Mijloacele anticoncepționale și procreerea Student: Cazacu Cristian Alexandru Anul: II Curs: Teologia Morală Cadru didactic: Pastor Lector univ. dr…. [609713]

Institutul Teologic Penticostal
București, România

Mijloacele anticoncepționale și procreerea

Student: [anonimizat]: II
Curs: Teologia Morală
Cadru didactic: Pastor Lector univ. dr. Ioan Brie

În această lucrare voi discuta despre mijloacele sau metodele a nticoncepționale din
perspectiva creștină. În prima parte a lucrării , voi aborda faptul că copii sunt o binecuvântare de
la Dumnezeu și că ei sunt de dorit în familiile creștine. În a doua parte a lucrării , voi explica rolul
relațiilor sexuale în viziunea lui Dumnezeu , dar și motivele pentru care oamenii apelează la
mijloace le anticoncepționale . În a treia parte , voi prezen ta metodele cele mai folosite , iar în
concluzie , voi aborda probleme le etice ale acestora.
Înainte de a vorbi despre contracepția în sine , nu putem să nu plecam de la premisa că
Biblia prezintă copii , în orice perioadă a istoriei , ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Sunt
mai multe pasaje în Scriptură car e indică faptul că copii sunt valoroși și sunt considerați darul lui
Dumnezeu . Unul dintre acestea este Psalmul 127: 3-5, din care se înțelege că Dumnezeu ne
împlinește prin nașterea unu i copil.1 Copii sunt de fapt un cadou din partea lui Dumnezeu, iar
abilitatea de a face un copil este ceva extraordinar și ne permite să fac em parte din creativitatea
veșnică a lui Dumnezeu pentru că El este Artistu l care întocmește o noua viață.2
Un alt pasaj care pare să pună în contrast porunca procreerii cu planningu -ul familial este
Geneza 1:28 care vorbește de popularea planetei, poruncă, de altfel , dată de Dumnezeu . Putem
interpreta versetul acesta în mu lte feluri, deoarece contextul î n care această poruncă a fost rostită
de către Dumnezeu prezintă momente în care pământul nu era populat (pe vremea lui Adam și
apoi, după potop, pe vremea lui Noe în Geneza 9:1 ). Sunt interpretări care consideră că acest pasaj
a fost valabil doar atunci, în vremea în care pământul nu era populat. În această idee există
interpretarea acestui pasaj care, de altfel, încurajează procreerea, într -un context în care poporul
Israel era o mică parte din toată omenirea la acel mo ment care număra 30 de milioane. Astăzi
populația planetei noastre este de aproximativ 7 miliar de de oameni, și este în continuă creștere,
fapt care ar putea contrazice teoria necesității înmulțirii.3 Pastorul Tim LaHaye afirmă că
Dumnezeu este singurul în măsura să Își anuleze poruncile și nu sunt versete în Noul Testament
care să infirme aceasta poruncă , deci din perspectiva lui , porunca este valabilă și astăzi .4 LaHay e,
în același timp susține că această nu este o poruncă care „obligă” ca fiecare familie să aibă minim

1 Sorin Săndulache, Consiliere și psihoterapie pastorală , Ed. Institutului Teologic Adventist, București, 2006, p.
757.
2 Tim & Beverly LaHaye , Actul conjugal , trad. Adania Folea, Ed. Kerigma, Oradea, 2008, p. 212.
3 Paul Ekdokimov , Taina iubirii , Ed. Christiana, București, 1999, p. 1 95.
4 Tim & Beverly LaHaye , Actul conjugal , p. 212.

un număr de copii, ci susține că Dumneze u lasă această decizie familiei. E l mai spune că
Dumnezeu nu ar fi împotriva restricționării numărului de copii, deoarece o femeie poate să nască
până la 20 copii în timpul vieții ei, ci Dumnezeu ar fi împotrivă i deii de a nu avea nici un copil.5
Totuși acest pasaj poate fi înțeles, în așa fel încât numărul minim de copii trebuie să fie trei, pentru
a împlini porunca înmulțirii , dacă porunca este considerată valabilă și astăzi .
Desigur aceste pasaje sunt relative și e dificil să extragem o poruncă clară cu privire la subiectul
contracepției, însă ceea ce știm sigur este că Dumnezeu dorește ca familia să fie împodobită cu
copii, care s unt o binecuvântare din partea L ui.
Acest subiect, fiind că este tabu, este foarte puțin discutat în bisericile noastre deoarece,
după cum spuneam mai devreme , nu es te foarte explicit în Scriptură. T otuși , ca să putem dezbate
o astfel de temă , nu putem să nu ne întrebăm ceea ce se întâmplă înainte de concepția unui copil
în pântecul mam ei sale și anume : relația sexuală între cei doi soți. Întrebările care se pun des sunt:
„Cu ce scop a creat Dumnezeu relațiile sexuale? Pentru procreere sau pentru p lăcere? Sau pentru
amândouă?”, iar răspunsul la această întrebare va duce cu siguranță la o concluzie sănătoasă.
Clement Alexandrinul vorbește de căsătorie ca și cum aceasta ar avea drept scop nașterea
de copii , lucru care exclude practic permisiunea la orice alt contact sexual ce nu are ca scop
procreația.6 Fericitul Augustin de asemenea susținea următoarea idee despre căsătorie : căsătoria
este păcătoasă , deoarece în cadrul ei e ste manifestat instinctul sexual, considerat de el ca fiind
„păcatul strămoșesc”. P rin urmare , singurul lucru care ar putea justifica sau motiva căsătoria este
„nașterea de prunci”.7
Desigur , aici Clement vorbește în felul acesta pentru că se ară ta îngrijorat de „tirania poftei”
și de egoismul plăcerii proprii, dar totuși , dacă rezumăm căsătoria doar la procreere, atunci am
pune sub semnul întrebării însăși căsătoria, deoarece instinctul procreerii este și în animale.8 În
cazul î n care această perspectivă a căsătoriei ar fi reala, și anume că scopul ei principal este
procreerea, atunci forțând no ta până la absurd, am putea spune că acest proces de procreere se
poate executa și cu noi metode științifice, fără a mai fi nevoie de contactul sexual, în acest fel
păcatul plăcerii ar înceta să existe și ar începe o era a concepției „curate”.9 Desigur , această

