Starețul Mihail (Pitkevici) [609660]

Starețul Mihail (Pitkevici)
POVEȚE ȘI ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI

Starețul Mihail Pitkevici

VIAȚA STAREȚULUI MIHAIL
PITKEVICI

Mănăstirea Valaam, locul de nevoință al Starețului Mihail Pitkevici

Intrarea în Mănăstirea Valaam

Nașterea, cop ilăria și adolescența
Părintele Mihail s -a născut la 24 iulie 1877, în orașul Dvinsk, care este situat în partea
de sud -est a Letoniei. Mama lui a murit la scurtă vreme după ce împlinise jumătate de an,
iar la vârsta de șase ani a rămas și orfan.
***
În au tobiografie, scria despre sine: „Rămas orfan, nu am primit educație. În anii
copilăriei, ocupația mea era pescuitul”.
***
Mihail avea a avut trei surori și un frate mai mare. După ce fratele cel mare s -a căsătorit,
noua stăpână a casei s -a purtat bine la î nceput față de cei mici la început. Totuși, după ce a
născut, prezența lui Mihail și a fraților săi o deranja, aceștia având de îndurat multe necazuri.
Nu de puține ori, în izbucnirile ei de mânie, a vrut să -l omoare pe Mihail.
***
Părintele Mihail își ami ntea: „Toată viața mea, din anii copilăriei, am trăit același
miracol: am murit de atâtea ori și, totuși, Dumnezeu m -a salvat”.
***
Soarta grea de orfan l -a învățat pe tânărul Mihail să nădăjduiască în Dumnezeu și să
caute singurul lucru care trebuie1. Îi plăcea în schimb să viziteze biserici, să se roage și visa

1 Cf. Mc. 10, 42 – n. red. Poate fi dat citatul întreg „…” ( Marcu 10, 42)

la viața de mănăstire. Rudele sale nu i -au înțeles aspirațiile duhovnicești și l -au îndemnat să –
și construiască o casă de piatră și să se îngrijească de bunăstarea sa materială. Pe când locuia
la sora sa, în Sankt -Petersburg, soțul acesteia, muncitor la o fabrică de oțelărie, a încercat să –
l angajeze acolo și pe Mihail care avea optsprezece ani.

Icoana Maicii Domnului de la Kazan,
Mănăstirea Valaam

Chemarea lui Dumnezeu
Se ap ropiau Sfintele Paști, iar după praznic Mihail trebuia să înceapă lucrul. Pe
neașteptate, la locul său de muncă s -a petrecut un accident groaznic: un mecanic, care se
apropiase prea mult de mașinărie, a fost agățat de marginea jachetei și a fost tras înăun tru.
Nu a rămas nimic din omul acela. Această întâmplare l -a marcat foarte tare pe tânărul Mihail,
amintindu -i de iminența morții și de nestatornicia bunăstării pământești astfel încât, în a treia
zi din Săptămâna Luminată, a plecat de acasă într -un peleri naj la Locurile Sfinte. În desaga
sa nu erau decât Sfânta Evanghelie și două schimburi de lenjerie – toată averea sa.
***
Rudele au încercat să -l caute pe Mihail. Mai întâi, au vrut să meargă la poliție, apoi au
decis să apeleze la Matrona cea Desculță, cu noscută în Petersburg prin darul înainte -vederii.
Astăzi, mormântul fericitei Matrona cea Desculță se află alături de mormântul Sfintei Xenia
de Petersburg, în cimitirul din orașul Smolensk. Fericita Matrona le -a ascultat pe rudele lui
Mihail, s -a rugat și le-a răspuns pe un ton sever: „Lăsați -l să meargă pe calea lui, nu îl
încurcați”. Din acel moment, nimeni dintre rudele sale nu i -a mai zădărnicit planurile.

Schitul Ghetsimani, Valaam

În căutarea unui loc de nevoință
Mihail a vizitat diferite mănă stiri începând cu cele din Petersburg și terminând cu cea
din Poceaev. „Căutam să aflu voia lui Dumnezeu pentru mine”, își amintea mai târziu
Starețul. Pe drum a avut de înfruntat și pericole de moarte, însă Dumnezeu Și -a păzit de
fiecare dată alesul.
***
Tânărul și -a ales trei mănăstiri unde să se stabilească, înainte să aibă parte de o întâlnire
hotărâtoare în această privință. Părintele Mihail își amintește astfel: „Odată, fiind în drum
spre Poceaev (între Kiev și Poceaev sunt cinci sute de verste2) și m ergând în plină stepă,
unde calea se vede fără dificultate până în depărtare, la un moment dat, în fața mea a apărut
un Stareț. Nu am observat de unde venise. M -am închinat în fața sa și i -am spus: «caut voia
lui Dumnezeu pentru mine, vreau să plec la mănă stire, dar nu știu la care dintre cele trei». I –
am spus despre Pustiile din Glinsk și Reazan, și despre cea din Sviatîe Gorî3. Starețul m -a
ascultat, a reflectat puțin și mi -a spus: «Nu, mergi spre nord. La Mănăstirea Valaam, acolo
să te duci». Am obiectat : «Cum să merg acolo unde nu cunosc pe nimeni, doar pustia aceasta
se află dincolo de hotarele Rusiei. Mi -ar fi mai la îndemână să rămân să aici, în patria mea
ortodoxă». «Nu te teme, mergi, mi -a spus Starețul acela. Egumenul de acolo este bun, prin
urmare și toate celelalte vor fi bune»”.
***

2 Verstă – Unitate de măsură pentru distan țe folosită în trecut (mai ales în Rusia),
egală cu 1,067 km – n. red.
3 Mănăstire amplasată în apropierea ora șului Sviatogorsk, pe malul drept al râului
Severski Done ț – n. red.

Când a venit timpul pentru merge în armată, a trebuit să se întoarcă la Petersburg. În
timpul serviciului militar, tânărul a dat dovadă de abilitate și înțelepciune, avansând rapid în
rang: pentru început a fost sub -ofițer, apoi a devenit comandant de pluton. Tot timpul liber
îl dedica rugăciunii. Pentru a -și feri plutonul său de rele, le citea cărți alese. După ce a stat
trei ani și opt luni, termenul obișnuit în vremea aceea pentru stagiul militar, Mihail a primit
bani de drum și și -a cumpărat bilet spre Valaam.

