Felicia Cerbu , gr. 151 DFFN m [609524]

1

Felicia Cerbu , gr. 151 DFFN m

TEZA DE MASTER

Obligația fiscală

Conducător științific:
dr., conf .
Vladlen Cojocaru
Chișinău – 2017

2

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
ȘCOALA MASTERALĂ DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI BUSINESS
CATEDRA . . . . . .. . . . . . . . . .

Cerbu Felicia
Obligația fiscală
TEZA DE MASTER
Drept financiar fiscal

Admis la susținere
Șef catedră: Conducător științific:
conf. univ. A rmeanic Alexandru Vladlen Cojocaru, conf. univ. dr.
________________________ ____________________________________
“___” ______________20__ semnătura

Auto r:
Cerbu Felicia
____________________________________
semnătura

3
Chișină u, 2017
Declarația privind propria răspundere
Subsemnatul (a),_ _______________________________________________________
absolvent: [anonimizat], programul de masterat_____
__________________________________________________________________________,
declar pe propria răspundere că teza de m aster pe tema _________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la un alt program de masterat
sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate, iar exemplarul prezentat
și înregistrat la catedră corespunde integral cu varianta electronică plasată în sistemul Anti –
plagiat.
De asemenea , declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
– fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința
precisă a sursei;
– redarea/refo rmularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;
– rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

________________________
Cerbu Felicia

________________________
semnătura

______________
Data

4

CUPRINS
Declarația privind propria ră spundere 2
Introducere 4
I. SISTEMUL FISCAL 6
1.1. Apariția și evoluția sistemul fiscal în R. Moldova precum și în alte state 6
1.2. Raportul juridic fiscal 11
1.2.1 Subiectele raportului juridic 13
1.2.2 Conținutul raportului juridic 16
1.2.3 Obiectul raporturilor juridice fiscale 17
1.3. Teoria generală privind taxele și impozitele 17
1.3.1 Taxele 17
1.3.2 Impozitele 18
1.3.3 Asemănări vs deosebiri dintre taxe și impozite 21
II. O BLIGAȚIA FISCALĂ 23
2.1. Noțiunea de obligație fiscal 23
2.2. Modali tăți de stingere a obligației fiscale 25
2.2.1 Stingerea obligațiilor fiscale prin plată 25
2.2.2 Stingerea obligației fiscale prin anulere 26
2.2.3. Stingerea obligației fiscale prin prescripție 27
2.2.4. Stingerea obligației fiscale prin scădere 27
2.2.5. Stingerea obligației fiscale prin compensare 28
2.3. Executarea silita a obligatiilor fiscale 28
III. Obligația fiscală în diverse tipuri de contracte 32
3.1 Obligațiile fiscale în cazul unui contract de împrumut 32
3.2 Obligații le fiscale în cadrul unui contract de locațiune 33
3.3 Obligațiile fiscale în cadrul unui contract de donație 35

5

Concluzii și recomandări 37
Bibliografie 38
Adnotare (în română) 41
Adnotare (în engleză) 42

6
Introducere
Actualitatea temei. Apărut încă în Antichitate, sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor
dintr -un stat. Obligația fiscală este indispensabilă în finanțarea și buna funcționare a statului.
Aceasta îi permite să îndeplinească angajamentele față de cetățeni. Oligația fiscală exprimă actul
de autoritate și dezvăluie expresia puterii politice. Imperativele socio -economice au impus
autoritățile publice achitarea de către cetățeni (personae fizice și juridice) a taxelor și impozitelor.
Fiscalitatea reprezintă în primul rind o știință și o tehnică care permite nu doar degajarea regulilor
esențiale care stau la baza impozitului, ci și principiile și efectele acestuia.
Din punct de vedere istoric putem afirma că veniturile și cheltuielile publice au apărut ca
răspuns a satisfacerii nevoilor generale ale comu nității. Instituția bugetului public are rolul de a
stabili care sunt taxele și impozitele pe care le impune să le culeagă de la societate.
Obligația fiscală reprezintă conținutul unui raport juridic care ia naștere între stat și
contribuabul, care are ca izvor legea și care la nevoie poate fi executatî prin constrîngere de stat.
Scopul tezei. Scopul lucrării constă în efectuarea unei cercetări complexe și detaliate a temei,
de a oferi o cale cât mai bună pentru aplicarea cunoștințelor în ceea ce privește obligația fiscală.
Lucrarea își propune să ofere o introducere complex ă în care persoanele trebuie să dețină abilități,
aptitudini, cunoștințe, metode și tehnici.
Pentru realizarea scopului trasat ne -am propus următoarele sarcini:
– a examina apariția și evoluția sistemul fiscal în R. Moldova precum și în alte state;
– a descrie raportul juridic, subiectele, conținutul și obiectul acestuia;
− a defini teoria generală a taxelor și impozitelor, cît și a le caracteriza pe fiecare în parte,
notînd asemănările și deosebirile dintre ele ;
− a defini conceptul de „obligație fiscală ” în toate accepțiunile sale ;
− de a caracteriza pe scurt modalitățile de stingere a obligației fiscale;
− de a defini conceptul de „ executare silit ă a obligațiilor fiscale”;
− de a analiza obligațiile fiscale în cadrul mai multor tipuri de contracte.
Suportul metodologic a lucrării. Urmărind ca cercetarea să întrunească un contur cât mai
complex al obiectului investigat s-au examinat viziunile următorilor savanți români re feritoare la
problema studiată: N. Popa, I. Gliga, C. Bulai, E. Cernea, E. Aramă, E. Molcuț, Al. Armeanic și
alții.
A fost consultată o bogată bază bibliografică din limba franceză, care ulterior a fost tradusă în
română. Aici putem nota autori ca : Mehl. L., Fr. Rigaux.

7
Lucrarea a fost axată și pe articole și legi din Co dul Fiscal și Codul Civil.
Structura lucrării. Lucrarea cuprinde : introducere; trei capitole care cuprind mai multe
paragrafe; concluzii și recomandări; bibliografie.
În capitolul I „ Sistemul fiscal ” am prezentat evoluția sistemului fiscal în țara noastră, precum
și în alte țări, descriind raportul juridic și conținutul acestuia, cît și caracterizînd taxele și
impozitele.
În capitolul II „ Obligația Fiscală ” am prezentat noțiunea de obligație fiscal ă din prisma mai
multor savanți, enumerînd totodată și moda litățile de stingere a acesteia, dar și de executare silită.
În capitolul III “Obligația fiscală în diverse tipuri de contracte ” am analizat care sunt obl igațiile
părților care participă la semnarea mai multor tipuri de contracte, cum ar fi: contractual de
împrumut, de locațiune, de donație.

8
I. SISTEMUL FISCAL
1. 1. Apariția și evoluția sistemul fiscal în R. Moldova precum și în alte state
Sistemul fiscal este unul din pionii de bază pe care statul îi aplică în administrarea
activității economice și sociale, cu scopul de a realiza în bune condiții toate prerogativele sale.
În abordare restrînsă, sistemul fiscal este văzut ca totalitatea impozitelor dintr -un stat.
În abordare extinsă, sistemul fiscal este o totalitate de concepte, principii, metode care se referă
la elemente precum: cote, subiecți fiscali între care se manifestă relații care apar în urma
proiectării, legiferării, și perceperii impozit elor.
Pentru prima data, noțiunea de sistem a apărut în antichitate, mai exact în filozofia greacă.
Prima definiție a termenului de sistem vine de la Aristotel care spunea că “întregu l reprezintă mai
mult decît suma părților componente ”.
Din punct de vedere etimologic, cuvantul „sistem” provine din grecescul „sustêma”, care
înseamna un întreg alcătuit din elemente distincte. La o primă viziune am putea defini „sistemul”
ca o multitudine de elemente interdependente care acționează împr euna pentru a atinge un scop
comun.
Este necesară abordarea sistemului fiscal atunci cănd merge vorba despre domeniul fis cal,
pentru că acesta reflecta î ntreaga activitate a unui stat. Ca și alte sisteme, sstemul fiscal are drept
scop realizarea obiec tivelor politice și economice ale statului. Atunci cînd sistemul fiscal devine
frînă în realizarea acestor obiective, societatea reacționează pentru reformarea lui.
Sistemul fiscal este produsul gîndirii și deciziilor factorului uman, în rezultatul e voluției
societății umane.
O primă definiție consideră sistemul fiscal ca ,, totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la
persoane fizice si persoane juridice care alimenteaza bugetele publice ” [1] sau ,, totalitatea
impozitelor instituite intr -un stat, care -i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile
bugetare, fiecare impoz it avand o contributie specifica si un rol regulator in economie ”. [2]
Pentru alți autori, „sistemul fiscal este totalitatea impozitelor in care componentele sunt in
legatura intre ele, ca si cu sistemul politic si aparatul socio -politic ”. [3]
O altă abordare a sistemului fiscal accentuează elementele definitorii ale sistemului în general,
interpretîndu -l din punct de vedere al relațiilor dintre elementele care formeaza acest sistem, astfel,
unii autori considera că ,,sistemul f iscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode,

9
procese cu privire la o multime de elemente (materia impozabila, cote, subiecti fiscali) intre care
se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii
impoz itelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor
sistemului” [4].
Această abordare se consider ă a fi mai exactă , căci contribui e la analizarea unor concepte,
perfecționarea cunoștințelor, întelegerea interconexiunilor dintre economia de schimb, prelevările
fiscale și economia publică.
În ceea ce privește apariția sistemului fiscal, date referitoare despre acesta se cunosc tocmai din
istoria Greciei Antice, Egiptului Antic și Imperiului Roman. [5]
În Grecia antică cheltuielile publice aveau ca destinații principale organele de conducere statală,
construirea drumurilor și a templelor, construcția corăbiilor. Veniturile acestor cheltuieli
proveneau din vînzarea sclavilor, extracția argintului și a marmurii din cariere. Nefiind suficiente
aceste venituri, statele instituiau impozite. Astfel se impozitau importurile și exporturile de
mărfuri, vînzarea pe piață a produselor agricole și proprietatea asupra terenurilor. Deasemenea,
achitarea impozitulu i de către bogați pe timp de război se considera a fi o onoare.
Impozitele au fost concepute și aplicate în diferite perioade în mod diferit, în funcție de
dezvoltarea social -economică, de cheltuielile publice acceptate de fiecare stat. [6]
În st atul roman antic, la început se percepea „tributum” doar de la locuitorii provinciilor
cucerite. Apoi, acesta a fost extins și asupra cetățenilor statului.
Începand cu anul 167 – 168, au fost percepute impozitele directe, denumite „tributa” care erau
aplicate pe proprietatea funciara si pe cladiri, cat si impozite pe persoane (tributum capittis), platite
atat de cetateni, cat si de peregrini, impozitele indirecte percepîndu -se pe eliberarea de sclavi,
moșteniri sau vînzările de mărfuri.
O perioa dă îndelungată de timp în Anglia principalul impozit era perceput de la proprietarii de
pămînt în funcție de venitul obținut.
Magna Charta Libertatum din 1915 a fost cea care a revoluționat instituirea impozitelor. În
această perioadă, impozitele era u percepute diferit pentru nobili, clerici și țărani.
În sec. XII – XV în Republica Florența vechiul impozit pe venit a fost inlocuit cu impozitul
aplicat asupra tuturor bunurilor cetatenilor, denumit „estimo”. Cetățenii erau obligați să își
înregistreze bunurile în registrele de evidență specială, în baza unor declarații proprii. În caz de
falsificare a acestor declarații, persoana nu avea dreptul la vot la alegerile organelor comunale.

