Management Turistic si Comercial [610150]

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir
Management Turistic si Comercial
SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI
POTENȚIALUL TURISTIC ȘI
VALORIFICAREA SA ÎN ORAȘUL
BUZĂU ȘI ÎMPREJURIMI
Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]. Neacsu Nicolae Petre Andrei
București
2013

CUPRINS
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
1.1.SCOPUL LUCRĂRII
1.2.ISTORICUL CERCETĂRILOR
1.3.DEFINIȚIA ȘI EVOLUȚIA TURISMULUI
CAPITOLUL 2
AMENAJAREA TURISTICĂ A TERITORIULUI
2.1.DEFINIRE
2.2.FACTORI
2.3.TIPOLOGIE
CAPITOULUL 3
PREZENTAREA JUDEȚULUI BUZĂU
3.1.AȘEZAREA GEOGRAFICĂ
3.2.DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE
3.3.CADRUL NATURAL

CAPITOLUL 4
POTENȚIALUL TURISTIC
4.1.POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL
4.2.POTENȚIALUL ANTROPIC
CAPITOLUL 5
VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC
5.1.BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
5.2.TRASEE TURISTICE
CAPITOLUL 6
POSIBILITĂȚI ȘI DIRECȚII DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI
TURISTIC
6.1. PIAȚA ÎNTREPRINDERII TURISTICE ȘI DINAMICA EI
6.2.PROMOVAREA TURISMULUI IN JUDEȚUL BUZĂU
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 1

INTRODUCERE
1.1.SCOPUL LUCRĂRII
Am ales această temă pentru lucrarea de față deoarece vreau sa-mi
aprofundez cunoștințele despre aceste locuri.
Înzestrată cu un potențial turistic de excepție, bucurându-se de o
climă favorabilă practicării turismului cu o floră și o faună bogată, cu
numeroase monumente istorice, de artă și arhitectură, județul Buzău
poate satisface – prin turismul balnear, cultural etc. – cerințele unor
segmente importante ale cererii turistice interne și internaționale .
Varietatea și bogăția resurselor turistice naturale și antropice conferă
acestei zone mari disponibilități pentru turism.
Prezența unor fenomene unice în țară – Vulcanii Noroioși, fenomenele
de endocarst din Platoul Meledic, – prezența apelor minerale care
constituie baza dezvoltării stațiunii balneo-climaterice Sărata Monteoru,
bogată în locuri istorice – situri și cetăți dacice, biserici și mănăstiri – zona
subcarpatică buzoiană se înscrie printre cele mai atractive zone ale țării
noastre.
Dacă la acestea se mai adaugă multe din realizările economice și sociale
de mare interes pentru orice vizitator precum și bogăția sufletească a
oamenilor acestor locuri recunoscuți pentru ospitalitatea lor, putem
afirma că zona Subcarpaților Buzăului își poate croi cu succes un drum
spre un loc de frunte printre zonele turistice românești.
O bună promovare a nenumăratelor resurse turistice existente aici și
modernizarea bazei tehnico – materiale care face posibilă exploatarea
acestor resurse, sunt factori importanți pentru relansarea turismului în
această zonă.
Tocmai de aceea, lucrarea de față își propune să realizeze în mod
obiectiv o evaluare a potențialului turistic din această zonă analizând și
modalitățile de valorificare ale acestui potențial.

1.2.ISTORICUL CERCETĂRILOR
Prin complexitatea reliefului, prin bogăția resurselor sale, prin
frumusețea și varietatea peisajelor – cu care a fost înzestrată – însuflețite
de oamenii harnici și primitori ai acestor meleaguri, zona subcarpatică
buzoiană a atras atenția unui mare număr de geografi care, în decursul
timpului au studiat aceste locuri, dedicându-le o mare parte din opera lor.
Un mare interes pentru problemele regiunii – legate mai ales de
aspectele reliefului și ale peisajului geografic – l-a manifestat în lucrările
sale cunoscutul geograf Ion Petrescu Burloiu (1977) – autor buzoian,
atașat locurilor pe care le-a străbătut din copilărie.
Tânăr student, autorul începe să cerceteze ca geograf pentru ca mai
târziu, materialul adunat să facă obiectul unei teze de doctorat.
Asupra limitelor Subcarpaților Buzăului s-au pronunțat în decursul
timpului atât geografi cât și geologi, fiecare încercând să-i delimiteze
conform argumentelor luate în calcul sub aspect geografic sau geologic.
De menționat în acest sens Vintilă Mihăilescu (1966, p.226-231) care
stabilește limita vestică a Subcarpaților Buzăului pe Valea Teleajenului și
Nicolae Popp (1971, p.57) care stabilește această limită pe Bârsa
Chiojdului și Cricovul Sărat.
În domeniul geografiei umane se remarcă lucrările unor prestigioși
geografi care au studiat această zonă : Melinda Cândea (1986), Valeria
Alexandrescu (1986), Violeta Nancu (2000) și Ioana Ștefănescu. Cu
valoroase lucrări despre turismul în această zonă se detașează
cunoscuții geografi Mihai Ielenicz și Grigore Posea (1974). “Zona
etnografică Buzău” este studiată de Olga Horșia (1979).
De menționat "Centrul pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului" –
Buzău (1999) care prin "Ghidul Turistic al județului Buzău" și "Albumul
monografic" al județului Buzău (1997) a încercat o relansare a turismului
în această zonă.
La studierea acestei zone și-au adus aportul și câțiva negeografi
printre care Ion Ionescu (1990) și Ion Istrate (1992).
1.3.DEFINITIA SI EVOLUTIA TURISMULUI

Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a
fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în
care cineva trăiește sau muncește, de la călătorii de o zi până la vacanțe
în străinătate.
Turismul se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în
epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o
trăsătură caracteristică secolelor XX și XXI.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul
englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700,
pentru a desemna acțiunea de a voiaja în Europa, în general, și în
Franța, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea
limbilor europene, cu sensul de călătorie de agrement.
Așadar, prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități
prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară
pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și
îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru
odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru
satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la
un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor
turistice, în special, și a mediului înconjurător, în general.
Termenul turism este uneori folosit ca peiorativ, implicând cunoașterea
superficială a culturilor și minunilor naturii pe care le vizitează turiștii.
Forme de turism:
•Turismul cultural
•Agroturismul
•Turismul de sănătate
•Turismul de afaceri
•Turismul sportiv
•Turismul de sejur
•Turismul de tranzit
•Turismul de circuit

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare
pentru turismul românesc. Managerii au fost obligați să facă față
concurenței destinațiilor externe, interzise până atunci în România.
Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are și
o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific
consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul
participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte
ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.
De asemenea, turismul antrenează și stimulează producția din alte
domenii. Studiile de specialitate au evidențiat faptul că activitatea unor
ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului.
Una dintre cele mai importante funcții ale turismului constă în rolul
său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacității
de muncă a populației, atât prin formele de odihnă, cât și prin formele de
tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de
educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a
oamenilor. Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producție, cu
intrări și ieșiri, se observă că aceasta presupune exploatarea unei game
variate de resurse, cele naturale având un rol fundamental. în
consecință, turismul exercită influență asupra mediului și componentelor
sale.
Legislația turistică trebuie să țină pasul permanent cu orientarea și
dezvoltarea în perspectivă a circulației turistice și cu noile circumstanțe
în cadrul cărora se derulează fluxurile turistice.
CAPITOLUL 2

AȘEZAREA TURISTICĂ A TERITORIULUI
2.1.DEFINIRE
Această poziție se datorează integrării activității turistice în
ansamblul activității economice la nivel național și regional. Rezultă
astfel că amenajarea teritoriului în scopuri turistice este o componentă
integrantă a amenajării teritoriului din toate punctele de vedere.
Caracterul economico-spațial al turismului :
Fenomenul turistic este influențat de particularitățile teritoriului,
legătură care se manifestă în dublu sens:
-natura specifică teritoriului influențează dimensiunea și
intensitatea circulației turistice ca și formele de turism;
-prezența turismului într-o anumit-o zonă stimularea dezvoltarea
economică a zonei respective.
Rezultă că amenajarea turistică are ca obiectiv armonizarea
intereselor turismului cu cele ale celorlalte activități economice și sociale
din teritoriul respectiv, pornind de la o serie de fenomene ca:
-industrializarea și urbanismul;
-creșterea duratei timpului liber;
-ridicarea nivelului de instruire și civilizație.
Ca scopuri ale amenajării ar putea fi enumerate:
-crearea cadrului necesar dezvoltării turismului și valorificării
optime a teritoriului din punct de vedere turistic;
-găsirea unor soluții de multiplicare a efectelor turismului în
avantajul economiei globale a zonei;
-integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia
dezvoltării economico-sociale a teritoriului.
. Conceptul de amenajare turistică :
Istoricul amenajării turistice:
-amplasarea sau localizarea unui obiectiv, cu referire la
activitatea turistică este frecvent folosită abia din anii 60;
-este împrumutată din amenajarea urbană, fiind stimulată de
dezvoltarea activității turistice în general și mai ales a turismului
de masă care a dus la creșterea preocupării pentru organizarea
spațiului turistic sub forma amenajării turistice;

-de menționat faptul că până la perioada menționată, turismul nu
era o activitate economică clar conturată ca atare, ci mai
degrabă o preocupare a unor grupuri restrânse, mai ales a celor
cu posibilități materiale mai mari.
Definirea conceptului de amenajare a teritoriului:
-un efort de dezvoltare planificată aplicată diferitelor sectoare ale
economiei în vederea realizării unei soluții optime pentru
dezvoltarea concordantă a unei zone într-un ansamblu complet ;
-amenajarea turistică reprezintă o formă particulară a amenajării
teritoriului, a planificării fizice, economice și sociale, adaptată
unui areal turistic.
Definiția conceptului de amenajare turistică a teritoriului:
-proces dinamic și complex de organizare științifică a spațiului
turistic, luând în considerare relațiile dintre mediu și
colectivitățile umane, respectiv ansamblul factorilor care
influențează aceste relații;
-amenajarea turistică cuprinde ansamblul elementelor care
alcătuiesc activitatea turistică.
-din punct de vedere economic, amenajarea turistică are în
vedere o serie de variabile cum ar fi:
aptitudinile naturale ale zonei;
distanța dintre zona de emisie (de origine) a turiștilor și zona
de recepție;
potențialul pieței (emisia turistică);
condițiile economice și sociale ale zonei care urmează să fie
amenajate;
dimensiunea actuală și/sau proiectată a implantărilor;
competențe decizionale etc.
-privite ca acțiuni complexe de organizare a teritoriului,
amenajările turistice:
asigură o exploatare rațională a resurselor;
stimulează dezvoltarea celorlalte ramuri și activități
economice într-un perimetru dat;
contribuie la protejarea mediului.
2.2.FACTORI
Cândva Buzăul era una dintre opțiunile principale pentru legătura între
Ardeal și Valahia și chiar Moldova. Erau secolele evului mediu târziu

când trecătorile peste Carpați erau folosite cu aceeași frecvență și cu
aceleași inconveniente.
Deschiderea unor drumuri majore peste Carpați, cum ar fi Sinaia –
Brașov sau Cozia – Sibiu a determinat scăderea dramatică a importanței
celorlaltora. Deși un drum relativ modern leagă încă Valea Buzăului de
Secuime, zona Buzăului este un punct important doar pe rutele care
leagă Bucureștiul de Moldova. Șoseaua, una dintre cele mai bune din
Romania, trece însa doar prin zona de câmpie a județului, nimic
spectaculos. Pentru cei mai mulți dintre călătorii care trec prin regiune,
Buzăul poate fi cel mult un picnic la marginea drumului, o cafea, un fast
food și din nou în mașină.
La două ore distanță de București, Buzăul este o zonă virgină din
punct de vedere turistic. Munții, care se văd din șosea, dar doar de la
distanță, sunt arealul cel mai interesant al județului. Spre Siret si Nehoiu,
spre Penteleu și Munții Curburii, Buzăul ascunde peisaje de mare
valoare și obiective turistice neexploatate sau deservite de baze turistice
subdezvoltate și învechite.

2.3.TIPOLOGIE
Ca entitate etnografică în care se întrepătrund elemente specifice ale
culturii populare romanești din cele trei provincii care se întâlnesc aici –
Muntenia, Transilvania si Moldova, județul Buzău aparține tipologic
specificului național.
Pentru zona Buzăului, în mod deosebit la Lopătari si Mânzălești, între
decorațiunile de interior se remarcă țesăturile din păr de capră, folosite la
preșuri și paretare. Obiectele de acest gen confecționate de cunoscuta
creatoare populară Adela Petre sunt adevărate tapiserii ale epocii
moderne.
Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, care
poate fi admirat astăzi mai mult in colecțiile muzeale, el fiind utilizat cu
deosebire la sărbători, in zonele cu tradiții folclorice. În ansamblul său,
costumul popular buzoian se înscrie în tipul carpatic, ale cărui origini se
află in portul populației dacice. Costume populare într-o formă nealterată

se mai găsesc in zonele de munte (Gura Teghii, Chiojdu, Cătina si
Calvini), pe Valea Râmnicului (Podgoria, Pardoși, Puiești).
În afară de obiceiuri si tradiții, județul Buzău mai conservă si cântece
strămoșești în forme aproape nealterate, care după expresia lui Alecu
Russo, constituie “arhiva acestor meleaguri”.
Fig.2.1. Adela Petre – creatoare de costume populare tradiționale
CAPITOLUL 3

PREZENTAREA JUDEȚULUI BUZĂU
3.1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ
Județul Buzău este situat în sud-estul României, între 44 44' și 45 49'
latitudine nordică și între 26 04' și 27 26' longitudine estică. Se
învecinează cu județele Brașov și Covasna la nord-vest, Vrancea la
nord-est, Brăila la est, Ialomița la sud și Prahova la vest.
Județul Buzău face parte din Regiunea de Dezvoltare 2 sud-est , cu
sediul la Brăila.
Suprafața județului este de 6.102,6 km2 (2,6 % din suprafața țării).
Județul Buzău se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului
Buzău care izvorăște din curbura Carpaților. Dispunerea armonioasă a
celor trei forme de relief caracterizează județul Buzău: la nord se găsesc
Munții Buzău, parte din Carpaților de Curbură; la sud se găsește câmpia,
aparținând Câmpiei Române, iar la mijloc, o regiune de dealuri acoperite
cu livezi. Unele dealuri coboară spre sud, ceea ce le conferă un climat
sud-mediteranean favorabil viticulturii, regiunea Pietroasele fiind
renumită pentru vinurile sale.

3.2.DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE
Județul este compus din 2 municipii, 3 orașe și 82 de comune.
Municipii
•Buzău (reședința județului)
•Râmnicu Sărat
Orașe
•Nehoiu
•Pătârlagele
•Pogoanele
Comune
•Amaru
•Bălăceanu •Cernătești
•Chiliile •Largu
•Lopătari •Pietroasele
•Podgoria •Tisău
•Topliceni

•Balta Albă
•Beceni
•Berca
•Bisoca
•Blăjani
•Boldu
•Bozioru
•Brădeanu
•Brăești
•Breaza
•Buda
•C.A. Rosetti
•Calvini
•Cănești
•Cătina •Chiojdu
•Cilibia
•Cislău
•Cochirleanca
•Colți
•Costești
•Cozieni
•Florica
•Gălbinași
•Gherăseni
•Ghergheasa
•Glodeanu
Sărat
•Glodeanu-
Siliștea
•Grebănu
•Gura Teghii •Luciu
•Măgura
•Mărăcineni
•Mărgăritești
•Mânzălești
•Merei
•Mihăilești
•Movila
Banului
•Murgești
•Năeni
•Odăile
•Padina
•Pardoși
•Pănătău
•Pârscov •Poșta
Câlnău
•Puiești
•Racovițeni
•Râmnicelu
•Robeasca
•Rușețu
•Săgeata
•Săhăteni
•Săpoca
•Sărulești
•Scorțoasa
•Scutelnici
•Siriu
•Smeeni
•Stâlpu •Țintești
•Ulmeni
•Unguriu
•Vadu Pașii
•Valea
Râmniculu
i
•Valea
Salciei
•Vâlcelele
•Vernești
•Vintilă
Vodă
•Viperești
•Zărnești
•Ziduri

Fig. 3.1. Harta turistică a județului Buzău
3.3.CADRUL NATURAL
Relieful – Suprafața județului Buzău se desfășoară pe trei mari trepte
de relief: munți, dealuri si câmpie, ce coboară din vârfurile înalte ale
Penteleului până în Bărăgan. Fiecare dintre aceste trepte sunt, la rândul
lor, foarte variate în privința formelor, determinând diferențierea mai
multor subunități.
Din punct de vedere geologic, munții sunt constituiți din așa numitul
,,flis’’, reprezentat printr-o alternanță de gresii, marne, argile, șisturi și,
mai rar, conglomerate, toate strâns cutate, formând uneori cute-solzi ,
aliniate pe direcția NE-SV. Vârsta rocilor este, în principal, paleogenă
(aproximativ 30-70 milioane de ani). În treapta subcarpatică domină
argilele, marnele, nisipurile, pietrișurile, calcarele și gresiile, depuse cu

precădere în miocen și pliocen (începând de acum 30 milioane de ani,
până acum un milion de ani) și ondulate larg. Câmpia s-a format numai
în cuaternar și este alcătuită din pietrișuri, nisipuri și loessuri.
Cele trei trepte de relief, la cadrul redus al județului, pot fi socotite în
același timp și zone, întrucât ele se extind, începând de la nord spre sud,
una in continuarea celeilalte. Între zona subcarpatică și cea de câmpie
se individualizează și o fâșie de tranziție, formată din glacisuri si
piemonturi.
Face parte din marea unitate a Carpaților de Curbură și cuprind două
subunități principale: Munții Buzăului și Munții Vrancei.
Munții Buzăului – aflați în cea mai mare parte pe teritoriul județului cu
același nume-sunt constituiți din 5 masive: Penteleu, Podu Calului, Siriu,
Monteoru si Ivănețu. Munții Vrancei încadrează latura nord-estică a
județului. Acest sector nu prezintă diferențe mari fată de Penteleu, având
aceeași structură și morfologie (suprafețe de eroziune si structurale,
plaiuri întinse delimitate de abrupturi de sute de metri, alunecări și
prăbușiri, bazinete și îngustări). Din acești munți izvorăsc Bâsca Mică,
Bâsca Mare, Râmnicul.
Zona subcarpatică – fiind cunoscută sub numele de Subcarpații
Buzăului, aceasta zonă reprezintă o îmbinare de culmi deluroase cu
depresiuni, bazinete și înșeuări, altitudinea culmilor variind între 400 si
800 metri.
Dată fiind complexitatea de ordin geologic, dar mai ales geografic,
Subcarpații Buzăului se împart în patru grupe: grupa centrală (Dealurile
Botanului), grupa sudică (Istrița-Ciolanu), grupa estică (Dealurile
Câlnăului), grupa vestică (Dealurile Priporului).
Fâșia de tranziție – aceasta fâșie face trecerea între zona
subcarpatică și câmpie. La vest de Buzău, Subcarpații Istriței iau contact
cu câmpia de subsidența prin linii de falii. Pe această zonă de contact
eroziunea a grefat o fâșie de glacis-glacisul Istriței (110-300m). La est de
Buzău, trecerea de la subcarpați la câmpie se face mai întâi printr-un
piemont de acumulare alcătuit din pietrișuri și nisipuri dispuse monoclinal
(piemontul Râmnicului) care urcă până la înălțimi de 300-400m, apoi
printr-un glacis care începe aproximativ de la altitudinea de 250m în jos.

