Programul de studiu : I.M.S.R.I. CONSTRUIREA IDENTIT ĂȚII NAȚIONALE O PROBLEMĂ CULTURALĂ „NOI DESPRE NOI” MASTERAND CIULA CRISTIAN IOAN 2017 1… [609964]

UNIVERSITATEA ,,PETRU MAIOR”
DIN TÎRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI LITERE
Programul de studiu : I.M.S.R.I.

CONSTRUIREA IDENTIT ĂȚII NAȚIONALE O PROBLEMĂ CULTURALĂ
„NOI DESPRE NOI”

MASTERAND: [anonimizat]
2017

1

CUPRINS

I.INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 2
II. CULTURA ȘI INFLUEN ȚA ACESTEIA ASUPRA IDENTIT ĂȚII ………………………….. ………………….. 3
III: PROBLEMELE CULTURALE ȘI IDENTITARE ALE ROM ÂNILOR SAU „NOI DESPRE NOI ” … 6
IV. RESURSE CULTURALE ALE MODERNIT ĂȚII, RĂSPUNSUL PROBLEMELOR ACTUALE …. 11
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 14
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 15

2
I.INTRODUCERE

În eseul de față am să încerc să abordez o problemă care a persistat în România de -a lungul
timpului o problemă care persistă și în zilele noaste și anume problema construirii identității
naționale, care este strâns legată de o altă problemă și anume de problema culturală a societății .
Fără o cultură adecvată nu ave m cum să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru și suntem
dispuși să repetăm multe greșeli din trecut, să fim ușor influențați în deciziile noastre de
discursuri populiste, demagogice, prin care se încearcă crearea unei societăți, care nu are nicio
personalitate, o societat e ușor de condus, manevrabilă . O societate care nu -și poate recunoaște o
proprie identitate ci doar acea identitate care -i este dictată, chiar dacă identitatea este ceva pe
care oamenii nu o aleg ci o recunosc, îi aparțin . Această identitate colectivă pe care o avem nu
este undeva afară, afară este discursul identitar al liderilor politici, al intelectualilor și al altora
care sunt implicați în procesul de construire, negociere, manipulare pentru o imagine colectivă,
pentr u crearea unor identități. Astfel se ajunge la o întebare „cine suntem?” sau „ce vrem să
fim?” Toate aceste se întâmplă pentru ca liderii să -și mențină legitimitatea prin crearea unor
granițe geografice clare în jurul națiunilor.
Astfel eu am încercat să arăt cum procesul de crearea a acestor identități, este influențat de
cultura societății respective. A m încercat să demonstrez faptul că am ajuns la finele unui drum ,
când trebuie să știm cine suntem sau ce vrem să fim, doarece în toată perioada modernităț ii și
contemporaneității am dus o adevărată luptă între „noi cu noi” și am ajuns ca în zilele nostre să
nu știm cu adevărat răspunsul la întrebările sus amintite. Nu în ultimul rând am încercat să
identific o rezolvare a acestei probleme iar din punctul me u de vedere , în modernitate cu
resursele sale culturale s -ar putea găsi un răspuns, în dezvoltarea culturală a societății, în
depășirea barierelor mentale, care ar putea reprezenta adevărate ferestre în ziduri, ferestre prin
care să vedem alte răspunsuri l a întrebări fără răspuns.

