe
fertilizare.
Experiența a fost organizată pe parcursul a doi ani, „conform metodei parcelelor
subdivizate cu patru blocuri separate (repeti ții) – fiecare bloc fiind format din câte dou ă
parcele una martor nefertilizată a doua fertilizată cu gunoi de grajd (20 t/ha)‖5. Blocurile sunt
la rândul lor împărțite în două variante (varianta pentru fân și varianta pentru pășunat), fiecare
parcelă avân d suprafața de 10 mp (5 x 2 m);
Prelucrările rezultatelor experimentale s -au făcut după metode curente de calcul, prin
analiza variantei unei experiențe trifactorială efectuată pe parcursul a doi ani (2016 – 2017). În
prima experiență care simulează pășun atul, fiind vorba de o pajiște de Agrostis capillaris s-au
făcut trei recoltări când plantele au ajuns la înălțimea de pășunat. A doua experiență este în
sistem de fâneață, executându -se o coasă și o otavă. Substanța uscată s -a determinat prin
metoda etuve i. Producțiile s -au obținut prin cântărirea recoltei parcelelor imediat după cosire.
Recoltarea s -a executat după ce roua s -a ridicat, adică la orele prânzului și după masă

4.4. Rezultate ob ținute

Determinarea stării de vegetație și a potențialului produ ctiv al pajiștei din comuna
Mălaia s-a realizat prin determinarea compoziției floristice, cu ajutorul releveelor floristice
folosind metoda dublului metru. Aceasta a condus la ilustrarea releveul floristic cu
participarea procentuală a speciilor în dreptul cărora este trecut indicele de calitate furajeră
(IC), cu valori de la 0 (fără valoare) la 5 (valoare excelentă) s -a determinat produsul dintre
cele două, iar prin împărțirea acestuia la 5 am putut aprecia valoarea pastorală a pajiștei
(tabelul 4.1.).

5 www.usamvcluj.ro/files/teze/ludu.pdf

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

45 Tabelul 4.1 Calcularea valorii pastorale
Specia %PC IC PC x IC
Graminee 49,0 133
Agrostis capillaris 17 3 51,0
Poa pratensis 10 4 40,0
Antoxacum odoratum 8 1 8,0
Dactylis glomerata 5 5 25,0
Briza media 9 1 9,0
Leguminoase 10,0 23
Coronilla varia 4,0 2 8,0
Trifolium pratense 3,0 1 3,0
Medicago falcata 3,0 4 12,0
Alte familii 15,0 10,0
Prunella vulgaris 3,0 1 3,0
Plantago lanceolata 2,0 2 4,0
Runex acetosela 2,0 1 2,0
Chrysanthemum leucanthemum 2,0 0 0
Filipendula vulgaris 1,0 1 1,0
Hyper icum perforatum 1,0 0 0
Daucus carota 1,0 0 0
Artemisia austriaca 1,0 0 0
Capsella bursa pastoris 1,0 0 0
Adonis vernalis 1,0 0 0
TOTAL 74 166
Valoare pastorală X X 33
Apreciere valoare pastorală mijlocie

Analiza datelor din tabel evidențiaz ă existența unui covor vegetal dezechilibrat, slab
productiv cu num ăr redus de specii (18), cu vegetație rărită sub 75%, de calitate slabă și
invadate de specii cu valoare furajeră redusă și de buruieni (15%). Nivelul producției de masă
verde a pajiștei per manente la momentul inițial era de 7,8 t m.v./ha. Aceasta conduce la o
capacitate de pășunat: CP= VP x C ( UVM/ha) de 1,52 UVM/ha. (în care VP = indicator

