REABILITAREA ZONEI FRONTALE SUPERIOARE PRIN PROTEZARE FIX Ă METALO -ACRILICĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: 2 CUPRINS… [609904]

1

UNIVERSITATE DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE TÂRGU MUREȘ
SPECIALIZAREA TEHNICĂ DENTARĂ

REABILITAREA ZONEI FRONTALE SUPERIOARE PRIN
PROTEZARE FIX Ă METALO -ACRILICĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

2
CUPRINS

Introducere………………………………………………..
Partea generală: …………………………………………
1.Elemente generale referitoare la punțile dentare….
1.1 Istoric
1.1Generalități………………………………………………
1.2Clasificarea edentațiilor………………………………..
1.3Principii urmărite în conceperea punților dentare ……
1.4 Avantaje si dez avantajele puntiilor
2.Materiale folosite la conf ecționarea lucrării metalo -acrilice
2.1 Materialele acrilice
2.2Metalul
3.Punțile metalo -acrilice indicate în zona frontală…………..

3
Introducere

Protetica dentară este știința care se ocupă cu restaurarea uneia sau mai multor
coroa ne dentare sau dinți absenți și a țesuturilor dentare astfel încât fun cțiile
fizionomice,masticatorii și estetice sunt restabilite.
Primele cunoștințe despre protetica dentară le avem din localitatea Eibar,Egipt sub
forma unor înscrisuri pe papirusuri.Apoi in sec. al -VII-lea î.e.n apare prima lucrare
asemănătoare unei punți dentare fixe de către fenicieni,care pentru realizarea unei punti
au folosit sârmă din aur moale.
Motivul cel mai frecvent întâlnit pentru care pacienții solicită tratamente
reconstructive protetice se datorează modificării aspectului oro -dento -facial,funcția
fizionomică fiind afectată mai ales prin pierderea grupului frontal.
Edentația parțială ese o stare patologică a aparatului dento -maxilar caracterizată prin
lipsa dinților,începând cu absența unui singur dinte până la absența mai multor
dinți.Tratamentul edentației parțiale se realizeaz ă cu ajutorul punților dentare.
Puntea dentară reprezintă lucrare protetică fixă utilizată pentru tratamentul edentaților
parțiale,restabilește integritatea morfologică și funcțională a arcadelor
dentare. Materialele folosite la confecționarea punții sunt în gamă largă.Componenta
metalică din aliaje metal,aur,paladiu,titan,crom -nichel,crom -cobalt sau zirconiu,se
folosește doar în cazul lucrărilor ceramice.Materialele fizionomice sunt
ceramica,compozitul,acrilatul.
Materialele acrilice au aparut cu aproxi mativ 60 de ani în urmă,anii 1950 -1960 ,erau in
vogă deoarece asigurau o fizionomie bună și prelucrarea ușoară. Acrilatul deși are
proprietăți net inferioare compozitului și ceramicii se folosește deoarece are un preț
mult mai scăzut,cel mai des se folosește atunci când pacientul nu -și permite o lucrare
mai scumpă. Cele mai utilizate rășini acrilice pentru placarea punților mixte sunt
Superpont,Duracryl,Biodent,Vita C + B93.

4

PARTEA GENERALĂ

5
1.1Scurt i storic al protezării fixe

Protezele parțiale fixe sunt adând înrădăcinate încă din timpuri
străvechi.Preocupările omenirii pentru modificarea aspectului dento -facial datează de
mii de ani.Primele descoperiri ne sunt date de civilizația Maya care practica tehnica
incrustațiil or din pietre semiprețioase pe dinții frontali superiori.Dacă în trecut se punea
accent doar pe refacerea funcției estetice,porgresul științific a dus la perfecționarea
materialelor și tehnicilor făcând posibilă și restaurarea funcției masticatorii și
funcționale.
În istoria protezării fixe au avut loc un șir de evenimente notabile:
-Anul 1746,Mouton realizează prima capă de aur
-Prima coroană parțială:anul 1888,Bennet fiind perfecționată apoi de
Carmichel,1900
-După anii 1960 apar rășinile diacrilice compozite [5]

