Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114 [609048]

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI ” DIN BACĂU
Facultatea de Litere
Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel./ fax ++40 -234-588884
www.ub.ro ; e-mail: litere @ub.ro

LUCRARE DE
DISERTAȚIE

Coordonator științific
Profesor dr. Liliana Mâță
Absolvent: [anonimizat]
2019

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI ” DIN BACĂU
Facultatea de Litere
Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114
Tel./ fax ++40 -234-588884
www.ub.ro ; e-mail: litere @ub.ro

Demersuri pentru
dezvoltarea inteligenței
vizual -spațială la școlarii
mici

Coordonator științific
Conf. dr. Liliana Mâță
Absolvent: [anonimizat]
2019
CUPRINS

Argument …………………………………………………………………………………………
Cаpitolul I. Importanța stimulării inteligenței vizual -spațiale la școlarii mici
I.1. Valențe formative ale dezvoltării reprezentărilor la vârsta școlar ă
mică……………………………………………………………………………………..
I.2. Modalități de exersare a inteligenței vizual -spațială la lecțiile de Arte vizuale și abilități
practice……………………………………. …………………..
Cаpitolul II . Abordări psihopedagogice cu privire la educarea inteligenței vizual –
spațiale la școlarii mici
II.1. Delimitări conceptuаle ………………………………………………………….
II.2. Particularități ale inteligenței vizual -spațiale……………………………..
II.3. Metode didactice de formare a inteligenței vizual -spațiale
II.3.1. Metode tradiționale de predare -învățare……………………………….
II.3.2. Metodele active …………….. …………………………………………………
Cаpitolul III. Cercetare experimentală de dezvoltare a inteligenței vizual -spațiale la
școlarii mici
III.1. Obiectivele și ipoteza cercetării………………………………………………..
III.2. Metodologiа cercetării
III.2.1. Grupul de cercetаre……………………………………………………………..
III.2.2. Metode și tehnici de cercetаre psihopedаgogică………………………
III.2.3. Etapele cercetării…………………………………………………….………….
III.3. Exemple de aplicarea a metodelor didactice pentru dezvoltarea inteligenței vizual –
spațiale la clasa pregătitoare ………………………………
Cаpitolul IV. Prezentаreа, аnаli zа și interpretаreа rezultаtelor cercetării
Concluzii ……………………………………………………………………………………
Bibliogrаfie ……………………………………………………………………………….
Аnexe
Anexa 1 . Grilă de identificare a nivelului de dezvoltare a inteligenței vizual -spațiale…….
Anexa 2. Rezultate obținute de școlarii mici la grila de observare

ARGUMENT

„ Ori de câte ori un copil pus în fața unei probleme restructurează datele problemei sau
imaginează procedeul ce conduce la soluție independent de faptul că este o sarcină
școlară, a vieții curente sau un test, el înfăptuiește o invenție”
( P. Oleron)

Din prima copilărie, dispunem de o puritate a imaginației, o curiozitate neobosită pe
care adulții nu o pot găsi decât cu mare dificultate. Copilăria se evidențiază prin
imaginație, ave ntură. fantezie și căutări.
Copiii nu pot realiza la începutul drumului lor de mici artiști forme care să le
întruchipeze cât mai sugestiv ideile și sentimentele. Cu atât mai puțin se vor orienta în
structura spațiului compozițional. Privind atent na tura, ei vor observa nu numai frumusețea
ei, dar și varietatea plantelor, forma și culoarea lor. O frunză care se desprinde și se
leagănă în vânt, o castană căzută pe o alee din parc sau o ghindă găsită la poalele
copacilor pot constitui materiale de bază în realizarea unor minunate lucrări în orele
de ,,Arte vizuale și abilități practice''. Aceste materiale din natură, ușor de procurat, se pot
transforma în mâinile lor în jucării minunate. Este nevoie de puțină îndemânare, fantezie,
imaginație și multă răb dare.
Am ales tema ,,Demersuri pentru dezvoltarea inteligenței vizual -spațială la
școlarii mici” justificând această opțiune din perspectivă psiho -pedagogică astfel:
-avem nevoie de copii care gândesc și au capacitatea de a prelucra informația prim ită, nu
doar de simpli receptori;
– se impune trecerea de la stocarea informației la o prelucrare logică, astfel încât aceasta
să-și găsească aplicabilitatea;
-este necesară stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o
structura re temeinică, sistematică a informației, a aptitudinilor, a capacităților ;
-se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera logic de la o arie
curriculară la alta, conținuturile și de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în funcție de
trebuințe, de necesități și de contextele situaționale.
Inteligența vizuală este capacitatea de a vedea lucrurile clar, de a recreea ceea ce
alții văd si de a învăța din ceea ce vezi. Inteligența spațială se referă la capacitatea de a te
orienta în spațiu și de a recunoaște locul obiectelor din spațiu, cum ar fi o piesa dintr -un
mozaic sau o localitate pe o hartă.
Persoanele care au inteligența vizuzal -spațială dezvoltată își pot imagina, pot ințelege
și pot reprezenta vizual cu m ai multă ușurință concepte geometrice și spațiale. Acest tip de
inteligență poate fi descoperit în diferite forme, de la un simț al direcției dezvoltat, până la
o coordonare foarte buna a mișcărilor și memorie vizuală deosebită. Pentru a exersa
aceste cali tăți, se începe de la rezolvarea unor puzzle -uri, labirinturi și modelarea
plastilinei pâna la construirea unor machete. Exercițiile de imaginație, prin vizualizarea
mentala tridimensionala a unor obiecte sau clădiri ajută la dezvoltarea acestui tip de
inteligență. Voi încerca prin stimularea inteligenței vizual spațială formarea unor oameni cu
gândiri îndrăznețe, creative care iubesc frumosul din natură și din artă.De aceea în
activitatea noastra nu trebuie sa uităm că:
,,Niciodată nu este prea devreme pe ntru începerea educării creativității; activitatea
creatoare nu ar trebui să fie îngradită de nici un fel de restricții , limitări, critici.”
( V. Lowenfeld)

Cаpitolul I. Importanța stimulării inteligenței vizual -spațială la școlarii
mici

I.1. Valențe formative ale dezvoltării reprezentărilor la vârsta școlară mică

Dezvoltarea intelectuală a elevului este antrenată permanent în activitatea școlară și
se resimte în mod pregnant după vârsta de 6 ani. Primul aspect al modificărilor în plan
intelectual se exprimă în schimbări ale caracterului investigativ al percepției și observației,
ca instrumente ale cunoașterii
Reprezentările joacă la școlarul mic un rol considerabil în construirea semnificației
cuvintelor, în dezvoltarea gândirii intuitive și în imaginație. Reprezentările au o dublă
natură: una configurativ -intuitivă și una operațional intelectivă.

Rolul experienței perceptive în formarea repreze ntărilor este tocmai de a fixa
caracteristicile importante ale obiectelor, folosindu -se în special acele aspecte care sunt
atrăgătoare pentru copii. Tot pe acest sistem se bazează conversația cu școlarii, în care
este bine să se recurgă atât la imagini col orate, cât și la povestire (verbalizare). Neveanu
explică într -un capitol de psihologia școlarului rolul exprimărilor plastice în fixarea –
reprezentare a unor însușiri ale plantelor și animalelor.
Legătura puternică dintre percepții și reprezentări e ste relevată și în dificultatea pe
care o întâmpină copiii în desenarea unui profil uman sau a unei căruțe trase de cai.
Reprezentările școlarului mic sunt putin sistematizate, confuze. Sub acțiunea învățării
însă, ele capătă modificări esențiale a tăt în ceea ce privește sfera și conținutul, cât și în
ceea privește modul de a se produce și de a funcționa. Devine posibilă folosirea liberă,
voluntară a fondului de reprezentări existent, iar pe o treaptă mai înaltă copilul reuseste să
descompună reprez entarea în părti componente, în elemente și caracterisitici cu care
poate opera independent de contextul situației. El le include în noi combinații, realizând
noi imagini.
Între șapte și nouă ani se produce trecerea schemelor spre o reprezentare grafică mai
suplă, mai realistă, uneori anecdotică. Putem spune că la școlarul mic funcția imaginativă
manifestată pe plan verbal prin fabulație poate să se exprime și grafic. Schematismul
atinge punctul culminant între șapte și nouă ani. De la această vâr stă se manifestă o
evoluție spre atenția acordată în desenarea datelor vizuale. Începând de la opt ani apare
preocuparea pentru detalii, copilul stăpânește formele grafice, precizia sporește. În ciclul
primar, din cauza unor constrângeri legate de principa lele activități școlare, precum și a
cerințelor impuse copilului în sensul de a desena „mai realist” asistăm la un declin treptat
al desenului spontan. Desenul pierde, puțin câte puțin, toate caracteristicile tipice fazei
precedente: transparență, confuzia punctelor de vedere, reducțiile, schematismul.
Reprezentarea grafică a spațiului tridimensional se apropie de cea a adultului.
Perspectiva liniara corectă se instalează odată cu introducerea în desen a raporturilor
euclidiene (măsura, coordonate, proporț ii). Deci, în desene se instalează și se manifestă
realismul vizual.
Intrarea în școlaritate creează si funcției imaginative noi solicitări si condiții.
Descrierile, tablourile, schemele utilizate în procesul transmiterii cunoștințelor solicită
participarea activă a proceselor imaginative. Este mult solicitată imaginatia reproductivă,
copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realităti pe care nu le -a
cunoscut niciodată. În strînsă legătură cu imaginația reproductivă se dezv oltă imaginația
creatoare. Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc si fabulație,
de povestire si compunere, de activități practice si muzicale, de contactul cu natura si
activitățile de muncă. Asadar în perioada micii scolarit ăti, imaginatia se află în plin progres
atît sub raportul conținutului cît si al formei. Comparativ cu vârsta preșcolară, ea devine
însă mai critică, se apropie mai mult de realitate, copilul însusi adoptând acum față de
propria imaginație o atitudine mai circumspectă de autocontrol.
Reprezentările școlarilor mici sunt de asemenea influențate de școală și
caracteristicile lor principale sunt urmatoarele:
-sunt mult mai bogate pentru că școala depășește sursa reprezentată de experiența de
viață și asigură condiții de formare a unor reprezentări legate de cunoștințele școlare;
-încep să se formeze si reprezentări cu un grad mai mare de generalitate asa cum
sunt cele ale figurilor geometrice si relațiilor matematice;
-se formează ca tegorii noi de reprezentări cum sunt cele fonetice si grafice;
-reprezentările dobândesc mai multa mobilitate și pot semnaliza și mișcarea și
transformările obiectelor pentru că ele beneficiază de un nou nivel al inteligenței care se
atinge în școlaritatea mică.
Școala trebuie să acorde atenție speciala formării reprezentărilor pentru că acestea
continuă să aiba un important rol in activitatea de învățare a elevilor. Cop iii de vârstă

