Orașul colorat. Căsuțe din lemn [610113]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Formare a Profesorilor
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator,
Prof. Univ. Dr. M arin MANOLESCU
Absolvent: [anonimizat]- Claudia TRANDAFIR

București
2019

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Formare a Profesorilor
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Dezvoltarea creativității școl arului mic prin
activități nonformale

Coordonator ,
Prof. Univ. Dr. M arin MANOLESCU
Absolvent: [anonimizat]-Claudia TRANDAFIR

București
2019

ABSTRACT
The present thesis reaserches a topic of social interest and also one of personal interest,
called creativity , children creativity development. It is a topic of a present interest with a great
importance, given that over the last two decades the education focuses a lot on memorizing and
less on discovery and creation. So, we want to investigate the impact of non -formal activities on
the creativity development of primary school child ren.
The reasons for wich I have investigated this issue are related to the importance
attributed to creativity in any type of activity, including the one within the school, and the way
how the conclusions drawn from a detailed research on the creativity issue cand lead to an
improvement of incentive methods and strategies also to the organizing and carring out the
activities in the non -formal environment.
The used methods in the research are: investigation through questionnaire and
interview.The investi gation through questionnaire aims to obtain information from parents that
have primary school children who attend non -formal activities. The interview is addressed to
teachers/ mentors who work in non -formal environments. The information that we want to
obtain is about the organization, deployment and impact of non -formal activities on stimulating
and developing primary school creativity, focusing on: the types of activities that children are
interested in, the children motivation to participate in non -form al activities, how to organize and
conduct the activities, the contribution of these activities to the formation and development of
creativity, knowledge, habits, schills. Following quantitative and qualitative analysis, we have
identified non -formal activ ities that makes schoolchildren to be open and to express interest. We
have identified some effective methods of stimulating creativity and we have uncovered the
disadvantages/ limits and the benefits of non -formal activities.
Regarding the researched pro ject, we can conclude after its analysis that non -formal
activities can develop the creativity of the primary school children as long as the activities are
properly dimensioned in terms of quantity and quality, if there are diversified, stimulating,
involv ing imagination during those activities. We can also say that besides creativity, the child
develops from a social, psychic, physical and emotional point of view.
The present research draws attention to the minimalization tendency of the creativity
import ance in the child and adult life, alike the tendency that shows up now in the formal,
informal environment and sometimes even in the non -formal environment.

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 1
CAPITOLUL I: C REATIVITATEA LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ …………………………. 3
1. Repere conceptuale: creativitate, potențial creativ, stima de sine …………………….. 3
2. Profilul psihologic al școlarului mic: caracterizare generală ………………………….. 9
3. Specificul creativității la vârsta școlară mică ………………………….. …………………. 16
CAPITOLUL II: M EDIUL NONFORMAL ȘI IMPACTUL ASUPRA DEZVOLTĂRI I
CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ ………………………….. ……………………… 19
1. Repere conceptuale: educație formală, nonformală și informală ……………………. 19
2. Mediul nonformal: concept, specific, caracteristici și funcții ……………………….. 21
3. Tipologia mediilor nonformale și a activităților nonformale ………………………… 22
4. Impactul mediil or asupra formării și dezvoltării creativității la vârsta școlară
mică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 24
CAPITOLUL III: S TRATEGII DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI
MIC ÎN CADRUL MEDIILOR NONFORMALE ………………………….. …………………………. 25
1. Factorii stimulativi și inhibatori ai dezvoltării creativității ………………………….. .. 25
2. Metode d e stimulare a creativității școlarului mic în activitățile artistice din
cadrul mediilor nonformale …….. ………………………….. ………………………….. …….. 27
CAPITOLUL IV: C ERCETARE PRIVIND OPTIMIZAREA STRATEGIILOR DE
DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI MIC ÎN CADRUL MEDIILOR
NONFORMALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 34
1. Obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………… 35
2. Ipoteza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 35
3. Subiecții cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………….. 36
4. Metodele de cercetare folosite ………………………….. ………………………….. ………. 40
5. Rezul tatele cercetării ………………………….. ………………………….. …………………… 43
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 60

Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 62
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 64

1 INTRODUCERE
„Toți copiii se nasc artiști, problema este să rămână astfel și după ce cresc.”
Pablo Picasso
În contemporaneitate, societatea pune foarte mult accent pe spiritul inovativ și creativ,
mai ales pe plan profesional, social, dar și în plan personal, deoarece trăim într -o lume în
continuă schimbare iar oamenii sunt puși în tot felul de situații complexe pentru care trebuie să
găsească o rezolvare. Prin urmare, încă din timpul copilăriei, adulți i sunt responsabili să
stimuleze, să încurajeze și să sprijine copilul astfel încât să -și dezvolte și să-și păstreze spiritul
creativ.
Educația formală este proiectată într -un mod standard, funcționând după niște reguli, cu
limitările sale, fapt pentru care nu se poate realiza o educație individualizată , personalizată și
diferențiată conform particularităților, nevoilor și intereselor fie căruia. În consecință, nu poate
acoperi sfera aceasta largă a nevoilor și intereselor fiecărui copil. Din fericire, educația
nonformală vine în completarea celei dintâi, oferind o gamă largă de activități atractive și
interesante de recreere și dezvoltare fizică, psihică și socială. Orice activitate poate reprezenta
pentru copil o situație de învățare și dezvoltare, astfel participarea la cursurile din mediile
nonformale aduce cu sine o serie de modificări de ordin social -afectiv ( sunt dobândite diverse
calități, precum întrajutorarea, amabilitatea, empatia), psihic ( dezvoltarea cognitivă, a
imaginației, gândirii), fizic ( dezvoltarea motricității fine, sau grosieră).
Motivele pentru care am abordat această problemă sunt legate de importanța atribuită
creativității în orice tip de activitate, inclusiv cea din cadrul școlii și modul în care concluziile
desprinse dintr -o cercetare detaliată a problemei creativității pot conduce la o îmbunătățire a
metodelor și strategiilor de stimulare, a modului de organi zare și desfășurare a activităților din
mediul nonformal.
Problema pe care ne -am propus să o studiem este modul în care activitățile nonformale
dezvoltă creativitatea. Această cercetare urmărește identificarea de răspunsuri la următoarele
întrebăr i:
– În ce măsură influențează activitățile nonformale dezvolt area creativit ății ?
– Care sunt competențele dezvoltate în urma participării școlarilor mici la
activitățile din mediile nonformale?
– Ce metode și strategii pot sprijini formarea și dezvoltarea creativității școalrului
mic în sfera activităților artistico -plastice?

2 – Care sunt dezavantajele activităților nonformale?
Lucrarea de față investighează critic legătura dintre activitățile nonformale și
creativitatea, modul în care activitățile formează, d ezvoltă sau influențează școlarul mic în
ansamblul său, dar mai ales spiritul creativ . Lucrarea este organizată în patru capitole, primele
trei reprezentând Fundamentele teoretice, iar ulti mul – Partea practică .
Primul capitol – Creativitatea la vârsta școl ară mică – cuprinde alte trei subcapitole, care
analizează aspecte importante, precum: caractersticile generale cu privire la creativitate, profilul
psihologic și specificul creativității școlarului mic. În cel de -al doilea capitol – Mediul
nonformal și impactul asupra dezvoltării creativității la vârsta școlară mică – sunt integrate al te
patru subcapitole care prezintă pe larg repere conceptuale, relația educației formale -nonformale –
informale, mediul nonformal, tipologia mediilor și impactul acestora asupra formării spiritului
creativ , informații care ajută la înțelegerea conceptului de activitate nonformal ă. Capitolul trei –
Strategii de stimulare a creativității școlarului mic în cadrul mediilor nonformale, prezintă
factorii care stimulează sau inhibă creativitatea, și un al doilea subcapitol în care sunt prezentate
câteva metode de stimulare a creativități i în activitățile artistico -plastice.
Capitolul patru , partea de cercetare ( privind optimizarea strategiilor de dezvoltare a
creativității școlarului mic în cadrul mediilor nonformale ), este alcătuit din obiectivele și
ipoteza, subiecții, metodele, analiz a și rezultatele cercetării.
Obiectivele acestui studiu au vizat investigarea impactului activităților nonformale asupra
dezvoltării creativității școlarului mic prin : 1. identificarea raporturilor dintre activități le
nonformale pentru care școlarii au deschidere și interes ; 2. evidențierea contri buției activităților
nonformale și a factorilor în stimularea și dezvoltarea creativității ; 3. constatarea și
diagnosticarea nivelului de dezvoltare a capacităților creative a le copiilor prin activitățile
nonformale ; 4. identificarea celor mai eficiente metode și tehnici de stimulare și exersare a
creativității.
Cercetarea de față atrage atenția asupra tendinței de a minimaliza importanța creativității
în viața copilului și a adultului, deopotrivă, tendință care se manifestă în prezent în mediul
formal, informal și uneori,chiar și în mediul nonformal. Creativitatea și activitățile nonformale
nu sunt în mod necesar legate. Totuși, trebuie analizat modul în care acestea pot dezvo lta
creativitatea și individul în ansamblul său.

3 CAPITOLUL I : CREATIVITATEA LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ
1. Repere conceptuale: creativitate, potențial creativ, stima de sine

Definire : Creativitate, creație, a crea , creativ
Creativitatea a fost un subiect dezbătut în secolul trecut de către psihologi, pedagogi și
oameni de știință, fiecare definind -o după propriile convingeri și crezuri. Totuși, despre
creativitate se vorbește cu mult înainte, dar sub alte denumiri și forme. La început se credea că
actul creativ este „un dar al muzelor”, precum menționa Homer. Platon credea că „activitatea
creatoare nu are nimic rațional” (Bejat, 1971) . De la Aristotel se privește această latură,
creativitatea, ca fiind un cumul de „daruri înnăscute” și învățături . Astfel, în timpurile mai vechi
creativitatea era denumită sub formă de talent, care în genere semănau. „Talentul a fost
conceput ca o dezv oltare superioară a aptitudinilor generale și speciale și ca o fericită îmbinare a
lor” (1991, p. 178) .Creativitatea, însă depășește pragul talentului, având în componență sa
structuri complexe de personalitate.
Creația este produsul final caracterizat prin originalitate și unicitate, care poate lua forma
unui tablou, a unui cântec, a unui roman, a unei legi sau teoreme, a unui obiect din domeniul
tehnologiei, a unei poezi, ș.a.m.d.
Creativ este acel individ care deține aptitudini complexe, este original și unic prin ceea ce
oferă omenirii, găsește soluții neutilizate până la acel moment, este fexibil în gândire, este
inventiv.
Prin definiție a crea înseamnă a compune, a da viață, a produce, a inventa, a realiza
ceva, a n ăscoci.
Conform lui P. P. Neveanu, „creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității
spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate ” (Roco,
2004, p. 17 apud Nevean u, 1987) .
În dicționarul de psihologie, autorul Norbert Sillamy descrie creativitatea drept „o
dispoziție de a crea care există în stare potențială la orice individ și la toate vârstele” (Sillamy,
1996, p. 84) .
În manualul de psihologie creativitatea este definită astfel: „a crea înseamnă a produce(a
genera) ceva nou în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal” (1991, p. 177) . Este
necesar să accentuăm importanța originalității și a dorinței de cunoaștere, de descoperire, de
interogări continue pe subiecte neexplorate. Copiii sunt curioși, ia r această curiozitate vine din

4 dorința de a descoperi lumea în care se află, micul lor univers. În e i se vede dorința clară de
descoperire prin sutele, sau poate miile de întrebări pe care le pun. Acești copii sunt viitorii
oameni care vor revoluționa era tehnologică, ori viitorii compozitori, ori creatori. Ceea ce pot
face adulții este să susțină acest interes viu și să pună bazele unor cunoștințe , deprinderi și
aptitudini solide.
Mihaela Roco oferă șapte calități pentru a caracteriza creativitatea: productiv itatea,
utilitatea, eficiența, valoarea produselor, ingeniozitatea, noutatea și originalitatea (Roco, 2004, p.
18)
De cele mai multe ori când ne gândim la creativitate asociem acest termen cu arta, dar pe
lângă acest tip, creativitatea este și în tehnică, știință, psihologie, filosofie, sport, practică , etc.
De exemplu, creație este și opera literară, și oper a de artă, și formulele, legile, principiile
descoperite, și invențiile și compozițiile muzicale. Totodată, trebuie să menționăm de la început
că toți oamenii pot fi creativi, într -o mai mică sau mai mare măsură. Ceea ce ne face pe noi,
oamenii , diferiți este bagajul cu care venim pe lume, bagajul pe care -l dobândim și ni -l muncim
pe parcursul vieții și ceea ce ne dăruie ște mediul în care creștem, învățăm, trăim. Ereditatea,
mediul și educația sunt trei factori care pot favoriza sau defavoriza apariția actului creativ. Unii
oameni se nasc cu anumite aptitudini mai bine dezvoltate decât alții, totuși ” influența mediului
are o pondere deosebită în dezvoltarea ontogenetică” (Bejat, 1971) . Munca susținută de
motivație și voință poate suplini, uneori lipsa aptitudinilor . Conform A. Stoica „oamenii se nasc
cu înzestrări diferite, mai generoase ori mai sărace” (Stoica A. , 1983, p. 32) . Este important să
accentuăm că ereditatea nu este factorul majoritar, deoarece oamenii se nasc în medii sociale
diferite ( mai mult sau mai puțin favorabil) care influențează într -o mai mare parte dezvoltarea,
iar apoi, omul intră într -un sistem de învățământ, în care acumulează cunoștințe, deprinderi,
priceperi, atitudini și valori.
Educabilitatea creativității
Este oare posibil să educăm creativitatea ? Pentru a răspunde la această întrebare , trebuie
să aruncăm o privire mai amănunțită asupra factorilor cognitivi (inteligență, imaginație) și
noncognitivi (motivație, temperament, afectivitate, atitudini). Inteligența este o aptitudine
generală, legată de procesul psihic complex , gândirea. Imag inația, este o parte componentă de -o
importanță semnificativă pentru creativitate și are avantajul că poate fi educabilă. La fel ca
inteligența, imaginația este flexibilă și elastică. Astfel, prin tehnici și metode individualizate,
cadrele didactice pot fa ce demersuri pentru educarea creativității. Factorii noncognitivi sunt
educabili, dar necesită mai multă atenție și răbdare.

5 Spunea T inca Crețu: „ la creativitate contribuie toate procesele psihice, începând cu
senzațiile și percepțiile și încheind cu afectivitatea și voința”. (1991, p. 179) .
Creativitatea poate fi văzută în mai multe moduri. Aceasta se poate conc retiza sub forma
unui produs , sau poate fi vorba de procesul prin care se ajunge la ea, ori este privită ca
potențialitate general umană , fie este considerată o dimensiune complexă a personalității . Când
vorbim de creativitate, de obicei ne gândim la produs, la ceea ce vedem, la ceea ce rămâne în
urma căutărilor, sutelor de întrebări, a încercărilor eșuate. Vom discuta mai pe larg fiecare din
aceste patru ide i, pentru a vă putea forma o părere mai clară despre ceea ce poate fi creativitatea.
Creativitatea ca produs
Atenția noastră este acum asupra crativității ca produs. „Produsul creației este criteriul
cel mai cunoscut și palpabil de apreciere a creativității” (Stoica, 1983, p. 23) . A. Stoica găsește
relevante două însușiri importante care definesc produsul creativ cel mai bine: originalitatea și
importanța, utilitatea . Originalitatea este definită prin termenul de nou și incomparabil, ceva ce
nu a existat până atunci.
Ana Stoica menționa în cartea sa :„Caracterul de imprevizibilitate (implicit de
originalitate,evident) pretinde ca produsul creativ să nu fie rezultatul unor procese logice
obișnuite; surpriza este o reacție psihică produsă de ceva neașteptat, la care nu te -ai gândi t. În
fine, unicitatea unui produs este o garanție a originalității acestuia, mai ales în artă” (Stoica,
1983, p. 23) . Așadar, fiecare creator a căutat să -și definească ideea într -o manieră proprie , ghidat
de ideile sale originale care aduc ceva nou omenirii. Astfel de oameni au fost Thomas Edison,
Alexander Graham Bell, Einstein, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși. Tudor Arghezi a scris
poezi a „Testament” , iar acea operă este moștenirea ce o lasă lumii. Fiecare cr eator, din toate
domeniile în care creativitatea a ajuns, lasă societății moștenire darurile, creațiile de valoare,
unice, care conduc această societate la o dezvoltare culturală, tehnologică, economică, morală.
Există trei niveluri ale creativității în fu ncție de impactul produsul asupra oamenilor:
„individuală, colectivă și social ă” (Stoica, 1983, p. 24) .
Yrving Taylor propune cinci trepte ale creativității: expresivă, productiv ă, inventivă,
inovativă și emergentă. (Țopa, 1980, pg. 53 -55) Creativitatea expresivă este reprezentativă
copilariei, deoarece accentul nu este pus pe noutate și originalitate, ci pe autonomie și stima de
sine, încredere în forțele proprii. Creativitatea productivă se bazează pe a crea obiecte materiale,
cu ajutorul unor tehnici. Ultimele trei trepte sunt componente ale creativității de nivel înalt, iar
creatorii dețin aptitudini generale și speciale superioare și ajung până la stadiul de gen ii(

6 dimensiunea emergentă). Creativitatea inventivă iese în evidență, după cum îi spune și numele,
prin invenții, descoperiri importante. Creatorul este înzestrat cu o gândire divergentă, observând
relații trecute cu vederea până atunci de ceilalți. În sfe ra creativit ății inovatoare intră
personalități remarcante care au revoluționat un domeniu( economie, publicitate, știință, artă). La
acest nivel originalitatea depășește normalul, fiiidcă sunt foarte puțini care ating această treaptă.
Dou exemple semnific ative sunt: poetul Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși. Creativitatea
emergentă este treapta cea mai înaltă, unde se clasează geniile care au făcut descoperiri de
neegalat, precum Charles Darwin, Galileo Galilei, Albert Einstein.

