Economia si politica la feminin [609429]

Economia si politica la feminin
Dr.Andreea Paul
Când vremea unei idei a sosit, nimic nu o mai poate st ăvili: sfâr șitul
masculocra ției
Să scăpăm odată de înaltul grad de ipocrizie al discu rsurilor privind „locul femeii în
societate”. Ziua de 8 martie ne îndreapt ă gândurile, mai mult poate decât în alte zile,
către persoanele cele mai dragi din via ța noastră. E foarte frumos c ă așa stau
lucrurile. Totu și, data de 8 martie ar trebui s ă fie și un moment al bilan țului. Unde
suntem, dup ă decenii bune de comunism și după douăzeci și doi de ani de
democra ție?
Stăm, firește, mai bine decât acum un secol. De pild ă, răzbat puțin mai des
argumentele pentru ca statutul femeilor s ă devină unul de partener cu drepturi,
obligații și șanse egale. Voi prezenta în continuare câteva, de natur ă economic ă,
socială și politică.

Economia la feminin

Femeile reprezint ă un rezervor de energii pe care nimeni nu î și mai poate permite s ă
îl ignore, având un nivel de preg ătire mai ridicat, poft ă de munc ă, ambiție și
ingeniozitate.
Datele statistice sunt concludente în acest sens. Rata șomajului în rândul femeilor a
fost mai redus ă decât a b ărbaților în România înc ă din anul 2010 și își păstrează
tendința și în prima lun ă din anul 2012, ajungând la 6,6% fa ță de 7,8% în cazul
bărbaților. Pe de alt ă parte, de și alții au rate de ocupare mai mici, și în România
procentul femeilor angajate era în 2010 relativ sc ăzut. Astfel, 52% dintre femeile din
România erau angajate (sub media UE-27 de 58,2% la femei și 70% la b ărbații cu
vârste între 15 și 64 de ani).
Persoanele de gen feminin înscrise în înv ățământul universitar au devenit
majoritare,de ținând o pondere de 55% din total în anul 2010. Iar rezultatele se v ăd
de ceva vreme: diferen ța gradului de ocupare a for ței de munc ă dintre femei și
bărbați scade la doar câteva procente în cazul persoanelor cu studii superioare. În
România anului 2010, 46% dintre femeile cu studii minime și 68% dintre b ărbații din
aceeași categorie erau angaja ți. În cazul persoanelor cu studii medii, gradul de
ocupare era de 61% în cazul femeilor și de 76% în cazul b ărbaților. În cazul
persoanelor cu studii superioare, 85% dintre femei și 86% dintre b ărbați erau
angajați.
Numărul de femei aflate la conducerea companiilor române ști nou înfiin țate este în
creștere: 40% din totalul companiilor aveau o femeie manager în anul 2009, fa ță de
29% în anul 2006. De altfel, România se afl ă în topul țărilor cu femei aflate în pozi ții
de conducere în companii, cu o pondere de 34% femei în stru cturile de conducere în
anul 2011.
Promovarea femeilor în pozi ții de top nu ține doar de a avea egalitate la nivelul
cifrelor. În mediul de afaceri, diferen ța pozitivă notabilă dată de prezen ța femeilor a
fost adesea semnalat ă, subliniind cre șterea performan țelor financiare, a eficien ței
organiza ționale și a inovației, înclina ția spre responsabilitatea social ă corporatist ă,
grija față de mediul înconjur ător și, în general, respectul fa ță de obliga țiile morale.
Dar nu numai num ărul femeilor aflate în posturi de conducere a crescut, ci și numărul
femeilor care lucreaz ă în străinătate; conform estim ărilor proprii, ele reprezint ă mai