Racla cu moaștele Sfinților Serghie și Gherman,
făcătorii de minuni de la Valaam

Sosirea la Valaam
În 1902, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, a ajuns în Mănăstirea Sfinților Serghie și
Gherman, făcătorii de minuni de la Valaam. Aici, fără să cârtească, a îndeplinit cele mai
diverse ascultări: a fost, pe rând, ucenic de chilie, lumânărar, corist, brutar. După treisprezece
ani trăiți ca ascultător la mănăstire, Mihail a fost tuns cu numel e Timon, în cinstea unuia
dintre cei șaptezeci (și doi) de apostoli. În 1917 a fost hirotonit diacon, iar în 1921, după
aproape douăzeci de ani de creștere și desăvârșire în viața duhovnicească de la mănăstire, la
vârsta de patruzeci și patru de ani, a fos t hirotonit ieromonah.
***
După hirotonie, cel mai iubit loc al viitorului Stareț a fost Schitul Ghetsimani4, unde s –
a nevoit în singurătate timp de mai mulți ani. În acest loc, ascetul săvârșea Dumnezeiasca
Liturghie în fiecare zi. Tot aici, din pronia l ui Dumnezeu, a făcut o rezervă de zece mii de
părticele de Sfinte Daruri pentru împărtășanie, din care i -a împărtășit pe monahii destoinici
în timpul „crizei din Valaam” – un conflict între adepții stilului vechi și ai stilului nou5.
***

4 Schitul Ghetsimani (Măn. Sf. Serghie și Gherman)
5 Detalii conflict

Ieroschimonahul Mihail Pitkevici la Schitul Ghetsimani, Valaam

În focul încercărilor
O fiică duhovnicească a Starețului, Monahia Maria (Stahovici, † 1983), își amintea:
„Zile grele au venit peste cei rămași statornici în puritatea Ortodoxiei. Erau urmăriți, certați,
învinuiți de ceea ce nu au făcut și batjocoriți. Pe umerii lor cădeau sarcinile cele mai grele.
Părintele Timon a fost obligat să părăsească Schitul Ghetsimani, fiind transferat în incinta
complexului mănăstiresc, unde era tot timpul sub supraveghere. Starețu l fusese plasat în
corpul de chilii, fiindu -i foarte greu după liniștea și viața retrasă de la schit. Totuși, cel mai
greu a fost faptul că erau privați de biserică și de slujbe. Aici s -a dovedit a fi necesar ceea ce
Părintele Timon prevăzuse cu mult timp înainte de schisma de la Valaam. Odată, l -a vizitat
Ieromonahul Isavr care, după întoarcerea în Rusia, primise schima cu numele de Ioan la
Mănăstirea Peșterilor din Pskov, care i -a spus: «Cum să procedăm, ce este de făcut? Doar
nu putem trăi fără împărtăși rea cu Sfintele Taine. Dacă am mai avea împărtășanie de rezervă
ca să ne putem împărtăși măcar din când în când…». «Puteți veni măcar toți, toată
mănăstirea, ajunge pentru fiecare! – i-a răspuns Părintele Timon”.
***
Părintelui Timon i -a fost încredințată ascultarea de a păzi livada în timpul nopții. În
acest fel, și -a recâștigat singurătatea, iar deseori a și slujit în aceste nopți Liturghia în

capelele6 îndepărtate. Însă, a fost urmărit și a primit interdicția de a mai sluji, fiind amenințat
cu tot felul de sancțiuni și pedepse posibile.
***
Starețul își amintea mai târziu: „Durerea mea era atât de mare, încât mă gândeam că nu
voi mai face față încercărilor, mă gândeam că voi muri. Țin minte că am ieșit odată iarna din
mănăstire și am urcat spre cimitir, p e „Dealul lui Serafim”. Am traversat apoi dealul în lung
și în lat, vărsând lacrimi, m -am rugat, m -am tânguit cu voce tare, strigând la Dumnezeu: «Ce
să ne facem, Doamne, dacă proprii Tăi slujitori, care ar trebui să înțeleagă, procedează
astfel… Și încă p entru ce: pentru Sfânta Liturghie?! Ce mai rămâne de făcut?». M -am rugat
și am plâns îndelung, mi -am ușurat inima și am fost alinat”.
***
Între sfârșitul anului 1939 și începutul anului 1940, viețuitorii Mănăstirii Valaam au
fost evacuați din cauza războiu lui. Monahii au fost mutați în inima Finlandei, în satul
Kannonkoski, unde au fost plasați în clădirea școlii de pe malul unui lac.
***
Maica Maria (Stahovici) își amintea: „Și aici, în pofida tuturor greutăților, Părintele
Timon nu a încetat săvârșirea z ilnică a Dumnezeieștii Liturghii. Într -o magazie aproape plină
cu instrumente și obiecte casnice a amenajat un colț, unde a improvizat o Sfântă Masă dintr –
o ușă scoasă cu tot cu balamale; a acoperit totul cu lințoliu, a pus icoane, și săvârșea pe
antimis S fânta Liturghie. Această magazie sărăcăcioasă, asemenea peșterii din Betleem, se
transformase într -un palat, unde se săvârșea cea mai mare Taină. Simplul gând la măreția
acestei Taine, săvârșite în colțul unei magazii amărâte, ne uimea și ne marca tot mai mult.
***
În vremea aceea, sănătatea Părintelui Timon s -a înrăutățit considerabil. Din pricina
mulțimii grijilor și necazurilor, s -a îmbolnăvit la ochi: un ochi i s -a închis de tot, iar celălalt
se afla în pericol.
***
Monahia Maria (Stahovici) povestea: „ Până a primit schima, o întâmplare miraculoasă
a avut loc în viața Părintelui Timon. Lipsit de un ochi, și fiind în pericol cu celălalt, a plecat
la consultație, la un medic specialist, vestit în oftalmologie, din Helsinki, la rugămințile fiilor
săi duhovn icești. Ilustrul medic, după ce l -a examinat, a declarat că poate să -i facă o operație,
însă șansele sunt foarte mici de vindecare; și al doilea ochi era pe cale să se închidă. Operația

6 Notă despre capele

a avut loc. Când i s -a scos bandajul, spre marea uimire a doctorului, Părintele Timon vedea
perfect cu ochiul care se aflase în pericol. Medicul a mers mult prin salon, înainte și înapoi,
cugetând și repetând încontinuu că nu mai văzuse un asemenea lucru. Părintele, zâmbind, i –
a spus: „Mi -a păstrat Domnul acest ochișor, ca s ă mai pot să citesc și să slujesc”.
***
Tot ea își amintea: „Medicul l -a atenționat să fie foarte atent cu acest ochi, și să se
întoarcă la el ca să -l reexamineze. Părintele însă, de cum a primit schima, n -a vrut să mai
audă de nici un ajutor medical”.

Valaamul după anul 1940

Mutarea în Finlanda și revenirea în Rusia
În 1947, Părintele Timon a fost tuns în schimă cu numele de Mihail. Starețul împlinise
la acel moment șaptezeci de ani. În acea vreme, monahii de la Valaam trăiau l a Pappiniemi7,
domeniu pe care îl primiseră după război, și care de atunci poartă numele de „Noul Valaam”.
***
Părintele Mihail nutrea o iubire înflăcărată pentru Rusia, își amintea adesea de ea și
spunea: „Este pământul mucenicilor, pământul mărturisitori lor, udat de sângele lor, care se
curăță ca aurul în foc”. El povestea fiilor duhovnicești despre o mare dorință de -a sa: „Chiar
și pe cruce, chiar și în chin, dar să mor în patria mea îndurerată”.
***
În 1957, Ieroschimonahul Mihail (Pitkevici), după ce ș i-a trăit aproape toată viața
monahală la Mănăstirea Valaam, la început pe „vechiul Valaam” de pe insulă, iar după
revoluția din 1917, în cel „Nou”, adică în pădurile Finlandei de nord, și -a realizat visul și s –
a întors în Rusia.
***
Cei întorși în patria Stareților valaamiți, erau șapte la număr. Starețul Ieroschimonah
Mihail, care dobândise darul rugăciunii neîncetate, al liniștii interioare și al lacrimilor la
rugăciune, negreșit, era cel mai experimentat, duhovnicește, dintre ei.