Zona de câmpie – această zonă are altitudinea de 40-100m și este
constituită din sedimente moi, dominând la suprafață formațiunile
loessoide, aluviunile și chiar nisipurile, iar în adâncime argilele,
pietrișurile, nisipurile, marnele nisipoase.
Clima județul Buzău are o climă temperat continentală. Aceasta
variază însă de la nord la sud datorită altitudinii, orientării generale, a
reliefului și configurației locale a acestuia, predominând crivățul, în tot
cursul anului, din nord-est și sud-vest, dar și austrul, de la sud-vest,
aducând uscăciune și căldură vara, temperaturi ridicate iarna, vânturi ce
influențează clima județului.
Temperaturile medii variază între 12 grade Celsius si 14 grade Celsius.
Temperaturile maxime se înregistrează în iulie, până la 37 grade Celsius,
în timp ce temperaturile minime se înregistrează în februarie – 26 grade
Celsius. Media anuală a precipitațiilor este între 400 mm și 500 mm.
Rețeaua hidrografică – Județul Buzău ocupă cea mai mare parte a
bazinului hidrografic a râului Buzău. Buzăul este cea mai importantă apă
curgătoare care străbate județul Buzău . Izvorăște din Carpații de
Curbură din Munții Ciucaș și se varsă în Siret.
Tot in Buzău găsim si lacul fără fund (Lacul Vulturilor), lac periglaciar
(la 1420 m altitudine în Munții Siriu, de peste 0,5 ha), lipsit de vegetație.
Alte lacuri: Lacul Tâlharilor, lac de baraj natural, Lacul Meledic, lângă
Mânzălești (cu apă dulce pe un masiv de sare), Balta Albă și Amara,
limane fluviale, Gura Siriului, lac antropic (lac de acumulare) de 360 ha,
Lacul Odăile în Odăile.
Vegetația – Alături de relief și climă, și strâns dependentă de aceasta,
imprimă originalitate zonei.
Vegetația prezintă variații si elemente specifice pentru fiecare din cele
trei tipuri de relief : câmpie, deal, munte.
La câmpie se dezvoltă o vegetație caracteristică stepei si silvostepei.
Vegetația naturală este reprezentată de specii ierboase: pelinița
(Artemisia austriaca), pălămida, pelinul, ciulinul, coada șoricelului, colilia
(Stipa capillata), scaietele, spinul, brusturi. Prin și pe lângă terenurile
cultivate cresc si plante cu flori frumoase: macul, neghina, cicoarea,
mușețelul, păpădia, codița-șoricelului, unele dintre ele având virtuți

terapeutice. Foarte răspândite sunt loboda și traista ciobanului. În stepă
vegetația lemnoasa este rară, reprezentată mai ales de salcâm, dud,
ulm, plop, tei si arbuști ca măceșul.
La sud-vest de municipiul Buzău, în câmpie, se află pădurea
Spătaru, rezervație floristică cu o suprafață de 165 ha. Aici predomină
frasinul pufos ( Fraxinus pallisae ). Alături de el vegetează stejarul
(Quercus robur ), stejarul pedunculat ( Quercus pedunculiflora ), jugăstrul
(Acer campestre ), părul pădureț ( Pirus piraster), arțarul tătăresc ( Acer
tataricum).
Zona dealurilor subcarpatice și zona de munte sunt ocupate de păduri
etajate astfel: etajul stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor și etajul
tufărișurilor sau subalpin. De la altitudinea de 600 m începe regiunea
dealurilor înalte și, totodată, în etajul fagului ce se întinde până în jurul
altitudinii de 1200 m. Aici, pe lângă Fagus silvatica, cresc carpenul, teiul
alb, paltinul, mesteacănul, dârmozul ( Viburum lantana) , crusinul
(Rhamnus frangula ) si lianele Hedera helix si Clematis Vitalba.
Ultimul etaj, acela al zonei subalpine, este reprezentat de pajiști
întinse cu ierburi si tufărișuri. Pe versanții nordici predomină ienupărul
pitic ( Juniperus communis ). Pe versanții sudici si sud-estici cresc afinul
(Vaccinium myrtillus ), merișorul (Vaccinium vitisidaea ) și – spre poale, pe
terenuri abrupte si umede – arinul verde ( Alnus viridis ), care formează
aici grupuri masive, cu sistem radicular bine dezvoltat, care oprește
declanșarea eroziunilor si alunecărilor de teren.
Fauna Buzăului nu prezintă specii caracteristice, despre care s-ar
putea afirma ca sălășluiesc numai aici, dar, favorizată și de faptul că
județul concentrează în limitele sale toate formele de relief, este foarte
variată, alcătuind un interesant tablou ecologic si cinegetic.
Printre animalele nevertebrate terestre întâlnite aici se numără o serie
de moluște (Helicella, Helix pomatia, Ena montană), insecte, arahnide
diverse, printre care o mențiune aparte o merită scorpionul carpatic
(Euscorpius carpathicus).
Vertebratele terestre sunt larg reprezentate de amfibieni (broasca
brună de pământ, salamandra, brotăcelul, broasca roșie de munte),
reptile (șopârla cenușie, gușterul, șopârla de munte, șerpi neveninoși –

Natrix n. și, mai rar, vipera), păsări (vrabia, bufnița, cucuveaua, șoimul,
grangurul, gaița, pupăza, pițigoiul, sitarul, cucul, ciocănitoarea pestriță,
ciocănitoarea verde românească, mai rar întâlnită în restul țării,
privighetoarea, mierla, forfecuța, corbul (Corvus corax) – ocrotit de lege,
eretele, acvila de munte (Aquila chrysaetos) – ocrotită de lege, cocoșul
de munte (Tetrao urogallue – ocrotit), mamifere (orbetele, popândăul,
hârciogul, cârtița, liliacul, șoarecele de câmp, șoarecele de pădure,
dihorul, iepurele, veverița, pisica sălbatică, râsul (Lynx Lynx), bursucul,
lupul, vulpea, mistrețul, cerbul, ursul (Ursus arctos–ocrotit). În apele
curgătoare și în lacuri sunt multe specii de viermi, moluște, crustacee,
amfibieni și pești (caras, crap, biban și chiar păstrăv și lipan).

CAPITOLUL 4
POTENȚIALUL TURISTIC
4.1.POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL
Între turism și mediul înconjurător există o relație complexă, mediul
natural prin componentele sale (apă, aer, sol, floră, faună) reprezintă
resursele de bază ale turismului. Din această cauză dezvoltarea
activității turistice presupune acordarea unei atenții deosebite calității
mediului, prin luarea unor măsuri de conservare și dezvoltare a

caracteristicilor calitative a acestuia în zonele cu un intens circuit turistic
(Sărata-Monteoru, Tabăra Măgura).
În zilele noastre, turiștii caută tot mai mult evadarea din cotidian,
relaxarea și întoarcerea la natură; se observă o tot mai mare creștere a
cererii turistice în zonele în care natura se păstrează încă în mare parte
nealterată.
Având în vedere așezarea geografică a județului Buzău, situat la
granița cu Ardealul si Moldova, putem spune ca Buzăul este o localitate
de tranzit, însă cu multe locuri cu fenomene rare (Vulcanii noroioși, Focul
viu).
Relieful dispune de forme spectaculoase din cauza munților din roci
puțin rezistente ce au determinat prezența unor culmi joase, cu un contur
domol. Pe alocuri se evidențiază elemente geologice și geomorfologice
interesante, cum ar fi:
-Munții cu sare de la Mânzălești;
-Muntele cu sare de la Negoșina;
-Muntele Alb de la Grunj;
-Malul Roșu de la Lopătari;
-Vulcanii noroioși.
Rezervație naturală de tip geologic pe circa 30 hectare, Vulcanii
noroioși sunt localizați în localitatea Berca, fiind formați datorită erupțiilor
de gaze din pământ, care antrenează spre suprafață nămol și apă.
Cunoscuți în zonă sub denumirea de pâcle, vulcanii noroioși au aceiași
structură ca și vulcanii adevărați, în interiorul lor producându-se procese
similare. Altfel spus, avem de-a face cu niște vulcani în miniatură la care
conurile nu depășesc 5- 6 metri înălțime, iar adâncimea de la care este
aruncată spre suprafața lava este mult mai mica. În final același rezultat,
adică o suprafață în mare parte aridă dar în același timp spectaculoasă.

Fig. 4.1. Muntele alb de la Grunj Fig. 4.2. Munții cu sare de la
Mânzălești
Fig. 4.3. Vulcanii noroiși Fig. 4.4. Malu Rosu de la Lopatari
În Munții de sare de la Mânzălești se găsesc si câteva peșteri în sare,
cea mai mare având peste 3 kilometri lungime si o denivelare de 42 de
metri. Este străbătută de două pâraie sărate și oferă o gamă largă de
formațiuni extrem de divers colorate. Apa izvoarelor este folosită de către
localnici la pusul murăturilor. Lipsa de interes a autorităților locale și
sărăcia au făcut ca această bogăție sa nu fie pusă în valoare. Din
păcate, nu au fost efectuate nici măcar analize pentru a determina
efectele terapeutice ale acestor izvoare. Aceasta e cea mai mare peșteră
în sare din țara noastră și este unică in Europa după modul de formare.
Pe un drum pietruit, la circa 66 de kilometri de Buzău, pe raza
comunei Lopătari, satul Terca, se află "focul viu", un fenomen natural de
emanație a gazelor naturale, care o dată ce ies din pământ se
autoaprind în contact cu atmosfera. Traseul nu poate fi parcurs in
totalitate cu mașina. Obiectivul turistic nu este semnalizat. El se găsește

pe un deal și este necesar să vă informați la localnicii din Terca. Urcușul,
ușor, nu durează mai mult de 20 minute. De fapt, locurile ascund multe
bogații, localnicii spun că în dealurile înconjurătoare s-ar găsi rezerve
importante de gaze naturale, petrol si chiar uraniu.
Fig. 4.5. Focul viu de la Lopătari

Pe valea Buzăului, în comuna Viperești, găsim doua rezervații
naturale, Sarea lui Buzău și Blocurile de calcar de la Bădila. Sarea lui
Buzău, monument al naturii de interes geologic și biologic, se refera la
mai multe blocuri de calcare, precum și la un deal cu numeroase izvoare
si eflorescente saline. Blocurile de calcar de la Bădila, monument al
naturii de interes geologic si paleontologic, prin calcarul marin provenit
mai ales din depozitele sărurilor de carbonat de calciu dar și cu intruziuni
de calcar biogen, amintesc atât de acoperirea cu apele mării, cât și de
fenomenele de tectonică care au comprimat acele depozite marine.

Fig. 4.6. Sarea lui Buzău
Munții Buzăului desfășoară o panoramă cu adevărat fermecătoare:
potecile Penteleului, o zonă turistică cam sălbatică, mai puțin vizitată, te
îndeamnă să le cunoști lumea împietrită, iar gresia Siriului dă impresia
unei masivități inedite. Unul dintre drumeții celebri ai acestor locuri,
Alexandru Odobescu, adresa următoarele invitații:„Vino cu mine până
colea în Munții Buzăului și poate că vei petrece pe acolo și tu câteva
minute plăcute, cum am petrecut eu… rătăcind cu ochii pe plaiuri
încântătoare iar cu auzul și cu gândul prin fantasticele regiuni ale
basmelor”.
Clima, alături de relief, reprezintă o componență majoră a potențialului
turistic natural. Aceasta favorizează în mare parte organizarea și
desfășurarea activităților turistice.
Prin componentele și caracteristicile sale fizice si chimice, clima poate
deveni un mijloc terapeutic activ, un instrument prin care se poate
interveni pentru ameliorarea stării de sănătate a organismului uman.
Chiar și persoanele care decid să părăsească localitatea de domiciliu
doar pentru o perioadă scurtă, un week-end sau doar o după-amiază,
pot să aibă un contact direct cu natura și cu factorii terapeutici naturali
din orizontul apropiat, evitând, astfel, mediul artificializat, stresant si
monoton al locuinței, al mijloacelor de transport și al spațiului de muncă.
Organismul uman bolnav, sau doar obosit și surmenat poate fi potențat
și revigorat, iar procesele vitale la nivelul țesuturilor și celulelor sunt
readuse mai mult sau mai puțin la limitele normale prin petrecerea
timpului liber în cadrul unei zone cu aer curat.

Nicolae Ciangă amintea in 1977 de așa numitul sindrom de
domesticație. Aceasta afectează persoanele care iși pierd capacitatea de
a răspunde la stimulii climatici și meteorologici, și rezultă din tendința
civilizației moderne de a asigura orășenilor, acasă și la locul de muncă,
confortul si comoditatea unui mediu tot mai artificializat: aer condiționat,
temperatură și umiditate constante, lumină artificială, etc. În acest fel,
organismul își pierde rezistența naturală și tocmai de aceea contractează
frecvent răceli și stări gripale.
Elementele climatice (temperatura, precipitațiile, vântul,
nebulozitatea), fiecare în parte sau ca ansamblu unitar, constituie pentru
turism ambianța necesară desfășurării activității.
În general, climatul determină cererea turistică dintr-o anumită
perioadă a anului si lungimea sejurului, imprimându-se ritmuri turistice
sezoniere.
În Buzău, regimul termic se caracterizează prin valori maxime
înregistrate în zona de câmpie, care descresc pe măsură ce ne
deplasăm spre zona montană.
Sub raport termic, particularități interesante prezintă și fenomenul de
îngheț. Acesta apare cel mai devreme în văile si depresiunile
subcarpatice, datorită stratificării aerului rece și a apariției inversiunilor
de temperatură, și persistă aici până în a doua decadă a lunii aprilie. Cel
mai târziu, datorită fenomenului de fohn, înghețul apare în cea de a doua
decadă a lunii noiembrie pe pantele dealurilor cu expunere sudică,
durând către finele lunii martie.
Rețeaua hidrologică reprezintă un element de atracție pentru turiști.
Coloana vertebrală a rețelei hidrografice a județului o constituie râul
Buzău, care, din totalul de 325 kilometri cât măsoară de la izvoare la
vărsarea în Siret, curge pe circa 140 kilometri în limitele administrative
ale județului. Izvorând din versantul răsăritean al Munților Ciucaș, după
ce trece prin depresiunea Întorsura Buzăului, unde face un cot de
aproape 180 grade, se îndreaptă spre sud, traversând județul de la nord-
vest la sud-est, adunând numeroși afluenți, dintre care cei mai importanți
sunt : în zona montană : Crasna, Valea Neagră, Siriul Mare și Nehoiu
(pe dreapta); Zabratău, Hârțagu, Casoca și Bâsca Roșilei (pe stânga); în
zona subcarpatică, pe partea dreaptă Bâsca Chiojdului si Nișcovul, iar
pe stânga Sibiciul, Bălăneasa, Sărățelul, Slănicul și Câlnaul. Urmează
zona de șes, unde afluenții sunt lipsiți de importanță și cu un debit

extrem de scăzut. Pe Casoca este și o frumoasă cascadă, Cascada
Pruncea, înaltă de 17 metri.
Fig. 4.7.Cascada Casoca
Al doilea râu important ca mărime este Râmnicul, al cărui curs pornit
din coastele Furului Mare străbate, fără afluenți importanți, cale de circa
28 kilometri o mică regiune din estul județului.
Rețeaua hidrografică a județului Buzău este armonios completată de
un important număr de lacuri, diferite ca mărime, geneză și stadiu de
evoluție.
Dintre cele situate în zona montană, cel mai important și totodată cel
mai cercetat din punct de vedere turistic este Lacul Vulturilor sau Lacul
Fără Fund de pe Siriu. Format ca acțiune a avalanșelor repetate, într-una
din polițele structurale ale culmii Maliiei, la altitudinea de 1420 metri,
Lacul Vulturilor este considerat cel mai de jos lac de munte din țară.

