Natură statică in culoare [609023]

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII
AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău

Facultatea Arte plastice și Desen
Catedra Studiul artelor, Grafică și Metodologia instruirii
Program de studii Arte Plastice

Tatiana Verbulschii

TEHNICI PLASTICE ȘI INTERPRETĂRI CREATIVE
ÎN REALIZAREA NATURII STATICE

Teză de licență

Conducător științific:
LudmilaMokan -Vozian , dr, conf. univ.

Chișinău – 2019

2 DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnata Tatiana Verbulschii , absolventă a Facultății Arte Plastice și Design a
Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Programul de studii
Arte plastice, declar pe propria răspundere, că teza de licență cu tema „TEHNICI
PLASTICE ȘI INTERPRETĂRI CREATI VE ÎN REALIZAREA NATURII
STATICE ” a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă
facultate, sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din In ternet, sunt
indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
● fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele,
deținând referința precisă a sursei;
● redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține
referința precisă;
● rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Tatiana Verbulschii ………………………………

3 CUPRINS

INTRODUCERE.. ………………. ………………………………………………. …………………. ……… 4
1. NATURA STATICĂ – ABORDĂRI TEORETICO – METODOLOGICE ……….8
1.1. Definirea conceptului de natură statică …………………………………. ……… ………… .. 8
1.2. Evoluția naturii statice ca gen al artelor plastice ….……….. …………………. …………9
1.3. Natura statică în cadrul artei din Republica Moldova ..………… …………. ………14

2. TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE LUCRU UTILIZATE ÎN REALIZAREA
NATURII STATICE ………………. ………………………………………………………………. …….21
2.1. Forma obiectelor în natura statică …………………………………… ……………………….21
2.2. Mijloace și tehnici de lucru aplicate la elaborarea naturii
statice ……… …………………… ……………………………….. ……………………….. ………………….. 24
2.3. Etapele și obiectivele în realizare a naturii statice ………………………. ……………… 34

CONCLUZII….. ………………………………………………………………….. …………………………40
BIBLIOGRAFIE …………………………………………….. ……………………………………………. 43
ANEXE…. …………………………………………………………………………………………………….. 47

4
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. Subiectele naturii statice a
fost în permanență, un indiciu al situației sociale, un indicator al bunăstării populației
în arta europeană . Pentru prima dată fiind reflect ată în pictura olandeză a secolului al
XVII -lea, cu scene impunătoare de fructe exotice, obiecte scumpe din porțelan
chinezesc, sticlă venețiană și tave de argint, fiind puse în valoare funcțiile decorative
și estetice a artei. Mesele îmbelșugate, florile, trofeele de vânătoare și ale pescu itului
se transformă în cicluri autonome, cu particularitățile simbolice ale naturii statice.
Astfel , natura static ă devine un gen al „artei descrierii ” trecând de la
„oglindirea ” realit ății la „construirea ” ei, prin asocieri și moduri de reprezentare
implicând, la limit ă, înșelarea ochiului și crearea unei iluziei a realit ății figurative .
Natura statică fiind repezentată de recunoscuți pictori așa ca : Michelangelo
Merisi da Caravaggio , Jean-Baptiste Simeon Chardin , Pierre -Auguste Renoir , Paul
Cezanne , Van Gogh , Pablo Picasso. Putem afirma că această noțiune este un produs
cultural specific european, născut pe vechiul continent și propulsat în arta universală.
Motivele naturii statice , caracteristice pentru arta moldovenească a secolului al XX-
lea reprezi ntă timpul și preocup ările pictorilor , care au preluat din arsenalul picturii
europene acelea și subiecte , fiind transferate în mediul autohton . Pictorii moldoveni
transmiteau anumite mesaje sociale și artistice prin diverse compoziții, ca n aturi
statice c u flori și ceramică populară, cu păpuși orientale.
O temă destul de popular ă în arta națională a fost și motivul tablourilor cu
pești, care reflectau, indirect, existența cotidiană a societății. Aceste momente se
dezvăluie în tablourile Eugeniei Maleșevsc hi, August Baillayre, iar mai târziu – în
creațiile lui Igor Vieru , V. Zazerscki, V. Rusu -Ciobanu , A. Zevin și Mihai Grecu,
elaborate printr -o expresivitate decorativă, fiecare artist tratându -le printr -o manieră
personală deosebită. Experimentele sale per sonale au constituit suportul naturilor
statice cu pești în creația lui V. Cojocaru , D. Bolboceanu, M. Saca -Răcilă L. Hâncu,

5 A. Negură, I. Morărescu, V. Rusu. Ei tratează subiectele naturilor statice ca și temele
preferate, bazându -se pe spontaneitatea efe ctului plastic al pensulației.
În natura statică pictorii reprezentau lumea obiectelor, frumusețea formelor,
culorilor, dimensiunilor lor, reflectarea atitudinii față de aceste lucruri. Cu toate
acestea, în naturile statice se reflectă omul, interesele sal e, nivelul cultural al
societății și însăși viața. Cât de prof und nu ar fi studiată natura statică , în permanență
va rămâne loc pentru noi cercetări.
Problema cercetării este că, prin istoria apariției și dezvoltării naturii statice,
ea poate servi generaț iei viitoare ca temelie a formării artistice prin aplicarea
tehnicilor artistice și plastice dovedite în timp, care nu pot servi tehnologiei. Natura
statică ar trebui să fie studiată în instituțiile de învățământ din întreaga țară, deoarece
îi ajută pe gen erația tânără să pătrundă în lumea artei plastice prin simțirea spațiului
plastic, cum ar fi compoziția, formele mari și mici, contrastul și materialul pe care îl
aplică pe diferite suprafețe artistice . Consider ăm că e necesară prezența naturii statice
în era te hnologiilor ca subiect artistic , fiindcă devenim curioși p entru mediul în care
trăim și să ne indentificăm lumea noastră interioară, fixî nd documentar tot ce ne
trezește emoții.
Scopul cercetării constă în studierea tehnicilor plastice și a interpr etărilor
creative în realizarea naturii statice.
Obiective le cercetării :
– Cercetarea evoluției naturii statice ;
– Analiza lucrărilor științifice cu privire la gradul de investigare a temei;
– Evidențierea caracteristicilor naturii statice;
– Etapele de elaborare a unei naturi statice ;
– Elaborarea recomandărilor științifice cu referire la natura statică .
Metodologia cercetării științifice . În realizarea obiectivelor propuse ne -am
condus de concepțiile științifice privind legitățile dezvoltării societăților umane , în
care cunoașterea trecutului prin prezent și a prezentului prin trecut este o condiție
necesară în percepția perfectă a caracteristicii unei epoci.

6 Realizarea obiectivelor științifice propuse în prezenta lucrare, este condiționată
nu doar de analiza iz voarele istorico -etnografice, ci și de modul de interpretare a lor.
În acest fel, pentru a aborda tema propusă spre investigare am utilizat următoarele
metode de cercetare: observația participativă , metoda interpretativă , deductivă ,
calitativă , istorico -comparativă și structural -funcțională .
Pentru generalizarea opiniilor expuse în lucrările teoretice, dar și pentru
argumentarea concluziilor au fost aplicate: analiza și sinteza , inducția și deducția etc.
La elaborarea tezei ne -am condus și de unele princip ii teoretico -metodologice
de bază: principiul științific al obiectivității, evoluționismului social și cultural,
umanismului, determinismului istoric, funcționalismului și structuralismului .
Noutatea ștințifică constă în cercetarea aprofundată a unuia dint re genurile
artei plastice de natură statică, pornind de la apariția ei la nivel universal până la
nivelul creării unei valori naționale. Este un obiect al studiului actual, deoarece
suntem la vârf de industrializare și tehnologii care produc pe piața inte rnațională
produse de prima necesitate sau de consum. Nu e de mirare că tot mai mulți utilizatori
de rețele sociale prezintă naturi statice, fie fot ografiate, fie artistice, pentru a lăsa o
impresie d espre zona lor de interes. N atura statică devine din ord in de interes comun
în cea de ordin individual bazat pe personalitate și originalitate.
Valoarea teoretică a lucrării constă în :
1. Determinarea abordărilor teoretice și metodologice principale cu privire la aria
de cercetare a temei sub diverse aspecte.
2. Elaborarea modelului teoretico -explicativ cu privire la evoluția naturii statice
în diferite perioade istorice .
3. Aspectele abordate contribuie la îmbogățirea și diversificarea cunoștințe lor în
domeniul naturii statice.
4. Teza poate constitui un punct de reper pentru investigațiile științifice ulte rioare
în domeniul naturii moarte .

7 Valoarea aplicativă a lucrării . Materialele expuse în lucrare pot fi folosite în
cadrul expozițiilor de artă , în cursurile universitare și în programele școlare, la
elaborarea unor s erii de prelegeri și cursuri speciale de predare a naturii statice .
Volumul și structura tezei . Teza include: introducere, două capitole , concluzii
și recomandări, bibliografie , anexe .
În capitolul 1 „Natura statică – abordări teoretico -metodologice ” reflectă
considerațiile teoretico -conceptuale ale cercetării. Este supus analizei un spectru larg
de lucrări tematice, începând cu cele de pionierat până la cele mai recente elaborări
teoretico -metodologice care au servit în calitate de suport în valorificarea obiectivelor
de cercetare. Tot în acest capitol am ur mărit evoluția naturii statice.
În capitolul 2 „Tehnici și instrumente de lucru utilizate în realizarea
naturii statice ” am analizat și descris forma obiectelor în natura statică, am descris
instrument ele și tehnicile de lucru folosite în crearea lucrărilor de natură statică,
etapelor și obiectivelor respectate.
Concluziile generale reflectă succint achizițiile științifice cu conținut teoretic
și aplicativ derivate din anali za surselo r teoretice.

8 1. NATURA STATICĂ – ABORDĂRI TEORETICO – METODOLOGICE
1.1. Definirea conceptului de natură statică
Natura moartă este un gen al artei plastice, care descrie obiecte le din jurul
nostru, ce au o legătură semantică între ele. Acest tip de artă contribuie la d ezvoltarea
abilităților compoziționale și a culorilor [44].
Natura moartă ne transmit anumite mesaje și simboluri a le lumii din jurul
nostru . Un pictor adevărat îi dă posibilitatea spectatorilor de a vedea semnificația
secre tă a obiectelor din jurul nostru [44].
Natura statică sau natura moartă este un gen al compoziț iei plast ice în care
elementele compoziționale sunt obiecte aș ezate pe un suport, iar diversitatea
obiectelor poate fi foarte variate. Din această gamă pot fi: fructe, legume, flori, vase,
cărți, draperii, melci, raci, peș ti, pietre colorate, instrumente muzicale , cărți și ziare
etc., fiind obiecte neînsufleț ite, imobile, care iau da t și denumirea de ,,natură
moartă” [39].
Termenul de natura statică sau natura moartă este reprezentată în artele
vizuale a unor obiecte neînsuflețite, din natură sau ord onate în mod voluntar [ 34, 40 ].
Noțiunea de natură statică sau natură moartă ca gen al pictur ii și graficii,
reprezintă obiecte (fructe, flori, vânat) , fiind grupate sau aranjate într -un anumit decor
[12 , p. 620].
Natura statică este de obicei o c ompoziție închisă, obiectele sunt în așa fel
aranjate , încît se completează unele pe altele, formînd un înt reg unitar închis[38 ].
După cercetătorul spaniol Alfonso Emilio Pérez Sánchez , natura statică
„reprezintă obiectele cotidiene cu frecvență comestibilă prezentate în toată realitatea
lor”[ 19, p. 13 , 34]. În prima jumătate a secolului XVII -lea picturile ce aparțineau
acestui gen purtau denumirea obiectelor ce le reprezentau: flori, fructe, dejunuri.
Acee ași semnificație are și cuvântul spaniol bodegone. Deseori spaniolii utilizează
două cuvinte împreună bodegones o floreros – „natură statică și flori” [19 , p. 13 , 34].
Ca gen de sine stătător natura statică începe să se definească în secolul al XVI I-
lea. P rimul său avînt european se datorează pictorului italian Michelangelo Merisi da

