Raportul indeplineste conditiile cerute [609405]

Raportul indeplineste conditiile cerute
in Conventia de Colaborare Stiintifica

Sef departament DFNA,
Dr. Florin Constantin

Responsabil Proiect
Dr. Bogdan Constantinescu

AURUL ALUVIONAR din ROMÂNI A: SURSELE SI IMPORTAN ȚA GEOLOGO-
ARHEOLOGIC Ă

ZĂCĂMINTELE SECUNDARE DE AUR SI ROLUL LOR ÎN ECONOMIA MONDIAL Ă

Aurul este un element a c ărei abunden ță în crusta terestr ă este de ordinul 0,004 ppm.
Deoarece are un caracter siderofil, în ansamblul P ământului abunden ța sa este mai ridicat ă, de cca
0,7 ppm. Datorit ă inerț iei sale chimice, aurul se întâlne ște în primul rând ca aur nativ . O alta
proprietate importantă este greutatea specific ă mare, motiv pentru care aurul este g ăsit în depozite
sedimentare de tip placers. Conform Dic ționarului de Geologie, pentru a fi placers coloana de
aluviuni (nisipuri, pietri șuri), trebuie să aibă o grosime de 10 cm, iar con ținutul de metal – pe o
grosime de cel pu țin 30 cm – s ă fie de cca. 70% (Anastasiu et al., 2007).
Aurul extras de om la începuturile istoriei utilizarii sale provenea din depozite aluviale
(placersuri neconsolidate, de vârst ă cuaternar ă) și placersuri fosile (paleoplacersuri) , adică din
zăcăminte secundare , din cel pu țin două cauze: pe de o parte, culoarea și luciul caracteristice,
gratie inerț iei sale chimice, au atras aten ția omului primitiv, iar pe de alt ă parte, în zacamintele
aluvionare, aurul atinge în general concentra ții mai mari decât în z ăcămintele primare, deoarece
procesele de dezagregare, transport și eroziune, la care se adaug ă greutatea specifica și stab ilitatea
chimică ridicate, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor, fapt ce a permis o vvaalloorriiffiiccaarree
aarrttiizzaannaallăă. Mult mai târziu, aurul a fost g ăsit în geodele de cuar ț din filoanele aurifere, care ap ăreau
la zi, și ca urmare a început cea de a doua etap ă în istoria extrac ției aurului, mmiinneerriittuull.
  Zăcămintele secundare se formeaz ă pe seama celor primare, în urma dezagregarii și alterării
minereurilor aurifere. Materialul rezultat a fost transportat, apoi depus, aurul concentrându-se
alături de mineralele cu greutate specific ă > decât a bromoformului (=2,89 g/cm3), numite minerale
grele . Aurul și celelalte minerale grele formeaz ă asociații caracteristice în aluviuni cuaternare
(nisipuri, gresii), care permit stabilirea unor arii surs ă, sau care indică un anumit grad de maturitate
al depozitului respectiv. Concentra țiile de minerale grele au valoare economic ă. În zăcămintele
secundare aurul apare ca pulbere,
graunți, foițe, solzi, plachete,
plăci, discuri, deci cu morfologie
variabilă și dimensiuni
microscopice, submilimetrice, milimetrice, mai rar mai mari.
Zacaminte
epitermale
12%Zacaminte tip
porphyry Cu-Au
10%Zacaminte
gazduite de roci
sedimentare
(inclusiv tip Carlin)
12%Zacaminte
gazduite de
centuri de sisturi
verz i
9%Alte tipuri de
zacaminte
7%Paleoplacersuri
(tip
Withwatersrand)
50%

Placersurile iau naș tere în
faciesurile fluviatile și deltaice

mature. Formarea lor depinde de intensitatea cu care s-au manifestat procesele de eroziune,
transport și depunere a mineralelor grele, a aurului în particular.  Zăcămintele secundare de aur sunt
importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveste a portul la cantitatea de
aur extras ă la nivel mondial fiind de cca. 50% în cazul paleoplacersurilor, și sub 7% daca se discuta
de aurul aluvionar (fig. 1).

Dup ă Gimbutas (1989), descoperirea aurului în pietri șurile și nisipurile ba zinelor râurilor și
pârâurilor a avut loc în jurul anului 4000 î.Chr., îns ă există autori care o plaseaz ă mult mai timpuriu
în jurul mileniului VII (Deshayes, 1976 în Manilici & Manilici , 2002). Dovezile arheologice directe
plaseză începuturile exploat ării aurului aluviona r în jurul anului 3000 î.Chr. în India, 1765 î. Chr. în
China, 1400 î.Chr. în Europa, 1200 î. Chr. în Peru, 1122 î.Chr. în Corea și 900 î.Chr. în Indonezia
(Popescu et al., 2007). Oricum exist ă părerea cvasiunanim ă că aauurruull nnaattiivv eessttee pprriimmuull mmeettaall
rreemmaarrccaatt ddee oomm ppee ssuupprraaffaațțaa ssccooaarrțțeeii tteerreessttrree (Manilici & Manilici, 2002).

Colectarea aurului din aluviuni a permis utilizarea lui alaturi de chihlimbar și agat la
confecționarea bijuteriilor neolitice (Manil ici & Manilici, 2002). De altfel, și primele obiecte de aur
ale civiliza țiilor antice au fost lucrate integr al din metal nativ. Mitologia greacă amintește în acest
sens “expedi ția argonau ților în ținutul Colchidei pentru aflarea lânei de aur”.
Descoperirea aurului în aluviunile unor râuri a creat premisele exploat ării acestora și a
descoperirii de noi zacaminte.
În istoria mai recent ă a omenirii, aurul aluvionar avea s ă joace din nou un rol esen țial,
descoperirea lui în anumite zone al e Globului fiind la originea declan șării celebrelor “ febre ale
aurului” , care le-au adus bun ăstare și progres; un moment crucial în istoria exploat ării aurului l-a
reprezentat descoperirea în anul 1848 a primei pepite de aur pe Valea Sacramento , la Sutter's Mill
(California). Aceasta a declan șat așa numita “febra a aurului californian’’, care s-a extins ulterior și
în Nevada, implicând peste o jum ătate de milion de oameni. Ca urmare a acestei activit ăți miniere
intense, între 1849 și 1869 produc ția de aur a Californiei a variat între 77 și 93 t anual (fig. 2).
“Febra aurului australiană” (sau “
victoriană”) a început în anul 1851, odat ă cu descoperirea
primului z ăcăm ânt de aur aluvial, în apropiere de Bathurst (New South Wales).
În anul 1896 se declan șează cea mai dramatic ă si important ă febră a aurului din istorie,
cunoscută sub numele de “febra aurului din Klondike” . Deși unii autori men ționează că în zonă au
fost descoperite placersuri aurifere în cepând cu anul 1893, oficial se consider ă că febra a fost
declanșată de descoperirea unei pepite de aur în intestinele unui pe ște pescuit din râul Tabbit Creek ,
afluent al râului Yukon, regiunea Klondike , la granița dintre Alaska și Canada (Popescu et al., 2007).

0100200300400500600700800
1493-1600
1601-1700
1701-1800
1801-18101811-1820
1821-1830
1831-18401841-18501851-1855
1856-1860
1861-18651866-1870
1871-1875
1876-18801881-1885
1886-1890
1891-18951896-19001901-1905
1906-1910
1911-19151916-1920
1921-1925
1926-1930tone aur/an

Fig. 2. Evolu ția producției
mondiale de aur de la descoperirea Americii până în preajma primului
Război Mondial (date
după Haiduc , 1940)
(Popescu et al., 2007)
Se observă impactul
“febrei aurului” din California și Klondyke
(Alaska) asupra producț iei
mondiale de aur. CaliforniaAlaska

Tămaș-Bădescu (2010) menț ionează cca. 241 de placersuri aurifere la nivel mondial, care ar
putea fi rentabile economic ținând cont de tehnologia și exigențele actuale ale unui proiect minier ,
dar numărul și extinderea lor sunt mult mai mari. Cele mai multe sunt localizate în vestul SUA și în
Alaska (fig. 3).