1.1Generalități

Puntea dentară reprezintă lucrare protetică fixă utilizată pentru tratamentul
edentaților parțiale,restabilește integritatea morfologică și funcțională a arcadelor
dentare, avand ca părți componete un corp de punte si elemente de agregare.
Corpul de punte este reprezentat de dinții artificiali care restaurează integritatea
morfologică a arcadei și funcțiile aparatului dento -maxilar. El asigură refacerea
funcțiilor fizionomice,masticatorii și foentică .Con tactul cu mucoasa crestelor este redus
și permite un acces facil pentru igienizare. O cerință de bază ar fi lipsa traumatizării
mucoasei crestei edentate și implicit papilele interdentare . Transmiterea forțelor
ocluzale fiind in axul lung al dinților . Ca si raportul cu creasta în zona frontală putem
aminti atat raportul în șa cât și în semișa.În cazul corpului de punte în șa marea carență
o reprezintă igienizarea si profilaxia deficitară dar totodata oferă cele mai mari
satisfacții atât fizionomice cât și estetice. [1]
Elementele de agregare sunt componente ale punții dentare prin care acestea se
cimentează pe dinții de suport pentru a asigura sprijinul și a menține corpul punții în

6
poziția fixată. Ca și c alitățile retentive ale elementelor de agregare influențele generale
constau în: – lungimea spa țiului edentat
– ocluzia,tipul de punte
– dinții înlocuiți
– tipul masticator individual
– starea parodonțiului
– factori speciali cum ar fi morfologia dintelui, starea coroanei de suport,
suprafața de contact a elementelor de agregare cu pereții preparației,
paralelismul pereților axiali ai preparației în raport cu calea de inserție,
rigiditatea și flexibilitatea,calitățile cimentului de fixare,materialele din
care se confecționează elementele de agregare. [1]

1.2Clasificarea edentațiilor

O clasificare ideală a edentației parțiale trebuie să conțină diverse
criterii,topografice,funcționale,numărul și poziția dinților restanți. Prima clasificare a
edentațiilor parțiale i -a aparținut Dr. W.E Cummer bazându -se pe principiul topografic
și terapeutic. Autorii contemporani sunt de părere că doar patru dintre ele sunt mai
relevante si mai utilizate la ora actuală :
 Clasificarea Cummer
 Clasificarea Kennedy,cea mai răspândită
 Clasificarea Costa,răspândită în România
 Clasificările ACP(American College of Prosthodontists)
Toate clasificările prezintă o serie de avantaje și dezavantaje dar în practică cel mai des
utilizată este clasificarea lui Kennedy.
Clasificarea Dr.Kennedy ține cont de topografia breșelor,ea a r ezistat în timp datorită
simplității și caracterului ei practic. Clasificarea lui Kennedy a revoluționat protetica
dentară. [2]
Edentațiile sunt împărțite în 4 clase .Clasa I: edentația biterminală,spațiile edentate se
situează posterior față de dinții restanți,pe ambele părți ale arcadei. Clasa II:edentație
uniterminală,pe o singură arcadă,situată posterior.Clasa III:edentație intercalată,spațiile