3
II. CULTURA ȘI INFLUEN ȚA ACESTEIA ASUPRA IDENTIT ĂȚII

Acest cuvânt cultură, este un cuvânt bagatelizat, folosit aproape de oricine, toți credem că
știm ce înseamnă însă puțin înțeleg cu adevărat sensul acestuia.
Dacă căutăm în dicționarul explicativ al limbii române la cuvântul cultură găsim următoarea
definiție:„ totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare
pentru comunicarea acestor valori; f aptul de a poseda cunoștințe v ariate în diverse domenii;
totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva ”. Dar
oare este aceasta o definiție care să descrie adevăratul sens al culturii?
Conform filozofului Constantin Rădulescu Motru car e a încercat să analizeze cultură
românească în opera „Cultura română și politicianismul ”, ne spune că o cultură desăvârșită este
„un ideal care nu este dat a fi atins decât de cei aleși” . Cultura este cea care este formată din
bunuri sufletești, valabile , durabile, singurele valori necesare pentru întemeierea unei vieți
sociale, sunt acele sentimente care înobilează activitatea individului și nu nimicește
individualitatea. Tot el este cel care ne spune faptul că pentru a ajunge la o cultură adevăr ată un
popor trebuie să treacă prin două stări intermediare: semicultura și pseudocultura. Pseudocultura
în aparență are toate caracteristicile stării de cultură, însă de aproape realitatea te întristează
deoarece forma și fon dul nu corespund acestei cultu ri, este ca un om care are toate însușirile
omenești, însă este lipsit de personalitate. Semicultura stă la jumătatea drumului care duce la
cultura desăvârșită, poate oferi un mediu sănătos dezvoltării indivizilor. El ne spune faptul că
societatea româneas că a tr ăit în semicultură până la jumătatea secolului al XIX -lea însă odată cu
revoluția pașoptistă pierde și această etapă pentru că odată cu aceasta sufletul poporului se
înstrăinează trecutului. Astfel ne dăm seama căt de important este pentru cultură, omul, care
trăiește în societate, cultura există doar în sufletul omenesc, în sufletul membrilor societății. Este
o abordare demn de luat în seamă1. Dar mai trebuie menționat și faptul că această discuție despre
cultură este cel mai bine descrisă și detali ată în regimuri democratice liberale, în care individual
poate să -și exprime părerile și aspirațiile cel mai bine.
Dar să vedem ce înseamnă democrație în ade văratul sens al cu vântului. Acest cuvânt vine
din limba greacă adică de la „demos” care înseam nă popor și „cratos” care înseamnă putere.
Adică puterea poporului. Analizând cuvântul trebuie să ne punem totuși și întrebarea dacă așa

1 Constantin Rădulescu Motru, Cultura română și politicianismul, Ed.Soceu&Co, București, 1904, p.p.1 -10.
Comment [c1]: De reanalizat un
pic

4
ceva a existat de fapt și pe pământurile românești. Se spune că avem așa ceva în zilele noastre,
avem un sistem democra tic, în care puterile sunt separate în stat, în care legea este deasupra
tuturor, în care noi cetățenii suntem cei care decidem soarta țării printr -un vot universal, corect și
neinfluențat. Am ajuns la această democrație după mult tim p și după multe perioa de de grele
încercări pentru populația care a trăit pe aceste meleaguri , încercări care au venit în urma unor
regimuri mai nefaste, puțin fericite .
Dar totuși să vedem care au fost de fapt adevăratele momente ale democrației pe care le -a
trăit România, și dacă putem spune că avem o anumită cultură, în acest sistem de valori:
 1859 -1864 primii ani ai statului român modern, România era condusă printr -un document
numit Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris din 1858, ca expresie a voinței Marilor
Puteri Protectoare.
 1864 -1866 ca urmare a loviturii de stat date de Alexandru Ioan Cuza, se instituie un regim de
autoritate personală susținut de o cama rilă.
 1866 -1871 după lovitura de stat care l -a îndepărtat pe Cuza de domnie este introdusă
Constituția Democratică, ale cărei prevederi nu pot fi aplicate încă , este o perioadă pre
democratică.
 1871 -1906 regim democratic.
 1907 ca urmare a răscoalei se in troduce starea de asediu care limitează libertățile
democratice.
 1908 -1916 regim democratic
 1916 -1922 o perioadă de război cu prelungire a stării de asediu, și limitarea drepturilor
democratice.
 1922 -1930 regim democratic.
 1930 -1932 lovitura de stat din 7 -13 iunie 1930 care se va baza pe o camarilă și un sistem
politic dirijat de către rege.
 1933 -1937 reintroducerea stării de necesitate cu restrângerea libertăților democratice.
 1938 -1940 dictatură regală.
 1940 -1944 dictatură militară, în regim de război.
 1944 -1947 regim de ocupație sovietică, cu restrângerea drepturilor democratice.
 1947 -1990 dictatură comunis tă
 1990 până în prezent democrație.