7 notă

***
Maica Maria (Stahov ici) își amintea: „După ce a trăit cincizeci de ani la mănăstire,
Ieroschimonahul Mihail, în vârstă de optzeci de ani, împreună cu alți șase monahi de la
Valaam […] au revenit în patria lor. În acest grup, erau cei mai buni Părinți ai Valaamului.
În 1957, pe 1 octombrie pe stil vechi, de sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, la
fel ca cincizeci de ani în urmă, Părintele Mihail stătea, rugându -se cu evlavie la
Dumnezeiasca Liturghie. Pe vremea aceea era încă tânăr, plecat din lume la mănăstire, acum
însă Stareț încercat de vremuri, cu o bogată experiență duhovnicească. S -a întors în ziua în
care a plecat, purtând rugăciunea și toată dragostea sa pentru îndureratul popor rus”.
***
Starețul Ioan de la Valaam povestea despre călugării valaamiți care pleca u în Rusia:
„Când monahii noștri au plecat din Helsinki, Părintele Mihail i -a binecuvântat pe însoțitori,
iar o femeie dintre aceștia s -a vindecat de o boală”.
***
La început, în încercarea lor de a îngrădi influența duhovnicească asupra oamenilor a
Stareț ilor de la Valaam, autoritățile i -a trimis în Moldova, unde totul era neobișnuit pentru
ei. Însă, monahii din Valaam au trimis o cerere la Moscova și, mulțumită mijlocirii Vlădicăi
de Krutițk, Nicolae (Iarușevici), au fost transferați la vechea Mănăstire d in Pskov. Așa și -a
petrecut ultimii patru ani din viață la Mănăstirea Peșterilor din Pskov, pe care Starețul Mihail
Pitkevici o numea „rai duhovnicesc”.
***
Ieromonahul Kensorin, în acei ani tânăr aflat în ascultare, își amintea: „La sosirea în
mănăstire, voiam, din râvnă, să -mi asum vreo nevoință, dar Stareții (Părintele Mihail,
Părintele Luca și alții) îmi spuneau mereu: «Trăiește simplu, iar îngerii vor veni cu sutele».
La Stareți veneau oameni simpli, mireni, veneau și monahi, și clerici, îi vizitau sta rețul
administrativ al mănăstirii și arhiereul locului. Am remarcat spre toți aceiași iubire sinceră,
fără cea mai mică urmă de falsitate; pe toți îi primeau și îi petreceau, ca o mamă iubitoare ce
își petrece fiul sau fiica la un drum lung. Da, suntem cu toții drumeți, călători. Cât este de
prețios să primești prin Stareț binecuvântarea lui Dumnezeu pentru drumul lung al vieții”.
***
Starețul Mănăstirii, Arhimandritul Alipie (Voronov), la rândul său un viitor monah cu
experiență duhovnicească, a simțit înă lțimea duhovnicească a Ieroschimonahului Mihail.
Părintele stareț venea la Părintele Mihail ca să discute, sau după sfat duhovnicesc și se
străduia să -l înconjoare cu grija corespunzătoare vârstei înaintate a Starețului.

***
Arhimandritul Alipie își aminte a: „Părintele Mihail câștigase toată cinstea și dragostea
fraților mănăstirii, locuind mereu în simplitate și blândețe. El petrecea mereu în rugăciune
neîncetată. Aproape doi ani a continuat zilnic slujirea Dumnezeieștii Liturghii în chilia sa,
așa bătrân și bolnav cum era, sfârșind această slujire doar când și -a pierdut sănătatea cu totul
și aproape că nu mai vedea”.
***
Un alt nevoitor de la Mănăstirea Pskovo -Pecersk, Schiarhimandritul Alexandr
(Vasiliev), își amintea: „Părintele Mihail era foarte iubitor și îngăduitor cu neputința
omenească. Spunea: «Dacă ai obosit prea mult la ascultare, citește Trisaghionul și culcă -te».
Starețul trăia aproape fără interacționa cu poporul, ca un zăvorât. Era și foarte încercat
duhovnicește”.
***
Domnul l -a adus pe Stare țul Mihail la Mănăstirea din Pecersk nu doar pentru alinare.
El și -a împărtășit bogata experiență duhovnicească cu ceilalți monahi, a fost model viu
pentru tăcerea interioară, blândețea și smerenia sa, îi ajuta cu sfaturi duhovnicești și cu
îndrumări potri vite.
***
Serghei Nicolaevici Bolșakov, un scriitor duhovnicesc, a dat mărturie despre darul
înainte -vederii al Starețului. Fiind în vizită la el, nici n -a reușit să îi pună vreo întrebare, că
Părintele Mihail, luând o foaie dintr -un teanc de pe masă, i -a înmânat -o. Serghei Nicolaevici
își amintește: „Am luat hârtia și am citit. Hârtia aceea conținea un răspuns adecvat și precis
la întrebarea cu care venisem. După ce am terminat, m -am uitat cu uimire la Stareț. Ochii săi
uimitori, limpezi și strălucitori, mă priveau. Am conștientizat instantaneu, cu toată claritatea,
că Părintele Mihail îmi citește gândurile și că îmi știe trecutul”.
***
Fiii duhovnicești își amintesc de numeroase cazuri de vindecări pentru rugăciunile
Starețului. Așa i -a vindecat pe Zinai da Tihonovna (de probleme psihice), pe Monahia
Teofania, pe Monahia Maria (Stahovici), pe Marina Maier (un cunoscut doctor oftalmolog)
și pe mulți alții.
***
Părintele Kensorin povestea despre Stareț: „El îi iubea, desigur, pe toți cei care veneau
la el. A m văzut cu ochii mei cum, după ce îi primea pe unii oameni, cădea bolnav la pat,
uneori chiar pentru mai multe zile la rând. El își ceda harul altuia și își asuma neputințele

lui. Pe semne, prin dragostea sa, Părintele biruia neputința pe care ar fi trebui t să o învingă
vizitatorii respectivi”.
***
Fiii său duhovnicești povesteau: „Una din fiicele sale duhovnicești, mamă de copii mici,
s-a îmbolnăvit și stătea țintuită la pat, și nici un leac nu o ajuta. Starețul a venit împreună cu
o coristă să o viziteze , făcându -i-se milă de copii. Deodată i s -a adresat: «De ce stai întinsă?
Ai putea să ne servești măcar cu o ceașcă». Fără să stea pe gânduri, femeia respectivă s -a
ridicat și le -a pregătit un ceai. Din acea clipă și -a revenit complet”.
***
Egumenul David (Popikov), călugăr la Pskov, își amintea: „În acea vreme, Părintele
Mihail stătea mereu zăvorât, aproape că nu venea la biserică, dar slujea Sfânta Liturghie în
chilia sa. Fiind orb de un ochi, foarte slab și bolnăvicios, nu ieșea nicăieri. S -a zăvorât
deodată. Din ziua în care am fost călugărit mergeam pe la el în chilie. Deși nu mult, mai
stăteam și discutam împreună. Era uimitor de calm și blând, vlăguit, dar puternic în duh.
Deși slab, încă se străduia să -i ajute pe toți prin rugăciune”.
***
Egumenul D avid își mai amintea: „După slujbă, l -a vizitat o cunoscută de a mea,
Ecaterina Nicolaevna. Exact atunci, la Stareț, nu mai era nimeni. I -a spus despre umărul ei
bolnav. Părintele Mihail a luat -o de umăr și, ținând -o așa, i -a citit încet rugăciuni. Îndată i-a
și trecut durerea. Deși avea mari dureri până atunci, după rugăciunile Starețului, nu le -a mai
simțit vreodată”.