Creativitatea ca proces
În procesul de creație G. Wallas a stabilit patru faze, definite în cartea Anei Stoica:
„pregătirea, incubația, iluminarea și elaborarea sau verificarea ” (Stoica, 1983, p. 15) . Aceste faze
se pot intercala, ori pot chiar să nu apară unele din ele , acest lucru țin ând de mai mulți factori.
Totuși etapele, în mare parte se întâlnesc atât în științele exacte, cât și în arte.
Pregătirea are în prim plan cunoștințele despre problema în cauză, dar creatorul ar trebui
să dețină o vastă cultură generală, deoarece în felul acesta poate ajunge mai ușor la iluminare.
Experiențele de viață, deprinderile și aptitudinile pe care le deține creatorul sunt hotărâtoare în
ceea ce urmează. De asemenea , după cum spuneam mai sus, este necesar să exist e interes pentru
probleme. După sesizarea problemei, aceasta trebuie privită din toate unghiurile și secționată,
analizată . Pentru ca procesul de creație să ducă la un produs unic și original, creatorul treb uie să
dețină toate atuurile necesare. Pornind de la procesele psihice de bază: senzații, percepții,
reprezentări, până la cele complexe: memorie, gândire, inteligență, adăungându -se aici atenția,
motivația, rezistența la stres.
Incubația este partea în car e ideile și tot ce a fost elaborat până la acel moment intră într –
o stare, aparent de latență. Deși gândul este constant la problemă, rezolvarea, starea de iluminare
apare brusc, când poate nici nu ne așteptăm. „Inspirația este în fond rezultatul unei intense stări
de conștiință, al mobilizării efortului cognitiv la cea mai înaltă tensiune” (Stoica, 1983, p. 21) .
Inspirația apare în condiții de mediu favorabile, cee a ce înseamnă că este necesară o pregătire
fizică și psihică( muzică ambientală, aer proaspăt, o cameră anume , lumină). Fiecare dintre noi
își creează o stare de relaxare care ajută la instalarea inspirației cu ajutorul anumitor obișnuințe.
Ultima etapă deține un rol important , creatorul trebuind s ă finalizeze creația și să și -o evalueze

7 critic. Dacă trece de propria evaluare, atunci creația este plasată în societate . Creatorul trebuie să
aibă încredere în el și să creadă cu tărie în ceea ce este pe cale să ofere opiniei publice.

Creativitatea ca potențialitate general umană
Creativitatea era considerată un dar, un har divin, pe care îl a veai sau nu. Este incorect să
credem că unii sunt capabili de ceva și alții nu. Creativitatea poate fi educată, de aceea s -a
introdus ideea de cre ativitate ca potențialitate general umană, pentru că omul este capabil să
operaționalizeze și să dezvolte toate procesele psihice necesare. Sigur că este nevoie și de o
motivație puternică, de o bază solidă de cunoștințe în domeniul în care se dorește invo area, dar
acest stil de gândire dă șanse egale tuturor, oferă încredere.

Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității
„Se face presupunerea că procesul creativ poate fi explicat printr -o listă a trăsăturilor
de personalitate care corelează mai frecvent și mai bine cu creativitatea”, spune A. Stoica
(Stoica, 1983, p. 6) . Sistemul de personalitate este alcătuit din temperament – latura dinamico –
energetică cu care ne naștem, caracterul – latura relational -valorică care poate aduce modificări
asupra primei laturi și aptitudinea – latura instrumental -operațională. Acestea trei împreună cu o
flexibilitate în gândire, o gândire abstractă și o inteligență superioară, un spirit de observație, o
atenție distributivă, o curiozitate și o motivație personală, alături de încrederea în sine ne conduc
la actul creativ.

Potențialul creativ
Creativitatea primește sensul de „ potential creativ” dacă este privită din perspectiva
personalității. Potențialul creat iv nu este despre acum și aici, ci despre viitoarele aptituidini care
s-ar putea forma datorită „condițiilor virtuale existente în om, dar nu neapărat utilizate .
Potențialul creativ nu este totuna cu manifestarea creatoare, după cum aptitudinea nu este
identică cu capacitatea. ” (Stoica, 1983, p. 7) . Capacitatea este o acțiune realizată de individ cu
mai mare ușurință, în comparație cu aptitudinea. În sfera capacităților intră procesele psihice(
memorie, gândire, rep rezentări), acțiunile care se automatizează, precum capacitatea de a scrie,
memora, de a fi atent, de a rezolva sarcini diverse. Aptit udinile se situează la un nivel mai înalt
și se clasifică în aptitidini gen erale și speciale. Aptitudinea generală este inteligența, iar din

8 aptitudinile speciale fac parte acelea din domeniul artelor, științei, literaturii, muzicii,
sociologiei ,etc.
A. Stoica sugerează să ținem cont de vârsta copilului și cea a adultului când ne raportăm
la potențialul creativ, pen tru a nu cădea pradă aprecierii după aceleași criterii, deoarece am
discrimina, copilul neparcurgând toate etapele dezvoltării, nefiind la același nivel de dezoltare
precum adultul. Spontaneitatea este factorul principal în actul creativ, raportându -ne la stadiul de
început al școlarității mici. Treptat, o dat ă cu dezvoltarea proceselor psihice (memorie și
gândire ), scade nivelul spontaneității, prin apariția conformismului, supunerii unor norme.
Creativitatea și stima de sine
Este important ca în ainte de utilizare să clarificăm definiția termenului stimă de sine.
Potrivit lui Schiraldi „stima de sine este o părere realistă și apreciativă despre propria persoană.
Realistă înseamnă adevărată și sinceră. Apreciativă implică existența unor sentimente pozitive și
de acceptare față de sine” (Schiraldi, 2013, p. 30) . Individul este capabil să se autoevaleze
corect, își cunoaște atât părțile bune, cât și pe cele mai puțin bune și se acceptă așa cum este,
având un ideal la care vrea să ajungă el ca persoană.
„Stima de sine se află în corelație cu satisfacția general ă a vieții” (Schiraldi, 2013, p.
12). Prin urmare, o imagine de sine pozitivă conduce către respectul pentru propria persoană care
contribuie la sănătatea fizică, psihică și emoțională; la dobândirea autocontrolului, mulțumirii și
împlinirii din orice punct de vedere. De asemenea, „Mintea și corpul sunt conectate” (Schiraldi,
2013, p. 16) . Pornind de la această idee, considerăm că toate acțiunile care sunt îndreptate către
bunăstarea și îngrijirea corpului fizic se răsfrâng asupra minții. Alimentația sănătoasă, somnul
regulat și suficent, hidratarea corectă și activitățile fizice, toate acestea asigură sănătatea fizică și
psihică.
Conform lui Dr. Gleen R. Schiraldi „Stima de sine este o componentă esențială a
dezvoltării individului” (Schiraldi, 2013, p. 13) . Încurajarea, susținerea, interesul arătat, timpul
oferit sunt câteva dintre nevoile copilului, care îi vor spori încrederea în el și în ceea ce poate să
realizeze.
Vă întrebați care este legătura între creativitate și stima de sine? Stima de sine poate
favoriz a sau defavoriza apariția actului creativ. Încrederea în sine, pe lângă toate procesele
psihice, cunoștințele, deprinderile și aptitudinile formează individul, cu particularitățile sale,
capabil să creeze. Dacă stima de sine este slab dezvoltată, copilul nu are încredere î n el, nu
apreciază munca sa la adevărata valoare, atunci toate celelalte atuuri se dispersează.

9 2. Profilul psihologic al școlarului mic: caracterizare generală

„Întreaga noastră cunoașt ere izvorăște din percepțiile noastre.”
Leonardo Da Vinci
Fiecărui stadiu în parte îi corespunde o serie de caracteristici și calități atribuite în
funcție de vârstă . Această caracterizare este raportată la dezvoltarea fizică și psihică. Stadiul
școlarului mic deține o importanță semnificativă în dezvoltarea individului, deoarece pe
parcursul său se vor face achiziții fundamentale, precum limbajul intern, cititul, scr isul,
operațiile, legea conservării, invariația, clasificarea și serierea, reversibilitatea.
Acest stadiu se desfășoară pe parcursul învățământului primar, de la vârsta de 6 ani, când
copilul intră în școală, până la 11 ani. În cele ce urmează vom detalia particularitățile de vârstă
ale școlarului mic, astfel încât, la finalul subcapitolului să avem o idee formată despre profilul
psihol ogic al acestuia. În procesul educational și nu numai se ține cont, pe lângă particularitățile
de vârstă și de particularitățile individuale, sporind astfel rezultatele po zitive ale copiilor.
În cartea „ Psihologie școlară ” sunt clasificate fenomenele psihice în procese, activități și
însușiri psihice (Neveanu, 1987) . Procesele psihice sunt împărțite în senzoriale ( senzații,
percepții, reprezentări) și logice ( gândire, memorie, imaginație) , la care se adaugă și afectivitatea
și voința. Activitățile psihice includ comunicarea( limbajul ), jocul, învățarea, munca și creația.
Însușirile psihice se referă la personalitate: temperament, aptitudine și caracter. „Condițiile care
stimulează și facil itează procesele, activitățile și însușirile psihice sunt: motivația, atenția și
deprinderile ” (Neveanu, 1987, p. 18) .

Procese psihice senzoriale
Percepția este mai bine conturată la școlarul mic în comparație cu preșcolarul,
percepțiile fiind „mai cla re, mai complete, mai precise” (Crețu, 2016, p. 207) . Când vorbim
despre percepție ne referim la văz, auz și simț tactil. Câmpul vizual periferic crește, la fel și
mobilitatea oculară , se mărește precizia în diferențierea nuanțelor cromatice . Se dezvoltă auzul,
un element important în însușirea citit -scrisului. În acest stadiu, auzul mu zical cunoaște o
perioadă de schimbare, drept pentru care copilul va percepe mai multe sunete muzicale variate,
va putea să intoneze la înălțimi diferite, așadar se dezvoltă capacitatea de a cânta. Simțul tactil
este în continuare explorat, copilul folosind obiectele, atingându -le și manevrându -le. Distinge

10 formele ca volum , de formele plane, percepția timpului devine mai subtilă, iar abilitatea de a
identifica gusturile și mirosurile crește. Așadar percepția ajută foarte mult copilul în activitățile
de lucru manual. Percepția este în strânsă legătură cu gândirea, proces psi hic pe care o să -l
descriem în acest capitol. Activit ățile observative îi servesc școlarului pentru îmbogățirea
cunoștințelor și a experienței perceptive.
Dezvoltarea reprezentărilor se leagă în mare parte de însușirea unor cunoștințe, la
început elementa re, despre tot ce există: științe, matematică, istorie, geografie. „Însușirea
scrisului și cititului dezvoltă o cateogorie special ă de reprezentări, cele fonetice și cele grafice,
care vo r fi o condiție a perfecționării acestei activități” (Crețu, 2016, p. 209) . De menționat,
dezvoltarea deprinderii desenului ține foarte mult de nivelul dezvoltării reprezentărilor. Astfel
că, pe la jumătatea stadiul școlarității mici, copilul începe să deseneze obiectele conform
realității. Dacă desenează o casă îi pune ferestre în dreptul ușii, siluetele umane vin la pachet cu
mai multe detalii, precum: urechi, ochii – pleoape, gene, degetele clar definite ș.a.m.d. ”În stadiul
școlarătății mici, reprezentările au o mare pondere în activitatea mentală și joacă un rol foarte
important în procesul formării noțiunilor” (Crețu, 2016, p. 210) .

Procese psihice logice
Stadiul cognitiv în care se încadrează școlarul mic, este conform lui J. Piaget stadiul
operațiilor concrete:„Perioada dintre 7 și 8 ani și 10 și 11 ani estea cea a desăvârșirii operațiilor
concrete” (Crețu, 2016, p. 216, apud Piaget, 1976) . Acest stadiu al operațiilor concrete se
caracteri zează prin: concret, raționament deductiv și inductiv, judecată, acțiuni reale, conservare,
reversibilitate, raționalizare. Școlarul mic poate opera cu noțiuni concrete, care s -au interiorizat
și s-au transformat în acțiuni mentale. Aceste operații o data internalizate pot fi utilizate pe orice
date. Așa se formează operațiile de adunare, scădere, înmulțire , împărțire . Primul pas în
dobândirea unor cunoștințe matematice (de exemplu) este utilizarea materialelor reale, palpabile ,
concrete, apropiate experienței de viață a copilului. Această etapă este cea acțională, apoi
urmează reprezentarea grafică, după care se trece la cea simbolică în care se operează cu cifre.
Se face o trecere ușoară de la raționamentul deductiv, la cel inductiv. Noțiunile sunt empirice,
fiindcă se dorește o modificare treptată de la cee a ce este comun, real și aproape de copil, spre
noțiunile științifice, care sunt mult mai dificil de înțeles și internalizat. În acest stadiu al
școlarității mici, elevul poate să rezolve proble me, să iși creeze un plan de lucru, să emită
judecăți, să facă clasificări și serieri, să sesizeze greșeli, să facă diferențe, iar asta se întâmplă
datorită operațiilor și noțiunilor stăpânite.

11 Memoria (Crețu, 2016, pg. 219 -221)
Școlarul mic păstrează la început din caracteristicile stadiului anterior: memoria fiind
centrată pe concret, involuntară și fragmentară, trăirile afective dominând. Caracteristicile
memoriei școlarului mic se dobândesc treptat pe parcurs ul celor cinci ani din învățământul
primar.
Astfel, „crește caracterul activ”, întipărirea informațiilor este realizată cu un mai mare
grad de intenționalitate, se pune accent pe memorarea logică, voluntară, memoria fiind în strânsă
legătură cu gândirea. Sunt folosite „criterii logice”( buline, liniuțe, scheme) pentru organizarea
materialului de învățat, care va duce la o memorare conștientă, logică, mai ușoară. Repetarea,
constantă, continuă, sau la intervale de timp ( diferite modalități de repetare) est e un mod bun de
a întipări noțiunile în minte. Accentul trebuie să fie pus pe învățarea logică, prin diferite
modalități. Cu cât conținuturile sunt mai captivante și mai interesante și mai bine organizate , cu
atât elevul le va reține mai ușor.
În stadiul școlarității mici imaginația se află în ascensiune , deoarece crește interesul
pentru natură, fenomene, oameni și tot ce îi înconjoară. Capacitatea de observare a acestor
elemente îl conduce pe școlar spre o viziune critică, obiectivă, apropiindu -se de realitate.
Formele creative ale imaginației sunt stimulate prin joc, povestiri, compuneri, contactul cu
natura, activități practice și desen, muzicale, etc. Descrierile, tablourile, schemele utilizate în
procesul transmiterii cunoștințelor solicită par ticiparea activă a imaginației reproductive.
Dezvoltarea cognitivă se realizează sistemic, adică influențează întreg sistemul, ceea ce
ne conduce la multiple modificări, transformări, schimbări. Afectivitatea este pusă în plan
secund, existând mai multe influențe din dezvoltarea capacităților sociale și intelectuale. Etapa
latentă, care se desfășoară pe parcursul școlarității mici, reprezentativă pentru dezvoltarea
sexuală (Freud) este caracterizată prin lipsa interesului față de persoanele de sex o pus, o stagnare
a interesului sexual și o dispoziție generală față de jocurile între băieți, respectiv între fete.
Astfel, în această etapă copilul tinde să fie capabil de autocontrol, bucuria și tristețea deopotrivă
fiind exteriorizate mai puțin, chiar da că în interior aceste trăiri sunt mai intense. La intrarea în
școală copilul trăiește sentimente de neliniște și nesiguranță, nefiind sigur pe modul cum ar
trebui să reacționeze și astfel se află la o răscruce în care sentimentele pozitive sunt puse în
balanță cu cele negative. După ce copilul se acomodează cu felul în care se desfășoară activitatea
de învățare din școală, își îmbogățește bagajul nu numai cu deprinderi și cunoștințe importante,
ci și cu trăiri afective diverse. Copilul trăiește emoția succe sului, bucuria reușitei, satisfacția,
mândria, sentimentul de apartenență, dar se poate ajunge și la polul opus, adică la sentimentul de

12 rușine și intimidare. Mediul educational – învățătorul, dar și familia sunt responsabili pentru
dezvoltarea și construir ea unui sistem afectiv bine închegat, pregătit pentru următoarele etape de
dezvoltare. Acest lucru poate fi realizat prin încurajări constante, aprecieri pentru reușite reale,
susținere permanentă, sprijin în rezolvarea unor probleme noi.
Pe parcursul ani lor din învățământul primar, copilul se apropie și leagă prietenii, apare
atașamentul față de profesor și colegi și bucuria de a realiza activități împreună cu aceștia. În
acest mediu copilul dobândește foarte multe sentimente și trăiri care pot râmâne toa tă viața în
sufletul lui. Sentimentul de prietenie, admirația și respectul pentru cadrul didactic, sunt câteva
dintre trăirile care se nasc în interiorul său. Mai sus spuneam că la această vârstă, școlarul
dezvoltă și o anume capacitate de autocontrol a se ntimentelor. Ceea ce înseamnă că școlarii pot,
acum, să interiorizeze trăirile și să scoată la suprafață mai puțin, suferind în tăcere, crescând
capacitatea de simulare si disimulare. Este stadiul în care copilul poate recurge la strategii de
evitare prin minciună. Aici rolul nostru este să înlăturăm acest obicei, pentru a înlătura
posibilitățile unui comportament indezirabil mai tarziu.
Afectivitatea se dezvoltă în interacțiune cu mediul( care poate fi cel educational, familial,
informal, nonformal) și celelalte procese psihice. Afectivitatea, în funcție de partea spre care se
îndreaptă( sentiment de competență sau inferioritate) are implicații importante pentru construirea
motivației școlare.
Voința se dezvoltă în acest stadiu semnificativ, deoarece șc olarul începe să realizeze
sarcini în mod intenționat:„ Trebuie să fac asta”. „După vârsta de 9 ani, copilul își fixează
scopuri, își reoganizează activitatea în vederea atingerii lor” (Crețu, 2016, p. 232) . Așadar,
copilul devine conștient de importanța exercitării anumitor acțiuni, activități care sunt benefice
dezvoltării congnitive, emoționale sau fizice. Această organizare este desfășurată mai întâi pe
domeniile placute, spre care este atras, simțind satisfacția reuș itei.