Fig. 3. Localizarea placersurilor aurifere și rezerva geologic ă calculată pentru acestea (T ămaș-Bădescu, 2010)
Distribuția aleatorie a aurului în z ăcămintelor aluvionare, precum și exigențele legate de
protecția mediului, creeaz ă mari dificult ăți în exploatarea placersurilor. De aceea, pentru cele mai
multe placersuri aurifere, se consider ă că exploatarea este deocamdat ă neatractiv ă, prin urmare
datele geologice despre acest tip de z ăcăminte sunt limitate.
Cantitatea total ă de aur prezentat ă de același autor pentru placersurile aurifere recente și fosile
variază între cca. 0,2 t – > 2 miliarde t (fig. 4), media aritmetic ă fiind de cca . 462 t.
 

Frecvent a cumulat a (%)20 40 60 80 100 120 140 160 180Numarul zacamintelo r
02004006008001000Total au r (tone)
Total au r (t)n = 196
Carletonville (Africa de Sud) ~ 20070 t
Welkom (Africa de Sud) ~ 18760 t
Central Rand (Africa de Sud) ~ 9425 t
East Rand (Africa de Sud) ~ 8780 t
Klerksdorp (Africa de Sud) ~ 8575 t
Evander (Africa de Sud) ~ 3700 t
Pass Peak Formation (SUA) ~ 1431t
Tarkwa (Ghana) ~ 1190 tZacaminte cu > 1000 t Au (~ 0.5% )
Oregon Gulch (SUA)
Fairbanks (SUA)
Hammonton (SUA)
Nome (SUA)
Dambuki (Rusia)
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%Fig. 4. Frecven ța cumulat ă a cantității
totale de aur pentru placersurile
aurifere (T ămaș-Bădescu, 2010)

Din punct de vedere al cantităț ii totale de aur ce le con țin, cele mai importante z ăcăminte (fig.
3, 4 ) sunt (Tă maș-Bădescu, 2010): Carletonville ( cca. 20070 t), Welkom ( cca. 18760 t), Central
Rand ( cca. 9425 t), East Rand ( cca. 8780 t), Klerksdorp ( cca. 8575 t), Evander, Africa de Sud ( cca.
3700 t), Tarkwa, Ghana (cca . 1190 t), Pass Peak Formation ( cca. 1431 t), Oregon Gulch (cca. 815
t), Fairbanks ( cca. 499 t), Hammonton ( cca. 334 t), Nome, SUA ( cca. 334 t) și Dambuki, Rusia
(cca. 329 t). Placersurile fosile din Af rica de Sud sunt cele mai mari z ăcăminte de aur din lume,
concentrând peste o treime din cantitatea de aur a planetei.
Placersuri aurifere fosile
Procesele de eroziune, transport și depunere a mineralelor grele s-au manifestat cu
intensitate mai ridicat ă în primele ere din trecutul geologic al planetei, cele mai importante
zăcăminte fiind g ăzduite în depozite Arhaic superioare și Proterozoic inferioare: Witwatersrand
(Africa de Sud), Tarkwa (Ghana), etc., dar și in depozite sedimentare mai noi (ex. Pass Peak
Formation din SUA – Eocen inferior).
Cele mai cunoscute exemple sunt conglomeratele aurifere și uranifere de vârst ă Proterozic
inferioară. Principalele z ăcăminte apar în districtul aurifer Witwatersrand din Africa de Sud (fig. 5),
în arealul Blind River de-a lungul țărmului nordic al Lacului Huron (Canada) ( unde aurul apare ca
subprodus al uraniului) și în Serra de Jacobina , Bahia (Brazilia). Alte ocuren țe sunt cunoscute în
Africa de Vest și vestul Australiei. Rocile gazd ă sunt conglomerate oligomictice care au o matrice
bogată în pirită, sericit și cuarț. Mineralele aurifere ș i uranifere (în principal uraninit) apar în
matrice împreun ă cu alte minerale ale rocii detritice.

Fig. 5. Schița geologic ă a bazinului Witwatersrand , cu principalele câmpuri aurifere (Pretorius, 1986
în Popescu et al., 2007)

În Districtul aurifer Witwatersrand corpurile mineralizate par s ă se fi format într-un bazin
intracratonic, relativ aproape de ariile sursa cu aur și uraninit. Depozitarea a avut loc la interfa ța
dintre sistemul fluvial care a ad us sedimentele din arealul surs ă către vest și nord și sistemul litoral –
lacustru care a prelucreat materialul . Arealul mineralizat s-a format ca și conurile fluviale construite
în punctele de v ărsare.
Zăcămintele de aur și uraniu din bazinul Witwatersrand formează una din cele mai mari
unități metalogenetice de pe glob. Industriile care s-au dezvolta t au facut din Africa de Sud
principalul producă tor de aur al lumii. Se estimeaz ă că din cele peste 196 000 t aur care au fost
extrase pân ă acum la nivel mondial, cca. 43 500 provin din z ăcămintele de la Witwatersrand. Cu
toate aceastea, bazinul înc ă mai conține 45% din rezervele de aur cuno scute, luându-se în calcul o
rezervă excepțională de peste 22 000 t, cu con ținuturi de peste 7,5g/t aur (Popescu et al., 2007).

AURUL ALUVIONAR DIN ROMÂNIA
Pe harta substan țelor minerale utile din România, publicat ă de Institutul Geologic al
României în anul 1984, sunt figur ate doar cinci areale cu ocuren țe de aur aluvionar, respectiv Pianu ,
situat la nordul Mun ților Sebeș, Cibin Olt – pe rama nordic ă a Carpaților Meridionali, Râureni ,
situat pe rama sudică a Carpaților Meridonali, Valea Arie șului din Munț ii Apuseni și Nera/Bozovici
din Munț ii Banatului.
Astfel de ocuren țe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost
o activitate larg r ăspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activita tea a început în
perioada pre-roman ă și a continuat, cu intermiten țe, până la începutul secolului XX. Analizând și
sintetizând informaț ii din diverse surse geologice și istorice, T ămaș-Bădescu (2010) a num ărat peste
125 de zone cu ocuren țe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul
României (fig. 6): ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil form ării unor depozite
aluvionare purt ătoare de aur (…), regimul climatic ș i pluviatil au favorizat activitatea de recuperare
a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.
Aurul aluvionar se g ăsește în România în terasele cu pietri șuri și nisipuri de la Valea lui
Stan, Pianu de Sus, Cânde ști, în nisipurile v ăilo
r ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Arge ș,
Bistrița Aurie, Mure ș, Arieș, Ampoi, Geoagiu, Sebe ș, Someșul Cald, Some șul Mic, Some șul Mare,
Crișul Alb, Cri șul Negru, Strei, Lotru, Ol ănești, Buză u, Ialomița, etc. (fig. 6).
Pentru Epoca Bronzului , M. Rusu (1972) semnaleaz ă spălătorii de aur la: Borlova,
Bolvaș nița, Turnu, Valea Mare ș i Oravița în Banat; G ăina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni,
Roșia Montan ă, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, S ăcărâmb și Someșul Rece în M ții Apuseni;
Băița, Cavnic și Băiuț în zona Baia Mare; Atid și Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiu ș), etc. Din cele
137 de spă lătorii de aur din Tran silvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).
Cercetă rile arheologice relativ recente arat ă că începuturile activit ăților de exploatare și
prelucrare organizată a aurului aluvi onar din centrul și vestul Transilvaniei apar țin Neoliticului
târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. (Cigudean, 1985 în T ămaș-Bădescu, 2010).
Arheologii indic ă mai mai multe situri din Transilvania și Banat în care au fost g ăsite eviden țe
ale activit ății de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de r ăspândită.
Cel m
ai vechi obiect legat de exploatarea aurulu i descoperit in România este considerat a fi
covata din lemn pentru sp ălarea aurului de la C ăpuș, în județul Maramure ș (fig. 9), ce dateaz ă din
Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.) (Popescu et al., 2007).

Fig. 6 . Ocurenț e de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul României (T ămaș-
B ădescu, 2010)

Fig. 7. Harta cu siturile exploat ărilor aluvionare de aur din perioadele preroman ă, romană și evul mediu
aflate pe teritoriul României. Siturile au fo st documentate arheologic sau istoric (compila ție din mai multe
surse, dup ă Tămaș-Bădescu, 2010).

