Eugen Ghiorghi ță [609444]

1
Eugen Ghiorghi ță

ISTORIA ECONOMIEI

2 UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE ECONOMICE

EUGEN GHIORGHI ȚĂ

ISTORIA ECONOMIEI

EDITURA FUNDA ȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE
Bucure ști, 2015

3

INTRODUCERE
1. Istoria omenirii înseamn ă schimbare, transformare . Schimb ările, transform ările se produc
în trei mari domenii ale existen ței sociale:
– mentalit ățile și ideile;
– institu țiile: organiza țiile, normele, legile dup ă care oamenii î și organizeaz ă via ța;
– tehnologiile: știin ța și tehnica;
2. Cele mai evidente schimb ări, pe parcursul ultimilor 250 de ani, au avut loc în domeniul
tehnologiilor: dup ă ce, în secolele XVII-XVIII, în agricultur ă și zootehnie au fost introduse noi
tehnici care au dus la cre șterea productivit ății muncii, la sfâr șitul secolului al XVIII-lea, odat ă cu
declan șarea revolu ției industriale , a fost consemnat demarajul economiilor occidental e, începând cu
cea a Angliei. Transform ările tehnologice, industrializarea, revolu ția continu ă în domeniul
transporturilor și telecomunica țiilor au modificat via ța material ă a societ ății umane în ansamblu,
producând schimb ări mai lente sau mai rapide la nivelul mentalit ăților și ideilor .
3. Atunci când ideile sunt considerate rezultante ale transform ărilor mediului social,
perspectiva teoretic ă este denumit ă materialist ă. Filosofii materiali ști (în primul rând marxi știi)
consider ă c ă “materia determin ă con știin ța”.
4. Nu to ți gânditorii consider ă ideile ca simple rezultante ale ac țiunii mediului asupra
oamenilor. Numero șii reprezentan ți ai filosofiei idealiste sus țin primatul ideii (la nivel subiectiv-
individual sau obiectiv) asupra materiei. Cu alte c uvinte, determinante ar fi ideile (mentalit ățile)
concretizate în ac țiunile indivizilor și activitatea comunit ăților umane. 1
5. Un domeniu central în care ideile, filosofia tim pului au jucat un rol decisiv în istorie a fost
cel institu țional. A șa de pild ă revolu țiile – agrar ă și industrial ă – au fost posibile în ță ri ca Olanda și
Anglia datorit ă modific ării cadrului institu țional prin transformarea modului de organizare a
societ ății în urma revolu țiilor politice : dup ă 1571 în Olanda și 1642 în Anglia.
6. Revolu ția politic ă este, în principal, rezultanta a dou ă cauze:
a. disputele, concuren ța, lupta pentru putere între diferitele grupuri de interese, „clase“
sociale aflate la conducerea societ ății;
b. răspândirea unor idei noi de îmbun ătățire a organiz ării societ ății, începând cu ideea de
dreptate social ă.
7. Dac ă avem în vedere faptul c ă și transform ările din domeniul tehnologiilor sunt rezultanta
descoperirilor știin țelor și tehnicii, deci a activit ății intelectuale, cuplate cu interesele unor
întreprinz ători de a le materializa în produc ție de mas ă, rezult ă c ă, de fapt, transform ările
tehnologice și institu ționale sunt determinate în mod esen țial de doi factori :
a. ideile elitei intelectuale (printre care, nu ultimu l rând, activitatea știin țific ă);
b. interesele unor for țe politice capabile s ă organizeze restructur ări institu ționale, respectiv
ale unor întreprinz ători de a investi în aplicarea pe scar ă larg ă a noilor tehnologii.
8. Ritmul transform ărilor depinde de capacitatea majorit ății popula ției de a se adapta la nou.
Cu cât mentalit ățile, tradi țiile, obiceiurile și mai cu seam ă credin țele sunt mai bine înr ădăcinate, cu
atât acceptarea nout ății tehnologice și cadrului institu țional va fi mai lent ă. De regul ă, oamenii au o
mai mare receptivitate fa ță de schimb ările în domeniul tehnologiilor care le u șureaz ă via ța și le
asigur ă un anumit grad de confort, comparativ cu capacitat ea de a se adapta modific ărilor
institu ționale bru ște asimilabile într-un r ăstimp mai îndelungat și, în cele mai multe cazuri,
incomplet.
Revolu țiile politice au fost în cazul Olandei (dup ă 1571) și Marii Britanii (1642-1688)
consecin țe ale unor transform ări lente și de durat ă la nivelul mentalit ăților, în cadrele unei evolu ții

1 Privitor la disputa materialism-idealism , contradic țiile pot fi evitate prin adoptarea unei perspective sintetice:
oamenii se nasc într-un anumit mediu social ( dat obiectiv ) asupra c ăruia ac ționeaz ă ra țional în sensul modific ării lui.

4 sociale pe care o putem considera natural ă, fireasc ă. „Vechiul” a f ăcut loc treptat „noului”,
revolu ția nefiind altceva decât începutul generaliz ării schimb ărilor obiceiurilor, mentalit ăților.
În cazul celorlalte ță ri europene, revolu ția politic ă a fost în general impus ă „de sus”, noile
cadre institu ționale fiind mai mult (în Occidentul Europei, de ex emplu, Belgia, Germania, Italia de
nord, Fran ța) sau mai pu țin (din nou, tot cu titlu de exemplu, în România, S erbia, Bulgaria, Italia de
Sud) compatibile cu fondul cutumiar preexistent (pr oblema formelor f ără fond ).
9. Ținând cont de faptul c ă activitatea economic ă în epoca modern ă și contemporan ă este
centrat ă pe func ționarea pie țelor, una dintre problemele centrale ale istoriei e conomiei a constituit-o
măsura în care cump ărătorul se adapteaz ă cu puterea lui de cump ărare la structura, calitatea și
diversitatea ofertei pe principalele tipuri de pie țe: ale bunurilor și serviciilor, muncii, capitalului,
respectiv pe pia ța monetar ă. Reciproca este și ea valabil ă: pe m ăsura diversific ării nevoilor, cererea
a determinat modificarea structurii ofertei. În ese n ță , îns ă, cauza prim ă a fost și a r ămas
diversificarea structurii ofertei, care în ultimele dou ă secole a „educat” preferin țele consumatorilor.
10. Studiul disciplinelor economice fundamentale st ă sub semnul disputei metodologice dintre
pozitiv și normativ . Potrivit pozitivi știlor 2, economistul are obliga ția de a se m ărgini la analiza
evolu ției economiei și a o diagnostica, emi țând evalu ări implicite rezultate din analizele efectuate.
Normativi știi 3, dimpotriv ă, afirm ă explicit imperativul interven ției speciali știlor (tehnocra ților ) prin
intermediul institu țiilor și „pârghiilor” statului, concretizate în politicile economice ale statului.
11. Antagonismul normativ/pozitiv cuprinde și r ăspunsul la aspectele etice ale vie ții
economice, și anume:
a. pozitivi știi se adreseaz ă con știin țelor libere ale agen ților economici, l ăsând pe fiecare s ă țin ă
cont de rezultatele analizelor economi știlor. Din multitudinea intersec țiilor ac țiunilor dictate de
interese rezult ă și atitudinea moral ă a participan ților la via ța economic ă. Cu alte cuvinte, în m ăsura
în care omul este l ăsat s ă ac ționeze liber, având sentimentul deplin al dreptului de proprietate, el va
găsi calea spre o atitudine moral ă. Condi ția necesar ă și suficient ă este ca statul s ă nu vicieze
deciziile agen ților economici prin interven ționism (interven ția guvernului, a statului în genere).
b. normativi știi accept ă și ei libertatea omului ca premis ă a ac țiunilor acestuia. Ac țiunile
imperfecte ale oamenilor trebuie îns ă corectate de instan țe superioare, în spe ță statul (the third
party ). Prin interven ția statului se corecteaz ă deciziile eronate.
12. Opozi ția dintre pozitivi ști și normativi ști se identific ă în bun ă m ăsur ă cu cea dintre
liberalism și interven ționism (dirijism,/keynesism în secolul 20).

Importan ța studiului Istoriei economiei .
În zilele noastre, tot mai frecvent, se afirm ă c ă Istoria este o disciplin ă inutil ă. A șa cum a fost
vreme îndelungat ă predat ă în școala general ă și în liceu, Istoria ap ărea ca o îngr ămădire de date
calendaristice, evenimente (r ăzboaie, tratate de pace, conferin țe interna ționale, conven ții comerciale
etc.) pe care elevul trebuia s ă le memoreze pentru a putea promova.
Pe de alt ă parte, se afirm ă că Istoria ne-ar ajuta, dac ă o cunoa ștem, s ă evit ăm în viitor
„repetarea gre șelilor trecutului” sau c ă, împreun ă cu alte discipline ( Fizic ă, Geografie , Matematic ă,
Muzic ă, Chimie , Biologie etc.), „contribuie la formarea culturii generale” .
Din p ăcate, cunoa șterea Istoriei nu înseamn ă neap ărat identificarea gre șelilor trecutului și, mai
grav, chiar dac ă am înregistra gre șelile comise de înainta șii no ștri, nu este sigur c ă acestea ar putea
fi evitate în viitor. Tot a șa, înv ăță mântul ultimelor dou ă secole a c ăutat s ă formeze a șa-numita
cultur ă general ă eterogen ă și relativ sistematic ă generatoare în cel mai bun caz de diletantism, în
locul culturii propriu-zise care înseamn ă cunoa ștere sistematic-integrat ă a diferitelor domenii ale
cunoa șterii.

2 Cei mai incisivi reprezentan ți ai pozitivismului au r ămas economi știi școlii austriece , începând cu Carl Menger,
Eugen Böhm von Bawerk și continuând cu Ludwig von Mises, Friedriech von H ayek, Murray N. Rothbard etc.
3 Normativi știi sunt identificabili atât în curentul principal de gândire economic ă, mainstream economics , cât și în
diferite alte „ școli” de gândire economic ă : școala istoric ă german ă, sinteza neoclasic ă, Keynesianism , economia
dezvolt ării etc.

5 Cu argumentele men ționate mai sus în favoarea studiului Istoriei , cu stilul în care, în cea mai
mare parte a cazurilor a fost ea predat ă (memorare pur ă), e u șor de în țeles de ce interesul pentru
istorie a sc ăzut sim țitor în ultima vreme. Dac ă mai adug ăm și interpretările contradictorii ale
evenimentelor istorice, va fi și mai explicabil ă neîncrederea în valoarea cunoa șterii istorice.
În favoarea studiului Istoriei economiei unul din cei mai reprezentativi economi ști ai secolului
XX, Joseph Alois Schumpeter afirma 4:

Licen țiatul în știin țe (studii) economice (economistul) – ar trebui s ă fie, așadar, înainte de
toate, un analist economic , aceasta fiind prima lui competen ță , indiferent de specializarea absolvit ă
(contabilitate, finan țe, marketing, management, administrarea afacerilor etc.). Calitatea lui esen țial ă
const ă în capacitatea de a efectua analize atât la nivel microeconomic, cât și la nivel
macroeconomic. Perioadele supuse analizei variaz ă în func ție de obiectivele pe care și le propune
economistul: 30 de zile, 6 luni, 1 an, 10 ani, 50 s au …150 de ani.
Analizele efectuate la nivelul firmei rareori dep ăș esc unul sau doi ani. Pentru în țelegerea și
explicarea evolu țiilor unor entit ăți geo-economice de dimensiuni mari – state na ționale, imperii,
federa ții etc. – este necesar ă abordarea analitic ă pe termen secular.
Analiza efectuat ă în cadrul cursului Istoria economiei are în vedere aspectele esen țiale ale
evolu ției economiei României de la începutul secolului al XIX-lea pân ă la începutul secolului XXI
în contextul expansiunii economiei europene, respec tiv problematica deosebit de complex ă
specific ă analizei economiei reale și monetare pe parcursul derul ării diverselor tranzi ții economice
și sociale: de la feudalism la capitalism, de la for me de feudo-capitalism la socialism, de la
socialism la (pseudo)capitalism etc..
Complexitatea evolu țiilor economice din primele dou ă decenii ale tranzi ției (1990-2010) c ătre
economia de pia ță , aderarea și integrarea în Uniunea European ă nu pot fi în mod corect explicate și
în țelese decât în contextul procesului de apropiere a României de Europa declan șat cu 150 de ani
înainte.
Modific ările mentalit ăților și comportamentelor în urma transform ărilor radicale ale
institu țiilor în ultimele 15 decenii au constituit o provoc are excep țional ă pentru capacitatea de
adaptare a popula ției ță rilor care au trecut de la diverse forme de feudali sm la capitalism, de la „un
fel de” capitalism la socialism și, înapoi, la „un alt fel de” capitalism.
Rela ția dintre Istoria economiei și alte discipline

4 Joseph A. Schumpeter, History of Economic Analysis , 1955, p. 12. „Ceea ce-l deosebe ște pe economistul „ știin țific” de to ți ceilal ți oameni care gândesc, vorbesc sau
scriu despre probleme economice este st ăpânirea unor tehnici pe care le grupez în urm ătoarele categorii:
istorie, statistic ă, teorie [ulterior Schumpeter a ad ăugat și „sociologie”]. Toate trei la un loc formeaz ă
ceea ce vom denumi analiza economic ă.
Dintre toate aceste domenii fundamentale, istoria e conomiei – care include și faptele actuale –
este de departe cel mai important.
Vă m ărturisesc c ă, dac ă ar fi s ă-mi reiau de la început studiile în domeniul econom iei și dac ă mi s-
ar spune c ă a ș putea s ă studiez doar unul din cele trei domenii, la aleger e, a ș alege istoria economiei.
Și aceasta din trei motive:
1. via ța economic ă, a șa cum se prezint ă ea ast ăzi, nu este inteligibil ă decât ca un proces unic de-a
lungul istoriei , a c ărui cunoa ștere este decisiv ă pentru în țelegerea sensurilor evolu țiilor economice.
Nimeni nu poate spera s ă în țeleag ă fenomenele economice ale nici unei epoci – inclusi v ale
prezentului – dac ă nu st ăpâne ște în mod adecvat faptele istorice și dac ă nu are o anumit ă doz ă de
sim ț istoric sau din ceea ce poate fi descris ca experien ță istoric ă;
2. discursul istoric nu poate fi pur economic, ci treb uie, în mod inevitabil, s ă reflecte și fapte
institu ționale , care nu sunt pur economice: de aceea, el se const ituie în cea mai bun ă metod ă de
în țelegere în privin ța modului cum sunt interconectate faptele economice și cele non-economice și
cum ar trebui interconectate diferitele știin țe sociale;
3. cele mai multe din gre șelile fundamentale comise în mod curent în analiza economic ă, sunt
datorate mai frecvent lipsei de experien ță istoric ă decât oric ărei alte insuficien țe a înzestr ării
economistului. ”