Starețul Mihail Pitkevici

Adormirea în Domnul
Schiarhimandritul Alexandr (Vasiliev) își amintea că Starețul Mihail și -a prev ăzut cu
precizie și vremea propriei morți.
***
Ieromonahul Kensorin mai povestea că, înainte de moarte, Părintele Mihail a invocat în
rugăciune atât de mulți sfinți, încât s -a mirat că Starețul și -i amintește pe toți. Părintele
Kensorin scria mai târziu: „ Sunt fericit de faptul că un Stareț atât de mare a trecut la Domnul
în brațele mele și că, prin el, am simțit în acea clipă harul Sfântului Duh”.
***
Despre fericita adormire a Starețului se spunea: „Părintele Mihail a încetat să mai
slujească Liturghia zi lnic în chilie cu doar două săptămâni înainte de moarte, când a rămas
aproape lipsit de orice putere și și -a pierdut vederea complet. Se pregătea deja să treacă la
cele veșnice. I s -a făcut Sfântul Maslu și a fost împărtășit zilnic cu Sfintele Taine în ace ste
două săptămâni. La 15 aprilie 1962, în zi de duminică, în timpul Sfintei Liturghii a fost
împărtășit pentru ultima oară, și a plecat în pace la Domnul”.

***
Slujba de înmormântare a fost săvârșită de către Ioan, Arhiepiscopul de Pskov și
Pohorovsk, îm preună cu Arhimandritul Alipie (Voronov), starețul mănăstirii, în prezența
unei mari mulțimi de oameni. Starețul a fost înmormântat într -una dintre peșterile vechi ale
mănăstirii.
***
Monahia Anghelina (Javoronkova) consemna în memoriile sale faptul că, du pă moartea
Părintelui Mihail, mulți l -au văzut în vis, în funcție de starea vieții duhovnicești personale, a
fiecăruia.

POVEȚE ȘI ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI

Starețul Mihail Pitkevici

Nevoitor al Mănăstirii Valaam

Despre via ța duhovnicească
Ieroschimonahul Mihail (Pitkevici) suspina în rugăciune: „Doamne, lasă -mă așa cum
sunt. Nu Îți mai cer harisme, dă -mi numai darul de a iubi”.
***
El spunea: „Manifestarea dragostei față de aproapele îl poate salva și pe cel mai mare
păcăto s; dragostea acoperă totul!”.
***
Îi sfătuia pe fii săi duhovnicești: „În toate să vă smeriți și pentru toate să mulțumiți”.
***
Starețul a fost întrebat: „Părinte, ce ajută la dobândirea păcii interioare?”. El a răspuns:
„Îndurarea cu răbdare a necazuri lor, rugăciunea curată și deasa împărtășire”.
***
„Cu cât omul înaintează pe calea duhovnicească, cu atât mai mult și mai tare este asediat
de către demoni, care nu o suportă pe aceasta. Nu trebuie să avem frică, căci cu cât se
înaintează, cu atât lupta de vine mai intensă. Așa trebuie să fie până la sfârșit: o luptă nu pe
viață, ci pe moarte, în toți și în toate, chiar și în mărunțișuri. Este nevoie de o mare atenție și
precauție pentru a nu pierde ușor ceea ce am dobândit cu greu și să nu ne pierdem pacea
sufletului – lucrul cel mai de preț”.
***

„Necazul venit de la demoni este inevitabil: dacă ei înșiși nu te pot ataca, îi trimit pe
oameni să o facă. Cel ce merge pe calea pocăinței și a mustrării de sine trebuie să fie
întotdeauna atent și pregătit. Chiar aflat în multă suferință, văzându -i credința puternică,
fermitatea și smerenia, Dumnezeu îl va ajuta să o îndure”.
***
Îi povățuia pe fiii duhovnicești: „Când vrăjmașul te supără, voind prin fleacuri și
resentimente să te irite, să te facă mânios și sa -ți fure pacea inimii, spune doar: Hristos a
înviat! Hristos a înviat! Hristos a Înviat! De aceste cuvinte se teme cel mai mult, ele îl ard
ca focul, iar el va fugi de tine”.
***
„Mai presus de toate, păstrează -ți pacea inimii. Pune -le pe toate în mâinile Dom nului,
abandonează -te cu totul în mâinile Sale, căci toate sunt ale Sale și vin de la El. Rupe
legăturile cu ceilalți, nu te duce în ospeții și nici nu invita pe alții. Fugi de toți, dar iubește -i
pe toți, nu interveni în treburi străine și nu judeca pe ni meni: atunci vei avea pace în inimă.
Iar dacă te vei întâlni cu mulți, vei pierde tot ceea ce ai reușit să aduni în inima ta”.
***
„Cunoștințele și conversațiile te golesc și te risipesc. Trebuie să ai pe cineva căruia să i
te destăinui și cu care să vorb ești, fără aceasta este foarte greu. Uneori, acest lucru este chiar
imperios necesar. Dar să alegi cu precauție, să fii sigur de acea persoană, altfel, nu va fi
înțeles ceea ce pentru tine este valoros. Mai mult să taci, învață tăcerea”.
***
„Nu-i vorbi ni mănui despre tine, nici nu te destăinui, s -ar putea să nu fii înțeles; ori nu
are nici un sens să dezbați și să dovedești [asemenea lucruri – n.trad.]: sunt doar polemici
fără de folos”.
***
Părintele Mihail punea mare preț pe păstrarea păcii interioare. S punea: „Trebuie să ne
străduim să dobândim liniștea duhului, căci în sufletul tulburat nu poate fi ceva bun”.
***
Nu de puține ori, Părintele Mihail mai atenționa în privința fariseismului și a dreptății
închipuite, bazată pe respectarea unor pravile exter ioare. Îi spunea unui fiu duhovnicesc:
„Mă întrebi de canon, dar știi oare că el s -a născut din rugăciune? De fapt, canonul propriu –
zis ar trebui să fie rugăciune. Dacă nu -i astfel, poți să le citești pe toate, oricâte ar fi și oricât
te-ai lăuda cu ele, e le nu vor fi de folos sufletului tău, ba chiar îl vor vătăma, dacă nu sunt
însoțite de inimă înfrântă și smerită”.

