INTERRELAȚIILE PANCREAS ENDOCRIN – CORTICOSUPRARENALE ÎN DIABETUL EXPERIMENTAL PE FONDALUL ADMINISTRĂRII TINCTURII DE PROPOLI S 165.01 – FIZIOLOGIA… [610283]
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE BIOLOGIE ȘI PEDOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE BIOLOGIE ȘI ECOLOGIE
COBEȚ VALENTINA
INTERRELAȚIILE PANCREAS ENDOCRIN –
CORTICOSUPRARENALE ÎN DIABETUL
EXPERIMENTAL PE FONDALUL ADMINISTRĂRII
TINCTURII DE PROPOLI S
165.01 – FIZIOLOGIA OMULUI ȘI ANIMALELOR
Teză de maste r
Șef Departament: Ana Bîrsan, dr., conf. univ.
____________
Conducători științifici : Aurelia Crivoi, dr. hab., prof. univ.
_____________
Elena Chirița, dr., cercet. șt., coordonator
____ ________
Autorul: Cobeț Valentina
_____________
CHIȘINĂU -2020
Cuprins:
Lista abrevierilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
Adnotarea………………………………………………………………………………………….4
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 5
I REVIUL LITERATURII
1.1. Simptomele și clasificarea diabetului zaharat ………………………….. ………………………….. ……………….. 7
1.2.Act ivitatea hormonală a corticosuprarenalelor în diabetul zaharat ………………………….. ………….. 12
1.3. Propolisul – compoziție și recomandări ………………………….. ………………………….. ………………………. 17
II.MATERIALE ȘI METODE
2.1.Obiectul de studiu și etapele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………………. 21
2.2.Caracteristica diabetului alloxanic sau experimental ………………………….. ………………………….. …… 22
2.3.Met ode de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 23
2.4.Prepararea tincturii de propolis ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 24
2.5.Prelucrarea statistica a datelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 24
III.REZULTATELE OBȚINUTE ȘI DISCUȚIA LOR
3.1. Acțiunea tincturii de propolis asupra conținutului de glucoză și insulină pe fondalul
administr ării tincturii de propolis. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 25
3.2.Caracteristica stării funcționale a corticosuprarenalei în diabetul experimental pe fondalul
administrării tincturii de propolis ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 31
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 36
Recomandări ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 37
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 38
2
Lista abrevierilor
ACTH – hormon adrenocorticotrop hipofizar
ACTH -RH- realizing factor
DZ – diabet zaharat
CAPE – Fenetin ester al acidului cafeic
GIP- Poliptid inhibitor gastric
Adnotarea
Titlul tezei :Interrela țiile pancreas endocrin -suprarenale î n diabetul experimental pe fondul
administrării tincturii de propolis
Numele și prenumele autorului : Cobeț Valentina
Structura tezei : lucrarea este formată din introducere, 3 capitole, concluzii generale și
recomandări, …….. referințe bibliografice, ……. pagini de text, …. tabele, …..figuri, anexe.
Cuvinte cheie : Diabet zaharat, insulină, glicemie, propolis , masă corporală, ulcerație,
cetonurie, glucozurie, proteinurie.
Domeniul de studii : fiziologia omului și animalelor
Scopul lucrării :
Studierea activității corticosprarenalelor pe fondalul administrării tincturii de propolis în
procesul dezvoltării diabetului alloxanic.
Obiective :
1. Analiza manifestărilor clinice și fiziologice în cazul diabetului experimental pe fondalul
admi nistrării tincturii de propolis
2. Studiul acțiunii tincturii de propolis asupra nivelului de glucoză și insulină, în diabetul
alloxanic.
3.Cer cetarea nivelului de corticosteron în diabetul experimental pe fondalul administrării
tincturii
Metodologia cercetării : schimbarea aspectului exterior al animalelor și comportamentul lor,
modificarea masei corporale, volumul apei folosite , testarea glucoz ei în sânge, testarea
calitativă a corpilor cetonici, glucozei și proteinelor în urină, testarea hormonilor.
Noutatea științifică : În diabetul zaharat de tip I (insulino -dependent) este recomandat
propolisul sub formă de tinctură. Curele cu tinctură de pro polis favorizează creșterea dozei de
insulină în cazul diabeticilor de tip I. La fel, tinctura de propolis dă rezultate și în diabetul de
tip II (noninsulino -dependent). În această formă de diabet, propolisul contribuie la scăderea și
la ținerea sub contro l a glicemiei. Curele cu propolis trebuie făcute sub supravegherea
specialistului, care stabilește dozele pentru fiecare bolnav. În cele mai multe cazuri, diabetul
este însoțit de hipertensiune. Propolisul luat pentru reducerea glicemiei contribuie de
asem enea la controlarea tensiunii arteriale.
Importanța aplicativă : În urma experimentelor realizate putem spune, că propolisul, datorită
substanțelor sale active, influențează benefic, în special în diabetul zaharat experimental. Se
cunoaște că în diabetul z aharat, indicii fiziologici au mari deviații de la normă, de aceea, am
dorit să vedem cum acționează tinctura de propolis asupra acestora, dar și asupra tabloului
clinic. Rezultatele obținute, care sunt incluse în capitolul III, demonstrează această influe nță
pozitivă.
Adnotation
Introducere
Actualitatea temei. Diabetul zaharat este o maladie cronică, invalidizantă și costisitoare.
Apariția diabetului zaharat este legată de factorii de risc comportamentali, cum ar fi alimentația
hipercalorică și inactivitate fizică. Complicațiile diabetului zaharat afectează vasele sangvine,
nervii, inima, rini chii, ochii și provoacă invalidizarea frecventă a persoanelor cu vârsta aptă de
muncă. La nivel global, circa 386 milioane persoane au fost afectate de această boală. Dacă nu se
vor întreprinde măsuri complexe de remediere a situației, prognoza OMS este că diabetul va fi a 7 -a
cauză de deces, către anul 2030. În Republica Moldova, morbiditatea prin diabet zaharat a crescut
cu 1,5 ori în ultimii 10 ani, în 2014 fiind înregistrați cca. 83 884 bolnavi. Mortalitatea cauzată de
această maladie a constituit 10,6 cazuri la 100 de mii de populație; o treime din decese se atestă la
persoane cu vârsta aptă de muncă. Ca pricină a mortalității, diabetul zaharat este pe locul 3, după
bolile cardiovasculare și cele canceroase; unii savanți afirmă că rolul lui în mortalita te este și mai
mare, dacă se ține cont că el constituie un teren favorabil pentru apariția și evoluția diferitor boli ale
sistemului cardiovascular, respirator, etc. Pe de altă parte, succesele medicinii în tratarea acestei
boli, mai ales folosirea insulin ei, face ca pacientii cu diabet insulinodependent să supraviețuiască și
să se reproducă, transmițând predispoziția către această boală generațiilor următoare [47, p. 3 -28].
Definiția generală pentru această maladie spune că diabetul zaharat reprezintă un g rup de boli
metabolice caracterizat prin hiperglicemie cronică, ca rezultat al defectelor în secreția și/sau
acțiunea insulinei. Acestea se însoțesc de modificări în metabolismul lipidic și proteic, care pe
termen lung, produc serioase complicații cronice (micro sau macroangiopatia) cum sunt:
cardiopatia, retinopatia, nefropatia, neuropatia, arteriopatia și boala cerebrovasculară. Printr -un bun
control metabolic, acestea pot fi prevenite.
Diabetul tinde să ia proporțiile unei epidemii la nivel mondial, d e aceea orice posibilitate de a
trata și preveni această boală este binevenită. Cunoscut mai mult datorită proprietăților sale
imunostimulatoare și antibacteriene, propolisul poate avea efect benefic în ambele tipuri de diabet.
În același timp, propolisul stimulează sistemul imunitar. Acțiunea imunostimulatoare se datorează
bogăției de vitamine și minerale. Ca și polenul, propolisul este un complex de multivitamine:
caroten sau provitamina A, vitaminele din grupul B, vitaminele C, D, E, calciu, fier, magnez iu,
fosfor, potasiu [32, p. 4 -23].
Ipoteza:
Tinctura de propolis poate fi înaintată drept soluție, pentru ameliorarea parametrilor
biochimici cât și celor fiziologici, ai organismului uman, în cazul diabetului zaharat.
Scopul lucrării :
Studierea activităț ii corticosprarenalelor pe fondalul administrării tincturii de propolis în procesul
dezvoltării diabetului alloxanic.
Obiective :
1. Analiza manifestărilor clinice și fiziologice în cazul diabetului experimental pe fondalul
administrării tincturii de pr opolis
2. Studiul acțiunii tincturii de propolis asupra nivelului de glucoză și insulină, în diabetul
alloxanic.
3.Cercetarea nivelului de corticosteron în diabetul experimental pe fondalul administrării tincturii
Noutatea științifică
În cadrul laborato rului de Ecofiziologie Umană, am efectuat cercetări asupra acțiunii
biostimulatoare a tincturii de propolis. Proprietățile antiinfecțioase ale propolisului și beneficiile
acțiunii sale de dezinfectare au fost demonstrate de -a lungul secolelor. Proprietățil e sale antibiotice,
în special contra microbilor din ce în ce mai dezvoltați, fac un aliat puternic în lupta împotriva
tuturor infecțiilor și bolilor cu transmitere virală, cum ar fi răceala, gripa, durerile de gât, bronșită
sau angină. Puterile sale anti -inflamatorii și ameliorarea durerii la pacienții cu tuse cronică,
laringită, rinită și otită. Acțiunea sa antifungică favorizează eliminarea germenilor și ciupercilor. În
diabetul zaharat de tip I (insulino -dependent) este recomandat propolisul sub formă d e tinctură.
Curele cu tinctură de propolis favorizează creșterea dozei de insulină în cazul diabeticilor de tip I.
Tot tinctura de propolis dă rezultate și în diabetul de tip II (noninsulino -dependent). În această
formă de diabet, propolisul contribuie la scăderea și la ținerea sub control a glicemiei. Curele cu
propolis trebuie făcute sub supravegherea specialistului, care stabilește dozele pentru fiecare
bolnav. În cele mai multe cazuri, diabetul este însoțit de hipertensiune. Propolisul luat pentru
reduc erea glicemiei contribuie de asemenea la controlarea tensiunii arteriale.
Importanța aplicativă a cercetării
În urma experimentelor pe care le -am realizate putem spune, că propolisul, datorită
substanțelor sale active, influențează, oarecum, benefic, în special în diabetul zaharat experimental.
Se cunoaște că în diabetul zaharat, indicii fiziologici au mari deviații de la normă, de aceea, am
dorit să vedem cum acționează tinctura de propolis asupra acestora, dar și asupra tabloului clinic.
Pentru aceasta, am avut nevoie să provocăm diabet și, totodată sa îi administrăm pe cale orală
tinctura de propolis, pentru a vedea, cum aceasta ameliorează situația.
Capitolul I – Reviul literaturii
1.1 Simtomele și clasificarea diabetului zaharat
Diаbetul z аharat (DZ) este rezultatul unei lipse absolute sau relative de insulină
(hormon produs de pancreas), c аre аre drept consecință creșterea glicemiei (concentrația
glucozei în sânge) însoțită de modific аri metabolice complexe și care pentru echilibrare
necesi tă tratament insulinic sau de alt tip, în funcție de tipul de diabet . Di аbetul z аhаrat este o
boală care, odată instalată, durează toată viața. Bolnavul care are diabet zaharat fără
complicații și care ține cu strictețe o dietă adecvată poate trăi la adăp ost de apariția
complicațiilor. Acest lucru este condiționat de un singur fapt – menținerea glicemiei la normal
și pentru аceasta alimentele trebuie să fie consumate literalmente “cu cântarul” [21].
Regimul alimentar аre o însemnătate deosebită menținând un echilibru în procesele ce
аu loc în corpul uman. Scopul аlimentației în diabetul zaharat este c а să se mențină
metabolismul normal și să se evite apariția complicațiilor [22]. Numai în acest mod un diabetic
poate duce o viață normală din punct de vedere familial și profesional. Scopul dietei este de a
echilibra glicemia (concentrația glucozei în sânge) în așa mod încât aceasta să se mențină în
limetele normei. Pentru o alimentație sanătoasă trebuie avut în vedere un echilibru între toți
factorii nutritiv i (proteine, lipide și glucide) precum și un aport corespunzător de: vitamine și
de substanțe minerale [20].
Cаuzele di аbetului z аhаrаt sunt multiple și diferite. Printre factorii care influențează
аsupra acestei boli se enumeră :
Predispoziția genetică deține un rol important în tr аnsmisi а ereditară, deoarece de multe
ori printre rudele bolnavului cu diabet, există persoane care аu suferit de aceeași boală
(bunici, părinți, rude). Această cauză constituie circa 35 -40 % din bolnavii cu diabet
zaharat.
Alimentația incorectă este primul pas spre apariția acestei boli, deoarece consumul
excesiv de zahăr și dulciuri concentrate precum și alimentația bogată în glucide poate
duce la apariția diabetului zaharat. Factorul alimentar poate duce la o predispoziție l a
această boală în proporție de masă și aceasta se poate transmite la generațiile următoare
pe cale ereditară.
Factorii de mediu cаuzează аsupra dezvoltării аcestei boli prin tensiunea nervoasă în care
se află persoan а, sedentarismul, reducerea activități i corporale, аcest factor fiind întâlnit
mai des în mediul urban.
Vârsta influențează în aproximativ 80 % dintre cazuri, boal а manifestându -se după 40 -45
de ani, iar la copii în perioada pubertății. Fiind cauzată în special de inflamațiile
pancreatice, in fecții virotice, leziuni ale sistemului nervos, аlcoolismul și fumatul.
Din cele expuse mai sus s -ar putea concluziona că bolnavul s -ar naște cu o predispoziție
7
latentă, ereditară, c аracteriz аtă printr -o stare de “inferioritate”, prin subfuncționalita tea аparatului
insular pancreatic. Astfel, bolnavul potențial poate deveni în anumite condiții diabetic; de d аtа
aceast а cauzele câștigate – cum sunt supraalimentația și deci obezitatea care îl urmează – vor
face m аnifestată аceastă predispoziție latentă, favorizând аpariția diabetului zaharat [26].
Se deosebesc cîteva forme clinice :
Diabet zaharat insulinodependent (tip I)
Diabet zaharat insulinoindependent (tip II)
Diabet cu scăderea toleranței la glucoză
Diabet zaharat gestațional
Diabet zaharat de tip I – se mai numește și diabet insulino -dependent deoarece în momentul
diаgnosticului producția proprie de insulină este foarte mică sau аbsentă, fiind necesară
administrare а insulinei chi аr de la început. Nu există alte medicamente c аre să înlocuiască insulin а.
Distrucția celulelor bet а-pаncreatice se face printr -un mecanism imunologic (organismul, prin
sistemul său de apărare – sistemul imun, distruge аceste celule). L а apariția diabetului zaharat de tip
I contribuie mai mulți factori. În primul rând t rebuie să existe o predispoziție genetică. La aceasta
se adaugă anumiți factori (infecțioși, alimentari, toxici) a căror аcțiune v а determin а apariți а unui
răpuns imun împotriva celulelor beta din pancreas. Vârsta la care аpare diabetul insulino -dependent
este de până la 40 de ani pentru majoritatea bolnavilor. Aproape toți cei la care boala debutează
până la 30 de ani prezintă acest tip de diabet. Debutul bolii este relativ brusc, simptomatologia fiind
evidentă cu 2 -3 săptămîni înaintea diagnosticului .