10
Fiind constituit din taxe și impozite, există presupuneri precum că sistemul fiscal s -a cristalizat
pe parcursul evoluției societății umane în cadrul primelor formațiuni statale , fiind determinat de
necesitatea întreținerii materiale a celor ce exercitau forța publică.
În statele și principatele române se atestă o activitate fastuoasă în ceea ce privește organizarea
fiscală.
Unii autori cum ar fi D.D Șaguna, S. Iliescu, și alții relatează despre faptul că printre primele
date ce ține de domeni ul fiscal pe teritoriul geto -dacic care conținea idei apropiate de cel actual,
se atestă în perioada cînd a trecut sub ocupația Imperiului Otoman, unde erau impuse impozite ce
se divizau în două tipuri:
Impozite funciare
Impozite directe Capitația (impozit personal)
Impozit pe moștenire
Impozite indirecte Impozite pe eliberarea sclavilor
Pentru stabilirea impozitelor, se efectuau recensămînturi o data la 5 ani. [7] O dată cu impozitele
avea loc și colectarea taxelor vamale, iar pentru încasarea lor au fost înființate “stations” (oficii
în Dacia) situate fie în interiorul provinciei, fie la graniță [8], punctele de vamă fiind Drobeta,
Ampelum, Lucidava, Poro -Missum.
Se atestă o evoluție accentuată în domeniul impozitării pe clase în perioada evului mediu:
locuitorii statului erau împărțiți în grupe fiscale , alcătuite după criteriile economice, sociale,
administrative, teritoriale. Prin sistemul cislei se realiza impunerea fiscală care avea rolul de a
stabili suma de bani prin care fiecare grup fiscal trebuia să o plătească. [9]
În ceea ce privește economia țărilor românești din perioada feudalismului (sec. XIV -XVI)
veniturile și cheltuielile viste riei se confundau cu cele ale domnitorului. Domnitorii fiind stăpînii
absoluți, cheltuiau veniturile visteriei după bunul lor plac. [10]
La îneput erau foarte des întîlnite dările în muncă, care mai apoi au fost înlocuite cu dările de
bani. Zeciueala (Țara Românească) și deseatina (Moldova) se percepeau în diverse produse
alimentare, viă, pește, etc Locuitorii țărilor românesti aveau obligația de a îndeplini munci la
cetate, drumuri, poduri, etc și să le cumpere curierilor domnești cai.
Pana in sec. XVI au fost scutiți de achitarea birului (dările de bani) boierii, după care erau și ei
impuși să îl achite. Totuși mai tîrziu tot țăranii sunt nevoiți să achite în mare parte să plătească
birul, care, timp de două secole s -a mărit de la 100 de aspri pînă la 1600.

11
Erau formate grupuri fiscale în funcție de starea materială (apreciată după numărul de vite),
socială, administrativă, etc
In masura in care un membru al grupului fiscal nu putea plati darile, raspunderea revenea
intregii colectivi tati, incepand cu rudele si vecinii. Din această cauză mulți țărani fugeau, povara
rămînînd pe umerii colectivității.
Odată ce s -a instaurat regimul otoman se plăteau peșcheșuri (obligații bănești) în valoare de
3 000 de galbeni, drept recunoaștere a suveranității otomane. Mai tîrziu, această suma a ajuns la
155.000 galbeni. În Voievodatul Transilvaniei principele se putea bucura de daruri după bunul
plac.
În sec XVIII –lea contribuabilii erau impartiti in doua mari categorii, bresle si birnici. In timp
ce breslele se bucurau de un regim fiscal mai avantajos, taranii liberi si clacasii, care formau clasa
birnicilor, erau supusi la plata tuturor darilor, care constau in sume de bani, dijmarit pe stupi si
porci, oierit, vinarici etc.
O dată cu dezvoltarea meșteșugurilor și înflorirea comerțului satele aveau posibilitatea să își
diversifice impozitele, ordinea publică rclamînd creșterea lor.
Potrivit Constituției franceze din 1793 “nici un cetatean nu este dispensat de onorabila obligatie
de a contribui la acoperirea sarcinilor publice”, ceea ce a a decis inlaturarea privilegiilor de care
se bucurau nobilii si clericii. Această concepție modernă a fost preluată de legislațiile a mai multor
state contemporane.
În epoca modernă, parlamentul a sporit taxele, cetățenii avînd dreptul de a vota legile referitoare
la impozite prin aleșii lor.
Este dificilă delimitarea unor etape în cee ace privește evoluția sistemelor sistemelor fiscal,
luînd în considerare vecimea perceperii impzitelor și lipsa de iinformații în perioadele vechi. Este
important să cunoaștem etapele parcurse de evoluția sistemelor fiscal pentru a înțelege prezentul,
a prefigure viitorul și a ocoli ororile trecutul ui.
Sistemele fiascale, în decursul istoriei au avut drept scop:
• Să acopere necesarul în creștere de resurse financiare publice ale statului
• Să simplifice și să înlesnească munca de colectare și de evidență a impozitelor;
În literatura de specialitate, evoluția sistemelor fiscale su nt prezentate etapizat după cum
urmează:
Etapa antică – se formează sistemele fiscale și are loc introducerea treptată a impozitelor,
sistemele fiscal fiind mai mult sau mai puțin evaluate, necesarul de resu rse fiind în strânsă legătură
cu capacitatea de apărare a frontierelor și de menținere a ordinii interne . În această perioadă se

12
stabilesc și se repartizează obligațiile obligațiile fiscale, care erau specific fiecărei entități
organizatorce. Cetățenii erau inegali în fața impozitelor și acestea erau percepute cu neregularitate.
Evul mediu – în această perioadă nu se înregistrează evoluții spectaculoase. După criterii
empirice are loc trecerea de la impozitele de repartiție la impozitele de timp rea l. Impozitele sunt
stabilite prin lege, nu după bunul plac al conducătorilor de colectivități. Deasemenea se mențin
privilegii fiscale pentru unele categorii de cetățeni, în special pentru cei avuți.
Etapa liberală (sec. XVI –XIX) – sistemele fiscale își pun amprenta relațiilor de tip capitalist.
Are lor eliminarea inechităților fiscale care dăinuise anterior. În această perioadă sunt formulate și
principiile clasice ale impozitării de către Adam Smith, și anume:
• echitatea fiscală – așezarea impozitelor conform capacității de plată a contribuabilului;
• certitudinea impunerii – termenul de plată a impozitelor să fie cert, pentru ca atât plătitorul
să cunoască dinainte obligația sa fiscală, cât și guvernul să știe pe ce venituri poate conta;
• randamentul impozitului – costurile de administrare a impozitelor să fie cât mai reduse,
comparativ cu venitul fiscal procurat;
• comoditatea perceperii – mijloacele, termenele și locul de plată să -i convină plătitorului.
Etapa modernă – începe după anul 1870 odată cu a doua fază a revoluției industriale. În
această perioadă se continuă procesul de modernizare a sistemelor fiscale. Are loc adoptarea a noi
procedee de așezare și calcul al impozitelor. Are loc creșterea randamentului fiscal și trecerea de
la impozite analitice (vizează doar un element determinant al contribuabilului, ex: un act) la
impozite sintetice (stabilite în funcție de venit, patrimoniu).
După cel de -al doilea război mondial, se delimitează, treptat, patru categorii de sisteme
fiscale:
• sisteme fiscale ale economiilor subdezvoltate – se caracterizează printr -o putere
contributivă redusă și posibilități reduse de administrare a impozitelor;
• sisteme fiscale ale țărilor dezvoltate – se caracterizează prin extinderea contribuabililor
mijlocii, diversificarea sursei de venit, specializarea aparatului fiscal, creșterea relative a
impozitelor pe venit.
• sisteme fiscale ale economiilor superdezvoltate – constituite după anii ’80 , se
caracterizează prin personalizarea accentuată a impozitelor, creșterea randamentului fiscal
și utilizarea politicii fiscale în politica de supraveghere a activității economice;
• sisteme fiscale ale economiilor în tranziție – se caracterizează prin existența uno r
constrîngeri de tip intern și extern: accentuarea presiunii fiscale, nivelul scăzut al
veniturilor, apariția și creșterea evaziunii fiscale.