școlară mică sunt extrem de curioși și atrași de lucrurile interzise sau necunoscute.
Conform clasificării lui Piaget, școlarul mic se află în stadiul concret operațional al
dezvoltării cognitive, caracterizat de transformarea fanteziei infan tile în gândire logică și
capacitatea de a înțelege relațiile cauză – efect. Odată cu introducerea în mediul
școlarității, copiii au ca activitate principală învățatul și în școala primară, cunoștințele se
acumulează piramidal, având la bază aptitudinile achiziționate deja. Volumul de
cunoștințe, precum și solicitările cresc în complexitate odată cu trecerea anilor, iar școlarul
poate evolua numai dacă și -a însușit cunoștințele și deprinderile de bază în învățare.

I.2. Modalități de exersare a inteligenței vizual -spațiale la lecțiile de ,,Arte vizuale și
abilități practice”

Copilul mic creează dezinvolt, fără a conștientiza faptul că lucrările lui ar putea fi „artă”.
El pictează, desenează sau modelează pentru bucuria lui și a celor din jur, iar creațiile lui
traduc acte de comunicare pe care încă nu le poate redacta în cuvinte, ci îi devin propria
modalitate ludică de a investiga lumea vizibilă – altfel spus, un mod cuceritor de a -și lua
notițe din realitate. Scopul creați ei lui este „frumosul” doar în accepțiunea acestuia ca
formă finală apreciată de adultul -țintă.
Arta reprezintă o formă de cunoaștere imediată, intuitivă și în acest sens
mai eficientă și mai facilă, în special la vârstele mici.
În cursul mici i școlarități continuă să se întărească deprinderile de autoservire,
conturate la vârsta preșcolară și începe formarea unor categorii de deprinderi și priceperi
legate de nevoile tipului de activități și relații în care este încadrat copilul. În procesul
însușirii scrierii și citirii se formează deprinderea de a folosi corect componentele grafice
și sonore ale cuvintelor,
deprinderea de măsurat, deprinderea de calcul numeric, iar în cursul familiarizării cu alte
cunoștințe (geografie, istorie, geometrie) s e formează deprinderea de mânuire a unor
instrumente cum sunt: linia , echerul și compasul. Studierea disciplinelor școlare arte
vizuale, educație muzicală și abilități practice va sta la baza formării unor deprinderi și
priceperi tehnice și artistice cum ar fi cele de mânuire corectă și expresivă a culorii, a
pensulei sau a cuvântului.
Disciplina ,,Arta vizuală și abilitățile practice” are un loc bine conturat în planul de
învățământ, cu obiective generale și specifice în concordanță cu particulari tățile de vârstă
ale copiilor. Ea intră în sfera cunoașterii și creativității realizând educația acelor simțuri pe
care se bazează inteligența și gândirea creatoare a elevilor. Atingerea unor perspective în
domeniul creativității plastice implică o cunoașt ere temeinică a elevului, al universului

spiritual al acestuia, a particularităților și a dinamicii vieții lui sufletești. Competențele
generale, tematica plastică și obiectivele de referință permit și încurajează în același timp,
stimularea resurselor pro prii fiecărui elev, lăsându -le sentimentul unei depline libertăți.
Crearea unui climat afectiv pozitiv, precum și folosirea unor metode și procedee menite să
le dezvolte personalitatea creativă vor permite realizarea acestor obiective și astfel copii își
vor dezvolta inteligența vizual spațială. Cunoașterea elementelor de limbaj plastic nu
determină talentul, dar ignorarea acestora îl poate compromite.
Disciplina „Abilități practice” oferă „spațiul ideal” pentru realizarea noilor obiective
educative ale Educației tehnologice, obiective determinate de cerințele societății românești
în schimbare. Educația încearcă astăzi să orienteze gustul estetic spre producerea unor
obiecte care ies din zona kitsch -ului , al artei de prost gust. O lungă tradiție a f ăcut ca
obiectele de studiu care implică activități manuale să fie considerate „dexterități”, adică
discipline care vizează în exclusivitate învățarea unor mișcări manuale și antrenarea unor
capacități senzo – motorii. Finalitățile educative înscrise în n oile programe de Abilități
practice acordă însă o mai mare pondere obiectivelor pedagogice de
tip cognitiv și afectiv, luând în considerație, în mod mai nuanțat, potențialul formativ al
activităților care pot fi organizate în acest spațiu al orarului șco lar. Cercetările de
psihologie genetică au pus de multă vreme în evidență, în mod experimental, importanța
acțiunilor desfășurate de către copii în planul concret material, pentru dezvoltarea
structurilor intelectuale complexe. Formarea abilităților practice solicitate de utilizarea unor
instrumente, a unor noi materiale, pentru a realiza noi produse necesită cunoașterea
principiilor constructive care stau la baza funcționării obiectelor tehnice ce urmează a fi
confecționate. Aceasta nu înseamnă tran sformarea vechilor ore de lucru manual în ore de
teorie, ci doar că se va încerca imitarea de către copii a
activității reale de obținere a unui produs, activitate care implică observare, planificare,
măsurare, experimentare și nu numai acțiunea directă as upra unui material
(confecționare), conform indicațiilor altor persoane. Am observat că elevii doresc să
parcurgă singuri toate etapele realizării unui nou produs.
Orice om care își propune ceva va începe prin a observa obiecte (ori activități)
similare celor pe care intenționează să le obțină . El va încerca să conștientizeze principiile
tehnice elementare care stau la baza construcției și funcționării obiectelor observate ,
elementele componente aflate în
interacțiune, rolul fiecărui element, as tfel încât reproducerea să aibă un caracter personal,
original, adecvat nevoilor și trebuințelor sale specifice, materialelor și uneltelor de care
dispune, capacităților sale de acțiune modelatoare și de inovație.
Disciplina Arte vizuale și a bilități practice își propune să stimuleze creativitatea
copiilor , învățându -i să identifice etapele prealabile confecționării unui obiect, să -și
ordoneze ideile sugerate de capacitatea observativă anterioară , într -un plan de acțiune
propriu, mergând pân ă la găsirea unei soluții.
Excursiile în Lunca Siretului sau drumețiile în pădurile din apropierea orașului au fost
tot atâtea prilejuri de a procura materiale din natură: fluturi, scoici, flori, frunze, căpăcele
de ghindă , coji de nucă, materiale care, în mâinile copiilor, cu puțină îndemânare, fantezie
și multă răbdare, se transformă în jucării minunate. Semințele de dovleac, semințele de
floarea soarelui, de ardei au constituit materiale din care elevii au realizat felicitări,
aranjamente floral e, fluturi, coșulețe, flori (narcise, ghiocei, margarete), struguri, buburuze,
clovni, bufnițe. Din frunze, flori, rămurele, conuri, ghinde, semințe de măr, floricele de
porumb, sârmă , plastilină, nuci, chibrituri elevii au realizat jucării și obiecte apl icative.
Dacă educația intelectuală răspunde în mod esențial trebuinței de cunoaștere,
educația morală răspunde trebuinței de aduce o viață socială în armonie cu semenii,
educația fizică – nevoii de mișcare și de putere fizică iar educația estetică – nevoii de a
contempla și de a genera frumosul, educația

