APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN TIMP ….……16 1. Activitatea legii penale ……………………………………………………16 2…. [608795]
CUPRINS
PARTEA GENERAL Ă
CAPITOLUL I.
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN TIMP ….……16
1. Activitatea legii penale ……………………………………………………16
2. Principiul neretroactivit ății legii penale …………………………….18
2.1 Conținutul și domeniul de inciden ță al principiului
neretroactivit ății
2.2. Excep ții de la principiul neretroactivit ății
2.2.1. Legea de dezincriminare
2.2.2. Legea de amnistie sau de gra țiere
2.2.3. Legea mai favorabila stricto sensu
3. Legea penal ă mai favorabil ă …………………………………………… 23
3.1. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul
infracțiunilor nedefinitiv judecate
3.2. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul
pedepselor definitive
4. Ultraactivitatea legii penale. Legea .penal ă temporar ă …..… 29
CAPITOLUL II.
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN SPA ȚIU …… 31
1. Considera ții generale ……………………………………………………. 31
2. Principiul teritorialit ății legii penale române ……………………. 31
3. Principiul personalit ății legii penale române ……………………. 33
4. Principiul realit ății legii penale române …………………………… 34
5. Principiul universalit ății legii penale române …………………… 36
CAPITOLUL III.
INFRAC ȚIUNEA – TR ĂSĂTURI GENERALE ……………… 38
2CAPITOLUL IV.
INFRAC ȚIUNEA – FAPT Ă PREVĂZUTĂ DE LEGEA
PENALĂ ………………………………………………………………………… 41
1. Obiectul infrac țiunii ……………………………………………………… 41
2. Subiectul infrac țiunii ……………………………………………………. 42
2.1. Subiectul activ al infrac țiunii
2.2. Subiectul pasiv al infrac țiunii
3. Latura obiectiv ă a infracțiunii …………………………………………. 44
3.1. Ac țiunea sau inac țiunea
3.2. Urmarea
3.3. Raportul de cauzalitate
3.4. Alte elemente din structura laturii obiective
4. Latura subiectiv ă a infracțiunii ……………………………………….. 49
4.1. Inten ția
4.1.1. Structura inten ției
4.1.2. Formele inten ției
4.2. Culpa
4.2.1. Culpa cu prevedere
4.2.2. Culpa f ără prevedere
4.3. Inten ția depășită (praeterinten ția)
4.4. Elemente secundare în structura laturii subiective –
mobilul și scopul
CAPITOLUL V.
INFRAC ȚIUNEA – FAPT Ă NEJUSTIFICAT Ă.
CAUZELE JUSTIFICATIVE ………………………………………… 58
1. Preliminarii …………………………………………………………………. 58
2. Legitima ap ărare ………………………………………………………….. 58
2.1. Condi țiile atacului
2.2. Condi țiile apărării
2.3. Efectele legitimei ap ărări
2.4. Legitima ap ărare prezumat ă
3. Starea de necesitate ………………………………………………………. 65
3.1. Condi țiile stării de pericol
3.2. Condi țiile acțiunii de salvare
3 3.3. Efectele st ării de necesitate
4. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obliga ții ………. 71
5. Consim țământul persoanei v ătămate………………………………… 73
CAPITOLUL VI.
INFRAC ȚIUNEA – FAPT Ă IMPUTABIL Ă PERSOANEI
CARE A COMIS-O.
CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE ………………………….. 78
1. Preliminarii ………………………………………………………………….. 78
2. Responsabilitatea.
Cauzele care înl ătură responsabilitate ……………………………….79
2.1. Minoritatea
2.2. Iresponsabilitatea
2.3. Intoxica ția
3. Cunoașterea caracterului nejustificat al faptei.
Eroarea ……………………………………………………………………….. 83
3.1. Aspecte generale
4. Exigibilitatea unei conduite conforme normei juridice.
Cauze care exclud exigibilitatea …………………………………….. 86
4.1. Constrângerea fizic ă
4.2. Constrângerea moral ă
4.3. Excesul neimputabil
4.4. Cazul fortuit
CAPITOLUL VII.
FAZELE INFRAC ȚIUNII INTEN ȚIONATE …………………. 92
1. Considera ții generale …………………………………………………….. 92
2. Tentativa (faza actelor de executare) ……………………………….. 92
2.1. Defini ția și condițiile generale de existen ță
a tentativei
2.2. Formele tentativei
2.2.1. Tentativa idonee și tentativa neidonee
2.2.2. Tentativa imperfect ă și tentativa perfect ă
2.3. Sanc ționarea tentativei
4 2.4. Cauzele de nepedepsire a tentativei
3. Infracțiunea consumat ă…………………………………………………100
CAPITOLUL VIII.
UNITATEA DE INFRAC ȚIUNE ………………………………….. 102
1. Considera ții generale …………………………………………………… 102
2. Infracțiunea simpl ă ……………………………………………………… 102
3. Unitatea natural ă colectivă……………………………………………. 103
3.1. Aspecte generale. Defini ție
3.2. Condi țiile de existen ță a unității naturale colective
3.2.1. Unitatea de ac țiune
3.2.2. Omogenitatea juridic ă
3.2.3. Unitatea subiectului pasiv
4. Infracțiunea continu ă …………………………………………………… 106
4.1. Defini ție
4.2. Condi țiile de existen ță a infracțiunii continue
4.2.1. Existen ța unui act de executare care se
prelungește în timp
4.2.2. Unitatea elementului subiectiv
4.3. Consumarea și epuizarea infrac țiunii continue
4.4. Sanc ționarea infrac țiunii continue
5. Infracțiunea continuat ă ………………………………………………… 108
5.1. Defini ție și natură juridică
5.2. Condi țiile de existen ță a infracțiunii continuate
5.2.1. Pluralitate de ac țiuni sau inac țiuni săvârșite
la diferite intervale de timp
5.2.2. Omogenitatea juridic ă a acțiunilor sau
inacțiunilor
5.2.3. Unitatea de subiect activ și pasiv
5.2.4. Unitatea de rezolu ție infracțională
5.3. Infrac țiuni care nu pot fi comise în form ă continuat ă
5.3.1. Infrac țiunile săvârșite din culp ă
5.3.2. Infrac țiunile cu rezultat indivizibil (definitiv)
5.3.3. Infrac țiunile de obicei
5.4. Tratamentul sanc ționator al infrac țiunii continuate
56. Infracțiunea complex ă …………………………………………………. 115
6.1. No țiune
6.2. Structura și condițiile de existen ță a infracțiunii
continuate
6.2.1. Caracterul necesar al absorb ției
6.2.2. Caracterul determinat sau determinabil al
infracțiunii absorbite
6.2.3. Diferen ța de periculozitate între cele dou ă
fapte
6.3. Sanc ționarea infrac țiunii complexe
7. Infracțiunea de obicei ………………………………………………….. 119
7.1. Defini ția și condițiile de existen ță a infracțiunii de
obicei
7.2. Consumarea și epuizarea infrac țiunii de obicei
7.3. Sanc ționarea infrac țiunii de obicei
7.4. Infrac țiunile de simpl ă repetare
8. Infracțiunea progresiv ă ………………………………………………… 123
8.1. Defini ție
8.2. Forma de vinov ăție
8.3. Momentul consum ării și momentul epuiz ării
8.4. Sanc ționarea infrac țiunii progresive
CAPITOLUL IX.
PLURALITATEA DE INFRAC ȚIUNI ………………………….. 126
1. Considera ții generale …………………………………………………… 126
1.1. Defini ție
1.2. Formele pluralit ății de infrac țiuni
2. Concursul de infrac țiuni ………………………………………………. 127
2.1. Defini ție
2.2. Condi ții de existen ță a concursului de infrac țiuni
2.3. Formele concursului de infrac țiuni
2.3.1. Dup ă numărul acțiunilor sau inac țiunilor
2.3.2. Dup ă natura infrac țiunilor
2.4. Sanc ționarea concursului de infrac țiuni
2.4.1. Sanc ționarea în cazul persoanei fizice
6 2.4.2. Sanc ționarea în cazul persoanei juridice
3. Recidiva ……………………………………………………………………. 137
3.1. Defini ție
3.2. Formele recidivei
3.3. Recidiva postcondamnatorie
3.3.1. Condi țiile de existen ță a recidivei
postcondamnatorii
3.3.2. Sanc ționarea recidivei postcondamnatorii
3.4. Recidiva postexecutorie
3.4.1. Defini ție
3.4.2. Condi țiile de existen ță a recidivei
postexecutorii
3.4.3. Sanc ționarea recidivei mari postexecutorii
3.5. Recidiva în cazul persoanei juridice
4. Pluralitatea intermediar ă ………………………………………………. 149
4.1. Defini ție
4.2. Distinc ții față de concurs și recidivă
4.3. Sanc ționarea pluralit ății intermediare
CAPITOLUL X.
PLURALITATEA DE F ĂPTUITORI ……………………………. 151
1. Formele pluralit ății de făptuitori ……………………………………. 151
2. Pluralitatea natural ă …………………………………………………….. 151
3. Pluralitatea constituit ă …………………………………………………. 151
4. Pluralitatea ocazional ă (participa ția) ……………………………… 152
4.1. Defini ție
4.2. Formele participa ției penale
4.2.1. Autoratul
4.2.2. Coautoratul
4.2.3. Instigarea
4.2.4. Complicitatea
4.3. Pedepsirea participa ției
4.4. Participa ția improprie
7CAPITOLUL XI.
PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI FIZICE ………. 159
1. Pedepsele principale ……………………………………………………..159
2. Pedepsele complementare ………………………………………………164
3. Pedepsele accesorii ……………………………………………………… 168
CAPITOLUL XII.
INDIVIDUALIZAREA JUDICIAR Ă A
PEDEPSELOR ……………………………………………………………… 171
1. Criterii generale de individualizare ……………………………….. 171
2. Circumstan țele atenuante legale ……………………………………. 173
2.1. Starea de provocare
2.2. Dep ășirea limitelor legitimei ap ărări
2.3. Dep ășirea limitelor st ării de necesitate
3. Circumstan țe atenuante judiciare ………………………………….. 175
4. Circumstan țele agravante …………………………………………….. 176
5. Efectele circumstan țelor atenuante ……………………………….. 179
6. Efectele circumstan țelor agravante ……………………………….. 181
7. Concursul între cauzele de agravare și de atenuare
a pedepsei …………………………………………………………………. 182
CAPITOLUL XIII.
INDIVIDUALIZAREA JUDICIAR Ă A
EXECUT ĂRII PEDEPSELOR ……………………………………… 184
1. Renunțarea la aplicarea pedepsei ………………………………….. 184
1.1. Condi țiile în care se poate dispune renun țarea
1.2. Efectele renun țării la aplicarea pedepsei
2. Amânarea aplic ării pedepsei …………………………………………. 186
2.1. Condi țiile în care se poate dispune amânarea
aplicării pedepsei
2.2. Regimul amân ării aplicării pedepsei
2.3. Efectele dispunerii amân ării aplicării pedepsei
3. Suspendarea execut ării pedepsei sub supraveghere …………. 190
3.1. Condi țiile suspend ării sub supraveghere
3.2. Regimul suspend ării sub supraveghere
83.3. Revocarea și anularea suspend ării sub supraveghere
3.4. Efectele suspend ării sub supraveghere
4. Executarea pedepsei într-un penitenciar …………………………. 192
4.1. Liberarea condi ționată
5. Modalit ăți de executare nereglementate
de noul Cod penal ………………………………………………………. 196
CAPITOLUL XIV.
MĂSURILE DE SIGURAN ȚĂ ……………………………………… 197
1. Aspecte generale ………………………………………………………… 197
2. Obligarea la tratament medical …………………………………….. 197
3. Internarea medical ă …………………………………………………….. 198
4. Interzicerea unei func ții sau profesii ……………………………… 198
5. Confiscarea special ă ……………………………………………………. 199
CAPITOLUL XV.
MINORITATEA …………………………………………………………… 202
1. Măsurile educative neprivative de libertate …………………….. 202
1.1. Stagiul de formare civic ă
1.2. Supravegherea
1.3. Consemnarea la sfâr șit de săptămână
1.4. Asistarea zilnic ă
2. Măsurile educative privative de libertate ………………………… 205
2.1. Internarea într-un centru educativ
2.2. Internarea într-un centru de deten ție
3. Tratamentul sanc ționator al pluralit ății de infrac țiuni
în cazul minorului ………………………………………………………. 207
4. Alte particularit ăți ale regimului sanc ționator
al minorului ……………………………………………………………….. 208
CAPITOLUL XVI.
RĂSPUNDEREA PENAL Ă A
PERSOANEI JURIDICE ………………………………………………. 209
1. Aspecte generale …………………………………………………………. 209
2. Persoanele juridice care pot r ăspunde penal ……………………. 210
93. Infracțiunile ce pot fi s ăvârșite de o persoan ă juridică …….. 211
4. Condițiile de angajare a r ăspunderii penale a persoanei
juridice ……………………………………………………………………… 212
5. Sancțiunile aplicabile persoanei juridice ………………………… 214
CAPITOLUL XVII.
CAUZELE CARE ÎNL ĂTURĂ
RĂSPUNDEREA PENAL Ă …………………………………………… 220
1. Amnistia …………………………………………………………………….. 220
1.1. Defini ție
1.2. Efectele amnistiei
1.2.1. Efectele amnistiei antecondamnatorii
1.2.2. Efectele amnistiei postcondamnatorii
1.3. Limitele amnistiei
1.3.1. Limita temporal ă
1.3.2. Limita efectelor
2. Prescrip ția răspunderii penale ………………………………………. 222
3. Lipsa sau retragerea plângerii prealabile…………………… 225
4. Împăcarea …………………………………………………………….. 227
CAPITOLUL XVIII.
CAUZELE CARE ÎNL ĂTURĂ
EXECUTAREA PEDEPSEI ………………………………………….. 229
1. Grațierea…………………………………………………………………….. 229
1.1. Defini ție și clasificare
1.2. Efectele gra țierii
1.3. Limitele gra țierii
2. Prescrip ția executării pedepsei ……………………………………… 232
CAPITOLUL XIX.
CAUZELE CARE ÎNL ĂTURĂ CONSECIN ȚELE
CONDAMN ĂRII. REABILITAREA …………………………….. 234
1. Definiție și modalități ………………………………………………….. 234
2. Reabilitarea de drept ……………………………………………………. 234
3. Reabilitarea judec ătorească ………………………………………….. 235
10PARTEA SPECIAL Ă
CAPTOLUL I.
INFRAC ȚIUNI CONTRA VIE ȚII ………………………………… 238
Art. 189 Omorul calificat
Art. 192 Uciderea din culp ă
CAPTOLUL II.
INFRAC ȚIUNI CONTRA INTEGRIT ĂȚII CORPORALE
ȘI A SĂNĂTĂȚII …………………….………………………. 242
Art. 193 Lovirea sau alte violen țe
Art. 194 V ătămarea corporal ă
Art. 196 V ătămarea corporal ă din culpă
Art. 197 Relele tratamente aplicate minorului
CAPTOLUL III.
INFRAC ȚIUNI SĂVÂRȘITE ASUPRA UNUI
MEMBRU DE FAMILIE ………………………..…………. 250
Art. 199 Violen ța în familie
CAPTOLUL IV.
INFRAC ȚIUNI CONTRA LIBERT ĂȚII
PERSOANEI …………………………………………………. 252
Art. 205 Lipsirea de libertate în mod ilegal
Art. 206 Amenin țarea
Art. 208 H ărțuirea
CAPTOLUL V.
TRAFICUL ȘI EXPLOATAREA PERSOANELOR
VULNERABILE ………………………………………….…. 256
Art. 213 Proxenetismul
Art. 214 Exploatarea cer șetoriei
Art. 215 Folosirea unui minor în scop de cer șetorie
Art. 216 Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
11CAPTOLUL VI.
INFRAC ȚIUNI CONTRA LIBERT ĂȚII ȘI INTEGRIT ĂȚII
SEXUALE ……………………….……………………………. 262
Art. 218 Violul
Art. 219 Agresiunea sexual ă
Art. 220 Actul sexual cu un minor
Art. 221 Coruperea sexual ă a minorilor
Art. 222 Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Art. 223 H ărțuirea sexual ă
CAPTOLUL VII.
INFRAC ȚIUNI CE ADUC ATINGERE
DOMICILIULUI ȘI VIEȚII PRIVATE …………………….. 274
Art. 224 Violarea de domiciliu
Art. 225 Violarea sediului profesional
Art. 226 Violarea vie ții private
CAPTOLUL VIII.
INFRAC ȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI ……….….. 281
Art. 228 Furtul
Art. 229 Furtul calificat
Art. 230 Furtul în scop de folosin ță
Art. 231 Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabil ă
Art. 233 Tâlh ăria
Art. 234 Tâlh ăria calificat ă
CAPTOLUL IX.
INFRAC ȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII ………………..…… 289
Art. 238 Abuzul de încredere
Art. 239 Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
Art. 242 Gestiunea frauduloas ă
Art. 244 În șelăciunea
Art. 245 În șelăciunea privind asigur ările
Art. 247 Exploatarea patrimonial ă a unei persoane vulnerabile
12Art. 253 Distrugerea
Art. 254 Distrugerea calificat ă
Art. 255 Distrugerea din culp ă
Art. 256 Tulburarea de posesie
CAPTOLUL X.
INFRAC ȚIUNI CONTRA AUTORIT ĂȚII ………………. 303
Art. 257 Ultrajul
CAPTOLUL XI.
INFRAC ȚIUNI CONTRA ÎNF ĂPTUIRII
JUSTIȚIEI …………………………………………………………………… 307
Art. 266 Nedenun țarea
Art. 267 Omisiunea sesiz ării
Art. 268 Inducerea în eroare a organelor judiciare
Art. 269 Favorizarea f ăptuitorului
Art. 270 T ăinuirea
Art. 271 Obstruc ționarea justi ției
Art. 272 Influen țarea declara țiilor
Art. 273 M ărturia mincinoas ă
Art. 274 R ăzbunarea pentru ajutorul dat justi ției
Art. 275 Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
Art. 276 Presiuni asupra justi ției
Art. 277 Compromiterea intereselor justi ției
Art. 278 Înc ălcarea solemnit ății ședinței
Art. 279 Ultrajul judiciar
Art. 284 Asisten ța și reprezentarea neloial ă
Art. 287 Nerespectarea hot ărârilor judec ătorești
Art. 288 Neexecutarea sanc țiunilor penale
CAPTOLUL XII.
INFRAC ȚIUNI DE CORUP ȚIE ……………………………………. 333
Art. 289 Luarea de mit ă
Art. 292 Cump ărarea de influen ță
13CAPTOLUL XIII.
INFRAC ȚIUNI DE SERVICIU ……………………………. 338
Art. 295 Delapidarea
Art. 297 Abuzul în serviciu
Art. 298 Neglijen ța în serviciu
Art. 299 Folosirea abuziv ă a funcției în scop sexual
Art. 300 Uzurparea func ției
CAPTOLUL XIV.
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI ………………………………… 345
Art. 320 Falsul material în înscrisuri oficiale
Art. 321 Falsul intelectual
Art. 324 Falsificarea unei înregistr ări tehnice
Art. 325 Falsul informatic
Art. 327 Falsul privind identitatea
CAPTOLUL XV.
INFRAC ȚIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT
PENTRU ALTE ACTIVIT ĂȚI
REGLEMENTATE DE LEGE ……………………………………… 351
Art. 351 Cam ăta
CAPTOLUL XVI.
INFRAC ȚIUNI CONTRA ORDINII
ȘI LINIȘTII PUBLICE …………………………………………………. 352
Art. 370 Încercarea de a determina s ăvârșirea unei infrac țiuni
Art. 371 Tulburarea ordinii și liniștii publice
Art. 375 Ultrajul contra bunelor moravuri
CAPTOLUL XVII.
INFRAC ȚIUNI CONTRA FAMILIEI …………………………… 357
Art. 380 Împiedicarea accesului la înv ățământul general
obligatoriu
14CUVÂNT ÎNAINTE
Redactat în cadrul Proiectului Continuarea asisten ței
tehnice pentru consolidarea re țelei de formatori a SNG și pentru
îmbunătățirea abilit ăților lor de predare în ceea ce prive ște noul
Cod civil și noul Cod penal, manualul de fa ță reprezint ă o primă
analiză a elementelor de noutate aduse de Legea nr. 286/2009, fa ță
de prevederile Codului penal în vigoare. În acest context, lucrarea
se dorește un instrument de lucru facil și eficient în în țelegerea și
fixarea principalelor institu ții și reglement ări din sfera dreptului
penal, așa cum au fost ele conturate de noul Cod penal.
Adresat deopotriv ă formatorilor și cursanților SNG,
manualul acoper ă atât partea general ă cât și partea special ă a
noului Cod penal, con ținând explica ții concise pe marginea
textelor acestuia, evitând incursiunile pur teoretice, dar și
aspectele care au generat deja sau vor genera controverse
doctrinare legate de noile reglement ări. S-a acordat, în schimb, o
atenție deosebit ă prezentării comparative a dispozi țiilor în vigoare
și a celor propuse de noul Cod penal, pentru o bun ă înțelegere a
modificărilor operate, f ără a neglija prezentarea institu țiilor nou
introduse, uneori mai dificil de în țeles în absen ța unor explica ții
privind finalitatea și modul lor de func ționare. A șa de pildă, s-a
insistat pe explicarea noii concep ții privind infrac țiunea și a
cauzelor care exclud existen ța ei, pe noul mecanism de aplicare a
pedepsei amenzii bazat pe sistemul zilelor-amend ă, pe noul
tratament penal al pluralit ății de infrac țiuni etc. În plus, acolo
unde s-a sim țit nevoia, explica țiile au fost ilustrate cu exemple, pe
baza cărora se pot imagina și alte cazuri practice de aplicare a
noilor dispozi ții, utile în activitatea de formare ini țială sau
continuă din cadrul SNG.
În ceea ce prive ște partea special ă a noului Cod penal,
spațiul limitat al lucr ării a permis abordarea acelor infrac țiuni nou
introduse în Cod și sublinierea modific ărilor intervenite în
15conținutul constitutiv al unor infrac țiuni ori, dimpotriv ă,
menținerea elementelor constitutive din actuala reglementare, f ără
a se avea preten ția transform ării ghidului într-un manual clasic de
drept penal.
De și preocuparea principal ă a autorilor a fost analiza
elementelor de noutate aduse de Codul penal promulgat în 2009,
în cuprinsul lucr ării și-au găsit locul și instituțiile care nu au
suferit modific ări, pentru a oferi un instrument de lucru unitar și
complet utilizatorilor acestui manual.
Așa fiind, lucrarea de fa ță se poate constitui într-un
instrument util pentru orice practician care se apleac ă pentru
prima dat ă asupra reglement ărilor noului Cod penal, în
perspectiva intr ării acestuia în vigoare.
Autorii
16PARTEA GENERAL Ă
– Capitolul I –
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN TIMP
§ 1. Activitatea legii penale
Principiul activit ății legii penale, consacrat anterior de art.
10 din Codul penal în vigoare (denumit în continuare C.p.), a fost
reluat fără modific ări de art. 3 din noul Cod penal (în
continuare N.C.p.) . Potrivit acestui text, legea penal ă se aplică
infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se afl ă în vigoare .
Pentru o corect ă delimitare a limitelor de inciden ță
temporală ale unei legi penale trebuie s ă avem în vedere
întotdeauna dou ă aspecte: pe de o parte perioada de timp cât o
lege se afl ă în vigoare, iar pe de alt ă parte momentul s ăvârșirii
infracțiunii.
În ce prive ște primul aspect, perioada de activitate a unei
legi este în mod inevitabil marcat ă de două momente: momentul
intrării în vigoare a legii și, respectiv, momentul ie șirii acesteia
din vigoare.
Intrarea în vigoare a legii penale , ca de altfel a oric ărei
alte legi, are loc, potrivit art. 78 din Constitu ție la 3 zile de la data
publicării, sau la o dat ă ulterioar ă prevăzută în textul ei. Spre
exemplu, art. 446 N.C.p., referitor la intrarea în vigoare a
noului Cod penal prevede c ă prezentul cod intr ă în vigoare la
data care va fi stabilit ă în legea pentru punerea în aplicare a
acestuia, cu excep ția dispozi țiilor alin. (2) și alin. (3), care intr ă
în vigoare la 4 zile de la data public ării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a prezentului cod .
Dispoziția din art. 78 din Constitu ție nu este aplicabil ă în
cazul ordonan țelor de urgen ță care, potrivit art. 115 alin. (5) din
Constituție, intră în vigoare dup ă depunerea lor spre dezbatere în
17procedură de urgen ță la Camera competent ă să fie sesizat ă și
publicarea lor în Monitorul Oficial.
Ieșirea din vigoare a legii are loc de regul ă prin abrogare.
Abrogarea poate fi expres ă sau tacit ă. Suntem în prezen ța unei
abrogări exprese atunci când legea nou ă prevede în mod explicit
că o dispozi ție din legea veche se abrog ă. Spre exemplu, art. I pct.
65 din Legea nr. 278/2006 a prev ăzut că „articolul 304 C.p. se
abrogă”. Abrogarea expres ă poate fi concretă, atunci când
legiuitorul identific ă și menționează explicit textele ce urmeaz ă a
fi abrogate, sau generică atunci când legiuitorul se limiteaz ă la a
utiliza o formul ă de genul pe data intr ării în vigoare a prezentei
legi se abrog ă orice dispozi ții contrare. Această din urm ă
modalitate se apropie de abrogarea tacit ă.
Situației de abrogare expres ă trebuie s ă îi fie asimilat ă și
respingerea de c ătre Parlament a ordonan ței de urgen ță adoptată
de Guvern.
Abrogarea tacit ă se realizeaz ă prin înlocuirea unei
dispoziții cu o alt ă prevedere legal ă, care disciplineaz ă exact
aceeași materie, în acela și cadru și cu aceea și substanță ca și legea
veche, astfel încât este de la sine în țeles că legea nou ă înlătură
implicit legea veche. La fel ca și în cazul abrog ării exprese, și
abrogarea tacit ă poate fi total ă sau parțială.
O altă modalitate de încetare a efectelor legii penale o
constituie ajungerea ei la termen, a șa cum se întâmpl ă în cazul legii
temporare.
O normă penală nu iese îns ă din vigoare prin desuetudine .
Oricât timp ar trece f ără ca o norm ă penală să fie aplicat ă, oricâte
fapte incriminate de ea ar fi fost comise f ără a fi sancționate, norma
în cauză nu își pierde voca ția de aplicare, o condamnare putând fi în
orice moment pronun țată în baza ei.
În ceea ce prive ște determinarea momentului comiterii
infracțiunii problema se rezolv ă simplu în cazul acelor infrac țiuni a
căror urmare se produce în chiar momentul comiterii ac țiunii
prevăzute de norma de incriminare. În acest caz, momentul comiterii
infracțiunii va fi momentul în care a avut loc ac țiunea, iar legea
18aplicabilă va fi legea în vigoare la acel moment. Spre exemplu,
legea aplicabil ă în cazul infrac țiunii de amenin țare, va fi legea în
vigoare în momentul rostirii amenin țărilor adresate victimei.
În cazul infrac țiunilor de rezultat, care presupun producerea
unei urmări materiale ce poate surveni la un interval mai mic sau
mai mare de timp fa ță de momentul s ăvârșirii acțiunii, momentul se
determină potrivit teoriei ac țiunii conform c ăreia momentul
săvârșirii infracțiunii este momentul comiterii actului de executare și
în raport de acest moment se determin ă legea aplicabil ă. În cazul
infracțiunilor cu durat ă de consumare – infrac țiunea continu ă,
continuată sau de obicei – momentul în raport de care se determin ă
legea aplicabil ă este momentul epuiz ării, adică momentul în care ia
sfârșit acțiunea sau are loc ultimul act de executare. Spre exemplu,
dacă o persoan ă este sechestrat ă de infractor sub legea veche, dar
privarea de libertate se prelunge ște și după intrarea în vigoare a legii
noi, legea nou ă se va aplica pentru întreaga infrac țiune continu ă,
chiar dacă ea a început sub legea veche.
§ 2. Principiul neretroactivit ății legii penale
2.1. Con ținutul și domeniul de inciden ță al principiului
neretroactivit ății
Odată cu adoptarea Constitu ției din 1991, principiul
neretroactivit ății legii a devenit un principiu de for ță
constituțională. Principiul a fost consacrat explicit în art. 11
C.p. iar în noul Cod penal se reg ăsește în structura principiului
legalității incrimin ării și pedepsei consacrat în art. 1 – 2 N.C.p.
Principiul neretroactivit ății legii penale vizeaz ă așadar în
primul rând legea penal ă incriminatoare. O lege care incrimineaz ă
pentru prima dat ă o faptă – sau care o reincrimineaz ă după o
perioadă în care legea penal ă nu a mai prev ăzut-o – nu poate fi
aplicată decât în m ăsura în care fapta a fost s ăvârșită după intrarea
în vigoare a legii noi.
19Regula neretroactivit ății nu se limiteaz ă, însă, la legea de
incriminare, ci este incident ă în cazul oric ărei legi care poate
agrava situa ția inculpatului. Astfel, legea care majoreaz ă pedeapsa
pentru fapta comis ă, legea care instituie o circumstan ță agravantă,
legea care face fapta urm ăribilă din oficiu dup ă ce anterior era
urmăribilă la plângerea prealabil ă, legea care suprim ă o
circumstan ță atenuantă sau reduce efectele acesteia nu vor putea fi
aplicate decât faptelor comise dup ă intrarea lor în vigoare.
Modificarea for ței juridice a principiului neretroactivit ății
și transformarea sa într-un principiu constitu țional nu este lipsit ă
de consecin țe directe în planul legisla ției penale. Astfel, o serie
întreagă de legi, considerate anterior ca având întotdeauna caracter
retroactiv și-au pierdut aceast ă caracteristic ă, fiind în prezent
supuse regimului general al legii penale.
Astfel, anterior intr ării în vigoare a Constitu ției, potrivit
art. 12 alin.2 C.p. erau de aplicabilitate retroactiv ă legile care
prevedeau m ăsuri de siguran ță și măsuri educative . Noul Cod
penal a abandonat aceast ă soluție, prevăzând în art. 2 alin.2 c ă
nu se poate lua o m ăsură educativ ă sau o măsură de siguran ță
dacă aceasta nu era prev ăzută de legea penal ă la data când
fapta a fost s ăvârșită. În acest fel, reglementarea din dreptul penal
a fost pus ă în acord cu prevederile art. 15 alin.2 din Constitu ție,
care stabile ște cu valoare de principiu constitu țional
neretroactivitatea legii în general.
O altă categorie de legi considerate în mod tradi țional ca
având aplicabilitate retroactiv ă o constituie legile interpretative.
După intrarea în vigoare a Constitu ției, nu se mai poate vorbi de o
retroactivitate obligatorie nici în cazul legii interpretative. Atunci
când intervine o lege interpretativ ă, care impune o alt ă interpretare
decât cea dat ă de jurispruden ță, legea interpretativ ă impune un alt
mod de aplicare a normei interpretate și devine ea îns ăși izvor de
drept. Pe cale de consecin ță, legea nu mai poate retroactiva decât în
măsura în care creeaz ă o situație mai favorabil ă pentru inculpat.
20Legile care prev ăd regimul de executare a pedepselor erau
în mod tradi țional considerate în doctrin ă ca fiind de aplica ție
retroactivă. După intrarea în vigoare a Constitu ției, și aceste legi și-
au pierdut îns ă vocația de aplicare retroactiv ă necondiționată. Legea
care prevede regimul de executare al pedepselor și-a pierdut
retroactivitatea obligatorie și ea va putea retroactiva, la fel ca orice
altă lege penal ă, numai dac ă este mai favorabil ă inculpatului. Se
impune totu și o precizare în acest context. Având în vedere c ă
dreptul execu țional penal cuprinde deopotriv ă norme de drept penal
material și norme de procedur ă, regula enun țată nu prive ște decât
dispozițiile de drept material. Spre exemplu, dac ă legea nou ă
modifică atât fracțiunile de pedeaps ă care trebuie executate pentru a
putea beneficia de liberarea condi ționată, cât și procedura de
examinare a cererii de liberare, normele referitoare la aceast ă
procedură vor fi de imediat ă aplicare, în vreme ce normele
referitoare la frac țiunile de pedeaps ă vor fi aplicate conform legii
mai favorabile.
În fine, în doctrin ă și jurispruden ță nu există un punct de
vedere unitar referitor la posibilitatea aplic ării retroactive a
dispozițiilor privind prescrip ția. În ceea ce ne prive ște ne raliem f ără
rezerve punctului de vedere potrivit c ăruia și legile referitoare la
prescripție trebuie s ă se supun ă regulilor generale care guverneaz ă
aplicarea legii penale în timp, astfel c ă nu se mai poate vorbi de o
retroactivitate obligatorie în cazul lor. Într-adev ăr, prin prelungirea
termenului de prescrip ție are loc o amplificare a dreptului statului de
a pedepsi, or, una din ra țiunile principiului neretroactivit ății este
tocmai limitarea acestui drept și a restrângerii corelative a
drepturilor și libertăților cetățeanului pe care el o implic ă. Pe lâng ă
compatibilitatea ei cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constitu ție,
această soluție are deja o tradi ție în dreptul nostru, ea fiind explicit
consacrată în art. 5 din Codul penal din 1936.
212.2. Excep ții de la principiul neretroactivit ății
2.2.1. Legea de dezincriminare
Retroactivitatea legii de dezincriminare era prev ăzută
expres de art. 12 alin.1 C.p. și este reluat ă în aceea și formă de
art. 4 N.C.p., potrivit c ăruia legea penal ă nu se aplic ă faptelor
săvârșite sub legea veche, dac ă nu mai sunt prev ăzute de legea
nouă. În acest caz executarea pedepselor, a m ăsurilor de
siguranță și a măsurilor educative pronun țate în baza legii
vechi, precum și toate consecin țele penale ale hot ărârilor
judecătorești privitoare la aceste fapte, înceteaz ă prin intrarea în
vigoare a legii noi.
În urma dezincrimin ării fapta poate ie și complet din sfera
ilicitului juridic sau poate atrage sanc țiuni de alt ă natură, cel mai
adesea contraven țională.
Efectele adopt ării legii de dezincriminare vor depinde de
etapa procesual ă în care aceasta intervine. Astfel, dac ă procesul
penal pentru fapta dezincriminat ă nu a început pân ă la intrarea în
vigoare a legii noi, el nu va mai începe. Dac ă procesul a început, el
va lua sfâr șit, fie prin scoaterea de sub urm ărire penal ă în faza de
urmărire, fie prin achitare în faza de judecat ă. Dacă s-a pronun țat
deja o hot ărâre definitiv ă de condamnare, executarea pedepsei nu va
mai începe sau, dup ă caz, va înceta la data intr ării în vigoare a legii
de dezincriminare. În fine, dac ă pedeapsa a fost deja executat ă, vor
înceta orice consecin țe care ar decurge din aceast ă condamnare.
Trebuie, îns ă, precizat c ă dezincriminarea nu are ca efect o
repunere în situa ția anterioar ă a condamnatului. Astfel, amenda
plătită anterior interven ției dezincrimin ării nu se va restitui și nu se
poate pune problema acord ării unor repara ții pentru perioada de
detenție executat ă anterior dezincrimin ării. Tot astfel, pedeapsa
degradării militare fiind executat ă la data r ămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, dezincriminarea nu are ca efect
redobândirea gradului militar pierdut ca urmare a condamn ării.
222.2.2. Legea de amnistie sau de gra țiere
Atât legea de amnistie, cât și legea sau decretul de gra țiere,
prin însăși natura și finalitatea lor, sunt acte cu caracter retroactiv,
ele neputând interveni decât cu privire la fapte comise anterior
intrării lor în vigoare.
Spre exemplu, potrivit art. 12 din Legea nr. 546/2002
privind gra țierea și procedura acord ării grațierii, gra țierea
colectivă poate avea ca obiect numai pedepse aplicate de instan ță
pentru fapte s ăvârșite anterior datei prev ăzute în legea de gra țiere.
Date fiind efectele acestor acte de clemen ță, nu încape îns ă
niciun dubiu cu privire la încadrarea lor în no țiunea de „lege
penală mai favorabil ă” lato sensu , astfel încât aplicarea lor
retroactiv ă nu a fost cu nimic afectat ă de intrarea în vigoare a
prevederilor art. 15 alin.2 din Constitu ție.
2.2.3. Legea mai favorabil ă stricto sensu
Înțelegem prin „lege mai favorabil ă stricto sensu ” instituția
reglementat ă de dispozi țiile art.5-6 N.C.p. (art. 13-15 C.p.).
Posibilitatea ca aceste legi s ă retroactiveze nu las ă nicio urm ă de
îndoială din momentul în care dispozi țiile constitu ționale admit
retroactivitatea legii penale mai favorabile lato sensu , căci
aplicarea prevederilor art. 5-6 N.C.p. duce întotdeauna la crearea
unei situa ții mai ușoare pentru f ăptuitor.
Trebuie subliniat, îns ă, faptul c ă legea mai favorabil ă
stricto sensu nu presupune întotdeauna o ipotez ă de retroactivitate.
Este adev ărat că aplicarea dispozi țiilor art. 6 N.C.p. implic ă în
mod necesar retroactivitatea legii penale noi, dar nu este mai pu țin
adevărat că aplicarea legii mai favorabile în cazul infrac țiunilor
nedefinitiv judecate (art. 5 N.C.p.) presupune fie un caz de
retroactivitate, atunci când legea mai favorabil ă este legea nou ă,
fie un caz de ultraactivitate, în situa ția în care legea mai favorabil ă
este legea veche.
23§ 3. Legea penal ă mai favorabil ă
Fără a mai preciza de fiecare dat ă acest lucru, în aceast ă
secțiune ne vom ocupa de legea penal ă mai favorabil ă stricto sensu ,
adică de institu ția pe care Codul penal o desemneaz ă cu aceast ă
denumire.
3.1. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul
infracțiunilor nedefinitiv judecate
Potrivit art. 5 alin.1 N.C.p. (art. 13 C.p.), în cazul în care de
la săvârșirea infrac țiunii până la judecarea definitiv ă a cauzei au
intervenit una sau mai multe legi penale, se aplic ă legea cea mai
favorabilă.
Aplicarea acestui text are ca premis ă faptul că toate legile
incrimineaz ă fapta comis ă, dar o sanc ționează diferit. A șa fiind,
pentru a fi în prezen ța unui caz de aplicare a legii penale mai
favorabile în aceast ă ipoteză este necesar ă reunirea mai multor
condiții:
a) succesiunea de legi penale s ă intervină între momentul
comiterii faptei și momentul judec ării definitive a infractorului
În măsura în care legea nou ă intervine dup ă condamnarea
definitivă este posibil ă aplicarea legii penale mai favorabile, dar în
condițiile speciale prev ăzute de art. 6 N.C.p., pe care le vom
examina în sec țiunea urm ătoare. Va fi, îns ă, aplicabil ă legea penal ă
mai favorabil ă conform art. 5 N.C.p. în situa ția în care hot ărârea
definitivă a fost desfiin țată în urma unei c ăi extraordinare de atac, iar
legea nou ă a intervenit înainte de pronun țarea unei noi hot ărâri
definitive în urma rejudec ării.
b) toate legile succesive s ă incrimineze fapta comis ă
În măsura în care una dintre legile intervenite între
momentul comiterii infrac țiunii și momentul condamn ării nu mai
prevede fapta ca infrac țiune nu se pune problema aplic ării legii
penale mai favorabile, fiind în prezen ța unei dezincrimin ări.
24c) legile succesive incrimineaz ă sau sanc ționează diferit
fapta comis ă
În măsura în care toate legile succesive incrimineaz ă și
sancționează în același mod fapta comis ă, nu se pune problema unei
legi penale mai favorabile, c ăci aplicarea oric ăreia dintre ele
produce acelea și efecte în privin ța inculpatului. În acest caz, se
consideră că încadrarea juridic ă se va face potrivit legii noi, solu ție
care faciliteaz ă aplicarea normelor care ar interveni ulterior cu
privire la executarea sanc țiunilor și care, de regul ă, vor face referire
la această lege. În plus, condamnatul nu ar putea invoca vreo
vătămare a drepturilor sale prin încadrarea faptei potrivit legii noi, în
măsura în care prin aceasta nu i s-a îngreunat în niciun fel situa ția.
Criterii de determinare a legii penale mai favorabile
Vom fi în prezen ța unui caz de aplicare a legii penale mai
favorabile atunci când legea nou ă modifică modul de sanc ționare a
faptei, condi țiile de tragere la r ăspundere, regimul execut ării
sancțiunilor etc.
Astfel, men ționăm cu titlu exemplificativ:
a) modificarea condi țiilor de tragere la r ăspundere
În cazul în care una dintre legi prevede o condi ție
suplimentar ă pentru tragerea la r ăspundere penal ă a infractorului și
această condiție nu este îndeplinit ă, legea respectiv ă va fi
considerat ă ca fiind lege mai favorabil ă. Așa de pildă, dacă potrivit
uneia dintre legi fapta se urm ărește la plângerea prealabil ă, iar
potrivit altei legi se urm ărește din oficiu, va fi mai favorabil ă legea
care impune condi ția plângerii prealabile. Tot astfel, va fi mai
favorabilă legea care: permite împ ăcarea; prevede o cauz ă de
nepedepsire sau de reducere a pedepsei; prevede un termen de
prescripție mai scurt sau permite împlinirea mai rapid ă a termenului
de prescrip ție (spre exemplu, nu prevede o anumit ă cauză de
întrerupere).
25b) modificarea regimului sanc ționator
Atunci când legile succesive prev ăd pedepse diferite,
determinarea legii penale mai favorabile se va face având în vedere
mai întâi pedeapsa principal ă. Dacă cele două legi prev ăd pedepse
din specii diferite, se va avea în vedere ierarhizarea legal ă a
pedepselor, conform c ăreia amenda este mai favorabil ă decât
pedeapsa închisorii care este, la rândul ei mai favorabil ă decât
detențiunea pe via ță.
Dispoziția din art. 5 N.C.p. aduce dou ă modific ări
importante fa ță de prevederile art. 13 C.p.:
– în primul rând, se renun ță la dispozi ția din art. 13 alin.2 C.p.,
potrivit căreia când legea anterioar ă este mai favorabil ă, pedepsele
complementare care au corespondent în legea penal ă nouă se
aplică în conținutul și limitele prev ăzute de aceasta, iar cele care
nu mai sunt prev ăzute de legea penal ă nouă nu se mai aplic ă.
Modificarea s-a impus pentru a evita retroactivitatea unei dispozi ții
penale mai severe referitoare la pedepsele complementare, astfel c ă
după intrarea în vigoare a noului Cod penal pedepsele
complementare se vor aplica întotdeauna potrivit legii care a fost
determinat ă ca fiind mai favorabil ă în raport de pedeapsa principal ă.
– a doua modificare const ă în completarea ipotezelor de aplicare a
legii penale mai favorabile cu referire la actele declarate
neconstitu ționale sau la cele respinse de Parlament. Potrivit art. 5
alin.2 N.C.p. dispozi țiile alin. 1 se aplic ă și actelor normative ori
prevederilor din acestea declarate neconstitu ționale, precum și
ordonanțelor de urgen ță aprobate de Parlament cu modific ări
sau complet ări ori respinse, dac ă în timpul când acestea s-au
aflat în vigoare au cuprins dispozi ții penale mai favorabile. Deși
o lege declarat ă neconstitu țională sau o ordonan ță de urgen ță
respinsă de Parlament î și înceteaz ă activitatea, aceste acte vor fi
luate în calcul la stabilirea legii penale mai favorabile și pot fi
aplicate chiar ulterior încet ării activității lor, în m ăsura în care au
fost în vigoare la vreun moment cuprins între comiterea faptei și
26judecarea definitiv ă și dacă au fost mai favorabile în raport cu
celelalte reglement ări.
3.2. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor
definitive
În aceast ă materie, noul Cod penal aduce o modificare
important ă. Dacă sub imperiul Codului penal din 1969 legiuitorul
nostru a reglementat dou ă ipoteze de aplicare a legii penale mai
favorabile în cazul pedepselor definitive: aplicarea obligatorie și
respectiv aplicarea facultativ ă, noul Cod penal nu a mai p ăstrat
decât reglementarea ipotezei de aplicare obligatorie a legii penale
mai favorabile. Rațiunea acestei modific ări este legat ă de
consacrarea explicit ă în Constitu ție a principiului separa ției
puterilor în stat, astfel c ă se impunea stabilirea rela ției între
principiul autorit ății de lucru judecat și aplicarea legii penale mai
favorabile în cazul pedepselor definitive. În mod cert, principiul
constituțional enun țat impune reducerea la minimul necesar a
atingerilor aduse autorit ății de lucru judecat, astfel c ă o
restrângere a acestei autorit ăți se justific ă doar în m ăsura în care
ea are la baz ă tot un principiu de natur ă constituțională, cum este
cazul principiului legalit ății pedepsei. În consecin ță, s-a optat
pentru men ținerea reglement ării aplicării obligatorii a legii penale
mai favorabile (art. 6) și renunțarea la aplicarea facultativ ă a
acestei legi în cazul pedepselor definitive, aceasta din urm ă
neputând fi justificat ă prin raportare la principiul legalit ății.
Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor
definitive reglementat ă de art. 6 N.C.p. (art. 14 C.p.), are ca premis ă
faptul că legea nou ă, intervenit ă după rămânerea definitiv ă a
hotărârii de condamnare, prevede pentru fapta comis ă o specie de
pedeapsă mai ușoară decât cea aplicat ă de instan ță sau, deși prevede
o pedeaps ă din aceea și specie, aceasta are un maxim special mai
redus decât pedeapsa concret aplicat ă de către instanță.
Legiuitorul reglementeaz ă în mod distinct mai multe situa ții
în care legea nou ă mai favorabil ă se aplică în mod obligatoriu:
27a) după rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare la
pedeapsa închisorii sau amenzii, intervine o lege nou ă care prevede
un maxim special mai redus decât pedeapsa concret aplicat ă. Spre
exemplu, pentru fapta comis ă, legea veche prevedea pedeapsa
închisorii de la 10 la 20 de ani, iar instan ța a aplicat o pedeaps ă de
18 ani închisoare; ulterior intervine o lege nou ă care prevede pentru
aceeași faptă pedeapsa închisorii de la 10 la 15 ani. În acest caz,
pedeapsa aplicat ă se reduce în mod obligatoriu pân ă la maximul
special prev ăzut de legea nou ă, în exemplul nostru pân ă la 15 ani.
b) dacă după rămânerea definitiv ă a hotărârii de
condamnare la pedeapsa deten țiunii pe via ță, intervine o lege nou ă
care prevede pentru aceea și faptă pedeapsa închisorii, deten țiunea
pe viață se înlocuie ște cu maximul special al pedepsei închisorii
prevăzut pentru acea infrac țiune.
c) dacă după rămânerea definitiv ă a unei hot ărâri de
condamnare la pedeapsa închisorii intervine o lege nou ă care
prevede pentru aceea și faptă doar pedeapsa amenzii, închisoarea se
înlocuiește cu amenda, f ără a se putea dep ăși maximul special al
pedepsei amenzii prev ăzute pentru acea infrac țiune. Deci, de
această dată nu mai este obligatorie înlocuirea cu maximul special al
pedepsei prev ăzute de legea nou ă, așa cum se întâmpla în ipoteza
precedent ă, ci instan ța poate să aplice o pedeaps ă cu amenda între
minimul și maximul special. Mai mult, ținând seama de partea
executată din pedeapsa închisorii, se poate înl ătura în tot sau în parte
executarea pedepsei amenzii. Solu ția este pe deplin justificat ă, căci
în cazul în care condamnatul executase aproape integral pedeapsa
închisorii atunci când a intervenit legea mai favorabil ă, dacă ar fi
obligat să execute și amenda, i s-ar îngreuna situa ția, ajungând s ă
execute dou ă sancțiuni pentru aceea și faptă.
În fine, potrivit art. 6 alin.7 N.C.p., reducerea sau înlocuirea
pedepsei în temeiul legii mai favorabile opereaz ă și atunci când
pedeapsa a fost deja executat ă până în momentul intr ării în vigoare a
legii noi. Astfel, dac ă infractorul a executat 15 ani de închisoare iar
28legea nou ă prevede un maxim special de 10 ani, se va considera c ă
persoana în cauz ă a executat doar 10 ani. Aceast ă reducere nu este
doar una simbolic ă, ea producând efecte în leg ătură cu alte institu ții
de drept penal. Astfel, reducerea pedepsei deja executate poate avea
ca efect împlinirea mai rapid ă a termenului de reabilitare, poate
exclude existen ța primului termen al recidivei, poate înl ătura un
impediment la aplicarea suspend ării sub supraveghere etc.
O altă modificare adus ă de noul Cod penal prive ște
aplicarea m ăsurilor educative în aceast ă ipoteză.
Potrivit art. 14 alin.4 C.p., pedepsele complementare,
măsurile de siguran ță și măsurile educative neexecutate și
neprevăzute în legea nou ă nu se mai execut ă, iar cele care au
corespondent în legea nou ă se execut ă în conținutul și limitele
prevăzute de aceast ă lege. În art. 6 N.C.p., materia m ăsurilor
educative a primit o reglementare distinct ă, ele fiind sanc țiuni
principale și neputând fi asimilate pedepselor complementare.
Potrivit art. 6 alin.4, m ăsurile educative neexecutate și
neprevăzute în legea nou ă nu se mai execut ă, iar cele care au
corespondent în legea nou ă se execut ă în conținutul și limitele
prevăzute de aceasta, dac ă este mai favorabil ă.
De asemenea, s-a avut în vedere c ă legea mai favorabil ă
intervenit ă după condamnarea definitiv ă se apreciaz ă în primul
rând prin raportare la sanc țiunea principal ă, chiar dac ă pedeapsa
complementar ă sau măsura de siguran ță ar fi mai sever ă, astfel că
pedepsele complementare din legea veche care au corespondent în
legea nou ă se execut ă în conținutul și limitele prev ăzute de
aceasta (art. 6 alin.5 N.C.p.). Dac ă însă legea nou ă nu modific ă
pedeapsa principal ă, pedepsele complementare și măsurile de
siguranță, prevăzute de ambele legi, se execut ă în limitele legii
noi, dacă acestea din urm ă sunt mai favorabile (alin.6).
29§ 4. Ultraactivitatea legii penale. Legea penal ă temporar ă
Dacă retroactivitatea legii presupune aplicarea legii noi cu
privire la fapte comise anterior intr ării sale în vigoare,
ultraactivitatea desemneaz ă situația simetric opus ă, respectiv
ipoteza în care o lege se aplic ă dincolo de momentul ie șirii ei din
vigoare, cu privire la fapte comise în intervalul de timp cât s-a aflat
în vigoare .
Am văzut deja c ă aplicarea legii mai favorabile în cauzele în
care nu s-a pronun țat încă o hotărâre definitiv ă de condamnare poate
determina aplicarea ultraactiv ă a legii penale, atunci când legea mai
favorabilă este cea veche. Ipoteza tipic ă de lege penal ă ultraactiv ă o
constituie, îns ă, potrivit doctrinei, legea penal ă temporară.
Noul Cod penal nu aduce modific ări de fond în privin ța
regimului legii temporare, dar include o defini ție a acesteia,
preluând astfel la nivel legislativ defini ția cu care doctrina opera și
sub imperiul Codului penal anterior. Astfel, potrivit art. 7 alin.2
N.C.p., legea penal ă temporar ă este legea penal ă care prevede
data ieșirii ei din vigoare sau a c ărei aplicare este limitat ă prin
natura temporar ă a situației care a impus adoptarea sa.
Noțiunea de lege penal ă temporar ă, așa cum este definit ă de
textul citat, acoper ă două categorii de legi penale: legea penal ă
temporară propriu-zis ă și legea penal ă excepțională. Suntem în
prezența unei legi temporare propriu-zise atunci când legea în cauz ă
are prevăzut explicit, din chiar momentul adopt ării sale, momentul
ieșirii din vigoare. Legea penal ă excepțională este adoptat ă în
împrejurări excepționale (stare de asediu, stare de urgen ță, calamități
naturale etc.) iar durata afl ării ei în vigoare coincide cu perioada cât
se menține aceast ă stare. În acest caz caracterul temporar rezult ă și
din conținutul expunerii de motive, unde se face referire la
împrejurarea care a determinat adoptarea legii în cauz ă.
Potrivit art. 7 alin.1 N.C.p. (art. 16 C.p.), legea penal ă
temporară se aplică infracțiunii săvârșite în timpul cât ea se afla în
vigoare, chiar dac ă fapta nu a fost urm ărită sau judecat ă în acest
30interval de timp. În consecin ță, chiar dac ă legea sub imperiul c ăreia
se judecă infracțiunea ar fi mai favorabil ă, ea nu va fi aplicabil ă în
speță, infracțiunea fiind sanc ționată potrivit legii temporare sub
imperiul c ăreia a fost comis ă.
Având în vedere, pe de o parte, faptul c ă data ieșirii din
vigoare a legii este dinainte cunoscut ă, iar pe de alt ă parte,
împrejurarea c ă, de regul ă, aceste legi r ămân în vigoare o perioad ă
scurtă de timp, în absen ța posibilit ății de aplicare ultraactiv ă,
dispoziția legală în cauză nu ar mai apuca s ă fie niciodat ă aplicată.
Ultraactivitatea este necesar ă în acest caz și datorită faptului c ă în
cele mai multe cazuri legea penal ă temporar ă instituie un tratament
sancționator agravat sau incrimineaz ă noi fapte, astfel c ă legea care
succede legii temporare ar fi mai favorabil ă.
31- CAPITOLUL II –
APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN SPA ȚIU
§ 1. Considera ții generale
Legea penal ă, ca de altfel orice lege, este expresia
suveranității statului care a elaborat-o și o aplică și, din aceast ă
cauză, ea este inevitabil limitat ă la spațiul cu privire la care statul
în cauză își exercită suveranitatea. De aceea, în principiu,
aplicarea legii penale a unui stat nu se poate extinde dincolo de
frontierele acestuia. Astfel, niciun stat nu poate reclama dreptul de
a interveni, prin aplicarea normelor sale penale, pe teritoriul altui
stat, chiar dac ă persoana urm ărită se află pe acest teritoriu.
Cu toate acestea, regula limit ării competen ței penale a unui
stat la infrac țiunile comise pe teritoriul s ău a cunoscut de-a lungul
timpului o anumit ă flexibilizare, pentru a permite represiunii
penale un r ăspuns eficient în fa ța provocărilor venite din partea
criminalit ății contemporane. Într-adev ăr, ușurința cu care se
deplaseaz ă astăzi persoanele de pe un teritoriu pe altul determin ă
o mobilitate crescut ă a infractorilor. În aceste condi ții, dacă legea
penală a unui stat ar r ămâne limitat ă strict la infrac țiunile comise
pe teritoriul acelui stat, nu ar fi greu pentru infractori s ă se
sustragă de sub inciden ța legii penale, p ărăsind teritoriul unde au
comis infrac țiunea, imediat dup ă săvârșirea acesteia.
§ 2. Principiul teritorialit ății legii penale române
Principiu de baz ă în materia aplic ării legii penale române
în spațiu, teritorialitatea este consacrat ă explicit în art. 8 N.C.p.
(art. 3 C.p.) potrivit c ăruia legea penal ă se aplică infracțiunilor
săvârșite pe teritoriul României .
Potrivit art. 8 alin.2 N.C.p., prin teritoriul României se
înțelege întinderea de p ământ, marea teritorial ă și apele cu solul,
subsolul și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
32Fac parte din teritoriul țării sediile reprezentan țelor
diplomatice și consulare acreditate în România. Prin urmare, un
infractor refugiat în localul unei ambasade str ăine din România
rămâne pe teritoriul țării noastre, iar șeful misiunii diplomatice îl
poate remite direct autorit ăților române – f ără a se recurge la o
procedură de extrădare – și va fi judecat în baza principiului
teritorialit ății.
Potrivit art. 8 alin.3 N.C.p., prin infrac țiune comis ă pe
teritoriul țării se înțelege și orice infrac țiune comis ă pe o navă sub
pavilion românesc ori pe o aeronav ă înmatriculat ă în România.
În materia localiz ării în spa țiu a infrac țiunii, legisla ția
noastră consacră astăzi teoria ubicuit ății. Trebuie semnalat în
acest context faptul c ă noul Cod penal aduce o extindere a
domeniului de inciden ță a regulii ubicuit ății față de
reglementarea anterioar ă.
Astfel, potrivit art. 143 alin.2 C.p., infrac țiunea se
considera s ăvârșită pe teritoriul țării și atunci când pe acest
teritoriu ori pe o nav ă ori aeronav ă română s-a efectuat numai un
act de executare sau s-a produs rezultatul infrac țiunii. Art. 8 alin.4
N.C.p. dispune c ă infracțiunea se consider ă săvârșită pe
teritoriul României și atunci când pe acest teritoriu ori pe o nav ă
sub pavilion românesc sau pe o aeronav ă înmatriculat ă în
România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de
complicitate, ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul
infracțiunii.
În baza acestui principiu, instanțele române vor fi
competente în cazul infrac țiunilor începute pe teritoriul României
dar consumate ori epuizate în str ăinătate, în cazul infrac țiunilor
care au produs doar rezultatul pe teritoriul țării noastre, dar și în
situații nereglementate de Codul penal din 1969, în care pe
teritoriul României a avut loc doar un act de participa ție
(instigare, complicitate) iar actul de executare și rezultatul au
avut loc în str ăinătate.
33Pentru aplicarea legii penale române în baza principiului
teritorialit ății nu intereseaz ă nici cetățenia infractorului și nici
dispozițiile legii penale din țara de origine a acestuia.
§ 3. Principiul personalit ății legii penale române
Aplicarea legii penale române pe baza principiului
personalit ății a fost revizuit ă într-o manier ă semnificativ ă prin
prevederile noului Cod penal.
Potrivit art. 9 N.C.p. legea penal ă română se aplic ă
infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un
cetățean român sau de o persoan ă juridică română, dacă
pedeapsa prev ăzută de legea român ă este deten țiunea pe via ță
ori închisoarea mai mare de 10 ani. În celelalte cazuri, legea
penală română se aplic ă infracțiunilor s ăvârșite în afara
teritoriului țării de către un cet ățean român sau de o persoan ă
juridică română, dacă fapta este prev ăzută ca infrac țiune și de
legea penal ă a țării unde a fost s ăvârșită ori dacă a fost comis ă
într-un loc care nu este supus jurisdic ției niciunui stat.
Potrivit vechii reglement ări, cuprins ă în art. 4 C.p., legea
penală română se aplica infrac țiunilor săvârșite în afara teritoriului
țării, dacă făptuitorul era cet ățean român sau dac ă, neavând nicio
cetățenie, avea domiciliul în țară.
Printre modificările aduse de noul Cod penal pot fi
menționate:
– renunțarea la aplicarea legii penale române în baza acestui
principiu atunci când infrac țiunea a fost comis ă de un apatrid
cu domiciliul în țară; dat fiind c ă apatrizii pot fi extr ădați/remiși
fără a opera restric țiile existente în cazul cet ățenilor români, nu se
mai justifica men ținerea lor în sfera de inciden ță a acestui
principiu;
– includerea infrac țiunilor comise în str ăinătate de o persoan ă
juridică română în sfera de inciden ță a acestui principiu ;
34inaplicabilitatea acestui principiu în cazul persoanelor juridice era
o lacună scăpată în vechea reglementare;
– introducerea cerin ței dublei incrimin ări pentru infrac țiunile de
mai mică gravitate (sanc ționate cu pedeapsa închisorii de cel
mult 10 ani sau cu amend ă) comise pe teritoriul altui stat ; o
asemenea condi ționare a fost cerut ă de mult timp de doctrin ă,
pentru a evita sanc ționarea cet ățeanului român pentru fapte
comise în str ăinătate care sunt perfect licite pe teritoriul unde au
fost săvârșite.
– condiționarea punerii în mi șcare a ac țiunii penale de
autorizarea prealabil ă a procurorului general al parchetului de
pe lângă curtea de apel în a c ărei rază teritorial ă se află
parchetul mai întâi sesizat sau, dup ă caz, a procurorului general
al Parchetului de pe lâng ă Înalta Curte de Casa ție și Justiție
(art. 9 alin.3 N.C.p.). Condi ția a fost introdus ă pentru a evita
încărcarea inutil ă a organelor judiciare române cu cauze care nu
vor putea fi solu ționate niciodat ă datorită imposibilit ății
instrument ării lor. Autorizarea se d ă de regulă de către procurorul
general al parchetului de pe lâng ă curtea de apel în a c ărei rază
teritorială se află parchetul mai întâi sesizat. Prin excep ție,
autorizarea trebuie dat ă de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casa ție și Justiție, atunci când judecarea
infracțiunii ar fi de competen ța acestei instan țe.
Pentru aplicarea legii penale române în baza principiului
personalit ății este necesar ca persoana în cauz ă să fie cetățean
român atât la data comiterii infrac țiunii cât și la data judec ării.
§ 4. Principiul realit ății legii penale române
Acest principiu determin ă incidența legii penale române nu
în considerarea calit ății subiectului activ al infrac țiunii, ci în
raport de subiectul pasiv.
Și în aceast ă materie noul Cod penal aduce câteva
modificări față de reglementarea anterioar ă.
35Potrivit art. 10 N.C.p., legea penal ă română se aplic ă
infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un
cetățean străin sau o persoan ă fără cetățenie, contra statului
român, contra unui cet ățean român ori a unei persoane juridice
române .
Conform art. 5 C.p., legea penal ă se aplica infrac țiunilor
săvârșite în afara teritoriului țării, contra siguran ței statului român
sau contra vie ții unui cet ățean român, ori prin care s-a adus o
vătămare grav ă integrității corporale sau s ănătății unui cet ățean
român, când sunt s ăvârșite de un cet ățean străin sau de o persoan ă
fără cetățenie care nu domiciliaz ă pe teritoriul țării.
Printre modific ările aduse de noua reglementare
menționăm:
– aducerea în sfera de inciden ță a principiului realit ății a
oricărei infrac țiuni comise în str ăinătate contra Statului român,
a unui cet ățean român sau a unei persoane juridice române,
pentru a evita situa țiile în care s-ar impune interven ția legii
penale române, dar aceasta nu este posibil ă datorită
neîncadrării infrac țiunii în categoriile restrictive reglementate
de Codul penal din 1969. S-au avut în vedere în acest context mai
ales infrac țiunile de criminalitate organizat ă care sunt comise în
străinătate contra unui cet ățean român ori contra statului român,
fără a viza îns ă viața sau integritatea corporal ă a cetățeanului,
respectiv siguran ța națională (lipsire de libertate, trafic de minori,
fraude informatice etc.);
– a fost inclus ă și persoana juridic ă română printre posibilii
subiecți pasivi ai infrac țiunii ;
– subiectul activ al infrac țiunii poate fi și un apatrid cu
domiciliul în țară; soluția se impunea ca urmare a modific ării
operate în privin ța principiului personalit ății, care nu mai prive ște
în noua reglementare și infracțiunile comise de apatrizii cu
domiciliul în România.
36- infracțiunea poate fi urm ărită de autorit ățile române numai în
măsura în care nu face obiectul unei proceduri judiciare în
statul pe teritoriul c ăruia s-a comis (art. 10 alin.2 N.C.p.) .
Victima trebuie s ă aibă calitatea de cet ățean român atât în
momentul comiterii infrac țiunii, cât și la data judec ării
infractorului.
Noua reglementare men ține condi ția autoriz ării prealabile
de către Procurorul general al Parchetului de pe lâng ă ÎCCJ, având
în vedere faptul c ă urmărirea și judecarea acestor infrac țiuni
presupune în mod necesar o cooperare cu autorit ățile judiciare ale
statului pe al c ărui teritoriu a fost comis ă infracțiunea, precum și
necesitatea aprecierii oportunit ății unui asemenea demers în
contextul rela țiilor bilaterale.
În măsura în care sunt îndeplinite condi țiile prevăzute de
art. 10 N.C.p., legea penal ă română se va aplica indiferent de
prevederile legii penale str ăine – nefiind necesar ă condiția dublei
incriminări – și indiferent dac ă infractorul se afl ă sau nu pe
teritoriul țării.
§ 5. Principiul universalit ății legii penale române
Reglementarea principiului universalit ății legii penale
române a fost complet regândit ă în noul Cod penal, având în
vedere că dispozițiile în materie ale Codului penal din 1969, de și
par a conferi o competen ță extrem de larg ă organelor judiciare
române, nu au fost aplicate în practic ă în cele patru decenii de
la intrarea lor în vigoare. Noua formulare a principiului
universalit ății circumscrie mai exact sfera sa de inciden ță,
limitând-o la situa țiile în care interven ția legii penale române se
impune în considerarea unor angajamente asumate în plan
internațional.
Potrivit art. 11 N.C.p., legea penal ă română se aplică și
altor infrac țiuni decât celor prev ăzute în art. 10, s ăvârșite în
afara teritoriului țării de un cet ățean străin sau o persoan ă fără
37cetățenie, care se afl ă de bunăvoie pe teritoriul României, în
următoarele cazuri:
a) s-a s ăvârșit o infrac țiune pe care statul român și-a
asumat obliga ția să o reprime în temeiul unui tratat
internațional, indiferent dac ă este prev ăzută sau nu de legea
penală a statului pe al c ărui teritoriu a fost comis ă;
b) s-a cerut extr ădarea sau predarea infractorului și
aceasta a fost refuzat ă.
În vechea reglementare, textul art. 6 C.p. prevedea c ă legea
penală română se aplică și altor infrac țiuni decât celor prev ăzute
în art. 5, s ăvârșite în afara teritoriului țării, de un cet ățean străin
sau de o persoan ă fără cetățenie care nu domiciliaz ă pe teritoriul
țării, dacă fapta este prev ăzută ca infrac țiune și de legea penal ă a
țării unde a fost s ăvârșită iar făptuitorul se afl ă în țară.
Inaplicabilitatea legii române pe motiv c ă potrivit legii
statului în care s-a s ăvârșit infracțiunea, exist ă o cauză care
împiedică punerea în mi șcare a ac țiunii penale sau continuarea
procesului penal ori executarea pedepsei, sau c ă pedeapsa a fost
executată ori este considerat ă ca executat ă a fost restrâns ă de
noul Cod penal la ipoteza prev ăzută la lit. b) , astfel că ea nu mai
privește întreg domeniul de inciden ță al acestui principiu. Solu ția
este fireasc ă, dat fiind c ă atunci când Statul român și-a asumat
printr-o conven ție interna țională obligația de a reprima o anumit ă
infracțiune, competen ța universal ă trebuie exercitat ă chiar și
atunci când statul unde infrac țiunea a fost s ăvârșită instituie
obstacole procedurale sau recurge la condamn ări formale.
În schimb, noul Cod penal nu mai instituie excep ții de la
condiția aflării voluntare a infractorului pe teritoriul țării așa
cum făcea art. 6 alin.2 C.p. Trebuie, îns ă, remarcat faptul c ă
infracțiunile vizate de respectiva exceptare intr ă în prezent sub
incidența principiului realit ății.
38- Capitolul III –
INFRAC ȚIUNEA – TR ĂSĂTURI GENERALE
Definiția și trăsăturile generale ale infrac țiunii
reprezintă unul din punctele în care noul Cod penal aduce o
reformă profundă, ducând la rea șezarea întregii teorii generale
a infracțiunii în dreptul penal român.
Potrivit vechii defini ții, consacrat ă de art. 17 alin. 1 C.p.,
infracțiunea era fapta care prezint ă pericol social, s ăvârșită cu
vinovăție și prevăzută de legea penal ă. Pornind de la defini ția
legală, infracțiunea se caracteriza prin trei tr ăsături fundamentale:
prevederea în legea penal ă, pericolul social și vinovăția.
Potrivit art. 15 alin.1 N.C.p., infrac țiunea este fapta
prevăzută de legea penal ă, săvârșită cu vinov ăție, nejustificat ă și
imputabil ă persoanei care a s ăvârșit-o.
Prima constatare care se poate face este aceea c ă noul Cod
penal renun ță la pericolul social ca tr ăsătură general ă a
infracțiunii , trăsătură specifică legislațiilor de inspira ție sovietic ă,
fără legătură cu tradițiile dreptului nostru penal. Renun țarea la
reglementarea pericolului social – și implicit la categoria faptelor
care nu prezint ă pericolul social al infrac țiunii – nu atrage dup ă
sine aducerea în sfera infrac țiunii pedepsibile a unor fapte v ădit
lipsite de gravitate, c ăci situația acestora se va rezolva, în
contextul reglement ărilor unui nou Cod de procedur ă penală, pe
baza principiului oportunit ății urmăririi penale.
Prevederea faptei în legea penal ă presupune cerin ța ca
fapta concret s ăvârșită, ce urmeaz ă a fi calificat ă ca infrac țiune, să
corespund ă întru-totul descrierii pe care legiuitorul o face în
norma de incriminare. Aceast ă coresponden ță se realizeaz ă atât în
planul elementelor de factur ă obiectivă (acțiune, urmare, calitatea
subiectului activ sau pasiv etc.) cât și al elementelor de factur ă
subiectivă (forma de vinov ăție). Așa de pildă, dacă se comite din
culpă luarea unui bun al altuia, se va decide, prin raportare la
39infracțiunea de furt, c ă fapta comis ă nu este prev ăzută de legea
penală, căci legiuitorul a incriminat luarea unui bun al altuia
numai atunci când este s ăvârșită cu inten ție. Cu toate acestea,
pentru a sublinia importan ța elementului subiectiv în structura
infracțiunii și a evita orice neclarit ăți în interpretarea defini ției, s-a
considerat necesar ca vinov ăția să fie men ționată explicit în
cuprinsul defini ției. Așadar, noțiunea de vinov ăție care apare în
definiția infracțiunii din art. 15 N.C.p., se refer ă la vinov ăția
cerută de norma de incriminare pentru existen ța infracțiunii, sub
forma inten ției, a inten ției depășite sau a culpei.
Caracterul nejustificat al faptei prev ăzute de legea penal ă
presupune c ă aceasta nu este permis ă de ordinea juridic ă, cu alte
cuvinte are un caracter ilicit. Astfel, este posibil ca o fapt ă deși
prevăzută de legea penal ă, să nu fie ilicit ă, întrucât s ăvârșirea ei
este permis ă de o norm ă legală. Spre exemplu, uciderea unei
persoane în legitim ă apărare corespunde întru-totul descrierii
realizate de legiuitor în textul care incrimineaz ă omorul, dar fapta
nu are caracter ilicit pentru c ă legea autorizeaz ă săvârșirea ei în
condițiile date. Împrejur ările care înl ătură caracterul nejustificat al
faptei sunt reglementate – sub denumirea de cauze justificative –
într-un capitol distinct.
Ultima tr ăsătură generală a infrac țiunii este caracterul
imputabil . Pentru ca o fapt ă să atragă răspunderea penal ă, nu este
suficient ca ea s ă corespund ă descrierii realizate de legiuitor în
norma de incriminare și să fie nejustificat ă, ci trebuie s ă poată fi
imputată făptuitorului, adic ă acestuia s ă îi poată fi repro șată
săvârșirea ei. Pentru ca aceast ă imputabilitate s ă poată fi adusă în
discuție, sunt necesare anumite premise, și anume: f ăptuitorul s ă fi
avut reprezentarea ac țiunilor sau inac țiunilor sale și să poată fi
stăpân pe ele (s ă nu fi ac ționat în condi țiile iresponsabilit ății,
intoxicației sau minorit ății); făptuitorul s ă fi avut posibilitatea s ă
acționeze în conformitate cu cerin țele legale (s ă nu fi fost
constrâns la comiterea faptei prev ăzute de legea penal ă, să nu se fi
confruntat cu o împrejurare imprevizibil ă); făptuitorul s ă fi avut
reprezentarea caracterului ilicit al faptei (s ă nu se fi aflat în
40eroare). Imputabilitatea se substituie astfel vinov ăției consacrate
ca trăsătură generală a infracțiunii de art. 17 C.p., marcând și
adoptarea teoriei normative asupra vinov ăției în locul teoriei
psihologice care a guvernat aceast ă materie pân ă acum. Cauzele
care înlătură premisele imputabilit ății sunt reglementate distinct,
sub denumirea de cauze de neimputabilitate.
41- Capitolul IV –
INFRAC ȚIUNEA – FAPT Ă PREVĂZUTĂ DE LEGEA
PENALĂ
Prevederea faptei în legea penal ă se raporteaz ă în principal
la următoarele elemente: subiectul , obiectul , latura obiectiv ă și
latura subiectiv ă. Spre exemplu, incriminarea omorului presupune
o serie de condi ții pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă orice fapt ă
concretă pentru a fi calificat ă ca atare. Acestea sunt: s ă existe o
acțiune de ucidere care determin ă moartea (element obiectiv), s ă
fie comisă intenționat (element subiectiv), s ă fie exercitat ă asupra
unei persoane în via ță (obiect și subiect pasiv), s ă fie comis ă de o
persoană fizică sau juridic ă (subiect activ).
§ 1. Obiectul infrac țiunii
În literatura de specialitate se face distinc ția între obiectul
juridic și obiectul material al infracțiunii.
Prin obiect juridic al infrac țiunii vom înțelege valoarea
socială protejată de norma juridic ă penală și căreia i se aduce
atingere prin comiterea infrac țiunii (dreptul la via ță în cazul
omorului, dreptul la inviolabilitatea domiciliului în cazul viol ării
de domiciliu etc.).
Obiectul material reprezint ă lucrul sau fiin ța împotriva
căruia se îndreapt ă nemijlocit ac țiunea sau inac țiunea ce aduce
atingere obiectului juridic și care este v ătămat în integritatea sa ori
periclitat ca urmare a acestei ac țiuni. Obiectul material poate
consta într-un lucru (bunul sustras, în cazul furtului), în corpul
unei persoane în via ță (în cazul violului, omorului), într-un
cadavru (în cazul profan ării de morminte) etc.
Având în vedere faptul c ă nu toate infrac țiunile presupun
existența unui obiect material, acesta st ă la baza clasific ării
infracțiunilor în infrac țiuni materiale și infracțiuni formale.
Infracțiunile materiale sunt faptele caracterizate de existen ța unui
42obiect material, asupra c ăruia se îndreapt ă acțiunea sau inac țiunea.
Sunt infrac țiuni materiale: omorul, furtul, violul, abuzul de
încredere, ultrajul comis prin violen ță, tortura etc. Spre deosebire
de infrac țiunile materiale, infracțiunile formale nu presupun
existența unui obiect material, în cazul lor valoarea social ă
ocrotită nefiind strâns legat ă de un anumit lucru. Suntem în
prezența unei infrac țiuni formale în cazul tr ădării, divulg ării
secretului profesional, evad ării în form ă simplă etc.
§ 2. Subiectul infrac țiunii
Subiectul infrac țiunii este persoana care comite ac țiunea
sau inacțiunea infrac țională ori persoana împotriva c ăreia se
îndreaptă această acțiune sau inac țiune. De aceea, o prim ă
distincție care trebuie f ăcută în aceast ă materie vizeaz ă
delimitarea subiectului activ de subiectul pasiv .
2.1. Subiectul activ al infrac țiunii
Subiectul activ al infrac țiunii este persoana care comite o
faptă conformă faptei descris ă în norma de incriminare.
Așa cum rezult ă din defini ția dată, subiectul activ al
infracțiunii trebuie s ă fie în mod necesar o persoan ă. Dacă în mod
tradițional subiectul activ era o persoan ă fizică, odată cu intrarea
în vigoare a Legii nr. 278/2006, a fost consacrat ă și în dreptul
nostru răspunderea penal ă a persoanei juridice, astfel c ă în prezent
subiect activ poate fi și persoana juridic ă. Noul Cod penal reia în
esență dispozițiile anterioare privind r ăspunderea penal ă a
persoanei juridice, a șa cum vom vedea într-o sec țiune următoare.
În raport de subiectul activ, infrac țiunile se clasific ă în
infracțiuni cu subiect activ general și infracțiuni cu subiect activ
special.
Infracțiunile cu subiect activ general sunt cele care,
potrivit normei de incriminare, pot fi comise de orice persoan ă,
fără ca acesteia s ă i se cear ă o calitate special ă. Sunt astfel de
43infracțiuni: furtul, omorul, falsificarea de monede etc., ele putând
fi săvârșite de orice persoan ă.
Infracțiunile cu subiect activ special sunt, însă, infracțiuni
care nu pot fi comise decât de o persoan ă ce deține calitatea
prevăzută în norma de incriminare. Spre exemplu, infrac țiunea de
dezertare nu poate fi s ăvârșită decât de un militar, delapidarea nu
poate fi comis ă decât de o persoan ă ce are calitatea de func ționar
public care administreaz ă sau gestioneaz ă bunuri etc.
2.2. Subiectul pasiv al infrac țiunii
Subiectul pasiv al infrac țiunii este persoana titular ă a
valorii sociale care constituie obiectul juridic al infrac țiunii.
Subiectul pasiv nu trebuie confundat cu persoana
prejudiciat ă, noțiune care desemneaz ă orice persoan ă care în urma
comiterii unei infrac țiuni a suferit un prejudiciu. De cele mai
multe ori calitatea de subiect pasiv și cea de persoan ă prejudiciat ă
se întrunesc în aceea și persoan ă, așa cum se întâmpl ă în cazul
furtului. Alteori îns ă, cele dou ă calități aparțin unor persoane
diferite. În cazul omorului, subiectul pasiv al infrac țiunii este
persoana ucis ă, în vreme ce persoanele prejudiciate sunt, spre
exemplu, persoanele aflate în între ținerea victimei.
În funcție de subiectul pasiv, distingem infrac țiuni cu
subiect pasiv general și infracțiuni cu subiect pasiv special. Sunt
infracțiuni cu subiect pasiv general acele infrac țiuni în cazul
cărora valoarea social ă ocrotită poate apar ține oricărei persoane,
astfel că oricine poate fi subiect pasiv. Spre exemplu, în cazul
furtului, omorului, amenin țării avem infrac țiuni cu subiect pasiv
general. Sunt infracțiuni cu subiect pasiv special acele infrac țiuni
în cazul c ărora legea prevede o anumit ă calitate special ă a
subiectului pasiv. Aceast ă calitate poate determina îns ăși existența
infracțiunii – în absen ța ei fapta fiind licit ă – așa cum se întâmpl ă
în cazul infrac țiunii de corupere sexual ă a minorilor, sau poate fi
cauză de agravare a r ăspunderii penale, spre exemplu, în cazul
44infracțiunii de omor comis asupra unei femei gravide (art. 189 lit.
g) N.C.p.).
§ 3. Latura obiectiv ă a infracțiunii
Doctrina noastr ă regrupeaz ă în mod tradi țional sub
denumirea de latură obiectiv ă, trei elemente esen țiale ale
incriminării tip: acțiunea sau inac țiunea , urmarea și raportul de
cauzalitate. Vom urma și noi aceast ă structură, analizând succesiv
cele trei elemente.
3.1. Acțiunea sau inac țiunea
Acțiunea este o mișcare a corpului apt ă să lezeze valoarea
socială protejată de norma penal ă. Prin mișcare corporal ă urmează
a se înțelege, de regul ă, o mișcare a membrelor, dar ea se poate de
asemenea concretiza și în cuvinte, într-o schimbare a mimicii etc.
Acțiunea poate fi realizat ă printr-un singur act sau prin mai
multe acte de executare. Spre exemplu, o persoan ă poate fi ucis ă
printr-o singur ă lovitură sau prin aplicarea în mod succesiv a mai
multor lovituri.
Inacțiunea a fost definit ă ca nerealizarea unei ac țiuni
posibile pe care subiectul avea obliga ția juridică de a o realiza sau
ca neefectuarea unei ac țiuni așteptate din partea unei persoane.
În funcție de modalitatea de realizare a laturii obiective,
infracțiunile se clasific ă așadar în infracțiuni comisive , săvârșite
printr-o ac țiune, și infracțiuni omisive , comise printr-o inac țiune.
La rândul lor, infrac țiunile omisive sunt clasificate în literatura de
specialitate în infracțiuni omisive proprii și infracțiuni omisive
improprii (comisive prin omisiune) .
Infracțiunile omisive proprii constau în neîndeplinirea unei
obligații impuse de lege, a șa cum se întâmpl ă în cazul
nedenunțării (art. 266 N.C.p.), al omisiunii sesiz ării (art. 267
N.C.p.) sau al l ăsării fără ajutor a unei persoane aflate în
dificultate (art. 203 N.C.p.). În cazul acestor infrac țiuni,
45inacțiunea ca modalitate de s ăvârșire este prev ăzută explicit de
legea penal ă.
