Analizatorul vizual.Studiu de caz. [608629]

1

Partea I
Analizatorul vizual.Studiu de caz.

2
Cuprins
Capitolul 1. Analizatorul vizual ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 5
1.1 Corneea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 7
1.1.1 Anatomia cor neei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 7
1.1.2 Histologia corneei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 8
1.1.3 Fiziologia corneei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 10
1.2 Sclerotica. Anatomie și histologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 11
1.3 Uveea.Anatomie și histologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 12
1.3.1 Irisul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 12
1.3.2 Corpul ciliar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 14
1.3.3 Coroida ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 15
1.4 Cristalinul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 16
1.4 Corpul vitros ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 18
1.4.1 Dezvoltarea vitrosului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 19
1.4.2 Fiziologia vitrosului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 20
1.5 Retina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 20
1.5.1 Anatomia și histologia retinei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 20
1.5.2 Nutriția retinei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 22
1.6 Ne rvul optic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 23
1.6.1 Anatomia nervului optic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 23
1.6.2 Histologia nervului optic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 24
1.7 Anexele globului ocular ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 25
1.7.1 Pleoapele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 25
1.7.2 Conjunctiva ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 27
1.7.3 Aparatul lacrimal ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 29
1.7.4 Mușchii oculomotori ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 30
Capitolul 2 . Studiul metodelor de testare și compensare optometrică ………………………….. …………………….. 33
2.1 Pregătiri în vederea examinării aparatului vizual ………………………….. ………………………….. ……………… 33
2.2 Examinarea corneei și a scle roticii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 33
2.2.1 Inspecția preliminară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 33
2.2.2 Examenul detaliat ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 34
2.2.3 Pachometria ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 35
2.2.4 Cercetarea topografiei corneene ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 35
3.2.5 Keratometria ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 35
2.3 Examinarea scleroticii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 37
2.4 Examinarea pupilelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 38

3
2.5 Examinarea cristalinului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 42
2.6 Examinarea corpului vitros ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 42
2.7 Măsurarea presiunii intraoculare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 42
2.8 Examinarea retinei(Oftalmoscopia) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 43
2.8.1 Metode de oftalmoscopie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 43
2.8.2 Tipuri de oftalmoscoape ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 44
2.9 Examinarea mobilității ochilor și a vederii binoculare ………………………….. ………………………….. ………. 45
2.9.1 Inspecția preliminară generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 45
2.9.2 Inspecția preliminară a ochilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 45
2.10 Măsurarea obiectivă și cantitativă a mobilității oculare ………………………….. ………………………….. …… 46
2.11 Controlul vederii binoculare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 46
2.12 Examinarea câmpului vizual ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 54
Capitolul 3 . Studiu de caz .Examenul analitic funcțional ………………………….. ………………………….. …………… 56
3.1 Istoricul cazului pacientului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 56
3.2 Inspecția preliminară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 57
3.3 Examenul analitic funcțional ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 58
Anexa 1 -Forii orizontale în vedere la distanță ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 74
ANEXA 2 –Testarea astigmatismului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 76
Capitolul 4. Stabilirea compensării. Calculul soluției de compensare. ………………………….. ……………………… 77
4.1 Drumuirea trigonometrică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 77
4.2 Drumuirea paraxială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 79
4.3. Drumuirea paraxială în raport cu o rază optică înclinată ………………………….. ………………………….. …. 83
4.3.1Formula drumuirii paraxiale în raport cu o rază optică înclinată în plan meridional …………….. 84
4.3.2. Formula drumuirii paraxiale în raport cu o rază optică înclinată în plan sagital …………………. 85
Capitolul 5.Calculul compensării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 90
5.1 Calculul compensarii cu lentile aeriene ………………………….. ………………………….. ……………………….. 90
5.2 Calculul compensării cu lentile de contact ………………………….. ………………………….. ……………………. 98
Capitolul 6. Tehnologia de monta j a ochelarilor ………………………….. ………………………….. ………………………. 102
Capitolul 7.Tehnologia de adaptare a ochelarilor ………………………….. ………………………….. …………………….. 105
7.1 Antropometria capului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 105
7.2 Alegerea monturii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 108
7.3 Ajustarea monturii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 109
Capitolul 8. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 110
Partea a II -a ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 112
1.INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 113
1.1 Biomicroscopul cu lampa cu fantă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 113

4
1.2 Lentila de câmp ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 113
1.3 Lentila Hruby ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 114
2. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU ………………………….. ………………………….. …….. 115
2.1 Elementele optice din componența biomicroscopului ………………………….. ………………………….. …… 115
2.1.1 Obiectivul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 115
2.1.2 Ocularul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 115
2.1.3 Lentila de tub ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 117
2.1.4 Redresorul prismatic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 117
2.1.5 Luneta Galilei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 118
2.2 Sisteme de reglaj utilizate la microscoape ………………………….. ………………………….. ……………………….. 119
2.2.1.Sistem de reglare cu bucșa excentrică ………………………….. ………………………….. ………………………. 119
2.2.2 Sistem de reglare fină și grosieră cu came ………………………….. ………………………….. ………………… 124
2.3 Elemente mecanice din componența microscopului ………………………….. ………………………….. …………. 129
2.3.1 Șurubul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 129
2.3.2 Rotile dințate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 129
2.3.3Angrenajul melcat ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 130
2.3.4 Angrenajul pinion cremaliera ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 131
2.3.5 Arcu l elicoidal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 131
2.3.6 Arborii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 132
2.3.7 Lagărele cilindrice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 133
2.3.8 Cuplajele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 133
2.3.9 Flanșele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 134
2.3.10 Știfturile ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 134
2.3.11. Studiul sistemului de reglare fină și grosieră al microscopului ………………………….. ……………………. 134
3. Aberațiile din dioptrica de ordinul III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 136
4.Proiectarea lentilelor cu aberația sferică minimă ………………………….. ………………………….. ………………….. 141
5.Studiul sistemului acces oriu cu lentila adițională al biomicroscopului ………………………….. ………………… 150
BIBLIOGRAFIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 154

5

Capitolul 1. Analizatorul vizual

Ochiul reprezintă componenta anatomică a organismelor vii cu rolul de a transmite impul sul nervos
provenit de la retină către creier în vederea formă rii imaginilor la nivel cor tical.Ochiul se compune din
urmă toarele component e optice :corneea,umoarea apoasă ,iris(cu rol de diafragma de
deschidere),cristalin,corpul vitros ș i retina(receptorul propriu zis al analizatorului vizual).Acest aparat
optic complex va fi descris in continuar e din punct de vedere anatomic ș i histologic .
Analizatorul vizual cuprinde trei segmente importante:segmentul periferic sau r eceptor, segmentul
intermediar ș i segmentu l central.
Segmentul perferic are în componenț a celulele fotoreceptoar e,respectiv conurile si bastonaș ele. Celulele
cu conuri sunt aproximativ 5-7 de milioane.Ca pigment ,conțin iodopsină .Ele s unt sensibile la lumina
diurna ș i sunt respo nsabile de vederea culorilor,avâ nd pragul de sensibilitate luminoasă foarte ridic at.Ca
formă ,acestea prezint ă o formațiune asem ănătoare cu un con.Celulele cu bastona șe sunt cele mai
numeroase,fiind î n jur de 125 -130 de milioane,au prelungirea în zona externă sub forma de bastonaș si
au substanța colorată numită rodopsină . Bastonaș ele sunt resp onsabile pentru vederea nocturnă ș i au
pragul de sensibilitate luminoasă mult mai scăzut,detectând obiectele chiar și la un nivel scă zut al
luminii.
Segmentul intermediar este format din trei neuroni ș i anume:protoneuronul,deutoneuro nul si
tritoneuronul.
Protoneuronul ( I ) este reprezen tat de un neuron bipolar aflat în retină;neuronii bipolari conțin un singur
axon și o singură dendrită.
Deutoneuronul ( II ) face parte din catego ria neuronilor multipolari ,aceștia fiind neuroni care conțin un
axon ș i mai multe dendrite.Nervul optic este alcă tuit chiar din axonii neuronilor multipolari,iar la nivelul
chiasmei optice aceștia se incrucișează ,astfel că informația primită de la poțiunea nazală a unui ochi este
decodificată la nivel cortic al in aceeași regiune corticală î n care are loc decodificarea informației primite
de la zona temporală a retinei ochiului opus,iar aceasta încruciș are este un ul din factorii care
favorizează vederea binoculară,tridimensională .
Tritoneuronul ( III ) este p oziționat în metatalamus î n corpul geniculat lateral.
Segmentul central este situat î n cortexul vizual , ariile 17, 18 si 19, din lobul occipital,pe marginile
scizurii calcarine.

6

Figura 1. Analizatorul vizual.Traiectoria nervilor optici.
(sursa http://co legiultehnicpn.3x.ro/Folder_lucru/Fiziologia%20analizatorului%20vizual.htm)
Tulburarea vederii cu rezultatul formării imaginii î nafara retinei din cauza erorilor de focalizare se
numeș te ametropie sau viciu de refracț ie.Ametropiile sunt o cauză frecventă a vederii slabe și a
ambliopiei
Ametropiile s e clasifică în ametropii sferice ș i ametopii asferice(cilindrice).
Pentru ametropiile sferice, razele luminoase de la infinit trec prin mediile tran sparente ale ochiului si
se strâng î ntr-un focar u nic dinafara retinei; consecința este o vedere neclară .
În funcție de poziț ia focarului fa ță de retină , ametropiile sferice pot fi:miopii sau hipermetropii.
Miopia este viciul de refracție în care razele de lumină care vin de la infinit se strâng în focarul situat
înaintea retinei. Miopia se datorează curburii mai accentuate a corneei sau a globului ocular cu axul
anteroposterior alungit și se corectează cu lentile diverge nte care aduc imaginea pe retină .
Hipermetropia este viciul de refracție î n care foc arul razelor luminoase venite de la infinit se formează
în spatele retinei.Se datorează corneei mai aplatizate sau a unui glob ocular cu ax anter oposterior
mic. Se cormpensează cu lentile convergen te care aduc imaginea pe retină .
Astigmatismul este viciul de refracție în care razele de lumină paralele cu axa optică provenite de la
infinit, după stră baterea mediilor oculare se reunesc în două focare (situate în plan meridian ș i
sagital)( astigmatism regulat ) sau mai multe focare,cazul astigmatismului neregulat .
Astigmatismul regulat se datorează unei cornei torice ( neavâ nd forma unei calote sferice , ci a unei
elipse); acest tip de cornee se definește prin două merid iane principale perpendiculare î ntre ele
cu putere de refractie diferita,acesta fii nd motivul prentru care lumina se focalizeaza in doua focare.
Tipuri de astigmatisme regulate: Astigmatismul miopic simplu: un focar situat pe retina, iar celalalt
înaintea retinei; Astigmatismul hipermetropic simplu:un focar situat pe retină , iar celălal t în spatele
retinei.
Astigmatismele se corectează cu lentile cilindrice pozitive sau negative.
Cauzele apariției viciilor de refracț ie pot fi genetice sau din cauza factorilor de mediu(miopia mică este
favorizată de activitățile care necesită vederea apro ape timp îndelungat. [1]

7

1.1 Corneea

Corneea este o membrană transparenta din punct de vedere optic a segmentului anterior al ochiului.Ea
prezintă o serie de structuri stratificate,cu grosime ,origine și constituție diferite,dar și din punct de
vedere al transparentei și a indicelui de refracție sunt diferite.Corneea ,din punct de vedere
morfoontogenetic,are origine dubla ectomezodermica.
Anatomic,corneea este prezentată sub forma unui disc transparent a cărui curbura are variații de grosime
de la centru l acesteia spre periferie.
Histologic,se compune din straturi suprapuse cu structuri diferite,însă deși funcțional transparenta este
aproape identică,exista mari variații între ele.Astfel,aspectul uman al acesteia conduce la raportul 9/10
din grosimea tot ală a corneei ca revenind stromei.

Figura 1.1 Secțiune tangențială prin epiteliul anterior
(F. Fodor,Arety Dinulescu,Morfopatologia ochiului și anexelor sale,
Ed.Medicala -Bucuresti 1980)
1.1.1 Anatomia corneei

Corneea poate fi privită ca o dependență a tunic ii externe a ochiului care prelungește sclerotica anterior
și are aspectul unui disc transparent inclus în sclerotica,cu o curbură mai accentuată .
Tranziția între sclerotica și cornee are loc în zona limbului sclero -corneean,care este o zonă translucidă
care îmbina lamelele stromei corneene cu lamelele conjunctive ale scleroticii.Aceasta variază în raport
cu corneea ,astfel ,anterior , corneea este ovoida,având predominanta minimă a axului orizontal,iar
posterior,are aspect circular.

8
S-a constatat că diam etrul mediu al corneei este de 12 milimetri ,variind în funcție de vârstă(până la 6 ani
când se atinge dimensiunea finală) și sex,observându -se o dimensiune mai mică la femei decât la bărbați.
Suprafața acesteia este de aproximativ 1.3 cm2 ,ceea ce reprezi ntă aproximativ 7% din suprafață externă
a ochiului.Grosimea acesteia este de aproximativ 0.53 -0.54 milimetri în partea centrală,iar spre limb
apare o creștere cu 50% a grosimii,însă acest aspect depinde de particularitățile histologice ale proporției
dintre straturile sale,vârsta și curbura ei normală.Se constată o serie de variații minime pe direcțiile
orizontală și verticală datorate diferenței razelor de curbura de aproximativ +0.1 milimetri. [2]

1.1.2 Histologia corneei

Histologic,corneea se compune din 6 straturi paralele și anume:epiteliul anterior care este acoperit de un
strat fin de lichid (filmul precorneean) ,bazala epiteliului corneean dependenta de epiteliul
anterior,membrana Bowman,stroma,membrana Descemet și endoteliul.
Acestea realizează un sistem dioptric de lentile convex -concave neregulate ,având grosimi relativ
echilibrate,alternativ așa cum vor fi prezentate în continuare.
Epiteliul anterior prezintă o creștere a grosimii la periferie cu 3.6% față de partea centrală,iar bazala să
are o creștere cu doar 0.15%.
Membrana Bowman,pe de altă parte,este mai groasă la centru cu 0.82 % ,față de periferie.
Stroma are grosimea identică peste tot,în timp ce membrana Descemet este cu 0.32% mai groasă în zona
periferică.Endoteliul are grosime unifor mă.
Datorită acestei structuri diferențiale de grosimi ale straturilor componente se formează o structură
foarte rezistentă datorită suprapunerii în proporții diverse intre periferie și centru,comparativ cu un țesut
similar ,dar compus din aceleași 6 stra turi ,având grosimi identice peste tot.Astfel se explica rezistenta
anatomică a corneei,dar și transparenta sa prin această organizare a structurilor fibrilare.
Filmul precorneean este situat la suprafața epiteliului corneean,aceasta fiind netedă și lucioa să la
examenele uzuale,însă prezentând microvili la studiul cu microscopul electronic.Acesta formează un
strat subțire,relativ imobil în poziție verticală.Deplasările sale au loc ca și în cazul unei structuri stabile
și elastice,marginile pleoapelor exerc itând ,de fapt, un efect de stabilizare a acestuia.
Din punct de vedere dimensional,filmul precorneean este de aproximativ 7 -9 microni,având o
descreștere în intervalul dintre două clipiri.
Ca proveniență,fluidul precorneean este secretat de glandele lacr imale,glandele Meibomius,epiteliile
conjunctivale mucipare și de epiteliul corneean.
Acesta îndeplinește mai multe roluri,dintre care: mediu optic transparent,de nutriție a epiteliului
anterior,de flux lacrimal,de menținere a presiunii hidrostatice,de pote nțiale electrice din 5 -6 straturi
celulare.Grosimea să este în strânsă legătură cu a globului ocular.Cu cât ochiul este mai mic epiteliul
este proporțional mai gros.
Se disting trei straturi: bazal,intermediar și superficial.

9
Stratul bazal,unicelular,conți ne celule „clare” și celule întunecate ,alungite ,situate între cele menționate
anterior.Cele din urmă ajung în partea superioară a stratului intermediar cu ajutorul implantării cu un
picior pe bazala(celule pedioase).
Stratul intermediar conține 1 -3 straturi de celule poligonale,care au nucleul rotunjit,citoplasmă granulară
și închisă la culoare,conținând și tonofibrile.Între celule exista punți intercelulare care au pe traseu
noduli Bizzozzero.Acesta conține și dezmozomi ,citoplasmă prezentând și ea la mi croscopia electronică
tonofibrile și organite foarte puține.
Stratul superficial este compus din celule turtite,cu nucleul aplatizat.Este un strat lipsit de keratina.
Din punct de vedere histochimic, celulele epiteliale ale corneei conțin cantități însemn ate de glicogen,în
special stratul bazal.Epiteliul corneean este bogat în acetil colină și acetilcolinesteraza ,substanțe cu rol
în fiziologia hidratării corneei.
Durata de viață a celulelor epiteliale corneene este de 4 săptămâni,iar multiplicarea acestor a se produce
prin mitoze în stratul bazal,migrând apoi către suprafață.
Membrana bazală este omogena,conținând fosfolipide bogata în glicoprotide,incluzând în masa ei fibrile
de reticulina.Are o structură relativ complicată în 2 straturi.Poate fi privit ș i că o membrană continua cu
o grosime infimă( 100 -300 angstromi), o structură osmiofila la exterior și fibrilara spre interior.Legătura
dintre epitelii și bazala se face prin desmozomi.Deși nu are rol optic,membrana bazală are proprietăți
mecanice și perme abilitate selectivă,astfel având rol pentru nutriția și metabolismul stromei.
Membrana Bowman este poziționată înapoia bazalei,fiind separată de aceasta printr -un spațiu de
10-1000 de milimicroni.Ea reprezintă o condensare acelulară de 8 -14 microni grosim e a stromei.Este
un strat omogen,hialin,mai groasă în zona centrală.Anterior este delimitata de bazala prin spațiul
sus-menționat,iar suprafața ei posterioară ,neregulată, se unește cu primele lamele ale stromei.Are
aspectul unei împâsliri de fibre colag ene,mai subțiri decât cele ale stromei.Are rol de barieră în anumite
procese de permeabilitate printr -o puternică polimerizare.
Stroma reprezintă un strat de aproximativ 500 microni echivalentul a 9/10 din grosimea corneei.Are
structura unor lamele suprapu se(60 -100) ,lamelele anterioare fiind subțiri,separate prin celule
turtite,keratocite sau alte celule.Lamelele corneene se suprapun pe un model reprezentat de o
distribuție în fâșii a unor fibrile colagene cu orientarea diferită în funcție de nivel.Acest e fibrile
colagene sunt dispuse într -o zonă centrală în toate sensurile și zone periferice.Zona anterioară conține
preponderent fibrile circulare care se intersectează aleatoriu cu fibrile radiale,iar prin condensarea
acestora rezultă membrana Bowman.Zona posterioară are fibrile aranjate radial și câteva fibrile
perpendiculare pe acestea,orientarea lor fiind circulare,continuându -se cu membrana Descemet.Aceasta
e un strat avascular.
Membrana Descemet este o condensare a stromei acoperite de celulele endoteliului,bogată în
colagen.Este o membrană omogenă,hialina,cu o grosime de 5 -10 microni.Este compusă în special din
colagen,conținând și urme de elastina.Are în componența o cantitat e mare de glucide.Constituția
acesteia este regulată cu structuri fibrilare înglobate într -o masă omogena.Spre periferie, se pot observa
corpusculii Hassal -Henle.Tot la periferie,fibrele colagene formează un cordon circular numit inelul
Schwalbe.
Endoteliu l corneean este un strat de celule care acoperă posterior corneea.Este un strat continuu.Are o
deosebită importanta fiziologică,datorită amplasării acestuia intre umoarea apoasă(mediu fluid) și

10
stroma(o structură mult mai puțin hidratata).Este alcătuit din celule turtite cu o grosime de circa 5
microni,dispuse pe un singur rând ,pe secțiuni perpendiculare corneei.Spre periferia corneei,celulele
sunt mai mici și mai groase .PE suprafața posterioară,celulele endoteliului sunt aproape netede ,deși
anterior re suprafața neregulată spre membrana Descemet.
Limbul corneean/sclerocorneean este o zonă intermediară între cornee și sclerotica.Începe la terminația
membranei Bowman și se extinde lateral până la sclerotica.Este o zonă vascularizată ,conținând vase
sanguine în limfatice și anse.
Inervația corneei este realizată de nervi și fibre nervoase izolate.Acestea provin dintr -un plex circular
episcleral situat la limb.În mod accesoriu,unele fibre nervoase provin și de la țesutul episcleral și
subconjunctival.Din ce rcul nervos perikeratic zeci de fibre nervoase radiare pornesc,mai ales spre
profunzime.După 1 -2 milimetri,tecile de mielină dispar și se formează plexuri din fibre amielinice care
sunt dispuse în 4 straturi:subepitelial,superficial,profund intrastromal și un strat în apropierea
endoteliului.
Corneea este cea mai sensibilă structura oculara care are în special sensibilitate dureroasă , tactila și
superficială.Inervația ei nu pare că i -ar influența transparenta.Datorită acesteia se asigura troficitatea.
Constituția chimică a corneei este reprezentată de apă în proporții de 72 – 85 %,iar restul este
colagen,mucopolizaharide și saruri.Corneea conține două tipuri de colagen: solubil (concentrație foarte
redusă,găsit în apropierea scleroticii) și insolubil.
Epiteliul anterior și endoteliul conțin aproximativ 75,5 % apa ,iar restul este material solid înzestrat cu
lipide și cu acizi nucleici și o cantitate redusă de albumine și globuline.Baza epiteliului are în
componența mucoprotide,iar membrana Descemet conține în general glucoprotide. [2]
1.1.3 Fiziologia corneei

Căile de acces pentru oxigen și metaboliți sunt reprezentate de fluidul precorneean,umoarea apoasă și
rețeaua capilară a limbului.
Nutriția se realizează prin difuziune din plexurile vasculare ale limbului și din umoarea apoasă.Nutriția
se realizează și direct din filmul precorneean cu elemente precum lipidele și glucoză.
Permeabilitatea membranelor stromei îi oferă liberă trecere a apei,metaboliților,ionilor și a oxigenului.
Din punctul de vedere al activi tății respiratorii,consumul cel mai mare de oxigen al corneei se realizează
la nivelul epiteliului și endoteliului.
De o importanță fundamentală pentru transparenta să este hidratarea corneei.Fiziologic,se echilibrează
hidrofilia datorită proprietăților f izico -chimice a stromei.Conductibilitatea fluxului apei are legătură
doar cu proprietățile fizice ale stromei,iar iar presiunea de imbibiție depinde atât de caracteristicile
fizice,cât și chimice ale acesteia.
Dintre factorii care reglează hidratarea corne ei se pot preciza: integritatea și activitatea metabolică
epiteliului anterior care acționează ca o barieră pasivă intre stroma și lacrimi,integritatea endoteliului cu
rol de barieră între stroma și umoarea apoasă,tensiunea intraoculară care agravează
hiperhidratarea,tonicitatea filmului lacrimal și al umoarei apoase .
Transparența corneei este dată,după cum s -a menționat înainte de straturile sale componente și

11
menținută datorită factorilor de hidratare și oxigenare și a integrității straturilor component e.Lumina
care trece prin cornee este absorbită în cantitate neglijabilă.Ea fiind netedă cu suprafețe
întinse,incoloră,poseda un indice de refracție uniform.Transparența corneei depinde de următorii factori
principali: ordonarea regulată a membranelor sale ,avascularizarea să,schimburile regulate de lichide
din țesut,presiunea intraoculară constantă,lichid lacrimal în cantitate suficientă,influența trofica a
fibrelor nervoase,etc.

1.2 Sclerotica. Anatomie și histologie

Este o tunică densă și fibroasa a globul ui ocular.Este formată din fibre și celule conjunctive fixe.În
zona anterioară,la nivelul limbului sclerocorneean aceasta se continua cu corneea.Fata externă se afla
în legătură cu țesutul subconjunctival,tendoanele mușchilor drepți,țesutul celular lax,s ituat între capsulă
Tenon și globul ocular.Este în raport pe fața internă cu lamina fusca a coroidei.
Între sclera și capsula Tenon exista un strat vascularizat,țesut conjunctiv lax,numit episcleră.Prezintă
multe capilare care își au originea în ramurile ciliare anterioare,fiind mai groasă înaintea locului de
inserție a mușchilor drepți.
Sclera prezintă la nivelul polului posterior numeroase orificii,zona de trecere a nervului optic;această
regiune se numește lama ciuruită.
Sclerotica este alcătui tă dintr -un țesut fibros care conține o cantitate mare de colagen,având fibre
conjunctive care se dispun pe mai multe regiuni după cum urmează.În zona anterioară ,se ordonează în
jurul limbului sclerocorneean,nervului optic și în straturile profunde,fibre le circulare,iar la suprafață
sunt paralele,în timp ce posterior au o poziționare în formă de evantai pentru cele interne și circulare
pentru externe.
Grosimea scleroticii este de circa 1 milimetru și variază după regiuni.La copii,aceasta este subțire și
aproape transparentă,iar cu înaintarea în vârstă devine albă.La persoanele vârstnice,datorită densificării
fibrelor sclerale și a dispoziției celulelor,apare o plajă de culoare gri de formă ovală.
Sclerotica conține și fibre fine și elastice,cele mai numer oase în zona ecuatorului,limbului
sclerocorneean,canalul nervului optic,însoțind fibrele colagene.
Deoarece este aproape avasculară,nutriția ei se produce prin imbibiție de la straturile învecinate.
Este străbătută de vasele ciliare anterioare,anterior, ia r posterior de vasele lungi și scurte și venele
vorticoase.Zona anterioară și posterioara a scleroticii,străbătută de numeroase vase,sunt regiunile în care
apar majoritatea afecțiunilor sclerale.
Nervii care provin de la nervii ciliari scurți și sunt ramur ile nervoase provenite de la cei lungi care
pătrund în sclerotica.
Subțierea sau îngroșarea sclerei poate capăta mai multe aspecte: difuza sau localizată.Se pot întâlni
afecțiuni congenitale,traumatice sau inflamatorii.Subțierea generalizată a sclerei poa te fi favorizată de
miopia forțe,glaucomul congenital sau sclerotica albastră.Subțierea localizată poate fi cauzată de
stafiloamele sau ectaziile localizate ale peretelui scleral,stafiloame
anterioare,ecuatoriale,posterioare,etc [2]

12

Figura 1.2 Sclera no rmală.Structura ultramicroscopica.Fixare glutaraldehida și tetraoxid de osmiu
(F. Fodor,Arety Dinulescu,Morfopatologia ochiului și anexelor sale,
Ed.Medicală -București 1980)

1.3 Uveea.Anatomie și histologie

Uveea este tunica vasculară a globului ocular.Di n punct de vedere topografic este alcătuită din 3
componente : irisul,corpul ciliar și coroida.

1.3.1 Irisul

Irisul are rol de diafragmă,reglând deschiderea pupilei.fibrele musculare radiare ,inervate de sistemul
nervos simpatic produc midriaza,adică dilatarea orificiului pupilar,iar fibrele circulare inervate
parasimpatic creează mioza,micșorarea diametrului pupilei.Culoarea ochilor este dată de pigmentul irian
care are nuanțe intre brun și negru.Absența sau cantitatea redusă a acestuia generează fie albinismu l,fie
culoarea verde sau albastră.
Anatomic,irisul formează zona anterioară a uveei.Este de forma unei membrane discoidale cu un orificiu
central,pupila.Aspectul irisului este unic,neexistând doua amprente iriene identice .Acesta prezintă
variații cu vârst a.Partea anterioară a corpului ciliar atașează irisul,iar mecanismul de diafragmă este

13
realizat prin dilatarea sau îngustarea pupilei ,efect produs de fibrele iriene dispuse radial .Irisul prezintă
două fete,una anterioară și una posterioară și două margin i(cea periferica care este aderența la corpul
ciliar și cea pupilara care delimitează orificiul pupilar).
Fata anterioară prezintă o colorație variată datorită celulelor cromatofore din stroma iriană.Prezintă în
jurul pupilei la circa 2 -3 milimetri de acea sta o linie circulară -micul cerc irian -care o împarte în 2 zone:o
zonă periferică largă,zona ciliară și una îngustă,zona pupilară.
Zona ciliară are relief radiar,datorită cutelor iriene dispuse de la periferie către centru,iar zona pupilară
este mai netedă cu striații radiare fine.
Fata posterioara a irisului este uniforma,colorată în negru,dar are și aceasta o serie de striații radiare care
vin în contact cu cristalinul la nivelul marginii sale pupilare.
Din punct de vedere histologic,irisul este alcătuit din două părți cu origine diversă:partea uveala sau
mezodermală și partea retiniană sau ectodermală.
Partea uveala,anterioară,este formată din stroma iriană și un strat endotelial.Endoteliul este alcătuit
dintr -un strat unic de celule epiteliale,aplatizat e,cu aspect poligonal care se continua cu endoteliul
corneei la baza irisului.Criptele iriene sunt reprezentate de zonele care nu sunt acoperite de
endotelui,fiind o zonă unde stroma iriană este în contact cu umoarea apoasă.
Stroma iriană este alcătuită d intr-un țesut conjunctiv lax și conține vase,nervi și fibre musculare.La baza
irisului,vasele formează cercul mare vascular de unde pornesc arterele radiare către pupilă,unde se
unesc cu micul cerc irian.Stroma are o vastă rețea nervoasă alcătuită din fi bre senzitive,musculare și
vasomotorii.Aceștia provin din trigemen,calea fiind a nervului oftalmic.Fibrele nervoase ale irisului sunt
amielinice,însă conțin teaca Schwann.Ele formează rețele,fiind orientatecatre marginea pupilei.
În stratul anterior al str omei iriene se găsesc celulele stelate ce se anastomozează cu celulele
cromatofore ramificate care au pigment,iar protoplasma lor are pigment galben -brun sau maro
închis.Există,de asemenea,celule mari,sferice,foarte apropiate,încărcate cu pigment melanic care
maschează complet nucleul.
Zona retiniană este formată din sfincterul pupilei și dilatatorul pupilei și epiteliul pigmentat al
membranei interne limitante.Sfincterul pupilei are origine ectodermală,este un mușchi neted , plat,luând
naștere din neuroep iteliul marginii pupilare.Este situat în straturile posterioare ale stromei iriene,în zona
marginii pupilare,cu lățimea de 1 -1.5 milimetri,de formă triunghiulară (secțiune sagitală).Are fibre
circulare,împletite cu fibrele conjunctive și celule „grămezi”.A stfel,datorită acestei structuri,el nu își
pierde niciodată funcționalitatea. Dilatatorul pupilei începe la rădăcina irisului și se termină la marginea
pupilară.Este alcătuit din celule mioepiteliale alungite cu citoplasma pigmentată.Se continuă la rădăcin a
irisului cu celulele pigmentate ale corpului ciliar,iar în zona marginii pupilare se răsfrânge
înapoi,alcătuind bordul pigmentar al acesteia.Se continua într -un strat posterior pigmentat din celule
bine conturate.
Fata posterioara a irisului este acoper ită de o membrană limitanta,foarte fină,omogena și este
continuarea membranei limitante a retinei și corpului ciliar. [2]

14

Figura 1.3 Tipuri de dispunere a fibrelor iriene.Aspectul irisului
(sursă: http://www.ishik.edu.iq/conf/iec/wp -content/uploads/2018 /02/IEC2017_A3_Human -Iris
-Eye-Segmentation -by-Extended -and-Regional -Transform.pdf )

1.3.2 Corpul ciliar

Reprezintă partea mijlocie a membranei vasculare care se întinde de la ora serrata până la rădăcina
irisului.Are o lățime de 6 -7 milimetri ,formă triunghiulară în secțiune sagitală ,cu o fată iriană
anterioară,una sclerala și una posterioara,orientată către vitros.Pe fața sa anterioară se înserează rădăcina
irisului,iar între iris și fața iriană a corpului ciliar se formează unghiul retroirian,unghi ascuțit. Fata
sclerala adera la sclerotica,iar cea posterioara este în contact cu vitrosul,având suprafața acoperită de
epiteliul pigmentar.Segmentul anterior are proeminente radiare (procesele ciliare) separate prin șanțuri
mici.Procesele ciliare,în numă r de 70 -80 formează coroana ciliară. Prezintă vase de sânge
anastomozate.Vasele sunt înglobate într -un țesut conjunctiv bogat în celule pigmentare.Segmentul
posterior,neted,alcătuiește partea plană a corpului ciliar.În zona anterioară are numeroase fibre
musculare netede care alcătuiesc mușchiul ciliar.În secțiune sagitală,are formă triunghiulară.Mușchiul
anterior se înserează prin intermediul unui inel tendinos pe fata posterioara a corneei,în apropierea
limbului sclerocorneean.Se continua posterior cu țes utul coroidian.
Din punct de vedere histologic,corpul ciliar se compune din următoarele straturi:lamina
fusca(supracoroida),mușchiul ciliar,stroma ciliară,membrana vitroasă și neuroepiteliul.
Lamina fusca este alcătuită dintr -un țesut lamelar ,elastic care separa corpul ciliar de sclerotica ,
continuându -se cu o membrană deasupra coroidei, posterior.În partea anterioară,ajunge până la
pintenul scleral.
Mușchiul ciliar,neted,este alcătuit din mai multe fibre:fibre longitudinale,oblice și circulare.Cele
longitudinale se întind de -a lungul sclerei,fibrele oblice sunt situate interior de cele
longitudinale,pornind de la pintenul scleral către procesele ciliare,ramificându -se în formă de V. În
partea anterioară a corpului ciliar,fibrele circulare formează un ine l muscular.Țesutul conjunctiv lax
dintre dintre fibrele musculare are numeroase elemente elastice.Fibrele musculare sunt mai dezvoltate la
hipermetropi decât la miopi.
Arterele corpului ciliar derivă din cele ciliare anterioare scurte și posterioare lungi. Formează marele cerc
arterial al irisului format în partea anterioară a corpului ciliar.Ele au rolul de a iriga mușchiul și
procesele ciliare,fiecărui proces ciliar corespunzându -i unul sau mai multe arteriole acre se transforma în

15
capilare.
Neuroepiteliu l ciliar este format din celule care sunt continuarea membranei retiniene nervoase la
nivelul corpului ciliar.Celulele sale sunt dispuse în două straturi:cel extern ,pigmentat și cel intern,lipsit
de colorație.Stratul exterior se continua cu stratul anteri or al epiteliului irisului.Din acest strat pigmentar
se formează mugurii epiteliali care pătrund în stroma ciliară,formând glandele corpului ciliar care
secretă umoarea apoasă.
Stratul epitelial cu celule clare este o continuare a retinei ,continuându -se la nivelul irisului cu partea
posterioară a epiteliului irisului.Celulele sunt cubice sau cilindrice,cu mărime vârâtă.Ele au rol secretor
datorită granulațiilor citoplasmatice mitocondriale,vacuolelor și a veziculelor lipoide.Celulele clare au
aspect fibril ar,fiind generatoare a fibrelor Zinn.
Nervii motori ai corpului ciliar provin din parasimpatic ,urmând traseul nervului oculomotor,inervând
mușchiul ciliar,în celulele căruia există inele și anse.Din simpaticul cervical,deriva nervii vasomotori,iar
cei se nzitivi din trigemen terminându -se în epiteliul ciliar și între fasciculele musculare. [2]

1.3.3 Coroida

Din punct de vedere anatomic,coroida este o membrană intens vascularizată și pigmentată,cu rol de
nutriție a celulelor fotoreceptoare din retina.Vasele sale au în primul rând sarcina nutritivă,
venele,formând un spațiu vast fac ca aceasta să pară un țesut erectil,rolul său fiind reglarea tensiunii
intraoculare.
Histologic,aceasta este formată din următoarele straturi:spațiul supracoroidal,stratul vaselor mari și
mici,stratul coriocapilar,lamina elastică.
Spațiul supracoroidal numit și lamina fusca e alcătuit dintr -un țesut conjunctiv lax,cu o structură
lamelara ,anastomozate,delimitând lacune și spații interlamelare.Lamelele conțin multe fibre elastice.Pe
suprafața lor se găsește membrana endoteliala ,din celule ovale cu nuclei intens colorați.Aici,se găsesc
celule cromatofore grupate sau izolate,mai mici decât în stratul următor.Densitatea lor este mai mare în
partea posterioară,decât în cea anterioară. Grosim ea supracoroidei este traversată de vase și nervi
ciliari.
Stratul vaselor mari și mici e format din ramificațiile arterelor coroidei care au originea în arterele ciliare
posterioare scurte și în arterele recurente.Arterele au o tunică musculară până la p recapilare,iar venele o
adventice ,fără valvule.În spațiul dintre vase există fibre elastice și colagen și celule pigmentare.
Stratul coriocapilar are un singur strat de capilare,amplasate de la corpul ciliar la nervul optic cu o
densitate mai mare la pol ul posterior,în regiune foveolară.În apropierea stratului vaselor mari,conține un
strat gros de fibre colagene și elastice între care se afla celule alungite.Acest strat nu are celule
pigmentare.
Lamina elastică ,cunoscută și sub denumirea de membrana Bruc h e o membrană cu grosimea de 2 -5
microni,alcătuită din două foite:foita coroidiană și foita retiniană.Foita coroidiană este de origine
mezodermală este elastică și subțire 0.5 microni.Prelungirile sale fine o leagă de foita retiniană ,mai
groasă care este produsă de epiteliul pigmentar,cu origine ectodermală,neavând
elasticitate,întinzându -se până la rădăcina irisului.Conține mucopolizaharide.

