Nr.crt. Denumire Pag. [610175]

CUPRINS
Nr.crt. Denumire Pag.
1 Introducere A
2 CAPITOLUL 1 – INFLA ȚIA 2
3 1.1. Istoria termenului Inflație 2
4 1.2. Inflația. Definirea conceptului în literatura de specialitate. 5
5 1.3. Măsurarea inflației 7
6 1.4. Cauzele inflației 8
7 1.5. Politici antiinflaționist e 10
8 1.6. Formele inflației 13
9 1.7. Indicele armonizat 17
10 CAPITOLUL 2 – ȘOMAJUL 20
11 1.1. Definire a, măsurare a și clasificare a conceptului 20
12 1.2. Diminuarea șomajului și a efectelor sale 21
13 1.3. Indicatori statistici privind șomajul 22
14 1.4. Modalități de calcul a ind icatorilor șomajului 23
15 1.5. Tipologia șomajului 23
16 1.6. Rata naturală a șomajului 28
17 1.7. Harta șomajului în Europa 30
18 1.8. Șomajul și inflația 32
19 CAPITOLUL 3
INFLAȚIA ȘI ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA 34
20 3.1. Inflația în România în perioada 1990 -2020 34
21 3.2. Țintele de inflație în România 38
22 3.3. Caracte risticile inflației în anul 2020 42
23 3.4. Șomajul în România după anul 1989 43
24 3.5. Evaluarea valorilor inflație i și a șomajului între 1990 -2020 50
25 CONCLUZII 55
26 BIBLIOGRAFIE 58

2
INTRODUCERE
Tema acestei lucrăr i este una complexă, de actualitate, în continuă
cercetare pentru domeniul economic. Inflația și șomajul sunt fenomene economice
cu istoric, ce afectează mediul economic. Principalul factor comun al celor două
termene sunt banii. Banii influențează inflați a, prin faptul că factorul determinant
al inflației – creșterea prețurilor afectează valoarea banilor. Lipsa banilor este parte
integrantă a fenomenului șomaj, lipsa lor în economie conducând la scăderea
locurilor de muncă, la reducerea consumului.
Am stru cturat lucrarea în trei părți, două părți teoretice și una aplicată la
nivelul României.
Primul capitol este dedicat Inflației, fiind prezentate aspectele istorice,
aspectele teoretice privind definirea termenului, cauzele principale ale inflației,
clasif icarea tipurilor de inflație, politicile antiinflaționiste, precum și o scurtă
descriere a modului de calcul a indicelui armonizat la nivel European.
Capitolul doi prezintă aspectele legate de termenul Șomaj. Am început
capitolul cu diverse definiții ale ș omajului, am prezentat modalitățile de măsurare a
nivelului acestuia întro economie, precum și cum este clasificat la nivel teoretic.
Pentru a aprofunda conceptul, am descris anumite modalități de combatere a
fenomenului, dar și cum arată fenomenul la niv el European.
La finalul acestui capitol am lansat o paralelă între cele 2 concepte, la nivel
European.
În capitolul al treilea conceptele de inflație și șomaj au fost studiate la
nivelul României, începând cu anul 1990, până în prezent.
Pentru această tem ă am consultat cărți de specialitate, reviste, site -uri
oficiale ale BNR, INS, EUROSTAT, site -uri economice, dar și site -uri ale
diverselor publicații de profil.
Am speranța că prezenta lucrare este ușor de înțeles, iar studiul practice să
ofere o amplă vi ziune asupra mediului economic românesc în perioada analizată.

2

CAPITOLUL 1
INFLAȚIA

1.1. Istoria termenului Inflație

Inflația, caracterizată ca un fenomen deosebit de complex, este prezentă în
cele mai adânci pârghii ale economiei contemporane, afectând într-un fel sau altul
întregul mecanism de funcționare a acesteia, având rădăcini adânci în timp .
Fenomen economic, manifestat încă din antichitate, cu toate că nu a fost
cunoscut sub această denumire, dispune de consemnări timpurii, cele mai vechi
document e cu privire la creșterea prețurilor datând încă din timpul lui Alexand ru
cel Mare (anul 300 î.C.). Apoi fenomenul est e semnalat într -o formă diferită în
diferite perioade istorice ale Imperiului Otoman, precum și din date provenite din
timpul Împăratului Dioclețian, în acea perioadă consemnându -se că a fost o
importantă criză economică și politică, motiv pentru care prețurile tututror
mărfurilor înregistrând mari creșteri.
Notările istorice asupra fenomenului au fost însemnate , apoi timp de 1000 de
ani in formațiile despre evoluția prețurilor au fost necunoscute, nu s -au găsit
informații în scrierile istorice . Cu siguranță, nu a lipsit inflația, dar, se poate afirma
că importanța circulației monetare și oscilațiile prețurilor a u fost prezente mereu1,
dar instrumente le potrivite de analiză, concepte le de bază pentru a o caracteriza,
precum și un sistem statistic adecvat de culegere a datelor au lipsit, fapt atestat și
de o serie de de dicționare remarcabile , de specialitate , contemporane cu fiecare
epocă econ omică nu fac nici o referire la acest termen, sau fenomen .2
Deși nu au existat informații istorice depsre fenomenul inflației , nu putem
trage concluzia că termenul nu a existat în terminologia economică , având în
vedere că în Anglia evoluția prețurilor și salariului r eal era urmărită încă din 1250,
iar în decursul timpului au fost și perioade destul de lungi de stabilitate monetară ,
din 1275, până în 1525.
Ulterior, pot fi identificate anumite etape , care pot fi caracterizate ca fiind
proprii unui proces , numit astăzi deflaționist (1650 -1750). În aceste intervale de
timp, nu putem afirma că inflația a lipsit dar, au fost momente inflaționiste mai
pronunțate, un eveniment marcant pentru fenomenul inflaționist fiind Descoperirea
Americii și traficul cu materia le prețioase din perioada aferentă.
După o perioadă de relativă stabilitate monetară (1650 -1750), prețurile au
început să crească în toate țările Europene și mai ales în Anglia, ca urmare a
expansiunii creditului, mai exact a ofertei de credit, datorită de zvoltării fără
preced ent a rețelei bancare engleze.

1 O analiză sintetică a fenomenului inflaționist în ultimii 2500 de ani o face Anna J. Schawrtz în lucrarea Secular
price change in historical perspect ive, apărută în Journal of Money Credit and Banking 5
2 Se au în vedere dicționarele: Coquelin et Guillaumin , apărut în 1852; Leon Say apărut în 1894; Alfred Neymark
1898 ș.a.

3
O altă fază a inflației a fost inaugurată de Revoluția Franceză începând cu
anul 1789 prin emisiunea de hârtie -monedă ( așa -numitele “assignats ” ). Pentru
început s -a recurs la o emisiune de 400 milioane de livres (denumirea veche a
francului francez), ea a crescut la 1,2 miliarde livres în 1790, pentru a ajunge la
45,5 miliarde livres în 1796, care erau fără acoperire. În perioada care a urmat,
situația s -a agravat foarte mult în Franța, dato rită războai elor napoleoniene.
După prima jumătate a s ecolului al XIX -lea, Europa s-a bucurat de o
stabilitate redusă ca intensitate , mai ales în țările mai importante din Vestul
Europei.
Conceptul Deflației , se poate asocia Revoluției Industriale, înregistrându -se
reduceri de costuri ale produse lor, datorită progresul ui tehnic (descoperirea mașinii
cu abur și folosirea ei pe scară industrială a revoluționat din temelii întregul sistem
al producției). Dacă ne referim la țările din America Latină în particular, dar și la
SUA, acestea au cunoscut un puternic puseu inflaționist , ca urmare a războaielor
de recesiune (1861 -1865), când au fost emise bilete de bancă neconvertibile,
cunoscute sub denumirea de “green banks”.
Starea generală de stabilitate monetară relativă , specifică secolului al XIX -lea,
mai ales pentru Europa Occidentală, a creat o oarecare euforie în rândul
economiștilor. Mulți au fost înclinați să creadă că s -au găsit remedii pentru acest
fenomen monetar, pe care nu aveau încă motive să -l definească drept i nflație.
Dar, primul război mondial a învățat o amenii să se teamă de inflație, anul
1914 dovedind acest fapt. După primul război mondial, Rusia a cunoscut inflație
cu deosebire în perioada așa -numitului “Comunism de Război”, care a durat în
perioada cupri nsă între anii 1917 -1920.
Germania a înregistrat între 1919 -1923 cea mai spectaculoasă inflație din
istorie, fenomen cu atât mai agravant, cu cât s -a produs în timp d e pace, într -o țară
industrială , cu o infrastructură relativ dezvoltată (de exemplu expedi erea unei
scrisori simple în interiorul țării costa nu mai puțin de 100 miliarde de mărci3, o
pâine care, în anul 1913 costa 0,63 de mărci, în noiembrie 192 3 costa 201 miliarde
de mărci).
Această stare de lucruri a debusolat populația, tradițional obișnuit ă cu ordinea
și munca bazată pe o oarecare stabilitate monetară. În scurt timp însă, crearea
Rentenbank și Rentenmark, au realizat un “miracol” , în circulația monetară.
În ceea ce privește alte țări europene, precum Austria sau alte țări din Estul și
Centr ul Europei putem susține că au cunoscut o anumită inflație, dar nu se
cunoaște nivelul acesteia, iar Franța, în 1926, a înregistrat unul din cele mai
importante seisme monetare, care au anticipat marea criză a anilor 1929 -1933.
În aceste circumstanțe, ipo tezele teoriei clasice și neoclasice nu mai puteau
răspunde noilor probleme apărut e. Argumentele aduse de ilustrul profesor englez
John M. Keynes în legătură cu adevăratele cauze ale blocării mecanismului
economic au deschis noi orizonturi interpretative f enomenului inflaționist,
șomajului și întregului ansamblu de disproporții macroeconomice.
La nivel mondial, cum ne arată o hartă a ratelor de inflație în 2011 , avem -_:

3 Encyclopedia Britanica , William Benton Publisher, 1968, p. 241.

4
Figura nr. 1 – Harta țărilor în funcție de rata inflației în anul 2011

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_%C3%AEn_func%C8
%9Bie_de_rata_infla%C8%9Biei

iar, între anii 2013 – 2016 , situația se prezenta astfe l, la nivelul primelor 20 de tări,
hiperinflație la nivelul anului 2016, precum și la nivelul ultimelor 20 de țări , cu
rate negative ale inflației, respective, deflație.

5
Figura nr. 2 –primele 20 de țări, în funcție de rata inflației între anii 2013 – 2016

Sursa datelor este Banca mondială

Figura nr. 3 – ultimele 20 de țări, în funcție de rata inflației, între anii 2013 -2016

Sursa datelor este Banca mondială

6
1.2. Inflația. Definirea conceptului în literatura de specialitate.

Inflați a reprezintă un fenomen economico -social , regăsit în literatura de
specialitate din trecut , are o complex itate variată, cauzată de dezechilibrele
diferitelor perioade istorice, economice, politice, ea deveni nd persistent ă și
omniprezent ă, indiferent de țară, pretutindeni în lume4.
Termenul provine din latinescul inflat io (enflure) care înseamnă, în sens
primar umflătură, iar sub aspect economic , afectarea unui sistem economic.
Se poate spune că acest fenomen provine din abundența de aur și argint,
metale etalon , în funcție de care se stabilește valoare a lucrurilor . Ilustrul economist
theoretician, Irvin Fisher , susține că inflația este rezultatul factorului preț, direct
proporțional cu masa bănească î n circul ație, iar Milton Friedman are în vedere
dezechilibrele cu precădere monetare induse de inflației5.
Inflația poate fi definite, astfel ca : fenomenul de creștere impor tantă și
persistentă a nivelului prețurilor6.Perioadele afectate de inflație sunt în marea
majoritate, caracterizate de o creștere exorbitantă a prețurilor generale, în
detriment ul celor cu tendința de scădere a altor categorii, dar, per ansamblu , nivelul
mediu al prețurilor va crește.
Emile James susține că inflația este un dezechilibru ce provine di ntr-un exces
al cererii de bunuri comparativ cu posibilitățile ofertei, luând naștere un fenomen
global, o mișcare constant susținută și irev ersibilă de urcare a prețurilor , dar și o
epuizare prog resivă a monedelo r naționale, iar Samuelson și Nordhaus afirmă că
inflația este omniprezent ă dar, de multe ori, este interpretat ă greșit, ce presupune o
creștere a nivelului general al prețurilor.7
Astfel, se poate argumenta că inflația este responsabilă de scăderea puterii de
cumpărare a unei unități monetare , anu me a cantității de bunuri și servicii ce poate
fi achiziționată prin in termediul unei unități monetare .
Inflația, amplu fenomen de dezechilibrare al economiei este caracterizat prin
douǎ tendințe majore : creșterea generalizatǎ a prețurilor și scǎderea puterii de
cumpǎrare a banilor. Aceste două tendințe conduc la o creșterea mai rapidǎ a
volumului puterii de cumpǎrare a masei monetare fațǎ de volumul bunurilor
materiale și serviciilor supuse vânzǎrii.
Pe termen lung , există variații ale inflației în oric are economie , iar aceste
varia ții face ca fenomenul să nu poat ă fi controlat în totalitate, dar poate fi
influențat.
Este știut: Inflația nu este „păguboasă” pentru toată l umea , va exista
întotdeauna oportunitate a în fenomenul inflaționist pentru cei care anticipeaz ă
corect evoluția acesteia vor câștiga , în defavoarea celor care nu sunt informați și
atenți la evoluțiile acestui fenomen.

4 Revista Tran silvană de Științe Administrative, VIII, 2002, pp. 77 -86, fenomenul inflaționist și efectele sale œn
societatea actuală, Natalia NEGREA
5 Friedman, Milton, Capitalism și libertate, Ed. Enciclopedică, București; 1995, p. 218.
6 http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf , Macroeconomie, CAPITOLUL 6 INFLAȚIA ȘI
ȘOMAJUL, pag. 18, versiune online
7 Samuelson, Paul, Nordhaus, W.D., Economics, International Edition, Mc Graw Hill, Inc. New York, 1995, p. 34 9.

7
Inflația este un obstacol în calea politicilor economice de creștere economică,
deoarece anticipările agenților nu mai pot fi efectuate corect, se va realiza o risipă
de resurse și se va crea neîncredere în politicile implementate de puterea publică.
Autorii u nui lexicon de finanțe –credit, contabilitate și informatică financiar –
contabilă au integrat toate informațiile despre acest fenomen și definesc inflația ca
fiind: “Supraaglomerarea continuă a arterelor circulației cu o cantitate de bani de
hârtie excesiv d e mare față de necesitățile circulației mărfurilor și plata serviciilor,
ceea ce are ca efect o depreciere sensibilă a banilor, manifestată prin scăderea
puterii lor de cumpărare și creșterea spontană, considerabilă, neîntreruptă și
generalizată a prețuril or și tarifelor.8

1.3. Măsurarea inflației

Indicatori i de cuantificare și măsurare a inflației sunt:
a) indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC);
b) indicele prețurilor de producție (IPP);
c) indicele general al prețurilor (IGP);
d) deflatorul PIB.

Pentru un bun economic, indicele prețului se calculeazǎ ca raport procentual :
100*
01
ppIp
, unde
P1- prețul actual
P0 – prețul de bază, ales pentru raportare

Pentru economia unei țǎri, aprecierea inflație i se face pe baza indicelui
general mediu al prețurilor, calculat pentru bunurile finale incluse în PIB sau PNB ,
pentru o anumită perioadǎ .
Creșterea procentualǎ a prețurilor respective pe o anumitǎ perioadǎ , de regulǎ
un an, este denumitǎ rata inflației .
R.I. = I.G.P – 100%,
unde R.I. – rata inflației;
I.G.P. – indicele general al prețurilor
Teoria, dar și practica economică, considerǎ cǎ mai relevant este indicele
prețurilor bunurilor de consum sa u indicele prețurilor de consum.
Rata inflației este fo arte importantă, deoarece se pot realiza comparații între
țǎri, în anumite perioade sau zone, pentru stabilirea obiectivelor politicii monetare,
mǎrimii salariilor și p ensiilor și indexarea acestora.
Scǎderea puterii de cumpǎrare a banilor sau a unitǎții m onetare conduce la
creșterea prețurilor ce se reflectă în scǎderea cantitǎții de bunuri ce poate fi
cumpǎratǎ cu o unitate monetarǎ, acest fenomen fiind cunoscut sub forma indicelui
puterii de cumpǎrare a banilor (I.P.C.B.).

