Autor: Prof.univ.dr. Zenovic Gherasim Scurt rezumat Primul capitol al lucrării, dedicat eticii și moralei, tratează mai întâi definițiile de bază… [609211]

9

Capitolul 1. Etica și morala

Autor: Prof.univ.dr. Zenovic Gherasim

Scurt rezumat
Primul capitol al lucrării, dedicat eticii și moralei, tratează mai întâi
definițiile de bază pentru morală, etică și metaetică, din perspectivă istorică
și actuală, după care detalierile sunt prezentate în evoluția lor istorică, prin
concepțiile celor mai de seamă filozofi ai omenirii, începând cu filozofi
antici, continuând cu filozofi ai evului mediu și terminând cu filozofi
moderni și contemporani. Sunt prezentate apoi sistemele etice fundamentale
(relativiste și absolutiste), precum și funcțiile importante ale eticii (funcția
cognitivă, funcția normativă și funcția persuasivă).

Cuvinte cheie: morală, etică, filozofie, raționament, sisteme etice

1.1. Definirea noțiunilor fundamentale

În decursul istoriei omenirii, termenii de morală și etică au fost
prezentați în accepțiuni diverse, deși la începuturile filozofiei existau
anumite similarități (teoria similarității ). Pentru a nu se crea confuzii, se
precizează încă de la început că în prezent cei doi termeni sunt diferiți și
corelați ca întreg și parte (teoria complementarității ). Etica este o disciplină
filosofică a moralei.
În DEX1, morala este definită ca reprezentând „ansamblul
convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii,
norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea
și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a

1 *** Dicționarul explicativ al limbii române , DEX12, Academia Română,
Institutul de Lingvistică „ Iorgu Iordan – Al. Rosetti ”, Editura Univers Enciclopedic
Gold, București, 2012.

10 căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinie publică”. În același
DEX, etica este definită ca fiind „ansamblul de norme în raport cu care un
grup uman își reglementează comportamentul pentru a deosebi ce este
legitim și acceptabil în realizarea scopurilor”. Morala, ca filosofie morală ,
este o știință, cu domeniu, obiect de studiu și metodă de investigare.
Specialiștii în etică (numiți în unele lucrări eticieni)
consideră etica o disciplină filosofică care are ca obiect de studiu morala .
Este deci firesc ca, în abordarea eticii, să se pornească de la bazele filosofiei,
adică ale științei despre reflectarea și interpretarea realității obiective și a
vieții sub aspectele ei cele mai generale, printr-o mulțime coerentă de idei și
concepte bine definite. Alți specialiști în etică consideră etica o disciplină
științifică , fiindcă are obiect propriu de studiu (morala), are un domeniu
bine definit (comportamentul uman) și dispune de un mod propriu de
cercetare, de investigare a domeniului (disciplină axiologică și normativă).
Socrate2 concluziona la vremea lui că viața neexaminată nu poate fi
trăită. Ca urmare, la Socrate aspectele subiectivității morale (reprezentate
prin autocunoaștere și responsabilitate a individului) devin esențiale. Socrate
este primul filosof care pune pe primul plan gândirea filosofică despre om,
iar la fundamentele moralității stă rațiunea ca virtute, într-o ierarhie
valorică: înțelepciunea, curajul, cumpătarea și dreptatea.
Pojman, L.P.3, filosoful moralei, a susținut relativismul și
subiectivismul eticii, dar și obiectivismul filosofiei morale; a analizat
dihotomiile bine-rău, egoism-altruism, moral-imoral, optimism-scepticism;
a pus la punct teoria contractelor sociale și a explicat motivele care
determină omul să fie moral; a abordat teoria utilitarismului, teoria virtuții,
teoria finalității (teleologie), Kant și teoriile deontologiei, genul și etica,
religia și etica. Pojman L.P. a susținut faptul că argumentul rațional
determină caracteristica principală a filosofiei. În esență, filosofii clasifică
concepte, analizează și testează propoziții și grade de încredere, însă
menirea lor fundamentală este de a analiza și construi argumente .

2 Socrate, (469 î.Hr.-399 î.Hr.), filosof moralist grec, cel mai înțelept dintre greci
(Oracolul din Delphi); a filosofat oral, astfel că nu a scris nici o lucrare; filosofia sa
a fost făcută cunoscută prin Dialogurile lui Platon.
3 Louis Paul Pojman, (1935-2005), a fost profesor universitar de filosofie la
Academia Militară West Point din SUA și Universitatea din Mississippi, SUA.