16
Coroida este un strat puternic inervat,nervii provenind de la nervii ciliari lungi înzestrați cu fibre
simpatice ș i nervii ciliari scurți cu proveniența în ganglionul ciliar.În supracoroida,ramurile nervilor
ciliari scurți formează un plex nervos foarte bogat.În general,nervii și celulele ganglionare din coroida
sunt vasomotori,dar ea conține și celule nervoase gangli onare,bipolare cu funcție în menținerea
tonusului ocular,acestea reprezentând baroreceptorii. [2]

1.4 Cristalinul

Cristalinul este o lentilă transparentă, biconvexa poziționată în spatele irisului și înaintea
vitrosului.Fibrele zonulare au rolul de a -l menține în poziție frontală.Anatomic,acesta are o fată
anterioară care este unită cu fata posterioara la nivelul ecuatorului, formațiune rotunjită.
Din punct de vedere embriologic,acesta este de natura ectodermică,cunoscându -se trei stadii de
dezvoltare și anume:placă,foseta și vezicula cristaliniană.Placa apare ca o îngroșare a ectodermului pe
suprafața a embrionului de 4 milimetri ,care se învecinează într -o fosetă , adâncindu -se treptat.Foseta are
două margini care se apropie,formând vezicula care se sep ară de ectoderm.
Din punct de vedere histologic,vezicula cristaliniană este alcătuită dintr -un strat unic de celule înalte
cilindrice.La embrionul de 12 milimetri,celulele peretelui anterior se micșorează ca înălțime,iar cele ale
peretelui posterior se al ungesc înainte și înapoi.Prin aceasta extindere se realizează umplerea veziculei
cristaliniene care va dispărea în momentul în care embrionul are 16 milimetri.Anterior,va rămâne un
strat de celule cubice și un strat posterior cu celule alungite -fibrele pri mare.După ce embrionul depășește
20 milimetri,apar fibrele secundare în regiunea ecuatorului care se reîntorc treptat către centru.Creșterea
aceasta generează suturile care reprezintă zonele unde se reunesc fibrele.De aici,creșterea cristalinului
este foarte rapidă în timpul vieții intrauterine și în primii ani de viață.
Diametrul frontal al cristalinului este de 9/10 milimetri,diametrul anteroposterior de 4 milimetri,raza de
curbură a feței anterioare ajungând la 10 milimetri,raza de curbură a suprafeței p osterioare de 6 milimetri
,cu schimbări în timpul procesului de acomodare.
Acesta suferă în timp o modificare a culorii și a transparenței,astfel , la copii este transparent cu o
consistență de pastă,devenind mai dens și mai gălbui la vârstnici,iar în cent ru este mai dur decât în zona
periferică;aceste modificări se produc datorită vârstei și a gradului de imbibiție a umoarei apoase. Este
lipsit de nervi și avascularizat,iar schimburile metabolice și nutriția au loc prin procese de difuziune.
Histologic,se compune dintr -o masă cristalină alcătuite din fibre cristaliniene și o substanță amorfă
interfibrilara,înglobate într -o capsulă numită cristaloida,care are o zonă căptușită pe fata posterioara cu
un rând de celule cubice,aceasta fiind porțiunea anterioar ă care este mai groasă și porțiunea
posterioară,lipsită de celule ,care este mai subțire.
Cristaloida este învelișul cristalinului,o membrană transparenta și foarte elastică,cu grosime
variabilă,fiind mai groasă la ecuator și 3 milimetri distanță de centru și mai subțire în porțiunea
posterioară.Are în componența 3 straturi:membrana pericapsulară,cristaloida și lamela zonulară.
Membrana pericapsulară este situată periferic,fiind un țesut subțire.Are grosimea de 1 -2 microni.Se
observă o structură ușor fibril ara în zona să ecuatorială.
Cristaloida,20 de microni grosime,este omogena,lipsită de structura și nu are fibre elastice.Aceasta are

17
formațiuni lamelare înconjurate și fixate printr -o substanță granulara.
Lamela zonulară este situată exclusiv în zona ecuat orială și în apropierea ei pe ambele fete ale capsulei
se regăsește o lamelă cu striații meridionale.Este străbătută de fibrele zonulei care se înserează pe
membrana pericapsulară sau în capsulă.
Epiteliul cristalinian anterior este alcătuit din celule cu bice turtite dispuse pe un singur rând ce cresc în
înălțime spre ecuator.,având margini dantelate,dispuse sub capsulă anterioară.Se afla doar în regiunea
ecuatorului,unde celulele epiteliale se transforma în fibre cristaliniene. Epiteliul cristalinian are o
importanță deosebită în nutriția și dezvoltarea cristalinului.
Fibrele cristaliniene sunt formațiuni de forma prismatica și lungi,dispuse în straturi suprapuse
concentrice.Se formează din celulele epiteliului anterior înapoia ecuatorului ,iar fiecare fib ră este,de
fapt, o celulă epitelială întrânsa și turtită.Fibrele tinere au marginile netede, nuclei și sunt poziționate
regulat la periferia cristalinului.Fibrele superficiale conțin vezicule și mitocondrii,lipsind la fibrele
profunde.Fibrele sunt prinse c u ajutorul cimentului interfibrilar care formează un strat amorf și subțire
între epiteliu și cristaloida anterioară,epiteliu și masa fibrilara și între această și zona posterioară a
cristaloidei.
Zonula Zinn,cunoscută și că ligamentul suspensor al cristal inului,este alcătuită din fibre care leagă
corpul ciliar de cristalin.Rolul este de a menține cristalinul în poziție și de a realiza acomodare prin
transmiterea contracțiilor mușchiului ciliar.Fibrele zonulare sunt transparente,lipsite de
elasticitate.Gros imea lor e de 2 -8 microni cu o lungime de 6 -7 milimetri.Sunt dispuse sub forma unui
triunghi a cărui baza este spre ecuatorul cristalinului și vârful este între umoarea apoasă și
vitros,terminându -se în zona proceselor ciliare și a porțiunii plane a corpu lui ciliar.
Limita posterioara a camerei posterioare este dată de latura anterioară și este cuprinsă între iris,zonula
,cristalin și corpul ciliar.Latura sa posterioara reprezintă limita anterioară a vitrosului.Fibrele zonulare
sunt de două tipuri:princip ale și auxiliare. [2]

18

Fig 1.4 Fibre cristaliniene normale.Fibre superficiale la ecuator
(sursă:F.Fodor,A.Dinulescu, Morfopatologia ochiului și anexelor sale,
Ed.Medicală -București 1980)
1.4 Corpul vitros

Corpul vitros reprezintă o masă transparentă,moale și gelatinoasa,situat în globul ocular ,în zona
delimitată de fata posterioara a cristalinului ,corpul ciliar și retina.Este de forma unui sferoid,la polul
anterior având o depresiune numită fosta patelara în jurul căreia se observa șanțurile radiare.Ca
volum,ocupa 4/5 din totalul volumic al ochiului.Vitrosul are regiuni unde adera strâns și regiuni de unde
poate fi ușor separat. Porțiunile la care acesta adera strâns sunt în număr de trei.
Corpul ciliar care este legat de el pe o porțiune de 2 milimetri, sub forma unui cerc cuprins între ora
serrata și baza vitrosului.Aici,corpul vitros nu se poate deprinde fără a rupe epiteliul ciliar.
A doua zonă unde adera este la polul posterior,la nivelul marginii papilei și a zonei maculare,deși în
dreptul papilei n ervului optic nu există nicio aderentă,această zonă numindu -se aria Martegiani.
Cea de -a treia zonă de aderență o reprezintă fata posterioara a cristalinului prin intermediul unor fibrile
fine,ligamentul hialidocristalinian,unde are loc o aderentă mai slab ă ,dispusă după o formă inelară.
Macroscopic,corpul vitros se poate împărți în trei zone:vitrosul secundar,vitrosul terțiar și vitrosul
hialoidian.Masa principală a vitrosului conține fibre de 2.1 -3.3 microni grosime,are o structură
laxa,împărțindu -se într -o rețea de fibre fine de 1 -2 microni.Fibrele sunt mai groase la periferie.Stratul

19
superficial al vitrosului are câteva caracteristici care îl diferențiază de masă vitrosului și este numit
membrana hialoidă.Aceasta menține forma vitrosului ,chiar și în con dițiile de separare a vitrosului de
țesuturile din jur.Membrana hialoidă anterioară este o porțiune a stratului superficial dinaintea orei
serrata,fiind cea mai groasă zona și prin aceasta se face delimitarea între corpul ciliar,cristalin,camera
posterioar ă și vitros.
Vitrosul hialoidian este înzestrat cu fibre fine,dar rare care conțin urme ale vitrosului primitiv,iar gelul
vitreean are o densitate mai mică și este separat de un halo condensat sub forma unei membrane
intravitreene care separa vitrosul prim ar de cel secundar.Canalul hialoidian este porțiunea centrală
tubulară a vitrosului hialoidian care are o direcție postero -anterioară,cuprins intre papila nervului optic și
fața posterioară a cristalinului,având o mică inflexiune în centrul ochiului.
Hialocitele sunt celulele vitrosului și sunt dispuse la suprafață să,fiind mai multe în partea
anterioară,spre bază și în porțiunea zonulei.Distribuția lor este în strânsă legătură cu organizarea vaselor
sanguine retiniene.Se pot descrie două tipuri de celule: celulele rotunde și cele cu prelungiri.Celulele
rotunde sunt așezate în mai multe straturi,în apropierea suprafeței vitreene.Conțin vacuole și granule
citoplasmatice,poziționate în apropierea nucleului.Celulele cu prelungiri se află către suprafață,în zona
ecuatorului,având structura fibrilara.
Fibrele vitrosului se împart în trei categorii:fibrele subțiri,lungi cu suprafața uniformă,fiind cele mai
numeroase;fibrele sinuase cu o grosime mai mare decât cele sus menționate (150 -200 angstromi),cu
striații tran sversale,striații formate din porțiuni clare și întunecate și fibrele lungi(500 -800 angstromi) ale
căror striații și periodicitate se aseamănă cu cea a fibrelor colagene. [2]

1.4.1 Dezvoltarea vitrosului

Dezvoltarea corpului vitros cunoaște trei stadii: vitrosul primitiv,vitrosul secundar și vitrosul terțiar.
Vitrosul primitiv ia naștere la sfârșitul primei luni intrauterine.Are proveniența din trei surse:suprafața
ectodermală a cristalinului,neuroectodermul cupulei optice și stratul mezodermal al vitrosu lui vascular
hialoidian.Rețeaua vasculară se alungește cu dezvoltarea vitrosului primitiv ,luând naștere din artera
hialoidă.Dezvoltarea rețelei vasculare se face prin distribuția venoasă prin întregul vitros.Se desprind
procese protoplasmatice cu fibril e de pe fața ectodermală și fața neuroectodermală a cupulei
optice.Aceste fibrile sunt împrăștiate într -un material granular -filametos cu celulele mezenchimale care
au tendința de a se dispune în jurul vaselor sanguine care se duc spre papila nervului opti c.Odată cu
formarea capsulei cristaliniene se încheie dezvoltarea vitrosului primitiv.
Vitrosul secundar începe să se formeze la embrionul de 13 -65 milimetri,apărând prin formarea celulelor
provenite din vezicula cristalinului care poseda o importanță deos ebită în formarea vitrosului.Încep să se
desprindă procesele protoplasmatice ,iar fibrilele din vitros stau în contact cu acestea.Se dezvolta
sistemul vascuar ,iar apoi începe atrofia și regresia rețelei vasculare hialoidiene.Astfel,se formează
vitrosul li psit de vase sanguine dinspre retina,iar porțiunea mezodermală se delimitează sub formă de
con în centrul cavității oculare,pe o porțiune de la marginea papilei până la cristalin,în zona feței sale
posterioare.
Vitrosul terțiar se dezvolta începând de la e mbrionul de 65 milimetri și se definitivează la cel de 110
milimetri.Astfel,prin intermediul celulelor turtite se delimitează și cristalinul.Două porțiuni concentrice

20
vor diviza spațiul dintre cristalin și rețină și anume o zonă cu aspect fibrilar,situată central,vascularizata
și care reprezintă vitrosul primitiv și cealaltă în banda periferică,având aspect amorf,începutul vitrosului
definitiv care e în contact cu zona internă a retinei.În dezvoltarea sa,vasele vitrosului primitiv dispar și
are loc geneza z onulei.Fibrele zonulare se formează prin poziționarea radiara a proceselor
protoplasmatice vitreene care erau la început paralele cu cristalinul.În final,începe fixarea fibrelor
zonulare pe capsulă cristalinului.
La nivelul compoziției,corpul vitros se as eamănă cu umoarea apoasă ,având săruri minerale,proteine
solubile,diferența făcând -o doi constituenți:acidul hialuronic și fracțiunea proteică insolubilă.Vitrosul
este un țesut cu o hidratare foarte mare în procent de 99% apa,fapt care îi oferă turgescenta .Restul de 1%
revine proteinelor micromoleculare și macromoleculare,elementelor organice,etc.
1.4.2 Fiziologia vitrosului

Membranele corpului vitros acționează ca bariere împotriva invadării sau părăsirii gelului
vitreean(sânge,pigmenți,exudate,etc).
Vitrosul are trei funcții: optică,tensionala și metabolică.
Funcția optică este aceea de a -și menține transparentă,el fiind unul dintre mediile optice ale ochiului cu
un indice de refracție de 1.336,totodată fiind al patrulea element al sistemului optic oc ular.
Funcția metabolică și de creare a unei bariere între cele 2 zone oculare care au metabolisme diferite este
de o importanță deosebită . Cele două porțiuni cu activități metabolice sunt: segmentul anterior,locul
unde se produce umoarea apoasă,care are rolul de reglare a tensiunii intraoculare și ajuta la
metabolismul corneei și cristalinului și segmentul posterior – locul unde se desfășoară metabolismul
retinei.Vitrosul are funcția de a transmite retinei glucoza necesară.
Funcția tensională se referă î n special la faptul că acesta ocupa cea mai mare parte a globului ocular,iar
prin masa să are rol în menținerea formei și volumului ochiului.
De asemenea,altă funcție a vitrosului este aceea de protecție mecanică a straturilor din jurul său prin
elasticitatea să care face amortizarea.Este totodată și un țesut de sprijin al retinei,ținând -o în poziție
normală. [2]
1.5 Retina

Retina este considerată receptorul analizatorului vizual,fiind o membrană fixa la nivelul papilei și în
mare parte și în zona foveei centr ale.Este o porțiune exteriorizată a sistemului nervos central. [2]
1.5.1 Anatomia și histologia retinei

Regiunea maculară este zona centrală a retinei,foveea,puternic colorată și prezintă o depresiune în
macula lutea,foveea centrală.Retina are două părți:c ea anterioară care se întinde de la ora serrata până la
orificiul pupilar,acoperind fata posterioara a irisului și a corpului ciliar,compus din epiteliul ciliar și
epiteliul retroirian,neavând rol vizual ; a doua parte ,cea posterioara, cuprinde o zonă mu lt mai largă ca
întindere,de la ora serrata până la papila optică,cu structura complexă,având o zonă diferită în foveea
centrală;această parte este retina vizuală.Grosimea ei este de 100 microni în zona orei serrata ,crescând

21
până la 350 microni în regiun ea papilei.
Retina are 10 straturi componente unite prin structuri nevroglice diferențiate : epiteliul pigmentar,stratul
cu conuri și bastonașe,membrana limitanta externă,stratul granular extern,stratul plexiform
extern,stratul granular intern,stratul plex iform intern,stratul celulelor ganglionare,stratul fibrelor optice
și membrana limitanta internă.
Epiteliul pigmentar este alcătuit din celule extrem de regultate de forma poliedrica care au o intensă
activitate celulară.Aderența la elementele coroidiene s ubadiacente și la membrana Bruch se face prin
intermediul unei capsule colagene care învelește fiecare celulă.
Celulele pigmentare retiniene conțin un pigment numit melanina care se găsește sub formă de
cristale.Granulele pigmentare se afla în prelungiril e celulare,în interiorul unei porțiuni
protectoare,deasupra nucleului.
Stratul de conuri și bastonașe este alcătuit din prelungirile celulelor cu același nume.În raport cu epiteliul
pigmentar,conurile avansează mai puțin spre acesta,în timp ce bastonașele ajung până la fața să
internă.Distribuția celulelor fotoreceptoare este inegală pe suprafața retinei,astfel că în foveea centrală se
exclusiv conuri,iar în ora serrata bastonașe.
Membrana limitanta externă reprezintă o graniță între zona nucleilor și cor pul celular,fiind o
dependentă din aparatul de susținere a fibrelor Muller.
Stratul granular extern conține nucleii și este locul în care se adăpostește corpul celulelor fotoreceptoare.
Stratul granular intern este puternic colorat și are în componența al doilea neuron,celule bipolare,având
și elemente din aparatul de susținere.Celulele bipolare au două prelungiri:cea externă cu dendrite și cea
internă,cilindraxul.Întâlnim trei tipuri de celule bipolare:celulele bipolare pentru conuri cu nucleu unic
piriform,celule bipolare pentru bastonașe cu nucleul oval și cele bipolare gigante.Tot în stratul granular
intern se întâlnesc neuroni de asociație cu funcție de întărire a diferitelor părți din rețină și anume: celule
orizontale,celule amacrine și spongioblasti.
Celulele orizontale au forma piramidala sau sunt turtite,prelungirile îndreptate spre exterior și
cilindraxul ajunge până în stratul plexiform extern.
Celulele amacrine se afla la baza stratului granular extern,au nucleii colorați,au doar prelungiri ale
dendritelor care se ramifica spre stratul plexiform inten.
Spongioblaștii sunt situați în partea inferioară a stratului granular intern.Au un nucleu,un cilidrax,au
corpul celular gros și se pierd înspre stratul plexiform intern.
Stratul plexiform intern este alcătuit dintr -o multitudine de filamente (prelungiri protoplasmatice
descendente ale celulelor bipolare,prelungiri ascendente ale celulelor ganglionare și fibrele laterale ale
celulelor Muller).
Stratul celulelor ganglionare include cel de -al treilea neuron care are rolul de a transmite influxul nervos
de la celulele bipolare către centru.
Stratul fibrelor optice are în componența prelungiri cilindraxiale ale celulelor ganglionare,dar lipsite de
teci de mielina,elemente ale aparatului de susținere și fibre centrifuge.
Membrana limitanta internă este foarte subțire și are rolul de a separa stratul cu fibre optice de vitros

22
Aparatul de susținere are rolul de a menține în poziție celulele retiniene și sistemul de fibrile. Este
alcătuit din fibrele Muller ,celule păianjen și microglie.
Fibrele Muller străbat retina,fiind element nevroglice.Fibrele Muller,în zona externă, se termină prin
condensarea lor sub formă de plăcute terminale,iar uniunea lor creează membrana limitanta externă.În
partea internă a reti nei își au baza,iar uniunea acestor plăcute bazale da naștere limitantei interne.
Celulele păianjen se situează în straturile interne ale retinei.Au nucleu rotund,protoplasma granulara,iar
de la nivelul lor pornesc o multitudine de filamente care trec în n ervul optic,stratul plexiform extern sau
se unesc cu prelungirile celulelor Muller.
Elementele microgliale sunt rotunde,de natura nevroglica înzestrate cu multe ramificații.Se afla în stratul
de fibre optice și celule ganglionare.
Foveea centrală este o de presiune din centrul maculei ,situată la polul posterior al ochiului,unde retina
are doar două straturi: epiteliul pigmentar și stratul celulelor fotoreceptoare.La nivelul acestei depresiuni
există doar conuri lungi și subțiri.
Straturile retiniene interne sunt mult mai îngroșate la marginea foveei.
Ora serrata este puntea de trecere între retina vizuală și retina oarbă.Aici,neuronii retinieni sunt atrofiați
, iar celulele de susținere sunt mult mai dezvoltate.
Retina oarbă cuprinde retina ciliara,care est e o zonă din două straturi epiteliale.Stratul extern este
compus din celule cubice cu pigment,iar stratul intern din celule clare.Pe fata posterioara a irisului retina
e alcătuită din două straturi de celule cubice pigmentate.

1.5.2 Nutriția retinei

Ramurile arterei centrale ale retinei iriga straturile interne până la stratul plexiform.Ramurile mari ale
acestei artere se duc până în stratul fibrelor optice.În stratul plexiform intern,aceste ramuri crează o
primă rețea capilară,apoi o a doua rețea se for mează în ce plexiform extern.
Vasele coroidei asigura nutriția retinei în straturile sale externe.Prin difuziune,lichidul nutritiv de la
coriocapilare ajunge în retina.Deși foveea centrală și ora serrata sunt regiuni avascuare,dar zona
perifoveală este bo gată în vase sanguine.
Retina are o dublă irigație.Pe de -o parte,este irigata de sistemul vascular retinian în mod direct,iar pe de
altă parte primește irigații și din stratul coroidian.Vasele de sânge ale retinei iriga exclusiv straturile
interne ale ace steia care conțin neuronii ÎI și III. Straturile externe,acelea care cuprind conurile și
bastonașele se hrănesc prin rețeaua coriocapilară prin difuziune,iar într -o măsură infimă prin difuziunea
limfei interstițiale din straturile interne ale retinei.Limf a interstițială se formează din sângele care
străbate rețeaua capilarelor.

23

Figura 1.5 Stratificarea și componentele principale ale retinei.
(sursă: http://efecty.co/diagram -of-retina.html )

1.6 Nervul optic

1.6.1 Anatomia nervului optic
Nervul optic constituie a doua pereche de nervi cranieni.Reprezintă segmentul anterior al căilor
optice,conținând cilindracșii celulelor ganglionare aflate în retina.Face parte din categoria nervilor
centripeți , cu deosebirea că fibrele sale nu sunt înzestrate c u teaca Schwann.El este ca un fascicul de
substanță albă cu rolul de a uni doua arii corticale îndepărtate.Are o lungime de 50 milimetri de la papila
până la chiasma optică.
Anatomic,are patru segmente:segmentul intrascleral(0.7 milimetri),segmentul intra orbitar(33
milimetri) , segmentul intracanalicular(6 milimetri) și segmentul intracranian al cărei lungime este
funcție de poziția chiasmei.
Are diametrul în zona intraorbitară de 3 -4 milimetri,conținând și tecile meningeale.În regiunea
intrasclerală,are g rosimea de 1.5 milimetri,fiind lipsit de tecile sus -menționate.
Papila nervului optic care este și originea sa este situată mai sus de polul posterior al ochiului,poziționata
nazal.
Traseul pe care deviază nervul optic în regiunea intraorbitară urmărește o trecere în sus și apoi mediala în
raport cu axa antero -posterioară a orbitei.Calitatea ochiului de a executa mișcările și posibilitatea de a se
face o protuzie amplă ,fără a leza fibrele nervoase se datorează faptului că acest segment este mai lung
decât distanța de la polul posterior la vârful orbitei.
În zona intracraniană ,acesta este în legătură cu hipofiza,sinusul cavernos și artera carotidă internă

24
împreună cu tractul olfactiv care este una din ramurile sale principale,fapt care favorizează afecta rea
nervului optic în momentul apariției bolilor la nivelul acestora.
Nervul optic are trei tunici meningeale :duramater,arahnoida și pia mater.
Pia mater este o teacă atașată de nerv și este puternic vascularizata.Din această ,pătrund în nerv septuri
conjunctive.În septuri exista lame fibrilare nevroglice și o multitudine de celule.În septuri pătrund
vasele piare care se ramifica în profunzimea nervului.
Arahnoida este o teacă săracă în fibre colagene și vase de sânge,dar conține o mulțime de celule.Ea e ste
legată de dură mater printr -o rețea tuberculară și de pia mater.Arahnoida și pia mater se continuă la
nivelul leptomeningelor intracraniene.
Dură mater este stratul de suprafața ,fiind dens,care se continua în scleră și spre vârful orbitei cu
periostul nervului optic.Este o teacă de natura colagenă.
Din punctul de vedere al irigației nervului optic ,este de menționat că zona centrală și zona periferică
prezintă diferențe,iar artera centrală a retinei nu participa la acest proces.Segmentul intraorbitar conține
două rețele de capilare principale: rețeaua periferica și rețeaua centrală,fiecare provenind din artera
oftamică.
Rețeaua periferică,numită și periaxiala,își are originea în sistemul vascular piar și ajunge în nerv pe calea
septurilor fibroase.Reț eaua centrală,axială,are rolul de a iriga fibrele nervoase centrale cu origine
maculară.Ea are loc prin artera centrală a nervului optic,iar originea sa este din artera oftalmică,cu
proveniența la polul posterior față de originea arterei centrale.Astfel ,după ce ajunge în centrul nervului
optic,ea se bifurca cu o ramură anterioară și una posterioara care ajunge până la canalul nervului
optic.Ramură anterioară stabilește legături cu numeroase ramificații terminale ale rețelei piale și cu
cele ale cerculu i arterial Haller -Zinn.
O rețea vasculară mare iriga papila împreună cu ramuri din artera centrală a retinei și vasele
sus-menționate.Zona intracanaliculară asta irigata exclusiv de rețeaua periferică,sistemul periaxial,dar
există și zone izolate de nutr iție provenită din ramurile arterei oftalmice.Din rețeaua periaxiala se iriga și
segmentul intracranian,rețea alcătuită din legăturile formate de artera carotidă internă și cea cerebrală
anterioară .Această rețea urmărește traiecte longitudinale și în spi rală,alternativ.
1.6.2 Histologia nervului optic
Nervul optic,la nivel histologic, se constituie din trei elemente principale :fibre nervoase parțial
mielinizate,septuri fibrovasculare piale și celule interstițiale .
Fibrele nervoase sunt axonii celulelo r ganglionare din rețină și au rolul de a transmite impulsuri vizuale
aferente către corpul geniculat lateral și impulsuri pupilo -motorii la tect.
În segmentul intraocular,axonii sunt lipsiți de tecile de mielina,apărând o zonă fină mielinica după lama
ciuruită.
Fibrele vizuale sunt struturate în nerv după cum urmează:fibrele provenite din jumătatea nazală a
retinei sunt repartizate central în nerv,iar la nivelul chiasmei optice formează fasciculul
încrucișat(Figura 1),iar fasciculele din partea temporală se duc prin flancul extern,formând fasciculul
direct și ocupând zonele inferioare și infero -externe;fasciculul pupilomacular se structurează în partea
externă a nervului sub formă de triunghi.

25
Elementele gliale care formează țesutul de susținere a nervului optic includ două tipuri de celule
:astroglia și oligodendroglia ,având proveniența neuroectodermală. [2]
1.7 Anexele globului ocular
1.7.1 Pleoapele
Pleoapele reprezintă un țesut mobil care acoperă partea exterioară a globului ocular,distingându -se două
tipuri:pleoapele inferioare și superioare.Sunt alcătuite din mai multe straturi care sunt unite printr -un
țesut conjunctiv lax.La suprafață sunt acoperite de piele fină și elastică care le permite să se cuteze
facil,în special în momentul pierderii elasticității din cauze de natură patologică sau a vârstei înaintate.Pe
suprafață,prezintă fire de păr,genele.În interior au numeroase celule pigmentare ceea ce dă culoarea mai
închisă a acestor tegumente.
Pleoapa inferioară este mai mi c și mai puțin mobila decât cea superioară și se continua inferior cu pielea
obrazului.Pleoapa superioară se întinde până sub sprânceană ,iar pielea să paralel cu marginea prezintă
șanțul orbitopalpebral.
Țesutul subcutanat este lax și subțire,infiltrându -se cu usurință ceea ce este un factor care favorizează
formarea edemelor.
Pleoapele prezintă un strat muscular format din următorii mușchi:orbicularul pleoapelor, mușchii
striați,mușchiul ridicător al pleoapei și mușchiul capsulotarsal ,alcătuit din fibre netede.
Orbicularul pleoapelor reprezintă un mușchi circular din jurul fantei palpebrale,format din fibre arcuite
care ajung de la o pleoapă la cealaltă ,de la ligamentul intern la ligamentul extern unde este fixat pe un
rafeu orizontal.Se continua apoi c u fibrele musculare arcuite dispuse pe întreg septul orbitar,până la
marginea orbitei.Din acest mușchi se detașează mușchiul Horner care prezintă terminal două ramuri
înapoia punctelor lacrimale,având funcție în aspirația lacrimilor de către canaliculele
lacrimale.Mușchiul Riolan este situat în jurul canalelor excretoare ale glandelor Meibomius și este
alcătuit din fibrele care se detașează din orbicular,ocupând zona inferioară.
Prin contracția fibrelor striate ale mușchiului ridicător are loc ridicarea pl eoapei superioare.
Mușchiul ridicător al pleoapei superioare își are originea pe inelul tendinos Zinn ,la vârful orbitei.
Fibrele acestuia trec prin cele arcuite ale orbicularului,determinând prin contracție,cutele. Mușchiul
capsulotarsal inferior se forme ază în capsula Tenon din fornixul inferior și se înserează pe tars,la
marginea sa inferioară.
Țesutul fibros al pleoapelor este alcătuit din două zone: tarsul de la marginea liberă a pleoapelor și
ligamentele dinspre marginea orbitara a pleoapelor.
Tarsul pleoapei superioare este mai dezvoltat decât tarsul pleoapei inferioare.Tarsul reprezintă scheletul
pleoapei,format din țesut fibros ,gros și rezistent dispus sub formă de lame.Fata anterioară a tarsului este
convexa și este acoperită de orbicular,iar fata posterioara este concava ,căptușită de conjunctiva.La
marginea externă și internă a orbitei se întâlnesc plăcile tarsale inferioare și superioare ,formând în
această regiune ligamente fibroase prin intermediul căruia se fixează de periost.Ligamentul inter n se
bifurca,aceste brațe urmând să se întâlnească la marginea anterioară și posterioara a lojii lacrimale,în
care se observa domul sacului lacrimal.
Spațiul intermarginal este o suprafață liberă a pleoapelor de circa 2 milimetri.Spațiul liber dintre aces te
margini se numește fanta palpebrală. Zona în care se întâlnesc pleoapa superioară și cea inferioară se

26
numește unghi extern,respectiv intern,funcție de localizarea acestora( temporal ,nazal).Punctele
lacrimale se găsesc pe marginea liberă a pleoapelor,l a 3-4 milimetri de comisura internă;rolul acestora
este de a absorbi lacrimile în căile lor excretoare.
Spațiul intermarginal,în jumătatea posterioară,prezintă orificii punctiforme,orificiile de deschidere ale
canalelor glandelor Meibomius.Acestea sunt gla nde sebacee acinotubulare aflate în tars.Pe marginea
anterioară,se găsesc cilii(genele),acestea fiind peri dispuși pe mai multe rânduri,mai numeroși pe
pleoapa superioară decât pe cea inferioară.Ca anexe ale cililor se observa în tegumentele
pleoapelor,gla ndele sebacee Zeiss și cele sudoripare Moll.