***
Starețul mai spunea: „Dacă vreți, iată un canon: fericirile, le cunoașteți? Luați -o pe
prima, trăiți -o și nevoiți -vă în ea. Acesta va fi canonul vostru! Toate virtuțile și toate
canoanele sunt nimic fără aceasta. Dacă veți sta la toate slujbele, veți citi toate rugăciunile,
veți împlini toată pravila de rugăciune, iar în interior nu vă veți curăța, atunci veți fi drepți
închipuiți, ca faris eii”.
***
Ieroschimonahul Mihail avertiza: „Cel mai important este să -ți cureți interiorul și să nu
faci lucrurile la arătare”.
***
„În toate trebuie să fim foarte atenți față de noi înșine, în orice mărunțișuri. Să nu ne
permitem nici cea mai mică minciun ă, lingușire sau tendință de a plăcea oamenilor”.
***
Starețul îi învăța pe ceilalți că cel mai important în orice lucru este curăția inimii:
„Oricât de grasă ar fi jertfa adusă, nu este plăcută lui Dumnezeu, dacă există chiar și o
picătură de regret în ea , chiar și o mică înclinație spre agonisire sau alipire pătimașă. Totul
trebuie să vină din sinceritate, dreaptă -judecată și inimă curată. O jertfă plăcută lui
Dumnezeu a fost jertfa văduvei sărace, pentru că a fost o jertfă desăvârșită, venită dintr -o
inimă curată. O asemenea jertfă, El o primește cu dragoste”.
***
„Să nu -ți cauți prieteni apropiați, nu o să -i găsești. Mai bine să fii singur, avându -L doar
pe Domnul în fața ochilor. El le va rândui pe toate cum trebuie. Rabdă, smerește -te,
pocăiește -te și acordă mai multă grijă păcii sufletești”.
***
„Dumnezeu nu ne ține cu forța, trebuie să fie și voința noastră. Însă, fiindu -I milă de
noi, văzându -ne slăbiciunile și neputințele, ne pune în circumstanțe care ne închid calea spre
retragere și ne obligă să r ăbdăm”.
***
„Există ispite mari, atât de puternice încât nu te poți controla: nimic nu te ajută,
rugăciunea nu lucrează, nu te mai alină. Nu poți face nimic, slăbești de tot, nici lacrimile nu –
ți aduc ușurare . În momentul acela, doar așa să te rogi: «Doamne, pentru rugăciunile
Starețului meu, miluiește -mă». Atunci vei simți ușurare, dar acest lucru este valabil numai
dacă ai deplină încredere și ascultare față de Stareț”.
***

„Să nu judeci niciodată preotul, s ă te temi de aceasta cel mai mult. Nici nu poți înțelege
la ce Taină este părtaș. O singură lacrimă de pocăință de a sa, căzută pe Sfânta Masă, ajunge
ca să șteargă toate păcatele lui”.
***
„Adu -ți aminte cum un stareț a oftat doar, adică l -a judecat [pe u n frate – n. trad.] și
imediat a și fost izgonit de îngeri și lipsit de mantie. Șapte ani a rătăcit, n -a gustat pâine și s –
a căit. Teme -te, teme -te să judeci și nu te uita la ceilalți”.

***
„Toți cei ascultători s -au mântuit, iar cei îndărătnici s -au neci nstit, alții au și murit.
Trebuie să ne tăiem voia proprie”.
***
Părintele sfătuia: „Fii mereu pregătit. Este mântuitoare ascultarea care se dă greu, iar
ceea ce este ușor și plăcut valorează puțin”.
***
Fusese întrebat dacă este grea viața duhovnicească i nterioară. El a răspuns: „Dacă ai
ales drumul corect, nu este grea. Viața interioară nu are un parcurs liniar. Evoluția persoanei
nu are o traiectorie liniară, ci una variabilă. Chiar și la mănăstire, monahul poate trăi mulți
ani și să nu cunoască vreo evo luție ci, dimpotrivă, să degradeze. Uneori, când trebuia să -mi
las chilia, îi auzeam deseori pe monahi discutând între ei. Vorbeau oare despre cele
duhovnicești? Nicidecum, ci: «Părintele nostru econom nu este bun», spunea unul.
«Mâncarea noastră este dezg ustătoare. El nici nu se îngrijește să o încălzească», răspundea
celălalt. Aceștia doi au trăit în mănăstire patruzeci de ani, dar mintea lor a rămas încă
încremenită în comodități lumești și în diverse fleacuri”.
***
Odată, Starețul a fost întrebat ce cr ede despre moarte. El răspuns: „Nu există moarte,
există doar trecere dintr -o stare în alta. Pentru mine, viața lumii de dincolo este mult mai
reală decât cea de aici”.
***
„Creștinul trăiește mai mult prin viața lăuntrică, el este mai detașat de lumea ace asta și,
printr -o evoluție subtilă, se aproprie de lumea cealaltă. Când vine sfârșitul, el este firesc, iar
micul hotar dintre aceste lumi încet se risipește”.

Schitul Tuturor Sfinților, Valaam

Despre pronia lui Dumnezeu
Starețul explica: „Când mergem într-o coloană lungă, îi vedem doar pe cei ce ne stau
aproape, nu știm ce se petrece în fața și nici în spatele coloanei. Este suficient să o părăsim
și să ne poziționăm undeva mai sus, ca să putem vedea coloana de -a întregul, de unde începe
și încotro se îndreaptă. Într -un mod similar, cei care au cunoscut această pace binecuvântată
a sufletului își văd propriile vieți de -a întregul. Acesta este un veritabil indiciu că au fost
învredniciți de Sfântul Duh”.
***
Starețul mai spunea: „Mulți oameni, loviți de necaz, fie cad în deznădejde, crezând că
toate sunt pierdute, fie devin rebeli, considerând că suferă pe nedrept. Adevărul constă,
bineînțeles, în aceea că Dumnezeu ne conduce pe toți pe căile potrivite pentru noi, care
întotdeauna se arată a fi cele mai bune pentru fiecare”.
***
La Valaam a avut loc Congresul Bisericii Vii8, adică clerul adept al calendarului nou,
în cadrul căruia s -a discutat noi metode de persecuție împotriva monahilor ce țineau stilul
vechi. Cât de mare a fost animozitatea lor se poate deduce din propunerea unuia dintre
membrii Congresului. El a propus ca „toți monahii îndărătnici să fie puși într -o barcă, care
să fie dusă la mijlocul lacului Ladoga și să fie răsturnată”. Este adevărat că nimeni nu s -a
încumetat să susțină această iniți ativă. Totuși, este uimitoare pedeapsa neîntârziată a lui
Dumnezeu pe care a suferit -o acest om: după câteva zile de la propunerea sa, mergând pe
pod în stare de ebrietate, s -a împiedicat, a căzut în apă și s -a înecat, așa încât nici trupul lui
nu a putut fi găsit. Acest lucru a îngrozit și a pus pe gânduri mulți monahi care au primit
stilul nou din slăbiciune.

8 Biserica Vie –

***
Starețul aducea ca exemplu următoarea întâmplare: „Mi se termina tămâia. Am mers să
cer de la Părintele Luca (mulți ani a fost arhondarul mănăst irii, o persoană calculată, iar el,
ca de obicei, nu se grăbea și mă tot amâna. Dar tămâia se tot împuțina. Cum stăteam la
rugăciune, am zis: «Doamne, este acesta un semn să nu mai slujesc?». Tămâia s -a terminat,
iar Părintele Luca tot nu îmi dădea un răsp uns. În acest timp, primesc un colet cu totul
neașteptat din America. Prietenul meu, Părintele Gherman9, îl trimisese prin alții. În acest
colet erau două kilograme de tămâie bună”. Părintele Gherman, care de douăzeci de ani nu
dăduse niciun semn de viață, i-a trimis tămâie în ziua în care Părintelui Mihail i s -a terminat.
***
Starețul spunea: „Cine s -a abandonat în mâinile lui Dumnezeu, pe acela Domnul nu îl
lasă”.
***
„Trebuie să ne încredem în pronia lui Dumnezeu și să nu dorim nimic altceva decât
împlin irea voii lui Dumnezeu cu noi”.
***
Starețul a fost întrebat: „Cum să aflăm care este voia lui Dumnezeu cu noi?”. Părintele
a răspuns: „Sunt trei căi posibile. Prima este atunci când circumstanțele vieții ne arată unde
să mergem și ce anume să facem. Însă, vorbind la modul general, trebuie să fugim de tot
ceea ce ne fură pacea sufletului și ne face să devenim lumești: oameni, cărți, scrisori și
ocupații care generează îndoieli religioase, deznădejde, mândrie. Pe când ceea ce contribuie
la creșterea credințe i, smereniei, milostivirii și a întăririi păcii în suflet trebuie încurajat și
valorificat”.
***
„Există situații când ne vine greu să decidem ce anume să facem. În acest caz, este cel
mai bine să primim sfatul Starețului nostru, iar dacă nu avem Stareț, să cerem sfatul
duhovnicului, al oricărui preot, sau chiar al unui mirean pios și experimentat. Să nu ne
deschidem oricui, ci doar celor în care avem încredere și despre care știm că sunt oameni ai
lui Dumnezeu”.
***
„Desigur, trebuie să ne rugăm Domnului să ne arate voia Sa. Sfântul Varsanufie ne
învață că, dacă nu avem cu cine să ne sfătuim, să ne rugăm de trei ori lui Dumnezeu,