7
edentate situate anterior și posterior de dinți.Clasa IV:edentația frontală,spațiul edentat
anterior,extins de o parte și de alta a liniei mediane. Clasificarea lui Kennedy ușurează
conceperea planului protetic datorită vizualizării imediată a arcadelor dentare. În cazul
edentației frontale tratamentul protetic urmărește refacerea funcției estetice,fonetice și
de ghidaj anterior.Înainte de alegerea tratamentului trebuie luat în considerare anumite
aspecte:extinderea spațiului edentat,atrofia crestei alveolare reziduale,gradul de curbură
al arcadei,porțiunea vizibilă a arcadei în timpul surâsului și vorbitului,vârst a și profesia
pacienților. [3]
Clasificarea Costa are la bază criterii de localizare și întindere a breșelor
edentate,acestea fiind împarțite în mai multe categorii în funcție de zona
edentată:frontală,laterală și terminală. Definirea edentațiilor se face în funcție de
numărul dinților absenți astfel pot fi reduse,lipsă 1,2 dinți,extinse atunci când breșa
trece din zona lateral în zona frontală sau invers și edentații subtotale când pe arcadă se
întâlnesc unul sau doi dinți restanți.Citirea edentațiilor se face în totdeauna din partea
dreaptă în cazul ambelor maxilare iar trecerea făcându -se de la hemiarcada dreaptă
maxilară spre cea stângă mandibulară. [4]
Simptomatologia edentației parțiale este strâns legată de disfuncțiile aparatului
dento -maxilar dobândite în urma pierderii dinților. În funcție de localizare și dimensiune
tulburările funcționale pot fi:estetice,masticatorii,fonetice și de autoîntreținere a
ADM.[6]Vechimea edentației,extinderea și topografia ei,dar și etiologia influențează
amploarea tulburărilor funcționale.[7]

1.3.Principii urmărite în concepere a punților dentare

Tratamentul prin punți e ste guvernat de câteva principii :
1. Principiul biofuncțional
2. Principiul biomecanic
3. Principiul profilactic
1.Principiul biofuncțional
Acest principiu are ca scop refacerea func țiilor majore ale aparatului dento –
maxilar:masticația,fizionomia și fonația.

8
a.Restaurarea masticației
În refacerea funcției masticatorii este foarte importantă realizarea unei dimensiuni
ocluzale egală cu cea a dințil or pierduți,relieful ocluzal trebuie să asigure triturarea și
zdrobirea alimentelor.În cazul restaurării prin punți frontale marginile incizale trebuie să
prezinte dimensiuni identice,asemănătoare cu dimensiunea marginii incizale a dinților
pierduți. [1]

b.Restaurarea fizionomiei
Motivul cel mai des întâlnit pentru care pacienții solocită tratament stomatologic se
datorează modificării aspectului oro -dento -facial,funcția fizionomică fiind afectată mai
ales prin pierderea grupului frontal .Pe lângă aspectele masticatorii și fonetice,funcția
fizionomică are un rol important în corectitudinea realizării lucrării protetice,fiind
necesară o morfologie și o culoare corespunzătoare vârstei pacientului,tipului
constituțional și personalității sale,în concor danță cu dinții de pe arcadă. [1]
În zona frontal ă puntea restaurează această funcție prin următoarele elemente de
morfologie coronară:
-forma și dimensiunea fețelor vestibulare în corelație cu dinții arcadei antagoniste
-poziția dinților intermediar i în sensul vestibulo -oral,cât și în sens mezio -distal,poziția
fiecărui dinte unul față de celălalt,poziția pe o anumită curbură.
-culoarea reprezintă un element principal pentru restaurarea aspectului estetic,refacerea
armoniei dento -facială și dento -dentară. [5]

c.Restaurarea fonației
Tulburările de fonație sunt cel mai des întâlnite în cazul restaurării protetice din zona
frontală.Punțile dentare din această zonă restaurează funcția fonetică prin
următoarele caracteristici :
– corpul de punte constituie un sprijin,grosimea lui vestibulă -orală trebuie să menajeze
spațiul funcțional pentru obraji,buze și limbă;
-lungimea dinților artificiali să asigure pronunțarea corectă a fonemelor
-corpul de punte pozi ționat corect în sens vestibulo -oral pent ru a asigura un loc optim
de articulare pentru limbă.[1]