Fig 1.7.1 Structura pleoapelor
(sursă: http://www.scrigroup.com/sanatate/PLEOAPELE -AFECTIUNILE -PALPEBRA54679.php)

27

Figura 1.7.2 Stuctura pleoapelor
(sursă: http://slideplayer.com/slide/5326390/# )
1.7.2 Conjunctiva
Conjunctiva este o mucoasă care căptușește fata anterioară a globului ocular și fata internă a
pleoapelor.Se continua cu corneea în zona limbului sclerocorneean,iar la nivelul punctelor lacrimale și a
marginii pleoapelor cu epitelilul conductelor lacrimale.
Din punct de vedere anatomic,există două porțiuni:conjunctiva palpebrală și conjunctiva bulbară.
Conjunctiva palpebrală corespunde mucoasei conjunctivale care acoperă marginea inferioară a
pleoapelor,iar conjunctiva bulbară acoperă fața anterioară a scleroticii.Aceste două zone marchează
fornixurile,respectiv fundul de sac conjunctivale inferior și superior.
Conjunctiva bulbară este lucioasă, netedă și transparentă,căptușind sclerotica pe o zon ă situată între
fundurile de sac conjunctivale și limbul sclerocorneean.Conjunctiva palpebrală are o zonă palpebrală
mobilă care acoperă fața posterioara a pleoapelor și o zonă tarsală ,acoperind fata posterioara a tarsului.
Din punct de vedere histologic , e formată din epiteliu,corion și țesutul subconjunctival.Conjunctiva are
glande,vase sangvine,limfatice și nervi.
Epiteliul ,în zona conjunctivei tarsale superioare,se alcătuiește din două straturi de celule: cele profunde
cubice și cele superficiale cil indrice.Pleoapa inferioară conține 3 -4 rânduri de celule,iar în zona marginii
palpebrale libere,numărul acestora crește progresiv către epiteliul cutanat.La nivelul conjunctivei
palpebrale mobile se observa un strat format din 4 -5 rânduri de celule,epiteli ul cilindric.La nivelul
conjunctivei bulbare, se întâlnește un epiteliu pavimentos ,nekeratinizat cu celule cilindrice în zona
fundurilor de sac care se aplatizează spre conjunctiva limbică,unde în stratul profund ,celulele devin
cubice,iar în straturile s uperficiale sunt turtite.Între celulele bazale ale epiteliului conjunctivei limbice se
găsesc melanocite ,fapt care explicitează formarea melanoamelor conjunctivale în preponderenta în
această zonă .
În epiteliul conjunctival în straturile sale superfici ale,cu densitate mare în fundurile de sac conjunctivale

28
,fiind cele mai numeroase în conjunctiva pleoapei superioare,se afla celulele calciforme sau mucoase
într-o structură grupată sau răspândite izolat.
Sub epiteliu se întâlnește corionul care este cons tituit dintr -un strat superficial și unul profund. Stratul
profund este o continuitate a stratului reticular(superficial) și este alcătuit din fibre colagene și fibre
elastice.Corionul prezintă în zona mobilă și în fornix ondulații subtile,iar în zona bul bară are suprafața
netedă ,fără cute și lucioasă.În zona limbică ,prezintă o excrescență datorită dispunerii radiale ale
papilelor,formând crestele Mânz.Corionul conține fibrocite și histocite mai ales în zona membranei
bazale a epiteliului și a vaselor , având și limfoide în conjunctiva fundurilor de sac.Dedesubtul corionului
exista un țesut conjunctiv lax ,înzestrat cu fibre elastice care permit alunecarea mucoasei .Stratul se
îngustează în zona limbică.
Mucoasa conjunctivală conține glandele lacrimale,g landele Krause,poziționate în partea temporală a
conjunctivei palpebrale mobile și sacul conjunctival superior.
Din punct de vedere histologic, sunt glande accinotubuloase care se aseamănă la nivel de structura cu
glandele lacrimale,al căror canal excretor are deschiderea în sacul conjunctival.
În pleoapa superioară,între acinii glandelor Meibomius se află alte glande lacrimale accesorii numite
glande Wolfring și Ciaccio.În conjunctiva se găsesc ,de asemenea, glandele Henle , care reprezintă o
invaginație ale conjunctivei tarsiene și ale epiteliului fundului de sac conjunctival.
Caruncula lacrimală este o proeminentă poziționată în unghiul intern al ochiului.Din punct de vedere
histologic,aceasta este compusă dintr -un corion care prezintă papile dezvoltate, învelit într -un epiteliu
stratificat și nekeratinizat ,având celule profunde cubice și celule superficiale turtite.
Pliul semilunar este poziționat în caruncula lacrimală,la exterior,fiind o cută a conjunctivei
bulbare.Este format dintr -un epiteliu cu 8 -10 rânduri de celule care conține atât celule calciforme cât și
melanocite.

Figura 1.7.3 Regiunile conjunctivei
(sursă:http://www.images.missionforvisionusa.org/anatomy/2005/11/conjunctiva -answers.html)

29

1.7.3 Aparatul lacrimal
Aparatul lacrimal se consti tuie din glanda lacrimală principală,glandele Krause și căile de evacuare ale
lacrimilor.
Glanda lacrimală principală are două zone: palpebrala și orbitara.Acestea sunt poziționate în unghiul
superoextern al orbitei ,în spatele marginii orbitare superioar e a osului frontal.Au culoare roșie,fiind
foarte ușor de diferențiat vizual de țesutul adipos al orbitei.Este o glandă aplatizată situată între globul
ocular și peretele orbitei.Cele două porțiuni sunt separate prin expansiunea laterală a mușchiului
ridică tor al pleoapei superioare.
Porțiunea orbitara se afla într -o lojă limitată în sus de fosa lacrimală a frontalului.Glanda lacrimală
principală este legată de periost prin travee conjunctive.Marginea sa interioară este subțire,iar cea
posterioara este mai g roasă și este în legătură cu țesutul adipos al orbitei,ocul de trecere al pedunculului
vasculonervos lacrimal.
Porțiunea palpebrală are o lungime de 10 milimetri ,1 -2 milimetri grosime și 8 milimetri
lărgime.Centrul aponevrozei reprezintă calea de comunic are a celor două glande.
Glandele lacrimale accesorii sunt identice ca structura cu cele lacrimale principale.Canalele excretoare
ajung la fundul de sac conjunctival superoextern.
Canalele de evacuare sunt de două tipuri:principale și accesorii,acestea din urmă fiind cunoscute sub
denumirea de canalele Sappey.Există 3 -5 canale principale care provin din porțiunea orbitara a glandei
lacrimale,situate sub fata inferioară sau se detașează de marginea anterioară,traversându -i porțiunea
palpebrală.Acestea sunt p aralele între ele și rectilinii.Canalele accesorii sunt mici,în număr de 4 -6,având
originea în glanda palpebrală și se pot deschide în fundul de sac lacrimal sau unele în altele.
Histologic,glanda lacrimală este o glandă tubuloacinoasă,formată din lobi ca re la rândul se împart în
lobuli,formați în grupe de acini.Acinii secretori sunt alcătuiți dintr -un tub central larg cu pereți triplu
stratificați.La baza periferiei,dispuse în jurul canalului central pe un rând este un strat intern de celule
secretoare,u n țesut mijlociu din celule mioepiteliale și la periferie ,o membrană bazală hialina.Celulele
secretante au în jur de 20 -30 microni și sunt despărțite unele de celelalte prin canalicule
intercelulare,având zone distincte: bazala ,intermediară și centrala.
În canalul intralobular de ordinul al II -lea se deschide cavitatea acinului,care dă un canal intralobular de
ordinul I ,apoi canalul intralobular,iar la final canalul excretor.Acest complex formează canalele primare
și secundare.
Canalele intralobulare de ordinul al II -lea conțin o bazală hialina,un rând de celule mioepiteliale și un
strat de celule cubice.
Canalele de ordinul I au în componența un rând de celule intern cilindric sau prismatic și un rând extern
plat.
Canalele interglandulare și colectoare a u o structură asemănătoare,cu mențiunea ca bazala este dublată
de o teacă de adventice fibroasă ale cărei fibre externe sunt circulare,iar cele interne longitudinale.
Țesutul conjunctiv provine din dermul conjunctival,poziționându -se în jurul acinilor,lob ulilor sau
canalelor.Se întâlnesc la acest nivel fibre elastice,celule limfoide și plasmatice și limfocite grupate în

30
majoritatea cazurilor,ceea ce face că glandele lacrimale să fie concomitent și glande limfoide cu rol în
patologia glandelor lacrimale.
Ca vascularizație,artera lacrimală este una dintre colateralele principale ale arterei oftalmice.Vena
lacrimală completează pediculul lacrimal și are poziție diversă față de arteră.Ramurile arterei ajung în
spațiile interlobulare,divizându -se în jurul acinil or într -o rețea fină.Limfaticele,colectoarele principale
pentru orbitara a glandei traversează septul și se varsă în ganglionul parotidian profund sau chiar în
regiunea parotidiană.
Nervul lacrimal se ocupă de inervarea glandei lacrimale,având fibre mielin izate.

Fig 1.7.4 Structura histologica normală a glandei lacrimale.Acinii secretori
(sursă:F.Fodor,A.Dinulescu, Morfopatologia ochiului și anexelor sale,
Ed.Medicala -Bucuresti 1980)

1.7.4 Mușchii oculomotori
Mușchii oculomotori sunt situați în cavitățil e orbitale și sunt atașați globilor oculari pentru a face
posibilă mișcarea acestora pe diferite direcții.Aceștia sunt de 5 tipuri:drept extern,drept intern,drept
inferior,drept superior,mușchiul oblic mare și oblicul mic.
Aceștia sunt înveliți cu o teacă fibroasă care își are originea în capsula Tenon și se termină în inelul Zinn
cu ajutorul unor bandelete.
Mușchiul oblic mare își are geneză în zona tendonului Zinn,iar acesta se poziționează sub mușchiul drept
superior.
Mușchiul oblic mic se afla pe parte a antero -interna a planșeului orbitei în apropierea canalului
lacrimo -nazal,fixat prin intermediul unui tendon,iar capătul opus se fixează de partea inferioară a

31
globului ocular.
Mușchii drepți se insereaza pe globul ocular după traiectoria unei spirale.
Mușchii oculomotori prezintă fibre musculare fine care fac posibilă contracția lentă și fibre musculare
voluminoase care asigura contracția rapidă.
Mușchii drepți,pornind de la inserția lor proximala la vârful orbitei,urmează o traiectorie de -a lungul
peretelui orbitar omonim,anterior.Înaintea zonei ecuatorului,se îndreaptă spre sclerotica pentru a se
însera la nivelul acesteia.
Mușchiul oblic mare are un traseu complex pornind de la inelul lui Zinn se orientează anterior și medial
,iar în momentul în care e ste în dreptul unghiului superointern al rebordului orbitar anterior întâlnește
inelul cartilaginos inserat pe trohlee,de unde trece prin acesta și își schimba direcția poziționându -se
posterior și lateral.Posterior de ecuatorul globului ocular se găsește inserția să distala,la nivelul
cadranului posterosupero -extern.
Inserția proximala a oblicului mic se afla pe planșeul orbitei ,în zona anterointerna,orientându -se
posterior și extern,urmând apoi să se insereze distal sub inserția oblicului mare în cadranul
posteroinferoextern.
Mușchii oculomotori împreună cu langhetele musculare care formează capsula lui Tennon au forma
unui con care conține spre baza globul ocular și îi asigura suspensia prin intermediul mișcării sale.
Inervația musculaturii ext rinseci este asigurată în mare parte de nervul oculomotor III,iar nervul
trohlear IV se ocupa de inervația mușchiului oblic mare și nervul abducens VI inervează mușchiul drept
extern.
Globul ocular are trei poziții principale: primară,secundară și terțiar a.în poziția primară , privirea este
relaxată ,cu o orientare dreaptă ,ca si cum s -ar privi un punct la infinit.În poziția secundară,globii oculari
deviază în poziție verticală sau orizontală,în tip ce poziția terțiara determina o orientare oblică a globil or
oculari.
Ca acțiuni,mușchii au diferite roluri în fiecare dintre aceste poziții .În poziția primară,mușchiul drept
extern determina o mișcare de abducție(spre exterior),mușchiul drept inter determina adductia,mușchiul
drept superior ridică globul ocular cu o ușoară tendința de adducție și rotație internă,mușchiul oblic mare
rotește nazal,fiind coborâtor și abductor,mușchiul drept inferior coboară globul ocular fiind concomitent
și rotator extern și adductor,iar mușchiul oblic mic rotește spre exterior gl obul ocular,având și o oarecare
funcție în aducție și ridicare.
Pentru poziția secundară și terțiara,aceștia au acțiuni similare ,cu câteva excepții izolate.Mușchiul drept
intern și mușchiul drept extern se comporta identic cu poziția primară,adducție ,res pectiv
abducție.Mușchiul drept superior și inferior în poziția secundară ,fac abducție de 23o,unde rotația este
inexistentă,iar mișcarea pe verticală este maximă,iar în momentul depășirii acestui nivel se diminuează
acțiunea pe verticală,apărând rotația. Î n poziția terțiara,rotația e maximă la 67o ,mușchiul drept superior
rotind înăuntru,iar cel inferior spre exterior,iar mișcarea pe verticală ar trebui să fie nulă,deși ochiul
uman poate executa doar o adducție de 45 -50o ,ceea ce face ca acest caz ideal să nu se poată produce în
mod normal.Se apreciază ca adducția și abducția sunt în general de 20o,iar coborârea globului ocular de
35-40o,ceea ce forțează ca în afara acestui câmp ,subiectul să își miște poziția capului. [2]
Pozițiile principale(cardinale) ale globilor oculari sunt prezentate în Figură 1.7.5

32

Figura 1.7.2 Pozițiile cardinale ale ochilor
(sursă:https://synapse.koreamed.org/DOIx.php?id=10.3341/jkos.2017.58.4.482&vmode=PUBREADE
R)

33
Capitolul 2 . Studiul metodelor de testare și compensare optometrică

2.1 Pregătiri în vederea examinării aparatului vizual

Spațiul necesar testării optometrice trebuie să includă anumite caracteristici specifice care pe de -o parte
să asigure distanta necesară testării,iar pe de altă parte ,la nivel cromatic să nu solicite funcția vizuală(se
evita pastelurile,combinațiile puternice de culori,etc).Lungimea sălii de testare ar trebui să fie de 7
metri,acest lucru putând să asigure atât distanta standard de testare de 5 metri,cât și posibilitatea
examinatorului de a se deplasa cu ușurință în jurul pacientului pentru a -l testa.
Din punct de vedere ergonomic,echipamentele de testare trebuie să aibă culoare închisă și mată
,deoarece suprafețele reflectante cresc jena vizuală a pacientului.Cabinetul trebuie s ă fie echipat cu
lumina artificială,de preferat,a cărei intensitate se poate regla,deoarece ,spre exemplu,oftalmoscopia
indirectă sau perimetria în întuneric necesita scăderea luminozității la minim și este de dorit ca pentru
astfel de examinări în întune ric să existe o cameră specială .
Cabinetul trebuie să fie decomandat,astfel ca pacientul să nu poată vedea interiorul cabinetului din sala
de așteptare.
Din punct de vedere sanitar,este necesară o chiuvetă pentru că optometristul să își spele și dezinfect eze
mâinile de fiecare dată când începe o procedură de testare ,când evaluează aparatul vizual sau când
adaptează lentile de contact.Pentru cabinetele care adaptează lentile de contact sunt necesare
echipamente speciale care să ofere condiții pentru inspec tarea corneei cu lampa cu fanta în lumina
ultravioletă,în cazul instilării de fluoresceina.
Spațiile adiacente precum sala de recepție ,trebuie să creeze pacientului o stare de relaxare și se preferă
utilizarea unui mobilier din plastic ,deoarece se poate întreține și dezinfecta mai ușor și din punct de
vedere economic este mai ieftin.Trebuie să conțină scaune individuale,dar și canapele .Trebuie să fie
dotate și cu mese rotunde pentru copii,de preferat așezate în colțul camerei.Este de preferat ca sala d e
recepție să aibă o capacitate de 7 persoane.
Echipamentul de bază pentru testare trebuie să conțină în primul rând aparate destinate examenului
inițial și anume: oftalmoscop de mână,disc Placido,oftalmoscop binocular indirect,lampă stilou,prisma
variabilă,lampă simplă,skiascop,cilindru încrucișat.
Echipamentul destinat examenelor amănunțite trebuie să cuprindă unitul oftalmologic, refractometru
sau autorefractometru,tablou pentru teste aproape și pentru teste pentru distanță,trusa de lentile,teste
pentru vederea culorilor,sinoptofor,teste pentru ambliopi,polatest și echipament pentru adaptometrie.
Unitul oftalmologic este un echipament complex care este alcătuit din biomicroscop cu lampa cu
fantă,foropter,oftalmoscop,proiector de teste,lampă pentru ilumi nat și skiascop.

2.2 Examinarea corneei și a scleroticii

2.2.1 Inspecția preliminară

34
În vederea inspecției preliminare se observa următoarele: aspectul pleoapelor (poziția punctului
lacrimal,așezarea pe globul ocular,textura,etc),secrețiile de pe margin ea pleoapelor(tip și
cantitate),debitul lacrimal și aspectul corneei(limpezime și vascularizare).Se preferă ca pentru aceasta
inspecție să se utilizeze lampa stilou(sistem de iluminat care colimează fasciculul de lumină sau îl
concentrează pe suprafața cor neei).Observarea se poate face atât cu ochiul liber ,cât și cu lupe .

2.2.2 Examenul detaliat

Pentru examenul de detaliu se recomanda utilizarea stereomicroscopului cu lampa cu fantă.Acest tip de
microscop se compune fie din două microscoape cu obiectiv comun,fie din două microscoape cu
obiective proprii fiecăreia.
Biomicroscoapele biologice speciale pentru inspectarea ochiului sunt înzestrate suport pentru capul
pacientului și o lampă cu fantă.Suportul de cap are un reazem pentru frunte și unul pentru b ărbie,acesta
din urmă fiind acoperit cu o foiță de hârtie cu rol protectiv și pentru igienă,care se schimbă la fiecare
pacient .
Tehnicile de iluminare pe care le oferă lampa cu fanta sunt în număr de 7 : iluminare
directă,difuză,retroiluminare,reflexia sp eculara,iluminare indirectă,oscilatorie și difuzie sclerala.
Pentru identificarea leziunilor mari și a poziției acestora se utilizează iluminarea difuza care este o
tehnică obținută prin deschiderea fantei și deplasarea ei axiala în vederea formării unui fascicul
divergent cu intensitate relativ mare,obținută prin modificarea dimensiunii orificiului diafragmei de
deschidere.
Iluminarea directă presupune proiectarea pe cornee a unui spot luminos liniar și subțire,acesta putând fi
rotit prin rotirea fantei.Î n momentul focalizării pe cornee,lumina are aspectul unui paralelipiped
strălucitor,iar fața sa anterioară este de fapt iluminarea stratului epitelial al corneei.Prin rotirea de la 40 la
90o și îngustarea fasciculului se pot remarca adâncimea și mărimea un or leziuni .Un grosisment
mare,20x,se pot evidenția filmul lacrimal precorneean,stratul epitelial (mai întunecat),membrana lui
Bowman și membrana Descemet(strălucitoare) și uneori endoteliul.
Pentru observarea broboanelor corneale,vaselor de sânge de la ni velul corneei,precipitatelor
endoteliale,opacităților sau vacuolelor din cristalin ,unui vas sanguin mic din stroma,corpurile opace sau
leziunile cistoidale se utilizează retroiluminarea care se obține prin direcționarea luminii către o
suprafață reflectan tă sau opacă precum irisul,opacități ale cristalinului,etc.
Reflexia speculara este o tehnică care presupune observarea corneei după direcția fasciculului reflectat
pe suprafața ei care se comportă ca o reflexie pe oglinzi.Spotul luminos incident trebuie să fie
subțire.Pentru examinarea suprafeței anterioare a corneei și anume observarea excrescențelor sau
concavităților de la nivelul acesteia se preferă reflexia speculara,deoarece în iluminare difuza nu se pot
distinge.Focusând imaginea fantei pe endotel iul corneei,fanta făcând un unghi mai mare de incidenta se
observa amănunțit structura sa cu eventualele probleme existente.Endoteliul are o culoare ușor aurie
văzut prin biomicroscop după punerea la punct a acestuia.
Prin iluminarea indirectă se remarca a glomerări transparente,depuneri,leziuni ,corpuri străine ca zone
întunecate pe fundal luminos.Acest tip de iluminare se obține prin proiectarea în apropierea zonei de
interes a unui fascicul îngust.

35
Difuzia sclerala presupune focalizării luminii pe limb,ap ărând ca o iluminare difuză și se pot remarca
modificări sau leziuni mici ale corneei .Acestea pot difracta sau obtura lumina .
Iluminarea oscilatorie pune în evidență defecte corneale ,zone retrolentale ale cristalinului sau umoarei
apoase și se obține pr intr-o mișcare de mică amplitudine ,microscopul având grosisment mediu sau
mare,iar ca efect se observa umbre în continuă modificare.
2.2.3 Pachometria

Pachometria este o metodă de măsurare a grosimii și a adâncimii corneei.
Metodă care utilizează biomicr oscopul cu lampa cu fanta presupune proiectarea unui fascicul cu o
lungime egală cu aproximativ jumătate corneei și îngust pe suprafața ei,axa microscopului fiind de
aproximativ 60o față de fasciculul incident.Se va evalua calitativ grosimea de la centru s pre
periferie,urmărindu -se ca aceasta să aibă o dimensiune normală(mai subțire la centru decât la
margine).Pentru măsurarea cantitativă exista accesorii pentru biomicroscop precum un dispozitiv de
măsurare a grosimii care se montează pe ocular.
2.2.4 Cerc etarea topografiei corneene

Pentru examinarea topografiei corneene cu scopul observării unor abateri de forma grosolane, se poate
examina din lateral profilul corneei dintr -un plan paralel cu irisul și deasupra ,ochiul pacientului
rotindu -se în jos și ple oapa să superioară ridicându -se.
În cazul deformărilor corneene mai puțin sesizabile,se utilizează discul Placido .Acesta este un disc cu
cercuri concentrice alternative întunecate și luminoase și un număr de linii paralele.Printr -un orificiu
practicat cen tral pe disc se observa imaginile reflectate pe cornee a cercurilor,iar deformația neregulată a
corneei induce deformația imaginilor.
3.2.5 Keratometria
Keratometria sau oftalmoscopia este o tehnică de măsurare a razelor de curbura le suprafeței anterioare
ale corneei.
Prin intermediul keratometrelor se pun în evidență atât razele de curbura,cât și puterea de pe meridianele
respective.
Principiul de funcț ionare al keratometrului Javal presupune ajustarea imaginilor a doua mire astfel
încât ele să fie lipite,fără a se suprapune.Dacă există astigmatism,keratometrul va trebui rotit și apoi să se
ajusteze din nou mirele.
Elementele din componența keratometrul ui Javal sunt:microscopul special,dinți de ghidaj în arc de cerc
și două mire iluminate din spate care culisează pe ghidaj,solidari cu microscopul.Capătul coloanei care
poate fi reglată ca înălțime conține un lagăr care permite ansamblului format din micro scop și ghidaj să
se rotească în jurul axei microscopului.Microscopul oftalmometrului Javal este compus dintr -un
obiectiv,o prismă Wollaston,un al doilea obiectiv,reticul și ocular. În planul focal obiect al primului
obiectiv se formează imaginile mirelor din reflexia pe cornee,apoi prisma Wollaston împarte fasciculul
incident în două fascicule polarizate liniar,iar direcțiile de propagare ale acestora făcând un unghi
2θ,calculat în funcție de lungimea de undă și unghiul α al prismei.

36
Pentru o cornee sferic ă,liniile centrale ale celor două mire sunt în prelungire,iar pentru o cornee
astigmata,colinearitatea acestora se obține prin rotirea aparatului în jurul axei optice până în momentul
în care acestea se situează pe un meridian principal al corneei,iar pri n deplasarea mirelor până în
momentul lipirii acestora se va putea citi puterea acelui plan principal.,apoi rotind perpendicular față de
această direcție,se pot obține caracteristicile celuilalt meridian principal.
Keratometrul Bausch&Lomb utilizează o ogl indă parabolica care trimite la infinit imaginea filamentului
lămpii.O oglindă plana va reflecta fasciculul emergent cilindric și îl va concentra pe cornee prin
condensor.Pe fata plană a acestuia exista o miră de forma unui cerc decupat cu două semne – și două
semne + poziționate diametral jos,respectiv sus.Printr -o diafragmă cu patru cercuri se diafragmează
fasciculul care iese din a doua lentilă a sistemului optic compus din două lentile din fata
ocularului.Aceasta diafragmă este calculată astfel încât o rificiile orizontale mai mici să aibă aria
însumata egală cu cea a unuia dintre cele două orificii verticale.Fasciculul care trece prin cercul mare
superior traversează o prismă acromatică cu muchia orizontală,focalizându -se în planul ultimei lentile
din sistemul optic care coincide cu reticulul.Fasciculul care traversează cercul opus trece printr -o prisma
acromatica cu muchia verticală.Astfel,apar 4 pseudoimagini ale mirei corespunzătoare celor patru
orificii,dacă aparatul nu este pus la punct.În momentul punerii la punct,apare o singură
imagine.Modificând decalajele pe orizontală și pe verticală se va urmări suprapunerea simbolului + al
mirei și al simbolului – ca în figură 3.1.

37

Figura 2.1 Imaginea mirelor pentru oftalmometrul Bausch&Lomb reglat
(sursă: Metrode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,Nicolae Dumitrescu)

2.3 Examinarea scleroticii

Sclera are trei categorii de afecțiuni:inflamații,traumatisme,procese degenerative.
Cu ajutorul unei lupe sau chiar cu ochiul li ber și prin intermediul unor dispozitive de iluminare (lămpi
mobile cu suporți,lampă stilou) se pot observa afecțiunile părții anterioare a globului ocular.
Se preferă pentru investigațiile destinate zonei anterioare a ochiului să se utilizeze biomicroscop ul cu
lampa cu fanta cu grosisment variabil.
Pentru partea posterioară, se utilizează cu precădere:oftalmoscopul de mâna electric,oftalmoscopul
înzestrat cu aparat de fotografiat cu anexe pentru mărirea câmpului vizual.

38
2.4 Examinarea pupilelor

În veder ea diagnosticului neuro -oftalmologic se examinează reflexele pupilare ,în principal pentru a
deosebi o afecțiune la nivel cortical de o simplă eroare de refracție,iar în cazul în care apar afecțiuni
neurologice,optometristul are obligația de a -și cunoaște limitele sale profesionale și de a -l îndemna pe
pacient către medic.
Reflexele pupilare principale sunt în număr de 8 după cum urmează:
Reflexul la lumina implica mioza bilaterală și egală a celor două pupile.
În momentul apropierii unui stimul prin acomo darea convergentă,trebuie să rezulte reflexul de
apropiere care se traduce prin mioza bilaterală.
Reflexul orbicular folosește ca stimul o închidere forțată a ochiului,generând o mioză unilaterală.
Reflexul vestibular se declanșează prin intermediul unui stimul caloric,iar ca acțiune rezulta midriaza
unilaterală.
Prin atingerea corneei ,apare reflexul de trigemen care dă mioza după midriaza scurtă.
Reflexul cohlear se bazează pe stimuli de natura sonoră,generând midriaza după scurtă mioza.
Reflexul psiho senzorial se declanșează psihic și în momentul stimulării unui nerv senzorial , iar ca
reacție se obține midriaza bilaterală.
Reflexul vagotonic se produce prin inspirație și expirație,acestea dând midriaza,respectiv mioza.
Dimensiunea orificiului pupilar este controlată de sistemul nervos simpatic și sistemul nervos
parasimpatic.Simpaticul generează midriaza prin acțiunea sa asupra mușchiului dilatator al irisului,iar
sistemul nervos parasimpatic are acțiune asupra mușchiului sfincter care dă mioza.
Cei doi ochi au puteri pupilomotoare diferite,iar în condițiile de repaus fiziologic,mărimea pupilelor este
funcție de ochiul cu puterea pupilomotoare cea mai mare.
Examinarea pupilelor are loc într -o încăpere cu iluminare normală în condiții de repaus
fiziologic,pacientul fixând o țintă îndepărtată.Se urmăresc aspectele legate de mărimea și egalitatea
pupilelor,culoarea irisului și regularitatea orificiului pupilar(indică probleme de ordin patologic său
genetic o formă distorsionată) .
Dacă este necesar ă utilizarea unei metode de testare se utilizează o cameră obscură.
Un fascicul de lumină colimata cu intensitate scăzută se va deplasa de la periferie de la 20 cm pentru
iluminarea polului posterior al ochiului.Se va nota răspunsul monocular ,cât și binoc ular.Se va observa și
celălalt ochi,deplasând fasciculul de lumină către celălalt ochi și observând aceleași răspunsuri,norma
fiind aceleași comportamente în cazul ambelor situații. Se va remarca viteza de reacție a răspunsului
pupilar,amplitudinea contra cției și capacitatea de menținere a contracției.
Reflexul pupilar la apropierea țintei are ca stimul inițiator acomodarea,pacientul fixând binocular ținta
(un obiect îndepărtat), i se notează diametrul pupilelor,apoi ținta este în plan apropiat la 150 -200
milimetri și se notează și acum diametrul și egalitatea pupilelor,precum și capacitatea de menținere a
contracției(miozei).Norma este că dimensiunea pupilei generată de acest stimul apropiat să coincidă sau

39
să fie mai mică decât cel datorat excitării lumin oase .
Reflexul orbicular face parte din categoria reflexelor oculare care nu sunt asociate cu stimularea
luminoasă sau stimularea generată de apropierea țintei,fiind o contracție homolaterală a pupilei ,fapt
generat de închiderea pleoapelor,reacție la at ingerea lor de către optometrist.Acesta subliniază
integritatea caii nervoase periferice a pupilei.
Reflexul de trigemen se produce prin atingerea corneei,generând midriaza urmată de mioza. Fibrele din
trigemen aferente prin conexiuni la nivelul mezencefa lului stimulează nucleul oculomotor.
La nivelul sistemului nervos simpatic,se pot întâlni o serie de sindroame cauzate de alterarea acestuia din
diversa considerente.
Sindromul Horner este unilateral în mod obișnuit,cauzat de inhibiția sau suprasolicitarea datorate
leziunilor caii nervoase.Sindromul Horner se caracterizează prin următoarele comportamente:
mioza,reacții normale în ceea ce privește utilizarea țintei apropiate,fanta palpebrală este
îngustă,ptozis,anhidroza și hipotermie,endoftalmie,lipsa midri azei la întuneric,par fragil și uscat.

40

41
Figura 2.4.a Sindromul Horner. Manifestații
(sursă: Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu)

Sindromul Claude -Bernard se caracterizează prin midriaza,mărimea mare a fantei
palpebrale,hiperhidroza de aceeași parte a feței,exoftalmie aparență și este de obicei unilateral.

Figura 2.4.b Sindromul Claude Bernard. Manifestații
(sursă: Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu)

Afectarea parasimpaticului generează o serie de sindroame după cum urmează:
Sindromul Marcus -Gunn este cauzat de o nefuncționare unilaterală a nervului optic,traducându -se
printr -o disfuncție a irisului.Astfel,acoperind ochiul normal,sănătos,se produce o midriază bi laterală.
Fenomenul de pupila fixa consta în lipsa de reacție a pupilei indiferent de natura excitației :luminoasă
sau de apropiere.Pupila afectată este mare și fără reacție,deși pleoapele și mișcările mușchilor
extraoculari sunt normale.Se considera că de teriorarea nucleului Edinger Weastphal este cauza acestui
fenomen.

42
Alt comportament al pupilelor îl reprezintă poziția deviata înspre temporal,inferior.Se observă o
combinație a oftalmoplegiei cu ptoza și deteriorarea mușchiului extraocular.Ochiul afectat în repaus
fiziologic are poziția descrisă mai sus,nici în condiții de stimulare la apropiere sau luminoasă nu are
reacție.