În perioada preroman ă aurul era extras mai ales din aluviunile râurilor, a șa cum de altfel
istorici de prestigiu ca Herodot ș i Plinius cel Batrân au și consemnat la vremea lor. Totu și, siturile
cu exploat ări aluvionare dacice docu mentate arheologic sunt pu ține. În schimb, cele care provin din
perioada roman ă, de asemenea documentate arheologic, sunt numeroase (fig. 7). Este posibil ca în
perioada ocupaț iei, romanii să fi preluat exploat ările de aur aluvionar ale dacilor (T ămaș-Bădescu,
2010).
Recunoaș terea și cercetarea lucră rilor miniere vechi, antice sau medievale, sunt țintele
cercetărilor de arheologie minier ă, fiind în sine activităț i dificile. Exploat ările ce au func ționat în
albiile râurilor și afluenților acestora sunt imposibil de identificat în teren în zile le noastre. Cele
localizate în zonele de terasa ale râurilor pot fi identificate prin tr-o analiza detaliat ă a morfologiei
terenului, a șa cum a fost cazul localit ății Pianu (jud. Alba) și a împrejurimilor sale (T ămaș-
Bădescu, 2010).
Investigaț iile efectuate de S. T ămaș-Bădescu și colaboratorii s ăi pe rama nordic ă a Munților
Sebeș, m ai ales în împrejurimile localităț ii Pianu, ale c ăror concluzii au fost prezentate cu ocazia
susținerii tezei de doctorat la Universitatea din Bucure ști (2010), au relevat c ă o metodă utilizată
frecvent în antichitate (cel pu țin în perioada roman ă) pentru exploatarea aluv iunilor aurifere era
extracția hidraulic ă, prin construirea unui sistem de canalizare a apei (apa pluvial ă și apa colectat ă
din izvoare), la baza c ăruia fracț ia grea și aurul se colectau pe blana animalelor. Câteva sisteme
complexe de canale pentru exploatarea aurului, pr ovenind din vremea dacilor, au fost localizate în
zona Pianu, jud. Al ba (fig. 16), dar și în alte zone situate pe rama nordic ă a Mților Sebeș. Factorii
naturali (eroziune, alune cari de teren etc.) și antropici (agricultur ă, construc ții, împăduriri, etc.) au
contribuit la modificarea mo rfologiei terenului, precum și la ștergerea urm ărilor activit ății miniere
antice.
Primii locuitori din zona Ro șiei Montane de azi erau scito-agatâr și și geto-daci și se ocupau cu
extragerea aurului ș i a argintului din albiile râurilor Mure ș și Arieș, dar și de pe celelalte v ăi din
Mții Metalif eri. Me șteșugul extragerii și prelucrării aurului se consider ă a fi fost preluat de daci de
la agatârși. Izvoarele istorice sus țin că aceste popoare recuperau auru l din nisipul albiilor râurilor
(Sîntimbrean et al., 2006).
Urmele unor vechi exploată ri de aur aluvionar se pot observa în zilele noastre, atât în aval de
confluența cu Valea Abrudului (ai c ărui afluen ți dreneaz ă zăcămintele de la Ro șia Montan ă și
Bucium), cât ș i în amonte de aceasta, pe Arie șul Mic, până aproape de localitatea Avram Iancu.
După Tămaș-Bădescu (2010), rezultatele programulu i de probare ale aluviunilor Arie șului susțin
ipoteza deja prezentat ă mai sus, c ă aurul din aluviunile sale provine nu numai din z ăcămintele
epitermale, ci și din mineraliza țiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din Mtii
Apuseni.
Aurul din aluviuni era recupe rat prin metode gravita ționale, folosindu-se unelte de tipul
trocului , hârlostei (o scândur ă lată, înclinată ) (Brana, 1958), ș aitrocului (>germ. Scheidetroc) , un
troc confec ționat din lemn de paltin (fig. 8) în M ții Apuseni sau din m
etal, al hurcii (o scândur ă
înclinată, acoperit ă cu blană de oaie) (fig. 10) construit ă din lemn sau din piatr ă (Popescu et al.,
2007). Șaitrocul a fost utilizat cu succes în timpurile istorice la separare a aurului din minereul
măcinat în cuvele șteampurilor, minerii din Ro șia Montan ă și Bucium fiind extrem de pricepu ți la
această îndeletnicire, din moment ce reu șeau să separe dup ă densitate mineralele cu șaitrocul (Jude,
2011). De și în prezent șaitrocul a fost înlocuit cu alte procedee tehnologice în industria minier ă,

totuși utilizarea lui face parte di n activitatea de prospec țiune geologic ă pentru mineralele grele din
depozitele detritice.
“Băișagul” este o ocupa ție istorică specifică pentru locuitorii Țării Moților. Ei foloseau hurca
și șaitrocul pentru extragerea aurului din nisipul aluviunilor de pe Arie ș, Ampoi, Criș ul Alb cu v ăile
afluente (Jude, 2011).

     

Fig. 9. Covata din lemn de la Căpuș
datează din perioada bronzului târziu
(Roman et al ., 1982 în Popescu et al.,
2007)

Fig. 8. Șaitroc din lemn caracteristic zonei Mt. Apuseni sfâr șitul sec. XIX (Popescu et al., 2007)

Fig. 10. Recuperarea aurului aluvionar
cu ajutorul hurcii pe râul Arie ș
(România, sfâr șitul sec. XIX)
(Popescu et al., 2007)
În secolele XV-XVIII Cioara a co
nstituit a doua zon ă ca importan ță în ceea ce prive ște
exploatarea aurului aluvionar din Transilvania (Popescu et al., 2007). Aurul necesar economiei se
extrăgea în Moldova și Țara Româneasc ă din nisipurile râurilor, a șa cum se întâmpla în zona
Râmnicu Vâlcea (Maghiar & Olteanu,1970). Informa țiile călătorilor str ăini se refer ă la aluviunile
râurilor Lotru, Jiu, Olt, Ol ănești, Argeș, Ialomița, Buzău, Bistrița, etc. Și în sec. XVIII extragerea
aurului din nisipurile Olteniei era în toi: num ărul spălătoriilor de aur crescuse, pe Valea B ăieșilor, la
Periș ani, etc.
La 9 aprilie 1859 se pu n în aplicare, cu încep ere de la 1 mai 1859, dou ă statute miniere
aprobate prin ordonan ța ministerială din 14 decembrie 1859, din care Statutul general minier pentru
regiunile miniere ale districtului vechi aurifer și pentru întrega sp ălătorie de aur din râuri din
marele Principat al Ardealului , ce reglementa activitatea sp ălătoriilor de aur care exploatau
nisipurile și prundiș urile din albiile râurilor ce str ăbăteau comunele Sebe ș, Pianu Românesc, R ăbău,
Sebeșel, Pianul S ăsesc și Pretura Sebe șului (Baron, 2006).
După 1990, la nivel na țional a fost desf ășurat un program de probare a aluviunilor râurilor,
în zonele cu balastiere ( http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf ) (fig. 11). S-au reconfirmat
rezultatele ob ținute cu ocazia activit ăților de prospec țiune și explorare desf ășurate de geologi

înainte de 1989, potrivit că rora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale c ăror afluen ți drenează
zone cu mineraliza ții aurifere cunoscute, exploatate sau nu pân ă azi. Conținuturi interesante de aur
au fost ob ținute în aluviunile râ urilor ale caror afluen ți drenează zone cu mineraliza ții de tip shear
zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpa ții Meridionali.