6 a. Rela ția dintre teoria economic ă și istoria economiei. În țelegerea corect ă a func țion ării
institu țiilor și mecanismelor economice din via ța de zi cu zi este practic imposibil ă f ără suportul
analizei istorice (cronologice= diacronice ). Pe de alt ă parte, în țelegerea evolu ției economiei și
societ ății presupune cuno știn țe de economie general ă, îndeosebi de Macroeconomie . De aceea,
pentru în țelegerea fenomenelor și proceselor economice și formarea gândirii economice este
necesar ă st ăpânirea no țiunilor și categoriilor economice de baz ă predate în anul I de studii la
disciplinele Microeconomie și Macroeconomie.
Istoria economiei este o materie interdisciplinar ă. Fondul preliminar îl constituie cuno știn țele
de teorie economic ă. Aceasta deoarece abordarea faptelor de istorie economic ă se face sistematic,
dintr-o anume perspectiv ă. Pentru formarea acestei perspective, teoria econo mic ă furnizeaz ă
conceptele, categoriile, no țiunile fundamentale. “Nu exist ă istorie f ără teorie”, afirma marele istoric
al economiei Werner Sombart.
Adev ărul este nu numai constatarea faptului, ci și, mai ales, interpretarea lui. Evenimentele,
datele istorice înregistrate pur și simplu au valoare documentar ă și pot c ăpăta în țeles numai pe baza
cunoa șterii legilor economice, a c ăilor teoretice, logice de interpretare a lor. Tot a șa îns ă, la rândul
ei, teoria economic ă a fost elaborat ă și sufer ă modific ări prin luarea în considera ție a activit ății
economice concrete, a datelor și faptelor de istorie economic ă.
Pe de alt ă parte, teoria economic ă a șa cum se prezint ă ea ast ăzi în manuale și în lucr ările de
specialitate nu este altceva decât istorie economic ă explicat ă. La baza demersului teoretic au stat și
stau faptele brute – sau prelucrate sub forma infor ma ției statistice – ale istoriei economice și sociale.
Nivelul la care au ajuns cele dou ă discipline ast ăzi presupune abordarea istoriei economiei cu
un bagaj minim de no țiuni de economie „politic ă”. În țelegerea mecanismelor și legilor de
func ționare a economiei nu se poate face îns ă numai în mod imanentist , exclusiv pe baza rela țiilor
logice dintre no țiunile specifice. Pentru sus ținerea argumentelor, economistul face apel la anali ze
istorice pe diferite intervale de timp, variind înt re o lun ă, un semestru, un an, un secol și chiar mai
mult. Lungimea intervalului supus analizei depinde de scopul analizei și de gradul de generalitate a
ipotezelor.
Istoria economiei explic ă func ționarea institu țiilor și evolu ția economiei în mod generativ , din
punctul de vedere al cauzalit ății apari ției și desf ăș ur ării proceselor economice.
b. Rela ția dintre statistica economic ă și istoria economiei
Economia este considerat ă o știin ță sau o disciplin ă teoretic ă. Singura apropiere de realitatea
economic ă este dat ă de baza documentar ă, respectiv de datele statistice disponibile. Calcu lul
economic, verificarea ipotezelor economistului se f ace în primul rând cu ajutorul instrumentelor
statisticii economice. Faptele de istorie economic ă includ și datele statistice disponibile. Istoria
economiei se bazeaz ă și pe datele statisticii istorice.
c. Rela ția dintre drept și istoria economiei
Legile economice sunt rezultate ale în țelegerii de c ătre om a mediului natural și social în care
ac ționeaz ă. În plan social, definitoriu pentru ac țiunea legilor economice este cadrul institu țional:
normele, regulile pe care indivizii, organiza țiile trebuie să le respecte. În țelegerea sistemelor
institu ționale analizate în perspectiv ă istoric ă presupune cuno știn țe de drept civil, comercial și
constitu țional.
A "în țelege" înseamn ă “a putea explica". Specializarea într-un anumit domeniu (marketing,
contabilitate, finan țe, b ănci, asigur ări etc.) asigur ă eficien ța pe termen scurt (integrarea social ă a
individului specializat în respectivul domeniu).
În țelegerea evolu țiilor istorice aduce cu sine, formeaz ă și stimuleaz ă capacitatea de explicare a
situa ției actuale a economiei României în context europea n și mondial. În țelegând și dobândind
astfel capacitatea de a explica, viitorul licen țiat în domeniul fundamental Știin țe economice poate
contribui la modificarea mentalit ăților determinate pe de o parte, de tradi ții, obiceiuri și, pe de alt ă
parte, influen țate de desf ăș urarea prezent ă a vie ții sociale și economice.
Aparent mai pu țin util ă pentru practica economic ă, cultura economic ă formeaz ă capacitatea
de transformare a mediului intelectual pe termen me diu și lung, calitate important ă numai prin
eludarea afirma ției lui J.M. Keynes „Pe termen lung suntem cu to ții mor ți!”

7
Domeniile de analiz ă în studiul istoriei economice
Istoria economiei se refer ă în mod esen țial la desf ăș urarea proceselor economice. Cu toate
acestea, caracterul interdisciplinar al con ținutului materialului istoric reflect ă interdependen țele
dintre desf ăș urarea vie ții economice și alte aspecte ale evolu ției societ ăților: sociale, politice,
culturale, religioase, morale etc.
Analiza specific ă istoriei economice prezint ă și explic ă:
– evolu ția înzestr ării cu resurse (resurse naturale, capital, for ță de munc ă) a diferitelor spa ții
geo-economice; indicatorii specifici: suprafa ța și structura teritoriului, structura suprafe țelor dup ă
destina ție, categorii de propriet ăți funciare, disponibilit ățile de capital pe plan intern, investi țiile
externe de capital, evolu ția ratei dobânzii, datoria extern ă, num ărul și structura popula ției ocupate
pe ramuri ale economiei, distribu ția pe medii (urban/rural) etc.; productivitatea mu ncii.
– formarea și transformarea institu țiilor specifice economiei de pia ță , a legisla ției și
organiza țiilor din economia modern ă și contemporan ă; analiza istoriei economiei se desf ăș oar ă și
dintr-o perspectiv ă psiho-sociologic ă, urm ărind:
• importan ța paternului cultural, a ideilor politice, religioa se, a structurilor mentale în
evolu ția institu țional ă a economiilor europene;
• tranzi ția brusc ă, brutal ă a economiei române ști (ca de altfel și a majorit ății economiilor
ță rilor considerate „r ămase în urm ă”) la formele institu ționale specifice economiei de pia ță
comparativ cu evolu ția gradual ă, consistent ă – în ciuda unor discontinuit ăți și salturi – specific ă
economiilor zonelor comerciale occidentale;
• problema compatibilit ății dintre formele institu ționale importate și fondul cutumiar
preexistent – forme f ără fond – consecin țe ale importului de institu ții asupra comportamentului
economic;
• ritmul transform ărilor la nivelul mentalit ăților și comportamentelor economice.
– evolu ția politicilor economice , respectiv a modului de gestionare a resurselor: c onstruirea
infrastructurii; politica agrar ă (în cazul României: reformele agrare din anii 1864 , 1921, 1945,
colectivizarea agriculturii, revenirea la proprieta tea particular ă 1991); politica industrial ă: legisla ția
de încurajare și protejare a industriei na ționale; politica comercial ă extern ă (politica vamal ă) și
rela ția acesteia cu industrializarea ță rii; politica monetar ă și a creditului; politica bugetar ă.
– analiza evolu țiilor economice pe termen lung , pe baza seriilor statistice seculare privind
principalii macroindicatori ai economiei României c omparativ cu evolu ția altor spa ții geo-
economice europene:
• evolu ția principalilor macroindicatori: Venitul na țional, Produsul intern brut, Produc ția
industrial ă și agricol ă, Volumul comer țului exterior, Masa monetar ă, Rata scontului etc.;
• nivelul economiei române ști în principalele momente ale dezvolt ării sale: 1860, 1914,
1938, 1947, 1989, 2000, 2010;
• locul economiei României în cadrul economiei europe ne: problema apari ției și agrav ării
decalajelor fa ță de ță rile dezvoltate ale Europei și ale lumii.
Perspectivele analitice
Istoria economiei explic ă fenomenele și procesele economice din dou ă perspective analitice:
a. Analiza economiei monetare , respectiv a activit ăților privind emisiunea de moned ă,
cump ărările și vânz ările de bunuri și servicii pe pie țele financiare, precum și a sectoarelor
adiacente:
– evolu ția sistemelor monetare;
– expansiunea sistemului bancar;
– organizarea finan țelor publice.
b. Analiza economiei reale , respectiv a activit ăților legate de producerea efectiv ă și desfacerea
bunurilor și serviciilor:
– evolu ția agriculturii;
– dezvoltarea industriei – industrializare/dezindustr ializare;
– dezvoltarea transporturilor și telecomunica țiilor;

8 – dezvoltarea comer țului interior și interna țional.
Obiectivele cursului
Obiective generale : Înțelegerea evolu țiilor economice din perspectiva devenirii (transfor m ărilor)
societ ății. Scopul cursului este de a forma gândirea econom ic ă a viitorului licen țiat în știin țe economice
prin în țelegerea proceselor fundamentale ale evolu ției economiei române ști și europene în ultimele dou ă
secole.
Obiective specifice: În țelegerea corect ă a func țion ării institu țiilor și mecanismelor economice din
via ța de zi cu zi este practic imposibil ă f ără suportul analizei istorice (diacronice), în specia l în domeniul
deosebit de complex și dinamic al sistemelor financiar-monetare, bancare și comerciale, unde
aprofundarea evolu ției fenomenelor și proceselor economice specifice este decisiv ă. Evolu ția
domeniilor monetar, bancar și financiar este analizat ă în conexiune cu celelalte sectoare ale
economiei.

Competen țe conferite
Dup ă parcurgerea acestui curs, studentul va avea cuno știn țe și abilita ți privind:
1. Cunoa ștere, în țelegere, explicare și interpretare:
– însu șirea no țiunilor fundamentale specifice retrospectivei macro economice: diacronie , serii
statistice istorice, cauzalitate, intercondi ționare etc.;
– analizarea și explicarea cauzelor și consecin țelor transform ărilor institu ționale, precum și a
efectelor continuit ății și discontinuit ății mediilor institu ționale la nivel mondo-, mezo-, macro- și
microeconomic;
– capacitatea de a în țelege și explica transform ările institu ționale și tehnologice determinante
ale evolu ției economiei mondiale și europene din ultimele dou ă secole;
– formarea abilit ății de a analiza și explica evolu ția social ă și economic ă a României de la
întemeierea statului na țional modern și pân ă ast ăzi în corela ție cu transform ările înregistrate la nivel
european și mondial.
2. Instrumental-aplicative:
– utilizarea și aplicarea conceptelor specifice micro- și macroeconomiei în efectuarea
analizelor retrospective economice;
– aplicarea cuno știn țelor de statistic ă economic ă la studiul seriilor statistice istorice ale
macroindicatorilor economici;
– stabilirea rela țiilor de cauzalitate și interdependen ță istoric ă nu numai din perspectiv ă
diacronic ă, ci și sincronic ă la anumite momente ale evolu ției economiei României;
– utilizarea critic ă a modelelor și scenariilor evolu ției economice, sociale și politice a
României în context european și mondial de la începutul secolului al XIX-lea pân ă la începutul
secolului XXI.
3. Atitudinale:
– abordarea critic ă a metodelor și modelelor „standard” aplicate în analiza istoric ă curent ă;
– autonomizarea discursului interpret ării evolu ției economiei prin stimularea capacit ății de
explicare argumentativ ă a transform ărilor institu ționale și tehnologice din ultimele dou ă secole;
– stimularea unei prevalen țe a euristicii cauzelor esen țiale și condi țiilor proceselor economice
și sociale care au determinat și influen țat cursul istoriei economiei române ști în perioada analizat ă.

Metoda de evaluare:
Examenul final se sus ține oral, pe baz ă de bilete de examen, ținându-se cont de activitatea și
evaluarea pe parcurs a studentului (dou ă teste de evaluare).

9 Tema nr. 1
Institu ționalizarea economiei de pia ță în Europa Occidental ă (2 ore)

Cuprinsul Temei 1
1.1 Introducere ……………………………. …………………………………………… ……………………………….

1.2 Obiectivele și competen țele temei………………………………………………………………
1.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………..
1.3.1 Introducere în teoria institu țiilor ……………………………………… ……………………………….
1.3.2 Tranzi ția de la economia medieval ă la capitalism ……………………………… ……………….
1.3.2.1 Caracteristicile Evului Mediu și Capitalismului ……………………………. ………….
1.3.3 Obstacolele moderniz ării institu ționale …………………………………….. ………………………
1.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………… ………

1.1 Introducere
În vederea analiz ării comparative a evolu țiilor specifice României dup ă întemeierea statului
na țional modern (1859), studiul schimb ărilor institu ționale ale societ ății și economiei române ști
începe cu prezentarea și analiza c ăilor de formare a economiei de pia ță în Occidentul Europei și
formarea modelului institu țional al economiei capitaliste moderne.
Observarea evolu țiilor economiei europene este decisiv ă pentru a în țelege coordonatele
generale ale transform ărilor institu ționale, specificul regional , precum și decalajele în timp între
momentele și perioadele de formare și maturizare a diferitelor norme și reguli specifice economiei
moderne în Europa și în România.
1.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivul temei: prezentarea și analiza c ăilor de institu ționalizare a economiei de pia ță în
Occidentul Europei și formarea modelului institu țional al economiei capitaliste moderne în vederea
analiz ării comparative cu evolu țiile specifice României dup ă întemeierea statului na țional modern
(1859).
Competen țele Temei nr. 1
Dup ă parcurgerea Temei nr.1, studentul va putea:
– integra no țiunea de „institu ție” în cultura unei societ ăți;
– sesiza importan ța distinc ției dintre constrângerile informale și cele formale ;
– explica formarea și r ăspândirea institu țiilor economiei de pia ță în Europa Occidental ă;
– determina importan ța omogeniz ării institu ționale pentru minimizarea costurilor de tranzac ție;
– preciza caracteristicile Evului Mediu și ale Capitalismului.
1.3 Con ținutul temei 1
1.3.1 Introducere în teoria institu țiilor
V-ați gândit vreodat ă ce sunt institu țiile ? Care e rostul lor în societate? Cum se formeaz ă ele?
Din ce cauze sunt institu țiile mai mult sau mai pu țin eficiente, cum și de ce se modific ă institu țiile?
Pentru a putea explica sensul și con ținutul transform ărilor și dinamicii vie ții economice este
necesar ă în țelegerea atât a condi țiilor social-politice, cât și a mediului juridic-economic în care
evolueaz ă entit ățile economice și organismele publice. Cu alte cuvinte trebuie s ă răspundem unor
întreb ări precum:
"Ce (cine) anume determin ă schimb ările institu ționale?"
"Ce se în țelege prin societate slab structurat ă institu țional?"
"Cum poate fi maximizat ă eficien ța institu țional ă a unei societ ăți?"
„Era societatea româneasc ă la mijlocul secolului al XIX-lea preg ătit ă s ă asimileze
institu țiile capitalismului occidental?“
Pentru a r ăspunde unor astfel de întreb ări este necesar ă o scurt ă introducere în teoria institu țiilor.
În general, în vorbirea curent ă, termenul institu ție trimite la o cl ădire. Când vorbim despre
„Școala general ă nr. 86” sau „Spitalul clinic universitar” avem în minte imaginea acelei cl ădiri,
dac ă deja o cunoa ștem, sau cel pu țin ne imagin ăm c ă la adresa respectiv ă se afl ă acea „institu ție”.