5
După cum putem observa cele trei dictaturi din perioada 1938 -1989 au ocupat 50 de
ani din cei aproximativ 130 de când există statul român consolidat. Așadar România a cunoscut
libertățile democratice în perioade foarte scurte, astfel încât trebuie să înțel egem că
mentalitățile românului de azi au fost foarte puțin construite pe o cultură democratică .
Oricum cea mai mare parte din populația actuală a României este născută și educată în
comunism. Altfel spus pentru alte state democrația este un mod de viață l a care s -a revenit după
1989, nu o noutate ca la noi2.
Trebuie specificat și fapt ul că în tot acest timp și concept ul problematic de
identitate națională a avut de suferit . Astăzi dacă căutăm tot în dicț ionarul explicativ al limbii
române la identitate gă sim următoarea definiție: „ Faptul de a fi identic cu sine însuși ,
asemănare, similitudine perfectă , ansamblu de date prin care se identifică o persoană ”.
Mai exact în anii 40 era un concept nou necunoscut dar încet p ână în anii 80 devine un termen
indispensabil pentru o societate . Totuși ca și termen este introdus în anii 30 de Erik H Erikson,
când se încerca mobilizarea societății americane care era formată din imigranți europeni, în
contextul în care se anunța un război între țara adoptivă a acestora și țara de origine . (Cum
trebuiau acești imigranți persuadați să adopte identitatea americ ană și să nu se mai considere
germani, italiei, japonezi etc). Astfel autorul Erikson combină interesul său pentru dezvoltarea
psihologică a individului în relație cu impactul factorilor istorici și socio -culturali , pe măsura
conștientizării lor și are în vedere analizarea relației dintre ego și societate. Astfel putem spune
că în centrul tuturor este omul, iar determinant pentru crearea identității sale este sufletul
omului care la rândul să u reprezintă cel mai important aspect pentru o cultură.
Din toate perioadele descrise mai sus probabil cea mai prosperă perioadă și cu un
avânt economic ridic at, consemnat în istorie a fost perioada interbelică. O perioadă care de altfel
se încadrează perfect în „mitul vârstei de aur”, adică o perioadă trecută privilegiată, la care ne
întoarcem, care poate reprezenta un etalon, o perioadă care este antitetică perioadei prezente, un
mit descris foarte bine de Raou l Girardet . Vorbim totuși de o perioadă care este mult discutată și
în același contestată de către istorici în așa fel încât ar cam trebui să cauți singur răspunsurile cu
privire la prosperitatea și adevărata situație din țară. Eu personal cred că a reprez entat perioada
în care am recuperat cel mai mult decaleajul care ne desparte de occident dar în același timp

2 Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, Cele Trei Dictaturi, Ed.Rao, București, 2010, p.p.16 –
18.

6
trebuie să remarc și faptul că partea de jos a societății, care stă la baza construcției României,
adică țărănimea trăia în condiții deprecabile, c ondiții de sărăcie, o societate care era într -un
contrast total cu societatea burgheză, care trăia la orașe și care se putea ridica oricând la nivelul
societăților occidentale.
Din nou avem în față o lume relativă, o lume a contastelor, o lume în care er au
bine primite mașinile agricole dar țăranii nu se arătau dispuși să le facă prea repede tovarăși de
muncă, țărani care țineau toate obiceiurile vechi și care erau foarte sceptici la nou. Pe acest
contrast se formează o așa zisă identitatea românescă, co ntrast care -l găsim și în zilele noastre,
un contrast în care „noi ducem o luptă cu noi ”, o parte a societății care dorește schimbarea, iar
alta care se mulțumește cu puțin și nu dorește nimic nou .

III: PROBLEMELE CULTURALE ȘI IDENTITARE ALE ROM ÂNILOR SAU „NOI
DESPRE NOI ”

Primul lucru care trebuie să -l precizez este faptul că din punctul meu de vedere asistăm
la un război modern ideologic , care s-a dat aproape tot timpul între modernitate și
antimodernitate, între burghezie și poporul sau partea de jos a societății, între nou și
tradiț ionalism, între cultură și civilizație. Aceste sunt principalele probleme pe care România le
are de rezolvat. Acest război care a început în acea perioadă dăinuie probabil chiar și în zilele
noastre când nu putem spune cu adevărat că ne -am modernizat, când nu putem fi deacord cu tot
ce vine din strainătate și avem uneori impresia că ar trebui să ne păstrăm tradițiile. Dar susținem
că suntem civilizați, deși nu multă lume mai știe ce înseamnă acest lucru. Dacă ne luăm dup ă
Spengler care asimila cultura creației spiritual e iar civilizația celei materiale, cea dintâi organică,
natural, iar cea de -a doua o creație artificială, ușor de reprodus prin imitație și niciodată
originală, se ajunge ca civilizația să fie negarea cultu rii, iar dispariția culturii să se facă odat ă cu
civilizația, în aceste condiții n u știu câți ar mai fi deacord cu faptul că ne -am civilizat. Aceleași
problem e le identificăm și în cazul identității care după cum am încercat mai sus să prezint este
strâns legată de problema culturii, deoarece la baza teoriei identității se află relația dintre individ
și societate, societate care are fundamente eminamente culturale. Multiplele identit ăți care se
regăsesc în interiorul unei persoane le in fluențează c omportam entul , gândirea , sentimentele ,