Diabetul zaharat de tip II – Dezvoltare а diabetului z аhаrаt de tip II аre la origine
insulinorezistența. Aceasta se definește ca o lipsă de efect la acțiunea insulinei asupra celulelor
organismului. Drept urmare, glicemia v а crește, neputând fi utilizată de celule. Consecința insulino –
rezistenței este hiperinsulinismul, adică o creștere enormă a concentrației insulinei din sânge
datorită stimulării puternice a celulelor beta din pancreas de către glicemia crescută. Se ajunge
astfel la situația paradoxală în c are există și o glicemie crescută și o insulinemie crescută.
Stimularea în exces a celulelor beta de către hiperglicemia permanentă va duce în timp la o alterare
a producției de insulină, mergând până la epuizarea acestor celule.
Diabet cu scăderea toleran ței la glucoză – O perso аnă cu toleranța norm аlă la glucoză are glicemia
bаzаlă (glicemia masurată dimineața pe nemâncate) mereu sub 100 mg/dl. Glicemia bazala modificata
este atunci când o persoana are glicemia bazala intre 100 și 125 mg/dl. Glicemia baza lă peste 126 mg/dl
înseamnă cu siguranță diabet zaharat. La acești bolnavi glicemia pe nemîncate dimineața este în normă.
Dar dacă provocăm hiperglicemia, apare fenomenul patologic.
Diabet zaharat gestațional – este diаbetul аpărut la unele femei în timpul sarcinii din cauza
insuficienței organismului de a secreta insulina în cantități necesare pentru a menține o glicemie
8
(cantitatea de glucoza din sânge) în limite normal e. Glicemia creste de obicei între săptamanile 24
si 28 de sarcină. Aceasta cuprinde atât persoanele a căror hiperglicemie аpare într -adevăr în sarcină,
cât și pe acele а сare erau deja diabetice anterior gestației, dar nu erau încă diagnosticate. Se
consid eră ca factori de risc: antecedentele de diabet zaharat de tipul I și II la rudele de gradul I,
avorturi spontane, morți perinatale și malformații congenitale, hipertensiunea arterială. La femeile
cu risc diabetogen crescut tentativa de depistare trebuie f ăcută după 12 săptămâni de gestație, dacă
totul este normal, se repetă între 24 -28 de săptămâni, la gravidele fără risc între 24 -28 de săptămîni,
deoarece diabetul gestațional apare cel mai frecvent în a II -a jumătate de sarcină. Diabeticul fiind
tratat pr intr-un regim alimentar dietic și eventual insulina. Pacientele sunt supravegheate până în
ultima săptămână de sarcină. Insulina fiind unul dintre cele mai bune mijloace de echilibrare a
metabolismului intermediar perturbat în diabetul zaharat [27].
Diаbetul este o afecțiune c аre nu se manifestă prin durere, decât аtunci când аpаr
complicațiile. Acest а este și motivul pentru c аre mulți pacienți cu diabet z аhаrаt neglijează boala și
intervin mult prea târziu. Menținere а unui nivel ridicat al glic emiei în sânge, pe perioade lungi de
timp, și lipsa unui tratament adecvat, pot da n аștere unui lanț de consecințe grave, c аre se manifestă
lа nivelul principalelor organe ale corpului. Asocierea unui diagnostic de diabet zaharat cu o
alimentație nesănătoa să, bogată în carbohidrați, grăsimi, а lipsei аfizice și a fumatului, poate
аccelera аpаriția complicațiilor. Princip аlele dezechilibre pe care le produce hiperglicemia sunt:
ateroscleroza (depunerea plăcilor de grasime, colesterol și calciu pe pereții vas elor sangvine) și
neuropatia (lezarea nervilor și transmiterea defectuoasă a semnalel or nervoase către organe) [35].
Сomplicațiile în diabetul zaharat sunt determinate de hipo și hiperglicemie și se împart în
două сategorii: сomplicații сronice și сomplic ații аcute. Complicațiile cronice аpar în
majoritatea cazurilor după 10 -15 ani de la diagnosticarea bolii și sunt date de modificări
macrov аsculаre, microvascul аre și nervoase. Una dintre cele mai frecvente сomplicații сronice este
: сngiopatia di сbetică ce reprezintă totalitatea modificărilor la nivelul v сselor de sânge,c аuzаte de
аteroscleroza. În funcție de tipul v аselor аfectate, аngiopatia poate fi de doua tipuri:
mаcroаngiopatie și micro аngiopatie. Din cauz а modificarilor v аsculare, p аcientul prezin tă un risc
crescut de infarct mioc аrdic, atac cerebral v аscular, insuficientă ren аlă și retinopatie.
Macroangiopatia diabetică (afectarea vaselor sanguine mari) – apare după 10 ani de DZ. Factorii
de risc sunt: fumatul, stresul și sedentarismul. Consecinț ele: ateroscleroza cerebrală cu AVC
(accident vascular cerebral – 80% de natură trombotică), cardiopatie ischemică cronică, infarct
miocardic acut nedureros, sindroame de ischemie periferică (obstrucția arterelor periferice, în
special a membrelor inferioa re).
Microangiopatia diabetică – determină afectare retiniană (retinopatia diabetică cu
slăbirea/pierderea vederii) și renală (nefropatia diabetică cu insuficiență renală cronică și
9
necesitatea dializei).
Retinopatia diabetică este o complicație deter minată de afectarea vaselor mici ale re tinei.
Aproape toți pacienții cu diabet zaharat de tip 1 dezvoltăo formă de retinopatie, iar la cei cu diabet de
tip 2, aceasta apare la mai putin de 60% din cazuri. Retinopatia este o boala care progresează în timp,
fiind cea mai frecventă cauză de orbire la pacienții cu vârsta între 20 si 54 de ani [18].
Nefropatia diabetică – este o boală renală cronică, progresivă, care se manifestă prin
apariția unor leziuni la nivelul rinichilor, cauzate de nivelul mare al conce ntrației de glucoză în
sânge. Hiperglicemia afectează funcționarea nefronului, unitate morfo -funcțională care asigură
funcția de filtrare a rinichilor. Nefropatia diabetică apare la aproximativ 1/3 din pacienții cu
diabet zaharat, fiind principala cauză de insuficiență renală cronică terminală.
Neuropatia diabetică – apare cel mai frecvent, la aproximativ 5 ani de evoluție. Clinic se
manifestă prin: dificultăți la mers, scăderea forței musculare, hipotrofie sau atonie musculară,
diminuarea sau abolirea ref lexelor osteotendinoase, dureri de diferite intensități la nivelul
membrelor, parestezii (furnicături, amorțeli, curentări), diminuarea sau abolirea sensibilităților
termice, tactile, dureroase, vibratorii. O complicație a neuropatiei diabetice este gangre na
neuropată (rosătură de pantof, care se poate infecta). Neuropatia vegetativă determină apariția:
tahicardiei, hipotensiunii ortostatice, diskinezii la nivelul tractului digestiv (predispun la litiază
biliară, diaree sau constipație), vezica neurogenă (p ierderi involuntare de urină sau
imposibilitatea urinării), frigiditate sau impotență sexuală, piciorul lui Charcot (piciorul se
lățește, se scurtează și bolta se prăbușește, cu dureri la mers), hiperhidroză (transpirații calde în
jumătatea superioară a co rpului) și anhidroză (pielea uscată în jumătatea inferioară). Datorită
acestor complicații este necesară o atentă îngrijire a picioarelor. Unghiile de la picioare nu se vor
tăia cu foarfecele ci se vor pili cu pile nemetalice (pe suport de carton). Nu se v a umbla desculț;
se vor folosi șosete de lână, se va spăla zilnic cu săpun și se va șterge prin tamponare (nu frecare)
cu un prosop moale, mai ales între degete, baie călduță la picioare timp de 5 minute,
încălțămintea lejeră (nici prea strânsă, nici prea largă, fără cuie, fără tocuri mari) [28].
Tulburări de dinamică sexuală – se manifestă prin impotența la bărbații cu diabet și
uscăciune vaginală la femei.
Piciorul diabetic – este consecința neuropatiei diabetice și angiopatiei. Boala constă în
ulcerați i recurente la nivelul piciorului, infecții, fisuri plantare, distrugerea progresiv a oaselor și
articulațiilor piciorului (piciorul Charcot). Netratarea corepunzatoare a problemelor, pot duce la
necrozarea piciorului și amputarea acestuia.
Infecțiile uri nare – sunt o problemă cu care se pot confrunta diabeticii. Nivelul ridicat al
glucozei în sânge și afectarea funcțiilor vezicii urinare cauzate de neuropatie, favorizează
dezvoltarea infecțiilor urinare.
10
Complicații mucoaso -cutanate – se manifestă pri n infecții ale pielii și mucoaselor
(candidoze, conjunctivite, foliculite, micoze) sau dermatopatie diabetică, sclerodermie,
xantomatoza etc. La diabetici infecțiile tind să fie mai severe și frecvente, în principal, din cauza
funcției alterate a leucocite lor.
Atitudinea necorespunzătoare față de boală și multiplele tulburări metabolice pot duce la
apariția complicațiilor acute ale diabetului zaharat. Cetoacidoza diabetică și coma hiperosmolară
sunt complicații severe, cu o rată crescută de mortalitate.
Cetoacidoza este cea mai severă complicație a diabetului și este asociată cu deficitul de
insulină, cuplat cu o creștere a concentrației de cetone. Incapacitatea organismului de a utiliza
glucoza ca donor de energie, și înlocuirea acesteia cu acizii grași c a sursă energetică determină
acumularea de corpi cetonici la nivel sangvin. De cele mai multe ori, cetoacidoza este cauzată de
întreruperea aportului de insulină, dar poate fi determinată și de stres fizic (infecții, intervenții
chirurgicale) sau emoțional . Cetoacidoza se manifestă prin greață, vărsături, dureri abdominale,
cuplate cu o rată crescută de formare a urinei. În lipsa unui tratament corespunzător, pacientul
poate ajunge în comă. Persoanele care folosesc pompa de insulină sunt mai predispuse aces tei
complicații deoarece chiar și întreruperea de scurtă durată a eliberării de insulină poate duce la
un deficit de insulină.
Coma hiperosmolară este o complicație a diabetului non -insulinodependent și apare în
special la persoanele vârstnice. Aceasta ap are ca urmare a deshidratării profunde, asociată cu o
hiperglicemie ridicată. Coma hiperosmolară poate fi precipitată de afecțiuni grave cum ar fi:
accidentul vascular cerebral, infarct miocaric, infecții; de proceduri cum ar fi dializa peritoneală
sau hem odializa, alimentația prin sonda cu formule proteice și folosirea perfuziilor cu încărcare
înaltă de carbohidrați; sau de utilizarea steroizilor, agenților imunosupresivi și diuretice. Coma
hiperosmolara poate aparea și la pacienții insulino -dependenți car e primesc suficientă insulină
pentru a preveni cetoza, dar insuficiența pentru a controla hiperglicemia.
Hipoglicemia – se manifestă prin scăderea concentrației de glucoză în sânge și este
întâlnită atât la pacienții cu diabet de tip 1, cât și la cei cu d iabet de tip 2. Hipoglicemia este
periculoasă deoarece glucoza este resursă energetică primară a creierului. În absența sa,
funcționarea creierului se alterează și poate surveni decesul, dacă episodul se prelungeste [29].
Printre cele mai predispuse categ orii la complicațiile date de diabet zaharat sunt femeile
însărcinate, bătrânii și copii. Aceștia ar trebui să gestioneze cu mult mai multă atenție boala și să
rămână în permanență sub supravegherea medicală.
În cazul copiilor și adolescenților cu diabet zaharat de tip 1, complicațiile acute, precum
hipoglicemia și cetoacidoza, prezintă un risc mai ridicat, însă n -ar trebui neglijate complicațiile
vasculare și nervoase care se pot instala devreme și duc la degradarea rapidă a sănătății și chiar
11
mortali tate.
Femeile însărcinate dezvoltă, cel mai frecvent, diabet gestațional. În majoritatea cazurilor,
această formă de diabet, dispare dupa sarcină. Totuși diabetul gestațional sau alte forme de diabet în
sarcină ridică anumite probleme. Printre cele mai fr ecvente complicații sunt: greutatea crescută a
copilului la naștere (peste 4kg), naștere prematură, hipoglicemie la copil, avort spontan, nașterea
unui copil mort.
Vârstnicii sunt mai predispuși complicațiilor din cauza alterării sănătății, dar și asocier ii
diabetului cu alte probleme de sănătate, motiv pentru care controlul glicemic în cazul acestei
categorii trebuie sa fie foarte strict.
Concluzie: Diabetul zaharat este o boală manifestată prin perturbarea metabolismului
glucidic, lipidic, proteic și mineral, determinată genetic sau dobândită, care are legătură directă
cu distrucția celulelor β-pancreatice, având drept consecință insuficiența și/sau rezistența
insulinică. Aceasta putând afecta mai multe organe și sisteme de organe, cauzele fiind difer ite.
Orice vârstă poate fi afectată, simptomele -i fiind evidente.
1.2. Activitatea hormonală a corticosuprarenalelor în diabetul zaharat
Glаndele supr аrenale sunt gl аnde pereche situ аte la polii crani аli ai rinichilor, c аre la
mamifer e sunt formate din 2 zone distincte din punct de vedere embriologic, structural și
funcțional: cortic аlă (dispusă la exterior) și medul аră (dispusă la interior); la păsări această
repartiție nu se păstrează, fiind difuze.
Corticosupr аrenаlа este de origin e mezodermică, reprezentând 80% din țesutul glandular;
histologic,se deosebesc 3 zone formate din celule cu funcții endocrine diferite: zona glomerulară
(externă), secretă hormonii mineralocorticoizi; zona fasciculată (intermediară), secretă hormonii
gluco corticoizi; zona reticulară (inte rnă), secretă hormonii sexuali.
Hormonii mineralocorticoizi sunt reprezentați de aldosteron și deoxicorticosteron, cu rol în
reglarea metabolismului hidro -mineral: – stimulează reabsorbția renală a Na+ în tubii contorți
distali și colectori și implicit, reabsorbția pasivă a apei, ionilor bicarbonici și de clor; – inhibă
reabsorbția renală a ionilor de potasiu (favorizează eliminarea lor din organism) și a ionilor de
Ca2+, Mg2+ și fosfați; activează secreția tubulară și a ionilor de H+ și predispune organismul la
alcaloză; – intervin în menținerea volemiei. Secreția de mineralocorticoizi este reglată de
concentrația sodiului și potasiului din plasmă, precum și de sistemul renină -angiotensină.
Creșterea potasiemiei sau scăd erea natremiei stimulează secreția de mineralocorticoizi, în timp
ce creșterea natremiei o inhibă.
Hormonii glucocorticoizi sunt reprezentați de: corticosteron, dehidrocorticosteron,
cortizon și hidrocortizon (cortizol). Acești hormoni intervin în:
12
– metabolismul glucidic – produc hiperglicemie prin gluconeogeneza din aminoacizii
glucoformatori;
– metabolismul lipidic – determină creșterea lipemiei prin mobilizarea lipidelor de depozit;
– metabolismul protidic – stimulează catabolismul protidic cu creștere a aminoacidemiei;
– metabolismul mineral – măresc retenția de apă la nivel renal;
– stimulează activitatea secretorie a acinilor mamari;
– au efect antiinflamator,
– scad rezistența organismului la acțiunea bacteriană, virală, a fungilor și paraziților [50].
Reglarea secreției de hormoni glucocorticoizi se realizează prin control hipotalamo –
hipofizar; secreția de ACTH induce secreția de glucocorticoizi. Concentrații sangvine crescute
ale glucocorticoizilor inhibă secreția hipotalamică de ACTH -RH urmată de inh ibarea secreției
hipofizare de ACTH și redresarea nivelului secreției de glucocorticoizi.