Fig. 4.8. Lacul Vulturilor
În apropierea sa, urmele unui al doilea lac mult mai mare, astăzi
complet drenat și invadat de vegetație, alcătuiește ceea ce localnicii
numesc Mlaștina Vulturilor. Urmează Lacul Negru, din masivul Penteleu
si Lacul Mociarul de pe versantul estic al Ivănețului.
O altă categorie de lacuri o formează acela a căror geneză este
legată de fenomenele de dizolvare-tasare în zonele cu sare. O
ciudățenie este lacul Meledic. Nu mai mare de un hectar, amplasat pe un
munte de sare, lacul are apa dulce. În timpul verii, aici se face plajă și se
pescuiește. Băile nu sunt indicate deoarece, chiar dacă la mal apa este
mai călduță, la circa un metru distantă apa devine brusc foarte rece, fiind
pericol de stop cardiac. Adâncimea lacului este de 20 de metri.
La Sărata-Monteoru există ape minerale, izvoare cu apă termală,
saline, mofete, nămoluri sapropelice. Stațiunea a fost numită „Mica
Elveție din Munții Buzăului“ pentru cele 19 izvoare cu ape minerale
iodurate, clorosodice, sulfuroase și iodate alcaline bicarbonatate.
Acestea tratează afecțiuni ale aparatului locomotor, reumatismale,
degenerative, inflamatorii, sechele după fracturi, boli asociate, endocrine,
dermatologice, de nutriție si metabolism, afecțiuni ale sistemului nervos
central, nevroza astenică, boli hepato-biliare, digestive pe fond hepatic,
rupturi musculare, atrofii si hipotrofii musculare, retracturi și contracturi
musculare, stări postoperatorii, artrita posttraumatică.
În nord-vestul județului găsim două bălți formate din brațele Buzăului
și Râmnicului, rezervații naturale geologice și zoologice. Aici, indicele de
ariditate ridicat, colmatarea cuvetei lacului, astuparea izvoarelor din

pânza freatică – a diminuat adâncimea apei (liberă de mal) și recent, prin
apariția unui cordon sedimentat longitudinal, s-a micșorat volumul apei
utile, afectând sever ihtiofauna și diminuând major apetitul speciilor de
avifaună a căror marcă genetică le îndrumau de secole spre aceste bălti,
acum cu rol de haltă, pentru hrănire și refacere, iar cândva cu însemnate
spații favorabile pentru cuibărit.
Râul Buzău și lacurile de la Mihăilești, Boldu, Puiești, Ghergheasa
sau Luciu, încă bogate în ihtiofaună, constituie o atracție pentru turiștii
amatori de pescuit.
Învelișul biogeografic – flora și fauna – joacă un rol deosebit în
diversificarea potențialului turistic natural și poate genera chiar anumite
forme de turism, cum ar fi turismul cinegetic și turismul științific.
Într-o zonă care cuprinde 3 forme de relief, în procente aproximativ
egale (munte, deal, câmpie) se regăsesc foarte multe specii de floră și
faună, ceea ce pentru județul Buzău este un atu în promovarea
ecoturismului. Menținerea echilibrului ecologic existent nu este numai o
cerință legislativă, ci și o condiție esențială de viață normală pentru noi și
pentru generațiile următoare.
Flora este influențată de condițiile morfologice, climatice și de relief,
și asociată cu alte elemente, generează peisaje geografice deosebite, ce
își schimbă estetica de la un anotimp la altul. Frumusețea peisajelor este
dată și de alternanța dintre munte, deal și câmpie, și zonele cu vegetație
ierboasă, dominată cu multe specii floricole.
În zona muntoasă întâlnim păduri de conifere (molidul, bradul, pinul,
tisa) și păduri de foioase (fagul, aninul, mesteacănul, plopul, paltinul,
socul negru și roșu). Pentru protecția și conservarea unor habitate și
specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, și forestier,
unele zone au fost declarate rezervații naturale.
Pădurea poate fi considerată un factor de destindere și agrement,
simulează drumețiile și excursiile, este un loc de recreere și popas. După
cum afirma și Melinda Cândea, pădurea are ,,o influență binefăcătoare
asupra stării generale a organismului, nu numai prin ameliorarea
climatului, ozonificarea aerului și purificarea sa de particulele de praf și
de alte elemente toxice, ci și prin efectul calmant, de confort psihic,
caracteristic întregii ambianțe din pădure, prin spectacolul de varietăți

inegalabil pe care pădurea îl oferă vizitatorilor, cu atâta generozitate, în
orice anotimp al anului.
Pădurea conduce la nunțarea și moderarea climatului în raport cu
arealele din jur. Amplitudinile termice sunt reduse, iar viteza vântului este
mult mai atenuata. Aerul este ionizat, mai bogat în oxigen și în izotopul
acestuia, ozon. De aceea, pădurea concentrează cele mai importante
valențe turistice.
Pădurea Crivideni – localizată în comuna Pătârlagele , rezervație forestieră
pentru stejarul pufos ( Quercus pubescens ) care, în această stațiune,
deși introdus artificial, totuși a rezistat, vegetând pe un substrat din nisip
cuartos și astfel în această zonă deluroasă, a confirmat la cea mai înaltă
altitudine (circa 400 m) chiar daca nu optim, ceea ce era de așteptat
pentru stejarul pufos care, împreună cu stejarul brumăriu – la câmpie
încep silvostepa.
Pădurea Lacurile, din comuna Bisoca, este o rezervație naturală
forestieră, botanică și geologică. Deși afectată de regimul juridic al
proprietății, totuși mai păstrează valori pentru care a fost declarată, și
anume prezenta unor exemplare impresionante de Pin silvestru ( Pinus
silvestris), între care astăzi se văd succesiuni de specii erbacee de la
cele mezofile spre cele subtermofile, datorită răririi arboretului, prin
tăierile din ultimul deceniu și ca o expresie a modificării climei generale.
Din cele trei locații inițiale de lacuri cu apă dulce, în cuvete decupate în
carst salin cu fund din nămoluri sedimentate, astăzi, ca efect negativ al
eroziunii de suprafață, deși ne aflăm în pădurea rărită, nu a mai rămas
decât Lacul Negru (datorita culorii apei dată de eutrofizarea anormală).
Fig. 4.9. Pădurea Lacurile, Bisoca

Pădurea cu Tisa, din Nehoiu, rezervație forestieră ce adăpostește
interesante exemplarele de Tisa ( Taxus baccata ) amintește de vechile
păduri (acum circa 2000 ani, când Dacia era colonizată de Roma
Imperială), care aveau întinse arboreta cu arbori impresionabili de Tisa.
Fig. 4.10. Pădurea de Tisa de la Nehoiu – rezervație naturală
Silvostepa, stepa cu pâlcuri de arbori, ocupă cea mai mare parte din
câmpia județului. Cuprinde glacisul Istriei și piemontul Râmnicului la
nord, iar la dus ajunge până la o linie relativă. Care unește localitățile
Padina, Rușețu, Galbenu, pe la nord-vest de lacurile Amara si Balta
Albă, având ca limită de est comuna Vâlcelele.
Pădurea de la Brădeanu, rezervație forestieră, a interesat pentru
existența dispersată a unor exemplare de Stejar comun ( Quercus robur),
de dimensiuni impresionante (habitus având înălțimi și diametre peste
valorile medii) și vârste înaintate, rămași din Codrii Vlăsiei, păduri care
până în secolele 18-19 acopereau Câmpia Română având în centru
așezarea Bucureștilor. Aici în Pădurea Brădeanu atingeau extremitatea
nordică a arealului.
Tot din Codrii Vlăsiei face parte și Pădurea Crâng. Crângul Buzăului
este un cunoscut loc de agrement al localnicilor, astăzi din vechea
pădure au rămas doar câțiva stejari ce se găsesc în aria protejată ca

parc, la umbra cărora se întâlnește o vegetație variată și interesantă,
remarcabile fiind sica (Statice gmelini) și laleaua de crâng (Tulipa
biebersteiniana), specie ocrotită de lege. Din suprafața de 184 hectare,
cât ocupă în prezent pădurea, 10 hectare au fost amenajate ca parc.
Fig. 4.11. Pădurea Crâng
Pădurea Spătaru situată la sud-vest de Buzău, constituie o altă
rezervație forestieră întinsă pe 436 hectare. Pe lângă frasinul pufos,
majoritar, în pădure mai vegetează stejarul pedunculat, rare exemplare
de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), apoi jugăstrul, ulmul, arțarul
tătăresc și alte specii.
Pădurea Frasinu situată la obârșia pârâului Negreasca, afluent pe
stânga al Călmățuiului și declarată rezervație forestieră, înfățișează prin
compoziția sa floristică condițiile de mediu în care s-a dezvoltat de-a
lungul timpului. Caracteristic zonei este excesul de umiditate, pus în
evidență mai ales primăvara, cât și în restul anului de bălțile frecvente
din poienile pădurii.
O altă rezervație forestieră și zoologică, Dealul cu Lilieci, se află în
comuna Cernătești. Aflată la limita pădurii, pe un versant al râului Slănic,
și urcând pe alocuri pe culmea și platoul cu folosință agricolă, această
arie interesează pentru prezența Liliacului ( Syringa vulgaris ) bine
reprezentat ca răspândire, între care apar și alte specii subtermofile sau
termofile (Carpinita,Scumpie ) dovada a climatului de silvostepa
deluroasa comparabil cu cel pontic și mai ales mediteranean. În
vegetație, în nișe specifice poate fi întâlnită termita ( Reticulicutermes
lucifugus) și Scorpionul ( Euscorpius carpathicus ).

Fig. 4.12. Vegetație pe Dealul cu Lilieci
Stepa ocupă partea de sud a județului. Reprezentații florei și-au
restrâns aria de creștere pe izlazuri, viroage si marginile drumurilor.
Aceasta este reprezentată de plante ierboase și arbuști. Pe malurile
văilor s-au păstrat tufișuri cu porumbar, răsura, etc.
Pe teritoriul județului Buzău se găsesc plante ocrotite de lege, cum ar
fi:
1.Garofița ( Dianthus spiculifolus) – Culmile Siriului;
2.Smârdan ( Rhododendron kotschy) – Culmile Siriului;
3.Laleaua pestriță ( Fritillaria meleagris) – Parcul Crâng din Buzău;
4.Laleaua de crâng (Tulipa bierbestiniana) – Parcul Crâng din Buzău;
5.Frasin pufos ( Fraxinus pallisae) – Pădurea Spătaru și Pădurea
Frasinu;
6.Roua cerului (Drosera rotundifolia)- Lacul Manta din Munții Siriului,
Muntele Penteleu;
7.Goodyera repens – Pădurea Milea Viforâta;
8.Bujorul (Paeonia arborea) – Parcul dendrologic Monteoru;
9.Gărdurarița ( Nitraria schoberi)- Pâclele Mari și Pâclele Mici;
10.Papucul doamnei ( Cypripedium calceosus)- Valea
Nișcovului, Siriu;
11.Tisa ( Taxus baccata) – Valea Nehoiului;
12.Alga verde ( Chara crinita)- Balta Albă.

Fauna reprezintă pentru turism o importantă valență estetică,
recreativ și cinegetică și științifică. Este strâns legată de vegetație și
datorită mobilității nu se limitează doar la unele zone.
Întâlnim specii de mamifere ce necesită determinarea ariilor de
conservare (canis lupus (lup), ursus arctos (ursul brun), rhinolophus
hipposideros (liliacul mic cu potcoavă), rhinolophus mehelyi (liliacul cu
potcoavă a lui Mehely), myotis myotis (liliacul comun), spermophilus
citellus (popândăul), sicista subtilis (șoarecele săritor de stepă), lynx
lynx(râsul)) și mamifere ce necesită o protecție strictă (muscardinus
avellanarius (pârșul de alun), spermophilus citellus (popândăul), sicista
subtilis (șoarecele săritor de stepă), lutra lutra (vidra), mustela
eversmani(dihorul de stepă), vormela peregusna(dihorul pătat), felis
silvestris(pisica sălbatică).
De asemenea, se găsesc reptile și nevertebrate care necesită o
protecție strictă ( lacerta praticola (șopârlă de luncă), vipera berus( vipera
comună), apatura metis, maculinea alcon).
Din păcate, unele specii pe cale de dispari ie sunt ocrotite de prin legi speciale ț
i se află sub protec ia Comisiei Monumentor Naturii.ș ț
Specii de faună ocrotite pe raza județului Buzău:
1.Râsul ( Lynx lynx) – Culmile Siriului, Pădurea Milea Viforâta,
Pădurea Harțagu;
2.Scorpionul ( Euscorpius carpatichus)- Platoul Meledic;
3.Viforâta, Pădurea Harțagu;
4.Termite ( Reticulitermes)- Dealul cu lilieci, Platoul Meledic;
5.Cerbul lopătar ( Dama dama) – Lopătari- Bisoca;
6.Capra neagră ( Rupicapra rupicapra carpathica)- Culmile Siriului,
Mălâia, Colții Bocârmei.
Având o infrastructură adecvată: poteci de vânătoare, puncte de
hrănire a vânatului, observatoare și standuri de pândă, terenurile permit
organizarea unor partide reușite de vanatoare la principalele specii de
interes cinegetic: urs, cerb comun, capra neagră, mistreț și cocoș de
munte în zona montană și căprior, mistreț, iepure și fazan în zona de
deal și câmpie. Organizarea acțiunilor de vânătoare include asigurarea
personalului însoțitor specializat și transport în terenul de vânătoare .

Fig.4.13. Cerb lopătar
Avifauna este reprezentată de numeroase păsări sedentare,
sezoniere sau de peisaj, ca: corcodelul mare, corcodelul pitic, uliul
păsărar , uliul porumbar, șorecarul comun, pănțărușul, ciocănitoarea
verde, ciocănitoarea pestriță mică, cufundac mic, cufundac mare,
pelican comun, pelican creț, buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul de
noapte, stârcul galben, egreta mică, egreta mare, stârcul roșu, barza
neagră, baza albă, țigănușul, lopătarul, lebăda de vară, gârlița mică,
călifarul alb, rața roșie, viesparul, gaia brună, gaia roșie, codalbul, eretele
de stuf, eretele vânăt, eretele sur, șorecarul mare, acvila țipătoare mică,
acvila de câmp, acvila de munte, acvila pitică, vânturelul de seară,
crestețul pestriț, crestețul mijlociu, cârstei de câmp, cocorul, ciocîntors,
piciorong, pasărea ogorului, ciovlică ruginie, ploierul auriu, prundăraș de
sărătură, prundăraș de munte, fluierar de mlaștină, notarița, pescărușul
cu cap negru, chira mică, chira de baltă, chirighiță cu obrazul alb,
chirighiță neagră, buha, ciuf de câmp, minuniță, caprimulg, pescărașul
albastru, dumbrăveanca, ghionoaia sură, ciocănitoarea pestriță de
grădină, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoare cu trei degete, ciocârlia de
Bărăgan, etc.
De asemenea, se găsesc păsări de interes național care necesită o
protecție strictă: corcodelul mic, vânturelul roșu, cocorul, fugaciul de
mlaștină, pietrușul, striga, cucuveaua, pupăza, prigaria, ghionoaia verde,
capîntortură, codobatura, pescărelul negru, brumărița de stâncă,

brumărița de pădure, măcăleandru, codroșul de munte, codroșul de
grădină, mierla de piatră, boicușul, pitulicea mică, pitulicea sfârâitoare,
aușelul sprâncenat, muscarul sur, pițigoiul de stuf, pițigoiul codat, țoiul,
alunarul, corbul, presura sură, sticletele, florintele, inarița, botgros,
cormoranul mare , stârcul cenușiu, etc.
Păsările mari, pe cale de dispariție din cauza vânatului sau cele care
nu se adaptează climatului în schimbare sunt ocrotite prin lege : Barza
albă (ciconia ciconia) – Zona de câmpie, Egreta mare ( Egreta alba) –
Balta Amara, Egreta mică ( Egreta garzetta) – Balta Amara, Cocoșul de
munte ( Tetrao urogallus)- Culmile Siriului, Pădurea Milea Viforâta,
Pădurea Harțagu, Ciocănitoarea verde (Picus viridis) – Culoarul Sibiciu –
Lopătari.
Fig. 4.14. Egreta mare Fig.4.15. Egreta mica
Ihtiofauna pe râul Buzău este reprezentată prin păstrăv, mreana de
munte, lipan și alți pești specifici etajului montan, iar la șes mreană,
clean, caras. Pe bălțile amenajate din județ se poate prinde crap, novac,
știucă, etc.
Îngrijorător este faptul că unele specii și-au redus densitatea după
1989 din cauza poluării apelor, a pescuitului nerațional și a braconajului.
Unele specii faunistice prezintă un interes aparte și generează doua
tipuri speciale de turism: turism cinegetic, cu un oarecare caracter
exclusivist deoarece este practicat mai ales de persoanele cu posibilități
materiale, și turismul piscicol, cu o accesibilitate mult mai mare.
Autoritățile pentru vânătoare sunt strict corelata cu dinamica speciilor
vizate, cu respectarea perioadelor de prohibiție, care coincid cu
perioadele de înmulțire. În mod special, sunt protejate femelele și, de
asemenea, se are în vedere că înmulțirea excesivă a unor specii
(mistreț, cerb) poate provoca pagube materiale culturilor agricole,
fânețelor sau animalelor domestice.