11 Raționamentul filosofic este nemijlocit legat de raționamentul științific. În
ambele situații se construiesc ipoteze și se observă lucruri evidente din
realitatea obiectivă. Ipotezele sunt testate pentru a se îndeplini scopul
suprem, adică realizarea apropierii de adevăr. Experimentele științifice se
desfășoară în laboratoare unde se testează proceduri cu ajutorul cărora se
înregistrează rezultatele, verificabile științific sau empiric. Laboratorul
filosofului este domeniul ideilor, astfel că toate raționamentele se produc în
mintea acestuia. Imaginația filosofului înlocuiește experimentul științific.
Filosoful își scrie și examinează ideile în sălile bibliotecilor sau în biroul său
de studiu. În dezbaterile filosofilor sunt luate în considerare toate exemplele
și contra-exemplele, toate teoriile și criticile acestor teorii.
Studiul complet al eticii prin intermediul filosofiei moralei are în
vedere toate cele trei categorii (subdiviziuni): morala (moralitatea)
descriptivă , filosofia moralei (teoria eticii ) și etica aplicată. Moralitatea
(însușirea a tot ceea ce este moral) poate fi comparată cu alte discipline
normative, cum sunt dreptul, religia, eticheta etc. Domeniile de evaluare a
eticii sunt acțiunea, consecințele, caracterul și motivul. Etica aplicată este
formată dintr-un ansamblu de discipline care analizează, din punct de vedere
etic, domenii profesionale (de specialitate). Printre aceste discipline se
numără etica academică, etica cercetării științifice, etica în afaceri, etica
tehnologiei informației, etica juridică, bioetica, etica medicală, etica
mediului, etica în politicile publice, etica relațiilor internaționale.
Pojman este de părere că termenul morală este legat de viața privată,
iar termenul etică este legat de viața publică (politică, civică, profesională).
Metaetica are ca obiect fundamentarea gnoseologică (pe bază de
cunoaștere) și analiza logică (prin demonstrație, pentru stabilirea condițiilor
de existență ale corectitudinii gândirii în formularea judecăților și a
normelor etice, precum și a tuturor formelor și a legilor generale ale
raționamentului corect). Domeniul de referință al metaeticii este reprezentat
de problematica vieții și a conștiinței morale a omului.
Conceptul de etică, deci și cel de metaetică , implică atât caracterul
unui individ, cât și cultura comunității. Institutul Global al Eticii definește
etica ca obișnuință față de ceea ce nu este reglementat . Cunoașterea
semnifică ansamblul tuturor cunoștințelor acumulate de omenire în decursul
istoriei sale. Prin urmare, metaetica servește și pentru rafinarea și

12 transmiterea din generație în generație a tradițiilor, a cutumelor referitoare la
normele etice general valabile sau în funcție de un anumit context cultural și
istoric.

1.2. Scurt istoric

Termenii etică și morală își au originea în antichitate în cele două
culturi importante pentru civilizația umană – greacă și latină.
Termenul etică a fost definit în filosofia greacă prin cuvântul ethicos care
semnifică obicei (Aristotel4), iar termenul morală își are originea în limba
latină, în care cuvântul moralis înseamnă tot obicei (Cicero5).
Istoria consemnează apariția primelor elemente de morală în legătură
cu doctrinele religioase. Filosofia greacă presocratică introduce primele idei
coerente despre morala individualistă și cosmogonică; morala era echivalată
cu virtutea, iar viața în armonie era echivalată cu natura și universul.
Aristotel a definit morala ca rezultat al unui raport social cu
evidențierea unor virtuți acceptate de societate și conștientizate prin trăire
individuală. La Aristotel apare ideea libertății de a alege, libertate percepută
ca o relație socială, nu ca un datum. Ierarhia valorică, inițiată ca dispută
filosofică de Socrate, are la Aristotel forma: dreptatea, înțelepciunea, curajul
și cumpătarea. Aristotel și-a prezentat viziunea sa asupra eticii în lucrările
Etica nicomahică și Etica eudemică .
Cicero a preluat la Roma aspecte morale din școala elenistică,
acordând o atenție deosebită conceptelor de virtute, care reprezintă supremul
bine6, și cumpătare, care este o virtute esențială a omului, alături de
dreptate, înțelepciune, vitejie și generozitate. Filosoful susține moderația,
cumpătarea, rațiunea, echilibrul sufletesc și modestia, un ansamblu coerent

4 Aristotel (384 î.Hr. – 322 î.Hr.), filosof antic grec, a fundamentat metafizica,
retorica, etica, logica formală.
5 Marcus Tullius Cicero (106 î.Hr. – 43 î.Hr.), filosof stoic antic roman, om
universal-politician, jurist, orator, teoretician, consul și constitutionalist; a scris
Despre stat, Despre legi, Despre natura zeilor, Despre divinație (prezicerea
viitorului), Despre destin , Despre supremul bine și supremul rău, Despre
bătrânețe, sursa: wikipedia.org.
6 Ștefan Cucu, (), Valori moral-filosofice în opera lui Cicero,
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A3686/pdf.