tehnologică răspunde nevoii de a acționa transformator . Această trebuință, resimțită
întotdeauna de copii, este amplificată astăzi de facilitățile oferite de o civilizație tehnologică
și care, pri n uneltele, materialele performante și cunoștințele pe care le pune la dispoziție,
creează sentimentul unor noi disponibilități de a acționa practic, creativ, cu utilitate socială
(oricât de
restrânsă), în pofida unei capacități reduse de efort.
Contactul cu bogăția de forme și culori ale obiectelor pe care le confecționează elevii,
face ca ei să nu rămână numai simpli admiratori pasivi, ci să aibă o atitudine creatoare
față de frumos, ceea ce duce la educarea gustului pentru frumos, la educarea sim țului
estetic la dezvoltarea inteligenței vizual spațială. Tot prin lecțiile de arte vizuale și abilități
practice , se formează și o atitudine corectă față de muncă și față de rezultatele ei,
învățând să aprecieze atât obiectele lucrate de ei, cât și pe c ele lucrate de colegii de clasă
sau de echipă.
Activitățile bazate pe explorare și joc și orientate spre lucrul independent , individual
și pe grupuri au menirea de a încuraja inițiativa și de a stimula inteligența vizual spațială.
Un mijloc eficient pentru stimularea inteligenței vizual spațială este observarea bogăției
și varietatea formelor, culorilor, sunetelor, prin viața care pulsează în fiecare colț este
natura. Prin plimbări, excursii, drumeții, copiii observă bogăția de culori a nat urii în fiecare
anotimp, culorile de pe aripile fluturilor și peștișorilor din acvariu, observă desenul liniilor
de pe nervurile frunzelor și a scoarței copacilor, toate acestea influențându -le percepțiile și
determinându -le creațiile.
Obiectivele disciplinei ,,Arte vizuale și abilități practice” sunt menite să -l așeze pe
copil în relație de armonie cu natura, societatea, arta, să -i formeze și să -i perfecționeze
percepțiile estetice, să -i formeze gustul pentru tot ce reprezintă echilibrul, să -i form eze
deprinderi artistice, sa -i ofere instrumente variate de exprimare publică. Valoarea imaginii
artistice constă în faptul că face apel la sentimentele copilului, antrenează activ latura
personalității sale. Se știe că la vârsta școlarului mic gândirea ar e un pronunțat caracter
concret, iar emoțiile joacă un mare rol. Arta înnobilează simțămintele copilului școlar, le
dirijează spre aspectele pozitive ale vieții de aceea putem spune ca arta are o mare forta
educativa.
Valoarea educativă a artei est e cu atât mai mare, cu cât ea folosește
mijloacele cele mai adecvate pentru a reflecta frumusețea morală a oamenilor,
cu cât pune mai clar în fața copilului idealul concret și précis spre care să tindă
atât în comportare, căt și în întreaga lui simțire. Pe de altă parte, prin intermediul artei li se
prezintă copiilor tipuri negative, dezvoltându -se o atitudine de repulsie față de ele, de
dezaprobare. Astfel, prin mijloace concrete și atrăgătoare, copiii învață și pe această cale
să facă distincția dintre bi ne și rău, precum și dintre ceea ce este frumos și urât în viața
oamenilor. Formele artei se reflectă în conștiința copiilor îndeosebi pe calea simțurilor,.
Influența artei asupra proceselor de cunoaștere, asupra perfecționării funcționale a
analizatorilor , constă în primul rând în dezvoltarea capacității de percepție.
Arta, fiind o formă de cunoaștere prin intermediul imaginilor artistice, contribuie la
lărgirea orizontului de cunoaștere, la perceperea cât mai completă și mai cuprinzătoare a
realit ății. Apelând la afectivitatea copilului, la emoțiile sale față de tot ce este frumos,
cunoașterea devine mai accesibilă, mai largă. Copilul poate să oberve aspecte ale realității
pe care nu le -ar sesiza dacă acestea nu i s -ar oferi într -o formă artistică, plastică.
Activitățile plastice sunt foarte îndrăgite de școlari. La această vârstă,
copiii sunt foarte atrași de culoare, de varietatea instrumentelor tehnice, își
dovedesc spontaneitatea, dând frâu liber imaginației și fanteziei. Un rol importa nt il are
învațătoarea care trebuie să îndrepte atenția copiilor numai spre ceea ce este frumos, să -i
învețe să combine formele, să alăture culorile în așa fel încât să obțină efecte cât mai
plăcute ochiului, să combine culorile pentru a obține nuanțele et c. Prin intermediul
activităților de desen, pictură, modelaj, copilul trebuie să fie învățat să -și termine lucrul

început, deci să -și atingă scopul propus, chiar dacă pentru aceasta el trebuie să depună
un
efort îndelungat, dezvoltându -și răbdarea și perse verența. Un rol important în pregătirea
copiilor pentru școală il au activitatile plastice. Prin acest gen de activități se realizează
coordonarea oculomotorie, dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii, dezvoltarea sensibilității
cromatice, a spiritului de obs ervație, diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea
spațială. Pe toate acestea se sprijină activitatea de scriere în clasa I. Având legătura dintre
desen, culoare și perosonalitate, activitățile plastice pot fi adevărate surse de cunoaștere
și eval uare a personalității copiilor.
În concluzie, desenul, pictura și modelajul pot fi utilizate în scop educativ –
formativ în procesul de exersare și de dezvoltare a inteligenței vizual spațială a școlarior
mici.
Tehnicile de lucru folosite la ni vel școlar sunt acele elemente de
noutate care, introduse în mod progresiv, stârnesc interesul și curiozitatea față
de activitățile vizuale și abilitățile practice.
Experiența didactică confirmă faptul că procesul de învățământ se
realizează efectiv prin intermediul metodelor, procedeelor și mijloacelor de
învățământ. În activitățile didactice de arte vizuale și abilități practice se folosesc, în
general, următoarele metode tradiționale dar si metode activ participative.

Metode de exersa re a inteligenței vizual spațială:

a. Metoda punctelor unite cu linii
Aceasta metodă constă în descoperirea de către copii a unor elemente
concrete din realitatea sistemului nostru de referință, dintr -o multitudine de
forme aleatoare obținute la inte rsectarea unei rețele de linii generate de unirea
mai multor puncte dispuse la întâmplpare în spatiul plastic. Metoda are ca scop
dezvoltarea memoriei vizuale, dezvoltarea capacității de concentrare, dezvoltarea gândirii
divergente, dezvoltarea capacității copilului de a se adapta la situații plastice noi.

b.Metoda petelor întâmplătoare
Aceasta metodă constă în găsirea de către copii a unor elemente concrete
din realitate, dintr -o mulțime de forme aleator obținute prin fuzionarea culorilor
juxtapuse dispuse în spațiul plastic. Aceasta metodă dezvoltă capacitatea de imaginare,
de realizare a diferitelor analogii, originalitatea, cultivă puterea de a combina liber, solicită
imaginația, gândirea divergentă, și -l antrenează pe copil să “ vadă și cu mintea “.

c. Metoda ochilor închiși
Prin aceasta metodă copiii trebuie să continue suprapunerile și între –
tăieturile obținute prin desenarea câtorva elemente figurative cu ochii închiși.
Aceasta metodă stimulează imaginația creatoare, fantezia copiilor,
capacitatea de adaptare.

d. Metoda deplasării planșelor
Aceasta metodă constă în deplasarea planșelor ritmic, la interval scurte,
regulate de timp ( 3’ – 5’ ), fiecare copil dând planșa colegului său din spate sau
de lângă el. Acest lucru se repeta până cand planșa revine la co pilul de la care a plecat,
acesta urmând să o finalizeze. Aceasta metodă cultivă solidaritatea,
altruismul, reglează comunicarea și în general elimină individualismul.
Scopul metodei este de a cultiva propria initiative și curajul. Totodată
metoda antrenea ză tot colectivul de copii, dezvoltă gândirea divergentă,
flexibilitatea, capacitatea de a face conexiuni în situații inedite.

e. Metoda “spălării “ planșelor
Aceasta metodă constă în “ spălarea “ planșelor cu apă după realizarea
lucrărilor plastice cu o anumită temă data sau liberă. Elemental surpriză constă în ultimul
pas al metodei, atunci când, în urma “ spălării “, prin fuzionarea
culorilor, îmbinările rezultate dau planșei o notă de spontaneitate, pe care nu o
pot oferi lucrarile clasice. Toți c opiii pot gusta din plin bucuria creație, pentru că
aceasta metodă nu dezvoltă numai originalitatea și spiritual creator, ci asigură și trăirile
imense ale momentului creator.

f. Metoda “ plin – gol “
Prin aceasta metodă copiii desenează sau picteaz ă, după obiecte expuse
sau din imaginație, câteva elemente ce se impun ca plin în compoziție. Apoi se
cere să se modifice compoziția în așa fel încât plinul să devină gol, iar golul să
devină plin ( negativul ). Aceasta metodă dezvoltă spiritul de observație,
punctualitatea, inițiativa, simțul compozițional, acuitatea vizuală, sensibilitatea
cromatică, atenția.

