Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 2… [609257]

1

CUPRINS

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 2
Capitolul I. Anatomia si biomecanica coloanei vertebrale ………………………….. …………………… 3
1.1 Tipurile de ținută ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 5
1.1.2 Biomecanica coloanei vertebrale ………………………….. ………………………….. ………………. 6
1.2 Patologia si terapia hiperlordozelor ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
1.2.1 Definitie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 7
1.2.2 Etiologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 8
1.2.3 Clasificare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 8
1.2.4 Tratamentul de recuperare medicala al hiperlordozei lombare ………………………….. …… 9
Capitolul II. Desfasurarea cercetarii ………………………….. ………………………….. …………………… 16
2.1 Ipoteza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 16
2.2 Metode de cercetare utilizate in studiu ………………………….. ………………………….. …………… 16
2.3 Prezentarea testelor de evaluare ………………………….. ………………………….. …………………….. 17
2.4 Organizarea cercetarii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 21
2.4.1 Locul de desfasurare si conditii de baza materiala ………………………….. ………………….. 21
2.4.2 Durata si etapele cercetarii ………………………….. ………………………….. ……………………… 21
2.4.3 Prezentarea pacientilor si perioada de tratament ………………………….. ……………………. 22
2.4.4 Obiectivele programului de recuperare ………………………….. ………………………….. …….. 23
2.4.5 Mijloace si metode kinetoterapeutice ………………………….. ………………………….. ………. 23
2.4.6 Program de exercitii pentru corectarea hiperlordozei ………………………….. ………………. 23
Capitolul III. Rezultatele cercetarii ………………………….. ………………………….. …………………….. 26
Capitolul IV. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 34
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 35

2
INTRODUCERE

O privire atentă a aspectului exterior al corpului semenilor în jurul nostru, ne permite să sesizăm existența
unor aspecte particulare ce caracterizează atitudinea și forma corpului celui privit. Așa se explică faptul
că unii părinți sau cadre de specialitate, medici, profesori, etc, observă asupr a copiilor anumite nereguli
în postura lor, adică tulburări de statică vertebrală.
Orice abatere de la normal a posturii corporale care tulbură creșterea și dezvoltarea armonioasă, reduce
aptitudinile individului și puterea de adaptare a organismului la co ndițiile de mediu, simultan cu
diminuarea capacității de muncă și a stării de sănătate.
Atitudinea corectă a corpului omenesc este o funcție a acestuia care se realizează prin acțiune sinergică
și coordonată a elementelor a paratului locomotor și al sistemului nervos, cu ajutorul cărora se mențin
stabilitatea, echilibrul și rapoartele constante pe de o parte între corpul întreg și segmentele sale, iar pe
de o altă parte între corp și mediul înconjurător. Orice perturbare a ac estora vor produce deformații greu
de corectat dacă nu s -au observat încă din faza de instalare a lor.
Procesul de educarea unei atitudini corecte a corpului poate să înceapă după vârsta de 5 ani, când se
termină procesul de mielinizare a sistemului nervos și controlul motric este mult îmbunătățit, aceasta
fiind o modalitate de prevenire a perturbărilor de statică vertebrală printre care se situează
și hiper lordoza .
De aceea depistarea precoce a fac torilor favorizanți și patologici, pot stagna evoluția hiperlordozei
lombare.
Kinetoterapia ca mijloc principal în cadrul recuperării funcționale a hiperlordozei nu este o activitate de
sine stătătoare, ci merge pe principiul combinării mijloacelor de trat ament: fizical, masaj, electroterapie,
hidrokinetoterapie, asociate cu condiții de igienă posturală, sporturi ca: ciclism, canotaj, etc.

3
I. ANATOMIA ȘI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE1
Coloana vertebrală este cea mai importantă componentă a scheletului osos și a aparatului locomotor,
implicit. Ea servește ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care alcătuiesc corpul uman.
Este axul central al structurii noastre fizice. În consecință, starea sa se va reflecta asupra întregii noas tre
ființei.
Dimensiuni: Lungimea coloanei vertebrale este în medie de 73 cm la bărbat și 63 cm la femeie,
reprezentând astfel 40% din lungimea totală a corpului. Lățimea maximă a coloanei vertebrale este la
baza sacrului, unde măsoară 11 cm. De aici merge descrescând atât în jos, cât și în sus. Diametrul sagital
maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi descrește atât în sus cât și în jos.
Segment complex, de o mare importanță funcțională, coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de
segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente
cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 de mușchi cu
acțiune directă. La toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase (somatice și vegetative),
vasculare, etc.
Segmentele osoase care alcătuiesc coloana vertebrală se numesc vertebre. Vertebrele au o parte
anterioară numită corp și o parte posterioară numită arc. Aceste două părți înc hid între ele canalul
vertebral.
Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcătuită, în mod normal, dintr -un
număr fix de vertebre. Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofuncționale legate de
îndeplinirea celor două funcții importante ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea
capului, trunchiului și a membrelor superioare și funcția de a asigura o mobilitate suficientă.
Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7. Împreună
formează zona cervicală.
Vertebrele toracale (dorsale) răspund toracelui. Ele sunt în număr de 12 și se numerotează de la T1 la
T12. Împreună formează coloana toracala.
Vertebrele lombare răspund regiunii lombare. Ele sunt în numă r de 5 și se notează de la L1 la L5.
Împreună formează coloana lombară
Vertebrele din aceste 3 zone (C1 -L5) sunt mobile și independente(delimitate una de cealaltă) și se numesc
vertebre adevărate.
Vertebrele sacro -coccigiene sunt în număr de 5 respectiv 4 -5 piese osoase și răspund pelvisului. Ele se
sudează dând naștere la două oase: sacrul respectiv coccigiene. Fiind oase sudate între ele se ai numesc
și vertebre false.
Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul , iar inferior prin
intermediul sacrului cu oasele coxale.
Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral.

1 Victor Papilian, Anatomia omului, – vol.I, Ed. Didactică și Pedagogică București, 1982

4
Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasă și are forma unui cilindru scurt, care prezintă două fete
(super ioară și inferioară) și o circumferință.
Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două
apofize transverse și deasupra și dedesubt câte două apofize articulare (în total patru apofize articulare
dispus e vertical). Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Porțiunile care
leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.
Arcul vertebral este alcătuit dintr -un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese articulare
superioare, 2 procese articulare inferioare și un proces spinos.
Gaura vertebrală, delimitată în corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea vertebrelor canalul
vertebral, care adăpostește măduva spinării.
Pentru o elasticita te și o rezistență crescută, coloana vertebrală prezintă 4 curburi normale:
• lordoza cervicală, convexa anterior;
• cifoza toracala, convexa posterior;
• lordoza lombară, convexa anterior;
• cifoza sacro -coccigiana, convexa posterior.
La acestea se adăugă în plan frontal o scolioză toracică, cu convexitatea de partea mâinii dominante (cu
care scrii).
Pentru asigurarea mobilității și rezistenței coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite de elemente
conjunctiv fibroase, discul intervertebral și ligamen tele coloanei.
Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifica în:
1. Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fetele
inferioare și superioare (ușor concave). Între aceste suprafețe oso ase se găsesc discurile
intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr -o porțiune periferică
fibroasa – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție fixă, el
mobilizându -se în cursul miș cărilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil
elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de conținutul de apă. Nucleul se află astfel într -o
permanenta presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară
permite hernierea lui. Limita inferioară a discurilor este alcătuită din lamele cartilaginoase, care
protejează nucleul pulpos de presiunile excesive. În ceea ce privește vascularizația, la individul
adult prezenta vaselor de sânge se înt âlnește numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se
face prin imbibiție prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale.
Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forță de imbibiție, mărindu -și volumul în repaus,
putând d a (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm a coloanei
vertebrale la subiectul tânăr, sănătos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile
nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care i nervează și ligamentul vertebral comun posterior
(aceasta explică și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