9

spunându -I problema, apoi să urmărim în care direcție înclină, fie câtuși de puțin, balanța
inimii noastre. După aceea, să și a cționăm în mod corespunzător. Sfântul ne sfătuiește să ne
rugăm trei zile la rând, dar dacă nu avem timp, se poate și de trei ori în cadrul unei perioade
mai scurte. Astfel, dacă, în timpul rugăciunii, inima noastră înclină tot mai mult spre o
opțiune anum e, în timp ce dubiile concomitent se micșorează, trebuie să primim aceasta ca
semn al faptului că acționăm în acord cu voia lui Dumnezeu. La urma urmei, orice îndoială
va dispărea complet, iar noi vom rămâne cu o soluție clară”.

Arhondari cul Mănăstirii Valaam

Despre pacea sufletului
„Renunță, evită, exclude orice îți afectează pacea. Este un lucru absolut necesar”.
***
„Cât nu avem pace în suflet, nu putem să -L vedem pe Dumnezeu. Nici trecutul nu -l
putem înțelege atunci, chiar în granițel e permise de Dumnezeu. În acele momente nu știm
nici ce să facem în prezent și nici către ce să tindem în viitor”.
***
„Dacă nu avem duh de pace, înseamnă că nu am reușit încă să dobândim o stare lăuntrică
sănătoasă, integră, și că suntem orbiți de patimi, care ne împiedică să vedem lumea în
adevărata ei lumină. Atunci când dobândim însă pacea interioară, patimile noastre devin
controlabile, iar noi vedem clar: cine suntem și unde mergem”.
***
„Niciunul din cei care caută plăceri lumești nu poate spera să c âștige pacea interioară.
El nici nu știe măcar ce este aceasta”.
***
Starețul însuși a câștigat pacea interioară, necăutând la multele necazuri din viața sa,
deloc ușoară: viață de orfan, două războaie, două evacuări din mănăstire, schismă frățească
multi anuală, boli grele. A primit cu bucurie, tot ce i -a trimis Domnul.

Ieroschimonahul Mihail Pitkevici

Despre viața monahală
Trecând prin multe încercări de -a lungul vieții, Starețul înțelegea foarte bine sensul lor
duhovnicesc. Spunea: „Dumnezeu ne testea ză fidelitatea prin încercări”. Pe cei care au ales
calea monahală îi așteaptă încercări tot timpul: pe cei puternici, deodată; pe ceilalți, la
mijlocul drumului; iar pe cei cu totul slabi, la sfârșitul vieții, ca să nu dea bir cu fugiții.
Necazurile care ne cuprind pe această cale ne sunt trimise pentru luptă, pentru cununi”.
***
„Părintele Mihail își învăța ucenicii monahi: „Să cugetați mereu la votul monahal pe
care l -ați dat! Îngerii au consemnat votul făcut în fața Stăpânului Hristos. Gândiți -vă doar l a
aceasta, este înfiorător, o mare taină”.
***
Despre tunderea în monahism spunea astfel: „În lumea cealaltă, apropiații tăi se bucură
pentru tine. Dar cum să nu se bucure, când un singur monah dintr -o generație se poate ruga
și poate scoate din iad până l a șapte generații: atât de mare -i acest lucru în fața lui Dumnezeu.
***
Îi spunea unui monah proaspăt călugărit: „Dacă vei fi un monah bun, chilia ta se va
umple de mireasmă, de vei fi unul rău, se va umple de duhoare”.
***

„Trebuie să fim foarte atenți, î n special când este vorba de calea monahală: ceea ce
unuia i se iartă, altuia i se cere. Cu cât mai sus urcă cineva pe scara duhovnicească, cu atât
cerințele sunt mai grele și mai severe”.

Un paraclis al Mănăstirii Valaam

Despre post și cumpătare
Starețul era ascet și pustnic. Fiii duhovnicești își aminteau despre el: „ era slab și subțire
ca o trestie”. Pe cei slabi și bolnavi, și pe cei care munceau din greu în lume, îi trata cu multă
indulgență, deși el însuși ținea un post foarte sev er.
***
Starețul era ascet și pustnic. Fiii duhovnicești își aminteau despre el: „ era slab și subțire
ca o trestie”. Pe cei slabi și bolnavi, și pe cei care munceau din greu în lume, îi trata cu multă
indulgență, deși el însuși ținea un post foarte sever.
***
În zilele de luni, miercuri și vineri, Părintele Mihail nu se atingea deloc de mâncare, iar
în ultimii ani chiar și ceai consuma foarte rar, cu excepția cazurilor când era epuizat de
mulțimile numeroase de vizitatori. Niciodată nu și -a fiert supă. Pâi nea era hrana lui
principală. Pentru a se înviora, obișnuia să bea ceai și cafea. Uneori își fierbea un terci foarte
lichid din crupe de griș, numai două linguri. Odată, fiii duhovnicești i -au adus fragi mari și
proaspeți. În ziua următoare au văzut că Păr intele Mihail le -a dat -o altora, fără să se fi atins
de ele.
***