g. Metoda rotirii planșei în jurul centrului ei
Aceasta metodă constă în descoperirea unei lumi fantastice, a unei
atmosfere de basm p rin rotirea planșei în jurul centrului ei și continuarea
desenării ( picturii ) subiectului dar fără să se țină seama de o poziție bine
determinate a planșei. Rezultă o lume “ absurdă “, irațională, dar fascinantă și
poetică. Metoda este una dintre cele ma i atractive pentru copii dezvoltînd fantezia,
imaginația, spiritul creativ, spiritul de observație, gândirea creatoare și capacitatea de a
face conexiuni în situații inedite.

h. Metoda ieșirii din “ Eu “
Este o metodă complexă care presupune mai mul tă concentrare și poate fi
folosită și la alte activități. Aceasta metodă individuală constă în a cere copilului să se
imagineze ceva anume ( furnică, pisică, floare ) din lumea înconjurătoare și să descrie
plastic lumea așa cum o vede de la nivelul noii i dentități. Metoda dezvoltă percepția
sensibilă, acuitatea vizuală, spiritul de
observație, imaginația prin încercarea de a se transpune în altceva decât ființa
umană.

i. Metoda ‘ forței care acționează “
Această metodă presupune realizarea unor modi ficări evidente în forma
obiectelor cunoscute, modifică rezultate în urma presupunerii că asupra lor ar fi
acționat o forță exterioară sau interioară de o anumită putere. Metoda solicită capacitatea
de improvizare, fantezia, creativitatea, memoria vizuală și educă disciplina de lucru.

j. Metoda oglinzilor
Este o metodă prin care, pornind de la o formă desenată sau un fragment
al acesteia, se ajunge la forme noi, simetrice. Pentru realizarea metodei avem
nevoie de una sau mai multe oglinzi. Oglinda se așează perpendicular pe planșa de desen
la marginea unei forme pe care o dublează simetric. Se desenează sau se pictează din
nou forme pe hârtie și lipită de ea, forma inversă din oglindă. Aceasta metodă îi inițiază pe
copii în noțiunile de geometrie pe c are le vor învăța în clasele mai mari, se dezvoltă spiritul
de observație, imaginația, capacitatea de concentrare.

k. Tehnica modulării

Aceasta tehnică presupune repetarea unui element “ modul “ după o
anumită regulă. Se poate modifica poziția, culoarea, mărimea, spațiul, valoarea
tonală, dar nu identitatea elementului modul. Tehnica modulării este o metodă de mare
utilitate în crearea ritmului compozițional și în pictura aplicată, în scopul dezvoltării
expresivității cromatice a unei suprafețe c olorate. Tehnica asigură și realizează
coordonarea oculo –motorie, dezvoltarea sensibilității cromatice, a spiritului de observație,
diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea spațială. Prin metodele propuse în lucrari,
pe lângă faptul că nu se r enunță la dezvoltarea abilităților manual, sunt antrenate,
solicitate și dezvoltate instanțele psihice implicate în creativitate: fluiditatea și flexibilitatea
gândirii, gândirea analogică și în mod deosebit imaginația creatoare .
Inteligența vizu al spațială o are orice copil dar se poate dezvolta de cand începi să o
descoperi și apoi toată viața. Când ai descoperit -o îi simți gustul și ai nevoie de ea ca de
aer. Școlarul care are o inteligență vizual spațială dezvoltată se implică activ în procesu l
instructive -educativ din școală, gândește critic, are spirit de observație dezvoltat,
descoperă soluții personale la diferite probleme, are gândirea divergentă, imaginativă,
eleborează produse intelectuale și materiale originale.

Cаpitolul II . Abordări psihopedagogice cu privire la educarea inteligenței vizual –
spațială la școlarii mici

II.1. Delimitări conceptuаle

Teoria inteligențelor multiple a fost dezvoltată de psihologul H. Gardner, la sfârșitul
anilor ’70 și începutul anilor ’80, psiholog care a ajuns la concluzia că individul posedă opt
sau mai multe inteligențe: lingvistică, logico -matematică, vizual -spațială, kinestezică,
interpersonală, intrapersonală, naturalistă, existențială. Teoria lui Gardner este cea mai
cunoscută teorie privind inteligențele plurale, lucrul acesta datorându -se faptului că a fost
îmbrățișată de comunitatea educațională.
Teoria lui Gardner pleacă de ideea că oamenii prezintă un amestec unic de capacități
și abilități, dar școa la tradițională nu dezvoltă decât două tipuri de inteligență în mod
expres: inteligența lingvistică și inteligența matematică.
Inteligența vizual -spațială se caracterizează prin capacitatea de a gândi în imagini și
reprezentări, de a vizualiza cu acuratețe prin capacitatea de orientare în spațiu. Acest tip
de inteligență oferă posibilitatea de a percepe informațiile vizuale sau spațiale, de a
recrea, prin transpunerea plastică a unor imagini mentale. Această capacitate bine
dezvoltată poate fi întâ lnită în rândul arhitectilor, a sculptorilor, a inginierilor, graficienilor,
fotografilor, cartografilor, desigenerilor grafici. În rândul elevilor această inteligență poate fi
observată la cei care citesc cu ușurință grafice sau tabele, în randul celor ca re înainte de a
rezolva o cerință creează întâi o mapă conceptuală.
Inteligența vizual -spațială presupune folosirea desenului pentru a reprezenta
portretele personajelor sau pentru a conceptualiza spațiul. are în vedere exerciții de
gândire vizuală fo losirea culorilor, povestiri în imagini, colaje, hărți, diagrame,
grafice, filme și fotografii. E ste abilitatea de a imagina și de a crea imagini non –
verbale reale sau mentale pentru a rezolva probleme sau de a ı̂nțelege ideile. Acest tip de
inteligență nu se limitează la percepția vizuală reală, ci se ocupă cu judecata spațială și
capacitatea de a vizualiza cu ochii mintii. Înțelegerea are loc cel mai bine atunci când se
utilizează sau creează imagini, grafice. Informația este tradusă ı̂n coduri vizuale, r elații
spațiale, modele și proprietăți. Această formă de reprezentare permite elevilor să
interconecteze idei ı̂n ceea ce privește apropierea lor spațial sau temporală, mai degrabă
decât folosind relațiile logice sau lingvistice. Elevii cu acest tip de
inteligență ar putea să deseneze imagini ale noțiunilor predate lor, ı̂n timp ce ı̂nvață aceste
noțiuni. Ei beneficiază de o abordare vizuală sau instrumente vizuale. Elevii cu inteligență
vizuală puternică depind de gândire vizuală și sunt foarte imaginativi , le place să
deseneze, să picteze sau să sculpteze ideile lor și de multe ori exprimă sentimentele și
starea lor de spirit, prin artă, dar de asemenea, se bucură să viseze cu ochii deschiși. Ei
excelează la citirea de di -agrame și hărți și se bucură de re zolvarea de labirinturi și puzzle –
uri. Cele mai bune instrumente pentru a lucra cu ei sunt imaginile, clipuri video, diagrame,
grafice, diagrame, organizatori grafici, activități de artă, software -ul grafic de calculator și
demonstrații folosind modele și material didactic adecvat. Activități din clasă de care
ar beneficia acest tip de elevi ar fi: rezolvarea de exerciții, construirea de obiecte folosind
probleme de modelare, construirea de probleme folosind tipare vizuale, o galerie de
fotografi i a diferitelor construcții geometrice menită să aprindă curiozitatea elevilor,
ı̂nvățarea bazată pe proiecte bazate pe construcții, găsirea elementelor de matematică ı̂n
picturi celebre, predarea aritmeticii de bază ı̂ntr-un mod vizual, crearea unui dicți onar

geometric vizual, crearea unui poster interactiv care conține elemente multimedia, inclusiv
text, audio, video, imagini, grafice, desene și date.