13
1.2 Raportul juridic fiscal
Dreptul este creat pentru a reglementa conduita oamenilor și anume ca aceștia să fie obligați să
se comporte într -un anumit mod, conform prescripțiilor normelor juridice. Mecanismul
reglement ării vieții sociale prin normele juridice pune în evidență aspecte variate, m arcînd
influența dreptului în societate – aspect juridice, psihologice, etc
Pentru ca un raport juridic să apară și să se dezvolte este necesară apariția anumitor premise :
• norma juridică,
• subiectele raport ului juridic,
• faptele juridice. [11]
Primele două premise sunt considerate premise generale sau abstracte, în tmp ce faptele juridice
sunt calificate ca fiind premise speciale sau concrete.
Normele de drept reprezintă premise fundamental a nașterii unui raport juridic, pentru că ele
determină calitatea și capacitatea subiectelor de drept participante la raport, stabilind atît
categoriile de fapte juridice, cît și efectele lor. Deseori raportul juridic este caracterizat ca o normă
juridică în acțiune. Influența dreptului asupra relați ilor sociale nu poate fi redusă la o singură
modalitate – adică crearea raporturilor de drept. În present, majoritatea specialiștilor din domeniul
teoriei dreptului sunt de accord cu faptul că există norme juridice care se realizează și în afara
producerii raporturilor juridice.
Normele la care se face referință în acest caz sunt cele cu caracter și conținut prohibitiv.
Caracteristica acestor norme constă în faptul că ele influențează relațiile sociale, impunînd
abținerea de la îndeplinirea unor fapte care pun în pericol odinea de drept. Deci misiunea principal
a acestor norme nu este de a crea raporturi juridice.
În dreptul penal și administrative, se vorbește deseori despre existența a două categorii de
raporturi juridice: raporturi juridice de conformare și raporturi juridice de conflict. [12]
Raportul juridic de conformare reprezintă adaptarea, de buna voie sau de teama pedepsei, a
conduitei prescrise de norma de drept, iar raportul juridic de constrangere semnifică relația în care
se concretizează pedeapsa.
În literatura de specialitate, raportul juridic este definit ca o relație social idiologică, o relație
individualizată, reglementată de norma de drept, apărată de stat și caracterizată prin existența
drepturilor și obligațiilor juridice.
Trăsăturile principale ale raportului juridic sunt:

14
1. Raportul juridic este un raport social – Raportul juridic me reu se stabilește între oameni,
fie între parteneri perso ane fizice, fie în organizații în diverse grupuri colective, denumite persoan e
juridice, fie între persoane și organele statului. Ca raport social, raportul juridic este legat
indisolubil cu raporturile social -economice, politice, etc. Este necesar de evidențiat caracterul
social al raportului juridic, tendință care deseori este prezentă în literature juridică, conform căreia
raportul juridic este un raport dintre oameni și bunur i. Această tendință este prezentă, în principal,
în dreptul privat tradițional, cu privire la modul de definire a proprietății. [13]
Concepția modernă definește societatea ca un produs de interacțiune a oamenilor, ca un
sistem de relații complex care se află în continuă dezvoltare. Dinamica societății este realizată de
acțiunea oamenilor. Omul niciodată nu acționează ca un sistem izolat, el acționează într -un sistem
de relații, într -o ambianță social, într -un mediu anumit. Deru larea relaților sociale reglementate de
normele juridice produc ordinea juridică care face parte din ordinea socială. Evident că nu toate
raporturile sociale devin raporturi de drept.
2. Raportul juridic este un raport de suprastructură – Raporturile de drept suportă
influența tuturor raporturilor sociale. Ca nucleu al ordinii sociale, dreptul este implicat in derularea
relatiilor de interes decisive pentru o buna desfasurare a raporturilor sociale, raporturilor din sfera
vieții familiale etc. În același timp, ca raporturi de suprastructura, raporturile juridice se pot
manifesta intr -un grad de interdependenta relativa fata de raporturile materiale, putand fiinta si ca
o creatie a normei de drept. Practic, nu mai există o delimitare dintre raportul juridic și material
din cauza fenomenelor care aparțin sferelor diferite ale realității. Raportul juridic, ca raport de
suprastructură, apare deseori ca o formă a raporturilor materiale, unitate a unui conținut specific și
cu formă caracteristică.
3. Raportul juridi c este un raport idiologic – volitional – Ca raport între oameni, raportul
juridic este un raport de voință. Oamenii intră în raporturi sociale cu scopul de a -și satisfice
necesitățile. Ducîndu -și existența într -o ambianță socială omul intră în diverse rap orturi cu alți
oameni. Omul reprezintă [14] – tatăl și fiul, vînzătorul și cumpărătorul, alegătorul și alesul etc.
Analiza caracterului volitional a raportului juridic a permis doctrine juridice să evidențieze
aspecte interesante: faptul că raportul j uridic nu este un simplu raport dintre doi sau mai mulți
oameni. Doar voința subiecților este insuficientă, este necesar ca această voință să se exprime în
conformitate cu voința de stat.
Ca raport cu caracter volitional, raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua
vointe: vointa statala, exprimata in norma de drept, care consacra drepturile si obligatiile
participantilor si vointa subiectelor.

15
Literatura juridica clasifica r aporturile juridice in: raporturi prin care se realizeaza dispozitia
normelor juridice si raporturi prin care se realizeaza sanctiunea normelor juridice . [15]
Corelarea între bunăvoința general ă și cea individual în determinarea drepturilor și obligațiilor
reciproce a subiectelor vine să ne evidențieze nuanțele diferite în raport cu ramura de drept. Fie că
e vorba de norme cu character dispozitiv care oferă subiecților posibilitatea de a -și alege conduit a,
fie că este vorba despre norme imperative care oblige anumite conduite, interacțiunea dintre
bunăvoința general reprezentată de stat și cea individual reprezentată de persoane este foarte
impoartantă.
În acest mod, raportul juridic apare mai întîi ca un rezultat al reglementării prin norma de drept
a obligațiilor sociale, în care drepturile și obligațiile participanților sunt consecrate binevoinței
statului.
4. Raportul juridic este un raport valoric – În fiecare legatura ce se creeaza între
participanții la circuitul juridic, se găsesc concretizate valorile esentiale ale societații. În substanta
raportului juridic se pot indentifica cele mai importante valori protejatede lege: viața si sanatatea
omului, prosperitatea acestuia, siguranta natio nala, prosperitatea publica, drepturile si libertatile
fundamentale ale omului, etc Raporturile juridice pot fi caracterizate ca instrumente de transmitere
a continutului valoric al normelor de drept in planul relatiilor sociale concrete si reale.
5. Raportul juridic este o categorie istorică – Raportul juridic nu este doar un raport social
în care se exprimă v oința liberă a participanților la relațiile sociale, ci și un raport reglementat, de
o normă de drept care va purta amprent voinței sociale.
• În dreptul roman , sclavul era trecut în rîndul bunurilor. El putea fi vîndut și ucis, neavînd
avere sau familie.
• În dreptul feudal , iobagul avea posibilități restrînse în ceea ce privește drepturile juridice.
• În dreptul burghez predomina egalitatea tuturor oamenilo r.
Deci putem observa că raporturile juridice în diverse perioade istorice variază în funcție de
evoluția societății.

1.2.1 Subiectele raportului juridic
Elementele raportului juridic sunt: subiecții, conținutul și obiectul.
Prin subiect al raportului juridic se înțelege aptitudinea de a fi titular de drepturi subiective și
obligații civile.

16
Subiectul raportului juridic civil este acea persoana care participa la raportul de drept civil, deci
are calitatea de titulara de drepturi si obligatii civile. [16]
În drep tul modern, oamenii, fie individual, fie grupați în forme organizate sunt singurii î n
măsură să participe la raportul juridic în calitate de subiecți. Statul respectă realizarea
prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor în cadrul variatelor raporturi juridice.
Omul este subiect de drept. Drepturile și obligațiile juridice ale acestuia recunoscute prin lege
poartă denumirea de capacitate juridică . Făcînd o analiză a termenului „ca pacitate”, se constată
mai multe accepțiuni: capacitate de folosință, capacitate de exercițiu, capacitate electorală,
capacitate de acțiune, capacitate de a moșteni etc. Capacitatea juridică desemnează efectivitatea
dobîndirii drepturilor și asumării dator iilor.
Într-un raport juridic, subiecții se află pe două poziții:
a) Subiect activ – cel care dobîndește drepturile
b) Subiect pasiv – cel care se obligă
Capacitatea juridică în teoria dreptului se clasifică în :
• Capacitate juridică generală – aptitudinea de a participa ca titular de drepturi și obligații
juridice în toate raporturile juridice fără ca legea să condiționeze această participare
• Capacitate juridică specială – posibilitatea recunoscută de lege de a participa ca subiect
de drept în r aporturile în care trebuie îndeplinite anumite condiții.
Există două mari categorii de subiecte de drept :
1. Subiecte individuale – reprezentată de către persoana fizică.
Persoana – cetățenii, străinii, apatrizii. De obicei, cetățenii statului pot partic ipa la toate
raporturile juridice, bucurîndu -se de capacitate juridică generală. Cetățenii pot intra în raport
de drept atît între ei, cît și cu statul.
Străinii – cetățenii altui stat, au aceleași drepturi fundamentale cu cetățenii statului cu excepția
unora dintre ele.
Pe teritor iul Republici Moldova, străinii:
– nu beneficiază de dreptul de alege și de a fi aleși în organele legislative, cele executive sau
în organele administrației publice locale, nici de a participa la sufragiu universal;
– nu pot fi membri de partid sau ai altor organizații social -politice ;
– nu pot satisface serviciul militar în forțele armate ale Republicii Moldova; [17]

17
Apatrizii sunt persoanele fara cetatenie. Apatridia se obtine in doua situatii principale: cand
persoana si -a pierdut cetatenia si nu a dobandit o alta cetatenie, iar cea de -a doua situatie
priveste copilul nascut din parinti apatrizi. Pe lîngă drepturile pe care l e au în acest stat, aceștia
mai au și îndatoriri: obligația să treacă examenul medical în scopul depistarii maladiilor, să
platească taxe și impozite impozite etc.
2. Subiecte colective
Sunt considerate subiecte colective de drept:
• statul;
• organele statului;
• persoanele juridice;
a) Ca subiect de drept, statul ia parte atît în raporturile juridice interne, cît și în raporturile
juridice de drept international. În raporturile juridice de drept intern, statul poate să apară ca subiect
de drept în dreptul constituti onal (ex : în raporturile de cetățenie – statul acordă cetățenie, aprobă
renunțarea la cetățenie, retrage cetățenia). Potrivit concepției actuale, statul poate fi subiect de
drept international indifferent de numărul populației, întinderea teritorială, stadiul de dezvoltare
economică, social, pol itică.
În raporturile de drept international, calitatea de subiect de drept al statului se întemeiază pe
suveranitatea sa, aceasta existînd indiferent de recunoașterea sau nerecunoașterea din partea
celorlalte state. Poporul se consider ca fiind subi ect de drept international. În ceea ce privește
organizațiile internaționale, acestea pot fi subiect de drept numai în cazul în care le este recunoscut
dreptul de statele member ca in exercitarea functiilor lor sa fie purtatoare de drepturi si obligatii in
raporturile juridice international. [18] Organizațiile internaționale apar ca subiecte cu caracter
secundar, căci în privința persoanelor fizice, se consider că ele nu pot fi subiect al dreptului
international datorita naturii consensuale, interstatale, a dreptului international, la realizarea caruia
participa statele suverane.
b) Ca purtătoare ale autorității statale, organele statului (legislative, executive,
jurisdicționale) pot participa în diverse raporturi juridice. Ca subicte de drept, acestea realizează
cel puțin trei activități :
• exercită conducerea de stat în mai multe domenii
• asigură constrăngerea de stat în cazuri necesare
• restabilește ordinea de drept încălcată și recuperează prejudiciile.
In domeniul ocrotirii ordinii sociale, a apararii si garantarii exercitarii libere a drepturilor
constitutionale ale cetatenilor, a apararii proprietatii publice sau private si oranduirii de stat,
participa ca subiect de drept organele de justitie, de procuratura si cele ale Ministerului de Interne.