În scopul inventarierii, întreținerii ți protecției speciilor de vânat, ca si
pentru desfășurarea în condiții bune a turismului cinegetic, au fost
stabilite zece fonduri de vânătoare.
4.2.POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC
Componentele mediului antropic, prin valoarea lor calitativă sau
cantitativă, estetică sau cognitivă, pot deveni ,,atracții turistice,,,
constituindu-se in resurse pentru industria turistică și pot beneficia de
amenajări specifice.
Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric,
artistic și cultural, infrastructura și superstructura turismului. Elementele
de cultură sunt mărturii ale evoluției culturii și civilizației unui popor cu o
importanță deosebită pentru turism.
Melinda Cândea clasifica bunurile culturale în bunuri mobile –
acestea reprezintă valoare din punct de vedere arhitectural, istoric,
cultural, religios, artistic și cuprind totalitatea clădirilor si ruinelor
valoroase; si bunuri mobile – obiecte cu semnificație istorică și
documente cu valoare artistică și etnografică, științifică și tehnică.
Fondul cultural-istoric se impune în cadrul patrimoniului turistic al
județului prin unicitate, originalitate și diversitate.
Străveche vatră de cultură și civilizație, teritoriul a păstrat peste vreme
numeroase mărturii care atestă existența și continuitatea de locuire a
populației pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri.
Configurația geografică, bogăția subsolului și abundența cursurilor de
apă au determinat omul primitiv, încă din paleolitic, să-și întemeieze
așezări pe terasele înalte ale râurilor, în adăposturile de sub stânci sau
în peșteri. Cercetările arheologice au dat la iveală urme ale prezenței
umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o
diversitate de obiecte ce probează existența unei intense și bogate vieți
materiale și spirituale (cultura Gumelnița). Din epoca bronzului, în cadrul
căreia se detașează celebra cultură Monteoru, după numele așezării
eponime, sunt descoperiri ce oferă posibilitatea de a se argumenta că
încă din această epocă se poate constata existența unui proces complex
de constituire a fondului etnic, lingvistic și cultural al tracilor nordici, fond
pe care mai târziu se va produce romanizarea, proces care va duce apoi

la formarea geto – daco – romanilor și, treptat, la formarea poporului
român.
Prima atestare documentară a Buzăului, ca toponimic, datează din
secolul al IV–lea d.H.; într-o scrisoare trimisă de Iunnius Soranus,
guvernatorul Scythiei Minor lui Vasile cel Mare, arhiepiscopul creștin al
Cesareei Capadociei se relatează despre martirizarea în apropierea
Buzăului a unui misionar creștin, Sava. În noaptea de 12 – 13 aprilie
372, a treia noapte de Paști, acesta fusese înecat de goți în râul
Mousaios, ce trecea pe lângă polis-ul cu același nume. Faptul fusese
relatat inițial episcopului Bretanion al Tomisului de preotul Sansala. În
biserica unde acesta slujea Sava fusese cântăreț de psalmi. Sava a fost
sanctificat în urmă cu câțiva ani, Sf. Sava Gotul fiind astăzi patronul
spiritual al Buzăului. Scrisoarea se găsește la biblioteca Vaticanului, iar o
copie a ei poate fi văzută la Muzeul Județean de Istorie Buzău.
Continuând să locuiască teritoriul geto-dacic, autohtonii au creat, în
secolele IV – IX, o cultură și o viață spirituală proprie, cu adânci rădăcini
în secolele anterioare, în ciuda frământărilor cauzate de pătrunderea
temporară a triburilor migratoare în acest spațiu.
O consecință a acestor evenimente istorice o reprezintă îngroparea
unor splendide podoabe și obiecte de aur, printre care Pietroasa
( tezaurul " Cloșca cu puii de aur"), Pârscov, Gherăseni, Poșta Câlnău,
Chiojdu etc.
Centru comercial și meșteșugăresc străvechi, târgul Buzău este
menționat ca atare într-un document emis de cancelaria domnească în
anul 1431, indicând așezarea ca punct vamal, centru de schimb și tranzit
comercial.
Începând cu secolele XVIII – XIX ia amploare extracția cărbunelui și a
petrolului, se diversifică atelierele meșteșugărești, apar primele
așezăminte industriale pentru prelucrarea lemnului, petrolului, textilelor și
cerealelor. Istoria modernă și contemporană relevă transformarea
ținutului Buzăului într-un județ cu o dezvoltare economică armonioasă.
La Pietroasele se găsește un castru roman, ce se crede că a fost
construit de către împăratul Constantin cel Ma re în perioada campaniei
din anul 332 împotriva goților de la nord de Dunăre. În această campanie
armata bizantină , condusă de Constantin al II-lea – fiul împăratului, îi
înfrânge pe goți și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre reintră
pentru o perioadă sub stăpânire romană. În necropola alăturată castrului

s-au descoperit monede din perioada împăratului Constantin al II-lea, iar
în situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane
romane și așezării civile din sec. IV p. Hr. precum și o instalație de
aducțiune și de distribuire a apei săpată în piatră.
Fig. 4.16. Castrul roman de la Pietroasele
Castrul roman de la Pietroasa (124 m x 158 m), care a fost descoperit
în anii '90, cuprinde și termele (băile termale romane) înconjurate de
zidul sudic de apărare, aparținând de cultura Pietroasa . Castrul roman
va fi prezentat parțial publicului, prin amenajarea unui muzeu ce va
cuprinde termele și zidul sudic de apărare.
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut și sub numele popular de „Cloșca
cu puii de aur” a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi țărani (Ion
Lemnar si Stan Avram) în timp ce luau piatră de pe dealul Istrița (750 m).
Din tezaurul compus inițial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera
doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg. Dintre acestea cinci sunt
lucrate doar din aur. În prezent, tezaurul este expus la Muzeul Național
de Istorie al României.
Elemente de factură religioasă cu un potențial turistic însemnat prin
arhitectură, picturile altarelor, icoanelor, lucrărilor religioase îl constituie
mănăstirile, schiturile și Episcopia Buzăului și a Vrancei.
Potrivit preotului Gabriel Cocora, „semnalarea unor episcopi
ortodocși pe teritoriul țării noastre încă din secolul al IV-lea dovedește
prezența unor monastiri, pentru că acestea sunt expresia fidela a
Ortodoxiei care este monastică". Mănăstirile românești în general, deși
erau construite în locuri retrase, prin munți și păduri, totuși nu au fost
rupte de viața comunității, dezvoltând școlile.

Monahii, dornici de o mai înaltă viață spirituală, au înființat în Munții
Buzăului, cioplind în piatră mici locașuri, practicând isihasmul, o primă
perioadă de mare înflorire a lor situându-se în secolele XII si XIII.
Pe baza documentelor de arhivă, Episcopia Buzăului și a Vrancei
datează din anul 1500, când domnitorul Țării Româneș ti era Radu cel
Mare (1495-1508), hotărârea înființării acesteia fiind luată în cadrul
sinodului mixt, prezidat de fostul Patriarh ecumenic Nifon. De la
înființarea ei și până astăzi, la cârma Sfintei Episcopii a Buză ului s-au
perindat 39 de episcopi, majoritatea dovedindu-se adevărați slujitori ai lui
Dumnezeu prin slujirea oamenilor, vrednici gospo dari, dar și făuritori de
istorie și cultură româ nească. Episcopia Bu zăului, având sub jurisdicția
sa bisericească județele Buzău și Vrancea, este alcătuită din 487 parohii
(unde activează peste 450 preoți) grupate în cinci protopopiate: Buzău,
Focșani, Râmnicu Sărat, Panciu și Pătârlagele.
Pictura din interior, restaurată în mai multe rânduri, a fost executată în
tehnica "fresco", stil neo clasic, de pitarul Nicolae Teodorescu,
conducătorul școlii de zugravi de la Epis copie, ajutat de nepotul dinspre
soție, Gheorghe Tăttărescu. Deosebit de valoroasă este și pictura de pe
catapeteasmă, executata pe foiță de aur de același N. Teodorescu. Prin
grija episcopului Antim Angelescu al Buzăului și cu fonduri provenite din
averea eparhiei, pictura bisericii a fost renovată în 1949, lucrarea fiind
executată de pictorii Titel Benea din Buzău și Constantin Mihalcea din
București. Biserica a fost redeschisă la 9 octombrie 1949. În anul 1999
au început noi lucrări de renovare a construcției.
Episcopia însumează mai multe clădiri, printre care: Paraclisul
episcopal din Buzău, Palatul episcopal, Seminarul Teologic și Școala de
Cântăreți Bisericești.

Fig. 4.17. Episcopia Buzăului și a Vrancei
Multe dintre așezările monahale din Episcopia Buzăului, fiind
înzestrate de ctitori cu puține mijloace materiale, au dispărut de-a lungul
timpului definitiv, altele au rămas pustii zeci de ani și au fost reînființate.
Altele au fost transformate în mănăstiri de maici, cum s-a întâmplat la
Rătești. Secularizarea averilor mănăstirești din 1863 a dus la desființarea
celor mai multe dintre acestea, iar după aceea, fie din cauza unor
fenomene naturale, fie din puținătatea viețuitorilor, au dus iarăși la
desființare. Astăzi, în toată Episcopia Buzăului și a Vrancei există
următoarele mănăstiri: Rătești, Ciolanu, Sihastru, Poiana Mărului,
Dalhauti, Rogoz, Vărzăresti, Cernu, Lepșa, Berca, Valea Neagră,
Trotușanu, Ciobănoaia, Bradu, Barbu și Odobești.
Mănăstirea Ciolanu – la 34 de kilometri depărtare de Buzău, în
comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, își duce existenta, din
jurul anului 1570 (după opinia istoricului C.C. Giurescu), dar atestată
documentar abia la 15 ianuarie 1600. Mănăstirea Ciolanu are în
administrarea sa cinci biserici, răspândite unele la depărtare de la 2 la 7
kilometri. Cea mai veche este situată în incintă și are hramul „Sf.
Gheorghe", cu o inscripție târzie (1857) în care se consemnează ca „fiind
prea veche, nu s-a găsit nici inscripție, numai în tradiție se zice că s-a
zidit de «Doamna Neaga», soția lui Mihnea Vodă Turcitul – anul 1590".
Cercetările documentare însa au scos la iveală adevărații ctitori: Dumitru
Ciolan și rudele sale.

Fig. 4.18. Mănăstirea Ciolanu
Mănăstirea Rătești – situată la circa 27 kilometri de orașul Buzău, in
comuna Berca, este semnalată documentar la 6 mai 1634, când
monahul Sofronie de Gomoești dona „pentru pomană și pentru sufletul
meu 210 stânjeni de ocina la Gomoești ca să fie pomană la hramul Sf.
Troița de la Rătești".
Numai în ultimii ani în județul Buzău au fost înfinițate cinci noi
mănăstiri: Cernu (1991), Berca (1997-1998), Ciobănoaia (2001-2002),
Bradu de la Tisău (2006) și Odobești (2006).
Munții Buzăului împreuna cu zona subcarpatică respectivă, pe o
lungime de peste 80 kilometri, au format una din cele mai vechi și mai
originale vetre de sihăstrie românească. Cât au dăinuit la Buzău călugării
misionari din Asia Mica și Dobrogea și cum s-au organizat aici într-o
vatră isihastă autohtonă nu se știe cu exactitate. Este certă, însa,
existenta unei profunde tradiții și trăiri isihaste în Munții Buzăului, înca
din secolele XIII – XIV, de o vădită influentă șinuita si palmată. Această
vatră se întindea între satele Nucu, comuna Bozioru și Aluniș, comuna
Colți, pe culmile stâncoase numite Crucea Spătarului, Vârful lui Martiri,
Muntele și Vârful Cecilia și Muntele lui Arsenie.
Sihăstria Fundătura – este o așezare sihăstrească, cu o veche tradiție
autohtonă, situată în apropierea satului Nucu, comuna Bozioru, între
culmile muntoase cunoscute sub numele de Crucea Spătarului și Martiri.
În secolele XIV – XVI, călugării de aici trăiau în desăvârșita sihăstrie,
fiecare în mici peșteri de piatră săpate de ei în jurul Muntelui lui Martiri. În

tradiția locală se spune ca Sihăstria „Fundătura" a fost prin secolele XV-
XVI sihăstrie de călugărite și apoi de călugări. Aceasta o confirmă, de
altfel, și frecvența toponimelor de gen feminin din partea locului cu o
vechime de peste 500 de ani.
Peștera lui Iosif – este o bisericuță în piatră, care a avut un rol
deosebit în dezvoltarea vieții isihaste din Munții Buzăului, fiind situată pe
Valea Bordeiului, aproape de satul Nucu, comuna Bozioru. Atât peștera,
cât și biserica din interior au fost făcute probabil în prima jumătate a
secolului XV de un mare sihastru din partea locului, schimonahul Iosif.
Sihăstria lui Agaton – în a doua jumătate a secolului XV, cuviosul
Agaton s-a stabilit cu câțiva ucenici pe culmea muntoasă Crucea
Spătarului, cale de o jumătate de ceas de sihăstria Fundătura. Aici și-a
săpat cu mâinile sale o mică biserică în stancă, cu hramul „Sf. Ioan
Hrisoston". A mai ridicat o chilie, iar cei 12 ucenici și-au săpat și ei chilii
în piatră în același munte.
Sihăstria Alunișul – situată în comuna Colți – dăinuiește de la sfârșitul
secolului XIV. Sihăstria era compusă din o mică biserică în stancă
(muntele Martiri), în jurul căreia au fost săpate mai multe peșteri, unele
suprapuse, cu câte una și chiar două încăperi. A luat numele „Aluniș" din
cauza codrului de aluniș ce crește aici. La sfârșitul secolului XVI sihăstria
devine chinovie, pentru că avea peste 20 de călugări, fiind refăcute o
parte din peșteri. Între 1692 – 1703, ieroschimonahul Antonie de la Aluniș
mărește obștea sa la peste 30 de sihaștri. În secolul XIX, schitul devine
metoc al Episcopiei Buzăului, iar biserica este extinsă și înnoită de
ieroschimonahul Antonie din Mănăstirea Ciolanu.

Fig. 4.19. Schitul Aluniș
Peștera lui Dionisie Torcătorul – Cuviosul Dionisie Schimonahul era
unul dintre sihaștrii cei mai renumiți de la Sihăstria Fundătura, care a trăit
aici în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. I se spunea „torcătorul",
pentru că se ocupa cu torsul lânii din care își câștiga existența. El și-a
săpat peștera într-o stâncă greu accesibilă, și a trăit în ea peste 30 de
ani, răbdând frigul iernii, umezeala, foamea. Cuviosul Dionisie Sihastrul
era foarte cunoscut în partea locului, pentru că „izgonea duhurile
necurate din oameni și cunoștea cele viitoare". Hrana și-o câștiga
torcând lâna pe care i-o aducea ucenicul de prin sate. O dată pe
săptămână, cobora din peșteră și se împărtășea la Sihăstria Fundătura.
Locul unde își sprijinea scara se cunoaște si astăzi. După moartea sa,
chilia a fost locuită de călugări până la jumătatea secolului XIX.
Sihăstria Găvanele, din comuna Bozioru, aproape de Sihăstria
Fundătura, a luat ființă la sfârșitul secolului al XVI-lea. O mică sihăstrie
cu numele Găvanele, după numele muntelui și forma geografică a
locului. Ea poarta hramul „Adormirea Maicii Domnului, Sf. Nicolae și Sf.
Mucenic Elefterie" și a fost întemeiată de sihaștrii de la Fundătura. Aici
au trăit timp de doua secole călugări si pustnici renumiți, iar in secolul
XVII, Schitul Găvanele este reînnoit de frații Dimitrie și Costache Gica,
pentru ca în secolul XIX să ajungă metoc al Episcopiei Buzăului. După
desființarea sa, în vatra schitului ia naștere satul Schitu numit mai târziu
Găvanele, iar biserica devine „biserica de enorie".

