104 |AKADEMOS 1/2019Ca direcție a studiului literaturii, imagologia se impune cu greu în spațiul academic al Republicii Mol-dova, cu toate că… [609810]

FILOLOGIE
104 |AKADEMOS 1/2019Ca direcție a studiului literaturii, imagologia se
impune cu greu în spațiul academic al Republicii Mol-dova, cu toate că preocupările imagologice ale compa-ratiștilor numără ceva mai mult de jumătate de secol. Imagologia apărea inițial cu denumirea de „studiul imaginii” ca domeniu privilegiat al literaturii com-parate. În lucrarea sa La littérature compar ée (1951),
M-F. Guyard pleda pentru sintagma „images de l’ étranger” („imaginea străinului”), ca apoi, prin anii 1980, să se ajungă, grație unui alt cercetător francez, Daniel-Henri Pageaux, la denumirea de „imagologie” , utilizată și astăzi.
Termenul „imagologie”
1 a fost folosit inițial în
psihologie, mai exact, în teoria psihanalitică a lui C. G. Jung (1911), unde imago „desemnează proiecția
mentală inconștientă pe care și-o formează individul în prima perioadă a copilăriei” [1, p. 240]. Puțin mai târziu, termenul este preluat de istorici, etnologi și cercetătorii literaturii comparate drept instrumentul de lucru principal în „studiul imaginilor și al repre-
1Termenul provine de la latinescul Imago , imaginis – (cu
sensuri după fr. Image ), ceea ce înseamnă „imagine” , „chip” ,
„reprezentare” , „înfățișare” , „copie fi delă” , „portret” , „statu-
ie”; și de la grecescul logos – „cuvânt” , „concept” , „știință” .
Prin urmare, imagologia reprezintă „studiul imagini” , „ști-ința imaginii” sau „știința despre imagine” .IMAGOLOGIA, O DIREC ȚIE NOU Ă
DE CERCETARE ÎN STUDIUL LITERATURII
DOI: 10.5281/zenodo.2907892
CZU: 821.09
Doctorandă Elisaveta IOVU
Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” din Chișinău
IMAGOLOGY , A NEW RESEARCH DIRECTION IN THE STUDY OF LITERATURE
Summary. The theme of this material is about imagology, as a new direction of research in the literature’s study.
It presents a series of defi nitions, elaborated by researchers from diff erent linguistic areas, the basic concepts of ima-
gology are reviewed, its subject matter is defi ned. We have insisted on the etymology of the name of the discipline and
the issues discussed in its various evolutionary periods. It insists on the etymology of the discipline’s name and the as-pects concerned in diff erent periods of development and in its most important sectors. Finally, imagology studies the
totality of imagery, imaginary and symbolic representations, stereotypes and clichés or the ethno-types that people make about themselves and about the other people.
Keywords: Literary imagology, Comparative imagology, image, image study, self-image, hetero-image, ethno-types.
Rezumat.  Tema acestui articol este imagologia ca o nouă direcție de cercetare a literaturii. Sunt prezentate un șir
de defi niții ale acesteia, elaborate de cercetătorii din diferite arealuri lingvistice, trecute în revistă conceptele de bază
ale imagologiei, este defi nit obiectul ei de studiu. Am insistat asupra etimologiei denumirea disciplinei și a problemelor
discutate în diferite perioade de evoluție a ei. Sinteza tuturor defi nițiilor pe care imagologia literară le primește de la cer-
cetătorii din diferite arealuri lingvistice constituie cea mai largă și mai complexă defi nire a disciplinei. În fi ne, imagologia
studiază totalitatea imaginilor, reprezentărilor imaginare și simbolice, stereotipurile și clișeele sau etnoti purile pe care și
le face un popor despre sine și despre un alt popor.
Cuvinte-cheie: imagologie literară, imagologie comparată, imagine, studiul imaginii, auto-imagine, hetero-imagi-
ne, etnotipuri.
zentărilor străinului” [2, p. 81]. Prin anii 1920–1922,
americanul Walter Lippmann îl aplică cu acest sens pe larg în sociologie.
