Working paper privind provocările și oportunitățile de dezvoltare a economiei sociale în România 2012 2 Colectiv de a utori Institutul de Cercetare a… [608906]

INCLUSIV -ACTIV -EFICIENT

Working paper privind provocările și oportunitățile
de dezvoltare a economiei sociale în România

2012

2 Colectiv de a utori

Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), Academia Română,
Sorin CACE (coordona tor), co-autor Introducere, I .1, I.2, I.3., I.4., IV
Daniel ARPINTE, autor III.2.
Adriana NEGUȚ, autor II.2.
Flavius MIHALACHE, autor III.4 .
Iulian STĂNESCU, autor III.3.
Simona Maria STĂNESCU , autor I.5, II.1., III.1., co -autor Introducere, IV

Holt România, Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii –
Filiala Iași
Ștefan COJOCARU, co -autor I.1., I.4.
Lucian SFETCU, Holt România, co -autor I.4.

Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio -Economică Catalactica
Andr eia ANTON, co-autor I.2.
Victor NICOLĂESCU, co -autor I.2.

Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”,
Gelu DUMINICĂ, co-autor I.1, I.4.

3 Despre autori

Andreia ANTON este director executiv al Asociației pentru Dezvoltare și
Promov are Socio -Economică Ca talactica și are o experiență solidă în scrierea de cereri
de finanțare, management și implementare. A fost implicată în cele două proiecte
strategice derulate de Asociația Catalactica în domeniul economiei sociale, fiind
manager al proiectului Proactiv – de la marginal la inclusiv (2009 -2012) și expert în
proiectul Integrat – resurse pentru femeile și grupurile roma excluse social (2010 -2013),
având o experiență vastă în managementul proiectelor majore din domeniul
economiei sociale și altor proiecte care vizează grupurile sociale dezavantajate. Cea
mai importantă realizare a Andreiei este obținerea premiului Dimitrie Gusti al
Academiei Române pentru co -coordonarea cărții Economia Socială în România. Două
profiluri regionale (2010). Andreia este, de asemene a, co -coordonator al cărții Economia
socială în Europa (2010). [anonimizat]

Daniel A RPINTE este cercetător principal III în cadrul Institutului de
Cercetare a Calității Vieții, Academia Română și doctor în sociologie cu lucrarea
Tendințe în dezvoltarea sistemului de asistență socială în România. Este autor a
numeroase rapoarte, studii și articole în domeniile politici sociale, asistență socială,
populația roma, economie socială, dezvoltare comun itară și evaluare. Are o
experiență vastă în domeniul evaluării de proiecte, programe sau politici privind
grupurile dezavantajate și serviciile de asistență socială. În domeniul economiei
sociale are o experiență semnificativă fiind coordonator al cercetă rii pentru proiectul
Proactiv – de la marginal la inclusiv și expert în proiectul Integrat – resurse pentru femeile
și grupurile roma excluse social . Este co -coordonator al lucrării Economia socială în
România. Două profiluri regionale (2010) și autor sau coautor al altor câteva volume și
articole despre economia socială. [anonimizat]

4 Sorin C ACE este doctor în sociologie și în economie și cercetător științific II în
cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vi eții, Academia Română. Domeniile sale
de interes sunt statul bunăstării, politicile sociale, ocuparea, populația roma și
economia socială. Printre lucrările recent publicate amintim: Legal și egal pe piața
muncii pentru comunitățile de romi. Diagnoza facto rilor care influențează nivelul de ocupare
la populația de romi din România (co-coordonator, 2010), Economia socială în Europa
(coordonator, 2010), Economia socială în România – două profiluri regionale (coordonator,
2010), Bune practici în economia social ă (coordonator, 2010), Între oportunități și riscuri:
oferta de economie socială în regiunile de dezvoltare București -Ilfov și Sud Est (co-
coordonator, 2011). A fost implicat activ în ambele proiecte de economie socială
implementate de către ICCV și Catala ctica, dar și în calitate de expert sau consultant
în proiecte de economie socială implementate de alte ONG -uri sau instituții publice.
De asemenea, este director al Revistei Europene de Economie Socială.
corsori n@clicknet.ro

Ștefan COJOCARU este profesor asociat la Departamentul de Sociologie și
Asistență Socială, Facultatea de Filosofie și Științe Social –Politice din cadrul
Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și director al Filiale Iași a organizației
Holt România, Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii .
Este promotorul metodelor apreciative în domeniile asistenței sociale,
managementului de caz și supervizării. A publicat numeroase studii și cercetări în
domeniul sociologie i și asistenței sociale, dintre care amintim: Evaluarea programelor
de asistență socială (2010), Social economy in Romania. Preliminary approach . Revista de
cercetare și intervenție socială, 41, (co -autor, 2010) și The Social Economy. An
Integrating Approa ch. Transylvanian Review of Administrative Sciences, 33E (co –
autor, 2011). contact@stefancojocaru.ro

Gelu DUMINICĂ este doctor în sociologie în cadrul Facultății de Sociologie și
Asistență Socială, Univer sitatea din București și absolvent al programului de master

5 Politici sociale europene în cadrul aceleiași facultăți. Gelu este director al Agenției de
Dezvoltare Comunitară „Împreună”. Dintre publicațiile sale recente amintim
Strategia pentru îmbunătățirea situației romilor – vocea comunității (2009), Riscuri și
inechități sociale (2009), O școală pentru toți? (2010) . A participat în calitate de
manager/evaluator/consultant în implementarea a 50 de proiecte și programe
finanțate de EU, WB, UN, Soros, GMF e tc. gelu.duminica@agentiaimpreuna.ro

Adriana NEGUȚ este cercetător științific III în cadrul Institutului de cercetare
a Calității Vieții, Academia Română și doctor în sociologie cu teza Evaluarea
programelor sociale. Principalele domenii de interes sunt evaluarea programelor și
politicilor sociale, politicile de incluziune socială, economia socială și dezvoltarea
comunitară. A fost implicată în proiecte de cercetare asupra grupurilor vulnerabile,
precum și în evaluări ale unor proiecte sociale privind dezvoltarea comunitară și
fondurile structurale. A participat în calitate de expert la derularea cercetărilor
privind economia socială în cadrul proiectelor Proactiv – de la marginal la inclusiv,
Parteneriat pentru ocupare în mediul rural , Diagnoza factorilor care influențează nivelul de
ocupare la populația de romi din România. Este coautor al lucrării Monitorizare și evaluare
în economia socială. Manual de intervenție (2011). adriana.negut@yahoo.com

Flavius MIHALACHE este cercetător științific în ICCV, Academia Română și
doctor în sociologie la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea
București. Domenii de interes: dezvoltare rural ă, sociologia populației, indicatori
sociali. fmihalache@iccv.ro

Victor NICOLĂESCU este coordonator de proiecte în cadrul Asociației pentru
Dezvoltare și Promov are Socio -Economică Catalactica. Victor este doctor în
sociologie (2006) la Universitatea din București. Dintre lucrările sale cele mai recente
amintim: The best practice in social economy in Greece and in other EU member states (co-
autor, 2010), Comparative analysis of the social economy in eigh t EU member states (co-

6 autor, 2011), Cele mai bune practici în sectorul economiei sociale în Grecia și alte state ale
Uniunii Europene (co -autor, 2010 ), Identification of the best social practices and innovations
to improve social through social economy (co-autor, 2011). vic72ro@gmail.com

Lucian SFETCU, Holt România, Fundația de Consultanță și Servicii Sociale
pentru Copii și Familii – Filiala Iași este licențiat în Sociologie și masterand în cadrul
departamentu lui de Sociologie și Asistență Socială din Universității „Alexandru Ioan
Cuza” din Iași. Lucian a participat în ultimii 3 ani în diverse proiecte și cercetări din
sfera incluziunii sociale și a economiei sociale. P rintre p ublicații le recente
menționăm : Incluziunea femeilor și grupurilor roma excluse social paradigma „de jos
în sus”. Bune practici ale economiei sociale (co-coordonator, 2012); Romanian NGO’s
bottom -up approach for women social inclusion (co-autor, 2013). lucian.sfetcu@gmail.com

Iulian Stănescu este doctor în sociologie, cercetător științific III la Institutul de
Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române. Domeniile sale de interes includ
politicile sociale, economia socială, sociologie p olitică. Principalele publicații: coautor
al lucrării Cătălin Zamfir (coord), Raport social al ICCV 2011. România: răspunsuri la
criză , Academia Română, București, 2011; Segmentarea pieței muncii și economia socială
în Simona Stănescu și Sorin Cace, Alt fel de ocupare: cererea de economie socială în
regiunile de dezvoltare București -Ilfov și Sud Est , Expert, București, 2011; coordonator,
împreună cu Cătălin Zamfir și Simona Stănescu al lucrării Raportul social al ICCV
2010, Academia Română, București, 2010; Perspective teoretice privind excluziunea și
incluziunea socială în Cătălin Zamfir, Simona Stanescu, Cosmin Briciu, (coord.), Politici
de incluziune sociala in perioada de criză economică , Expert, București, 2010; Reforma în
România în perioada de tranziț ie în Cătălin Zamfir, Simona Stănescu (coord.),
Enciclopedia dezvoltării sociale , Polirom, Iași, 2007. Teza de doctorat cu titlul Structura
puterii politice din România . Poate fi contactat la adresa stanescu.ic cv@gmail.com .

7 Simona Maria STĂNESCU este cercetător științific III în Institutul de Cercetare
a Calității Vieții (ICCV), Academia Română. Este docto r în sociologie al Universității
București, Facultatea de Sociologie și Asistență So cială cu te za: Redefinirea bunăstării
sociale din perspectiva schimbărilor sub impactul globalizării – Statul bunăstării între supraviețuire,
reformă și integrare europeană . Simona are o experiență solidă în scrierea și implementarea
proiectelor în domeniul social. Domeniile de interes: politica socială, construcție
instituțională și cadru legislativ în domeniul social, drepturile omului și economia
socială. Printre publicații: Aderarea României la Uniunea Europeană: impactul asupra sta –
tului bunăstării românesc (coordonator, 2004), Enciclopedia dezvoltării sociale (co-coord. ,
2007), Politici de incluziune socială în perioada de criză economică (co-coord. , 2010), Raport
de cercetare privind economia socială în România din perspectivă europeană comparată (co-
coord. , 2010) , Profit pentru oameni. Raport de deschidere în cadrul proiectului Modelul
Economiei Sociale în România , (coord. , 2011) Alt fel de ocupare: cererea de economie socială
în regiunile de dezvoltare București -Ilfov și Sud -Est (co-coordonator, 2011), Între
oportunit ăți și riscuri: oferta de economie socială în regiunile de dezvoltare București -Ilfov și
Sud Est (co-coordonator, 2011), De la idee la profit: cum să înființezi o întreprindere socială
în România? – manual de intervenție (co-autor, 2012) simona_vonica@yahoo.com

8 Cuprins
Colectiv de autori ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 2
Listă abrevieri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 10
Listă grafice și tabele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 10
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 11
I. DESCRIEREA PROBLEMEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 13
I.1. Economia socială: între piață și stat ………………………….. ………………………….. ………………….. 13
I.2. Eșecul pieței: rol instituții de economie socială ………………………….. ………………………….. … 15
I.3. Economia socială, suport pentru politicile de ocupare ………………………….. ………………….. 16
I.4. Economia socială și economia locală: o abordare teritorială ………………………….. ………….. 19
I.5. Economia socială și inserția profesională a persoanelor vulnerabile pe piața muncii … 20
II. CONTEXT INTERNAȚIONAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 24
II.1. Principalele reglementări cu privire la economia socială ………………………….. ……………… 24
II.2. Modele alternative de economie socială în Europa ………………………….. ……………………… 26
II.2.1. Modelul anglo -saxon ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 26
II.2.2. Modelul scandinav ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 27
II.2.3. Modelul continental european ………………………….. ………………………….. ………………….. 28
II.2.4. Modelul s ud-european ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 32
II.2.5. Modelul țărilor central și est -europene ………………………….. ………………………….. ……… 34
II.2.6. Tipuri de întreprinderi sociale în Europa ………………………….. ………………………….. ….. 37
II.2.7. Facilități pentru entitățile de economie socială ………………………….. ……………………… 39
III. CONTEXT NAȚIONAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 41
III.1. Cadrul legal și instituțional cu impact asupra economiei sociale ………………………….. … 41
III. 2. Organizațiile non -guvernamentale ………………………….. ………………………….. ……………….. 44
III.2.1. Tendințe și situația actuală ………………………….. ………………………….. ………………………. 44
III.2.2. Direcții de dezvoltare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 48

9 III.3. Societățile co operative de gradul 1 ………………………….. ………………………….. ………………… 54
III.4. Casele de ajutor reciproc ale salariaților și ale pensionarilor ………………………….. ………. 63
III.4.1. Situația generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 63
III.4.2. Casele de ajutor reciproc ale salariaților ………………………….. ………………………….. ….. 66
III.4.3. Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor ………………………….. ………………………….. . 70
III.4.4. Direcții de dezvoltare a caselor de ajutor reciproc în perioada ur mătoare ………… 74
IV. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ………………………….. ……………………….. 81
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 83

10 Listă abrevieri

CARP Casă de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
CARS Casă de Ajutor Reciproc a Salariaților
ES Economie socială
FDSC Fundația Dezvoltării Societății Civile
FSE Fondul Social European
ICCV Institutul de Cercetare a Calității Vieții
SCM Societate Cooperativă Meș teșugărească
MMFPS Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
UE Uniunea Europeană
UPA Unități Protejate Autorizate

Listă grafice și tabele

Grafic 1. Numărul total de societăți co operative din România ………………………….. …….. 57
Grafic 2. Dinamica numărului de salariați din sectorul cooperatist ………………………….. 60
Grafic 3. Dinamica salariului med iu net din sectorul cooperatist ………………………….. … 61
Tabel 1. Distincția case de ajutor reciproc – bănci comericale din perspectiva
beneficiarilor/clienților persoane fizice ………………………….. ………………………….. …………… 64
Grafic 4. Distribuția pe județe a numărului de CARS afiliate UNCARSR ………………… 69
Tabel 2. Distribuția pe județe a CARP -urilor afiliate Federației „Omenia” ………………. 73
Tabel 3. Tipologia dezvoltării caselor de ajutor reciproc / uniunilor de credit ………….. 74
Tabel 4. Puncte tari, puncte slabe, amenințări și oportun ități pentru casele de ajutor
reciproc ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 78

11 Introducere
Prezenta lucrare de cercetare științifică este realizată în cadrul proiectului
INCLUSIV ACTIVE EFFICIENT . Proiectul este finanțat prin programul Parteneriate
în domeni ile prioritare având codul de proiect 1390 și număr contract 261/2012.
Activitățile sunt planificate a se implementa pentru o perioada de 36 de luni (16 iuli e
2012 – 15 iunie 2015). B uget ul total aprobat este de 2.000.000 lei. Autoritatea
contractantă este Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior si a
Cercetarii Stiintifice Universitare (UEFISCSU).
Consorțiul este coordonatot de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia
Română și cuprinde următorii parteneri :
 partener 1: Hol t Romania Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru
Copii și Familii – Filiala Iași
 partener 2: Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio -Economică
Catalactica
 partener 3: Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”

Scopul proiectului este să dezvolte trei servicii care ar crește șansele de acces la
piața muncii a grupurilor vulnerabile prin ocuparea în activități din domeniul
economiei sociale.
Obiectivele proiectului sunt:
1. Identificarea formelor de economie socială care pot contribui la creșterea
accesului pe piața muncii a grupurilor vulnerabile.
2. Dezvoltarea, testarea, validarea si diseminarea unui set de instrumente pentru
inserția pe piața muncii a grupurilor vulnerabile cu ajutorul economiei sociale.
3. Să contribuie la cunoașterea secto rului economiei sociale din România și la
încurajarea abordărilor comparative ale domeniului la nivel național și internațional

Lucrarea corespunde finalizării etapei I Colectarea și analiza datelor statistice.
Conform planului de realizare a actiitățilo r din proiect, etapele următoare includ

12 colectarea și analizadatelo cantitative și calitative, elaborarea raportului de cercetare,
dezvoltarea produselor experimentale și testarea produselor experimentale.
Elaborarea prezentei working paper s-a bazat pe co lectarea de date statistice și analiza
secundară de date.

Obiective
Proiectul INCLUSIV ACTIVE EFFICIENT și -a propus să contribuie la creșterea
accesului grupurilor vulnerabile la piața muncii prin ocuparea forței de muncă în
domeniul economiei sociale (ES). Proiectul va contribui la îndeplinirea de către țara
noastră obiectivelor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene (UE).

Cui se adresează working paper -ul?
Lucrarea este dedicat ă tuturor oamenilor implicați sau interesați de domeniul
ES de la noi din țară : specialiști, experți, mediul de afaceri, mediul academic,
antreprenori, societate civilă, voluntari și nu în ultimul rând toți cei care cred că pot
îmbina activitățile economice cu scopul social.

Structură
Prima parte este dedicată descrierii problematicii ES din perspectiva relației cu
piața și cu statul. A doua parte analizează cadrul internațional cu evidențierea
principalelor reglementări în vigoare și a modelelor naționale de ES. A treia parte
analzează cadrul instituțional și legislativ național cu o analiză a entităților de ES.
Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii și recomandări privind domeniul ES în
general, inserția grupurilor defavorizate în special.

13 I. DESCRIEREA PROBLEMEI

Datele statistice referitoare la România r eflectă decalaje în efortul de atingere a
obiectivelor din Strategia Europa 2020. Astfel, l a nivelul anului 2008, România
înregistra o rată a ocupării de 59% față de 70% stabilit pentru 2020 la nivelul UE. Rata
de angajare a României reprezenta 52,5% față de obiectivul UE de 60%. Angajarea în
cazul persoanelor vârstnice (55 -64 de ani) se situa în țara noastră la o valoare de
43,1% în 2008 față de 50% stabilit pentru 2020.
În acest context, prezentul capitol propune o trecere în revistă a problematicii
economiei sociale în raport cu piața și cu statul, cu politicile de ocupare și cu
problematica specifică inserției profesionale a acelor grupuri care confruntă riscuri
crescute de excluziune socială în general și în special de pe piața muncii.

I.1. Economia socială: între piață și stat

Apariția în dezbaterea publică a economiei sociale este legată de rolul statului
și al pieței în producerea bunăstării, în principal, de abordarea neoliberală de la
mijlocul anilor 70 conform căreia piața are rolul primordial în producerea bunăstării
iar statul are un rol rezidual în promovarea progresului economic și social.
Politicile publice au avut un impact redus asupra șomajului și, de asemenea, în
reducerea inegalităților sociale dovedite prin perpetuarea sărăciei. Capa citatea
economiei de piață a început să fie pusă la îndoială deoarece a generat locuri de
muncă insuficiente, precum și prea multe locuri de muncă prost plătite. Eșecul pieței
a fost evidențiat atât, în ceea ce privește piața forței de muncă cât, și în c eea ce
privește satisfacerea nevoilor cunoscute cât și altora apărute recent.
În acest context, au apărut noi modele de producere a bunăstării în care se
prefigura rolul economiei sociale. Unul dintre acest ea este ceea ce poate fi numit
„model mixt de furn izare a bunăstării", în special în domeniul serviciilor personale și
de îngrijire a sănătății.