13 ca stil de viață, adică totul se face cu măsură. În operele sale Despre
bătrânețe, Despre supremul bine și supremul rău și Despre îndatoriri ,
Cicero sfătuiește vârstnicii să mănânce și să bea cu măsură, pentru a-și
conserva o stare bună de sănătate și pentru a-și asigura longevitatea fizică și
spirituală. Cicero este împotriva lăcomiei și a lipsei de cumpătare, precum și
împotriva setei de avere și a dorinței omului de a face bani mulți. Din
acestea din urmă se nasc ura, neînțelegerile dintre oameni, războaiele.
Platon7, ca și Socrate, a definit etica din perspectiva binelui și a răului ,
astfel că atunci când omul suferă din pricina unei nedreptăți, nu trebuie să
răspundă cu o nedreptate similară (ideea creștină de mai târziu). La Platon,
etica este o știință a organizării raționale a societății, în care ierarhia valorică
prestabilită de Socrate este gândită la fel ca la Aristotel: dreptatea,
înțelepciunea, curajul și cumpătarea. Platon își fundamentează etica pe
metafizica ideilor . Omul este fericit numai atunci când este în posesia
binelui și nu este nedreptățit. Posesia binelui este realizată de omul cu
virtuți, cu gândire ordonată (care generează o armonie a sufletului) și cu
stăpânire de sine. Platon este convins că virtutea (cea adevărată și cea
cotidiană ) poate fi dobândită prin instruire. El definește și o virtute
filosofică ce se situează deasupra celorlalte. Platon dispune în centrul eticii
libertatea de voință și sentimentul datoriei, al răspunderii. Omul are o
răspundere imensă față de sine însuși și față de comunitatea din care face
parte. Virtuțile dominante ale omului se obțin, etic și psihologic, astfel:
înțelepciunea prin gândire, curajul prin voință și cumpătarea prin controlul
poftelor. Dreptatea, aflată pe primul loc în ierarhie, se obține prin
înțelepciune, curaj și cumpătare. În etica lui Platon există o ierarhie a
tuturor valorilor morale .
Horațiu8, ca adept al principiului epicurian al echilibrului interior și
armoniei, al existenței măsurii în toate , îndeamnă omul să își trăiască clipa
(carpe diem ) – ideea de bază de mai târziu a lui Goethe din Faust. Ideea
urmării de către om a căii de mijloc , care este de aur, o preia de la Aristotel.

7 Platon, (427 î.Hr.-347 î.Hr.), filosof antic grec, autor al Dialogurilor . Dialecticii,
Metafizicii , Teoriei ideilor, Teoriei formelor, Statului ideal, sursa: wikipedia.org.
8 Quintus Horatius Flaccus (65 î.Hr.-8 î.Hr. ), poet și filosof roman, adept al
principiului epicurian al echilibrului interior și armoniei; a scris Satire, Cartea
epodelor, Carmina (ode), Epistole, Arta poetică.

14 Horațiu definește adevărata plăcere în starea de liniște sufletească absolută,
în tihnă, în modul de viață bazat pe virtuțile majore : modestia, curajul,
fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul.
Toma D’Aquino9 a susținut că rațiunea și voința sunt legate, deoarece
etica presupune exercițiul liber al voinței. Spre deosebire de animale, omul
dispune în plus de intelect, adică de facultatea de a judeca, ceea ce îi
facilitează acțiunile raționale independente de înclinația naturală sau
instinct. Virtuțile morale ale omului urmăresc binele și reprezintă acele
sentimente care sunt conduse de rațiune. Omul este singura ființă care
utilizează evenimentele particulare pentru a le transforma în obiecte ale unei
alegeri libere a mijloacelor destinate atingerii scopului final .
Spinoza10 și-a expus concepția despre etică în cinci cărți,
fundamentând concluziile pe postulatul potrivit căruia „ natura substanței nu
poate fi gândită fără ca să existe, întrucât substanța este cauza ei însăși .11”
Întregul sistem filosofic al lui Spinoza este fundamentat pe concepția
monistă despre substanța unică cugetătoare, înzestrată cu două atribute:
întinderea și rațiunea. Substanța nu cunoaște mișcarea. Toate activitățile
desfășurate de om sunt guvernate de legi absolut necesare, iar faptele omului
nu sunt libere în raport cu voința acestuia. Producerea fenomenelor
reprezintă o consecință logică a acțiunii legilor naturale. Natura se
regenerează în permanență, în concordanță cu atributele sale. Natura
reprezintă propria sa cauză. Descoperirea cauzelor intră în sarcina științei.
Natura există ca o necesitate . Mișcarea (însușire a lucrurilor concrete)
reprezintă modul etern de existență a naturii. Spinoza este de părere că
sufletul omului nu este determinat de corpul acestuia, ale cărui mișcări sunt
independente de suflet. Corpul omului este obiect al ideii (sufletului
omului). Omul se cunoaște prin percepția pe care o realizează sufletul prin
ideile reprezentând afecțiunile corpului. Corpul există numai dacă este pus
în evidență de anumite afecțiuni. Sufletul nu există decât pe perioada
existenței corpului, astfel încât concluzia lui Spinoza este că imortalitatea nu

9 Toma D’Aquino (1225-1274), filosof, teolog, călugăr dominican; a scris Summa
teologică, De ente et essentia, Summa contra Gentiles.
10 Baruch Spinoza (1632-1677), filosof raționalist olandez, Etica, Etica
demonstrată după metoda geometrică , Despre Dumnezeu, natură și om , sursa:
wikipedia.org.
11 www.wikipedia.org.