5 Tim & Beverly LaHaye , Actul conjugal , p. 215.
6 Jean -Claude Larchet, Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți , trad. Marinela Bojin, Ed. Sofia, București,
2003, p. 50 .
7 John Meyendorff, Căsătoria: perspectiva ortodoxă , trad. Cezar Login, Ed. Renașterea, Cluj -Napoca 2012 , p. 75.
8 Paul Ekdokimov , Taina iubirii , p. 195.
9 Paul Ekdokimov , Taina iubirii , p. 197.

afirmație e dusă la absurd, dar în contextul în care cineva susține că scopul căsătoriei este doar
procreerea, este un argument plauzibil. Deși unii părinți bisericești susțin o concepție a sexualității
și a căsătoriei, din punct de vedere biblic se poate argumenta , cu versete precum Proverbe 5:18 –
19, că sexualitatea nu are drept scop doar reproducerea, ci și scop ul de a oferi plăcere, bucurie ș i
de a consolida unitatea între soți.10 Mai mult decât atât, sexualitatea are și menirea să rezolve
tensiuni care pot amenința viață personală, conjugală , familială și chiar cea spirituală.11
Oamenii apelează de cele mai multe ori la anticoncepționale atunci când este vorba de
relații sexuale n elegitime, adică în afara căsătoriei, ceea ce este in mod clar păcătos. Atunci când
nu sunt pregătiți sau li se pare că nu sunt pregătiți de o sarcină, folosesc , de asemenea, metode
anticoncepționale pentru că sunt copleșiți de sentimentele care intervin când vine vorba de o sacină
neprogramată, iar acestea sunt sentimente „ de temere și nesiguranță ”12 din cauza vârstei tinere,
situației financiare instabile sau din cauza motive lor de sănătate. Depind e foarte mult de m otivele
pentru care un cuplu nu își dore ște un copil , și asta denotă dacă dorința lor este una egoistă sau
doar amână un timp pentru a avea un copil.
Pe lângă motivul pentru care o familie nu vrea să aibă un copil, există o problemă și în
alegerea metodei contraceptive. Metodele pot fi împărțite în diferite feluri . O clasificare destul de
bună este făcută de Sorin Săndulache în cartea „Consilie re și psihoterapie pastorală” :13
Fiziologice: metoda calendarului, curba termică;
Parafiziologice, nonfiziologice sau ușor invazive:
– Întreruper ea preejaculatorie sau coitus intreruptus;
– Prezervativul;
– Pilula contraceptivă;
– Implantul hormonal contraceptiv;
– Diafragma cervicală uterină sau prezervativul feminin;
– Anticoncepționalele injectabile;
– Spermicide: geluri, creme, ungu ente, spume;
Semiinvazive:
– Steriletul (DIU);
Invazive:
– Ligatura trompelor uterine;

10 Săndulache , Consiliere și psihoterapie pastorală , p. 716.
11 Jean -Claude Larchet, Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți , p. 100
12 Săndulache, Consiliere și psihoterapie pastorală , p. 763.
13 Săndulache , Cons iliere și psihoterapie pastoral, p.767 .