18
În unele categorii de raporturi juridice organele statului pot apărea și ca persoane juridice.
c) Ca subiect de drept, persoanele juridice participă în diverse raporturi juridice.
Personalitatea juridică constă din mai multe elemente: întreprinderi, societăți comerciale,
companii, instituții în diverse domenii (sănătate, cultură, învățămînt), organizatii (cooperatiste,
mestesugaresti), o rganizatiile neguvernamentale, nestatale, precum: asociatiile de tineret, de
femei, uniuni sindicale, asociatii si uniuni de c reatie.
Concluzie : Putem afirma că participarea persoanei juridice in raporturile de drept este foarte
importanta pentru viata economica si social -culturala a tarii. Organizatiile economice au atributii
largi in procesul de producere a bunurilor mater iale.

1.2.2 Conținutul raportului juridic
Conținutul raportului juridic semnifică totalitatea drepturilor subiective și obligațiilor juridice
pe care le au părțile.
Dreptul subiectiv reprezintă posibilitatea juridică a unei persoane sau organizații ce face parte
dintr -un raport juridic determinat de a se bucura de ceva anume, potrivit propriului interes.
Dreptul subiectiv oferă titularului anumite posibilități :
• să aibă o anumită conduită față de dreptul său ;
• sa solicite o atitudine corespunzatoare din partea subiectului obligat;
• sa solicite apararea dreptului sau pe cale statala, in conditiile nesocotirii sale. [19]
Dreptul subiectiv este in acelasi timp mijlocul tehnic prin care starea de fapt este convertita in
starea de drept.[20]
La nivelul teoriei dreptului, drepturile subiective cunosc mai multe clasificări.
1. După gradul de opozabilitate distingem:
• drepturi absolute – care trebuie să fie respectat de toți (dreptul la viață)
• drepturi relative – care sunt opozabile unei anumite unui subiect determinat in raportul
juridic ( dreptul cumparatorului de a primi bunul este opozabil fata de vanzator – persoana care i –
a achitat pretul bunului )
2. Dupa continutul lor drepturile subiective pot fi:
• drepturi patrimoniale – au conținut economic. Acestea se clasifică în
– se drepturi reale – drepturi in virtutea carora titularii isi pot exercita prerogativele
asupra unui bun fara concursul altcuiva;
– drepturi de creanta – drepturi in temeiul carora subiect ul activ, numit creditor, poate

19
pretinde subiectului pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva;
• drepturi nepatrimoniale – nu au un caracter economic s i al caror continut nu poate fi
exprimat in general, in bani. La randul lor aceste drepturi pot fi:
– drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei;
– drepturi care privesc identificarea persoanei;
– drept uri care decurg din creatia intelectuala;
3. După proveniența lor , [21] drepturile subiective pot fi:
• drepturi fundamentale care deriva din apartenenta la societ atea umana a fiecarui individ
(dreptul la viata, la demnitate, la libertate, etc. )
• drepturi care decurg din insertia individului la viata sociala ( dreptul la nume, dreptul la
domiciliu )
• drepturi care deriva din insasi vointa indivizilor ( dreptul de a incheia contracte )
Cel de -al doilea element al conț inutului juridic, este oblig ația juridică . Aceasta r eprezintă
masura dreptului subiectiv și corelatia dreptului subiectiv. Aceasta reprezintă îndatorirea
subiectului pasiv care consta în a da, a face si a nu face iar la nevoie poate fi impusa prin forta de
constrangere a statului. Se disting două tipuri de obligații juridice active (obligația de a plăti
impozitul) și obligații juridice passive (obligatia de a se abtine de la savarsirea unor actiuni care ar
impiedica exercitiul proprietatii).

1.2.3 Obiectul raporturilor juridice fiscale
Obiectul raporturilor juridice fiscale îl reprezintă stabilirea și prelevarea la bugetul general
consolidat a impozitelor, taxelor și altor contribuții datorate de către debitorii fiscali.Pe scurt,
obiectul raporturilor de drept fiscal îl constituie chiar sumele de bani ce reprezintă impozite, taxe
și alte venituri. De altfel, totalitatea drepturilor și obligațiilor stabilite de actele normative în
sarcina subiectelor participante la raporturile juridice fiscale au drept scop, în ultimă instanță,
colectarea sumelor de bani datorate cu titlu de venituri fiscale.

1.3. Teoria generală privind taxele și impozitele
1.3.1 Taxele
Cele mai importante surse ale veniturilor bugetare le constituie taxele și impozitele.
În doctrina fiscală au apărut mai multe definiții în ceea ce privește taxele.

20
Într-o opinie, taxele reprezintă contravaloarea serviciilor executate de stat, lacererea
persoanelor fizice și juridice (actele notariale, mențiuni la contractul șistatutul societăților
comerciale, acte testamentare, etc.), valoarea taxelor in raport cu serviciul prestat de stat este mult
mai mare.
Taxele sunt plățile facute de persoane fizice sau juridice, de regula, pentru servicii prestate sau
activitati efectuate in favoarea acestora, in principal, de catre institutii publice. [22]
În categoria taxelor intră: taxele judiciare (taxele notariale), taxele administrative (pentru
eliberarea autorizațiilor, permise, legitimații), taxele consulare etc

1.3.2 Impozite
Impozitele reprezintă cea mai importantă și veche resursă financiară a statului.
Literatura de specialitate a reținut mai multe definiții ale impozitului :
1. contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorată, conform
legii, bugetului de stat de către persoanele fizice și persoanele juridice pentru veniturile pe care le
obțin sau bunurile pe care le posedă.” [23 ]
2. prelevare obligatorie, fără contraprestație și nerambursabilă, efectuată de către
administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general” [24]
Gaston Jeze, profesor de drept în domeniul doctrinelor, definește impozitele din sec. XIX –
XX. Astfel : “impozitul reprezint ă o prestație pecuniară, prelevată cu regularitate de către autorități,
fără a da ceva în schimb, pentru a acoperi o taxă publică.” [ 25]
În zilele noastre, practica fiscală percepe impozitul ca fiind “o prestație pecuniară (din latină
“pecunia” înseamnă bani) care obligă persoanele fizice sau juridice să o achite prin intermediul
autorităților în funcție de capacitatea fiecei persoane. [ 26]
Impozitele au mai multe particularități :
3. Impozitele au, de fapt caracter istoric și sunt legate de existența banilor.
– Are formă pecuniară . În comparație cu statele feudale, în care impozitarea avea loc în
Natură. În statele contemporane aceasta este percepută sub formă bănească. Caracterul pecuniar al
impozitului se justidică prin faptul că statul cheltuie bani în diverse domenii (cultură, știință, etc)
– Este o contribuție obligatorie. Legea obligă toți cetă țenii să contribuie prin taxe și
impozite la cheltuielile publice.
– Au caracter nerambursabil. Acest caracter rezultă din lipsa obligatiei din partea statului
de a restitui contribuabililor sumele percepute cu acest titlu.
– Are caracter legal. Impunerea impozitelor se face în baza unor norme legale.
– Sarcina platii impozitelor revine persoanelor fizice si juridice.
Există mai multe tipuri de impozite, în funcție de următoarele criterii : [27]

21
1. În funcție de forma în care se percep, avem: impozite în natură , avînd forma dărilor în
natură specifice orînduirilor sclavagiste (vinărit, albinărit) și impozite pecuniare (în bani) forma
modernă de impunere a impozitelor.
2. În funcție de obiectul impunerii, impozitele se grupează în: impozite pe avere (impozite
pe clădiri, pe terenuri); impozite pe venit (impozitele pe salarii); impozite pe cheltuieli (impozitul
suplimentar pentru depasirea fondului total destinat platii salariilor).
3. După modul de percepere , din punct de vedere teoretic și practic , cea mai importantă
grupare a impozitelor este că acestea se împart în impozite directe și impozite indirecte.
I. Impozite directe (impozite cu debit) . Se percep periodic direct de la persoanele fizice și
juridice pe baza venitului constant. Printre cele mai răspândite impozite de tip real existente
în practica financiară internațională, se numără impozitele având ca obiect al impunerii
pământul, clădirile. Există trei tipuri de impozite directe :
a. Impozite reale. Sunt stabilitae asupra unor obiecte materiale, fără a se avea în vedere
situația persoanei contribuabilului;
b. Impozite personale. Au în vedere persoana contribuabilului și averea acesteia.