15 există. Pentru obținerea cunoașterii , Spinoza susține că există mai multe
genuri ale cunoașterii : opinia sau imaginația, atributele lucrurilor, știința
intuitivă. Omul devine liber când cunoaște afecțiunile și lucrurile din lumea
în care trăiește. Ideile potrivite contribuie la cunoașterea clară și distinctă a
efectelor de către om. Când ideile sunt nepotrivite, omul este supus tuturor
afecțiunilor. Dintre toate afecțiunile sau pasiunile omului, dorința reprezintă
esența omului. Binele conține elementele favorizante care focalizează omul
către înțelegerea lucrurilor prin cunoaștere. Răul cuprinde elementele
frânante ce apar în procesul cunoașterii. Spinoza consideră inteligența ca
virtute supremă a sufletului, iar rațiunea ca fundament al virtuții. Prin
cunoaștere, oamenii ajung la virtute și descoperă supremul bine prin
înțelegerea dintre oameni. În conformitate cu principiile raționale de trai,
oamenii elimină mânia și ura prin dragoste și generozitate. Afectele (reacțiile
emoționale cu desfășurare puternică de scurtă durată) și instinctele de
autoconservare influențează comportamentul omului. Spinoza nu
recunoaște libertatea voinței, dar susține libertatea cunoașterii.
Hegel12 consideră morala ca un mod de percepere a acțiunilor de către
fiecare om, pusă în evidență prin trăirea vinovăției , în timp ce
moralitatea reprezintă modul în care se manifestă, concret, în faptele
omului. În această idee, Hegel scoate în evidență ca fiind important raportul
dintre morala subiectivă și morala colectivității .
Kant13, ca și Hegel, acordă o atenție deosebită rațiunii practice ,
precum și libertății și demnității umane. Problemele de etică sunt
fundamentate pe ideea că rațiunea reprezintă cea mai înaltă instanță a
moralei. Cele două moduri, formulate de Kant, în luarea unei decizii pe bază
de voință sunt imperativul condiționat sau ipotetic (consecință a înclinării
subiective către un anumit scop individual) și imperativul categoric (supus
unei legi obiective, necesare și universal valabile). După gândirea lui Kant,
fundamentul moralei este imperativul categoric . Se poate impune astfel ca

12 Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831), filosof idealist german, Știința
logicei, Fenomenologia spiritului, Enciclopedia științelor filosofice, Prelegeri
despre estetică, Prelegeri de filosofie a istoriei, Bazele filosofiei dreptului, sursa:
wikipedia.org.
13 Immanuel Kant (1724-1804), filosof iluminist german, tratează etica în
Fundamentarea metafizicii moravurilor și Critica rațiunii practice , sursa:
wikipedia.org.

16 lege universală îndemnul imperativ categoric ca o persoană să acționeze
astfel încât consecințele acțiunilor proprii să fie maxime.
Descartes14 caracterizează etica ca știință, fiind cea mai perfectă
dintre științe . Etica își are rădăcinile în metafizică. Raționalist convins,
Descartes a susținut o filosofie morală completă care nu poate fi gândită în
afara studierii amănunțite a corpului uman. În consecință, el a studiat
procesele psihosomatice și reacțiile omului, în strânsă legătură cu emoțiile și
pasiunile acestuia. Descartes identifică, ca și filozoful antic stoic Zenon15,
binecuvântarea sau plăcerea spirituală ca fiind produse de virtute, ca bun
suprem.
Hume16, critic al dogmatismului metafizic și religios, a tratat în
lucrările sale, de pe poziții sceptice, subiecte filosofice fundamentale –
cauzalitatea, probabilitatea, identitatea personală sau originea virtuții.
Hume nu a fost de acord cu ideile abstracte, cu ideile ce nu provin din
realitate sau din experiență.
Locke17 a susținut că în mintea omului nu există idei și principii
înnăscute, odată cu nașterea omului; toate ideile omului sunt achiziționate
prin intermediul simțurilor , prin percepție. Omul, prin intelectul său,
prelucrează ideile provenite de la simțurile sale și le memorează sub formă
de cunoștințe. Sursele ideilor omului sunt percepțiile față de lumea
exterioară lui, pe care Locke le denumește senzații (experiența externă),
precum și percepțiile care pun în evidență ceea ce se petrece în conștiința
omului pe care Locke le numește reflexii (experiența internă) . În concepția

