Prietenii primăverii. [610211]

3

MOTTO:

,,Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate
să respire și în consecință poate să acționeze.
A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este
copil,nu ne putem imagina copilăria fără râsetele ș i jocurile sale.’’

Eduard Claparede

4
CUPRINS

Pag.
Capitolul I. INTRODUCERE …………………………………………………………. 5
1.1. Grădinița, prima treaptă a sistemului de învățământ româ nesc………….…………5
1.2. Motivarea alegerii temei………………… ……………………………………….. 7
1.3. Lum ea minunată a jocului – o fereastră deschisă spre învăț are…………………… 9
1.4. Educația ș i instruirea copiilor din grupa pregă titoare………………………..…. 1 3

Capitolul II. DEFINIREA PROBLEMEI …………………………………………… 17
2.1. Jocul ………………………………………………………………… ………….. 17
2.1.1. Conceptul de j oc ………………………………………………… ……… 17
2.1.2. Tipologie ………………………………………………… ……………… 20
2.1.3. Particularitați ale jocului la preș colari ………………… ……… …………. 26
2.2. Invăț area ……………………………………………………………… …….…. 30
2.2.1. Definiț ie ………………………………………………………… ………. 30
2.2.2. Tipologie ………………………………………………………… ……… 31
2.2.3. Particularitați ale învățării la preș colari …………………………… ……. 32
2.3. Joc și invățare la preș colari ……………………………………… .…… ……… 37
2.3.1. Jocul ca activitate fundamentală în grădinița; influența lui î n procesul instructiv –
educativ…………………………………………………… ….…….…… 37
2.3.2. Joc și învățare la preș colari …………………………………… .……… … 41
Capitolul III. JOCUL DIDACTIC -VALENȚ E EDUCATIVE ……………………. 47
3.1. Jocul didactic -metoda și mijloc de educaț ie…………………………….…… 47
3.2. Aportul jocului didactic la preg ătirea p reșcolarului pentr u școala…….……. 50
Capitolul IV. CONTRIBUȚIA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚ ARE
……………………………………………………………………………. 55
4.1. Rolul educatoarei în indrumarea desfășură rii jocurilor
didactice .……………………… ………………………………… …………… …..…….. 55
4.2. Tipuri de act ivități ce evidențiază relația între joc și învăț are …………… … 57
4.3. Jocul didactic – cadrul o ptim pentru o evaluare eficientă la preș colari … …… 62
ANEXE ………………… ………………………………………………… …… ……… 65
CONCLUZII ………… ……………………………… ………………………………… 86
BIBLIOGRAFIE ……………………………….. …………… …………………… … 88

5
CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1.1 GRĂDINIĂ , PRIMA ETAPĂ A
SISTEMULUI DE ÎNVĂȚ ARE

Delimitarea locului și precizarea funcțiilor pe care le are de îndeplinit grădinița în
prima instituție de cultur alizare ș i socializare a copiilor, de pregă tire a aces tora pentru
integrarea școlară au un rol decisiv în asigurarea eficienței învățămâ ntului.
Legea învățămaâtului situeaza problematica învățământului romanesc î n optica
sistemelor moderne de învățămâ nt.
<<Învățământul preuniversitar – se spune în legea î nvățământului – este organizat în
concordanța cu Declarația universală a drepturilor omului, cu documentele internaționale care
reglementează accesul la educație al copiilor, preadolescenților, adolescenț ilor, asistența lor
psihopedagogică în vederea integră rii școlare, profesionale și sociale în condiții de deplină
egalitate și echitate, î n cadrul unui sistem desc his instruirii permanente, formă rii continue.>>
În acest cadru, învățământul preș colar are m enirea de a forma copiii sub aspect psiho –
intelectual, fizic și socio -afectiv, pentru o cât mai uș oara adaptare la activitatea de tip școlar,
pentru integrarea școlara ș i sociala.
Preocuparea pentru introducerea cât mai timpurie a copiilor î ntr-un sistem de educație
instituționalizat este justificată de faptu l că vârsta preșcolara și școlara unică reprezintă o
perioadă fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.
Psihologii de prestigiu afirmă posibilitatea ș i necesitatea introducerii timpurii a
copilului într -un sistem de educație instituț ionalizat.
Jean Piaget arată că “învățământul preșcolar ofera posibilitatea de a realiza o
propendentică a învățământului științific care consta în exercitatea simțului de observaț ie
inegal dezvoltat și încă subiectiv la această vârsta. ”
Edgar Faure susține că “Educația copiilor de vârstă preșcolară este un preambul al
oricărei politici educative și culturale. Î n lumina psihologiei moderne – spune el că și a
simplei observații, importanț a primei copilă rii în dezvoltarea ulterioară a aptitudinilor și a
personalită tii apare deosebit de limpede.”
Grădinița de copii, ca parte integrantă a învațământului prșc olar, are scopul de a oferi
copiilor aflați la vârsta preșcolară condiț iile nece sare pentru o dezvoltare no rmală și deplină .

6
Ea are î n vedere asigurarea acelor ex periențe care să țină seama de ritmul propriu al
copilului, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul .
Obiectivele principale ale învățământului preșcolar vizează cu precăde re aspectele
formative, punâ ndu-se accent pe formarea cap acităților intelectuale, a capacităților de
cunoaștere ș i de exprimare, pe formarea uno r deprinderi elementare de muncă și de
comportare civilizată .
Fenomenul integrării copilului în activitatea șc olara este un fenomen complex în
analiza că ruia trebuie s ă se țină seama de mai mulți factori: vârsta cronologică; maturitatea
școlara; conținutul instruirii în clasa I (volumul ș i gradul de dificultate al solicită rilor la c are
va fi supus copilul), condiț iile în care se face trecerea de la grădiniță la ș coala p rimară .
Experiența dobândită de învățămâ ntul pre școlar din țara noastră atestă că grădinița
îndeplinește în bune condiții, dacă nu chiar cu rezultate me ritorii, sarcinile privind pregătirea
copiilor preșcolari pen tru trecerea la activitatea de învăț are.
Din acest punct de vedere conceptual de “educaț ie timpuri e” abordat de “Programa
activității instructiv -educative în grădinița de copii” elaborată de Ministerul Educației
Națioanale trebuie înțeles n u ca o coborâre a perioadei de ș colarizare, ci ca un ansamb lu de
demersuri în următoarea perspectivă :
1. unicitatea copilului (copilul este unic, cu ritm de dezvoltare propriu, cu potențialitatea sa,
cu cerinț ele sale);
2. abordarea copilului de 0 -7 ani în conti nuitatea firească de dezvoltare, în care educația sa
aibă caracter dinamic;
3. respectarea dreptului f undamental al copilului la joc și prin această activitate ludică, la
învăț are;
4. pregătirea copilului pentru a învăț a;
5. accesul copilului la educație activa și creativă ;
6. accesul la formele democratice specifice învățămâ tului româ nesc;
7. sprijinirea dezvoltării personalității copilului fără hățușuri sau disfuncț ii;
8. formarea aptitudinii de școlarizare, așadar o abordare complexă , din punct de ved ere
socio -emoțional, cognitiv, estetic ș i psiho -motor, cu accent pe elemente formative.
În ceea ce privește perioada preșcolară , i s-au delimitat trei substadii:
La începutul secolului, în masura în care s -au constituit grădiniț ele, aceste substadii
vizeaza perioada preșcolar a unică (3 -4 ani), perioadă încărcată de perfecțioană ri, de
investigații î n mediul apropiat de animism ce se m anifesta mai ales prin faptul că adesea
copilul duce discuții cu obiectele. Are loc și o dezvoltare evident a a mai multor forme de
activitaț i lega te de autoservire.

7

Între 4 -5 ani are loc o creș tere a egocen trismului sub forma creșterii cerinț elor de
autonomie (J. Piaget) opozabilitate la ofertele de ajutor bravade î n exprimarea propriilor
posibilitați și o foarte activă achiziție de experiența socia la ce se exprimă în jocurile cu
subiect și roluri care î ncep să încorpore ze conduite legate de profesii și de creșterea
dorinței de jocuri co lective. Acum se constituie personalitatea copilului.
Perioada preșcolară mare (5 -7 ani) se încarcă de abilități și de o mai evidenta forța
energetică a inteligenț ei, o oarec are opozabilitate față de adulți și dependență de ei. La
acestea se adaugă o dezvoltare evidenta a capacităț ilor de simbolizare mai evaluate în care
se implică integrat ori verbali (alimente, flori, păsări, fructe, etc.)
Mediul social este foarte încă rcat și solicită tot mai multă inteligență și acumulări de
cunoștinț e, deprinderi, etc.
Desigur dezvoltarea inteligenț ei se ma nifesta prin stabilirea de relații, evaluări,
comparații, generaliză ri, spiri t critic, etc. O ri, toate acestea presupun cunoștinț e,
acum ularea dar ș i ordonarea lor.
Fenome nul simbolisticii verbale este în plină efervescentă și după cinci ani.
În ceea ce privește sociabilitatea, ea amplifică nu numai comunicarea de informații ci,
mai ales, grădinița o pune în discuț ie, o supune asentimente lor, divergențelor și căutării
adevă rului.
E necesar să înțelegem că opera de educație este un tot, că principiile pedagogice
trebuie să fie de accord cu cele filozofice fundamentale (din fericir e, unica filozofie nu este
unică !), iar metodele, procedeele și tehnicile de educație trebuie să fie în spiritu l marilor idei
pedagogice pe care este util să le reînvățăm, să le discută m lucid.

1.2. MOTIVARE A ALEGERII TEMEI

Definit ca fiind m ijloc de instruire și educare al copiilor, jocul didactic d esemneaza o
activitate ludică mentală, generatoare de discuții, plăcere asigurând îmbinarea între elemente
distractive și cele de muncă .
Jocul didactic solicită copilul să ia parte la acțiune cu sp ontaneitate și creativitate
gandirii lui, îl obligă la reac ții motivate (judecăți) ce pun la încercare iscusința și priceperea
fanteziei și iniț iativei lui.
Prin aplicarea testelor ș i prin interm ediul jocurilor didactice desfașurate am constatat
că învățar ea devine mai interesantă, mai atractivă , se face o veritab ilă gimnastic ă a minții

8
contribuind la dezvoltarea gâ ndirii copiilor, ascuț ind spiritul de observație, dezvoltând
perseverența ș i nu în ultimul rand dezvoltâ nd limbajul.
Formulările verbale de prop oziții după sarcina dată îi pun pe copii în situația de a -și
verifica cunostințele în faț a colec tivului care intervine cu aprobări, dezaprobări, corectă ri.
Pornind de la acest e premise, am realizat un studiu văzând influenț a jocului didactic
asupra structu rilor cognitive ș i dezvoltarea limbajului copilului de 5 -7 ani în cadrul categoriei
de activitați aparținând educației limbajului, studiu în urma căruia am obținut urmă torul
tablou flexibil al capacităților intelectuale ș i de comunicare ce se pot
forma pr in interme diul jocului didactic la această vârstă :
capacitate a de a efectua operații de analiză și sinteză silabică a cuvintelor;
capacitatea copiilor de diferențiere perceptiv fonematică a sunetelor ș i a unor grupuri
de sunete;
capacitatea de a selecta câ t mai multe cuvinte care î ncep cu un anumit sunet sau cu o
anumită silabă ;
capacitatea de a pune întrebări ș i de a da raspunsuri;
capacitatea de a compara sunetele ș i grupurile de sunete;
prevenirea și înlăturarea instabilității și discontinuitații î n vorb ire;
sesizarea greșelilor î n vorbirea altor perso ane;
determinar ea gradului de sensibilitate față de frumusețea și armonia limbii româ ne.
Copilul preșcolar fiind prin excelența o ființa activă, întreaga sa educație va trebui să
se “muleze” pe această carac teristică (jocul) scoțând din orar acele “activităț i” sau “m etode
școlărești” care îl candamnau la câ teva ore bune de inactivitate.
Pentru a favoriza e ducarea conduitei verbale a preș colarului am organizat activitatea
educativă în așa fel încât preșcolarul să participe activ în plan verbal dar ș i mental.
Am const atat că preșcolarii au nevoie de modele de învăț are, iar acestea nu sunt
viabile dacă oferirea de îndrumări pentru învățare duce la evitarea erorii și deci a eș ecului.
De aceea educatoarea trebuie s ă mânuiască cu pricepere metoda fonetico – analitico –
sintetică .
Pentru dezvoltarea u nei conduite verbale eficiente în grădiniț ă am practi cat cu success
jocurile de creație. Î n cadrul acestor jocuri copiii caută să înțeleagă rolurile altora pentru a -și
coordona activităț ile proprii cu cele ale colegilor de joc.
Pentru cultivarea creativității verbale, a trebuit să trezesc dorinț a de expresie , să
încurajez, să furnizez modele, subiecte, să -i antrenez pe copii la o viață imaginativă care
prelungeș te, colorea za faptele .

9
Sub influența acestuia sensibilitatea fiecă rui copil se deschide î n fiecare clipa,
sentimentele se dezvoltă și se exprimă mai clar.
“Experiența acumulată în primii ani de viață”, se spune într -un prestigios bu letin editat
de UNESCO, “joaca un r ol capital în reuș ita ulterioara a copilului pe planuril e școlar, social și
profe sional”.
Acesta supus unui program de educație riguros și sistematic va izbuti să se integreze
rapid și eficient î n societate.
Numai această consecvență satisfăcă toare pentru spiritual educatorului este o
neces itate pentru forma rea și structurarea coerenta a personalităț ii copilului.
Din toate acestea reiese că perioada preșcolarului este de mare importanță și chiar dacă
rolul de “a doua naștere a omului”, trebuie acordată adol escenței, reverberațiile perioadei
preșcolare rămâ n o sursa de susținere psihică în viață pentru că perioada preșcolară conține
sâmburi de f ericire ce uneori pot ameliora ș i chiar eroda angoasele, nesiguranțele si neliniștile
vieții adulte.

1.3. LUMEA MI NUNATĂ A JOCULUI – O
FEREASTRĂ DESCHISĂ SPRE ÎNVĂȚ ARE

Copilul vine la gradiniță după ce a parcurs deja câ teva etape de formare. El știe deja
că în anumite momente poate să se încreadă în adulți, asa cum în altele nu poate; că trebuie să
fie constient de el însuș i ca fiind “EU”; că poate face anumite lucruri sin gur, dacă i se dă voie
și că trebuie să fie interesat de p ropriile progrese spre binele să u…
Aici însă el va trebui să -și dezvolte competențe în sensul manifestării interesului și
curiozității pe ntru lucruri noi; al înțelegerii informației primi te; al munc ii independente și al
experimentării, pe măsura posibilităț ilor proprii, al aspectelor care îl interesează în
mod deosebit; al analizării datelor primite în vederea formulării predicțiilor; precu m și al
experimentării libere de opinii și stări sufleteș ti și al motivării acestora. Și dacă în grădinița
există respect pentru capacitățile sale, el va învăța ș i se va dezvolta. Iar princi palul mijloc prin
care copilul învață la această vârstă este JOCUL , un joc pe care l -am putea defini ca motor al
minții care vr ea să exploreze mai mult decât până acum, dar și al corpului care vrea să
dobândească mereu noi deprinderi. După copil, cel mai important actor este educatoarea .
Personalitatea acesteia, atitudin ile, modul său de a gândi și de a acționa influențeaza hotă râtor
atmosfera și mediul î n care se formeaza copilul.

10
Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizica sau mentala făra finalitate practică
și căreia i te dedici din pură plăcere. Specifi c vârstei copilăriei, el are importanță hotărâ toare
pentru de zvoltarea psihică a copilului, dar jocul nu este numai apanajul vârstelor mici, ci și
modul prin care adulții iș i manifesta liber “copilul din ei”. Jocurile de calculator, filmele de
desene anima te sau p ovestirile fantastice reprezintă doa r aspectul de mark eting al reîntoarcerii
jocului î n atenț ia tuturor.
Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitațile esenț iale
prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoar e. Prin joc copilul învață și se dezvoltă
totodată. Jocul î nseamna o ex plorare a universului, a realităț ii; tot prin joc, el reproduce,
reconstruiește secvențe din viață sau creează o noua lume, o altă realitate.
Pentru copil totul este joc: în primele lun i de viața acesta se joacă cu corpul său; mai
apoi copilul î i face placere să reproducă elemente din ambianța lui apropiată; într -o următoare
etapă, copilul începe să imite adultu l (mama, medicul, educatoarea) și de aici se naște jocul de
rol. Urmează jocu l cu reguli, în care copilul învață elemente fundamentale de socializare,
convenț ionalitate, acordul, cooperarea și competiț ia.
În concluzie, referitor la conceptul de joc, este important să subliniem că prin
activitatea de joc, copiii iși formeaza identit atea personală; învață acte, acțiuni, operaț ii,
conduite ca re îl ajuta să rezolve probleme de mediul său; învață să fie mai flexibil în
gândire, să creeze soluții diferite; iși dezvolta atenția, motivația, abilitățile sociale; învață sa
comunice (vorbire, ascultare, înț elegere).
Copilul schimbă prin joc realitatea lui imediată, învață “să fie cu ceilalți”, învață
lucruri noi, toate acestea într -o stare de relaxare și plăcere; prin joc se dezvoltă întreaga sa
ființa, i se conturează personalitatea.
Ca metod ă, procedeu și mijloc de formare ș i dezvoltare a copilului, în grădiniță jocul
se gasește cu preponderență în programul zilnic, facilitând și o mare parte din învățarea
didactică. Jocurile, în special cele didactice, îmbină finalităț ile educative cu bucuri a copilului.
Jocul este un puternic stimulent cognitiv atâ t pentru învățarea independentă, cât și
pentru învățarea î n grup; dincolo de natura primă a experienței, există feedback -ul, care
determină adevăratul progres. Jocul se îmbină cu învățarea, cu creaț ia dâ nd posibilitatea
copilului de a experimenta rolul de c reator al realităț ii.
În cadrul jocului liber, copilul preș colar are posibilitatea de a lua decizii, de a exersa
roluri sociale; el învață să se adapteze la ceilalți să comunice cu ei; își configur ează primele
noțiuni a ceea “ce e bine” și “ce e ră u”, a “c eea ce e frumos” și “ceea ce e urâ t”. Jocul este cel
mai sigur mediu de manifestare a crativității ș i, concomitent, modalitatea prin care copilul își

11
dezvoltă și își afirmă personalitatea; el își construiește propriul sens al identității, începe să -și
cristalizeze imaginea de sine.
Sub un alt aspect, jocul este modalitatea prin care se asigură o dezvoltare fizică
armonioasă a copi lului. Postura, activismul, conștientizarea expresivității corporale și
emoțioanale sunt elemente extrem de importante pent ru stadiile ulterioare, iar preșcolarizarea
este etapa în care ele se manifestă prin joc.
Este adevărat că preș colarul are nevoie de sprijin pentru a -și orienta jocul și aceasta
este datoria educatoarei atunci când stabilește activități comune ș i obiecti ve de atins pentru
toți copiii. La fel de adevărat este și faptul că e în natura copilului să se joace, el știind intuitiv
să se manifeste î n acest f el, de aceea este important să -i oferim cadrul de desfă șurare ș i
libertatea pentru aceasta.
– Ce poate fi educatoarea? Ea trebuie să aleaga jocuri care co respund nivelului de
dezvoltare al copilului si să înțeleagă faptul că rezolvarea sarcinilor jocului nu constituie un
examen pe care c opilul “il trece”, ci u n exercițiu pe care il desfășoară. Preș colarul tre buie să
simtă permanent că are în educatoare, un sprijin, un suport, mimica ei transmițând plăcerea
interacțiunii și căldura contactului. Trebuie să fim flexibili î n raport cu copi lul, iar acest lucru
se ma nifestă în satisfacerea dorinț elor copilului de a se implica în anumite momente și în alte
jocuri spontane ș i libere.
Educatoarea nu trebuie să forțeze un copil să particip e numai la jocuri didactice
deoare ce fiecare copil are propriul său ritm, nu poate f i grăbit, a re propria putere de asimilare
și reproducere, e a trebuie să țină cont de particularităț ile psiho -individua le ale copiilor cu care
lucrează .
În ceea ce priveș te cla sificarea tipurilor de jocuri, în literatura de specialitate se
operează cu o mai mare diversitate de criterii. În funcț ie de diverș ii autori care le -au realizat,
schemele de clasificare sunt mai simple ori mai complexe, avâ nd la baza un singur criteriu sau
mai multe.
Ordonându -și clasificarea după criteriul funcțiilor ce le î ndeplines c, Ed. Claparede
clasifică jocurile în două mari categorii:
– jocuri care exersează fruncț iile generale;
– jocuri care exersează funcțiile so ciale.
Jean Piaget operează după criteriul evolutiv și grupează jocurile în urmă toarele categorii:
jocuri – exerciț iu
jocuri simbolice
jocuri cu reguli
jocuri d e construcț ie.

12
O cla sificare a jocurilor o gasim în lucrarea “Să comunicăm cu plăcere”, editată de
Fundaț ia REMINCO sub egida UNICEF, pe care v -o prezint:
* jocul de miș care
* jocul de manipulare
* jocul de s ociali zare
* jocul de soluț ioanare a problemelor.
În grădiniță , personal aș o pta pe ntru o clasificare a jocurilor în jocuri spontane și jocuri
didactice cu mențioanarea că multe jocuri spontane pot căpăta o nota didactică, prin
intervenț ia educatoarei, care poa te ad apta unele momente ale jocului în vederea obț inerii un ei
finalităț i didactice.
Jocul didactic este văzut ca o fază intermediară și pregătitoare pentru copil î n trecerea
de la jocul liber la învăț are.
Intemeietorul grădinițelor de copii bazate pe joc și activitate – Fr. Fr obel a insistat
asupra importanț ei și necesității jocului în viața copilului îndemnând “să trăim pentru copii
nostri”. Astăzi s -au creat condiții aplicării în viață a îndemnului rostit de părintele educației
preșcolare acum un vreac și mai bine. Noua ne revine sarcina de a valorifica cu
conștiinciozitate și cu pricepere aceste condiții ș i să acordăm jocului o atenție sporita și mai
mult loc î n programul zilnic al copilului.
Odată cu intrarea în ș coală , locul joc ului, ca activitate pr edominantă, il ia învățătura.
Deci nici învăță tura care se vrea eficientă , nu s e poate lipsi de joc, mai ales în primul an de
școala. Lipsa acestuia constituie principala cauza a insuccesului – asa cum spune unul din
teoreticienii contemporani a i jocului, Jean Chateu – “daca școala reprezintă mai mult decâ t
jocul , fără echilibrul adus de joc ea nu are nici o eficiență ; și dacă ea nu va împrumuta de la
joc elanul ș i ritmurile, pentru a le da un scop înalt, ea nu -și va indeplini niciodată sarcina
unică de a-l ajuta pe copil la cucerirea umanităț ii”.

Jocul presupune u n plan, fixarea unui scop și fixarea anumitor reguli, ca în final, să se
poată realiza o anumită acțiune ce produce satisfacț ie.
Prin joc se afirmă eul copilului, pers onalitatea sa. Adultul se a firmă prin intermediul
acțiunilor pe care le desfaș oara, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a
jocului. Mai târziu, el se poate afirma și prin activitatea școlară .