II.2. Particularități ale inteligenței vizual -spațială

Inteligența vizuală este capacitatea de a vedea lucrurile clar, de a recreea ceea
ce alții văd și de a învăța din ceea ce vezi, se referă la capacitatea de a te orienta în
spațiu și de a recunoaște locul obiectelor din spațiu, cum ar fi o piesă dintr -un
mozaic sau o localitate pe o hartă. Fiecare copil poate fi învățat să vadă mai mult și
să devină mai creativ. Retina ochiului este subțire ca o pagină, însă poate distinge
peste 8 milioane de tonuri de culori. Cu toate acestea noi nu putem recunoaște decât
câteva dacă ne uităm cu atenție în jurul n ostru.
Inteligența vizuală și spațială necesită vizualizarea obiectelor și formelor ca de
exemplu citirea unei hărți, recunoașterea unei forme, desenarea unui obiect sau crearea
unei imagini mentale. Unele meserii cum ar fi proiectarea, ingineria, arhitectura, arta,
botanica și navigația depind de o buna dezvoltare a inteligenței vizuale și spațiale.
Activitățile care dezvoltă aceasta inteligență includ atât desenul, pictura si modelajul cât și
"înțelegerea" hărților, analizarea obiectelor din diver se puncte. Inteligența vizuală și
spațială se dezvoltă mai ales datorită activităților de acasă. Pentru aceasta trebuie să -i
oferim copilului nostru încă de mic jucării și forme viu colorate. Dacă avem talent sau dacă
bugetul ne permite putem picta scene d in povești pe cartoane mari sau chiar pe pereți.
Atunci când mergem într -o excursie încurajăm școlarii să aducă acasă orice obiect care
prezintă interes pentru el, pentru a -l pipăi și studia (pietre, frunze, flori, scoici etc.) Îi
sfătuim să le așeze într -o cutie pe care o putem numi "Cutia comorilor". Dacă spațiul nu le
permite ei pot fotografia obiectele ce prezintă interes pentru copil. Cumpărăm vederi și
împreună cu fotografiile facem un colaj la care putem adăuga și o hartă.
Deci, ce înseamn ă inteligența spațială? Inteligența vizual -spațială se referă la
capacitatea de a vizualiza și de a reprezenta lumea exterioară în mintea noastră și de a
reproduce acele imagini în modul exact pe care îl prezintă. Este capacitatea de a te plasa
într-un spa țiu și de a vizualiza totul așa cum este, chiar și în absența stimulilor. Oamenii
care posedă această formă de inteligență pot, de exemplu, să se gândească la o locație
sau la un spațiu în care nu sunt și să -și reproducă calitățile spațiale doar prin memor ie.
Oamenii care posedă această inteligență pot, de asemenea, să -și reprezinte grafic ideile
spațiale și vizuale. Ei iubesc culoarea, formele și obiectele diferite și sunt capabili să se
relaționeze cu lumea în ceea ce privește acestea.
Persoanele care posedă o inteligență vizual -spațială ridicată sunt foarte bune la
orientare. Ele pot citi hărțile eficient și sunt rareori pierdute în ceea ce privește direcția și
locația. Sunt foarte interesate de multe forme de artă, cum ar fi pictura, desenul, sc ulptura
și la lucrări de proiectare. la rezolvarea puzzle -urilor. Ele își pot aminti locurile vizitate
odată, detaliile acelui spațiu și locația. Sunt interesate de fotografie și iubesc să citească și
să scrie. Sunt bune la interpretarea graficelor, diag ramelor și imaginilor. Le place să ia
lucrurile de afară și să studieze forma acestora. Sunt rapide în a observa și aprecia
culorile, diferitele forme și obiecte. Adesea tind să vorbească destul de repede. Ele
folosesc destul de frecvent în discursul lor m etafore, le place să vizioneze videoclipuri în
timp ce asculta melodii, sunt predispuși să aibă vise vii. Copiii care prezintă abilități de
învățare spațială vizuală ar putea fi viitorul artist în societate. Acești copii sunt cei mai
înzestrați cu abilita tea de a gândi în termeni de imagini, modele. Caracteristica elementară
a școlarilor cu inteligență vizual spațială este că au o pereche strălucitoare de ochi care

pot vedea natura și mediul înconjurător în jurul lor în mod holistic. Acești copii pot stoca cu
ușurință evenimente și informații disponibile într -o formă non -secvențială. Aceasta
înseamnă că sunt foarte puternici în lobul drept al creierului. Fiind foarte imaginativi și
creativi totul vine în mod natural pentru ei. Creierul lor este un depozit b ogat de imagini
interne care găzduiește mii de imagini, toate cu semnificații diferite. Acești copii sunt cei
mai înzestrați când vine vorba de prezentarea lucrurilor într -o formă vizuală. Deși sunt
visători de zi, ei nu trebuie confundați cu un sens negat iv. De fapt, ei vor fi activi în
interiorul cochiliei creierului să se gândească la propriul album intern care conține
reprezentări ale a milioane de imagini invizibile. Ei sunt, de asemenea, observatorii asprii
ai lumii din jurul lor. Ei pot observa cu uș urință chiar și diferențele minime dintre imaginile
care apar în jurul lor. Ei pot observa chiar diferențele cele mai subtile dintre diferitele
imagini mentale. Un alt cadou care vine în mod natural pentru acești copii este abilitatea
de a înțelege semnifi cația propriului corp și a altora. Fiind foarte diferiți și împuterniciți din
punct de vedere spațial, acești copii au abilități extraordinare în desen, pictură, schițe,
puzzle -uri, labirinturi sau orice alte sarcini care necesită abilități motorizate foa rte fin. În
esență, inteligența spațială este abilitatea de a percepe diferite forme, forme, modele,
dimensiuni, culoare și adâncimi. Cu această abilitate unică, copiii pot vedea o imagine
vibrantă din toate părțile și dimensiunile. O altă caracteristică a copiilor care posedă
inteligență vizual spațială mai dezvoltata decât celelalte inteligențe este aceea că aceștia
au o coordonare foarte fină de la mână la ochi, în afară de sensul foarte rafinat al direcției.

II.3. Metode didactice de formare a intelige nței vizual -spațială

Din ce în ce mai mult se începe a se pune problema adaptării conținuturilor învățării
la specificul receptorului, în acest caz, al celui care participa în mod direct la procesul de
învățare. Stilul de predare folosit în momentul de față în școlile din România este unul
adaptat programelor școlare, programe care încearcă a se îmbunătăți permanent pentru a
veni în sprijinul elevilor. Poate că o adaptare a acestui stil de predare la stilul de învățare al
elevului ar constitui o premisă pentru optimizarea acestui proces de învățare. În sprijinul
acestei teorii a fost invocată și teoria inteligențelor multiple a lui Gardner care ne spune ca
există ce putin 7 tipuri de inteligențe , printre care și inteligența vizua l-spațială.
Pornind de la inteligența spațial vizuală se consideră că acest tip de inteligență este
cea care facilitează procesul de învățare prin perceperea cu deosebită acuitate a culorilor,
liniilor, formelor, spațiului și de asemenea prin perce perea relațiilor dintre aceste elemente.
De asemenea, elevii pot vizualiza, pot reprezenta grafic imagini în spațiu, pot să -și
înțeleagă propria poziție într -un spațu matriceal.

II.3.1. Metode tradiționale de predare -învățare.

CONVERSAȚIA
Ca metodă de predare -învățare, conversația este o convorbire sau un dialog
ce se desfășoară între învățătoare și copii, prin care se stimulează și se dirijează
activitatea de învățare a acestora. Se bazează pe întrebări și răspunsuri ce se

întrepătrund pe ce le două axe, pe verticală între învățătoare și copii, pe orizontală,
între copiii înșiși. În cadrul activităților artistico -plastice, această metodă este
folosită îndeosebi în momentul captării atenției, al intuirii materialului, al analizei
lucrărilor. De multe ori, învățătoare angajează o scurtă conversație cu clasa pentru a
preciza acțiunile, operațiile pe care copiii trebuie să le efectueze într -o activitate. Cu
ajutorul conversației se subliniază datele care trebuie reținute și aplicate în
activitate. Atunci când e nevoie să se antreneze clasa în observarea atentă a
materialului, se recurge la conversație. Ea poate folosi și pentru a cunoaște
impresia pe care o produce asupra copiilor obiectul sau imaginea asupra căreia se
poate duce discuția, gradul de apreciere și de înțelegere al clasei. Lucrările de
specialitate și experiența didactică ne conving că, în conversație, formularea
întrebărilor și răspunsurilor trebuie să devină o artă, ca prin ea copilul să fie
stimulat în participarea activă la lecții. De aceea, întrebările trebuie să fie precise,
concise ca formă, exprimate correct și simple. Respectând această cerință, copiii le
vor reține cu ușurință și se vor încadra într -un ritm mai vioi de conversație. De
asemenea, întrebările trebuie să fie formul ate în termeni cunoscuți de copii, să
stimuleze gândirea, să țină seama de particularitățile de vârstă și individuale ale
copiilor, să fie adresate întregii grupe și să aibă o succesiune logică.
DEMONSTRAȚIA
Aceasta metodă constă în prezentarea u nor obiecte, procese sau reproduceri,
precum și executarea sau producerea în fața copiilor a unor acțiuni, fenomene,
experiențe etc. în vedera acumulării de informații despre ele și a familiarizării cu
executarea corectă a acțiunilor respective. De mențion at este faptul că demonstrația
se utilizează atât în transmiterea și asimilarea de cunoștințe, cât și în fixarea și
consolidarea acestora. Cu cât demonstrația este mai clară, mai concise, mai ușoară,
în ritmul de înțelegere al copiilor și în raport direct cu particularitățile lor de vârstă și
individuale, cu atât ei vor înțelege mai bine, adică vor conștientiza actul respectiv și
vor executa cu ușurință lucrările respective. În utilizarea acestei metode nu trebuie
grabă, ci meticulozitate, claritate deplină în desfășurarea etapelor demonstrației,
perseverență, răbdare și tenacitate. Demonstrația se face pe mai multe căi:
demonstrarea cu ajutorul materialului natural (măr, pară, struguri etc.),
demonstrarea cu ajutorul materialului confecționat (planșe, fotog rafii, tablouri,
scheme sau lucrări confecționate de copii ), pe baza cărora se pot discuta elemente
de tehnică; se impune ca materialul figurativ cu care se face demonstrația să fie de
calitate, să răspundă tematicii activității și particularităților de v ârstă; demonstrarea
practică făcută de învățătoare care reprezintă siguranță în învingerea unor dificultăți
ce pot apare și modelul de tehnică urmat.
EXERCIȚIUL
Exercițiile sunt considerate ca acțiuni motrice sau intelectuale ce se repetă
relativ ide ntic cu scopul automatizării și interiorizării unor modalități sau tehnici de
lucru de natură motrică (manuală) sau mintală. Exercițiul reprezintă executarea unei
acțiuni în mod conștient și repetat, cu scopul formării unor deprinderi, obișnuințe,