Activitate psihică -comunicarea
Când vorbim despre limbaj trebuie să ne raportăm la particularitățile vorbirii, la citit și la
scris, la limbajul oral cu voce tare și la cel intern, la volumul de cuvinte asimilate și utilizate.
Cea mai importantă etapă este însușirea cititului și a scrisului. Încă din grupa mare și apoi la
clasa pregătitoare se pun bazele pentru însușirea scris-cititului . Deprinderea de a vorbi se
dezvoltă prin imitarea construcțiilor de la adulți și învățarea unor termeni și noțiuni apropiate

13 vârstei, nivelului de înțelegere, mediului apropiat și concret. Auzul fonematic este bine dezvoltat
în acest stadiu, la fel și memoria auditivă. Astfel copilul recunoaște cuvintele, le înțelege.
O altă componentă necesară este văzul, care ajută la observarea și recunoașterea
semnelor grafice. Cititul se dezvoltă în strânsă legătură cu formarea scrisului. Gândirea și
dezvoltarea sa sunt premisele însușirii scrisului și cititului, printre care amintim și de emisfera
cerebrală, la teralitate și schema corporală. În prima parte a însușirii scrisului copilul învață
elemente grafice, de tipul, linii, bastonașe, puncte, mai apoi se învață literele alfabetului
individual și în cuvinte și propoziții. Scrierea se consolidează în momentul în care copilul
folosește semen de ortografie, scrie după dictare, transcrie cu ușurință.
Citirea cursivă este dobândită după multe încercări, iar aceasta se ridică la un nivel
superior dacă este precedată și de înțelegerea textului citit. „La sfârșitul s tadiului, vocabularul
activ conține 4.000 -4.500 de cuvinte, iar cel activ 1.500 -1.600” (Crețu, 2016, p. 215) . Astfel,
comunicarea, dialogul sunt modalități facile prin care putem dezvolta exprimarea elevilor.
Competența lingvistică este deosebit de importantă, deoarece în acest stadiu putem observa acei
copii care au o înclinație către povestire, scriere de povești, poezii. În concluzie, „limba devine
obiect de studiu; ea se însușește conștient și voluntar sub conducerea competentă a învățătoarei
și contribuie la progresul tuturor capacităților cognitive ale copilului” (Crețu, 2016 p.215, apud
Golu 2002 p.76) .Limbajul reprezintă activitatea psihică, este forma prin care oamenii comunică ,
fie oral, fie scris.

Personalitatea
Școala își pune amprenta asupra personalității școlarului mic prin oferirea unui nou
statut, acela de școlar, urmat de rolurile aferente. O deosebită importanță în dezvoltarea morală o
au multiplele influențe modelato are (covârstnicii , grupul, părinții, profesorul). Conduita morală
se formează, copilul înțelegând că într -o comunitate există reguli, alese de comun acord și
consecințe atunci când regulile sunt încălcate. În acest stadiu, se vor forma trăsături de caract er
valoroase, precum: solidaritatea, punctualitatea, respectul reciproc, conștiinciozitatea , etc. Scade
până la dispariție egocentrismul, fiind capabil în relațiile cu cei din jur să accepte punctul de
vedere al celuilalt, iar în jocuri se observă capacitatea de a colabora.
În funcție de tipul de temperament copiii sunt introvertiți sau extrovertiți, impulsivi sau
liniștiți, etc. Temperamentul este o latură a personalității cu care ne naștem, putând apărea
modificări semnificative datorită influenț ei trăsăturilor de caracter care sunt modelate pe tot

14 parcursulu vieții. Fiecare individ este unic, cu trăsături și particularități diferite, cu un tip de
temperament dominant amestecat cu trăsături din celelalte tipuri temperamentale. Pe măsură ce
copilul crește fizic și psihic, se dezvoltă caracterul, trăsăturile caracteriale se amestecă cu cele
temperamentale, cu aptitudinile, cu motivația, simțul etic, voința, procesele cognitive, formând
personalitatea. Mediul educațional, formal, nonformal, informal, modelează și influențează
dezvoltarea copilului. Aptitudinile sunt într -o reală creștere și dezvoltare, mai ales în domenii,
precum: desen, pictură, dans, sport, literatură. Aptitudinile generale sunt coordonarea,
imaginația, inteligența și spiritul de observație, care se dezvoltă considerabil în acest stadiu.
Există și aptitudini speciale, din sfera artistică, managerială, tehnică, sportiv ă, științifică.

În ceea ce privește „imaginea de sine”, T. Crețu ne prezintă trei planuri: „eul fizic,
spiritual și cel social” (Crețu, 2016, pg. 237 -238). Eului fizic i se acordă mai puțină atenție la
începutul stadiului, dar treptat copilul se va privi cu mai mare atenție în oglindă, v a fi mai atent
la felul în care se îmbracă. La acest stadiu, școlarul deja stăpânește schema corporală, se
identifică cu persoanele de același gen și observă și diferențele dintre el și ceilalți. O imagine de
sine bună se formează prin încurajări, aprecieri, care vor fi interioriza te de către copil și îl vor
ajuta să aibă o părere bună despre el, cel puțin pentru început. Eul social se referă la locul
fiecăruia în grupul din care face parte, locul în care se poziționează față de restul în funcție de
calitățile și competențele sale.
Importanța atenției în stadiul școlarității mici, dar nu numai, este deosebit de valoroasă
pentru că în funcție de aceasta se însușesc noțiunile, se dobândesc cunoștințele, priceperile și
deprinderile necesare acestei vârste. Atenția deține calități care trebuie dezvoltate, în principal în
mediul educational. Timpul de concentrare al atenției, o calitate semnificativă, este diferit în
funcție de vârsta și factorii perturbatori. Dacă la 6/7 ani copilul poate fi atent aproximativ 25 de
minute, spre clasa I numărul minutelor cresc substan țial la 45 -50 de minute. Adaptarea la
cerințele școlare și atractivitatea lecțiilor fac ca acest interval să crească. „ Această calitate a
atenției susține și învățarea independent ă de după orele de școală sau alt e activități din timpul
liber al copilului” (Crețu, 2016, p. 205) . Aceste activități din timpul liber al copilului p ot fi
realizate în medii nonformale sub forma atelierelor de pictur ă, muzică, modelaj, lucru manual,
teatru, robotică, dansuri, sporturi, etc. Volumul, în prima parte a școlarității mici este de două
maximum trei elemente, după aceea numărul de elemente crește la cinci , iar copilul le
recepționează mai repede, reușind să citească cuvintele care se unesc într -o frază, fraze care se
transformă într -un text. Distributivitatea se referă la capacitatea copilului de a fi atent la mai

15 multe lucruri diferite în același timp. De exemplu, profesorul explică verbal și arată în același
timp, iar copilul este c apabil să îl urmărească, înțelegându -l.
Există stimuli care pot întrerupe momentul de concentrare. Atenția, mai ales la copiii de
6-7 ani este extrem de ușor de distras de stimulii noi( o pasăre la geam, un zgomot puternic),
schimbări de ambianță care îl scot pe copil din starea de concentrare. Profesorul trebuie să fie
atent la acești stimuli, și să sublinieze atunci când urmează momente de o mare importanță,
precum anunțarea temei, sau primirea unor sarcini de rezolvat.
Neatenția este forma contrară ate nției care se poate manifesta în două moduri: activ sau
pasiv. Sunt școlari care se agită în bancă, se ridică, fac gălăgie, dar există și școlarul care stă
neclintit, privește absent, în gol. Asupra acestora trebuie să se acționeze cu metode potrivite
pentru înlăturarea neatenției. Atenția involuntară este prezentă substantial în clasa pregătitoare,
pe parcurs instaurându -se atenția voluntară, care este necesară în activitatea școlară și în viața de
zi cu zi. Astfel, profesorul trebuie să -și construiască o strategie pentru a înlătura neatenția și
pentru a dezvolta mecanismele atenției voluntare.
Motivația școlarilor mici, cel puțin la intrarea în școală este extrinsecă, stimulat ă fiind de
cadrul diactic și familie. Crețu menționa două aspect importante legate de motivație: id eea că se
face o trecere treptată de la motivația extrinsecă la cea intrinsecă și faptul că se amplifică
motivația socială față de cea personală (Crețu, 2016, p. 228) . Prin urmar e, școlarul mic
realizează anumite sarcini sau activități ghidat fiind de expresia „pentru că așa trebuie”. Desigur
că există argumente solide care pot susține ideea de a merge la școală, dar copilul nu vrea sau
poate nu e pregătit să o înțeleagă. Într -o măsură mai mare sau mai mică, școlarul este curios să
descopere cum este la școală, ce se face acolo. Curiozitatea aceasta se poate transforma în ceva
mai direct, precum curiozitatea de a afla despre anumite fenomene, sau lucruri interesante pentru
ei. „La 9 ani, încep să se manifeste interese cognitive, preferințele față de disciplinele școlare și
copilul constată singur dacă este bun la matematică sau la științe” (Crețu, 2016, p. 228) .
Motivația școlară este diferită de motivația personală, acest lucru fiind ușor de observant. În
mediul educațional îi sunt transmise cunoștințe variate, din multe domenii, care pot fi mai mult
sau mai puțin atractive pentru fiecare școlar în parte. Atunci când copilul are înclin ație către
ceva, acest lucru este vizibil, pentru că inițiativa este luată chiar de școlar, face acel lucru cu
plăcere. La acest stadiu apare sentimentul și dorința de reușită, iar în acest fel copilul se
ambiționează să obțină calificative bune, să învețe , pentru ca cei din jur să fie mândri de el.
Cadrul didactic, părintele, mentorul (profesorul din mediul nonformal) trebuie să stimuleze
copilul, să -l încurajeze și să -i aprecieze efortul și străduința.

16 Motivația este extrem de dezvoltată dacă ne raportăm la interesul pentru joc. Copiii se
joacă necontenit, fără să obosească sau să se plictisească. T. Crețu ne spune:„ Jocul
reechilibrează capacitățile copiilor, descarcă tensiunile generate de activitatea școlară, riguros,
reglată, și ușurează chiar și inte grarea în învățare” (Crețu, 2016, p. 230) . După Tinca Crețu,
școlarul mai manifestă „interes pentru grup, pentru lectură (clasa a III -a și clasa a IV -a), pentru
natură, pentru domeniul tehnicii și preocupări pentru alcăt uirea unor colecții”(colecții de pietre,
reviste, timbre, bacnote,etc). Relațiile sociale sunt necesare copilului și individului în genere,
indiferent că ne referim la clasa de elevi, la vecinii de bloc, sau la colegii de la alte centre
nonformale.
Școlarul mic deține autonomie și un grad de independență mai ridicat, spre deosebire de
stadiul anterior, iar acest lucru se întâmplă datorită dezvoltării deprinderilor . Deprinderea este
„o dispoziție relativ stabilă generată de un exercițiu prelungit” (Sillamy, 1996, p. 97) ,repetat
constant. „Repetarea nu este singura condiție a deprinderii ”, ci este necesar să se atingă „un
anumit nivel de maturizare” (Ibid.) Copiii încep deja să exercite diferite activități acasă,
ajutându -i pe părinți, dar și în activitățile de după școală ( sport, pictură, desen, modelaj, dans,
lucru manual).
Aptitudinea „rezultă dintr -un potențial și se demonstrează prin ușurința în învățare și
execuție a sarcinilor” (Manolescu, 2019, p. 119) . Aptitudinile se diferențiază în funcție de
domeniul în care se manifestă, putând fi clasificate în aptitudini de ordin cognitiv -intelectual,
senzorial, motric, etc. Acestea „arată ce poate individul să facă și nu ce știe el” (Ibid.) .
Capacitatea „ este o aptitudine împlinită care s -a consolidat prin deprinderi, rezultate din
exercițiu și care s -a îmbogățit c u o serie de cunoștințe adecvate” (Manolescu, 2019, p. 120) .
La vârsta școlară mică, copilul dezvoltă diferite deprinderi de bază, urmând ,cu ajutorul
acestora, să formeze capacități variate. Aptitudinile copiilor se dezvoltă în funcție de înclinația
copilului preponderent spre o anumită arie, apariția lor fiind condiționată de mai mulți factori,
precum : vârsta, nivelul de dezvoltare cognitivă, voința și motivația interioară.

3. Specificul creativității la vârsta școlară mică

Creativitatea în școlaritatea mica este văzută, în mare parte, prin prisma produsului
rezultat în urma desfășurării unei activități (desen, pictură, modelaj, lucru manual, științe,

17 literatură, sport, dans). Acest produs trebuie să fie original și să aibă o utilitate, da r impactul este
de natură individuală. Așa încât, copilul reușește să creeze ceva, ce până la acel moment nu
reușise. Abia după ce copilul este pregătit (și -a însușit deprinderile de lucru) putem să analizăm
produsele raportându -ne la toți cei aflați la ac eea activitate, adică raportat la colectiv. Aici se
poate alege, după niște criterii prestabilite, produsul original. Progresul școlarului este vizibil
prin multitudinea de deprinderi de lucru formate, care se pot transforma în aptitudini speciale.
Plecă m de la premisa că „potențialul creativ” este prezent în fiecare ființă și este de
datoria adultului să stimuleze copilul în așa fel încât să manifeste interes și să aibă o sensibilitate
pentru cunoaștere și creație. La vârsta școlară mic ă se dezvoltă capa cități de lucru care sporesc
șansele apariției aptitudinilor. Activitățile care stimulează simțul auditiv, vizual, tactil, olfactiv
sunt extrem de importante în căpătarea unor deprinderi. În această perioadă auzul muzical se
dezvoltă, fiind astfel un momen t bun în care unui copil cu înclinații spre muzică i se pot dezvolta
aptitudini muzicale. Toate procesele psihice sunt în dezvoltare, de aceea este propice să alegem
activități care satisfac nevoile acestei perioade, precum: modelajul – simțul tactil crescu t, sportul,
dansul – satifac nevoia de mișcare, etc.
La vârsta școlarității mici se manifestă creativitatea expresivă , specifică copilăriei, care
are ca scop dezvoltarea independenței copilului în gândire, mișcare și simțire, să -i crească
încrederea în sine și stima de sine. De asemenea, se poate lua în calcul și creativitatea
productiv ă care se bazează pe crearea de obiecte materiale cu ajutorul unor tehnici. Tehniciile
variază în funcție de domeniul de activitate, dar și de interesele co pilului. În pictură menționăm
următoarele tehnici: tehnica picturii pe sticlă, pe lemn, pe pânză, cu acuarele în ulei, acrilice, sau
tempera, tehnica cărbunelui, ș.a.m.d. Putem adăuga și tehnici din activitățile de lucru manual,
precum: tehnica șervețelulu i, tehnica decupajului, cusături, țesături, etc. Pentru fiecare domeniu
de interes există tehnici de realizare a acelei activități prin care conținuturile și deprinderile de
lucru sunt însușite.

Domeniile în care se manifestă creativitatea la vârsta școl ară mica sunt:
• În desen – pe la 6 -7 ani, desenează spontan obiecte și personaje într -o manieră
proprie, puțin distorsionată; după 8 ani, în desene apar tot mai multe concordanțe
cu realitatea ( se dezvoltă reprezentările);
• Modelaj – la începutul școlarității tind să dea viață unor personaje care nu ai
correspondent în realitate ( de exemplu: un animal cu cap de tigru și corp de

18 pisică); după 8 ani apare conformismul ( sunt alese personaje existente, se
realizează în mare parte conform realității), dar vedem o îmbunătățire a tehnicii
de lucru, mișcările devenind mai fine;
• Literatură (compunerea de poezii, povești) – la 6-7 ani copiii sunt spontani și
inventează uneori povești mai puțin coerente; după însușirea scris -cititului se
experimentează deprin derile nou însușite, iar spre clasa a III -a și a IV -a apar
înclinațiile spre crearea de povești și poezii pe diferite teme de interes;
• Dansul – este o formă de relaxare și de eliberare a surplusului de energie, util
școlarilor mici, care după ce învață câte va dansuri încep să inventeze ei diferite
mișcări, să improvizeze.
Specifice perioadei școlarității mici sunt spontaneitatea – în micări, gesturi, idei și acțiuni,
curiozitatea -prin care se dorește să ofere o utilitate tuturor obiectelor și lucrurilor, car acterul
ludic al acțiunilor, jocul fiind activitatea fundamentală a copilului prin care învață și dorința de
explorare a naturii, a vieții, a tuturor elementelor ce stârnesc interesul copilului.
În co ncluzie, creativitatea școlarului mic se manifestă la un nivel minimal, însă cu un
imens beneficiu pentru dezvoltarea sa. La vârsta școlarității mici copilul nu este dezvoltat
complet din punct de vedere cognitiv, de aceea creativitatea nu atinge cote prea mari, însă
aceasta este perioada propice pentru a pune bazele cunoștințelor, deprinderilor, atitudinilor și
apittudinilor. Potențialul creativ al copilului așteaptă să fie descoperit .