13
1.4. EDUCAȚIA Ș I INS TRUIREA COPIILOR DIN GRUPA
PREGĂ TITOARE

1.4.1. NOTĂ DE PREZENTARE

Grupa pregătitoare pentru școală are la bază o strategie și conținuturi care nu copiază
modelele ș colare.
Strategiile adoptate pentru educaț ia copiilor de 5 -7 ani promovează un alt sistem decât
cel de până acum. Este vorba despre o edu cație individualizată, cu accentuate valențe
formative, î n funcție de ritmu l propriu de dezvoltare al fiecărui copil, de cerințele, capacitățile
și nevoile sale.
Obiectivele generale la grupa pregă titoare sunt obiective cu u n grad ridicat de
generalitate ș i de co mplexitate, care se repartizează pe arii curiculare ș i prevăd formarea unor
capacități și atitudini specifice vârstei preș colare.
Obiectivele de referință concretizează rezultatele scontate în funcție de domeniile de
cunoaștere și urmăresc progresia în performanț ele individuale ale copiilor de 5 -7 ani. Pentru
realizarea lor se propun diverse cunținuturi și se sugerează organizare a diferitelor tipuri de
activități specifice vâ rstei.
Conț inuturile s unt mijloacele prin care se urmăreș te atingerea obiect ivelor generale și
de referință .
Finalitățile învățămâ ntului preșcolar au ca scop:
– asigurarea educaț iei pentru toti copiii de 5 -7 ani în instituții preș colare de diverse
tipuri;
– formarea personalității copilului respectând nivelul ș i ritmul propriu de dezv oltare;
– dezvoltarea la copil a cunoștințelor, capacităț ilor și atitudinilor, care să -i permită
integrarea în activitatea ș colara.

1.4.2. REPERE CONCEPTUALE

Scopul reformării sistemului educațioanal în instituțiile preșcolare rezidă în crearea
condițiilo r pentru dezvoltarea și valorificarea potenț ialului psihofizi ologic și intelectual native
al fiecă rui copil.

14
Procesul educaț ional al copiilor de 5 -7 ani va fi orientat spre respectarea ritmului
propriu de dezvol tare, spre satisfacerea necesităților cognit ive, com unicative, socio -afective,
motorii î n parteneriat cu familia, școala și alte instituț ii sociale.
E necesar ca educația să aibă c aracter dinamic, să asigure dreptul copilului la joc și,
prin această activitate de bază, și dreptul la educaț ie.
Pregătirea copilului pentru a învăța înseamnă accesul la educa ția activă și creativă ,
accesul la formele democratice specifice învățământului preș colar.
Grupa pregătitoare pentru școală are la bază tehnologii educaționale și conț inuturi care
nu le copiaza pe cele ș colare. Strategiile adoptate promovează un alt sistem decât cel de până
acum, și anume educa ție individualizată cu accentuate valenț e formative.
Învățamântul pres colar prevede centrarea pe copil. În centrul activităț ilor educativ –
instructive se află cerințele individuale ale copilului și necesitatea stimulă rii potențialului
intelectual.
Activităț ile pri ncipale care trebuie promovate și susținute la această vârstă sunt
comunica rea, jocul, activitatea practică cu obiecte și învăț area.
Prin intermediul și în cadrul acestor activităț i fundamentale pentru copiii de 5 -7 ani
cadrele didactice se străduiesc să formeze și neformațiunile principale evidențiate în
psihopedagogie, care vizează: alegerea liberă , posedarea mijloacelor senzoriale ș i intelectuale
etc. Jocurile și activităț ile nu vor fi impuse copiilor. La realizarea lor cadrele didactice vor
conta pe obiectivele – cadru și cele de referință prevăzute pentru realizare, pe conț inutu rile
curiculare propuse pentru însușire, pe nivelul inte lectual al grup ului de copii, pe tipul
activității și condițiile î n care se efectuează, pe particularitățile de vârstă ale copiilor.
Activitățile colective vor fi incluse î n programul de lucru pe parcursul zilei.
Ele vor fi planificate și organizate astfel încât, să nu provoace surmenajul copiilor, și
să impulseze și să generali zeze activitatea lor individuală sau pe grupuri î n zonele de joc.
Conceptul de educație a copiilor în grupele pregătitoare nu trebuie înteles doar ca o
reducere a vârstei de ș colarizare, ci ca un an samblu de demersuri în urmatoarea perspectivă :
unicitatea copilului (copilul este unic, cu un ritm propriu de dezvoltare, cu
potențialitatea sa, cu cerinț ele sale);
abordarea copilului de 5 -7 ani în continuitate firească de dezvoltare;
respectarea dreptulu i fundamental al copilului la joc ș i aducerea lui prin ace astă
activitate la cea de învăț are;
pregătirea copilului pentru a învăța la ș coala;
accesul copilului la educație activă și creativă ;

15

accesul la formele democratice de educație ș i instruire; sprijin irea dezvoltării
personalității î n devenire;
formarea apti tudinilor de școlaritate (în baza următorilor componenți structurali:
motivațional, operaț ional, de control ș i de autocontrol);
abordarea completa a posibilităț ilor copilulu i din punct de vedere soc io-emoțional,
cognitiv, estetic ș i psihimotor cu accent pe elemente formative;
formarea comportamen telor social, afectiv, cognitiv, verbal ș i motor . Procesul
educativ -instructiv în grupa pregătitoare se va efectua luând în consideraț ie
particularităț ile ps ihofiziologice a le copiilor de 5 -7 ani, criza vâ rstei, prob lemele
tranziț iei de l a activitatea de joc la cea de învățare. În scopul realiză rii obiectivel or
curiculare se vor crea condiții necesare atâ t pentru activitatea independentă, cât și
pentru cea col ectivă a copiilor.
Zonele (ungheraș ele) de joc vor fi amena jate cu jucării și utilaj necesar pentru
exercitări, explorări, antrenări, jocuri după anumite subiecte etc.
Programul educaț ional va fi structurat pe domenii de cunoaș tere.
Programul săptămânal pe ntru grupele pregătitoare stipulează numărul activităț ilor
abligatorii pentru o săptămână. Tot aici sunt prevăzute și activitățile opționale. Educația
civică, educația pentru sănătate ș i cea ecologică se vor realiza zilnic în orele de primire, în
cadrul mo mentelor de regim și î n timpul liber al copiilor.

1.4.3. OBIECTIVE EDUCAȚ IONALE GENERALE

Obiectivul fundamental al educației și instruirii preș colarilor de 5 -7 ani este
dezvoltarea personalităț ii. Po trivit acesteia, procesul educațional în grupele pregăt itoare,
indiferent de locul aflării lor (grădiniț ă, școală ), va orientat spre: respectarea ritmul ui propriu
de dezvoltare a fiecărui copil, dezvoltarea fizică armonioasă, satisfacerea necesităților
afective, dezvoltarea sfere i cognitive, stimularea activit ăților dominante (jocul; comunicarea)
și formarea premisel or activității de învăț are.
Proce sul de dezvoltare a personalităț ii copiilor va fi orientat spre : formarea culturii
spirituale ș i a celei fizice.
Obiectivele generale includ :

16
Comportamentul socio -afectiv
– Formarea calităților morale și dezvoltarea afectivităț ii.
– Dezvoltarea emoț iilor, sen timentelor, intereselor, motivaț iei, autocontrolului.
– Formarea trăsăturilor pozitive de c aracter, a priceperii de a accepta ș i de a respecta
normele de comportare și comunica re în familie ș i societate.
– Cultivarea disciplinei conștiente, a priceperii de a înțelege obligațiile ș i drepturile
sale.
– Cultivarea compasiunii, cordialității, mărinimiei, onestităț ii, modes tiei, a
respectului pentru adulți ș i pentru munca lor.
– Formarea priceperii de a apr ecia din punct de vedere moral ș i civic
comportamentul propriu si p e cel al colegilor.
Comportamentul cognitiv – verbal
–
– Evoluarea tuturor proceselor psihice.
– Formarea aptitudinilor intelectuale.
– Dezvoltarea sferei cognitive.
– Corectarea activităț ii cognitive.
– Formarea priceperilor elementare de comunicare, a culturii vorbirii.
– Formare a priceperilor de orientare în timp și în spaț iu.
– Extinde rea deprinderilor de a observa ș i de a identifica etaloane senzoriale, obiecte
din mediul ambient.
– Dezvoltarea vorbiri i: formarea culturii fonetice, îmbogăț irea vocabularului,
dezvoltarea corectitudinii gramaticale, a limbajului coerent.
– Dezvoltarea memori ei reproductive, logice, creativ e.
– Formarea ș i dezvoltarea o perațiilor gâ ndirii (analiza, sinteza, comparare,
clasificare, generalizare, abstractizare), a priceperii de a concluziona.
– Dezvoltarea imaginației reproductive, asociative ș i creatoare, a priceperii de a
sesiza deosebirea dintre real ș i fantastic.
– Dezvoltarea priceperilor de a combin a voluntar reprezentările formate și de a le
îmbina în situaț ii noi.
Comportamentul motor

– Formarea culturii fizice.
– Dezvoltarea fizică armonioasă, fortificarea și că lirea organismul ui în vederea
formării capacității de rezistenț a.

17
– Cultivarea necesităț ii de activitate motrice.
– Dezvoltarea calităților motrice (îndemânarea, viteza, rezistența, forț a).
– Dezvol tarea interesului pentru exerciții fizice și formarea obisnuinț ei de a le
practica sistematic.
– Formarea unor deprinderi corecte de igiena.
– Formarea ț inute i corecte , a deprinderilor de orientare în spaț iu.
– Profilaxia tălpii plate, a simțului echilibrului și a coordonării mișcă rilor.
– Dezvoltarea musculaturii fine, a priceperii de a real iza coordonarea oculomotrice
în spațiul liber ș i pe foaia de hâ rtie.
Forma rea comportamentelor personalităț ii copilului de 5 -7 ani inc lude și formarea
premiselor activității de învăț are.
În structura activității de învățare drept componente se evidenț iaza sarcinile
instructive, activitățile d e învățare, acțiunile de control ș i autocontrol.
– Capacitatea copilului de a acț iona conform unui model.
– Atitudinea copilului față de matur ca față de mentor (persoana care cunoaște și
poate sa -l învețe lucruri interesant e).
– Capa citatea de operare cu reprezentă ri generale, scheme, imagini etc.
– Caracterul voluntar al activităț ii psihice.
– Interesul față de modul de a acț iona.
– Perceperea colegilor ca parteneri în activitatea de joc și de învăț are.

Capitolul II. DEFINIREA PROBLEMEI
2.1. JOCUL

2.1.1. CONCEPTUL DE JOC
Jocul reprezintă un ansamblu d e act țiune și operaț ii care, paralel cu destinderea, buna
dispoziție și bucurie urmăreș te ob iective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a
copilului.
În anii copilă riei el este o activitate centrala, intrarea copiilor la școală îi propulsează
pe locul al doilea, pentru ca, la tinerețe să devină o activitate de consum ș i de energie, iar mai
târziu, o activitate de reconfortare.
În timp ce pentru copii jocul este o conduita formativă, modelatoare, pentru adulți el
are funcț ii complementare celor pe care le are munca, adică funcții de relaxare.

18
Explicarea jocului este deci raportarea la m odul de viața al omului, la formarea și
evoluț ia proceselor psihice, a personalității, î n general.
Jocul satisface cel mai î nalt grad nevoia de activitate a copil ului, generate de trebuințe,
dorințe, tendințe specifice copilului preșcolar. Toc mai de aceea, jocul constituie o formă de
manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor din lume. Se spune că este tovarășul de
nedespărțit al copilăriei ș i constituie un a din formele cele mai importante de activitate a
preșcolarului.
Îmbrăcâ nd forma jocului, acea stă activitate este atât de necesară dezvoltării fizice și
psihice a copilului ca și lumina soarelui. Un copil sănătos, cu organismul în creștere nu poate
să nu s e joace. A -l opri să facă acest lucru înseamnă a -i frâna dezvoltarea fizică și psihică .
“Jocul – spune A.S. Makarenko – are în viața copilului o importanță tot așa de mare ca
și activitatea, munca sau serviciul la adult”.
Jocul deține un rol primordial în viața copilului pentru a satisface dorința lui firească
de manifestare și independenț a. Reali tatea care -l înconjoara fi ind mult prea complexa, el caută
să o cunoască, să se orienteze în mediul î nconjurator. Joc ul este tocmai una din activitățile
prin care copilul învață să cunoasc ă lumea reala. De aceea unii psihologi (H. Wallon) socotesc
jocul ca pe o activitate de pre -învăț are.
Acționând aspura obiectelor și ființelor din jurul copilului cunoște treptat această
lume, își satisface nevoia de mișcare și înț elegere, dobândește încredere î n puterile proprii.
Esența jocului constă tocmai î n reflectare a și transform area pe plan imaginar a
realității î nconjuratoare. Jocul nu constitui e pentru copil o simpla distracție. Jucându -se,
copilul cunoaște și descopera lu mea și viața. Cunoaș terea lum ii prin jocuri este accesibila și
atractivă pentru copii.
În tim pul jocului copilul desfăș oara o variata activitate de cunoaștere iar în jocurile
sale copilul reflectă viața și activitatea socială a adu ltului, pentru că el însu și este o ființă cu
tendinț e sociale.
Jocul desemnează o activita te fizică sau spontană urmă rită prin ea însăși, fără utilitate
imediată, generatoare de distracție, de plăcere și de reconfortare. El depășește limitele unei
activităț i pur biologice sau fizi ce, esența sa fiind intelectuală .
“Jocul este descă rcarea ene rgiei de prisos, destindere după încordare, pregătire pentru
cerințele vieț ii, compensare pentru cee a ce nu s -a realizat. Este o acțiune sau o activitate
efectuată de bună voie, a unor anumite li mite stabilite în timp, spațiu, după regului acceptate
de bună voie dar absolut obligatorii, a vând scopul în sine bine stabilit și fiind însoțită de un
sentiment de încordare ș i de bucurie, de ide ea că este altfel decât viața obișnuită ”. (Ruizinga)

19
Ca form ă de activitate, jocul are o structură și o funcție socială. El înfrumusețează ș i
complete ază viața , fiind ind ispensabil individului ca ființă biologică, cât și societății datorită
posibilităț ii sale ca mijloc de exprimare, ca funcție culturală .
Jocul se desfășoara înlăuntrul unor limite de timp și de spațiu. El începe ș i la un
moment dat se și î ncheie. De li mitarea lui temporala se leaga ș i calitat ea de a se fixa imediat
ca formă de cultură. Rămânâ nd în memorie ca o creație spirituală , este transmis, poa te fi
repetat oricâ nd. Repe tabilitatea constituie una din însușirile esenț iale ale jocului.
Limitarea jocului în spațiu este mai izbitoare decât cea temporală. În spațiul de joc
domneș te o ordine proprie. Jocul creeaza ord inea. Orice abateri de la reguli î i denaturează
caracterul și îi suprimă valoarea.
Factorul estetic este poate identic cu ace a formă ordonată , proprie jocului sub toate
aspectele lui. Efectele frumuseții sunt exprimate prin încordare, echilibru, oscilație, alternanță,
contrast, legare și d etașare, rezolvare. Ritmul și armonia captivează, farmecă. Încordarea î i
confera jocului u n conținut estetic, crește în importanță pe măsură ce jocul are mai mult sau
mai puțin caracter de întrecere. Prin încordare se pun la încercare forța jucătorului, fo rța lui
fizică și psihică (perseverentă, dibacia, curajul, răbdarea). În ciuda dorinț ei sa le de a caștiga,
jucătorul trebuie să se mențină î n lumi tele prescrise de joc. Ordinea și încordarea, calităț i
specifice jocului conduc la regulile acestuia care sunt obligatorii ș i incontestabile.
Din punct de vedere al formei, jocul este o acț iune liber ă care nu se leagă de un înțeres
material direct ș i nu urmăreș te nici un folos. Ne voia de joc nu devine stringentă decât în
măsura în care este generată de plă cerea de a juca.
Caracteristicile principale ale jocului sunt determinate de natura acestuia, da r și de
vârsta celor care le practică . Pentru copii el constituie s timulentul principal al dezvoltării
psihice, având rol important în pregă tirea acestora pentru integ rarea sociala.
O caracteristica atotcuprinză toare a jocului presupune evidenț ierea tuturor aspectelor
sale definitorii:
* activitatea naturală care izvoraște din trebuințele firești de mișcare și de manifestare a
calităț ilor finite umane;
* activitatea lib era, cu participarea benevolă în care primează dorința ș i nevoia omului de a se
juca;
* activitatea spontană care reiese din trebuințele și tendințele finite umane, ca și din
modalităț ile de a le satisface;
* act ivitatea atractivă care determină stări afec tive pozitive și satisfacț ii;
* activitatea totală care angajază ființa umană î n integralit atea sa, cu toate funcțiile psihice,
cognitive, a fective, volatile, motrice etc.;

20
* activitatea dezinteresată cu scop, în sine însăși urmă rind numai satisfacerea uno r trebuinț e;
* activitatea recreativă compensatorie, prin care ființa umană caută destinde re și distracț ie.
În anii copilă riei jocul este o activitate centrală, odată cu integrarea copilului în școală ,
jocul trece pe planul al doilea, pentru ca la tinereț e jocul sa devină o activitate de canalizare și
consum de energie, iar la vâ rstele de munc ă, adica funcț ii de deconectare, de relaxare.
Până la vârsta de școală, jocul ocupă la copii același loc pe care -l ocupă mun ca la
adult, constituind totodată o pregăt ire indirectă pentru muncă prin contribuția sa la formarea
multilaterală a personalităț ii copilului și la dezvoltarea capacităților sale psihice ca ș i pentru
faptu l că reprezintă o reflectare a personalității, o transpunere și o transformare a ei î n planul
imaginar.
“Ca activitate complexă, care angajază resursele cognitive și a fective ale copilului,
jocul devine terenul pe care se pot exerci ta cele trei importante imfluențe informative ș i
formative. Prin joc co pilul se aproprie mai facil de înțelegerea lum ii, îmbogățindu -și gama de
atitudini și simțăminte față de ea”. (Ș chiopu U. ) “În joc se r eflectă lumea și viața, î n joc se
pun bazele personalității ș i caracterului copilului. Jocul e ste calea copiilor dintre cunoașterea
lumii în care trăiesc ș i pe care s unt chemaț i s-o transforme”. (N. Gorki)
Jocul implică activitatea senzorială , intelectual ă, afectivă, dezvoltă atenția, spiritual de
abservație, imaginația, gândirea, exprimarea verbală .
În joc copilul urmează un model uman: selectează, reproduce, creează, oglindind
preocupările societății în care trăiește. Preocupă rile legate de studiul jocul ui și al funcțiilor
sale s -au concretizat în încercările de a le încadra în scheme clasificâ ndu-le pe baza unuia sau
a mai multor criterii.

2.1.2. TIPOLOGIA

În liter atura de sp ecialitate, jocul este definit și explicat î n moduri foarte diferite; tot
atât de diferite sunt și funcțiile ș i sensurile care i se atribuie. Așa cum îl definește J. Huizinga
în “Homo Pudes”, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni întotdeauna
desfășurate după reguli acceptate de bună voie și î n afara sfere i utilității sau necesității
materiale, însoțită de simțăminte de învățare și de încordare, de vioișie ș i destindere (48, p
215-215).
Din multitudinea și varietatea înc ercărilor de a surprinde ș i de a descifra esența acestui
proces complex – jocul – porni nd de la definiții care determină jocul ca fenomen tra nzitoriu,
ca mijloc de explorare și exteriorizare a trăirilor, ca formă de conduită, drept proces si cale de

21
modela re, activitate în care se prefigureaza diferite genuri de activităț i, ne oprim asupra
defini ției jocului dată de A.N. Leontiev după care: jocul este o activitat e de tip fundamental cu
rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproduc erea vieții reale î ntr-o
modalitate proprie co pilului, rezultat al interferenț ei dintre factorii biopsihosociali.
Jocul este trans punerea pe plan imaginar al vieții reale pe baza transfigurării realității,
prelucrării aspirațiilor, tendinț elor copilului.
Jocul este activitatea cu caracter dominant la această vârstă, fapt demonstrat de modul
în care polarizează celălalte activități din viața copilului, după durata și ponderea sa, după
eficiență, în sensul că jocul este activitatea care cond uce cele mai impor tante modificări î n
psihicul copilului.
Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viaț a cop ilului este ușor de înțeles eficiența
folosirii lui în procesul instructiv -educativ.
Această realitate face oportună preocuparea specialiștilor î n teoria jocului de a se
ocupa mai atent de clsificare a lui. Cei care studiază teoria jocului este bine să cuno ască
urmările firești ale unei bune clasifică ri.
O clasificare științifică convingătoare influențează imaginea despre joc și despre
implicaț iile sale teoretico -aplic ative:
– pune ordine în varietatea, diversitatea ș i unitatea formelor de manifestarea a joc ului la o
anumită vârstă ;
– fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine î n sistemul din care face parte;
– având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care îl ocupă
ele în sistem, se pot elabora îndrumă ri metodice diferențiate, prilej de a arăta cum se corelează
și se determină reciproc î n sistemul din care fac parte ele;
– cunoscând varietatea ș i diversitatea formelor de joc, în unitatea lor, se pot găsi modalități
montate de implicare a jocului î n conceper ea științifico -metodică a jocului în învățământul
preșcolar.
Jocurile se pot clasifica dupa mai multe criterii:
a) după conținutul și obiectivele urmă rite, jocurile pot fi clasificate astfel:
– jocurile de completare și consolidare a unor cunoștinț e, pric eperi ș i deprinderi;
– jocuri pentru formarea unui vobabular în vederea utiliză rii lui în vorbirea curentă ;
– jocuri de orientare spațială ;
– jocuri de pregătire pen tru înțelegerea unor noț iuni;
– jocuri de aplicare a uno r deprinderi practice (de igienă , de m uncă în grădinițe, î n familie);
– jocuri de realizare a educaț iei estetice;
– jocuri de f ormare a deprinderilor de educație morală ;

22
– jocuri didactice cu caracter cognitiv și formativ (la limba română, matematică );
– jocuri de cunoașterea mediului î nconj urător;
– jocuri de creație, de construcț ii tehnice;
– jocuri didactice destinate activității în completare la preș colarii mari;
b) după materialul folosit, jocuril e didactice pot fi:
– jocuri cu material didactic;
– jocuri fără material didactic;
– jocuri orale;
– jocuri cu întrebă ri;
– jocuri cu ghicitori;
c) după felul regulilor, jocurile pot fi:
– jocuri cu reguli transmise din generație în generaț ie;
– jocuri in ventate;
d) după competența psihofizică solicitată î n mod dominant, jocurile pot fi:
– jocuri de miș care;
– jocuri de observaț ie;
– jocuri de gâ ndire;
– jocuri de atenț ie;
– jocuri de memorare;
– jocuri de imaginaț ie;
e) după numărul participanț ilor, jocur ile pot fi:
– cu un singur jucă tor;
– în perechi;
– în echipe;
– cu mai mulți jucători (î n grup).
Jocul, puntea de legătură între viață și grădiniță, permite preșcolarului să treacă cu
ușurință la munca serioasă .
Alcătuirea de jocuri și alternarea lor cu iscusință, în cadrul celorlalte metode de
învăț are constituie una dintre cele mai importante sarcini ale metodologiei actuale.
Jocul nu poate fi introdus oricum în programul preș colarilor.
Educatoarei î i revi ne misiunea nobila, dar dificilă în același t imp, de a ști cum, când și
ce fel de jocuri să desfășoare cu preș colarii.
În desfăș urarea cu bune rezultate a jocului didactic se cere stabilirea conținutului
jocului și amplasarea lui în sistemul activităților instructiv -educative.
Dacă prin jocul propu s se vizeaza familiarizarea preșcolarilor cu anumite situații,

23
acțiuni, sau dacă se preconize ază deschiderea spirituală către un conținut informațional ce
urmează a fi asim ilat, atunci jocul se amplasează în partea introductivă a activităț ii.
Dacă prin j oc se urmărește aplicarea, exercițiul necesar formării unor priceperi ș i
deprinderi, atunci se organizează în partea finală a activităț ii, deci, va fi un joc cu caracter
aplicativ.
Dacă obiectivul dominant al activității î l constituie sistermatizarea și verificarea unui
sistem de cunoștințe, priceperi ș i deprin deri, atunci jocul se amplasează la un interval anume
de timp, sub forma unor concursuri.
La preșcolarii mici ș i mijlocii, joc urile cu material ocupa un loc î nsemnat.
O mare parte din materialul di dactic necesar jocurilor există ș i în comerț (jetoane,
jocuri cu scene din poveș ti, cu litere etc.).
Indiferent de proveniența lui, materialul folosit în jocurile didactice trebuie să
întrunească și unele cerințe speciale în afară de cele cunos cute (acces ibilitate, aspect
atăagător, calități artistice). Aceste cerințe se rezumă la faptul că materia lele folosite nu
trebuie să fie încă rcate, greoaie din punct de vedere al compoziției și trebuie să se refere la
tema propusă î n joc.
În jocurile demonstrative colective, materialul trebuie să aibă dimensiuni mai mari
pentru a putea fi perceput de copii.
Exemplu: mater ialele folosite la jocurile: “Găsește cuvâ ntul cu sens opus !” , “Câ nd?”,
“Anotimpurile”.
Printr -o planificare judicioasă a jocurilor didactice eșa lonate pe activități de
învățămâ nt și date calendaristice, prin pregă tirea din timp a materialul ui necesar jocului
didactic urmărit la o anumită activitate, am putut să respect aceste cerinț e trezind interesul
copiilor nu numai pentru materialul folosit, c i și pentru jocul î n sine.
Înțelegerea jocului în metodologia generală a activitaț ilor instru ctiv-educative impune
cunoaș terea l ogicii didactice specifice fiecărei activităț i.
Pentru prima etapă a jocului di dactic, activitatea introductivă se poate real iza și prin
folosirea ghicitorilor ș i versurilor.
Exemplu: “ La sunet de clopoț el/ Jocu -ncepe; fiți atenț i la el!” sau
“ Bate toba: bum, bum, bum! Jocu -ncepe chiar acum!”
După introducerea în activitate urmează comu nicarea denumirii, a regulilor și
precizarea condițiilor de desfăș urare.
Cu cât regulile jocului implică mai multe situaț ii problema, cu atât valoarea formativă
va fi mai mare.