2.5 Examinarea cristalinului

Examinarea cristalinului presupune mai multe instrumente care facilitează inspecția precum:
oftalmoscopul,biomicroscopul cu lampa cu fantă,ultrasonograful,facometrul sau utilizând iluminarea naturală sau
artificială observând cu ajutorul unei lupe sau cu ochiul liber și ,de asemenea, iluminând cu un fascicul dirijat din
lateral,observând la fel c a și în cazul iluminării naturale/artificiale.Aceste două metode din urmă se folosesc cu
precădere pentru evidențierea opacifierilor sau a deplasării cristalinului.În cazul examenului cu oftalmoscopul,nu
se poate remarca cristalinul decât în cazul unor opa cifieri,apărând ca zone întunecate pe fond roșu.Pentru
observarea deplasărilor cristalinului se utilizează o lentilă cu puterea de +20 dpt a discului Recoss.
Pentru măsurarea distanței dintre cornee și cristalin și grosimea cristalinului se utilizează faco metrul,dar se poate
folosi și ultrasonografia în vederea măsurării exclusive a grosimii cristalinului.
2.6 Examinarea corpului vitros

Examinarea preliminară utilizează ca instrumente principale biomicroscopul cu lampa cu fanta sau
oftalmoscopul.Opacitățil e din corpul vitros se pot detecta prin oftalmoscopie directă prin ajustarea unui
fascicul luminos puternic.Prin intermediul unei lentile de mare putere se pot pune în evidență atât
dimensiunea cât și distribuția opacităților din cadrul acestuia.
Cu ajutor ul biomicroscopului cu lampa cu fanta se poate observa transparenta corpului
vitros,hemoragii,formațiuni trabeculare sau membranoase și opacitățile incluse în masa umoarei
sticloase.
Examenul detaliat include utilizarea lentilei Hruby,o lentilă negativă d e -55 dpt care permite examinarea
vitrosului și a fundului de ochi.Aceasta se poziționează în fața ochiului,iar fasciculul este orientat prin
mijlocul ei,spre zona posterioară a ochiului.În cazul examinării pacienților cu miopie mare se folosesc
lentile i ntercalare convexe fixate într -o montură și aplicându -se pe corneea anesteziată.Se poate observa
în varianta cea mai simplă corpul vitros într -un câmp unghiular de 30o.Pentru a detecta eventuale
tumori,dezlipiri de retină sau ale membranei hialoide ,degen erescenta vitrosului,corpuri străine și
hemoragii se utilizează examinarea ultrasonică prin intermediul unui traductor ultrasonic ,pus în contact
cu corneea.Acesta decodifica ecourile produse de sunet prin mediile oculare.
2.7 Măsurarea presiunii intraocul are

Tonometria este tehnica prin care se măsoară presiunea intraoculară,folosind :palparea
digitală,tonometria prin indentație,tonometria cu aplanare (electronica,optică,pneumatică),
tonografie,testare provocativă și tonometrie balistică.
Tonometria prin indentație se face prin aplicarea pe cornee a unei tije care se înfundă în globul

43
ocular.Tonometrul Schiotz oferă posibilitatea măsurării dimensiunii depresiunii produse care depinde de
:rigiditate,raza de curbură a corneei și presiunea endoculară inițial ă .
Tipuri de tonometre: Schiotz,Goldmann,tonometrul cu aplatizare,tonometrul pneumatic cu
contact,tonometrul pneumatic fără contact,tonometrul Icare al firmei Tiolat,acesta din urmă fiind foarte
comod în cazul controlului ambulatoriu.Valorile normale ale presiunii intraoculare trebuie să se situeze
până în 20 mm Hg ,dar trebuie corelate și cu valorile obținute la pachometrie.

2.8 Examinarea retinei(Oftalmoscopia)

Ca principiu,oftalmoscopia se ocupa cu studierea fundului de ochi prin utilizarea ochiului d rept lupa.
Condițiile necesare observării retinei sunt:iluminarea convenabilă a retinei,câmpul vizual al
examinatorului trebuie să corespundă cu câmpul retinei observate și ochii pacientului și ai
observatorului trebuie să fie compensați cu lentile astfel încât retinele lor să fie conjugate.
Tipul de iluminare recomandată este fie transclerală,fie prin pupilă.
2.8.1 Metode de oftalmoscopie
Metoda directă presupune observarea imaginii retinei direct prin ochi. Metoda consta în utilizarea unei
oglinzi cu un o rificiu central cât mai aproape de pacient.Examinatorul va privi prin orificiul
oglinzii,aceasta fiind foarte aproape de ochiul examinatorului.Pacientul va privi în jos și la distanța astfel
încât să se observe papila.Ochiul drept al observatorului priveșt e în ochiul drept al pacientului și reciproc
pentru stângul.O lentilă compensatoare se poate așeza în față sau în spatele oglinzii corespunzător
focarului obiect comun al observatorului și pacientului,iar dispozitivul de iluminat se așează în dreptul
pacie ntului ,într -un punct corespunzător înălțimii acestuia. Se preferă la momentul actual utilizarea
oftalmoscopului electric.
Să vă observa imaginea retinei. Pentru pacientul emetrop,imaginea unui segment considerat din retina va
fi la infinit,pentru hipermet rop va fi în spate și imaginea dreaptă,iar în cazul miopului va fi în față și
răsturnată.Aceste imagini observate după caz au ca punct de reper retina.
Prin observarea retinei cu metoda directă se observă o imagine mărită ,dar în câmp mic datorită
grosismentului mare ochiului de aproximativ 15x pentru ochiul emetrop,dar acesta venind și cu un câmp
de observare îngust.
Metoda indirectă se bazează pe faptul că se dorește un câmp mai mare de observare,fapt care impune ca
examinatorul să aibă pupila ma i mare sau mai aproape de pacient,astfel pentru a crea acest efect se va
utiliza o lentilă convergenta care va refracta fasciculele mai înclinate și generând un câmp mai
mare.Metoda consta în așezarea unei lentile oftalmoscopice ca circa 100 milimetri de o chiul
pacientului,iar examinatorul va privi de la o distanță de aproximativ 250 milimetri imaginea formată prin
lentila.Trebuie ca pupilele pacientului și examinatorului să se afle într -o relație de conjugare în raport cu
lentila oftalmoscopică.
Această me todă utilizează de obicei o lentilă cu puterea de +13 dpt ținuta de către observator astfel încât
inelarul să fie sprijinit de fruntea pacientului i -ar între arătător și degetul mare să fie prinsă lentila,iar în
cealaltă mână,aproape de ochiul pacientului se va ține oglindă.Pacientul va fi instruit să privească în
adducție,adică să fixeze un punct la o distanță finită astfel încât să realizeze convergentă.Observatorul

44
va forma pe papila imaginea izvorului luminos.Se va utiliza un ocular de 4 dpt astfel înc ât să se anuleze
acomodarea generată de distanța de lucru,rezultând un sistem optic afocal și păstrând grosismentul.
Metoda intermediară utilizează ocularul de 8 dpt,fapt care va genera o dublare a grosismentului
2.8.2 Tipuri de oftalmoscoape

Oftalmoscoa pele sunt instrumente care permit observarea retinei.Acestea pot fi mari (utilizând metoda
indirectă cu sistem afocal),mici(sunt sisteme cu oglinzi concave și lentila oftalmoscopică cu o serie de
accesorii oftalmoscopul electric) și simple(oglinzi concave pentru metoda directă și lentila
oftalmoscopică pentru observarea indirectă).
Oftalmoscoapele electrice pentru oftalmoscopia directă sunt oftalmoscoape cu refracție care conțin un
sistem de iluminare.Este alcătuit din izvor luminos,condensor,reticule cu te ste,obiectiv,sistem de prisme
și lentile de compensare.Imaginea reticulului se va forma în cazul emetropilor la infinit de către
obiectiv,nefiind nevoie de lentile compensatoare.Dacă pacientul este ametrop se vor utiliza fie o lentilă
specială fie cu lenti lele compensatoare din componența oftalmoscopului (acestea fiind așezate pe două
discuri -discurile Recos),iar cu oftalmoscopul se vor putea examina cu ajutorul discurilor Recos care vor
avea rol de lupa, mediile din fata retinei.
Componentele principale al e acestuia sunt mânerul care are un subansamblu reostat și sistemul de
iluminare și capul oftalmoscopic înzestrat cu discurile cu teste,obiectivul,prismele deviatoare,discurile
Recos și lupa pentru observarea puterii sistemului de lentile compensatoare di n dreptul orificiului de
vizare.
Tipurile de teste proiectate pe retina sunt: Testul Parent(evaluarea refracției),punctul negru central pe
fond luminos,caroiaj pentru aprecierea grosimii și mărimii unei leziuni,crucea centrală neagră
înconjurată de cercuri concentrice negre pe fond luminos și punctul luminos central pe fond întunecat.
Oftalmoscoapele mari utilizează metoda indirectă cu sistem afocal și au în componență pentru
observare un sistem de iluminare,sistemul de observare sau un sistem pentru obser vare și fotografiere
Ele suprima reflexul corneean prin utilizarea unei lentile de contact speciale sau a iluminării
transclerale sau cu lumina polarizată.
Retinofotul este un aparat care este utilizat pentru fotografierea fundului de ochi.Este alcătuit d in lampa
electrică,lampă fulger,două condensoare,diafragmă corespunzătoare sistemului de iluminare și o a doua
diafragmă,lentila oftalmoscopică,colector,obiectiv ,oglinda rabatabila ,planul filmului ,colector vizor și
o lupă.
Există două variante ale acest ui aparat:monocular și binocular,iar în varianta modernă este modelul
realizat de firma TOPCON.

45

Figura2.5 Aparatul Retinofot TOPCON
(sursă: Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu)

2.9 Examinarea mobilității oc hilor și a vederii binoculare

2.9.1 Inspecția preliminară generală
Inspecția preliminară consta în observarea și consemnarea modului de activitate al pacientului,a
pozițiilor anormale ale corpului ,aprecierea poziției ochilor,poziția pleoapelor și existența unor mișcări
oculare cronice.
2.9.2 Inspecția preliminară a ochilor
Aceasta vizează notarea și observarea poziției fetei și a capului și caracteristicile care pot influența
aparenta strabică precum asimetrii orbitare sau faciale,epicantus,hiperte lorism,boli tumorale,distanta
interpupilara mică,etc.
Se va estima unghiul format de linia principală de vizare și centrul pupilar aparent prin observarea
imaginii unui izvor luminos pe suprafața anterioară a corneei.acest unghi se numește unghiul α.D acă
acest unghi este mai mare de 5o ,atunci pacientul este suspect de o hipermetropie,iar dacă este un decalaj
temporal între liniile sus menționate,atunci este suspect de miopie.
Estimarea fixării se face utilizând un stimul de tipul unui bec ,diapozitive proiectate pe ecran sau jucării
mici pentru copii.Se pot observa următoarele comportamente: fixare normală,foveală și binoculara sau
normală dar influențată de mărimea unghiului α sau unilaterală sau alternantă sau excentrică sau
absentă.Pentru o evaluare a abaterii ochilor de la paralelism se utilizează ca referință poziția reflexului
corneean.
Pentru detectarea hipermetropiei se folosește testul cu ocluzie,pacientul fixând o țintă luminoasă de la
500 milimetri.Optometristul acoperă un ochi și observă reflexu l corneean. Dacă ochiul nu capătă o
mișcare pentru realizarea fixării,atunci ochiul fixează,dacă ochiul este deviat acesta va face o mișcare
pentru fixare,iar devierea să este în sensul invers acestei mișcări.Se consemnează echilibru binocular
dacă niciun ochi nu se mișca pentru a fixa.Testul se face în toate pozițiile cardinale ale privirii pentru
fiecare ochi în parte.
Testul acoperit -neacoperit are în vedere comportamentul ochiului acoperit,deoarece prin spargerea
fuziunii ochiul acoperit ajunge în poziț ia sa normală(deviata).Dacă ochiul,în momentul înlăturării
ocluzorului face o mișcare pentru a -și relua fixarea,atunci deviația este în sens opus față de tipul de
mișcare realizată.

46
Testarea versiunilor se face prin urmărirea mișcării reflexului pupilar .S e utilizează o țintă care se mișca
în cele șase direcții,pacientul urmărind -o.Se preferă începerea cu ochiul director al pacientului.
2.10 Măsurarea obiectivă și cantitativă a mobilității oculare
Prin utilizarea vizuscopului ,pacientul trebuie să privească proiecția cu un ochi,celălalt fiind
acoperit.După câteva fixări repetate,se pot nota următoarele tipuri de fixări,reperul fiind foveola: fixare
foveolara normală,fixare excentrică sau fixare paradoxală.
Fixarea foveolara normală constă în frecvența de max im trei sau patru oscilații involuntare ale ochiului
pe minut.
Fixarea excentrică se împarte în trei subcategorii:parafoveală,perifoveală sau periferică. Fixarea
periferică reprezintă faptul că imaginea țintei se afla în afara petei galbene.Fixarea perifo veală reprezintă
formarea imaginii în aria vaselor mici,la marginea foveei.În fixarea parafoveală,imaginea țintei este în
interiorul concavității avasculare,dar în afara centrului foveei.
Fixarea paradoxală arata că imaginea țintei este în sens opus în rap ort cu foveea.
Pentru evaluarea fixării se ține cont de raportul dintre convergenta acomodativă și acomodare.
2.11 Controlul vederii binoculare
Se va testa vederea simultană cu ajutorul testului Worth,separatorului Remy,diploscopului,riglei
Javal,bagheta M addox,etc.
Fiecare test urmărește realizarea vederii simultane prin faptul că cei doi ochi văd imagini diferite,iar prin
fuziune și vedere simultană se realizează observarea întreg testului cu ambii ochi,chiar dacă fiecare
retina transmite o imagine diferi tă către creier.
Pentru depistarea și măsurarea heteroforiilor și strabismului se folosesc teste care suprima fuziunea
ochilor prin metode precum: prezentarea unor obiecte diferite celor doi ochi(câmpurile vizuale fiind
separate),ocluzia unui ochi sau dec alarea imaginilor retiniene prin formarea diplopiei.
Foriile se pot măsura cu metoda prismelor variabile,astfel se urmărește spargerea fuziunii cu o prismă
suficient de mare(de obicei 6 pdpt),apoi se mărește la celălalt ochi puterea prismatică,deplasând as tfel
imaginea optotipului prezentat,apoi se micșorează progresiv până la realizarea alinierii.
Altă metodă este cea care utilizează Crucea Maddox.Aceasta se compune din două bare perpendiculare
cu gradații care corespund fiecare la o dioptrie prismatică,ia r central se afla un bec,corespunzător
gradației zero.Testul se face la 5 metri de pacient.

47

Figura 2.6 Crucea Maddox
(sursă: http://expertmed.eu/produs/cruce -maddox/)

Prisma variabilă sau prisma lui Risley este compusă din două prisme montate într -un dispozitiv care
permite rotirea acestora în jurul unui ax perpendicular pe fetele prismelor.Prin compunere,vor rezulta
puteri prismatice diferite. Principiul de funcționare al prismei Risley este descris în Figură 3.7 .

Figura 2.7 Funcționarea prismei l ui Risley
(sursă: http://aunv.blackice.com.au/forum?index=discussions&story=cnvd)

O metodă care utilizează imaginile diferite la cei doi ochi este bazată pe folosirea baghetei
Maddox.Bagheta Maddox este o lentilă alcătuită din lentile cilindrice alăturat e și paralele,cu razele

48
cilindrilor de 2 milimetri.Efectul ei este de a forma pe retina imaginea liniara a unui obiect
punctiform.Alături de crucea Maddox se va testa foria ,fixând bagheta Maddox corespunzător ,pe un
plan perpendicular cu aceasta.(dacă fo ria este verticală,se va așeza lentila astfel încât axul sau să
corespundă la 90 respectiv 270 de grade).
Există o metodă care utilizează optotipuri polarizate în planuri diferite .Dacă nu exista forie,atunci cele
două brațe vor fi văzute perpendiculare,în caz de heteroforie,unul dintre brațe va fi decalat
corespunzător(esoforia determina ca segmentul vertical să fie decalat spre dreapta în raport cu centrul).
Testul cu filtrul roșu are ca principiu disocierea fuziunii în zona centrală.Privind crucea Maddox ,punctul
său central/becul, și unul dintre ochi având în fața sa un filtru roșu,se vor realiza două imagini retiniene
diferite.Cel cu filtrul roșu va vedea punctul central roșu,iar celălalt alb.Dacă cele două puncte se
suprapun,heteroforia este compensata, dacă nu se recurge la o compensare ortoptică ,reechilibrare
dioptrică sau prisme.

Testarea ductiunilor servește la cunoașterea rezervelor de convergență în vederea aproape și la distanță.
Testarea adducției reale la distanța se realizează prin utilizarea unei ținte pentru acuitate 1 la distanță de
5 metri,pacientul purtând lentilele compensatoare,se va fixa distanta interpupilara pentru vederea
departe,așezându -se prismele variabile în fața fiecărui ochi(0 vertical).Se va adăuga peste corecția
actuală +0 .25 dpt binocular pentru a face testul mai neclar.Se va crește lent puterea prismatică a
prismelor cu baza externă ,urmărindu -se mărimea dioptriei prismatice care produce același efect ca
supracorecția cu 0.25 dpt,aceasta fiind valoarea adducției reale la distanță.Crescând în continuare
valoarea prismelor până la diplopie ,apoi se scade progresiv până la recăpătarea fuziunii,iar raportul
acestora reprezintă convergenta la distanță.
Pentru măsurarea abducției la distanța se procedează ca în cazul testări i adducției la distanță,cu
specificația că se vor utiliza prisme baza internă.
Convergentă relativă pozitivă utilizează scară redusă a lui Snellen la distanță de 40 cm și utilizarea
lentilelor corectoare ,ochelarul fiind fixat pentru distanta interpupila ra în vederea aproape.Se vor adăuga
prisme cu baza externă progresiv și în mod egal până când se va reclama o încețoșare a liniei de
optotipuri corespunzătoare acuității 1.
Rezerva fuzională pozitivă constă în continuarea testului prin creșterea puterii pr ismatice a prismelor cu
baza externă până la spargerea fuziunii,apoi scăderea lor până în momentul recăpătării ei. Se așteaptă
orice raport mai mare sau egal cu 21/15.
Convergentă relativa negativă utilizează testul redus al lui Snellen la 40 cm,folosind prisme cu baza
internă care să încețoșeze linia cu acuitate 1.
Rezerva fuzională negativă se testează prin continuarea creșterii valorii prismelor BI până la spargerea
fuziunii,apoi micșorarea lor până la recăpătare,așteptându -se orice raport peste 4/3 ( 22/18).
Aparatul de control Polatest al firmei Zeiss este utilizat pentru controlul funcțiilor vizuale , determinarea
refracției și a acuității vizuale.Pentru controlul mobilității oculare acesta este înzestrat cu o serie de teste
precum:
Testul cu pătrat permite evaluarea heteroforiilor verticale și a anizeiconiei în plan vertical.

49

Figura 2.9 Testul cu pătrat polarizat(stânga:imaginea cu OS,central:imaginea
binoculară,dreapta:imaginea cu OD)
(sursă: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B978 0444899491500444)

50
Testul cruce care este un test polarizat destinat examinării foriilor orizontale și verticale prin absența
fuziunii centrale și paracentrale.

Figura 2.10 Testul cruce( dreapta:imaginea văzută cu ochiul drept,central:imaginea binoculară,stânga:
imaginea văzută cu ochiul stâng)
(sura:https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

51
Testul polarizat cu inele Landolt este folosit pentru a observa capacitatea vizuală a fiecărui ochi în
parte ,deși se utiliz ează vederea binoculară.
Testul acului indicator(polarizat) produce fuziune centrală și excitația paracentrală.Se folosește în
vederea controlului disparității de fixare.Fiecare ochi va avea câte o lentilă polarizată pe direcția
diferitelor elemente ale t estului ,astfel un ochi va putea vedea acul și cercul central,celălalt vede liniile și
cercul central.

Figura 2.11 Testul acului indicator (dreapta:imaginea văzută cu ochiul drept,central:imaginea
binoculară,stânga: imaginea văzută cu ochiul stâng)
(sura :https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

52

Testul cu două ace (polarizat) este de același tip cu cel sus menționat,utilizând același tip de fixare.Se pot
determina heteroforiile orizontale și verticale cu disparitate de fixar e și a cicloforiilor.

Figura 2.12 Testul a cu două ace (dreapta:imaginea văzută cu ochiul drept,central:imaginea
binoculară,stânga: imaginea văzută cu ochiul stâng)
(sura:https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780444899491500444)

53
Testul în evantai polarizat se utilizează în vederea astigmatismului rezidual și a ariilor de suprimare în
condiții binoculare.

Pentru vederea stereoscopică,se utilizează în vedere departe,testele speciale care utilizează un simbol
nepolarizat pentru a permite vizualizarea sa de către ambii ochi și zone polarizate încrucișat(45o și 135o)
pentru fiecare ochi,cărora li se vor adăuga lentile polarizate pe direcțiile respective.
Testul cu două triunghiuri și cerc central nepolarizat se folosește pentru examinarea fu ziunii care se
manifesta prin observarea unui cerc central iar sus și jos pe linia corespunzătoare diametrului vertical al
cercului existența unui sigur triunghi(format de fapt din două triunghiuri suprapuse parțial).

Figura 2.13 Testul cu triunghiuri
(sursă:https://www.zeiss.be/vision -care/fr_be/products -services/instruments/examen -et-test-de-refracti
on/ipolatest.html )

54

2.12 Examinarea câmpului vizual

Se definește câmpul vizual central ca fiind zona din spațiul obiect a cărui imagine se formează în spațiul
care cuprinde foveea și aria retiniană înconjurătoare,fiind de aproximativ 50o.
Câmpul vizual relativ este partea câmpului vizual perceptibilă în momentul în care capul și ochii rămân
ficși.În sus ,acesta este de 50o,nazal 60 o și spre periferie 90 o.
Câmpul vizual absolut se definește în momentul în care se suprima obstrucțiile paraorbitale ale ochiului
prin mișcările sale posibile ,capul fiind fix,fiind un câmp vizual total în aceste condiții.
Câmpul vizual binocular prezintă are în componența o zonă în care câmpurile vizuale ale celor doi ochi
se suprapun,de 60 de grade și o zonă de aproximativ 30 de grade , în zona temporală a fiecărui ochi,unde
vede doar ochiul de partea respectivă.
Examinarea câmpului vizual folosește tehnici dinamice și statice.În cele dinamice ,ținta luminoasă se
mișca,iar în cele statice,aceasta își modifica intensitatea.
În funcție de tipul rezultatelor,testele de câmp vizual pot fi teste calitative și teste cantitative.
Testele calitative sunt:Autoperimetria(utilizând grila Amsler,Proiecția de postimagini și Perimetrie
auto-oftalmoscopica),testele oficiale(testul Harrington -Flocks,analizatorul de câmp vizual Friedmann și
perimetria automată și campimetria petei oarbe)și testele conduse de practicieni(testele cu ecranul
tangent).
Testele cantitative,numite și teste de detaliu sunt: angioscotometria,perimetria cu
arc,stereocampimetria,perimetria Goldmann,perimetria în culori,perimetria adaptării în
întuneric,câmpul vizual determinat de frecvență critică de pâlpâire.
Se po t detecta la nivelul câmpului vizual scotoame sau hemianopsii .Cu ajutorul testului cu ecran tangent
se poate pune în evidență scotomul fiziologic prin dispariția reperului de urmărit într -o zonă din
câmpul vizual de 30 -40o.Această zonă,denumită pata Mari otte,se va studia ca întindere în 8
meridiane,pornind de la centru către periferie. [3]

55

Figura 2.14Câmpul vizual
(sursă: http://www.esanatos.com/ghid -medical/oftalmologie/Functia -vederii -fotoreceptia -s54177.php)

56
Capitolul 3 . Studiu de caz .Examenul analitic funcțional

După cum s -a menționat anterior,examenul optometric se compune din: istoria cazului,inspecția
preliminară,examenul analitic funcțional, la care se adaugă analiza rezultatelor și stabilirea
diagnosticului,terapeutica opto metrică,alternative de servicii pentru pacient și
urmărirea,studierea,evaluarea progresului obținut.
3.1 Istoricul cazului pacientului

Această etapă cuprinde istoria vizuală personală actuală și anterioară,istoricul vizual familial,starea de
sănătate,apar enta fizică,aparenta psihologică și analiza nevoilor vizuale.

Dată:05.06.2018

Istoria cazului
Nume: Bucur Mihai
Vârsta:23
ani Sex:
masculin Data nașterii:
17.12.1994 Adresă:str.Virtuții, nr
03,București Nr.telefon:
0744050762 Ocupație:
Student
Plângerea majoră: vedere încețoșată în vederea la distanță,oboseala oculară,dureri de cap, ușoară
fotofobie.
Apariție:
cu 4 luni
în urmă Durata:
intre
0.30
minute si
1 oră Factori care determină apariția:
Aspect dinamic (mers pe role ,
plimbări)
Aspect s tatic (privitul la
televizor/cinema) Frecvența: de fiecare dată când este
stimulat pentru vederea departe mai
mult de 4 -5 ore
Starea de sănătate: fără afecțiuni care să vizeze funcția vizuală,deficit de vitamina B2
Istoria vizuală anterioară personală:
Miopie(OD:1.25 dpt OS: 1.5 dpt),fără factori de natura traumatică(accidente,tratamente cu efect asupra
vederii)
Istoria vizuală familială:
ambii părinți cu ametropii sferice moderate;sora : miopie ;fără alte probleme de sănătate oculară.

57
Aparenta fizică și psihologică:
Temperament: melancolic
Tip somatic:ectomorf(înalt,slab,masa musculara si lipidica redusă)
Aparenta aparatului vizual: pleoape cu aspect normal,tendința de micșorare a fantei palpebrale în
momentul în care privește la distanță,culoarea ochilor:albastru -verzui,aspect pupila:circular, închiderea
fantei palpebrale:sinuasă și completă
Aparenta fizică generală: poziția corpului normală,poziția capului dreapta,obișnuită,nas
proeminent,forma feței:ovoida,sprâncene ușor arcuite

3.2 Inspecția preliminară

Această etapă începe din momentul anamnezei unde se acorda atenție următoarelor aspecte: structura și
mobilitatea fetei,particularități ale pleoapelor,poziția și acțiunea pleoapelor,caracteristicile genelor și
sprâncenelor,poziția și mișcare a globilor oculari,starea corneei,reflexe pupilare,etc.
Pacientul nu a prezentat caracteristici care să indice vreo patologie oculară,având aspect normal/sănătos.
În continuare se va inspecta prin biomicroscopie globul ocular împreună cu anexele sale .
Conjunctiva palpebrală are aspect jilav,strălucitor,fără inflamații sau afecțiuni glandulare.
Marginile pleoapelor au același aspect fin și strălucitor,fără a se observa vreo anomalie la nivelul
glandelor Meibomius.Genele au aspect normal,direcția de creșter e spre exterior și curbate,fără depuneri.
Conjunctiva bulbară și aspectul globului ocular se face tot în lumina focalizata oblic,punând pacientul să
privească în direcțiile cardinale,cu specificația ca în momentul privirii în jos îi ridicăm pleoapa
superioară.Nu s -au constatat anomalii,aspectul fiind normal,fin și strălucitor.Acest aspect indica și
prezența peliculei de film lacrimal astfel încât există o hidratare suficientă.Meniscul lacrimal s -a studiat
calitativ cu ajutorul biomicroscopului cu lampa cu f antă,în lumina difuză,observându -se în partea
inferioară în momentul în care pacientul privește în sus și trăgând în jos pleoapa inferioară,o cantitate
suficientă a meniscului lacrimal,prezentându -se cu aspect strălucitor,fără impurități sau incluziuni.
Cu ajutorul unui fascicul de lumină paralelipipedic,îngust și cu lungime medie,se va inspecta
corneea.Polul anterior poate fi observat că o suprafață luminoasă corespunzătoare primei fete a
paralelipipedului.Se baleiază fasciculul pe toată suprafața acestei a,urmărind existența
fisurilor,mătuirilor sau pierderilor de țesut.Corneea studiată are aspect normal,fără particule sau
abraziuni,părând că nu se abate de la forma aparent normală (aspect observat din forma fasciculului
luminos). Se inspectează pupilele , cu atenție deosebită asupra reflexelor pupilare. Pentru aceasta se va
folosi o lampă stilou car se va deplasa dinspre periferie și se va nota răspunsul consensual(mioza).
Urmează studierea cristalinului focalizând fasciculul luminos ,iluminând direct
cristalinul,observându -se ca un obiect luminos pe fond întunecat.Acesta nu prezintă opacifieri sau
deplasări.

58
Se utiliza oftalmoscopul cu tehnica oftalmoscopiei directe cu un fascicul puternic de
lumină.Selectând o lentilă de putere mare din capul oftalmosco pului s -au observat un aspect
transparent,fără existența unor opacități sau altor formațiuni.
Tot cu oftalmoscopul s -a studiat aspectul retinei așa cum s -a menționat în capitolul anterior și nu s -au
constatat anomalii ale acesteia sau obstrucții la nivelul venei centrale sau arterei oftalmice.
S-a constatat o stare generală de sănătate oculară bună,care conduce la presupunerea unui simplu
viciu de refracție ,fără alte afecțiuni oculare.

3.3 Examenul analitic funcțional

Înainte de a începe examenul analitic funcțional,se măsoară distanta interpupilara a pacientului și se
constată ochiul director.
Testul nr 1 Oftalmoscopia
Acest test are ca scop observarea transparentei mediilor oculare,aranjamentul structurilor și starea
acestora.Ca materiale se ut ilizează un oftalmoscop electric și o țintă pentru vederea la distanță.Se
ajustează iluminarea în laborator astfel încât să fie scăzută.Se așează pacientul pe scaun cu capul
drept,rugându -l să privească țintă.Inspecția se realizează cu ochiul corespondent( ochiul drept al
pacientului cu ochiul drept al optometristului și ochiul stâng cu ochiul stâng).Se selectează lentila
convexă de +20 dpt a oftalmoscopului și se observa corneea,conjunctiva și pleoapele,iar apoi se scade
progresiv puterea acesteia pentru a observa umoarea apoasă ,cristalinul și umoarea sticloasă.Pentru a
examina fundul de ochi se schimbă din nou lentila oftalmoscopului și se baleiază instrumentul pentru a
observa o zonă cât mai mare ,rugând pacientul să își miște ochiul corespunzător pentru a putea vizualiza
zona de interes.Pentru a observa regiunea maculară și foveea se instruiește pacientul să privească direct
în oftalmoscop,iar prin fixarea sa pe reticul se apreciază poziția foveei în raport cu acesta.
Rezultate:
S-au constatat structuri n ormale,medii transparente,aliniere foveală stabilă și centrata .
Rezultatele corespund testării preliminare.
Testul nr 2 Keratometrie
Se observa astigmatismul corneei(razele meridianelor principale ,orientarea lor și puterile acestora).S -a
utilizat keratom etrul Bausch&Lomb pentru acest test.Iluminarea camerei a fost setată la un nivel
normal.S -a rugat pacientul să se așeze pe scaun și să își fixeze bărbia și fruntea pe suportul de cap,apoi i
s-a ajustat înălțimea suportului de bărbie astfel încât colțul och iului să fie în dreptul reperului de pe
brațul suportului.I s -a ocluzat ochiul netestat.S -a instruit pacientul să fixeze centrul aparatului,privind
drept.S -a ajustat aparatul astfel încât imaginea să fie netă și să se observe mirele(cele 4 imagini ale
mirelor reflectate pe cornee),apoi s -a căutat unirea în prelungire a liniilor centrale ale mirei roșii și verzi
centrale.S -a înclinat keratometrul până când mirele au fost coliniare și s -a rotit tamburul pentru a le
apropia astfel încât să fie în prelungire ș i s-au citit valorile razelor,respectiv ale puterilor pe meridianele
respective.Procedura a fost repetată pentru celălalt ochi.
Rezultate:

59
S-a constatat o bună calitate a mirelor(nedeformate).
Ochiul drept:
R1=7.95 mm; R2=8 .15 mm; Φ1= 40.75 dpt ax 45o ; Φ2=40.25dpt ax 135 o
Astigmatismul= Φ1 – Φ2=40.75 – 40.25= 0.5 dpt ax 45 o
Ochiul stâng:
R1= 8 mm; R2= 8. 15 mm ; Φ1=42 dpt ax 0 o ; Φ2= 41.7 dpt ax 90 o
Astigmatismul= 0.3 dpt ax 0 o

Testul nr 3 Forie obișnuită în vedere departe
Se evaluează foria cu care s-a obișnuit pacientul,utilizând foropterul cu prisme variabile și liniile
verticală și orizontală de litere corespunzătoare acuității maxime(Vb=1 sau Vb=0.8)
Se așează pacientul pe scaun și se setează compensarea acestuia.Se adaugă unui ochi o prismă cu p utere
suficient de mare pentru a rupe fuziunea și a crea diplopie(de obicei 6 -8 pdpt) cu baza sus.În fata
celuilalt ochi se adăuga o prismă de 15 pdpt cu baza internă pentru a deplasa deplasa la nivel retinian una
dintre cele două imagini,apoi se reduce p rogresiv puterea prismei până când pacientul raportează
alinierea.Procedura se repetă și la celălalt ochi.
Procedură este explicitata în ANEXA 1
Rezultate:
OD: 0 pdpt OS: 0.5 pdpt BI (exoforie 0.5 pdpt)
Testul 3A. Foria obișnuită în vederea aproape
Se evaluează foria cu care s -a obișnuit pacientul în vedere aproape,utilizând foropterul cu prisme
variabile și liniile verticală pentru aproape corespunzătoare acuității maxime.
Se așează pacientul pe scaun și se setează compensarea acestuia.Distanța la care se afla proxotipul este
de 40 cm.Se adaugă unui ochi o prismă cu putere suficient de mare pentru a rupe fuziunea și a crea
diplopie(de obicei 6 -8 pdpt) cu baza sus.În fata celuilalt ochi se adăuga o prismă de 15 pdpt cu baza
internă pentru a deplasa depl asa la nivel retinian una dintre cele două imagini,apoi se reduce progresiv
puterea prismei până când pacientul raportează alinierea.Procedura se repetă și la celălalt ochi.
Rezultate:
OD: 4 pdpt BI (exoforie 4 pdpt) OS: 5 pdpt BI(exoforie 5 pdpt)

Testul nr 4. Skiascopie pentru departe
Acesta este un test de refracție obiectivă.Se utilizează un skiascop electric ,foropterul și ținta așezată la 5
m de pacient.Se diminuează iluminarea cabinetului.Se instruiește pacientul să privească binocular
ținta.Se alege ca distanță să fie 0.5 m(se poate și de la 0.67 m).Se începe cu ochiul drept și se încearcă

60
neutralizarea reflexului retinian în toate meridianele.Este de menționat că optometristul va examina
pacientul cu același ochi cu care este examinat pacientul.După ce s-a neutralizat reflexul retinian la
ochiul drept(cu ajutorul unor lentile care să îl facă să nu se mai deplaseze și să ocupe toată zona
observabilă) ,se face același lucru pentru ochiul stâng,apoi se revine la ochiul drept,iar în final la stângul.
Rezultate:
S-a constatat neutralizare sferică
OD: lentila care a neutralizat reflexul: 0 dpt
OS: lentila care a neutralizat reflexul: -0.50 dpt
Astfel se constată puterea necesară compensării prin scăderea puterii corespunzătoare distanței de lucru:
1/0.5= 2 dpt
OD: 0 – 2= – 2.00 dpt OS: -0.50 – 2= – 2.50 dpt
Testul nr 5 Skiascopie pentru aproape
Testul se ocupa cu evaluarea capacității de a focaliza în vederea aproape.Se vor utiliza un skiascop,o
țintă în T pentru aproape de acuitate 1 și 0.5 ș i foropterul.
Ținta se poziționează la 500 mm de pacient ,iar skiascopul se poziționează în planul țintei.Pacientul este
instruit să numere literele țintei și se crește puterea convexă astfel încât să se obțină o mișcare opusă
reflexului retinian,apoi se s cade puterea lentilei progresiv până se obține neutralizare într -o secțiune
principală apoi în cealaltă.
Rezultate:
Pentru a elimina influenta acomodării se calculează rezultatul net al testării astfel:
xNET= xGROS – Lag
OD: lentila utilizată +2.5 dpt OS: lentila utilizată +2.5 dpt
xGROS= 2.5 -2= 0.5 dpt ; xGROS=2.50 -2=0.5 dpt
Se folosește: xNET=xGROS Lag
OD:Pentru exoforie în vedere aproape 4 pdpd
xNET=0.5 – 0.5= 0.00dpt[inf]
OS:Pentru exoforie în vedere aproape 5 pdpd
xNET= 0.5 – 0.62= – 0.12 dpt [inf]

Testul nr 6. Skiascopie la 1 m
Se observa punerea la punct la distanță de 1 m și se utilizează foropterul ,skiascopul și ținta la distanță de
1 m.Testul se începe cu compensarea de la cel anterior.Aceasta compensare va genera o mi șcare în sens
opus a reflexului.Se va mări puterea convexă până în momentul deplasării reflexului contra în toate

61
secțiunile,apoi se va reduce până în momentul neutralizării.Se va începe testarea cu ochiul drept,apoi
cu cel stâng,iar la final se revine.

