Muntean Claudiu -Ioan [610176]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA MANAGEMENT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. univ. dr. Tănăsescu Cristina

ABSOLVENT: [anonimizat] 2020

2
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA MANAGEMENT

ȘOMAJUL ȘI INFLAȚIA ÎN ROMÂNIA ÎN ANII
2008 -2019

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. univ. dr. Tănăsescu Cristina

ABSOLVENT: [anonimizat] 2020

3

CUPRINS

Nr.crt. Denumire Pag.
1 Introducere A
2 CAPITOLUL 1 – INFLA ȚIA 2
3 1.1. Istoria termenului Inflație 2
4 1.2. Inflația. Definirea conceptului în literatura de specialitate. 5
5 1.3. Măsurarea inflației 6
6 1.4. Cauzele inflației 8
7 1.5. Politici antiinflaționiste 9
8 1.6. Formele inflației 13
9 1.7. Indicele armonizat 16
10 CAPITOLUL 2 – ȘOMAJUL 19
11 1.1. Definire, măsurare, clasificare 19
12 1.2. Diminuarea șomajului și a efectelor sale 20
13 1.3. Definirea indicatorilor statistici ai șomajului 21
14 1.4. Modalități de calcul a indicatorilor șomajului 23
15 1.5. Tipologia șomajului 24
16 1.6. Rata naturală a șomajului 28
17 1.7. Harta șomajului în Europa 30
18 1.8. Șomajul și inflația 32
19 CAPITOLUL 3
INFLAȚIA ȘI ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA 35
20 3.1. Inflația în România în perioada 1990 -2019 35
21 3.2. Țintele de inflație în România 39
22 3.3. Caracteristicile inflației în anul 2019 43
23 3.4. Șomajul în România după anul 1989 44
24 3.5. Evaluarea valorilor inflației și a șomajului între 1990 -2019 50
25 CONCLUZII
26 BIBLIOGRAFIE

4
INTRODUCERE
Tema acestei lucrări este una complexă, de actualitate, în continuă cercetare
pentru domeniul economic. Inflația și șomajul sunt fenomene economice cu istoric,
ce afectează mediul economic. Principalul factor comun al celor două termene sunt
banii. Banii influențează inflația, prin faptul că factorul determinant al inflației –
creșterea prețurilor afectează valoarea banilor. Lipsa banilor este parte integrantă a
fenomenului șomaj, l ipsa lor în economie conducând la scăderea locurilor de muncă,
la reducerea consumului.
Am structurat lucrarea în trei părți, două părți teoretice și una aplicată la
nivelul României.
Primul capitol este dedicat Inflației, fiind prezentate aspectele istor ice,
aspectele teoretice privind definirea termenului, cauzele principale ale inflației,
clasificarea tipurilor de inflație, politicile antiinflaționiste, precum și o scurtă
descriere a modului de calcul a indicelui armonizat la nivel European.
Capitolul d oi prezintă aspectele legate de termenul Șomaj. Am început
capitolul cu diverse definiții ale șomajului, am prezentat modalitățile de măsurare a
nivelului acestuia întro economie, precum și cum este clasificat la nivel teoretic.
Pentru a aprofunda concept ul, am descris anumite modalități de combatere a
fenomenului, dar și cum arată fenomenul la nivel European.
La finalul acestui capitol am lansat o paralelă între cele 2 concepte, la nivel
European.
În capitolul al treilea conceptele de inflație și șomaj a u fost studiate la nivelul
României, începând cu anul 1990, până în prezent.
Pentru această temă am consultat cărți de specialitate, reviste, site -uri oficiale
ale BNR, INS, EUROSTAT, site -uri economice, dar și site -uri ale diverselor
publicații de profil.
Am speranța că prezenta lucrare este ușor de înțeles, iar studiul practice să
ofere o amplă viziune asupra mediului economic româ nesc în perioada analizată.

2

CAPITOLUL 1
INFLAȚIA

1.1. Istoria termenului Inflație

Inflația, caracterizată ca un fenomen deosebit de complex, este prezentă în cele
mai adânci pârghii ale economiei contemporane, afectând într-un fel sau altul
întregul mecanism de funcționare a acesteia, având rădăcini adânci în timp .
Fenomen economic, manifestat încă din antichitate, cu toate că nu a fost
cunoscut sub această denumire, dispune de consemnări timpurii, cele mai vechi
documente cu privire la creșterea prețurilor datând încă din timpul lui Alexand ru cel
Mare (anul 300 î.C.). Apoi fenomenul est e semnalat într -o formă diferită în diferite
perioade istorice ale Imperiului Otoman, precum și din date provenite din timpul
Împă ratului Dioclețian, când Imperiul Roman de Apus a traversat o gravă criză
economică și politică, când mărirea prețurilor m ărfurilor a fost considerabilă.
După aceste notări istorice asupra fenomenului, a urmat o perio adă de 1000 de
ani, în care informațiil e despre evoluția prețurilor au fost aproape inexis tente. Nu a
lipsit inflația, d impotrivă, se poate spune că febra circulației monetare și a prețurilor
a fost prezentă întotdeauna1, dar instrumente le potrivite de analiză, concepte le de
bază pentru a o caracteriza, precum și un sistem statistic adecvat de culegere a
datelor au lipsit, fapt atestat și de o serie de de dicționare remarcabile , de specialitate ,
contemporane cu fiecare epocă economică nu fac nici o referire la acest termen , sau
fenomen .2
Contrar acestor fapte, nu putem trage concluzia că termenul s -a remarcat mai
târziu în vocabularul economic, pentru că în Anglia evoluția prețurilor și salariului
real era urmărită încă din 1250, în decursul timpului existând perioade destu l de
lungi de stabilitate monetară , respectiv din 1275, până în 1525.
Apoi, pot fi identificate unele etape , care pot fi caracterizate ca fiind proprii
unui proces numit astăzi deflaționist (1650 -1750). În interiorul acestor etape, nu se
poate spune că inflația a lipsit, din contră au fost momente inflaționiste mai
pronunțate, ca de pildă cel corespunzător aflux ului masiv de metale prețioase , ca
urmare a descoperirii Americii.
După o perioadă de relativă stabilitate monetară (1650 -1750), prețurile au
început să crească în toate țările Europene și mai ales în Anglia, ca urmare a
expansiunii creditului, mai exact a ofertei de credit, datorită dezvoltării fără
preced ent a rețelei bancare engleze.
O altă fază a inflației a fost inaugurată de Revoluția Franceză începând cu anul
1789 prin emisiunea de hârtie -monedă ( așa -numitele “assignats ” ). Pentru început

1 O analiză sintetică a fenomenului inflaționist în ultimii 2500 de ani o face Anna J. Schawrtz în lucrarea Secular price
change in historical perspective , apărută în Journal of Money Credit and Banking 5 (1), 1973, p.243 -269.
2 Se au în vedere dicționarele: Coquelin et Guillaumin , apărut în 1852; Leon Say apărut în 1894; Alfred Neymark
1898 ș.a.

3
s-a recu rs la o emisiune de 400 milioane de livres (denumirea veche a francului
francez), ea a crescut la 1,2 miliarde livres în 1790, pentru a ajunge la 45,5 miliarde
livres în 1796, care erau fără acoperire. În perioada care a urmat, situația s -a agravat
foarte mult în Franța, dato rită războaielor napoleoniene.
A doua jumătate a s ecolului al XIX -lea s-a bucurat de oarecare stabilitate, mai
ales în țările mai importante din Vestul Europei.
Deflația , ca și concept, se poate asocia Revoluției Industriale, prin red ucerea
costurilor produse de progresul tehnic (descoperirea mașinii cu abur și folosirea ei
pe scară industrială a revoluționat din temelii întregul sistem al producției). Nu
același lucru se poate spune despre o serie de state noi (din America Latină în
particular) și despre SUA, care au cunoscut un puternic puseu inflaționist ca urmare
a războaielor de recesiune (1861 -1865), când au fost emise bilete de bancă
neconvertibile, cunoscute sub denumirea de “green banks”.
Starea generală de stabilitate monetară relativă , specifică secolului al XIX -lea,
mai ales pentru Europa Occidentală, a creat o oarecare euforie în rândul
economiștilor. Mulți au fost înclinați să creadă că s -au găsit remedii pentru acest
fenomen monetar, pe care nu aveau încă motive să -l defin ească drept inflație.
Dar, primul război mondial a învățat o amenii să se teamă de inflație, anul 1914
dovedind acest fapt. După primul război mondial, Rusia a cunoscut inflație cu
deosebire în perioada așa -numitului “Comunism de Război”, care a durat în p erioada
cuprinsă între anii 1917 -1920.
Germania a înregistrat între 1919 -1923 cea mai spectaculoasă inflație din
istorie, fenomen cu atât mai agravant, cu cât s -a produs în timp d e pace, într -o țară
industrială , cu o infrastructură relativ dezvoltată (de e xemplu expedierea unei
scrisori simple în interiorul țării costa nu mai puțin de 100 miliarde de mărci3, o
pâine care, în anul 1913 costa 0,63 de mărci, în noiembrie 192 3 costa 201 miliarde
de mărci).
Această stare de lucruri a debusolat populația, tradițional obișnuită cu ordinea
și munca bazată pe o oarecare stabilitate monetară. În scurt timp însă, crearea
Rentenbank și Rentenmark, au realizat un “miracol” , în circulația monetară.
În ceea ce privește alte țări europene, precum Austria sau alte țăr i din Estul și
Centrul Europei putem susține că au cunoscut o anumită inflație, dar nu se cunoaște
nivelul acesteia, iar Franța, în 1926, a înregistrat unul din cele mai importante seisme
monetare, care au anticipat marea criză a anilor 1929 -1933.
În aceste circumstanțe, ipotezele teoriei clasice și neoclasice nu mai puteau
răspunde noilor probleme apărut e. Argumentele aduse de ilustrul profesor englez
John M. Keynes în legătură cu adevăratele cauze ale blocării mecanismului
economic au deschis noi ori zonturi interpretative fenomenului inflaționist, șomajului
și întregului ansamblu de disproporții macroeconomice.
La nivel mondial, cum ne arată o hartă a ratelor de inflație în 2011 , avem -_:

3 Encyclopedia Britanica , William Benton Publisher, 1968, p. 241.

4
Figura nr. 1 – Harta țărilor în funcție de rata inflației în anul 2011

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_%C3%AEn_func%C8
%9Bie_de_rata_infla%C8%9Biei

iar, între anii 2013 – 2016 , situația se prezenta astfel, la nivelul primelor 20 de tări,
hiperinflație la nivelul anului 2016, precum și la nivelul ultimelor 20 de țări , cu rate
negative ale inflației, respective, deflație.

Figura nr. 2 –primele 20 de țări, în funcție de rata infla ției între anii 2013 – 2016

Sursa datelor este Banca mondială

5

Figura nr. 3 – ultimele 20 de țări, în funcție de rata inflației, între anii 2013 -2016

Sursa datelor este Banca mondială

1.2. Inflația. Definirea conceptului în literatura de specialitate.

Inflația reprezintă un fenomen economico -social complex cu aspecte variate
(determinate de dezechilibrele care o marchează) devenit persistent și aproape
omniprezent î n perioada actuală, pretutindeni în lume4.
Etimologic, termenul provine din latinescul in flatio (enflure) ceea ce semnifică
în sens primar umflătură, iar sub aspectul care ne interesează, maladia unui sistem
economic.
Bodin afirmă că inflația se naște din abundența de aur și argint, metale care, la
origin e, dădeau valoare lucrurilor , în vreme ce Irvin Fisher vede inflația ca rodul
nemijlocit al factorului preț, considerat proporțional cu masa bănească î n circul ație,
iar Milton Friedman are în vedere dezechilibrele cu precădere monetare induse de
inflației5
Inflația este procesul de creștere se mnificativă și persistentă a nivelului
prețurilor6. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaționiste, influența

4 Revista Transilvană de Științe Administrative, VIII, 2002, pp. 77 -86, fenomenul inflaționist și efectele sale œn
societatea actuală, Natalia NEGREA
5 Friedman, Milton, Capitalism și libertate, Ed. Enciclopedică, București; 1995, p. 218.
6 http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf , Macroeconomie, CAPITOLUL 6 INFLAȚIA ȘI
ȘOMAJUL, pag. 18, versiune online

6
prețurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total,
nivelul mediu al prețurilor va crește.
Emile J ames vede inflația ca un dezechilibru ce constă într -un exces al
fluxurilor cererii de bunuri în raport cu posibilitățile ofertei, care creează un fenomen
global, o mișcare autoîntreținută și ireversibilă de urcare a prețurilor și o epuizare
progresivă a d evizelor naționale, iar P.A. Samuelson și W.D. Nordhaus constată că
inflația este un fenomen omniprezent și totuși, de multe ori, fals interpretat care
presupune o creștere a nivelului general al prețurilor.7
De asemenea, inflația mai poate fi definită pri n scăderea puterii de cumpărare
a unei unități monetare (respectiv a cantității de bunuri și servicii ce poate fi
achiziționată prin intermediul unei unități monetare).
Inflația este un dezechilibru de ansamblu al economiei, care poate fi sesizat prin
douǎ tendințe majore, și anume : creșterea generalizatǎ a prețurilor și scǎderea puterii
de cumpǎrare a banilor. Inflația este caracterizatǎ de creșterea mai rapidǎ a
volumului puterii de cumpǎrare a masei monetare fațǎ de volumul bunurilor
materiale și servi ciilor supuse vânzǎrii.
Pe termen lung inflația este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu
poate fi controlat în totalitate, ci doar influențat. Inflația nu este „păguboasă” pentru
toată lumea. Cei care anticipează corect evoluția acesteia au de câștigat, în timp ce
cei care nu o pot anticipa au în general de pierdut.
Inflația este un obstacol important în calea implementării politicilor economice
de creștere economică, datorită faptului că anticipările agenților nu mai pot fi
efectuate corect, și de aici o risipă de re surse și o neîncredere în politicile
implementate de puterea publică.
Dorind, parcă, să reunească toate aceste aspecte într -o singură definiție, autorii unui
lexicon de finanțe –credit, contabilitate și informatică financiar –contabilă definesc
inflația ca fiind: “Supraaglomerarea continuă a arterelor circulației cu o cantitate de
bani de hârtie excesiv de mare față de necesitățile circulației mărfurilor și plata
serviciilor, ceea ce are ca efect o depreciere sensibilă a banilor, manifestată prin
scăderea pu terii lor de cumpărare și creșterea spontană, considerabilă, neîntreruptă
și generalizată a prețurilor și tarifelor.8

1.3. Măsurarea inflației

Inflația poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai
importanți dintre aceștia sunt:
a) indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC);
b) indicele prețurilor de producție (IPP);
c) indicele general al prețurilor (IGP);
d) deflatorul PIB.

7 Samuelson, Paul, Nordhaus, W.D., Economics, International Edition, Mc Graw Hill, Inc. New York, 1995, p. 349.
8 Fernand Baudhuin, Dictionnaire de l’eeconomie contemporaine , Ed.Gerard, Paris,1970, p.144

7
Pentru un bun economic, indicele prețului se calculeazǎ ca raport procentual
între prețul sǎu actual
) (1p și cel existent la un anumit moment din trecut
) (0p :
100*
01
ppIp

Pentru economia unei țǎri, aprecierea inflației se face pe baza indicelui general
mediu al prețurilor, calculat pentru bunurile finale incluse în PIB sau PNB pe o
perioadǎ anume. Creșterea procentualǎ a prețurilor respective pe o anumitǎ perioadǎ
, de regu lǎ un an, este denumitǎ rata inflației .

R.I. = I.G.P – 100%,
unde R.I. – rata inflației;
I.G.P. – indicele general al prețurilor

În teorie și practicǎ, se considerǎ cǎ mai relevant este indicele prețurilor
bunurilor de consum sa u indicele prețurilor de consum.
Rata inflației este foarte utilǎ pentru comparații pe țǎri, perioade și zone, pentru
stabilirea obiectivelor politicii monetare, mǎrimii salariilor și p ensiilor și indexarea
acestora.
Scǎderea puterii de cumpǎrare a banilor sau a unitǎții moneta re are loc
concomitent cu creșterea prețurilor și constǎ, în esențǎ, în scǎderea cantitǎții de
bunuri ce poate fi cumpǎratǎ cu o unitate monetarǎ, și se exprimǎ sub forma indicelui
puterii de cumpǎrare a banilor (I.P.C.B.).
I.P.C.B. =
. . .1
P G I

Indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluția prețurilor unui
coș de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie
reprezentativă.
Indicele prețurilor de producție (IPP) măsoară evoluția prețurilor în stadiile
anterioare consumului final, respectiv prețurile materiior prime, al semifabricatelor
și ale produselor finite înainte a fi livrate pe piață.
Indicele general al prețurilor (IGP) măsoară evoluția tuturor preț urilor din
economie, respectiv atât a prețurilor bunurilor consumate de către gospodării cât și
a prețurilor bunurilor care intră în procesele de producție. Acesta reprezintă cel mai
general mod de măsurare al inflației.