24
Cunoscând regulile jocului în așa fel încât să asigur înțelegerea lui de către toți copii,
am obți nut întotdeau na de la ei o participare totală .
De pildă, la jocul “Gaseș te silabe potrivite!” , după ce le -am co municat copiilor titlul,
i-am lămurit că acest joc se desfășoară pe grupe într-un timp limitat. Am explicat reg ulile
jocului, iar copii au alcăt uit cu ușurință cuvintele potrivite și alte variante de desfășurare ale
aceluiaș i joc complic ând în timp desfășurarea lui prin adăugarea unei silabe î n plus.
Explicarea și demonstrația sunt de mare importanță didactică și pedagogică .
Deci, explicația și demonstrația se desfaș oara simultan, sunt jocuri care cer fol osirea
prin succesiune, explicaț ia precedând demonstrația, modelul acțiunii fiind dezvă luit după ce s –
a realizat instrucția, drumul cunoaș terii fiind parcurs de la re gula de exemplu, deci, deduct ivă.
La preșcolarii mari, î n unele jocuri se pa rcurge acest drum pentru că aceș tia au deja un
fond de reprezentări, de cunoștiințe; demonstrația făcând -o copii. Î n jocu rile ca: “La aprozar”,
“La libră rie”, regulile j ocului au fost deduse de copii și astfe l învățarea a fost mai eficientă .
Dacă jocul ș i regulile lui sunt demonstrative în î ntregim e cu participarea directă a
copiilor, solicitâ ndu-i în așa fel încât ei însăși să elaboreze fiecare secvență, fiecare regulă,
atunci, învățarea dobândește un caract er integral și devine mai valoroasă .
Cunoscând atracția deosebită, a copiilor pe care î i conduc, pentr u jocul didactic, le -am
cerut să -și imagineze ș i ei alte variante de jocuri și să stabilească reguli corespunză toare.
Este necesar ca, î nainte de executa rea jocului de că tre cop ii, pentru a avea convingerea că
aceștia au înțeles jocul și și -au însușit regulile lui, să fie câteva întrebări, eventual copiilor
cu o slabă capacitate de concen trare sau celor mai putin activi .
Orice joc se poate realiza la î nceput “de proba”.
Aceste fapte determină copii să participe cu mult entuziasm la joc, sa descopere câ t
mai multe variante ale jocu lui propus. Prin jocul “de probă” n -am putut convinge î ntotdeauna
în ce măsură copii au reținut ș i pot aplica regulile transmi se și mi -au permis trecerea, î n
timpul potrivit la o altă verigă a jocului.
Executarea joculu i de către copii, reprezintă etapa fundamentală ș i cea mai importantă,
dacă o raportă m la ceea ce dorim prin jocul respectiv.
De câ te ori am constatat abateri de la respectarea regulilor jocului, am intervenit cu
promtitudine și tact pedagogic determinând copii să îndeplinească fidel regul ile jocului.
Uneori am complicat cerinț ele unor jo curi la care copii se acomodează cu rapiditate.
Fiind solicitați și antrena ți să lucreze uneori și independent, copii își mobilizează
efortul, iar independența ș i respo nsabilitatea lor pentru muncă va creș te implicit.

25
Obligați să rez olve rapid sarcinule impuse de joc, copii se vor obișnui să observe, să
descopere prin exerciții soluț iile, iar toate acestea le vor trezi interesul și dorința de a învinge
greutăț ile.
Desc operirea soluț iilor corecte ale u nui joc, confirmarea sistematică a succesului
obținut, bucuria înregistrată la rezolvarea fiecărui “pas” în jocul didactic, sporeș te
preșcolarului care obține performanță,îincredere în forț ele proprii.
În unele jocuri am u rmărit alternarea raspunsurilor individuale cu cele colective.
Am încercat să -mi dozez la minimum intervențiile pentru ca jocul să nu -și piardă
cursivitatea ș i intensitatea, fapt care ar face ca micii preșcolari să nu -l mai urmărească cu
interes.
Am obse rvat ca intervențiile prea numeroase și conducerea rigidă a jocului se soldeaza
cu rezultate slabe.
Am organizat jocuri care, prin structura lor, asigurau partici parea activă a copiilor, ei
trebuind să mânuiască permanent materialul distribuit, să -l selec ționeze, să acționeze
cu el î ntr-un anum it fel, de pilda la jocurile: “Găsește aceeași culoare”, “Caută semnul co rect”
etc.
În unele jocuri copii acționează rând pe rând la materialul demonstrativ .
Ritmul ș i intensitatea jocului depind în mare mă sura de clima -tul, de încredere și
sinceritate în care se desfășoara jocul – teama și neîncrederea sau revolta inhibând activitatea
intelectuală .
Un moment important al jocului didactic, atractiv ș i chiar palpitant este evaluarea
rezultatelor.
Aprecierea pe care ed ucatoarea o face ca element de întărire a activității desfășurate de
copii are mare rezonanța afectivă .
“Dirijarea jocului trebuie să fie metodică, sistematic ă, dar în același timp plină de
delicatețe și tact, fără intervenț ii brute.
Printr -o întrebare, printr -un sfat, prin selectar ea materialului pedagogic direcțioanează
conținutul și desfășurarea jocului, îi ajută pe copii să se asocieze î n joc.” (Evghenie
Alexandrovna Florina – “Jocul și jucăria”, editura Didactică și Pedagogică , 1976)
O bună pregătire a jocului impune stabilirea unor elemente de joc. Acestea sunt
determinate de scopul jocului și de sarcina lui. Ele pot fi miș carea, a plauzele, ghicirea,
concursul, î ntrecerea, manipularea unor obiec te sau materiale, surpriza, cuvântul aș teptarea.

26
2.1.3. PARTICULARIȚI ALE JOCULUI LA PREȘ COLARI

Jocul este un minunat mijloc de cunoaștere și de autocunoaș tere, de exersare a unor
capacități, de socializare p rimară, de antrenare a capacităților cognitive și de exteriorizare a
emoțiilor ș i sentimentelor.
Deși este un mijloc de relaxare și distracție, jocul are importante funcții instructiv –
educative. El contribuie prin conținutul să u obiectual sau logic la de zvoltarea intelectualului.
Jocul dida ctic poate fi folosit cu succes scontat î n captarea atenț iei cop iilor pe tot
parcursul activităților didactice și înlăturarea plictiselii, dezinteresului.
Folosirea jocului didactic în procesul instructiv -educativ fa ce ca preșcolarul să învețe
cu plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfăș oară, face ca cei timizi să devină
mai volubili, mai activi, mai curajoși, să capete mai multă încredere în capacitățile lor, mai
multă siguranță și tenacitate în r ăspunsuri.
Pentru copil orice activitate este un joc.
Prin joc, copilul învață să descifreze lumea reală , motiv pentru care H. Wallon
apreciază jocul ca pe o activitate de învăț are.
Jocul didactic ocupă un rol important î n dezvoltarea vorbirii, deoarece forma de joc
antrenează interesul copilului în stimularea și exersarea vorbirii în direcț ia pr opusă în cadrul
fiecăui joc, fără ca el sa conștientizeze acest e fort. Astfel prin interme diul jocului didactic se
fixează, precizează și activează vocabula rul copiilor, se contribuie la îmbunătățirea pronunției,
la formarea unor noțiuni, la însuș irea un or construcț ii gramaticale.
De exemplu, jocul didactic: “Spune cuvinte în ordinea alfabetică !” – are ca scop
activizarea vocabularului copiilor, formarea deprinde rii de a forma cuvinte începâ nd cu
fieca re dintre literele alfabetului ș i dezvoltarea puterii de concentrare.
Materialele folosite sunt bastonașele ș i literele alfabetului.
Jocul se desfășoară astfel:
Pe tablă sunt așezate cartonaș e cu lit erele alfabetu lui. Copiii sunt împărțiți în atâtea
grupe câte rânduri de băncuțe sunt în sala de clasă .
Educatoarea numeș te un copil din pri ma grupa. Acesta este obligat să treacă la tabla ș i
să ia în mână cartonaș ul cu litera “ A”, spunând totodată un cuvânt care încep e cu litera
respectivă .
Pe rând, din fiecare grupă trece câte un copil alegâ nd litera din al fabet care urmează
celui cu care a început cuvâ ntul spus de copilul dinaintea sa și spune la rândul

27
său un cuvânt început cu liter a pe care o are î n mână. Copiii apreciază dacă alegerea literei și
a cuvântului au fost făcute co rect.
Jocul decurge î n felu l acesta pană ce toț i copii au trecut la tabla.
Cei care nu au înț eles direct litera sau nu pot spune cuvinte cu litera de pe cartonașul
pe care îl ține în mână p rimesc o “pedeapsă” (de exemplu: să spună o strofă din ultima poezie
învățată, sau să câ nte u n cântec, sau să facă mișcă ri de gimnastică cu braț ele, etc.).
Eficienț a jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii depinde însă, în mare măsură, de
modul în ca re educatoarea ș tie să le selecționeze în raport cu situațiile concrete existente î n
grupa de copii.
Jocurile gramaticale și cele lexicale vizează utilizarea unor f orme corecte de
exprimare, despărțirea î n silabe, i dentificarea sunetelor cu care încep sau se termină cuvintele
s.a.
Un astfel de joc este de exemplu: “Eu spun una, tu spui multe”, având ca scop
formarea deprinderii de a f ormula pluralul substantivelor în scopul dezvoltă rii vorbirii
corecte.
Materialul didactic folosit: jetoa ne cu diferite de sene reprezentând un singur lucru
(ființa) și altele având desenate p e le mai multe lucruri sau ființe asemănă toare.
Jocul se desfășoară astfel:
Se dă copiilor câ te un jeton pe care sunt desenate mai multe imagini asemănă toare.
Educatoarea arată un jeton cu o singură ființă sau un singur lucru desenat pe el ș i cere copiilor
să-l denumească . Apoi le cere să arate câte un cartonaș cu mai multe imagini asemănătoare
celor de pe cartonașul ară tat. Copilul care are acest cartonaș îl arată spunând cuvântul
coresp unză tor (pluralul substantivului care fusese pus la singular):
De exemplu: casă – case
floare – flori
găină – găini
Varianta I:
Pentru complicarea jocului se arată un jeton cu imaginea unei singure ființe s au
lucru cerând copiilor să spună cuvinte corespunzătoare imaginii, dar care să arate mai mult e
ființe (sau lucruri) asemănătoare celei desenate pe cartonaș (sau invers, să arate jetoane
reprezentând mai multe lucruri sau ființe și se cere cuvântul coresp unzător unei singure ființ e
sau unui singur lucru din cele ară tate de el).
Varianta II:
O forma m ai grea a jocului este cea orală. Ea poate fi folosită după ce copiii s -au
obișnuit să joace acest joc cu ajutorul materialului intuitiv. În această ultimă fo rmă

28
educatoarea spune un substantiv la singular, copilul întrebat trebuind să spună acelaș i cuvânt
la plural. Se poate proceda și invers, adică educatoarea spune un substantiv la plural, iar
copilul î l trece la singular.
Un alt joc didactic este “Traista cu poveș ti”. Acest joc are ca scop consolida rea
deprinderilor de a face legătura î ntre propo ziții și a reda conținutul unei povești î n mod corect.
Materialul folosit: o traistă mică confecționată din material simplu în care sunt
introduse imagini din dife rite povești cunoscute de copii: “Punguța cu doi bani”, “Scufița
roșie”, “Capra cu trei iezi ”, “Alba ca Zapada”, “Motanul încălț at” etc.
Desfăș urarea jocului:
Se va arăta copiilor traista și se va preciza că î n interiorul ei se găsește o ilustrație
dintr -o poveste cunoscută. Traista va trece din mână în mână, de la un copil la altul, iar î n
același timp copiii vor recita î n cor versurile:
“ Traistă minunată
Spune -mi mie îndată
Ce se -ascunde -n tine
Că vreau să ș tiu bine!”
Copilul la care a ajuns t raista câ nd s-au terminat versu rile o deschide, scoate ilustrația
și povestește episodul î nfațișat în ea. Dacă copilul la ca re s-a oprit traista nu recunoaște
povestea ș i nu știe să redea conținutul ilustraț iei, altul va putea face lucrul acesta.
Pentr u a ușura desfăș urarea jocului, traista este dată de educatoare copilului din prima
băncuță din partea dreaptă, iar acesta o dă celui din spate și se continuă până la terminarea
versurilor. După ce s-a ghicit povestea din care face parte scena reprezentată în ilustrație,
educatoarea introdus în traistă o alta, dând -o mai departe. Se procedează la fel pană ce se
epuizează toate ilustrațiile care au foat pregă tite pentru activitatea respectivă .
În timpul pov estirii, este bine să fie ajutaț i de ed ucatoare, copii i care se exprimă mai
greu.
Un loc deosebit în activitățile de la grădiniță î l ocupă jocurile didactic o-matematice.
Aceste jocuri urmăresc, pe lângă dezvoltarea limbajului matematic, consolidarea numărului î n
limitele 1 – 10.
De exemplu, jocul didactic: “ Numără mai departe” are ca scop formarea deprinderilor
de a numă ra de la 1 la 10.
Desfăș urarea jocului:
Copi ii vor primi de la educatoare câte un cartonaș; copiii sunt scoși în față și așezați în
cerc după ordine a numerelor indicate pe cartonaș e (1,2,3,4 ,5,6,7,8,9). Un singur copil nu și -a
primit catonaș. Acesta va trece î n mijlocul cercului. S e indică de că tre educatoare regulile de

29
desfășurare ale jocului care constau în a număra mai departe, ținând seama de numărul indicat
pe cartonaș. Copiii, învârtin du-se în joc, vor rosti următoarele: “Dacă ști a număra, locul meu
îl vei lua”; apoi se opre sc. Cei din mijloc se adresează unui co pil din cerc (la alegere):
“Numără mai departe!”; acesta va trebui să iasă din cerc și să numere mai departe, începând
cu nu mărul imediat următor celui indicat pe cartonașul său. De pildă, dacă are numă rul cinci
pe cartonașul său, va numă ra mai departe numerele de pe cartonașele copiilor aflați în dreapta
lui: șase, șapte, opt, noua. Dacă numără co rect, ia locul celui din mijlo c, înmânând acestuia
cartonașul său. Jocul se reia de la început până când copiii învață să numere bine.
Un alt joc matematic este “Caută -ți căsuța!”, care are ca scop verificarea însușirii
cunoștinț elor privind denumirile formelor ș i culorilor predate; f orma rea priceperii de a
compara după criteriul formei ș i a culorii.
Materialul didactic folosit: pentru fiecare copil câte o cheie confecționată din carton,
care are pe partea de sus lipită o figură geometrică de o anumită culoare, lacă te mari din
carton pe care sunt desenate figuri geometrice de culori diferite.
Jocul se desfăș oara astfel:
Fiecare băncuță reprezintă o “căsuță”. Pe fiecare “căsuță” se aș ează un lacăt mare pe
care este desenată o figură geometrică colorată. Se î mpart copiilo r cheile din c arton. La un
semn dat de educatoare, fie ver bal, fie cu ajutorul unui clopoț el, copiii își caută “căsuța” care
trebuie să aibă desenat pe lacăt aceiași figură, de aceiaș i culoare, cu cea pe care o are cheia
lui. După ce și -au găsit locul, copiii se așează în băncuța respectivă ș i pun cheia alături de
lacăt, cu figura geometrică î n sus. Educ atoarea trece pe la fiecare băncuță și verifică dacă
împerecherea cheie -lacăt s -a făcut corect; apoi cere fiecărui copil să denumească forma ș i
culoarea pe care o au figu rile lipite pe cheia și lacătul să u.
Câștigătorii jocului vor fi cei care își gă sesc în mod corect “căsuța” și care indică exact
forma ș i culoare a figurii respective. La confecț ionare a cheilor, educatoarea va avea grijă ca
aceiași formă și culoare să nu a ibă mai mult de doi copii. în timpul desfășură rii jocului, cheile
se pot schimba de mai multe ori astfel încât fiecare copil să lucreze cu figuri ș i culori diferite.

30
2.2. ÎNVĂȚ AREA
2.2.1. D EFINIȚ IE

Deși învăț area nu este un fenomen exclusiv uman, la nilelul oamenilor ea suportă o
modelare socio -culturală, devenind o trăsătură definit orie pentru ființ ele umane.
În sens larg, învățarea poate fi definită ca :” un proces evolutiv, de esență formativ –
informativ, constând în dobandirea (recepționarea, s tocarea și valorificarea
internă) de către ființa vie, într -o manieră activă , explorati vă a experienței proprii ș i, pe
această bază, în modificarea selectivă și sistematică a conduitei, în ameliorarea și
perfecționarea controlată și continua sub influența acțiunilor variabile ale mediului ambient”.
Cele mai multe acceptiuni date învăță turii, atestă existența unei constante în definiț ie,
schimbare, modificarea co mportamentului pe baza experienței trăite (structura educaționala).
În sens definițional, învăț area este o transformare de com portament pe baza unei experiențe
organizate ș colar, orga nizare supusă structurării, observației controlului, în condițiile
activității și ambianței ș colare.
Procesul de învățământ încearcă să producă o schimbare, în timp în spațiu și în forma
experienței tră ite de individ: psihomotrice, acțională , deoarece n umai o experiență noua , poate
genera o noua învăț are.
Procesul de învăț are presupune o dualitate de forț e implicate:
– forțe care înlesnesc, provoacă și determină schimb area (cadrul didactic);
– forțe în dezvoltare, care suportă schimbarea ș i care se impl ică activ î n actul de transformare
personală .
Accepțiunile date procesului de învățare sunt cunoscute în literatura de specialitate sub
două denumiri: învățarea ca proce s și învăț area ca produs:
A) – învățarea ca proces reprezintă o succesiune de opera ți de acțiuni, stări ș i
eveniment e interne constient finalizate în procesul de transformare a comportamentelor
interne în structuri de cunoștinț e mentale:
– imagine – noțiune – act – gândire
– contemplare senzorială – gândire abstractă
– empiric – științific în învăț are
– percepț ie – reprezentare
Abordarea procesuală a învăță rii conduce la e laborarea unor produse ce apar în calitate
de produse noi și care devine î n plan interior puncte de plecare ș i mecanisme interne ce stau la
baza unor noi acte d e învățare. Totodată, aceeaș i abordare, generează o

31
progresie de schimbări care combina acte constructive și acte distructive. Învățarea este în
permanență pierdere și câst ig, elaborare și reelaborare, reținere și excludere, o continuă
evoluț ie progresivă (în spirală) pe calea cunoașterii, pe baza angajării și dezvoltării unor
însușiri intelectuale: creativitate și independență .
O idee pentru reușita actului de învățare o r eprezintă convingerea ca “cunoștință” nu
este formativă prin ea însăș i ci prin procesul pr in care se ajunge la ea. Deplină angajare a
individului în actul învăță rii este totdeauna un alt facto r determinat pentru producerea
învățării. Orice experiență cogni tivă, trăită cu interes generează la rândul său nevoia unei noi
experienț e de cunoa ștere.
Învățarea ca proces solicită un activism susținut din partea celui care învață astfel
încât, sarcina cadrului did actic este aceea de a organiza și dirija învățarea î n sensul în care ea
poate să implice, să angajeze, să determine participarea activ ă a preș colarului.
B) – învăț area ca produs apare ca un ansamblu de rezul tate noi, produse de activitate
procesuală și se referă la cunoștințe, priceperi, noțiuni, modalităț i de gândire, atitudini
și comportamente.
Rezultatele reprezintă o materioalizare a schimbărilor cantitative și calitative, relativ
stabile, de natură afectivă sau cognitivă ș i de asemenea, corespund unor schimbări intervenite
față de stadiul anterior. Fl uctuația rezultatelor oferă masură eficacității și a eficienț ei
procesului de pre dare-învăț are.

2.2.2. TIPOLOGIE

În ceea ce privește problematica teoriilor învăță rii, u na dintre cele mai interesante ș i
mai controversate discuții pe o temă de psihologie educațională , profesorul Ioan Neacș u de la
Universitatea din Bucureș ti, unul dintr e cei mai mari specialiști în psihologia educației, atât pe
plan intern cât ș i pe plan internațional arată î n anul 1990:” nu există o singură teorie a
învățării care să fie completă ș i să servească aplicării și
organizării comportamentului de învăț are; exist ă în mod cert, mai multe teorii ale învățării în
baza că rora ne putem apropia de substanț a unei conduite aflate sub incidența conceptului de
învăț are.
În ceea ce privește , tendințele principalelor tipuri de învățare, mutațiile survenite î n
momentul actual sunt urmă toarele:
Învăț area prin imitare;
Învăț area prin rezolvarea de probleme;

32

Învățarea senzorială ;
Învăț area prin receptare;
Învățarea logică ;
Învățarea mecanică ;
Învățarea creatoare.
a) Învăț area prin imitare (Învăț area prin observarea altora). Se î nscrie într -o teorie mai
lungă , cea a învață rii sociale, c oncept introdus de N.E. Miller și J. Dollard, în lucrarea
sugestiv – intitulată: “Învățarea socială și imitaț ia” (1941).
Această teorie a imitației deschide perspectiva implicării socialului în explicarea
învăță rii umane. Omul poate adesea să învețe prin observarea altor perso ane.
Comportamentele acestora sunt modele reale supuse imitației de către cei care se află î n
interacțiune socială. Se presupune că tendința spre imitație este proprie ființ ei umane.
Comportament ul educatoarei în clasă reprezintă un model prin imitaț ie.
b) Învăț area prin rezolvarea de probleme . Se realizează prin înlănț uirea a doua sau mai
multe reguli însuș ite an terior. Este tipul superior de învățare care, în esență , este expresia
efectelor cumulative ale celorl alte tipuri. “Prin acest proces de combinare a vechilor reguli în
altele noi, omul rezolvă probleme noi pentru el și își formează astfel mai multe capacități
noi.” (H. Wallon – 1959 , “Tratat de psihologie aplicată ” pag. 1526). Ele sunt no i pentru el, nu
și pentru știință . Rezolvarea de probleme ne apare astfe l ca o combinare a unor reguli învățate
anterior. Cum se realizează pe plan interi or această combinare? Este o întrebare care
depășeș te simpla constatare a rezultatului obținut î n urma combină rii.
c) Învăț area senzorial ă. Putem spune astfel că în cadrul învățării senzoriale se realizează
anumite corespondențe și articulații între datele perceptive și actele motrice corespunzătoare.
Semnificativ, deci, în cadrul acestui tip de învăț are e ste modelul în care se articulează latura
perceptivă cu cea motorie.
d) Învă.ț area prin receptare este cunoscută și sub denumirea de învăț are verbală, de învățare
a conceptelor (noțiunilor), de învățare a sensurilor sau de învățare conștientă .
Cel care a s tudiat acest tip de învățare a fost psihologul David A usubel. Potrivit tezei
sale fundamentale copiii învață în primul râ nd cele mai multe prin receptare și apoi prin
descoperire, principiile și ideile ce constituie conținutul celor ce urmează a fi învăț ate sunt
prezente și recepționate de copii și în mai mică masură descoperite de ei. De aici și denumirea
pe care o întâlnim de învățare verbală a sensului” . Deducem astfel că purtatorul informației
este cuvântul. Învăț area nu se reduce la simpla memorare a a cestuia, ea presupune în mod
necesar înțelegerea sensului, prin conștientizarea sarcinii de învățat cu ajutorul acț iunilor
mintale prealabile.