9 Caravaggio . Cercetătorul rus I. Kuznețov vorbește despre apariția termenului
stilleven prin anii 1650, dar care se impune abia la mijlocul secolului al XVIII -lea. În
Franța te rmenul de nature -morte vine din nature reposé care s e traduce „viață
liniștită” [ 30, p. 14 , 34]. G. Vasari folosește în secolul al XVI -lea sintagma cose
naturali („obiecte naturale”), când se referă la unele picturi ale lui Giovanni da
Udine, iar în Olanda , mai ales, se vorbea în continuare despre piese cu flori, cu fructe,
cu pești, iar de la începutul secolului al XVII -lea de „banchete” sau de piese cu mese
servite [ 24, p. 55] . Termenul stilleven apărut î n Olandra, în 1650, este adoptat curînd
de germani ca Stillleben și apoi de englezi sub forma still-life, ceea ce ar duce la
„viață tăcută sau viață morală ”. În română, termenul pro vine din francezul nature
morte [34, 40 ].
Termenul „natură moartă ” a apărut în Franța în secolul al XVIII -lea. Diderot,
în saloanele sale, vorbeșt e despre „naturi neînsuflețite ” [40].
După Charles Sterling, termenul nature morte ( natură moartă), care a prevalat
în toate limbile romanice, consideră că a fost inventat în Franța, în cercurile
academice și antibaroce. Acest termen a fost găsit prin extinderea ideii de lucru
imobil la acea de lucru neînsuflețit sau mort [ 5, p. 7 ].
Natura statică devine gen de sine stătător al picturii, avînd capacitatea de a
scoate în evidență esența lucrurilor. Pictorul de naturi statice, pentru a se exprima prin
imaginea obiectelor neînsuflețite, caută și cercetează această lume, în care spiritul se
manifestă în orice lucru [ 6 , p.112 ].
În prezent, natura statică re prezintă orice obiecte din lumea înconjurătoare,
suficient de mici , pentru a fi pr ezentate spectatorului pe masă, ele transmit anumit e
mesaje sau simboluri ale lumii din jurul nostru, spectatorul avînd posibilitatea să
descopere misterul picturilor.

1.2. Evoluția naturii statice ca gen al artelor plastice
Natura statică a fost un mijloc d e inspirație încă din Antichitate și pînă în zilele
noastre. Încă din perioada antică pictorii reprezentau natură statică cu flori, fructe și

10 alte obiecte neînsuflețite [13]. Acest tip de pictură pot fi întîlnite în interio arele
mormintelor egiptene și rep rezentau obiecte , care ar fi servit în viața de dincolo a
celor decedați. În Grecia antică, apogeul acestui gen este atins prin secolele al III -lea
și al II -lea î.Hr., însă l ucrările respective nu au supraviețuit timpului, fiind doar
menționate în diverse scrieri [40]. Obiectele de uz casnic, fructele, florile erau
ilustrate alături de figura umană, începînd cu secolul al XVI -lea [13]. În acele
timpuri, natura moartă era strîns legată de religie și era exprimată, de exemplu, î n
ghirlandele de flori , ce î nconjurau imagini ale Fecioarei ș i Isus Hristos sau plasate pe
partea din spate a altarului. (Cezanne – Maica Domnului nepieritoare culoare) [35]. În
aceiași perioadă, în Olanda, Franța, Spania și Rusia se studia natura statică și
tehnicile ei de dezvoltare î n școli specializate de pictură [13].
În calitate de gen de sine stătător al picturii, apare în secolul a l XVII -lea,
datorită dezvoltării realismului în arta barocă a pictorului italian Michelangelo Merisi
da Caravaggio. El a fost primul care a folosit l umina pentru a evidenția diverse
motive dintr – o lucrare, uneori aceasta devenind tema principală în lucrările sale .
Natura statică este definită ca gen și devine foarte răspândită în Europa și în Țările de
Jos. În Olanda lucrări impresionate au lăsat Pet er Clas, Alexander Coosemans ș.a.
[13, 34].
În ță rile profund catolice, unde nu se cuvenea reprezentarea obiectelor numai
pentru de lectarea privirii, natura moartă se agăța de o justificare religioasă sau
morală . Dintre cei mai talentați pictori spanioli care s -au specializat în natură moartă
a fost Juan Sanchez Co tan. El este preocupat de semnificația metafizică a luc rurilor
pe care le pictează. Reprezentînd legume neînsemnate ș i fructe suspendate de sfori, el
contribuie î n primii treizeci de ani ai seco lului al XVII -lea la fasonarea tipului de
natură moartă, specific spaniolă numită bodegones ( vezi figura 1.1) [42].
Pictura flamandă își asumă mai mult decît altele responsabilitatea nu numai de
a picta minunat lucrurile efemere, ci și de a le reda volupt atea. Astfel, întîlnim în
picturi buchete de flori, mese puse sau mîncăruri împrăștiate, cochilii exotice și
bijuterii prețioase [42 ].

11

Figura 1.1 Juan Sanchez Cotan , Natură moartă, „Legume și fructe”, 1600

În secolul al XVII -lea apare un alt gen deoseb it al naturii statice – vanitas , cu
un simbol descoperit, unde deseori obiectele aveau un sens ascuns. În natura statică
Vanitas din secolul al XVII -lea în centrul compoziției era plasat ceasul ca simbol al
trecerii rapi de a timpului, cheie a timpului . Lucrările de natură moartă „Vanitas ” au
fost concepute pentru a reaminti oamenilor că nu ar trebui să devin ă prea atașați de
proprietăți . În orice caz, artiștii au reprezentat întotdea una obiecte scumpe și ciudate ,
instrumente muzicale și păhare de vin, obie cte pentru plăcere. Uneori erau pictate
obiecte care amintesc de timp, cum ar fi o lumanare arzînd sau o clepsidră , sau
moartea, de obicei un craniu . Aceste picturi invitau la meditație asupra ef emerității
vieții [5, 34, 44 ].
O dezvoltare îndelungată, cu mulți adepți, natura statică a avut -o în Franța în
aceiași perioadă . Bougin a fost unul dintre pictorii francezi al acestui gen de artă. În
tabloul „Desertul cu gofrete” , fiind reprezentat simțul purității formelor și al
raporturilor lor armonioase în spaț iu.
Arta lui Jean -Baptiste Simeon Chardin, unul dintre cei mai mari pictori ai
secolului al XVI II-lea, se situează pe unul dintre primele planuri ale istoriei artelor. J.
Chardin compune tablouri a căror armonie plastică este mult mai completă , cu

12 motive le asemănătoare celor ale olandezilor . O particularitate a naturilor statice ale
lui J. Chardin este faptul că în picturile sale, obiectele sunt arătate în aspect natural,
nu în aspect festiv. Putem observa aceste aspecte în lucrarea „Natură statică cu o
sticlă de olive” (1760) [24, 34].
Creația micilor olandezi a devenit sursă de inspirație pentru noile viziuni
asupra realității, exprimate prin natura statică în perioada secolelor XVIII -XX.
Începînd cu postimpresioniștii, noile viziuni ale realității sunt exprimate prin
natura statică. Unul dintre ei era Paul Cezanne (1839 -1906), fiind numit părintele
artei moderne , de cele mai multe ori, se inspira din natură, redînd obiecte din viața
cotidiană. El susține concepția conform căreia fiecare obiect are o valoare simbolică.
Obiectele din tablourile sale , („Mere verzi” (18 73), „Mere și portocale” (1899)) sunt
văzute din mai multe unghiuri [5 , 13, 34].
În secolele XVIII -XIX, odată cu apariția impresionismului, natura statică o
nouă formă de expresie. Pictor ul olandez Vincent van Gogh a descris metoda
realizării naturii statice ca pe un procedeu de însușire a picturii, însă pictorul francez
Paul Cezanne a depășit clișeele legate de genul naturi statice, tratînd -o ca pe cea mai
bună soluție de îmbinare compozi țională a obiectelor din mediul înconjurător. În
1900, Paul Cezanne, a pictat lucrarea „Natură statică cu fructe ”, fiind recunoscută
mai tîrziu drept o capodoperă. El a pictat aproximativ 170 de tablouri cu naturi statice .
[5 , 13 , 34].
Un alt reprezentant al acestui stil, Paul Gauguin (1848 -1903), se evidențiază
prin deosebitul limbaj plastic, jocul de umbră și lumină, prin combinarea și aplicarea
culorilor în contrast. Spre sfârșitul secolului al XIX -lea, pictorii susțin voința lor de a
pune în valoare vi ața lor interioară. Paul Gauguin, Van Gogh eliberează forma și
culoarea de tradiționalele lor sarcini imitative ca să le încarce cu un mesaj personal.
Scopul pictorului devine acela de a -i face pe ceilalți să gândească, să simtă, să viseze.
[5, 13 , 34]. Pe Vincent Van Gogh natura moartă îl preocupă îndeosebi, iar începând
din 1884 se ajunge la alegere a obiectelor semnificative . Pictînd obiecte pe o masă, ele
vor înfățișa hrana, băutura și vesela muncitorului. Cartofii, negri și grei ca niște

13 pietre, sunt pe ntru el simbolul legăturii elementare dintre țăran și pământ. Vincent
Van Gogh a pictat multe flori: iriși, fl oarea -soarelui, trandafiri albi ( vezi figura 1.2 ).
Se cunosc o serie întreagă de vase cu floarea -soarelui pe fond galben, pe care și le
imagi na decorând o cameră. Florile pictate de autor reflectă și rezumă toată neliniștea
lui în fața naturii [43].

Figura 1.2 Vincent van Gogh, Natură statică cu trandafiri și floarea soarelui ,
1886

Viziunea constructivă a lui Cezanne și formele geometrice i-au influențat pe
Georges Braque și Pablo Picasso. Lucrarea „Natură moartă ”, realizată de Georges
Braque , prezintă un ansamblu de obiecte așezate pe o masă de bucătărie
dreptunghiulară de lemn, în acord cu interpretarea spațială și plastică pe care pictor ul
înghețase în tentativele cubiste din primele două două decenii ale secolului. Atît
pentru cubismul analitic (1908 -1911), cît și pentru cubismul sintetic(1912 -1914 ),
genul naturii moarte capătă o importanță fundamentală. Artistul nu mai reprezintă
obiec tul dintr -un singur punct de vedere, însă îl redă din mai multe perspective
simultan, care îi dezvăluie toate aspectele de exprimare [5, 13 , 34].
În perioada anilor 1908 și 1914 Pablo Picasso, împreună cu Georges Braque
vor schița un mod revoluționar de tratare a formelor, care va avea denumirea de

14 Cubism , Picasso și Braque încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe
suprafața bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească
forma și suprafața recurgând la mijloacele un ei picturi fără deosebiri între prim plan
și fondul în perspectivă. Obiectele se descompun în părți elementare, pentru a fi din
nou reconstruite pe suprafața pictată. Începând cu anul 1 912, Picasso recurge la
metoda „colajelor ” (hârtie lipită, fr.: collage , papiers collé s), cubismul intră în așa
zisă „fază sintetică ”. În felul acesta, Picasso reușește să accentueze și mai mult
diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate în natura statică .
În naturile statice ale lui Pablo Picasso ( „Natură statică” (1918), „Natură statică pe
masă” (1947)), obiectele sunt grupate în mai multe componente [41].
Pe parcursul ultimelor decenii ale secolului al XIX -lea, artiști i plastici au dorit
să se exprime rupând contactul direct cu realitatea, for mând curentul expresioniștilor
propriu -zis.
Pictorii secolului XX -lea – Maurise de Vlaminck, Georges Rouault, Odilon
Redon – s-au inspirat din operele lui Vincent Van Gogh.
Odilon Redon chiar și atunci când pictează numai vase pline de flori simple de
câmp, reușește prin ritmul neașteptat al culorilor și, mai ales, prin cal itatea ireală a
tonului, niște pete mari și incerte, care par să se dezvolte în fundal , să creeze o
frumusețe [24].
Henri Matisse, a fost unul dintre principalii inițiatori ai artei mo derne . Lucrarea
„Fața de masă roz cu portocale”, este una dintre cele mai perfecte naturi moarte ale
lui, apropie între ele tonurile cele mai contraindicat înrudite, de purpuriu și de roz de
mov. În lucrările sale sunt create mai multe stra turi ale realit ății redate, care î și
schimbă permanent locurile.
Natura moartă din secolul XX era considerat ă unul dintre cele mai creative
genuri artistice, atât dn punct de vedere a tehnicii folosite, cît și subiectul, și modul de
interpretare a lucrărilor [18].