Pentru a specifi ca noua direcție de preocupări,
cercetătorii germani preferă denumirea de „imago-logie comparată” (lat.  comparatio , -onis , „asemănare” ,
„stabilire”). Cel care a impus acest termen în spațiul german, Hugo Dyserinck, utiliza noțiunea de imagine, preluată din terminologia etnopsihologiei franceze,
„ca circumstanță sau mod particular de a vedea și de a analiza” [3, p. 36-37]. Dyserinck își explică această opțiune terminologică în felul următor: „Având în ve-dere caracterul specifi c al imaginilor, era important să
deslușim literatura de specialitate comparată cu cer-cetarea specială, […] pentru a exprima noțiunea de „imagologie” la propriu. Și nu există niciun motiv să nu păstrăm această denumire, chiar dacă etimologia sa semi-latină, semi-greacă nu prea se potrivește, așa cum originea sa nu este pur și simplu doar în studii literare [3, p. 40]. Această denumire a fost utilizată pentru prima dată în spațiul german. Deja în perioada anilor 1967–1968, denumirea de „imagologie compa-rată” se folosește pe larg ca parte a programului de li-teratură comparată din Aachen.
Majoritatea cercetătorilor optează pentru denu-
mirile de imagologie literară sau imagologie comparat ă.

FILOLOGIE
AKADEMOS 1/2019 | 105În spațiul rusesc, de exemplu, Е.V . Papilova utilizează
termenul de imagologie artistică [4, p. 32], care studi-
ază imaginile „străinilor” create în lucrări de fi cțiu-
ne. Totodată, cercetătoarea identifi că o nouă direcție
în cadrul ei cu denumirea de imagologie folclorică,
sursele sale constituind toate genurile artei populare (proverbe, zicători, cântece istorice, basme, ritualuri, anecdote etc.). „Fiind un produs al artei populare, sus-ține Papilova, folclorul este capabil și plauzibil să re-fl ecte direct stereotipurile conștiinței de masă despre
străini existente în rândul oamenilor” [4, p. 32].
Dicționarele limbii române propun următoarele
defi niții pentru imagologie: „Ramură a sociopsiholo-
giei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele” [5]; „ramură a psihosociologiei ca re studiază imaginile pe
care diferitele popoare le au despre ele, despre altele” [6]; „disciplină care se ocupă cu studiul reprezentări-
lor pe care grupurile etnice și le fac reciproc” [7] etc.
Trebuie de menționat că defi nițiile cercetătorilor
variază de la un areal lingvistic la altul. Cercetătorii români denumesc imagologia drept „studiul imaginii despre sine și al imaginii alterității” [8, p. 789]; „ima-ginea străinului și a străinătății” [9]; „studiul manie-
rei în care ne privim între noi” [10, p. 40]. Cercetă-torii francezi susțin că imagologia reprezintă „studiul imaginilor sau al reprezentărilor străinului” [2, p. 81]; „o ramură a literaturii comparate care studiază prin intermediul documentelor scrise reprezentările pe care popoarele și le fac unele despre altele” [11] etc.
Comparatiștii germani și austrieci sunt de păre-
re că imagologia poate fi defi nită ca „analiză critică a
stereotipurilor naționale în literatura de specialitate” [12, p. xiii] ; „studiul percepțiilor și al imaginilor trans-
naționale exprimate în discursul literar” (Dyserinck, Leerssen în ediția Studia Imagologica
2). Laura Dooley
o numește simplu: „teorie literară care examinează
stereotipurile în literatură” [13, p. 201] ; „imagologia
examinează originea și funcția caracteristicilor altor țări și oameni, așa cum sunt exprimate textual și vi-zual” [12, p. 7] .
Imagologii ruși susțin că această direcție nouă
de cercetare „studiază imaginile și cele mai diverse
proprietăți, adică reprezentarea și auto-reprezentarea persoanei din trecut” [14] ; „Imagologia – direcție în
comparativism, a cărei sarcină reprezintă cercetarea și analiza imaginii unei alte țări, a popoarelor, a cul-turilor în literatură” [15, p. 255]; „Imagologia este un
domeniu de cercetare în diferite discipline umanistice, care studiază imaginea străinului (țară străină, oameni
2Studia Imagologica reprezintă o serie de carte academică
(24 de volume până în prezent) în care sunt încadrate majo-ritatea cercetărilor din domeniul imagologiei. etc.) în conștiința socială, culturală și literară a unei
anumite țări, epoci” [16, p. 252] etc.
