Plan de intervenție individualizat [610070]

1
Plan de intervenție individualizat
~ probleme sociale și de relaționare~
Profesor psihopedagog Mutaffof Melania
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Sighetu -Marmației, Maramureș

I. Caracteristici ale dezvoltării sociale în copilărie
Dezvoltarea socială a copilului se realizează asemenea dezvoltării motorii sau cognitive,
subliniindu -se că unele deprinderi de comportament social apar atât de frecvent în perioada micii
copilării încât s -ar părea că ele nu se datorează doar influențelor contextului social, c i sunt
produsul normal al dezvoltării sale. Foarte devreme copilul este angrenat într -un proces de
asimilare a unor comportamente, reguli, norme, principii specifice unei comunități, proces
cunoscut sub denumirea de socializare.
A.Birch (2000) subliniază c ă acest concept este fo losit tocmai pentru a descrie și explica
modul în care copiii dobândesc un comportament necesar adecvărilor la cultura și s ocietatea din
care fac parte, comportament exprimat în reguli de conduită, sisteme de credințe și ritualuri.
În perioada de la 0 la 1 an au loc o serie de manifestări ale comportamentului social, care
sunt fundamentale pentru evoluția ulterioară a copilului. Această perioadă este importantă nu
numai pentru copil ci și pentru familie. În această perioadă unul din factorii sociali cei mai
influenți este considerat mama ca sursă de recompense primare: hrană, contact tactil, căldură,
ușurarea durerii etc.
În al doilea an de viață, copilul parcurge o etapă importantă, învață mersul, învață să
comunice, manipulează ob iecte accesibile lui, începe să se conducă în mod constant după ceea
ce vede și aude de la adult, manifestă o anume inițiativă și independență.
În perioada care urmează, respectiv al treilea an de viață, achizițiile înregistrate îi vor
permite copilului s ă-și diversifice relațiile cu ceilalți, rămânând totuși încadrat în anumite
împrejurări obișnuite ale vieții fără a reuși să se desprindă de ele. Timpul petrecut în cadrul
comunicării sociale crește treptat, contactele devin mai lungi și mai complexe.
Înspre 5 -6 ani copilul manifestă diferite tipuri de comportament social, se ceartă, se
împacă, colaborează, concurează, jocul solitar rămânând totuși un refugiu indispensabil pentru
emoțiile distruse după perioadele anevoioase de contact social (apund Dimitr ovsky,1978). În

2
această perioadă reacțiile, răspunsurile sociale ale copilului sunt mai mult pozitive decât
negative, gesturile prietenești sunt mai numeroase decât cele de ostilitate, sunt mai degrabă
afectuoși decât agresivi, iar sentimentul de integrare și prietenie este mai accentuat decât cel de
dominare. Acest fapt nu înseamnă însă că manifestările negative de furie și agresivitate nu există,
ele apar nu de puține ori însă nu sunt dominante.
Creșterea conștiinței de grup atrage după sine diminuarea e gocentrismului, sporirea
sensibilității față de altul, acestea fiind consecința dezvoltării structurilor cognitive care anunță
instalarea reversibilității și a raporturilor de reciprocitate. Un aspect important al
comportamentului social este apariția și m anifestarea spiritului de competiție care cunoaște o
evoluție graduală de la 2 ani, când copilul este preocupat de ceea ce are la dispoziție, nefiind
influențat de prezența altora. La 3 ani începe să conștientizeze ce fac partenerii, la 4 ani
manifestă un sentiment de concurență, de a se întrece unul cu altul, la 6 ani crește spiritul
autocritic față de propria persoană. Perioada preșcolară înregistrează un ritm de dezvoltare și din
punct de vedere social.
În perioada 6 -10 ani evoluția spre o autonomie prog resivă continuă, mai preocupat de
asimilarea de cunoștințe din diverse domenii, copilul nu va neglija însă relațiile lui cu alții, care
vor căpăta caracteristici noi date de noul tip de activitate. Descreșterea perioadei de timp
petrecută în familie determ ină în mod direct creșterea celei petrecute în sânul comunității, unde
comportamentele devin din ce în ce mai diferențiate, activitățile mai organizate, iar contactele cu
colegii mai strânse. În cadrul grupului copilul poate deveni observat și observator, condus sau
conducător, dar mai conștient de motivele sentimentele altora, crescând în același timp
capacitatea de a exprima și identifica corect emoțiile, de a împărtăși ideile altora. Cu alte cuvinte,
copilul a achiziționat aproape tot ce -i trebuie pentru a continua drumul socializării, care în
perioadele următoare se va intensifica, adăugând noi caracteristici astfel încât să se transforme
într-un om adevărat, capabil de o integrare socială eficientă.
În privința dezvoltării sociale, numele lui E. Erikso n este bine cunoscut, autorul
propunând „teoria psihosocială”, care relevă relația dintre dezvoltarea psihofizică a individului și
contextul său social.
Stadiile dezvoltării psihosociale (Erikson apund Hergenhahn și Olson, 1999 )
Vârsta Stadiul Criza Virtutea
0-1 an copilărie încredere vs. neîncredere speranță