15 1.3. Natura statică în cadrul artei din Republica Moldova
Motivele naturii statice, caracteristice pentru arta basarabeană a secolului al
XX-lea reprezintă timpul și preocupările pictorilor din acea perioadă , care au preluat
din arsenalul picturii europene acelea și subiecte, fiind transferate în mediul autohton.
Naturi statice cu flori și ceramică populară, cu păpuși orientale, fiecare motiv, a
întrunit în compoziții diverse obiecte pentru a reflecta anumite mesaje sociale și
artistice. Destul de popular în arta n ațională a fost și motivul tablourilor cu pești, care
reflectau, indirect, existența cotidiană a societății. Aceste momente se dezvăluie în
tablourile Eugeniei Maleșevschi, August Baillayre, iar mai târziu – în creațiile lui
Igor Vieru, V. Rusu -Ciobanu, V. Zazerscki, A. Zevin și Mihai Grecu, elaborate
printr -o expresivitate decorativă, fiecare artist tratându -le printr -o manieră personală
deosebită. Experimentele sale personale au constituit suportul naturilor statice cu
pești în creația lui V. Cojocaru, M. Saca -Răcilă, D. Bolboceanu, L. Hâncu, A.
Negură, I. Morărescu, V. Rusu. Ei tratează subiectele naturilor statice ca și temele
preferate, bazându -se pe spontaneitatea efectului plastic al pensulației [8, p. 147 ].
Fiecare lucrare a artiștilor are o m odalita te specifică de interpre tare a
mesajului. Unele dintre picturi se caracterizează prin tendințe de geometrizare a
formelor (I. Morărescu, V. Rusu), alții o tratează prin prisma interferențelor genurilor
(M. Saca -Răcilă, A. Negură), remarcându -se prin experi ența unor viziuni moderniste.
Nu există artist plastic care nu ar fi pictat naturi statice. Există o similitudine între
temele abordate în pictura de gen cu o conotație istorico -revoluționară și natura
statică a timpului. Această amprentă s-a răsfrânt și î n Natura statică a Eugeniei
Maleșevschi, realizată la 1910, fiind unul din cele mai semnificative tablouri păstrate
în colecția Muzeului de Arte Plastice din Chișinău. Ea este pictată într-o gamă
cromatică foarte vie, sonoră și expresivă, având ca fundal i nteriorul unei construcții
nefisinate, ce pr esupune o schimbare, un început [22].
Amplasarea obiectelor în spațiul naturii statice are ca obiectiv echilibrul
întregului și punerea în valoare cu claritate a obiectelor însăși, compoziția fiind
laconică și austeră. Dreapta cadrului este dominată de un burlui rustic, din lut ars și

16 glazurată cu maroniu, a cărei formă volumetrică este rezultatul unei articulări dintre
un volum sferic în contrajur, urmat de o umbră intensă. Partea stângă se echilibrează
de o ma să cu o draperie roșie pe care sunt amplasate mai multe obiecte: o sticlă, un
pahar, doi pești și o pâine – simbolul creștinismului. Gama cromatică dominantă este
sensibil orientată spre zona caldă. Modul de aranjare a draperiilor, punerea în relații
de co municare a formelor rotunde cu cele geometrico -prismatice amintesc de lucrări
structurate cu rigoare clasică. E. Maleșevschi rămâne în istoria artei plastice
basarabene cu „operele care întruchipează cele mai înaintate tradi ții ale realismului
clasic rus,î nsă după călătoriile artistei în străinătate – Germania (München), Franța
(Paris), Italia (Roma) (1903 –1906), viziunea pictoriței se schimbă radical, tendințele
ei artisti ce orientându -se spre simbolism [22].
Renumita n atura statică cu pești (1927) a lu i Auguste Baillayre – perla
patrimoniului cultural al Republicii Moldova, la o primă vedere va provoca impresia
celui care se oprește în fața lucrării o integritate de obiecte bine plasate, pline de un
colorit rafinat cald -rece. Pictorul pare a fi structur at această compoziție prin
stabilirea, înainte de toate, a centrului geometric al tabloului, trei pești aurii plasați pe
verticală, pe o draperie albă, fixați între două registre orizontale, pline de o
aglomerație de obiecte, dintre care pictorul evidenția ză farfuria cu pești plasați pe
diagonală, stabilind punctul de reper mai sus de linia orizontului. Perioada
bucureșteană pentru Auguste Baillayre nu mai este la fel de fructuoasă. Tablourile din
această perioadă au o amprentă de factură tradițională și do ar în unele lucrări se
remarcă talentul de altădată [23].
Unul dintre cei mai remarcabili pictori moldoveni, Mihai Grecu utilizează în
naturile statice din anii ’50 o gamă aproape monocromă, înviorată de lumini și umbre
ce redau clarobscurul și, în acela și timp, reflectă intensitatea fondului închis:
Pești (1956), Gutuie (1957), Creangă de măr înflorit în pahar (1957), Natură statică
cu pești și tărtăcuță (1957). În Natură statică cu pești uscați și tărtăcuță, efectul
structural -constructiv și jocul de fo rme se datorează fundalului închis, care continuă,

17 în aceeași gamă cromatică, în partea de jos a pânzei. Referindu -ne la tehnica
picturală, subliniem modul de asociere a culorii și procedeul de subliniere, prin
accente de culoare, a luminilor [8].
La înc eputul anilor ’60, „stilul auster”, specific artei sovietice, pătrunde doar
parțial în pictura moldovenească. De exemplu, tema muncii din arta sovietică, tratată
prin idealul eroic și prin elan romantic, în arta moldovenească capătă o interpretare
lirico -romantică, poetică, metaforică. Caracterul experimentelor decorative, care pune
în valoare problema moștenirii valorilor artei populare, este reflectată în operele lui
M. Grecu, V. Rusu -Ciobanu, Gl. Sainciuc, A. Zevin din această perioadă. Artiștii
plastici pun accent pe particularitățile etnografice, motivele folclorice, exprimând
astfel esența etică și estetică a artei populare. Expresivitatea decorativă este tratată de
diferiți plast icieni prin modalități diverse [8].
Tendința decorativă în creația maes trului Mihai Grecu începe odată cu apariția
pânzei Fetele din Ceadâr -Lunga (1959 –1960), lucrare care, prin soluționarea
subiectului, expresia și tratarea personajelor, marchează o cotitură radicală în creația
artistului.
M. Grecu este un colorist prin exce lență, cu un remarcabil simț al compoziției.
Picturile lui sunt marcate stilistic de influențe europene și amintesc de Du fy, Matisse
sau Bonnard. În anul1965 apar lucră rile Peștii roșii și Peștii albi. Posibil, artistul a
fost inspirat de vestiții Pești roșii (1911) ai lui Henri Matisse. Având aproximativ
dimensiuni similare cu prima lucrare Peștii roșii, natura statică Peștii albi, cu același
mesaj, este mai mult decorativă decât prima. Peștii albi, cu cozile, ochii și aripile
conturate cu negru și câteva hașuri galbene în jurul ochilor sunt plasați pe o suprafață
colorată pestriță, cu tușe mici, plasate pe diagonală, de ocru, brun-roșietic, galben și
albastru -deschis. Întreaga compoziție e suprapusă de linii foarte subțiri de roșu și
negru care alcătuiesc o plasă veselă, ce amintește de o piesă de pescuit. Peștii, deși
amplasați aproape la aceeași distanță unul de altul, conferă tabloului variantă
asimetrică prin poziționarea diferită a capetelor, iar în tabloul următor cu trei pești
roșii, tratați într -o gamă coloristică decorativă, suspendați pe o sfoară, creează o curbă

18 concavă, pe fundal alb, cu griuri deschis -colorate, pictate cu tușe largi, suprapuse,
creându -se un ritm compozițional simplificat [8, 22 ].
Cu un an mai târziu, în 1966, Ada Zevin pictea ză natura statică Pești într -o
interpretare la fel de decorativă. Având aceeași școală a Academiei bucureștene,
artista pictează doi pești negri, alipiți unul de altul, cu capetele în direcții opuse, pe un
platou la fel de negru, de formă ovală, cu o margi ne îngustă de un roz deschis, plasat
pe pătratul unei taburete de culoare albastru -deschis .
Motive similare apar și în operele lui Vasile Cojocaru, grafician de profil, un
maestru amplu și generos, a cărui creație se divizează în două mari segmente: anii ’ 60
– mijlocul anilor ’80 fiind dedicați tehnicii gravurii de șevalet, ca mai apoi să -și
îndrepte efortul creator spre tehnica picturii în ulei, gen în care artistul atinge
măiestrie, cultivând o tehnică deosebită, foarte pastuoasă, elaborată prin suprapune re
coloristică ceea ce aduce opera maestr ului la un înalt profesionalism [6].
Naturile statice create de Andrei Sârbu în anii ’70 au o concepție regizorală
proprie, fiind bazată pe o logică riguroasă a raporturilor dintre lumea văzută, lumea
simțită și lumea reprezentată. Diversele experime nte de tip constructivist, vizual l-au
făcut să abordeze într -un mod personal imaginea figurativă. Andrei Sârbu pictează în
maniera realismului fotografic. Artistul obține în naturile sale statice un dialog între
obiect ele aglomerate , putem observa în lucrările – „Proiecție ” (1976 –1977), „ Fructe”
(1982) [2, p. 85].
O autoare a numeroaselor naturi statice și peisaje este Valentina Brâncoveanu
(1950), în lucrările sale păstrează valoare a tradițiilor plastice impresioniste . În anii
’80 pictorița pune accent în tratarea plastică a formelor pe con trastul
complementarelor, însă în creația sa din anii ’90 se observă opțiuni de micșorare a
formatului tabloului și o anumită majorare a expresiei complementarelor de nuanțe
colorist ice rafinate. Putem observa în lucrările Buchete de flori în vase – Flori din
grădina mea (1990), Floarea -soarelui (1995), Armonia bujorilor (1995), Maci în
lumina nopții (1998), Flori de câmp (2003) . Aceste tablouri n e bucură ochiul prin
prospețimea, fine țea și organizarea spațială a foii. Numai florile și vasul pentru flori

19 pe tot spațiul plastic. Ea dezvoltă laturi noi și noi dimensiun i estetice a viziunii
picturale [37].
În anul 2001 este pictată natura statică Pești reprezentată într -o superbă gamă
rece de griuri colorate spre albastru și doar aripioarele peștilor de un galben auriu și
albul imaculat al farfuriei p un accentul întregii compoziții [10].
Moti vele florilor și a peștilor sunt specifice , și creației pictorului Ion
Morărescu (1956) pictat e în acuarelă în perioada anilor 1990 –2000. Elaborată într -o
manieră expresionistă este tabloul Natură statică (2007). Alte lucrări realizate în
acuarelă sunt Natură statică cu pești, Compoziție. Pești, Bujori al bi, Flori de toamnă
[10].
Motivele naturii statice diferă de la o perioadă la alta , fiecare etapă stabilindu –
și prioritățile și abordările specifice ale timpurilor în care au fost create.