Rezultate:
OD: reflexul este neutralizat cu lentila de -0.5 dpt
OS: Lentila care neutralizează are puterea – 1 dpt

Testul 7. Testul subiectiv
Această metodă este una subiectivă,în care se lasă la aprecierea pacientului netitatea imaginilor .Se
utilizează foropterul,distotipul,testul Parent,cilindrul în cruce și testul rosu -verde.
Verificăm ca foropterul să fie la setările inițiale
.
Fig 3.1
Reglăm distanta interpupilara

Fig 3.2
Ocluzam ochiul dominant

62

Fig 3.3

Așezăm foropterul în fata pacientului

Fig 3.4
Setam distanța dintre foropter și pacient astfel încât să avem distanta vertex 12mm

Fig 3.5

63
Verificam dacă “bula” este la mijloc astfel încât cei doi ochi să fie pe aceeași orizontală

Fig 3.6

Mărim puterea lentilei sferice cu +3 dpt f ață de lentilă de bază.Pornim proiectorul pe rândul de acuitate
0.1Pacientul nu distinge ,deci scădem cu 0.25 dpt puterea lentilei.Când distinge optotipurile,trecem la
următorul rând de acuitate și repetam: dacă distinge,trecem la rândul următor,dacă nu,sc ădem cu 0.25
dpt.La rândul de acuitate 0.6 ,se face testul de astigmatism cu cadranul Parent conform ANEXEI
2(S-au adăugat cilindri: OD:0.5 dpt ax 45 OS:0.25 dpt ax 0).După testarea la astigmatism ,se revine la
testare până când pacientului I se obține acuitate 1.0.La final,se finisează corecția cu cilindrul în cruce,
rezultând pentru pacient o mai bună vedere în absența acestora.Pentru verificare se face testul bicolor .
Rezultat:
OD:-2.00 dpt
OD:-2.50 dpt

Testul nr 8. Foria indusă în vedere departe d e compensarea determinată la testul 7
Se evaluează foria indusă de compensare.Utilizând foropterul cu prismele variabile și o linie verticală de
acuitate 1 se va proceda astfel: Foropterul se va seta pentru distanta interpupilara pentru distanță a
pacientului și se reglează în acesta compensarea găsită la testul 7.În fața ochiului drept se așează prisma
de 6 pdpt baza sus pentru spargerea fuziunii și diplopie,iar în fața ochiului stând ,o prismă de 15 pdpt
baza internă.Se reduce puterea acestei prisme până când pacientul a raportat alinierea.Se procedează
identic pentru ochiul stâng.
Rezultate:
OD: ortoforie
OS: ortoforie
Testul nr 9. Adducție reală la distanță
Acest test ajuta pentru evaluarea latitudinilor și ale rezervelor de fuziune în contextul vederii la

64
distanță.Se utilizează foropterul cu prisme variabile și linia de litere corespunzătoare acuității 1.
Se ajustează nivelul de iluminare al camerei astfel î ncât să fie normal,pacientul purtând corecția la care
se vor adăuga +0.25 (sau +0.50)dpt ambilor ochi,astfel acesta va sesiza o ușoară lipsă de netitate.Se
roagă pacientul să rețină această imagine,apoi i se scot lentilele adăugate care au produs neclarita te.Se
crește puterea prismelor cu baza externă până când acesta detectează același nivel al neclarității produs
de lentilă sferică.
Rezultate:
Pacientul a văzut 1 linie de litere,iar primul rând de neclaritate a fost la 8 pdpt
OD:4 pdpt OS: 4 pdpt

Testul nr10 . Convergentă la distanță
Testul urmărește evaluarea latitudinilor și rezervelor de fuziune,folosind foropterul cu prisme variabile
și linia de litere corespunzătoare acuității maxime a pacientului.
El este o continuare a testului anterior,mărind put erea prismatică (baza externă) simultan la ambii ochi
,până când pacientul a raportat dublarea liniei de litere ,creează senzația că s -ar deplasa sau devine mai
lejer de citit.Această valoare este notată,iar apoi se diminuează puterea prismatică până la pu nctul de
recuperare.Acest test s -a făcut continuu pentru a nu interveni reflexul de acomodare -convergență care să
influențeze rezultatele.
Rezultate:
Spargerea fuziunii: 18 pdpt; Recuperarea : 10 pdpt
Testul nr. 11 Abducție la distanță
Testul are ca scop e valuarea rezervelor și latitudinilor de fuziune în contextul abducției,în vedere la
distanță.Se vor folosi foropterul cu prisme variabile și linia de litere.
Se ajustează nivelul de iluminare al camerei astfel încât să fie normal,pacientul purtând corecția la care
se vor adăuga +0.25 (sau +0.50)dpt ambilor ochi,astfel acesta va sesiza o ușoară lipsă de netitate.Se
roagă pacientul să rețină această imagine,apoi i se scot lentilele adăugate care au produs neclaritate.Se
crește puterea prismelor cu baza intern ă până când acesta detectează același nivel al neclarității produs
de lentilă sferică,iar din acest punct se mai continua cu câteva dioptrii prismatice creșterea,apoi se scade
până în momentul în care pacientul a indicat recuperarea,apoi se scade până la v aloarea 0.
Rezultate:
Neclaritate: 2 pdpt;Spargere: 8 pdpt ;Recuperare: 4.5 pdpt
Se menționează că pacientul a raportat vederea a două linii de litere.

Testul nr.12 Forie verticală și ducțiuni verticale la distanță
Se urmărește evaluarea latitudinilor de fuziune și a rezervelor de fuziune în vedere la distanță,pe

65
verticală. Se vor folosi foropterul cu prisme variabile și rândul de litere pentru acuitatea corespunzătoare
celei maxime a pacientului.Testul se face cu compensarea găsită la refracția subiectivă .Astfel se setează
în foropter aceasta compensare,iar apoi se continua adăugând în fața ochiului stâng o prismă pentru
dublarea imaginii(10 -15 pdpt)cu baza internă.Aceasta va crea o exoforie aparenta care ar trebui să
spargă fuziunea și să dubleze linia pe orizontală.În fața ochiului drept se va așeza o prismă baza sus
pentru deplasarea imaginii pe verticală de aproximativ 6 pdpt.Se va micșora valoarea acesteia până când
pacientul raportează colinearitatea celor două rânduri.Dacă rezultatul acestuia indica heteroforie,se
determina ducțiunile pe verticală îndepărtând prisma de la ochiul stâng,mărind prisma cu baza jos din
fața ochiului drept până se reclamă spargerea fuziunii.Apoi se revine la 0 și se crește valoarea prismei cu
baza sus până la spargere.Acest e două rezultate ar reprezenta supraducția,respectiv infraducția .
Valorile de recuperare în ambele cazuri se determina prin același algoritm folosit pentru cele orizontale.
Rezultate:
Forie verticală: OD: 0 pdpt ; OS: 0 pdpt

Testul nr.13B.Forie indusă de țintă apropiată cu compensarea determinată la testul 7
Se urmărește evaluarea foriei în vedere aproape a pacientului. Se utilizează foropterul, prisma variabilă
și un optotip de fixare cu linie verticală de litere cu acuitatea maximă a pacient ului în vederea
aproape la distanța de 40 cm. Pacientului i se vor pune lentilele găsite la testul nr.7. Se reglează distanța
interpupilară corespunzătoare vederii aproape.. Manipulările sunt făcute analog testului 3. Dacă
subiectul nu poate citi, având acuitate corespunzătoare pentru distanță, se va mări valoarea compensării
simultan la ambii ochi, adăugând treptat lentile de + 0,25 dpt, până când va putea citi .
Rezultate:
OD: exoforie 5 pdpt [inf] ; OS: exoforie 6 pdpt

Testul 14A.Cilindrii în cruce î n vederea monoculară aproape
Metoda cilindrului în cruce este utilizată pentru determinarea compensării în condițiile
monocularității.Se utilizează foropterul cu prisme variabile și cilindrii în cruce,iar ca ținta se va folosi
optotipul cu linii paralele v erticale și orizontale la distanță de 40 cm față de pacient.I se vor seta lentilele
de la testul subiectiv .Se va reduce nivelul iluminării din cabinet,apoi se va ocluza ochiul netestat.Se va
începe cu ochiul director.Cu ajutorul unei prisme(3 pdpt baza jo s) puse în fața ochiului drept se va sparge
fuziunea pe verticală,iar apoi în fața ochiului stâng de va pune o prismă de 3 -6 pdpt baza sus.Pacientul va
raporta diplopie.Se va întreba pacientul dacă imaginea superioară are toate liniile distincte și negre î n
aceeași măsură ,iar în caz contrar se va ajusta corecția cilindrică până în momentul în care acestea se
egalează,procedând analog pentru ochiul stâng(imaginea inferioară).După acest pas,se vor pune în fața
ochilor cilindrii în cruce cu axele la 90 grade, apoi se va mări în valoare absolută puterea sferică cu scopul
de a face liniile verticale să fie văzute mai negre decât cele orizontale.Se cere pacientului să acorde
atenție imaginii superioare și se reduce în valoare absolută puterea sferică până când ace sta raportează

66
egalitatea liniilor ,procedând analog pentru imaginea ochiului stâng.
Rezultate:
Pacientul a raportat egalitate de netitate în ambele imagini,nefiind necesare corecțiile cilindrice.
OD: – 2.00 BRUT OS: – 2.50 BRUT
Nu a fost nece sară corectarea puterii lentilelor compensatoare.

Testul nr 14 B.Cilindrul în cruce în vedere binoculară aproape
Acest test urmărește evaluarea compensării cilindrice,cu mențiunea că nu se vor folosi prisme
disociatoare. Se utilizează foropterul cu pri sme variabile și cilindrii în cruce,iar ca ținta se va folosi
optotipul cu linii paralele verticale și orizontale la distanță de 40 cm față de pacient.I se vor seta lentilele
de la testul 14A .
Pacientul este întrebat dacă liniile verticale sunt mai nete decât cele orizontale.Dacă liniile orizontale
sunt mai nete,atunci se va crește puterea lentilelor până când liniile verticale vor părea mai negre.Din
acest punct,se reduce puterea lentilelor până când exista egalitate de netitate.
Rezultate:
OD: -2.00 dpt BRUT cilX bino OS: -2.50 BRUT cilX bino
Pacientul a raportat egalitate de netitate.

Testul nr 15A . Forie indusă de compensarea determinată la testul 14 A.
Se urmărește evaluarea foriei induse în plan orizontal de către compensarea din testul 14A în vederea
aproape.Se va utiliza foropterul(cu distanța interpupilara reglată pentru vederea
aproape),diasparametru,prisma(6 pdpt),optotipul cu linie verticală de litere.
Imaginea țintei va fi disociata cu ajutorul prismei de 6 pdpt cu baza sus,pusă la ochiul stâng,iar
diasparametrul va fi setat la 15 pdpt baza internă la ochiul drept.Se va scădea treptat puterea prismei cu
baza internă până ce pacientul raportează realiniere.
Rezultate:
OD: 0 pdpt OS: 0 pdpt

Testul nr 15 B Foria indusă de compensa rea de la testul 14B în vedere aproape
Utilizând compensarea de la testul 14B,se va proceda analog testului trecut,însă neexistând modificări
ale compensării,acestea coincid.

67
Rezultate:
OD: 0 pdpt OS: 0 pdpt
Valoarea control: OD: -2.00 dpt OS: -2.50 dpt

Testul 16A.Convergentă relativă pozitivă
Folosind foropterul,ținta linie verticală de acuitate maximă și prismele variabile se va evalua
convergenta relativă pozitivă.Cu formula control pusă,se va așeza în fața fiecărui ochi prisma
variabilă.Subiectul pri vește tinta aflată la 40 cm de acesta și se va crește binocular puterea
prismelor(baza externă) până nu mai recunoaște literele optotipului.
Rezultate:
12 pdpt Nec
Testul 16 B Rezerva pozitivă de fuziune
Testul este o continuare a celui precedent,mărind pu terea prismatică până când pacientul vede ținta din
nou clară/citibila.Pentru a evita fuziunea,de la momentul clarificării optotipului ,se mai crește cu câteva
dioptrii prismatice puterea actuală a prismei.Urmează să se reducă simultan puterea prismatică până
când imaginile fuzionează,valoare care se reține,apoi se reduce la zero.
Rezultate:
20/14
Spargere: 20 pdpt Recuperare 14 pdpt

Testul 17A.Convergentă relativă negativă
Evaluarea acesteia se face folosind compensarea control. Se utilizează foro pterul,ținta linie verticală de
acuitate maximă și prismele variabile.Distanță de lucru este la 40 cm. Cu formula control pusă,se va
așeza în fața fiecărui ochi prisma variabilă.Subiectul privește tinta aflată la 40 cm de acesta și se va crește
binocular p uterea prismelor(baza internă) până nu mai recunoaște literele optotipului.
Rezultate:
14 pdpt Nec

Testul nr 17B.Rezerva negativă de fuziune
Fiind o continuare a celui precedent,se vor mări puterile prismatice până când acesta raportează că linia
este citibila sau se dublează sau se deplasează .De la această valoare(consemnată) se va mai mări cu 3

68
pdpt puterea prismatică.De la acest punct,se va scădea lent puterea prismelor.Când pacientul raportează
reîntregirea imaginii ,se notează suma prismelor,a poi se revine la valoarea 0.
Rezultate:
20/16
Spargere: 24 pdpt Recuperare: 18 pdpt

Testul nr 18 Forie și ducțiune verticală în vedere aproape
Testul are ca scop evaluarea ducțiunilor pe verticală și a foriilor.Se va utiliza foropterul ,o linie
orizontală cu acuitate maximă a pacientului și prisme variabile.Se va regla distanta interpupilara
corespunzătoare vederii aproape,apoi se va pune compensarea pentru aproape.Pentru a obține diplopie
pe orizontală,se pune o prismă de 15 pdpt baza inte rnă în fața ochiului stâng, în fața ochiului drept
,prisma de 6 pdpt baza sus.Se va scădea puterea prismei baza sus până ce pacientul a raportat
alinierea,valoare care exprimă foria verticală a subiectului,apoi se elimină prisma cu baza internă.Se va
mări treptat în fața ochiului drept prisma cu baza jos până în momentul în care pacientul are
diplopie(aceasta fiind valoarea supraducției).Se va scădea valoarea acesteia până la recuperarea
fuziunii.Se revine la valoarea 0 ,apoi se mărește prisma cu baza sus până la spargerea
fuziunii(infraducție dreapta),apoi se scade până la recuperare.Se execută la fel pentru ochiul stâng.
Rezultate:
OD:supraducție +6 rec +1.5; infraducție -2 rec -0.5
OS: supraducție +6 rec +1; infraducție -3 rec -1

Testul nr 19. Amplitud inea de acomodare
În cadrul acestui test,se folosesc foropterul și proxotipul.Iluminarea încăperii este obișnuită,iar tinta
puternic iluminată.Se așează țintă la o distanță de 33 cm,iar pacientul poarta compensarea de la testul nr
7.Se instruiește pacientu l să citească cu voce tare rândul de acuitate maximă.Dacă acesta poate citi,se
adaugă progresiv binocular lentile sferice negative( -0.25 dpt) până când rândul de acuitate 1 este
neclar în totalitate.Iar amplitudinea de acomodare se calculează adunând +2. 50 la valoarea lentilelor
negative.Dacă acesta nu vede,se adaugă lentile pozitive de +0.25 până acesta vede clar,iar amplitudinea
este egală cu diferența dintre puterea necesară compensării distanței de lucru și valoarea lentilelor
adăugate.Testul se va f ace și monocular.
Rezultate:
Pacientul vede.
A=| -2.25 -1.50-2.50|= 6.25 dpt
OD: | -2-(-5.50)+2.50|=6 dpt OS= |-2.50-(-5)+2.50|= 5 dpt
Testul nr 20 Acomodare relativă pozitivă
S-au utilizat ca materiale de lucru:foropterul și ținta de a cuitate maximă a pacientului,așezată la 40 cm de

69
pacient.Testul se face cu compensarea control.Se crește valoarea lentilelor divergente(se micșora dacă ar
fi purtat convergente) până când nu mai reușește să citească optotipurile de pe țintă,apoi se revine la
valoarea control și se consemnează.
Rezultate:
Suma lentilelor adăugate: -4.00
OD: -2.00+( -2.00)= – 4.00 dpt
OS: -2.50+( -2.00)= – 4.50 dpt

Testul nr 21 Acomodarea relativă negativă
S-au utilizat ca materiale de lucru:foropterul și ținta de acuitate maxi mă a pacientului,așezată la 40 cm de
pacient. Testul se face cu compensarea control.Se reduce valoarea lentilelor divergențe (se crește cea
convergenta dacă era cazul) până când pacientul nu mai recunoaște optotipurile.
Rezultate:
Suma lentilelor: +1.50 dp t
OD: -2+0.75= -1.25 dpt
OS:-2.50+0.75= -1.75 dpt

Testul nr 22 Reflexul pupilar
Scopul este de a testa echilibrul orto și echilibrul parasimpatic de la nivelul irisului.Se folosește lampa
stilou și un distotip așezat la 5 m de pacient.Se reduce nivelul de iluminare din cabinet și se roagă
pacientul să privească binocular ținta.Se vor studia reflexul fotomotor și reflexul consensual
astfel:Reflexul fotomotor se va testa așezând lampa stilou pe axa pupilei ,la o distanță de 2 cm și
obturând lumina pentru a n u pătrunde în celălalt ochi în momentul aprinderii acesteia.Se repeta pentru
celălalt ochi.Reflexul consensual se evaluează iluminând un ochi,dar observând reacția celuilalt,lampă
stilou rămânând aprinsă.
Rezultate:
Reflexul fotomotor: contracție
Reflexul consensual: se contracta ambele pupile
Testul nr 23 Reflexul de compensare a mișcărilor corpului
Testul se ocupa cu evaluarea independenței mișcărilor oculare față de cele ale corpului său capului.Se
utilizează o sursă statică și punctiforma de i luminare în condițiile unei iluminări normale ale
încăperii.Sursa se așează la nivelul rădăcinii nasului,în planul median al capului,fiind depărtată de cap cu
câțiva centimetri.Pacientul este instruit să fixeze ținta,mișcând capul pe orizontală de la stâng a la dreapta
și invers.

70
Rezultate:
Fără pierderi de fixare ,cu mișcări ample ale capului și lipsite de mișcări asociate.

Testul nr 24.Reflexul de versiune
Acest test evaluează capacitatea subiectului de a reuși să mențină fixarea pe o țintă dinamică.Se
utilizează lampa stilou,iar încăperea are o iluminare normală.Lampa stilou se poziționează la 10 cm de
rădăcina nasului,la înălțimea ochilor,în plan median.Aceasta se va mișca în arc de cerc în plan
orizontal,iar subiectul este instruit să mențină fixarea pe țintă .
Rezultate:
Fixare continua cu mișcări ample și regulate ale ochilor,fără mișcări ale capului său corpului.

Testul nr 25 Urmăriri oculare
Acest test are ca scop evaluarea versiunilor în direcțiile principale.Se utilizează lampa stilou,iluminarea
camerei fiind normală.Pacientul este rugat să se așeze pe scaun,iar lampa stilou se așează la distanța
Harmon.Lampa stilou se va mișca vertical,perpendicular pe planul median al corpului (sus,jos și la
45o).Se cere pacientului să urmărească lampa.
Rezulta te:
Urmăriri continue,fără pierderi de fixare sau mișcări asociate.

Testul nr 26 Mișcare în vederea aproape
Se urmărește tendința binoculară în contextul lipsei vederii binoculare în vederea aproape..
Se va utiliza lampa stilou alături de un ocluzor,ilum inarea fiind normală în încăpere. Lampă se plasează
în planul median ,la înălțimea ochilor,la jumătatea distanței Harmon și i se cere pacientului să o fixeze
binocular,apoi se ocluzeaza un ochi (fără să îl atingem).La un interval de 5 secunde se descoperă ochiul
ocluzat și se observa mișcările acestuia.Analog se procedează și pentru celălalt ochi.
Rezultate:
OD: ușoară adducție
OS:ușoară adducție

Testul nr 27. Mascare în vedere departe
Se urmărește tendința posturii binoculare în absența fuziunii la distan ță.Se vor utiliza lampa stilou și un
ocluzor,iluminarea fiind normală în cabinet.Lampă se așează în plan median ,la înălțimea ochilor,la
distanță de 5m de pacient.Pacientul este instruit să fixeze izvorul luminos binocular,apoi se obturează un
ochi.La 5 se cunde ,se descoperă ochiul și i se analizează mișcarea.Testul se repeta pentru celălalt ochi.

71
Rezultate:
OD:nu se mișcă
OS:ușoară mișcare temporo -nasală
Testul nr 28. Testul Worth
Scopul testului este de a evalua capacitatea subiectului de a menține vederea simultană la apropiere și la
depărtare.S -a utilizat testul Worth proiectat pe ecran și foropterul cu filtrele roșu și verde.Testul s -a
proiectat la distanța Harmon de pacient,apoi s -a depărtat progresiv de acesta până la 5 m.Se întreabă
pacientul câte puncte luminoase observa și culorile acestora.
Rezultate:
Aproape:4 puncte
Distanța:4 puncte
Testul nr 29 Perimetrie
Se testează limitele câmpului de sensibilitate vizuală a ochilor.Se utilizează un perimetru.Se așează
pacientul pe scaun,poziționându -i capul pe un reazem special.Se va obtura ochiul netestat.I se cere
pacientului să privească punctul central,iar o țintă va fi deplasată dinspre exterior carte interior pe un
meridian și se roagă pacientul să anunțe când apare ținta în câmpul vizual și c ând dispare.Această
operațiune se face pentru 16 meridiane și se trasează diagrama.
Rezultate:
Limitele câmpului vizual în direcțiile principale: sus:50 o ; jos:65 o ; nazal: 60 o; temporal: 90 o
Se constată prezența scotomului fiziologic .
Testul nr 30. Campimetrie
Testul evaluează dacă retina este sensibilă în jurul foveei,într -o regiune de 25o.Se utilizează ecranul
tangent și o țintă albă poziționată în vârful unei tije.Pacientul este așezat la 0.5 m de ecranul
tangent,având capul fix și obturându -se ochiul netestat.Se cere pacientului să privească centrul
ecranului.Ținta se așează în mijlocul proiecției petei oarbe situate la dreapta în cazul ochiului drept și
se deplasează pe cele 8 direcții principale cu scopul de a determina mărimea papilei.Deplasân d ținta de la
periferie către centru în lungul celor 8 meridiane se pot depista scotoamele existente în câmpul vizual.
Rezultate:
În zona papilei,ținta a fost văzută permanent.S -a constatat existenta scotomului fiziologic.
Testul nr 31 Caroiajul Amsler
Acest test arata sensibilitatea retinei într -o zonă centrală la 20 -30 cm față de pacient.Se utilizează un joc
de caroiaje și un ocluzor.Pacientul poarta compensarea și fixează centrul caroiajului.Se roagă pacientul
să menționeze dacă vede cele 4 lături și cel e 4 colțuri ale caroiajului și dacă liniile sunt paralele sau dacă
apar zone neclare sau dacă există adâncituri.
Rezultate:

72
Se observa clar tot caroiajul
Testul nr 32. Vederea culorilor
Testul determina sensibilitatea ochiului pentru diverse lungimi de und ă.Se folosesc jetoane
colorate,fiecare culoare apărând pe 2 jetoane.I se cere pacientului să aranjeze jetoanele de aceeași
culoare.
Rezultate:
Împerechere realizată corect
Testul nr 33.Discriminarea detaliilor
Acest test determina acuitatea în vederea apro ape și departe.Se folosesc ochelarii cu ocluzor,proiector de
teste(pentru departe) și proxotip cu litere negre pe fond alb.Se ocluzează ochiul netestat se cere
pacientului să recunoască optotipurile prezentate (ele vor crește la nivel de acuitate).Dacă sub iectul nu
recunoaște toate optotipurile de pe o linie de acuitate,se izolează un optotip.Se procedează analog pentru
celălalt ochi.
Rezultate:
Departe: OD: 0.7;OS:0.6 ; Aproape:OD:1 OS:1

Testul nr 35. Memorie vizuală
Acest test este folosit pentru evaluarea memoriei vizuale.Se utilizează un set de cartoane cu
dimensiunile 15×10 ,prezentând figuri organizate din ce în ce mai complex și un
cronometru.Examinatorul se așează la distanță de 1 metru de pacient căruia i se dau o hârtie și u n
instrument de scris.I se prezintă pacientului 5 secunde un cartonaș,apoi se așteaptă 10 secunde ,după care
se cere pacientului să reproduc desenele din cartonaș.Se repeta pentru încă 10 cartonașe,fiecare având o
organizare din ce în ce mai complexă.
Rezu ltate:
Reproducere completă
Testul nr 36. Viteza de citire
Acest test evaluează funcționarea mecanismelor care iau parte la procesul de citire.Se utilizează o baterie
de 6 teste de lectură conforme vârstei pacientului.Se va înregistra durata lecturii ,apoi se va calcula
viteza de lectura și eficacitatea lexică.
Nivel Clasă Nr.cuvintelor din text
I Clasa I 100
ÎI Clasa a IIIa 300

73
III Clasa a V -a 800
IV Clasa a IX -a 1200
V Clasele X -XII 1500
VI Ciclu superior 2000

Rezultate:
V1= =350.87 cuvinte/minut
Rv= =1.0025
Se încadrează în norme.(motricitate oculară bună:deplasare rapidă și opriri lungi),postura normală,nu
vorbește în timp ce citește.
Testul nr 37.Testul roșu verde pentru vederea la distanță
Este un test pentru verificarea compensă rii,utilizând o țintă alcătuită dintr -o jumătate roșie și una verde
care conține aceleași figuri în fiecare jumătate,foropterul sau trusa de testare.
Iluminarea cabinetului va fi setată la un nivel normal,se obturează ochiul netestat,iar celălalt fixează
ținta și i se cere să spună dacă optotipurile par mai negre pe o culoare decât pe cealaltă.Se adaugă sau se
scade din puterea lentilelor în funcție de culoarea pe care se vede mai intens până în momentul în care se
egalizează .Se procedează la fel pentru ce lălalt ochi,apoi binocular cu testul roșu -verde polarizat.

Rezultate:
Pacientul a avut înainte de finisarea corecției
OD: -2.50dpt OS: -2.25 dpt
Cu ochiul drept vedea mai clar pe verde,deci i s -au adăugat succesiv +0.25 dpt de două ori până la
egalitate.Cu ochiul stâng,vedea mai bine pe roșu și i s -au adăugat -0.25 dpt,moment în care a declarat
egalitatea de netitate pe cele două culori.
Binocular,testul era văzut complet,având aceeași netitate.
Testul nr 38 Testul roșu -verde în vedere aproape
Este un te st pentru verificarea compensării pentru apropiere ,utilizând o țintă pentru vedere aproape
alcătuită dintr -o jumătate roșie și una verde care conține aceleași figuri în fiecare jumătate,foropterul
sau trusa de testare.
Iluminarea cabinetului va fi setat ă la un nivel normal,se acoperă ochiul netestat,iar celălalt fixează ținta
așezată la distanța Harmon și i se cere să spună dacă optotipurile par mai negre pe o culoare decât pe
cealaltă.Se va apropia ținta de pacient până când pe verde va fi mai clar decâ t pe roșu,apoi se depărtează
până când anunța că este mai clar pe roșu.I se cere pacientului să se apropie până la egalitate de netitate

74
și se măsoară această distanță.Dacă este prea scurtă se adaugă lentile convergente,dacă este pre lungă,se
adaugă lentil e divergente la corecția actuală a pacientului. Se procedează la fel pentru celălalt ochi,apoi
binocular cu testul roșu -verde polarizat.
Rezultate:
Ținta este văzută egal din primul moment în care i -a fost prezentată.
OD: -2.00dpt OS:-2.50 dpt
Mai clar pe verde: 25 cm Mai clar pe verde: 22 cm
Mai clar pe roșu : 90 cm Mai clar pe roșu : 85 cm
Distanța ega lității: 40 cm Distanta egalității: 42 cm
Nu necesită modificarea compensării.
Testul nr 39. Eficacitate vizuală
Se testează calitatea și cantitatea informațiilor asimilate în timpul citirii.Se utilizează o baterie de teste de
înțelegere analitică care este anex celui pentru viteza de lectură.Se efectuează ca o continuare a testului
36.Acesta conține un chestionar cu răspunsuri multiple.Testul de nivel I este bazat pe imagini,iar
celelalte pe întrebări.Timpul nu este un factor determinant al acestui test.Se vor consemna răspunsurile
bune și se va calcula eficacitatea de înțelegere și randamentul lexic.

Rezultate:
Eficacitatea de înțelegere: Re= = =1.28
Randamentul lexic: Rl=Rv * Rc=1.0025*1.28=1.28

Anexa 1 -Forii orizontale în vedere la distanță

Pregătirea pacientului:I se explica procedura ce se va aplica ,necesitatea ei și rezultatele oferite.
Se efectuează măsurarea distanței interpupilare cu rigleta.
Se stabilește ochiul DOMINANT.
Se așează pacientul pe scaunul de testare ,urmând reglarea înălțimii scaunului.
Facem reglajele pentru metoda de testare a foriilor orizontale pe foropter/ochelarul de probă.(Pacientul

75
poarta corecția dacă are) și se prezintă pacientului o coloană de lite re la distanță de 5 -6m
La OD se pune o prismă BS/BJ cu care vom dedubla imaginea
La OS punem o prismă BI cu care o vom deplasa pe orizontală
Creștem puterea prismatică a OD până vede două imagini
La OS creștem valoarea prismei BI până imaginea s -a deplasa t
Se scade lent valoarea ei până când pacientul raportează alinierea celor două imagini
Valoarea prismei și poziția ei(BI/BE) va indica tipul și valoarea foriei
Norma:0.5 exoforie( 0.5 BI)
Responsabilități: Rezultatele tes tării depind de: pregătirea și experiența optometristului și calitatea
informațiilor primate de la pacient.Optometristul trebuie să posede bune abilități și cunoștințe de
comunicare.
Înregistrări:Informațiile obținute de la pacient referitoare la starea de sănătate generală și oculara
,rezultatele înregistrărilor din timpul testului și rezultatele specificate și notate pe fișa individuală a
pacientului.