Infracțiunile omisive improprii (comisive prin omisiune)
au la baz ă o incriminare comisiv ă, dar rezultatul prev ăzut de
norma de incriminare poate fi în concret produs și printr-o
inacțiune, fără ca aceasta s ă fie expres prev ăzută de norma de
incriminare. Astfel, ceea ce caracterizeaz ă aceste infrac țiuni este
faptul că subiectul nu împiedic ă producerea unui rezultat pe care,
potrivit legii avea obliga ția de a-l împiedica.
Exemplu: o mamă ia hotărârea de a-l ucide pe noul n ăscut
prin neacordarea de hran ă. În acest caz, de și textul de lege (art.
188 N.C.p.) prevede comiterea faptei prin ac țiune – ucidere – în
concret ea se poate comite și printr-o inac țiune (în spe ță,
neacordarea de hran ă).
În materia infrac țiunilor comisive prin omisiune noul
Cod penal aduce o modificare extrem de important ă. Codul
penal din 1969 se caracteriza prin absen ța oricărei prevederi legale
referitoare la infrac țiunile comisive prin omisiune, ceea ce a f ăcut
ca acestea s ă se bucure doar de recunoa șterea pe cale
jurispruden țială și doctrinar ă. Astfel, atât literatura de specialitate
cât și practica judiciar ă admiteau asimilarea inac țiunii cu ac țiunea
atunci când exista o obliga ție legală sau contractual ă de a acționa.
O asemenea postur ă era pu țin compatibil ă cu exigen țele
principiului legalit ății incrimin ării, dat fiind c ă, deși legea
prevedea doar ac țiunea ca modalitate de comitere, în anumite
situații și inacțiunea putea duce la angajarea r ăspunderii penale.
De aceea, noul Cod penal a adus o reglementare în
materie, stabilind în ce situa ții inacțiunea este asimilat ă acțiunii.
Potrivit art. 17 N.C.p., infrac țiunea comisiv ă care
presupune producerea unui rezultat se consider ă săvârșită și
prin omisiune, când:
a) există o obligație legală sau contractual ă de a acționa;
46b) autorul omisiunii, printr-o ac țiune sau inac țiune anterioar ă,
a creat pentru valoarea social ă protejată o stare de pericol care a
înlesnit producerea rezultatului.
Obligația legală sau contractual ă de a acționa poate decurge din:
a) o legătură naturală. Este cazul membrilor de familie,
între care exist ă obligația reciproc ă de a evita producerea unor
urmări vătămătoare pentru via ța sau integritatea corporal ă.
Suntem, de pild ă, în prezen ța unei obliga ții legale de a ac ționa în
cazul mamei care trebuie s ă îl hrănească și să îl protejeze pe noul
născut, astfel c ă dacă ea nu își îndepline ște această obligație, iar
copilul decedeaz ă vom fi în prezen ța unei infrac țiuni de omor sau
ucidere din culp ă săvârșită prin inac țiune.
b) o legătură strânsă de comunitate . În acest context este
avută în vedere atât „comunitatea de via ță”, cât și „comunitatea de
risc”, iar obliga ția de asisten ță decurge din rela țiile de dependen ță
și încredere reciproc ă care trebuie s ă existe în astfel de
împrejurări. Se va re ține, pe acest temei, existen ța unei obliga ții de
a acționa în cazul convie țuirii a dou ă persoane, ori în cazul
practicării în comun a unor sporturi periculoase (alpinism etc.).
c) asumarea voluntar ă a obligației de protec ție. Pe aceast ă
bază se identific ă obligația de a ac ționa în cazul medicului ce
trebuie să îl trateze pe pacientul pe care îl are în grij ă, în cazul
instructorului de înot în privin ța copiilor care urmeaz ă cursurile
sub îndrumarea sa, în cazul între ținătorului care și-a asumat printr-
un contract obliga ția de între ținere, în cazul bonei care trebuie s ă
aibă grijă de copil în absen ța părinților etc.
d) obliga ția de control asupra unei surse de pericol.
Fundamentarea unei obliga ții legale de a ac ționa în acest caz
pornește de la ideea c ă cel ce are în st ăpânire un bun ce poate
prezenta un pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penal ă
47este obligat s ă ia toate m ăsurile rezonabile pentru a preveni o
eventuală lezare a acestor valori. A șa de pild ă, deținătorul unui
câine care nu utilizeaz ă lesă și botniță cu ocazia plimb ării acestuia
în locuri publice, r ăspunde pentru v ătămarea corporal ă provocat ă
de câine unei alte persoane.
e) acțiunea anterioar ă. Fundamentarea unei obliga ții de a
acționa se poate face și pe baza unei ac țiuni anterioare periculoase
comise de autor. Se porne ște în acest caz de la premisa c ă o
persoană ce a comis o ac țiune prin care a creat o stare de pericol
pentru altul este ținută să ia toate m ăsurile ce se impun pentru a
preveni materializarea acelui pericol într-o urmare prev ăzută de
legea penal ă. Astfel, dac ă o persoan ă sapă o groapă în trotuarul
din fața porții pentru a remedia o defec țiune la conducta de
alimentare cu ap ă, prin acțiunea sa creeaz ă o stare de pericol
pentru integritatea fizic ă a celor care trec prin zon ă. În consecin ță,
dacă ulterior las ă groapa nesemnalizat ă și neacoperit ă peste
noapte iar un trec ător cade în groap ă, cel care a s ăpat-o va
răspunde pentru v ătămările corporale sau decesul victimei.
3.2. Urmarea
În doctrin ă s-a propus utilizarea fie a doi termeni distinc ți,
fie a două sensuri – unul larg și altul restrâns – pentru no țiunea de
„urmare”. Astfel, urmarea ar desemna atingerea adus ă valorii
sociale ocrotite (urmarea în concep ția juridic ă), în vreme ce
rezultatul sau urmarea în sens restrâns ar desemna modificarea
produsă în realitatea înconjur ătoare (urmarea în sens naturalistic).
Pe aceast ă bază, se poate afirma c ă urmarea exist ă în cazul
oricărei infrac țiuni, în vreme ce rezultatul ar fi specific acelor
infracțiuni pentru care norma de incriminare prevede necesitatea
existenței unei modific ări în realitatea exterioar ă.
Pe baza acestei concep ții se poate realiza o clasificare a
infracțiunilor în func ție de urmarea produs ă, făcându-se distinc ție
48în doctrin ă între infracțiunile de rezultat și infracțiunile de
pericol .
Infracțiunile de rezultat sunt cele care produc un rezultat
material, o modificare fizic ă, perceptibil ă în realitatea
înconjurătoare. Sunt infrac țiuni de rezultat omorul, furtul,
vătămarea corporal ă etc.
Infracțiunile de pericol sunt acelea care nu presupun o
urmare material ă, urmarea lor concretizându-se într-o stare de
pericol pentru valoarea protejat ă prin norma de incriminare. De
pildă, constituie infrac țiuni de pericol tr ădarea, nerespectarea
regimului armelor și munițiilor, amenin țarea etc.
3.3. Raportul de cauzalitate
Pentru a putea vorbi de o fapt ă prevăzută de legea penal ă
nu este suficient s ă se constate c ă s-a comis o ac țiune sau
inacțiune dintre cele prev ăzute în norma de incriminare și că
există rezultatul material prev ăzut de aceea și normă. Este în plus
necesar s ă se demonstreze c ă respectivul rezultat este consecin ța
acțiunii sau inac țiunii, cu alte cuvinte s ă se constate existen ța unui
raport de cauzalitate între ac țiune și urmare.
Raportul de cauzalitate nu apare men ționat explicit în
norma de incriminare, și nici nu se bucur ă de o reglementare în
partea general ă a Codului penal. În consecin ță, noul Cod penal nu
aduce modific ări în sfera cauzalit ății și a criteriilor și teoriilor
elaborate pentru stabilirea acesteia, motiv pentru care nu vom
insista în acest context asupra lor, f ăcând trimitere la lucr ările
teoretice publicate sub imperiul Codului penal din 1969 care
tratează această problematic ă.
3.4. Alte elemente din structura laturii obiective
Alături de cele trei elemente principale prezentate anterior,
conținutul infrac țiunii, reglementat de norma de incriminare, mai
poate con ține și alte elemente, privind locul, timpul, modul și
49mijloacele de comitere a infrac țiunii. Este evident c ă orice
infracțiune se comite într-un anumit loc, la un anumit moment,
într-un anumit mod și folosind anumite mijloace. Aceasta nu
înseamnă, însă, că elementele men ționate fac întotdeauna parte
din conținutul legal al infrac țiunii, ci doar atunci când ele sunt
cerute de norma de incriminare. În acest caz, pentru a vorbi de o
faptă prevăzută de legea penal ă, trebuie constatat c ă fapta s-a
comis în prezen ța împrejur ărilor menționate.
Toate aceste elemente pot ap ărea fie ca elemente
constitutive ale infrac țiunii – în absen ța lor fapta neatr ăgând
incidența legii penale – fie ca împrejur ări care modific ă
răspunderea penal ă, de regulă în sensul agrav ării acesteia.
Spre exemplu, locul comiterii infrac țiunii, este element
constitutiv în cazul infrac țiunii de ultraj contra bunelor moravuri
(art. 375 N.C.p.) – fapta trebuind s ă fie comis ă în public – și
respectiv constituie element de agravare în cazul furtului s ăvârșit
într-un mijloc de transport în comun (art. 229 alin. 1 lit. a)
N.C.p.).
De asemenea, distrugerea bunului propriu nu constituie, de
regulă, infracțiune, dar dac ă aceasta se realizeaz ă prin incendiere,
explozie sau alte asemenea mijloace și dacă rezultă pericol public,
fapta va c ădea sub inciden ța legii penale (art. 253 alin. 4 și 5
N.C.p.). Alteori, modul și mijloacele de comitere a infrac țiunii
constituie cauze de agravare a r ăspunderii, a șa cum se întâmpl ă în
cazul înșelăciunii comise prin mijloace frauduloase (art. 244 alin.
2 N.C.p.).
§ 4. Latura subiectiv ă a infracțiunii
În mod obi șnuit, în cadrul laturii subiective doctrina
română identific ă un element principal – elementul subiectiv
(vinovăția) – la care se pot ad ăuga uneori alte elemente – mobilul
și scopul infrac țiunii.
La rândul ei, vinov ăția cunoaște mai multe forme. Sub
acest aspect, noul Cod penal aduce o modificare, în sensul
50consacrării explicite în art. 16 N.C.p., al ături de inten ție și
culpă, reglementate și de art. 19 C.P., a inten ției depășite
(praeterinten ției)
4.1. Inten ția
Reglementarea formelor inten ției consacrat ă în art. 16
N.C.p. este identic ă cu cea con ținută în art. 19 C.p., a șa încât nu
vom face decât succinte preciz ări în legătură cu aceasta.
Potrivit art. 16 N.C.p., fapta este comis ă cu intenție atunci
când infractorul prevede rezultatul faptei sale și dorește sau
acceptă posibilitatea producerii acestuia.
4.1.1. Structura inten ției
În structura inten ției se pot identifica doar dou ă elemente:
elementul intelectiv și elementul volitiv.
Elementul intelectiv – denumit de legiuitorul nostru
prevedere – se raporteaz ă, potrivit defini ției din art. 16 N.C.p.,
doar la rezultatul faptei. În realitate, elementul intelectiv
presupune cunoa șterea de c ătre autor a tuturor elementelor ce
caracterizeaz ă fapta prev ăzută de legea penal ă, mai exact a tuturor
elementelor de factur ă obiectiv ă de a căror întrunire depinde
existența infracțiunii. Astfel, în cazul unei infrac țiuni de omor,
făptuitorul trebuie s ă știe că acțiunea sa este susceptibil ă să
producă moartea unei persoane, c ă victima este o persoan ă în viață
etc.
Elementul volitiv reprezint ă poziția subiectiv ă a autorului
față de urmarea asupra c ăreia poart ă factorul intelectiv. Pentru a fi
în prezen ța intenției, este necesar ca autorul s ă dorească sau să
accepte producerea urm ării ca rezultat al ac țiunii sale.
Existența elementului volitiv se apreciaz ă în raport de
elementele obiective ce caracterizeaz ă starea de fapt.
Spre exemplu, stabilirea inten ției de a ucide se face în
funcție de instrumentul folosit pentru lezarea victimei, de zona
51vizată de lovitur ă, de numărul și intensitatea loviturilor, de starea
fizică a victimei, de raportul de for țe între autor și victimă etc.
Este important de subliniat faptul c ă trebuie avut ă în vedere zona
vizată de lovitur ă și nu zona efectiv lezat ă. De pildă, într-o spe ță
s-a reținut că inculpatul a încercat s ă lovească victima cu sapa în
cap, dar aceasta a parat lovitura cu un ciomag, astfel c ă a fost
lovită cu sapa peste mâna cu care ținea ciomagul, fiindu-i retezat
un deget. Ulterior victima a decedat ca urmare a unor complica ții
survenite în evolu ția rănii de la deget. Important ă pentru stabilirea
elementului volitiv aici este zona vizat ă de lovitur ă – în speță zona
capului – și nu zona efectiv lezat ă, care nu con ține organe vitale și
care nu ar putea releva existen ța intenției de a ucide. În
consecință, se poate spune c ă în speță inculpatul a ac ționat cu
intenție.
4.1.2. Formele inten ției
A) intenția directă și intenția indirect ă
În funcție de intensitatea elementului volitiv raportat la
urmarea prev ăzută de norma de incriminare, este posibil ă
delimitarea celor dou ă forme principale ale inten ției: intenția
directă și intenția indirect ă (eventual ă).
a) Intenția directă
Intenția direct ă există atunci când autorul dorește
producerea urm ării prevăzute de norma de incriminare. A șa se
întâmplă atunci când, spre exemplu, autorul împu șcă victima în
cap de la mic ă distanță sau îi aplic ă o lovitur ă de cuțit în zona
inimii ori o lovitur ă de topor în cap.
Intenția direct ă s e v a r e ține chiar dac ă producerea
rezultatului nu este cert ă, ci doar posibil ă pentru autor, în m ăsura
în care el dore ște producerea acestui rezultat. A șa de pildă, dacă
victima se afl ă la distanță mare de autor, iar acesta știe că nu este
un bun trăgător cu arma, uciderea victimei prin împu șcare nu este
52certă. Cu toate acestea, în m ăsura în care autorul deschide focul
asupra victimei, este posibil ă reținerea inten ției directe.
b) Intenția indirect ă (eventual ă)
Potrivit art. 16 N.C.p., inten ția eventual ă există atunci când
autorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urm ărește,
acceptă posibilitatea producerii lui.
În această ipoteză, autorul prevede de fapt cel pu țin două
urmări: o urmare pe care o dore ște și care poate s ă fie sau să nu fie
prevăzută de legea penal ă, și o urmare prev ăzută de legea penal ă,
pe care nu o dore ște, dar a c ărei realizare apare ca fiind posibil ă și
este acceptat ă de autor.
Există, de pild ă, intenție eventual ă în ipoteza în care
inculpatul, inten ționând să protejeze un teren cultivat, împotriva
atacului animalelor s ălbatice, îl împrejmuie ște cu un gard metalic
pe care îl conecteaz ă la rețeaua de distribu ție a energiei electrice.
Dacă o altă persoană atinge respectivul gard și decedeaz ă, se va
reține în sarcina inculpatului o infrac țiune de omor comis ă cu
intenție eventual ă. În acest caz, inculpatul a prev ăzut două urmări:
o urmare cert ă și dorită, neprevăzută de legea penal ă – protejarea
culturilor agricole – și o a doua urmare, posibil ă și prevăzută de
legea penal ă – decesul unei persoane care ar atinge gardul –
urmare pe care nu a dorit-o, dar i-a fost indiferent dac ă se va
produce.
Este, însă, posibil ca și urmarea dorit ă să fie prevăzută de
legea penal ă. Spre exemplu, inculpatul dore ște să îi aplice o
corecție victimei, dar datorit ă numărului și intensității loviturilor
prevede și acceptă că victima ar putea s ă decedeze. În acest caz
atât urmarea dorit ă – cauzarea de suferin țe fizice victimei -, cât și
urmarea acceptat ă – decesul – sunt prev ăzute de legea penal ă.
53B) Intenția spontan ă și intenția premeditat ă
a) Intenția spontan ă (repentină)
Această formă a intenției se caracterizeaz ă prin dou ă
elemente principale: hot ărârea este luat ă într-o stare de tulburare
sau emoție și ea este pus ă imediat în executare. Spre exemplu,
inculpatul este lovit cu pumnul de c ătre victim ă, cauzându-i-se
astfel o stare de tulburare, iar acesta riposteaz ă aplicându-i
agresorului o lovitur ă de cuțit. Omorul comis în aceste condi ții va
fi caracterizat de o inten ție spontan ă.
Intenția spontan ă este o cauz ă de atenuare a r ăspunderii
penale și ea apare reglementat ă atât în partea general ă a Codului –
intrând în structura circumstan ței atenuante a st ării de provocare
(art. 75 lit. a) N.C.p.) -, cât și în partea special ă, de pildă în cazul
infracțiunii de ucidere sau v ătămare a nou-n ăscutului comis ă de
către mamă (art. 200 N.C.p.).
b) Intenția premeditat ă
Intenția premeditat ă se situeaz ă pe o pozi ție diametral
opusă față de inten ția repentin ă. Astfel, în cazul inten ției
premeditate, autorul ia hot ărârea în stare de relativ calm, iar pân ă
la momentul punerii ei în executare se scurge un timp mai
îndelungat. Bineîn țeles, pe durata acestui interval de timp,
hotărârea infrac țională se menține și chiar se consolideaz ă.
Comiterea unei infrac țiuni caracterizate de inten ție
premeditat ă presupune de regul ă și o preg ătire a acesteia,
indiferent dac ă pregătirea îmbrac ă forma unor acte materiale –
procurarea de instrumente – sau intelectuale – culegerea de
informații, analizarea tuturor variantelor de comitere etc. Trebuie
subliniat, îns ă, că premeditarea nu este condi ționată de efectuarea
unor acte de preg ătire, căci ea este posibil ă și în cazul unor
infracțiuni care nu sunt susceptibile de astfel de acte. Spre
exemplu, în cazul unei infrac țiuni comisive prin omisiune –
uciderea noului-n ăscut de către mamă prin neacordarea de hran ă –
nu este posibil ă efectuarea de acte materiale de preg ătire, dar
54infracțiunea este, de regul ă, premeditat ă. De aceea, se poate
afirma c ă actele de preg ătire nu condi ționează existența
premeditării, ci doar ajut ă la dovedirea acesteia.
Intenția premeditat ă atrage o agravare a r ăspunderii penale
față de inten ția în forma sa de baz ă, dovedind o atingere mai
accentuat ă a valorii ocrotite de norma penal ă. În dreptul nostru
premeditarea apare ca o circumstan ță agravant ă legală în cazul
infracțiunii de omor calificat (art. 189 lit.a) N.C.p.).
4.2. Culpa
În dreptul nostru, potrivit art. 16 N.C.p., care reia
conținutul art. 19 C.p., infrac țiunea este comis ă din culpă atunci
când autorul prevede rezultatul faptei sale dar nu îl accept ă,
socotind f ără temei că nu se va produce, ori când nu prevede
rezultatul de și putea și trebuia s ă îl prevad ă.
Legiuitorul român a consacrat astfel o distinc ție
tradițională între dou ă principale forme ale culpei: culpa cu
prevedere și culpa fără prevedere .
4.2.1. Culpa cu prevedere
Există culpă cu prevedere atunci când autorul prevede ca o
posibilă urmare a faptei sale producerea unei urm ări vătămătoare
pentru valoarea social ă ocrotită, dar consider ă că această urmare
nu se va produce în concret.
Exemplul clasic de culp ă cu prevedere îl reprezint ă cazul
„aruncătorului de cu țite” de la circ, care, în realizarea num ărului
său, aruncă de la distan ță cuțite ce urmeaz ă a se înfige într-un
panou, cât mai aproape de corpul partenerului s ău. În acest caz,
autorul prevede posibilitatea r ănirii partenerului, dar consider ă că
această urmare nu se va realiza. Dac ă totuși urmarea prev ăzută
survine, vom fi în prezen ța unei culpe cu prevedere.
Și în cazul culpei cu prevedere, la fel ca în situa ția intenției
eventuale, autorul prevede dou ă urmări: o urmare dorit ă, care
55poate fi licit ă sau ilicit ă și o a doua urmare, pe care nu o dore ște,
considerând c ă ea nu se va produce. Spre exemplu, o persoan ă
aflată la vânătoare, vede un animal la distan ță mică de un coleg de
vânătoare, dar decide s ă tragă, socotind c ă va reuși să evite rănirea
colegului. Dac ă acesta este totu și rănit, fapta va fi comis ă din
culpă cu prevedere. În acest caz, urmarea dorit ă – uciderea
animalului – poate fi licit ă (dacă vânătoarea se desf ășura legal) sau
poate fi o fapt ă prevăzută de legea penal ă (dacă, de pildă, autorul
nu avea permis de vân ătoare), îns ă urmarea nedorit ă – rănirea
colegului – este întotdeauna prev ăzută de legea penal ă.
Criteriul de delimitare a culpei cu prevedere fa ță de
intenția eventual ă formulat de doctrina noastr ă pornește de la
faptul că în cazul culpei cu prevedere, convingerea autorului c ă
rezultatul nu se va produce se bazeaz ă pe anumite împrejur ări
obiective, pe care îns ă, în concret, le evalueaz ă în mod eronat.
Spre exemplu, conduc ătorul auto care se angajeaz ă în depășire
într-o curb ă fără vizibilitate, prevede posibilitatea comiterii unui
accident în cazul în care un autovehicul vine pe contrasens, dar nu
acceptă această posibilitate, bazându-se pe împrejur ări cum ar fi:
cunoașterea respectivei por țiuni de drum, viteza cu care ma șina
răspunde la comenzi, experien ța sa în conducere etc. Dac ă totuși
accidentul are loc, în sarcina șoferului se va re ține astfel o culp ă și
nu o inten ție eventual ă.
Dacă însă neproducerea rezultatului nu este o convingere
bazată pe astfel de împrejur ări de factur ă obiectivă, ci o simpl ă
speranță, dependent ă de hazard, vom fi în prezen ța unei inten ții
eventuale.
4.2.2. Culpa f ără prevedere
Potrivit art. 16 N.C.p., exist ă culpă fără prevedere atunci
când autorul nu a prev ăzut rezultatul faptei sale, cu toate c ă
trebuia și putea să îl prevad ă.
Culpa fără prevedere este singura form ă a vinovăției căreia
îi lipsește prevederea urm ării periculoase. Suntem, spre exemplu,
56în prezența unei culpe f ără prevedere în cazul mamei care iese din
casă, uitând în camer ă, la îndemâna copiilor mici, un recipient
conținând o substan ță toxică cu care lucrase anterior. În m ăsura în
care unul dintre copii consum ă respectiva substan ță și decedeaz ă,
în sarcina mamei se va re ține o culp ă fără prevedere, c ăci nu a
prevăzut urmarea, de și putea și trebuia s ă o prevadă.
Potrivit defini ției date de Codul nostru penal, pentru a fi în
prezența culpei f ără prevedere, pe lâng ă lipsa în concret a
prevederii, mai trebuie constatat ă existența a două elemente:
obligația de prevedere și, respectiv, posibilitatea de prevedere.
Obligația de prevedere se leagă de existen ța unei obliga ții
de diligen ță impuse subiectului, obliga ție cuprins ă într-un act
normativ sau decurgând dintr-o regul ă de conduit ă nescrisă.
În ceea ce prive ște posibilitatea de prevedere , ea se
analizează prin raportare la împrejur ările concrete în care s-a
desfășurat acțiunea și la caracteristicile subiective ale autorului. Se
va avea astfel în vedere gradul de preg ătire profesional ă,
experiența de viață, anumite caracteristici fizice etc.
4.3. Inten ția depășită (praeterinten ția)
Așa cum am men ționat, noul Cod penal consacr ă explicit
această formă mixtă a vinovăției, creată prin combinarea unor
elemente apar ținând inten ției și culpei.
Potrivit art. 16 alin.5 N.C.p., exist ă intenție depășită când
fapta constând într-o ac țiune sau inac țiune inten ționată produce
un rezultat mai grav, care se datoreaz ă culpei făptuitorului.
Spre exemplu, autorul aplic ă victimei o lovitur ă cu
pumnul, iar aceasta se dezechilibreaz ă, cade, sufer ă o leziune
craniană și decedeaz ă. Prin urmare, în structura praeterinten ției
vom avea dou ă forme de vinov ăție suprapuse: o inten ție, cu
privire la rezultatul dorit (lovirea), și o culp ă cu privire la
rezultatul mai grav, efectiv produs (moartea victimei).
Trebuie subliniat în acest context faptul c ă pentru a fi în
prezența praeterinten ției este suficient ca ac țiunea de baz ă să fie
57prevăzută de legea penal ă, indiferent de gravitatea ei. Astfel, un
simplu act de violen ță, susceptibil de încadrare în dispozi țiile art.
193 alin.1 N.C.p., chiar comis în glum ă, va intra în structura
praeterinten ției în măsura în care a cauzat un rezultat mai grav.
4.4. Elemente secundare în structura laturii subiective –
mobilul și scopul
Scopul infrac țiunii nu apare ca element constitutiv decât în
situația în care el este prev ăzut în mod expres în norma de
incriminare, caz în care este numit și scop special .
Scopul, în structura incrimin ării, poate ap ărea atât ca
element constitutiv al faptei de baz ă, cât și ca element al formei
agravate. Spre exemplu, scopul este un element constitutiv în
cazul infrac țiunii de furt (art. 228 alin.1 N.C.p.) – dac ă luarea
bunului nu s-a f ăcut în scopul însu șirii, fapta nu va constitui furt –
sau în cazul asocierii în vederea comiterii de infrac țiuni, căci în
absența scopului ilicit, asocierea nu are relevan ță penală. Scopul
apare, în schimb, ca un element de agravare în cazul omorului
comis pentru a înlesni sau a ascunde o alt ă infracțiune (art. 189 lit.
d) N.C.p.).
La rândul s ău, mobilul infracțiunii – reprezentat de
elementul care îl determin ă pe infractor s ă acționeze – devine un
element constitutiv doar atunci când este prev ăzut de norma de
incriminare. La fel ca și scopul, mobilul poate ap ărea ca element
constitutiv al formei de baz ă a infrac țiunii sau ca o cauz ă de
agravare. Mobilul constituie element al formei de baz ă a
infracțiunii în cazul abuzului în serviciu (art. 297 alin.2 N.C.p.) –
când îngr ădirea exerci țiului unor drepturi se face pe temei de
naționalitate, ras ă, sex sau religie – și reprezint ă un element de
agravare în cazul omorului comis din interes material (art. 189 lit.
b) N.C.p.).
58- CAPITOLUL V –
INFRAC ȚIUNEA – FAPT Ă NEJUSTIFICAT Ă.
CAUZELE JUSTIFICATIVE
§ 1. Preliminarii
Odat ă constatat c ă fapta este prev ăzută de legea penal ă,
adică întrunirea tuturor elementelor prev ăzute de norma de
incriminare, urm ătorul pas în stabilirea existen ței infracțiunii îl
constituie stabilirea caracterului nejustificat al faptei, cu alte
cuvinte a împrejur ării că aceasta are caracter ilicit. Caracterul
nejustificat presupune o contradic ție între fapta comis ă și ordinea
juridică, cu alte cuvinte fapta nu este autorizat ă de o dispozi ție
legală.
Spre deosebire de Codul penal din 1969, noul Cod penal
consacră explicit no țiunea de „cauz ă justificativ ă”. De
asemenea, spre deosebire de Codul anterior care reglementa
doar două dintre cauzele justificative (legitima ap ărare și starea
de necesitate), noul Cod penal a consacrat explicit și alte dou ă
cauze justificative ce pân ă acum erau considerate cauze
extralegale – consim țământul persoanei v ătămate și respectiv
exercitarea unui drept și îndeplinirea unei obliga ții.
§ 2. Legitima ap ărare
Conform art. 19 alin.2 N.C.p., este în legitim ă apărare
persoana care s ăvârșește fapta pentru a înl ătura un atac material,
direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a
altuia, drepturile acestora sau un interes general, dac ă apărarea
este propor țională cu gravitatea atacului.
În reglementarea anterioar ă, consacrat ă de art. 44 alin.2
C.p., era în stare de legitim ă apărare acela care s ăvârșește fapta
pentru a înl ătura un atac material, direct, imediat și injust,
59îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes ob ștesc
și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul ob ștesc.
Așa cum se poate observa din simpla comparare a celor
două texte, noul Cod penal a renun țat la condi ția pericolului
grav produs de atac, gravitatea atacului urmând ai fi luat ă în
calcul pentru aprecierea condi ției propor ționalității. În acest fel,
se extinde posibilitatea invoc ării cauzei justificative a legitimei
apărări și cu privire la fapte care sub reglementarea anterioar ă
erau excluse de plano datorită faptului c ă atacul nu producea un
pericol grav. A șa de pild ă, dacă victima i-a aplicat inculpatului
mai multe lovituri cu palma peste fa ță, iar acesta a ripostat cu o
lovitură de pumn care a determinat încetarea atacului, sub
imperiul Codului penal din 1969 fapta inculpatului nu putea fi
analizată pe terenul legitimei ap ărări, chiar dac ă nu a cauzat o
vătămare corporal ă, deoarece loviturile cu palma peste fa ță nu
puneau în pericol grav integritatea fizic ă a inculpatului. În baza
noului Cod penal, fapta inculpatului poate fi justificat ă în măsura
în care nu a produs urm ări dispropor ționate în raport cu cele
produse de atac.
2.1. Condi țiile atacului
Așa cum rezult ă din dispozi țiile art. 19 alin.2 C.p., atacul
trebuie să fie material , direct , imediat , injust și să se îndrepte
împotriva valorilor sociale ar ătate de art. 44 . Aceste condi ții se
regăseau și în reglementarea Codului penal din 1969.
a) caracterul material al atacului
Caracterul material al atacului presupune c ă acesta trebuie
să fie exercitat prin mijloace fizice și să se îndrepte împotriva
existenței fizice a valorii sociale ocrotite. Atacul este material
atunci când pentru efectuarea lui se recurge la violen ță fizică, cu
sau fără folosirea unor mijloace ofensive (arme, narcotice,
animale dresate etc.). Prin urmare, atunci când agresiunea const ă
60exclusiv în cuvinte, scrieri nu se poate vorbi de un atac material
care să legitimeze o ap ărare în sensul art. 19 N.C.p.
Trebuie subliniat, îns ă, că și omisiunea poate constitui un
atac, în m ăsura în care ea creeaz ă un pericol pentru valoarea
socială ocrotită. Așa se întâmpl ă în cazul angajatului societ ății de
transport feroviar care nu schimb ă macazul, din dorin ța producerii
unui accident. Dac ă o altă persoană intervine și exercită violențe
asupra acestui salariat pentru a putea schimba ea macazul, vom fi
în prezența unei fapte comise în legitim ă apărare.
b) caracterul direct al atacului
Atacul este direct atunci când se pune în pericol nemijlocit
valorarea social ă ocrotită. Această condiție nu trebuie, îns ă,
înțeleasă în sensul obligativit ății unui contact direct al agresorului
cu obiectul care încorporeaz ă valoarea social ă ocrotită. Astfel, va
exista un atac direct și atunci când atacatorul încearc ă să scufunde
o barcă în care se afl ă o persoan ă ce nu știe să înoate.
Atacul nu va fi, îns ă, direct în m ăsura în care între agresor
și obiectul care încorporeaz ă valoarea ocrotit ă există un obstacol
pe care acesta nu îl poate dep ăși (un zid, o poart ă încuiată sau un
spațiu foarte mare). Desigur, se vor avea în vedere mijloacele de
atac de care dispunea în concret agresorul, pentru a decide dac ă
obstacolul era într-adev ăr o piedic ă serioasă în calea acestuia.
c) caracterul imediat al atacului
Caracterul imediat al atacului presupune c ă acesta trebuie
să fie iminent sau în curs de desf ășurare. Pentru ca atacul s ă fie
iminent, trebuie ca declan șarea lui să constituie o certitudine și nu
o simplă eventualitate.
În ceea ce prive ște atacul în curs de desf ășurare, acesta
legitimeaz ă o apărare atâta timp cât nu s-a epuizat. Din momentul
în care atacul a încetat nu se mai poate vorbi de o ap ărare
legitimă.
61d) caracterul injust al atacului
Caracterul injust al atacului presupune lipsa autoriz ării
acestuia de c ătre ordinea juridic ă, astfel că, atunci când actul are
loc în baza legii, nu se poate vorbi de un atac injust. Chiar dac ă
actul în sine este autorizat de lege, caracterul just se men ține doar
atâta timp cât el r ămâne în cadrul limitelor impuse de lege. Spre
exemplu, potrivit dispozi țiilor Codului de procedur ă penală, în caz
de infrac țiune flagrant ă orice persoan ă poate s ă îl rețină pe
infractor și să-l conduc ă înaintea autorit ății. Prin urmare, în acest
caz, lipsirea de libertate a autorului faptei flagrante nu are caracter
injust și nu poate da loc unei legitime ap ărări. În cazul în care,
însă, persoana care l-a privat de libertate pe infractor nu îl
conduce în fa ța autorităților judiciare și nici nu anun ță prinderea
acestuia, transformând re ținerea într-o deten țiune privat ă, privarea
de libertate dobânde ște caracter injust, iar persoana astfel re ținută
se poate elibera.
Pe baza condi ției caracterului injust al atacului, doctrina și
jurispruden ța noastră au concluzionat c ă atacul nu poate proveni
decât din partea unei persoane umane, fiind exclus ă invocarea
legitimei ap ărări atunci când atacul este exercitat de un animal.
Trebuie precizat aici c ă este vorba de ac țiunea spontan ă a unui
animal și nu de o ac țiune a acestuia provocat ă de o persoan ă.
Astfel, în cazul în care proprietarul unui animal determin ă
atacarea unei persoane de c ătre acesta, se poate vorbi de o
legitimă apărare, cu precizarea c ă în aceast ă ipoteză atacatorul nu
este animalul, ci proprietarul s ău, animalul fiind un simplu
instrument.
e) atacul s ă se îndrepte împotriva uneia dintre valorile
prevăzute în art. 19 alin.2 N.C.p.
În ceea ce prive ște sfera valorilor sociale care fac obiectul
atacului și care pot fi, în consecin ță, apărate, aceasta nu este
limitată la persoana celui ce se ap ără ori la o alt ă persoană, ci se
extinde și la drepturile acestora și la interesul general. Astfel, pot
fi apărate și valori ca siguran ța statului, bunurile apar ținând
62proprietății publice sau orice alt interes important al colectivit ății.
Valorile men ționate pot fi ap ărate de orice persoan ă prin
comiterea unei fapte prev ăzute de legea penal ă.
2.2. Condi țiile apărării
O dat ă constatat ă întrunirea elementelor care
caracterizeaz ă atacul, cel atacat poate în mod justificat s ă se apere
prin comiterea unei fapte prev ăzute de legea penal ă. Cu toate
acestea, posibilitatea men ționată nu este nelimitat ă, altfel spus o
stare de legitim ă apărare nu justific ă săvârșirea oricărei fapte
penale. Pentru a beneficia de efectul justificativ, ap ărarea trebuie
să îndeplineasc ă, la rândul ei, câteva condi ții.
a) apărarea să îmbrace forma unei fapte prev ăzute de
legea penal ă
În măsura în care nu exist ă o faptă prevăzută de legea
penală, nu se pune problema verific ării caracterului nejustificat și
deci nici problema identific ării unei cauze justificative. Sub
aspectul formei de vinov ăție, această faptă se poate comite atât cu
intenție cât și din culp ă, fiind necesar doar ca persoana care se
apără să aibă cunoștință de existen ța atacului și să acționeze
animată de dorința de a se ap ăra.
b) apărarea să fie necesar ă
Necesitatea ap ărării este o formul ă generică, ce regrupeaz ă
la rândul ei mai multe condi ții. Astfel, în primul rând, necesitatea
apărării impune cerin ța ca ea să intervină în intervalul de timp cât
atacul este imediat, adic ă din momentul când acesta a devenit
iminent și până la încheierea atacului. Dac ă riposta intervine dup ă
ce atacul a fost încheiat, nu mai vorbim de o ap ărare, ci de o
răzbunare, care nu poate pretinde o justificare.
În acela și timp, necesitatea ap ărării presupune c ă ea trebuie
să aibă caracter idoneu, cu alte cuvinte, s ă fie aptă prin natura ei s ă
înlăture atacul.
63 Caracterul necesar al ap ărării nu implic ă însă faptul că ea
trebuie să fie singura posibilitate de a înl ătura atacul. În m ăsura în
care persoana atacat ă are la dispozi ție mai multe posibile mijloace
de respingere a atacului, ea poate în principiu uza de oricare dintre
ele, sub rezerva respect ării condiției propor ționalității.
c) apărarea trebuie s ă fie propor țională cu gravitatea
atacului
Fapta s ăvârșită în apărare trebuie s ă prezinte o gravitate
mai mică sau aproximativ egal ă cu cea a atacului. Desigur c ă nu
este vorba aici de un calcul matematic, ci de o apreciere global ă,
așa cum se putea ea realiza în condi țiile atacului.
Examenul de propor ționalitate trebuie s ă porneasc ă de la
urmările celor dou ă acțiuni, adic ă urmarea pe care cel mai
probabil ar fi produs-o atacul și urmarea produs ă în urma
apărării. Trebuie îns ă avute în vedere și valorile sociale în
conflict, mijloacele utilizate în atac și apărare, raportul de for țe
dintre agresor și victimă precum și toate circumstan țele în care s-
a desfășurat atacul.
2.3. Efectele legitimei ap ărări
Întrunirea tuturor condi țiile analizate anterior face ca
fapta comis ă să fie justificat ă. Așa fiind, pentru o fapt ă comisă în
legitimă apărare nu este posibil ă aplicarea unei sanc țiuni sau a
altei măsuri cu caracter penal (m ăsuri de siguran ță).
În plus, legitima ap ărare înlătură și răspunderea civil ă
pentru prejudiciul suferit de atacator. Mai mult decât atât, va fi
exclusă răspunderea civil ă și pentru prejudiciul cauzat prin
deteriorarea instrumentelor sau mijloacelor folosite la
desfășurarea atacului, chiar dac ă nu aparțin atacatorului. Dac ă,
spre exemplu, atacatorul s-a folosit de un câine care nu îi
aparținea și acesta a fost ucis, persoana care a beneficiat de
efectul justificativ al legitimei ap ărări nu va fi ținută să repare
prejudiciul astfel suferit de proprietarul câinelui. Acesta se va
64putea îns ă îndrepta împotriva atacatorului, potrivit dreptului
comun.
2.4. Legitima ap ărare prezumat ă
Conform art. 19 alin.3 N.C.p., se prezum ă a fi în
legitimă apărare, în condi țiile alin.2, acela care comite fapta
pentru a respinge p ătrunderea unei persoane într-o locuin ță,
încăpere, dependin ță sau loc împrejmuit ținând de aceasta, f ără
drept, prin violen ță, viclenie, efrac ție sau alte asemenea
modalități nelegale ori în timpul nop ții.
Textul reia în principiu reglementarea con ținută în art. 44
alin.21 C.p. (introdus prin Legea nr. 169/2002 și modificat prin
Legea nr. 247/2005), potrivit c ăreia se prezum ă că este în legitim ă
apărare și acela care s ăvârșește fapta pentru a respinge
pătrunderea f ără drept a unei persoane prin violen ță, viclenie,
efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuin ță, încăpere,
dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de
marcare.
Cel puțin două modificări pot fi remarcate între cele dou ă
reglement ări. Astfel:
– textul noului Cod penal restrânge sfera spa țiilor protejate de
prezumția de legitim ă apărare la spa țiile legate direct de o
locuință, înlăturând inciden ța prezum ției în cazul altui loc
împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Într-adevăr, nu
există nicio rațiune pentru a admite inciden ța prezum ției în cazul
pătrunderii, de pild ă, pe terenuri agricole situate în extravilanul
localității.
– textul noului Cod penal consacr ă o nouă ipoteză în care
prezumția devine incident ă – situația în care p ătrunderea se face
în spațiile menționate în timpul nop ții. În acest caz, nu mai este
necesar ca p ătrunderea s ă fie făcută în modalit ățile arătate
(violență, efracție etc.). În consecin ță, prezumția devine aplicabil ă
și atunci când cineva p ătrunde noaptea în curtea locuin ței,
profitând de faptul c ă proprietarul a uitat s ă încuie poarta.
65 La fel ca în vechea reglementare, și în noul Cod penal este
vorba de o prezum ție relativă, ce are drept consecin ță o răsturnare
a sarcinii probei, în sensul c ă nu persoana care invoc ă legitima
apărare trebuie s ă dovedeasc ă îndeplinirea condi țiilor cerute de
lege cu privire la atac și apărare, ci parchetul trebuie s ă probeze
eventuala neîndeplinire a acestor condi ții. Prin urmare, instituirea
prezumției de legitim ă apărare nu înl ătură cerința îndeplinirii
tuturor condi țiilor prevăzute de lege pentru atac. Astfel, prezum ția
de legitim ă apărare este înl ăturată atunci când s-a stabilit c ă
inculpatul și-a dat seama c ă nu era vorba de un atac (intrusul a
pătruns din eroare în curtea sa, fiind în stare de ebrietate), sau c ă
apărarea era v ădit dispropor ționată față de atac.
Mai trebuie precizat c ă apărarea legitim ă prezumat ă de art.
19 alin.3 N.C.p. poate fi exercitat ă nu doar de proprietarul
locuinței sau de cel care o folose ște, ci de orice persoan ă care
sesizează încercarea de p ătrundere sau p ătrunderea f ără drept în
spațiile arătate.
§ 3. Starea de necesitate
Potrivit art. 20 alin.2 N.C.p., este în stare de necesitate
persoana care s ăvârșește fapta pentru a salva de la un pericol
imediat și care nu putea fi înl ăturat altfel, via ța, integritatea
corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun
important al s ău ori al altei persoane sau un interes general, dac ă
urmările faptei nu sunt v ădit mai grave decât cele care s-ar fi
putut produce în cazul în care pericolul nu era înl ăturat.
Textul noului Cod penal reia în linii generale
reglementarea anterioar ă conținută în art. 45 alin.2 C.p.,
conform c ăruia este în stare de necesitate acela care s ăvârșește
fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi
înlăturat altfel via ța, integritatea corporal ă sau sănătatea sa, a
altuia sau un bun important al s ău ori al altuia sau un interes
obștesc.
66 La fel ca și în cazul legitimei ap ărări, pentru a se putea
invoca starea de necesitate, trebuie întrunite mai multe condi ții,
referitoare la starea de pericol și respectiv la ac țiunea de salvare.
3.1. Condi țiile stării de pericol
a) pericolul trebuie s ă fie iminent
Caracterul iminent al pericolului presupune c ă acesta
trebuie să fie pe punctul de a produce urmarea v ătămătoare pentru
valoarea social ă protejată. Pentru examinarea caracterului iminent
al pericolului, judec ătorul trebuie s ă se plaseze la momentul
comiterii ac țiunii, evaluând situa ția așa cum ar fi f ăcut-o un om
obișnuit, cu cuno ștințele sale și cu cele de care dispunea autorul,
chiar dac ă ulterior s-a dovedit c ă pericolul în realitate nu s-ar fi
produs. Dac ă la momentul comiterii ac țiunii pericolul disp ăruse,
nu se mai poate re ține starea de necesitate. Spre exemplu, în cazul
unui naufragiu, se afl ă în stare de necesitate persoana care love ște
o altă persoană pentru a-i lua colacul de salvare. Dac ă însă, la
momentul când aplic ă lovitura autorul primise deja o vest ă de
salvare, pericolul iminent pentru via ța sa trecuse, astfel c ă fapta de
a lua și colacul de salvare al victimei nu mai este comis ă în stare
de necesitate.
b) pericolul s ă fie inevitabil
Caracterul inevitabil al pericolului presupune c ă acesta nu
ar fi putut fi înl ăturat altfel decât prin comiterea faptei prev ăzute
de legea penal ă. Cu alte cuvinte, comiterea faptei trebuie s ă fie
singura solu ție de a salva valoarea social ă amenințată de pericol.
În măsura în care pericolul putea fi înl ăturat fără a se recurge la o
faptă penală, starea de necesitate este exclus ă. Așa se pildă, un
toxicoman nu va putea invoca starea de necesitate în cazul unui
furt comis pentru a- și putea procura doza zilnic ă, întrucât starea de
pericol rezultat ă din neadministrarea dozei putea fi înl ăturată prin
prezentarea la un centru de asisten ță pentru toxicomani.
67 În măsura în care autorul dispune de mai multe posibilit ăți
de a înlătura pericolul, dar toate presupun s ăvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penal ă, salvarea trebuie s ă se facă prin
comiterea faptei mai pu țin grave.
c) pericolul s ă nu fi fost creat în mod inten ționat de cel
care invoc ă starea de necesitate
Astfel, o persoan ă care incendiaz ă intenționat imobilul în
care se afl ă, nu poate invoca starea de necesitate cu privire la o
faptă de ucidere a unei alte persoane, comis ă pentru a se putea
salva din incendiu. În acest caz, nu este necesar ca autorul s ă fi
dorit provocarea st ării de necesitate – în exemplul nostru nu este
necesar ca el s ă fi dorit uciderea persoanei în cauz ă și să fi
provocat incendiul ca pretext pentru aceasta – fiind suficient ca
intenția să existe cu privire la urmarea care constituie starea de
pericol (în cazul nostru, incendierea).
În m ăsura în care pericolul nu a fost provocat de c ătre cel
care invoc ă starea de necesitate, are mai pu țină importan ță
originea acestuia. Astfel, el poate fi creat de o forță a naturii –
spre exemplu, un tr ăsnet lovește un copac provocând un incendiu,
iar pentru a preveni extinderea lui se defri șează o anumit ă
suprafață de pădure –, de acțiunea unui animal – spre exemplu, un
cal speriat se îndreapt ă în viteză spre un grup de copii, astfel c ă o
persoană care vede de la distan ță incidentul îl împu șcă, – de
anumite mijloace tehnice – spre exemplu, sistemul de frânare al
unei garnituri de tren de marf ă se defecteaz ă, așa încât pentru a
evita deraierea într-o zon ă populată garnitura este aruncat ă în aer
etc.
d) pericolul s ă amenințe una dintre valorile ar ătate în
art. 20 alin.2
Potrivit textului men ționat, pericolul poate s ă priveasc ă
viața, integritatea corporal ă sau sănătatea sa ori a altei persoane
sau un bun important al s ău ori al altei persoane sau un interes
general.
68 În ceea ce prive ște valorile patrimoniale vizate de pericol,
textul folose ște o formulare generic ă, referindu-se la „un bun
important al s ău sau al altei persoane”. Importan ța bunului este o
chestiune de apreciere în concret, dar ceea ce trebuie re ținut este
faptul că această importan ță nu se apreciaz ă numai în raport de
valoarea economic ă a bunului în sine. Spre exemplu, poate fi un
astfel de bun important un înscris susceptibil de a fi folosit ca
probă într-un proces, sau un înscris care consemneaz ă anumite
drepturi ale de ținătorului ori îi confer ă o anumit ă vocație (de
pildă, un testament olograf).
3.2. Condi țiile acțiunii de salvare
Pentru a beneficia de justificarea atras ă de starea de
necesitate, ac țiunea de salvare trebuie s ă îndeplineasc ă la rândul ei
mai multe condi ții.
a) acțiunea de salvare s ă fie comis ă cu inten ția de a
înlătura pericolul
Am ar ătat și în cazul legitimei ap ărări că este necesar ă nu
doar întrunirea în plan obiectiv a condi țiilor stării de pericol, ci și
constatarea unui element subiectiv, respectiv con știentizarea
acestui pericol de c ătre cel care ac ționează și voința lui de a-l
înlătura. În m ăsura în care autorul prin fapta sa a înl ăturat un
pericol, f ără a avea îns ă cunoștință de acest lucru, nu se poate
reține starea de necesitate.
Aceast ă condiție nu implic ă însă inadmisibilitatea re ținerii
stării de necesitate în cazul infrac țiunilor din culp ă. Ceea ce
impune condi ția analizat ă este ca ac țiunea comis ă să fie menit ă să
înlăture pericolul.
b) acțiunea de salvare s ă fie singura cale de evitare a
pericolului
Astfel, dac ă o persoan ă poate scăpa prin fug ă de pericol,
comiterea unei fapte prev ăzute de legea penal ă nu este justificat ă.
69În plus, în m ăsura în care ac țiunea nu era susceptibil ă de a
înlătura pericolul, ci doar a fost comis ă în contextul acestuia, nu se
poate vorbi de o stare de necesitate.
c) acțiunea de salvare s ă nu produc ă o urmare v ădit mai
gravă decât aceea pe care ar fi produs-o pericolul
Aceast ă condiție reprezint ă reflectarea cerin ței
proporționalității în materia st ării de necesitate.
Astfel, la fel ca și în cazul legitimei ap ărări, nu este
posibilă sacrificarea unei vie ți pentru salvarea unor bunuri sau
drepturi patrimoniale.
Așa cum s-a subliniat în doctrin ă, aprecierea condi ției
proporționalității nu se poate face doar pe baza unei evalu ări in
abstracto a valorilor sociale aflate în conflict. Astfel, trebuie avute
în vedere, pe lâng ă valoarea intrinsec ă a interesului salvat și a
celui sacrificat, caracterul reparabil sau ireparabil al prejudiciului
cauzat, importan ța socială a bunului, șansele reale de salvare a
uneia dintre valorile sociale în conflict etc.
Legiuitorul nostru a l ăsat o marj ă de apreciere
considerabil ă în favoarea celui care invoc ă starea de necesitate în
ceea ce prive ște aprecierea propor ționalității, dat fiind c ă este
exclusă reținerea cauzei justificative doar atunci când fapta a
produs urm ări vădit mai grave decât urm ările probabile ale
pericolului.
d) persoana care a comis ac țiunea de salvare s ă nu fi
avut obliga ția de a se sacrifica
Există anumite profesii sau ocupa ții care presupun o
obligație implicit ă de a înfrunta anumite riscuri specifice
exercitării lor. Astfel, un pompier este obligat s ă suporte riscurile
care decurg din stingerea unui incendiu, salvatorii marini sau
montani suport ă riscurile ac țiunilor de salvare, medicul suport ă
riscul de a c ădea victim ă unei maladii contagioase etc.
Existen ța unei asemenea obliga ții de sacrificiu nu implic ă,
însă, excluderea de plano a persoanelor în cauz ă din sfera de
70aplicare a st ării de necesitate. În primul rând, atunci când intervin
pentru salvarea unui ter ț, ei acționează de regul ă în stare de
necesitate. A șa de pildă, pompierul care, pentru a salva o persoan ă
dintr-un incendiu, distruge bunuri ale altei persoane, nu va
răspunde pentru fapta de distrugere, aceasta fiind comis ă în stare
de necesitate.
Limitarea pe care o impune aceast ă condiție este aceea c ă
persoana care avea obliga ția de a înfrunta pericolul nu va putea
invoca starea de necesitate când a ac ționat pentru a se salva pe
sine cu încălcarea obliga țiilor care îi reveneau. A șa de pild ă,
pompierul nu se afl ă în stare de necesitate atunci când provoac ă
moartea unei persoane pentru a putea s ă coboare el pe scara de
incendiu spre a se salva.
3.3. Efectele st ării de necesitate
La fel ca și în cazul legitimei ap ărări, în ipoteza st ării de
necesitate suntem în prezen ța unei cauze justificative, care înl ătură
deci orice posibilitate de aplicare a unei sanc țiuni sau a altei
măsuri cu caracter penal.
Cu toate acestea, exist ă o diferen ță important ă față de
legitima ap ărare, în planul r ăspunderii civile. În cazul legitimei
apărări prejudiciul era produs în dauna atacatorului, adic ă a celui
care a comis o fapt ă nejustificat ă. În situația stării de necesitate,
prejudiciul se produce de cele mai multe ori în dauna unui ter ț
care nu are nimic comun cu pericolul creat. De aceea și soluția
trebuie să fie diferit ă. Așa cum arătam deja, în cazul faptei comise
în stare de necesitate persoana care a efectuat ac țiunea de salvare a
bunului propriu este ținută să îl despăgubească pe terț pentru
prejudiciul suferit de acesta în urma ac țiunii de salvare.
În ipoteza în care ac țiunea de salvare a fost efectuat ă de un
terț, cel în favoarea c ăruia s-a intervenit va trebui s ă îl
despăgubească pe cel care a suferit prejudiciul, salvatorul
neintrând în vreun raport de drept civil cu acesta din urm ă.
71§ 4. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obliga ții
Potrivit art. 21 N.C.p., este justificat ă fapta prev ăzută de
legea penal ă constând în exercitarea unui drept recunoscut de
lege sau în îndeplinirea unei obliga ții impuse de lege, cu
respectarea condi țiilor și limitelor prev ăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificat ă fapta prev ăzută de legea
penală, constând în îndeplinirea unei obliga ții impuse de
autoritatea competent ă, în forma prev ăzută de lege, dac ă aceasta
nu este în mod v ădit ilegală.
Este o cauz ă justificativ ă consacrat ă explicit de noul Cod
penal, sub imperiul Codului din 1969, ea constituind o cauz ă
extralegal ă, astfel că noua reglementare nu are corespondent în
dispozițiile acestui cod.
Caracterul s ău justificativ î și are fundamentul în unitatea
ordinii juridice, c ăci nu ar fi de conceput ca o activitate autorizat ă
sau ordonat ă de o norm ă juridică să fie considerat ă ilicită de către
o altă normă.
În ceea ce prive ște exercitarea unui drept, în doctrin ă se
arată că acesta î și poate avea izvorul atât într-o lege în sens
restrâns, cât și în alte acte normative (hot ărâri, acte administrative
individuale) sau în cutum ă.
Cu titlu exemplificativ, ne vom opri în cele ce urmeaz ă
asupra câtorva situa ții în care exercitarea unui drept apare ca o
cauză justificativ ă.
a) dreptul de corec ție al părinților asupra copiilor minori
Considerat de majoritatea doctrinei ca un drept de sorginte
cutumiară, dreptul p ărinților de a aplica unele corec ții de mic ă
gravitate copiilor lor, este susceptibil de a înl ătura caracterul ilicit
în cazul unor fapte de gravitate redus ă (amenințarea etc.).
Având în vedere modific ările legislative din ultimii ani cu
incidență în domeniul protec ției drepturilor copilului, trebuie s ă
admitem c ă în prezent în sfera dreptului de corec ție nu se mai
72poate include și dreptul de a exercita violen țe fizice, chiar de mic ă
intensitate (art. 193 alin. 1 N.C.p.), astfel c ă acestea vor trebui
considerate ca fapte nejustificate și atunci când au fost comise în
cadru familial și în legătură cu educarea minorului.
Dreptul de corec ție poate fi delegat de c ătre părinți în
favoarea altor persoane (educatori, persoane în grija c ărora este
lăsat minorul), dar nu poate fi exercitat de persoane str ăine.
b) autorizarea oficial ă
De cele mai multe ori absen ța unei autoriz ări din partea
organului de stat competent apare ca un element constitutiv al
infracțiunii, astfel c ă autorizarea înl ătură însăși prevederea faptei
în legea penal ă. În ipoteza în care legiuitorul nu a prev ăzut acest
element constitutiv, existen ța unei autoriz ări are semnifica ția unei
cauze justificative. A șa de pild ă, exhumarea unui cadavru
întrunește elementele constitutive ale faptei prev ăzute de art. 383
N.C.p., îns ă atunci când s-a efectuat cu autoriza ția emisă de
organul de stat competent, nu va avea caracter ilicit și, deci, nu va
constitui infrac țiune.
c) exercitarea unor drepturi ale creditorului
Spre exemplu, dreptul de reten ție, recunoscut de doctrin ă
și jurispruden ță în favoarea creditorului cu privire la bunul
debitorului pân ă la executarea obliga țiilor născute în leg ătură cu
lucrul respectiv, constituie o cauz ă justificativ ă în cazul faptei de
abuz de încredere (art. 238 N.C.p.) comis ă în modalitatea
refuzului de restituire.
În ceea ce prive ște îndeplinirea unei obliga ții, aceasta
poate avea semnifica ția unei cauze justificative, indiferent dac ă
este vorba de o obliga ție izvorât ă direct dintr-o norm ă juridică sau
dintr-o dispozi ție a autorit ății.
Spre exemplu, fapta de a demola un imobil apar ținând altei
persoane întrune ște elementele constitutive ale distrugerii
prevăzută de art. 253 N.C.p. Dac ă însă demolarea se face pentru
punerea în executare a unei hot ărâri judec ătorești emise în acest
73sens, fapta nu va contraveni ordinii juridice și nu va constitui
infracțiune.
Atunci când ordinul de a comite fapta prev ăzută de legea
penală a fost emis de o autoritate, executarea sa constituie deci
cauză justificativ ă, cu excep ția situației în care ordinul este v ădit
ilegal. Prin urmare, executarea unui ordin ilegal intr ă și ea sub
incidența cauzei justificative, în m ăsura în care ordinul nu este
vădit ilegal. Spre exemplu, punerea în executare a unui mandat de
arestare emis de judec ător nu atrage r ăspunderea penal ă a celui
care l-a executat, chiar și atunci când arestarea a fost dispus ă cu
încălcarea regulilor de competen ță materială (ordin nelegal). Dac ă
însă arestarea a fost dispus ă de primarul localit ății, ordinul este
vădit ilegal și nu poate constitui o cauz ă justificativ ă pentru cel
care l-a executat.
§ 5. Consim țământul persoanei v ătămate
Potrivit art. 22 N.C.p., este justificat ă fapta prev ăzută de
legea penal ă săvârșită cu consim țământul persoanei v ătămate,
dacă aceasta putea s ă dispună în mod legal de valoarea social ă
lezată sau pusă în pericol.
(2) Consim țământul persoanei v ătămate nu produce efecte
în cazul infrac țiunilor contra vie ții, precum și atunci când legea
exclude efectul justificativ al acestuia.
Suntem și de aceast ă dată în prezen ța unei cauze
justificative nou-introduse, dispozi țiile art. 22 N.C.p. neavând
corespondent în Codul penal din 1969.
Trebuie precizat de la început, consim țământul persoanei
vătămate poate îndeplini mai multe func ții. El poate constitui o
cauză de înlăturare unui element constitutiv al infrac țiunii, atunci
când absen ța consim țământului apare ca un astfel de element.
Spre exemplu, furtul este luarea unui bun mobil din posesia sau
detenția altuia fără consimțământul acestuia (art. 228 N.C.p.).
74 O alt ă posibilă funcție a consim țământului, care ne
intereseaz ă în acest context, const ă în aptitudinea sa de a înl ătura
în anumite cazuri caracterul nejustificat al faptei, cu alte cuvinte
de a opera ca și cauză justificativ ă. Astfel, consim țământul apare
ca o cauz ă justificativ ă în cazul acelor infrac țiuni prin care se
protejează o valoare al c ărei purtător este persoana fizic ă sau
juridică subiect pasiv și de care acest subiect poate dispune.
Condi ții de valabilitate a consim țământului:
a) consim țământul trebuie s ă fie valabil exprimat
Aceasta înseamn ă în primul rând c ă titularul valorii sociale
ocrotite trebuie s ă fie o persoan ă care înțelege semnifica ția actului
său de dispozi ție și îl face în cuno ștință de cauză. Valabilitatea
consimțământului nu este, îns ă, condiționată de existen ța
capacității de exerci țiu din dreptul civil. În acest sens s-a
pronunțat și practica noastr ă judiciară cu privire la delimitarea
infracțiunii de viol fa ță de cea de act sexual cu un minor, re ținând
violul atunci când datorit ă vârstei victima nu avea reprezentarea
actului pe care îl comite, f ără a face, îns ă, vreo referire la
capacitatea civil ă.
Nu exist ă, însă, de regul ă, condiții referitoare la forma pe
care consim țământul trebuie s ă o îmbrace, el fiind valabil
indiferent dac ă a fost exprimat în form ă orală sau scrisă. Mai mult,
consimțământul poate fi chiar tacit, în m ăsura în care const ă într-
un comportament univoc al titularului dreptului. Spre exemplu, de
față cu proprietarul unui bun, cineva îl distruge, iar proprietarul nu
face nimic pentru a-l împiedica sau dezaproba.
Totuși, în anumite cazuri, datorit ă importan ței valorii
sociale ocrotite și a riscului comiterii unor abuzuri,
consimțământul trebuie s ă îmbrace o anumit ă formă cerută de
lege. Așa de pild ă, art. 144 din Legea nr. 95/2006 impune în
materia prelev ării și transplantului de țesuturi și organe umane o
serie de condi ții de form ă pentru consim țământ. Astfel, acesta
75trebuie dat în form ă scrisă, conform unui model stabilit prin lege,
cu avizul comisiei de avizare a don ării etc.
b) consim țământul trebuie s ă fie actual
Aceast ă condiție implică faptul că el trebuie s ă existe la
momentul comiterii infrac țiunii – deci s ă fie exprimat pân ă cel
târziu la momentul primului act de executare – și să se mențină pe
toată perioada comiterii ac țiunii. O ratificare ulterioar ă a actului
comis nu echivaleaz ă cu un consim țământ.
c) consim țământul trebuie s ă privească o valoare social ă
de care titularul poate dispune
Aceast ă condiție constituie nucleul problematicii
referitoare la validitatea consim țământului ca și cauză justificativ ă
și, în acela și timp, principala limit ă în privin ța sferei faptelor cu
privire la care poate opera.
Se consider ă ca fiind disponibile acele drepturi care nu
prezintă o imediat ă utilitate social ă și care sunt recunoscute de stat
în primul rând pentru a asigura confortul individului. Astfel, este
exclusă relevanța ca și cauză justificativ ă a consim țământului în
cazul faptelor care aduc atingere unui interes colectiv, a șa cum se
întâmplă în cazul infrac țiunilor contra siguran ței statului, contra
înfăptuirii justi ției, contra s ănătății publice etc.
Constituie, în schimb, drepturi disponibile majoritatea
drepturilor patrimoniale. Astfel, în principiu, orice proprietar
poate consim ți ca bunul s ău să fie distrus de o alt ă persoană.
Există, însă, și o excep ție. Atunci când legea incrimineaz ă
distrugerea bunului propriu de c ătre însu și proprietar,
consimțământul este ineficient, pentru c ă proprietarul nu poate
transmite altuia un drept pe care nu îl are.
În ceea ce prive ște drepturile intim legate de persoana
titularului, situa ția este mult mai complex ă. Se consider ă în
majoritatea sistemelor juridice actuale ca fiind indisponibil dreptul
la viață, eutanasia fiind sanc ționată și în dreptul nostru.
76 Alte drepturi individuale (s ănătate, integritate corporal ă,
libertate, demnitate, onoare) sunt considerate drepturi disponibile
în principiu, în m ăsura în care consim țământul dat nu are ca efect
o sacrificare total ă a dreptului în cauz ă sau nu este contrar ordinii
publice sau bunelor moravuri.
d) consim țământul trebuie s ă provină de la titularul
valorii sociale ocrotite
Spre exemplu, în cazul infrac țiunilor contra familiei,
consimțământul este lipsit de efecte, pentru c ă titularul valorii
sociale ocrotite este societatea și nu unul dintre so ți. De aceea,
consimțământul so ției pentru încheierea de c ătre soț a unei noi
căsătorii nu justific ă infracțiunea de bigamie.
Cel mai adesea, consim țământul este exprimat personal de
către autor, dar nu este exclus ă de plano nici posibilitatea
exprimării consim țământului printr-un reprezentant. A șa de pildă,
proprietarul unui bun poate delega unui administrator dreptul de a
consimți la distrugerea acestuia. Exist ă însă și valori sociale intim
legate de persoana titularului, în cazul c ărora consim țământul nu
se poate exprima de o alt ă persoan ă. Spre exemplu,
consimțământul mamei ca un b ărbat să aibă un raport sexual cu
fiica sa nu are nicio valoare în lipsa consim țământului personal al
fiicei.
e) consim țământul să fie determinat
Consim țământul nu este valabil atunci când urm ările
acțiunii consim țite nu pot fi determinate anterior comiterii faptei.
Nu este, îns ă, incompatibil ă cu condi ția caracterului determinat al
consimțământului, efectuarea ac țiunii de c ătre un num ăr
nedeterminat de persoane, dac ă aceasta a fost voin ța titularului
dreptului. Spre exemplu, proprietarul unei livezi anun ță că oricine
poate să culeagă fructele r ămase în livad ă.
În măsura în care aceste condi ții sunt reunite, trebuie
recunoscute consim țământului persoanei v ătămate efecte similare
oricărei cauze justificative. A șa fiind, fapta nu va constitui
77infracțiune. Mai mult, având în vedere c ă eventualul prejudiciu se
produce în dauna celui care a consim țit la comiterea faptei, nu se
va putea angaja nici r ăspunderea civil ă în sarcina celui care a
comis acțiunea consim țită.
78- CAPITOLUL VI –
INFRAC ȚIUNEA – FAPT Ă IMPUTABIL Ă PERSOANEI
CARE A COMIS-O.
CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE
§ 1. Preliminarii
Prevederea în legea penal ă și caracterul nejustificat
presupun deci constatarea faptului c ă o anumit ă conduită umană,
conformă cu cea descris ă într-o norm ă din partea special ă, are
caracter ilicit, contravenind ordinii juridice. Pentru ca autorul
acestei conduite s ă poată fi sancționat, e necesar ă stabilirea
faptului c ă el este personal r ăspunzător de comiterea faptei, motiv
pentru care celor dou ă categorii juridice deja analizate, li se
adaugă o a treia categorie – imputabilitatea .
Imputabilitatea presupune c ă autorului faptei i se poate
reproșa comiterea acesteia, cu alte cuvinte ea apare ca un repro ș
făcut autorului pentru alegerea sa de a înc ălca legea, cu toate c ă
putea să i se conformeze.
Pentru existen ța imputabilit ății sunt necesare trei condi ții
esențiale: responsabilitatea , cunoașterea caracterului ilicit al
faptei și exigibilitatea unei conduite conforme normei juridice .
Fiecare dintre aceste premise poate fi înl ăturată în prezen ța
anumitor împrejur ări, numite cauze de neimputabilitate .
Noțiunea de cauze de neimputabilitate nu era folosit ă de
Codul penal din 1969, care le includea, împreun ă cu cauzele
justificative, în categoria general ă a cauzelor care înl ătură
caracterul penal al faptei.
Spre deosebire de cauzele justificative care produc efecte
in rem și se răsfrâng și asupra participan ților, cauzele de
neimputabilitate produc efecte in personam , cu excep ția cazului
fortuit care presupune o imposibilitate general ă și obiectiv ă de
prevedere.
79§ 2. Responsabilitatea. Cauzele care înl ătură responsabilitatea
Ca prim element al imputabilit ății, responsabilitatea
presupune aptitudinea subiectului de a adopta o conduit ă
conformă cu exigen țele ordinii juridice, cu alte cuvinte,
capacitatea de a în țelege natura și urmările faptei sale și de a-și
dirija conduita în consecin ță. De aceea, existen ța responsabilit ății
presupune un anumit grad de maturizare a persoanei umane dar și
o stare bio-psihic ă de natur ă a-i permite subiectului s ă cunoască
semnifica ția actului s ău și să își dirijeze într-un anumit mod
conduita.
La fel ca și Codul penal din 1969, noul Cod penal reglementeaz ă
trei cauze care exclud responsabilitatea: minoritatea,
iresponsabilitatea și intoxica ția (beția).
2.1. Minoritatea
Potrivit art. 27 N.C.p., nu este imputabil ă fapta prev ăzută
de legea penal ă săvârșită de un minor, care la data comiterii
acesteia nu îndeplinea condi țiile legale pentru a r ăspunde penal.
Textul reia dispozi țiile art. 50 C.p., singura modificare constând în
introducerea no țiunii de imputabilitate.
În acest caz autorul nu îndepline ște condițiile pentru a i se
face repro șul privind comiterea faptei, dat ă fiind insuficienta sa
dezvoltare psiho-fizic ă, ce nu îi permite s ă înțeleagă semnifica ția
socială a faptelor sale.
Potrivit art. 113 N.C.p., capacitatea penal ă a minorului se
determină în mod diferit, în func ție de vârsta acestuia. Astfel,
minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu r ăspunde penal,
minorul cu vârsta cuprins ă între 14 și 16 ani răspunde penal numai
dacă se dovede ște că a lucrat cu discern ământ, iar minorul care a
împlinit 16 ani r ăspunde penal.
Prin urmare, în cazul minorului cu vârsta sub 14 ani,
operează o prezum ție absolut ă în sensul lipsei discern ământului,
prezumție nesusceptibil ă de proba contrar ă indiferent de gradul de
80dezvoltare psiho-fizic ă a minorului și indiferent de natura
infracțiunii comise. Prin urmare, în acest caz, minorul nu va
răspunde penal niciodat ă, fără excepție. Totuși, conform art. 80
din Legea nr. 272/2004 privind promovarea drepturilor copilului,
în acest caz, la propunerea direc ției generale de asisten ță socială și
protecția copilului în a c ărei unitate administrativ-teritorial ă se
găsește copilul, se va lua fie m ăsura plasamentului , fie cea a
supravegherii specializate .
Organul competent a dispune asupra m ăsurii este Comisia
pentru Protec ția Copilului , dacă există acordul
părinților/reprezentantului legal al copilului, respectiv instanța,
dacă acest acord lipse ște.
În cazul minorului cu vârsta cuprins ă între 14 și 16 ani,
operează tot o prezum ție a lipsei discern ământului, dar aceast ă
prezumție poate fi r ăsturnată prin dovada contrar ă, adică prin
proba existen ței discern ământului. Existen ța discernământului se
stabilește pe baza concluziei unei expertize de specialitate și ea se
raportează întotdeauna la fapta concret ă. De aceea, este posibil ca,
în ipoteza comiterii de c ătre minor a mai multor fapte prev ăzute
de legea penal ă, în raport cu unele s ă se constate prezen ța
discernământului, iar în raport cu altele s ă se stabileasc ă absența
acestuia.
În fine, în cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani,
operează o prezum ție în sensul existen ței discern ământului.
Aceasta nu înseamn ă că responsabilitatea minorului aflat în
această situație nu ar putea fi înl ăturată în temeiul intoxica ției sau
al iresponsabilit ății, la fel cum se întâmpl ă și în cazul majorului.
În ipoteza în care minorul a început comiterea unei fapte
cu durată de consumare înainte de împlinirea vârstei de 14 ani și a
continuat, cu discern ământ, comiterea faptei dup ă acest moment,
el va răspunde numai pentru actele s ăvârșite după împlinirea
vârstei de 14 ani. Face excep ție infracțiunea progresiv ă în cazul
căreia, pentru angajarea r ăspunderii penale a minorului este
necesar ca ac țiunea să fi fost comis ă în perioada în care a ac ționat
cu discern ământ.
812.2. Iresponsabilitatea
Potrivit art. 28 N.C.p., nu este imputabil ă fapta prev ăzută
de legea penal ă săvârșită de persoana care, în momentul
comiterii acesteia, nu putea s ă-și dea seama de ac țiunile sau
inacțiunile sale, ori nu putea s ă le controleze, fie din cauza unei
boli psihice, fie din alte cauze.
Textul reia, f ără modificări de fond, dispozi țiile art. 48
C.p., conform c ărora nu constituia infrac țiune fapta prev ăzută de
legea penal ă, dacă făptuitorul, în momentul s ăvârșirii faptei, fie
din cauza aliena ției mintale, fie din alte cauze, nu putea s ă își dea
seama de ac țiunile sau inac țiunile sale, ori nu putea fi st ăpân pe
ele.
Starea de iresponsabilitate se poate datora, potrivit art. 28
N.C.p. și altor cauze decât o afec țiune psihic ă. În categoria
acestor cauze se includ, de pild ă, somnul, somnambulismul, st ările
hipnotice etc. Spre exemplu, o persoan ă care în timpul somnului
rostește cuvinte amenin țătoare la adresa altei persoane nu va
răspunde pentru o infrac țiune de amenin țare. Aceste st ări, pentru a
înlătura imputabilitatea, trebuie s ă nu fi fost anume provocate de
către autor. Nu se includ în categoria altor cauze acele împrejur ări
care au fost re ținute de legiuitor ca și cauze autonome de
înlăturare a imputabilit ății, așa cum se întâmpl ă în cazul
minorității și intoxicației.
Atunci când iresponsabilitatea se datoreaz ă unei boli
psihice, ea poate s ă fie permanent ă sau temporar ă (perioadele de
luciditate alternând cu cele de iresponsabilitate), astfel c ă trebuie
constatat pentru fiecare infrac țiune în parte dac ă starea de
iresponsabilitate a fost prezent ă la momentul comiterii ei.
În cazul infrac țiunilor cu durat ă de consumare,
iresponsabilitatea trebuie s ă existe pe toat ă perioada comiterii
infracțiunii, în caz contrar autorul r ăspunzând pentru partea din
acțiune comis ă în stare de responsabilitate.
Referitor la efectele iresponsabilit ății, așa cum am
anticipat deja, ea înl ătură cea de-a treia tr ăsătură generală a
82infracțiunii – imputabilitatea – excluzând astfel posibilitatea
aplicării unei pedepse sau m ăsuri educative. În schimb,
iresponsabilitatea nu afecteaz ă caracterul nejustificat, f ăcând astfel
posibilă aplicarea unor m ăsuri de siguran ță (spre exemplu,
internarea medical ă).
2.3. Intoxica ția
Conform art.29 N.C.p., nu este imputabil ă fapta
prevăzută de legea penal ă săvârșită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu putea s ă-și dea seama de
acțiunile sau inac țiunile sale, ori nu putea s ă le controleze, din
cauza intoxic ării involuntare cu alcool sau cu alte substan țe
psihoactive.
Potrivit art. 49 C.p., nu constituia infrac țiune fapta
prevăzută de legea penal ă, dacă făptuitorul, în momentul s ăvârșirii
faptei, se g ăsea, datorit ă unor împrejur ări independente de voin ța
sa, în stare de be ție complet ă produsă de alcool sau de alte
substanțe.
Între cele dou ă texte nu exist ă deosebiri de fond , noul
Cod penal preferând no țiunea de intoxicație în locul beției pentru
a acoperi și din punct de vedere terminologic întregul con ținut al
acestei cauze de neimputabilitate. Într-adev ăr, starea avut ă în
vedere de textul legal poate surveni nu doar în urma consumului
de alcool, ci și ca efect al consumului de droguri sau de alte
substanțe în afara alcoolului și drogurilor, a șa cum se întâmpl ă în
cazul administr ării unor medicamente susceptibile de a produce
un efect similar.
Așa cum rezult ă din textul legal, intoxicația involuntar ă
completă este singura form ă care înlătură responsabilitatea. Ea
survine atunci când subiectul a ajuns în mod involuntar s ă
consume substan țele care i-au provocat aceast ă stare, dar și în
situația în care subiectul a consumat voluntar substan țele
respective, dar s-a aflat în eroare cu privire la natura sau efectele
lor.
83§ 3. Cunoa șterea caracterului nejustificat al faptei. Eroarea
3.1. Aspecte generale
Pentru a putea constata imputabilitatea, este necesar ca
subiectul s ă fie responsabil, adic ă să aibă capacitatea de a- și
reprezenta semnifica ția actelor sale. Atunci când imaginea pe
care subiectul și-a format-o despre un anumit element nu
corespunde realit ății, ne aflăm în prezen ța unei erori.
Potrivit art. 30 N.C.p: Nu constituie infrac țiune fapta
prevăzută de legea penal ă săvârșită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu cuno ștea existen ța unei st ări,
situații ori împrejur ări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispozi țiile alin. (1) se aplic ă și faptelor s ăvârșite din
culpă pe care legea penal ă le pedepse ște, numai dac ă
necunoașterea stării, situației ori împrejur ării respective nu este
ea însăși rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstan ță agravant ă sau element
circumstan țial agravant starea, situa ția ori împrejurarea pe care
infractorul nu a cunoscut-o în momentul s ăvârșirii infrac țiunii.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplic ă în mod corespunz ător
și în cazul necunoa șterii unei dispozi ții legale extrapenale.
(5) Nu este imputabil ă fapta prev ăzută de legea penal ă
săvârșită ca urmare a necunoa șterii sau cunoa șterii greșite a
caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejur ări care nu
putea fi în niciun fel evitat ă.
Principala modificare adus ă de noul Cod penal în
materia erorii prive ște renun țarea la distinc ția clasică între
eroarea de fapt și eroarea de drept , în favoarea clasific ării
moderne a formelor erorii în eroare asupra elementelor
constitutive și eroare asupra caracterului ilicit al faptei .
Eroarea asupra elementelor constitutive are ca efect, în
măsura în care este invincibil ă, înlăturarea vinov ăției din structura
84laturii subiective. Într-adev ăr, întrucât autorul se în șală în privin ța
unei împrejur ări indicate în con ținutul infrac țiunii, eroarea
afectează unul dintre elementele inten ției – elementul intelectiv. În
absența acestuia nu se mai poate vorbi despre o inten ție, astfel c ă
este exclus ă răspunderea pentru o fapt ă intenționată. Eroarea las ă,
de regulă, să subziste r ăspunderea pentru o fapt ă din culp ă, în
măsura în care aceast ă modalitate este incriminat ă. Spre exemplu,
dacă din neaten ție, un vân ător trage asupra unei persoane, pe care
o confund ă cu un mistre ț, eroarea sa exclude r ăspunderea pentru
fapta inten ționată (omor), dar autorul va r ăspunde pentru o ucidere
din culpă. Dacă însă eroarea ar fi fost invincibil ă, cu alte cuvinte
dacă nu s-ar fi datorat culpei subiectului, ea ar fi exclus și
răspunderea pentru fapta din culp ă.
În situa ția în care eroarea nu poart ă asupra unui element
constitutiv propriu-zis al infrac țiunii, ci asupra unei circumstan țe
agravante, circumstan ța nu se va re ține în sarcina inculpatului.
Spre exemplu, în cazul omorului calificat, s ăvârșit asupra unei
femei gravide (art. 189 lit. g) N.C.p.), dac ă autorul nu cunoa ște
starea de graviditate a victimei, r ăspunderea sa va fi antrenat ă
pentru un omor simplu (în m ăsura în care nu sunt incidente alte
circumstan țe de calificare).
Eroarea asupra caracterului ilicit al faptei poartă asupra
interdicției privind comportamentul în cauz ă, asupra caracterului
său ilegal. În acest caz, autorul este con știent de comiterea unei
fapte prev ăzute de legea penal ă, dar consider ă că fapta sa este
autorizată de ordinea juridic ă, ceea ce în realitate nu se întâmpl ă.
Spre exemplu, comite fapta sub imperiul erorii asupra caracterului
justificat cel care consider ă în mod eronat c ă aceasta nu este
prevăzută de o norm ă penală, ori că în cazul st ării de necesitate nu
este necesar ca ac țiunea de salvare s ă fie singura modalitate de a
înlătura pericolul. Potrivit concep ției actuale, eroarea asupra
caracterului ilicit nu afecteaz ă elementul subiectiv al con ținutului
constitutiv (vinov ăția), ci î și produce efectele în planul
imputabilit ății. În consecin ță, aceast ă eroare înl ătură
imputabilitatea doar atunci când este invincibil ă, iar în situa ția în
85care se datoreaz ă culpei făptuitorului, el va continua s ă răspundă
pentru o fapt ă intenționată, însă se va putea re ține o circumstan ță
atenuantă.
Eroarea asupra elementelor constitutive și eroarea asupra
caracterului ilicit se pot înf ățișa atât ca eroare de fapt, cât și ca
eroare de drept. Spre exemplu, în cazul unei infrac țiuni de furt,
eroarea asupra elementelor constitutive îmbrac ă forma unei erori
de fapt atunci când autorul crede c ă proprietarul bunului și-a dat
consimțământul pentru luarea acestuia, și este o eroare de drept
atunci când autorul crede în mod eronat c ă, potrivit legii civile,
bunul se afl ă deja în proprietatea sa. Tot astfel, în cazul unei
legitime ap ărări, eroarea asupra caracterului ilicit constituie o
eroare de fapt dac ă autorul crede în mod eronat c ă se află în fața
unui atac, respectiv o eroare de drept în m ăsura în care el crede
că, potrivit legii, nu este necesar ă proporționalitatea între ap ărare
și atac.