14 Rene Descartes (1596-1650), filosof raționalist și matematician francez; lucrări
filosofice și matematice importante: The Passions of the Soul , Discourse on the
Method, Meditations on First Philosophy , Principles of Philosophy , Meditations on
First Philosophy , Geometry, Description on the Human Body, The World.
15 Zenon din Citium (334 î.Hr.-262 î.Hr.), filosof antic grec, fondatorul
stoicismului ; Zenon din Citium nu trebuie confundat cu Zenon din Eleea, (490 î.Hr. –
430 î.Hr.), filosof presocratic grec, autorul paradoxurilor (aporiilor), cele mai
cunoscute fiind paradoxul lui Ahile și argumentul săgeții .
16 David Hume (1711-1776), filosof iluminist scoțian, a scris, între altele, lucrările
Tratat asupra naturii umane, Eseuri morale și politice, Cercetare asupra
principiilor moralei , Cercetare asupra intelectului omenesc .
17 John Locke (1632-1704), filosof empirist englez, a scris Eseu asupra intelectului
omenesc, Teoria ideilor înnăscute, Reflecții, Scrisoare despre toleranță, Câteva
păreri asupra educației.

17 lui Locke, experiența externă este acumulată înaintea experienței interne. În
altă ordine de idei, Locke nu este de acord cu absolutismul și tirania, el este
adeptul libertății și al dreptului, susținând că puterea legislativă reprezintă
forța supremă a statului.
Nietzsche18 analizează criza moralei. Voința de putere este analizată
ca relație internă a unui conflict, ca structură intimă a devenirii. Prin această
voință de putere se realizează redefinirea omului prin abandonarea vechilor
idoli și a speranței într-o lume de dincolo și gândirea vieții ca aspirație spre
putere. Introduce conceptul de supraom, dar nu ca om atotputernic fizic și
intelectual, ci ca tendință în evoluție , așteptată și dorită de om. Pornind de la
voința de putere, Nietzsche consideră că mai întâi se produce lupta sau
asocierea instinctelor și afectelor, iar apoi conștiința se realizează prin
perceperea ulterioară luptei a jocului forțelor subconștientului. Nietzsche
este de acord cu diferența care există între morala celor slabi și morala
celor puternici. Mila și altruismul omului sunt valori prin care acesta se
neagă pe el însuși pentru a impune aparența moralității și a superiorității
sale. Nietzsche a susținut virtuțile omului sănătos, ale omului liber, ale
omului stăpân pe instinctele sale.
Moore19 este de părere că problema fundamentală a eticii este
definirea conceptului de bine și, evident, a opusului său – conceptul de rău.
Ceilalți termeni din etică (datorie, virtute, viciu, corectitudine etc.) trebuie
raportați la termenul de bine.
Mill20, în lucrarea „ Despre libertate ”, tratează natura și limitele puterii
care poate fi exercitată în mod legitim de către societate asupra individului.
Mill enunță un principiu fundamental potrivit căruia orice persoană are
dreptul să acționeze în conformitate cu propria dorință, în condițiile în care

18 Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900), filosof german, a scris între altele Așa
grăit-a Zarathustra, Genealogia moralei, Amurgul idolilor, Ecce Homo, Nașterea
tragediei, Destin și istorie, Homer și filologia clasică, Libertatea voinței și
destinul, Dincolo de bine și rău, Voința de putere.
19 George Eduard Moore (1873-1958), filosof analitic englez, a scris între altele
Principia Ethica, Ethics, The Elements of Ethics , The Nature of Judgment, The
Nature of Moral Philosophy .
20 John Stuart Mill (1806-1873), filosof utilitarist englez în epoca victoriană, a scris
Eseuri etice, Sistem de logică inductivă și deductivă, Utilitarismul, Despre
libertate, Principii de economie politică, sursa: wikipedia.org.

18 acțiunile sale nu îi afectează pe cei din jurul său. Mill afirmă că nu este
moral ca o acțiune a unei persoane să poată fi îngrădită din cauza
nerespectării unei anumite convenții morale a unei societăți. Mill este
convins de necesitatea libertății de exprimare a omului, libertate ce servește,
ca regulă generală, progresului individului și societății.

1.3. Sisteme etice

Sistemul este definit în DEX12 ca un „ansamblu de elemente (principii,
reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care
pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea
materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate
practică să funcționeze potrivit scopului urmărit”.
Sistemele etice sunt relativiste (sisteme filosofice) și absolutiste
(sisteme religioase). Sistemele etice relativiste dispun de sisteme de referință
și lucrează cu concepte care prezintă valori ce sunt dependente de existența
apriori a anumitor condiții. Sistemele etice absolutiste lucrează cu concepte
și standarde, universale și obligatorii, care sunt independente de orice
condiții și relații, concepte și standarde perfecte, nesupuse constrângerilor și
provenite din intuiție, conștiință și revelație divină.
Cele mai folosite sisteme etice relativiste sunt relativismul cultural ,
utilitarismul și etica situațională .
Relativismul cultural se referă la un anumit context cultural în care
adevărul etic este condiționat de sistemul de valori morale al contextului
cultural respectiv sau al societății în ansamblul său, la care se raportează
binele și răul. Acestea din urmă sunt judecate în mod subiectiv sau relativ în
legătură cu sistemul de valori morale. Ceea ce omul percepe prin propria
convingere sau conștiință morală reprezintă un rezultat al culturii;
moralitatea este determinată de cultură. Multiculturalismul si
postmodernismul actuale au la bază relativismul cultural. În conformitate cu
aceste sisteme etice, dacă adevărul este creat și nu este descoperit, atunci
toate adevărurile generate de o anumită cultură reprezintă în mod egal
adevăruri. De aici se concluzionează că instituțiile și normele aferente
întrebuințate de un grup de oameni aparținând unei anumite culturi sunt în
mod egal valabile.