5
a) contribuie, prin rezistența lor, la menținerea curburilor coloanei;
b) favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;
c) transmit greutatea corpului în toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;
d) amortizeza șocurile sau presiunile la care este supus fie care segment în mod special în cursul mișcărilor
sau eforturilor.
2. Articulațiile lamelor vertebrale – Între lamele vertebrale nu există propriu zis articulații. Totuși, ele
sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din fasc icule de fibre elastice,
care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de alta.
3. Articulațiile apofizelor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite între ele prin
două feluri de ligamente: li gamentele interspinoase și ligamentul supraspinos. Primele se găsesc între
două apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În
regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și pr in extremitatea lui
proximala se însera pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervical posterior și
are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta înainte.
4. Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transve rse sunt unite prin ligamente intertransverse.
5. Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare
una peste alta.
6. Articulația occipitoatlantoida este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articul are ale occipitalului sunt
reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afară și au o formă convexa
în toate sensurile.
1.1 Tipurile de ținută
Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizează în același mod la toți indivizii normali. Aceasta face că
ținuta coloanei vertebrale să difere de la individ la individ și ea trebuie pusă în legătură cu accentuarea
sau diminuarea curburilor din planul anteroposterior, ca urmare a gradului de înclinare înainte a
bazinului.
Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de ținută:
• Spatele normal. Este tipul de ținută în care curburile vertebrale prezintă o arcuire normală. Este
ținută de drepți "ostășesc", în care înclinarea bazinului este normală.
• Spatele rotund. Este un tip de ținut ă foarte frecvent întâlnit. Convexitatea dorsală coboară și
cuprinde și vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii lombare se micșorează și ca întindere și
că profunzime. Bazinul este înclinat ușor înainte și în jos.
• Spatele plat. Este un tip de ținută mai puțin frecvent întâlnit. Convexitatea dorsală și concavitatea
lombară dispar, dar înclinarea bazinului rămâne mica. Scapulele apar reliefate înapoi. Acest tip
de spate provoacă scoliozele cu evoluția cea mai gravă.
• Spatele concav – plat (sau lordotic). Este și mai puțin frecvent întâlnit. Concavitatea lombară se
accentuează mult prin înclinarea puternică a bazinului înainte, în timp ce convexitatea dorsală
dispare.

6
• Spatele concav – rotund. Este tipul de postura cel mai puțin întâlnit. Concavit atea lombară se
accentuează, de asemenea mult, dar concomitent se accentuează și convexitatea dorsală.
1.1.2Biomecanica coloanei vertebrale2
Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe
segmente vert ebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care
au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcări sunt
limitate de rezistență ligamentelor, forma articulaț iilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a
țesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul.
Micile deplasări intervertebrale sunt posibile numai grație prezenței nucleului pulpos, care trebuie să aibă
consistentă, forma și așezare n ormale. Mișcările vertebrale se execută pe nucleul pulpos ca pe un ax,
nucleul jucând rolul unei adevărate bile mecanice (rulment). Se poate înțelege că pe un astfel de suport
toate mișcările sunt posibile; totuși, acestea vor fi limitate ori călăuzite de feluritele conformații și poziții
ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei vertebrale și de corsetul muscular al acesteia.
Prin tensiunea lichidului ce se află între elementele sale componente, nucleul pulpos are proprietatea de
a fi elastic. Dat orită acestei proprietăți sunt posibile mișcările coloanei vertebrale și sunt înlăturate
efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale șocurilor suferite de rahis. Într -o atitudine de flexie
forțată are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parțială a
discului în jumătatea lui anterioară și prin împingerea ușoară posterioara a nucleului pulpos, în extensie
lucrurile se petrec invers. Dacă nucleul pulpos trebuie considerat rulmentul pe care se execută mi șcările
coloanei vertebrale, inelul fibros rămâne elementul cel mai important al discului intervertebral, care
rezistă forțelor de compresiune și decompresiune.
Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrală prezintă mișcări complexe rezult ate din
micromiscarile cumulate ale tuturor articulațiilor intervertebrale: flexie – extensie, înclinare laterală,
rotația, și că o rezultantă a acestora – circumducția.
Mișcarea de flexie ventrală a trunchiului pe membrele inferioare se realizează prin pa rticiparea nu numai
a coloanei vertebrale ci și a șoldurilor.
Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate să execute în întregime o mișcare de flexie, dar nu toate
segmentele participă în aceeași măsură. Amplitudinea cea mai mare în flexie se realizează în r egiunea
cervicală și în cea lombară. Mișcarea de flexie are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor două
vertebre dorsale și al vertebrelor lombare.
Arcul cu concavitatea anterioară pe care -l formează coloana în întregul ei, nu este un arc de cerc, c i o
linie curbă, compusă din trei segmente, și anume: unul cu rază mai mică, pe care îl formează coloana
cervicală, unul cu rază mai mare pe care -l formează coloana dorsală, și unul cu rază mică, al regiunii
lombare.
În mișcarea de flexie, porțiunea anteri oară a discurilor intervertebrale este comprimată, în timp ce
ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul
supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune.
În poziție ortostatică, mușchii care iniț iază mișcarea de flexie sunt cei ai peretelui abdominal, mai ales
dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac, precum și mușchii subhioidieni și

2 . Georgeta Nenciu – BIOMECANICĂ – Curs în tehnologie IFR –Editura Fundației România de mâine,București, 2012

7
sternocleidomastoidieni. Odată mișcarea inițiată, grupul antagonist al extensorilor intra în acțiune și
graduează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale.
În ceea ce privește mișcarea de extensie în poziție ortostatică, în extensie, lucrurile se petrec exact invers.
Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care inițiază mișcarea, apoi mișcarea este
controlată de grupul anterior. Dacă însă mișcarea de extensie se realizează în poziția de decubit ventral,
extensorii vor continua să susțină mișcarea.
În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor interverteb rale sunt comprimate, în timp ce
ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocată în ultima fază de intrare
în contact a apofizelor articulare și în ultimă instanță și a apofizelor spinoase.
Mișcarea de înclinare laterală ar e maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Când are loc și un
oarecare grad de răsucire a coloanei, atunci trunchiul se înclină și mai mult lateral.
Mișcarea de rotație este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotește puțin și numai dacă se
înclină lateral, în coloana lombară mișcarea de răsucire se execută când coloana este în extensie, mai ales
în segmentul dorsolombar. Când coloana este flectata, mișcarea de răsucire din segmentul lombar nu este
posibilă, deoarece condilii vertebrelor sun t așezați vertical în articulații și opresc mișcarea; din aceeași
cauză, în flexie nu se poate face nici înclinarea laterală a segmentului lombar.
1.2 Patologia si ter apia hiperlordozelor
1.2.1 Definitie
Lordoza reprezintă o deviație a coloanei vertebrale, în plan sagital cu concavitatea îndreptată posterior,
prin accentuarea curburilor fiziologice.
Lordoza sau “spatele în șa” este un termen medical folosit pentru a descrie curbura anterioară a unei
porțiuni a coloanei vertebrale. Două segmente ale coloanei sunt în mod normal lordotice: lombară și
cervicală. Acestea au o curbură cu convexitatea anterior și concavitatea posterior în contextul anatomiei
umane.
Lordozele spinale sau curburile secundare sunt determinate în principal prin diferența grosim ii jumătății
anterioare față de cea posterioară a discului vertebral. Se agravează la pubertate sau nu devine evidentă
până la 25 de ani.
Dezechilibrul în tensiunea musculară și lungimea mușchilor este de asemeni o cauză. Curburile
lordozice excesive sun t denumite “spate în șa” sau “spate scobit”.
Cauzele comune ale lordozei excesive includ:
➢ slăbirea mușchilor spatelui
➢ grăsime viscerală crescută
➢ sarcina
Pierderea lordozei normale a spatelui este denumită spatele rigid și apare prin fuziune chirurgicală.

