1 Universitatea „Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca Facultatea de Istorie și Filosofie Catedra de Istoria Filosofiei Antice și Medievale MODERNIZAREA ȚĂRII… [608694]

1 Universitatea „Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Catedra de Istoria Filosofiei Antice și Medievale

MODERNIZAREA ȚĂRII ÎN DOCTRINA LIBERALISMULUI
ROMÂNESC
( Rezumat)

Conducător Științi fic:
Prof. Univ. dr. Liviu -Petru Zăpârțan

Doctorand: [anonimizat]
2011

2 CUPRINS
Cuprins ……………………………………………………….. ……………… ……………………………………… ..p. 2

Capitolul I. Înțelesul acordat conceptului de modernizare de către gândirea l iberală p. 5
1. Determinarea conceptului de modernizare……………… …………………. ………………..p. 5
1.1. Controverse asupra teoriei moder nizării…… …………………. ……………………………p. 5
1.2. Teoretizarea modernizării………………………………………………………………… ………………..p. 8
1.2.1. Teoria smelseriană a diferențierii structurale…………………… ………………………………..p. 9
1.2.2. Teoria lui T. Parsons……………………………………………………………… ………………………p. 9
1.2.3. Teoria lui W.W. Rostow……………………………………………. …………………………………..p. 10
1.2.4. Teoria lui McClelland……………………………………………………………… …………………….p. 10
1.2.5. Teoria emancipativă a democrației…………………………………………………… ……………..p. 13
1.3. Definirea modernizării………………………………………………… ………………….. p. 14
1.4. Modelele care stau la baza modernizării………………………… …………………… ……p. 24
1.4.1. Modelul conducătorului înțelept……………………..… …………………….. ……………p. 24
1.4.2. Modelul contractului social…………………………..……… …………………….. …….p. 26
1.4.3. Modelul temeiului pasional al organizării sta tale….……… ……………………. ……….p. 27
1.4.4. Modelul naționalist…………………………………………. …………………….. …………p. 29
2. Paradigmele gândirii politice moderne……………………… …………………… ………….p. 30
2.1. Paradigma individualistă…………………… …………………… …………………… ……p. 30
2.2. Paradigma particularistă…………………………… ……………………. …………………p. 33
2.3. Paradigma comunitaristă………………………………… …………………… ……………p. 36
3. Modernizarea și viața politică……………………………… …………….. …………………p. 39
3.1. Doctrinele politice………………………………………………… ………………… ……p. 39
3.2. Doctrina liberală………………………………………………… ……………….. ………p. 43
3.2.1. Complexitatea determinării doctrinei liberale…………………… ………………… ……p. 46
3.2.2. Actualitatea pozițiilor liberalismului față de ideea modernizării ……………………….p. 49
3.3. Dezvoltarea politică………………..…………………………….. ……………………. …….p. 52
3.3.1. Normativismul……………………………………… …………………. ………………..p. 57
3.3.2 . Pozitivismul juridic………………………………………..…… ………………… …….p. 58

Capitolul II. Modernizarea României……… ……………………………………………………p. 61
1. Construcția modernității românești între anii 1800 -1914……………………………… ………….p. 61

3 1.1. Începuturile modernității economice românești………………………………………….. ………..p. 62
1.2. Originile liberalismului românesc…………………………………………………….. ……………….. p. 64
1.3. Liberalii sun Al. I. Cuza……………………………………………………………. ……………………p. 73
1.4. Liberalii între anii 1866 -1868…………………………………………………………………………. .p. 75
1.5. Constituția din 1866………………………………………………………………… …………………….p. 78
1.6. Constituirea Partidului Național Liberal………………………………………………. ……………p. 84
1.7. Liberalii și Independența României……………………………………………………….. …………p. 86
1.8. Conceptul „prin noi înșine” și politica „faptului împlinit”……………………………… …….p. 88
1.9. Perioada liberalismu lui moderat………………………………………………………………………..p. 92
1.10. Liberalismul reformist……………………………………………………………… ……………………p. 96
2. Modernizarea politică ș i sisteme de partide în România ……………………… ………. ..p. 108
2.1. Modernizarea politică a societății românești ………………………… …………… ……p. 108
2.2. Neoliberalismul………… ………………….. …………………………… …… ….……… .p. 126
2.3. Noua doctrină liberală……… ……………………………………………………………………………..p. 130

Capitolul III. Constituția României din 1923…………… ………………. ………………p. 133
1. Introducere……………………………… ……………………….. …………………………p. 133
2. Poziția și rolul partidelor politice la elaborarea Constituției din 1923………………….. …p. 135
3. Anteproiectul lui R. Boilă………………………………………… ……………………….. ……p. 136
4. Constituția din 1923………………………………… ………………….. …..……………. …p. 141
4.1. Principiile consfințite de Constituția din 1923………… ………………………… ………. ..p. 145
4.2. Drepturi și libertăți consacrate………………………… ………………………… ………..p. 150
4.3. Alte prevederi importante……………………………… ……………………….. ………..p. 152
5. Constituția din 27 februarie 1938………………………………………………………… …………….p. 153

Capitolul IV. Dezbateri doctrinare actuale……….. …………… ……………. ………. …………….p. 156
1. Conceptul de tradiție și liberalismul românesc……………………………………………… ………p. 156
2. România și modernizarea postcomunistă…………………………………………………….. ………p. 167
3. Dimensiunea politică a liberalismului românesc…………………………………………….. …….p. 171
3.1. Etapa tranziției postcomuniste……………………………………………………….. ………………..p. 174
3.2. Solu țiile liberale pentru modernizarea vieții politice a României postcomuniste…….p. 177
3.2.1. Dimensiunea economică a proiectului liberal………………………………………….. ………p. 178
3.2.2. Dimensiunea socială și culturală a platforme i doctrinei liberale…………………………p. 180
4. Liberalismul în societatea românească după anul 2000……………………………………….. p. 183

4 5. Liberalismul azi…………………………………………………………….. ……………………………….p. 186
5.1. Partidul Național Liberal – partid liberal european……………………………………………p. 187
5.2. Echilibrul social, individul și societatea………………………………………….. ……………….p. 189
5.3. Învățământul, cercetarea, cultura, tineretul și societatea civilă………………………… …..p. 193
5.4. Sănătatea………………………………………………………………………….. ……………… …………..p. 195
5.5. Administrația publică și justiția…………………………………………………….. …………………p. 196
5.6. Economia și politica………………………………………………………………… ……………………..p. 201
5.7. Etica liberală……………………………………………………………………… ………………………….p. 201
5.8. Obiective actuale ale liberalilor……………………………………………… ………………………..p. 208

Concluzii……………………….. ………………………………………………………………….. ……………… p. 213
Bibliografie……………. …………………………………………… ……………….. ………… ………………… p. 228

5 Prezenta lucrare și -a propu s tratarea modernizării țării în doctrina liberalismului
românesc. Pentru realizarea analizei pe care ne -am propus -o s-a impus, în primul rând,
prezentarea definițiilor care s -au dat, în literatura de specialitate conceptului d e modernizare,
dar și a dezbaterilor care s -au născut cu privire la teoria modernizării. Importanța temei alese
reiese din faptul că, așa cum scria și Robert Corneiro , teoria modernizării se bazează pe ideea
progresului uman1, specifică epocilor modernă și c ontemporană. În literatura de specialitate
s-au identificat trei sensuri care pot fi asociate conceptului de modernitate. Primul sens este
unul general, fiind sinonim cu orice tip de progres social, dar și relativ, pentru că este aplicabil
oricărei perioa de istorice. Al doilea sens se încadrează conceptului de modernitate definit ca
totalitate a transformărilor sociale, politice și culturale care au apărut în societatea occidentală
încă din secolul al XVI -lea. Din acest punct de vedere, modernitatea implic ă o serie de
trăsături: industrializare, urbanizare, raționalizare, birocratizare, ascendența capitalismului,
individualism, etc., reprezentând procesul prin care o societate devine modernă. În acest sens,
modernitatea și modernizarea se completează recipr oc, prima definind o stare, iar a doua un
proces. Cel de -al treilea sens al conceptului de modernitate are ca punct de pornire societățile
subdezvoltate și descrie procesul prin care acestea ajung la același nivel cu cele dezvoltate sau
moderne, cu care vo r împărți același spațiu2.
Originile modernizării au fost regăsite în Epoca Iluminismului, când s -a conturat ideea
că progresul tehnologic va atribui umanității un control sporit asupra naturii. Printre primii
care au legat în mod explicit dezvoltarea ec onomică de schimbarea culturală a fost Antoine de
Condorcet. Acesta a considerat că progresul tehnologic și dezvoltarea economică vor aduce
inevitabil schimbări în valorile morale ale oamenilor3. Ideea progresului uman a avut un
impact deosebit asupra filos ofilor sociali, dar s-a opus noțiunii de „declin social”, potrivit
căreia umanitatea se va îndrepta către o eră întunecată. Astfel de viziuni anti -moderne au fost
conturate de Edmund Burke în lucrarea „Reflecții asupra Revoluției din Franța”4, dar și de
Thomas R. Malthus care a dezvoltat o teorie a dezastrelor demografice care își găsesc ecoul în
concepțiile contemporane despre riscurile ecologice și limitele creșterii5.
Statul modern este produsul unei civilizații unice. Acest produs se află încă într -un
proces în curs de desfășurare în care se dă o bătălie între vechile și noile principii despre

1 Robert Corneiro, Evolutionism in Cultural Anthropology, Westview Press, Boulder, 2003.
2 P. Sztompka, The Sociology of Social Change, Blackwell Publishers, Oxford, 1994, p. 129.
3 Jean -Antoine Condorcet, Nicolas de Caritat, (1795), Sketch for a Historical Picture of the Progress of Human
Mind, Hyperion Press, Westport, 1979.
4 E. Burke, (1790), Reflections on the Revolution in France, Oxford University Press, Oxford, 1999.
5 Ulrich Beck, Risk Society, Ed. Sage, Londr a, 1992.