Consacrând eroarea asupra caracterului ilicit, noul Cod
penal, spre deosebire de reglementarea anterioar ă, consacr ă și
eroarea asupra unei norme penale. Această eroare produce
efecte, așa cum ar ătam, doar în ipoteza în care este invincibil ă,
astfel încât ea va fi foarte rar re ținută în cauză. Spre exemplu, se
poate reține o eroare de drept penal în cazul unei fapte incriminate
în ziua precedent ă prin ordonan ță de urgen ță și comisă în primele
ore de la intrarea în vigoare a textului, când nu exista nicio
posibilitate de a lua cuno ștință de conținutul acestuia. Tot astfel,
se poate invoca eroarea atunci când autorul este indus în eroare
chiar de c ătre un reprezentant al autorit ății. De pild ă, el solicit ă o
autorizație, iar autoritatea competent ă să o elibereze îi r ăspunde că
pentru activitatea respectiv ă nu este nevoie de autoriza ție. Dacă
ulterior va fi urm ărit penal pentru infrac țiunea de exercitare f ără
autorizație a activit ății în cauz ă, el va putea invoca eroarea de
drept. Eroarea nu se re ține atunci când comiterea faptei s-a datorat
unui sfat gre șit dat de avocatul celui în cauz ă.
86§ 4. Exigibilitatea unei conduite conforme normei juridice.
Cauze care exclud exigibilitatea
Ultima dintre premisele de care depinde existen ța
imputabilit ății este exigibilitatea unei conduite conforme cu norma
legală, altfel spus, posibilitatea de a-i pretinde subiectului s ă se
conformeze preceptului normei.
Imputabilitatea, presupunând un repro ș făcut subiectului
pentru conduita sa contrar ă ordinii juridice, nu î și găsește locul în
acele situa ții în care, datorit ă unor circumstan țe excepționale în
care acesta s-a g ăsit, nu era posibil un alt comportament.
4.1. Constrângerea fizic ă
Potrivit art. 24 N.C.p., nu este imputabil ă fapta prev ăzută
de legea penal ă, săvârșită din cauza unei constrângeri fizice
căreia făptuitorul nu i-a putut rezista .
Textul reia f ără modificări de fond dispozi ția din art. 46
alin.1 C.p.
Așa cum s-a ar ătat în doctrin ă, constrângerea fizic ă
reprezintă presiunea de natur ă fizică pe care o for ță exterioar ă,
irezistibil ă, o exercit ă asupra unui individ, înl ăturându-i
posibilitatea de control asupra ac țiunilor sale și determinând astfel
comiterea unei fapte prev ăzute de legea penal ă. Această forță
poate fi generat ă de diverse surse, cum ar fi: acțiunea unei
persoane (spre exemplu, o persoan ă o împinge pe alta care cade
astfel peste un copil, cauzându-i v ătămări corporale); actul unui
animal (calul îl arunc ă din șa pe călăreț, care ajunge astfel în
curtea unui ter ț); un fenomen natural (datorită unor inunda ții,
militarul nu se poate prezenta la unitate, toate c ăile de acces din
localitate fiind blocate); o energie mecanic ă (explozia unei
instalații îl arunc ă pe un muncitor peste o alt ă persoană, pe care o
rănește).
87 Pentru a exonera de r ăspundere, constrângerea trebuie s ă
fie irezistibil ă, cu alte cuvinte autorul s ă nu poată să i se opun ă.
Caracterul irezistibil nu trebuie apreciat in abstracto , ci ținând
cont de particularit ățile persoanei constrânse.
4.2. Constrângerea moral ă
Potrivit art. 25 N.C.p., nu este imputabil ă fapta prev ăzută
de legea penal ă săvârșită din cauza unei constrângeri morale,
exercitată prin amenin țare cu un pericol grav pentru persoana
făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înl ăturată în alt
mod.
Și de aceast ă dată, textul reproduce f ără modificări de fond
dispoziția anterioar ă (art. 46 alin.2 C.p.).
Dac ă în cazul constrângerii fizice presiunea exterioar ă se
exercită asupra fizicului persoanei, în cazul de fa ță presiunea se
exercită asupra psihicului acesteia. De și textul legal vorbe ște de
amenințarea cu un r ău, doctrina admite c ă ideea de constrângere
morală nu este incompatibil ă cu exercitarea de violen țe fizice
asupra persoanei. A șa se întâmpl ă, spre exemplu, atunci când
amenințarea este înso țită de violen țe fizice pentru a- și spori
efectul intimidant. De asemenea, violen țele fizice pot fi exercitate
atât asupra persoanei constrânse, cât și asupra unei alte persoane,
de regulă apropiat ă celei dintâi. De pild ă, se exercit ă violențe
asupra copilului pentru a-l determina pe p ărinte să comită o faptă
prevăzută de legea penal ă.
Spre deosebire de constrângerea fizic ă, la a cărei origine se
pot afla diverse cauze, constrângerea moral ă este determinat ă
întotdeauna de o ac țiune a unei persoane. Condi ția legală privind
comiterea faptei prev ăzute de legea penal ă din cauza
constrângerii morale , impune cerin ța ca fapta s ă fi fost cerut ă
explicit sau implicit de c ătre cel care exercit ă constrângerea.
Pentru a fi în prezen ța constrângerii psihice este necesar ca
pericolul cu care este amenin țată persoana s ă fie grav, iminent ,
88inevitabil și injust . Răul poate privi atât persoana celui direct
amenințat, cât și o altă persoană.
Gravitatea se analizeaz ă în raport de valoarea social ă
amenințată de pericol, de intensitatea posibilei lez ări a acestei
valori, dar și de caracterul ireparabil ori de dificultatea înl ăturării
consecințelor pericolului. Cel mai adesea, amenin țarea vizeaz ă
viața sau integritatea corporal ă a persoanei, dar nu sunt excluse
nici ipotezele în care amenin țarea prive ște alte valori sociale, cum
ar fi proprietatea, libertatea fizic ă a persoanei etc.
Iminența pericolului presupune c ă acesta se va declan șa
într-un interval de timp relativ scurt.
Caracterul inevitabil presupune inexisten ța unei alte
soluții de înl ăturare a pericolului în mod eficient. Pentru a
examina aceast ă condiție, nu este suficient ă aprecierea in
abstracto a existen ței unei solu ții alternative, ci trebuie verificat
dacă, în concret, acea solu ție era susceptibil ă să înlăture pericolul
cu care persoana a fost amenin țată. Aceasta deoarece, in
abstracto , pericolul este aproape întotdeauna evitabil prin
anunțarea autorit ăților, dar în concret aceast ă posibilitate s-ar
putea dovedi ineficient ă. Spre exemplu, o persoan ă amenințată cu
comiterea unei infrac țiuni grave împotriva membrilor familiei sale
de către o organiza ție criminal ă, are puține șanse să înlăture
pericolul prin anun țarea autorit ăților, atunci când nu dispune de un
minimum de informa ții care s ă permită organelor judiciare
întreprinderea unor ac țiuni rapide de anihilare a grup ării
respective sau de includere a persoanei într-un program de
protecție a martorilor.
În fine, r ăul cu care persoana este amenin țată trebuie să fie
injust . Nu suntem în prezen ța unei constrângeri morale atunci
când se amenin ță cu denun țarea unei infrac țiuni comise anterior
de către subiect și despre care persoana care amenin ță are
cunoștință.
De și legea nu cere în mod explicit existen ța unei propor ții
între răul cu care se amenin ță și răul rezultat din comiterea
infracțiunii, aceast ă condiție este subîn țeleasă. Astfel, nu este
89posibilă invocarea constrângerii morale în cazul persoanei care,
amenințată fiind cu b ătaia, comite un omor.
4.3. Excesul neimputabil
Potrivit art. 26 N.C.p., nu este imputabil ă fapta prev ăzută
de legea penal ă săvârșită de persoana aflat ă în stare de legitim ă
apărare, care a dep ășit, din cauza tulbur ării sau temerii, limitele
unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabil ă fapta prev ăzută de legea penal ă
săvârșită de persoana aflat ă în stare de necesitate, care nu și-a
dat seama, în momentul comiterii faptei, c ă pricinuie ște urmări
vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dac ă
pericolul nu era înl ăturat.
Este o reglementare nou ă, care regrupeaz ă dintr-o
perspectiv ă diferită de cea a codului anterior ipotezele de
depășire a propor ționalității în materia legitimei ap ărări și a
stării de necesitate.
Am v ăzut anterior c ă una dintre condi țiile pentru a opera
efectul justificativ al legitimei ap ărări este existen ța unei
proporționalități între ap ărare și atac. În lipsa acesteia, nu vom
mai avea, de regul ă, legitima ap ărare ca o cauz ă care exclude
caracterul nejustificat, ci o simpl ă circumstan ță atenuantă (art. 75
lit. b) N.C.p.).
În reglementarea anterioar ă, era asimilat ă, prin excep ție,
legitimei ap ărări, situația în care dep ășirea limitelor unei ap ărări
proporționale cu gravitatea atacului s-a datorat tulbur ării sau
temerii provocate de atac. În realitate, aceast ă depășire nu poate fi
asimilată legitimei ap ărări și nu poate avea natura juridic ă a unei
cauze justificative, pentru c ă ea nu opereaz ă in rem , ci are la baz ă
un element de factur ă subiectiv ă – starea de tulburare – astfel c ă
nu poate produce efecte decât în cazul persoanei care a ac ționat în
această stare. De aceea, dep ășirea propor ționalității în ipoteza
analizată constituie o cauz ă de neimputabilitate.
90 Pentru a fi în prezen ța excesului neimputabil trebuie s ă fie
îndeplinite toate condi țiile atacului și apărării, mai pu țin
proporționalitatea. Astfel, dac ă nu sunt îndeplinite condi țiile
prevăzute de art. 19 alin.2 N.C.p., în sensul c ă atacul nu este
material, imediat etc., nu se poate pune problema invoc ării
excesului neimputabil, c ăci aplicarea dispozi țiilor art. 26 alin.1
N.C.p. este condi ționată de îndeplinirea condi țiilor din art. 19
alin.2 N.C.p.
În plus, este necesar ca dep ășirea să se fi datorat tulbur ării
sau temerii provocate de atac. Dac ă depășirea este datorat ă altor
cauze (de pild ă, dorința de răzbunare) nu vom avea un exces
neimputabil, ci un exces scuzabil care constituie o circumstan ță
atenuantă.
În acela și mod se pune problema și în cazul dep ășirii
proporționalității în ipoteza st ării de necesitate. Astfel, re ținerea
excesului neimputabil la starea de necesitate este posibil ă în cazul
producerii unor urm ări vădit mai grave decât cele care s-ar fi
produs în absen ța interven ției, în măsura în care autorul nu și-a dat
seama de acest lucru.
În situa ția în care autorul ac țiunii de salvare și-a dat seama
de faptul c ă produce urm ări vădit mai grave decât cele pe care le-
ar fi produs pericolul, se va re ține în sarcina sa o simpl ă
circumstan ță atenuantă, potrivit art. 75 lit. c) N.C.p.
4.4. Cazul fortuit
Potrivit art. 31 N.C.p., nu constituie infrac țiune fapta
prevăzută de legea penal ă al cărei rezultat este consecin ța unei
împrejurări ce nu putea fi prev ăzută.
Dispoziția este identic ă cu cea prev ăzută în art. 47 C.p.
Pentru a fi în prezen ța cazului fortuit este necesar ă o
împrejurare exterioar ă care se suprapune peste ac țiunea
desfășurată de către autor, ducând la producerea altui rezultat, care
nu putea fi prev ăzut. Originea acestei împrejur ări se poate reg ăsi:
91într-o fapt ă a omului (de pildă, un pieton sare brusc în fa ța mașinii
care circul ă regulamentar și este ucis); într-un fenomen natural
(spre exemplu, datorit ă unei alunec ări de teren, o ma șină este
aruncată pe contrasens, fiind lovit ă de camionul condus
regulamentar de c ătre subiect); în actul unui animal (o căprioară
sare în fa ța mașinii și este ucis ă); într-o defec țiune tehnic ă (un
defect de fabrica ție la sistemul de direc ție al unui autovehicul
determină comiterea unui accident) etc.
Împrejur ările evocate se pot suprapune fie peste o
activitate licit ă a autorului (o defec țiune survenit ă brusc la
sistemul de direc ție în timp ce autorul conducea regulamentar
autoturismul), fie peste o activitate ilicit ă (autorul amenin ță
victima, iar aceasta, datorit ă unei afec țiuni cardiace grave și
nedescoperite, decedeaz ă).
Interven ția împrejur ării exterioare și rezultatul acesteia
trebuie să fie imprevizibile. A șa cum s-a ar ătat în doctrin ă,
imprevizibilitatea trebuie s ă fie general ă și obiectiv ă, ținând de
limitele generale ale posibilit ății de prevedere.
92- Capitolul VII –
FAZELE INFRAC ȚIUNII INTEN ȚIONATE
§ 1. Considera ții generale
Fazele infrac țiunii sunt etapele pe care le parcurge
infractorul în s ăvârșirea faptei prev ăzute de legea penal ă, din
momentul apari ției ideii infrac ționale și până la consumarea
faptei. Acestea se reg ăsesc numai în cazul infrac țiunilor
intenționate.
Fazele sunt urm ătoarele:
1) Faza intern ă
2) Faza actelor preparatorii
3) Faza actelor de executare (Tentativa)
4) Consumarea infrac țiunii
Având în vedere faptul c ă primele dou ă faze nu se
bucură de o reglementare legal ă, ele nu sunt afectate de
adoptarea noului Cod penal, astfel c ă nu înțelegem să stăruim
asupra lor.
§ 2. Tentativa (faza actelor de executare)
2.1. Defini ția și condițiile generale de existen ță a tentativei
Potrivit art. 32 N.C.p., tentativa const ă în punerea în
executare a inten ției de a s ăvârși infracțiunea, executare care a
fost însă întrerupt ă sau nu și-a produs efectul.
Textul nu con ține decât diferen țe de formulare față de
dispoziția din art. 20 C.p., conform c ăreia tentativa const ă în
punerea în executare a hot ărârii de a s ăvârși infracțiunea,
executare care a fost îns ă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
93Pe baza acestei defini ții, pot fi desprinse și condițiile
generale de existen ță ale tentativei: existența hotărârii de a comite
infracțiunea ; existența unui act de executare ; întreruperea
executării sau neproducerea rezultatului .
a) Existen ța hotărârii de a comite infrac țiunea
Tentativa va exista doar în cazul infrac țiunilor comise cu
intenție, căci numai în aceast ă ipoteză se poate vorbi de o
încercare de a produce rezultatul. Inten ția care caracterizeaz ă
tentativa este aceea și intenție pe care am fi întâlnit-o în cazul
faptei consumate, în m ăsura în care urmarea prev ăzută de lege s-ar
fi produs. Cu alte cuvinte, nu exist ă o intenție specific ă tentativei,
ci doar o inten ție specific ă faptei consumate, întrucât tentativa nu
e decât o etap ă în procesul de materializare a rezolu ției
infracționale. Autorul nu î și propune niciodat ă să săvârșească o
tentativă, ci o infrac țiune consumat ă. De aici decurg dou ă
consecințe importante: în primul rând, stabilirea formei de
vinovăție în cazul tentativei se face pe baza acelora și criterii ce ar
fi fost utilizate dac ă rezultatul s-ar fi produs; pe de alt ă parte,
modalitatea inten ției (direct ă, indirectă etc.) ce ar fi caracterizat
infracțiunea consumat ă o vom întâlni și în cazul tentativei.
Astfel, atunci când autorul aplic ă victimei o lovitur ă de
cuțit în piept sau în abdomen vom fi în prezen ța unei tentative de
omor și nu a unei infrac țiuni de v ătămare corporal ă, chiar dac ă
durata îngrijirilor necesare pentru vindecare se încadreaz ă în
textul art. 193 alin.2 sau art. 194 N.C.p.
În același timp, tentativa poate fi caracterizat ă nu doar de
intenția directă, ci și de inten ția eventual ă, dacă aceasta ar fi fost
prezentă în cazul faptei consumate.
b) Existen ța unui act de executare
Tentativa presupune prin esen ța ei acte de executare,
adică acte menite s ă ducă în mod direct și nemijlocit la producerea
urmării prevăzute de legea penal ă. Cu alte cuvinte, domeniul
94tentativei începe acolo unde se sfâr șește domeniul actelor de
pregătire și avem deja un început de executare.
Se poate considera c ă sunt acte de executare nu doar
actele ce se înscriu în sfera ac țiunii prev ăzute de norma de
incriminare în sens strict, dar și acele acte aflate în imediata
vecinătate a acesteia și care sunt îndreptate nemijlocit spre
consumarea infrac țiunii, așa cum a fost conceput ă de autor . Prin
vecinătatea acțiunii prev ăzute de lege urmeaz ă să înțelegem în
primul rând o unitate func țională, adică faptul că actele anterioare
acestei ac țiuni sunt atât de strâns legate de ea, încât nu mai las ă
loc pentru comiterea unor acte intermediare esen țiale. În subsidiar,
condiția vecinătății implică și o unitate temporal ă, în sensul c ă
actul în discu ție și acțiunea prev ăzută de lege nu sunt separate de
un interval de timp semnificativ, dar exist ă și excepții. Spre
exemplu, atunci când infractorul expediaz ă victimei un colet ce
conține un dispozitiv care va exploda în momentul deschiderii
vom avea un act de executare, cu toate c ă actul propriu-zis de
ucidere urma s ă aibă loc câteva zile mai târziu. De regul ă,
conexiunea temporal ă constituie un indiciu cu privire la
inexistența unor acte intermediare esen țiale între actul analizat și
acțiunea descris ă în norma de incriminare.
c) Întreruperea execut ării sau neproducerea rezultatului
Așa cum am ar ătat deja, de esen ța tentativei este în egal ă
măsură și neproducerea rezultatului c ăci, în caz contrar, am fi în
prezența unei infrac țiuni consumate. Prin urmare, aceast ă condiție
se constituie totodat ă într-un criteriu de delimitare între tentativ ă
și infracțiunea consumat ă.
2.2. Formele tentativei
În literatura de specialitate erau eviden țiate, de regul ă,
două principale criterii în raport de care se poate proceda la o
clasificare a formelor tentativei. Astfel, în func ție de gradul de
realizare a laturii obiective, distingem între tentativa perfect ă
95(terminată) și tentativa imperfect ă (neterminat ă). În raport de
cauzele care determin ă întreruperea sau neproducerea rezultatului
se poate face distinc ție între tentativa proprie și tentativa
improprie .
Principala modificare adus ă de noul Cod penal în
această materie const ă în renun țarea la clasificarea ce distinge
între tentativa proprie și cea improprie.
Potrivit art. 32 N.C.p., tentativa const ă în punerea în
executare a inten ției de a s ăvârși infracțiunea, executare care a
fost însă întrerupt ă sau nu și-a produs efectul.
(2) Nu exist ă tentativă atunci când imposibilitatea de
consumare a infrac țiunii este consecin ța modului cum a fost
concepută executarea.
Așa după cum se poate constata, noul Cod penal nu a
mai reluat dispozi ția înscris ă în art. 20 alin.2 C.p., care definea
tentativa relativ improprie, existent ă atunci când neconsumarea
infracțiunii s-a datorat fie insuficien ței sau defectuozit ății
mijloacelor folosite, fie datorit ă împrejur ării că obiectul lipsea
de la locul în care f ăptuitorul credea c ă se află la momentul
comiterii ac țiunii.
Rațiunea renun țării la aceast ă clasificare rezid ă în lipsa ei
de importan ță practică, dar și în faptul c ă ea nu acoperea întregul
domeniu al tentativei. În consecin ță, în condi țiile actualei
reglement ări se poate vorbi de o nou ă clasificare, ce distinge între
tentativa idonee și tentativa neidonee .
2.2.1. Tentativa idonee și tentativa neidonee
Tentativa idonee (art. 32 alin.1 N.C.p.) presupune acte ce
creează o stare de pericol pentru valoarea social ă ocrotită, acte
care, la momentul comiterii lor, f ăceau să apară ca probabil ă
producerea urmării vizate de autor.
Caracterul idoneu al tentativei se apreciaz ă pe baza unui
examen ex ante , judecătorul fiind ținut să analizeze fapta comis ă
96din perspectiva unui om mediu, plasat la momentul comiterii
actelor și dispunând de eventualele cuno ștințe suplimentare pe
care le avea autorul. Este necesar ă luarea în calcul a acestor
informații suplimentare de ținute de autor datorit ă faptului c ă,
uneori, un act în principiu neidoneu poate s ă își schimbe valen țele
tocmai datorit ă circumstan țelor speciale în care se comite. A șa de
pildă, faptul de a urla la urechea unei persoane pentru a o speria
nu apare în accep țiunea comun ă ca fiind un act apt de a ucide. El
devine îns ă un act idoneu în m ăsura în care autorul știe că victima
suferă de o afec țiune cardiac ă foarte grav ă și orice șoc emoțional
îi poate cauza decesul. La fel se întâmpl ă și în cazul administr ării
de zahăr unei persoane suferind de diabet, sau în situa ția cauzării
unei răni superficiale unei persoane ce sufer ă de hemofilie.
Nu vor fi luate îns ă în calcul acele împrejur ări care nu erau
cunoscute autorului la momentul comiterii faptei și care au fost
descoperite abia ulterior. Astfel, executarea unui foc de arm ă
asupra unei persoane protejate de o vest ă antiglonț se dovede ște în
final un act neidoneu. Totu și, pentru un om mediu plasat la locul
și momentul comiterii faptei și care ignor ă această împrejurare,
actul respectiv apare ca periculos pentru valoarea social ă ocrotită,
prezentând o probabilitate ridicat ă de producere a rezultatului. Va
exista de asemenea o tentativ ă idonee atunci când locul unde urma
să se comit ă fapta de furt era deja supravegheat de poli ție, astfel
că nu ar fi fost posibil ă consumarea faptei. În m ăsura în care
autorul nu avea cuno ștință de aceast ă împrejurare, el va r ăspunde
pentru tentativ ă dacă a început comiterea actelor de executare.
Tot astfel, în situa ția în care autorul, vrând s ă ucidă
victima, ia din gre șeală o armă de jucărie pe care o confund ă cu
arma real ă, suntem în prezen ța unui act idoneu, c ăci pentru
observatorul care de ține acelea și informa ții ca și autorul ac țiunea
este susceptibil ă să producă rezultatul dorit. Aceea și este solu ția și
atunci când autorul, vrând s ă împuște victima, ia o arm ă pe care o
știa încărcată, dar pe care cineva tocmai o desc ărcase.
97Tentativa neidonee (art. 32 alin.2) exist ă atunci când
datorită modului cum a fost conceput ă executarea, nu se poate
pune problema cre ării unei st ări de pericol pentru valoarea social ă
ocrotită, fiind evident pentru orice observator de factur ă medie că
acțiunea comis ă nu are nicio șansă să producă rezultatul. A șa se
întâmplă atunci când autorul încearc ă să ucidă victima prin
farmece, prin stropire cu ap ă sfințită, prin împu șcarea fotografiei
acesteia, ori când încearc ă să doboare un avion aflat în zbor cu o
praștie.
Și în acest caz, evaluarea pericolului se va face tot pe baza
unei analize ex ante , de pe pozi ția unui observator mediu,
dispunând și de eventualele informa ții suplimentare de care
dispunea autorul. Spre exemplu, încercarea de a ucide o persoan ă
prin împu șcare cu o arm ă descărcată, este o tentativ ă neidonee
dacă autorul știa că arma este desc ărcată, dar devine o tentativ ă
idonee atunci când el nu avea cuno ștință de acest lucru.
Tot astfel, executarea unui foc de arm ă asupra patului din
camera în care victima dormea de obicei constituie o tentativ ă
idonee, dac ă autorul nu știa că victima nu se afl ă în camer ă, dar
devine o tentativ ă neidonee dac ă autorul cuno ștea respectiva
împrejurare îns ă credea c ă poate ucide victima prin împu șcarea
patului acesteia.
În doctrin ă și practică s-au purtat discu ții cu privire la
sancționarea celui care prezint ă drept câștigător un bilet de loterie
falsificat în mod grosolan. Problema trebuie rezolvat ă prin
recurgerea la acela și sistem de evaluare – dac ă pentru orice om
mediu falsul apare ca flagrant, va fi vorba de o tentativ ă neidonee.
Dacă însă falsul prezint ă aparențe de veridicitate tentativa va fi
idonee și deci sanc ționabilă.
2.2.2. Tentativa imperfect ă și tentativa perfect ă
Tentativa imperfect ă există atunci când pe parcursul
realizării actului de executare intervine o cauz ă de întrerupere a
realizării acțiunii, astfel încât aceasta nu este dus ă până la capăt.
98Suntem astfel în prezen ța unei tentative imperfecte atunci
când infractorul urm ărește victimele cu autoturismul pentru a le
lovi, dar acestea reu șesc să se salveze f ără a fi lovite, sau când
autorul exercit ă violențe asupra victimei, dar este împiedicat s ă
sustragă bunurile acesteia. Întreruperea se poate datora voin ței
libere a subiectului sau unor presiuni externe exercitate asupra
voinței sale (spre exemplu, infractorul vede o patrul ă de poliție
care se îndreapt ă spre locul unde el începuse actele de executare,
aude pași pe culoarul care ducea spre camera în care se afla,
victima îl recunoa ște și îl amenin ță cu denun țarea etc.). În acela și
timp, întreruperea poate fi rezultatul unei constrângeri fizice
exercitate asupra autorului, a șa cum se întâmpl ă atunci când o alt ă
persoană îl imobilizeaz ă sau îl love ște peste mâna cu care ținea
arma, ipoteze în care el nu mai poate fizic s ă continue executarea.
Suntem în prezen ța unei tentative perfecte atunci când
actul de executare a fost dus pân ă la capăt, când autorul a realizat
integral ac țiunea, dar rezultatul prev ăzut de norma de incriminare
nu s-a produs. Spre exemplu, va exista o tentativ ă perfectă la
infracțiunea de omor atunci când: infractorul a aruncat victima pe
geam de la etajul II, dar aceasta nu a decedat, datorit ă greutății
sale reduse și căderii pe un teren afânat și cu vegeta ție abundent ă;
inculpații, înarma ți cu cuțite, au aplicat victimei mai multe
lovituri, dar aceasta nu a decedat.
Cauzele care determin ă neproducerea rezultatului pot fi
dintre cele mai diverse (interven ția autorului, a unui ter ț,
comportamentul victimei, prezen ța unor lucruri sau animale etc.).
2.3. Sanc ționarea tentativei
Tentativa se sanc ționează doar atunci când legea prevede
în mod explicit acest lucru, iar pedeapsa se aplic ă în limite mai
reduse față de cele prev ăzute pentru infrac țiunea consumat ă.
Dispoziția privind sanc ționarea tentativei în partea special ă
sau în legile speciale poate fi cuprins ă în chiar articolul care
99incrimineaz ă fapta (art. 188 N.C.p.) sau poate fi prev ăzută într-un
articol distinct, cu referire la o întreag ă grupă de infrac țiuni (art.
231 N.C.p. cu referire la infrac țiunile de furt).
Potrivit art. 33 alin.2 N.C.p., tentativa se sanc ționează cu
pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac țiunea consumat ă, ale
cărei limite se reduc la jum ătate. Spre exemplu, dac ă pentru o
faptă legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani,
tentativa se va sanc ționa cu o pedeaps ă cuprinsă între 5 și 10 ani.
Când pentru infrac țiunea consumat ă legea prevede
pedeapsa deten țiunii pe via ță, iar instan ța s-ar orienta spre
aceasta, tentativa se sanc ționează cu pedeapsa închisorii de la 10
la 20 de ani.
Potrivit art. 21 C.p., atunci când pentru fapta comis ă legea
prevedea pedeapsa deten țiunii pe via ță, în caz de tentativ ă se
aplica o pedeaps ă cu închisoarea de la 10 la 25 de ani.
Mecanismul de sanc ționare al tentativei prev ăzut de noul
Cod penal este identic cu cel consacrat anterior, singura
diferență fiind dat ă de limita mai redus ă a închisorii ce se
substituie deten țiunii pe via ță – de la 10 la 20 de ani potrivit art.
33 N.C.p., fa ță de 10-25 de ani potrivit art. 21 alin.2 C.p.
2.4. Cauzele de nepedepsire a tentativei
Potrivit art. 34 alin.1 N.C.p., nu se pedepse ște autorul
care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a
încunoștințat autorit ățile de comiterea acesteia, astfel încât
consumarea s ă poată fi împiedicat ă, sau a împiedicat el însu și
consumarea infrac țiunii.
Spre deosebire de dispozi ția din art. 22 C.p., noul Cod
penal men ționează explicit ca ipotez ă de nepedepsire a tentativei
situația în care autorul a încuno ștințat autorit ățile de comiterea
faptei, astfel încât consumarea s ă poată fi împiedicat ă. În
realitate, modificarea este doar una formal ă ce nu extinde sfera
100cauzelor de nepedepsire, dat fiind c ă această situație nu este
decât o modalitate de împiedicare a producerii rezultatului.
O altă modificare adus ă de noul Cod penal const ă în
menționarea faptului c ă și desistarea trebuie s ă aibă loc înainte
de descoperirea faptei. Anterior, ipoteza descoperirii faptei se
analiza în raport de caracterul voluntar al desist ării.
Sub aspectul efectelor cauzelor de nepedepsire trebuie
subliniat c ă tentativa nu este înl ăturată, ea continuând s ă existe,
doar că autorul nu va fi sanc ționat pentru aceasta.
Impunitatea decurgând din desistare sau din împiedicarea
producerii rezultatului nu are îns ă un caracter absolut, ea nu
înlătură posibilitatea tragerii la r ăspundere pentru tot ceea ce s-a
săvârșit anterior cauzei de nepedepsire.
Conform art. 34 alin.2 N.C.p., dac ă actele îndeplinite pân ă
în momentul desist ării sau împiedic ării producerii rezultatului
constituie o alt ă infracțiune se aplic ă pedeapsa pentru acea
infracțiune.
Exemplu: (1) autorul dup ă ce a aplicat victimei lovituri în
scopul de a o ucide o transport ă la spital și viața fiindu-i salvat ă, el
nu va fi sanc ționat pentru tentativa de omor, dar va r ăspunde
pentru vătămare corporal ă;
(2) autorul p ătrunde într-o locuin ță pentru a
sustrage bunuri, dar apoi renun ță și părăsește casa fără să ia nimic;
el nu va fi sanc ționat pentru tentativa de furt de la care s-a
desistat, dar r ăspunde pentru infrac țiunea de violare de domiciliu;
(3) în situa ția în care p ătrunderea într-un imobil în
scopul comiterii unui furt s-a f ăcut prin distrugerea u șilor sau
geamurilor, în caz de desistare autorul va fi sanc ționat pentru
infracțiunea de distrugere.
§ 3. Infrac țiunea consumat ă
Consumarea infrac țiunii are loc în momentul în care sunt
întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, cu alte cuvinte
atunci când se realizeaz ă o perfect ă coinciden ță între fapta concret
101săvârșită de autor și modelul-tip descris în norma de incriminare.
Aceasta deoarece normele de incriminare din partea special ă a
Codului penal și din legile speciale descriu fapte consumate.
Din momentul în care fapta prev ăzută de legea penal ă s-a
consumat, toate actele comise în cadrul fazelor anterioare (acte de
pregătire, tentativ ă) se subsumeaz ă infracțiunii consumate, care le
absoarbe dac ă au fost comise în baza aceleia și rezoluții
infracționale.
Consumarea infrac țiunii nu este condi ționată de realizarea
scopului urm ărit de infractor în m ăsura în care acesta apare în
conținutul constitutiv al infrac țiunii. Așa de pild ă, în cazul
infracțiunii de furt, este suficient ca luarea bunului s ă se facă în
scopul însu șirii pe nedrept, dar nu intereseaz ă dacă autorul a reu șit
să rămână în posesia bunului sustras.
Consumarea infrac țiunii nu trebuie confundat ă cu
epuizarea ei. Aceasta deoarece, în anumite situa ții, deși la
momentul consum ării fapta corespunde modelului tip creat de
legiuitor, ea nu și-a dobândit înc ă fizionomia definitiv ă. Uneori,
după momentul consum ării se pot produce noi urm ări fie prin
amplificarea urm ării inițiale, fie prin continuarea activit ății. Spre
exemplu, atunci când o persoan ă se conecteaz ă ilegal la re țeaua de
distribuție a energiei electrice, fapta se consum ă în momentul în
care a început sustragerea efectiv ă de curent electric, dar ea se va
prelungi în timp pân ă când sustragerea ia sfâr șit din ini țiativa
autorului sau din cauze str ăine de voin ța sa. Acest ultim moment
va fi momentul epuiz ării.
Prin urmare, dac ă o infracțiune se consum ă atunci când
sunt întrunite toate elementele cerute de norma de incriminare, ea
se epuizeaz ă în momentul în care și-a dobândit fizionomia
definitivă prin producerea ultimei urm ări.
Momentul epuiz ării este important pentru c ă, atunci când
diferă de momentul consum ării, epuizarea este punctul în raport
de care se face aplicarea unor institu ții de drept penal (aplicarea
legii penale în timp, aplicarea actelor de amnistie și grațiere,
revocarea suspend ării executării pedepsei etc.).
102- Capitolul VIII –
UNITATEA DE INFRAC ȚIUNE
§ 1. Considera ții generale
Codul nostru penal nu con ține o defini ție a unității de
infracțiune și nici nu d ă o reglementare complet ă a formelor
acesteia, men ționând doar unele dintre formele unit ății legale.
De lege lata putem vorbi în dreptul nostru de dou ă forme
ale unității de infrac țiune: unitatea natural ă și respectiv unitatea
legală.
Unitatea natural ă se constituie în mod firesc, fiind
determinat ă de însăși natura actului de executare.
Unitatea legal ă este creat ă de legiuitor prin reunirea în
conținutul unei singure infrac țiuni a mai multor ac țiuni care altfel
ar da naștere unei pluralit ăți.
Fiecare din cele dou ă forme subsumeaz ă la rândul s ău mai
multe categorii de infrac țiuni. Astfel, în cadrul unității naturale se
includ : infrac țiunea simpl ă, unitatea natural ă colectiv ă,
infracțiunea continu ă. Unitatea legal ă de infrac țiune cuprinde:
infracțiunea continuat ă, infracțiunea complex ă, infracțiunea de
obicei și infracțiunea progresiv ă.
§ 2. Infrac țiunea simpl ă
Infracțiunea simpl ă este acea formă a unității naturale de
infracțiune caracterizat ă de o singur ă acțiune care produce un
singur rezultat și completeaz ă conținutul legal al unei singure
norme de incriminare .
În cazul acestei forme de unitate este suficient un singur
act de executare pentru a consuma și epuiza infrac țiunea. Spre
exemplu, se trage un singur foc de arm ă asupra victimei și aceasta
decedează pe loc.
103Sub aspect subiectiv, infrac țiunea simpl ă se poate comite
cu oricare dintre formele de vinov ăție reglementate de lege.
Astfel, infrac țiunea simpl ă poate fi caracterizat ă nu doar de
intenție (ca în exemplul de mai sus), dar și de praeterinten ție
(autorul îi aplic ă victimei o lovitur ă cu pumnul, aceasta se
dezechilibreaz ă și cade suferind un traumatism cranian și
decedând pe loc) sau de culpă (un accident de circula ție în care
victima este lovit ă și decedeaz ă imediat).
Majoritatea infrac țiunilor prev ăzute de legisla ția penală
sunt infrac țiuni simple și se sancționează cu pedeapsa prev ăzută
de norma de incriminare.
§ 3. Unitatea natural ă colectivă
3.1. Aspecte generale. Defini ție
Unitatea natural ă colectivă este acea formă a unității
naturale de infrac țiune caracterizat ă de faptul c ă acțiunea care
intră în structura sa se compune dintr-o pluralitate de acte
materiale . Spre exemplu, o infrac țiune de v ătămare corporal ă se
comite prin aplicarea mai multor lovituri victimei.
Unitatea natural ă colectivă nu a fost reglementat ă sub
aspectul condi țiilor de existen ță de Codul penal din 1969 și nu
este reglementat ă nici de noul Cod penal.
3.2. Condi țiile de existen ță a unității naturale colective
În opinia noastr ă, condițiile de existen ță a unității naturale
de infracțiune sunt: unitatea de ac țiune, omogenitatea juridic ă și,
respectiv, unitatea subiectului pasiv .
3.2.1. Unitatea de ac țiune
Suntem de p ărere că existența unității de acțiune depinde
de întrunirea cumulativ ă a următoarelor condi ții: a) unitatea
104manifestării de voin ță; b) unitatea spa țio-temporal ă; c)
omogenitatea material ă a actelor.
a) unitatea manifest ării de voin ță
Această condiție nu se analizeaz ă prin raportare la
elementul subiectiv cerut de o norm ă de incriminare, ci luând în
considerare scopul ac țiunii desf ășurate de c ătre autor. Spre
exemplu, atunci când cineva î și propune s ă curețe balconul și,
pentru a sc ăpa de diversele obiecte depozitate acolo, le arunc ă
peste balustrad ă, ceea ce intereseaz ă pentru a stabili unitatea
acțiunii nu este pozi ția sa subiectiv ă în raport de rezultatele care s-
ar putea produce (r ănirea unei persoane, avarierea unor
autoturisme parcate în preajm ă), ci finalitatea ac țiunii desf ășurate,
în cazul nostru evacuarea bunurilor de pe balcon. Dac ă această
finalitate r ămâne unitar ă, acoperind toate actele comise (este
vorba de fiecare act de aruncare a unui obiect peste balustrad ă),
acțiunea va fi unic ă.
b) unitatea spa țio-temporal ă
Denumită și unitate a procesului execu țional , această
condiție presupune ca actele de executare susceptibile de
încadrare în con ținutul aceleia și infracțiuni să fie comise în acela și
loc și într-un interval scurt de timp. Cu alte cuvinte, actele trebuie
săvârșite într-o succesiune neîntrerupt ă.
Această condiție nu exclude, îns ă, orice întrerupere a
actului de executare propriu-zis. O întrerupere nu afecteaz ă
unitatea ac țiunii în m ăsura în care ea este fireasc ă, fiind cerut ă de
însăși natura infrac țiunii sau de modul în care a fost conceput ă
executarea. A șa de pildă, va exista o unitate de ac țiune atunci când
o persoan ă sustrage bunuri din apartamentul unui vecin și face
mai multe drumuri între apartamentul vecinului și apartamentul
său pentru a transporta bunurile sustrase. Dac ă intervalul scurs
între actele de sustragere succesive nu dep ășește timpul necesar
transportului fiec ărui grup de bunuri sustrase, unitatea ac țiunii nu
va fi afectat ă. Dacă însă între dou ă transporturi inculpatul
105desfășoară și alte activit ăți (doarme, merge la cump ărături etc.),
nu va mai exista o unitate a procesului execu țional și deci vor
exista mai multe ac țiuni.
Caracterul firesc al întreruperilor este o chestiune de fapt
pe care instan ța o va aprecia având în vedere toate datele spe ței
concrete, neputând fi stabilite a priori limite temporale în acest
sens.
c) omogenitatea material ă a actelor comise
Această condiție se impune datorit ă faptului c ă uneori pe
baza aceleia și motivații subiective și în cadrul unui proces
execuțional unic se pot comite o mare varietate de acte, care îns ă
nu pot fi în niciun caz subsumate unei ac țiuni unice. Spre
exemplu, autorul î și propune s ă sustragă bunuri din locuin ța unei
persoane. Dac ă în acest scop el ucide câinele de paz ă, pătrunde în
casă și în final sustrage bunurile, vom avea trei acte de executare
distincte, dar este greu de imaginat c ă ele ar putea fi incluse în
sfera unei ac țiuni unice. De aceea, vor fi susceptibile de reunire
într-o acțiune unic ă numai acele acte de executare care prezint ă o
omogenitate material ă, cu alte cuvinte sunt toate acte de aceea și
natură (acte de violen ță, acte de sustragere, acte de amenin țare
etc.).
Omogenitatea material ă a actelor de executare nu trebuie
interpretat ă însă într-o manier ă rigidă – în sensul c ă toate actele
trebuie să fie identice –, ea urmând a se aprecia în sens larg, pe
baza naturii actelor. Astfel, condi ția omogenit ății materiale este
îndeplinit ă atunci când toate actele comise sunt acte de violen ță,
indiferent c ă unele s-au comis prin lovire cu pumnul, altele prin
izbirea victimei cu un corp dur, iar altele prin folosirea unui cu țit.
3.2.2. Omogenitatea juridic ă
Omogenitatea juridic ă presupune ca fiecare act din
structura ac țiunii unice s ă își găsească un corespondent în
structura aceleia și norme de incriminare.
1063.2.3. Unitatea subiectului pasiv
Dacă în privin ța subiectul activ nu există discuții, fiind
evident c ă actele de executare trebuie comise toate de aceea și
persoană, în cazul subiectului pasiv , situația este mult mai
controversat ă. Dincolo de aceste controverse și având în vedere
faptul că noul Cod penal introduce condi ția unității subiectului
pasiv în materia infrac țiunii continuate (art.35 alin.1), credem c ă
această condiție se va impune și în materia unit ății naturale
colective.
§ 4. Infrac țiunea continu ă
4.1. Defini ție
Infrac țiunea continu ă nu beneficiaz ă de o reglementare
legală în Codul nostru penal, neexistând din acest punct de vedere
modificări față de Codul penal din 1969 . Ea este doar
menționată de art. 154 alin.2 N.C.p. care stabile ște momentul din
care începe s ă curgă termenul de prescrip ție a răspunderii penale
în cazul acestei categorii de infrac țiuni.
Infracțiunea continu ă este considerat ă acea formă a
unității naturale de infrac țiune în cazul c ăreia, dup ă întrunirea
tuturor elementelor constitutive, ac țiunea sau inac țiunea se
prelungește în timp prin voin ța autorului .
4.2. Condi țiile de existen ță a infracțiunii continue
Pe baza defini ției enunțate anterior, pot fi eviden țiate și
condițiile de existen ță ale infrac țiunii continue: existența unui act
de executare care se prelunge ște în timp și, respectiv, unitatea
elementului subiectiv .
1074.2.1. Existen ța unui act de executare care se prelunge ște
în timp
Infrac țiunea continu ă se caracterizeaz ă prin existen ța unui
act de executare – ac țiune sau inac țiune – susceptibil de prelungire
în timp dincolo de momentul consum ării. Spre exemplu, în cazul
infracțiunii de de ținere de instrumente în vederea falsific ării de
valori (art. 314 N.C.p.), consumarea are loc în momentul în care
făptuitorul intr ă în posesia respectivelor instrumente. Actul
material al infrac țiunii – de ținerea – se prelunge ște, însă, și după
acest moment, durând atâta vreme cât autorul r ămâne în posesia
instrumentelor primite. Tot astfel, în cazul unei infrac țiuni de furt
având ca obiect energia electric ă, infracțiunea se consum ă în
momentul în care inculpatul s-a bran șat ilegal la re țeaua de
distribuție a energiei electrice și a început s ă consume curent.
Acțiunea de sustragere se prelunge ște însă în timp atâta vreme cât
el continu ă să consume energie electric ă în mod ilegal.
4.2.2. Unitatea elementului subiectiv
Așa cum rezult ă din chiar defini ția ei, în cazul infrac țiunii
continue prelungirea în timp a ac țiunii sau inac țiunii infrac ționale
trebuie să se datoreze voin ței agentului. Pe cale de consecin ță, este
necesar a se constata c ă manifestarea de voin ță inițială, ce a
caracterizat momentul consum ării, s-a men ținut pe întreaga durat ă
a acțiunii sau inac țiunii.
Unitatea elementului subiectiv nu presupune, îns ă, ca
această manifestare de voin ță să fie determinat ă în cele mai mici
detalii, fiind suficient ca ea s ă vizeze elementele esen țiale ale
infracțiunii. Astfel, nu e necesar ca durata infrac țiunii să fie
stabilită cu precizie, fiind posibil ca autorul s ă decidă să comită
fapta atâta timp cât va avea posibilitatea.
1084.3. Consumarea și epuizarea infrac țiunii continue
Fiind o infrac țiune cu durat ă de consumare, cele dou ă
momente nu coincid, fiind separate de un interval de timp. Astfel,
infracțiunea continu ă se consum ă în momentul în care sunt
întrunite toate elementele cerute de incriminarea tip și se
epuizează în momentul în care ac țiunea sau inac țiunea ia sfâr șit.
Spre exemplu, fapta de de ținere ilicit ă a unor bunuri se
consumă în momentul în care autorul a intrat în posesia bunurilor
respective și se epuizeaz ă în momentul în care el pierde în orice
mod aceast ă posesie. Tot astfel, infrac țiunea de lipsire de libertate
în mod ilegal (art. 205 N.C.p.) se consum ă în momentul în care
victima a fost privat ă de libertate și se epuizeaz ă atunci când ea
este eliberat ă.
4.4. Sanc ționarea infrac țiunii continue
În ceea ce prive ște sancționarea infrac țiunii continue, fiind
vorba de o unitate natural ă de infrac țiune, ea se sanc ționează cu
pedeapsa prev ăzută de norma de incriminare. A șadar, nu va exista
o cauză de agravare a tratamentului sanc ționator, fapta fiind
pedepsită la fel ca o infrac țiune instantanee. Durata prelungirii în
timp a ac țiunii sau inac țiunii infrac ționale va fi îns ă avută în
vedere cu ocazia individualiz ării judiciare a pedepsei.
§ 5. Infrac țiunea continuat ă
5.1. Defini ție și natură juridică
Infracțiunea continuat ă face parte din categoria unit ății
legale de infrac țiune și s-a bucurat de o reglementare în partea
generală a Codului penal, atât în Codul penal din 1969, cât și în
noul Cod penal.
Potrivit art. 41 alin.2 C.p., infracțiunea este continuat ă
când o persoan ă săvârșește la diferite intervale de timp, dar în
109realizarea aceleia și rezoluții, acțiuni sau inac țiuni care prezint ă
fiecare în parte, con ținutul aceleia și infracțiuni.
Potrivit art. 35 alin.1 N.C.p., infracțiunea este continuat ă
când o persoan ă săvârșește la diferite intervale de timp, dar în
realizarea aceleia și rezoluții și împotriva aceluia și subiect pasiv ,
acțiuni sau inac țiuni care prezint ă, fiecare în parte, con ținutul
aceleiași infracțiuni.
5.2. Condi țiile de existen ță a infracțiunii continuate
Potrivit noului Cod penal, pentru a fi în prezen ța
infracțiunii continuate este necesar ă întrunirea cumulativ ă a
următoarelor condi ții: pluralitate de ac țiuni sau inac țiuni
săvârșite la diferite intervale de timp ; omogenitatea juridic ă a
acțiunilor sau inac țiunilor ; unitate de subiect activ și pasiv ;
unitate de rezolu ție infracțională.
5.2.1. Pluralitate de ac țiuni sau inac țiuni săvârșite la
diferite intervale de timp
Fiind o unitate juridic ă de infrac țiune, infrac țiunea
continuată presupune în mod necesar o pluralitate de ac țiuni sau
inacțiuni pe care legiuitorul le reune ște în cuprinsul unei singure
entități.
Așa cum se poate observa, condi ția pe care o analiz ăm,
constituie principalul criteriu de delimitare între infrac țiunea
continuată și formele unit ății naturale de infrac țiune. În primul
rând, prin utilizarea corect ă a acestui criteriu, se evit ă confuzia
infracțiunii continuate cu unitatea natural ă colectivă.
Dac ă în cazul infrac țiunii continuate avem mai multe
acțiuni comise la diferite intervale de timp , în ipoteza unit ății
naturale colective exist ă o singură acțiune, alc ătuită dintr-o
pluralitate de acte de executare comise în cadrul unei unit ăți
spațio-temporale. Un exemplu poate fi edificator pentru modul în
care opereaz ă această distincție. Să presupunem c ă inculpatul
110dorește să sustragă cinci saci de mere din livada vecinului. Dac ă
într-o noapte se deplaseaz ă în livadă, umple un sac, merge acas ă,
îl golește și se întoarce imediat pentru a lua înc ă un sac, repetând
apoi opera țiunea de câteva ori, vom avea o unitate natural ă
colectivă. Aceasta deoarece în spe ță actele de sustragere s-au
succedat f ără alte întreruperi decât cele necesare transportului
bunurilor. Dac ă însă inculpatul, dup ă primul transport, se mai
odihnește, mai efectueaz ă alte activit ăți în gospod ărie iar apoi
merge să mai ia un sac, vom avea o infrac țiune continuat ă, pentru
că deja actele de sustragere sunt comise cu întreruperi care nu erau
necesare în raport de modul de comitere a faptei. Intervalele de
timp mai mari scurse între actele de sustragere le autonomizeaz ă,
transformându-le în ac țiuni de sine st ătătoare, specifice
infracțiunii continuate. Cu atât mai mult vom avea o infrac țiune
continuată dacă actele succesive de sustragere au loc în zile
diferite.
Intervalele de timp scurse între diferitele ac țiuni care se
integrează în structura infrac țiunii continuate nu trebuie a șadar să
fie foarte scurte (pentru c ă în acest caz vom avea o unitate
naturală de infrac țiune), dar nici excesiv de lungi, pentru c ă riscă
să compromit ă unitatea rezolu ției infracționale, dând astfel na ștere
unui concurs de infrac țiuni. Durata acestor intervale nu este, și
nici nu ar putea s ă fie stabilit ă de lege, evaluarea lor fiind o
chestiune l ăsată la aprecierea instan ței de judecat ă.
5.2.2. Omogenitatea juridic ă a acțiunilor sau inac țiunilor
Potrivit acestei condi ții, acțiunile sau inac țiunile comise la
diferite intervale de timp trebuie s ă realizeze con ținutul aceleia și
infracțiuni, să se încadreze în con ținutul aceleia și incrimin ări.
Aceast ă condiție presupune, în primul rând, o unitate a
obiectului juridic în sensul c ă toate ac țiunile sau omisiunile
trebuie să se îndrepte împotriva aceleia și valori sociale. Cele
arătate în cadrul sec țiunii dedicate omogenit ății juridice ca o
111condiție a unității naturale colective î și păstrează valabilitatea și
aici.
5.2.3. Unitatea de subiect activ și pasiv
Condi ția identității subiectului activ este formulat ă explicit
de legiuitor în textul art. 41 alin. 2 C.p., respectiv art. 35 alin.1
N.C.p., care arat ă că acțiunile trebuie s ă fie săvârșite de aceea și
persoană.
Unitatea de subiect activ reprezint ă astfel, al ături de
unitatea de rezolu ție infracțională, un liant pentru ac țiunile comise
la diferite intervale de timp.
În ceea ce prive ște unitatea subiectului pasiv, ea este
consacrat ă explicit de noul Cod penal, fiind principala deosebire
față de reglementarea anterioar ă. În consecin ță, mai multe fapte
de sustragere comise de inculpat în zile diferite în dauna mai
multor vecini, vor constitui un concurs de infrac țiuni și nu o
infracțiune continuat ă, chiar dac ă inculpatul a luat de la început
hotărârea de a comite toate furturile.
5.2.4. Unitatea de rezolu ție infracțională
Unitatea de rezolu ție reprezint ă una dintre cele mai
importante condi ții de existen ță ale infrac țiunii continuate și,
totodată, principalul element de delimitare a acesteia fa ță de
concursul real omogen de infrac țiuni.
Pentru a determina includerea unor ac țiuni comise la
diferite intervale de timp în structura unei infrac țiuni continuate,
rezoluția infracțională, trebuie s ă îndeplineasc ă anumite condi ții:
♦ trebuie s ă fie determinat ă. Aceasta înseamn ă că
făptuitorul, în momentul lu ării hotărârii, să fi avut imaginea
faptului pe care urmeaz ă să-l comită în mod frac ționat, ceea ce
112implică o reprezentare de ansamblu a obiectului material, a
locului, modului și timpului de s ăvârșire a diferitelor ac țiuni;
♦ trebuie s ă fie anterioar ă tuturor acestor ac țiuni;
♦ și să se mențină pe toată durata comiterii lor ,
condiție ce decurge din chiar formularea textului art. 35 alin.1
N.C.p., potrivit c ăreia acțiunile sau inac țiunile trebuie s ă fie
comise în baza aceleia și rezoluții infracționale.
Fiind îns ă un proces esen țialmente psihic, rezolu ția
infracțională nu poate fi perceput ă și evaluată sub aspectul unit ății
și gradului s ău de determinare în mod nemijlocit, ci numai pe baza
circumstan țelor care caracterizeaz ă acțiunile în care ea s-a
concretizat. Pot fi folosite în acest scop elemente cum ar fi:
existența unor intervale de timp relativ scurte între ac țiunile
componente ; comiterea ac țiunilor asupra unor bunuri de acela și
fel; folosirea acelora și metode, procedee, mijloace ; comiterea
acțiunilor în acelea și împrejur ări sau condi ții; unitatea de mobil
sau de scop .
5.3. Infrac țiuni care nu pot fi comise în form ă continuat ă
De regul ă, orice infrac țiune este susceptibil ă de comitere
în formă continuat ă. Astfel, chiar unele dintre infrac țiunile cu
durată de consumare, cum este cazul infrac țiunii continue, pot fi
săvârșite în form ă continuat ă. Așa se întâmpl ă atunci când o
persoană ce nu posed ă permis de conducere, în baza aceleia și
rezoluții infracționale, conduce un autovehicul pe drumurile
publice în mai multe zile.
Cu toate acestea, exist ă și câteva categorii de infrac țiuni
care, datorit ă incompatibilit ății lor cu unele dintre condi țiile de
existență ale infrac țiunii continuate, nu pot cunoa ște această formă
de săvârșire. Acestea sunt:
1135.3.1. Infrac țiunile săvârșite din culp ă
Întrucât art. 35 alin.1 N.C.p., definind elementul subiectiv
al infracțiunii continuate, se refer ă la unitatea rezolu ției ce stă la
baza tuturor ac țiunilor (inac țiunilor), se impune concluzia c ă
fiecare dintre acestea trebuie s ă fie comis ă cu intenție. Pe cale de
consecință, dacă se comit mai multe fapte din culp ă la diferite
intervale de timp, ele vor constitui infrac țiuni distincte aflate în
concurs.
5.3.2. Infrac țiunile cu rezultat indivizibil (definitiv)
În aceast ă categorie se includ acele infrac țiuni al căror
rezultat nu este susceptibil de producere par țială sau fracționată,
cum este cazul faptelor de ucidere sau avort, doctrina considerând
că și în acest caz forma continuat ă de comitere este exclus ă.
5.3.3. Infrac țiunile de obicei
Având în vedere c ă actele care intr ă în structura
infracțiunii de obicei, nu au relevan ță penală privite în mod izolat,
ci doar în ansamblul lor, nu credem c ă actele comise ulterior
consumării infracțiunii de obicei ar putea s ă o transforme într-o
infracțiune continuat ă. În acest caz nu ar fi îndeplinit ă condiția ca
fiecare dintre ac țiunile succesive s ă realizeze con ținutul aceleia și
infracțiuni, căci conținutul infrac țiunii de obicei este realizat
numai de ansamblul actelor și nu de fiecare dintre acestea. În plus,
numărul actelor comise dup ă consumare și până la epuizare poate
fi avut în vedere cu ocazia individualiz ării judiciare.
5.4. Tratamentul sanc ționator al infrac țiunii continuate
Potrivit art. 42 C.p., infrac țiunea continuat ă se sancționa
cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac țiunea săvârșită, la
114care se putea ad ăuga un spor potrivit dispozi țiilor art. 34 sau art.
401
alin.1 C.p.
Cu alte cuvinte, în caz de infrac țiune continuat ă instanța
aplica o pedeaps ă până la maximul special prev ăzut de lege, iar
dacă acest maxim se dovedea neîndestul ător, se putea ad ăuga un
spor. Sporul era cel prev ăzut de lege în cazul concursului de
infracțiuni, adică de până la 5 ani în cazul închisorii și respectiv de
până la jumătate din maximul special în cazul amenzii, dac ă este
vorba despre o persoan ă fizică. Dacă în speță era vorba despre o
persoană juridică, sporul putea fi de pân ă la o treime din maximul
special al amenzii.
Sporul era facultativ , ceea ce însemna c ă instanța putea să
rămână în cadrul limitelor prev ăzute de norma de incriminare,
chiar dacă fapta era comis ă în formă continuat ă.
În noul Cod penal, infrac țiunea continuat ă se
sancționează, potrivit art. 36 N.C.p., cu pedeapsa prev ăzută de
lege pentru infrac țiunea săvârșită, al cărei maxim se poate
majora cu cel mult 3 ani în cazul închisorii, respectiv cu cel mult
o treime în cazul amenzii.
Practic, mecanismul de sanc ționare rămâne acela și –
aplicarea pedepsei pân ă la maximul special sau peste acest
maxim în limita sporului – cu singura diferen ță că sporul în
cazul pedepsei închisorii este de numai trei ani.
Potrivit art. 37 N.C.p., care reia dispozi ția art. 43 C.p.,
dacă după condamnarea definitiv ă pentru comiterea unei
infracțiuni continuate, infractorul este judecat ulterior și pentru
alte acțiuni sau inac țiuni care intr ă în conținutul aceleia și
infracțiuni, se stabile ște o pedeaps ă ținând cont de infrac țiunea
săvârșită în întregul ei, pedeaps ă care nu poate fi mai u șoară decât
cea pronun țată ulterior.
Solu ția este fireasc ă deoarece, în condi țiile în care toate
acțiunile sau inac țiunile fac parte din structura aceleia și
infracțiuni, este evident c ă ele trebuie s ă primeasc ă o pedeaps ă
unică, corespunz ătoare infrac țiunii unice.
115 Procedând la recalculare, instan ța poate să mențină pentru
întreaga infrac țiune pedeapsa aplicat ă inițial sau poate s ă o
majoreze, mai ales atunci când ac țiunile nou descoperite sporesc
semnificativ periculozitatea faptei în ansamblu. Pedeapsa ini țială
nu va putea fi îns ă redusă, căci, dacă pentru un anumit num ăr de
acțiuni s-a aplicat o pedeaps ă, nu este de conceput aplicarea unei
pedepse mai mici pentru un num ăr mai mare de ac țiuni
componente.
§ 6. Infrac țiunea complex ă
6.1. Noțiune
Infracțiunea complex ă a fost reglementat ă atât de
actualul Cod penal cât și de noul Cod penal, între cele dou ă
reglement ări neexistând modific ări de substan ță.
Astfel, potrivit art. 41 alin.3 C.p., infracțiunea este
complexă când în con ținutul său intră, ca element sau ca
circumstan ță agravant ă, o acțiune sau o inac țiune care constituie
prin ea îns ăși o faptă prevăzută de legea penal ă.
Potrivit art. 35 alin.2 N.C.p., infracțiunea este complex ă
când în con ținutul său intră, ca element constitutiv sau ca
element circumstan țial agravant, o ac țiune sau inac țiune care
constituie prin ea îns ăși o faptă prevăzută de legea penal ă.
Infrac țiunea complex ă reprezint ă o formă a unității legale
de infrac țiune, deoarece numai legiuitorul este cel care poate
include în con ținutul unei infrac țiuni conținutul alteia. În absen ța
dispoziției legale care incrimineaz ă infracțiunea complex ă,
infracțiunea sau infrac țiunile incluse în structura ei ar avea o
existență de sine st ătătoare. Spre exemplu, dac ă nu ar exista
infracțiunea de tâlh ărie, furtul și violențele ar constitui dou ă
infracțiuni aflate în concurs.
1166.2. Structura și condițiile de existen ță a infracțiunii complexe
Sub aspect structural, infrac țiunea complex ă presupune în
primul rând un obiect juridic complex, adic ă o pluralitate de valori
sociale care sunt lezate sau puse în pericol prin comiterea faptei.
De regulă, obiectul complex este eterogen, fiind alc ătuit din dou ă
valori sociale de natur ă diferită. În acest caz, întotdeauna exist ă o
valoare social ă principal ă – care determin ă și includerea
infracțiunii într-o anumit ă grupă – și o valoare social ă secundar ă.
De pildă, în cazul tâlh ăriei valoarea social ă principal ă este
patrimoniul (de aceea tâlh ăria este o infrac țiune contra
patrimoniului), iar valoarea secundar ă integritatea fizic ă a
persoanei. Tot astfel, în cazul violului, valoarea social ă principal ă
este libertatea vie ții sexuale, iar valoarea secundar ă este
integritatea fizic ă sau libertatea psihic ă a persoanei.
Prin excep ție, uneori obiectul juridic are caracter omogen,
fiind alcătuit din dou ă valori sociale de aceea și natură. Așa se
întâmplă în cazul omorului calificat prev ăzut de art. 189 lit. f)
N.C.p. (ce corespunde omorului deosebit de grav prev ăzut de art.
176 lit. b) C.p.) – omorul comis asupra a dou ă sau mai multe
persoane.
Referitor la condi țiile de existen ță ale infrac țiunii
complexe, trebuie s ă ne întoarcem la modul în care aceasta se
naște – prin absorbirea în con ținutul său a unei alte incrimin ări.
Pentru ca respectiva absorb ție să opereze, este necesar ă întrunirea
cumulativ ă a mai multor condiții.
6.2.1. Caracterul necesar al absorb ției
Infrac țiunea complex ă fiind o form ă a unității legale de
infracțiune, absorbția opereaz ă cu privire la con ținutul legal al
infracțiunilor în cauz ă – infrac țiunea complex ă, absorbant ă și,
respectiv, infrac țiunea absorbit ă. Aceasta înseamn ă că toate
elementele specifice incrimin ării absorbite trebuie s ă se
regăsească în conținutul incrimin ării complexe.
117 În plan practic aceasta înseamn ă că infracțiunea complex ă
nu se poate comite niciodat ă fără săvârșirea infrac țiunii absorbite.
Necesitatea absorb ției nu se analizeaz ă in concreto , cu referire la
fapta comis ă în concret de c ătre inculpat, ci in abstracto , având în
vedere infrac țiunea respectiv ă în general. Spre exemplu, șantajul
este o infrac țiune complex ă, care absoarbe violen ța sau
amenințarea, întrucât nu se poate niciodat ă comite în absen ța
uneia din cele dou ă fapte. În schimb, furtul prin efrac ție nu
absoarbe violarea de domiciliu deoarece este posibil ă săvârșirea
unui furt prin efrac ție fără a comite și o violare de domiciliu (un
furt prin efrac ție comis în localul unei societ ăți comerciale, în
sediul unei institu ții publice, dintr-un autoturism parcat pe strad ă
etc.).
6.2.2. Caracterul determinat sau determinabil al
infracțiunii absorbite
Din caracterul de unitate legal ă al infrac țiunii complexe
rezultă în același timp necesitatea ca legiuitorul s ă individualizeze
fără echivoc infrac țiunea care este absorbit ă de fapta complex ă.
Infracțiunea absorbit ă are caracter determinat atunci când
sfera faptelor susceptibile de integrare în con ținutul infrac țiunii
complexe nu poate fi extins ă pe cale de interpretare. Spre
exemplu, tâlh ăria (art. 233 N.C.p.) absoarbe furtul.
Infracțiunea absorbit ă are caracter determinabil atunci
când legiuitorul recurge la formul ări cu caracter generic, dar pe
cale de interpretare se poate stabili f ără echivoc sfera faptelor care
se pot include în con ținutul infrac țiunii complexe. De exemplu,
art. 218 alin.1 N.C.p. incrimineaz ă „raportul sexual (…) cu o
persoană (…) prin constrângere (…)”. Aceast ă dispoziție are în
vedere atât constrângerea fizic ă, cât și cea moral ă (amenințarea).
Dac ă termenii utiliza ți sunt de maxim ă generalitate și
nesusceptibili s ă circumscrie cel pu țin o anumit ă categorie de
fapte, nu se poate vorbi de un con ținut complex și se va reține un
concurs de infrac țiuni. Așa este de pild ă, cazul art. 385 alin.1
118N.C.p. care incrimineaz ă „împiedicarea prin orice mijloace a
liberului exerci țiu al dreptului de a alege sau de a fi ales”. Când
împiedicarea s-a s ăvârșit prin comiterea altor infrac țiuni
(amenințare, lovire, șantaj etc.), va exista un concurs de infrac țiuni
între fapta prev ăzută de art. 385 alin.1 și infracțiunea care a
constituit mijlocul de realizare a împiedic ării.
6.2.3. Diferen ța de periculozitate între cele dou ă fapte
În m ăsura în care infrac țiunea complex ă absoarbe o alt ă
faptă, este evident c ă ea trebuie s ă fie caracterizat ă de o
periculozitate mai ridicat ă decât cea a faptei absorbite. Cum
periculozitatea se reflect ă în sanc țiunea prev ăzută de lege,
verificarea acestei condi ții se face prin compararea limitelor de
pedeapsă prevăzute pentru cele dou ă infracțiuni.
În m ăsura în care infrac țiunea aparent complex ă este
sancționată cu o pedeaps ă inferioar ă celei prev ăzute pentru
infracțiunea „absorbit ă”, cele dou ă fapte se vor re ține în concurs.
6.3. Sanc ționarea infrac țiunii complexe
Infracțiunea complex ă este creat ă de legiuitor tocmai în
vederea unei mai corecte individualiz ări legale, adic ă a stabilirii
unei sanc țiuni care s ă reflecte cât mai fidel gradul de pericol social
al activității infracționale în ansamblu. Prin urmare, sanc țiunea
prevăzută în norma de incriminare este suficient ă pentru
reprimarea infrac țiunii complexe, f ără a fi necesar ă o altă agravare
a acesteia.
La fel ca în cazul infrac țiunii continuate, este posibil ă
recalcularea pedepsei și pentru infrac țiunea complex ă în cazul în
care ulterior se descoper ă o altă acțiune care face parte din
conținutul acesteia (art. 37 N.C.p.). De pild ă, inculpatul a fost
condamnat pentru o infrac țiune de tâlh ărie, comis ă prin aceea c ă a
amenințat victima și i-a sustras un bun. Ulterior, victima depune
plângere și cu privire la sustragerea altui bun, dar se constat ă că și
119această faptă a avut loc tot cu ocazia sustragerii primului bun,
făcând astfel parte din con ținutul infrac țiunii de tâlh ărie. În acest
caz, instan ța poate fie s ă mențină pedeapsa aplicat ă inițial, fie să o
majoreze în considerarea actelor de violen ță din structura tâlh ăriei,
dar în nici un caz nu va putea pronun ța o pedeaps ă inferioară celei
aplicate ini țial.
§ 7. Infrac țiunea de obicei
7.1. Defini ția și condițiile de existen ță a infracțiunii de obicei
Infrac țiunea de obicei este acea form ă a unității legale de
infracțiune caracterizat ă prin comiterea unei pluralit ăți de acte
de executare similare care, analizate izolat, nu au caracter
infracțional, acest caracter dobândindu-se doar prin repetare,
prin comiterea lor în mod obi șnuit.
Infrac țiunea de obicei, spre deosebire de cea continuat ă
sau complex ă, nu s-a bucurat de o reglementare explicit ă în partea
generală a Codului penal din 1969, și nici în noul Cod penal. Ea
reprezintă totuși o formă a unității legale de infrac țiune, căci este
rezultatul voin ței legiuitorului, care decide dac ă incrimineaz ă
fiecare act sau dac ă, dimpotriv ă, impune cerin ța repetabilit ății
actelor pentru ca acestea s ă intre sub inciden ța legii penale.
Fiind vorba despre o crea ție a legiuitorului, caracterul de
infracțiune de obicei al unei fapte rezult ă întotdeauna din
conținutul incrimin ării. Cel mai adesea, infrac țiunile de obicei
sunt ușor de identificat, c ăci legiuitorul utilizeaz ă în norma de
incriminare sintagma în mod repetat (art. 223 alin.1 N.C.p.) sau în
mod obișnuit.
În opinia noastr ă, pentru a fi în prezen ța infracțiunii de
obicei, este necesar ă întrunirea cumulativ ă a următoarelor
condiții: pluralitate de acte omogene s ăvârșite la diferite intervale
de timp ; irelevanța penală individual ă a actelor comise ; unitatea
manifestării de voin ță; unitate de subiect activ și pasiv.
120a) pluralitate de acte omogene comise în timp
Așa cum rezult ă din chiar defini ția infracțiunii de obicei,
aceasta presupune comiterea unei pluralit ăți de acte pentru a
ajunge la consumare. Spre exemplu, potrivit art. 208 alin.1 N.C.p.,
constituie infrac țiune fapta celui care „în mod repetat, urm ărește
fără drept, (…) o persoan ă ori îi supravegheaz ă locuința (…)”.
Astfel, un singur act de urm ărire nu va realiza elementul
constitutiv al infrac țiunii, fiind necesar ă comiterea în mod repetat .
În ceea ce prive ște numărul actelor necesare pentru
existența infracțiunii, legea nu face nicio precizare, și nici nu ar
putea să o facă întrucât constatarea obi șnuinței nu depinde
exclusiv de num ărul acestor acte. Astfel, este important intervalul
de timp scurs între dou ă acte consecutive, împrejur ările în care s-
au comis aceste acte, natura faptei etc.
b) irelevan ța penală individual ă a actelor comise
Așa cum rezult ă din chiar defini ția infracțiunii de obicei,
actele care intr ă în structura sa, analizate în mod individual, nu au
caracter penal. Ele dobândesc acest caracter numai ca efect al
integrării lor în seria de acte similare și în măsura în care probeaz ă
existența obișnuinței. De cele mai multe ori, actele componente
ale infrac țiunii de obicei, analizate în mod individual, constituie
contraven ții.
c) unitatea manifest ării de voin ță
Pentru reunirea pluralit ății de acte comise la diferite
intervale de timp în structura unei unit ăți de infrac țiune este
necesară și o unitate a elementului subiectiv. Trebuie subliniat,
însă, că în aceast ă ipoteză nu este necesar ă o rezolu ție
infracțională determinat ă, în sensul pe care l-am întâlnit în cazul
infracțiunii continuate.
Într-adevăr, în cazul infrac țiunii de obicei este suficient ă o
rezoluție generic ă, fără a interesa dac ă la momentul ini țial
făptuitorul și-a reprezentat num ărul actelor și împrejur ările în care
le va comite.
121d) unitatea subiectului
La fel ca și celelalte forme ale unit ății de infrac țiune, și în
acest caz se impune cerin ța unității subiectului activ, care, îns ă, nu
este incompatibil ă cu săvârșirea faptei în participa ție.
În ceea ce prive ște subiectul pasiv, acesta este de regul ă
unic, dat fiind c ă majoritatea infrac țiunilor de obicei aduc atingere
unor valori sociale abstracte, generale – moralitate public ă,
sănătate public ă, reguli de convie țuire social ă – astfel c ă subiectul
pasiv este societatea.
În ipoteza în care am avea ca subiect pasiv principal
persoane fizice sau juridice determinate, credem c ă unitatea
subiectului pasiv este o condi ție pentru existen ța infracțiunii de
obicei (art. 208, art. 223 N.C.p.).
7.2. Consumarea și epuizarea infrac țiunii de obicei
Infracțiunea de obicei se consum ă atunci când s-a realizat
numărul de acte necesar pentru a indica obi șnuința. Așa cum am
precizat deja, acest num ăr de acte nu poate fi stabilit a priori , ci se
determină în fiecare caz concret, ținând seama de particularit ățile
faptei comise.
Faptul c ă după momentul consum ării autorul continu ă să
comită acte similare, nu transform ă infracțiunea de obicei într-o
infracțiune continuat ă, căci actele comise dup ă consumarea
infracțiunii se vor integra în con ținutul aceleia și infracțiuni de
obicei în form ă simplă.
Epuizarea infrac țiunii de obicei are loc odat ă cu ultimul act
de executare. La fel ca în cazul celorlalte infrac țiuni cu durat ă de
consumare, în raport de acest moment se determin ă legea
aplicabilă, aplicabilitatea legilor de amnistie și grațiere, din acest
moment începe s ă curgă termenul de prescrip ție etc.
1227.3. Sanc ționarea infrac țiunii de obicei
La fel ca infrac țiunea complex ă, infracțiunea de obicei nu
atrage o agravare a r ăspunderii penale a autorului. În consecin ță,
pedeapsa pentru aceast ă infracțiune va fi cea prev ăzută de norma
de incriminare, cu aplicarea criteriilor generale de individualizare
stabilite de art. 74 N.C.p.
Deși legea nu o prevede în mod explicit, și în acest caz
este posibil ă recalcularea pedepsei, în ipoteza descoperirii
ulterioare a altor acte ce fac parte din con ținutul aceleia și
infracțiuni. Astfel, instan ța va aplica o singur ă pedeapsă pentru
întreaga infrac țiune, pedeaps ă care nu poate fi mai mic ă decât cea
aplicată cu ocazia judec ării unei p ărți din actele componente ale
infracțiunii.
7.4. Infrac țiunile de simpl ă repetare
Infracțiunile de simpl ă repetare se aseam ănă cu
infracțiunea de obicei prin aceea c ă se compun și ele dintr-o
pluralitate de acte care, analizate în mod izolat, nu au semnifica ție
penală. Deosebirea esen țială față de infrac țiunea de obicei const ă
în aceea c ă infracțiunea de simpl ă repetare se consum ă odată cu
săvârșirea celui de-al doilea act, nefiind necesar ă proba
obișnuinței.
Spre exemplu, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 31/2000,
constituie contraven ție tăierea, fără drept, de arbori din fondul
forestier na țional, dac ă valoarea pagubei nu dep ășește un anumit
plafon. Potrivit art. 108 din Codul silvic, fapta respectiv ă devine
infracțiune „dac ă a fost săvârșită de cel pu țin două ori în interval
de un an…”. Cu alte cuvinte, simpla repetare a actului de
sustragere întrune ște elementele constitutive ale unei infrac țiuni,
chiar dacă fiecare act, analizat separat, ar constitui contraven ție.
Uneori calificarea unei infrac țiuni ca fiind de obicei sau de
simplă repetare este susceptibil ă să creeze dificult ăți în practic ă.
În opinia noastr ă, suntem în prezen ța unei infrac țiuni de simpl ă
123repetare atunci când num ărul actelor necesare pentru consumarea
infracțiunii este stabilit de legiuitor. Cel mai adesea, acest num ăr
este de dou ă acte, dar nu este exclus ca legiuitorul s ă prevadă
necesitatea a trei acte pentru consumarea infrac țiunii.
Am ar ătat anterior c ă, în opinia noastr ă, infracțiunea de
obicei presupune și o unitate a subiectului pasiv. Credem c ă
această condiție nu se mai impune în cazul infrac țiunii de simpl ă
repetare. Dat fiind c ă în acest ultim caz nu mai este vorba de
stabilirea unui obicei, a unei îndeletniciri, ci pur și simplu de o
sancționare mai sever ă a celei de-a doua înc ălcări a legii, nu mai
vedem nicio ra țiune ce ar putea justifica o cerin ță a identit ății
subiectului pasiv.
§ 8. Infrac țiunea progresiv ă
8.1. Defini ție
Infracțiunea progresiv ă reprezint ă o altă formă a unității
legale, dar nici aceasta nu se bucur ă de o reglementare în partea
generală a Codului penal. Prin urmare, adoptarea noului Cod
penal nu aduce modific ări în aceast ă materie, chiar dac ă, spre
deosebire de reglementarea anterioar ă o men ționează în
contextul reglement ării prescrip ției răspunderii penale (art. 154
alin.3 N.C.p.)
Infracțiunea progresiv ă este acea form ă a unității legale de
infracțiune în cazul c ăreia, dup ă atingerea momentului
consumativ specific unei anumite infrac țiuni, are loc, f ără o nouă
intervenție a autorului, o amplificare în timp a urm ării produse,
ce atrage o încadrare juridic ă mai grav ă.
Spre exemplu, autorul aplic ă lovituri unei persoane
cauzându-i leziuni ce necesit ă pentru vindecare 60 de zile de
îngrijiri medicale (art. 193 N.C.p.). Ulterior, urm ările se
agravează, ducând la încetarea func ționării unui organ, astfel c ă
fapta va deveni o v ătămare corporal ă (art. 194 N.C.p.). Dac ă în
cele din urm ă leziunea ini țială duce la deces, fapta va constitui o
124infracțiune de loviri sau v ătămări cauzatoare de moarte (art. 195
N.C.p.). Astfel, urmarea produs ă inițial s-a agravat f ără o nouă
intervenție a autorului, atr ăgând succesiv mai multe încadr ări
juridice. Prin urmare, la infrac țiunea progresiv ă activitatea
infracțională se încadreaz ă în final în ipoteza unei norme de
incriminare unice, care reia și include în întregime încadrarea
configurat ă inițial. Cu alte cuvinte, încadrarea juridic ă atrasă de
urmarea cea mai grav ă dintre cele produse succesiv acoper ă toate
aspectele activit ății infracționale, excluzând deci orice alt ă
calificare specific ă unei urm ări de o gravitate mai mic ă.
Infrac țiunea progresiv ă este o unitate legal ă de infrac țiune,
consacrat ă ca atare de însu și textul de lege care prevede o fapt ă cu
element obiectiv susceptibil de amplificare. A șa de pild ă, textul
art. 195 N.C.p., referindu-se la ipoteza în care “vreuna dintre
faptele prev ăzute de art. 193 și art.194 N.C.p. a avut ca urmare
moartea victimei”, exprim ă aptitudinea fiec ăreia dintre ac țiunile
specifice acestor infrac țiuni de a produce un rezultat mai grav
decât cel prev ăzut de normele legale care le incrimineaz ă.
8.2. Forma de vinov ăție
Sub aspect subiectiv, infrac țiunea progresiv ă se comite
adesea cu praeterinten ție, dar nu se poate pune semnul egalit ății
între infrac țiunea progresiv ă și infracțiunea praeterinten ționată.
Aceasta deoarece infrac țiunea progresiv ă poate fi comis ă atât din
culpă cât și cu inten ție. Vom avea o infrac țiune progresiv ă
săvârșită din culpă, spre exemplu, atunci când v ătămarea
corporală inițială a fost cauzat ă din culp ă – de pild ă printr-un
accident de circula ție – iar ulterior s-a agravat ducând la decesul
victimei (fapta devenind astfel ucidere din culp ă). De asemenea,
vom avea o infrac țiune intenționată progresiv ă atunci când autorul
a încercat s ă ucidă victima dar nu a reu șit, provocându-i doar
vătămări corporale, îns ă după un timp a survenit decesul ca
urmare a unor complica ții ale vătămărilor cauzate ini țial. În acest
125caz, încadrarea ini țială – tentativ ă de omor – se va schimba în
omor consumat, ca efect al mor ții victimei.
Pe de alt ă parte, nu întotdeauna o infrac țiune
praeterinten ționată este și progresiv ă. De pild ă, autorul îi aplic ă
victimei o lovitur ă cu pumnul, aceasta se dezechilibreaz ă, cade, se
lovește de un corp dur și decedează pe loc . În acest caz, nu se
poate vorbi de o agravare în timp a unei urm ări produse ini țial,
căci urmarea cea mai grav ă a survenit instantaneu.
8.3. Momentul consum ării și momentul epuiz ării
Infrac țiunea progresiv ă cunoaște un moment al
consumării, care este momentul producerii primei urm ări, și un
moment al epuiz ării, ce reprezint ă momentul în care survine
urmarea cea mai grav ă, pe baza c ăreia se stabile ște încadrarea
juridică finală.
Spre deosebire de celelalte infrac țiuni cu durat ă de
consumare, în cazul infrac țiunii progresive, pentru determinarea
legii aplicabile se va avea în vedere momentul consum ării și nu
cel al epuiz ării. Soluția este justificat ă datorită faptului c ă în cazul
infracțiunii progresive, spre deosebire de celelalte infrac țiuni din
această categorie, agravarea urm ării se produce f ără o nouă
intervenție a autorului, ceea ce înseamn ă că nu există o acțiune a
acestuia comis ă sub legea nou ă. Tot astfel, stabilirea formei de
pluralitate infrac țională (concurs, recidiv ă postcondamnatorie sau
postexecutorie) se va face în raport de momentul consum ării și nu
de cel al epuiz ării.