Analiza surselor științifice ne -a permis să formulăm următoarele
concluzii:
 Analiza conceptului de natură st atică și sistematizarea informațiilor din
literatura de specialitate ne indică asupra faptului că, până în prezent, nu există
o definiție unică a naturii moarte , fundamentată științific.
 Natura moartă este un gen al artei plastice, care descrie obiectele din jurul
nostru, ce au o legătură semantică între ele. Acest tip de artă contribuie la
dezvoltarea abilităților compoziționale și a culorilor .
 Natura statică sau natura moartă este un gen al compoziției plastice în care
elementele compoziționale sunt obie cte așezate pe un suport, iar diversitatea
obiectelor poate fi foarte variate. Din această gamă pot fi: fructe, legume, flori,
vase, cărți, draperii, melci, raci, pești, pietre colorate, instrumente muzicale,
cărți și ziare etc., fiind obiecte neînsuflețit e, imobile, care iau dat și denumirea
de ,,natură moartă” .

20  După cercetătorul spaniol Alfonso E. Perez Sanchez, natura statică „reprezintă
obiectele cotidiene cu frecvență comestibilă prezentate în toată realitatea lor” .
 Natura statică își are originea în că din Antichitate, dar ca gen de sine stătător
natura statică începe să se def inească în pictura occidentală a secolului al
XVII -lea. Cel mai înalt apogeu a atins în spațiul geografic al Țărilor de Jos.
Din secolul al XVIII -lea, natura statică obține tot ma i mult un rol secundar,
artiștii fiind interesați, în special, de structura compozițională și de formula
cromatică ale tabloului. În secolele XIX – XX pictorii au îmbogățit genul
naturii statice cu noi tematici și procedee artistice.
 Motivele naturii stati ce, caracteristice pentru arta basarabeană a secolului al
XX-lea reprezintă timpul și preocupările pictorilor din acea perioadă, care au
preluat din arsenalul picturii europene aceleași subiecte, fiind transferate în
mediul autohton. Naturi statice cu flor i și ceramică populară, cu păpuși
orientale, fiecare motiv, reflecta u anumite mesaje sociale și artistice.
 În natura statică , pictorii doreau să reprezinte lumea obiectelor, frumusețea
formelor, culorilor, dimensiunilor lor, să -și exprime atitudinea față d e aceste
lucruri. Cu toate acestea, în naturile statice se reflectă omul, interesele sale,
nivelul cultural al societății și însăși viața.

21 2. TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE LUCRU UTILIZATE ÎN REALIZAREA
NATURII STATICE
2.1 Forma obiectelor în natura statică
În artă, sintagma „natură moartă ” reprezintă un ansamblu de obiecte din jurul
nostru – obiecte de zi cu zi, pentru a studia natura statică amplasăm obiectele pe un
suport, ceea ce ne oferă o poziție constantă și o durată de lucru mai mare. Putem să
alegem diverse obiecte în funcție de formă, culoare sau suprafață [13]. Obiectele pot
avea forme :
– forme simple , clare, amintind de corpuri geometrice: paralelipiped, cilindru,
sferă, con etc. ( vezi figura 2.1 ).

Figura 2.1 Forme simple
– forme compuse , fie concepute de om, fie dezvoltate de natură în mod liber și
imprevizibil – de exemplu, lumea vegetală cu infinitatea sa de forme ( vezi figura
2.2).

Figura 2.2 Forme compuse

22 Desenând după natură, vom porni de la particularitățile formei, fi ecare obiect
are o organizare internă sau o structură proprie . Înainte de a începe să desenăm ,
privim obiecte le cu scopul de a descoperi posibile asemă nări cu forme geometrice
simple [1, 25].
Vom clasifica obiectele după forme:
 Obiecte de formă paralelip ipedică
Construcția acestor obiecte, a căror formă prezintă suprafețe plane și muchii –
piese de mobilier, cutii de ambalaj, cărți, casete etc. ridică două probleme:
– proporționarea;
– redarea deformărilor aparente ale planurilor.
Pentru rezolvarea lor, v om schița forma generală luând în considerare doar
planurile mari, nu și detaliile. Putem verifica direcția muchi ilor care fug în adâncime,
comparându -le cu orizontala. După determinarea proporțiilor și orientarea planurilor
spre adâncime începem să studie m detaliile. Dacă planurile mari includ detalii,
acestea se vor deforma în perspectivă conform planurilor din care fac parte.
Fenomenul deformării și micșorării perspectivei este mai vizibil în cazul obiectelor
mari și se observă mai puțin la obiectele de dimensiuni mai mici [1, 25].
 Obiecte de formă cilindrică
Cilindrul aparține, împreună cu sfera și conul, categoriei corpurilor obținute
prin rotație. Acestea au o axă de rotație care este și axă de simetrie. Numeroase
obiecte au forme în care recunoaștem cilindrul: căni, pahare, sticle, diverse vase,
lămpi, cutii de ambalaj etc. Dacă desenăm obiecte cilindrice care au forme mai
complicate, începem prin a examina atent forma, din diferite unghiuri pentru a
înțelege construcția. În continuare, determinăm pr oporțiile, schițăm forma generală și
axa de simetrie, iar spre final, adăugăm detaliile – mai întâi cu linii ușoare –
comparând dimensiunile acestora cu dimensiunile formei generale. În orice poziție
desenăm un obiect cilindric, planurile elipselor se situează în unghi drept față de axul
central [1, 25].

23  Obiecte de formă sferică
Pentru a desena obiecte din această categorie – mărul, portocala, diferite vase,
lămpi etc. – începem prin a schița sfera (un cerc), ca formă de bază a acestora (chiar
și în cazu l obiectelor parțial sferice). Observăm apoi modificările pe care le suportă
sfera în raport cu particularitățile de formă ale obiectului de studiu – curburi,alungiri,
secțiuni. Stabilim proporțiile, redăm forma generală și apoi concurăm detaliile.
Repreze ntarea elipselor ne ajută să vizualizăm volumul sferei; altfel ea apare, ca o
suprafață circulară plată [1, 25].
 Obiecte de formă conică
Privind cu atenție în jurul nostru, descoperim forma conului în lumea
obiectelor înconjurătoare: flori, cornetul de î nghețată, abajurul unei lămpi, numeroase
cochilii. Cel mai simplu mod de a construi un con presupune să pornim de la un
triunghi isoscel ca formă plană, a cărui bază va constitui axa mare a unei elipse. Din
vârful conului coborâm două oblice care se unesc cu capetele axei mari a elipsei.
 Obiecte de formă compusă
În cazul în care obiectele prezintă forme mai complicate, rezultate din
compunerea sau intersecția altor forme mai complicate, rezultate din compunerea sau
intersecția altor forme, întâi proporționă m obiectul, în ansamblu, iar după aceea
stabilim raporturi de mărime și de poziție între părțile componente [1, 25].
În naturile statice de studiu, obiectele selectate trebuie să fie diferite după ton,
fără îmbinarea într -un cadru a obiectelor doar lumin oase sau întunecate, se ia în
considerare și forma umbrelor căzătoare.
Forma este un element de limbaj plastic, semn, imagine elaborată și
concretizată pictural, care tinde a exprima o idee plastică [9].
Forma este aspectul exterior al unui element din n atură. Forma întîlni tă în
natură este denumită forma creată de artist, în diferite tehnici de lucru , fiind denumită
formă plastică. Forma plastică ne ajută să identificăm un stil, un curent sau o
personalitate artistică. În artă, întîlnim forma plastică în două ipostaze:
 Forma plană;

24  Forma spațială.
Forma plană are două dimensiuni – lungime și lățime, mai este numită formă
bidimensională , fiind specifică picturii și graficii. Forma spațială are trei dimensiuni
– lungime, lățime și înălțime, fiind denumită formă tridimensională , fiind specifică
sculpturii, modelajului, ceramicii, tehnicii origami.
În funcție de modul în care a fost obținută, forma poate fi:
 Spontană;
 Elaborată.
Forma spontană se poate obține în pictură accidental sau dirijat, prin diferite
procedee tehnice, cum ar fi fuzionarea, stropirea, mișcarea suprafeței de hîrtie, pe
care au fost așezate culori diluate cu apă, dirijarea culorii cu jet de aer. Forma
spontană obținută, poate constitui o lucrare în sine sau poate fi prelucrată.
Forma elabo rată este obținută în actul creației, pe baza sugestiilor din natură.
Aceasta are puterea de a comunica idei, sentimente, trăiri, fenomene ale naturii.
Expresivitatea formei elaborate nu exclude spontaneitatea și poate fi obținută pin
transfigurarea, metam orfozarea formei observate în natură [5].

2.2. Mijloace și tehnici de lucru aplicate la elaborarea naturii statice
În cadru l realizării naturii statice, putem folosi următoarele unelte și
materiale:
– Creioanele sunt clasificate în funcție de duritatea lo r, de la 9H(cel mai dur) ,
trecînd prin 5H, 4H, 3H, 2H, pînă la H, urmează HB, apoi B, 1B, 2B, 3B, 4B,
5B pînă la 6B(cel mai moale). În majoritatea cazurilor, cele mai potrivite sunt
creioanele moi(HB sau mai moale). Dacă creionul este ascuțit, se pot desena
linii cu atît mai fine cu cît acestea este mai dur, fără însă să se apese prea tare.
– Batoane de grafit sunt versiuni mai groase ale aceleiași mine de grafit ce se
găsește în creioane. Acestea au formă cilindrică, forma batonului face ca prin
ascuțire, o mare porțiune din grafit să fie expusă, făcînd posibilă crearea unor

25 linii fine, iar schimbînd unghiul pot deveni linii groase. Există și batoane mai
groase și scurte, de formă hexagonală, într -o gamă similară de tonuri [1, 11 ].
– Cărbunele de desen (care este foarte moale) este potrivit pentru schițele mari,
în tușe groase, dar nu este bun pentru detalii. Desenul în cărbune se poate
acoperi de praful acestuia sau șterge în întregime de pe hîrtie. Pentru a preveni
aceasta se folose ște un spray special [1, 11 ].
– Creioanele pastel de ceară (la fel de moi) nu murdăresc și nu pot fi șterse cu
ușurință. Pentru a obține un efect deosebit putem răzui o linie sau chiar o parte
dintr -un desen realizat pe hîrtie de foarte bună calitate.
– Crei oanele Cont é, sub formă de creion sau de batoane solide, se clasifică în
funcție de duritatea pe care o au și se găsesc pe piață în mai multe culori.
Creioanele sunt mai ușor de ascuțit, dar batoanele sunt mai distractive. Aceste
creioane sunt mai tari dec ît cărbunele, dar pot fi șterse cu ușurință [1, 11 ].
– Stilourile cu vîrf rotund pot face ca desenul să aibă un aspect ușor mecanic,
dar sunt ieftine, rezistente și bune pentru crochiuri și schițe.
– Stilourile din fibră sunt puțin mai bune, dar vîrfurile lor se uzează destul de
repede.
– Stilourile cu vîrf din pîslă sunt utile pentru note și schițe rapide, dar nu sunt
potrivite pentru desene elaborate [1, 11 ].
– Pastelurile sunt foarte moi și se găsesc într -o gamă largă de culori. Lucrările
realizate cu ajuto rul lor sunt chiar „picturi ” ( vezi figura 2.3 ).