Deflatorul PIB arată evoluția niv elului mediu al prețurilor tuturor bunurilor și
serviciilor incluse în PIB, iar formula acestuia este:
Deflatorul PIB = PIB Nominal/PIB Real *100

Diferența dintre IGP și deflatorul PIB provine din structura diferită a bunurilor
și serviciilor care sunt incluse în fiecare dintre aceștia. Dacă deflatorul PIB se

8
calculează pe baza bunurilor și serviciilor produse în interiorul țării, indicele general
al prețurilor se calculează ținând cont și de produsele importate.

1.4. Cauzele inflației

Principalele cauze ale inflației sunt:
a) Inflați a prin salarii și prin costuri
În toate țările lumii, sindicatele urmăresc interesele membrilor proprii,
respectiv creș terea puterii de cumpărare. Aceasta se realizează în primul rând prin
creșterea nivelului salariilor. Orice creștere a salariilor conduce la creșterea
costurilor de producție, și de aici, la creșterea prețurilor, deci la inflație.
De asemenea, creșterea costurilor de producție datorată creșter ii prețurilor
materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina creșterea prețurilor
bunurilor și serviciilor finale, contr ibuind la creșterea inflației.
Unele variații ale prețurilor s unt mai importante d ecât altele. La calcularea
creșterii medii a prețurilor, se alocă o pondere mai mare prețurilor produselor mai
scumpe – cum ar fi electricitatea – decât prețurilor produselor mai ieftine – cum ar fi
zahărul sau timbrele poștale.
Oameni diferiți cumpără pro duse diferite .
Fiecare gospodărie are propriile obiceiuri de consum: unele dețin un autoturism
și consumă carne, altele preferă exclusiv utilizarea mijloacelor de transport în comun
sau alimentația vegetariană. Media obiceiurilor de consum ale gospodăriilo r
populației, luate în ansamblu, determină ponderea pe care diferite produse și servicii
o au în măsurarea inflației.
La calcularea inflației, sunt luate în considerare toate bunurile și serviciile care
intră în consumul gosp odăriilor populației, inclusiv: articole zilnice (cum ar fi
alimentele, ziarele, benzina); bunuri de folosință îndelungată (de exemplu,
îmbrăcămintea, calculatoarele pe rsonale și mașinile de spălat); serviciile (cum ar fi
coaforul, asigurările și închirierea de locuințe).
Pentru a ș ti dacă există inflație întro anumită perioadă, trebuie să comparăm
prețul coșului de consum de la an la an . Toate bunurile și serviciile consumate în
gospodăriile populației pe parcursul anului sunt reprezentate de un „coș” de produse.
Fiecare produs din ace st coș are un preț care poate varia în timp. Rata anuală a
inflației este dată de prețul coșului integral într -o anumită lună comparat cu prețul
acestuia în aceeași lună a anului precedent.

b) Inflația prin cerere este acea inflaț ie care rezultă din creșt erea cererii
agregate. Creș terea cererii agregate es te exprimată de unii specialiști prin creș terea
veniturilor banești ale populației. Aceste venituri crescute conduc la creșterea cererii
de bunuri și servicii întrun ritm mai rapid decât creșterea ofertei , care va determina
creșterea prețurilor. De regulă, o astfel de inflație este specifică perioadelor de boom
economic prelungit .

9
c) Inflația monetară
Creșterea masei monetare (a ofertei de monedă) poate constitui o nouă sursă de
creștere a prețurilor. Dacă oferta de bunuri și servicii nu se adaptează suficient de
repede la variația ofertei de bani, atunci restabilirea echilibrului se va face prin
interm ediul prețurilor, respectiv va crește nivelul acestora.
Creșterea masei monetare, însoțită de creșterea producției, poate conduce la
reducerea ratei dobânzii, de aici la creșterea cererii pentru investiții, și implicit la
creșterea prețurilor. În cazul un ei întârzieri între momentul creșterii of ertei de
monedă și creșterea producției în cadrul sectorului real, atunci creșterea de masă
monetară se îndreaptă în totalitate către prețuri, respectiv se va regăs i într -o creștere
a inflației.
Inflația monetară e ste definită foarte clară prin ecuația schimbului a lui Fisher :
MV=PT unde : M= Masa monetară V= Viteza de circulație a monedei P= Nivelul
general al prețurilor T= Volumul tranzacțiilor.

d. O altǎ formǎ a inflației este inflația importatǎ , fiind determin atǎ de
scumpirea produselor de import care intrǎ în coșul de con sum. În acest fel inflația
din ț ara de origine a bunurilor este transferatǎ în țara unde acestea sunt
comercializate. Cu cât ponderea bunurilor importate este mai micǎ cu atât impactul
inflați ei importate asupra creșterii prețurilor este mai mic. Cu cât elasticitatea cererii
în raport cu prețurile bunurilor de import este mai mare, cu atât incidența inflației
importate va fi mai micǎ.
Astfel, i nflația importată se manifestă într -o economie puternic dependentă de
mediul extern datorită creșterii prețurilor mondiale (de exemplu la combustibili,
materii prime etc.). Creșterea prețurior pe piața mondială va conduce la creșterea
costurilor de producție generate de bu nurile și serviciile importate, și de aici
creșterea prețurilor interne.
Se considerǎ cǎ o economie este sǎnǎtoasǎ atunci când ritmul de creștere și
structura PIB pe locuitor evolueazǎ in pas cu masa monetarǎ din economie .

1.5. Politici antiinflaționiste

Consecinț ele inflației sunt resimțite, în primul rând , de agenții economici aflați
în situația de cumpǎrǎtori, pentru cǎ ei trebuie sǎ facǎ fațǎ creșterii prețurilor
determinate de inflație. Se apreciazǎ cǎ, cei mai loviți de efectele inflației sunt
agenții economici cu venituri mici și fixe, pentru cǎ acești a nu pot compensa
pierderile provocate de creșterea în timp a prețurilor. Sub incidența inflației cad în
al doilea rând economiile agenților pentru cǎ puterea de cumpǎrare a banilor scade
și resursele de diminueazǎ in termeni reali.
Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației;
redistribuirea veniturilor și avuției; este stimulată înclinația spre consum și este
descurajată înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (în moneda
națională); rata dobânzii este influen țată de rata inflației.

10
Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social -economică în
ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.
Avantajați de inflație sunt debitorii care ramburseazǎ creditele contractate într –
o moned ǎ care valoreazǎ mai puțin.

În primul rând am putea vorbi despre anumite măsuri de prevenire a inflației9,
ce ar putea consta în:
A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
– politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în
economie;
– politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre
menținerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre
ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor și taxelor, care să frâneze
creșterea cere rii și a prețurilor;
– politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o
micșora re artificială a ratei dobânzii și la ieftinirea creditului;
B) Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:
– o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă,
prin care să se evite creșterea costurilor medii;
– creșterea capacității de adaptare a aparatului de producție la cerințele pieței;
-stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în
mijloacele de producție performante, prin forța de muncă într-o structură de
calificare nouă, inovații, prin creșterea productivității factorilor de producție.

9 ^ en Holzman, Franklyn D. (1959). „Creeping Inflation” . The Review of Economics and Statistics (în engleză). The
MIT Press. 41 (3): 324 –329. doi:10.2307/1927465 . ISSN 0034 -6535 .
^ Dornbusch R., Fischer S. Moderate Inflation // World Bank Economic Review, 1993. nr. 7, p. 1 -44; sau Dornbusch,
R., Fischer, S., "Moderate Inflation" (March 1993). NBER Wor king Paper No. W3896. Available at
SSRN: http://ssrn.com/abstract=319590
^ Bruno M., Easterley W. Inflation Crises and Long -Run Growth // Journal of Monetary Economics, 1998, nr. 1, p.
3-26; Bruno M., Easterley W., "Inflation Crises and Long -Run Growth" (August 1995). NBER Working Paper No.
W5209. Available at NBER: http://www .nber.org/papers/w5209.v5.pdf
^ Cagan P., The Monetary Dynamics of Hyperinflation // in Studies in the Quantity Theory of Money, ed. by Milton
Friedman. – Chicago: University of Ch icago Press, 1956, p. 25 -117

11
Mǎsurile de protecție fațǎ de efectele inflației se împart în douǎ mari grupe:
1. de apǎrare sau protecție a agenților economici împotriva creșterii prețurilor și
scǎderii puterii de cumpǎrare a banilor ;
2. de diminuare și control al inflației (antiinflaționiste).
Din prima grupǎ de mǎsuri cea mai importantǎ este indexarea, respectiv
creșterea procentualǎ a veniturilor agenților econo mici, îndeosebi a salariilor și
pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial astfel încât sǎ acopere parțial sau total
creșterea prețurilor. Din aceastǎ gru pǎ mai fac parte și alte mǎsuri , cum sunt:
creșterea dobânzilor la depozite, acordarea de compensați i de cǎtre stat și
întreprinderi pentru salariati, pensionari și alte categorii de populație, subvenționarea
prețurilor unor produse.
În a doua grupǎ se cuprind mǎsuri care contribuie la refacerea echilibrului
economic deteriorat de inflație, acționând con comitent atât asupra masei monetare,
cât și asupra volu mului bunurilor și serviciilor.
Asupra masei monetare se acționeazǎ in sensul diminǎrii prin:
– creșterea ratei dobânzii la credite ;
– mǎsuri care contribuie direct la restrângerea masei monetare ;
– „înghețarea” salariilor și a prețurilor ;
– echilibrarea bugetului de stat și a balantei de plǎti externe.
Dintre mǎsurile care vizeazǎ sporirea bunurilor economice, cele mai utilizate
sunt:
-dezvoltarea activitǎților productive cu scopul de a mǎr i oferta de bunuri și
servicii
-introducerea și dezvoltarea producției noilor bunuri și servicii ;
-schimbarea și adaptarea structurii activitǎților economice în vederea apropierii
ofertei de volumul și structura cererii de bunuri economice;

În cazul inflației prin costuri una dintre măsurile posibile este controlul
prețurilor. Ace astă măsură poate fi implementată însă doar pe termen scurt. Pe
termen lung va conduce însă la un dezechilibru dintre cerere și ofertă (cerere mai
mare decât oferta), și în continuare la dezechilbre structurale majore, cum ar fi
creșterea șomajului și o presiune crescândă asupra cursului de schimb sa u prețurilor.
În concluzie, ace asta este o măsură puțin recomandată, mai ales în cadrul unei
economii de piață. Pe termen scurt poate aduce anumite avantaje, însă pe termen
lung sunt mai multe dezavantaje.
În cazul inflației prin salarii , contra -măsura recomandată este controlul
salariilor. Aceasta se poate efectua prin intermediul curbelor de sacrificiu sau
memorandumurilor cu sindicatele , prin care să se accepte fie reducerea salariilor , fie
reducerea timpului de lucru , concomitent cu reducerea corespunzătoare a salariului.
Și această măsură este utilă doar pe termen scurt, deoarece atât sindicatele cât și
salariații nu pot suporta perioade îndelungate în care să se reducă puterea de
cumpărare. De aici, posibilitatea convulsiilor sociale sau pierderea alegerilor
următoare în favoarea partidelor care promit re laxarea politicilor salariale.

12
Reducerea cererii agregate este o altă măsură antiinflaționistă ce poate fi
aplicată mai ales în cazul unei inflații provocate de șocuri ale cererii. Ace astă
reducere a cererii agregate poate fi determinată direct fie prin reducerea cheltuielilor
publice, fie prin creșterea nivelul ui taxelor și impozitelor, sau indirect prin creșterea
ratei dobânzii, iar de aici reducerea cererii pentru investiții și implicit scăderea
presiunii inflaționiste. În acest caz principala problemă care apare este aceea a
scăderii veniturilor, a investiții lor, de aici creșterea ratei șomajului și la influențarea
negativă a creșterii economice viitoare. În acest context, reducerea cererii agregate
este o măsură recomandată doar pe termen scurt, și însoțită de alte măsuri prin care
să se î ncurajeze creșterea economică.
O altă modalitate de influențare a inflației este prin intermediul politicii de
venituri . Acesata presupune să se acționeze asupra veniturilor și profitur ilor
așteptate, și nu asupra șomajului. Președintele american Nixon a propus în 1971 un
control strict al prețurilor și salariilor (deci un control al profiturilor și veniturilor
salariale). Acesata măsură nu a avut efect decât pe termen scurt (6 luni) după care
au început să apară dezechilibre în alte sectoare, ceea ce a condus la renunțarea la
acest tip de politică. Deficiențele majore ale acestei politici sunt:
•Veniturile mijlocii sunt puțin afectate de aceste măsuri; întrucât aceste venituri
formează, î n statele dezvoltate economic, partea cea mai mare a veniturilor agregate,
impactul politicii este redus. Vor fi mult mai afectate veniturile scăzute și cele mari.
•O politică de control severă conduce la controlul alocării resurselor, alocare ce
poate fi neeconomică.
•Întârzierea î ntre momentul introducerii măsurilor de control și cel al intrării
efective în practică poate genera pierderi de resurse și ineficiență atât pe plan intern
cât și în relațiile cu exteriorul.

Politica monetară poate influența la rândul ei evoluția inflației. O politică
monetară restrictivă va conduce la creșterea ratelor dobânzilor și de aici la scăderea
cererii. Scăderea cererii va determina scăderea presiunii inflaționiste și de aici
reducerea creșterii prețurilor.
O problem ă deosebită în cadrul analizei inflației o constituie politica de
indexare a salariilor. În multe țări sindicatele au obținut prin negocieri posibilitatea
de a include printre clauzele contractelor de muncă una privitoare la indexarea
automată a salariilor în raport cu costul vieții. Indexarea tuturor salariilor este o
măsură de reducere a inflației în condițiile în care creșterea salariilor e ste inferioară
ratei inflației. În plus, se elimină câștigurile negarantate sau pierderile ce rezultă din
erorile de anticipare a ratei inflației.
Cele mai importante probleme sunt generate de faptul că, o reducere a
productivițății muncii ar trebui să conducă la scăderea salariului real, ceea ce
sindicatele nu vor accepta, deci toate pierderile vor fi suportate de cătr e patroni, ceea
ce va conduce la scăderea ofertei, deci o nouă presiune inflaționistă.

1.6. Formele inflației

13

În funcție de amploarea procesului inflaționist în teoria și practica economică
s-au definit mai multe tipologii ale inflației:
Inflație târâtoare (moderată) 10 caracterizată prin creșterea generalizată a
prețurilor din coșul de referință cu 2 -3% anual. Ea este un fenomen fiziologic, de
regulă, reflex ul politicilor de stabilizare. Î n condițiile acestei forme d e inflație se
manifestă o mare încredere î n monedă; ag enții economici au tendința să î ncheie
contracte pe termen lung fiind convinși că p rețurile bunurilor pe care le vâ nd și le
cumpără vor cunoaște evoluții previzibile și moderate.
Termenul a fost propus de către Franklyn Holz man, profesor la universitatea
Tufts, în 1959 .
Inflația deschisă 11 relevantă prin creșterea anuală a prețurilor mai mică de
10%, dar superioară cel ei de 3%, evoluția economiei stâ rnind astfel interesul tuturor
categoriilor de agenți economici. Î n țările dezvoltate ea se manifestă doar episodic,
fiind î nsă un criteriu de performanță pe ntru țările slab dezvoltate și î n tranziție de la
sistemul de comandă la cel concurențial.
Inflația moderată12 – reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15 -30%.
Definiția inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la
MIT și Stanley Fischer, primul vice -director executiv al FMI, în 1993 .
Criza inflaționistă – reprezintă acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe
parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a
fost propusă de către Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca
Mondială , în 1998;
Inflația galopantă , cea care conduce la dublarea prețurilor î n decurs de un an,
expresie și s ursă a unor ample dezechilibre în economie. Ea a fost frecvent întâlnită
în țările î n curs de dezvoltare din Africa, A merica Latină și doar episodic î n țările
dezvoltate. Prezența unei atare inflații impune indexarea contractelor cu indicele
prețurilor sau printr -o valută considerată relativ stabilă; moneda națională cunoaște
o pierdere rapi dă a valorii economice, rata dobâ nzii crește rapid, viteza de rotație a
banilor se accelerează, posesorii acestora ajung să păstreze asupra lor doar cantitate
strict necesară tranzacțiilor cotidiene; o parte din economii pă răsește economia
națională plasân du-se în străinătate, iar altele sunt sortite investițiilor productive și
orientate spre operați uni speculative sau plasamente î n active reale (case, obiecte de
artă, terenuri etc.).
Hiperinflația 13 caracterizată prin creșteri amețitoare ale prețurilor, c ererea de
monedă națională scăzâ nd considerabil, o parte i mportantă din tranzacții efectuâ ndu-
se sub for ma de troc modern (barter) sau î n monedă alternativă; prețurile relative
devin deosebit de instabile, iar salariul real al unei persoane se reduce lunar cu cca
30%; este pr odusul unor schimbări radicale î n viața e conomică și politică a țărilor î n
cauză.