19 CAPITOLUL II : MEDIUL NONFORMAL ȘI IMPACTUL ASUPRA
DEZVOLTĂRII CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ
1. Repere conceptuale: educație formală, nonformală și informală

Termenul „ educație” din limba română derivă din franțuzescul education care înseamnă
„a crește ”. Acest termen a fost înțeles și definit în multiple feluri de pedagogi, pastrându -se
totuși esența conceptului.
Educația este „ acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la
înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care
urmează ” (Cucoș, 2006, p. 40, apud D ewey, 1972) . Educația este astfel procesul prin care omul
se dezvoltă intelectual, moral, fizic, afectiv, etc.
Caracteristici ale educației:
• Educația este exclusiv raportată la om, deoarece acesta deține conștiința;
• Educația se întinde pe întreg parcursul vieții unui om;
• Educația este realizată la niveluri diferite în funcție de dezvoltarea fizică și
psihică;
• Educația constă într -o serie de acțiuni care au ca scop formarea unor cunoștințe,
deprinderi, priceperi și abilități.
Educația este împărțită în trei forme: educația formală , nonformală și informală .
Acestea trei dimensiuni ale educației dețin, fiecare, caracteristici specifice.
Educația formală (oficială)
„Se referă la totalitatea influențelor intenționate și sistematice , elaborate în cadrul unor
instituții specializate (școală, universitate), în vederea formării personalității umane” (Cucoș,
2006, p. 45) . Educația formală este ghidată de idealul educațional și finalitățile c ărora li se
subordonează obiectivele. Instruirea se organizează după niște obiective clare, întregul proces
având continuitate. Această dimensiune a educației urmărește să îi deschidă orizonturile
cunoașterii individului, astfel încât să se f ormeze o „autonomie educativă” (Cucoș, 2006) .
Speciali știi din domeniul educa ției formale sunt profesori i, învățătorii, educatori i, lectori i care
dirijează actul de învățare. Oferă conținuturi structurate, standardizate și organizate pe cicluri,

20 niveluri, ani de studiu, astfel durata învățării se întinde pe o perioadă lungă de timp. Evaluarea se
realizează prin teste standardizate care se finalizează cu o notă sau un calificativ .
Educația nonformală
Include toate activitățile educative desfășurate în afara școlii, într -un mediu
instituționalizat care are un scop specific. Agenții implicați în educația nonformală sunt oamenii
pasionați pe un anumit domeniu care pot să transmit ă mai departe cunoștințe, tehnici, etc
(pictori, atleți, actori, gimnaști, sculptori, tâmplari, muzicieni, scriitori ș.a.m.d). De această parte
conținuturile sunt organizate într -un mod flexibil, fiecare participant are posibilitatea să aleagă
ceea ce își dorește, fiind ghidat de un facilitator( mentor). În activitățile nonformale este folosită
autoevaluarea, sau evaluarea reciprocă.
În ceea ce privește currriculumul nonformal „acesta definește obiectivele pedagogice
specifice anumitor activități e xtrașcolare, complementare, dar instituțional izate.” (Manolescu,
2004, p. 26)
Putem spune că această dimensiune a educației o completează pe prima menționată,
susținând și promovând activități atractive mai ales copiilor, dar și adulților.
Educația informală
Fiecare interacțiune cu mediul apropiat, cu familia, altul decât școala este un prilej de
învățare prin acumularea de cunoștințe sau deprinderi practice. „Curriculum informal reprezintă
efectele pedagogice indirecte provenite din diferite medii sociale, familie, grupul de prieteni,
stradă.” (Manolescu, 2004, p. 26)
Astfel, educația informală se produce de cele mai multe ori neintenționat, în context e
variate. Est e vorba despre o învățare experențială, în afara sistemului de învățământ
instituționalizat, iar mesajele cu un impact puternic sunt diferite de la individ la individ în funcție
de interesele, atenția și modalitatea de integrare a informației. Educația inf ormală „precede și
depășește ca durată, conținut și modalități de insinuare practicile educației formale” (Cucoș,
2006, p. 46) . Comparativ cu celelalte două dimensiuni, în mediul informal învățarea se petrece în
mod voluntar, fiecare fiind responsabil să ia inițiativa. De asemenea, evaluarea nu se mai
măsoară în note sau diplome, ci în reușita sau nereușita, care este observabilă prin competențele
de care dă dovadă sau nu individul.
Prin urmare, fiecare dimensiune se caracterizează prin anumite trăsături specifice, care
fac ca educația să prindă diverse forme. Ceea ce au aceste dimensiuni educaționale în comun

21 este învățarea – care îl transformă pe individ, îl restructurează, îl reorganizează într -o variantă mai
bună a sa.
În cele ce urmează vom descrie mai în amănunt mediu l nonformal, raportându -ne la
caracteristicile si funcțiile sale.
2. Mediul nonformal: concept, specific, caracteristici și funcții

Termenul nonformal provine din latinescul „ nonformalis” care înseamnă fără norme, în
afara formelor organizate în mod oficial pentru un anumit gen de activitate (Bontaș, 1998, p. 23).
Este „ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate și realizate într -un cadru
instituționalizat extradidactic sau/și extrașcolar” (Cristea) prin care se dezvoltă noi competențe și
abilități pe o anumită ramură.
Modul în care se desfășoară activitățile din mediul nonformal elimină stresul notelor,
competitivitatea, anxietatea. În contextul nonformal fiecare copil, se presupune că vine ghidat de
un interes propriu, cu dorința de cunoaștere și descoperire. Deși este un mediu de învățare mai
flexibil spre deosebire de mediul școlar, și aici sunt respectate anumite reguli și principii. De
asemen ea, cunoștințele și competențele acumulate în școală sau chiar în mediul informal se vor
intersecta cu cele din mediul nonformal, oferindu -i copilului diverse posibilități de a le aplica, de
a le combina.
Mediul nonformal înglobează toate acțiunile organi zate în afara sistemului de învățământ
formal, care sunt denumite drept activități facultative sau opționale, alegerea făcându -se pe baza
unor interese, înclinații și pasiuni interioare către un anumit domeniu sau activitate. Profesorul
care coordonează ac tivitatea este un mentor, dă sfaturi, ascultă și participă activ. Sunt utilizate
diverse strategii didactice, care oferă șansa individului de a comunica și lucra cu oamenii,
acumulând astfel variate experiențe.
Caracteristici le educației nonformale:
• este centrată pe individ și pe nevoile sale;
• dezvoltă aptitudini și deprinderi;
• este stimulativă;
• necesită efort și atenție voluntară ;
• odată cu dezvoltarea unor competențe se dezvoltă și personalitatea individului;

22 • spațiul și timpul de învățare sunt flexi bile;
• se adresează tuturor categoriilor de vârstă;
• are și un caracter ludic, distractive ;
• este dinamică, deoarece sunt folosite metode active/ participative;
• este creativă, făcându -se apel la imaginație.
Mediul nonformal are în componența sa și câteva funcții , printre care amintim de :
funcția de învățare , funcția formativ ă și funcția culturală . Toate aceste funcții au ca scop comun,
dezvoltarea armonioasă a individului și desăvârșirea sa ca persoană .
Funcția de învățare este centrul de interes, demitizând „funcția de predare” (Cucoș,
2006) . Astfel, putem afirma că elevul este în centrul activităților, ca participant activ. Cadrul în
care se desfășoară activitățile nonformale permit copilului să cerceteze, să descopere și să
reflecteze asupra unor cazuri concrete, internalizând și construind ceva cu scopul de a oferi
celorlalți propria viziune (fie printr -o lucrare, fie prin comentarii despre ceva) . Învățarea se
produce atunci când ai apăsat pe bu tonul atenție, dar mai ales atunci când esti activ și
experimentezi. Mai ales la vârstele mici, acest lucru este extrem de util și necesar, pentru
însușirea unor cunoștințe, a unor deprinderi și abilități. Simplul fapt că ești prezent și asculți sau
citeșt i ceva, nu produce învățarea, cel puțin nu o asimilare de durată și de calitate.
Funcția formativă urmărește dezvoltarea în ansamblu a personalității umane, ceea ce prin
activitățile din mediile nonformale, de cele mai multe ori se întâmplă. Pe lângă toate
cunoștințele, priceperile, deprinderile și aptitudinile dezvoltate urmând cursuri într -un mediu
nonformal, copilul dobândește și dezvoltă atitudini , valori moral -civice care ne conduc la
caracter. Afectivitatea este și ea în schimbare, copilul adăugând în bagajul cunoștințelor și
experiențe care au survenit și au adus modificări în sistemul afectiv.
Funcția culturală se referă atât la promovarea unor valori culturale, cât și la deschiderea
orizontului copilului către importanța cunoașterii valorilor din România raportată la toate
domeniile: artă, știință, literatură, religie, etc.

3. Tipologia mediilor nonformale și a activităților nonformale

Educația nonformală, spre deosebire de cea formală desfășurată pe cicluri și ani de
studiu , se organizează pe arii de interes . Beneficiind de acest avantaj care îi confer ă flexibilitate,

23 poate acoperi multe domenii de cunoaștere, are o dominant ă practică și predomină diversitatea
ca durată și organizare.
Acest tip de educație, în România, este repr ezentat de activitățile educative organizate de
alte instituții decât școala, precum cluburile și palatele copiilor, bilbioteci, muzee, fundații, dar și
de alte personae care doresc să -și contruiască o afacere . Din nevoia existentă în rândul oamenilor
de a desfășura activități care mai de care mai atractive, pentru recreere sau pentru dezvoltarea
unor abilități, au fost înființate afaceri care oferă servicii în domenii diferite, precum: artele,
muzica, dansul, știință, dezvoltare personală, etc.
Toți, l a un moment dat, am trăit sentimentul că școala nu poate acoperi toate domeniile
de care noi suntem interesați și care ne pot dezvolta din punct de vedere educațional , spiritual .
Așadar, ce este de făcut? Este o întrebare cu multiple posibilități de răspun suri, dar cel mai
important răspuns ar fi să nu renunțăm la pasiunea noastră și să ne perfecționăm permanent.
Mediile nonformale, care oferă copiilor până la 18 ani cursuri din diferite domenii,
gratuite, sunt : Palatul copiilor și Clubul copiilor existent în toate orașele mari, Casa de cultură
a studenților din București (pentru studenți), Școala Populară de Arte, Căminul cultural,
asociații, cluburi sportive și de dans, proiectul „ Școala Altfel ” și cluburile și centrele cu plată ( de
exemplu: Art elier, Centrul de Arte „Carmina Burana” din Târgoviște ).
Activitățile nonformale se pot împărți în două mari categorii :
• Extradidactice , care înglobează: concursurile , olimpiadele , cercurile pe
discipline, clubul elevilor, ansamblurile sportive și artistice ;
• Extrașcolare : excursii, acțiuni socio -culturale ( muzeu, bibliotecă,
teatru,spectacole, operă), activități de educație ecologică, civică și rutieră;
La aceste activități putem să adăugăm taberele, expedițiile, drumețiile (cercetașii
Carpatini), cercul de lectură, cursul de știință, robotică, limbi străine, informatică, pictur ă,
modelajul, mozaicul, lucrul manual, muzica (vocală, instrumentală) , dansul, dezvoltarea
personală( cursuri de teatru), literatură, karate, etc. Orice activitate poate lua forma unui curs,
atâta timp cât există oameni cu înclinație care doresc să se dezvolte.
Știm foarte bine că în educația nonformală, sunt apreciate capacitățile și reușitele , dar nu
sub forma unor calificative, diplome, sau certificări. Totuși, sunt momente, precum participarea
la concursuri, sau vernisaje cu propriile lucrări la care copiii primesc diplome și astfel le sunt
recunoscute eforturile.

24
4. Impactul mediilor asupra formării și dezvoltării creativității la vârsta școlară mică

Să presupunem că un copil are înclinație spre desen, iar orele de la școală , de educație
plastică ( și conținutul materiei ) nu acoperă dorința sa de cunoaștere, iar cadrul didactic nu este
specializat în acest domeniu (artele plastice), astfel încât , nu-l poate ajuta prea mult pe copil.
Rolul cadrului didactic este să descopere aceste înclinații ale elevilor și să colaboreze cu familia,
îndrumându -i spre mediile nonformale care oferă activități gratuite pentru copii.
Considerăm că școala nu poate acoperi toate domeniile de cunoaștere, de aceea existența
mediilor nonformale este foarte important ă în formarea și dezvoltarea psihică, fizică și afectivă a
copilului. De aceea educația nonformală vine ca o continuare a școlii, unde copilul poate să
abordeze domenii și conținuturi uneori diferite față de mediul școlar. Nefericirea constă în faptul
că mulți dintre copii sunt defavorizați, neavând posibilitate materială, financiară să suporte toate
cheltui eile unor astfel de activități. În principal, aceste activități se desfășoară în mediul urban și
sunt cu plată. Este imposibil ca în urma unei acțiuni să nu existe nicio schimbare. Astfel, orice
acțiune direcționată către activitățile din mediile nonformale modifică structurile și le
restructurează și în felul acesta copi lul se dezvoltă.
Participarea la astfel de activități oferă copilului posibilitatea să colaboreze, să coopereze
și să formeze prietenii cu alți copii de aceași vârstă. În felul acesta se dezvoltă abilitățile sociale
și de comunicare în alte medii, decât cel școlar. Totodată, copilul își îmbogățește cunoștințele
dintr -un anumit domeniu; se formează deprinderi și priceperi și se stimulează creativitatea
copilului. Prin temele abordate trebuie să i se stârnească interesul, să îl facă curios și dornic să
descopere și să experimenteze.
Aceste medii nonformale oferă modalități inedite de recreere, un cadru propice
dezvoltării unor abilități și perfecționare individuală. Pe lângă toate acestea, la nivelul școlarității
mici, și nu numai, participarea constantă la astfel de activități dezvoltă gândirea creativă, atenția,
spiritul de observație și creativitatea, în general, a copilului .

25 CAPITOLUL III : STRATEGII DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII
ȘCOLARULUI MIC ÎN CADRUL MEDIILOR NONFORMALE
1. Factorii stimulativi și inhibatori ai dezvoltării creativității

În procesul de creație, dar și în activitatea curentă, de zi cu zi, în care oamenii desfășoară
diferite activități plăcute sau mai puțin plăcute, intervin factorii care pot să ajute sau să
îngreuneze sarcina. Astfel, putem spune că există o serie de factori, care în funcție de împrejurări
pot aduce beneficii (sunt stimulativi, productivi) sau pot frena bunul mers al
lucrurilor (inhibatori).
Un bun exemplu este povestea „Băiețelul” de Helen E. Buckley din cartea „Supă de pui
pentru suflet ”(Canfield, 1998, pg. 107 -110), în care un băiețel merge la o școală, unde
activitățile se desfășoară după modelul învățătoarei. După tiparul profesorului, copiii trebuie să
realizeze desenele, obi ectele din lut, ș.a.m.d. La un moment dat copilul se mută la o altă școală,
unde cunoaște un alt fel de profesor, care fără să ofere modele și șabloane, îi lasă pe copii liberi
să creeze. Copilului îi este dificil să se adapteze situ ației actuale , observându -se faptul că
experiența anterioară începea să -și pună amprenta pe comportamentul său, devenind un copil
dependent de profesor. Care este ideea de bază a acestei pove ști? Profesorul este unul din factorii
care pot dezvolta sau nu c reativitatea și copilul în ansamblul său. Observăm că primul exemplu
de profesor nu făcea acest lucru, motiv pentru care copilul pierde plăcerea de a mai face lucruri
care îl atrag, i se taie aripile, i se blochează creativitatea. Din păcate, un astfel de comportament
are implicații serioase în personalitatea copilului, deoarece îi va scădea stima de sine, încrederea
în forțele propri i, curajul de a se afirma și motivația de a participa la activități. Profesorul este
cel care, cu măiestrie, trebuie să-l ghideze pe copil și să -i stârnească curiozitatea.
Factorii care nu țin de intelect sau de aptitudinile individului, sunt acei factori din sfera
personalității care adună motivația, atitudinile, caracterul, voința, perseverența în activitate,
curiozi tatea și deschiderea la experiențe noi. Desigur că existența celorlalte două categorii:
factorii intelectuali prin gândire, imaginație, inteligență și memorie și factorii aptitudinali prin
talentele speciale dintr -un anumit domeniu ( artistic, sportiv, teh nic, etc) stimulează sau
blochează (dacă lipsesc) dezvoltarea creativității.
Vârsta ar putea fi considerat ă un factor important în dezvoltarea creativității , deoarece
până pe la 30 de ani se manifestă un interes și un entuziasm ridicat față de probleme, față de

26 cunoaștere, după care individul capătă experiență și începe să se bazeze pe ceea ce știe (Stoica –
Constantin, 2004, p. 137) . Totuși nu putem să considerăm vârsta un factor primordial, deoarece
avem suficiente exemple care vorbesc de la sine și transmit ideea că această capacitate de a crea
este existent ă la orice vârstă dacă suntem conștienți și capabili să o utilizăm.
Dacă ne raportăm la școlarul mic, atunci avem în vedere faptul că în prima fază se pun
bazele scrisului, cititului, începe să se dezvolte autonomia, de aceea este important să le oferim
copiilor situații variate de învățare, să -i învățăm să gândească și să pună î ntrebări. De asemenea,
diferența dintre cele două sexe, face să existe câteva diferențe și în dezvoltarea creativității.
Femeile sunt preponderent mai emotive, cu o afectivitate puternică, iar limbajul oral este mai
dezvoltat, sunt mai îndemânatice atunci când execută mișcări fine. Totuși bărbații tind să își
manifeste curiozitatea pentru lucruri, au o gândire flexibilă, sunt atrași spre științele exacte și
deși nu sunt la fel de comunicativi, aceștia observă, asc ultă cu atenție și stochează în mare parte
informațiile atunci când experimentează. Acest argument nu este suficient de solid pentru a
înclina balanța în favoarea vreunuia dintre sexe, ci subliniază ideea că în linii mari există mici
diferențe între ei, în să în procesul creativ nu intervine un singur factor , ci o serie completă și
complexă de factori.
Mediul social ( apropiat și depărtat) poate influența cursul creativității, deoarece dacă
copilul trăiește într -un mediu dezavantajat și lipsit de condiții materiale, atunci acesta nu va
putea să își deschidă mintea spre o gândire creativă. Familia este într -o anumită măsură
responsabilă de dezvoltarea creativității copilului, dar din păcate există și multe cazuri în care
din pricina lipsurilor materiale, fin anciare copilul nu beneficiază de o educație de calitate, de
cursuri în mediile nonformale . Factorii educaționali , școala – responsabilă de educarea și
dezvoltarea armonioasă a copilului, susțin întotdeauna dezvoltarea creativității , dar nu mereu
acționează în consecință , ci reușesc să pună bariere. Fiindcă accentu l este pus pe memorizare,
rezolvare după șablon și conformism, atunci copiii nu sunt atrași și la un moment dat pierd
plăcerea de a veni la școală. Școala nu dezvoltă creativitatea copilului, orele desfășurându -se
deseori într -o monotonie și un conformism total. De asemenea, observăm tot mai multe cadre
didactice care elimină orele considerate mai puțin importante, precum educația plastică, educația
muzicală, educația civică, suplimentând orele de ma tematică și limba română – comportament
extrem de greșit . Copilul are nevoie de aceste activități pentru a -și exprima emoțiile, pentru a se
relaxa. Activitățile nonformale vin în sprijinul copilului, care simte nevoia de exprimare prin
artă, muzică , sport, etc.