După cum observăm, unii cercetători consideră
imagologia ca fi ind o direcție de cercetare, alții – un
studiu, o ramură, o disciplină, o știință, o metodă, o teorie literară etc. Șirul acesta de defi niții deosebin-
du-se prin formulări descrie aceeași entitate, deoarece obiectivul imagologiei reprezintă într-adevăr studiul imaginii străinului. În cercet area noastră vom utiliza
inclusiv termenul de „disciplină” atunci când vom viza imagologia , mai ales că defi niția din dicționarele limbii
române ne permite acest lucru.
În sens larg, imagologia cercetează toate tipurile
de imagini: „auto-imaginea” , „hetero-imaginea” , „ima-ginea-eternă” , „imaginea-stereotip” , „imaginea-nume” și „imaginea lingvistică” , așa cum afi rmă cercetătorul
român Leonte Ivanov. [17, p. 10-13].
Imaginea, reprezentarea unui Eu în raport cu Ce-
lălalt , se conturează prin intermediul studiului ima-
gologic. Omul, situarea lui în timp și într-un spațiu, înseamnă totodată și raportarea lui la Celălalt. Cu alte cuvinte, „întâlnirea noastr ă constantă cu cel diferit de
noi înșine, cu cel care descoperă față de fi ecare dintre
noi o diferență absolută […], a celui ce stă să apară
atât sub înfățișarea semenului de aproape, cât și a celui străin sau excentric, atât în felul celui cu care devine posibilă o anumită comuniune, cât și a celui care tre-zește sufi cientă adversitate” [18, p. 5] . De aceea, ima-
ginea are „o funcție de prim ordin și în comunicarea intelectuală, în raporturi le cu «celălalt», în cunoaș-
terea și defi nirea «alterității», care, după cum afi rmă
Duțu, reprezintă un domeniu «la modă» în deceniile din urmă” [19, p. 195] .
În opinia lui Daniel-Henry Pageaux, „orice imagi-
ne provine din conștientizarea, oricât de minimă ar fi
ea, a unui Eu raportat la un Altul, a unui Aici raportat la un Acolo. Deci imaginea este expresia, literară sau nu, a unui ecart semnifi cativ între două realități cul-
turale” [2, p. 82] . „Astfel concepută, imaginea literară
devine un ansamblu de sentimente asupra străinului, surprinse într-un proces de literarizare dar și de soci-alizare” [2, p. 82] . În viziunea cercetătorului francez,
imaginea reprezintă totalitatea diferențelor, analogii-lor dintre popoare, națiuni, culturi etc., iar studierea lor implică neapărat și perspectiva interdisciplinară, unde devine clar faptul că imaginea „se dovedește a fi
un factor concludent pentru modul de funcționare a unei societăți în interiorul propriei ideologii (rasism, exotism, de exemplu), în sistemul ei literar și în imagi-narul social respectiv” [2, p. 82] .
În arealul literaturii diferitor popoare există un
șir de opere literare (numite texte imagotipice ) care
pot fi incluse în domeniul cercetării imagologice și

FILOLOGIE
106 |AKADEMOS 1/2019în care apare „hetero-imaginea” reală sau imaginată,
ca un produs/portret literar al unor națiuni. Ceea ce putem susține este faptul că im agologia literară nu se
ocupă de verifi carea corectitudinii produselor respec-
tive, aceasta constituie preocup area altor discipline
(ca istoria sau psihologia). Imagologia literară le cer-
cetează și le analizează doar ca produse literare, re-prezentate prin „hetero-imagini” sau „auto-imagini” . De exemplu, scriitoarea de origine irlandeză, Maude Rea Parkinson, locuind mai bine de douăzeci de ani în România, încearcă să creioneze portretul-robot al românului înainte de Primul Război Mondial. În car-tea ei de memorii, autoarea menționează că „românii au un talent înnăscut pentru învățarea limbilor”; sunt „indolenți sau … leneși”; „deși nu sunt atât de stricți cu ei înșiși, sunt foarte moft uroși în legătură cu ceea
ce pretind străinilor”; sunt „calzi”; „extraordinari de
primitori”; „sunt deosebit de miloși și întotdeauna politicoși și curtenitori”; „dovedesc o capacitate de în-țelegere pe care n-am mai întâlnit-o la alte popoare”; au un „grad înalt de inteligență”; sunt „iubitori de plă-ceri” etc. [20] .
