Capitolul 1 Anatomie Membru Inferior [609767]

1

Cuprins

1. Studiul anatomiei și fiziologiei membrului inferior ………………………….. ………………………….. ………….. 2
1.1. Sistemul osos al membrului inferior ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2
1.2. Musculatur a membrului inferior ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 5
1.3. Fiziologia și biomecanica membrului inferior ………………………….. ………………………….. ………….. 7
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 12

2
1. Studiul a natomi ei și fiziologi ei membrului inferior

1.1. Sistemul osos al membrului inferior

Membrul inferior / membrul pelvin (Membrum inferius) reprezintă o regiune anatomică ce
se găsește în partea inferio ară a trunchiului, servind , în principal, pentru locomoție . (Tabel 1)
Fețe Margini Unghiuri Extremități Particularități
Os coxal Laterală
Medială
Superioară
Anterioară
Inferioară
Posterioară Anterosuperior
Posterosuperior
Anteroinferior
Posteroinferi or Os lat
Femur Anterioară
Laterală
Medială Laterală
Medială
Posterioară
Înclinație
Declinație Superioară
Inferioară Os lung
Rotulă Anterioară
Posterioară Laterală
Medială Bază
Vârf Os scurt
Tibie Medială
Laterală
Posterioară Anterioară
Medială
Later ală Superioară
Inferioară Os lung
Fibulă/Peroneu Laterală
Medială
Posterioară Anterioară
Medială
Laterală Superioară
Inferioară Os lung
Os subțire
Tars Superioară
Inferioară
Laterală
Medială
Anterioară
Posterioară În rând
medial:
talus
(astragal) ,
navicular,
cuneifor me;
În rând
lateral:
calcaneu,
cuboid
Talus: rotație,
înclinație,
declinație Rând
posterior:
talus,
calcaneu;
Rând
anterior:
navicular,
cuneiforme
și cuboid Forma t din 7
oase scurte
distrbuite pe 2
rânduri
Metatarsul Superioară
Medială
Laterală Medială
Laterală
Inferioară Anterioară
Posterioară Format din 5
oase alungite
Falange Plantară
Dorsală Laterală
Medială Posterioară
Anterioară Cuprind 14
falange, după
cum urmează:
2-haluce, câte
3 la degetele
II,III, IV, V.
Tabel 1 [1], [2]

3
Membrul inferior e alcătuit din oase ce se divid în două mari categorii :
◦ centura membrului inferior: două oase coxale formate din ilion, ischion și pubis (Fig. 1 – a);
◦ scheletul membrului inferior li ber: femurul (la coapsă), patela (rotula), tibia și fibula (la
gambă) (Fig. 1 – b) și tarsul, metatarsul (la picior) și oasele degetelor (tarsiene,
metatarsiene) (Fig. 1 – c). [3]

(a) (b) (c)
Fig. 1

Femurul este cel ma i lung și rezistent os al organismului uman , fiind un os pereche. Acesta se
compune din (Fig. 2):
– 2 epizide (în regiunea proximală și distală),
– o diafiză (regiunea centrală),
– 2 metafize (între epifize și diafiză).
Orientarea sa pe schelet este oblică de s us în jos și latero -medial. Zonele de interes ale
femurului sunt reprezentate de corpul femural și cele două epifize. [4] [5]
Ca și formă, corpul femural se prezintă ca fiind prismatic triunghiula r cu 3 fețe și 3 margini și
cu o concavitate poste rioară. (Tabel 1) Structura internă a femurului e diferită în epifize, unde se
gasește țesut osos spongios, față de diafiză formată din țesut osos compact. La nivelul diafizei, în
profunzime, se gasește can alul medular , o cavitate cilindrică ce gazduiește măduva osoasă. Pereții
canalului au o grosime de 4 -5 mm, ajungând la 9 -10 mm la nivelul liniei aspre. [6] În partea
inferioară a femurului se găsesc doi condili: condilul intern respectiv extern. La nivelul feței
anterioare ace știa se unesc formând trohneea femurală care se va articula cu patela, iar la nivelul
feței posterioare incizura intercondiliană desparte cei doi condili. A rticularea cu oasele gambei se
realizează prin int ermediul suprafețelor condililor.
Din punct de vedere epifizar, la nivel superior se găsesc: capul femural, colul femural,
trohanterul mare și trohanterul mic.