10 Dobrotă, Niță, Economie politică, Ed. Economică, București, 1997, p. 447.
11 Ignat, Ion, Pohoață, Ion, Economie Politică, Ed. Economică, 1997, p. 418.
12 https://ro.w ikipedia.org/wiki/Infla%C8%9Bie , accesat în 5.01.2019
13 Mankiw, N Gregory, Principes de líeconomie, Ed. Economica, 1998, p. 769

14
După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste
acest nivel .După cel de -al doilea război mondial hiperinf lația a fost un fenomen
izolat întâlnit î n unele dintre fostele țări socialiste î n procesul tranziției (Polonia
1988 -1990 câ nd indicele prețurilor a fost de 1000%; Rusia 1994 cu un indice al
prețurilor cu p atru cifre etc.); precum și în Asia și Africa; mai ales în țările angajate
în conflicte militare, convulsii sociale și interetnice de durată .
Hiperinflația, după alți autori de specialitate, reprezintă creșterea prețurilor de
peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către
Phillip Cagan, profesor la Universitatea Columbia , în 1956 . Hiperinflația începe în
luna în care creștere a prețurilor depășește 50% și se termină, dacă rata creșterii
prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel.
În perioada actuală numeroase economii se confruntă cu fenomenele de
stagflație 14 și slumpflație 15.
Stagflația caracterizează acea situație din economia unei țări caracterizată în
inflație rapidă însoțită de stagnare economică. PIB -ul și PNB -ul real stagnează sau
se reduc în condițiile creșterii prețurilor, masa monetară stagnând sau sporind, iar
rata șomajului fi ind foarte ridicată.
Slumpflația definește situația cea mai critică dintr -o economie națională: stare
de hiperinflație și reducerea drastică a PNB și PIB real, șomaj cronic de masă,
conjugate cu alte dezechilibre grave interne și externe. Slumpflația s -a întâlnit
temporar în economiile dezvoltate în cursul primului șoc petrolier, în unele economii
în curs de dezvoltate și în toatele fostele țări socialiste în perioada de reformă și
tranziție spre economia de piață concurențială.
Deflația este un fenomen ec onomic care reprezintă opusul inflației ,
caracterizat prin scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor. Acest fenomen are
consecințe asupra unei economii naționale la fel de grave c a și inflația. El poate fi
determinat, în principal, prin reducerea masei monetare și a creditului.
Potrivit lui Barro16, deflația reprezintă o scădere a indicelui general al prețurilor
într-o perioadă de timp. Deseori, deflația este cauzată de o reducere a ofertei de bani
sau de o restrângere a creditului. Deflația poate fi de asemenea cauzată de o
restrângere a cheltuielilor, fie din partea guvernului, fie din partea agenților
economici, sau a investițiilor dintr -o economie. Deflația are de multe ori ca ef ect
creșterea numărului șomerilor, întrucât cererea de bunuri și servicii în economie
scade, pe fondul deficitului de lichidități. De asemenea deflatia poate fi consecinta
consolidarii economice, cresterii economice, cresterea ratingului de tara. O
conseci nta fireasca este cresterea monedei nationale in raport principalele valute.
Deflația se produce, de obicei, atunci când oferta este ridicată (atunci când are
loc o producție excesivă), atunci când cererea este scăzută (atunci când consumul
scade) sau atun ci când scade cantitatea de bani (uneori ca răspuns la
o contracție creată din investiții neglijente sau o criză a creditelor). Se poate
întâmpla, de asemenea, ca urmare a concurenței prea mari și a concentrării pieței .

14 Băcescu, Marius, Macroeconomie și politici macroeconomice, Ed. All, 1998, p. 763.
15 Dobrotă, Niță, Economie politică, Ed. Econ omică, București, 1997, p. 450.
16Robert J. Barro and Vittorio Grilli (1994), European Macroeconomics , chap. 8, p. 142,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Defla%C8%9Bie

15

Figura nr. 4 – Inflația la nivelul UE, la finalul lunii septembrie 201917

Sursa: https://www.zf.ro

17 https://www.zf.ro/eveniment/chiar -daca-s-a-domolit -inflatia -din-romania -ramane -cea-mai-
mare -din-uniunea -europeana -18474 276, accesat în 20.11.2019

16

1.7. Indicele armonizat18
În zona euro, inflația prețurilor de consum este măsurată prin „indicele
armonizat al prețurilor de consum”, al cărui acronim, „IAPC”, este adeseori utilizat.
Termenul „armonizat” indică faptul că toate statele membre ale Uniunii Europene
aplică aceeași metodologie, ofe rind posibilitatea comparării datelor din diferite state.
Unul dintre rolurile indicelui armonizat este reprezentat de monitorizarea
inflației la nivel european , respectiv, de a proteja stabilitatea prețurilor și a BCE19.
Misiunea principală a BCE constă în menținerea stabilității prețurilor, definită
ca o rată anuală a inflației IAPC inferioară, dar apropiată de nivelul de 2%, pe termen
mediu.
Înainte ca euro să devină moneda noastră comună, fiecare țară măsura inflația
pe baza procedurilor și metodelor na ționale specifice. Odată cu introducerea euro, a
apărut și necesitatea de a măsura inflația la nivelul întregii zone euro, fără variații
sau suprapuneri, prin metode care să permită comparații între țări, lucru posibil cu
ajutorul IAPC și al unui set de no rme obligatorii din punct de vedere juridic.
Una dintre aceste norme se referă la p onderea produselor în IAPC , norme
unanim acceptate la nivel UE, pentru a avea informații comparabile la nivel
European.
Impactul pe care o singură variație a prețurilor îl a re asupra IAPC depinde de
sumele cheltuite în medie de gospodăriile populației pentru produsul respectiv.
Exemplu: cafea – cafeaua (laolaltă cu ceaiul și cacaua) are o pondere de 0,4%. Astfel,
orice variație a prețului acesteia nu va avea un impa ct important asupra IAPC total.
Un alt exemplu este benzina – benzina (împreună cu alți carburanți și lubrifianți
auto) are o pondere de 4,6%, ceea ce înseamnă că o variație similară celei a prețului
cafelei va avea un impact de zece ori mai mare asupra IAPC.
Care este metodologia de calcul a IAPC? Primul pas este reprezentat de
colectarea de prețuri – în fiecare lună, aproximativ 1,8 milioane de prețuri sunt
colectate de către observatori specializați în peste 200 000 de magazine, în
aproximativ 1 600 de loca lități din zona euro. În medie, prețurile a aproximativ 700
de bunuri și servicii reprezentative sunt colectate în fiecare țară, numărul exact al
articolelor incluse în analiză fiind diferit de la o țară la alta. Pentru fiecare produs,
se colectează mai mu lte prețuri din magazine și regiuni diferite. Exemplu: prețurile
cărților sunt stabilite în funcție de diferitele categorii de cărți (ficțiune și nonficțiune,
cărți de referință etc.) care sunt vândute în librării, supermarketuri și pe internet. Mai
mult
Calcularea ponderii pe grupe de produse – ponderea grupelor de produse se
stabilește în funcție de importanța acestora în bugetele medii ale gospodăriilor
populației. Pentru a fi siguri că indicele își păstrează relevanța, reflectând toate
variațiile obiceiurilor de consum, aceste ponderi sunt actualizate periodic. Acestea
se calculează pe baza rezultatelor unor sondaje, în care membrii gospodăriilor sunt
rugați să țin ă o evidență a cheltuielilor efectuate. Ponderile reprezintă medii la nivel

18 Reprezintă un indice calculat la nivelul UE
19 BCE – Banca Centrală Europeană

17
național, care reflectă cheltuielile tuturor tipurilor de consumatori (bogați și săr aci,
tineri și vârstnici etc.).
Calcularea ponderii pe țări se stabilește în funcție de cota fiecăreia în totalul
cheltu ielilor de consum din zona euro, iar în fiecare țară din zona euro există un
institut național de statistică, care calculea ză IAPC pentru țara respectivă. Mai
departe, f iecare institut național de statistică t ransmite datele specifice țării sale la
Eurostat, Oficiul de Statistică al Comunităților Europene. Acesta calculează apoi
IAPC pentru întreaga zonă euro. Eurostat asigură și calitatea datelor naționale prin
monitorizarea conformității cu normele cu caracte r obligatoriu din punct de vedere
juridic.
IAPC are la bază un coș armonizat, realizat prin ponderi egale la nivelul
Europei, dar în substrat el ține cont și de alte condiții, cum ar fi percepția generală a
populației asupra inflației, cu toate implicații le ce derivă din aceasta. Redau mai jos
câteva detalii, legate de aceste percepții.
Potrivit sondajelor de opinie efectuate în rândul consumatorilor, populația are
adeseori sentimentul că inflația este mai mare decât o arată indicii prețurilor reale.
Cum s e formează percepțiile populației asupra inflației? În urma efectuării unei
serii de studii academice, s -au descoperit următoarele:
Se acordă o atenție mai mare prețurilor care cunosc majorări decât celor care
sunt stabile ori în scădere – majorările de pr ețuri ne rămân, de asemenea, mai mult
timp în memorie. Tendința noastră este aceea de a lua în seamă mai puțin prețurile
stabile sau pe cele în scădere, deși acestea sunt, de asemenea, luate în considerare la
calcularea ratei medii a inflației.
Cheltuielil e mărunte, frecvente sunt mai puternic percepute – în ultimii ani,
prețurile unor bunuri și servicii achiziționate în mod frecvent au crescut peste medie.
Printre acestea se numără benzina, pâinea și biletele de transport în comun. Adeseori,
acordăm o aten ție prea mare variațiilor prețurilor acestor articole atunci când ne
gândim la inflație, ceea ce ar putea însemna că, în cele din urmă, supraestimăm rata
reală a inflației.
Cheltuielile efectuate prin debitare directă și mai puțin frecvente sunt mai puțin
percepute – o sumă substanțială din bugetul gospodăriei noastre este cheltuită pe
bunuri și servicii achiziționate mai rar, cum ar fi mașinile și vacanțele. Există și
articole pentru care plata se face adesea prin transfer bancar automat (prin operațiuni
de debitare directă sau prin ordine de plată permanente), cum ar fi chiriile pentru
locuințe și facturile de telefon. Tendința noastră este de a remarca mai puțin aceste
cheltuieli și variațiile prețurilor articolelor astfel achiziționate atunci când ne gân dim
la inflație.
Inflația „personală” – indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) are la
bază un coș mediu de bunuri și servicii. Acest coș mediu este reprezentativ pentru
toate gospodăriile populației. Cu toate acestea, s -ar putea ca gospodăriile în care se
înregistrează o inflație peste medie să simtă mai acut acest lucru decât cele în care
inflația este sub medie.
Exemplu: dacă prețurile benzinei cresc mai mult decât prețurile altor bunuri și
servicii, persoanele care folosesc frecvent autoturism ul propriu pot „simți” o rată a

18
inflației care este mai mare decât IAPC, cheltuielile acestora cu benzina depășind
media. Spre deosebire de acestea, persoanele care folosesc mai rar sau nu folosesc
deloc un autoturism propriu înregistrează o rată a inflați ei „personale” mai scăzută.
Ratele inflației sunt anuale, dar memoria noastră păstrează informații mult mai
îndepărtate – IAPC este inclus, de obicei, în rapoarte ca ritm anual de creștere, ceea
ce înseamnă că nivelul general al prețurilor pentru o anumită perioadă de timp – de
exemplu, ianuarie 2009 – este comparat cu cel din aceeași perioadă a anului anterior
– respectiv ianuarie 2008. În formarea percepțiilor personale, populația are în vedere
prețurile din anii anteriori. Pe parcursul unei lungi perioad e, tendința prețurilor este
de a crește substanțial, chiar și atunci când se înregistrează o rată anuală a inflației
scăzută. De exemplu, dacă ritmul anual de creștere a IAPC se situează la nivelul de
2%, după 10 ani nivelul general al prețurilor va fi cre scut cu peste 20%.
Este sțiut faptul că există variații ale prețurilor comparativ cu variații ale
nivelului de calitate , iar de cele mai multe ori asociem variațiile prețului unui produs
cu inflația . Uneori, se produce în același timp și o modificare a cal ității produsului.
Acest aspect este luat în considerare de IAPC prin scăderea variației datorate
calității.
De exemplu: este posibil ca prețurile autoturismelor să fi crescut, dar noile
modele includ, cel mai adesea, în versiunea standard echipamente care, anterior, erau
vândute ca opțiuni suplimentare (cum ar fi sistemele de navigare prin satelit,
sistemul de aer condiționat sau airbag -urile). În astfel de cazuri, creșterea prețurilor
se datorează în parte unei creșteri a calității, și nu doar inflați ei. Dacă prețurile
autoturismelor au crescut, să zicem, în medie cu 5%, dar creșterea calității reprezintă
doar 1%, atunci IAPC va indica o creștere de 4% pentru prețurile la acest produs.
Figura nr.5 – Modalitate de calcul al IAPC

Sursa: EUROSTAT

19
CAPITOLUL 2
ȘOMAJUL

2.1. Definire , măsurare, clasificare

Înainte de a face o sinteză a definițiilor date șomajului în literatura de
specialitate, trebuie precizat că, la origine, noțiunea de șomaj era sinonimă cu aceea
de “inactivitate”. Cuvântul “șomaj” din limba română provine din cuvântul francez
“chomage”. La rândul său, acesta derivă din latinescul “caumare”, fiind provenit de
la cuvântul grec “cauma”, care înseamnă “căldură mare”, din cauza căreia înceta
orice activitate.
Biroul Internațional al Muncii ( BIM) aratǎ cǎ este șomer, oricine are mai mult
de 14 ani și îndeplinește concomitent urmǎtoarele condiții: este apt de munǎ; nu
muncește; este disponibil pentru o muncǎ salariatǎ sau nesalariatǎ; cautǎ un loc de
muncǎ.
Potrivit acestei interpretǎri sunt co nsiderați șomeri :
 persoanele concediate și fǎrǎ alt loc de muncǎ;
 persoanele în cǎutarea primului loc de muncǎ (absolvenți de facultǎți spre
exemplu);
 persoanele (de regulǎ femei) care, dupǎ o întrerupere voluntarǎ a activitǎții,
solicitǎ reluarea acesteia;
 persoanele ocupate cu timp parțial, temporar sau sezonier, aflate în cǎutarea
unui loc de muncǎ cu timp complet;
 personale care au renunțat la stat utul anterior( lucrǎtor independent, patron,
lucrǎtor familial neremunerat) și cautǎ pentru prima datǎ un loc de muncǎ salariat.
Astfel, ș omajul poate fi definit ca o stare negativǎ a economiei care afecteazǎ o
parte din populația activǎ disponibilǎ prin ne asigurarea locurilor de muncǎ.
Șomajul se caracterizeazǎ prin :
– nivelul la care a ajuns, ceea ce se poate exprima absolut – ca numǎr al șomerilor –
și relativ – ca ratǎ a șomajului (RS), calculatǎ uneori sub forma raportului procentual
dintre numǎrul șomerilor (Ș) și populația ocupatǎ (PO), iar alteori, ca raport între
numǎrul șomerilor și populația activǎ sau disponibilǎ (PA):
RS =
100*POS ;
RS =
PAS *100 .
– intensitatea cu care se manifestǎ, dacǎ presupune pierderea locului de muncǎ și
încetarea totalǎ a activitǎții (șomaj total) sau numai diminuarea act ivitǎții depuse
(șomaj parțial) ;
– duratǎ – perioada de la momentul pie rderii locului de muncǎ sau diminuarea
activitǎții depuse pâ nǎ la reluarea normalǎ a muncii ;
– structura sau componența pe categorii de vârstǎ, nivel de calificare, sex, rasǎ etc.