6 ordinea socială. Pentru a înțelege noul trebuie să vedem vechiul, trebuie să înțelegem care a
fost vechea structură socială care, sub influența ideilor liberale, a dat încet naștere noului stat
civic. Vechea structură nu a fost una primitivă, întrucât omul a trăit mereu în cadrul
„societății” organizate sub diverse forme. Astăzi, în cea mai mare parte a lumii privite din
punct de vedere istoric, se pot distinge dou ă forme de organizare socială, care variază. Pe de o
parte, se regăsesc micile „regate”, iar pe de altă parte, regăsim societățile maricare variază din
punct de vedere al întinderii și al gradului de civilizație6.
Versiunile asupra teoriei modernizării s -au reînnoit după cel de -al Doilea Război
Mondial, când superputerile capitalistă și comunistă au expus ideologii opuse privind liniile
directoare către modernitate7. Mai mult decât atât, s -a conturat opinia că orice versiune
simplistă a teoriei modernizări i este de scurtă durată. Acesta este motivul pentru care teoria
modernizării trebuie mereu revizuită. La acest aspect se mai adaugă și faptul că , deși teoriile
clasice despre modernizare, atât în Vest, cât și în Est, credeau că religia și tradițiile etnice vor
apune, a ceste presupuneri s -au dovedit neadevărate, Huntington fiind de părere că diferendele
politice vor avea mereu baze culturale, reflectate în tradițiile religioase ale societății8.
Este foarte important să facem distincție între teoriile clasice sociologice referitoare la
schimbarea socială și teoriile modernizării. Primele sunt cele care au încercat să înțeleagă
procesul de transformare a societăților europene de la sfârșitul secolului al XIX -lea, iar
celelalte au început să se contureze la jumă tatea secolului al XX -lea. Deși tema principală a
ambelor o reprezintă schimbarea, acestea se diferențiază prin punctul de pornire, prin
categoriile utilizate ca reper al transformării și rolul acesteia de model țintă9. În prezenta
lucrare am considerat că se impune să amintim câteva dintre cele mai importante teorii ale
modernizării, anume: teoria smelseriană a diferențierii structurale – care se concentrează pe
efectele pe care dezvoltarea economică le -a avut asupra structurilor sociale10; teoria lui T.
Parsons – care era de părere că modernizarea reprezintă trecerea de la viața socială
caracterizată de particularism, la cea definită prin universalism11; teoria lui W.W. Rostow –
potrivit căreia societățile pot fi plasate în una sau alta din cele cinci catego rii sau stadii de

6 L. T. Hobhouse, Liberalism, Oxford University Press, London, 2009, p. 4.
7 Vicky Randall, Robin Theobald, Political Change and Underdevelopment, 2nd edition, Duke University Press,
Durham, 1998.
8 Remaking of the World Order, Simon and Schuster, New York, 1996.
9 Dan Chiribucă, Tranziția postcomunistă și reconstrucția modernității în România, Ed. Dacia, Eikon, Cluj-
Napoca, 2004, pp. 49 -52.
10 N. J. Smelser, Mechanisms of an Adjustments to Change, în T. Burns (edit.), Industrial Man, Penguin ,
Harmo ndsworth, 1969, pp. 43 -68.
11 Dan Chiribucă, op. cit., pp. 57 -58.

7 dezvoltare economică pe care autorul le identifica la acea dată – societatea tradițională ,
pregătirea, depășirea barierelor spre dezvoltare, reinvestirea produsului național pe piețele
internaționale și „consumul de masă”12; teoria lui Mc Clelland – referitoare la intensitatea
nevoilor de realizare care diferă de la o persoană la alta și care se completează cu nevoia
acestora de a face bine și de a progresa din punct de vedere a l eficienței și al rezultatelor13; și
teoria emancipativă a demo crației – potrivit căreia, n așterea valorilor de liberă exprimare este
de natură să asigure forța socială care operează în favoarea democraț iei, ajutând la
implementarea acesteia acolo unde ea nu există , dar și la consolidarea sa acolo unde aceasta
există deja, îmbunătățind astfel eficiența instituțiilor democratice14.
Am considerat de cuviință că pentru a determina înțelesul acordat conceptului de
modernizare de către doctrina liberală se impune și prezentarea modelelor care au stat la baza
modernizării. În acest context, au fost identificate mai multe modele dintre care am amintit:
modelul conducătorului înțelept – elaborat de Niccolo Machiavelli , a cărui operă stă, așa cum
a remarcat și Viorel Cernica, la baza politicii și a teoriei politicii moderne . Semn ificația
principală a acestei opere în virtutea căreia se produce ruptura față de gândirea politică
medievală este legată de ideea separației politicii de morală, a normativității diferite a celor
două ipostaze ale existenței umane. În acest context, am re marcat faptul că g ândirea politică
modernă, de sorginte machiavelică, s -a structurat în jurul categoriei autorității, făcând din
aceasta principala sa problemă și acceptând ca model disjuncția excesivă d intre politică și
morală, deschizând astfel o nouă li nie de evoluție care, rupându -se de gândirea politică
anterioară și -a propus să cerceteze fenomenul politic. Până la Machiavelli, Cetatea și Omul
(Leo Strauss) au fost împreună socotite obiect al gândirii politice, însă prin opera acestuia,
omul dispare, r ămânând statul. Consecința acestei dispariții o constituie „aneantizarea”
rostului „cetății ideale” fie gândită ca temei al oricărei cetăți (Palton), fie concepută ca
idealizare pornind de la o cetate reală (Xenofon, Aristotel, Thoma de Aquino, Thomas
Moru s)15. Ne-am referit apoi la modelul contractului social care are la bază ideile lui H.
Grotius. Reconstrucția politologică a lui H. Grotius se întemeiază pe ideea că omul este o
ființă socială și rațională. În acest context, omul ca ființă socială trăiește în „comunități”, iar
omul ca ființă rațională își formează forme de conviețuire „politice” întemeiate pe legi. Astfel,

12 Ibidem, pp. 60 -61.
13 D. McClelland, The Impulse to Modernization, în Myron Wiser (coord.), Modernization, The Dynamics o f
Growth, pp. 29 -39.
14 Ronald Inglehart, Christian Welzel, op. cit., p. 299.
15 Viorel Cernica, Cetatea sub blocada ideii, Schița fenomenologică a istoriei gândirii politice, Inst itutul
european, Iași, 2005, pp. 142 -143.

8 configurarea naturii umane este determinată de socialitate și raționalitate. Juridic, această
configurație poartă denumirea de „drept nat ural”. „Regula dreptei rațiuni, care servește și de
regulă naturală, după potrivirea ei cu însăși natura rațională”16 constitui e conținutul dreptului
natural.
În al treilea rând, ne -am referit la modelul temeiului pasional al organizării statale la
baza căr uia stă o ntolo gia socială a lui Thomas Hobbes, dominată de un discurs de tip
politologic, care are ca obiect fenomenul politic – statul și cetățeanul – și întemeierea lui în
natura umană. Th. Hobbes are în vedere normele prin care se instituie autoritatea statului –
care nu poate fi gândită în afara relației sale cu drepturile și funcțiile cetățeanului. Autoritatea
statului trebuie să fie absolută pentru ca aceasta să -și poată exercita funcția de păstrare a păcii
în relațiile dintre oamenii care au renunțat la starea lor naturală, caracterizată prin război.
Autoritatea, deși absolută, este instituită printr -un contract între oameni, adică ea răspunde
unei nevoi umane, iar principalul scop al acesteia trebuie să fie tocmai satisfacerea nevoii
umane: nevoia de pace, generată de teamă „față de moartea violentă”. Astfel, autoritatea se
află sub normă, statul este suveranul, iar funcțiile suveranului sunt exercitate prin
reprezentant, ale cărui acte sunt normate, iar nu întâmplătoare17. Democrația directă sau
repre zentativă presupune că acțiunea corpului politic își are sursa în voința fiecăruia18. Th.
Hobbes este unul dintre gânditorii care au așezat fundamentele gândirii politice moderne,
opera acestuia fiind calificată de literatura de specialitate ca fiind una di ntre „instanțele
fundamentale ale gândirii politice de la începutul epocii moderne”19.
În fine, modelul naționalist al lui Baruch Spinoza, care s -a constituit p ornind de la
sistemul instituit de H. Grotius. O biectul principal al filosofiei lui Baruch Spino za îl
reprezintă raționalitatea mediului uman, a cărui expresie este societatea. Temeiul organizării
statale a oamenilor îl reprezintă rațiunea. De aici provine datoria cetățeanului de a respecta
legea civilă. În literatura de specialitate s -a considerat c ă, din moment ce avem de -a face cu
raționalitate și socialitate, atunci se poate dicuta și despre o filosofie politică care se bizuie pe
ideea posibilității condiției umane aflate în acord cu regulile rațiunii. Dintre problemele
semnificative pentru istori a gândirii politice teoretizate de Spinoza amintim: natura umană,
statul, libertatea; contractul social, dreptul civil privat și dreptatea; religia și statul20.

16 Hugo Grotius, Despre dreptul războiului și al păcii, Ed. Științifică, București, 1968, p. 108.
17 Viorel Cernica, op. cit., p. 177.
18 Pierre Manent, Istoria Intelectuală a Liberalismului, Humanitas, București, 1992, pp. 51 -52.
19 Viorel Cernica, op. cit., pp. 181 -182.
20 Pierre Manent, op. cit., pp. 191 -192.

9 Ca o completare la aspectele prezentate mai sus, prezenta lucrare face referire și la
paradigmel e gândirii politice moderne. Acestea trebuie identificate în raport de felul în care
sunt înțelese conceptele de „public” și „privat” . Pentru paradigma individualistă dominant
este privatul , în sensul de viață și proprietate a individului. Paradigma partic ularistă nu
privilegiază însă de nici unul dintre cei doi termeni: privatul – înțeles ca voință individuală –
se află în echilibru cu publicul – înțeles ca voință generală. În fine, paradigma universalistă
pune accentul pe publicul identificat cu universal ul uman, – fiind înțeles diferit de gânditorii
care sun t adepți ai acestei paradigme – universul uman apare ca umanitate la Kant; ca stat la
Hegel, și ca voință de putere la Nietzsche21.
Referirile la doctrina liberală au fost făcute în cuprinsul ultimei pă rți a capitolului I din
prezenta lucrare, context în care, am abordat aspecte legate de teoria politică22, de definirea
ideologiei23, dar și aspecte legate de complexitatea determinării doctrinei liberale și de
actualitatea pozițiilor liberalismului față de ideea modernizării. În ceea ce privește doctrina
politică , ne-am raliat opiniei exprimate de L. -P. Zăpârțan, potrivit căreia orice doctrină
politică trebuie să se construiască ca o imagine teoretică asupra unei societăți, asupra
structurilor sociale, polit ice, culturale și geopolitice care o definesc. Mai mult decât atât, orice
doctrină trebuie să cuprindă o concepție despre identitatea societății respective și despre
modalitățile de conservare și concretizare a acesteia în domeniil e de activitate ale socie tății și
să înglobeze un set de propoziții ideologice în care teoriile și concepțiile sunt subordonate
promovării intereselor și idealurilor unui anumit grup social. Nu în ultimul rând, doctrina
politică trebuie să conțină un set de propoziții prin care se prevăd căi practice și eficiente ale
înfăptuirii proiectului său în societate24.
Bazându -se pe faptul că fundamentul modernității este în esență liberal, V. Naumescu
numește doctrina liberală „doctrina lumii moderne” . În plus, autorul amintește că l iberali i se
raportează la un set comun de valori și principii, la un nucleu minimal de înțelegere a vieții
sociale, economice și politice25. Autorul optează pentru abordarea esențialistă unificatoare a
liberalismului, î n detrimentul celei pluraliste, citând o serie de școli clasice și autori consacrați
care afirmau că nu conținutul ideilor îi deosebește pe liberali de adepții altor doctrine politice
moderne, ci stilul, modul și metoda de abordare specific liberal. Raportarea individuală față

21 Viorel Cernica, op. cit., p. 195.
22 L.-P. Zăpârțan , op. cit., 1994, pp. 10 -11.
23 D. L. Seiler, Introduction à la Science politique, Ed. U -L-B, Bruxelles, 1992.
24 L.-P. Zăpârțan, op. cit., 1994, pp. 25 -26.
25 V. Naumescu, „Despre liberalism în România” – Realități, dileme, perspective, Ed. Fundației pentru Studii
Europene, Cluj -Napoca, 2001, pp. 11 -33.