8
Hiperordoza este descoperită la toate grupurile de vârstă. Afectează coloana lombară, dar și cervicală.
Când este descoperită lombar, pacientul prezintă spate în șa, fesele proeminente și postura exagerată.
Hipelordoza lombară poate fi durero asă, uneori afectând mișcarea.
Datorită tonusului crescut a mușchiului psoasiliac și a slăbirii tonusului abdominalilor, bazinul cade mai
mult înainte decât normal și astfel se exagerează curbura lombară.
Apariția hiperlordozei a fost pusă în legătură cu p oziția incorectă a corpului, fie din obișnuință , fie din
cauza vreunei slăbiciuni a mușchilor. În unele cazuri lordoza apare la femei după sarcină, deoarece există
o slăbiciune a mușchilor abdominali. O cauză favorizantă la femei este purtarea încălțămint ei cu tocuri
înalte, care duc la înclinarea bazinului înainte și a trunchiului înapoi, determinând lordozarea.
1.2.2 Etiologie
Lordozele pot fi produse de următoarele cauze:
• Cauzele interne și externe comune tuturor deviațiilor coloanei vertebrale;
• Cauze specifice sau predispozante: tipul morfologic infantil, sexul feminin, poziția prea înclinată
a bazinului, abdomenul proeminent, de fapt în lordoze înclinarea bazinului și respectiv tendința
de orizontalizare a sacrului este prezentă în m area majoritate a cazurilor. În scop compensator
curbura lordotică lombară se accentuează, putând lua unul din următoarele două aspecte: fie o
hiperlordoză întinsă pe întreaga regiune lombară cu punctul maxim în L4, fie o exagerare a ei
strict în articulaț ia lombo -sacrală, cu punctul maxim în L5, restul coloanei lombare supraiacentă
lui L5 păstrând o oarecare rectitudine.
• Cauze favorizante: creșterea exagerată în înălțime, debilitatea fizică și obezitatea.
În general deviațiile lordotice ale coloanei verte brale îndeosebi curburile lordotice lungi, influențează
într-o măsură mai mică sau mai mare și celelalte elemente anatomice ale spatelui. Există însă cazuri în
care deviația lordotică interesează numai coloana vertebrală, după cum există cazuri în care ang renarea
formațiunilor spatelui și toracelui în întregime este foarte pregnantă. În cazul în care deviația lordotică
interesează numai coloana vertebrală, fără a modifica prea mult poziția și forma celorlalte elemente ale
spatelui, vorbim de „lordoză propri u-zisă”. Dacă însă deviația, mai ales cea de formă lungă sau totală,
angrenează spatele întreg, vorbim de „spate lordotic”.De regulă lordozele sunt deviații primare ale
coloanei vertebrale și mai rar deviații secundare sau compensatorii ale cifozelor sau a le altor deformații
ale corpului.
1.2.3 Clasificare
A. După localizare lordozele pot fi:
• Lordozele tipice
• Lordozele atipice
B. După întindere lordozele pot fi:
• Lordoze scurte sau parțiale
• Lordoze lungi sau totale

9
C. După modificările substratului anatomic lordozele pot fi:
• Lordoze funcționale.
a) Atitudinea lordotică
b) Lordozele prin deprimare (habituale și profesionale)
c) Lordozele compensatorii
• Lordoze structurale (patologice)
a) Lordozele congenitale .
b) Lordozele rahitice
c) Lordozele paralitice
d) Lordozele miopatice
e) Lordozele traumatice
Lordozele se pot instala și după un traumatism acut puternic, cu fracturarea corpului vertebral.
f) Lordozele reumatice .
g) Lordoze prin modificări ale formei și funcțiilor articulațiilor
coxofemu rale și membrelor inferioare.
h) Lordoze diverse
I.2.4. Tratamentul de recuperare medical ă al hiperlordozei lombare
Termoterapia și hidrotermoterapia
Împachetările cu parafină
Acțiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea se încălzește la
38-40 grade, provocând o transpirație locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidențiază hiperemia
produsă. După împachetare se aplică o procedură rece.
Baia kinetoterapeutică sau baia cu mișcări este o baie caldă , la care se asociază mișcări în toate
articulațiile bolnavului. Se efectuează într -o cadă mai mare ca cele obișnuite, care se umple ¾ cu apă la
temperatura de 36 -38 grade .
Durata băii este de 20 -30 minute, după care bolnavul este șters și lăsat să se odi hnească. Se poate executa
și pe segmente limitate în vane mici corespunzătoare.
Mod de acțiune: factorii pe care se bazează efectele băii kinetoterapeutice sunt: factorul termic și factorul
mecanic.
Împachetările cu nămol

10
Materiale necesare: pat sau canapea, pătură, pânză impermeabilă, cearceaf. Se pregătește nămolul prin
amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă. La temperatura indicată în
prescripție se aplică nămolul pe cearșaf în grosime de 2-3 cm. Peste acest strat de nămol se așează
regiunea de împachetat a bolnavului, se aplică nămolul pe părțile laterale și anterioare ale corpului
evitând regiunea precordială. Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte.
Durata este de 20 -40 minute. După terminare se practică o procedură de curățire.
Aceste împachetări au triplă acțiune: termică, chimică,mecanică.
Băile cu abur
Se folosește căldura umedă sub formă de vapori. Ele aduc un aport mare de căldură, ridicând într-un timp
relativ scurt temperatura corpului. Pentru ca băile de abur să fie mai ușor suportate se pleacă de la o
temperatură inițială de 38 -42° și se urcă treptat la 50 -55°.
În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inimă. Baia de abur se termină cu o procedur ă de
răcire, baie sau duș rece.
ELECTROTERAPIA
Electroterapia este acea parte a fizioterapiei, care utilizează acțiunea diverselor forme ale energiei
electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic. Aplicarea energiei ele ctrice se face, fie
direct prin curentul continuu sau alternativ și derivatele lor, fie indirect, transformat în alte forme de
energie, ca cea radiantă, calorică sau luminoasă.
– Curentul galvanic: Prin curentul electric înțelegem o deplasare de sarcini electrice de -a lungul unui
conductor.
Efectele fizico -chimice ale curentului galvanic: termic, termoelectronic, magnetic, electroliza și
electroforeza.
-Ionizările sunt proceduri prin care introducem în organism, cu ajutorul curentului electric diferite
substanțe medicamentoase cu acțiuni farmacologice.
– Curent diadinamic
Curentul diadinamic este o formă derivată din curentul sinusoidal de 50 Hz, care a suferit o serie de
modificări.
– Ultrasunete
Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune procedu ri ale fizioterapiei, în care este vorba de
transmiterea vibrațiilor mecanice pendulare pe o frecvență deosebit de mare, produse de un generator de
ultrasunete , cu penetrarea și absorbția acestora în corpul omenesc. Efectele lor sunt deosebite față de
cele ale diverselor forme de curenți electrici (faradic, galvanic): fibrinolitic și decontracturant.
– Curenți interferențiali (curenți de medie frecventa)
Sunt indicați pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor.
– Magnetodiaflux

11
Este indicat pentru efectul câmpului electromagnetic care contribuie la scăderea procesului inflamat or
articular și periarticular.
Masoterapia
Prelucrarea meto dică și sistematică a tuturor părților moi ale organismului prin diferite mijloace
mecanice, în scop terapeutic și profilactic, se numește masaj.
Efectele fiziologice ale masajului sunt:
1. Acțiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic musculare sau art iculare;
2.Acțiune hiperemiantă locală de îmbunătățire a circulației locale, care se manifestă prin încălzirea și
înroșirea tegumentului asupra căruia se execută masajul;
3.Înlăturarea lichidelor interstițiale de stază, cu accelerarea proceselor resorbți ei în regiunea masată.
Masajul are și acțiuni generale asupra organismului:
1. stimulează funcțiile aparatului cardio -vascular și respirator;
2. îmbunătățirea metabolismului bazal;
3. efecte benefice asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătățirea somnului și în depărtarea
oboselii musculare.
Balneoterapia
Hiperlordoza beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului
se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă cât și de bolile asociate.
Putem să indicăm – apele termale simple, ușor radioactive de tipul Felix; apele sărate – iodurate de la
Breaza, Olanești, Govora; heliotermale de la Sovata și Ocna Sibiului, apele sulf uroase termale de tipul
Herculane și cele atermale de la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor de la Techirghiol,
Eforie, Amara, Sovata.
Schematic, numărul de băi este de 12 -14 pe serie, temperatura este de 37 -38 grade, durata este de 15 -20
minute.
Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.
➢ Techirghiol (și tot litoralul) care are nămol sapropelic;
➢ Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
➢ Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
➢ Govora (nămol silicos și iodat);
➢ Geoagiu (nămoluri feruginoase).
Pentru nămol temperatura este de 40 -44 grade, durata 30 -40 minute. S e asociază cu proceduri
fizioterapeutice și helioterapeutice, de la caz la caz. În fazele incipiente de boală, ca și în cele tardive,
neînsoțite de complicații, putem să indicăm cu succes ungerile c u nămol urmate de băi de ghiol.