Inițial, obiectul de studiu al imagologiei literare
includea doar „hetero-imaginea” , adică reprezentarea felului în care un popor este văzut de către ceilalți și vi-ceversa. Ulterior, s-a acordat o atenție și auto-imaginii, care se situează de partea cealaltă, la fel de relevantă pentru imagologie. Auto-im aginile au stat îndeosebi
în atenția psihologilor, care le studiau pe trei nivele de percepție [21]. Primul nivel de percepție reliefează
imaginea instinctivă arhetipală pe care o etnie o are, în
mod intuitiv, despre ea însăsi. Acest tip de imagine se oglindește în proverbele tuturor popoarelor și exprimă trăsăturile dominante autoatribuite și autoasumate de către acestea. De exemplu, în folclorul românesc întâl-nim astfel de proverbe: Țiganul mănâncă atunci când
are, românul când îi e foame; La nemți, musafi rul ideal
este cel care vine la ora exactă, la români – cel care în-târzie exact cât să fi e totul pregătit ; în folclorul rusesc:
Dacă bați un rus, s-ar putea chiar să-ți facă un ceas etc.
Al doilea nivel de percepție relevă o auto-imagine
preluată de la străini și însușită de-a lungul timpului
până la intrarea și sedimentarea ei în mentalul colectiv. De exemplu, în cartea Floarea deșertului , Warris Dirie,
scriitoare de origine somaleză, zicea despre poporul din care făcea parte că este „sălbatic” , li se adresa dese-ori „negrilor barbari” , iar pământurile africane le con-sidera „locuri neospitaliere” [22, p. 246], auto-imagini care sunt preluate nemijlocit de la popoarele civilizate.
Al treilea nivel de percepție impune imaginea pe
care un popor dorește să și-o poată făuri despre el însuși ,
bazându-se pe proiecția ideală a trăsăturilor conside-rate optime pentru realizarea profi lului prognozat al cetățenilor proprii. O asemenea auto-imagine ideală
este preluată de științele educației și folosită pe scară largă în cadrul procesului educativ. Ea devine obiectiv al procesului de educație națională.
De exemplu, Gil Courtemanche, jurnalist și scrii-
tor canadian, în romanul său O duminică în jurul pisci-
nei la Kigali , în care relatează despre ororile întâmplate
într-o regiune din Africa la care a participat, vorbește totodată și despre patria sa Canada: este „o țară ge-neroasă, o țară care nu crea probleme și care acorda ajutoare cu ochii închiși, o țară perfectă, ce mai” , „în Canada există o boală, numită amabilitatea” , cana-dienii „sunt șic”; cu toate acestea, „țara mea este în esență leneșă și temătoare. Nu acționează decât atunci când catastrofele și grozăviile întrec limitele închipu-irii. Dar, ca să fi u cinstit, trebuie să spun că amândoi,
țara mea și cu mine, odată scăpați de lenea noastră, ne comportăm relativ bine”; „Canada, țară atât de re-spectabilă prin tăcerea ei, prin neutralitatea ei” [23],
încercând să scoată în evidență trăsăturile defi nitorii
ale propriei națiuni.
Cert este faptul că imagologia studiază totalita-
tea imaginilor existente despre o cultură, națiune, dar aceasta, din start, „nu își propunea doar să demonstre-ze validitatea reprezentării Celuilalt, ci, mai degrabă, să releve efectele acestei reprezentări asupra imaginarului colectiv, asupra unui anumit context social , cultural
sau comunicațional, prin evidențierea unor stereoti-puri culturale naționale, a unor locuri comune iden-titare, vizându-se, totodată, efectele unor reprezentări colective asupra dinamicii alterității” [8, p. 789] .