27 Întrucât acești factori: de personalitate( temperament, caracter, motivație, atitudini,
aptitudini), cognitivi ( percepții, gândire, inteligență, memorie) și afectivi (frustrări, esec,
timiditate) la care adăugăm tot ce ține de mediul extern care intră în legătură cu individul (
școala, familia, comunitatea, mediul cultural , economic ) sunt într -o dependență unii cu ceilalți,
pot să se transforme fie în factori stimulativi, fie în factori frenatori ai creativitiții.
2. Metode de stimulare a creat ivității școlarului mic în activitățile artistic o-plastice
din cadrul mediilor nonformale

În acest subcapitol ne vom raporta la activitățile din sfera artistic ă și anume arta plastic ă
în care încadrăm pictura și desenul și vom prezenta metodele însoțite de exemple care pot
stimula imaginația și pot dezvolta creativitatea școlarului mic. Plecăm de la ideea că „Toți avem
capacități creative imense. Provocarea este să ni le dezvoltăm. Cultura creativității trebuie să îi
implice pe toți, nu numai pe câțiva aleși” (Robinson, 2011, p. 3) . Aceste capacități de creare pot
fi dezvoltate cu ajutor din partea profesorului, ajutor care pe parcurs de micșorează până la
dispariție. Felul în care prezinți un conținut, metodele p e care le folosești influențează mai mult
sau mai puțin dezvoltarea creativității.
„În procesul desenării sau al picturii este necesară tot timpul integritatea percepției de a
vedea părțile obiectului în relațiile sale cu celelalte părți” (Al. Roșca, 1972, p. 87) . În
consecință, este necesar să dezvoltăm această calitate, fără de care nu se poate duce la bun sfârșit
sarcina. Observarea naturii și a elementelor din jurul nostru este un exercițiu de bază prin care
copilul poa te, după multe exersări, să dezvolte percepția la nivelul necesar.
În urma observării mai multor ore de pictură interactivă, în cadrul activităților din mediul
nonformal , vă voi prezenta două mari categorii de metode folosite pentru a le capta atenția și a le
trezi mintea creativă a copiilor de vârstă școlară mică : jocul și exercițiul de imaginație.
Activitățile de pictură interactivă se desfășoară în cadrul Centrului de Arte – ARTelier , în
orașul Târgoviște, județul Dâmbovița, la care iau parte copiii de vârstă școlară mică.

I. JOCUL
Jocul este activitatea de bază a a copilului prin care învață și se dezvoltă. Specialiștii
spun că jocul are numeroase avantaje, printre care dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală,

28 afectivă , dezvoltă creativitatea și îl ajută pe copil să se recreeze. Prin joc copilul de vârstă școlară
mică își dezvoltă abilitățile lingvistice, sociale , emoționale și motrice .
„Jocul stimulează energia creativă necesară dezvoltării intelectuale și dezvoltării umane
normale, ca întreg” (Drew, 2016, p. 78) . La această vârstă jocul deține un rol extrem de
important, fiind prezent în cea mai mare parte a timpului. Stimularea creativității se poate face
prin joc, fiind activitatea cea mai plăcută și dorită de către copii. În cele ce urmează vom
prezenta câteva jocuri care stimulează creativitatea școlarului mic:
• Săculețul cu povești – se prezintă un săculeț în care sunt puse mai multe pietre
pictate și pe față și pe spate cu diferite elemente (de exemplu : un cort, un foc de
tabără, un elefant, o lună, un soare, o mașină, un vapo r, un copac, etc) . Prima
persoană extrage o piatră și trebuie să com pună un început de poveste. După
aceea persoana următoare extrage o altă piatră și creează o continuare a poveștii
inserând în context elementul desenat pe pi atră. Se continuă până la ultimul
copil.
➢ Acest joc dezvoltă abilitățile lingvistice și gândirea creativă.
• Desene de grup – de exemplu avem 6 participanți la acest joc. Fiecare are o foaie
de hârtie și un creion. Primul pas este să deseneze fiecare pe pagina sa câte un
cap de animal. După aceea la un semnal al mentorului copiii se rotesc în sensul
acelor de ceasornic și continuă desenul cu corp ul animalului. La un alt semnal
copiii se rotesc și desenează membrele animalului și tot așa până ajung la
propriul desen .
➢ Acest joc -exercițiu î l ajută pe copi l să accepte modul în care lucrează ceilalți colegi ai
săi, îi oferă o lucrare în care toți și -au pus amprenta, dezvoltă motricitatea și rapiditatea
de execuție, dar și creativitatea.
• Foaia de hârtie – copiilor le sunt oferite fiecăruia câte o foaie albă de hârtie pe
care o pot utiliza cum doresc – fie pot desena, colora pe ea, o pot rupe, o pot îndoi,
etc.
➢ În felul acesta observi capacitatea de a alege re, rapiditatea cu care este executată acțiunea
și produsul rezultat.
• Ne încălzim degetele și mintea – copiii primesc câte o foaie și culori și sunt lăsați
liberi să deseneze și să coloreze ce și cum își doresc. În felul acesta putem
observa ce le place cel mai mult să deseneze, cum încadrează elementele în foaie,

29 dacă finalizează desenul, dacă îl colorează, dacă lucrează cu atenție sau grosier,
etc.
➢ Acest joc este util pentru „a încălzi mân a și mintea”, deoarece atunci când suntem cu
creionul în mână mintea se activează și începe să zburde. Creativitatea nu apare doar
dacă stăm pur și simplu și nu facem nimic, nu ne documentăm și nu ne interesăm despre
ceva anume.
• Portretul colegului/ colegei – copiii în vață despre elementele centrale ale unui
portret (cap, gât, trunchi, detalii – culoare, formă, grosime, lungime pentru păr,
ochi, nas, gură, gene, sprâncene, urechi, etc). Aceștia sunt așezați unul în fața
celuilalt, desenându -se unul pe celălalt.
➢ Scopul acestui joc este de a -i antrena pe copii într -o activitate în care trebuie să -și
activeze atenția ( asupra chipului persoanei desenate) . De asemenea, copilul trebuie să
dăruiască acest portret persoanei în cauză, astfel apare și o motivație de a de sena cât mai
frumos și corect.
• Culori calde, culori reci – copiii vor fi împărțiți pe două grupe, să, o parte trebuie
să enumere cât mai multe obiecte din natură care au culori calde, iar cealaltă
parte să spună elem entele care sunt formate din culori rec i.
➢ Acest exercițiu vine cu scopul de a fixa copiilor noțiunea de culoare caldă, culoare rece,
le antrenează atenția și le pune creierul în funcțiune.
• Portretul robot – îndrumătorul se prezintă ca fiind martorul unui jaf iar copiii
sunt detectivii. Mentor ul oferă toate detaliile pe care și el amintește cu privire la
persoana căutată, iar școlarii trebuie să deseneze portretul fidel, conform
descrierii oferite. La final sunt observate toate desenele, iar îndrumătorul oferă
feedback.
3. Acest joc îi atrage pe c opii, le stârnește curiozitatea și le captează atenția, reușind
totodată să îi antreneze în dezvoltarea motricității fine am mâinii.

II. EXERCIȚIUL DE IMAGINAȚIE
Exercițiile de imaginație sunt extrem de utile în activitățile de pictură și desen, deoarece
dezvoltă imaginația și spiritul creativ al copilului. La finalul activității, copilul explică, dacă este
cazul, ce a realizat în desenul său. Aceste exerciții pot fi uneori dirijate complet de mentor,
alteori parțial, sau deloc. Exemple de exerciț ii de imaginație :

30 • „Imaginează -ți lumea peste 100 de ani prezentând -o printr -un desen” .
• „Închidem ochii, ne relaxăm. Acum ne vom imagina că suntem pe o cărare cu
mulți pomi înfloriți și mergem și mergem spre ceea ce se vede în fața noastră ; un
castel urias. În drumul nostru zărim un pârâu, pe care mai întâi îl ascultăm cum
curge la vale, mai apoi mirosim apa cristalină, după care intrăm în ea și înotăm.
După aceea părăsim acest loc minunat, continuându -ne drumul spre castelul de
pe dealul frum os îmbrăcat în straie verzi. Până la castel avem de urcat 30 de
scări, pe care le urcăm încet, cu pași mici. Când am ajuns în fața castelului,
deschidem ușa, intrăm și privim tot ce cuprinde acesta în interior…ș.a.m.d. ” –
Acesta este un exercițiu de imagin ație dirijat complet de mentor, în care copilul
trebuie să urmeze firul narativ expus și să încerce să se transpună acolo, în aceea
poveste, să perceapă acele senzații ca și cum ar fi reale.
• „Imaginează -ți un orășel al ouălelor de Paște. Ce ar conține aces ta ? Cum ar
arăta ?” Varianta 1 : copiii spun ideile și le descriu minuțios, iar mentorul le
desenează într -un desen comun al grupului . Varianta 2 : fiecare copil desenează
ceea ce își imaginează.
• „Benzi desenate” – în prima parte, formatorul le explică ce sunt benzile desenate
și câteva idei de bază după care se construiesc aceste benzi (cum desenăm un om
în mișcare, un om care aleargă, cum desenăm un chip în funcție de starea pe care
o are -supărat, nervos, fericit, mirat, etc, cum facem legătura între scene ș.a.m.d ).
Copiii primesc o foaie cu niște chenare și o altă foaie care curpinde o varietate de
emoții și cum arată ele ilustrate în desen pentru a se ajuta în conceperea benzii
desenate. Tema benzii desenate este aleasă prin tragerea unor bilețele. Temele
sunt interesante, concepute cu scopul de a le st ârni curiozitatea și imaginația.
Exemple de teme : -imaginează -ți că personajul tău este un căutător de comori –
imaginează -ți că personajul tău are o superputere, care este aceea ? ; –
imaginează -ți că personajul tău poate călători în viitor sau în trecut, etc. Aceasta
este o formă interesantă prin care copilul descoperă care sunt pașii de realizare a
unei benzi desenate și îi pun e și în practică. În urma extragerii temei, copiii sunt
însărcinați să nă scocească o idee cât mai interesantă și originală.
• „Imagineazăți că ești un savant. Ai posibilitatea să inventezi o nouă floare. O
floare unică, extraordinară care va fi mama ta. Cum ar arăta ea ? Unde ar crește ?
Ce culori ar avea ? Tema aceasta oferă posibilitatea copilului de a da frâu liber
imaginației, legând tema de centrul universului copilului : mama.

31 De asemenea, brainstormingul („furtună în creier”) este o metodă euristică care „ pune
creierul în postura de a emite mai multe idei noi , originale și valoroase, de a formula și rezolva
probleme în mod creativ ” (Moraru, Vol. II, 1998, p. 116) . Această metodă poate fi folosită în
cadrul ac tivităților de pictură și desen, ajutându -l pe copil să găsească câ t mai multe întrebuințări
unor obiecte, sau mai multe soluții la niște probleme. Antrenându -și gândirea și imaginația poate
emite idei noi. Faptul că exercițiul se desfășoară într -un grup dezvoltă abilitățile sociale ale
copilului. Regula de bază a brainst ormingului este să nu judecăm ideile celorlalți, pentru că în
felul acesta ei se închid în sine și astfel li se blochează fluxul de idei .
Totodată, temele abordate la atelierele de pictură interactivă acoperă atât sfera teoretică,
cât și pe cea practică. Copiii învață despre pictori faimoși, precum Frida Kahlo, Picasso, Vincent
Van Gogh, Leonardo Da Vinci, Monet, Gheorghe Petrașcu, Nicolae G rigorescu, despre viața și
operele acestora. Pe lângă acestea, școlarii realizează picturi și desene în stilul specific autorului
studiat. Tehnicile variază de la o temă la alta, copiii experimentând și tehnica picturii pe sticlă,
pe pânză, pe materiale te xtile( traistă, tricou), pe obiecte din ceramică (vase, farfurii, suport de
lumânare), pe lemn ( în diferite forme), pe hârtie umedă, folosind diferite instrumente (pensule,
bețișoare, bureți, obiecte din natură, dopuri) și diferite tipuri de acuarelă ( gu așe, acrilice,
tempera, cărbune, pasteluri și vopsea).
Vă vo m oferi câteva teme abordate în cadrul cursurilor de pictură și imagini cu produs ele
obținut e. Toate aceste ore s -au desfășurat în incinta Școlii de Arte numit ARTelier din orașul
Târgoviște, jud ețul Dâmbovița, sub îndrumarea mentorului Roxana Cernea. Fiecare activitate se
desfășoară timp de 90 de minute, în sala de pictură, o cameră spațioasă, luminoasă, cu muzică
ambientală .
1. Tema: Orașul colorat. Căsuțe din lemn
Tehnici : tehnica picturii pe lemn
Materiale: o bucată de lemn, acrilice, pensule, șevalet
Descrierea procesului: Bucata de lemn este susținută de șevalet, iar copilul pictează pe ambele
părți pereții casei în culorile dorite. Pasul următor este să delimiteze acoperișul casei și să -l
acopere cu vopsea. Mai apoi v a umple spațiul cu ușa și ferestrele ( de reținut: ferestrele trebuie
să existe și aproape de nivelul ușii pentru a crea veridicitate). Copiii au libertatea de a alege să
adauge flori la fereastră, draperii sau alte elemente.

32
Fig. 1 – Pictură pe lemn

2. Tema: Pictură rupestr ă
Tehnic i: tehnica mototolirii hârtiei
Materiale: foaie de hârtie, acuarele, pensulă
Descrierea procesului: Pentru a crea efectul picturii pe o suprafață stâncoasă
crăpată, vom lua o foaie de hârtie și o vom face ghem. După aceea se desface hârtia și
se pict ează toată suprafața într -o nuanță de galben, cărămiziu. Când s -a uscat culoarea
putem desena animalul dorit cu o pensulă subțire.

Fig. 2 – Pictură rupestră

Scopul: Familiarizarea copiilor cu tehnica de
lucru și cu materialele, dezvoltarea unor
deprinderi de lucru, înțelegerea proporțiilor și a
organizării elementelor în plan.

Scopul activității: familiarizarea copiilor cu această artă
și dezvoltarea deprinderilor practice,cunoașterea
materiale le de lucru.
Arta rupestră „ include desenele din interiorul
peșterilor ”și datează din paleolitic. (Roig, 2009, p. 10)

33 3. Tema: Peisaj de iarnă
Tehnici: tehnica picturii pe pânză
Materiale: pânză, acrilice, pensule, șevale t

Fig. 3 – Peisaj pe pânză

Scopul activității: Realizarea unui tablou care să trasmită o stare, o emoție.
Familiarizarea cu tehnica de lucru și însușirea unor noțiuni.
Temele de mai sus și toate celelalte idei abordate în cadrul atelierelor de pictură sunt
gândite în așa fel încât copilul să -și poată însuși niște noțiuni și deprinderi practice de lucru. În
această perioadă a școlarității mici se pot dezvolta aceste deprinderi și abilități, care pot
reprezenta drumul de pornire pentru dezvoltarea creativității. Sigur că, până la desăvârșirea
completă, este nevoie de foarte multă muncă, de lucru practic, de voință și perseverență, de
pasiune și răbdare, de interes de cunoaștere și imaginație, de curaj și nonconformism.
Considerând că există câteva lucruri de care copilul are mare nevoie pentru a se dezvolta
în armonie și pentru a da frâu liber imaginației și spritului creativ, am realizat o listă de zece idei
care îl vor ajuta pe copil să dobândească cele menționate mai sus, îi vor crește stima de s ine și îl
vor face fericit.

„Nu judeca fiecare zi după ceea ce culegi, ci după ceea ce semeni.”
Robert Louis Stevenso n

Descrierea procesului: Copiii au libertatea de a
se exprima prin pictură și astfel aleg singuri ce
elemente integrează în tema peisaj de iarnă. Le
sunt oferite informații despre proporții, despre
culori și amestecuri și despre volum.