12
Terapia ocupațională
Terap ia ocupațională este o formă de tratament care folosește mijloace și metode specifice pentru a
dezvolta , ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activitățile necesare vieții individului, de a
compensa disfuncții și de a diminua d eficiențe fizice.
Kinetoterapia
Hiperlordo za primei copilării apare între 1 și 5 ani mulți copii au în ortostatism o poziție defectuoasă cu
o lordoză lombară accentuată, astfel abdomenul proemină anterior; și sunt însoțite frecvent de picior plat
și genu recurvatum plus a lte semne de laxitate articulară – de regulă aceste deficiențe cedează odată cu
creșterea.
În prima etapă a tratamentului, luarea la cunoștință ocupă rolul principal. Aceasta se face prin
recunoașterea defectelor (în fața oglinzilor sau în fața planurilor de referință), prin exerciții posturale
contrastante, care merg de la poziția obișnuită, cea incorectă, la cea corectă, prin menținerea pozițiilor
corectate în cursul exercițiilor simple. Această primă etapă durează intre 5 și 10 ședințe.
Etapa a doua este etapa corectivă. În această etapă supleerea corectoare ocupă un rol important. Datorită
ei, precum și exercițiilor posturale, se ameliorează postura. Tonifierea musculară este în măsură să
contribuie la menținerea corecției. Se trece apoi la to nifierea generalizată a musculaturii trunchiului și
membrelor.
Această etapă durează mai multe luni, două ședințe pe săptămână fiind efectuate cu kinetoterapeutul,
celelalte ședințe, zilnic, la domiciliu.
Etapa a treia este etapa de consolidare și readapta re. Această etapă este etapa în care se fixează rezultatele
obținute până acum. Reeducarea posturală care se efectuează în această etapă înglobează toate gesturile
obișnuite și vizează automatizarea pozițiilor corecte.
Activitatea musculară generalizată se practică din ce în ce mai intens, orientându -se spre o activitate
normală. Activitatea din etapa a treia dezvoltă rezistența necesară în timpul activității obișnuite școlare
sau profesionale. O singură ședință pe săptămână se va face cu kinetoterapeutul, în restul săptămânii la
domiciliu.
Kinetoterapia regiunii lombo -sacrate constă în efectuarea unor mișcări pasive și active. Mișcările pasive
constau în mișcări de lateralitate ale trunchiului și mișcări de flexie și extensie ale coloanei lombo -sacrate
sau mișcări de rotație dacă coloana ne permite, executate cu ajutor. Mișcările active constau în executarea
acestora fără ajutor din partea asistenței medicale. Se execută și mișcări active cu rezistență.
Obiectivele kinetoterapiei în hiperlordoze sunt :
1. Ameliorarea posturii prin:
– posturi fixe menținute, utilizându -se perne, suluri, spătarul scaunului, peretele, pentru corectarea
hiperlordozei lombare.
– exerciții de corectare posturală axate pe conștientizarea înclinării pelvisului pentru delordozare ;
2. Creșterea flexibilității coloanei prin :
-metoda Klapp, cvadrupedie cu poziții lordozante;

13
3. Creșterea forței musculare:
Tonifierea musculaturii abdominale este obligatorie; se practică de obicei ridicările de trunchi cu
genunchii flect ați, pentru întărirea drepților și oblicilor.
Tonifierea fesierilor mari:
Tonifierea și reechilibrarea musculaturii paravertebrale este obiectivul principal :
➢ din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului, umerilor, membrelor superioare (pentru
tonifierea musculaturii dorsale bilaterale);
➢ ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura lombară;
➢ ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă.
Metode de reeducare posturală
Metoda Klapp3 – folosește poziția patrupedă pentru activarea musculară în condiția unei coloane
orizontale, neîncărcate. Principii de execuție:
– relaxare în poziția inițială (sprijin pe genunchi / patrupedie), cu menținerea acesteia pe tot
parcursul execuției;
– ritmul de execuție al exercițiului (scurtarea sau prelungirea unui timp) se adaptează obiectivului
urmărit în momentul aplicării (înti ndere axială→mobilizare→realiniere; “stretch -reflex” cu rol facilitator
pentru travaliul necesar tonifierii musculare, urmând menținerea poziției finale corective);
– deplasarea MS precede în general deplasarea genunchiului; pentru a crea spațiu și pentr u a evita
tasarea ;
– capul este totdeauna în extensie axială, iar coloana cervicală este delordozată (în bărbie dublă);
– pentru solicitare optimă, în poziția finală se lucrează la limita echilibrului, de aceea coapsa de
sprijin va fi aproape verticală (fără a depăși verticala);
– vârful piciorului nu va pierde contactul cu solul; ridicarea lui, în cele mai bune cazuri înseamnă
o puternică coaptare a articulațiilor lombare, adesea o basculare a uneia asupra alteia;
– se verifică permanent echilibrul între tracțiunea exercitată asupra coloanei de greutatea capului
și contratracțiunea pelvi -podală, ceea ce asigură (o decoaptare), o întindere axială maximă;
– centurile revin obligatoriu la orizontală, cu excepția exercițiilor de derotare a centurilor.
– toate exercițiile se execută întotdeauna în linie dreaptă, pentru a permite deplasarea corectă a
segmentelor corpului.
Pozițiile lordozante, care în funcție de înclinarea trunchiului, facilitează mobilizarea unei anumite
zone vertebrale(Fig. nr.1):

3 Marcu V, Mirela Dan (coordonatori); Bogdan R, Bucur A, Chiriac M, Ciobanu D, Cristea D, Dan M, Ianc D, Lozincă I,
Marcu V, Matei C, Pásztai Z, Pásztai E, Pâncotan V, Pețan P, Serac V, Șerbescu C, Tarcău E. – Kinetoterapie /
Physiotherapy Editura Universității din O radea, 2006 , pag 104.

14
➢ trei poziții peste orizontală (1, 2, 3)
➢ poziție orizontală (4)
➢ două poziții sub orizontală (5, 6)
Pozițiile cifozante sunt asemănătoare celor lordozante, dar trunchiul este menținut în cifozare
dorsolombară.
În aceste poziții, flexibilitatea coloanei dorsale este obținută în pozițiile peste orizontală, iar a
celei lombare în pozițiile sub orizontală.

Fig.nr.1. Metoda Klapp – poziții lordozante și cifozante4
Metode de recuperare a afecțiunilor lombare5
Metoda Williams
Williams afirma: "Omul, forțând corpul său să stea în poziție erectă, își deformează coloana,
redistribuind greutatea corpului pe părțile posterioare ale discurilor intervertebrale, atât în zona lombară,
cât și în cea cervicală."
În perioada acută se rec omandă poziții de flexie lombară (imobilizarea în pat gipsat Williams).

4 Mariana Cordun, Kinetologie Medicală, Editura AXA, București, 1999, pag. 411
5 V. Marcu, Dan Mirela (coordonatori); Bogdan R, Bucur A, Chiriac M, Ciobanu D, Cristea D, Dan M, Ianc D, Lozincă I,
Marcu V, Matei C, Pásztai Z, Pásztai E , Pâncotan V, Pețan P, Serac V, Șerbescu C, Tarcău E. – Kinetoterapie /
Physiotherapy Editura Universității din Oradea, 2006

15
În faza subacută se trece la efectuarea programului exercițiilor pe flexie. Faza I a programului
cuprinde 6 exerciții, din care primele 5 sunt efectuate din decubit dorsal, iar ultim ul din așezat; ele
urmăresc asuplizarea trunchiului inferior, tonifierea musculaturii abdominale și întinderea structurilor
posterioare ale coapsei și coloanei lombosacrate; fiecare exercițiu al acestei faze se execută de 3 -5 ori,
de 2-3 ori pe zi.
După aproximativ 2 săptămâni, în partea a doua a stadiului subacut, exercițiile devin mai
complexe, adăugându -li-se cele din faza a II -a a programului Williams; acestea cuprind încă 5 exerciții
din poziții libere, la care se adăugau exerciții din atârnat la sca ra fixă – exerciții de ridicare, ridicare +
răsucire și pendulare a membrului inferior.
În faza cronică se instituie faza a III -a a programului Williams, în care se pune accentul pe
bascularea bazinului, întinderea flexorilor șoldului și tonifierea muscu laturii trunchiului, respectiv a
musculaturii abdominale, fesiere și extensoare lombare cu scopul menținerii unei poziții neutre a
pelvisului și de creare a unei presiuni abdominale care să fie capabilă să preia o parte din presiunea la
care sunt supuse di scurile intervertebrale.
Metoda McKenzie
Programul McKenzie este un complex de exerciții, cu eficiență atât în durerea cronică cât și în
cea acută. Acest program folosește o serie de exerciții progresive, menite să localizeze și în cele din urmă
să elimine durerea pacientului. Regimul exercițiilo r trebuie individualizat pentru fiecare pacient,
încorporând numai acele mișcări care determină neutralizarea simptomelor.
Exercițiile pasive și mobilizările articulare sunt indicate atunci când există limitare de
mobilitate, McKenzie urmărind o ampli tudine completă de mișcare pe toate direcțiile.