bine de jum ătate din num ărul românilor pleca ți la munc ă în afară. Or, acest aspect
merită subliniat întrucât atrage aten ția asupra problemelor grave cu care se confrunt ă
familiile în România de ast ăzi.
Potrivit unui studiu recent publicat de Eurostat, riscul de s ărăcie și excluziune
socialăafecteaz ă în măsură ușor mai ridicat ă femeile din Uniunea European ă, fiind
cuantificat în medie la 25% în cazul femeilor și 22% în cazul b ărbaților. În România și
Bulgaria, procentele sunt îns ă aproape duble: 42%, respectiv 43,3% pentru femei și
40,8%, respectiv 39,8 % pentru b ărbații din aceste țări.
Astfel, de și reprezint ă semnificativ peste jum ătate din popula ția țării, doar 52% dintre
românce sunt active pe pia ța muncii oficiale. Nu avem date exacte cu privire la cele
care lucreaz ă în străinătate, de cele mai multe ori în condi ții extrem de precare. Știm,
în schimb, c ă femeile continu ă să ducă greul în gospod ării și că ele se ocup ă de
educația copiilor înc ă de la cele mai fragede vârste. 85% dintre concediile de
creștere a copilului în anul 2011 sunt solicitate de femei. Or, aici sim țim lipsa
politicilor pro-familie, care s ă vină în sprijinul mamelor și a concilierii între munc ă și
viața de familie. Num ărul creșelor și a grădinițelor a sc ăzut cu 85% în perioada 1990-
2010, de și numărul de copii s-a diminuat cu doar 13,5%. Rata mortalit ății infantile în
România este de 9,8‰, cea mai ridicat ă din UE.
Învățând din bunele practici europene, Fran ța oferă opțiuni multiple pentru a sprijini
mamele în îngrijirea c opiilor. Au fost înfiin țate creșe și grădinițe cu programe
prelungite care ofer ă servicii de înalt ă calitate pentru îngrijirea copiilor înc ă de la 2
luni și centre de agrement și alte facilit ăți de îngrijire a copiilor în afara orelor de
școală și în timpul vacan țelor. A luat fiin ță un sistem special de îngrijire prin
intermediul bonelor. Bonele sunt persoane care urmeaz ă cursuri de preg ătire în
acest domeniu și au posibilitatea de a supraveghea pân ă la patru copii la domiciliul
propriu. Danemarca a implementat și ea sistemul „Bunicul de rezerv ă”. Pensionarii
pot avea grij ă de copii bolnavi în lipsa p ărinților care trebuie s ă se întoarc ă la locul de
muncă. Bunicii urmeaz ă inițial cursuri de prim ajutor și de cunoa ștere a bolilor
copilăriei. Statul danez aloc ă fonduri pentru acest program, care poate fi gestionat
inclusiv de asocia ții non-profit. P ărinții contribuie cu sprijin financiar simbolic.
Nu spun c ă aceste bune practici ar trebui copiate pur și simplu. Spun doar c ă
îngrijirea copiilor și sprijinirea mamelor care lucreaz ă sau ar vrea s ă lucreze este o
uriașăresponsabilitate public ă. În lipsa unor politici clare în acest sens, va fi dificil s ă
discutăm despre cre șterea ratei de ocupare în România și despre accesul la educa ție
pentru copii.
La celălalt pol de vârst ă, problemele devin acute. Speran ța de viață la naștere a
ajuns la 77 ani în rândul femeilor în anul 2009. De și durata medie a vie ții a crescut la
ambele sexe, femeile au o durat ă medie a vie ții mai mare cu 7,41 ani decât b ărbații,
diferența dintre sexe fiind mai mare fa ță de anul anterior (7,19 ani în 2008). Cum,
repet, doar 52% dintre fe mei sunt prezente pe pia ța muncii, iar multe dintre cele
plecate în str ăinătate nu cotizeaz ă la un fond de pensii, în câ țiva ani situa ția poate
deveni dramatic ă.
Din păcate, plusul de responsabilitate sau grij ă față de ceilal ți adus de prezen ța
femeilor în via ța politică este mai greu de cuantificat. Dar trecerea discu ției de la
evidențe bazate pe cifre la exemple gr ăitoare din via ța de zi cu zi e la fel de
relevantă.
Suedia, statul din UE cu cea mai mare prezen ță a femeilor în Parlamentul Na țional
(45%) și cu 12 femei ministru din 25 de mi nistere, este pr intr-o „frumoas ă
coinciden ță”, statul cel mai invidiat pentru nivelul de bun ăstare, politici sociale
coerente, echilibru între munc ă și viața de familie.

Prin urmare, cred c ă o mai echitabil ă reprezentare a femeilor în via ța politică ar duce
atât la formularea și aplicarea unor politici coerente în interesul femeilor, cât și la
împrospătarea unei clase politice despre care foarte mul ți români nu au o p ărere prea
bună.
Nu doar femeile pl ătesc prețul discrimin ării. Fiecare în parte avem de suferit pentru
că nu știm sau nu vrem s ă valorificăm potențialul a mai mult de jum ătate din
populația României.
Competen ța, curajul, empatia, viziunea și integritatea sunt cele mai des invocate
calități ale unui lider politic. Dominat în propor ție de peste 90% de decinde ți de gen
masculin, tabloul politic românesc î ți creează aparența unei masculocra ții. Nu mai e o
noutate pentru nimeni c ă româncele sunt mult mai slab reprezentate decât cet ățenele
europene. Inevitabil se ridic ă întrebările: de ce? ce e de f ăcut? acționăm sau lăsăm
inerția istoriei s ă curgă de la sine?