8 Fernand Baudhuin, Dictionnaire de l’eeconomie contemporaine , Ed.Gerard, Paris,1970, p.144

8
I.P.C.B. =
…1
PGI

Indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC) contorizează evoluția prețurilor
pentru un coș de produse generale, de bază pentru cheltui elile efectuate de o
gospodărie .
Indicele prețurilor de producție (IPP) face referire la evoluția prețurilor în
stadiile anterioare consumului final, respectiv prețurile materiior prime, al
semifabricatelor și ale produselor finite înainte a fi livrate pe piață.
Indicele general al prețurilor (IGP) măsoară evoluția tuturor prețurilor din
economie, atât a pr ețurilor bunurilor consumate de către gospodării cât și a
prețurilor bunurilor care intră î n procesele de producție. Acest a este cel mai des
folosi t pentru măsurare a inflației.
Deflatorul PIB evidențiază evoluția nivelului mediu al prețurilor tuturor
bunu rilor și serviciilor incluse în PIB, formula acestuia este:

Deflatorul PIB = PIB Nominal/PIB Real *100

Diferența dintre IGP și deflatorul PIB constă în compoziția diferită a
bunurilor și serviciilor incluse în calculul lor. D eflatorul PIB se calcule ază pe baza
bunurilor și serviciilor produse în interiorul țării, iar indicele general al prețurilor
se calculează ținând cont și de produsele importate.

1.4. Cauzele inflației
Princ ipalele cauze ale inflațieisunt:
a) Inflați a prin salarii și prin costuri . În toate economiile , se dorește
creșterea salariului real al angajaților, prin această creștere realizându -se, implicit,
creșterea puterii de cumpărare . Orice creștere a salariilor duce la creșterea
costurilor de producție, la creșterea prețurilor, implicit se creează inflație.
Identic creșterea costurilor de producție , datorată creșter ii prețurilor materiilor
prime, a materialelor sau energiei va crește prețuril e bunurilor și serviciilor finale,
impicit la creșterea inflației. La calcularea creșterii medii a prețurilor, există o
pondere mai mare a prețurilor produselor mai scumpe – cum ar fi electricitatea –
comparativ cu ponderea prețurilor produselor mai ieftine – cum ar fi zahărul sau
timbrele poștale.
Ponder ea produselor influențează indicator ii inflației, ținând cont că fiecare
gospodărie are propriile obiceiuri de consum, unele au un autoturism și consumă
carne, altele preferă exclusiv utilizarea mijloacelor de transport în comun sau
alimentația vegetariană. Media obiceiurilor de consu m ale gospodăriilor populației,
per ansamblu, influențează ponderea pe care diferite produse și servicii o au în
măsurarea inflației. Asfel, la calcularea inflației, sunt luate în considerare toate
bunurile și serviciile care intră în consumul gosp odăriilo r populației, inclusiv:
articole zilnice (cum ar fi alimentele, ziarele, benzina); bunuri de folosință

9
îndelungată (de exemplu, îmbrăcămintea, calculatoarele pe rsonale și mașinile de
spălat); serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările și închirierea de lo cuințe).
Determinarea ratei de inflație întro anumită perioadă trebuie realizată prin
compararea valorii prețul ui coșului de consum în fiecare an . Toate bunurile și
serviciile consumate în gospodăriile populației pe parcursul anului sunt
repre zentate de un „coș” de produse, iar f iecare produs din acest coș are un preț
care poate varia în timp. Pe aceste considerente, r ata anuală a inflației este
calculat ă în funcție de prețul coșului integral , într-o anumită lună , comparat iv cu
prețul acestuia în aceeași lună a anului precedent.
b) Inflația prin cerere rezultată din creșterea cererii agregate.Cererea agregată
crește datorită creșterii veniturilor banești ale populației. Aceste venituri în creștere
continua, conduc la creșterea cererii de bunuri și servicii , întrun ritm mai rapid
comparativ cu creșterea ofertei , fapt ce va determina creșterea prețurilor. Acest tip
de inflație este caracteristică perioadelor de boom economic prelungit .
c) Inflația monetară este caracteristică creșterii masei monetare – a ofertei de
monedă și poate constitui o nouă sursă de creștere a prețurilor. Dacă oferta de
bunuri și servicii nu crește suficient de repede conform ofertei de bani, restabilirea
echilibrului se va realiza prin intermediul prețurilor, respectiv va crește nivelul
acestora.
Crește rea masei monetare, împreună cu creșterea producției conduce la
reducerea ratei dobânzii, manifestându -se o creștere a cererii pentru investiții, care
vor conduce, implicit , la creșterea prețurilor. În cazul unei întârzieri între
momentul creșterii of ertei de monedă și creșterea producției în cadrul sectorului
real, atunci creșterea de masă monetară se îndreaptă în totalitate către prețuri,
respectiv se va regăs i într -o creștere a inflației.
Inflația mon etară este definită foarte clar prin ecuația schimbul ui a lui Fisher:
MV=PT,
unde:
M= Masa monetară
V=Viteza de circulație a monedei
P= Nivelul general al prețurilor
T= Volumul tranzacțiilor.
d. Inflația importatǎ este determinatǎ de scumpirea produselor de import care
intrǎ în coșul de con sum. Inflația d in țara de origine a bunurilor este transferatǎ în
țara unde produsele de import se comercializează, crescând valorile inflației de
bază. Dacă ponde rea bunurilor importate este micǎ , atunci și impactul inflației
importate asupra creșterii prețurilor este m ai mic. Dacă elasticitatea cererii în raport
cu prețurile bunurilor de import este mare, rezultă o incidența a inflației importate
mai micǎ.
Putem susține că inflația importată este o caracteristică a unei economii
puternic dependente de mediul extern , datorită creșterii prețurilor mondiale (de
exemplu la combustibili, materii prime etc.). Creșterea prețurior pe piața mondială

10
va conduce la creșterea costurilor de producție generate de bunurile și serviciile
importate, și de aici c reșterea prețurilor interne .
O economie este sǎnǎtoasǎ atunci când ritmul de creștere și struc tura PIB pe
locuitor evolueazǎ î n pas cu masa monetarǎ din economie .

1.5. Politici antiinflaționiste
Consecinț ele inflației influențează, în primul rând agenții economici aflați în
situația de cumpǎrǎtori, pentru cǎ ei trebuie sǎ facǎ fațǎ creșterii prețurilor
determinate de inflație. Cei mai afectați de efectele inflației sunt agenții economici
cu venituri mici și fixe, pentru cǎ aceștia nu pot compensa pierderile provocate de
creșterea în t imp a prețurilor, apoi consecințele inflației se răsfrâng asupra
economiilor bănești ale agenților economic, având în vedere cǎ puterea de
cumpǎrare a banilor scade și resursele se diminueazǎ î n termeni reali.
Consecințele inflației sunt:
 scăderea pu terii de cumpărare a populației: venituri constante pentru un coș
zilnic mai scump
 redistribuirea veniturilor și avuției;
 este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre
econom isire, în acest mod toate resursele se vor îndrepta spre nevoile de ba ză ale
populației , plat a utilități lor și plăți minim e de servicii
 inflația avantajeaz ă debitorii în moneda națională , având în vedere că se va
păstra o rată fixă a creditului, pentru venituri mărite, comparativ cu perioada de
inițială, de acordare a creditului . Vor fi avantajați de inflație și debitorii care
ramburseazǎ creditele contractate într -o monedǎ care valoreazǎ mai puțin
 rata dobânzii est e direct influențată de rata inflației, iar dacă aceasta va fi în
scădere, va conduce la acordarea de credite cu costuri reduse
Costul inflației este dat de c onsecințele pe care le suportă populația, respectiv
viața social -economică în ansamblul ei . Pentru reducerea acestui cost, se poate
vorbi de măsuri de prevenire a inflației, care fac referire la:
A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată :
– politica monetară adoptată să fie riguroasă, pentru reducerea excesului de
monedă în circulație ;
– politica bugetară a statului să fie orientată spre redu cerea deficitului bugetar,
pentru menținerea la un nivel optim al cheltuielilor publice și pentru mărirea , în
anumite limite, a nivelului impozitelor și taxelor, cu rol de reducere a fluxului
cererii aggregate , implicit a prețurilor.
– politica dobânzilor practicate la creditele acordate să susțină un cost optim al
creditelor,
B) Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:
– politic a de salarizare să fie corelată cu rezultatele economice obținute prin
muncă, să fie evitate creșterile costurilor medii;
-adaptare a capacităților de producție la cerințele pieței;

11
-stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în
mijloacele de p roducție performante, prin forță de muncă într -o structură de
calificare nouă, inovații, prin creșterea productiv ității factorilor de producție.

12
Mǎsurile de p rotecție fațǎ de efectele inflației pot fi clasificate în :
1. măsuri de apǎrare sau protecție a agenților economici împotriva creșterii
prețurilor și scǎderii puterii de cumpǎrare a banilor ;
2. măsuri de diminuare și control al inflației (antiinflaționiste).
Din grupul măsurilor de apărare a agenților economici , cea mai importantǎ
este indexarea , adică mărirea procentualǎ a veniturilor agenților economici,
îndeosebi a salariilor și pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial , astfel încât sǎ fie
acoperite parțial sau total creșterea prețur ilor. Putem regăsi și creșterea dobânzilor
la depozite, acordarea de compensații de cǎtre stat și întreprinderi pentru salariati,
pensionari și alte categorii de populație, subvenționarea prețurilor unor produse.
În a doua grupǎ sunt introduse mǎsuri care contribuie la refacerea echilibrului
economic deteriorat de inflație, deoarece acționează concomitent asupra masei
monetare și asupra volu mului bunurilor și serviciilor.
Asupr a masei monetare se acționeazǎ, î n sensul dimin uǎrii prin:
– creșterea ratei dobânzii la credite ;
– mǎsuri care contribuie direct la restrângerea masei monetare ;
– „îngheța rea” salariilor și a prețurilor ;
– echilibrarea bugetului de stat și a balantei de plǎti externe.
Dintre mǎsurile care vizeazǎ sporirea producției bunurilor economice, cele
mai utilizate sunt:
-dezvoltarea capacităților productive cu scopul de a mǎr i oferta de bunuri și
servicii
-introducerea și dezvoltarea produ cției noilor bunuri și servicii ;
-schimbarea și adaptarea structurii activitǎ ților economice în vederea
apropierii ofertei de volumul și structu ra cererii de bunuri economice;
Inflația prin costuri ar pute a fi redusă prin controlul prețur ilor, dar măsura
nu poate fi aplicată decât pe termen scurt , deoarece pe terme n lung va conduce la
un dezechilibru între cerere și ofertă: cerere a va fi mai mare decât ofert a, vor exista
dezechilb re structurale major e, precum creșterea șomajului și o presiune sporită
asupra cursului de schimb sa u prețurilor.
Aceasta este o măsură puțin recomandată în cadrul unei economii de piață ,
deoarece, pe termen scurt poate aduce anumite avantaje, însă pe termen lung doar
foarte multe dezavantaje.
Inflați a prin salarii , ar putea fi redusă prin controlul salariilo r. Aceasta se
poate efectua prin intermediul curbelor de sacrificiu sau memorandumurilor cu
sindicatele , prin care să se accepte fie reducerea salariilor , fie reducerea timpului
de lucru , concomitent cu reducerea c orespunzătoare a salariului. Măsura își
dovedește utilitatea doar pe termen scurt, deoarece atât sindicatele cât și salariații
nu vor suporta pe rioade îndelungate în care să fie redusă puterea de cumpărare.
Reducerea cererii agregate este o măsură antiinflaționistă , ce poate fi
aplicată , mai ales , în caz ul unei inflații provocate de șocuri ale cererii. Ace astă
reducere a cererii agregate poate fi influențată direct fie prin redu cerea cheltuielilor
publice, sau prin creșterea nivel ului taxelor și impozitelor, ori indirect prin
creșterea ratei dobânzii, direct prin reducerea cererii pentru investiții și scăderea

13
presiunii inflaționiste.P rincipala problemă întrevăzută cu această măsură este cea a
scăderii veniturilor, a investițiilor, implicit, creșterea ratei șomajului și influențarea
negativă a creșterii economice viitoare. Pe baza celor prezentate , reducerea cererii
agregate reprezintă o măsură r ecomandată doar pe termen scurt și ar trebui însoțită
de alte măsuri prin care să se î ncurajeze creșterea economică.
O altă modalitate de influențare a inflației este prin intermediul politicii de
venituri .Aceasta presupune să se acționeze asupra veniturilor și profitur ilor
așteptate și nu asupra șomajului. Președintele american Nixon a propus în 1971 un
control strict al prețurilor și salariilor (deci un control al profiturilor și veniturilor
salariale). Această măsură nu a avut efect decât pe termen scurt (6 luni) după care
au început să apară dezechilibre în alte sectoare, ceea ce a condus la renunțarea la
acest tip de politică. Deficiențele majore ale acestei politici sunt:
•Veniturile mijlocii sunt pu țin afectate de aceste măsuri; întrucât aceste
venituri formează, în statele dezvoltate economic, partea cea mai mare a veniturilor
agregate, impactul politicii este redus. Vor fi mult mai afectate veniturile scăzute și
cele mari.
•O politică de control s everă conduce la controlul alocării resurselor, alocare
ce poate fi neeconomică.
•Întârzierea î ntre momentul introducerii măsurilor de control și cel al intrării
efective în practică poate genera pierderi de resurse și ineficiență atât pe plan intern
cât și în relațiile cu exteriorul.
Politica monetară poate influența la rândul ei evoluția inflației. O politică
monetară restrictivă va conduce la creșterea ratelor dobânzilor și de aici la scăderea
cererii. Scăderea cererii va determina scăderea presiunii i nflaționiste și implicit
reducerea creșterii prețurilor.
Deosebit de important în cadrul analizei inflației este politica de indexare a
salariilor . În multe țări sindicatele au obținut prin negocieri posibilitatea de a
include printre clauzele cont ractelor de muncă una privitoare la indexarea automată
a salariilor în raport cu costul vieții. Astfel, indexarea salarii lor reprezintă o măsură
de reducere a inflației doar în condițiile în care creșterea salariilor e ste inferioară
ratei inflației. În plus, se elimi nă câștigurile negarantate sau pierderile ce rezultă
din erorile de anticipare a ratei inflației.
Cele mai importante probleme sunt generate de faptul că, o reducere a
productivițății muncii ar trebui să conducă la scăderea salariului real, ceea ce
sindica tele nu vor accepta, deci toate pierderile vor fi suportate de către patroni,
ceea ce va conduce la scăderea ofertei, deci o nouă presiune inflaționistă.