3
1-3 ani copilăria timpurie autonomie vs. rușine voință /hotărâre
4-5 ani preșcolar inițiativă vs. vină scopuri
6-11 ani școlar mic hărnicie vs. inferioritate competență
11-20 ani adolescență identitate vs. confuzia rolurilor fidelitate
20-24 ani adult tânăr intimitate vs. izolate dragoste
25-64 ani adult generozitate vs. stagnare grijă
Peste 65 ani bătrânețe integritatea eului vs. disperare înțelepciune

II. Rolul familiei în dezvoltarea socială a copilului
Încă de la naștere copilul este supus unui proces de socializare în cadrul căruia acesta
dobândește un comportament necesar adecvării lui la cultura și societatea din care face parte,
dobândește te reguli de conduită, siste me de credințe și atitudini. (Birch, 2000). Acest proces de
socializare este influențat în copilărie, în cea mai mare parte de părinți care constituie primele
modele cu care copilul va dori să se identifice, care îi asigură suport material, dar și cel afec tiv de
care are atâta nevoie.
Familia, în orice societate, joacă rolul cel mai important în formarea și socializarea
copilului deoarece ea reprezintă cadrul fundamental în interiorul căruia sunt satisfăcute nevoile
sale psihologice și sociale și împlinit e etapele întregului său ciclu de creștere și dezvoltare fiind
astfel primul său intermediar în relațiile cu societatea și, de asemenea, constituie matricea care
îi imprimă primele și cele mai importante trăsături caracteriale și morale. Privită ca nucl eu
social, familia este prima care influențează dezvoltarea copilului deoarece își pune amprenta
pe întreaga sa personalitate iar trăinicia edificiului depinde de calitatea temeliei.
Familia reprezintă pentr u copil structura socio -afectivă securiza ntă, principala structură
protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolute necesară existenței lui. În familie
copilul are parte de primele lecții de viață, părinții sunt cei care îi oferă un prim model de
învățare.
Relația părinte -copil are o deosebită importanță atât în fixarea celor mai adecvate
deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unor condiții psihologice normale . Sentimentul
de siguranță pentru copil, se întemeiază pe sentimentul de a fi acceptat așa cum este și ceea ce
este de către anturajul său imediat, dar mai cu seamă de către părinți , iar pentru a se simț i
acceptat înseamnă mai înainte de orice a se simți iubit. Sentimentul de iubire nu poate fi pentru