16
CAPITOLUL II
DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
II.1. IPOTEZA
S-a descoperit că, hiperlordoza lombară poate fi remediată, gradul acesteia poate fi micșorat printr -o serie
de exerciții și proceduri, astfel încât toate acestea dând rezultate favorabile subiecților diagnosticați cu
hiperlordoză lombară. În timpul cel or șase luni de tratament corectiv am încercat să îmbunătățim
simptomatologia subiecților, gradul de mobilitate al coloanei vertebrale afectate și să scădem gradul de
severitate al hiperlordozei lombare, pentru fiecare beneficiar în parte.
Lucrarea de f ață își propune să verifice una sau mai multe ipoteze:
– dacă kinetoterapia prin mijloacele și metodele selectate reușește să corecteze sau să stopeze avansarea
lordozei;
– dacă examinarea somatoscopică efectuată precoce de medicul de familie sau alte cadre de specialitate
printre care și kinetoterpeuți, ar putea contribui la reducerea numărului de cazuri cu hiperlordoză, prin
trimiterea precoce a acestora în serviciile de specialitate;
– în ce măsură kinetoprofilaxia reușește să opreasc ă apariția și agravarea acestei deficiențe cu
repercusiuni asupra sănătății omului;
– dacă există o diferență a rezultatelor în urma aplicării tratamentului recuperator între pacienții
care colaborează activ și conștiincios , respectând toate regulile impuse prin tratamentul corectiv și cei
care le neglijează.
II. 2. METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN STUDIU
Pentru a desfășura o activitate corectivă în bune condiții, trebuie respectate anumite reguli:
➢ cunoștințe de specialitate deosebite a celui care va desfășura activitatea și experiența;
➢ alegerea cadrului optim (locul) în care se va desfășura activitatea;
➢ informații cu privire la subiecții respectivi.
Acestea se realizează prin:
a. Metoda documentării teoretice (istorică) , care are ca obiectiv studierea anumitor publicații.
În scopul culegerii a cât mai multor informații în legătură cu tema tratată, am consultat bibliografia
anexată lucrării, întocmind fișe bibliografice al căror conținut l-am folosit în lucrare sau l -am consultat
ori de câte ori a fost necesar.
Din literatura de specialitate a reieșit și faptul că frecvența hiperlordozelor lombare la copiii de vârstă
școlară este foarte mare. Cele mai frecvente cauze obiective care produc deformări ale corpului sunt
rahitismul din perioada de sugar –copil, scăderea acuității unor analizatori, o serie de boli organice
osteoarticulare, în perioada prepubertară și mai ales pubertară, datorită creșterii bruște în înălțime a
corpului și în lungi me a segmentelor, fără o dezvoltare corespunzătoare a musculaturii de susținere, pot
apărea unele deficiențe fizice caracteristice.

17
Hiperlordozele lombare sunt frecvent întâlnite atât în perioada de creștere și dezvoltare cât și în perioada
adultă.
b. Meto da anchetei (anamneza)
Metoda anchetei se ocupă cu obținerea datelor, informațiilor necesare pentru cunoașterea subiecților în
dinamica evoluției lor, a condițiilor care au generat afecțiunea și sechelele aferente acesteia, pentru
cunoașterea elementelor d e genetică ce pot da, pe baza corelațiilor, un tablou cât mai complex asupra
aspectelor obiective și subiective legate de subiecți și perspectiva evoluției acestora în timp.
c. Metoda studiului individual privind cazurile studiate.
S-a desfășurat pe baza consultării fișelor de observații ale subiecților din cadrul cabinetului de
kinetoterapie, a discuțiilor purtate cu cadrul didactic specializat.
d. Metoda observației
Observația, ca metodă de investigație, reprezintă contemplarea intenționată a unui fenomen, obiect,
proces sau document, în vederea cunoașterii științifice a acestuia, prin înregistrarea și prelucrarea datelor
obținute.
Creșterea normală, dezvoltarea fizică armonioasă a corpului copiilor, aspectul morfologic al acesto ra fac
parte dintre cele mai importante preocupări ale specialiștilor, atât de la noi din țară, cât și de pretutindeni
determinate fiind fie de exigențele sporite ale vieții, fie de „accelerația” proceselor morfologice ale
corpului uman în epoca noastră.
e. Metoda înregistrării, prelucrării și reprezentării grafice a datelor.
II. 3. PREZENTAREA TESTELOR DE EVALUARE
Cercetarea s -a derulat pe un număr de 10 subiecți, cu deviații ale colo anei vertebrale în plan dorso -lombar
cu vârste cuprinse între 7 și 12 de ani, pe o durată d e 6 luni de zile. În evaluarea subiecilțor s -a ținut
seama de particularitățile somatice și funcționale și s -au folosit: teste pentru mobilitatea col oanei
vertebrale, astfel:
Testarea coloanei dorsolombare6
Aprecierea exactă es te posibilă doar prin radiografii, în care caz se pot măsura corect componentele
dorsală și lombară. Corectitudinea unei măsurători cu goniometrul este mai mult decât îndoielnică, chiar
dacă se utilizează hidrogoniometrul Geigy pentru flexie și extensie.
1. Flexia măsoară 80° -90°, din care 50° din coloana dorsală și 40° din cea lombară. Se apreciază astfel:
– măsurând distanța degete -sol: pacientul în ortostatism, cu picioarele apropiate;
– măsurând distanța degetul III – haluce: pacientul în decubit dors al, cu genunchii în extensie;
– măsurând cu un metru – panglică distanța dintre C7 și S1 ;

6 Tudor Sbenghe -Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare , (editura Medicală, București,1987), pag 55

18
– cu un goniometru obișnuit : pacientul în ortostatism ; brațul fix al goniometrului este plasat la nivelul
crestei iliace, paralel cu podeaua, iar brațul mobil , pe linia medioaxilară (trunchiul nu are voie sa fie
rotit).
2. Extensia este mult mai limitată (20° – 30°) și aproape imposibil de măsurat clinic.
4. Rotația măsoară 30° – 45° pe fiecare parte și apreciază prin unghiul format între linia umerilor (care
se mișcă) și linia bicretă a pelvisului.
Considerând rahisul în ansamblu, mișcările maxime pe care le poate realiza sunt:
– flexie: 110° – 135°
– extensie: 50° – 75°
– lateralitate: 60° – 80°
– rotație: 75° – 105°
Poziția de funcționare a coloanei corespunde poziției zero, cu coloana făcând curburile fiziologice –
cervicală (36°), dorsală (35°), lombară (50°) – calculate radiologic pe baza înclinării platourilor
vertebrale.
Coloana dorso -lombară – bilanț muscular7:
Flexia trunchiului
Mușch i principali: drepții abdominali, transversul.
Mușchi accesori: oblicii abdominali
Poziția fără gravitație: subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate și tălpile pe banchetă.
O poziție antigravitațională adevărată ar presupune ca subiectul să stea în decubit lateral și să execute
flexia trunchiului, mișcare ce ar fi prea greu de realizat.
F1: se palpează paraombilical drepții abdominali.
F2: din poziția fără gravitație subiectul ridică umerii de pe masă până la nivelul spinei omoplatului
Poziția antigravitațională: este identică cu cea fără gravitație.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul ridică trunchiul de pe masă până la nivelul unghiului inferior
al omoplaților. De asemenea membrele superioare se ridică de pe planul mesei.
F4: respectând aceeași poziție subiectul execută aceași mișcare, încrucișând brațele pe piept.
F5: respectând aceeași poziție subiectul execută aceași mișcare cu mâinile la nivelul cefei.
Substituții: asocierea flexiei trunchiului cu rotația acestuia, ridicarea tălpilor de pe banchetă prin flectarea
membrelor inferioare.