4
– Capul femural ( de formă sferică) se articulează cu zona acetabulară formând articulația
șoldu lui.
– Colul femural unește capul fe murului cu restul osului.
– Marele trohanter continuă în sus corpul femural, fiind o proeminență cu formă patrolateră.
– Micul trohanter reprezintă inserția mușchiului iliop soas.
La nivel inferior, epifiza conține cei doi c ondili: medial și lateral. Cel medial coboară mai jos
și e mai îngust față de cel lateral. Aceștia prezintă trei fețe: cutanată, intercondiliană și articulară.
Pe toată suprafața lor sunt acoperiți de un strat gr os de 2 -3 mm cu un cartilaj hialin. De -a lun gul
feței patelare (intercondiliană) alunecă patela. [4]
Patela se regăsește și sub numele de rotul ă (Fig.3) și e localizată între femur și tibie -fibulă , în
porțiunea anterioară a genunchiului . Este un os nepereche, scurt. Are formă de triunghi, orientat ă
cu baza în sus și vârful în jos , care dă inserție lgamentului rotulian. E situată în tendonul mușchiului
cvadriceps. Prezintă 2 fețe și 2 margini. (Tabel 1) [2] [3]
Tibia și fibula (Fig.4 ) sunt două oase lungi. Acestea alcătuiesc scheletul gambei. Atât tibia
cât și f ibula prezintă caracteristicile de baz ă ale oaselor lunngi, și anume sunt alcătuite din 2 diafize,
o epifiză, respectiv 2 metafize. Acestea sunt oase perech e, cu orientare vertical.
Corpul tibiei e în formă de S, având două curburi: superioară (convexă medial) și inferioară
(concave medial). Tibia prezintă 3 fețe și 3 margini. (Tabel 1). E mai pronunțată în regiunea
inferioară a marginii mediale.
Fibula e u n os lung, pereche. Face parte din categoria oaselor subțiri. Aceasta prezintă 3 fețe
și 3 margini, precum și 2 extremități. (Tabel 1). [4]
Oasele piciorului (Fig.5) sunt cele mai numeroase din întreg scheletul membrului inferi or.
Piciorul conține 26 de oase., cuprinzând: tarsul (7 oase) , corespunzător zonei călcâiului, metatarsul
(5 oase) și falangele (14 oase) (oasele degetelor). Degetul ma re al piciorului poartă numele și de
haluce. [1] (Tabel 1).

Fig.2 [7] Fig. 3

5

Fig. 4 Fig. 5

1.2. Musculatur a membrului inferior

Activitatea menbrului inferior e sus ținută de musculatura acestuia. Sistemul muscular al
membrului inferior e compus din mușchii șoldul ui, coapsei, gambei și mușchii labei piciorului, în
funcție de topografie.
Mușchii șoldului sunt reprezentați de mușchii gluteali, alcătuind musculatura fes elor: mare,
mijlociu și mic. (Fig.6)

Fig.6 [8]

La nivelul coapsei (fig.7), mușchii sunt grupați în loja anteromedială, loja posterioară,
respectiv laterală. Din loja anterioară fac parte mușchiul croitor (cel mai lung mușchi din corpul
uman) și mușchiul cvadriceps, așezat topografic sub mușchiul croitor. La nivelul lojei medial e se

6
regăsesc cei 3 mușchi adductori – marele adductor, adductorul scurt și adductorul lung – și mușchiul
drept medial. La nivelul lojei posterioare se întâlnesc mușchii biceps femural, semitendinos și
semimembranos. [9]

Fig.7 [8]

Musculatura gambei (fig.8) e format ă din:
– mușchiul tibial anterior și mușchii extensori ai degetelor – în partea anterioară;
– mușchii peronieri scurt și lung – în partea laterală;
– mușchiul gastrcnemian și m ușchiul solear ca re împreună formează tricepsul sural (plan
superficial), respectiv mușchiul tibial posterior și mușchii flexori ai degetelor – în partea
posterioară.

Fig. 8 [9]

7

Piciorul (Fig.9) prezintă în structura sa mu sculară mușchii flexori și extensori ai degetelor
care sunt dispuși atât pe fața plantară cât și și pe cea dorsală. [3]

Fig. 9 [9]

1.3. Fiziologia și biomecanica membrului inferior

Mișcările sunt d escrise plec ând dintr -o pozi ție de echilibru, numit ă poziție anatomică , în care
corpul este în ortostatism , cu membrele inferioare lipite, paralele și membrele superioare de -a
lungul corpului, palmele privind în afar ă. [10] (Fig. 10)

Fig. 10 [11]