II. Impozite indirecte. Se stabilesc asupra vanzarii de bunuri sau pre starii unor servicii
(spectacole, operatii bancare, transport, etc.) sau executarii de lucrari;
a. impozite de consumație. Acestea sunt percepute asupra produselor si serviciilor de prima
necesitate, prin adaugarea lor la pretul de vanzare ( de ex. la bauturi, tutun, zahar, faina,
etc.);
b. monopoluri fiscale . Această modalitate constă in dreptul exclusiv al statului aspra
produ ctiei, vanzarii sau productiei si vanzarii anumitor produse ( ca de ex. sarea, bauturile
alcoolice, tutunul);
c. taxe vamale , stabilite asupra marfurilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul
unui stat;
d. alte impozite cum ar fi: cele de timbru, inr egistrare, pe circulatia averii.
În conformitate cu Codul Fiscal impozitele instituite în RM se clasifică după 2 criterii:
– după trăsăturile de fond și formă: directe și indirecte;
– după instituțiile ce le administrează: generale de stat și locale.
Sistemul impozitelor și taxelor generale de stat include:
1. impozitul pe venit;
2. taxa pe valoarea adăugată;
3. accizele;
4. impozitul privat;

22
5. taxa vamală;
6. taxele rutiere.
Sistemul impozitelor și taxelor locale include:
1) impozitul pe bunurile imobiliare;
2) taxele pentru resursele naturale;
3) taxa pentru amenajarea teritoriului;
4) taxa pentru dreptul de a organiza licitații locale și loterii pe teritoriul unității administrativ
– teritoriale;
5) taxa de plasare a publicității (recla mei);
6) taxa de aplicare a simbolicii locale;
7) taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii de deservire socială;
8) taxa de piață;
9) taxa pentru cazare;
10)taxa balneară;
11)taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călăto ri pe rutele municipale,
orășănești și sătești (comunale);
12)taxa pentru parcare;
13)taxa de la posesorii de cîini;
14)taxa pentru amenajarea localităților din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale
de trecere a frontierei vamale.
Impozitele și taxele generale de stat și locale se stabilesc, se modifică sau se anulează exclusiv
prin modificarea și completarea Codului Fiscal.
Impozitele locale, lista și plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament. Cotele
impozite lor și taxelor locale stabilite prin Codul Fiscal se numesc cotele maxime ale impozitelor
și taxelor locale
Impozitul constă din mai multe elemente: denumire, subiect, suportator, obiect, sursă, unitate
de impunere, termen de plată, cotă și asieta fis cală.
Denumirea trebuie să specifice clar impozitul și taxa în funcție de factorii economici.
Subiectul impozitului îl reprezintă persoana care trebuie să suporte plata impozitului, ca urmare
a faptului că posedă bunuri și realizează venituri.
Suportatorul impozitului este persoana fizica sau juridica din ale carei venituri se suporta
efectiv impozitu l.
Obiectul impozitului îl constituie materia supusă impunerii : ex un bun, un venit.
Sursa impozitului indică din ce se plătește impozitul (venit, salariu).

23
Unitatea de impunere este unitatea de masura in care se expiria materia supusa impozitări
(metru pătrat pentru impozitul de clădiri).
Cota impozitului reprezinta marimea impozitului aferenta unitatii de impunere. Cota de
impunere poate fi o suma fixa sau procentuală.
Asieta fiscala (modul de asezare) reprezinta masurile care se aplica de catre organele fiscale
pentru identificarea subiectilor si evaluarea materiei impozabile (stabilerea marimii si a
cuantumului impozitelor datorate statului).
Termenul de plata indica data la/pana la care subiectul impozitului trebuie sa -si achite obligatia
fata de bugetul de stat.
Actualmente, se disting trei funcții de bază a impozitelor:
1. Funcția financiară – aceasta este funcția clasică a impozi tului. Impozitele au rolul de a
contribui permanent la formarea resurselor financiare ale statului și a acoperi cheltuielile societății
sau comunității . [28] Impozitul este perceput ca o tehnică liberală, căci acesta permite agenților
economici să -și desfășoare în continua re activitatea fără a consacra o parte din aceasta statului.
2. Funcția economică – impozitul este considerat un in strument perfect de intervenție
economică. Aici putem vorbi despre intervenționismul fiscal care constă în acordarea avantajelor
fiscale pentru a influența comportamentul economic al gospodăriilor, investitorilor și
întreprinderilor.
3. Funcția socială – rolul social al impozitului se manifestă prin redistribuirea veniturilor din
impozite în direcția păturilor defavorizate. De asemenea, pentru a red uce inegalitățile sociale,
statul efectuează deseori detaxarea produselor de primă necesitate și impozitarea bunurilor de lux.
[ 29]

1.3.3 Asemănări vs deosebiri dintre taxe și impozite

Impozitele și taxele au careva caracteristici comune cum ar fi :
– Impozitul, ca și taxa este o prelevare pecuniară ce operează asupra persoanelor pentru
necesitățile de interes public;
– Prelevarea acestor resurse este concepută prin constrîngerea puteri i publice;
– Aceste două surse de venit sunt stabilite prin lege ;
– Taxa și impozitul au un caracter comun – caracterul unilateral, adică nu este nevoie nici de
consemțămîntul contribuabilului, nici al persoanei care folosește serviciul public.
Prezentînd caracteristicile comune dintre taxe și impozite, putem nota totodată și deosebirile dintre
acestea:
IMPOZITE:

24
– Statul nu presteaza un serviciu direct si imediat platitorului;
– Impozitul este folosit pentru acoperirea nevoilor generale ale societatii;
– Marimea impozitului este stabilt in functie de obiectul impozabil (profit,venit,etc);
– Termenul de plata este stabilit si cunoscut in prealabil.
TAXE:
– Statul presteaza un serviuciu public platitorului;
– Asigura prestatii unor persoane fizice si juridice;
– Marimea este stabilita in functie de pretul prestatiei efectuate;
– Termenul de plata il constitue momentul cumpararii sau prestarii serviciului.

25
II. OBLIGAȚIA FISCALĂ
2.1 Noțiunea de obligație fiscală
În literatura de specialitate pot fi identificate mai multe expresii cum ar fi: “obligatia fiscal ă”,
obligatia si creanta fiscal ă”, etc care are tendința de a explica că: “obligația esențială a
contribuabililor constă în achitarea la timp și în mărimea prevăzută de lege a impozitelor și taxelor
la bugetul public.”
Obliga ția fiscală poate fi privită atît în sens restrîns, cît și restrîns.
În sens larg, obligația constituie o legătură juridică între două sau mai multe persoane, în
virtutea căreia o parte, numită debitor, se obligă față de alta, numită creditor, la exercitarea unei
prestații pozitive sau negative. [ 30]
În sens restrîns, obligația est e numai unul din elementele raportului juridic obligațional, și
anume, sarcina debitorului.
Codul Fiscal prevede „obligația fiscală” ca fiind obligație a contribuabilului de a plăti la buget
o anumită sumă ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (pen alitate) și/sau amendă. [ 31]
Noțiunea de „obligație” era utilizată doar în cadrul dreptului civil. [ 32]
În legislația Republicii Moldova pentru prima dată noțiunea de „obligatie fiscală” începe să ia
amploare o dată cu dezvoltarea proprietății private și evoluția raporturilor juridice fiscale.
Obligația fiscală are mai multe trăsături, ceea ce o d iferențiază de alte obligații. Obligația fiscală
este o obligație juridică și legală (izvoraste exclusiv din actele normative de instituire a
veniturilor publice). Ea este constatată în formă scrisă. Suma de bani constituie mereu obiectul
acesteia.
Condițiile în care se stabilesc și se execută obligația fiscală sunt reglementate în mod diferit
pentru fiecare categorie de venituri publice. Aceasta poate fi modificată din mai multe cauze
obiective cum ar fi situatiile juridice nereglementate prin lege si aparute dupa intocmirea titlurilor
de creanta fiscala sau cauze subiective generate de mutatiile privind elementele luate in calcul la
asezarea veniturilor, indeosebi cresterea sau diminuarea bazei de calcul.
Premisele care duc la apariția obligației fiscale sunt recompensarea, anularea debitelor, plata
etc.
Beneficiara obligaț iei fiscale este întreaga societate, statul avînd calitatea de creditor. Izvorul
obligatiei fiscale va fi intotdeauna legea sa u actul normativ cu valoare de lege care instituie si

26
reglementeaza un venit al bugetului destat (impozit sau taxa). Legea stabilește categoria de
persoane ce datorează venitul și modalitățile de plată a acestuia.
Conform prevederilor Art. 169 alin. (1) din Codul fiscal, obligația fiscală se naște în momentul
apariției circumstanțelor, stabilite de legislația fiscală, ce prevăd stingerea ei. Aceste circumstanțe
constau în producerea unor fapte juridice în raport de care legislația fiscală leagă nașter ea
obligațiilor fiscale. Astfel de fapte pot fi obținerea venitului, a bunurilor, fabricarea unor categorii
de bunuri.
Prin obligații fiscale se înțelege:
1. Obligația de a declara bunurile și veniturile, taxele sau impozitele
2. Obligația de a calcula și înregistra în evidențele contabile taxele și impozitele
3. Obligația de a plăti în termenii stabiliți de lege taxele și impozitele
4. Obligația de a plăti dobînzi, penalități de întîrzieri sau majorări de înrîrzieri
5. Orice alte obligații care revin persoanelor fi zice și juridice.
Obligatia fiscala este corelativa dreptului de creanta fiscala, creantele fiscale, ce in continutul
lor:
– dreptul la perceperea impozitelor , taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului
general consolidat, dreptul la r ambursarea taxei pe valoarea adaugata, dreptul la restituirea
impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume platite bugetului general consolidat (platite fara
temei legal), denumite creante fiscale principale;
– dreptul la perceperea majorarilor de intarziere, in conditiile legii, denumite creante fiscale
accesorii.
Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a percepe prin organele fiscale, impozite, taxe si
alte venituri in contul bugetului general consolidat al statului de la persoanele fizice sau juridice
in baza legislatiei de specialitate.
Impozitele, taxele și contribuțiile se stabilesc prin acte juridice, întocmite de organele
competente potrivit legii – numite titluri de creanță.
Titlul de creanță este un act juridic de for mație unilaterală. Acesta individualizează dreptul de
creanță fiscală apartinind creditorului fiscal, avînd ca obiect sumele de bani din impozite și taxe.
Titlul de creanță este un act juridic declarativ de drepturi și obligații. Aici obligația fiscală are
ca izvor legea.

27
Titlul de creanță fiscală este un acr juridic cu caracter executoriu. Simpla ajungere la scadenta
este suficienta pentru a se declansa procedura de executare silita, in conditiile Codului de
procedura fiscala.
În ceea ce priv ește forma titlului de creanță fiscală, acesta este întocmit conform legii și de
fiecare dată în scris.
Există mai multe forme a titlurilor de creanță fiscală în baza căror se stabilesc obligațiile fiscale.
Prin urmare, toate actele administrative fiscale reprezintă și tutluri de creanță. Putem enumera
drept exemple:
• Declarații fiscale;
• Deciziile de impunere;
• Declarația vamală;
• Ordonanța procurorului;
• Dispoziția de soluționare a contestației;
• Procesul verbal privind calculul dobanzilor si al penalitatilor de intarziere.
In doctrina financiara titlurile de creanta fiscala au fost clasificate, din punctul de vedere al
modului de intocmire, in doua categorii:
a) titluri de creanta intocmite exclusiv in scop fiscal;
b) actele care in mod implicit sunt titluri de creanta fiscala.
Aici putem exemplifica
• Statele de plată a salariilor;
• Chitantele prin care se constata plata taxelor de timbru, precum si a altor taxe si venituri
publice ce se percep prin plata directa a obligatiilor fiscale;

2.2 Modalități de stingere a obligației fiscală
2.2.1 Stingerea obligațiilor fiscale prin plată
Obligația fiscală se stinge în momentul în care dreptul de creanță al statului asupra
contribuabililor încetează. Prin stingerea obligatiei fiscale se stinge implicit creantafiscala prin
colectarea veniturilor fiscale la buget. Obligatia fiscala se poate stinge prin: plata, insolvabilitate,
anulare, insolventa, compensare, prescriptie extinctiva, executare silita, particularizate datorita
specificului domeniului.