4
copil un sentiment abstract motiv pentru care dragostea trebuie să fie simțită de către copil, să fie
exprimată prin acordarea unor satisfacții concrete . De asemenea, în timp, copilul va simți
dragostea părinților și din bunăvoința ce i se arată, din bucuriile ce i se oferă, și, în special, din
interesul pe care părinți i îl acordă faptelor lui și din timpul pe care i -l consacră.
În familie se dobândesc primele acte de socializare – relații, mai ales cu mama, obiecte,
persoane, conduite , care capătă trăsături specifice în funcție de starea material -economică și
cultural a cesteia. Influențele realizate de părinți, în contactul cu copiii lor, sunt încărcate de
socializare, se formează capacitatea evaluării faptelor admise social și conștiința responsabilității
sociale. Funcționarea familiei ca mediu afectiv, social și cultu ral se bazează în mare parte pe
comunicare.
Plan de intervenție – probleme sociale și de relaționare
Argument
O primă caracteristică a afectivității școlarului mic este evoluția ei discretă, latentă, mai
intimă. Emoțiile, dispozițiile, sentimentele copilului sunt mai puțin exteriorizate, atât cele
pozitive cât și cele negative. De mare importanță rămân legăturile afective cu părinții, mai ales
acum când copiii se confruntă cu sarcini numeroase și adesea dificile. Dragostea necondiționată a
părinților este un important factor de securizare și sprijin pentru a trece peste diferitele dificultăți
și unele insuccese școlare. Relațiile afectuoase dintre părinte și copil, cât și relațiile dintre părinți
duc la structurarea pozitivă a personalită ții. Relațiile defectuoase dintre părinți și copii au efecte
negative (agresivitate, instabilitate, anxietate, timiditate, etc.). Toate acestea se resfrâng negativ
la nivelul întregii activități școlare.
Armonizarea relațiilor părinte -copil, o via ță de familie echilibrată și afectuoasă dezvoltă
trăsături de personalitate opuse celor enumerate mai sus: copilul are încredere în forțele proprii,
se adaptează ușor vieții școlare și dobândește un real echilibru emoțional. În dezvoltarea socio –
emotională a școlarului mic se observă modificări în înțelegerea și exprimarea emoțiilor.
Tabloul clinic
T. D. are 10 ani, este elev în clasa a -III-a la CSEI. Este un băiat normal dezvoltat din punct
de vedere fizic, iar intelectual prezintă intelect de li mită, încadrându -se în profilul psihologic al
unui elev de vârstă școlară mică. Este un copil timid, introvertit, întâmpină dificultăți în a -și

5
explora potențialul în momentul confruntării cu grupul. Este ambițios în rezolvarea sarcinilor,
dar în ultimul t imp este mai retras. Provine dintr -o familie dezorganizată, fiind al treilea copil și
cel mai mic dintre frați. Relațiile interfamiliale nu sunt favorabile creșterii și dezvoltării
echilibrate a copilului, existând o atmosferă tensionată. În perioada vacan ței de vară, mama a
părăsit domiciliul, iar copilul a rămas în grija tatălui și a fraților mai mari. Copilul locuiește în
altă localitate decât cea în care se află școala și este adus la școală de fratele mai mare.
Caracteristici ale vârstei
După Piaget, subiectul nostru se află în stadiul operațiilor concrete 7/8 -11/12 ani, stadiu
care se caracterizează prin apariția grupărilor operaționale care permit conceptualizări și
coordonări de concepte. Mobilitatea structurilor mintale permite copilului să ia în considerare
diversitatea punctelor de vedere. Acest lucru se datorează cristalizării operațiilor mintale, care au
la bază achiziția reversibilității. Copilul poate de acum concepe că fiecărei acțiuni îi corespunde
o acțiune inversă care permite r evenirea la starea anterioară. Capacitatea de conservare a
invarianților se extinde, fiind sesizat esențialul. De la vârsta de 7/8 ani copiii admit conservarea
materiei, către 9 ani recunosc conservarea greutății și abia la 11 -12 ani conservarea volumului.
Se poate face saltul de la gândirea de tip funcțional, la cea de tip categorial. Operațiile mintale
rămân dependente și limitate de conținutul pe care îl pot prelucra: materialul concret. De aici și
caracterul doar categorial -concret (noțional) al gândiri i școlarului mic.
Dezvoltarea de sine și socială
După ce intră în școală și încep să se compare cu alții, copiii devin autocritici, se simt
inferiori și s -ar putea ca stima de sine să scadă (Cole & Cole, 1996). Ei ar putea să fie mai
inhibați în legătură cu lucrurile noi, și sunt mai sensibili când primesc un feedback de la colegi.
În timp ce devin conștienți de domeniile lor specifice de competenț ă și mult mai conștienți de
puterile și slăbiciunile lor personale, s -ar putea să experimenteze sau o încreder e de sine sau o
îndoială de sine .
Prieteniile au și alte funcții importante. Prin împrietenirea cu colegii, copiii învață să își
dezvolte o privire de ansamblu asupra lumii, să experimenteze anumite idei și roluri, și să învețe
abilități importante de interacțiune. Participând în activități, ei învață să coopereze și să se pună