8.4. Sancționarea infrac țiunii progresive
În ceea ce prive ște pedepsirea infrac țiunii progresive,
instanța va aplica pedeapsa prev ăzută în norma de incriminare,
individualizat ă potrivit criteriilor men ționate.
126- Capitolul IX –
PLURALITATEA DE INFRAC ȚIUNI
§ 1. Considera ții generale
1.1. Defini ție
Pluralitatea de infrac țiuni este situa ția în care o persoan ă
săvârșește două sau mai multe infrac țiuni. Astfel, exist ă un singur
infractor și mai multe infrac țiuni săvârșite de acesta.
Pentru a fi în prezen ța pluralit ății de infrac țiuni nu
intereseaz ă dacă infracțiunile au fost definitiv judecate, dac ă sunt
fapte inten ționate sau din culp ă și nici momentul s ăvârșirii acestor
fapte. Toate aceste elemente sunt îns ă importante pentru
delimitarea formelor pluralit ății de infrac țiuni.
1.2. Formele pluralit ății de infrac țiuni
Noul Cod penal reglementeaz ă în art.38-45 trei forme ale
pluralității de infrac țiuni: concursul de infrac țiuni, recidiva și
pluralitatea intermediar ă.
Există și alte forme de pluralitate nereglementate expres în
Codul penal și care nu constituie nici concurs, nici recidiv ă și nici
pluralitate intermediar ă. De exemplu, când un infractor, dup ă
executarea pedepsei pentru o infrac țiune comis ă din culp ă,
săvârșește o altă infracțiune din culp ă, nu avem niciuna din cele
trei pluralit ăți menționate mai sus, dar ipotezele din aceast ă
categorie nu prezint ă importan ță practică, întrucât nu atrag un
tratament sanc ționator distinct.
127§ 2. Concursul de infrac țiuni
2.1. Defini ție
Reglementat în art. 38 N.C.p., concursul de infrac țiuni este
situația în care o persoan ă săvârșește două sau mai multe
infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnat ă pentru vreuna din
ele.
2.2. Condi țiile de existen ță a concursului de infrac țiuni
Sub aspectul condi țiilor de existen ță, nu exist ă deosebiri
între Codul penal din 1969 și noul Cod penal. Pentru a exista
concurs trebuie îndeplinite cumulativ condi țiile:
a) să existe acela și infractor, adic ă toate infrac țiunile să
fie săvârșite de aceea și persoan ă.
Aceasta nu înseamn ă că faptele nu pot fi comise în
participație sau că autorul nu- și poate schimba calitatea în care
participă la comiterea infrac țiunilor (el poate fi o dat ă autor, apoi
instigator, apoi complice etc.).
b) săvârșirea de c ătre infractor a dou ă sau mai multe
infracțiuni.
Este necesar ca infractorul s ă fi comis cel pu țin două fapte
care întrunesc toate condi țiile pentru a fi infrac țiuni, așa cum
prevede art. 15 N.C.p. (prevedere în legea penal ă, vinovăție,
caracter nejustificat și imputabilitate).
Aceste prime dou ă condiții sunt comune tuturor formelor
pluralității de infrac țiuni.
c) infracțiunile să fi fost săvârșite înainte de condamnarea
definitivă pentru vreuna dintre ele.
Această condiție e caracteristic ă doar concursului,
reprezentând principalul element de distinc ție față de celelalte
128forme de pluralitate de infrac țiuni reglementate de Codul penal
(recidiva și, respectiv, pluralitatea intermediar ă).
Pentru a verifica îndeplinirea acestei condi ții trebuie avute
în vedere dou ă momente:
c momentul în care o hot ărâre de condamnare r ămâne definitiv ă:
acest moment se determin ă potrivit dispozi țiilor art. 416, 4161 și
417 din Codul de procedur ă penală din 1969.
d momentul s ăvârșirii infrac țiunii: acesta se determin ă în funcție
de natura infrac țiunilor. A se vedea, pentru aceasta, în special
capitolul anterior, privind unitatea de infrac țiune. Rezumând,
♦ infracțiunile de pericol se săvârșesc în momentul în
care are loc actul de executare, moment în care s-a produs
urmarea, concretizat ă într-o stare de pericol pentru valoarea
protejată prin norma de incriminare;
♦ infracțiunile cu durat ă de consumare în timp se
consideră săvârșite în momentul epuiz ării, care difer ă în funcție de
fiecare dintre categoriile de infrac țiuni cu durat ă de consumare în
timp. În aceste cazuri, dac ă infracțiunea se epuizeaz ă înainte de
rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare atunci sunt
întrunite condi țiile concursului de infrac țiuni. Dac ă se epuizeaz ă
după această dată va exista recidiv ă sau pluralitate intermediar ă,
după caz, în func ție de distinc țiile pe care le vom realiza în
secțiunile urm ătoare.
d) cel puțin două dintre infrac țiuni să atragă
condamnarea f ăptuitorului
În realitate, aceasta nu este o condi ție de existen ță a
concursului, ci o condi ție pentru aplicarea tratamentului
sancționator prev ăzut de lege pentru concurs. Îns ă rațiunea pentru
care s-a reglementat institu ția concursului rezid ă tocmai în
instituirea unui tratament sanc ționator specific. Dac ă nu se poate
aplica acest tratament sanc ționator, concursul de infrac țiuni, deși
existent, nu prezint ă nicio importan ță.
129Prin urmare, ori de câte ori, ulterior s ăvârșirii uneia dintre
infracțiunile concurente intervine o cauz ă care înl ătură
răspunderea penal ă sau o cauz ă de nepedepsire, r ămânând astfel o
singură infracțiune pedepsibil ă, nu mai este loc pentru aplicarea
dispozițiilor art. 39 N.C.p. De aceea, se pune problema
identificării acelor împrejur ări care înl ătură posibilitatea adopt ării
unei soluții de condamnare în cazul s ăvârșirii unei infrac țiuni.
Acestea pot fi grupate în mai multe categorii:
♦ Cauzele care înl ătură răspunderea penal ă
prevăzute în partea general ă a Codului penal : amnistia
intervenit ă înainte de condamnare sau dup ă condamnare, dar
anterior contopirii (art. 152 N.C.p.), prescrip ția răspunderii penale
(art. 153), lipsa plângerii prealabile (art. 157), împ ăcarea (art.
159).
♦ Lipsa autoriz ării sau sesiz ării organului
competent , caz în care trebuie avute în vedere situa ții ca:
autorizarea procurorului general în cazul infrac țiunilor urm ărite și
judecate în temeiul principiului realit ății legii penale române (art.
10 N.C.p.); sesizarea comandantului, în cazul infrac țiunilor contra
ordinii și disciplinei militare (art. 431 N.C.p.) etc.
♦ Cauze de nepedepsire .
Acestea au fost clasificate în cauze de nepedepsire
generale – prevăzute în partea general ă a Codului penal – și cauze
speciale – prevăzute în partea special ă a Codului sau în legi
speciale. F ără a ne propune o prezentare exhaustiv ă, reținem
câteva dintre acestea:
– desistarea și împiedicarea procedurii rezultatului (art. 34 N.C.p.);
– împiedicarea consum ării faptei de c ătre unul dintre participan ți
(art. 51 N.C.p.);
– denunțarea infrac țiunii de către mituitor (art. 290 N.C.p.);
– retragerea m ărturiei mincinoase înainte de a se produce arestarea
inculpatului ori de a se fi pronun țat o hotărâre (art. 273 alin.3
N.C.p.).
1302.3. Formele concursului de infrac țiuni
Concursul de infrac țiuni poate fi clasificat dup ă mai multe
criterii:
2.3.1. Dup ă numărul acțiunilor sau inac țiunilor care stau
la baza infrac țiunilor concurente , se distinge între:
a) concurs real : atunci când o persoan ă săvârșește două
sau mai multe infrac țiuni prin ac țiuni sau inac țiuni diferite, înainte
de a fi definitiv condamnat ă pentru vreuna dintre ele (art. 38 alin.1
N.C.p.).
Concursul real cunoa ște două modalități:
a1) concursul real simplu , care se caracterizeaz ă prin aceea
că între faptele concurente nu exist ă o altă legătură, cu excep ția
legăturii in personam dată de identitatea subiectului infrac țiunilor;
a2) concursul real calificat sau caracterizat sau cu
conexitate , care presupune s ăvârșirea unei infrac țiuni pentru a
înlesni sau a ascunde o alt ă infracțiune. Exist ă mai multe variante
ale conexit ății între infrac țiunile aflate în structura concursului
(conexitate temporal ă, spațială etc.), dar Codul nostru penal
consacră expres dou ă modalități:
♦ concurs real cu conexitate etiologic ă, ce se
caracterizeaz ă prin aceea c ă o infrac țiune este comis ă pentru
înlesnirea s ăvârșirii altei infrac țiuni. Acest tip de concurs prezint ă
două caracteristici principale:
(1) ambele infrac țiuni sunt comise pe baza inten ției;
(2) rezolu ția infracțională privind s ăvârșirea infrac țiunii scop
trebuie să ia naștere anterior s ăvârșirii infracțiunii mijloc.
Rezult ă din cele de mai sus c ă există în cazul concursului
real cu conexitate etiologic ă două infracțiuni, una scop (de
exemplu, uciderea unei persoane) și una mijloc (de exemplu,
sustragerea armei cu care a fost ucis ă victima).
131♦ concurs real cu conexitate consecven țială sau
consecven țională, ce se caracterizeaz ă prin aceea c ă infractorul
săvârșește o infrac țiune pentru a ascunde o alt ă infracțiune
săvârșită anterior.
Particularit ățile acestui tip de concurs:
(1) prima infrac țiune poate fi comis ă atât cu inten ție, cât și din
culpă. În schimb, cea de-a doua e întotdeauna comis ă pe baza
intenției, pentru c ă are un scop special, constând în ascunderea
primei infrac țiuni
(2) hotărârea privind s ăvârșirea celei de-a doua infrac țiuni poate
lua naștere atât înainte, cât și după săvârșirea celei dintâi (printr-o
infracțiune de delapidare infractorul sustrage ni ște bunuri din
gestiune și apoi incendiaz ă spațiul unde erau depozitate bunurile –
ideea incendierii poate fi luat ă înainte de furt sau dup ă furt). Prin
excepție, hotărârea privind comiterea celei de-a doua infrac țiuni ia
naștere întotdeauna dup ă comiterea primeia, atunci când prima
infracțiune este comis ă din culp ă (de exemplu, hot ărârea de a
părăsi locul accidentului de circula ție). Evident, prima infrac țiune
fiind comis ă din culpă – situație în care autorul, fie prevede dar nu
acceptă producerea rezultatului, fie nici nu îl prevede, de și trebuia
și putea – hot ărârea privind s ăvârșirea celei de-a doua infrac țiuni,
comise pentru a o ascunde pe prima, nu poate ap ărea decât ulterior
săvârșirii acesteia.
b) concurs formal sau ideal atunci când aceea și acțiune
sau inacțiune, datorit ă împrejur ărilor în care s-a s ăvârșit sau
urmărilor pe care le-a produs, realizeaz ă conținutul mai multor
infracțiuni.
De exemplu, infractorul conduce neatent și lovește doi
pietoni care st ăteau de vorb ă pe trotuar, unul decedând iar altul
suferind v ătămări corporale. Vor exista astfel dou ă infracțiuni: o
ucidere din culp ă (art. 192 alin.2 N.C.p.) și o vătămare corporal ă
din culpă (art. 196 N.C.p.).
1322.3.2. Dup ă natura infrac țiunilor , se face distinc ție între:
a) concurs omogen , când infrac țiunile săvârșite sunt de
același fel (de exemplu, autorul comite dou ă infracțiuni de viol);
b) concurs eterogen , când infrac țiunile comise sunt de
natură diferită (o infrac țiune de furt și un omor). Importan ța
acestei clasific ări rezidă în faptul c ă, în practic ă, concursul
omogen ridic ă probleme sub aspectul delimit ării lui de
infracțiunea continuat ă.
2.4. Sanc ționarea concursului de infrac țiuni
Dacă în privin ța definiției sau a formelor concursului
reglementate de lege, noul Cod penal nu a adus modific ări față de
Codul penal din 1969, în materia tratamentului sanc ționator au
intervenit transform ări importante.
Astfel, dac ă art. 34 – 36 și 401
C.p. consacra sistemul
cumulului juridic cu spor facultativ și variabil, art. 39 N.C.p
instituie sanc ționarea concursului potrivit sistemului cumulului
juridic cu spor obligatoriu și fix.
2.4.1. Sanc ționarea în cazul persoanei fizice
În dreptul nostru sanc ționarea concursului de infrac țiuni în
cazul persoanei fizice presupune parcurgerea mai multor etape:
(1) stabilirea pedepsei pentru fiecare dintre infrac țiunile
concurente.
Fiecare dintre infrac țiunile comise este judecat ă și pentru
fiecare se stabile ște o pedeaps ă, făcând abstrac ție de existen ța
celorlalte infrac țiuni.
(2) aplicarea pedepsei pentru pluralitatea de infrac țiuni.
Această a doua etap ă cunoaște, la rândul ei, mai multe
momente:
133♦ alegerea pedepsei de baz ă: pedeapsa de baz ă este
pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite pentru infrac țiunile
concurente.
Modul de identificare a pedepsei celei mai grave dintre
cele stabilite deja de instan ță pentru infrac țiunile concurente
urmează un algoritm. Astfel, se are în vedere, în primul rând,
specia de pedeaps ă, știind că detențiunea pe via ță este mai grea
decât închisoarea, care e mai grea decât amenda. Dac ă pedepsele
sunt de aceea și specie, se are în vedere durata sau cuantumul
acestora, fiind mai grea cea cu durata sau cuantumul mai mare.
Dacă pedepsele sunt de aceea și specie și au aceea și durată sau
același cuantum, pedeapsa de baz ă, în contextul noului Cod penal,
poate fi aleas ă ca pedeaps ă de bază oricare dintre acestea.
♦ aplicarea sporului .
Spre deosebire de Codul penal din 1969, potrivit c ăruia
această majorare era facultativ ă, fiind făcută doar dac ă instanța
considera c ă pedeapsa de baz ă nu este suficient ă pentru
îndreptarea infractorului, în contextul noului Cod penal aplicarea
sporului devine obligatorie.
Astfel, în baza Codului penal din 1969, majorarea
pedepsei de baz ă se făcea în dou ă etape:
a) instan ța putea ridica pedeapsa de baz ă până la maximul
ei special. Nu era îns ă obligatoriu ca aceast ă pedeapsă să atingă
maximul special, ea putea fi majorat ă și până la o limit ă mai mică
decât acest maxim.
b) dac ă maximul special nu era suficient, instan ța putea
adăuga un spor de pân ă la 5 ani, în cazul pedepsei închisorii, sau
de până la jumătate din maximul special, în cazul pedepsei
amenzii.
Potrivit noului Cod penal, sporirea pedepsei de baz ă
devine obligatorie, legea stabilind și modul de calcul al sporului
aplicabil .
Astfel, potrivit art. 39 N.C.p.,
134 a) când s-au stabilit o pedeaps ă cu deten țiune pe via ță și
una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amend ă, se aplică
pedeapsa deten țiunii pe via ță; în acest caz, este consacrat practic
sistemul absorb ției în legisla ția română.
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare , se aplică
pedeapsa cea mai grea, la care se adaug ă un spor de o treime din
totalul celorlalte pedepse stabilite.
Exemplu : inculpatul a comis în concurs 4 infrac țiuni,
pentru care instan ța a stabilit pedepse de 4 ani, 3 ani, 2 ani,
respectiv un an închisoare. În acest caz se va aplica pedeapsa de
bază de 4 ani, la care se va ad ăuga un spor de 1/3 din suma
celorlalte trei pedepse.
Sporul va fi în exemplul nostru de (3 + 2 + 1)/ 3 = 6/3 = 2
ani.
În consecin ță, condamnatul va executa pedeapsa de 4 ani
plus sporul de 2 ani, adic ă 6 ani închisoare.
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amend ă, se aplică
pedeapsa cea mai grea, la care se adaug ă un spor de o treime din
totalul celorlalte pedepse stabilite.
Algoritmul de sanc ționare este similar cu cel consacrat
pentru pedepsele cu închisoarea.
d) când s-au stabilit o pedeaps ă cu închisoare și o pedeaps ă
cu amend ă, se aplic ă pedeapsa închisorii, la care se adaug ă în
întregime pedeapsa amenzii .
În acest caz, legiuitorul a instituit sistemul cumulului
aritmetic. Spre deosebire de Codul penal din 1969, potrivit c ăruia
într-o asemenea ipotez ă se aplica pedeapsa închisorii la care
instanța putea ad ăuga amenda în tot sau în parte, noul Cod penal
prevede c ă amenda se adaug ă în întregime și obligatoriu la
pedeapsa închisorii .
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și
mai multe pedepse cu amend ă se aplic ă pedeapsa închisorii
135conform lit. b), la care se adaug ă în întregime pedeapsa amenzii
conform lit. c).
În acest caz, se contopesc mai întâi între ele pedepsele din
aceeași specie stabilite pentru infrac țiunile concurente, iar apoi la
rezultanta pedepselor cu închisoarea se adaug ă în întregime
rezultanta amenzilor.
O alt ă noutate a reglement ării din art. 39, care nu î și
găsește corespondent în Codul penal din 1969, este cea referitoare
la înlocuirea pedepsei închisorii cu deten țiunea pe via ță.
Potrivit art. 39 alin.2 N.C.p., atunci când s-au stabilit mai multe
pedepse cu închisoarea, dac ă prin adăugare la pedeapsa cea mai
mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu
închisoarea stabilite s-ar dep ăși cu 10 ani sau mai mult maximul
general al pedepsei închisorii, iar pentru cel pu țin una dintre
infracțiunile concurente pedeapsa prev ăzută de lege este
închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa
detențiunii pe via ță.
Exemplu : inculpatul a comis 5 infrac țiuni sancționate
de lege cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, instan ța
stabilind pentru una din ele o pedeaps ă de 19 ani, iar pentru
celelalte câte o pedeaps ă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 39 lit.b), la pedeapsa de baz ă de 19 ani se va
aplica un spor de 1/3 din suma celorlalte doua pedepse, sporul
fiind în acest caz (4 X 18)/3 = 24 ani. Pedeapsa de executat ar
trebui astfel s ă fie de 19 + 24 = 43 ani, îns ă ea nu poate dep ăși
maximul general al pedepsei închisorii care este 30 de ani.
În consecin ță, instanța are dou ă posibilități: fie aplic ă o
pedeapsă cu închisoarea de 30 de ani, fie aplic ă pedeapsa
detențiunii pe via ță.
Aplicarea pedepsei în cazul judec ării separate a
infracțiunilor concurente
De regulă, infracțiunile concurente se judec ă împreună de
către aceea și instanță. Totuși, prin excep ție, se poate ca
136infracțiunile concurente s ă fie judecate separat, spre exemplu
datorită descoperirii la date diferite a infrac țiunilor.
În cazul judec ării separate este necesar ă aplicarea pedepsei
în așa fel încât situa ția infractorului s ă fie precum ar fi fost în
cazul judec ării împreun ă a infracțiunilor. Aceasta deoarece nu i se
poate imputa acestuia omisiunea de a declara în fa ța organelor
judiciare s ăvârșirea altor infrac țiuni și, în consecin ță, nu i se poate
crea o situa ția mai grea decât dac ă ar fi fost judecate toate
împreună, la același moment.
Art. 40 N.C.p. reglementeaz ă instituția contopirii
pedepselor pentru infrac țiuni concurente . Există două ipoteze
reglementate de acest articol și una nereglementat ă de către Codul
penal, dar care poate fi dedus ă pe baza celor prev ăzute expres în
cuprinsul textului de lege.
(1) situația în care, dup ă condamnarea definitiv ă pentru o
infracțiune, infractorul e judecat pentru o alt ă infracțiune
concurent ă. Într-un asemenea caz, potrivit art. 40 alin.1 N.C.p.,
instanța va proceda la stabilirea pedepsei pentru cea de-a doua
infracțiune și apoi o va contopi potrivit art. 39, cu pedeapsa
aplicată anterior pentru prima fapt ă. Primă pedeapsă, stabilită prin
hotărârea de judecat ă inițială pentru prima infrac țiune, se bucur ă
de autoritate de lucru judecat, astfel c ă instanța nu va putea s ă o
modifice.
(2) ambele infrac țiuni concurente au fost definitiv
judecate, dar prin hot ărâri distincte . În acest caz, potrivit art. 40
alin.2 N.C.p., instan ța care face contopirea va trece peste prima
etapă (cea a stabilirii pedepselor pentru faptele concurente), și va
proceda la contopirea acestora.
(3) a treia ipotez ă, nereglementat ă expres de Cod, e situa ția
contopirilor par țiale, adică ipoteza în care infrac țiunile concurente
au fost judecate în grupe de c ătre două sau mai multe, prin
hotărâri distincte . În acest caz, nu se va proceda la contopirea
137rezultantelor par țiale, ci la contopirea tuturor pedepselor stabilite
distinct pentru fiecare infrac țiune concurent ă, în parte.
2.4.2. Sanc ționarea în cazul persoanei juridice
Noul Cod penal nu a mai stabilit dispozi ții speciale
referitoare la concursul de infrac țiuni comis de persoana juridic ă,
așa cum făcea art. 401 C.p., introdus prin Legea nr. 278/2006. De
altfel, mecanismul de sanc ționare instituit de art. 401 era similar
cu cel existent în cazul persoanelor fizice, cu singura deosebire c ă
sporul aplicabil era mai redus decât în cazul persoanelor fizice.
Noul Cod penal prevede în art. 147 c ă dispozițiile
referitoare la sanc ționarea concursului de infrac țiuni comis de
persoana fizic ă se aplic ă în mod corespunz ător și în cazul
persoanei juridice , așa încât dispozi țiile referitoare la contopirea
amenzilor prev ăzute în art. 39 î și găsesc aplicare și în cazul
persoanei juridice.
§ 3. Recidiva
Spre deosebire de concursul de infrac țiuni care a suferit
modificări doar în materia regimului sanc ționator, instituția
recidivei a fost vizat ă de o reform ă mai profund ă prin
prevederile noului Cod penal.
În cele ce urmeaz ă, analiza recidivei se va axa pe regimul
prevăzut în cazul persoanei fizice, urmând ca persoanei juridice s ă
îi fie dedicat ă o ultimă secțiune, unde vom insista succint pe
formele, condi țiile de existen ță și sistemul sanc ționator aplicabil.
3.1. Defini ție
Potrivit art. 37 C.p., exista recidiv ă pentru persoana fizic ă
atunci când, dup ă condamnarea sau dup ă executarea unei pedepse
mai mari de 6 luni ori a cel pu țin trei pedepse de pân ă la 6 luni,
138inculpatul s ăvârșea o nouă infracțiune sanc ționată cu deten țiunea
pe viață sau cu închisoarea mai mare de un an. Potrivit textului,
era necesar ca toate infrac țiunile să fie fapte inten ționate sau cel
puțin praeterinten ționate.
Potrivit art. 41 N.C.p., există recidivă când, dup ă
rămânerea definitiv ă a unei hot ărâri de condamnare la
pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul s ăvârșește
din nou o infrac țiune cu inten ție sau cu inten ție depășită, pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Există, de asemenea, recidiv ă și atunci când una dintre pedepse
este deten țiunea pe via ță.
3.2. Formele recidivei
Exist ă numeroase clasific ări ale recidivei, în func ție de
diverse criterii. Cele mai importante, re ținute și de lege sunt:
a) În func ție de gravitatea condamn ării sau
condamnărilor care formeaz ă primul termen al recidivei , se
distinge între:
– recidivă mică;
– recidivă mare .
b) În func ție de momentul s ăvârșirii celei de-a doua
infracțiuni:
– recidivă postcondamnatorie ;
– recidivă postexecutorie .
În privința primei clasific ări, trebuie men ționat faptul c ă
ea și-a pierdut importan ța în contextul noului Cod penal,
deoarece acesta nu mai reglementeaz ă decât recidiva mare,
astfel că sub imperiul noului Cod penal nu mai este necesar s ă
se precizeze c ă este vorba despre o recidiv ă mare. În consecin ță,
ne vom ocupa în cele ce urmeaz ă doar de tratamentul sanc ționator
139prevăzut de lege pentru recidiv ă în funcție de momentul comiterii
celei de-a doua infrac țiuni.
3.3. Recidiva postcondamnatorie
Aceasta este cea mai frecvent ă formă a recidivei.
Potrivit art. 41 N.C.p., ea există atunci când, dup ă
rămânerea definitiv ă a unei hot ărâri de condamnare la
pedeapsa deten țiunii pe via ță sau la pedeapsa închisorii mai
mare de un an, cel condamnat s ăvârșește din nou o infrac țiune
intenționată sau praeterinten ționată, înainte de începerea
executării, în timpul execut ării acesteia sau în stare de evadare,
iar pedeapsa prev ăzută de lege pentru a doua infrac țiune este
închisoarea mai mare de cel pu țin un an sau deten țiunea pe
viață.
3.3.1. Condi țiile de existen ță a recidivei
postcondamnatorii
I. Condițiile referitoare la primul termen al recidivei:
a) să fie vorba de o infrac țiune inten ționată sau
praeterinten ționată;
b) pedeapsa aplicat ă pentru acest prim termen s ă fie
închisoarea mai mare de un an ;
Această pedeaps ă poate fi aplicat ă pentru o singur ă
infracțiune sau pentru concurs de infrac țiuni.
În acest context este de semnalat o altă modificare fa ță de
Codul penal din 1969, dat fiind c ă potrivit acestuia, pedeapsa de
la primul termen trebuia s ă fie închisoarea mai mare de 6 luni
(art. 37 C.p.)
c) hotărârea de condamnare pentru infrac țiunea de la
primul termen s ă fie definitiv ă;
140d) condamnarea aplicat ă pentru acest prim termen al
recidivei s ă nu se includ ă în cele din art. 42 N.C.p. Este vorba
despre:
– faptele care nu mai sunt prev ăzute de legea penal ă. Ca efect al
intervenției legii de dezincriminare, faptele respective vor ie și din
structura pluralit ății de infrac țiuni;
– infracțiunile amnistiate . Ca efect al amnistiei, care înl ătură
răspunderea penal ă pentru fapta comis ă, starea de recidiv ă nu va
exista;
– infracțiunile săvârșite din culp ă. Datorit ă neglijen ței sau
impruden ței autorului în comiterea unor astfel de fapte, se
consideră că lipsește elementul relei-credin țe.
Textul art. 42 N.C.p. nu mai face referire la alte dou ă
categorii de infrac țiuni reținute în art. 38 C.p., respectiv
infracțiunile săvârșite în timpul minorit ății și condamn ările
pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de
reabilitare. Prima dintre modific ările men ționate (omiterea
condamnărilor pentru fapte comise în timpul minorit ății) nu
presupune o voin ță a legiuitorului de a institui recidiva în cazul
minorilor. În realitate, potrivit noului Cod penal, infrac țiunile
comise în timpul minorit ății nu mai atrag pedepse, ci doar m ăsuri
educative, astfel încât nu mai este posibil ă condamnarea la o
pedeapsă susceptibil ă de a constitui termen al recidivei pentru o
asemenea fapt ă.
În ceea ce prive ște neîmplinirea termenului de reabilitare,
această condiție apare men ționată în definiția recidivei din art. 42
N.C.p., astfel încât nu mai era necesar ă reluarea ei. În plus,
condiția nu viza recidiva postcondamnatorie, ci pe cea
postexecutorie.
141II. Condițiile referitoare la cel de-al doilea termen al recidivei:
a) infracțiunile ce compun acest termen s ă fie fapte
intenționate sau, cel pu țin, praeterinten ționate ;
b) pedeapsa prev ăzută de lege pentru aceast ă infracțiune
să fie detențiunea pe via ță sau închisoarea de cel pu țin un an;
Dacă în cazul primului termen se are în vedere pedeapsa
concret stabilit ă de instan ță, în cazul celui de-al doilea termen se
are în vedere pedeapsa prev ăzută de lege. Ceea ce intereseaz ă este
ca maximul special al pedepsei prev ăzute de lege pentru un
posibil al doilea termen s ă fie închisoarea de cel pu țin un an. De
exemplu, dac ă este vorba despre o pedeaps ă de la 3 luni la 2 ani
alternativ cu amenda exist ă recidivă, deoarece maximul special
este mai mare de un an. Într-un astfel de caz nu intereseaz ă
pedeapsa concret stabilit ă de instan ță – recidiva va continua s ă
existe, chiar dac ă instanța va aplica doar 3 luni sau chiar amenda.
Trebuie men ționat că, dacă potrivit Codului penal din
1969 închisoarea trebuia s ă fie mai mare de un an, potrivit
noului Cod penal o pedeaps ă legală de un an este suficient ă
pentru a atrage starea de recidiv ă.
c) noua infrac țiune să fie săvârșită după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare pentru infrac țiunea ce
constituie primul termen, dar înainte de executarea sau
considerarea ca executat ă a pedepsei (înainte de începerea
executării pedepsei, în cursul execut ării acesteia sau în stare de
evadare) ;
d) condamnarea s ă nu se numere printre cele prev ăzute de
art. 42 N.C.p.
1423.3.2. Sanc ționarea recidivei postcondamnatorii
În materia sanc ționării recidivei postcondamnatorii
trebuie semnalat ă o modificare important ă adusă de noul Cod
penal.
Potrivit vechii reglement ări, în cazul recidivei
postcondamnatorii, sistemul de sanc ționare, prev ăzut de art. 39
alin.1–3 C.p., consta în cumulul juridic, dar sporul aplicabil, tot
facultativ și variabil, era de pân ă la 7 ani.
Potrivit noului Cod penal, sistemul sanc ționator în
această materie are la baz ă cumulul aritmetic. Astfel, potrivit
art. 43 N.C.p., dac ă înainte ca pedeapsa anterioar ă să fi fost
executată sau considerat ă ca executat ă se săvârșește o nou ă
infracțiune în stare de recidiv ă, pedeapsa stabilit ă pentru
aceasta se adaug ă la pedeapsa anterioar ă neexecutat ă ori la
restul rămas neexecutat din aceasta.
Pentru a în țelege mai bine diferen ța între vechea și noua
reglementare, s ă presupunem c ă fiecare din cei doi termeni ai unei
recidive este alc ătuit dintr-o singur ă infracțiune, iar infractorul
comite cea de-a doua infrac țiune în timp ce execut ă prima
pedeapsă.
În acest caz, potrivit Codului vechi, rezultanta se ob ținea
contopind pedeapsa pentru cea de-a doua infrac țiune cu restul
rămas neexecutat din prima pedeaps ă la data comiterii celei de-a
doua infrac țiuni și scăzând din rezultanta contopirii ceea ce
infractorul a executat din momentul comiterii celei de-a doua
infracțiuni și până la data contopirii.
Potrivit noului Cod penal, pedeapsa pentru a doua
infracțiune se adaug ă la restul r ămas neexecutat din prima
pedeapsă la data comiterii celei de-a doua infrac țiuni. Din
această pedeaps ă se scade ulterior ceea ce s-a executat din
momentul comiterii celei de-a doua infrac țiuni pân ă la
momentul judec ării pentru noua infrac țiune.
143Exemplu: Inculpatul se afl ă în executarea pedepsei P1, de
5 ani. Dup ă un an de la începerea execut ării condamnatul comite
o nouă infracțiune, pentru care, dup ă 6 luni este condamnat la 3
ani închisoare. În acest caz, pedeapsa rezultant ă s e v a o b ține
adăugând pedeapsa pentru noua infrac țiune (3 ani) la restul
rămas neexecutat din prima pedeaps ă (4 ani), din care se scade
perioada executat ă după comiterea celei de-a doua infrac țiuni
până la condamnarea pentru a doua infrac țiune (6 luni). Astfel,
noua pedeaps ă va fi: 3ani + 4ani – 6luni = 6 ani și 6 luni.
Dacă cel de-al doilea termen al recidivei e format dintr-un
concurs de infrac țiuni, potrivit vechiului Cod penal, se aplicau
mai întâi dispozi țiile referitoare la recidiv ă și apoi cele referitoare
la concurs. Astfel,
♦ mai întâi se aplica recidiva: fiecare din cele dou ă
pedepse stabilite pentru cele dou ă infracțiuni concurente (P 2, P3)
după rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare pentru prima
infracțiune (P 1) se va contopi, potrivit art. 39, pe rând cu restul
neexecutat din prima pedeaps ă.
♦ apoi se aplica tratamentul specific concursului: se
contopeau potrivit art. 34 C.p. rezultantele par țiale obținute prin
contopirea anterioar ă.
R = (P 2 ⊗ P1) O (P 3 ⊗ P1)
În această formulă am notat cu ⊗ contopirea potrivit art.
39 C.p. și cu O contopirea potrivit art. 34 C.p..
Noul Cod penal schimb ă ordinea de valorificare a celor
două forme de pluralitate, prev ăzând în art. 43 alin.2: când
înainte ca pedeapsa anterioar ă să fi fost executat ă sau
considerat ă ca executat ă sunt săvârșite mai multe infrac țiuni
concurente, dintre care cel pu țin una se afl ă în stare de recidiv ă,
pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozi țiilor referitoare
la concursul de infrac țiuni, iar pedeapsa rezultat ă se adaug ă la
pedeapsa anterioar ă neexecutat ă ori la restul r ămas neexecutat
din aceasta.
144 Considerând c ă inculpatul a comis în timpul execut ării
pedepsei dou ă infracțiuni concurente P 2 și P3, pedeapsa rezultant ă
va fi:
R = (P 2 O P 3) + P 1’
În această formulă am notat cu O contopirea potrivit art.
39 N.C.p., iar P 1’ desemneaz ă restul rămas neexecutat din prima
pedeapsă la data comiterii primeia dintre infrac țiunile concurente.
Din aceast ă pedeapsă se scade ceea ce s-a executat din
momentul comiterii primeia dintre infrac țiunile concurente și până
la momentul stabilirii rezultantei.
Mecanismul de sanc ționare rămâne acela și, chiar dac ă una
dintre infrac țiunile concurente este evadarea, a șa cum se întâmpl ă
atunci când infractorul aflat în executarea pedepsei de la primul
termen evadeaz ă, iar apoi, în stare de evadare, comite o nou ă
infracțiune. Păstrând not ările anterioare și notând cu E pedeapsa
stabilită pentru evadare, respectiv cu P 2 pedeapsa pentru
infracțiunea comis ă în timpul evad ării, rezultanta va fi:
R = (E O P 2) + P 1’
La fel ca și în cazul concursului de infrac țiuni, noul Cod
penal consacr ă și în materia recidivei posibilitatea înlocuirii
pedepsei închisorii cu pedeapsa deten țiunii pe via ță. Potrivit art.
43 alin.3 N.C.p., dac ă prin însumarea pedepselor în condi țiile
alin.1 și alin.2 s-ar dep ăși cu mai mult de 10 ani maximul general
al pedepsei închisorii, iar pentru cel pu țin una dintre infrac țiunile
săvârșite pedeapsa prev ăzută de lege este închisoarea de 20 de ani
sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica
pedeapsa deten țiunii pe via ță.
1453.4. Recidiva postexecutorie
3.4.1. Defini ție
Potrivit noului Cod penal, recidiva mare postexecutorie
există atunci când, dup ă executarea sau considerarea ca executat ă
a unei pedepse cu deten țiunea pe via ță sau a unei pedepse cu
închisoarea mai mare de un an, cel condamnat s ăvârșește din nou
o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa deten țiunii pe
viață sau pedeapsa închisorii de cel pu țin un an.
Modificările în privin ța duratei pedepselor de la cei doi
termeni pe care le-am eviden țiat cu ocazia analizei recidivei
postcondamnatorii sunt de amintit și în acest context.
3.4.2. Condi țiile de existen ță a recidivei postexecutorii
I. Condițiile referitoare la primul termen al recidivei:
(1) pentru infrac țiunea săvârșită instanța să fi stabilit o
pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an sau deten țiunea pe
viață;
(2) infracțiunea săvârșită să fie inten ționată sau
praeterinten ționată;
(3) pedeapsa pentru prima infrac țiune să fi fost executat ă
sau considerat ă ca fiind executat ă (atunci când pedeapsa a fost
grațiată sau executarea pedepsei s-a prescris);
(4) condamnarea s ă nu fie dintre acelea de care nu se ține
seama la stabilirea st ării de recidiv ă, potrivit art. 42 N.C.p.
146II. Condițiile referitoare la cel de-al doilea termen al recidivei:
(1) să fie vorba de o infrac țiune săvârșită cu intenție sau
praeterinten ție;
(2) pedeapsa prev ăzută de lege pentru a doua infrac țiune
să fie de cel pu țin un an ;
(3) cea de-a doua infrac țiune să fie comis ă după
executarea sau considerarea ca executat ă a primei pedepse ;
Momentul comiterii infrac țiunii prezint ă o particularitate
în raport de infrac țiunile cu durat ă de executare, în cazul c ărora,
pentru determinarea formei recidivei, se va lua în considerare
momentul epuiz ării acestora (dac ă o astfel de infrac țiune este
începută în timpul execut ării și se termin ă după executare, vom fi
în prezența recidivei postexecutorii).
(4) noua infrac țiune comis ă să nu fie dintre cele prev ăzute
la art. 42 N.C.p .
3.4.3. Sanc ționarea recidivei mari postexecutorii
În acest caz nu se mai poate vorbi despre un cumul, ca în
cazul recidivei postcondamnatorii, deoarece pedeapsa de la primul
termen a fost deja executat ă sau este considerat ă ca fiind
executată.
Și de aceast ă dată tratamentul sanc ționator prev ăzut de
noul Cod penal difer ă de reglementarea anterioar ă.
Astfel, potrivit art. 39 alin.4 C.p., se putea aplica o
pedeapsă până la maximul special, iar dac ă acesta era
neîndestul ător, în cazul închisorii se putea ad ăuga un spor de pân ă
la 10 ani, iar în cazul amenzii se putea ad ăuga un spor de cel mult
două treimi din maximul special.
147Potrivit art. 43 alin.5 N.C.p., dac ă după ce pedeapsa
anterioar ă a fost executat ă sau considerat ă ca executat ă, se
săvârșește o nou ă infracțiune în stare de recidiv ă, limitele
speciale ale pedepsei prev ăzute de lege pentru noua infrac țiune
se majoreaz ă cu jumătate.
Spre exemplu, dac ă se comite în stare de recidiv ă
postexecutorie o infrac țiune pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de la 3 la 10 ani, individualizarea se va face în
intervalul 4 ani și 6 luni – 15 ani.
3.5. Recidiva în cazul persoanei juridice
În cazul persoanei juridice nu exist ă deosebiri între
reglementarea condi țiilor de existen ță a recidivei între vechiul și
noul Cod penal. Aceasta deoarece și 402 din Codul penal din 1969
reglementa doar recidiva mare, nu și recidiva mic ă în cazul
persoanei juridice. De asemenea, în cazul persoanei juridice, cum
pedeapsa principal ă constă doar în amend ă, nu exist ă deosebiri
nici sub aspectul limitelor pedepselor care formeaz ă cei doi
termeni.
Potrivit art. 146 alin.1 N.C.p., exist ă recidivă pentru
persoana juridic ă atunci când, dup ă rămânerea definitiv ă a unei
hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana juridic ă
săvârșește din nou o infrac țiune, cu inten ție sau cu inten ție
depășită. Nici în cazul persoanei juridice condamn ările
menționate la art. 42 N.C.p. nu atrag starea de recidiv ă.
Singurul domeniu în care noul Cod penal aduce
modificări în materie este sanc ționarea recidivei în cazul
persoanei juridice.
Potrivit Codului penal din 1969, în caz de recidiv ă
postcondamnatorie , amenda stabilit ă pentru infrac țiunea săvârșită
ulterior și amenda aplicat ă pentru infrac țiunea anterioar ă se
contopeau, potrivit dispozi țiilor de la concursul de infrac țiuni, cu
precizarea c ă sporul aplicabil putea fi de pân ă la jumătate din
maximul special. Dac ă amenda anterioar ă a fost executat ă în
148parte, contopirea se face între amenda ce a mai r ămas de executat
și amenda aplicat ă pentru infrac țiunea săvârșită ulterior.
În caz de recidivă postexecutorie , se aplica pedeapsa
amenzii pân ă la maximul special, iar dac ă acest maxim nu era
îndestulător, se putea ad ăuga un spor de pân ă la două treimi din
acel maxim.
Potrivit art. 146 alin.2 și 3 N.C.p., în caz de recidiv ă,
limitele speciale ale pedepsei prev ăzute de lege pentru noua
infracțiune se majoreaz ă cu jumătate, fără a depăși maximul
general al pedepsei amenzii.
Dacă amenda anterioar ă nu a fost executat ă, în tot sau în
parte, amenda stabilit ă pentru noua infrac țiune, potrivit alin.2,
se adaugă la pedeapsa anterioar ă sau la restul r ămas neexecutat
din aceasta.
În cazul recidivei postexecutorii regimul sanc ționator este
similar celui prev ăzut pentru persoana fizic ă, în sensul
majorării cu 1/2 a limitelor speciale. În cazul amenzii, aceast ă
majorare opereaz ă numai cu privire la num ărul zilelor-amend ă.
Spre exemplu, dac ă pentru infrac țiunea comis ă s-ar aplica o
pedeapsă între 180 și 300 zile-amend ă, în cazul recidivei
individualizarea se va face între 270 și 450 zile-amend ă.
În cazul recidivei postcondamnatorii, tratamentul este mai
sever decât în cazul persoanei fizice. Aceasta deoarece pedeapsa
pentru infrac țiunea ce constituie al doilea termen nu se stabile ște
între limitele prev ăzute pentru infrac țiunea comis ă, ci între limite
majorate cu ½, la fel ca în cazul recidivei postexecutorii. Ulterior,
amenda astfel stabilit ă se adaug ă l a r e s t u l r ămas neexecutat din
prima amend ă.
Este de precizat c ă în acest caz cumulul aritmetic nu se face
între num ărul de zile-amend ă prevăzut pentru cele dou ă
infracțiuni, ci între sumele stabilite prin aplicarea sistemului
zilelor-amend ă (ceea ce presupune c ă înainte de adunare se va
înmulți numărul de zile-amend ă stabilit pentru infrac țiunea de la
termenul II cu suma corespunz ătoare unei zile-amend ă, iar suma
149astfel obținută se adaug ă la suma nepl ătită din amenda stabilit ă
pentru prima infrac țiune).
§ 4. Pluralitatea intermediar ă
4.1. Defini ție
Denumirea de pluralitate intermediar ă nu a fost
consacrat ă de Codul penal din 1969, dar și sub imperiul acestuia
ea era general acceptat ă în doctrin ă. Noul Cod penal a consacrat
denumirea acestei forme de pluralitate în art. 44.
Potrivit acestui text, există pluralitate intermediar ă de
infracțiuni când, dup ă rămânerea definitiv ă a unei hot ărâri de
condamnare și până la data la care pedeapsa este executat ă sau
considerat ă ca executat ă, condamnatul s ăvârșește din nou o
infracțiune și nu sunt întrunite condi țiile prevăzute de lege
pentru starea de recidiv ă.
Definiția nu difer ă decât ca formulare fa ță de
reglementarea din art. 40 C.p. potrivit c ăruia aceast ă formă a
pluralității există atunci când înainte de executarea unei pedepse,
în cursul execut ării acesteia sau în stare de evadare, o persoan ă
comite o nou ă infracțiune, dar nu sunt îndeplinite condi țiile
recidivei .
4.2. Distinc ții față de concurs și recidivă
Pluralitatea intermediar ă diferă de concursul de infrac țiuni
prin faptul c ă între cele dou ă infracțiuni a intervenit o hot ărâre
definitivă de condamnare pentru prima infrac țiune.
De asemenea, ea difer ă de recidiv ă prin faptul c ă nu sunt
îndeplinite condi țiile acesteia. Astfel, nu vor fi îndeplinite
condițiile recidivei și va fi pluralitate intermediar ă dacă:
a) prin condamnarea definitiv ă s-a aplicat pedeapsa
închisorii de un sau mai mic ă ori amenda în cazul primului
termen;
150b) legea prevede doar amenda sau închisoarea mai mic ă de
un an în cazul celui de-al doilea termen;
c) una dintre cele dou ă infracțiuni este s ăvârșită din culpă.
În cazul persoanei juridice suntem în prezen ța pluralității
intermediare doar atunci când una dintre infrac țiuni este din culp ă.
Pluralitatea intermediar ă corespunde recidivei
postcondamnatorii. Astfel, dac ă după executarea primei pedepse
se comite o nou ă infracțiune care nu întrune ște condițiile recidivei
postexecutorii, nu vom avea o pluralitate intermediar ă.
4.3. Sanc ționarea pluralit ății intermediare
La prima vedere, mecanismul de sanc ționare a pluralit ății
intermediare nu a fost modificat de noul Cod penal. Într-adev ăr,
atât art. 40 C.p., cât și art. 44 N.C.p. prev ăd că, în caz de
pluralitate intermediar ă, se vor aplica regulile de sanc ționare de la
concursul de infrac țiuni.
Cum îns ă tratamentul sanc ționator al concursului a fost
modificat de noul Cod penal, modificarea va opera și în privin ța
pluralității intermediare. În consecin ță, dacă ambii termeni ai
pluralității intermediare constau în pedepse cu închisoarea,
potrivit noului Cod penal, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la
care se adaug ă obligatoriu un spor de 1/3 din cealalt ă. În
efectuarea contopirii, la fel ca și la concurs, se vor avea în
vedere cele dou ă pedepse în întregul lor, dar ceea ce s-a executat
până la contopire se scade din durata pedepsei rezultante.
Tot ca o noutate adus ă de noul Cod penal, trebuie
menționat faptul c ă, atunci când dup ă condamnarea definitiv ă
se comit mai multe infrac țiuni concurente, dintre care unele se
află în recidiv ă iar altele se afl ă în pluralitate intermediar ă față
de prima infrac țiune, se va aplica pentru toate tratamentul
prevăzut de lege pentru recidiv ă (art. 43 alin.2 N.C.p.).
151- Capitolul X –
PLURALITATEA DE F ĂPTUITORI
§ 1. Formele pluralit ății de făptuitori
Exist ă trei forme ale pluralit ății de făptuitori:
a) Pluralitatea natural ă;
b) Pluralitatea constituit ă;
c) Pluralitatea ocazional ă (participa ția).
Primele dou ă forme ale pluralit ății nu au fost reglementate în
partea general ă, nici în Codul penal din 1969 și nici în noul Cod
penal, ele fiind identificate doar pe baza textelor de incriminare
din partea special ă.
§ 2. Pluralitatea natural ă
Există atunci când participarea a dou ă sau mai multe
persoane la s ăvârșirea faptei este cerut ă de chiar natura
infracțiunii.
Exemplu: infrac țiunea de înc ăierare (art. 322 C.p., art.
198 N.C.p.), infrac țiunea de incest (art. 203 C.p., art. 377 N.C.p.).
Pluralitatea natural ă nu cere, îns ă, ca toți participan ții să
acționeze cu vinov ăție. E posibil ca unii dintre participan ți să se
afle în eroare și, astfel, ei nu vor r ăspunde penal.
§ 3. Pluralitatea constituit ă
Există atunci când textul de incriminare sanc ționează
constituirea unei asocieri ori sprijinirea acesteia, dac ă scopul celor
ce s-au asociat const ă în săvârșirea de infrac țiuni.
Exemplu: constituirea unui grup infrac țional organizat
(art. 367 N.C.p.), asocierea pentru comiterea de infrac țiuni (art.
323 C.p.).
152§ 4. Pluralitatea ocazional ă (participa ția)
4.1. Defini ție
Există participa ție atunci când dou ă sau mai multe
persoane, în baza unei leg ături subiective particip ă la săvârșirea
unei infrac țiuni cu acte materiale sau intelectuale, f ără ca aceast ă
participație să fie cerut ă de conținutul natural sau legal al
infracțiunii.
4.2. Formele participa ției penale
Formele de participa ție penală reglementate expres de
Codul penal din 1969 sunt autoratul (art. 24 C.p.), instigarea (art.
25 C.p.) și complicitatea (art. 26 C.p.).
Noul Cod penal adaug ă acestor forme și coautoratul ,
formă de participa ție nereglementat ă explicit în codul anterior, dar
unanim admis ă de doctrin ă și jurispruden ță.
4.2.1. Autoratul
Este autor persoana care s ăvârșește, în mod nemijlocit,
fapta prev ăzută de legea penal ă. Autorul poate s ă acționeze atât cu
vinovăție, cât și fără vinovăție. Dacă acționează cu vinov ăție și
aceasta îmbrac ă forma inten ției, avem o participa ție propriu-zis ă.
Dacă autorul ac ționează din culp ă sau fără vinovăție, suntem în
prezența participa ției improprii, a șa cum vom vedea în cele ce
urmează.
4.2.2. Coautoratul
Potrivit art. 46 alin.2 N.C.p., coautori sunt persoanele
care săvârșesc nemijlocit aceea și faptă prevăzută de legea
penală.
153Așadar, exist ă coautorat atunci când dou ă sau mai multe
persoane particip ă cu acte de executare la s ăvârșirea aceleia și
infracțiuni. Legătura subiectiv ă în cazul coautoratului poate s ă se
stabileasc ă atât anterior începutului actului de executare, cât și pe
parcursul desf ășurării actului de executare.
Exemplu: coautorii se pot hot ărî dinainte s ă meargă să
jefuiască o bancă, dar se pot hot ărî și în timpul consum ării faptei.
Există anumite infrac țiuni care nu pot fi s ăvârșite în
coautorat .
a) infracțiunile caracterizate de o pluralitate natural ă
sau constituit ă – deoarece to ți cei care particip ă cu acte
de executare sunt considera ți autori;
b) infracțiunile cu autor unic (care se comit în persoană
proprie ) – evadarea, dezertarea, m ărturia mincinoas ă
etc.;
c) infracțiunile omisive , deoarece prin inac țiune fiecare
își încalcă o obliga ție personal (de exemplu,
infracțiunea de nedenun țare a comiterii unor
infracțiuni, art. 266 N.C.p.). Preciz ăm, însă, că este,
totuși posibil coautoratul în cazul infrac țiunilor
comisive prin omisiune – de exemplu, în situa ția
părinților care refuz ă să își hrănească fiul.
4.2.3. Instigarea
Constă în determinarea cu inten ție a unei persoane s ă
săvârșească o faptă prevăzută de legea penal ă.
Cât prive ște momentul pân ă la care se poate realiza
legătura subiectiv ă, în cazul instig ării legătura subiectiv ă nu se
poate realiza decât înainte de luarea hot ărârii de c ătre autor.
Aceasta deoarece, dac ă legătura subiectiv ă are loc ulterior
adoptării rezolu ției infrac ționale de c ătre autor, nu mai putem
spune că autorul a fost determinat să comită fapta și vom fi în
prezența complicit ății intelectuale.
154În ceea ce prive ște posibilitatea existen ței instigării, ea este
posibilă la toate infrac țiunile, cu excep ția celor caracterizate de
pluralitatea constituit ă.
Principala modificare adus ă de noul Cod penal în
materia instig ării o constituie renun țarea la reglementarea
instigării neurmate de executare, anterior prev ăzută de art. 29
C.p.
Potrivit art. 29 alin.1 C.p., exista o instigare neurmat ă de
executare atunci când autorul nu a trecut la executarea ac țiunii
cerute de instigator. Acestei situa ții îi era asimilat ă din punct de
vedere sanc ționator și ipoteza în care autorul trece la executare,
dar se desist ă sau împiedic ă producerea rezultatului, comi țând o
tentativă nepedepsit ă.
Potrivit noului Cod penal, pentru ipotezele reglementate
de art. 29 C.p. se va re ține cu privire la instigator:
– o faptă nepedepsit ă, dacă instigatul nu a trecut la executare.
Prin excep ție, aceast ă formă de instigare ar putea constitui o
infracțiune autonom ă, cum ar fi încercarea de a determina
săvârșirea unei infrac țiuni (art. 370 N.C.p.) sau influen țarea
declarațiilor (art. 272 N.C.p.).
– o tentativ ă pedepsibil ă, dacă instigatul a trecut la executare,
dar s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului.
Desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului de c ătre
autor sunt cauze personale de nepedepsire, care nu se r ăsfrâng
asupra altor participan ți, aceștia urmând a r ăspunde pentru
tentativă la infrac țiunea respectiv ă.
4.2.4. Complicitatea
Conform art. 48 alin.1 N.C.p., complice este persoana care,
cu intenție, înlesne ște sau ajut ă în orice mod la s ăvârșirea unei
fapte prev ăzute de legea penal ă.
155Este, de asemenea, complice persoana care înainte sau în
timpul săvârșirii faptei promite c ă va tăinui bunurile provenite sau
că va favoriza pe f ăptuitor, chiar dac ă ulterior nu î și respectă
promisiunea.
Textul este similar celui din art. 26 C.p., astfel c ă în
materia complicit ății noul Cod penal nu aduce modific ări.
În raport de modalit ățile de realizare, complicitatea se
clasifică, în principal, în complicitate material ă și în complicitate
intelectual ă.
a) Complicitatea material ă
Se realizeaz ă prin procurarea de c ătre complice a
mijloacelor de s ăvârșire a infrac țiunilor, prin înl ăturarea unor
piedici pe care le-ar putea întâmpina autorul ori prin ajutarea
acestuia în orice mod.
Este complice persoana care procur ă arma, persoana care îl
ajută pe infractor s ă escaladeze un gard pentru a intra în incinta de
unde va sustrage bunuri, casierul care las ă deschisă casa de bani
etc.
b) Complicitatea intelectual ă
Se realizeaz ă prin înt ărirea rezolu ției infrac ționale a
autorului, fie prin încuraj ări, fie prin asistarea în timpul s ăvârșirii
faptei, fie prin promisiunea anterioar ă sau concomitent ă de
tăinuire sau de favorizare.
Elementul esen țial de distinc ție față de instigare, este
momentul stabilirii leg ăturii subiective, c ăci în cazul complicit ății
intelectuale trebuie stabilit ă ulterior lu ării hotărârii de către autor.
În caz contrar am fi în prezen ța instigării.
4.3. Pedepsirea participa ției
Conform art. 49 N.C.p, coautorul, instigatorul și
complicele la o fapt ă prevăzută de legea penal ă săvârșită cu
intenție se sanc ționează cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru
156autor. La stabilirea pedepsei se ține seama de contribu ția fiecăruia
la săvârșirea infrac țiunii, precum și de dispozi țiile art. 74. C.p..
Textul este similar cu cel con ținut în art. 27 C.p., astfel
că nu exist ă modificări aduse de noul Cod. Potrivit ambelor
reglement ări tuturor participan ților li se aplic ă aceleași limite
legale de pedeaps ă.
Sub aspectul limitei legale de pedeaps ă, toți participan ții
sunt sanc ționați cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru autor, îns ă
această regulă este susceptibil ă de excep ții determinate de
circumstan țele reale și personale și de modul lor de comunicare
între participan ți.
Circumstan țele reale sunt împrejur ări care privesc fapta și
care, potrivit art. 50 N.C.p. se r ăsfrâng asupra tuturor
participan ților în măsura în care le-au cunoscut sau le-au prev ăzut.
Constituie circumstan țe reale săvârșirea faptei de dou ă sau mai
multe persoane împreun ă, săvârșirea pe timpul nop ții, într-un loc
public.
Circumstan țele personale sunt împrejur ări care țin de
persoana unui participant. Circumstan țele personale pot fi
clasificate în:
a) circumstan țe personale subiective
Sunt cele care privesc starea sau pozi ția psihică a autorului
(participantului) fa ță de urmarea faptei s ăvârșite sau anumite
caracteristici personale care nu sunt cerute de norma de
incriminare (minoritate, recidivist etc.). Ele nu se r ăsfrâng
niciodată asupra altor participan ți.
b) circumstan țe personale de individualizare
Se referă la calități cerute de norma de incriminare ca
elemente constitutive ale infrac țiunii. Sunt susceptibile s ă se
răsfrângă și asupra altor participan ți, în măsura în care le-au
cunoscut și le-au prev ăzut (de exemplu, calitatea de gestionar sau
de administrator, în cazul infrac țiunii de delapidare).
157Potrivit art. 30 C.p., participantul nu se pedepse ște dacă în
cursul execut ării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedic ă
consumarea acesteia. Dac ă actele s ăvârșite până în momentul
împiedicării constituie o alt ă faptă prevăzută de legea penal ă,
participantului i se aplic ă pedeapsa pentru aceast ă faptă.
La rândul s ău, art. 51 N.C.p. prevede c ă participantul nu
se pedepse ște dacă, înainte de descoperirea faptei, denun ță
săvârșirea infrac țiunii, astfel încât consumarea acesteia s ă
poată fi împiedicat ă, sau dac ă împiedic ă el însuși consumarea
infracțiunii.
Deși în aparen ță textul art. 51 N.C.p. consacr ă o ipoteză
suplimentar ă față de vechea reglementare – participantul
denunță săvârșirea infrac țiunii, astfel încât consumarea
acesteia s ă poată fi împiedicat ă – în realitate nu este o
modificare de fond, dat fiind c ă și potrivit vechii reglement ări,
această ipoteză era cuprins ă în împiedicarea consum ării, textul
vechi nef ăcând distinc ție între împiedicarea realizat ă personal și
împiedicarea realizat ă prin solicitarea ajutorului unor ter ți,
inclusiv autorit ățile.
Așadar, în materia participa ției, desistarea nu este
suficientă pentru a atrage nepedepsirea, fiind necesar ă
împiedicarea consum ării faptei.
4.4. Participa ția improprie
Există atunci când participan ții acționează cu forme de
vinovăție diferite. Legisla ția română, sub imperiul Codului penal
din 1969, reglementa ca modalit ăți ale participa ției improprii (art.
31 C.p.):
a) modalitatea inten ție și culpă, existent ă atunci când autorul
acționează din culp ă, iar instigatorul sau complicele cu inten ție.
Spre exemplu, instigatorul, dorind s ă ucidă victima, îi d ă autorului
o armă spunându-i c ă nu e înc ărcată și determinându-l s ă sperie
158victima, ap ăsând pe tr ăgaci. Autorul face ceea ce i s-a cerut și
ucide victima (din culp ă).
b) modalitatea inten ție și lipsă de vinovăție, ce există atunci când
autorul ac ționează fără vinovăție, iar instigatorul sau complicele
cu intenție. De pild ă, instigatorul determin ă un minor în vârst ă de
12 ani să sustragă un bun.
Noul Cod penal adaug ă o ipotez ă suplimentar ă
reglement ării anterioare. Potrivit art. 52 alin.1 N.C.p.,
săvârșirea nemijlocit ă, cu inten ție, de către o persoan ă, a unei
fapte prev ăzute de legea penal ă la care, din culp ă sau fără
vinovăție, contribuie cu acte de executare o alt ă persoană, se
sancționează cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru fapta comis ă
cu intenție.
Noua reglementare prive ște așadar participa ția improprie
în cazul coautoratului și era necesar ă în contextul reglement ării de
către noul Cod penal a acestei forme de participa ție. Spre
exemplu, un major comite o tâlh ărie împreun ă cu un minor în
vârstă de 13 ani, majorul aplicând victimei lovituri, iar minorul
sustrăgând bunul. În acest caz majorul va r ăspunde pentru o
tâlhărie, chiar dac ă o parte din actele de executare au fost comise
de un minor care nu r ăspunde penal.
În cazul participa ției improprii, coautorul ce a ac ționat cu
intenție precum și instigatorul și complicele r ăspund pentru o
infracțiune inten ționată, în vreme ce autorul sau cel ălalt coautor
va răspunde pentru o infrac țiune din culp ă (dacă fapta comis ă este
incriminat ă și în aceast ă formă) în cazul modalit ății intenție și
culpă, respectiv nu va r ăspunde penal, vinov ăția sa fiind
înlăturată, în situația modalit ății intenție și lipsă de vinovăție.
159- Capitolul XI –
PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI FIZICE
În dreptul nostru, legiuitorul a reglementat trei categorii de
pedepse aplicabile persoanei fizice: pedepsele principale ,
pedepsele complementare , pedepsele accesorii .
§ 1. Pedepsele principale
Potrivit art. 53 N.C.p. (art. 53 C.p.), pedepsele principale
aplicabile persoanei fizice sunt:
a) Deten țiunea pe via ță;
b) Închisoarea;
c) Amenda.
Noul Cod penal nu a adus a șadar modific ări în privin ța
speciilor de pedeaps ă principal ă existente anterior .
a) Detențiunea pe via ță
Constă în privarea de libertate a individului pentru tot
restul vie ții. Este o sanc țiune absolut determinat ă, nefiind
susceptibil ă de individualizare. Totu și, detențiunea pe via ță nu
este de regul ă perpetuă. Legiuitorul a prev ăzut înlocuirea pedepsei
detențiunii pe via ță în pedeapsa cu închisoarea în momentul în
care condamnatul împline ște o anumit ă vârstă.
Trebuie semnalate îns ă câteva deosebiri importante între
reglementarea anterioar ă și cea din noul Cod penal în aceast ă
materie:
– potrivit art. 55 alin.2 C.p., înlocuirea era obligatorie, în
vreme ce potrivit art. 58 N.C.p. înlocuirea este facultativ ă
și opereaz ă dacă persoana condamnat ă a avut o bun ă
conduită pe toată durata execut ării pedepsei, a îndeplinit
integral obliga țiile civile stabilite prin hot ărârea de
160condamnare, afar ă de cazul când dovede ște că nu a avut
nici o posibilitate s ă le îndeplineasc ă și a făcut progrese
constante și evidente în vederea reintegr ării sociale;
– potrivit art. 55 alin.2 C.p., înlocuirea se f ăcea cu
pedeapsa închisorii de 25 de ani, în vreme ce potrivit art.
58 N.C.p., înlocuirea se face cu 30 de ani de închisoare;
– potrivit art. 55 alin.2 C.p., înlocuirea se f ăcea la
împlinirea vârstei de 60 de ani, în vreme ce potrivit art.
58 N.C.p. înlocuirea opereaz ă la împlinirea vârstei de 65
de ani.
În caz de comutare, perioada execut ării ca deten țiune pe
viață se socote ște ca fiind executat ă în contul pedepsei cu
închisoarea.
b) Închisoarea
Pedeapsa închisorii cunoa ște două categorii de limite,
prevăzute în partea general ă a Codului, respectiv în partea
specială sau în legi penale speciale. Astfel:
Limite generale. Prevăzute, așa cum reiese din chiar
denumirea lor, în partea general ă a Codului penal, ele nu pot fi
niciodată depășite, indiferent de natura și numărul cauzelor de
agravare și de atenuare incidente.
Potrivit art. 60 N.C.p. (art. 53 C.p.), acestea sunt cuprinse
între 15 zile (minim general) și 30 de ani ( maxim general). Între
aceste limite generale, se situeaz ă limitele speciale ale pedepsei,
prevăzute de normele de incriminare pentru fiecare infrac țiune în
parte.
Limitele speciale . Sunt prev ăzute pentru fiecare infrac țiune
în parte, în func ție de pericolul social al acestora. De exemplu,
pentru omorul în form ă simplă, limitele de pedeaps ă prevăzute în
cuprinsul art. 188 N.C.p. (art. 174 C.p.) sunt închisoarea de la 10
ani (minim special) la 20 ani (maxim special).
Întotdeauna, minimul special este mai mare decât minimul
general, iar maximul special este mai mic decât maximul general.
161c) Amenda
Pedeapsa amenzii const ă în suma de bani pe care
infractorul este condamnat s ă o plătească.
Reglementarea pedepsei amenzii a fost complet
modificat ă de prevederile noului Cod penal.
Potrivit art. 53 C.p., limitele generale ale amenzii erau de
100 lei și, respectiv, 50.000 lei .
Limitele speciale ale amenzii se determinau, potrivit
dispozițiilor art. 63 C.p., în funcție de pedeapsa închisorii cu care
amenda era prev ăzută alternativ. Astfel, atunci când amenda era
prevăzută ca sancțiune unic ă, nefiind alternativ ă cu închisoarea,
limitele ei erau de la 150 lei la 10.000 lei . Atunci când era
prevăzută și pedeapsa închisorii de pân ă la un an limitele erau de
la 300 lei la 15.000 lei . În fine, atunci când închisoarea dep ășea un
an, amenda avea ca limite 500 lei și, respectiv 30.000 lei .
Noul Cod penal, introduce sistemul zilelor-amend ă
pentru calcularea cuantumului amenzii ce trebuie pl ătită.
Potrivit acestui sistem, reglementat de art. 61 N.C.p., suma
corespunz ătoare unei zile-amend ă, cuprinsă între 10 lei și 500
lei, se înmul țește cu num ărul zilelor-amend ă, care este cuprins
între 30 de zile și 400 de zile.
Instan ța stabile ște numărul zilelor-amend ă potrivit
criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul
sumei corespunz ătoare unei zile-amend ă se stabile ște ținând
seama și de obliga țiile legale ale condamnatului fa ță de
persoanele aflate în între ținerea sa.
Limitele speciale ale zilelor – amend ă sunt cuprinse
între:
a) 60 și 180 de zile-amend ă, când legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;
162 b) 120 și 240 de zile-amend ă, când legea prevede
pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult
doi ani;
c) 180 și 300 de zile-amend ă, când legea prevede
pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de
2 ani.
Exemplu: să presupunem c ă o persoan ă comite o
infracțiune de furt, sanc ționată potrivit art. 228 N.C.p. cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă, iar instan ța se
orientează spre pedeapsa amenzii.
În acest caz, mai întâi instan ța va stabili num ărul zilelor-
amendă. Fiind o amend ă prevăzută alternativ cu închisoarea mai
mare de 2 ani, limitele speciale ale zilelor-amend ă vor fi 180,
respectiv 300. Între aceste limite, pe baza criteriilor generale de
individualizare, instan ța va stabili num ărul de zile-amend ă, spre
exemplu 250.
Ulterior, instan ța stabilește suma corespunz ătoare unei
zile-amend ă, între 10 și 500 lei, având în vedere situa ția material ă
a condamnatului și obligațiile sale. S ă presupunem c ă instanța
stabilește un cuantum de 50 lei pentru o zi-amend ă.
În fine, pentru a determina suma pe care condamnatul va
trebui să o plătească, instanța înmulțește suma corespunz ătoare
unei zile-amend ă cu numărul zilelor-amend ă stabilit. În exemplul
nostru, suma va fi 50 X 250 = 7500 lei.
În cazul în care amenda nu este pl ătită, noul Cod penal
prevede dou ă modalități de reindividualizare a acesteia.
A) Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
Potrivit art. 63 N.C.p., dac ă persoana condamnat ă, cu
rea-credin ță, nu execut ă pedeapsa amenzii, în tot sau în parte,
numărul zilelor-amend ă neexecutate se înlocuie ște cu un num ăr
corespunz ător de zile cu închisoare.
163O reglementare similar ă exista și în art. 631 C.p., potrivit
căruia atunci când cel condamnat la pedeapsa amenzii se sustrage
cu rea-credin ță de la plata acesteia, instan ța va dispune înlocuirea
amenzii cu închisoarea în limitele prev ăzute de lege pentru fapta
săvârșită.
Între cele dou ă reglement ări există însă câteva diferen țe
importante:
– Potrivit art. 631 C.p., amenda trebuia s ă fie prev ăzută
alternativ cu pedeapsa închisorii. În consecin ță, nu era
posibilă înlocuirea amenzii cu închisoarea când amenda
era prevăzută ca sancțiune unic ă și nici atunci când la
pedeapsa amenzii s-a ajuns, obligatoriu, ca efect al
circumstan țelor atenuante, în condi țiile art. 76 lit. e) teza
a II-a C.p. Noul Cod penal nu mai condi ționează
înlocuirea de existen ța unei pedepse cu închisoarea
prevăzută alternativ;
– În baza art. 631 C.p., perioada închisorii cu care se
înlocuia amenda era l ăsată la aprecierea instan ței.
Potrivit art. 63 N.C.p., înlocuirea se face pe baza
sistemului o zi-amend ă neplătită = o zi închisoare.
B) Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunit ății
Potrivit art. 64 N.C.p., în cazul în care pedeapsa amenzii
nu poate fi executat ă în tot sau în parte din motive neimputabile
persoanei condamnate, cu consim țământul acesteia, instan ța
înlocuiește obligația de plată a amenzii neexecutate cu obliga ția de
a presta o munc ă neremunerat ă în folosul comunit ății, afară de
cazul în care, din cauza st ării de sănătate, persoana nu poate presta
această muncă. Unei zile-amend ă îi corespunde o zi de munc ă în
folosul comunit ății.
Este o reglementare nou ă, care nu are corespondent în
Codul penal din 1969. În baza art. 631 C.p., înlocuirea nu era
164posibilă și nici nu exista o alt ă modalitate de executare în situa ția
în care condamnatul nu se sustr ăgea cu rea credin ță de la plata
amenzii. Potrivit noii reglement ări, înlocuirea cu munca în folosul
comunității se face doar pe baza consim țământului
condamnatului. Dac ă acesta nu î și dă consimțământul, amenda se
înlocuiește cu pedeapsa închisorii.
Executarea prin munc ă în folosul comunit ății se
înlocuiește cu închisoarea și atunci când persoana condamnat ă nu
execută munca în condi țiile stabilite de instan ță sau săvârșește o
nouă infracțiune descoperit ă înainte de executarea integral ă a
obligației de munc ă în folosul comunit ății. Zilele-amend ă
neexecutate prin munc ă în folosul comunit ății la data comiterii
noii infrac țiuni, înlocuite cu închisoarea, se adaug ă la pedeapsa
pentru noua infrac țiune.
Noul Cod penal introduce și o altă noutate în materia
amenzii – amenda care înso țește pedeapsa închisorii . Potrivit art.
62 N.C.p., dac ă prin infrac țiunea săvârșită s-a urmărit obținerea
unui folos patrimonial, pe lâng ă pedeapsa închisorii, se poate
aplica și pedeapsa amenzii. Limitele speciale ale zilelor-amend ă
se determin ă în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de
instanță, iar pentru stabilirea cuantumului sumei corespunz ătoare
unei zile-amend ă se va ține seama de valoarea folosului
patrimonial ob ținut sau urm ărit.
Această sancțiune poate fi util ă mai ales în cazul
infracțiunilor care nu presupun prin natura lor ob ținerea unui folos
material, sau atunci când în privin ța pedepsei cu închisoarea se
dispune suspendarea execut ării.
§ 2. Pedepsele complementare
Conform art. 53 C.p., pedepsele complementare aplicabile
persoanei fizice erau:
a) Interzicerea unor drepturi;
b) Degradarea militar ă.
165
La aceste pedepse, noul Cod penal (art. 55) a ad ăugat o a
treia sanc țiune – publicarea hot ărârii de condamnare.
a) Pedeapsa complementar ă a interzicerii unor drepturi
Ea poate fi aplicat ă obligatoriu sau facultativ.
Se aplică obligatoriu atunci când norma de incriminare o
prevede și se aplică facultativ atunci când, de și nu este prev ăzută
în norma de incriminare, instan ța apreciaz ă că se impune aplicarea
ei pentru întregirea con ținutului pedepsei principale.
Principalele deosebiri între reglementarea din Codul
penal din 1969 și cea adus ă de noul Cod Penal:
– durata pedepsei : 1–5 ani potrivit noului Cod penal, fa ță de
1–10 ani în reglementarea anterioar ă;
– pedeapsa principal ă pe lâng ă care se aplic ă: Potrivit
Codului penal din 1969, aplicarea pedepsei complementare
se putea face numai pe lâng ă o pedeaps ă cu închisoarea de
cel puțin doi ani. Potrivit art. 67 N.C.p., interzicerea unor
drepturi se poate dispune atât pe lâng ă pedeapsa închisorii,
indiferent de durata ei, cât și pe lângă pedeapsa amenzii;
– conținutul pedepsei
Drepturile interzise potrivit art. 64 lit. a) – e) C.p., erau
următoarele:
a) dreptul de a alege și de a fi ales în autorit ățile publice sau
în funcții elective publice;
b) dreptul de a ocupa o func ție implicând exerci țiul autorit ății
de stat;
c) dreptul de a ocupa o func ție sau de a exercita o profesie ori
de a desf ășura o activitate, de natura aceleia de care s-a
folosit condamnatul pentru s ăvârșirea infrac țiunii;
d) drepturile p ărintești;
166e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Potrivit art. 66 N.C.p., sfera acestor drepturi s-a l ărgit
considerabil, cuprinzând:
a) dreptul de a fi ales în autorit ățile publice sau în orice alte func ții
publice;
b) dreptul de a ocupa o func ție care implic ă exercițiul autorit ății
de stat;
c) dreptul str ăinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile p ărintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa func ția, de a exercita profesia sau meseria
ori de a desf ășura activitatea de care s-a folosit pentru s ăvârșirea
infracțiunii;
h) dreptul de a de ține, purta și folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de
instanță;
j) dreptul de a p ărăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o func ție de conducere în cadrul unei
persoane juridice de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localit ăți stabilite de instan ță;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite
manifestări sportive, culturale ori la alte adun ări publice, stabilite
de instanță;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai
acesteia, cu persoanele cu care a comis infrac țiunea sau cu alte
persoane, stabilite de instan ță, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuin ța, locul de munc ă, școala sau
alte locuri unde victima desf ășoară activități sociale, în condi țiile
stabilite de instan ța de judecat ă.
Așa după cum se poate observa, unele interdic ții care în
vechea reglementare ap ăreau ca m ăsuri de siguran ță, în noul
Cod penal au fost trecute în categoria pedepselor
167complementare. Este vorba despre: dreptul str ăinului de a se
afla pe teritoriul României; dreptul de a se afla în anumite
localități stabilite de instan ță etc.
– executarea în cazul suspend ării execut ării pedepsei. Dacă
sub imperiul Codului penal din 1969 pedeapsa
complementar ă nu se executa pe durata termenului de
încercare al suspend ării, art. 68 lit. b) N.C.p. dispune c ă
executarea pedepsei interzicerii exercit ării unor drepturi
începe de la r ămânerea definitiv ă a hotărârii de
condamnare prin care s-a dispus suspendarea execut ării
pedepsei sub supraveghere.
b) Pedeapsa complementar ă a degrad ării militare
Această pedeaps ă complementar ă are o reglementare
identică în cele dou ă Coduri, neintervenind modific ări în
privința ei.
Potrivit art. 69 N.C.p. (art. 67 C.p.), degradarea militar ă
constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniform ă.
Degradarea militar ă se aplic ă în mod obligatoriu
condamna ților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principala
stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau deten țiunea pe
viață și se aplică facultativ , pentru infrac țiuni săvârșite cu inten ție,
dacă pedeapsa principal ă stabilită este de cel pu țin 5 ani și de cel
mult 10 ani.
Cu alte cuvinte, degradarea militar ă nu poate fi aplicat ă
dacă este vorba de o infrac țiune săvârșită cu orice form ă de
vinovăție, iar pedeapsa stabilit ă este mai mic ă de 5 ani. De
asemenea, nu se poate aplica dac ă este vorba despre o infrac țiune
săvârșită din culp ă, iar pedeapsa stabilit ă este închisoarea mai
mică sau egală cu 10 ani.
Pedeapsa complementar ă a degrad ării militare se pune în
executare din momentul r ămânerii definitive a hot ărârii de
condamnare. Reabilitarea nu are ca efect redarea gradului militar.
168 c) Publicarea hot ărârii de condamnare
Este o pedeaps ă complementar ă nouă, care nu are
corespondent în dispozi țiile Codului penal din 1969. Ea are îns ă
o tradiție în dreptul nostru, fiind reglementat ă și de Codul penal
din 1937. Ra țiunea reintroducerii ei în dreptul nostru este legat ă
de efectul de preven ție general ă pe care difuzarea unor hot ărâri de
condamnare îl poate avea, mai ales în cazul unor fapte a c ăror
comitere este mai pu țin mediatizat ă.
Potrivit art. 70 N.C.p., publicarea hot ărârii definitive de
condamnare se poate dispune când, ținând seama de natura și
gravitatea infrac țiunii, împrejur ările cauzei și persoana
condamnatului, instanța apreciaz ă că publicarea va contribui la
prevenirea s ăvârșirii altor asemenea infrac țiuni. Hot ărârea de
condamnare se public ă, pe cheltuiala persoanei condamnate, în
extras și fără a dezvălui identitatea altor persoane, în forma
stabilită de instan ță, într-un cotidian local sau na țional, o singur ă
dată.
§ 3. Pedepsele accesorii
Și în materia pedepselor accesorii exist ă deosebiri
importante între Codul penal din 1969 și noul Cod penal.
Principala diferen ță este dată de faptul c ă noul Cod penal leag ă
conținutul pedepsei accesorii de con ținutul concret al pedepsei
complementare aplicate.
Astfel, potrivit art. 65 N.C.p., pedeapsa accesorie const ă
în interzicerea exercit ării drepturilor prev ăzute în art. 66, a
căror exercitare a fost interzis ă de instan ță ca pedeaps ă
complementar ă, cu excep ția dreptului str ăinului de a se afla pe
teritoriul României (interdicție incompatibil ă cu natura pedepsei
accesorii) și a dreptului de a se apropia de locuin ța, locul de
muncă, școala sau alte locuri unde victima desf ășoară activități
sociale, în condi țiile stabilite de instan ța de judecat ă (exceptare
mai puțin justificat ă).
169 Sub imperiul vechii reglement ări, până în 2006, toate
drepturile de la art. 64 lit. a) – e) C.p. se aplicau de drept din
simpla condamnare la o pedeaps ă principal ă privativă de libertate.
Prin Legea nr. 278/2006, s-a realizat o modificare ampl ă a
dispozițiilor Codului în materia pedepselor accesorii, prev ăzându-
se că lit. d) și e) se aplic ă facultativ de către instan ță, ținându-se
seama de natura și gravitatea infrac țiunii săvârșite, de
împrejurările cauzei, de persoana infractorului, de interesele
copilului sau ale persoanei aflate sub tutel ă sau curatel ă. Ulterior,
Înalta Curte de Casa ție și Justiție, a statuat prin decizia nr. LXXIV
(74)/ 2007, afirmând c ă dispozițiile art. 71 din Codul penal
referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaz ă în sensul c ă
interzicerea drepturilor prev ăzute de art. 64 lit. a) teza I – c din
Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se
va supune aprecierii instan ței, în func ție de criteriile stabilite în
art. 71 alin.3 din Codul penal .
Având în vedere specificul pedepsei deten țiunii pe via ță,
care nu atrage o pedeaps ă complementar ă, noul Cod penal
aduce o reglementare distinct ă pedepsei accesorii în aceast ă
materie. Astfel, potrivit art. 65 alin.2 N.C.p., în cazul pedepsei
detențiunii pe via ță, pedeapsa accesorie const ă în interzicerea de
drept a exercit ării următoarelor drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorit ățile publice sau în orice alte
funcții publice;
b) dreptul de a ocupa o func ție care implic ă exercițiul autorit ății
de stat;
c) dreptul str ăinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile p ărintești;
f) dreptul de a fi tutore sau curator.
Durata pedepselor accesorii nu coincide, întotdeauna, cu
durata pedepsei privative de libertate.
170Pedeapsa accesorie poate fi mai mare decât pedeapsa
privativă de libertate , spre exemplu în situa ția în care
condamnatul se sustrage de la executare, se amân ă începerea
executării pedepsei, se întrerupe executarea pedepsei etc. De
asemenea, pedeapsa accesorie poate avea o durat ă mai mică decât
pedeapsa principal ă privativă de libertate, cum se întâmpl ă atunci
când se comput ă reținerea și arestul preventiv din pedeapsa
pronunțată (evident, pe durata arestului preventiv, pedepsele
accesorii nu func ționează, neexistând o hot ărâre definitiv ă de
condamnare).
171- Capitolul XII –
INDIVIDUALIZAREA JUDICIAR Ă A PEDEPSELOR
§ 1. Criterii generale de individualizare
Criteriile generale de individualizare cunosc o
reglementare par țial diferit ă în cele dou ă coduri.
Potrivit art. 72 C.p., la individualizarea pedepselor se ține
seama de:
1. Dispozițiile părții generale a Codului penal .
Aceste dispozi ții se pot referi la aplicarea în timp și spațiu
a legii penale, la forma consumat ă ori de tentativ ă în care s-a
realizat infrac țiunea, la contribu ția adusă la săvârșirea infrac țiunii
etc.