Fig. 11. Rezultatele programului de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate
pentru materiale de construc ție (Tămaș-Bădescu, 2010)
Galcenco et al. (1995) a consem
nat conținutul de aur în diferitele frac ții granulometrice ale
unor probe tehnologice extrase din al uviunile râurilor din România, ob ținând o varia ție de 0,10-0,43
g/t (tab.) (Tă maș-Bădescu, 2010).
Tab. Conținutul de aur în probele tehnologice prelevate din aluviunile unor râuri din România
(Galcenco et al., 1995 în T ămaș-Bădescu, 2010)
Au (g/t) Râul Localitatea Fracția -1mm Frac ția -3mm Frac ția -7mm
Moldovene ști 0,26 0,15
Cornești 0,31 0,28 Arieș
Mihai Viteazu 0,36 0,15
Captalani 0,135 Mureș Vințu de Jos 0,18
Orășeni 0,43 0,17
Jupa 0,22
Prisaca 0,20
C. Daicoviciu 0,14 Timiș
Topolnița 0,18 0,10
Izvorul Barzei 0,22 0,20 Dâmbovița Viișoara 0,12

Deși rezultatele obț inute par promi țătoare, în urma unei prob ări sistematice efectuate în
perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în sta țiile de sortare (balastie re) amplasate pe râurile
Mureș (între localit ățile Galațiu și Dobra), Strei (între Subcetate și Băcia) și Crișul Alb (lânga
Rapsig), m ăsuratorile au dat con ținuturi slabe. Astfel, con ținutul mediu de aur la alimentare (ce
reflectă conținutul mediu de aur în depoz itul aluvionar recent) în sta țiile de sortare men ționate, s-a
situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conț inutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a
fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vin țu de Jos de 0,0229 g/t. Conform T ămaș-Bădescu (2010),
diferențele se datoreaz ă atât modului în care s-a raportat con ținutul de aur (la întregul volum de
material extras sau la volumul unei frac ții granulometrice), cât și existenței unor deficien țe privind
recuperarea aurului în cadrul sta țiilor de sortare și calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile
pentru acumularea aurulu i nu corespund cu zonele în care se acumuleaz ă aluviunile ce îndeplinesc
cerințele calitative privind exploatar ea lor ca materiale de construc ție).
Valea Oltului
Brana (1958) men ționează că au rul a fost g ăsit în aluviunile cuat ernare din lungul Văii
Oltului, provenind în cea mai mare parte din M ții Lotrului, unde se g ăsea ca ‘’firiș oare de aur”, în
Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se vars ă în Olt), în SE comunei Bercioiu , Valea Bisericii , la
sud de Găești, în malul stâng al Oltului (aici au fost sp ălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de
Gura Văii, la sud de Fedele șoiu, Lespezi Fedele șoiu și la Râureni , începând din Malul Cucoanei în
sud (0,2 g Au/m3).
Aurul și alte minerale grele din aluvi uni (ilmenit, magnetit, grana ți) provin din sp ălarea
acumulărilor din cristalinul M ților Făgăraș, cum este cazul ocuren țelor enumerate mai sus, dar și din
Bazinul Transilvaniei (Borco ș et al., 1984). În leg ătură cu aceast ă ultimă sursă a aurului din lungul
Văii Oltului, foarte interesant este c ă Haiduc (1940) arat ă că ar fi putut exista în trecut exploat ări ale
aurului aluvionar la 15 km SE de Media ș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia
Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Z alatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe
dealurile satului Maz ărea se vede inscrip ția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere
morfologic, aurul apare ca solzi șori, flutura și, foițe în masa unor granule de cuar ț, aur pulverulent.
Zăcămintele de aur se g ăsesc în nisipurile și pietrișurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar
sub formă de terase. În trecut, aurul al uvionar s-a exploatat intens, dovad ă fiind nume de comune ca
Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu d ădea activit ății de exploatare prea mari șanse
de rentabilitate. Câ țiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o alt ă opinie, propunând o m ai
temeinică explorare geologic ă a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci ș i pentru alte
“minerale rare”.
Finețea aurului din aluviunile situate de-a lungul Vă ii Oltului este de cca. 888,8‰ aur și
111,2‰ argint (Haiduc, 1940).
Muntii Sebes
Haiduc (1940) consemneaz ă “nisipurile și pietrișurile aurifere ce provin de aici” – adica M-
tii Sebes , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar și în vremurile mai recente,
uneori cu bune rezultate. S unt descrise destul de am ănunțit și localizate precis, în nordul M ților
Sebeș, cca . 4-14 km latime și paralel cu ace știa 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara,
Șibot, Sebe șul Săsesc, Petrifală u și Călnic. Grosimea aluviunilor variaz ă între 0,3-6 m. Cele mai
importante sectoare au fost pentru istoria exploată rii aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de
Sus și Cioara , unde “nisipurile aurife re au fost de nenum ărate ori întoarse și spălate pe hurc ă și

alese cu șaitrocul. Aurul are o fine țe de 905 ‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”
(Brana, 1958).
La SE de Dealul Mare, pietriș urile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate,
care au fost deja ex ploatate (Haiduc, 1940).
Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatat ă, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin
(Haiduc, 1940).
La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar (Popescu, 1986), unde
aluviunile de pe Val ea Pianul de Sus con țin acumul ări detritice de aur, sub form ă de grăunți,
plăcuțe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, c ărora li se asociaz ă ilmenit, magnetit,
hematit, zircon, rutil, pirit ă, granați, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în
șisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebes și in rocile eruptiv e din zona nordic ă a
acestora. Fineț ea aurului în aluvi uni este de 902-908‰ (Haiduc, 1940) . Exploatarea aluviunilor
aurifere din M ții Sebeș era deja abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Streiului
Ocurențele cu aur aluvionar au fost de scoperite în albia inferioar ă a Streiului. Aluviunile au
fost în parte exploatate pe por țiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert.
Haiduc (1940) constat ă că aurul seam ănă perfect cu '' acela din șisturile cristaline ale Carpa ților
Meridionali''. Originea aurului este în rocile M ților Sebeș și Poiana Rusc ă.
Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonat ă în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Jiului
Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbe ște în literatura de pân ă în 1940. Sursele
geologice ale aurului aluvionar sunt M ții Lotrului și M-tii Cimpii, de unde este adus de afluen ții
Jiului de Est si Jietului. E xploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonat ă în 1940
(Haiduc, 1940).
Muntii Apuseni
În Munț ii Apuseni Haiduc (1940) separ ă două tipuri de aluviuni aurifere:
– aluviuni aurifere provenite din z ăcăminte aurifere
– aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea c ărora se
îndeletniceau oamenii s ărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lâng ă șteampuri c ă
triau nisipul, sp ălau noroiul ș i extrăgeau aurul pe petice de lân ă sau cu hurca.
Haiduc (1940) aminte ște și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele
din lungul Cri șurilor, Ampoiului, Mure șului.
Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieșului provine din z ăcămintele de la Baia
de Arieș și Roș ia Montan ă și din mineraliza țiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare)
din Mtii Apuseni.
În aluviuni, aurul se g ăsește ală turi de pirit ă, ilmenit, grana ți, zircon, amfibo li, sau piroxeni,
cuarț , sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas,
cassiterit, sfalerit, galen ă (Borcoș et al., 1984).
În lungul Mure șului a fost efectuat ă între anii 1909-191 4 o activitate de explorare cu
rezultate slabe (Haiduc, 1940).

Banat

În regiunea Banatului s-a semnalat prezen ța aurului în aluviunile din lungul râului Nera și al
afluenților săi (Brana, 1958). Zona de forfecare Nergani ța de la obârș iile râului Nera gazduie ște
structuri aurifere ce ar putea fi interesante în viitor din punct de vedere ec onomic, fiind totodată aria
sursa a aurului exploatat de-a lungul istoriei din aluviunile situate la 20-30 km distan ță aval. În
prezent diverse companii din Serbia exploateaz ă aurul aluvionar de pe Nera cu bune rezultate
(http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf ).

EXTRAGEREA AURULUI ALUVIONAR ÎN TRECUT

I. Cel mai adesea, minerii lucrau pe cont propriu, îndeletnicindu-se cu sp ălarea a mii de
"porții" de apă amestecat ă cu nisip și pietriș aurifer, scoase din râu. Se lucra în general cu șaitrocuri
din lemn. Randamentul a crescut odată cu utilizarea unor jgheaburi mari sau ra mpe, prin care trecea
apa amestecat ă cu nisip aurifer, aurul depunâ ndu-se la fundul jgheabului și fiind apoi cules cu
atenție. Jgheaburile erau uneori captu șite cu țesaturi de lân ă de oaie pentru a re ține aurul (hurci),
alteori aveau pe fund san țuri care, de asemenea, îl re țineau.
În acest mod au extras minerii români aurul din aluviuni, ma i ales în zona M ților Apuseni.
Metoda este înc ă utilizata, în versiuni îmbun ătățite desigur, atât la noi, cât și în Africa (fig. 12),
Canada (fig. 13) și Alaska.