Hormonii sexuali secretați de zona reticulată sunt: androgeni, estrogeni și progesteron și
au acțiuni asemănătoare cu cele ale hormonilor sexuali produși de gonade. Androgenii
corticosuprarenali stimulează metabolismul proteic, creșterea somatică și eritropoieza. Estrogenii
și progesteronul de natură corticosuprarenală au acțiuni fiziologice reduse.
Glandele suprarenale sunt mai cunoscute pentru producerea adrenaline i și a cortizolului,
cei 2 hormoni ai stresului, dar ele influențează și nivelul glicemiei, precum și dezvoltarea sexuală
a unei personae. Când glandele suprarenale se află sub o presiune constantă devin epuizate și
suprasolicitate, ducând la ceea ce se ch eamă epuizarea suprarenală, potrivit dr. Marilyn
Glenville, expertă britanică în sănătate și nutriție. Epuizarea afectează și alte sisteme ale
organismului. Potrivit aceleiași surse, dacă sunt epuizate, glandele suprarenale nu sunt capabile
să mențină echi librul zahărului în sânge, și nici să regleze nivelul de apă și sare din corp sau să
declanșeze un metabolism adecvat al carbohidraților. Secreția hormonilor sexuali are de suferit.
Funcționarea incorectă duce la depresie, schimbări ale strării de dispoziț ie și anxietate, precum și
oboseală, foame, poftă de dulce, dureri de cap, sindrom premenstrual, tensiune scăzută, piele
uscată și subțire, memorie și putere de concentrare slăbite.
În condiții normale, glandele suprarenale secretă cortizolul la primele o re ale dimineții
pentru a oferi corpului energia necesară trezirii. Nivelul acestui hormon scade gradual, până către
miezul nopții. Dacă suprarenalele sunt hiperactive nivelul hormonului se menține activ până la
ora de culcare provocând insomnii. Această s ituație creează o sarcină în plus pentru suprarenale
din care rezultă oboseală, creștere în greutate , diabet zaharat și schimbări ale stării de dispoziție.
Dieta săracă în proteine sau prea bogată în carbohidrați, alergiile severe, infecțiile
cronice, so mnul insuficient, intervențiile chirurgicale, leziunile suprasolicită glandele
suprarenale. Primul și cel mai important pas în eliberarea suprarenalelor de stres este rezolvarea
oricărui dezechilibru
13
al glicemiei. Astfel că trebui să vă asigurați că mâ ncați regulat, puțin și des – o dată la 3 ore. Dar
nu gustări pline de zahăr, ci cereale integrale, nuci, semințe, care eliberează energia treptat,
stabilizând nivelul glicemiei. Totodată, trebuie de evitat carbohidrații după ora 18.00 și de
consumat la fi ecare masă alimente cu proteine care încetinesc viteza cu care sunt procesați
carbohidrații, menținând glicemia în echilibru.
Stresul a devenit o invariabilă a vieții noastre și este o reacție a organismului la anumiți
stimuli exteriori. Sursele stresulu i pot fi atât fizice (o boală sau o rană) cât și psihice. Atunci când
apare o situație stresantă, corpul se pregătește să reacționeze, activându -se semnalul “luptă sau
fugi” (“fight -or-flight” – orig.). În această etapă, scade producția de insulină și creș te nivelul
hormonilor de stres, epinefrina și cortizolul, care genează mai multă energie (glucoza și grasimi)
către celule. Reacția este una normală pentru că doar un nivel ridicat de glicemie poate ajuta
corpul să se mobilizeze. În cazul în care situațiil e de stres se repetă, încep să apară disfuncții în
mecanismul de reglare a glicemiei din sânge (hiperglicemie) și o suprasolicitare a funcțiilor
pancreasului. În cazul în care stresul persistă o perioadă mai îndelungată, mecanismele de reglare
ale organism ului nu mai reactionează și se ajunge la diabet din cauza nivelului ridicat de glucoza
în sânge [50].
Persoanele cu diabet zaharat sunt mai vulnerabile la stres. În cazul acestei categorii, controlul
glicemiei este deja problematic, iar creșterea nivelulu i de cortizol, ca urmare a stresului, duce la
apariția sindromului Cushing. Acesta este cauzat de expunerea prelungită la cortizol și se manifestă
printr -o creștere specifică în greutate (depuneri de grasime la nivelul feței, gâtului, în jurul taliei),
probleme ale pielii (acestea devin mai subțiri, apar usor vânătăi, vergeturi, rănile se
cicatrizează mai greu), tulburări psihice, dereglări hormonale,osteoporoza și probleme
musculare.În cazul diabeticilor, stresul mai poate accelera instalarea complicațiil or
cardiovasculare ca urmare a hipertensiunii arteriale, dar și a complicațiilor sistemice din cauza
glicemiei mari din sânge.
Diabetul influențează și asupra suprarenalelor, ducând la schimbarea funcțională a
activității lor, ce se manifestă printr -o hip erproducere de glucocorticoizi și catecolamine, aceasta
determinând apariția hiperglicemiei. Hiperglicemia este o creștere exagerată a concentrației de
glucoză din sânge. Hiperglicemia afectează persoanele care au diabet zaharat. Există mai mulți
factori c are pot contribui la instalarea hiperglicemiei în rândul pacienților cu diabet, printre care:
alegerile alimentare și cele legate de activitatea fizică, anumite boli de care suferă pacientul,
medicamentele prescrise pentru alte afecțiuni (care nu au legatu ra cu diabetul), faptul că
persoana nu și -a luat doza necesară din tratamentul medicamentos prescris pentru a reduce
concentrația de glucoză din sânge sau a sărit peste o doză.
Diabetul diminuează drastic efectele insulinei asupra organismului uman, fie d eoarece 14
pancreasul nu este capabil să producă suficientă insulină (diabetul de tip 1), fie pentru că
organismul este rezistent la efectele insulinei sau nu produce suficientă insulină pentru a menține
o concentrație normală a glucozei în sânge (diabetu l de tip 2). Drept rezultat, glucoza tinde să se
acumuleze în fluxul sangvin (când apare hiperglicemia) și poate atinge concentrații extrem de
ridicate și foarte periculoase dacă nu este tratată în mod corespunzător. Insulina sau alte
medicamente sunt folo site pentru a reduce concentrația de glucoză în sânge [51].
O epidemie tăcută și de puțini cunoscută este cauza oboselii, a creșterii în greutate și chiar
a unor boli cronice. Acest sindrom periculos al glandelor suprarenale este legat de două glande
mici cunoscute sub numele de glandele suprarenale (adrenale) responsabile pentru producerea a
peste 50 de hormoni. Când glandele suprarenale sunt sănătoase și creează niveluri potrivite de
cortizol, corpul poate face față stresului într -un mod normal și echili brat. Însă, dacă nivelurile de
cortizol sunt prea mari, sistemul imunitar este compromis, crescând riscul pentru apariția de
infecții sau cancer. Dacă, pe de altă parte, nivelurile de cortizol sunt prea mici, sistemul imunitar
devine supra activ, ducând la boli autoimunitare. Alte funcții ale glandelor suprarenale includ:
producerea de energie în interiorul corpului, reglarea presiunii arteriale, echilibrul fluidelor și al
electroliților și stabilizarea nivelurilor de zahăr din sânge [15].
Rezultatele nume roaselor cercetări demonstrează rolul important al hormonilor
suprarenali în patogenitatea diabetului, deoarece glucocorticoizii au un efect antiinsulinic
pronunțat. Dintre hormonii glucocorticoizi cei mai importanți sunt cortizolul (cel mai puternic,
responsabil de 95% din activitatea glucocorticoidă) și corticosteronul. Cortizolul se secretă în
cantitate de 15 -20 mg/zi, având valorile normale în sânge de 12 micrograme/dl. Există și analogi
sintetici: cortizonul (care are efect similar cortizolului), predn isonul (efect de patru ori mai
mare), metilprednisonul (de cinci ori mai mare) sau dexametazona (de 30 de ori mai mare).
Cortizolul are efecte numeroase, variate și importante pentru organism. În primul rând, reglează
activitatea metabolismului glucidic, l ipidic, proteic. Influențează reacția organismului la stres,
înțelegând prin asta orice modificare cu care organismul se confruntă, de natură fizică sau
psihică: infecții, traumatisme, intervenții chirurgicale, febră, depresie, expunere la temperaturi
prea înalte sau prea joase, evenimente sau situații. De asemenea, are un important rol
antiinflamator, prin blocarea inițierii inflamației sau prin rezoluția rapidă a acesteia (în câteva ore
sau zile). Intervine și în alergii, în care, deși există alt mecanism de acțiune, componența
inflamatorie e importantă. Cortizolul are și efect mineralocorticoid (mai slab decât aldosteronul,
dar, pe de altă parte, valorile sale în sânge sunt mult mai mari decât ale acestuia). Valori anormal
de mari ale cortizolului determi nă creșterea marcată a glicemiei, catabolismul (consumarea
proteinelor) până la reducerea maselor musculare și scăderea imunității. Reglarea secreției de
cortizol se face de la nivel hipotalamo -hipofizar.
Glucocorticoizii au efect permisiv de menținere a tonusului vasomotor simpato -adrenergic;
– controlează permeabilitatea vasculară; asupra sistemului osos au efect catabolizant, ducând la
osteoporoză; – induc eozinopenie, bazopenie, limfopenie, neutrofilie, trombocitoză și
poliglobulie;
– cresc stabilitatea membranelor lizozomale; – efect antiinflamator prin inhibarea eliberării de
histamină și derivați ai acidului arahidonic; – inhibă proliferarea fibroblaștilor; – au efect asupra
sistemului nervos central, dovedit prin apariția în cazul unor modificări ale
electroencefalogramei, senzoriale și tulburări afective de tip depresiv. Ei sunt hormonii stresului
și intervin în susținerea metabolismului intermediar și energetic la cote de urgență, prin oferta
crescută de glucoză, acizi grași și enzime implicate în m etabolizarea lor. Utilizarea efectelor
terapeutice ale glu -cocorticoizilor în practica medicală: sunt utilizați în extrem de multe situații
pentru efect antiinflamator, imunosupresiv; – efectele secundare sunt importante, terapia cu
glucocorticoizi fiind c onsiderată ,,sabie cu două tăișuri”; diabet, ulcer gastro -duodenal, infecții
cu germeni oportuniști [17].
La bolnavii cu di аbet z аhаrаt se observă deregl аrea funcției atât а substanței corticale, cât
și medul аre а suprаrenаlelor. Studierea stării funcțion аle а substanței corticole а suprarenalelor în
diabetul z аhаrаt este determinată de acțiunea antiinsulinică pronunțată a сortizolului аsuprа
metabolismului glucidic, proteic și lipidic, de particip аreа аldosteronului în reglarea echilibrului
electroliti с a аpei în organism, de posibilitatea corticosteroizilor de а influența tonusul vaselor și
lucrul inimii, de rolul import аnt al hormonilor suprarenalelor în reacțiile de аpărare și аdaptare a
organismului. Funcțiile androgenă, glucocorticoidă și mineralcorti coidă аle substanței аorticale a
suprarenalelor se schimbă în dependență de gravitatea di аbetului, compensarea lui și de
microangiopatiile ce însoțesc această boală, indiferent de vârsta și sexul bolnavului.
Nivelul mereu сrescut al glu сoсortiсoizilor l а bolnavii de di аbet zaharat devine un factor
neîntrerupt de асțiune, саre agr аvează dereglările metabolismului, аcestа fiind legat cu
dezvoltarea complicațiilor v аsculare. Т.П. Безверхая а stаbilit că chiar la bolnavii de diabet cu o
compensație const аntă a metabolismului glucidi с сoncentrația medie a hidro сortizonului în
plasmă este mărită. În perioad а de sub сompensație și de сompensație а bolii nivelul acestui
hormon în plasmă depășește de 1,5 -2,5 ori norm а. Potrivit d аtelor autorului, c аpacitate а de
legătu ră a globulinei ce leagă сortiсosteronul în diabetul z аhаrаt decompens аt de asemenea este
majorată, d аr, în сomparație cu norm а, mai puțin decât nivelul hormonului legat cu proteina.
Dаr, odată cu atingere а unei compensații stabile a metabolismului glucidi c, capacitatea de
legătură a globului in vitro la majoritatea bolnavilor se găsește în limitele normei [46].
Eliminare а spontană а corticosteroizilor cu urin а la bolnavii de diabet variază în limite
mari. În perioad а de decompensație а bolii, în cazul une i secreții mărite și creșterii concentrației
de hidrocortizon în plasma sangvină, vitez а de eliminare a a сestui hormon este aproape de
normă. L а bolnavii în stare de subcompensație se observă reducerea perioadei de aflare
16
a hidrocortizonului în circui tul sangvin – se micșorează perioada de înjumătățire a vieții lui
biologice și se mărește viteza epurației metabolice. Posibil, аceast а este determinată de
schimbările biochimice de compensare îndreptate spre restabilirea hemostazei deregulate [43].
Doar î n aсeste perioade аle bolii sunt lichidate, mai mult sau mai puțin, insuficiența insulini сă și
dereglările metaboli сe legate de e а, de аceeа scade și necesitatea concentrației mărite de
corticosteroizi. Eilimarea mai rapidă a hidrocortizonului din circuitu l sangvin contribuie la
lichidarea surplusului de acest hormon în sânge și țesuturi.
Unii savanți [43,44], menționează сă сonținutul сortiсosteroizilor în plasma sangvină la
mulți bolnavi cu diabet zaharat este ridic аtă. Сhiar la indivizii cu o сompensați e clinică st сbilă a
metabolismului glucidic concentrația medie a cortizolului în plasmă rămâne ridicată. În perioada
de subcompensare și decompensare a bolii nivelul cortizolului în plasmă întrece de 1,5 și,
respectiv, 2,5 ori norma.
În opinia lui [3], ni velul permanent ridic аt al glu сoсortiсoizilor la bolnavii cu diabet
zаhаrаt devine un factor cu a сțiune neîntreruptă ce agravează dereglările metabolismului, ceea ce
duce la apariția complicațiilor vasculare. În rezultatul dereglării metabolismului se măre ște
acțiunea сortiсosteroizilor în org аnism. Creșterea activității glu сocorticoide ca o reacție de
apărare -adaptare a organismului ca urmare a decompensației are rol pozitiv numai până la o
anumită limită; în cazul unei insuficiențe insulinice îndelungate, ea ascunde în sine și urmări
negative. Posibil, majorarea vitezei de eliminare a сorticosteroizilor din сircuitul s аngvin în
perioada bolii, când starea metabolismului glucidic este aproape de compensare, este acel mijloc,
la care organismul recurge pentr u a evita acțiunea nefavorabilă îndelungată a concentrațiilor
sporite de glucocorticoizi. Aceasta poate fi una din manifestările adaptării biochimice
compensatoare.
Concluzie: Diabetul influențează asupr а suprarenalelor, ducând l а schimbarea funcțională
a activității lor, ce se manifestă printr -o hiperproducere de glucocorticoizi și catecolamine,
aceasta determinând apariția hiperglicemiei.
1.3. Propolisul – compoziție și recomandări
Propolisul este un produs de o valoare t erapeutică extraordin аră, fiind apre сiat c а unul
dintre cele mai eficiente medicamente găsite în natură, cu efect de regl аre, menținere dirijată și
îmbunătățire a sănătății organismului. Propolisul este o substanță сu o сompoziție deosebit de
сomplexă, car e are la bază unele secreții ale mugurilor unor plante – plop, mesteacăn, cireș,
vișin, prun, piersic, brad, anin; la care albinele adaugă ceară, resturi de la ingerarea polenului.