34 METODE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI MIC :
Du-l mai apropape de natură , de real, de concret, de palpabil !
Stârnește -i curiozitatea!
Descoperă ce -l atrage!
Oferă -i sprijin, încredere și curaj!
Oferă -i materiale diverse!
Dă-i șansa să încerce singur!
Ajută -l să cunoască istoria domeniului de care este atras!
Da-i timp să înțeleagă, să simtă, să exploreze!
Lasă -l să greșească !
Încurajează -l să exerseze cât mai mult !

35 CAPITOLUL IV : CERCETARE PRIVIND OPTIMIZAREA
STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII ȘCOLARULUI
MIC ÎN CADRUL MEDIILOR NONFORMALE
1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

O1 – identificarea raporturilor dintre activități le nonformale pentru care școlarii au deschidere și
interes
O2 – constatarea și diagnosticarea nivelului de dezvoltare a abilităților și deprinderilor copiilor
prin activitățile nonformale
O3 – evidențierea contr ibuției activităților nonformale și a factorilor în stimularea și dezvoltarea
creativității
O4 – identificarea dezavantajelor activităților nonformale
O5 – identificarea celor mai eficiente metode și tehnici de stimulare și exersare a creativității
O6 – identificarea motivelor pentru care tot mai mulți școlari participă la activitățile nonformale

2. IPOTEZA

Scopul cercetării: Cercetarea care face obiectul lucrării de față are ca scop, pe de o
parte, să determine dacă activitățile din cadrul mediilor nonformale dezvoltă creativitatea
școlarului mic, iar pe de altă parte, să stabilească dacă tehnicile/metodele utilizate de către
formatori sunt creative și potrivite pentru nivelul de înțelegere și dezvoltare a școlarului mic,
precum și felul în care desfășurarea și organizarea activităților în care se desfășoară activitățile
influențează creativitatea.

Problema de cercetare: Prezenta cercetare își propune să investigheze, pe de o parte,
impactul activităților nonformale asupra dezvoltării creativității școlarului mic și metodele sau
strategiile utilizate în cadrul acestora de către formatori, iar pe de altă parte, în ce măsură m odul
de organizare și de desfășurare dezvoltă copilul , precum și beneficiile ori limitele mediilor
nonformale.
Cercetarea urmărește evidențierea im pactului activităților nonformale asupra dezvoltării
creativității ș colarului mic prin:

36 – identificarea op iniei părinților și a profesorilor formatori cu privire la organizarea,
desfășurarea și importanța activităților nonformale; – identificarea avantajelor și dezavantajelor
activităților nonformale, – reliefarea măsurii în care activitățile nonformale dezvol tă creativitatea
și alte competențe, precum și – identificarea unor metode și strategii de stimulare a creativității.
Preipoteze :
DACĂ,
i. prin participarea elevilor la activitățile nonformale s -ar dezvolta
abilități și deprinderi (practice, spiritul de ob servație, atenția,
imaginația, gândirea creativă, limbajul),
ii. formatorii ar utiliza metode și strategii care stimulează imaginația,
iii. copiii ar participa la activitățile nonformale constant și ar exersa și
acasă ,
ATUNCI s-ar dezvolta creativitatea școlarului mic.

Ipotezele cercetării:

I1: Există o diferență semnificativă între școlarii care îșivdezvoltă abilități și deprinderi (
practice, spiritul de observație, atenția, imaginația, gândirea creativă, limbajul) în urm a
participării la activitățile nonformale, față de cei care nu își dezvoltă aceste abilități și deprinderi.
I2: În activitățile nonformale, mentorii care folosesc metode variate dezvoltă creativitatea
școlarilor mici, față de aceeași categorie de mentori care nu folosesc metode variate.
I3: Modul în care sunt desfășurate și organizate activitățile nonformale stimulează sau
inhibă dezvoltarea creativității.

3. SUBIECȚII CERCETĂRII

a) Subiecții chestionarului
Prezenta cercetare a avut un număr de 50 de respondenți , în calitate de părinți ai
copiilor de vârst ă școlară mică ( cuprinsă între 6 și 11 ani ) care participă la activități în cadrul
medi ilor nonformal e. Dintre aceștia 46 sunt respondeți de gen femi nin și 4 de gen masculin .

37
Figura 1

Mediul de proveniență este preponderent cel urban cu 36 de respondenți și 14 pentru
mediul rural.
Figura 2

Dacă ne raportăm la studiile absolvite, atunci 20 dintre aceștia au finalizat o facultate
(studii universitare), fiind și procentul cel mai mare de 40%, 16 dintre respondenți au studi i
masteral e, 12 dintre aceștia studii liceale și numai 2 au finalizat studiile doctorale, reprezentând
procentul cel mai mic, de 4%.

38

Figura 3

Respondenții au vârste cuprinse între 31 și 50 de ani, 36 dintre aceștia intrând în
categoria de vârstă 31 -40 ani, iar 14 dintre ei încadrându -se în categoria 41 -50 ani.

Figura 4

Copiii părinților chestionați , care participă la activitățile nonformale desfășurate în
diferite medii nonformale , au fost preponderent de gen feminin (39 fete), cei de gen masculin
reprezentând diferența până la 50, adică 11 băieți.

010203040
1 2 3 4Vârsta
50 de răspunsuri
21-30 ani 31-40 ani 41-50 ani peste 50 ani

39
Figura 5

Acești copii au vârste cuprinse între 6 și 11 ani. În urma răspunsurilor am realizat că în
acest studiu intră un număr aproximativ egal de copii pentru fiecare vârstă. Avem câte 8 copii
pentru fiecare din vârstele de 6, 8, 9 și 11 ani, respectiv 9 copii pentru vârstele 7 și 10 ani.

Figura 6

b) Subiecții interviului

Interviul a fost aplicat pe 5 profesori specialiști în diferite domenii, care
desfășoară activități în mediul nonforma l cu copiii care au vârsta cuprinsă între 6 și 11
ani. Intenția noastră a fost să recrutăm cinci mentori din domenii diferite, pentru a
observa care sunt diferențele și asemănările cu privire la modul de organizare și

40 desfășurare a activităților, impactul pe care acestea le au asupra copiilor, beneficiile ș i
modul în care dezvoltă creativitatea.
Dintre cei 5 intervievați, 3 sunt persoane de gen feminin, iar alte două de gen
masculin, cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani.
Toți își desfășoară activitatea în mediul urban. Trei dintre ei sunt profesori în
cadrul „ARTelier ”, o singură persoană desfășoară activități la Școala Populară de Artă
„Octav Enigărescu ” și un alt intervievat este mentor la Centrul de arte „Carmina
Burana ”. Activitățile organizate și desfășurate de aceștia sunt: pictura interactivă,
desen -grafică -culoare, muzică instrumentală și vocală, modelaj în lut, lucru manual .
De asemenea, pregătirea acestora în domeniile în care desfășoară activități diferă
în funcți e de crezurile interioare ale fiecăruia. Unii dintre ei au terminat școli de
specialitate , precum: licee sau facultăți ( exemplu: Școala de Artă la Târgoviște,
Academia de Arte plastice Nicolae Grigorescu , Facultatea de Compoziție, Muzicologie și
Pedagogie muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică București ), ori au
finalizat diferite cursuri de perfecționare, fie activitatea pe care o susțin este din pasiune
și dăruire pentru acest domeniu, suplimentând cu mult exercițiu, lucru individ ual și
perseverență.
4. METODELE DE CERCETARE FOLOSITE

a) Chestionarul
Ancheta prin chestionar vizează obținerea de informații de la părinții care au copii de
vârstă școlară mică , iar acești copii frecventează activitățile nonformale. Informațiile ce dorim
să le obținem sunt referitoare la modul de organizare, desfășurare și impactul activităților
nonformale asupra stimulării și dezvoltării creativității școlarului mic, cu accent pe:
• tipurile de activități pentru care copiii manifestă interes;
• motivația copiilor de a participa la activitățile din mediul nonformal;
• impactul acestor activități asupra școlarilor;
• modul de organizare și desfășurare al activităților;
• contribuția aces tor activități la formarea și dezvoltarea creativității,
cunoștințe lor, competențe lor, deprinderilor ;
• limitele activităților nonformale;

41 Instrumentul folosit : un chestionar pentru părinți , referitor la modul în care se
dezvoltă creativitatea în urma particip ării la activitățile din mediul nonformal, administrat prin
intermediul serviciului online de cercetare Google Drive.
Chestionarul online prezintă următoarele avantaje:
• colectare rapidă a datelor;
• generarea automată a graficelor, stocarea și prelucrarea d atelor facilă;
• libertatea respondentului de a completa când dorește;
• arie de acoperire mare.
Un dezavantaj al chestionarului poate fi acela că respodenții își exprimă opiniile față de
tema abordată, dar aceste idei nu reflectă realitatea, ci este tratat în tr-o manieră subiectivă.
Pentru a evita colectarea de date nerelevante, este necesar să fim atenți la canalele de
transmitere a chestionarului. Pentru cercetarea de față, chestionarul a fost transmis pe grupurile
din social -media în care sunt prezenți părinți i, dar și la două centre: Centrul de Arte „Carmina
Burana” și ARTelier din Târgoviște, județul Dâmbovița. Datele personale ( vârstă, gen, mediu
de proveniență, vârsta copilului, genul copilului) sunt integrate în chestionar , pentru a putea
analiza ră spunsurile raportându -ne și la criteriile soci ale.
În alcătuirea chestionarelor, au fost respectate o serie de condiții :
• la începutul chestionarului există o descriere care comunică cine se
încadrează pentru completarea chestionarului;
• chestionarul este î mpărțit în două părți: o primă parte cu date personale și
o a doua parte care cuprinde întrebările legate de tema abordată (15 întrebări) ;
• întrebările au fost formulate clar, într -un limbaj cât mai simplu, pentru a
nu lăsa loc de interpretări;
• întrebările sunt derulate într -o ordine logică, timpul de completare este
mic;
• numărul întrebărilor este mic, existând itemi variați.
Tipologia itemilor și scal a de măsur ă
Tipul întrebărilor Chestionar Scala de măsur ă
Întrebări închise
-itemi cu alegere duală
4, 10 , 12 Răspuns dihotomic
( da/nu)
-itemi cu alegeră multiplă 1, 3, 14 –

42 -itemi cu alegerea unui singur
răspuns ( care întrunește cele
mai intense preferințe ale sale) 2, 5, 6, 7, 9 Scala de la 1 la 5, unde 1
semnifică „în foarte mică
măsur ă”, iar 5 „în foarte
mare măsură ”
Întrebări semi -închise 2, 8, 11 , 13 –
Întrebări deschise
-itemi cu răspuns scurt
15 –
Tabelul 1

b) Interviul
În vederea obținerii de informații privind influența educației nonformale și a impactului
participării la activități din mediul nonformal asupra dezvoltării creativității la școlarul mic,
precum și formarea unor deprinderi, abilități de lucru, s-a utilizat interviu l, un interviu
individual structu rat ( modalitatea de comunicare fiind cea face to face) . În linii mari interviul a
urmărit obținerea unor informații cu privire la modul de organizare și desfășurare al
activităților nonformale , metodele folosite în cadrul atelierelor, măsura în care aces tea
dezvoltă creativitatea.
Există o serie de avantaje prin utilizarea interviului, printre care:
• Posibilitatea reformulării, pentru obținerea răspunsului;
• Observarea comportamentului nonverbal;
• Obținerea unor răspunsuri spontane, fără alte intervenții.
Totodată, există și câteva dezavantaje ale utilizării interviului, cum ar fi:
• Costuri ridicate;
• Neasigurarea anonimatului;
• Durata mare ( peste 15 minute).
Interviul se adresează profesorilor ( mentorii – cei care ghidează copiii în activitatea
nonformală) și este alcătuit din 14 întrebări strcturate într -o ordine logică care se referă la:
specificul activității, pregătirea mentorului, obiective propuse, atmosfera de lucru, beneficii,
metode, reguli, recompense, parteneriate, competențe dezvoltat e.

43 Prin intermediul interviului, am urmărit strângerea de informații pentru o mai bună
înțelegere a opiniei intervievaților cu privire la modul în care activitățile nonformale dezvoltă
creativitatea școlarulu i.
5. REZULTATELE CERCETĂRII

a) Chestionarul
❖ Analiza cantitativă și calitativă a datelor
La prima întrebare a chestionarului, care se referă la tipurile de activități nonformale la
care iau parte copiii, 46% dintre cei chestionați au ales atelierul de pictură (23 respondenți),
36% au marcat dansurile, 24% au bifat taberele, expedițiile, drumețiile , 10% au marcat
atelierele de modelaj, 8% desfășoară acțiuni socio -culturale și numai 2% (1 respondent) participă
la activități la clubul de știință.

Figura 7

44 La varianta de răspuns „Altele” au fost menționate toate celelalte activități din grafiul de
mai jos, printre care înot ( 12 respondenți), pian ( 5 respondenți),gimnastică (4 respondenți), câte
2 respondenți pentru fiecare dintre activitățile: atelier handmad e, teatru, karate și câte o singură
alegere pentru fiecare dintre activitățile:germană,canto, judo, șah, echitație, dezvoltare personală,
limbi străine, evenimente culturale. Această întrebare a avut variantă de alegere multiplă, asftel,
unii dintre respo ndenți au ales o activitate, alții au bifat două sau trei activități, în funcție de
cursurile frecventate de către copiii acestora în momentul completării chestionarului.
Rezultatele cercetării cu privire la tipurile de activități la care iau parte școlari i mici, care
fac obiectul primei întrebări, la care aproximativ 46% dintre cei chestionați au ales atelierele de
pictură, poate avea ca posibilă explicație faptul că o mare parte din copii manifestă interes și
înclinație spre artele plastice, fiind o activ itate plăcută, relaxantă, care susține nevoia copilului de
a se exprima, fie sunt îndrumați de către părinți către această activitate. Putem încadra activitățile
alese de către părinți în două categorii: activitățile motrice – înot, dans, gimnastică, drumeț ii,
karate, judo, echitație, deoarece acestea dezvoltă foarte mult din punct de vedere fizic și
activitățile mixte – pictură, modelaj, club de știință, lucru manual, teatru, limbi străine, acestea
dezvoltând pe de -o parte cogniția, dar și motricitatea fină în unele cazuri, simțul estetic, etc. O
mare parte din părinți au ales activitatea de înot sau dans de unde extragem ideea că școlarul este
într-o etapă în care deține o cantitate mare de energie, iar sporturile pot să ajute copilul să
consume din acea ene rgie, formându -i totodată și niște deprinderi, sporindu -i nivelul atenției,
concentrării și al voinței. De asemenea, varianta „ taberele, expedițiile, drumețiile” a fost aleasă
de mai mulți părinți, ceea ce ne conduce la ideea că școlarul are nevoie de co ncret, de real, iar
contactul cu natura nu poate decât să -l ajute să descopere lumea înconjurătoare și să -i ofere
experiențe necesare dezvoltării în armonie.

Figura 8

45 La cea de -a doua întrebare a chestionarului 20 din 50 de respondenți au afirmat că
fiica/fiul lor participă o dată pe săptămână la activitățile nonformale, în timp ce 18 părinți au
răspuns că frecven ța este de două ori pe săptămână. Sunt și copii care vin la activitățile din
mediul nonformal de 3 ori pe săptămână ( 7 respondenți), 5 dintre chestionați au ales varianta de
cinci ori pe săptămână, în timp ce doar 2 persoane( 4%) au marcat varianta de patru ori pe
săptămână.
Aceaastă întrebare poate fi corelat ă cu prima, deoarece numărul activităților influențează
și numărul participărilor pe săptămână la activitățile nonformale. Astfel, cei care au ales o
singură activitate, la această întrebare au bifat una, sau două participări pe săptămână. De
asemenea, put em face o paralelă între numărul mare de participări ( de 4 sau 5 ori pe săptămână)
și lipsa timpului liber rămas copilului. Așadar, părintele este responsabil să reducă numărul de
cursuri pe săptămână în funcție de nevoile copilului, pentru a nu -l supraso licita. Este vizibilă
tendința părintelui de a -și vedea copilul angrenat în cât mai multe activități, neluând în seamă
riscurile și problemele care pot apărea la copilul care nu mai are timp să se joace și să fie copil.
Aceste activități au rolul de a ajut a copilul să -și dezvolte pasiunea , nu de a -i crea frustrări.

Figura 9
Întrebarea numărul 3 are în vedere alegerea de către părinți a motivelor pentru care susțin
activitățile nonformale la care iau parte copiii lor . La această întrebare 37 de respondenți ( 74%)
sunt de părere că activitățile nonformale dezvoltă creativitatea, 27 de chestionați ( 54%) au
admis că aceste activități au un grad mare de atractivitate , alți 16 ( 32%) consideră că metodele
de învățare sunt stimulative, în timp ce, 17 părinți ( 34%) susțin aceste activități datorită
mediului flexibil în care se desfășoară. Numai trei persoane (6%) au considerat că motivele

46 pentru care copiii lor iau parte la astfel de activități sunt altele decât cele enumerate.
Respondenții, în funcți e de opinia personală și de experiența avută au ales una, două sau trei
motive pentru care susțin activitățile nonformale, cu excepția celor trei persoane care nu au
considerat relevantă niciuna din variante.
Deși 37 de respondenți susțin că activitățile nonformale dezvoltă creativitatea, dacă
corelăm cu întrebarea 5 în care li se cere să aleagă măsura în care se dezvoltă, atunci numai 28
dintre respondenți aleg în foarte mare măsură, iar 14 bifează în mare măsură.