7
emoțiile , care sunt de fapt caracteristicile care -l integrează pe om în societate3.
Dar în cazul românesc, caz plin de contrastele sus amintite, asistăm la o luptă care ar avea
drept scop definirea acestei identități de român . Totul pornește odată cu aș a zisa perioadă de
modernizare, unde se ajunge în cele din urmă la marea dezbatere intelectuală , când s-a întâmplat
un lucru foarte interesant și anume faptul că partea educată a societății, în marea majoritate a
acestora a cei moderni, acea clasă mai înstărită care -și permitea studii în străinătate și care se
aflau în vârful piramidei sociale și care deși au reprezentat o minoritate a socității, au încercat să
pună bazele așa zisei modernității de sus în jos, o încerca re de a educa și moderniza pătura de jos
a societății care era majoritară. Bineînțeles că acest proces de modernizare nu a fost ușor, au
existat multe reacții adverse față de acesta, reacții care de fapt sunt foarte naturale în orice
societate, însă aceste reacț ii nu au fost violente față de regimul care încerca să acapareze întreaga
societate, ci a dus mai degrabă dezbaterea înspre un război ideologic ale cărui arme erau în
principal ideile. Văzându -se în neputință de a recurge la fapte, reacțiunea românească a luat în
chip firesc, forma teoretică4.
Astfel se ajunge la primul și poate cel mai important personaj din acest război ideologic
și anume la societatea „Junimea”, socie tate înființată de tineri occidentalizați care criticau și
blamau situația în care se ajunge după Tratatul de la Adrianopol din 1829, când în Principatele
Române pătrunde amețitor de repede lumea economică și culturală europeană și își deschid
porțile prea l arg inovațiilor de toate felurile. Aceștia spuneau că acel contact cu Europa nu a atins
decât suprafața societății românești, căreia încă îi lipsesc un fundament și un conținut propriu.
Printre membrii fondatori ai acestei societăți se află și Titu Maiores cu cel care probabil a
influențat cel mai mult doctrina și făgașul pe care trebuia să meargă societatea sus amintită,
aceasta din urmă având o influență decisivă asupra vieții culturale românești, totul datorându -se
în mare măsură conducerii sale intelectu ale și minunatelor sale calități de organizator și
conducător. El a fost acela care critica destul de aspru societatea din acele vremuri, o societate
care poseda întreaga civilizație apuseană, dar în realitate, avertiza el, politica, știința, academiile,
ziarele, teatrul și con stituția erau toate moarte înainte de a se naște, niște„fantome fără trup”,
„forme fără fond”. Maiorescu fiind cel care descoperise un dezacord fundamental între instituții

3 Ioana Leucea , Constructivism și securitate umană, Ed.Institut European, Iași, 2010, p.p.44 -46.

4 Ștefan Zeletin ,Burghezia Română , București, Editura Humanitas, 1991, p.250.

8
și structura social ă a României contemporane lui . Pentru el existau doar două clase în societatea
românească – moșierii și țăranii . El nega existența unei a treia clase – burgezia. Această opinie
se potrivea cu propria sa concepție și cea junimistă despre societatea românească pe care o
considera o „ formă fără fond ”5. Astfel se ajunge la o minirevoluție în concepția românilor, în
care țăranul devine per sonajul principal primul combatant din luptă, iar moșierii de partea
cealaltă a baricadei , partea de sus a societății este cea care trebuie blamată și batjocorită, fii nd
cea care nu a adus nici un beneficiu poporului roman . Astfel țăranul care era autohton , incult,
analfabet, personaj pozitiv, se află în război cu străinul , burghez, cultivat, personaj negativ și
educat. Bineînțeles că toată această luptă este una ideol ogică. Încet datorită mai ales literaturii
din acea vreme și nu în ultimul rând junimiștilor toate atributele pozitive ale țăranului devin
trăsături c aracteristici ale poporului româ n principalul scop fiind acela de a blama pe strain,
astfel prin literatur ă țăranul devine încet inima românilor, singurul necontaminat de străin,
țăranul fiind cel care deține adevăratele valori adică limba și tradițiile . De partea cealaltă a
baricadei avem pe străin acesta fiind cel care adună în cârcă toate defectele care vi n în antiteză
cu adevăratele val ori ale poporului roman. Străinul este plin de defecte fiind individualist,
mincinos, leneș și stă în mediu urban, în schimb ce țăranul este plin de valori ca onestitate,
harnicie, onest și trăiește la țară. Interesant este faptul că ace astă poveste cu străinul se repetă
aproape neîncetat în istoria României indiferent de perioada la care vrem să facem referire.
Dar oare aveam atunci o societate fără burghezie, o societate care era așa cum spunea
Maiorescu? Totuși dacă avem în față un război ideologic , un contrast tipic românilor, de partea
opusă se află Ștefan Zeletin care ne spune că prin burghezie se înțelege o parte a societății care se
ocupă cu valori de schimb, adică cu mărfuri, iar prin acea sta se deosebește de acele partea
societății care produc pentru satisfacerea nevoilor proprii, cum au fost multă vreme și în bună
măsură au rămas și astăzi, păturile agrare. Privită de aproape burghezia cuprinde o trinitate
socială alcătuită din cei ce produc mărfurile, sau industri așii, din cei ce le pun în circulație, sau
negustori, și din cei ce ajută cu mijloace bănești atât circulația cât și producția , adică bancheri
sau financiari. Burghezia e o clasă ce mânuiește valori de schimb. Schimbul prin însăși natura sa
e o învoială l iberă, o tocmeală și un contract, de aceea el nu se poate îndeplini decât în ipoteza că
persoanele ce -l fac sunt libere. Astfel caracteristica de bază a burgheziei este din punct de vedere
economic, schimbul; din punct de vedere social -politic, libertatea. Burghezia e ca o plantă ale