Ce scrie pe chenarul tabl oului politic al masculocra ției?

Nicio femeie pre ședintă. Nicio femeie prim-ministru. Nicio ministr ă a finanțelor sau a
economiei pân ă în prezent. Avem chiar și o mulțime de pre ședinte de Consiliu
Județean, din p ăcate, o mul țime vidă. Însăși masculinizarea func țiilor reprezint ă o
discriminare lingvistic ă care va trebui corectat ă de către speciali ști, iar când le
feminizăm se transform ă deseori în diminutive sau cl ădesc sensuri peiorative –
recomand Luce Irigaray pentru cârcotit orii care vor ataca acordul de gen.
În Parlamentul României întâln im o femeie la fiecare 9 b ărbați și o președintă de
Cameră. În Guvern avem o singur ă doamnă ministră. Doar Malta și Ungaria ne
flancheaz ă îndeaproape pentru a nu c ădea și aici la coada clasamentului european.
La polul opus se afl ă suedezele, unde distribu ția de gen în rândul deciden ților este
aproape echilibrat ă, cu 45% femei în Parlamentul Na țional și cu 12 doamne ministru
din 25 de portofolii. Țările nordice urmeaz ă îndeaproape modelul suedez.
România se num ără printre cele 7 țări europene cu o singur ă femeie ministru, al ături
de Grecia, Slovacia, Slovenia, Cehi a, Estonia, Ungaria. Colegii no ștri se vor gr ăbi să
ne aminteasc ă că nu demult a fost chiar mai r ău. În ultimii 22 de ani, din cele 16
guverne aflate la conducere, de-a lungul a cinci guvern ări nicio femeie nu a condus
vreun minister. Este vor ba de primele trei guvern ări de dup ă ’89: P. Roman I și II
(dec. 1989 – iun. 1990 și iun.-dec. 1990) și Th. Stolojan (oct. 1991 – nov. 1992), iar
apoi în timpul guvenului V. Ciorbea (dec. 1996 – apr. 1998) și R. Vasile (apr. 1998 –
dec. 1999).
Pentru prima dat ă o femeie de ține funcția de ministru în timpul guvern ării N. Văcăroiu
(nov. 1992 – dec. 1996), când Daniela Barto ș preia portofoliul Ministerului S ănătății,
pentru aproape 4 luni, în anul 1996. Cea mai mare prezen ță feminină o regăsim în
timpul guvern ării lui A. N ăstase, în perioada 2000-2004, cu opt doamne ministre.
Din 2008, Roberta Anastase este românca cu cea mai înalt ă funcție în statul român:
președinția Camerei Deputa ților.
Cel mai des câ știgat portofoliu de c ătre politiciene este cel al Ministerului Muncii, pe
parcursul a 5 guvern ări în ultimii 22 de ani: Is ărescu, Năstase, Tăriceanu II, Boc V și
Ungureanu.
În schimb, cinci femei șefe de stat – Finlanda, Lituania, reginele din Marea Britanie,
Danemarca, Olanda – și trei prim-ministre –Germ ania, Danemarca, Slovacia –
hotărăsc soarta statelor europene. Cinci țări europene – Suedia, Danemarca, Belgia,
Cipru și Ungaria– au ministre ale economiei. În alte patru state – Finlanda,
Danemarca, Austria și Lituania – doamnele conduc finan țele țării. Refuzul meu de a

prelua mandatul ministerului ec onomiei a iscat rapid o declara ție amuzant ă a
economistului Bl ănculescu: „ și-a recunoscut limitele (…) mi nistrul economiei ar trebui
în primul rând s ă fie bărbat”.

De ce? Ce e de f ăcut?