28
De regulă, obligațiile fiscale se realizează prin plată, contribuabilii executandu -si de buna voie
obligatia impusa in mod unilateral de catre stat. Aceste plăți se realizează în trei modalități:
1. Plată directă care are loc:
a) În numerar – presupune chitarea sumei datorate bugetului de catre subiectul platitor, prin
prezentarea acestuia sau a reprezentantului sau la organele fiscale competente sau prin mandat
postal. Obligatia fiscala se considera achitata la data inscrisa in documentul d e plata eliberat de
organul caruia i s -a facut plata .
Chitanța eliberată de unitatea încasatoare este dovada faptului că obligația fiscală a fost
executată.
b) Prin virament (fără numerar) – presupune interventia unei unitati bancare la care subiectu l
platitor are deschis un cont. La termenele stabilite legal, subiectul platitor va calcula si va dispune
unitatii bancare virarea din contul sau la bugetul de stat a sumelor datorate. Ordinul dat bancii in
acest sens se constata prin dispozitia de plata . Dispozitiile de plata intocmite si utilizate in acest
scop, certificate de banca prin care s -a facut plata, constituie mijloacele de dovada a platii.
2. Plata prin reținere la sursă. Această modalitate de realizare a obligației fiscale prevede
calcularea și reținerea veniturilor bugetare de către o altă persoană decît contribuabilul.
3. Plata prin aplicarea si anularea de timbre mobile fiscale – este prevazuta pentru perceperea
unor taxe de timbru. Aceasta modalitate de plata se face in momentul intocmirii act ului pentru care
se datoreaza taxa de timbru.
Data stingerii obligației fiscale prin achitare (cu excepția cazurilor de achitare prin intermediul
cardurilor bancare) este considerată data la care sumele au fost înscrise în contul bugetului
respectiv. În mod analogic se determină data stingerii pentru impozitele și taxele achitate prin
intermediul serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.
În cazul achitării prin intermediul cardurilor bancare, dată a stingerii obligației fiscale se
consideră data zilei operaționale în care a fost debitat contul de card, din care a fost emis cardul
utilizat la plată, al contribuabilului (deținătorului de card) cu suma obligației fiscale.
Obiectul platii il constituie credit orul care nu poate accepta o alta prestatie decat cea datorata,
plata trebuind sa constea in executarea intocmai a obligatiei datorate.

2.2.2 Stingerea obligației fiscale prin anulere
In situatiile in care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta sunt
mai mari decat creantele fiscale supuse executarii silite, conducatorul organului de executare poate

29
aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicare a somatiei prin posta
sunt suportate de catre organul fiscal.
Stingerea obligației fiscale prin anulare se efectueaz ă prin acte cu caracter general (amnistia
fiscală) sau individual, adoptate conform legislației.
• Amnistia fiscal ă – reprezintă un act normativ care are rolul de a anula obligația unor
categorii de contribuabuli de a achita sume restante bugetului de stat. În rezultat debitele restante
din evidențele organelor fiscale scad.
• Anularea obligațiilor fiscale individuale – organul de executare poate aproba anularea
debitelor în cazul în care cheltuielile de executare sunt mai mari decît creanțele fiscale supuse
executării.

2.2.3 Stingerea obligației fiscale prin prescripție
Conform art. 173 din Codul Fiscal, dreptul statului de a determina obligația fiscală sau de a o
executa silit, se stinge prin prescripție în momentul în care nu a fost exercitat în termenele
prevăzute în prezentul cod. Totodată, se stinge și obligația fiscală a contribuabilului. Stingerea
obligației fiscale în urma survenirii termenelor de prescripție se face în baza unei decizii scrise a
conducerii organelor cu atribuții de administrare fiscală care administrează obligația fiscală
respectivă, iar în cazul serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale – în baza deciziei
adoptate de către consiliul local. [ 33]

2.2.4 Stingerea obligației fiscale prin scădere
Obligația fiscală prin scădere are loc în situațiile în care contribuabilul persoană fizică
a) a decedat;
b) este declarat mort;
c) este declarat dispărut fără veste;
d) este declarat lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu r estrînsă.
În cazurile enumerate mai sus, stingerea prin scădere se face în mărimea întregii obligații fiscale
– dacă persoana nu dispune sau nu a lăsat bunuri, sau în mărimea părții nestinde din obligație fiscal
– dacă averea lăsată sau existent este ineficientă.
În cazul contribuabilului persoană juridică, stingerea prin scădere a obligației fiscale are loc în
urma încetării activității lui prin lichidare.

30
Stingerea obligației fiscale prin scădere are loc în temeiul unei decizii a conducerii organului
cu atribuții de administrare fiscală care administrează obligația fiscală respectivă, inclusiv în cazul
cînd stingerea ei prin executare silită în conformitate cu prezentul cod este imposibilă. Decizia
inspectoratului fiscal de stat teritorial p rivind stingerea obligației prin scădere poate fi verificată,
modificată sau anulată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În cazul serviciului de colectare
a impozitelor și taxelor locale, decizia se adoptă de către consiliul local.

2.2.5 Stingerea obligației fiscale prin compensare
Compensarea este un procedeu prin care sumele plătite în plus pentru un anumit impozit sau
taxă pot sa stinga alte obligatii de plata cu conditia ca acestea sa apartina aceluia si buget. Stingerea
obligației fiscale prin compensare se efectuează prin trecerea în contul restanței a sumei plătite în
plus sau a sumei care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită. Compensarea se
efectuează la inițiativa organului fiscal sau la cererea contribuabilului dacă legislația fiscală nu
prevede altfel. În termen de pînă la 30 de zile de la apariția circumstanțelor respective sau de la
primirea cererii contribuabilului, organul fiscal, întocmește dispoziția de plată trezorerială ș i o
transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanțelor.

2.3. Executarea silita a obligatiilor fiscale
Executarea silită reprezintă o modalitate de executare a obligațiilor bugetare. Executarea silită
era ultima etapă a procedurii fiscale care cuprindea „perceperea, urmărirea și lichidarea drepturilor
fiscale.” [34]
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova, executare silită a obligației fiscale reprezintă
acțiunea întreprinsă de organul fiscal pentru perceperea forțată a restanței – suma pe care
contribuabilul era obligat să o achite la buget ca impozit, taxă sau altă plată, dar pe care nu a plătit –
o în termen, precum și suma majorării de întârziere (penalității) și/sau amenzi i.
In situatia in care debitorul nu isi plateste de bunavoie obligatiile fiscale datorate, organele
fiscale competente vor intreprinde actiuni de executare silita pentru stingerea acestora.
Potrivit art. 194 din Codul Fiscal, executarea silită a obligației se efectuează prin cîteva
modalități, cum ar fi :
a) încasare a mijloacelor bănești, inclusiv în valută străină, de pe conturile bancare ale
contribuabilului, cu excepția celor de pe conturile de credit și provizorii (de acumulare a
mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social);

31
b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor bănești în numerar, inclusiv în valută străină;
c) urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepția celor consemnate la lit.a) și b);
d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalitățile prevăzute la lit.a), b) și c).
[35]
Executarea silita se desfasoara pana la stingerea creantelor bugetare inscrise in titlul executoriu,
inclusiv al dobanzilor, penalitatilor de intarziere s i altor penalitati ori alte sume, datorate sau
acordate potrivit legii, precum si a cheltuielilor de executare. [36]
Organul de executare in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile, ale debitorului
este competent de a efectua procedura d e executare silită.
Executarea silita se poate intinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a
debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura
necesara pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare. Sechestrul aplicat
asupra bunurilor mobile determina dobandirea de catre creditorul fiscal a dreptului de gaj, iar
sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile ii confera acestuia dreptul de gaj. In cazul in care
executarea silita se face prin propire, aplicarea masurii de executare silita se face de catre organul
de executare coordonator.
În conformitate cu prevederile art. 193 din Codul fiscal, condițiile declanșării executării silite
a obligației fiscale sunt:
• existența restanței, ținând cont de prevederile art.252 din Codul fiscal: (1) Persoana vizată
în decizia asupra cazului de încălcare fiscală urmează să o execute în termen de 30 de zile
din data pronunțării. Pentru această perioadă nu se suspendă calculare a majorării de
întârziere. (2) În caz de contestare, executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală
nu se suspendă dacă autoritatea care examinează contestația nu dispune altfel. (3) După
expirarea termenului de 30 de zile, dacă nu a fost executat ă benevol sau nu a fost constituit
gajul legal, decizia asupra cazului de încălcare fiscală este executată silit, în modul prevăzut
de prezentul cod, de către organul fiscal unde persoana vizată se află la evidență sau
asistență;
• neexpirarea termenelor de prescripție stabilite de Codul fiscal;
• necontestarea faptului de existență a restanței și mărimii ei în cazurile prevăzute la art.194
alin.(1) lit.c) și d);
• contribuabilul nu se află în procedură de lichidare (dizolvare) sau în proces de
insolvabilitate conform prevederilor legislației în vigoare.