14 Acest model evidențiază pluralitatea actorilor implicați în furnizarea
serviciilor bunăstării (de exemplu, familia/gospodăria, statul, sectorul privat, precum
și o gamă largă de organizații voluntare comunitare și locale), dimensiunea locală a
serviciilor de asistență socială, precum rolul de mediator al statului în acest domeniu.
Acest model este dezvoltat de Evers și Wintersberger (1990), în ceea ce ei
denumes c triunghiul bunăstării. Este recunoscut rolul diferiților actori în producerea
bunăstării și se identifică spațiul economic și social în care economia socială
funcționează fiind situată între poli piață, stat și familie/gospodărie. În cadrul acestui
model principiul solidarității este caracteristica de bază a economiei sociale așa cum
sunt acceptate caracteristicile de profit pentru piață, de drepturi pentru stat și de
reciprocitate pentru gospodărie, familie și comunitate.
În acest spațiu există o mare va rietate de organizații la nivel local care oferă o
gamă largă de servicii. Acestea dezvoltă o multiple activități pentru promovarea și
furnizarea bunăstării ca răspuns la efectele adverse ale schimbărilor economice și,
mai ales, prin eforturile colective î n domeniul dezvoltării locale. În legătură cu aceste
instituții se pun întrebări care vizează finanțarea, mecanismele de sprijin și
sustenabilitatea acestora, standardele în furnizarea serviciilor, relațiile cu beneficiarii.
Spațiul în care activează econo mia socială este recunoscut și de faptul că nu
toate aspectele vieții sociale și economice se află între stat și piață. Există o
recunoaștere a diverselor forme de activitate economică și socială, care furnizează
atât bunăstarea individuală cât și bunăstar ea colectivă.
Deși există diferențe de abordare și conceptuale între modelele expuse se
evidențiază ideea de a muta dincolo de piață și stat activitățile de atingere a
obiectivelor în domenii cum ar fi creșterea ocupării forței de muncă, asigurarea
bunăstării și incluziunea socială.
Ambele abordări identifică spațiul în care economia socială poate activa iar
principiul de funcționare al organizațiilor economiei sociale este solidaritatea.

15 I.2. Eșecul pieței: rol instituții de economie socială

În toate documentele de politici publice se recunoaște, în mai mică sau mai
mare măsură, eșecul pieței în producerea bunurilor colective și individuale. Este, de
fapt, rațiunea activităților instituțiilor de economie socială.
Terminologia de eșec al pieței este ut ilizată în analiza economică pentru a
desemna situațiile în care în piețele nereglementate nu reușesc o alocare eficientă sau
optimă a resurselor.
Alocarea suboptimală este legată si de resurselor de muncă și a cele naturale.
De asemenea, apar o serie de nevoi nesatisfăcute într -o varietate de domenii, inclusiv
servicii personale și de îngrijire a sănătății, servicii de educație, serviciile culturale și
cele de timp liber.
Eșecul pieței poate apărea din diferite motive: datorită imperfecțiunile pieței,
externalitățile, bunuri publice. Imperfecțiunile pieței sunt legate, în principal, de rolul
monopolurilor în determinarea prețurilor.
Externalitățile se referă în general la efectele negative și pozitive care apar
pentru firme sau consumatori ca urmare a acți unilor altor firme sau consumatori. Un
exemplu de externalitate negativă este poluarea. Emisiile poluante produse de o
anumită firmă nu prezintă un cost pentru aceea firmă dar aduc costuri suplimentare
în ceea ce privește sănătatea pentru persoanele fizice și societate. Un exemplu de
externalitate pozitivă este participarea persoanelor în activitățile sportive. În acest
caz, costurile și beneficiile sunt legate de consumatori individuali dar beneficiile
apar, de asemenea, pentru societate printr -o reducere potențială a cheltuielilor
publice de sănătate.
În anumite circumstanțe, beneficiile externe sunt foarte răspândite devenind
bunuri publice. Acestea sunt bunuri care au caracteristicile de a fi non -exclusive
(consumul unei persoane nu se reduce cantitatea disponibilă pentru altcineva) și non –
rivale (consumul de către o persoană nu împiedică o altă persoană să consume acel

16 produs sau serviciu). Exemple tipice de bunuri publice se referă la calitatea mediului
și la securitate.
Având în vedere varietatea de f actori care conduc la eșecul pieței este necesar
să identificăm unde organizațiile care activează în economia socială pot juca un rol,
baza pentru acest rol și mecanismele de finanțare corespunzătoare.
În primul rând, o mare varietate de organizații sunt angajate în îmbunătățirea
resurselor de mediu și în activități de conservare. Acestea sunt, în general,
producătoare de bunuri publice, deși în multe cazuri acestea sunt limitate la anumite
localități. Din punct de vedere al finanțării, problema care se pu ne este modul în care
sunt sprijinite în termeni de surse de suport public sau privat. În măsura în care
beneficiile apar, atât pentru persoane fizice, cât, și pentru instituții, important este
modul în care costurile de realizare a acestora pot repartizat e către beneficiari.
În al doilea rând, o mare varietate de organizații sunt implicate în furnizarea
de servicii personale – de îngrijire a copilului, de informare și consiliere, servicii de
after -school, de îngrijire pentru persoanele în vârstă, servicii pentru persoanele cu
handicap. Ceea ce este important este faptul că ca multe dintre aceste servicii sunt
furnizate deoarece anumiți consumatori sunt incapabili să plătească serviciile care
sunt disponibile prin intermediul pieței și de eșecul statului de a le furniza.
În ambele cazuri ideea este aceea de a finanța activitățile pentru aceste
organizații în ceea ce privește combaterea șomajului și a consecințelor acestuia.
Deși există o oportunitate determinată de eșecului pieței pentru dezvoltarea
economi ei sociale și de creștere a resurselor financiare alocate acestor organizații
aceasta s -a realizat, în special, pentru incluziunea pe piața muncii a persoanelor
vulnerabile.

I.3. Economia socială, suport pentru politicile de ocupare

La baza acestei abor dări stă faptul că există o gamă largă de nevoi
nesatisfăcute și alte nevoi noi care nu sunt îndeplinite de către piață sau de stat.

17 Aceste nevoi sunt generate ca urmare a schimbărilor demografice și a stilul de viață
și apar în următoarele domenii: ajutor la domiciliu pentru persoanele în vârstă și
persoanele cu handicap; îngrijirea copiilor și serviciile educaționale aferente; munca
tinerilor și sportul; timp liber și facilități culturale locale.
Esențială este legătura între satisfacerea acestor nevoi n oi și creșterea ocupării
forței de muncă prin intermediul economiei sociale. Satisfacerea acestor nevoi s -a
realizat prin activități legate de cerere – facilități fiscale (reduceri de taxe, credite) și
garanții fiscale dar și de ofertă – acordarea de subve nții pentru a sprijini înființarea și
dezvoltarea întreprinderilor.
La acestea se adaugă sprijinirea întreprinderilor care angajează șomeri precum
și formarea lucrătorilor pentru locuri de muncă noi.

Domenii de creștere a ocupării forței de muncă
A. Serv icii zilnice
Servicii de ajutor la domiciliu
Servicii de îngrijire a copilului
Asistență pentru tinerii aflați în dificultate
Noi tehnologii informaționale și de comunicare

B. Îmbunătățirea condițiilor de locuit
Securitate
Transport public local
Regenerar ea zonelor urbane
Magazine locale

C. Servicii culturale și de petrecere a timpului liber
Turism
Sectorul audiovizual
Patrimoniul Cultural

18 Dezvoltare culturală locală

D. Servicii de mediu
Gestionarea deșeurilor
Managementul a pelor
Protecția și conservarea zonelor naturale
Poluarea mediului înconjurător și monitorizarea ei

O problemă generală care rezultă în ceea ce privește această abordare este
aceea dată de legătura dintre creșterea economică în aceste sectoare și rolul intrării pe
piață a întreprinderi lor mici profitabile și sustenabile.
Este relativ dificil să se determine cât din dezvoltarea acestor sectoare se
datorează investițiilor din sectorul privat, asistenței publice (prin programe de
sprijinire a dezvoltării întreprinderilor sau prin programe specifice pieței forței de
muncă) sau diverselor forme de aranjamente publice, private, al treilea sector.
În consecință, în timp ce aceste sectoare sunt o țintă pentru asistență /
dezvoltarea în ceea ce privește realizarea unui obiectiv de politici publi ce pentru
creșterea ratei ocupării, acestea nu oferă neapărat o bază pentru sprijinirea
dezvoltării economiei sociale.
Un al doilea aspect se referă la acele domenii în care există un nivel
considerabil de activitate economică informală. Aceasta poate lua forma unor
acorduri bazate pe reciprocitate (îngrijirea copilului între membrii familiei sau
prieteni) sau tranzacții financiare în afara economiei formale (gospodărie). În acest
context este neclar dacă dezvoltarea economiei sociale implică înlocuirea act ivităților
de economie informală, cu o formă recunoscută de activitate în economia socială.
Perspectiva politică asociată cu aceasta pune accentul pe necesitatea de a
aborda factorii care împiedică dezvoltarea acestor sectoare. Aceștia includ bariere
juridice, financiare, tehnice, și instituționale. Aceste bariere și schimbările de politici
pe care trebuie să le abordăm sunt similare cu barierele și modificările de politici

19 necesare pentru a sprijini înființarea de întreprinderi mici și intrarea oamenilor î ntr-o
auto -ocupare a forței de muncă. În cele din urmă, este posibil să se susțină că în
cadrul acestei abordări, se realizează succes în ceea ce privește ocuparea forței de
muncă, dar fără un efect semnificativ asupra ratelor corespunzătoare ale șomajului
de lungă durată sau de creștere a economiei sociale.

I.4. Economia socială și economia locală: o abordare teritorială

Această abordare teritorială a ES derivă în mare parte din experiențele care s –
au concentrat într -o varietate de moduri pe dezvoltare economică locală și de
sprijinire într -o manieră inovatoare a procesului de rezolvare a problemelor cu care s –
au confrunat comunitățile .
În acest sens au fost dezvoltate o serie de instrumente utile în stimularea
dezvoltării sociale și economice la nivel local. Conceptele care au fost asociate cu
demers includ consolidarea capacităților locală și parteneriatul , în special cel public –
privat .
În ultimii ani inițiativele de dezvoltare locală pe termen lung și ocuparea
forței de muncă au reflectat asocierea dintre crearea de locuri de muncă, crearea de
întreprinderi și dezvoltarea locală.
Abordarea teritorială este, de asemenea, determinată de tradițiile de
dezvoltare urbană și rurală. În anumite cazuri poate fi asociată cu asistența specifică
menită să stim uleze activitățile economice și sociale în zonele afectate de schimbările
economice.
Identificarea și promovarea inițiativelor de ES inițiate și dezvoltate la nivel
local contribuie la reconsiderarea potențialului local în special în direcția valorificări i
capacității de muncă spre atingerea unor obiective comune de interes local
(Dragătoiu et all, 2011, p. 9)
Nu în ultimul rând analiza inițiativelor de ES promovate la nivel local
evidețiază contribuția acesteia la păstrarea tradițiilor locale. Utilizarea și valorificarea

20 resurselor disponibile la nivel local reprezentă atât un succes în asigurarea surselor
de venit pentru membrii comunității cât și un mod de promovare economică
atractivă pentru potențiali investitori. Asumarea responsabilității pentru rezo lvarea
problemelor locale poate să răspundă eficient prin inițiative sociale în domenii de
activitate adaptate (ex. o întreprindere socială care să asigure îngrijirea copiilor într -o
comunitate rurală cu mame tinere care vor să se întoarcă la muncă, o într eprindere
socială care să ofere locuri de muncă într -o comunitate aflată la mare distanță de oraș
șamd).

I.5. Economia socială și inserția profesională a persoanelor vulnerabile pe piața
muncii

Domeniul ES este adesea confundat cu inserția pe piața mun cii a grupurilor
vulnerabile. A pune semn de egalitate înse amnă limitarea domeniului complex al ES
la doar o parte dintre cei cărora li se adresează. Există fără îndoială o atractivitate
politică în discursul care potențează capacitatea ES de a soluționa a stfel de probleme
sociale, direcție accentuată și de recomandările europene legate de piața muncii în
special în relație cu sistemul de protecție socială . În favoarea acestei idei, „integrarea
grupurilor vulnerabile pe piața muncii și asigurarea serviciilo r suport de integrare
socială în sistem de parteneriat asigură degrevarea sistemului public de asistență
socială” (Dragotoiu, Marinoiu și Stănescu coord., 2011, p. 9).
Am identificat o serie de factori favorizanți care conduc la perpetuarea acestei
stări de confuzie a ES cu angajarea celor care întâmpină dificultăți în accesarea sau
menținerea unui loc de muncă. P e de o parte este vorba despre cunoașt erea
insuficientă a termenului în special în cadrul unor dezbateri privind identificarea
soluțiillor pentru crearea și menț inerea unor noi locuri de muncă. Un alt factor este
specificul activităților prevăzute a se desfășura în proiectele cofinanțate prin Fondul
Social European (FSE). În lipsa unor dezbateri alternative față de domeniul ES, cele
organizate cu cofinanțare FSE respectă specificul proiectelor a căror implementare o

21 susțin, respectiv analizează în ce măsură ES reprezintă o alternativă viabilă față de
angajarea persoanelor defavorizate. Din acest punct de vedere, nu este de mirare că
publicul neaviza t și chiar o parte dintre specialiștii domeniului sociale percep ES ca
un posibil panaceu față de problema angajării grupurilor defavorizate. O situație
aparte o reprezintă includerea femeilor în rândul grupurilor vulnerabile țintă ale
proiectelor FSE. Înt r-un studiu realizat de ICCV în 2011 în două regiuni de dezvoltare
din țară (Sud -Est și București Ilfov) am analizat profilul femeilor angajate în entități
de ES. Nu s -a validat ipoteza feminizării entităților de ES. „Satisfacția femeilor cu
locurile de mu ncă (…) prezintă valori foarte ridicate, în special din motive
nonfinanciare. Femeile împărtășesc percepția că munca într -o entitate de ES are
rezultate în plan social, reușind să ajute într -adevăr oamenii. Pe plan personal,
femeile consideră că un astfe l de loc de muncă oferă dezvoltare profesională,
recunoaștere, succes și satisfacții financiare” (Achimescu, Cace, Stănescu, 2011, p.
196).
În contextul în care statelor membre li s -a recomandat o atenție sporită față de
promovarea ES și a antreprenoriatu lui social, inserția grupurilor vulnerabile pe piața
muncii prin intermediul entităților de ES, în special al întreprinderilor de inserție
reprezintă o soluție viabilă pentru promovarea incluziunii active.
Totuși, r educerea întregului domeniu al ES la pro blematica inserție
profesionale a grupurilor vulnerabile prezintă o serie de riscuri care pot genera efecte
inverse față de cele scontate în seria activităților de promovare a ES .
Un prim risc al acestei abordări o reprezintă eliminarea din domeniul ES al
unor entități care funcționează în România de mai bine de un secol și jumătate. Ne
referim în mod special la situația societăților cooperative de gradul 1 organizate
conform Legii 1/2005 privind organizarea cooperației, la casele de ajutor reciproc ale
salariaților și ale pensionarilor și la cooperativele de credit. Cadrul legislativ actual
de reglementare al modului de organizare și funcționare al acestor entități de ES nu
face referire la inserția grupurilor vulnerabile. Nu exclude acest aspect dar nu îl
precizează explicit ca fiind obligatoriu în înființarea sau funcționarea nici uneia

22 dintre entitățile de ES menționate mai sus . Un efect direct al acestui risc îl reprezintă
dezinteresarea treptată a entităților de ES față de demersurile de promovare și
dezvoltare a domeniului ES masiv susținute prin proiectele FSE recente , inclusiv
legiferarea domeniului ES sau elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung.
Un risc asociat îl reprezintă respingerea sau chiar neparticiparea la activitățile din
proiectele co -finanțate FSE dedicate ES sau antreprenoriatului social.
Alt risc asociat înțelegerii limitative a ES ca inserție a grupurilor vuln erabile îl
reprezintă continuar ea stării de confuzie privind asumarea identitiății de ES de către
entitățile din România. În anii 2009 și chiar 2010 o parte dintre reprezentanții centrali
și locali ai entităților de ES recunoșteau deschis că ei nu c onsideră că aparțin ES.
Oficializarea acestei abordări ar reprezenta un argument în această direcție. Un efect
direct l -ar reprezenta imposibilitatea identificării unui mecanism strategic prin care
entitățile ES să fie identificate, evaluate și montorizate. În li psa acestor informații
specifice , România nu poate oferi decât un număr limitat de date comparative la
nivel euro pean privind amploarea ES la nivel național (număr entități de ES sau date
de natură administrativă) și poate bloca canalele de identificare a nevoile de la nivel
național șamd.
ES este confundată și cu sistemul de asistență socială în ansamblul său. Atât
menționarea în cadrul legii 292/ 2011 a asistenței sociale a asumării responsabilității
guvernamentale pentru elaborarea unei legi a ES și detalierea clasificării grupurilor
vulnerabile în proiectul de lege privind ES lansat în dezbatere de MMFPS în
septembrie 2012 susțin această stare de fapt. Sublinierea angajării „grupurilor
vulnerabile pe piața muncii ca element central al ES (…) este, fără îndoială, unul
dintre elementele constitutive și de maximă importanță ale ES, dar nu putem reduce
întregul dome niu al ES la inserția grupurilor vulnerabile pe piața forței de muncă”
(Stănescu, Neguț, 2012, p. 31). Totodată, o discuție amplă în ultima perioadă este
dedicată situației unităților protejate autorizate care susțin angajarea persoanelor cu
dizabilități ș i posibilitatea că pe baza acestui model să fie definite întreprinderile
sociale de inserție.

23 Accentul corect pe problematica grupurilor vulnerabile în ansamblul abordării
ES la noi în țară are impact și asupra departajării ES față de domeniul asistenței
sociale din punct de vedere al contribuției fiecăreia la rezolvarea problemelor sociale
cu care se confruntă o parte din populație. ES nu face parte din sistemul de asistență
socială deși o parte din beneficiarii diverselor măsuri incluse în sistemul de as istența
socială pot lucra în diferite entități de ES.

24 II. CONTEXT INTERNAȚIONAL

Acest capitol analizează principalele reglementări europene cu impac t asupra
domeniului ES adoptate la nivel european. Sunt subliniate și principalele instituții
europene care au jucat sau continuă să joace un rol în sprijinirea ES la nivel european.
A doua parte prezintă cinci modele europene de ES: modelul anglo -saxon, modelul
scandinav, modelul continental european, modelul sud -european și modelul țărilor
central și est -europene.

II.1. Principalele reglementări cu privire la economia socială

La nivel internațional dar mai ales europe an, nu identificăm o definiție
unanim acceptată a ES ci seturi de definiții și princii c omune respectate de entitățile
de ES (MMFPS, 2010, p. 20). Această situație poate fi interpretată atât ca o cauză cât și
ca un efect al lipsei unei strategii europene de promovare a ES în ciuda interesului
crescut din ultimii ani și recomandărilor constante ale Comisiei Europene adresate
stetelor membre î n direcția promovării ES, în special din perspectiva integrării pe
piața muncii a grupurilor defav orizate .
Totuși, în ultimii ani putem vorbi atât despre eforturi ale statelor membre în
recunoașterea importanței pe care ES o joacă în economie cât și desp re adoptarea
unor reglementări europene cu impact asupra entităților de ES .
În prima categorie, încadrăm recomandările adresate statelor membre de a își
canaliza eforturile naționale pentru promovarea ES. În acest sens, menționăm
adoptarea la nivel europe an a Statului European al Cooperativelor (2003), Actul
privind Întreprinderile Mici și Mijlocii (2008), Actul privind Piața Unică (2011) și
Inițiativa privind antreprenoriatul social (2011). Totuși agenda europeană se
regăsește parțial pe agenda politică r omânească și în dezbaterile publice organizate la
noi în țară (Stănescu et al, 2011, p. 65, Stănescu, Luca, Rusu, 2012,19 -20).