Pentru Klaus Heitman, „imaginea pe care un po-
por și-o face despre altul este prin ea însăși interesantă, întrucât este vorba despre un fenomen real, despre un factor, chiar dacă inconștient, de condiționare, care, în felul acesta, dobândește și o importanță politică” [24, p. 30] , iar Mircea Martin afi rmă (pe coperta cărții lui
Klaus Heitman) că „imaginea” pe care o studiază ima-gologia este rezultatul unui dublu efect, de emisie și de absorbție. Teoreticianul român are în vedere că imagi-nea despre o anumită țară străină poate fi una binevo-
itoare și fl atantă sau dimpotrivă, una disprețuitoare și
caricaturală. „Firește, menționează la un moment dat Mircea Martin, idealizările sunt rare, iar denigrările mult mai frecvente” . „Celălalt” apare uneori ca o fanto-mă, ca o sperietoare… Trebuie să privim cu luciditate activă în oglinda – fi e și deformată uneori – a „Celui-
lalt”; trebuie să ne obișnuim cu imaginea noastră răs-
frântă în privirea „Celuilalt” [24], prin sintagma „ima-ginea noastră” făcându-se referință la poporul român.
După cum vedem, unii cercetători, atât români,
cât și germani consideră cercetarea imagologică drept o „oglindă” . Analiza imaginii unui popor adesea este o

FILOLOGIE
AKADEMOS 1/2019 | 107lectură, o analiză a propriilor trăsături și caracteristici.
Imaginea obținută îl refl ectă preponderent pe cel care
scrie, decât pe cel despre care se scrie. Klaus Heitman menționează faptul că „imagologia nu înțelege să se
rezume la un inventar de imagini, clișee sau stereoti-puri despre propria națiune ori despre alta, ci le cerce-tează ca pe o oglindă, ca pe un limbaj care, inconști-ent sau nu, refl ectă o dorință de comprehensiune sau,
dimpotrivă, o opinie preconcepută, o calmă înțelegere a unei realități sau o tendință de distorsionare a acestei nevoi de adevăr sau o predispoziție către denaturarea lui” [24, p. 8].
Nadia Badrus, un alt cercetător român, accentu-
ează: „în comparație cu obișnuitele experiențe coti-diene în construirea imaginii despre celălalt sticla se comportă încă și mai mult ca o oglindă. Realitatea celuilalt este întotdeauna bogată, variată, contradic-torie. Pentru a construi o imagine simplă și univocă, ea trebuie eliberată de tot ceea ce este considerat a fi
accidental sau necaracteristic. Or, tocmai în această fază intră în acțiune reperele culturale și prejudecățile celui care construiește imagin ea celuilalt, astfel că, la
capătul acestui proces, o privire atentă poate discerne mai bine chipul celui care a privit decât al celui pri-vit. Afl ăm, așadar, mai multe despre cel care a făurit
imaginea decât despre cel as upra căruia aceasta este
proiectată” [25, p. 1].
Pe lângă faptul că cercetează „hetero-imaginile”
sau „auto-imaginile” respective, imagologia este im-portantă la ora actuală și prin aportul ei la diseminarea acestora în societate.
În viziunea Otiliei Sîrbu, imaginea este în pri-
mul rând o cunoaștere, „o cunoaștere sui generis .
O cunoaștere în legătură cu care nu se pune problema corectitudinii sau noncorectitudinii, pentru că imagi-nile sunt rezultatul unui raport, astfel că ele sunt co-recte doar în legătură cu consecințele acelui raport” [26, p. 8]. În continuare, cercetătoarea subliniază că „imaginea (percepția imagologică) este un mit lipsit de story ce se prezintă ca o concluzie, ca un verdict, ca
o maximă. Ea este în fond un exercițiu de stereotipie și prejudecată, care însă se afi șează pe sine într-o aură de
siguranță: imaginile clamează o autosufi ciență asupra
lor înșile , o imuabilitate datorată faptului că Dumne-
zeu este Cel care a tranșat astfel lucrurile” [26, p. 10].