7 Tatiana Balint, I Diaconu, Andreea Moise – Evaluarea aparatului locomotor , Editura Tehnopress, Ia și,2007.

19
Extensia trunchiului
Mușchi principali: paravertebralii din segmentul toracic și lombar, marele dorsal.
Poziția fără gravitație: subiectul în decubit ventral. O poziție antigr avitațională adevărată ar presupune
ca subiectul să stea în decubit lateral și să execute extensia trunchiului, mișcare ce ar fi prea greu de
realizat.
F1: se palpează musculatura paravertebrală.
F2: din poziția fără gravitație subiectul ridică capul și um erii de pe planul mesei până la desprinderea
mentonului de pe planul mesei.
Poziția antigravitațională: este identică cu cea fără gravitație.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul ridică cât de mult poate trunchiul de pe masă, nivelul maxim
fiind p ână la decolarea ombilicului de pe planul mesei. Stabilizarea se face la nivelul gambelor
(posterior).
F4: respectând aceeași poziție se opune o rezistență ușoară simultană în segmentul dorso -lombar sau în
funcție de zona interesată, verificând pe rând cel e două segmente.
F5: rezistența aplicată este mai mare sau excentrică.
Substituții: extensia capului, extensia membrelor superioare, extensia membrelor inferioare.
Rotația trunchiului
Mușchi principali: oblicii interni și externi abdominali.
Poziția fără g ravitație: subiectul în șezând.
F1: se palpează mușchii pe partea laterală a trunchiului
F2: din poziția fără gravitație se execută rotația trunchiului.
Poziția antigravitațională: subiectul în decubit dorsal cu membrele inferioare
flectate și tălpile pe b anchetă.
F3: din poziția antigravitațională, subiectul execută rotația trunchiului. Stabilizarea se realizează la
nivelul picioarelor.
F4: respectând aceeași poziție se opune o rezistență ușoară lprin încrucișarea membrelor superioare la
nivelul umerilor.
F5: Rezistența mai mare este obținută prin ducerea mâinilor la ceafă.
Substituții: rotația capului, înclinare a trunchiului
Teste pentru mobilitatea coloanei vertebrale: 8

8Mariana Cordun – Kinetologie medicală, (editura AXA, București -1999), pag 91

20
Testul lui Sch öber :
– se palpează apofiza spinoasă a vertebrei sacrale S1 (reper 1);
– se măsoară proximal l0 cm (reper 2).
– se execută apoi flexia trunchiului, prin care în mod normal distanța dintre cele două repere crește cu
5cm.
Se va nota Sch öber = 10/ 15cm.
Acest test este destinat măsurării gradului de limitare a flexiei lombare.
Testul Stibor:
-se palpează apofiza spin oasă a vertebrei sacrale S1(reper ) și a vertebrei cervicale C7(reper 2) ;
-se măsoară distanța dintre cele doua repere;
-se execută apoi flexia trunchiului prin care, în mod normal, distanța dintre cele două repere crește cu 10
cm.
Testul Stibor m ăsoară fl exia totală a coloanei vertebrale.
Testul Distanța degete – sol: se apreciază prin măsurarea distanței dintre sol și vârful mediusului, după
executarea flexiei coloanei.
Testul Ott: 9
-se palpează apofiza spinoasă a vertebrei cervicale C7 (reper 1);
-se măs oară distal 30 cm (reper 2).
-se execută apoi flexia trunchiului, prin care, în mod normal, distanța dintre cele două repere crește cu 5
cm.
Se va nota Ott = 30 / 35cm.
Test funcțional specific coloanei lombare10
Testul Lasegue
Subiectul relaxat, în decubit dorsal. Examinatorul flectează întreg membrul inferior afectat, cu
genunchiul extins, șoldul rotat intern și ușor addus, aplicând o priză la nivelul călcâiului. Ridicarea
membrului se face până când subiectul acuză dureri pe f ața posterioară a membrului sau în zona lombară.
Dacă durerea este cu predominanță în zona lombară se suspectează o herniere a discului intervertebral.
Dacă durerea este la nivelul membrului, leziunea care pune sub presiune rădăcinile nervoase, este situat ă
lateral.

9 https://www.scribd.com/doc/60970591/Bilantul -Articular -Al-Coloanei -Vertebrale
10 Tatiana Balint, I Diaconu, Andreea Moise – Evaluarea aparatului locomotor , Editura Tehnopress, Ia și,2007, pag.

21

Scara analogă vizuală de la 1 la 10 pentru evaluarea intensității durerii (Fig. nr.2):

Fig. nr.2.11 Scara analog vizuală pentru evaluarea intensității durerii.

II. 4. Organizarea cercetării
II. 4.1. Locul de desfășurare și condiții de bază materială
Studiul s -a efe ctuat în perioada octombrie 2018 – martie 2019 la Reha Clinic , Timisoara incluzând un
numar de 10 pacienți, din care 6 persoane de sex feminin și 4 persoane de sex masculin cu hiperlordoze
lombare l -a care s -a făcut analiza statistică și interpretarea rezultatelor. Aceștia au urmărit un program
de recuperarea de 6 luni, evaluarea făcându -se la începutul și la finalul celor 6 luni de tratament de
recuperare.
Condițiile de bază materială unde s -a desfășurat activitatea recuperatorie dispune de următoarele secții:
săli de kinetoterapie și masaj.
Sala de kinetoterapie este dotată cu: spaliere, banchete pentru mobilizări și masa j, oglinzi, mingi diverse,
bastoane, gantere, suluri pentru corecție și aparate speciale: bicicleta, banda de alergare.

II. 4.2. Durata și etapele cercetării
Cercetarea s -a desfășurat în mai multe etape:
→ în prima etapă, a avut loc documentarea teoretică care a constat în studierea materialelor din
literatura de specialitate și am luat legătura cu specialiștii implicați în echipa interdisciplinară de

11 http://www.arsd.ro/revista/Durerea_2013_1.pdf

22
recuperare. Aceștia mi -au oferit informații necesare asup ra cazurilor legate de diagnosticul cel
am în studiu și asupra mijloacelor și metodelor aplicate și rezultatele lor;
→ în etapa a doua am selecționat subiecții ce au fost diagnosticați cu hiperlordoza. Deasemeni mi –
am pregătit locul de desfășurare a activită ții și materialele necesare explorării și evaluării.
→ etapa a treia am elaborat și aplicat programele de kinetoterapie, specifice fiecărui caz în parte, am
efectuat explorări și evaluări periodice;
→ etapa a patra (finală) am apreciat evoluția dinamică a par ametrilor, am prelucrat grafic datele
culese,după care am făcut interpretarea datelor obținute și am redactat lucrarea.
Ii.4.3. Prezentarea pacienților și perioada de tratament
Studiul l -am efe ctuat pe perioada octombrie 2018 – martie 2019 , selectând 10 pe rsoane cu diagnosticul
de hiperlordoză lombară ce frecventau tratamentul recuperator în cadrul școlii.
Subiecții au fost examinați inițial și periodic pe perioada studiului pentru ca prin anamneză, examinări
specifice și complementare să pot observa evolu ția afecțiunii în urma tratamentului kinetoterapeutic
aplicat.
Durata de tratament recuperator a fost de șase luni, efectuându -se cu o frecvență de 2 sau 3
ședințe pe săptămână la sală.
Tabel nominal cu principalele particularități ale cazurilor înregistrate.
Tabelul nr.1: Prezentarea cazurilor și principalele particularități