20
Șomajul se forme azǎ pe baza a douǎ mari procese :
a) pierderea locurilor de muncǎ de cǎtre o parte a populației ocupate;
b)creșterea ofertei de muncǎ prin ajungerea noii generații la vârsta de
angajare în condițiile în care cererea de mun cǎ este inferioarǎ acestei cereri. De
asemenea, acest proces poate fi cauzat de migrația inte rnaționalǎ a forței de muncǎ,
de deplasarea populației active disponibile dintr -o țarǎ în alta.
În cadrul primului proces, în funcție de cauzele directe care îl determinǎ, se
disting mai multe forme de șomaj :
a) șomajul ciclic sau conjuctural , cauzat de cr ize și conjucturi defavorabile,
trecǎtoare, dar care se repetǎ la anumite intervale de timp ;
b) șomajul structural , determinat de modificarea structurii pe activitǎți,
ramuri și subramuri sub incidența evoluției nevoilor, crizei energetice etc.
c) șomaju l tehnologic , format ca urmare a înlocurii vechilor tehnologii cu
unele noi și restrângerii locurilor de muncǎ.
Șomajul structural se poate resorbi în decursul unor perioade de avânt economic
îndelungat; celelalte douǎ forme de șomaj se pot resorbi și ele într-un timp
îndelungat prin creșterea investițiilor, reorientarea învǎțǎmântului, recalificarea
șomerilor etc.
Șomajul apare ca urmare a dezechilibrelor existente pe piața muncii (oferta este
mai mare decât cererea) și pe piața bunurilor, ca o consecințǎ a unei producții de
bunuri economice inferioarǎ cererii. În condiții de echilibru pe piața muncii nu va
exista șomaj voluntar (adicǎ nu vor exista oameni care sǎ nu se poatǎ încadra în
muncǎ dacǎ urmǎresc acest obiectiv). În schimb, poate exista șomaj volu ntar,
oameni care nu pot sǎ se angajeze în vreo activitate datoritǎ nivelul scǎzut al
salariilor.

2.2. Diminuarea șomajului și a efectelor sale

Șomajul pune douǎ mari probleme: pe termen scurt, garantarea unui venit
minim pentru șomeri, iar pe termen mediu și lung, asigurarea locurilor de muncǎ
pentru diminuarea acestui fenomen.
Modalitatea cea mai utilizatǎ de garantare a unui venit minim pentru șomeri
este ajutorul sau indemnizația de șomaj . În România, ajutorul de șomaj se acordǎ
pentru o perioadǎ de cel mult 272 de zile. Dacǎ, dupǎ expirarea acestei perioade,
persoana nu a reușit sǎ se încadreze în muncǎ, primește o alocație de sprijin pe o
perioadǎ de maxim 18 luni.
Mǎsurile directe pentru diminuarea șomajului vizeazǎ pregǎtirea, calificarea
și orientarea celor care cautǎ un loc de muncǎ, facilitǎțile acordate de stat pentru
crearea de noi întreprinderi care oferǎ locuri de muncǎ etc.
O mare importanțǎ au dobândit în ultimii ani mǎsurile pentru trecerea la noi
forme de angajare: pe timp parțial sau cu orar ati pic, provizoriu. Cea mai eficientǎ
cale de reducere a șomajului este realizarea de investiții pentru crearea de noi locuri
de muncǎ.

21
Pentru diminuarea șomajului luptǎ și sindicatele care militeazǎ pentru
pǎstrarea l ocurilor de muncǎ și reducerea duratei muncii.

2.3. Definirea indicatorilor statistici ai șomajului

Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază șomajul sunt de
două feluri:
-indicatori absoluți;
-indicatori relativi.
Indicatorii absoluți sau indicatorii de nivel se referă la numărul efectiv de
șomeri . Ei se exprimă în “persoane” (“mii persoane”) și se determină pentru anumite
perioade de referință: lunar, trimestrial sau anual. Numărul șomerilor se calculează
și în cor elație cu anumite variabile demografice, ca: vârstă, sex, stare civilă, dar și
ținând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repartiția
teritorială.
O caracteristică aparte urmărită în ceea ce privește analiza șomajului este durata
acestuia. Din acest punct de vedere, se identifică un șomaj de scurtă durată (sub un
an) și un șomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an).
Șomerii , a doua componentă a populației active, reprezintă o categorie
economică a cărei definire a susc itat numeroase abordări .
Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea șomajului este unul din cei
mai importanți indicatori macroeconomici: rata șomajului .
Aceasta se determină prin raportarea numărului total de șomeri la populația
activă și s e exprimă în procente. Nivelul ratei șomajului și evoluția acesteia
reprezintă unul din barometrii în funcție de care se iau anumite măsuri de protecție
socială sau decizii de politică economică.
Concret, acest indicator se poate determina în modalități v ariate. Relațiile de
calcul pot să difere în practică, în funcție de legislația națională sau de informațiile
disponibile. Diferențele care apar sunt determinate de elemente cum sunt:
-Termenii de raportare și se referă la numitorul raportului care poate fi
populația activă sau, de exemplu, populația în limitele vârstei de muncă.
-Conținutul indicatorilor primari luați în calcul;
-Sursele de colectare a informațiilor;
-Metodologia de calcul.
Informațiile cele mai precise privind rata șomajului sunt obț inute cu prilejul
recensămintelor. Recensămintele și anchetele prin sondaj sunt surse de date foarte
costisitoare, care, la nivelul țării noastre nu pot fi realizate cu o periodicitate
corespunzătoare (lunară) pentru asigurarea cu informații necesare. Se r ecurge, prin
urmare la surse de date administrative, afectate însă de legislația în vigoare.
În statistica internațională se utilizează următoarele rate de șomaj:
 Rata globală standardizată BIM, care se calculează ca raport între numărul
șomerilor , în se ns BIM , și populația activă totală; are cea mai mare sferă de
cuprindere, fiind cea mai utilizată în comparațiile internaționale;

22
 Rata globală standardizată CEE care este raportul dintre numărul de șomeri
și populația activă civilă;
 Rata globală standardizată OECD care se determină ca raport între numărul
de șomeri și populația activă totală.
 Rata parțială de șomaj se referă la o anumită categorie de forță de muncă sau
la o anumită regiune geografică sau administrativă, se determină ca raport înt re
numărul de șomeri proveniți din categoria respectivă și populația activă din categoria
respectivă.
 Rata integrală (compusă) de șomaj și subocupare vizibilă se calculează ca
raport între timpul de muncă disponibil neutilizat corespunzător al persoanelor în
șomaj și a celor aflate în stare de subocupare vizibilă (persoane care au un loc de
muncă dar care lucrează involuntar în timp parțial) și timpul de muncă total
disponibil sau timpul de muncă utilizat.
Aceasta măsoară de fapt șomajul potențial , calculul acesteia impunându -se în
special în cazul țărilor în care subocuparea vizibilă are dimensiuni apreciabile.
România face parte din categoria acestor țări.
În contextul implicațiilor economice majore pe care le are șomajul, a legăturilor
acestuia cu inflația, se vorbește despre o rată naturală a șomajului .

23

2.4. Modalități de calcul a indicatorilor șomajului

Indicatorii statistici prin care se apreciază șomajul se determină în practică prin
anumuite metode statistice, folosind s urse de date specifice.
În general, în statistica Națiunilor Unite, se identifică patru surse mari de
informații, care au la bază metode și procedee particulare, cum ar fi sondajele
statistice sau culegerea datelor de la diverse instituții pubice. Aceste surse de date au
anumite coduri, specificate pentru fiecare țară .
1. Prima sursă (ce are codul BA) o constituie anchetele prin sondarea forței de
muncă.
2. A doua sursă ( E) o constituie estimările oficiale. Aceste date statistice sunt
estimări oficiale oferite de diverse instituții naționale și, de regulă, se bazează pe
informații combinate, rezultate din una sau mai multe surse.
3. A treia sursă ( FA) este reprezentată de statisticile asigurărilor sociale . Aceste
statistici sunt derivate din înregistrările, acol o unde există, a celor înscriși în sistemul
asigurărilor sociale.
4. A patra sursă ( NA) o reprezintă statisticile oficiilor forței de muncă. Acestea
se referă în general, la numărul persoanelor care caută de lucru, înregistrate la oficiile
forței de muncă. P ersoanelor fără loc de muncă se pot adăuga cele aflate în grevă,
temporar bolnave sau incapabile de muncă. Unii din cei înregistrați sunt deja angajați
și caută un loc de muncă suplimentar sau schimbarea locului de muncă.
În țările dezvoltate, ca Japonia, Suedia, Franța sau Statele Unite, procedeul
principal de obținere a datelor statistice privind șomajul îl constituie anchetele prin
sondaj.
În S.U.A., de exemplu, în fiecare lună, Biroul de Statistică a Muncii din cadrul
Departamentului de Muncă al Statelor Unite calculează și publică numărul
șomerilor, al populației ocupate și al celor din afara forței de muncă. Pentru aceasta
se realizează un sondaj având ca perioadă de referință săptămâna care conține ziua
a douăsprezecea din fiecare lună. Se aleg e aleator un eșantion reprezentativ de
59.500 gospodării, din 729 localități diferite, astfel în cât să se asigure
reprezentativitate din punct de vedere al repartiției geografice și demografice a
populației. Intervievatori special pregătiți adresează acele ași întrebări fiecărei
persoane din eșantion, în urma cărora se identifică statutul acesteia: angajat, șomer
sau în afara forței de muncă. Criteriile în funcție de care se încadrează persoanele în
aceste categorii respectă cu strictețe recomandările Bir oului Internațional al Muncii.

24
2.5. Tipologia șomajului
O primă delimitare a șomajului este aceea în șomaj voluntar și șomaj
involuntar . Șomajul voluntar există atunci când muncitorii refuză oportunitățile de
a se angaja în anumite slujbe, la salariile existente pe piață. Șomajul involuntar există
atunci când în economie sunt insuficiente locuri de muncă, la salariile existente.
Procentul șomerilor care sunt neangajați voluntar este cunoscut, potrivit unor
definiții, ca fiind rata naturală a șomajului20.
Separarea șomajului în voluntar și involuntar este una din controversele majore
din teoria economică. Economiștii keynesieni au afirmat că cea mai mare parte a
șomajului din timpul crizelor economice din anii ‘30 și ‘80 s -au datorat deficitului
cererii, f iind deci, de natură involuntară. Pe de altă parte, economiștii clasici ai
teoriei așteptărilor raționale pleacă de la premisa că piața muncii ajustează imediat
creșterile șomajului, prin scăderea salariilor. Din punctul lor de vedere, în anii ’30
erau loc uri de muncă suficiente, dar muncitorii au refuzat să le ia. Tot șomajul din
timpul crizelor economice era voluntar, menținându -se la rata sa naturală.
Cel mai frecvent sistem de clasificare are la bază împărțirea șomajului pe cauze
în următoarele mari t ipuri: șomaj fricțional , structural , în timp ce după raportul
cerere -ofertă, se identifică șomajul sezonier și ciclic . S-a încercat și o grupare a
acestor tipuri de șomaj în funcție de caracterul lor voluntar sau involuntar21: șomajul
ciclic este considerat involuntar, în timp ce toate celelate tipuri sunt considerate
șomaj voluntar.
A. În funcție de natura și cauzele șomajului , putem distinge :
1. Șomaj conjunctural , generat de reducerea volumului activității economice
a întreprinderilor ca urmare a deteri orării conjuncturii economice interne și/sau
internaționale, a variațiilor conjuncturale ale cererii și ofertei de bunuri și servicii,
care provoacă o reducere a necesarului de forță de muncă.
2. Șomajul fricțional se circumscrie perioadei necesare în mod normal pentru
a găsi un alt loc de muncă. Este probabil cea mai răspândită formă de șomaj care
poate apare chiar și în condiția ocupă rii depline a forței de muncă.
Șomajul fricțional apare deoarece piața muncii este inerent dinamică, datorită
imperfecțiunii fluxului de informații și deoarece trebuie să treacă un timp până când
șomerii și firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe alții.
Chiar dacă dimensiunea forței de muncă ar fi constantă, în fiecare perioadă sunt
noi intrări pe piața muncii, în timp ce alți angajați sau șomeri părăsesc forța de
muncă. Unii oameni își vor părăsi locul de muncă în căutarea altuia, mai bun. Mai
mult decât atât, fluctuațiile aleatoare ale cererii de bunuri și servicii la nivelul
firmelor determină un ele firme să facă concedieri de personal, în timp ce altele fac
noi angajări. Deoarece informațiile despre caracteristicile celor care caută de lucru
și natura locurilor de muncă vacante nu pot fi cunoscute instantaneu, este necesar să
treacă un timp până la satisfacerea cererilor potențialilor patroni și ale muncitorilor

20 Anuarul Forței de Muncă 1997, Organizația Națiunilor Unite, Geneva, 1998
21 Anderton, Alain – Economics Sixth Edition , Publisher: Anderton Press Ltd, 2015,

25
care caută de lucru. Prin urmare, chiar dacă la nivel agregat cererea și oferta de forță
de muncă sunt egale, șomajul fricțional există.
Presupunem că o piață a muncii este în echilibru î n sensul că, la un salariu
mediu, cantitatea de muncă oferită egalează cantitatea de muncă cerută. Se vor nota
cu D0 cererea de muncă, S0 oferta de muncă, w0 salariul mediu pe piață și E0
numărul d e angajați.
Chiar și pe o piață în echilibru, sau în situa ția de ocupare totală a forței de
muncă, va exista întotdeauna un număr de șomeri care se află între două locuri de
muncă, și care alcătuiesc șomajul fricțional.
Grafic, existența unei mase a șomerilor care apare chiar și atunci când, la nivel
agregat pia ța muncii este în echilibru es te argumentată prin figura nr. 5

Figura nr. 6 – Repartiția grafică a șomajului fricțional

Nivelul șomajului fricțional într -o economie este determinat de fluxurile
existente la nivelul forței de muncă și de viteza cu care șomerii își găsesc de lucru.
Această viteză depinde de instituțiile economice existente și de modul în care aceste
instituți i acționează pe piața muncii. De exemplu, o creștere a alocațiilor de șomaj
va determina creșterea timpului necesar pentru ca șomerii să -și găsească de lucru.
3. Șomajul structural (șomaj de neadaptare ) este consecința unui dezechilibru
între structurile ocupțional -profesionale, teritoriale, demografice ale ofertei forței de
muncă și ale cererii. Aceste neconcordanțe pot apare datorită: structurii sectoriale și
teritoriale a economiei, progresului tehno logic, structurii sistemului educațional etc.
În perioadele de restructurări esențiale ale unei economii, cum sunt cele ale
tranziției de la economia centralizată la economia de piață, șomajul structural
reprezintă principala formă de șomaj.
Șomajul stru ctural apare atunci când schimbări importante în cererea de muncă
determină o nepotrivire între calitățile și competențele profesionale ale muncitorilor,
cerute și oferite pe piața muncii. Dacă salariile ar fi complet flexibile și costurile
mobilității geo grafice și ocupaționale ar fi reduse, atunci acest tip de șomaj ar fi rapid
eliminat de ajustările pieței. În practică, aceste condiții nu sunt întotdeauna
îndeplinite, iar șomajul structural poate apare ca o problemă foarte serioasă.
Într-un mod asemănăt or se pot analiza și dezechilibrele geografice în căutarea
forței de muncă. În aceste situații se identifică un șomaj regional.

