Darul cel mai de preț al gândului este [609966]

ARGUMENT

„Darul cel mai de preț al gândului este
să fie limpede fără a cădea în comun .”
– Aristotel

Devine evident , chiar de la început , un aspect foarte important și anume
lucrarea de față nu are pretenții de exhaustivitate cu privire la lirica religioasă a
poeților cuprinși în cercetare , iar o res trângere a câmp ului de investigare constă în
faptul că, deși există ș i alți poeți români car e abordează această temă – raportarea
la sacru , interesul nostru vizează doar studiul acestora, cons iderându -i reprezentati vi
prin profunzimea și claritatea stilul ui scriiturii . Un limbaj liric ce se confundă pe
alocuri cu trăi rea limpede a Adevărului1, într -un flux de ritmuri și de cuvinte în care
imaginile își croiesc drumul până când cuvintele își găsesc forma. Poe ți într -o
căutare tăcută și l ucrători ai Cuvântului în vers , care își exprimă tensiunea ființială
prin experiențe de netăgăduit2. Cu un limbaj aerat și sculptural textele lirice se
grăbesc să ne călăuzească pe scara care urcă spre întâlnirea unică și unitară cu
Adevărul, spre tranzițiile pe care (poeții ) le-au parcurs pentru a ajunge la ea, spre
tensiunile interioare, angoasele, zbaterile și răzvrătirile inteligibilității, spre
pogorămintele inimii și în același timp damnările pe care cei aflați între ceea ce au
cunoscut și cele ce li se dau spre cunoaștere nu admit cale de compromis. Acest
limbaj încearcă să vorbească divinul , îndepărtându -se de formele conceptuale pen tru
a face loc povestirii un or experiențe în Unul , Cel nedescris și de ne cuprins .
„Omul trebuie să descifreze el însuși acea stă prefigurare divină din el și în
mod liber să-și cucerească propriul său sens, să -și construiască destinul său ”3 –
afirma Paull Evdo kimov , arătând calitativ importanța așezării omului , în mod liber,
asumat și sincer , în căutarea și relația cu Adevărul.
Evenimentul istoric în sine este reconstruit ca semnificație printr -un proces
de „neg ociere a interpretărilor”. De aceea , orice raportare la textele p ropuse spre a fi
analizate și interpretate , justifică imp ortanța libertății , ca o deschidere și evidențiere
vificatoare și iubitoare față de actul mărturisitor . Raportându -ne la textele propuse

1 „Eu nu știu dacă Adevărul există sau nu. Dar simt cu toată ființa mea că nu pot fără el …Pentru el renunț la tot, chiar
la întrebările mele și la îndoiala mea. … Eu, care stau pe marginea nimicniciei, pășesc ca și când aș fi ajuns deja pe
marginea cealaltă, în țara realității, îndreptățirii și cunoașterii .. .”, Pavel Florenski , Stâlpul și Temelia Adevărului,
Editura Polirom, Iași, 1999, p. 49 . Adevărul este apodictic, este principiu fundamental interior al ființei, ce se impune
prin prezență , umplere și desăvârșire a ființei.
2„Atâta timp cât mi -e frică nu sunt liber; și nu sunt liber să acționez după cum cere situația, ci constrâns să acționez
după cum mă împing imaginile și plăsmuirile produse de frica mea ”, Paul Tillich, Cutremurarea temeliilor , Editura
Herald, 2007, p. 186 .
3 Paul Evdokimov, Ortod oxia, EIBMBOR, București, 1996, p. 80

putem spune că a ctul poetic este act al vieții , deoarece este mișcare și avânt liber
spre „harul strălucitor care risip ește tene brele”4.
Cercetarea noastră reprezintă nu numai un c aracter recuperator, ci și o
perspectivă prin care dorim să ilustrăm și să a rgumentăm importanța g noseologică
și hermeneutică a creaților lirice pătrunse de atingerea Sacrului , într-un parcurs în
care perspectiva sintetică și s piritul de analiză se îmbină armoni os.
Este important de menționat că în acest studi u nu căutăm să vedem poezi a
ca text sacru sau pentru a găsi adevăruri teologice . Nu ne dorim a vedea în textele
lirice , propuse pent ru a fi ana lizate , o explicație profundă a unei credințe dogmatice
sau a evidenția influența contextului religios -istoric pe care spațiul românesc l-a avut
asupr a poeților . Punctul de plecare este relația între poezie și Sacru , este tocmai în
recunoașterea capacități i poetului de a depăși limba jul și de a dezvălui astfel ceea ce
este în afară de limbaj, citiți aici, Sacrul, înțeles ca manifestarea a ceva de o ordine
diferită , dar firească . Expresia li rică ca paradox, ca antino mie devine cale , atât pentru
poet câ t și pentru hermeneut, pentru a exprima sacrul, pent ru a participa dincolo de
cuvânt la Cuvânt . Limbajul liric urcă scara reprezentărilor de la auto-implicare până
la mărturisire teofanică , trecând printr-o restrângere în Principiu5.
Rolul textului liri c religios este (și) de a media , a înlesni deschiderea spre o
conștiinț ă sacră a vieții , dând posibilita tea cititorilor să întrezărească fețele luminii
divine. Astfel, tex tul reconectează omul la Izvorul Fi ințial, rememorând sau
recap itulând în cel ce citește , ca într -o unitate , întreaga natură umană în definirea și
parcursu l ei. Medierea pe care textul liric religios o f ace sub forma urmelor sacre pe
care poetul le regăsește în și cu ființa sa , pun sub semnul în trebării revendicarea
poziți ei omului în fața creației .

4, Nicolae Berdiaev , Adevăr și Revelație , Editura de Vest, Timișoara, 1993, p. 80
5 „Toate cele pe care le pricep limpede și distinct sunt în c hip necesar adevărate” , Rene Descartes, Meditații despre
filosofia primă , în vol. „ Două tratate filosofice ”, Editura Humanitas, București, 1992, p. 287 .