23

II.4.4. Obiectivele programului de recuperare:
A. Asuplizarea coloanei vertebrale pentru a îndepărta tulburările de statică ver tebrală și a realiza o
postură corectă;
B. Reechilibrarea bazinului prin tonifierea în condiții de scurtare a grupului de mușchi abdominali și
fesieri;
C. Tonifierea în condiții de alungire a musculaturii latero -vertebrale din segmentul lombosacrat;
D. Prevenirea instalării unei curburi cifotice cu caracter secundar, compensator;
II.4.5. Mijloace și metode kinetoterapeutice
– masaj: sub formă decontracturantă din poziții corective,
– mijloace kinetoterapeutice: Cea mai utilizată metodă este metoda Williams (mișcări active), mișcări
pasive, streatching, active cu rezistență, exerciții la aparate ( bicicleta ergometrică), exerciții gestuale
(școala spatelui cu înzăvorârea coloanei). Sunt indicate unele stiluri de înot terapeutic (crawl pe spate).
Alte metode: metoda Kabat, metoda Klapp, metoda Mc Kenzie (mai ales pentru afecțiunile discale înalte
(T12 -L1 și L1 -L2), deasemenea aplicate în mod creativ și personalizat. (de la caz la caz).
Ca principii ale tratamentului kinetic se recomandă asocierea respirației la programul Willliams(flexia
pe expir revenirea din flexie pe inspir) ; nondoloritatea ; încărcarea treptată a coloanei vertebrale cu
trecerea succesivă de la o etapă la alta a programului Williams și a metodei Klapp (se ap lică principiul
accesibilității). Este deosebit de importantă participarea activă a pacientului și însușirea exercițiilor de
către pacient în ordinea propusă de kinetoterapeut. 12
II.4.6. Program de exerciții pentru corectarea hiperlordozei
1.Reeducarea post urală
Exercițiul 1:Stând cu fața la oglindă, recunoașterea defectelor posturale și corijarea lor cu ajutorul
kinetoterapeutului, prin contracția simultană a musculaturii abdominale și a fesierilor cu ușoară rotare
externă a membrelor, cu expirație diafragmatică. (se repetă de 10 ori)
Exercițiul 2: Același exercițiu se va executa cu spatele sprijinit de spalier, având tălpile depărtate la 10 –
15 cm. de planul dur, basculând bazinul; (se repetă de 10 ori).
Exercițiul 3: Din decubit dorsal, genunchii flectați, se contractă musculatura abdominală ridicând ușor
vârful coccisului. Pentru o mai bună percepție a mișcării de basculare a bazinului se asociază o expirație
liberă cu retracția abdomenului sau cu o mână s ub regiunea lombară. (se repetă de 10 ori).

12 V. Marcu, Dan Mirela (coordonatori); Bogdan R, Bucur A, Chiriac M, Ciobanu D, Cristea D, Dan M, Ianc D, Lozincă I,
Marcu V, Matei C, Pásztai Z, Pásztai E, Pâncotan V, Pețan P, Serac V, Șerbescu C, Tarcău E. – Kinetoterapie / Physiotherapy
Editura Universității din Oradea, 2006,pag 176.

24
Exercițiul 4: Suspensie dorsală la scara fixă, cu genunchii îndoiți, tălpile pe sol. Se basculează bazinul
spre înapoi și se tracționează cât mai jos pentru întinderea musculaturii lombare; (se repetă de 10 ori).
Exercițiul 5: Decubit ventral, la marginea unei mese având genunchii flectați sub masă, tălpile pe sol, se
execută corecția pasivă cu întinderea mușchilor lombari prin flexia coapselor sub masă; (se repetă de 10
ori
Exercițiul 6: Din poziția patrupedă, mi șcări de basculare a bazinului cu sugerea abdomenului și coborârea
șezutei pe călcâie; (se repetă de 10 ori).
2. Asuplizarea coloanei lombare
Exercițiul 7: Decubit ventral pe mingea mare, se întinde coloana și membrele inferioare având
grijă de retroversia bazinului; (se repetă de 10 ori)
Exercițiul 8: Decubit dorsal, cu tălpile sprijinite pe spalier, flexia coapsei pe bazin pentru asuplizarea
ischiogambierilor și a musculaturii lombare (mișcare ajutată de kinetoterapeut), în timp ce pacientul
menține retroversia bazinului. (se repetă de 10 ori).
Exercițiul 9: Din aceeași poziție de plecare, se flectează membrele inferioare, mai mult, decolând bazinul
de pe podea, iar kinetoterapeutul apasă tălpile – stretching pentru musculatura lombară; (se rep etă de 10
ori).
Exercițiul 10: Din aceeași poziție, se flectează genunchii pe abdomen, kinetoterapeutul amplificând
mișcarea, execută stretching pentru musculatura lombară;( se repetă de 10 ori).
Exercițiul 11: Din poziția „cavaler servant”, se apleacă tru nchiul înainte întinzând în același timp flexorii
șoldului opus; (se repetă de 10 ori).
Exercițiul 12: Din șezând, cu picioarele încrucișate, genunchiul de deasupra flectat, talpa pe sol,
mâna opusă prinde genunchiul trăgându -l spre ea pentru în tinderea rotatorilor interni ai șoldului. (se
repetă de 10 ori)

3. Recuperarea forței musculare, abdominale și fesiere cu control a respirației diafragmatice:
Exercițiul 13: Decubit dorsal, genunchii flectați, tălpile pe sol, se execută flexia trunchiului cu ducerea
palmelor spre genunchi, lomba rămânând lipită de sol.(se repetă de 10 ori)
Exercițiul 14: Din aceeași poziție, se ridică trunchiul cu răsucirea lui spre genunchiul opus, mișcarea
poate fi ajutată de kinetoterapeut, executată liber sa u cu îngreuiere, ducând palma la ceafă sau având o
ganteră în mână.(se repetă de 10 ori).
Exercițiul 15: Decubit dorsal, având mingea sub genunchi, flectarea genunchilor la piept cu bascularea
bazinului;( se repetă de 10 ori).
Exercițiul 16: Decubit dorsal , cu genunchii flectați, călcâiul stâng așezat pe genunchiul drept, flexia
genunchilor spre piept alternând poziția picioarelor.( se repetă de 10 ori).
Exercițiul 17: Aceeași poziție, sugerea abdomenului cu ridicarea bazinului contractând fesierii și
menți nerea basculării 6 -10 sec; (se repetă de 10 ori).

25
Exercițiul 18: Din aceeași poziție inițială, având o greutate pe abdomen, se execută reeducarea respirației
diafragmatice, la inspir bombându -se abdomenul, iar la expir se suge cu lipirea coloanei lombare d e
saltea; (se repetă de 10 ori).
Exercițiul 19: Din poziție pe genunchi cu sprijin pe coate, se extinde alternativ membrul inferior până la
nivelul șoldului, menținând abdomenul supt;(se repetă de 10 ori).

26
CAPITOLUL III REZULTATELE CECETĂRII
Evoluția pacienților și interpretarea rezultatelor
Rezultatele obținute în urma aplicării programelor terapeutice sunt prezentate în dinamica evoluției lor,
pornind de la valorile înregistrate la prima examinare, examinarea intermedia ră cât și la examinarea
finală.
Evoluția subiecților cu hiperlordo ză lombară după valorile testului lui Sch öber:
Tabel nr.2;

Din figura III .1 în urma aplicării testului Schõber subiecților, s -a constatat o creștere medie de 1,3 cm;
Evoluția subicților cu hiperlordo ză lombară după valorile testului lui Stibor :
Tabel nr.3
1213141516
A.M. I.R. S.A. B.L. V.N. M.B. T.S. N.C. F.V. M.D.Evoluția subiecților cu hiperlordoză lombară după valorile testului lui Schober
inițial
intermediar
final

27

Figura III .2

Așa cum reiese din figura III .2 în urma testului lui Stibor, subiecților li s -a înregistrat o cre ștere medie
de 1,85 cm;
Evoluția subiecților cu hiperlordo ză lombară după valorile testului Distanța degete –sol:

012345678910
A.M I.R. S.A. B.L. V.N M.B T.S N.C F.V M.DEvoluția subiecților cu hiperlordoză lombară după valorile testului lui Stibor
inițial
intermediar
final