5 Keith Hitchins, România 1866 – 1947, Buc urești, Editura Humanitas, 1996 , 68-74.

9
cărei rădăcini pornesc din relațiile de schimb și ale cărei ramuri se resfiră într -o atmosferă socială
liberă6.
Însă după cum putem observa această burghezie este nouă, într -o lume veche, o lume
nouă care vrea să creeze un om nou, un om liber să poată să -și vândă mărfurile să poată să facă
schimburi fără bariere. Însă acest om se lovește de o veche concepție a nobililor care nu vor să
de-a libertate oamenilor, mai ales clasei de jos a soc ietății de care au mare nevoie ș i nici n u vor
să le dea privilegii. Astfel această burghezie începe să pună la cale o serie de revoluții burgheze
din punct de vedere economic, politic până când reușesc să creeze această nouă ideologie liberă,
de oameni liberi. Avem de -a face cu așa zisa mode rnizare de sus în jos, burghezi i, civilizații
trebuie încet să -i învețe pe cei mulți cum să fie civilizați, astfel că încep să apară contrareacțiile
acestei mișcări de civilizare . Pe fondul acestor probleme care au la bază un fundament cultural
de identificare a celei mai bune căi de urmat pentru nația română, se ajunge la o perioadă de
înflorire culturală și anume acea perioadă interbelică la ca re ne place de fiecare dată să ne
raportăm, în care România a reușit să se dezvolte cum nu a mai făcut -o niciodată. D upă cum
putem observa până aici, asistăm la o primă luptă între „Noi cu noi”, o luptă care duce încet la
crearea identității naționale, chiar dacă după acea perioadă urmează poate cea mai sumbră etapă
și anume acea etapă în care avem însă o confruntare pe viață și pe moarte între burghezo -moșieri
și comuniști, o confruntare în care comuniștii vor încerca nimicirea inamicului, o confruntare în
urma căruia cea care va pierde foarte mult va fi nimeni alta decât aceiași România.
O a doua luptă are ca opozanți în rolul principal comunismul care încearcă într -o
oarecare măsură să recreeze societatea din punct de vedere mental , astfel încât opozanții ei în
special burghezo -moșierii să fie nimiciți . Aceștia încercă și reușesc din păcate să reseteze
memoria opiniei publice care cu timpul este eliminată și dirijată înspre cele dorite de gloriosul
partid. Ei nu sunt ca reacționarii de dinainte, care nu agreau deloc perioada prezentă lor și ridicau
în slăvi trecutul, comuniștii sunt cei care ridică în slăvi perioada prezentă și aduc adevărate
injurii perioadei de dinainte în care burghezia avea principalul cuvânt și reprezenta personajul
principal. Așa cum am arătat a fost o perioadă în care se încerca o modernizare de sus în jos, însă
odată cu venirea comunismului avem o încercare de modernizare de jos în sus, exact invers
tuturor canoanelor. Brusc odată cu naționalizarea partea de jos a societății care reprezintă și
grosul ei, devine monolitică ca un bl oc de piatră, cu un singur partid, o singură clasă socială, o

6 Ștefan Zeletin ,Burghezia Română , București, Editura Humanitas, 1991, p.26-27.