6
de acord cu colegii, să dea și să încalce reguli, să își asume roluri de lideri și să înțeleagă
punctele de vedere ale altora .
Până la vârsta se 7 ani, copiii încep să -și depășească egocentrismul și să adopte
comportamente prosociale. Potrivit lui Selman (1980) , copiii din această etapă de dezvoltare
realizează că ceilalți oameni au gânduri și sentimente diferite de a lor.
În timpul primilor ani de școală, socializarea cu colegii este o problemă majoră. Intrarea
într-un grup și găsirea unui ,,cel mai bun prieten” contribuie la simțul de competență al copiilor.
În timp ce învață să se descurce cu presiunea, respingerea, acceptarea și acordul colegilor, ei
încep să formuleze valori, comportamente și credințe care facilitează dezvoltarea socială. Ca
rezultat, ei devin mai capabili în rezolvarea conflictel or și a problemelor sociale.
Identificarea problemelor
Din observațiile doamnei învățătoare reiese faptul că a apărut o schimbare a
comportamentului elevului de la începutul anului școlar. Elevul este mai retras, nu mai comunică
cu colegii, este pasiv în timpul activităților școlare, pare trist și îngândurat. Doamna învățătoare
a aflat că în timpul vacanței de vară mama i -a părăsit, iar el a rămas cu tata și cei doi frați mai
mari. Înainte, mama era persoana care îl însoțea la școală, iar de cân d a plecat locul ei este luat
de fratele mai mare.
Domeniul de intervenție – probleme de relaționare
Pentru început a fost necesar să se stabilească un program de întâlnire cu D. Activitățile
de consiliere individuală permit intrarea în profunzimea proble melor cu care se confruntă
copilul.
Durata intervenției : 6 săptămâni, 1 oră/săpt.
Obiective
– identificarea cauzelor care favorizează starea de timiditate
– crearea unui climat afectiv pozitiv care să -i confere sentimentul de securitate și confort
– dezvoltarea stimei de sine

7
Planul de intervenție personalizat
Lipsa afectivității, încă din copilărie poate determina tulburări afective, concretizate in
comportamente deviante. Lipsa de susținere a copilului aflat în dezvoltare atât intelectuală cât și
psihică, poate avea consecințe nefaste asupra întregii personalități .
I. Evaluare
Pentru a evalua problemele lui Dănuț, vom realiza împreună mai multe activități:
Activitatea1 . Pescuitul după sentimente
I se propune lui Dănuț acest joc pentru a -l ajuta să își dezvolte conștiința de sine și
exprimarea sentimentelor. Se vor decupa mai mulți pești din carton pe care sunt scrise
sentimente cum ar fi: supărat, fericit, furios, vesel, îngrijorat. Fiecare pește trebuie să aibă o
gaură în nas pentru a putea fi pescuit. Se va confecționa o undiță . Dănuț va pescui câte un pește
și vom discuta situația în care el a avut sau a simțit acel sentiment.
Activitatea 2 . Cutia cu îngrijorări
Dănuț va fi rugat să își scrie îngrijorările pe foi mici colorate de hârtie, după care să le
pună în cutia îngrijorărilor. El va extrage din cutie pe rând foile, după care împreună vom
discuta despre ceea ce a notat pe foile de hârtie, respectiv îngrijorările car e îl frământă pentru a
determina dimensiunea lor și unde trebuie intervenit.
II. Intervenție
Activitatea 3. Dezvoltarea stimei de sine
Pentru a stabili o relație terapeutică și a -l cunoaște mai bine pe Dănuț, se vor folosi
propozițiile neterminate în cadrul ac estei activități numită : Sunt cineva care….
La aceste propoziții va răspunde atât Dănuț , cât și terapeutul, pentru a -l ajuta să se deschidă
cu ușurință față de terapeut, deoarece copilul este foarte tăcut, nu comunică.
1. Mâncarea mea preferată este…… .
2. Ceea ce mă îngrijorează este…….
3. Ceva ce n -am făcut niciodată, dar care mi -ar plăcea să fac este….

8
4. Un lucru la care sunt bun este….
5. Un lucru pe care îl am în comun cu alti copii de vârsta mea este….
6. Unul din lucrurile mele cele mai valoroase est e…..
7. O greșeală pe care am făcut -o este….
8. Un lucru pe care l -am făcut și de care sunt foarte mândru este….
9. Un lucru care mi se pare greu este….
10. Culoarea mea preferată este…..
11. Ceva la care sunt bun la școală este…
12. Îmi place să fiu băiat pentru că….
13. Ceva care cred că mi -ar plăcea să fiu când voi crește mare ar fi….
14. Una dintre modalitățile mele preferate de a petrece timpul este…
15. Ceva fără de care mi -ar fi greu să trăiesc ar fi….
I se propune lui Dănuț un joc numit „Spune cum ești!” .
Procedură: terapeutul va citi câteva afirmații. Dănuț va alege un cartonaș care descrie cel mai
bine cum crede el că este în situația descrisă. Pot fi situații la care să aleagă două cartonașe care
descriu comportamentul său. Se va discuta fiecare alegere în parte.