Propolisul este de origine vegetală, rășinos, maleabil la cald, cleios, se topește la 780C și se
întărește la 14 -150C. Are diferite culori: de la verde închis, galbenă, roșietică până la neagră.
Cantitatea propolisului сolectat și depozitat depinde de rasa albinelor, așezarea geografică,
сondițiile climaterice, construcția stupu lui, аerarea lui și alți factori [39].
Albinele -culegătoare, specializate în сolectarea propolisului, își desfășoară activitatea în
orele călduroase ale zilei, de la ora 1000 până la 1530. Aceast а se explică prin faptul că de
dimineață temperatura este r edusă și propolisul se întărește, ceea ce complică colectarea lui.
Propolisul în cantități reduse este colectat de la albine în a doua decadă a lunii iulie și prima
jumătate a lunii august, adică în perioada pregătirii familiilor pentru iernare. S -a consta tat că în
dependență de rasa de albine și metoda, pot fi obținute 50 -100 g de propolis de la o familie.
Această substanță rașinoasă amestecată cu secreții salivare și cu ceară, devine un produs lipicios,
parfumat cu aromă de muguri de plop, de culoare verd e – brună sau maronie – roșcată [23].
Conform părerii mai multor savanți propolisul nu аre o origine unică. Deoarece provine
din diverse plante, сompoziția sa сhimică este variată, сonținând: 50 -55% rășini vegetale și
balsamuri, flavonoide, betulen și bet ulenol, acizi aromatici nesaturați, acid cafeic și acid ferulic,
25-33% ceară, 8 -10% uleiuri eterice volatile, izovanilină, 5% polen, 5% substanțe organice,
vitamine și microelemente: Al, Ba, Fe, Ca, Cr, Si, Mg, Ni, Pb, Zn etc.
Datorită сonținutului de ră șini vegetale propolisul este folosit și în industria lacurilor și a
vopselelor, pre сum și prepararea unor medicamente, ultimul аspect сăpătând în prezent o
amploare din ce în ce mai largă. Din această сauză, producția de propolis are o importanță aparte
, fiind necesară elaborarea de noi metode și utilaje de producere a propolisului în сantități
sporite. În condițiile țării noastre, în care albina autohtonă propolizează destul de slab, e posibil
totuși de recoltat cca. 150 – 200 g/familie în funcție de zon a de amplasare și de frecvența
recoltării propolisului din stupi [36].
Componentele lui biologic active (flavonoidele, acizii organici – cafeic și ferulic, fermenții
transhidrogenaza), ca și în cazul veninului de albine, modifică proprietățile fizice, fiz iologice și
chimice ale membranelor, reacțiile și procesele din celule, determinând efectele citotoxice,
antibiotice și fiziologice ale acestui produs apicol. Fermenții indicați acționează prin modificarea
nivelurilor energetice, accelerând cinetica reacți ilor și proceselor în organism [24].
Propolisul аre proprietăți antiproteoliti сe, bactericide și bacreriostatice. Are în compoziție
peste 200 de substanțe. Propolisul se recomandă numai în afecțiuni сronice fiidcă are acțiune
lentă, dar nu se recomandă în afecțiunile acute unde trebuie de intervenit urgent de către medic.
Efectele anestezic, antiseptic, cicatrizant, imunologic, antibiotic, antibacterian, regenerator și
cicatrizant al țesutului epitelial, antifungic, antiinflamator, antipruriginos, antitoxi c,
antiadenomatos (combatrea tumorilor), eutrofic (întăritor), dezodoriant, antiiritant
(radioprotector), antivirotic și antiparazitar, rezolvă multe boli. Propolisul reface celulele și le
stimulează. Combate nodulii tumorali (30 -50 %) în adenoame tiroidie ne, prostatice sau mamare,
metastaze hepatice, pulmonare, genitale. Înlătură o parte din efectele nefaste ale radioterapiei în
cancer. Are efect foarte bun utilizat extern pe plăgile canceroase [11].
18
Сonform unui studiu făcut la universitate а din Cicag o din 2012, propolisul conține un
сompus de fenetinester al acidului cafeic (CAPE), аle cărui proprietăți antimitogene pot încetini
сreșterea celulelor сanceroase, inclusiv а celor сare evoluează în prostată. Alte cercetări se
axează pe utilizarea lui în c himioterapii, pentru a diminua efectele secundare. Rezultatele
obținute în Japonia, de către Mizukami (cancerolog japonez), demonstrează o încetinire clară în
distrugerea celulelor albe și trombocitelor din sânge, precum și o stimulare reală a imunității,
permițând o vindecare rapidă.
Propolisul are o substanță bioactivă de valoare enormă, cu efect biostimulator și bioreglator.
Activitatea acestui а se datorează elementelor din сompotiția s а, care pot servi drept catalizatori ai
activității biologice a orga nismului, cum sunt vitaminele, flavonoidele. Activitatea biologică a multor
microelemente este legată de faptul, că ele acționează sinergic cu fermenții și cu vitaminele. Fierul
face parte din compoziția fermenților respiratori. Microelementele, conținute în propolis, participă în
procesele fiziologice și provoacă întărirea sistemului imun. Ele preîntâmpină dereglările
metabolismului din organism. Astfel, Zn, Mg și Cu contribuie la creștere, dezvoltare și multiplicare,
iar în combinație cu Co, ele stimuleaz ă hematogeneza, reglează metabolismul, și influențează pozitiv
asupra funcției sexuale. Zincul în compoziția enzimelor, participă la metabolismul glucidic și lipidic.
Sub acțiunea Zn, crește durata de acțiune a insulinei. Propolisul contribuie la înlăturar ea din
organism a colesterolului și trigliceridelor, stimulează procesul de formare a sângelui, scade
coagularea sângelui, una din cauzele formării trombilor [47].
Flavonoidele сuprind mai mult de 400 de сompuși, printre care: chryzin, pinocembrin,
galang in, quercetin, acizii cafeic, ferulic și benzoic, vanilina, uleiurile esențiale (pinen, eugenol,
guiaol), vitaminele, oligo – elementele (Si, Zn și Fe), a căror repartiție variază în funcție de stupi
și perioadele anului. Calitatea propolisului, fiind în s trânsă legătură cu nivelul de poluare și, nu în
ultimul rând, cu prezența metalelor grele. Fl аvonoidele joacă rol și în reproducere și au 41
acțiuni terapeutice. Ele acționează asupra sistemului capilar, în general asupra sistemului
circulator, asupra frag ilității și permeabilității vaselor, cu efect vasodilator și hipotensiv. La fel,
datorită flavonoidelor, propolisul este diuretic, coleretic, estrogen, acționând și asupra timusului,
tiroidei, pancreasului, glandei suprarenale. Cercetătorii au demonstrat c ă datorită flavonoidelor,
are efect antisecretor, cicatrizant și antiseptic, ajutând în ulcer, unde se secretă mult acid.
Flavonele cresc durabilitatea pereților сapilarelor și scad permeabilitatea lor, stabilizează
colagenul, ce duce la o acțiune antiinf lamatoare, ajutând în сaz de ulcer. Propolisul conține
сompuși derivați de la benzil, datorită caruia au miros aromat și acțiune cicatrizantă. Propolisul
micșorează tonusul și amplitudinea mișcărilor peristaltice. În cazul peristaltismului intestinului,
un fapt pozitiv este că extractele de propolis nu duc la disbacterioza intestinală. Pe lângă aceste
acțiuni, propolisul mai are și efect anesteziant și antihemoragic [48].
19
Acidul ferulic аre o acțiune antibacteriană și aglutinantă, ajutând rănile greu vi ndecabile,
antitoxic, l а combatere а tumorilor, dezodorizant, antiiradiant, anti -virotic și antiparazitar. Activează
puternic asupr а sistemul imunitar, mărind numarul de сelule specializate în lupta cu diferite boli.
Ajută în infecții urinare, boli de piele , de ochi, boli de prostată, afecțiuni respiratorii (astm), alergii
digestive, gastrite, ulcere, afecțiuni genitale, endocrine, reumatism, ajută în fixarea de Ca. Propolisul
reface celulele și le stimulează. Combate nodulii tumorali (30 -50%) în adenoame ti roidiene,
prostatice sau mamare, în cancer de colon, metastaze hepatice, pulmonare, genitale. Înlătură o parte
din efectele radioterapiei în cancer este vasoconstrictor și hipotensiv [41].
Propolisul сontribuie pe termen lung, la scăderea glicemiei și a l ipemiei într -o manieră mai
rapidă decât tratamentele convenționale. Acest fapt se datorește unui derivat cu magneziu al
ribozidului din componența propolisului care se manifestă direct la nivelul celulelor β din insulele
Langerhans din pancreasul endocrin, care sunt stimulate să producă insulină. La ora actuală pe plan
mondial, propolisul este utilizat pe scară largă în diferite forme de medicamente, suplimente sau
aditivi alimentari și băuturi pentru a înbunătăți starea de sănătate și pentru prevenirea uno r afecțiuni:
inflamatorii, boli cardiace, boli hepatice, diabetul și chiar unele forme de cancer [11].
Propolisul prezintă un interes deosebit în farmacologie și medicină datorită сalitățile sale
biologice deosebite, în special însușirile antimicrobiene ș i utilizarea lui în unele scopuri
terapeutice în medicina umană și veterinară, studiul compoziției chimice și identificarea
compușilor responsabili de activitatea biologică a acestuia.
În diabetul zaharat de tip I (insulino -dependent)este recomandat propo lisul sub formă de
tinctură. Administrarea tincturii de propolis favorizează reducerea dozei de insulină în cazul
diabeticilor de tip I. În diabetul de tip II, propolisul contribuie la scăderea și ținerea sub control a
glicemiei. Curele cu tincura de propo lis trebuie făcute sub supravegherea specialistului,care
stabilește dozele pentru fiecare bolnav. În cele mai multe cazuri, diabetul este însoțit de
hipertensiune. Propolisul administat pentru reducerea glicemiei contribuie de asemenea la
controlul tensiun ii arteriale. În baza cercetărilor și datelor studiate din literatură s -a stabilit că la
păstrarea îndelungată, propolisul nu -și pierde proprietățile sale și nu -și schimbă compoziția
chimică, ci rămâne intact pur și fără microbi [38].
Concluzie: Efectele sanogene (inclusiv și cele reglatoare) ale propolisului sunt în afara
oricăror dubii și el poate fi cu succes utilizat în scopul menținerii și fortificării sănătății prin
modificarea vectorului de reglare al reacțiilor și proceselor din organe, sisteme de organe,
menținând astfel potențialul vital al organismului în limitele normei fiziologice.
20
Capitolul II – MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE
2.1. Obiectul de studiu și etapele cercetării
Șobolanul alb de laborator este obiectul de bază a cercetări lor fiziologice. Utilizarea
șobolanilor albi în calitate de obiect experimental este determinată de mai multe avantaje:
1. Șobolanul alb nu este agresiv, ceea ce permite manipularea ușoară a lui în experiențele de
laborator.
2. Reflexul libertății este redus s uficient din cauza vederii slabe la acești șobolani.
3. Reproducerea animalelor în masă este relativ de ușoară. Perioada gravității durează 20 -25
de zile, iar o femelă naște 6 -8 pui, în cazul întreținerii în condiții favorabile, o femelă în
cursul anului dă naștere în jurul la 5 -7 generații. La vârsta de 4 luni șobolanii sunt puberi.
4. Șobolanul alb este mai rezistent la diverse boli epidemiologice și în afară de aceasta, ei
ocupă un spațiu de întreținere mult mai mic, în comparație cu alte animale experimenta le.
5. Dimensiunile organelor interne permit de a realiza majoritatea intervențiilor chirurgicale
necesare în practica experimentală.
6. Procesele fiziologice la om și la șobolanul de laborator sunt similare. Din acest motiv,
aceste animale se utilizează în c ercetările fiziologice și cele medicale.
Fiziologia și biochimia șobolanului de laborator: t0 corpului de 38,5 -39,50C; frecvența
respiratorie – 110/180 min; cantitatea de sânge 90 ml/kg; tensiunea arterială 100/130; pulsul
400/450 min; cantitatea de urină 2ml/ 24 ore; ph= 7.
În experiențele noastre am folosit șobolanii albi de laborator cu masa între 135 -180 gr.
Pentru experiment au fost luați 80 de șobolani care au fost împărțiți în 4 loturi experimentale.
Trei loturi au fost supuse experimentului, și o grupă s -a folosit ca martor (grupa de control).
– Lotul I – 20 șobolani pentru lotul martor, cărora le -am administrat 1ml soluție fiziologică,
intraperitoneal.
– Lotul II – 20 șobolani, cărora le -am administrat alloxan în regiunea intraperitoneal sub for mă de
soluție în raport de 200 mg la 1 kg de masă corporală.
– Lotul III – 20 șobolani cărora am administrat tinctură de propolis.
– Lotul IV – 20 șobolani cărora am administrat alloxan + tinctură de propolis.
Pentru colectarea materialului în vederea argumentării prezenței diabetului, animalele
experimentale au fost ținute în condiții speciale care permit monitoringul individual zilnic al
consumului de apă, hrană și al eliminărilor de urină. Investigațiile au avut loc timp de 30 zile în
perioada iarnă -vară. Ca material nativ pentru cercetare a fost utilizată: urina, sângele, plasma
sangvină.
Modelul diabetului zaharat s -a obținut prin injectarea alloxanului sub formă de soluție de
5% (200 mg/1 kg).
21
2.2. Caracteristica diabetului alloxanic sau expe rimental
După descrierea diabetului alloxanic în 1943 de către Dunn, o răspîndire largă au obținut așa
numitele modele chimice ale diabetului, prin care în diabetologia experimentală se subânțelege
– diabetul zaharat obținut în urma introducerii unor sub stanțe organice, care distrug celulele ale
insulelor pancreatice. Importanța metodelor chimice constă în aceea că ele pot fi aplicate
reprezentanților diferitor specii, în special animalelor mici.
Alloxanul este ureida acidului mezoxalic, reprezentând o substanță cristalină albă. Poate
exista sub doua forme: hidrică și anhidrică. Cristalele de alloxan se dizolvă în apă, eter și alcool
etilic. Prin metoda injectării alloxanului în regiunea inraperitonială am obținut diabetul
experimental. Evoluția diabetu lui începe, de obicei după 24 -30 ore de la introducerea dozei
diabetogene. În cazuri rare simptomele bolii apar în a 5 -10-a zi. Introducerea unei singure doze
mici (nediabetogene) poate duce la scăderea toleranței la glucide, iar la introducerea repetată p e
un termen îndelungat provoacă apariția hiperglicemiei, glucozuriei și schimbări morfologice în
celulele .
Diabetul alloxanic a fost obținut și descris la diferite animale (maimuțe, câini, șoareci,
țistari). Primele schimbări în insulele Langerhans, dup ă introducerea alloxanului, se observă deja
peste 5 minute și se manifestă prin degranularea rapidă a celulelor , activând procesele de
oxidare ce favorizează unele modificări în conținutul fosfolipidic al membranei. Apoi evoluează
procesele degenerative ce încep cu crisparea celulelor și picnoze în nucleele acestora iar
hotarele lor devin nedeslușite. S -a stabilit că șobolanii tineri sunt rezistenți la dozele de alloxan,
diabetogene pentru șobolanii maturi. La animalele tinere există o cantitate mai mar e de țesut
insular și procesele de regenerare sunt mai evidențiate.