10 De fapt, cl ădirea reprezint ă sediul institu ției, respectiv al organiza ției desemnate ( școal ă, spital
etc.), iar nu institu ția îns ăș i.
În sens restrâns , institu ția reprezint ă „un organ (de stat) sau o organiza ție (public ă sau
privat ă) care desf ăș oar ă activit ăți cu caracter social, economic, cultural, administr ativ etc.”. 5 (de ex.
„Universitatea Spiru Haret ”, „Spitalul Clinic Universitar”, „Banca Na țional ă a României” etc.)
În sens larg , prin institu ție se în țelege „o form ă de organizare a raporturilor sociale, potrivit
normelor juridice stabilite pe domenii de activitat e”. În acest în țeles, putem desemna, cu titlu
generic, drept institu ții „proprietatea”, „înv ăță mântul”, „îngrijirea s ănătății”, „creditul” etc.
Potrivit dic ționarului, prima accep țiune a termenului institu ție este de organiza ție . „Institu ții”
ar fi societ ățile comerciale, ONG-urile, ministerele, școlile generale, liceele (colegiile),
universit ățile, spitalele etc., toate având personalitate juridic ă.
Laureatul Premiului Nobel pentru economie din anul 1993, Douglass Cecil North a sesizat
leg ătura intrinsec ă dintre organiza ții și regulile care le instituie și dup ă care acestea func ționeaz ă.
Potrivit lui North, „Institu țiile sunt regulile jocului într-o societate sau, în termeni academici, sunt
constrângerile stabilite de oameni care modeleaz ă interac țiunea uman ă”.6
North face distinc ție între institu ții și organiza ții . Astfel, de exemplu, b ăncile nu sunt institu ții,
ci doar organiza ții, de și sistemul bancar însu și este reglementat de sistemul institu țional. Nicio
organiza ție nu poate exista și func ționa f ără un cadru normativ, respectiv f ără actele de instituire-
institu ționalizare: Lege , Statut , Regulament etc. Cum ar ar ăta o lume f ără reguli? O lume f ără
restric ții juridice (nemaivorbind de cele morale)?
Norma juridic ă pune pe primul plan interesul comunit ății, înaintea interesului individului. De-
a lungul istoriei s-a ajuns la norme care garanteaz ă și protejeaz ă interesele individuale, obiectivele
reglement ărilor juridice r ămânând ordinea, justi ția și echilibrul social.
Institu țiile sunt constrângeri sociale, juridice având func ția de a limita ac țiunile indivizilor și
de a delimita și institui cadrul legal al derul ării activit ăților economice.
Institu țiile pot fi clasificate dup ă modul în care sunt adoptate și puse în aplicare în:
– institu ții informale (care nu sunt consemnate în scris) și
– institu ții formale (adoptate și consemnate în scris de organe special abilitate).
Institu țiile (constrângerile) informale cuprind obiceiurile, tradi țiile, cutumele. Prin „obicei”,
respectiv „tradi ție” sau „cutum ă” ne referim aici la regulile, normele de comportam ent cu valoare
juridic ă, iar nu la în țelesul artistic-folcloric . În ambele sensuri, îns ă, obiceiurile, tradi țiile, cutumele
fac parte intrinsec ă din cultura oric ărei comunit ăți, reprezentând practic esen ța culturii.
Prin cultur ă sunt desemnate, de regul ă, în ultimele dou ă secole, acele cuno știn țe sistematic
dobândite privind lumea în care tr ăim din perspectiva unei cunoa șteri universale a „în ălțimii ideilor
timpului nostru” 7 (cuno știn țe de literatur ă, arte plastice, muzic ă clasic ă, arhitectur ă, geografie, istorie,
teorii din domenii aplicative etc.). E vorba de ace l cumul de informa ții dobândite în mod sistematic și
integrat despre lumea în care tr ăim, despre om și univers grupate în mod eronat sub denumirea de
cultur ă general ă. Exist ă îns ă și o alt ă defini ție a culturii, mai pu țin elitist ă decât cea clasic ă.

Constrângerile informale provin din informa ții transmise social fiind o parte din mo ștenirea pe care noi
o numim cultură.
Cultura poate fi definit ă ca fiind “transmiterea de la o genera ție la urm ătoarea, prin înv ățare și imita ție
a cuno știn țelor, valorilor și altor factori care influen țez ă comportamentul” 8

5 Dic ționarul explicativ al limbii române , la www.dictio.ro/dex/institutie.
6 „Institutions are the rules of the game in a socie ty or, more formally, are the humanly devised const raints that
shape human interaction.” D.C. North, Institutions, Institutional Change and Economic Per formance , Cambridge
University Press, 1990, p. 3.
7 Jose Ortega y Gasset, Misiunea Universit ății , Mica Bibliotec ă Univers, Bucure ști 1999.
8 Boyd, R. and Richerson, P.J., Culture and the Evolutionary Process , Chicago, University of Chicago Press,
1985, p. 2.

11 Avem aici una dintre cele mai „generoase” defini ții ale culturii . Potrivit acestei defini ții,
obiceiurile, regulile stabilite în cadrul diferitel or comunit ăți sunt parte integrant ă a culturii, iar nu
independente, distincte de aceasta.
În accep țiunea dat ă de autorii acestei defini ții valabile pentru orice comunitate uman ă și nu
doar pentru o eventual ă elit ă cultural ă, cultura cuprinde toate informa țiile transmise prin tradi ție,
cutume, obiceiuri, mo ștenire. În acest sens putem vorbi, în func ție de gradul de generalizare, despre
cultur ă european ă sau asiatic ă, cultur ă na țional ă, cultur ă urban ă, rural ă, cultur ă de cartier etc.
Spre deosebire de institu țiile informale, care se transmit de la o genera ție la alta prin tradi ție,
institu țiile (constrângerile) formale cuprind toate actele normative, legi, decrete, edi cte, hot ărâri,
ordine, ordonan țe etc. consemnate în scris , elaborate și promulgate de organe special abilitate în
acest scop.
În general, în accep țiunea obi șnuit ă, institu țiile formale sunt considerate superioare celor
informale. Superioritatea lor este explicat ă prin evolu ția societ ății. Unele reguli, obiceiuri,
comportamente sunt clasificate drept primitive sau cel pu țin inferioare , în vreme ce alte norme, legi,
comportamente sunt caracterizate drept evoluate , superioare .

Dac ă în ceea ce prive ște civiliza ția (impregnat ă de tehnologic ) progresul este evident, se poate
oare vorbi cu aceea și u șurin ță de progres și în cazul culturii în m ăsura în care ea poate fi tratat ă distinct
de civiliza ție ?
Se poate constata, oare, pe parcursul istoriei prev alen ța unor institu ții asupra altora? Sunt/Au fost
legile ( institu țiile formale ) întotdeauna prevalente? Sau cumva obiceiurile, tr adi țiile, cutumele
(institu țiile informale ) sunt mai puternice?
Este evident pentru toat ă lumea c ă legile (institu țiile formale) ar trebui să fie determinante,
efective și eficiente! Dar stau lucrurile astfel? Renun ță comunit ățile, indivizii cu u șurin ță la obiceiurile
și tradi țiile lor, practic la cultura lor în favoarea unei alte culturi a șa numite „superioare”? Sunt
oamenii dispu și s ă se supun ă unor noi legi mai mult sau mai pu țin compatibile cu tradi țiile sau s ă
urmeze mai degrab ă obiceiul înc ălcând legea ?

Trecerea la un alt mod de via ță comparativ cu cel al societ ăților anterioare urmeaz ă un ritm
istoric determinat de condi țiile geo-politice și economice locale și regionale.
Unele comunit ăți, prin natura activit ăților lor (comer ț, credit) au fost mai preg ătite s ă accepte
și chiar s ă provoace modernizarea , în vreme ce altele (legate în special de agricult ur ă, cre șterea
animalelor) au persistat în men ținerea vechilor norme. Cu cât o comunitate este mai izolat ă (satul,
tribul, domeniul feudal), cu atât este mai predispu s ă conservatorismului și rezisten ței fa ță de
schimb ări .
Mediul urban (târgul, ora șul) a fost dinamic, mult mai deschis, mai permisiv fa ță de
schimb ările tehnologice și institu ționale dec ăt comunit ățile rurale (sate, triburi). Persisten ța
obiceiului, a tradi țiilor a fost principala tr ăsătur ă a satului .
Ora șul s-a definit de-a lungul istoriei ca purt ător al progresului , în vreme ce satul a purtat
stigmatul conservatorismului .
Dup ă perioada de decaden ță a ora șelor antice (secolele V-VIII) din fostul Imperiu Ro man de
Apus, transferul treptat al puterii economice și politice, respectiv înlocuirea institu țiilor specifice
domeniului feudal cu cele specifice urbanului (cet ății, ora șului) are loc aproximativ intre secolele
IX-XV. Din punct de vedere economic și politic, este perioada ascensiunii p ăturilor bogate ale
ora șelor ( burgheziei , ora ș=burg , germ.).
Secolele XVI-XVII marcheaz ă începutul revolu țiilor politice ( Ță rile de Jos, Anglia).
Aristocra ția (feudalitatea) cedeaz ă treptat puterea economic ă și, concomitent sau succesiv, și pe cea
politic ă.
Evolu ția institu țiilor Europei occidentale între secolele XI-XIX nu a fost omogen ă, ci
eterogen ă: nu toate zonele, ță rile au urmat sincronic (simultan) aceea și cale institu țional ă
(institutional path ). Sunt recunoscute ca avanposturi ale progresului economic și politic: nordul
Italiei (ora șele-state și republicile medievale italiene Genova și Vene ția), Ță rile de Jos, Anglia,
Fran ța, statele din sudul și vestul Germaniei, respectiv cele de pe linia Rinu lui.

12 În pofida eterogenit ății inerente diferen țelor culturale, dup ă mai bine de 200 de ani de la
revolu ția burghez ă din Anglia (1642-1660), în deceniile 5-10 ale secolului al XI X-lea noile institu ții
specifice monarhiei constitu ționale și capitalismului sunt adoptate și de ță rile nordice, centrale și
estice ale Europei ( Țările Scandinave, Imperiul Habsburgic, România, Serb ia, Bulgaria etc.).
Literatura de specialitate a consacrat denumirea de „centru” pentru ță rile care genereaz ă și
transmit ( iradiaz ă) noile institu ții, respectiv pe cea de periferie pentru zonele care au preluat – cu
întârziere istoric ă – institu țiile moderne.
Adoptarea unor noi tipuri de norme în zonele „perif eriei” prin preluarea-imitarea modelelor
institu ționale elaborate și aplicate în zonele „centru” nu a avut întotdeauna rezultatele scontate.
Exist ă și ast ăzi, dup ă mai bine de un secol și jum ătate, ță ri care, în ciuda trecerii la sistemul
institu țional occidental, nu au realizat institu ții structurate în mod eficient.
În unele ță ri europene și mai cu seam ă în majoritatea ță rilor extra-europene, modificarea
obiceiurilor, adaptarea indivizilor și organiza țiilor la noile norme nu a înregistrat ritmul accele rat
estimat, ci s-a desf ăș urat lent, incomplet și superficial. „Periferia” și-a asumat accelerarea evolu ției
politice, economice și sociale prin arderea etapelor , proces prin care regulile, normele, legisla ția
specifice unei mentalit ăți formate pe parcursul a peste opt secole în anumit e zone ale Europei ar fi
trebuit s ă devin ă func ționale în numai cinci-opt decenii în spa țiile „periferice”. Într-un interval atât
de scurt noile legi, f ără un fond preexistent (obiceiuri, cutume) compatibil , au r ămas simple forme
fără fond .
Fenomenul cel mai frecvent întâlnit, corespunz ător teoriei formelor f ără fond , poate fi denumit
clivaj institu țional .9
Au existat cazuri de compatibilizare eficient ă între cele dou ă categorii de norme, îndeosebi în
regiunile centrului în care noile reguli au fost treptat extinse (zone largi de pe teritoriul Fran ței,
Germaniei, Lombardiei, Scandinaviei).
În rest, în majoritatea cazurilor, coexisten ța institu țiilor formale și a celor informale a generat
o diluare a celor dintâi și a dus la formarea unor societ ăți slab structurate institu țional .
Vom vedea în cele ce urmeaz ă care a fost calea urmat ă de ță rile Occidentului european în
îndelungatul proces de transformare institu țional ă de la feudalism la capitalism. Experien ța
acumulat ă în aceste zone de-a lungul secolelor XVII-XIX a co nstituit modelul ( pattern -ul)
institu țional pentru celelelalte ță ri ale lumii.

1.3.2 Tranzi ția de la economia medieval ă la capitalism
Dac ă istoria are vreun sens, atunci unul dintre sensuri le istoriei umanit ății pare a fi procesul
general de uniformizare institu țional ă gradual ă, respectiv difuzarea normelor de drept dinspre
zonele denumite „centru” spre cele numite „periferi e”. De și dezvoltarea diferitelor forma țiuni
statale europene a avut în general un caracter rela tiv autarhic (izolat) pân ă în secolul al XIX-lea,
economiei europene din mileniul al doilea îi sunt s pecifice dou ă mari procese de uniformizare:
A. Secolele IX-XIII: r ăspândirea dreptului feudal, care, pe lâng ă mul țimea de particularisme
locale con ține și o serie de tr ăsături comune aproape tuturor regiunilor continentulu i european; în
cazul zonelor central și est-europene, acest proces de difuzare a unor str ucturi aproximativ feudale a
continuat pân ă în secolul XVIII.
B. Secolele XI-XIX: intensificarea activit ăților comerciale și bancare din centrele urbane a
determinat perpetuarea, precizarea și diversificarea institu țiilor și instrumentelor specifice
economiei de pia ță . Practicile comerciale, mentalit ățile specifice ora șelor din Occidentul Europei s-
au extins treptat și asupra zonelor „economiilor (semi)naturale” (dome niilor feudale) pe m ăsura
extinderii pie ței mondiale.
Formarea economiei de pia ță pe o anumit ă arie a Europei Occidentale a constat a șadar într-un
îndelungat proces de modific ări institu ționale complexe, proces desf ăș urat pe parcursul a circa opt
secole de istorie (între secolele al XI-lea și al XIX-lea).

9 Termenul clivaj este preluat din geodezie, semnificând proprietate a rocilor (de ex. mica ) de a se
desface/stratifica în pl ăci sau în lame dup ă suprafe țe plane suprapuse, distincte. În mod similar, în ță rile care adopt ă
institu ții str ăine persist ă relativ distinct atât noile norme, cât și vechile obiceiuri și tradi ții.