Fig. 12 . Șaitroc metalic (Burkina Fasso,
2000) (Popescu et al., 2007) Fig. 13. Șaitroc din plastic (Canada, 2000)
(Popescu et al., 2007)
II. Mineritul hidraulic a fost aplicat de m
inerii californieni în secolul al XIX-lea: apa era
condusă prin canale, jgheaburi și țevi tot mai înguste, presiunea crescând mereu, pân ă când se
obțineau tunuri cu ap ă, cu ajutorul că rora era spulberat solul aluvion ar bogat în aur, amestecul de
apă și pietriș fiind canalizat spre jgheaburile în care se depunea aurul (fig. 14, 15).

Fig. 14. Exploatarea aluviunilor aurifere în California
la sfârșitul sec. XIX (Popescu et al., 2007) Fig. 15. Exploatarea aluviunilor aurifere în Canada
la sfârșitul sec. XIX (Popes cu et al., 2007)

Deși economic eficient ă, impactul asupra mediului al ac estei metode era catastrofal: se
modifica relieful, apa înc ărcată cu sedimentele rezultate din aceste exploat ări se vărsa în râuri,
colmatându-le ori modificâ ndu-le cursul, uneori declan șându-se inundaț ii
(http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf ).

Iaz pentru stocarea apei
Fig. 16. Imaginea unor canale de exploatare
hidraulică a a aluviunilor aurifere de la Pianu.
În fundal se observ ă marginile unui iaz de
colectare și stocare a apei (T ămaș-Bădescu,
2010).
Extrac ția hidraulică , prin construirea unui sistem
de canalizare a apei, la baza c ăruia fracția
grea și aurul se colectau pe blana animalelor, a fost o metod ă utilizată la Pianu, jud. Alba (fig. 16) și
în alte zone situate la nord de M ții Sebeș , deși la scară mai mică (Tămaș-Bădescu, 2010).
COMPONENTELE UNUI PROIECT MINIER MODERN DE EXTRAC ȚIE A AURULUI
ALUVIONAR
1. Explorarea
Programul de explorare propus și aprobat de c ătre Agen ția Națională pentru Resurse
Minerale (ANRM) pentru cercetarea geologic ă a acumulă rilor de aur aluvionar și metale grele dintr-
un perimetru include: lucr ări de cartare în detaliu, lucr ări miniere u șoare, foraje geologice, probare,
analize de laborator, ridic ări topografice, documenta ții geologice, cercet ări tehnologice de preparare
și lucrări de refacere a mediului ( http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf )
2. Extragerea aurului și a altor metale din aluviuni
Etapele procesului de extrac ție a aurului și a metalelor grele din aluviuni includ
dragarea/excavarea și spălarea/concentrarea aluviunilor, util izând tehnologii perf ormante de mare
capacitate (fig. 17, 18). Se pot procesa 500–1000 t aluviuni/or ă.
Echipamentele recupereaz ă gravitațional metalele grele și cuprind: separa toare centrifugale,
boluri centrifugale, mese separatoare, ecluze.
Ratele de recuperare sunt extrem de eficiente, de la pepite de aur de 2" pân ă l a f i r e d e
dimensiuni de 1 micron ( http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf ).

Fig. 18. Excavator de
mare capacitate (34 m
3), utilizat în
exploatările aurifere
actuale de suprafață Fig. 17. Draglina pentru exploatarea aurului
aluvionar la Zaamar (Mongolia, 2003) produce în
medie 12 k g de aur pe an (Popescu et al. , 2007 ).

Descrierea mineralogic ă a aurului aluvionar din probe

Stabilirea surselor aurului aluvionar reprezint ă o problem ă departe de a fi rezolvat ă,
deoarece implic ă studiul sedimentologic și mineralogic am ănunțit, inclusiv cu tehnici analitice
moderne (microscopie electronic ă, difractometrie RX), al fragment elor materialului clastic, dar și al
particulelor aurifere din componen ța placersurilor, precum și studiul geochimic si metalogenetic al
aluviunilor și zăcămintelor primare care le alimenteaz ă. Studiul morfologic, structurile, fine țea,
compoziția chimic ă, gradul de recristalizare, incluziunile gazoase, structurile relicte din aurul
aluvionar reprezint ă primul pas pentru precizarea sursei aurului din placersuri, în anumite condi ții,
asupra că rora informa țiile sunt limitate la lucr ări ce public ă date despre aurul aluvionar din fosta
URSS (Javorovskii, 1900, Vernadskii, 1922, Dunn, 1928, Bilibin, 1938, Petrovskaia & Fastalovich,
1952, 1955, Pereliaev, 1953, Burachek, 1955, Alibov, 1960, Siniughina, Lapin, 1967, Grigorieva,
1968, Nikolaeva, 1968, Rozhkov, 1968, Timofeev, 1968, Firsov, 1969, Polianitin, 1969, Saprikin &
Jablokova, 1970, Silo, 1970, Fischer, 1970, Smolin, 1970, Petrovskaia, 1973), la care se adaug ă
relativ pu ține articole despre aurul aluviona r din Canada, SUA (McConell, 1907, Warren,
Thompson, 1944, Desborough, 1970), Noua Guinee (F isher, 1935, 1945), Brazilia (Freise, 1931).
De asemenea, terminologia a fost adaptat ă, în sensul atribuirii de noi semnifica ții unor no țiuni
clasice de geologie.
Probele care au fost alocate acestei etape a st udiului aurului aluviona r au fost lucrate în
Laboratorul de Paleobotanic ă și Palinologie al Facult ății de Geologie și Geofizic ă din Universitatea
București, cu sprijinul dnului conf. dr. Mihai P opa, față de care îmi exprim întreaga gratitudine.
Aurul a fost examinat cu stereomicroscopul STEMI 2000-c, pentru a se studia dimensiunile,
aspectele morfologice ale granulelor, structurile re licte, peletizarea, incl uziunile de minerale
primare sau urmele l ăsate de deta șarea acestora din materialul clastic în timpul transportului de la
sursă la zona de depunere, gradul de sortare al aurului aluvionar și gradul de abraziune. Granulele
de aur aluvionar au fost fotografiate prin ata șarea unui aparat Canon A640 PowerShot la microscop,
si prelucrate digital cu ajutorulnsoftului Axiovision, cu modul de extensie de imagine Extended
Focus Acquisition.
Cu amabilul suport al dnului dr. Bogdan Constantinescu și dnei dnd. Daniela Cristea-Stan de
la IFIN-HH, c ărora le multumesc pe aceast ă cale, a fost posibilă efectuarea unor anal ize cu caracter
neinvaziv pe probe de aur aluvio nar din Romania, existente în Muzeul Aurului Brad, utilizând
spectrometrul XRF portabil X-MET 3000TX. Acesta es te un analizor elemen tal portabil cu aplica ție
de bază în analiza aliajelor, solurilor, probelor geologice și artefactelor arheologice. Principiul s ău
de funcționare se bazeaz ă pe fluorescen ța de raze X, utilizând ca surs ă de excita ție un tub de raze X
cu anod de Rh. Tensiunea maxim ă ce poate fi aplicat ă pe tub este de 30 KV.
Datorez mulț umiri dnului ing. geolog Grigore Verde ș și dnei tehn. geolog Ana Ursoi de la
Muzeul Aurului Brad, pentru sus ținerea acordat ă activității de cercetare științifică din cadrul acestei
teme.
Parcurgerea bibliografiei în limba rusă a fost posibil ă cu ajutorul lui Ion Francovschi,
masterand la Facultatea de Geologie și Geof izic ă, căruia îi adresez multumirile mele.
1) Neoforma țiile aurului aluvionar
Aurul din placersuri p ăstrează în parte caracteristicile morf ologice primare, dar, sub ac țiunea
factorilor mecanici și chimici pot suferi modific ări esențiale. Se cunosc și așa-zisele neoforma ții cu
caracter local ale aurului din placersuri, care dovedesc posibilitatea de redepunere chimic ă a