33
Achiziția de informaț ii pe care o presupune acest tip de învăț are includ e un evantai
larg de elemente, începâ nd din imagini și reprezentări privitoare la obiecte și fenomene
concrete și terminând cu noțiuni (concepte) principii ș i idei abstracte.
e) Învăț area logic ă este acea alternativă în care achiziția finală a procesului de învățare
(noțiune, principiu, ide e, et c.) poate fi articulată și inclusă în structura conjunctivă a
subiectului, poate fi corelată cu ceea ce subiectul știe dinainte, dâ ndui astfel acestei achiziții
un sens. Achiziț ia devine veriga sau componenta într -un lanț mai complex îmbogățind -o cu
nuanț e suplimentare.
f) Învăț area mecanic ă e alternativa în care achiziția este doar memorată fără să fie articulată
cu cunoștinț ele anterioare.
g) Învăț area c reatoare presupune cu precădere acest din urmă aspect, descoperirea unei
soluț ii originale pentru rezol varea situaț iilor prob lematice. Ea intervine atunci când simpla
aplicare a unor ră spunsuri automatizate sa u algoritmice nu este suficientă pentru descope rirea
soluț iei.
Mecanis mul psihologic intern implicat în acest proces este prea puț in cunoscut.
De cel e mai multe ori intervine operația de combinare într -o structură cognitivă a regulilor
învăț ate anterior.
h) Învăț area prin descoperire se referă la o s ituație î n care materialul de învăț at nu este
prezentat într -o formă finală, el urmează să fie descoperi t ca urmare a unei activități mintale și
apoi inclus în structura cognitivă a celui ce învață .
Din punct de vedere al formelor de organizar e, descoperi rea se poate realiza prin
instruire individuală în ritm propriu, pe perechi, î n grupe mici, sau prin acti vitatea
independentă î n ritm dirijat cu participarea tuturor copiilor.
Se recunoaște că din punct de vedere teoretic învăț area prin descoperire co nstituie un
generator al motivației și încrederii î n sin e. Accentul pus pe descoperire în cazul învăță rii “ar e
drept efect călă uzirea copilului pe o cale constructivă” (D. Ausubel, F. Robinson: “Învățarea
în școala”, Editura didactică și pedagogică București, 1971, pagina 578). Condiția necesară
este ca situația de învățare să fie bine structurată și adaptată particularităților de vârstă ale
celui care învață cât și conținutul disciplinei științ ifice.
În construirea unei activităț i putem efectua, desigur, potr ivit noilor concepț ii
metodologice, combinarea diversă de metode, precum și a fiecărei modalităț i de folosire a
formelor, procedeelor sau mijloacelor de învățământ fie pentru î ntreaga activitate, fie pentru
părți din ea.

34
Întreaga problematică a învățării trebuie să constituie alături de predare o constantă a
preocupă rilor cadrului didactic la nivel de organi zare și desfășurare a procesului de
învățămâ nt.

2.2.3. PARTICULARITĂȚI ALE ÎNVĂȚĂRII LA
PREȘ COLARI

Învățarea la vârsta preșcolară se deosebește în mod dinstinct de învățarea în cadrul
activităț ilor obligatorii.
Învățarea este o activitate complexă a omului în care sunt implicate ș i alte procese
cognitive. O contribuție importantă în învățare o au procesele afective, voința și motivaț ia ca
și atenția și utilizarea numeroaselor deprinderi de toate felurile.
Preșcolaritatea este și stadiul î n care se r ealizeaza o evidentă învățare afectivă prin
observarea conduitelor celorlalți, prin imitarea dar și prin asimilarea unor cerințe ș i norme.
Între trei și șase ani învățarea apare frecvent î n împleti rea cu jocul, iar la cei mari, ș i ca
activitate de sine st ătătoare atât în forme spontane cât ș i organizate.
Învățarea reprezinta o activitate menită să schimbe comportamentul copilului, să -i
faciliteze asimila rea de informații, să ajute copilul să se adapteze la mediu. Ea presupune
asimilarea de cunoștințe ș i abilități, formarea de capacitați adaptative, prelucrare de
informații, aplicarea în practică ș i evaluare a propriilor performanț e.
Științele educației ș i psihologia au parcurs în ultimele decenii pași importanți
în desci frarea mecanismelor cognitive, î n decriptarea modului cum învață copilul, mai ales la
vârsta preșcolară .
J. Piaget, Henry Wallon, Vagotski și alț i precursori ai psihologiei cognitiv e au deschis
drumul unor cercetări fructuase î n domeniu, urmate de psihologii ș i pedagogii contemporane.
Activitățile din grădiniță sunt un antrenament al capacității de învățare, în măsura î n
care sunt adaptate particularitățile și capacitățile de învăț are, specifice vârstei. Numai prin
cunoașterea psihologiei copilului și a personalității fiecărui copil î n par te, educatoarea poate
să-i organizeze experiența de învățare în așa manieră încât să -i faciliteze accesul în cunoaștere
și să-i amplifice capacitat ea de asimilare de noi cunostinț e, de fo rmare a unor deprinderi de
muncă intelectuală esențială î n adaptarea la activitatea școlară .
Cercetările de psihologie a învățării, particularizate pentru vârsta preșcolară,
subliniază caracterul concret -intuitiv al învă țării, nece sitate de vehiculare a obiectivelor și al

35
jocului în dezvoltarea personalității preș colarului. Rolul familiei, el educatoarei, al grupului
de copii (prieteni și colegi de grădiniță) reprezintă factorii ce influențeaza major evoluția
învăță rii.
De aici decurg următoarele cerințe ale stimulării interesului pentru învățare și pentru
largirea orizon tului de cunoaș tere:
Deschiderea copilului pentru cunoașterea nemijlocită (concret -intuitivă) a realității cu
care poate intra în contact direct, pe cale a simțurilor și a acțiunii, a jocului și a
manipulă rii de obiecte;
Lărgirea cunoaș terii prin antrenarea capacităț ilor de reflectare la nivelul percepțiilor și
reprezentă rilor (de zvoltarea spiritului de observație, a fineț ii analizatorilor);
Declanșarea cur iozităț ii epistemice, accentul pe activități la alegere, care -i trezesc
interesul;
Formarea deprinderi lor de munca intelectuală accesibile vâ rstei.
Cercetările au pus în evidență că preșcolarul are disponibilități de cunoaștere sporită
față de cele valorif icate în grădiniță, rez erve de energie neutilizat e. Se impune educarea
timpurie și creșterea numă rului de conexiuni nervoase (50.000 la nivel nor mal). Generalizarea
grupei pregătitoare și, în perspectivă, a gradiniței ar fi o soluție mai ales pentru situaț iile în
care familiile nu acordă su ficient interes pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. Gră dinița
de copii oferă cadrul prielnic pentru organizarea științifica a învățării, eș alonare a gradată a
sarcinilor de învăț are, conducerea cu profesiona lism a copilului pe calea cunoaș terii.
Valorificarea experienței de viață a copilului, predominantă jocului ca tip de activitate
și imbinarea activităților co mune cu cele alese sunt premisele unei învățări eficiente la vârsta
preșcolară. Recuperarea unor rămâner i în urmă, a unor carenț e educative din familie, a unor
componente greșite se realizează numai î n cad rul organizat din grădiniță .
Complexitatea învățării rezultă și din cerințele multiple ridicate de viața școlară și
integrarea socială viitoare. Copilul es te format și informat in domeniul inte lectual, moral,
estetic, fizic, explicativ, religios, s.a. spo rind șansele unei adaptări rapide la activitatea școlară
și la exigențele de mediu, integrare școlară și culturală .
Treptat, cop iii vor putea trece de la cu noașterea senzorio -motorie la cea rațională
prin valorificarea situațiilor proprice învăță rii: “curiozitatea vie” a copi ilor, repetarea, uneori
obsesivă a întrebă rilor cauzale : “de ce?”, “cum?”, demonstrează marea plasticitate a
sistemului nervos , capacit ate de a descoperi relații cauzale și interpretări științifice, dacă
răspunsurile vor fi formulate ad ecvat vâ rstei ( de exemplu: copilul de 5 -6 ani înțelege ș i poate
de ce c ad frunzele toamna, de ce pleacă păsările călătoare, de ce îngheață apa, etc.), iar la
șapte ani poate înț elege transformarea naturii de -a lungul anotimpurilor. Legarea explicaț iilor

36
teoretice de demonstrarea practică și de experiența copiilor va grăbi trecerea lor în stadiul
operaț iilor formale, accesul lor la abstracțiuni și generaliză ri.
Dezvoltar ea limbajului este spectaculoasă: copilul învață noțiuni empirice î ntr-un ritm
ce nu va m ai fi niciodată același în toată viaț a sa; se dezvoltă la 5-6 ani limbajul contextual
(chiar în absența materialului intuitiv) care face trecerea la noțiun ile științifice. Gândirea se
dezvoltă în același ritm cu limbajul, legă tura dintre cele doua proces e psihice fiind una de
condiționare reciprocă .
Imaginaț ia are un rol de c ompensare a necunoscutului, de î nlocuire a ceea ce nu poate
face copilul în plan rea l cu planul dorințelor și nazuințelor manifestate în reverie și joc.
Treptat, spre vârsta școlară , copilul începe să discearnă între real și imaginar, să se îndoiască
de conținutul unor povești, mituri, să caute explicații raționale ale realităț ii.
Acțiune a reală este cheia de boltă a dezvoltă rii intelectuale. O imagine (un tablou)
ilustreaza un acces l a abstracție decât în situația participă rii reale, motrice, intelectuale,
afective, motivate și susținute de curiozitate. Orice forț are a abstractizării duce la învățare
formală, memorare mecanică, fără eficiență practică .
Poate mai mult decâ t factorii bi ologici și nativi, condițiile psihologice și psihosociale
joacă un rol important în învăț are.
Atitudinile și formele de conduită se constituie în cea mai mare parte de învățare, deși
se vorbește și despre “stilul personal” în comportare de la vâ rste fraged e (3-4 ani). Factorii
întăritori ca: repetiț ia, aprobarea adultului, aprecierea reciprocă în grup, trăirea afectivă
pozitivă a reuș itei, satis facerea motivulu i sau a trebuinței care au îndemnat la acțiune, își
manifestă din plin influența. Achiziț ia unor atitudini nu presupune doar imi tarea, copierea
atitudinii adulților, ci și îmbunătățirea lor prin autocontrol și creaț ie proprie, prin originalitate.
Pentru Pi aget, evoluț ia personalității infantile apare ca o învăt are prin asimilare
acomodoare (deci ca o adaptare) , ca o construcție de structuri acomodate condiț iilor
exterioar e, pe care copilul le asimilează .
Căutările recente, stă rile asupra asamblului biopsihi c structur at ca fundament al
individualizării copiilor î n perioade timpurii (3 -4 ani), conturarea prin învăț are a unor atitudini
caracteristice , a unui mod propriu de conduită la solicită rile mediului.
La vârsta preșcolară mare se remarcă o “descentralizar e” a psihicului, în sensul
depăș irii egocentrismulu i. Apare identificarea sinelui și eului, î n trei ipos taze (Ursula Ș chiopu
– “Cunoașterea copilului preș colar”): sinele sau eul perceput de copil (autoperceput), cel dorit
sau ideal și imaginea de sine refl ectată în perceperea de către cei apropiați (părinți,
educatoare). Totodată apar relaț ii sociale de tip e u-tu, eu -noi, eu -noi-voi, etc. Învățarea
psihosocială dă naș tere unor noi com portamente: comportarea reverențioasă , salutul,

37
exprimarea gratitudi nii, a dresarea cu “dumneavoastră” în discuțiile cu adulții, atenție și
solicitudine î n grup ce constituie tem eiul angregării normale în colectivul clasei întâi.
Învăț area comportamentelor civilizate, a regulilor morale elementare și aplicarea lor în
practică sunt desigur un domeniu impor tant al muncii educative din grădiniță .

2.3. JOC ȘI ÎNVĂȚARE LA PREȘ COLARI

2.3.1. JOCUL CA ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ ÎN
GRĂDINIȚĂ; INFLUENȚA LUI Î N PROCESUL INSTRUCTIV –
EDUCATIV

Teoria și practica au demonstrat ce loc important o cupă jocul în viața preșcolarilor, în
activitatea de instruire și educare a copiilor în grădiniță . Astfel prin intermediul jocului copiii
dobândesc cunoștințe, li se formează variate acțiuni mintale care influențează dezvoltarea
proces elor psihice, se face trecerea în etape de la acț iunile pra ctice, materiale de joc spre
acțiuni mintale î n planul reprezent ărilor. Și cum jocul are un rol formativ , prin intermediul lui
copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a reproduce într -o formă intuitiv -activă o a rie
cuprinzătoare din realitatea obiectivă .
Jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative la c opil, a capacităț ii de a crea
sisteme de imagini generalizate (tipice) despre obiecte și fenomene precum și de a efectua
diverse combină ri mintale cu imag inile respective.
În procesul jocului copilul dobândește numeroase și variate cunoștinț e despre mediul
înconjurăor prin care “i se dezvoltă procese le psihice de reflectare directă și mijlocită a
realității: percepțiile, reprezentările, memoria, gâ ndirea, l imbajul”. (A. CHIRCEV)
Analiza și sinteza însușirilor obiectelor se realizează î n mod direct prin ac țiunile de
joc. Pe aceeași cale se precizează și se diferențiază reprezentările care se îmbogățesc ș i se
conturează .
Trecând de la reprezentări la noțiuni, copilului i se dezvoltă memoria, gândirea activă
unde un rol important î l joaca limbajul.
Astfel prin joc copilul își educă voința și așa își conturează profilul.

38
În zilele nostre educatoarele înțeleg tot mai bine că spre a -i spori permanent eficienț a,
jocul trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii activități instructiv -educative, că fără joc
eforturi le lor sunt zadarnice, formale și deci lipsite de o reală finalitate.
În procesul de învățămâ nt jocul este c onceput ca mijloc de instruire ș i educare a
copiilor ca proc edeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care ș i le propune
procesul de învațământ și în sfârșit, ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de
dezvoltare a capacităț ilor psiho -fizice pe toate planurile.
1. Jocul ca formă de activitate ocupă în grădiniță un rol deosebit de important printre celelă lte
forme de act ivitate instruc tiv-educative . Poziția pe care o deține jocul ca acțiune, diferă fără
îndoială în funcție de dezvoltarea stadială a copiilor.
Între celelă lte forme de activitate, jocul deține la grupa mică 75%, la grupa mijlocie
67%, iar la grupa mare 50%. Creșterea treptată de la o grupă la alta a activităților metodice
este o consecință a dezvoltării capacităților copiilor de a desfășura anumite activități
intelectuale și fizice, de a observa si stematic un obiect sau un fenomen, de a -și concentra mai
mult timp atenția în acest scop, de a asc ulta cu interes cel e relatate de educatoare, de a
înregistra unele indicații cu valoare normativă, de a reproduce cu r elativă fidelitate cele
memora te anterior, de a se transpune în situaț ii reale, de a rezolva independ ent conflictele
apărute în propria gândire între cunoscut ș i necunoscut.
Toate aceste capacităti și multe altele, oricât de bine ar fi e le conturate, nu sunt pe
deplin constituite ca să favorizeze desfășurarea optimă a activității de învățare sistematică . Ele
comportă trăsăturile specifice vârstei încât deși se constată o creștere și dezvoltare a lor
apreciabilă , nu pot suplinii nevoia manifestării lucide. Actul învăță rii sau al muncii se
grefează în toți anii preșcolarităț ii pe coordonatele ge nerale ale jocului. Cea mai gră itoare
expresie a acestei necesităț i o constituie gradul de manifestare a opțiunii copilului față de
diferite feluri de jocuri, față de jocurile specifice ș i jocurile nespecifice.
Jocurile specifice preș colarilor sunt acelea care reflectă propria lor experiență de viață ,
jocuri cunoscut e sub denumirea de jocuri imitaț ie, jocuri simbolice, jocuri de ficțiune, jocuri
de creație. Aceste jocu ri, indiferent de numele care îl poartă , sunt nu
numai primele jocuri propriu -zise apă rute în viața copiilor ci și cele mai răspândite și
diversificate sub aspectul conținutului pe care îl reflectă .
Jocurile nespecifice preș colarilor sunt acelea care ref lectă preocupările factorilor
educativi de a le îmbogăț ii copiilor repertoriul ludic, joc uri cunoscute ș i ele sub diferite
denumiri: jocu ri cu reguli, jocuri cu roluri și reguli date, jocuri învățate sau în funcție de
direcția lor predominant formativă , jocuri didactice, jocuri de mișcare ș i jocuri hazli
(distractive). Jocurile din această categorie sunt mai puțin frecvente între preocupă rile ludice

39
strict op ționale. Copiii se orientează mai puț in spre astfel de jocuri, deoarece ele au ca
principal element al structurii interne regula. Nu este v orba aici de orice fel de regulă ci de
una care e formulată anume de cel care creeaza jocul, îl introduce pe copil într -un spațiu ludic,
de o anumită valoare formativă bine gândită dinainte.
J. Piaget precizează că “ jocurile care au la bază astfel de regului se întâlnesc la copii
după vârsta de 6 ani ș i că importanța lor creștere o dată cu dezvoltarea vieț ii sociale a
copilului”.
Cara cterul nespecific al jocurilor c u reguli n u exclude posibilitatea practicărilor de
către preșcolari. După ce au fost învăț ate, ele apar destul de frecvent între preocupă rile ludice
ale acestora.
În activitatea instructiv -educativă trebuie organizate ambele categorii de jocuri întrucât
între ele există anumite ra porturi de determinare rec iprocă. Jocurile care reflectă propria
experiență de viață a copilului alcă tuiesc premis ele de la care se pornește în asimilarea
regulilor ș i tehnicilor cerute de jocurile care reflectă preocupările factorilor educativi de a
îmbogă ti repertoriul ludic al copilului. Practica educativă demonstrează că preș colarii nu
numai cei din grupa mică ci și cei din grupa mare dacă nu posedă o anumită experiență de
viață socială, nu pot înț elege jocurile cu reguli.
Îmbogățindu -și repertoriul ludic cu jocuri învățate car e îi oferă reale posibilităț i de a
exersa respectarea regulilor ș i a rolurilor, copilulu i i se dezvoltă capacitatea de a improviza
noi jocuri , în special jocuri cu mai puț ini parteneri î n care fapta de viață reflectată îl face să
înțeleagă multip lele rapor turi ce se stabilesc între oameni, raporturi reale și necesar
transformabile î n activitat ea lucidă .
Determinâ ndu-se recipro c, ambele categorii de jocuri câstigă valoric și fără să se
anuleze se diversifică atât ca formă cât și ca conț inut. Ra porturi de de terminare reciprocă
există și între joc și activitatea de învățare sistematică . Indiferent de forma pe ca re o îmbracă,
jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimente variate, educă voința,
pune bazele însușirilor personalității în cât toate aceste modificări aparute în viața psiho -fizică
au o înrăurire pozitivă asupra desfășură rii tot mai eficiente a activității organizate în scopul
învățării. De asemenea, indiferent de forma pe care o îmbracă, activitatea de învățăre fiecare
activi tate în parte, organizată individual are contribuția sa specifică pe linia dezvoltă rii psiho –
fizice a c opilului, îmbogăț esște experiența de viață a acestuia și îl pregăteș te pentru joc.
Relația între învățarea sistematică ș i joc e ste suportul pe care se s prijină întreaga
muncă instructiv -educativă din grădiniț e.
Jocul ca procedeu metodic cunoaște ș i o mai l argă aplicabilitate în activitatea de
instruire și educare a preș colar ilor. Elementul de joc este prezent în diferite etape ale

40
activităților de învăța re și de muncă, în mai mare sau mai mică măsură în unele activități față
de altele, în funcț ie de diferi ți factori:
Caracterul mai mult sau mai puțin rigid al activităților bazate pe exerciț ii;
Gradul dezvoltării capacităților de cunoaștere, de trăire afec tivă și de voință ;
Gradul constituirii imboldurilor interne (motive, interese , scopuri, convingeri) toate au
un rol specific în declanșarea și întreț inerea conduitei.
Este un lucru cert pentru toată lumea că în afara jocului, indi ferent de ponderea pe care
o ocupă el in diferite activități de învățare și de muncă nu poate fi conceput raț ional procesul
instru ctiv-educativ în grădiniț ele de copii.
Noi, educatoarele, știm prea bine că nici un fel de activitate de învățare cu întreaga
grupă sau cu grup uri mai m ici de copii nu poate începe fără o introducere pregă titoare. De
exemplu: la o activitate de observare, păpușa Mihaela necajită de nepriceperea ei, ce re
copiilor care sunt mai mari și mai pricepuți decât ea sa -i spună tot ce știu despre o plantă. La o
activitate de matematică bazată pe exerciț ii cu ma terial in dividual, educatoarea poate menț ine
interesul de a manifesta preocupări într -o direcție
determinată, formulând anumite cerințe ca din partea unui personaj îndrăgit din poveș tile
cunoscute. Dialogul cu personajul, rea lizat prin viu grai, prin mimică și gesturi, imprimă de la
început dinamica exerciț iului m atematic, precizie ș i corect itudine tocmai pentru ca exercițiul
cerut este motivat ludic.
Astfel activitatea se prefigurează ca total angajată pentru că introduce pe copii în
atmosfera de joc în timp ce, prin simpla anunțare a temei activitatea riscă să ia o desfașurare
silită și plictisitoare deoarece conține elemente neludice, ș i deci nespecifice conduitei lor.
Introducerea cu pricepere a elementului de joc în etapa introductivă cât și în celelălte
etape ale activității de învăț are duce permanent plusu l de eficiență formativă pe pla nul
cunoaș terii al atitudinii a fective ș i al conduitei conș tiente. Elementul de jo c introdus ca
procedeu metodic în toate activitățile de învățare și de dispoziție pentru manifestarea opțiunii
și pentru săvârș irea tuturor ac țiunilr specifice felului de activitate la care participă .
Oricâ t de variate și diversificate ar fi preocupă rile ludice ale copiilor, educatoarea are
însă datoria de a evita permanent formalismul î n organiza rea etapei destinate jocurilor ș i de a
face din fieca re joc î ntreprins de cop ii un mijloc de optimizare reală a procesului instructiv –
educativ. Când situația educațională cere, pe sistemul activităților strict preferențiale se
organizează un joc pentru core ctarea sau dezvoltarea capacităț ilor intelectuale s ă zicem pentru
dezvoltarea atenț iei, altul pentr u consolidarea diferitelor cunoștințe însușite anterior.
În acest context de preocupări manifestate pe linia înțelegerii rolului jocului în
procesul de instruire și educare a preșcolarilor, ni se pare că uneor i teoria și practica educativă