1.6. Formele inflației
În funcție de amploarea procesului inflaționist în teoria și practica economi că
s-au definit mai multe tipologii ale inflației:
 Inflați a târâtoare (moderată) se poate caracteriza prin mărirea
generalizată a prețurilor din coșul de referință , cca 2-3% anual. Aceasta reprezintă
un fenomen fiziologic, de regulă și este reflex ul politicilor de stabili zare. Î n
condițiile acestei forme d e inflație se constată o mare încredere î n monedă: agenții

14
economici tind să încheie contracte pe termen lung , având credința că prețurile
bunurilor pe care le vâ nd și le cumpără vor avea evoluții previzibile și
moderate. Termenul a fost propus de către Franklyn Holzman, profesor la
universitatea Tufts, în 1959 .
 Inflația deschisă este observată datorită creșter ii anual e a prețurilor
trebuind să fie mai mică de 10%, dar superioară cel ei de 3%, influențând evoluția
economiei și stârnind interesul tuturor cat egoriilor de agenți economici. Î n țările
dezvoltate ea se manifestă sporadic , fiind un criteriu de performanță pe ntru țările
slab dezvoltate și î n tranziție de la sistemul de comandă la cel concurențial.
 Inflația moderată9 – reprezin tă creșterea anuală a prețurilor cu 15 –
30%. Definiția inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch,
profesor la MIT și Stanley Fischer, primul vice -director executiv al FMI, în 1993 .
 Criza inflaționistă – reprezintă acea perioadă de timp, d e cel puțin doi
ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei
inflaționiste a fost propusă de către Michael Bruno și William Easterly, economiști
la Banca Mondială , în 1998;
 Inflația galopantă are ca efect dublarea prețurilor î n decurs de un an.
Constituie baza unor ample dezechilibre în economie și a fost des întâlnită în țările
în curs de dezvoltare din Africa, A merica Latină, uneori în țările dezvoltate.
Manifestarea acestui tip de inflație impune indexarea contractelor de muncă cu
indicele prețurilor , sau raportarea la o valută considerată relativ stabilă; moneda
națională se devalorizează rapid , iar rata dobâ nzii crește rapid, viteza d e rotație a
banilor se accentuează , deținătorii unor sume semnificative lucrând doar cu sumele
minime, necesare tranzacțiilor cotidiene ; o parte a banilor scriptivi se vor transfera
în conturi din străinătate, iar alte sume vor constitui baza investițiilor productive și
vor fi orientate spre operați uni speculative sau plasamente î n active reale (case,
obiecte de artă, terenuri etc.).
 Hiperinflația este caracterizată prin hipercreșteri ale prețurilor, prin
reducerea cererii de monedă națională , o parte i mpor tantă din tranzacții
efectuâ ndu-se sub for ma de troc modern (barter) sau î n monedă alternativă;
prețurile relative sunt instabile, iar salariul real al unei perso ane se reduce lunar cu
cca 30%. Acest fenomen este pr odusul unor schimbări radicale î n viața economică
și politică a țărilor î n cauză.
După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și
peste acest nivel . După cel de -al doilea război mondial , hiperinf lația a fost un
fenomen izolat , întâlnit î n unele dintre fostele țări soc ialiste , în procesul tranziției
(Polonia, 1988 -1990 , când indicele prețurilor a fost de 1000%; Rusia 1994 cu un
indice al prețurilor cu p atru cifre etc.); precum și în Asia și Africa; mai ales în
țările angajate î n conflicte militare, convulsii sociale și i nteretnice de durată .
Hiperinflația, după alți autori de specialitate, reprezintă creșterea prețurilor de
peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de
către Phillip Cagan, profesor la Universitatea Columbia , în 1956 . Hiperinflația

9 https://ro.wikipedia.org/wiki/Infla%C8%9Bie , accesat în 5.01.2019

15
începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină, dacă rata
creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel.
În perioada actuală numeroase economii se confruntă cu fenomenele de
stagflație și slumpflație.
 Stagflația caracterizează o situație din economia unei țări unde este
prezentă o s tare de inflație rapidă , însoțită de stagnare economică. PIB -ul și PNB –
ul real sunt afectate, în sensul stagnării sau reducerii, în condițiile unei creșteri
sporite a prețurilor, masa monetară fiind și ea afectată în același se ns, iar rata
șomajului înregi strând rate mari .
 Slumpflația este o stare de hiperinflație cu reducerea drastică a PNB și
a PIB-ului real, cu prezența șomaj ului cronic de masă, însoțite de alte dezechilibre
grave interne și externe. Slumpflația s -a întâlnit temporar în economiile dezvo ltate
în cursul primului șoc petrolier, în unele economii în curs de dezvoltate și în toate
fostele țări socialiste , în perioada de reformă și tranziție spre economia de piață
concurențială.
 Deflația reprezintă un fenomen economic opus inflației fiind
caracterizat de scăderea prețurilor bunurilor și ale serviciilor. Acest fenomen are
consecințe asupra unei economii naționale la fel de grave ca și inflația. Este
determinat, în p rincipal de reducerea masei monetare și a creditului. Deflația
reprezintă o scădere a indicelui general al preț urilor într -o perioadă de timp , iar
acest fenomen este cauzat de o reducere a ofertei de bani sau de o restrângere a
creditului, dar poate avea și alt e cauze precum restrângere a cheltuielilor, fie din
partea guvernului, fie din partea agenților economici, sau a investițiilor dintr -o
economie. E fectul principal al acestui fenomen economic este reprezentat de
creșterea numărului șomerilor, întrucât cererea de bunuri și servicii în economie a
scăzut pe fondul deficitului de lichidități. De asemenea , deflatia poate fi consecința
consolidării economice, creș terii econ omice, creș terea ratingului de țară. O
consecință firească este aprecierea monedei naț ionale în raport cu principalele
valute. Deflația se produce, de obicei, atunci când oferta de bunuri și servicii este
ridicată (atunci când are loc o producție /prestare excesivă), atunci când c ererea este
scăzută ( consumul scade) sau atunci când scade cantitatea de b ani (uneori ca
răspuns la o contracție creată din investiții neglijente sau o criză a creditelor). Se
poate întâmpla, de asemenea, ca urmare a concurenței prea mari și a concentrării
pieței .

Pentru comparația fenomenului inflationist voi prezenta 2 figuri cu valorile
inflației, în 2 perioade economice diferite, în zona UE. Prima figură ne prezintă
valorile inflației în 2019, în condiții economice constant după criza economică, iar
cea de -a doua figură ne redă valorile inflației în noiembrie 2020, la finalul unui an
economic influen țat de condiții pandemice. Este ușor vizibi l cum valorile inflației
au scăzut, majoritatea acestora având tendința de a fi considerate deflație.

16
Figura nr. 4 – Inflația la nivelul UE, la finalul lunii septembrie 201910

Sursa :https://www.zf.ro

Figura nr. 5 – Rata inflației în noiembrie 2020

10 https://www.zf.ro/eveniment/chiar -daca-s-a-domolit -inflatia -din-romania -ramane -cea-mai-
mare -din-uniunea -europeana -18474276 , accesat în 20.11.2019

17

1.7. Indicele armonizat11
Inflația prețurilor de consum este măsurată în UE prin „indicele armonizat al
prețurilor de consum” „IAPC” . Armonizarea relevă faptul că toate statele membre
ale Uniunii Europene aplică aceeași metodologie, putând fi compar ate datel e din
statele membre , rolul său fiind de moni torizare a inflației la nivel european ,
respectiv, de proteja re a stabilit ății prețurilor și a BCE12.
La nivelul UE, cea mai semnificativă misiune a BCE este de menține re a
stabilit ății prețurilor, aceast a fiind calculat ă ca o rată anuală a inflației IAPC
inferioară, dar apropiată de nivelul de 2%, pe termen mediu.
Înainte de a se constitui zona Euro, fiecare țară măsura inflația pe baza
procedurilor și metodelor naționale specific e, dar o dată cu introducerea euro, a fost
necesară măsura rea inflați ei la nivelul întregii zo ne euro, fără variații sau
suprapuneri, prin metode compara tive între țări, lucru devenit realizabil cu ajutorul
IAPC și al unui set de norme obligatorii din punct de vedere juridic.
Cea mai importantă normă se refer ă la ponderea produselor în IAPC , pentru a
putea avea informații comparabile la nivel European. Se poate observa cât de
important este impactul unei singure variații a prețurilor asupra IAPC , depin zând
de sumele cheltuite în medie de gospodăriile popula ției pentru produsul respectiv.
Exemplu cel mai elocvent este cafea ua – cafeaua (laolaltă cu ceaiul și cacaua)
are o pondere de 0,4% în IAPC, a stfel, orice variație a prețului acesteia nu va avea
un impa ct important asupra IAPC total.
Un alt exemplu este benzina – benzina (împreună cu alți carburan ți și
lubrifianți auto) are o pondere de 4,6%, ceea ce înseamnă că o variație similară
celei a prețului cafelei va avea un impact de zece ori mai mare asupra IAPC.
Metodologia de calcul a IAPC: Primul pas este reprezentat de colectarea de
prețuri – în fiec are lună, aproximativ 1,8 milioane de prețuri sunt colectate de către
observatori specializați în peste 200 000 de magazine, în aproximativ 1 600 de
localități din zona euro. În medie, prețurile a aproximativ 700 de bunuri și servicii
reprezentative sunt c olectate în fiecare țară, numărul exact al articolelor incluse în
analiză fiind diferit de la o țară la alta. Pentru fiecare produs, se colectează mai
multe prețuri din magazine și regiuni diferite. Exemplu: prețurile cărților sunt
stabilite în funcție de diferitele categorii de cărți (ficțiune și nonficțiune, cărți de
referință etc.) care sunt vândute în librării, supermarketuri și pe internet.
Calcularea ponderii pe grupe de produse – ponderea grupelor de produse se
stabilește în funcție de importanța ac estora în bugetele medii ale gospodăriilor
populației. Pentru a se păstra relevanța indicelui , să poată fi reflect ate toate
variațiile obiceiurilor de consum ponderi le sunt permanent actualizate . Acestea se
calculează pe baza rezultatelor unor son daje, în care membrii gospodăriilor sunt
rugați să țină o evid ență a cheltuielilor efectuate. Ponderile reprezintă medii la nivel
național, care reflectă cheltuielile tuturor tipurilor de consumatori (bogați și săr aci,
tineri și vârstnici etc.).

11 Reprezintă un indice calculat la nivelul UE
12 BCE – Banca Centrală Europeană

18
Calcularea ponderii pe țări se stabilește în funcție de cota fiecăreia în totalul
cheltu ielilor de consum din zona euro, iar în fiecare țară din zona euro există un
institut național de statistică, care calculea ză IAPC pentru țara respectivă.Apoi
institutul national prelucrează datele culese la nivel national și le transmit e la
Eurostat, Oficiul de Statistică al Comunităților Europene. Acesta prelucrează și
centralizează datele furnizate de fiecare stat membru și calculează IAPC pentru
întreaga zonă euro. Eurostat se asigură de calitatea datelor naționale prin
monitorizarea conformității acestora raportate la normele cu caracter obligatoriu
din punct de vedere juridic.
IAPC are la bază un coș armonizat, realizat prin ponderi egale la nivelul
Europei, dar în substrat e l ține cont și de alte condiții, cum ar fi percepția generală
a populației asupra inflației, cu toate implicațiile ce derivă din aceasta. Redau mai
jos câteva detalii, legate de aceste percepții.
La nivelul percepției populației s -a constatat că se acordă o atenție mai mare
prețurilor în creștere majorări față de cele care sunt stabile sau în scădere. La
calculul IAPC sunt considerate atât prețurile mici, cât și celemari. De asemenea,
cheltuielile mici, zilnice sunt percepute mai intens, iar în ultimii ani, prețurile unor
bunuri și servicii achiziționate în mod f recvent au crescut peste medie. Printre
acestea se numără benzina, pâinea și biletele de transport în comun.
Cheltuielile efectuate prin plata on-line sunt mai puțin frecvente, dar
constituie o sumă substanțială în bugetul gospodăriei , de asemenea bunurile de lux
sunt mai rar achiziționate și nu sunt contorizate conștient de populație. Există și
articole pentru care plata se face adesea prin transfer bancar automat (prin
operațiuni de debitare directă sau prin ordine de plată permanente), cum ar fi
chiriile pentru locuințe și facturile d e telefon, acest mechanism de plată conduce la
tendința de a remarca mai puțin aceste cheltuieli și variațiile prețurilor articolelor
astfel achiziționate atunci când n e gândim la inflație.
Inflația „personală” – indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) are
la bază un coș mediu de bunuri și servicii. Acest coș mediu este reprezentativ
pentru toate gospodăriile populației. Cu toate acestea, s -ar putea ca gospodăr iile în
care se înregistrează o inflație peste medie să simtă mai acut acest lucru decât cele
în care inflația este sub medie.
Ratele inflației sunt anuale, dar memoria oamenilor reține informații mult mai
îndepărtate – IAPC este inclus, de obicei, în rapo arte ca ritm anual de creștere, ceea
ce înseamnă că nivelul general al prețurilor pentru o anumită perioadă de timp – de
exemplu, ianuarie 2009 – este comparat cu cel din aceeași perioadă a anului
anterior – respectiv ianuarie 2008. Pe parcursul unei lungi perioade, tendința
prețurilor este de a crește substanțial, chiar și atunci când se înregistrează o rată
anuală a inflației scăzută. De exemplu, dacă ritmul anual de creștere a IAPC se
situează la nivelul de 2%, după 10 ani nivelul general al prețurilor v a fi crescut cu
peste 20%.
Prețurile autoturismelor cresc frecvent , dar frecvența de achiziție este una
redusă, iar în plus noile modele include în versiunea standard echipamente care,
anterior, erau vândute ca opțiuni suplimentare (cum ar fi sistemele de navigare prin

19
satelit, sistemul de aer condiționat sau airbag -urile). În astfel de cazuri, creșterea
prețurilor se datorează în parte unei creșteri a calității, și nu doar inflației. Dacă
prețurile autoturismelor au crescut, să zicem, în medie cu 5%, dar c reșterea calității
reprezintă doar 1%, atunci IAPC va indica o creștere de 4% pentru prețurile la
acest produs.
Figura nr.6 – Modalitate de calcul al IAPC

Sursa: EUROSTAT

20
CAPITOLUL 2
ȘOMAJUL

2.1. Definire a, măsurare a și clasificare a conceptului

Noțiunea de șomaj este sinonimă cu aceea de “inactivitate”, dar c uvântul
“șomaj” derivă din cuvântul francez “chomage”, apărut din latinescul “caumare”,
din grecescul “cauma”, însemnând “căldură mare”, ce ducea la oprirea oricărei
activități.
Conform Biroul ui Interna țional al Muncii (BIM) ș omer este oricine are mai
mult de 14 ani și îndeplinește concomitent urmǎtoarele condiții: este apt de mun cǎ;
nu muncește; este disponibil pentru o muncǎ salariatǎ sau nesalariatǎ; cautǎ un loc
de muncǎ.
Potrivit acestei interpretǎr i sunt considerați șomeri :
 persoanele concediate și fǎrǎ alt loc de muncǎ;
 persoanele în cǎutarea primului loc de muncǎ (absolvenți de facultǎți spre
exemplu);
 persoanele (de regulǎ femei) care, dupǎ o întrerupere voluntarǎ a activitǎții,
solicitǎ relu area acesteia;
 persoanele ocupate cu timp parțial, temporar sau sezonier, aflate în cǎutarea
unui loc de muncǎ cu timp complet;
 personale care au renunțat la statutul anterior( lucrǎtor independent, patron,
lucrǎtor familial neremunerat) și cautǎ pentru p rima datǎ un loc de muncǎ salariat.
Astfel, ș omajul poate fi definit ca o stare negativǎ a economiei care afecteazǎ o
parte din populația activǎ disponibilǎ prin neasigurarea locurilor de muncǎ.
Șomajul se caracterizeazǎ prin :
– nivelul la care a ajuns, c eea ce se poate exprima absolut – ca numǎr al șomerilor
-și relativ – ca ratǎ a șomajului (RS), calculatǎ uneori sub forma raportului
procentual dintre numǎrul șomerilor (Ș) și populația ocupatǎ (PO), iar alteori, ca
raport între numǎrul șomerilor și popul ația activǎ sau disponibilǎ (PA):
RS =
100*POS ;
RS =
PAS *100 .
– intensitatea cu care se manifestǎ, dacǎ presupune pierderea locului de muncǎ și
încetarea totalǎ a activitǎții (șomaj total) sau numai diminuarea act ivitǎț ii depuse
(șomaj parțial) ;
– duratǎ – perioada de la momentul pierderii locului de muncǎ sau diminuarea
activitǎții depuse pâ nǎ la reluarea normalǎ a muncii ;
– structura sau componența pe categorii de vârstǎ, nivel de calificare, sex, rasǎ etc.