9
2.Principiul biomecanic
Acest principiu urmărește să asigure lucrării protetice rezistența fizică ,stabilitatea și
inserția.
Rezistența fizică
Elementele de agregare,dar în special corpul de punte prin compoziție și structură,să
nu se fractureze,să nu se deformeze elastic și plastic sau să se abrazeze în contact cu
dinții antagoniști .Cerințele mecanice ale punții depind de alegerea corectă a mater ialelor
componente,respectând următoarele criterii:
 Întinderea edentației
 Starea dinților antagoniști
 Dezvoltarea musculaturii pacientului [5]
Inserția
Punțile dentare sunt corpuri rigide,inserția lor fiind condiționată de prepararea dinților
stâlpi paralel.Examenul modelului arată dacă există condiții de realizare tehnică și de
introducere pe dinții stâlpi cât și dacă dinții au fost șlefuiți paralel.
Stabilitatea
Este asigurată de gradul de fricțiune ce se produce într e elementele de agregare și dinții
stâlpi.Valoarea acestei fricțiuni depinde de exactitatea microprotezei,de agregare și de
întinderea suprafeței de contact. [5]

Principiul profilactic
Punțile dentare,conform acestui principiu sunt concepute și realizate să nu producă
modificări patologice asupra dinților stâlpi,antagoniști,mucoasă,parodonțiului sau
crestei alveolare.Face referire la următoarele aspecte:
1.Direcția corpului de punte
2.Relieful ocluzal și lățimea vestibulo -orală a corpului de punte
3.Protecția papilei interdentare
4.Raportul corpului de punte cu creasta alveolară
5.Calitățile fizico -chimice ale materialelor ce intră în alcătuirea punții dentare

10
1.Direcția corpului de punte
Este condiționată de cerințe mecanice și topografice .Toate forțele care acționează
aspura corpului de punte sunt preluate de elementele de agregare. În zona frontală unde
se restaurează fizionomia,fonația și relația de conducere anterioară,corpul de punte se va
înscrie în curbura arcadei.Cu cât curbura vestibul ară este mai pronunțată,cu atât forța de
basculare a punții frontale este mai mare și pentru a contrac ara această dificultate este
necesar ă prinderea ală turi de canini a unui număr mai mare de dinți stâlpi(primii
premolari și uneori premolarii secunzi).

2.Relieful ocluzal și lățimea vestibulo -orală a corpului de punte
Trebuie să asigure o ocluzie funcțională cu dinții antagoniști,funcția de masticație
îndeplinită și mișcările mandibulei.
3.Protecția papilei interdentare
Se realizează prin modelarea la distanță de papilă a machetei corpului de punte
astfel încât să se păstreze un spațiu iar papila să nu fie traumatizată. [5]
4.Raportul corpului de punte cu creasta edentată
Conturarea intermediarilor nu este guvernată de reguli precise.Se ține cont de două
reguli de bază:contact minim cu țesuturile moi și asigurarea unui acces maxim pentru
igienizare.Se iau în considerare toate structurile care mărginesc zona
edentată:obraji,limbă și creasta edentată.Proteza parțială fixă trebuie să prezinte o
anumită rigiditate pentru a suporta solicitările,în acest caz scheletul metalic trebuie să
aibă un volum corespunzător. În zona frontală estetica este pusă pe primul plan,accesul
pentru igienizare fiind pe plan secund.Pentru a favoriza igiena este mai importantă
alegerea designului corpului de punte decât materialul din care va fi realizat. [8]
Intermediarii trebuie să aibă suprafețele axiale asemănătoare cu a dinților naturali,să
aibă un relief convex pentru a oferi o posibilitate de ig ienizare foarte bună. În funcție de
raportul cu creasta edentată avem mai multe tipuri de intermediari:în formă de
șa,semișa,cu raporturi tangențiale,punctiforme,ovalare,cubice,ovoidal,intraalveolare. [8]
Pentru zona frontal ă maxilară se recomandă corpul de punte cu contact în șa sau
contact în semișa.
Corpul de punte în șa
Aspect foarte asemănător cu cel al dinților naturali,totuși nu este recomandat
deoarece igieno -profilactic este nefavorabil,deoarece se acumulează placă dentară și