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

46 valoare pastorală, C = coeficient de capacitate variabil în funcție de altitudine care în cazul
nostr u este de 0,046).
Compoziția floristică, evidențiază că la formarea producției și a stratului de țelină
aportul cel mai mare este al gramineelor (49%) în cadrul cărora supremația aparține speciei
Agrostis capillaris (17%) . Alte graminee cu valoare furajer ă întâlnite în acest tip de pajiște
sunt Poa pratensis (10%) , Antoxacum odoratum (8%) , Dactylis glomerata (5%) , Briza media
(9%) . Procentul plantelor furajere ce aparțin familiei Fabaceae este unul scăzut (10%) și
realizat de specii precum: Coronilla varia (4%) , Trifolium pratense (3%) , Medicago falcata
(3%). Plantele din alte familii botanice dețin un procent apreciabil (15%) în compoziția
floristică și sunt reprezentate de: Prunella vulgaris , Plantago lanceolata , Runex acetosela ,
Chrysanthemum leucanthemu m, Filipendula vulgaris, Hypericum perforatum, Daucus carota,
Artemisia austriaca, Capsella bursa pastoris, Adonis vernalis .
În concluzie compoziția floristică este slabă și reprezentată de specii, cu valoare
furajeră mică (tabelul 4.1) ce totalizează un număr de 18 de specii dintre care 5 aparțin
familiei Poaceae, 3 aparțin familiei Fabaceae și 10 specii de plante ce parțin altor familii.
Aceasta atestă că pajiștile deși reprezintă o importantă resursă furajeră se află într -o stare de
degradare avansată pe fondul practicării unui management defectuos. Este nevoie de
adoptarea unui management sustenabil care să conducă la obținerea unei valori pastorale
ridicate, respectiv la conservarea și îmbunătățirea biodiversității. Compoziția floristică reflectă
reacția pajiștei la influența factorilor ecologici (abiotici și biotici) și a omului. Omul intervine
în agroecosistemul pajiște prin recoltarea repetată a părților supraterane (fânețe) sau prin
pășunat, modificând caracteristicile structurale și funcționale al e acestuia. Valoarea pastorală
a pajiștei analizate a fost apreciată ca mijlocie ceea ce obligă la aplicarea unor lucrări care să
aducă un plus de valoare acesteia, respectiv să conserve și îmbunătățească biodiversitatea
pajiștei.
Rezultatele ob ținute la evaluarea covorului ierbos al pajiștei care face obiectul
studiului sub aspectul valorii pastorale impune stabilirea și implementarea unui pachet de
măsuri care să conducă la refacerea pajiștei permanente în vederea asigurării
multifuncționalității ei în c ondițiile conservării și îmbunătățirii biodiversității . Pentru ca
intervențiile să determine un efect pozitiv este necesar deținerea de cunoștințe de specialitate
deoarece intervențiile (la nivelul produc ătorului ) conduc la modificarea stării de fertilitat e,
favorizarea dezvoltării leguminoaselor, respectiv la obținerea unei intensități ridicate de
pășunat, iar cele la nivelul consumatorilor (prin specia de animale introdusă pe pajiște), la
„influențarea evoluției acestora și a mediului înconjurător‖ (Drago mir, 2005). Înainte de a se

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

47 efectua lucrările specifice de îmbunătățire a covorului ierbos prin diferite metode și mijloace
cunoscute, s -a procedat la îndepărtarea factorilor limitativi majori ai productivității pajiștilor
precum: eroziunea solului, excesu l sau lipsa de umiditate, reacția extremă a solului acidă sau
bazică, invazia de vegetație lemnoasă și buruieni, denivelarea terenului și altele.
Lucrările recomandate a se aplica sunt distrugerea mușuroaielor și înlăturarea vegetației
lemnoase, fertiliza rea de toamna și primăvară, știut fiind că fertilizarea crește proporția de
graminee atât la exploatarea prin pășunat cât și prin cosit, iar leguminoasele sporesc în
varianta exploatării prin cosit (Ciortea și colab., 2001, 2002, 2004)‖. Referitor la ferti lizare se
va opta pentru îngrășămintele organice. Se va apela si la supraînsămânțare pentru obtinerea
unui mix de plante furajere care se pretează la exploatarea mixtă deoarece în felul acesta se
realizează reducerea considerabilă a pierderile prin levigar e (Simon și colab., 1997). Aceasta
se va realizat atât pentru acoperirea zonelor rămase fără vegetație în urma distrugerii
mușuroaielor și a vegetației lemnoase, cât și pentru îmbunătățirea compoziției floristice,
folosind un amestec alcătuit din: Poa prat ensis, Festuca rubra, Trifolim pratense, Medicago
sativa, Lotus corniculatus.
Foto 4.1. Aspect din pajiștea studiată (original)