Figura 2.3 Natură statică. Tehnica pastelului

26 – Tocurile sunt la fel de variate ca și creioanele. Gillot 659 este un toc foarte
popular, din pană de corb. Tocurile sunt destinate detaliilor delicate și
hașururilor amănunțite. Tocurile din trestie, bambus și pană de gîscă sunt
plăcut de folosit și sunt potrivite pentru obținerea de linii extinse și apăsate.
Vîrfurile tocurilor de acest tip pot fi îngustate sau lărgite cu ajutorul unui cuțit
ascuțit sau unei lame de ras. Tocurile de acest fel trebuie înmuiate frecvent în
tuș [1, 11 ].
– Tocurile cu rezervor ating hîrtia cu mai multă delicatețe decît tocurile care se
înmoaie în tuș și sunt preferate de majoritatea desenatorilor. Tocurile cu
rezervor speciale au calitatea de a controla jetul de tuș prin intermediul unei
supape cît un ac, situată într -un tub din peniță . Penițele variază în funcție de
gradul de finețe și pot fi schimbate. Cu ajutorul acestor tocuri, pe hîrtie groasă,
se pot realiza linii frînte foa rte interesante.
– Tușul este și el de mai multe tipuri. Orice tip de tuș sau cerneală poate fi diluat
cu apă, pentru a fi subțiat. Tușul este rezistent sau nonrezistent la apă. Cele
două tipuri se pot folosi împreună, dacă așteptăm ca primul să se usuce îna inte
să fie aplicat celălalt, dar e bine să nu le amestecăm cînd sunt ude ( vezi figura
2.4).

Figura 2.4 Natură statică. Tehnica tușului

27 – Paleta de cuțit (din italiană Mestichino) este un instru ment special folosit în
picturile în ulei pentru a ameste ca sau înde părta resturile de vopsea ne uscate,
pentru a curăța o paletă sau pentru a aplica vopsea groasă pe o pânză. Uneori,
cuțitul paletei este folosit în locul unei pensule pentru a crea o pictură, aplicând
vopseaua într -un strat uniform sau în relief. Paleta de cuțit, de regulă, este
fabricată din oțel sau plastic și poate avea forma și mărimea cea m ai variată
(cuțit, lamă etc.) [47 ] ( vezi figura 2.5 ).
–

Figura 2.5 Natură statică în culoare. Tehnica paleta de cuțit

– Pensulele sunt cele mai elastic e instrumente de desen. Cea mai mare pensulă
cu vîrf din păr de samur are o tușă foarte delicată, iar cu cea mai subțire
pensulă se pot trasa linii la fel de subtile ca acelea date de cele mai fine penițe.
– Metode mixte se realizează desenele, folosind mai multe unelte. Desene
realizate în toc și creion, toc și pensulă umezită. Creioanele și Conté nu se
potrivesc bine împreună ( vezi figura 2.6 ).

28

Figura 2.6 Natură statică. Tehnici grafice și acuarelă
– Ascuțitoarele de creioane fac vîrful neted și sunt f olosite pentru batoanele de
grafit. Pentru celelalte creioane și batoane, se obține un rezultat mai bun
folosind un cuțit ascuțit, astfel sunt pregătite pentru stilul de lucru [1, 11 ].
– Radiere Guma de mastic este moale și maleabilă, se folosește pentru a curăța
suprafețe întinse și pentru a deschide tonul sau pentru a crea accente. Gumele
de mastic se murdăresc cînd sunt folosite cu cărbune, grafit moale sau batoane
carré.
– Hîrtie și alte suporturi Hîrtia se alege în funcție de uneltele folosite . Hîrtia
pentru pictură poate fi descrisă prin opt caracteristici: material, culoare,
greutate, textură, capacitate de absorbție, rezistență, dimensiuni și forma în
care se livrează. Hîrtia este folosită în diverse tehnici de pictură, cele mai
comune sunt acuarela, g uașa, pastelul și cerneala neagră sau colorată. Există o
varietate de texturi, culori și greutăți, însă alegerea depinde de intenția
artistului și stilul care crește.
Există trei standarde de hîrtie :
• Hîrtia sati nată (netedă, presată la cald), mulți arti ști iau în considerare
suprafața ei prea alunecoasă pentru acuarelă. Este ideală pentru lucrări în tuș,
laviuri și lucrări fine în stilou.

29 • Hîrtia granulată fin (presată la rece), care se obține cu o stofă presată pe
hârtie într -o etapă a fabricației. Hîrtia din acest grup suportă bine aproape orice
tip de unealtă și este cel mai ușor de lucrat.
• Hîrtia granulată rugos (aspră), care are o textură aparentă pronunțată.
Necesită multă experiență, dar efectele picturale sunt foarte bune. Suprafața
hârtiei este tr atată cu substanțe care măresc absorbția apei, ca gelatina, guma
arabică, rășini, sau, mai nou, substanțe sintetice ca Aquapel. Se potrivește
pentru lucrări apăsate, în cărbune, în cretă, creioane pastel, batoane de grafit
sau creion.
Hîrtia pentru desenat este albă, dar sunt și colorate, care sunt ideale pentru
lucrări în pastel, cretă sau cărbune .
Hârtia se livrează în blocuri, coli sau role. În Europa se folosesc blocuri în
formate A: A5 (21 –x 14,8 cm), A4 (29,7 x 21 cm) sau altele. Alte dimensiuni
sunt cele anglo -saxone: „sferturi” (15" x 11"), „jumătăți” (15" x 22"), „întregi”
(22" x 30"), „dublu elefant” (30" x 40") și „împărat” (40" x 60"). În role, hârtia
poate avea o lățime de până la 1,5 m (60") și o l ungime până la 1 0 m (30 ft) [1,
11].
– Planșet e pentru desenat și șevalete
Este mai ușor să lucram dacă folosim o planșetă pentru desenat ca suport
pentru hîrtie, dar în final vom avea nevoie de un șevalet [1, 11 ].

Mijloace și tehnici de lucru aplicate la elaborarea naturii statice
Capacitatea de a comunica cu ajutorul elementelor de limbaj plastic, de a
da formelor însușiri expresive cu ajutorul liniilor și culorilor se dezvoltă prin
lărgirea orizontului de informații.
– Punctul este un element de limbaj plastic, urma cea mai mică obținută pe o
suprafață plană cu instrumentul de lucru (pensulă, creion ). Este unul din
elementele limbajului plastic utilizat frecvent la crearea compozițiilor plastice.
O compoziție poate să înceapă de la punctul aplicat pe hîrtie, astfel ia naștere

30 spațiul plastic. Punct ul poate lua forme figurative (flori, fructe, stele), forme
geometrice (triunghi, cerc, romb) sau forme abstracte [5].
– Linia este de obicei folosită pentru a da formă unu i obiect, dar variind
calitatea, linia poate fi folosită pentru a arăta mult mai mul t, incluzînd lumini și
umbre. Cele mai adaptabile și expresive unelte sunt cele care crează o linie ce
variază atît în grosime, cît și în densitate. Acestea includ cărbunele, cont é,
pastelurile și grafitul [1, 11, 2 5]. După poziția pe o suprafață, liniile pot fi
orizontale, verticale și oblice. După scopul în care sunt utilizate, liniile pot fi
drepte, frînte, întrerupte, curbe, scurte, lungi, șerpuite, spiralate. Cu ajutorul
liniilor, putem realiza motive decorative, pentru a onarmenta diferite suprafețe
sau obiecte [5] ( vezi figura 2.7 ).

Figura 2.7 Natură stat ică. Tehnica în tuș
– Pictura în acu arelă este tehnică picturală în care culorile se folosesc diluate cu
apă, tehnica bazată pe glazurare. Liantul principal al culorii de acuarelă este
guma arab ică. Acuarela fiind parțial diluabilă și după uscare [5].
– Umed pe uscat , această tehnică implică aplicarea tentelor noi( prin urmare,
umede) deasupra tentelor inițiale, uscate între timp, reprezintă o metodă clasică
de realizare a unei acuarele. Profunzi mea culorii este dificil de obținut din
prima încercare, porțiunile mai închise la culoare și mai consistente ale unei

31 lucrări sunt obținute prin suprapunerea culorilor în straturi succesive, ca să
obținem efectul dorit, uneori trebuie să așteptăm timp înd elungat, ca vopseaua
să se usuce înainte de adăugarea culorii următoare. Este permisă realizarea
unor porțiuni ale lucrărilor în tehnica umed pe uscat, dar și tehnica umed pe
umed, obținîndu -se cele mai spectaculoase efecte, prin combinarea celor două
meto de [5].
– Pictura în guaș diferă de tehnica acuarelei prin densitatea stratului de vopsea
și prezenț a albului în componența sa. După uscare culorile se deschid la ton și
devin o suprafață mată catifelată. Cînd pictăm cu guașă este important să
alegem culoa rea și tonul necesar. În tehnica guașei se pot combina straturile
subțiri de guașă cu pictura păstoasă. Pictura în guaș permite aplicarea mai
multor metode de lucru [5, 17 ].
– Tehnica pastelului , pastelul, în calitate de tehnică de desen, se deosebește de
culorile tradiționale de pictură prin imposibilitatea amestecării nuanțelor pe
paleta de culoare. Pastelul poate fi dur sau uleios, reprezintă un pigment pur,
dispersat în cretă. Pigmentul pur este aplicat direct pe hîrtie [5].
– Tehnici grafice, în grafică se folosesc mai multe tehnici, cum ar fi: desenul cu
creionul simplu, cu penița, cu pensula, gravura monocromă, policromă.
Principalele mijloace de expresie plastică, în grafică, sunt linia și tonalitatea.
Lucrările grafice pot fi realizate în alb -negru s au în culori [5].
– Desenul în creion simplu se realizează cu ajutorul liniilor, punctelor trasate cu
mîna liberă, folosind creionul simplu. Suport pentru desen servește hîrtia.
Eventualele greșeli se șterg cu radiera, iar linia corectă se accentuează printr -o
linie care accentuează plastica formei [5].
– Desenul în creioane colorate , creioanele colorate au o aderență bună la hîrtie.
Tehnica realizării unui desen cu creioane colorate este variată, dar trebuie să
ținem cont de direcția hașurării într -o singură d irecție, acoperind întreaga
suprafață a imaginii [5].

32 – Tehnica de lucru cu tuș, această tehnică este apropiată de cea a acuarelei. Mai
mulți artiști plastici îmbină tehnica acuarelei cu prelucrarea grafică în tuș. Cu
acest material se hașurează, se conturea ză sau se realizează un desen tonal,
deoarece tușul se dizolvă în apă, ceea ce permite să se obțină o gamă variată de
tocuri, de la închis la deschis [5].
– Colajul constă în aplicarea în aceeași lucrare a unor elemente eterogene unite
într-o idee plastică. Tehnica colajului solicită imaginați e, creativitate și
deprinderi practice. La realizarea unui colaj, este important să se țină cont de
compabilitatea materialilor folosite, aranjarea compozițională și aplicarea lor
îngrijită [5].
– Urme texturate sunt folos ite pentru a descrie diferite caracteristici de
suprafață și structură. Toate uneltele pentru desenat, permit trasarea a unei
game largi de urme texturate. Acestea sunt mai greu de obținut cu peniță și tuș.
Cea mai largă gamă de urme este obținută cu ajuto rul materialelor de desenat
moi, creta, cărbunele și grafitul.
– Radiere , această metodă, este potrivită pentru lucrările efectuate cu batoanele
de cretă Conté, pastelurile, grafitul și cărbunele, cît și alte materiale cu
pigmenți moi. Radierele sunt excelen te pentru urme texturate și pentru a reduce
din tonuri pe anumite suprafețe [1, 11, 25 ].
– Accente , cu ajutorul radierilor obținem accente sau suprafețe de pată plată.
Radierile din mastic lasă urme mai ușoare, în timp ce radierile din vinil și
plastic las ă urme mai curate și mai tari.
– Tonuri / hașuri Hașurarea este o metodă de aplicare a tonurilor cu linii
paralele. Hașura din mai multe direcții folosește tot linii paralele, dar grupuri
din acestea sunt trasate la un anumit unghi unele față de altele. Tonur ile sunt
construite variind densitatea liniilor. Tehnica poate fi folosită cu orice uneltă.
Pot fi hașuri mîzgălite, punctate și hașuri eliptice ( vezi figura 2.8 ).