13 Acest proces s-a realizat ini țial, la „centru”, în mod natural, incremental (prin mici modific ări
treptate, în timp) și de la sine (prin interac țiunea intereselor agen ților economici, f ără interven ția
statului). Este cazul centrelor urbane din Occident ul Europei și al Angliei, respectiv al Marei
Britanii. Ulterior trecerea la noile reguli s-a rea lizat prin intermediul institu țiilor politice, de stat,
expansiunea economiei moderne fiind efectul interven ționismului .
Interven ția statului feudal sau modern s-a realizat chiar și în cazul ță rilor care au înregistrat
schimb ări institu ționale fire ști pentru extinderea și generalizarea unor norme noi sau a unora cu
caracter local și regional.
Caracterul gradual al modific ărilor nu presupune îns ă și r ăspândirea uniform ă a noilor norme.
Astfel, Anglia, sediul celor mai importante transfo rm ări institu ționale graduale , incrementale nu a
fost un model imitat imediat de alte zone ale Europ ei. În mod similar, institu țiile impuse prin
revolu ția francez ă au fost preluate mai întâi de vecinii germani (180 7-1850) și cu un decalaj mai
mare (dup ă 1848-1860) de celelalte state din Europa Nordic ă, Central ă și de Est.
Procesului de transformare a structurilor institu ționale prin înlocuirea treptat ă a vechilor
obiceiuri cu noile norme i-a fost atribuit ă calitatea de distrugere creativ ă (J.A. Schumpeter) .
Rolul esen țial în modificarea mentalit ăților și comportamentelor l-au avut activit ățile urbane
comercial-bancare. Expansiunea comer țului și, strâns legat de aceast ă activitate, a creditului a
generat noi tehnici , reguli, cutume, solu ții inerente cre șterii eficien ței economice.
Potrivit teoriei institu ționaliste , deosebirile și decalajele dintre structurile și nivelurile de
organizare ale diferitelor societ ăți apar îndeosebi ca urmare a inova țiilor impuse de comer țul la
distan ță practicat de centrele comerciale ale Europei Occid entale (Vene ția, Genova, Marsilia,
Floren ța, Sevilla, Barcelona, Amsterdam, Anvers, Londra, L iverpool, Hamburg, Bremen, Lübeck
etc.).
Prin adoptarea noilor procedee, metode, tehnici com ercial-bancare a crescut marja de realizare
a ratei profitului, consecin ță a reducerii treptate a costurilor. În primul rând, transform ările produse
au determinat reducerea costurilor de tranzac ție .

costuri de tranzac ție = termen folosit pentru prima oar ă de economistul Ronald Coase într-o lucrare
din anul 1937, vizând totalitatea cheltuielilor – u nele incluse, cele mai multe – neincluse în costuri le
produsului/serviciului final, suportate de una sau ambele p ărți ale tranzac ției. Sunt cuprinse, de exemplu,
printre altele, costuri de identificare și informare, de negociere, costuri legate de sigura n ța tranzac ției,
bariere vamale netarifare, diferite taxe notariale, a șa-zisele „comisioane”, mita, bac șișul, statul la coad ă
etc.

Pentru a în țelege mai bine la ce se refer ă sintagma cost de tranzac ție vom ad ăuga afirma ția lui
Douglass Cecil North: „ Tradi țiile de munc ă intens ă, cinste și integritate diminueaz ă costul de
tranzac ție și fac posibil schimbul complex și productiv ”10 . Cu alte cuvinte corectitudinea,
autocontrolul (asumarea constrângerilor), rigoarea, disciplina, responsabilitatea, solidaritatea și
filantropia (posibile într-o lume ideal ă, desigur) asociate libert ății de ac țiune, exprimare și gândire
ar reduce la zero costurile de tranzac ție, f ăcând aproape inutile institu țiile puterii centrale și locale
(administra ție, armat ă, poli ție, organele de justi ție, cabinetele de avocatur ă etc.).
Pe parcursul form ării economiei capitaliste de pia ță , pentru reducerea costurilor de tranzac ție
un rol hot ărâtor l-au avut inova țiile organiza ționale, noile tehnici specifice comer țului, activit ăților
bancare etc., precum și diferitele tipuri de constrângeri (reguli, norme) inerente noului tip de
rela ții economice. Potrivit concluziilor unuia dintre ce i mai renumi ți speciali ști în materie, cele trei
elemente men ționate au modificat treptat costurile marginale determinând:
a) cre șterea mobilit ății capitalului;
b) reducerea costurilor informa ționale;
c) propagarea (extinderea) riscului – inerent afacerilor – în locul insecurit ății (instabilit ății,
nesiguran ței controlului cadrului juridic, legalit ății în care se deruleaz ă tranzac țiile). 11

10 Cf. D.C. North, op. cit. , p. 138.
11 Ibidem, p. 125.

14 Deosebirea dintre „risc” și „incertitudine”
Economistul Frank H. Knight a l ăsat una din cele mai reu șite distinc ții între
no țiunile "risc" și "incertitudine": Riscul poate fi cuantificat printr-un pre ț pe
pie țele financiare, pentru c ă el depinde de ni ște distribu ții cunoscute ale unor
evenimente c ărora investitorii le atribuie probabilit ăți de materializare – și deci
vor calcula un pre ț în consecin ță al lucrurilor care depind de ele.
Incertitudinea , pe de alt ă parte, este un lucru c ăruia nu i se poate stabili un
pre ț, fiindc ă se refer ă la evenimente, condi ții și posibilit ăți care nu pot fi
previzionate, m ăsurate sau reproduse în cadrul unui model teoretic.12

Tranzi ția la economia de pia ță în ță rile occidentului european a fost a șadar un proces de
durat ă, în cea mai mare m ăsur ă necoordonat de autorit ățile statale, configurat pe parcursul secolelor
prin ini țiativa subiec ților economici, în conformitate cu noile tipuri de interese și activit ăți
economice. De-a lungul celor opt secole de trecere de la societ ăți feudale sau de tip feudal la diferite
forme de capitalism devine din ce în ce mai evident ă cre șterea gradului de interven ție a statului în
institu ționalizarea (generalizarea) regulilor specifice eco nomiei de pia ță .
Pentru a sesiza diferen țele dintre sistemul medieval-feudal și sistemul capitalist al economiei
de pia ță , este necesar ă prezentarea comparativ ă a celor dou ă tipuri de structuri economico-sociale.

1.3.2.1 Caracteristicile Evului Mediu și Capitalismului
Putem delimita temporal cele dou ă sisteme astfel:
– Evul Mediu: secolele VI-XVI, perioada feudalismului ;
– Epoca modern ă: secolele XVII-XX, perioada capitalismului .
Timpul scurs dup ă primul r ăzboi mondial și pân ă în prezent este denumit epoca sau perioada
contemporan ă.
Periodiz ările prezentate nu au un caracter absolut, ci sunt relative, valabile mai mult sau mai
pu țin unitar pentru spa țiul Europei Occidentale. Unele caracteristici ale f eudalismului apusean sunt
transmise în Europa Central ă și de Sud-Est începând din secolele XV-XVI fiind per petuate pân ă
târziu în secolul XIX și la începutul secolului XX.

Caracteristicile Evului Mediu
Din punctul de vedere al subperiodiz ării istorice, sunt eviden țiabile dou ă faze sau
subperioade:
a. Între secolele V-X, tr ăsăturile Evului Mediu au fost:
• nesiguran ța juridic ă, politic ă și spiritual ă;
• dispari ția sclavagismului specific antichit ății;
• regresul culturii umaniste antice, al a șez ărilor urbane;
• reîntoarcerea la via ța rural ă.
b. Între secolele XI-XVI, Evul Mediu a fost caracteriz at de:
• refacerea socio-economic ă în forma structurilor și autorit ății ierarhice feudale și
corporative (a breslelor);
• constituirea categoriei ță rănimii dependente, înlocuitoare într-o nou ă form ă a
sclaviei antice;
• revigorarea, cre șterea și înflorirea vie ții or ăș enești: dezvoltarea comer țului,
me ște șugurilor și a creditului.

Iat ă cum descrie, în mod deosebit de sugestiv, Mircea V ulc ănescu aceast ă epoc ă a evolu ției
societ ății europene: 13

12 Frank H. Knight, Risc, Uncertainty, and Profit , Boston: Houghton Mifflin, 1921 apud Nouriel Roubini,
Stephen Mihm, Economia crizelor , Editura Publica, 2010, p. 167.
13 Mircea Vulc ănescu, Spre un nou medievalism economic , Editura Compania , 2009, pag. 58-59.

15 „O popula ție rar ă, omogen ă și înrudit ă biologice ște, adic ă un neam de oameni tr ăie ște pe o
suprafa ță mic ă de p ământ, r ăzle țit ă și lipsit ă de comunica ții, o via ță economic ă primitiv ă, simpl ă și
fireasc ă în unit ăți sociale mici, gospod ăre ști, bine închegate și cu caracter mai ales s ătesc, agricol.
Omul munce ște pu țin, cu o tehnic ă rudimentar ă, ritual ă și tradi țional ă, nec ăutând ra țional
mijloacele cele mai potrivite scopului, ci repetând un gest arhaic, deprins din b ătrâni, o munc ă
obositoare și pu țin productiv ă, pe care o socote ște o povar ă la care e silit de soart ă și c ăreia i se
sustrage ori de câte ori poate.
Dovad ă: num ărul mare de s ărb ători anuale (260 de zile din 366 de zile). C ăci scopul
activit ății lui nu e acumularea de averi, ci dobândirea subz isten ței, a celor necesare vie ții, de-a
dreptul sau prin schimb; iar nevoile erau mici, cer in țele rudimentare și prea pu țin individualizate,
fiind impuse de starea social ă din care f ăcea parte fiecare.
Diviziunea social ă a muncii este aproape necunoscut ă. To ți fac de toate, ca s ă-și ajung ă și se
ajut ă cu vecinii.
Via ța economic ă e tr ăit ă astfel pe al doilea plan al existen ței. Ea nu e un scop urm ărit pentru
sine sau o țes ătur ă de scopuri și mijloace ra ționale care se îmbin ă unele cu altele, dând na ștere la
forme și interese economice diferen țiate. Ea nu e decât o parte dintr-o comunitate dint r-o via ță mai
larg ă, de nevoi, de n ăzuin țe, de sim țiri și de cuno știn țe ancestrale, str ămo șești, tradi ționale care se
perpetueaz ă în faptele oamenilor, dintr-o genera ție într-alta, static, fix, neschimb ător, hieratic…"

Caracterizarea f ăcut ă de Mircea Vulc ănescu prive ște cu predilec ție prima subperioad ă a Evului
Mediu din Europa Occidental ă. Pentru Europa de Est și Sud-Est caracteristicile prezentate sunt
valabile îns ă pân ă în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Via ța social ă nu era centrat ă pe economic , pia ța de ținând un rol marginal, rela țiile specifice
economiei de schimb având o frecven ță rar ă, în vreme ce economia monetar ă era întâlnit ă pe o arie
restrâns ă.
Structurile vie ții economice feudale erau a șadar:
A. În mediul rural, domeniul feudal alc ătuit din:
a. așez ările s ăte ști (gospod ăriile familiale); o economie natural ă sau semi-natural ă, f ără
diviziuni politice și sociale, organizat ă în comunit ăți familiale conduse de sfatul
bătrânilor reprezentant al ob știi s ăte ști ;
b. curtea (conacul ); st ăpânul p ământului (nobilul, boierul) reprezint ă autoritatea
economico-politic ă în sistemul ierarhiei feudale, de ținând controlul asupra ță rănimii
dependente (fiind astfel înlocuit sclavagismul anti c);
c. monarhul; primus inter pares (primul dintre egali), împ ăratul, regele, principele,
domnitorul era uns (miruit) prin mila (bun ăvoin ța) lui Dumnezeu ( Dei Gratia – în aria
catolic ă, Milostieiu Bojieiu – în partea ortodox ă a Europei).

Administrarea domeniului feudal – „proprietatea” co ndi ționat ă
Monarhul avea în grij ă soarta supu șilor s ăi și era menit (de Dumnezeu) a lucra pentru binele
acestora.
El împ ărțea domeniul (teritoriul, țara ) vasalilor s ăi, în func ție de meritele acestora, în scopul
administr ării eficiente a localit ăților și resurselor aferente lor (terenuri agricole, p ăș uni, p ăduri, ape,
zăcăminte etc.).
Pământul era a șadar concedat în administrare , în baza unui contract ( beneficium ), niciunul dintre
seniori sau vasali nefiind deplin proprietar, în se nsul modern al dreptului de proprietate.
Feudalul era dominus (st ăpân< sl. stopan ), f ără drept de dispozi ție : nu putea înstr ăina feuda
(mo șia) sau p ărți ale acesteia f ără acordul seniorului s ău.
În calitate de administrator , iar nu de proprietar al domeniului (mo șiei), feudalul (boierul) avea
obliga ții bine definite fa ță de seniorul s ău.
Dreptului de a beneficia de foloasele domeniului feudal îi erau asociate ob liga țiile decurgând din
func ția de administrator (st ăpân):
a. obliga ția de a asigura sprijin logistic și militar seniorului în caz de r ăzboi;
b. obliga ția de a asigura colectarea riguroas ă, dar corect ă a taxelor feudale (în bani sau în
natur ă);
c. obliga ția de a judeca, în calitate de curte de prim ă instan ță , pricinile iscate între supu și.

16
B. În mediul urban, societatea or ăș eneasc ă:
a. târguri (centre preponderent comerciale, cu pie țe și iarmaroace organizate periodic);
b. ora șe-cet ăți – burguri (me ște șugarii și negustorii erau organiza ți în corpora ții și bresle ).

Exprimat sintetic, Evul Mediu se caracterizeaz ă în esen ță prin:
a. o tehnic ă bazat ă pe for ța motrice uman ă sau animal ă, rudimentar ă, tradi țional ă, ira țional ă
mo ștenit ă din genera ție în genera ție cu progrese tehnologice greu sesizabile la nivel de secole;
b. o mentalitate predominant contemplativ ă;
c. o reproduc ție social-economic ă simpl ă destinat ă acoperirii nevoilor unei popula ții cu sporuri
demografice lente de la o genera ție la alta;
d. organizarea riguroas ă a vie ții economice:
– produc ția este destinat ă direct consumului (autoconsumul, schimbul în natur ă sau schimbul
monetar limitat);
– starea social ă (ierarhia) este și o rezultant ă a modului de organizare a produc ției, întru-cât
fiecare are dreptul s ă tr ăiasc ă dup ă „starea sa de produc ție”; de aici și ideea justi ției sociale ,
reprezentat ă prin faptul c ă fiecare avea în principiu posibilitatea s ă tr ăiasc ă dup ă puterile sale: în
cadrele economiei semi-naturale, în agricultur ă, p ământul era luat în lucru dup ă capacitatea de
munc ă, în vreme ce în ora șe economia monetar ă era dominat ă de ideea pre țului just (corect ).
– structura rigid ă a ierarhiei feudale și a alc ătuirii și func țion ării breslelor.

Caracteristicile Capitalismului
Formul ările „de lemn” specifice literaturii marxist-lenini ste au fost uneori sugestive.
Capitalismul , afirm ă aceast ă literatur ă, s-a format „în sânul feudalismului”. E greu de me n ținut
aceast ă afirma ție, întrucât „sânul” societ ății feudale era îns ăș i feuda . Noile tipuri de rela ții
comerciale, determinante esen țiale ale trecerii la capitalism, au fost legate de via ța urban ă, relativ
periferic ă fa ță de domeniul feudal.
Premisele capitalismului , rezumate sintetic au fost urm ătoarele:
1. Diviziunea social ă a muncii (agricultur ă, me ște șuguri, comer ț, credit etc.).
2. Conturarea pie ței mondiale și a produc ției destinate schimbului.
3. Existen ța unei economii monetare în expansiune.
Condi țiile inerente capitalismului sunt alc ătuite, potrivit lui Mircea Vulc ănescu, din dou ă
laturi contradictorii, practic dintr-un paradox:14
A. Caracterul ra țional , definit al st ării lucrurilor, al mediului social-economic, pe de o parte
B. Caracterul nedefinit , virtual, poten țial al ac țiunii economice, pe de alt ă parte.
A. Ra ționalitatea specific ă societ ății capitaliste ar consta în:
a. con știin ța stabilit ății lumii naturale, a ra ționalit ății și regularit ății evenimentelor specifice
mediului economic, rezultat al progresului știin ței, tehnicii și începutului studierii economiei ca
domeniu distinct (în secolele XVII-XVIII);
b. siguran ța juridic ă și politic ă a persoanelor și a bunurilor, respectarea contractelor prin
consacrarea principiilor fundamentale ale libert ății și propriet ății, dup ă instituirea și generalizarea
noilor reguli ale societ ății burgheze în perioada napoleonian ă și postnapoleonian ă (mai cu seam ă
dup ă anul 1804, anul intr ării în vigoare a Codului civil al francezilor).
B. Virtualitatea și poten țialitatea specifice lumii capitaliste sunt date de dificulta tea,
imposibilitatea chiar de a delimita, de a defini și previziona evolu ția ulterioar ă:
a. permanenta perfec ționare a mijloacelor de produc ție, necontenitul (indefinitul) progres
tehnic generator de cre ștere nelimitat ă (indefinit ă) a produc ției și a productivit ății muncii pe de o
parte, de reducere a costurilor de produc ție și a pre țurilor, de relativa cre ștere a puterii de cump ărare
pe de alt ă parte;
b. lărgirea permanent ă a sferei de ac țiune, expansiunea continu ă (din nou indefinit ă) a pie ței.