10
singură societate, o singură identitate toate acestea reprezentau națiunea însăși, iar toți care nu
fac parte din națiune, trebuie să dispară, să fie eliminați, doarece nu se mai încadrează în n ațiune,
adică în societate. Astfel se pun bazele eliminării întregii clase burghezo -moșierească, care încet
dar sigur devine parazitul care trebuie distrus.
Această distrugere, nimicire a adversarului trebuie, să aibă la bază și o anumită ideologie,
adică populația să fie într -o oarecare măsură deacord cu deciziile luate de către conducere, sau
mai bine spus cel puțin așa ar fi vrut să creadă această conducere, deoarece părerea acestora nu a
contat niciodată. Astfel se începe pe toate căile o resetare a me moriei opiniei publice, prin multe
minciuni, neadevăruri, care urmau a fi repetate la infinit astfel încât la un moment dat oamenii le
credeau sau le confundau cu adevărul. Pe acest trend începe o rescriere a istoriei, o nouă presă, o
nouă mentalitate care era bineînțeles dictată de la Moscova prin acoliții săi care conduceau țările
din vechiul bloc comunist.
Această luptă la care am făcut referire, dintre nou și vechi nu s -a oprit, nici în zilele noastre,
există și acum multe persoane care nu văd cu ochi b uni această occidentalizare a României, însă
niciodată această luptă nu a avut drept scop eliminarea adversarului cum a avut -o în perioada
când lupta era dată de către comuniști. Pentru aceștia principalul scop cum am mai spus era acela
de a elimina orice gândire care le era potrivnică, nu au încercat să reformeze această clasă
burgheză ci să o elimine, deoarece aceștia erau contaminați de idealuri liberale, de idealuri înalte
și mult superioare partidului, partid care după cum am arătat era una cu poporul, dacă încerca -i
să-i aduci critici partidului , aduceai critici poporul, astfel acest lucru nu era posibil și nu era
permis și în niciun fel acceptat. A fost o perioadă sumbră în care tot ce s -a clădit în perioada
reacțiunii din perioada interbelică s -a dăr âmat.
A fost de fapt un război pe toate fronturile care avea drept scop punerea pe picioare a
unui sistem totalitar fără precedent. Ceea ce s -a realizat a fost o nouă formă de sclavagism care a
inclus, pe lângă controlul vieții economice, politice și soci ale, și condiționarea mentală a
subiecților statului totalitar. În sistemul totalitar comunist, partidul era cel care definea
deopotrivă ceea ce era permis și ceea ce era interzis. Spre a relua o formulă a lui George Orwell:
,,în universul totalitar, tot c e nu este interzis, este obligatoriu”. Inclusiv datoria oamenilor de a fi
fericiți în pofida condițiilor degradante la care îi condamna sistemul7. Înainte de orice, trebuie să

7 Comisia Prezidențială pentru analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, 2006, ( în
continuare Raport Final ) p. 10.

11
ținem cont că a fost vorba de tentativa de a întemeia o societate pretins egalit ară, din care vor fi
dispărut clasele sociale. Prețul plătit pentru atingerea acestei finalități măreț utopice nu conta. Ca
și în URSS, s -a recurs la violența maximă pentru atingerea acestor scopuri. Oricine se opunea
noului sistem era aprioric declarat du șman al poporului, fascist, agent al serviciilor de spionaj
străine. Inamicul de clasă, „obiectiv” ori „subiectiv”, era pur și simplu un parazit menit
extincției. Trebuia ștearsă orice urmă de diferență între subiecții statului totalitar care trăiau cu
toții sub semnul fricii și suspiciunii8. Aceste sunt în mare auspiciile prin care se inserează în
mentalul colectiv idea de identitate românescă. O identitate pură, necontaminată de elemente
străine, o identitate indigenă, naturală care este în total contrast cu ideea conform căreia
identitatea a r putea fii construită, multiplă, instabilă, negociată etc.
Prin toate aceste lucruri a trebuit să treacă poporul român pentru a ajunge unde este
acum. Multe oscilații, multe reorientări, multe resetări ale mentalului colectiv ast fel încât nici
acum nu p utem fi siguri de calea noastră, de ce înseamnă adevăratul româ n, cum ar trebui el să
fie. În această situație nesigură ne aflăm acum când totul pare a fi fără sens, fără niciun orizont,
când se încearcă construirea de ziduri cât mai înalte și nu poduri ca re să facă legătura între
oameni și comunități. Tot mai mult ne îndreptăm spre o societate închisă ermetic, fără legături cu
exteriorul. Întrebarea este dacă mai există și o altă cale?