33

Figura 2.8 Tipuri tonuri și hașuri

– Compoziție / Regula 1/3
Compoziția este felul în care vă aranjați subiectul și modul în care toate
elementele pozitive și negative din desen lucrează și interacționează unele cu
altele. Culoarea, dimensiunea, spațiul, forma și textura, toate joacă un rol
important în atingerea echilibrului compozițional și trebuie să li se acorde
atenție egală. Una din regulile de bază este regula 1 / 3. Elementele subiectului
sunt așezate pe liniil e trasate sau în apropierea lor [1, 11, 25 ].
– Crochiurile sunt schițe neprelucrate și lejere, care se fac înainte de a începe
desenul, fără a se insista asupra detaliilor.
– Simplificarea formelor Formele tuturor obiectelor, cît de complexe nu ar fi,
pot fi reprezentate printr -o serie de cercuri, conuri, cilindri, cuburi sau alte
forme geometrice simple. Se schițează cu acuratețe aranjamentul, pentru ca
obiectele să stea corect în spațiu și să fie corecte ca mărime.
– Perspectiva simplă Legile perspectivei impun ca toate liniile paralele din orice
plan să se întîlnească într -un punct de fugă. În perspectivele simple cu unul sau
două puncte, acest punct de fugă cade pe linia orizontului. Linia orizontului are
direcție orizontală de -a lungul unghiului de vedere al artistului .

34 – Folosirea ferestrei , atunci cînd vom desena, vom alege formatul desenului. În
mod tradițional sunt două formate, ambele bazate pe dreptunghi. Cînd latura
lungă a dreptunghiului este pe verticală, acest format se numește portret. Cînd
cea mai lungă latură a dreptunghiului e pe orizontală, formatul se numește
peisaj . Ambele sunt folosite în desenul naturii moarte [1, 11, 25 ].

2.3. Etapele și obiectivele în realizarea naturii statice
Într-un studiu după natură, fie că avem ca pretext obiectele unei naturi statice,
fie un portret sau un peisaj, obiectivele p e care le urmărim sunt aceleași:
– paginația și problemele s pecifice de compunere a elementelor
în cadrul dat;
– construcția și proporționarea;
– sugerarea volumului și a spațialității (valorația) [ 25, 39, 46].
Dacă unul dintre aceste obiective nu este rezolvat corect, întreaga lucrare este
compromisă. Astfel, o construcție bună și o valorație sensibilă nu pot masca o
paginație incorectă, iar o paginație bună nu poate ajuta un desen neconstruit. O
paginație bine realizată presupune stabilirea unui raport armonios între mărimea
obiectelor și aceea a suprafeței de hârtie, precum și amplasarea echilibrată a
întregului grup de obiecte în pagină. Desenând obiectele, căutăm să redăm
particularitățile formei și caracterul diferit prin care se remarcă fiecare obiect [46].
Natura statică se execută în cîteva etape :
Compoz iția este etapa fundamentală a unei lucrări, prin care se accentuează
individualitatea pictorului. Orice lucrare plastică începe de la compoziție.
Prin termenul compoziție înțelegem locul de amplasare a obiectelor pe
suprafațe și corelația acestora în natu ră. A reprezenta o compoziție
înseamnă a compune un întreg din mai multe obiecte. Arta de a organiza
expresiv un spațiu necesită cunoștințe temeinice legate de relația dintre
forme, linii structurale, jocul de proporții al obiectelor de pe întreaga
suprafa ță [5, 13 ].

35 Proporționarea formelor , pentru reușita unei compoziții se datorează
modului în care așezăm, organizăm și ordonăm obiectele în vederea
transmiterii unui mesaj. Importanța unei forme se impune prin măsura
dimensiunilor, proporția sa în compoziți e.Varietatea de forme ne permite să
folosim obiectele într -o relație de proporționalitate. Proporționarea
stabilește un dialog între formele apropiate și cele depărtate față de
spectator [5].
Construcția formelor în natura statică este cea mai semnificati vă etapă în
redarea unei lucrări plastice. Pentru a realiza o natură statică echilibrată,
trebuie să respectăm anumite cerințe, ce țin de principiile compoziționale și
de limbajul vizual artistic:
– Construcția volumului fiecărui obiect și a celor parțial ac operite după
regulile perspectivei, redarea caracterului;
– Redarea umbrei și a luminii, folosind oricare din elementele de limbaj
plastic ( punct, linie, formă, pată de culoare);
– Simetria sau asimetria unor forme, sau alte forme neregulate.
Valoarea plastic ă exprimă gradul de luminozitate al culorii sau al
nonculorii, relația dintre deschis și închis, dintre lumină și umbră. Prin
diferențe cantitative de lumină se obține o scară de valori, analogică unei
game cromatice, echivalentă treptelor tonale. Ca și to nul, culoarea este
legată în mod direct cu forma. În cadrul lucrărilor sunt abordate diferite
teme cromatice, cum ar fi contrastul, armonia, gamele, modularea,
suprapunerea grafică, transparența [5].
Finisarea este ultima etapă de executare a u nei compoziț ii statice. Finisarea
se caracterizează prin redarea centrului compozițional. Evidențierea
centrului compoziției naturii statice se execută prin concentrarea,
accentuarea și prelucrarea detaliilor, profilarea contrastului, grafică și alte
mijloace artistic e caracteristice acestui procedeu. Redarea luminii prin
intermediul culorilor deschis -reci și al reflexiilor prin tușe de culoare denotă

36 apariția accentelor compoziționale. Compozițiile cu natură statică sunt
alcătuite din cel puțin două planuri, pentru a evidenția volumetria
obiectelor, perspectiva compoziției și spațiul în care sunt amplasate
obiectele. Obiectele amplasate în prim – plan sunt executate în contrast de
culori, cu o luminozitate sporită, cele din planurile secundare – în culori cu o
luminozi tate mai redusă, în funcție de distanța acestora față de privitor.
Finalizarea lucrării reprezintă verificarea, evidențiind calitatea acesteia,
formulîndu -se o concluzie generală referitoare la compoziția ei artistică și
constructivă [5].
Creionul în n atura statică
Sugerarea volumului cu ajutorul suprafețelor valorate, folosind linia modulată,
se realizează în etape:
1) hașurăm pentru început cu o singură valoare, de intensitate
medie, delimitând zonele mai umbrite de cele luminate.
2) distingem și redăm treptele valorice cele mai importante ale
motivului, ierarhizând contrastele valorice.
3) redăm volumul și spațialitatea, având grijă să păstrăm unitatea suprafețelor
mari de umbră și lumină.
Aceasta presupune subordonarea valorică a suprafețelor mai mici planurilor
mari în care sunt incluse. Volumul și așezarea obiectelor în diferite planuri pot fi
sugerate și printr -un desen liniar, folosind fie linia egală ca grosime, fie linia
modelată, expresivă. L inia expresivă sugerează, prin grosimi d iferite, volumul și
profunzimea [1, 39 ].
Culoarea în natura statică
Contrastul cromatic ia naștere prin juxtapunerea a două sau mai multor culori
care diferă prin intensitate, luminozitate, puritate, întindere etc. Pentru a da expresie
culorilor, contrastele pot fi intensificate (sau ponderate) cu condiția să stabilim între
ele un acord. Acordul cromatic este un mijloc de expresie prin care se creează
raporturi armonice între culori. Mai multe acorduri dau naștere unei armonii;

37 acordurile supuse unei dominante det ermină gama de culoare. Alegerea dominantei
constituie prima treaptă în realizarea armoniei cromatice a unei lucrări. Existența unei
culori dominante în orice gamă dă unitate și o anumită semnificație întregului.
Constatăm că o natură statică poate constit ui și un pretext pentru studiul unei
probleme plastice. Dacă dorim să compunem singuri o natură statică, vom alege
obiectele în raport cu tema plastică, după criterii d e formă sau culoare. Vom alege
culorile obiectelor după principiul culorilor înrudite – calde sau reci – sau după
principiul culorilor contras tante [15, 39, 45].
Etape și obiective de realizare :
După parcurgerea etapelor de paginație și construcție, începem studiul de
culoare în ceea ce privește natura statică. Aplicăm culorile pe suprafețe mari, în
straturi destul de transparente, pentru a mai putea întrezări desenul. Încă din această
etapă de început urmărim acoperirea întregii suprafețe cu pete de culoare, ținând
seama de dominanta aleasă. Stabilim în mare zonele de umbră și lumină. Ne fo losim
de procedeele cunoscute, modelare sau modulare a culorilor, pentru a sugera
volumele obiectelor și spațiul. În redarea culorii obiectelor luăm în considerare
efectele contrastului simultan care se naște lo gic între culori, fiecare proiectându -și
alături complementarea. Astfel, culoarea fiecărui obiect suferă influența culorilor din
jur, atât în umbră, cât și în lumină. Pentru a păstra unitatea cromatică, nu trebuie să
tratăm obiectele în mod separat, ci unele în raport cu altele, menținând lucrarea la
același nivel de lucru, pe toată suprafața, etapă de etapă.
Toate problemele plastice pe care le ridică natura statică în culoare – contraste,
armonii cromatice, ritmuri, volumetrie, spațialitatea culorilor, succesiunea planurilor
în adâncime – vor fi rez olvate privind mereu lucrarea în ansamblu, ca pe un întreg
compozițio nal [11, 39,45 ].

Ca urmare a analizării surselor științifice , referitor la natura statică am
constatat:
 Obiectele pot avea forme:

38 – forme simple, clare, amintind de corpuri geometrice : paralelipiped, cilindru,
sferă, con etc.
– forme compuse, fie concepute de om, fie dezvoltate de natură în mod liber și
imprevizibil – de exemplu, lumea vegetală cu infinitatea sa de forme.
 Putem folosi următoarele unelte și materiale:
• Creioanele , fiind clasificate în funcție de duritatea lor, de la 9H(cel mai dur),
trecînd prin 5H, 4H, 3H, 2H, pînă la H, urmează HB, apoi B, 1B, 2B, 3B, 4B,
5B pînă la 6B(cel mai moale).
• Batoane de grafit sunt versiuni mai groase ale aceleiași mine de grafit ce se
găsește în creioane.
• Cărbunele de desen (care este foarte moale) este potrivit pentru schițele mari,
în tușe groase, dar nu este bun pentru detalii.
• Creioanele pastel de ceară (la fel de moi) nu murdăresc și nu pot fi șterse cu
ușurință. Pentru a obține un e fect deosebit putem răzui o linie sau chiar o parte
dintr -un desen realizat pe hîrtie de foarte bună calitate.
• Creioanele Conté, sub formă de creion sau de batoane solide, se clasifică în
funcție de duritatea pe care o au și se găsesc pe piață în mai multe culori.
• Pastelurile sunt foarte moi și se găsesc într -o gamă largă de culori. Lucrările
realizate cu ajutorul lor sunt chiar „picturi”.
• Tocurile sunt la fel de variate ca și creioanele. Tocurile sunt destinate detaliilor
delicate și hașururilor amănunțite .
• Tocurile cu rezervor ating hîrtia cu mai multă delicatețe decît tocurile care se
înmoaie în tuș și sunt preferate de majoritatea desenatorilor.
• Tușul este și el de mai multe tipuri. Orice tip de tuș sau cerneală poate fi diluat
cu apă, pentru a fi subți at. Tușul este rezistent sau nonrezistent la apă .
• Sunt mai multe tipuri de stilouri: cu vîrf rotund , din fibră, cu vîrf din pîslă
• Pensulele sunt cele mai elastice instrumente de desen. Cea mai mare pensulă cu
vîrf din păr de samur are o tușă foarte delicat ă, iar cu cea mai subțire pensulă se
pot trasa linii la fel de subtile ca acelea date de cele mai fine penițe.