41
acționează încă cu oarecare incertitudine, feno men care nu poate fi evitat decât pe calea
formării jocului în viaț a cop iilor, a specificului jocul ui ca mijloc, procedeu metodic și formă
de activitate în structura activităț ilor cu caracter formativ în grădiniță .
Înțelegând tot mai bine că prin participarea activă, opțională și liberă la jocuri, copilul
învață permanent câte ceva nou și că învățarea sistematică la această vârstă nu
poate fi concepută î n afara jocului, fiecare e ducatoare poate dobândi siguranță, precizie,
încredere deplină în munca educativă pe care o desfășoară .
În literatura pedagogică jocul ca mijloc de in struire și educare este cunoscut ș i cu
numele de joc di dactic. Astfel el este folosit î n activitatea instr uctiv -educativă pentru a f orma
sau consolida anumite cunoștințe, priceperi ș i deprinderi.
Astfel jocul dovedește caracterul său deschis, viabil și efi cient pentru educație î n
general.
“În nici o activitate nu este copilul atât de activ și cointeresat î n tot ceea ce face, cum
este el în jocul să u, în ocupația ludică ce îi aparține în exclusivitate, pentru că jocul stimulează
la maximum activismul său c aracteristic”. (E. Pop)

2.3.2. JOC ȘI ÎNVĂȚARE LA PREȘ COLARI

Concepția modernă asupra educației preș colare presupune folosirea din plin a învățării
dirijate și spontane considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței
copilului ș i o normare de baza a procesului de largă sociabilizare a copilului.
Învățarea are, î n acest sens, un con ținut foarte larg și este strâns legată de latura
psihică și socială a personalității copilului. În lumina acestei concepții, învățarea nu este
îndrepta tă spre achiziționarea de cunoștințe verbale ș i nu este înțeleasă ca o activitate bazată
pe operaț ii abs tracte, ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului. Abia la vârsta
preșcolară mai mare, câ nd structura psihiculu i copilului trece din pla nul acțiunii în planul
vorbirii, învățarea dobândește caracterele de învățare propriu -zisă și serveș te la formarea și
sistematizarea cunoștințelor elementare î n anumite domenii.
Baza învățământului preșcolar trebuie să o constituie activitatea operațional – activ a
copilului, care îi oferă copilului prilejul de inițiativă și experiență – constituind o bază pentru
formularea verbală a cunoștinț elor.
Se știe că învăț area este uneori obositoar e – daca nu intelectual, cel puțin fizic. De
aceea, introducâ nd cu m ult tact, cu pricepere, activități de joc, creăm o legătură , o continuitate

42
cu perioada de vârstă anteri oară, iar prin reușita acțiunii întreprinse, îi dam copilului
satisfacție, îi captă m pentru mai departe intelectual, îl învioră m.
În frageda copilărie, învățarea este naturală și spontană. Curiozitatea și gândirea care -l
stimulează î n joc sunt parte integr ată din placerea sa de a învăț a. Prin joc, copilul se
aventurează în necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de în alt un turn de
cuburi; câ te obi ecte poate modela din plastilină, testând astfel și materialul de joc ș i pe sine.
Jocul dă copilului preș colar “simplu” ideilor importante, care treptat consti tuie
“mijloacele” cu ajutorul că rora el va cuprinde, mai tâ rziu, mai multe concepte complexe, când
copilul va dobândi o gândire profundă .
Tot jocul este cel care dă posibilitatea copilului de a fi mai degrabă un inițiator în
propria sa lume decât o persoană manipulată și disciplinată tot jocul determină creșterea
încrede rii în sine a copilului, cât și dorința de autodepășire, lăsându -i la îndemana libera
opțiune, libera direcț ionare, fantezia și imaginaț ia.
Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învăț are cons tituie un joc
important de pregătire psihologică a copilului pentru școală .
Jocul de asemenea, trebuie î ndrumat de adult, fără ca prin ace stă spontaneitate a
copilului să fie st ingherită .
Rolul educatoarei constă în orientarea ș i conducerea jocului nu numai pen tru
clarificarea scopurilor urmărite, dar și pentru sporirea efortului conștient în direcț ionarea
efectelor educative.
În funcție de particularități de vârstă ale preș colar ilor, însuși procesul de învăț are
prezintă anumite particularități. Aceste particularităț i sunt, de fapt, un rezultat al legături lor ce
se stabilesc între joc și învățare pe parcursul perioadei preșcolare. Această corelație între cele
două forme de activit ate nu rămâne constantă. Ca regulă generală, pe măsură ce se trece de la
o grupă preșcolară la alta, activitățile obligatorii câș tigă termen din ce în ce mai mult. Chiar și
în jocurile copiilor, motivele învățării la școală încep să
apară net exprimate (la preșcolarii mari). La această vârstă copii manifestă un vis interesant
pentru o formă mai organizată de activitate, pentru învă țătură, ceea ce dovedește că ei au atins
sub aspectul dezvoltării psihice nivelul corespunzător spre a putea intra în școală .
Aces t fapt se poate constata comparând felul în care se joaca preș colarii din grupa
mijloc ie cu cei din grupa mare “de -a școala”. Se observă că sensul principal al învățării nu
este încă oglindit în jocurile preșcolarilor la vârsta mijlocie. Când se joacă “de-a școala”,
elementul dominant îl constituie rolurile ș i acțiunile ce decurg din acț iunile jocului (trezirea la
timp pentru a n u întârzia la școala, drumul spre școala, așezarea în bănci, etc). Învăț area ca
atare nu apare deloc î n jocurile copiilor.

43
Astfe l se reprezintă lucrurile în jocurile preșcolarilor mari. În centrul jocului se află
activitatea propriu -zisă de învățare. Acțiu nile de joc constau î n a “ scrie”, a “citi”, a “calcula”,
într-un cuvânt, în a face tot ceea ce preocupă un copil care învață . Prin urmare, î n jocul
copiilor din grupa mare, învățarea ocupă un loc central. Semnificativ este și faptul că rolurile
preferate d e copii sunt acelea de elevi, adică, toți vor să desfășoare o activitate specifică vieții
școlare, aceea de a învăț a. Aceasta do vedeș te noua atitudine a copilului față de activitatea de
învăț are, faptul ca el s-a ridicat la o noua treaptă de înțelegere a s emnificației acestei activităț i
de raspundere.
Corelația dintre joc și învățare la diferite etape ale vârstei preș colare este co ndiționată
de nivel ul general de dezvoltare psihică a copilului. Dar pe mă sura introduc erii treptate a
elementelor de învățare, se produc schimbări vizibile în activitatea psihică a copilului; la
vârsta preșcolară mică asimilarea cunoștințelor ș i formarea deprinderilor în cadrul activităț ilor
obligatorii sunt indistubil legate de joc.
Copilul manifestă tendința de a transforma în j oc activităț ile programate de educa toare
pentru a -i transmite cunoștința ș i a-i forma deprinderile. De pildă copilul mânuieș te cu multă
plăcere creionul pe hârtie, dar fără intenț ia de a “desena” ceva. Pe el îl captivează însuși
procesul operării cu creion ul, faptul că, trasând cu creionul pe hârtie diferite linii
întortocheate. La fel se întamplă și cu celălalte activităț i. Pe el nu-l interesează încă obț inerea
unui anum it rezultat, de exemplu, prin aș ezarea cub urilor realizarea unei construcț ii, pr in
mode larea plastilinei confecționarea unei jucă rii. De asemenea asimilarea cunoștințelor și
însuș irea deprinderilor nu constituie pe ntru copil o problemă de rezolvat.
Cu toate acestea, prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc copilul își
însușește unele cunoștințe și face pași în direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală .
Această particularitate psihologică a învățării la vârsta preșcolară unică face necesară
includerea “procedeelor de joc” în desfășurarea activităților obligatorii. Pe a ceastă cale se
captează mai ușor atenția, se intensifică procesele de analiză și sinteză, se dirijaza mișcările și
acțiunile, s e menț ine viu interesul c opiilor pentru activitatea desfășurată . Jocul devine ast fel
un important mijloc pentru însușirea cunoști nțelor și deprinderilor, daca este îmbinat în mod
rațional cu elementele de învăț are.
Jocurile și învăț area sunt formele de act ivitate sub influența cărora copilul preșcolar se
formează și se dezvoltă. Între aceste forme există o strânsă legatură . La difer ite etape ale
vârstei preșcolare, corelația dintre joc și învățare se realizează în forme specifice. La vârsta
preșcolara mică jocul ocupă în preocupă rile copilului locul central. Chiar și învățarea implică
anumite elemente de joc. Totuși î n formele cele m ai simple motivele învățării încep să se
constituie chiar și la preș colarii mici.

44
Aces te motive nu sunt dominante față de motiv ele jocului. La preșcolarii din grupa
mijlocie ș i din cea mare, interesul pentru învățare crește din ce î n ce mai mult. Cu toate astea
jocul nu -și pierde din însemnatate nici la această vârstă. El rămâne ș i mai departe tipu l
fundamental de activitate preș colara, care îndeplinește importanța funcț iei educative. Astfel,
în procesul jocului, copilul își însușește mai bine semnificația socială și își formează mai uș or
unele deprinder i practice elementare. (de pildă, în cadrul unor jocuri, preșcolarii
confecț ionează din difer ite materiale cadouri pentru alț ii).
Jocul și învățarea exercită o influență pozitivă asupra dezv oltării psihice a copilului.
La rândul lor, ele suferă influența pozitivă a acestei dezvoltări. Nivelul tot mai înalt al
dezvoltă rii psihice gener ale a copilului actionează pozitiv a supra nivelului la care se
desfășoară cele două forme de activitate. În aceasta constă influ ența reciprocă, relația
dialectică între joc și învăț are, pe de o parte și dezvoltarea psihică generală a preș colarului, pe
de altă parte. Fiind factori importanți ai dezvoltării psihice, jocul și învățarea sunt în același
timp și un efect al acestei dezvo ltări. În felul acesta, în procesul desfășurării activităț ilor
obligatorii se crează premisele psihologice ale pregătirii preș colarului pentru activitatea de
învățare în școală .
În procesul de învățămâ nt, jocul este c onceput ca mijloc de instruire ș i educ are a
copiilor, ca procedeu de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul
de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităț ilor
psiho -fizice pe toate planurile.
“Prin joc, ca activitate instructiv educativă, se realizează adaptarea copilului la
învățarea sistematică , prin libera manifestare a spiritului de inde pendență î n efectuarea
diferitelor activități, jocuri simulâ nd la maximum activismu l copilului”.(El. Pop, “Jocuri și
alte activit ăți la alegerea copiilor” în “Programul grădiniței”, în “Jocuri și alte activităț i alese”
– supliment al revistei pedagogice, B ucureș ti 1976, pag 11)
În literatura pedagogică, ca mijloc de instruire ș i educare, jocul este cunoscut sub
numele de joc didacti c – forma de învăț are prin joc.
Ca mijloc de învăț are, jocul contri buie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, prin el
procedeu l luând cunoștință cu observațiile și fenomenele lumii înconjurătoare, proprietățile,
relațiile și raporturile dintre ele, învăț ând să le denumească. Tot în cadrul jocului se dezvoltă
percepția, imaginația, memoria, gândirea etc.; Copiii își pot exprima î n joc impresiile,
descoperirile și stările afective, jocul – ca formă a învăță turii – contribuind as tfel la
dezvoltarea proceselo r și însuș irilor psihice.

45
Prin joc, copilul își exersează pronunția, își îmbogățește vocabularul, învață să facă
unele generali zări care duc la precizarea conținutului rațional. Îmbinând elementele de
învățare cu cele de joc și invers, copilul își îmbogățe ște sistematic cunoștinț ele.
Jocul creează premisele comportă rii constiente a copiilor, condiție esențială a învăță rii.
Indifer ent de forma pe care o îmbracă, jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului,
cultivă sentiment e dintre cele mai variate, educă voința, pune bazele însușirii personalității,
încât toate aceste modificări apărute în viața psiho -fizică au o înră urire pozitivă asupra
desfăș urarii tot mai eficiente a activității organizate în scopul învățării. Relațiile dintre
învățarea sistemat ică ș i joc e ste suportul pe care se sprijină î ntreaga activitate instructiv –
educativă din grădiniță .
Participarea activă, opț ională și liberă la jocuri a copilului duce permanent la învățarea
noului, învățarea sistematică la această vârstă nu poate fi conc epută î n afara jocului.
Sintetizâ nd cele relatate mai s us privind raportul dintre joc și învățare dirijată în anii
preșcolarității putem reține urmă toarele coordo nate generale:
a) – la vârsta preșcolara activitatea de învățare dirijată nu se poate realiza dec ât în
sprijinul jocului, ea trebuie să conțină elemente lu dice pentru a se inscrie printre
ocupațiile preferate ș i să poată fi finalizată în cele din urmă ;
b) – învăț area dirijată nu se poate realiza î n mod strict – independent ci numai în prezența
și sub înd rumarea atentă , pas cu pas, a educatoarei;
c) – învățarea, sub aspectul conț inutului, nu se poate ridica decât până la nivelul real de a
gândi și acț iona (obiectual, verbal, afectiv) al copilului, teoria structurilor mintale ale
lui J. Piaget fiind convingăto are din punct de vedere științ ific.
Jocul și învățarea influențează poziția dezvoltării psihice generale. Influenț a lor este
reciprocă, pentru ca între joc și învățare există o relație dialectică .
Între dezvo ltarea comportamentului psihic și învățare, la vârsta preșcolară se stabil esc
raporturi de interdependență și condiționare reciprocă. Forma specifică de realizare a învățării
în această perioadă este jocul. Prin el copilul învață, iar prin intensificarea învăță rii se ating
nivelurile progresive de dezv oltare psihică și implicit, forme ș i tipuri, progresiv superioare de
joc (de la jocul de manipulare simplă de obiecte ș i jucării, la jocul cu subiect imitat , la cel cu
subiect creat de copil, de construcție, iar î n final la jocul de dramatizare ș i el cu re guli).
În perioada preșcolară, deși jocul deține importante funcț ii formative, el nu este unica
formă de activitate prin care se asigură dezvoltarea psihică a copilului. Activitatea de învățare
de tip școlar organizată sub forma activității comune, întreg ește și desavârșește funcția
formativă a jocului.

46
Relația între joc și învățare se schimbă pe măsură ce copilul înaintează î n vârstă, în
sensul că activitatea comună câstigă din ce î n ce mai mult teren (de la durata de 10 -15 minute
la durata de 25 -30 minut e).
Datorită schimbărilor ce se produc î n psihicul copilul ui, jocul se poate schimba
trecând de la un stadiu de dezvoltare la a ltul, devenind treptat o formă de activitate tot mai
complexă, între joc și dezvoltarea psihică, existâ nd un rapo rt corelativ -stimulator. Deci,
învățarea îmbracă forme diferite potrivit particularităților caracteristice dezvoltă rii psihologice
a copilului. În perioada preșcolară copilul învață în mod spontan, după un program propriu –
prin joc și alte activități – și după programul adulț ilor, i în activităț i comune.
La vârsta preșcolară mică, pentru a facilita însușirea cunoștințelor, formelor ș i
deprinderilor prin activități comune, este indispensabilă folosirea element elor de joc pentru a
le capta ușor atenția și pentru a -i antrena în activitățile î ntreg ului parcurs.
Trecând la grupa mijlocie, procesul însușirii cunoaș terii, de formare a deprinderilor și
obișnuințelor încep să se detașeze de acț iunile cu caracter de joc.
Acum preșcolarii dovedesc interes în urmărirea explicațiilor tr ansmise verbal, pun
întrebări – solicitând preciză ri cu privire la realizarea temei, toate acestea fiind posibile
datorită intensi ficării funcț iei reglatoare a sistemului verbal și a experienței dobândite
anterior. La această vârstă se pune accent pe integ rarea copiilor în activitatea de învaățare
sistematică, organizatorică, î n care p rocedeele de joc sunt folosite în mai mica măsură , fără
însa a se renunț a la ele.
La grupa mare, învățarea începe sa fie privită ca activitate dominantă, realizându -se
asimila rea activă a cunoașterii, conturâ ndu-se anumite pro cedee mintale de lucru, copiii
înțelegâ nd mai bine problemele supuse spre rezolv are, străduindu -se să găsească soluț ii
proprii, sporind astfel rezistenț a la efortul intelectual.
Așa cum rezultă din cercetă rile lui J. Piaget, învăț area este un fenomen specific
adaptării omului la viața socială .
“Unele jocuri sunt inventate chiar de spi ritual copiilor, altele sunt închipuite ș i
organizate de educatoar ea lor, anume pentru a ocupa plă cut pe copii c u o activita te ce
contribuie, fără să se observe, la educarea lor”
În concluzie, din pun ct de vedere educatv, trebuie să fie asigurată o justă proporționare
a jocului cu învăț area, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Deș i jocul este
activitatea d ominantă la vârstă preșcolară, totuși ea se îmbină cu anumite forme de muncă
intelectuală accesibilă acestei vâ rste.

47
Capitolul III .
JOCUL DIDACTIC -VALENȚ E EDUCATIVE

3.1. JOCUL DIDACTIC: METODĂ ȘI MIJLOC DE EDUCAȚ IE

Rolul și jocul didactic î n sistemu l mijloacelor educative a fost și este recunoscut de
către marea majoritate a pedagogilor lumii.
De asemenea, el are un rol bine def init în planul de învățământ al instituțiilor
preșcolare deținând o pondere foarte mare î n raport cu alte mijloace.
Ceea ce caracterizează iîn esență jocul didactic constă numai în faptul că el îmbină
într-un totunitar și armonios atât sarcini cât și funcț ii specifice jocului, cât ș i sarcini și funcții
specifice învățării realizând o îmbinare optimă între colectivele mărite, co nținutul activității și
particularitățile psihice ale vârstei preș colare, prin t ranspunerea sarcinilor sub formă de joc.
Prin urmare, jocurile didactice au drept scop pe de o parte instruirea copiilor într -un
anumit domeniu al cunoașterii, iar de altă parte sporirea interesul ui pentru activitatea
respectivă , prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului care facil itează
atingerea scopului formativ -educativ, următit și impreună cu celelalte activități obligatorii
exercită o puternică influ ență informativă asupra copilului.
În procesul de învăț are, jocul este c onceput ca mijloc de instruire ș i educare a copiilor,
ca proc edeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul
de învățare și în sfârșit, ca formă d e organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a
capacităț ilor psiho -fizice pe toate planurile.
Jocul, ca mijloc de instruire și educare folosit î n activitatea instructiv -educativă pentru
a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi ș i depri nderi, ulterio r pentru verificarea
acestora. Î ntr-un cadru organizatoric inedi t creat de educatoare, copiii gă sesc cel mai bun
climat psihologic ș i social de manifestare, de dezv oltare a propriilor personalităț i.
Jocul ca procedeu metodic, cunoaște și o ma i lungă aplicabilitate în activitatea de
instruire și educare a preș colarilor.
Jocul este prezent în diferite etape ale activităților de învățare și de muncă, într -o
măsura mai mare sau mai mică, în funcț ie de specificul activităț ii. Este un lucru cert că în
afara jocului, indif erent de ponderea pe care o ocupă el în diferite activități, nu poate fi
conceput raț ional procesul instructiv -educativ în gradiniță. Numai atunci când vom satisface

48
în suficienta măsură condiția joc în activitatea de învățare vom av ea certitudinea reală că ne –
am înscris pe un drum bun și sigur în educaț ie.
Pedagogia modernă consideră jocul didactic ca “principala metodă activă și atractivă
extrem de eficace în munca instructiv -educativă cu preșcolarii și ș colarii mici” (I. Cerchit),
amortizând perfect toate orientă rile m etodologice moderne. Acestea, fără deosebire, respectă
și promovează, în esență, spiritu l jocului în procesul educației. Antrenat în joc î n calitatea de
coopaticipant, la propria fo rmare, copilul este sprijinit să dobâ ndesca metodele și căile
accesibile lui de cunoaș tere.
Jocul didactic are un conținut și o structură bine organizată, subo rdonate
particularităților de vârstă și sarcinilor didactice, se desfășoară după anumite reguli ș i la
modul ale s de educatoare sub dir ecta sa î ndrumare , un rol important căpătând latura
instructiv -educativă, elementele de joc având rolul de mediatori ai stimulării capacităț ilor
creatoare. Sub raport structural psihologic orice tip de joc constituie o î mbinare a
comportamentelor inte lectu ale cu cele afectiv -motivaț ionale.
După conținutul și obiectivele urmă rite, jocuril e didactice pot fi clasificate î n:
Jocuri de cuno aștere a mediului înconjură tor;
Jocuri de dezvoltare a vorbiri i, jocuri aritmetice, jocuri muz icale, de orien tare, de
sensib ilizare, de pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni, jocuri aplicative, simbolice,
de mișcare, de creație, de construcț ii tehnice, demonstrative.
După materialul folosit jocurile didactic e sunt jocuri cu materiale, fară materiale, orale
cu întrebări (Cin e știe câstigă), cu ghicitori, etc. După felul regulilor sunt : jocuri cu reguli
transmise din generaț ie, jocuri inventate, etc.
După componeta psiho -fizică solicitate în mod dominant: de mișcare, de observație, de
gândire, de atenție, de memorie, de imagin ație.
După numărul de participanți: cu un singur jucător, în perechi, î n grup.
În conceperea activităț ii instructiv -educative sub formă de joc d idactic, clasificarea
scopului și a conținutului se impune cu necesitate de la început, acestea determinând aleg erea
în continuare î n accord cu ele, a sarcinii d idactice, a elementelor de joc ș i a regulilor.
Astfel jocul didactic devine o for mă de activitate interesantă pentru copii, acceptată cu
ușurință, foarte îndrăgită ș i poate contribui din plin l a realizarea s copului propus având în
vedere că :
Același conț inut se poate repeta de mai multe ori și totuși jocul să fie nou, datorită
sarcinil or multiple și ciudat complicate și formei sale inedite, conturate de îmbină rile
originale ale regulilor cu acț iune de joc;

49

Aceiași sarcină didactică se exersează pe conținuturi ș i materiale diferite, cu reguli și
acțiuni de joc variate;
Regulile ș i eleme ntele de joc aduc mereu surprize în modul de succesiune a acțiunilor,
în ritmul și calitatea î ndeplinirii sarcinii didactice, î n sancționarea greș elilor, etc.
Forma de joc antrenează intens copilul și îi stimulează vorbirea, i -o exersează în
direcț ia propu să în cadrul fiecărui joc, fără ca el să conș tientizeze acest efort;
Exersarea vorbirii este strict delimitată și orientată pe anumite aspecte de la care nu se
poate abate nici un copil, dată fiind organizarea jocului reglementat de reguli precise,
accept ată benevol;
În cadrul aceluiași joc sunt premise ș i chiar impuse conform reglementărilor acceptate
la începutul acestui a, repet area raspunsurilor de către același copil în scopul obținerii
de performanțe calitativ superioare, dacă nu în direcț ia unei activități proprii cel puț in
ca reproduce re a unui model recomandat de către un copil cu vorbire corectă ;
Îndepli nirea sarcinilor as umate fiind înveșmântată î n mult doritul joc, nu apare ca ceva
impus din afară cu caracter de obligativitate, ci ca o stră danie a fiecărui copil de a
îndeplini câ t mai bine regula jocului, de a obține punctajul maxim, de a câstiga
întrecere a, etc., ceea ce contribuie din plin la atingerea aspectului calitativ al scopului
propus î n fiecare joc.
Deci, jocul didactic constituie o efi cientă metodă didactică de stimulare și dezvoltare a
motivaț iei superioar e din partea copilului exprimată prin interesul său nemi jlocit față de
sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are î n urma
eforturilor de puse în rezolvare, dovedindu -și eficienț a tocmai prin integrarea afectiv
motivațională a participanț ilor.
Oricare ar fi forma de aplicare în practică – mijloc de analizare a activităț ii sau
procedeu metodic – jocul didactic se supune cu o activitate care a sigură cel mai înalt grad
desfășurarea de către copii a acțiunilor obiectuale î n mod independent, care stimulează
participarea ac tivă intelectuală a fiecă rui copil si, deci, descoperirea prin efort direct și
personală unor legături î ntre obiective, a unor cauze ș i efecte.
Este eliminat astfel pericolul prezent în celelalte activități de a repeta pasiv afirmaț iile
educatoarei. Prin j ocul didactic, se asigură o învățare eficientă, pentru că este efectuată direct
de către copil prin efortul să u.
“Strategia jo cului este în esență o strategie euristică. În joc copilul se găsește în
situația de actor, de protagonist ș i nu de spectator, cee a ce corespunde foar te bine

50
dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe inferioare de acț iune și
afirmare.” (I. CERGHIT)
Iată de ce jocul didactic nu înseamnă o joacă de copil, ci o activitate serioasă bine
gândită care spriji nă într -un mod fericit înțelegerea problemelor, formarea ș i fixarea u nor
deprinderi durabile precum și î mplinirea persona lității preș colarilor.