IV. RESURSE CULTURALE ALE MODERNIT ĂȚII, RĂSPUNSUL PROBLEMELOR
ACT UALE .

După cum am descris mai sus ajungem în 1990 imediat după o perioadă sumbră poate cea mai
neagră din istoria noastr ă în care, întreaga societate a avut de pătimit, astfel încât partea culturală nu
avea cum să scape de acea perioadă, de încercarea de resetare acestui domeniu, domeniu care încă
se recuperează și în zilele noastre. Astfel în zilele noast re Ro mânia se află poate în cea mai gravă
criză din istoria ei modern ă o criză diversificată, cu origini eminamente indigene, are nevoie de

8 Ibidem, p. 14.

12
reconstrucție, dacă este ca această țară să conteze printre țările prețuite ale lumii civilizate. O astfel
de reconstrucție este dependent ă de relansarea în forme n oi a propriei culturi , la nivelul
interogațiilor de astăzi9.
Hegel este cel care considera cultura fruct al spiritului libertății , spațiu al libertății. Nu există
vreo cauzalitate natural ă care să ducă la cultură , aceasta reprezentând rezultatul libertățil or asumate
de oameni. Cultura în zilele noastre ar putea însemna un ansamblu de idei filosofice și tehnologice,
simboluri artistice, teorii științifice și programe ideologice, precum și încorporarea acestora în
instituții, tehnologii, comportamente. Cultu ra reprezentând întregul constituit din idei, imagini,
expresii de trăiri și căutări ale sensului dar și obiectivarea acestora în viața comunităților10. Vedem
cât de importantă este conviețuirea dintre cultură și comunitate, practic aceste două elemente sun t
indispensabile. Însă în zilele noastre comunitățile europene se află în degringoladă, într -o totală
lipsă de orizont, care afectează și mai mult concepția acestui termen în România. Astfel se ajunge
într-o societate plină de cinism, altădata „David îl bi ruia pe Goliat, astăzi Goliat îi amintește lui
David cine e sus și puterni c și cine e jos și supus”. Minciuna este atât de extinsă în societate încât
oamenii încep să se obișnuiască cu ideea că adevărul este greu de stabilit. S -a intrat într -o societate
a minciunii, la care consimt atât mincinoșii cât și cei mințiți. Suntem într -o societate infantilă, o
societate a indiferenței, în care fidelitatea față de principii și convingeri s -a stins, iar individul tot
mai singur se refugiază în tribalism, asigurat de diferențele identitare. Avem o societate invizibilă, o
societate a riscului, în care valorile, adevărul, binele, frumosul, sunt supuse deconstrucției,
cunoașterea câștigă în specializare și concretizare, dar a pierdut înțelegerea lumii, s -a ajuns ca
nesig uranțele să covârșească siguranțele de altă data. Ne aflăm într -o „înfundătură”a modernității
târzii, din care trebuie găsită ie șirea. Problema este eminamente culturală, mai ales datorită faptului
că nu există fragment social care să nu aibă o trăsătură c ulturală11.
S-a ajuns la o societate de care povestește Soljenițin în discursul de la Harvard în 1980:„Mi -am
petrecut întreaga viață sub un regim communist și vă voi spune că o societate fără nici o scală a legii
obiective este un lucru înfricoșător într -adevăr. Dar o societate care nu are nici o altă scală în afară
de cea legală este de asemenea tot atât de puțin demnă de om. O societate bazată pe litera legii nu
ajunge niciodată să -și dea seama de întreg spectru al posibilităților umane. Litera legii es te prea

9 Andrei Marga , Schimbarea lumii. Globalizare, geopolitică, cultură , Târgu Jiu , Editura Academia Brâncuși, 2013, p.6.
10 Ibidem, p.276.
11 Ibidem, pp.278 -281.