14 Mircea Vulc ănescu, op.cit. , p. 67

17 Conform criteriului periodiz ării istorice, în cazul capitalismului sunt eviden țiabile trei faze sau
subperioade:
a. Secolele XI-XVII – perioada capitalismului comercial .
Caracteristici ale capitalismului comercial:
– acumularea de capital prin practicarea comer țului la mare distan ță ; pân ă în secolul al XV-
lea axa comer țului european este Marea Mediterana, pentru ca, înc epând din secolul al XVI-lea,
în urma descoperirii c ăii maritime spre continentul american, comer țul Occidentului Europei s ă
se axeze pe Oceanul Atlantic;
– dezvoltarea creditului comercial reprezentat covâr șitor de c ămătari în primele dou ă
secole, apoi de b ăncile particulare și de cele publice (începând din secolul al XV-lea);
– cre șterea importan ței economiei monetare, mai cu seam ă dup ă invadarea pie ței europene
cu metale pre țioase provenite din noile exploat ări din Lumea Nou ă; afluxul considerabil de aur
și argint monetar a avut drept consecin ță o infla ție natural ă prelungit ă în secolele XVI-XVII,
materializat ă în a șa-numita revolu ție a pre țurilor ; cât ă vreme moneda, ca mijloc de schimb, î și
păstra simultan și caracterul de marf ă fiind format ă din metale pre țioase, oferta sporit ă de bani,
aur și argint, a stimulat în mod sănătos , prin cre șterea relativ ă a pre țurilor, dezvoltarea
schimburilor comerciale și a produc ției de m ărfuri;
– interven ția statului în economie (dup ă 1642 în Anglia lui Oliver Cromwell sau dup ă 1660
în Fran ța Regelui Soare, sub administra ția lui Colbert) prin politici mercantiliste de stimulare a
exportului și restric ționare a importului având drept obiectiv maximizare a intr ărilor de metale
pre țioase pe de o parte, iar pe de alt ă parte prin înfiin țarea și sus ținerea produc ției în
manufacturi, care vor deveni concurente ale produc ției atelierelor me ște șugarilor.
b. Secolele XVIII-XIX – perioada capitalismului industrial.
Caracteristici ale capitalismului industrial:
– organizarea produc ției se face prin intermediul firmelor, întreprinder ilor capitaliste
reglementate; în privin ța activit ăților productive are loc combinarea sistemului de fa bric ă cu cel
al societ ăților numite generic comerciale , rezultate ale evolu ției istorice a formelor de asociere;
– conturarea pie ței libere prin aplicarea principiilor fiziocrate laissez faire! , laissez passer! ;
– scopul clar definit al produc ției este desfacerea/vânzarea pe pia ță a produselor rezultate;
– munca propriu-zis ă este efectuat ă de lucr ători salaria ți, liberi din punct de vedere juridic;
ace știa sunt posesorii for ței de munc ă pe care o vând (sau o închiriaz ă) investitorului capitalist
în schimbul salariului;
– reproduc ția simpl ă (la acela și nivel) a produc ției este înlocuit ă cu reproduc ția l ărgit ă,
specific ă devenind cre șterea atât ca volum a produc ției, cât și continua diversificare a structurii
produc ției;
– capitalismul liberal proclamat în prima jum ătate a secolului al XIX-lea este treptat
înlocuit, începând din deceniile 6-7 cu capitalismu l de stat ;
c. A doua jum ătate a secolului al XIX-lea-secolul XX – capitalismul financiar .
Caracteristici ale capitalismului financiar
– cre șterea f ără precedent a produc ției industriale și intensificarea schimburilor comerciale a
generat acumul ări ale capitalului financiar în propor ții nemaiîntâlnite pân ă atunci;
– odat ă cu dezvoltarea societ ăților pe ac țiuni și cre șterea importan ței pie țelor financiare
(burselor de valori), se manifest ă tendin ța de separare a circutelor capitalului financiar de stinat
reinvestirii în canalele produc ției și circula ției bunurilor și serviciilor de circuitele capitalurilor
speculative;
– pân ă în anul 1940 importan ța opera țiunilor speculative devine decisiv ă, pie țele fiind din
ce în ce mai mult acaparate de capitaluri speculati ve în detrimentul capitalurilor productive; una din
cauzele decisive ale declan șă rii crizei din perioada 1929-1933 ar fi, potrivit u nor anali ști ai
economiei, tocmai ponderea tot mai mare a „afaceril or” speculative pe pia ța american ă în perioda
1921-1928.15

15 Murray N. Rothbard, America’s Great Depression , The Ludwig von Mises Institute, 2000, p. 91-101.

18 Mentalitatea și comportamentul capitalist apar radical modificate fa ță de cele specifice
feudalismului. Un portret esen țializant al capitalistului ne-a l ăsat, printre mul ți alții, acela și Mircea
Vulc ănescu: 16

„Un om economic întins în vederea ob ținerii câ știgului maxim.
Un om inventiv, fecund, ingenios f ăcător de proiecte menite s ă utilizeze toate
împrejur ările, combinându-le în vederea ob ținerii rezultatului maxim, totdeauna acela și:
câ știgul.
Un ascet în felul s ău. Dar un ascet al inimii, sacrificând totul pentru câ știg: și
sănătate, și distrac ție, și lini ște, și familie, și prietenie, și sentimente na ționale, și omenie.
Un om activ, pentru care munca activitatea, voin ța sunt o religie de fier. Un om pentru
care «la început a fost fapta» (Goethe, Faust , I).
Un om nest ăpânit, nervos, nestabil cu nevoi din ce în ce mai n umeroase în vecinic
salt peste sine însu și, în vecinic ă în țelegere cu al ții. Un ascet, am spus. Dar un ascet
ispitit de p ăcatul l ăcomiei. Un butoi al Danaidelor, din care omul nu se alege cu nimic, ci
cade rob propriei lui fapte.”

1.3.3 Obstacole ale moderniz ării institu ționale
Obstacolele care au stat în calea moderniz ării institu ționale au fost determinate în esen ță de
caracteristicile sistemului feudal.
Perioada cuprins ă între secolele XI-XVI a fost caracterizat ă, în plan european, de
perpetuarea eterogenit ății institu ționale, în unele cazuri chiar de accentuarea unor f râne în calea
introducerii noilor institu ții, determinate în principal de urm ătoarele cauze generale:
1. slaba configurare a organelor politice abilitate s ă introduc ă și s ă asigure respectarea
legisla ției moderne; acestea urmau s ă fie create la sfâr șitul secolului al XVII-lea în Anglia, potrivit
principiului fundamental al organiz ării politice moderne: separarea puterilor în stat ;
2. lipsa de uniformitate a legisla ției divizate în cazul zonelor mo ștenitoare ale dreptului de
tradi ție romanist ă în norme de tip feudal și norme specifice activit ăților urbane, îndeosebi
comerciale și me ște șug ăre ști; de aici slaba structurare a dreptului de proprietate în sens modern
(întemeiat pe dreptul de dispozi ție );
3. caracterul nesigur al vie ții economice: pe fondul intensific ării și expansiunii rela țiilor
economice, crizele erau frecvente, determinate de i nsecuritatea afacerilor și de viteza redus ă de
transmitere a informa ției;
4. desele r ăzboaie generate de conflictele comerciale, cu referire nu numai la luptele armate
propriu-zise, ci și la r ăzboaiele vamale;
5. instabilitatea politic ă și economic ă a organiz ării statale pricinuit ă de:
a) lipsa unei administr ări financiare s ănătoase – s-a manifestat în frecventele falimente ale
statelor (de fapt ale principilor ). Crizele financiare s-au prelungit și în secolele XVII-XVIII
(exemplele notorii fiind cele ale Stuar ților și al lui Ludovic al XIV-lea);
b) instabilitatea monetar ă, cauzat ă de desele reduceri ale con ținutului în aur/argint al
monezilor ( debasement ), de retragerile de moned ă în vederea retopirii, de tezauriz ări. Aceste bloc ări
ale derul ării comer țului prin dezorganiz ări monetare au primit numele de «crize monetare», c um au
fost cele din 1621-1623 în Germania și din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea în A nglia;
c) persisten ța insecurit ății creditului, determinat ă de lipsa unei organiz ări stabile;
d) insuficienta organizare a comer țului și transportului. Principalele probleme le ridica
comer țul în consigna ție și slaba „transparen ță ” a informa țiilor;
6. instabilitatea for ței de munc ă, îndeosebi a celei urbane și desele migra ții, determinate de
persecu țiile religioase ale Inchizi ției și Contrareformei.
7. persisten ța mentalit ăților de factur ă antieconomic ă perpetuate de c ătre autorit ățile
ecleziastice, de exemplu, prin interdic țiile repetate ale împrumutului cu dobând ă, dar mai cu seam ă
de caracterul conservator al obiceiurilor și tradi țiilor, pe scurt persisten ța cutumelor .

16 Mircea Vulc ănescu, op.cit. , p. 65-66

19 1.4 Îndrumar pentru autoverificare

Rezumatul Temei nr. 1

Societatea omeneasc ă a cunoscut dou ă mari procese ale evolu ției institu ționale:
1. un proces de evolu ție local ă relativ autonom ă fa ță de celelalte zone/regiuni;
2. un proces de omogenizare institu țional ă, atât în privin ța normelor dreptului feudal, cât și a
noilor norme impuse de extinderea aplic ării principiilor noului drept comercial.
Pe parcursul a aproximativ opt secole (XI-XIX) s-a derulat procesul de trecere de la economia
de tip feudal la economia capitalist ă, prin realizarea unei lungi și diversificate serii de transform ări
institu ționale. Constângerile informale (tradi ții și obiceiuri) sunt treptat înlocuite cu constrângeri le
formale (legi scrise) pe m ăsura cre șterii autorit ății centrale a statelor.
Extinderea noilor norme specifice economiei capital iste de pia ță s-a realizat în faza de
început în mod spontan și incremental prin ac țiunea agen ților economici, pentru ca apoi, începând
cu formarea statelor na ționale moderne, generalizarea institu țiilor s ă capete caracter formal prin
interven ția organelor de stat.
Unul din principalele efecte ale inova țiilor produse de normele dreptului comercial
(negustoresc : Merchant law ) a fost reducerea din ce în ce mai semnificativ ă a costurilor de
tranzac ție , îndeosebi prin reducerea insecurit ății și înlocuirea acesteia cu riscul în rela țiile de
schimb.

Concepte și termeni de re ținut:
uniformizare sau omogenizare institu țional ă; feudalism;capitalism; costuri de tranzac ție;
liberalizare institu țional ă; transform ări institu ționale graduale, incrementale; risc și incertitudine;
capitalism comercial; capitalism industrial; capita lism financiar.

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• În ce a constat procesul de uniformizare institu țional ă gradual ă a economiei europene în
ultimul mileniu?
• Cum sunt clasificate institu țiile?
• Ce se în țelege prin uniformizare sau omogenizare institu țional ă?
• Men ționa ți cele dou ă mari procese de uniformizare institu țional ă specifice economiei
europene în mileniul al doilea.
• Cât a durat procesul de institu ționalizare a economiei de pia ță în Occident?
• Ce se în țelege prin costuri de tranzac ție ?
• Care au fost obstacolele moderniz ării institu ționale?
• Preciza ți în antitez ă caracteristicile feudalismului și capitalismului!

Teste de autoevaluare pentru Tema 1
Adev ărat sau fals:
1. Institutiile pot fi clasificate in formale și informale.
2. Constrangerile formale sunt reprezentate de obic eiuri, cutume, traditii.
3. O posibila explicatie a trecerii la economia de piata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea est e
urmatoarea: interesele bancar-comercial-industriale occidentale au vizat crearea unor spatii
autarhice din punct de vedere institutional in Roma nia, precum și în toate celelalte zone atrase în
circuitul valorilor materiale și spirituale occidentale.
4. Cele doua mari procese de uniformizare instituti onala specifice economiei europene în mileniul
al doilea au fost caracterizate in principal de ras pandirea dreptului cutumiar și intensificarea
activitatilor comerciale și bancare din centrele rurale.
5. Notiunea "costuri de tranzactie" cuprinde cheltu ieli neincluse, in cea mai mare parte, in costurile
produsului sau serviciului final, suportate de una sau ambele parti ale tranzactiei (taxele notariale,
"comisioanele" etc.).

20 6. Notiunea "costuri de tranzitie" cuprinde cheltui eli neincluse, in cea mai mare parte, in costurile
produsului sau serviciului final, suportate de una sau ambele parti ale tranzactiei (taxele notariale,
"comisioanele" etc.).
Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. În general, pe masura extinderii pietei mondiale , practicile comerciale, mentalitatile specifice
economiei de piata s-au extins în mod _____________ _ și asupra zonelor „ economiilor naturale"
(domeniilor feudale).
2. Comertul la mare distanta practicat de centrele comerciale ale Europei Occidentale a impus o
serie de inovatii care au generat deosebiri și ____________ între structurile și nivelurile de
organizare ale diferitelor societati.
3. Costurile de _______________ reprezinta totalita tea cheltuielilor – unele incluse, cele mai multe
– neincluse în costurile produsului/serviciului fin al, suportate de una sau ambele parti ale tranzacti ei
(sunt cuprinse, de exemplu, printre altele, diferit e taxe notariale, asa-zisele „comisioane", mita,
bacsisul etc.)

Bibliografie recomandat ă pentru Tema 1
1. Axenciuc, V., Ghiorghi ță , E., Sârbu, C., Institu ționalizarea economiei de pia ță moderne în
România – 1856-1914 , Editura Expert , Bucure ști, 2002, p.29-57.
2. D.C. North, Institutions, Institutional Change and Economic Per formance , Cambridge
University Press, 1990, p. 3-10, 36-53.
3. Rothbard, Murray, N., America’s Great Depression , The Ludwig von Mises Institute, 2000,
p. 91-135.
3. Roubini Nouriel, Mihm Stephen, Economia crizelor , Editura Publica , 2010, p. 167.
4. Vulc ănescu Mircea, Spre un nou medievalism economic , Editura Compania , 2009, p. 56-91.

21 Tema nr. 2
Formarea economiei de pia ță în Europa Occidental ă (2 ore)

Cuprinsul Temei nr. 2
2.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… ………………………………….
2.2 Obiectivele și competen țele temei ……………………………………………………………
2.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………….
2.3.1 Domeniile institu ționale și elementele structurale supuse transform ărilor. Dreptul de
proprietate și evolu ția formelor de asociere în scopuri economice …… ………………………………….
2.3.1.1 Modificarea sistemului juridic ………… …………………………………………… ………….
2.3.1.2 Emanciparea ță ranilor și introducerea rela țiilor moderne (burgheze) de
proprietate în agricultur ă ………………………………………….. …………………………………………… …..
2.3.1.3 Liberalizarea meseriilor și a comer țului ………………………………………. …………….
2.3.1.4 Apari ția și evolu ția societ ăților comerciale …………………………….. ………………….
2.3.2 Dezvoltarea sistemelor monetare și de credit ………………………………… ……………………..
2.3.2.1 Crearea b ăncilor centrale …………………………….. ……………………………….
2.3.2.2 Formarea sistemelor monetare moderne …… …………………………………….
2.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………… ……….