32
Procedura de executare silita se efectueaza din oficiu si, o data inceputa, se poate suspenda,
intrerupe sau poate inceta n umai in cazurile si sub forma prevazute de prezenta ordonanta. [37]
Executarea silita se suspenda :
a) cand suspendarea a fost dispusa de instanta sau de creditorul bugetar;
b) de la data comunicarii aprobarii inlesnirii la plata;
c) in alte cazuri prevazute de lege.
Executarea silita se intrerupe :
a) la data declararii starii de insolvabilitate a debitorului;
b) in alte cazuri prevazute de lege.
Executarea silita inceteaza daca :
a) s-au stins integral creantele bugetare prevazute in titlul executori u, inclusiv dobanzile,
penalitatile de orice fel, cheltuielile de executare, precum si orice alte sume stabilite in sarcina
debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiintat titlul executoriu;
c) in alte cazuri prevazute de lege.
De la data comunicari i aprobarii, pentru obligatiile bugetare pentru care s -au aprobat inlesniri
la plata, executarea silita nu se porneste sau nu se continua, dupa caz.
Inlesnirile la plata se acorda atat inaintea inceperii executarii silite, cat si in timpul efectuarii
acesteia. [38]

33
III. Obligația fiscală în diverse tipuri de contracte
3.1 Obligațiile fiscale în cazul unui contract de împrumut
Prin contractul de împrumut, împrumutătorul împrumutătorul se obligă să dea împrumutatului
bani sau alte bunuri, iar acesta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același
gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i -au fost date.
În ceea ce privește forma de încheiere a contractului, trebuie să existe un înscris doveditor sub
forma actului autentic sau înscrisului sub semnătură privată. În cazul în care obiectul contractului
depășește valoarea bănească de 1000 lei, împrumutul va trebui să fie încheiat în formă scrisă.
Contractul de împrumut constă și din anumite efecte. Astfel împrumutatul are obligația de a
restitui la scadență bunul de același gen și calitate pe care l -a primit. Conform art. 871 alin. 4 , dacă
termenul nu este prevăzut, atunci împrumutatul este obligat să restituie, în termen de 30 de zile
bunul, acest termen fiind unul extinctiv. Atunci cînd contractul este cu titlu gratuit, împrumutatul
poate să execute obligația oricînd. [39]
Contractul fiind unul unilateral, scutește împrumutătorul de a avea vreo obligatie. Potrivit art.
874 din Codul Civil, î mprumutatorul poarta raspundere pentru viciile bunului in conformitate cu
regulile de raspundere a comodantului. [40]
În cazul în care viciile bunului sunt ascunse împrumutătorul este obligat să repare
împrumutatului prejudiciul c auzat astfel.
Dacă îm prumutul are titlu oneros, atunci deja merge vorba despre împrumut cu dobîndă. În
cazul dat, împrumutătorul poate pretinde la o sumă de bani, pe lîngă restituirea bunului. În
schimbul sumei de bani, se mai pot presta și alte servicii.
Conform art. 869 care conține 4 alineate î n baza contractului de imprumut, partile pot prevede a
si plata unei dobinzi, care trebuie sa se afle intr -o relatie rezonabila cu rata de refinantare a Bancii
Nationale a Moldovei. [41] În cazul ]n care aceste condiții nu sunt respectate, întelegerea în ceea
ce privește dobînda este nulă.
Se plătește dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii
contractului și cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în
care împrumutatul nu plătește dobînda în termen, împrumutătorul poate cere res tituirea imediată a
împrumutului și a dobînzii aferente. [42]
Următorul articol din prezentul Cod vorbește despre faptul că î mprumutatorul are dreptul sa
renunte la indeplinirea obligatiilor in cazul in care situatia materiala a imprumutatului se
inrau tateste substantial, ceea ce ar periclita restituirea imprumutului, indiferent de faptul că
inrautatirea s -a produs inainte de incheierea contractului si a devenit cunoscuta imprumutatorului
ulterior.

34
În ceea ce privește împrumutul, acesta trebuie să fie restituit de împrumutat în termenul stabilit
în contract. În cazul în care nu au fost stabilite dobînzi, acesta este în drept să restituie împrumutul
și pînă la expirarea termenului. Indiferent de ridicarea sau scăderea prețurilor, î mprumutatul
trebuie sa restituie bunuri de calitatea si in cantitatea bunurilor primite .
In cazul in care a imprumutat o suma de bani, imprumutatul are obligatia de a restitui suma
nominala primita fara a tine cont de variatiile valorii numerarului. [43]
În ceea ce privește efectele nerestituirii împrumutului, î n cazul in care imprumutatul nu restituie
in termen imprumutul, imprumutatorul poate cere pentru intreaga suma datorata o dobinda in
marimea prevazuta la art.619 daca legea sau contractul nu prevede altfel. [44]
Contractul de împrumut poate înceta prin una sau mai multe modalități de stingere a obligației,
și anume prin:
– reziliere,
– dare în plată
– compensație
– prin plată de bună voie la termenul stabilit în contract
Obligațiile și drepturile se transmit asupra moștenitorilor, în cazul în care oricare dintre părți
de stinge din viață.

3.2 Obligațiile fiscale în cadrul unui contract de locațiune
Conform art. 875 din Codul Civil, contractul de locațiune prevede ca locatorul se obligă dă dea
locatarului un bun individual în folosință sau posesiune temporară, iar acesta se obligă să plătească
chirie. Contractul de locatiune nu poate fi incheiat pe un termen mai mare de 99 de ani. [45]
În ceea ce privește drepturile și obligațiile locatorului, le putem enumera după cum urmează:
Locatorul are obligatia de a transmite bunul fără vicii de ordin material sau juridic , transmiterea
fiind reală cu îndeplinirea tutur or formalităților în dependență de bunul care formează obiectul
contractului.
Locatorul trebuie să anunțe locatarul în ceea ce privește viciile ce le cunoaște care
caracterizează bunul, în așa mod asigurindu -se soluționarea conflictelor ce pot apărea pe parcursul
termenului de contract.
Locatorul trebuie să facă o verificare în ce privește folosirea bunului de către locatar. Acesta
este în drept să achite reparațiile capitale în cazul în care contractul nu prevede altceva, deoarece
dacă locatarul efectueaza reparațiile capitale, atunci locatorul este obligat să le finanseze.
Locatorul trebuie să transmită bunul împreună cu toate documentele care îi permit locatarului
să folosească bunul în modul prevăzut în contract.

35
Locatorul are dreptul să verifice bunul în orice moment cu înștiințarea prealabilă a locatarulu i,
și în dependență de bunul ce formează obiectul contractului și condițiile de f olosire al lui, să nu
împiedice folosirea lui de către locatar.
La termenul finalizării c ontractului, locatorul este obliga ția de a recepționa bunul și al verifica
în dependenț a de caracteristicile bunului.
Deasemenea, în continuare vom stipula și drepturile și obligațiile locatarului :
Locatarul are obligația de a preda locatorului b unul in starea corespunzatoare, liber de orice
viciu material sau juridic, conform destinatiei convenite prin contract, si sa mentina bunul in
aceasta stare pe durata locatiunii.
Locatarul trebuie să folosească bunul strict în conformitate cu caracter isticile lui și să nu -l
transmită fără acordul locatorului altor persoane în folosință.
Articolul 879 menționează că în cazul în care bunul este afectat de un viciu, locatarul este
eliberat de plata unei parti din chirie proportional diminuarii folosi ntei bunului. Dreptul de a plati
o chirie redusa incet eaza cind viciul este remediat. Viciul nesemnificativ nu este luat in
considerare.
Locatarul trebuie să întreț ină bunul și să infraptuiasca reparațiile curente, iar dacă este
înțele gere între părți și reparațiile capitale cu achitarea loc de către locator, sau cu micș orarea în
continuare a plăților pentru chirie.
Locatarul este obligat să transmită bunul la în cetarea relațiilor contractuale împreună cu toate
îmbunătățirile aduse bunului dac ă ele nu pot fi separate de bun fără al prejudicia și invers.
Îmbunătățirile insepara bile vor fi achitate de locator dacă părțile prealabil au avut o asemenea
înțelegere.
Locatarul are dreptul să ceară o reducere a chiriei sau chiar rezelierea contractului (art.890 CC)
dacă folosința de către el a bunului închiriat este deranjată de către un alt locatar în diferite ipostaze.
și alte drepturi și obligații ce recurg din sin alagmaticitatea contractului de locațiune .
Contractul de locatiune înc etează odată cu expirarea termenului, sau poate fi reziliat în cadrul
aparițiilor unor situații stipulate în contract sau conform Codului Civil , și anume art.art.902, 903,
905, 906, 907, 908.
Locatorul este obligat totodată să efectueze reparații capi tale, iar locatarul să efectueze reparații
curente care au rolul de a întreține bunul în lucru, nepermițînd uzarea lui înainte de termen. Din
aceste considerente toate îmbunătățirile înfăptuite de locatar trebuiesc efectuate cu acordul
locatorului că pe parcurs să fie compensate de către el (achitarea lor, sau micșorarea ch iriei), în
caz contrar plățile, sau cheltuielile în ce privește îmbunătățirea făcută va rămîne pe seama
locatarului dacă aceste îmbunatățiri nu pot fi separate de bunul închiriat fără a -l prejudicia (art.909
CC).

36
3.3 Obligațiile fiscale în cadrul unui contract de donație
Art. 827 din Codul Civil definește contractul de donație ca un moment în care donatorul se
obliga sa mareasca din contul patrimoniului sau, cu titlu gr atuit, patrimoniul celeilalte parti .
Acest contract este sinalagmatic, insă unilateral obligaționa l deoarece privește transmiterea
drepturilor patrimoniale doar de către donator. Este consensual, cu executare succesivă sau real,
comutativ sau chiar c u caracter aleatoriu așa cum se menționează în art.835.
În continuare ne vom axa pe drepturile și obligațiile părților.
Donatorul are obligația de a transmite bunul împreună cu documentele care atestă faptul
proprietății și sint necesare pentru documenta rea de mai departe cit și bunul lipsit de vicii de ordin
material sau juridic.
Donatorul trebuie sa informeze donatarul despre vic iile pe care le cunoaște sau ar trebui sa le
cunoască, trebuie sa fie de bună credinț ă, sa se atîrne serios față de promisiunea facută și alte
obligații cum ar fi alin.2 art.827.
Donatorul poate renunța la transmiterea sau predarea bunului promis dacă pe parcurs această
promisiune sau transmitere îi prejudic iază propria sa intreținere sau a persoanelor aflate l a
intreținerea sa art.830 alin.2.
Conform art.832 sunt enumerate cazurile inadmisibili tății donației, exceptie facînd careva
obligațiuni morale. Poate fi revocată de către donator, donația in cazul m aladiilor prezumate a fi
letale sau in cazul ingrati tudinii. Are dreptul să ceara rezoluțiu nea in cazul stării de nevoie.
Donatarul are drepturi și obligații ce reiese din con tractul de vînzare -cumparare și se acomodează
contractului de donație.