3.2. A PORTUL JOCULUI DIDACTIC LA PREGĂTIREA
PREȘCOLARULUI PENTRU ȘCOALĂ

Pregătirea preș colarului pentru activi tatea de ș coala constituie scopul fundamental al
procesului instructiv -educativ în grădiniță și totodată criteriul e sențial al eficienței
învățământului preș colar.
Deși trăsă turile psihice ce definesc profilul specific al elevului nu poate fi format ca
atare în condițiile vieții și activității preșcolarului, totuși premisele acestor trăsă turi pot, chiar
trebuie formate î n grădiniță deoarece ele constituie o condiț ie a adaptării la viața școlară și a
acoperirii învăță rii sis tematice – ca activitate de bază .
Investigațiile științifice întreprinse pe copiii din grădiniță și din clasa I susținute de
experienț a didact ică impun concluzia că intrarea în școala îi cere copilului o anumită
“capacitate complexă de învățări, maturizare pentru școală ” (m. GIURGEA).
Conc eptul respectiv indică acel nivel al dezvoltă rii copilu lui la care activitatea de tip
școlar poate contrib ui din plin la dezvoltarea în continuare a personalităț ii sale.
Atât atributele școlarizării cât și obiectivele majore ale educației școlare ne obligă să
concepem pregătirea pentru școala ca un efort de a ridica întreaga formaț ie a copilului la un
stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală și comportamentală .
Pregătirea pentru școală în preșcolaritate vizează atât latura informativă cât ș i pe cea
formativă, în tendința general valabilă pentru orice nivel de învățămâ nt de accentuare a laturii
formativ e. Nu atât însușirea unui volum mare de cunoștințe îl face pe copil apt pentru școală
ci mai ales achiziț ionarea unor capacități și abilități intelectu ale care să -i înlesnească munca
de învăț are.
Accesionarea laturii formative ș i a celei aplicative a proce sului de învățământ din
grădiniță se fundamentează pe concepția verificată experimental potrivit căreia calea cea mai
eficientă de pregă tire a copil ului pentru activitatea de tip școlar constă în dezvoltarea
limbajului și a comunică rii, formarea opera țiunilor gândirii și unor capacități intelectuale
implicate în actul cunoașterii, al învațăturii propriu -zise, inițierea î n anumite tehnici

51
elementare de m uncă intelectuală și fizică, înzestrarea cu trăsă turi morale care susțin efortul
solicitat de școală și asigură integrarea î n colectivitate.
O pregătire superioară a copiilor preșcolari pentru adaptarea la viața școlii ș i
activ itatea din clasa I se realize ază prin metode ș i forme specifice acestei etape ș i prin
preluarea lor din domeniul ș colii primare. Din ans amblul acestora se detasează ca importanță
jocul didactic deoarece raspunde în cel mai înalt grad atât obiectivelor pregătirii pentru școala
cât și p articularităților de vârstă ale preșcolarilor a căror activitate predominantă este jocul.
Jocul didactic – forma specifică a activității de învățare la vârsta preșcolară – ocupă î n
ansamblul formelor organizate î n acest scop un loc deosebit de im portant. A m putea spune
chiar că se situează pe primul loc, datorită structurii lui deosebite reuș ind mai bine de cât
oricare alt gen de activitate din gradinită să î mbine elementele instructive cu cele educative și
distractive. Îl găsim de asemenea î n programul clas ei I care recomandă desfășurarea unor
activități instructive sub formă de joc.
Prin intermediul jocului se poate asigura o trecere mai lină de la grădiniță la ș coală și
deci o mai bună acomodare a noilor cerințe ș colare.
Experiența didactică a demonstrat că jocul poate deveni cel mai bun mijloc de
activitate a preșcolarilor și școlarilor mici ș i de stimulare a resurselor lor intelectuale.
Este știut faptul că pregătirea pentru școală vizează î n pri ncipal dezvoltarea vorbirii
preșcolarilor deoarece în învăț area de tip școlar la toate obiectele de învățămâ nt nu poat e fi
conceput un succes real fără ca viitorii el evi să nu dispună de capacitatea de a se exprima.
O însemnătate deosebită o au jocurile didacti ce pentru dezvoltarea vorbirii și diferitele
tipuri d e exerciții, jocuri verbale ce pot aduce o contribuție de seamă sub urmă toarele aspecte
deosebit de importa nte pregătirii pentru școală :
Pronunțarea clară și corectă a tuturor sunetelor ce intră în componenț a cuvintelor;
Corectarea pronunției gres ite a uno r sunete s și cuvinte;
Clarificarea și precizarea noțiunilor de mare circulaț ie legate de activitatea pr eșcolară
și cea școlară ;
Îmbogățirea ș i acti vizarea vocabularului cu noi noțiuni în deosebi cu termeni specifici
învață rii citit -scrisului;
Cultivarea ap titudinilor de a vorbi frunos, de a folosi expresii, construcții lingvistice,
originale, nuanț ate.
Eficienț a acestor jocuri depi nde însă în mare măsura de modul în care sunt selecționate
în raport cu situațiile concrete existente î n grupa de copii. Aceasta presupune o foarte bună
cunoaș tere a copiilo r sub raportul nivelului atins î n dezvoltarea limbajului precum ș i sub

52
aspectul def ectelor de vorbire ca în funcție de aceste realități să se acționeze ș i prin
intermediul aces tui eficient mijloc de formare s i educare a copilului – jocul.
Este necesar să subliniez și faptul că în organizarea și desfăș urarea acestor jocuri am
avut adesea posibilitatea să depistez cu mai multă ușurință defectele de vorbire ale copiilor
deoarece în cadrul jocului ei se manifestă lib er, nestingheriți fără rezervele determinate uneori
de intervențiile directe ale educatoarei ș i la care unii copii, mai ales cei din grupa mică refuză
să se mainfeste.
Jocur ile didactice destinate dezvoltării vorbirii contribuie în mare măsură la
dezvoltar ea activităț ii auditive a auzului fonetic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea propoziț iei sonore sau semna larea prezenței sau absenței unui anumit sunet într -un
cuvâ nt.
Asemenea sarcini pot fi înfă ptuite prin jocurile: Des chide ureche a bine; Cine face
așa?; Ce se aude?; Cine vine la noi?; Am s pus bine, n -am spus bine; Repetă ce spun eu; Cu ce
sunet î ncepe? Etc.
Pentru însușirea pronunță rii corecte a sunetelor sunt indicate exerciții fonetice ș i cele
fizice î n care intervin ex clamaț ii onomatopeice: Ssss; Sfrr; Vjjj; Râzzz; Fâ sss; Zbrrr; Oac;
Mac, etc. Fo rmula de realizare a acestora rămâne tot jocul.
Dezvoltarea auzului fonetic este strâns legată de sarcina deosebit de importantă
privind co rectarea defectelor de vorbire întrucât cauza pr incipală a acestor defecte o constituie
tocmai slaba dezvoltare a auzului fonetic.
În acest sens jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă pe perceperea clară
și corectă a sunetelor corespunzatoare ei, și pentru corectarea pronunț iei defectuoase a
acestora, solicitâ nd copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă .
Se poate spune deci, că mă surile didactice și exercițiile, jocurile oferă posibilitatea
trăirii diferenț iate, d eoarece pe fondul unei activități colective ea urmăreș te de fapt
dezvoltarea vorbirii fiecă rui copil.
Individualizarea î n formarea vorbirii copilului dezvăluie atât lacunele făcute ș i
progresele înregistrate î n acest sens.
O altă sarcină pe care o îndeplineș te jocul didactic destinat dezvoltării vorbirii se
referă la clasificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele
care se referă la îmbogăț irea vocabularulu i și la activizarea lui.
Altfel se pot organiza jocuri ca: Ne jucăm cu baloane; Poștaș ul; Care este culoarea ta?;
Cum este? E tc.
Pentru dezvoltarea limbajului sub aspect lexical în pregătirea copiilor pentru școală,
un rol deosebit de important îl deț in jocurile didactice și exercițiile repetate în etapa jocurilor

53
și activităților alese organizate în grupări mici ș i individual cu copiii care dovedesc unele
rămâneri în urmă în ceea ce priveș te identificarea unor obiecte, denumirea lor, diferențierea ș i
denumirea culorilor, a formelor. Jocurile cum sunt: Spune mai departe; Aș eaza la locul
potrivit; Eu spun una tu spui alta; A cui e ste?; R ăspunde repede ș i bine, etc., contribuie la
folosirea corectă a conjuncțiilor, prepozițiilor, adverbelor ș i adjectivelor, a acordului sau a
unor structuri gramaticale deosebit de importante pentru formarea și dezvoltarea exprimării
clare, coerente, expresive și nuanț ate.
Totodată ele solicită într -un grad mai înalt atenția, spiritual de observaț ie, capacitatea
de a analiza, de a co mpara, de a respecta cu stricteț e regulile jocului.
Organizarea jocurilor didactice și a exercițiilor este necesară pentr u a se putea efectua
cât mai multe exerciții într -o formă variată și plăcută, asigurând activității dinamism și
eficință , care s atisface atât curiozitatea cât și nevoia de miș care a copiilor.
Jocurile didactice exercită o influență multilaterală asupra dez voltă rii psihice a
copiilor, contribuind la dezvoltarea lor intelectuală, la educarea limbajului, gâ ndirii,
spiritului de observ ație și imaginației creatoare, deprinzându -i cu o muncă intelectuală
independentă, necesară în ș coala. Multe jocuri pre supun ac tivitate pe grupe activând în același
grup (echipa), urmărind același ț el cop iii se cunosc mai bine, se ajută reciproc, se î ncura jază,
formându -se astfel solidaritatea î n grup , spiritul de echipă care îl animă î n câștigarea întrecerii
cu alte echipe. În ca drul echipei sunt combătute tendințele de vedetism, sunt încurajați copii
timizi și neexperimentați. Este recunoscut faptul că disciplina este foarte greu de obținut la
copiii de 3 -7 ani ș i chiar de clasa I din cauza unor particularități de vârstă și î n special a
cunoscutei instabilități a copiilor produsă î n mare parte de slaba de zvoltare a proceselor de
inhibiț ie.
Jocurile didactice prin regulile impuse sunt un mijloc deosebit d e eficient pentru
rezolvarea stăpânirii de sine, disciplinei conș tiente, autoc ontrol ului, spiritului de
independență, perseverenței, sociabilității, calității necesare viitorului ș colar.
În fapt regula de j oc formulată cu claritate, concizie și fără echivoc, are un rol educativ
enorm. Chiar copiii dificili care au fost răsfățați în familie, care nu vor să asculte pă rerile
colegilor, ori de multe ori rămâ n impasibili sau caută să se eschiveze de la cerinț ele formulate
de educatoare, cedează în cele mai multe ori în fața regulilor de joc din dorința de a participa
la joc.
Respectarea r egulilor jocului educă la copii simțul de ră spunde re, onestitate,
comportamentul ș i atitudini corecte pentru a nu intra î n conflict cu colectivul.
Jocul îl bucură pe copil, succesul îi mărește puterea de muncă, îl ajută să -și mobilizeze
forța. Î n efortul d e a atinge scopul propus, copilul își exersează voinț a.

54
Prin intermediul jocului copilul își îmbogățește viața afectivă și dobâ ndește
capacitatea de a -și stăpâni emoții. El învață să trăiască profound o atitudine pozitivă, să
reacț ioneze sincer, pozitiv sa u negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și respectiv
față de ceea ce este urât, rău ș i immoral.
Jocurile didactice e xercită un ansamplu de influenț e posibile nu num ai asupra laturii
intelectuale și asupra întregii personalităț i a copilului, fiin d mijloc i mportant de educare a
copiilor în vederea integrării cu succes în școală .
Pentru valorificarea din plin a valenț elor formative ale jocului didactic, este necesară
îndrumarea și dirijarea acestuia de către educatoare în măsura în care îl antrenea ză pe copil, îi
oferă materialul și îl stimulează la joc, îi verifică și apreciază rezultatul obținut, dar
îndrumarea jocului î n sine trebuie să fie subtilă, iar poziția educatoarei aparent absentă, având
datoria să î mbin e armonios manifestarea spontană și liberă a copilului cu normele și direcțiile
prioritare ale educaț iei.
“Lăsați pe elev să creadă ca este stăpâ n – spunea J.J. ROU SSEAU – și fiți voi în
realitate…și să facă ce voies ște, dar trebuie să vrea ce vrei tu să facă, un pas să nu facă fără să
fie prevăzut, o vorbă să nu scoată din gură fără să ș tie ce v a fi. Nu e supunere mai perfectă
decât aceea care păstrează libertăț i”.
Libertatea de acțiune a copilului în spiritul jocului este în fond libertatea și modalitatea
de gândire a educatorului să u.

55
Capitolul IV.
CONTRIBUȚIA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL DE
ÎNVĂȚ ARE

4.1. ROLUL EDUCATOAREI ÎN ÎNDRUMAREA
DESFĂȘURĂ RII JOCURILOR DIDACTICE

Pentru a valorifica din plin valenț ele formative al e jocului didactic este necesară
îndrumarea și dirijarea acestuia de către educatoare; ea îl antrenează pe copil, îi oferă
materialul și îl stimulează la joc, îi verifică și apreciază rezultatul ob ținut. Dar îndrumarea
jocului în sine, trebuie să fie subtilă, iar poziț ia educatoarei aparent absentă, având datori a să
îmbin e armonios manifestarea spontană și liberă a copilului cu normele și direcțiile prioritare
ale educației. << Lăsați pe elev să creadă că este stăpân și fiți voi în realitate ș i să facă ce
voiește, dar nu trebuie să vrea ce vrei tu să facă, un pas să nu facă fără să -l fi prevăzut, o
vorbă să nu scoată din gură făra să stii ce va fi>>.
Realitatea optimă a conducerii jocului didactic cere din par tea educatoarei spirit
inventiv, tact și maiestrie pedagogică. Educatoarea nu trebuie să uite nici o clipă că jocul
trebuie sa rămână fără abatere joc, chiar dacă el este did actic. Jocul didactic trebuie să fie
pentru copii tot timpul o activitat e plăcută, atractivă care să -i bucure. Î n cazul jocurilor
didactice re alizarea acestui obiectiv ridică în fața educa toarei greutăți cu mult mai mari decât
în cazul jocurilor de creație sau de miș care. Faptul este explicabil deoarece urmă rind
caracterul ins tructiv al jocului didactic, există pericolul transformării lui într -un simplu
exerciț iu, elementele de joc să fie estompate sau chiar anulate.
Îndrum area jocurilor didactice constă î n:
– organizarea bazei materiale a jocului;
– precizare a conținutului ș i a sarcinilor jocului;
– stabilirea regulilor și acțiunilor jocului însoțită de explicarea ș i demonstrarea
lor;
– controlul dezvoltării independente ș i corecte a sarcinilor, a respectării
regulilor; jocul este închis cu aprecierea finală asupra felului asupra cum s-au
comportat copiii în joc și asupra rezultatului obț inut.

56
Primul lucru de care se ține seamă în î ndrumarea jocuri lor didactice este organizarea
bazei materiale.
Este vorba de alegerea celor mai potrivite jucării ș i materiale didactice pentru jocul
respectiv ținănd seama de particularitățile de vârstă ale copiilor.
Cea de -a doua problem ă pe care o ridică î ndrumarea jo cului didactic este stabilirea
conținutului ș i a sarcinilor didac tice pe care educatoarea le urmărește să le rez olve prin
intermediul jocu lui. Conținutul jocului îl formează obiectele ș i fenomenele din realitatea
înconjurătoare (din natură ș i din s ocietate ) care sunt reflectate în joc și cu care educatoarea
caută să -i familiarizeze pe copii. Con ținutul jocului poate fi acelaș i, dar sarcinile did actice pe
care educatoarea caută să le rez olve pot fi diferite. De fiecare dată sarcina didactică nouă
conferă joc ului un înțeles inedit, îl face mai atractiv și prin aceasta îi satistace într -o mare
măsura pe copii din punct de vedere intelectual ș i afectiv.
Sarcina didactică trebuie să fie astfel formulată încât să fie accesibilă, să -i atragă pe
copii, să le stimule ze curiozitatea ș i să le trezească interesul. Dar sarcina nu trebuie să fie prea
ușoară. Î n caz con trar, nu va trezi curiozitatea ș i interesul, nu va con stitui pentru copii o
<<problemă de rezolvat>>. Totuși, sarcina didactică nu trebuie să fie nici prea g rea, depășind
posibilitățile copilului, încercarea putând să ducă la neîncrederea î n propriile puteri.
În funcție de conținutul ș i sarcinile d idactice urmărite, sunt stabilite regulile și
acțiunile jocului, după care urmează demonstrarea și explicarea lor, în stabilirea legăr ilor și
acțiunilor este necesar să se țină seama de particularitățile de vârstă ale copilului, precum ș i
principiul succes iunii și gradă rii.
Deoarece preșcolarii mici nu sunt capabili să realizeze independent jocul se cere
participarea nemijlocită a educatoarei spre a -i atrage și îndruma în joc. Demonstrarea și
explicarea regulilor și acț iunilor va avea loc cu acest prilej. D in contră, în cazul preș colar ilor
mari explicarea regulilor și acțiunilor trebuie să preceadă desfăș urarea joculu i. Se vor da
explicații cât se poate de clare, pe înț elesul tuturor copiilor, dar evidențiindu -se probleme gata
soluționate. Faptul că unii cop ii n-au înțeles regulile și acțiunile jocului nu trebuie să
constituie un motiv de neliniște deoarece preșcolarii vor înțelege aceste reguli și acțiuni în
procesul de desfăș urare a jocului.
Un ulti m aspect este acela al controlului privind rezolvarea indep endentă, îndeplinirea
corectă a acțiunilor și regulilor de către copii în procesul de desfășurare a jocului. Luân d parte
activă la jocuri, educatoarea nu va înceta să supravegheze felul în care preșcolarii rezolvă
sarcina didactică, felul în care î ndepline sc acțiunile și regulile jocului. Prin întrebări, gesturi și
mimică, educatoarea va orienta și dirija jocul în di recția necesară .

57
Ea va încuraja încercă rile nesigure ale copiilor timizi, va tempera pe cei nereținuți, va
lăuda pe cei care au obț inut succese.
Terminarea jocului ridică problema importantă a aprecierii modului în care s -a
desfăș urat acesta ș i regulile lu i. Asemen ea aprecieri sunt mai indicate în cazul preșcolarilor
mai mari dar și î n acest caz aprecierile vor fi făcute cu tot tactul și prudenț a necesară, pentru
că prin observațiile sale, educatoarea să nu zdruncine încrederea copilului în puterile proprii
sau să -i provoace anumite susceptibilităț i.

4.2. TIPURI DE ACTIVITĂȚI CE EVIDENȚIAZĂ
RELAȚIA ÎNTRE JOC ȘI ÎNVĂȚ ARE

Prin intermediul jocului , copii descoperă lumea înconjurătoare, care sub aparența
divertismentului se poate înălța până la nivelul serioz itaății, constituind o modalitate de
învățare pentru preșcolari, prin care aceștia îsi însușesc experiența de viață a adulț ilor.
Prin joc copilu l învață să descifreze lumea reală, dobâ ndind cunoștinț e, priceperi,
deprinderi, prin efort propriu, câstigă exp eriență în vorbire, înainte de a se angaja î n forme de
limbaj ma i complicate, cum sunt cititul ș i scrisul.
Limbajul include ascultarea, vorbire a, citirea ș i scrierea. Pentru a v orbi bine un copil
trebuie mai întâi să audă cum sună cuvintele. Pentru ca citi tul să aibă sens, copilul trebuie să
cunoască conceptele exprima te de cuvintele pe care le citește. Ca să scrie independent ș i să nu
copieze, c opilul – școlar trebuie să ș tie să utilizeze cuvintele în mod independent î n vorbire.
Fiecare pas se bazează ș i este dependent de pasul precedent.
La grădiniță, în vederea dezvoltării vorbirii și educării limbajului există numeroase
posibilităț i ludice de organizare și desfășurare a activității fundamentale – activităț i frontal
dirijate (obligatorii) și complementare . Când copilul participă la un proces de învățământ
desfășurat î n mod organizat, jocul se poate îmbina cu învățarea, luâ nd forma jocului didactic .
Jocul didact ic este un mijloc de instruire ș i educare a copiilor, ca proc edeu metodic de
realizare optimă a s arcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă
de organizare a activității de cunoaștere ș i de dezvoltare a capaci tăților psihofizice pe toate
planurile.
Jocul didac tic presupune paticiparea activă și interactivă a copiilor î n procesul de
asimilare a noului, în contexte care îmbină elementele instructive ș i formative cu elementele
distractive ludice. Prin comparați e cu celă lalte jocuri, are un cara cter instructiv mult mai

58
pronunțat și se utilizeaza în grădiniță mai cu seamă în s copul îmbogățirii și aprofundării
experienț ei cognitive a copiilor, precum și în vederea dezvoltării optime a proceselor ș i
funcț iilor psihice.
Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a copiilor de vârstă
preșcolară, deoarece re zolvă, într -o formă cu totul adecvată vâ rstei, sarcini in structive
complexe, programate în grădiniț a de copii.
Eficiența jocului didactic î n raport cu celălalte mijloace practicate în gradiniță este cu
atât mai mare cu cât realizăm o concordanță perfectă î ntre procesul de cunoaș tere a mediului
înconjurator, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atractive pentru preș colar. Ceea ce
caracterizează în esență jocul didact ic constă în aceea că el îmbină într-un tot unitar și
armonios atât sarcini speci fice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învăță rii.
Elementele de joc – imprimă joculu i didactic un caracter mai viu și mai atrăgă tor, aduc
variante și o stare de bună dispoziție, de veselie și de bucurie, de divertisment ș i de de stindere,
ceea ce previne apariția monotoniei ș i a plictiselii, a oboselii.
Ideea de a folosi jocul didactic î n scopuri educative a fost clar exprimată î nca di n
antichitate de către Platon, iar mai târziu în vremea renașterii de Vittorino da Feltre, apoi de
Bacon și Fenelo n, iar în epoca modernă de Froebel, Decroly, Montessori, Huizinga s.a.
În epoca nostră, jocul a devenit cu adevărat un instrument educativ ș i didactic, “o bază
a metodelor de instruire și educație în învățământul preșcolar și î n cel prima r și, pătrunde și în
învățământul secundar ș i univers itar”.
Într-adevăr, jocul didactic reprezintă metoda fundamentală realizată în învățământul
preșcolar. Pentru a evita confuzia frecventă dintre formele de activitate și metodele de
învățământ utilizate în grădiniță, țin s a precizez că, în funcț ie de raporturile ce se pot stabili
între forme ș i metod e, se pot identifica doua situaț ii:
1. Forma de activitate este i dentică cu metoda de învățământ principala utilizată în
cadrul acelei activități. Este cazul activităților de jo c didactic. În cadrul acestei activităț i,
alături de metoda titulară, sunt folosite, firește, și alte metode și procedee. Exemplu: î n cadrul
jocului didactic sunt folosite și alte metode ca: conversația, explicatia, demonstraț ia,
chestionarul, observaț ia etc.
2. Forma de activitate poartă numele unui procedeu din cadr ul uneia dintre metodele
de bază. (Este cazul memorării, care nu este o metoda , ci este un procedeu în cadrul metodei
exercițiului. Străduindu -se să memoreze poezia, copiii efectuează, de fapt, exerciț ii de
memorizare.)
Ca metodă de învățământ, jocul intervine pe o anumită secvență de instruire, ca un
ansamblu de acțiuni și operaț ii ce se organizează în forma specifica jocului didactic.