2. Limitele de pedeaps ă fixate în partea special ă. Deși
Codul face referire doar la “partea special ă”, textul trebuie
completat, bineîn țeles, și cu dispozi țiile din legisla ția penală
specială, căci la ora actual ă există numeroase infrac țiuni
reglementate în legi penale speciale.
3. Gradul de pericol social al faptei s ăvârșite.
Pentru determinarea gradului de pericol social se parcurg
două etape: mai întâi se apreciaz ă dacă gradul de pericol e
suficient de ridicat pentru a fi în prezen ța unei infrac țiuni, iar apoi
se apreciaz ă acest grad de pericol ținându-se cont de o scar ă de
valori personal ă a fiecărui judecător.
4. Persoana f ăptuitorului . Orice sanc țiune produce efecte
diferite asupra fiec ărui făptuitor în parte în func ție de
caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
172 5. Împrejurările care atenueaz ă sau agraveaz ă
răspunderea penal ă.
În doctrin ă, aceste st ări, situații sau împrejur ări care
atenuează sau agraveaz ă răspunderea penal ă sunt denumite cauze.
În cadrul acestor cauze se face diferen ță între stări și circumstan țe.
Sunt considerate stări de agravare : starea de recidiv ă, infracțiunea
continuată, concursul de infrac țiuni, iar stări de atenuare :
tentativa și minoritatea f ăptuitorului.
Circumstan țele pot fi legale sau judiciare, atenuante sau
agravante.
Noul Cod penal a renun țat la men ționarea primelor dou ă
elemente, considerându-se c ă acestea nu reprezint ă elemente de
individualizare judiciar ă, ci repere în încadrarea juridic ă a
faptei, astfel încât ele sunt oricum avute în vedere de instan ță. În
schimb, gravitatea infrac țiunii și periculozitatea infractorului au
fost explicitate prin men ționarea mai multor elemente care ajut ă
la evaluarea lor.
Aceste elemente sunt, potrivit art. 74 N.C.p.:
a) împrejurările și modul de comitere a infrac țiunii,
precum și mijloacele folosite ;
b) starea de pericol creat ă pentru valoarea ocrotit ă;
criteriul este func țional în materia tentativei sau a infrac țiunilor de
pericol;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor
consecințe ale infrac țiunii; criteriul opereaz ă în cazul
infracțiunilor de rezultat, dar referirea la alte consecin țe privește și
urmările indirecte. De pild ă, în cazul unei infrac țiuni de distrugere
nu se are în vedere doar valoarea patrimonial ă a bunului distrus, ci
și consecin țele legate de imposibilitatea folosirii acestuia (ex.
numărul persoanelor afectate de nefunc ționarea unei re țele de apă,
electricitate etc.);
173 d) motivul săvârșirii infrac țiunii și scopul urm ărit;
e) natura și frecven ța infracțiunilor care constituie
antecedente penale ale infractorului ; se are în vedere dac ă sunt
infracțiuni de aceea și natură și dacă au fost comise la intervale
relativ scurte, ceea ce ar proba o „specializare” a infractorului;
f) conduita dup ă săvârșirea infrac țiunii și în cursul
procesului penal ;
g) nivelul de educa ție, vârsta, starea de s ănătate, situa ția
familială și socială.
§ 2. Circumstan țele atenuante legale
În privin ța sferei circumstan țelor atenuante legale nu
există diferențe de fond între cele dou ă reglement ări, fiind
modificat doar modul de structurare și ordinea acestora în
reglementare.
Circumstan țele atenuante legale prev ăzute în art. 75 N.C.p.
sunt:
2.1. Starea de provocare
Este definit ă în art. 75 lit. a) N.C.p. (art. 73 lit.b) C.p.) ca
fiind săvârșirea infrac țiunii sub st ăpânirea unei puternice
tulburări sau emo ții, determinate de o provocare din partea
persoanei v ătămate, produs ă prin violen ță, printr-o atingere
gravă a demnității persoanei sau prin alt ă acțiune ilicit ă gravă.
Pentru a se putea re ține circumstan ța provocării, trebuie s ă
fie îndeplinite condi țiile cumulative ale actului provocator și,
respectiv, a ripostei .
174Condițiile actului provocator:
a) actul provocator s ă constea într-o violen ță, o atingere
gravă a demnit ății persoanei sau o alt ă acțiune ilicit ă
gravă;
b) actul provocator poate fi comis cu orice form ă de
vinovăție, dar trebuie s ă fie perceput ca fiind
intenționat de c ătre persoana care riposteaz ă (de
exemplu, faptul c ă în autobuzul aglomerat o persoan ă
cade peste alta – se va putea re ține actul provocator
dacă această din urm ă persoană crede c ă prima a
acționat cu inten ție);
c) actul provocator s ă determine o stare de puternic ă
tulburare; aprecierea acestei condi ții se face in
concreto , în fiecare caz instan ța apreciind dac ă acea
persoană a fost sau nu în stare de tulburare;
d) actul provocator s ă nu fi fost determinat de c ătre cel
care a comis fapta în stare de provocare.
Condițiile ripostei
a) trebuie s ă fie concomitent ă sau posterioar ă actului de
provocare;
b) să fie intenționată;
c) să fie determinat ă de actul provocator, adic ă să existe o
cauzalitate psihic ă între actul provocator și ripostă;
d) să se îndrepte împotriva provocatorului.
2.2. Depășirea limitelor legitimei ap ărări
Pentru a fi circumstan ță atenuant ă trebuie îndeplinite
condițiile:
a) săvârșirea faptei s ă constea într-o ap ărare în fa ța unui
atac material, direct, imediat, injust și care să pună în
pericol persoana sau drepturile ei;
b) fapta infractorului s ă constea într-o ap ărare
dispropor ționată (exces de ap ărare intensiv);
175c) excesul de ap ărare să nu se datoreze st ării de tulburare
sau temere în care s-a aflat infractorul (caz în care ne-
am afla în prezen ța excesului neimputabil, prev ăzut la
art. 26 N.C.p.)
2.3. Depășirea limitelor st ării de necesitate
Și în acest caz trebuie verificate mai multe condi ții:
a) fapta trebuie s ă constea într-o ac țiune de salvare în fa ța
unui pericol iminent și care nu putea fi înl ăturat altfel;
b) urmarea cauzat ă de acțiunea de salvare s ă fie vădit
dispropor ționată față de urmarea pe care ar genera-o
pericolul;
c) făptuitorul s ă-și fi dat seama c ă există această
dispropor ție.
§ 3. Circumstan țele atenuante judiciare
În aceast ă materie noul Cod penal aduce o reglementare
mai restrictiv ă în raport cu dispozi țiile anterioare.
Astfel, Codul penal din 1969 prevedea în art. 74, cu titlu
exemplificativ, trei împrejur ări care pot constitui circumstan țe
atenuante judiciare:
a) conduita bun ă a infractorului înainte de s ăvârșirea
infracțiunii;
b) stăruința depusă de infractor pentru a înl ătura rezultatul
infracțiunii sau a repara paguba pricinuit ă;
c) atitudinea infractorului dup ă săvârșirea infrac țiunii,
rezultând din prezentarea sa în fa ța autorității, comportarea sincer ă
în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arest ării
participan ților.
Fiind doar o enumerare exemplificativ ă, instanța putea
reține și alte circumstan țe atenuante judiciare neprev ăzute expres
în lege, cum ar fi: starea de be ție accidental ă incomplet ă, uneori
176starea de be ție voluntar ă complet ă, nivelul intelectual al
făptuitorului, mediul din care provine acesta etc.
Noul Cod penal prevede în art. 75 alin.2 c ă pot constitui
circumstan țe atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înl ăturarea sau
diminuarea consecin țelor infrac țiunii;
b) împrejur ările legate de fapta comis ă, care diminueaz ă
gravitatea infrac țiunii sau periculozitatea infractorului.
Astfel, potrivit noii reglement ări, deși enumerarea r ămâne
deschisă, ea nu mai poate fi completat ă decât prin referire la
criteriul de la lit. b), adic ă prin reținerea unor împrejur ări legate de
fapta comis ă (spre exemplu, o eroare culpabil ă asupra caracterului
justificat al faptei). În consecin ță, nu mai este posibil ă reținerea
unor împrejur ări legate exclusiv de persoana infractorului
(conduita bun ă până la comiterea faptei, situa ția familial ă etc.).
§ 4. Circumstan țele agravante
În materia circumstan țelor agravante, noul Cod penal
aduce câteva modific ări, cea mai important ă fiind dispariția
circumstan țelor agravante judiciare .
Potrivit art. 75 alin.2 C.p., instan ța putea re ține ca
circumstan țe judiciare și alte împrejur ări care confer ă faptei un
caracter grav, f ără ca ele s ă fie prev ăzute nici m ăcar
exemplificativ de legea penal ă. O asemenea dispozi ție nu era
compatibil ă cu principiul legalit ății incrimin ării, mai exact cu
caracterul previzibil al acesteia, motiv pentru care nu a fost reluat ă
în noul Cod penal. În consecin ță, potrivit noului Cod penal nu
mai există decât circumstan țe agravante legale .
Circumstan țele agravante legale prevăzute de art. 77
N.C.p. sunt:
a) săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane
împreună; (prevăzută și de art. 75 lit.a) C.p.)
177Această circumstan ță agravant ă este realizat ă indiferent
dacă toate cele trei persoane sunt prezente ori nu la locul faptei și
indiferent dac ă toate răspund penal. Ceea ce intereseaz ă este ca
toți participan ții să fi acționat concomitent, a șa încât sunt avu ți în
vedere doar autorul sau coautorii și complicii concomiten ți.
Circumstan ța este real ă și se răsfrânge asupra tuturor
participan ților care au cunoscut-o sau au prev ăzut-o, inclusiv
asupra acelora care nu sunt lua ți în calcul pentru verificarea
incidenței ei.
b) săvârșirea infrac țiunii prin cruzimi; (are corespondent
în art. 75 lit.b) C.p.)
Presupune o ferocitate din partea infractorului, o s ălbăticie
în comiterea faptei, prin care se cauzeaz ă victimei suferin țe inutile
pe o perioad ă îndelungat ă de timp și determin ă un sentiment de
oroare altor persoane.
Săvârșirea infrac țiunii prin cruzimi este prev ăzută și ca
element circumstan țial al omorului calificat, caz în care nu se va
mai reține circumstan ța agravant ă din partea general ă a Codului
(art. 188 alin.1 lit. h) N.C.p.).
c) săvârșirea infrac țiunii prin metode ori mijloace de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri;
(are corespondent în art. 75 lit.b) C.p., în modalitatea
săvârșirii faptei prin metode sau mijloace care prezint ă
pericol public )
Este suficient ca prin metodele sau mijloacele folosite s ă
se produc ă acest pericol, nefiind necesar s ă se fi produs și urmarea
potențială.
d) săvârșirea infrac țiunii de c ătre un infractor major,
dacă aceasta a fost comis ă împreună cu un minor; (are
corespondent în art. 75 lit.c) C.p.)
Pentru re ținerea circumstan ței nu este necesar ca minorul
să răspundă penal, fiind suficient ca el s ă participe la comiterea
178infracțiunii. De asemenea, se va re ține aceast ă circumstan ță și
dacă minorul este cel care l-a introdus în câmpul infrac țional pe
major.
e) săvârșirea infrac țiunii profitând de starea de v ădită
vulnerabilitate a persoanei v ătămate, datorat ă vârstei,
stării de sănătate, infirmit ății sau altor cauze; este o
agravantă nouă, nu are un corespondent direct în
vechea reglementare.
Pentru a se re ține agravanta nu este suficient ca victima s ă
se afle în stare de vulnerabilitate, ci trebuie dovedit c ă infractorul
a profitat de aceast ă stare pentru a comite infrac țiunea. În
categoria „altor cauze” poate intra, spre exemplu, starea de somn,
în cazul uciderii victimei în timp ce dormea.
f) săvârșirea infrac țiunii în stare de intoxica ție voluntar ă
cu alcool sau cu alte substan țe psihoactive, când a fost
provocată în vederea comiterii infrac țiunii; (are
corespondent în art. 75 lit.e) C.p.)
g) săvârșirea infrac țiunii de c ătre o persoan ă care a
profitat de situa ția prilejuit ă de o calamitate, de starea
de asediu sau de starea de urgen ță; (are corespondent
parțial în art. 75 lit.f) C.p., textul fiind completat cu
referirea la starea de asediu sau de urgen ță)
h) săvârșirea infrac țiunii pentru motive legate de ras ă,
naționalitate, etnie, limb ă, religie, gen, orientare
sexuală, opinie ori apartenen ță politică, avere, origine
socială, vârst ă, dizabilitate, boal ă cronic ă
necontagioas ă sau infec ție HIV/SIDA, ori pentru alte
împrejurări de acela și fel, considerate de f ăptuitor
drept cauze ale inferiorit ății unei persoane în raport
cu celelalte. (are corespondent în art. 75 lit. c1)C.p.)
179Noul Cod penal nu a mai reluat dou ă din circumstan țele
prevăzute de Codul penal din 1969. Este vorba despre s ăvârșirea
infracțiunii prin violen țe asupra membrilor familiei (art. 75 lit.
b) C.p.) și săvârșirea infrac țiunii din motive josnice (art. 75 lit.
d) C.p.). Explica țiile celor dou ă omisiuni sunt diferite. Prima
dintre circumstan țe nu se mai justifica în condi țiile în care noul
Cod penal d ă în partea special ă o reglementare unitar ă faptelor
de violen ță domestic ă (art. 199 N.C.p.), instituind astfel o
agravantă specială pentru faptele în cauz ă. Cea de-a doua
agravantă nu a mai fost reluat ă datorită impreciziei acesteia,
care o făcea incompatibil ă cu cerin ța de previzibilitate a legii
penale (într-adev ăr, doctrina și jurispruden ța nu au reu șit
elaborarea unor criterii clare de încadrare a unui mobil în
această categorie).
§ 5. Efectele circumstan țelor atenuante
Trebuie s ă facem, întâi, unele distinc ții între reținerea și,
respectiv, efectele circumstan țelor atenuante, în func ție de
caracterul lor – legale sau judiciare.
Astfel, în cazul circumstan țelor atenuante legale, odat ă
verificate condi țiile lor de existen ță, reținerea lor este obligatorie
pentru instan ță. În schimb, în cazul circumstan țelor atenuante
judiciare, re ținerea lor este, întotdeauna, facultativ ă pentru
instanță.
Odat ă reținute circumstan țele – indiferent c ă sunt legale
sau judiciare – produc acela și efect, obligatoriu de atenuare, a șa
cum vom vedea în continuare.
Reglementarea efectelor circumstan țelor atenuante în
noul Cod penal difer ă față de vechea reglementare prin
întinderea efectelor acestora, efecte care în cazul pedepsei
închisorii și amenzii au cunoscut o restrângere semnificativ ă.
180 1. Efectele în cazul deten țiunii pe via ță: potrivit art. 76
N.C.p., atunci când exist ă circumstan țe atenuante în cazul unei
pedepse cu deten țiunea pe via ță, instanța este obligat ă să
înlocuiasc ă această pedeapsă cu pedeapsa închisorii cuprins ă între
10 și 20 de ani (limitele erau de la 10 la 25 de ani potrivit art. 77
C.p.).
2. Efectele asupra pedepsei închisorii .
Spre deosebire de art. 76 C.p., care prevedea o coborâre
obligatorie a pedepsei sub minimul special în caz de
circumstan țe atenuante, art. 76 N.C.p. prevede doar o reducere
cu o treime a limitelor legale ale pedepsei.
Spre exemplu, dac ă în cazul unei fapte sanc ționate cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani se re ține o circumstan ță
atenuantă, limitele pedepsei aplicabile vor fi:
– 3 – 10 ani, potrivit art. 76 lit a C.p.
– 6 ani și 8 luni – 13 ani și 4 luni, potrivit art. 76 N.C.p.
De asemenea, trebuie subliniat c ă noul Cod penal nu mai
permite înlocuirea pedepsei închisorii cu amenda ca efect al
circumstan țelor atenuante, a șa cum se întâmpla în cazul art. 76
lit. e) C.p.
3. Efectele asupra pedepsei cu amenda .
Diferența de reglementare constatat ă în cazul pedepsei
cu închisoarea se men ține și în cazul amenzii. Astfel, art. 76
N.C.p. prevede doar o reducere cu o treime a limitelor legale ale
amenzii, spre deosebire de art. 76 C.p., care prevedea o coborâre
obligatorie a pedepsei sub minimul special.
În cazul noului Cod penal, în condi țiile aplicării sistemului
zilelor-amend ă, reducerea va opera doar asupra num ărului de zile-
amendă, nu și asupra sumei corespunz ătoare unei zile-amend ă.
4. Efectul asupra pedepselor complementare . Potrivit art.
76 alin.3 C.p., atunci când existau circumstan țe atenuante,
pedeapsa complementar ă privativă de drepturi putea fi înl ăturată.
181 Noul Cod penal nu a mai reluat aceast ă dispoziție, astfel
că pedeapsa complementar ă nu mai este afectat ă de
circumstan țele atenuante.
§ 6. Efectele circumstan țelor agravante
Așa cum am ar ătat, în materia circumstan țelor agravante,
noul Cod penal nu mai prevede decât circumstan țe legale, care
sunt obligatoriu de re ținut pentru instan ță, dacă aceasta constat ă că
sunt întrunite condi țiile prevăzute de lege. În privin ța efectelor,
însă, circumstan țele agravante atrag o agravare facultativ ă a
pedepsei, atât potrivit noului Cod penal cât și vechii reglement ări.
Potrivit art. 78 C.p., în cazul în care instan ța a reținut cel
puțin o circumstan ță agravantă, poate să aplice o pedeaps ă până la
maximul special. Dac ă acesta este neîndestul ător, mai poate
adăuga un spor de pân ă la 5 ani în cazul pedepsei închisorii și de
până la o treime din maximul special în cazul amenzii. În cazul
pedepsei închisorii sporul de 5 ani nu poate dep ăși o treime din
maximul special.
La rândul s ău, art. 78 N.C.p. prevede c ă în cazul în care
există circumstan țe agravante, se poate aplica o pedeaps ă până
la maximul special. Dac ă maximul special este neîndestul ător,
în cazul închisorii se poate ad ăuga un spor pân ă la 2 ani, care
nu poate dep ăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii
se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul
special.
Practic singura deosebire între cele dou ă reglement ări
privește sporul aplicabil în cazul închisorii, el fiind redus de noul
Cod penal la 2 ani.
182§ 7. Concursul între cauzele de agravare și de atenuare a
pedepsei
Prin dispozi țiile art. 80 alin.1 C.p. se prevedea ordinea în
care li se d ă eficiență cauzelor de agravare și de atenuare când
acestea sunt concurente în aceea și cauză. Astfel, mai întâi se d ă
eficiență circumstan țelor agravante, apoi circumstan țelor
atenuante, dup ă care se va da eficien ță stării de recidiv ă.
Legiuitorul a stabilit c ă dacă exista un concurs între
circumstan țele atenuante și cele agravante coborârea pedepsei sub
minimul special nu mai este obligatorie.
În fine, mai exista și o limitare cu titlu general, aplicabil ă
în caz de concurs de mai multe cauze și/sau circumstan țe
agravante. Astfel, conform art. 80 alin.3 C.p., în cazul aplic ării
concomitente a dispozi țiilor cu privire la circumstan țe agravante,
recidivă și concurs de infrac țiuni, pedeapsa închisorii nu poate
depăși 25 de ani, dac ă maximul special pentru fiecare infrac țiune
este de 10 ani sau mai mic, și 30 de ani, dac ă maximul special
pentru cel pu țin una dintre infrac țiuni este mai mare de 10 ani.
Noul Cod penal aduce o reglementare mai detaliat ă a
ordinii de valorificare a cauzelor de atenuare și agravare.
Astfel, potrivit art. 79 N.C.p., când în cazul aceleia și
infracțiuni sunt incidente dou ă sau mai multe dispozi ții care au
ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege pentru infrac țiunea săvârșită se reduc prin
aplicarea succesiv ă a dispozi țiilor privitoare la tentativ ă,
circumstan țe atenuante și cazuri speciale de reducere a
pedepsei, în aceast ă ordine.
(2) Dacă sunt incidente dou ă sau mai multe dispozi ții care
au ca efect agravarea r ăspunderii penale, pedeapsa se stabile ște
prin aplicarea succesiv ă a dispozi țiilor privitoare la circumstan țe
agravante, infrac țiune continuat ă, concurs sau recidiv ă.
(3) Când în cazul aceleia și infracțiuni sunt incidente una
sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai
183multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale
pedepsei prev ăzute de lege pentru infrac țiunea săvârșită se
reduc conform alin. (1), dup ă care limitele de pedeaps ă rezultate
se majoreaz ă conform alin. (2).
Așa cum se poate observa, potrivit noului Cod penal se
inverseaz ă ordinea de valorificare a circumstan țelor atenuante
și agravante, aplicându-se mai întâi cele atenuante. De
asemenea, inversarea ordinii de valorificare a dispozi țiilor
referitoare la concurs și recidivă pe care am semnalat-o la
analiza recidivei este reluat ă și aici, concursul trecând înaintea
recidivei în ordinea de valorificare. Trebuie precizat totu și că
ordinea inversat ă privește doar recidiva postcondamnatorie, nu
și pe cea postexecutorie, care r ămâne să se aplice înaintea
concursului.
184- Capitolul XIII –
INDIVIDUALIZAREA JUDICIAR Ă A EXECUT ĂRII
PEDEPSELOR
§ 1. Renun țarea la aplicarea pedepsei
Renunțarea la aplicarea pedepsei este o institu ție nouă,
care nu are corespondent în Codul penal din 1969. Introducerea
acesteia a fost determinat ă de renun țarea la criteriul material al
pericolului social ca tr ăsătură general ă a infrac țiunii, cu
consecința dispariției reglement ării conținute în art. 181 C.p. și a
consacrării principiului oportunit ății urmăririi penale în noul
Cod de procedur ă penală. Într-adev ăr, noua reglementare
reprezintă o prelungire în faza de judecat ă a principiului
oportunit ății urmăririi, oferind judec ătorului posibilitatea
nesancționării unor fapte ca infrac țiuni de gravitate redus ă,
pentru care ac țiunea penal ă nu ar fi trebuit exercitat ă încă din
faza de urm ărire penal ă.
1.1. Condi țiile în care se poate dispune renun țarea
I. Condițiile cu privire la infrac țiune:
a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redus ă, având
în vedere natura și întinderea urm ărilor produse, mijloacele
folosite, modul și împrejur ările în care a fost comis ă, motivul și
scopul urm ărit;
b) pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac țiunea săvârșită
să fie amenda sau închisoarea de cel mult 3 ani.
În caz de concurs de infrac țiuni, renun țarea la aplicarea
pedepsei se poate dispune dac ă pentru fiecare infrac țiune
concurent ă sunt îndeplinite condi țiile prevăzute de lege.
185II. Condițiile cu privire la infractor:
a) infractorul s ă nu mai suferit anterior o condamnare, cu
excepția cazurilor prev ăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru
care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de
reabilitare;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avut ă
anterior s ăvârșirii infrac țiunii, de eforturile depuse de acesta
pentru înl ăturarea sau diminuarea consecin țelor infrac țiunii,
precum și de posibilit ățile sale de îndreptare, instan ța apreciaz ă că
aplicarea unei pedepse ar fi inoportun ă din cauza consecin țelor pe
care le-ar avea asupra persoanei acestuia;
c) fa ță de infractor s ă nu se mai fi dispus renun țarea la
aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii
infracțiunii pentru care este judecat;
d) infractorul s ă nu se fi sustras de la urm ărire penal ă ori
judecată și să nu fi încercat z ădărnicirea afl ării adevărului ori a
identificării și tragerii la r ăspundere penal ă a autorului sau a
participan ților.
1.2. Efectele renun țării la aplicarea pedepsei
Dispunând renun țarea la aplicarea pedepsei, instan ța aplică
infractorului un avertisment, ce const ă în prezentarea motivelor de
fapt care au determinat renun țarea la aplicarea pedepsei și
atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a
consecințelor la care se expune dac ă va mai comite infrac țiuni. În
caz de concurs de infrac țiuni se va aplica un singur avertisment.
Infracțiunea pentru care s-a dispus renun țarea la aplicarea
pedepsei nu atrage dec ăderi, interdic ții sau incapacit ăți, așa încât
pentru aceasta nu va opera reabilitarea.
186§ 2. Amânarea aplic ării pedepsei
Este tot o institu ție nou introdus ă, ea nereg ăsindu-se în
Codul penal din 1969. Amânarea aplic ării pedepsei prezint ă
anumite similitudini cu suspendarea condi ționată a execut ării
pedepsei reglementat ă de art. 81 și urm. din Codul penal din 1969,
dar prezint ă și deosebiri importante fa ță de aceasta.
2.1. Condi țiile în care se poate dispune amânarea aplic ării
pedepsei
I. Condițiile cu privire la infrac țiune:
a) pedeapsa stabilit ă, inclusiv în cazul concursului de
infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; în cazul
suspendării condiționate, reglementat ă de art. 81 C.p., pentru o
infracțiune unică durata pedepsei putea fi de cel mult 3 ani.
b) pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac țiunea săvârșită
este mai mic ă de 7 ani. O asemenea condi ție nu mai exista în
materia suspend ării condiționate ulterior intr ării în vigoare la
Legii nr. 278/2006.
II. Condițiile cu privire la infractor:
a) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa
închisorii, cu excep ția cazurilor prev ăzute în art. 42 lit. a) și lit. b)
sau a condamn ărilor pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a
împlinit termenul de reabilitare;
b) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o munc ă
neremunerat ă în folosul comunit ății;
c) în raport de persoana infractorului, de conduita avut ă
anterior s ăvârșirii infrac țiunii, de eforturile depuse de acesta
pentru înl ăturarea sau diminuarea consecin țelor infrac țiunii,
precum și de posibilit ățile sale de îndreptare, instan ța apreciaz ă că
187aplicarea imediat ă a unei pedepse nu este necesar ă, dar se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioad ă determinat ă;
d) infractorul s ă nu se fi sustras de la urm ărire penal ă ori
judecată și să nu fi încercat z ădărnicirea afl ării adevărului ori a
identificării și tragerii la r ăspundere penal ă a autorului sau a
participan ților.
Dat fiind specificul acestei modalit ăți de individualizare,
condițiile referitoare la infractor cunosc o reglementare mult
mai restrictiv ă în raport de condi țiile prevăzute de art. 81 C.p.
pentru dispunerea suspend ării condi ționate. În vechea
reglementare interesau doar antecedentele (cu precizarea c ă
pedepsele mai mici de 6 luni sau cele aplicate pentru infrac țiuni
din culpă nu constituiau impedimente la acordarea suspend ării,
spre deosebire de noua reglementare) și aprecierea instan ței
privind posibilitatea de reeducare f ără executarea pedepsei.
2.2. Regimul amân ării aplicării pedepsei
Amânarea se dispune pe o durat ă de 2 ani, numit ă termen
de supraveghere . În cazul vechii suspend ări condiționate termenul
se compunea dintr-o durat ă fixă de 2 ani la care se ad ăuga durata
pedepsei aplicate. În cazul pedepsei cu amenda, termenul de
încercare avea o durat ă fixă de un an.
Pe durata termenului de supraveghere, persoana fa ță de
care s-a dispus amânarea aplic ării pedepsei trebuie s ă respecte
măsurile de supraveghere și să execute obliga țiile ce îi revin,
stabilite de instan ță potrivit art. 85 N.C.p. Este de men ționat că
potrivit textului dispunerea m ăsurilor de supraveghere este
obligatorie și privește totalitatea acestora, în vreme ce impunerea
unor obliga ții este facultativ ă pentru instan ță.
1882.3. Efectele dispunerii amân ării aplicării pedepsei
Efectul principal const ă în neaplicarea pedepsei stabilite.
Astfel, potrivit art. 90 alin.1 N.C.p., persoanei fa ță de care s-a
dispus amânarea aplic ării pedepsei nu i se mai aplic ă pedeapsa și
nu este supus ă niciunei dec ăderi, interdic ții sau incapacit ăți ce ar
putea decurge din infrac țiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din
nou o infrac țiune până la expirarea termenului de supraveghere,
nu s-a dispus revocarea amân ării și nu s-a descoperit o cauz ă de
anulare.
În consecin ță, nu este nevoie de interven ția reabilit ării cu
privire la o asemenea pedeaps ă.
Acest efect se produce a șadar în m ăsura în care amânarea
nu a fost revocat ă sau anulat ă.
A) Revocarea
Aceasta se dispune fie obligatoriu , fie facultativ .
Se dispune obligatoriu în cazul în care:
a) în termenul de supraveghere condamnatul s ăvârșește o
nouă infracțiune inten ționată care este descoperit ă în termenul de
supraveghere;
b) infractorul nu- și îndepline ște integral pân ă la finalul
termenului de supraveghere obliga țiile civile stabilite de instan ță
prin hotărârea de condamnare. Când condamnatul face dovada c ă
nu a avut posibilitatea de a pl ăti aceste desp ăgubiri și cheltuieli,
amânarea nu va fi revocat ă;
c) persoana supravegheat ă, cu rea-credin ță, nu respect ă
măsurile de supraveghere sau nu execut ă obligațiile impuse
potrivit art. 85 N.C.p.
Revocarea facultativ ă se dispune când infractorul
săvârșește o infrac țiune din culp ă în interiorul termenului de
supraveghere.
189 Efectele revoc ării: atunci când revocarea e determinat ă de
săvârșirea unei noi infrac țiuni, pedeapsa cu privire la care s-a
revocat amânarea se contope ște cu pedeapsa pentru infrac țiunea
care a atras revocarea potrivit regulilor de la concursul de
infracțiuni.
Dac ă revocarea se dispune din alte cauze decât comiterea
unei noi infrac țiuni, instan ța dispune aplicarea și executarea
pedepsei. Nu va fi posibil ă dispunerea suspend ării execut ării
pedepsei sub supraveghere cu privire la aceast ă pedeapsă dat fiind
că textul legal prevede c ă se va dispune executarea pedepsei.
B) Anularea
Potrivit art. 89 N.C.p. anularea se dispune dac ă sunt
îndeplinite condi țiile:
a) inculpatul s ă fi săvârșit anterior dispunerii amân ării o
altă infracțiune de care instan ța nu a avut cuno ștință în momentul
în care a dispus amânarea;
b) aceast ă infracțiune să fie descoperit ă în termenul de
supraveghere;
c) pentru infrac țiunea nou descoperit ă să se aplice o
pedeapsă cu închisoarea.
În cazul anul ării pedeapsa pentru infrac țiunea judecat ă
inițial și pedeapsa pentru infrac țiunea nou descoperit ă se vor
contopi aplicându-se, dup ă caz, dispozi țiile privitoare la concursul
de infracțiuni, recidiv ă (poate fi recidiv ă atunci când infrac țiunea
pentru care s-a dispus amânarea este al doilea termen al recidivei)
sau pluralitate intermediar ă.
În cazul concursului de infrac țiuni, dacă pedeapsa rezultat ă
îndeplinește condițiile prevăzute de art. 83 N.C.p. se poate
dispune amânarea aplic ării pedepsei.
Este important de re ținut că art. 90 alin.2 N.C.p. prevede
că amânarea aplic ării pedepsei nu produce efecte asupra
măsurilor de siguran ță și a obliga țiilor civile prev ăzute în
hotărârea de condamnare.
190§ 3. Suspendarea execut ării pedepsei sub supraveghere
Aceast ă modalitate de individualizare se reg ăsește în
ambele Coduri penale, fiind de semnalat totu și câteva modific ări
aduse de noua reglementare.
3.1. Condi țiile suspend ării sub supraveghere
I. Condițiile cu privire la infrac țiune:
a) pedeapsa stabilit ă, inclusiv în cazul concursului de
infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; în cazul suspend ării
sub supraveghere, reglementat ă de art. 861 C.p., pentru o
infracțiune unică durata pedepsei putea fi de cel mult 4 ani.
b) suspendarea nu se aplic ă în cazul pedepsei amenzii.
II. Condițiile cu privire la infractor:
a) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa
închisorii mai mare de un an, cu excep ția cazurilor prev ăzute în
art. 42 N.C.p. sau a condamn ărilor pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o munc ă
neremunerat ă în folosul comunit ății;
c) în raport de persoana infractorului, de conduita avut ă
anterior s ăvârșirii infrac țiunii, de eforturile depuse de acesta
pentru înl ăturarea sau diminuarea consecin țelor infrac țiunii,
precum și de posibilit ățile sale de îndreptare, instan ța apreciaz ă că
aplicarea pedepsei este suficient ă și, chiar f ără executarea
acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infrac țiuni, însă este
necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioad ă
determinat ă;
d) infractorul s ă nu se fi sustras de la urm ărire penal ă ori
judecată și să nu fi încercat z ădărnicirea afl ării adevărului ori a
identificării și tragerii la r ăspundere penal ă a autorului sau a
participan ților.
1913.2. Regimul suspend ării sub supraveghere
În cazul suspend ării sub supraveghere termenul de
supraveghere este cuprins între 2 și 4 ani, f ără a putea fi îns ă
mai mic decât durata pedepsei aplicate. În vechea reglementare
termenul era compus dintr-o durat ă cuprinsă între 2 și 5 ani
stabilită de instan ță, adunată la durata pedepsei stabilit ă pentru
infracțiunea pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.
Pe durata termenului de supraveghere, persoana fa ță de
care s-a dispus amânarea aplic ării pedepsei trebuie s ă respecte
măsurile de supraveghere și să execute obliga țiile ce îi revin,
stabilite de instan ță potrivit art. 93 N.C.p. Și în acest caz,
dispunerea m ăsurilor de supraveghere este obligatorie și privește
totalitatea acestora, dar spre deosebire de amânarea aplic ării
pedepsei, în acest caz este obligatorie impunerea cel pu țin a uneia
dintre obliga țiile prevăzute de art. 93 alin.2 N.C.p. Este de
asemenea obligatorie prestarea unei munci neremunerate în
folosul comunit ății, pe o perioad ă cuprinsă între 60 și 120 de zile,
în condițiile stabilite de instan ță, afară de cazul în care, din cauza
stării de sănătate, persoana nu poate presta aceast ă muncă.
3.3. Revocarea și anularea suspend ării sub supraveghere
Cauzele revoc ării suspend ării sub supraveghere sunt
similare cu cele de la revocarea amân ării aplicării pedepsei. În
schimb, tratamentul sanc ționator aplicabil atunci când
revocarea s-a datorat comiterii unei noi infrac țiuni este diferit,
de aceast ă dată operând regulile de la recidiv ă sau pluralitate
intermediar ă. Așadar, spre deosebire de reglementarea dat ă de
Codul penal din 1969, nu mai opereaz ă întotdeauna cumulul
aritmetic în caz de revocare datorat ă comiterii unei noi
infracțiuni.
De asemenea, cauzele de anulare și efectele acesteia sunt
identice cu cele de la amânarea aplic ării pedepsei.
1923.4. Efectele suspend ării sub supraveghere
O altă modificare important ă față de reglementarea
conținută în Codul penal din 1969, este faptul c ă, potrivit noului
Cod penal, suspendarea sub supraveghere a execut ării pedepsei
nu mai are ca efect reabilitarea de drept. Suspendarea are ca
efect doar considerarea ca executat ă a pedepsei, astfel c ă, după
împlinirea termenului de supraveghere, va începe s ă curgă
termenul de reabilitare.
§ 4. Executarea pedepsei într-un penitenciar
Regimul de executare a pedepselor în regim de deten ție
potrivit noului Cod penal urmeaz ă să fie reglementat de legea
privind regimul de executare a pedepselor, completat ă cu
prevederile noului Cod de procedur ă penală.
Nu ne oprim aici asupra regimului de deten ție, ci vom face
doar câteva preciz ări referitoare la modalitatea de individualizare
legată de executarea într-un penitenciar – liberarea condi ționată.
4.1. Liberarea condi ționată
Liberarea condi ționată este o modalitate de individualizare
a executării pedepsei închisorii constând în executarea pedepsei
în regim de libertate din momentul în care sunt îndeplinite
condițiile legale . Liberarea condi ționată are așadar un
caracter facultativ.
1. Condi țiile liber ării condi ționate din executarea
pedepsei deten țiunii pe via ță (art. 99 N.C.p.)
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de
detențiune;
193b) cel condamnat a avut o bun ă conduită pe toată durata
executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obliga țiile civile
stabilite prin hot ărârea de condamnare, afar ă de cazul când
dovedește că nu a avut nici o posibilitate s ă le îndeplineasc ă;
d) instanța are convingerea c ă persoana condamnat ă s-a
îndreptat și se poate reintegra în societate.
Reglementarea dat ă de noul Cod penal difer ă față de
vechea reglementare sub dou ă aspecte: s-a introdus condi ția
îndeplinirii obliga țiilor civile pentru acordarea liber ării și a fost
înlăturată reglementarea special ă a liber ării în cazul
persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani în cazul
bărbaților, respective 55 de ani în cazul femeilor.
2. Condi țiile liber ării condi ționate din executarea
pedepsei închisorii (art. 100 N.C.p.)
a) cel condamnat a executat cel pu țin două treimi din
durata pedepsei, în cazul închisorii care nu dep ășește 10 ani, sau
cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20
de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
La calcularea acestor frac țiuni de pedeaps ă nu se ia în
considerare doar timpul petrecut efectiv în deten ție, ci și perioada
considerat ă ca executat ă în baza muncii prestate.
Pentru a nu se ajunge la executarea unei p ărți foarte mici
din pedeaps ă, legiuitorul a stabilit ni ște fracțiuni care trebuie
executate efectiv în penitenciar: pentru infrac țiunile inten ționate
fracțiunea este de 1/2 din pedeaps ă atunci când aceasta este mai
mică de 10 ani și de 2/3 din pedeaps ă când aceasta dep ășește 10
ani.
194b) cel condamnat se afl ă în executarea pedepsei în regim
semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obliga țiile civile
stabilite prin hot ărârea de condamnare, afar ă de cazul când
dovedește că nu a avut nici o posibilitate s ă le îndeplineasc ă;
d) instanța are convingerea c ă persoana condamnat ă s-a
îndreptat și se poate reintegra în societate.
Reglementarea dat ă de noul Cod penal difer ă față de
vechea reglementare sub mai multe aspecte:
– s-a introdus condi ția îndeplinirii obliga țiilor civile pentru
acordarea liber ării;
– a fost înl ăturată diferențierea între pedepsele aplicate
pentru infrac țiuni inten ționate și cele dispuse pentru
infracțiuni din culp ă sub aspectul condi țiilor de acordare
a liberării;
– s-a înlăturat posibilitatea liber ării direct din regim închis
de executare;
– s-a unificat la 60 de ani atât în cazul b ărbaților cât și în
cazul femeilor vârsta de la care se poate beneficia de
regimul special de acordare a liber ării. Astfel,
condamna ții care ajung la 60 de ani pot fi libera ți
condiționat dup ă executarea a 1/2 din pedeaps ă atunci
când aceasta este mai mic ă de 10 ani și a 2/3 din pedeaps ă
când aceasta dep ășește 10 ani. Spre deosebire de
reglementarea anterioar ă, și acești condamna ți trebuie s ă fi
executat efectiv o parte din pedeaps ă. Este vorba despre
cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când
aceasta nu dep ășește 10 ani, și cel puțin jumătate, când
pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Efectele liber ării condiționate
Există două categorii de efecte: imediate și definitive.
195
Efectul imediat constă în punerea în libertate a persoanei
ce beneficiaz ă de liberarea condi ționată. Persoana va fi
considerat ă în continuare ca aflându-se în executarea pedepsei, dar
fără privare de libertate. Pe durata termenului de supraveghere, se
vor executa astfel pedepsele accesorii. Termenul de supraveghere
reprezintă diferența între pedeapsa aplicat ă și pedeapsa executat ă
efectiv prin privare de libertate. În cazul liber ării din executarea
pedepsei deten țiunii pe via ță, termenul de supraveghere este de 10
ani.
Noul Cod penal modific ă și conținutul obliga țiilor
condamnatului pe durata termenului de supraveghere. Dacă
potrivit Codului penal din 1969 liberatul nu avea decât obliga ția
de a nu comite o infrac țiune, noul Cod penal prevede c ă dacă
restul de pedeaps ă rămas neexecutat la data liber ării este de 2
ani sau mai mare, condamnatul trebuie s ă respecte m ăsurile de
supraveghere ar ătate în art. 101 alin.1 și i se poate impune una
sau mai multe dintre obliga țiile prevăzute în art. 101 alin.2.
Efectul definitiv se produce la expirarea termenului de
încercare, adic ă la împlinirea duratei pedepsei, și constă în
considerarea pedepsei ca executat ă. După expirarea termenului de
încercare începe s ă se execute pedeapsa complementar ă a
interzicerii unor drepturi.
Revocarea liber ării condiționate
Spre deosebire de Codul penal din 1969, noul Cod penal
prevede c ă revocarea liber ării este obligatorie atunci când:
– pe durata supravegherii persoana condamnat ă, cu rea-
credință, nu respect ă măsurile de supraveghere sau nu execut ă
obligațiile impuse;
– după acordarea liber ării cel condamnat a s ăvârșit o nouă
infracțiune, care a fost descoperit ă în termenul de supraveghere
196și pentru care s-a pronun țat o condamnare la pedeapsa
închisorii, chiar dup ă expirarea acestui termen.
În caz de revocare datorat ă comiterii unei noi infrac țiuni,
s-a renunțat la aplicarea întotdeauna a cumulului juridic, prev ăzută
de art. 61 C.p., stabilindu-se c ă pedeapsa pentru noua infrac țiune
se stabile ște și se execut ă, după caz, potrivit dispozi țiilor de la
recidivă sau pluralitate intermediar ă (art. 104 N.C.p.).
§ 5. Modalit ăți de executare nereglementate de noul Cod penal
Noul Cod penal nu a mai reluat dou ă dintre modalit ățile
de individualizare prev ăzute de Codul anterior – executarea
pedepsei într-o închisoare militar ă și respectiv executarea
pedepsei la locul de munc ă.
În cazul primei modalit ăți, renunțarea la reglementare se
impunea datorit ă faptului c ă aceasta r ămăsese fără obiect dup ă
renunțarea la serviciul militar obligatoriu în timp de pace, în
condițiile în care respectiva modalitate privea militarii în termen.
Cât prive ște executarea pedepsei la locul de munc ă,
modalitate de executare specific ă legislațiilor din fostele state
socialiste, ea nu î și mai găsea locul în cadrul economiei de pia ță și
a operatorilor economici priva ți.
197- Capitolul XIV –
MĂSURILE DE SIGURAN ȚĂ
§ 1. Aspecte generale
Măsurile de siguran ță se dispun în scopul înl ăturării unei
stări de pericol, relevat ă de comiterea unei fapte prev ăzute de
legea penal ă nejustificate, stare care ar putea conduce în viitor la
comiterea altor asemenea fapte. Se poate constata c ă sfera
măsurilor de siguran ță s-a redus în noul Cod penal comparativ
cu reglementarea anterioar ă, datorită faptului c ă unele dintre
măsurile de siguran ță prevăzute anterior au fost transferate, cu
unele modific ări, în categoria pedepselor complementare. Este
vorba despre interzicerea de a se afla în anumite localit ăți,
expulzarea și interzicerea de a reveni în locuin ța familiei.
§ 2. Obligarea la tratament medical
Măsura se dispune dac ă făptuitorul, din cauza unei boli,
inclusiv cea provocat ă de consumul cronic de alcool sau alte
substanțe psihoactive, stupefiante sau alte asemenea substan țe,
prezintă pericol pentru societate.
M ăsura se dispune pe perioad ă nedeterminat ă, până la
însănătoșire, indiferent dac ă s-a aplicat și o pedeaps ă sau nu.
În caz de nerespectare, m ăsura se înlocuie ște cu internarea
medicală.
Noul Cod penal nu a mai reluat dispozi ția privind
dispunerea provizorie a m ăsurii în cursul procesului, deoarece
aceasta din urm ă este o m ăsură procesual ă și își va găsi
reglementarea în Codul de procedur ă penală.
198§ 3. Internarea medical ă
Se dispune când f ăptuitorul este bolnav psihic, consumator
cronic de substan țe psihoactive sau sufer ă de o boal ă infecto-
contagioas ă și prezintă pericol pentru societate.
Este o m ăsură privativă de libertate și se dispune de
asemenea pe o perioad ă nedeterminat ă, până la însănătoșire. În
cazul în care starea celui internat se amelioreaz ă, ea poate fi
înlocuită cu obligarea la tratament medical.
Sustragerea de la executarea m ăsurii constituie infrac țiune
de sine st ătătoare – neexecutarea sanc țiunilor penale (art. 288
N.C.p.).
§ 4. Interzicerea unei func ții sau profesii
Reglementarea din noul Cod penal nu difer ă de
reglementarea anterioar ă, măsura vizând interdic ția exercit ării
unei func ții, profesii, meserii sau alte ocupa ții și se dispune
datorită incapacit ății, nepreg ătirii sau altor cauze care îl fac
impropriu pentru ocuparea acestora.
Spre deosebire de pedeapsa complementar ă cu conținut
similar, aici nu este vorba de o exercitare abuziv ă a funcției sau a
profesiei. În acest caz, autorul o exercit ă cu bună-credință, dar este
inapt sau nepreg ătit pentru exercitarea ei și din aceast ă cauză a
comis o fapt ă prevăzută de legea penal ă (spre exemplu, un
conducător auto are grave deficien țe de vedere și astfel comite un
accident rutier soldat cu moartea unei persoane).
M ăsura se dispune pe o perioad ă nedeterminat ă, dar se
poate revoca dup ă cel puțin un an de la dispunere, dac ă au
dispărut cauzele care au determinat aplicarea ei. Nerespectarea
interdicției constituie infrac țiune de sine st ătătoare – neexecutarea
sancțiunilor penale (art. 288 N.C.p.).
199§ 5. Confiscarea special ă
Este o m ăsură de siguran ță cu caracter patrimonial,
constând în confiscarea unor bunuri determinate, aflate în leg ătură
cu fapta penal ă comisă. Fac obiectul confisc ării următoarele
categorii de bunuri:
a) bunurile produse prin s ăvârșirea faptei prev ăzute de
legea penal ă.
Este vorba de bunuri care nu existau anterior comiterii
faptei sau existau într-o alt ă formă. Spre exemplu, moneda
contrafăcută, băuturile alcoolice produse ilegal etc.
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau
destinate a fi folosite la s ăvârșirea unei infrac țiuni,
dacă sunt ale infractorului sau dac ă, aparținând altei
persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.
Pentru a se putea dispune confiscarea este necesar ca
următoarele condi ții să fie îndeplinite:
♦ infracțiunea în cauz ă să aibă la bază un element
intențional ;
♦ bunul să se afle în proprietatea infractorului la
data comiterii faptei . Nu este necesar s ă fie ale autorului, ele pot fi
și ale complicelui, care le-a pus la dispozi ția autorului. Dac ă
infractorul a înstr ăinat bunurile, acestea se vor confisca de la ter țul
dobânditor numai dac ă acesta era de rea-credin ță. Dacă terțul a
fost de bun ă credință, se va confisca de la infractor pre țul bunului.
♦ bunul să fi fost folosit la comiterea infrac țiunii –
arma cu care a fost ucis ă victima, imprimanta cu care au fost
confecționate biletele contraf ăcute etc.
♦ infracțiunea să nu fi fost s ăvârșită prin pres ă.
c) bunurile folosite, imediat dup ă săvârșirea faptei,
pentru a asigura sc ăparea făptuitorului sau p ăstrarea
folosului ori a produsului ob ținut, dac ă sunt ale
200făptuitorului sau dac ă, aparținând altei persoane,
aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.
Este o ipotez ă de confiscare nou ă, care nu are
corespondent în reglementarea anterioar ă. Fac obiectul
confiscării pe acest temei, spre exemplu, vehiculele care au fost
folosite la transportul bunurilor provenite dintr-o infrac țiune.
d) bunurile care au fost date pentru a determina
săvârșirea unei fapte prev ăzute de legea penal ă sau
pentru a r ăsplăti pe făptuitor.
Se include în aceast ă categorie, spre exemplu, o sum ă de
bani dată unei persoane pentru a comite un omor.
e) bunurile dobândite prin s ăvârșirea faptei prev ăzute de
legea penal ă, dacă nu sunt restituite persoanei
vătămate și în măsura în care nu servesc la
despăgubirea acesteia.
Este vorba despre bunuri care existau și anterior comiterii
faptei, în aceea și formă, dar care și-au schimbat situa ția de fapt
(spre exemplu, bunurile sustrase). Aceste bunuri se confisc ă
numai în m ăsura în care nu servesc la desp ăgubirea persoanei
vătămate. Dac ă infractorul a fost obligat la o desp ăgubire în
favoarea p ărții vătămate, se va confisca numai ceea ce excede
plății făcute în favoarea acesteia.
Atunci când infractorul a înstr ăinat bunurile unui
cumpărător rămas neidentificat, se va confisca suma încasat ă
efectiv ca pre ț și nu valoarea de pia ță a bunului.
Dacă terțul cumpărător este identificat, se va confisca
bunul sau suma de bani în func ție de buna sau reaua credin ță a
acestuia.
f) bunurile a c ăror deținere este interzis ă de legea
penală.
201Este vorba de bunuri a c ăror deținere nu este autorizat ă de
lege, sau de bunuri de ținute în alte condi ții decât cele autorizate
(spre exemplu, arme, substan țe stupefiante, substan țe explozive).
Așa cum se poate observa, noul Cod penal nu mai reia o
ipoteză de confiscare introdus ă în art. 118 C.P. în urma
modificării prin Legea nr. 278/2006. Este vorba despre
confiscarea bunurilor produse, modificate sau adaptate în
scopul săvârșirii unei infrac țiuni, dac ă au fost utilizate la
comiterea acesteia și dacă sunt ale infractorului. Aceste bunuri
intră însă oricum sub inciden ța textului lit. b), fiind bunuri folosite
sau destinate a fi folosite la comiterea infrac țiunii.
Limitarea confisc ării în ipoteza existen ței unei
dispropor ții între valoarea bunurilor supuse confisc ării și
natura și gravitatea faptei, este men ținută și de noul Cod penal
în art. 112 alin.2, care prevede c ă în acest caz se dispune
confiscarea în parte, prin echivalent b ănesc, ținând seama de
urmarea produs ă sau care s-ar fi putut produce și de contribu ția
bunului la aceasta. Limitarea opereaz ă ca și până acum în
privința bunurilor prev ăzute la lit.b), dar este extins ă și cu
privire la ipoteza nou-introdus ă la lit.c). Rămân însă confiscabile
în întregime bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul
săvârșirii faptei prev ăzute de legea penal ă.
Potrivit art. 112 alin.6 N.C.p., se confisc ă, de asemenea,
bunurile și banii ob ținuți din exploatarea bunurilor supuse
confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excep ția
bunurilor prev ăzute în alin.1 lit. b) și lit. c).
De asemenea, noul Cod penal nu a mai reluat limitarea
instituită prin Legea nr. 278/2006 și inclusă în textul art. 118
alin.6 C.p., privind neconfiscarea bunurilor care fac parte din
mijloacele de existen ță, de trebuin ță zilnică ori de exercitare a
profesiei persoanei în cauz ă.
202- Capitolul XV –
MINORITATEA
Așa cum am ar ătat într-o sec țiune anterioar ă, conform art.
113 N.C.p., minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu
răspunde penal. Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde
penal, numai dac ă se dovede ște că a săvârșit fapta cu
discernământ, iar minorul care a împlinit vârsta de 16 ani
răspunde penal.
Reglementarea regimului sanc ționator al minorit ății este
una din materiile care au suferit cele mai mari transform ări în
noul Cod penal. Așa cum se știe, potrivit art. 100 C.p., față de
minorul care r ăspunde penal se putea lua o m ăsură educativă ori i
se putea aplica o pedeaps ă. Noul Cod penal renun ță complet la
pedepse în cazul minorilor, instituind un sistem sanc ționator
bazat exclusiv pe m ăsuri educative.
Potrivit art. 114 N.C.p., fa ță de minorul care r ăspunde
penal se ia, de regul ă, o măsură educativ ă neprivativ ă de
libertate. Fa ță de minor se poate lua o m ăsură educativ ă
privativă de libertate în urm ătoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârșit o infrac țiune, pentru care i s-a aplicat o
măsură educativ ă ce a fost executat ă ori a cărei executare a
început înainte de comiterea infrac țiunii pentru care este
judecat;
b) atunci când pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac țiunea
săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori deten țiunea
pe viață.
§ 1. Măsurile educative neprivative de libertate
Sunt sanc țiuni de drept penal care se aplic ă minorilor care
au comis o infrac țiune a cărei gravitate nu necesit ă privarea de
203libertate. Acestea sunt: stagiul de formare civic ă; supravegherea;
consemnarea la sfâr șit de săptămână; asistarea zilnic ă.
1.1. Stagiul de formare civic ă
Potrivit art. 117 N.C.p., stagiul de formare civic ă constă în
obligația minorului de a participa la un program cu o durat ă de cel
mult 4 luni, pentru a-l ajuta s ă înțeleagă consecin țele legale și
sociale la care se expune în cazul s ăvârșirii de infrac țiuni și pentru
a-l responsabiliza cu privire la comportamentul s ău viitor.
Programul trebuie ales pe cât posibil în raport de natura
infracțiunii comise.
1.2. Supravegherea
Măsura educativ ă a supravegherii const ă în controlarea și
îndrumarea minorului în cadrul programului s ău zilnic, pe o
durată cuprinsă între dou ă și 6 luni, sub coordonarea serviciului de
probațiune, pentru a asigura participarea la cursuri școlare sau de
formare profesional ă și prevenirea desf ășurării unor activit ăți sau
intrarea în leg ătură cu anumite persoane care ar putea afecta
procesul de îndreptare al acestuia.
Măsura se apropie de con ținutul m ăsurii educative a
libertății supravegheate, prev ăzută anterior de art. 103 C.p., având
însă o durată mai redus ă dar valen țe educative mai pronun țate prin
implicarea serviciului de proba țiune.
1.3. Consemnarea la sfâr șit de săptămână
Măsura educativ ă a consemn ării la sfâr șit de săptămână
constă în obliga ția minorului de a nu p ărăsi locuința în zilele de
sâmbătă și duminic ă, pe o durat ă cuprinsă între 4 și 12 săptămâni,
afară de cazul în care, în aceast ă perioadă, are obliga ția de a
participa la anumite programe ori de a desf ășura anumite activit ăți
impuse de instan ță.
2041.4. Asistarea zilnic ă
Măsura educativ ă a asistării zilnice, dispus ă pe o durat ă
cuprinsă între 3 și 6 luni, const ă în obliga ția minorului de a
respecta un program stabilit de serviciul de proba țiune, care
conține orarul și condițiile de desf ășurare a activit ăților, precum și
interdicțiile impuse minorului.
M ăsura se deosebe ște de supraveghere deoarece
presupune o implicare activ ă în programul zilnic al minorului, în
vreme ce supravegherea nu presupune decât o monitorizare din
exterior a conduitei acestuia.
Trebuie men ționat că, potrivit art. 121 N.C.p., pe durata
executării oricăreia dintre m ăsurile educative neprivative de
libertate, instan ța poate impune minorului una sau mai multe
dintre urm ătoarele obliga ții:
a) să urmeze un curs de preg ătire școlară sau formare
profesional ă;
b) să nu depășească, fără acordul serviciului de proba țiune,
limita teritorial ă stabilită de instan ță;
c) s ă nu se afle în anumite locuri sau la anumite
manifestări sportive, culturale ori la alte adun ări publice, stabilite
de instanță;
d) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu
membri de familie ai acesteia, cu participan ții la săvârșirea
infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instan ță;
e) să se prezinte la serviciul de proba țiune la datele fixate
de acesta;
f) să se supun ă măsurilor de control, tratament sau
îngrijire medical ă.
În cazul în care minorul nu execut ă măsura educativ ă în
condițiile impuse de instan ță, se poate dispune fie prelungirea
duratei m ăsurii, fără a depăși maximul prev ăzut de lege, fie
înlocuirea m ăsurii cu o alt ă măsură mai sever ă, putându-se ajunge
în final la o m ăsură privativă de libertate (art. 123 N.C.p.).
205§ 2. Măsurile educative privative de libertate
Noul Cod penal reglementeaz ă două măsuri educative
privative de libertate: internarea într-un centru educativ și
respectiv internarea într-un centru de deten ție.
2.1. Internarea într-un centru educativ
Măsura educativ ă a intern ării într-un centru educativ
constă în internarea minorului, pe o perioad ă cuprinsă între 1 și 3
ani, într-o institu ție specializat ă în recuperarea minorilor, unde va
urma un program de preg ătire școlară și formare profesional ă
potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare
socială.
Măsura corespunde intern ării într-un centru de reeducare,
prevăzută de art. 104 C.p., nefiind îns ă dispusă pe o perioad ă
nedeterminat ă, ci pe o perioad ă stabilită de instan ță.
În cazul în care pe durata intern ării minorul a dovedit
interes constant pentru însu șirea cuno ștințelor școlare și
profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegr ării
sociale, dup ă executarea a cel pu țin jumătate din durata intern ării,
instanța poate dispune:
a) înlocuirea intern ării cu m ăsura educativ ă a asistării
zilnice pe o perioad ă egală cu durata intern ării neexecutate, dar nu
mai mult de 6 luni, dac ă persoana internat ă nu a împlinit vârsta de
18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, dac ă persoana internat ă a
împlinit vârsta de 18 ani.
Odată cu înlocuirea sau liberarea, instan ța impune
respectarea uneia sau mai multora dintre obliga țiile prevăzute în
art. 121 pân ă la împlinirea duratei m ăsurii intern ării.
În măsura în care minorul nu respect ă, cu rea-credin ță,
condițiile de executare a m ăsurii asist ării zilnice sau obliga țiile
impuse, instan ța revine asupra înlocuirii sau liber ării și dispune
206executarea restului r ămas neexecutat din durata m ăsurii intern ării
într-un centru educativ.
Instanța poate dispune prelungirea duratei m ăsurii, fără a
depăși maximul prev ăzut de lege, sau o poate înlocui cu m ăsura
internării într-un centru de deten ție atunci când:
– în perioada intern ării minorul s ăvârșește o nouă infracțiune sau
este judecat pentru o infrac țiune concurent ă săvârșită anterior;
– după înlocuirea cu asistarea zilnic ă persoana comite o nou ă
infracțiune înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Dac ă în cursul execut ării măsurii educative persoana
internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament
prin care influen țează negativ sau împiedic ă procesul de
recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instan ța
poate dispune continuarea execut ării măsurii educative într-un
penitenciar.
2.2. Internarea într-un centru de deten ție
Măsura educativ ă a intern ării într-un centru de deten ție
constă în internarea minorului într-o institu ție specializat ă în
recuperarea minorilor, cu regim de paz ă și supraveghere, unde va
urma programe intensive de reintegrare social ă, precum și
programe de preg ătire școlară și formare profesional ă potrivit
aptitudinilor sale.
Internarea se dispune pe o perioad ă cuprinsă între 2 și 5
ani, afară de cazul în care pedeapsa prev ăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare
ori deten țiunea pe via ță, când internarea se ia pe o perioad ă
cuprinsă între 5 și 15 ani.
Această măsură nu are corespondent printre m ăsurile
educative reglementate de Codul penal din 1969, ea fiind
aplicabilă în ipotezele în care potrivit vechii reglement ări s-ar fi
aplicat pedepse privative de libertate.
207Regimul acestei m ăsuri este similar, sub aspectul
înlocuirii, liber ării sau prelungirii, cu cel prev ăzut pentru
internarea în centrul educativ. Și în acest caz instan ța poate
dispune continuarea execut ării măsurii într-un penitenciar dup ă
împlinirea vârstei de 18 ani atunci când în cursul execut ării
persoana are un comportament prin care influen țează negativ sau
împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte
persoane internate.
§ 3. Tratamentul sanc ționator al pluralit ății de infrac țiuni în
cazul minorului
Potrivit art. 129 N.C.p., în caz de concurs de infrac țiuni
săvârșite în timpul minorit ății, se stabile ște și se ia o singur ă
măsură educativă pentru toate faptele, în condi țiile art. 114 N.C.p.,
ținând seama de criteriile generale de individualizare a
sancțiunilor .
În cazul s ăvârșirii a dou ă infracțiuni, dintre care una în
timpul minorit ății și una dup ă majorat, pentru infrac țiunea comis ă
în timpul minorit ății se ia o m ăsură educativ ă, iar pentru
infracțiunea săvârșită după majorat se stabile ște o pedeaps ă, după
care:
a) dacă măsura educativ ă este neprivativ ă de libertate, se
execută numai pedeapsa;
b) dacă măsura educativ ă este privativ ă de libertate, iar
pedeapsa este închisoarea, se aplic ă pedeapsa închisorii, care se
majorează cu o durat ă egală cu cel pu țin o pătrime din durata
măsurii educative ori din restul r ămas neexecutat din aceasta la
data săvârșirii infrac țiunii comise dup ă majorat; din pedeapsa
astfel ob ținută se scade ceea ce s-a executat din momentul
săvârșirii infrac țiunii comise dup ă majorat pân ă la data judec ării.
Pedeapsa astfel aplicat ă nu poate face obiectul amân ării aplicării
pedepsei sau al suspend ării executării sub supraveghere;
208c) dacă pedeapsa aplicat ă pentru infrac țiunea săvârșită
după majorat este deten țiunea pe via ță, se execut ă numai aceast ă
pedeapsă;
d) dacă măsura educativ ă este privativ ă de libertate, iar
pedeapsa este amenda, se execut ă măsura educativ ă, a cărei durată
se majoreaz ă cu cel mult 6 luni, f ără a depăși maximul prev ăzut de
lege pentru aceasta.
În cazul s ăvârșirii după majorat a dou ă sau mai multe
infracțiuni concurente se aplic ă mai întâi regulile referitoare la
concursul de infrac țiuni, dup ă care se aplic ă regulile privind
contopirea cu m ăsura educativ ă.
§ 4. Alte particularit ăți ale regimului sanc ționator al minorilor
În materia prescrip ției răspunderii penale pentru
infracțiunile comise de minori, noul Cod penal p ăstrează regula
consacrat ă de art. 129 C.p., potrivit c ăreia termenele de prescrip ție
a răspunderii penale se reduc la jum ătate pentru cei care la data
săvârșirii infracțiunii erau minori.
În schimb, nemaiexistând pedepse aplicabile minorului, în
materia prescrip ției execut ării sancțiunilor apar reguli noi odat ă
cu intrarea în vigoare a noului Cod penal. Astfel, potrivit art.
132 N.C.p., m ăsurile educative neprivative de libertate se
prescriu într-un termen de 2 ani de la data r ămânerii definitive a
hotărârii prin care au fost luate. M ăsurile educative privative de
libertate se prescriu într-un termen egal cu durata m ăsurii
educative luate, dar nu mai pu țin de 2 ani.
La fel ca și în vechea reglementare, infrac țiunile comise în
timpul minorit ății nu atrag interdic ții, decăderi sau incapacit ăți.
209- Capitolul XVI –
RĂSPUNDEREA PENAL Ă A PERSOANEI JURIDICE
§ 1. Aspecte generale
În materia r ăspunderii penale a persoanei juridice, noul
Cod penal p ăstrează în linii generale reglementarea instituit ă de
Codul penal din 1969, a șa cum a fost modificat prin Legea nr.
278/2006. Cu toate acestea, au fost aduse câteva modific ări,
asupra cărora vom st ărui în cele ce urmeaz ă.
Așa cum se poate observa, noul Cod penal regrupeaz ă
într-un capitol distinct principalele prevederi referitoare la
persoana juridic ă.
Potrivit art. 191 C.p., persoanele juridice, cu excep ția
statului, a autorit ăților publice și a institu țiilor publice care
desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului
privat, răspund penal pentru infrac țiunile săvârșite în realizarea
obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice, dac ă fapta a fost s ăvârșită cu forma de vinov ăție
prevăzută de legea penal ă. Răspunderea penal ă a persoanei
juridice nu exclude r ăspunderea penal ă a persoanei fizice care a
contribuit, în orice mod, la s ăvârșirea aceleia și infracțiuni.
La rândul s ău, art. 135 N.C.p. prevede c ă persoana
juridică, cu excep ția statului și a autorit ăților publice, r ăspunde
penal pentru infrac țiunile săvârșite în realizarea obiectului de
activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Instituțiile publice nu r ăspund penal pentru infrac țiunile
săvârșite în exercitarea unei activit ăți ce nu poate face obiectul
domeniului privat. R ăspunderea penal ă a persoanei juridice nu
exclude r ăspunderea penal ă a persoanei fizice care a contribuit
la săvârșirea aceleia și fapte.
210 Este de subliniat c ă ambele reglement ări consacr ă un
model de r ăspundere penal ă directă, în care persoana juridic ă
răspunde pentru fapta proprie și nu pentru fapta altei persoane.
§ 2. Persoanele juridice care pot r ăspunde penal
Așa cum rezult ă din textul art. 135 N.C.p. (art. 191 C.p.),
răspunderea penal ă poate fi angajat ă doar în sarcina unei persoane
juridice, adic ă a unei entit ăți căreia legea civil ă îi recunoa ște
această personalitate. Pe cale de consecin ță, o entitate c ăreia nu îi
este recunoscut ă personalitatea juridic ă – spre exemplu, o societate
civilă sau o asociere în participa ție – nu poate fi subiect activ al
unei infrac țiuni.
Vor r ăspunde, îns ă, penal toate persoanele juridice de
drept privat, indiferent de forma juridic ă pe care o îmbrac ă –
societăți comerciale, societ ăți agricole, asocia ții, fundații etc.
Legiuitorul nu a dorit, îns ă, să includă în sfera subiec ților
răspunderii penale toate entit ățile dotate cu personalitate juridic ă,
instituind o serie de except ări.
a) Statul . Așadar, Statul beneficiaz ă de o imunitate de
jurisdicție penală generală și absolut ă, neputând fi angajat ă
răspunderea acestuia nici în cazul faptelor comise în exercitarea
autorității de stat, dar nici în cazul acelor fapte care s-ar s ăvârși în
exercitarea unor activit ăți ce țin de domeniul privat al statului.
b) Autorit ățile publice. Vor beneficia, a șadar, de imunitate
penală toate autorit ățile publice reglementate de Constitu ție sau de
alte acte normative – Parlamentul, Guvernul, Curtea
Constituțională, instanțele judec ătorești, Consiliul Superior al
Magistraturii, Curtea de Conturi, Consiliul Suprem de Ap ărare a
Țării etc.
c) Institu țiile publice care desf ășoară o activitate ce nu
poate face obiectul domeniului privat .
211În privința acestora noul Cod penal aduce o modificare a
limitelor imunit ății. Potrivit Codului penal din 1969, în cazul
instituțiilor publice, organul judiciar trebuia s ă analizeze nu doar
activitatea care a ocazionat comiterea infrac țiunii, pentru a vedea
dacă aceasta poate sau nu s ă facă obiectul domeniului privat, ci
întreaga sfer ă a atribuțiilor conferite entit ății respective prin actul
de înființare (lege, hot ărâre de Guvern etc.), spre a verifica astfel
dacă printre acestea figureaz ă cel puțin o activitate care iese din
sfera domeniului privat. Existen ța unei asemenea activit ăți atrăgea
o imunitate general ă a instituției publice respective.
Potrivit art. 135 alin.2 N.C.p., institu țiile publice se
bucură de imunitate numai pentru infrac țiunile săvârșite în
exercitarea unei activit ăți ce nu poate face obiectul domeniului
privat. În consecin ță, aceste institu ții pot răspunde penal, îns ă
numai pentru infrac țiuni comise în realizarea unor activit ăți ce
pot face obiectul domeniului privat. Este cazul unor institu ții
cum ar fi: Banca Na țională, penitenciarele, centrele de educative
și centrele de deten ție, unitățile militare, Institutul Na țional de
Expertize Criminalistice, Institutul Na țional al Magistraturii etc.
Prin activitate care nu poate face obiectul domeniului
privat urmeaz ă a se înțelege, în opinia noastr ă, o activitate care,
potrivit legii, nu este susceptibil ă a fi exercitat ă de o persoan ă
fizică sau de o persoan ă juridică de drept privat.
Vor continua s ă răspundă penal la fel ca înainte
universitățile de stat, majoritatea institu țiilor sanitare de stat,
centrele de plasament pentru minori etc.
§ 3. Infrac țiunile ce pot fi s ăvârșite de o persoan ă juridică
Noul Cod penal p ăstrează sistemul r ăspunderii generale .
Acest din urm ă sistem presupune c ă o persoan ă juridică
poate, în principiu, s ă comită orice infrac țiune, indiferent de
natura acesteia, urmând a se stabili, în fiecare caz în parte, dac ă
sunt îndeplinite condi țiile pentru a angaja r ăspunderea entit ății
colective. Desigur, exist ă anumite infrac țiuni care, în considerarea
212naturii lor, se dovedesc incompatibile cu s ăvârșirea, în calitate de
autor, de c ătre o persoan ă juridică (evadare, dezertare, bigamie,
infracțiuni comise de func ționari etc.). Nimic nu împiedic ă, însă,
participarea unei persoane juridice, în calitate de instigator sau
complice, la comiterea unei asemenea fapte.
§ 4. Condi țiile de angajare a r ăspunderii penale a persoanei
juridice
a) Persoanele fizice care pot angaja penal persoana
juridică.
Art. 135 N.C.p., la fel ca și art. 191 C.p., nu con ține nicio
precizare în acest sens. Evitând s ă individualizeze persoanele
fizice sau organele prin intermediul c ărora răspunderea penal ă a
persoanei juridice ar putea fi angajat ă, legiuitorul a evitat limitarea
sferei acestor persoane și, implicit, oferirea de posibilit ăți de a
eluda răspunderea penal ă prin încredin țarea formal ă de către
persoana juridic ă a unor atribu ții de decizie altor persoane decât
cele expres prev ăzute de lege. Ca atare, pot fi imputate persoanei
juridice actele comise de organe, reprezentan ți, mandatari, prepu și
sau chiar persoane care, formal, nu lucreaz ă pentru persoana
juridică, dar care, în fapt, ac ționează sub autoritatea acesteia ori de
a căror acțiune persoana juridic ă a beneficiat.
b) Elementul material al infrac țiunii comise de persoana
juridică.
Și sub acest aspect, noul Cod penal p ăstrează
reglementarea anterioar ă.
Legiuitorul a consacrat trei criterii pe baza c ărora o
infracțiune poate fi atribuit ă unei persoane juridice. Potrivit art.
135 N.C.p. (art. 191 C.p.), persoanele juridice r ăspund penal
pentru infrac țiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate
sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
213♦ Săvârșirea în realizarea obiectului de activitate.
Este vorba aici despre fapte care se leag ă direct de activit ățile
principale menite s ă ducă la realizarea obiectului social, și nu de
fapte care au fost doar ocazionate de activit ăți legate indirect de
acest obiect. Astfel, se vor include aici: infrac țiuni privind regimul
unor activit ăți economice, infrac țiuni privind protec ția mediului
etc.
♦ Săvârșirea în interesul persoanei juridice. În
categoria infrac țiunilor comise în interesul persoanei juridice se
vor regăsi infracțiuni ce exced cadrului activit ăților legate de
realizarea obiectului de activitate, dar care sunt susceptibile s ă
aducă un beneficiu persoanei juridice. Beneficiul trebuie în țeles
aici atât ca ob ținerea unui profit, cât și ca evitare a unei pierderi.
♦ Săvârșirea în numele persoanei juridice. În fine,
infracțiunile comise în numele persoanei juridice sunt infrac țiuni
care nu se leag ă nemijlocit de obiectul de activitate al persoanei
juridice și nici nu sunt de natur ă a aduce un beneficiu acesteia, dar
se comit în procesul organiz ării activității și funcționării persoanei
juridice. Spre exemplu, o infrac țiune de abuz în serviciu constând
în refuzul angaj ării, datorit ă etniei acesteia, a unei persoane care a
câștigat concursul, nu va aduce niciun profit persoanei juridice,
dar este comis ă de funcționarul în cauz ă în numele ei.
c) Elementul subiectiv în cazul persoanei juridice.
Angajarea r ăspunderii penale a persoanei juridice impune
constatarea unui element subiectiv propriu acesteia, separat de
elementul subiectiv ce caracterizeaz ă fapta unei anumite persoane
fizice.
Nici sub acest aspect nu există deosebiri între vechea și
noua reglementare . Pentru determinarea elementului subiectiv în
cazul persoanei juridice se va avea în vedere, în primul rând,
poziția subiectiv ă a organelor de conducere a entit ății colective.
Astfel, infrac țiunea poate avea la baz ă fie o decizie adoptat ă
intenționat de persoana juridic ă, fie o neglijen ță a acesteia,
neglijență ce poate consta, spre exemplu, într-o organizare intern ă
214deficitară, în măsuri de securitate insuficiente sau în restric ții
bugetare nerezonabile ce au creat condi țiile comiterii infrac țiunii.
Cum, îns ă, răspunderea penal ă a persoanei juridice nu se
limitează la infrac țiunile comise de organele acesteia, în cazul
faptelor unor prepu și sau mandatari, este necesar ca persoana
juridică să fi avut cuno ștință de inten ția de a comite aceste
infracțiuni și să fi consim țit ori să fi îndemnat la s ăvârșirea lor. În
cazul infrac țiunilor din culp ă, trebuie s ă se constate c ă persoana
juridică a avut cuno ștință de riscul comiterii lor și a neglijat s ă
adopte măsurile necesare pentru a le preveni.
d) Cumulul de r ăspunderi între persoana fizic ă și
persoana juridic ă.
Art. 135 alin.3 N.C.p. prevede c ă răspunderea penal ă a
persoanei juridice nu exclude r ăspunderea penal ă a persoanei
fizice care a contribuit la s ăvârșirea aceleia și fapte.
Așadar, solu ția aleasă de legiuitorul nostru este cumulul de
răspundere între persoana juridic ă și persoana fizic ă, la fel ca în
Codul penal din 1969.
§ 5. Sancțiunile aplicabile persoanei juridice
În materia sanc țiunilor aplicabile, noul Cod penal aduce
câteva elemente de noutate fa ță de vechea reglementare.
A) Pedeapsa principal ă
La fel ca în cazul Codului penal din 1969, pedeapsa
principală rămâne amenda. Spre deosebire de vechea
reglementare, noul Cod penal introduce și în cazul persoanei
juridice sistemul zilelor-amend ă.
Potrivit art. 137 N.C.p., cuantumul amenzii se stabile ște
prin sistemul zilelor-amend ă. Suma corespunz ătoare unei zile-
amendă, cuprins ă între 100 și 5.000 lei, se înmul țește cu
numărul zilelor-amend ă, care este cuprins între 30 de zile și 600
215de zile. În Codul penal din 1969 limitele generale ale amenzii erau
2.500 lei, respectiv 2.000.000 lei.
Limitele speciale ale pedepsei amenzii aplicabile persoanei
juridice sunt determinate, ca în cazul persoanei fizice, în func ție
de pedeapsa închisorii cu care amenda este prev ăzută alternativ.
Noul Cod penal introduce mai multe limite speciale ale
pedepsei amenzii fa ță de vechea reglementare.
Potrivit art. 711 C.p., când legea prevedea pentru
infracțiunea săvârșită de persoana fizic ă pedeapsa închisorii de cel
mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru
persoana juridic ă era de 5.000 lei, iar maximul special al amenzii
de 600.000 lei. Când legea prevedea pentru infrac țiunea săvârșită
de persoana fizic ă pedeapsa deten țiunii pe via ță sau pedeapsa
închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al amenzii pentru
persoana juridic ă era de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii
de 900.000 lei.
Art. 137 alin.4 N.C.p. prevede c ă limitele speciale ale
zilelor-amend ă sunt cuprinse între: 60 și 180 de zile-amend ă, când
legea prevede pentru infrac țiunea săvârșită numai pedeapsa
amenzii; 120 și 240 de zile-amend ă, când legea prevede pedeapsa
închisorii de cel mult 5 ani, unic ă sau alternativ cu pedeapsa
amenzii; 180 și 300 de zile-amend ă, când legea prevede pedeapsa
închisorii de cel mult 10 ani; 240 și 420 de zile-amend ă, când
legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani; 360 și
510 de zile-amend ă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 20 de ani sau deten țiunea pe via ță.
B) Pedepsele complementare
Potrivit art. 136 alin.3 N.C.p., pedepsele complementare
sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activit ății sau a uneia dintre activit ățile
persoanei juridice pe o durat ă de la 3 luni la 3 ani;
216c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe
o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achizi ții
publice pe o durat ă de la 1 la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciar ă;
f) afișarea sau publicarea hot ărârii de condamnare.
Se observ ă că noua reglementare p ăstrează în linii
generale categoriile de pedepse complementare consacrate de
Codul penal din 1969, operând doar modific ări sub aspectul
duratei unora dintre pedepse și adăugând o pedeaps ă nouă –
plasarea sub supraveghere judiciar ă.
Potrivit art. 138 N.C.p., aplicarea uneia sau mai multor
pedepse complementare se dispune atunci când instan ța constată
că, față de natura și gravitatea infrac țiunii, precum și față de
împrejurările în care a fost s ăvârșită, aceste pedepse sunt necesare.
Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este
obligatorie când legea prevede aceast ă pedeapsă, iar pedepsele
complementare prev ăzute în art. 136 alin.3 lit. b) – f) se pot aplica
în mod cumulativ.
a) Dizolvarea se aplică atunci când persoana juridic ă a fost
constituită în scopul s ăvârșirii de infrac țiuni sau când obiectul s ău
de activitate a fost deturnat în acest scop, dac ă în acest ultim caz
pedeapsa prev ăzută de lege este închisoarea mai mare de 3 ani. De
asemenea, în caz de neexecutare, cu rea-credin ță, a uneia dintre
pedepsele complementare prev ăzute în art. 136 alin.3 lit. b) – e),
instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.
b) Suspendarea activit ății sau a uneia dintre activit ățile
persoanei juridice constă în interzicerea desf ășurării activității sau
a uneia dintre activit ățile persoanei juridice, în realizarea c ăreia a
fost săvârșită infracțiunea. În caz de neexecutare, cu rea-credin ță,
a pedepsei complementare prev ăzute în art. 136 alin.3 lit. f)
N.C.p., instan ța dispune suspendarea activit ății sau a uneia dintre
217activitățile persoanei juridice pân ă la punerea în executare a
pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni. Dac ă până la
împlinirea acestui termen pedeapsa complementar ă nu a fost pus ă
în executare, instan ța dispune dizolvarea persoanei juridice (art.
140 N.C.p.).
Art. 141 prevede c ă dizolvarea și suspendarea activit ății nu
pot fi aplicate institu țiilor publice, partidelor politice, sindicatelor,
patronatelor și organiza țiilor religioase ori apar ținând minorit ăților
naționale, constituite potrivit legii. Aceste dispozi ții se aplic ă și
persoanelor juridice care î și desfășoară activitatea în domeniul
presei. Față de reglementarea anterioar ă sunt de semnalat dou ă
modificări: în primul rând, se adaug ă instituțiile publice în
această categorie, datorit ă extinderii inciden ței răspunderii
penale în cazul acestor institu ții prin limitarea imunit ății; în al
doilea rând, se circumscrie mai exact sfera minorit ăților ale
căror organiza ții nu pot face obiectul acestor sanc țiuni,
precizându-se c ă este vorba doar de minorit ăți naționale.
c) Pedeapsa complementar ă a închiderii unor puncte de
lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau a mai
multora dintre punctele de lucru apar ținând persoanei juridice cu
scop lucrativ, în care s-a desf ășurat activitatea în realizarea c ăreia
a fost săvârșită infracțiunea. Dispozițiile acestea nu se aplic ă
persoanelor juridice care î și desfășoară activitatea în domeniul
presei.
d) Interzicerea de a participa la procedurile de achizi ții
publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la
procedurile pentru atribuirea contractelor de achizi ții publice
prevăzute de lege. Interdic ția nu afecteaz ă derularea contractelor
deja adjudecate înainte de condamnare.
e) Plasarea sub supraveghere judiciar ă constă în
desemnarea de c ătre instan ță a unui administrator judiciar sau a
unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioad ă de la
218unu la 3 ani, desf ășurarea activit ății ce a ocazionat s ăvârșirea
infracțiunii. Administratorul sau mandatarul judiciar nu se
substituie organelor de conducere statutare ale persoanei juridice,
el având îns ă obligația de a sesiza instan ța atunci când constat ă că
persoana juridic ă nu a luat m ăsurile necesare în vederea prevenirii
comiterii de noi infrac țiuni. În cazul în care instan ța constată că
sesizarea este întemeiat ă, dispune înlocuirea acestei pedepse cu
suspendarea activit ății sau a uneia dintre activit ăți. Nici plasarea
sub supraveghere judiciar ă nu se aplic ă în cazul persoanelor
juridice men ționate în art. 141 . Este o pedeaps ă complementar ă
introdusă de noul Cod penal, neavând corespondent în
reglement ările anterioare.
f) Afișarea sau publicarea hot ărârii definitive de
condamnare se realizeaz ă pe cheltuiala persoanei juridice
condamnate. Prin afișarea sau difuzarea hot ărârii de condamnare
nu poate fi dezv ăluită identitatea altor persoane.
