Definiție: anorexia este o pierdere a apetitului , a dorinței de hrană . Este vorba de [609595]

1 ANOREXIA

Definiție: anorexia este o pierdere a apetitului , a dorinței de hrană . Este vorba de
fapt de asocierea unei stări fiziologice de foame fără dorința de hrană .
Foamea este o stare fiziologică ce rezultă dintr -un deficit în materii nutritive. Ea se
manifestă printr -o serie de senzații dezagreabile, în particular epigastrice (crampe), o activare
a reflexelor de nutriție, o hiperactivitate motorie, modificări de comportament. Foamea este
suprimată prin ingestia de alimente.
Senzația de foame există pre coce în viața copilului. Nou -născutul prezintă contracții
de foame curând după naștere și într -un interval de câteva zile se dezvoltă la majoritatea nou
născuților o periodicitate a foamei. Frecvența apariției contracțiilor de foame este o
particularitate individuală intervalul putând fi de 3 ore la un sugar, de 4 ore la altul; diferă
chiar la același individ în perioade diferite a zilei.
Prin sațietate , etichetăm tocmai această absență a dorinței de hrană, asociată cu
dispariția deficitului de materii nutr itive. Ea se însoțește de o stare de bine evidentă.
Apetitul exprimă dorința de mânca anumite alimente și devine manifest în a doua
jumătate a primului an de viață.
Apetitul are o bază fiziologică, depinzând de tonusul musculaturii gastrice, tonus ce
poate fi influențat de stimuli corticali și hipotalamici pe calea vagului și splahnicului; de
asemeni poate fi influențat de: obiceiuri alimentare, educație, factori psihologici (teama,
îngrijorarea).
Foamea este un reflex înnăscut iar apetitul un reflex dobând it.
Fiziopatologie
Mecanismele de reglare ale foamei și apetitului nu sunt încă destul de bine cunoscute.
Este adevărat că foamea este reglată de nevoile energetice ale organismului, dar la fel de
adevărat este că nevoia de a mânca, la anumite ore, nu poa te fi justificată dacă ne gândim la
rezervele organismului. In mecanismul de reglare a foamei intervin: – tubul digestiv prin
contracțiile gastrice și intestinale, – sistemul nervos prin receptorii sensibili la distensie și
tracțiune prezenți în tractul di gestiv și mai ales în pereții stomacului, Senzațiile ajung la
creier, în hipotalamus , unde ar fi localizat centrul foamei. Distrugerea experimentală sau
tumorală a hipotalamusului provoacă anorexie totală . Excitația electrică , din contra, duce la
creșterea considerabilă a consumului alimentar . În reglare intervin și factori corticali și
reflexele condiționate .
Există și o reglare umorală ; glicemia constituie un element reglator al foamei,
Hipoglicemia antrenează senzația de foame și invers, glucoza injectat ă i.v. determină
dispariția parțială și momentană a acestei senzații , odată cu creșterea glicemiei.
În mod normal foamea îl determină pe copil să mănânce, apetitul influențează ce
mănâncă, iar apariția sațietății cât mănâncă.

Clasificare
I. Anorexia falsă
II. Anorexia adevărată
1. Anorexia secundară
2. Anorexia psihogenă
3. Anorexia nervoasă (mentală, esențială)

I. Anorexia falsă
În anorexiile false copilul are apetitul păstrat, dar o cauză oarecare îi îngreuiază
primirea alimentelor. Ele se întâlnesc în situații variate pe care le clasăm schematic în modul