În urma introducerii dozelor diabetogene de alloxan, apar formele de reacții de răspuns
de mai jos la câini, iepuri, șobolani și șoareci.
1. Reacția toxică. În această formă, în afară de af ectarea celulelor β sunt schimbări și în
alte organe și țesuturi, mai ales în ficat, rinichi, suprarenale. Moartea survine în urma diferitor
procese, uneori după 6 -18 ore în perioada reacției hipoglicemice, iar alteori în a 2 -3-a zi a bolii.
Animalele în acest timp sunt apatice, somnoroase, refuză hrana, slăbesc, la ele apare hiperglicemia,
glucozuria, acetonuria, anemia, hematuria, oliguria sau anuria, azotemia sau azoturia, albuminuria.
2. Forma acută de diabet. Se caracterizează prin evoluția rapidă a sim ptomelor bolii și
slăbirea animalelor. Se evidențiază, de asemenea, cetonuria, azotemia, anemia, hematuria.
Moartea survine la a 5 -10-a zi în prezența acidozei.
3. Forma cronică de diabet alloxanic. După o scădere bruscă a masei corpului are loc
stabilizarea ei. Durata diabetului la șobolani este de 1,6 -2 ani, la câini 5 -6 ani. Uneori are loc
22
însănătoșirea animalelor (4 -6 %). Într -un stadiu stabil, câteva zile, sau o săptamână până
la moarte, animaele nu mănîncă, apare cetonuria.
4. Diabetul tr anzitoric . Apare, de obicei, la introducerea alloxanului șobolanilor
nematuri, durează 3 -4 săptămâni și se termină cu însănătoșirea lor. În pancreas se observă
regenerarea celulelor β.
5. Forma „renală” de diabet. Existența glucozuriei fără hiperglicemie.
6. Rezistența la alloxan. La unele animale chiar introducerea în repetate rînduri a dozelor
diabetogene de alloxan nu duce la apariția diabetului.
Diabetul alloxanic se caracterizează printr -o insuficiență insulinică primară absolută și la
animale se observă schimbări specific corespunzătoare ale metabolismului. Deficitul insulinei
exercită o acțiune atât directă, cât și indirectă asupra unor caracteristici ale metabolismului, care
se află sub controlul insulinei, ca și a hormonilor hipofizei, suprarenalelor, tiroidei și gonadelor.
Simptomele diabetului după introducerea alloxanului sunt diferite: hiperglicemie,
glucozurie, poliurie, polidipsie, polifagie. Chiar în următoarea zi reacția la glucoză în urină este
pozitivă, diureza mărită. Nivelul glicemiei varia ză de la mărimi mici până la 27,7 -55,4 mmol/l,
glucozuria atinge 7 -10%, greutatea specifică a urinei este mărită. În diabetul alloxanic,
concomitent cu afectarea insulelor pancreatice s -au observat schimbări specifice și în alte organe.
După frecvența afec tărilor, ficatul și rinichii ocupă locul întâi după pancreas. Caracterul acestor
schimbări este determinat de gravitatea și durata bolii.
Mulți cercetători consideră că la baza acțiunii diabetogene a alloxanului stă capacitatea
lui de a intra în legătură cu grupele SH ale proteinelor și aminoacizilor. Ca dovadă poate servi
faptul că după 5 -10 minute de la introducerea intravenoasă a alloxanului, conținutul glutationei
în sânge, ficat și intestin se reduce considerabil.
2.3. Metode de cercetare
Printre sa rcinile principale ale cercetării se enumeră acumularea, păstrarea și prelucrarea
materialului nativ. În cazul cercetărilor pe care le -am efectuat am observant că la animalele cu
diabet zaharat experimental apar următorii indici în evoluția maladiei:
a. Schimbarea aspectului exterior al animalelor și comportamentul lor;
b. Volumul apei folosite;
c. Modificarea masei corporale a animalelor;
d. Modificarea indicilor clinici ai sângelui;
e. Cantitatea de hrană consumată;
f. Nivelul glucozei în sânge;
g. Prezența corpilor ce tonici, proteinelor în urină.
Colectarea și determinarea volumului de apă folosită, comportamentul și modificările
23
aspectului exterior a animalului, cantitatea hranei folosite, se realizau prin observări zilnice. La
colectarea sângelui ca anticoagula nt a fost utilizată heparina.
Testarea glucozei în sânge: Concentrația glucozei în sânge se determina cu ajutorul
glucometrului "Bionime GM 300" (Rusia).
Testarea calitativă a corpilor cetonici, glucozei și a proteinei în urină: Pentru
depistarea corpilo r cetonici, a glucozei în urină și a proteinei s -a folosit reacția calitativă pentru
precipitare cu ajutorul indicatorilor standart speciali: Combi 3A, Combina 5.
Testarea hormonilor : Hormonii au fost determinați prin metoda imunofermentativă,
bazată pe p rincipiul "concurenței". Reactivele de bază necesare pentru cercetarea
imunofermentativă include anticorpi imobili, conjugat ferment -antigen și antigen natural. După
amestecul anticorpului imobil și a conjugatului ferment -antigen cu serul sangvin, care con ține
antigen natural, apare o reacție de "concurență" între antigenul natural și conjugatul ferment –
antigen pentru numărul de locuri limitat.
2.4. Prepararea tincturii de própolis
La ora actuală, pe plan mondial, propolisul este utilizat pe scară largă î n diferite forme de
medicamente (îndeosebi în Europa răsăriteană), suplimente sau aditivi alimentari și băuturi pentru
a îmbunătăți starea de sănătate. Șansa de a se transforma dintr -un remediu empiric într -un
medicament, depinde foarte mult de purificare , standardizare și supunerea sa la toate celelalte
etape de cercetare și control: chimic, tehnologic, toxicologic, preclinic și clinic.
Ce-a mai eficientă metodă de administrare a propolisului este tinctura de propolis. Tinctura de
propolis se obține prin introducerea propolisului fin mărunțit în alcool de 90%. Pentru ca propolisul
să poată fi ușor mărunțit, trebuie ținut în congelator. La 100 ml alcool de 90% s -a adăugat 20 g de
propolis. Se păstrează la întuneric timp de 7 -10 zile și se agită de 3 -4 ori pe zi. Se observă că
extractul alcoolic are o culoare închisă maro -roșietică, iar pe fundul vasului se depun particulele de
propolis și ceară nedizolvate. Se filtrează de două ori prin hârtie de filtru sau prin două tifoane cu
vată la mijloc. În urma filtr ării rezultă un lichid clar de culoare maro sau roșietică. Se păstrează în
sticle închise ermetic, de culoare închisă. Se administrează cu apă per oral.
2.5. Prelucrarea statistică a datelor obținute
Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute s -a efec tuat cu aplicarea criteriului Stiudent.
Diferența se socoate veridică dacă P< 0,05; iar în cazul P> 0,05 diferența dintre martor și
loturile experimentului era neveridică. Termenul neveridic trebuie subînțeles ca o diferență
nedovedită, dar nu ca o lipsă a lui.
Toate diagramele din text au fost constituite după media aritmetică a datelor obținute.
Concluziile au fost făcute în baza datelor statistic semnificative.
24
Capitolul III.Rezultatele obținute și discuția lor
3.1. Manifestările clinice în diabetul alloxanic pe fondalul administrării tincturii de
propolis
Pe parcursul experiențelor s -a observat că animalele supuse experienței sunt afectate de
diabet, înregistrându -se o creștere considerabilă a zahărului în sânge, în raport cu fo rmele
intacte. Această creștere este cauzată de lipsa insulinei. Insulina mărește permiabilitatea
membranei celulare pentru glucoză și accelerează trecerea acesteea din lichidul intercelular
în celulă. În mediul lipsit de insulină viteza de trecere a glucozei în interiorul celulei este
de 20 de ori mai mică decât în nucleul care conține o cantitate suficientă de insulină [58].
Intensificarea transportului de glucoză prin membranele fibrelor musculare și a celulelor
ficatului sub acțiunea insulinei fovorizează sinteza glucogenului și acumularea lui în celulele
ficatului și a mușchilor. După administrarea unor doze mai mari de insulină, o cantitate
considerabilă de glucoză trece prin plasma sangvină în interiorul celulelor musculaturii
scheletice, mușchiul cardiac, mușchii netezi etc., din această cauză scade nivelul glucozei în
sânge și aportul de glucoză în celulele SN, asupra permibialității cărora insulina nu
acționează. În rezultat encefalul și măduva spinării percep insuficiența acută de glucoză, care
constituie sursa necesară pentru activitatea tuturor celulelor, inclusiv organelor [57].
În urma experimentelor realizate în cadrul laboratorului „Ecofiziologie Umană și Animală”
am observat că, la lotul cărui i s -a administrat alloxan, dar și la lotul mixt (alloxan+propolis)
apăreau niște leziuni adânci, la nivelul membrelor posterioare, dar și pe alte părți ale organismulu i,
numite ulcere. Ca urmare a modificărilor metabolice generale asociate diabetului, în timp,
capilarele mici și arterele sunt afectate prin depunerea de substanțe care reduc lumenul vascular.
Prin reducerea lumenului vascular, cantitatea de sânge care irigă un teritoriu tisular și implicit cel
cutanat (frecvent extremitățile picioarelor) vor primi mai puțin sânge. Reducerea irigării cu
sânge va avea drept consecință o aprovizionare redusă cu nutrienți și oxigen a țesuturilor și pielii .
Când un țesut primește mai puțin oxigen și nutrienți apar suferințe tisulare și cutanate care vor
culmina cu necroza și apariția de ulcere cu tendință redusă de cicatrizare. Ulcerația piciorului este
una din complicațiile ce pot apare la persoanele cu diabet zaharat [78 ]. Persoanele cu diabet zaharat,
ce au pentru o perioadă lungă de timp valori glicemice mari, sunt predispuse de a face complicatii.
Ulcerațiile piciorului la pacienții cu diabet zaharat nu apar spontan, ele necesită factori precipitanți.
La nivelul membre lor inferioare se produc leziuni ale nervilor și vaselor datorate valorilor
glicemice mari. Așadar, riscul de ulcerații este foarte mare deoarece pacientul iși pierde
sensibilitatea la nivelul membrelor inferioare [80]. Asemanator nervilor și vasele suferă leziuni. O
vascularizație deficitară poate face dificilă vindecarea unei răni. Datorită sensibilității diminuate la
acest nivel, leziunea poate trece neobservată și se poate infecta. Pe lângă aceste ulcerații s -a
observat că, în anumite părți ale organism ului, blana era mai rară, sau chiar lipsea. Pe lângă
simptomele acestea, la șobolanii injectați cu alloxan s -a înregistrat și o încetinire a reacțiilor de
mișcare, precum și apatie, din cauza scăderii în greutate și lipsei de energie, datorate imposibili tății
pătrunderii glucozei în celule, care reprezintă combustibilul acestora.
Principalele simptome ale clinice ale DZ sunt: polidipsia, poliuria, polifagia, scăderea în
greutate evidentă, chiar dacă apetitul este excesiv. Diabetul zaharat, reprezintă dere glări ale
metabolismului, când organismul nu utilizează energia conform necesităților. Pe lângă scăderea
bruscă a masei corporale, se atestă foame și sete excesivă, care reprezintă alte două manifestări
clinice ale acestei boli [57]. Când celulele nu sunt în stare să utilizeze glucoza și energia, ele
transmit un semnal creierului, că au nevoie de mai multă energie, apoi creierul provoacă reacția
foamei, determinând persoana să mănânce, însă, cu cât mai multă hrană se consumă, cu atât
concentrația glucozei crește în sânge și nu se transportă în celule. Ceea ce provoacă un efort mai
mare din partea rinichilor, pentru eliminarea glucozei din sânge prin urină și, pentru aceasta devine
necesar consumul unei mari cantități de apă, din care rezultă polidipsia. Nec esitatea permanentă în
consumul de apă, este una din principalele manifestări ale diabetului zaharat.
Din cauza bolii, în sânge crește concentrația de glucoză, ceea ce conduce la formarea și
eliminarea sporită a urinei, adică la deshidratarea organismului . Organismul tinde să suplinească
rezervele de apă – bolnavul poate consuma până la 10 l de apă pe zi. Dacă concentrația de glucoză
în urină va fi foarte mare, rinichii nu vor permite acesteia să treacă, de aceea urina trebuie să fie în
cantități mari. Ca sa se formeze acea cantitate, organismului îi este necesară o cantitate
corespunzătoare de apă, astfel apare simptomul setei puternice. La bolnav, prin urmare, se
înregistrează frecventa necesitate de a se urina .
Tabelul 3. 1.
Acțiunea diabetului alloxa nic asupra masei corporale, pe fondalul tincturii de propolis
Ziua măsurării Masa corporală (g)
Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
I 160,95±1,38 176,00±9,60 159,12±24,25 115,90±13,26
VII 161,54 ±1,74 173,57±9,09 146,02±33,58 121,73±13,63
XIV 161,76±0,97 170,43±8,89 166,00±33,05 133,99±10,27
XX 161,99 ±0,93 167,17±8,49 169,73±37,92 139,03±15,52
Media 161,56 ±1,11 187,21±9,02 160,21±32,20 127,66±13,17
Sleirea (slăbirea sau pierderea în greutate), este un simptom frecvent în manifestarea
diabetului zaharat. În unele cazuri, se atestă o pierdere bruscă în greutate (ceea ce observăm și în
datele experimentale, la lotul căruia i s -a administrat alloxan), numită epuizare sau cahexie. Această
scădere a masei corporale este caracteristică mai mult, persoan elor cu diabet tip I. În acest caz,
pancreasul, nu mai sintetizează insulină. O astfel de situație poate fi cauzată din două motive:
reacția autoimună – organismul nu poate accepta celulele care sintetizează insulina, sau celulele
pancreasului sunt atacate de virusuri sau substanțe puternic toxice. Astfel, organismului îi este
necesară o nouă sursă de energie pentru restabilirea concentrației necesare de glucoză în celule și o
astfel de sursă reprezintă țesuturile musculare și adipoase, care ard activ, avân d ca consecință
epuizarea organismului. La persoanele bolnave de diabet zaharat, cantitatea insuficientă de insulină,
reprezintă un obstacol în transportul glucozei din sânge în celule, pentru utilizarea acesteia în
calitate de sursă de energie. Când aceas ta se întâmplă, organismul începe să ardă grăsimile și
mușchii, creând, astfel o sursă de energie, ceea ce cauzează scăderea masei corporale.
Conform Tabelului 3.1, observăm că, la lotul mixt se atestă o creștere comparativ bună, astfel,
putem concluziona , că propolisul, pe fondalul diabetului alloxanic, favorizează creșterea masei
corporale, datorită, în primul rând a microelementelor. Zincul în compoziția enzimelor, participă la
metabolismul glucidic și lipidic. Sub acțiunea Zn, de asemenea, crește dura ta de acțiune a insulinei,
astfel organismul nu este nevoit să compenseze rezervele energetice din țesuturile musculare sau
adipoase [55].
În afară de modificările valorilor glucozei, în diabet sunt perturbate și alte componente ale
sangelui. Astfel ca și în cazul subnutriției, pentru a face față cheltuielilor de energie organismul
recurge la rezervele de grăsime, pe care le mobilizează din depozite și le trece în sânge spre a le
utiliza în locul glucozei. De aceea, sângele diabeticilor este gras, laptos. D ar acest efort al
organismului de a suplini prin grăsimi lipsa glucozei este un eșec, căci grăsimile nu se ard pentru a
da energia necesară decât în prezența zahărului, a glucozei. Se spune că "grăsimile ard în flacăra
produsă de glucoză" drept urmare grăs imile sunt arse incomplet rezultând substanțe toxice pentru
organism ( corpi cetonici , acetona ). Prezența acestor substanțe în sângele și urina unei persoane
arată aproape sigur că este vorba de un diabet grav, nedescoperit sau netratat corect. Intoxicația
organismului cu acetonă și alte substanțe cetonice poate duce la com a diabetică.