Șomajul s e forme azǎ pe baza a douǎ mari procese :
a) pierderea locurilor de muncǎ de cǎtre o parte a populației ocupate;

21
b)creșterea ofertei de muncǎ prin ajungerea noii generații la vârsta de
angajare în condițiile în care cererea de mun cǎ este inferioarǎ acestei c ereri. De
asemenea, acest proces poate fi cauzat de migrația internaționalǎ a forței de muncǎ,
de deplasarea populației active disponibile dintr -o țarǎ în alta.
În cadrul primului proces, în funcție de cauzele directe care îl determinǎ, se
disting mai mult e forme de șomaj :
a) șomajul ciclic sau conjuctural , cauzat de crize și conjucturi defavorabile,
trecǎtoare, dar care se repetǎ la anumite intervale de timp ;
b) șomajul structural , determinat de modificarea structurii pe activitǎți,
ramuri și subramuri su b incidența evoluției nevoilor, crizei energetice etc.
c) șomajul tehnologic , format ca urmare a înlocurii vechilor tehnologii cu
unele noi și restrângerii locurilor de muncǎ.
Șomajul structural se poate resorbi în decursul unor perioade de avânt
economic îndelungat; celelalte douǎ forme de șomaj se pot resorbi și ele într -un
timp îndelungat prin creșterea investițiilor, reorientarea învǎțǎmântului,
recalificarea șomerilor etc.
Șomajul apare ca urmare a dezechilibrelor existente pe piața muncii (oferta
este mai mare decât cererea) și pe piața bunurilor, ca o consecințǎ a unei producții
de bunuri economice inferioarǎ cererii. În condiții de echilibru pe piața muncii nu
va exista șomaj voluntar (adicǎ nu vor exista oameni care sǎ nu se poatǎ încadra
în muncǎ dacǎ urmǎresc acest obiectiv). În schimb, poate exista șomaj voluntar ,
oameni care nu pot sǎ se angajeze în vreo activitate datoritǎ nivelul scǎzut al
salariilor.

2.2. Diminuarea șomajului și a efectelor sale

Șomajul pune douǎ mari probleme: pe termen scurt , garantarea unui venit
minim pentru șomeri, iar pe termen mediu și lung, asigurarea locurilor de
muncǎ pentru diminuarea acestui fenomen.
Modalitatea cea mai utilizatǎ de garantare a unui venit minim pentru șomeri
este ajutorul sau indemnizația de șomaj . În România, ajutorul de șomaj se
acordǎ pentru o perioadǎ de cel mult 272 de zile. Dacǎ, dupǎ expirarea acestei
perioade, persoana nu a reușit sǎ se încadreze în muncǎ, primește o alocație de
sprijin pe o perioadǎ de maxim 18 luni.
Mǎsurile directe pentru diminuarea șomajului vizeazǎ pregǎtirea, calificarea
și orientarea celor care cautǎ un loc de muncǎ, facilitǎțile acordate de stat pentru
crearea de noi întreprinderi care oferǎ locuri de muncǎ etc.
O mare importanțǎ au dobândit în ultimii ani mǎsurile pen tru trecerea la noi
forme de angajare: pe timp parțial sau cu orar ati pic, provizoriu. Cea mai eficientǎ
cale de reducere a șomajului este realizarea de investiții pentru crearea de noi
locuri de muncǎ.
Pentru diminuarea șomajului luptǎ și sindicatele care militeazǎ pentru
pǎstrarea locurilor de muncǎ și reducerea duratei muncii.

22
2.3. Indicatori statistici privind șomajul
Statistic, indicatorii prin care se aprec iază șomajul sunt :
 indicatori absoluți;
 indicatori relativi.
Indicatorii absoluți sunt indicato ri de nivel ce fac referire la numărul efectiv
de șomeri . Aceștia contorizează “persoa ne” (“mii persoane”) și se calculează lunar,
trimestrial sau anual. Numărul șomerilor se raportează la anumite variabile
demografice precum : vârstă, sex, stare civilă, pregătire profe sională, nivelul
studiilor sau de repartiția teritorială.
Principalul indicator absolut al șomajului este durata acestuia, astfel putem
avea șomaj de scurtă durată (sub un an) și șomaj de lungă durată (pe o perioadă
mai mare de un an).
Șomer ii reprezintă o componentă a populației active, pe lângă populația
ocupată, iar definire a acestei categorii a constituit motiv pentru diferite abordări .
Dacă ne referim la indicatorul relativ al șomajului, acesta măsoară intensitatea
șomajului, constituie unul din cei mai import anți indicatori macroeconomici,
anume rata șomajului .
Rata șomajului se obține prin raportarea numărului total de șomeri la
populația activă , având o exprimare în procente . Nivelul ratei șomajului și evoluția
acesteia este un barom etru ce stabilește măsurile de protecție socială sau măsurile
de protecție economică .
Informațiile cele mai precise privind rata șomajului sunt obținute cu prilejul
recensămintelor. Recensămintele și anchetele prin sondaj sunt surse de date foarte
costisi toare, motiv pentru care se apelează la date administrative. În statistica
internațională se utilizează următoarele rate de șomaj:
 Rata globală standardizată BIM, calculată ca raport între numărul șomerilor ,
și populația activă totală; este cea mai flexib ilă rată și cea mai acceptată la nivel
internațional.
 Rata globală standardizată CEE este raportul dintre numărul de șomeri și
populația activă civilă;
 Rata globală standardizată OECD se calculează ca raport între numărul de
șomeri și populația activă to tală.
 Rata parțială de șomaj se referă la o anumită categorie de forță de muncă
sau la o anumită regiune geografică sau administrativă, se determină ca raport între
numărul de șomeri proveniți din categoria respectivă și populația activă din
categoria res pectivă.
 Rata integrală (compusă) de șomaj și subocupare vizibilă se calculează ca
raport între timpul de muncă disponibil neutilizat corespunzător al persoanelor în
șomaj și a celor aflate în stare de subocupare vizibilă (persoane care au un loc de
muncă dar care lucrează involuntar în timp parțial) și timpul de muncă total
disponibil sau timpul de muncă utilizat.
Aceasta măsoară de fapt șomajul potențial , calculul acesteia impunându -se în
special în cazul țărilor în care subocuparea vizibilă are dimensi uni apreciabile.
România face parte din categoria acestor țări.

23
În contextul implicațiilor economice majore pe care le are șomajul, a
legăturilor acestuia cu inflația, se vorbește despre o rată naturală a șomajului

2.4. Modalități de calcul a indicatorilor șo majului
Indicatorii statistici prin care se apreciază șomajul se determină în practică
prin anumuite metode statistice, folosind surse de date specifice.
În statistica Națiunilor Unite, se regăsesc patru surse de informații, care au la
bază metode și pro cedee particulare, aceste surse de date au anumite coduri,
specificate pentru fiecare țară .
1. Prima sursă (ce are codul BA) o constituie anchetele prin sondarea forței de
muncă.
2. A doua sursă ( E) o constituie estimările oficiale. Aceste date statistice sunt
estimări oficiale oferite de diverse instituții naționale și, de regulă, se bazează pe
informații combinate, rezultate din una sau mai multe surse.
3. A treia sursă ( FA) este reprezentată de statisticile asigurărilor sociale .
Aceste statistici sunt provin din înregistrările celor înscriși în sistemul asigurărilor
sociale.
4. A patra sursă ( NA) o reprezintă statisticile oficiilor forței de muncă. Acestea
se referă la numărul persoanelor care caută de lucru, înregistrate la oficiile forței de
muncă. Persoanelor fără loc de muncă li se pot adăuga cele aflate în grevă,
temporar bolnave sau incapabile de muncă. Unii din cei înregistrați sunt deja
angajați și caută un loc de muncă suplimentar sau schimbarea locului de muncă.
În țările dezvoltate, ca Japonia, Suedia , Franța sau Statele Unite, procedeul
principal de obținere a datelor statistice privind șomajul îl constituie anchetele prin
sondaj.
În S.U.A., de exemplu, în fiecare lună, Biroul de Statistică a Muncii din
cadrul Departamentului de Muncă al Statelor Uni te calculează și publică numărul
șomerilor, al populației ocupate și al celor din afara forței de muncă. Pentru aceasta
se realizează un sondaj având ca perioadă de referință săptămâna care conține ziua
a douăsprezecea din fiecare lună. Se alege aleator un eșantion reprezentativ de
59.500 gospodării, din 729 localități diferite, astfel în cât să se asigure
reprezentativitate din punct de vedere al repartiției geografice și demografice a
populației. Intervievatori special pregătiți adresează aceleași întrebăr i fiecărei
persoane din eșantion, în urma cărora se identifică statutul acesteia: angajat, șomer
sau în afara forței de muncă. Criteriile în funcție de care se încadrează persoanele
în aceste categorii respectă cu strictețe recomandările Bir oului Internați onal al
Muncii.

2.5. Tipologia șomajului
Dacă facem referire la opțiunea persoanei active, putem delimita șomajul
voluntar și șomaj ul involuntar . Șomajul voluntar apare datorită refuzului
persoanelor active de a lucra întrun anumit domeniu sau pe un anumit po st, sau la
salariile existente pe piață. Șomajul involuntar apare dacă există ofertă de forță de
muncă, comparativ cu cererea locuri lor de muncă, la salariile existente. Procentul

24
șomerilor care sunt neangajați voluntar este cunoscut, potrivit unor defini ții, ca
fiind rata naturală a șomajului13.
Șomajului voluntar și involuntar constituie una din controversele majore din
teoria economică. Economiștii keynesieni au susținut că cea mai mare parte a
șomajului din timpul crizelor economice din anii ‘30 și ‘80 s-au datorat deficitului
cererii, constituind șomaj involuntar . Pe de altă parte, economiștii clasici ai teoriei
așteptărilor raționale pleacă de la premisa că piața muncii ajustează imediat
creșterile șomajului, prin scăderea salariilor. Din punctul lor de vedere, în anii ’30
erau locuri de muncă suficiente, dar muncitorii au refuzat să le ia. Tot șomajul din
timpul crizelor economice era voluntar, menținându -se la rata sa naturală.
Cel mai întâlnit sistem de clasificare are la bază împărțirea șomajului pe
cauze în următoarele mari tipuri: șomaj fricțional , structural , în timp ce după
raportul cerere -ofertă, se identifică șomajul sezonier și ciclic . S-a încercat și o
grupare a acestor tipuri de șomaj în funcție de caracterul lor voluntar sau
involuntar14: șomajul ciclic este considerat involuntar, în timp ce toate celelate
tipuri sunt considerate șomaj voluntar.
A. În funcție de natura și cauzele șomajului , putem distinge :
1. Șomaj conjunctural , se datorează reducerii volumului activităț ii
economice a în treprinderilor, ca urmare a deteriorării conjuncturii economice
interne și/sau internaționale, a variațiilor conjuncturale ale cererii și ofertei de
bunuri și servicii.
2. Șomajul fricțional este considerat de tranzit până la găsirea unui loc de
muncă. Este cea mai întâlnită formă de șomaj , ce poate apă rea chiar și în condiția
ocupă rii depline a forței de muncă.
Șomajul fricțional apare deoarece piața muncii este inerent dinamică, datorită
imperfecțiunii fluxului de informații și deoarece trebuie să treacă un timp până
când șomerii și firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe alții.
Chiar dacă dimensiunea forței de muncă ar fi constantă, în fiecare perioadă
sunt noi intrări pe piața muncii, în timp ce alți angajați sau șomeri părăsesc forța de
muncă. Unii oameni își vor părăsi locul de muncă în căutarea altuia, mai bun. Mai
mult decât atât, fluctuațiile aleatoare ale cererii de bunuri și servicii la nivelul
firmelor determină unele firme să facă concedieri de personal, în timp ce altele fac
noi angajări. Prin urmare, chiar dacă la nivel agregat cererea și oferta de forță de
muncă sunt egale, șomajul fricțional există.
Chiar și pe o piață în echilibru, sau în situația de ocupare totală a forței de
muncă, va exista întotdeauna un număr de șomeri care se află între două locuri de
muncă, și care alcătuiesc șomajul fricțional.
Grafic, existența unei mase a șomerilor care apare chiar și atunci când, la
nivel agregat piața muncii este în echilibru es te argumentată prin figura nr. 5

13 Anuarul Forței de Muncă 1997, Organizația Națiunilor Unite, Geneva, 1998
14 Anderton, Alain – Economics Sixth Edition , Publisher: Anderton Press Ltd, 2015,

25
Figura nr. 7 – Repartiția grafică a șomajului fricțional

Nivelul șomajului fricțional într -o economie este determinat de fluxurile
existente la nivelul forței de muncă și de viteza cu care șomerii își găsesc de lucru.
Această viteză depinde de instituțiile economice ex istente și de modul în care
aceste instituții acționează pe piața muncii. De exemplu, o creștere a alocațiilor de
șomaj va determina creșterea timpului necesar pentru ca șomerii să -și găsească de
lucru.
3. Șomajul structural (șomaj de neadaptare ) este marcat de un dezechilibru în
structurile pieței de muncă: tipuri de ocupații, teritorii cu locuri de muncă, personal
activ pe piața muncii . Aceste neconcordanțe pot apare datorită: structurii sectoriale
și teritoriale a economiei, progresului tehnologic, structu rii sistemului educațional
etc.În perioadele de restructurări ale unei economii, șomajul structural reprezintă
principala formă de șomaj.
Șomajul structural apare dacă există schimbări majore în cererea de muncă ,
sau dacă se determină o nepotrivire între calitățile și competențele profesionale ale
muncitorilor. Într-un mod asemănător se pot analiza și dezechilibrele geografice în
căutarea forței de muncă. În aceste situații se identifică un șomaj regional.
Șomajul structural apare datorită schimbărilor es ențiale ale cererii de muncă,
în legătură cu salariile rigide și costurile ridicate ale mobilității ocupaționale și
geografice. Șomerii incluși în șomajul structural au o mai mică probabilitate de a
trece de la statutul de șomer la cel de angajat. Orice mă suri de politică socială
îndreptate spre creșterea acestei probabilități, au drept scop diminuarea șomajului
structural. Exemple de asemenea politici sunt cele de subvenționare a instruirii
șomerilor, de îmbunătățire a informațiilor despre condițiile loc urilor de muncă și
de reducere a costurilor migrării interne.
Șoma jul structural a fost atribuit diferențelor dintre cererea și oferta de forță
de muncă în condițiile costurilor ridicate de ajustare a ofertei la necesitățile pieței.
Teorii economice dintr e cele mai recente afirmă că cel puțin un segment al
șomajului poate fi atribuit comportamentului producătorilor de maximizare a
profitului. Concret, s -a demonstrat că șomajul structural poate apare și dacă
anumiți producători plătesc salarii mai mari decâ t salariul considerat eficient
pentru a crește productivitatea și/sau reduce deplasările de personal. Decizia
voluntară a acestor producători este cea care menține salariul la un nivel ridicat, și

26
acesta nu va fi coborât nici dacă alți muncitori de pe piaț a muncii (șomeri) își oferă
serviciile la un salariu mai mic.
Angajații cu salarii mici își vor dori să lucreze în firmele cu salarii mari și,
atâta timp cât există posibilitatea unor slujbe vacante pe viitor, ei se vor “atașa”
sectorului cu salarii mari, preferând să aștepte apariția unui loc liber. Prin urmare,
datorită acestui comportament, apare un șomaj de așteptari