39 • Metode mixte se realizează desenele, folosind mai multe unelte. Desene
realizate în toc și creion, toc și pensulă umezită. Creioanele și Conté nu se
potrivesc bine împreună.
• Hîrtia se alege în funcție de uneltele folosite. Există trei tipuri de suprafețe de
hîrtie. Cea aspră are o suprafață texturată și rugoasă. Se potrivește pentru
lucrări apăsate, în cărbune, în cretă, creioane pastel, batoane de grafit sau
creion. Hîrtia cu suprafață fină este cunoscută ca presată la cald. Este ideală
pentru lucrări în tuș, laviuri și lucrări fine în stilou. Hîrtia cu suprafață fină este
cunoscută ca presată la rece. Hîrtia din acest grup suportă bine aproape ori ce
tip de unealtă și este cea mai ușor de folosit .
 Obiectivele pe care le urmărim în realizarea naturii statice sunt :
– paginația și problemele specifice de compunere a elementelor
în cadrul dat;
– construcția și proporționarea;
– sugerarea volumului și a spațialității (valorația).
 Dacă realizăm o lucrare în natura statică, trebuie să r espectăm toate etapele de
lucru pentru obținerea unei compoziții armonioase.
 Tehnicile de realizare a naturii statice sunt foarte diverse. Tendința omu lui de a
descoperi mereu noi oportunități în rezolvarea unor probleme face ca natura
statică să rămînă la loc de cinste, alături de celelalte genuri de artă.

40 CONCLUZII:
În baza studierii literaturii de specialitate putem specifica asupra faptului că,
până în prezent, nu există o definiție unică a naturii moarte, fundamentată științific.
Natura moartă este un gen al artei plastice, care descrie obiectele din jurul
nostru, ce au o legătură semantică între ele. Acest tip de artă contribuie la dezvolt area
abilitățilo r compoziționale și a culorilor.
Natura moartă ne transmit anumite mesaje și simboluri ale lumii din jurul
nostru. Un pictor adevărat îi dă posibilitatea spectatorilor de a vedea semnificația
secretă a obiectelor din jurul nostru .
Natura st atică își are originea încă din Antichitate, dar ca gen de sine stătător
natura statică începe să se definească în pictura occid entală a secolului al XVII -lea.
Primul său avînt european se datorează pictorului italian Michelangelo Merisi da
Caravaggio. Ce rcetătorul rus I. Kuznețov vorbește despre apariția termenului
stilleven prin anii 1650, dar care se impune abia la mijlocul secolului al XVIII -lea. În
Franța termenul de nature -morte vine din nature reposé care se traduce „viață
liniștită” .
Din secolul al XVIII -lea, natura statică obține tot mai mult un rol secundar,
artiștii fiind interesați, în special, de structura compozițională și de formula cromatică
ale tabloului. În secolele XIX – XX pictorii au îmbogățit genul naturii statice cu noi
tematici și pr ocedee artistice.
Motivele naturii statice, caracteristice pentru arta basarabeană a secolului al
XX-lea reprezintă timpul și preocupările pictorilor din acea perioadă, care au preluat
din arsenalul picturii europene aceleași subiecte, fiind transferate în mediul autohton.
Naturi statice cu flori și ceramică populară, cu păpuși orientale, fiecare motiv,
reflectau anumite mesaje sociale și artistice.
În natura statică, pictorii doreau să reprezinte lumea obiectelor, frumusețea
formelor, culorilor, dimensiuni lor lor, să -și exprime atitudinea față de aceste lucruri.
În secolul XX, „natura moartă era unul dintre cele mai inventive genuri
artistice, atât în ceea ce privește tehnica și subiectul, cât și modul în c are era

41 interpretată” . Natura statică diferă de a lte genuri ale picturii. Motivele naturii statice
diferă de la o perioadă la alta, fiecare etapă stabilindu -și prioritățile și abordările
specifice ale timpurilor în care au fost create.
Desenând după natură, vom porni de la particularitățile formei, fieca re obiect
are o organizare internă sau o structură proprie .
Pentru realizare a unei lucrări în natură moartă, p utem folosi variate unelte și
materiale, cum ar fi: c reioanele, fiind clasificate în funcție de duritatea lor, batoane de
grafit, c ărbunele de desen (care este foarte moale), c reioanele pastel de ceară (la fel
de moi), c reioanele Conté, pastelurile ( sunt foarte moi și se găsesc într -o gamă largă
de culori. Lucrările realizate cu ajutorul lor sunt chiar „picturi” ), tocurile ( sunt la fel
de variate c a și creioanele. Tocurile sunt destinate detaliilor delicate și hașururilor
amănunțite. ), tușul (este și el de mai multe tipuri ), stilourile( variate : cu vîrf rotund,
din fibră, cu vîrf din pîslă ), pensulele sunt cele ma i elastice instrumente de desen .
Lucrările în natură moartă pot fi realizate în tehnica mixtă, într -o lucrare putem
folosi mai multe unelte și procedee de lucru . Desene realizate în toc și creion, toc și
pensulă umezită. Creioanele și Conté nu se potrivesc bine împreună.
Hîrtia se alege în f uncție de uneltele folosite. Există trei tipuri de suprafețe de
hîrtie. Cea aspră are o suprafață texturată și rugoasă. Se potrivește pentru lucrări
apăsate, în cărbune, în cretă, creioane pastel, batoane de grafit sau creion. Hîrtia cu
suprafață fină este cunoscută ca presată la cald. Este ideală pentru lucrări în tuș,
laviuri și lucrări fine în stilou. Hîrtia cu suprafață fină este cunoscută ca presată la
rece. Hîrtia din acest grup suportă bine aproape orice tip de unealtă și este cea mai
ușor de folosit .
Într-un studiu după natură, fie că avem ca pretext obiectele unei naturi statice,
fie un peisaj, obiectivele pe care le urmărim sunt aceleași :
– paginația și problemele specifice de compunere a elementelor
în cadrul dat;
– construcția și proporționarea ;
– sugerarea volumului și a spațialității (valorația).

42 Dacă unul dintre aceste obiective nu este rezolvat corect, întreaga lucrare este
compromisă. Astfel, o construcție bună și o valorație sensibilă nu pot masca o
paginație incorectă, iar o paginație bu nă nu poate ajuta un desen neconstruit.
O paginație bine realizată presupune stabilirea unui raport armonios între
mărimea obiectelor și aceea a suprafeței de hârtie, precum și amplasarea echilibrată a
întregului grup de obiecte în pagină. Desenând obiecte le, căutăm să redăm
particularitățile formei și caracterul diferit prin care se remarcă fiecare obiect .
Dacă realizăm o lucrare în natura statică, trebuie să respectăm toate etapele de
lucru.
Dacă dorim să compunem singuri o natură statică, vom alege obiec tele în
raport cu tema plastică, după criterii de formă sau culoare. Vom alege culorile
obiectelor după principiul culorilor înrudite – calde sau reci – sau după principiul
culorilor contrastante .
Toate problemele plastice pe care le ridică natura statică în culoare – contraste,
armonii cromatice, ritmuri, volumetrie, spațialitatea culorilor, succesiunea planurilor
în adâncime – vor fi rezolvate privind mereu lucrarea în ansamblu, ca pe un întreg
compozițional .
Tehnicile de realizare a naturii statice sunt foarte diverse. Tendința omului de a
descoperi mereu noi oportunități în rezolvarea unor probleme face ca natura statică să
rămînă la loc de cinste, alăt uri de celelalte genuri de artă .

43 BIBLIOGRAFIE:
1. Barber B. Principiile fundamentale ale desenulu i. Curs profesionist complet
pentru artiști. București: Ed. RAO, 2015, 128 p.
2. Barbas E. Creația lui Andrei Sârbu în contextul artei contemporane. În: Arta ,
1997, Chișinău, 1997, p. 84 -90.
3. Brigalda -Barbas E. Evoluția picturii de gen din Republica Moldova. C hișinău:
Ed. Știința, 2002.
4. Byatt A. S. Natura moartă. București: Ed. Nemira, 2008, 700p.
5. Caprian S., Simac A., Mardari O. Metode de realizare a naturii statice în
diverse tehnici: Ghid metodologic. Chișinău: Ed. Universitatea Pedagogică de
Stat „Ion Crean gă”, 2016.
6. Ciobanu C. Arta. Arte vizuale. Chișinău: Ed. Poligraf SRL, 2009.
7. Ciobanu I. Natură statică: Dileme de gen. În: Arta, 2011, p. 138 -143.
8. Ciobanu I. Natură statică cu pești -o amprentă a timpurilor. În: Arta, 2015, p.
146-149.
9. Chicu. A. Dicționar ex plicative la educația plastică. Chișinău: Ed. Cardidact,
2004.
10. Cojocaru V. Vasile Cojocaru. Album. Chișinău:Ed. ARC, 2005, 48p.
11. Cum să desenăm natura statică. Un ghid pas cu pas cu 10 proiecte pentru
începători. Oradea: Ed. Aquila '93, 2008, 79 p.
12. Dicți onar enciclopedic ilustrat: Dicți onar enciclopedic ilustrat. București : Ed.
Meridiane, 1 999, 1808 p.
13. Hadji -Bandalac M., Melnic Sv., Drebot V. Desen, pictură și sculptură. Natură
statică : Îndrumar metodic . Chișinău : Ed. Tehnica – UTM Chișinău , 2013, 54 p.
14. Klee P. Album -antologie București: Ed. Meridiane, București, 1972, 16 p.
15. Lhote A. Tratate despre peisaj și figură. București: Ed. Meridiane, 1969, 117
p.
16. Mihăilescu D. Limba jul culorilor și al formelor. București: Ed. Științ ifică și
Enciclopedică , 198 0.