59
Educatoarea trebuie să fie în măsură să transforme intenți a de joc în acțiune propriu –
zisă de învăț are și să motiveze participarea activă a copiilor, chiar dacă porneș te de la o
sarcina euristică , prin ele mentele sale specifice: competiț ia, manipularea, surpriza, aș teptarea.
Jocul antrenează intens copilul în sti mularea și exercitarea vorbirii în direcția propusa,
fără ca el să conștientizeze acest ef ort. Astfel, prin intermediul jocului didactic se fix ează și se
activează vocabularul copiilor, se îmbunătățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc
construcț ii gramaticale.
Obiectivele activității instructiv -educative desfășurate în vederea pregătirii
preșcolarului pentru activitatea din școală pot fi sistematizate astfel:
îmbogățirea, activizarea și nuanț area vocabularului;
dezvoltarea auzului fonematic (prin jocuri și exerciții de recunoaștere și pronunțare
corectă a sunetelor limbii române, de analiză și sinteză practică: sunet, silabă, cuvâ nt,
propoziț ie);
formarea capacității de exprimare logică, clară, corectă a ideilor;
însușirea practică a raporturil or gramaticale, sub aspect morfologic și si ntactic;
dezvoltarea fluenței și fluidității exprimării în vorbirea monologată și dialogată ;
prevenire a ăi corectarea defectelor de vorbire;
formare a ritmului de vorbire corespunzător conținutului ș i a deprinderilo r de a
respecta pauzele, intonația ș i accentual.
Pregătirea pentru însușirea cititului implică o instrucție lingvistică completă, adică
dezvoltarea vorbirii sub toate a spectele: fonetic, lexical, gra matical, fluiditate, expresivitate –
cu accent pe rmanent pe dezvoltarea auzului și percepț iei fonematice, pe formarea abilității de
a distinge cuvintele în propoziție și a pronunț a corect sunetele, pe capacitatea de a face analiza
și sinteza cuvintelor, pe obiș nuirea copiilor cu ritmul silabic al cuvin telor, pe fo rmarea unor
propoziții închegate, pe folosirea corectă a raporturilor gramaticale și înț elegerea mesajului.
În grupa mare – pregă titoare se p ot desfășura cu copiii jocuri – exercițiu bazat pe
metoda fonetică, analitico -sistematică de învăț are a scris – cititului, jocuri destinate să
pregătească pe copii pentru t recerea la perioada preabecedară î n clasa I.
Exemple:
“Astăzi, ieri, mâ ine” – prin acest joc didactic am urmă rit activizarea vocabularului
cu cuvinte care sun t din mediul apropiat copiilor și folos irea corectă a timpului prezent, trecut
și viitor, respectâ nd modificarea formei verbelor:
“Astăzi eu mă joc cu mingea.”
“Ieri m -am jucat cu păpuș a.”

60
“Mâine mă voi juca cu camionul.”
Jocul “A cui este?” are ca obiectiv activiz area vocabularului cu denumi ri însușite în
povești și formarea deprinderii de a alcătui propoziții în care să existe substantive în cazul
genitiv .
Astfel: Păpuș a este a Cristinei.
Camionul este a lui Florin.
Vaporul este al Mariei.
Tractorul este al lui Cristian.
În scopul îmbogăț irii, activiză rii vocabularului copiilor am desfășurat ș i alte jocuri
didactice printr e care: “Cui arunc mingea?”, “Găsește cuvâ ntul potrivit”, “Cu ce trebuie să
lucrez?”, “La cine s -a oprit jucă ria?”, “Familia mea” etc.
“Mai spune ceva! ” (pentru formarea de propoziț ii dezvoltate).
“Completează ce lipseș te” (pentru izolare a cuvintelor scurte din propoziție,
prepoziții, conjuncț ii, pronume, forme neaccentuate ale verbelor.)
“Spune ceva despre ” (pentru izolarea cuvintelor din propoziț ie).
“Ce face? ” (pronunțare a corectă a urmatoarelor consoane: c, m, b, r, s , ș, t, ț etc.) –
jocul are ca scop conso lidarea deprinderii de a pronunța corect sunetele î n cuvin te și cuvintele
în propoziții (cuvinte, sunete, propoziț ii).
“Ce ș ti despre mine? ” (pentru folosirea corectă a pronumelui personal la singular –
eu, tu, el, ea) – este un joc prin care s -a fixat deprinderea de a folosi c orect pronumele
personal la numă rul singular, făcâ nd corect acordul cu verbul. De ase menea prin acest joc am
mai urmă rit de zvoltarea vocabularulu i, a atenției și a gâ ndirii.
“Noi, voi, ei, ele” (este un alt joc prin care sar cina copiilor este de a folosi în
propoziț ii pluralul pronumelor p ersonale: noi, voi, ei, ele, făcâ nd corect acordul cu verbul).
“Răspunde repede ș i bine ” (cuvinte, silabe, pr opoziț ii), are ca scop formarea
deprinderii de a ident ifica cuvintele dintr -o propoziție, și de a le despărți î n silabe.
“Jocul silabelor ” (pentru perfecționarea capacității de analiza și de sinteză fonetică a
cuvintelor. Sarcina didactică este completarea silabe i date cu alte silabe pentru obținerea unui
cuvâ nt).
“Cu ce sunet începe cuvâ ntul?” (prin caest joc didactic am urmărit să verific
capacitat ea copiilor de diferențiere perceptiv -fonematică a sunetelor situate în poziții diferite
în structura cuvântu lui, pronunțarea clară a sunetelor și a grupului de sunete, precum și
exprimarea în propoziț ii construite corect.)
Pentru formarea dep rinderii de a despărti corect cuvântul î n silab e, se poate solicita
copiilor să precizeze câte silabe are cuvântul dat ș i să spună care este prima silabă , cea de-a

61
doua, cea de -a treia etc. Î n acest scop se fac mai multe feluri de exerciții, inclusiv exerciții de
completare a unor versuri cu silaba care lipseș te:
“Sus zbură un flu -tu-raș
Și vorbea cu un ……. (bă -ie-țaș)
Haide spune, ș ti tu oare, cum zbor eu din floare î n …… (floa -re)?
În cadrul unei activităț i de observare cu tema “Animalele domestice” , sinteza parțiala
se poate face folosind metoda jocului didactic prin ghic irea onomatopeei specifice fieca rui
animal. “Spu ne cum face!” (câinele, vaca, oaia, porc ul, pisica etc. – pentru pronunțarea
corectă a unor sunete).
La grupa pregatitoare pentru consol idarea deprinderii de a construi propoziții ș i fraze
cu se ns logic, cu o exprimare corectă, coerentă și fluentă se poat e folosi jocul didactic
“Mănuș a” (vorbire dialogată) urmă rind reproducerea dialogul ui dintre personajele unei
poveș ti, identificare a expresiilor afirmative, interogative ș i exclamative din vorbirea altora.
Prin jocuri didactice educatoarea are posibilitate a să contribuie la îmbogățirea
lexicului copiilor preșcolari ș i cu diferite adjective: “Fluturii vin la flori”; “Ce ș ti despre
el?” (preciza rea unor caracteristici de formă , culoare, dimensiune, cantitate). Deci, jocurile
didactice contribuie din plin la îmbogăț irea lexicului, sub aspect achiziț ional de noi cuvinte, al
consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la acestă vârstă a marilor
acumulă ri.
Metoda joc ului didactic poate fi utilizată pentru atingere a celor mai diverse obiective,
în toate tipurile de activități didactice și în toate etapele procesului de învățământ: de
sensibilizare a preș colarilor pentru activ itate, de predare, de simu lare, de fixare, de evaluare,
de consolidare, de recapitulare.
În joc educatoare trebuie să ant reneze toți copiii, să -și dozeze eficient intervențiile
încât jocul să nu -și piardă cursivitatea, nici intensitatea ș i nici interesul.
Indiferent de tipul jocurilor verbale de dezvol tare a vorbirii, acestea asigură o
exprimare corectă , contribuie la exers area memoriei și contribuie la dezvoltarea gâ ndirii
copiilor.
Jocul este o activ itate fundamentala a copilului și totodată este metod ă și mijloc de
dezvoltare intelectuală și comportamentală .
Jocul are aceleași atribuții pe care le are cartea în activitat ea elevului; și așa cum la școală
elevii sunt învățați cum să învețe, în grădiniță, noi educatoarele, îi învățăm pe copii cum să
învețe prin joc, urmărind să le dezvoltăm curiozitatea științifică, să le deschidem calea pentru
cunoașterea concret -intuitivă, familiarizându -i, în acelaș i timp, cu munca. De exemplu , prin
jocurile didactice: “Ce știm despre noi”, “Îl învățăm pe ursuleț să spună mulțumesc”, “Așa da,

62
așa nu”, “Recunoște greș ala din imagine”, copii sunt capabili să sustragă sensul și
semnificația n ormelor ș i valorilo r morale din cazuri concrete, să identifice trăsă turile mora l-
fizice, ale unor personaje, să distingă comportamente civilizate în situații sugerate de text, să
completeze co rect fragmente din poezii, povești ș i proverbe cunoscute.

4.3. JOCUL DIDACTIC – CADRUL O PTIM PENTRU O
EVALUARE EFICIENTĂ LA PREȘ COLARI

Jocul este activitatea care dă specific preșcolarității.El își gșsește motivația și
împlinirea în sine însuși. Jocul este în esență o modalitate de investigație și de cunoaștere a
lumii reale, o preînvățare, un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare a
independenț ei, un mijloc de comunicare.
Implic area copilului în joc este deplină; el își antenează spontan ș i voluntar toate toate
potențialităț ile fizice, afective , inte lectuale, jocul reprezentâ nd astfel un mijloc de r ealizare a
sinelui (Claparede) ș i de formare a eu -lui (Chateau). Unul din mijloace le folosite din ce în ce
mai frecvent î n cadrul procesului de instruire și educare a preșcolarilor și a cărui eficiență a
fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetă ri de specialitate este jocul didactic.
Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul ca el facilitează procesul de
asimilare, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar, datorită caracter ului său
formativ, influentează dezvoltarea personalităț ii copilului.
Prin joc, copilul învață cu plă cere, devine interesat de acti vitatea care se desfășoară ;
cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curioși și primesc mai multă încredere
în propriile capacități, mai multă siguranță și rapiditate î n raspunsurile pe care le elaborează .
Datorită conținutului ș i a modului de desfăș urare, jocurile didactice sunt mijl oace
eficiente de activizare a î ntregu lui colectiv al grupei, dezvoltând spiritu l de echipă, de î ntr-
ajutorare; de asemenea, se formează și se dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de
muncă organizat ă.
Fiind o metodă activă de învățare, prin joc copiii reușesc să se integreze î n clim atul
socio -afectiv al mediului în care de desfășoară procesul de învățare. Fapul că între ei se
creează o stare de competiție îi determină să -și amplifice dorința de cunoș tere. Jocul didactic
îl conduce pe copil la descoperirea unor adevăruri printr -un efort care, datorită formei
atractive, pare mult mai mic, are rolul de a dinamiza gândirea, imaginaț ia, creativitatea
copiilor precum și viața afectivă , oferindu -le un randa ment sporit de învățare. Copilul

63
participă activ la propria formare, achiziționând cunoaștere, formându -si aptitudini ș i
compor tamente.
Copiii învață să utilizeze bine informațiile, timpul, spațiul și materialele puse la
dispoziție, li se dezvoltă capacit atea anticipativ -predictivă, divergența și converența gâ ndirii.
Jocul didactic trebuie să aibă un conținut și o structură bine o rganizate, subordonate
particularităților de vârstă și sarcinii didactice, să se desfășoare după anumite regu li sub
directa supraveghere a educatoarei, rol important căpătând latura instructivă , elementele de
distracție nefiind decât mediatori ai stimulări i capacităț ilor creatoare. El poate fi folosit și ca
moment pentru fixarea cunoștințelor la sfârșitul unei lecții. Î n acest caz, problema care se
ridică este aceea a timpului dedicat efecti v dimensiunii ludice a activității, dat fiind faptul că
accentul ca de adesea pe secvența de dobândire nemijlocită a noilor cunoștinț e.
Deseori, jocul didactic este folosit cu succes î n acele ti puri de activități care sunt
dedicate recapitulă rii, constituind ș i un reper de evaluare pentru educatoare, evaluare pe care
preșc olarii o conștientizeza mai puțin decât î n cazurile stricte de evaluare anunțată .
Practic, în toate situaț iile, pentru ca jocul didactic să d ea rez ultate optime, una dintre
condițiile esențiale este buna pregă tire a lui. Oricare ar fi tipul de joc, acesta impune cadrului
didac tic respectarea anumitor etape și cerinț e metodice. Prio ritar, este vorba despre exigențele
legate de proiectarea ș i organiza rea jocului, despre explicarea ș i fixarea regulilor de joc,
precum și despre desfășurarea propriu -zisă a jocul ui didactic.
Voi prezenta î n continuare, proiectul unei activităț i de evaluare interdisciplinar ă,
desfășurată la grupa pregă titoare, sub forma jocului di dactic cu tema: “Prietenii primăverii”.
În cadrul jocului se evaluează cunoștinț e din diferite categori i de activități: cunoaș terea
mediului, educarea l imbajului, activitate matematică, activitate artistico -plastică, activitate
practică .
Pentru de sfășurarea activității, copiii sunt împorțiți în două echipe, prin tragere la
sorți: – “echipa fluturaș ilor”
– “echipa florilor”
După repartizarea pe echipe, pen tru ca fiecare dintre acestea să -și pă streze numele
atribit, li se vor adresa o serie de întrebări în vederea evaluării cunoștinț elor acumulate în
cadrul activităților de cunoaș tere a mediului, cu privire la aspectele specifice ale anotimpului
primăvara. Copiii din fiecare echipă se pot consulta. Pentru a da raspunsurile corecte.
Fiecare echipă se va prezenta celeilalte, recitând poezii și denumind povești care se
referă la numel e echipei. Fiecare din cele două echipe trebuie să despartă în silabe cuvântul
care denumeș te numele propriei echipe, apoi sa alcătuiască propoziții cu acest cuvâ nt.

64

Pentru ca fiecare echipă să aibă un semn caracteristic, ele vor trebui să -și
confecț ioneze ecusoane cu flutur i sau flori, în funcț ie de echipa din c are face parte. “echipa
fluturașilor” va realiza fluturi astfel: va picta o jumătate din fluture ș i apoi partea pictată o va
suprapune peste cea nepictată. “Echipa florilor” va confecț iona flo rile specifice anotimpulu i
primăva ra, folosind tehnica mototolirii.
Lucrările vor fi expuse pe un panou în faț a grupei. Se alege un concu rent care va
număra lucră rile re alizate de echipa sa. Cu ajutorul lucrărilor copiii vor efectua operații de
adunare și scădere î n limitele 1 -10, cu 1-2 unități. Sarcinile vor fi date de că tre copiii unei
echipe pentru a fi îndeplinite de către cuncurenții celeilalte echipe.
În incheiere fiecare echipă va oferi cadou celei lalte echipe o lucrare efectuată de grupa
sa.
Atunci cand conținuturile pedag ogice sunt abordate interdisciplinar , copilului i se
oferă posibilitatea să -și aplice cunoștințele însuș ite din diverse domenii, prin punerea în
practică a pro priilor iniț iative, prin asumarea de responsabilităț i, e responsabil de propiul
comportament, cu vânt, atit udine, prin accelerarea abilităț ilor de comunicare, descoperindu -și
astfel capacitățile ș i limitele.
Jocurile didactice desfășurate în perioada preș colarității constituie o excelentă școală a
educației, a conduitei, fanteziei ș i imagina ției, a ene rgiei, toate acestea datorâ ndu-se valorilor
instructiv -educative, posibilității de a î ntredesc hide, prin intermediul lor, porți spre viitoarea
treaptă – școlaritatea.

65

PROIECT DIDACTIC

Data : 05.05.2011
Unitatea : Grădinița Corcova
Educatoa re: Staicu Victorița
Grupa : mare -pregătitoare
Tema :,, Ce și cum vreau să fiu?”
Tema proiectului : ,,Profesii și meserii”
Tema activității: ,,După muncă și răsplată”
Mijloc de realizare: Joc didactic -concurs
Tipul de activitate : verificare și consolidare d e cunoștinte
Mijloc de realizare : Activitate integrată (ADE+ALA)
Elemente componente ale activității integrate:
ADE: DLC,DȘ, DOS -,, După muncă și răsplată” -Joc didactic
ALA: Bibliotecă -,,ABC -ul meseriilor” -confecție carte
Știință -,,Cartea cifrelor” -unelte și meserii -confecție
Artă-,,Albumul meseriilor” -desen
Scopul activității :verificarea și consolidarea cunoștințelor copiilor, referitoare la diverse
meserii întâlnite în societate, activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc meserii și
unelte; dezvoltarea capacității copiilor de a descrie imagini, obiecte; educarea unei exprimări
orale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic;educarea capacității de a respecta
regulile jo cului, de a coopera în cadrul grupului.
Obiective operaționale :
-să recunoască litere și să denumească meseriile pe baza imaginilor;
-să identifice pe baza unei ghicitori meseria indicată;
-să asocieze imaginea care sugerează o meserie cu imaginea uneltelo r necesare în
desfășurarea ei;
-să identifice produsele sau uneltele specifice unei anumite meserii;
-să alcătuiască propoziții cu meseriile descoperite;
-să cânte un cântec despre meserii;
-să numere banii primiți și să rezolve scurte exerciții de adun are;
– să utilizeze corect instrumentele de lucru puse la dispoziție;
-să coloreze imaginile cu meserii, respectând codul culorilor;

66
-să păstreze acuratețea lucrărilor;
-să lipească meseria la pagina corespunzătoare ,în funcție de litera cu care începe
cuvântul;
-să lipească tot atâtea unlte câte arată cifra și să realizeze cartea cifrelor;
Strategii didactice:
a)Metode și procedee :observația, conversația, explicația, exercițiul, problematizarea, munca
independentă, metode interactive de g rup: metoda lotus , acvariul
b)Elemente de joc : surpriza, mișcarea, mânuirea materialelor, aplauze, întrecerea;
c)Resurse materiale: planșe și jetoane cu diverse meserii, unelte și produse specifice,
scrisori -surpriză, bagheta magică, ghicitori ilustrate, fișe de lucru.
Forma de organizare : frontală, pe grupuri mici, individual;

Material bibliografic :
“Curriculum pentru învățământul preșcolar” , Editura DIDACTIC PUBLISHING HOUSE,
2009
“Revista Învățământul preșcolar nr. 3 -4/2009 ”, Editura ARLEQUIN, 2009
“Metodica activităților instructiv -educative în grădinița de copii”, Editura GHEORGHE –
CÂRȚU ALEXANDRU, 2009
“Metode interactive de grup”, Editura ARVES, 2009

Durata : 45min.

67
Etapele
activității Conținut științific Strategii didactice Evaluare
Metode și
procedee Materiale
didactice Forma de
organizare
1. Moment
organizatoric
Asigurarea condițiilor pentru
desfășurarea opti mă a
activității , aerisirea să lii și
aranjarea mobilierului.

2.Captarea
atenției

Atenția va fi captată prin
povestirea ,,Banul muncit”,
de Al. Mitru, de către
educatoare.(DOS)

Se poartă o scurtă discuție pe
baza acestei povestiri.

Povestirea
Conversația

Frontală Observarea
comporta –
mentului
verbal și
nonverbal
al copiilor
3.Anunțarea
temei și a
obiectivelor
Se prezintă tema ,,După
muncă și răsplată” și se
precizează pe scurt regulile
jocului.
Educatoarea prezintă copiilor
o punguță cu bani (de
ciocolată), iar aceștia
constituie răsplata pentru
fiecare răspuns corect pe care
îl vor da. Conversația

Explicația

Frontală
Urmărirea
comportamen
tului
nonverbal
prin care
copii își
manifestă
sentimente

68
4.Prezentarea
conținutului
și dirijarea
învățării

5.Obținerea
performanțe –
lor Copii au în piept
ecusoane cu polițiști,
doctori și bucătari.
Vor forma astfel trei
echipe .
Jocul constă în mai multe
probe..
Câte un copil din fiecare
echipă va răspunde pe rând la
câte o întrebare, iar la fiecare
răspuns corect vor câștiga
câte un bănuț de ciocolată.
După fiec are probă,vom
număra recompensele să
vedem câte sunt dacă mai
adăugăm câte unul.Vom
efectua exerciții simple de
adunare cu o unitate și de
compunere și descompunere
(DȘ).
Proba 1 :DLC
,,Recunoaște meseria și
așeaz -o lângă litera
respectivă”
Folsind metoda l otus, pe
panou, în jurul cuvântului
MESERII, se vor afla șase
litere.Copiii vor trebui să
aleagă câte un jeton cu o
meserie și să o așeze la litera
respectivă. Vor trebui să
formuleze și propoziții cu
cuvântul repectiv.
Proba 2 :DȘ
,,Ghici, ghicitoarea mea ”
Copiii vor trebui să răspundă
la câteva ghicitori despre
meserii.
Proba 3 :DLC,DȘ
,,Ce sunt?Ale cui sunt ?”
Trebuie să recunoască
uneltele și să spună ale cui
sunt.
Proba 4: DLC,DȘ
,,Peștii și pescarii”
Folsind metoda acvariului
unii copii vor fi pești și alții
pescari.
Cei care sunt pești va trebui
să aleagă ce se potrivește
meseriei precum și litera cu
care începe cuvântul.

Conversația

Explicația

Metoda lotus

Demonstrația

Exercițiul

Exercițiul

Conversația

-metoda
acvariului
Explicația

-jetoane
-litere

-imagini cu
meserii

-jetoane cu
meserii

Pe grupuri

individuală

Frontală

Pe echipe

Individua l

Observarea
comportame –
ntului curent

-aprecieri
verbale

-verificarea
orală

Ascultă
răspunsu -rile
colegilor,
corectându -i
dacă este
necesar

Orală

69
Pescarii vor avea în mână
două palete:una de culoare
roșie și una de culoare
verde.Dacă peștele a les
corect, vor ridica paleta de
culoare verde, dacă nu, pe cea
de culoare roșie.Dacă ridică
greșit paleta, li se va lua o
monedă.
Pe rând, câte un copil de la o
echipă va fi pește iar câte
unul de la celelalte pescari.
După ce au răspuns, se vor
inversa rolurile.
Se vor număra din nou
mone dele, rezolvându -se mici
exerciții .
Se va recita poezia,,Ce miros
au meseriile”

Problemat iza
rea
6. Asigurarea
retenției și a
transferului

Vom trece să lucrăm pe
centre.
La Bibliotecă , copiii vor
realiza fiecare câte o pagină
din cartea ,,ABC -ul
meseriilor”, iar la sfârșit vor
forma cartea.
Vor avea ca sarcină să
lipească meseria la pagina cu
litera cu care începe cuvântul
și să coloreze litera în cuvânt
cu culoarea respectivă
La Artă , vor colora imagini
cu meserii și le vor așeza și ei
într-un album la sfârșit.
La Știință , copiii vor realiza
,,Cartea cifrelor”.
Vor avea ca sarcină să
lipească pe pagină tot atâtea
unelte câte arată cifra.
Dacă sarcinile au fost duse la

Demonstrția

Exercițiul

-fișe de
lucru
-lipici
-culori

-culori
-desene cu
meserii

-fișe de
lucru
-lipici
-jetoane cu
unelte

Observarea
comporta –
mentului
verbal și
nonverbal

70

îndeplinire, vor mai primi
încă un bănuț.
Se vor n umăra câți bănuți are
fiecare echipă și se va declara
câștigătoare echipa cu cei mai
mulți bani.