Se constată pe bună dreptate că o imagine despre
„Celălalt” ar putea fi modifi cată în funcție de anumiți
factori, aceștia având, în mare parte, un caracter poli-tic, social sau țin de dinamic a religioasă a comunității
în care au fost construite. Totodată, unii cercetători opinează că o imagine despre o țară străină a fost con-struită și modifi cată cel mai mult în vremuri de criză
sau de confruntare. La etapa actuală, orice imagine a unei culturi/na-
țiuni depinde foarte mult cum este văzută, analizată și reprezentată de către o altă cultură/națiune, deoarece „o națiune săracă poate să aibă o imagine de sine ex-celentă pentru că a depășit un an de secetă, o națiune bogată, industrializată poate să aibă imaginea de sine zdruncinată de o recesiune economică, de o lovitură de stat, de un scandal de corupție sau de imposibilita-tea guvernanților de a se ridica la nivelul așteptărilor comunității” [27, p. 11]
Joep Leerssen, unul dintre reprezentanții de bază
ai acestei științe-discipline, susține că obiectul de stu-diu al imagologiei îl reprezintă etnotipurile (eng. etno-
types ) [28, p. 11]. Ca dispozitive literare, ele sunt ade-
sea rigide și utilizate în mod spontan, reprezentând partea unui profi l psihologic mai tulburat, în confl ict
cu modul în care oamenii se văd pe ei înșiși, cum își imaginează că lumea așteaptă ceva anume de la ei. Et-notipurile conotează neînțelegerile și confruntările de sine ale unui popor.
Sinteza tuturor defi nițiilor pe care imagologia
literară le recepționează de la cercetătorii din diferi-te arealuri lingvistice constituie cea mai largă și mai complexă defi nire a disciplinei. În concluzie, putem
afi rma că imagologia studiază totalitatea imaginilor,
reprezentărilor imaginare și simbolice, stereotipurile și clișeele sau etnotipurile pe care și le face un popor despre sine și despre celălalt popor. Interesul de care se bucură imagologia la acest moment ne îndeamnă să îi preluăm metodologia pentru analiza producției literare autohtone.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. Grati A. Dicționar de teorie literară. 1001 de concep-
te operaționale și instrumente de analiză a textului literar. Chișinău: ARC, 2018, 554 p.
2. Pageaux D. H. Literatura generală și comparată. Trad.
de Lidia Bodea. Cuv. intr. de Paul Cornea. București: Poli-rom, 2000.
3. Dyserinck H. Komparatistische Imagologie Jenseits
von Werkimmanenz und Werktranszendenz. Apud Kizi-ler, Emer. Die Imagologıe Als Arbeıtsbereıch Der Kompa-ratıstık. In: Uluslararası Avrasya Sosyal Bilimler Dergisi, Cilt: 3, Sayı: 8, p. 1-17, 2012,
http://www.ijoess.com/Maka-
leler/1275068110_Die%20Imagologie%20als.pdf
4. Papilova E.V . Imagologija kak gumanitarnaja discipli-
na. In: MGGU im. M.A.Sholohova. Serija «Filologicheskie nauki». M., 2011. №4. S. 31-40, [on-line]. Disponibil:
fi –
le:///C:/Users/Admin/Downloads/imagologiya-kak-gu-manitarnaya-distsiplina.pdf
(accesat 14.12.18).
5. DEX – Dicționarul explicativ al limbii române. Bucu-
rești: Univers Enciclopedic, 1998.
6. MDN – Marele dicționar de neologisme. București:
Saeculum, 2000.

FILOLOGIE
108 |AKADEMOS 1/20197. DETS – Dicționar etimologic de termeni științifi ci.
București: Editura Științifi că și Enciclopedică, 1987.
8. Boldea I. Imagology, Globalism and Interculturalism.
În: Th e Proceedings of the ”European Integration – Betwe-
en Tradition and Modernity” Congress , 5, ”Petru Maior”
University of Tîrgu Mureș, 2013, ISSN 1844-2048, p. 789-801. [on-line]. Disponibil:
http://www.diacronia.ro/ro/in-
dexing/details/A23433/pdf (accesat 10.12.18).
9. Lașcu G. Imagologia literară comparată. Câteva re-
pere teoretice și metodologice [on-line]. Disponibil: http://
phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=2782 (accesat 14.12.18).
10. Iacob L. M. Imagologia și ipostazele alterității: stră-
ini, minoritari, excluși. În: Minoritari, marginali, excluși, de Neculau A. și Ferreol G. Iași: Polirom, 1996, 280 p.