Figura 10
La cea de -a patra întrebare, părinților li se cere opinia cu privire la continuitatea
activităților desfășurate în mediul nonformal, care vizează frecvența de participare la aceste
cursuri. Aproape în totalitate răspunsul respondenților a fost afirmativ, 92% dintre aceștia ( 46
respo ndenți) considerând că există o continuitate a activităților desfășurate în cadrul mediilor
nonformale, în timp ce 8% ( 4 respondenți) sunt de părere că nu există această continuitate.
Cei care au afirmat că nu există o continuitate au fost și cei care au bifat la activități
numai varianta tabere, expediții, drumeții, fapt care atestă discontinuitatea, deoarece aceste
activități se organizează ocazional, în principal în vacanțe. Restul părinților, consideră că
activitățile la care copilul lor participă au o continuitate, fiindcă aceste cursuri sunt organizate
săptămânal.

47
Figura 11

Potrivit rezultatelor prezentei cercetări, ceva mai mult de jumătate dintre cei chestionați
(56 %) sunt de părere că activitățile din mediul nonformal dezvoltă creativitatea copilului în
foarte mare măsură. O bună parte din respondenți (28%) consideră că a ctivitățile nonformale
dezvoltă creativitatea șco larului mic într -o mare măsură , pe când 7 respondenți (14%) afirmă că
se dezvoltă într -o măsură potrivită și numai o persoană (2%) alege varianta „în mică măsură”.
Varianta „în foarte mică măsură” nu este al easă de niciunul dintre respondenți. Persoanele care
aleg treapta de mijloc, sau varianta „în mică măsură„, sunt cele care au ales activitățile cu grad
mai mic de dezvoltare a creativității, precum: pian, echitație, judo.

Figura 12

48 Întrebarea cu numărul șase, dorește să scoată în evidență măsura în care, după opinia
părintelui, au fost dezvoltate abilități și deprinderi datorită participării la activitățile nonformale.
Printre aceste abilități și deprinderi am menționat: spiritul de observație, atenția, imaginația,
gândirea creativă, limbajul și abilitățile sociale (prietenie, întrajutorare, cooperare ). Scala de
măsurare este de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „în foarte mică măsură”, iar 5 reprezintă „în foarte
mare măsură”.
Spiritul de observație, consideră 25 de respondenți, este dezvoltat într -o măsură potrivită,
alți 13 consideră că se dezvoltă într -o mare măsură, în timp ce 8 dintre ei aleg varianta „ în foarte
mare măsur ă”. Numai o persoană consideră că spiritul de observație se dezvoltă în foarte mică
măsură.
Prin participarea la activitățile nonformale, atenția se dezvoltă, după cum reiese din
răspunsurile celor 50 de chestionați: în foarte mică măsură ( 1 respondent), în mică măsură ( 1
respondent), într -o măsură potrivită ( 29 respondenți), în mare măsură ( 12 respondenți), în
foarte mare măsură ( 7 respondenți).
Dacă vorbim despre dezvoltarea imaginației prin participarea la activitățile nonformale,
20 dintre părinți sunt de părere că fiilor/fiicelor lor le este dezvoltată imaginația în tr-o măsură
potrivită , 15 persoane cred că în mică măsură, alți 6 admit că se dezvoltă în foarte mare măsură
iar restul de 5, respectiv 4 susțin că se dezvoltă în mică măsură, respectiv în foarte mică măsură.
Raportat la dezvoltarea gândirii creative , 19 dintr e cei chestionați au admis că aceasta se
dezvoltă te într-o măsură potrivită , 19 au considerat că acestea s e dezvoltă în m are măsură, 8
participanți au afirmat că acestea se dezvoltă în foarte mare măsură, 6 respondenți cred că se
dezvoltă în mică măsură, în timp ce 3 susțin că gândirea creativă se dezvoltă în foarte mică
măsură.
În ceea ce privește limbajul, 20 dintre părinții consideră că acesta se dezvoltă în urma
activităților din mediul nonformal într -o măsură potrivită, 15 participanți au ales varian ta ăn
mare măsură, în timp ce 9 chestionați bifează varianta în mică măsură. Numai 3 persoane au
afirmat că limbajul se dezvoltă în foarte mare măsură, și alte 3 au apreciat că se dezvoltă în
foarte mică măsură.
Abilitățile sociale ( prietenie, întrajuto rare, cooperare) dobândite în urma participării la
cursurile din cadrul mediilor nonformale, sunt dezvoltate, după părerea a 24 de respondenți într –
o măsură potrivită, alți 10 consideră că acestea se dezvoltă în mare măsură, în comparație cu 3
respondenți care admit că se dezvoltă în mică măsură. La extreme se află 12 participanți care

49 apreciază ca abilitățile sociale se dezvoltă în foarte mare măsură și un singur respondent care
este de părere că acestea se dezvoltă în foarte mică măsură.
Raportat la abi litățile și deprinderile devoltate în urma participării la activitățile
nonformale, cea mai mare parte a părinților au ales măsurile pozitive. Măsura în care fiecare
deprindere se dezvoltă ține de activitatea exercitată, de dorința și implicarea copilului, de
capacitatea profesorului de ase face înțeles.

Figura 13
Raportat la măsura în care copilul manifestă interes pentru activitățile la care participă în
mediul nonformal, reise că 35 ( 70%) dintre cei chestionați au admis că școlarul se preocupă în
foarte mare măsură, 1 3 au considerat ( 26%) că există o atracție în mare măsură , iar 2 persoane (
4%) au afirmat că manifestă interes într -o măsură potrivită. Nic iunul dintre participanți nu a ales
varianta în foarte mică măsură, sau în mică mă sură. Din acest grafic, rezultă faptul că școlarul
este dornic să participe la activitățile nonformale spre care are înclinație.

Figura 14

50 Dacă dorim să aflăm cine sunt mentorii/formatorii care ghidează copilul în activitatea
nonformală, în urma răspuns urilor primite din partea celor 50 de respondenți, descoperim că 49
de persoane ( 98%) admit că persoanele care organizează activitatea sunt specializate în acel
domeniu, iar o singură persoană afirmă la varianta de răspuns „altele” că activitatea este
organizată de către voluntari. Varianta „persoane nespecializate în domeniu” nu este aleasă de
niciun respondent. Așadar, cursurile, după informațiile desprinse, sunt susținute de oameni care
au urmat școli de specialitate, cursuri și care au o experiență în domeniul în care susțin
activitățile , astfel sunt persoane profesioniste, capabile să organizeze și să dirijeje o activitate în
beneficiul copilului.
Întrebarea nouă se referă la ambientul în care se desfășoară activitatea, pe care noi l -am
descris ca fiind „ un mediu plăcut, relaxant, cooperant și flexibil”. Părinții trebuie să aleagă în ce
măsură această descriere se potrivește cu ceea ce au văzut în timpul activităților desfășurate de
copiii lor. Niciunul dintre respondenți nu a ales varia nta 1- în foarte mică măsură, sau 2 – în mică
măsură. Mai mult de jumătate din respondenți ( 68%) au bifat varianta „în foarte mare măsură”,
14 persoane au ales „în mare măsură ”, în timp ce 2 chestionați (4%) au ales varianta „într -o
măsură potrivită”.

Figura 15
Am luat în calcul ambientul care ține atât de atmosfera din clasa de curs, cât și de relația
profesor -cursant . Starea pe care ti -o transmite un om sau un loc poate influența starea personală
de spirit și poate stimula sau inhiba creativitatea. Un mediu plăcut, o încăpere adaptată nevoilor
și particularităților de vârstă, o atmosferă relaxată, cu muzică pe fundal, sau elemente ce pot să
anime sufletul, constituie un pilon important pentru desfășurarea unei activități remarcabile. Din

51 graficul de ma i sus, reiese că o mare parte din părinți consideră că mediul descris de noi este cel
în care își desfășoară copilul activitatea, iar acest lucru nu poate constitui decât un beneficiu
pentru dezvoltarea creativității școlarului mic.

Figura 16
Atunci când vorbim despre educația formală și educația nonformală putem observa că
există atât asemănări cât și deosebiri între cele două forme de educație. Dacă ne raportăm la
relațiile existente între parteneri, precum: profesor -elev, profesor -părinte, o bservăm că după
opiniile respondenților sunt diferențe. Cea mai mare parte a respondenților( 33 părinți), cu un
procent de 66% au spus că există diferențe, com parativ cu mediul formal, între relațiile profesor –
elev, profesor -părinte. Un procent de 34%, exprimat în 17 respondenți, afirmă că nu există
diferențe. Aceste diferențe dintre relațiile profesor -elev, profesor -părinte pot deriva din modul
diferit de organ izare: flexibil/ rigid, cooperare/competiție, fără note/ cu note, etc. De aceea, la
întrebarea de dinaintea acesteia, mai mult de jumătate au considerat că activitățile din mediul
nonformal se desfășoară într -un „mediu plăcut, relaxant, cooperant și flexib ibil”, tocmai pentru
că nu există note sau calificative, nu se creează o competiție între cursanți, există o libertate de
mișcare mai mare și deși se lucrează în mare parte individual, copiii învață să împartă
materialele , etc.

52
Figura 17
Răspunsurile la întrebarea numărul 11 au menirea să arate care sunt locurile în care se
desfășoară activitățile nonformale, cu precădere, instituțiile în care participă copiii părinților din
cadrul cercetării. Clubul sportiv este instituția cu cele mai multe voturi, 11 d intre respondenți au
ales-o ca fiind locul de desfășurare al activităților nonformale. Activitățile nonformale se
desfășoară în cadrul A RTelier, fiind aleasă de 10 dintre responde nți, alți 8 chestionați au ales
Școala Populară de Arte, 5 dintre ei au menți onat Bazinul de înot. Printre respondenți au fost 6
care au ales Căminul cultural, la mică distanță (7 respondenți) aleg atelierele particulare, iar 3
părinți își duc copiii la Palatul copiilor. Instituțiile în care sunt organizate activitățile diferă în
funcție de specificul cursului . Aceste instituții au fost alese, după cum ne va spune o întrebare
precedentă, în urma recomandărilor unor prieteni sau cunoștințe, în cea mai mare parte.

Figura 18 051015
051015
1 2 3 4 5 6 711. Unde sunt organizate activitățile?
50 răspunsuri
1. ARTelier 2. Club sportiv
3. Școala Populară de Arte 4. Căminul cultural
5. Palatul copiilor 6. Bazin înot
7. Ateliere particulare

53 Atunci când vorbim despre serviciile oferite în cadrul activităților din mediul nonformal,
96% dintre respondenți afirmă că acestea sunt cu plată, în timp ce 4% (2 respondenți) susțin că
sunt gratuite. Mai mult de 90% dintre părinții chestionați au copiii înscriși la diferite cursuri în
mediul nonformal, cursuri care se plătesc. Prin urmare, toate instituțiile de mai sus oferă servicii
cu plată, cu excepția Palatului Copiilor, motiv pentru care părinții consideră acest lucru un
dezavantaj. Suntem de acord c ă, din păcate, mulți copii nu pot urma cursuri, chiar de ar dori sau
ar avea inclinație către, din cauza situației financiare a familie, a distanței ce trebuie parcursă
pentru a ajunge la instituțiile aflate în mare parte în mediul urban , excepție făcând C ăminul
cultural.

Figura 19
Dacă dorim să descoperim cum și de la cine află părinții despre activitățile nonformale
desfășurate în orașul în care locuiesc, atunci, întrebarea 13 are răspunsul căutat: 52% dintre
părinți știu de la cunoștințe sau prieteni, 34% au văzut pe internet, iar 14% au aflat de la școală.
Observăm că școala nu se implică foarte mult în promovarea activităților nonformale, iar părinții
aleg din variantele oferite de prietenii și cunoștințele acestora, ceea ce ar putea reprezenta o
recomandare subiectivă și nu neapărat cea mai corectă și utilă. O altă mare parte de respondenți
nu așteaptă recomandări din parteqa nimănui, căutând singuri pe internet activități în mediul
nonformal care să fie potrivite pentru copil.

54
Figura 20
Dacă vrem să știm care este opinia părintelui în ceea ce privește beneficiile participării
copilului la activități din mediul nonformal, din cercetarea efectuată rezultă că cea mai mare
pondere o are dezvoltarea emoțională ( 41 respondenți din 50 au ales a ceastă variantă), urmată la
mică distanță de dezvoltarea competențelor sociale (35 respondeți din 50), iar cu un număr de
34 de respondenți se află formarea unor deprinderi și priceperi practice utile. Varianta „nici
măcar una din cele de mai sus” nu a fo st bifată, iar la varianta de răspuns „Altele” două
persoane au precizat ca beneficiu al participării la activitățile nonformale, dezvoltarea cognitivă.
Părinții au avut posibilitatea să aleagă una sau mai multe variante și chiar să menționeze altele pe
care le consideră relevante, fapt pentru care unii dintre ei au ales una, două sau trei răspunsuri.
Cele trei variante propuse au acumulat punctaje apropiate, părinții considerând în funcție de
activitățile pe care le frecventează copilul, fie că dezvoltă latura emoțională, fie competențele
sociale, ori formează deprinderi și priceperi.
La întrebarea 15, care solicită participanților la chestionar, menționarea unui dezavantaj
al activităților nonformale, dacă consideră că există, răspunsurile sunt împărțit e în două
categorii: o parte care consideră că nu există dezavantaje( 25 respondenți) și o parte care oferă
răspunsuri, formulând cel puțin câte un dezavantaj .
Pentru a doua categorie, răspunsurile cele mai frecvente au vizat timpul insuficient (
limitarea timpului de odihnă, de joacă, copilului îi rămâne puțin timp liber) – 5 respondenți ,
disponibilitatea părintelui ( acesta nefiind totdeauna disponibil să ducă și să aducă copilul la
cursuri, ceea ce reprezintă un impediment) -6 respondenți , deplasările ( pe ntru cei care locuiesc

55 în mediul rural sau la periferia orașului) – 6 respondenți , costurile ridicate ale acestor activități
(un respondent menționează „cursurile de calitate au prețuri mai ridicate”) – 6 respondenți , dar și
ora târzie de desfășurare a activ ităților (1 respondent) și faptul că nu se obțin certificări (1
respondent).

b) Interviul
❖ Analiza calitativă a datelor

Interviul conține întrebări referitoare la: programa și obiectivele stabilite, competențe
dezvoltate, relația profesor -părinte, recompense, atmosfera de lucru , reguli, beneficiile
participării, munca suplimentară și frecvența la cursuri, metode folosite pentru a dezvolta
creativitatea.
La întrebarea prin care dorim să aflăm dacă profesorii urmăresc o programă și ce
obiective își propun , 4 dintre ei au răspuns că nu urmăresc o programă , iar unul dintre ei a
spus că se inspiră din programa din instituțiile de învățământ, la care adaugă multe alte teme de
interes pentru copii. Temele sunt stabilite de fiecare profesor în parte, în funcție de
particularitățile copiilor, de interesele lor încercând să alterneze tehnicile de lucru.
Obiectivele le putem clasifica în funcție de domeniu, alăturând pictura cu desenul (desen,
grafică și culoare) , modelajul cu lucrul m anual, iar muzica fiind o categorie aparte. Pentru
pictură și desen am extras următoarele obiective: – dezvoltarea creativității, imaginației ,
stăpânirea unor noțiuni de bază , dobândirea unor deprinderi practice ( să învețe să pagineze, să
cunoască proporț iile, tonalități) ; pentru modelaj și lucru manual am desprins obiective, precum: –
dezvoltarea motricității fine a mâinii , dexteritatea, dezvoltarea simțului civic ( să recicleze, să
reutilizeze obiecte), dezvoltarea priceperilor din sfera lucrului manual( croșetat, coasere, tăiere,
decupare, împletire, noduri), dezvoltarea imaginației ; iar pentru dezvoltarea simțului muzical
mentorul intervievat ne oferă câteva obiective pe care și le propune: -dezvoltarea capacității de a
descifra o partitură, a unor tehnici instrumentale/ vocale specifice, cunoașterea și utilizarea
unor elemente de limbaj muzical.
Cunoaștem că în educația nonformală nu există recompense, totuși am dorit să aflăm prin
ce modalitate le sunt recunoscute și recompensate eforturile și talentul copiilor. Așadar, în urma
răspunsurilor celor cinci mentori, am extras o serie de „recompense” de ordin spiritual, în niciun
caz recompense materiale, iar acestea sunt:
• Laude, încurajări, aplauze;
• Partici parea la concursuri;

56 • Serbări, audiții, expoziții ;
• Feedback pozitiv, autoevaluarea produsului;
• Oferirea unor diplome tuturor copiilor în cadrul serbărilor, expozițiilor,
etc.