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

48
Foto 4.3. Aspect din pajiștea studiată (original)

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

49
Concluzii

„Determinarea compozi ției floristice a paji știlor din comun ă Mălăia‖, se înscrie în
aria preocup ărilor de a ob ține produc ții superioare din punct de veder e cantitativ și calitativ.
Motiva ția temei are la baza importanta cunoa șterii compozi ției floristice deoarece pe
baza acesteia se pot elabora într-un timp surt o serie de m ăsuri relevante privind îmbun ătățirea
acesteia.
Scopul lucr ării este de cunoa ște ne cesitatea și modalitatea calcul ării compozi ției
floristice.
Îndeplinirea scopului va avea loc etapizat prin realizarea urm ătoarelor obiective:
Cunoa ștere metodelor de calcul a compozi ției floristice; implementarea unei metode în studiul
prezent; elaborarea unor m ăsuri specifice de îmbun ătățire a paji știlor pe baza compozi ției
floristice.
Determinarea st ării de vegeta ție și a poten țialului productiv al paji ștei din comun ă
Mălăia s-a realizat prin determinarea compozi ției floristice, cu ajutorul releveelor fl oristice
folosind metoda dublului metru.
Compozi ția floristic ă este slab ă și reprezentat ă de specii, cu valoare furajer ă mică ce
totalizeaz ă un num ăr de 18 de specii dintre care 5 apar țin familiei Poaceae, 3 apar țin familiei
Fabaceae și 10 specii de plant e ce par țin altor familii.
Lucr ările recomandate a se aplica sunt distrugerea mu șuroaielor și înlăturarea
vegeta ției lemnoase, fertilizarea de toamn ă și prim ăvară și supra însămânțarea.

DETERMINAREA COMPOZIȚIEI FLORISTICE DINTR -O PAJ IȘTE

50

Bibliogra fie
1. Bărbulescu C., Puia I., Motcă Gh., Mosuc A. — Cultura pajiștilor și a plantelor
furajere , Editura Didactică și Pedagogică București, 1991.
2. Dumitrescu N., Iacob T., Vântu V, Samuil C., Pujină D., Pujinä Liliana, Silistru
Doina, Ailincăi C. – Ameliorarea pajiștilor degradate din zona de silvostepă , Editura
Ion Ionescu de la Brad, lași, 1999.
3. Iagaru P., Ciortea G., Fitotehnie – note de curs , Editura ULBS, Sibiu, 2005;
4. Iagaru P., Ciortea G., Agrotehnica – lucrari practice , Editura ULBS, Sibiu, 2002;
5. Iagaru P., Ciortea G., Agrotehnica – curs pentru uzul studentilor , Editura Alma Mater,
Sibiu, 2002;
6. Iagaru P., Ciortea G., Moisuc A., Producerea si pastrarea furajelor , Editura ULBS,
Sibiu;
7. Iagaru P., Ciortea G., Stanciu M., Pratologie – indrumator de lucrari pra ctice , Editura
ULBS, Sibiu;
8. Iacob T., Vântu V., Samuil C. — Tehnologia producerii și conservării furajelor ,
Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2000.
9. Ionel A., Vântu V. — Cultura pajiștilor și a plantelor furajere, îndrumător de lucrări
practice , Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 1999.
10. Ionescu I. — Cultura pajiștilor și a plantelor furajere , Repreografia Universității din
Craiova, 1997.
11. Marușca T. – Elemente de gradientică și ecologie montană , Editura Universității
Transilvania, Brașov, 2001.
12. Moisuc A ., Luminița Cojocariu, I. Samfira – Cercetări privind producția
amestecurilor anuale de leguminoase și graminee , Ed. Agroprint Timișoara, lucr.șt.
Agronomie, vol.XXXI, pg.131 -136, 1999.
13. Moisuc Al., Samfira L, Carrere P. – Pajiști naturale și exploatații ec ologice , Editura
Agroprint Timișoara, 2001.