10 de viață este rațională , bazată pe experimentare, pe investigare liberă, pe critică. Liberalismul
este caracterizat de o prezență constantă în spațiul gândirii europene, lucru care explică
etapele distincte pe care acesta le -a cunoscut în evoluția sa istorică. Tezele formulate î n faza
liberalismului clasic au rămas nucleul curentului liberal. În literatura de specialitate se reține
că liberalismul clasic este produsul „frământărilor spirituale ale Europei Occidentale, ale
tensiunilor lăuntrice care i -au marcat evoluția, aflate în tr-o strânsă legătură cu dinamismul
social – politic – real, cu evoluția stărilor de fapt care au dus, pe fondul unei anumite
continuități, la discontinuitatea pe care o înregistrează epoca modernă”26.
În capitolul intitulat „Modernizarea României” am făcut referire strict la construirea
modernității românești, însă ne -am raportat la o anumită perioadă istorică, cuprinsă între anii
1800 -1914. Începuturile modernității românești au fost plasate de istoricii români la începutul
secolului al XIX -lea, odată cu m ișcarea condusă de Tudor Vladimirescu. Acest aspect are la
bază „o ideologie a evoluției sincrone”, iar nu identificarea unor caracteristici definitorii ale
modernității. În opinia exprimată de D. Chiribucă, din punct de vedere sociologic , pot fi
identific ate două modalități de circumscriere a intrării României în modernitate. În primul
rând, este vorba despre începutul procesului de modernizare, în care întreaga atenție este
îndreptată în direcția identificării factorilor care au provocat modernizarea, pre cum
transformările economice survenite ulterior intrării României în circuitul economic european
prin Tratatul de la Adrianopol și Convenția vamală cu Austria, dar și „importul ideologiei
liberale”. În al doilea rând, este vorba despre stabilirea cadrului de referință la momentul
apariției primelor instituții moderne27.
Statul modern își are, așa cum am arătat, începuturile în ordinea autoritară și în
protestul religios, politic, economic, social și etic față de această ordine, care a reprezentat
începutul l iberalismului. Deși liberalismul apare inițial ca o critică cu aspect negativ, care își
propune dărâmarea obstacolelor care se situau în fața progresului uman. L. T. Hobhouse este
de părere că statul modern presupune mult mai mult decât încorporarea eleme ntelor liberale28.
Problema originilor liberalismului în România a fost dezbătută în literatura de
specialitate română, constatându -se că liberalismul a apărut în România ca urmare a
dispariției feudalismului și a ascensiunii burgheziei. Din acest punct de vedere liberalismul
este înfățișat în opoziție cu absolutismul care concepe conducerea societății în raport de
interesele exclusive ale unei singure clase dominante – nobilii sau boierii. Reprimând orice

26 Liviu -Petru Zăpârțan, op. cit., 1994, pp. 87 -88.
27 Dan Chiribucă, op. cit., pp. 73 -74.
28 L. T. Hobhouse, Liberalism, Oxford University Press, London, 2009, pp. 6 -7.

11 spirit contestator, refuzând orice comunicare direct ă cu societatea și având la bază norme
dogmatice, regimul politic absolutist se află în contradicție cu gândirea liberală „ancorată în
realitatea social -economică” a unui popor. Apostol Stan este de părere că modelul liberal de
gândire politică este indisc utabil în strânsă legătură cu „luminismul”29. În acest context, se
vorbește despre „luminare științifică și culturală, în grade diferite și în rândul a numeroși
locuitori”. În ceea ce privește „luminarea prin cultură”, aceasta apare în primul rând la nivelu l
clasei politice conducătoare al nobilimii sau al boierimii. Aceasta permite o mai bună
înțelegere a mecanismelor social -economice. Dar, condiția esențială pentru această „luminare
prin cultură” o reprezintă dezvoltarea învățământului public și a culturii naționale. Prin
intermediul culturii, clasele sociale înțeleg mai bine interesele individuale și imperativele
generale de dezvoltare. Din acest punct de vedere, liberalismul este văzut ca fiind dependent
de luminism, care în vederea impulsionării dezvoltă rii societății trebuie să însoțească mereu
gândirea politică30.
În timpul domniei lui Al.I.Cuza, s -au distins două perioade ale liberalismului. În
primul rând, în perioada regimului politic de sub Convenția din 1858, iar al doilea de după
1864, în timpul s istemului domniei lui Cuza – instituită pentru realizarea disverselor reforme.
Spre sfârșitul domniei lui Cuza, datorită controlului asupra aspiraților politice liberale,
liberalismul poilitc a fost în imposibilitate de a se afirma în mod deschis. Literatu ra de
specialitate a identificat obiectivele liberalismului în timpul domniei lui Cuza, care se
concretizau mai ales în restaurarea regimului politic bazat pe partide politice. Apostol Stan, în
lucrarea dedicată acestei perioade istorice, a constatat faptu l că evoluția liberalismului a
înregistrat o stagnare în afirmarea lui în societate31.
Un aspect căruia i s -a acordat o atenție deosebită în cuprinsul capitolului al II -lea al
prezentei lucrări l -a constituit elaborarea Constituției din 1866 – ale cărei izv oare se regăsesc
în tradiția legislativă din perioada Revoluției lui Tudor Vladimirescu, dar mai ales în
programele de la 1848 ale căror idei au fost incluse în Proiectul de Constituție al Co misiei
Centrale de la Focșani, dar și în realizările constituțion ale din timpul lui Al. I. Cuza32. Gh.
Iacob reține că această Constituție corespundea necesităților de dezvoltare a României în

29 Pièrre Caunu, La civilisation de l’Euro pe des Lumière, Paris, 1971, p. 504.
30 Apostol Stan, Originile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în Român ia, de la
origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996, pp. 11 -13.
31 Apostol Stan, Grupări și curente poli tice în România între Unire și Independență, București, 1979, pp. 37 – 49.
32 Ioan C. Filitti, Izvoarele Constituției de la 1866 (Originile democrației române), București, 1934; Angela
Banciu, Rolul Constituției de la 1923 în consolidarea unității național e (Evoluția problemei constituționale în
România interbelică), București, 1988.

12 drumul spre modernizare33. În cuprinsul aceia se regăsesc prevederi referitoare la: teritoriul
român ; drepturile românilor; puteri le statului; finanțe; armată; revizuirea constituției;
dispoziții generale, tranzitori i și suplimentare . Aceasta consacra o serie de principii precum:
principiul suveranității naționale, principiul monarhiei ereditare, principiul inviolabilității și
neresp onsabilității monarhului, principiul guvernării reprezentative, principiul separației
puterilor în stat, principiul responsabilității miniștrilor, etc.; și garanta: egalitatea înaintea
legilor, deplina libertate a conștiinței, a presei, a învățământului, a întrunirilor, inviolabilitatea
domiciliului și a persoanei, dreptul de asociere; se interzicea reintroducerea pedepsei cu
moartea, a cenzurii, a privilegiilor și monopolurilor de clasă, etc.
Alte puncte esențiale le -au reprezentat constituirea Partidului Național Liberal,
conceptul „prin noi înșine” și politica „faptului împlinit”, dar și referirile la eforturile depuse
de liberali pentru câștigarea independenței României, la perioada liberalismului moderat și
reformist. Conceptul „prin noi înșine” a fost sintetizat de I.C. Brătianu după războiul de
independență, raportat la necesitățile economice ale țării și a constituit „axul întregii politici
desfășurate de partid în timpul existenței sale”. În opinia lui I. G. Duca, conceptul reprezintă
„nemărginita î ncredere a partidului național liberal în puterile de viață ale poporului român”,
semnificație care , în practică , s-a realizat prin promovarea unei politici menite să contribuie la
dezvoltarea economică a țării. Acest concept se referea la toate sectoarele de activitate, deci și
la politica externă și presupunea, printre altele, adoptarea de structuri economice în vederea
modernizării României. Prin intermediul aplicării „conceptului prin noi înșine” s -a realizat
dezvoltarea micii proprietăți țărănești, iar din 1881, alături de legea care prevedera
împroprietărirea țăranilor, un sistem de vânzare a pământului de muncă, aflat în posesia
statului34. În literatura de specialitate privind istoria modernă a României, referitoare la
perioada cuprinsă între Marea Un ire și Independență, se vorbește și despre politica „faptului
împlinit”35. În acest sens , trebuie reținută opinia exprimată de Cavour care afirma că: „Unirea
Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei noi ere în sistemul politic al
Europei”36. Pe de altă parte pot fi regăsite și opinii exprimate în sensul că politica „faptului
împlinit” este o exagerare sau o speculație a istoricilor. În acest sens, C. Rădulescu -Motru
aprecia că „Adevărul adevărat este cu totul altul. Autoritatea faptu lui îndeplinit în anul 1866

33 Gh. Iacob, op. cit., p. 224.
34 Mircea Iosa, Conceptul „prin noi înșine”, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în Rom ânia, de la
origini până la 1918, Ed. Encicl opedică, București, 1996, pp. 207 -211.
35 Leonid Boicu, Diplomația europeană și triumful cauzei române (1856 -1859), Iași, 1978; Dan Berindei, Epoca
Unirii, București, 1979; Gh. Cliveti, România și Puterile Garante. 1856 -1878, Iași, 1988; Gh. Platon, Istori a
modernă a României, București, 1985.
36 Dan Berindei, Epoca Unirii, București, 1979, p. 95.