Am demarat de ceva timp o b ătălie cu subcultura uman ă și o campanie public ă care
vizează mai buna reprezentare de gen în politic ă: www.femeileinpolitica.ro .
Experien ța țărilor cu tradi ție democratic ă din Europa arat ă limpede cât de necesar ă
este și cât de benefic ă poate fi implicarea mai sus ținută a doamnelor în via ța „cetății”.
Nu ar strica, mi-am zis eu, s ă învățăm din experien ța altora. Nu întâmpl ător, statele
cu cele mai ridicate nivele de dezvoltare și cu cele mai reduse nivele ale corup ției au
rezolvat într-o form ă sau alta și problema discrimin ării de gen în via ța publică, prin
aplicarea cotei minimale de gen legiferate sau vo luntare în interiorul partidelor politice
sau prin echilibrul perfect de gen în mass-media pe perioada campaniilor electorale.
Prin urmare, con știentă că de la sine lucrurile nu se vo r schimba sau se vor schimba
extrem de greu, am sus ținut un proiect prin care partidele politice s ă fie obligate prin
lege ca la alegerile locale și parlamentare s ă se prezinte o list ă de candida ți pe care
femeile s ă se regăsească în propor ție de minimum 30% pentru a se alinia la startul
competiției pe colegii uninominale. Acela și procent îl sus țin și în cazul mandatelor
guvernamentale.
Imediat, ini țiativa a fost taxat ă drept „feminist ă”, „discriminatorie” (chiar dac ă pozitiv),
favorabil ă „favoritelor” unuia sau altuia și defavorabil ă cetățenilor cu drept de vot,
„obligați” chipurile s ă aleagă de pe o list ă „impusă”. Au existat voci care au pretins c ă
o asemenea m ăsură de promovare a femeilor nu este necesar ă fiindcă nimeni nu le
împiedică pe femei s ă promoveze. Unii au pretins, mai sonor sau mai în surdin ă, că
femeile nu sunt interesate de politic ă și nici nu sunt f ăcute pentru a șa ceva. Altele s-
au declarat de acord, dar au vo tat sistematic împotriva m ăsurilor efective.
Niciuna dintre aceste etichete și afirmații nu este adev ărată. Nu este vorba aici de
feminism, ci de reprezentare politic ă echitabil ă. De altfel, România nu respect ă un
singur obiectiv din cele zece Obiective de Dezvoltare ale Mileniului: egalitatea de
șanse între femei și bărbați.
Nu este vorba de o discriminare pozitiv ă – termenul se aplic ă minorităților, or femeile
reprezint ă mai bine de jum ătate din popula ția țării –, ci de corectarea unui
dezechilibru v ădit de reprezentare politic ă nejustificat. Voi reveni asupra acestui
aspect.
Votul este uninominal iar cet ățenii pot alege pe cine doresc dintre candida ți, în
funcție de propriile lor crit erii. Nu sunt obliga ți să o voteze pe doamna Y doar fiindc ă
e femeie. În schimb, doamna Y are mai multe șanse să ajungă să-și poată dovedi
calitățile de om politic dac ă are aceast ă șansă. Iar liderii partidelor nu î și pot permite
riscul să promoveze 30% de „favorite” lipsite de competen țe reale în condi țiile în
care, repet, votul este unul nominal.
Cât despre generaliz ări de genul „femeile nu- și doresc” sau „femeile nu sunt
capabile”, sper c ă nu mai e nevoie s ă demonstrez c ă se bazeaz ă, ca orice
generalizare for țată, majoritar pe prejudec ăți. De pild ă, refuzul meu a avut o ra țiune
solidă, pe care cred c ă orice persoan ă matură politic o în țelege. Pe de o parte, nu am
vrut să creez o problem ă gratuită noului Guvern în urma ca mpaniei mediatice care a
creat și amplificat motivele halucinante, neser ioase, de incompatibilitate la adresa
mea. Pe de alt ă parte, mandatul scurt nu mi-ar fi permis s ă conciliez ac țiunea pe
termen lung, viziunea mea pentru acest mi nister, în care roadele s-ar fi v ăzut în viitor,