Conservarea acestor monumente este diferită. Unele care au devenit
biserici de mir s-au păstrat mai bine, altele, rămase schituri – precum cele
din zona Nucu, Bozioru, Lopătari – sunt mai avansat degradate și chiar
foarte degradate, cum ar fi Agatinul Vechi, din care au mai rămas doar
câțiva pereți. Nu există față de aceste monumente o grijă deosebită din
partea credincioșilor, pentru că ele nu au fost preluate de comunitate. În
ceea ce privește importanța lor, toate sunt foarte valoroase atât din punct
de vedere istoric, cât și arhitectonic. Ele sunt mărturii unice. Fiecare
dintre aceste schituri sunt repere ale unei perioade îndelungate, unele
datând din secolul VI înainte de Christos, altele din perioada creștină sau
din creștinismul timpuriu. De exemplu, la Peștera lui Iosif, deasupra
intrării există semnul peștelui – simbol creștin din secolul IV-V. Altele
păstrează încă simboluri nedescifrate. Toate aceste date dau o valoare
cu totul și cu totul deosebită, care trebuie să fie în atenția statului român,
pentru că reprezintă rădăcinile noastre ce ne-au fixat în istorie și ne
fixează în continuare în istoria Europei, a declarat directorul Direcției
pentru Cultură, Marius Constantinescu.
Sărbătorile tradiționale populare și religioase din județul Buzău
au un potențial turistic însemnat.
•Buzău – 12 – 24 iunie: Drăgaica;
•Râmnicu Sărat – 15 mai: Floarea de salcâm;
•Bisoca – ultima duminică a lunii august: Pe plaiuri bisocene;
•Bozioru – 20 iulie: Sf. Ilie; 6 august: Pobreajenul; 29 august: Sf.
Ioan;
•Brăești – 8 septembrie: Pinul;
•Buda – 29 iunie: Sf. Petru; 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului;
•Calvini – 25 martie: Buna Vestire ; Moșii de vară; 27 iulie:
Pantilimon;
•Cătina – 24 iunie: târg anual;
•Cernătești, sat Aldeni – 27 iulie: Pantilimon;
•Chiojdu – 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului; Înălțarea
Domnului;

•Cozieni – 15 august: Sf. Maria;
•Gura Teghii – ultima săptămâna a lunii mai: Gherghelaș;
•Lopătari – 29 iunie: Sf. Petru; 27 iulie: Târg la Plaiul Nucului;
•Măgura – 29 iunie: Sf. Petru; 6 august: Pobreajenul;
•Merei, sat Dealul Viei, sat Monteoru – zilnic în perioada 15 iun.- 1
sept., 8 iunie: Sf. Mihail;
•Mânzălești – 29 august: Sf. Ioan – Beslii; ultima duminică din iunie:
Meledic; 15 august: Festivalul Slanicului,Găvanu; Gura Badic –
Rusaliile;
•Murgești – 15 august: Sf. Maria;
•Odăile – 15 august: Sf. Maria; prima duminică după Sf. Maria;
•Pardoși – 20 iulie: Sf. Ilie;
•Pătârlagele – sâmbăta; prima vineri după Paști: Târgul Cucului,la
Valea Muscelului;
•Pietroasele – 1 iunie: târg la Șarânga;
•Podgoria – 29 iunie: Coțatcu; 27 iulie: Pleșești;
•Racovițeni – 29 august: Sf. Ioana;
•Rușețu – 29 iunie: Sf. Petru; 15 august: Sf. Maria;
•Sărulești – 27 iulie: Pantilimon;
•Vintilă Vodă – Duminica Floriilor; 14 septembrie: Ziua Crucii; 14
octombrie: Vinerea Mare; 21 noiembrie: Ovidenia; 6 decembrie: Sf.
Nicolae;
•Viperești, sat Tronari – 8 noiembrie: Sf. Mihail și Gavril;
•Vâlcelele – 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului.
În fiecare an, în perioada 10-14 iunie se organizează târgul de vară
"Drăgaica", o manifestare emblematică pentru Buzău. Misterioasă ca

figură mitologică, dar și fascinantă ca patroană a bâlciului care-i poartă
numele, "Drăgaica" reprezintă un punct de reper foarte important în
istoria de ieri și de azi a Buzăului.
Târgul "Drăgaica" este o creație a locuitorilor de la curbura Carpaților,
exprimând sărbătoarea întru cinstirea roadelor de peste an și
necesitatea alcătuirii unei forme de comerț primar, prin schimburi în
natură. În jurul anului 1500 se înființează reședința episcopală,
conducând la o dezvoltare a localității Buzău, care începe să joace un rol
tot mai important în realizarea schimburilor comerciale între diferiți
negustori din târgurile de pe ambii versanți ai Carpaților. În a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea Târgul "Drăgaica" este mutat la
marginea Buzăului, la Băncești, sat aparținând comunei Simileasca.
Conducătorul acelor vremuri, Alexandru Ipsilanti, l-a încredințat, printr-un
hrisov domnesc, la data de 26 august 1778, Episcopiei, care obține cu
această ocazie și vama târgului. În a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, Buzăul cunoaște o intensă activitate comercială. În anul 1864, Mihail
Kogălniceanu aprobă înființarea "unui târg în urbe, altul decât cel care
funcționa la Plaiuri".
În anul 1971 autoritățile locale și județene hotărăsc mutarea târgului
"Drăgaica" de la vechiul obor, pe fostul amplasament, în cartierul Poșta,
la intrarea pe platforma industrială a municipiului. Cu mult fast,
inaugurarea târgului din 1971 a reprezentat o manifestare cu puternice
valențe folclorice. Pe parcursul identificării sale, "Drăgaica" cunoaște o
nouă etapă de transformare, după 1990, când apar "actorii" economiei
de piață.
De asemenea, segmentul agrementului s-a diversificat, fiind în
prezent o atracție principală a "Drăgăicii". Comediile se învârt,
magazinele și restaurantele vând, aici nimic nu e ca valul, totul e un val,
oamenii vin, se duc și iarăși vin cu el, fiindcă vine 24 iunie, ziua cu
gongul care bate de atâta amar de ani închiderea. "Drăgaica" se
adaptează, se modernizează cu o ușurință uimitoare, fiecare ediție e cea
mai frumoasă, aceasta e și cea mai urbană, dar totul până la gongul
tradițional.

Fig. 4.20. Pictură de Carol Pop de Szatmary, la 1800. Titlul: ''Târgul Drăgaica''

Buzăul se bucură de mai multe muzee, expoziții, case memoriale,
păstrătoare prin exponatele ce le adăpostesc ale tradițiilor și istoriei din
această zonă.
Muzeul județean Buzău, funcționează în clădirea fostului liceu normal
de fete, ridicat în anul 1920 în parcul Crâng și are secții de arheologie,
istorie, memorialistică și artă.

Fig. 4.21. Muzeul Județean de Istorie și Teatrul George Ciprian
Secțiile de arheologie și istorie dețin valoroase piese aparținând
aspectului cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastica geto-dacică
de tip Carlomănești, replica tezaurului de la Pietroasele – Cloșca cu puii
de aur – piese aparținând epocii romano-bizantine, culturilor Santana de
Mureș, Ipotești-Cândești, Dridu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din
Munții Buzăului, inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăți
feudale (Vintilă Vodă, Berca, Bradu), elemente arhitectonice medievale.
Colecția numismatica cuprinde 10 tezaure monetare din aur, argint și
metal comun. Momentele mari ale istoriei moderne și contemporane în
care a fost implicată zona Buzăului sunt înfățișate cu piese
reprezentative (mobilier, documente și obiecte personale aparținând lui
Nicolae Leonard, Vladimir Maximilian, Alexandru Marghiloman).
În anul 1980 s-a deschis secția de pictură Brăduț Covaliu și secția de
arta decorativă, conținând valoroase piese de tapiserie, sculptură, sticlă.
În aceeași clădire funcționează teatrul George Ciprian. Teatrul a fost
înființat în 1996 și este primul teatru românesc de proiecte. Instituția
poartă numele cunoscutului dramaturg George Ciprian, care s-a născut
la Buzău.
Muzeul Chihlimbarului din Colți, administrat de Muzeul Județean
Buzău, a fost deschis în 1973 și este singurul astfel de muzeu din

România. Colecția muzeului este compusă din roci cu chihlimbar,
chihlimbar brut și prelucrat, unelte folosite la extragerea si prelucrarea
chihlimbarului, precum și acte referitoare la exploatarea minieră. Cele
mai importante piese din colecție sunt unele bucăți de chihlimbar de
peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o furnică.
Muzeul din Râmnicu Sărat cuprinde secții de științele naturii, arte
plastice, istorie și etnografie. Colecțiile muzeului includ ceramică și
costume populare, covoare, pictură și sculptură, elemente de floră și
faună și ca un element inedit, o colecție de fluturi exotici. În prezent,
muzeul funcționează în Casa Domnească din Complexul Brâncovenesc.
Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche clădire din Buzău, care datează
din anii 1780. Este singura clădire din oraș din vremea distrugerilor
Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Adăpostește colecția de
etnografie și artă populară a Muzeului Județean.
Fig. 4.22. Casa Vergu-Mănăilă Fig. 4.23. Palatul Comunal din Buzău
Palatul Comunal este o clădire aflată în centrul orașului Buzău,
România și care servește drept sediu al primăriei și consiliului local. A
fost construit în perioada 1899-1903 la comanda primarului orașului,
Nicu Constantinescu , după un proiect al arhitectului Alexandru
Săvulescu. Săvulescu a supervizat lucrările până în 1902, și atunci locul
său la conducerea proiectului a fost preluat de Kafșinski. Palatul a fost
inaugurat în 1903, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand .
Casa Memorială Vasile Voiculescu – se găsește în satul în care s-a
născut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul și editorul
Vasile Voiculescu, personalitate remarcabilă a literaturii românești,
membru al Academiei Române, din 1993, post mortem.

Aceasta oferă posibilitatea vizitatorilor de a-și crea o imagine
sugestivă asupra evoluției în timp a scriitorului, bogata și diversa lui
activitate literară, publicistică și editorială. Cele peste 200 de exponate
aflate în casa memorială, împreună cu alte obiecte și documente aflate
în depozitul Muzeului Județean Buzău, reprezintă un inestimabil fond
documentar ce reflectă momente din viața și activitatea renumitului
scriitor, al cărui nume a fost atribuit Bibliotecii Județene din Buzău. În
memoria sa, în curtea casei, la 13 octombrie 1974, cu prilejul aniversării
a 90 de ani de la naștere, a fost dezvelit un bust din bronz, opera
sculptorului Oscar Han.
Fig. 4.24. Casa Memoriala Vasile Voiculescu
Pe râul Buzău s-a construit podul de la Vadu Pașii de către celebrul
inginer român Anghel Saligny. Închis în urmă cu un deceniu din cauza
slăbirii structurii de rezistență, podul care asigura la sfârșitul secolului al
XlX-lea legătura rutieră și de cale ferată dintre Moldova și Muntenia,
urma să fie reconstruit de Consiliul Județean Buzău, instituție care, din
lipsă de fonduri, l-a transferat în anul 2004 în administrarea Consiliului
local Vadu Pașii. Podul reprezintă un simbol al unității efective dintre cele
doua principate române, deopotrivă o lucrare tehnică și de artă.

Fig. 4.25. Podul Anghel Saligny de la Vadu Pașii
Tot pe cursul Buzăului, în comuna Siriu, se găsește barajul de la
Siriu, unde se ajunge destul de ușor. Pe drumul de la Brașov înspre
Buzău, după aproximativ 80 km, parca am păși într-o lume de basm,
unde se deschide o întindere de apă ce pare infinită. Lacul, finalizat în
anul 1985, are o lungime de 10 kilometri și este destinat pentru
producerea energiei electrice în hidrocentrala de 42MW. Hidrocentrala
utilizează apa din lacul Siriu ce se întinde pe o suprafață de 500 hectare
și are un volum de 155 milioane mc. Barajul Siriu este un baraj de
pământ, amplasat între masivul Podul Calului și masivul Siriu. Barajul
este alcătuit din miez de argilă, rocă și steril.
Datorită construirii barajului, a fost necesară schimbarea rutei
drumului național DN10 și construirea mai multor viaducte pentru
ocolirea lacului Siriu. În această zonă de o deosebită frumusețe, omul și
natura au reușit să creeze un peisaj incredibil și fascinant, unde apele
repezi ale Buzăului își găsesc liniștea în lacul Siriu, vegheat din toate
părțile de păduri. La o distantă de 10 km de Siriu se află viaductul Giurca
ce se întinde pe 276 metri și se sprijină pe piloni de 46 metri înălțime. În
zona din coada lacului, pe timpul verii se poate face plajă, se pot face
plimbări cu pluta și se poate practica pescuitul sportiv.

Fig. 4.26. Barajul Siriu de pe râul Buzău
În comuna Ciuta, pe DN1, drumul ce unește Buzăul cu Brașovul,
traversând munții Siriului pe unde, în drumul său spre Alba Iulia, a
poposit marele voievod Mihai Viteazul și unde, ca semn al trecerii sale,
s-a construit la umbra pădurii și în mijlocul naturii un monument numit
"Fântâna lui Mihai Viteazul".
Fig. 4.27. Fântâna lui Mihai Viteazu
Cultura materială și spirituală
Buzăul, nume cu învăluiri de legendă și rostogoliri molcome, constituie
una din cele mai vechi unități administrativ-teritoriale din Muntenia.
Configurația geografică, bogăția solului și abundența cursurilor de apă
au creat condiții optime pentru stabilitatea și continuitatea populației în
această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au dat la

iveală urme ale prezenței umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul
fiind ilustrat printr-o diversitate de obiecte ce reflectă o intensă și bogată
viață materială și spirituală. Din epoca bronzului, în cadrul căreia se
detașează celebra cultură Monteoru, după numele așezării eponime,
sunt descoperiri ce oferă posibilitatea să se argumenteze că încă din
această epocă se situează procesul complex al constituirii fondului etnic,
lingvistic și cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va
produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto-daco-
romanilor și, treptat, la formarea poporului român.
La Buzău s-au înființat și au activat societăți și asociații culturale între
care, în 1893, filiala Ateneului, prima asociație a învățătorilor
"Solidaritatea" (1882), germenele asociației profesionale pe țară,
societăți literare, muzicale si științifice, ceea ce conferă Buzăului un loc
important între centrele de cultură și spiritualitate ale țării. A pulsat aici și
o puternică viață politică, la Buzău constituindu-se și activând secțiuni
ale majorității formațiunilor politice cunoscute.
În spațiul buzoian, satele ocupă străvechi vetre de locuire. Integrate
cu mare grijă în cadrul natural, gospodăriile sunt așezate ergologic, după
teren, după soare, după vale, direcția vântului și a ploii. Punctul central al
satului îl reprezintă bătrâna biserică din lemn sau zid, cu arhitectura ce
amintește de casele tradiționale. Prin mărime, arhitectură și tematica
picturală, biserica oferă date socio-economice, despre viata și trăirile
sătenilor. Pictura exterioară din pridvorul bisericii, cu raiul în stânga și
iadul în dreapta, încântă, prin decor, prin duioșii, simplitate și modul
direct, oarecum satirizant, de prezentare a personajelor din lumea
satului.
Planul locuinței în toată Muntenia este format din doua încăperi –
tinda și odaia – cu o intrare. În prima jumătate a secolului XX, planul care
se răspândește este cel obișnuit pentru toată țara, al tindei centrale cu
două odăi laterale. Tinda centrală este foarte mare și are în cuprinsul ei
vatra. Una din odăi, încălzită cu o sobă oarbă, servește pentru locuit,
cealaltă, neîncălzită este ,,odaia curată " în care se țin cele mai frumoase
piese de mobilier si țesături .
Arhitectura caselor în zona Buzăului diferă. Casa de câmpie este
rareori înaltă având un singur nivel și totdeauna o prispă în față. Tot ca
element de plan amintim și prezența foișorului, uneori sub forma unei
simple platforme supraînălțate față de nivelul prispei. În ceea ce privește

decorul casei, observăm o oarecare sărăcie a ornării realizate în
sculptură sau crestătură.
Casele și gospodăriile de munte și de deal, înălțate pe temelii, beciuri
sau pivnițe, având un aspect simplu și elegant, deschis și primitor, oferă
condiții prielnice, pentru agroturism. La Lopătari și Mânzălești, între
decorațiunile de interior se remarcă țesăturile din păr de capră. Vestita
creatoare populară Adela Petre a căpătat renume mondial cu aceste
țesături, adevărate tapiserii ale epocii noastre.
Locuitori ai unei zone bogate în calcar, buzoienii sunt meșteri pricepuți
și în prelucrarea pietrei. Crucerii de la Bădeni, Breaza, Năeni,
Pietroasele și Ciuta au realizat adevărate dantelării în piatră, crucile
făcute de ei ajungând până în inima Bărăganului. Se remarcă cimitirul de
la Cotorca, declarat rezervație de patrimoniu.
Tabăra de sculptură Măgura este unică în Europa. Cu toate acestea,
este lăsată de izbeliște și neprotejată.
Sufletul, organizatorul și liantul acestei tabere a fost sculptorul
Gheorghe Coman. În 1970, când a fost înființată, urma să marcheze cele
16 veacuri de atestare documentară a Buzăului. A fost programată ca
vreme de 16 ani 16 sculptori, mereu alții, să vină să lucreze în poienile
Măgurii. În cei 16 ani, în lunile august și septembrie, pe dealurile Măgurii
s-a sculptat intens, iar când fenomenul s-a încheiat, au rămas aici 256
de lucrări în piatră, pe care unii critici de artă chiar le socotesc
capodopere, ce se întind pe 21 hectare. Artiștilor nu li s-a impus o temă
anume, lucru rarisim în epocă, fiecare creând în funcție de blocul de
piatră ce-i revenea prin tragere la sorți. Au lucrat, la Măgura, 163 de
sculptori, pentru a întregi cu o noua operă poiana pusă la dispoziție. În
cadru festiv, la fața locului, cei 16 artiști donau județului cele 16 lucrări.