13 vine de la împrejurarea că cei ce ar fi putut împiedica faptul n -au voit -o sau n -au putut -o face.
Așa este totdeauna cazul faptului împlinit în istorie, ca și în viața omenească în general. Aceea
ce se voiește și nu se împiedică , se împlinește”37.
Liberalismul necesită o gândire robustă cu deschidere față de indivizi și grupurile care
îi conduc și care trebuie să se bucure de legitimitatea celor dintâi. Acest aspect este formulta
sub formă de principiu al libertății de exprimare. Acest principiu înseamnă crearea unui spațiu
sigur în care indivizii și grupurile să își trăiască viața și în care este nevoie de instituții
publice38. Așa cum se arată și în literatura de specialitate, elementele principale ale
liberalismului sunt: liberta tea civilă, libertatea fiscală, libertatea personală, libertatea socială și
economică, libertatea domestică, libertatea locală, rasială, națională și internațională,
libertatea politică și suveranitatea populară39. Înfăptuirea Marii Uniri a pus Partidul Naț ional
Liberal în fața necesității de a -și adapta doctrina la noile condiții de viață ale societății
românești. Definind, în 1923, doctrina liberală, I. Gh. Duca arăta că aceasta se sprijină pe
patru piloni: ordine, democrație, naționalism și armonie social ă. În ceea ce privește conceptul
de naționalism, acesta era definit ca „progresul (…) întemeiat pe dezvoltarea forțelor
naționale”. Gh. Iacob a concluzionat că PNL a fost apropiat necesităților reale ale societății,
având un rol determinant în stabilirea strategiei de dezvoltare a țării., spre deosebire de
conservatori care, deși erau de acord cu modernizarea, au urmărit realizarea acesteia în
conformitate cu propria concepție asupra evoluției societății. În considerarea acestui aspect,
pentru liberali, c onservatorii au reprezentat un partid „de control pregătit la nevoie” să
guverneze țara40.
În literatura de specialitate română s-a considerat că din anumite puncte de vedere
doctria liberală este asemănătoare cu cea conservatoare. Elementele care au dus la această
concluzie se concretizează în: promovarea naționalismului, a constituționalismului și a
pluralismului. Deși conservatorismul conține o doză de liberalism, cele trei aspecte
menționate sunt folosite de liberali pentru transformarea întregii societă ți prin dezvoltarea
economică și politică, în vreme ce conservatorii le folosesc pentru populația instruită și
înstărită. Trebuie deci subliniat că scopul principal al doctrinei liberale, spre deosebire de cea
conservatoare, a fost aceea de deschidere poli tică spre întreaga populație. Din acest motiv,

37 C. Rădulescu -Motru, Regele Carol I și Destinul României – Discurs ținut la Academia Română, 26 mai 1939 –
, în Din viața Regelui Carol I. Mărturii, București, 193 9, p. 273.
38 William A. Galston, Liberal Pluralism, The implications of Value Pluralism for Political Theory and Practice,
Cambridge University Press, Cambridge, (2002) 2004, p. 3.
39 L. T. Hobhouse, op. cit., pp. 8 -14.
40Gh. Iacob, op. cit., pp. 239, 242

14 liberalismul s -a confruntat cu conservatorismul, mai ales între anii de domnie a lui Cuza.
Punctul principal al acestei confruntări l -a constituit concepția asupra reformei sociale care, în
viziunea liberalilo r, presupunea multiple schimbări structurale, ce țineau în special de
proprietatea funciară și relațiile agrare41.
Liberalismul clasic se referă la eliberarea spiritului și a minții astfel încât să avem de -a
face cu interpretări rezonabile a faptelor, iar nu cu obediența față de autoritate. Pentru acest
considerent, literatura de specialitate este de părere că liberalismul clasic a fost produsul
Iluminismului42. Liberalismul clasic s -a născut ca o ideologie a secolelor al XVII -lea și al
XVIII -lea, ideologie care se referea la drepturile individului de a se angaja în sfera
comportamentului liber de controlul guvernamental sau al autorităților religioase. În
Leviathan (1651), Th. Hobbes vorbea despre tirania autorității centrale față de individ, în
vreme ce în Wealth of Nations (Bogăția Națiunilor) , A. Smith asigura o viziune pozitivă
asupra urmăririi interesului propriu al individului în cadrul operațiunilor economice definite
de reguli statale minime. Deși acesta din urmă a văzut dificultățile puse de liberali smul
individual pentru menținerea unității sociale, așa cum se arată în lucrarea A Theory of Moral
Sentiments (Teoria sentimentelor morale) , autorul vedea interesul liberalismului pentru
producerea „celui mai mare bine pentru cei mai mulți” 43. Astfel, libe ralismul a reprezentat o
emancipare a iluminismului față de tirania monarhiei mercantiliste și față de aristocrație.
Această concepție clasică asupra liberalismului este însă diferită de înțelesul acordat astăzi
termenului de „liberal”44, care a mai primit și denumirea de „perspectivă neoliberală”, care la
rândul său a fost etichetată „neocon” (sau „neoconservatoare”)45.
În opinia exprimată de Valentin Naumescu se poate vorbi despre o veritabilă doctrină
a lumii moderne, cu atât mai mult cu cât, fundamentele modernității sunt de factură liberală.
Autorul este de părere că trecând de „variantele” liberalismului, „soluția este ca toți liberalii
să se raporteze la un set comun de valori și principii , la un nucleu minimal de înțelegere a
politicii, economiei și v ieții sociale”. În demersul său, autorul indentifică două tentative
majore de definire a liberalismului: viziunea esențialistă sau minimalistă – care caută punctul

41 Apostol Stan, Liberalii sub domnia lui Al. I. Cuza, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul polit ic în
România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996, pp. 77 – 79.
42 Hume, David. An Enquiry Concerning Human Understanding , Oxford University Press, New York, 2000.
43 A. Smith, The Theory of Moral Sentiments , Cambridge University Press, New York, 2002.
44 G. Gutting, Pragmatic Liberalism and the Critique of Modernity , Cambridge Univ. Press, New York, 1999.
45 Albert Hunter, Carl Milofs ky, Pragmatic Liberalism, Constructing a Civil Society, Palgrave McMillan, New
York, 2007, pp. xi -xii.

15 comun al exprimărilor liberale și viziunea pluralistă – care a identificat o veritabilă „fam ilie
de liberalisme”, de teorii și școli apreciate ca fiind liberale46.
Un capitol distinct a fost consacrat Constituției României din 1923 . În strânsă legătură
cu aceasta s -au conturat rolul partidelor politice la elaborarea acesteia, anteproiectul
consti tuțional al lui Romul Boilă, dar mai ales principiile, drepturile și libertățile cosnfințite în
cadrul acesteia. Astfel, a u existat trei idei de bază ce au fost comune tuturor grupărilor politice
și anume: ideea națională, ideea evoluției democratice și id eea monarhiei constituționale.
Necesitatea reajustării orientărilor și direcțiilor strategice, în funcție de noile obiective impuse
de transformările sociale, economice și culturale, au determinat unele partide și personalități
politice să elaboreze antepr oiecte de constituție. Astfel, Constituția din 1923 a beneficiat de
patru anteproiecte. Anteproiectul PNL, întocmit de cercul de studii al partidului și publicat de
D. R. Ioanițescu, încorpora ideile de bază ale doctrinei neoliberale și ale programului lib eral.
La discutarea acestui anteproiect o contribuție importantă a avut -o V. Brătianu47. De
asemenea, a ntepr oiectul elaborat de Romul Boilă, apărut la Cluj, în vara anului 1921, a
reprezentat tot un punct de vedere al PNL, întrucât acesta a avut un proiect propriu de
constituție, considerând hotărârea votată la Alba -Iulia ca model de organizare a statului
român. Acest anteproiect se remarcă prin relevarea importanței și semnificației Hotărârii de la
Alba -Iulia, dar și prin încercarea de includere în conținut ul său a prevederilor democratice
privind rezolvarea problemei minorităților. Exprimând interesele burgheziei transilvănene,
anteproiectul lui R. Boilă nu includea principiul naționalizării subsolului, accentuând
necesitatea menținerii dreptului de proprie tate și combătând deschis „concepția comunistă a
proprietății”48.
Constituția din 1923 a menținut principiile generale ale Constituției din 1866 și a
reprodus în cea mai mare parte textul acesteia. Neoficial s -a optat pentru soluția revizuirii
vechii consti tuții, dar oficial s -a spus că este vorba despre o nouă lege fundamentală. Mai mult
decât atât, spre deosebire de vechile revizuiri, când se publicau în Monitorul Oficial doar
textele revizuite, de această dată s -a publicat întreaga Constituție ca un text integral nou.
„Formal era o Constituție nouă; în fond, era Constituția veche amplu revizuită”. În ciuda

46 Valentin Naumescu, op. cit., 2001, p. 11.
47 Angela Banciu, op. cit., pp. 52, 55.
48 Ibidem, pp. 56 -57.

16 faptului că a fost contestată în timpul adoptării, Constituția din 29 martie 1923 a fost în cele
din urmă acceptată în mod unanim, fiind aplicată de toț i factorii politici49.
Constituția din 1923 s -a impus datorită forței evidente a liberalilor care în demersul lor
erau sprijiniți de rege, dar și pentru că, prin majoritatea principiilor și prevederilor incluse, ea
a servit interesele burgheziei românești, integrând ideea progresului social și a unității
naționale într -o concepție integrată, concepție preluată și însușită de aproape toate partidele
care s -au succedat la conducerea țării în perioada interbelică. Aceasta a consacrat dominația în
stat și în soc ietate a clasei burgheze, oferind cadrul juridic fundamental pentru evoluția și
consolidarea puterii acestei clase în toată perioada interbelică. Majoritatea prevederilor
constituționale referitoare la organizarea social -politică, la drepturile și libertăț ile cetățenești,
precum și la formarea și funcționarea organelor statului, administrației și justiției, proclamau
fără echivoc dominația clasei burgheze. Constituția a lărgit sensibil cadrul emancipării și
participării cetățenilor la viața publică. În acel ași timp, ea conținea o serie de discrepanțe între
lege și realitate, între principii și realitatea aplicării lor, între „recunoașterea” și garantarea lor,
deschizând calea desconsiderării lor în procesul evoluției societății românești interbelice50.
Mai tr ebuie să amintim că, așa cum afirma și Ioan Scurtu, Constituția din 1923 este reflexia
stadiului de dezvoltare a societății românești51.
Ultimul capitol al lucrării cuprinde referiri la dezbaterile doctrinare actuale , context în
care am analizat conceptul d e tradiție și liberalismul românesc în perioada postcomunistă și
până în prezent. Prăbușirea comunismului în România, în decembrie 1989, urmată în scurt
timp de dispariția subită a tuturor structurilor de putere ale regimului comunist nu a
reprezentat decâ t de o manieră falsă sfârșitul comunismului și începutul perioadei de tranziție.
Reforma instituțională în România a început astfel schimbarea denumirilor instituțiilor și a
uniformelor, și a rămas pentru multă vreme la nivelul simbolisticii. Prin urmare, pe acest
fundament ipocrit, s -a început construirea spectrului politic românesc. În capcanele acestui joc
au căzut oamenii simpli care păstrau frustrările provocate de dispariția egalitarismului
socialist. Așa s -a făcut că în campania electorală din primăv ara anului 1990 putem vedea clar
„primitivismul democratic” și „uriașele antipatii acumulate în societate în numai câteva luni
de pluralism politic”. Neobișnuiți cu diversitatea opțiunilor, oamenii au mers la vot mânați de
ideea că partidele politice aflat e în opoziție nu erau altceva decât „dușmani ai liniștii națiunii”.

49 Eleodor Focșeneanu, Istoria Constituțională a R omâniei (1859 -1991), Ediția a II -a revăzută, Ed. Humanitas,
București, (1992) 1998, p. 60.
50 Ibidem, pp. 75 -77.
51 Ioan Scurtu, Din viața politică a României (1926 -1947). Studiu critic privind istoria Partidului Național
Țărănesc, Ed. Științifică și Enciclo pedică, București, 1983, pp. 24 -25.