– Vasectomie: legarea, îndepărtarea, tăierea cordonului spermatic la bărbați.
Nu voi da detalii despre cum se practică aceste metode , ci mai degrabă voi privi problemele
etice din spatele unora dintre ele. Ceea ce m -a impresionat este că dacă vom căuta în dicționarul
explicativ al limbii român e cuvântul „anticoncepțional” sau „contracepție”, vom întâlni o
perspectivă interesantă care ar ată că semnificația acestor cuvinte bate spre ideea de „intervenție”
înainte de fecundare, ceea ce înseamnă că , de fapt, chiar dacă este considerat așa, avortul nu este
o metoda anticoncepțională , pentru că intervine după fecundație. În mod clar orice mod de a
interveni asupra embrionului este avort, sau mai clar, este încălcarea clara a poruncii „să nu ucizi”.
Având în vedere acest lucru, trebui e să clarificam faptul că „metode” ca luarea unei pilule în cea
de-a doua zi după consumarea actului sexual nu su nt etice, deoarece aceasta trebuie luată în maxim
72 de ore, deci ar fi ridicol să credem că o pilulă luată cu 10 -12 ore după actul sexual, ar mai
împiedica fecundația.14
Exista o problemă și în legătură cu metodele anticoncepționale ireversibile, sau cele
descrise de Sorin Săndulache ca „invaziv e”. Să dăm un verdict etic clar, chiar și în acest e situați i,
este dificil , deoarece de multe ori se prez intă problema legării tro mpelor în cazul unor femei , care
la ultima sarcină au avut un risc ridicat să moară, sau în cazul unor femei care au mai mult de 3
operații de cezariana . Desigur , aceste metode nu sunt sfătuite nimănui, tocmai din c auza
rezultatului ireversibil, iar în caz ul în care se decide a aplica una din aceste metode, ar trebui aleasă
după minim trei copii.
Metodele care, în schimb, nu prezintă probleme etice sunt :
– Prezervativul sau condomul, care practic blochează „călătoria” spermatozoizilor spre ovul.
Chiar dac ă această me todă este folosită dese ori în scopuri im orale,15 ea în sine nu putem
spune că este imoral ă.
– Coitus intrer uptus, metoda care prezintă terminarea actului sexual înainte de ejacularea
bărbatului, practică „riscantă” , deoarece este nevoie de un singur spermatozo id ca să ovulul
să fie fecundat și poate să pătrundă în timpul actului prin lichidul pre -spermatic.16 În același
timp, metoda aceasta nu poate fi considerat ă păcat, asemenea păcatul ui lui Onan, deoarece
Dumnezeu nu condamnă în mod direct practica lui Onan, ci atitudinea din spatele ei.

14 www.ionutepure.wordpress.com/mijloacele -anticoncepționale -o-perspectiva -creștina/
15Carrie L. Lukas , Despre femei, sex și feminism , trad. Mihaela Moșoianu, Ed. Contra Mundum, București, 2017 ,
p.89.
16 Tim & Beverly LaHaye , Actul conjugal , p. 2 25.

– Cuba termică, metodă care constă în controlarea temperaturii corporale a femeii, urmărind
alterațiile de temperatură, înțelegând când se prezintă ovulația.17
– Metoda calendarului, metodă care urmărește ciclu menstrual a femeii, evitând contactul
sexual în perioadă lunii înainte și după ovulație. 18
În concluzie, c e este de specificat despre metodele contraceptive este că niciuna dintre ele nu
este 100% sigură ,19 ceea ce înseamnă că dacă credem în afirmația „Cât dă Domnul” și în
suverani tatea lui Dumnezeu, credem și că î n acel procent de „risc” poate fi de fapt inter venția l ui
Dumnezeu , deci folosind metode contraceptive nu se poate spune că ne opunem planului lui
Dumnezeu. Este bine ca fiecare familie proaspăt căsătorită să discu te în mod deschis acest subiect
și apoi prin rugăciune, căutarea feței Domnului și voii S ale, să ajungă la un comun acord și să se
bucure de viața conjugală pe care Dumnezeu le -a pregătit -o.

17 www.ionutepure.wordpress.com/mijloacele -anticoncepționale -o-perspectiva -creștina/
18 Tim & Beverly LaHaye , Actul conjugal , p. 2 22.
19 Josh McDowell & Hostetler Bob, Manual de consiliere a tinerilor , trad. Claudiu Vereș, Ed. Noua Speranță,
Timișoara, 1999 , p. 323.

Bibliografie :
1. Ekdokimov , Paul, Taina iubirii , Ed. Christiana, București, 1999.
2. LaHaye , Tim & Beverly, Actul conjugal , trad. Adania Folea, Ed. Kerigma, Oradea, 2008.
3. Larchet , Jean-Claude, Etica procr eației în învățătura Sfinților Părinți , trad. Marinela Bojin,
Ed. Sofia, București, 2003.
4. Lukas , Carrie L., Despre femei, sex și feminism , trad. Mihaela M oșoianu, Ed. Contra
Mundum, București, 2017.
5. McDowell , Josh & Hostetler , Bob, Manual de consiliere a tinerilor , trad. Claudiu Vereș,
Ed. Noua Speranță, Timișoara, 1999.
6. Meyendorff , John, Căsătoria: perspectiv a ortodoxă , trad. Cezar Login , Ed. Renașterea,
Cluj-Napoca 2012.
7. Săndulache , Sorin, Consiliere și psihoterapie pastorală , Institutului Teologic Adventist,
București, 2006.
8. www.ionutepure.wordpress.com/mijloacele -anticoncepționale -o-perspectiva -creștina/

Similar Posts