28
Tabel nr.4

Figura III .3

Din figura III .3, s-a constatat, în urma aplicării testului „degete -sol”, o scădere medie de 2 cm;
Evoluția subiecților cu hiperlordo ză lombară după valorile testului lui Ott:

02468101214
A.M I.R. S.A. B.L. V.N M.B T.S N.C F.V M.DEvoliția subiecților cu hiperlordoză lombară după valorile testului Distanță
degete -sol
inițial
intermediar
final

29
Tabel nr.5

Figura III .4

În figura III .4, testul Ott în urma aplicării subiecților, are o creștere medie de 1,2 cm.
Evoluția durerii de la 0 -10 pentru subiecții cu hiperlordoză lombară

30.53131.53232.53333.53434.535
A.M I.R. S.A. B.L. V.N M.B T.S N.C F.V M.DEvoluția subiecților cu hiperlordoză lombară după valorile testului lui Ott
inițial
interediar
final

30
Tabel nr. 6

Figura III .5

Din figura III . 5, este evidentă evoluția durerii, în sensul scăderii acesteia, de la valori de 2,3 sau 4 la
valori de 2, 1 sau chiar 0.
Evaluarea forței (F) F0 -F5 și a testării musculaturii dorso -lombare
00.511.522.533.54
A.M I.R. S.A. B.L. V.N M.B T.S N.C F.V M.DEvoluția durerii pentru subieții cu hiperlordoză lombară
evaluarea initiala
evaluare intermediara
evaluarea finala

31
Tabel nr. 7

Tabelul nr.7 reprezintă testarea musculaturii coloanei vertebrale obiectivată prin evalu area forței în
flexia, extensia și rotația musculaturii dorso -lomb are. S -a constatat în urma rezultatelor din finalul
studiului o creștere a forței începând de la F3, dar pentru cei mai mulți subiecți atingând nivelul F4 sau
F5.
Reprezentarea grafică medie a testării musculare dorso -lombare
Figura III.6

Din figura III.6 rezultatele studiului celor zece subiecți din perioada celor 6 luni, cărora li s -a aplicat
programele de kinetoterapie în vederea corectării hperlordozei lombare s -a observat că testarea
musculară dorso -lombară cu ajutorul goniometrului a atins în majoritatea cazurilor funcționalitatea
maximă atât în flexia, extensia, înclinarea laterală cât și în rotația dorso -lombară.

32
Evaluarea funcționalității specifice coloanei lombare după testul Lasegue
Tabel nr.8

La finalul studiului subiecții au fost testați funcțional după modelul testului Lasegue. În urma testării nici
unul dintre subiecți nu a acuzat dureri pe fața posterioară a membrului sau în zona lombară. Astfel testul
Lasegue e negtiv pentru toți subiecții.
Reprezentarea graf ică medie a curburii coloanei lombare
Figura III. 7

05101520253035
Schober Stibor Degete-sol Ott
initial
final

33
Din figura III.7 rezultatele studiului a celor zece subiecți din perioada celor 6 luni, cărora li s -a aplicat
programele de kinetoterapie în vederea corectării hperlordozei lombare s -a observat, că exagerarea de
curbură lombară s -a redus în medie cu 1cm.

34
IV CONCLUZII
Din analiza rezultatelor obținute, se pot desprinde următoarele concluzii care argumenează iptezele
cercetării:
• kinetoterapia joacă un rol primordial în corectarea și stoparea hiper lordozei ,
indiferent de cauză, vârstă și grad de disfuncționalitate, fapt exprimat prin reducerea exagerării curburii
lombare, redresarea bazinului și îndepărtarea durerilor;
• Chiar dacă unele persoane prezintă atitudini deficitare ale coloanei vertebrale, semnul care -l
determină pe pacient să -și corijeze poziția este durerea;
• Subiecții cărora li s -a aplicat programele de kinetoterapie în vederea corectării hperlordozei
lombare s -a observat, că exagerare a de curbură lombară s -a redus în medie cu 1cm.
• Tratamentul complex kinetoterapeutic corect care a fost aplicat subecților a adus la scăderea
durerii, creșterea mobilității coloanei vertebrale și a tonusului muscular dând posibilitatea
menținerii unei post uri corecte timp îndelungat;
Neglijarea supravegherii formării atitudinilor corecte la copii, poate constitui un factor favorizant
pentru apariția adevăratelor deformări ale coloanei vertebrale, datoria noastră fiind supravegherea atentă
a acestor posturi vicioase pentru a evita transformarea lor în deficiențe.
Unul dintre obiectivele educației fizice școlare este tocmai favorizarea dezvoltării fizice armonioase,
de aceea este bine a nu scuti copiii de la această importantă activitate școlară, mai ales când există o
atitudine deficientă sau o deficiență ușoară.
În ultimii ani au fost căutate noi metode de tratament care, alături de metodele conservatoare, încearcă
să realizeze o corectare cât mai eficientă a acestei probleme fizice. Lordoza conti nuă să rămână una
dintre enigmele medicinei și aceasta pentru că evoluția ei este plină de neprevăzut, marcată de agravări
și modificări la intervale neașteptate. Situația persoanelor care prezintă o scolioză este considerată astăzi
destul de gravă în lume a medicală, cu atât mai mult cu cât, o serie din cauzele presupuse a determina
apariția unei lordoze lombare au fost înlăturate sau au căpătat o incidență mai scăzută în țările
dezvoltate.Din această cauză a apărut necesitatea organizării unor baze de tra tament speciale pentru
recuperarea acestei afecțiuni.

35
BIBLIOGRAFIE

1. Braus H. Anatomie des Menchen, Aufl., Bd. I. hrsg.von C. Elze. Springer, Berlin, 1954.
2. Clement Baciu – Aparatul locomotor (anatomie funcțională, biomecanica, semiologie clinică,
diagnostic diferențial), Editura. Medicală, București, 1981;
3. Crăciun, M., Kinetoprofilaxie, curs – ID, Bacău, 2002 ;
4. Georgeta Nenciu – BIOMECANICĂ – Curs în tehnologie IFR –Editura Fundației România de
mâine,București, 2012.
5. Ioan Hăulică, Fiziologie umană, Editura Medicală, București, 1996.
6. Laurian Sdic – Kinetoterapia în recuperarea algiilor și al tulburărilor de statică vertebrală, Editura
Medicala, București, 1982;
7. Marcu V, Mirela Dan (coordonatori); Bogdan R, Bucur A, Ch iriac M, Ciobanu D, Cristea D, Dan M,
Ianc D, Lozincă I, Marcu V, Matei C, Pásztai Z, Pásztai E, Pâncotan V, Pețan P, Serac V, Șerbescu C,
Tarcău E. – Kinetoterapie / Physiotherapy Editura Universității din Oradea, 2006;
8. Marcu V., Mirela Dan – coordona tori – (Autori: Boca C., Bogdan R., Bucur Angela, Chiriac M.,
Ciobanu Doriana, Cristea Dana, Dan Mirela, Ianc Dorina, Lozincă Isabela, Marcu V., Mărcuț P., Pasztai
Z., Pasztai Elisabeta, Pâncotan V., Pețan P., Serac V., Șerbescu Carmen, Tarcău E., (2010), Manual de
kinetoterapie (Manual of physical therapy), Editura Universității din Oradea,2010.
9. Mariana Cordun, Kinetologie Medicală, Editura AXA, București, 1999.
10. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală , București,
1987;
11. Tatiana Balint, I Diaconu, Andreea Moise – Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress,
Iași,2007
12. Tudor Sbenghe – Kinetologie – Știința mișcării, Editura Medicală, București, 2002;
Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București,
1987.
13. Vasile Marcu – Cultura fizica medicală și kinetoterapie, Edit. Universității din Oradea, 1977;
14. Victor Papilian, Anatomia omului, – vol.I, Ed. Didactică și Pedagogică București, 1982.
15. Zoltan Pasztai, Andrea Pasztai – Kinetoterapie -relaxare, Edit. LOGOS, Oradea, 2001;
16.https://www.scribd.com/doc/60970591/Bilantul -Articular -Al-Coloanei -Vertebrale,
17. http://www.arsd.ro/revista/Durerea_2013_1.pdf,

36