acestuia (Lindgren, 1928, Vernadskii, 1922, Bilibin, 1938, Schneiderhöhn, 1955, Ramdohr, 1960).
Astfel, după Petrovskaia (1973) aurul din placersuri poate fi: primar, primar par țial
modificat și neoformat.
Particularit ățile morfologice ale neoforma țiilor sunt similare cu cele care iau na ștere prin
precipitarea coloidal ă a aurului (Borries, Kausche, 1940 în Petrovskaia, 1973).
2) Fine țea
Fine țea aurului indic ă puritatea, adic ă conținuturile de aur din aliaj exprimate în ‰. În ceea
ce privește fineț ea aurului din placersuri, aceasta cre ște de la 600-700‰pentru aurul care provine
din zăcăminte primare epitermale, la >850 ‰ pentru aurul din z ăcăminte primare hipotermale.
Diversitatea valorilor de fine țe pentru aurul nativ din acela și depozit aluvionar indic ă surse
heterogene din punct de vede re genetic care alimenteaz ă placersurile (Warren, Thompson, 1944, în
Petrovskaia, 1973). În plus, apreci erea surselor este îngreunată de gradul ridicat de contaminare a
probelor de aur aluvionar, precum ș i de selectarea nepotrivit ă (aleatorie) a e șantioanelor din teren.
3) Formele si structurile relicte
În general în place rsurile aurifere, al ături de o anumit ă predominan ță a morfologiei, care
trădează un grad ridicat de sortare ș i rulare a aurului, se descoper ă și aur cu tr ăsături morfo-
structurale primare, inclusiv cu mulaje ale unor minerale care s-au desprins pe parcursul
transportului fragmentelor de roc ă di n aria surs ă spre locul de depunere, în care aurul juca rol de
liant pentru acele minerale (cu duritate mai ridicat ă).
Conservarea acestor particularit ăți “primare” este consecin ța durității scăzute ( softness ) (2,5-
3), dar ș i a maleabilit ății și ductilității aurului, care nu permit fragmentarea cristalelor și agregatelor
sale. Este ceea ce se poate vedea în foto 6 Pl. III, foto 9, 10 Pl. V, cu aur aluvionar de la Valea
Pianului, dar mai ales in foto 12, 13 Pl. VII și foto 14 Pl. VIII, cu aur aluvionar din Serbia. Pe de
altă parte, peletizarea ( pelletizing ) afecteaz ă în principal p ărțile de pe suprafa ța fragmentelor de aur,
în timp ce în cavităț i se pot prezerva în timp neregularit ățile “primare”. O astfel de situa ție există în
cazul aurului de la Valea Pianului, foto 10 Pl. V.
Împreun ă cu aurul, în placersuri apar adesea fragmente de cuar ț, așa cum se observ ă în foto
6 Pl. III și foto 9 Pl. V Valea Pianului, foto 13 Pl. VII Serbia, sau de minerale melanocrate dure
(turmalina ?), cu reflexe brun-ro șcate și contur idiomorf (cu caracter primar) ca în foto 3 Pl. II
Valea Oltului, foto 6 Pl. III, foto 9 Pl. V Valea Pi anului. In ambele situatii , aceste minerale sunt
martorii contextului geologic primar din care s-a desprins aurul. La origine, fragmentele de cuar ț
făceau parte împreun ă cu aurul din roca primară . Prin desprinderea din aria surs ă, roca putea elibera
treptat, în funcț ie de dinamica mediului de transport și de distan ța față de aria surs ă, particulele de
aur, atât pe cele con ținu
te în cuar ț, care vor conserva în depozitele aluvial e o morfologie apropiat ă
de cea originar ă (relicte), cât și pe cele din roca ini țială, care vor suferi deform ări semnificative.
Eliberarea particulelor de aur din agregatele mine rale primare depinde de: viteza de deplasare a
materialului clastic în placersuri, m ărimea clastelor și duritatea lor, durata de deplasare, frecven ța
de spălare a materialului, gradul de deformare a minereului primar și modific ările hipergene
(oxidarea) (Petrovskaia, 1973).
4) Dimensiunea ș i morfologia fragmentelor de aur aluvionar
Haiduc (1940) sublinia că aurul din aluviunile situate de-a lungul V ăii Oltului, are
morfologie variabil ă în funcție de distan ța față de aria surs ă: aurul situat mai aproape de aceasta este
sub formă de “placi, foi si frunze”, pe când aurul din aluviunile mai îndep ărtate este sub form ă de
“solzișori lenticulari și fluturași neregula ți, amesteca ți cu aur pulverizat”. Aurul este cu atât mai
“fărâmiț at”, cu cât este transportat pe distan ță mai mare.

Studiul morfologiei aurulu i aluvionar din lungul V ăii Oltului din probele alocate acestui
studiu, precum și din cele g ăzduite de Muzeul Aurului Br ad (foto 4, PL.II ) confirm ă descrierea de
mai sus, la care se poate ad ăuga constatarea c ă predomin ă contururile hipidiomorfe și particulele
grunjoase, cu suprafe țele parț ial sau total ș agrinate, cu sortare medie. Mai rar se poate observa un
grad avansat de aplatizare, rulare și sortare (foto 1, Pl. I), care indic ă apartenen ța la un depozit de
terasă.
În toate probele analizate se constat ă un anumit grad de rotunjir e a aurului aluvionar , uneori
avansat, cu excep ția aurului din Valea Pianului foto 10 Pl.V și Serbia foto 12, Pl. VII. Ultimul
provine din mineraliza ții din zone de forfecare (Popescu et al., 2012). Rotunjirea aurului depinde
nu numai de dinamica mediului de transport și de distan ța față de aria surs ă, ci și de compozi ția
materialului clastic. Dac ă predomin ă clastele dure (ex. pietri șurile), particulele aurifere sunt mai
rotunjite decât dac ă există o compozi ție argilo-nisipoas ă dominant ă.
Aurul slab rotunjit se întâlne ște în placersurile eluviale și aluviale, fiind legat de distrugerea
clastelor dure purt ătoare de aur.
De remarcat este intervalul destul de larg al dimensiunilor granulelor, de la 1000 µm la 1-2
mm (foto1, Pl. I) și de la miimi de mm la <0,5 cm (foto 4, Pl.II).
O mențiune specială trebuie f ăcută în legătură cu aș a-num itele particule “plutitoare” ale
aurului, de la cele cu dimensiuni coloidale pân ă la max. 0,1 mm. În literatur ă sunt amintite
proprietățile hidrofobe ale suprafe ței acestora, posibilitatea de a fi transportate la distan țe mari față
de aria surs ă de către fluxul de apa, dar și de a fi re ținute pe fundul albiei cursurilor de ap ă prin
adsorbție de că tre particulele argiloase (Petrovskaia, 1973 ). Problema cu aurul “micronic-flotant”
este aceea c ă după ce este eliberat din minereu, migreaz ă sub form ă de particule coloidale, fiind
transportat în apa râurilor la distan țe foarte mari, astfel c ă cca. 50% sau chiar mai mult se pierde
prin dispersie pe suprafe țe întinse la poalele mun µilor, ale câmpiilor premontane (Firsov, 1969,
Syrovatskih, 1970 în Petrovskaia, 1973).
Pe suprafa ța aurului aluvionar din probele acestui studiu se mai pot observa depresiuni și
cicatrici, urmare a ciocnirii cu particulele clastice dure, ascu țite, în timpul transportului de la surs ă
la zona de depunere.
5) Gradul de sortare a aurului aluvionar (gra nulometria particulelor au rifere din placersuri)
Sortarea materialului clastic și îndepărtarea aurului “micronic – flotant” au dus la concluzia
că dimensiunile medii ale particulelor de au r din placersuri sunt mai mari decât în z ăcămintele
primare ce le alimenteaz ă. In legatur ă cu acestea, se calculeaz ă un coeficient de extindere , ce
reprezintă raportul dintre procentele de aur cu dimensiuni<0,1 mm din z ăcămintele primare și cele
din placersuri (Petrovskaia, 1973).
Razumovskii (1939) a demonstrat c ă distribuția particulelor de aur din placersuri se supune
legii distribu ției log-normale ( log-normal distribution ). Șilo (1970) a stabilit îns ă dependenț e
concrete ale dimensiunilor pa rticulelor de aur de devia ția albiei cursului de ap ă în lungul că rora au
fost culese. In general, depozitele aluviale de teras ă sunt mai bine sortate decât cele din talvegul
văilor. Scăderea gradului de sortare a aurului aluvionar este un indicator sigur al apropierii surselor
primare ce alimenteaz ă placersurile (Petrovskaia, 1973).
În probele de aur aluvionar puse la dispozi ție, am încercat f ără succes să trag unele concluzii
legate de sursa aurului pe baza gradului de sortare, observând de pild ă că pentru probele de pe
Valea Oltului, Pianu și Stănija a cesta este destul de slab (foto 4 Pl. II, foto 5 Pl. III, foto 11 Pl. VI),
ceea ce presupune surse primare apropiate, dar tot pe Valea Oltului alteori este mediu (foto 2, Pl. I)