27
B. În funcție de raportul cerere -ofertă pe diverse piețe și de impactul acestora
asupra piaței muncii , teoria economică a pus în evidență două forme de șomaj:
1. Șomajul clasic , ca urmare a reținerii întreprinzătorilor de a produce o
cantitate mai mare de bunuri și servicii. Chiar dacă există cerere efectivă,
întreprinzătorii nu sunt interesați în lărgirea capacităților de producție și în
angajarea de forță suplimentară de producție deoarece firmele fie sunt în pierdere
de competitivitate – ca urmare a costurilor de producție mai mari -, fie că nu -și
asumă noi riscuri; acest tip este numit și șomaj prin eficiență a producției15.
2. Șomajul c iclic sau șomaj prin insuficiența cererii, care apare atunci când
cererea de bunuri și servicii din toate sectoarele economiei (economia reală,
sectorul menaje sau restul lumii) este mai mică decât oferta. Consecința este o
ofertă de forță de muncă mai mar e decât cererea.
Șomajul fricțional sau cel structural pot apare chiar dacă, la nivel agregat,
cererea totală de muncă egalează oferta. Șomajul ciclic este asociat cu fluctuațiile
în ciclul afacerilor și apare atunci când o scădere a cererii agregate pe p iața
bunurilor și serviciilor determină o scădere a cererii agregate de forță de muncă,
simultan cu inflexibilitatea salariilor reale. Acest tip de șomaj este cunoscut în
literatura economică și sub numele de “șomaj keynesian”, după numele celui care
l-a identificat și analizat.
O reacție adecvată a guvernului la șomajul ciclic este să impună politici
economice de creștere a cererii agregate, crescând cheltuielile guvernamentale,
reducând taxele și impozitele și crescând rata de creștere a ofertei de bani. Alte
măsuri de politică economică se referă la elaborarea unor programe concrete
concentrate asupra șomajului, incluzând credite temporare pentru dezvoltarea unor
programe antișomaj de către firm e private sau sectorul public.
4. Șomajul sezonier este simila r celui ciclic, în sensul că este determinat de
fluctuațiile cererii de forță de muncă. În acest caz, fluctuațiile cererii de muncă pot
fi anticipate și urmează un model sistematic de -a lungul anului. De exemplu,
cererea de muncă în agricultură sau constru cții scade în lunile de iarnă.
Întrebarea care se pune și în acest caz este , de ce firmele reacționează la
variațiile sezoniere ale cererii de muncă prin disponibilizarea personalului și nu
prin reducerea salariului sau timpului de lucru. De asemenea, se poate pune
întrebarea de ce muncitorii acceptă locuri de muncă în sectoare cu caracter
sezonier. Răspunsul ar fi că pentru unii muncitori, existența ajutorului de șomaj pe
perioada cât nu lucrează și posibilitatea de a fi reangajați ulterior echivalează cu un
concediu plătit. Pentru a atrage muncitorii în asemenea sectoare, firmele vor trebui
să plătească muncitorilor salarii mai mari, care să compenseze faptul că nu vor
lucra o perioadă de timp.
În economiile contemporane nu există forme pure de șomaj . Diferitele forme
de șomaj coexistă, se întrepătrund și se susțin reciproc.

15 Salais, R. – L’emploi et le chomage , Enciclopedie Francaise, Ed. Economica, Paris, 1990, pag. 23

28

2.6. Rata naturală a șomajului
Rata naturală a șomajului corespunde funcționării normale a pieței muncii și
este asociată cu ocuparea totală a forței de muncă. Șomajul poate fi con siderat
excesiv, în orice țară, dacă depășește nivelul său natural.
Definirea ratei naturale a șomajului este destul de dificilă, dar există câteva
abordări în acest sens.
Unii economiști definesc rata naturală a șomajului ca fiind rata la care atât
salariile cât și inflația sunt fie stabile, fie la nivele acceptabile .
După alți autori rata naturală a șomajului este rata șomajului pentru care
locurile vacante de muncă sunt egale cu numărul de șomeri .
O altă definiție afirmă că rata naturală a șomajului este nivelul șomajului la
care orice creștere în cererea agregată nu determină reducerea șomajului .
Potrivit unei variante a acestei ultime definiții rata naturală a șomajului este
rata la care toți șomerii sunt voluntari, adică există doar șomaj ciclic și, eventual,
sezonier .
În cele din urmă, o recentă definiție dată de James Tobin16 afirmă că rata
naturală este rata șomajului la care nivelul acestuia este neschimbat și atât
fluctuațiile existente la nivelul masei de șomeri cât și durata șomajului sunt
normale.
Toate aceste definiții încearcă să sintetizeze într -un mod specific conceptul
mai general al “ocupării totale“ a forței de muncă.
Dacă presupunem că șomajul fricțional și sezonier există chiar și atunci când
piața forței de muncă este în echilib ru este evident că rata naturală a șomajului este
afectată de factori ca: mișcarea voluntară a angajaților, mișcările în și în afara
forței de muncă, durata de timp în care șomerii își găsesc slujbe acceptabile. Acești
ultimi factori variază mult în cadrul grupurilor demografice, astfel încât rata
naturală a șomajului este puternic afectată de compoziția demografică a forței de
muncă.
Atunci când o economie este în echilibru pe termen lung, șomajul va fi la rata
sa naturală. Din moment ce rata naturală a ș omajului este un concept teoretic, ea nu
poate fi direct observată, și, prin urmare, trebuie estimată.
Economiștii au două modalități diferite pentru a estima rata naturală a
șomajului. În primul rând ei determină o ecuație prin care corelează șomajul
agregat de rata inflației.
Conceptual, rata naturală a șomajului este prezentă atunci când rata
șomajului nu crește și nici nu scade . Astfel, atunci când inflația este constantă,
ecuația ce stabilește legătura între rata inflației și șomaj furnizează un esti mator
pentru rata naturală a șomajului.
A doua metodă de estimare a ratei naturale a șomajului se bazează pe datele
istorice legate de rata șomajului de -a lungul unor perioade mari de timp. Aceste

16 Tobin, James, laureat al Premiului Nobel, în 1981, a urmat calea economică după ce a fost publicată teoria lui
Keynes. A absolvit Magna cum Laude la Harvard, în 1939, publi când o lucrare ce schimba teoria șomajului lui
Keynes. https://www.tobinproject.org/about/james -tobin , accesat în 28.01.2020

29
date sunt diferite în funcție de grupurile demografice. Se estimează ratele
șomajului pentru aceste grupuri demografice și apoi se agregă aceste estimări.
Câțiva economiști au folosit una sau mai multe metode pentru a estima rata
naturală a șomajului la diverse momente de timp. Una dintre cele mai cunoscute și
citate estimări este cea a lui Robert Gordon de la Northwestern University17.
Estimările sale se încadrează între limitele minime și maxime ale altor
estimări efectuate de alți economiști. Pentru economia S.U.A., rata naturală a
șomajului estimată de Gordon a fost de 5,1 % în anul 1955. În perioada 1960 -1970,
toți cercetătorii sunt de acord că rata naturală a șomajului a crescut, ca urmare a
marelui influx de tineri în rândul forței de muncă. Până în anii 80’ estimările ratei
naturale au ajuns de la 5% la 7%. Pe măsură ce generația “baby -boom” s -a
maturizat și creșterea forței de muncă a încetinit, în anii ‘80 rata naturală a
șomajului și -a diminuat ritmul de creștere.
Cercetătorii Douglas Staiger, J. Stork și Mark Watson, care au făcut și ei
estimări ale rat ei naturale, afirmă că aceasta variază în anii 90 în economia S.U.A.
între 5,1% și 7,7% cu un interval de încredere de 95%. R. Gordon a demonstrat
însă că rata naturală a șomajului variază în limite mai reduse.
Rata naturală a șomajului este analizată și din perspectiva legăturii șomajului
cu inflația: atunci când rata inflației este stabilă, constantă, se vorbește de rata
naturală a șomajului, numită și NAIRU(“ Non Accelerating Inflation Rate of
Unemployment” ).
Robert Eisner18 a analizat seriile inflație i și șomajului de după 1960 și a
descoperit că legătura între șomaj și inflație este asimetrică în următorul sens:
ratele șomajului mai mici decât rata naturală a șomajului (NAIRU) nu erau
asociate cu inflația accelerată, în timp ce ratele șomajului mai ma ri decât rata
naturală a șomajului erau asociate cu inflația descrescătoare.
Aceste rezultate implică următoarea concluzie, aparent paradoxală: rata
naturală a șomajului poate fi și un rezultat al măsurilor de politică economică și nu
numai o cauză a aces tora.
Economistul american N. Gregory Mankiw, profesor la Harvard University,
definește rata naturală a șomajului ca fiind rata medie a șomajului în jurul căreia se
manifestă fluctuațiile economice19. El calculează acest indicator ca o medie a
ratelor anua le ale șomajului pe o perioadă de 10 ani anteriori și 10 ani ulteriori
momentului (anului) pentru care se face analiza. Utilizând acest mod de calcul, el a
determinat o rată naturală a șomajului pentru economia americană cu valori între
4% și 7%, pe o peri oadă de 45 de ani între 1945 -1990.

17 Gordon, Robert – Macroeconomics, Scott Foresman Company, Glenview, 1990
18Eisner, Robert – A New view of the NAIRU, Department of Economics, Northwestwen University, 1996
19 Mankiw, Gregory N. – Macroeconomics, Worth Publishers, New York, 1992, pag 173

30
2.7. Harta șomajului în Europa.
Rata șomajului în Uniunea Europeană a fost de 6,2% în august 2019 , în
scădere față de 6,3% luna precedentă și 6,7% în perioada similară din 2018, arată
datele publicate luni de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
Acesta este cel mai redus nivel al ratei șomajului înregistrată în UE de când
Eurostat publică statisticile lunare privind șomajul, respectiv ianuarie 2000.
În zona euro, rata șomajului s -a situat la 7,4% în august, în s cădere față de
7,5% luna precedentă și 8% în perioada similară din 2018. Acesta este cel mai
redus nivel înregistrat în zona euro din mai 2008.
Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 12,169 milioane de persoane
(din totalul populației estimat la 33 0 de milioane) erau în șomaj în cursul lunii
august, cu 960.000 mai puține decât în perioada similară din 2018.
În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale șomajului s -au înregistrat
în Grecia (17% în iunie) și Spania (13,8%). La polul opus se si tuează Cehia (2%) și
Germania (3,1%).
România este sub media din UE, cu o rată a șomajului de 3,8% în august
2019 , în scădere față de 3,9% luna precedentă și 4% în perioada similară din 2018.
În august, 3,138 milioane de tineri din UE nu erau angajați, din care 2,202
milioane erau în zona euro. Țările cu cea mai scăzută rată a șomajului în rândul
tinerilor au fost Cehia (5,1%), Germania (5,7%) și Olanda (6,9%), iar statele cu cel
mai ridicat nivel al șomajului au fost Grecia (33% în trimestrul doi din 2019) ,
Spania (32,2%) și Italia (27,1%).
Comparativ cu august 2018, rata șomajului a scăzut în 24 de state membre ale
UE, a rămas stabilă în Luxemburg și a crescut în Danemarca (de la 4,9% la 5%),
Lituania (de la 6,1% la 6,6%) și Suedia (de la 6,3% la 7,1%).
Cele mai semnificative scăderi s -au înregistrat în Grecia (de la 19,2% la 17%
în perioada în iunie 2018 – iunie 2019), Cipru (de la 8,2% la 6,8%), Bulgaria (de la
5,2% la 4%), Spania (de la 15% la 13,8%) și Croația (de la 8,1% la 6,9%)20.
În susținerea statis ticilor de mai sus, redau mai jos o situație a gradului de
angajare, la nivel UE, începând cu anul 2002, până în 2018.

20 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/harta -somajului -in-europa -in-ce-situatia -este-
romania -in-raport -cu-alte-tari-raport -eurostat -1194182

31
Figura nr. 8 – Populația activă, între 20 -64 ani, la nivel European, populație
rezidentă, între anii 2002 -2018

Sursa: EUROS TAT

32
2.8. Șomajul și inflația
De mulți ani economiștii afirmă existența unei corelații negative între rata
inflației pe de o parte și rata șomajului din economie, pe de altă parte. Cu alte
cuvinte, nivele ridicate ale șomajului sunt asociate cu nive le scăzute ale inflației și
invers.
Relația dintre inflație și șomaj este reprezentată grafic prin curba Philips, după
numele primului economist care a observat această legătură în figurile 8 și 9
Analizând serii de date ale inflației și șomajului, econo miștii au remarcat
faptul că legătura inversă, stabilă, între cei doi indicatori nu este întotdeauna
valabilă. O interpretare alternativă a acelorași date ar fi aceea că, în timp ce
legătura între inflație și șomaj există la un anumit moment, poziția curbe lor este
determinată și de un număr de alți factori.

Figura nr. 9 Curba Philips în anul 1960

Sursa : Ehreberg, R., Smith, R. – Modern Labor Economics, 4th Edition ,
Harper Collins Publishers, 1991

33
Efectul net al acestor factori a fost deplas area curbei Philips spre dreapta
pentru perioada cuprinsă între anii 1960 -1980. În ultimii ani, curba se pare că s -ar
fi deplasat din nou spre sânga, după opiniile unor economiști americani.
Se poate vorbi, prin urmare, nu de “curba Philips”, ci de o “fam ilie de curbe”, ca în
figura 9
Figura nr. 10 – Calculul NAIRU

Cu ajutorul curbelor Philips pentru un anumit nivel al inflației se poate
determina nivelul NAIRU, dar se pot elabora și anumite politici macroeconomice.
Curba Phillips pe termen scurt arat ă că rata șomajului este cu atât mai mică cu
cât salariile cresc mai repede. Cu alte cuvinte, există o legătură inversă între rata
șomajului și rata creșterii salariilor.
La început părea convenabilă alegerea politicii economice ca o alternativă
între ni velul inflației și nivelul șomajului. Guvernul putea alege diverse combinații
inflație -șomaj astfel încât să ducă la bun sfârșit politica economică dorită. În
condițiile anticipării prețurilor, curba Phillips nu mai permite a această alegere.
Chiar dacă în primele perioade anticipările nu vor fi corecte, teoria
așteptărilor raționale arată faptul că agenții economici învață din propriile greșeli și
după o anumită perioadă anticipările vor deveni corecte. Aceasta va conduce la
înclinarea tot mai accentuată a curbei Phillips, până devine verticală, adică rata
inflației nu va mai depinde de rata șomaju lui, ci evoluează independent.
Astfel, în problema inflației determinantă este credibilitatea guvernului, care
prin măsurile și anunțurile efectuate influențează comportamentul agenților
economici. Atâta timp cât guvernul este credibil, agenții economici își formează
anticipările placând de la anunțurile acestuia, și de aici posibilitatea de a concepe
politici de creștere economică viabile. În schimb dacă agenții economici observă că
acțiunile guvernului nu corespund realității, atunci așteptările acestora se adaptează
realității și nu anunțurilor, și de aici imposibilitatea guvernului de a implementa
politici credibile de dezvoltare economică .