C) Executarea pedepselor în cazul persoanei juridice
În cazul pedepsei principale, noul Cod penal, la fel ca și
reglementarea anterioar ă, nu prevede posibilitatea suspend ării
executării pedepsei.
Executarea pedepselor complementare începe dup ă
rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare.
Și noul Cod penal reglementeaz ă instituția recidivei pentru
persoana juridic ă, existentă atunci când, dup ă rămânerea definitiv ă
a unei hot ărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana
juridică săvârșește din nou o infrac țiune, cu inten ție sau cu inten ție
depășită. În caz de recidiv ă, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege pentru noua infrac țiune se majoreaz ă cu
jumătate, fără a depăși maximul general al pedepsei amenzii. Dac ă
amenda anterioar ă nu a fost executat ă, în tot sau în parte, amenda
stabilită pentru noua infrac țiune în limitele majorate cu jum ătate,
se adaugă la pedeapsa anterioar ă sau la restul r ămas neexecutat
din aceasta. Modific ările față de prevederile Codului penal din
2191969 se datoreaz ă modific ării tratamentului sanc ționator al
recidivei și în cazul persoanei fizice, prin consacrarea cumulului
aritmetic în cazul recidivei postcondamnatorii.
Potrivit art. 148 N.C.p., r ăspunderea penal ă a persoanei
juridice se prescrie în condi țiile prevăzute de lege pentru persoana
fizică. Noul Cod penal renun ță așadar la prevederea unor
termene de prescrip ție a răspunderii penale pentru persoana
juridică diferite de cele prev ăzute pentru persoana fizic ă, soluție
firească dacă avem în vedere c ă, în principiu, r ăspunderea penal ă
a celor dou ă categorii de subiec ți se angajeaz ă concomitent.
Termenul de prescrip ție a execut ării pedepsei amenzii
aplicate persoanei juridice este de 5 ani. Noul Cod penal consacr ă
și posibilitatea stingerii prin prescrip ție a execut ării pedepselor
complementare aplicate persoanelor juridice, într-un termen de
3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost
executată sau considerat ă ca executat ă.
220- Capitolul XVII –
CAUZELE CARE ÎNL ĂTURĂ RĂSPUNDEREA
PENALĂ
§ 1. Amnistia
1.1. Defini ție
Este actul de clemen ță al Parlamentului României prin
care, din considerente de politic ă penală, este înl ăturată
răspunderea penal ă, executarea pedepsei și celelalte consecin țe ale
condamnării pentru infrac țiuni comise anterior apari ției legii de
amnistie.
În func ție de momentul în care intervine, se face distinc ție
între:
a) amnistia antecondamnatorie : când intervine dup ă
săvârșirea infrac țiunii, dar înainte de condamnarea definitiv ă
pentru aceasta;
b) amnistia postcondamnatorie : când intervine dup ă ce
hotărârea de condamnare a r ămas definitiv ă.
Reglementarea dat ă amnistiei de noul Cod penal este
similară cu reglementarea anterioar ă.
1.2. Efectele amnistiei
1.2.1. Efectele amnistiei antecondamnatorii
Amnistia are ca efect înl ăturarea răspunderii penale pentru
fapta săvârșită. Astfel, dac ă nu a fost declan șat procesul penal,
acesta nu va mai fi pornit, iar dac ă procesul a început deja, acesta
va înceta în momentul aplic ării actului de amnistie. Exist ă o
excepție în acest caz, atunci când procesul va continua la cererea
inculpatului pentru ca acesta s ă-și poată dovedi nevinov ăția. Dacă
221la finalizarea procesului inculpatul este g ăsit nevinovat instan ța va
pronunța o solu ție de achitare. În cazul în care se constat ă
vinovăția inculpatului el nu va fi condamnat, f ăcându-se aplicarea
prevederilor actului de amnistie.
1.2.2. Efectele amnistiei postcondamnatorii
Amnistia are ca efect încetarea execut ării pedepsei,
precum și înlăturarea tuturor consecin țelor care decurg din
condamnare. Aceasta înseamn ă că respectiva condamnare nu se ia
în considerare la stabilirea st ării de recidiv ă și că nu va constitui
un impediment la acordarea liber ării condiționate.
Efectele amnistiei postcondamnatorie se produc
întotdeauna numai pentru viitor. Astfel, amenda pl ătită până în
momentul intervenirii actului de amnistie nu se va restitui, iar
condamnatul nu va primi desp ăgubiri pentru partea executat ă din
pedeapsă.
1.3. Limitele amnistiei
1.3.1. Limita temporal ă
Prevederile actului de amnistie se aplic ă infracțiunilor
săvârșite până la data indicat ă în cuprinsul actului sau, în lipsa
unei asemenea preciz ări, până la data intr ării în vigoare a legii de
amnistie.
În leg ătură cu infrac țiunile cu durat ă de consumare în timp
ale căror acte sunt s ăvârșite în parte înainte de intervenirea
amnistiei și în parte dup ă intervenirea acesteia, atât doctrina cât și
jurispruden ța româneasc ă apreciaz ă că amnistia poate produce
efecte numai în m ăsura în care infrac țiunea s-a epuizat anterior
adoptării actului de amnistie sau datei prev ăzută pentru
aplicabilitatea acestuia.
2221.3.2. Limita efectelor
Potrivit art. 152 alin.2 N.C.p., amnistia nu produce efecte
asupra m ăsurilor de siguran ță și asupra drepturilor persoanei
vătămate .
Noul Cod penal nu a mai reluat limitarea privind efectele
amnistiei cu privire la m ăsurile educative înscris ă în art. 119
alin.2 C.p. Soluția este corect ă, întrucât m ăsurile educative sunt
sancțiuni principale, iar neaplicarea amnistiei în cazul lor ar
conduce la crearea unei situa ții mai grele pentru minor decât
pentru major. De altfel, marea majoritate a actelor de amnistie din
trecut au prev ăzut că amnistia se aplic ă și măsurilor educative,
legiuitorul derogând de la prevederile art. 119 alin.2 C.p.
§ 2. Prescrip ția răspunderii penale
Are ca efect înl ăturarea răspunderii penale pentru fapta
săvârșită. De aceea se consider ă că, în dreptul penal, prescrip ția
reprezintă o sancțiune la adresa pasivit ății organelor judiciare care
nu au luat m ăsurile necesare pentru a-l trage la r ăspundere pe
infractor. Efectul prescrip ției răspunderii penale este similar cu cel
al amnistiei antecondamnatorii.
Termenele de prescrip ție se determin ă în funcție de natura
și durata sanc țiunii prev ăzute de lege pentru fapta care se prescrie:
♦ dac ă este o pedeaps ă cu detențiunea pe via ță sau cu
închisoarea mai mare de 20 de ani, termenul este de 15 ani;
♦ dac ă este o pedeaps ă cuprinsă între 10-20 ani,
termenul este de 10 ani;
♦ dac ă este o pedeaps ă cuprinsă între 5-10 ani,
termenul este de 8 ani;
♦ dac ă este o pedeaps ă cuprinsă între 1-5 ani,
termenul este de 5 ani;
223♦ dac ă este o pedeaps ă cu închisoarea pân ă la un an
sau amenda, termenul este de 3 ani.
Termenele reglementate de noul Cod penal sunt similare
cu cele reglementate de Codul penal din 1969, cu o singur ă
modificare, în sensul c ă pedepsele cuprinse între 15 și 20 de ani
se prescriu în 10 ani și nu în 15 ani ca în reglementarea
anterioar ă.
Termenul de prescrip ție începe s ă curgă de la data
săvârșirii infracțiunii (când are loc ac țiunea sau inac țiunea în cazul
infracțiunilor formale, când se epuizeaz ă infracțiunea în cazul
infracțiunilor cu durat ă de executare).
Noul Cod penal introduce dou ă noi prevederi în materia
momentului de la care începe s ă curgă termenul de prescrip ție,
în art. 154 alin.3 și 4. Astfel:
– în cazul infrac țiunilor progresive, termenul de prescrip ție a
răspunderii penale începe s ă curgă de la data s ăvârșirii acțiunii
sau inac țiunii și se calculeaz ă în raport cu pedeapsa
corespunz ătoare rezultatului definitiv produs. Regula se justific ă
prin aceea c ă în cazul infrac țiunii progresive, agravarea urm ării
are loc fără o nouă intervenție a autorului, astfel încât termenul de
prescripție trebuie s ă curgă de la momentul încet ării acțiunii sau
inacțiunii.
– în cazul infrac țiunilor contra libert ății și integrității sexuale,
săvârșite față de un minor, termenul de prescrip ție începe s ă
curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a
decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescrip ție
începe să curgă de la data decesului. O asemenea prevedere era
necesară deoarece, de cele mai multe ori, minorii victime ale
acestor infrac țiuni nu pot sesiza organele judiciare datorit ă
presiunii psihice la care sunt supu și de către agresor.
Întreruperea prescrip ției
Art. 155 N.C.p. prevede: cursul termenului prescrip ției
răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oric ărui act de
224procedură în cauză. Noul Cod a renun țat astfel la limitarea
impusă de vechea reglementare, potrivit c ăreia doar actele care
trebuiau comunicate învinuitului sau inculpatului puteau
întrerupe cursul prescrip ției. Fiind o sanc țiune pentru pasivitatea
organelor judiciare, prescrip ția nu își găsește locul atunci când nu
a existat o asemenea pasivitate, iar organele judiciare au efectuat
acte de procedur ă în cauză, indiferent de natura acestora.
Suspendarea cursului prescrip ției
Potrivit art. 156 N.C.p. (art. 128 alin. 1 C.p.), cauzele de
suspendare pot fi cauze de suspendare de drept sau de fapt .
Cauzele de suspendare de drept operează atunci când
potrivit legii , există o cauză care împiedic ă punerea în mi șcare sau
continuarea ac țiunii penale (de exemplu, în cazul infrac țiunilor
care intră sub inciden ța legii penale române în baza principiului
realității, acțiunea penal ă se pune în mi șcare numai cu autorizarea
procurorului general; pân ă când intervine aceast ă autorizare,
cursul prescrip ției este suspendat). De asemenea, se consider ă
suspendat cursul prescrip ției și în caz de suspendarea procesului
penal pe motivul existen ței unei boli grave a învinuitului sau
inculpatului.
Constituie cauze de suspendare de fapt situațiile când
împrejurări de fapt neprev ăzute împiedic ă punerea în mi șcare a
acțiunii penale sau continuarea procesului penal, ca de exemplu
faptul că localitatea în care s-a comis infrac țiunea e izolat ă din
cauza unor calamit ăți naturale etc.
Diferența dintre întreruperea și suspendarea prescrip ției:
după întrerupere începe s ă curgă un nou termen de la începutul
său, iar în caz de suspendare, cursul termenului continu ă după
dispariția cauzei de suspendare, luându-se în calcul și perioada
anterioară intervenirii suspend ării.
Prescripția special ă
Pentru a evita o prescrip ție perpetu ă, legiuitorul a
reglementat o prescrip ție special ă care are ca efect înl ăturarea
225răspunderii penale pentru fapta comis ă indiferent de num ărul
întreruperilor dac ă termenul de prescrip ție a fost dep ășit cu încă
jumătate din durata sa (art. 155 alin.4 N.C.p.). Textul reia f ără
modificări dispoziția din art. 124 C.p.
§ 3. Lipsa sau retragerea plângerii prealabile
De regulă, acțiunea penal ă se pune în mi șcare din oficiu.
Există totuși și excepții, când promovarea acestei ac țiuni este
lăsată la latitudinea persoanei v ătămate. Aceasta se face fie în
considerarea pericolului redus al infrac țiunii, fie datorit ă faptului
că desfășurarea procesului i-ar putea cauza prejudicii morale p ărții
vătămate.
Atunci când legea prevede c ă acțiunea se pune în mi șcare
doar la plângerea prealabil ă a părții vătămate, absen ța acestei
plângeri înl ătură răspunderea penal ă. Prin excep ție, acțiunea
penală se poate pune în mi șcare și din oficiu atunci când persoana
vătămată e lipsită de capacitate de exerci țiu sau e o persoan ă cu
capacitate de exerci țiu restrâns ă.
Art. 158 N.C.p. introduce o prevedere suplimentar ă în
această materie. Potrivit textului, dac ă persoana v ătămată a
decedat, sau în cazul persoanei juridice, aceasta a fost lichidat ă,
înainte de expirarea termenului prev ăzut de lege pentru
introducerea plângerii, ac țiunea penal ă poate fi pus ă în mișcare
din oficiu . Textul a fost introdus pentru a r ăspunde solicit ărilor
practicii judiciare, care a recurs adeseori la o analogie pentru a
permite angajarea r ăspunderii inculpatului, mai ales în cazul
infracțiunii de viol, atunci când victima a fost ucis ă după
consumarea faptei.
Solidaritatea activ ă și pasivă
Introducerea plângerii prealabile e guvernat ă de principiul
solidarității active și pasive.
226Principiul solidarit ății active desemneaz ă faptul că atunci
prin aceea și faptă s-a adus v ătămare mai multor persoane, va fi
atrasă răspunderea penal ă a făptuitorului în raport de toate
persoanele, chiar dac ă plângerea prealabil ă s-a făcut numai de
către una dintre acestea.
Potrivit principiului solidarit ății pasive , atunci când fapta
a fost comis ă în participa ție este suficient ă introducerea plângerii
de către victim ă pentru unul singur dintre participan ți pentru a se
antrena răspunderea penal ă a tuturor participan ților.
Retragerea plângerii
Are acela și efect ca și lipsa acesteia, adic ă înlătură
răspunderea penal ă. Pentru aceasta trebuie îndeplinite mai multe
condiții:
1. retragerea plângerii trebuie f ăcută de persoana
prevăzută de lege, adic ă de către persoana v ătămată sau de
reprezentantul legal ori contractual al acesteia ;
2 . retragerea trebuie s ă fie explicit ă, adică să constea într-
o declara ție în fața instanței prin care persoana v ătămată arată
că renunță la acțiunea penal ă introdusă (retragerea poate fi f ăcută
personal sau prin persoane cu mandat special ori prin înscrisuri
autentice );
3. retragerea plângerii s ă intervină înainte de r ămânerea
definitivă a hotărârii;
4. retragerea s ă fie totală.
Spre deosebire de introducerea plângerii prealabile,
potrivit noului Cod penal, în materia retragerii plângerii
prealabile nu mai opereaz ă solidaritatea pasiv ă. Astfel, conform
art. 158 alin.2 N.C.p., retragerea plângerii prealabile înl ătură
răspunderea penal ă a persoanei cu privire la care plângerea a
fost retras ă. În consecin ță, după intrarea în vigoare a noului Cod
penal, este posibil ă retragerea plângerii prealabile și în privin ța
unuia sau mai multor coinculpa ți, urmând s ă răspundă penal doar
cei cu privire la care plângerea a fost men ținută.
227 O altă noutate introdus ă prin prevederile art. 158 N.C.p.
privește ipoteza infrac țiunilor pentru care punerea în mi șcare a
acțiunii penale este condi ționată de introducerea unei plângeri
prealabile, dar ac țiunea penal ă a fost pus ă în mișcare din oficiu
în condițiile legii, caz în care retragerea plângerii produce efecte
numai dac ă este însu șită de procuror. Soluția este fireasc ă dat
fiind că procurorul este cel care a exercitat ac țiunea penal ă.
În cazul retragerii plângerii penale, inculpatul poate cere
continuarea procesului pentru a- și dovedi nevinov ăția, la fel ca în
cazul amnistiei antecondamnatorii.
§ 4. Împăcarea
Este un act bilateral prin care inculpatul și persoana
vătămată consimt s ă pună capăt procesului, înl ăturând
răspunderea penal ă și stingând ac țiunea civil ă.
Împ ăcarea produce efecte in personam , operând doar între
părțile care s-au împ ăcat.
Principala modificare fa ță de prevederile Codului penal
din 1969 prive ște restrângerea domeniului de inciden ță a
împăcării. Dacă în vechea reglementare împ ăcarea putea opera
atât în cazul faptelor urm ărite la plângere prealabil ă cât și al
celor urm ărite din oficiu, potrivit art. 159 N.C.p., împ ăcarea
poate interveni numai în cazul în care punerea în mi șcare a
acțiunii penale s-a f ăcut din oficiu, dac ă legea o prevede în mod
expres. În plus, pentru a produce efecte, împ ăcarea trebuie s ă
intervină până la citirea actului de sesizare a instan ței (în
reglementarea anterioar ă putea interveni pân ă la rămânerea
definitivă a hotărârii – art. 132 alin.2 C.p.).
Pentru a produce efecte, împ ăcarea părților trebuie s ă
îndeplineasc ă condițiile:
2281. să fie vorba despre o ac țiune penal ă pusă în mișcare din
oficiu . De regul ă, este vorba despre infrac țiuni care se urm ăresc
din oficiu, dar este posibil ă împăcarea și în cazul infrac țiunilor
care se urm ăresc la plângere prealabil ă, în măsura în care, în
concret, ac țiunea penal ă s-a pus în mi șcare din oficiu (de pild ă,
pentru că victima era o persoan ă lipsită de capacitate de exerci țiu);
2. legea să prevadă expres împ ăcarea ;
3. împăcarea să intervină până la citirea actului de
sesizare ;
4. împăcarea să se facă de către persoanele abilitate în
acest sens . De regul ă, împăcarea intervine între inculpat și
persoana v ătămată. Totuși, în cazul persoanelor lipsite de
capacitate de exerci țiu, împăcarea se face de c ătre reprezentan ții
lor legali, iar în cazul persoanelor cu capacitate de exerci țiu
restrânsă, împăcarea se face personal cu încuviin țarea
ocrotitorului legal.
Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile,
împăcarea nu înl ătură doar răspunderea penal ă, ci, conform art.
159 alin.2 N.C.p., stinge și acțiunea civil ă.
Dacă părțile s-au împ ăcat, ținând cont c ă este vorba de un
act bilateral, inculpatul nu mai poate cere continuarea procesului.
În cazul persoanei juridice, împ ăcarea se realizeaz ă de
reprezentantul s ău legal sau conven țional ori de c ătre persoana
desemnat ă în locul acestuia. Împ ăcarea intervenit ă între persoana
juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana v ătămată nu produce
efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea
aceleiași fapte (art. 159 alin.5 N.C.p.).
În cazul în care infrac țiunea este s ăvârșită de
reprezentantul persoanei juridice v ătămate, împ ăcarea produce
efecte numai dac ă este însușită de procuror.
229- Capitolul XVIII –
CAUZELE CARE ÎNL ĂTURĂ EXECUTAREA
PEDEPSEI
§ 1. Grațierea
1.1. Defini ție și clasificare
Este un act de clemen ță adoptat de c ătre Parlament pe cale
de lege sau de c ătre șeful statului prin decret, care are ca efect
înlăturarea execut ării unei pedepse, reducerea unei pedepse sau
înlocuirea acesteia cu o specie de pedeaps ă mai ușoară.
a) După destinatarii ei, Legea nr. 546/2002 privind
grațierea și procedura acord ării grațierii distinge între:
– grațiere colectiv ă: care vizeaz ă un num ăr determinat de
persoane, stabilit în func ție de anumite criterii;
– grațiere individual ă: care vizeaz ă una sau mai multe persoane,
nominalizate expres în decretul de gra țiere.
b) În funcție de întinderea efectelor, se poate distinge
între:
– grațiere total ă: când se înl ătură în întregime executarea
pedepsei;
– grațiere parțială: când produce efecte doar asupra unei p ărți din
pedeapsă.
c) După modul în care se produc efectele gra țierii, există:
– grațiere necondi ționată: efectele sale se produc definitiv și
irevocabil de la data aplic ării actului de gra țiere;
– grațiere condi ționată: efectele definitive se vor produce doar la
expirarea unui termen de încercare stabilit prin actul de gra țiere.
Deși Codul penal nu o men ționează în mod expres, gra țierea
condiționată este reglementat ă de Legea nr. 546/2002. Efectele
230definitive ale acesteia, respectiv considerarea ca executat ă a
pedepsei ori a unei p ărți din pedeaps ă, se produc la expirarea
termenului de încercare. Acest termen este stabilit prin fiecare
lege în parte, dar, de regul ă, el este de 3 ani.
1.2. Efectele gra țierii
Indiferent de forma gra țierii, se vor produce acelea și
efecte. Acestea pot fi: considerarea ca executat ă a pedepsei în
întregul s ău, considerarea ca executat ă a unei p ărți din pedeaps ă
sau comutarea pedepsei într-o specie mai u șoară (comutarea
detențiunii pe via ță în pedeapsa cu închisoarea sau comutarea
acesteia din urm ă în pedeapsa cu amenda).
Dac ă este vorba de o gra țiere necondi ționată, aceste efecte
se produc de la momentul aplic ării grațierii. Dac ă intervine o
grațiere condi ționată, efectele se produc la momentul expir ării
termenului de încercare.
Caracteristic gra țierii condi ționate este și faptul că în cazul
acesteia poate interveni revocarea ei. Aceasta intervine atunci
când condamnatul s ăvârșește o nouă infracțiune (uneori legiuitorul
prevede c ă orice infrac țiune poate atrage revocarea, alteori
limitează acest efect doar la infrac țiunile inten ționate) în termenul
de încercare. În caz de revocare a gra țierii condi ționate se aplic ă
cumulul aritmetic, pedeapsa gra țiată adăugându-se la pedeapsa
aplicată pentru infrac țiunea care a atras revocarea gra țierii.
Condamn ările în privin ța cărora a intervenit gra țierea pot
fi luate în calculul st ării de recidiv ă.
1.3. Limitele gra țierii
a) Limita temporal ă
La fel ca amnistia, gra țierea opereaz ă retroactiv cu privire
la fapte săvârșite anterior adopt ării actului de gra țiere. În schimb,
spre deosebire de amnistie, chiar dac ă intervine anterior
condamnării, grațierea va produce efecte doar dup ă rămânerea
231definitivă a hotărârii de condamnare. În caz de gra țiere intervenit ă
înainte de condamnare este obligatorie continuarea procesului
penal pân ă la finalizarea acestuia și abia apoi se va face aplicarea
actului de gra țiere.
Este important de precizat c ă doar gra țierea acordat ă pe
bază de lege de c ătre Parlament poate interveni anterior judec ării
definitive. Gra țierea acordat ă de șeful statului prin decret
prezidențial intervine întotdeauna dup ă rămânerea definitiv ă a
hotărârii de condamnare.
b) Limite materiale
Se referă la sfera infrac țiunilor la care se aplic ă grațierea.
Această limitare este stabilit ă în fiecare caz în parte prin legea de
grațiere.
c) Limite care privesc efectele
Grațierea nu produce efecte asupra pedepselor
complementare afar ă de cazul când prin actul de gra țiere se
dispune altfel.
Spre deosebire de art. 120 C.p. care prevedea c ă grațierea
nu are efecte asupra m ăsurilor educative, noul Cod penal
prevede în art. 160 alin.2 c ă grațierea nu are efecte asupra
măsurilor educative neprivative de libertate, în afar ă de cazul
când se dispune altfel prin actul de gra țiere. Noul Cod restrânge
astfel limitarea, punând-o în acord cu practica legislativ ă din
trecut, care a cunoscut numeroase acte de gra țiere a căror
aplicabilitate a fost extins ă și în cazul m ăsurilor educative, mai
ales al celor privative de libertate.
Spre deosebire de Codul penal din 1969, noul Cod penal
prevede în art. 160 alin.4 c ă grațierea nu are efecte asupra
pedepselor a c ăror executare este suspendat ă sub supraveghere, în
afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de gra țiere. Se
instituie astfel o limitare suplimentar ă, criticabil ă după părerea
noastră, în condi țiile în care suspendarea sub supraveghere implic ă
numeroase obliga ții în sarcina condamnatului, inclusiv prestarea unei
232munci neremunerate în folosul comunit ății. De aceea, ar fi de dorit ca
actele de gra țiere colectiv ă să depășească această limită.
De asemenea, gra țierea nu produce efecte asupra m ăsurilor
de siguran ță și drepturilor persoanei v ătămate.
d) Limite specifice gra țierii individuale
Legea nr. 546/2002 prevede unele limite suplimentare în
cazul gra țierii individuale. Astfel, potrivit art. 9 din Lege,
grațierea individual ă se poate acorda doar pentru pedepse
privative de libertate. În plus fa ță de toate celelalte limit ări ce
funcționează în cazul gra țierii colective, același art. 9 din Lege
prevede c ă nu pot fi gra țiate pedepsele deja executate , pedepsele a
căror executare nu a început din cauza sustragerii condamnatului
de la executare , condamnările cu suspendarea execut ării
pedepsei , pedepsele complementare și cele accesorii .
§ 2. Prescrip ția execut ării pedepsei
Are ca efect considerarea ca executat ă a pedepsei dup ă
trecerea unui interval de timp prev ăzut de lege. Termenele de
prescripție, în acest caz, se determin ă în funcție de natura pedepsei
a cărei executare se prescrie, ținându-se cont de durata concret
stabilită de instan ță a acestei pedepse. Astfel:
♦ dac ă este o pedeaps ă cu detențiunea pe via ță sau cu
închisoarea mai mare de 15 ani, termenul este de 20 de ani;
♦ dac ă este o pedeaps ă cu închisoarea de pân ă la 15
ani, termenul va fi format dintr-o perioad ă fixă de 5 ani la care se
adaugă jumătate din pedeapsa aplicat ă, fără ca termenul s ă
depășească 15 ani;
♦ dac ă este o pedeaps ă cu amenda, termenul va fi de
3 ani;
Termenul de prescrip ție a execut ării pedepsei curge de la
data rămânerii definitive a hot ărârii de condamnare.
Noul Cod penal p ăstrează așadar termenele de
prescripție reglementate de Codul penal din 1969, aducând doar
233o serie de preciz ări privind momentul de la care aceste termene
încep să curgă. Astfel, potrivit art. 162 N.C.p., în cazul revoc ării
sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspend ării execut ării
pedepsei sub supraveghere ori liber ării condiționate, termenul de
prescripție începe s ă curgă de la data când hot ărârea de revocare
sau anulare a r ămas definitiv ă. În cazul revoc ării liberării
condiționate, pentru nerespectarea m ăsurilor de supraveghere și a
obligațiilor, termenul de prescrip ție începe s ă curgă de la data
când hotărârea de revocare a r ămas definitiv ă și se calculeaz ă în
raport cu restul de pedeaps ă neexecutat. În cazul înlocuirii
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescrip ție
curge de la data când hot ărârea de înlocuire a r ămas definitiv ă și
se calculeaz ă în raport cu durata pedepsei închisorii.
Pe perioada termenului de prescrip ție a execut ării pedepsei
operează pedepsele accesorii, iar dup ă expirarea acestui termen
operează pedeapsa complementar ă a interzicerii unor drepturi
Întreruperea termenului prescrip ției
Legiuitorul a reglementat în art. 163 N.C.p. trei cauze de
întrerupere:
– începerea executarea pedepsei;
– săvârșirea unei noi infrac țiuni;
– înlocuirea obliga ției de plat ă a amenzii cu obliga ția de a presta o
muncă neremunerat ă în folosul comunit ății.
Această din urm ă cauză de întrerupere este nou
introdusă prin prevederile art. 163 N.C.p., ea neexistând în
reglementarea art. 127 C.p.
Suspendarea termenului prescrip ției intervine atunci când
există o dispozi ție legală ce împiedic ă, potrivit Codului de
procedură penală, punerea în executare sau continuarea execut ării
pedepsei.
O pedeaps ă prescrisă se consider ă executat ă și se ia în
considerare la starea de recidiv ă.
234- Capitolul XIX –
CAUZELE CARE ÎNL ĂTURĂ CONSECIN ȚELE
CONDAMN ĂRII. REABILITAREA
§ 1. Defini ție și modalit ăți
Reabilitarea face s ă înceteze dec ăderile și interdic țiile,
precum și incapacit ățile care rezult ă din condamnare. Legiuitorul
reglementeaz ă două feluri de reabilitare: de drept și
judecătorească.
§ 2. Reabilitarea de drept
Aceasta intervine în cazul persoanei fizice dacă sunt
îndeplinite urm ătoarele condi ții:
1. persoana cu privire la care intervine reabilitarea a fost
condamnat ă la pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani sau la
pedeapsa amenzii ;
2. condamnatul nu a s ăvârșit o altă infracțiune în termen
de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executat ă a
pedepsei . Condamnatul poate beneficia de reabilitarea de drept și
pentru condamn ări succesive în m ăsura în care niciuna dintre
infracțiuni nu a fost s ăvârșită în termenul de reabilitare pentru
condamnarea precedent ă.
Noul Cod penal extinde domeniul de inciden ță al
reabilitării de drept, aceasta vizând condamn ările de pân ă la 2
ani, spre deosebire de reglementarea anterioar ă, care limita
incidența reabilitării de drept la pedepsele de cel mult un an (art.
134 C.p.).
Reabilitarea de drept intervine prin simpla împlinire a
termenului, nefiind necesar ca ea s ă fie pronun țată de către
instanță. Condamnatul poate, eventual, solicita instan ței să
constate intervenirea reabilit ării și să dispun ă radierea
235condamnărilor din cazierul judiciar în m ăsura în care acest lucru
nu s-a făcut din oficiu.
În cazul persoanei juridice, potrivit art. 150 N.C.p.,
reabilitarea are loc de drept dac ă în decurs de 3 ani de la data la
care pedeapsa amenzii sau, dup ă caz, pedeapsa complementar ă, a
fost executat ă sau considerat ă ca executat ă, persoana juridic ă nu a
mai săvârșit nicio alt ă infracțiune. Reglementarea este similar ă
cu cea anterioar ă.
§ 3. Reabilitarea judec ătorească
Este acordat ă de către instan ță dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege:
a) s-a împlinit termenul de reabilitare prevăzut de art. 166
N.C.p.. Acesta se calculeaz ă în raport de durata pedepsei
executată sau considerat ă ca executat ă:
– 4 ani, în cazul condamn ării la pedeapsa închisorii mai mare de 2
ani, dar care nu dep ășește 5 ani;
– 5 ani, în cazul condamn ării la pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani, dar care nu dep ășește 10 ani;
– 7 ani, în cazul condamn ării la pedeapsa închisorii mai mare de
10 ani sau în cazul pedepsei deten țiunii pe via ță, comutat ă sau
înlocuită cu pedeapsa închisorii;
– 10 ani, în cazul condamn ării la pedeapsa deten țiunii pe via ță
considerat ă executată ca urmare a gra țierii, a împlinirii termenului
de prescrip ție a execut ării pedepsei sau a liber ării condiționate.
Se poate constata c ă noul Cod penal reduce semnificativ
termenele de reabilitare judec ătorească. Într-adev ăr, vechea
reglementare (art. 135 C.p.) prevedea c ă la termenele de 4, 5
respectiv 7 ani se adaug ă jumătate din durata pedepsei executate.
Termenul de reabilitare curge de la data când pedeapsa a
fost executat ă sau considerat ă ca executat ă. Dacă pedeapsa s-a
236executat integral în regim de deten ție, termenul de reabilitare
curge de la data punerii în libertate a condamnatului.
Atunci când condamnatul a fost liberat condi ționat,
termenul de reabilitare curge de la împlinirea duratei pedepsei,
adică de la expirarea termenului de supraveghere a liber ării
condiționate.
În cazul în care a intervenit gra țierea total ă, termenul curge
de la data aplic ării actului de gra țiere (aceast ă dată poate fi data
rămânerii definitive a hot ărârii de condamnare atunci când legea
de grațiere a intervenit în cursul procesului, respectiv data intr ării
în vigoare a actului de gra țiere atunci când aceasta a intervenit
după rămânerea definitiv ă a hotărârii). În caz de gra țiere
condiționată, termenul de reabilitare curge tot de la data aplic ării
grațierii și nu de la data împlinirii termenului de încercare.
Când a intervenit prescrip ția executării pedepsei, termenul
de reabilitare curge de la data împlinirii termenului de prescrip ție.
În caz de condamn ări succesive, termenul de reabilitare se
calculează în raport de pedeapsa cu durata cea mai mare și curge
de la data execut ării sau consider ării ca executat ă a ultimei
pedepse.
b) să nu fi săvârșit o altă infracțiune în termenul de
reabilitare.
c) inculpatul s ă fi achitat integral cheltuielile de judecat ă
și și-a îndeplinit obliga țiile civile stabilite prin hot ărârea de
condamnare, afar ă de cazul când acesta dovede ște că nu a avut
posibilitatea s ă le îndeplineasc ă sau când partea civil ă a renunțat
la despăgubiri. S-a considerat în practica judiciar ă că această
condiție nu e îndeplinit ă atunci când plata desp ăgubirilor nu mai
poate fi cerut ă de către partea civil ă datorită intervenirii
prescripției civile.
Noul Cod penal a renun țat la dou ă dintre condi țiile
prevăzute anterior de art. 137 C.p. – buna conduit ă a
237inculpatului și asigurarea existen ței prin mijloace oneste. Cele
două condiții nu se legau nemijlocit de elemente relevante pentru
înlăturarea dec ăderilor, interdic țiilor sau incapacit ăților decurgând
dintr-o hot ărâre penal ă, iar prima dintre acestea prezenta un
conținut extrem de larg și imprecis.
Potrivit art. 170 N.C.p., în caz de respingere a cererii de
reabilitare, nu se poate face o alt ă cerere decât dup ă un termen de
un an, termen care se socote ște de la data respingerii prin hot ărâre
definitivă a precedentei cereri. Și în acest caz noul Cod penal
conține o reglementare mai favorabil ă condamnatului , întrucât
potrivit vechilor dispozi ții nu se putea face o nou ă cerere decât
după un termen de 3 ani, în cazul condamn ării la pedeapsa
închisorii mai mare de 10 ani, dup ă un termen de 2 ani, în cazul
condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și respectiv,
după un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se
socotesc de la data respingerii cererii.
Dacă respingerea cererii de reabilitare a fost determinat ă
de neîndeplinirea unor condi ții de form ă, o nouă cerere poate fi
introdusă potrivit dispozi țiilor Codului de procedur ă penală.
În fine, conform art. 171 N.C.p., exist ă și posibilitatea
pentru instan ță de a anula reabilitarea. Anularea este posibil ă doar
în ipoteza reabilit ării judecătorești și va interveni atunci când dup ă
acordarea ei s-a descoperit c ă cel reabilitat mai suferise o alt ă
condamnare, care dac ă ar fi fost cunoscut ă, ducea la respingerea
cererii de reabilitare.
238PARTEA SPECIAL Ă
– Capitolul I –
INFRAC ȚIUNI CONTRA VIE ȚII
Art. 189. OMORUL CALIFICAT
(1) Omorul s ăvârșit în vreuna dintre urm ătoarele împrejur ări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea
la răspundere penal ă sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde s ăvârșirea altei infrac țiuni;
e) de către o persoan ă care a mai comis anterior o infrac țiune de
omor sau o tentativ ă la infrac țiunea de omor;
f) asupra a dou ă sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepse ște cu deten țiune pe via ță sau închisoare de la 15 la 25
de ani și interzicerea exercit ării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepse ște.
Comentariu : Dacă infracțiunea de omor în varianta sa
simplă își păstrează în totalitate con ținutul constitutiv avut în
actualul C.p., elementul de noutate , din punctul de vedere al
normei de incriminare, îl constituie eliminarea no țiunii de “omor
deosebit de grav”.
S-a renun țat la diferen țierea între infrac țiunea de omor
calificat și cea de omor deosebit de grav, nejustificat ă în prezent
în C.p. actual, iar situa țiile prevăzute de art. 176 lit. d) sunt
încorporate, în parte, în infrac țiunea de omor calificat.
A fost eliminat ă incriminarea omorului calificat asupra
soțului sau unei rude apropiate; profitând de starea de neputin ță a
239victimei de a se ap ăra; prin mijloace ce pun în pericol via ța mai
multor persoane; în leg ătură cu îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau publice ale victimei.
Chiar dac ă infracțiunea de omor comis ă asupra so țului sau
a unei rude apropiate nu mai este expres prev ăzută ca și variantă a
omorului calificat, comiterea faptelor de omor (art. 188) și omor
calificat (în oricare dintre variantele prev ăzute de art. 189) asupra
unui membru de familie are drept consecin ță majorarea limitelor
de pedeaps ă potrivit art. 199 din N.C.p., care se refer ă la violența
în familie .
Mai mult, potrivit art. 177 alin.1 lit. c) în care este definit ă
noțiunea de “membru de familie” , sunt membri de familie și deci
pot fi subiec ți pasivi ai infrac țiunii de violen ță în familie, în
oricare dintre variantele ei, persoanele care au stabilit rela ții
asemănătoare acelora dintre so ți sau dintre p ărinți și copii, în
cazul în care convie țuiesc , cum sunt, spre exemplu, concubinii.
A fost eliminat ă diferențierea existent ă anterior în cazul
omorului deosebit de grav pentru a s ăvârși sau a ascunde
săvârșirea unei tâlh ării sau piraterii, care nu se justifica, fiind îns ă
incriminat omorul calificat, s ăvârșit pentru a înlesni ori a ascunde
comiterea oric ărei infracțiuni.
Fapta de omor asupra unui magistrat, poli țist, jandarm ori
asupra unui militar, în timpul sau în leg ătură cu îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, nu se mai
regăsește în textul ce incrimineaz ă infracțiunea de omor calificat;
ea nu a fost îns ă eliminată, ci este incriminat ă în textul art. 275
referitor la ultraj , cu consecin ța majorării limitelor de pedeaps ă,
după caz.
A fost eliminat în totalitate, ca și variantă a omorului
calificat, omorul comis de c ătre un judec ător sau procuror, poli țist,
jandarm sau militar, în timpul sau în leg ătură cu îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, calitatea
personală a acestora nejustificând o norm ă specială de incriminare
și un tratament sanc ționator diferit.
240Art. 189 alin.1 lit. e) a rezolvat o problem ă disputată în
jurispruden ță, și anume interpretarea sintagmei “de c ătre o
persoană care a mai comis un omor”, precizându-se expres c ă
fapta constituie omor calificat și în situația în care f ăptuitorul a
comis anterior o fapt ă de omor (sau de omor calificat) r ămasă în
faza de tentativ ă.
Art. 189 alin.1 lit. c) utilizeaz ă o altă terminologie decât
aceea din textul anterior, care se referea la sustragerea de la
urmărire sau arestare. Astfel, cele dou ă situații au fost înlocuite cu
sintagma cu sfer ă mai larg ă de cuprindere – “tragerea la
răspunderea penal ă”, întrucât fapta se poate comite înainte de
începerea urm ăririi penale sau a punerii în mi șcare a ac țiunii
penale.
Art. 192. UCIDEREA DIN CULP Ă
(1) Uciderea din culp ă a unei persoane se pedepse ște cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culp ă ca urmare a nerespect ării dispozi țiilor
legale ori a m ăsurilor de prevedere pentru exerci țiul unei profesii
sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activit ăți se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când înc ălcarea
dispozițiilor legale ori a m ăsurilor de prevedere constituie prin
ea însăși o infrac țiune se aplic ă regulile privind concursul de
infracțiuni.
(3) Dacă prin fapta s ăvârșită s-a cauzat moartea a dou ă sau mai
multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prev ăzute în alin.1
și alin.2 se majoreaz ă cu jumătate.
Comentariu : Reglementarea uciderii din culp ă a fost
simplificat ă, renunțându-se la o parte dintre formele agravate, care
practic erau dublu sanc ționate, în mod nejustificat, atât în C.p., ca
formă agravată a infrac țiunii de ucidere din culp ă, cât și ca
infracțiuni distincte în legisla ția privind reglementarea circula ției
pe drumurile publice.
Pentru a elimina eventualele neclarit ăți, textul prevede în
241mod expres faptul c ă, atunci când înc ălcarea dispozi țiilor legale
ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea îns ăși o infracțiune,
se aplică regulile privind concursul de infrac țiuni.
Spre exemplu, în cazul comiterii unei ucideri din culp ă de
către un conduc ător de vehicul cu trac țiune mecanic ă având în
sânge o îmbiba ție alcoolic ă ce depășește limita legal ă, se va reține
în concurs uciderea din culp ă și infracțiunea la regimul circula ției
pe drumurile publice.
A fost, îns ă, menținută agravanta privind comiterea faptei
asupra a dou ă sau mai multor persoane, cu consecin ța majorării
limitelor de pedeaps ă cu jumătate.
242- Capitolul II –
INFRAC ȚIUNI CONTRA INTEGRIT ĂȚII CORPORALE
SAU SĂNĂTĂȚII
Art. 193. LOVIREA SAU ALTE VIOLEN ȚE
(1) Lovirea sau orice acte de violen ță cauzatoare de suferin țe
fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectat ă
sănătatea unei persoane, a c ărei gravitate este evaluat ă prin zile
de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepse ște cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amend ă.
(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : În N.C.p. s-a renun țat la infrac țiunea de
vătămare corporal ă gravă, alin. 3 al acestei infrac țiuni devenind
infracțiunea de v ătămare corporal ă.
În același sens, pentru fapta de v ătămare corporal ă anterior
prevăzută în C.p., care presupunea comiterea unei v ătămări care
necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile,
a fost modificat con ținutul constitutiv, fiind incriminat ă acum de
infracțiunea de lovire sau alte violen țe, eliminându-se astfel
existența – în mod nejustificat, de altfel, a unei diferen țieri pe trei
grade de gravitate a faptei și a trei infrac țiuni care s ă reglementeze
aceeași acțiune ilicit ă.
Se sancționează în varianta tip acțiunea de lovire
indiferent de producerea unor leziuni, elementul material al
infracțiunii fiind acțiunea de lovire .
În aceast ă variantă tip, urmarea imediat ă a faptei o
reprezintă cauzarea de suferin țe fizice .
Varianta tip men ține con ținutul constitutiv al
infracțiunii din reglementarea anterioar ă.
243În varianta agravat ă, este sanc ționată aceeași acțiune, de
lovire a persoanei, care îns ă are ca urmare imediat ă producerea
de leziuni traumatice.
Astfel, orice fapt ă prin care se produc leziuni traumatice
unei persoane, evaluabil ă prin zile de îngrijire medical ă, care
pot fi de la o zi pân ă la cel mult 90 de zile , constituie infrac țiunea
de lovire sau alte violen țe.
Diferența față de reglementarea anterioar ă o constituie
perioada de zile de îngrijire medical ă, care pentru infrac țiunea de
loviri și alte violen țe era de cel mult 20 de zile.
O altă diferență este aceea c ă săvârșirea faptei în oricare
dintre variantele ei, asupra unui membru de familie1, este acum
reglementat ă distinct de infrac țiunea de violen ță în familie, în
art. 199.
Din punct de vedere procedural, ac țiunea penal ă se pune în
mișcare la plângerea prealabil ă a persoanei2, menținându-se în
continuare reglementarea din actualul C.p..
A fost eliminat ă posibilitatea intervenirii împ ăcării între
inculpat și partea v ătămată3.
Art. 194. V ĂTĂMAREA CORPORAL Ă
(1) Fapta prev ăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre
următoarele consecin țe:
a) o infirmitate;
1 Potrivit art. 177 al.1 lit. c în care este definit ă noțiunea de “membru de
familie” , sunt membri de familie și deci pot fi subiec ți pasivi ai infrac țiunii de
violență în familie, în oricare dintre variantele ei, persoanele care au stabilit
relații asemănătoare acelora dintre so ți sau dintre p ărinți și copii, în cazul în
care convie țuiesc , cum sunt, spre exemplu, concubinii.
2 Pentru infrac țiunea de violen ță în familie, în varianta prev. de art. 199 rap. la
art. 193 alin.1 sau 2, dup ă caz, acțiunea penal ă poate fi pus ă în mișcare și din
oficiu.
3 Pentru infrac țiunea de violen ță în familie, în varianta prev. de art. 199 rap. la
art. 193 alin.1 sau 2, dup ă caz, este posibil ă împăcarea părților, conform art.
199 alin.2.
244b) leziuni traumatice sau afectarea s ănătății unei persoane , care
au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri
medicale;
c) un prejudiciu estetic grav și permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vie ții persoanei,
se pedepse ște cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost s ăvârșită în scopul producerii uneia dintre
consecințele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. c), pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infrac țiunea prev ăzută în alin. (2) se pedepse ște.
Comentariu : Infracțiunea de v ătămare corporal ă gravă
devine infrac țiunea de v ătămare corporal ă; sunt păstrate, în
esență, situațiile ce erau prev ăzute la art. 182 din actualul C.p.
Elementul material al infrac țiunii este identic cu cel al
infracțiunii de lovire și alte violen țe, diferen ța constituind-o
urmarea imediat ă, în variantele alternative prev ăzute în text .
Fapta constituie infrac țiunea de v ătămare corporal ă dacă
produce leziuni traumatice sau afectarea s ănătății unei
persoane care necesit ă pentru vindecare mai mult de 90 de zile de
îngrijire medical ă (al căror cuantum urmeaz ă a fi stabilit pe baza
unei expertize medico-legale) .
Din punctul de vedere al terminologiei, se renun ță la
noțiunea de “pierdere a unui sim ț sau organ sau încetarea
funcționării acestora” men ținându-se aceea de “infirmitate” , ce
urmează a fi determinat ă pe baza unei expertize medico-legale. Se
elimină de asemenea exprimarea “infirmitate permanent ă fizică
ori psihic ă”, neprezentând relevan ță împrejurarea c ă este fizic ă ori
psihică.
De asemenea, termenul de “slu țire” este înlocuit cu cel de
“prejudiciu estetic grav și permanent” , ceea ce presupune
efectuarea unei expertize medico-legale care s ă stabileasc ă dacă a
245fost creat un asemenea prejudiciu, ce trebuie s ă fie, în mod
cumulativ:
– estetic
– grav
– permanent.
Este rezolvat ă astfel o problem ă controversat ă în practic ă,
aceea a pierderii unor din ți ca urmare a agresiunii, problem ă pe
care nici m ăcar pronun țarea unei decizii în recurs în interesul legii
nu a soluționat-o pe deplin.
Din punctul de vedere al laturii subiective :
– infracțiunea poate fi comis ă, în varianta prev ăzută de
alin.1, cu inten ție directă sau indirect ă, în ceea ce prive ște
dispozițiile alin. 1 lit. d);
– pentru variantele prev ăzute la alin.1 lit. a), b), c), e), fapta
poate fi comis ă cu intenție indirect ă. În situația în care fapta este
comisă cu intenție directă, în varianta prev ăzută de alin.1 lit. a),
b), c) tratamentul sanc ționator este diferit, fiind incidente
dispozițiile alineatului 2;
– punerea în primejdie a vie ții persoanei prev ăzută de
alin.1 lit.e), poate fi comis ă numai cu inten ție indirect ă.
A fost eliminat ă varianta agravat ă a comiterii faptei în
scopul producerii avortului ,4 precum și aceea a comiterii faptei
în vederea punerii în primejdie a vie ții persoanei, întrucât aceasta
din urmă constituie, în realitate, tentativ ă la infracțiunea de omor
sau, după caz, de omor calificat.
În cazul s ăvârșirii faptei împotriva unui membru de
familie, limitele de pedeaps ă se majoreaz ă cu o treime, potrivit art.
199 alin.1.
Acțiunea penal ă se pune în mi șcare din oficiu, neexistând
posibilitatea p ărții vătămate de a se împ ăca cu făptuitorul.
4 Potrivit art. 201 alin.2 din noul Cod penal, “Întreruperea cursului sarcinii,
săvârșită în orice condi ții, fără consimțământul femeii îns ărcinate, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercit ării unor
drepturi”.
246Art. 196. V ĂTĂMAREA CORPORAL Ă DIN CULP Ă
(1) Fapta prev ăzută în art. 193 alin. (2) s ăvârșită din culpă de către
o persoan ă aflată sub influen ța băuturilor alcoolice ori a unei
substanțe psihoactive sau în desf ășurarea unei activit ăți ce
constituie prin ea îns ăși infracțiune se pedepse ște cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amend ă.
(2) Fapta prev ăzută în art. 194 alin. (1) s ăvârșită din culp ă se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amend ă.
(3) Când fapta prev ăzută în alin. (2) a fost s ăvârșită ca urmare a
nerespect ării dispozi țiilor legale sau a m ăsurilor de prevedere
pentru exerci țiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea
unei anumite activit ăți, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3
ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)–(3) s-au produs fa ță de
două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se
majoreaz ă cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispozi țiilor legale ori a m ăsurilor de
prevedere sau desf ășurarea activit ății care a condus la comiterea
faptelor prev ăzute în alin. (1) și alin. (3) constituie prin ea îns ăși
o infracțiune, se aplic ă regulile privind concursul de infrac țiuni.
Acțiunea penal ă s e p u n e î n m i șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu :
1. Lovirea și alte violen țe comise din culp ă
Ca și în reglementarea anterioar ă, lovirea sau alte violen țe
săvârșite din culp ă și, potrivit art. 193 alin.1 al N.C.p. – respectiv
fără producerea unor leziuni – nu se pedepse ște penal .
În situația în care, urmare a acestei fapte comise din culp ă,
se produc leziuni de cel mult 90 de zile, fapta constituie
infracțiune doar în ipoteza în care:
– a fost comis ă de o persoană aflată sub influen ța
băuturilor alcoolice ori a unei substan țe psihoactive ;
– a fost comis ă în desf ășurarea unei activit ăți ce
constituie prin ea îns ăși infracțiune.
247Limitele speciale ale pedepsei se majoreaz ă însă cu o
treime în cazul în care urm ările faptei s-au produs asupra a dou ă
sau mai multe persoane.
Este pedepsit ă ca formă calificat ă a acestei infrac țiuni
fapta care este s ăvârșită ca urmare a nerespect ării dispozi țiilor
legale sau a m ăsurilor de prevedere pentru exerci țiul unei profesii
sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activit ăți; în
consecință, fapta este considerat ă mai grav ă numai în anumite
circumstan țe.
Dacă nerespectarea dispozi țiilor legale ori a m ăsurilor de
prevedere sau desf ășurarea activit ății care a condus la comiterea
faptei constituie prin ea îns ăși o infrac țiune, se aplic ă regulile
privind concursul de infrac țiuni.
Cel mai important element de noutate ce rezult ă din
analiza textului este acela c ă a fost dezincriminat ă comiterea
faptei de v ătămare corporal ă din culpă, în situația în care fapta a
avut ca urmare producerea de leziuni ce necesit ă pentru îngrijire
cel mult 90 de zile de îngrijire medical ă, atâta vreme cât subiectul
activ al infrac țiunii nu se afl ă în situa ția prevăzută de lege ,
respectiv:
– nu se afl ă sub influen ța băuturilor alcoolice;
– nu se afl ă sub influen ța substanțelor psihoactive.
De asemenea, fapta nu se pedepse ște de legea penal ă,
dacă nu a fost comis ă în desf ășurarea unei activit ăți ce
constituie prin ea îns ăși infracțiune.
2. Vătămarea corporal ă în forma nou ă prevăzută de N.C.p.
– vechea v ătămare corporal ă gravă – este pedepsit ă în toate
situațiile, dacă este comis ă din culpă.
Limitele speciale ale pedepsei se majoreaz ă cu o treime în
cazul în care urm ările faptei s-au produs asupra a dou ă sau mai
multe persoane.
Este pedepsit ă ca formă calificat ă a acestei infrac țiuni –
vătămarea corporal ă din culp ă, fapta de v ătămare corporal ă care
248este săvârșită ca urmare a nerespect ării dispozi țiilor legale sau a
măsurilor de prevedere pentru exerci țiul unei profesii sau meserii
ori pentru efectuarea unei anumite activit ăți; fapta este considerat ă
mai gravă numai în anumite circumstan țe.
Și în cazul infrac țiunii de v ătămare corporal ă din culpă, s-a
realizat o simplificare a reglement ării, corespunz ător cu aceea în
cazul uciderii din culp ă, și a fost introdus ă o incriminare
complexă, incident ă atunci când dou ă sau mai multe persoane au
fost vătămate.
Dacă nerespectarea dispozi țiilor legale ori a m ăsurilor de
prevedere sau desf ășurarea activit ății care a condus la comiterea
faptei constituie prin ea îns ăși o infrac țiune, se aplic ă regulile
privind concursul de infrac țiuni.
Ca element de noutate, toate faptele ce constituie
infracțiunea de v ătămare corporal ă din culp ă, indiferent de
gravitatea lor, se cerceteaz ă numai la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Potrivit art. 272 alin.2 N.C.p. (care incrimineaz ă
infracțiunea de influen țare a declara țiilor), nu constituie
infracțiune înțelegerea patrimonial ă dintre infractor și persoana
vătămată, intervenit ă în cazul infrac țiunilor pentru care ac țiunea
penală se pune în mi șcare la plângere prealabil ă sau pentru care
intervine împ ăcarea.
Art. 197. RELELE TRATAMENTE APLICATE
MINORULUI
Punerea în primejdie grav ă, prin măsuri sau tratamente de orice
fel, a dezvolt ării fizice, intelectuale sau morale a minorului de
către părinți sau de orice persoan ă în grija c ăreia se afl ă minorul
se pedepse ște cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
Comentariu : Infracțiunea de rele tratamente aplicate
minorului a fost inclus ă în N.C.p. în capitolul II, privind
infracțiuni comise împotriva integrit ății corporale și sănătății,
249(în actualul C.p. art. 306 era inclus în Titlul IX „Infrac țiuni care
aduc atingere unor rela ții privind convie țuirea social ă”, Capitolul I
– „Infracțiuni contra familiei”).
Infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului și
încăierare au fost aduse în aceast ă secțiune, deoarece ele pun în
pericol în primul rând integritatea fizic ă sau sănătatea persoanei și
abia în subsidiar rela țiile de familie, respectiv de convie țuire
socială.
Con ținutul constitutiv al infrac țiunii a fost men ținut,
singurul element de noutate fiind extinderea sferei subiec ților
activi ai infrac țiunii , respectiv calitatea subiectului activ al
infracțiunii de a fi:
– părinte
– orice persoan ă în grija c ăreia se afl ă minorul , ceea ce
include atât persoana care a fost desemnat ă de autorit ăți pentru a
avea minorul în îngrijire, cât și persoana care are minorul în
îngrijire în fapt (în reglementarea anterioar ă subiect activ al
infracțiunii putea fi orice persoan ă căreia minorul i-a fost
încredințat spre cre ștere și educare, cu alte cuvinte numai
persoanele ce au fost desemnate de autorit ăți în acest scop).
Subiecți pasivi ai infracțiunii pot fi:
– un membru de familie
– minorii interna ți în centre de plasament sau în alte forme
de ocrotire
În această din urmă situație, subiect activ al infrac țiunii
este persoana desemnat ă cu îngrijirea acestora în cadrul
instituției de plasament sau ocrotire .
250- Capitolul III –
INFRAC ȚIUNI SĂVÂRȘITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE
FAMILIE
Art. 199. VIOLEN ȚA ÎN FAMILIE
(1) Dacă faptele prev ăzute în art. 188, art. 189 și art. 193–195
sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special
al pedepsei prev ăzute de lege se majoreaz ă cu o pătrime.
(2) În cazul infrac țiunilor prev ăzute în art. 193 și art. 196
săvârșite asupra unui membru de familie, ac țiunea penal ă poate
fi pusă în mișcare și din oficiu. Împ ăcarea înlătură răspunderea
penală.
Comentariu: Dacă în partea general ă a N.C.p. no țiunea de
membru de familie a fost extins ă, în partea special ă se introduce
un capitol distinct ce prive ște infracțiunile de violen ță în familie.
Textul instituie un regim sanc ționator diferit în cazul
anumitor infrac țiuni împotriva vie ții persoanei și stabilește
majorarea maximului special al pedepsei în cazul în care sunt
săvârșite asupra unui membru de familie cu referire la
infracțiunile de:
– omor prev ăzut de art. 188
– omor calificat prev ăzut de art. 189
– lovire și alte violen țe prevăzut de art. 193
– vătămare corporal ă prevăzută de art. 194
– lovituri cauzatoare de moarte prev ăzută de art. 195.
Subiecți activi și pasivi ai infracțiunii de violen ță în
familie pot fi membrii de familie, în accepțiunea art. 177 alin.1
lit. c în care este definit ă noțiunea de “membru de familie” : sunt
membri de familie persoanele care au stabilit rela ții asemănătoare
acelora dintre so ți sau dintre p ărinți și copii, în cazul în care
conviețuiesc , cum sunt, spre exemplu, concubinii, sau copiii
concubinilor.
251În cazul infrac țiunilor de lovire și alte violen țe și de
vătămare corporal ă din culp ă, comise asupra membrilor de
familie, ac țiunea penal ă poate fi pus ă în mișcare și din oficiu , însă
legea permite împăcarea părților, numai cu privire la aceste dou ă
infracțiuni.
252- Capitolul IV –
INFRAC ȚIUNI CONTRA LIBERT ĂȚII PERSOANEI
Art. 205. LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consider ă lipsire de libertate și răpirea unei persoane
aflate în imposibilitatea de a- și exprima voin ța ori de a se ap ăra.
(3) Dacă fapta este s ăvârșită:
a) de către o persoan ă înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol s ănătatea sau via ța victimei, pedeapsa este
închisoarea cuprins ă între 3 și 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercit ării unor
drepturi.
(5) Tentativa la infrac țiunile prev ăzute în alin. (1)–(3) se
pedepsește.
Comentariu : În privin ța infracțiunii de lipsire de libertate
în mod ilegal a fost restructurat ă reglementarea, prin eliminarea
unor forme agravate sau elemente de agravare care nu se
justificau, și introducerea altora, menite a acoperi lacunele în
reglementare.
Varianta simpl ă a infrac țiunii păstrează în totalitate
elementele constitutive ale infrac țiunii din reglementarea
anterioară.
Este asimilată variantei simple a infracțiunii și situația în
care fapta este comis ă prin răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a- și exprima voin ța ori de a se ap ăra
(comiterea faptei prin r ăpire nu mai constituie variant ă calificată a
infracțiunii) .
Au fost eliminate situa țiile în care fapta este comis ă prin
simularea de calit ăți oficiale, de dou ă sau mai multe persoane
253împreună sau dacă în schimbul eliber ării se cere un folos material
sau orice alt avantaj; lipsirea de libertate a unei persoane s ăvârșită
în scopul de a o obliga la practicarea prostitu ției (aceast ă situație
este incriminat ă ca variant ă a infracțiunii de trafic de persoane),
situația în care pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod,
ca statul, o persoan ă juridică, o organiza ție interna țională
interguvernamental ă sau un grup de persoane s ă îndeplineasc ă sau
să nu îndeplineasc ă un anumit act și situația în care fapta este
comisă de o persoan ă care face parte dintr-un grup organizat.
Varianta agravat ă a fost eliminat ă în toate situa țiile în care
actualul C.p. incrimina s ăvârșirea faptei de dou ă sau mai multe
persoane împreun ă, întrucât în N.C.p. comiterea faptei de trei sau
mai multe persoane împreun ă constituie circumstan ță agravant ă
legală, conform art. 77 lit.a).
A fost men ținută forma agravat ă în situația în care fapta
are ca urmare moartea victimei.
Art. 206. AMENIN ȚAREA
(1) Fapta de a amenin ța o persoan ă cu săvârșirea unei infrac țiuni
sau a unei fapte p ăgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei
persoane , dacă este de natur ă să îi produc ă o stare de temere , se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amend ă, fără
ca pedeapsa aplicat ă să poată depăși sancțiunea prev ăzută de lege
pentru infrac țiunea care a format obiectul amenin țării.
(2) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : În cazul infrac țiunii de amenin țare, s-a
apreciat de legiuitor c ă este necesar ă lărgirea sferei persoanelor
vizate de fapta cu care se amenin ță, astfel încât instan ța să aibă
posibilitatea de a aprecia în fiecare caz concret dac ă fapta este de
natură să producă teamă persoanei amenin țate. Practica a
demonstrat c ă această stare de alarmare poate fi cauzat ă nu doar
de un rău ce vizeaz ă soțul sau o rud ă apropiată a celui amenin țat,
254ci și de o eventual ă faptă îndreptat ă împotriva unui prieten ori a
altei persoane de care cel amenin țat este legat afectiv.
De asemenea, a fost eliminat ă din text sintagma “de natur ă
să o alarmeze”, care a stârnit interpret ări diverse în practic ă și nu
corespunde unui limbaj juridic adecvat.
Cerința esențială pentru existen ța elementului material al
infracțiunii este ca aceasta s ă fie “de natur ă să îi provoace o
stare de temere” . Rezultă din economia textului c ă amenințarea
trebuie să fie aptă să provoace persoanei v ătămate o stare de
temere.
Art. 208. H ĂRȚUIREA
(1) Fapta celui care, în mod repetat, urm ărește, fără drept sau
fără un interes legitim, o persoan ă ori îi supravegheaz ă
locuința, locul de munc ă sau alte locuri frecventate de c ătre
aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepse ște cu
închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amend ă.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunic ări prin
mijloace de transmitere la distan ță, care, prin frecven ță sau
conținut, îi cauzeaz ă o temere unei persoane, se pedepse ște cu
închisoare de la o lun ă la 3 luni sau cu amend ă, dacă fapta nu
constituie o infrac țiune mai grav ă.
(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu: Ca răspuns la realit ățile existente în
societate la acest moment, legiuitorul a introdus în N.C.p.
infracțiunea de hărțuire, distinct de infrac țiunea de h ărțuire
sexuală (a se vedea art. 223 din N.C.p.), care poate fi comis ă prin:
– urmărirea persoanei
– supravegherea locuin ței, a locului de munc ă sau a altui
loc frecventat de partea v ătămată.
Aceste ac țiuni ale f ăptuitorului constituie infrac țiunea de
hărțuire dacă sunt îndeplinite două cerințe esențiale cumulative :
255ca ele să se desfășoare în mod repetat și fără drept sau interes
legitim .
Urmarea imediat ă a faptei o constituie producerea,
cauzarea unei stări de temere.
Fapta poate fi s ăvârșită și prin:
– efectuarea de apeluri telefonice sau alte comunic ări
prin mijloace de transmitere la distan ță (ceea ce include, spre
exemplu, po șta electronic ă sau mesaje scrise transmise prin
intermediul telefonului mobil).
În aceast ă din urm ă situație, se cere fie ca efectuarea
acestor comunic ări să fie frecvent ă sau, fără a fi frecvent ă, să aibă
un conținut care s ă producă persoanei v ătămate o stare de temere.
Pentru existen ța infracțiunii este necesar ca aceste
comunicări să îi provoace persoanei v ătămate o stare de temere .
Din economia textului rezult ă că fapta prev ăzută la
alineatul 1 este distinct ă de aceea prev ăzută la alin. 2, fiind
sancționate diferit. Apreciem c ă, în situația comiterii faptei atât în
varianta prev ăzută la alin. 1 cât și în aceea prev ăzută la alin. 2, se
poate aplica f ăptuitorului o pedeaps ă în limitele prev. la alin.1,
fără a exista un concurs de infrac țiuni între cele dou ă, argumentat
de dispozi ția finală a alin.2 – „dac ă fapta nu constituie o
infracțiune mai grav ă”.
Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă
a persoanei v ătămate.
256- Capitolul V –
TRAFICUL ȘI EXPLOATAREA PERSOANELOR
VULNERABILE
Art. 213. PROXENETISMUL
(1) Determinarea sau înlesnirea practic ării prostitu ției ori
obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practic ării
prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepse ște cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercit ării unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea
practicării prostitu ției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercit ării unor
drepturi.
(3) Dacă faptele sunt s ăvârșite față de un minor, limitele speciale
ale pedepsei se majoreaz ă cu jumătate.
(4) Prin practicarea prostitu ției se înțelege între ținerea de acte
sexuale cu diferite persoane în scopul ob ținerii de foloase
patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Comentariu: Textul este similar celui din actualul C.p.,
alineatul 1 fiind modificat numai din punctul de vedere al
exprimării, termenul de “îndemn” fiind înlocuit cu cel de
“determinare”, care presupune convingerea unei persoane s ă
practice prostitu ția.
Astfel, elementul material al infrac țiunii îl constituie,
alternativ:
– determinarea
– înlesnirea
– obținerea de foloase patrimoniale.
Înlesnirea presupune asigurarea mijloacelor de practicare a
prostituției de către o persoan ă, prin punerea la dispozi ție a unei
locuințe, ori atragerea de clien ți sau protec ția acordat ă în timpul
practicării prostitu ției.
257Spre deosebire de textul anterior, care nu f ăcea nicio
distincție, legiuitorul a precizat expres c ă foloasele ob ținute de pe
urma practic ării prostitu ției trebuie s ă fie patrimoniale .
De asemenea, nu are relevan ță dacă făptuitorul a
determinat, înlesnit sau ob ținut foloase patrimoniale de pe urma
unei singure persoane sau a mai multora, fapta constituie o singur ă
infracțiune întrucât în varianta simpl ă a acesteia nu exist ă
persoană vătămată, persoana care se prostitueaz ă nemaifiind
infractor dar nici victim ă.
Alineatul final con ține o defini ție a no țiunii de
“practicare a prostitu ției”, necesară întrucât prostitu ția a fost
dezincriminat ă prin N.C.p. Se observ ă că legea nu face distinc ție;
persoana care se prostitueaz ă poate fi de sex feminin sau de sex
masculin.
Se men ține varianta agravat ă privind s ăvârșirea faptei
față de un minor, ori atunci când infrac țiunea este comis ă prin
constrângere. În aceast ă variant ă conținutul constitutiv
prezintă și subiect pasiv al infrac țiunii.
Determinarea prin constrângere poate avea ca scop:
– începerea practicării prostitu ției
– continuarea practicării prostitu ției.
Prin aceast ă precizare, legiuitorul a în țeles să lămurească
împrejurarea c ă fapta de determinare, prin constrângere, la
practicarea prostitu ției este pedepsit ă de lege și în situația în care
subiectul pasiv al infrac țiunii a practicat anterior prostitu ția.
Este eliminat ă trimiterea la traficul de persoane care a
stârnit numeroase dificult ăți de încadrare juridic ă după intrarea în
vigoare a Legii 678/2001 privind traficul de persoane, cu atât mai
mult cu cât infrac țiunile de trafic de persoane și trafic de minori
au fost introduse din legea special ă în N.C.p.
Art. 214. EXPLOATAREA CER ȘETORIEI
(1) Fapta persoanei care determin ă un minor sau o persoan ă cu
dizabilități fizice ori psihice s ă apeleze în mod repetat la mila
publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiaz ă de
258foloase patrimoniale de pe urma acestei activit ăți se pedepse ște
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
(2) Dacă fapta este s ăvârșită în următoarele împrejur ări:
a) de părinte, tutore, curator ori de c ătre cel care are în îngrijire
persoana care cer șește;
b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.
Comentariu : În urma ratific ării de către România a
Convenției Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului
de ființe umane (prin Legea nr. 300/2006), a fost introdus ă și o
incriminare nou ă, folosirea serviciilor care fac obiectul exploat ării
unei persoane traficate (incriminare cerut ă de art. 19 din
Convenție).
Spre exemplu, textul este aplicabil în cazul persoanei care
acceptă să primeasc ă prin transplant un organ, știind că este
prelevat ilegal de la o victim ă a traficului de persoane, sau în cazul
celui care accept ă să foloseasc ă munca for țată prestată de
persoane despre care are cuno ștință că sunt victime ale traficului
de persoane (cazuri nu pu ține în rândul muncitorilor români
plecați în străinătate).
N.C.p. renun ță la incriminarea infrac țiunii de cer șetorie
în forma consacrat ă de C.p. actual, dar propune dou ă
incriminări noi, conexe cer șetoriei, menite s ă răspundă unor
situații frecvente în realitatea actual ă. Este vorba de exploatarea
cerșetoriei practicate de un minor sau de o persoan ă cu dizabilit ăți
(determinarea la practicarea cer șetoriei sau ob ținerea de foloase de
pe urma acestei activit ăți) și respectiv de folosirea unui minor de
către majorul care are capacitatea de a munci, în scopul de a
obține astfel ajutor material din partea publicului.
Practic, a fost dezincriminat ă infracțiunea de cer șetorie
prevăzută de art. 326 din actualul C.p., îns ă este incriminat ă fapta
persoanei care exploateaz ă cerșetoria, a celui care determin ă sau
înlesnește practicarea cer șetoriei de c ătre o altă persoană.
259 Fapta are caracterul unei infrac țiuni de obicei , întrucât
pentru existen ța acesteia se cere ca subiectul pasiv al infrac țiunii
să apeleze în mod repetat la mila publicului.
Elementul material al infrac țiunii îl constituie:
– acțiunea de a determina minorul sau persoana cu
dizabilități fizice și psihice s ă apeleze la mila publicului. În
varianta simpl ă, această determinare poate avea loc în orice mod
(acțiuni de convingere, promisiuni).
Scopul urm ărit prin ac țiune este ca subiectul pasiv al
infracțiunii să apeleze la mila publicului pentru a cere ajutor
material.
– acțiunea de a beneficia de foloase patrimoniale de pe
urma acestei activit ăți, ceea ce presupune c ă, fără a determina
anterior persoana s ă apeleze la mila publicului, f ăptuitorul
primește de la aceasta foloase sau beneficiaz ă de foloase
patrimoniale (este situa ția celor ce asigur ă „protecție” cerșetorilor
sau le asigur ă o locație pentru cer șit în schimbul unei sume de
bani).
În varianta agravat ă, determinarea se realizeaz ă prin
constrângere sau de c ătre un subiect activ calificat – părinte,
tutore, curator ori cel ce are în îngrijire persoana care cer șește,
chiar dacă îngrijirea are loc în fapt.
Subiect pasiv al infracțiunii poate fi:
– un minor
– o persoan ă majoră care prezint ă dizabilit ăți fizice
ori psihice.
Fapta poate fi comis ă atât cu intenție directă cât și cu
intenție indirect ă.
Art. 215. FOLOSIREA UNUI MINOR ÎN SCOP DE
CERȘETORIE
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apeleaz ă în
mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material,
260folosindu-se în acest scop de prezen ța unui minor, se pedepse ște
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
Comentariu : Deși cerșetoria nu mai este incriminat ă,
atunci când adultul se folose ște de prezen ța unui minor la
practicarea cer șetoriei, fapta constituie infrac țiune și este
pedepsită de legea penal ă.
Această din urmă situație – spre exemplu, o femeie care
merge la cer șit, iar pentru a inspira mila publicului ține un copil,
uneori cu vârsta mai mic ă de un an, în bra țe – prezint ă un evident
pericol, nu doar prin aceea c ă lezează grav demnitatea uman ă,
copilul fiind folosit ca un obiect, dar pericliteaz ă sănătatea sau
chiar viața minorului, date fiind condi țiile în care acesta este ținut
în timpul cer șitului (temperaturi sc ăzute sau ridicate, ploaie,
zăpadă etc.).
În acest caz, elementul material al infrac țiunii îl constituie
acțiunea persoanei care cer șește, apelând la mila publicului prin
cereri de ajutor material, și care se folose ște în acest scop de
prezența unui minor , pe care, f ără a-l determina s ă cerșească
personal, îl prezint ă publicului pentru a crea compasiune.
Și această faptă este o infracțiune de obicei , întrucât
textul cere ca ac țiunea ce constituie elementul material al
infracțiunii să aibă loc în mod repetat.
Subiect activ al infracțiunii poate fi numai persoana
majoră, cerința esențială pentru a putea fi subiect activ al
infracțiunii fiind aceea ca persoana major ă să aibă capacitatea de
a munci.
Subiectul pasiv al infrac țiunii este un minor, fără existența
altor condi ții cu privire la acesta.
Art. 216. FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE
EXPLOATATE
Fapta de a utiliza serviciile prev ăzute în art. 182, prestate de o
persoană despre care beneficiarul știe că este victim ă a
traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepse ște
261cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă, dacă fapta nu
constituie o infrac țiune mai grav ă.
Comentariu : Infracțiunile de trafic de persoane – art. 210
și trafic de minori – art. 211 au fost introduse din Legea 678/2001
în N.C.p., p ăstrându-și conținutul constitutiv din textele
anterioare.
Textele de incriminare a traficului de persoane, de minori
și de migran ți au fost sistematizate pentru o mai u șoară înțelegere
și o mai bun ă corelare cu alte texte de incriminare, f ără a li se
aduce îns ă modificări de substan ță.
Ca element de noutate , este incriminat ă de aceast ă dată și
fapta persoanei care folose ște serviciile unei persoane exploatate;
aceasta presupune ca subiectul activ al infrac țiunii să fie o altă
persoană decât aceea care realizeaz ă traficul . Dacă traficantul
exploateaz ă totodată persoana traficat ă, fapta întrune ște
elementele constitutive ale infrac țiunii de trafic de persoane și,
după caz, în concurs cu alte infrac țiuni.
Elementul material al laturii obiective este reprezentat de
acțiunea de a utiliza serviciile unei persoane exploatate.
Prin servicii se înțeleg activit ățile prevăzute la art. 182 din
partea general ă a noului Codului penal:
– executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod for țat;
– sclavia sau alte procedee asem ănătoare de lipsire de libertate ori
de aservire;
– practicarea prostitu ției, manifest ările pornografice în vederea
producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de
exploatare sexual ă;
– practicarea cer șetoriei;
– prelevarea de organe în mod ilegal.
Din punctul de vedere al laturii subiective , cerința legii
este ca acea persoan ă să cunoasc ă împrejurarea c ă cel de la
care obține serviciile respective este victima traficului de
persoane. În aceste condi ții, fapta se comite cu intenție directă.
262- Capitolul VI –
INFRAC ȚIUNI CONTRA LIBERT ĂȚII ȘI INTEGRIT ĂȚII
SEXUALE
Art. 218. VIOLUL
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoan ă,
săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se ap ăra
ori de a- și exprima voin ța sau profitând de aceast ă stare, se
pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceea și pedeaps ă se sanc ționează orice alte acte de
penetrare vaginal ă sau anal ă comise în condi țiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se afl ă în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul f ăptuitorului;
b) victima este rud ă în linie direct ă, frate sau sor ă;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comis ă în scopul producerii de materiale
pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporal ă;
f) fapta a fost s ăvârșită de două sau mai multe persoane împreun ă.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercit ării unor
drepturi.
(5) Acțiunea penal ă pentru fapta prev ăzută în alin. (1) și alin. (2)
se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate.
(6) Tentativa la infrac țiunile prev ăzute în alin. (1) – (3) se
pedepsește.
Comentariu: Deși varianta tip a infrac țiunii nu a fost
modificat ă în esență, terminologia utilizat ă de text a fost aleas ă în
așa fel încât s ă răspundă și să înlăture controversele ap ărute în
practică.
263În conținutul acestei infrac țiuni se va include, ca act
material al laturii obiective:
– raportul sexual – în înțelesul pe care aceast ă sintagmă l-
a cunoscut în mod tradi țional în dreptul nostru, acela de conjunc ție
a organului sexual masculin cu cel feminin sau ceea ce se nume ște
în limbaj comun, nejuridic, act sexual normal.
– actul sexual oral
– actul sexual anal (indiferent dac ă în aceste ultime cazuri
este vorba de un act heterosexual sau homosexual)
– actele de penetrare vaginal ă sau anal ă, realizate în
alte modalit ăți (prin introducere de obiecte, degete etc.).
Pentru existen ța infracțiunii de viol, este necesar ca
acțiunea ce reprezint ă actul material al laturii obiective s ă fie
comisă într-una dintre modalit ățile prevăzute de lege:
– prin constrângere
– prin punerea victimei în imposibilitate de a se
apăra sau de a- și exprima voin ța
– profitând de imposibilitatea victimei de a se ap ăra
sau de a- și exprima voin ța.
Astfel definit, violul acoper ă toate actele de penetrare,
indiferent dac ă au fost comise de agresor asupra victimei sau dac ă
victima a fost obligat ă să facă acest lucru.
În privința formelor agravate s-a realizat și de aceast ă dată
o simplificare a reglement ării, renunțându-se la acele elemente de
agravare care pot fi valorificate corespunz ător în cadrul
individualiz ării judiciare.
De data aceasta, a fost men ținută agravanta referitoare la
săvârșirea faptei de dou ă sau mai multe persoane împreun ă,
complet justificat ă în cazul infrac țiunii de viol (situa ție în care
agravanta comiterii faptei de trei sau mai multe persoane
împreună prevăzută de art. 77 nu mai este aplicabil ă).
Unele dintre variantele agravate au fost reformulate, a șa
cum s-a întâmplat în cazul comiterii faptei asupra unei victime
care este rud ă în linie direct ă, frate sau sor ă cu făptuitorul, pentru
264a rezulta cu claritate c ă această faptă absoarbe incestul5, punând
astfel cap ăt incertitudinilor din practica judiciar ă cu privire la
acest aspect; de asemenea, în cazul producerii de v ătămări,
referirea la v ătămări grave asupra s ănătății a fost înlocuit ă cu
aceea de v ătămare corporal ă, în conformitate cu modific ările
aduse infrac țiunii de v ătămare corporal ă.
A fost introdus ă o nouă variantă calificată a infracțiunii,
atunci când aceasta a fost comis ă în scopul producerii de
materiale pornografice. În acest caz, fapta este comis ă cu forma
de vinovăție a intenției directe .
Constituie agravant ă comiterea faptei asupra unui minor ce
nu a împlinit vârsta de 16 ani.
A fost, de asemenea, men ținută varianta agravat ă a
infracțiunii, în situa ția în care urmarea imediat ă a constituit-o
moartea victimei.
Ca și în reglementarea anterioar ă, în cazul infracțiunii tip
acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Art. 219. AGRESIUNEA SEXUAL Ă
(1) Actul de natur ă sexuală, altul decât cele prev ăzute în art.
218, cu o persoan ă, săvârșit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se ap ăra sau de a- și exprima voin ța ori
profitând de aceast ă stare, se pedepse ște cu închisoarea de la 2
la 7 ani și interzicerea exercit ării unor drepturi.
(2 )Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi atunci când:
a)victima se afl ă în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza
tratamentul f ăptuitorului;
b) victima este rud ă în linie direct ă, frate sau sor ă;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comis ă în scopul producerii de materiale
5 Art. 377. INCESTUL. Raportul sexual consim țit, săvârșit între rude în linie
directă sau între fra ți și surori, se pedepse ște cu închisoarea de la un an la 5 ani.
265pornografice;
e) fapta a avut ca urmare v ătămarea corporal ă;
f) fapta a fost s ăvârșită de două sau mai multe persoane
împreună.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercit ării unor
drepturi.
(4) Dacă actele de agresiune sexual ă au fost precedate sau
urmate de s ăvârșirea actelor sexuale prev ăzute în art. 218
alin.(1) și alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Acțiunea penal ă pentru fapta prev ăzută în alin. (1) se pune
în mișcare la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate.
(6) Tentativa la infrac țiunile prev ăzute în alin. (1) și alin. (2) se
pedepsește.
Comentariu: Fapta constituie o nou ă infracțiune;
elementul material al laturii obiective este constituit dintr-o
acțiune care nu presupune existen ța unui act sexual normal, anal
sau oral și nici penetrare cu alte obiecte, ci orice act de natur ă
sexuală care nu presupune penetrare , și nici act oral; spre
exemplu, atingeri nedorite.
Pentru existen ța infracțiunii de agresiune sexual ă, este
necesar ca ac țiunea ce reprezint ă actul material al laturii obiective
să fie comis ă într-una dintre modalit ățile prevăzute de lege:
– prin constrângere
– prin punerea victimei în imposibilitate de a se
apăra sau de a- și exprima voin ța
– profitând de imposibilitatea de a se ap ăra sau de a-
și exprima voin ța.