FORII Orizontale
Facem reglajele pentru metoda de testare a foriilor orizontale pe foropter/ochela rul de probă.(Pacientul
poarta corecția dacă are)

I se prezintă pacientului o coloană de litere la distanță de 5 -6m
La OD se pune o prismă BS/BJ cu care vom dedubla imaginea

76
Creștem puterea prismatică a OD până vede două imagini

La OS punem o prismă BI cu care o vom deplasa pe orizontală
Creștem puterea prismatică la OS până se deplasează imaginea

Se scade lent valoarea ei până când pacientul raportează alinierea celor două imagini.
OS:0.5 pdpt exoforie
ANEXA 2 –Testarea astigmatismului

(2.1)Afișarea Cadranului Parent
(2.2)Reglăm axul cilindrului pe bisectoarea “pachetului” de linii
(2.3)Se introduce cilindru de -0.25
(2.4)Dacă am executat o rotație completă de ax ,iar pacientul nu vede mai bine,mai adăugăm -0.25 dpt la cilindru
(2.5)După creșterea puterii cilindrului,se rotește axul cu câte 10 până vede cel mai clar

77
Capitolul 4. Stabilirea compensării. Calculul soluției de compensare.

În urma testărilor optometrice,s -a stabilit compensarea sferică a pacientului cu o lentilă sferică
divergenta de -2.00 dpt pe ochiul drept și -2.50 dpt pe ochiul stâng , întrucât acesta a raportat un confort
mai bun în lipsa lentilelor cilindrice,având totuși astigmatism fiziologic .
Pentru soluția aeriană de compensare , se va recurge la un calcul de d rumuiri optice.
Legea lui Snellen este cea care dezvoltă conceptul de raza de lumină prin care se va urmări înțelegerea
locului geometric al unui punct de pe frontul de una divergent care este emis de un punct
obiect.Drumuirea reprezintă studiul traiectori ilor razelor de lumină care traversează un sistem
optic.Pentru realizarea drumuirii se apelează în mod iterativ un set de relații care simulează propagarea
razelor de lumină printr -un sistem optic,în anumite ipoteze.

4.1 Drumuirea trigonometrică
Este o procedură mai simplă de investigație deoarece este restricționată la o secțiunea transversală prin
sistemul optic. A avut o însemnătate în epoca dinaintea apariției calculatoarelor folosindu -se în prezent
foarte puțin. Pentru dioptrul la care ne ref erim, datele de intrare în drumuire sunt abscisa obiect și
unghiul cu care trebuie să calculăm datele de ieșire din drumuire constând în unghiul și abscisa
imagine .
Cu datele de ieșire ale dioptrului la care ne referim se calculează datele de intra re pentru dioptrul care
urmează, procesul decurgând în mod identic până la ultimul dioptru. Aplicând teorema sinusurilor în
triunghiul OIC obținem relația:

Figura 4.1

s

'
's

78

din care rezultă
. (4.1)

Din legea refracției:

rezultă
. (4.2)
Observăm că:

de unde rezultă
(4.3)

Aplicând teorema sinusurilor în triunghiul IO’C obținem relația:

din care rezultă
. (4.4)

Din figura 4.1 se pot deduce relațiile de trecere la dioptrul următor:

; (4.5)

  sin sinr
isr
 sinrsrisin
'isin'nisinn
isin'nn'isin
'i'i
'ii '
' sinr
'isin's'r


' sin'isin1r's
  d'ss

79
. (4.6)

Pentru a avea valabilitate grupul de relații trebuie să îndeplinească condiția:

, deoarece altfel raza optică nu întâlnește dioptrul, și condiția ,
deoarece altfel se produce reflexia totală.
dioptrul 1 dioptrul 2 dioptrul 3 ….. dioptrul M
1
2 Date constructive
3
4
5 Date de
6 Intrare
7
8
9
10
11 Date de
12 Ieșire
Tabelul 4.2 Drumuirea trigonometrică

Dacă totuși una din condiții nu este îndeplinită, ca și la drumuirea vectorială se acționează corespunzător
asupra sistemului optic cu o apertură mai mică, cu un număr de deschidere mai mare sau micșorând
câmpul obiect. Succesiunea relațiilor de calcul este prezentată în tabelul 5.2.
4.2 Drumuirea paraxială

Drumuirea paraxială, cu toată simplitatea ei, reprezintă setul de relații cel mai des folosit în analiza sau
proiectarea sistemelor optice. O întâlnim la calculul caracteristicilor paraxiale ale componentelor optice
și la definirea v alorilor de comparație la evaluarea sistemelor optice. Poate fi privită ca limita către care
'
1 sinrsr
 1isin'n/n 
r
d
n
'n
s

isin
'isin
i
'i
'
's

80
tind valorile obținute cu drumuirea vectorială sau cu drumuire trigonometrică.
Pentru dioptrul la care ne referim distanța s se numește abscisă obiect, iar dist anța L abscisa obiect
oblică. După refracția produsă în punctul de incidență I se produc abscisele și figura 4.1.
Din triunghiul OIC rezultă:

de unde rezultă (4.7)

În mod similar din triunghiul ICO’ rezultă:

(4.8)
Dacă se face rapo rtul acestor ecuații și se ține seama de legea refracției se obține:

sau . (4.9)

Înmulțim cu și dăm factor comun abscisa obiectiv, respectiv abscisa imagine, obținem:

(4.10)

Această ecuație se poate scrie sub forma unei diferențe și poar tă numele de invariantul general dioptric:

. (4.11)

's
'L

sinL
i sinrs
Lsinisinrs 
'Lsin'isinr's 
'nn
isin'isin
L'L
'nn
L'L
isin'isin
rsr's
rsLnr's'L'n
r1
s1
r1nLs
's1
r1'n'L's
0s1
r1nLs


81
Când rapoartele și , invariantul general dioptric devine

(4.12)

fiind denumit invariantul paraxial sau invariantul lui Abbe și care pentru utilitate se scrie sub formă:

(4.13)

Figura 4.2

Relația 4.13 face legătura între mărimile aduse în discuție n, n', s, s', r. Din ea se poate explicită una
funcție de celelalte.

(4.14)
0h
1Ls
1'L's
0s1
r1n 

0s1
r1n's1
r1'n 




sn
snnnrrnn
snnsrnn
snns

82

Se precizează că explicitarea lui n respectiv n' nu prezintă interes practic decâ t în situații teoretice
orientative pentru aprecierea indicelui de refracție și alegerea indicelui sticlei cu valoarea cea mai
apropiată de aceia calculată.
În aceste expresii termenul depinde de caracteristicile constructive ale dioptrului sferic,
caracterizând puterea de refracție a acestuia și poartă numele de convergență. În unele lucrări
convergența mai este denumită și putere dioptrică .

De cele mai multe ori se folosește expresia abscisei imagine care pentru a ocolii nedeterminarea
produsă de s ituația când se poate scrie sub formă:
(4.15)

din care se vede că pentru rezultă .
Pentru dioptrul următor

(4.16)
(4.17)
Dacă devine zero, devine și el egal cu zero și formula 4.17 pentru calculul valorii nu mai
funcționează întrucât vă da mereu zero. Pentru a repune formula iterativă a lui în funcțiune, trebuie
testat înainte de folosirea formulei dacă h la care ne referim este zero ( =0). În caz afirmativ se
folosește formula
(4.18)
dedusă din figura 5.3, care urmează.

rnn
0s
n'nsnr'nrs's
0s
0's
  d'ss
'ssh h

s
h
h
h
h
ddh h
 

83

Figura 4 .3
Succesiunea relațiilor de cal cul este prezentată în tabelul 4 .3.

dioptrul 1 dioptrul 2 dioptrul 3 ….. dioptrul M
1
2 Date Constructive
3
4
5 Date de
6 Intrare Date de
7 Ieșire
Tabelul 4 .3 Drumuirea paraxială

4.3. Drumuirea paraxială în raport cu o rază optică înclinată

Dintr -un punct luminos pleacă întotdeauna un fascicul de raze divergent care după traversarea unui
sistem optic se transformă într -un fascicul convergent sau divergent ce se aglomerează în jurul unui
punct din spațiu. Puține raze din fascicolul emergent se intersectează.
Cu drumuirea vectorială sau cu drumuirea trig onometrică se poate determina prin calcul, traseul razei
emergente corespunzătoare unei raze incidente selectate din fascicolul divergent care pleacă dintr -un
punct luminos.
Nu există nici o posibilitate ca din parametrii care definesc traseul unei raze em ergente să se calculeze
traseul unei alte raze. Totuși se poate găsi o legătură dată de două formule, una în plan meridional și una
în plan sagital, pentru o rază care pleacă din punctul luminos la care ne referim sub un unghi foarte mic
față de o rază con siderată de referință. Domeniul unghiurilor mici din jurul unei raze de referință poartă
numele de paraxial și are proprietatea că funcțiile trigonometrice se pot liniariza.

r
d
n
'n
s
h
's

84
4.3.1Formula drumuirii paraxiale în raport cu o rază optică înclinată în plan mer idional
Considerăm dioptrul sferic de rază cu centrul de curbură în punctul C figura 4.6. În secțiunea
meridiană, considerăm raza care pleacă din punctul B că are incidența cu dioptrul în punctul P și
formează unghiul de incidență . Printr -un calcul vectorial sau trigonometric se obține raza emergentă
cu unghiul de refracție . Notăm abscisa punctului B față de punctul P cu . Considerăm în planul
meridian raza care pleacă din punctul B și ajunge în punctul G materializând unghiul i nfinit mic .
Urmărim să determinăm abscisa unde raza emergentă razei BG intersectează raza emergentă razei
BP. Ținând cont de regulă semnelor din optică, din figură se vede că și diferențiind, obținem
. Deoarece raza BG este foarte apropiată de raza BP, segmentul PG se poate asimila cu
segmentul de tangentă din punctul de incidență P. În aceste condiții:

(4.19)

pe de altă parte:

(4.20)

și astfel putem scrie:

(4.21)

(4.22)

(4.23)

(4.24)

r
i
'i
mt
dU
'
mt
iu
di du d
icosdricosPG PQ 
di dt dut PQm m 
di dt dicosrm
dit dt dicosrm m
mm
tdicosr dtdi



 dticosr1 di
m

85

Figura 4 .4
într-un mod analog rezultă

(4.25)
Diferențiind legea refracției obținem:

(4.26)

Relația 5.26 împreună relațiile 5.24 și 5.25 conduc la:

(4.27)

Grupând termenii corespunzător obținem formula lui Gullstrand (Young) în plan meridian:

(4.28)
4.3.2. Formula drumuirii paraxiale în raport cu o rază optică înclinată în plan sagital
Raza optică foarte apropiată de raza BP generată în plan sagital se poate aproxima printr -o rotație foarte
mică în jurul axei BC figura 5. 5.




 dt'icosr1'di'
m
idicosn diicosn 
m2
m2
ticosrnicosnticosrnicosn 
ricosn'icos'n
ticosn
t'icos'n
m2
'
m2

86

Figura 4 .5

Deoarece rotația se efectuează în jurul razei dioptrului sferic, unghiul de incidență rămâne constant și
deci în această situație se poate găsi o legătură între abscisele și scriind că suprafața triunghiului
este egală cu suma di ntre suprafața triunghiului BPC și suprafața triunghiului . Ținând
cont de regulă semnelor în optică, obținem:
(4.29)

(4.30)

Înmulțind relația cu obținem:

(4.31)
Din legea refracției rezultă , care va fi introdus în relația de
mai sus, rezultând:

i
st
'
st
s BPB
CPBs
  'isinrt21i sinrt21'ii sintt21'
s s'
s s 
 'isinrtisinrt 'iisintt'
s s'
s s 
'
s sttr'n

 
s'
s t'isin'n
tisin'n
r'isinicos'icosisin'n
'isin'nisinn
isin'nn'isin

87
. (4.32)

Figura 4 .6

Printr -o organizare corespunzătoare se obține astfel formula lui Gullstrand (Young) pentru planul sagital

(4.33)

Din figura 4 .6 se pot deduce formule de trecere la dioptrul care urmează

; (4.34)

; (4.35)

s'
s tisin'nn'n
tisin'n
risin'nnicos'icosisin'n 

ricosn'icos'n
tn
t'n
s'
s
cosz z dD
  D t t'
m m

88
. (4.36)

Pentru calcul abscisei imagine în raport cu o rază înclinată, în plan meridian și în plan sagital, se
folosește succesiunea relațiilor de calcul prezentate în tabelul 4 .4.

În acest tabel s -a notat:

dioptrul 1 dioptrul 2 dioptrul 3 ….. dioptrul M
1
2 Date constructive
3
4
5
6 Date extrase din Tabelul
7 drumuirii trigonometrice sau din
8 tabelul drumuirii vectoriale
9
10 Date de
11 Intrare
12
Date de
13
ieșire
Tabelul 4 .4 Drumuirea paraxială în raport cu raza optică înclinată

Valorile , , , trebuiesc extrase din tabelul unei drumuiri vectoriale sau al unei
drumuiri trigonometrice efectuate în prealabil.
Din drumuirea vectorială se pot extrage direct mărimile necesare pentru calcul, întrucât .
Dacă folosim drumuirea trigonometrică mărimile care construiesc elementele necesare formulelor lui
 Dt t'
s s
ricosn'icos'nP0
r
d
n
'n
cos
icos
'icos
z
0P
mt
st
'
mt
'
st
cos
icos
'icos
z
N cos

89
Gullstrand trebuiesc calculate cu formulele: ;

sau

Se precizează că drumuirea paraxială în raport cu o rază optică înclinată de regulă se face pentru rază
pupilară principală.
Pentru primul dioptru, de cele mai multe ori se consideră .

isin1 icos2
'isin1'icos2
  i cos1rz 
 'i' cos1rz 
1s 1ms s

90
Capitolul 5.Calculul compensării
5.1 Calculul compensarii cu lentile aeriene
După realizarea testelor asupra pacientului,corecția este :
OD= -2.00 dpt
OS=2.50dpt
Refracția ochiului drept:
R=-2.00dpt
Amplitudinea de acomodare: A=6dpt
Distanța vertex: b=12mm =>0.012m.

Parcursul de acomodare .Punctul proxim se obține din relația amplitudinii de acomodare
Pozitia punctului remotom MR fata de ochi:

Punctul proxim reiese din relația amplitudinii de acomodare.
A=R–P=>P=R -A= -2.00-(+6.00)= -8=>P= – 8.00 dpt.
Poziția punctului proximum MP față de ochi .

Poziția punctului remotum față de lentilă.

Poziția punctului proximum față de lentilă.

Față de lentila de corecție punctul proxim se află la distanța:

Puterea frontală a lentilei de compensare pentru departe.

Distanța focală a lentilei pentru departe.

91

Poziția punctului remotum aparent MRA.
MRA este la infinit (∞) ,deci abscisa punctului remotum aparent (s RA) este la infinit ( sRA = – ∞).
Poziția punctului proxim aparent MPA.

Poziția punctului de lucru aparent MA.
SM = S Mo + b = -0.33+0.012= – 0.318 m
S*M= S M+b= -0.318+0.012= -0.306 m

Amplitudinea de acomodare aparentă maximă A PA.

Amplitudinea de acomodare aparentă disponibilă A AD.

Amplitudinea de acomodare aparentă pusă în joc (utilă) A A.

corecția pentru vederea aproape.
Știind că pupila de intrare a ochiului necompensat are diametrul d'=4mm, vom calcula diametrul pupilei
de intrare a ochiu lui compensat, unde g' este factorul de forma al lentilei este 1.
Poziția pupilei de intrare:
c=x' = b+ 0,003 =0,012 + 0,003 = 0,015 m = 15mm

92
Drumuirea paraxiala directa pentru o rază înclinată în raport cu axa optică
În Tabelul 5.5 sunt prezentate datele lentilei de -2.50 dpt .
Dioptrul 1 Dioptrul 2
.r 670 191.42857
.d 0 0.5
.n 1 1.67
n’ 1.67 1
Cosσ 0.961267 0.3870269
Cosi 0.95819140 0.98006007
cosi’ 0.0.98521298 0.9433387
.z 0.04002616 0.14392473
Por 0.00102554 -0.003 62204
Dob 0 0.61183600
.sm Inf 1579.79269746
.ss Inf 1627.79269746
sm’ 1580.60208342 -341.37159537
ss’ 1628.40453346 -385.19182080
Tabelul 5 .5
A=ss’ -sm’= -43.82

93
În Tabelul 5.6 sunt pr ezentate datele lentilei de -2.00 dpt .
Dioptrul 1 Dioptrul 2
r 670 191.42857
d 0 0.5
n 1 1.67
n’ 1.67 1
cosσ 0.96126170 0.98739194
Cosi 0.95660941 0.98052789
cosi’ 0.98466159 0.94469357
Z 0.060136 0.14334296
Por 0.001 53979 -0.00361903
Dob 0 0.48937705
sm Inf 1051.05514972
ss Inf 1084.07084153
sm’ 1051.54452677 -426.71576995
ss’ 1084.56021859 -481.10599555
Tabelul 5.6
A=ss’ -sm’= -54.39

94
Drumuirea trigonometrică directă
În Tabelul 5.7 si Tabelul 5.8 sunt prezentate datele lentilei de -2.50 dpt ,respectiv -2.00 dpt după
drumuirea trigonometrică directă pentru s=24.2858218 și σ’=16o

Dioptrul 1 Dioptrul 2
r 670 191.42857
d 0 0.5
n 1 1
n’ 1.67 1.67
S 24.2858218 1
Σ 16 9.747542
Sini 0.2656462 0.1339177
sini’ 0.1590696 0.2236425
i 0.268874 1 0.1343212
i’ 0.1597482 0.2255501
σ' 9.7475421 14.9745693
s’ 40.5134766 25.7429055
Tabelul 5.7

95
Dioptrul 1 Dioptrul 2
r 446.667 191.429
d 0 0.4
n 1 1.67
n’ 1.67 1
s 24.5199792 39.9573980
σ 16 9.8742198
sini 0.2605061 0.1356912
sini’ 0.1559917 0.2266043
I 0.2635464 0.1361111
i’ -0.1566314 0.2285899
σ' 9.8742198 15.1728648
s’ 40.3573980 25.6922133

Tabelul 5.8

96

Drumuirea parax iala inversă pentru s=25.5 este prezentata i n Tabel ul 5.9 pentru lentila de -2.00 dpt si
Tabelul 5.10 pentru cea de -2.50

Dioptrul 1(2) Dioptrul 2(1)
R -191.429 446.667
D 0 0.4
N 1 1.67
n’ 1.67 1
S -25.5 -39.4957152
H 1 1.01022313
s’ 39.0957152 -24.5199792
Tabelul 5.9
Dioptrul 1(2) Dioptrul 2(1)
r -191.42857 446.667
d 0 0
N 1 1.67
n’ 1.67 1
S -25.5 -39.595708
H 1 1.0127891
s’ -39.095708 -24.2858218
Tabelul 5.10

Deoarece drumuirile sunt inverse,s’ se ia cu semn schimbat.

97
Drumuirea paraxială directă cu s=infinit
Lentila
-2.50
dpt Dioptrul 1 Dioptrul 2
r 670 191.42857
d 0 0.5
N 1 1.67
n’ 1.67 1
S -∞ 1669.5
H 1 0.9997006
s` 1670 -400.0479201

Lentila
-2.00
dpt Dioptrul 1 Dioptrul 2
r 446.667 191.429
d 0 0.4
N 1 1.67
n’ 1.67 1
S -∞ 1112.9341642
H 1 0.9996407
s` 1113.3341642 -500.1364951

98
Drumuirea paraxială inversă cu s=infinit
Lentila
-2.50
dpt Dioptrul 1 Dioptrul
r 191.42857 -670
d 0 0.5
N 1 1.67
n’ 1.67 1
S inf -477.6428536
H 1 1.0010479
s` -477.1428536 -400.5870689
Tabelul 5.11

Lentila
-2.00
dpt Dioptrul 1 Dioptrul 2
r 191.429 446.667
d 0 0.4
N 1 1.67
n’ 1.67 1
S inf -477.5439254
H 1 1.0008383
s` -477.1439254 -500.7356752
Tabelul 5.12
5.2 Calculul compensării cu lentile de contact

Determinarea excentricității numerice a corneei
Scopul determinarii excentricității numerice este de a furniza informatii in legatur ă cu abaterea de la
forma sferic ă a corneei.
Cele două raze ale corneei:

99
Raza central ă masurată in plan vertical; Rv=8
Raza central ă masurată in plan orizontal;Rh=8.15

Raza sagital ă 1 in plan vertical; r1v=8.1 mm
Raza sagital ă 2 in plan vertical; r2v=7.95 mm
Raza sagital ă 1 in plan orizontal; r1h=8.15mm
Raza sagital ă 2 in plan orizontal; r2h=8.2mm
Diametrul corne ean : 14 mm
Raza corneei: r0=

Media razelor sagitale;

Excentricitatea numerică se calculează c onform urmatoarei relații :
E=2
2
01


Srr ,unde r 0 este media celor două raze centrale și r S este media celor 4 raze sagitale.
Excentricitatea va fi: E N=2*
2
01


Srr =0.079mm

Calculul lentilei de contact RGP echivalentă pentru ochiul drept
Distanța de la cornee la lentilă de ochelari;
Puterea lentilei de ochelari;
Puterea lentilei de contact:

Ф’S’F’LC =
≈ -2.00 dpt
r0=rl 21=8.075mm
nl=1,336 – indicele de refracție al lacrimilor
nL=1,5 – indicele de refracție al lentilei de contact
''
''
'' 1S F LA
S F LC
S F LAb 

100
dl1=0,01 mm=0,00001m (lacrimi)
da=0,02mm (aer)
rL2=r0+da
rL2=8.075 +0,02= 8.095mm
φL2=
21
LL
rn = φL2=

Ф’L=φL2+φL1-

LL
ndφL1φL2=1,0121 = – 61.9195 + φL1-
5,10001,0 φL1(-61.9195 )
φL1=60.1722
φL1=
11
LL
rn
rL1=
11
LLn
 rL 1=0.0083094 =>rL1= 8.9094 mm
Pentru lentila de lacrimi
rln=rL1+dl1
rln=8.9094 +0,01= 8.9194 mm = 0.0089194 m
rL1=rL12=8.9094 mm=0,00 89094 m
φln=
ln1
rnL =>φln=37.67069 dpt
φ12=
1211
lrn =>φ12= – 37.71297 dpt
g’l1=
ln
1111
nd => g’l1=1.000282
Ф’S’l1=φl22+g’φ ln =>Ф’S’l1=-3.981 dpt
Ф’l2=φl21+φl22-
22 21
12
l ll
nd
Dioptrul 1 lentila de lacrimi 2 : φl21=
021
rn => φl2 =41.6099 dpt

101
Dioptrul 2 lentila de lacrimi 2 : φl22=

Putere lentilei de lacrimi 2 :

=> Ф’l2=0.078 dpt

Puterea total ă : Ф’ T=Ф’S’l1+Ф’ L+Ф’ l2 = -5.903 dpt

5.3.Pentru lentila de lacrimi
rln=rL1+dl1
rln=8.9094 +0,01= 8.9194 mm
rL1=rL12=8.9094 mm= 0,0089094 m
φln=
ln1
rnL =>φln=37.6706 dpt
φ12=
1211
lrn =>φ12= – 37.7129 dpt
g’l1=
ln
1111
nd => g’l1=1.0004
Ф’S’l1=φl22+g’φ ln =>Ф’S’l1= – 3.9242 dpt
Ф’l2=φl21+φl22-
22 21
12
l ll
nd Dioptrul 1 lentila de lacrimi 2 : φl21=
021
rn => φl21=41.6099 dpt
Dioptrul 2 lentila de lacrimi 2 : φl22=

Putere lentilei de lacrimi 2 :

=> Ф’l2=41.6099 -41.662 –
1.2454

Puterea total ă : Ф’ T=Ф’S’l1+Ф’ L+Ф’ l2 = – 4.6788

102
Capitolul 6. Tehnologia de montaj a ochelarilor

După stabilirea lentilelor necesare corecției pacientului,se va alege montura de ochelari ,în funcție de
caracteristicile antropometrice ale feței pacientului , ale nevoilor sale și preferința personală a acestuia în
ceea ce privește tipul monturii și forma aproximativă a locașelor pentru lentile.
Realizarea unui ochelar are la baza trei etape principale și anume:desfășurarea măsurătorilor necesare
privind alegerea monturii în funcție de destinația corecție i ,preferințele pacientului și de rezultatele
măsurătorilor,apoi se încearcă tipul ochelarului care a fost preajustat ,iar ultima etapă o reprezintă
ajustajul ulterior al monturii și sfătuirea complementară a pacientului cu privire la mentenanța
ochelarulu i.
Măsurătorile principale ale capului,la vederea din față, cuprind următoarele:intervalul pupilar,lățimea
nasului,unghiurile de față,lățimea capului,intervalul sfenoidal, observarea corespondentei între
înălțimile urechilor.
Intervalul pupilar se măsoară în vederea la distanță .Se măsoară semidistanțele pupilare (măsurând
fiecare ochi pe rând)cu originea situată la mijlocul rădăcinii nasului,notând și posibilele asimetrii,poziția
centrului pupilei care este cea mai jos poziționata(dacă este cazul) și înălț imea pupilelor în raport cu linia
de bază .
Intervalul sfenoidal se măsoară intre fosele sfenoidale,situate aproximativ în spatele cozilor
sprâncenelor.
Lățimea capului se măsoară în zona intervalului auricular superior.În etapa de alegere a monturii,brațe le
se pot prelucra și deschide până în zona acestui interval,cu mențiunea că deschiderea brațelor se reglează
cu 10 mm mai puțin decât necesarul,deoarece trebuie asigurată o presiune suficientă și siguranța
brațelor.
La vederea din față a capului,exista o serie de măsurători secundare:diametrele iriene și pupilare,lățimea
nasului măsurată la distanță de 10 -15 mm sub linia sinusurilor,deschiderea fantei palpebrale.Tot în
cadrul acestora ,se notează forma generală a capului,poziția sa,forma
tâmplelor,sprâncen elor,nasului,tipul pielii,anomalii anatomice și urmele lăsate de ochelarii vechi.
La vederea din profil,se întâlnesc următoarele măsurători principale: determinarea planului părții
frontale și distanta vertex,lungimea brațului de la balama la vârful cutei urechii,înclinarea brațului față
de normală la planul posterior al părții frontale a monturii și înălțimea nasului în raport cu linia
pupilară.Concomitent se observa:lungimea genelor față de vârful corneei,lungimea brațului în partea din
spatele urechii,d istanta între sprâncene și pomeți,măsurată în planul monturii.

Sistemul de măsurare pentru monturile ochelarilor sunt de două tipuri: sistemul Boxing,sistemul
GOMAC și Sistemul Dantum.
S-a optat pentru sistemul Boxing de măsurare care vizează ca cele dou ă lentile să fie încadrate în
dreptunghiuri cu laturile tangente la conturul monturii;linia de bază este paralelă cu laturile orizontale
ale dreptunghiului format,fiind situată la jumătatea distanței dintre de ele.Diametrele principale în
sistemul Boxing s unt:distanța între centrele geometrice(mă),centrul geometric al locașului(Mă),lățimea
locașului(a),distanta între axa de simetrie și punctul de sprijin al nasului(e3),distanta minimă intre lentile

103
(e4) ,înălțimea locașului (h1) și înălțimea punții(h2).
În urma măsurătorilor realizate,s -au notat următoarele dimensiuni:
mă 68 mm
Mă (24,16) mm
a 54mm
e3 139
e4 18
h1 36mm
h2 8 mm

Fig 6.1 Montura aleasă în funcție de măsurători și caracteristicile antropometrice ale capului
(sursă: https://www.zennioptical.com/p/stainless -steel-full-rim-frame/6909?skuId=690921 )

Pentru verificarea parametrilor geometrici ai lentilelor s -au folosit micrometrul pentru măsurarea
grosimii la centru a lentilelor,șublerul pentru măsurarea grosimii la margi ne,șabloanele pentru
verificarea razelor de curbură și lupa pentru verificarea acurateței suprafețelor lentilei,în lumina
reflectată ,observând imaginea filamentului unui bec pe suprafața lentilei.Pentru verificarea centrării
(coincidență axei optice a len tilei cu axa geometrică) s -a utilizat frontifocometrul.
Se menționează că lentilele vor fi distribuite sub forma unui semifabricat,care va fi verificat suplimentar
de către optometrist pentru a fi siguri de calitatea lentilelor .
Pentru montajul manual ,s e recurge la următoarea succesiune de operații:verificarea generală a datelor
lentilei și monturii(așa cum s -a specificat anterior),ajustarea preliminară a monturii,fabricarea calibrului
după locașul din dreapta,verificarea calibrului în cel de -al doilea l ocaș,trasarea liniei de referință pe

104
calibru,verificarea liniei de referință în celălalt locaș,alegerea sistemului de referință(Boxing în cazul
curent),trasarea centrului calibrului,măsurarea intervalului monturii,calculul descentrării și trasarea
centrului de montaj pe calibru,verificarea lentilelor cu frontifocometrul, trasarea conturului lentilelor și
tăierea cu diamantul ,verificarea după trasare.
Montura aleasă este din material metalic(oțel inoxidabil),cu contur închis,este o rama cu prindere pe
șurub,astfel este necesară practicarea unui canal pe marginea lentilei,în funcție de cerințele ramei,ceea ce
înseamnă un adaos de material( circa 0.5 -1 mm).Această operație se va face fie cu ajutorul unui
dispozitiv de polisat,fie a unui aparat semiautomat de p relucrare pe contur a lentilelor.