34
CAPITOLUL 3
INFLAȚI A ȘI ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA

3.1. Inflația în România în perioada 1990 -2020

În România, inflația a dispărut în ultimii ani din preocupările conducătorilor
politici și ale opiniei publice. În prezent, subiectul a revenit însă în dezbaterile
publice, ca urmare a creșterii ratei inflației în ultimele luni și a temerilor că această
tendință s -ar putea menține și amplifica în viitor.
În anii 1990, România a cunoscut o inflație ridicată, determinată în principal
de politica bugetară și monetară a primelor guverne p ostcomuniste, care au
încercat să mențină în funcțiune sistemul economi c construit în epoca comunistă.
Dezechili brele majore ale acestui system (dezechilibrul structural între cerere
și ofertă; deficitul extern; deficitul public; etc.), mascate anterior de prețurile fixe,
stabilite în mod administrativ, au început să iasă la iveală pe măsură ce prețurile au
fost liberalizate (prima liberalizare parțială a avut loc la 1 noiembrie 1990).
La aceste cauze ,,moștenite'', s -a adăugat dezechilibrul între venituri și
productivitatea muncii creat prin politica de creștere a salariilor nominale dusă de
autorități pentru a pacifica societatea românească traumatizată de evenimentele
politice din decembrie 1989 și din primul deceniu de după căderea comunismului
(mineria dele). În felul acesta, inflația ascunsă din timpul comunismului a devenit
inflație deschisă, manifestată în forma sa clasică: creșterea generalizată a prețurilor
bunurilor și serviciilor.
Conjugată cu scăderea producției, determinată de dezorganizarea ap aratului
de producție comunist și de lipsa reformelor de natură să transforme economia
planificată în economie de piață, această inflație rampantă a dat naștere
fenomenului numit ,,slumpflație'': coexistența inflației rapide sau chiar galopante,
pe de o pa rte, și a unui regres economic, pe de altă parte21.
Slumpflația s -a perpetuat până în preajma aderării la UE, incitându -i pe
conducătorii politici să încerce să reintroducă controlul prețurilor și să dea
prioritate politicii de creștere a veniturilor nomin ale. Deoarece controlul total al
prețurilor nu a mai fost posibil, inflația s -a tot amplificat, ajungând în prima parte a
anilor 1990 la nivele cu trei cifre . La rândul lor, ratele d obânzilor reale pe termen
scurt (ajustate cu rata inflației) au devenit put ernic negative, ceea ce a dus la
dezorganizarea creditului și, în general, a sistemului de finanțare a economiei.
În 2010 s -a discutat mult despre scăderea puterii de cumpărare a românilor,
mai ales în condițiile creșterii prețurilor, reducerii salariilor bugetarilor și înghețării
pensiilor, iar în acest context s -a spus de nenumărate ori că, după Revoluție nu am
dus-o niciodată mai prost ca acum 22.

21 https://www.researchgate.net/publication/325390537_SE_INTOARCE_INFLATIA , articol
publicat de Cerna Silviu, în Mai 2018, on -line
22 https://economie.hotnews.ro/stiri -finante_banci -8278298 -evolutia -salariului -real-ultimii -20-
ani-cat-rau-fost-anul-2010.htm , accesat în 20.12.2019

35
În ultimii 15 ani, economia românească a trecut prin două perioade majore de
corectare a dezechilibrelor, rezu ltatul fiind în ambele cazuri scăderea puterii de
cumpărare a populației. Cele două perioade au diferit însă din punctul de vedere al
modului în care a avut loc ajustarea – în 1997 corectarea s -a realizat prin inflație,
iar în 2009 și 2010 prin reducerea c heltuielilor.
După căderea comunismului, economia a suferit un soc, primii 4 ani de
capitalism generând o degradare continua a nivelului de trai. Trendul descendent a
fost stopat în 1994, salariul real cunoscând o creștere semnificativă în 1995 și
1996.
Această stopare a declinului a fost însă una discutabilă, fiind realizată cu
prețul menținerii sub un control strict al prețurilor administrate, companiile de stat
fiind nevoite să vândă produse la un preț care nu mai acoperea costul de producție.
Prin urma re, până la sfârșitul anului 1996, numai rafinăriile acumulaseră o datorie
la bănci ce depășea jumătate de miliard de dolari, sau echivalentul a 1,5% din PIB.
În perioada respectivă s -a reușit și o relativă domolire a inflației, care a ajuns de
peste 150% pe an în 1991 -1994, la mai puțin de 40% în 1995 și 1996. Costul a fost
însă uriaș .
La începutul anului 1997, după ce CDR a venit la putere, prețurile la energie
și alimente – prețuri care, din considerente sociale au fost ținute artificial jos timp
de mai mulți ani – au fost liberalizate, consecințele fiind următoarele:
-inflația a explodat, prețurile majorându -se în medie cu 155% în 1997, vârful fiind
atins în mai -iunie, când prețurile erau cu 180% mai mari decât în urmă cu un an.
Cu alte cuvinte, aproape ca s-au triplat.
-în ianuarie și februarie 1997, leul s -a depreciat cu 91% în fața dolarului,
ajungând de la 4.000 lei/$ în decembrie 1996, la 7.774 lei/$ în februarie 1997;
-în anul respectiv, prețurile au crescut în medie cu 155%, iar salariile și
pensii le cu doar ~100%, ceea ce a dus la o puternică reducere a puterii de
cumpărare, 1997 fiind anul în care nivelul de trai a atins un minim în ultimii 21 de
ani. Salariul real reprezenta doar 56% din cel existent în 1990;
-salariul mediu net a scăzut de la $1 04 în 1996, la $88 in 1997, iar pensia
medie a scăzut de la $41 la $36. În 1990, salariul mediu net era de $156, iar pensia
medie de $74,3;
Să nu uităm nici că această ajustare drastică a venit în momentul în care
nivelul de trai era oricum la un nivel ext rem de redus, după ajustările dramatice de
la începutul anilor `90.
Ca fapt divers: în 1997 au avut loc 15 greve la care au participat 52.000 de
salariați, în 1998 au avut loc 54 greve la care au participat 120.000 de salariați, iar
în 1999 au avut loc 89 de greve la care au participat 232.000 de salariaț i.
Anii 2009 -2010. Spre deosebire de ajustarea din 1997, care a fost realizată
prin inflație, cea din 2009 -2010 a fost realizată prin creșteri de taxe, tăieri de
cheltuieli, concedieri, reduceri de salarii, și înghețarea pensiilor.
În 2009 și 2010 au existat economiști care au sugerat o ajustare prin inflație,
această soluție fiind mai ușor de suportat din punct de vedere psihologic, pentru ca
omul de rând să nu aibă impresia că statul îi introdu ce mâna până la cot în buzunar.

36
Atunci când scazi salariul nominal însă, iar bugetarul vede că la sfârșitul lunii
ia mai puțini bani decât de obicei, impactul psihologic este mult mai mare.
Spre deosebire de anii `90, ajustarea din 2009 -2010 vine dupa 9 ani de creșter e
continuă a salariilor și pensiilor, salariul real majorându -se cu aproximativ 120%
între 1997 și 2010. Cu alte cuvinte, discutând strict pe cifre, ajustarea din 2010 este
“parfum” față de cea din 1997.
Chiar și în cazul bugetarilor, scăderea de 18 -20% a salariului real care a avut
loc în 2010 (reducerile de 25% s -au realizat de la jumătatea anului) a venit după ce
salariile s -au dublat între 2006 și 2009. În 1997, în cazul bugetarilor, salariul real a
scăzut cu 23%, după ce în cei 6 ani anteriori, salariu l real a scăzut cu încă 28%.
Anul 2014 a adus inflația anuală la un minim istoric neașteptat de 0,83%,
după aproape un sfert de secol de capitalism, marcat de trei recesiuni și de trei peri –
oade de creștere.
A fost pentru prima oară când rata anuală a infl ației a coborât sub 1% după ce
la începutul anilor ‘90 era hiper inflație galopantă. Astfel, după ce s -a luptat mai
bine de 20 de ani cu prețurile mari, BNR poate să ajungă în si tuația de a încerca să
evite deflația.
Analiștii au anticipat accelerarea pr ocesului de dezinflație în 201423, care să
ducă inflația la o rată anuală situată sub limita inferioară a intervalului țintei sta –
ționare a BNR de 2,5% ± un punct procentual. Însă, scăderea inflației anuale până
la 0,83%, după ce în decembrie s-a înregistra t o inflație lunară de -0,1%, a luat prin
surprindere pe toată lumea. BNR a ratat astfel ținta de inflație, după ce a atins de
trei ori acest obiectiv (în anii 2006, 2011 și 2013) de când a adoptat strategia de
țintire a inflației ca principal obiectiv mon etar, în august 2005.
Spec trul deflației planează amenin țător și asupra altor state din UE. Rata
inflației din zona euro a coborât deja în teritoriu negativ în decembrie pentru prima
oară din septembrie 2009, potrivit Euro stat, ca urmare a scăderii preț ului petrolului
și a în cetinirii ritmului de creș tere a economiilor din zona euro.
Scăderea inflației și cererea de consum încă slabă au încurajat BNR să
continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii -cheie și
diminuarea ratelo r rezervelor minime obligatorii, măsuri care au antrenat scăderea
dobânzilor la credite și relansarea creditării în lei, cu impact favorabil asupra
economiei.

23 https://www.zf.ro/eveniment/de -la-inflatie -de-aproape -300-pe-an-la-mai-putin -de-1-in-22-de-
ani-romania -a-ajuns -sa-aiba-pe-an-inflatia -dintr -o-singura -zi-din-1993 -13763834 , articol
publicat de Claudia Medrega, in 14.01.2015, accesat în 20.11.2019

37
Figura nr.1 1 – Valorile Indicelui preț urilor de consum și ale Inflației în România,
în perio ada 1970 – 2018

Anul 1970 este considerat an de referință, valorile inițiale fiind de 100%
pentru Indicele prețurilor și 0% pentru inflație
Sursa: http://www.insse.ro/cm s/ro/content/ipc%E2%80%93serie -de-date-anuala

38
3.2. Țintele de inflație în România

Țintele de inflație sunt exprimate în termenii variației anuale a indicelui
prețurilor de consum și sunt stabilite ca punct central încadrat de un interval de
variație de ± 1 punct procentual.
Similar experienței altor bănci centrale din regiune care implementează
politica monetară în contextul strategiei de țintire directă a inflației, evoluția naturii
și valorile țintelor de inflație stabilite de BNR până în prezent se cara cterizează
prin două etape distincte:
I. etapa țintelor de inflație coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi
ani ca valori anuale aferente lunii decembrie (2005 -2012), parcurgerea ei având ca
argument major necesitatea consolidării dezinflației și a atingerii unei rate anuale a
inflației sustenabile pe termen mediu;
II. etapa unei ținte staționare multianuale de inflație, compatibilă cu definiția de
stabilitate a prețurilor pe termen mediu în economia românească (începând cu anul
2013); este o perioadă intermediară menită să asigure trecerea la etapa țintei
continue de inflație pe termen lung – compatibilă cu definiția de stabilitate a
prețurilor adoptată de BCE.

Figura nr. 1 2 – Țintele de inflație, conform acordului cu BCE

Sursa: BNR

39
Caracter isticile strategiei de țintire directă a inflației în România24
 exprimarea țintei de inflație în termenii headline inflation (indicele prețurilor
de consum), având în vedere familiaritatea publicului cu acest indicator și nevoia
de a asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;
 stabilirea țintei ca punct central încadrat de un interval de variație (+/ -1
punct procentual) în scopul ancorării eficace a anticipațiilor inflaționiste;
 anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un or izont mai lung de timp
(inițial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii
monetare;
 continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
 definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanțe (" circumstanțe
excepționale "), independente de influența politicii monetare, care condiționează
responsabilitatea BNR pentru atingerea țintei de inflație;
 stabilirea țintei de inflație de către BNR în consultare cu guv ernul.

Tabel nr. 1 – Ținta anuală de inflație, în perioada 2016 -2020
Data IPC IPC –
medie CORE2
ajustat limita
inferioară a
intervalului
de variație ținta
anuală de
inflație limita
superioară a
intervalului
de variație
variație anuală (%)
ian.16 -2,13 -0,8 -3,6 1,50 2,50 3,50
feb.16 -2,68 -1,1 -3,8 1,50 2,50 3,50
mar.16 -2,98 -1,4 -3,9 1,50 2,50 3,50
apr.16 -3,25 -1,7 -3,9 1,50 2,50 3,50
mai.16 -3,46 -2,1 -3,9 1,50 2,50 3,50
iun.16 -0,70 -2,0 0,4 1,50 2,50 3,50
iul.16 -0,78 -1,9 0,5 1,50 2,50 3,50
aug.16 -0,20 -1,8 0,6 1,50 2,50 3,50
sep.16 -0,57 -1,7 0,6 1,50 2,50 3,50
oct.16 -0,43 -1,6 0,6 1,50 2,50 3,50
noi.16 -0,67 -1,6 0,5 1,50 2,50 3,50
dec.16 -0,54 -1,5 0,4 1,50 2,50 3,50
ian.17 0,05 -1,4 0,5 1,50 2,50 3,50
feb.17 0,20 -1,1 0,9 1,50 2,50 3,50
mar.17 0,18 -0,9 1,0 1,50 2,50 3,50
apr.17 0,61 -0,5 1,1 1,50 2,50 3,50
mai.17 0,64 -0,2 1,3 1,50 2,50 3,50
iun.17 0,85 -0,1 1,4 1,50 2,50 3,50
iul.17 1,42 0,1 1,5 1,50 2,50 3,50
aug.17 1,15 0,2 1,6 1,50 2,50 3,50
sep.17 1,77 0,4 1,8 1,50 2,50 3,50

24 https://www.bnr.ro/Caracteristicile -strategiei -de-tintire -directa -a-inflatiei –3324.aspx

40
oct.17 2,63 0,7 2,0 1,50 2,50 3,50
noi.17 3,23 1,0 2,3 1,50 2,50 3,50
dec.17 3,32 1,3 2,4 1,50 2,50 3,50
ian.18 4,32 1,7 2,9 1,50 2,50 3,50
feb.18 4,72 2,1 2,9 1,50 2,50 3,50
mar.18 4,95 2,5 3,1 1,50 2,50 3,50
apr.18 5,22 2,8 3,1 1,50 2,50 3,50
mai.18 5,41 3,3 3,0 1,50 2,50 3,50
iun.18 5,40 3,6 2,9 1,50 2,50 3,50
iul.18 4,56 3,9 2,9 1,50 2,50 3,50
aug.18 5,06 4,2 2,9 1,50 2,50 3,50
sep.18 5,03 4,5 2,8 1,50 2,50 3,50
oct.18 4,25 4,6 2,8 1,50 2,50 3,50
noi.18 3,43 4,6 2,6 1,50 2,50 3,50
dec.18 3,27 4,6 2,4 1,50 2,50 3,50
ian.19 3,32 4,5 2,5 1,50 2,50 3,50
feb.19 3,83 4,5 2,7 1,50 2,50 3,50
mar.19 4,03 4,4 2,7 1,50 2,50 3,50
apr.19 4,11 4,3 3,0 1,50 2,50 3,50
mai.19 4,10 4,2 3,2 1,50 2,50 3,50
iun.19 3,84 4,1 3,3 1,50 2,50 3,50
iul.19 4,12 4,0 3,3 1,50 2,50 3,50
aug.19 3,89 3,9 3,4 1,50 2,50 3,50
sep.19 3,49 3,8 3,4 1,50 2,50 3,50
oct.19 3,40 3,7 3,4 1,50 2,50 3,50
noi.19 3,77 3,8 3,5 1,50 2,50 3,50
dec.19 4,04 3,8 3,7 1,50 2,50 3,50
ian.20 3,60 3,8 3,7 1,50 2,50 3,50
feb.20 3,05 3,8 3,7 1,50 2,50 3,50
mar.20 3,05 3,7 3,9 1,50 2,50 3,50
apr.20 2,68 3,6 3,7 1,50 2,50 3,50
mai.20 2,26 3,4 3,6 1,50 2,50 3,50
iun.20 2,58 3,3 3,7 1,50 2,50 3,50
iul.20 2,80 3,2 3,7 1,50 2,50 3,50
aug.20 2,68 3,1 3,7 1,50 2,50 3,50
sep.20 2,45 3,0 3,7 1,50 2,50 3,50
Sursa BNR

41
Figura nr. 1 3 – Ținta inflației în intervalul 2019 -2021

Figura nr. 1 4

Sursa BNR

Mărimea intervalului de incertitudine asociat proiecției de inflație din
scenariul de bază trebuie înțeleasă în termeni simp li, ca fiind o medie a efectelor
posibile rezultate din acțiunea în viitor a unor factori de risc incerți în momentul
actual atât ca sursă, cât și ca magnitudine sau direcție de manifestare. Este, în
același timp, o aproximare de ordin cantitativ a incerti tudinii anticipate pentru
proiecția de inflație.

42
Mărimea acestui interval ilustrează incertitudinea generală medie asociată
proiecției de inflație și nu neapărat pe cea particulară , asociată unor factori de risc
specifici proiecției curente.
În final, mod ul prin care o bancă centrală comunică publicului propriile
evaluări și incertitudini este esențial în determinarea eficacității sale în influențarea
activității economice .