Fig. 4.28. Tabăra de sculptură Măgura
Pe dealul Tigoarea, la Năeni, se află o tabără de sculptură în aer liber,
cu lucrări realizate de elevi, la inițiativa primăriei comunei Năeni și
profesorului Gabriel Manole din Slobozia.
O altă tabără de sculptură în aer liber, dar în lemn, se găsește în
comuna Mânzălești, pe platoul Meledic. Se coboară spre lac 50 metri și
se intră direct într-o poiană unde sunt expuse sculpturile în lemn,
rezultate în urma taberei de sculptură din iunie 2001. Conține
aproximativ 25 de statui din lemn.
Fig. 4.29. Statui din lemn de la Tabăra de sculptură de la Mânzălești

Bunurile și valorile etnografice cuprind meșteșugurile, manifestările
etnofolclorice, sărbătorile religioase, tradițiile și obiceiurile.
Elementele de etnografie și folclor sunt componente de mare valoare
care reprezintă memoria culturală și artistică a unei comunități, fiind
expresia unor meșteri și artizani, de obicei necunoscuți.
Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, care
poate fi admirat astăzi mai mult în colecțiile muzeale, el fiind utilizat cu
deosebire la sărbători, în zonele cu tradiții folclorice. În ansamblul său,
costumul popular buzoian se înscrie în tipul carpatic, ale cărui origini se
află în portul populației dacice. Costume populare într-o formă nealterată
se mai găsesc în zonele de munte (Gura Teghii, Chiojdu, Cătina și
Calvini), pe Valea Râmnicului (Podgoria, Pardoși, Puiești). În afară de
obiceiuri si tradiții, județul Buzău mai conservă și cântece strămoșești în
forme aproape nealterate, care după expresia lui Alecu Russo, constituie
"arhiva acestor meleaguri".
Tradiția se păstrează în unele localități datorită ambiției și dorinței
unor locuitori de a lăsa moștenire posterității secretele activităților și
meșteșugurilor ce ai făcut zonele să fie cunoscute pe plan național.
În zona Buzăului, împletitul din nuiele de alun sau răchită este
cunoscut din cele mai vechi timpuri. Dacă cele mai groase nuiele erau
folosite pentru coșuri de porumb sau garduri în jurul curților, din nuielele
mai subțiri se făceau coșuri pentru căratul fructelor sau a strugurilor. De
împletitul coșurilor se ocupa mai mult femeile, deoarece se cere mai
multă migală, iar întreaga operațiune necesită parcurgerea mai multor
etape. Într-o primă fază, se procură materia primă care poate fi alunul
sau molidul, după caz. După ce se fierb nuielele pentru o elasticitate și o
rezistență mai mare, se despică cu un obiect tăios și se împletesc.
Olăritul este o ocupație străveche ce se practică încă din vremuri
străvechi, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca
neolitică, epocă în care pe teritoriul județului s-a dezvoltat o civilizație
remarcabilă. La Poșta Câlnău, membrii familiei Stamate se ocupă cu
confecționarea unor obiecte de lut, meșteșugul lor, care a fost ridicat la
rangul de artă tradițională, bucurându-se de atenția celor care vor să
aibă în casa lor obiecte pe care cândva le foloseau bunicii. După ce le
montează pe roată și se usucă, soțiile le smălțuiesc cu decoruri florale și
apoi sunt arse în cuptor. Ceea ce produc se vinde la târguri, cu prilejul
sărbătorilor folclorice tradiționale din județ, dar și în Târgul Drăgaica.

Arta de prelucrare a lemnului s-a restrâns la producerea câtorva
obiecte de uz casnic: linguri, putine, tocitori, butoaie, etc. Printre cei care
mai prelucrează lemnul se numără meșteșugarii de pe Valea Buzăului,
Calvini și Chiojdu.
Pe la 1800 s-au "stabilit" covrigii în târgul din Crâng. Acum toată
lumea îi știe drept "Covrigi de Buzău". Inițial, rețeta au adus-o grecii.
Negustori înnăscuți, aceștia și-au deschis la Buzău cârciumi în care
serveau, pe lângă carafele cu vin, și covrigi ca niște inele, cu o coajă
aurie și miez moale. Localnicii au furat secretul covrigilor, brutarii și l-au
însușit. Acum, covrigii de Buzău sunt marcă înregistrată și, începând cu
1 ianuarie 2007, au devenit produs european. Buzoienii organizează
anual un festival în cinstea Covrigilor de Buzău, a Cârnaților de Pleșcoi
și a Vinului de Pietroasele, toate, mărci înregistrate. Festivalul se
desfășoară în tradiția târgurilor de toamnă și sugerează belșug și
mândrie.
Manifestările folclorice, specifice tuturor zonelor din România, sunt
păstrate foarte bine și în Buzău. Cele mai importante manifestări
folclorice sunt: ,,Pe plaiuri bisocene,,, care se desfășoară în ultima
duminică a lunii august, ,,Gherghelaș,,, la Gura Teghii, în ultima sâmbătă
din luna mai, ,,Festivalul Slănicului,, – la Meledic în ultima duminică din
iunie, Festivalul de la Plaiul Nucului, etc. Aceste manifestări sunt posibile
cu ajutorul Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale, în colaborare cu primăriile unde se desfășoară.
Sărbătorile laice și religioase au o importanță deosebită pentru
locuitori, aceștia respectă cu sfințenie obiceiurile și tradițiile legate de
biserică, anumite ocupații agricole sau păstorești sau din viața de familie.
Localnicii dau o importanță mai mare unor anumite sărbători sau a
anumitor zile din calendar, când nu efectuează anumite activități pentru a
nu li se produce prejudicii animalelor, caselor, membrilor familiei. Aceste
povești constituie elemente de cultură ce atrag turiștii.
Tezaurul etno-folcloric al zonei este legat și de obiceiurile și tradițiile
de Crăciun și a sărbătorilor din preajma Crăciunului. Crăciunul este o
sărbătoare a luminii, a compasiunii față de semeni; o vreme de voioșie,
bucate alese și clipe de neuitat petrecute cu familia.
În România, Crăciunul este în primul rând momentul în care se
strâng toți membrii familiei, chiar dacă unii sunt plecați departe. Membrii
familiei încep să se strângă pe lângă gospodina casei, care împarte

sarcinile: “tu alegi orezul”, “tu toci carnea”, “tu cerni făina”, etc. Oricum,
se creează o zarvă și o agitație plăcută. Una sau două zile sunt dedicate
coptului colacilor, cozonacilor, prăjiturilor. De obicei, Ajunul și în preziua
ajunului se pregătesc mâncărurile. Daca la Ignat s-au făcut preparatele
de porc, atunci rămâne de treabă numai pentru Ajun (sarmale, friptura,
ciorba, salata boeuf, piftia sau răciturile de porc), daca nu atunci se vor
face caltaboșii, leberul, chișca, etc. Miroase a mirodenii, mâncărurile sunt
gustate doar de gospodină.
În dimineața de Crăciun, primii care se trezesc sunt copiii, pentru a
vedea darurile moșului, apoi glasurile lor trezesc toată casa. Urmează
micul dejun, la care participă toată familia, apoi se merge la biserică
pentru a asista la slujbă. Se întorc voioși spre casele lor, și urmează să
ducă pomană o farfurie cu friptură de porc celor care nu au avut ce să
sacrifice de Ignat. Daca este zăpadă, copiii zburdalnici ies afară pentru a
face oameni de zăpadă sau pentru o bulgăreală zdravănă. Părinții și
bunicii rămân în casă pentru a pregăti bucatele pentru colindătorii ce vor
veni cu “Steaua”.
Seara este momentul pentru musafiri. Se spune că dacă primul invitat
este bărbat, atunci familia va avea noroc tot anul ce va urma. Toți invitații
trebuie sa vină cu inimile curate, cu gânduri bune și voioșie pentru ca
toate să meargă bine. Odată lăsată noaptea, toți se retrag la casele lor în
pace pentru o binemeritată odihnă. Chiar dacă Crăciunul a devenit
comercial, trebuie să-i recunoaștem meritele. Reunește familia de peste
tot, și pentru o zi, toți oamenii uita de griji, toți avem aceeași culoare și
credem în aceleași valori și zâmbim de fiecare dată când îl vedem pe
omul acela cu burtă și barbă albă care este îmbrăcat în roșu, chiar dacă
nu îl vedem zburând într-o sanie trasă de reni.
Alte obiceiuri ce sunt pe cale de dispariție sunt plugușorul și sorcova.
În diferite zone ale țării, costumația, interpretarea pot fi diferite, dar
obiceiul este în esența același. "Plugușorul" este strâns legat de mitul
fertilității. Vorbe frumoase, de prosperitate și belșug sunt adresate de
cetele care vin cu "Plugușorul", fiecărei gospodării. Ca o incantație
magică, textul urării se transmite din tată în fiu și nu există român să nu-l
cunoască.
În zonele de munte se practică și umblatul cu capra. Capra se
alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se
învelește cu hârtie roșie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie

neagră, mărunt tăiată și încrețită în forma părului. În loc de aceasta se
poate lipi și o piele subțire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se fac în lemn
două scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, aloe, cu pete
negre, peste care se lipește hârtia neagră cu încrețituri sau pielea cu păr.
În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă are patru
cornițe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înșirate
șiraguri de mărgele sau hurmuzi. În dosul coarnelor se află o oglindă
care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra
noaptea.
Jocul caprei este un spectacol autentic ce trezește în asistență fiori
de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se
remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei.
Fig. 4.30. Jocul caprei
Un alt obicei de Crăciun este împodobitul bradului. Pomul de Crăciun,
așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă
lumina scânteietoare a instalației electrice, nu a fost din totdeauna
împodobit astfel. Înainte se împodobea cu mere roșii și cu lumânări. De
Crăciun toți copiii așteaptă cu nerăbdare venirea Moșului. În ajunul
sărbătorii, Moșul vine și lasă cadouri pentru fiecare, sub bradul frumos
împodobit. Sărbătoarea Crăciunului a reprezentat dintotdeauna un prilej
de bucurie pentru creștini, și mai ales pentru copii, care așteaptă cu
nerăbdare, an de an, zilele în care merg să colinde, împodobesc bradul,
se duc la biserică, se bucură de Nașterea Domnului, la o masă
îmbelșugată de familie, în mijlocul celor dragi.

Împodobitul bradului în România este un obicei relativ recent. În
prezent, practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă .
CAPITOLUL 5
VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC
5.1.BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
Infrastructura turistică, numită și baza tehnico-materială a turismului
cuprinde o serie de elemente materiale-suport, în absența cărora, oricât
de valoros ar fi fondul turistic, activitatea turistică nu s-ar putea desfășura
și nici nu s-ar putea asigura serviciile turistice. Ea cuprinde: căile și
mijloacele de transport, unitățile de cazare și de alimentație publică,
amenajările și mijloacele de agrement, rețeaua comercială destinată
turiștilor, infrastructura comunicațională, medico-sanitară, dotările
tehnico-edilitare (alimentarea cu apă, gaze, energie electrică, rețeaua de
canalizare, etc). infrastructura este rezultatul investițiilor de stat sau
private, care la rândul ei atrage și facilitează noi investiții.
În principiu, gradul de dezvoltare a infrastructurii unei regiuni ar trebui
să fie proporțional cu valoarea fondului turistic. În realitate, această
corelație nu se realizează din start, ci proporțional cu dezvoltarea
economică și socială a unei regiuni și cu dezvoltarea turismului însuși.
Căi de transport
Dintre toate componentele infrastructurii cu caracter general, pentru
turism cea mai importantă este rețeaua de comunicație, recunoscută ca
factor esențial în dezvoltare, cu efecte benefice directe în teritoriu, care
asigură accesul la resursele și structurile turistice existente.
Buzăul este un important nod feroviar, legând București și Ploiești de
Focșani, Galați și Constanța. Gara din oraș a fost deschisă în 1872,
împreună cu calea ferată București-Galați. O ramificație a acestei căi
ferate, de la Buzău la Mărășești a fost deschisă după câțiva ani, pe 13
iunie 1881, devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români.
Linia Buzău-Nehoiașu , deschisă în 1908, leagă Buzăul de multe din
localitățile de pe Valea Buzăului , inclusiv de orașele Nehoiu și
Pătârlagele.

La Buzău se poate ajunge pe DN2 (drumul european E85 ) de la
București și din orașele importante din Moldova. DN1B (drumul
european E577) leagă Buzău de Ploiești iar DN10 traversează Munții
Carpați pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către
Brașov. La Galați și Brăila se poate ajunge pe DN2B.
Două autogări, una aflată în nordul orașului și cealaltă în sud, în
apropierea gării, sunt folosite de companiile private de transport care
operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte orașe sau cu
comunele din apropiere.
În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele
rezidențiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma
industrială Buzău Sud), de centrul orașului și de gară. Există câteva
companii de taxi licențiate de primărie și care operează în oraș și în
localitățile apropiate.
Aeroportul internațional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul
Internațional Henri Coandă , din Otopeni, dar și Aeroportul Internațional
Aurel Vlaicu, din Băneasa.
Drumul național 10 reprezintă o atracție deosebită pentru turism.
Recent reabilitat, acesta oferă câteva cadre pitorești în zona Lacului
Siriu, cu viaducte foarte înalte.

Fig. 5.1. Viaductul Stânca Teherău

Unități de cazare și de alimentație publică

În municipiul Buzău sunt mai multe forme de unități de cazare,
modernizate și acreditate. Cele mai importante hoteluri sunt: Hotel
Pietroasa, Hotel Crâng, Hotel Corona, Hotel Bucegi și Hotel Sport B90.
Hotelul Pietroasa este situat în centrul orașului în preajma Palatului
Comunal, și la câțiva pași de centrele bancare, financiare si de afaceri.
Hotelul oferă o atmosferă caldă, ospitalieră, și o cuprinzătoare lista de
facilități pentru oaspeții săi.
Combinând confortul cu facilitățile hotelul vă invită în cele 90 de
camere și apartamente amenajate elegant, precum și în Sala Mare a
Restaurantului unde savoarea produselor și măiestria bucătarilor sunt
aparte.
Camerele sunt dotate cu:
– televizor;
– minibar;
– aer condiționat;
– acces internet;
– telefon internațional;
– grup sanitar propriu;
– cadă sau dus;
– minibar.
Tarifele pentru o cameră, pentru o persoană sunt de 270 lei, iar
pentru două persoane e 350 lei.
Fig. 5.2. Hotelul Pietroasa

Al doilea hotel ca mărime din oraș este Hotelul Crâng. Acesta este
situat în parcul Crâng. Hotelul are 47 camere:
– 15 apartamente;
– 7 apartamente cu minibar și TV color prin cablu;
– 5 camere duble cu aer condiționat;
– sala de conferințe;
– bar;
– restaurant;
– TV prin cablu.
Prețul unei camere pentru o persoană este de 160 lei, iar pentru două
persoane e 215 lei.
Fig. 5.3. Hotel Crâng
Hotelul Sport B90 este situat în imediata vecinătate a Sălii Sporturilor
Romeo Iamandi și a Bazinului Olimpic, lângă Parcul Tineretului și la 200
metri de centrul comercial al orașului. Hotelul are o capacitate de 83
locuri de cazare în 35 camere: apartamente, camere duble, camere
triple, dotate cu TV cablu, telefon, încălzire centrală și aer condiționat.
Dotări și servicii: bowling, restaurant, bar, spălătorie, parcare, grădină
de vară, recepție non stop, room service, mini shop, fax, sală de
conferințe.

Fig. 5.4. Recepție Hotel Sport B90
Hotel Bucegi este situat în imediata apropiere a Gării Buzău, clădirea
este monument arhitectonic, fiind renovată recent. Hotel Bucegi dispune
de 24 camere cu pat matrimonial, 2 sau 3 paturi. Restaurantul dispune
de 60 locuri, meniuri variate și de un bar non-stop cu o capacitate de 40
de locuri.

Fig. 5.5. Hotel Bucegi
Hanul Crâșmărița din Buzău este o surpriză arhitectonică plăcută
prezentă la intrarea în Buzău în localitatea Mărăcineni, la intersecția
DN2 cu E85.
Hanul Crâșmărița se află pe malul râului Buzău, pe locul unde în
trecut se făceau schimburile de cai pentru postalioanele ce legau
Moldova de Muntenia. Aceasta temă o regăsim într-o pictură ce se afla
pe frontispiciul hanului.
Este un han construit în stilul arhitectural specific românesc
antebelic, după cele mai noi norme europene în domeniul turismului cu
ajutorul Programului SAPARD de dezvoltare a turismului rural și este
clasificat la 3 margarete.
Construcția este originală și practică, împletind armonios stilul rustic cu
cel modern.
Denumirea Hanul Crâșmărița din Buzau provine de la titlul renumitei
melodii cu același nume a binecunoscutului interpret de muzică populară
Benone Sinulescu, cel mai mare promotor al meleagurilor buzoiene .
Hanul dispune de un restaurant cu mâncăruri tradiționale românești cu
denumiri specific buzoiene.
Facilități:
– mic dejun, demipensiune sau pensiune completă;
– TV color în cameră;
– programe TV prin cablu;
– acces la internet, xerox, fax și telefon internațional;
– sala de conferințe dotată cu videoproiector;
– parcare păzită.
Prețul camerelor diferă, de la 200 lei o cameră pentru o persoană,
până la 450 lei un apartament.