2.1 Introducere
Abandonarea normelor specifice feudalismului a fost consecin ța unui îndelungat proces de
transformare, adaptare a unor noi tehnici și solu ții legate de activit ățile comerciale, de credit,
precum și la nivelul tehnologiilor.

2.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivul temei: prezentarea domeniilor și elementelor structurale care au constituit obiect ul
transform ărilor institu ționale.
Competen țele Temei nr. 2
Dup ă parcurgerea Temei nr.2, studentul va putea:
– analiza în perspectiv ă diacronic ă elementele institu ționale specifice institu țiilor precapitaliste
comparativ cu structurile specifice economiei moder ne de pia ță ;
– în țelege și explica cauzele transform ărilor institu ționale, respectiv condi țiile apari ției și
agrav ării decalajelor economice între diferite regiuni și entit ăți economice;
– delimita în mod clar și distinct domeniile supuse schimb ărilor institu ționale.

2.3 Con ținutul Temei nr. 2
2.3.1 Domeniile institu ționale și elementele structurale supuse transform ărilor. Dreptul
de proprietate și evolu ția formelor de asociere în scopuri economice
Literatura de specialitate a impus treptat un model (pattern ) institu țional con ținând
caracteristici și principii specifice începuturilor proceselor tran sformatoare atât în ță rile/zonele
generatoare, cât și în cele importatoare ale noilor institu ții.
Procesul de generare a cadrelor statale moderne s-a desf ăș urat de-a lungul unei perioade de
peste dou ă sute de ani în cazul statelor avansate (Marea Brit anie, Olanda, Fran ța, ță rile nordice),
respectiv, ulterior, într-un interval mai restrâns, de 50-100 de ani în cazul celorlalte ță ri europene.
În continuare sunt prezentate principalele domenii și elemente modificate în procesul
moderniz ării sistemelor (organismelor) economico-sociale.
2.3.1.1 Modificarea sistemului juridic . Schimb ările institu ționale, în general, au cunoscut
dou ă c ăi: una oficial ă „de stat” – legile, ordonan țele, edictele, bulele fiind elaborate de rege,
principe sau pap ă – respectiv una cvasioficial ă legat ă de activitatea comercian ților, categorie
profesional ă individualizat ă cu o identitate tot mai manifest ă pe parcursul intensific ării schimburilor
economice.

22 Vreme de peste 700 de ani evolueaz ă în mod nesistematizat dou ă tipuri de legisla ții care aveau
să genereze cele dou ă mari sisteme de drept: romano-germanic (pe continentul european) și de
common law (dreptul comun).
Originat în Anglia, sistemul de common-law este un sistem jurispruden țial (întemeiat
preponderent pe cazuistic ă), pe care îl putem considera autogenerativ . Înglobând treptat, gradual
noile reguli, norme, obiceiuri (comerciale, de cred it, procedurale etc.) în normele de drept comun
deja existente, sistemului de common law îi este specific ă unitatea, fiind a șadar un sistem unitar.
Celorlalte sisteme juridice (continentale), de trad i ție romanist ă (denumit ă în virtutea evolu ției
istorice romano-germanic ă) le este specific ă dualitatea dreptului privat (divizate în mod artificial,
impus prin voin ță politic ă în drept civil și dr ept comercial ).
Sistemele legislative europene (continentale) de tr adi ție romanist ă se întemeiaz ă pe Codul
civil francez din anul 1804 . Alc ătuit din trei p ărți – Persoane , Bunuri , Moduri de transmisiune a
propriet ății – Codul situeaz ă în centrul institu țiilor de drept privat dreptul de proprietate
burghez ă, adaptând dreptul roman la raporturile de tip capi talist.
Instituirea dreptului de proprietate burghez ă reprezint ă realizarea fundamental ă a Codului
Civil de la 1804. Proprietarul dobânde ște dreptul de a dispune liber – nu numai din punct de
vedere material, ci și juridic -, o serie de acte juridice fiind încheia te nu asupra obiectului, ci asupra
dreptului de proprietate însu și. Codul stabile ște regimul loca țiilor, chiriilor, ipotecilor. Protejeaz ă în
mod deosebit proprietatea imobiliar ă și suprim ă dreptul de primogenitur ă (dreptul preeminent al
primului n ăscut) cu consecin țe nefavorabile pe termen lung asupra evolu ției propriet ății funciare,
supus ă unui permanent proces de f ărâmi țare.
Codul civil francez a stat la baza alc ătuirii codurilor civile italian (1865), român (1865 ),
portughez (1868) și spaniol (1889).
Dup ă redactarea Codului Civil, în Fran ța a fost întreprins ă realizarea Codului de Procedur ă
civil ă (1806), a Codului de Comer ț (1807), Codului de Instruc ție Criminal ă (1808) și a Codului
Penal (1810).
Codul comercial francez de la 1807 a consacrat, pentru prima oar ă în istoria codific ării
dreptului privat, diviziunea acestuia în drept comercial și drept civil . Aceast ă separare a fost
preluat ă, în 1811, de codul olandez, apoi de cel belgian (1 842), de codul italian din 1882, de codul
turc (1850), codul german din 1861 și codul comercial român din 1887.

Codul con ținea 12 titluri tratând întreaga legisla ție comercial ă: ucenicie, agen ți de burs ă și
curtieri, c ărți de comer ț, societ ăți comerciale, efecte de comer ț și scrisori de schimb, falimente și
bancrute, jurisdic ție consular ă. Dintre toate, deosebit de importante apar a fi r eglement ările
asupra falimentului (cu distinc ția între falimentul simplu rezultat al împrejur ărilor și bancruta
rezultând din necinste și antrenând sanc țiuni penale) și reglementarea privind jurisdic țiile
consulare, care le u șureaz ă atribu țiile și le precizeaz ă procedura. Deosebit de important ă este
definirea clar ă a societ ăților și companiilor, delimitarea drepturilor și obliga țiilor lor.
Sunt clasificate patru tipuri de societ ăți: Societatea în nume colectiv , societatea în
comandit ă, societatea anonim ă și societatea pe ac țiuni .

Comenta ți urm ătorul citat:
„Faptul c ă ță rile mici depind din punct de vedere economic și politic de cele puternice înseamn ă c ă
determinantele decisive ale politicilor lor se afl ă în afara propriilor lor frontiere. Aceasta mai îns eamn ă
că problemele lor politice nu sunt comparabile cu cel e ale unor ță ri mai mari.”

Barrington Moore Jr., Social Origins of Dictatorship and Democracy: Lord and Peasant in the Making of the
Modern world , Boston: Beacon, 1967, p. xiii.

Potrivit afirma ției lui Barrington Moore Jr., ță rile importatoare de forme institu ționale nu ar
prezenta interes pentru studiul istoric. Fiind doar beneficiarele, iar nu generatoarele solu țiilor normative,
istoria acestor ță ri este privit ă ca un rico șeu al istoriei marilor zone promotoare ale progresului.
Vi se pare corect ă o astfel de perspectiv ă?

23 2.3.1.2 Emanciparea ță ranilor și introducerea rela țiilor moderne (burgheze) de
proprietate în agricultur ă s-a desf ăș urat în mod diferit de la țar ă la țar ă. În general îns ă, procesul
de constituire și instituire a propriet ății de tip modern s-a derulat în dou ă faze: a) conturarea și
stabilirea marii propriet ăți feudale; b) recunoa șterea dreptului de proprietate a ță ranilor în urma
eliber ării lor de sarcinile pe care le datorau st ăpânilor în virtutea normelor feudale.
Caracteristica fundamental ă a dreptului feudal o reprezenta condi ționarea propriet ății.
Dreptului de uzufruct – pentru marii seniori feudali – respectiv dreptul ui de posesie și folosin ță a
feudei (mo șiei ) – rezervat ță rănimii – îi erau asociate anumite obliga ții: feudalii aveau obliga ția de a
administra (exercitarea unor func ții ale executivului , precum: asigurarea ordinii publice, îndeplinirea
obliga țiilor fiscale etc. și judec ătore ști: aplanarea în calitate de prim ă instan ță de judecat ă a
conflictelor dintre s ăteni), în vreme ce ță ranii dependen ți erau ținu ți s ă lucreze p ământul și s ă
cedeze o parte din uzufruct. Niciunuia dintre subie c ții dreptului feudal – principe, nobil, ță ran – nu-i
erau rezervate toate atributele dreptului de propri etate în sens modern:
• posesia,
• folosin ța,
• dispozi ția și
• uzufructul.
Definitorie este, din punctul de vedere strict formal al dreptului feudal, absen ța dreptului de a
dispune de p ământul aflat în posesie și folosin ță .
Dobândirea dreptului de deplin ă dispozi ție asupra p ământului s-a realizat pe calea derog ării de
la normele dreptului feudal, a șa cum fuseser ă ele stabilite înc ă de la întemeierea Imperiului
Carolingian (în anul 800).
În mod consecvent cu principiile consuetudinare ale dreptului britanic, dup ă înregistrarea unui
mare num ăr de cazuri de uzurpare a drepturilor de posesie și folosin ță ale șerbilor, înc ălc ări
devenite deja obicei , a fost necesar ă – și s-a și realizat – legitimarea dreptului absolut asupra
pământurilor comasate.
Procesul specific de apropriere a terenurilor funci are l-a constituit, în Anglia, sistemul
împrejmuirilor ( enclosures ), legiferat – dup ă mai bine de dou ă sute de ani de repetare a actelor
derogative – printr-o serie de Bills of enclosure începând din 1701 și încheiat cu General
Enclosure Act (1801) care simplifica organizarea agriculturii.
Spre deosebire de evolu ția natural ă, fireasc ă a constrângerilor informale , prin derog ări
succesive (devenite la rândul lor obicei ) de la vechiul drept feudal – cazul Angliei citat mai sus -, pe
continent stabilirea dreptului de dispozi ție s-a realizat pe calea constrângerilor formale . În Fran ța,
procesul de împrejmuire a fost declan șat înc ă din anul 1668 prin ordonan ța referitoare la dreptul de
triage , potrivit c ăreia st ăpânul feudal este declarat proprietar pe o treime d in mo șie. Aceast ă
prevedere se reg ăse ște în dou ă acte legislative în Ță rile Române, dup ă aproape 150 de ani:
așez ământul domnitorului Al. Moruzzi din 1805 – prin car e dreptul de folosin ță al ță ranului era
redus la dou ă treimi din mo șie – și Regulamentul Organic de la 1831 (art. 144 pentru Țara
Româneasc ă), care prevede în mod expres calitatea boierilor d e proprietari asupra unei treimi din
hotarul mo șiei.
Revolu ția francez ă a instituit sistemul împropriet ăririi ță ranilor prin r ăscump ărare. Metoda
avea s ă fie aplicat ă și în România în anul 1864, r ăscump ărarea vizând desp ăgubirea boierilor pentru
eliberarea for ței de munc ă și, concomitent, pentru privarea de folosirea mijloa celor de munc ă
apar ținând ță ranilor.
Și în cazul provenien ței terenurilor pe care s-a f ăcut, în mare parte, împropriet ărirea solu ția a
fost aceea și în cazurile Fran ței și României: propriet ățile ecleziastice . În Fran ța exproprierea a luat
numele de vânzare a Bunurilor Na ționale ale Clerului, iar în România, dup ă cum se știe, pe cel de
secularizare a averilor m ănăstire ști.
În Germania, reformele au fost declan șate prin edictele din 1807 și 1811 – reforma Stein-
Hardenberg – și s-au derulat pân ă la mijlocul secolului al XIX-lea. Cea mai importan t ă realizare a
constat în desfiin țarea parcel ărilor și înf ăptuirea comas ărilor, trecându-se astfel de la agricultura
practicat ă în câmp deschis (open field ) la agricultura modern ă tip ferm ă.

24 2.3.1.3 Liberalizarea meseriilor și a comer țului a devenit realitate, treptat, evidente fiind și
în acest domeniu decalajele manifestate pe ansamblu între zone și/sau ță ri.
În Anglia, libertatea meseriilor și a comer țului este caracteristic ă înc ă din secolul al XVIII-lea,
deși Navigation Acts , norme cu caracter protec ționist, aveau s ă fie suprimate abia la mijlocul
secolului al XIX-lea. În Fran ța, v ămile interne au fost desfiin țate în noiembrie 1790, iar desfiin țarea
corpora țiilor și breslelor a fost decretat ă în martie 1791. În anul 1834 era realizat ă unificarea vamal ă
a statelor germane ( Zollverein ), primul pas spre unificarea politic ă de mai târziu. În Ță rile Române
uniunea vamal ă s-a realizat în anul 1848.
Între 1807 și 1861 a fost edictat ă libertatea meseriilor în majoritatea statelor germ ane, fiind
stabilite și condi ții de garantare a cuno știn țelor și calit ății produselor. Incomparabil mai pu țin
evoluate, inferioare ca m ărime și importan ță în via ța economic ă a României, breslele au fost formal
desfiin țate în anul 1873.
2.3.1.4 Apari ția și evolu ția societ ăților comerciale se desf ăș oar ă pe parcursul a peste șapte
secole, pân ă la apari ția societ ății pe ac țiuni în secolul al șaptesprezecelea asocierile parteneriale
fiind calea obi șnuit ă de unire a dou ă sau mai multe persoane într-o întreprindere care n u s-ar fi putut
realiza în mod satisf ăcător prin capitalul și munca unei singure persoane.
Noile forme de întreprindere devin distincte fa ță de cele vechi, de factur ă medieval ă, atunci
când îndeplinesc urm ătoarele condi ții:
a. să fie de durat ă, întreprinderile ocazionale neputând fi considerat e drept „capitaliste”;
b. trebuie s ă aib ă un caracter depersonalizat ; pentru aceasta erau necesare urm ătoarelor
premise:
1. existen ța și înregistrarea firmei ;
2. capacitatea de a încheia afaceri;
3. contabilitate sistematic ă.
Spre deosebire de celelalte forme de întreprindere, cele capitaliste se bazeaz ă pe încheierea de
contracte de societate . Evolu ția și maturizarea acestor rela ții contractuale sunt deosebit de
semnificative pentru reflectarea dezvolt ării spiritului capitalist. În evolu ția formelor de asociere se
disting urm ătoarele faze:
− cea mai veche asocia ție, a c ărei origine urc ă pân ă în antichitatea Orientului, purta numele de
commenda și era deja încet ățenit ă în ora șele italiene la începutul secolului XII. Era consti tuit ă din
doi parteneri, unul participând cu banii ( socius stans ), cel ălalt cu presta ția ( socius tractator ).
Investitorul î și încredin ța (“comenda”) capitalul transportatorului, de regul ă pentru o singur ă
călătorie, aceasta fiind cea mai simpl ă combina ție posibil ă, prezentat ă pentru schematizarea rela ției;
− în secolul al XII-lea, în Genova și Vene ția func ționeaz ă deja a șa numita societas maris :
transportatorul oferea o parte din capital, de obic ei o treime. Pentru munca sa primea în mod
obi șnuit un sfert din profit, iar corespunz ător p ărții sale de capital i se cuvenea înc ă o treime din
rest, putând ajunge astfel pân ă la o p ătrime din profitul global. În total, el ajungea s ă primeasc ă o
jum ătate din suma veniturilor întregii afaceri;
− atât commenda , cât și societas maris aveau o durat ă scurt ă, fiind destinate unui num ăr mic de
călătorii, de regul ă una singur ă. Despre o „adev ărat ă asociere”, vera societas , nu poate fi vorba
decât atunci când un grup restrâns de persoane cont ribuiau cu sume de bani pe termen de câ țiva ani,
de cele mai multe ori pe cinci ani, în condi ții clar prev ăzute într-un contract scris. Cele mai durabile
asocieri „adev ărate” au fost cele care mobilizau resursele unei fa milii, astfel încât unii istorici au
considerat marea familie ca fiind „institu ția cea mai important ă în întreprinderea economic ă
particular ă”.
− În cazurile în care investi ția necesita capitaluri mai mari (ca de pild ă construc ția unei
ambarca țiuni mai mari), prietenii și cuno știn țele erau invita ți să devin ă de țin ători ai unei locum ,
părți din nav ă. Pe aceast ă cale mul ți indivizi puteau s ă ridice preten ții asupra veniturilor aduse de
nav ă. Date fiind riscurile întâmpinate în c ălătoriile efectuate, finan țarea transporturilor se f ăcea prin
„joint ventures”;
− treptat, contractan ții nu mai sunt rude sau prieteni, societ ățile c ăpătând numele de generale ,
libere sau în nume colectiv . Contractele sunt încheiate pe termen de trei sau șapte ani, putând fi