în scopu l creării de bunuri materiale sau culturale. Exercițiile solicită efort fizic și
intelectual, deoarece nici o mișcare a organismului ființei umane nu se face la
întâmplare, ci cu un control permanent al activității nervoase la diferite nivele. Dar
pentru e fectuarea unor exerciții, copilul trebuie să dispună de anumite deprinderi,
care la început sunt firave, dar pe măsură ce ele se execută devin tot mai riguroase
și copilul începe să lucreze cu multă siguranță. Înainte de formarea unei deprinderi,
copilul e fectuează unele operații mai mult pe bază de imitație, făcând și anumite
mișcări de prisos, iar alteori ajunge pe căi ocolite la scopul urmărit. De aici decurge
rolul învățătoarei, care trebuie să -i formeze copilului temeinic deprinderi și
obișnuințe, pent ru realizarea obiectivelor activităților de educație Repetarea tuturor
mișcărilor sau acțiunilor, în mod conștient, duce la formarea și perfecționarea
deprinderilor respective. Pe baza ei copilul va reuși să utilizeze cu abilitate culorile
în cadrul unei p icturi, asamblarea părților componente ale unei imagini în cadrul
unui colaj, dar și plierile în cadrul tehnicii origami. Deprinderile consolidate și
perfecționate duc la formarea obișnuințelor, când copilul execută o pictura sau un
modelaj dintr -o necesit ate interioară. Acest fapt se observă la copii atunci când
desenează, pictează, creionează cu foarte mare ușurință. În asemenea situații,
concentrarea atenției este numai asupra mesajului pe care dorește să -l transmită,
când imaginația creatoare acționează din plin, fără să se mai gândească cum să țină
pensula sau cum se face îmbinarea culorilor. Metoda exercițiului este metoda de
bază care folosește în pictură, desen sau modelaj cunoștințele însușite și
deprinderile formate anterior. Se mai observă că acea stă metodă aparține cu
preponderență copilului, deoarece el este acela care o practică, și nu învățatoarei
rolul ei fiind acela de a -l învăța cum să picteze și cum să se perfecționeze.
EXPLICAȚIA
Prin această metodă se urmărește lămurirea și clari ficarea unor noțiuni, a
legăturilor cauzale dintre obiecte și fenomene, prin surprinderea genezei și devenirii
lor. Copilul întâlnește în universul său numeroase obiecte, plante, evenimente pe
care le înțelege mai mult sau mai puțin, dar dorește să afle câ t mai multe despre
acestea. Explicația este metoda prin care învătătoarea prezintă oral copiilor
elemente descriptive ale unui obiect, a unei tehnici de lucru sau a caracteristicilor
unei culori în combinație cu alta, cu scopul de a clarifica diferite aspe cte mai puțin
cunoscute. Din practică se deduce că explicația se adresează mai mult gândirii și
mai puțin activității. Dar îndată ce s -a efectuat explicația se deschide câmpul
activității. Este deci o metodă ocazională și se folosește atunci când este nevo ie :
explicarea unui cuvânt, a structurii unei flori, a folosirii șablonului, a soluțiilor
decolorante etc. Explicația este însoțită de demonstrație de foarte multe ori. Când
se folosește explicația se utilizează material mai frecvent decât atunci când se
folosesc alte metode. Dar pentru aceasta se impune ca materialul intuitive să fie
selectat cu multă grijă, să vină într -adevăr în sprijinul explicației și să faciliteze
înțelegerea și clarificarea noțiunilor, a faptelor și fenomenelor respective. În timpul
explicației, învățătoarea poate pune întrebări copiilor pentru a -și da seama dacă și –
au însușit corect și conștient partea expusă până atunci.

MODELAREA
Modelarea este o metodă care are drept scop cercetarea și studierea obiectelor și
fenomenelor din natură și societate cu ajutorul modelelor. Modelul este un sistem
material sau teoretic care reproduce, la altă scală, structura (elemente și relații
dintre ele) unui sistem pe care ne propunem să -l cunoaștem. Sistemul original,
obiect, fenomen sau process real este reprodus cu ajutorul modelului. Prin urmare,
modelul constituie mijlocul principal de dobândire a cunoștințelor, dar și de
dezvoltare și afirmare a proceselor psihice. Modelele se întâlnesc pretutindeni : în
natură, în știință, în tehnică, artă, în relațiile dintre oameni etc. Ele influențează
foarte mult viața omului, valorile positive au valori inestimabile asupra formării
copilului, iar cele negative frânează permanent activitatea școlarului sau îl
orientează cu tot ceea ce este în dezacord cu conduita și civilizația din societate.
Copilul are mereu nevoie de modele. El o imită pe mama când efectuează treburi
gospodărești, pe tata când vine sau pleacă la serviciu, pe frați și surori și chiar pe
cei mai mult sau mai puțin cunoscuți. Toate aceste modele nu sunt însă cele mai
edificatoare pentru copil.
De aceea, învățătoarea, prin toate acțiunile pe care le întreprinde, trebuie să dea
dovadă de multă maleabilitate în selectarea celor mai tipice modele care să
influențeze puternic viața copilului. În acest sens, ea trebuie să dispună de
numeroase exemple pe care să le dea copiilor atunci când se află la activitățile
artistico – plastice. Fără modele expresive, convingătoare, estetice copiii nu vor
avea repere pe baza cărora să poată trece cu ușurinț ă la acțiune. Oricât ar încerca
învățătoarea să prezinte numai pe cale orală o demonstrație sau explicație, nu va
reuși să se ridice la nivelul de înțelegere al copiilor, dacă nu le va prezenta și
modelul pe care trebuie să îl execute. După cum știm, copil ul are o imaginație
bogată și o gândire concret -intuitivă și prin prezentarea modelelor el va reuși să -și
dezvolte aceste procese psihice. Prezentarea modelului nu impune copilului
executarea perfectă a acestuia deoarece prin însăși structura copilului exe cutarea
perfecta a acestuia, el mai adaugă ceva la modelul respectiv, realizînd lucrarea prin
prisma vederii sale.
OBSERVAȚIA
Este metoda prin care se urmărește antrenarea copiilor în cunoașterea
nemijlocită a unor obiecte, fenomene, fiinte etc. la sugestia și îndemnul educatoarei,
copiii urmăresc diferite aspecte ale realității pentru a -și întregi astfel informații
despre ele. Această metodă este liberă atunci cînd copilul se oprește asupra unei
flori, arbore, insecte etc. ca să -ți dea seama de f rumusețea lor, de mișcarea lentă a
melcului sau cea rapidă a furnicii. El nu dispune de criterii riguroase a observației,
pe el îl interesează ceea ce este mai plăcut din mediul înconjurător și ceea ce pentru
el reprezintă o curiozitate. Din clipa în care copilul intră în școală, el observă
tablourile, mobilierul, plansele etc. învățătoarea dirijează observațiile copiilor
insistând, de exemplu, asupra culorii unui tablou, a mesajului transmis prin pictura
respectivă. În acest fel, la început va fi făcută ob servația asupra aspectului general