19 În relativismul cultural, dar mai cu seamă în multiculturalism, nicio
cultură nu deține monopolul asupra adevărului, ceea ce îndeamnă la reținere
în a emite judecăți morale referitoare la practicile sociale aparținând altui
context cultural. De aici se poate însă naște o toleranță excesivă față de
practicile morale ale altei culturi, cu consecințe imprevizibile pentru propria
cultură (a se vedea cazurile istorice de dispariție a unor culturi și chiar
civilizații; se poate da ca exemplu și fenomenul de islamizare necontrolată
actuală a unor regiuni creștine ale Europei). Prin faptul că relativismul
cultural susține inexistența, în afara unui grup social, a valorilor absolute ,
acest aspect conduce la concluzia că o cultură diferită generată de grupuri
sociale diferite (context multicultural) nu poate să mai rămână unitară fără a
se supune fenomenului de dispariție.
Reprezentanții de seamă ai relativismului cultural sunt John Dewey,
William Graham Sumner, Melville J. Herskovits, E.O. Wilson și Anthony
Flew.
Utilitarismul, sistem etic referit în filosofie ca un sistem teleologic
(telos în limba greacă înseamnă scop, sfârșit), susține principiul potrivit
căreia moralitatea este determinată cu ajutorul rezultatelor. Acțiunile umane
sunt privite din perspectiva utilității, adică a avantajelor (beneficiilor)
generate de aceste acțiuni, în condițiile în care dezavantajele asociate
acțiunilor s-ar putea previziona. Fondatorii utilitarismului sunt filozofii
Jeremy Bentham21 și John Stuart Mill. Jeremy Bentham a abordat
utilitarismul de pe poziții raționale și etice și a susținut separarea religiei de
stat, sufragiul universal, libertatea individuală și economică, libertatea de
expresie, drepturile egale ale femeilor cu bărbații, dreptul la divorț,
abolirea sclaviei, a pedepsei cu moartea și a pedepselor corporale. Jeremy
Bentham a pus la punct un sistem etic – calculus utilitarian – centrat în jurul
ideii de plăcere (alături de plăcere – care reprezintă binele –, durerea, adică
răul, este al doilea stăpân suveran care guvernează natura), construind
argumentația filosofică pe hedonismul antic , prin care se consacra
împlinirea plăcerii (maximizare) și evitarea durerii fizice (minimizare).
Etica lui Bentham se bazează pe faptul că valoarea morală a

21 Jeremy Bentham (1748-1832), filosof utilitarist englez; lucrarea sa de bază este
Introduction to the Principles of Morals and Legislation (1781), Introducere în
morală și drept .

20 comportamentului unui om se determină numai prin consecințele acestui
comportament.
Evoluția istorică ulterioară a utilitarismului a generat mai multe
probleme: s-a readus în atenție principiul cinic machiavelic22 de
comportament neetic – scopul scuză mijloacele; grupurile mici de oameni
(minoritățile) nu contează în raport cu grupurile mari de oameni
(majoritatea); acțiunile umane sunt evaluate exclusiv prin prisma
rezultatelor acestor acțiuni.
Etica situațională este referită separat ca sistem etic relativist, dar este
și o formă a utilitarismului (principiul plăcerii a fost înlocuit cu principiul
iubirii). Etica situațională și utilitarismul sunt asemănătoare în aparență.
Scopul utilitarismului este generarea unui bine cât mai mare pentru cât mai
mulți oameni, iar scopul eticii situaționale este dat de crearea unei
„cantități” cât mai mari de iubire. Reprezentanții de seamă ai eticii
situaționale sunt Joseph Fletcher23, Rudolf Bultmann, Reinhold
Niebuhr, John A. T. Robinson, Josef Fuchs, Dietrich Bonhoeffer, Karl
Barth, Emil Brunner și Paul Tillich24.
Joseph Fletcher admite că legea iubirii se aplică diferit în contexte
diferite, iar semnificația iubirii este determinată de situația concretă
existentă la un moment dat, astfel că o acțiune într-o anumită situație poate
constitui o dovadă a iubirii, aceeași acțiune într-o altă situație poate să fie
percepută ca o lipsă a iubirii. După Fletcher, în anumite situații, principiile
morale pot să fie abandonate temporar, dacă această acțiune favorizează
iubirea (agape în limba greacă semnifică iubirea absolută, universală); se
ajunge astfel, și aici, la aplicarea principiului machiavelic neetic scopul
scuză mijloacele .
Dintre principiile eticii situaționale se amintesc: pragmatismul ,
relativismul (nu se folosesc în discursul etic cuvintele niciodată și
întotdeauna ), pozitivismul , personalismul (legile trebuie să acționeze în