Starețul își învăța fiii duhovnicești cum să postească corect: „Oricum ai ține post, chiar
și pe cel mai riguros, fără pocăință sinceră, Domnul nu îl primește. Un asemenea post nu
aduce nici mântuire, nici mângâiere. Primordial este interiorul, să -ți cureți inima”.
***
„Așa văd eu postul: cumpătare și nu istovire. În post, esențial este inima înfrântă, cu
smerenie și pocăință sinceră, căci «inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi» (P s.
50,19)”.
***
Toți erau uimiți de mărinimia Starețului: toată viața s -a mulțumit cu o singură mantie;
doar înainte să plece în Rusia, la o vârstă deja avansată, acceptase în dar de la o monahie,
fiică duhovnicească de a sa, o mantie ușoară, cusută pentru el. Purta o sutană din material
ieftin, încinsă cu o funie groasă. Schima completă și -o punea doar de Paști și de ocazii
speciale.
***
Starețul spunea despre sine: „Am o mantie din ziua în care am fost călugărit, și o schimă,
demult pregătită, iar kukulio n10 nici nu mi -am luat. Am mers la egumen să -mi dea
binecuvântare să -mi fac kukulion, la care mi -a spus: „Mergi la croitor și lasă -l să-ți facă”.
Așa că m -am dus, dar el mi -a tot repetat: „Nu și nu. Nu pot, nu știu…”. I -am spus: „Croiește,
cel puțin, și voi găsi eu pe alții să mi -l coase”. Iar croitorul mănăstirii o ținea una și bună:
„Nu, nu pot, nu știu…”. Știam că voia să -i aduc vreo atenție, pentru aceasta ar fi făcut tot
ceea ce trebuia, ar fi putut, cu alte cuvinte. Dar știu și că pentru cea mai mică i mplicare în
această afacere, prin corupere și mită, voi răspunde și voi fi chinuit. Așa am ieșit de la el,
fără nimic. Trebuie să ne păzim de a da prilej altora să păcătuiască și de a participa la păcatele
lor”.
***
Odată, o fiică duhovnicească i -a cerut p ermisiunea să -i facă o perdea la raftul cu cărți.
Părintele Mihail i -a răspuns: „Am avut o perdea, foarte frumoasă, dar s -a ars de la lumânări.
Pentru mine a fost un semn că nu am nevoie de înfrumusețări. Am primit în dar și o față de
masă albă, mi -a plăcu t, îndată am vărsat pe ea spirt și s -a ars în două locuri. Uite așa, dacă
mi-a plăcut. Ia această față de masă, taie -o în două părți. Așa mi se va potrivi mai bine”.
***

10 Kukulion –

Fiii duhovnicești îi trimiteau Starețului multe colete și cadouri, dar el deseori le r efuza
sau le dădea altora. Lua bani doar pentru a -i da celor aflați în nevoie. De multe ori, când
veneau fii duhovnicești săraci, Părintele Mihail le plătea drumul și le dădea bani.
***
Starețul își învăța fiii duhovnicești să nu admită excese, să nu caute daruri inutile și îi
atenționa că: „Viața noastră este o mare pe care trebuie să plutești în barca ta proprie. Unii
plutesc lin, sigur, neîncărcați peste măsură; alții în neliniște și primejdie, dacă au încărcătură
mare; iar ceilalți – cu deosebită primej die, încărcați fiind până la refuz. Dacă primești daruri,
te angajezi să -i primești și din datorii. Despre ce fel de datorii este vorba? Nu este vorba de
datorii materiale, ci de păcate. Va trebui să te rogi pentru iertarea acestor păcate, ca pentru
ale ta le. Vei fi întrebat pentru toate. Poți să primești doar în necesități extreme, nu altfel; nu
adăuga nicio încărcătură în plus păcatelor tale. Doar cu greu poate cineva să poarte greutatea
păcatelor proprii și ale altuia în furtuna zilnică a vieții.
***
Pe atunci, toți locuitorii Finlandei trecuți de 65 de ani primeau o mică pensie; o primeau
și monahii. Părintele Mihail a renunțat la ea în favoarea mănăstirii, spunând: „Oare
monahului îi trebuie bani? Nu iau nimic nici de la mănăstire și, totuși, câte îmi d ă Dumnezeu!
Am de toate cu prisosință: ulei, vin, lumânări și tămâie”.
***
Ieromonahul Kensorin povestea despre postul Starețului din ultimele luni ale vieții:
„Părintele Mihail voia să moară de Paști sau de Bunavestire. La sfârșitul Postului Mare,
puteril e începeau să îl lase. Stomacul nu -i mai primea hrana. El mi -a spus: «Dacă aș bea un
pahar cu lapte acum, aș mai trăi puțin». M -am bucurat și i -am spus: «Vă aduc imediat». Dar
el mi -a zis: «Nu trebuie, este Postul Mare acum». Iată cum posteau Stareții și b ătrânii noștri”.

Un pelerin la Valaam

Despre rugăciune
Aceasta era măsura rugăciunii Starețului. Fiilor duhovnicești dornici de a -și găsi propria
măsură duhovnicească în rugăciune, Starețul le explica: „În noi acționează două forțe: voia
cea bună și îm potrivirea trupului. Vreau să mă rog, însă trupul se opune: nu mai pot, nu mai
vreau. Nu trebuie să lăsăm rugăciunea, dar nici trupul să nu -l extenuăm: toate trebuie făcute
cu măsură. Fără discernământ, nici cele bune nu ne vor fi de folos”.
***
Își învăța fiii duhovnicești să se roage și de multe ori le zicea: „Înainte de toate, în
rugăciune trebuie să avem pocăință, alături de smerenie și de recunoștință”.
***
Câștigând darul rugăciunii neîncetate, Părintele Mihail i -a spus uneia dintre
fiicele sale duho vnicești că nu îl mai interesează absolut nimic, în afară de comuniunea prin
rugăciune cu Dumnezeu: „Să am rugăciunea lui Iisus, de altceva n -am trebuință”.
***
Îl povățuia pe un fiu duhovnicesc: „Practică cum poți rugăciunea lui Iisus și, gradual, te
vei liniști. Vei ști că progresezi atunci când vei avea o pace interioară profundă, o liniște
neclintită”.
***
Fiind întrebat de fiica sa duhovnicească, Monahia Maria (Stahovici), despre metoda
potrivită pentru rugăciunea lui Iisus, el i -a răspuns: „Pentru toa te trebuie să existe pregătire.

Lasă deoparte toate metodele și tehnica respirației, despre care ai citit. Ele nu vor face decât
să-ți îmbolnăvească inima, au existat asemenea cazuri. Cu numele lui Iisus, cu această
rugăciune, trebuie să existe un strigăt din adâncul sufletului, numai așa te vei ruga cu
adevărat”.

Iconostasul bisericii Schitului Ghetsimani, Valaam

Despre Sfânta Liturghie
Părintele Mihail a locuit mulți ani în schituri îndepărtate sau în chilie, de unde nu ieșea
nici măcar la trapeza comună. La o vârstă înaintată, mâncarea îi era adusă și lăsată pe coridor,
lângă ușă. După primirea schimei, Starețul s -a retras de tot, săvârșind în chilie în fiecare zi
Liturghia. Astfel, Starețul tindea să se retragă în „zăvorârea inter ioară a sufletului” și, după
posibilitate, să se elibereze de cele trupești, păstrând neîntreruptă rugăciunea lui Iisus.
***
Maica Maria își amintea despre rugăciunea Starețului: „Slujea în fiecare zi
dumnezeiasca Liturghie în chilia sa sărăcăcioasă, încep ând rugăciunea la orele unsprezece
seara. Părintele Mihail pomenea foarte mulți oameni, peste opt mii de nume. [Sfinția sa – n.
trad.] nu vedea doar nume [pe pomelnicele pe care le citea – n. trad.], ci suflete vii, fiecare
cu propriul chip. În dreptul fie cărui nume făcea o însemnare, după care știa cine este cel
pentru care se roagă. Pe la șapte dimineața, puteai să vezi la geamul chiliei sale că o lumină
pâlpâitoare se întrevedea prin perdeaua de culoare albastru -închis; el încă se ruga. Iar pe la
opt, uș ile sale erau deja deschise pentru cei care aveau nevoie de sprijinul, mângâierea și
sfatul său sau care voiau să se pocăiască de păcatele lor.
***
Părintele Mihail mai spunea: „Când ultima mănăstire va fi închisă și nu se va mai
săvârși Sfânta Liturghie, atunci va veni sfârșitul”.
***
Monahii adepți ai stilului vechi au făcut rost de o clădire pustie, care rămăsese după
încetarea producției de articole de lut, și au amenajat acolo o biserică. Părintele Timon și -a

continuat neîncetat lucrarea în rugăciune, săvârșind acolo, în fiecare zi, Liturghia. Venea la
hotelul mănăstirii ca să -i spovedească și să -i împărtășească pe mirenii care veneau la el.
Cocea singur prescuri, producea cărbunele chimic pentru cădelniță și făcea vin din stafidele
pe care i le aduceau fiii duhovnicești.