-aprecieri
asupra
lucrarilor
realizate

7. Încheierea
activității Realizarea corectă a tuturor
sarcinilor de lucru, atât în
grup cât și individual, și pe
centre, a solicitat copiii să
participe activ la învățare.
Se va purta un dialog prin
care se apelează la spiritul
critic și autocritic al copiilor,
se vor trece în revistă
activitățile desfășurate și
rezultatele muncii lor.
Copiii primesc recompensele
și ies din clasă cântând
cântecul ,,Sunt atâtea
meserii”.
Conversația

Stimulente
gărgărițe

Frontală Orală/frontal
ă

Aprecieri
verbale
colective,
individua -le.

71
Proiect didactic
DATA:14.03.2011
UNITATEA : Gradinița Corcova
GRUPA : mare – pregătitoare
EDUCATOARE:Staicu Victorița
MIJLOC DE REALIZARE: activitate integrată
DOMENII EXPERIENȚIALE:. Educarea limbajului
Activitate matematică
TIPUL DE ACTIVITATE: verificare și consolidar e de cunoștinte
TEMA: “ Primăvară, mult iubită
Fii la noi bine venită!”
SCOPUL:
 Verificarea și consolidarea cunoștințelor copiilor referitoare la caracteristicile anotimpului primăvara
 Exersarea memoriei , dezvoltarea expresivității si a creativității în vorbire, dezvoltarea atenției voluntare
 Consolidare acunoștințelor și deprinderilor referitoare la sunete, silabe, cuvinte și propoziții, îmbogățirea vocabularului , dezvoltarea
expresivității limbajului
 Stimularea imaginației creatoare și compunerea originală a unui spațiu plastic
 Verificare ași consolidarea unor operații matematice
 Verificarea posibilităților de a rezolva exerciții și probleme de adunare și scădere cu diferențe de unu -două unități în limitele 1 -10
OBIECTIVE OPERAȚIONALE.
 Să descrie aspecte generale ale primăverii:fenomene specifice, schimbările survenite în natură, îmbrăcămintea corespunzătoare
 Să denumească muncile de primăvară în grădini, livezi, pe ogoare
 Să cânte, să aranjeze în tablou elemente cerute de text, să lipea scă în tablou elemente caracteristice anotimpului primăvara
 Să elaboreze creatii colective originale
 Să cunoască modul de alcătuire a cuvintelor și al silabelor
 Să participe la activitățile de grup în calitate de vorbitor și de auditor
 Să-și îmbogățească v ocabularul activ și pasiv pe baza experienței și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical
 Să recite o poezie în concordanța mesajului transmis
 Să cânte cu plăcere un cântec de primăvară învățat anterior
 Să numere corect crescător ș i descrescător în limitele 1 -10

72
 Să raporteze numărul la cantitate și cantitatea la număr
 Să precizeze vecinii numerelor
 Să vehiculeze corect cunoștințele matematice în scopul rezolvării unor operații simple de adunare și scădere sau compunerea u nor
problem e simple
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicatia, exercițiul, expunerea, problematizarea , lucrul cu fișă,
MIJLOACE DIDACTICE: material didactic distributiv, mat. did. demonstrativ, cifre

magnetice, mat din natură, hârtie glasată, creioane colorate, planșe did cu imagini de primăvară, foarfece, lipici, ecusoane, litere, jetoane, recompense,
fluier
METODE DE EVALUARE. a) continuă – observare curentă, verificare orală, apreciere verbală
b) finală – analiza lucrărilor
ELEMENTE DE JOC: ghicitori, surpriza, aplauze
MATERIAL BIBLIOGRAFIC. – Programa activităților instructiv -educative în gradiniță
– Revista învățământului preșcolar 3 -4/2003
– Revista învățământului preșcolar 1 -2/ 2006
DURATA: 35 -40 minute

73
Eveniment didactic
Continut științific Strategii didactice Evaluare

1. Moment
organizatoric Pregătirea climatului psiho -afectiv necesar desfășurării
activității
Asigurarea conditiilor optime de desfășurare a activității:
– aerisirea sălii
– pregătirea materialelor
– organizarea mobilierului
– intrarea copiilor ordonat în sală

conversația

observarea
comportamentului non verbal
și a tinutei

2. Captarea atenției se prezintă surpriza de la Zâna Primăvară
voi cer e copiilor să dezlege urmat.ghicitoare:
“ Când zăpada se topește
Ghiocelul se ivește
Iar pâraiele umflate
Curg la vale înspumate.
Vreau să -mi spuneți negreșit
Ce anotimp a sosit?” ( primăvara)

conversația

evaluarea verbală

3. Anunțar ea temei
Se va face reactualizarea cunoștintelor printr -o scurtă
convorbire. Copiii vor răspunde la întrebările educatoarei:
– Care sunt anotimpurile anului?
– În ce anotimp suntem acum?

evaluarea răspunsurilor

74
– Care sunt semnele primăverii?
– Ce fac păsările călătoare?”
– Care sunt muncile specifice primăverii în livezi, pe ogoare,
în grădini? ( elemente de interdisciplinaritate – cunoașterea
mediului)

educatoarea anunță numele jocului trimis de Zâna Primăvară
“ Primăvară mult dorită
Fii la noi binevenită!”
Copiii re petă numele jocului și îl retin.
Li se expun regulile de joc și li se atrage atenția să se
gândească bine la acestea
conversația
explicația

conversația
explicatia verbale ale copiilor

observarea capacității de
atentie

observarea capacității de
atentie

4. Desfășurarea
activității
Copiii vor fi împărțiți în două echipe, echipa florilor și
echipa fluturilor. Fiecare echipă va avea un lider care va
coordona activitatea echipei . Răspunsurile corecte ale
copiilor vor fi punctate . Va câștiga echipa care acumuleaza
numărul cel mai mare de puncte.
Se repet regulile jocului și apoi copiii se așeaza la măsuțe .
Pe rând câte un reprezentant din fiecare echipă va avea de
dezlegat ghicitoarea și de completat tabl oul primăverii.
Proba I echipa I Echipa II
“ Primăvara e cuvânt Știu ca primăvara -I cânt

Conversatia
Explicatia

Evaluare formativă

Evaluare frontală

75
Primăvara -I anotimp Știu că e un zâmbet blând
Primăvara -I mândră floare Haide spune -mi frătioare
Câte luni acea sta are?” Numele lunilor care -I?
Proba II
1. Sus pe bolta cea senină 2. Uită -te atent la soare
Cine oare se ivește Spune câte raze are
Face ziua luminoasă Și ce formă, ce culoare
Ne zâmbește dimineață” Are pe cer mândru l soare
Proba III
1. Care flori de primăvară Cine oare –nmugurește
Înfloresc la noi în tară Când vremea se încălzește
Pe tablou le desenează Și miresme răspândește
Unde dorești le așază
Proba IV
1. și 2. Care oaspeți iar sosesc
Și pe boltă se rotesc
Căutând cuibu -ndrăgit
Ce-n toamnă l -au părăsit?
Proba V
1 Cine știe o poezie 2. Cântați cu totii în cor
Despre flori despre câmpie Un cântec de primăvară
Despre pomi sau despre soare Că fluturi, păsărele
Despre păsări călătoare? Iar zboară pe afară!
Conversatia

conversatia

Evaluare individuală

Evaluare orală

Evaluare practică

76
– element de interdisciplinaritate – muzică
Proba VI
1. Spune câte silabe are cuvântul primăvara?
2. Cu ce sunet începe cuvântul?
1. Spune alte cuvinte cu sunet ul “ P”
2. Formează o propozitie cu cuvântul primăvara
Primavara frățioare Spune mai multe cuvinte
Spune ce silabe are Care au un P –nainte
Ce sunet auziti Unul să -l analizati
Primăvară când rostiti? Pro pozitii formulati
Proba a VII
Iepurașul de Paști a adus o surpriză și el și îi roagă pe copii
să se joace matematică cu el.
Copiii număra crescător și descrescător în limitele 1 -10
Recunosc vecinii numerelor
Raporteaza corect cantitatea la număr și numărul la cantitate
Rezolva pe tablou operatii simple de adunare și scădere cu
1sau 2 unități
Rezolvă probleme
Scriu operatiile la calculator și pe tablă magnetică

conversatia

explicatia

conversatia

explicatia

exercitiul
Evaluare frontală

Evaluare individuală

Evaluare in dividuală

Evaluare formativă

77

problematizarea

5. Încheierea
activității

Se vor face aprecieri verbale legate de modul în care au
răspuns și au participat la activiate
Se împart recompense tuturor copiilor

V-ati gândit v -ati consultat
Și răsp unsuri bune ati dat
Dar timpul s -a terminat
Hai să numărăm în cor
Și să stabilim un scor
Să rostim cu voce tare
Echipa câștigătoare

Conversatia

Conversatia

Aprecieri

Evaluare orală

78
PROIECT DE ACTIVITATE

DATA: 13.12.2010
UNITATEA: Grădinița Corcova
EDUCATOARE: Staicu Victorița
GRUPA: Mare -pregătitoare
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului
TEMA: “Eu spun una, tu spui multe!”
MIJLOCUL DE REALIZARE: Joc didactic
TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidare
SCOPUL AC TIVITĂȚII: Consolidarea deprinderilor de a folosi corect singularul și pluralul
substantivelor, precum și a deprinderii de a le include corect în propoziții scurte sau
dezvoltate, respectând acordul dintre subiect și predicat; dezvoltarea atenției vol untare, a
memoriei vizuale și stimularea rapidității în gândire.

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE:
La sfârșitul activității copiii vor putea:
O1 – să asculte și să înțeleagă cerințele formulate de educatoare;
O2 – să denumească în mod corect imaginea de pe jeton;
O3 – să formulize propoziții în care să folosescă în mod corect singularul și pluralul
substantivelor;
O4 – să precizeze și să corecteze greșelile de exprimare ale colegilor;
O5 – să participe cu interes la activitate.

SARCINA D IDACTICĂ: Alegerea unui jeton cu una sau mai multe imagini și exprimarea
corectă a substantivului la forma de singular și plural

REGULA JOCULUI: Copiii sunt impărțiți în două grupe. Copilul numit de educatoare
ridică un jeton și denumește obiectul (ob iectele) de pe el. Un copil din echipa adversă,
caută, ridică și denumește forma de plural (singular) a substantivului, iar colegii săi
formulează propoziții folosind aceste substantive.

ELEMENTE DE JOC: surpriza, intrecerea, aplauzele, mișcarea
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, problematizarea.

MATERIAL DIDACTIC : jetoane cu diferite imagini ce reprezintă unul sau mai multe obiecte,
imagini de toamnă și iarnă și jetoane elemente specifice fiecărui anotimp.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC: ” Metodica predării educării limbajului”
“Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii” – editura
Măiastra Tg. -Jiu, 2006
“Metode interactive de grup” – Silvia Breben, Elena Goncea,
G. Renin, Mihaela Fulga

LOCUL DE DESFĂȘURARE: Sala de grupă
DURATĂ: 25-30 minute

79
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
EVENIMENTUL
DIDACTIC
CONȚINUTUL ȘTIINȚ IFIC STRATEGIILE
DIDACTICE EVALUARE –
INSTRUMENTE
ȘI INDICATORI
1. 2. 3. 4.

MOMENT
ORGANIZATORIC Se aranjază scăunelele sub
formă de semicerc, se pregătește
materialul necesar și se introduc
copiii în sala de grupă.

CAPTAREA
ATENȚIEI Se captează at enția copiilor sub
formă de surpriză prin sosirea
unei păpuși care a venit să se
joace cu ei. -frontal
-prezentare –
receptare
-păpușă -observarea
comporta –
mentului
copiilor
REACTUALIZAREA
CUNOȘTINȚELOR Se poartă o discuție cu copiii
referitoa re la noțiunile învățate
în ultima săptămână -frontal și
individual
-conversația -aprecierea
răspunsurilor
ANUNȚAREA
TEMEI ȘI A
OBIECTIVELOR Se anunță titlul jocului “Eu
spun una, tu spui multe”, modul
de desfășurare și obiectivele
într-un mod accesibil copiilor -frontal
-prezentare –
receptare – observarea
comporta –
mentului

DIRIJAREA
ÎNVĂȚĂRII Se explică regulile jocului și
modul de desfășurare al
acestuia. Astfel, voi spune
copiilor c ă pe măsuțele din fața
lor sunt așezat e mai multe
imagini care denumesc unul sau
mai multe obiecte. La semnalul
meu, un copil vine, ridică un
jeton și -l denumește. Un copil
din echipa adversă caută jetonul
care indică forma de plural, iar
colegii săi de echipă vor
formula propoziții folosind
această formă.
Se desfășoară jocul de probă,
apoi se împarte colectivul de
preșcolari prin numărare în
două echipe, în vederea
începerii jocului.

-frontal
-explicația,
demonstrația,
exercițiul
-jetoane

-aprecieri privind
înțelegera
regulilor jocului

OBȚINEREA
PERFORMANȚEI Se trece la desfășurarea propriu –
zisă a jocului, în timpul căruia
voi urmării dacă preșcolarii
folosesc corect formele de
plural și singular, dacă se
exprimă corect și dacă participă
cu interes la joc. -pe grupuri și
frontal
-jetoan e -aprecieri privind
realizarea corectă
a sarcinii

ASIGURAREA
RETENȚIEI În complicarea jocului se
folosec și alte jetoane . Se
distibuie fiecărui grup câte un
plic.
În unul din plicuri se găsește o

80
imagine din anotimpul toamna
și jetoane cu un element sau mai
multe elemente specifice acestui
anotimp, iar în celălalt plic
jetoane cu un element sau mai
multe elemente specifice
anotimpului iarna și o imagine
de iarnă. Se explică noile reguli
și se cere copiilor să așeze în
cercul roșu jetoanele cu forma
de singular, iar în cel verde pe
cele cu formă de plural. În
intersecție se așază elementul
comun. Fiecare grup își va
rezolva sarcina, iar apoi se
verifică, se corectează și se
apreciază rezolvarea sarcinii. -pe grupuri și
frontal
-diagrama Venn
– 2 planșe cu
diagram Venn,
2 plicuri cu
jetoane cu unul
sau mai multe
elemente și
imagini de
toamnă și iarnă. -apreciari privind
corectitudinea
rezolvării sarcinii
și a modului în
care au colaborat
copiii
EVALUARE Se fac aprecieri generale și
individua le referitoare la
îndeplinirea obiectivelor
propuse -frontal și
individual
-prezentare

81

Nume: ……………
Fișă de lucru

Denumește fiecare imagine.
Desparte cuvintele în silabe.
Desenează tot atâtea liniuțe câte silabe are cuvântul .

82
FIȘĂ PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

-Cum îl cheamă pe acest pitic și din ce poveste îl cunoști?
-În spțiul gol din dreapta, deseneaz -o cum știi tu, pe Albă ca Zăpada.
-În caseta de jos, doamna educatoare va scrie enunțul tău despre ce ți -a plăcut din această poveste.

Colorează piticul,dacă vrei.

Desparte în silabe cuvântul”broscuță” și scrie tot atâtea linii în caseta de sus
Colorează.

Desparte în silabe cuvântul „fluture”și scrie tot atâtea buline în
caseta de sus .Colorează.

NUMELE COPILULUI: DATA:

83

UNEȘTE CU O LINIE
IMAGINILE C ARE ÎNCEP
CU ACELAȘI SUNET.
SCRIE PE ETICHETĂ
LITERA CU CARE
ÎNCEPE CUVÂNTUL
SUGERAT DE IMAGINE.

84

 Povestește ce se întâmplă în imagine.
 Desparte în silabe următoarele cuvinte :

BRĂDUȚ OAIE LUP

85

FIȘĂ EDUCAREA LIMBAJULUI

 Desparte cuvintele în silabe
 Încercuiește imaginile care au doua si labe
 Colorează imaginile care conțin sunetul „r”

86
CONCLUZII

Gradiniț a of era un cadru organizat, instituționalizat în dezvoltarea generală,
multilaterală a copilului, în p regătirea pentru școală .
Cred că învățarea copilului, în grădiniță se realizeza prin explorări ș i exp eriențe î n
situaț ii de joc.
Gândirea preșcolarului se dezvoltă în strânsă legătură cu însușirea limbajului ș i cu
activitatea pe care o desfășoară. Formele de joc, activitățile instructiv -educative îl pun în
situația de a stabili o ordine în acț iunile sale.
Grădiniț a de copii, ca parte integrantă a învățămâ ntului preuniversitar, are scopul de a
oferi copiilor aflați la vârsta preșcolară condiț iile nece sare p entru o dezvoltare normală și
deplină. Ea are î n vedere asigurarea acelor experiențe care să țină seama de ritmul propriu al
copil ului, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală : jocul.
În lucrare am prezentat cum grădinița realizează spri jinirea copilului în diferite
activitaăț i de educare a limbajului prin intermediul a doua forme specifice: jocul și învăț area.
Am căutat să prezint o parte din experiența mea la catedră, rodul muncii mele cu preșcolarii în
ceea ce privește jocul didactic ș i diverse exerciții de corectare a vorbirii copiilor.
În urma experimentului desfășurat, am ajuns la urma toarele concluzii:
Jocul este o formă de activitate preferata și adecvată specificului activităților realizate în
grădiniță, dar și principala metoda de instruire și educație utilizată î n activitățile cu
preșcolarii.
În viaț a de fie care zi a copilului, jocul ocupă un rol im portant, numai jucându -se copilul
își satisfac e nevoia de activitate, de a acț iona cu obiecte reale sa u imaginare, de a se
transpun e în diferite roluri și situații, care îl aproprie de realitatea înconjură toare.
Specific activităț ilor didactice, jocul dida ctic îmbogățește cunoștințele copiilor,
declanșaza capacitățile mentale, asigură participarea activă a copilului la orice activitat e.
În partea teoretică a lucrării am încercat să subliniez rolul jocului didactic în fixarea și
aprofundarea cunoștinț elor, precum și importanța relației dintre joc și învățare î n gra ădiniță.
Jocul este un instrument de învățare care permite atât stimulare a vieții de relație, acceptarea și
valorizarea diferențelor interindividuale, cât și î n mod particular, dezvoltarea limbajului și
pregă tirea copilului pentru citit – scris. Am apreciat că dezvoltarea capacităților cognitive ale
preșcolarilor se realizează în toate tipurile de activități specifice grădiniței. Am acordat atenție
educă rii limbajului prin intermediul jocului didactic și am observat că astfel se menține viu
interesul copiilor și dezvoltă limbajul ș i capacitatea de concentrare a copiilor.

87
În desf ășurarea jocurilor didactice am ținut seamă în primul rând de particularitățile de
vârstă ale copiilor, de dezvoltare a lor fiz ică și psihică , utilizarea unui material dida ctic
adecvat, stabilirea precisă a regulilor jocului, stabilirea unei sarcini cu grad diferit de
dificultate, stimularea copiilor în funcție de rezltatele obț inute . Pentru ca jocurile didactice să –
și atingă scopul, este necesară o pregă tire prealabilă atât a educatoarei, cât ș i a copiilor.
Educatoarea trebuie să -și însușească tehnica de de sfășurare a jocului didacti c, stabilind
dinainte metodele și procedeele folosite, confecț ionarea materialului didactic necesar ,
planificarea jocurilor să fie făcută tinând seama de legatura lor cu celălalte activităț i.
Preșcolarul învață sub conducerea edu catoarei, să folosească limbajul ca instr ument de
informare, comunicare ș i exprimare. Jocul este o distracție, este învățătură , muncă, mijloc prin
care se educă copilul, e ste un mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjură toare .
În toate activitățile de sfășurate în grădiniță am ajuns la concluzia că se pot exers a
diferite jocuri pentru ca preșcolarul să -și oglindească propriile imagini și să le transpună î n
realitatea sa.
Vârsta copilului este cea care influențează conținutul limbajului ș i corectitudinea
exprimării prin schimbă ri de exp resii, de cuvi nte sau sunete. Lucrarea de față vine să ilustreze
că în grădiniță , inainte de toate jocu l se constituie ca o metoda de învățare, avâ nd o putere
foarte mare de exprimare a copi lului. Prin joc se pune accentul pe cunoaștere, jocul stimulând
procesul de învăț are.
În concluzie, aș putea spune că preșcolarul este diferit ș i are propria per sonalitate, iar
educatoarea va înțelege ș i identifica treapta pe care se află fiecare pentru a putea apoi să
intervină în favoa rea rezolvării problemei fiecărui preșcolar în parte. Folosind jocul ca o
metodă educativă, jocul contituie în acelaș i timp un principiu de educație, nu numai o formă
de organizare a vieții copilului preșcoalar. Jocul reprezintă o cale că tre socializarea copilului,
mijloc de instruire și educație, metodă eficientă, procedeu însoțind a lte metode educative,
forma de organizare a vi eții copilului.
Deci jocul didactic desfășurat cu tact și maiestrie pedagogică contribuie la formarea
deprinder ilor intelectuale. Posedâ nd aces te deprinderi intelectuale, preș colarul se poate integra
cu succes î n clasa I.

88

BIBLIOGRAFIE

Piaget, Jean – “Psihologie ș i pedagogie” , Editura Didactică și Pedagogică, București,
1972
Popescu, E. – “Pedagogie preșcolară ” , Editura Dida ctică și Pedagogică, București,
1995
Popovici, C. – “Culegere de jocuri didactice” , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1971
Radu, N. – “Învățare și gâ ndire” , Editura Științifică, București, 1976
Voiculescu, E. – “Pedagogie preșcolară ” , Editura Aramis, București, 2001
Birch, A. – “Copilul ș i jocul” , Editura Didactică și Pedagogică, București 1970
Claparede, E. – “Psihologia copilului și pedagogia experimentală ” , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1975
Dumitrana, Magdalena – “Educarea limbajului în învățământul preș colar” , Editura
Compania, 2002
Drăgan, I. – “Jocul – principala modalita te de învățare la preș colari” , Revista
învățământului preșcolar, nr. 2 -3/1991
Iucu, R.B. – “Instruirea ș colara” , Polirom, Iași, 2001
Neacșu, I. – “Instruire și învăț are” – Teorii, modele, strategii, ED. a II -a, revizuită,
București, Editura Didactică și Pedagogică, 1999
Păiși, Lazărescu, Mihaela – “Laborator preș colar ” , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2002
“Programa activităților instructiv -educative în grădiniț a de copii” , Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1994
“Psihologia copilului” – Manual pentru clasa a IX -a Școli normale, Editura Didactică
și Pedagogică, R.A. București, 1997
Preda, Viorica – “Copilul și grădiniț a” , Editura Campania, 2000
Preda, Viorica – Educația pentru știintă în gră diniță, Editura Campania, 2000
Taiban, Maria – “Jocuri didactice pentru grădiniț a de copii” , Editura Didactică și
Pedagogicș, București, 1996

89

Cerghit, Ioan – “Metode de învățămâ nt”, Editura Did actică și Pedagogică, București,
1980
Reviste ale învățământului preșcoalar – editate de Institutul de Științe ale Educației
Nr. 1 -2/1990 Nr. 2 -3/1991
Nr. 1 -2/1992 Nr. 4/1991
Nr. 1/1991 Nr. 1 -2/2005
“Jocuri didactice pentru grădiniț ele de copii” , Editu ra Didactică si Pedagogică,
București, 1976

90
Declaraț ie

Subsemnata, Staicu V. Victorița, educatoare la Grădinița Corcova din cadrul Școlii cu
clasele I -VIII Corcova, Județul Mehedinți, declar pe propria răspundere că lucrarea de f ață a
fost elaborată personal și îmi aparține în întregime. Sursele folosite pentru a prezenta locul
temei în literatura de specialitate sunt menționate în lucrare și fac parte din bibliografia
prezentă la sfârșitul lucrării.
Nu am preluat texte din alte l ucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi citată
sursa preluării.
Lucrarea mea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
De fapt, trebuie să precizez că tema lucrării m ele este aleasă din ultima listă de lucrări,
reînn oită.