22 Niccolo Machiavelli, (1469-1527), filosof renascentist italian; a scris Principele
(Il Principe) , prima lucrare modernă de politică; a fundamentat machiavelismul .
23 Joseph Fletcher, (1905-1991), filosof modern american; a scris cartea Etica
situațională – Noua moralitate (Situation Ethics: The New Morality – 1966); a
fundamentat bioetica (The Ethics of Genetic Control: Ending Reproductive
Roulette – 1974) .
24 www.wikipedia.org.

21 folosul oamenilor), deciziile bazate pe iubire sunt luate situațional (nu
prescriptiv).
Sistemele etice absolutiste se bazează pe existența unui adevăr universal
și supranatural, iar moralitatea se află în legătură nemijlocită cu religia.
Există o teză a autonomiei potrivit căreia etica este independentă de
religie, teză bazată pe afirmațiile: moralitatea nu își are originea în
divinitate; dreptatea și nedreptatea nu reprezintă pur și simplu voința
divinității; o anumită decizie de acțiune sau altă decizie de acțiune ar putea
fi percepute ca independent de voința divinității.
Există, de asemenea, teoria poruncii divine care se bazează pe raportul
moralitate-religie. În această teorie, principiile etice reprezintă poruncile
divinității, iar moralitatea universală nu poate exista fără divinitate. Sistemele
etice absolutiste sunt promovate, în principal, de cele trei religii monoteiste
(creștinismul prin Biblie, iudaismul prin Torah și islamul prin Koran).

1.4. Funcțiile eticii

Deși funcțiile eticii au fost atinse parțial în paragrafele precedente, se
consideră utilă o sintetizare a acestora în paragraful de față.
Specialiștii în teoria eticii consideră că funcțiile eticii nu se pot reduce
la o simplă analiză critică a unor concepte teoretice și a unor aspecte
practice în relațiile interumane (individ-individ, individ-grup social, grup
social-grup social) dintr-un anumit domeniu profesional ( etica aplicată ).
Etica este o știință teoretică și practică, descriptivă și normativă, reflexivă și
axiologică.
Principalele funcții ale eticii sunt25: funcția cognitivă, funcția
normativă (axiologică) și funcția persuasivă.
Funcția cognitivă (ce asigură cunoașterea) prezintă patru momente ale
legăturii cu lumea morală: momentul descriptiv (valorile, normele și faptele
morale sunt evidențiate ca segmente descoperite din realitatea imediată sau
care vor fi descoperite); momentul analitico-sintetic (prin metode din
epistemologie se realizează trecerea din planul empiric în planul științific);
momentul explicativ (se realizează prin intermediul doctrinelor etice);

25 Silvia Golban, Etică și deontologie, 2017,
http://www.academia.edu/etica_si_deontologie .

22 momentul comprehensiv (trecerea, pe cale rațională sau intuitivă, de la
realizarea concepției la generarea de fapte morale, obținându-se unitatea
dintre cunoașterea comună și cunoașterea științifică).
Funcția normativă (axiologică) este rezultatul relației dintre valoare și
normă; rolul eticii este de conceptualizare, sistematizare, raționalizare și
comunicare; etica descoperă norme, nu le creează.
Funcția persuasivă prin raționamentul dialectic realizează cu
argumente convingerea interlocutorului asupra problemei dezbătute.

Întrebări de control
1. De ce este etica o disciplină științifică ?
2. Care este deosebirea între etică și morală?
3. Ce este raționamentul filosofic ?
4. Ce deosebiri există între raționamentul filosofic și raționamentul
științific?
5. Ce este etica aplicată ?
6. Ce este metaetica ?
7. Ce idei ați reținut din etica lui Platon ?
8. Ce idei importante conține etica lui Cicero ?
9. Care este contribuția lui Spinoza la dezvoltarea eticii?
10. Ce sunt sistemele etice relativiste ? Dar sistemele etice absolutiste ?
11. În ce constă sistemul etic utilitarist (utilitarismul )?
12. Ce este etica situațională ?
13. Ce este relativismul cultural ?
14. Care sunt funcțiile eticii ?

Teste-grilă propuse
 Alegeți varianta corectă!