17 Împărțirea societății în două blocuri politice și culturale rivale: muncitorii de la periferie și
elitele intelectuale, a marcat profund, și pe termen lung, tranziția postcomunistă a Român iei52,
care adesea pare că se desfășoară și astăzi, la 21 de ani de la căderea comunismului.
Consolidarea Partidului Național Liberal a început abia în 1995, după întocmirea cererii de
revenire în Convenția Democrată și odată cu formarea alianței cu un part id parlamentar din
cadrul CDR, Partidul Alianței Civice condus de senatorul Nicolae Manolescu, alianță care a
funcționat o anumită perioadă de timp sub denumirea de ACL (Alianța Civic -Liberală). În
contextul anului electoral 1996, conducerea centrală a Par tidului Național Liberal a ales
victoria în alegeri a CDR, aspect care i -a propulsat pe liberalidin partid extraparlamentar în
partid de guvernământ. Aceasta s -a întâmplat în contextul în care cele două formațiuni de
orientare liberală mai mici (PAC și PL) nu au trecut de pragul de 3% necesar pentru intrarea
în Parlament. Se pare că acest eșec al celor două formațiuni, dar și reușita Partidului Național
Liberal au reprezentat ingredientul necesar reunificării Partidului Național Liberal53.
Alături de prezent area etapelor tranziției postcomuniste, au fost prezentate și
obiectivele Partidului Național Liberal impuse după anul 2000, dar mai ales principiile pe
baza căruia acesta se raliază atât partidului liberal european, cât și cerințelor impuse de noile
condi ții sociale, a căror îndeplinire este absolut necesară pentru a putea vorbi despre România
– ca stat modern și democratic. Înscriindu -se în cerințele liberalismului european referitoare la
faptul că „Libertatea trebuie definită în raport cu omul ca individ , nu cu grupuri sociale tratate
distinct de indivizii care le alcătuiesc” 54, domeniile în care Partidul Național Liberal și -a
propus să aducă schimbări esențiale sunt: învățământul, cercetarea, cultura, tineretul,
societatea civilă, sănătatea, administrați a publică și justiția, economia și politică. În viziunea
Partidului Național Liberal, libertatea este mai mult decât o valoare, ea reprezintă o condiție
care face posibilă afirmarea valorilor. Etica liberală conține anumite valori esențiale din punct
de ve dere economic și politic, precum: toleranța, dialogul, încrederea, contractul și
proprietatea55.
În cadrul Congresului Extraordinar din 5 martie 2010, Partidul Național Liberal și -a
stabilit obiectivele sale politice pentru viitor. Acestea se concretizează în promovarea

52 Valentin Naumescu, op. cit., 2001, pp. 50 -55.
53 Ibidem, pp. 64 -69.
54 Elena Filip, Liberalism și dezvoltare. Principii pentru o educație liberală, Lumen, Iași, 2009, p. 43.
55 Ludwig von Mises, Liberalism in the Classica l Tradition, third edition, tradusă de Ralph Raico, Cobden Press,
San Francisco, 2002; Rich de Vos, Capitalismul generos, Ed. Almatea, București, 2001; Elena Filip, op. cit. ;
Alexandru Florian, Fundamentele doctrinelor politice, Ed. Universitară, București , 1998; Friedrich Hayek,
Dreptatea socială ca atavism, în Adrian -Paul Iliescu (coord.), Filosofia socială a lui Friedrich Hayek, Polirom,
Iași, 2001.

18 valorilor și a intereselor naționale, a pluralismul politic și a consolidării sistemului democr atic
și al securității naționale, al apărării drepturilor omului și ale familiei, a protecției, garantări i,
consolidării și extinderii proprietății private, a schimbului de valori economice și culturale, și
a accesului liber și egal la educație. În cadrul acestui Congres Partidul Național Liberal s -a
declarat ca fiind partid liberal, membru al Partidului Liberal, Democrat și Reformator
European și al Internaționalei Liberale. Este însă de remarcat că spre deosebire de atitudinea
de negare a tradițiilor sale , manifestată după 1989 și până în 2010, cu ocazia Congresului
Extraordinar, Partidul Național Liberal își asumă istoria și tradiția sa, reprezentarea ideilor și
valorilor liberale, civice și ale dreptei democratice românești. Pe acest fond și în conformit ate
cu Programul său politic, Partidul Național Liberal își propune diverse obiective pentru
perioada de după 2010, conform principiului tradițional „Prin noi înșine", precum și în
conformitate cu valorile democrației liberale și ale capitalismului56.
Statu l liberal este un stat democratic. În viziunea liberalilor, democrația reprezintă
caracteristica ce face posibilă adaptarea guvernului la cerințele guvernaților57. Referirile la
democrație sunt relevante pentru statele care apelează la alegerea unui model d e democație
liberală. În ceea ce privește relevanța democrației liberale, fie în general, fie din motive de
dezvoltare economică, Sylvia Chan este de părere că trebuie avute în vedere chestiuni
referitoare la fezabilitatea acesteia. În acest context, se fa ce referire la faimosul „sfârșit al
istoriei” preconizat de Fr. Fukuyama care se referă la faptul că triumful democrației liberale s –
a fondat pe colaps -ul blocului sovietic care a confirmat că democrația liberală este unicul
model de bine și de guvernare efectivă a lumii moderne58. Se face referire astfel la un punct
de vedere care se bucura de popularitate între anii 1950 -1960, referitor la faptul că societățile
democratice non -liberale, nedezvoltate din punct de vedere politic, aveau nevoie de
„modernizar e politică” prin aplicarea modelului „democrației liberale” – model pe care se
bazează și conceptul de „guvernanță bună”. Între adepții frazei „toate lucrurile bune vin
împreună” există și unii care se referă constant la necesitatea democrației liberale, î n vreme ce
alții o văd ca o „veritabilă achiziție”59.
Determinând fundamentele teoretice ale democrației liberale C.B. Macpherson
consideră că nucleul lor este constituit de concepția și practicile menite să o materializeze

56 Statului P artidului Național Liberal aprob at la Congresul Extraordinar din 5 martie 2010, Capitolul II, art. 6.
57 Ludwig von Mises, Liberalism in the Classical Tradition, third edition, tradusă de Ralph Raico, Cob den Press,
San Francisco, 2002, p. 42.
58 Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, Penguin, London, 1993.
59 Sylvia Chan, Liberalism, Democracy and Development, Cambridge University Press, Cambridge, (2002)
2004, pp. 22 -23.

19 privind rolul individului în soc ietate, în raporturile cu aceasta. Acest individualism a fost
elaborat în secolul al XVII -lea ca o replică la tradiția creștină a legii naturale, pentru a afirma
credința în libertatea omului și în progresul condiției lui care vor da ulterior întreaga sub stanță
a liberalismului. „Respingând conceptele tradiționale de societate, justiție și lege naturală,
Hobbes va formula teoria sa despre drepturile și obligațiile politice tocmai pe interesul și viața
indivizilor bazată pe egalitatea morală a tuturor oamen ilor sau cum vor susține puritanii în
teoria lor, pe centralitatea omului în politică, și așa cum va susține și J. Locke”60. Iar
utilitarismul pe care îl va teoretiza mai târziu J. Bentham va fi o reafirmare a principiilor
individualiste elaborate mai ales de către Hobbes.
Chiar dacă, mai târziu, acestui individualism i se va adăuga ideea valorii morale a
comunității și apoi a pluralismului actual, substanța lui este dată de ideea că individul, prin
natura lui, este proprietar al capacităților proprii și dec i, liber să se angajeze în raporturi de
schimb cu ceilalți proprietari. În aceste condiții – scrie Macpherson – societatea politică nu
este decât un artificiu destinat să protejeze această proprietate și să mențină ordinea în
raporturile de schimb61.Succesu l democrației depinde, în mare măsură, de felul în care
alăgătorii se folosesc de oportunitatea de a alege. Exercițiul guvernării populare reprezintă, în
sine, un mijloc de educare a populației. Guvernarea trebuie să afecteze și să fie afectată de
relațiil e acesteia cu toți cei guvernați. Pentru buna sa adaptare, aceasta trebuie să aibă în
vedere toate clasele sociale ale populației, în caz contrar neputându -se vorbi decât despre o
guvernare neuniformă. Democrația vine odată cu procesul internaționalizării, în cadrul
relațiilor multilaterale62.
Viitorul democrației este în strânsă legătură cu progresul general al civilizației.
Caracterul organic al societății este unul ideal. Progresul politic nu poate fi menținut fără un
progres al tuturor părților. Națiune a ca întreg nu poate fi întru totul liberă atâta timp cât se
teme de o altă națiune. Problema socială trebuie văzută deci ca întreg. Această problemă este
una dintre slăbiciunile mișcărilor moderne de reformă. Spiritul specialismului a invadat
activitatea politică și socială, iar omul își consacră întreaga energie unei anumite cauze, „de o
manieră aproape cinică în raport cu alte cauze”63.

60 C. B. Macpherson, La théorie politique de l’individualisme possessif de Hobbes à Locke, Ed. Gallima rd, 2004,
p. 16.
61 Ibidem, p. 19.
62 L. T. Hobhouse, op. cit., pp. 60-61.
63 Ibidem, pp. 63 -64.

20 BIBLIOGRAFIE

1. Almond, G., Powell, G., Comparative Politics, A Developmental Approach, Little,
Brown & Co., Boston, 1966.
2. Almond, G.A., Verba, S., Cultura civică, Ed. Du Style, 1996.
3. Angelescu, N. C., Renta solului, Enciclopedia României, vol. IV, 1943.
4. Apter, D., Introduction to Political Analysis, Winth rop Publishers, Inc., Cambridge,
1977.
5. Argetoianu, C., Descentralizarea administrativă și regionalismul, în RDP, 1926, nr. 1.
6. Aricescu, C. D., Scrieri alese, ed. Dan Simionescu și Petre Costinescu, București, 1982.
7. Ashcraft, Richard, Political Theory and t he Problem of Ideology, în The Journal of
Politics, Univ. of Florida, vol. 42, august, 1980.
8. Badie, B., Le Développement politique, Ed. Economica, 2e édition, Paris, 1980.
9. Ball,Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice si idealul democratic , ed. a II -a,
Polirom, 2000.
10. Banciu, Angela, Rolul Constituției din 1923 în consolidarea unității naționale (Evoluția
problemei constituționale în România interbelică), Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1988.
11. Barnovschi, D. V., Originile democrației române: „Cărvunarii”. Constituția Moldovei
de la 1822, Iași, 1922, în Apostol Stan, Originile liberalismului, în Apostol Stan,
Mircea Iosa, Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed.
Enciclopedică, București, 1996.
12. Barro, J. Robert, Determin ants of Economic Growth: A Cross -Country Empirical
Study, MITTPress, Cambridge, 1997.
13. Barzun, Jacques, The Theory of democracy, Society, 2613, Transactions Publishers,
1989.
14. Beck, Ulrich, Risk Society, Ed. Sage, Londra, 1992.
15. Bedeschi, Giuseppe, Storia del pensiero liberale, Editori Lateza, Bari, 1992.
16. Bedeschi, G., Storia del pensiero liberale, Laterza, 1990.
17. Berindei, Dan, Epoca Unirii, București, 1979.
18. Berindei, Dan, Gavrilă, Irina, Mutații în sânul clasei dominante din Țara Românească
în perioada de des trămare a orânduirii feudale, în Revista de Istorie, tom. 34, nr.11,
1981.