Fig. 5.6. Hanul Crâșmărița

Pe drumul european E85, spre Râmnicu Sărat, la 10 kilometri de
Buzău, e pensiunea Valverde. Pensiunea s-a înființat în 2008, într-o
clădire veche, datând de la începutul anilor 1900, care făcea parte dintr-
un vechi conac boieresc. Valverde se străduiește zi de zi să ofere
drumeților un meniu de bază cu specific buzoian, natural și sănătos,
aprovizionându-se în cea mai mare parte cu carne, legume și pește din
fermele proprii, dar și direct de la producători renumiți din zona Buzăului.
De asemenea, aici se găsește borșul și tăițeii pentru ciorbe și supe,
zacuscă, murăturile și pâinea, toate după rețete consacrate din această
zonă.
Facilități cazare: internet wireless, cramă, parcare, grădină/curte,
terasă, plata cu cardul, fermă proprie, grătar/barbeque, sală de mese,
șemineu, bar, restaurant. Facilități camere: internet in camera, uscător
de par, încălzire centrală, baie în cameră, telefon în cameră, cameră cu
TV.
Prețul unei camere este de 100 lei.

Fig. 5.7. Pensiunea Valverde
Hanul Poienița este situat în Râmnicu Sărat pe E85 și are o capacitate
de cazare de 30 de camere din care două apartamente și două camere
cu 4 locuri. Restaurantul cuprinde 4 saloane cu 350 locuri în care se pot
organiza mese festive și evenimente specifice precum nunți și botezuri.
Printre specialitățile casei se numără:
-gustări din produse lactate (tradiționale);
-pastramă de oaie;
-cârnați Pleșcoi;
-specialități din pește și pasăre;
-vinul casei – roșu și alb.
Specialitatea casei este omleta "a la Regele Mihai" – care a fost
oaspetele casei în 31 iunie 2006. Locul unde regele a servit masa este
rezervat.
Complexul dispune de o sală de protocol unde se pot organiza
diferite evenimente, conferințe și dineuri și de o terasă descoperită cu
capacitate de 300 de locuri.
Prețul unei camere este de 100 lei camera simplă și 150 lei camera
dublă.

Fig. 5.8. Hanul Poienița
Cândva, una din cele mai frumoase și mai atrăgătoare stațiuni, Sărata
Monteoru acum arată ca un loc pustiu și părăsit. Totuși, aici se găsesc
foarte multe hoteluri și pensiuni, dintre care, cele mai importante sunt:
Hotel Montana, Hotel Monteoru, Hotel Cazinou, Pensiunea Olga,
Pensiunea Caprice, Pensiunea Mădălin, Pensiunea Casa cu Tei și
Complexul Paradis.
Situat în incinta Monteoru Resort & Spa, Hotel Monteoru și Hotel
Montana vă oferă:
– camere de 2 stele și 4 stele ( Junior Suite), dotate cu tv prin
cablu/satelit;
– restaurant cu specific românesc și internațional;
– terasă cu muzica live;
– internet Wi-fi;
– bază de tratament balneo cu bazine cu apă sărată și multiple
proceduri și masaj;
– pachete de servicii cu pensiune completă și tratament;
– team building;
– evenimente.

Fig. 5.9.Hotelul Monteoru Fig. 5.10. Hotel Montana

Aflată lângă pădurea plină de tei, pensiunea vă îmbie la liniște și
relaxare.
Restaurantul (150 locuri), promovează bucătăria buzoiană, cu
specialități picante, dar delicioase, iar sala de ședințe, dotată cu
videoproiector, flipchart, are 60 locuri. Amenajată rustic, face ca orice
instruire să pară o mini-vacanță. Pentru reîncărcarea bateriilor, puteți
profita de sala de fitness fără a se percepe tarif de utilizare și de saună
finlandeză. În timpul verii, puteți face băi cu apă sărată la ștrandul din
stațiune, sau drumeții prin pădure, spre diferite obiective turistice (la
Cruce, la schitul Negoiță, la așezarea arheologică).
Facilități cazare: masă de ping-pong, TV în living, internet wireless,
sală de fitness, parcare, saună, terasă, plata cu cardul, fermă proprie,
living, șemineu, livadă, loc amenajat de joacă, bar, restaurant, sală de
conferințe.
Prețul pentru o cameră dublă este de 100 lei.

Fig. 5.11. Pensiunea Casa cu Tei
Situată în stațiunea balneară Sărata-Monteoru, renumită prin eficiența
tratamentelor antireumatismale, Pensiunea Olga reprezintă alegerea
ideală pentru o evadare în natură la sfârșit de săptămână, sau pentru un
training de câteva zile pentru angajații firmei dumneavoastră. Pensiunea
are o capacitate de cazare de 24 de persoane, în camere duble și într-un
apartament, fiecare cu grup sanitar propriu, cu balcon și CATV. Mai
dispune și de o sală de ședințe de 30 de locuri, dotată cu aer
condiționat.
Facilități cazare: frigider în unitate, fax, masă de ping-pong, TV în
living, internet wireless, internet prin cablu, sală de fitness, se acceptă
animale, parcare, gradină/curte, piscină, teren de sport, biliard, saună,
terasă, plata cu cardul, foișor în curte, grătar/barbeque, living, sală de
mese, livadă, bar, restaurant, sală de conferințe, tichete de vacanță.
Prețul pentru o noapte de cazare, în cameră dubla este de 100 lei.

Fig. 5.12. Pensiunea Olga
Pensiunea Caprice este renumită pentru izvoarele cu apă sărată și
pentru facilitățile de tratament. Mulți turiști vin vara la ștrand sau în orice
anotimp pentru aerul curat, mireasma pădurilor de tei și salcâm.
Pensiunea este amplasată pe mai multe terase cu priveliște asupra
stațiunii și oferă turiștilor multe facilități de recreere și relaxare pe timp de
vară în piscina proprie, pe terasă, pe terenul de tenis, în saună și la
masaj. Fondată în 1996, pensiunea oferă servicii de cazare deosebite,
masa în restaurantul propriu și organizează evenimente și mese festive.
Pentru cazare pensiunea dispune de:
-două apartamente de lux cu paturi matrimoniale;
-8 camere duble;
-7 camere duble cu grup sanitar comun;
-1 apartament de protocol;
-1 garsonieră ( cuprinde un dormitor, un spațiu pentru gătit și baie
proprie).
Camerele dispun de: televizor, cablu tv și beneficiază de încălzire
centrală și apă caldă permanent. Pentru nonconformiști se oferă cazare
și în regim camping.

Restaurantul, cu o capacitate de 40 locuri, oferă mâncăruri specifice
tradiționale: pui pe sticlă, tochitură buzoiană, cârnați de Pleșcoi, păstrăv
de munte.
Prețul pentru o cameră dublă este de 70 lei.
Fig. 5.13. Pensiunea Caprice
Alte pensiuni din Sărata Monteoru: Pensiunea La Păducel,
Pensiunea La Pădure, Pensiunea Cerbul, Pensiunea Marin Iuliu
Trandafir, Pensiunea Favorit, Casa Camelia, etc. Prețurile pentru o
noapte de cazare sunt cuprinse între 50 lei și 100 lei.
Pe Valea Buzăului găsim restaurante și pensiuni la tot pasul.
Casa Matei situată în localitatea Berca, se bucură de o locație
strategic aleasă, cât și de accesul la importante obiective turistice.
Pensiunea dispune de o structură de cazare formată din 12 camere
utilate cu băi proprii, cablu TV, sală de conferințe cu capacitate de 40
locuri, restaurant cu 130 locuri unde se pot organiza mese festive și
evenimente în tot cursul anului. Aici se mai pot comanda meniuri
tradiționale și pizza pe vatră. Pensiunea oferă teren tenis de câmp,
terasă în aer liber pentru dans, 17 locuri parcare păzite.
Facilități:
-parcare;
-TV;
-organizare evenimente;
-internet;

-teren sport;
-telefon;
-restaurant.
Fig. 5.14. Casa Matei
Pensiunea Motel Maricor, situată în orașul Pătârlagele, este compusă
din parter și două etaje. Oferă 22 de locuri de cazare în 8 camere cu pat
dublu și 2 apartamente, toate având baie individuală cu cadă și duș.
Camerele sunt spațioase și confortabile. Pensiunea are în dotare:
-restaurant cu bar de 100 de locuri cu meniuri la alegere;
-sală de consiliu de 50 locuri (sală multifuncțională pentru reuniuni,
seminarii, conferințe, evenimente speciale );
-grădină de vară cu 100 de locuri acoperită;
-piscină în aer liber;
-foișor.
Prețul unei nopți de cazare este de 80 lei pentru o cameră, iar un
apartament este 120 lei, cu mic dejun inclus.

Fig. 5.15. Pensiunea Motel Maricor
Situată într-o zonă pitorească din Masivul Podu Calului – Munții
Buzăului, Pensiunea 14 Scaune oferă posibilitatea atacării traseelor spre
Vf. Penteleu și Lacul Vulturilor. Dispune de un spațiu generos în curte:
foișor, parcare auto, teren sport.
Tot pe DN10, la 28 de kilometri de Buzău, s-a ridicat Complexul
Turistic Măgura. Complexul este structurat astfel: hotel, căsuțe tip
camping, o sala de conferințe, un restaurant clasic cu 150 locuri, un
restaurant rustic de 150 locuri, două terase, un foișor și parcare.
Alte pensiuni pe Valea Buzăului: Pensiunea Aninului, cu un cadru
natural deosebit, situată la 2 kilometri de DN10, Pensiunea Elena,
Pensiunea Roza, Pensiunea Hanul de Piatră, Pensiunea Mioara,
Pensiunea Montana Touring, Pensiunea Dana-Maria, etc. Prețurile de
cazare sunt de la 80 lei până la 120 lei.

Lângă Tabăra de Sculptură Măgura se află Hotelul Mc Pietroasa,
realizat într-o concepție modernă, dar perfect integrat în peisajul zonal.
Hotelul dispune de un complex de facilități precum: piscină, saună, sală
de jocuri, sală de forță, restaurant, cramă, terase, sală de conferințe.
Aceasta este singura posibilitate de cazare din zonă, prețurile fiind destul
de mari.

Fig. 5.16. Hotel Mc Pietroasa
5.2.TRASEE TURISTICE
1. Municipiul Buzău (120 kilometri N-E de București, pe DE 85)
În municipiul Buzău, traseul turistic poate include vizitarea
următoarelor obiective:
-Ansamblul Episcopiei Buzăului (monument istoric);
-Palatul Comunal-Primăria municipiului (monument istoric);
-Biblioteca județeană Vasile Voiculescu (monument istoric);
-Muzeul Județean Buzău (monument istoric);
-Parcul Crâng (monument istoric);
-Ansamblul Conacului Marghiloman (monument istoric);
-Biserica Sf. Îngeri (monument istoric);
-Biserica Buna Vestire (monument istoric);
-Parcul Tineretului.
2. Municipiul Râmnicu Sărat (35 km E de Buzău, pe DE 85)
Aici, în programul de vizitare se pot include:
-Primăria municipiului (monument istoric);
-Muzeul Municipal Râmnicu Sărat și întregul Complex
Brâncovenesc (monument istoric);
-Fostul penitenciar (monument istoric);

-Biblioteca municipală (monument istoric);
-Parcul orașului;
-Gara nouă (monument istoric);
-Biserica Sf. Dumitru (monument istoric);
-Biserica Sf. Voievozi – Câța (monument istoric).
3. Buzău – Vernești – Berca (circa 35 km N de la Buzău)
Traseul poate include:
-Biserica Buna Vestire , comuna Vernești;
-Șantierul arheologic de la Cârlomănești, comuna Vernești;
-Ansamblul Conacului Cândeștilor, comuna Vernești;
-Ansamblul Fostei mânăstiri Berca, comuna Berca;
-Mânăstirea Rătești, comuna Berca;
-Vulcanii Noroioși, comuna Scorțoasa.
4. Buzău – Tisău – Măgura – Pârscov
Traseul, în lungime de circa 35 kilometri cuprinde:
-Mânăstirea Barbu, comuna Tisău;
-Ansamblul Fostei mânăstiri Bradu, comuna Tisău;
-Tabăra de sculptură de la Măgura (colecție a Muzeului Județean
Buzău);
-Mânăstirea Ciolanu, comuna Tisău;
-Schitul Nifon, comuna Măgura;
-Fântâna lui Mihai Viteazul de la Ciuta;
-Casa memorială Vasile Voiculescu de la Pârscov (colecție a
Muzeului Județean Buzău).

5. Buzău – Vernești – Măgura – Cislău – Pătârlagele – Colți – Aluniș
(circa 85 kilometri de Buzău)
Traseul poate include:
-Ansamblul Conacului Cândeștilor, comuna Vernești;
-Ansamblul Bisericii Intrarea în biserică a Maicii Domnului , sat
Ciuta, comuna Măgura;
-Herghelia de la Cislău;

-Muzeul Chihlimbarului de la Colți (colecție a Muzeului Județean
Buzău);
-Ansamblul rupestru de la Aluniș, comuna Colți;
-Bisericile monument istoric de la Sibiciul de Sus și Mărunțișu,
oraș Pătârlagele.
6. Buzău – Vernești – Unguriu – Pârscov – Cozieni – Bozioru (circa 60
kilometri de la Buzău)
Obiectivul principal al acestui traseu îl constituie așezările rupestre de
la Nucu – Bozioru (monumente istorice de valoare națională). La
întoarcere, poate fi vizitată Casa memorială Vasile Voiculescu de la
Pârscov (colecție a Muzeului Județean Buzău).
7. Buzău – Vernești – Cislău – Pătârlagele – Nehoiu – Siriu (circa 90 km
de Buzău, pe DN 10)
Traseul poate include obiectivele din localitățile menționate, ținta fiind
barajul și lacul de acumulare al hidrocentralei de la Siriu și Cimitirul
Eroilor din aceiași localitate. La întoarcere, de la Ciuta, se poate intra
spre comuna Tisău, unde se pot vizita Mânăstirea Ciolanu și Tabăra de
Sculptură în aer liber de la Măgura.
8. Buzău – Cernătești – Vintilă Vodă – Mânzălești (circa 70 kilometri de
la Buzău)
Este o zonă cu un peisaj deosebit, principalele obiective care pot fi
vizitate fiind:
-Ansamblul Bisericii Sf. Împărați, comuna Săpoca;
-Biserica Sf. Nicolae – Vintilă Vodă;
-Colecția de artă populară de la Căminul Cultural din Mânzălești
și Tabăra de Sculptură în lemn de la Meledic.
Se poate continua drumul spre comuna Lopătari, unde se afla Focul
viu.
CAPITOLUL 6
POSIBILITĂȚI ȘI DIRECȚII DE VALORIFICARE
A POTENȚIALULUI TURISTIC

6.1.Piața întreprinderii turistice și dinamica ei
Întreprindere turistică apare în cadrul pieței în calitate de ofertant,
adresându-se cu serviciile sale atât clienților proveniți din alte zone cât și
celor domiciliați în zona de amplasare a unităților. Pe această bază se
poate aprecia că piața întreprinderii turistice prezintă, din punct de
vedere geografic, doua componente:
-Una locală, în cadrul căreia are loc confruntarea unei părți a
ofertei cu cererea din perimetrul în care este amplasată
întreprinderea;
-Una națională și internațională în cadrul căreia se confruntă
oferta de servicii cu cererea provenită din alte zone.
Piața turistică este o componentă de bază a mediului economico-
social, un element important al pieței serviciilor de consum, alături de
servicii personale, de sănătate, de învățământ.
Piața turistică este sfera de interferența a ofertei turistice
materializată prin producția turistică și cererea turistică materializată prin
consum. Întrucât locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu
locul de formare a cererii, interferența se va transforma în suprapunere
în timp și spațiu a celor doi factori, prin intermediul consumului turistic.
În raport cu piața totală, piața turistică prezintă o serie de
particularități determinate de acțiunea a diverși factori, cât și de modul
concret de manifestare a elementelor definitorii ale pieței, respectiv
oferta și cerere.