În cazul în care astfel de acte sunt precedate sau urmate de
infracțiunea de viol a șa cum este ea reglementat ă de art. 216, nu
se va reține un concurs de infrac țiuni, ci o singur ă încadrare, aceea
de viol. Rezult ă că aceste acte de agresiune sexual ă trebuie s ă fie
comise în aceea și împrejurare ca infrac țiunea de viol; în caz
contrar, sunt incidente dispozi țiile referitoare la concursul de
266infracțiuni (spre exemplu, agresiunea sexual ă se desfășoară pe
parcursul unei perioade de timp de câteva luni dup ă care are loc
violul în accep țiunea art. 216).
Ca variantă calificată a infracțiunii, în acord cu celelalte
texte ce incrimineaz ă infracțiuni contra vie ții sexuale, aceasta
subzistă atunci când fapta a fost comis ă în scopul producerii de
materiale pornografice. În acest caz, fapta este comis ă cu forma
de vinovăție a intenției directe .
Și în cazul infrac țiunii de agresiune sexual ă a fost
menținută agravanta referitoare la s ăvârșirea faptei de dou ă sau
mai multe persoane împreun ă, complet justificat ă în cazul acestei
infracțiuni sau a infrac țiunii de viol (situa ție în care agravanta
comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreun ă
prevăzută de art. 77 nu mai este aplicabil ă).
A fost, de asemenea, men ținută varianta agravat ă a
infracțiunii, în situa ția în care urmarea imediat ă a constituit-o
moartea victimei.
Ca și în reglementarea anterioar ă, în cazul infracțiunii tip
acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Art. 220. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice
alte acte de penetrare vaginal ă sau anal ă comise cu un minor cu
vârsta între 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la
5 ani.
(2) Fapta prev ăzută în alin.(1), s ăvârșită asupra unui minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani , se pedepse ște cu închisoarea de la
2 la 7 ani și interzicerea exercit ării unor drepturi.
(3) Fapta prev ăzută în alin.(1), comis ă de un major cu un minor cu
vârsta între 13 și 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori
influența sa asupra victimei , se pedepse ște cu închisoarea de la 2
la 7 ani și interzicerea exercit ării unor drepturi.
(4) Fapta prev ăzută în alin.(1)–(3) se sanc ționează cu închisoarea
de la 3 la 10 ani și interzicerea exercit ării unor drepturi, atunci
267când:
a) minorul este rud ă în linie direct ă, frate sau sor ă;
b) minorul se afl ă în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul f ăptuitorului;
c) a fost comis ă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prev ăzute în alin. (1) și alin. (2) nu se sanc ționează
dacă diferența de vârst ă nu depășește 3 ani.
Comentariu: Criteriul de distinc ție între viol și agresiunea
sexuală, sub aspectul elementului material, se reg ăsește și în cazul
următoarelor dou ă infracțiuni – actul sexual cu un minor și
respectiv coruperea sexual ă de minori. Astfel, dac ă actul sexual
presupune penetrare sau act sexual oral, vom fi în prezen ța actului
sexual cu un minor, iar dac ă este vorba de alte acte de natur ă
sexuală, fapta se va încadra ca și corupere de minori.
În conținutul acestei infrac țiuni se va include, ca act
material al laturii obiective:
– raportul sexual – în înțelesul pe care aceast ă sintagmă l-
a cunoscut în mod tradi țional în dreptul nostru, acela de conjunc ție
a organului sexual masculin cu cel feminin sau ceea ce se nume ște
în limbaj comun, nejuridic, act sexual normal;
– actul sexual oral;
– actul sexual anal (indiferent dac ă în aceste ultime cazuri
este vorba de un act heterosexual sau homosexual);
– actele de penetrare vaginal ă sau anal ă, realizate în
alte modalit ăți (prin introducere de obiecte, degete etc.).
Pentru a fi în prezen ța infracțiunii, actul sexual , în oricare
dintre variantele prev ăzute de lege, trebuie s ă fie consimțit.
Subiect pasiv al infrac țiunii îl constituie un minor, de
orice sex, numai sanc țiunea fiind distinct ă în funcție de vârsta
acestuia.
În privința vârstei minorului, s-a considerat, la fel ca în
alte legisla ții europene (a se vedea § 174, respectiv § 176 C.
p. german), c ă trebuie diferen țiată vârsta subiectului pasiv dup ă
cum este vorba de protec ția integrit ății sexuale a minorului în
268raporturile cu un major sau cu alt minor. Astfel, în privin ța actului
sexual comis de un major cu un minor s-a p ăstrat limita actual ă de
vârstă (15 ani), fiind diferen țiată și sancțiunea în raport de vârsta
minorului, dup ă cum acesta a împlinit sau nu 13 ani.
Subiect activ al infracțiunii este o persoană majoră, de
orice sex.
În privin ța actelor sexuale între minori , intenția
legiuitorului a fost ca acestea s ă rămână în afara domeniului de
incidență al legii penale, nefiind sanc ționate din punct de
vedere penal .
De asemenea, nu constituie infrac țiune fapta de raport
sexual cu un minor, comis ă de un major, dacă diferența de
vârstă între majorul subiect activ al infrac țiunii și minorul
subiect pasiv al infrac țiunii este mai mic ă de 3 ani.
În ce prive ște variantele agravate, ca și la infrac țiunea de
viol, a fost reformulat ă, așa cum s-a întâmplat în cazul comiterii
faptei asupra unei victime care este rud ă în linie direct ă, frate sau
soră cu făptuitorul, pentru a rezulta cu claritate c ă această faptă
absoarbe incestul. Din economia textelor rezult ă astfel că incestul,
ca infracțiune de sine st ătătoare, poate exista numai dac ă are loc
un raport sexual consim țit (deci un act sexual „normal”) între rude
în linie direct ă sau între fra ți și surori majori; în caz contrar, fapta
se încadreaz ă în dispozi țiile art. 219 sau 220, dup ă caz.
A fost men ținută varianta calificat ă a infracțiunii, atunci
când aceasta a fost comis ă în scopul producerii de materiale
pornografice. În acest caz, fapta este comis ă cu forma de
vinovăție a intenției directe .
Fapta de a avea un raport sexual sau de a avea act sexual
oral și anal comis ă de un major cu un minor cu vârsta între 13 și
18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influen ța sa
asupra victimei , este sanc ționată ca variantă agravat ă a
infracțiunii.
269Art. 221. CORUPEREA SEXUAL Ă A MINORILOR
(1) Comiterea unui act de natur ă sexuală, altul decât cel
prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani, precum și determinarea minorului s ă suporte
ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi, atunci când:
a) minorul este rud ă în linie direct ă, frate sau sor ă;
b) minorul se afl ă în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul f ăptuitorului;
c) fapta a fost comis ă în scopul producerii de materiale
pornografice.
(3) Actul sexual de orice natur ă săvârșit de un major în prezen ța
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepse ște cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amend ă.
(4) Determinarea de c ătre un major a unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani s ă asiste la comiterea unor acte cu
caracter exhibi ționist ori la spectacole sau reprezenta ții în
cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natur ă, precum și
punerea la dispozi ția acestuia de materiale cu caracter
pornografic se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amend ă.
(5) Faptele prev ăzute în alin. (1) nu se sanc ționează dacă
diferența de vârst ă nu depășește 3 ani.
Comentariu:
1. Varianta tip a infrac țiunii
Așa cum am ar ătat, criteriul de distinc ție între viol și
agresiunea sexual ă sub aspectul elementului material se reg ăsește
și în cazul infrac țiunilor de act sexual cu un minor și respectiv
coruperea sexual ă de minori. Astfel, dac ă actul sexual presupune
penetrare sau act sexual oral, vom fi în prezen ța actului sexual cu
270un minor, iar dac ă este vorba de alte acte de natur ă sexuală, fapta
se va încadra ca și corupere de minori.
În conținutul acestei infrac țiuni se va include, ca act
material al laturii obiective:
– o acțiune care nu presupune existen ța unui act sexual
normal, anal sau oral și nici penetrare cu alte obiecte, ci orice act
de natură sexuală care nu presupune penetrare , spre exemplu,
atingeri nedorite;
– determinarea minorului să suporte un astfel de act de
natură sexuală;
– determinarea minorului să efectueze un astfel de act de
natură sexuală.
Subiect activ al infracțiunii este o persoană majoră, de
orice sex.
Subiect pasiv al infrac țiunii îl constituie un minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani, de orice sex.
În privința actelor sexuale între minori , acestea r ămân în
afara domeniului de inciden ță al legii penale, nefiind sanc ționate
din punct de vedere penal .
De asemenea, nu constituie infrac țiune fapta de corupere
sexuală a unui minor, comis ă de un major, dacă diferența de
vârstă între majorul subiect activ al infrac țiunii și minorul
subiect pasiv al infrac țiunii este mai mic ă de 3 ani.
2. Variantele agravate
2.1. În ce prive ște variantele agravante, ca și la
infracțiunea de viol și cea de agresiune sexual ă, au fost
reformulate, cum este în cazul comiterii faptei asupra unei victime
care este rud ă în linie direct ă, frate sau sor ă cu făptuitorul.
A fost men ținută varianta calificat ă a infrac țiunii,
existentă și în reglementarea anterioar ă, atunci când aceasta a fost
comisă în scopul producerii de materiale pornografice. În acest
caz, fapta este comis ă cu forma de vinov ăție a intenției directe .
2712.2. Este sanc ționată tot ca variantă agravat ă a
infracțiunii fapta majorului:
– de a comite un act sexual de orice natur ă în prezen ța
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani ;
– de a determina un minor care nu a împlinit vârsta de
13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibi ționist ori
la spectacole sau reprezenta ții în cadrul c ărora se comit acte
sexuale de orice natur ă;
– punerea la dispozi ția unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani de materiale cu caracter pornografic.
Subiect activ al infrac țiunii în aceast ă variantă este o
persoană majoră, indiferent de sex, iar subiect pasiv al
infracțiunii este întotdeauna minorul care nu a împlinit vârsta
de 13 ani.
Determinarea unui minor care a împlinit vârsta de 13
ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibi ționist ori la
spectacole sau reprezenta ții în cadrul c ărora se comit acte sexuale
de orice natur ă ori punerea la dispozi ția unui minor care a împlinit
vârsta de 13 ani de materiale cu caracter pornografic nu este
pedepsită de legea penal ă.
Art. 222. RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani s ă se întâlneasc ă, în scopul comiterii
unui act dintre cele prev ăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv
atunci când propunerea a fost f ăcută prin mijloacele de
transmitere la distan ță, se pedepse ște cu închisoare de la o lun ă
la un an sau cu amend ă.
Comentariu: Incriminarea acestei fapte reprezint ă o
noutate în legea penal ă română.
272Elementul material al laturii obiective este ac țiunea de a
propune unui minor o întâlnire în scopuri sexuale6.
Propunerea poate fi f ăcută în mod direct, indirect sau prin
mijloace de transmitere la distan ță, legiuitorul sanc ționând astfel
racolarea minorilor inclusiv prin intermediul internetului.
Pentru existen ța infracțiunii nu este necesar ca întâlnirea
sau actele sexuale sa aib ă loc. Cerința legii este doar ca scopul
întâlnirii sa fie comiterea unui act dintre cele prev ăzute la art. 220
sau 221. În cazul în care comiterea actelor prev ăzute de art. 220
sau 221 a avut loc, sunt aplicabile dispozi țiile concursului de
infracțiuni.
Subiectul activ al infracțiunii este o persoană majoră.
Subiect pasiv al infrac țiunii poate fi minorul care nu a
împlinit vârsta de 13 ani. Minorul care a împlinit vârsta de 13
ani nu poate fi subiect pasiv al acestei infrac țiuni.
Art. 223. H ĂRȚUIREA SEXUAL Ă
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natur ă sexuală în
cadrul unei rela ții de munc ă sau al unei rela ții similare, dac ă
prin aceasta victima a fost intimidat ă sau pus ă într-o situa ție
umilitoare, se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amend ă.
(2) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu: Existent ă și în legea actual ă, această
infracțiune a cunoscut o nou ă sistematizare, prin crearea a dou ă
texte. Primul, care cuprinde h ărțuirea propriu-zis ă, comisă prin
acte repetate și care creeaz ă pentru victim ă o situație intimidant ă
6 Potrivit art. 220 și 221 C.p. – raport sexual, act sexual oral sau anal, acte de
penetrare vaginal ă sau anală cu alte obiecte, orice alte acte de natur ă sexuală,
săvârșirea unui act sexual în prezen ța minorului, determinarea lui de a asista la
comiterea unor acte cu caracter exhibi ționist ori la spectacole sau reprezenta ții
în cadrul c ărora se comit acte sexuale de orice natur ă, precum și punerea la
dispoziția minorului de materiale cu caracter pornografic.
273sau umilitoare, a fost inclus în acest capitol.
Textul referitor la faptele ce presupun h ărțuirea sexual ă
prin abuz de autoritate a fost inclus în categoria infrac țiunilor de
serviciu. În acest fel se pune cap ăt disputelor din doctrin ă și
practică referitoare la caracterul de obicei al infrac țiunii (caracter
prezent în cazul art. 223, dar absent în cazul art. 299 – folosirea
abuzivă a funcției în scop sexual), precum și necorelărilor dintre
textul care incrimineaz ă hărțuirea în legea în vigoare și alte
infracțiuni (șantajul, spre exemplu).
Elementul material al infrac țiunii const ă în pretinderea de
favoruri de natur ă sexuală.
Cerința esențială este ca aceast ă pretindere s ă aibă loc în
cadrul unei rela ții de munc ă sau al unei rela ții similare (spre
exemplu, situa ții în care, f ără a fi vorba despre un raport de
subordonare sau f ără a exista un contract de munc ă, făptuitorul se
află într-un parteneriat de afaceri cu victima).
Infracțiunea este una ce presupune existen ța mai multor
acte materiale, fiind o infracțiune de obicei , pentru existen ța
acesteia cerându-se ca actul material al pretinderii s ă aibă loc în
mod repetat , față de aceea și persoan ă. În cazul în care
făptuitorul s ăvârșește acte repetate de h ărțuire față de mai multe
persoane, vor fi incidente dispozi țiile referitoare la concursul de
infracțiuni. Pentru existen ța infracțiunii nu este necesar ca
favorurile de natur ă sexuală să fi fost acceptate; este suficient ca
făptuitorul s ă le pretind ă. Natura acestor favoruri urmeaz ă a fi
stabilită de instan ță, de la caz la caz.
De asemenea, pentru existen ța infracțiunii se cere ca
urmarea imediat ă a faptei s ă o constituie, alternativ:
– intimidarea victimei;
– punerea acesteia într-o situa ție umilitoare.
Fapta exist ă și în situația în care favorurile pretinse au fost
acordate, cu condi ția producerii urm ării imediate.
Spre deosebire de reglementarea anterioar ă, în mod firesc
în N.C.p. ac țiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea
prealabil ă a persoanei v ătămate.
274- Capitolul VII –
INFRAC ȚIUNI CE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI ȘI
VIEȚII PRIVATE
Art. 224. VIOLAREA DE DOMICILIU
(1) Pătrunderea f ără drept, în orice mod, într-o locuin ță, încăpere,
dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, f ără
consimțământul persoanei care le folose ște, ori refuzul de a le
părăsi la cererea acesteia se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amend ă.
(2) În cazul în care fapta este s ăvârșită de o persoan ă înarmată, în
timpul nop ții ori prin folosire de calit ăți mincinoase, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : Infracțiunea de violare de domiciliu î și
păstrează aproape în totalitate con ținutul constitutiv din actualul
C.p., cu singura modificare c ă fapta comis ă de două sau mai
multe persoane împreun ă nu mai este incriminat ă ca și variantă
agravantă a faptei.
Un alt element de noutate îl constituie faptul c ă acțiunea
penală s e p u n e î n m i șcare la plângerea prealabil ă a persoanei
vătămate, atât în varianta simpl ă cât și în cea calificat ă.
Art. 225. VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL
(1) Pătrunderea f ără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile
unde o persoan ă juridică sau fizic ă își desfășoară activitatea
profesional ă ori refuzul de a le p ărăsi la cererea persoanei
îndreptățite se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amend ă.
(2) În cazul în care fapta este s ăvârșită de o persoan ă înarmată,
în timpul nop ții ori prin folosire de calit ăți mincinoase, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
275(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : Infracțiunea este introdus ă prin N.C.p.; a
fost incriminat ă ca faptă distinctă violarea sediului profesional,
argumentat de împrejurarea c ă, potrivit jurispruden ței Curții
Europene a Drepturilor Omului, și sediul persoanei juridice sau
sediul profesional al persoanei fizice beneficiaz ă de protec ția
conferită de art. 8 din Conven ție (a se vedea hot ărârea Niemietz c.
Germaniei, din 16 decembrie 1992).
Atât varianta simpl ă cât și cea agravat ă sunt identice cu
cele de la art. 224 – violarea de domiciliu.
Obiectul material al infrac țiunii îl constituie de aceast ă
dată sediul unde o persoan ă juridică sau fizic ă își desfășoară
activitatea. Nu se cere ca acest sediu s ă fie proprietatea acestei
persoane, este suficient ca subiectul pasiv al infrac țiunii să își
desfășoare activitatea în acel sediu.
De asemenea, nu se diferen țiază în raport de natura acestui
sediu, dac ă este principal, sucursal ă, agenție sau punct de lucru; de
asemenea, poate fi orice imobil.
Fapta poate fi comis ă, ca și în cazul viol ării de domiciliu,
prin refuzul de a p ărăsi acest sediu; este necesar ca acest refuz s ă
intervină după ce persoana îndrept ățită i-a cerut f ăptuitorului s ă îl
părăsească. Prin persoană îndreptățită apreciem c ă se înțelege
persoana fizic ă care își desfășoară activitatea în acel sediu sau
orice reprezentant al persoanei juridice, chiar și de fapt, dac ă
acționează cu încuviin țarea reprezentantului legal al persoanei
juridice.
Subiect pasiv al infrac țiunii este persoana fizic ă sau
juridică ce își desfășoară activitatea în acel sediu profesional,
astfel că, pentru formularea plângerii prealabile este necesar s ă fie
îndeplinite condi țiile prevăzute de Codul de procedur ă penală
relativ la plângerea prealabil ă.
276Și de aceast ă dată, acțiunea penal ă se pune în mi șcare la
plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate, indiferent dac ă fapta
a fost săvârșită în varianta simpl ă sau în varianta calificat ă.
Art. 226. VIOLAREA VIE ȚII PRIVATE
(1) Atingerea adus ă vieții private, f ără drept, prin fotografierea,
captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace
tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o
locuință sau încăpere ori dependin ță ținând de aceasta sau a
unei convorbiri private se pedepse ște cu închisoare de la o lun ă
la 6 luni sau cu amend ă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, f ără
drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prev ăzute în
alin.(1) c ătre o altă persoană sau către public, se pedepse ște cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
(4) Nu constituie infrac țiune fapta s ăvârșită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana
vătămată în cadrul c ăreia au fost surprinse sunetele,
convorbirile sau imaginile, dac ă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana v ătămată a acționat explicit cu inten ția de a fi
văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde s ăvârșirea unei infrac țiuni sau
contribuie la dovedirea s ăvârșirii unei infrac țiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnifica ție
pentru via ța comunit ății și a căror divulgare prezint ă avantaje
publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei v ătămate.
(5) Plasarea, f ără drept, de mijloace tehnice de înregistrare
audio sau video, în scopul s ăvârșirii faptelor prev ăzute în alin.
(1) și alin. (2), se pedepse ște cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Comentariu: Având în vedere realit ățile societ ății
românești, N.C.p. a trebuit s ă răspundă problemelor ap ărute
privind dreptul la via ță privată, precum și exigențelor Conven ției
277Europene a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit art. 8 din
Convenția European ă a Drepturilor Omului, orice persoan ă are
dreptul la respectarea vie ții sale private și de familie, a
domiciliului s ău și a coresponden ței sale și nu este admis
amestecul unei autorit ăți publice în exercitarea acestui drept decât
în măsura în care acest amestec este prev ăzut de lege și dacă
constituie o m ăsură care, într-o societate democratic ă, este
necesară pentru securitatea na țională, siguran ța public ă,
bunăstarea economic ă a țării, apărarea ordinii și prevenirea
faptelor penale, protejarea s ănătății sau a moralei, ori protejarea
drepturilor și libertăților altora.
Statul este obligat s ă se asigure nu numai c ă agenții săi nu
comit ingerin țe în viața privată a unei persoane ci și neamestecul
unor persoane în via ța privată a altei persoane, prin edictarea de
norme care s ă sancționeze un asemenea amestec ce are loc f ără
drept.
Practic, textul incrimineaz ă trei infrac țiuni distincte ,
prevăzute la alin.1, 2 și alin. 5, ce pot fi comise în concurs de
același făptuitor, în situa ția în care ac ționează distinct și potrivit
celor trei texte de lege.
1. Primul alineat incrimineaz ă acțiunea de a înregistra prin
orice mijloace tehnice imagini sau convorbiri ale unei persoane,
fără drept :
Fapta poate fi comis ă prin acțiunea de:
– fotografiere;
– captare sau înregistrare de imagini;
– ascultare cu mijloace tehnice;
– înregistrare audio.
Elementul material al laturii obiective trebuie s ă
îndeplineasc ă cerința esențială, alternativ ă, ca:
– subiectul pasiv al infrac țiunii să se afle într-o
locuință, încăpere sau dependin ță ținând de
aceasta;
– convorbirea ascultată sau înregistrat ă să fie privat ă.
278Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoan ă,
inclusiv proprietarul sau cel care locuie ște în acel imobil, atunci
când persoana v ătămată se află în locuin ța acesteia.
În situația în care fapta prive ște o convorbire privat ă,
aceasta poate avea loc chiar într-un loc public, subiect activ al
infracțiunii putând fi participantul la acea convorbire cu
persoana v ătămată sau o ter ță persoană.
2. Cea de-a doua fapt ă incriminat ă este divulgarea sau
transmiterea c ătre alte persoane a informa țiilor obținute prin
acțiunile incriminate la alin. 1 al textului.
Elementul material al infrac țiunii îl constituie:
– divulgarea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor;
– difuzarea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor;
– prezentarea sunetelor, convorbirilor sau
imaginilor;
– transmiterea sunetelor, convorbirilor sau
imaginilor.
Divulgarea poate avea în orice mod, inclusiv prin simpla
informare a unei persoane despre existen ța și conținutul acestora,
fără prezentarea efectiv ă a sunetelor, convorbirilor sau imaginilor.
Difuzarea presupune utilizarea unor mijloace de
transmitere c ătre public – ziare, emisiuni televizate ori audio, sau
afișarea în locuri publice, vizibile ori pe internet.
Prezentarea poate avea loc fie c ătre o singur ă persoană,
fie către mai multe, spre exemplu în cadrul unei reuniuni și
presupune audi ție sau vizionare, f ără încredințarea suportului pe
care se afl ă sunetele, convorbirile sau imaginile.
Transmiterea presupune încredin țarea suportului pe care
se află aceste sunete, convorbiri sau imagini sau încredin țarea lor
prin orice mijloc (spre exemplu, prin intermediul po ștei
electronice) unui num ăr limitat de persoane.
279Obținerea acestor informa ții trebuie s ă fi avut loc prin
acțiunile enumerate la alin. 1 al textului, iar divulgarea, difuzarea,
prezentarea sau transmiterea acestora s ă se facă, alternativ, c ătre:
– o altă persoană;
– public.
Cerința esențială comună a tuturor acestor ac țiuni este ca
ele să se desfășoare fără drept , adică fără autorizarea victimei și
fără autorizarea institu țiilor abilitate (spre exemplu, în cadrul unei
anchete penale).
Acțiunea penal ă s e p u n e î n m i șcare la plângerea
prealabilă a persoanei v ătămate, pentru ambele infrac țiuni
prevăzute la alin.1 și 2.
În cazul ambelor infrac țiuni prevăzute de alin.1 și 2, fapta
nu se pedepse ște întrucât legea prevede în mod expres c ă fapta
nu constituie infrac țiune:
– atunci când este comis ă de către cel care a participat la
întâlnirea cu persoana v ătămată în cadrul c ăreia au fost surprinse
sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes
legitim (spre exemplu, prezint ă înregistrările ca probe în cadrul
unei investiga ții penale);
– dacă persoana v ătămată a acționat explicit cu inten ția
de a fi văzută ori auzit ă de făptuitor;
– dacă făptuitorul surprinde s ăvârșirea unei infrac țiuni
sau contribuie la dovedirea s ăvârșirii unei infrac țiuni;
– dacă surprinde fapte de interes public, care au
semnifica ție pentru via ța comunit ății și a căror divulgare prezint ă
avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate; în aceast ă împrejurare interesul public prevaleaz ă față
de interesul protec ției vieții private a unei persoane.
3. Alin.5 incrimineaz ă cea de-a treia infrac țiune prev ăzută
de acest text de lege.
Fapta poate fi comis ă prin acțiunea de a plasa mijloace
tehnice de înregistrare audio sau video .
280Plasarea presupune montarea de astfel de mijloace tehnice
în locuința persoanei v ătămate, într-o înc ăpere sau dependin ță ce
ține de acestea, ori chiar în afara acestora, dar în a șa fel încât s ă
fie captate sunete, imagini sau convorbiri din locuin ța persoanei
vătămate, dintr-o înc ăpere sau dependin țe ce țin de aceasta. De
asemenea, plasarea de asemenea mijloace poate avea loc asupra
unei persoane, inclusiv asupra persoanei v ătămate, însă fără știința
acesteia.
În cea de-a doua situa ție la care se refer ă alin.1, respectiv
în situația în care obiectul infrac țiunii îl constituie o convorbire
privată, plasarea poate avea loc chiar în spa țiul public.
Cerința esențială pentru existen ța elementului material al
laturii obiective a infrac țiunii o constituie necesitatea ca plasarea
mijloacelor de înregistrare audio sau video s ă fie efectuat ă fără
drept.
Fapta se comite cu intenție directă, scopul fiind calificat –
acela al comiterii infrac țiunilor prev ăzute la alin.1 sau alin.2 al
textului de lege, f ără să fie necesar ca acestea s ă fie comise. În
situația în care f ăptuitorul utilizeaz ă aceste mijloace tehnice în
scopul prev ăzut de lege, a șa cum am ar ătat, fapta va fi comis ă în
concurs cu infrac țiunea prev ăzută la alin. 1 și, după caz, aceea
prevăzută la alin.2.
De data aceasta, ac țiunea penal ă nu se pune în mi șcare
la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate, ci din oficiu.
Dacă infracțiunile prev ăzute la alin.1 și 2 sunt infrac țiuni
de rezultat, respectiv atingerea adus ă vieții private, infrac țiunea
prevăzută la alin.3 este o infrac țiune de pericol.
281- CAPTOLUL VIII –
INFRAC ȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Art. 228. FURTUL
(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau deten ția altuia, f ără
consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
(2) Fapta constituie furt și dacă bunul apar ține în întregime sau în
parte făptuitorului, dar în momentul s ăvârșirii acel bun se g ăsea în
posesia sau deten ția legitim ă a altei persoane.
(3) Se consider ă bunuri mobile și înscrisurile, energia electric ă,
precum și orice alt fel de energie care are valoare economic ă.
Comentariu : Furtul simplu are acela și conținut constitutiv
ca și în C.p. actual.
Legiuitorul a în țeles să facă precizări referitor la obiectul
material al infracțiunii, care poate fi:
– orice bun mobil;
– înscrisurile;
– energia electric ă;
– orice alt fel de energie care are valoare economic ă.
Se elimin ă astfel discu țiile din practic ă referitoare la
încadrarea juridic ă a faptei prin care o persoan ă se racordeaz ă
ilegal la re țeaua electric ă publică sau care apar ține altei persoane.
Elementul de noutate este c ă, în N.C.p., furtul de
folosință beneficiaz ă de o reglementare distinct ă și este
sancționat mai blând decât furtul în scop de însu șire a bunului
pe nedrept.
Art. 229. FURTUL CALIFICAT
(1) Furtul s ăvârșit în următoarele împrejur ări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nop ții;
c) de o persoan ă mascată, deghizat ă sau travestit ă;
282d) prin efrac ție, escaladare sau prin folosirea f ără drept a unei chei
adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din func țiune a sistemului de alarm ă ori de
supraveghere, se pedepse ște cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost s ăvârșit în următoarele împrejur ări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional ;
c) de o persoan ă având asupra sa o arm ă,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind urm ătoarele categorii de bunuri:
a) țiței, gazolin ă, condensat, etan lichid, benzin ă, motorin ă, alte
produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite,
cisterne ori vagoane-cistern ă;
b) componente ale sistemelor de iriga ții;
c) componente ale re țelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare
în caz de incendiu sau alte situa ții de urgen ță publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de interven ție la
incendiu, la accidente de cale ferat ă, rutiere, navale sau aeriene ori
în caz de dezastru;
f) instala ții de siguran ță și dirijare a traficului feroviar, rutier,
naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente
ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însu șirea cărora se pune în pericol siguran ța
traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunica ții,
radiocomunica ții, precum și componente de comunica ții, se
pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Comentariu : În cazul furtului calificat s-a renun țat la
unele elemente circumstan țiale de agravare prev ăzute în C.p. în
vigoare, referitoare la s ăvârșirea furtului de dou ă sau mai multe
persoane împreun ă, la fel ca și în cazul infrac țiunii de tâlh ărie;
asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a- și exprima
voința sau a se ap ăra; într-un loc public ori în timpul unei
283calamități, similar ca și în cazul infrac țiunii de tâlh ărie, precum și
la agravanta referitoare la sustragerea unui act ce serve ște pentru
legitimare sau identificare. S-a avut în vedere faptul c ă aceste
împrejurări sunt prev ăzute, cu acela și conținut sau cu un con ținut
apropiat, ca circumstan țe agravante legale potrivit art. 77, ducând
la majorarea limitelor de pedeaps ă în temeiul art. 78, iar pentru
unele dintre ele un tratament sanc ționator special nu se justific ă.
Ca reglementare nou ă, au fost introduse în con ținutul
furtului calificat dou ă noi elemente circumstan țiale de agravare:
– săvârșirea furtului prin scoaterea din func țiune a
sistemului de alarma sau supraveghere;
– săvârșirea furtului prin violarea de domiciliu sau sediu
profesional.
Introducerea celei de-a doua împrejur ări ce constituie
varianta agravat ă a furtului calificat s-a impus pentru a rezolva
legal situa ția în care furtul este s ăvârșit prin pătrunderea f ără
drept într-un domiciliu sau sediu profesional . Se observ ă că, în
această situație, nu are relevan ță modalitatea de p ătrundere în
domiciliu sau în sediul profesional, care constituie agravant ă
indiferent de modalitatea de p ătrundere.
Legiuitorul a dorit s ă sublinieze gravitatea faptei de furt
din locuin ță, ocrotind în mod egal și sediul profesional,
sancționând comiterea furtului în situa țiile în care p ătrunderea în
aceste loca ții a avut loc f ără drept.
De asemenea, ca și în reglementarea anterioar ă, legiuitorul
a înțeles să sancționeze cu o pedeaps ă mai grav ă furtul ce are ca
obiect material anumite bunuri de utilitate public ă.
Art. 230. FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSIN ȚĂ
(1) Furtul care are ca obiect un vehicul, s ăvârșit în scopul de a-l
folosi pe nedrept, se sanc ționează cu pedeapsa prev ăzută în art.
228 sau art. 229, dup ă caz, ale c ărei limite speciale se reduc cu o
treime.
(2) Cu pedeapsa prev ăzută în alin. (1) se sanc ționează folosirea
fără drept a unui terminal de comunica ții al altuia sau folosirea
284unui terminal de comunica ții racordat f ără drept la o re țea, dacă
s-a produs o pagub ă.
Comentariu : Furtul de folosin ță beneficiaz ă de o
reglementare distinct ă, care include și o ipotez ă nouă, potrivit
căreia se sanc ționează cu pedeapsa prev ăzută pentru furt
“folosirea f ără drept a unui terminal de comunica ții electronice al
altuia sau folosirea unui terminal de comunica ții racordat f ără
drept la re țea”. Aceast ă ipoteză asimilată furtului de folosin ță vine
să tranșeze în mod definitiv situa țiile controversate înc ă în
jurispruden ță și doctrină referitoare la încadrarea juridic ă a faptei
de racordare ilegal ă la o rețea de telefonie sau la o alt ă rețea de
comunica ții.
În plus, textul vine s ă aducă în sfera ilicitului penal faptele
de folosire f ără drept a unui terminal de telecomunica ții al altuia,
fapte considerate periculoase și al căror număr a crescut în
prezent, cauzând uneori prejudicii importante.
Elementul material al infracțiunii îl constituie însușirea.
Cerința esen țială pentru existen ța elementelor
constitutive ale infrac țiunii, respectiv a laturii subiective , este ca
însușirea să aibă drept scop folosirea f ără drept, ceea ce
presupune comiterea faptei cu intenție directă.
Obiectul material al infracțiunii poate fi:
– un vehicul ;
– un terminal de comunica ții (exemplul clasic îl
constituie telefonul fix sau mobil);
– o rețea de comunica ție la care este racordat un
terminal de comunica ții ce aparține făptuitorului.
Pentru existen ța elementelor constitutive ale infrac țiunii în
varianta în care obiectul material al acesteia îl constituie un
autovehicul, nu este necesar ca scopul urm ărit de făptuitor,
respectiv folosirea bunului, s ă fie atins (de și din punct de vedere
practic, sustragerea în scop de folosin ță presupune punerea în
mișcare a autovehiculului), îns ă această cerință, ca automobilul s ă
fie folosit efectiv, nu rezult ă din textul de lege.
285 Autovehiculul ce face obiectul material al infrac țiunii
poate apar ține persoanei v ătămate sau chiar și făptuitorului,
neexistând o diferen țiere potrivit art. 228.
Pentru existen ța infracțiunii în varianta de folosire a unui
terminal de comunica ții al altuia sau folosirea unui terminal de
comunica ții racordat f ără drept la o re țea, este necesar s ă se
producă urmarea imediat ă, respectiv să se fi produs o pagub ă.
Elementul de noutate este c ă furtul de folosin ță beneficiaz ă
de un tratament sanc ționator mai blând decât furtul în varianta
simplă, sau, dup ă caz, calificat ă.
Art. 231. PEDEPSIREA UNOR FURTURI LA PLÂNGEREA
PREALABIL Ă
Faptele prev ăzute în prezentul capitol s ăvârșite între membrii de
familie , de către un minor în paguba tutorelui ori de c ătre cel care
locuiește împreun ă cu persoana v ătămată sau este g ăzduit de
aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabil ă a persoanei
vătămate.
Comentariu: În raport de reglementarea diferit ă a
noțiunii de “membru de familie” în N.C.p., textul referitor la
furtul pedepsit la plângerea prealabil ă a fost corelat cu cel al art.
177.
Subiect pasiv al infrac țiunii de furt (simplu, calificat sau
de folosin ță) pedepsit la plângerea prealabil ă poate fi:
– un membru de familie;
– tutorele f ăptuitorului minor;
– cel care locuie ște cu persoana v ătămată (dar care
nu are calitatea de membru de familie);
– cel care este g ăzduit de persoana v ătămată.
Un alt element de noutate este c ă, în noua reglementare,
împăcarea părților nu mai este permis ă de lege.
N.C.p. pedepse ște tentativa la infrac țiunile de furt, furt
calificat, furt de folosin ță ori furt pedepsit la plângerea prealabil ă.
286Art. 233. TÂLH ĂRIA
Furtul săvârșit prin întrebuin țarea de violen țe sau amenin țări ori
prin punerea victimei în stare de incon știență sau neputin ță de a se
apăra, precum și furtul urmat de întrebuin țarea unor astfel de
mijloace pentru p ăstrarea bunului furat sau pentru înl ăturarea
urmelor infrac țiunii ori pentru ca f ăptuitorul s ă-și asigure sc ăparea
se pedepse ște cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
Comentariu: Tâlhăria în varianta sa simpl ă își păstrează
în totalitate con ținutul constitutiv din vechea reglementare.
Art. 234. TÂLH ĂRIA CALIFICAT Ă
(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejur ări:
a) prin folosirea unei arme ori substan țe explozive, narcotice sau
paralizante;
b) prin simularea de calit ăți oficiale ;
c) de o persoan ă mascată, deghizat ă sau travestit ă;
d) în timpul nop ții;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de
transport ;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional , se pedepse ște
cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicere a exercit ării unor
drepturi.
(2) Tâlhăria săvârșită în condi țiile art. 229 alin. (3) se
pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3) Cu aceea și pedeaps ă se sancționează tâlhăria care a avut ca
urmare vătămarea corporal ă.
Comentariu : Legiuitorul a p ăstrat forma simpl ă a
infracțiunii, preferând s ă modifice varianta calificat ă.
Varianta calificat ă a tâlh ăriei a fost simplificat ă,
eliminându-se unele discordan țe, cum este aceea a incrimin ării ca
variantă calificată atât a faptei de tâlh ărie comise în loc public cât
287și a tâlhăriei comise într-o locuin ță; dintre acestea dou ă, a fost
eliminată tâlhăria calificat ă în loc public.
De asemenea, a fost eliminat ă tâlhăria calificat ă comisă de
două sau mai multe persoane împreun ă; în timpul unei calamit ăți,
rațiunea modific ării fiind aceea c ă aceste dou ă împrejur ări sunt
prevăzute, cu un con ținut apropiat, ca și circumstan țe agravante
legale potrivit art. 77.
De asemenea, au fost introduse noi ipoteze de agravare,
incidente în situa ția în care fapta se s ăvârșește “asupra unui mijloc
de transport“ sau prin simularea de “calit ăți oficiale“, în condi țiile
în care practica judiciar ă a semnalat cazuri relativ frecvente în
care infractorii recurg la asemenea procedee.
A fost reformulat ă varianta privind mijlocul de transport –
tâlhăria în varianta agravat ă poate avea loc:
– într-un mijloc de transport;
– asupra unui mijloc de transport .
A fost reformulat ă varianta privind comiterea tâlh ăriei de
către o persoan ă înarmat ă, în noua reglementare fiind necesar,
pentru existen ța variantei calificate, ca tâlh ăria să fie comis ă prin
folosirea efectiv ă a armei respective.
Tâlhăria poate fi comis ă prin simularea de calit ăți
oficiale – cu alte cuvinte prin prezentarea sub o anume calitate,
spre exemplu, de poli țist, care determin ă victima s ă aibă o anume
atitudine ce faciliteaz ă făptuitorului comiterea infrac țiunii.
Tâlhăria comis ă într-o locuin ță a fost înlocuit ă cu aceea
comisă prin violare de domiciliu ori prin violarea sediului
profesional , acordându-se protec ție egală, potrivit dispozi țiilor
art. 224 și 225 din N.C.p., domiciliului persoanei fizice și sediului
profesional al persoanei fizice sau juridice.
Se menține incriminarea infrac țiunii de tâlh ărie care a avut
ca urmare producerea de leziuni, dar în varianta vătămării
corporale care a fost apreciat ă de legiuitor ca o variant ă agravată
a infracțiunii.
288Tâlhăria având ca obiect material bunurile (de utilitate
publică) la care face referire art. 229 alin.3 privind furtul calificat
constituie o variant ă agravantă a infracțiunii.
Urmarea praeterinten ționată constând în moartea victimei
în cazul tâlh ăriei și pirateriei a fost prev ăzută într-un text distinct
și comun (art. 236, iar tentativa la infrac țiunea de tâlh ărie, în
oricare dintre variantele ei, se pedepse ște potrivit art. 237).
289- Capitolul IX –
INFRAC ȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN
NESOCOTIREA ÎNCREDERII
Art. 238. ABUZUL DE ÎNCREDERE
(1) Însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun
mobil al altuia de c ătre cel căruia i-a fost încredin țat în baza unui
titlu și cu un anumit scop ori refuzul de a-l restitui se pedepse ște
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
(2) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : Se observ ă că, față de vechea reglementare,
au fost ad ăugate și alte fapte împotriva patrimoniului ale c ăror
acțiuni ilicite se întemeiaz ă pe nesocotirea încrederii și anume:
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, în șelăciunea
privind asigur ările, deturnarea licita țiilor publice și exploatarea
patrimonial ă a unei persoane vulnerabile.
La prima categorie de fapte (cele prev ăzute și în C.p. în
vigoare), au fost operate și unele modific ări, menite a pune textele
în situația de a r ăspunde mai bine necesit ății reprim ării unor
modalități de comitere a respectivelor fapte, eviden țiate de
practica judiciar ă.
Elementul material al infrac țiunii constă în acțiunea de a:
– însuși;
– dispune;
– folosi;
– refuza restituirea.
Obiectul material al infrac țiunii const ă într-un bun
mobil, care trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele cerin țe:
– să aparțină altei persoane;
– să fie deținut în baza unui titlu;
290- să îi fi fost încredin țat făptuitorului;
– să fi fost încredin țat făptuitorului cu un anumit scop.
Astfel, în cazul abuzului de încredere a fost consacrat ă o
nouă modalitate de comitere a faptei, prin folosirea f ără drept a
unui bun încredin țat cu un anumit scop , de către cel care l-a
primit. Textul are în vedere atât situa ția în care persoana nu avea
dreptul de a folosi bunul (spre exemplu, un autovehicul este
încredințat de către proprietar mecanicului în vederea efectu ării
unei repara ții, iar acesta din urm ă îl folosește pentru a face curse
în interes personal ori al unor ter ți), dar și situația în care cel ce a
primit bunul are dreptul de a-l folosi, dar îl utilizeaz ă în alt scop
decât cel pentru care i-a fost încredin țat (de exemplu, autorului îi
este încredin țat un autoturism pentru a face o plimbare, dar acesta
îl folosește pentru a transporta bunuri).
Art.239. ABUZUL DE ÎNCREDERE PRIN FRAUDAREA
CREDITORILOR
(1) Fapta debitorului de a înstr ăina, ascunde, deteriora sau
distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul
său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraud ării
creditorilor se pedepse ște cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amend ă.
(2) Cu aceea și pedeaps ă se sancționează fapta persoanei care,
știind că nu va putea pl ăti, achiziționează bunuri ori servicii
producând o pagub ă creditorului.
(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : În materia infrac țiunilor ce au ca obiect
juridic rela ții bazate pe încrederea între persoane a fost introdus ă o
nouă incriminare, abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor.
Infracțiunea se poate comite în dou ă modalități, fie prin
fapta debitorului:
– de a înstr ăina, ascunde, deteriora sau distruge , în tot
sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul s ău;
291- de a invoca acte sau datorii fictive.
Din economia textului rezult ă că nu este necesar ca fapta
să producă o pagub ă, fiind suficient s ă fie comis ă în scopul
prevăzut de lege – fraudarea creditorilor, f ără a se impune ca
acesta să fie efectiv atins.
În acest caz, subiect activ al infrac țiunii este debitorul
(calitatea acestuia de debitor trebuie stabilit ă printr-un înscris sau
hotărâre judec ătorească), iar subiect pasiv creditorii acestuia.
Cea de-a doua modalitate este prev ăzută de alin.2 al
textului, care reprezint ă o incriminare diferit ă a infracțiunii de
înșelăciune în conven ții din actualul C.p. și sancționează fapta
celui care cumpără, achiziționează bunuri ori servicii
cunoscând, înc ă de la încheierea conven ției de cump ărare ori
achiziționare, că nu va putea pl ăti.
Pentru existen ța infracțiunii în aceast ă a doua modalitate
de comitere a infrac țiunii este necesar ca fapta s ă aibă ca urmare
imediată producerea unei pagube debitorului.
Textul de lege prevede, din punctul de vedere al laturii
subiective, un scop calificat , pentru toate variantele infrac țiunii,
acela de fraudare a creditorilor , astfel c ă fapta se comite cu
intenție directă, calificat ă.
Atunci când fapta se comite prin achizi ționarea de bunuri
ori servicii, cerința esențială a laturii subiective este ca
debitorul s ă știe cu certitudine la momentul încheierii tranzac ției
că nu va putea pl ăti și că produce astfel o pagub ă creditorului.
Astfel, a fost dezincriminat ă înșelăciunea cu cecuri și cu prilejul
executării unui contract, care ridicau probleme serioase de
probațiune a laturii subiective.
Modalitățile de comitere a faptei au fost semnalate de
practica ultimilor ani, organele judiciare nedispunând îns ă de un
text legal care s ă permită reprimarea acestor ac țiuni.
Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea
prealabil ă a persoanei v ătămate.
292Art. 242. GESTIUNEA FRAUDULOAS Ă
(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administr ării
sau conserv ării bunurilor acesteia, de c ătre cel care are ori trebuie
să aibă grija administr ării sau conserv ării acelor bunuri se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
(2) Când fapta prev ăzută în alin. (1) a fost s ăvârșită de
administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau
de un reprezentant sau prepus al acestora , pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prev ăzute în alin. (1) și alin. (2) s ăvârșite în scopul de
a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2
la 7 ani.
(4) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu : Deși conținutul constitutiv al infrac țiunii de
gestiune frauduloas ă a fost men ținut, a fost eliminat ă o chestiune
esențială, respectiv condiția referitoare la latura subiectiv ă a
infracțiunii și anume ca fapta s ă fie comis ă “cu rea-credin ță”,
ceea ce implic ă, din punctul de vedere al laturii subiective,
intenția directă.
Având în vedere eliminarea acestei cerin țe referitoare la
latura subiectiv ă, fapta poate fi comis ă, conform N.C.p., atât cu
intenție directă cât și cu inten ție indirect ă.
Subiectul activ este gestionarul , care are ori trebuie să
aibă grija administr ării sau conserv ării acelor bunuri, inclusiv
gestionarul de fapt, legea nef ăcând distinc ție în acest sens.
Pentru existen ța infracțiunii, este necesar ca fapta s ă
producă urmarea imediat ă, respectiv o pagub ă.
Varianta agravat ă presupune un subiect activ calificat
special , respectiv:
– administratorul judiciar;
– lichidatorul averii debitorului;
– reprezentantul sau prepusul administratorului ori
lichidatorului judiciar.
293În aceste variante, fapta poate fi comis ă cu intenție directă
sau indirect ă.
O altă variantă agravată se referă la situația în care fapta
este comis ă cu un scop calificat, acela de a dobândi un folos
patrimonial; în acest caz, fapta se comite cu inten ție directă.
Fapta a fost preluat ă din Legea 85/2006 privind procedura
insolvenței.
Art. 244. ÎN ȘELĂCIUNEA
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoas ă a unei fapte
adevărate, în scopul de a ob ține pentru sine sau pentru altul un
folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagub ă, se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calit ăți
mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepse ște cu
închisoarea de la unu la 5 ani. Dac ă mijlocul fraudulos constituie
prin el însu și o infracțiune, se aplic ă regulile privind concursul de
infracțiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penal ă.
Comentariu : Infracțiunea de în șelăciune în forma
prevăzută de art. 215 alin.1 și 2 din actualul C.p. p ăstrează în
totalitate forma anterioar ă și conținutul constitutiv.
Au fost îns ă eliminate variantele calificate referitoare la
comiterea infrac țiunii cu prilejul încheierii sau execut ării unui
contract (care în N.C.p. este incriminat ă într-o form ă specială,
numai cu privire la cump ărarea sau achizi ționarea de bunuri sau
servicii – infrac țiunea prev. de art. 239, Abuzul de încredere prin
fraudarea creditorilor); în șelăciunea cu cecuri (care nu se
justificau ca diferen țiere de tratament sanc ționator fa ță de celelalte
infracțiuni) și înșelăciunea cu consecin țe deosebit de grave.
Unicul element de noutate este acela c ă, deși acțiunea
penală este pus ă în mișcare din oficiu, împ ăcarea părților
înlătură răspunderea penal ă.
294Art. 245. ÎN ȘELĂCIUNEA PRIVIND ASIGUR ĂRILE
(1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuin țare, ascunderea sau înstr ăinarea unui bun asigurat
împotriva distrugerii, degrad ării, uzurii, pierderii sau furtului,
în scopul de a ob ține, pentru sine sau pentru altul, suma
asigurată, se pedepse ște cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta persoanei care, în scopul prev ăzut în alin. (1),
simulează, își cauzeaz ă sau agraveaz ă leziuni sau v ătămări
corporale produse de un risc asigurat, se pedepse ște cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penal ă.
Comentariu: A fost introdus ă înșelăciunea privind
asigurările, ca și variantă distinctă a infracțiunii de în șelăciune.
Fapta poate fi comis ă prin:
– distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuin țare a unui bun asigurat;
– ascunderea unui bun asigurat;
– înstrăinarea unui bun asigurat;
– simularea, cauzarea sau agravarea unor leziuni sau
vătămări corporale.
Obiectul material al infrac țiunii îl constituie un bun
asigurat împotriva distrugerii, degrad ării, uzurii, pierderii sau
furtului.
În varianta prev ăzută de alin.2, leziunile sau v ătămările
corporale trebuie s ă fie acelea ce ar putea fi cauzate de riscul
asigurat; riscul asigurat poate fi, spre exemplu, un accident sau o
boală.
Din reglementare rezult ă că subiectul activ al infracțiunii:
– în varianta prev ăzută de alin.1 nu este calificat , poate
fi orice persoan ă, inclusiv beneficiarul asigur ării, care ac ționează
în scopul prev ăzut de lege;
– în varianta prev ăzută de alin.2, subiect activ al
infracțiunii este persoana asigurat ă.
295În situația în care persoana asigurat ă apelează la o altă
persoană pentru a-i cauza sau agrava leziunile, aceasta din urm ă
va avea calitatea de complice.
Subiect pasiv al infrac țiunii este societatea de asigurare
care a încheiat poli ța de asigurare a bunului.
Fapta este comis ă cu intenție direct ă, scopul fiind
calificat – de a ob ține, pentru sine sau pentru altul suma asigurat ă.
Nu are relevan ță dacă scopul a fost atins sau nu; dac ă scopul nu a
fost atins fapta r ămâne în faza de tentativ ă.
Ca și în cazul infrac țiunii de în șelăciune în varianta tip,
împăcarea părților înlătură răspunderea penal ă, legiuitorul
apreciind c ă nu se impune tragerea la r ăspundere penal ă a
persoanei în condi țiile în care p ărțile înțeleg să se împace.
Art. 247. EXPLOATAREA PATRIMONIAL Ă A UNEI
PERSOANE VULNERABILE
(1) Fapta creditorului care, cu ocazia d ării cu împrumut de bani
sau bunuri, profitând de starea de v ădită vulnerabilitate a
debitorului, datorat ă vârstei, st ării de sănătate, infirmit ății ori
relației de dependen ță în care debitorul se afl ă față de el, îl face
să constituie sau s ă transmit ă, pentru sine sau pentru altul, un
drept real ori de crean ță de valoare v ădit dispropor ționată față
de aceast ă prestație se pedepse ște cu închisoarea de la unu la 5
ani.
(2) Punerea unei persoane în stare de v ădită vulnerabilitate prin
provocarea unei intoxica ții cu alcool sau cu substan țe
psihoactive în scopul de a o determina s ă consimt ă la
constituirea sau transmiterea unui drept real ori de crean ță sau
să renunțe la un drept, dac ă s-a produs o pagub ă, se pedepse ște
cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Comentariu: Legiuitorul a apreciat necesar s ă răspundă
realităților din societatea româneasc ă pentru care actualul C.p. s-a
dovedit a fi dep ășit, cazuistica dovedind cu prisosin ță acest lucru.
Infracțiunea de exploatare patrimonial ă a unei persoane
296vulnerabile este r ăspunsul la numeroasele situa ții apărute în
practică în care persoane vulnerabile, în vârst ă sau cu
discernământ pierdut ori alterat au fost deposedate de bunuri de
valoare, mobile și în special imobile, f ără ca autorii unor
asemenea fapte s ă poată fi sancționați corespunz ător, în lipsa unei
norme de incriminare.
Legiuitorul sanc ționează în acest text fapta persoanei care
profită de vulnerabilitatea unei alte persoane pentru a o deposeda
de un drept real sau de crean ță.
Infrac țiunea are dou ă forme, diferen țiate prin elementul
material și subiectul activ și pasiv al infrac țiunii.
1. Subiect activ al infracțiunii, în prima form ă a acesteia,
este creditorul unei persoane, iar subiect pasiv este debitorul
acesteia.
Pentru existen ța infracțiunii, este necesar ca subiectul
pasiv al infrac țiunii să fie în stare de vădită vulnerabilitate ,
preexistent ă comiterii infrac țiunii , cauzată de:
– vârstă;
– stare de s ănătate;
– infirmitate;
– relația de dependen ță față de creditor.
Fapta se comite prin determinarea debitorului să
acționeze într-una din modalit ățile prevăzute de lege, urmarea
imediată a infracțiunii fiind, alternativ:
– constituirea unui drept real sau de crean ță în schimbul
unei presta ții din partea creditorului;
– transmiterea unui drept real sau de crean ță în
schimbul unei presta ții din partea creditorului.
Nu are relevan ță dacă transmiterea sau constituirea de
drepturi are loc chiar în favoarea creditorului sau în favoarea altei
persoane.
Cerințele esențiale și cumulative prevăzute de lege
pentru existen ța infracțiunii sunt:
297- prestația efectuat ă de creditor s ă constea într-un
împrumut de bani sau bunuri ;
– dreptul real sau de crean ță să aibă o valoare vădit
dispropor ționată în raport cu presta ția efectuat ă de
creditor.
Fapta poate fi comis ă cu intenție directă sau cu inten ție
indirectă.
2. În cea de-a doua modalitate de comitere a faptei,
prevăzută de alineatul 2, subiect activ și subiect pasiv al
infracțiunii pot fi orice persoane .
Fapta const ă în punerea unei persoane în stare de v ădită
vulnerabilitate. De data aceasta, starea de vulnerabilitate în care
se află subiectul pasiv al infrac țiunii nu este preexistent ă faptei, ci
este consecin ța acesteia.
Fapta se comite printr-o ac țiune determinat ă expres de
lege: provocarea unei intoxica ții cu alcool sau cu substan țe
psihoactive.
Din punctul de vedere al laturii subiective, pentru existen ța
infracțiunii este necesar ca ac țiunea făptuitorului s ă urmărească un
scop calificat , determinat de norma de incriminare, respectiv de a
determina subiectul pasiv al infrac țiunii, alternativ:
– să consimt ă la constituirea sau transmiterea unui
drept real ori de crean ță;
– să renunțe la un drept .
În această modalitate, fapta se comite cu intenție directă,
scopul prev ăzut de lege fiind calificat.
Urmarea imediat ă o constituie producerea unei pagube
prin infrac țiune; în lipsa unei asemenea pagube fapta nu constituie
infracțiune.
Art. 253. DISTRUGEREA
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuin țare a unui bun apar ținând altuia ori împiedicarea lu ării
măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun,
298precum și înlăturarea m ăsurilor luate se pedepsesc cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semn ătură privată, care
aparține în tot sau în parte altei persoane și servește la dovedirea
unui drept de natur ă patrimonial ă, dacă prin aceasta s-a produs
o pagubă, se pedepse ște cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amend ă.
(3) Dacă fapta prev ăzută în alin. (1) prive ște bunuri care fac
parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de
neîntrebuin țare a unui bun, s ăvârșită prin incendiere, explozie ori
prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natur ă să pună în
pericol alte persoane sau bunuri , se pedepse ște cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
(5) Dispozi țiile prevăzute în alin.(3) și alin. (4) se aplic ă chiar
dacă bunul apar ține făptuitorului.
(6) Pentru faptele prev ăzute în alin. (1) și alin. (2) ac țiunea penal ă
se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate.
(7) Tentativa faptelor prev ăzute în alin.(3) și alin. (4) se
pedepsește.
Comentariu: Fapta în varianta sa simpl ă păstrează identic
conținutul infrac țiunii din reglementarea anterioar ă.
A fost introdus ă ca variant ă agravantă distrugerea ce are ca
obiect material un înscris sub semn ătură privată.
Pentru existen ța infracțiunii este necesar ca înscrisul sub
semnătură privată ce face obiectul infrac țiunii să îndeplineasc ă,
cumulativ , următoarele condiții:
– să aparțină în tot sau în parte unei alte persoane;
– să serveasc ă la dovedirea unui drept de natur ă
patrimonial ă.
Din conținutul textului rezult ă că fapta nu constituie
infracțiune atâta vreme cât înscrisul apar ține numai f ăptuitorului.
Pot servi la dovedirea unor drepturi de natur ă patrimonial ă
convențiile civile, chitan țele, facturile fiscale.
299În varianta simpl ă a infrac țiunii, precum și în varianta
referitoare la distrugerea de înscrisuri sub semn ătură privată,
subiect activ poate fi orice persoan ă, cu excep ția proprietarului
sau deținătorului acestuia.
Tentativa la infrac țiunea de distrugere în varianta tip și
varianta în care obiect material este un înscris sub semn ătură
privată nu se pedepse ște.
Acțiunea penal ă se pune în mi șcare, în ambele situa ții, la
plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate.
A fost men ținută agravanta referitoare la bunuri cu valoare
culturală deosebit ă, însă din punctul de vedere al terminologiei,
acestea nu au mai fost enumerate, ci s-a preferat sintagma
“bunuri ce fac parte din patrimonial cultural” . Aceasta
presupune ca bunul respectiv s ă aibă un anumit statut juridic,
dovedit cu înscrisuri emise de autorit ăți, din care rezult ă că face
parte din patrimoniul cultural (textul nu specific ă, poate fi vorba
despre bunuri din patrimoniul cultural na țional sau mondial).
S-a renun țat la agravanta referitoare la anumite bunuri de
utilitate public ă (conducte, cabluri, re țele etc.), îns ă a fost
menținută varianta agravant ă privind comiterea faptei prin
anumite mijloace, care trebuie s ă îndeplineasc ă două condiții
cumulative :
– mijloacele s ă constea în incendiere, explozie ori
orice alt asemenea mijloc;
– mijlocul utilizat s ă fie de natur ă să pună în pericol
alte persoane sau bunuri.
Scopul reglement ării a rămas acela și, respectiv acela de a
sancționa comiterea faptei prin metode ce creeaz ă pericol nu
numai pentru bunul distrus ci și pentru alte persoane sau bunuri.
Spre deosebire de reglementarea anterioar ă, care prevedea ca și
condiție necesar ă să se produc ă pericolul public, în reglementarea
actuală nu este necesar ca acest pericol pentru alte persoane sau
bunuri să se produc ă, ci este suficient ca mijloacele folosite s ă fie
de natură a produce un asemenea pericol.
300Subiect activ al infrac țiunii în cele dou ă variante
agravante poate fi orice persoan ă, inclusiv proprietarul sau
deținătorul bunului.
Tentativa în cazul celor dou ă variante agravante se
pedepsește, iar acțiunea penal ă se pune în mi șcare din oficiu.
Art. 254. DISTRUGEREA CALIFICAT Ă
(1) Dacă faptele prev ăzute în art. 253 au avut ca urmare un
dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri
imobile ori a unor lucr ări, echipamente, instala ții sau componente
ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau v ătămarea
corporală a două sau mai multor persoane.
Comentariu: A fost eliminat ă incriminarea infrac țiunii de
distrugere calificat ă care a produs consecin țe deosebit de grave și
a fost men ținută distrugerea calificat ă care a produs un dezastru.
Se păstrează elementele constitutive ale infrac țiunii de
distrugere. Pentru ca fapta s ă fie calificat ă, urmarea imediat ă a
acesteia trebuie s ă fie producerea unui dezastru.
Elementul material al laturii obiective este mai restrictiv
decât în varianta tip (care poate fi comis ă atât prin ac țiuni cât și
prin inacțiuni) și îl constituie acțiunea de:
– distrugere;
– degradare.
Alineatul 2 al textului con ține defini ția dezastrului, pentru
existența acestuia urmând a fi îndeplinite dou ă condiții
cumulative :
a. obiectul material al infracțiunii să îl constituie:
– bunuri imobile;
– lucrări, echipamente, instala ții sau componente ale
acestora;
b. urmarea imediat ă a faptei s ă o constituie, pe lâng ă
distrugerea sau degradarea unui bun, în mod alternativ :
301- moartea a dou ă sau mai multe persoane;
– vătămarea corporal ă a două sau mai multe persoane.
Art. 255. DISTRUGEREA DIN CULP Ă
(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de
neîntrebuin țare, din culp ă, a unui bun, chiar dac ă acesta apar ține
făptuitorului, în cazul în care fapta este s ăvârșită prin incendiere,
explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natur ă
să pună în pericol alte persoane sau bunuri , se pedepse ște cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amend ă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 12 ani.
Comentariu: Conținutul constitutiv al infrac țiunii a fost
păstrat aproape identic în varianta tip, fiind eliminate variantele
agravante ca și la infrac țiunea de distrugere – distrugerea ce are ca
obiect material anumite bunuri de utilitate public ă (conducte,
cabluri, re țele etc.) nu mai este sanc ționată separat, nici aceea ce a
produs consecin țe deosebit de grave.
Distrugerea din culp ă a unui bun este sanc ționată numai în
ipoteza în care este comis ă prin incendiere, explozie sau orice
alte asemenea mijloace și dacă aceste mijloace sunt de natur ă
să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
În noul Cod nu a mai fost re ținută distrugerea din culp ă în
varianta descris ă în art. 217 alin.4 din C.p. actual, deoarece o
asemenea fapt ă constituie, în primul rând, o infrac țiune de serviciu
pentru că se săvârșește prin înc ălcarea unei atribu ții de serviciu
(părăsirea postului sau a oric ărei alte fapte de c ătre personalul de
conducere al unui mijloc de transport în comun ori de c ătre
personalul care asigur ă direct securitatea unor asemenea
transporturi), iar în al doilea rând, este greu de acceptat ca o
asemenea fapt ă să fie săvârșită din culpă. De altfel, practica nu a
înregistrat cazuri de aplicare a textului respectiv.
Fapta se poate comite și în varianta calificat ă, atunci
când urmarea imediat ă o constituie un dezastru.
302Art. 256. TULBURAREA DE POSESIE
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, f ără drept, prin violen ță
sau amenin țare ori prin desfiin țarea sau str ămutarea semnelor de
hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepse ște cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amend ă.
(2) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu: Tulburarea de posesie este incriminat ă în
noul Cod într-o formulare simplificat ă. Astfel, în primul rând, s-a
renunțat la incriminarea tulbur ării de posesie atunci când
aceasta nu s-a comis nici prin violen țe sau amenin țări și nici
prin strămutarea sau desfiin țarea semnelor de hotar.
Pentru acest gen de fapte, remediul oferit de legisla ția
civilă – acțiunea posesorie – este suficient, nefiind justificat ă o
sancționare penal ă a acestor fapte.
Elementul material al infrac țiunii îl constituie ac țiunea de
ocupare , iar obiectul material al infrac țiunii îl constituie un
imobil .
Ocuparea poate fi comis ă, alternativ, prin:
– violență sau amenin țare;
– desființarea sau str ămutarea semnelor de hotar.
Cerința esențială privind elementul material al laturii
obiective este ca ocuparea s ă aibă loc fără drept .
Cerința referitoare la obiectul material al infrac țiunii este
ca imobilul s ă se afle în posesia altei persoane decât făptuitorul.
Cu alte cuvinte, subiect activ al infrac țiunii poate fi orice
persoană, iar subiect pasiv posesorul imobilului.
Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea
prealabil ă a persoanei v ătămate.
303- Capitolul X –
INFRAC ȚIUNI CONTRA AUTORIT ĂȚII
Art. 257. ULTRAJUL
(1) Amenin țarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de
comunicare direct ă, lovirea sau alte violen țe, vătămarea
corporală, lovirile sau v ătămările cauzatoare de moarte ori
omorul săvârșite împotriva unui func ționar public care
îndeplinește o funcție ce implic ă exercițiul autorit ății de stat, aflat
în exercitarea atribu țiilor de serviciu sau în leg ătură cu
exercitarea acestor atribu ții, se sanc ționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infrac țiune, ale c ărei limite speciale
se majoreaz ă cu o treime.
(2) Săvârșirea unei infrac țiuni împotriva unui func ționar public
care îndepline ște o funcție ce implic ă exercițiul autorit ății de stat
ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în leg ătură cu exercitarea atribu țiilor de serviciu, se
sancționează cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru acea
infracțiune, ale c ărei limite speciale se majoreaz ă cu o treime.
(3) Cu aceea și pedeaps ă se sanc ționează faptele comise în
condițiile alin.(2), dac ă privesc un membru de familie al
funcționarului public.
(4) Faptele prev ăzute în alin. (1) – (3), comise asupra unui polițist
sau jandarm , aflat în exercitarea atribu țiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribu ții, se sanc ționează cu
pedeapsa prev ăzută de lege pentru acea infrac țiune, ale c ărei
limite se majoreaz ă cu jumătate.
Comentariu: Legiuitorul a renun țat la infrac țiunea de
ofensă adusă unor însemne, concluzie la care s-a ajuns în urma
analizării necesita ții acestei incriminari, dar și a propor ționalității
dintre natura și severitatea mijloacelor de constrângere pe de o
parte, și importan ța valorii sociale ocrotite prin aceste mijloace, pe
de altă parte.
304În ceea ce prive ște necesitatea incrimin ării unei asemenea
fapte, nu existau argumente care s ă susțină menținerea acesteia în
sfera de protec ție penală, în condi țiile în care practica este aproape
inexistent ă în această materie.
În privin ța infracțiunii de ultraj au fost aduse unele
modificări relativ la sfera persoanelor protejate prin aceast ă
incriminare.
Varianta agravat ă a actualei reglement ări privitoare la
magistrați nu se mai reg ăsește în conținutul infrac țiunii de ultraj
din cadrul infrac țiunilor contra autorit ății, ci formeaz ă obiectul
unei incrimin ări distincte în cadrul infrac țiunilor contra înf ăptuirii
justiției (ultrajul judiciar art. 278), legiuitorul apreciind c ă se
impune inserarea acestei infrac țiuni în cadrul acelora ce au ca
obiect juridic rela țiile privind protec ția penală a justiției.
Textul con ține două infracțiuni distincte , diferite atât
prin conținutul constitutiv al laturii obiective cât și din punctul de
vedere al subiectului pasiv și al formei de inten ție cu care pot fi
comise. În anumite situa ții, aceste infrac țiuni pot fi comise în
concurs (spre exemplu, în varianta în care asupra subiectului activ
al infrac țiunii prev ăzute la alin. 1 se comite una dintre
infracțiunile la care face referire acest text de lege, și în acela și
timp, se comite o infrac țiune asupra bunurilor acestuia, în scopul
prevăzut la alin.2). În alte situa ții, infracțiunea prev ăzută de alin.2
se absoarbe în infrac țiunea prev ăzută la alin.1.
1. Legiuitorul a sintetizat actuala reglementare, enun țând
un singur alineat pentru toate infrac țiunile incriminate. Astfel,
sunt sancționate distinct :
– amenin țarea;
– lovirea sau alte violen țe;
– vătămarea corporal ă;
– lovirile sau v ătămările cauzatoare de moarte;
– omorul.
305Conținutul constitutiv al infrac țiunii se p ăstrează, singura
diferență, pe lâng ă sancționarea prin limite de pedeaps ă mai
ridicate, fiind calitatea subiectului pasiv de a fi funcționar
public, iar pentru a fi întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii este necesar ca subiectul pasiv s ă îndeplineasc ă două
condiții cumulative:
– să îndeplineasc ă o funcție ce implic ă exercițiul
autorității de stat ;
– să se afle în exercitarea atribu țiilor de serviciu sau
fapta să aibă loc în legătură cu exercitarea
atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
Fapta poate fi comis ă cu intenție directă sau indirect ă.
2. Fapta prev ăzută la alin.2 este distinct ă de aceea
incriminat ă în alin.1 al articolului.
Elementul material al laturii obiective îl poate constitui
orice infrac țiune, dacă sunt îndeplinite celelalte condi ții
prevăzute de lege . Fapta poate fi:
– o infracțiune îndreptat ă asupra persoanei;
– o infracțiune îndreptat ă împotriva bunurilor.
Subiectul pasiv al infrac țiunii este calificat, respectiv un
funcționar public, iar pentru a fi întrunite elementele constitutive
ale infrac țiunii este necesar ca subiectul pasiv s ă îndeplineasc ă
două condiții cumulative:
– să îndeplineasc ă o funcție ce implic ă exercițiul
autorității de stat ;
– fapta s ă aibă loc în legătură cu exercitarea
atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
De data aceasta, fapta se comite cu intenție direct ă,
scopul fiind calificat de legiuitor – de intimidare sau de
răzbunare.
În același timp, actuala infrac țiune, con ținută într-un text
separat în actualul C.p. și denumit ă „cazuri speciale de pedepsire”,
prin care sunt sanc ționate faptele de violen ță psihică sau fizic ă
îndreptate împotriva so țului, copiilor sau p ărinților anumitor
306categorii de func ționari (poli țist, jandarm etc.), în scop de
intimidare sau r ăzbunare, a fost inclus ă în conținutul infrac țiunii
de ultraj, dar numai în varianta prev ăzută de alin.2 , întrucât
aceasta nu reprezint ă în fapt altceva decât o form ă specială de
amenințare îndreptat ă împotriva func ționarului pentru fapte
îndeplinite în exercitarea atribu țiilor de serviciu sau în leg ătură cu
acestea.
În plus, noua reglementare sanc ționează violențele sau
amenințările îndreptate nu numai împotriva so țului, părinților sau
copiilor unui poli țist, jandarm sau militar, ci a celor îndreptate
împotriva unui membru de familie al oricărui funcționar care
deține o func ție ce implic ă exercițiul autorit ății de stat, când aceste
fapte sunt comise în scop de intimidare sau r ăzbunare.
3. Atât infrac țiunea prev ăzută la alin.1, cât și cea prev ăzută
la alin.2 și 3, atunci cand subiectul pasiv îl constituie:
– un polițist sau un membru de familie al acestuia;
– un jandarm sau un membru de familie al acestuia.
Cerința esențială a laturii obiective este ca fapta s ă fie
comisă:
– atunci când poli țistul sau jandarmul se afl ă în
exercitarea atribu țiilor de serviciu;
– în leg ătură cu exercitarea acestor atribu ții.
307- CAPITOLUL XI –
INFRAC ȚIUNI CONTRA ÎNF ĂPTUIRII JUSTI ȚIEI
Art. 266. NEDENUN ȚAREA
(1) Fapta persoanei care, luând cuno ștință de comiterea unei fapte
prevăzute de legea penal ă contra vie ții sau care a avut ca
urmare moartea unei persoane, nu înștiințează de îndat ă
autoritățile se pedepse ște cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2) Nedenun țarea săvârșită de un membru de familie nu se
pedepsește.
(3) Nu se pedepse ște persoana care, înainte de punerea în
mișcare a ac țiunii penale împotriva unei persoane pentru
săvârșirea faptei nedenun țate, încuno ștințează autoritățile
competente despre aceasta sau care, chiar dup ă punerea în
mișcare a ac țiunii penale, a înlesnit tragerea la r ăspundere
penală a autorului sau a participan ților.
Comentariu : Denumirea marginal ă a textului de lege a
fost modificat ă, “nedenun țarea unor infrac țiuni” devenind
“nedenun țarea”.
Obligația de a denun ța comiterea unei infrac țiuni nu
subzistă decât în cazul unor infrac țiuni de o gravitate deosebit ă,
care justific ă sancționarea omisiunii de a în știința autoritățile.
Este sanc ționată persoana care, luând cuno ștință de
săvârșirea unei fapte prev ăzute de legea penal ă contra vie ții sau
care a avut ca urmare moartea unei persoane , după săvârșirea
acesteia, nu în științează de îndată autoritățile.
Se observ ă că în noua reglementare exist ă obligația de
denunțare pentru toate faptele prev ăzute de legea penal ă contra
vieții sau care au avut ca urmare moartea unei persoane și nu doar
pentru faptele inten ționate contra vie ții, așa cum prevede textul în
vigoare.
308Nu intereseaz ă ca făptuitorul s ă fie cunoscut; este suficient
ca persoana s ă ia cunoștință, pe orice cale, de comiterea uneia
dintre infrac țiunile la care se refer ă textul de lege și apoi să omită
să anunțe autoritățile.
Textul din N.C.p. aduce și unele modific ări de natur ă
terminologic ă prin instituirea unei obliga ții de denun țare a unei
„fapte prev ăzute de legea penal ă” și nu a unei „infrac țiuni”,
rațiunea fiind aceea c ă pentru existen ța infracțiunii de nedenun țare
intereseaz ă doar ținerea sub t ăcere față de autorit ăți a pregătirii
sau comiterii unei fapte periculoase interzise de legea penal ă
împotriva unei persoane, fiind f ără relevanță că fapta respectiv ă
nu a fost înc ă pusă în executare, c ă actele de executare deja
comise se afl ă în faza actelor premerg ătoare ori a unei tentative
nepedepsite de lege sau c ă nu s-ar putea angaja r ăspunderea
penală ca urmare a existen ței unor cauze de neimputabilitate (de
exemplu, minoritatea sau iresponsabilitatea). Pentru aceste ra țiuni
a fost, de asemenea, modificat ă denumirea marginal ă a infracțiunii
din „Nedenun țarea unor infrac țiuni” în cea de „Nedenun țare”.
În același timp, textul instituie obliga ția de denun țare atât
atunci când faptele men ționate îmbrac ă forma autonom ă a unor
fapte prev ăzute de legea penal ă (de exemplu omor sau omor
calificat), dar și când acestea intr ă ca element constitutiv în
conținutul unei infrac țiuni complexe.
Cât prive ște cauza de nepedepsire incident ă în cazul
comiterii infrac țiunii de so ț sau de o rud ă apropiat ă din
reglementarea veche, aceasta a fost men ținută, însă și aici au fost
operate unele modific ări. Astfel, nedenun țarea nu va fi pedepsit ă
dacă a fost comis ă de un membru de familie (în țelesul dat acestei
expresii fiind cel ar ătat în art. 176), deoarece noul Cod penal nu
mai opereaz ă cu expresia „rude apropiate”, iar persoanele care
intrau în aceast ă categorie sunt acum incluse în categoria
membrilor de familie. Pe de alt ă parte, extinderea cauzei de
nepedepsire de la so ț sau rudele apropiate la cea a membrilor de
familie se explic ă prin îns ăși rațiunea care a determinat
309introducerea în legea penal ă a acestei categorii de persoane,
respectiv recunoa șterea de c ătre legiuitor a existen ței unor leg ături
speciale (afective, de încredere, de sus ținere etc.) între anumite
categorii de persoane care convie țuiesc (concubini, p ărinte sau fiu
vitreg etc.). Din aceast ă perspectiv ă, întrucât argumentele care
justifică nepedepsirea so țului sunt la fel de valabile și în cazul
concubinului cu care convie țuiește făptuitorul, extinderea
efectelor cauzei de nepedepsire este una fireasc ă.
A fost men ținută cauza de nepedepsire privind făptuitorul
care:
– încuno ștințează autorit ățile competente despre
săvârșirea faptei mai înainte de punerea în mi șcare a
acțiunii penale împotriva unei persoane;
– după punerea în mi șcare a ac țiunii penale înlesne ște
tragerea la r ăspundere penal ă a autorului sau
participan ților.
Art. 267. OMISIUNEA SESIZ ĂRII
(1) Funcționarul public care, luând cuno ștință de săvârșirea unei
fapte prev ăzute de legea penal ă în legătură cu serviciul în cadrul
căruia își îndepline ște sarcinile, omite sesizarea de îndat ă a
organelor de urm ărire penal ă se pedepse ște cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amend ă.
(2) Când fapta este s ăvârșită din culp ă, pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Comentariu: Fapta are un con ținut aproape identic cu cel
din vechea reglementare.
Elementul material al infrac țiunii îl constituie o
inacțiune – omisiunea de a sesiza organele de urm ărire penal ă, cu
privire la s ăvârșirea unei fapte prev ăzute de legea penal ă.
Nu este deci necesar ca fapta s ă întruneasc ă toate condi țiile
pentru a fi o infrac țiune; este suficient s ă fie vorba despre o faptă
prevăzută de legea penal ă; făptuitorul va r ăspunde pentru
310inacțiunea sa chiar dac ă autorul infrac țiunii ce face obiectul
sesizării nu răspunde penal.
Sesizarea trebuie s ă aibă loc de îndată ce făptuitorul a luat
cunoștință de săvârșirea unei fapte.
Subiectul activ al infracțiunii poate fi doar un funcționar
public .
În privința formei de vinov ăție se constat ă că fapta poate fi
comisă cu intenție direct ă și indirect ă; totodată, norma de
incriminare prevede expres c ă omisiunea sesiz ării constituie
infracțiune și atunci când este comis ă din culpă, mențiunea fiind
necesară ca urmare a modific ării regulii generale de determinare a
formei de vinov ăție în raport de natura actului de conduit ă
(acțiune sau inac țiune) din art. 17 alin.(6), potrivit c ăreia fapta
comisă din culpă constituie infrac țiune numai când legea prevede
aceasta.
În același timp, se d ă efect formei de vinov ăție în procesul
de individualizare legal ă a pedepsei prin stabilirea unor limite de
pedeapsă mai reduse în cazul faptei din culp ă în raport cu cele
prevăzute în cazul faptei inten ționate, înl ăturându-se astfel și
criticile aduse actualei reglement ări care prevedea limite de
pedeapsă identice atât pentru fapta inten ționată cât și pentru cea
din culpă.
Art. 268. INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR
JUDICIARE
(1) Sesizarea penal ă, făcută prin denun ț sau plângere, cu privire
la existen ța unei fapte prev ăzute de legea penal ă ori în leg ătură cu
săvârșirea unei asemenea fapte de c ătre o anumit ă persoană,
cunoscând c ă aceasta este nereal ă, se pedepse ște cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a
dovedi existen ța unei fapte prev ăzute de legea penal ă ori
săvârșirea acesteia de c ătre o anumit ă persoană, se pedepse ște cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Nu se pedepse ște persoana care a s ăvârșit inducerea în eroare a
311organelor judiciare, dac ă declară, înainte de re ținerea, arestarea
sau de punerea în mi șcare a acțiunii penale împotriva celui fa ță de
care s-a f ăcut denun țul sau plângerea ori s-au produs probele, c ă
denunțul, plângerea sau probele sunt nereale.
Comentariu: Denumirea marginal ă a fost complet
modificat ă, denun țarea calomnioas ă devenind în noua
reglementare “inducerea în eroare a organelor judiciare”.
Rațiunea acestei modific ări are în vedere faptul c ă
denunțarea calomnioas ă în forma de baz ă, deși reglementat ă ca o
infracțiune contra înf ăptuirii justi ției, nu reprezint ă altceva decât o
formă specială și gravă a infracțiunii de calomnie, urmarea acestei
fapte fiind atât afectarea reputa ției unei persoane c ăreia i se
impută, în mod nereal, s ăvârșirea unei infrac țiuni, cât și afectarea
ideii de justi ție, prin posibila cercetare penal ă a unei persoane
nevinovate.
În plus, în cuprinsul noului Cod nu se mai reg ăsește
incriminat ă infracțiunea de calomnie, astfel c ă denumirea
marginală nu mai putea fi men ținută.
În realitate, sesiz ările mincinoase, fie c ă invocă săvârșirea
unor fapte inexistente, fie imputarea unor fapte reale unei
persoane nevinovate, reprezint ă mijloace prin care organele
judiciare sunt determinate s ă efectueze investiga ții ori să
desfășoare anumite proceduri de verificare a veridicit ății acestora,
ceea ce presupune o risip ă de timp, energie, personal și resurse în
instrumentarea unor cauze sortite din start e șecului (spre exemplu,
se reclam ă uciderea unei persoane aflate în via ță, sustragerea ori
distrugerea unui bun inexistent etc. – fapte care în prezent nu sunt
incriminate).
Mai mult, ele pot determina chiar efectuarea unor acte
procedurale care presupun restrângerea exercit ării unor drepturi
(de exemplu, efectuarea unei perchezi ții, pentru a c ărei emitere
este necesar ă condiția începerii urm ăririi penale chiar in rem ).
Pornind de la aceste considerente, infrac țiunea de inducere
în eroare a organelor judiciare reglementeaz ă atât sesizarea
312neadevărată cu privire la o fapt ă prevăzută de legea penal ă cât și
atribuirea pe nedrept a comiterii unei fapte reale unei persoane
nevinovate.
Din reglementare rezult ă că elementul material al
infracțiunii îl constituie ac țiunea de a sesiza organele judiciare,
prin denun ț sau plângere.