21 19. Berindei, Dan, Revoluția română din 1821, București, 1991.
20. Berki, R. N., The History of Political Thought: A Short Introduction , Rowman &
Littlefield, Totowa, New Jersey, 1977.
21. Bernstein, J. W., The Birth of Plenty, McGraw Hill, New York, 2004.
22. Black, Cyril, The Dynamics of Modernization. A Study in Comparative History, Harper
and Row, London, 1966.
23. Bobbio, Norberto, Liberalismo, în: Dizionario di filosofia, Edizioni di Comunità,
Milano, 1957.
24. Bobbio, N., Il futuro dela democrazia, Einaudi, 1991.
25. Bocșan, Nicolae, Liberalismul timpuriu în mișcarea națională din Banat, în vol. Statul,
societate, națiune, Cluj -Napoca, 1982.
26. Bodea, Cornelia, Lupta românilor pentru unitatea națională 183 4-1849, București,
1867.
27. Boicu, Leonid, Diplomația europeană și triumful cauzei române (1856 -1859), Iași,
1978.
28. Boilă, Romul, Principiile Constitu iei noi, în Constituia din 1923 în dezbaterea
contemporanilor, Ed. Humanitas, Bucure ti, 1990.
29. Borella, F., Les partis politiques en Europe, Ed. Seuil, Paris, 1984.
30. Boudon, R., Bourricaud, F., Dictionnaire critique de la sociologie, Presses
Universitaires de France, Paris, 1990.
31. Bradshaw, W. York, Wallace, Michael, Global inequalities, Pine Forge, Thusand Oaks,
1996.
32. Brătianu, I. C., Acte și cuvântări, VIII, București, 1939.
33. Brătianu, Vintilă, Nevoile statului modern și Constituția României Mari, în Noua
Constituție a României (23 de Prelegeri publice organizate de Institutul Social -Român),
Cultura Națională, Bu curești, f.a..
34. Bucur, Maria, Eugenie și modernizare în România interbelică, Ed. Polirom, Iași, 2005.
35. Burdeau, G., Le liberalisme, Ed. Seuil, Paris, 1991.
36. Burke, E., (1790), Reflections on the Revolution in France, Oxford University Press,
Oxford, 1999.
37. Cardoso, F. H., Faletto, E., Dependență și dezvoltare în America Latină, Ed. Univers,
București, 2000.
38. Caunu, Pièrre, La civilisation de l’Europe des Lumière, Paris, 1971.

22 39. Căzan, Ileana, Societatea Românească văzută de occidentali: între modernitate și
tradiț ie (1800 -1829), în Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan (coord.), Schimbare și
devenire în Istoria României, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2008.
40. Cernica, Viorel, Cetatea sub blocada ideii, Schița fenomenologică a istoriei gândirii
politice, Institutul european, Iași, 2005.
41. Chan, Sylvia, Liberalism, Democracy and Development, Cambridge University Press,
Cambridge, (2002) 2004.
42. Châtelet, F., Pisier -Kouchner, E., Les conceptions politiques du XX -e siècle, P.U.F.,
Paris, 1981.
43. Chiribucă, Dan, Tr anziția postcomunistă și reconstrucția modernității în România, Ed.
Dacia, Eikon, Cluj -Napoca, 2004.
44. Cliveti, Gh., România și Puterile Garante. 1856 -1878, Iași, 1988.
45. Condorcet, Jean -Antoine, Nicolas de Caritat, (1795), Sketch for a Historical Picture of
the Progress of Human Mind, Hyperion Press, Westport, 1979.
46. Constantiniu, Florin, Relațiile agrare din Țara Românească în secolul al XVIII -lea,
București, 1972.
47. Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, București, 1972.
48. Corneiro, Robert, Evolutionism in Cultural Anthropology, Westview Press, Boulder,
2003.
49. Cutright, Philipps, National political Development, Its Measurement and Social
Correlates, în vol. Politics and Social life, (ed.) N. Polsby, R. Dentler, P. Smith,
Houghton Mifflin Company, Boston.
50. Dahl, Robert. A., La democrazia e i suoi critici, Bompiani, 1991.
51. Deflem, Mathieu , Habermas Modernity and Law , Sage Publications , London 2002.
52. Dostaler, Gilles, Le liberalisme de Hayek, Editiond la Decouverte & Syros, Paris,
2001.
53. Drăganu, Tudor, Începutur ile și dezvoltarea regimului parlamentar până în 1916, Cluj,
1991.
54. Drăghicescu, Dumitru, Partidele politice și clasele sociale, Tipografia Reforma Socială,
București, 1922.
55. Duca, I. G., Doctrina liberală, în Doctrinele partidelor politice (19 prelegeri pub lice
organizate de Institutul Social – Român), Cultura Națională, București, 1922 -1923.
56. Dussel, Enrique, Fundamentación de la etice y filosofia de la liberación, Mexico, Siglo,
XXI, 1992.

23 57. Duțu, Al., L’image de la France dans les Pays Roumains pendant les c ampagnes
napoléoniennes et le Congrès de Vienne, în Nouvelles Etudes d’Histoire, vol. III,
București, 1965.
58. Egyed, Péter ,Libertatea în filosofie, Ed. Grinta, Cluj – Napoca, 2008.
59. Egyed. , Libaralismul ca filozofie politică în: Libertatea în filozofie Ed. G rinta, 2008.
60. Eliade, Pompiliu, Influența franceză asupra spiritului public în România, București,
1982.
61. Eliade, P., La Roumanie au XIX -e siècle, II, Paris, 1914, pp. 188 -189, în Apostol Stan,
Originile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberali smul politic în România,
de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996.
62. Engerman, David C., Staging Growth: Modernization, Development and the Global
Cold War, University of Massachusetts Press, 2003.
63. Estes, J. Richard, “Trends in World So cial Development, 1970 -1995: Development
Challenges for a new Century”, Journal of Developing Societies, nr. 14, 1998.
64. Eyal, Szeleny, Townsley, Capitalism fără capitaliști, 2001.
65. Featherstone, Mike, Lash, Scott, Robertson, Roland, Global Modernities, Sage
Publications, Londra, 1992.
66. Fiedman, Milton, Confronting Ideas, The American Entreprise, nr. 69, 1990.
67. Filip, Elena , Liberalism și dezvoltare. Principii pentru o educație liberală, Lumen, Iași,
2009.
68. Filitti, Ioan C., Izvoarele Constituției de la 1866 (Ori ginile democrației române),
București, 1934.
69. Firebaugh, Glenn, “Growth Effects of Foreign and Domestic Investment”, American
Journal of Sociology, nr. 98, 1992.
70. F., Alexandru, Fundamentele doctrinelor politice, Ed. Universitară, București, 1998.
71. Focșeneanu , Eleodor, Istoria Constituțională a României (1859 -1991), Ediția a II -a
revăzută, Ed. Humanitas, București, (1992) 1998.
72. Freidson, E., Professional Powers: A study in the institutionalization of formal
knowledge, University of Chicago Press, Chicago, 1986 .
73. Fukuyama, Francis, Trust: Social Virtues and the creation of Prosperity, Free Press,
New York, 1995.
74. Fukuyama, Francis, Sfârșitul istoriei?, Ed. Vremea, București, 1994 .
75. Galston, William A., Liberal Pluralism, The implications of Value Pluralism for
Political Theory and Practice, Cambridge University Press, Cambridge, (2002) 2004.

24 76. Gastil, Raymond D., What about democracy ? The Atlantic, 1990.
77. G. d’Estaing, V., Démocratie française, Ed. Fayard, 1976.
78. Ghiorghiță, Eugen, Industrializare și comerț exterior î n România interbelică, Ed.
Fundației România de Mâine, București, 2002.
79. Giddens, Anthony, Modernity and Self -Identity, Oxford, 1991.
80. Giddens, A., Modernity and Self -Identity: Self and Society in the Late Modern Age,
Polity Press, Cambridge, 1991.
81. Giddens, A., Les conséquences de la modernité, L’Harmattan, Paris, 1994.
82. Gilman, Nils, Mandarins of the Future: Modernization Theory in the Cold War
America, Baltimore, 2003.
83. Goldiș, Vasile, „Discursuri rostite în preajma Unirii și la Asociațiunea Culturală
„ASTR A””, Cultura Națională, București, 1928.
84. Grassi, Lauro, Per una storia della penetrazione dei „lumi” nei Principati Danubiani
(1740 -1802), în Nuova Revista Storica, Milano, I -II, 1979.
85. Gray, J., Liberalismul, University of Minnesota Press, Minneapolis, 198 6.
86. Gray, John, Liberalism: essays in political philosophy, Routledge, London, 1991.
87. Gray, John, Liberalism, second edition, Opne University Press, London, 1995.
88. Gray, John, Post -liberalism: studies in political thought, Routledge, London, 1996.
89. Gray, John , Two Faces of Liberalism, The New Press, 2002.
90. Gray, John, Cele două fețe ale liberalismului, Ed. Polirom, Iași, 2002.
91. Gray, John, Enlightenment’s wake: politics and culture at the close of the modern age,
Routledge, London, 2007.
92. Griffin, Keith, Stratégi es de développement, C.D.O.G.D.E., Economica, Paris, 1989.
93. Grotius, Hugo, Despre dreptul războiului și al păcii, Ed. Științifică, București, 1968.
94. Gruia, I. V., Descentralizarea administrativă și organizarea regională a țării, în RDP,
1926, nr. 1.
95. Gusti, D imitrie, Partidul Politic, în Doctrinele partidelor politice (19 prelegeri publice
organizate de Institutul Social – Român), Cultura Națională, București, 1922 -1923.
96. Habermas, J., Between Facts and Norms: Contributions to a Discourse Theory of Law
and Demo cracy, Beacon Press, Boston, 1996.
97. Hayeck, F. H., The Constitution of Liberty, Oxford University Press, 1960.
98. Hayek, Friedrich, Dreptatea socială ca atavism, în Adrian -Paul Iliescu (coord.),
Filosofia socială a lui Friedrich Hayek, Polirom, Iași, 2001.