105

Capitolul 7.Tehnologia de adaptare a ochelarilor

7.1 Antropometria capului
Pentru a alege montura ochelarului și adaptarea acestuia,trebuie să se analizeze caracteristicile
antropometrice ale capului.
Postura capului se observă din poziția obișnuită a capului,iar o variație de la poziția nominală poate
indica existența unor probleme de vedere binoculară.
Pentru capul văzut din față se iau în considerare 3 axe principale: axul vertical principa l,orizontal
principal și axul facial pupilar.
Axul vertical principal este cel care trece prin mijlocul rădăcinii nasului și printre incisivi.
Axul orizontal principal este linia care marchează colțurile externe ale deschiderilor palpebrale.
Axul facial pu pilar este cel care trece prin centrele pupilelor și nu este mereu paralel cu axul orizontal.
Pentru capul văzut din lateral,se menționează poziția primară a capului,corespunzând echilibrului
mușchilor oculomotori,fiind poziția obișnuită a capului pacientu lui,iar poziția secundară este cea
adoptată pentru activități pentru care distanța de lucru este corespunzătoare distanței Harmon.
Pentru a putea clasifica formele de cap ,s -a recurs la împărțirea acestuia în trei etaje,care vor determina
forma dominantă. Etajul superior se măsoară de la începutul părului până la sprâncene,etajul median se
măsoară de la sprâncene la baza nasului,iar etajul inferior de la nas la baza bărbiei.
După măsurarea acestora,pacientul a fost încadrat în categoria tipului muscular,avâ nd cele trei etaje ale
capului aproximativ egale.
Caracteristicile antropometriei fetei sunt prezentate în Tabelul 7.1.
Element antropometric Forma Descriere
Capul lungă Trăsături
osoase,proeminente
Nasul
(văzut din față) lung Lungime de 7.5
cm,unghiurile de fata
20grade
Nasul
(profil) Profilul nasului:convex
Vârful: ascuțit
Arcadele și sprâncenele Sprâncene: groase,ușor
arcuite
Arcadele: proeminente

106
Pomeții Ușor rotunjiți
Fanta palpebrală Ușor oblică,coborâtoare
spre tâmplă
Înălțimea: 10 mm
Tâmplele Plată
Urechea Pavilion: detașat ,aproape
perpendicular pe tâmplă
Șanțul retroauricular :
rotund(vedere laterală)
Concav(vedere din spate)
Tabelul 7.1
Măsurătorile caracteristicilor antropometrice ale capului în vederea din față sunt prezentate în t abelul
7.2.
Semidistanțele pupilare OD: 34 mm
OS:33 mm
Poziția pupilelor față de
linia canturilor 1.5mm mai sus
Distanța [s] de la centrul
pupilei la baza sprâncenei OD: 16 mm
OS:15.5 mm
Distanța[p] între centrele
pupilelor și vârful
pomeților(când zâmbește) Dreapta: 35 mm
Stânga: 34.5 mm
Înălțimea nasului 5 mm
Lățimea nasului 16 mm
Unghiurile de fată Dreapta:20o
Stânga:19 o
Poziția canturilor interne c` 15.5 mm
Lățimea fantei palpebrale OD:32 mm;OS:32
mm

Tabelul 7.2

107
Măsurătorile caracteristicilor antropometrice ale capului în vederea de deasupra sunt prezentate în
tableul 7.3
Unghiurile de fugă Dreapta: 22
Stânga: 21
Distanța plan montură -șanț auricular 104 mm
Distanța plan montură -șanț sfenoidală 43 mm
Lățimea sfenoidală 122
Lățimea auriculară 154
Lățimea temporală(măsurată la distanță egală
față de linia sfenoidala și linia auriculara) 121
Lățimea capului la 25 mm de linia auriculara
spre spate 146

Tabelul 7.3

Nume: Bucur Mihai Dată: 05.06.2018 Dosar: 1
Aparența fizică
Talie: 189 cm Greutate :84 kg
Postura (în picioare și pe scaun), aspect:
dreapta,aspect natural,fără deformații ale coloanei
vertebrale
Anomalii anatomice: –
Dantura: dantura completă,îngrijită
Ticuri: mișcări repetate cu degetele(mișcare
asemănătoare cu tastatul)
Forma capului: dreptunghiulară
Strabism: –
Auz: normal
Aspectul pleoapelor: normal,încadrând globul
ocular(poziția pleoapei superioare peste globul
ocular)
Poziții anormale ale corp ului, coloanei
vertebrale:aplecat în față când stă jos –
Poziția ochelarilor vechi: centrata,având unghiul
pantoscopic corespunzător
Poziția pleoapelor la citit: pleoapa superioară se
mulează și coboară cu globul ocular; normală

108
Pielea: ten normal,fără probleme dermatologice
cunoscute
Aparența psihologică : liniștit,ușor
nerăbdător,timid,gânditor,introvertit
Comportament general: respectuos,temperat
Personalitate, temperament: melancolic
Limbaj, mod de exprimare: elevat
Emotivitate, timiditate: timiditate
Inteligență: crescută
Memorie vizuală: da
Scris regulat (neregulat): regulat,dar indescifrabil
Lectură: rapidă(cca 2200 cuvinte/minut)
Model de activitate: moderată
Ochelari existenți: da
Obs.
Optometrist

Principalele dispozitive de măsurat utilizate în determinarea dimensiunilor principale ale capului sunt:
rigletele, ceflaometrele,pupilometrele și șabloane pentru unghiurile de fata care sunt prezentate în Figură
7.1

Figura 7.1
(sursă: Note de curs Tehnologia adaptării ochelarilor ;
http://docplayer.cz/75853128 -Absolventska -prace -zdenko -durec -vyssi -odborna -skola -zdravotnicka -a-s
tredni -zdravotnicka -skola -praha -1-alsovo -nabrezi -6.html)
7.2 Alegerea monturii
Pentru alegerea monturii sunt necesari diverși factori precum caracteristicile sistemului optic al
ochelarilor,întrebuințarea acestora,estetică,morfologia capului și moda.Din punctul de vedere al
caracteristicilor sistemului optic,s -a optat pentru o montur ă cu lentile destinate ametropiilor
medii.Forma și dimensiunile acesteia a ținut cont pe de -o parte de măsurătorile antropometrice și de
morfologia capului ,iar pe de altă parte a fost aleasă în vederea asigurării centrării lentilelor și a

109
respectării câmp ului vizual necesar pentru vederea la distanță.
Ochelarul asigura distanta vertex de 15 mm ,grație unghiului pantoscopic,formei nasului și a pozițiilor
zonelor auriculare.
S-a ales rama din figura 6.1 ,deoarece permite un câmp vizual bun ,oferă o bună rezi stență
mecanică,întrucât pacientul a menționat că de multe ori nu este atent cu ei și are nevoie de un material
rezistent ,iar la nivel de estetică ,un contur rectangular îi încadrează bine capul de forma lungă,ușor
ovală .
Masa monturii alese este de 20 de grame,ceea ce oferă o presiune de contact convenabilă,întrucât
unghiurile de față și de fugă ale nasului sunt suficient de mari încât să reducă presiunea de contact la
aproximativ 58 Pa .
Forța ND este definită că raportul intre jumătatea greutății tot ale a ochelarului și sinusul unghiului de
fata α.
Astfel,pentru montura cu masa de 20 grame și masa totală aproximativă a lentilelor de 24 grame ,se
obține o masă totală de 44 de grame.Din această valoare se scade 10% datorită faptului că 10% revine
greutății preluate de brațele monturii și se ajunge la 39.6 grame.În final se obține valoarea forței pentru
unghiul α de 20o de 57.89Pa,ceea ce reprezintă o presiune mică ,care nu produce jena asupra
mușchilor,pielii sau sistemului venos .
Din punctul de veder e al mărimii și formei lentilei se apreciază ca lățimea monturii să corespundă lățimii
fetei.Motura aleasa nu întretaie liniile ochilor sau ale sprâncenelor,iar puntea mai joasă scurtează din
dimensiunea mare a nasului.
7.3 Ajustarea monturii

Ajustarea mo nturii presupune adaptarea acesteia pe fata pacientului astfel încât să se respecte
poziționarea corectă a lentilelor (înălțime,distanta și înclinare) pentru corectarea viciului de
refracție,așezarea corectă pe nas a monturii fără să existe riscul alunecăr ii sau rănirii pacientului(se
ajustează plachetele corespunzător) și brațele adaptate astfel încât să nu comprime tâmplele sau să aibă o
tracțiune prea mare pe urechi.
Corecția monturii se face după montarea lentilelor compensatoare și vizează ca brațele s ă aibă aceeași
înclinare,lentilele să se afle în același plan,deschiderea și închiderea brațelor să fie
simetrică,paralelismul brațelor și capetele acestora să fie ușor cambrate,plachetele să fie nedeformate și
lustruite,simetrice și apropiate de cercurile monturii.Se verifică fixarea lentilelor în montura,se strâng
,dacă este necesar, șuruburile,se curăța lentilele și se controlează puterile ,centrajul și axele lentilelor.
Pentru ajustarea se așează pacientul în fata optometristului și se verifică montajul lentilelor în locașe
înainte de așezarea ochelarului pe fata pacientului.Se reglează după aceea deschiderea brațelor în funcție
de intervalul superior auricular și forma t âmplelor,având grijă ca presiunea să fie exercitată doar în
vârful șanțului auricular pentru a nu comprima artera temporală superficială și se încearcă menținerea
reclinității brațelor în contextul în care pacientul nu prezintă convexități ale tâmplelor.Se preferea că
deschiderea brațelor în cadrul acestei monturi să fie cu 10 mm mai mică decât intervalul superior
auricular (brațele sunt semirigide). Verificarea se face prin observarea brațelor,mai precis dacă acestea
se sprijină pe vârfurile șanțurilor au riculare.Pentru a obține acest tip de sprijin ,este necesar ca în spatele
urechii,brațul să fie curbat la un nivel optim.Ajustajul brațelor este cu curbura simplă care s -a potrivit

110
pacientului,fără să fie nevoie de o ajustare suplimentară la nivelul acesto ra.Dacă ar fi fost necesar vreun
ajustaj suplimentar ,s -ar fi optat pentru clești,șurubelnițe și o sursă de căldură.După încălzirea uniformă
a capătului brațului se torsionează astfel încât să se obțină o formă optimă pentru șanțul auricular.
Ajustarea pl achetelor a ținut seama de următoarele elemente: lățimea nasului,înălțimea
monturii,unghiurile de fugă și de față,lungimea genelor,distanta vertex.

Capitolul 8.Calculul economic
După alegerea soluției optime de compensaree și a monturii,se va deterin a costul aferent acestora.
Lentilele:

(sursa: http://www.eoptica.ro/detalii/Lentile -ochelari -monofocale/Hilux -Eynoa -1-67-Q-S-P–EHY-(HVLL) )
Specificatii
Culoare: Incolor / transparent
Diametru Lentila: 70
Dioptrie Cilindrica: 0.00 ~ 2.00;0.25
Dioptrie Sferica: -8.00 ~ -7.25;0.25
Fotocromic: fara tratament Fotocromic
Geometrie: sferic
Lentila Polarizata: NU
Material: Plastic
Material/GradSubtiere: 1.67
Producator: HOYA
Tratament Antireflex: HVLL – High Vision Long Life
Hoya Hilux eynoa 1,67 QSP
(OD: -2,00 dpt OS: -2,50 dpt)
L=2x324ron=648 ron

111
Cost consultatie:
C=120 ron
Rama: Stainless Steel Full Rim Frame 690916

(sursa: https://www.zennioptical.com/p/stainless -steel-full-rim-frame/6909?skuId=690921 )
R=$ 2 3 . 9 5 = 9 5 , 9 5 r o n
Montaj=0 ron
Pretul=R+C+L=95,95+120+ 648=863,95 ron
Capitolul 9 . Concluzii

Pacientul testat a fost depistat cu o miopie moderată de -2.00 dpt pentru ochiul stâng,respectiv -2.50 dpt
pentru ochiul drept,având distanta interpupilara de 67 mm.
Pentru compensare s -a recurs la soluția aeriană ,fiind mai economică și pentru că pacientul optează
pentru portul de ochelari ,iar refracția să nu necesită utilizarea lentilelor de contact ca în cazul
ametropiilor mari ,unde pot apărea aberații importante la marg inile lentilelor.Alt motiv pentru care s -a
refuzat portul lentilelor de contact a fost faptul că pacientul nu prezintă îndemânarea și răbdarea necesară
să își adapteze lentile de contact.
Testările optometrice nu au indicat nicio disfuncție a aparatului vi zual,acesta având o bună vedere
binoculară și o bună motilitate oculară. Exoforia fiziologică a pacientului nu influențează centrarea
lentilei în montura,nefiind necesară descentrarea pentru compensare.
După verificarea corecției finale a pacientului,se vo r comanda lentile aeriene subțiate,cu indicele de
refracție al materialului de 1.67,pentru a diminua grosimea la margine a lentilelor negative din motive
estetice.
Lentilele vor fi prelucrate în vederea montării în locașul ramei metalice cu contur închis a lese,iar după
decuparea acestora,li se va practica un canal pe margine pentru fixarea lentilei.
În continuare se va recurge la tehnologia de adaptare pentru a face montura confortabilă pentru purtare.
Se instruiește pacientul despre mentenanța ochelarului ,iar la final, se amintește pacientului să revină la
un control periodic la 6 luni sau 1 an.

112

Partea a II -a
Elemente optice și mecanice din
componenț a microscoapelor

113
1.INTRODUCERE
1.1 Biomicroscopul cu lampa cu fantă

Biomicroscopul cu lampa cu fantă este un aparat optic utilizat cu precădere în oftalmologie pentru
diagnosticare,oferind posibilitatea unei examinări stereoscopice foarte detaliate ale ochiului.
Acest dispozitiv a cunoscut o evoluție de -a lungul timpulu i,de la primii inventatori care au utilizat
microscopia asupra ochiului: Purkinje a studiat irisul prin iluminarea câmpului vizual cu un microscop
ajustabil , Louis de Wecker care a inventat lampa cu fanta monoculară ce era alcătuită din lentile
condensato are,oculare ajustabile și obiective montate într -un tub și Siegfried Czapski care a
binocularizat microscopul.
La începutul secolului XX , Allvar Gullstrand a creeat prima lampă cu fanta care să poată oferi o
iluminare ajustabilă suficientă pentru studie rea ochiului,însă definitivarea biomicroscopului cu lampa cu
fanta s -a realizat prin intermediul lui Henker și Vogt care au combinat microscopul lui Czapski cu
lampa cu fanta a lui Gullstrand îmbunătățită.
În prezent,biomicroscopul cu lampa cu fanta îngl obează două componente principale: sistemul de
observare și cel de iluminare.
Sistemul de iluminare a biomicroscopului cu lampa cu fanta a cunoscut îmbunătățiri de -a lungul
vremii,printre care cea mai notabila este introducerea sistemului de iluminare Koh ler care permite
crearea unei fante precise și focalizate în ochi.Microscoapele binoculare din componența lămpii cu fanta
au mărirea intre 5 -40x.
Sistemul de observare este alcătuit dintr -un microscop binocular care are în componența un sistem
prismatic,u n obiectiv,o lentilă de tub divergenta ,o lentilă de tub convergență și ocular
binocular.Lentilele de tub convergență și divergenta s -au adăugat pentru că imaginea să se formeze după
aceste prisme

1.2 Lentila de câmp

Pentru că imaginea unui obiect printr -un sistem optic să fie transmisă ochiului uman este necesar ca
razele care trec pe la marginile obiectului și imaginii (care pot acoperi unghiuri mari )să poată fi
colectate de ocular,însă acest lucru nu se întâmpl ă de fiecare dată,astfel că e necesară montarea unei
lentile de câmp intre obiectiv și ocular .
Lentila de câmp este o lentilă convergenta montată în planul imaginii sau lângă această cu rolul de a
adapta mărimea câmpului vizual la cerințele aparatului op tic pentru a putea permite observarea întreg
spațiului vizat .Aceasta produce o abatere a razelor principale de lumină,dar care nu influențează poziția
relativă a imaginii formate sau integritatea ei.
Într-un sistem optic format din 2 lentile L 1 și L 2 ,iluminat dintr -un punct obiect,razele de lumină sunt
diafragmate de diafragmă(D 2) a ultimei lentile(L 2) .Este necesar ca lumina să ajungă în al doilea sistem
optic,astfel vine necesitatea unor diametre mai mări a L 2 și D 2,ceea ce implică o creștere de g abarit
transversal. Pentru conectarea corectă a tuburilor optice și micșorarea gabaritului transversal se

114
utilizează lentila de câmp.Datorită caracteristicilor constructive,lentila de câmp permite formarea
imaginii pupilei de ieșire a primului sistem în planul pupilei de intrare al celui de -al doilea.

1.3 Lentila Hruby

Principiul unei lentile negative plasate în fața ochiului crează un sistem optic analog lunetei
Galilei.Aceste lentile produc o imagine dreaptă și virtuală cu o oarecare limitare a câmpul ui de vedere.
Lentila Hruby este o lentilă plan -concavă de aproximativ -58.6 dpt (aproximativ -60 dpt care
neutralizează puterea ochiului emetrop standardizata la +60 dpt).Aceasta dă o mărire transversală egală
cu 1 și mărirea nu afectează viciul de refra cție al pacientului.
Întrucât mărirea produsă de lentilă se calculează ținând seama de următoarea formula:
Mărirea=
(1.1)
Se poate observa că imaginea produsă de lentilă Hruby este răsturnată,dar de aceeași dimensiune cu
obiectul considerat.

În prezenta lucrare,vor fi prezentate mecanismele de reglare fine și grosiere al biomicroscopului,cât și
studiul privind efectul unei len tile de câmp amplasate în fata obiectivului biomicroscopului cu lampa
cu fantă.

115
2. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIU
2.1 Elementele optice din componența biomicroscopului
Sistemul de observare a biomicroscopului este alcătuit din:obiectiv,lunetă Galilei , lentila de tub,un
redresor prismatic și ocular.
2.1.1 Obiectivul
Obiectivul este un sistem optic cu rolul de a forma prima imagine reală a unui obiect.Poate fi cu
abscisa obiect infinită(întâlnit la aparate afocale:binoclul, lunetă) și cu abscisa obiect finită(la aparate
focale ) . Este un sistem optic convergent care se situează în apropierea obiectului
analizat(plasat între focarul obiect al obiectivului și obiectiv).Acesta are funcție asemănătoare unui
sistem de p roiecție,realizând o imagine reală,mărită de β ori(β=mărirea transversală a obiectivului) și
răsturnată ,aflată la o distanță finită.
Obiectivul trebuie să formeze imaginea în planul focal obiect al ocularului.

În planul focal imagine al obiectivului es te montată o diafragmă de apertura D A pentru propagarea
telecentrică a razelor de lumină în spațiul obiect al obiectivului.Rolul acestei diafragme e de a limita
unghiurile de deschidere(D A ).

Caracteristicile obiectivului:
mărirea transversală
β=
=
=
=

(2.1.1.1)
-deschiderea relativă(obie ctive pentru aparate afocale)

(2.1.1.2)
-apertura(obiective pentru microscop)
A=n 0sinσ’ 0
(2.1.1.3)
-grosismentul

(2.1.1.4)

2.1.2 Ocularul
Ocularul e un sistem optic telecentric al cărui rol e de a mări imaginea furnizată de sistemul optic
anterior.

116
În cazul ocularelor folosite la aparatele optice,al căror receptor este ochiul,este necesar că imaginea prin
ocular să se formeze la infinit pentru că ochiul să privească în repaus,fără a acomoda.
Astfel,s -au proiectat monturi care permit deplasarea axială a sistemului optic.
Ocularele sunt caracterizate de următoarele mărimi:
-grosismentul Γ;
– campul unghiular 2σ’;
câmpul obiect 2 y .

Clasificarea ocularelor
 În funcție de acțiunea optică:
-simplet convergent;
-simplet divergent;
-ocularul compus,dublet ne gativ(format din 2 lentile convergente ,cu focarul obiect situat între acestea);
-ocularul compus,dublet pozitiv(format din 2 lentile convergente;focarul obiect situat în fata ocularului).
 În funcție de poziția abscisei imagine,acestea pot fi :
-oculare de proiecție –sunt sisteme optice convergente pentru proiecția ima ginii intermediare pe un
ecran ,fiind caracterizare de mărirea transversală β’ oc ;
– oculare cu abscisa imagine s’= ∞ -caracteristica principală fiind grosismentul.
 În funcție de câmpul unghiu lar 2σ’:
-normale 2σ’=25o…45o;
-cu câmp mare 2σ’=60o…70o ;
-cu câmpuri extreme 2σ’=90o .

Tipuri de binoculare:
-Jentzsch (Fig.2.1);
-Siedentopf.

117

Fig 2.1

2.1.3 Lentila de tub

În construcția microscoapelor binoculare cu tub finit (s’ ob≠∞),se folosesc 2 lentile cu scopul de a permite
formarea imaginii după sistemul prismatic existent în construcția să , cât și conectarea cu diferite
sisteme optice, propagarea luminii între aceste 2 lentile fiind sub formă de fascicule paralele .
Prima lentilă de tub este divergenta,L Td ,iar a doua este convergentă,L Tc .
Lentila de tub divergenta de montează astfel încât focarul obiect F LTd să se suprapună cu imaginea
furnizată de obiectiv.Aceasta poziționare are ca scop propagarea paralelă a fasciculului.
Lentila de tub convergenta L Tc se montează la o distanță convenabil aleasa .Rolul acesteia este de a
prelua imaginea de la infinit (generată de lentilă de tub divergenta L Td ) și formarea ei în focarul sau
imagine F’ LTc .Întrucât F’ LTc este suprapus cu focar ul obiect al ocularului F oc ,imaginea preluată de acesta
va fi trimisă la infinit și receptata de ochiul observatorului.

2.1.4 Redresorul prismatic
Este un sistem optic convergent care este situat de obicei după obiectiv.Rolul său este de a redresa
(inversă) imaginea reală data de obiectiv.
Condițiile necesare impuse redresoarelor sunt:
realizarea unei mărimi transversale impuse;
-sa asigure o anumită distanță (impusă) între obiect și imagine(obiectul este imaginea furnizată de
obiectiv);
-apertura obiect a redresorului să fie egală cu apertura imagine a obiectivului;
aberațiile elementelor componente să să se compenseze reciproc;
-sa compenseze o parte din aberațiile obiectivului sau ocularului;

118
-să asigure conectarea tuburilor luminoase -suprapunerea pup ilelor.
Redresoarele prismatice folosite cel mai adesea în construcția microscoapelor stereoscopice sunt
prismele Schmidt sau sistemul redresor Porro I.
Ele folosesc la redresarea imaginii obiectivului cât și compensarea variației de drum optic a
fascicu lelor care ajung la oculare.

2.1.5 Luneta Galilei

Luneta Galilei este un aparat afocal alcătuită dintr -un obiectiv convergent și un ocular
divergent.Imaginea furnizată este dreaptă,mărită,virtuală cu s’ luneta=∞.Pentru vignetarea fasciculului și o
claritate mai bună a imaginii,lunetă Galilei trebuie să aibă obiectivul mare.
Dacă pupila de ieșire a lunetei este mai mic decât pupila de intrare a următorului sistem optic, scade
rezoluția.
Rolul principal pe care îl are aceasta în construcția microscop ului este să varieze în trepte grosismentul
microscopului.Pentru aceasta se obișnuiește utilizarea unui cilindru sau a unei turele cu lunete
Galilei.Schema optică a unui variator cu lunete Galilei este prezentată în Figură 2.2 și Figura 2.3.

.

119
Fig.2.2

Fig 2.3

2.2 Sisteme de reglaj utilizate la microscoape

2.2.1.Sistem de reglare cu bucșa excentrică
Sistemul de reglare monoaxial este utilizat pentru realizarea reglărilor de focalizare grosieră și fină între
piesa frontală și standul microscopului. Reglarea grosieră se face prin rotirea a două butoane de ajustare
grosiere care rotesc direct un arbore de reglare grosieră și o camă. Legătura adecvată este conectată la
cama pentru a afecta mișcarea liniară dintre obiectivul frontal și treaptă. Reglare a fină se face prin rotirea
a două butoane de ajustare fină care acționează arborele grosier și cama prin intermediul unui sistem
planetar reductor .Un alt mecanism de ajustare este manevrat astfel încât operatorul să poată furniza cu
ușurință o ajustare f ină în timp ce manipulează treptele nord -sud și butoanele de control al glisierei
„est-vest”. Întregul sistem de reglare este reprezentat de un arc încărcat gravitațional pentru a elimina
reacțiunile.
Acest mecanism se referă în general la mișcări mecanic e pentru asigurarea ajustării focalizării la
microscoape și, mai exact, la un mecanism monoaxial grosier și fin care permit operatorului să realizeze
ajustarea grosieră și fină în vederea vizionarii și scanării diapozitivelor.
Prezentul sistem se referă la un mecanism de reglare fină a microscoapelor. În principiu, un butuc cu o
bucșă excentrică este montat între axele grosiere și coloana de susținere a microscopului astfel încât dacă
bucșa și bucșa excentrică sunt rotițe , arborele grosier -fin va fi deplas at pe verticală într -o anumită
măsură , astfel încât să se poată realiza o reglare fină a tubului în care este montat obiectivul. O pârghie
de acționare poate fi fixată pe butuc pentru a permite utilizatorului i să prindă cu ușurință pârghia între
degete în timp ce manipulează simultan butoanele de reglare a treptei (nord -sud) și glisierei (est -vest).
Figura 1(FIG. 2.4) prezintă microscopul 10 care cuprinde o bază 12, o coloană de
susținere 14 și un ocular 16, o piesă de susținere 18, o multit udine de obiective 20 și o masă 22. Un
mecanism de ajustare fină și grosieră 24 este susținut de coloană 14 și poate fi mecanic cuplata ,fie cu
piesa frontală 18, fie cu masa 22, prin orice mecanism adecvat, astfel încât rotirea mecanismului 24

120
asigură o r eglare relativă între piesa frontală 18 și masa 22.
Figura 2.5 ilustrează relația dintre coloana de susținere a microscopului 14 și mecanismul de
ajustare fină și grosieră 24. Mecanismul 24 cuprinde un arbore fin 26 care are un pinion 28 la un
capăt al acestuia. Un arbore grosier 30 este montat coaxial pe arborele fin 26 și este prevăzut
pentru a conferi o ajustare grosieră instrumentului. O camă 23 și o legătură adecvată 25 sunt
cuplate la mecanismul de reglare 24 astfel încât rotirea mecanism ului și a camei asigură mișcarea
liniară a legăturii care la rândul său asigură o reglare relativă între masă și ocular.
Arborele de reglare fină 26 are butoanele de reglare 32 și 34 fixate la capete opuse astfel
încât rotirea acestora să deter mine și arborele 26 să se rotească. Al doilea set de butoane 36 și 38
este conectat la arborele de ajustare grosier 30. Butonul 38 este atașat pozitiv pentru rotirea
directă a arborelui 30, în timp ce butonul 36 este montat într -o manieră diferită.
Gulerul de susținere 40 este fixat în interiorul orificiului 42 al coloanei suport 14. Gulerul de
susținere 40 are un bolț 44 cu un alezaj 46 care este dimensionat cu un joc funcțional astfel încât
arborele 30 să poată aluneca. Butonul 36 are un aleza j 45 care este dimensionat pentru a cuprinde
suprafață cilindrică 44 al gulerului de susținere 40, astfel încât suprafața de frecare 47 a butonului
36 poate fi plasată în imediata apropiere a unei suprafețe de frecare corespunzătoare 49 al
gulerului de sus ținere 40. O placă de ambreiaj 48 este poziționată între suprafețele de frecare 47
și 49 pentru a le proteja. Un arc elicoidal 50 are un capăt poziționat pe bolțul 44. Un capăt este
susținut de suprafața 52 a butonului 36, în timp ce celălalt capăt este s usținut de un ansamblu de
susținere 54, care este fixat de bosajul 44. Prin urmare, resortul 50 exercită presiune între
ansamblul de susținere 54 și butonul 36 care cuplează fricțional șaiba ambreiajului 48 între
suprafețele de frecare 47 și 49. Prin urma re, butonul 36 este cuplat în mod fricțional la gulerul de
susținere 40, care este ținut ferm în poziție în coloana suport 14 și nu poate fi rotit decât dacă se
aplică o forță de rotație direct către acesta sau către alt buton grosier 38. Butoanele grosie re nu
se vor roti atunci când butoanele fine sunt rotițe.
Un element de fixare a angrenajului 58 este atașat în apropierea capătului 60 al arborelui grosier 30 și
are o suprafață rabatabilă 62, așa cum se vede cel mai bine în fig. 3.
Un ansamblu de roți d ințate 64 cuprinde o roată dințată 66, un arbore 68 și un pinion 70. Ansamblul 64
este poziționat astfel încât arborele 68 să fie poziționat de -a lungul suprafeței înclinate 62 a
elementului de ghidare 58, așa cum este ilustrat în Fig. 2.5 și 2.6 . Roata d ințată 66 angrenează cu
pinionul 28, în timp ce pinionul 70 angrenează o roată dințată 72, prevăzută pe o suprafață
interioară a butonului 36.
Pentru a menține arborele 68 pe suprafața rampei 62, roata dințată 66, în cuplaj cu pinionul 28 și pinionul
agregat față de angrenajul inelar 72, este prevăzută o pereche de arcuri de compresiune 74 și 76.
Unul dintre arcuri, arcul elicoidal 74, se întinde de la o extensie 78 a arborelui roții dințate la
postul de susținere 80 pe elementul de ghidare a angrenajului 58. Celălalt arc, arcul lamelar 76,
este fixat de elementul de ghidare 58,prin șuruburile 84 astfel încât se află în contact cu arborele
68, în apropierea angrenajului pinionului 70. În acest mod, arcurile exercită o presiune asupra
arborelui 68 astfel înc ât arborele se centrează pe suprafața înclinată 62 a elementului de urmărire
a angrenajului 58 și astfel roata dințată 70 este în în contact și pretensionata la o coroană dințată
interior 72. Arborele 68 se poate mișca radial pe suprafața înclinată 62 p entru a găsi alinierea
corespunzătoare. Astfel, dimensionarea critică necesară în aproape toate microscoapele cu
sisteme planetare de angrenare a fost efectiv eliminată. Dispozitivul de distribuție 66 este de

121
asemenea ținut în poziție și încărcat pe pinion ul 28 de către arcul 74.
Un butuc 92 este montat pe arborele 30 și este poziționat între butonul grosier 38 și coloana suport 14.
După cum este ilustrat în fig. 2 și 4, butucul 92 are un alezaj 94 care este dispus în jurul unui
arbore grosier 30. Acesta ar e o bucșă conică 96 care este montată excentric ,aproximativ 0,005 "
în alezajul 94 de -a lungul axei 98 care poate fi văzut în fig. 4. O fantă 100 este practicată în
butucul 92 concentric la gaura 94 și se extinde peste un arc de aproximativ 40 °. Un eleme nt de
limitare a cursei 102 este poziționat pe coloana de susținere 14 astfel încât să fie introdus în fanta
100. O pârghie 104 este fixată la butucul 92 și se extinde într -o direcție în general spre partea
frontală a microscopului. Limitatorul de cursa 10 2 are un ansamblu arc și o piesă de susținere 106
montat pe acesta care presează butucul 92 împotriva unei șaibe de frecare 93 care este poziționată
între coloana 14 și butucul 92. Aranjamentul acționează pentru a rezista rotirii butucului 92
atunci când a rborele grosier 30 este rotit. Totuși, acest efect de ambreiaj poate fi depășit de către
un operator care doar rotește pârghia 104.
După cum este evident din FIG.2.5, bucșa conică 96 a butucului 92 formează unul dintre lagărele conice
prevăzute pentru susț inerea arborelui grosier 30 față de coloană de susținere 14. Se observa gaura
conică de centrare 108 a coloanei suport 14. Un al doilea lagăr conic 110 este montat în interiorul
alezajului conic 112 al brațului gulerului de susținere a lagărului 44.
Un lagăr conic suplimentar 114 este montat la orificiul 116 pentru a susține un capăt al arborelui fin 26.
O șaibă de presiune 117 este montată pe arborele 26 și menține rulmentul 114 pe poziție.
Rulmentul conic 114 elimină mișcarea radială dintre pinionul 28 al arborelui fin și arboretul
grosier 30. Capătul opus al arborelui fin 26 nu are nicio relație de rotație critică față de
eventualele reglaje care pot fi făcute și, prin urmare, poate avea un rulment distanțier mult mai
simplu 118 care poate fi montat între arborele fin 26 și arborele grosier 30. S -a constatat că
lagărele conice, precum și rulmentul distanțier funcționează extrem de bine dacă sunt fabricate
dintr -un material cum ar fi acetat.
Pentru a asigura un sistem de susținere a arborilor cu grosimi fin e, care se reglează, permițând atât
toleranțe libere, cât și uzură, bucșele conice 96 și lagărele conice 110 și 114 sunt împărțite, așa
cum este arătat prin fig. 3. Un arc elicoidal 122 este montat pe arborele grosier 30 și exercită
presiune între bucșa co nică 96 și butonul grosier 38 care este fixat ferm la arborele 30. Un alt arc
elicoidal 124 este montat pe axul 36 și exercită presiune între lagărul distanțier 118 și butonul 34.
Se va aprecia că aceste arcuri exercită o presiune în esență axială și, prin urmare, arborează
rulmenții în orificiile lor de admisie. Rulmenții pot să se extindă sau să se prăbușească în jurul
arborilor până când se realizează o potrivire adecvată între rulment și arbore. Dacă unul dintre
arbori variază în diametru, rulmenții cu role sunt capabili să compenseze automat variațiile
diametrului arborelui și uzura radială.
În timpul funcționării, un ghidaj 122 este poziționat pe masa 22 și unul dintre butoanele de ajustare
grosieră 36 sau 38 este rotit pentru a se împinge ghidajul în vederea obținerii unei focalizări
aproximative. Se va aprecia că, pentru a roti oricare dintre butoanele grosiere, cuplarea prin
frecare care există între butonul 36 și șaiba de ambreiaj 48 trebuie depășită.
Când butonul 38 este rotit, acesta rotește în mo d direct arborele grosier 30. Butonul 36 nu este montat
direct pe arborele 30. în schimb, acesta rotește arborele prin ansamblul angrenajului și pinionul
64 și cu dispozitivul de urmărire a angrenajului 58. Când butonul 36 este rotit direct de către
operator, acesta acționează ansamblul angrenajului și pinionului 64, deoarece pinionul 70 se

122
află în contact cu butonul coroanei dințate 72. Dispozitivul de ghidare al angrenajului 58 este
acționat de arborele roților dințate 68 și , în consecință, rotește arbo rele grosier 30 la care este
montat direct.
Atunci când reglarea grosieră a fost realizată, operatorul va roti apoi oricare din butoanele de reglare
fină, 32 sau 34, care determină rotirea pinionului arborelui fin 28. Angrenajul și ansamblul de
pinioane 64 care e în contact cu pinionul 28 ar fi apoi rotiți de asemenea. Cu toate acestea,
cuplarea prin frecare între butonul grosier 36 și șaiba ambreiajului 48 este suficientă pentru a
preveni rotirea butonului grosier 36 cu roata dințată 70. Astfel, angrenajul 70 acționează ca o
roată planetară rotativă angrenata cu coroana dințată 72. Elementul de ghidare 58 este controlat
de arborele roții dințate 68. De aceea, atunci când arborele 68 se rotește cu treaptă de viteză 70,
acesta rotește și elementul de ghidare 58. Cu toate acestea, cantitatea de rotație este
proporțională. Adică, în cazul în care o rotație a oricăruia dintre butoanele grosiere rotește o
rotație a arborelui grosier, o rotație a oricăror butoane fine determină numai ansamblul de
angrenaje și pinio n, care conduce dispozitivul de ghidare 58, pentru a roti arborele grosier
aproximativ 1/60 la o rotație completă a butonului.
Acest sistem împiedică apariția reacțiunilor în sistemul de ajustare prin utilizarea ansamblului
angrenajului și a pinionului, a dispozitivului de ghidare a angrenajului și a dispozitivului de
deformare a arcului. De asemenea, este împiedicată blocarea, deoarece legătura 25 care se
sprijină pe cama 23 asigură o metodă gravitațională de încărcare a sistemului de reglare.
În trecut, atunci când se ajusta butonul de reglare (Nord -Sud) 124 și butonul 126 (Est – Vest) 126 astfel
încât un ghidaj 122 să poată baleia, a fost necesar să se poziționeze mâna într -o manieră foarte
ciudată, astfel încât butonul dorit să poată fi rotit cu degetu l mare și arătătorul, simultan și
continuu, rotirea butonului de focalizare fină 34 cu unul dintre degetele rămase. Pentru a depăși
această dificultate, butucul 92 a fost prevăzut cu pârghia 104 menționată mai sus, pe care
operatorul poate să o poziționeze cu ușurință între al treilea, al patrulea sau al cincilea deget, așa
cum se vede cel mai bine în Fig.2.1. în acest mod, operatorul ar folosi în continuare degetul mare
și arătătorul pentru rotirea butoanelor 124 și 126 în timpul observării. Acum se poate deplasa
ușor pârghia 104 în sus sau în jos aproximativ 40 °. Această mișcare a pârghiei determină
rotirea butucului 92. Deoarece bucșa conică 96 este de 0,005 "excentrică, mișcarea pârghiei 104,
de exemplu, cu cele 40 ° , determină ca arborele 30 să se ri dice sau să se coboare vertical (așa
cum este indicat prin" X "și" Y " în Fig 2.2 aproximativ 0,002 ". Această mișcare verticală a
arborelui 30 se traduce într -o ajustare verticală de ± 0,001 " la obiectiv, întrucât cama este
poziționată aproximativ la mij locul arborelui. Orientarea bucșei 96 față de coloană 14 a fost
aleasă astfel încât o componentă verticală maximă este împărțită arborelui 30 când se rotește
butucul 92. Această mișcare verticală, chiar dacă este ușoară, este mai mult decât suficientă
pentru a permite ajustarea fină finală necesară .
Astfel, rotația butucului 92 de către operator determină ca arborele grosier 30 să se rotească în jurul
lagărului conic 110 care determină ridicarea sau coborârea camei. Evident, poziția butucului 92 a
fost aleasă astfel încât atunci când pârghia 104 este rotită în sus, cama se deplasează de asemenea
în sus. În mod similar, rotația în jos a manetei deplasează cama în jos.
Va fi de asemenea apreciat faptul că aranjamentul bucșei excentrice poate fi montat la un m icroscop care
are un singur arbore de reglare. Acest singur arbore ar fi rotit direct, ca într -un microscop normal,
pentru a asigura ajustarea grosieră. Bucșa excentrică, care va fi montată între coloană și arbore,
va fi rotită pentru a asigura ajustarea f ină. Nu ar fi nevoie de sisteme asociate, uneori complicate,

123
de reducere a vitezelor, pentru a oferi ajustări fine. O mișcare suficientă poate fi asigurată numai
prin utilizarea bucșei excentrice. [4]

Fig. 2.4 Vedere laterală a unui microscop care are un mecanism de reglaj grosier și fân;

Fig. 2.5 este o vedere plană parțială în secțiune luată de -a lungul liniei 2 -2 din Fig. 2.4

FIG.2.6 este o vedere în perspectivă a dispozitivului de ghidare a angrenajului și a mecanismului de
înclinare;

FIG. 2.7 este o vedere în secțiune realizată de -a lungul liniei 4 -4 din Fig.2 5.