44 17. Mokan -Vozian L. Natura statică. Îndrumări metodice pentru lecții practice.
Chișinău: Ed. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, 2013.
18. Natură statică. Natură statică, traducere: Simona Chi șvasi. Oradea: Ed. Aquila
'93, 2008, 225 p.
19. Pérez Sánc hez A. E. Pintura espaðola de bodegones y floreros de 1600 a
Goya. Madrid, Ministerio de cultura, 1984.
20. Preda M. Natură statică. Oradea: Ed. Aquila '93, 2008, 256 p.
21. Suhar L. Natura moartă în pictura românească. Iași: Ed. Tehnopress, 2005.
22. Stavilă T. A rta plastică modernă din Basarabia. Chișinău: Ed. Știința, 2000,
159 p.
23. Stavilă T. Auguste Baillayre – 130 ani de la naștere. Chișinău: Ed. Elan
Poligraf, 2009,122 p.
24. Sterling Ch. Natura moartă din antichitate până în zilele noastre. București:
Ed. Me ridiane, 1970.
25. Szunyoghy A. Școala de desen. București: Ed. Aquila 93, 2011, 406 p.
26. Șușală I., Bărbulescu O. Dicționar de artă. Termeni de atelier. București: Ed.
Sigma, 1993 , 300 p .
27. Toma V. Natura moartă. Timișoara, Ed. Histria, 2002.
28. Беджанов Ю.К. И зобразительное и декоративно -прикладное искусство.
Термины и понятия: Учеб. пособие, Майкоп, 1997.
29. Данилова И.Е. Проблема жанров в европейской живописи. М.: Российск.
гос. гуманит. ун-т, 1998.
30. Кузнецов Ю. Западноевропейский натюрморт. Ленинград -Москва,
Советский художник, 1966 , 228 с .
31. Мочалов Л . В перспективе истории. Москва, Советская живопись, 1988.
32. Полевой В. О типологии изобразительного искусства . Советское
искусствознание ’79. В: Искусство , выпуск. 2, Москва , 1980.
33. Федоров -Давыдов А. Русское и с оветское искусство. Москва, Искусство,
1975.

45 34. Aspecte conceptuale ale naturii statice în pictura europeană . Mokan -Vozian L.
UPS „Ion Creangă” . Chișinău. p. 8 -19. [accesat: dec., 2018]. Disponibil pe
Internet: www. dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123 456789/375/p.8 –
19%20Aspecte%20conceptuale%20ale%20naturii%20statice%20%C3%AEn%
20pictura%20europeana.pdf?sequence=1&isAllowed=y
35. Istoria apari ției – Natura moart ă . [accesat : feb., 2019]. Disponibil pe Internet :
www .lucas .broderii .info/istoria -aparitiei -natura -moarta
36. Natura moartă și maeștrii olandezi . [accesat: dec., 2018 ]. Disponibil pe
Internet: www.psihologia -artei.blogspot.com/2009/08/natura -moar ta-si-
maestrii -tarilor -de.html
37. Natură statică. Galerie. [accesat: ian., 2019]. Disponibil pe Internet:
www.brancoveanu.eu/galerie/
38. Natura statică și simbolism deghizat. [accesat: ian., 2019]. Disponibil pe
Internet: www.historia.ro/sectiune/general/a rticol/natura -statica -si-simbolism –
deghizat
39. Natura statică – prezentare generală. [accesat: feb., 2019]. Disponibil pe
Internet: www. scoalacuceas.wordp ress.com/2011/10/19/clasa -a-VIII-a/ natura
statică -prezentare generală
40. Natură statică. [accesat: noiembr ie, 2018]. Disponibil pe Internet:
www.wikipedia.org/wiki/Natură_statică
41. Pablo Picasso . [accesat: dec., 2018]. Disponibil pe Internet:
www .wikipedia.org/wiki/Pablo_Picasso
42. Subiectul operei de artă. Natura moartă. [accesat: ian., 2019]. Disponibil pe
Internet: www: istoria -artei.blogspot.com/2009/07/subiectul -operei -de-arta-
natura -moarta.html
43. Vincent Van Gogh . [accesat: dec. , 2018]. Disponibil pe Internet: www.
wikipedia.org/wiki/Vincent_Van_Gogh

46 44. История развития натюрморта, как жанра живописи. [accesat: mar., 2019].
Disponibil pe Internet: www. infourok.ru/istoriya -razvitiya -natyurm orta-kak-
zhanra -zhivopisi .html
45. Натюрморте с кувшином. [accesat: mar ., 2019]. Disponibil pe Internet:
www. artisthall.ru /zanyatiya -zhivopisyu/natyurmort -s-kuvshinom
46. Натюрморт в разных материалах . [accesat: apr., 2019]. Disponibil pe
Internet: www. artisthall.ru/ zanyatiya -zhivopisyu/ natyurmort -v-raznyx –
materialax
47. Сокольникова Н. М. Мастихин // Краткий словарь художественных
терминов. — Обнинск: «Титул», 1998. — С. 43. — 80 с. [accesat: mar.,
2019]. Disponibil pe Internet: www. wikipedia.org/wiki/Мастихин

47 ANEXE
Anexa 1

PROIECT DIDACTIC

Clasă: VIII
Disciplina: Educ ația plastică
Tema: Natură statică in culoare
Subiectul lecției: Compoziție cu mere
Tipul lecției: Mixtă
Subcompetenț e: Să realizeze un studiu după natură valorific înd o problemă de
culoare.

Obiectivele lecției:
Ob.1 Să utilizeze 2, 3 culori neamesticate pentru a obține o problemă de
culoare.
Ob.2 Să î nsuși ască tema și să explice culorile în compoziția cu mere.
Ob.3 Să mani feste sensibilitatea artistică î n realizare a lucrări i .
Ob.4 Să aprecieze critic și autocriti c lucrările.
Ob.5 Să dezvolte gustul estetic, a me moriei vizuale și stimularea
aptitudinilor de creație .
Ob.6 Să păstreze ordinia și disciplina î n clasă.

Strategii didactice:
Forme de organizare: frontal, individual.
Metode ș i procedee: Conversația, explicația, observația, exercițiul, activitate
indepedentă.

48 Mijloace didactice: Planșe demonstrative, pahar pentru apă, acuarele,
pensule , albume de artă, creion ,coală de desen.

Etapele
lecției
Ob.
Conținutul științific
Strategii didactice
Evalua
-re
Activitatea
învățătorului
Activitatea
elevilor
Mijloace
didactice
Metode
didactice

1.Moment
organiza –
toric

O6
Voi stabili
ordinia și
disciplina în
clasă. Verific
materialele
de lucru.
Salutul de
dimineață,
după care se
face
prezența.
Pregătesc
materialele
și iau
poziția
corespunză
-toare în
bancă.
Eleviii
răspund la
prezență.
Foi de artă,
planșe
demonstrati –
ve, creion,
acuarele,
pensule,
păhar pentru
apă
Conversația
Obser –
varea
sistema
-tică

2.Reactua
-lizarea
cunoștințe
-lor

(Verifica –
rea temei
O6 Le adresez
elevilor
cîteva
întrebări
despre
temele
anterioare:
Ce ați mai
pictat voi la Elevii
răspund la
întrebări.
Conversația

Obser –
varea
sistema
-tică

49 pentru
acasă) educația
plastică?
Voi cere
informații
asupra
lucrărilor,
tehnicilor
efectuate în
orele
anterioare,
asupra
materialelor
folosite și a
tehnicilor de
lucru.

3.
Anunțarea
obiective –
lor și
temei noi
O1
O2 Se anunță
obiectivele
temei.
-Voi anunța
tema:
,,Natură
statică în
culoare”
-Voi preciza
subiectul
lecției:
,,
Compoziție Ascultă și
receptează
tema.

50 cu mere”
apoi le
explic că
prin
așternerea pe
hîrtie a
pensulei
încărcată cu
2, 3 culori
neamesticate
, trebuie să
obțină o
problemă de
culoare.

4. Predare
învățare a
temei noi
O1
O3 Se prezintă
elevilor de
către cadrul
didactic
model de
planșe.
Adresîndu –
le cîteva
întrebări:
Ce văd în
planșele
reprezentate?
Cum este
amplasată în model de
planșe conversația

explicația
demonstrația
lucru
independent
Obser –
varea
sistema
-tică

51 foaie? Ce
culori sunt
folosite?
Cum sunt
obținute ele?
Elevii sunt
îndrumați să
picteze cîte
un st udiu
după natură.
Adresîndu -le
întrebarea
dacă sunt
neclarități la
temă. Elevii
sunt
încurajați.

5.Bilanțul
lecției
O4
O6 Se expun
lucrările
elevilor pe
șevalete sau
pe podea, în
mijlocul
clasei și se
discută cu
întregul
colectiv al
Expun
lucrările
Lucrările
elevilor,
șavalete

52 grupei
modul de
realizare a
rezolvării
temei
propuse
pentru ora
respectivă.
Se
încurajează
elevii să -și
evalueze și
autoevalueze
lucrările. Se
fac aprecieri
generale, se
analizează
modul în
care au fost
atinse
cerințele
temei după
care se
realizează o
corectură
individuală.
Umează
notarea

53 fiecărei
lucrări în
parte.

6. Etapa
finală de
analiză și
de
evaluare
O2
O4
O5 Se face
evaluarea
prin
aprecieri și
note. Se
explică
elevilor
motivul
pentru care
au primit
respectiva
notă și
respectivele
aprecieri.
Se selectează
cele mai
bune lucrări
în vederea
expunerii lor
la sfîrșitul
semestrului
în atelier. Se
anunță tema
pentru acasă.
Se îndiamnă Atenția
elevilor Lucrările
elevilor Conversația
Explicația Evalua
–
rea
lucrări –
lor

auto-
evalua –
re

54 elevii pentru
a-și st rînge
lucrurile
personale.

55 Anexe – Natura statică. Creații proprii
Anexa 2 Natura statică. Pictură în acuarelă ( vezi A. 2.1. și A 2.2 .)

Anexa 2.1 . Natura statică. Pictură în acuarelă . Etapa inițială

Anexa 2.2 . Natura statică. Pictură în acuarelă . Etapa finală

56 Anexa 3 Natura statică în guaș . Tehnica paleta de cuțit ( vezi A. 3.1. și A 3 .2.)

Anexa 3 .1. Natura statică î n guaș . Tehnica paleta de cuțit . Etapa intermediară

57

Anexa 3.2 . Natura statică în guaș . Tehnica paleta de cuțit. Etapa finală

58 Anexa 4 Natura statică în cafea și acuarelă

59 Anexa 5 Natura statică. Tehnica colajului

60 Anexa 6 Natura statică. Tehnici grafice

61 Anexa 7 Natura statică. Tehnica tușului ( vezi A. 7.1. și A 7 .2.)

Anexa 7 .1. Natura statică. Tehnica tușului . Etapa intermediară

Anexa 7.2 . Natura statică. Tehnica tușului . Etapa finală

62
Anexa 8 Aplicație textilă în natura statică

63 Anexa 9 Natura statică. Tehnica graficii și culoare ( vezi A. 9.1., A. 9.2 . și A 9.3 .)

Anexa 9 .1. Natura statică. Tehnica graficii și culoare. Etapa inițială

Anexa 9.2 . Natura statică. Tehnica graficii și culoare. Etapa intermediară

64

Anexa 9.3. Natura statică. Teh nica graficii și cu loare. Etapa finală

Anexa 10 Natura statică. Tehnica graficii și acuarelă ( vezi A. 10.1. și A. 10.2. )

Anexa 10 .1. Natura stat ică. Tehnica graficii și acuarelă . Etapa inițială

65

Anexa 10.2. Natura statică. Tehnica graf icii și acuare lă. Etapa finală

Anexa 11 Natura statică combinată tehnica sanguin ă și pastel ( vezi A. 11.1. , A.
11.2 și A. 11 .3. )

Anexa 11 .1. Desenul liniar al naturii statice

66 Anexa 11 Natura statică combinată tehnica sanguină și pastel ( vezi A. 11.1., A.
11.2 și A. 11.3. )

Anexa 11.2. Etapa interme diară în realizarea naturii statice

Anexa 11.3. Etapa finală în realizarea naturii statice

67 Anexa 12 Natura statică. Tehnica pointilismului ( vezi A. 12.1., și A. 12.2 . )

Anexa 12.1. Natura statică. Tehnica pointilismului . Etapa interme diară

68

Anexa 12.2. Natura statică. Tehnica pointilismului. Etapa finală

69 Anexa 13 Natura statică. Tehnica în tuș