cu ceea ce îmi cerea politica, adic ă acțiuni pe termen scurt, cu impact imagistic care
nu mă caracterizeaz ă. Așadar, am ales s ă fac parte din aceea și echipă, în al cincilea
an în care coordonez program ul de guvernare al PDL.
Nu trăim într-o lume perfect ă, oricât de mult ne-am dori. Ameliorarea lucrurilor este
însă posibilă și, din punctul meu de v edere, implicarea activ ă, responsabil ă, susținută
a femeilor în societate, economie și politică reprezint ă o soluție viabilă.
Un prim argument ar fi cel economic. Cum s ă revenim la cre șterea economic ă de
dinaintea crizei dac ă nu folosim peste jum ătate din resursele umane ale acestei
națiuni: resursele feminine? Nu avem nicio șansă. Nu în stilul proxenet recomandat
nu de mult de primarul Constan ței… Șansa noastr ă stă în munc ă, în respect, în
talent, în creativitate și în toleran ță.
Al doilea argument ține de problemele cu care se confrunt ă femeile din România.
Statisticile vorbesc despre o cantitate enorm ă de munc ă neplătită efectuat ă în afara
orelor de munc ă remunerate, despre diferen țe ilegitime de salarizare în defavoarea
lor, despre un grad inadminisbil de ridicat de violen ță în familie, despre sc ăderea
numărului de cre șe și de gradini țe cu 85% în ultimii 22 de ani. Or, cred c ă prezența
mai multor femei în via ța politică ar spori șansele ca dificult ățile legislative și
comportamentale pe care le au de înfruntat sau prejudec ățile pe care le au de
depășit să fie abordate și rezolvate.
Al treilea argument este nevoia de împrosp ătare a clasei politice autohtone. Abia
atunci când mecanismele de selec ție și de promovare a oamenilor politici vor începe
să se apropie de ceea ce ar trebui s ă fie, adică de un model bazat pe valoare real ă,
pe competen țe, pe munc ă, pe echilibru – inclusiv de gen –‚ pe integritate, atunci vom
avea motive s ă sperăm într-o aliniere la standar dele ridicate de trai ale
„occidentalilor”. Clasa politic ă nu este îns ă ușor dispus ă să se alinieze la un
asemenea model. Introducerea unui sistem de cote de gen în cazul candidaturilor la
alegerile locale și parlamentare ar obliga-o s ă reacționeze, ceea ce ar fi un lucru
foarte bun.
Discriminarea pozitiv ă poate exista numai în cazul și în contrabalansarea
discrimin ării negative
Discriminarea negativ ă este atât de înr ădăcinată încât simpla transpunere la genul
feminin a unei func ții de autoritate, cum este cea de pre ședinte al Camerei
Deputaților, stârne ște vajnice și falice furtuni de orgolii. Nu sunt tolerate decât, cel
mult, diminutive, precum prim ăriță și doctoriță.
Ceea ce se nume ște discriminare pozitiv ă este, deci, o simpl ă repunere a bunului-
simț în locul s ău firesc: în via ță, nu în cărți.
Cota minim ă de reprezentare de gen, adic ă procent minim de participare la decizia
politică, fie că înseamn ă cotă minimă de acordare de portofolii ministeriale, fie o cot ă
minimă a locurilor elective, nu decorative în competi țiile electorale parlamentare ori la
alegerile locale, înseamn ă că se taie din machoismul care, acum, guverneaz ă spațiul
politic românesc.
Am întocmit un proiect de act normativ de nivelul legii, unul adev ărat, gândit, studiat,
pentru introducerea acestei cote mi nimale de gen. Sunt în faz ă de promovare politic ă
după încheierea dezbaterii publice.
Negocierea politic ă este faza cea mai grea, faza invizibil ă a muncii politice. Orice
tratare cu superficialitate a acestei faze conduce la respingerea proiectului în public,
așa cum s-a întâmplat cu precedentele tentat ive ale altora, cu rol pur imagologic.
Până la urmă este nevoie de un mic impuls, nu de o revolu ție așa cum pare în ochii
prăpăstioși ai frustra ților de gen – acei machoi ști de care v ă spuneam. Acest mic
impuls este denumit, pentru a fi jenat, discriminare pozitiv ă. Eu îl numesc bun-sim ț.

E important ca m ăcar în vremuri de r ăstriște să înțelegem valoarea egalit ății de
șanse, de drepturi și de tratament, a reprezent ării echitabile și echilibrate a
intereselor tuturor. Nu sus țin în ruptul capului inversarea ponderilor, ci echilibrarea
lor. Dacă am avea un Parlament cu 90% femei, m-a ș întoarce s ă lupt pentru acela și
principiu democratic al echilibrului rela tiv de gen, dar în acest caz ipotetic, în
favoarea b ărbaților.

Vă invit sa vizita ți site-ul de consultarea public ă privind îmbun ătățirea reprezent ării
politice de gen în România și să vă exprima ți opinia: http://www.femeileinpolitica.ro/