11. Michaud G., apud Th omas L. V . Images et realites
de l’ Afrique Noire. In: Revue de Psychologie des Peuples, nr.2/1969.
12. Leerssen J. Imagology: Th e Cultural Construction
and Literary Representation of National Characters, A Cri-tical Survey. Amsterdam: Rodopi, 2007.
13. Dooley L. Second-level Students’ Perceptions of
Immigrants Investigated in the Classroom: an Imagolo-gical Mixed-Methods Approach, School of Applied Lan-
guages and Intercultural Studies, Dublin: City Univer-sity, 2015, 361 p. [on-line]. Disponibil:
http://doras.dcu.
ie/20793/1/Th esis_fi nal_version_4.09.15.pdf (accesat 22.
07. 2018).
14. Togoeva O. Chto takoe imagologija? [on-line]. Dis-
ponibil: https://postnauka.ru/faq/46280 (accesat 12.10.18).
15. Tomberg O.V . Izuchenie literatury v kontekste fi –
lologicheskoj imagologii. Li teraturovedenie. Vestnik Ni-
zhegorodskogo universiteta im. N.I. Lobachevskogo, 2015, № 2 (2), s. 255–259, УДК 801.73 – 82-131 – 82 – 144, [on-li-ne]. Disponibil:
https://cyberleninka.ru/article/v/izuche-
nie-literatury-v-kontekste-fi lologicheskoy-imagologii (ac-
cesat 14.12.18).
16. Oshhepkov A. R. Imagologija. In: Znanie. Ponima-
nie. Umenie. №1, 2010, С. 251–253. http://www.zpu-jo-
urnal.ru/zpu/contents/2010/1/Oshchepkov_Imagolo-gy/41_2010_1.pdf
(accesat 23.11.2017).
17. Ivanov L. Imaginea rusului și a Rusiei în literatura
română. 1840-1948. Ch.: Cartier, 2004, 288 p., ISBN 9975-79-297-9.
18. Afl oroaei Ș. Lumea ca reprezentare a celuilalt. Iași:
Institutul European, 1994, 232 p.
19. Duțu A. Dimensiunea umană a istoriei. Direcții în
istoria mentalitățiilor. București: Meridiane, 1986, 304 p.
20. Parkinson M. R. Douăzeci de ani în Romania, 1989–
1911. Humanitas: București, 2014, 240 p., ISBN 978-973-50-4441-1.
21. Imagologie – obiectul cursului. Noțiuni de imago-
logie. [on-line]. Disponibil:
http://www.scritub.com/so-
ciologie/psihologie/comunicare/IMAGOLOGIE-OBIEC-TUL-CURSULUI-N61393.php

22. Dirie W ., Miller C. Floarea deșertului. București:
Meteor Publishing, 2016, 224 p., ISBN 978-606-8653-91-4.
23. Courtemanche G. O duminică în jurul piscinei la
Kigali. București: Humanitas, 2005, 224 p, ISBN 973-50-0997-8.
24. Heitman K. Imaginea româ nilor în spațiul lingvistic
german, 1775-1918. Un studiu imagologic. Trad. în rom. și introducere de Dumitru Hîncu. București: Univers, 1995, ISBN 973-34-0343-1.
25. Badrus N. Cărturarii sași despre evrei [on-line], Dis-
ponibil:
http://altera.adatbank.transindex.ro/pdf/9/011.
pdf (accesat 05.08.18).
26. Sîrbu O. Imagologie regăsită. Tipuri imagologice în
context istoric. București: Tracus Arte, 2013, 212 p., ISBN: 978-606-2 8-0419-0.
27. Jora L. Imagologie și memorie istorică colectivă în
diplomația culturală. În: Revista Științe Politice Relații In-ternaționale, XI, 2, p. 5-16, București, 2014.
28. Leerssen J. Imagology: On using ethnicity to
make sense of the world. În: Revue d’ études ibériques et ibéro-américaines: Les stéréotypes dans la construction des identités nationales depuis une perspective transnationale, de Géraldine GALÉOTE, nr. 10, 2016, p. 13-31.
Nelly Sajin. Fruct de aur , argilă, săruri, email, cupru,
87,0 × 38,0 × 24,0 cm, 1984.