sau chiar bun (foto 1, Pl. I). Prin urmare, este dificilă orice concluzie asupra chestiunii apropierii
surselor, f ără a avea mai multe probe. In plus, foarte important ă este marcarea locului de prelevare a
aurului aluvionar în cadrul placersurilor, deoarece exist ă o mai buna sortare c ătre “coada” acestora,
ceea ce pentru Valea Oltului ar presupune c ă probarea s-a f ăcut atât din “fruntea”, cât și din coada
placersurilor (Petrovskaia, 1973).
5) Gradul de abraziune
Nivelarea mecanic ă a asperit ăților defineș te aurul aluvionar aplatizat din depozitele cu
granulometrie medie (foto 1, Pl. I) cu aur de pe Valea Oltului. La polul opus se afl ă pepitele
izometrice de dimensiuni centimetrice și mai mari, precum și aurul “micronic-flotant”.
6) Recristalizarea par țială a aurului aluvionar s-a observat în zonele deformate ale
granulelor mari de aur (0,1-0,3 mm), celelalte conservâ nd structura primar ă.
7) Compoziția chimică a aurului aluvionar
Aurul poate con ține cupru, argint, fier, titan, staniu, wolfram sau alte metale în anumite
procente, putând fi eviden țiate prin analize specrale. Frecven ța acestora este mai mic ă în aurul din
placersuri decât în minereurile primare, astfel c ă se poate admite o tendin ță generală de înnobilare a
aurului în placersuri (Petrovs kaia, 1973). Determinarea frecven ței acestor metale este important ă,
deoarece poate aduce o serie de preciz ări legate de sursa aurului aluvionar, știut fiind că unele
elemente caracterizeaz ă anumite contexte geologico- structurale sau geodinamice.
Așa de exemplu, în cazul aurului aluvionar de pe Valea Pianului (col. Muzeul Aurului Brad)
foto 5 Pl. III, probabila prezen ță a c assiteritului și zirconului al ături de aur, care es te cert, ar indica
aria sursă pentru aur, anume zonele de forfecare ale M ților Sebeș (Căpâlna-Subcetate, Cioclovina-
Șugag și Jiu-Cibin), dar și surse metalogenetice diferite pentru Sn, Zr și Au, anume cassiteritul și
zirconul din pegmatite, aurul din filoanele hidr otermale ale zonelor de forfecare amintite.
Date primare ob ținute prin metode nedestructive pe probe de aur nativ din aluviunile din
Romania nu existau. Spectrometrul XRF portab il X-MET 3000TX permite detectarea elementelor
începând de la calciu pân ă la uraniu. Aparatul nu detecteaz ă elementele u șoare precum S, Si, Al,
Mg, O. Au fost analizate pentru acest studiu probe de aur aluvionar de la Pianu, Valea Oltului,
Valea Tebei si Serbia, existente in Muzeul Aurului Brad. Ceea ce a rezultat este con ținutul mai
ridicat in aur al probelor de la Pianu si Valea Oltului comparativ cu cel de pe Valea Țebei și Serbia.
Primele au aceea și sursă (zonele de forfecare din Getic), iar celelalte dou ă sunt de origine
hidrotermală postmagmatic ă alpină (fig. 19).
010203040506070
30 40 50 60 70 80 90 100Ag %
Au %Valea
Pianului
Valea
Oltului
Valea
Tebei
Iugoslavia
Fig. 19. Graficul valorilor
raportului Au:Ag pentru
aurul aluvionar din România
comparativ cu aurul din
Serbia

CONCLUZII
Zăcămintele secundare de aur sunt reprezentate de de pozite aluviale (placersuri
neconsolidate, de vârst ă cuaternară ) și placersuri fosile (paleoplacersuri). Z ăcămintele secundare de
aur sunt importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce prive ște aportul la
cantitatea de aur extras ă la nivel mondial fiind de cca. 50% în cazul paleoplacersurilor, și sub 7%
în cazul depozitelor aluviale recente. Importan ța placersurilor este incontestabil ă, prin faptul că
descoperirea lor a adus bun ăstare și înflorire economic ă. Totuși, în ultimele decenii interesul pentru
cercetarea și exploatarea lor a sc ăzut treptat, dovadă fiind pe de o parte num ărul mare de c ărți și
articole dedicate ap ărute mai ales înainte de 1980, iar pe de alt ă parte, faptul c ă placersurile nu mai
răspund exigen țelor economice ale unui proi ect minier modern (con ținut în aur și/sau metale grele,
distribuția aleatorie în cadrul z ăcământului, tehnologia de extrac ție și prelucrare a minereului,
impactul asupra mediului al activit ății de exploatare, etc.), cu excep ția notabilă a paleoplacersurilor
aurifere din districtul W
itwatersrand, Africa de Sud.
Pe teritoriul României exploata rea aurului aluvionar a fost posibil ă pe cele mai multe râuri și
afluenți ai acestora, dar a avut preponderent un caracter artizanal și cu totul sporadic s-a înregistrat
o activitate sistematic ă înainte de 1989.
Recunoaș terea lucr ărilor miniere antice sau medievale se face prin cercetari arheologice
(arheologie minier ă). Exploat ările ce au func ționat în albiile râurilor și afluenților acestora sunt
imposibil de identificat, însa cele localizate în zonele de teras ă ale râurilor pot fi localizate printr-o
analiză detaliată a morfologiei terenului, a șa cum a s-a întâmplat în localitatea Pianu (jud. Alba) și a
împrejurimilor sale.
Dupa 1990 s-a desf ășurat la nivel national un program de probare a al uviunilor râurilor, în
zonele cu balastiere, prilej cu carea u fost reconfirmate rezultatele obț inute cu ocazia activit ăților de
prospecț iune și explorare desfășurate de geologi înai nte de 1989, potrivit că rora aurul este prezent
în aluviunile râurilor ale c ăror afluen ți drenează zone cu mineraliza ții aurifere cunoscute, exploatate
sau un, inclusiv de tip shear zone din Carpa ții Meridionali si Mtii Apuseni.
Pe harta substan țelor minerale utile din România (ed. IGR, 1984) sunt figur ate doar 5 areale
cu ocuren țe de aur aluvionar importante, fata de cca 125 cunoscute si exploatate in trecut, anume
Pianu , Cibin Olt, Râureni , Valea Arie șului și Nera/Bozovici. Pentru aurul aluvionar din lungul Vaii
Oltului su
rsa este reprezentata de cristalinul M ților Făgăraș și din Bazinul Transilvaniei. Originea
aurului aluvionar din campul metalogenetic Pianu este în șisturile cristaline din zonele de forfecare
ale Mților Sebeș . Aurul din aluviunile cuaternare din lungul V ăii Arieșului provine din ză cămintele
de la Baia de Arieș și Roșia Montan ă și din mineraliza țiile de tip shear zone (asociate cu zone de
forfecare) din Mtii Apuseni. În regiunea Banatului, zona de forfecare Nergani ța de la obârș iile
râului Nera gazduie ște structuri aurifere ce ar putea fi in teresante în viitor din punct de vedere
economic, fiind aria sursa a aurului din perimetrul Nera-Bozovici.
Extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg r ăspândită pe teritoriul
României de-a lungul istoriei. Activita tea a început în perioada pre-roman ă și a continuat mai mult
sau mai putin sustinut, pân ă la începutul secolului XX, fiind exploatate aluviunile râ urilor Olt, Jiu,
Nera, Arge ș, Bistrița Aurie, Mure ș, Arieș, Ampoi, Geoagiu, Sebe ș, Someșul Cald, Some șul Mic,
Someșul Mare, Cri șul Alb, Cri șul Negru, Strei, Lotru, Ol ănești, Buză u, Ialom ița, etc. Aurul din
aluviuni era recuperat in trecut prin metode gravita ționale, folosindu-se unelte de tipul trocului ,
hârlostei , șaitrocului din lemn de paltin sau din metal, hurcii. Marturii din vremea dacilor, privind