26
Șomajul structural apare datorită schimbărilor esențiale ale cererii de muncă,
vis-a-vis de salariile rigide și costurile ridic ate ale mobilității ocupaționale și
geografice. Șomerii incluși în șomajul structural au o mai mică probabilitate de a
trece de la statutul de șomer la cel de angajat. Orice măsuri de politică socială
îndreptate spre creșterea acestei probabilități, au dre pt scop diminuarea șomajului
structural. Exemple de asemenea politici sunt cele de subvenționare a instruirii
șomerilor, de îmbunătățire a informațiilor despre condițiile locurilor de muncă și de
reducere a costurilor migrării interne.
Șomajul structural a fost atribuit, după cum s -a putut constata, diferențelor
dintre cererea și oferta de forță de muncă în condițiile costurilor ridicate de ajustare
a ofertei la necesitățile pieței. Teorii economice dintre cele mai recente afirmă că cel
puțin un segment al șomajului poate fi atribuit comportamentului producătorilor de
maximizare a profitului. Concret, s -a demonstrat că șomajul structural poate apare
și dacă anumiți producători plătesc salarii mai mari decât salariul considerat eficient
pentru a crește productivitatea și/sau reduce deplasările de personal. Decizia
voluntară a acestor producători este cea care menține salariul la un nivel ridicat, și
acesta nu va fi coborât nici dacă alți muncitori de pe piața muncii (șomeri) își oferă
serviciile la un salariu mai mic.
Angajații cu salarii mici își vor dori să lucreze în firmele cu salarii mari și, atâta
timp cât există posibilitatea unor slujbe vacante pe viitor, ei se vor “atașa” sectorului
cu salarii mari, preferând s ă aștepte apariția unui loc liber. Prin urmare, datorită
acestui comportament, apare un șomaj de așteptare

27
B. În funcție de raportul cerere -ofertă pe diverse piețe și de impactul acestora
asupra piaței muncii , teoria economică a pus în evidență două forme de șomaj:
1. Șomajul clasic , ca urmare a reținerii întreprinzătorilor de a produce o
cantitate mai mare de bunuri și servicii. Chiar dacă există cerere efectivă,
întreprinzătorii nu sunt interesați în lărgirea capacităților de producție și în angajarea
de forță suplimentară de producție deoarece firmele fie sunt în pierdere de
competitivitate – ca urmare a costurilor de producție mai mari -, fie că nu -și asumă
noi riscuri; acest tip este numit și șomaj prin eficiență a producției22.
2. Șomajul ciclic sau șomaj prin insuficiența cererii, care apare atunci când
cererea de bunuri și servicii din toate sectoarele economiei (economia reală, sectorul
menaje sau restul lumii) este mai mică decât oferta. Consecința este o ofertă de forță
de muncă mai mare decâ t cererea.
Șomajul fricțional sau cel structural pot apare chiar dacă, la nivel agregat,
cererea totală de muncă egalează oferta. Șomajul ciclic este asociat cu fluctuațiile în
ciclul afacerilor și apare atunci când o scădere a cererii agregate pe piața b unurilor
și serviciilor determină o scădere a cererii agregate de forță de muncă, simultan cu
inflexibilitatea salariilor reale. Acest tip de șomaj este cunoscut în literatura
economică și sub numele de “șomaj keynesian”, după numele celui care l -a
identif icat și analizat.
O reacție adecvată a guvernului la șomajul ciclic este să impună politici
economice de creștere a cererii agregate, crescând cheltuielile guvernamentale,
reducând taxele și impozitele și crescând rata de creștere a ofertei de bani. Alte
măsuri de politică economică se referă la elaborarea unor programe concrete
concentrate asupra șomajului, incluzând credite temporare pentru dezvoltarea unor
programe antișomaj de către firm e private sau sectorul public.
4. Șomajul sezonier este similar celu i ciclic, în sensul că este determinat de
fluctuațiile cererii de forță de muncă. În acest caz, fluctuațiile cererii de muncă pot
fi anticipate și urmează un model sistematic de -a lungul anului. De exemplu, cererea
de muncă în agricultură sau construcții s cade în lunile de iarnă.
Întrebarea care se pune și în acest caz este , de ce firmele reacționează la
variațiile sezoniere ale cererii de muncă prin disponibilizarea personalului și nu prin
reducerea salariului sau timpului de lucru. De asemenea, se poate pune întrebarea de
ce muncitorii acceptă locuri de muncă în sectoare cu caracter sezonier. Răspunsul ar
fi că pentru unii muncitori, existența ajutorului de șomaj pe perioada cât nu lucrează
și posibilitatea de a fi reangajați ulterior echivalează cu un co ncediu plătit. Pentru a
atrage muncitorii în asemenea sectoare, firmele vor trebui să plătească muncitorilor
salarii mai mari, care să compenseze faptul că nu vor lucra o perioadă de timp.
În economiile contemporane nu există forme pure de șomaj . Diferite le forme
de șomaj coexistă, se întrepătrund și se susțin reciproc.

22 Salais, R. – L’emploi et le chomage , Enciclopedie Francaise, Ed. Economica, Paris, 1990, pag. 23

28

2.6. Rata naturală a șomajului
Rata naturală a șomajului corespunde funcționării normale a pieței muncii și
este asociată cu ocuparea totală a forței de muncă. Șomajul poate fi considerat
excesiv, în orice țară, dacă depășește nivelul său natural.
Definirea ratei naturale a șomajului e ste destul de dificilă, dar există câteva
abordări în acest sens.
Unii economiști definesc rata naturală a șomajului ca fiind rata la care atât
salariile cât și inflația sunt fie stabile, fie la nivele acceptabile .
După alți autori rata naturală a șomajului este rata șomajului pentru care
locurile vacante de muncă sunt egale cu numărul de șomeri .
O altă definiție afirmă că rata naturală a șomajului este nivelul șomajului la
care orice creștere în cererea agregată nu determină reducerea șomajului .
Potrivit unei variante a acestei ultime definiții rata naturală a șomajului este
rata la care toți șomerii sunt voluntari, adică există doar șomaj ciclic și, eventual,
sezonier .
În cele din urmă, o recentă definiție dată de James Tobin23 afirmă că rata
naturală este rata șomajului la care nivelul acestuia este neschimbat și atât
fluctuațiile existente la nivelul masei de șomeri cât și durata șomajului sunt normale.
Toate aceste definiții încearcă să sintetizeze într -un mod specific conceptul mai
general al “ocupării totale“ a forței de muncă.
Dacă presupunem că șomajul fricțional și sezonier există chiar și atunci când
piața forței de muncă este în echilibru este ev ident că rata naturală a șomajului este
afectată de factori ca: mișcarea voluntară a angajaților, mișcările în și în afara forței
de muncă, durata de timp în care șomerii își găsesc slujbe acceptabile. Acești ultimi
factori variază mult în cadrul grupurilo r demografice, astfel încât rata naturală a
șomajului este puternic afectată de compoziția demografică a forței de muncă.
Atunci când o economie este în echilibru pe termen lung, șomajul va fi la rata
sa naturală. Din moment ce rata naturală a șomajului e ste un concept teoretic, ea nu
poate fi direct observată, și, prin urmare, trebuie estimată.
Economiștii au două modalități diferite pentru a estima rata naturală a
șomajului. În primul rând ei determină o ecuație prin care corelează șomajul agregat
de ra ta inflației.
Conceptual, rata naturală a șomajului este prezentă atunci când rata șomajului
nu crește și nici nu scade . Astfel, atunci când inflația este constantă, ecuația ce
stabilește legătura între rata inflației și șomaj furnizează un estimator pent ru rata
naturală a șomajului.
A doua metodă de estimare a ratei naturale a șomajului se bazează pe datele
istorice legate de rata șomajului de -a lungul unor perioade mari de timp. Aceste date
sunt diferite în funcție de grupurile demografice. Se estimează ratele șomajului
pentru aceste grupuri demografice și apoi se agregă aceste estimări.

23 Tobin, James, laureat al Premiului Nobel, în 1981, a urmat calea economică după ce a fost publicată teoria lui
Keynes. A absol vit Magna cum Laude la Harvard, în 1939, publicând o lucrare ce schimba teoria șomajului lui
Keynes. https://www.tobinproject.org/about/james -tobin , accesat în 28.01.2020

29
Câțiva economiști au folosit una sau mai multe metode pentru a estima rata
naturală a șomajului la diverse momente de timp. Una dintre cele mai cunoscute și
citate esti mări este cea a lui Robert Gordon de la Northwestern University24.
Estimările sale se încadrează între limitele minime și maxime ale altor estimări
efectuate de alți economiști. Pentru economia S.U.A., rata naturală a șomajului
estimată de Gordon a fost de 5,1 % în anul 1955. În perioada 1960 -1970, toți
cercetătorii sunt de acord că rata naturală a șomajului a crescut, ca urmare a marelui
influx de tineri în rândul forței de muncă. Până în anii 80’ estimările ratei naturale
au ajuns de la 5% la 7%. Pe măsură ce generația “baby -boom” s -a maturizat și
creșterea forței de muncă a încetinit, în anii ‘80 rata naturală a șomajului și -a
diminuat ritmul de creștere.
Cercetătorii Douglas Staiger, J. Stork și Mark Watson, care au făcut și ei
estimări ale ratei natural e, afirmă că aceasta variază în anii 90 în economia S.U.A.
între 5,1% și 7,7% cu un interval de încredere de 95%. R. Gordon a demonstrat însă
că rata naturală a șomajului variază în limite mai reduse.
Rata naturală a șomajului este analizată și din persp ectiva legăturii șomajului
cu inflația: atunci când rata inflației este stabilă, constantă, se vorbește de rata
naturală a șomajului, numită și NAIRU(“ Non Accelerating Inflation Rate of
Unemployment” ).
Robert Eisner25 a analizat seriile inflației și șomaj ului de după 1960 și a
descoperit că legătura între șomaj și inflație este asimetrică în următorul sens: ratele
șomajului mai mici decât rata naturală a șomajului (NAIRU) nu erau asociate cu
inflația accelerată, în timp ce ratele șomajului mai mari decât r ata naturală a
șomajului erau asociate cu inflația descrescătoare.
Aceste rezultate implică următoarea concluzie, aparent paradoxală: rata
naturală a șomajului poate fi și un rezultat al măsurilor de politică economică și nu
numai o cauză a acestora.
Economistul american N. Gregory Mankiw, profesor la Harvard University,
definește rata naturală a șomajului ca fiind rata medie a șomajului în jurul căreia se
manifestă fluctuațiile economice26. El calculează acest indicator ca o medie a ratelor
anuale ale șomajului pe o perioadă de 10 ani anteriori și 10 ani ulteriori momentului
(anului) pentru care se face analiza. Utilizând acest mod de calcul, el a determinat o
rată naturală a șomajului pentru economia americană cu valori între 4% și 7%, pe o
perioad ă de 45 de ani între 1945 -1990.

24 Gordon, Robert – Macroeconomics, Scott Foresman Company, Glenview, 1990
25Eisner, Robert – A New view of the NAIRU, Department of Economics, Northwestwen University, 1996
26 Mankiw, Gregory N. – Macroeconomics, Worth Publishers, New York, 1992, pag 173

30
2.7. Harta șomajului în Europa.
Rata șomajului în Uniunea Europeană a fost de 6,2% în august 2019 , în scădere
față de 6,3% luna precedentă și 6,7% în perioada similară din 2018, arată datele
publicate luni de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
Acesta este cel mai redus nivel al ratei șomajului înregistrată în UE de când
Eurostat publică statisticile lunare privind șomajul, respectiv ianuarie 2000.
În zona euro, rata șomajului s -a situat la 7,4% în august, în sc ădere față de 7,5%
luna precedentă și 8% în perioada similară din 2018. Acesta este cel mai redus nivel
înregistrat în zona euro din mai 2008.
Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 12,169 milioane de persoane
(din totalul populației estimat la 330 de milioane) erau în șomaj în cursul lunii
august, cu 960.000 mai puține decât în perioada similară din 2018.
În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale șomajului s -au înregistrat
în Grecia (17% în iunie) și Spania (13,8%). La polul opus se sit uează Cehia (2%) și
Germania (3,1%).
România este sub media din UE, cu o rată a șomajului de 3,8% în august 2019 ,
în scădere față de 3,9% luna precedentă și 4% în perioada similară din 2018.
În august, 3,138 milioane de tineri din UE nu erau angajați, din care 2,202
milioane erau în zona euro. Țările cu cea mai scăzută rată a șomajului în rândul
tinerilor au fost Cehia (5,1%), Germania (5,7%) și Olanda (6,9%), iar statele cu cel
mai ridicat nivel al șomajului au fost Grecia (33% în trimestrul doi din 2019), Spania
(32,2%) și Italia (27,1%).
Comparativ cu august 2018, rata șomajului a scăzut în 24 de state membre ale
UE, a rămas stabilă în Luxemburg și a crescut în Danemarca (de la 4,9% la 5%),
Lituania (de la 6,1% la 6,6%) și Suedia (de la 6,3% la 7,1%).
Cele mai semnificative scăderi s -au înregistrat în Grecia (de la 19,2% la 17%
în perioada în iunie 2018 – iunie 2019), Cipru (de la 8,2% la 6,8%), Bulgaria (de la
5,2% la 4%), Spania (de la 15% la 13,8%) și Croația (de la 8,1% la 6,9%)27.
În susținerea statist icilor de mai sus, redau mai jos o situație a gradului de
angajare, la nivel UE, începând cu anul 2002, până în 2018.

27 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/harta -somajului -in-europa -in-ce-situatia -este-
romania -in-raport -cu-alte-tari-raport -eurostat -1194182

31
Figura nr. 7 – Populația activă, între 20 -64 ani, la nivel European, populație
rezidentă, între anii 2002 -2018

Sursa: EUROSTAT

32
2.8. Șomajul și inflația
De mulți ani economiștii afirmă existența unei corelații negative între rata
inflației pe de o parte și rata șomajului din economie, pe de altă parte. Cu alte cuvinte,
nivele ridicate ale șomajului sunt asociate cu nivele scăzute ale inflației și invers.
Relația dintre inflație și șomaj este reprezentată grafic prin curba Philips, după
numele primului economist care a observat această legătură în figurile 8 și 9
Analizând serii de date ale inflației și șomajului, economiștii au remarcat faptul
că legătura inversă, stabilă, între cei doi indicatori nu este întotdeauna valabilă. O
interpretare alternativă a acelorași date ar fi aceea că, în timp ce legătura între inflație
și șomaj există la un anumit moment, poziția curbelor este determinată și de un
număr d e alți factori.

Figura nr. 8 Curba Philips în anul 1960

Sursa : Ehreberg, R., Smith, R. – Modern Labor Economics, 4th Edition , Harper
Collins Publishers, 1991

33
Efectul net al acestor factori a fost deplasarea curbei Philips spre dreapta pentru
perioada cuprinsă între anii 1960 -1980. În ultimii ani, curba se pare că s -ar fi deplasat
din nou spre sânga, după opiniile unor economiști americani.
Se poate vorbi, prin urmare, nu de “curba Philips”, ci de o “fami lie de curbe”, ca în
figura 9
Figura nr. 9 – Calculul NAIRU

Cu ajutorul curbelor Philips pentru un anumit nivel al inflației se poate
determina nivelul NAIRU, dar se pot elabora și anumite politici macroeconomice.
Curba Phillips pe termen scurt arată că rata șomajului este cu atât mai mică cu
cât salariile cresc m ai repede. Cu alte cuvinte, există o legătură inversă între rata
șomajului și rata creșterii salariilor.
La început părea convenabilă alegerea politicii economice ca o alternativă între
nivelul inflației și nivelul șomajului. Guvernul putea alege diverse combinații
inflație -șomaj astfel încât să ducă la bun sfârșit politica economică dorită. În
condițiile anticipării prețurilor, curba Phillips nu mai permite a această alegere.
Chiar dacă în primele perioade anticipările nu vor fi corecte, teoria așteptări lor
raționale arată faptul că agenții economici învață din propriile greșeli și după o
anumită perioadă anticipările vor deveni corecte. Aceasta va conduce la înclinarea
tot mai accentuată a curbei Phillips, până devine verticală, adică rata inflației nu v a
mai depinde de rata șomaju lui, ci evoluează independent.
Astfel, în problema inflației determinantă este credibilitatea guvernului, care
prin măsurile și anunțurile efectuate influențează comportamentul agenților
economici. Atâta timp cât guvernul este credibil, agenții economici își formează
anticipările placând de la anunțurile acestuia, și de aici posibilitatea de a concepe
politici de creștere economică viabile. În schimb dacă agenții economici observă că
acțiunile guvernului nu corespund realității, atunci așteptările acestora se adaptează
realității și nu anunțurilor, și de aici imposibilitatea guvernului de a implementa
politici credibile de dezvoltare economică .

34
CAPITOLUL 3
INFLAȚIA ȘI ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA

3.1. Inflația în România în perioada 1990 -2019

În România, inflația a dispărut în ultimii ani din preocupările conducătorilor
politici și ale opiniei publice. În prezent, subiectul a revenit însă în dezbaterile
publice, ca urmare a creșterii ratei inflației în ultimele luni și a temerilor că această
tendință s -ar putea menține și amplifica în viitor.
În anii 1990, România a cunoscut o inflație ridicată, determinată în principal de
politica bugetară și monetară a primelor guverne postcomuniste, care au încercat să
mențină în funcțiune sistemul economi c construit în epoca comunistă.
Dezechili brele majore ale acestui system (dezechilibrul structural între cerere
și ofertă; deficitul extern; deficitul public; etc.), mascate anterior de prețurile fixe,
stabilite în mod administrativ, au început să iasă la iv eală pe măsură ce prețurile au
fost liberalizate (prima liberalizare parțială a avut loc la 1 noiembrie 1990).
La aceste cauze ,,moștenite'', s -a adăugat dezechilibrul între venituri și
productivitatea muncii creat prin politica de creștere a salariilor n ominale dusă de
autorități pentru a pacifica societatea românească traumatizată de evenimentele
politice din decembrie 1989 și din primul deceniu de după căderea comunismului
(mineriadele). În felul acesta, inflația ascunsă din timpul comunismului a deveni t
inflație deschisă, manifestată în forma sa clasică: creșterea generalizată a prețurilor
bunurilor și serviciilor.
Conjugată cu scăderea producției, determinată de dezorganizarea aparatului de
producție comunist și de lipsa reformelor de natură să transf orme economia
planificată în economie de piață, această inflație rampantă a dat naștere fenomenului
numit ,,slumpflație'': coexistența inflației rapide sau chiar galopante, pe de o parte,
și a unui regres economic, pe de altă parte28.
Slumpflația s -a perpe tuat până în preajma aderării la UE, incitându -i pe
conducătorii politici să încerce să reintroducă controlul prețurilor și să dea prioritate
politicii de creștere a veniturilor nominale. Deoarece controlul total al prețurilor nu
a mai fost posibil, inflaț ia s-a tot amplificat, ajungând în prima parte a anilor 1990
la nivele cu trei cifre . La rândul lor, ratele d obânzilor reale pe termen scurt (ajustate
cu rata inflației) au devenit puternic negative, ceea ce a dus la dezorganizarea
creditului și, în general , a sistemului de finanțare a economiei.
În 2010 s -a discutat mult despre scăderea puterii de cumpărare a românilor, mai
ales în condițiile creșterii prețurilor, reducerii salariilor bugetarilor și înghețării
pensiilor, iar în acest context s -a spus de nen umărate ori că, după Revoluție nu am
dus-o niciodată mai prost ca acum 29.

28 https://www.researchgate.net/publication/325390537_SE_INTOARCE_INFLATIA , articol
publicat de Cerna Silviu, în Ma i 2018, on -line
29 https://economie.hotnews.ro/stiri -finante_banci -8278298 -evolutia -salariului -real-ultimii -20-
ani-cat-rau-fost-anul-2010.htm , accesat în 20.12.2019

35
În ultimii 15 ani, economia românească a trecut prin două perioade majore de
corectare a dezechilibrelor, rezultatul fiind în ambele cazuri scăderea puterii de
cumpărare a populației. Cele două perioade au diferit însă din punctul de vedere al
modului în c are a avut loc ajustarea – în 1997 corectarea s -a realizat prin inflație, iar
în 2009 și 2010 prin reducerea cheltuielilor.
După căderea comunismului, economia a suferit un soc, primii 4 ani de
capitalism generând o degradare continua a nivelului de trai. Trendul descendent a
fost stopat în 1994, salariul real cunoscând o creștere semnificativă în 1995 și 1996.
Această stopare a declinului a fost însă una discutabilă, fiind realizată cu prețul
menținerii sub un control strict al prețurilor administrate, co mpaniile de stat fiind
nevoite să vândă produse la un preț care nu mai acoperea costul de producție. Prin
urmare, până la sfârșitul anului 1996, numai rafinăriile acumulaseră o datorie la
bănci ce depășea jumătate de miliard de dolari, sau echivalentul a 1 ,5% din PIB.
În perioada respectivă s -a reușit și o relativă domolire a inflației, care a ajuns de
peste 150% pe an în 1991 -1994, la mai puțin de 40% în 1995 și 1996. Costul a fost
însă uriaș .
La începutul anului 1997, după ce CDR a venit la putere, prețur ile la energie și
alimente – prețuri care, din considerente sociale au fost ținute artificial jos timp de
mai mulți ani – au fost liberalizate, consecințele fiind următoarele:
-inflația a explodat, prețurile majorându -se în medie cu 155% în 1997, vârful fi ind
atins în mai -iunie, când prețurile erau cu 180% mai mari decât în urmă cu un an.
Cu alte cuvinte, aproape ca s -au triplat.
-în ianuarie și februarie 1997, leul s -a depreciat cu 91% în fața dolarului,
ajungând de la 4.000 lei/$ în decembrie 1996, la 7.7 74 lei/$ în februarie 1997;
-în anul respectiv, prețurile au crescut în medie cu 155%, iar salariile și pensiile
cu doar ~100%, ceea ce a dus la o puternică reducere a puterii de cumpărare, 1997
fiind anul în care nivelul de trai a atins un minim în ultimi i 21 de ani. Salariul real
reprezenta doar 56% din cel existent în 1990;
-salariul mediu net a scăzut de la $104 în 1996, la $88 in 1997, iar pensia medie
a scăzut de la $41 la $36. În 1990, salariul mediu net era de $156, iar pensia medie
de $74,3;
Să nu uităm nici că această ajustare drastică a venit în momentul în care nivelul
de trai era oricum la un nivel extrem de redus, după ajustările dramatice de la
începutul anilor `90.
Ca fapt divers: în 1997 au avut loc 15 greve la care au participat 52.000 de
salariați, în 1998 au avut loc 54 greve la care au participat 120.000 de salariați, iar
în 1999 au avut loc 89 de greve la care au participat 232.000 de salariaț i.
Anii 2009 -2010. Spre deosebire de ajustarea din 1997, care a fost realizată prin
inflație, ce a din 2009 -2010 a fost realizată prin creșteri de taxe, tăieri de cheltuieli,
concedieri, reduceri de salarii, și înghețarea pensiilor.
În 2009 și 2010 au existat economiști care au sugerat o ajustare prin inflație,
această soluție fiind mai ușor de suport at din punct de vedere psihologic, pentru ca
omul de rând să nu aibă impresia că statul îi introdu ce mâna până la cot în buzunar.

36
Atunci când scazi salariul nominal însă, iar bugetarul vede că la sfârșitul lunii
ia mai puțini bani decât de obicei, impactul psihologic este mult mai mare.
Spre deosebire de anii `90, ajustarea din 2009 -2010 vine dupa 9 ani de creștere
continuă a salariilor și pensiilor, salariul real majorându -se cu aproximativ 120%
între 1997 și 2010. Cu alte cuvinte, discutând strict pe cifr e, ajustarea din 2010 este
“parfum” față de cea din 1997.
Chiar și în cazul bugetarilor, scăderea de 18 -20% a salariului real care a avut
loc în 2010 (reducerile de 25% s -au realizat de la jumătatea anului) a venit după ce
salariile s -au dublat între 2006 și 2009. În 1997, în cazul bugetarilor, salariul real a
scăzut cu 23%, după ce în cei 6 ani anteriori, salariul real a scăzut cu încă 28%.
Anul 2014 a adus inflația anuală la un minim istoric neașteptat de 0,83%, după
aproape un sfert de secol de capitalis m, marcat de trei recesiuni și de trei peri oade
de creștere.
A fost pentru prima oară când rata anuală a inflației a coborât sub 1% după ce
la începutul anilor ‘90 era hiper inflație galopantă. Astfel, după ce s -a luptat mai bine
de 20 de ani cu prețuril e mari, BNR poate să ajungă în si tuația de a încerca să evite
deflația.
Analiștii au anticipat accelerarea procesului de dezinflație în 201430, care să
ducă inflația la o rată anuală situată sub limita inferioară a intervalului țintei sta –
ționare a BNR de 2,5% ± un punct procentual. Însă, scăderea inflației anuale până la
0,83%, după ce în decembrie s-a înregistrat o inflație lunară de -0,1%, a luat prin
surprindere pe toată lumea. BNR a ratat astfel ținta de inflație, după ce a atins de trei
ori acest obie ctiv (în anii 2006, 2011 și 2013) de când a adoptat strategia de țintire a
inflației ca principal obiectiv monetar, în august 2005.
Spec trul deflației planează amenin țător și asupra altor state din UE. Rata
inflației din zona euro a coborât deja în terit oriu negativ în decembrie pentru prima
oară din septembrie 2009, potrivit Euro stat, ca urmare a scăderii prețului petrolului
și a în cetinirii ritmului de creș tere a economiilor din zona euro.
Scăderea inflației și cererea de consum încă slabă au încura jat BNR să continue
ciclul de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii -cheie și diminuarea
ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care au antrenat scăderea dobânzilor la
credite și relansarea creditării în lei, cu impact favorabil asupr a economiei.

30 https://www.zf.ro/eveniment/de -la-inflatie -de-aproape -300-pe-an-la-mai-putin -de-1-in-22-de-
ani-romania -a-ajuns -sa-aiba-pe-an-inflatia -dintr -o-singura -zi-din-1993 -13763834 , articol
publicat de Claudia Medrega, in 14.01.2015, accesat în 20.11.2019

37
Figura nr.10 – Valorile Indicelui prețurilor de consum și alee Inflației în România,
în perioada 1970 – 2018

Anul 1970 este considerat an de referință, valorile inițiale fiind de 100% pentru
Indicele prețurilor și 0% pentru inflație
Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc%E2%80%93serie -de-date-anuala

38
3.2. Țintele de inflație în România

Țintele de inflație sunt exprimate în termenii variației anuale a indicelui
prețurilor de consum și sunt stabilite ca punct central încadrat de un interval de
variație de ±1 punct procentual.
Similar experienței altor bănci centrale din regiune care implementează politica
monetară în contextul strategiei de țintire directă a inflației, evoluția naturii și
valorile țintelor de inflație stabilite de BNR până în prezent se caracterizează prin
două etape distincte:
I. etapa țintelor de inflație coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi
ani ca valori anuale aferente lunii decembrie (2005 -2012), parcurgerea ei având ca
argument major necesitatea consolidării dezinflației și a atingerii unei rate anuale a
inflației sustenabile pe termen mediu;
II. etapa unei ținte staționare multianuale de inflație , compatibilă cu definiția de
stabilitate a prețurilor pe termen mediu în economia românească (începând cu anul
2013); este o perioadă intermediară menită să asigure trecerea la etapa țintei continue
de inflație pe termen lung – compatibilă cu definiția de stabilitate a prețurilor
adoptată de BCE.

Figura nr. 11 – Țintele de inflație, conform acordului cu BCE

Sursa: BNR

39
Caracteristicile strategiei de țintire directă a inflației în România31
 exprimarea țintei de inflație în termenii headline inflation (indicele prețurilor
de consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator și nevoia de
a asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;
 stabilirea țintei ca punct central încadrat de un interval de var iație (+/ -1 punct
procentual) în scopul ancorării eficace a anticipațiilor inflaționiste;
 anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un orizont mai lung de timp
(inițial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii
monet are;
 continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
 definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanțe (" circumstanțe
excepționale "), independente de influența politicii monetare, care condiționează
responsabilitatea BNR pentru atingerea țintei de inflație;
 stabilirea țintei de inflație de către BNR în consultare cu guvernul.

Tabel nr. 1 – Ținta anuală de inflație, în perioada 2016 -2019
Data IPC IPC –
medie CORE2
ajustat limita
inferioară a
intervalului
de variație ținta
anuală de
inflație limita
superioară a
intervalului
de variație
variație anuală (%)
ian.16 -2,13 -0,8 -3,6 1,50 2,50 3,50
feb.16 -2,68 -1,1 -3,8 1,50 2,50 3,50
mar.16 -2,98 -1,4 -3,9 1,50 2,50 3,50
apr.16 -3,25 -1,7 -3,9 1,50 2,50 3,50
mai.16 -3,46 -2,1 -3,9 1,50 2,50 3,50
iun.16 -0,70 -2,0 0,4 1,50 2,50 3,50
iul.16 -0,78 -1,9 0,5 1,50 2,50 3,50
aug.16 -0,20 -1,8 0,6 1,50 2,50 3,50
sep.16 -0,57 -1,7 0,6 1,50 2,50 3,50
oct.16 -0,43 -1,6 0,6 1,50 2,50 3,50
noi.16 -0,67 -1,6 0,5 1,50 2,50 3,50
dec.16 -0,54 -1,5 0,4 1,50 2,50 3,50
ian.17 0,05 -1,4 0,5 1,50 2,50 3,50
feb.17 0,20 -1,1 0,9 1,50 2,50 3,50
mar.17 0,18 -0,9 1,0 1,50 2,50 3,50
apr.17 0,61 -0,5 1,1 1,50 2,50 3,50
mai.17 0,64 -0,2 1,3 1,50 2,50 3,50
iun.17 0,85 -0,1 1,4 1,50 2,50 3,50
iul.17 1,42 0,1 1,5 1,50 2,50 3,50
aug.17 1,15 0,2 1,6 1,50 2,50 3,50
sep.17 1,77 0,4 1,8 1,50 2,50 3,50

31 https://www.bnr.ro/Caracteristicile -strategiei -de-tintire -directa -a-inflatiei –3324.aspx

40
oct.17 2,63 0,7 2,0 1,50 2,50 3,50
noi.17 3,23 1,0 2,3 1,50 2,50 3,50
dec.17 3,32 1,3 2,4 1,50 2,50 3,50
ian.18 4,32 1,7 2,9 1,50 2,50 3,50
feb.18 4,72 2,1 2,9 1,50 2,50 3,50
mar.18 4,95 2,5 3,1 1,50 2,50 3,50
apr.18 5,22 2,8 3,1 1,50 2,50 3,50
mai.18 5,41 3,3 3,0 1,50 2,50 3,50
iun.18 5,40 3,6 2,9 1,50 2,50 3,50
iul.18 4,56 3,9 2,9 1,50 2,50 3,50
aug.18 5,06 4,2 2,9 1,50 2,50 3,50
sep.18 5,03 4,5 2,8 1,50 2,50 3,50
oct.18 4,25 4,6 2,8 1,50 2,50 3,50
noi.18 3,43 4,6 2,6 1,50 2,50 3,50
dec.18 3,27 4,6 2,4 1,50 2,50 3,50
ian.19 3,32 4,5 2,5 1,50 2,50 3,50
feb.19 3,83 4,5 2,7 1,50 2,50 3,50
mar.19 4,03 4,4 2,7 1,50 2,50 3,50
apr.19 4,11 4,3 3,0 1,50 2,50 3,50
mai.19 4,10 4,2 3,2 1,50 2,50 3,50
iun.19 3,84 4,1 3,3 1,50 2,50 3,50
iul.19 4,12 4,0 3,3 1,50 2,50 3,50
aug.19 3,89 3,9 3,4 1,50 2,50 3,50
sep.19 3,49 3,8 3,4 1,50 2,50 3,50
Sursa BNR

Figura nr. 12 – Ținta inflației în intervalul 2019 -2021

41

Figura nr. 13

Sursa BNR

Mărimea intervalului de incertitudine asociat proiecției de inflație din scenariul
de bază trebuie înțeleasă în termeni simpli, ca fiind o medie a efectelor posibile
rezultate din acțiunea în viitor a unor factori de risc incerți în momentul actual atât
ca sursă, cât și ca magnitudine sau direcție de manifestare. Este, în același timp, o
aproximare de ordin cantitativ a incertitudinii anticipate pent ru proiecția de inflație.
Mărimea acestui interval ilustrează incertitudinea generală medie asociată proiecției
de inflație și nu neapărat pe cea particulară , asociată unor factori de risc specifici
proiecției curente.
În final, modul prin care o bancă cen trală comunică publicului propriile
evaluări și incertitudini este esențial în determinarea eficacității sale în influențarea
activității economice .

42
3.3. Caracteristicile inflației în anul 2019

Evoluția inflației și cauzele acesteia în 2019 au avut o legătură strânsă cu IPC,
care a revenit la limita superioară a intervalului de variație asociat țintei staționare
de 2,5 la sută ±1 punct procentual, încheind trimestrul III 2019 la nivelul de
3,49 la sută (cu 0,35 puncte procentuale sub cel consemnat în luna iunie și, respectiv,
cu 0,2 puncte procentuale sub nivelul prevăzut în cea mai recentă prognoză).
Determinante pentru tendința dezinflaționistă au fost ieftinirile înregistrate pe
segmentul legumelor, în contextul materializării une i recolte favorabile la nivel
european.
Influențe de sens opus au provenit din partea prețurilor produselor din tutun,
respectiv a dinamizării ușoare a inflației de bază CORE2 ajustat, indicând persistența
presiunilor inflaționiste din partea factorilor f undamentali.
Rata anuală medie a inflației și -a continuat scăderea pe parcursul trimestrului
III, până la 3,8 la sută în cazul indicelui determinat pe baza metodologiei naționale
– IPC, și, respectiv, 3,9 la sută pentru indicatorul calculat conform struct urii
armonizate – IAPC.
Totodată, indicatorul mediu anual a continuat să înregistreze cel mai ridicat
nivel din rândul statelor membre ale UE pentru a paisprezecea lună consecutiv,
ecartul față de media europeană menținându -se la peste 2 puncte procentual e. Rata
anuală a inflației CORE2 ajustat și -a continuat și pe parcursul trimestrului III 2019
traiectoria ascendentă vizibilă de la începutul anului, ajungând la 3,4 la sută în luna
septembrie, nivel superior cu 0,1 puncte procentuale celui consemnat la fi nele
trimestrului anterior. Avansul componentei a fost indus în principal de segmentul
mărfurilor alimentare, preponderent pe fondul persistenței efectelor virusului pestei
porcine, cu impact la nivel global.
În același timp, inflația de bază a continuat să recepteze în manieră persistentă
presiuni pe canalul costurilor companiilor, în condițiile atât ale avansului consistent
al veniturilor salariale, cât și, în perioada recentă, ale amplificării presiunilor din
partea costurilor cu energia. În aceste cond iții, dinamicile anuale ale prețurilor
bunurilor nealimentare și serviciilor de piață au urcat gradual până la cele mai înalte
valori ale acestei etape de expansiune economică.
Rata anuală de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă pe ansamblul
economiei s -a temperat în trimestrul II 2019 până la 3,2 la sută ( -2,9 puncte
procentuale comparativ cu intervalul anterior), exclusiv pe fondul încetinirii
avansului anual al remunerării salariale.
În schimb, și în perioada aprilie -august mișcarea dinamici i anuale a costurilor
salariale unitare din industrie a fost de sens contrar, intensificându -se până la
14,1 la sută (+3,8 puncte procentuale față de primul trimestru al anului), nivel
remarcabil în perioada postcriză, mai ales sub efectul pierderilor de p roductivitate.
Ascensiunea, cu repercusiuni atât din perspectiva presiunilor inflaționiste, cât
și a competitivității, a fost antrenată cu preponderență de sectorul prelucrător
(excepții notabile fiind industria de prelucrare a hidrocarburilor și, respecti v, cea a
altor mijloace de transport), în special ca rezultat al contracției producției, odată cu

43
deteriorarea climatului macroeconomic din zona euro, principalul partener
comercial.
Rata anuală a inflației a urcat, în noiembrie 2019, cu 3,8% față de aceea și lună
a anului trecut, arată cele mai recente date publicate de Institutul Național de
Statistică (INS), conform căruia în octombrie, majorarea prețurilor de consum, în
ritm anual, s -a cifrat la 3,4% în octombrie 2019.
Calculată pe baza indicelui armoniz at al prețurilor de consum (IAPC), în
noiembrie, rata anuală este 3,7%, a mai transmis INS.
Potrivit statisticii, rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni
(decembrie 2018 – noiembrie 2019) față de precedentele 12 luni (decembrie 2017 –
noiembr ie 2018), calculată pe baza IPC, este 3,8%, iar determinată pe baza IAPC,
rata medie este 3,8%.
Banca Națională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflație
pentru finalul acestui an și estimează o inflație de 3,3% pentru 202032.
La jumătatea lun ii octombrie, Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat că
prognozează o majorare a ratei inflației până la o creștere medie anuală de 4,2%, față
de un avans de 3,3% preconizat în primăvară, în timp ce în 2020 prețurile ar urma
să crească cu 3,3%, față de o majorare de 3% cât estima în primăvară.
De asemenea, conform estimărilor Băncii Mondiale, rata inflației este
previzionată să ajungă anul acesta la 4,1% și să se reducă la 3,6% în 2020.

3.4. Șomajul în România după anul 1989
În statistica românească, efectivul șomerilor se determină în două variante:
Șomerii înregistrați sunt persoanele care au declarat că în perioada d e referință erau
înscrise la Oficiile forței de muncă și șomaj, indiferent dacă primeau sau nu alocație
de sprijin, ajutor de șomaj, sau alte forme de protecție socială.
Șomerii în sens B.I.M. sunt persoanele de 15 ani și peste care în decursul perioadei
de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:
– nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor
venituri;
– sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite
metode pentru a -l găsi: înscrierea la Oficiul de forță de muncă și șomaj sau la agenț ii
particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu,
publicarea de anunțuri sau răspunsuri la anunțuri, apel la rude, prieteni, sindicate etc;
– sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 z ile, dacă s -ar găsi
imediat un loc de muncă; Sunt incluse, de asemenea:
-persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie
rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul la
o dată ulterioară peri oadei de referință;
– persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi,
studenți, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și
sunt disponibile să înceapă lucrul.

32 https://www.bursa.ro/in -noiembrie -2019 -inflatia -a-urcat -cu-3-8-procente -in-ritm-anual –
67726833 , articol publicat în 12.12.2019, accesat în 5.01.2020

44
În România, numărul de șomeri se deter mină prin mai multe metode:
recensământ, ancheta prin sondaj, prelucrarea datelor oferite de instituții
guvernamentale, ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În afara
recensămintelor, efectivul șomerilor și rata șomajului se determină și prin alte
metode statistice aplicate de către Institutul Național de Statistică (I.N.S.) și
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (M.M.S.S.).
Rata șomajului se determină prin raportarea numărului total de șomeri
înregistrați la populația activă civilă.
Pentru c alculul acestor indicatori, a căror publicare se face în mass -media, în
buletinele statistice lunare sau în anuare, se agregă datele culese la nivelul Oficiilor
județene ale forței de muncă și șomajului
Fenomenul șomajului, avându -și premisele în disfuncți onalitãț ile economiei
socialiste, în particular în domeniul ocupării forței de muncã, a fost un însoț itor
permanent al pe rioadei de tranziție la economia de piață33, pentru ca, ulterior, acesta
să se cronitizeze și să se manifeste și în perioadele recente d e creștere economică .
Odată cu prima reglementare juridică în materie, respectiv Legea nr. 1/1991
privind protecț ia social a șomerilor și reintegrarea lor profesională, șomajul a început
să fie evidenț iat pe baza înscrierii la oficiile de ș omaj, pentru ca , începân d cu anul
1994, sã fie evaluat și prin anchete în cadrul gospodăriilor, reflectând ș omajul în
sensul criteriilor Biroului Internațional al Muncii. Tabloul evoluției șomajului, pe
ani, se prezintă astfel:
Figura nr. 13 Evoluția ratei șomajului în perioada 1991 -2005

Dacã realizăm o analiză mai profundă a valorilor lunare din intervalul d at,
observăm că rata șomajului a avut o evoluție oscilantă : a crescut continuu, cu mici
variaț ii lunare, în perioada februarie 1991 – martie 1995, urmând scăderi, iarăși

33Economie teoretică și aplicată, Alina, Bãdulescu, Conferenți ar universitar doctor Universitatea din Oradea
Șomajul în România. O analizã retrospectivã (1991 -2005) , pag. 72 -78, versiune on -line

45
creșteri (din ianuarie 1997 până în aprilie 2000), pentru ca apoi să scadă continuu,
ajungând până la 5,9% în anul 2005.

Figura nr. 14 – Rata șomajului în perioada 2004 -2019

Sursa: https://angajatorulmeu.ro/evolutie -impresionanta -pentru -romania -rata-somajului -a-
scazut -considerabil -in-2019/
Pe baza datelor culese din informațiile furnizate de AN OFM, putem observa că
după valoarea de 5,9%, atinsă la finalul anului 2005, rata șomajului a înregistrat
variate fluctuații, în perioada analizată. Anii 2008 și 2009, au înregistrat valori ale
ratei sub 5,9%, ulterior în perioada 2009 -2015, valorile atins e de rata șomajului fiind
mai mari de 5,9%.
Trendul descrescător al ratei șomajul se remarcă odată cu anul 2015 , ajungând
în anul 2019 la valori sub 4%.
Este demn de menționat că la sfârșitul lunii august 2019, rata ș omajului a
înregistrat la nivel naț ional un procent de 3,03%, mai mare cu 0,02 pp decât cea din
luna anterioară și cu 0,43 pp mai mică decâ t cea din luna august a anului 201834.
Conform informațiilor furnizate de Agenția Națională de Ocupare a Forței de
Muncă(ANOFM), față de luna anterioara s-a înregistrat o creștere cu 0,02 pp,
tendința ușor ascendentă a ratei șomajului fiind influențată de înregistrarea
absolvenț ilor unit ăților de învățământ în evidenț ele ANOFM .
Numărul total de ș omeri la finele lunii august, de 264.402 persoane, a c rescut
cu 2.358 de persoane față de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul șomerilor
înregistrați, 49.193 au fost șomeri indemnizați și 215.209 neindemnizaț i.
Numărul șomerilor indemnizaț i a cre scut cu 4.701 persoane, iar numărul șomerilor
neindemnizați a scăzut cu 2.343 de persoane față de luna precedentă .

34 https://legislatiamuncii.manager.ro/a/25868/somajul -in-romania -in-usoara -crestere -in-august –
2019.html

46
Pe medii de rezidență, numărul ș omerilor la finele lunii august se prezenta
astfe l: 81.660 șomeri provin din mediul urban și 182.742 ș omeri provin din mediul
rural.
Cei mai mulți șomeri aveau î ntre 40 – 49 de ani (70.762), urmați de cei din
grupa de vârstă peste 55 de ani (51.117), la polul opus aflându -se persoanele î ntre
25 – 29 de ani (12.875)
În trimestrul II 2019, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15 -64
ani) a fost de 66,4%, în creșt ere față de trimestrul anterior, iar rata de ocupare a
populației în vârstă de 20 -64 ani a fost de 71,6%, cu 1,6 puncte procentuale peste
ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În al doilea trimestru al anului 2019, populați a activă a României era de 9159
mii persoane, din care, 8814 mii persoane erau ocupate și 345 mii persoane erau
șomeri. Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15 -64 ani) a fost, în
trimestrul II al anului 2019, de 66,4%, în creștere față de trime strul anterior cu 2,2
puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbați (75,1% față de
57,5% la femei) și la persoanele din mediul urban (67,1% față de 65,6% în mediul
rural). Rata de ocupare a tinerilor (15 -24 ani) a fost de 25,6%.

Figura nr. 15 – Categorii de populație în T2 2019

Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr2r_19.pdf

47
Participarea populației la forța de muncă,
pe sexe și medii, în trimestrul II 2019

Total Masculin Feminin Urban Rural
– mii persoane –
Populația activă 9159 5241 3918 4981 4178
din care :
Populația ocupată 8814 5026 3788 4809 4005
Șomeri 345 215 130 172 173

– procente –
Rata de activitate1) 69,1 78,4 59,6 69,5 68,7
20-64 ani 74,3 84,3 64,1 74,2 74,5
15-24 ani 30,1 35,5 24,4 20,2 38,7
25-54 ani 84,9 93,8 75,4 87,3 81,6
55-64 ani 49,1 61,3 38,1 44,2 56,1

Rata de ocupare1) 66,4 75,1 57,5 67,1 65,6
20-64 ani 71,6 80,9 62,0 71,7 71,4
15-24 ani 25,6 30,5 20,5 16,3 33,7
25-54 ani 82,2 90,4 73,4 84,8 78,6
55-64 ani 48,1 59,9 37,3 43,2 55,0

Rata șomajului 3,8 4,1 3,3 3,4 4,1
15-24 ani 15,0 14,2 16,1 19,5 12,9
25 ani și peste 2,9 3,3 2,4 2,8 3,1

1) Calculate pentru populația în vârstă de
muncă (15 -64 ani).

Figura nr. 16 – Evoluția ratei de ocupare a populației de peste 15 ani, pe grupe de
vârstă

Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr2r_19.pdf

Rata șomajului în trimestrul II 2019 a fost de 3,8%, în scădere cu 0,3 puncte
procentuale față de cea înregistrată în trimestrul anterior al anului 2019.

48
Figura nr. 17 – Rata șomajului pe grupe de vârstă, sexe și medii, T2 2019

Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr2r_19.pdf
Evoluția ratei de ocupare a populației de 15 ani și peste, pe grupe de vârstă

Tr. II 18 Tr. III 18 Tr. IV 18 Tr. I 19 Tr. II 19
15-24 ani 25,6 26,0 23,8 23,0 25,6
25-54 ani 81,6 81,9 79,9 79,9 82,2
55-64 ani 46,0 47,9 47,2 46,0 48,1
65 ani și peste 9,2 9,2 8,0 7,2 8,1
Rata șomajului pe grupe de vârstă, sexe și medii, în trimestrul II 2019
Masculin Feminin Urban Rural
15-24 ani 14,2 16,1 19,5 12,9
25-34 ani 5,2 3,1 4,0 4,9
35-44 ani 3,0 2,5 2,4 3,4
45-54 ani 2,9 2,4 2,4 3,0
55 ani și peste 1,9 1,6 2,3 1,3

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,8 puncte
procentuale (4,1% la bărbați față de 3,3% la femei), iar pe medii rezidențiale, de 0,7
puncte procentuale (4,1% în mediul rural, față de 3,4% în mediul urban). Pe grupe
de vârstǎ, rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,0%) în rândul tinerilor
(15-24 ani).

49
3.5. Evaluarea val orilor inflației și a șomajului între 1990 -2019

Tabel nr. 2 – Valorile anuale ale inflației și șomajului
în perioada 1990 -2019
Anul Inflația % Rata șomajului %
1990 5,1 –
1991 170,2 3
1992 210,4 8,4
1993 256,10 10,2
1994 136,70 10,9
1995 32,30 8,9
1996 38,8 6,2
1997 154,80 9,3
1998 59,10 10,4
1999 45,80 11,80
2000 45,70 10,5
2001 34,50 8,8
2002 22,50 8,4
2003 15,30 7,4
2004 11,90 6,3
2005 9 5,9
2006 6,6 5,2
2007 4,8 4,1
2008 7,9 4,4
2009 5,6 7,8
2010 6,1 6,87
2011 5,8 5,12
2012 3,3 5,59
2013 4 5,85
2014 1,1 5,29
2015 -0,6 5,12
2016 -1,5 5,9
2017 1,3 4,9
2018 4,6 4,2
2019 3,8 2,98
Sursa: date statistice culese din INSE

Am redat mai sus valorile anuale ale inflației și șomajului, în perioada 1990 –
2019. Motivul acestei culegeri de date a fost acela de a găsi eventuale similitudini
cu teoriile economice, respectiv curba lui Philips.
Din prezentarea teoretică a curbei Philips, în care accentul a fost pus pe
utilizarea acesteia în analizele macroeconomice, s -au desprins unele concluzii
teoretice și practice. Din punct de vedere teoretic, curba Philips poate fi integrată,

50
utilizată într-un model de analiză a infl ației. Evoluția șomajului este o problemă
majoră la nivelul oricărei economii naționale deoarece aceasta determină o serie de
evoluții complexe. Astfel, indicatorii macroeconomici de rezultate în termeni reali
depind de nivelul pe care l -a înregistrat rata infl ației. Mărimea salariului sau
politicile salariale trebuie să țină seama indubitabil de n ivelul înregistrat de rata
inflației. În consecință, nivelul de trai sau bunăstarea unei națiuni bazată pe veniturile
reale trebuie să aibă la bază și modul în care se resimte exprimă influența infl ației.
Reprezentarea grafică a acestor valori relevă faptul că, pentru România, în
perioada aleasă, nu sunt respectate, în totalitate postulatele teoriei, conform cărora,
la o inflație cu valori mici, vom avea o rată a șomajului mare.
Se poate observa cu ușurință faptul că anul 2005 a marcat o era a inflației cu
valori sub 10% , ajungând și la va lori negative, respectiv o perioadă de deflație.
Perioada 2014 -2017 a avut parte de o constrângere a creditelor, respectiv,
normele BNR de acordare a creditelor persoanelor fizice au fost schimbate, accesul
la creditare fiind îngrădit prin practicarea unui grad de îndatorare foarte scăzut.
Dobânzile au scăzut, dar sumele împrumutate au fost mult reduse. Pe fondul crizei
financiare internaționale, majoritatea prețurilor bunurilor și serviciilor au scăzut.
Furnizorii de bunuri și servicii au încercat să rămân ă în activitate, motiv pentru care
au renunțat la cotele de profit obținute anterior.
Pentru populația activă, această perioadă a adus un nou val de șomaj, multe
firme, pentru a reduce cheltuielile au redus și din personal . Altele, au încetat
activitatea, motivele fiind atât criza financiară internațională, cât și politicile
financiare și fiscale adoptate la nivel național.