***
O participantă a unei slujbe oficiate de Părintele Timon povestea: „Nu -mi amintesc cu
exactitate, dar, cel mai probabil, întâmplare avuse loc în apropierea Crăciunului. Odată, în
timpul unei slujbe tainice de noapte, s -a petrecut o minune. Era un ger aprig, iar cei care
veniseră la slujbă, adepți ai stilului vechi, nu puteau, bineînțeles, să încapă în capelă, așa că
au stat sub cerul înstelat. Știți ce s -a întâmplat? Zăpada s -a topit sub picioarele noastre,
nimeni nu a pățit nimic și nici nu a înghețat. Noi nu simțeam frigul. Iată ce se întâmpla la
Valaam, atunci când Părintele Timon lupta pentru puritatea Ortodoxiei”.

Un Stareț de la Valaam

Despre povățuirea duhovnicească
Părintele Timon primea mereu reproșuri din cau za faptului că îi primea pe mireni. El
răspundea: „Da, îi primesc, ei au nevoie de aceasta. Voi nu vreți, nu -i primiți, dar eu o voi
face”.
***
Din dragostea Starețului pentru însingurare, contemplație și rugăciune, era adesea numit
„zăvorâtul de la Valaa m”. Chiar își dorea acest lucru, să se retragă în spatele zăvorului și să
nu mai primească pe nimeni. Mai târziu le mărturisea fiilor duhovnicești: „În momentul când
vreau să renunț la voi, văd în jurul meu o mulțime de demoni. Negreșit, pentru rugăciunile
voastre, mă mai ține Domnul în viață”.
***
Așa Starețul și -a încălcat propria rânduială de pustnic de dragul poruncii iubirii
evanghelice, pentru a -și îndruma fiii duhovnicești, în special fiicele călugărite în taină, care
au ajutat mult prin osteneala lo r Mănăstirea Valaam, atât în Rusia, cât în pădurile Finlandei.
Starețul primea în fiecare zi monahi și monahii, împărtășindu -i des cu Sfintele Taine. Cu
ajutorul lor, s -au consemnat și s -au păstrat pentru noi prețioasele sfaturi și îndemnuri de ale
Părinte lui.
***

Starețul lua asupra sa toate păcatele fiilor săi duhovnicești și se ruga pentru ele ca pentru
ale sale proprii. Le spunea fiilor duhovnicești: „Veniți la mine, îmi spuneți tot felul de lucruri,
turnați totul în mine, iar eu trebuie apoi să curăț ș i să mă rog pentru toate”.

Clopotul „Sf. Ap. Andrei” de la Valaam
după Cel de -al Doilea Război Mondial

Despre pocăință
Își atenționa fiii duhovnicești: „Dacă se va întâmpla să nu învingi ispita, dacă nu vei
rezista atacurilor vrăjma șului, căci ele mereu vor veni din toate părțile și pe neașteptate; dacă
nu vei greși prin faptă, ci printr -un simplu gând, [să știi – n. trad.] că pentru toate acestea
există pocăință”.
***
Starețul a vorbit mult despre pocăință și, în repetate rânduri, a tenționa și reitera
necesitatea unei mărturisiri complete, fără a ascunde și fără a omite cele mai rușinoase
păcate: „De necrezut, însă adevărat, o mulțime de oameni, chiar și în mănăstire, își trăiesc
viața sub umbra întunecată a păcatelor și a greșelilor ascunse, neavând curaj să le
mărturisească altcuiva, aflat în aceiași condiție de om, din simpla frică de a -i pierde
respectul”.
***
Părintele își amintea: „Odată, am fost chemat să mărturisesc un monah aflat pe moarte,
foarte cinstit pentru modul său de viață. A avut parte de o agonie lungă și chinuitoare pe
patul morții; a și ajuns prizonierul unei mari frici. Eu, desigur, am înțeles deodată despre ce
era vorba. Monahul muribund ascunsese un păcat la mărturisire. L -am întrebat direct, ce
anume? Îl săvârș ise cu treizeci de ani în urmă, însă niciodată nu l -a putut mărturisi, până
acum, ajuns pe patul de moarte. El a adormit apoi în pace”.

***
„Este important să fugiți de căderea în aceleași păcate, oricare ar fi ele: beția, jocul de
cărți, necurăția și alte le de acest gen. După fiecare cădere, pocăința noastră slăbește. Ne
obișnuim cu păcatele noastre iar, în sfârșit, harul lui Dumnezeu nu mai are nici un efect
asupra păcătosului, care devine întâi nepăsător față de viața creștină, apoi ajunge dușman al
lui Dumnezeu. Când omul ajunge în această stare, pierde capacitatea de pocăință și devine
un nelegiuit”.
***
„Este greu să renunți cu desăvârșire la obiceiurile vechi, adânc înrădăcinate. Infractorii
și ucigașii nu s -au născut așa. Nu se deosebeau cu nimic fa ță de ceilalți, dar au neglijat
păcatele mici, de care nu s -au pocăit, și au ajuns nelegiuiți”.
***
„Dimpotrivă, cei ce se căiesc sincer, chiar de cad în mod repetat în același păcat, la
început pot fi indiferenți față de el, apoi ajung să -l și urască. Puț in câte puțin, orice păcat le
aduce repulsie, iar ei ajung sfinți ai Domnului. Toți sunt liberi să aleagă, fie primul, fie al
doilea drum. Cei care vor să aleagă calea cea dreaptă trebuie să -și amintească: cu cât mai
devreme încep, cu atât mai bine”.

CUPRINS

VIAȚA STAREȚULUI MIHAIL PITKEVICI
Nașterea, copilăria și adolescența ………………………….. ………………………. 3
Chemarea lui Dumnezeu ………………………….. ………………………….. ……… 5
În căutarea unui loc de nevoință ………………………….. ……………………….. 6
Sosirea la Valaam ………………………….. ………………………….. ………………. 8
În focul încercărilor ………………………….. ………………………….. ……………. 9
Mutarea în Finlanda și revenirea în Rusia ………………………….. ………… 12
Adormirea în Domnul ………………………….. ………………………….. ……….. 16
POVEȚE ȘI ÎNVĂȚĂTURI DUHOVNICEȘTI
Despre viața duhovnicească ………………………….. ………………………….. .. 19
Despre pronia lui Dumnezeu ………………………….. ………………………….. . 23
Despre pacea sufletului ………………………….. ………………………….. ……… 26
Despre viața monahală ………………………….. ………………………….. ………. 27
Despre post și cumpătare ………………………….. ………………………….. …… 29
Despre rugăciune ………………………….. ………………………….. ……………… 32
Despre Sfânta Liturghie ………………………….. ………………………….. …….. 34
Despre povățuirea duhovnicească ………………………….. ……………………. 36
Despre pocăință ………………………….. ………………………….. ……………….. 38