1. Etica este o disciplină filosofică care are ca obiect de studiu:
a) filosofia; d) metafizica;
b) dreptul; e) metadata.
c) morala;

ANS: c

23
2. Metaetica are ca obiect:
a) fundamentarea gnoseologică și
analiza logică; d) utilitarismul;
b) dezbaterea academică; e) corpul uman.
c) etica aplicată;
ANS: a

3. Cele trei categorii ale studiului complet al eticii prin intermediul
filozofiei moralei sunt:
1) morala descriptivă; 4) metafizica;
2) metaetica; 5) metadata;
3) filosofia moralei; 6) etica aplicată.

a) 1+2+3; d) 1+3+6;
b) 1+3+4; e) 2+4+6.
c) 1+3+5;
ANS: d

4. Cicero a acordat o atenție deosebită conceptelor de:
a) voință de putere și supraom; d) virtute și cumpătare;
b) rațiune practică, libertate și
demnitate umană; e) substanță unică cugetătoare.
c) echilibru interior și armonie;
ANS: d

5. Nietzsche a acordat o atenție deosebită conceptelor de:
a) voință de putere și supraom; d) virtute și cumpătare;
b) rațiune practică, libertate și
demnitate umană; e) substanță unică cugetătoare.
c) echilibru interior și armonie;
ANS: a

24

6. Spinoza a acordat o atenție deosebită conceptelor de:
a) voință de putere și supraom; d) virtute și cumpătare;
b) rațiune practică, libertate și
demnitate umană; e) substanță unică cugetătoare.
c) echilibru interior și armonie;
ANS: e

7. Kant a acordat o atenție deosebită conceptelor de:
a) voință de putere și supraom; d) virtute și cumpătare;
b) rațiune practică, libertate și
demnitate umană; e) substanță unică cugetătoare.
c) echilibru interior și armonie;
ANS: b

8. Sistemele etice relativiste sunt sisteme:
a) religioase; d) filosofice;
b) juridice; e) probabilistice.
c) economice;
ANS: d

9. Sistemele etice absolutiste sunt sisteme:
a) religioase; d) filosofice;
b) juridice; e) probabilistice.
c) economice;
ANS: a

10. Funcțiile eticii sunt:
a) cognitivă, normativă și
matematică; d) lingvistică, normativă și
persuasivă;
b) cognitivă, normativă și
persuasivă; e) cognitivă, anatomică și
persuasivă.
c) cognitivă, normativă și
economică;
ANS: b

25
Teme pentru studii de caz și proiecte
1. Etica și morala în educație;
2. Aspectele etice ale legislației privind protecția datelor personale;
3. Direcții de cercetare științifică în etica și integritatea academică;
4. Dezvoltarea unui set de criterii formale și criterii informale în evaluarea
eticii universitare;
5. Bune practici în etica și integritatea academică.

Bibliografia capitolului

1. Cioară, Ionel, (2015), Teorii etice standard, socioumane.ro/blog/ionelcioara/files/..
./teorii-etice-standard2.pdf.
2. Cucu, Ștefan, (2015), Valori moral-filosofice în opera lui Cicero,
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A3686/pdf.
3. Fodorean, D., (2012), Etică juridică , Note de curs, Universitatea Titu
Maiorescu , București.
4. Gherasim, Zenovic, (2009), Etica în utilizarea tehnologiilor și sistemelor
informatice integrate organizaționale, Volumul sesiunii de comunicări cu
participare internațională, Indexat în baze de date internaționale,
ideas.repec.org/s/ris/sphedp.html,
socionet.ru/collection.xml?h=repec:ris:sphedp, www.qsensei.com.
5. Ghiațău, Roxana, (2013), Etica profesiei didactice , Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza , Iași.
6. Golban, Silvia, (2017), Etică și deontologie , http://www.academia.edu/
etica_si_deontologie.
7. Gruber, Gabriela, (2015), Generalități despre etică, morală și deontologie. Un
scurt istoric, Universitatea Lucian Blaga Sibiu,
https://www.researchgate.net/publication/311406664_
Generalitati_despre_etica_morala_si_deontologie_Un_scurt_istoric.
8. Mureșan, Valentin, (2009), Managementul eticii în organizații , Editura
Universității București.
9. Pojman, Louis Paul, Fieser, J., (2012), Ethics, Discovering Rights and Wrong ,
Wadsworth, Centage Learning, USA.
10. Șarpe, D., Popescu, D., Neagu, A., Ciucur, V., (2011), Standarde de integritate
în mediul universitar, UEFISCDI, București.
11. Șercan, Emilia, (2017), Deontologie academică. Ghid practic, Editura
Universității București.

26 12. Socaciu, Em., Vică, C-tin, Mihailov, Em., Gibea, T., Mureșan, V.,
Constantinescu, M., (2018), Etică și integritate academică, Editura
Universității din București, Centrul de Etică Aplicată.
13. *** Etica și integritatea academică , Centrul de Cercetare în Etică Aplicată,
Universitatea București, www.ccea.ro.
14. *** Dicționarul explicativ al limbii române , DEX, Academia Română,
Institutul de Lingvistică „ Iorgu Iordan – Al. Rosetti ”, Editura Univers
Enciclopedic Gold , București, 2012.
15. ***Legea Educației Naționale nr. 1/2011, Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din
10 ianuarie 2011.
16. ***www.wikipedia.org
17. ***www.descopera.org/etica-situationala/