25 reînnoite. Apare problema r ăspunderii în caz de faliment. Pentru cei implica ți atât în investi ția de
capital cât și în conducerea efectiv ă a activit ății, r ăspunderea este cu întregul patrimoniu (când to ți
membrii particip ă activ avem de-a face cu societatea în nume colectiv ), în vreme ce pentru cei ce au
contribuit numai cu o parte din capital, r ăspunderea devine limitat ă la suma cu care au contribuit.
Specific ă îndeosebi Fran ței și coloniilor sale, aceast ă form ă de societate va lua numele de societate
în comandit ă.
Dac ă pân ă la acest nivel al evolu ției este folosit ă no țiunea de „societate”, având drept
corespondent în limba englez ă termenul „partnership”, forma de tranzi ție , sau cel pu țin o form ă
paralel ă a societ ății pe ac țiuni o reprezint ă „compania” cu regulament .
Companiile au fost de dou ă feluri: corporative ( reglementate < regulated ) și pe ac țiuni:
– cele reglementate erau asocieri de persoane, iar nu de capitaluri, î n care fiecare membru
efectua tranzac ții separate, încasând totalitatea beneficiilor și suportând singur pierderile. Acest gen
de forme de asociere a fost pu țin r ăspândit în afara Angliei.
– societ ățile pe ac țiuni au ap ărut ca asocieri de capitaluri, ale c ăror fonduri erau administrate de
func ționari numi ți sau ale și. Cuno știn țele în materie de afaceri ale ac ționarilor, precum și m ărimea
contribu țiilor lor devin nesemnificative. Investi ția asocia ților s-a concentrat treptat sub forma unor
părți de capital transferabile care puteau trece din mâ n ă în mân ă, f ără s ă distorsioneze structura
financiar ă sau opera țiunile societ ății. Progresul specific acestor societ ăți nu este confirmat decât
odat ă cu apari ția burselor de valori. În esen ță , societ ățile pe ac țiuni reprezint ă aceea și form ă de
manifestare a monopolurilor și a unit ății dintre concentrarea capitalului și stat.

2.3.2 Dezvoltarea sistemelor monetare și de credit

Vă intereseaz ă banii?A ți vrea s ă ave ți cât mai mul ți? Nu ar fi bine oare ca banii s ă fie suficient
de mul ți, astfel încât toat ă lumea s ă poat ă tr ăi bine? Câ ți bani ar trebui s ă fie pe pia ță ? Cine decide
cu privire la mul țimea și înmul țirea semnelor monetare? Cum se face distribu ția veniturilor în
societate? Care sunt mecanismele financiare care pe rmit ca unii s ă câ știge mult și al ții pu țin?
Vreme de peste aproape 2500 de ani (700 î.e.n.-1800 e.n.), în majoritatea economiilor de
schimb au func ționat a șa-numitele sisteme metaliste . Banii erau prezen ți pe pia ță sub forma pieselor
metalice (monezilor) realizate din metale pre țioase (aur și argint).
În urm ătorii 150 de ani (1800-1950), odat ă cu revolu ția industrial ă, a crescut oferta de bunuri
și servicii și, prin urmare, și cererea de bani. Metalele pre țioase p ăreau s ă nu fac ă fa ță cererilor de
„lichiditate”. De aceea, monezile din metale pre țioase au fost completate și, treptat, înlocuite cu
bancnote.
Dup ă 1950, bancnotele au fost completate și, în mare parte, înlocuite cu moneda electronic ă.
Posibilitatea înmul țirii banilor a crescut astfel, practic, nelimitat. O fi bine, oare…?
De regul ă, oamenii nu caut ă s ă în țeleag ă rostul normelor și regulilor dup ă care tr ăiesc, ci doar
să le foloseasc ă, urmându-le sau înc ălcându-le. Tot a șa, în privin ța banilor, se pare c ă nu este
important ă forma de prezentare a banilor (metal, bancnote sau electronic ă), ci doar valoarea dat ă de
puterea lor legal ă de cump ărare.
Mai mult decât în orice alt domeniu al vie ții economice, problemele monetare nu pot fi
în țelese fără o perspectiv ă istoric ă. În țelegerea fenomenelor și proceselor monetare este esen țial ă
pentru în țelegerea genezei și func țion ării economiei moderne.
Pentru evolu ția economiei mondiale a fost decisiv ă trecerea de la capacitatea restrâns ă a
băncilor de a emite moned ă în sistemul etalon-aur la capacitatea practic nelimitat ă de emisiune a
banilor de hârtie și, mai cu seam ă, a celor electronici.
2.3.2.1 Crearea b ăncilor centrale nu s-a putut realiza decât dup ă ce normele ecleziastice și
laice de interdic ție a împrumutului cu dobând ă au înregistrat bre șe considerabile.

26 No țiuni preliminare – defini ții: 17
• masa monetar ă = este alc ătuit ă din
A. Disponibilit ățile monetare propriu-zise : Numerarul (bancnotele, monedele divizionare,
cecurile la purt ător) – sunt lichidit ăți perfecte, apte s ă sting ă imediat o datorie.
B. Disponibilit ățile semimonetare : Economisiri și diferite tipuri de depozite (depozite la
vedere , bonuri de cas ă ale b ăncilor, depozite la termen , depuneri pe termen la Trezorerie, efecte de
comer ț negociabile etc.).
• agregate monetare = termen specific Sistemului Conturilor Na ționale (SCN); desemneaz ă
părțile constitutive ale masei monetare și semimonetare, ale instrumentelor de schimb și plat ă în
totalitatea lor; se constituie ca p ărți autonome prin: func țiile lor specifice; agen ții bancari și
financiari care le emit și le gestioneaz ă; circuitele pe care le efectueaz ă. Pân ă la al doilea r ăzboi
mondial prin no țiunea de moned ă era avut în vedere agregatul monetar M 1 respectiv numerarul
(monezi și bancnote). Importan ța expansiunii creditului a determinat luarea în con siderare și a
depozitelor la vedere și a unor depozite la termen incluse, al ături de numerar și cecuri, în agregatul
monetar M 2. Practic, prin mas ă monetar ă ast ăzi se în țelege agregatul monetar M 2.
• emisiune monetar ă = opera țiunea de creare a semnelor b ăne ști și de stocare a lor la emitent
în vederea punerii lor în circula ție. Numerarul (bancnote, bani de hârtie, monezi div izionare) este
pus în circula ție de emitent: Banca Central ă sau Ministerul Finan țelor;
• acoperirea emisiunii de moned ă = consta din stocul de aur și argint, eventual devize (valute
liber convertibile în metal pre țios, efecte de comer ț, titluri de stat – rente, obliga țiuni, bonuri de
tezaur etc.) pe care banca îl de ținea și a c ărui valoare, în general, era stabilit ă de legea monetar ă a
ță rii într-o propor ție fix ă fa ță de valoarea nominal ă a bancnotelor în circula ție sau a angajamentelor
la vedere (25-40%).
Așadar, în cadrul sistemului etalon aur emisiunea de moned ă fiduciar ă (moned ă-hârtie,
bancnote) nu putea dep ăș i anumite limite stabilite prin lege. În cazul în c are România era nevoit ă
să exporte aur (respectiv s ă efectueze pl ăți în aur), Banca Na țional ă era obligat ă s ă procedeze la
contrac ția propor țional ă a banilor în circula ție, respectiv s ă retrag ă bancnote de pe pia ță .18

• Baza emisiunii monetare fiduciare. În prima jum ătate a secolului al XIX-lea s-au conturat
dou ă orient ări teoretice:

Currency school = acoperirea emisiunii monetare numai cu metale pr e țioase

Banking school = acoperirea emisiunii monetare cu metale pre țioase și devize (în principal
efecte de comer ț);
• efect de comer ț = (instrument de plat ă și credit) document scris având form ă și con ținut
consacrate prin acte normative, reprezentând o obli ga ție a debitorului de a rambursa la scaden ță o
sum ă de bani determinat ă și de a pl ăti o dobând ă;
• cambie = denumire generic ă pentru efectele de comer ț, titluri negociabile care fac dovada
existen ței unei crean țe într-o sum ă determinat ă și pl ătibil ă imediat sau pe termen scurt (în genere de
90 de zile)
• scontarea cambiilor = cump ărarea de c ătre o banc ă comercial ă – contra unui comision – a
unor titluri de credit pe termen scurt (maximum trei luni) înainte de aju ngerea acestora la scaden ță ;
• rescontarea cambiilor = opera țiune efectuat ă de banca central ă în vederea aprovizion ării cu
lichidit ăți a b ăncilor comerciale, pe baza prezent ării de c ătre acestea a unui portofoliu de cambii
scontate de ele.
Odat ă cu permisiunea împrumutului cu dobând ă și legalizarea dobânzilor mai ridicate,
costurile scrierii contractelor și ale aplic ării constrângerilor decurgând din ele au început s ă se
diminueze. Reducerea costurilor de tranzac ție asociat ă cu abunden ța capitalului financiar provenit

17 Pentru termenii cu specific monetar-bamcar a se ve dea: Costin C. Kiri țescu, Emilian M. Dobrescu, Moneda –
Mic ă enciclopedie , Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1998, p. 13-14, 91-94, 182, 188-196 etc., prec um și: C. Mecu, D.
Pa șnicu (coord.), Teorie economic ă, vol.I, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2012, p. 77-83, 299-313.
18 În sistemele monetare contemporane emisiunea monet ar ă nu mai are alt ă restric ție decât „nevoile economiei”
sau „nevoile pie ții”.

27 din coloniile spaniole și olandeze au f ăcut posibil ă organizarea pe baze moderne a b ăncilor de
depozit, urmate de cele de emisiune și investi ții.
Prima banc ă modern ă este considerat ă a fi Banca Amsterdamului. Fondat ă în anul 1609 ca
banc ă de depozit acorda credite, emitea bilete asupra de pozitelor – biletele puteau fi negociate la
Burs ă. Aceste opera țiuni elementare comportau îns ă foarte pu țin credit , care nu lua niciodat ă forma
scontului și nu veneau în sprijinul întreprinderilor „economie i generale”. 19 Băncile din secolul al
XVIII-lea difereau de cele din zilele noastre din d ou ă puncte de vedere: a) nu acordau împrumuturi
decât persoanelor pe care le cuno șteau bine, nepracticând creditul pe scar ă larg ă a șa cum este el
practicat ast ăzi și, mai cu seam ă, scontul în mod sistematic; b) nu investeau în înt reprinderi
industriale sau comerciale, principalii lor debitor i continuând s ă fie statele sau monarhii. Dup ă
1815, func țiile institutelor de credit se diversific ă, angrenate fiind în sisteme na ționale, coordonate
de b ăncile centrale. 20
Băncile centrale au fost create în vederea stabiliz ării dreptului de monopol al emisiunii
monetare . Noua form ă de centralizare a creditului a fost inaugurat ă de Anglia înc ă din anul 1694,
urmat ă de Fran ța în 1800. B ăncii Angliei avea s ă i se confere, în 1742, privilegiul emisiunii, f ără ca,
nici ea, s ă acorde împrumuturi pentru investi țiile industriale. Pentru spa țiul germanic, centralizarea
sistemului bancar a demarat în Prusia în 1765 fiind des ăvâr șit ă în Germania unificat ă în anul 1875.
În linii mari, era copiat sistemul britanic, cu deo sebirea c ă statul participa într-o mai mare m ăsur ă la
numirea guvernatorilor în Fran ța, iar emisiunile nu erau legate în mod strict de a coperirea în aur.
Erau stabilite plafoane de emisiune (în Anglia, prin legea Bank Charter Act din 1844, un astfel de
plafon era fixat la 20 milioane £, respectiv aceast a era valoarea bancnotelor ce puteau fi emise fara
acoperire în aur), precum și un minimum de acoperire – de 30% în cazul B ăncii Reich-ului, de
exemplu. 21
Avântul societ ăților bancare este încadrabil în triada „c ăi ferate-fabric ă-banc ă”, a c ărei
dezvoltare exploziv ă este înregistrat ă, în mod diferen țiat pe ță ri și zone geografice, din al doilea
sfert al secolului al XIX-lea.
Dup ă 1800, aproximativ, opera țiunile bancare se diversific ă, cuprinzând:
a. schimburile valutare,
b. scontarea efectelor de comer ț,
c. gestiunea depozitelor spre fructificare,
d. emisiunea de bilete pl ătibile la purt ător (moned ă fiduciar ă),
e. plasarea de titluri – ac țiuni ale companiilor comerciale sau rente de stat – fără ca, pentru
aceste capitaluri, s ă se constituie o mare pia ță a capitalurilor, datorit ă num ărului înc ă redus de
subscriitori. B ăncile acestei perioade deservesc a șadar marele comer ț, primind în depozite
profiturile sale și scontând un volum tot mai ridicat de efecte comer ciale.
Aceast ă evolu ție nu putea avea loc f ără dezvoltarea burselor de valori: dup ă 1773 la Londra și
dup ă 1826 la Paris.
Dup ă 1850 începe perioada marilor b ănci, procesul de diversificare a serviciilor oferit e
amplificându-se pe dou ă direc ții, astfel:
• înmul țirea num ărului depun ătorilor și a volumului depozitelor lor: depozite la vedere, la
termen, opera țiuni în cont curent;
• utilizarea acestei mase de lichidit ăți în vederea acord ării de împrumuturi întreprinderilor,
păstrând rezerve de acoperire.

19 Cf. J.-A. Lesourd, Cl. Gerard, Nouvelle histoire economique, tome 1, le XIX e siecle , Armand Colin, Paris, 1976,
p. 66.
20 Dup ă întemeierea B ăncii Angliei (1694) și a B ăncii Fran ței (1800), Nederlandsche Bank avea s ă înlocuiasc ă în
1814 Banca Amsterdamului; urmeaz ă în 1817 Banca Spaniei și Banca Na țional ă a Austriei.
21 Banca Na țional ă a României a fost infiin țat ă in anul 1880, ca societate pe ac țiuni, r ăspunzând cerin țelor
sistemului financiar modern: emisiune, depozit, tra nsfer, credit, scont.