2 următor:
a) Senzația de foame există, dar nu se poate exterioriza :
 noului -născut "leneș" care trebuie trezit pentru a fi alimentat și care, după
câteva mișcări de deglutiție, adoarme din nou. Adesea, această sta re este
rezultatul anestezicelor sau analgezicelor pe care mama le -a primit în timpul
nașterii.
 imaturitate a (prematuritatea) centrului nervos care reglează mișcările de supt și
de deglutiție
 hemoragia cerebro -meningee .
b) Foamea există, dar suptul este dificil:
 mameloane scurte, înfundate
 obstrucție nazală (rinită, adenoidită)
c) deglutiți e dificilă .
 malformații locale: buză de iepure uni sau bi laterală, despicătură palatină
 macroglosie
 slăbirea musculaturii labio -buco -faringiene la debili (encefalopa tii, distrofie
avansată), prematuri sau paralizii gloso -faringiene.
d) Foamea există, dar deglutiția este dureroasă . Imediat după începutul prânzului,
copilul refuză hrana. Se întâlnește în:
 stomatite
 rinofaringite acute
 abcesul retrofaringian
 vegetații ad enoide
 laringospasm
În afara durerii, sugerea este îngreuiată și de tulburările respirației care însoțesc aceste
stări.

II. Anorexiile adevărate
1. Anorexia secundară (organică)
Anorexiile secundare unei cauze organice sunt frecvente căci numeroase boli ale
copilului mic se întovărășesc obișnuit de anorexie. Unele din ele se manifestă chiar prin acest
semn, refuzul fiind uniform pentru toate alimentele. Cel mai adesea, ele sunt de origine
digestivă sau infecțioasă.
a) boli respiratorii:
– afecțiuni ale căilor respiratorii superioare (rinofaringita acută, otita)
– afecțiuni ale căilor respiratorii inferioare ( pneumonia, bronhopneumonia )
– boli alergice: astmul bronșic
b) boli digestive:
– dispepsia
– apendicita
– abdomenul acut (invaginația)
– peritonita
– celiakia
– hepatita acu tă sau cronică, ciroza
c) boli cardio -vasculare:
– malformații cardiace cu șunt dreapta -stânga
– leziuni cardiace congenitale sau dobândite decompensate
– miocardite, endocardite, pericardite
d) boli și malformații ale aparatului urinar:

3 – infecția urinară
– malformații
e) boli infecțioase:
– rujeola
– tuse convulsivă
– tuberculoză
– septicemia
f) boli ale sistemului nervos:
– meningita, encefalita
– anomalii metabolice
– boli ereditare degenerative ale encefalului
g) boli de sânge:
– anemia carențială feriprivă
– leucemii
– reticuloze maligne
h) boli e ndocrine:
– boala Addison
– boala Simmonds
– mixedem congenital
i) carențe vitaminice: C, B
j) hipervitaminoze: A,D
k) intoxicații cronice:
– endogene:
 uremie
 ciroza hepatică
 galactozemie
 hipercalcemie idiopatică cronică
 sindromul Toni -Debré -Fanconi
– exogene:
 aport masiv de medicamente (epilepsie, coree)
 stupefiante
 alcoolism cronic
 radioterapie

2. Anorexia psihogenă
Este consecința ignorării datelor de fiziologie și de dezvoltare a copilului și a relațiilor
nesatisfăcătoare părinte -copil.
Poate apare în u rmătoarele împrejurări:
a) o prea mare rigoare în calculul rației și a orarului prânzurilor.
b) trecerea prea rapidă în cursul diversificării de la alimente dulci la alimente
sărate, de la biberon la linguriță fără a permite sugarului să se adapteze noii
situați i.
c) alimente reci sau prost preparate.
d) înțărcatul brusc
e) regim alimentar dezechilibrat (alimentație monotonă, unilaterală)
f) dorința unor mame de a da copilului să mănânce cât mai mult
g) primirea gustărilor între mese (lapte, dulciuri)
h) tendința copilului de a se sustrage de la supraprotecție
i) mame “nervoase”
j) “practica” de a mustra copilul în cursul meselor pentru acte de indisciplină

4 săvârșite în cursul zilei
k) conflicte între părinți
l) subalimentația prelungită