8

La nivelul aparatului locomotor se disting mai multe tipuri de mișcări printre care: flexia,
extensia, abducția, adducția, rotația internă și rotația externă. (Fig.11, Fig.12)
Flexia reprezintă o mi șcare prin intermediul căreia 2 segmente anatomice legat e printr -o
articulație se apropie, micșorând astfel unghiul dintre ele.
Extensia este mișcarea opusă flexiei. Unghiul dintre elemente se mărește, tinde spre 180°,
iar segmentele se îndepărtează.
Adbucția reprezintă mișcarea de îndepartare a unui membru sau a unui segment anatomic
de corp sau de axa sa longitudinală.
Adducția este mișcarea inversă abducției. Prin aceasta membrul sau segmentul se apropie
de trunchi sau de axa longitudinală.
Rotaț ia internă sau medială reprezintă mișcarea de rotație a unui membru sau segment
înspre corp în jurul axei longitudinale.
Rotația externă sau laterală este inversă rotației interne și se realizează înspre în afară în
jurul axei longitudinale. [1]

Fig. 11 [10]

Fig. 12 [12]

9

Solicitările ce apar la nivelul femurului duc la comprimarea acestuia între două cavități:
zona cotiloidă a bazinului și zona platou rilor tibiale. Linia care unește centrul capului femural (din
articulația coxofemurală) cu centrul genunchiului reprezintă linia de acț iune a solicitării la
compresiune li poartă numele de axă mecanică. La o încărcare excentrică a femurului acesta e
supus unor solicitări atât de compresiune cât și de încovoiere. [6] La nivelul colului femural se
transmit solic itări puternice în timpul mersului. Acesta rezistă solicitărilor datorită formei și
structurii sale, astfel că acesta for mează un unghi de 125 -130° cu diafiza.
Datorită faptului că unul dintre condili (cel medial) coboară mai jos decât celălalt, se
formează un unghi obtuz (170 -175°) cu deschidere laterală între coapsă și gambă. Acest unghi e
mai accentuat la femei față de bă rbați. Există anumite excepții în care condilul medial coboară
mult prea mult rezultând o deformare denumită Genu valgum caracterizată de următoarele:
– femurul cu oblicitate mai mare;
– genunchi cu proiecție medială;
– unghi lateral sub 145°.
Atunci când unghiu l dintre coapsă și gambă este deschis m edial, situație inversă primei
excepții, deformarea poartă numele de Genu varum. [4]
Rotula e instabilă, mai ales lateral, deoarece tendonul cvadricepsului (prin contracția
mușchiului cvad riceps) realizează o tracțiune în axul diafizei femurului (în sus, oblică) în timp ce
axul regiunii femurale pe care se aplică rotula e vertical . În extensie activă și în flexie ușoară, când
patela are un contact mai slab, instabilitatea e maximă Atunci câ nd tibia este în rotație externă .
instabilitatea se accentuează deoarece în acest caz și tendonul rotulian devine în egală măsură oblic
spre exterior. Lateral rotula este stabilizată în principal prin acțiunea mușchiului vast medial, fiind
ghidată de aces ta spre interior. Se observă astf el că articulația genunchiului este expusă unor forțe
puternice, în deosebi de partea externă. Aceasta explică apariția artrozelor femurorotuliene ce pot
împiedica alunecarea corespunzătoare a rotulei precum și extensia ac tivă a genunchiului. [2] [9]
[4]
Articulația genunchiului (femuro -patelo -tibială) are un rol important atât în ortostatism cât
și locomoție și susținerea greutății. Gr eutatea corpului e susținută în poziție de stabilizare (în
extensia genunchiului), dar și în anumite grade de flexie. Această articulație are un singur grad de
libertate, adică permite o singură mișcare ( aceasta fiind în plan sagital), și anume mișcarea d e
flexie -extensie. Cu o amplitudine mult mai redusă, se pot produce și o serie de mișcări secundare:
rotație medială, rotație laterală, respectiv înclinare marginală, medi ală și laterală. [4] [6]
În ceea ce privește flexia la nivelul articulației femuro -patelo -tibială , aceasta poate fi activă
sau pasivă. Pornind din extensia completă a genunchiului, dacă șoldul e în extensie, flexia activă
ajunge la 120°, iar dacă șoldul e flexat până la 140°. În mo d pasiv, flexia gambei poate atinge 160°.
Până la unghiul de 70°, mișcă rile nu se combină cu alte tipuri de mișcări, iar peste amplitudinea
de 70° acestea se pot combina cu mișcări de rotație internă a gambei. [4] [6]
Extensia se realizează în jurul axului transversal . Realizată în articulația menisco -tibială,
aceasta poate atinge maximul la 180°.