al tabloului, a imaginii din primul plan și apoi a celorlate elemente din planul al
doilea sau al treilea. De asemenea, copiii vor fi conduși să distingă culorile,
mărimea imaginilor, raportul dintre acestea, ca în partea finală a observației să fie
precizată tema sau subiectul tabloului respectiv. Pe baza observației îl pregătim pe
copil pentru observarea independenta, când va putea singur să observe o plantă, un
animal, un fenomen și va apela la diverse surse de informaț ii pentru a se putea
documenta.
POVESTIREA
Este o expunere orală sub formă de narațiune sau descriere prin intermediul
căreia sunt înfățișate fapte, evenimente și întâmplări îndepărtate în spațiu și timp,
fenomene ale naturii, peisaje geografic e etc. pe care copiii nu le pot cunoaște altfel.
Scopul urmărit este de a asigura un cuantum de imagini intuitive și reprezentări pe
baza cărora să poată fi elaborate anumite generalizări. Povestirea are în vedere
prezentarea neîntreruptă a unor întâmplăr i sau evenimente, cu ajutorul cărora
învățătoarea urmărește transmiterea unui mesaj prin intermediul unui conținut
bogat în idei și expresii literare, plastic care asigură nu numai concentrarea atenției
copiilor, ci și îmbogățirea vocabularului, crearea un or momente emoționale,
cultivarea sentimentelor morale și cultivarea unei atitudini corespunzătoare față de
evenimentele și faptele prezentate. Prin conținutul său, povestirea contribuie la
dezvoltarea imaginației și creativității copiilor. Povestirea treb uie să se desfășoare
în așa fel încât copiii să -și imagineze lucrurile, evnimentele, acțiunile și personajele
despre care se vorbește. Pentru aceasta învățătoarea procedează la alegerea unor
fapte și întâmplări cu profundă semnificație pentru susținerea i deii pe care
intenționează s -o sublinieze, la folosirea unora cu puternică forță evocatoare, la
introducerea, pe parcursul povestirii, a unui material adecvat (tablouri, documente,
imagini etc.), crearea unor situații -problemă prin întrebări corespunzătoar e. Ea
impune anumite condiții pentru a fi eficientă. În acest sens se cere crearea
climatului afectiv, care se poate realiza prin instalarea liniștii și ordinii perfecte, prin
discuții pregătitoare asupra unor eroi din poveștile cunoscute etc. Povestirea e ste
cu atât mai mult audiată de copii, cu cât se asigură elementul surpriză înainte sau
odată cu comunicarea titlului ei, moment foarte important, deoarece contribuie la
concentrarea maxima a atenției și la reactualizarea unor cuvinte, expresii, calități a le
eroilor, acțiuni etc. O condiție importantă a povestirii este accesibilitatea
conținutului transmis, ceea ce înseamnă că acesta trebuie transmis în termeni și la
nivelul de înțelegere a copiilor. Referindu -se la povestire, K. D. Ușinski spunea că
“ arta de a povesti în clasă nu se întâlnește des la profesori nu pentru că aceasta ar
fi un dar special al naturii, ci pentru că cere mult exercițiu . “
PROBLEMATIZAREA
Constă dintr -o suită de procedee prin care se urmărește crearea unor situații
probl emă care antrenează și oferă copiilor posibilitatea să surprindă diferite relații
între obiectele și fenomenele realității, între cunoștințele anterioare și noile
cunoștințe prin soluțiile pe care ei înșiși, sub îndrumarea învățătoarea , le

elaborează. Ori ce situație problemă nu este altceva decât un plan de acțiune, care
presupune anumite repere mai mult sau mai puțin detaliate privitoare la activitatea
și operațiile ce urmează a fi efectuate de către copii.

II.3.2. Metodele active

În timpuri le vechi, predare -învățarea avea la bază metode tradiționale, lumea
modernă în care ne aflăm a adus cu sine metode moderne. Deși acestea sunt
cunoscute de câteva decenii, cadrele didactice au evitat utilizarea lor frecventă din
diverse motive, fie ele econ omice sau poate chiar din lipsă de timp. După cum se
știe, unele dintre cele mai cunoscute dezavantaje ale acestor metode sunt întocmai
necesitatea alocării unui timp mai mare pentru aplicare lor și pregătirea unui
material de lucru mai vast, ceea ce atrag e după sine, divergențele economice. Pe de
altă parte, siguranța și succesul oferite de aplicarea metodelor tradiționale primează
în fața nevoilor unor elevi moderni, la baza cărora se află modernismul și
necesitatea abordării noului. În didactica modernă, metoda se definește ca fiind o
modalitate abordată de către cadrul didactic, prin intermediul căreia elevul este pus în fața
unei situații de învățare la care trebuie să facă față prin găsirea unor soluții. „Prin specificul
lor, acestea sunt proceduri car e pornesc de la ideea că, prin felul său de a fi, învățarea
este o activitate personală care nu poate fi cu nimic înlocuită, că singurul cel care învață
poate să fie considerat agent al propriei sale învățări” (I. Cerghit, 2006, p. 68). Conform
opiniei lui Piaget, scopul metodelor noi este acela de a crea anumite condiții care să
favorizeze dezvoltarea anumitor procese, capacități, elevul implicându -se în propria sa
dezvoltare.
JOCUL DIDACTIC
Jocul didactic sau jocul educativ este metoda preferată a elevilor, deoarece implică o
doză de distracție și bună dispoziție în ceeea ce privește desfășurarea demersului
didactic.
Este o modalitate de educare, deoarece dezvoltă capacitățile creatoare ale elevilor,
dezvoltă gândirea și imaginația facilitând procesul de asimilare și consolidare a
cunoștințelor. Jocul didactic este un element important în dezvoltarea personalității elevilor.
Ed. Claparede afirmă că principala nevoie a elevului este redată de joc. Prin
intermediul jocului elev ul manifestă activism, reușind să înțeleagă, să dobândescă și să -și
formeze o serie de deprinderi și priceperi practice. Acesta își va crea propriul univers în
care el se va simți sigur de sine, stâpân pe cunoștințele sale și va încerca să exceleze în
raport cu ceilalți. Ȋn opinia lui Vîgoțki „jocul este manifestarea primară a atitudini creative a
copiilor față de ceea ce îi înconjoară. Jocul trezește imaginația, crează buna dispoziție,
activizează gândirea”.
Etapele jocului didactic
1. pregătirea material ului pentru jocul ce urmează a fi desfãșurat;

2. precizarea jocului, precum și sarcinile acestuia;
3. prezentarea regulilor jocului și explicarea lor;
4. executarea unui joc -model;
5. desfășurarea propriu -zisă a jocului;
6. observarea desfășurării jocului, astfel încât să se desfășoare normal, fără a se încălca
regulile propuse;
7. prezentarea concluzilor referitoare la jocul desfășurat.
Tipuri de jocuri
Ioan Cerghit clasifică jocurile didactice după următoarele criterii:
-după obiectivele urmărite: jocuri senzoriale, jocuri de observare a naturii, de dezvoltare a
vorbirii, de asociere de idei și de raționament, jocuri matematice, jocuri de construcții
tehnice, jocuri muzicale, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, pregătitoare pentru
înțelege rea unor noi noțiuni, jocuri aplicative, jocuri demonstrative, jocuri de creație, jocuri
de fantezie, de memorie, jocuri simbolice, jocuri de îndemânare, etc.;
-după materialul folosit: jocuri cu materiale, jocuri fără materiale, jocuri orale, jocuri cu
întrebări, jocuri -ghicitori, jocuri cu cuvinte încrucișate, etc.;
-după modul de predare al obiectelor de învățământ: jocul de citic, jocul de scris, jocul de
socotit, de geografie, de științe, de educație fizică, etc.; Beneficile jocului didactic
-activi zează elevii în desfãșurarea activității didactice;
constituie o sursă de explorare a
realității, de familiarizare cu noțiunile abstracte;
– participarea tuturor elevilor în cadrul jocului, indiferent de capacitățile deținute;
– creșterea gradul de coe ziune a clasei de elevi, dezvoltarea spiritului de cooperare;
-cultivarea gândirii critice, a spiritului de inițiativă, a creativității;
– dezvoltarea și valorificarea propriilor valori și performanțe;

CIORCHINELE
Ciorchinele este o tehnică bazată pe dezvoltarea unei gândiri libere a elevilor,
referitoare la înțelegerea conceptelor și ideilor precum și la corelarea unor conexiuni între
acestea. Este o tehnică care urmărește integrarea informațiilor dobândite anterior cu cele
însușite pe parcursul a ctivității. Prin utilizarea aceste tehnici se urmărește dobândirea unui
număr cât mai mare de cunoștințe de către elev, manifestarea interesului pentru activitate
și identificarea unor soluții plauzibile precum și comunicarea corectă și eficientă a elevilo r.
Ciorchinele poate fi realizat individual sau pe grupe, depinzând de caracterul activității sau
de performanțele dorite.
Desfășurarea activității

– pregătirea pentru activitate – crearea unei atmosfere propice, organizarea clasei, etc.;
-distribuir ea materialului ce urmează a fi utilizat;
– anunțarea temei și comunicarea sarcinilor de lucru;
– realizarea pe tablă a unui cerc și notarea temei în interiorul cercului;
– prezentarea ideilor principale;
– completarea ciorchinelui prin notarea ideilor emise sub forma unor sintagme;
– verificarea ideilor de către clasa de elevi, cu scopul corectării eventualelor greșeli;
– desfășurarea unei conversații cu elevii pe marginea ciorchinelui realizat.
Beneficiile metodei
– dobândirea cunoștințelor într -o formă atractivă;
– învățarea este eficentă și de durată deoarece elevii participă activ și conștient în cadrul
activității;
– dezvoltă gândirea, creativitatea, imaginația și capacitățile creatoare ale elevilor;
-vizează rezolvarea sarcinilor propuse cu aj utor colegiilor, dezvoltând totodată și spiritul de
cooperare, colegialitatea.
GÂNDIȚI, LUCRAȚI ÎN PERECHI
Este o metodă activ -participativă prin care elevii sunt învățați să coopereze și să
lucreze cu scopul realizării sarcinii primite. Este o metod ă ușor de folosit deoarece implică
formarea unei echipe, iar tema propusă va fi analizată în cadrul echipei. Nu necesită foarte
mult timp deoarece se pune accentul pe înțelegerea esențialului din cadrul unei teme
importante.Metoda Gândiți, lucrați în perec hi sau Think -Pair-Share are ca scop învățarea
prin cooperare, dezvoltarea unor competențe de comunicare și gândire și procesarea
cumulului de informații de către elevi.
Etapele metodei
1. Formularea întrebărilor:
se vor formula întrebări care necesi tă mai multe răspunsuri;
fiecare elev va formula un răspuns scurt la întrebare, pe care îl va comunica
apoi unui partener desemnat de el.
2. Formularea unui singur răspuns, comun, derivat din răspunsurile individual
formulate;
3. Prezentarea concluziilor finale și a discuțiilor care au dus la aceste concluzii în maxim
30 de secunde.
Beneficiile metodei
– fiecare elev participă activ și conștient la activitatea de predare -învățare;