Se descriu 3 tipuri:
a) Anorexia esențială precoce . Poa te debuta din primele săptămâni sau primele zile
de viață. Uneori, chiar de la ieșirea din maternitate, sugarul primește greu biberonul, apoi
refuzul este tot mai energic, așa ca la anorexia de inerție , se asociază și o anorexie de
opoziție . Mai târziu, co pilul începe să verse. De altfel, sunt sugari vioi, inteligenți. cu o
greutate și o talie ușor inferioare vârstei, dar cu o rezistentă bună la infecții.
b) Anorexia celui de al doilea semestru, numit ă și obișnuită ,
Este mult mai frecventă. Anorexia nu apare de la naștere, ci mai târziu, când. copilul a
evoluat deja psihic și a luat contact cu lumea, față de care reacționează după. psihismul său
propriu. Primele manifestări apar, în general, la vârsta de 6 -8 luni sau mai târziu la 18 -24 luni,
adesea, după un episod patologic care n -a fost cauza anorexiei ci mai degrabă ocazia ei. Este
cunoscut faptul că orice boală banală, (de exemplu o rinofarin gită sau o tulburare dispeptică)
reduce, în mod temporar, apetitul. Confli ctul apare în momentul realimentării, când copilul
încă nu a recăpătat pofta de mâncare și mama, temându -se de sănătatea lui, îl obligă să
primească întreaga rație; copilul capătă o repulsie față de mâncare și anorexia se fixează.
Alteori, anorexia se inst alează cu ocazia introducerii unui aliment nou: piureurile groase,
carnea, legumele sau conflictul poate apare asupra modului da a mânca. Copilul refuză să
mănânce cu lingura sau cu furculița, vrea să mănânce singur cu degetele, își bagă mâinile în
mâncare , se murdărește. Alți copii încep să țipe și să se agite de îndată ce sunt puși pe scaunul
lor cu un șervet în jurul gâtului; este așa zisul conflict asupra decorului obișnuit al prânzului.
Din punct de vedere semiologic, acest refuz al alimentelor se prez intă ca o anorexie de
opoziție tipică, de grade diferite. Anorexiile permanente și globale sunt excepționale deși, din
spusele mamei, care reflectă mai degrabă frica ei decât realitatea, rezultă că “nu vrea să
mănânce nimic". Conservarea stării generale, o curbă a greutății neregulată, dar totuși ușor
ascendentă, mărturisesc că anorexia este intermitentă și electivă. Unii copii mănâncă pe
ascuns sau primesc cu plăcere alimente de la persoane străine.
Examenul obiectiv arată un copil adese a agitat, hipersens ibil, emotiv. La început,
mama este cea care intervine. Ea utilizează succesiv: viclenia, seducția, constrângerea. Se
amuză copilul, i se spun povești, se caută să i se capteze atenția prin invențiile cele mai
neașteptate, apoi toată familia sfârșește prin a se amesteca. Se recurge la rugăminți ,
promisiuni, amenințări.
Dacă vinovat în primul rând este copilul, care își afirmă precoce "eu -ul", în acest
conflict și mama își are partea ei de vină. Cel mai adesea, este vorba de o mamă mai în vârstă,
intransige ntă, autoritară, anxioasă, care a avut în trecut unele suferințe: decesul părinților, a
soțului, a unui copil mic. Copilul anorexic este de obicei copil unic, născut după 5 -10 ani de
căsnicie. În general, nu se întâlnesc copii anorexici în familiile cu mai mulți copii, cu mame
tinere.
Opus acestei situații, întâlnim așa numita anorexie prin abandon afectiv , care se
observă la sugarii din creșe și leagăne de copii. Sunt copii privați de dragostea de mamă.
c) Anorexia de la 2 – 12 ani este mult mai rară. Poat e să fie o continuare a formei
precedente sau să se prezinte ca un epifenomen la un copil cu grave tulburări ale
comportamentului sau ale personalității.
Anorexia care debutează la această vârstă are drept cauză, aproape întotdeauna,
acțiunea nocivă a uno r condiții de mediu nefavorabile :
 conflicte între copil și școală
 anxietatea

5  șocurile emoționale puternice
 solicitările nervoase cărora copilul nu le poate face față
Alături de anorexie acești copii pot prezenta: insomnie, neatenție școlară, enurezis,
encomprezis.