CUM SUNT?
Harnic
Lăudat
Apreciat
Încrezător
Puternic
Acceptat
Sociabil
Deștept
Vesel leneș
certat
ocărât
neîncrezător
slab
neacceptat
retras
prost
trist

9
Activitatea 4.
Utilizarea biblioterapiei, și anume utilizarea concretă a unei povești similare problemei cu
care se confruntă Dănuț pentru a reuși să își dezvolte deprinderile sociale. Pentru că Dănuț are 10
ani, vârstă la care copiii sunt atrași de personajele din povești, se va realiza un rezumat și se va
prezenta „Povestea lui Harap Alb”, utilă datorită faptului că acesta este o persoană deschisă,
sociabilă, a reușit să -și facă foarte mulți prieteni, acest lucru având consecințe pozitive asupra lui
Harap Alb, deoarece atunci când ,, se afla în pericol ,, prietenii săi l -au ajutat.
De asemenea îl voi întreba pe Dănuț ce părere are despre modul în care Harap Alb a reușit
să-și facă prieteni, despre abilitățile sociale pe care acesta le deține. Împreună vom evalua
comportamentele personajelor și vom discuta despre modul în care el ar putea aplica
comportamente efieciente în situația sa.
Activitatea 5 . Jocul de rol
Pentru a -l ajuta pe Dănuț să -și dezvolte deprinderile sociale, de comunicare, i se propune
un joc de rol. Se pune în fața lui Dănuț un scaun, pe care el va alege și va așeza o jucărie de pluș.
Îl voi ruga să -și imagineze că discută cu un coleg/colegă, o persoană cu care dorește el să
interacționeze, ce ar dori să -i comunice, să -l întrebe cum reușește să -și facă prieteni. Jocul de rol
îl va ajuta să își exprime sentimentele, gândurile pe care le are despre el cât și despre colegii săi.
Jocul de rol este important deoarece încurajează i nteractiunea socială, deprinderile de
comunicare și abilitățile sociale.
Activitatea 6.
Pentru a -i diminua timiditatea și pentru a -l încuraja să -și exprime sentimentele i se
propune un joc. Pentru realizarea acestuia va fi nevoie de un carton sub formă d e cerc, care va fi
împărțit în 3 părți: pe o parte va fi desenat ă o casă, pe altă parte școala și pe a treia parte grupul
de prieteni. Va fi nevoie și de un pion. Clientul va muta pionul pe una din cele trei părți desenate
și va împărtăși informații despr e un comportament pe care acesta îl are în una din cele 3 situații.
Pentru a -i fi mai ușor în numirea comportamentelor, va avea o listă de comportamente și
sentimente din care aceasta va alege comportamentul care se potrivește până epuizează lista pe
cele 3 domenii. La fiecare comportam ent sau sentiment descris, Dănuț împreună cu terapeutul
vor găsi câte o soluție.

10

Lista de comportamente, sentimente cuprinde: stau în camera mea, stau în bancă, nu ies
în pauză, stau de vorbă cu colegii, povestesc cu părinți i, mă joc cu frații mei , mi-e frică de…. , nu
mă joc cu colegii , nu stau de vorbă cu părinții, îmi fac prieteni noi . Lista va fi utilizată ca un
suport, însă Dănuț are libertatea de a descrie și alte comportamente care nu a u fost numite în
această listă.

Evaluarea planului de intervenție
– ședințele s -au redus la interval de două săptămâni, apoi la o lună;
– obiectivele au fost atinse
– din discuțiile cu învățătoarea se observă progrese de relaționarea cu colegii
– participă la activitățile de grup

11
Bibliografie:
Bonchiș, Elena, Bîrle Delia, Miklo Iuliana (2009), Cunoașterea psihologică a copilului –
premisă a adaptării școlare -ghid pentru profesorii de pedagogia învățământului prima și
preșcolar, Editura Universității din Ora dea
Bonchiș Elena, (2007), Psihologia copilului , (2007), Editura Universității din Oradea
H. Rudolph Sshaffer, (2007), Introducere în psihologia copilului , Editura ASCR