– dezvoltă stima de sine, deoarece fiecare elev are dreptul de a -și exprima propria opinie
în legătura cu tema de discuție;
– dezvoltă capacitățiile de comunicare și exprimare individuale dar și în cadrul
grupului;
– stimulează gândirea, creativitatea și imaginația elevilor;
– dezvoltă capacitatea de sintetizare a informațiilor, deoarece elevii trebuie să prezinte un
rezumat al discuțiilor purtate și al concluziilor elaborate;

ȘTIU. VREAU SĂ STIU. AM ÎNVĂȚAT
Este o metodă activ -participativă elaborată de către Donna M. Ogle în anul 1986,
care vizează implicarea directă a elevilor în predare -învățarea activității. Spre deosebire
de alte metode, ea pune accentul pe ceea ce cunoaște elevul până la momentul respectiv,
ceea ce vrea să cunoască și mai ales care este rezultatul final după aplicarea sa, adică ce
a învățat elevul d upă folosirea metodei. Metoda se folosește în dobândirea unor cunoștinte
noi, acumularea unor noi experiențe și crearea unor legături între cunoștințele vechi și
cunoștințele noi. Metoda Știu, vreau să știu, am învățat este o metodă care oferă elevilor
posibilitatea de a se autoverifica în legătură cu cunoștințele pe care le dețin, de a se
autoaprecia și de a se automotiva cu scopul depășirii pragului pe care l -au atins.
Etapele metodei
1. Realizarea unui tabel cu următoarele coloane:
– Știu – ceea ce elevii știu deja despre tema abordată;
– Vreau să știu – ceea ce doresc să știe;
– Am învățat – ceea ce au învățat.
2. Prezentarea temei ce urmează a fi dezbătută;
3. Completarea primei rubrici a tabelului (coloana ”știu”), adică trecerea în interiorul rub rici
a informațiilor pe care elevii le cunosc deja despre tema care urmează a fi dezbătută:

fiecare elev va spune ce crede și ce știe despre subiectul respectiv;
– realizarea unei discuții pentru fixarea ideiilor prezentate.
4. Formularea unui set de într ebări de către elevi referitoare la tema abordată, cu scopul
identificării a ceea ce nu se cunoaște încă despre tema respectivă (coloana „vreau să
știu”)
– identificarea neclaritățiilor elevilor legate de tema abordată;
– cadrul didactic îi va ajuta pe ele v să-și formuleze întrebările;
– recitirea întrebările propuse cu scopul identificării răspunsurilor dorite.
5. Abordarea ultimei coloane („am învățat”):

– notarea informațiilor importante pe care le -au aflat;
– corelarea răspunsurilor obținute cu întrebăr ile adresate;
– cadrul didactic verifică dacă au rămas întrebări fără răspuns.
Beneficiile metodei
– participarea conștientă a fiecărui elev la derularea activității;
– dezvoltarea gândirii critice, creativității, spiritului competitiv între elevi;
– crear ea unei legături între cunoștințele pe care elevii le dețin deja și cunoștințele pe care
le vor dobândii pe parcursul activității;
– captează atenția elevilor, cu scopul implicării active a elevilor;

Capitolul 2
INCURSIUNI EXPERIMENTALE
2.
1
. Obiectivele și ipoteza cercetării

Descrierea condițiilor didactice

În studiul nostru am pornit

de la ideea că activitatea educativă trebuie adaptată continuu, astfel încât să -i asigurăm
copilului, de la cea mai fragedă vârstă, un volum de cunoștințe, deprinderi și capacități, o
orientare activă, creatoare, un spirit întreprinzător.
Am refelectat asupra selecționării și folosirii a acelor tehnologii didactice care sătrezească
interesul copiilor pentru activitățile propuse, să le dezvolt spiritul de
observație,independența în activitate, atenția și plăcerea de a participa la activități. Astfel,
pe lângă metodele specifice activităților artistice și practice, am utilizat metodele: jocul și
„Schimbă perechea ”îmbinâdu -le cu metodele specifice activităților practice.

Tema cercetării :
Stimularea creativității la elevii

Tipul cercetării : cercetare constatativă combinată cu experimentală
Obiectivele cercetării pedagogice reprezintă acele schimbări, achiziții pe ca
re îl așteptăm în urma aplicării demersului in vestigativ.

Obiectivele cercetării:

analiza surselor bibliografice din perspectiva stimulării creativității

identificarea creativității elevilor

identificarea unor metode și tehnici de stimulare a creativității

realizarea unor lucrări, produse creative

identificarea utilității produselor executate

analizarea și interpretarea rezultatelor
Ipoteza cercetării:

Dacă la vârsta școlară se aplică metode didactice ca: jocul,demonstrația,explicația,
exercițiul și tehnici specifice artelor vizua le și abilităților practice, atunci se stimulează
creativitatea elevilor

Variabilele cercetării:
Variabila independentă :
-forma de organizare a lecțiilor, subînțelegând: activitățile de învățare în care au fost
implicați copiii, metodele didactice utilizate și tehnicile de lucru propuse
Variabila dependentă :
-creativitatea copiilor pusă în valoarea în lucrările lor

Coordonatele cercetării
Locul de desfășurare al cercetării:

Demersul experimental întreprins în această lucrare s -a desfășurat la

Liceul cu Program Sportiv Roman, județul Neamț pe parcursul anului școlar 2018. Liceul
cu Program Sportiv este situat în mediu urban.
În anul școlar 2017 -2018, la Liceul cu Program Sportiv în ciclul primar au fost înscriși 199 de
elevi dintre care 26 el evi în clasa pregătitoare.

Eșantionul de participanți
În selectarea eșantionului de participanți am apelat la un model practic de
eșantionare, operant în educație și învățământ și anume dimensionarea calitativa,
respectiv utilizarea eșantioanelor -clasă, care presupun operarea cu clase școlare
considerate eșantioane preexistente cercetarii, constituite după criteriul vârstei și pe baza
unor factori aleatorii.
Acest tip de alegere permite generalizarea conluziilor investigației realizate.
Eșantionul este r eprezentativ pentru colectivitatea copiilor preșcolari
deoarece aceleași caracteristici le regăsim la majoritatea grădinițelor din țară.
Eșantionul de participanți a fost constituit de 26 de elevi de clasa pregătitoare, cu vârsta de
6 ani.
Copiii sunt dezvoltați normal din punct de vedere fizic și prezintă trăsături fizice și acționale
caracteristice vârstei lor. Este o grupă eterogenă deoarece nu prezintă diferențe mari în
ceea ce privește nivelul de dezvoltare a capacităților intelectuale ale copiilor .
Fiecare acțiune educativă pe care o desfășurăm, fie că este o cercetare științifică, un
proiect sau o activitate oarecare, punctul de plecare în derularea acesteia va fi
cunoașterea individualității copiilor, a stadiului lor de dezvoltare în plan intelec tual, socio –
afectiv

Tabel nr. 1
Eșantionul de participanți cuprinși în investigație

Eșantionul de conținut
Investigația științifică a constat în organizarea și derularea unui set de activități artistico –
plastice și practice care să stimule ze creativitatea, în cadrul următoarelor tipuri de activități
specifice: -orele de arte vizuale și abilități practice -activitățile interdisciplinare -activităților
extracurriculare
Astfel, am propus următoarele teme de activități : ,,Felicitări”, ,,Căsuța bu nicilor”,,,Copacul
toamnei”, ,,Chipuri hazlii”, ,,Mărțișoare”, ,,Grădina cu flori”, ,,Material cu buline”, ,,Câmpul
cu flori”, ,,Ce mănâncă împăratul?”, ,,Rame de tablouri”.
Pentru realizarea sarcinilor de lucru au fost selectate metodele .jocul,
„Schimbă perchea”, explicația, demonstrația, modelarea și tehnici de lucru

specifice orelor de arte vizuale și abilități practice, care să faciliteze atingerea obiectivelor
propuse, materiale de lucru diverse și cât mai interesante pentru a capta interesul elevilor
lor.