25 99. Heywood, Andrew , Political Ideologies, Second Edition, An Introduction , New York,
1998.
100.Hitchins, K., Romania, The American Historical Review, vol. 97, nr. 4, 1992, p. 1064,
http://www.jstor.org
101.Hobhouse, L. T., Liberalism , The Echo Library, Teddington, 2009.
102.Hobhouse, L. T., Liberalism, Oxford University Press, London, 2009.
103.Holcombe, Randall G., Public Goods Theory and Public Policy, în Jan Narveson,
Dusan Dimock (edit.), Liberalism, New Essays on Liberal Themes, Kluwer A cademic
Publishers, Dordrecht, 2000.
104.Hughes, B. Barry, International Futures: Choices in the Face of Uncertainty, 3rd
edition, Westview Press, Boulder, 1999.
105.Hunter, Albert, Milofsky, Carl, Pragmatic Liberalism, Constructing a Civil Society,
Palgrave McMil lan, New York, 2007.
106.Huntington, S., Political Order in Changing Societies, New Haven, Yale, 1968.
107.Huntington, Samuel P., The Clash of Civilizations and the Remaking of the World
Order, Simon and Schuster, New York, 1996.
108.Huntington, S., Viața politică am ericană, Ed. Humanitas, București, 1994.
109.Hurezeanu, D., Civilizația română modernă și problema tranziției, în R. Florian, D.
Hurezeanu, A. Florian, Tranziții în modernitate, Ed. Noua Alternativă, București, 1997.
110.Iacob, Gh., Modernizare – Europenism, Ritmu l și Strategia Modernizării, vol. I, Ed.
Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1995.
111.Iosa, Mircea, Conceptul „prin noi înșine”, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul
politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996.
112.Iosa, Mircea, Epoca liberalismului moderat (1891 -1907), în Apostol Stan, Mircea Iosa,
Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
113.Iosa, Mircea, Epoca Liberalismului reformist (1907 -1918), în Apostol Stan, Mi rcea
Iosa, Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
114.Inglehart, Ronald, Welzel, Christian, Modernization, Cultural Change and Democracy,
The Human Development Sequence, Cambridge University Press, Camb ridge, 2005.
115.Inkeless, A., The Modernization of Man, în M. Weiser (edit.), Modernization, The
Dynamics of Growth, Basic Books, New York, 1966.
116.Inkeles, Alex, Making Man Modern, în American Journal of Sociology, Nr. 75, 1969.

26 117.Inkeles, Alex, Becoming Modern , New York, 1974.
118.Iscru, G.D., Contribuții privind învățământului la sate în Țara Românească, până la
jumătatea secolului al XIX -lea, București, 1975.
119.Iscru, G. D., Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, București, 1982.
120.Iscru, G.D., Introducere în studiul istoriei moderne a României, București, 1983.
121.Ivan, Marcel, Evoluția partidelor noastre politice 1919 -1932, Ed. Kraft, Sibiu, în D.
Hurezeanu Civilizația română modernă și problema tranziției, în R. Florian, D.
Hurezeanu, A. Florian, Tranziții în modernitate, Ed. Noua Alternativă, București, 1997.
122.Jelavich, Barbara, History of the Balkans. Eighteeth and Nineteenth Centuries, vol. I,
Cambridge, 1983.
123.Johnstone, Keneth, Locul românilor în istoria europeană, în Lupta românilor pentru
făurirea statu lui național unitar în istoriografia contemporană, București, 1983.
124.Jones, L. Eric, The European Miracle: Environments, Economies and Geopolities in
the History of Europe and Asia, 3rd edition, Cambridge University Press, Cambridge,
1985.
125.Kekes, John, Agai nst liberalism, Cornell University Press, Ithaca, New York, 1999.
126.Kelly, Paul J., Liberalism, Polity Press, Cambridge, 2005.
127.Kegley, Jr., Charles, W., Wittkopf, Eugene R., World Politics. Trend and
Transformation . St. Martin’s Press, New York.
128.Konrad, G., hance Wandering, în Dissent, 1990.
129.Koselleck, R., Future Past: On the Semantics of Historical Time, MIT Press,
Cambridge, 1985.
130.Kumar, K., The Rise of Modern Society: Aspects of the Social and Political
Development of the West, Blackwell, Oxford, 1988.
131.Locke, J., Scrisoare despre toleranță, în Tratat despre cârmuire, Ed. Nemira, București,
1999.
132.Lomasky, Loren E., Liberalism Beyond Borders, în Ellen Frankel Paul, Fred D. Miller
jr., Jeffrey Paul (edit.), Liberalism: old and new, Cambridge University Press,
Cambridge, 2007.
133.Luckes, Steven, Zolo, Danilo, Marxismo e liberalismo alla soglia del terzo millennio,
Studi storici dal Medioevo all’Eta Contemporanea, Roma, 1992.
134.Lungu, Ion, Școala Ardeleană, București, 1978.
135.Machen, J. Gresham, Christianity and Libera lism, Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,
Michigan, (1923) 2009.

27 136.Macpherson, C. B., La théorie politique de l’individualisme possessif de Hobbes à
Locke, Ed. Gallimard, 2004.
137.Madgearu, Virgil N., Agrarianism, Capitalism, Imperialism, Ed. Dacia, Cluj -Napoca,
1999.
138.Manent, Pierre, Istoria intelectuală a liberalismului, Ed. Humanitas, București, 1992.
139.Manent, Pierre, A liberalizmus helyzete, Századvég, 1991.
140.Maniu, I., Discursul -expozeu rostit de I. Maniu, președintele PNL la Congresul
Partidului din 24 aprilie 19 20, Tipografia Libertății, Orăștie, 1929.
141.Manoilescu, Mihail, Neoliberalismul, în Doctrinele partidelor politice (19 prelegeri
publice organizate de Institutul Social – Român), Cultura Națională, București, 1922 –
1923.
142.Marion, J. Levy, Modernization and the Structure of Societies. A Setting for
International Affairs , Princeton University Press, Princeton, 1966.
143.Marino, Adrian, „Luminile” românești și descoperirea Europei, în Revista de Istorie și
Teorie Literară, 1, 1979.
144.Martinelli, Alberto, Global Moderniz ation. Rethinking the Project of Modernity, Ed.
Sage, Londra, 2005.
145.Matteotti, Piero Gobetti, Una storia di libertà, în:La rivoluzione liberale, Torino,
Einandi, 1983.
146.McClelland, D., The Impulse to Modernization, în Myron Wiser (coord.),
Modernization, Th e Dynamics of Growth.
147.McNeill, William, The Rise of the West: A History of the Human Community,
University of Chicago Press, Chicago, 1990.
148.Michelson, Paul E., Conflict and crisis Romanian Political Development, 1861 – 1871,
New York, 1987.
149.Milani, Lorenzo , Un muro di foglio edi incenso, Stampa Alternativa, Viterbo, 1994.
150.Mises, Ludwig von, Liberalism in the Classical Tradition, third edition, tradusă de
Ralph Raico, Cobden Press, San Francisco, 2002.
151.Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol. II, Cartea a XXV -a, Ed. Științifică,
București, 1964 -1970.
152.Moore, E. W., Order and Change: Essays in Comparative Sociology, Wiley, New
York, 1967.
153.Müller – Armack, A., Le liberalisme moderne, PUF, Paris, 1984.

28 154.Mușat, M., Ardeleanu, I., România după Marea Unire, vol. II, Partea I, București,
1986.
155.Mușat, Mircea, Agrigoroaiei, Ion, Viața politică în România. 1918 -1921, Ed. Politică,
București, 1976.
156.Naumescu, Valentin, Despre Liberalism în România. Realități, dileme, perspective,
Ed. Fundației pentru Studii Europene, Cluj -Napoca, 2001.
157.Naumescu, Valentin, Politici sociale în Europa post -belică – Spre un model neoliberal
global?, Ed. Fundației pentru Studii Europene, Cluj -Napoca, 2000.
158.Negulescu, Paul, Constituția României, în Enciclopedia României, vol. I, București,
1938.
159.Nestorescu -Bălcești, Horia, Ordinul masonic român, București, 1993.
160.North, C. Douglas, Structure and Change in Economic History, W. W. Norton, New
York, 1981.
161.Nozick, Robert, Anarchy, State and Utopie, Basil Blackwell, Oxfor, 1990.
162.Oțetea, A., Tudor Vladi mirescu și revoluția din 1821, București, 1971.
163.Pohoață, Ion, Doctrine economice universale. Contemporani, Fundația „Gheorghe
Zane”, Iași, 1993.
164.Pohoață, Ion, Capitalismul. Itinerare economice, Polirom, Iași, 2000.
165.Parsons, T., Religion in Postindustrial Society, în Action, Theory and the Human
Condition, New York, 1978.
166.Parsons, Talcott, The Social System, Londra, 1951.
167.Parsons, T., Shills, E., Towards a General Theory of Action, Free Press, 1951.
168.Păun, Nicolae, Viața economică a României 1918 -1948, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2009.
169.Persell, C. H., Understanding Society, Harper and Row, New York, 1987.
170.Platon, Gh., Istoria modernă a României, București, 1985.
171.Platon, Gh., Ecoul Internațional au Unirii, în Cuza -Vodă. In Memoriam, Iași, 1973.
172.Platon, Gh., Russu, V., Iacob, Gh., Cristian, V., Agrigoroaiei, I., Cum s -a înfăptuit
România modernă, Iași, 1993.
173.Pop, Viorel, Vâtcă, Gh., Dumescu, F., Cherecheș, C., Modernizare – Mondializare –
Globalizare, Ed. Risoprint, Cluj -Napoca, 2005.
174.Popescu, Euf rosina, Din istoria politică a României. Constituția din 1923, Ed. Politică,
București, 1983.

29 175.Popescu, Livia, Structura Socială și Societate civilă în România interbelică, Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 1998.
176.Preda, C., Modernitatea politică și românismul, Nemira, București, 1997.
177.Przewoski , Adam, Some problems in the Study of the Transition to democracy, in:
Guillermo O’Donwell – Philippe Schimitter – Laurence Whitehead (eds.) Transitions
from Authoritarian Rule: Comparative Perspectives, John H opkins University Press,
Baltimiore, 1986.
178.Pușcaș, Vasile, Vesa, Vasile, (coord.), Dezvoltare și modernizare în România
interbelică 1919 -1939. Culegere de studii, Ed. Politică, București, 1988.
179.Putnam, D. Robert, Making Democracy Work: Civic Traditions in Modern Italy,
Princeton University Press, Princeton, 1993.
180.Pye, L., Aspects of Political Development, Little Brown, Ed. Boston, 1967.
181.Pye, W. Lucian, “Political Science and the Crisis of Authoritarianism”, American
Political Science Review, nr. 84, 1990.
182.Radu, Andrei, Cultura franceză la românii din Transilvania până la Unire, Cluj –
Napoca, 1982.
183.Randall, Vicky, Theobald, Robin, Political Change and Underdevelopment, 2nd
edition, Duke University Press, Durham, 1998.
184.Raskin, Marcus G., Liberalism: the genius of American ideals, Rowman & Littlefield
Publishers Inc., Maryland, (2004) 2005.
185.Rastow, W.W., The Stages of Economic Growth, Cambridge University Press, 1960.
186.Rawls, J., A theory of Justice, Harvard University Press, 1971.
187.Rawls, John, Political Liberalis m, expended edition, Columbia University Press, New
York, (1993, 1996) 2005.
188.Rădulescu -Motru, C., Regele Carol I și Destinul României – Discurs ținut la
Academia Română, 26 mai 1939 -, în Din viața Regelui Carol I. Mărturii, București,
1939.
189.Rădulescu -Zoner, Șerban (edit.), Istoria Partidului Național Liberal, Institutul de
Studii Liberale, 2000.
190.Reitan, Earl A., Liberalism: Time -Tested Principles for the Twenty -First Century,
Universe Inc., Lincoln, 2004.
191.Roger, Antoine, Fascistes, communists et paysans, Sociologie des mobilizations
identitaires roumaines (1921 -1989), Université Libre de Bruxelles, Bruxelles, 2002.
192.Rosselli, Carlo, Socialismo liberale e altri scritti, Torino, Einandi, 1973.