3.3. Caracteristicile inflației în anul 2020

Rata anuală a inflației IPC a conti nuat în trimestrul III 2020 parcursul
descendent observat de la începutul acestui an, plasându -se în luna septembrie în
vecinătatea punctului central al țintei staționare, respect iv la valoarea de 2,45 la
sută, comparativ cu 2,58 la sută în luna iunie. Ten dința ușor dezinflați onistă a
reflectat cu precădere efectele recoltei favorabile de legume și fructe din acest an
pe plan local și comunitar. În același timp, însă, suprapunerea șocurilor pe partea
cererii și a ofertei, cele din urmă asociate măsurilor ad optate în scopul ținerii sub
control a pandemiei, a imprimat o tendință de stabilitate ratei anuale a inflației
CORE2 ajustat, aceas ta continuând să se situeze în jurul valorii de 3,7 la sută. Dată
fiind traiect oria sub așteptări a prețurilor volatile, în luna septembrie, dinamica
anuală a IPC s -a plasat cu 0,3 puncte procentuale sub nivelul din cea mai recentă
proiecție macroeconomică ( Raportul asupra inflației din august 2020). În același
timp, pe parcursul trimestrului III 2020, rata medie anuală a inflației IAPC s -a
redus marginal comparativ cu me dia europeană, coborând până la nivelul de 2,8 la
sută.
Rata anuală a inflației CORE2 ajustat și -a menținut dinamica ridicată și în
intervalul iulie-septembrie 2020 , plasându -se la un nivel similar celui înregi strat în
luna iunie 2020. Astfel, revenirea semnificativă a cererii de consum pe parcursu l
trimestrului III este posibil să fi atenuat presiunile dezinflaționiste, după ce gap-ul
PIB se deschisese la valori puternic negative în trimestrul anterior. Această
evoluție a fost încurajată și de extinderea sprijinului financiar al statului în mater ie
de ocupare a forței de muncă după data de 1 iunie, care a continuat să acționeze ca
un amortizor la nivelul cererii de consum. În plus, continuă să rămână relevante
presiunile inflaționiste specifice gestionării crizei sanitare (de exemplu, costuri cu
materiale sanitare, dezinfectanți etc.), resimțite mai acut în domeniile de activitate
cele mai expuse contactului uman direct (HoReCa, servicii culturale și recreative,
transpor t de pasageri). În perspectivă, planează incertitudini cu privire la impactul
net a supra dinamicii inflației CORE2 ajustat al șocurilor de natura cererii, respectiv
al celor d e natura ofertei, în timp ce pe termen scurt, valoarea înregistrată la lu na
septembrie s e plasează în linie cu valoarea proiectată în Raportul asupra inflației
anterior. Dată fiind restrângerea semnificativă a activității econom ice în trimestrul
II, precum și tendința companiilor de a menține un surplus de forță de muncă pe
durata manifestării unui șoc negativ (comportament prevalent și în criza
anterioară) , ritmul anual de creștere a costurilor unitare cu forța de muncă pe

43
ansamblul economiei a consemnat un salt în trimestrul II 2020 (până aproape de 11
la sută). Tot o accelera re, ușor mai redusă (până la circa 8 la sută), se observă și
după exclu derea din calcul a salariaților care au fost încadrați în șomaj tehnic, ale
căror indemniz ații au fost suportate de către stat (ajustare de natură a surprinde cu
mai multă ac uratețe pre siunea costurilor cu forța de muncă resimțită de companii).

Figura nr. 15 – Rata medie anuală a infla ției

Sursa: https://insse.ro/cms/

3.4. Șomajul în România după anul 1989
În statistica românească, efectivul șome rilor se determină în două variante:
Șomerii înregistrați sunt persoanele care au declarat că în perioada d e referință
erau înscrise la Oficiile forței de muncă și șomaj, indiferent dacă primeau sau nu
alocație de sprijin, ajutor de șomaj, sau alte forme de protecție socială.
Șomerii în sens B.I.M. sunt persoanele de 15 ani și peste care în decursul perioadei
de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:
– nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor
venituri;
– sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite
metode pentru a -l găsi: înscrierea la Oficiul de forță de muncă și șomaj sau la
agenții particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont

44
propriu, publica rea de anunțuri sau răspunsuri la anunțuri, apel la rude, prieteni,
sindicate etc;
– sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 z ile, dacă s -ar găsi
imediat un loc de muncă; Sunt incluse, de asemenea:
-persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie
rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul
la o dată ulterioară perioadei de referință;
– persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi,
studenți, pensionar i), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și
sunt disponibile să înceapă lucrul.
În România, numărul de șomeri se determină prin mai multe metode:
recensământ, ancheta prin sondaj, prelucrarea datelor oferite de instituții
guvernament ale, ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În afara
recensămintelor, efectivul șomerilor și rata șomajului se determină și prin alte
metode statistice aplicate de către Institutul Național de Statistică (I.N.S.) și
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (M.M.S.S.).
Rata șomajului se determină prin raportarea numărului total de șomeri
înregistrați la populația activă civilă.
Pentru calculul acestor indicatori, a căror publicare se face în mass -media, în
buletinele statistice lunare sau în anuare, se agregă datele culese la nivelul Oficiilor
județene ale forței de muncă și șomajului
Fenomenul șomajului, avându -și premisele în disfuncționalitãț ile economiei
socialiste, în particular în domeniul ocupării forței de muncã, a fost un însoț itor
permanent al pe rioadei de tranziție la economia de piață25, pentru ca, ulterior,
acesta să se cronitizeze și să se manifeste și în perioadele recente de creștere
economică .
Odată cu prima reglementare juridică în materie, respectiv Legea nr. 1/1991
privind protecț ia social a șomerilor și reintegrarea lor profesională, șomajul a
început să fie evidenț iat pe baza înscrierii la oficiile de ș omaj, pentru ca, începân d
cu anul 1994, sã fie evaluat și prin anchete în cadrul gospodăriilor, reflectând
șomajul în sensul crite riilor Biroului Internațional al Muncii. Tabloul evoluției
șomajului, pe ani, se prezintă astfel:

25Economie teoretică și aplicată, Alina, Bãdulescu, Conferențiar universitar doctor Universitatea din Oradea
Șomajul în România. O analizã retrospectivã (1991 -2005) , pag. 72 -78, versiune on -line

45
Figura nr. 1 6 Evoluția ratei șomajului în perioada 1991 -2005

Dacã realizăm o analiză mai profundă a valorilor lunare din intervalul d at,
observă m că rata șomajului a avut o evoluție oscilantă : a crescut continuu, cu mici
variaț ii lunare, în perioada februarie 1991 – martie 1995, urmând scăderi, iarăși
creșteri (din ianuarie 1997 până în aprilie 2000), pentru ca apoi să scadă continuu,
ajungând până la 5,9% în anul 2005.

46
Figura nr. 1 7 – Rata șomajului în perioada 2005 -2020

Sursa: https://insse.ro/cms/

Pe baza datelor culese din informațiile furnizate de ANOFM, putem observa
că după valoa rea de 5,9%, atinsă la finalul anului 2005, rata șomajului a înregistrat
variate fluctuații, în perioada analizată. Anii 2008 și 2009, au înregistrat valori ale
ratei sub 5,9%, ulterior în perioada 2009 -2015, valorile atinse de rata șomajului
fiind mai ma ri de 5,9%.
Trendul descrescător al ratei șomajul se remarcă odată cu anul 2015, ajungân d
în anul 2019 la valori sub 4%, pentru ca în anul 2020 să crească pe fondul
pandemiei. Rata șomajului în trimestrul III din anul 2020 a fost de 5,2%, în scă dere
cu 0, 2 puncte procentuale față de cea înregistrată în trimestrul 2 al anului 2020 ,
potrivit datelor Institutului Național de Statistică .
Este demn de menționat că la sfârșitul lunii august 2019, rata ș omajului a
înregistrat la nivel naț ional un procent de 3,03% , mai mare cu 0,02 pp decât cea
din luna anterioară și cu 0,43 pp mai mică decâ t cea din luna august a anului
201826.

26 https://legislatiamuncii.manager.ro/a/25868/somajul -in-romania -in-usoara -crestere -in-august –
2019.html

47
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15 -64 ani) a fost, î n
trimestr ul III al anului 2020, de 66%, în creștere față de trimestru l anterior 2020, cu
0,8 puncte procent uale, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS ).
Potrivit statisticii transmise, î n trimestrul III 2020, rata de ocupare a
populației în vârstă de 20 -64 ani a fost de 71,2%, c u 1,2 puncte procentuale pe ste
ținta națională de 70% stabilită î n con textul Strategiei Europa 2020. Î n al treilea
trimestru al anului 2020, populația activă a Româ niei era de 9,027 milioane
persoane, din care 8,555 milioane erau ocupate, iar 472.000 erau ș omeri.
"Gradul de ocupare a fost mai mare la bă rbați (74, 9% față de 56, 9% la femei) ș i la
persoan ele din mediul urban (67,4% față de 64,4% î n mediul rural).
Rata de ocupare a tineri lor (15 -24 ani) a fost de 24,7%, precizează INS.
Rata șomajului î n trime strul III 2020 a fost de 5 ,2%, în scă dere cu 0,2 puncte
procentuale(pp) față de cea înregistrată î n trimestrul anterior.
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale ș omaju lui a fost de 0,4 pp (5,4% la
bărbați față de 5% la femei), iar pe medii rezidențiale, de 1,2 pp (5,9% în mediul
rural, față de 4,7% în mediul urban).
Pe grupe de vârstă, rata ș omajului a atins n ivelul cel mai ridicat (19,2%) în
rândul tinerilor (15 -24 ani).
Numărul șomerilor (în vârstă de 15 -74 ani) estimat pentru luna noiembrie a
anului 2020 a fost de 462 mii per soane, în scădere față de luna octombrie 2020
(477 mii persoane), dar în creștere față d e aceeași lună a anului 2019 (361 mii
persoane).

Figura nr. 18 – Evoluția numărului de șomeri în perioada noiembrie 2017 –
noiembrie 2020

Sursa: https//:insse.ro, Com unicat de presă din 8 ianuarie 2021

48
Figura nr. 1 9 – Rata șomajului pe sexe

Sursa: https//:insse.ro, Comunicat de presă din 8 ianuarie 2021

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit -o cu 0,5 puncte procentuale pe cea
a femeilor (valorile respec tive fiind 5,3% în cazul persoanelor de sex masculin și
4,8% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25 -74 ani), rata
șomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna noiembrie 2020 (4,3% în cazul
bărbaților și 3,9% în cel al femeilor).
Num ărul șomerilor în vârstă de 25 -74 ani reprezintă 75,8% din numărul total
al șomerilor estimat pentru luna noiembrie 2020.

49
Figura nr. 20 – Evoluția ratei șomajului în perioada noiembrie 2012 – noiembrie
2020
3,63,84,04,24,44,64,85,05,25,45,65,86,06,26,46,66,87,07,27,47,67,88,08,28,4
111212345678910111212345678910111212345678910111212345678910111212345678910111212345678910111212345678910111212345678910P11P
2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020%
Serie ajustată sezonier
Trend

50
3.5. Evaluarea val orilor inflației și a șomajului într e 1990 -2020

Tabel nr. 2 – Valorile anuale ale inflației și șomajului
în perioada 1990 -2020
Anul Inflația % Rata șomajului %
1990 5,1 –
1991 170,2 3
1992 210,4 8,4
1993 256,10 10,2
1994 136,70 10,9
1995 32,30 8,9
1996 38,8 6,2
1997 154,80 9,3
1998 59,10 10,4
1999 45,80 11,80
2000 45,70 10,5
2001 34,50 8,8
2002 22,50 8,4
2003 15,30 7,4
2004 11,90 6,3
2005 9 5,9
2006 6,6 5,2
2007 4,8 4,1
2008 7,9 4,4
2009 5,6 7,8
2010 6,1 6,87
2011 5,8 5,12
2012 3,3 5,59
2013 4 5,85
2014 1,1 5,29
2015 -0,6 5,12
2016 -1,5 5,9
2017 1,3 4,9
2018 4,6 4,2
2019 3,8 2,98
2020 2,45 5,3
Sursa: date statistice culese din INSE

Am redat mai sus valorile anuale ale inflației și șomajului, în perioada
1990 -2020 . Motivul acestei c ulegeri de date a fost acela de a găsi eventuale
similitudini cu teoriile economice, respectiv curba lui Philips.
Din prezentarea teoretică a curbei Philips, în care accentul a fost pus pe
utilizarea acesteia în analizele macroeconomice, s -au desprins unel e concluzii

51
teoretice și practice. Din punct de vedere teoretic, curba Philips poate fi integrată,
utilizată într-un model de analiză a infl ației. Evoluția șomajului este o problemă
majoră la nivelul oricărei economii naționale deoarece aceasta determină o serie de
evoluții complexe. Astfel, indicatorii macroeconomici de rezultate în termeni reali
depind de nivelul pe care l -a înregistrat rata infl ației. Mărimea salariului sau
politicile salariale trebuie să țină seama indubitabil de n ivelul înregistrat de rata
inflației. În consecință, nivelul de trai sau bunăstarea unei națiuni bazată pe
veniturile reale trebuie să aibă la bază și modul în care se resimte exprimă influența
inflației.
Reprezentarea grafică a acestor valori relevă faptul că, pentru România, în
perioada aleasă, nu sunt respectate, în totalitate postulatele teoriei, conform cărora,
la o inflație cu valori mici, vom avea o rată a șomajului mare.
Se poate observa cu ușurință faptul că anul 2005 a marcat o era a inflației
cu valori sub 10%, ajungâ nd și la valori negative, respectiv o perioadă de deflație.
Perioada 2014 -2017 a avut parte de o constrângere a creditelor, respectiv,
normele BNR de acordare a creditelor persoanelor fizice au fost schimbate, accesul
la creditare fiind îngrădit prin pract icarea unui grad de îndatorare foarte scăzut.
Dobânzile au scăzut, dar sumele împrumutate au fost mult reduse. Pe fondul crizei
financiare internaționale, majoritatea prețurilor bunurilor și serviciilor au scăzut.
Furnizorii de bunuri și servicii au încerc at să rămână în activitate, motiv pentru
care au renunțat la cotele de profit obținute anterior.
Pentru populația activă, această perioadă a adus un nou val de șomaj, multe
firme, pentru a reduce cheltuielile au redus și din personal. Altele, au încetat
activitatea, motivele fiind atât criza financiară internațională, cât și politicile
financiare și fiscale adoptate la nivel național.

52

Astfel, în perioada 1991 -2004, am avut hiperinflație, însoțită de rate mici
ale șomajului, raportate la rata inflației .
Ratele mici ale șomajului reflectau o realitate apărută după Revoluția din
anul 1989. O destabilizare economică majoră, o putere scăzută de cumpărare, o
societate în tranziție, o prezență politică needucată, incapabilă să adopte politici
economice fiabil e, care să suțină populația sau economia.