11
resturi alimentare.Se folosește în zona frontală din motive estetice,fonetice și de
confort. [1]
Corp de punte în semișa
Vizează zona oral ă,conferă aspectul unor dinți naturali,prezintă suprafețe orale mai
reduse pentru o igienizare cât mai facilă .Acest tip de raport acoperă versantul vestibular
al crestei până la vârful acesteia.Retenția de resturi alimentare este mai mica în
comparație cu raportul în șa.Datorită formei și dimensiunii realizează un compromise
între restaurarea fizionomiei,fonației și posibilitatea unei igiene cât mai bune.Corpul de
punte în semișa se utilizează atât la maxilar cât și mandibular în zona de vizibilitate
maximă.[8]
Corpul de punte cu raport tangent linear
Contactul este sub formă lineară,pe versantul vestibular al crestei,la nivelul coletului
intermediarului.Fețele orale sunt înclinate în unghi de 40 -50 de grade orientate în sens
vestibulo -oral de sus în jos.Fețele vestibulare redau o imagine cât mai individualizată a
intermediarilor.Acest tip de conta ct este recomandat în zonele de sprijin maxim și
mandibular având înălțimea crestei redusă și coroanele dinților cu o înălțime normală
sau mai mare.În cazul corpului de punte metalo -polimeric se realizează casete cu
fațete,suprafața ocluzală va fi metalică și se realizează colerete cervicale metalice. [1]
5.Calitățile fizico -chimice ale materialelor ce intră în alcătuirea punții dentare
Pentru evitarea producerii fenomenului de galvanism bucal care produce
arsuri,hiposalivație și dureri , punțile dentare vor fi realizate din aliajele unui singur
metal. Prepararea acrilatului incorectă poate duce la apariția monomerului
rezidual(nepolimerizat) care poate fi toxic pentru mucoasa gingivală.Materialele folosite
la confecționarea punților pot prezenta suprafețe cu microcavități(pori) care
retenționează resturile alimentare(metal,acrilat). [5]

1.4Avantaje și dezavantaje punți dentare

Avantajele restaurării prin punți dentare :
-Fiind cimentată definitiv,puntea realizează o masticație similară cu cea efectuată de
arcadele dentare

12
-în zona frontală nu se produc schimbări de timbru și pronunție dacă este respectată
morfologia și volumul dinților
-forțele ocluzale sunt transmise în axul lung al dinților stâlpi
-refacerea esteticii foarte buna
-restabilirea confortu lui pacientului ,punțile integrate rapid în funcționalitatea aparatului
dento -maxilar .[5]

Dezavantaje:
-igiena deficitară,curâțarea necorespunzătoare a unor suprafețe.Purtătorii de punți
trebuie să realizeze mjloace speciale de ingienizare
-necesită șlefuirea dinților stâlpi care poate fi traumatizantă pentru pacient
-prețul de cost suportat de pacient[5]

2.Materiale folosite la confecționarea lucrării metalo -acrilice

2.1.Materialele acrilice
Au apărut cu multe decenii in urmă ,fiind în mare vogă la vremea lor datorită
prețului de cost scăzut și etapa de prelucrare ușoară.Rășinile acrilice reușesc să asigure o
fizionomie bună dar pot apărea anumite defecte precum decimentarea relativ ușoară în
cazul punților acrilice iar la punț ile mixte poa te să apară fracturarea fațetelor.Au o
rezistență mecanică scăzută,pot irita parodonțiul marginal prin agresiune chimică
datorită monomerului necombinat cu polimerul fiind toxic.Rășinile acrilice sunt indicate
pentru restaurări provizorii dar datorită prețului de cost scăzut sunt utilizate frecvent în
restaurări prin punți mixte parțial fizionomice.Cele mai utilizate fiind
Superpont,Duracryl,Biodent(se poate modela direct pe bont și se polimerizează sub
presiune) [1]

Rășin ile acr ilice se prezintă în trei variante,auto – , baro – și termopolimerizabile.
Rășinile acrilce autopolimerizabile se prezintă în sistem bicomponent(pulbere și
lichid),au reacția de polimerizare exotermă direct proporțională cu masa
materialului.Pulpa den tară poate fi deseori afectată din cauza monomerului rezidual și a
căldurii degajate în procesul de polimerizare.Modul de amestecare este de două unități