51

Astfel, în perioada 1991 -2004, am avut hiperinflație, însoțită de rate mici ale
șomajului, raportate la rata inflației.
Ratele mici ale șomajului reflectau o realitate apărută după Revoluția din
anul 1989. O destabilizare economică majoră, o putere scăzută de cumpărare, o
societate în tranziție, o prezență politică needucată, incapabilă să adopte politici
economi ce fiabile, care să suțină populația sau economia.

Figura nr. 20 – Relația dintre inflație și șomaj în perioada 1991 -2008

Sursa: BNR, INS

Conform datelor redate grafic mai sus, se poate observa faptul că România a
trecut prin perioade aciclice , nelini are, contrare, uneori au respectat postulatele lui
Philips, alteori nu au respectat aceste teorii. Începând cu anul 2000, se poate observa
că ratele inflației și ratele șomajului au avut valori apropiate, nu opuse.
Astfel, am pornit, la începutul perioadei fără valori ale șomajului, dar cu
valori exorbitante ale ratei inflației, anul 1992 și 1993 au înregistrat valori peste
200% ale inflației, respectiv 210% și 256%, iar ratele șomajului erau peste 10%.
-50050100150200250300
123456789101112131415161718192021222324252627282930Rata inflației
rata șomajuluifig. nr. 19
Evolu ția ratelor inflației și șomajului în perioada
1990 -2019

52
Figura nr. 21 – Reprezentarea grafică a relației infl ație-șomaj între 2000 –
2008

Sursa: BNR, INS
După 2000 , anul 2007 a marcat începutul unei realități economice diferite,
cu valori ușor egale ale șomajului și inflației, ulterior la începutul crizei financiare
mondiale, în anul 2008, inflația a fost dublată, scăzând puterea de cumpărare a
monedei naționale. În acel an, moneda EURO, a trecut pragul de 4lei/euro, de la o
valoare de 3,5lei/euro.
Începând cu anul 2012, BNR a început să treacă la reglarea nivelului inflației,
prin adoptarea unor politici economice importante, în concordanță cu politica la
nivel European, care a stabilit anumite valori de urmat pentru rata inflați ei, respectiv:
i. exprimarea țintei de inflație în termenii headline inflation (indicele prețurilor
de consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator și nevoia de
a asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;
ii. stabilirea țintei ca punct central încadrat de un interval de variație (+/ -1 punct
procentual) în scopul ancorării eficace a anticipațiilor inflaționiste;
iii. anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un orizont mai lung de timp
(inițial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii
monetare;
iv. continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
v. definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanțe (" circumstanțe
excepționale "), independente de influența politicii monetare, care condiționează
responsabilitatea BNR pentru atingerea țintei de inflație;
vi. stabilirea țintei de inflație de către BNR în consultare cu guvernul.

Figura nr. 22

53
Comparație î ntre rata șomajului în România – calculată intern și rata șomajului
calculată conform BIM, înainte de criza financiară internațională și după criza
financiară internațională

Sursa: EUROSTAT, INS

Figura nr. 23
Rata inflației și rata șomajului în România, în perioada 2008 -2014
Evoluția ratei șomajului în perioada 2008 -2014

Sursa: BNR, INS, EUROSTAT
CONCLUZII

54

În această lucrare am realizat un studiu aprofundat al celor două fenomene
economice care a fectează orice economie, iar materialele studiate m -au ajutat să
înțeleg mai bine diferite le perioade economice prin care a trecut țara noastră.
Astfel, pentru o Românie ieșită din perioada comunistă, populația avea
venituri, dar nu putea cumpăra cu aceste venituri majoritatea produselor necesare
traiului. În contextul accesului la piețele vecine, a apărut micul investitor, care nu
mai avea un loc de muncă, dar furniza unor categorii de oameni cele necesare:
alimente ieftine, străine, băuturi și țigări.
Majoritatea locurilor de muncă erau “ la stat ”, erau garan tate, ulterior multe
dintre aceste locuri de muncă au dispărut, făcând loc unui antreprenoriat incipient,
îndreptat spre comerț și serv icii, mai puțin spre producție. S ectorul industrie și
producție au rămas o perioadă bună la stat, dar au fost reduse capacitățile de
producție, motiv pentru care au fost desființate multe locuri de muncă .
Sectorul învățământ scotea pe bandă rulantă personal calificat în meserii ,
care, după o perioadă nu a mai avut unde să lucreze. Ulterior, școlile de meserii au
dispărut și au apărut entități de învățământ superior, care aducea în piața muncii
personal supra calificat, dar fără posibilități reale de angajare. După 2000 , au crescut
investițiile străine în România, au creat locuri de muncă, dar veniturile erau, în
general m inime, orele lucrate erau mult peste norma europeană dar sporeau
veniturile.
Accesul populației la credite a fost înlesnit, au apărut diverse bănci, au atras
disponibilități banești importante având o rată a dobânzii acordate mare, peste 12%,
dar acordau ș i credite , iar dobânzile practicate erau foarte mari . În opoziție cu aceste
dobânzi mari a fost interesul populației pentru portofoliul acestor bănci, referitor la
credite. Românii s -au îndatorat peste pragul normelor BNR, neexistând un control
automat al accesului la creditare.
În paralel cu aceste practici de îndatorare pentru un trai mai bun, au apărut și
șomerii voluntari, care preferau să primească indemnizație de șomaj pentru o
perioadă determinate și să desfășoare în paralel activități remunerate, da r în
economia subterană. Nu exista un control stabil al acestor forme de activitate din
partea autorităților, iar angajatorii preferau să lucreze cu aceste categorii de
persoane, neavând obligația de a plăti contribuții bugetelor. În această perioadă au
avut de pierdut bugetul de stat și personalul care a acceptat această formă de
remunerare.
Una dintre situațiile nou -apărute a fost migrarea forței de muncă către
diverse state europene, înt ro formă continuă și definitivă , ceea ce a condus la
înregistrarea u nui număr ridicat de șomeri. O altă categorie de populație a fost cea
care se susține din ajutoarele sociale continue , având posibilitatea să invoce stare de
sănătate precară sau distanță mare față de locurile de muncă vacante.
Situația economică a Românie i a cunoscut o redresare odată cu intrarea în
UE, în 2007, au sporit investițiile străine, implicit s -au creat mai multe locuri de
muncă, dar au trebuit adoptate și măsuri de contrabalansare a fenomenului
inflationist.

55
În România, fenomenele economice an alizate, șomajul și inflația sunt cel mai
des resimțite la nivelul populației active. De asemenea, fenomenul șomajului, în
prezent, are ca principală măsură de reducere, acordarea de facilități fiscale firmelor
care vor angaja și vor menține locurile de mu ncă pe o perioadă de un an. Facilitățile
fiscale sunt de natura unor sume fixe de bani care intră lunar în contul angajatorului.
Aceste măsuri vizează persoanele până la 25 de ani, absolvenți sau peste 55 de ani,
precum și persoanele cu deficiențe.
Ar treb ui să fie o măsură eficientă, dar în realitate are loc migrarea forței de
muncă, chiar și în aceste condiții, deoarece sumele nu se reflect în susținerea
salariilor nete ale angajaților, ci în susținerea cheltuielilor cu contribuțiile obligatorii
salariale sau de altă natură a angajatorului.
Există și un șomaj natural, dar, în România putem afirma că acesta este de
natură voluntară. Persoanele aflate în șomaj voluntar au alte surse de venit, nelegal,
nedeclarat, care susține, pe alocuri creșterea prețurilor la unele categorii de produse,
dar, mai ales de servicii.
Creșterea prețurilor în România poate fi considerată artificială. Dacă ne
raportăm la alimentele de bază, acestea își mențin nivelul prețului în aceiași
parametrii de peste 3 ani. Ce a crescut? A c rescut pre țul grâului, implicit al pâinii,
aliment primordial în România. Nivelul prețurilor la legume a fost stabil, al lactatelor
au cunoscut creșteri nesemnificative , iar carnea a avut un raport de creștere mai mare
pe seama așa -zisei crize a pestei por cine, respectiv, a importurilor de carne.
Ce a crescut vizibil, ca și nivel al prețurilor ? Din punctul meu de vedere,
creșteri semnificative au avut serviciile, în special datorită nivelului salarial din
anumite domenii ale serviciilor, dar și anumite prod use, dar nu cele de bază. Românii
sunt mari consumatori, iar în ultima perioadă au redevenit mari consumatori de
credite și de bunăstare.
Cele două fenomene studiate afectează vizibil orice economie, iar în
România acest fapt a fost vizibil imediat după 1989. Pe parcurs, aceste fenomene au
căpătat caracteristici adaptate mediului românesc: șomajul un fenomen ce poate fi
exploatat pentru interesul pecuniar al anumitor categorii de populație, iar inflația este
un fenomen ce poate fi cu greu menținut în anum iți parametrii, având în vedere
resursele financiare ale românilor care sunt aruncate în economie și cresc artificial
nivelul prețurilor.

56
BIBLIOGRAFIE

1. Anderton, Alain – Economics Sixth Edition , Publisher: Anderton Press Ltd,
2015,
2. Anghel, M.G., Inflatia. Evoluția prețului de consum , Revista Română de
Statistică, supliment 1/2015
3. Anghelache Constantin, Anghel Mădălina Gabriela, Dumbravă Ștefan
Gabriel, Ene Lucian , Analyzing the employment rate of the population,
unemployment and vac ancies in the economy , Economie teoretică și aplicată
Volumul XXV (2018), Nr. 2(615).
4. Anghelache Constantin, Marinescu Radu Titus, Lilea Florin Paul Costel,
Stoica Radu, Elementele componente ale metodologiei de calcul a Indicelui
Prețurilor de consum , Rev ista Română de Statistică, supliment 10/2017
5. Anghelache, C., Anghel, M. G., Econometrie generală. Concepte, teorie și
studii de caz , Editura Artifex, București, 2016
6. Anghelache, C., Manole, A. Utilizarea curbei Phillips în analiza
macroeconomică. Revista Română de Statistică Supliment, 2010
7. Anghelache, C., Sacală, C., Some Theoretical Aspects regardind the
Inflation , Revista Română de Statistică, Supliment, Nr. 6, 2015
8. Anna J. Schawrtz în lucrarea Secular price change in historical perspective ,
apărută în Journal of Money Credit and Banking 5 (1), 1973, p.243 -269.
9. Băcescu, Marius, Macroeconomie și politici macroeconomice, Ed. All,
1998, p. 763.
10. Bădulescu, Alina, Economie teoretică și aplicată, Șomajul în România. O
analizã retrospectivã (1991 -2005)
11. BALABAN, Georgiana, Denis VÎNTU, Testarea nonliniarității curbei
Phillips. Implicații pentru politica monetară , Economie teoretică și aplicată
Volumul XVII (2010), No. 4(545)
12. Dobrotă, Niță, Economie politică , Ed. Economică, București, 1997
13. Ehreberg, R., Smith, R. – Modern Labor Economics, 4th Edition , Harper
Collins Publishers, 1991
14. Eisner, Robert – A New view of the NAIRU , Department of Economics,
Northwestwen University, 1996
15. Fernand Baudhuin, Dictionnaire de l’eeconomie contemporaine,
Ed.Gerard, Paris,1970,
16. Friedman, Milton, Capitalism și libertate , Ed. Enciclopedică, București;
1995
17. Gordon, Robert – Macroeconomics , Scott Foresman Company, Glenview,
1990
18. Ignat, Ion, Pohoață, Ion, Economie Politică , Ed. Economică, 1997
19. Mankiw, Gregory N. – Macroeconomics , Worth Publishers, New York, 1992
20. Mankiw, N Gregory, Principes de líeconomie, Ed. Economica, 1998, p. 769

57
21. Negrea, Natalia, Fenomenul inflaționist și efectele sale în societatea
actuală , Revista Transilvană de Științe Adm inistrative, VIII, 2002
22. Robert J. Barro and Vittorio Grilli, European Macroeconomics , 1994,
23. Salais, R. – L’emploi et le chomage , Enciclopedie Francaise, Ed.
Economica, Paris, 1990,
24. Samuelson, Paul, Nordhaus, W.D., Economics , International Edition, Mc
Graw Hill, Inc. New York, 1995

1. http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf , Macroeconomie,
CAPITOLUL 6 INFLAȚIA ȘI ȘOMAJUL, pag. 18, versiune online
2. http://www.business24.ro/macroeconomie/inflatie/
3. http://www.cide.ro/caiet_11.pdf , inflație -sustenabilitate -integrare
4. http://www.eumed.net/ecorom/XIII.%20Inflatia/3%20cauzele_inflatiei.htm
5. http://www.insse .ro/cms/ro/content/ipc%E2%80%93serie -de-date-anuala
6. http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr2r_
19.pdf
7. http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp –
content/uploads/2018/10/rrss_10_2018_A8_ro.pdf
8. http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp –
content/uploads/2017/07/rrss_07_2017_A1_ro.pdf
9. http://www.revistadesta tistica.ro/supliment/wpcontent/uploads/2018/10/rrss_
10_2018_A8_ro.pdf
10. http://www.romania –
actualitati.ro/inflatia_anuala_la_minimul_ultimilor_20_de_ani -36905
11. https://angajatorulmeu.ro/evolutie -impresion anta-pentru -romania -rata-
somajului -a-scazut -consierabil -in-2019/
12. https://economie.hotnews.ro/stiri -finante_banci -8278 298-evolutia -salariului –
real-ultimii -20-ani-cat-rau-fost-anul-2010.htm , accesat în 20.12.2019
13. https://financer.com/ro/finante -personale/ce -este-inflatia/
14. https://legislatiamuncii.manager.ro/a/25868/somajul -in-romania -in-usoara –
crestere -in-august -2019.html
15. https://otpfonduri.ro/care -e-faza-cu-inflatia/
16. https://ro.wikipedia.org/wiki/Defla%C8%9Bie
17. https://ro.wikipedia.org/wiki/Infla%C8%9Bie , accesat în 5.01.2019
18. https://www.banksecrets.eu/ro/blog/ce -este-inflatia -si-care-sunt-cauzele –
acesteia/
19. https://www.bnr.ro/Caracteristicile -strategiei -de-tintire -directa -a-inflatiei –
3324.aspx
20. https://www.bursa.ro/in -noiembrie -2019 -inflatia -a-urcat -cu-3-8-procente -in-
ritm-anual -67726833
21. https://www.capital.ro/curs -de-macroeconomie -pe-intelesul -tuturor –
episodul -4-cat-de-sanatoasa -este-inflatia -pentr u-economie.html

58
22. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/harta -somajului -in-europa -in-
ce-situatia -este-romania -in-raport -cu-alte-tari-raport -eurostat -1194182
23. https://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html
24. https://www.researchgate.net/publication/325390537_SE_INTOARCE_INF
LATIA , articol publicat de Cerna Silviu, în Mai 2018, on -line
25. https://www.t obinproject.org/about/james -tobin
26. https://www.tradeville.eu/tradepedia/inflatia
27. https://www.zf.ro
28. https://www.zf.ro/eveniment/de -la-inflatie -de-aproape -300-pe-an-la-mai-
putin -de-1-in-22-de-ani-romania -a-ajuns -sa-aiba-pe-an-inflatia -dintr -o-singura -zi-
din-1993 -13763834 ,

Anuarul statistic al României 1992 -2004
Buletinul de statistică 1997 -2006
Anchetele asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO), 1994 -2005
dicționarele: Coquelin et Guillaumin , apărut în 1852; Leon Say apărut în 1894;
Alfred Neymark 1898
Encyclopedia Britanica , William Benton Publisher, 1968
Wikipedia