Figura nr. 2 2 – Relația dintre inflație și șomaj în perioada 1991 -2008

Sursa: BNR, INS

Conform datelor redate grafic mai sus, se poate observa faptul că România
a trecut prin perioade aciclice, neliniare, cont rare, uneori au respectat postulatele
lui Philips, alteori nu au respectat aceste teorii. Începând cu anul 2000, se poate
observa că ratele inflației și ratele șomajului au avut valori apropiate, nu opuse.
Astfel, am pornit, la începutul perioadei fără val ori ale șomajului, dar cu
valori exorbitante ale ratei inflației, anul 1992 și 1993 au înregistrat valori peste
200% ale inflației, respectiv 210% și 256%, iar ratele șomajului erau peste 10%. -50050100150200250300
123456789101112131415161718192021222324252627282930Rata inflației
rata șomajului fig. nr. 21
Evolu ția ratelor inflației și șomajului în perioada
1990 -2020

53
Figura nr. 2 3 – Reprezentarea grafică a relației inflație -șomaj între 2000 –
2008

Sursa: BNR, INS
După 2000, anul 2007 a marcat începutul unei realități economice diferite,
cu valori ușor egale ale șomajului și inflației, ulterior la începutul crizei financiare
mondiale, în anul 2008, inflația a fost dublată, scăzând puterea de cumpărare a
monedei naționale. În acel an, moneda EURO, a trecut pragul de 4lei/euro, de la o
valoare de 3,5lei/euro.
Începând cu anul 2012, BNR a început să treacă la reglarea nivelului
inflației, prin adoptarea unor politici economice importan te, în concordanță cu
politica la nivel European, care a stabilit anumite valori de urmat pentru rata
inflației, respectiv:
i. exprimarea țintei de inflație în termenii headline inflation (indicele prețurilor
de consum), având în vedere familiaritatea publicu lui cu acest indicator și nevoia
de a asigura transparența și credibilitatea deciziilor de politică monetară;
ii. stabilirea țintei ca punct central încadrat de un interval de variație (+/ -1
punct procentual) în scopul ancorării eficace a anticipațiilor inflaț ioniste;
iii. anunțarea unor ținte anuale de inflație pentru un orizont mai lung de timp
(inițial 2 ani), ceea ce accentuează perspectiva necesară pe termen mediu a politicii
monetare;
iv. continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
v. definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanțe (" circumstanțe
excepționale "), independente de influența politicii monetare, care condiționează
responsabilitatea BNR pentru atingerea țintei de inflație;
vi. stabilirea țintei de inflație de către BNR în consultare cu guvernul.

54
Figura nr. 2 4
Comparație între rata șomajului în România – calculată intern și rata șomajului
calculată conform BIM, înainte de criza financiară internațională și după criza
financi ară internațională

Sursa: EUROSTAT, INS

55
CONCLUZII

În această lucrare am realizat un studiu aprofundat al celor două fenomene
economice care afectează orice economie, iar materialele studiate m -au ajutat să
înțeleg mai bine diferitele perioade economice prin care a trecut țara noastră.
Astfel, pentru o Românie ieșită din perioada comunistă, populația avea
venituri, dar nu putea cumpăra cu aceste venituri majoritatea produselor necesare
traiului. În contextul accesul ui la piețele vecine, a apărut micul investitor, care nu
mai avea un loc de muncă, dar furniza unor categorii de oameni cele necesare:
alimente ieftine, străine, băuturi și țigări.
Majoritatea locurilor de muncă erau “ la stat ”, erau garantate, ulterior mu lte
dintre aceste locuri de muncă au dispărut, făcând loc unui antreprenoriat incipient,
îndreptat spre comerț și servicii, mai puțin spre producție. Sectorul industrie și
producție au rămas o perioadă bună la stat, dar au fost reduse capacitățile de
produ cție, motiv pentru care au fost desființate multe locuri de muncă.
Sectorul învățământ scotea pe bandă rulantă personal calificat în meserii,
care, după o perioadă nu a mai avut unde să lucreze. Ulterior, școlile de meserii au
dispărut și au apărut entităț i de învățământ superior, care aducea în piața muncii
personal supra calificat, dar fără posibilități reale de angajare. După 2000, au
crescut investițiile străine în România, au creat locuri de muncă, dar veniturile
erau, în general minime, orele lucrate erau mult peste norma europeană dar sporeau
veniturile.
Accesul populației la credite a fost înlesnit, au apărut diverse bănci, au
atras disponibilități banești importante având o rată a dobânzii acordate mare, peste
12%, dar acordau și credite, iar dobânz ile practicate erau foarte mari. În opoziție cu
aceste dobânzi mari a fost interesul populației pentru portofoliul acestor bănci,
referitor la credite. Românii s -au îndatorat peste pragul normelor BNR, neexistând
un control automat al accesului la creditar e.
În paralel cu aceste practici de îndatorare pentru un trai mai bun, au apărut
și șomerii voluntari, care preferau să primească indemnizație de șomaj pentru o
perioadă determinate și să desfășoare în paralel activități remunerate, dar în
economia subtera nă. Nu exista un control stabil al acestor forme de activitate din
partea autorităților, iar angajatorii preferau să lucreze cu aceste categorii de
persoane, neavând obligația de a plăti contribuții bugetelor. În această perioadă au
avut de pierdut bugetul de stat și personalul care a acceptat această formă de
remunerare.
Una dintre situațiile nou -apărute a fost migrarea forței de muncă către
diverse state europene, întro formă continuă și definitivă, ceea ce a condus la
înregistrarea unui număr ridicat de șomeri. O altă categorie de populație a fost cea
care se susține din ajutoarele sociale continue, având posibilitatea să invoce stare
de sănătate precară sau distanță mare față de locurile de muncă vacante.
Situația economică a României a cunoscut o redres are odată cu intrarea în
UE, în 2007, au sporit investițiile străine, implicit s -au creat mai multe locuri de

56
muncă, dar au trebuit adoptate și măsuri de contrabalansare a fenomenului
inflationist.
În România, fenomenele economice analizate, șomajul și i nflația sunt cel
mai des resimțite la nivelul populației active. De asemenea, fenomenul șomajului,
în prezent, are ca principală măsură de reducere, acordarea de facilități fiscale
firmelor care vor angaja și vor menține locurile de muncă pe o perioadă de un an.
Facilitățile fiscale sunt de natura unor sume fixe de bani care intră lunar în contul
angajatorului. Aceste măsuri vizează persoanele până la 25 de ani, absolvenți sau
peste 55 de ani, precum și persoanele cu deficiențe.
Ar trebui să fie o măsură ef icientă, dar în realitate are loc migrarea forței de
muncă, chiar și în aceste condiții, deoarece sumele nu se reflect în susținerea
salariilor nete ale angajaților, ci în susținerea cheltuielilor cu contribuțiile
obligatorii salariale sau de altă natură a angajatorului.
Există și un șomaj natural, dar, în România putem afirma că acesta este de
natură voluntară. Persoanele aflate în șomaj voluntar au alte surse de venit, nelegal,
nedeclarat, care susține, pe alocuri creșterea prețurilor la unele categorii d e
produse, dar, mai ales de servicii.
Creșterea prețurilor în România poate fi considerată artificială. Dacă ne
raportăm la alimentele de bază, acestea își mențin nivelul prețului în aceiași
parametrii de peste 3 ani. Ce a crescut? A crescut pre țul grâului , implicit al pâinii,
aliment primordial în România. Nivelul prețurilor la legume a fost stabil, al
lactatelor au cunoscut creșteri nesemnificative, iar carnea a avut un raport de
creștere mai mare pe seama așa -zisei crize a pestei porcine, respectiv, a
importurilor de carne.
Ce a crescut vizibil, ca și nivel al prețurilor ? Din punctul meu de vedere,
creșteri semnificative au avut serviciile, în special datorită nivelului salarial din
anumite domenii ale serviciilor, dar și anumite produse, dar nu cele de b ază.
Românii sunt mari consumatori, iar în ultima perioadă au redevenit mari
consumatori de credite și de bunăstare.
Cele două fenomene studiate afectează vizibil orice economie, iar în
România acest fapt a fost vizibil imediat după 1989. Pe parcurs, acest e fenomene
au căpătat caracteristici adaptate mediului românesc: șomajul un fenomen ce poate
fi exploatat pentru interesul pecuniar al anumitor categorii de populație, iar inflația
este un fenomen ce poate fi cu greu menținut în anumiți parametrii, având î n
vedere resursele financiare ale românilor care sunt aruncate în economie și cresc
artificial nivelul prețurilor.
În anul 2019, la nivel European, s -a realizat o previziune ce viza rata
șomajului, rata inflației, creșterea PIB, precum și deficitul și bala nța comercială a
României. Anul 2020 a debutat cu valul pandemic, primul trimestru al anului 2020
a înregistrat valorile prognozate, apoi, din T2 lucrurile s -au schimbat prin creșterea
persoanelor aflate în șomaj tehnic , consumul a scăzut pe seama restricț iilor sociale
impuse, sumele de bani puse în circulație au scăzut, inflația a scăzut.
Față de previziunile realizate în anul 2019, șomajul are o rată de 5,1% la
finalul lunii noiembrie 2020, în creștere față de estimarea de 4,2%, iar inflația are,

57
la fina lul lui noiembrie o valoare de 1,7%. Această valoare este cu 0,6 pp mai mica
decât estimarea realizată de BNR.
Șomajul tehnic indus în piața muncii de pandemie, a avut parte de o
susținere financiară constantă din partea autorităților, atât pentru angajato ri prin
susținerea cotelor de contribuții sociale și impozit către bugetele consolidate, dar și
către angajați, prin plata cotei fixe de 75% din salariul net din fondurile statului.
Angajatorul putea susține diferența de 25% dacă dispunea de surse proprii.

Figura nr. 26 Previziunile referitoare la anul 2020 pentru România
Sursa: https://ec.europa.eu/romania/news/20191107_previziuni_economice_de_toa
mna_ro

Concluzi a generală referitoare la rata șomajului și rata inflației este că acestea
sunt strâns correlate, crește rata șomajului, scade consumul și inflația. Anul 2020
constituie un bun indicator pentru a studia aceste fenomene, în sensul regândirii
opțiunilor anga jatorilor și angajaților, a restructurării consumului, a susținerii
conduitei prudențiale în tendințele de consum, pentru normalizarea indicatorilor
economici.

58
BIBLIOGRAFIE

1. Anderton, Alain – Economics Sixth Edition , Publisher: Anderton Press Ltd,
2015,
2. Anghel, M.G., Inflatia. Evoluția prețului de consum , Revista Română de
Statistică, supliment 1/2015
3. Anghelache Constantin, Anghel Mădălina Gabriela, Dumbravă Ștefan
Gabriel, Ene Lucian , Analyzing the employment rate of the population,
unemploym ent and vacancies in the economy , Economie teoretică și
aplicată Volumul XXV (2018), Nr. 2(615).
4. Anghelache Constantin, Marinescu Radu Titus, Lilea Florin Paul Costel,
Stoica Radu, Elementele componente ale metodologiei de calcul a
Indicelui Prețurilor de consum , Revista Română de Statistică, supliment
10/2017
5. Anghelache, C., Anghel, M. G., Econometrie generală. Concepte, teorie și
studii de caz , Editura Artifex, București, 2016
6. Anghelache, C., Manole, A. Utilizarea curbei Phillips în analiza
macroeconomic ă. Revista Română de Statistică Supliment, 2010
7. Anghelache, C., Sacală, C., Some Theoretical Aspects regardind the
Inflation , Revista Română de Statistică, Supliment, Nr. 6, 2015
8. Anna J. Schawrtz în lucrarea Secular price change in historical perspective ,
apărută în Journal of Money Credit and Banking 5 (1), 1973, p.243 -269.
9. Băcescu, Marius, Macroeconomie și politici macroeconomice, Ed. All,
1998, p. 763.
10. Bădulescu, Alina, Economie teoretică și aplicată, Șomajul în România. O
analizã retrospectivã (1991 -2005)
11. BALABAN, Georgiana, Denis VÎNTU, Testarea nonliniarității curbei
Phillips. Implicații pentru politica monetară , Economie teoretică și aplicată
Volumul XVII (2010), No. 4(545)
12. Dobrotă, Niță, Economie politică , Ed. Economică, București, 1997
13. Ehreberg, R., Smith, R. – Modern Labor Economics, 4th Edition , Harper
Collins Publishers, 1991
14. Eisner, Robert – A New view of the NAIRU , Department of Economics,
Northwestwen University, 1996
15. Fernand Baudhuin, Dictionnaire de l’eeconomie contemporaine,
Ed.Gerard, Pari s,1970,
16. Friedman, Milton, Capitalism și libertate , Ed. Enciclopedică, București;
1995
17. Gordon, Robert – Macroeconomics , Scott Foresman Company, Glenview,
1990
18. Ignat, Ion, Pohoață, Ion, Economie Politică , Ed. Economică, 1997
19. Mankiw, Gregory N. – Macroeconom ics, Worth Publishers, New York,
1992

59
20. Mankiw, N Gregory, Principes de líeconomie, Ed. Economica, 1998, p. 769
21. Negrea, Natalia, Fenomenul inflaționist și efectele sale în societatea
actuală , Revista Transilvană de Științe Administrative, VIII, 2002
22. Robert J . Barro and Vittorio Grilli, European Macroeconomics , 1994,
23. Salais, R. – L’emploi et le chomage , Enciclopedie Francaise, Ed.
Economica, Paris, 1990,
24. Samuelson, Paul, Nordhaus, W.D., Economics , International Edition, Mc
Graw Hill, Inc. New York, 1995

1. http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf , Macroeconomie,
CAPITOLUL 6 INFLAȚIA ȘI ȘOMAJUL, pag. 18, versiune online
2. http://www.business 24.ro/macroeconomie/inflatie/
3. http://www.cide.ro/caiet_11.pdf , inflație -sustenabilitate -integrare
4. http://www.eumed.net/ec orom/XIII.%20Inflatia/3%20cauzele_inflatiei.htm
5. http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc%E2%80%93serie -de-date-anuala
6. http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr2r_
19.pdf
7. http://www.revistadestatis tica.ro/supliment/wp –
content/uploads/2018/10/rrss_10_2018_A8_ro.pdf
8. http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp –
content/uploads/2017/07/rrss_07 _2017_A1_ro.pdf
9. http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wpcontent/uploads/2018/10/rrss_
10_2018_A8_ro.pdf
10. http://www.romania –
actualitati.ro/inflatia_anuala_la_minimul_ultimilor_20_de_ani -36905
11. https://angajatorulmeu.ro/evolutie -impresionanta -pentru -romania -rata-
somajului -a-scazut -consierabil -in-2019/
12. https://economie.hotnews.ro/stiri -finante_banci -8278298 -evolutia -salariului –
real-ultimii -20-ani-cat-rau-fost-anul-2010.htm , accesat în 20.12.2019
13. https://financer.com/ ro/finante -personale/ce -este-inflatia/
14. https://legislatiamuncii.manager.ro/a/25868/somajul -in-romania -in-usoara –
crestere -in-august -2019.ht ml
15. https://otpfonduri.ro/care -e-faza-cu-inflatia/
16. https://ro.wikipedia.org/wiki/Defla%C8%9Bie
17. https://ro.wikipedia.org/wiki/Infla%C8%9Bie , accesat în 5.01.2019
18. https://www.banksecrets.eu/ro/blog/ce -este-inflatia -si-care-sunt-cauze le-
acesteia/
19. https://www.bnr.ro/Caracteristicile -strategiei -de-tintire -directa -a-inflatiei –
3324.aspx
20. https://www.bursa.ro/in -noiembrie -2019 -inflatia -a-urcat -cu-3-8-procente -in-
ritm-anual -67726833
21. https://www.capital.ro/curs -de-macroeconomie -pe-intelesul -tuturor –
episodul -4-cat-de-sanatoasa -este-inflatia -pentru -economie.html

60
22. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/harta -somajului -in-europa -in-
ce-situatia -este-romania -in-raport -cu-alte-tari-raport -eurostat -1194182
23. https://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html
24. https://www.researchgate.net/publication/32 5390537_SE_INTOARCE_INF
LATIA , articol publicat de Cerna Silviu, în Mai 2018, on -line
25. https://www.tobinproject.org/about/james -tobin
26. https://www.tradeville.eu/tradepedia/inflatia
27. https://www.zf.ro
28. https://www.zf.ro/eveniment/de -la-inflatie -de-aproape -300-pe-an-la-mai-
putin -de-1-in-22-de-ani-romania -a-ajuns -sa-aiba-pe-an-inflatia -dintr -o-singura -zi-
din-1993 -13763834 ,

Anuarul statistic al României 1992 -2004
Buletinul de statistică 1997 -2006
Anchetele asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO), 1994 -2005
dicționarele: Coquelin et Guillaumin , apărut în 1852; Leon Sa y apărut în 1894;
Alfred Neymark 1898
Encyclopedia Britanica , William Benton Publisher, 1968
Wikiped ia

61