3. Anorexia nervoasă (esențială, mentală)
Anorexia nervoasă este cea mai severă tulburare de alimentație, mecanismul foame –
apetit fiind complet supresat . Se ajunge la pierderi ponderale care depășesc 20% din greutatea
normală, la vârsta corespun zătoare nu apare menstruația sau încetează curând după începerea
sa. Anorexia nervoasă apare mai ales la preadolescente sau adolescente, rar se poate întâlni și
la băieți.
Circumstanțele de apariție sunt variate:
a) activitate fizică foarte intensă
b) teama de a nu fi prea gras
c) condiții de viață nefavorabile
d) conflicte între copil și școală
e) conflicte familiale
f) șocuri emoționale puternice
g) solicitări nervoase cărora copilul nu le poate face față
Bolnavii pot prezenta: bradicardie, hipoglicemie, constipație, scăderea metabolismului
bazal.
Anorexia nervoasă nu este o tulburare izolată, ea se însoțește adesea de perturbări
emoționale severe chiar stări depresive, tulburări ale personalității, tulburări de reacție, pica.
Este rar întâlnită la sugar și copilul mic.
Uneori anorexia nervoasă constituie semnul de debut al unei nevroze grave și mai ales
al demenței precoce.
Pentru a afirma diagnosticul de anorexie nervoasă este necesar să se elimine toate
celelalte cauze posibile de anorexie.

Tratamentul anorexiei
I. Anorexia falsă
– prematurul, nou -născutul cu hemoragie meningo -cerebrală:
 alimentație prin gavaj
– distrofie avansată:
 alimentație parenterală, gavaj, realimentare prudentă progresivă
– rinofaringita acută
 dezobstrucție nazală
– adenoidita cronică
 adenoidectomie
– malformații labio -buco -faringiene
 alimentare cu răbdare a copilului, gavaj până la vârsta optimă pentru
intervenție chirurgicală
– stomatite
 badijonaj bucal cu glicerină și anestezină cu 15 minute înainte de masă,
alimentație semilichidă
– mameloane scurte sau ombilicate
 sânul stors va fi administrat cu lingurița sau biberonul, alimentație mixtă sau
artificială
– faringita, amigdalita, abces retrofaringian, tetania
 tratamentul afecțiunii cauzale

6
II. Anorexia adevărată
1. Anorexia organică:
– va fi depistată și tratată cauza
– revenirea apetitului este un semn de ameliorare a bolii
2. Anorexia psihogenă
– se va depista și corecta anomalia dietetică
– reglarea alimentației cu prânzuri mici și concentrate caloric la intervale mari (3
mese pe zi)
– reîntoarcerea la alim entația semilichidă sau chiar cu biberonul și reluarea cu
prudență a diversificării
– metoda “regimului ascendent” = copilul este pus la o dietă scurtă de foame
urmată de o realimentare prudentă “la cerere”. Copilul va fi surprins să vadă că
i se refuză mânc area în loc să -i fie impusă, face din nou cunoștință cu senzația
de foame.
Pot fi folosite și medicamente care stimulează pofta de mâncare dar trebuie ținut
seama de faptul că acestea au un rol terapeutic minor (vitamine, sedative).
3. Anorexia nervoasă
– separarea de anturajul obișnuit chiar spitalizare deoarece refuzul de a mânca se
asociază cu refuzul de a bea ajungându -se la denutriție severă și/sau
deshidratare

Bibliografie
1. Abraham M. Rudolph – Rudolph ’s Fundamentals of Pediatrics, Ed. McGraw -Hill,
2002 .
2. Berman Stephen – Pediatric Decision Making, Ed. Mosby 1996.
3. Felea Doina – Medicină Generală / Medicina Familiei, Ed. Cermi, Iași, 2000.
4. Kliegman R. – Practical Strategies in Pediatric Diagnosis and Therapy, Ed, Elsevier
Saunders, 2004.
5. Mătăsaru Silvia – Pediatrie – Ghid pentru Medicul de Familie, Ed. Stef, Iași 2007.
6. Walter W. Tunnessen – Signs and Symptoms in Pediatrics, Ed. J.B. Lippincott,
1988.
7. Geormăneanu Mircea – Tratat de Pediatrie, vol. 2, Ed. Medicală, București, 1984.