13
pulbere la o unitate lichid.Produsul Luxatemp -Automix a câștigat tot mai mult teren
datorită proprietă ților mult mai bune și a modului de ambalare și manipulare foarte
ușoară.(pistol cu două seringi). [8]
Rășinile acrilice termopolimerizabile prezintă o stabilitate cromatică,rezistență la
uzură și fractură mult mai bună.Au calități estetice și mecanice superioare rășinilor
autopolimerizabile. [8]
În cazul corpului de punte mixt cu schelet metalic plac at cu fațete,scheletul metalic
trebuie să fie mai solid și stabil deoarece acrilatul are o rezistență scăzută la uzură și
incapacitatea de a prelua forțele ocluzal e.Din această cauză placajul acrilic are doar rol
estetic,la nivelul stopurilor ocluzale fii nd prezentă structura metalică. Caseta trebuie
realizată astfel încât rășina acrilică să nu intre în contact cu creasta alveolară. Zona cea
mai vulnerabilă a casetelor cu fațete este zona de interfață dintre cele doua materiale,din
punct de vedere al retenți ei materialului de placaj și cromatica influențată de culoarea
metalului.Ca și sisteme de retenție pe componenta metalică se folosesc în etapa de
machetare,anse,perle solzii de pește,butoni .Rășinile acrilice au pierdut teren datorită
proceselor de îmbătrân ire,uzură și modificări de culoare apărute după o perioadă de
funcționare în cavitatea bucală. [8]

2.2.Me tale și aliaje

La ora actuală există peste 1000 de aliaje și metale folosite pentru restaurări
protetice.Tipul aliajului este descris prin denumirea comercială,producătorul,prețul și
paroprietățile fizice cum ar fi coeficientul de dilatare,temperatura de topire,culoarea
aliajului. [8]
Aliajele se clasifică în aliaje nobile și aliaje nenobile.Clasificarea a fost făcută în
funcție de gradul de metal nobil prezent în compoziție.Datorită nivelului de cost ridicat
a aliajelor nobile s -a ales ca alternative folosirea aliajelor nenobile care s -au dovedit a fi
un success,fiind folosite pe scară largă.Aliajele nobile sunt pe bază de Fe,Co -Cr,Cr -Ni
și Titan. [9]
Aliajele de Ni -Cr au în compoziție 60 -70% Ni și Cr în proporție de 15 -20%.Au
rezistență bună la coroziune și oxidare datorită stratului oxizi de Cr format la
suprafață. [9

14
Aliaje de Co -Cr au un procentaj de 60% Co și 25 -30% Cr.Au in terval de topire înalt
și duritate foarte ridicată fapt care duce la îngreunarea procesului de prelucrare și
lustruire. [9]
Titaunl este tot mai des folosit datorită proprietăților avantajoase
precum,amagnetisuml,conductivitate termincă redusă,coeficie nt de dilatare termică
asemănător cu al țesuturilor dure dentare.Rezistența la coroziune a titanului este o
proprietate esențială,având coeficientul cel mai scăzut de eliberare de ioni. Ea se
datorează peliculei subțiri de dioxid de titan,care se formează în doar câteva secunde la
contact cu mediul înconjurător. Se folosește atât nealiat(puritate 99,4%) cât și sub forma
de aliaje(cel mai utilizat fiind TiAl6V). [8]
Aliajele metalice și titanul sunt folosite în stomatologia modernă la realizarea
restaur ărilor protetice temporare și definitive.
Aceste dispositive metalice pot cauza reacții nedorite precum,reacții tisulare
locale,gingivită,parodontită la nivelul cavității orale,reacții care depind de tipul
metalului,structura chimică și concentrația. Materialele folosite în stomatologia modernă
trebuie să îndeplinească proprietăți ca biocompatibilitatea și rezistența la coroziune.[10]