De asemenea, unul dintre intervievați și -a exprimat ideea cu privire la recompe nse
spunând că: „Dacă lucrezi și nu aștepți neapărat o răsplată, care ea vine în timp, o să ai mari
câștiguri. Munca susținută, răbdarea, voința ne conduc la dezvoltare.” Așadar, activitatea
nonformală este opțională, nu te aduce nimeni acolo dacă tu nu vr ei. Este mijlocul prin care poți
să dezvolți o pasiune, fiind acompaniat de un mentor, un om care oferă sfaturi și te ajută să -ți
însușești tehnici de lucru.
Despre atmosfera de lucru am cerut păreri atât din partea părinților, cât și din partea
mentorilor. Cei cinci intervievați au descris succint atmosfera de lucru din sală, punând accent
pe : starea de relaxare și concentrare, o atmosferă degajată, cu posib ilitatea de a lua pauze de
odihnă atunci când copilul simte nevoia, muzică ambientală, calm și liniște în anumite momente,
veselie, zâmbete și entuziasm în fiecare moment.
Profesorul M.Ș. ne mărturisește că: „ Atmosfera de lucru trebuie văzută , sunt lucrur i pe
care e bine să le vezi. Poate părea o treabă plictisitoare să vezi pe cineva ore în șir desenând un
copac, dar rezultatul dăinuie în timp. Istoria noastră e scrisă în funcție de lucrările de artă care
ne-au rămas mărturie.”
O altă întrebare se referă la regulile existente pe parcursul desfășurării activităților, reguli
care ajută la buna funcționare a acestora. Cei cinci intervievați, deși nu au discutat între ei, au dat
răspunsuri care în esență ne conduc la aceeași idee de bază: regulile să fie cât m ai puține , de
bun simț. Prin urmare, copiii trebuie să se respecte, să nu ridice tonul, să nu judege produsele
celorlalți, să nu râdă de ceilalți, să nu deranjeze colegii, să nu utilizeze materialele și obiectele
ascuțite în alte scopuri decât cele prezent ate, etc. Toate aceste reguli țin de siguranța lor fizică și
emoțională, considerând aceste reguli ca fiind niște norme elementare, pentru o mai bună
desfășurare a activității. Intervievatul C.C. a expus următoarea idee: „Nimeni nu greșește,
nimeni nu este greșit!” Disciplina e la ea acas ă tocmai nepunând prea multe condiții și
interdicții.
De asemenea, am cerut informații cu privire la parteneriatul mentor -părinte și la gradul
de implicare al părintelui în cadrul activităților nonformale. După central izarea opiniilor, a reieșit
că părinții sunt deschiși față de facilitator, discută cu el, cere sfaturi, iar unii dintre ei participă la

57 atelierele de familie, organizate ocazional de către trei dintre profesori. Totodată, părinții oferă
ajutor acasă, dacă acesta este cerut.
În următoarele rânduri expunem ideile intervievaților cu privire la avantajele sau
beneficiile participării la activitățile nonformale.
M.Ș.: „Dacă eu citesc o carte și tu citești 20 într -un an, care crezi că e diferența dintre
noi? Eu o să am un vocabular mai scăzut, dar și mintea aleargă altfel prin spiritul tău. Cel care
nu depune niciun efort se atrofiază, cel care face ceva are vigoare. Ce se întâmplă dacă cineva
privește un obiect? Citește altfel natura, pătrunzi cu mintea și gândești și vezi altfel lumea.
Patrimoniul unei țări este format din obiecte de artă; acolo este înglobat spiritul, în orice limbă
ai vorbi și oriunde te -ai afla poți să înțelegi și să interpretezi un tablou. ”
R.C.: „Dezvoltarea simțului artistic, realizarea unor relații într -un grup social (legarea
unor prietenii), ascuțirea simțului estetic, încrederea în sine (pentru că în momentul în care vezi
un produs finit și eșt i apreciat pentru ce ai făcut, automat încrederea în sine este sporită).”
C.C.: „Dezvoltarea creativității, îndemânării, motricității fine a mâinii .”
A.M.N.: „Participarea la ateliere de muzică dezvoltă o serie de capacități intelectuale și
procese cognitive, se dezvoltă cultura generală, creativitatea.”
E.C.: „Sporește încrederea în sine, autonomia crește treptat, deoarece aceștia reușesc să
obțină produse realizate pas cu pas de mânuțele lor.”
Concluzionând, fiecare interacț iune cu activitățile nonformale reușește să aducă o
schimbare, cât de mică, în mintea și spiritul școlarului mic.
Prin următoarea întrebare dorim să descoperim frecvența școlarilor mici la activitățile
nonformale, dar și implicarea de acasă (dacă studiază individual acasă, din dorința proprie).
Unii dintre intervievați ne spun că acești școlarii vin cel puțin o dată pe săptămână la cursuri și
de multe ori aduc sau povestesc ce au mai lucrat suplimentar acasă. Pe partea muzicală,
intervievatul susține că „ Studiul individual este o condiție pentru a progresa. O oră pe
săptămână cu profesorul este insuficientă pentru do bândirea și dezvoltarea aptitudinilor.”
De asemenea, M.Ș. ne mărturisește, în urma experienței vaste pe care o are în activitatea
cu copiii, că tr ebuie să le oferim libertatea de alegere : „Inspirația vine atunci când stai cu
pensula în mână. Ai nevoie de tărie, nimeni nu te pune să faci asta, te pui singur, concurezi
singur, lupți singur, iar dacă aceste obstacole sunt învinse atunci există un câștig. Sunt copii
care vor să vină în fiecare zi, iar alții vin o dată de săptămână. E în funcție de vârstă, nu toți se

58 dezvoltă la fel, frecvența fiecăruia este diferită. ( nucul, spicul de grâu, inul – nu toate rodesc în
același timp). E bine să -i iei pe toți în evidență pentru că nu ști niciodată unde apare
genialitatea .” Această abordare este benefică în primul rând copilului, pentru că fiecare are un
ritm popriu, fiind necesar să ne axăm pe o educație diferențiată, individualizată.
Am inclus și o întrebare prin care dorim să evidențiem dacă părintele aduce copilul la
cursuri sau acesta vine din dorință proprie. Am observat, în urma luării celor cinci interviuri, pe
chipul intervievaților uimirea. Nu au vrut să creadă că un părinte ar putea să -și aducă copilul
forțat la activități care nu -i plac. Mentorii, îi descriu pe părinți ca pe niște facilitatori –
deschizăt ori de drumuri, prin prisma faptului că pot să observe, să descopere și să ghideze
copilul în alegerea unor activități. Aceștia mai spun că și dacă există cazuri de copii care vin la
îndemnul părintelui, aceștia fie după prima ședință sunt acaparați și își doresc să revină, fie nu și
atunci nu o mai fac. Chiar mentorii recomandă părinților, unde este cazul, să nu aducă copilul la
activitățile la care observă că nu participă și nu are o înclinație. Sunt, după spusele
intervievaților, copii care solicită pări nților înscrierea la diferite activități nonformale, fie din
curiozitate, fie din pasiunea pentru acel domeniu.
La întrebarea „Cum reușesc aceste activități să dezvolte creativitatea școlarului
mic? ”, intervievații au oferit răspunsuri similare, cuvântul cheie din fiecare răspuns fiind
imaginația .
Mai mult decât atât, la muzică, copiii pot improviza pe o temă dată, fiind acompaniați de
profesor , la pictură și desen , aceștia primesc teme variate prin care sunt solicitați să -și imagineze
„lumea peste 1000 de ani” și să o transpună printr -un desen, la modelaj, de cele mai multe ori,
școlarii sunt îndemnați să creeze caractere imaginare, iar pe partea de lucru manual sunt oferite
materiale diverse din nat ură, obiecte din lemn, din plastic, obiecte reciclate, pe care le putem
îmbina în orice formă.
Următoarea întrebare vine ca o continuare a celei de mai sus, dorind să extragă metodele
utilizate de către mentori, metode ajutătoare pentru dezvoltarea creativității școlarilor mici. Unul
dintre intervievați spune foarte frumos că: „ Noi toți avem nas, gură, ochi, dar Dumnezeu a făcut
o diversitate din ele.” Așa se întâmplă și cu abordarea temelor, fiecare trebuie să aibă o viziune
proprie. Pe lângă cunoștințele și deprinderile practice dobândite în urma unor cursuri, copilul
trebuie să știe și să creadă în ideea unicității.
Modurile în care profesorii încearcă să dezvolte creativitatea copiilor sunt puțin diferite
în fucție de domeniul de apli care. Spre exemplu, pe partea de pictură și desen, grafică, culoare

59 funcționează jocurile de imaginație, desenul liber, studiul după natura vie , reală, vizitele la
muzee de artă , etc. Pentru muzică: realizarea de imporvizații pe o temă dată, acompaniați de
profesor , jocuri muzicale și cum pot să scoată sunete muzicale cu ajutorul unor obiecte din
natură sau realizate din obiecte reciclate . Lucrul manual poate fi o activitate creativă , după ce
stăpânești tehnicile de lucru, deoarece poți alterna culori, text uri și forme în funcție de viziunea
ta.
Temele abordate în pictură sunt: natura statică, compoziția, peisajul, portretul, iar aici
există o diversitate enormă de necuprins chiar. ”Lucrul după natură este primordial ( uită -te la
un bolovan, la o bucată de brânză, un nor, un măr), fiecare transmite altceva, are altă energie ,
ce îți transmite el prin filtrul tău se transpune în desen, în grafică, pe pânză. Îi las pe ei să
vorbească î n limbajul lor, îi las să aleagă sau să propună teme, vin ei cu idei, e bine să fii
receptiv ca profesor și să știi să -l înveți, să le explici de câte ori e nevoie. Copiii învață unul de
la celălalt, în grupă existând copii de vârste diferite. Rezultatele vin în urma vizitării muzeelor,
cititului, admirării lucrărilor, a exercițiului. Înveți tot timpul, învățatul nu trebuie să fie cumva
îngrădit, e deschis, poți să treci dintr -o parte în alta.”
O ultimă întrebare a interviului, cere facilitatorilor să își exprime opinia cu privire la
motivele pentru care cred ei că tot mai mulți copii vin la astfel de activități. Motivele extrase
sunt:
• Cursuri le oferă informații prezentate altfel, decât în educația formală;
• Nu este obligatoriu, nu te ceartă nimeni dacă ai g reșit;
• Primești feedback, ești ascultat și încurajat,
• Ai libertate de exprimare;
• Temele stârnesc curiozitatea copiilor;
• Nevoia de cunoaștere, plăcerea de a cânta, de a desena/picta ;
• Nevoia de a fi împreună cu alți copii cu aceleași pasiuni ;
• Mediul de lucru plăcut ;
• Îndrumător ii bine pregătiți și cu drag pentru munca lor si pentru copii ;
• Dorința de a încerca ceva nou .
Motivele enumerate mai sus, aduc împreună cele mai vitale nevoi ale copiilor: nevoia de
interacțiune socială , nevoia de mișcare, nevoia de cunoaștere și nevoia de explorare , iar
activitățile nonformale vin în ajutorul copilului, oferind o gamă variată de cursuri care satsifac
aceste nevoi .

60 CONCLUZ II

În general, activitățile nonformale sunt privite de către părinți cu entuziasm și interes, iar
de către profesori ca o modalitate de formare și dezvoltare a unor noțiuni, deprinderi, abilități.
Acestea își ating scopul atât timp cât sunt corect dimensionate, atât din punct de vedere
cantitativ, cât și din punct de vedere calitativ, și nu devin plictisitoare. Acest lucru depinde, în
mod evident, de formator, care trebuie să dea dovadă de inventivitate, ingeniozitate, creativitate,
imaginație, pentru a găsi modalități diferite de expunere a temelor de lucru, astfel încât acestea
să stârne ască interesul elevilor și să fie atractive.

Referitor la prima ipoteză, respectiv faptul că ”prin participarea elevilor la
activitățile nonformale s -ar forma abilități și deprinderi (practice, spiritul de observație, atenția,
imaginația, gândirea creativă, limbajul) , atunci s -ar dezvolta creativitatea ”, putem concluziona
că, toate aceste abilități sunt necesare pentru săvârșirea unui individ și că acestea sun t rotițele
care deblochează creativitatea , astfel încât apreciem că această ipoteză se verifică.

Cu privire la cea de a doua ipoteză, respectiv faptul că ” dacă formatorii ar utiliza metode
și strategii care stimulează imaginația, atunci s -ar dezvolta cre ativitatea ”, putem afirma că
analiza a condus la concluzia că dezvoltarea creativității este influențată, în principal, de
metodele și strategiile utilizate în cadrul activităților . Este însă nevoie și de o înclinație spre
activitatea aleasă, de formarea unor deprinderi, pentru că o motivație puternică și exercițiul
dezvoltă competențele cognitive și practice. Cea de a doua ipoteză se verifică în limitele
cercetării de față.

În ceea ce privește cea de a treia ipoteză, referitoare la „ modul în care sunt desfășurate și
organizate activitățile nonformale simulează sau inhibă dezvoltarea creativității”, putem
concluzina că temele abordate, ambientul și regulile, recompensele și ora la car e sunt organizate
activitățile influențează actul creativ, astfel ipoteza se verifică.

Referitor la ce a de a treia preipoteză „dacă copiii ar participa la activitățile nonformale
constant și ar exersa și acasă, atunci s -ar dezvolta creativitatea” , putem concluziona că
numărul de participări pe săptămână nu sunt un criteriu semnificativ, deoarece fiecare are
propriul ritm de creștere, de dezvoltare și chiar de apariție al actu lui creativ și implicit al
creativității. Dacă am admite că timpul alocat pentru activitățile nonformale determin ă gradul

61 de dezvoltare al crativității , atunci, preipoteza s -ar putea verifica, însă, în lipsa mai multor
informații care să conexeze cele două elemente, nu putem afirma, cu certitudi ne, verificarea celei
de-a treia preipoteze.

În ceea ce privește proiectul de cercetare efectuat, putem concluziona, în urma analizei
acestuia, că activitățile nonformale, pot dezvolta creativitatea școlarului mic, atât timp cât sunt
corect dimensionate d in pun ct de vedere cantitativ și calitativ, sunt diversificate, sunt
stimulative, implicând imaginație în desfășurarea lor. Totodată , putem spune că pe lângă
creativitate, copilul se dezvoltă din punct de vedere social, psihic, fizic și emoțional.
De asemenea, participarea la multe activități diferite pe săptămână influențează timpul
liber al copiilor, timpul de joacă și de odihnă, părinții considerând acesta ca fiind un dezavantaj
al activităților nonformale. Totuși, considerăm că acest lucru este mai degrabă o consecință a
suprasolicitării copilului, decât un dezavantaj propriu -zis al activităților nonformale. Frecvența și
tipurile de activități la care participă copilul trebuie să fie alese conform particularităților de
vârstă și a timpului, astfe l încât să -i rămână timp suficient de joacă, odihnă, socializare în alte
spații decât acesta.

62 BIBLIOGRAFIE

1. Bejat, M. (1971). Talent, inteligență, creativitate . Cluj: Editura Științifică .
2. Bontaș , I. (1998). Pedagogie . București: Editura ALL .
3. Canfield, J., Hansen , M. (1998). Supă de pui pentru suflet. 101 povești pentru
mângâierea inimii și înviorarea a sufletului . București: Editura AMALTEA .
4. Crețu, T. (2016). Psihologia vârstelor . Iași: Editura Polirom .
5. Cucoș, C. (2006). Pedagogie( ediția a II -a). Iași Editura Polirom .
6. Dewey, J. (1972). Democrație și educație . București: Editura Didactică și Pedagogică .
7. Golu, M. (2002). Fundamentele psihologiei , vol. I . București: Editura Fundației România
de Mâine .
8. Manolescu, M. (2019). Evaluarea în educație. Meritocrația și mediocritatea. București:
Editura Universitară.
9. Manolescu, M. ( 2004). Curriculum pentru învășământul primar și preșcolar. Teorie și
practică. București: Edi tura Credis.
10. Moraru, I. (1998). Psihologia creativității , volumul II . București: Editura VICTOR .
11. Nell, M., L., Drew, W., F., Bush, D., E., DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE . Cum folosim jocul
didactic în educația timpurie , Editura Trei, București, 2016.
12. Neveanu, P., P, Zlate, M., Crețu, T., Psihologie școlară, București, 1987 .
13. Neveanu, P., P., Zlate, M., Crețu, T., Psihologie. Manual pentru clasa a X -a școli
normale și clasa a IX -a licee, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998 .
14. Neveanu, P.,P. (1987). Le modèle vectoriel -opérationnel de la créativité; in Revue
Roumaine des Sciences Sociales – Série de Psychologie .
15. Piaget, J., Inhelder, B. (1976). Psihologia copilului . București: Editura Didactică și
Pedagogică .
16. Robinson, S. K. (2011). Out of Our Minds: Learning to Be Creative , ed. a II -a. West
Sussex, UK: Capstone Publishing.
17. Roco, M. (2004). Creativitatea și inteligența emoționa lă. Iași: Editura Polirom .
18. Roig, G., M. (2009). Arta pentru copii. Editura Gama.
19. Roșca, Al., Zorgo B. (1972). Aptitu dinile . Editura Științifică .
20. Schiraldi, R. (2013). Manualul stimei de sine . Editura Curtea Veche .
21. Sillamy, N. (1996). Dicționar de psihologie . București: Editura Univers Enciclopedic .
22. Stoica, A. (1983). Creativitatea elevilor. Posibilități de cunoaștere și educare . București:
Editura Didactică și Pedagogică .

63 23. Stoica -Constantin, A. (2004). Creativitatea pentru studenți și profesori. Iași: Editura
Institutul European.
24. Țopa, L. (1980). Creativitatea . Cluj: Editura Științifică .

64 ANEXE

Anexa 1
Interviu

Interviul este adresat profesorilor/ mentorilor care organizează și desfășoară activități
nonformale cu copiii de vârstă școlară mică (6-11 ani) . Este un interviul structurat, prin care
doresc să desprind impactul activităților nonformale asupra dezvoltării creativității școlarului
mic.

Întrebări:
1. Care este specificul activității pe care o desfășurați cu copiii?
2. Care este pregătirea dvs. în acest domeniu?
3. Urmăriți o programă cu niște obiective prestabilite atunci când organizați activitatea cu
copiii?
4. Ce doriți să dezvoltați prin aceste activități?
5. Creați un parteneriat cu părinții? Aceștia pot participa la activități?
6. Cum le sunt recunosc ute talentele sau reușitele copiilor?
7. Cum ați descrie atmosfera de lucru?
8. Există niște reguli pe care copiii trebuie să le respecte? Care sunt acestea ?
9. Care sunt avantajele/beneficiile participării la astfel de activități?
10. Copiii lucrează și acasa? Care este frecvența cu care aceștia vin la activități?
11. Din experiența dvs., copiii vin pentru că își doresc sau pentru că așa vor părinții?
12. Cum reușesc aceste activități să dezvolte creativitatea copiilor?
13. Ce metode/ st rategii folosiți pentru a le dezvolta crea tivitatea copiilor care vă trec pragul?
14. Care credeți că sunt motivele pentru care tot mai mulți copii vin la aceste activități
extrașcolare?