25 Atingerea obiectivelor asumate de statele membre în cadrul Strategiei Europa
2020 depind în mare măsură de valorificarea potenți alului ES de a oferi și păstra
locuri de muncă pentru toți cei iinteresați dar în special pentru grupurile
defavorizate.
În acest sens, în urma lansării I nițiativei privind antreprenoriatul social (2011 )
Consiliul Economic și Social European a subliniat faptul că „întreprinderile sociale
trebuie sprijinite pentru rolul esențial pe care ăl pot îndeplini ca vector de inovare
socială, atât pentru că introduc noi metode de furnizare a servicilor și măsuri de
îmbunătățire acalității vieții indivizilor, cât ș i pentru că favorizează apariția unor noi
produse ce răspund unor noi nevoi ale societății” (CESE, 2012: 2).
În categoria reglementărilor cu impact asupra entităților de ES, subliniem
faptul că la nivel european sunt recunoscute o serie de forme de organ izare specifice
ES: societățile mutale (echivalentul în România pentru casele de ajutor reciproc ale
salariaților și casele de ajutor reciproc ale pensionarilor), societățile cooperative,
asociațiile și fundațiile. Deși au fost depuse eforturi pentru adopt area unor statute
europene pentru fiecare dintre entitățile de ES menționate anterior, acest exercițiu nu
a avut succes. Au fost lansate în dezbatere publică la nivel european dar nu au
întrunit un consens. Singura excepție o reprezintă adoptarea în anul 2 003 a unui
Statut European al Cooperativelor.
Din punct de vedere instituțional nu există un singur actor responsabil pentru
ES la nivel european. Instituțiile care au avut și continuă s ă aibă responsabilități în
acest domeniu sunt: Comisia Europeană, Com itetul Economic și Social European,
Parlamentul European și Consiliul Europei. Probabil dia logul cu reprezentanții
europeni ai entităților de ES ar fi avut o altă dinamică dacă nu se desfi ința în anul
2000 Departamentul pentru economie socială. Acesta func ționase începând cu anul
1989 în cadrul Direcției Generale XXIII. Fără îndoială, prezentarea de către
europarlamentara Patriiz a Toia a R aportului despre ES în 2009 în lucrările organizate
de Parlamentul European a relansat în centrul agendei publice europe ne acest
domeniu căzut ușor în desuetudine.

26
II.2. Modele alternative de economie socială în Europa

Preocupările pentru economia socială nu sunt noi, aceasta reprezentând un
subiect de interes pe parcursul secolului al XIX -lea și fiind o temă prezentă în multe
state europene, precum și în Statele Unite și Canada în anii 80. Revigorarea
interesului pentru economia socială se datorează proliferării unor fenomene precum
șomajul, sau excluziunea socială cauzată de absența prelungită de pe piața muncii,
capacității din ce în ce mai reduse a statului de a reglementa și preveni problemele
generate prin mecanismele pieței și prin urmare, necesității identificării de noi soluții
pentru problemele sociale în vederea unei dezvoltări bazate pe egalitate și justiție
socială.
În ciuda elementelor similare, este dificil să vorbim despre un singur model de
economie socială. Variații în cadrul economiei sociale se pot produce nu numai între
diferite țări, dar și între regiuni diferite. În Europa au fost identificate cinci modele de
ES: modelul anglo -saxon, modelul scandinav, modelul continental european,
modelul sud -european și modelul țărilor central și est -europene. Detaliem în
continuare principalele elemente caracteristice pentru fiecare model în parte cu
exemplificări de la nivel național.

II.2.1. Modelul anglo -saxon

Abordarea anglo -saxonă a economiei sociale se bazează pe conceptul de
organizație non -profit și pe diferențierea întreprinderilor sociale de sectorul privat. În
Marea Britanie , termenul „al treilea secto r” este utilizat frecvent și include sectorul
voluntar, cooperativele, fundațiile și întreprinderile sociale.
Structurile cooperatiste ( cooperative development bodies ) au luat naștere la
începutul anilor '80 ca răspuns la dezindustrializare și la creșter ea rapidă a șomajului.
Guvernele locale de stânga au finanțat proiecte de dezvoltare economică radicale

27 precum agențiile de dezvoltare cooperatiste ca o formă de rezistență la guvernarea
Thatcher. Au existat aproximativ 75 de astfel de agenții de dezvoltar e, acoperind în
principal zone urbane, însă multe dintre ele au fost desființate ca urmare a lipsei
finanțării. Cele care au supraviețuit, prin dezvoltarea capacității antreprenoriale și
diversificarea surselor de finanțare, se focalizează pe scopuri carac teristice
întreprinderilor sociale (DIESIS, 2005).
În 2001 guvernul britanic a creat Social Enterprise Unit în cadrul
Departamentului pentru Comerț și Industrie, iar în 2002 a fost elaborată o strategie
pentru economia socială, revizuită în 2006 și intitu lată Social Enterprise Action Plan –
Scalling New Hights . În 2005 a fost numit un ministru pentru cel de -al treilea sector și
a luat naștere Office of the Third Sector , structură subordonată direct primului
ministru. În iulie 2002 a fost înființată Coaliți a Întreprinderilor Sociale ( Social
Enterprise Coalition ), finanțată de către membri, de către guvern și sponsori, cu accent
pe activitatea de lobby și pe promovarea la nivel politic înalt.
Ca urmare a flexibilității, cooperativele sunt considerate afaceri mai bune: în
Marea Britanie 98% dintre cooperative funcționează și după trei ani de activitate,
spre deosebire de doar 65% dintre afacerile organizate sub altă formă. În perioada de
recesiune economică, în timp ce economia Marii Britanii ia în considerare reducerile,
sectorul cooperativ pare să reacționeze diferit: în perioada 2008 -2011 numărul
cooperativelor a crescut cu 23%, iar în 2011 a crescut cu 8.9%, ajungând la un total de
5933 de unități (Co -operatives UK, 2012).

II.2.2. Modelul scandinav

În cadrul modelului scandinav, cooperativele sunt actori importanți ai
economiei sociale, care pun presiune în sensul atingerii obiectivelor de satisfacere a
nevoilor comunității și promovare a solidarității sociale și a egalității între sexe, și
împreună cu ag ențiile publice creează rețele de servicii

28 În Suedia, există din 1997 un grup de lucru pentru studierea economiei sociale.
Sub titulatura de economie socială sunt încadrate activitățile organizate al căror scop
prioritar îl constituie servirea comunității și ale căror caracteristici de bază sunt
centrarea pe valorile democratice și independența de sectorul public. Dezvoltarea
întreprinderilor sociale de integrare în vederea facilitării trecerii a fost încetinită de
teama beneficiarilor de a rămâne pe o piaț ă a muncii cu status mai scăzut, de teama
că întreprinderile finanțate de stat vor câștiga avantaje competitive față de cele
private și chiar de obstacole în legislația privind achizițiile publice (Spear, 2008).
În Finlanda, termenul „economie socială” nu este clar definit, mai utilizat fiind cel
de „al treilea sector” pentru organizațiile sprijinite prin fonduri publice. Sistemul
cooperatist este puternic integrat în sistemul economic tradițional și, prin urmare,
perceput în foarte mică măsură ca aparțin ând economiei sociale. Întreprinderile
sociale sunt definite ca organizații care pot lua orice formă de organizare aprobată de
ministerul comerțului,care produc bunuri și servicii într -un anumit sector în
încercarea de a obține profit, însă cu condiția ca cel puțin 30% din forța de muncă să
fie formată din persoane cu handicap sau combinație între handicap și șomaj pe
termen lung (legea 1351/2003). În Finlanda nu există încă o politică axată pe
întreprinderi sociale de integrare pe piața muncii ( WISE ), iar politicilor active de
ocupare li s -a acordat destul de puțină atenție și chiar resurse financiare reduse. În
ceea ce privește ocuparea forței de muncă, deficitul de la nivelul politicilor a fost
substituit de proiecte co-finanțate de FSE (DIESIS, 2008a).

II.2.3. Modelul continental european

În Germania, Austria, Franța, Belgia, cooperativele, în calitate de furnizori de
servicii, funcționează în scopul satisfacerii nevoilor sociale, sub controlul statului. De –
a lungul timpului cooperativele s -au dezvolt at și au format federații. În Germania și
Austria se pune accentul pe împuternicirea participanților, motiv pentru care
inițiativele au fost denumite „autoajutorare”. Întreprinderile sociale de integrare pe

29 piața muncii (WISEs – work integration social ent erprises ) din Austria primesc finanțare
principal de la Serviciul Public de Ocupare și de la provinciile federale. În perioada
2007 -2008 acestea au primit finanțare și prin Programul Operațional de Ocupare a
forței de muncă în cadrul priorității privind co mbaterea șomajului.
Belgia are o tradiție bogată în domeniul economiei sociale în sectoare precum
agricultura, finanțele, sportul sau cultura. Conform lui Spear (2008) sectorul de
sănătate și securitate socială este de asemenea bazat pe un parteneriat înt re stat și
societățile mutuale. În Belgia sunt și o serie de centre de cercetare care acoperă varii
aspecte ale economiei sociale. În Belgia, una dintre formele cele mai vechi de
economie socială o reprezintă cooperativele, acestea fiind și certificate. Sp re exemplu,
fondurile mutuale de asigurări de sănătate sunt structurate sub forma cooperativelor
(EU, 2007, p. 31). La nivelul anului 2007, conform datelor furnizate de UE,
aproximativ 50.000 de persoane erau ocupate în domeniul economiei sociale în
Belgia, iar cifra de afaceri anuală se ridică la aproximativ 1 miliard de euro. La
nivelul Belgiei, responsabilitățile privind ocuparea și economia socială sunt împărțite
între guvernele regionale și federale.
În anul 2000, guvernul federal, regiunile Flamandă, Valonă, Bruxelles -ul și
comunitatea vorbitoare de limbă germană au semnat un acord de cooperare privind
economia socială, care urmărește dezvoltarea economiei sociale în Belgia prin co –
finanțarea inițiativelor comunităților și regiunilor. În acest demers, guvernul federal
are rolul de coordonare, dar se recunoaște importanța nivelului local în combaterea
șomajului și a excluziunii sociale (EU, 2007, p. 34)
În 2003 a fost înființat un fond pentru economie socială durabilă cu scopul de a
sprijini întreprinde rile de economie socială prin credite de investiții, împrumuturi și
investiții de capital. În anul 2006 acest fond a sprijinit un număr de 36 de inițiative,
iar în anul următor 46 (Spear, 2008, p 23). În domeniul serviciilor la domiciliu
guvernul federal a inițiat un sistem de vouchere care impune ca utilizatorii să
cumpere vouchere subvenționate de stat înainte de a alege între furnizorii publici,
privați sau de economie socială. Potrivit acestui sistem, utilizatorul individual

30 plătește 7 euro pentru un v oucher, iar furnizorul de servicii primește de la stat 20,28
euro. Diferența este suportată de stat, iar utilizatorul individual își poate deduce cei 7
euro din impozite. Domeniile de activitate în care se practică acest sistem sunt
grădinăritul, transport ul persoanelor cu dizabilități, reparațiile la domiciliu etc.
Conform lui Spear acest sistem a dus la o formalizare mai ridicată a economiei în
sectorul serviciilor la domiciliu și la reducerea fraudei și a evaziunii fiscale. Potrivit
Ministerului Ocupării , cel puțin 80.000 de locuri de muncă au fost create în perioada
2004 -2008 ca urmare a sistemului de vouchere, deși doar 10% dintre acestea au fost
cheltuite în economia socială (Spear, 2008, p. 28).
Datele Uniunii Europene pentru anul 2007 (EU 2007, p 3 4) arată că economia
socială subvenționată în regiunea Flamandă asigură locuri de muncă pentru 25.000
oameni. La această cifră contribuie patru tipuri de entități de economie socială:
întreprinderi de integrare, servicii la nivel de district și de vecinăta te, locuri de
muncă sociale și ateliere protejate.
În categoria întreprinderilor sociale se încadrează acele organizații care după o
perioadă de opt ani dedicată integrării, trece în rândul afacerilor convenționale.
Elementul central al acestui tip de o rganizație îl constituie oferirea de valoarea
adăugată și crearea de locuri de muncă pentru persoanele dezavantajate, care sunt de
cele mai multe ori persoane cu un nivel educațional scăzut. Din punct de vedere
legal, angajații trebuie să aibă cel mult dip lomă de învățământ secundar superior,
persoanele peste 50 de ani sau cele cu dizabilități trebuie să fie în căutarea unui loc de
muncă de șase luni, iar celelalte categorii de peste un an. În ceea ce privește
subvențiile, acestea descresc pe o perioadă de doi ani: pentru întreprinderile mici
subvenția este de 50% din costurile cu salariile pentru primul an și de 30% pe
parcursul celui de -al doilea an. Pentru întreprinderile medii și mari procentele sunt
mai mici (42,5% și 22,5%, respectiv 35% și 15%).
Serviciile la nivel de district sau de vecinătate răspund unei varietăți de nevoi
și pot lua forma serviciilor pentru indivizi sau familii (ajutor la domiciliu, îngrijirea

31 copiilor), a serviciilor colective în cartiere dezavantajate (întreținerea cartierulu i,
protecția mediului, turism) sau chiar a unui mix între cele două.
Locurile de muncă sociale funcționează în diferite sectoare economice pe
principiul general potrivit căruia munca respectivă poate fi prestată de persoane cu
un nivel de educație redus și că activitățile presupun muncă intensă. Astfel de locuri
de muncă sunt frecvente în domenii precum grădinărit, industria ospitalității,
reciclare, călcat etc. Un loc de muncă social primește finanțare atât de la guvernul
federal, cât și de la cel region al. Subvențiile sunt permanente pentru persoanele peste
45 de ani și durează între 2,5 și 5 ani pentru cele mai tinere, cu posibilitatea
prelungirii. Legal este prevăzută necesitatea unui supraveghetor pentru fiecare cinci
angajați (EU 2007, pp. 36 -37).
Atelierele protejate sunt active mai ales în domeniul ambalării produselor
pentru clienți din cadrul economiei convenționale. În ceea ce privește formele de
sprijin, atelierele protejate primesc o anumită sumă forfetară per angajat pentru a
compensa pentru p rofitabilitatea redusă.
Raportul privind „Economia socială din perspectiva incluziunii active:
oportunități de ocupare pentru persoanele excluse de pe piața muncii” (2008)
prezintă și o analiză privind modul în care formele de integrare a persoanelor
dezavantajate diferă în funcție de regiune. Astfel, conform raportului în regiunea
Flamandă sunt întreprinderi sociale de integrare cu puternic caracter comercial care
angajează lucrători capabili să atingă un anumit nivel de productivitate; ateliere
sociale, care se adresează persoanelor care au fost inactive cel puțin cinci ani; centre
care oferă locuri de muncă pe termen lung problemelor cu probleme sociale grave
precum calificarea redusă sau dependența de droguri; ateliere protejate care oferă
slujbe perman ente persoanelor cu dizabilități mentale sau fizice. În regiunea Valonă
și în Bruxelles, pe de altă parte, întâlnim întreprinderi sociale axate pe furnizarea de
slujbe pe termen lung pentru persoanele necalificate sau cu probleme psiho -sociale,
ateliere pr otejate pentru persoanele cu dizabilități și întreprinderi sociale axate pe
formarea profesională a beneficiarilor. Raportul atrage atenția asupra costurilor

32 ridicate pe care le presupun atelierele protejate, spre deosebire formele de economie
socială care oferă subvenții temporare sau care acoperă o perioadă de pregătire
profesională de 1 – 2 ani, ceea ce face ca numărul acestor ateliere să fie mai mare în
regiunea mai bogată a Flandrei.
În Franța, economia socială a fost definită vag în 1980 și mai sp ecific în 1981,
când au fost menționate și tipurile de organizații caracteristice domeniului:
cooperativele, organizațiile mutuale și asociațiile „fundamentate pe principiul
proprietății private, democrației, solidarității și non -profitului” (Cace, 2010, p . 107). Un
concept popular în Franța este cel de „economie socială și solidaritate” care reunește
economia socială tradițională cu noile forme de activitate precum integrarea în
muncă. Activitățile de economie socială în Olanda sunt derulate în principal de
asociații, cooperative, fundații, cunoscute sub numele de sector nonprofit.

II.2.4. Modelul sud -european

În țările mediteraneene, statutul de cooperativă era atribuit organizațiilor care
furnizau serviciile pe care statul nu le putea furniza.
În Italia, cooperativele sociale au apărut în anii 70 în scopuri precum asigurarea
de locuri de muncă pentru cei excluși de pe piața muncii și crearea de servicii pentru
persoane defavorizate, iar rolul acestora este astăzi recunoscut de constituție. De
cealaltă parte, asociațiile mutuale nu sunt foarte bine dezvoltate, iar asociațiile și
fundațiile sunt percepute cel mai adesea ca aparținând celui de -al treilea sector. În
2006 a fost adoptată o lege potrivit căreia categoria întreprinderilor sociale include
„orice organizație privată care are o activitate economică stabilă care produce și
schimbă bunuri și servicii de utilitate socială” și ale cărei activități trebuie să
servească „interesului general.”( EU 2007, p. 10)
Principalele sectoare de activitate ale cooperativelor din Italia sunt vânzarea de
produse alimentare, servicii, construcții și infrastructură, agricultură, pescuit,
industria prelucrătoare, turism, logistică și transport, locuire. Conform legislației în

33 vigoare, fiecare cooperativă trebuie să direcționeze 3% din surplusul său anual către
fondul național pentru dezvoltarea cooperativelor (EU 2007, p 43). Formele de sprijin
primite de cooperative se pot concretiza în anumite servicii (formare juridică,
consultanță, fiscale, administrative), asigu rarea drepturilor cooperativelor de către
mișcările de la nivel național sau alocarea de fonduri pentru înființare.
Un exemplu sugestiv în ceea ce privește răspândirea cooperativelor în Italia îl
Bologna, orașul în care doi din trei cetățeni sunt membri ai unei cooperative și peste
85% dintre serviciile sociale sunt furnizate de cooperative sociale. Peste 75% din
cooperativele din Italia sunt în regiunile Emilia Romagna, Veneto, Lombardia și
Toscana, în prima dintre acestea fiind mai bine de jumătate (EU 2007).
În Portugalia , legea cooperativelor a fost votată în 1998. Legea face referire la
serviciile de educație, asistență medicală, inserție pe piața muncii furnizate de
cooperative, precum și la alte nevoi sociale nereglementate de piață pe care acestea le
îndeplinesc.
În Spania, conceptul de economie socială este cunoscut și bine dezvoltat, iar
categoria organizațiilor economiei sociale cuprinde cooperativele, societățile mutuale,
asociațiile, fundațiile, întreprinderile deținute de către angajați, cen trele speciale de
ocupare, companii de inserție profesională. În Spania inițiativele de integrare pe piața
muncii se bucură în procent important de participarea societății civile, precum și de o
atenție sporită din partea administrației locale. Întreprinde rile sociale de integrare au
fost menționate și în documentele strategice precum Planul Național de Reformă în
1998, 2005 și 2008. Legea 44/2007 din 13 Decembrie privind reglementarea regimului
de lucru în întreprinderile sociale de integrare pe piața mun cii a recunoscut oficial
acest tip de organizație. Raportul DIESIS 2008(a) semnala existența unui număr de
212 astfel de organizații în Spania, incluzând toate formele legale de organizare, care
reunesc un număr de 3550 -3800 de angajați.
În Grecia , de la s fârșitul anilor 90, politicile de ocupare pentru grupurile
vulnerabile s -au orientat către măsurile active, sub influența Strategiei Europene de
Ocupare. Aici întâlnim un tip special de organizație – cooperativa socială cu

34 răspundere limitată ( social coop erative of limited liability) – care are scopul de a integra
persoanele cu probleme de sănătate mentală pe piața muncii și în societate și de a le
satisface, în același timp, nevoile terapeutice.
Un punct de reper important pentru instituționalizarea econ omiei sociale în
Grecia îl constituie adoptarea și implementarea Legii 4019/ 2011, aceasta fiind prima
încercare serioasă în domeniu (Nasioulas, 2011).
Cipru, deși are o serie de politici active de ocupare, este încă la început în ceea
ce privește economi a socială. Trebuie menționată însă tradiția acestei țări în ceea ce
privește parteneriatul dintre stat și al treilea sector în furnizarea serviciilor de
asistență socială (Spera, 2008).
Malta se află la început de drum în ceea ce privește întreprinderile sociale de
integrare pe piața muncii, însă are o istorie în domeniul întreprinderilor sociale, al
cooperativelor. Tentativele de înființare a unor astfel de întreprinderi au eșuat ca
urmare a lipsei suportului financiar, a competențelor inadecvate și a lip sei unui
cadru legal pentru dezvoltarea întreprinderilor. Malta se află în urma altor state
europene precum Polonia, Spania și Italia în ceea ce privește dezvoltarea opțiunilor
de incluziune socială și a cadrului legislativ (DIESIS, 2008a). Un exemplu de
întreprindere de incluziune îl reprezintă cazul Fundației Parteneri Egali ( Equal
Partners Foundation ) care coordonează o cooperativă și oferă servicii de instruire și
integrare în muncă în sectorul agricol pentru persoane cu dizabilități. Aceasta a fost
lansată în 1998 la inițiativa unui grup de familii, fiecare cu un copil cu dizabilități, și a
fost înființată oficial în 1999. Ținând cont de profilul demografic al populației din
Malta, categoria grupurilor vulnerabile include tinerii în situații de risc, pă rinții
singuri, femeile, persoanele cu dizabilități și imigranții.