37
Concluzii și recomandări
Pentru prima data noțiunea de sistem a apărut în Antichitate. Acesta este definit ca totalitatea
impozitelor dintr -un stat. Din perspectiva evoluției și analizei sistemului fiscal putem conchide că
impozitele au fost concepute și applicate în diverse perioade diferit în dependență de dezvoltarea
social – economică a țărilor.
Astfel în Grecia antică cheltuielile publice se foloseau pentru construcția drumurilor și a
templelor, iar veniturile acestor cheltuieli proveneau din impozite. În țările Rom ânești așa – zisele
impozite se ofereau sub formă de zeciueală, deseatină sau peșcheș.
Pentru a reglementa conduita oamenilor dintr -un stat și anume care să ducă la faptul ca oamenii
să aibă o anumită conduit pe care să o ureze a dus la apariția rapo artelor juridice. Rapoartele
juridice se caracterizează prin faptul că mereu se stabilesc între oameni, de voință, reglementat de
o normă de drept și suportă influența tuturor raporturilo sociale.
Cele mai importante surse ale veniturilor bugetare le constituie taxele și impozitele. Taxele sunt
plățile facute de persoane fizice sau juridice, de regula, pentru servicii prestate sau activitati
efectuate in favoarea acestora, in principal, de catre institutii publice, în timp ce impozitele se
definesc ca contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorată, conform
legii, bugetului de stat de către persoanele fizice și persoanele juridice pentru veniturile pe care le
obțin sau bunurile pe care le posedă.
Este de notat faptul că am clas ificat impozitele după mai multe criterii, cum ar fi: în funcție de
formă, de obiectul impunerii, etc notînd totodată și funcțiile acestora.
În același timp, bazîndu -mă pe caracteristicile taxelor și impozitelor, am făcut o analiză a
acestora, distin gînd asemănările și deosebirile dintre ele.
În capitolul 2 al lucrării m -am axat pe accepțiunile obligației fiscale, noțiune care a fost
analizată nu de atît de mulți savanți.
În legislația Republicii Moldova pentru prima dată noțiunea de „oblig atie fiscală” începe să ia
amploare o dată cu dezvoltarea proprietății private și evoluția raporturilor juridice fiscale.
Obligația fiscală poate fi definită ca o legătură juridică între două sau mai multe persoane, în
virtutea căreia o parte, numită debitor, se obligă față de alta, numită creditor, la exercitarea unei
prestații pozitive sau negative.
Apoi am analizat modalitățile prin care se pot stinge obligațiile fiscale, cum ar fi – stingerea
obligației fiscale prin prescripție, plată, scădere , anulare, compensare, analizînd totodată și
conceptul de executare silită a acesteia.
În capitolul 3, bazîndu -mă pe Codul Civil am făcut o analiză a obligațiilor fiscale din cadrul
mai multor tipuri contracte, și anume – de împrumut, de locațiune, d e donație.

38
Bibliografie
1. Condor Ioan, Drept financiar , Editura Regia Autonoma ,,Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1994,
pag. 122
2. Hoanta Nicolae, Economie si finante publice , Editura Polirom, Iasi, 2002, pag. 164
3. Mehl L., Beltrame P., Science et technique fiscales , Coll. Themis, PUF, 1984, pag. 203
4. Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Editura Codecs, Bucuresti, 2000,
pag.22
5. I. Gliga, Drept financiar public, edi ția “All Beck” București, 1994, pag. 111 -112
6. Al. Armeanic , Fiscalitatea în statele contemporane , edit. “C E USM” Chișinău, -2003
7. E. Aram ă .Istoria Dreptului Ramânesc, edit. „Reclama” Chișinău 1998, pag. 12
8. E. Cernea, Istoria dreptului românesc, Vol –1. –București: edit. „Academiei R.S. România ”
1980. –P.90-92; E. Molcu ț, Istoria Statului și Dreptului românesc, EDIT. „Șansa” București 1992,
pag.141
9. E.Cernea , E. Molcuț, Istoria Statului și Dreptului românesc, EDIT. „Șansa” București 1992,
pag.141
10. D.D Șagună, M. E. Țunugiu, Evaziunea fiscală pe înțelesul tuturor, edit. “All Beck”, Bucure ști
1995, pag 32 ; E. Aram ă, Istoria dreptului românesc, edit. „Reclama”, Chișinău 1995, pag. 76
11. Ghe orghe Boboș, Théorie générale du droit, Argonaut, Cluj -Napoca, 1999, p.218
12. C. Bulai, Dreptul penal, Tip. Universitatii din Bucuresti, 1987, p. 77; I. lovanas, Dreptul
administrativ si elemente ale stiintei administrative, E.D.P., Bucuresti, 1977, p. 33 1; A lorgovan,
Drept ad­ministrativ, 1, Bucuresti, 1993, p. 152 – 154
13. Aubry, Rau, Cours de droit civil francais, vol.II Paris, 1897, p.72
14. Kaufmann ; Geganken zu einer ontoloischen Grundlegund der juristichen Hermeneutic , in:
Memoria del X Congresso M undial Ordinario de Filosofia del Derecho y Filosofia social , vol.
VB, Mexico, 1982, p. 14
15. Gheorghe Boboș, Théorie générale du droit, Argonaut, Cluj -Napoca, 1999, p.225
16. GHEORGHE DINU, Drept Civil. Parte generala, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2003, p. 84 – 85
17. LEGE Nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, cap. IXI,
art.84
18. Nicolae POPA , Teoria generala a dreptului, Ed. ALL Beck, 2002 p. 312.
19. Nicolae POPA, Teoria generala a dreptului, Ed. ALL Beck, 2002 p.316
20. T. IONASCU.E.A. BARASCH. Despre relativa independenta a unor aspecte ale formei in
drept in Rev. „ Studii si cercetari juridice”. 1964, nr. 2. p. 180.

39
21. Fr. RIGAUX. Introduction a la science du droits. Bruxelles. 1974. p. 271 -274.
22. I.Condor, Drept fi nanciar, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1994, p. 120
23. D. D. Șaguna, Drept financiar și fiscal, Ed. All Beck, București, 2003 p.370
24. art. 2 pct. 29 Legea finanțelor publice nr. 500/2002, M. Of. nr. 597 din 13 august 2002
25. JEZE G. cité par le Pr ofesseur KOLA GONZE, Cours de science et technique fiscale, ENF,
2ème Contribution
26. MEHLL, et BELTRAME, P., Science et technique fiscal, PUF, Paris, 1984, p.77
27. Ioan Condor, Drept financiar, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1994, p. 130
28. L. MABI ALA UMBA, Gestion et Proc. Fiscales, L1 Fiscalité ISC/Gombe
29. http://www.cours -de-droit.net/les -caracteristiques -et-criteres -de-l-impot -a121607718
30. C. Hamengeu, I.Rossetti -Bănescu, Al.Băicoianu, Tratat de drept civil român , vol.II edit.
Național , București 1929, pag 511
31. Codul fiscal nr. 1163 -XIII din 24.04.1997 art. 129 pct. 6
32. Карасева М. Б., Финансовое правоотношение” Editura Норма, Moskova 2001, p.271
33. Codul fiscal, Titlul IV, Adminitrarea fi scala, art. 173, Publicat : 04.01.2002 în Monitorul
Oficial Nr. 1 -3 art Nr : 2 Data intrarii in vigoare : 01.07.2002
34. Partea a II -a din Codul de procedura fiscala din 1948, in D.D. Sa guna si colectiv, Procedura
fiscala, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1996, p. 474.
35. Codul fiscal nr. 1163 -XIII din 24.04.1997, art. 194
36. FLORESCU DUMITRU ANDREIU PETRE – Executarea Creantelor Bugetare Ed Beck 2002
37. ION REBECA – Executarea silita prin poprire – Editura: Hamangiu 2007
38. FILIP GH. – Finante Publice, Editura Junimea, Iasi, 2002
39. http://codulcivil.md/articolul -871-restituirea -mprumutului/
40. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA , Publicat : 22.06.2002 in Monitorul Oficial Nr.
82-86 art Nr : 661 MODIFICAT , art. 874
41. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 22.06.2002 in Monitorul Oficial Nr.
82-86 art Nr : 661 MODIFICAT, cap. VII, art. 869. alin. 1

40
42. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 22.06.2002 in Monitorul Oficial Nr.
82-86 art Nr : 661 MODIFICAT, cap. VII, art. 869 , alin 3, 4
43. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 22.06.2002 in Monitorul Oficial Nr.
82-86 art Nr : 661 MODIFICAT, cap. VII, art. 871, alin. 3
44. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 22.06.2002 in Monitorul Oficial Nr.
82-86 art Nr : 661 MODIFICAT, cap. VII, art. 872, alin. 1
45. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat : 22.06.2002 in Monitorul Oficial N r.
82-86 art Nr : 661 MODIFICAT , cap. VIII, art. 877

41
Adnotare
În teză au fost folosite cuvinte -cheie, precum: obligație fiscal ă, sistem fiscal, raport juridic,
taxe, impozite, titlu de creanță.
Lucrarea este structurată pe 3 capitole :
În primul capitol “Sistemul fiscal ” este prezentată apariția și evoluția sistemului fiscal în
Republica Moldova, precum și alte State. La fel, aici este făcută o sinteză în ceea ce privește
raportul juridic, precum și eleme ntele acestuia subiecții, conținutul și obiectul. În cel de -al treilea
subcapitol am analizat taxele și impozitele, precum și asemănările și deosebirile dintre acestea.
În al doilea capitol „Obligația fiscală” este descrisă obligația fiscală din punc tul de vedere a
mai multor autori. Totodată, am prezentat și modalitățile de stingere a obligației fiscale, cît și
executarea silită a acesteia.
În capitolul III “Obligația fiscală în diverse tipuri de contracte” am analizat care sunt obligațiile
părților care participă la semnarea mai multor tipuri de contracte, cum ar fi: contractual de
împrumut, de locațiune, de donație.

42
Summary
In this thesis words were used keywords like: tax liability, tax system, legal report, duties ,
taxes, debt claim.
The paper is structured in three chapters:
The first chapter "Tax System" presents the emergence and evolution of the fiscal system in the
Republic of Moldova as well as other states. Also, here is a synthesis of the legal report, as well
as its elements: the subjects, the content and the object. In the third subcha pter we analyzed the
taxes and duties, the similarities and differences between them.
The sec ond chapter, the "Tax Liability " describes the tax liability from the point of view of
several authors. At the same time, we presented the ways of extinguishing the tax liability , as well
as its forced execution.
In Chapter III, " Tax liability in various types of co ntracts " we analyzed the obligations of the
parties involved in signing several types of contracts, such as: loan contract, lease, donation.