10
Mișcările de rotație (laterală, medială) au o amplitudine mică la nivelul articulației
genunchiului. Acestea sunt doar asociate principalelor mișcări (flexie – extensie). Executarea lor
are loc în jurul unui ax vertical, ce trece prin centrul zonei interco ndiliene tibiale. Astfel, flexiei i
se asociază rotația internă, în timp ce extensiei îi corespunde r otația externă. O extensie de 180° e
posibilă numai însoțită de rotația tibiei cu 2° până la 5° extern.
Flexia -extensie Valgus -Varus Anterior -Posterior
Proximal -Distal Medial -Lateral
Rotație internă –
externă

Vedere laterală
dreaptă Vedere frontală Vedere laterală stângă Vedere din spate
Fig.13 [13]
La nivelul articulației gleznei , biomecanica acesteia e una complex ă. Între suprafețele tibiei și
fibulei și s uprafața superioară a t alusului au loc m ișcări în toate cele 3 plane anatomice :
– plan frontal: inversia și eversia
– plan sagital : dorsiflexie și flexi e plantară
– plan transversal : abducție și adducție . [4]
Din punct de vedere al te rminologiei, mișcările din planu l transversa l sunt denumite ca rotație
internă și rotație externă, conform Societății Internaționale de Biomecanică.
Tot la nivelul articulației gleznei se int âlnesc și mișcările compuse, în toa te cele 3 plane:
– pronația = dorsiflexie + eversi e + abducție
– supinația = flexie plantară + inversie + adducție (Fig.17)
– dorsiflexia (Fig. 14) se caracterizează p rin apropierea fe ței dorsale a picorului de
gambă . Această mișcare are o amplitudine n ormală cuprinsă între 10 ° si 20 °.
Flexia plantar ă (Fig.14) este opusul dorsiflexiei și anume mișcarea prin care fața dorsală a
piciorului se departează de gambă . O flexie plantară normală e cuprinsă între 25° și 35°.
Rotația externă sau adduc ția (Fig.16) reprezi ntă rotirea piciorului în plan trans versal spre
exterior (în lateral). Intervalul normal e cuprins între 8 ° și 10 °.
Rota ția intern ă sau abduc ția (Fig. 16) , opusă rotației externe, reprezintă rotirea p iciorului în
plan transversal spre interior ( medial), av ând un int erval normal în tre 16 ° și 20 °.
Eversia (Fig.15) este acea mișcare prin care piciorul se îndepartează de planul sagital al
corpului, fiind o rota ție negativă, cu un interval nor mal cuprins între 25 ° -30°.

11
Inversia (Fig.15) e opusul eversie, adică piciorul se apropie de planu l sagital (rota ție pozitivă)
cu un o valoare a unghiu lui cuprinsă între 35 °- 45°. [4]

Fig. 14 [14] Fig. 15 [15] Fig. 16 [15]

Fig.1 7 [15]

12
Bibliografie

[1] I. Ș. V. E. Horia Prundeanu, APARATUL LOCOMOTOR, Timișoara: Art Press, 2010.
[2] V. Papilian, Anatomia Omului, ALL, 2006.
[3] B. V. C. N. R. C. C. S. C. C. Cezar Th. Niculescu, Compendiu de anatomia si fiziologie, Corint, 2009.
[4] P. V., Anatomia omului, Aparatul locomotor, vol.1, București: Editura didactică și pedagogică,
1982.
[5] „ Knee Joint Anatomy, Function and Prob lems,” [Interactiv]. Available:
http://healthpages.org/anatomy -function/knee -joint -structure -functionproblems/#bones -of-the-
knee. [Accesat 17 03 2020].
[6] B. M. C. I. I. N. Antonescu D., Metode de calcul și tehnici experimentale de analiză a tensiunilor în
biomecanică, București: Editura Tehnică, 1986.
[7] „Ankle Bone,” [Interactiv]. Available: http://forum.treasurenet.com/index.php?topic=307443.0.
[Accesat 17 03 2020].
[8] „www.corpul -uman.com,” [Interactiv].
[9] P. P. Abrahams, Atlasul Corpului Uman – Structura și funcțiile organismului, București: Corint, 2011.
[10] D. C. R. I. C. M. Radu C., Biomecanica și mecatronica sistemelor biomecanice, Îndrumar de
laborator,vol.I, Ed.Univ. Transilvania din Brașov, 2009.
[11] R. C. B. V. D. C. Cezar Niculescu, Biologie – manual pentru clasa a XI -a, Corint, 2014.
[12] „Biomecanica_membrelor,” [Interactiv]. Available: http://academia.edu. [Accesat 14 March 2020].
[13] „Analysis of knee biochanics, geomerty and kinem atics,” [Interactiv]. Available:
http://whitesmoke.wetpaint.com/page/Analysis+of+knee+biomechanics%2C+geometry+and+kine
matics. [Accesat 17 03 2020].
[14] [Interactiv]. Available: https://www.doctorortoped.ro/. [Accesat 20 03 2020].
[15] [Interactiv]. Available: http://ortopedie -arcalife.weebly.com/. [Accesat 20 03 2020].