II.2.5. Modelul țărilor central și est -europene

Dezvoltarea organizațiilor economiei sociale în statele central și est -europene
este încetinită de o serie de factori: înțelegerea limitat ă a rolului acestui tip de

35 organizații pentru dezvoltarea locală și națională, percepția negativă a cooperativelor
prin asociere cu regimul comunist, dependența excesivă a întreprinderilor sociale de
donatori, lipsa cadrului legal de reglementare a coopera tivelor și altor organizații
nonprofit, lipsa de încredere în mișcările de solidaritate, cultura politică predominant
parohială, dificultatea de a mobiliza resursele necesare (J. Defourny, 1999 în S. Cace,
2010, pp.96 -97).
Dezvoltarea economiei sociale în Polonia a fost inegală, organizațiile de profil
provenind predominant din regiunile mai dezvoltate ale țării, din marile orașe. În
Polonia s -au dezvoltat inițiative de cooperative în domenii precum construcțiile de
locuințe, creditarea sau agricultura. Ac estea au fost introduse oficial prin legea
privind cooperativele sociale din 27 aprilie 2004. La nivelul anului 2007, conform
cifrelor UE, sectorul economiei sociale în Polonia, format în principal din asociații și
fundații, reunea un număr de aproximativ 52.000 organizații. Prima cooperativă
socială a fost înregistrată în aprilie 2005 și până la finalul aceluiași an, numărul
acestora ajunsese la aproximativ 40 (EU 2007, p 13).
În Polonia legislația distinge între două tipuri de cooperative: cele care ofe ră
servicii pentru membrii lor și cooperativele de producători care oferă locuri de
muncă plătite membrilor. Prima categorie include cooperativele din domeniile
comercial, procesare, bancar, construcții rezidențiale, activități social -culturale și
socio -educaționale. Cel de -al doilea grup cuprinde cooperative de producători
agricoli, cooperative de producție, cele pentru persoane cu handicap/nevăzătoare,
artizanat, transport, zootehnie, cultivarea plantelor etc. Conform legislației, asociațiile
și fundațiil e, precum și organizațiile religioase sau asociații ale administrației publice
locale, pot obține statutul de organizație de utilitate publică dacă desfășoară activități
benefice pentru publicul larg. Această recunoaștere le oferă organizațiilor o serie de
beneficii printre care scutiri de la plata impozitului pe profit și de la plata impozitului
pe proprietăți, derogări de la plata taxelor pentru actele oficiale și din taxele de
trezorerie. O astfel de organizație poate dobândi dreptul de a folosi propriet ăți ale
statului în condiții preferențiale și se bucură de condiții preferențiale la contractele de

36 închiriere și în utilizarea bunurilor aflate la dispoziția administrației publice (EU
2007, pp. 60 -61).
Legea cooperativelor sociale din Polonia este insp irată de cea din Italia și
conform acesteia cel puțin cinci persoane cu probleme sociale sau cu dizabilități pot
pune bazele unei cooperative sociale pentru reintegrare socială și profesională.
Acestea beneficiază de un capital oferit de guvern și de o sc utire din costurile de
asigurare a muncitorilor în primele 24 de luni.
Ca urmare a impulsurilor din partea inițiativei comunitare EQUAL, în perioada
2005 -2008 în Polonia au fost inițiate proiecte care promovau întreprinderile de
integrare socială pe piața muncii. Sectorul economiei sociale s -a regăsit puternic în
prioritățile FSE pentru perioada 2007 -2013. Conceptul de întreprindere socială de
integrare pe piața muncii s -a dezvoltat predominant ca urmare a influenței externe
(FSE) și a fondurilor naționale (pentru inițiative civice, finanțări de la Ministerul
Muncii și Politicii Sociale. În Polonia a fost înființat Comitetul pentru soluții de
sistem privind economia socială ( Committee for System Solution on Social Economy ) sub
supravegherea primului ministr u. Acest comitet este format din miniștrii
următoarelor structuri: Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Muncii și
Politicii Sociale, Ministerul Economiei și Ministerul Educației. Include și
reprezentanți ai sectorului economiei sociale, autoritățil or locale, confederațiilor de
angajatori și cercetători. Obiectivele acestui comitet sunt elaborarea unei strategii de
dezvoltare a domeniului economiei sociale în Polonia până în 2030, crearea cadrului
legal și a instrumentelor educaționale și financiare pentru dezvoltarea economiei
sociale și pentru creșterea activităților de lobby și a vizibilității domeniului.
În Estonia , sectorul cooperatist este foarte puternic, cooperativele din domeniul
construcției de locuințe constituindu -se chiar într -o uniune; un procent important
(55%) al populației locuiește în locuințele construite de către aceste cooperative.
În Cehia, categoria grupurilor vulnerabile include părinții cu copii mici, foști
deținuți, șomerii pe termen lung, persoanele cu dizabilități și foș tii dependenți de
droguri și alcool. Deși cooperativele au o istorie de peste 150 de ani în această țară,

37 ele nu sunt considerate organizații de ajutorare, care să satisfacă nevoile sociale și
economice ale membrilor, în special ca urmare a legăturilor pu ternice cu guvernarea.
Din 2000 a început o reformă în acest sens și Uniunea Cooperativelor Producătorilor
Cehi și -a manifestat interesul pentru dezvoltarea de cooperative sociale municipale
pentru persoanele dezavantajate (Spear, 2008).
În Slovenia , asemenea altor state central și est europene, dezvoltarea economiei
sociale a fost încetinită de restructurarea economică și de necesitatea reformării
structurii cooperatiste tradiționale. Conceptele „economie socială” și „antreprenoriat
social” au avut de suf erit de pe urma asocierii cu termenul „social”, care este asociat
cu fostul regim comunist.
Maria Jeliazkova (2004) subliniază faptul că strategiile de supraviețuire ale
grupurilor vulnerabile în Bulgaria cel mai frecvent utilizate sunt plasa de siguran ță a
politicii sociale, migrația sau economia gri și neagră. Economia socială ar constitui o
altă formă de a face față riscurilor și crizei, însă dezvoltarea ONG -urilor și a
cooperativelor, entitățile semnificative pentru domeniu, a întâmpinat dificultăți
importante în procesul de adaptare a țării la economia de piață. Conform estimărilor,
în Bulgaria erau înregistrate aproximativ 10.000 ONG -uri, dintre care o treime cu
scop social. În ceea ce privește cooperativele, figurau 6500 de unități înregistrate,
majoritatea fiind cooperative rurale. În același timp, autoarea remarcă oportunitățile
reduse pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și necesitatea
unei strategii pentru ocuparea acestei categorii vulnerabile care să cuprindă aspecte
precum protecția muncii lor, producția subvenționată și protejată, un cadru normativ
specific cu scutiri de taxe, precum și angajamente ferme ale statului în domeniu.

II.2.6. Tipuri de întreprinderi sociale în Europa

În ultimii ani, întreprinderile de economie socială s -au dovedit mai eficiente în
integrarea persoanelor dezavantajate decât politicile active de ocupare. Sectorul
economiei sociale s -a dezvoltat ca urmare a nevoii de a găsi soluții inovative la

38 problemele sociale și de a contribui la integ rarea pe piața muncii a persoanelor
vulnerabile. În Europa, programele publice de ocupare s -au deschis treptat către
organizațiile celui de -al treilea sector, denumite întreprinderi sociale de integrare pe
piața muncii, care combină adesea abordarea econom ică și dezvoltarea de capacități,
oferind în același timp slujbe plătite și pregătire profesională (Spear, 2008).
Aceste organizații au fost clasificate în funcție de modalitățile de integrare și de
subvențiile oferite, Spear (2008) menționând patru model e principale de integrare
identificate în Europa:
1. Ocuparea temporară sau de tranziție, caracterizată prin slujbe și
subvenții temporare. Organizațiile din această categorie acționează cu scopul de a
oferi persoanelor dezavantajate o experiență de bază și p regătire profesională la locul
de muncă. Combinând cele două componente, organizațiile urmăresc îmbunătățirea
competențelor personale, sociale și profesionale ale participanților în vederea
integrării acestora pe piața muncii.
2. Crearea de slujbe permanent e auto -finanțate, caracterizată prin slujbe
permanente și subvenții temporare. Scopul acestor organizații este de a crea slujbe
stabile și sustenabile economic pentru persoanele dezavantajate. Subvențiile sunt
folosite în prima fază pentru a compensa lipsa productivității și reduse sau eliminate
după etapa de pregătire profesională sau pe măsură ce angajații devin competitivi și
organizați îi poate remunera din resurse proprii. Activitățile de integrare de acest tip
sunt cel mai adecvate pentru persoanele care pot depăși starea de vulnerabilitate și
pot deveni competitive pe piața muncii.
3. Integrarea cu subvenții permanente este dedicată angajării grupurilor
foarte dezavantajate – persoane cu dizabilități mentale sau fizice sau cu probleme
sociale majore a c ăror angajare pe termen mediu ar fi dificilă. Aceste organizații oferă
locuri de muncă stabile, subvenționate de autoritățile publice; este cazul atelierelor
protejate din Portugalia, Suedia sau Irlanda. În ceea ce privește beneficiarii, doar un
număr redu s dintre aceștia dobândește competențele necesare angajării pe piața
liberă a muncii.

39 4. Socializarea prin muncă constituie o altă direcție spre care se pot
concentra eforturile întreprinderilor de integrare. Organizațiile de acest tip lucrează
cel mai frecv ent cu persoane cu probleme sociale grave (alcoolism, dependență de
droguri, foști condamnați) și persoane cu dizabilități fizice sau mentale grave.
Activitatea de producție este subvenționată și de cele mai multe ori, muncitorii nu
primesc salariu în virt utea unui contract standard de muncă, ci beneficiază de o
alocație sau de cazare și masă gratuită. Exemple de astfel de organizații sunt
întreprinderile belgiene din domeniul colectării și reciclării deșeurilor care lucrează
cu indivizi cu probleme sociale grave sau centrele comunale din Spania care oferă
terapie și servicii sociale și personale persoanelor cu dizabilități severe.

În timp ce Franța și Germania se concentrează asupra ocupării tranzitorii, Belgia
și Irlanda fac eforturi pentru ocuparea pe termen lung. Deși, în cele mai multe cazuri,
întreprinderile se axează pe un singur tip de integrare, există și situații în care
măsurile privind ocuparea tranzitorie sunt combinate cu furnizarea de slujbe
permanente. Acesta este cazul cooperativelor socia le de tip B din Italia și al
întreprinderilor de vecinătate din Franța (Spear, 2008, p. 16).

II.2.7. Facilități pentru entitățile de economie socială

Din punct de vedere legal, se remarcă faptul că nu toate formele de economie
socială sunt recunos cute în aceeași măsură în statele membre UE. Anumite țări
precum Danemarca, Cehia sau Marea Britanie nu au o legislație privind
cooperativele, deși dispun de legi pentru tipuri specifice de cooperative precum
cooperativele de locuințe în Danemarca sau cele de c redit în Marea Britanie și Cehia.
La polul opus se situează țări precum Spania, Italia sau Franța în care se poate vorbi
chiar despre o inflație legislativă.
În ceea ce privește cadrul instituțional , o parte dintre statele europene au
organisme la nivel înalte cu responsabilități explicite privind economia socială. Este

40 vorba despre Secretariatul de Stat pentru Dezvoltare Durabilă și Economie Socială
(Belgia), Direcția Generală de Economie Socială din cadrul Ministerului Muncii
(Spania), Delegația Intermi nisterială pentru Inovație, Experimentare Socială și
Economie Socială (Franța), Unitatea de Economie Socială – FAS (Irlanda), Direcția
generală pentru cooperative din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice (Italia)
sau Unitatea pentru Economie Socială din cadrul Cabinetului Primului Ministru
(Marea Britanie) (CIRIEC 2009).
Formele de economie socială beneficiază de tratamente preferențiale în ceea ce
privește plata taxelor . De cele mai multe ori, beneficiile fiscale sunt mai abundente
pentru asociații si fundații. Asemenea reglementări au fost adoptate în Spania, Italia
sau Germania. Conform raportului CIRIEC, multe țări nu extind sistemele speciale de
taxare și asupra cooperativelor (spre exemplu, în Grecia sistemul se aplică doar
cooperativelor agrico le) (CIRIEC 2009). În Olanda, municipalitatea joacă un rol
coordonator în reintegrarea persoanelor fără loc de muncă. Beneficiile acordate
întreprinderilor sociale pentru reintegrare pot include compensarea costurilor de
formare, subvenții salariale pentru angajatori pentru a compensa costurile pentru
șomerii pe termen lung sau prime pentru angajatori și clienți.

41 III. CONTEXT NAȚIONAL

Prima parte din prezentul capitol trece în revistă cadrul legal și instituțional cu
impact asupra domeniului ES. A doua p arte este dedicată analzei entităților de ES.
Din ansamblul tuturor formelor de organizare specifice ES la noi în țară, am selectat
pe cele ma reprezentative atât din punct de vedere al relgmentărilor de înființare și
funcționare versus respectarea princip iilor ES recunoscute la nivel internațional cât și
din punct de vedere al amplorii la nivel național și al relevanței pentru analiza
inserției profesionale a grupurilor vulnerabile. Capitolul oferă analize orientate
asupra organizațiilor non -guvernamentale , a societăților cooperative de gradul 1
relgmentate conform legii 1/ 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și,
nu în ultimul rând, casele de ajutor reciproc ale salariaților și casele de ajutor reciproc
ale pensionarilor.

III.1. Cadrul legal și instituțional cu impact asupra economiei sociale

În România nu există un cadru legislativ în vigoare cu referire exclusivă la
domeniul ES dar sunt reglementare entitățile de ES. Din acest punct de vedere,
cadrul legislativ actual oferă posibilitat ea de înființare, organizare și funcționare a
entităților de ES. Analiza comparativă a diferitelor tipuri de entități de ES la noi în
țară permite evidențierea diferențelor și asemănărilor din punct de vedere al
documentelor pentru înființare, al proceduri i de înființare, al obiectului de activitate,
al capitalului social sau, după caz a patromoniului (Stănescu, Neguț, 2012, pp. 117 –
122). Raritattea unor astfel de studii comparative expune antreprenorul social la o
serie de dificultăți în ceea ce privește o pțiunea pentru a formă de organizare juridică
sau alta cu efecte pe termen lung asupra capacității de a răspunde obiectivelor sociale
și economice în paralel cu cele birocratice.
Din punct de vedere al funcționării entităților de ES, un studiu realizat în 2011 la
nivelul a două regiuni de dezvoltare (Sud -Est și București -Ilfov) a pus în evidență o

42 percepție a cadrului legislativ ca mai degrabă eficace decât ineficace de către
managerii entităților de ES și de către angajați. Totuți, privind mai în detaliu, cei care
muncesc în CAR -uri se declară mai mulțumiți de reglementările juridice actuale
comparativ cu cei din societăți cooperative și din ONG -uri. (Cace, Stănescu, 2011, pp.
61, 68). Reglementările privind organizarea și funcționarea fiecăreia dintre ent itățțil e
de ES1 au fost cel mai puternic resimțite în cazul societăților cooperative de gradul 1
conform Legii 1/ 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației. Per ansamblu,
„cadrul legislativ actual este prațial adaptat nevoilor curente ale entită ților de ES”
(Stănescu, 2012, p. 17). Principalele recomandări de îmbunătățire a cadrului legal în
opinia celor implicați în ES sunt „măsurile de sprijin financiar, susținerea din partea
factorilor decidenți, includerea în legislație și promovarea domeniul ui ES” (Cace,
Stănescu, 2011, p. 68).
În contextul implementării proiectelor cofinanțate prin FSE, interesul față de
domeniul ES a crescut. În plan european a fost adoptată Inițiativa privind
antreprenoriatului în timp ce pe plan național, în ultimii doi o ani au fost lansate în
dezbatere trei proiecte legislative: privind antreprenoriatul social (iulie 2011) și ES
(decembrie 2011 și septembrie 2012). Agenda legislativă a Guvernului prevedea încă
de anul trecut adoptarea legii privind ES. Criticile repreze ntanților ES față de
proiectul lansat la finalul anului 2011 au condus la revizuireaa proiectului și
relansarea în toamna anului 2012. Principala nemulțumire a entităților de ES a
reprezentat -o accentul pus pe problematica grupurilor vulnerabile în raport cu
mecanismele de recunoaștere a ES în general.
Formele de organizare specifice ES la nivel internațional sunt cooperativele,
organizațiile mutuale (echivalentul în România al caselor de ajutor reciproc) și
fundațiile și asociațiile. Acestora li se adaugă întreprinderile sociale.

1 Au fost analizate impactul adoptării Legii 1/ 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației în cazul
societăților cooperative de gradul 1, Ordonanța d e Urgență 68/ 2008 privind serviciile sociale în cazul ONG –
urilor și adoptarea legii 93/ 2009 privind instituțiile financiare nebancare în cazul respondenților din case de
ajutor reciproc ale salariaților și case de ajutor reciproc ale pensionarilor

43 „În conformitate cu principiile ES recunoscute la nivel european și ținând cont de
reglementările legislative în vigoare la noi în țară, entitățile de ES di n România sunt:
organizații non profit care desfășoară activități economic e, indiferent de domeniul de
activitate, organizațiile nonprofit organizate sub forma caselor de ajutor reciproc ale
pensionarilor și aale salariaților, cooperativele de credit, societățile cooperative de
gradul 1 reglemenntare prin Legea 1/2005 ”. Pe lângă acestea, în România
funcționează forme generale de organizar e relevante pentru ES (unități protejate
autorizate, întreprinderi și microîntreprinderi, societăți comerciale și instituții
financiare nebancare) (MMFPS, 2010: 38 -39) și forme de organizare asem ănătoare
celor din ES „dar care nu îndeplinesc cumulativ principiile acceptate la nivel UE (…):
persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale”
(idem: 40).
Din punct de vedere al construcției instituționale, nu există în acest moment în
România o instituție publică centrală responsabilă pentru entitățile de ES. Ținând
cont de independența celui de al treilea sector față de domeniul public, vorbim mai
degrabă de instituții a căror activitate are impact asupra entitățilo r de ES. Urmând
clasificarea prezentată mai sus, MMFPS gestionează o parte din fondurile destnate
organizațiilor non -profit. Cooperativele de credit, CARP -urile și CARS -urile în
calitate de IFN -uri trimit constant situațiile financiare către BNR. În cazul societăților
cooperative de gradul 1, interesele celor meșteșugărești și de consum sunt
reprezentate în cadrul Consiliului Cooperației din cadrul AIPPIMM, Ministerul
Economiei și Mediului de Afaceri în timp ce societățile cooperative agricole
colaborează cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile.