Obiectul sesiz ării trebuie să îl constituie:
– fie s ăvârșirea unei fapte penale (f ără indicarea
autorului);
– fie săvârșirea unei fapte penale de o anumit ă persoană.
Din punctul de vedere al laturii subiective , cerința
esențială este ca f ăptuitorul s ă cunoasc ă lipsa de suport a
împrejurărilor la care se refer ă sesizarea, faptul c ă acestea sunt
nereale.
A fost men ținută agravanta referitoare la producerea ori
ticluirea de probe nereale, fapta fiind comis ă cu intenție directă,
textul cerând ca scopul urm ărit să fie calificat: dovedirea
existenței unei fapte prev ăzute de legea penal ă ori săvârșirea unei
fapte de c ătre o anumit ă persoană.
O altă modificare adus ă textului se refer ă la înlocuirea
vechii cauze de reducere a pedepsei prev ăzută în art. 266 alin.3 cu
o cauză de nepedepsire, în scopul de a încuraja persoanele care
comit aceast ă infracțiune să comunice organelor judiciare dac ă
denunțul, plângerea sau probele produse sunt neadev ărate pentru a
nu mai continua investiga țiile și a nu se produce vreo v ătămare
drepturilor ori intereselor unor persoane nevinovate, cauza de
impunitate putând interveni numai pân ă la reținerea, arestarea sau
punerea în mi șcare a acțiunii penale împotriva celui fa ță de care s-
a făcut denun țul sau plângerea ori s-au produs probele.
Art. 269. FAVORIZAREA F ĂPTUITORULUI
(1) Ajutorul dat f ăptuitorului în scopul împiedic ării sau
îngreunării cercet ărilor într-o cauz ă penală, tragerii la
răspundere penal ă, executării unei pedepse sau m ăsuri privative
de libertate se pedepse ște cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
313amendă.
(2) Pedeapsa aplicat ă favorizatorului nu poate fi mai mare decât
pedeapsa prev ăzută de lege pentru fapta s ăvârșită de autor.
(3) Favorizarea s ăvârșită de un membru de familie nu se
pedepsește.
Comentariu: Denumirea infrac țiunii a fost modificat ă; s-a
renunțat la folosirea no țiunilor de „infrac țiune” și „infractor” în
favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penal ă” și de
„făptuitor” , întrucât activitatea de înf ăptuire a justi ției este
împiedicat ă inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o
faptă interzisă de legea penal ă dar care ar putea în concret s ă nu
angajeze r ăspunderea penal ă (de exemplu, minoritatea sau
eroarea de fapt).
Aceasta deoarece verificarea condi țiilor de existen ță sau
inexistență a responsabilit ății penale a unei persoane se face în
cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea f ăcută de
favorizator.
Elementul material al infrac țiunii îl constituie fie o
acțiune, fie o inac țiune ce îl ajut ă pe făptuitor.
Fapta este comis ă cu intenție directă, în scopul:
– împiedic ării sau îngreun ării cercet ărilor într-o cauz ă
penală;
– împiedic ării sau îngreun ării tragerii la r ăspundere
penală;
– împiedic ării sau îngreun ării execut ării unei pedepse ori
a unei măsuri privative de libertate.
S-a renun țat la favorizarea real ă, ca modalitate de comitere
a acestei infrac țiuni. Astfel, infrac țiunea de favorizare a
făptuitorului în scopul asigur ării folosului sau produsului
infracțiunii nu se mai reg ăsește în textul ce incrimineaz ă
infracțiunea de favorizare a infractorului.
Cu toate acestea, fapta de a acorda un asemenea ajutor
făptuitorului nu este dezincriminat ă de legiuitor, ci se p ăstrează
prin lărgirea sferei laturii subiective a infrac țiunii de tăinuire.
314Subiectul activ nu este calificat, putând fi orice persoan ă.
Ca și cauză de nepedepsire, legiuitorul a men ținut
concepția anterioar ă a textului, cu l ărgirea sferei subiec ților
acestei cauze de impunitate. Astfel, s ăvârșirea faptei de un
membru de familie nu se pedepse ște.
Din acest punct de vedere, legiuitorul a avut în vedere
conținutul art. 177 care define ște noțiunea de „membru de
familie”.
Art. 270. T ĂINUIREA
(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorific ării
unui bun, de c ătre o persoan ă care fie a cunoscut, fie a prev ăzut
din împrejur ările concrete c ă acesta provine din s ăvârșirea unei
fapte prev ăzute de legea penal ă, chiar fără a cunoa ște natura
acesteia, se pedepse ște cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
(2) Pedeapsa aplicat ă tăinuitorului nu poate fi mai mare decât
pedeapsa prev ăzută de lege pentru fapta s ăvârșită de autor.
(3) Tăinuirea s ăvârșită de un membru de familie nu se
pedepsește.
Comentariu: Fapta își păstrează denumirea marginal ă și
conținutul constitutiv din punctul de vedere al laturii obiective.
În continuare, din punctul de vedere al elementului
material al laturii obiective, fapta poate fi comis ă prin:
– primirea;
– dobândirea;
– transformarea;
– înlesnirea valorific ării unui bun.
Subiectul activ nu este calificat, putând fi orice persoan ă.
Elementul de noutate îl constituie latura subiectiv ă a
infracțiunii, deoarece f ăptuitorul trebuie fie să cunoasc ă, fie să
prevadă că bunul provine dintr-o fapt ă prevăzută de legea penal ă.
În cazul în care prevede c ă bunul provine din s ăvârșirea
unei infrac țiuni, existen ța intenției rezult ă din împrejur ările
315cauzei; nu este necesar ca f ăptuitorul s ă cunoasc ă natura
infracțiunii.
Legiuitorul a eliminat astfel cerin ța referitoare la comiterea
infracțiunii în scopul de a ob ține pentru sine ori pentru altul un
folos material, astfel c ă, nemaiexistând cerin ța scopului calificat,
și având în vedere con ținutul actual al textului, în reglementarea
actuală fapta poate fi comis ă atât cu intenție directă cât și cu
intenție indirect ă.
Ca și în reglementarea anterioar ă, se păstrează ca și cauză
de nepedepsire, s ăvârșirea faptei de persoane care au leg ături de
rudenie sau afective, adaptat ă la modific ările aduse p ărții generale
a Codului penal; t ăinuirea săvârșită de un membru de familie nu
se pedepse ște.
Din acest punct de vedere, legiuitorul a avut în vedere
conținutul art. 177 care define ște noțiunea de „membru de
familie”.
Art. 271. OBSTRUC ȚIONAREA JUSTI ȚIEI
(1) Persoana care, fiind avertizat ă asupra consecin țelor faptei
sale:
a) împiedic ă, fără drept, organul de urm ărire sau instan ța să
efectueze, în condi țiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispozi ția organului de urm ărire penal ă,
instanței sau judec ătorului sindic, în tot sau în parte, datele,
informațiile, înscrisurile sau bunurile de ținute, care i-au fost
solicitate în mod explicit, în condi țiile legii, în vederea
soluționării unei cauze, se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amend ă.
(2) Dispozi țiile alin. (1) nu se aplic ă în cazul persoanei urm ărite
sau judecate pentru infrac țiunea care formeaz ă obiectul
procesului penal.
Comentariu: Pentru a moderniza N.C.p., legiuitorul a
introdus și aceste infrac țiuni comise împotriva justi ției.
316 Astfel, elementul material al laturii obiective îl poate
constitui:
– împiedicarea organului de urm ărire penal ă sau a
instanței de a efectua un act procedural;
În această situație, este necesar ca împiedicarea s ă aibă loc
fără drept , iar actul procedural s ă fie efectuat în condițiile legii.
– refuzul unei persoane de a pune la dispozi ția
organelor judiciare date, informa ții, înscrisuri sau
bunuri de ținute.
În acest caz, cerințele esențiale sunt ca aceste date,
informații, înscrisuri s ă fi fost solicitate explicit și în condi țiile
legii, de organele judiciare, în scopul solu ționării unei cauze
penale .
Alin.3 consacr ă respectarea dreptului persoanei cercetate
de a nu se autoincrimina, drept care include dreptul la t ăcere.
Art. 272. INFLUEN ȚAREA DECLARA ȚIILOR
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane,
indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere
ori prin alt ă faptă cu efect v ădit intimidant, s ăvârșită asupra sa
ori asupra unui membru de familie al acesteia, s ă nu sesizeze
organele de urm ărire penal ă, să nu dea declara ții, să își retragă
declarațiile, să dea declara ții mincinoase ori s ă nu prezinte
probe, într-o cauz ă penală, civilă sau în orice alt ă procedur ă
judiciară, se pedepse ște cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dac ă
actul de intimidare sau corupere constituie prin el însu și o
infracțiune, se aplic ă regulile privind concursul de infrac țiuni.
(2) Nu constituie infrac țiune înțelegerea patrimonial ă dintre
infractor și persoana v ătămată, intervenit ă în cazul
infracțiunilor pentru care ac țiunea penal ă se pune în mi șcare la
plângere prealabil ă sau pentru care intervine împ ăcarea.
Comentariu: Denumirea marginal ă a textului a fost
modificat ă, în aceast ă infracțiune fiind inclus ă atât infrac țiunea de
„Încercare de determinare a m ărturiei mincinoase”, prev ăzută de
317art. 261 din actualul C.p. cât și infracțiunea prev ăzută de art. 2611,
„Împiedicarea particip ării în proces”.
Elementul material al infracțiunii îl constituie ac țiunea de
a încerca s ă determine sau de a determina o persoan ă:
– să nu sesizeze organele de urm ărire penal ă;
– să nu dea declara ții;
– să își retragă declarațiile;
– să dea declara ții mincinoase;
– să nu prezinte probe.
Prima cerință esențială a laturii obiective este ca ac țiunea
de încercare de a determina sau de determinare a persoanei s ă aibă
loc prin:
– corupere;
– constrângere;
– altă faptă cu efect intimidant.
A doua cerin ță este ca aceste ac țiuni să aibă loc asupra
unei persoane sau asupra unui membru de familie al acesteia.
Subiectul pasiv este în mod expres necalificat de legiuitor
„indiferent de calitatea acestuia”. Nu are deci relevan ță dacă
persoana respectiv ă are calitatea de martor, de persoan ă vătămată,
de expert ori interpret.
De asemenea, nu intereseaz ă obiectul cauzei, aceasta
putând fi penal ă, civilă sau orice alt ă procedur ă judiciară (cu alte
cuvinte orice procedur ă desfășurată în fața organelor judiciare).
Legiuitorul a prev ăzut în mod expres c ă, dacă actul de
intimidare sau corupere constituie prin el însu și infracțiune, se
aplică regulile privind concursul de infrac țiuni, astfel c ă acea
infracțiune nu se absoarbe în con ținutul constitutiv al infrac țiunii
de influen țare a declara țiilor.
Legiuitorul vine cu o precizare, în sensul c ă nu constituie
infracțiune și ca atare nu va putea fi sanc ționată înțelegerea
patrimonial ă intervenit ă între infractor și persoana v ătămată, în
cazul infrac țiunilor pentru care ac țiunea penal ă se pune în mi șcare
la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate sau pentru care poate
318interveni împ ăcarea părților7.
Art. 273. M ĂRTURIA MINCINOAS Ă
(1) Fapta martorului care, într-o cauz ă penală, civilă sau în orice
altă procedur ă în care se ascult ă martori, face afirma ții
mincinoase ori nu spune tot ce știe în leg ătură cu faptele sau
împrejurările esen țiale cu privire la care este întrebat se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amend ă.
(2) Mărturia mincinoas ă săvârșită:
a) de un martor cu identitate protejat ă ori aflat în Programul de
protecție a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoan ă care întocme ște un raport de expertiz ă ori de
un interpret;
d) în leg ătură cu o fapt ă pentru care legea prevede pedeapsa
detențiunii pe via ță ori închisoarea de 10 ani sau mai mare, se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepse ște dacă își retrage m ărturia, în cauzele
penale înainte de re ținere, arestare sau de punerea în mi șcare a
acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronun țat o
hotărâre sau de a se fi dat o alt ă soluție, ca urmare a m ărturiei
mincinoase.
Comentariu: Fapta își păstrează conținutul constitutiv din
reglementarea anterioar ă, cu unica men țiune că ea poate fi comis ă
în orice procedur ă în care se ascult ă martori . Având în vedere
că fapta este o infrac țiune contra justi ției, este vorba despre orice
procedur ă judiciară, ce se desf ășoară în fața unui organ judiciar.
Apreciindu-se c ă gravitatea faptei justific ă un tratament
sancționator special, a fost introdus ă însă varianta calificat ă a
infracțiunii, respectiv atunci când subiectul activ este calificat:
7 A se vedea anexa privind infrac țiunile pentru care ac țiunea penal ă se pune în
mișcare la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate și anexa privind
infracțiunile pentru care poate interveni împ ăcarea părților.
319- martor cu identitate protejat ă sau aflat în programul de
protecție a martorilor;
– investigator sub acoperire;
– persoan ă care întocme ște un raport de expertiz ă;
– interpret.
În reglementarea anterioar ă pedeapsa prev ăzută de lege era
identică indiferent dac ă făptuitorul avea calitatea de martor, expert
sau interpret.
Variantă agravată există și în situa ția în care m ărturia
mincinoas ă are loc în leg ătură cu o faptă pentru care legea prevede
pedeapsa deten țiunii pe via ță ori închisoarea de 10 ani sau mare.
În această situație, subiectul activ nu este calificat.
A fost eliminat ă cauza de reducere a pedepsei prev ăzută
în C.p. anterior8.
Cauza de nepedepsire existent ă în C.p. anterior a fost
modificat ă, în sensul c ă:
– în cauzele penale intervine dac ă retragerea m ărturiei a
avut loc mai înainte de re ținerea, arestarea sau punerea
în mișcare a acțiunii penale;
– în cauzele civile intervine dac ă a avut loc mai înainte
de a se pronun ța o hotărâre sau o solu ție în cauz ă.
Art. 274. R ĂZBUNAREA PENTRU AJUTORUL DAT
JUSTIȚIEI
Săvârșirea unei infrac țiuni împotriva unei persoane ori a unui
membru de familie al acesteia, pe motiv c ă a sesizat organele de
urmărire penal ă, a dat declara ții ori a prezentat probe într-o
cauză penală, civilă sau în orice alt ă procedur ă dintre cele
prevăzute în art. 273, se sanc ționează cu pedeapsa prev ăzută de
lege pentru acea infrac țiune, ale c ărei limite speciale se
8 Potrivit art. 260 alin.3 din actualul C. p., “Dac ă retragerea m ărturiei a
intervenit în cauzele penale dup ă ce s-a produs arestarea inculpatului sau în
toate cauzele dup ă ce s-a pronun țat o hotărâre sau dup ă ce s-a dat o alt ă soluție
ca urmare a m ărturiei mincinoase, instan ța va reduce pedeapsa potrivit art. 76”.
320majoreaz ă cu o treime.
Comentariu: Introducerea acestei cauze de majorare a
pedepsei în C.p. se impunea ca urmare a realit ăților sociale din
România. Practic, nu este vorba despre incriminarea unei fapte, ci
de o cauz ă de agravare a r ăspunderii penale (pe cale de consecin ță
a pedepsei).
Elementul material al laturii obiective îl constituie
săvârșirea unei infrac țiuni; rezult ă din text c ă fapta respectiv ă
trebuie să întruneasc ă elementele constitutive ale infrac țiunii.
Subiect pasiv poate fi o persoan ă sau un membru de
familie al acesteia, care a efectuat anterior comiterii infrac țiunii
una dintre activit ățile de sprijin al organelor judiciare la care se
referă textul.
Limitele de pedeaps ă prevăzute de lege pentru o
infracțiune se majoreaz ă cu o treime în cazul comiterii oric ărei
infracțiuni împotriva unei persoane sau a unui membru de familie
al acesteia, ca urmare a faptului c ă aceasta:
– a sesizat organele de urm ărire penal ă;
– a dat declara ții;
– a prezentat probe, în orice fel de procedur ă judiciară.
Art. 275. SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE PROBE
ORI DE ÎNSCRISURI
(1) Sustragerea, distrugerea, re ținerea, ascunderea ori alterarea
de mijloace materiale de prob ă sau de înscrisuri, în scopul de a
împiedica aflarea adev ărului într-o procedur ă judiciar ă, se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceea și pedeaps ă se sancționează împiedicarea, în orice
alt mod, ca un înscris necesar solu ționării unei cauze, emis de
către un organ judiciar sau adresat acestuia, s ă ajungă la
destinatar.
Comentariu: Denumirea marginal ă a infrac țiunii a fost
modificat ă, actualul art. 272 “Sustragerea ori re ținerea de
321înscrisuri” devenind “Sustragerea sau distrugerea de probe ori de
înscrisuri”.
Elementul material al infracțiunii îl constituie ac țiunea de
a:
– sustrage mijloace materiale de prob ă și înscrisuri;
– distruge mijloace materiale de prob ă și înscrisuri;
– reține mijloace materiale de prob ă și înscrisuri;
– ascunde mijloace materiale de prob ă și înscrisuri;
– altera mijloace materiale de prob ă și înscrisuri;
– împiedica, în orice mod, ca un înscris emis de un organ
judiciar sau adresat acestuia s ă ajungă la destinatar.
Obiectul material al infracțiunii sunt mijloacele materiale
de probă (de orice fel), înscrisurile, ce constituie probe într-o
procedur ă judiciar ă, precum și înscrisurile emise sau adresate
unui organ judiciar și care sunt necesare solu ționării unei cauze.
Fapta este comis ă cu intenție direct ă, scopul fiind
calificat, acela de a împiedica aflarea adev ărului în acea cauz ă.
Art. 276. PRESIUNI ASUPRA JUSTI ȚIEI
Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în
curs, face declara ții publice nereale referitoare la s ăvârșirea, de
către judec ător sau de organele de urm ărire penal ă, a unei
infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legat ă de
instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influen ța sau
intimida, se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amend ă.
Comentariu: Infracțiunea a fost introdus ă tot ca urmare a
realităților sociale din România.
Elementul material al infracțiunii îl constituie ac țiunea de
a face declara ții referitoare la s ăvârșirea unei infracțiuni sau
abateri disciplinare grave de către judecător sau de c ătre organul
de urmărire penal ă (ceea ce include și organele de cercetare
penală).
322 O prim ă cerință esențială este ca aceste declara ții să fie
publice și nereale .
A doua cerin ță esențială este ca infrac țiunea sau abaterea
disciplinar ă gravă să fie în legătură cu instrumentarea cauzei
respective.
Referitor la inten ție, fapta se comite cu intenție directă,
scopul fiind calificat – acela de a influența sau intimida
judecătorul sau organul de urm ărire penal ă.
Art. 277. COMPROMITEREA INTERESELOR JUSTI ȚIEI
(1) Divulgarea, f ără drept, de informa ții confiden țiale privind
data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaz ă să
se administreze o prob ă, de către un magistrat sau un alt
funcționar public care a luat cuno ștință de acestea în virtutea
funcției, dacă prin aceasta poate fi îngreunat ă sau împiedicat ă
urmărirea penal ă, se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amend ă.
(2) Dezv ăluirea, fără drept, de mijloace de prob ă sau de
înscrisuri oficiale dintr-o cauz ă penală, înainte de a se dispune o
soluție de netrimitere în judecat ă ori de solu ționare definitiv ă a
cauzei, de c ătre un func ționar public care a luat cuno ștință de
acestea în virtutea func ției, se pedepse ște cu închisoare de la o
lună la un an sau cu amend ă.
(3) Dezvăluirea, fără drept, de informa ții dintr-o cauz ă penală,
de către un martor, expert sau interpret, atunci când aceast ă
interdicție este impus ă de legea de procedur ă penală, se
pedepsește cu închisoare de la o lun ă la un an sau cu amend ă.
Comentariu: Infracțiunea este nou introdus ă în legisla ția
penală și a fost incriminat ă ca urmare a frecventelor situa ții ce au
apărut în realitate, în care acte de urm ărire penal ă au apărut în
mass media chiar înainte de punerea în mi șcare a acțiunii penale.
Textul incrimineaz ă trei situa ții în care pot fi compromise
interesele justi ției.
323 1. Prima fapt ă poate fi comis ă prin acțiunea de divulgare
de informații confiden țiale referitoare la administrarea unor
probe – data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care vor fi
administrate probe.
Informațiile trebuie s ă fie confiden țiale, deci calificate
astfel de lege, iar nu publice sau s ă constituie acte procedurale ce
trebuie comunicate p ărților în virtutea obliga țiilor pe care le au
autoritățile potrivit normelor de procedur ă penală, iar divulgarea
să aibă loc fără drept.
Subiect activ al infracțiunii poate fi:
– un magistrat ;
– un alt func ționar public (spre exemplu, un grefier).
Cerința esențială este ca func ționarul public s ă fi luat
cunoștință de aceste informa ții confiden țiale în virtutea func ției.
O alt ă cerință esențială este ca prin divulgarea acestor
informații să poată fi îngreunat ă sau împiedicat ă urmărirea
penală. Evident c ă textul se refer ă la urmărirea penal ă, care este
secretă. Nu este necesar ca prin divulgarea informa țiilor
confidențiale să fi fost îngreunat ă sau împiedicat ă urmărirea
penală în mod efectiv, ci este suficient ca aceasta s ă facă posibilă
o asemenea îngreunare sau împiedicare. Urmarea imediat ă o
constituie tocmai aceast ă stare de pericol creată prin divulgarea
informațiilor confiden țiale.
Fapta poate fi comis ă cu intenție directă sau indirect ă.
2. O a doua fapt ă incriminat ă de textul de lege o constituie
acțiunea de dezvăluire de:
– mijloace de prob ă dintr-o cauz ă penală;
– înscrisuri dintr-o cauz ă penală.
Pentru existen ța elementelor constitutive ale infrac țiunii,
este necesar ca dezv ăluirea să aibă loc fără drept:
– înainte de a se dispune o solu ție de netrimitere în
judecată (în cursul urm ăririi penale);
– înainte de solu ționarea definitiv ă a cauzei (în tot
cursul procesului penal).
324Rezultă din economia textului c ă fapta poate fi comis ă atât
în cursul urm ăririi penale cât și în cursul judec ății.
Subiect activ al infrac țiunii este un funcționar public
care a luat cuno ștință de aceste mijloace de prob ă sau înscrisuri în
virtutea func ției.
Fapta poate fi comis ă cu intenție directă sau indirect ă.
3. O a treia fapt ă incriminat ă de textul de lege este
acțiunea de dezvăluire de informații dintr-o cauz ă penală.
Pentru existen ța infracțiunii este necesar ca dezv ăluirea să
aibă loc fără drept.
Subiect activ al infracțiunii este, de data aceasta:
– un martor;
– un expert;
– un interpret.
Cerința esen țială pentru existen ța elementelor
constitutive ale infrac țiunii este ca interdicția de dezv ăluire să
fie prevăzută de legea de procedur ă penală. Cu alte cuvinte,
fapta nu constituie infrac țiune dacă norma procedural penal ă nu
instituie în mod expres obliga ția de a p ăstra confiden țialitatea
acestor informa ții și corelativ interdic ția de a le dezv ălui, pentru
martor, expert sau interpret.
Art. 278. ÎNC ĂLCAREA SOLEMNIT ĂȚII ȘEDINȚEI
Întrebuin țarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de
natură să perturbe activitatea instan ței, de către o persoan ă care
participă sau asist ă la o procedur ă care se desf ășoară în fața
instanței, se pedepse ște cu închisoare de la o lun ă la 3 luni sau
cu amend ă.
Comentariu: Fapta este nou formulat ă în C.p., iar nu și
nou introdus ă ca incriminare; a fost prev ăzută în art. 2721 C.p.
(sfidarea organelor judiciare – introdus ă în anul 2009).
Elementul material al infrac țiunii îl constituie ac țiunea de
a întrebuin ța cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene.
325 Acțiunea făptuitorului trebuie s ă fie de natură a perturba
activitatea instan ței. Cu alte cuvinte, nu orice atitudine
ireverențioasă în fața instanței, nu orice abatere judiciar ă care
poate fi sanc ționată potrivit art. 198 alin.4 lit. h) C.p.p. actual
constituie infrac țiunea de înc ălcare a solemnit ății ședinței, ci
acțiunea făptuitorului trebuie s ă aibă aptitudinea de a perturba
activitatea instan ței, respectiv desf ășurarea ședinței de judecat ă cu
respectarea principiului solemnit ății.
Subiectul activ nu este calificat, poate fi orice persoan ă
care particip ă sau asist ă la o procedur ă ce se desf ășoară în
fața instanței.
De aceast ă dată, fapta se poate comite numai într-o
procedură în fața instanței, nu și a organelor de urm ărire penal ă.
Art. 279. ULTRAJUL JUDICIAR
(1) Amenin țarea, lovirea sau alte violen țe, vătămarea corporal ă,
lovirile sau v ătămările cauzatoare de moarte ori omorul,
săvârșite împotriva unui judec ător sau procuror aflat în
exercitarea atribu țiilor de serviciu, se sanc ționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infrac țiune, ale c ărei limite
speciale se majoreaz ă cu jumătate.
(2) Săvârșirea unei infrac țiuni împotriva unui judec ător sau
procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare
sau de r ăzbunare, în leg ătură cu exercitarea atribu țiilor de
serviciu, se sanc ționează cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru
acea infrac țiune, ale c ărei limite speciale se majoreaz ă cu
jumătate.
(3) Cu aceea și pedeaps ă se sanc ționează faptele comise în
condițiile alin.(2),dac ă privesc un membru de familie al
judecătorului sau al procurorului.
(4) Dispozi țiile alin. (1) – (3) se aplic ă în mod corespunz ător și
faptelor comise împotriva unui avocat în leg ătură cu exercitarea
profesiei.
326 Comentariu: În varianta simpl ă, ultrajul judiciar vine s ă
facă diferența între infrac țiunea de ultraj – art. 257 C.p., unde
subiectul pasiv este calificat – func ționar public – și situația în
care subiectul pasiv este tot calificat, dar nu este func ționar public
– judecător, procuror sau avocat .
Existen ța unei infrac țiuni distincte se impune pentru
simplul motiv c ă magistra ții – judec ători sau procurori – nu sunt
funcționari publici, ci au statut special, iar avocatura este o
profesie liberal ă.
În varianta simpl ă, elementul material al infrac țiunii este
identic cu cel al infrac țiunii de ultraj prev ăzută de art. 257 C.p.:
– amenin țarea;
– lovirea sau alte violen țe;
– vătămarea corporal ă;
– lovirile sau v ătămările cauzatoare de moarte;
– omorul.
Cerința esențială a laturii obiective a infrac țiunii este ca
judecătorul sau procurorul să se afle în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
Atunci când subiectul pasiv al infrac țiunii este un avocat ,
cerința esențială este ca fapta s ă fie în legătură cu atribu țiile sale
de serviciu.
Cu alte cuvinte, simpla calitate de judec ător, procuror sau
avocat nu este suficient ă pentru ca sanc țiunea prev ăzută de acest
text de lege s ă fie aplicat ă pentru comiterea infrac țiunilor de
amenințare, lovire, v ătămare corporal ă, loviri sau v ătămări
cauzatoare de moarte ori omor.
În varianta simpl ă, infracțiunea poate fi comis ă cu intenție
atât direct ă cât și indirectă.
În varianta agravat ă, este sanc ționată comiterea oricărei
infracțiuni (deci nu a unei fapte prev ăzute de legea penal ă, ceea
ce presupune existen ța tuturor tr ăsăturilor esen țiale ale
infracțiunii).
327Infracțiunea poate s ă fie îndreptat ă împotriva:
– persoanei judec ătorului sau procurorului , sau
împotriva bunurilor acestuia;
– persoanei unui membru de familie al
judecătorului sau procurorului, sau împotriva
bunurilor acestuia;
– persoanei avocatului sau împotriva bunurilor
acestuia;
– persoanei unui membru de familie al avocatului,
sau împotriva bunurilor acestuia.
În varianta agravat ă, cerința esențială este ca fapta s ă
fie comis ă în legătură cu exercitarea atribu țiilor de serviciu,
fie că subiectul pasiv este un judec ător, fie că este un procuror ori
un avocat, sau un membru de familie al acestora (deci nu se cere
ca la momentul comiterii infrac țiunii judec ătorul, procurorul s ă se
afle în exercitarea atribu țiilor de serviciu; de altfel, fapta poate fi
comisă și împotriva membrilor de familie ai acestora).
În varianta agravat ă, latura subiectiv ă presupune intenția
directă, scopul fiind calificat – în scop de intimidare sau de
răzbunare.
Legiuitorul a apreciat c ă se impune ca limitele de
pedeapsă, care, în cazul func ționarilor publici, se majoreaz ă cu o
treime, în cazul judec ătorilor, procurorilor și avocaților să se
majoreaze cu jum ătate.
Art. 284. ASISTEN ȚA ȘI REPREZENTAREA NELOIAL Ă
(1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care,
în înțelegere frauduloas ă cu o persoan ă cu interese contrare în
aceeași cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale,
vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amend ă.
(2) Cu aceea și pedeaps ă se sancționează înțelegerea frauduloas ă
dintre avocat sau reprezentantul unei persoane și un ter ț
interesat de solu ția ce se va pronun ța în cauz ă, în scopul
vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
328(3) Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a
persoanei v ătămate.
Comentariu: Fapta este introdus ă prin N.C.p.; avocatului
i se asigur ă protecția activității de către legea penal ă dar prin
aceasta se sanc ționează și nerespectarea normelor de etic ă.
Elementul material al infracțiunii îl constituie ac țiunea de
înțelegere frauduloas ă comisă de făptuitor, care trebuie s ă aibă
loc, ca și cerințe esențiale, prevăzute în mod cumulativ:
– cu o persoan ă cu interese contrare ;
– interesele contrare s ă fie în aceeași cauză;
– cauza s ă existe în cadrul unei proceduri judiciare
sau notariale .
Urmarea imediat ă a infrac țiunii este vătămarea
intereselor clientului avocatului sau a intereselor persoanei
reprezentate. Fapta este o infrac țiune de rezultat, pentru existen ța
infracțiunii este necesar ca aceast ă vătămare să se produc ă.
În situația, distinct ă, prevăzută de alineatul 2 al
articolului , elementul material al infrac țiunii îl constituie
acțiunea de înțelegere frauduloas ă comisă de făptuitor, care
trebuie să aibă loc:
– cu un ter ț interesat de solu ția ce se va pronun ța în
cauză;
– cauza s ă existe, și de aceast ă dată, în cadrul unei
proceduri judiciare sau notariale .
În situația, distinct ă, prevăzută de alin. 2 al articolului,
producerea urm ării imediate nu mai este o condi ție de existen ță a
infracțiunii; este suficient ca fapta s ă fie comis ă în scopul
vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate,
ceea ce presupune, de asemenea, din punctul de vedere al laturii
subiective, comiterea infrac țiunii cu intenție directă.
Subiect activ al infracțiunii, în ambele variante, poate fi:
– avocatul ;
– reprezentantul unei persoane într-o cauz ă (legal sau
convențional, cum este mandatarul unei persoane;
329apreciem c ă poate fi și consilierul juridic sau
lichidatorul judiciar).
Acțiunea penal ă se pune în mi șcare la plângerea
prealabil ă a persoanei v ătămate (clientul avocatului sau persoana
reprezentat ă în proces de f ăptuitor).
Art. 287. NERESPECTAREA HOT ĂRÂRILOR
JUDECĂTOREȘTI
(1 )Nerespectarea unei hot ărâri judec ătorești săvârșită prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezisten ță față de
organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o
hotărâre judec ătorească, prin care este obligat s ă îndeplineasc ă
un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în
aplicare a hot ărârii, de c ătre persoanele care au aceast ă
obligație conform legii;
d) neexecutarea hot ărârii judec ătorești prin care s-a dispus
reintegrarea în munc ă a unui salariat;
e) neexecutarea hot ărârii judec ătorești privind plata salariilor în
termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate
angajatorului de c ătre partea interesat ă;
f) nerespectarea hot ărârilor judec ătorești privind stabilirea,
plata, actualizarea și recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un
imobil de ținut în baza unei hot ărâri judec ătorești, de către cel
căruia îi este opozabil ă hotărârea, se pedepse ște cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
(2) În cazul faptelor prev ăzute în lit. d) – g), ac țiunea penal ă se
pune în mi șcare la plângerea prealabil ă a persoanei v ătămate.
Comentariu: Conținutul constitutiv al infrac țiunii a fost
modificat în totalitate; aceste modific ări s-au impus ca urmare a
constatării faptului c ă reglementarea anterioar ă nu răspundea
realităților sociale.
330 Subiecți activi ai infracțiunii pot fi:
– orice persoan ă ce se împotrive ște la executarea hot ărârii,
prin opunerea de rezisten ță în fața organului de executare; în acest
caz nu are relevan ță obiectul hot ărârii, ci împrejurarea c ă
făptuitorul opune rezisten ță executării de c ătre organul de
executare abilitat de lege;
– organul de executare (executorul judec ătoresc,
reprezentantul unei institu ții, organul de poli ție etc.) cu privire la
care se dispune prin acea hot ărâre judec ătorească să îndeplineasc ă
acel act;
– persoana care are obliga ția legală de a sprijini
organul de executare în executarea hot ărârii (de asemenea, organ
de poliție, reprezentant al unei institu ții, când au aceast ă obligație
legală);
– persoana responsabil ă din cadrul unei persoane
juridice care nu execut ă hotărârea prin care s-a dispus
reintegrarea în munc ă a unui salariat (director, responsabil de
resurse umane etc.);
– persoana responsabil ă din cadrul angajatorului care
nu pune în executare hot ărârea judec ătorească prin care s-a dispus
plata salariilor;
– persoana responsabil ă din cadrul organului
competent care nu pune în executare hot ărârea judec ătorească
prin care s-a dispus stabilirea, plata, actualizarea sau recalcularea
unei pensii;
– acela c ăruia îi este opozabil ă o hot ărâre
judecătorească și care împiedic ă folosirea unui imobil de c ătre
cel ce îl de ține în baza acelei hot ărâri judec ătorești.
Legiuitorul a modificat complet concep ția incrimin ării,
răspunzând nevoilor sociale ap ărute în practic ă și diversificând
gama de situa ții în care legea sanc ționează nerespectarea unei
hotărâri judec ătorești.
331Art. 288. NEEXECUTAREA SANC ȚIUNILOR PENALE
(1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a
unei pedepse complementare ori accesorii sau a m ăsurii de
siguranță prevăzute în art. 108 lit. b) și lit. c), de c ătre persoana
fizică față de care s-au dispus aceste sanc țiuni, se pedepse ște cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă, dacă fapta nu
constituie o infrac țiune mai grav ă.
(2) Sustragerea de la executarea unei m ăsuri educative privative
de libertate prin p ărăsirea fără drept a centrului educativ sau a
centrului de deten ție ori prin neprezentarea dup ă expirarea
perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepse ște
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amend ă.
(3) Neexecutarea, de c ătre mandatar sau administrator, a
pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre
cele prevăzute în art. 141 se pedepse ște cu amend ă.
Comentariu: Alineatul 4 al art. 271 din reglementarea
anterioară referitor la nerespectarea hot ărârilor judec ătorești a fost
complet modificat, devenind o infrac țiune distinct ă, a cărei
reglementare se impunea ca urmare a cre șterii frecven ței faptelor
de acest gen.
Subiecți activi ai infracțiunii pot fi:
a. o persoan ă fizică față de care s-a dispus :
– pedeapsa accesorie;
– pedeapsa complementar ă;
– măsura de siguran ță a internării medicale;
– măsura de siguran ță a interzicerii ocup ării unei
funcții sau exercit ării unei profesii.
În acest caz, fapta se comite prin sustragere de la executare
sau neexecutarea conform legii; neexecutarea conform legii
presupune ca f ăptuitorul s ă înceapă executarea dar s ă nu își
îndeplineasc ă toate obliga țiile prevăzute de lege.
b. minorul sau minorul devenit major față de care s-a
dispus m ăsura educativ ă a intern ării într-un centru
332educativ sau a intern ării într-un centru de deten ție și
care:
– părăsește fără drept centrul educativ sau centrul de
detenție;
– nu se prezint ă la centrul educativ ori la centrul de
detenție după ce expiră timpul în care s-a aflat în mod
legal în stare de libertate (spre exemplu, în cursul
întreruperii execut ării măsurii).
c. mandatarul sau administratorul unei societ ăți
comerciale care nu execut ă pedeapsa complementar ă a
dizolvării sau suspend ării activității aplicată persoanei
juridice.
333- Capitolul XII –
INFRAC ȚIUNI DE CORUP ȚIE
Art. 289. LUAREA DE MIT Ă
(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru
sine sau pentru altul , pretinde ori prime ște bani sau alte foloase
care nu i se cuvin ori accept ă promisiunea unor astfel de foloase,
în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intr ă în îndatoririle sale de serviciu sau în
legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o func ție public ă sau de a
exercita profesia sau activitatea în executarea c ăreia a săvârșit
fapta.
(2) Fapta prev ăzută în alin. (1), s ăvârșită de una dintre
persoanele prev ăzute în art. 175 alin.(2), constituie infrac țiune
numai când este comis ă în leg ătură cu neîndeplinirea,
întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale
legale sau în leg ătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse
confiscării, iar când acestea nu se mai g ăsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent.
Comentariu: În cazul infrac țiunilor de corup ție,
legiuitorul a apreciat c ă reglementarea separat ă a infracțiunii de
luare de mit ă și a aceleia de primire de foloase necuvenite nu se
justifică, cu atât mai mult cu cât unica diferen ță între acestea era
momentul primirii obiectului mitei, care din punctul de vedere al
pericolului social nu justific ă o diferen țiere de sanc țiune.
Prin modific ările aduse textului, legiuitorul a încorporat
infracțiunea de primire de foloase necuvenite, incriminat ă anterior
în art. 256 C.p., în infrac țiunea de luare de mit ă.
Astfel, elementul material al laturii obiective îl constituie:
334- pretinderea de bani sau alte foloase;
– primirea de bani sau alte foloase;
– acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase.
Infracțiunea prezint ă și un obiect material – banii sau
foloasele pretinse, primite sau acceptate de f ăptuitor, care trebuie
să îndeplineasc ă o condiție, și anume aceea de a nu se cuveni
făptuitorului .
Acțiunea ce constituie elementul material al laturii
obiective poate fi comis ă direct sau indirect, prin intermediul altei
persoane.
1. Într-o ipotez ă, subiectul activ al infrac țiunii este
calificat, și anume un funcționar public.
Spre deosebire de reglementarea actual ă, fapta poate fi
comisă atât cu intenție direct ă cât și cu inten ție indirect ă,
întrucât legiuitorul a eliminat condi ția referitoare la comiterea
faptei în scopul calificat al îndeplinirii sau neîndeplinirii ori
întârzierii îndeplinirii unui act (tocmai pentru a putea incrimina în
același text cele dou ă infracțiuni din reglementarea actual ă, luarea
de mită și primirea de foloase necuvenite) .
Ceea ce constituia anterior scopul calificat al faptei a
devenit în reglementarea N.C.p. o cerință esențială a laturii
obiective, aceea ca ac țiunea ce constituie elementul material al
laturii obiective s ă aibă loc în legătură cu:
– îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ce intr ă în
îndatoririle de serviciu ale f ăptuitorului;
– întârzierea îndeplinirii unui act ce intr ă în îndatoririle
de serviciu ale f ăptuitorului;
– îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.
Din punct de vedere sanc ționator, legiuitorul a restrâns aria
pedepsei complementare ce se poate aplica infractorului în cazul
infracțiunii de luare de mit ă, întrucât precizeaz ă în mod expres c ă
acestuia i se interzice, ca pedeapsă complementar ă, în mod
alternativ, în funcție de aprecierea instan ței:
– exercitarea dreptului de a ocupa o func ție publică;
335- dreptul de a exercita profesia sau activitatea în
executarea c ăreia a săvârșit fapta.
2. În cea de-a doua ipotez ă a textului, subiect activ al
infracțiunii poate fi și una dintre persoanele prev ăzute la art.
175 alin.29.
În această ipoteză, fapta constituie infrac țiune numai dac ă
este comis ă în legătură cu:
– neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle legale
ale făptuitorului;
– întârzierea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle legale ale făptuitorului;
– îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor legale ale
făptuitorului.
Se remarc ă împrejurarea c ă, în cazul acestui subiect activ,
legiuitorul a în țeles să nu incrimineze comiterea ac țiunii ce
constituie elementul material al laturii obiective dac ă aceasta are
loc în leg ătură cu îndeplinirea unei îndatoriri legale a
făptuitorului.
Terminologia utilizat ă de legiuitor este diferit ă – în cazul
subiectului activ „func ționar public”, fapta trebuie s ă aibă loc în
legătură cu îndatoririle sale de serviciu, iar în cazul asimila ților, în
legătură cu îndatoririle legale ale acestora; celelalte elemente
constitutive ale infrac țiunii sunt îns ă identice în ambele ipoteze.
3. În cea de-a treia ipotez ă, potrivit art. 308, dispozițiile
art. 289 privitoare la func ționarii publici se aplic ă în mod
corespunz ător și faptelor s ăvârșite de către sau în leg ătură cu
persoanele care exercit ă, permanent sau temporar, cu sau f ără
o remunera ție, o însărcinare de orice natur ă în serviciul unei
persoane fizice dintre cele prev ăzute în art. 175 alin.2 sau în
9 Potrivit art. 175 alin.2, este considerat func ționar public, în sensul legii
penale, persoana care exercit ă un serviciu de interes public pentru care a fost
învestită de autorit ățile publice sau care este supus ă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
336cadrul oric ărei persoane juridice.
În această situație, limitele speciale ale pedepsei se reduc
cu o treime.
Din punctul de vedere al m ăsurii de siguran ță a confiscării
speciale , legiuitorul a modificat textul în sensul c ă nu se pot
confisca decât banii, valorile sau bunurile primite de făptuitor, iar
nu și acelea ce nu i-au fost remise (spre exemplu, în cazul
comiterii infrac țiunii în modalitatea pretinderii).
Măsura de siguran ță a confisc ării speciale este aplicabil ă
în toate cele trei ipoteze, indiferent de calitatea subiectului activ al
infracțiunii.
O altă modificare vizeaz ă pedeapsa complementar ă a
interzicerii dreptului de a ocupa o func ție public ă, a cărei
aplicare este obligatorie.
Art. 292. CUMP ĂRAREA DE INFLUEN ȚĂ
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase,
direct sau indirect, unei persoane care are influen ță sau lasă să
se creadă că are influen ță asupra unui func ționar public, pentru
a-l determina pe acesta s ă îndeplineasc ă, să nu îndeplineasc ă, să
urgenteze ori s ă întârzie îndeplinirea unui act ce intr ă în
îndatoririle sale de serviciu sau s ă îndeplineasc ă un act contrar
acestor îndatoriri, se pedepse ște cu închisoarea de la 2 la 7 ani și
interzicerea exercit ării unor drepturi.
(2) Făptuitorul nu se pedepse ște dacă denunță fapta mai înainte
ca organul de urm ărire penal ă să fi fost sesizat cu privire la
aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei
care le-a dat, dac ă au fost date dup ă denunțul prevăzut în alin.
(2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt
supuse confisc ării, iar dac ă acestea nu se mai g ăsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent.
337 Comentariu: Spre deosebire de reglementarea anterioar ă,
legiuitorul a apreciat necesar s ă incrimineze și fapta persoanei
care cump ără influența.
Fapta poate fi comis ă, alternativ, prin:
– promisiunea de bani sau alte foloase;
– oferirea de bani sau alte foloase;
– darea de bani sau alte foloase.
Acțiunile prin care fapta poate fi comis ă, în mod alternativ,
pot avea loc direct sau indirect, prin intermediul altei persoane.
Pentru existen ța infracțiunii, este necesar ca ac țiunea de
promitere, oferire, dare s ă fie făcută cu privire la o persoan ă care:
– are influen ță asupra unui func ționar public;
– lasă să se cread ă că are influen ță asupra unui
funcționar public.
Scopul urmărit de f ăptuitor este determinarea
funcționarului public:
– să îndeplineasc ă sau să nu îndeplineasc ă un act;
– să întârzie sau s ă urgenteze îndeplinirea unui act;
– să efectueze un act contrar îndatoririlor sale de
serviciu.
Având în vedere faptul c ă scopul urm ărit de făptuitor este
calificat, infrac țiunea se comite cu intenție directă.
Pentru existen ța infracțiunii este necesar ca actul s ă intre în
atribuțiile funcționarului public respectiv sau, dimpotriv ă, să fie
contrar acestor îndatoriri.
Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoan ă.
Cauza de nepedepsire prev ăzută de lege intervine atunci
când denun țarea faptei de c ătre făptuitor are loc înainte de
sesizarea organelor judiciare.
338- Capitolul XIII –
INFRAC ȚIUNI DE SERVICIU
Art. 295. DELAPIDAREA
(1) Însușirea, folosirea sau traficarea de c ătre un funcționar
public , în interesul s ău ori pentru altul, de bani, valori sau alte
bunuri pe care le gestioneaz ă sau le administreaz ă se pedepse ște
cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercit ării dreptului
de a ocupa o func ție publică.
(2) Tentativa se pedepse ște.
Comentariu: Delapidarea î și păstrează în totalitate
conținutul constitutiv al infrac țiunii, modific ările intervenite
nefiind de substan ță.
Subiect activ al infracțiunii poate fi un funcționar public.
În varianta prev ăzută de art. 308 N.C.p., subiect activ al
infracțiunii poate fi o persoan ă care exercit ă, permanent sau
temporar, cu sau f ără o remunera ție, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev ăzute în
art. 175 alin.2 sau în cadrul oric ărei persoane juridice; în acest
caz, limitele de pedeaps ă se reduc cu o treime.
A doua modificare vizeaz ă pedeapsa complementar ă a
interzicerii dreptului de a ocupa o func ție public ă, a cărei
aplicare este obligatorie.
Se p ăstrează și sancționarea infrac țiunii de delapidare cu
consecințe deosebit de grave, reglementat ă însă de art. 309, care
prevede c ă pentru infrac țiunea de delapidare ce a produs
consecințe deosebit de grave limitele de pedeaps ă se majoreaz ă cu
jumătate.
Art. 297. ABUZUL ÎN SERVICIU
(1) Fapta func ționarului public care, în exercitarea atribu țiilor de
serviciu, nu îndepline ște un act sau îl îndepline ște în mod
defectuos și prin aceasta cauzeaz ă o pagub ă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
339unei persoane juridice se pedepse ște cu închisoarea de la 2 la 7
ani și interzicerea exercit ării dreptului de a ocupa o func ție
publică.
(2) Cu aceea și pedeaps ă se sancționează și fapta func ționarului
public care, în exercitarea atribu țiilor de serviciu , îngrădește
exercitarea unui drept al unei persoane ori creeaz ă pentru aceasta
o situație de inferioritate pe temei de ras ă, naționalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, orientare sexual ă, apartenen ță politică,
avere, vârst ă, dizabilitate, boal ă cronică necontagioas ă sau infec ție
HIV/SIDA.
Comentariu: Reglementarea infrac țiunii de abuz în
serviciu a fost concentrat ă într-un singur articol, întrucât
sancționarea aceleia și fapte în trei texte de lege distincte nu se
justifica; de asemenea, nu se justifica sanc ționarea distinct ă a
abuzului în serviciu contra intereselor publice.
În acest sens, legiuitorul a precizat în mod expres c ă
subiectul pasiv al infracțiunii poate fi atât o persoană fizică cât și
o persoană juridică.
Infracțiunea de abuz în serviciu prin îngr ădirea unor
drepturi a devenit alin. 2 al articolului, p ăstrându-și aproape în
totalitate con ținutul.
Astfel, elementul material al laturii obiective îl poate
constitui:
– neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui
defectuoas ă;
– îngrădirea exercit ării unui drept.
Subiect activ al infracțiunii poate fi un funcționar public.
Pentru ambele forme ale infrac țiunii, este necesar ca fapta
să fie comis ă în exercitarea atribu țiilor de serviciu.
În varianta comis ă prin îngr ădirea unor drepturi,
legiuitorul a corectat inadverten țele de exprimare din actualul
C.p.:
– îngrădirea trebuie s ă priveasc ă exercitarea unor
drepturi (actualul C.p. se refer ă și la folosirea
340drepturilor, de și termenul de exercitare include și
folosirea);
– termenul de „etnie” a fost înlocuit cu sintagma
„origine etnic ă”.
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor
drepturi a devenit obligatorie.
În varianta prev ăzută de art. 308 N.C.p., subiect activ al
infracțiunii poate fi o persoan ă care exercit ă, permanent sau
temporar, cu sau f ără o remunera ție, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev ăzute în
art. 175 alin.210 sau în cadrul oric ărei persoane juridice.
S-a renun țat astfel la no țiunea de “func ționar” existent ă în
reglementarea anterioar ă, dar s-a p ăstrat incriminarea persoanei
care, fiind în serviciul unei persoane fizice sau juridice, comite
infracțiunea de neglijen ță în serviciu.
Potrivit art. 309, în cazul abuzului în serviciu care a produs
consecințe deosebit de grave , limitele de pedeaps ă se majoreaz ă
cu jumătate.
Art. 298. NEGLIJEN ȚA ÎN SERVICIU
Încălcarea din culp ă de către un func ționar public a unei îndatoriri
de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei
defectuoas ă, dacă prin aceasta se cauzeaz ă o pagubă ori o
vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice , se pedepse ște cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amend ă.
Comentariu: Ca și în situa ția abuzului în serviciu,
legiuitorul a simplificat con ținutul constitutiv al infrac țiunii prin
renunțarea la o exprimare exagerat de explicativ ă.
10 Potrivit art. 175 alin.2, este considerat func ționar public, în sensul legii
penale, persoana care exercit ă un serviciu de interes public pentru care a fost
învestită de autorit ățile publice sau care este supus ă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
341 De asemenea, s-a renun țat la diferen ța nejustificat ă între
persoana v ătămată instituție publică și alte persoane.
Subiect activ al infracțiunii poate fi un funcționar public.
În varianta prev ăzută de art. 308 N.C.p., subiect activ al
infracțiunii poate fi o persoan ă care exercit ă, permanent sau
temporar, cu sau f ără o remunera ție, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev ăzute în
art. 175 alin.2 sau în cadrul oric ărei persoane juridice; în
această situație, limitele speciale de pedeaps ă se reduc cu o
treime.
Neglijența în serviciu care a produs consecințe deosebit
de grave are drept consecin ță majorarea limitelor speciale de
pedeapsă cu jumătate, potrivit art. 309 N.C.p..
Urmarea imediat ă o constituie:
– producerea unei pagube;
– producerea unei v ătămări a drepturilor sau intereselor
legitime.
Subiectul pasiv al infracțiunii poate fi o persoan ă fizică
sau o persoan ă juridică.
Art. 299. FOLOSIREA ABUZIV Ă A FUNC ȚIEI ÎN SCOP
SEXUAL
(1) Fapta func ționarului public care, în scopul de a îndeplini, a
nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un
act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori ob ține favoruri de
natură sexuală de la o persoan ă interesat ă direct sau indirect de
efectele acelui act de serviciu se pedepse ște cu închisoarea de la
6 luni la 3 ani și interzicerea exercit ării dreptului de a ocupa o
funcție public ă sau de a exercita profesia ori activitatea în
executarea c ăreia a săvârșit fapta.
(2) Pretinderea sau ob ținerea de favoruri de natur ă sexuală de
către un func ționar public care se prevaleaz ă sau profit ă de o
situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce
decurge din func ția deținută, se pedepse ște cu închisoare de la 3
342luni la 2 ani sau cu amend ă și interzicerea exercit ării dreptului
de a ocupa o func ție public ă sau de a exercita profesia sau
activitatea în executarea c ăreia a săvârșit fapta.
Comentariu : Așa cum am ar ătat, hărțuirea sexual ă din
legea veche a cunoscut o nou ă sistematizare, prin crearea a dou ă
texte. Primul, care cuprinde h ărțuirea propriu-zis ă, comisă prin
acte repetate și care creeaz ă pentru victim ă o situație intimidant ă
sau umilitoare, a fost inclus în capitolul infrac țiunilor împotriva
integrității și libertății sexuale (art. 221).
Celălalt text, referitor la faptele ce presupun h ărțuirea prin
abuz de autoritate, a fost inclus în categoria infrac țiunilor de
serviciu. În acest fel se pune cap ăt disputelor din doctrin ă și
practică referitoare la caracterul de obicei al infrac țiunii (caracter
prezent, potrivit N.C.p., in cazul art. 221 dar absent în cazul art.
299), precum și necorel ărilor dintre textul care incrimineaz ă
hărțuirea în legea în vigoare și alte infrac țiuni (șantajul, spre
exemplu).
Elementul material al laturii obiective îl constituie,
alternativ, ac țiunea:
– de a pretinde favoruri de natur ă sexuală;
– de a obține favoruri de natur ă sexuală.
Subiect activ al infracțiunii poate fi un funcționar public .
În varianta prev ăzută de art. 308 N.C.p., subiect activ al
infracțiunii poate fi o persoan ă care exercit ă, permanent sau
temporar, cu sau f ără o remunera ție, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev ăzute în
art. 175 alin.2 sau în cadrul oric ărei persoane juridice.
Subiect pasiv al infrac țiunii poate fi o persoan ă
interesată direct sau indirect de efectele unui act de serviciu.
Fapta este comis ă cu intenție directă, în scopul calificat:
– de a îndeplini ori de a nu îndeplini un act privitor la
îndatoririle sale de serviciu;
343- de a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor
la îndatoririle sale de serviciu;
– de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Este sanc ționată cu o pedeaps ă mai redus ă fapta
funcționarului public, care pretinde favoruri de natur ă sexuală ori
obține favoruri de natur ă sexuală, fără însă a urmări scopul
prevăzut la alineatul 1, deci f ără legătură cu efectuarea unui
anume act, dar care se prevaleaz ă sau profit ă de o situa ție de
autoritate ori de superioritate asupra victimei .
Cerința legii este ca aceast ă situație de autoritate sau de
superioritate să decurgă din func ția deținută, iar nu din alte
împrejurări. Cu alte cuvinte, calitatea pe care o are subiectul activ
să impună, să determine o situa ție de supunere ori de inferioritate
a persoanei v ătămate.
Spre deosebire de reglementarea anterioar ă, este
obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii
exercitării dreptului de a ocupa o func ție public ă sau de a
exercita profesia sau activitatea în executarea c ăreia a săvârșit
fapta.
Art. 300. UZURPAREA FUNC ȚIEI
Fapta func ționarului public care, în timpul serviciului,
îndepline ște un act ce nu intr ă în atribu țiile sale, dac ă prin
aceasta s-a produs una dintre urm ările prevăzute în art. 297, se
pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amend ă.
Comentariu: Infracțiunea este nou introdus ă în C.p. și
incrimineaz ă situațiile în care un func ționar public efectueaz ă acte
ce nu intr ă în atribu țiile sale, dac ă acestea au produs anumite
consecințe.
Infrac țiunea este distinct ă de infrac țiunea de abuz în
serviciu, care presupune ca actul cu privire la care se s ăvârșește
fapta să intre în atribu țiile de serviciu ale f ăptuitorului.
344 Elementul material al laturii obiective îl constituie ac țiunea
de efectuare, de îndeplinire a unui act de serviciu. Condi țiile
pentru existen ța infracțiunii sunt ca acest act s ă fie efectuat:
– în timpul serviciului;
– să nu intre în atribu țiile făptuitorului.
Urmarea imediat ă a infracțiunii o constituie, alternativ,
una dintre consecin țele prevăzute de art. 297 referitor la abuzul în
serviciu:
– o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau juridice;
– îngrădirea exercit ării unui drept al unei persoane;
– crearea pentru o persoan ă a unei situa ții de
inferioritate pe temei de ras ă, naționalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, orientare sexual ă,
apartenen ță politică, avere, vârst ă, dizabilitate, boal ă
cronică necontagioas ă sau infec ție HIV/SIDA.
Fapta nu constituie infrac țiune dacă nu a produs una dintre
consecințele la care face referire art. 297.
Subiectul activ al infracțiunii este calificat, putând fi un
funcționar public .
În varianta prev ăzută de art. 308 N.C.p., subiect activ al
infracțiunii poate fi o persoan ă care exercit ă, permanent sau
temporar, cu sau f ără o remunera ție, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prev ăzute în
art. 175 alin.2 sau în cadrul oric ărei persoane juridice.
În cazul în care subiect activ al infrac țiunii este una dintre
persoanele prev ăzute la art. 308, limitele speciale ale pedepsei se
reduc cu o treime.
Fapta poate fi comis ă atât cu intenție directă cât și cu
intenție indirect ă.
Potrivit art. 309, dac ă fapta a produs consecințe deosebit
de grave , limitele speciale ale pedepsei prev ăzute de lege se
majorează cu jumătate.
345- Capitolul XIV –
FALSURI ÎN ÎNSCRISURI
Art. 320. FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE
(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a
subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natur ă să producă
consecințe juridice, se pedepse ște cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani.
(2) Falsul prev ăzut în alin. (1), s ăvârșit de un funcționar public în
exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepse ște cu închisoarea de
la unu la 5 ani și interzicerea exercit ării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice
alte imprimate produc ătoare de consecin țe juridice.
(4) Tentativa se pedepse ște.
Art. 321. FALSUL INTELECTUAL
(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia,
de către un funcționar public aflat în exercitarea atribu țiilor de
serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejur ări
necorespunz ătoare adev ărului ori prin omisiunea cu știință de a
insera unele date sau împrejur ări, se pedepse ște cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepse ște.
Comentariu: Atât infrac țiunea de fals material în
înscrisuri oficiale cât și infracțiunea de fals intelectual î și
păstrează în totalitate con ținutul constitutiv, singura modificare
fiind că subiect activ al infracțiunii poate fi numai funcționarul
public, spre deosebire de reglementarea anterioar ă, în care fapta
putea fi comis ă de orice func ționar.
Cerința esențială a laturii obiective este ca fapta s ă fie
comisă în exercitarea atribu țiilor de serviciu.
346Art. 324. FALSIFICAREA UNEI ÎNREGISTR ĂRI TEHNICE
(1) Falsificarea unei înregistr ări tehnice prin contrafacere,
alterare ori prin determinarea atest ării unor împrejur ări
necorespunz ătoare adev ărului sau omisiunea înregistr ării unor
date sau împrejur ări, dacă a fost urmat ă de folosirea de c ătre
făptuitor a înregistr ării ori de încredin țarea acesteia unei alte
persoane spre folosire în vederea producerii unei consecin țe
juridice, se pedepse ște cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2) Cu aceea și pedeaps ă se sanc ționează folosirea unei
înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei
consecințe juridice.
(3) Prin înregistrare tehnic ă, în sensul prezentului articol, se
înțelege atestarea unei valori, greut ăți, măsuri ori a desf ășurării
unui eveniment, realizat ă, în tot sau în parte, în mod automat,
prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat și care este
destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de
consecințe juridice.
Comentariu: Infracțiunea este nou introdus ă de N.C.p.,
pentru a r ăspunde realit ății practice și în condi țiile în care
asemenea înregistr ări sunt utilizate extrem de frecvent, nu numai
în cauzele penale.
Elementul material al laturii obiective îl constituie
acțiunea de falsificare, comis ă prin:
– contrafacere ;
– alterare ;
– determinarea atest ării unor împrejur ări
necorespunz ătoare adev ărului;
– omisiunea înregistr ării unor date sau împrejur ări.
Cerința esențială pentru existen ța laturii obiective este ca
fapta să fie urmat ă, alternativ, de :
– folosirea înregistr ării de către făptuitor în vederea
producerii de consecin țe juridice;
– încredințarea acesteia spre folosire unei alte persoane
347în vederea producerii de consecin țe juridice.
Din conținutul textului rezult ă că folosirea înregistr ării de
către făptuitor, în scopul prev ăzut de lege, nu constituie o
infracțiune distinct ă ci o condi ție esențială pentru existen ța
infracțiunii de falsificare a unei înregistr ări tehnice.
Pentru existen ța infracțiunii, în varianta încredin țării
înregistrării unei alte persoane, nu este necesar ca acea persoan ă
să foloseasc ă înregistrarea. Dimpotriv ă, dacă făptuitorul
încredințează înregistrarea falsificat ă unei alte persoane și aceasta
o folosește în scopul prev ăzut de lege, persoana c ăreia i-a fost
încredințată comite infracțiunea prev ăzută de alin.2 al textului.
Fapta are și un obiect material, respectiv suportul pe
care se afl ă acea înregistrare.
Ultimul alineat al textului con ține defini ția noțiunii de
“înregistrare tehnic ă”.
Înregistrarea tehnic ă poate fi nu numai înregistrarea unui
eveniment (audio, video), ci și înregistrarea unei valori, greut ăți
sau măsuri (spre exemplu, valoarea alcoolemiei).
Înregistrarea trebuie s ă fie realizat ă, în tot sau în parte, în
mod automat, deci f ără intervenție umană, prin intermediul unui
dispozitiv tehnic omologat.
Pentru existen ța elementelor constitutive ale infrac țiunii,
înregistrarea tehnic ă trebuie s ă fie destinat ă a proba un anumit
fapt, în vederea producerii de consecin țe juridice. În consecin ță, o
înregistrare tehnic ă care nu are drept scop probarea unui anume
fapt și care nu este destinat ă producerii de consecin țe juridice nu
poate face obiectul infrac țiunii.
Art. 325. FALSUL INFORMATIC
Fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date
informatice ori de a restric ționa, fără drept, accesul la aceste
date, rezultând date necorespunz ătoare adev ărului, în scopul de
a fi utilizate în vederea producerii unei consecin țe juridice,
constituie infrac țiune și se pedepse ște cu închisoarea de la unu
la 5 ani.
348 Comentariu: Infracțiunea a fost introdus ă din Legea
161/2003, îns ă reglementarea a fost dezvoltat ă în N.C.p. și au fost
făcute preciz ări relative la latura subiectiv ă a cauzei.
Elementul material al laturii obiective îl constituie
acțiunea de a:
– introduce date;
– modifica date;
– șterge date;
– restric ționa accesul la date.
Cerința esențială a laturii obiective este ca aceste ac țiuni
să fie comise fără drept, deci de c ătre o persoan ă care nu are
dreptul de a introduce, modifica sau șterge date ori de a
restricționa accesul la acestea.
Urmarea imediat ă o constituie producerea de date
necorespunz ătoare adev ărului, fie prin alterarea con ținutului
acestora (introducere, modificare, ștergere), fie prin
imposibilitatea de a avea acces la anumite date.
Elementul de noutate este acela c ă fapta se comite cu
intenție directă, scopul fiind calificat – utilizarea acestora în
vederea producerii de consecin țe juridice . Pentru existen ța
infracțiunii nu este necesar ca acest scop s ă fie atins.
Art. 327. FALSUL PRIVIND IDENTITATEA
(1) Prezentarea sub o identitate fals ă ori atribuirea unei asemenea
identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele
prevăzute în art. 175 sau transmis ă unei unit ăți în care aceasta
își desfășoară activitatea, prin folosirea frauduloas ă a unui act
ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea st ării civile
sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a men ține
în eroare un func ționar public, în vederea producerii unei
consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepse ște cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a f ăcut prin întrebuin țarea identit ății
reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.
349(3) Încredin țarea unui act ce serve ște la identificare, legitimare ori
la dovedirea st ării civile spre a fi folosit f ără drept se pedepse ște
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amend ă.
Comentariu: Conținutul constitutiv al infrac țiunii a
cunoscut modific ări în func ție de problemele ap ărute în practica
judiciară.
Elementul material al infrac țiunii îl constituie ac țiunea de:
– prezentare sub o identitate fals ă;
– atribuire de identitate fals ă unei alte persoane;
– încredin țarea unui act ce serve ște la identificare,
legitimare ori la dovedirea st ării civile spre a fi folosit
fără drept.
Subiect activ al infrac țiunii poate fi orice persoan ă.
Subiect pasiv al infracțiunii poate fi, în noua reglementare
o persoan ă dintre cele prev ăzute la art. 175 (func ționari
publici):
– în fața căreia are loc prezentarea sub o identitate fals ă,
atribuirea de identitate fals ă;
– căreia i se transmite atribuirea de identitate fals ă.
Falsul privind identitatea fiind o infrac țiune de pericol,
funcționarul nu are calitatea de persoan ă vătămată, fiind doar un
reprezentant al autorit ății. Scopul preciz ării în lege este de a
înlătura controversele referitoare la caracterul autorit ății în fața
căreia poate fi comis ă o asemenea infrac țiune.
Elementul de noutate este c ă, în rezolvarea unei alte
controverse existente anterior în practic ă, legiuitorul a precizat
expres că fapta se comite prin prezentarea sub o identitate fals ă
sau atribuirea unei asemenea identit ăți unei alte persoane . În
consecință, simpla prezentare sub o identitate fals ă, dar fără
utilizarea unui act ce serve ște la identificare, legitimare ori la
dovedirea st ării civile, real sau falsificat, nu mai constituie
infracțiune.
350Cerința esențială a laturii obiective este, în consecin ță, ca
acțiunea ce reprezint ă elementul material al laturii obiective s ă fie
săvârșită prin folosirea frauduloas ă a:
– unui act ce serve ște la identificare, legitimare ori la
dovedirea st ării civile (care poate fi real);
– sau a unui act ce servește la identificare, legitimare
ori la dovedirea st ării civile falsificat .
Din punctul de vedere al laturii subiective, fapta se comite
cu intenție direct ă, scopul urm ărit fiind dublu calificat: 1)
inducerea sau men ținerea în eroare a unui func ționar public și
2) în vederea producerii de consecin țe juridice.
Fapta se comite cu inten ție directă, deci făptuitorul
urmărește producerea de consecin țe juridice, care pot fi pentru
sine sau pentru altul. Nu este necesar, pentru existen ța infracțiunii,
ca aceste consecin țe să se produc ă efectiv.
Varianta agravat ă a infracțiunii exist ă în situația în care
prezentarea sub o identitate fals ă s-a făcut prin întrebuin țarea
identității reale a unei persoane.
Varianta atenuat ă a infrac țiunii exist ă atunci când o
persoană încredin țează un act ce serve ște la identificare,
legitimare ori la dovedirea st ării civile, spre a fi folosit f ără drept
(variantă a infracțiunii existent ă și în reglementarea anterioar ă, în
care era sanc ționată cu aceeași pedeaps ă). În aceast ă situație, fapta
se comite tot cu intenție directă, scopul urm ărit fiind calificat –
folosirea f ără drept a actului . Pentru existen ța infracțiunii, nu
este necesar ca actul s ă fie efectiv folosit.
351- Capitolul XV –
INFRAC ȚIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT
PENTRU ALTE ACTIVIT ĂȚI REGLEMENTATE DE
LEGE
Art. 351.CAM ĂTA.
Darea de bani cu dobând ă, ca îndeletnicire, de c ătre o persoan ă
neautorizat ă, se pedepse ște cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Comentariu: Infracțiunea este introdus ă de N. C.p. și
răspunde unor realit ăți în fața cărora actualul C.p. este dep ășit.
Fapta const ă în darea de bani, ceea ce presupune remiterea
unei sume de bani, cu sau f ără existența unei conven ții scrise,
remitere ce trebuie s ă îndeplineasc ă următoarele cerin țe:
– făptuitorul s ă solicite plata unei dobânzi ;
– făptuitorul să nu fie autorizat potrivit legii s ă
efectueze împrumuturi cu dobând ă.
Infrac țiunea este una de obicei; fapta este incriminat ă în
situația în care este s ăvârșită ca îndeletnicire, deci în mod
constant, repetat și pentru ob ținerea de venituri. Ca atare, nu
orice împrumut cu dobând ă poate fi asimilat unei asemenea
infracțiuni, ci numai situa țiile în care f ăptuitorul practic ă în mod
constant acordarea de împrumuturi cu dobând ă, din care î și
asigură cel puțin o parte din venituri. Dac ă împrumutul este f ără
dobândă ori făptuitorul este autorizat s ă efectueze asemenea
împrumuturi, fapta nu constituie infrac țiune.
Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoan ă, cerința
esențială prevăzută de lege fiind aceea ca f ăptuitorul s ă nu fie
autorizat în acest sens de institu țiile abilitate.
Fapta poate fi comis ă cu intenție directă sau indirect ă.
352- Capitolul XVI –
INFRAC ȚIUNI CONTRA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
Art. 370. ÎNCERCAREA DE A DETERMINA S ĂVÂRȘIREA
UNEI INFRAC ȚIUNI
Încercarea de a determina o persoan ă, prin constrângere sau
corupere, s ă comită o infrac țiune pentru care legea prevede
pedeapsa deten țiunii pe via ță sau pedeapsa închisorii mai mare
de 10 ani se pedepse ște cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
Comentariu: Încercarea de a determina s ăvârșirea unei
infracțiuni, ca infrac țiune distinct ă, a fost introdus ă prin N. C.p.,
legiuitorul renun țând la incriminarea instig ării neurmat ă de
executare în partea general ă a N.C.p.
Scopul reglement ării îl constituie sanc ționarea celor care
încearcă să determine alte persoane s ă comită infracțiuni cu
caracter grav, în anumite condi ții, fără a reuși. Fapta nu constituie
participație penală în forma prev ăzută de art. 47 din N.c.p.,
întrucât infrac țiunea la care s-a produs instigarea nu a fost
săvârșită de făptuitor. În situa ția în care persoana determinat ă în
acest mod s ă comită infracțiunea pune în executare actele ce
constituie elementul material al laturii obiective, va exista
participație proprie sau improprie, dup ă caz, fapta fiind
sancționată potrivit regulilor prev ăzute de art. 49 – pedeapsa în
cazul participan ților.
Instigarea neurmat ă de executare a devenit astfel
infracțiune distinct ă în partea special ă a N.C.p., în cazul unor
infracțiuni de o anume gravitate. Legiuitorul a apreciat c ă se
impune sanc ționarea unei asemenea instig ări numai în anumite
forme și numai dac ă infracțiunea cu privire la care s-a produs
instigarea prezint ă o anume gravitate.
353Astfel, pentru existen ța infracțiunii se cere îndeplinirea
următoarelor cerin țe:
– acțiunea de determinare a comiterii unei infrac țiuni să
fie comis ă prin constrângere sau corupere (simplul
îndemn la comiterea unei infrac țiuni, neurmat de
punerea în executare, nu constituie infrac țiune);
– infrac țiunea ce face obiectul constrângerii sau
coruperii să fie pedepsit ă de lege cu pedeapsa
detențiunii pe via ță sau a închisorii mai mari de 10
ani.
Dacă fapta cu privire la care s-a realizat încercarea de
determinare a s ăvârșirii este sanc ționată de lege cu o pedeaps ă de
cel mult 10 ani, f ăptuitorul nu se pedepse ște.
Subiect activ al infrac țiunii poate fi orice persoan ă.
Apreciem c ă fapta poate fi comis ă numai cu intenție
directă, din moment ce se urm ărește un anume scop, acela ca
persoana determinat ă prin constrângere sau corupere s ă comită o
anumită infracțiune.
Art. 371. TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
Fapta persoanei care, în public, prin violen țe comise împotriva
persoanelor sau bunurilor ori prin amenin țări sau atingeri
grave aduse demnit ății persoanelor, tulbur ă ordinea și liniștea
publică se pedepse ște cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Comentariu: Infracțiunea de ultraj contra bunelor
moravuri și tulburarea lini știi publice a fost complet modificat ă de
legiuitor, fiind incriminate distinct tulburarea ordinii și liniștii
publice (art. 371 N. C.p.) și ultrajul contra bunelor moravuri (art.
375 N. C.p.).
Fapta const ă într-o tulburare a ordinii și liniștii publice
săvârșită prin:
– violențe comise împotriva bunurilor sau persoanelor;
– amenințări împotriva persoanelor;
354- atingeri grave aduse demnit ății persoanelor .
Amenințarea se poate comite în modalit ățile prevăzute de
art. 206 N. C.p. – amenin țarea cu săvârșirea unei infrac țiuni ori a
unei fapte p ăgubitoare îndreptate împotriva unei persoane.
Apreciem c ă în situația în care fapta întrune ște elementele
constitutive ale unei alte infrac țiuni – spre exemplu, loviri sau
vătămare corporal ă ori amenin țare – sunt aplicabile dispozi țiile
concursului de infrac țiuni.
Atingeri grave aduse demnit ății persoanei pot fi și injurii
aduse acestora, chiar dac ă în N.C.p. insulta și calomnia nu mai
sunt incriminate, îns ă trebuie să aibă un caracter de gravitate.
O primă cerință esențială este ca ac țiunea ce constituie
elementul material al laturii obiective s ă fie comis ă în public.
Acțiunea făptuitorului trebuie s ă aibă drept urmare
imediată o stare de tulburare a ordinii și liniștii publice; simpla
amenințare sau violen ță la adresa unei persoane, chiar comis ă în
public, nu este suficient ă pentru existen ța infracțiunii. Este
necesar ca fapta s ă stârneasc ă o reacție a publicului.
Subiect activ poate fi orice persoan ă, iar subiectul pasiv al
infracțiunii este publicul, societatea.
Fapta poate fi comis ă cu inten ție indirect ă sau direct ă.
Art.375. ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie f ără drept
imagini ce prezint ă explicit o activitate sexual ă, alta decât cea la
care se refer ă art. 374, ori s ăvârșește acte de exhibi ționism sau
alte acte sexuale explicite se pedepse ște cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amend ă.
Comentariu: Infracțiunea de ultraj contra bunelor
moravuri și tulburarea lini știi publice a fost complet modificat ă de
legiuitor, fiind incriminate distinct tulburarea ordinii și liniștii
publice (art. 371 N. C.p.) și ultrajul contra bunelor moravuri (art.
375 N. C.p.), acesta din urm ă preluând, în parte, obiectul normei
355de incriminare a infrac țiunii de r ăspândire de materiale obscene,
prevăzută de art. 325 din actualul C.p.
Fapta const ă într-o atingere adus ă bunelor moravuri
săvârșită prin:
– expunerea sau distribuirea de imagini cu con ținut
sexual;
– acte de exhibi ționism sau alte acte sexuale explicite.
1. În situa ția în care infrac țiunea este comis ă prin expunere
sau distribuire de imagini cu con ținut sexual, aceasta trebuie s ă
îndeplineasc ă patru cerin țe esențiale pentru existen ța
infracțiunii, cerin țe ce se impun a fi îndeplinite cumulativ:
– acțiunea ce reprezint ă elementul material al laturii
obiective s ă aibă loc fără drept, fără autoriza ție emisă de
organele competente și în afara cadrului prev ăzut de lege (pot
exista distribuitori autoriza ți de asemenea produse, a c ăror
comercializare s ă se efectueze în magazine specializate etc.);
– imaginile expuse sau distribuite să prezinte explicit o
activitate sexual ă (un act sexual de orice natur ă);
– actele sexuale s ă nu fie dintre cele prev ăzute la art. 374
N. C.p. (întrucât acestea constituie o infrac țiune distinct ă ce nu
intră în concurs cu infrac țiunea de ultraj contra bunelor moravuri);
– expunerea sau distribuirea de imagini s ă aibă loc în
public.
2. Legiuitorul a renun țat la infrac țiunea de “perversiune
sexuală” întrucât aceast ă noțiune a stârnit numeroase interpret ări
și controverse, cu atât mai mult cu cât catalogarea unor acte
sexuale ca fiind “perversiuni” este mai degrab ă o chestiune moral ă
decât legal ă.
Legiuitorul continu ă însă să incrimineze actele de natur ă
sexuală săvârșite în public, respectiv actele de exhibi ționism (de
expunere a organelor genitale) sau orice alte acte de natur ă
sexuală.
356Cerințele pentru existen ța infracțiunii trebuie îndeplinite
cumulativ:
– fapta s ă fie săvârșită în public ;
– actele sexuale s ă fie explicite .
Subiect activ al infrac țiunii poate fi orice persoan ă, iar
fapta se comite cu inten ție indirect ă sau direct ă.
357- Capitolul XVII –
INFRAC ȚIUNI CONTRA FAMILIEI
Art. 380. ÎMPIEDICAREA ACCESULUI LA
ÎNVĂȚĂ MÂNTUL GENERAL OBLIGATORIU
(1) Părintele sau persoana c ăreia i-a fost încredin țat, potrivit
legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl
împiedică prin orice mijloace s ă urmeze cursurile
învățământului general obligatoriu se pedepse ște cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amend ă.
(2) Fapta nu se pedepse ște dacă înainte de terminarea urm ăririi
penale inculpatul asigur ă reluarea frecvent ării cursurilor de
către minor.
(3) Dacă până la rămânerea definitiv ă a hotărârii de
condamnare inculpatul asigur ă reluarea frecvent ării cursurilor
de către minor, instan ța dispune, dup ă caz, amânarea aplic ării
pedepsei sau suspendarea execut ării pedepsei sub supraveghere,
chiar dac ă nu sunt îndeplinite condi țiile prevăzute de lege
pentru aceasta.
Comentariu: Tot ca o consecin ță a realit ăților din
societatea româneasc ă precum și ca o component ă a protec ției
drepturilor minorilor, aceea de a asigura dreptul copilului la
educație, legiuitorul a apreciat necesar ă sancționarea părinților sau
a ocrotitorilor minorilor care împiedic ă accesul acestora la
învățământul general obligatoriu.
Elementul material al laturii obiective const ă în:
– acțiunea de retragere a minorului de la cursuri (care
presupune retragerea unui minor înscris anterior la cursuri
școlare);
– orice acțiune sau inac țiune prin care minorul este
împiedicat s ă participe la cursuri (în aceast ă situație, minorul
poate să nu fie anterior înscris la cursuri școlare; spre exemplu,
prin refuzul de a-i permite minorului s ă plece de acas ă spre școală,
358refuzul de a procura acestuia rechizite sau alte materiale, de și
veniturile îi permit p ărintelui achizi ționarea acestora).
Subiectul activ al infracțiunii poate fi:
– părintele;
– persoana c ăreia minorul i-a fost încredin țat potrivit
legii.
Din punctul de vedere al cerințelor esen țiale, retragerea
sau împiedicarea minorului de a participa la cursuri trebuie s ă aibă
loc în mod nejustificat, ceea ce presupune rea-credin ță. Nu
constituie infrac țiune fapta p ărintelui sau a ocrotitorului legal care
retrage minorul de la școală din motive obiective, cum ar fi
dorința de a asigura minorului o educa ție mai bun ă într-o alt ă
unitate de înv ățământ sau din motive de boal ă a minorului.
Acțiunea sau inac țiunea ce reprezint ă elementul material al laturii
obiective trebuie s ă priveasc ă cursurile de învățământ general
obligatoriu, iar nu alte forme de înv ățământ a căror frecventare de
către minor nu este obligatorie, potrivit legii.
Apreciem c ă subiect activ al infrac țiunii poate fi oricare
dintre părinți, indiferent dac ă minorul se afl ă sau nu în îngrijirea
sa ca urmare a încredin țării de către autorit ăți sau dacă minorul se
află în îngrijirea sa în fapt.
Întrucât textul se refer ă la persoana c ăreia minorul i-a fost
încredințat potrivit legii, rezult ă că subiect activ al infrac țiunii
poate fi numai persoana c ăreia minorul i-a fost încredin țat ca
urmare a unei decizii a autorit ăților, iar nu aceea în a c ărei
îngrijire se afl ă minorul în fapt.
Subiect pasiv al infracțiunii poate fi un minor, indiferent
de vârsta sa, atâta vreme cât nu a absolvit cursurile înv ățământului
general obligatoriu.
Fapta poate fi comis ă cu intenție directă sau indirect ă.
Legiuitorul a prev ăzut și o cauză de nepedepsire a
făptuitorului care asigur ă reluarea frecvent ării cursurilor de c ătre
minor înainte de terminarea urm ăririi penale.
În cazul în care pân ă la rămânerea definitiv ă a hotărârii
de condamnare f ăptuitorul asigur ă reluarea frecvent ării cursurilor
359de către minor, instanța este obligat ă să dispună, după caz,
amânarea aplic ării pedepsei sau suspendarea execut ării pedepsei
sub supraveghere, chiar dac ă nu sunt îndeplinite condi țiile
prevăzute de lege pentru aceasta (spre exemplu, chiar în situa ția în
care inculpatul a comis fapta în stare de recidiv ă).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN TIMP ….……16 1. Activitatea legii penale ……………………………………………………16 2…. [608795] (ID: 608795)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.