Judecata ordalică [609236]

1
Judecata ordalică

În Transilvania se găsește o modalitate de judecat ă prin intervenția divinității , numită ordalia ,
adică ”Iudicium Dei sau Jude cata Lui Dumnezeu„ prin care se aduce la lumină adevărul și se demască
vinovatul.
Această judeca tă dă dreptul om ului d e ași susține nevinovăția , dacă ac esta susținea că este
nevinovat, trebuia să f ie salvat de Dumnezeu, după ce trecea prin anumite probe, î n cazul în car e
scăpa teafăr acesta era considerat nevinovat.
Există mai multe tipuri de probe care să deno te inocența sau culpabilitatea. O primă proba a
ordaliei este cea a fierul ui roșu, ce constă în obliga rea pârâtului de a ține în mână o bucată de fier
încălzit , care trebuia dusa pe o anumită distantă. După transportarea acesteia, mâna era bandajată și
sigilată, iar după o perioadă de t imp, dacă acea sta era vindecat ă arăta că persoana a spus adevăru l
astfel fiind „curățat ă” de vinovă ție.
Un alt tip de judecată este cea a apei. Acuzatul era legat d e mâna dreaptă și de degetul mare de la
piciorul drept și mâna stângă era legată de de getul mare de la piciorul s tâng, acesta fiind vârât în apă,
daca plu tea era considerat nevinovat. A pa era considerată purificatoare. Acest test era repetat de mai
multe ori pană ce perso ana învinuită spunea adevărul.
Alte tipuri de „examene” care indica c ulpabilitatea acuzatului sunt: trecerea prin foc, cufundarea în
apă fierbinte sau în apă înghețată , înghițirea unei o trăvi sau ingerarea a unor alimente sfințite pa nă la
recitarea unor rugăciuni , arderea pe rug, jurământul c u atrag erea unor blesteme grave.
Cauzele pentr u care se practicau aceste probe erau furtul, vrăjitoria, încălcarea proprietăți i,
adulterul, uciderea, etc.
Acest Iudicium Dei, aparține istoriei dreptului rom ânesc încă dinaintea anului 1611. Ordalia
este văzută c a o probă arhaica având un caracter religios, supranatural și primitiv. Ordalia este o
soluție de rezolvare a litigiului dintre oameni.
În Țara Românească și Mo ldova lipseau aceste probe or dalice, dar în schimb a existat
jurământul cu brazda în cap și conjurătorii.1
1Manu el Guțan, Istoria dreptului român esc, ed. a 2-a rev. Ed. Hamangiu, București, 2008, p .40

2
Judecata vrăjitoarelor
Persecutarea vrăjitoarelor , este mai evidențiată în partea Europei în care bisericile aveau o
influență mare.
Un „portret” al vrăjitoriei conține patru element e importante; vrăjitoarea ar fi încheiat un pact
cu dia volul, ar avea cu acesta relații sexuale, p oate zbura prin aer ca să ajungă la sabatul vrăjitoarelor
și că poate provoca daune.
În Transilvania românii nu cunoșteau persecutarea vrăjitoriei, acestea erau supuși jurisdicției
Dreptului statuar.
În spr ijinul persecutării susținătorilor diavolului , Cancelaria Papei In ocen țiu al VII -lea, a emis
„Bul a Vrăjitoarelor” prin care se arăta ca vrăjitoarele exista și că trebuie ucise , astfel î mplinind
cuvântul Lui D umnezeu „Pe vrăjitori s ă nu-i lăsați să trăiască!” (Ieșirea 22:18) . În anul 1487 a apărut
„Malleus Malefi carum” sau „Ciocanul vrăjitoarelor”, aceasta aprobă principiile pedepsirii vrăjitoriei
doar „în măsura în care aceasta nu intră în contradicție cu cano anele sacr e”. Malleus Mal eficarum
susține ca „ cea mai mare erezi e este s a nu crezi în vrăjitoare” (haeresis est maxima opera maleficarum
non credere)2.
Pentru aceste pers oane care slujeau diavolului, nu există nici o portiță de scăpare , singur a cale
pe care o putea să o aleagă victima era sa mărturisească tot, și s a aibă cât mai puține negări , astfel
pedeapsa era mai ușoară .
Victimele Inchi ziției nu av eau nici un spri jin, deoarece vrăjitoria era considerată o i nfracțiune
de o gravitate ieșită din comun. Persoanele suspecte erau ars e pe rug, supuse la cazane prin care er au
torturate cu foc sau înecate , smulg erea unghiilor, supuse roții de tortură etc. Acestea înainte să fie
supu se tortu rii erau obl igate s ă bea fiertura vrăjitoarei ( ze amă în care fuseseră amesteca tă cenușa de
la mai multe vrăjitoare arse)3.
În lucrarea lui Johannes Trithem ius „Antipalus maleficiorum” se disting patru categorii de
vrăjit ori și v răjitoare: cei ca re le fac rău și îi ucid pe alții folosindu -se de otravă și alte mijloace
naturale, cei care îi rănesc pe a lții recurgând la arta formulelor magice, cei care au un dialog personal
cu diavolul și cei care au încheiat un pact cu diavolul și au obținut în aces t fel susținerea lui pentru a
săvârși tot felul de nelegiuiri .
2 Paul Carus, Istoria Diavo lului. Ed itura Herald, București, 2 015, p . 254-257
3 Paul Carus, Istoria Diavo lului. Ed itura Herald, București, 2 015, p . 257-258

3
Încetarea proces elor împotriva vrăjitoarelor a avut loc p e la începutul sec. al XVII I-lea. În
anul 1766, împărăteasa Mari a Terezia a interzis tortura vrăjitoarelor și acestea f iind tratate de medici.

4
Bibliografie:
Manuel Guțan, Istoria dreptului românesc, ed a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2008
Paul Carus, Istoria Diavolului: ideea de rău de la origini până în prezent, Ed. Herald,
București, 2015