44 III. 2. Organizațiile non-guvernamentale

III.2.1. Tendințe și situația actuală

ONG -urile au beneficiat de un cadrul legal încă din 1924, însă au fost practic
desființate în perioada regimului comunis t. Pentru sectorul non -guvernamental, 1990
a însemnat startul unui proces rapid al dezvoltării. Cu un total de 62.000 de ONG -uri,
dintre care aproximativ o treime active, (estimare FDSC, 2010), sectorul
neguvernamental a avut o evoluție dinamică în ultimii 22 ani, influențată major de
suportul finanțatorilor externi. Un aspect important al sectorului neguvernamental
este prezența predominant urbană, aproximativ 87% dintre ONG -uri fiind
înregistrate și având activitate în mediul urban (FDSC, 2010). De asemen ea, sectorul
non-guvernamental își concentrează activitatea la nivelul Regiunilor de dezvoltare
București -Ilfov, Sud -Muntenia, Nord -Vest, Vest și Centru, în vreme ce la nivelul
celorlalte regiuni prezența ONG -urilor este semnificativ mai redusă.
Studiile realizate anterior în 4 regiuni2 confirmă faptul că ONG -urile o
dependență ridicată de finanțările europene. Ponderea altor surse de finanțare, în
special a celor din activități economice este redusă. De asemenea, un număr relativ
restrâns de ONG -uri au indicat că au generat venituri proprii. În aceste condiții,
putem estima că sectorul neguvernamental este vulnerabil, mai ales în regiunea
București -Ilfov, unde creșterea semnificativă din ultimii ani a fost susținută de
fondurile europene atrase. Evoluția abruptă a ultimilor ani poate afecta
sustenabilitatea dezvoltării sectorului, în lipsa unor alternative pentru obținerea
veniturilor.

2 Cercetare de teren realizată în cadrul proiectului „INTEGRAT –Resurse pentru femeile si grupurile
Roma excluse social, care a cuprins regiunile de dezvoltare București -Ilfov și Sud -Est și cercetarea
efectuată în 2010 în cadrul proiectului PROACTIV – De la mar ginal la incluziv, implementat în regiunile
Sud Muntenia și Sud -Vest Oltenia. Datele celor două cercetări sunt comparabile, instrumentele de
lucru fiind similare.

45 Structura bugetelor ONG -urilor indică un profil mai degrabă instabil, având în
vedere variațiile mari ale bugetelor de la un an la altul. Ponderea surselor de
finanțare stabile este redusă, un aport semnificativ în structura veniturilor avându -l
finanțările pe bază de proiecte. Legislația în vigoare nu asigură facilități pentru
angajații din domeniul social, motiv pentru car e costurile pentru resurse umane au o
pondere semnificativă în bugetul acestora. În condițiile în care un ONG își asigură
resursele pe baza finanțărilor din proiecte este dificilă păstrarea angajaților în lipsa
continuității finanțărilor. Povara taxării ex cesive a muncii are un impact direct și
asupra activităților de economie socială care vizează integrarea pe piața muncii a
persoanelor aparținând grupurilor dezavantajate. Costurile cu forța de muncă sunt în
acest caz semnificativ mai mari decât în cazul a ctivităților economice similare, dar
orientate către obținerea de profit, din cauza investițiilor mai mari în pregătirea forței
de muncă.
Comparativ cu celelalte două tipuri de structuri din domeniul economiei
sociale, cooperativele și CAR -urile, ONG -urile au cel mai bun potențial de a dezvolta
activități economice care să genereze resurse pentru a sprijini în mod direct crearea și
susținerea de servicii sociale pentru grupurile dezavantajate. Însă, sistemul
neguvernamental este expus unor riscuri semnifica tive generate de schimbările
semnificative ale surselor de finanțare. Studiile anterioare (Arpinte, 2008, 2009; Cace
2006, 2010) argumentează accentuarea unor factori de risc pentru ONG -urile care nu
au capacitatea de a atrage fonduri europene structurale. De asemenea, ONG -urile
care implementează în prezent proiecte finanțate din fondurile structurale (Arpinte,
Baboi, 2009) indică o serie de dificultăți care reduc semnificativ potențialul acestor
fonduri de a sprijini un proces sustenabil de dezvoltare org anizațională.
Stimularea dezvoltării de activități economice la nivelul sectorului ONG este
imperativă considerând rolul semnificativ al acestora în furnizarea de suport pentru
grupurile dezavantajate. Există deja un volum important de inițiative pentru
activități generatoare de venit, însă insuficient exploatate sau cu șanse reduse de a
deveni sustenabile. În studiile de caz realizate în cele două regiuni au fost identificate

46 activități economice cu un rol important pentru reintegrarea grupurilor vulnerab ile,
în special a persoanelor cu handicap sau a tinerilor care părăsesc centrele de
plasament. Dificultățile menționate de către ONG -uri în gestionarea acestor activități
și reglementările actuale descurajează astfel de inițiative și blochează încercările de a
iniția un proces de dezvoltare a economiei sociale.
Deși sectorul neguvernamental nu are un rol clar definit în comparație cu alte
state, ONG -urile din România și -au consolidat rolul de furnizori de servicii în
domeniul asistenței sociale. În 2010, jumătate din totalul furnizorilor de servicii de
asistență socială era reprezentat de către ONG -uri, dintre care 62% funcționau în
mediul urban. Din totalul serviciilor acreditate în 2010 (7776 servicii) aproape
jumătate erau furnizate la nivelul ONG -urilor, cele mai multe în domeniul protecției
copilului, serviciilor de îngrijire la domiciliu sau a celor de asigurare a mijloacelor de
subzistență pentru diverse categorii vulnerabile (ex. cantină socială).
ONG -urile încep, de asemenea, să aibă un rol din c e în ce mai important în
formularea de politici publice sau elaborarea de acte normative relevante. Inițiative
legislative importante din domeniul social au fost, în ultimii ani, propuse, susținute
sau ajustate semnificativ de către reprezentanți ai sector ului neguvernamental. Rolul
în creștere a sectorului neguvernamental în procesul politicilor publice este o
consecință evidentă a consolidării imaginii sectorului și a creșterii expertizei. De
asemenea, se remarcă o accentuare a coalizării ONG -urilor și a mobilizării rapide a
acestora pentru a influența decizia la nivelul instituțiilor publice. Numai în perioada
2003 -2007, a crescut de peste 5 ori numărul intervențiilor din partea reprezentanților
ONG -urilor pentru actele normative aflate în dezbatere publi că.
Însă, există o serie de puncte vulnerabile ale sectorului nonguvernamental care
afectează semnificativ capacitatea acestuia de a dezvolta servicii pentru grupurile
sociale vulnerabile sau de a promova politici publice pentru protecția acestora.
Dependența de finanțările externe. Numai un număr restrâns de organizații
au parteneriate strategice cu finanțatori externi pe termen mediu sau lung care le
asigură o parte din cheltuielile curente (administrative, parte din cheltuielile de

47 personal). În aceas tă categorie putem include și organizațiile religioase cu finanțări
constante de la persoane fizice sau juridice private. Marea majoritate a organizațiilor
este însă dependentă de granturile externe ceea ce le obligă să furnizeze servicii sub
forma proiect elor și nu a programelor. Lipsa unor forme de finanțare pe termen lung
nu permite dezvoltarea unor servicii cu caracter permanent. Generarea de venituri
din activități economice este un aspect deficitar și slab încurajat de legislația actuală.
Statul nu of eră forme de suport adecvate pentru finanțarea activităților curente ale
ONG -urilor. Astfel, asigurarea sustenabilității și continuității serviciilor devine
dificilă după încetarea finanțării și cel mai adesea acestea sunt transferate către
instituții publ ice sau menținute în parteneriat cu autoritățile locale sau furnizori
publici de servicii. Retragerea treptată a finanțatorilor internaționali nu a fost
compensată de diversificarea surselor de finanțare la nivel național. La nivelul anilor
2008 -2009 cea m ai importantă sursă de finanțare pentru mai mult de o treime dintre
ONG -uri erau finanțatorii internaționali.
Suport insuficient din partea statului. Suportul din partea statutului are o
pondere nesemnificativă în volumul total de fonduri utilizate de ONG -uri. Nu au
fost create încă mecanisme funcționale care să atenueze efectele diminuării
finanțărilor externe tradiționale sau a fluctuațiilor acestora. Finanțările în baza legii
34/98 sunt rareori acordate din bugetele locale, iar de la bugetul de stat (în cazul în
care organizația are beneficiari din două sau mai multe județe) alocația maximă per
beneficiar nu poate acoperi decât o mică parte din costuri. Facilitatea statutului de
utilitate publică, reglementată din 2000, a fost utilizată mai degrabă ca in strument
electoral, dovadă faptul că în cei 10 ani, două treimi din totalul ONG -urilor de
utilitate publică au primit recunoaștere în anii electorali (2004 și 2008).
Inconstanța disponibilității resurselor pentru sectorul ONG are consecințe
semnificative în menținerea personalului sau a furnizării serviciilor. Principalul
criteriu în dimensionarea serviciilor unui ONG va fi dat de unor oportunități de
finanțare și nu de nevoile beneficiarilor sau cererea pentru serviciile respective.

48 Un risc major de tip contextual este generat de deficie nțele în managementul
fondurilor europene și lipsa abordării strategice a alocării finanțărilor.
Presuspendarea programului POSDRU din 2012 a accentuat vulnerabilitățile ONG –
urilor implicate în gestionarea fondurilor structurale. Practic, unele organizații au
fost puse în situația să -și suspende întreaga activitate și chiar să vândă unele active
pentru a depăși perioada presuspendării fondurilor. Un alt șoc va interveni, cel mai
probabil, după încheierea proiectelor strategice. Majoritatea organizațiilor im plicate
în gestionarea unor astfel de proiecte au investit semnificativ în resursele umane și
infrastructură. Închiderea proiectelor le va pune în situația să identifice surse de
finanțare alternative suficiente cel puțin pentru a nu pierde acumulările rea lizate în
perioada finanțării din fondurile structurale. Este de așteptat ca sectorul non –
guvernamental să se confrunte cu dificultăți semnificative, mai ales din cauza
faptului că șansele de a fi asigurată continuitatea finanțărilor la un volum similar
fondurilor structurale este redusă. Lipsa abordării strategice a autorităților publice se
reflectă și în întârzierile inițierii procesului de elaborare a programelor de finanțare
pentru perioada 2012 -2020, fapt care accentuează riscul amânării lansării acest or
programe, cu consecințe directe asupra sustenabilității sectorului neguvernamental.

III.2.2. Direcții de dezvoltare

Măsurile de dezvoltare a activităților de economie socială nu pot fi
implementate în lipsa unei strategii globale de suport a sectorul ui neguvernamental.
Așadar, un prim set de măsuri ar trebui să vizeze sectorul ONG în ansamblu:
Crearea unui cadru național pentru sprijinirea dezvoltării unitare a
sectorului de servicii de asistență socială. Modelul actual nu încurajează autoritățile
publice locale să dezvolte servicii sociale și nu asigură suport pentru localitățile care
nu au resursele necesare. În aceste condiții, sectorul neguvernamental funcționează
pe o piață dictată de precaritatea resurselor financiare și nu de nevoile grupurilo r
țintă sau a dimensiunii problemelor sociale. Alocarea finanțării după criteriul

49 competiției este, fără îndoială, o condiție esențială pentru selecția proiectelor viabile,
cu potențial succes. Însă, în domeniul serviciilor sociale intervin o serie de dis torsiuni
care se cer a fi corectate printr -o serie de mecanisme care să asigure direcționarea
resurselor păstrând un echilibru optim între nevoi și competitivitate. Alocarea de
resurse pe bază de proiecte a accentuat polarizarea teritorială a distribuției serviciilor.
Furnizorii de servicii care au beneficiat de avantajul disponibilității resurselor umane
sau a accesului la informație au atras cele mai importante resurse din finanțările
europene. Ca o consecință, sectorul ONG este mai activ în zonele în car e există
importante centre universitare și mai degrabă în mediul urban decât cel rural.
Impunerea unor criterii suplimentare poate facilita focalizarea distribuției resurselor
având în vedere în primul rând nevoia, iar deficitul de expertiză poate fi compe nsat
prin desemnarea unor specialiști care să asigure asistență tehnică solicitanților.
Susținerea diferențiată a ONG -urilor care implementează proiecte în mediul
rural, inclusiv sub forma de avantaje fiscale. Acest tip de măsură o susține pe cea
anterioară în sensul în care contribuie la reducerea disparităților regionale. Este
evident însă că măsura trebuie susținută de mecanisme financiare motivante. Astfel,
serviciile de suport pentru grupurile vulnerabile se vor dezvolta în funcție de nevoie
și de pro blema socială și nu doar în funcție de competența și expertiza furnizorului
de servicii. Un astfel de sistem funcționează cu succes în cazul unor linii de finanțare
din domeniul educației adulților. Este esențial ca finanțările să fie orientate către
zonele în care probleme sociale sau dimensiunea grupurilor vulnerabile justifică
intervenția, și nu după mecanismul „ primul venit, primul servit” care încurajează
distribuirea resurselor către structuri care au capacitatea de scriere a propunerilor de
finanțare , dar care însemnă în mod necesar și o bună capacitate de a implementa
eficient și competent un proiect de finanțare. De asemenea, criteriile zonei de
implementare și cel al grupului țintă adresat de către proiect nu mai sunt prioritare în
alocarea resur selor. Aceste deficiențe ar trebui corectate prin mecanisme care să
asigure cele mai bune proiecte pentru zonele prioritare.

50 Extinderea beneficiilor de tip fiscal pentru ONG -urile care furnizează servicii
acreditate. Acest tip de legitimare a relevanțe i și calității serviciilor ar descuraja
utilizarea abuzivă a facilităților fiscale sau de altă natură. Mecanismele actuale de
suport diferențiat în cazul ONG -urilor s -au dovedit a fi slab eficiente sau au fost
utilizate abuziv. Este cazul certificării ONG -urilor de utilitate publică acordat mai
degrabă în perioadele pre -electorale după criterii care nu au fost cunoscute. Au fost
vizate mai degrabă organizații apropiate liderilor politici, fără impact semnificativ în
aria de activitate a organizației. Un ast fel de sistem ar trebui validat și contribuția
ONG -urilor reprezentative din domeniul social, astfel încât să fie evitat abuzul și, în
consecință, erodarea măsurii de suport.
Restricționarea accesului ONG -urilor la sumele provenite din mecanismul
2%, astfel încât doar ONG -urile active în domenii prioritare ale societăți să poate
accesa acest suport. În acest moment, nu există un sistem de monitorizare ONG –
urilor care accesează aceste sume așa cum finanțatorii impun reguli de acces la liniile
de finanțare p e care le gestionează (ex. organizația să nu fi fost implicată în
gestionarea frauduloasă a fondurilor în trecut etc.). Pe lângă acest tip de reguli, ar
trebui să existe un mecanism de verificare a modului în care sunt utilizate aceste
sume.
Finanțarea d in fonduri publice a unui sistem de dezvoltare organizațională
destinat ONG -urilor nou -înființate sau fără experiență. Programele de finanțare ar
trebuie să se bazeze pe un transfer masiv de expertiză adaptată nevoilor acestora
organizațiilor care implemen tează proiectele. Asistența tehnică ar trebui să fie
furnizată având la bază o bună cunoaștere a contextului implementării proiectului și
a resurselor care pot fi mobilizate pentru a asigura sustenabilitatea proiectului. De
altfel, proiectele din domeniul social cu rezultate și impact semnificative au avut o
componentă de diagnoză a contextului. În cazul FSE, asumarea doar a atribuțiilor de
control al unităților de management a creat dificultăți în comunicarea cu organizațiile
care implementează proiecte și chiar a generat blocaje în activitatea acestora din
cauza deciziilor contradictorii adoptate la nivelul unităților de management. Un

51 model interesant poate fi The Social Assistance Fund (SAF) în Lituania care are
responsabilități de evaluare calitativă a serviciilor de asistență socială, diseminare de
informație, furnizarea de asistență tehnică și de formare, asigurarea de finanțare
pentru proiecte de asistență socială implementate de către instituțiile publice. Rolul
de finanțator este semnificativ având în vedere că SAF administrează aproximativ un
sfert din fondurile publice destinate asistenței sociale. The Social Assistance Fund
(SAF) este o instituție publică centrală care are ca domenii finanțarea și susținerea
furnizorilor de servicii sociale, evalu area calitativă a acestora și asigurarea de
formare și asistență tehnică. Un alt instrument important este The Equalization Fund
care redistribuie resurse financiare către localitățile sărace, prin utilizarea unui set de
criterii care avantajează comunităț ile cu pondere ridicată în total populație a
numărului de copii. Chiar dacă există o serie de deficiențe semnalate de către
specialiștii din sistem cu privire la eficiența celor două instrumente (Loza, Zane;
Aasland Aadne, 2002) modelul instituțional are p otențialul de a asigura un echilibru
în dezvoltarea serviciilor sociale.
Încurajarea dezvoltării activităților de economie socială ar trebui sprijinită
prin:
Măsuri dedicate de suport fiscal dimensionate direct proporționale cu
volumul resurselor direcțio nate pentru sprijinirea proiectelor / programelor de suport
pentru grupurile vulnerabile. Actualul sistem fiscal nu diferențiază suficient modul în
care este gestionată activitatea economică la nivelul ONG -urilor. Este necesar ca în
cazul în care ONG -ul are activități de economie socială care implică persoane care
aparțin grupurilor dezavantajate să fie acordare stimulente financiare pentru
integrarea în muncă a acestora sau pentru reducerea poverii impozitării. Astfel de
forme de suport ar da recunoaștere impactului pe care în generează astfel de
activități de economie socială și ar încuraja acest mod de abordare a economiei
sociale centrată pe includerea grupurilor sociale dezavantajate. În acest caz este
necesară distincția clară între activitatea economi că realizată cu personal
experimentat și competențe în domeniu și persoane pentru care se încearcă

52 includerea pe piața muncii. În cel de -al doilea caz, ONG -ul are un dezavantaj net care
ar trebui compensat cu măsuri fiscale.
Identificarea tuturor formelo r de sprijin fiscal existente pentru reglementarea
activităților economice de către ONG -uri și armonizarea acestora. Miza principală a
unei legi cadru pentru economia socială este, fără îndoială, potențialul set de facilități
fiscale sau de altă natură car e pot fi acordate pentru a sprijini dezvoltarea activităților
de economie socială. Însă, experiența anterioară în reglementarea cadru a unor
servicii de asistență socială arată că o lege cadru implică armonizarea actelor
normative anterioare care sunt core late. Dificultatea intervine în cazul legilor
organice (ex. codul fiscal) pentru modificarea cărora sunt necesare eforturi
semnificative pe termen lung. Spre exemplu, în cazul serviciilor pentru persoanele
victime ale traficului de persoane a fost adoptată o lege cadru, apreciată ca fiind
modernă, au fost semnalate o serie de deficiențe generate fie lipsa corelației între
legislația principală și conexă, fie de lipsa mecanismelor concrete de aplicare a
prevederilor legislative. Un astfel de risc este posibi l și în domeniul economiei
sociale, în lipsa unei evaluări a formelor de suport existente. O dată identificate,
poate fi evaluată utilitatea acestora și realizată ajustarea în scopul eficientizării și
armonizării. Studiile anterioare confirmă faptul că leg islația actuală conține prevederi
favorabile domeniului economiei sociale dar care nu sunt suficient utilizate sau nu au
fost create mecanismele pentru a fi aplicate.
Clasificarea activitățile economice care implică angajarea persoanelor
aparținând grupur ilor sociale dezavantajate ca servicii sociale în condițiile
reinvestirii sumelor obținute în dezvoltarea activității respective sau dacă veniturile
sunt utilizate pentru finanțarea activităților sociale. Este esențial ca activitățile
economice de acest t ip să fie susținute consistent, nu doar din perspectiva meritului
generării unui impact social semnificativ, ci pentru a le menține viabilitatea
economică. O astfel de activitate economică este clar dezavantajată în comparație cu o
activitate economică cen trată pe profit, de acea este necesară susținerea financiară
sau de alt tip pentru a -i asigura competitivitatea. Principalul argument este dat de

53 structura costurilor. În cazul unei activități economice orientate pe profit, selecția
personalului este orien tată către reducerea costurilor de instruire (este motivul
pentru care se cer competențe certificate și, de cele mai multe ori, experiență
anterioară) în vreme ce în cazul activității economice orientată pe integrare pe piața
muncii costurile pentru instru ire sunt semnificative.
Subvenții care să permită furnizorului de servicii sociale să mențină
activitatea generatoare de profit ca un mijloc de suport pentru grupurile vulnerabile.
În cazul utilizării sumelor pentru finanțarea de servicii sociale (ex. pro fitul unui
atelier de reparații echipamente de protecție unde sunt angajate persoane cu
handicap este redirecționat către asigurarea resurselor pentru un centru de zi
destinat copiilor dezavantajați social) este necesară susținerea / încurajarea acestor
forme de transfer. Un exemplu este practică unor companii care asigură o contribuție
suplimentară la sumele atrase în cadrul unor campanii de donații (de regulă, prin
dublarea sumei). Un astfel de model ar încuraja reorientarea resurselor nu doar în
cazul ON G-urilor ci și a celorlalte structuri de economie socială (în special COOP).
Taxarea diferențiată a muncii în cazul beneficiarilor de servicii sociale /
persoanelor care aparțin grupurilor sociale vulnerabile și care sunt implicate în
activitățile de ec onomie socială. Costurile asociate unui loc de muncă sunt printre
cele mai mari din Europa în cazul României, din cauza nivelului contribuțiilor la
fondurile de asigurări sociale. Este unul din motivele pentru care inițierea de
activități de economie socia lă poate fi descurajată. Subvenționarea sau taxarea
diferențiată a angajaților din domeniul întreprinderilor sociale ar reduce efortul
structurii de economie socială și ar lăsa disponibile resurse pentru a fi utilizate la
dezvoltarea activității economice. Există astfel de facilități pentru șomerii în vârstă de
45 ani, pentru șomerii întreținători unici de familie, persoane cu handicap etc., încă
aplicarea neunitară a prevederilor face dificilă accesarea acestor forme de suport.
Crearea unei structuri repre zentative la nivelul ONG -urilor care să
monitorizeze accesarea facilităților pentru dezvoltarea activităților de economie
socială în scopul descurajării abuzurilor. Crearea unei structuri de reprezentare, cu

54 rol inclusiv în monitorizarea implementării măsu rilor de suport pentru economia
socială, ar facilita feedback -ul către autoritățile publice. De asemenea, astfel de
structuri ar identifica mai rapid eventualele abuzuri ale utilizării unor astfel de
măsuri și ar preveni renunțarea la aceste facilități din cauza slabei eficiențe. Structura
de reprezentare ar mai avea și rolul de a colecta, sintetiza și promova propunerile
legislative din domeniul economiei sociale. Astfel de structuri federative există în
domeniul ONG, însă sunt caracterizate de apartenența unor membri cu un anumit
domeniu de activitate și, mai ales, de reducerea influenței și a capacității de
reprezentare. În domeniul economiei sociale putem remarca încercarea de
poziționare și polarizare a influenței unor organizații care au expertiză spec ifică, însă
divizarea este încă suficient de accentuată pentru a estima ca reduse șansele de
conturare a unei structuri de reprezentare cu legitimitate.