30 193.Rostow, Walt W., The Stages of Economic Growth: A Non -Communist Ma nifesto,
Cambridge, 1960.
194.Roth, Andrei, Modernitate și Modernizare socială, Ed. Polirom, Iași, 2002.
195.Roussellier, Nicolas, Europa liberalilor, trad. Daniela Irimia, Institutul European, Iași,
2001.
196.Rowen, S. Henry, “World Wealth Expanding: Why a Rich, Demo cratic, and (Perhaps)
Peaceful Era is Ahead”, în Ralph Landau, Timothy Taylor, Gavin Wright (edit.), The
Mosaic of Economic Growth, Stanford University Press, Stanford, 1996.
197.Rueschemeyer, Dietrich, Stephens, Evelyn Huber, Stephens, John D., Capitalist
Development and Democracy, University of Chicago Press, Chicago, 1992.
198.Ruggiero, Guido de, Storia del liberalismo europeo, Bari, Gius, Laterza Figli, 1925.
199.Ruggiero, Guido de, Storia del liberalismo europeo, Garzanti, Roma, 1984.
200.Russu, V., Instituirea ș i organizarea regimului politi c al burgheziei și moșierimii
(februarie – iunie 1866), în Analele Științifice ale Universității „Al.I. Cuza” din Iași,
Secțiunea III, Istorie , tom. XVI , 1970.
201.Saizu, Ioan, Modernizarea României Contemporane (Perioada Interb elică) – Pas și
Impas -, Editura Academiei Române, București, 1991.
202.Salvany, Félix Sardá Y., What is Liberalism?, General Books LLC, (1899 – retipărită)
2010.
203.Sandu, Dumitru, Sociologia tranziției. Valori și tipuri sociale în România, Ed. Staff,
București, 1996.
204.Sandu, Dumitru, Spațiul social al tranziției, Ed. Polirom, Iași, 1999.
205.Schelkle, Waltraud, et. al., Paradigms of Social Change: Modernization, Development,
Transformation, Evolution, St. Martin’s Press, 2000.
206.Schmitt, Carl, Les trois types de pensée juridique, Presses Universitaires de France,
Paris, 1995.
207.Schwartzemberg, R. G., Sociologie politique, Ed. Montchrestien, Paris, 1971.
208.Scurtu, Ioan, Din viața politică a României (1926 -1947). Studiu critic privind istoria
Partidului Național Țărănesc, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
209.Seiler, D. L., Introduction à la Science politique, Ed. U -L-B, Bruxelles, 1992.
210.Seiyama, Kazuo, Liberalism: Its Achievements and Failures, (tradusă de L. R.
Stickland), Trans Pacific Press, 2010.
211.Sestov, Lev, Dosztojevszkij ès Nietzsche, Európa Könyvkiadó, Budapest, 1991.
212.Shils, E., Tradition, University of Chicago Press, Chicago, 1981.

31 213.Smelser, N. J., Mechanisms of an Adjustments to Change, în T. Burns (edit.),
Industrial Man, Penguin, Harmondsworth, 1969.
214.Sorokin, P. A., Social and Cultural Dynamics, vol. I, American Book Company, New
York, 1937.
215.Stan, Apostol, „Propaganda revoluționară la sate în revoluția de la 1848 din Țara
Românească”, în Revista de Istorie, tom. 31, nr. 5, 1978.
216.Stan, A., Grupări și cu rente politice în România între Unire și Independență (1859 –
1877), București, 1979.
217.Stan, Apostol, „Ion C. Brătianu – rolul său în revoluția de la 1848 și în exil”, în Studia
et acta Musei Nicolae Bălcescu, V -VI, Bălcești pe Topolog, 1979.
218.Stan, Apostol, O riginile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul
politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996.
219.Stan, Apostol, Liberalii sub domnia lui Al. I. Cuza, în Apostol Stan, Mircea Iosa,
Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
220.Stan, Apostol, Liberalii sub domnia lui Al. I. Cuza, în Apostol Stan, Mircea Iosa,
Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
221.Stan, Apostol, Liberalii la putere (1866 – 1868), în Apostol Stan, Mircea Iosa,
Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
222.Stan, Apostol, Constituirea Partidului Național Liberal, în Apostol Stan, Mirce a Iosa,
Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
223.Stan, Apostol, Liberalii proclamă independența României, în Apostol Stan, Mircea
Iosa, Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996.
224.Strat, G., Curs de istoria doctrinelor economice, I, Cluj, 1946.
225.Sztompka, P., The Sociology of Social Change, Blackwell Publishers, Oxford, 1994.
226.Șerban, Stelu, Elite, partide și spectru politic în România interbelică, Ed. Paideia,
București, 2006.
227.Șotropa, Valeriu, Proiectele de constituție, programele de reforme și petițiile de
drepturi din țările române, București, 1976.

32 228.Șotropa, Valeriu, Proiecte de constituție, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul
politic în Româ nia, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996.
229.Teleagă, Cristian , „Mea culpa”: The Social Production of Public Disclosure and
Reconciliation with the Past, în vol. Discourse and transformation in central and
eastern Europe, edited by A. Galasinska, M. Krzyzanomski, Palgrave MacMillan, New
York, 2009.
230.Thelen, Peter, Sozialdemokratie und Liberalism heute,m Friderich Elbert Stiftung’s
hefte, 1992, 12.
231.Thompson, J. B., Tradition and Self in a Mediated World, în P. Helas, S. Lash, P.
Morris (coord.), Detraditionalization, Blackwell, Oxford, 1999.
232.Tipps, D. C., Modernization Theory and the Comparative Study of Societies: A
Critical Perspective, Comparative Studies in Society and History, vol. 15, nr. 2, martie
1973, pp. 199 -202, http://www.jstor.org
233.Tobin, James, Confronting Ideas, The American Entreprise, nr. 69, 1990.
234.Touchard, J., Histoire des idées politiques, Tome, PUF, Paris,1978.
235.Trăsnea, Ovidiu, Probleme de sociologie politică, Ed. Politică, Bucure ști, 1975.
236.Turliuc, Cătălin, Modernizare și/sau occidentalizare în România sfârșitului secolului al
XIX-lea și începutul secolului al XX -lea, în Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan
(coord.), Schimbare și devenire în Istoria României, Academia Română, Centru l de
Studii Transilvane, 2008.
237.Tuverson, E. L., Millennium and Utopia: A Study in the Background of the Idea of
Progress, Harper, New York, 1964.
238.Ungureanu, Ion, Paradigme ale cunoașterii societății, Ed. Humanitas, București, 1990.
239.Urechia, V. A., Istoria românilor, seria 1800 -1834, tom. IV (XI), București, 1900, pp.
24-27, în Apostol Stan, Originile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa,
Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică,
București, 1996
240.Valade, B., Schim barea socială, în Tratat de sociologie, coord. R. Boudon, Ed.
Humanitas, București, 1997.
241.Vârtosu, E., Napoleon Bonaparte și dorințele moldovenilor la 1807, în Studii, tom. 18,
nr. 2, 1965.
242.Viscount, Herbert Louis Samuel Samuel, Liberalism: an Attempt to S tate the
Principles and Proposals of Contemporary Liberalism in England, BiblioBazaar, (1902
– retipărită) 2010.

33 243.Vlăsceanu, L., Politică și dezvoltare; Premise pentru o nouă politică a dezvoltării
României, manuscris (text nepublicat).
244.Vos, Rich de, Capit alismul generos, Ed. Almatea, București, 2001.
245.Wagner, Peter, A Sociology of Modernity, 1994.
246.Wagner, Peter, Theorizing Modernity, Inescapability and Attainability in Social
Theory, 2001.
247.Wallerstein, Immanuel, Modernization: Requiescat in Peace, în Lewis A. Coser, Otto
N. Larsen (edit.), The Uses of Controversy in Sociology, Free Press, New York, 1976.
248.Wallerstein, Immanuel, în William Bloom, Personal Identity, National Identity and
International Relations, Cambridge, New York, 1990.
249.Weiner, Myron (edit.), Modernization. The Dynamic of Growth, New York, 1966.
250.Wendt, A., Anarchy is what States Make of it: The Social Construction of Power
Politics, International Organization, vol. 46, nr. 2.
251.Williams, Raymond, Keywords. A Vocabulary of Culture and Society , Fo ntana,
London, 1984.
252.Xenopol, A.D., Epoca fanarioților 1711 -1821, Iași, 1892, în Apostol Stan, Originile
liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismul politic în România, de la
origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996.
253.Xenopol, A.D., Istoria partidelor politice în România. De la origini până la 1866, vol.
I, București, 1910, p. 42, în Apostol Stan, Originile liberalismului, în Apostol Stan,
Mircea Iosa, Liberalismul politic în România, de la origini până la 1918, Ed.
Enciclopedi că, București, 1996.
254.Xenopol, A. D., Primul proiect de constituțiune a Moldovei din 1822, Originile
Partidului Conservator și a celui Liberal, București, 1898, pp. 43 -45, în Apostol Stan,
Originile liberalismului, în Apostol Stan, Mircea Iosa, Liberalismu l politic în România,
de la origini până la 1918, Ed. Enciclopedică, București, 1996.
255.Zăpârțan, Liviu -Petru, Idéologie politique et conscience politique, în Studia Univ.
„Babeș -Bolyai”, philosophia, XXVII, 1, 1982.
256.Zăpârțan, Liviu -Petru, Repere în Știința Politicii. Schița unei teorii generale a politicii,
Ed. Chemarea, Iași, 1992.
257.Zăpârțan, Liviu -Petru, Doctrine politice, Ed. Fundației Chemarea, Iași, 1994.
258.Zeletin, Ștefan, Neoliberalismul, Studii asupra istoriei și politicii burgheziei românești,
Ed. Pagi ni agrare și sociale, București, 1927.
259.Zeletin, Șt., Burghezia română. Originea și rolul ei în istorie, Nemira, București, 1998.

34 Diverse documente.
1. Chestiunea națională în viziunea Partidului Național Liberal, Document adoptat la
Consiliul Național al PNL din 8 iunie 2001, în Valentin Naumescu, Despre Liberalism
în România. Realități, dileme, perspective, Ed. Fundației pentru Studii Europene, Cluj –
Napoca, 2001.
2. Constituțiunea din 29 martie 1923, adnotată, în CODEX ROMANIAE.
3. Strategia politică a PNL în perio ada 2001 -2004 – PNL, Partid Liberal al mileniului trei
– o nouă viziune politică, în Valentin Naumescu, Despre Liberalism în România.
Realități, dileme, perspective, Ed. Fundației pentru Studii Europene, Cluj -Napoca,
2001.
4. Tratatul de Pace de la Berlin din 1/13 iulie 1878, în M. Of. Nr. 151 din 11/23 iulie
1878.
5. http://carbon.cundenver.edu//~myrde/itc_data/constructivism.html
6. Statului P artidului Național Liberal aprob at la Cong resul Extraordinar din 5 martie
2010.