metode perfectionate de extractie a aurului aluviona r, prin construirea unui sistem de canalizare a
apei, la baza că ruia fracț ia grea și aurul se colectau pe blana animalelor, au fost descoperite la Pianu
și în alte zone situate la nord de Mț ii Sebeș .
Studiul morfologic, structurile, fine țea, compoziț ia chimic ă, gradul de recristalizare,
incluziunile gazoase, structurile relicte din aurul aluvionar reprezint ă primul pas pentru precizarea
sursei aurului din placersuri.
Probele de aur aluvionar avut e la dispozitie provi n de pe Valea Oltului, Valea Pianului,
Stanija si Serbia și au fost studiate în vederea: stabilirii dimensiunilor, aspectelor morfologice ale
granulelor, structurilor relicte, compoziț iei chimice prin spectrometrie XRF, a aprecierii peletiz ării,
a detectării incluziunilor de minerale pr imare sau urmelor lasate de deta șarea acestora din materialul
clastic în timpul transportului de la surs ă la zona de depunere, a gr adului de sortare a aurului
aluvionar și a gradului de abraziune a granulelor aurifere. Datele rezult ate sunt prezentate mai sus.
In raport sunt de asemenea subliniate observa țiile ce decurg din limitele impuse de num ărul
de probe ș i absența altor date cu care s ă fie coroborate cele deja exis tente (microscopie, analiza
difractometrică , fluorescen ță RX), din care reiese necesitatea continu ării cercetării după o probare
riguroasă a depozitelor aluviale au rifere, în vederea elucid ării altor aspecte legate de precizarea
surselor aurului aluvionar.

BIBLIOGRAFIE

Anastasiu, N., Grigorescu, D., Mutihac, V., Popescu, Gh. (2007) Dic ționar de geologie Ed. Didactic ă și
Pedagogic ă R.A., Bucure ști, 347 p.
Baron, M. (2006) Din istoria mineritului aurifer în România 1918-1948. Ed. Universitas, Petrosani, 224 p.
Borcoș, M., Kraütner, H., G., Uduba șa, G., Să ndulescu, M., N ăstăsescu, S., Bi țoianu, C. (1984) Geological
Atlas 1:1000000, Map of the Mineral Resources – Explanatory note. Ministry of Geology, Institute of
Geology and Geophysics, Bucharest, 237 p.
Brana, V. (1958) Z ăcăminte nemetalifere din România. Ed. Științifică, București, 261 p.
Ghițulescu, T.P., Socolescu, M. (1941) Étude géologique et minière des Monts Metallifères. An. Inst. Geol.
Rom., 21, 181-464, Bucure ști
Gimbutas, Marija(1989) Civiliza ție și cultură, Ed. Meridiane, Bucure ști
Haiduc, I. (1940) Istoria aurului din Romania. Imprimeriile “Adeverul” S.A ., Bucuresti, 390 p.
Jude, R. (2011) Țara moților, Scurt ă monografie. Ed. Universitaria, 171 p.
Maghiar, N., Olteanu, Șt. (1970) Din istoria mineritului în R ămânia, Ed. Științifică și Enciclopedic ă,
Bucure ști
Manilici, V., Manilici, Ecaterina (2002) Piatra și metalul în evolu ția civiliza ției umane vol. I , Ed. Academiei
Române, Bucure ști, 319 p.
Petrovskaia, H. V. (1973)
Somorodnoe Zoloto (Aur ul nativ), Izdatelstvo Nauka, Moskva, 373 p.
Petrulian, N. (1973) Z ăcăminte de substan țe minerale utile. Edit. Tehnic ă, București, 503 p.
Popescu, Gh.C. (1986) Metalogenie aplicat ă și prognoz ă geologică, Part. II, Tipog. Univ. Bucure ști, 316 p.

Popescu, Gh.C., T ămaș-Bădescu, S., Tă maș-Badescu, Gabriela, Bogatu, L., Neacș u, Antonela (2007)
Geologia economic ă a aurului, ed. Aeternitas, Alba Iulia, 536 p.
Popescu, Gh.C., Ilinca, Gh., Neac șu, Antonela, Verde ș, Gr. (2012) Muzeul Aurului Brad – Ghid, p. I.,
secțiunea Aur (in press.)
Rusu, M. (1972) Considera țiuni asupra metalurgiei aurului din Transilvania în bronz D și Halstatt A, Acta
Musei Napocensis IX, 29-60, Cluj
Sîntimbrean, A., Bedelean, H., Bedelean, Aura (2006) Aurul și argintul Ro șiei Montane Ed. Altip, Alba
Iulia, 210 p.
Tămaș-Bădescu, S. (2010) Contribu ții privind geologia economic ă a aurului în Romania. Teza de doctorat ,
București
http://www.formin.ro/media/5098b7f804d00.pdf
www.romanit.ro

Plansa I. Valea Oltului

Foto 1. Granule de aur aluvionar cu grad avansat de aplatizare, rulare și sortare, ceea ce indic ă apartenen ța la
un depozit de teras ă. Mă rturiile ambian ței geologice primare nu s-au pă strat. Suprafa ța particulelor a fost
puternic expus ă la abraziune.

Foto 2. Aur aluvionar, inechigranular, cu gr ad de rulare avansat, cu sortare medie
Granulul de dimensiunea cea mai mare cuprinde o incluz iune de mineral primar melanocrat, dur, cu contur
idiomorf (nerulat).
Planșa II. Valea Oltului

Foto
3. Detaliu foto 2, cu granulul de aur cu incluziune primar ă de mineral translucid, dur, cvasiidiomorf, cu
reflexe interne de culoare brun-ro șcată
Suprafața granulului este par țial șagrinată, ceea ce este o trasatur ă cvasiuniversal ă a particulelor de aur din
placersuri.

Foto 4. Aur aluvionar, Valea Oltului
Muzeul Aurului Brad, foto Gh. Ilinca, 2012
Plansa III. Valea Pianului, jud. Alba

cassiterit
zircon
Foto 5.
Aur aluvionar, Valea Pianului
Granule inechigranulare de aur aluvion ar rotunjit, asociat cu cassiterit (?) și zircon (?)
Caracterul inechigranular arat ă un grad slab de sortare și surse metalogenetice diverse pentru aurul aluvionar
și celelalte minerale grele. Compozi ția chimică a granulelor indică aceeași arie surs ă pentru acestea.
Muzeul Aurului Brad, foto Daniela Cristea-Stan, 2012

Foto 6. Granule de aur aluvionar, inechigranular e, cu grad
mediu de rulare, ceea ce indic ă un transport la
distanță relativ mic ă față de aria surs ă. Cel mai mare dintre granule prezint ă o incluziune de cuar ț violaceu
primar.
Plansa IV. Valea Pianului, jud. Alba

Foto 7. Granule de aur cu grad relativ avansat de rotunjire, cvasiaplatizate, cu suprafe µe grunjoase, cu striuri
de transport care sunt vizibile clar pe granulul din partea de jos a im aginii. Celalalt granul are neregularit ăți
aspre, depresiuni și cicatrici

Foto 8. Granule de aur inechigranular, cu grad de rotunjire incipient ă, ce indic ă un transport la distan ță
redusă de aria surs ă și sursa heterogen ă. Pe unele probe se v ăd pelicule de oxihidroxizi de fier. Proba provine
din Muzeului Aurului Brad.
PLANSA V. Valea Pia nului, jud. Alba

Foto 9. Detaliu pe cel mai mare granul din foto 8, pe care se v ăd incluziuni de cuar ț violaceu microgranular
și un granul hipidiomorf larg dezvoltat, de mine ral semitransparent, cu reflexe interne brun-ro șcate
(turmalina?)

Foto 10. Granul de aur cu grad slab de rulare, trans portat la mica distanta de sursa, cu incluziuni de cuarț si
goluri submilimetrice
PLANSA VI. St ănija

Foto 11. Granule inechigranular e cu grad slab de rotunjire și incluziuni primare de cuar ț
Suprafata granulelor este grunjoas ă.
PLANSA VII. SERBIA

Foto 12. Aur nativ cu incluziuni primare de cuar ț violaceu și geode submilimetrice, practic nerulat, ceea ce
arată o apropiere mare de sursa de alimentare a placersului.

Foto 13. Detaliu foto 12, în care se observă foarte clar cuar țul și golurile submilimetrice

PLANSA VIII. SERBIA

Foto 14. Aur aluvionar cu grad slab de rulare și incluziuni de silice alb ă (cuarț criptocristalin) în granulul
mare și cuarț vizibil în granulul mai mic, cu un grad de rulare mai sc ăzut decât silicea

Intocmit,
Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu