45Nr. 7, 2016 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT [609176]

45Nr. 7, 2016 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
Introducere. Modalitățile de sesizare ale organe-
lor de urmărire penală sunt variate și alături de
persoanele fizice sau juridice, titulare ale actului de se-
sizare, legiuitorul a prevăzut și reglementat și obligația autosesizării/a sesizării din oficiu a celor care lucrează în cadrul autorităților publice, atunci când descoperă încălcări sau tentative de încălcare a legii.
Observăm că autoritățile au, pe lângă obligația de a
primi și da curs sesizărilor cetățenilor sau organizațiilor constituite legal, și obligația autosesizării, în cazul în care află despre anumite fapte săvârșite sau în curs de săvârșire.
1. Aspecte teoretice și practice privind sesizarea
din oficiu a organelor de urmărire penală. Aceas-
tă modalitate de sesizare este, din punctul de vede-re al sursei din care provine – internă, și constă în obligativitatea organelor de urmărire penală de a se autosesiza de fiecare dată când află că s-a săvârșit o infracțiune, pe altă cale decât prin denunț sau plânge-re, fiind o modalitate alternativă de sesizare, instituită ca obligație pentru persoanele care lucrează în cadrul autorităților publice [5].
Așa cum se poate observa din lectura art.221 din ve-
chiul Cod de procedură penală, reglementarea sesizării din oficiu este destul de sumară, in comparație cu cele ale plângerii sau denunțului.
Art. 221 prevedea că „Organul de urmărire penală
este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu, când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune.
Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii
penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesi-zarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, ori exprimarea dorinței guvernului străin în cazul infrac-țiunii prevăzute în art.171 din Codul penal, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
Când prin săvârșirea unei infracțiuni s-a produs o
pagubă uneia din unitățile la care se referă art.145 din Codul penal, unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situa-ții explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită și să se constituie parte civilă.
Cu toate acestea, putem identifica destul de ușor
situațiile în care se realizează sesizarea din oficiu, in-tocmindu-se un proces-verbal, și anume:
– la constatarea unei infracțiuni flagrante;– în cadrul cercetării altor fapte, când organul de ur –
mărire penală descoperă fapte sau aspecte noi, uneori cu totul străine de ceea ce se anchetează;
– din mijloace de informare în masă (presa scrisă și
vorbită), care dau publicității aspecte negative din acti-vitatea unor persoane fizice sau juridice;
– la denunțuri anonime, scrise sau verbale, când se
impune ca cercetările cu privire la faptele semnalate să fie operative și discrete;
– la constatarea unor infracțiuni de către alte organe
decât cele de urmărire penală (organele de constatare prevăzute de art. 214 VCPP, comandanții de nave și ae-ronave, agenții de frontieră etc.) [ 2, p.308];
– zvonul public (într-o localitate poate să circu-
le zvonul că anumite persoane se ocupă cu racolarea, îndrumarea sau călăuzirea altor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat sau cultivarea, producerea și distribuirea plantelor din care se extrag droguri);
– când se ia cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni
prin mijloace proprii de informare (urmare a datelor obținute cu ocazia desfășurării activităților informativ-operative specifice)” [1, p.127].
M.Bogea consideră tot ca o sesizare din oficiu și
situațiile când organele de constatare (polițiștii de fron-tieră și jandarmii) constată infracțiunile descoperite pe timpul executării misiunilor specifice, cu deosebirea că organele care o realizează sunt parte a organelor de constatare prevăzute separat de organele de urmărire penală (art. 214-215 comparativ cu art. 210 VCPP) [1, p.128].SESIzAREA DIN OFICIu – MOD GENERAL DE SESIzARE.
STuDIu COMPARATIV îNTRE VECHIuL SI NOuL COD ROMâN
DE PROCEDuRă PENALă
Alina Ludmila BĂETU,
doctorand (ICJP al AȘM)
Organele de urmărire penală pot fi sesizate printr-o varietate de moduri, clasificate dupa diferite criterii. În funcție de
sursa din care provine, sesizarea poate fi externă (din afară) sau internă (din oficiu). Legiuitorul a oferit, pe de o parte, acest
drept de sesizare cetățenilor și organizațiilor legal constituite de a se adresa cu cereri autorităților publice, pe de altă parte, oferind obligativitatea autorităților publice, prin persoanele care iși desfășoară activitatea în cadrul acestora, să primească sesizările, să le soluționeze, dar și să se autosesizeze când descoperă ilegalitați.
Cuvinte-cheie: sesizare din oficiu; act de sesizare; infracțiune; organ judiciar; persoană vătămată; urmărire penală; lege.
* * *
Criminal prosecution authorities can be approached by a variety of modes of referral, classified by different criteria.
Depending on the source of origin, notification may be external (outside ) or internal ( default) .
The legislature has given on one hand the right of referral to citizens and organizations legally established to address
the demands of public authorities, and on the other hand providing the obligation of public authorities, the people who work within them, to receive notifications, to solve them but also to take action when they discover illegalities.
Keywords: official approach; complaint; offender; juridical authorities; victim; criminal prosecution; law.

Nr. 7, 2016 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
46
Trebuie menționate și modificările aduse de Legea
356/2006, când a fost abrogat art. 228 alin.(3) din VCPP
referitor la caracterul procesului-verbal de sesizare din oficiu ca și act prin care se începea urmărirea penală, de la acea dată procesul-verbal având doar calitatea de act de sesizare. Tot cu acest prilej, a fost completat art.221 alin.(1) cu o ultimă teză care prevedea că „În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.”
Maestrul I. Neagu consideră ca și organe de consta-
tare și pe lucrătorii poliției rutiere care întocmesc un proces-verbal de constatare a unei infracțiuni la regi-mul circulației pe drumurile publice, cu nerespectarea dispozițiilor legale, act care putea fi luat în considerare de organul de cercetare penală, care se putea sesiza din oficiu și putea dispune începerea urmăririi penale [8].
Noul Cod de procedură penală prevede la art.288 că
„Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele încheiate de alte organe de con-statare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu”, iar art.292 din NCPP prevede că „Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art.289-291 și încheie un proces-verbal în acest sens”.
Astfel, dacă nu este sesizat prin plângere, denunț
sau sesizări făcute de persoane cu funcții de conducere, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe orice altă cale.
Printre situațiile în care organele judiciare întocmesc
un proces-verbal de sesizare din oficiu, menționăm:
informații din mass-media despre săvârșirea unei –
infracțiuni;
în cazul în care din datele și informațiile ce provin –
din actele încheiate de organele de constatare și care au caracter clasificat, rezultă indicii, date cu privire la co-miterea unei infracțiuni;
la infracțiunile flagrante când procesul-verbal în-–
tocmit are caracter de act de constatare, dar și de sesi-zare;
atunci când sesizările cetățenilor, plângeri sau –
denunțuri, nu îndeplinesc condițiile de fond sau formă prevăzute de lege, prin urmare, nu pot fi considerate acte de sesizare, dar informațiile sau situațiile de fapt relevă săvârșirea unei infracțiuni.
Este reconfirmat caracterul actului încheiat de orga-
nele de urmărire penală ca act unic ce trebuie încheiat în aceste cazuri, dar și noua legislație lasă procesul-ver –
bal întocmit în cazul sesizării din oficiu, fără caracterul de act de începere a urmăririi penale, fiind doar act de sesizare.
În ceea ce privește conținutul procesului-verbal, atât
reglementarea VCPP român (art.90 si 91), modificată în 2006, cât și cea nouă (art.199), prevăd aceleași com-ponente, diferențele fiind minore, după cum putem ob-serva din textul acestora:
Art. 90 VCPP român – „Procesele-verbale încheiate
de organul de urmărire penală sau de instanța de jude-cată sunt mijloace de probă. De asemenea, sunt mijloa-ce de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta”.
Art. 91 VCPP român – „Procesul-verbal trebuie să
cuprindă: a) data și locul unde este încheiat, ora la care a în-
ceput și ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal;
b) numele, prenumele și calitatea celui care îl în-
cheie;
c) numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor
asistenți, când există;
d) descrierea amănunțită a celor constatate, precum
și a măsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupația și adresa persoa-
nelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
f) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile spe-
ciale.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și
la sfârsit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. c) și e). Daca vreuna dintre aceste persoa-ne nu poate sau refuză să semneze, se face mentiune despre aceasta.”
Art. 199 NCPP român – „Procesul-verbal cuprinde:
a) numele, prenumele și calitatea celui care îl în-
cheie;
b) locul unde este încheiat;c) data la care s-a încheiat procesul-verbal;d) data și ora la care a început și s-a sfârșit activita-
tea consemnată în procesul-verbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal și
adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;
f) descrierea amănunțită a celor constatate, precum
și a măsurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal și
adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
h) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile spe-
ciale.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și
la sfârșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. e) și g). Dacă vreuna dintre aceste persoa-ne nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilită-ții ori refuzului de a semna”.
O noutate adusă de NCPP român este includerea
și recunoașterea, în mod explicit în art. 288 alin.(1), a actelor încheiate de alte organe de constatare ca acte generale de sesizare, art. 61 și 62 stabilind organele de constatare.
Astfel, art. 61 NCPP român prevede că: (1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă
cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:
a) organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de
stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispo-zițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii;
b) organele de control și cele de conducere ale au-
torităților administrației publice, ale altor autorități pu-blice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătu-

47Nr. 7, 2016 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
ră cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub
controlul lor;
c) organele de ordine publică și siguranță națională,
pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atri-buțiilor prevăzute de lege.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia
măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehi-culelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.
(3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la lo-
cul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în pro-cesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal.
(4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materi-
ale de probă se înaintează, de îndată, organelor de ur –
mărire penală.
(5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu pre-
vederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
Iar art. 62 NCPP român dispune – (1) Comandanții
de nave și aeronave sunt competenți să facă percheziții corporale sau ale vehiculelor și să verifice lucrurile pe care făptuitorii le au cu sine sau le folosesc, pe timpul cât navele și aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau aeroporturilor și pentru infracțiuni-le săvârșite pe aceste nave sau aeronave, având totodată și obligațiile și drepturile prevăzute la art. 61.
(2) Actele încheiate împreună cu mijloacele materi-
ale de probă se înaintează organelor de urmărire pena-lă, de îndată ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport românesc.
(3) În cazul infracțiunilor flagrante, comandanții de
nave și aeronave au dreptul de a face percheziții corpo-rale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta organelor de urmărire penală.
(4) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu pre-
vederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.
Este menționat expres faptul că procesul-verbal în-
cheiat de acestea are caracterul unui act oficial de se-sizare a organelor de urmărire penală, ca și în art. 198 alin.(2) NCPP [7], în lipsa căruia organele de urmărire penală nu se pot considera legal sesizate.
Exemplificăm prin sentința penală nr.75 din 20 mai
2011 pronunțată de Secția penală a Tribunalului Mureș având ca obiect traficul de droguri/Legea nr.143/2000 – art. 2, prin care instanța a hotărât că lipsa procesului-verbal de sesizare din oficiu atrage nulitatea absolută a rechizitoriului, situație în care se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Conform dispozițiilor art. 221 Cod de procedură pena-lă român, în situația în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, se încheie un proces-verbal în acest sens, rolul acestui proces fiind tocmai de a con-semna manifestarea de voință și de a descrie faptele, respectiv infracțiunile despre săvârșirea cărora a luat la cunoștință organul de urmărire penală. Existența aces-
tei sesizări din oficiu, respectiv a procesului-verbal în
care se materializează această manifestare de voință re-prezintă condiția sine qua non, pentru începerea urmă-
ririi penale, astfel cum rezultă din prevederile art. 228
alin.(1) Cod de procedură penală român. În condițiile în care organul de urmărire penală nu este legal sesizat și urmărirea penală nu este legal începută, nici instanța de judecată nu poate fi legal sesizată. Lipsa de sesizare
prevăzută de lege atrage lipsirea de valabilitate a rezo-luției de începere a urmăririi penale (nulitate relativă) și,
față de prevederile art. 263 alin.(1), nulitatea absolută a
rechizitoriului, situație în care unicul remediu procesu-al este restituirea cauzei la procuror, în temeiul art. 332 alin.(2) Cod de procedură penală (nerespectarea dis-pozițiilor privind sesizarea instanței), pentru refacerea urmăririi penale. (Înalta Curte de Casație și Justiție prin
decizia nr. 219/7 aprilie 2008, completul de 9 judecă-
tori). O altă soluție nu este posibilă nici din perspectiva
mai largă a principiilor care guvernează întregul proces penal, deoarece s-ar înfrânge atât principiul legalității, cât și principiul oficialității, instituite de art. 2 Cod de
procedură penală.
Constatăm că sesizarea din oficiu este caracterizată
prin aplicabilitate imediată și imperativă, atunci când
organele de urmărire penală nu sunt sesizate prin plân-gere, denunț sau prin alt mod special de sesizare.
Art.294 din NCPP român prezintă atribuțiile organe-
lor judiciare, după sesizarea prin plângere, denunț sau din oficiu [7] din lectura acestuia rezultând obligația acestora de a-și verifica, după momentul sesizării, competența, apoi dacă sesizarea este incompletă sau neclară, trebuie să cheme persoana care a formulat-o ca
să îndrepte neregularitățile din actul de sesizare.
Ne raliem opiniei autorului M. Bogea care conside-
ră că prevederile art.294 NCPP român se circumscriu
principiului celerității procesului penal, conținutul acestui articol reprezentând o garanție oferită în egală
măsură justițiabililor și organelor de urmărire penală
[1, p.42].
Concluzionăm prin a spune că sesizarea din oficiu
are caracter imperativ și este de imediată aplicabilitate. Reglementarea acestei modalități de sesizare, în ma-
niere foarte apropiate timp de aproximativ o jumătate
de secol, denotă faptul că nu au existat neconcordanțe, fiind trasate clar limitele sesizării din oficiu, fiind pre-văzute toate situațiile posibile în care organele de ur –
mărire penală se pot autosesiza.
2. Autosesizarea instantei de judecată. Sesizarea
din oficiu a instanței a fost o problemă controversată, apreciindu-se [4. p.53-54], de principiu, că o instanță nu se poate sesiza din oficiu. În vechiul Cod de proce-dură penală român, art.335-337 prevedeau cazurile în care era extinsă acțiunea penală pentru alte acte mate-riale și procesul penal pentru alte fapte și persoane, iar
procurorul nu participa la judecată, instanței revenin-
du-i atributul de a se autosesiza, prin excepție.
Având în vedere faptul că în practica judiciară astfel
de cazuri erau practic inexistente, instanța trimițând do-sarul în vederea completării urmăririi penale către pro-
curor în baza art. 333 VCPP, până la abrogarea acestuia
în 2006, noul Cod de procedură penală român nu mai
prevede această posibilitate.

Nr. 7, 2016 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
48
Astfel, art.371 din noul Cod de procedură penală
român care reglementează și fixează obiectul judecății,
prevede că judecata se mărginește la faptele și persoa-nele arătate în actul de sesizare. Noua legislație nu mai prevede instituția extinderii acțiunii penale în cursul ju-decății în cazul infracțiunii continuate, pentru alte acte materiale descoperite în cursul judecății, care intră în conținutul infracțiunii pentru care inculpatul a fost tri-mis în judecată, extindere prevăzută de art. 335 alin.(1) din Codul de procedură penală anterior.
Ne raliem opiniei prof. univ. I. Griga, cum că
„Această modificare majoră intervenită prin Noul Cod de procedură penală referitor la obiectul judecății este în acord cu principiile procesului penal adversial din care au fost preluate unele elemente pentru moderni-zarea și compatibilizarea procesului penal românesc cu reglementările din statele UE” [10].
Drept urmare, privitor la cauzele aflate pe rol la in-
stanța de fond sau în apel și referitor la situațiile în care asemenea acte au fost considerate, ulterior, din eroare, ca fiind o altă infracțiune distinctă care a făcut obiectul unui alt dosar penal și al unui nou act de sesizare, noua reglementare, de strictă și imediată aplicare, are urmă-toarele efecte:
1. În cauzele penale aflate pe rol în curs de judecată
la instanța de fond, în care obiect al judecății este o in-fracțiune continuată, chiar dacă se descoperă în cursul judecății alte acte materiale care intră în conținutul ace-leiași infracțiuni continuate pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța, după data de 01.02.2014, când a intrat în vigoare NCPP, nu mai poate dispune prin încheiere extinderea acțiunii penale cu privire la aceste acte și evident că, pe cale de consecință, nu mai poate proceda la judecarea infracțiunii continuate, în întregul ei, ci numai privitor la infracțiunea continua-tă cu conținutul actelor componente, avute în vedere și descrise în actul de sesizare.
2. În ipoteza în care cu privire la unele din actele care
intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate, s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă, instanța, în fața căreia se descoperă aceste acte, nu mai poate reuni ca-uza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, nu mai poate desființa hotărârea anterioară și pronunța o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținu-tul infracțiunii continuate – așa cum prevedea Codul de procedură penală anterior în art. 335 alin.(2) – deoarece noul cod nu mai prevede acest mecanism procesual care avea scopul de a completa lacunele urmăririi penale și de a repara erori ale titularului acțiunii penale de către instanța de judecată, în virtutea rolului său activ. Soluția adoptată de NCPP prin art.371 este corectă, sub aspec-tul rigorii juridice, pentru că aceste acte nu reprezintă o altă infracțiune distinct, ci sunt acte care fac parte din conținutul aceleiași unice infracțiuni privitor la care s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă, astfel că referi-tor la aceste acte sunt incidente prevederile art.16 alin.(1) din NCPP privind autoritatea de lucru judecat, caz care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii pena-le pentru actele descoperite ulterior.
3. În ipoteza în care aceste acte descoperite ulte –
rior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care a avut ca obiect al judecății o infracțiune continuată, în conținutul căreia au fost cuprinse o parte din aceste
acte materiale, au fost calificate, din eroare, drept o altă infracțiune și ele au făcut obiectul unui alt dosar penal și al unui nou act de sesizare, soluția care se im-pune, cu aceeași motivare, este de clasare în temeiul art.16 alin.(1) lit.i) din NCPP raportat la art.17 alin.(1) din NCPP.
4. În cazul în care asemenea acte au fost, din eroa-
re, calificate ca o infracțiune distinctă, iar drept urmare s-a pronunțat o soluție de condamnare la instanța de fond, anterior datei de 01.02.2014, iar cauza se află în recurs, recalificat apel, potrivit art.10 alin.(2) din Legea nr. 255/2013, soluția legală care se impune este de a se constata că ele nu reprezintă o altă infracțiune distinc-tă, ci sunt acte care fac parte din conținutul aceleiași unice infracțiuni privitor la care s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă și că deci sunt incidente prevederi-le art.16 alin.(1) lit.i) din NCPP cu consecința încetării procesului penal potrivit art.396 alin.(6) din NCPP.
5. Aceeași concepție avută în vedere la elabora-
rea noului Cod de procedură penală, de restrângere a obiectului judecății la fapta și persoană arătată în actul de sesizare potrivit art.371 din NCPP, a determinat și renunțarea în noul Cod de procedură penală la instituția extinderii procesului penal pentru alte fapte și pentru alte persoane prevăzute de art.336 și 337 din Codul an-terior de procedură penală.
Considerăm că prin această nouă reglementare
se subliniază mult mai pronunțat principiul separării funcțiilor procesuale și al prezumției de nevinovăție, regăsite în limitele învestirii instanței prin rechizitoriu. În plus, este mai bine determinat rolul procurorului de a extinde, în anumite condiții, obiectul judecății pentru acte, fapte și persoane noi, care nu au facut obiectul rechizitoriului.
referințe:
1. Bogea M.C. Sesizarea organelor de urmărire penală. București: Ha-
mangiu, 2012.
2. Buneci P. Drept procesual penal. Curs universitar. Bucuresti: Pin-
guin Book, 2004.
3. Neagu I. Tratat de procedură penală. București: Universul Juridic,
2010.
4. V olonciu N. Tratat de procedură penală. V ol.II. Ed.a 3-a. București:
Paideea, 1997.
5. Legea României nr. 29 din 1968 privind Codul de procedură penală
roman. În: Buletinul Oficial,1968, nr.145-146.
6. Legea României nr.356 din 2006 pentru modificarea Codului de pro-
cedură penală român. În: Monitorul Oficial al României, 2006, nr. 677.
7. Legea României nr.135 din 2010 privind Noul Cod de procedură
penală român. În: Monitorul Oficial al României, 2010, nr.486.
8. Decizia Curții de Apel București, secția a II-a pen., nr. 607 din 1997.
În: Culegere de practică judiciară penală pe anul 1997, cu note de Vasile
Papadopol. București: Holding Reporter, 1998.
9. Jurisprudenta, www.juridice.ro: [on-line]. Vizitat: 15.08.2015.
10. Griga I. Noul Cod de procedură penală: Modificări relevante
ale obiectului judecății ; http://www.budușan.ro/blog-avocat-budușan-și-
asociații/51-avocați-budușan-și-asociații-noul-cod-de-procedură-penală-modificări-relevante-ale-obiectului-judecății . Vizitat: 18.08.2015.
Recenzent:
Valeriu C ușNIR,
doctor habilitat, profesor universitar
(ICJP al AȘM)