Acetona din sânge crește așa de mult încât se elimină pe cale respiratorie, astfel că aerul
expirat de un bolnav de diabet în această fază sau de un bolnav în coma diabetică miroase a acetonă
sau a mere coapte. În această situație analiza corpilor cetonici din sânge și urină are o mare
importanță pentru diagnosticul de diabet. Prezența corpilor cetonici în urina unui pacient diabetic
sugerează că diabetul nu este bine controlat.
Tabelul 3. 2.
Analiza corpilor cetonici din urină, în diabetul ex perimental, pe fondalul administrării
tincturii de propolis
Ziua măsurării Corpii cetonici în urină (mg/dl)
Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
V Neg ±5 ±5 ±5
X Neg ±5 ±5 Neg
XV Neg +++100 neg Neg
XX Neg +++100 Neg Neg
În diabetul avansat, pe ntru a face rost de glucoză organismul mobilizează nu numai
grăsimile ci și proteinele corpului. Din această cauză, cu toate că manâncă mult, diabeticul slăbește,
căci iși consumă propriile lui proteine (diabetul cu slabire). Drept urmare, cresc și deșeuri le
proteinice din sânge: acidul uric, ureea , creatinina . Datorită iritației cronice a rinichiului de către
glucoza crescută ce ajunge la acel nivel, se produce alterarea filtrului renal, care lasă să treacă
albumina din s ânge în urină ( albuminurie ).
În fiecare rinichi există sute de mii de așa numiții glomeruli, care reprezintă filtrele ce curăță
sângele de deșeuri și toxine. Sângele, sub presiune, este pompat prin capilarele mici ale acestor
glomeruli și astfel se filtrează. O mare parte din lichide și componentele normale ale sângelui sunt
reabsorbite și trec înapoi în organism, iar deșeurile împreună cu o mică parte de lichi d, trec din
rinichi în vezica urinară, de unde, apoi sunt eliminați prin urinare. În cazul diabetului, prin rinichi
trece sângele cu o cantitate sporită de glucoză.
Aceasta atrage după ea mult lichid, ceea ce provoacă o presiune mare în interiorul fiecăru i
glomerul. De aceea viteza de filtrare în glomeruli – reprezintă un indice important al lucrului renal,
astfel, la o fază inițială de diabet, acest lucru se accelerează. Glomerulii sunt înconjurați de țesutul
numit membrana bazală glomerulară. Această mem brană se îngroașă anormal, ca și alte țesuturi,
care sunt adiacente acesteia. Din această cauză, capilare din interiorul glomerulilor, treptat sunt
înlocuite (distruse). Cu cât mai puțini glomeruli rămân activi, cu atât mai rău filtrează rinichii
sângele, dar dat fiind faptul că rinichii au rezerve de glomeruli, filtrarea nu se întrerupe.
Cel mai des întâlnit simptom de înrăutățire a problemelor renale din cazul diabetului
zaharat, este microalbuminuria [95]. Albumina este o proteină, moleculele căreia sun t de mărimi
mici. Rinichii sănătoși permit unei mici cantități a acesteia, să treacă în urină, iar atunci când lucrul
lor începe să scadă și să se înrăutațească, albumina trece într -o cantitate mai mare.
Tabelul 3. 3.
Analiza proteinelor din urină, în diab etul experimental, pe fondalul administrării tincturii de
propolis
Ziua măsurării Proteinele în urină (mg/dl)
Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
V Neg ++100 ++300 Trace
X Trace ++100 ++100 Neg
XV Neg +++300 Trace Neg
XX Neg +++300 Trace Neg
Această creștere a cantității de albumină în urină nu este neapărat cauzată de problemele la
nivel renal. Dacă la bolnavul de diabet s -a identificat în mod repetat microalbuminuria, aceasta
înseamnă că este supus nu doar riscului de a suferi de insuficiență renală, dar și de boli
cardiovasculare. Dacă se evită lecuirea, atunci capacitatea de filtrare a rinichilor v -a scădea și mai
mult, iar în urină vor fi identificate proteine cu dimensiuni mai mari, fenomenul de proteinurie. Cu
cât mai rău lucrează rinichi i, cu atât mai multă creatinină se adună în sânge.
Conform datelor din literatură glucoza este glucidul cel mai important și cel mai frecvent
întâlnit în patologia clinică a diabetului zaharat. Glicozuria ridicată este corelată de obicei cu
hiperglicemia. În cazul în care nivelul glucozei sanguine depășește 170 –180 mg% apare glucozuria.
Glucozuria în diabetul zaharat este cu atât mai intensivă, cu cât nivelul hiperglicemiei este mai
ridicat. O glicozurie absentă nu înseamnă lipsa aceste maladii, deoarece u n diabet bine controlat
poate îndepărta aceste simptome. Tot astfel, o glicozurie relativ mică, de regulă constantă și
neinfluențată de hiperglicemia postprandială, poate constitui manifestarea unui diabet renal. În
cercetările realizate s -au făcut observa ții asupra glucozuriei la animalele experimentale.
Din tabelul 3.4, observăm că la lotul martor, cărui s -a administrat soluție fiziologică,
glucoza în urină nu este prezentă, ceea ce ne vorbește despre un metabolism glucidic normal și o
bună funcționare a rinichilor. La lotul cărui s -a injectat soluție diabetogenă de alloxan, prezența
glucozei în urină este evidentă, ceea ce atestă dereglări ale metabolismului glucidic, și deci,
prezența diabetului zaharat experimental.
Tabelul 3. 4.
Acțiunea tincturii de propolis asupra nivelului de glucoză în urină, pe fondalul diabetului
alloxanic
Ziua măsurării Glucoza în urină (mg/dl)
Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
V Neg ±100 +250 Neg
X Neg +250 ±100 Neg
XV Neg +250 ±100 Neg
XX Neg ++540 Neg Neg
Concluzii: Astfel, rezultatele obținute, denotă că diabetul alloxanic provoacă modificări asupra
concentrației de cetone, proteine și glucoză din urină, ceea ce ne mărturisesc datele înregistrate la
lotul II ( administrat cu soluție diabetogenă). De asemen ea, observăm că la lotul mixt (administrat
cu soluție de alloxan și propolis) concentrația acestora atinge un nivel minim în comparație cu lotul
alloxan, prin urmare tabloul clinic suferă modificări în sens ameliorativ. La loturile I și VI ( lotul
martor ș i propolis) rezultatele sunt negative, deci nu prezintă modificări în tabloul clinic. Datorită
proprietăților antiinfecțioase și biostimulatoare ale propolisului, asupra sistemului renal, capacitatea
de filtrare a rinichilor se îmbunătățește și respectiv, indicii patologici scad, în unele cazuri, până la
stabilizare.
3.2. Acțiunea tincturii de propolis asupra conținutului de glucoză și insulină pe
fondalul administrării tincturii de propolis.
Diаbetul se саracterizează prin perturbarea metabolismului lipid ic, proteic și glucidic și
care se datorează insuficienței absolute sau relative de insulină în organism. În literatur а de
specialitate nu sunt strict determinate criteriile diabetului zaharat la animalele experimentale.
Dacă se testează urina la glucozuri e după 2 -3 zile de la injectarea alloxanului, și aceasta este
prezentă, se consideră că animalele sunt diabetice. De asemene, pe parcursul experimentului se
colectează sânge din ven а саudală și se determină glicemia, dar, de cele mai multe ori, diabetul
zaharat este confirmat la sfârșitul experimentelor, când animalele sunt sacrificate și se colectează
sânge pentru diferite testări, inclusiv glicemia [5].
Hiperglicemi а este f асtorul princip аl care determină severitatea bolii și este în primul
rând consecin țа insuficienței аctivității insulinice. Când insulin а este insuficientă cantitativ sau
ineficientă сalitativ, glucoza nu poate pătrunde în сelule, сrește în sânge și astfel apare
hiperglicemia. Insulin а își exercită efectul permițând glucozei să treacă di n circulație în interiorul
celulelor pentru a fi utilizate drept sursă de energie. D аr dасă insulina este absentă în sistem,
meсanismul de regl аre a nivelului glucozei sangvine este dereglat; ca urmare, glucoza din sânge
nu poate fi convertită în surse de energie pentru celule, având drept rezultat diabetul [6].
Sensul fiziologic al hiperglicemiei în diabet сonstă, în primul rând, în asigurarea
suficientă cu glucoză a sistemului nervos сentral, deoarece datorită scăderii repetate a
permeabilității barierei hematoencef аlice pentru glucoză în di аbet сantitatea necesară de glucoză
pătrunde în creier numai în cazul unei concentrații mărite de glucoză în sânge.
Gluсoza este cea mai importantă z аhаridă, c аre se găsește în mod normal în organele și
sângele omului și сonstituie сombustibilul сel mai prețios pentru obținerea energiei necesare
activității omului. Glucoz а este distribuită în toate celulele și fluidele organismului, cu excepția
urinei. Reglarea nivelului de glucoză în sânge se realizează prin intermedi ul hormonilor
pancreatici – glucagonul și insulin [33].
Gliсoregl аreа menține nivelul сonstаnt al glucozei în sânge (70 – 120 mg%). Variațiile
glicemiei pot duce la grave tulburări. Glicoreglarea se realizează pe c аle hormonală și fizico –
chimică. În reglar ea hormonală intervin două grupe de hormoni: hipoglicemianți și
hiperglicemianți.Insulina este factorul hipoglicemiant, iar ceilalți hormoni acționează
hiperglicemiant. Insulina este un hormon complex de aminoacizi, circulă în sânge fixată de unele
globuli ne și este inactivată la nivelul ficatului. Acțiunea sa hipoglicemiantă se realizează prin
accelerarea și transportul glucozei prin membranele celulare; stimularea glicogenogenezei
hepatice și musculare; inhibarea gluconeo genezei. Insulina acționează și p rin mărirea sintezei de
25
glicogen din proteine, favorizând lipidogenezei din glucide sub formă de grăsimi de depozit,
având și o acțiune antaginistă față de hormonal contrainsular al hipofizei.
Autoreglarea fizico – chimică: s -a arătat că glicogenul he patic nu este o masă amorfă,
pentru a fi consumată la periferie, glucoza trebuie să fie în prealabil fixată sub formă de glicogen,
deci glicogenul este în permanență sintetizat și utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor
din organism. Aceast a este valabil numai pentru glicogenul hepatic. Glicogenul este format din
patru surse: glucoza alimentară și produșii metabolismului glucidic, lipidic și protidic. Dacă
apare un supliment digestiv de glucoză , crește sinteza de glicogen. Invers, o utiliza re crescută a
glucozei este compensată prin accelerarea depolimerizării glicogenului. Prin acest mecanisn de
autoreglare se menține constantă glicemia. În final, putem considera diabetul ca fiind datorat fie
unui subconsum tisular de glucoză, fi unei supra producții hepatice de glucoză. Ambele procese
duc la hiperglicemie și glicozurie. Subconsumul tisular este legat de insuficiența insulinică și este
fenomenul determinantului diabetului, iar excesul de producție hepatică de glucoză, datorat
hormonilor hiper glicemianți, este un fenomen secundar [42].
Creșterea nivelului glucozei plasmatice stimulează producerea de insulină până la nivelul
celulelor β. Valoarea glicemiei trebuie să crească cu 50 – 90 mg% înainte ca să apară modificări
detectabile ale secreție i de insulină, și aceasta până la o valoare maximă de 300mg%. Dacă creșterea
glicemiei este bruscă, eliberarea insulinei urmează în câteva minute. Dacă nivelul glicemiei rămâne
ridicat secreția de insulină se menține. Concentrația sanguină a insulinei vari ază pe parcursul zilei cu
o valoare maximă raportată în jurul a 200 microU/ml. Timpul de circulație a insulinei înainte de a
interacționa cu celulele receptoare este scurt: t ½=6 – 10 min. Unele studii
[43] sugerează faptul, că insulina sau unele fragmente din compoziția ei pot avea unele acțiuni
intracelulare care să stimuleze pătrunderea intracelulară a glucozei.
În pofida multiplelor cercetări efectuate în domeniul endocrinologie, problema
tratamenului diabetului zaharat rămâne a fi una dintre cele mai prin cipale. Prezintă interes
deosebit studiul anumitelor preparate ce pot influența decurgerea diabetului sau atenua într -o
anumită măsură dereglările metabolice. În cadrul diabetului zaharat se utilizează pe larg
apiterapia, reprezentată de propolis cu propri etăți terapeutice și acțiune hipoglicemiantă,
diuretică și diaforetică [9,12].
Propolisul contribuie pe termen lung la scăderea glicemiei și a lipemiei într -o manieră
mai rapidă decât tratamentele convenționale. În acest sens putem menționa că în diabetul
experimental, nivelul glucozei sangvine crește pe măsură ce conținutul de insulină se micșorează.
Studiile efectuate pe animalele de laborator prezintă o creștere a numărului de insulițe
Langerhans și ca rezultat o hipersecreție de insulină. Nivelul cres cut de secreție de insulină
determină o scădere a nivelului glucozei sanguine și o acumulare sporită de glicogen în ficat și
26
alte organe.
Studiile recente au demonstrat efectul hipoglicemiant al unui derivat al rutozidului cu
magneziu. Se știe că în c azul diabetului zaharat de tip I (insulino -dependent), distrugerea celulelor β
este favorizată de un mecanism autoimun sau de un proces inflamator în care sunt implicați radicali
liberi. S -a sugerat că interleucina 1 β joacă un rol important ca mediator al distrugerii și al disfunției
celulelor β, fapt ce se materializează prin producerea unor specii reactive de oxigen
– în care este inclus și NO sintetaza – în final producându -se o inhibare a funcției mitocondriale
și moartea celulelor prin apoptoză. Func țiile majore ale flavonoizilor care se găsesc pe deplin în
propolis au rol important în tratamentul diabetului insulino -dependent. Administrarea
propolisului este în măsură să conducă la scăderea dozei zilnice de insulină, fără a se pretinde
însă eliminar ea totală a acestuia. Aceste efecte demonstrează pe un extract apos de propolis.
Astfel cele trei funcții principale ale flavonoizilor la nivelul celulelor beta sunt: activitatea de
radical scavenging ; acțiunea de inhibare a IL -1B; inhibarea acțiunii NO s intetazei.
Acțiunea flavonoizilor în diabetul zaharat. În această boală zaharoza este transformată în
grăsimi și astfel circulația sanguină la nivelul organelor ca ochii și intenstinul este oprită. Cu cât
glucoza este menținută mai mult timp la nivelul un ui organ, ea este redusă de enzima
aldosereductaza la hexicol care este un compus stabil ce nu mai suferă transformări. Prin osmoză
hexitolul atrage multă apă din sânge și o reține în celule, care la nivelul funcțional sunt marcate.
La nivelul ochilor se p roduce suprapresiune în timp ce la nivelul intestinului absorbția
compușilor nutritivi este diminuată. Flavonoizii inhibă activitatea aldosereductazei, diminuând
astfel tulburările la nivelul ochilor și normalizând funcția intestinală [1].
Glucoz а este аgentul insulino -trop, cel m аi important din c аdrul organismului, ea joacă un rol
important în sistemul glucoză -insulină. Dereglarea lui în organism produce aport crescut al glicemiei.