28 2.3.2.2 Formarea sistemelor monetare moderne.

No țiuni preliminare:
• titlul metalului pre țios = propor ția aurului fin (pur) prezent ă în aliaj (ex. 11/12 = „unsprezece
părți aur, o parte alte metale” sau 900‰ etc.);
• uncia de aur = 31,1035 grame aur fin;
• 1 lingou de aur = 400 uncii aur fin = 12,4414 kg aur fin;
• sistem monetar = ansamblul principiilor și normelor juridice și economice care reglementeaz ă
circula ția monetar ă în interiorul unei ță ri.

Principalele sisteme monetare
Pân ă la sfâr șitul secolului al XVIII-lea: perioada metalismului – banii se prezint ă în form ă
material ă (monezi de aur și argint), biletele de banc ă (bancnotele) având o utilizare restrâns ă și
sporadic ă;
1800-1914: perioada etalonului aur (gold standard) – banii se prezint ă sub form ă de monezi
din metal pre țios și bancnote din hârtie; emisiunea de moned ă-hârtie și moned ă divizionar ă din
metale comune – fiduciar ă – se efectua pe baza acoperirii cu metale pre țioase și devize.
Fiducia (it.) înseamn ă încredere , desemnând, într-o prim ă interpretare, încrederea
de țin ătorului de bancnote în emitentul lor, respectiv cre ditul pe care utilizatorul îl acorda
emitentului. Acesta din urm ă era ținut s ă pl ăteasc ă (s ă r ăscumpere) la cerere valoarea consemnat ă
pe bancnot ă cu o cantitate de metal pre țios, conform defini ției stabilite. Bancnotele erau
convertibile în aur și/sau argint. Un al doilea în țeles al cuvântului fiducia trimite la moneda-hârtie
propriu-zis ă, emis ă f ără acoperire în metal pre țios; e vorba, în aceast ă accep țiune, de încrederea
de țin ătorului în autoritatea monetar ă, practic în stat , consacrând termenul de mijloc legal de plat ă,
în loc de convertibil la cerere în aur sau argint.
• convertibilitate = însu șirea legal ă a unei monede de a putea fi preschimbat ă cu o alt ă
moned ă în mod liber prin vânzare și cump ărare pe pia ță ; ini țial, convertibilitatea se referea la
acoperirea efectiv ă a bancnotei cu metal pre țios conform defini ției legale a monedei respective.
Sistemul ETALON AUR s-a prezentat sub forma monometalismului (etalon aur sau etalon
argint) și bimetalismului (etalon „aur-argint”), fiind definit prin:
– circula ția monezilor din aur și/sau argint
– definirea monedei na ționale prin parit ăți în aur și/sau argint
– acoperirea emisiunii fiduciare cu aur și/sau argint potrivit defini ției date
Bimetalismul a fost practicat de toate ță rile în primele trei sferturi ale secolului al XIX- lea.
Dup ă 1875 majoritatea ță rilor renun ță la argint ca mijloc de circula ție, defini ție și acoperire
monetar ă. În pofida utiliz ării și a argintului ca moned ă, secolul al XIX-lea a fost denumit cu titlul
generic de secol al etalonului aur.
În condi țiile func țion ării sistemelor monometaliste „etalon aur”, „etalon argint” sau bimetaliste
(etalon „aur-argint”), convertibilitatea însemna dr eptul de țin ătorului unei sume în bancnote de a
pretinde în schimb de la banca emitent ă cantitatea de aur (argint) corespunz ătoare valorii nominale
a bancnotelor și con ținutului de metal stabilit prin lege pentru unitate a monetar ă respectiv ă (fiecare
bacnot ă purta înscris ă men țiunea: „pl ătibil purt ătorului la cerere”); convertibiltatea era asigurat ă
prin stocul de acoperire (aur, valut ă) de ținut obligatoriu de banc ă, precum și de acoperirea cu devize
(valute liber convertibile în metal pre țios, efecte de comer ț) a emisiunii de bancnote.
1918-1940 – perioada etalonului aur lingouri (gold bullion standard), respectiv a
etalonului aur-devize (gold-exchange standard) – mai poate fi definit ă perioada falsului etalon
aur întrucât majoritatea eforturilor de revenire la et alonul aur propriu-zis au fost sortite e șecului,
convertibilitatea banilor de hârtie în metal pre țios devenind limitat ă în cazul sistemului aur lingouri
(bancnotele puteau fi reconvertite în aur numai sub forma lingourilor, aceasta privind numai sumele
depăș ind cel pu țin valoarea unui lingou – Banca Angliei); acoperire a emisiunii de moned ă se putea
face covâr șitor în devize în cazul sistemului aur devize , sistem adoptat de Banca Na țional ă a
României.

29 1945-1971 – sistemul monetar de la Bretton Woods . În cadrul Conferin ței Monetare și
Financiare de la Bretton Woods (New Hampshire, SUA) din anul 1944 reprezentan ții a 45 de state
au pus bazele Sistemului Monetar Interna țional prin înfiin țarea Fondului Monetar Interna țional și a
Băncii Interna ționale pentru Reconstruc ție și Dezvoltare . Participan ții au acceptat propunerea de a
se renun ța la aur ca mijloc na țional de schimb și rezerv ă de acoperire a emisiunii de moned ă
fiduciar ă, emisiunea moedelor na ționale (bancnotelor) fiind acoperit ă cu dolari. Având în vedere
instaurarea hegemoniei SUA dup ă 1945, dolarul înlocuie ște aurul în tranzac țiile interna ționale,
metalul pre țios r ămânând un mijloc interguvernamental de efectuare a pl ăților și schimburilor.
Infla ția emisiunii de bancnote americane a dus la pr ăbu șirea sistemului în anul 1971.
Marile sisteme monetare na ționale dominante la nivel regional și mondial pân ă în anul
1914.
Sistemul monetar american – bimetalism (1792-1879); monometalism aur (1879-1934 ):
• denumirea de dolar adoptat ă în anul 1785;
• în anul 1792: este introdus bimetalismul;
• 1 dolar = 1,504 g aur fin sau 22,56 g Ag fin;
• raportul legal Au/Ag = 1/15;
• în anul 1879 S.U.A. renun ță la bimetalism și adopt ă monometalismul aur.
• valoarea legal ă stabilit ă în anul 1792 a r ămas neschimbat ă vreme de 141 de ani;
• pân ă în anul 1933 o uncie de aur fin costa 20 de dolari ;
• în urma devaloriz ării dolarului cu cca. 40%, începând din anul 1934 p ân ă în anul 1971 pre țul
unciei de aur fin a fost de 35 de dolari;
• în prezent (2012) dolarul apare depreciat de aproap e 50 de ori comparativ cu perioada 1934-
1971, o uncie de aur având pre țul de peste 1600 de dolari.

Sistemul monetar britanic – monometalism aur 1816-1931:
• stabilit prin legea din 22 iunie 1816;
• aurul este singurul etalon monetar: “ standard measure of value and legal tender for
payments without any limitation of amount ”;
• 1 lir ă sterlin ă ( pound, sovereign) = 7,988 g Au cu titlul de 11/12 sau 7,32 g Au fin;
• 1 lir ă sterlin ă = 104,6 g Ag fin;
• raportul legal Au/Ag = 1/14,29

Sistemul monetar francez – bimetalism 1803-1878:
• monometalism aur 1878-1928 stabilit prin legea din 17 Germinal an XI (7 aprilie 1803),
• 1 franc = 5 g Ag cu titlul de 900‰ sau 4,5 g Ag fin ,
• 1 franc = 0,32258 g Au cu titlul de 900 ‰ sau 0,290 33 g Au fin.
• 1 kg de Au cu titlul de 900 ‰ = 3100 fr. Fr.,
• 1 kg Ag cu titlul de 900 ‰ = 200 fr.fr.;
• raportul legal Au/Ag = 1/15,5.
Uniunea Monetar ă Latin ă
• a fost înfiin țat ă în anul 1865, având ca membri fondatori: Fran ța, Belgia, Italia, Elve ția;
• adopt ă sistemul monetar francez (bimetalism);
• monedele na ționale reprezentau acelea și parit ăți în aur și argint 1 franc francez = 1 franc
belgian = 1 lir ă italian ă = 1 franc elve țian = 0,29033 g aur fin sau 4,5 g argint fin.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul Temei nr. 2
Mecanismele și regulile economiei de pia ță au fost adoptate gradual, cu grade diferite de
interven ție din partea autorit ăților statale de-a lungul perioadei de tranzi ție de la feudalism la
capitalism. Decisive au fost transform ările produse în domeniul drepturilor de proprietate , al
sistemelor monetare și de credit, precum și al legisla ției privind economia real ă.

30 Un loc central îl de ține modificarea sistemelor monetare și financiar-bancare și crearea
sistemelor b ăncilor centrale de emisiune.
În contextul prezentat foarte sintetic în rândurile de mai sus are loc, dup ă 1859,
institu ționalizarea treptat ă și în România a economiei de pia ță . Sistemul legislativ economic a fost
structurat în leg ătur ă cu realizarea marilor reforme sociale și politice pân ă în anul 1914.

Concepte și termeni de re ținut:
concuren ță și ra ționalism economic; b ănci de emisiune; sistem de drept; sistem de drept
romano-germanic; sistem de drept de common law ; drept civil – drept comercial; drepturi de
proprietate; atributele dreptului de proprietate; s ociet ăți comerciale; societate cu r ăspundere
limitat ă; societate pe ac țiuni; emisiune monetar ă; acoperirea emisiunii monetare: currency
school/banking school; instrumente de plat ă și credit = titluri de credit (cambie); scontare –
rescontare; lombard – lombardare;

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Enumera ți domeniile institu ționale și elementele structurale supuse transform ării!
• În ce const ă deosebirea esen țial ă dintre sistemul de drept romano-germanic și cel de
common law consacrat ă pentru prima dat ă de Codul comercial francez de la 1807?
• Sunt institu țiile formale și informale menite s ă reflecte în egal ă m ăsur ă mentalit ățile, nevoia
de colaborare a membrilor societ ății? Putem vorbi de transform ări institu ționale efective și eficiente
atunci când:
a. constrângerile formale – legi, reguli, norme – t ind s ă modifice, într-un timp cât mai scurt,
mentalit ățile prin interven ția unui agent interior (statul) sau exterior (aloge n)?
sau atunci când:
b. constrângerile informale – tradi ții, obiceiuri, cutume – se modific ă lent, în ritmul propriu
comunit ății respective în mod natural, firesc?
• Preciza ți care din atributele dreptului de proprietate a de venit decisiv în epoca modern ă!
• Cum s-a constituit dreptul de dispozi ție asupra p ământului în sistemul juridic britanic?
• Cum s-a constituit dreptul de dispozi ție asupra p ământului în sistemul juridic continental
(francez, german etc.)?
• Când au devenit boierii proprietari funciari (cu dr ept de dispozi ție asupra p ământului
de ținut) în Ță rile Române? Dar ță ranii?
• Men ționa ți principalele faze ale evolu ției formelor de asociere în cadrul întreprinderilor de
tip capitalist.
• În ce consta asocierea de tip commenda ?
• Cum era distribuit profitul în cadrul asocierii de tipul societas maris ?
• Men ționa ți caracteristicile specifice „adev ăratei asocieri” de tip vera societas !
• Pute ți face leg ătura între no țiunea de locum și cea de ac țiune ?
• Preciza ți deosebirile dintre tr ăsăturile societ ății în nume colectiv și societatea cu r ăspundere
limitat ă!
• Prin ce se diferen țiaz ă companiile reglementate de societ ățile pe ac țiuni?
• Ce se în țelege prin „mas ă monetar ă”? Ce sunt „agregatele monetare”?
• Identifica ți specificul emisiunii și acoperirii emisiunii de moned ă fiduciar ă în perioada
etalonului aur comparativ cu sistemul actual.
• În ce const ă deosebirea dintre „currency school” și „banking school”?
• Ce se în țelege prin „efect de comer ț”? Ce este „cambia”?
• Ce reprezint ă scontarea și rescontarea cambiilor?
• Ce se în țelege prin sintagma „acoperire monetar ă”?
• De ce moneda-hârtie (bancnotele) se mai nume ște și „moned ă fiduciar ă”?

31 • Prin ce era definit sistemul „etalon aur” („gold st andard”)?
• Preciza ți în ce const ă deosebirea dintre sistemul „etalon aur” și sistemul „etalon aur-
lingouri”!
• Preciza ți în ce const ă deosebirea dintre sistemul „etalon aur” și sistemul „aur-devize”!
• Care a fost cauza pr ăbu șirii sistemului de la Bretton Woods?
• Preciza ți parit ățile monetare ale principalelor monede în condi țiile sistemului „etalon aur”.
• Care au fost ță rile membre ale Uniunii Monetare Latine?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 2
Adev ărat sau fals:
1. Folosinta, unul dintre atributele dreptului de proprietate, a devenit decisiv in epoca
moderna pentru definirea institutiei proprietatii.

Alegere:
1. Importanta relatiilor de proprietate nu poate fi inteleasa fara cunoasterea specificului
dreptului de proprietate in epoca moderna. Precizat i care dintre atributele dreptului modern de
proprietate este decisiv:
a. dreptul de posesiune
b. dreptul de folosinta
c. dreptul de dispozitie
d. dreptul de uzufruct
2. Adaptand dreptul roman la raporturile de tip cap italist, Codul civil francez din anul 1804
situeaza in centrul institutiilor de drept privat:
a. dreptul la libera initiativa
b. dreptul la munca
c. dreptul liberei circulatii a persoanelor
d. dreptul de proprietate burgheza
3. Cambia este:
a. o actiune;
b. o obligatiune;
c. o ipoteca;
d. un titlu de credit
4. Scontarea este:
a. cumpararea de catre o banca a unor obligatiuni;
b. cumpararea de catre o banca a unor titluri de cr edit pe termen scurt;
c. cumpararea de catre o banca a unor titluri de cr edit pe termen lung;
d. anticiparea incasarii unor creante.
5 . O uncie de aur fin este egala cu:
a. 5,18 gr. aur fin
b. 0,29033 gr. aur fin
c. 31,1035 gr. aur fin
d. 12,4414 kg. aur fin

Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Vreme de peste 700 de ani au evoluat, în mod nes istematizat, doua tipuri de legislatii care
au generat cele doua mari sisteme de drept: romano – ______________ și de common law. (Atentie!
Nu mai introduceti semne diacritice sau cuvinte de legatura!)
2. Modificarea fluxurilor financiare europene și mutarea centrelor de putere financiara
internationala este reflectata de insusi anul infii ntarii marilor banci. În Marea Britanie inceputuril e
centralizarii creditului au fost marcate de înfiint area Bancii Angliei in anul ______.

32
Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 2
1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 27, 49.
2. Kiri țescu, C. C., Dobrescu E. M., Moneda – Mic ă enciclopedie , Editura Enciclopedic ă,
Bucure ști, 1998, p. 13-14, 91-94, 182, 188-196.
3. Kiri țescu Costin, C., Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol.I, Buc., Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști 1997, p. 217-223, 237-243.
4. Madgearu, Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 9-19.
5. Mecu, C. , Pa șnicu, D., (coord.), Teorie economic ă, vol.I, Editura Funda ției România de
Mâine , Bucure ști, 2012, p. 77-83, 299-313.
6. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 30-
33.