III.3. Societățile cooperative de gradul 1

Analizăm în contin uare societățile cooperative de gradul 1 reglementate
conform Legii 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației. Din ansamblul
entităților de ES, acestea reprezintă singurele pentru care a fost adoptat în anul 2003
un Statut European al Cooperativelor. Tot în direcția recunoașterii aportului pe care
îl au la dezvoltarea economică la nivel național, subliem faptul ca anul 2012 este
recunoscut de către Organizația Internaționala a Națiunilor Unite drept Anul
Cooperației. Cu această ocazie, atât la nivel internațional cât și la nivel na țional au
fost organizate o serie de manifestări specifice.
Societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și / sau
juridice, după caz, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, cu
scopul promovării intereselor e conomice, sociale și culturale ale membrilor
cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în

55 conformitate cu principiile cooperatiste3. Ca agent economic, societățile cooperative
intră în categoria celor cu capital pr ivat.
În România, se poate vorbi despre o tradiție veche a cooperației. Primele
societăți cooperatiste au apărut în ultimele decenii ale secolului al XIX -lea (Barbu,
1996). În perioada comunistă, sectorul cooperatist a continuat să se extindă ca număr
de membri și amploare a activității economice, însă în cadrul unei economii de
comandă. După Revoluția din 1989, societățile cooperatiste și-au redobândit
caracterul independent în raport cu autoritățile de stat (Crișan, 2010) .
Cadrul legal de funcționare a cunoscut schimbări în 1990, 1996 și, cel mai
recent, în 2005. Cu toate că legea în vigoare la momentul elaborării prezentei luccrări
(1/2005) permite practic funcționarea oricărei forme de societate cooperativă, de
departe cele mai numeroase sunt cooperativele meșteșugărești și cele de consum.
Criteriul de clasificare este domeniul principal de activitate. Faptul apare ca firesc
având în vedere că procesul legislativ a pornit de la societățile cooperative existente
deja. Astfel, societățile cooperative meșteșugărești desfășoară activități de producție,
comerț, prestări servicii, fiind întâlnite aproape exclusiv în mediul urban. Societățil e
cooperativele de consum sunt preponderente în mediul rural, având activități de
comerț. Diviziunea aceasta își are originea la mijlocul secolului al XX -lea,
cooperativele de consum fiind concepute pentru comerțul rural și valorificarea
producției coopera tivelor agricole.
Legislația privind restituirea terenurilor și imobilelor naționalizate de regimul
comunist, începând cu legea 112/1995 a avut o serie de efecte negative asupra
cooperației (Stănilă, 2011, pp. 49-50):
 reducerea mas ivă, spre dispariție, a cooperativelor agricole de producție;
 situația juridică incertă a patrimoniului cooperației, având drept rezultate
blocarea activității și decapitalizare prin plata de despăgubiri către foștii

3 Art. 7 din Legea 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației

56 proprietari, cu efecte negative asupra circuitului de producție și a profiturilor
și rezultând în restrângerea activității;
 pierderea unor locuri de muncă;
 pierderea contractelor cu partenerii tradiționali de înainte de 1989.

Una dintre componentele cercetării Integrat – resurse pentru femeile și grupurile
Roma excluse social a vizat percepțiile reprezentanților entităților de economie socială
din regiunile de dezvoltare București -Ilfov și Sud Est asupra cadrului instituțional și
legislativ existent (Cace și Stănescu, 2011, 57 -68). În privința legii 1/2005, opinia
majoritară a respondenților din societățile cooperative a fos t că a avut un impact
major asupra activității lor. Principalul impact a fost asupra organizării. Aspectele
mai degrabă pozitive sunt cele referitoare la clarificarea dreptului de proprietate
asupra patrimoniului, „a oprit anumite categorii să pună mâna pe bunurile
cooperației” și a raporturilor interne de putere din cadrul cooperației, „nu poate fi
preluat controlul de către o singură parte”. Alți respondenți au menționat
descentralizarea, respectiv libertatea deciziei de afiliere la UCECOM. De altfel,
gradul de afiliere la organizațiile reprezentative la nivel național a scăzut după
intrarea în vigoare a legii 1/2005. Conform bazei de date a cercetării Integrat, 63% din
societățile cooperative din regiunea de dezvoltare Sud Est și 76% dintre cele din
regiunea de dezvoltare București -Ilfov erau afiliate uniunilor naționale (Mihalache,
2011). În fine, alte aspecte pozitive menționate au inclus: o mai bună reprezentare a
intereselor, autonomia de decizie, flexibilitatea, reprezentarea mai bună față de
autoritățile publice.
Pe de altă parte, opiniile negative vizează în principal tot problema
proprietății terenurilor și imobilelor: „din proprietari în grup am devenit chi riași în
propria casă”, „întâmpinăm probleme când se fac cărțile funciare”, „chiriile sunt
mari”. În ceea ce privește inserția grupurilor vulnerabile, cei mai mulți dintre
managerii societăților cooperative consideră că legislația în vigoare în perioada în
care s -a desfășurat cercetarea – primăvara anului 2011 – sprijină în cea mai mare

57
01.0002.0003.0004.0005.0006.000
1993 1995 1997 1999 2001 2003 2005 2007 2009total total activemăsură persoanele cu handicap și într -o mică măsură alte grupuri vulnerabile,
precum beneficiarii de venit minim garantat, persoanele eliberate din detenție,
persoanele de e tnie romă sau tinerii proveniți din centrele de plasament.
Pentru membrii cooperatori, se poate vorbi despre un anume sentiment de
izolare sau ignorare de către factorii de decizie. Cel puțin pentru respondenții din
societățile cooperative din regiunile de dezvoltare București – Ilfov și Sud Est,
răspunsul la întrebarea dacă au primit suport de la instituțiile publice centrale sau
locale a întrunit un nivel de consens: aproape 90% au răspuns negativ (Cace și
Stănescu, 2011) . În același timp, așteptările privind cine ar trebui să ajute sectorul
cooperatist se îndreaptă majoritar spre Guvern (70%) și uniunile naționale (69%). 78%
dintre societățile cooperative investigate doresc scutiri de la plata impozitelor și
taxelor, 71% acordarea unor facilități fiscale pentru locuri de muncă, peste 70% și -ar
dori consultanță tehnică pentru accesarea de fonduri europene, iar 64% c red că prin
acordarea de subvenții poate fi stimulat sectorul cooperatist (Mihalache, 2011) .
Grafic 1. Numărul total de societăți cooperative din România

Sursa: Anuarul Statistic al României 2002 -2012

58 Numărul de societăți cooperative din România a cunoscut o dinamică
interesantă în ultimele două decenii. În anii ’90, numărul de societăți cooperative a
crescut prin divizarea celor existente, cu excepția un ui recul în anii de criză
economică 1997 -1998. În anii 2000, numărul total de societăți înregistrate a continuat
să crească în aceeași manieră până în 2008. Spre exemplu, peste 60% dintre societățile
cooperative intrate în eșantionul cercetării Integrat , desfășurată în 2011 pe regiunile
de dezvoltare București -Ilfov și Sud -Est, au fost înființate după 1990 (Mihalache,
2011) .
Pe de altă parte, numărul societăților act ive, care depun bilanț și desfășoară
activitatea economică reală, este într -un declin lent de la începutul anilor 2000. Din
cauza crizei economice ce a debutat la finele deceniului trecut multe societăți inactive
au fost lichidate, astfel încât în anul 201 0 numărul celor înregistrate era de 2.038, iar
al celor active de 1.832 de tip 1 și 2 (cele de tip 2 pot grupa mai multe de tip 1). Dintre
cele 1.871 de societăți active în 2009, 789 erau meșteșugărești, 894 de consum, iar
restul de 189 de alte categorii. Conform datelor din ancheta pe bază de chestionar
efectuată de către FDSC și INS pentru Atlasul Economiei Sociale (2011) pe un
eșantion de organizații din domeniul economiei sociale care au depus bilanț contabil
între 2000 -2009, cooperația meșteșugărească are o acoperire exclusiv urbană, în timp
ce marea majoritate (74%) a societăților cooperative de consum se regăsesc în mediul
rural.
În privința situației economice a cooperației, veniturile totale ale celor 1.783 de
societăți cooperative meșteșugărești și de consum de mai sus au depășit 760 milioane,
respectiv 591 milioane lei, ajungând la o val oare totală de 1,35 miliarde lei la finele
anului 2009, conform datelor din Atlasul Economiei Sociale. Raportat la întreaga
economie, reprezintă echivalentul a 0,3% din PIB, valoare constantă chiar și în cazul
veniturilor ușor mai ridicate din perioada pre -criză. Circa 60% dintre societățile
cooperative meșteșugărești și aproape trei pătrimi dintre cele de consum au încheiat
anul fiscal 2009 cu profit.

59 Efectele crizei economice care a debutat în România la finele anului 2008 și
începutul anului 2009 au fos t evidențiate și în cercetarea Integrat (Mihalache, 2011) .
Profitul cooperativelor de consum a scăzut cu o treime, iar al cooperativelor
meșteșugărești cu peste 50% . Pe fondul scăderii semnificative a cifrei de afaceri,
supraviețuirea a devenit cuvântul de ordine pentru multe societăți cooperative.
„Trebuie să rezistăm pe metereze (…), să supraviețuim!” (Tulcea, societate
cooperativă meșteșugărească). „Criza ne -a afectat negativ tare de tot, pentru că
producția la ce mai aveam a scăzut enorm. De exemplu, cooperativa de mobilă nu
mai produce mobilă deloc. (…) Toți au intrat în șomaj.” (Galați, societate cooperativă
meșteșugărească).
Principalele surse de venituri s unt producția (confecții, materiale textile,
confecții metalice), prestările de servicii (croitorie, reparații auto, coafură, frizerie),
comerțul și închirieri spații în cazul societăților meșteșugărești, respectiv comerțul și
închirierile de spații pentru cooperativele de consum. Cheltuielile de personal au o
pondere diferită, în funcție de specificul activității. Pentru cooperativele
meșteșugărești, axate pe producție și prestări servicii, ponderea acestora era de 52%
în 2009. Pe de altă parte, pentru coo perativele de consum, care desfășoară
preponderent activități de comerț direct sau prin locații de gestiune, precum și
închirieri de spații comerciale, ponderea cheltuielilor cu personalul nu depășea 20%
din total cheltuieli.
Spre deosebire de numărul de societăți, numărul de salariați din sectorul
cooperatist oferă o bună imagine asupra declinului acestuia în ultimii 20 de ani. De la
peste 220.000 de salariați la începutul anilor 90, efectivul acestora a scăzut la circa
33.000 în 2011. dintre aceștia, cir ca trei pătrimi activează în cooperația
meșteșugărească. Declinul sectorului cooperatist apare și mai relevant în termeni
relativi. De la peste 3% din totalul salariaților s -a ajuns la sub 0,8% la finele anului
2011. Inversarea acestei tendințe reprezintă o provocare privind viabilitatea pe
termen lung a sectorului cooperatist în România. Cu toate acestea, sectorul
cooperatist reprezintă o parte semnificativă a ocupării din sectorul economiei sociale.

60
0,00,51,01,52,02,53,03,54,0
1993 1995 1997 1999 2001 2003 2005 2007 2009 2011-40-30-20-10010203040pondere în forța de muncă (scala din stânga )
dinamica procentuală anuală (scala din dreapta )Conform rezultatelor analizei pe piața forței de muncă d in cadrul cercetării Integrat,
în acest sector activau puțin peste 2% din totalul salariaților din România în prima
parte a anului 2011 (Stănescu, 2011a) .
Grafic 2 . Dinamica numărului de salariați din sectorul cooperatist

Sursa: Tempo, Institutul Național de Statistică

Nivelul mediu al salariului din cooperație este semnificativ sub valoarea
salariului mediu net național. În 2011, salariu l mediu net lunar în cooperație a atins
914 lei, comparativ cu 1.444 lei la nivel național.

61
405060708090100
1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010Grafic 3 . Dinamica salariului mediu net din sectorul cooperatist
(salariul mediu net la nivel național = 100)

Sursa: Tempo, Institutul Național de Statistică

Una dintre temele de cercetare ale proiectului integrat a căutat să surprindă în
ce măsură cooperația investește surplusul rezultat din activitatea economică în
protecția socială a membrilor aflați în situații de dificultate (Alexandrescu, 2011) . Mai
puțin de 40% dintre societățile cooperative care au făcut parte din eșantionul
cercetării Integrat au oferit sau încă mai ofereau ajutoare persoanelor aflate în nevoie.
Cel mai adesea, acestea sunt oferite numai membrilor și familiilor acestora. Cel mai
frecvent întâlnit este ajutorul de înmormântare, urmat de ajutoarele de urgență unice
și de cele des tinate plății unor intervenții chirurgicale ori stomatologice. Același
aspect a reieșit și din partea calitativă a cercetării Proactiv (Stănescu, 2011b) .
Cauzele declinului sectorului cooperatist ca număr de membr i și amploare a
activității relativ față de întreaga economie sunt multiple (Stănescu, 2011b) :
 tehnologia, respectiv intrarea în competiție cu produsele de masă, precum cele
de lohn, mai ieftine în comparație cu prod ucția la comandă, care are un nivel
ridicat de prelucrare și, drept consecință, un cost mai crescut al mâinii de
lucru;

62  regimul fiscal, prin care au apărut o serie de costuri pe care cooperatiștii nu le
mai puteau susține din veniturile curente;
 decapitali zarea, de obicei printr -un management defectuos manifestat prin
vânzarea de active, costurile retrocedării proprietăților, lipsa investițiilor și
redistribuire în loc de reinvestirea profitului.

63 III.4. Casele de ajutor reciproc ale s alariaților și ale p ensionarilor

III.4.1. Situația generală

Casele de ajutor reciproc (CAR -urile), ocupă poziția centrală alături de
cooperative și ONG -uri, între principalele entități cu activități în sectorul economiei
sociale. Conform datelor INS, sectorul caselor de aj utor reciproc însuma 3100 de
astfel de organizații la nivelul anului 2009, marea majorita fiind entități adresate
salariaților, în timp ce 139 dintre acestea reprezentau case de ajutor reciproc ale
pensionarilor4 (FDSC, 2011). În același timp, numărul tota l de membrii al acestor
organizații depășea 2,5 milioane de persoane, iar numărul total de salariați era situat
peste pragul de 20 000 de persoane (FDSC, 2011). În cadrul entităților de economie
socială, CAR -urile se particularizează prin printr -un nivel r idicat al activelor
(aproximativ o treime din totalul activelor înregistrate de entitățile din sector), număr
ridicat de membrii și nivel al veniturilor semnificativ (aproximativ un sfet din totalul
înregistrat de entitățile de economie socială), conform d atelor raportate de INS
(FDSC, 2011).
Din punct de vedere istoric, în România, activitatea caselor de ajutor reciproc
datează din partea a doua a secolului al XIX -lea, când odată cu începuturile
dezvoltării sectorului economic secundar, CAR -urile au apărut ca răspuns la nevoia
de acces la împrumuturi ieftine a lucrătorilor din unitățile economice active. Astfel,
dezvoltarea caselor de ajutor reciproc a însoțit dezvoltarea industrială a țării, fiind
din acest punct de vedere un rezultat al transformărilor ec onomice moderne. În
perioada comunistă, numărul de case de ajutor reciproc active, precum și numărul
membrilor acestora, au cunoscut o creștere exponențială în contextual proceselor de
urbanizare și industrializare a țării. Practic, pentru populație, în pe rioada amintită,

4 La nivel național , CARP -urile aveau în 2010 peste 1,6 milioane de membrii4, ceea ce reprezenta peste
o treime din numărul total al pensionarilor înregistrați.

64 CAR -urile reprezentau sursa instituțională cea mai facilă din care puteau fi
împrumutate sume de bani.
După 1990, odată cu dezvoltarea sectorului bancar, activitatea caselor de
ajutor reciproc s -a redus simțitor, acestea continuând totuși să reprezinte o sursă
majoră de creditare pentru pensionarii și salariații cu venituri reduse, categorii
sociale care, de cele mai multe ori, întâmpină probleme în accesarea creditelor oferite
de băncile comerciale. Din acest punct de vedere, activitatea CAR -urilor în România
pare a se fi axată pe susținerea, prin acordarea de împrumuturi în cuantumuri
reduse, a unor categorii de populație pentru care accesul la creditele bancare este
foarte dificial, sau se poate realiza numai la costuri foarte ridicate, jucând astfel un
important rol social pentru categoriile de populație aflate în risc de excluziune
financiară (tabelul 1). Pe această bază, putem consideră că activitățile desfășurate de
către casele de ajutor reciproc vin în completarea pachetului de serv icii oferite de
către sistemul bancar, contribuind astfel la reducerea problemelor referitoare la
accesul dificil la creditare pe care le întâmpină persoanele din categoriile cu venituri
reduse.