13
rece și formală pentru o influență asupra societății. Oricâ nd țesătura vieții este împletită cu relația
legalistă, aceasta crează o atmosferă de mediocritate spiritual ă care paralizează cele mai nobile
impulsuri umane”12. Putem spune fără să exagerăm că ne află în fața unei „cotituri culturale”, care
este la început , însă rezultatele ei se profilează deja pregnant. Prin această cotitură problema de mult
sesizată a diferențelor culturale, este trecută într -o perspectivă realist ă, a schimbării culturale și a
revizuirii necesare, periodice, a însăși culturii. Acestei Cotituri îi aparține viitorul13.
Azi s -a ajuns ca în domeniul cultural valorea de piață să fie socotită măsură a valorii operelor,
tema adevărului este înlocuită cu considerații utilitare, investițiile publice în cultură se reduc,
importanța cunoașterii trecutului este minimalizat, sintezele sunt desconsiderate, educația este
privită din prisma unor criterii cantit ative, valorile sunt amestecate fără criterii, gândirea este
cultivată doar ca instrument de adaptare. Se vrea ca toate florile să înflorească fără a se lua în seamă
faptul că de aici nu rezultă că toate fructele sunt bune14.
Nu este vorba desigur de a blama cultura pentru eșecurile sociale, în general. Cultura nu poate
prelua răspun derea pentru lipsa de voință politică de a moderniza destul, pentru politici economice
greșite și costisitoare, pentru legislații carente și anacronice, pentru crize economice și sociale.15 În
fapt cultura este constituită din idei, simboluri, teorii, doct rine, ce aparțin artei, științei, filosofiei,
religiei și se asumă de oameni în trăirea efectivă a vieții lor istorice. Nivelul cel mai profund la care
putem surprinde cultura este cel al ordonării trăirii umane a vieții în condițiile date ale lumii, al
inducerii unui sens. Putem înțelege cultura drept acel angajament al oamenilor ce înseamnă
asumarea unui sens , un sens al vieții personale, un sens al trăirii în comunitate, un sens al istoriei,
un sens al lumii în care ne aflăm. Acest lucru trebuie să se î ntâmple și în România și anume
„revenirea la sens”16. Iar din punct de vedere identitar ar trebui să reușim în sfârșit să răspundem la
întrebările esențiale fără de care nu cred că vor reuși să progresăm : Cine sunt eu?; Cine suntem?;
pentru a ne putea întreba cine vrem să fim? Pentru că suntem ceea ce vrem să fim.

12 Andrei Marga, Cultură, Democrație, Modernizare, București, Editura ICR, 2012, p.15.
13 Ibidem, p.59.
14 Andrei Marga, Schimbarea lumii(Globalizare, geopolitică,cultură , Târgu Jiu , Editura Academia Brâncuși, 2013, p.283.
15 Andrei Marga, Cultură, Democrație, Modernizare, București, Editura ICR, 2012, p.24.
16 Ibidem, p.42.

14

CONCLUZII
Cultura luată în accepțiune, pe care am amintit -o este fundamentul pe care se clădesc
performanțele tehnologice, economice, instituționale și culturale. Așa a fo st și este în lumea
civilizată. Cultura nu este simplă reluare a operelor trecutului, ci înseamnă creație, descoperiri,
soluții noi, imagini înoitoare ale lumii externe și interne, creații în înțeles cuprinzător. Unde este
creație este cultură. Fiind fruct ul libertății cultura nu se poate dezvolta decât acolo unde libertățile
sunt garantate și asumate, ea ne permite să deslușim și să anticipăm mai clar viitorul. Suficient
dezvoltată ea ne permite să trăim prezentul fără a fi prizonierii lui și să ne ocupăm de trecut fără al
transforma în obiect de cult. Una din problemele culturale profunde de astăzi este relația dintre
prezent, trecut, viitor. Trăim de fapt mereu în prezent. Știm că îmbrățișarea viitorului ca un fel de
salt abrupt înainte nu dă rezultate du pă cum nu dă rezultate nici refugiul în trecut, atât de atrăgător
câteodată. Trecutul trebuie cunoscut și confruntat cu dilemele prezentului, după cum prezentul
trebuie privit și cu opticile viitorului plauzibil. În România celebra maximă „eu pot să greșes c, tu
poți să ai dreptate, dar noi, împreună avem de găsit o soluție” e cazul să devină însuflețitoare17.

17 Andrei Marga, Schimbarea lumii(Globalizare, geopolitică,cultură , Târgu Jiu , Editura Academia Brâncuși, 2013, p.292.

15

BIBLIOGRAFIE

 Andrei Marga, Schimbarea lumii(Globalizare, geopolitică,cultură, )Târgu Jiu, Editura
Academia Brâncuși, 2013
 Andrei Marga, Cultură, Democrație, Modernizare, București, Editura ICR, 2012
 Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, Cele Trei Dictaturi,
Ed.Rao, București, 2010 .
 Constantin Rădulescu Motru, Cultura română și politicianismul, Ed.Soceu &Co,
București, 1904
 Comisia Prezidențială pentru analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final,
București, 2006;
 Keith Hitchins, România 1866 – 1947, București, Editura Humanitas, 1996;
 Ștefan Zeletin ,Burghezia Română, București, Editura Humanita s, 1991 ;