Principalii factori ai dinamicii pieței turistice sunt:
1. Volumul, structura si calitatea resurselor turistice: Exprimă
potențialul turistic al unui anumit teritoriu. Un potențial turistic ridicat
determină o capacitate a pieței turistice ridicată. Această capacitate
poate fi numai potențială, ea trebuind să fie pusă în valoare prin
lucrări de amenajare turistică. Posibilitățile de amenajare depind, la
rândul lor, de gradul de accesibilitate a resurselor, de investițiile
alocate pentru lucrări de amenajare, de posibilitățile tehnice existente
la un moment dat.
2. Gradul de amenajare turistică: Determină, la rândul lui, piața
turistică. Un teritoriu valorificat suficient oferă posibilități mai mari de

extindere a pieței pe cale extensivă, în timp ce un teritoriu valorificat
integral oferă posibilități de extindere a pieței exclusive pe cale
intensiva.
3. Nivelul de dezvoltare a infrastructurii: Oferă posibilități mai mari
sau mai reduse de valorificare a unor resurse turistice. Astfel, un
teritoriu cu o oferta potențială va fi mai ușor valorificat în consecință,
și posibilitățile de extindere a pieței sunt mai ridicate.
Factorii enumerați se corelează, în general, cu oferta de servicii
turistice, pe lângă aceștia, o serie de factori acționează asupra cererii, iar
prin intermediul acesteia asupra pieței. De exemplu factorii geografici
imprima pieței turistice o sezonalitate pronunțată, caracterizată prin unul
sau două puncte de maxim și minim în cursul unui an calendaristic.
Între factorii cu acțiune specifică, o mare importantă prezintă durata
concediilor, dimensiunile timpului liber, volumul cererii satisfăcute
precum și programarea vacanțelor. Există și o serie de factori care
determină exclusiv piața externă: factorii politici, climatul internaționali,
legislația și în special cea referitoare la trecerea frontierei, gradul de
cunoaștere a ofertei turistice.
Factorii conjuncturali au de regulă o acțiune de scurtă durată, dar
determină în anumite perioade reorientări ale fluxurilor turistice.
Cererea turistică
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își
manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar ,,în afara
reședinței proprii pentru alte motive decât prestarea unei activități
remunerate la locul de destinație". Materializarea cererii este consumul
turistic. Cererea turistică se formează la locul de reședință al turistului,
sau bazinul cererii, caracterizat prin diverse trăsături economice, etnice,
sociale, politice, iar consumul turistic se realizează în bazinul ofertei
turistice, implicând deplasarea, și se derulează înainte de deplasarea
spre bazinul ofertei, în timpul deplasării și la locul de destinație.
Factorii determinanți ai cererii turistice și ai evoluției acesteia sunt
foarte diverși, literatura de specialitate sugerând o multitudine de
posibilități de clasificare a acestora. Dacă se ia în calcul orientarea spre
consum a fenomenului turistic se poate concluziona că factorii cererii pot
fi grupați în două categorii: economico-sociali și motivaționali.
Factori economico-sociali:

a. Factorul demografic: Are un rol
primordial în stimularea activității turistice, întrucât acesta este
purtătorul cererii. Factorul demografic își manifestă incidența asupra
turismului, stimulându-l în acele regiuni în care există condițiile
materiale sociale și culturale care decurg din dezvoltarea economică;
b. Gradul de urbanizare: Impune o
anumită structura și dezvoltare economică generatoare de impulsuri
motivaționale și disponibilități materiale reflectate în cererea turistică.
Cu cât gradul de urbanizare este mai ridicat cu atât crește cererea de
turiști care vor să evadeze din mediul urban;
c. Timpul liber: Este un factor determinant
al cererii turistice întrucât cea mai mare parte a deplasărilor în scop
turistic se realizează în perioada timpului liber: concedii, vacanțe,
week-end;
d. Venitul: Reprezintă componenta
materială, baza participării la circulația turistică. Veniturile individuale
sunt determinante pentru a include cererea turistică în cadrul cererii
de consum a populației unei țări. Venitul destinat activității turistice
reprezintă ceea ce rămâne din venitul individual după satisfacerea
necesităților vitale, așa numitul ,,consum obligatoriu" care nu poate fi
redus.
Turismul se încadrează în categoria necesităților create, determinat
de creșterea gradului de dezvoltare economică, de mentalitatea
oamenilor, obiceiuri, tradiții, cultura.
Factori motivaționali:
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de necesități
biologice și psihologice, turismul asigurând obținerea echilibrului ca
factor compensator al existenței cotidiene. Acest lucru este posibil ca
urmare a celor trei funcții pe care le îndeplinește turismul:
– Destindere-odihnă, eliberare de stresul rezultat din condițiile de
muncă și de viață.
– Divertisment: dă conținut dinamic destinderii, presupunând
căutarea unor satisfacții, plăceri, confort, agrement.
– Dezvoltare determinată de posibilitatea pe care o oferă turismul de
lărgire a orizontului de cunoștințe și preocupări.

Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante,
nuanțate de la un client la altul în funcție de tipologia socio-profesională,
familială și forma de turism de caracteristicile tehnice ale voiajului
efectuat, de sursele financiare disponibile și motivațiile de consum
turistic. Cererea turistică are un grad de spontaneitate mai mare decât
cererea de mărfuri. Ea este generat de motivația turistică aceasta fiind
totdeauna profund personală și subiectivă.
Cererea turistică, exprimând un cerc de nevoi de ordin superior este
extrem de elastică față acțiunea factorilor de influență.
Factorii psihologici conjuncturali și geografici, de exemplu, pot
determina modificări importante în orientarea fluxurilor de turiști. Datorită
factorilor geografici, cererea pentru anumite produse turistice prezintă un
pronunțat caracter sezonier. Această se manifesta printr-o presiune
puternică asupra ofertei în perioada de sezon ,,plin", când cererea
depășește semnificativ oferta, și printr-o depresiune în perioada de
extrasezon, când cererea coboară mult sub nivelul ofertei.
Cererea turistică se manifesta diferențiat ca volum și structura, atât
în timp cât și în spațiu, în funcție de formele de turism practicate, de
diversitatea produselor turistice din cadrul fiecărei forme de turism, de
destinațiile călătorilor, de scopul lor, de durata sejurului.
În cadrul planificării de marketing în turism sunt importante
cunoașterea și evaluarea diferitelor forme de manifestare a cererii
turistice și anume:
a.Potențială: Cuprinde numărul persoanelor care, deși nu cumpără
sau utilizează în mod curent un anumit produs sau serviciu, dintr-
un motiv oarecare, în viitor o pot face. Cumpărarea se va realiza
atunci când anumite circumstanțe se vor schimba (venituri
disponibile, acces, probleme de sănătate). În acest caz, cererea
potențială se va transformă în cerere efectivă;
b.Efectivă: Cuprinde numărul de turiști care cumpără sau utilizează
un produs sau serviciu;
c.Suprimată: Cuprinde numărul de persoane care nu utilizează sau
nu cumpără un anumit produs sau serviciu din cauza unor
probleme impuse de oferta. Această cerere, care se mai numește
și ,,cerere latentă", se poate transformă în viitor în cerere efectiva.
Oferta turistică

Oferta turistica poate fi definită prin:
-Cadrul și potențialul natural și antropic, echipamentul de
producție a serviciilor turistice, sursă de bunuri materiale
destinate consumului turistic, forță de muncă specializată în
activități specifice, infrastructură turistică și condițiile de
comercializare: preț, facilități, etc;
-Totalitatea elementelor turistice (atracțiilor) care pot motiva
deplasarea turiștilor și a elementelor destinate să le valorifice
plăcerea;
-Ansamblul atracțiilor naturale, istorice, care pot determină
vizitarea anumitor zone de către turiști, împreună cu capacitatea
organizatorică a rețelei (baza tehnico-materială, infrastructură)
de a satisface în anumite condiții cererea populației.
Oferta turistică este formată din două grupuri de elemente:
1.Elemente de atractivitate, existente la un moment dat numai
potențial (resurse naturale, socio-culturale, umane,
tehnologice). Ele nu au aceiași valoare turistică în tot timpul
anului, ci au variabilitate în timp, determinând sezonalitatea
ofertei;
2.Elemente funcționale compuse din echipament și servicii, care
fac posibilă producția și pun în valoare atractivitatea. Acestea
conțin o parte variabilă (personalul turistic, desfacerile din
alimentația publică), și o altă parte fixă, rigidă, care nu poate fi
deplasată în spațiu pentru a întâlni cererea (baza tehnico-
materială, infrastructură). Această componentă conferă ofertei
o anumită rigiditate și din acest motiv, consumul ofertei se
realizează pe loc, numai anumite elemente ale acesteia fiind
destinate consumului în zonele de origine ale turiștilor (amintiri,
produse specifice zonelor vizitate).
Componentele ofertei turistice mai pot fi clasificate și în:
-Elemente naturale: relief, peisaj, hidrografie, climă, floră,
faună, izvoare termale și minerale;
-Elemente antropice: vestigii și monumente istorice, de artă,
meșteșuguri, religii, folclor, obiective economice.
6.2. Promovarea turismului în județul Buzău

Ministerul Turismului susține turismul în județul Buzău, în special prin
următoarele trei mari metode: promovarea turistică, dezvoltarea turistică,
programe la nivel național.
Promovarea turistică se realizează în materiale promoționale, editate
de minister, și unde sunt incluse obiective turistice de interes național și
internațional, reprezentative pentru această zonă, respectiv Vulcanii
Noroioși din Subcarpații de Curbură, vestigiile rupestre de la Aluniș-
Nucu, Colecția muzeală de chihlimbar de la Colți etc.
De asemenea, ministerul are în baza de date informații și despre alte
obiective importante ale turismului cultural și montan din județul Buzău,
care urmează a fi analizate, prelucrate și promovate. Dintre acestea
amintim: Masivul montan Ciucaș și Penteleu, rezervația naturală
Meledic; de asemenea mănăstirea Ciolanu, cu tabăra de sculptură în aer
liber de la Măgura, Peștera de la Mânzălești, Peștera cu trei intrări etc.
În ceea ce privește dezvoltarea turistică, ministerul acordă
consultanță de specialitate prestatorilor de servicii pentru dezvoltarea
turismului rural, balnear și montan, ținând cont de potențialul turistic al
județului pentru aceste forme de turism (bogăția naturală și etnofolclorică
a zonelor rurale, resursele minerale de la Sărata-Monteoru – Mânzălești
etc., resursele montane din zona Nehoiu – Gura Teghii). Astfel că, în anul
trecut – în semestrul I – ministerul a cofinanțat, împreună cu ANTREC
(Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural), filiala
Buzău, un curs practic "Lucrătorul în turismul rural – lucrări și
demonstrații practice", urmat de un simpozion cu tema "Experiența
europeană a lucrătorului din turismul rural", cu prezentarea de materiale
documentare video și editate.
De asemenea, ministerul analizează introducerea în circuitul turistic
a obiectivelor monumentele naturii (Muntele de Sare, Sfinxul ,,Cap-de-
om", rezervația naturală "Pădurea Găvanu", Focurile Vii de la Lopătari
etc.), a unor monumente culturale, dar și propunerea înaintată de
Consiliul Local Mânzălești privind reactivarea izvoarelor de ape minerale
atestate în 1939, a izvoarelor sărate de la Băsceni etc.
În ,,Strategia dezvoltării sectoriale a turismului", care acoperă
perioada 2002-2004, la capitolul ,,Dezvoltarea altor forme de turism",
subpunctul ,,Ecoturism", măsurile și acțiunile pe termen scurt și mediu,
includ și amenajarea la standarde turistice europene și integrarea în
circuitul turistic a celor mai reprezentative zone sau obiective de interes

cultural-științific sau de cunoaștere, precum: zona dealurilor subcarpatice
pentru studierea unor fenomene naturale (,,Vulcanii noroioși", ,,Focurile
nestinse" de la Lopătari, peșterile în sare de la Mânzălești și Meledic).
La 15 aprilie 2009, la Buzău, s-a semnat contractul de finanțare
pentru proiectul ,,Modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice
cu potențial demonstrat ale județului Buzău” derulat prin Programul
Operațional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 24.890.287
euro.
Proiectul inițiat de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Buzău în
parteneriat cu UAT Comuna Merei va fi implementat pe durata a 27 de
luni și are ca obiective specifice modernizarea infrastructurii regionale de
transport rutier, prin reabilitarea a 57,89 km drumuri județene din zona
Pietroasele – Merei – Monteoru – Vernești.
ANTREC derulează câteva programe în județul Buzău, cum ar fi:
,,Vacanțe la țară sau ,,Băile de fân – terapie anti-stress“. Evenimentul
organizat în premieră de ANTREC România – Filiala Buzău, are ca scop
promovarea județului Buzău ca destinație eco-turistică. ,,Drumul
Muntelui” reprezintă acțiuni ale voluntarilor de marcare a traseelor
montane de pe Valea Chiojdului (Bâsca cu Cale – Cascada ,,La Șipot” –
Cheile Bâsculiței – Vârful Mălâia – Lacul Vulturilor – 27 km și Bâsca cu
Cale – Cascada ,,La Șipot”- Tabla Buții -19 km).
Singura publicație lunară de divertisment și informații culturale, de tip
city-guide, ce se distribuie gratuit în județul Buzău, oferind informații
complete pentru petrecerea timpului liber este Revista Tur. Se publică în
6000 de exemplare și se distribuie la începutul lunii în peste 160 de
locații din Buzău.
Fig.6.1. Revista Tur

Concluzii
Obiectivul lucrării a fost acela de a realiza un studiu asupra turismului
din orașul Buzău și împrejurimile sale, a posibilităților de dezvoltare a
turismului și conservare a ofertei turistice.
Cadrul natural, varietatea și complexitatea peisajului, îndeosebi în
munți și în zona colinară, la care se adaugă bogate elemente de ordin
istoric, etnografic și folcloric, oferă turiștilor satisfacții deosebite.
O bună promovare a nenumăratelor resurse turistice existente aici și
modernizarea bazei tehnico – materiale care face posibilă exploatarea
acestor resurse, sunt factori importanți pentru relansarea turismului în
această zonă.
Având în vedere că in momentul de față cererea pentru turismul
intern este destul de scăzută ca urmare a situației economice și a
faptului că, în general, turiștii sunt atrași de noutate și confort, este
necesară o promovare asiduă a zonei. Pentru dezvoltarea și
recunoașterea pe plan internațional, și pentru a realiza câștiguri, este
necesar a se aplica o politică de marketing eficientă.
Punctele tari ale zonei sunt:
-Imaginea României, care s-a îmbunătățit ca urmare a intrării în
Uniunea Europeană;
-Numărul mare de unități de cazare;
-Serviciile și tarifele acceptabile;
-Multe firme private care manifestă un interes sporit pentru
turism;
-Cadrul natural deosebit și diversificat;
-Posibilitatea combinării turismului de recreere, odihnă și
agrement cu turismul pentru vânătoare, pescuit și turismul
pentru echitație;
Punctele slabe:
-Insuficienta promovare a unor obiective turistice (lipsa de
materiale promoționale, lipsa unui ghid cultural, lipsa
indicatoarelor rutiere către unele obiective turistice, a unor
informații turistice);
-Raportul calitate nu este întotdeauna just;
-Deficiențe ale infrastructurii, starea precară a căilor de acces;

-Poluarea apelor și defrișarea pădurilor este în continuă creștere;
-Oferta de agrement este insuficientă în anumite locuri;
-Slaba pregătire a personalului din turism;
-Indicele ocupării de cazare este redus;
-Insuficienta dezvoltare a serviciilor IT (lipsa accesului la
internet);
Ca prim pas este necesară elaborarea unui plan strategic pe termen
lung și pentru mediu pentru o promovare cât mai eficientă prin diferite
canale de distribuție, urmată de punerea în practică unei strategii pentru
îmbunătățirea nivelului serviciilor oferite în structurile de primire și în
unitățile de alimentație publică, precum și în cele de divertisment. În
acest fel se oferă clientului turist un cadru favorabil pentru petrecerea
unui sejur cât mai plăcut.
În ceea ce privește politica prețului, este recomandat să se
promoveze prețuri mai mici pentru un pachet minim de servicii oferite,
pentru a atrage turiștii în zonă, urmând ca apoi să-i determine să
cheltuiască mai mult pentru cumpărarea de alte servicii (excursii în zonă,
cumpărarea de produse artizanale, produse agricole, servirea mesei,
etc.). Astfel se realizează un schimb continuu din care câștigă mai multe
categorii de comercianți și, implicit, are loc o dezvoltare economică.
Până la atingerea nivelului unor țări din Europa, în ceea ce privește
turismul, este nevoie de multă perseverență și seriozitate din partea
tuturor celor implicați în activitatea de turism.

Bibliografie
•Alexandrescu, Valeria – Geografia resurselor – Ed. România de
mâine (2001)
•Cândea, Melinda – Potențialul turistic – Ed. Universitară (2007)
•Ciangă, Nicolae – România: geografia turismului – Presa
universitară clujeană (2002)
•Horșia, Olga – Zona etnografică Buzău – Ed. București (1979)
•Ielenicz, Mihai – România: potențialul turistic – Ed. Universitară
(2006)
•Minciu, Rodica – Economia turismului – Ed. Uranus (2001)
•Moșcu, Adina Paula – Documente și mărturii – Ed. Alpha (2006)
•Negruț, Alexandru – Geografia turismului – Ed. Academica (2000)
•Petcu, Gheorghe – Album monografic 2002 – Ed. Alpha (2002)
•Petcu, Gheorghe – Județul Buzău – Album monografic – Ed. Alpha
(2004)
•Petcu, Gheorghe – Municipiul Buzău – Album monografic – Ed.
Alpha (2002)
•Petcu, Gheorghe – Județul Buzău – Palate, vile, case celebre,
conace boierești și case țărănești – Ed. Alpha (2007)
Presa specializată
•Revista tur (2004-2009)
Resurse web
•www.9am.ro

•www.antrec.ro/ro
•www.artline.ro
•www.cjbuzau.ro
•www.cdep.ro
•www.e-calauza.ro
•www.ghidulturistic.ro
•www.hoinari.ro
•www.itinerar.ro
•www.labuzau.ro
•www.lopatari.3x.ro
•www.monteoruspa.ro
•www.mturism.ro
•www.muzeubuzau.ro
•www.prefectura buzau.ro
•www.rapitori.ro
•www.revistamagazin.ro
•www.romania-pitoreasca.ro
•www.romturism.ro
•www.travelworld.ro
•www.tourismguide.ro/x/judetul_ buzau
•www.tur.ro
•www.turistinfo.ro
•www.viaromania.eu

•www.wikipedia.ro