Tabel 1. Distincția case de ajutor reciproc – bănci comerica le din perspectiva
beneficiarilor/clienților persoane fizice
Case de ajutor recipric Bănci comerciale
Condiții de
accesare Salariați, pensionari, beneficiari de
ajutor social afiliați sau membrii ai
familiilor acestora C.A.R. – lui. Pentru
a accesa un cr edit doritorii trebuie
mai întâi să devină membrii ai
organizației și să participe la capitalul
social Salariți sau pensionari.
Durată credit Credite pe durată scurtă (maxim 3 Posibilitatea de a stabilii

65 Case de ajutor recipric Bănci comerciale
ani, în cele mai multe cazuri 1 -2 ani) durata cre ditului în funcție
de preferințele clientului și
de veniturile sale
Sumă
împrumutată Micro -credite, plafoante la un nivel
maxim Paletă largă de credite,
neplafonate.
Cost credit Redus. Cea mai redusă rată a
dobânzii dintre toate formele de
creditare ech ivalente existente pe
piață Variază în funcție de o
serie de factori precum
politica bancii, bonitatea
clientului sau tipul
creditului accesat.
Alte servicii
asigurate în
afara celor
privind
creditarea Multe dintre C.A.R.P -uri organizează
servicii socio -sanitare conexe pentru
membrii Nu

La nivel de încadrare conceptuală, casele de ajutor reciproc sunt considerate ca
reprezentând organizații mutuale, caracterizate prin asocierea voluntară a unor
persoane în vederea atingerii unui scop comun și care au l a baza activităților
principiul solidarității între membrii (Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011). Comisia
Europeană, definește înteprinderea mutuală ca reprezentând ”o asociere autonomă
de persoane (fizice sau juridice) care se unesc voluntar, având drept scop principal
satisfacerea nevoilor lor comune, și nu obținerea de profit sau furnizarea unui
randament al capitaluluilui. Ea este condusă conform principiilor solidarității dintre
membri, aceștia participând la conducerea colectivă” (Comisia Europeană, apud.
Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011, 13).
În baza specificului și al activităților înteprinse, casele de ajutor reciproc
furnizează, în principal, trei tipuri de beneficii membrilor: împrumuturi, ajutoare

66 pentru situații de urgență și ajutoare nerambursabile . Acordarea de împrumuturi cu
dobândă redusă reprezintă principalul obiect de activitate al entităților de profil. În
unele cazuri, precum este exemplul unora dintre casele de ajutor reciproc ale
pensionarilor, se oferă membrilor, pe lângă împrumuturi, și b eneficii sub forma unor
servicii socio -medicale, fapt ce apropie și mai mult activitatea acestora de
semnificația conceptului de economie socială.
Chiar dacă pentru perioada ultimilor ani numărul CAR -urilor active, care au
făcut dovada acestui lucru prin raportarea bilanțului, a înregistrat o creștere
semnificativă, de la 480 de unități în anul 2000, la aproape 900 în 2009 (FDSC, 2011).
Situația înregistrată la nivel național subliniază faptul că după 1990 activitatea CAR –
urilor a intrat pe o pantă descend entă, accentuată odată cu extinderea creditului
bancar după anul 2000. În acest context, evoluția entităților de acest tip este puternic
conectată contextului economic general, descris prin coordonatele vieții economice și
activitatea instituțiilor de cred it din sistemul bancar, precum și prevederilor formale
ce compun legislația cu implicație asupra activității caselor de ajutor reciproc. Pe
această bază, dezvoltarea activităților de economie socială derulate de CAR -uri,
dincolo de obiectivul standard priv ind acordarea de împrumuturi cu dobândă
avantajoasă, nu se poate realiza decât prin transformarea cadrului legal actual, care
să faciliteze dezvoltarea serviciilor conexe pentru membrii. Din această perspectivă,
putem considera că locul caselor de ajutor r eciproc în contextul discuțiilor privind
dezvoltarea sectorului economiei sociale face trimitere la rolul acestora în reducerea
excluziunii financiare a grupurilor defavorizate și la potențialul de dezvoltare a
serviciilor conexte pentru membri, în special de forma socio -sanitară.

III.4.2. Casele de ajutor reciproc ale salariaților

Principalul act normativ care reglementează activitatea caselor de ajutor
reciproc ale salariaților (CARS), legea 122/1996, definește acestea entități ca
reprezentând ”asocia ții fără scop patrimonial, organizare pe baza liberului

67 consimțământ al salariaților, în vederea sprijinirii și întrajutorării financiare a
membrilor lor” (L. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale
salariaților și al uniunilor a cestora, art. 1). Primele case de ajutor reciproc ale
salariaților datează de mai mult de 100 de ani, rădăcinile entităților de acest tip
trebuind căutate în perioada de începuturi a dezvoltării statului modern, când
dezvoltarea activităților manufacturier e și a sectorului public au dus la afirmarea
unei categorii sociale relativ -numeroase de salariați. Prima entitate de acest tip a fost
înființată la Bravoș în anul 1846 (Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011).
Momentul de maximă dezvoltare a activităților întepr inse de C.A.R.S. -uri a
fost atins în perioada comunistă, când în virtutea exploziei numărului de salariați și a
lipsei alternativelor privind accesarea de împrumuturi din surse instituționale,
activitatea acestor organizații a cunoscut o dezvoltare exponen țială. Un moment de
maximă relevanță pentru dezvoltarea ulterioară a sectorului caselor de ajutor
reciproc a fost marcat de adoptarea Decretului 358/1949 prin care se reglementa
organizarea de CAR -uri pe lângă sindicate, precum și scutirea acestor entităț i de
orice formă de impozit sau orice tip de taxă (Ministerul Muncii, 2010). Prin același act
normativ, statul comunist a desființat toate CAR -urile existente la acel moment,
confiscând totodată patrimoniul acestora care a fost transferat către Conferedeți a
Generală a Muncii (Decretul 358/1949, apud. Stănilă, Cace, Preoteasă, 2011). Practic,
prin aceast demers, s -a produs preluarea activelor caselor de ajutor reciproc existente,
urmată de organizarea acestor entități doar ca structuri afiliate sindicatelor. Prin
decretul din 1949 autonomia CAR -urilor a fost grav afectată, aceste entități devenind
structuri ce orbitează în jurul asociațiilor de muncitori.
Conform legislației actuale, pentru înființarea unei case de ajutor reciproc este
nevoie de un număr mini m de 30 de membrii care să contribuie la constituirea
capitalului social și la alegerea forurilor de conducere ale organizației. Odată ce
aceste condiții au fost atinse, CAR -ul poate terce la desfășurarea activităților
specifice, și anume acordarea de cre dite către membrii. De regulă, sumele de bani pe

68 care un membru le poate împrumuta reprezintă de 3 -5 ori cuantumul fondurilor prin
care acesta a contribuit la fondul social al CAR -ului.
Din punct de vedere al formei de organizare, casele de ajutor recipro c ale
salariaților se pot afilia unor uniuni teritoriale, având în același timp, Uniunea
Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România (UNCARSR), ca
entitate de reprezentare la nivel național. Uniunea Națională datează de peste 100 de
ani și are menirea de a organiza și reprezenta interesele CARS -urilor în relația cu
terții. În momentul de față, UNCARSR are afiliate 39 de uniuni județene ale casele de
ajutor reciproc ale salariaților(fac expeție doar jduețele Timiș și Satu -Mare), care, la
rândul lor, reunesc peste 2300 de CAR -uri. Principalele activități derulate de Uniunea
Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților, în conformitate cu obiectivele
asumate de către acest organism, sunt reprezentate de:
 Protejarea, prezentare a, susținerea și apărarea intereselor CAR -urilor în
raport cu instituțiile statului, cu instituțiile financiare, precum și cu celelalte
tipuri de organizații care stabilesc relații contractual cu acestea;
 Supravegherea sistemului financiar al CAR -urilor, î n conformitate cu
prevederile Legii 122/1996, prin reglementarea și supervizarea activității
entităților afiliate;
 Centralizarea datelor privind activitatea financiară a CAR -urilor și
raportarea acestora către Ministerul de Finanțe;
 Protejarea sumelor depu se de către membrii prin controlul respectării
standardelor financiare;
 Elaborează reglementări și proceduri ce stau la baza desfășurării
activităților specifice caselor de ajutor reciproc ale salariaților;
 Asigură promovarea sistemului caselor de ajutor r eciproc ale
salariaților;
 Contribuie la menținerea echilibrului financiar al CAR -urilor prin
acordarea de împrumuturi către entitățile afiliate;
 Constituie, în caz de nevoie, organismul de executori CAR

69 Sursă: Uniunea Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților
www.uncar.ro (22.10.2012)

Distribuția județeană a CARS -urilor afiliate Uniunii Naționale arată că în
București, Bihor, Mureș, Prahova, Iași Vaslui sunt înregistrate cele mai multe unități
de acest tip ( peste 100), în timp ce în județele Satu Mare și Suceava sunt consemnate
mai puțin de 25 de asemenea entități (graficul 1). Pe de altă parte, în județele din sud –
estul țării există cele mai puține case de ajutor reciproc ale salariaților. Constatăm, pe
de-o parte că se înregistrează o aproximativă simetrie între intensitatea activității
economice și numărul agenților economici de dimensiuni medii și marii existenți la
nivel județean, pe de -o parte, și numărul caselor de ajutor reciproc ale salariaților
aflate în evidență, pe de altă parte. Astfel, cu doar câteva excepții5, în județele cu
activitate economic mai ridicată se consemnează și cele mai multe CARS -uri, în timp
ce, de cealaltă parte, în județele mai sărace numărul acestor unități este redus.
Grafic 4. Distribuția pe județe a numărului de CARS afiliate UNCARSR6

Sursă: Prelucrarea după datele furnizate de Uniunea Națională a Caselor de Ajutor
Reciproc ale Salariaților www.uncar.ro (22.10.2012)

5 În această categorie am putea menționa cazul județelor Vaslui, Botoșani și Teleorman, unde numărul
destul de ma re de CAR -uri înregistrate, chiar dacă cele mai multe nu mai sunt active, își are originile în
perioada comunistă. Entitățile în cauză fiind cele ce au supraviețuit după 1990, fie și doar pentru primi
ani ai perioadei
6 Datele UNCARSR disponibile de pe si te-ul organizației prezintă situații atipice pentru județele Timiș și
Sălaj, în sensul că în cazul acestora nu este menționată activitatea niciunui CARSR afiliat. maxim 25
între 25 si 50
între 51 si 75
între 76 si 100
peste 100

70

III.4.3. Casele de ajutor r eciproc ale pensionarilor

Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (CARP) funcționează în baza legii
540/2002 și reprezintă ” organizații cu caracter civil, persoane juridice de drept privat cu
caracter nepatrimonial, apolitice, cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și de asistență
socială” (L.540/2001, art.1 ). Conform prevederilor formale, CARP -urile se pot
constitui prin asocierea liberă a următoarelor cate gorii de persoane: pensionari,
beneficiari de ajutor social, precum și membrii ai familiei acestora (soț, soție, sau
copii aflați în imposibilitate de muncă ca urmare a unui handicap). În mod concret
însă, cei mai mulți dintre membrii acestor organizații s unt pensionari.
Între obiectivele acestui tip de case de ajutor reciproc, se numără, pe lângă
acordarea de împrumuturi și ajutoare nerambursabile și desfășurarea unor activități
precum: organizarea unor diverse activități culturale și de agrement; prestar ea unor
servicii către beneficiari; înființarea de magazine care oferă produse la prețuri
avantajoase pentru membrii, înființarea unor ateliere sau centre de reparații;
asigurarea serviciilor funerare pentru membrii care decedează (L. 520/2002, art. 8). Pe
baza acestor activități, CARP -urile prezintă o mai mare implicare în rezolvarea unora
dintre problemele sociale ale membrilor proprii, în comparație cu cealaltă formă
analizată (CARS). Astfel, în virtutea acestei caracteristici, casele de ajutor reciproc ale
pensionarilor joacă un rol activ în sprijinirea membrilor chiar și dincolo de activitățile
obișnuite de creditare.
Primele CARP -uri au apărut la începutul secolului XX, organizându -se ca
entități adresate persoanelor retrase din activitatea lucrativă . Acestea au cunoscut,
asemenea organizațiilor similare adresate salariaților, o dezvoltare exponențială în
perioada comunistă, odată cu sporirea numărului de persoane ce puteau să adere la
respectivele forme de asociere, pe baza statutului ocupațional. În perioada
comunistă, un moment important în desfășurarea activității CAPR -urilor a fost

71 reprezentat de adoptarea Legii nr. 13/1972, care definea cadrul general de funcționare
al acestor organizații (Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011). Legea din 1972 venea să
completeze decretul nr. 204/1951, adăugând noi prevederi în ceea ce privește
condițiile și modalitățile de înființare a caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor,
stabilirea organismelor de conducere și a modului în care aceste organizații erau
manageri ate, precum și a relației dintre entități și terți.
După 1990, CARP -urile s -au păstrat active și puternice, neînregistrându -se
regresul evident ce a fost consemnat în cazul caselor de ajutor reciproc ale
salariaților. Principalii factori ce au contribuit la această situație țin de structura
demografică și procesul de îmbătrânire a populației, precum și de problemele sociale
ce au afectat această categorie de persoane. Astfel, creșterea ponderii populației
vârstnice și a efectivelor de pensionari au permis existența unui bazin foarte larg de
posibili beneficiari ai entităților de profil. În contextul manifestării unor procese
precum au fost cele privind pensionarea anticipată din prima parte a anilor ᾽90 sau
creștea exponențială a numărului pensionarilor pe caz de boală din perioada
următoare, efectivele totale de populație vizată de activitățile CARP -urilor a crescut
semnificativ. Acestui proces privind evoluția numerică a efectivelor de pensionari i s –
a suprapus cel privind înrăutățirea condițiilor de viață a populației în general, și a
celei vârstnice în mod special, care a plasat un procent ridicat din categoria
persoanelor în cauză sub pragul de sărăcie sau imediat peste această limită. Chiar
dacă membrii CARP -urilor nu sunt exclusiv pensionari aflați în sărăcie, cei mai mulți
dintre beneficiarii serviciilor entităților de acest tip pot fi încadrați cu ușurință în
această categorie. De altfel, rezultatele unor studii realizate anterior relevă faptul că
sumele acordate de către CARP -uri cu titlu de împrumu t au o importanță
semnificativă în echilibrarea bugetelor de cheltuieli ale familiilor de pensionari
(Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011). Un exemplu în acest sens, este reprezentat de sumele
acordate cu titlul de ajutor de urgență pentru acoperirea cheltuieli lor legate de
încălzirea locuințelor în anotimpul rece.

72 Alte forme de ajutoare de urgență des acordate de către CARP -uri membrilor
vizează acoperirea costurilor unor medicamente sau al intervențiilor chirurgicale. În
unele cazuri, CARP -urile au dezvoltat rețele proprii de cabinete medicale prin care
asigură servicii de specialitate la prețuri reduse pentru membrii și acces la
medicamente la prețuri subvenționate. Totodată, ajutoarele de înmormântare
constituie o altă formă de sprijin larg răspândită în caz ul organizațiilor de acest tip.
În unele cazuri, CARP -urile asigură, în urma plății de către membrii a unei cotizații,
și serviciile funerare aferente în cazul decesului acestuia, grevând astfel familia
defunctului de o serie de cheltuieli importante.
Chiar dacă nu toate CARP -urile oferă servicii de acest tip pentru membrii și
chiar dacă formele de sprijin furnizate diferă semnificativ de la organizație la
organizație, implicarea acestor entități în soluționarea sau ameliorarea unor
probleme pe care pensio narii le înregistrează constituie un argument solid în
considerarea importanței pe care aceaste forme de asociere îl au pentru membrii, cât
și pentru afirmarea rolului central pe care aceste entități îl dețin în cadrul sectorului
economiei sociale. Un exem plu în acest sens, este reprezentat de cazul Casei de
Ajutor Reciproc „Omenia” București7, una din cele mai mari și importante case de
ajutor reciproc af iliate Federației Naționale „ Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc a
Pensionarilor. Serviciile pe care C ARP -ul mai sus menționat le oferă membrilor, pe
lângă, acordarea de împrumuturi, vizează: asigurarea de alimente la prețuri reduse,
asigurarea accesului gratuit la medic și compensarea tratamentelor medicale sau
subvenționarea prețurilor pe care membrii le plătesc pentru anumite servicii8.
Federația Națională „ Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
din România reprezintă forul care reunește la nivel național interesele a peste 1,4
milioane de pensionari afiliați diferitelor structuri de tip C ARP la nivel ul județelor
țării. Putem considera Federația Națională „Omenia” ca reprezentând una din tre cele

7 A nu se confunda cu Federeația Națională ”Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc care reprez intă
organismul de reprezentare și coordonare la nivel național al tuturor CARP -urilor.
8 http://www.carp -omenia.ro/ (25.11.2012)

73 mai mari asociații din domeniul economiei sociale ce activează în România. Federația
a luat ființă în anul 1990 prin asocierea mai multor case de a jutor reci proc a
pensionarilor. În moment ul de față, la nivel național, federația este prezentă în 38 de
județe și în municipiul București, având afiliate 142 de case de ajutor reciproc (vezi
tabelul 2 pentru distribuția pe județe a entităților).
Aceste caracteristici fac din Federația „Omenia” o organizație de prim rang în
reprezentarea intereselor pensionarilor în raport cu instituțiile statului și terți.
Tabel 2. Distribuția pe județe a C ARP -urilor afiliate Federației „ Omenia”
Județ Nr. Județ Nr. Județ Nr. Județ Nr.
AB 5 CL 1 HD 7 SJ 2
AR 4 CJ 5 IL 1 SM 2
AG 6 CT 1 IS 7 SB 2
BC 4 CV 3 IF 1 SV 7
BH 4 DB 6 MM 4 TR 5
BN 2 DJ 3 MH 2 TM 2
BT 1 GL 2 MS 6 TL 2
BV 2 GR 3 NT 5 VS 4
B 1 GJ 2 OT 5 VR 2
CS 6 HR 2 PH 6
Sursă: Federația Națională ”Omenia”, www.fn -omenia.ro

La nivel de organizare internă și administrare a act ivităților, Federația
Național „ Omenia” este coordonată prin intermediul:
 Congresului Națio nal, care reprezintă forul de conducere ce se întâlnește o dată
la patru ani sau la cererea a peste 50% dintre CARP -urile afiliate Federației;
 Consiliului Național, ce se întâlnește anual și este compus din președinții
filialelor județene ale CARP -urilor și din alți membrii aleși;
 Comitetului Director , ce este ales de către Consiliul Național;

74  Biroului Permanent , compus din președintele, prim vicepreședintele și
vicepreședinții Federației;
 Comisiei de Cenzori , care este aleasă pe un mandat de patru ani și a re ca
principală atribuție asigurarea controlului și transparenței financiare

III.4.4. Direcții de dezvoltare a caselor de ajutor reciproc în perioada următoare

Evoluția CAR -urilor poate fi descrisă pe baza recursului la modelul Ferguson –
McKillop (1997, apud. Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011). Acest model, ce are la baza
valoarea activelor organizațiilor de profil, prezintă evoluția entităților de acest tip ca
pe un proces tristadial ce cuprinde: o etapă incipientă, o etapă de tranziție și o etapă de
maturi tate (tabelul 4). Etapa incipientă corespunde periodei de început a activităților
CAR -urilor, în care acestea au o valoare mică a activelor și sunt concentrate excluziv
pe acordarea de credite reduse pe perioade scurte de timp. De cealaltă parte, stadiul
de maturitate corespunde unui nivel ridicat al activelor, rezultat în urma extinderii
activitățiilor organizațiilor de profil și al acumulărilor realizate în decursul anilor. La
faza de deplină dezvoltare, CAR -urile activează într -un mediul concurențial,
competitivitatea acestora permițându -le să -și afirme rolul de furnizor de servicii
financiare și nu numai. În acest caz, CAR -urile concurează atât cu celelalte tipuri de
organizații furnizoare de servicii financiare, cât și între ele, în vederea atragerii de noi
membrii.