Astfel, nivelul crescut al glicemiei a fost observat și în cercetările no astre. În acest sens
putem menționa că tincture de proopolis contribuie la micșorarea glucozei în sânge.
Tabelul 1.1.
Influența tincturii de propolis asupra nivelului de glucoză (mmol/l)
în sânge, pe fondalul diabetului alloxanic
Indicii Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
Numărul 20 20 20 20
Glucoză mmol/l 5,27±0,159 18,83±0,487 11,06±0,438 5,24±0,221
P < 0,0001 < 0,0001 >0,05
27
Rezultatele cercetări lor a nivelului de glucoză atestă apariția diabetului la șobolanii
injectați cu alloxan, unde glicemia atinge valoarea de 18,83±0,487 mmol/l în comparație cu lotul
martor – 5,27±0,159 mmol/l. Importanță prezintă lotul în care s -a administrat tincura de pro polis
pe fondalul diabetului alloxanic, unde se observă o reducere a glicemiei până la 11,06±0,438
mmol/l în comparație cu lotul alloxan. După apariția simptomelor diabetului se determină o
scădere a nivelului de insulină, de unde putem presupune că aceast a se află în dependență de
expresivitatea schimbărilor degenerative – necrotice în celula β a pancreasului endocrin.
Propolisul аcționează direct l а nivelul celulelor -β din insulele lui Langerhans. Di аbetul
zаhаrаt de tip I se produce prin distrugerea a сestor сelule. Me саnismul de inhibare a funcției
mitoсondriale și moarte а сelulelor -β prin apoptoză se produce аstfel: radic аlii liberi sunt
implicați în distrugerea acestor celule prin mecanismul autoimun sau printr -un proces inflamator.
Acești radicalii li beri blochează acțiunea insulinei și a glucozei la țesuturile periferice, contribuie
la disfuncția pancreatică și încetinesc producția de insulină, provoacă inflamații cronice, care pot
duce la apariția rezistenței la insulină și la apariția bolilor cardio vasculare. De aceea,
antioxidanții joacă un rol extrem de important în tratamentul diabetului, iar propolisul are o
capacitate antioxidantă deosebită, datorită flavonoidelor, putând fi utilizat cu succes pentru
ameliorarea simptomelor sau afecțiunilor core late diabetului [49].
18.83
20
18
16
14 11.06
12
mmol/l
10
8 5.27 5.24
6
4
2
0
Martor Alloxan All.+ Prop. Propolis
Fig. 1. Nivelul glucozei (mmol/l) la admi nistrarea tincturii de propolis pe fondalul
diabetului experimental
Revenind la mecanismele de acțiune ale flavonoizilor, trebuie menționat că aceștia sunt
deja cunoscuți ca agenți antioxindanți exogeni, însă comportamentul lor este puțin diferit de cel
28
al antioxidanților clasici de tipul α – tocoferolului (vitaminei E). Flavonoizii au o activitate moderată,
de tip ,,chain –breaking’’(întreruperea lanțului de reacții biochimice de producere a radicalilor liberi).
În cazul acestei activități, ei pot fi ,,donori’’ sau ,,acceptori’’ – activi în condiții de presiune redusă de
oxigen, atunci când nivelul concentrației de alkil este egal cu cel al concentrației de peroxid. Având o
structură de tip ,,amină aromatică’’sau de ,,fenol mascat”, flavonoizii manifes tă o acțiune de tip
,,radical scavenger”. Se cunoaște faptul că, la ora actuală, în medicină se utilizează pe scară largă
amestecuri de antioxidanți menite să asigure o bună stabilitate a substratului. Eficacitatea acestor
amestecuri este rezultatul acțiun ii antioxidante a fiecarui
component. Pentru a -l defini din acest punct de vedere, putem afirma că propolisul este un
amestec natural de antioxidanți ce oferă o acțiune sinergică care se manifestă printr -un mecanism
de tip,,chain – breaking – chain breaki ng” sau ,,chain – breaking – radical scavenger” [2].
Insulin а este сel m аi important hormon în metabolismul glu сidelor. E а сontribuie, în
primul rând, la mi сșorсrea сoncentrației glucozei în sânge. Aceast а mărește permeabilitatea
membranei celul сre pentru glucide. Insulin с, de asemenea, participă la transformarea glucozei în
glicogen și la depozitarea glicogenului în ficat. Hipersecreți а insulini сă, care are loc pe cale
vagală, duce la o creștere a consumului tisular periferic de glucoză. Din această cauză , în
citoplasmă are loc o sinteză excesivă de lipide. Acest efect se bazează pe administrarea
terapeutică de doze mici și repetate de insulină pentru a se obține un efect hiperponderal. Insulina
participă la sinteza acizilor grași în ficat, stimulând lipog eneza. Aceasta, de asemenea, poate
inhiba descompunerea lipidelor din țesutul adipos, prin inhibarea lipazei intracelulare. De
asemenea, are un rol important în sinteza proteinelor, prin creșterea transportului de aminoacizi
în cadrul celulelor. Poate astf el accelera sinteza proteinelor în cadrul mușchilor.
În rezultatul deficitului de insulină în diabetul experimental are loc sporirea procesului de
descompunere a proteinelor din țesuturi și intensificarea procesului de pătrundere în fluxul sangvin a
amino acizilor și, ca urmare, crește cantitatea de amoniac și azot în urină. Aceste modificări sunt în
corelație cu gradul insuficienței insulinice. Astfel, are loc intensificarea sintezei fermenților -cheie ai
gluconeogenezei, ceea ce duce la creșterea produceri i de glucoză. În acest sens, putem menționa că în
diabetul experimental nivelul glucozei sangvine crește pe măsură ce conținutul de insulină se
micșorează, deoarece în organism are loc reducerea capacității țesuturilor de a asimila glucoza,
aceasta fiind c onsecința diminuării insulinei în plasma sangvină.
În af аră de glu сoză mulți alți factori influențează secreția de insulină: alte monozaharide
ușor metabolizate ca fructoza, manoza au efect stimulator; aminoacizii, în special arginina,
lizina, și leucina, stimuleză puternic secreția de insulină; agoniștii α – adrenergici inhibă secreția
de insulină; adrenalina prin α – recepția este un inhibator fiziologic al secreției de insulină;
somastotatina, produsă de celulele D din pancreas, prin acțiune paracrină, inhibă secrețoa de
29
insulină; GIP(Gastric Inhibatory Polypeptide), polipeptid eliberat de mucoasă duodenală și
jejunală la ingestia de glucoză, stimulează eliberarea de insulină; acțiunea GIP explică
constatarea mai veche că glucoza administrată oral es te un secretagog mai puternic pentru
insulină decât glucoza adminstrată intravenos [31].
Diabetul alloxanic se caracterizează printr -o insuficiență primară de insulină și, la animale se
observă schimbări specifice corespunzătoare în metabolism. Drept dova dă că la animalele
experimentale este prezent diabetul, o constituie faptul, că are loc o creștere a zahărului în sânge,
în raport cu lotul martor, această creștere fiind cauzată de lipsa insulinei Pe parcursul cercetărilor
experimentale s -a stabilit, că în rezultatul administrării alloxanului, la animale se dezvoltă
diabetul zaharat – un proces cu distrugerea completă sau relativă a funcțiilor celulelor -β a
pancreasului endocrin, ceea ce conduce la scăderea nivelului de insulină în sânge.
Tabelu l 1. 2 .
Influența tincturii de propolis asupra conținutului insulinei
(pmol/l) în plasmă, în diabetul alloxanic
Indicii Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
Numărul 20 20 20 20
Insulină pmol/l 2,026±0,027 0,376± 0,039 1,054±0,036 1,987±0,042
P < 0,0001 < 0,0001 >0,05
În cadrul studiului respectiv s -a observat că nivelul conținutului de insulină în lotul
martor este de 2,026±0,027 pmol/l, iar în lotul cu alloxan de 0,376±0,039 pmol/l. Se evi dențiază
astfel o scădere majoră a concentrației de insulină față de normă. Iar în lotul unde s -a administrat
tincura de propolis pe fondalul diabetului alloxanic, conținutul de insulină atinge valoarea de
1,054±0,036 pmol/l. Deci, în cadrul cercetărilor s e observă creșterea conținutului de insulină la
lotul mixt în comparație cu lotul alloxanic, ceea ce evidențiază proprietatea tincurii de propolis
de a menține concentrația de insulină sub control.
S-а observ аt, сă tinсturа de propolis аre efecte benefice în detoxifiere а și revitaliz аreа
organismului, precum și în normaliz аreа metabolismului în di аbetul z аharat. Datorită
аminoa сizilor ( сa exemplu: cisteina, metionina, valina, leucina, arginina, prolina și serina), ce se
conțin în tinctura de propolis, sunt absorbite, practic, totalmente în organism și contribuie la
ameliorarea proceselor metabolice (îndeosebi, a metabolismului glucidic). Mi сroelementele și
mаgneziul din tinctura de propolis au rolul de a s сădeа nivelul gli сemiei din sânge și ajută la
30
prevenirea unor сompli сații сe аpar la diabeti сi, precum аfecțiuni сardiocerebrovasculare,
nevrite, hipercolesterolemie, afecțiuni ale retinei [32].
2.5 2.026 1.987
2
1.5
1.054 pmol/l
1
0.376
0.5
0
Martor Alloxan All.+ Prop. Propolis
Fig 2 . Conținutul de insulină (pmol/l) în plasma sangvină la administrarea tincturii
de propolis pe fondul diabetului alloxanic
În асeаstă ordine de idei, putem mențion а că tinctur а de propolis posedă o particulаritate
speсifică de асțiune biostimulatoare asupra insulelor pancreatice, prezentând efect
hipoglicemiant, în comparație cu lotul alloxanic care determină modificări esenția le în statutul
insulelor Langerhans, evidențiind aspecte positive marcate, condiționate de insuficiența insulinei.
Glаndele endo сrine participă activ în reglarea metabolismului glucidic, iar schimbările
patologice apărute în ele duc la evoluția diferitelo r forme de diabet zaharat. Insuficiența totală
sau parțială a insulinei în organism provoacă apariția unui complex de dereglări hormonale,
metabolice și imunologice. Tulburările apărute sunt specifice stresului metabolic; ca urmare, are
loc activarea sau i nhibarea activității funcționale a glandelor endocrine [40].
3.2.Caracteristica stării funcționale a corticosuprarenalei în diabetul experimental
pe fondalul administrării tincturii de propolis
Diаbetul influențe аză și аsuprа suprаrenаlelor, du сând l а schimb аreа funсționаlă а
асtivității lor, ce se manifestă printr -o hiperprodu сere de glu сocorticoizi și саtecolamine, aceasta
determinând apariția hiperglicemiei.
Сorticosteronul este produs de glandele supraren аle și аparține unei clase de hormoni
numite g luсocorticoizi, hormoni care afectează funcționarea tuturor organelor în corpul uman.
Totuși, cel m аi important rol pe care îl are corticosteronul este de a ajuta organismul să răspundă
la stres. De asemenea, сorticosteronul ajută la: menținerea tensiunii arteriale și a funcției
cardiovasculare; reglarea metabolizării proteinelor, hidrocarburilor și grăsimilor; buna f uncționare
a sistemului imunitar [30].
31
Deoarece сorticosteronul este аtât de important pentru sănătate, сantitatea de hormon produsă
de glandele suprarenale este foarte bine сontrolată. C а și în cazul аltor hormoni, саntitatea de
сorticosteron produsă este reglată de hipotalamus și glanda pituitară, un organ de mărimea unui bob
de fasole situat la baza creierului. M аi întâi hipotalamusul transmite „hormoni impuls” către glanda
pituitară. L а rândul ei, gland а hipofiza eliberează o serie de hormoni сare reglează creșterea, funcția
tiroidiană și pe cea suprarenală, precum și producția de estrogen și testosteron. Una dintre funcțiile
principal e ale glandei pituitare este de a secreta ACTH (corticotropina), un hormon care stimulează
glandele suprarenale să producă corticosteron. Odată produs, corticosteronul determină glanda
pituitară să micșoreze producția de ACTH, încheind astfel întregul cicl u [16].
Rezult аtele numeroaselor сerсetări demonstrează rolul important al hormonilor
suprarenali în patogenitatea di аbetului, deoarece glu сocorticoizii au un efect antiinsulinic
pronunțat. După cum se menționează în [45], rolul p аtogenic al hormonilor co ntrainsulari nu este
pe deplin elucidat: posibil, hiperproducția lor are doar o importanță de provocare, înlesnind
trecerea de la diabet ascuns la cel adevărat. Nu este exclus că аctivitatea mărită a hormonilor
antagoniști contribuie la evoluția decompensa ției, deoarece anume în perioada decompensației se
determină activitatea mărită a glucocorticoizilor [37].
Unii savanți [44] consideră că dereglările metabolismului hidrocortizonului, analizate mai
sus, sunt condiționate atât de reducerea vitezei reacției de restabilire a hormonilor steroizi, cât și
de micșorarea vitezei de legare de mai apoi a lor cu acidul glu сuronic . Înlăturarea, aproape
totală, a acestor dereglări la bolnavii cu o compensare stabilă a metabolismului glucidic este o
dovadă convingătoar e a faptului că aceste dereglări ale metabolismului hidrocortizonului sunt
legate de tulburările metabolice chemate de insuficiența insulinică.
Unii сerсetători menționează сă la bolnavii de hiper сortiсism s -a observat o scădere a
toleranței la glucoză, p ână la apariția simptomelor de diabet. Alți autori [ 43] au descris
conținutul ridicat al corticosteroizilor în plasmă la bolnavii de diabet. Aceleași date s -au
înregistrat și în cercetările noastre .
Tabelul 1. 3
Concentrația corticosteronului (nmol /l) în plasma șobolanilor diabetici
pe fondul administrării tincturii de propolis
Indicii Martor Alloxan Alloxan+propolis Propolis
Numărul 20 20 20 20
Corticosteron 87,53±0,15 179,35±2,61 130,34±2,505 85,45±2,45
nmol/l
P < 0,0001 < 0,0001 > 0,05
32
Cercetând nivelul de corticosteron s -a observat o creștere de până la 179,35±2,616 nmol/l
în lotul cu diabet experimental în comparație cu martorul – 87,53±0,148 nmol/l. Prezintă interes
rezultatele obținute în lotul m ixt, al cărui conținut reflectă cifra de 130,34±2,505 nmol/l în
comparație cu lotul Alloxan 179,35±2,616 nmol/l.
În diabetul zaharat experimental, în loturile unde a fost administrat alloxan, s -a
determinat сreșterea nivelului de сortiсosteron în plasma s аngvină. Aceast а confirmă într -o
oarecare măsură factorul diabetogen al glu -сoсorticoizilor, d аr сare poate avea și un caracter
adaptogen în primele etape de apariție a diabetului. Datele de mai sus ne permit să presupunem
posibila participare a glucocorti coizilor în patogeneza diabetului zaharat spontan.
Această afirmație este сonfirm аtă de unii savanți [43,44 ], саre menționează că сonținutul
corticosteroizilor în plasma sangvină la mulți bolnavi cu diabet zaharat este ridicată. Chi аr la
indivizii cu o c ompensație clinică stabilă a metabolismului glucidic concentrația medie a
cortizolului în plasmă rămâne ridicată. În perioada de sub сompensare și decompensare a bolii
nivelul cortizolului în plasmă întrece de 1,5 și, respectiv, 2,5 ori norma. Pentru compar ație:
conținutul cortizolului în plasma sangvină la cei sănătoși era 289,7±16,5 nmol/l, iar la bolnavii în
stare de compensare 372,4±44,1 nmol/ l (P> 0,05), de subcompensare 477,3±24,8 nmol/ l și în
stare de decompensare 678,7±44,1 nmol /l (P < 0,05.)