Tabel 3. Tipologia dezvoltării caselor de ajutor reciproc / uniunilor de credit
Incipient Tranziție Maturitate
Valoare mică a activelor Valoare mare a activelor Valoare mare a activelor
Mediu reglementat Schimbări ale legislației Renunțare la obligații
Emisiuni de obligațiuni de
valoare redusă Emisiuni de obligațiuni de
valoare mare Mediul competitiv

75 Incipient Tranziție Maturitate
Activitate bazată pe
voluntariat Produse și servicii
diversificate Utilizarea tehnologiilor
moderne
Grupul țintă este format
din grupurile defavorizate Ne se bazează exclusiv pe
voluntariat Profesionalizare
Oferă doar servicii de
economisire și de
creditare Gama de servicii este
dezvoltată la nivel central Gamă diversificată de
bunuri li servicii oferită
Dependență de
sponsorizare
Sursă : Ferguson -McKillop, 1997, apud, Stănilă, Cace, Preoteasa, 2011, 44

Plecând de la ceastă schemă conceptuală, putem considera că etapa de tranziție
descrie cel mai bine nivelul actual de dezvoltare al caselor de ajutor reciproc din
România. Pe de -o parte, argumentele pe baza cărora plasăm nivelul de dezvoltare al
sectorului CAR -urilor în această etapă intermediară pleacă de la tradiția îndelungată
a acestor entități în România, fapt care le îndepărtează de caracteristicile ce descriu
stadiul incipien de de zvoltare. Pe de altă parte, nivelul insufient de dezvoltare al celor
mai multora dintre organizațiile de profil nu permite să identificăm prea multe
similarități între caracteristicile caselor de ajutor reciproc active și elementele
organizatorice și de a ctivitate care descriu atingerea stadiului de deplină maturitate .
Practic, CAR -urile, fie că vorbim de cele destinate salariaților sau de cele adresate
pensionarilor, nu au înregistrat încă un nivel suficient de dezvoltare organizațională,
nu prezintă un n ivel ridicat de profesionalizare și nu au extins semnificativ serviciile
oferite, dincolo de cele financiare, astfel încât să putem vorbi despre maturitatea
acestora. În mod evident, există excepții, însă aceastea sunt doar cazuri punctuale,
care prezintă o realitate sensibil diferită de cea a majorității etităților de profil.
Odată cu reorganizarea întregului sector, ralizată după adoptarea legilor nr.
122/1996 și 540/2002, CARS -urile și CARP -urile au intrat într -o nouă etapă de

76 evoluție, ce nu s -a finalizat până în momentul de față cu consolidarea și diversificarea
activităților acestor organizații sau cu afirmarea puternică a rolului acestora în cadrul
societății. În ciuda unei relative stabilități, cadrul legislativ actual nu dovedește
suficientă coerenț ă pentru susținerea dezvoltării sectorului, iar ultimele demersuri
privind adoptarea unei legislații specifice pentru entitățile de economie socială arată
faptul că, sub unele aspecte, reglementarea activităților CAR -urilor poate comporta
modificări semnif icative în perioada următoare. Pe dealtă parte, la nivel general,
paleta de produse și servicii oferite de organizațiile la care facem referire nu reușește
să acopere întregul spectrul de solicitări venite din partea membrilor sau posibililor
beneficiari, această limitare devine și mai evidentă dacă avem în vedere slaba
dezvoltare a serviciilor complementare celor financiare pe care CAR -urile le oferă. În
cele mai multe cazuri, și în special în situația caselor de ajutor reciproc ale salariaților,
singurele forme de suport oferite se limitează la acordarea de credite și ajutoare
financiare de urgență.
Sintetizând (tabelul 4), putem considera că principalele puncte tari ale caselor
de ajutor reciproc țin de dezvoltarea activităților acestora ca furnizori de servicii
financiare de nișă, în zona micro -creditări, la un nivel al dobânzii competitiv și cu
accesibilitate ridicată și pentru categoriile de membrii cu venituri reduse. Serviciile
socio -sanitare oferite, în unele cazuri, precum și nivelul ridicat de fid elizare al
membrilor care apelează la creditele oferite de casele de ajutor reciproc constituie,
deasemenea, alte elemente ce constituie avantaje ale CAR -urilor în raport cu celelalte
tipuri de organizații furnizoare de servicii financiare. În categoria el ementelor
problematice, cu efect negativ asupra caselor de ajutor reciproc se regăsesc o serie de
elemente ce țin de insuficienta dezvoltare la nivel instituțional și organizațional a
multora dintre acestea. În primul rând, avem în vedere o serie de elemen te precum
lipsa punctelor de lucru în zonele rurale (care în cazul organizațiilor de pensionari cu
resurse și disponibilități reduse constituie un obstacol important), precum și
problema legată de spații și programul în care aceste organizații își desfășoa ră
activitatea. Tot între punctele slabe ale entităților de profil, cu prepoderență în cazul

77 CARP -urilor, se regăsește și dezvoltarea inegală a serviciilor conexe celor financiare
pe care entitățile le furnizează membrilor. Practic, sub acest aspect se înr egistrează o
puternică eterogenitate în ceea ce privește activitatea CARP -urilor. Organizațiile
mari, cu active semnificative au dezvoltat servicii specializate adresate membrilor, în
timp ce entitățile mai mici sunt putenic deficitare sub acest aspect.
Elementele care au un impact negativ asupra activității caselor de ajutor
reciproc țin în special de dezvoltarea din ultimii ani a micro -creditelor oferite de
instituțiile bancare sau nebancare (de tipul altor forme de IFN -urilor). Avantajul
serviciilor ofer ite de către aceste organizații constă în neimpunerea unei cotizații
anterioare accesării creditului. Astfel, chiar dacă nivelul dobânzii practicat de către
acestea este superior celor ce sunt folosite de către CAR -uri, posibilitatea de a avea
acces rapid la un împrumut constituie un element care plasează serviciile financiare
oferite de banci sau alte organizații de tipul IFN -uri în concurență directă cu cele
furnizate de casele de ajutor reciproc. Pe de altă parte, în cazul CARS -urilor, procesul
de reduce re a numărului de salariați din economie și dispariția unor mari angajatori
la nivelul cărora activau organizații de acest tip, constituie o amenințare evidentă, cu
efecte ce au putut fi observate pe parcursul ultimelor două decenii.
Între oportunitățile de dezvoltare al sectorului caselor de ajutor reciproc se
numără adaptarea cererii de creditare a populației în contextul crizei economice
prelungite. Acest fapt de orientare a populației către microcredite de consum,
constatat în perioada de după anul 200 8, arată o repoziționare a unor categorii
semnificative de populație înspre CAR -uri ca sursă de creditare predilectă. În acestă
situație, ținând cont de contextul economic problematic, organizațiile din această
categorie pot atrage un număr important de no i membrii prin adeptarea ofertei
proprii și prin promovarea mai intensă a serviciilor oferite. O altă dimensiune care
permite creșteri de activitate ține de extinderea rolului acestor entități ca furnizori de
servicii financiare pentru persoane provenind d in grupuri defavorizate, care în
momentul de față se confruntă cu nivelurile cele mai ridicate de excluziune
financiară.

78
Tabel 4. Puncte tari, puncte slabe, amenințări și oportunități pentru casele de ajutor
reciproc
Case de ajutor reciproc
Puncte tari:
– Dezvoltarea unor servicii financiare de nișă
– Oferirea de servicii non -bancare în sfera socio -sanitară
– Nivelul de competitivitate din cadrul pieței generat de rata redusă a dobânzii
– Accesibilitatea ridicată la creditare pentru toate categorile de membrii (i nclusiv
pentru cei cu venituri mai reduse)
– Nivelul ridicat de fidelitate al beneficiarilor
–
Puncte slabe:
– Insuficienta dezvoltare a infrastructurii instituționale
– Furnizarea inegală de servicii complementare celor de creditare la nivelul
organizațiilor

Amenințări:
– Dezvoltarea serviciilor bancare în zona micro -creditării
– Reducerea numărului de salariați din economie (doar pentru CARS)
–
Oportunități:
– Extinderea activităților în categoria persoanelor din grupurile vulnerabile
– Adaptarea ofertei de creditar e la noua ralitate socio -economică determinată de
ciza prelungită

79 În concluzie, perspectivele evolutive pentru casele de ajutor reciproc sunt
marcate de continuarea tendințelor actuale ce vizează afirmarea și fidelizarea
activităților acestora pentru ca tegoriile de salariați și pensionari care nu au acces la
împrumuturi bancare, sau pentru care, aceste surse de finanțare nu pot fi accesate
decât cu costuri foarte mari. Casele de ajutor reciproc par a se dezvolta pe un
segment de nișă, complementar servic iilor oferite de celelalte tipuri de instituții
financiare bancare și nebancare. Astfel, C.A.R. -urile contribuie semnificativ la
reducerea excluziunii financiare pentru o serie de categorii sociale vulnerabile
(pensionari, persoane beneficiare de ajutor so cial, salariați cu venituri reduse).
În baza tendințelor evolutive consemnate în ultimii ani se con stată faptul că
activitatea CAR -urilor s -a intensificat odată cu înrăutățirea situație economice
cauzată de criza economică ce s -a făcut simțită începând cu anul 2008. În condițiile
înăspririi condițiilor de accesare a creditelor oferite de băncile comerciale, C.A.R. –
urile au reprezentat principala sursa de acces la împrumuturi pentru un segment
important al pensionarilor și salariaților cu venituri reduse.
În acest sens, fie doar și în virtutea funcției sociale pe care o îndeplinesc,
aceste organizații joacă un rol central în rândul entităților de economie socială din
România. Acestă dimensiune, semnificativ mai evidentă în rândul caselor de ajutor
reciproc ale pensionarilor, justifică măsuri de susținere adecvate. Chiar dacă, în
esență, C.A.R. -urile sunt integrate instituțiilor financiare nebancare (I.F.N), fiind
reglementate în baza Legii nr. 93/2009, se simte nevoia unor măsuri țintite pe aceste
tipuri de entități dincolo de cele prevăzute de legislația actuală.
Dincolo de dimensiunea cadrului legal, un alt factor cu influență directă
asupra activității caselor de ajutor reciproc este reprezentat de sistemul bacar. În
esență. C.A.R. -urile și băncile come rciale ajung se să concureze pentru atragerea
micro -creditelor. Cu toate că, în momentul de față, pentru cele mai multe dintre bănci
acest tip de servicii nu este foarte bine dezvoltat, și implică un nivel al dobânzii
semnificativ mai ridicat decât cel pra cticat de casele de ajutor reciproc, în perioada
următoare ne putem aștepta la o creștere a competitivității oferite de băncile

80 comerciale, aceasta cu atât mai mult cu cât perioada actuală de criză economică va fi
depășită. În fața unei asemenea presiuni, sectorul C.A.R -urilor nu poate răspunde
decât prin ajustarea ofertei și concentrarea pe o serie de servicii financiare de nișă.

81 IV. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Domeniul ES este din ce în ce mai prezent în dezbaterea publică în special în
contextul impleme ntării proiectelor cofinanțate prin FSE. Entitățile de ES din
România sunt active de peste un secol și jumătate dar ideea adoptării unui ca dru
legal privind ES este relativ recentă. Avantajul adoptării unui astfel de act normaiv ar
fi acela ar recunoașteri i domeniului și implicit promovarea lui. Riscul unui astfel de
demers este acela al confuziei privind scopul și obiectivele cu impact asupra
mecanismelor de promovare în special facilitățile fiscale și/ sau non -fiscale.
Din acest punct de vedere, propune m analiza fiecăreia dintre opțiunile de
politică aleternativă. Working paper include și serie de întrebări al căror răspuns ar
sprijini reprezentanții autorităților publice centrale în adoptarea acestui demers.

Opțiuni de politici alternative

Prospectar ea opțiunilor de politici alternative depinde de răspunsul la o serie
de întrebări. Este nevoie de o lege/ de o politică unitară și de instituții responsabile
pentru ES în România? Ce facilități fiscale și / sau non -fiscale ar trebui să li se
adreseze? Car e este adrsabilitatea ES în acest moment: este vorba despre domeniul
ES în general sau despre cea a grupurilor vulnerabile în raport cu incluziunea pe
piața muncii? Este nevoie de promovarea ES în România?
Răspunsul la întrebările de mai sus conduce la dou ă opțiuni de politică
publică: pe de o parte elaborarea și adoptarea unei legi cadru a ES alternativ cu
îmbunătățirea reglementărilor pentru fiecare entitate de ES în parte.
Asumarea primei opțiuni de politică publică implică o serie de clarificări
conceptuale și identificarea unor mecasnisme de colaborare instituțională și de
natură financiară agreate cu instituțiile de resort. Din punct de vedere conceptual, un
astfel de demers legislativ va include o definiție a domeniului ES și o precizare a

82 entitățilo r care fac parte sau care pot fi încadrate în acest domeniu. Ne exprimăm
rezerva față de o listare exhasutivă în favoarea identificării acelor criterii care ar
permite încadrarea în domeniu. În funcție de răspunsul privind adresabilitatea unui
astfel de de mers (general privind ES sau particular privind grupurile vulnerabile),
această lege se poate rezuma la o definiție a domeniului sau poate include definiții
privind entitățile de ES care promovează inserție grupurilor vulnerabile). Similar
această lege va preciza facilitățile fiscale și /sau non -fiscale.
Asumarea celei de a doua opțiuni de politică publică implică asumarea prin
intermediul unei strategii de promovare a domeniului a aceor entități de ES specifice
României. Un astfel de demers ar include răs punsul la întrebărie de mai sus și ar
reprezenta osatura pe baza căreia ar fi revizuite și actualizate actele normative
privind înființarea și funcționarea tuturor formelor de organizare care pot fi
încadrate în domeniul ES în România.

83 Bibliografie
Achimescu, V., Cace, S., Stănescu, S. M., (2011) . Potențialul implicării femeilor în
domeniul economiei sociale în Stănescu, S. M. și Cace, S. (coord.) Alt fel de
ocupare: cererea de economie socială în regiunile de dezvoltare București -Ilfov și
Sud-Est. Editura Expert, București.
Alexandrescu, F. (2011 ). The Cooperatist Sector – Social Involvement. The
Development Regions of Bucharest – Ilfov and South – East, Romania.
Jurnalul Practicilor Pozitive Comunitare , 1, 71-92.
Arpinte, D., Cace, S., Stoican, N. -A., ( 2010), Economia socială în România – două
profiluri regionale – . Editura Expert, București
Barbu, P. -E. (1996 ). Din istoria cooperației de consum și de credit în România, Craiova,
Scrisul Românesc.
Cace, S .(coord.). (2010). Economia socială în Europa . Editura Expert, București.
Cace, S. și Stănescu, S. (2011 ). Percepția privind cadrul instituțional și legislativ de
către reprezentanții entităților de economie socială. în: Stănescu , S., Cace, S.
și Alexandrescu , F. (coord.) Între oportunități și riscuri: of erta de economie
socială în regiunile de dezvoltare București -Ilfov și Sud -Est. Editura Expert,
București.
Constantinescu, Ș., Boeru, i., Achimescu, V., Vameșu, A., Kivu, M. și Petrescu, C.
(2011 ). Atlasul economiei sociale. București: F undația Dezvoltării Societății
Civile .
Crișan , I. (2010 ). Cooperația de consum – evoluție, structuri, strategii de dezvoltare,
București, Editura Universitară.
Dragotoiu, A., Marinoiu, A., Stănescu, S. M., (coord.), Vasile, V., Vețan, M., Gatman,
A., Bussi, P., Dupres, A., ( 2011). Solidaritatea, o nouă sursă de putere economică
– bune practici din economia socială, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale
http://serviciisociale.inf o/info/Anexa_31_manual_de_bune_practici.pdf

84 Jeliazkova, M . (2004). The co -operative model in Bulgaria: Prospects and problems
of the social economy. In Carlo Borzaga și Roger Spear (coord.) (2004).
Trends and challenges for co -operatives and social ente rprises in developed and
transition countries . Edizioni31, Trento, Italia.
Mihalache, F. (2011 ). The Cooperative Societies in the Evolving Regions Bucharest –
Ilfov. Jurnalul Practicilor Pozitive Comunitare, nr. 2, 106-123.
Nasio ulas, I. . (2011 ). Greek Soc ial Economy at the crossroads . Law 4019/2011 and the
institutional challenge. Working paper. CIRIEC
Spear, R . (2008). Peer Review in Social Protection and Social Inclusion 2008 . The Social
Economy from the perspective of active inclusion: employment
opport unities for people far from the labour market. Belgium 12 –
13.06.2008. Synthesis Report.
Stănescu , I. (2011a ). Segmentarea pieței muncii și economia socială. în: Stănescu, S.
M. și Cace, S. (coord.) Alt fel de ocupare: cererea de econ omie socială în regiunile
de dezvoltare București -Ilfov și Sud -Est. Editura Expert, București .
Stănescu , I. (2011b ). Social Economy: Charateristics and Needs for Development.
Jurnalul Practicilor Pozitive Comunitare, nr 3, 69-92.
Stănescu, S.M., (2012). Pr ovocările procesului de îmbunătățire a cadrului legal de
funcționare a entităților de economie socială – regiunile de dezvoltare Sud –
Est și București -Ilfov, în Revista Europeană de Economie Socială , anul II, nr. 1/
2012
http://www.rees.ro/reviste/REES%20Nr%201%20 -%202012/articole/art1.pdf
Stănescu, S.M., Luca, C., Rusu, O., (2012). Reglementări cu impact comunitar și
național asupra domeniului economiei sociale în Revist a de Economie
Socială, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Editura Hamangiu,
Iași, vol. II, nr. 2/ 2012
http://profitpentruoameni.ro/revista -de-economie -sociala/

85 Stănescu, S.M., Neguț, D.M., (2012), De la idee la profit: cum să înființezi o întreprindere
de economie socială în România?, manual de intervenție, Editura Expert,
București
Stănescu, S.M., (coord.) Asiminei, R., Rusu, O., Vărjan, D. (2012), Profit pentru
oameni . Raport de deschidere în cadrul proiectului Modelul Economiei Sociale în
România, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România
http://profitpentruoameni.ro/
Stănilă , G. (2011 a). Reglementări privind entitățile de economie socială din
România. în: Stănescu , S., Cace, S. și Alexandrescu , F. (coord.) Între
oportunități și riscuri: oferta de economie socială în regiunile de dezvoltare
București -Ilfov și Sud -Est. Editura Expert, București.
Stănilă, G., Ca ce, C., Preoteasa, A. -M., (2011 b), Organizațiile mutuale și economia
socială. Manual de intervenție. Editura Expert, București
**** CIRIEC. (2009). The Social Economy in European Union. Summary.
http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/eesc -2007 -11-en.pdf
**** Co -operatives UK. (2012). The UK co -operative economy 2012. Alternatives to
austerity .
http://image.guardian.co.uk/sys -files/Society/documents/2012/06/27/UKcooperativeeconomoy2012.pdf
**** DIESIS.(2005). Sustaining innovation in the social economy. A survey on the support
structures for social enterprises in Europ e.
http://www.diesis.coop/images/stories/publications/supportstructures_ENGL.pdf
**** DIESIS. (2008a). WISE. Work Integration Social Exterprise as a tool for
promoting social inclusion. A WISE way of working. Work Integration
Social Enterprises and their role in European Policies. National Cross
Cutting Reports.
http://www.diesis.coop/download.html
**** DIESIS. (2008b). Map of European and national social economy institutions and
organisations.
http://www.diesis.coop/images/stories/MAP_EU_and_national_S E_Institutions_and_organisation_.pdf

86 **** E uropean Union . (2007). Final Transnational Report. Social Economy and territorial
networking in Belgium, Italy, the Netherlands and Poland.
**** Federația Națională „ Omenia” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pen sionarilor
www.fn -omenia.ro (accesat 23.10.2012)
**** Fundația Dezvoltării Societății Civile , (2011), Atlasul Economiei sociale – România
2011. Versiune preliminară.
http://www.economiesociala.net/imag/files_4/8234097584f45149c307af.pdf ,
**** Legea 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale
salariaților și al uniunilor acestora, republicată în Monitorul Ofic ial al
României, partea I, nr. 261/22.IV.2009
**** Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familie i, (2010), Raport de cercetare privind
economia socială în Români a din perspectivă europeană com parată, București
(accesat 01.10.2012)
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Rapoarte -Studii/301210Raport%20de%20cercetare_ES.pdf
**** Strategia Federației Națion ale „Omenia” a C aselor de Ajutor Reciproc ale
Pensionarilor din România pentru perioada 2011 -2014 ,
http://www.fn -omenia.ro/Pdf/STRATEGIE_FNO_2011 -2015.pdf
**** Uniunea Națională a Caselor de Ajutor R eciproc ale Salariaților www.uncar.ro
(accesat 22.10.2012)