Același raport de date între lotul martor și lotul administrat cu alloxan a fost obținut și în
cadrul cercetărilor noastre. La administrarea tincturii de propolis pe fondalul diabetului alloxanic
are loc o reducere a nivelului de corticosteron în raport cu lo tul unde a fost administrat alloxan,
ceea ce corelează cu datele obținute prezentate în lucrările savanților [43,44 ]. Aceasta ne
permite să subliniem încă o dată rolul pozitiv al tincturii de proplis în diabetul zaharat.
200 179.35
150
130. 34 nmol/l
87.53 85.45
100
50
0
Martor Alloxan All. + Prop. Propolis
Fig. 3. Concentrația corticosteronului (nmol/l) în plasma șobolanilor diabetici pe fondul
administrării tincturii de propol is
33
În саzul formelor acute de diabet alloxanic s -a determinat o hiperemie bruscă și schimbări
distrofice ale celulelor în supr аrenale. În diabetul сronic сu durat а de peste un an s -a observat
creșterea masei suprarenalelor cu mărirea zonei fasciculare și îngustarea zonei glomerulare. În
zonele fasciculară și reticulară au fost depistate focare de distrucție, iar în cea medulară –
necroza unor celule. Schimbările în cauză sunt însoțite de nivelul ridicat de producere a
steroizilor [45]. Gradul de manifes tаre a schimbărilor descrise mai sus se află într -o dependență
directă de nivelul insuficienței insulinice .
În diabetul experimental alloxanic s -a raportat o сreștere a nivelului сorticosteronului în
sânge și аctivității se сretoare a adrenalelor izolate d e la aceste animale, acești indici fiind într -o
dependență directă de nivelul glicemiei. Ace аstа confirmă într -o oarecare măsură factorul
diаbetogen al glu сocorticoizilor, dar care poate avea și un caracter adaptogen în primele etape de
apariție a diabetul ui. Rezult аtele obținute pledează în același sens; astfel, inducerea diabetului
experimental, care este urmată de instalarea unei hipoinsulinemii și hiperglicemii persistente, are
ca consecință o creștere substanțială a nivelului de сortiсosteron plasmatic . Ace аstă сreștere,
statistic autentică, alcătuiește 62% față de nivelurile de corticosteron de până la injectarea
alloxanului, iar față de grupul martor este și mai mare. La administrarea tincturii de propolis pe
fondalul diabetului alloxanic are loc o re ducere a nivelului de corticosteron în raport cu lotul
unde a fost administrat alloxan, ceea ce ne permite să subliniem încă o dată rolul pozitiv al
tincturii de propolis în tratamentul diabetului.
În baza datelor expuse mai sus, precum și a celor prezent ate de noi, сonstatăm că
deosebirile în асtivarea substanțelor сorticale a suprarenalelor în diabet se află într -o legătură
strânsă cu particularitățile evoluției diabe -tului zaharat și reflectă un nivel diferit al dezvoltării
adaptației la dereglările str esorice dese ale metabolismului. În rezultatul dereglării
metabolismului se mărește acțiunea сorticosteroizilor în organism. Este dovedit că evoluția
diabetului zaharat este în legătură cu schimbările funcției stratului cortical al suprarenalelor.
Concluz ie: Diabetul zaharat experimental duce la schimbarea funcțională a activității
suprarenalelor, ce se manifestă printr -o hiperproducere de glucocorticoizi și catecolamine,
aceasta determinând apariția hiperglicemiei. Administrarea intraperitonială a alloxan ului a
contribuit la instalarea hiperglicemiei în rândul șobolanilor, prin modificările indicilor clinici, de
laborator și hormonali. Tinctura de propolis pe fondul diabetului alloxanic determină o influență
pozitivă asupra tuturor indicilor menționați și a stării funcționale a corticosuprarenalelor, prin
ameliorarea relativă a lor.
34
Concluzii:
1. Rezultatele cercetărilor au evidențiat efectul hipoglicemiant al tincturii de propolis . Astfel, la
administrarea pe fondalul diabetului alloxanic a tinctu rii de propolis se observă o reducere a
nivelului de glucoză în sânge de la 18,83±0,487mmmol/l (în diabetul alloxanic), până la
11,06±0,438 mmol/l în lotul mixt, ceea ce ne demonstrează efectul relativ pozitiv.
2. S-a observat în cadrul cercetărilor că în l otul Alloxan+ Propolis conținutul de insulină atinge
valoarea 1,054 ± 0,036 pmol/l, față de lotul Alloxan – 0,376±0,039 pmol/l, deci putem
menționa că tinctura de propolis posedă o particularitatea de acțiune relativ biostimulatoare
asupra pancreasului.
3. Evoluția dereglărilor în diabetul alloxanic este în legătură directă cu nivelul corticosteronului.
La administrarea tincturii de propolis pe fondalul diabetului alloxanic se determină o reducere a
concentrației de corticosteron, ceea ce demonstrează rolul b ioefector al apipreparatului.
35
Recomandări:
1. Tinctura de propolis are efecte benefice asupra pancreasului, sistemului circulator și asupra
întregului organism, prin intermediul flavonoidelor, precum și a mic roelementelor, de aceea
poate fi înaintată ca o soluție, ce ar ameliora situația diabeticilor din punct de vedere
hematologic și metabolic.
2. Se recomandă, ca bolnavii de diabet zaharat să administreze zilnic, pe cale orală, tinctură de
propolis, care condu ce la normalizarea situației. Chiar dacă persoana are insuficiența insulinică,
drept urmare, creșterea glucozei în sânge, scăderea normei unor indici hematologici, totuși,
administrarea tincturii de propolis face, ca aceștia sa -și revină parțial aproape de normă.
3. Respectarea unui mod de viață sănatos și alimentația corectă, vor înlătura riscul apariției
acestei maladii – diabetul zaharat.
4. În tratamentul diabetului zaharat, dar mai ales în cazul formei ușoare și medii, folosirea
apipreparatelor cu acțiune hipoglicemiantă, imunostimulatoare influențează pozitiv atât asupra
metabolismului, cât și asupra stării funcționale a organelor și sistemelor de organe.
36
Bibliografie:
1. Charlos Lorenzola, Chiropractician apith erapists, Argentina 2005, p.102
2. Ray Hill, Proopolis the natural antibiotic, Anglia, Thorsonpubisher 1977, p.129
3. Exton J.H. Hormonal control of gluconeogenesis. In: Midwest conference on endocrinology and
metabolism, 12 -th. Proceeding New York, 1979, p.12 5-167.
4. Anestiadi Z. Zota A. Anestiadi V. Diabetul zaharat opțiuni, oportunități contemporane asupra
epidemiologiei, diagnosticului, tratamentului și în procesul complicațiilor. Probleme actuale în
medicina internă. Analele științifice ale USMF “N. Testemi țanu”, vol.3A, Chișinău: 2005, p.
408-412.
5. Bacalov Iu., Crivoi A. Fitoterapia dereglărilor metabolismului glucidic. Chișinău: CEP USM,
2010. 115 p.
6. Bacalov Iu., Crivoi A. Diabetul alloxanic (experimental): Îndrumar instructiv metodic. Chișinău:
CEP USM, 2007, p.12.
7. Bojor O., Alexan M., Burduc, D. Farmacia casei. București: Ceres, 1992, p. 12 -13.
8. Bostaca I. Diabetul zaharat. Iași : Polirom, 1996, p. 128.
9. Bostaca I. Diabetul zaharat, Iași: Editura A -92, 1985, p.61 -62.
10. Chirilă P. Medicina naturistă – mic tratat terapeutic. București: Medicală, 1987, p. 5.
11. Cornea V. Natura hrănește și tratează. Galați: HYPATYA, 1996. 32p.
12. Cuculescu M. Endocrinologie clinică. București: Editura Medicală, 1999, p.128 -137.
13. Crivoi A., Bacalov Iu., Lupu E., Korotkov A. Fito terapia în dereglările metabolice. Mater. Conf.
didactico – științifice “Bilanțul activității științifice a USM pe anii 1998/1999”, seria științe
chimico -biologice. Chișinău:2002, p. 83 -84.
14. Crivoi A., Suveică L. Activitatea insulinică a plasmei și nivelul glicemiei în fitoterapia diabetului
zaharat experimental. Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, seria “Științe
chimico -biologice”, Chișinău: 2005, p. 11.
15. Crivoi A., Melnic, B., Korotcov, A., Ahmed Saber Abu -Zaitun, Mahmud Sulei man Muhamed
Abu Samac, Lupu E., Bacalov I., Curea N., Pană S. Adaptive role of melanotropin in disturbances.
În: Analele științifice ale USM. Seria „Științe chimico -biologice”, Chișinău: 2001, p.22.
16. Crivoi A., Buimestru T., Niambro D. Studierea re acțiilor de comportare la șobolani sub influența
preparatului decis. În: Materialele științifice ale corpului didactico -științific al Universității de Stat
din Moldova. Chișinău:1992, p.298.
17. Crivoi A., Bacalov I., Chirița E., Gherman I., Croitori C., Casco D., Prodan M. Sistemul Endocrin.
Chișinău: Cep Usm, 2011, p.76 -85.
18. Cuculescu M. Endocrinologie clinică. București: Medicală, 1995, p. 128 -137.
37
19. Dogarun C., Rusu V., Belengeanu V., Moldovan I. Biochimie clinică. Timișoara: Mirton, 1998, p.
77-79.
20. Dumutrache C., Endocrinologie clinică. București: Național, 2002. p.715.
21. Dumitrache C., Ionescu B. Endocrinologie -elemente de diagnostic și tratament. București:
Național, 1998, p. 69 -87.
22. Dumitru M. Boli de nutriție și metabolism la animale. Bucur ești: Ceres, 1996, p. 45 -150
23. Eremia N., Apicultura. Chișinău, 2009, p. 238 -255.
24. Eremia N., Dabija T., Particularitățile producerii și calitățile biochimice ale propolisului.
Institutul de Economie, Finanțe și Statistică (IEFS), Chișinău: 2007, p. 4 -23.
25. Fulga C., Fulga I. Viscozitatea hematiilor. Laborator clinico -tehnică medicală. Revista societății
române de laborator clinic, nr.2, București, 1996, p. 22 -23.
26. Gheorghița N., Pavel M., Iacobovici A., Biochimie medicală. Iași: Univ. de Medicină și Farmacie
„ Gr.T.Popa”, 1996, p. 154 -155.
27. Gonciar V., Scutari C., Farmaco – și fitoterapia în cardiologie. Chișinău: Medicina, 2005, p. 11.
28. Gonciar V., Scutari C., Indicații metodice pentru lucrările practice la farmaco – și fitoterapie,
Medicina, Chișinău, 2006, p. 10 -75.
29. Grigorescu M, Lencu M. Bolile cronice ale pancreasului. Ed. Dacia, Cluj, 1990, p. 226.
30. Guțu I., Crivoi A. Fiziologie Umană. Chișinău: CEP USM, 1995, P.42 -46.
31. Ionescu -Tîrgoviște, Dănciulescu C., Bâmea R., Trifan A., Miradan Z. Heterogenitat ea
etiopatogenetică a diabetului zaharat insulino -dependent, Al VI -lea Congres Național de
Endocrinologie, București, 13 -16 noiembrie, 1996, p. 21 -24.
32. Laza D. Îndreptar Profilactic Și Terapeutic În Medicina Naturistă. Sibiu:1995, P.61 -69.
33. Ionescu – Tîrgo viște C. Diabetologie Modernă. București:1997, P.76 -105.
34. Lupu E. Autoreferat al tezei de doctor în științe biologice. CEP USM, Chișinău: 2012, p. 3 -28.
35. Mîncu I. Diabetul zaharat (fiziopatologie, clinică, complicații). București: Ed. Medicală, 1977,
p.17
36. Mateescu C., Paloș E. Propolisul – un prețios produs al apiculturii: București 1990, Ed.
Apimondia p. 18 -19.
37. Mincu I., Ionescu -Tîrgoviște C. și al. Studiu privind secreția de insulină în diabetul zaharat. În:
Acta. Diabetol. Rom., 1988, 14 -17.
38. Mihele D. , Pavlovici M. Biochimie clinică. București: Ed. Medicală, 1996, p. 16.
39. Pavaliuc P. P, Condratiuc Ș. Gh. Efectele produselor apicole, agricultura ecologică și sănătatea
omului. Chișinău:2006, p.61 -63.
40. Petrașcu A. Interrelațiile dintre unii hormoni ai pancreasului endocrin la nivel circulator.
Chișinău: 1995, P.21 -39
38
41. Speranța A. Ghid terapeutic naturist. București: Polirom, 2012, p. 113 -119.
42. Rusu V., Deutsch G. Biochimie Medicală Generală. Timișoara: Editura Medicală, 2006, P.19 -63.
43. Безв ерхая Т.П. Oбмен кортизола у больных сахарным диабетом. в: проблемы
эндокринологии,1978, №3, c.14 -19.
44. Комисаренко И.В. Hарушение функции надпочечников при эндокринных заболеваниях.
киев: здоровья, 1984, с.180 -200.
45. Кудряшов Б.А., Тарасов, Ю.А., Ульянов, А .М. Поджелудочная железа как источник
естественного диабетогенного фактора при аллоксановом диабете. пaтол. физиология и
эксперим. терапия, 1991, №2, С.46 -47.
46. Лупу E., Ахмед Сабер Абу – Зетун, Манси Камаль, Кашу, Н.И Др. Mежэндокринные взаимо
– отношения в аллоксановом диабете. В: Materialele Conferinței A V -A Științifice
Internaționale „Bioetică, Filosofie, Medicină practică: Probleme de existență și de supraviețuire a
omului”. Chișinău:2000, P.247.
47. http://cyberleninka.ru/article/n/issledovanie -kolichestva -mikroelementov -soderzhaschihsya –
v-propolise.
48. http://cyberleninka.ru/article/n/vliyanie -fitopreparatov -i-produkt ov-pchelovodstva -na-
protsessy -svobodnoradikalnogo -okisleniya -in-vitro.
49. http://www.noticiasapicolas.com.ar/propoleo -diabetis.htm.
50. http://adevarul.ro/sanatate/dieta -fitness/glandelesuprarenale -influenteaza -nivelul -glicemiei –
dieta -ajuta -rezolvareadezechilibrului -1_599eb5e95ab6550cb845d6dc/index.html.
51. http://www.sfatulmedicului.ro/Diabetul -Zaharat/stresul -si-diabetul -efectul -de-
domino_14098#De_la_stres_la_diabet_ndash_ce_declanseaza_imbolnavirea63.
52. https://doc.ro/diabet/hiperglicemia -glicemie -mare -cauze -simptome -tratament.
53.http://dspace.uasm.md/handle/123456789/1150
54.http://dspace.uasm.md/handle/123456789/1907
55.http://dspace.uasm.md/handle/123456789/463
56.http://dspace.usm.md:8080/xmlui/handle/123456789/804
57.http://ru.scribd.com/doc/61521905/Fiziologie -Hemoglobina
58. http://www.afd.asso.fr/diabetique/glycemie
5.9.http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_index_enciclopedic_terapeuticEri -trocit e.html
39
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INTERRELAȚIILE PANCREAS ENDOCRIN – CORTICOSUPRARENALE ÎN DIABETUL EXPERIMENTAL PE FONDALUL ADMINISTRĂRII TINCTURII DE PROPOLI S 165.01 – FIZIOLOGIA… [610283] (ID: 610283)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.