124
2.2.2 Sistem de reglare fină și grosieră cu came

La microscoape, este de dorit ca o structură de susținere să fie rigidă, astfel încât vibrațiile și altele
asemenea să nu interf ereze cu calitatea imaginii. Evoluțiile recente în sistemele optice pentru
microscoape au permis stadiului și ocularului să rămână fixe, montându -se , de obicei , pe un cadru sau o
structură rigidă de sprijin, lăsând doar obiectivul microscopului să fie re glat în raport cu obiectul de pe
măsuță. Acest sistem optic permite o montare extrem de rigidă pentru ocular și măsuței, deoarece nu este
necesară o reglare verticală relativă între ele pentru scopuri de focalizare. Mecanismul se referă la
particularitatea mijloacelor de reglare pentru piesa portantă care are un revolver de obiective într -un
sistem, în care reglajele relative grosiere și relativ fine pot fi realizate prin manipularea tamburilor
adiacenți și apropiați. Prin urmare, este necesar să se asigur e o ajustare grosieră și fină pentru
microscoape, în special a acestei variante constructive, care este caracterizată prin simplitatea să relativă,
fiind totodată eficientă pentru a obține rezultatele dorite.
Sistemul asigura o ajustare grosieră și fină pe ntru microscoape, pe când un sistem rotativ cu came este
utilizat pentru realizarea reglării grosiere, mișcarea de rotație a camei fiind împărțită pentru realizarea
reglării grosiere și pentru efectuarea mișcării de translație în vederea realizării reglaje lor fine pentru
microscop.
Acest sistem asigura reglajul fin prin efectuarea unei mișcări de translație a unei came rotative care
folosește diferența de „plin” sau „gol” a două șuruburi pentru realizarea ajustării prin care se asigură
mișcarea diferențial ă ,iar această diferență de ”plin” sau „gol” ar putea fi folosită pentru obținerea unui
reglaj extrem de fin care ar fi imposibil de obținut cu un singur șurub.
În figură 2.8 este prezentată vederea laterală parțială ,în care se prezintă construcția micros copului care
utilizează acest sistem de acționare.

Figura 2.8

În figură 2.9 se poate observa secțiunea de -a lungul planului secțiunii 2 -2 din figura 2.8 care prezintă
anumite detalii ale mecanismului de reglare fină și grosieră.

125

Figura 2.9
Figura 2.10 reprezintă o secțiune verticală mărită substanțial de -a lungul planului secțiunii 33 din figura
2.8 care prezintă detaliile mecanismului de reglare.

Figura 2.10

Figura 2.11 este o secțiune orizontală mărită luată de -a lungul planului secțiunii 4 -4 a figurii 2.8 care
arata componentele mecanismului de reglare și ,în particular, detaliile mecanismului de reglare fină.

Figura 2.11
Figura 2.12 este o secțiune transversală de -a lungul planului secțiunii 55 din figura 2.10 .Aceasta
prezintă mijloac ele de ghidare pentru elementul cu came rotative.

Figura 2.12
Secțiunea transversală a planului secțiunii 66 din figura 2.10 este prezentată în Figură 2.13.

126
Figura 2.13
Secțiunea orizontală luată de -a lungul planului secțiunii 77 din figura 2.8 este p rezentată în figura2.14 .
Aceasta arată prinderea și sprijinirea elementului din figura 2.13.

Figura 2.14
Microscopul prezentat în figură 2.8 conține o baza 10 care are sistemele de iluminare 12 sau
echivalentul acestora montate pe ea și de care este montat o extensie rigidă verticală 14 de la baza
10.Extensia rigidă verticală are la capătul superior un braț extensibil 16.Deasupra sistemului de
iluminare 12, este montată rigid măsuța suport pentru probe 18 .Brațul 16 este prevăzut cu un capac
detașabil 20 a cărui prindere este garantată de șuruburile de fixare 22 și se observa că brațul 16 și
capacul 20 sunt proiectate astfel încât să permită o continuitate 24 a interiorului 26 a extensiei rigide
14.
Mecanismul de focusare cuprinde reglajele fine și grosiere 28 care acționează asupra tachetului
30.Tachetul operează prin mijlocul legăturii ansamblului 32 pentru a ridica și coborî brațul arcuit 34 care
susține tubul 36.
Ocularul 40 este susținut de capătul superior al ansamblului 42 susținut de capacul 20 ,iar montarea
dintre capătul 42 și capacul 20 permite o mișcare de rotație ele ,pe o axă verticală,astfel ocularul 40
poate fi mișcat poziții diferite.În această structură ,tubul 36 conține o porțiune a corpului 44
susținând la capătul inferior un revolver rotativ cu obiective 48 și 50.Corpul 44 este fixat și susținut de
capătul inferior 52 al componentei 54 a ansamblului de susținere 34.Privind din lateral,de la capătul
54,se observă o porțiune a brațului 56 care este montat cu ajutorul sistemulu i de fixare 32.
Sistemul de fixare cuprinde o porțiune inferioară 60 care este montată rigid cu elementele de fixare 62 la
capătul inferior al porțiunii 64. Zona superioară de legătură 64 are posibilitatea de glisare și ghidare
printr -un ansamblu cu jug 66.Acesta conține o componentă profilată („U” întors) care are două porțiuni
inferioare 68 și 70 ,așa cum poate fi observat în figură 2.9,care pot fi adiacent interconectate la capetele
inferioare în regiunea indicată ,care totodată sunt prevăzute cu ele mentul 72,văzut în figură 2.8,iar
extensiile superioare orizontale 74 sprijină brațul elementului 56 și restul suprafețelor interioare ale
brațului 16 vor fi prinse cu elemente de fixare 76.Ansamblul cu jug 66 oferă suport pentru tot
ansamblul de susține re 34 , ansamblul pentru montarea obiectivului 36 și pentru ghidarea ansamblului
32.Elementul superior de legătură 64 este montat rigid pe brațul 56 de către șuruburile 78 iar părțile
opuse verticale ale elementului 64 sunt canelate pentru a primi porțiun ile elementelor cu bile 80 care
sunt încastrate în partea interioară opusă a unei perechi de plăci 82 și 84 care sunt montate cu
șuruburile 86 și 88 la porțiunile inferioare 68 și 70. Se va vedea că elementul de legătură superior 64 este
constrâns pentru mișcarea verticală de alunecare de către ansamblul cu jgheab 66 și deoarece brațul 56
este acționat de la acest element de legătură superior 64, întregul ansamblu de susținere 34 și ansamblul
obiectivului 36 sunt de asemenea constrânse pentru mișcarea ver ticală de către ansamblul cu jug.
Elementul inferior 60 se sprijină pe o rolă 96 susținută la extremitatea brațului 92 a ansamblului cu 30.
Un dispozitiv de oprire 94 este montat la extremitatea inferioară cu un element de legătură 60 de către
șuruburile 96 cu rolul de limitare a separării dintre rola 90 și legătura 60 care permit astfel ansamblului
obiectivului 36 să fie mișcat manual fără a perturba poziția acestuia .Dispozitivul de oprire 14

127
previne distanțarea dintre legătura 60 și rola 90,altfel coborârea ulterioară a obiectivului ar cauza
vătămarea mecanismului.
Pârghia 31 cuprinde în afară de brațul 92 ,brațul 100 care este prevăzut la extremitatea inferioară cu
un element neted 102.Suportul 102 este cuplat în canelura 104 a unui ansamblu cu c ame cilindric sau
rotativ 106,fiind de preferat ca și canelura 104 să aibă un pas constant care se extinde pe 360 pe
elementul cilindric cu came. Mecanismul de ajustare fină și grosieră 28 include o pereche de butoane de
adaos grosier 108 și o pereche de butoane de ajustare fină 110. În mecanismul descris mai jos exista
cama 106 care este mutată în mod unison cu butoanele de ajustare grosiere 108 astfel încât să se
efectueze o mișcare rapidă a tachetului 30, în timp ce butoanele de reglare fină 110 efectu ează mișcarea
de translație a camei cilindrice 106 pentru a efectua o reglare fină a tachetului 30. Tachetul este
prevăzut cu o porțiune a butucului alungit 112 având un capăt care este cuplat cu o porțiune de suprafață
interioară sau o canelură a cadrulu i la interfața 114 și un element de fixare, având un cap lărgit 116,
înfășoară butucul 112 de pe acesta și se prinde cu filet după cum se arată în figură. În același timp, se va
vedea că capul mărit 116 este jalonat în cadru la interfața 118 .
Se observa c ă pereții opuși 120 și 122 ai extensiei 14 sunt prevăzuți cu orificii lărgite aliniate pentru
elementele de susținere 124 și 126, care sunt arcuite pentru a se sprijini față de configurațiile bosajului
exterior 128 și 130. Aceste elemente de susținere 124 și 126 sunt prevăzute cu scopul de a permite camei
cilindrice 106 să fie introdusă în poziția operativă, așa cum se arată, în timpul asamblării, iar scopul lor
este de a furniza, în plus, suport pentru arborele cotit 132, la camele cilindrice . Butoanele de ajustare
grosieră 168, pe de altă parte, sunt perforate, ca de exemplu prin șuruburile de fixare 136, la arborele
brațului 132, astfel încât să se conecteze direct butoanele de ajustare grosieră 168 la arborele brațului și
la cama cilindrică 106 astfel încât să se rotească în unison cu butoanele de ajustare grosieră 108.
Cele două elemente de susținere 124 și 126 sunt prevăzute cu știfturi de blocare 138 și 140 care sunt
montate în canelurile 142 și 144 prevăzute în pereții laterali 126 și 122 astfel înc ât să împiedice rotirea
elementelor 124 și 126, după cum va fi evident. Elementul 124 susține un element de blocare sub forma
unui șurub 146 și a feței interioare a butonului de ajustare a muchiei stângi 118 din fig. 2.10 este prevăzut
cu un element de rez emare sub forma unui dispozitiv de fixare filetat 148, astfel încât cele două elemente
146 și 148 cooperează pentru a limita reglarea rotativă a camei 166 la o valoare mai mică decât 360.
Pentru a asigura spațiul necesar pentru cuplarea între elementele 14 6 și 148, este prevăzut un guler
distanțier 150. În plus, pentru a produce o cantitate predeterminată de rezistență la tracțiune sau la
fricțiune la rotirea butoanelor de reglare 168, un ansamblu de frânare sub forma unei perechi de șaibe
152 și 154 și o ș aibă de deformare 156 deformabilă, arătată la dreapta în fig 2.10, sunt interpuse sau
plasate între elementul 126 și butonul de ajustare grosier corespunzător 108. Deoarece clema arcului 158
la extremitatea stângă a arborelui cotit 132 fixează poziția buto nului de ajustare grosieră 108 în raport cu
acesta, se poate observa că, atunci când piesele sunt asamblate, butonul de reglare grosier din dreapta
168 este poziționat prin strângerea în sus a piuliței 161 pentru a obține rezistența la tracțiune sau la
fricțiune necesară pentru elementele 152, 154 și 156, după care butonul de reglare din dreapta 108 este
blocat de șurubul de fixare 136 .
Arborele 132 susține un element de sprijin cu umeri 164 la capătul stâng al acestuia ca la 166 pentru a se
cupla împotriv a contra -tijei în arborele cotit 132 și clema arcului 168 pentru a poziționa bucșa 164 . La
capătul din dreapta al arborelui 132 este prevăzută o bucșă 170 cu filet interior care este fixată în raport
cu acesta prin intermediul elementului unei piulițe 1 72 care se află în fața bucșei 170 cu filet interior ,cu
o forță suficientă pentru a o menține pe poziție în raport cu arborele 132. Bucșa 164 împreună cu bucșa
cu filet interior 170 formează un jgheab pentru arborele de reglare fină 174 și atunci când arb orele de

128
reglare fină 174 este rotit, porțiunea filetată 176 a acestuia care este cuplată cu bucșa 170 va da o
mișcare de translație a acestui arbore 174. Legătura dintre capetele opuse ale arborelui de reglare fină
174 și butoanele de ajustare fină 110 e ste realizată în virtutea mecanismelor ambreiajului de
suprasarcină 178 care sunt similare în formă și funcție cu elementele 152, 154 și 156 .
Regiunea centrală a arborelui de reglare fină 174 este prevăzută cu o porțiune suplimentară filetată 130
pe care este fixată o piuliță de deplasare 182. Plinul sau golul filetului de pe porțiunea 180 este diferită de
plinul sau golul de pe porțiunea 176 astfel că prin aceasta se realizează o acțiune diferențială. Adică, la
rotirea arborelui de reglare 174, piulița d e deplasare 182 se va deplasa relativ față de arbore cu o cantitate
care este funcție de diferența dintre pasul elementelor 176 și 180. Piulița de deplasare 182 este cuplată la
camele cilindrice 116 pentru a realiza o mișcare de translație a acesteia. Astf el, în timp ce butoanele de
ajustare grosiere 108 rotesc în mod direct cama cilindrică 116 și, prin urmare, realizează o mișcare
rapidă a tachetului 30, rotirea butoanelor de reglare fină 110 va efectua o mișcare de translație a camei
166 și o mișcare mult mai lentă tachetului 30. Într -o aplicație practică a prezentului sistem,gamă de
ajustare pentru arborele de reglare grosieră este dată de o revoluție care este eficientă pentru a produce o
mișcare totală de 15.875 mm a port -obiectivului. Cele zece rotaț ii ale arborelui de reglare a liniei vor
atinge o ajustare verticală totală a port -obiectivului de 2 milimetri.
Referindu -ne la figura 2.11, se va nota faptul că piulița de deplasare 182 este prevăzuta cu o extensie
laterală 190 și arborele cotit 132 este prevăzut cu o fantă longitudinală alungită 192 care asigură o
distanță pentru extensia laterală 190. Extensia 190 este prevăzută cu o adâncitură 194 care cuprinde
capătul interior 196 al unui element de cuplare 198. Elementul de cuplare poate avea în mod c onvenabil
forma unui element filetat cuplat cu cama 106 și capătul interior 196 al acestuia poate fi bifurcat sau
prevăzut cu o multitudine de dinți pentru a fi montate în interiorul găurii 194 astfel încât să se evite
orice pierdere de mișcare între cam a 106 și piulița 182 longitudinală a arborelui cotit 132.
După cum se arată mai clar în fig. 2.10, suprafața interioară a camei cilindrice 106 este prevăzută cu o
canelură 200, care se extinde longitudinal, în interiorul căreia este cuplată o multitudine b ile 202. Arcul
brațului 132 este prevăzut cu o pereche diametral opusă de caneluri 204 și 206 care se extind
longitudinal. Bilele 202 menționate mai sus merg atât în canelura 200, cât și în canelura 206 și o pereche
suplimentară de bile 208 se montează în canelura arborelui 204 .Din motive de asamblare , perechea de
suporturi 210 și 212 fiind demontabila ,menținută în poziție de șuruburile 214 și 216 și aceste suporturi
prevăzute cu canelurile 218 și 220 în interiorul cărora se deplasează și elementele cu bilă 208.
Pentru a reține bilele în poziție relativă longitudinala una față de cealaltă a arborelui 132, poate fi
prevăzut un dispozitiv de oprire 218.Astfel, va fi evident faptul că bilele 202 și 208 nu permit camei
cilindrice 106 să se deplaseze longitudinal pe arborele 132, și nu permit rotația relativă între aceste
elemente. Această relație este arătată mai clar în figură 2.12. Pentru a limita deplasarea piuliței 182,
arborele de reglare fină 174 poate fi prevăzut cu o pereche de elemente de rea zem 220, 222 distanțate
longitudinal ,iar arborele cotit 132 cu un element de oprire 224 , prezentat în FIG. 2.11 Este evident
faptul că, prin plasarea corectă a elementelor de reazem 220 atât longitudinal, cât și reciproc pe axul de
reglare fină, ele vor cupla elementul de oprire 224 la extremități. [5]

129
2.3 Elemente mecanice din componența microscopului
2.3.1 Șurubul

Șuruburile de mișcare se folosesc la mecanismele de reglaj și permit deplasarea elementelor cinematice
ale aparatelor optice sau mecanic e .Din punctul de vedere al funcționării,șurubul prezent în sistemul de
reglaj abordat este cu rotația și translația acestuia,piulița acestuia (reprezentată de filetul interior al
melcului) rămânând fixă. În aparatele optice,se preferă utilizarea acestora datorită preciziei
înalte,traduse prin dimensiunile mici,pasul fin și randament ridicat.Materialul șurubului actual este
OL50,deoarece este necesară o uzură cât mai mică a filetului și,deci, se preferă materialele cu
caracteristici antifricțiune ,pentru a nu micșora precizia .
Deoarece eroarea unghiulară Δγ este invers proporțională cu unghiul de vârf al profilului,se preferă un
profil trapezoidal pentru micșorarea acesteia.
Eroarea radială care poate apărea este cauzat tot de pas și reprezint ă posibilitatea de deplasare a axei
șurubului,fiind mai mare în cazul acestui profil datorită faptului că semiunghiul de vârf al filetului β este
mai mic.
Jocul lateral care poate apărea se elimină fie prin mișcarea în sens invers,fie prin utilizarea arcuri lor
elicoidale(așa cum s -a preferat la soluția constructivă studiată).Cu eliminarea acestui joc
lateral,contactul se face pe un singur flanc pentru fiecare sens de mișcare.
Șurubul de mișcare utilizat în acest sistem de reglare (figura 2.15) are practicat un canal de până cu
scopul de centrare și de a împiedica rostogolirea în gol pe arbore.Prin acest canal de până,mișcarea
imprimată arborelui coincide cu cea a șurbului,având aceeași turație .

Fig 2.15

2.3.2 Rotile dințate

Roțile dințate sunt elemente mecanice care transmit direct mișcarea de rotație cu particularitatea
menținerii constante a raportului de transmitere.Acestea sunt utilizate în construcția aparatelor și
mașinilor,fiind elemente cu o importanță deosebită în ceea ce privește sistemul de r eglare fin și grosier al
microscoapelor.Acestea transmit mișcarea prin presiunea exercitată de dinții unei roți asupra dinților
altei roți.În cadrul prezentului mecanism,contactul realizat este exterior,astfel se permite modificarea

130
sensului de rotație.La nivel de geometrie,avem elemente precum cilindrul (cercul )de
bază,cilindrul(cercul ) de rostogolire,capul dintelui,piciorul dintelui,cercul de vârf,cercul de fund, cercul
de divizare,înălțimea , flancurile și profilul. Cilindrul de rostogolire al rotii e ste cilindrul de raza Rr și
cilindrul corespunzător al rotii cu care angrenează,reprezentând cilindrul de fricțiune care în momentul
în care se rostogolește peste cilindrul celeilalte roti,fără fricțiune,poate substitui angrenajul cu transmisie
cilindrică prin fricțiune.Porțiunea cuprinsă între cercul de raza Re,cercul de vârf, și cercul de rostogolire
se numește capul dintelui.,iar porțiunea dintre cercul de rostogolire până la cercul de fund(interior)
reprezintă piciorul dintelui.Distanța cuprinsă între c ercul de vârf și cercul de fund se numește înălțimea
dintelui,h,care se măsoară radial,aceasta fiind ,dimensional,suma dintre înălțimea capului dintelui și
înălțimea piciorului dintelui.Flancurile dintelui sunt reprezentate de curbele care îl delimitează din
lateral,iar aceleași curbe în secțiune alcătuiesc profilul dintelui.Distanța măsurată între două puncte
corespondente de pe doi dinți alăturați se numește pasul rotii dințate.Cercul de divizare este acel cerc
,dar pasul dintelui este egal cu pasul stan dardizat,diametrul său fiind notat Dd.
Condiția de angrenare este ca rotile să aibă același pas și același modul.Modulul este o mărime
standardizată și comensurabila,iar matematic,acesta se calculează împărțind diametrul de divizare la
numărul dinților ro tii.
Legea fundamentală a angrenării(teoremă lui Willis) enunța ca în cazul angrenării a două roți dințate
,deci pentru transmiterea mișcării de rotație cu un raport de transmitere constant,este necesar ca
profilurile danturilor să aibă o geometrie care să permită în timpul angrenării ca normală comună a celor
două roți din punctele de contact să treacă printr -un punct fix,numit polul angrenării,aflat pe linia
centrelor.Satisfacerea acestei condiții se realizează numai în momentul în care profilurile dințil or sunt
conjugate.
În sistemul de focalizare studiat,s -a folosit acest principiu pentru realizarea angrenajului melcat și a
angrenajului pinion -cremalieră,care vor fi descrise în continuare.

2.3.3Angrenajul melcat

Angrenajele melcate sunt angrenaje cu ax e încrucișate, la care unghiul dintre axele roților este 90o ,
caracterizate prin rapoarte de angrenare mari și funcționare silențioasă, randament mai redus decât al
celorlalte angrenaje și tehnologie de execuție și montaj mai pretențioase. Angrenajul melcat se compune
dintr -o roată dințată cilindrică cu dantură în clinată (roată melcată) și o roată dințată cu număr mic de
dinți (melc), cu diametru mic și unghi mare de înclinare a dinților, ei înfășurând melcul după o elice,
asemănător spirei filetului. Unghiul de pantă al elicei de referință γ este complementar ungh iului de
înclinare de divizare al danturii melcului β1.Deplas ările de profil, dacă sunt necesare pentru obținerea
unei distanțe dintre axe impusă sau pentru îmbunătățirea condițiilor de funcționare, se realizează numai
la roata melcată, angrenajele melcate realizându -se numai că angrenaje zero sau zero deplasat.
Angrenajele melcate se caracterizează prin existența unor alunecări relative mari între dinți, motiv
pentru care coroana roții melcate se execută dintr -un material antifricțiune ,iar melcul din bron z. S-a ales
acest material pentru execuția melcului,în mod deosebit,pentru micșorarea frecării și a uzurii dintre
acesta și roata melcată ,dar și dintre el și arborele pe care este montat,deoarece este unul dintre cele mai
optime cupluri de materiale care permite o durată mai lungă de viață a mecanismului pe care îl compun.

131
2.3.4 Angrenajul pinion cremalier ă
Angrenajul pinion cremalieă a este compus dintr -o roată dințată cilindrică și o roată dințată cu raza
infinită, numită cremaliera.
Ca principiu de funcționare,de obicei se preferă ca cremaliera să fie fixă și roata dințată se
rostogolească rectiliniu.Este un caz particular al angrenajelor cilindrice, la care una dintre roti are o rază
infinită.
Când rotii dințate i se va impune o mișcare de rotație, cremaliera va deprinde o mișcare de translație în
lungul ei.
În prezentul mecanism,roata dințată este fixă,iar cremaliera mobilă,perpendiculară pe aceasta,fapt care
permite deplasarea în față și în spate a microscopului în momentul punerii la punct a apar atului.

.

Figura 2.16

2.3.5 Arcul elicoidal

Arcurile elicoidale se realizează din bare cu diverse secțiuni înfășurate pe o suprafață directoare în
formă de elice.Funcțional,acestea se formează două grupe arcuri de compresiune -tracțiune,respectiv
arcuri de torsiune.
Arcurile de compresiune -tracțiune sunt solicitate la torsiune în zona secțiunii transversale,fiind spuse
sarcinilor axiale.
Arcurile de torsiune conduc la încovoiere în secțiunea transversală ,fiind supuse momentelor de
torsiune. Arcu rile elicoidale de întindere -compresiune sunt arcuri ci lindrice și pot fi de compresiune
sau de întindere în funcție de sensul de acționare al încărcării.În prezentul mecanism,bară din care s -a
realizat arcul are secțiune circulară.Acesta este un arc elic oidal de compresiune,cu unghiul de înclinare
α= 6o și face legătura între melc și șurubul de mișcare.

132

Figura 2.17

2.3.6 Arborii

Arborii sunt elemente mecanice cu rolul ghidării mișcării de rotație , s -au folosit în cadrul
microscoapelor, deoarece s-a dorit deplasarea acestora după o anumită direcție(cale de
ghidare).Aceștia au ajuta la transmiterea mișcării de rotație simplă și susțin elementele care se
rotesc.Arborelui i se imprima direct de la tambur o mișcare de rotație din momentul acționării
acestora,transmițând mai departe către celelalte elemente susținute de acesta(șurub,cuplaj,roata
melcată,etc).
Arborele acestui sistem de acționare face parte din categoria arborilor drepți,denumire ce semnifică tipul
axei geometrice longitudinale.Acesta s -a executat din oțel cu conținut mediu de carbon(OLC 35).
Arborele din sistemul studiat,are practicată o pană pentru fixarea șurubului de mișcare în canalul de
până al acestuia,pentru evitarea rostogolirii în gol .

Fig 2.18

133
2.3.7 Lagărele cilindrice

S-a optat pentru alegerea lagărelor să se utilizeze lagărele cilindrice alături de fusuri cilindrice,întrucât
acestea asigura rezistenta la uzură,capacitate portanta mare,execuție simplă,posibilitatea de a satisface
dimensiuni mici fără a -și deteriora funcționarea ,silențiozitate și ungere facilă.Deși acestea nu au
precizie ridicată,aceasta este compensata de elementele care elimină din posibilele jocuri ,elemente care
preiau jocurile radiale,respectiv axiale,în special cuplajele Oldham care v or fi descrise în cele ce
urmează.Fusul se preferă să fie executat din oteluri tratate termic,iar cuzinetul din fonta antifricțiune
,deoarece este supus la presiuni și viteze mici. Cuzinetul este reprezentat de bucșa cu care este în contact
fusul.Sistemul fus-cuzinet utilizează un montaj cu joc în caz general.

2.3.8 Cuplajele

Cuplajele mobile cu elemente rigide care compensează deplasările relative a doi arbori într -o singură
direcție,fie că este axială,radiala sau unghiulară.Prin deplasarea sa montarea cu joc a elementelor rigide
ale cuplajelor se pot realiza și compensări în mai multe direcții.
Cuplajul de tip Oldham sunt cuplaje cu discuri și element intermediar care au rolul de a compensa
deplasările radiale.Acesta se compune dintr -un element interme diar și două semicuplaje care sunt
montate pe arbore,prevăzute pe suprafețele frontale cu două canale perpendiculare între
ele.Compensarea se realizează datorită jocului dintre canal și prag.
Cuplajul din componența sistemului de focalizare este asemănător cuplajului Oldham care este proiectat
pentru a realiza compensările pe anumite direcții a doi arbori distincți,însă ,în cadrul sistemului de
focalizare a microscopului,ele s -au utilizat pentru eliminarea jocurilor de la nivelul melcului,acesta
având pract icate la fiecare capăt câte un canal corespunzător pragului cuplajului. Este o adaptare care
ajuta la creșterea preciziei,în special în cazul reglajului fin.

Fig 2.19

134
2.3.9 Flanșele

Flanșa este un element de asamblare ,folosit cu precădere în asamblă rile filetate,asigurând strângerea
subansamblurilor componente,dar și etanșeitatea .Aceasta se strânge cu ajutorul șurubului de mișcare cu
care este în contact.În acest sistem de focalizare s -a preferat utilizarea flanșelor cu gât,deoarece au
rezistenta și rigiditate crescută,iar grosimea talerului fiind redusă,permite o mai bună încadrare în
condițiile de gabarit.Ca material,s -a optat pentru oțel inoxidabil,din motive economice.

Fig. 2.20
2.3.10 Știfturile

Știfturile sunt elemente de mecanică fină cu r olul de a înlocui penele transversale care au axa
geometrică ortogonala pe axa pieselor asamblate.Ele pot avea formă cilindrică,tubulara sau conica și se
utilizează cu precădere la asamblările la care se întrepătrund piesele.Piesele care se asamblează cu știft
trebuie să se găurească riguros la dimensiunea știftului.
În sistemul de prindere și ghidare al lentilei adiționale,știftul de formă cilindrică practicat în arborele fin
al ghidajului are rol de blocare a suportului ,astfel încât lentila sau fie pozi ționata superior față de
obiectivul biomicroscopului,atunci când aceasta nu este utilizată.
2.3.11. Studiul sistemului de reglare fină și grosieră al microscopului

Sistemul de reglare studiat este acționat de un tambur exterior 1 cuplat la flanșa 2 prin i ntermediul cărora
se transmite mișcarea de rotație.Flanșa este montată de șurubul 3 care asigura mișcarea radială în
momentul rotirii față de melcul 4 care joacă rolul de piuliță.Când are loc rotația,șurubul se infiltrează pe
filetul interior cu care est e prevăzut melcul la capete.Când acest lucru se întâmplă se realizează reglajul
fin care este bazat pe jocul dintre flancuri.Reglajul grosier se realizează prin mișcarea concomitentă a
melcului și a șurubului grație a doua știfturi ,unul prevăzut în arbo re,iar celălalt în melc,poziționate la
90 de grade unul față de celălalt.De la melc,mișcarea de rotație este transmisă mai departe către roata
melcată,care este situată pe același arbore cu pinionul 5.Pinionul angrenează cu o cremalieră 6
poziționata perpe ndicular față de arborele comun al celor două roți dințate.Prin acest angrenaj are loc
transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație care este implementata
biomicroscopului.Mișcarea generată este liniara,realizând astfel deplasarea biomicrosc opului înspre

135
pacient,iar datorită reglajului fin are loc punerea la punct a aparatului prin realizarea coincidentei intre
punctul obiect vizat și focarul obiect.

Figura 2.21. Secțiunea sistemului de reglare fin și grosier al biomicroscopului

Figura 2.22. Vederea sus și vederea din lateral a sistemului de reg

136

3. Aberațiile din dioptrica de ordinul III

Dioptrica de ordinul trei este partea din teoria aberațiilor care încearcă să descrie fenomenul optic cu
ecuații simplificate deduse prin de zvoltarea în serie a aberațiilor clasice. Din aceste dezvoltări se rețin
numai termenii liniari și astfel această strategie limitează foarte mult domeniul de valabilitate la numere
de deschidere sau aperturi foarte mici, practic ne plasăm în domeniul para xial.

Figura 3.1

Această teorie astăzi este depășită și mai are doar o însemnătate istorică și o importanță didactică.
Această teorie a avut o însemnătate extraordinar de mare în perioada de început a proiectării în optică
când nici nu se puteau imagin a mașini de calcul. Din aceste considerente , în continuare se va prezenta
doar un rezumat al acestei teorii, de altfel foarte laborioasă.
În figură 3.1 sunt prezentați doi dioptri succesivi dintr -un subansamblu optic. În această figură este
prezentată i maginea diafragmei de deschidere, raza pupilară principală și raza pupilară marginală.
Semnificațiile notațiilor h și k din figură sunt:
 Coeficientul paraxial obiectiv definit cu raportul dintre înălțimea de incidență a razei obiective
cu dioptrul la care ne referim și înălțimea de incidență a aceleași raze cu pupila de intrare:
(3.1)
 Coeficientul paraxial pupilar definit cu raportul dintre înălțimea de incidență a razei pupilare
principale cu dioptrul la care ne referim și produsul dintre indicele de refracție al mediului din
fața primului dioptru și tangentă unghiului pe care această rază îl face cu axa optică:
(3.2)
Din teoria aberațiilor de ordinul III prezintă o importanță aplicativă setul de formule deduse pe baza
ipotezei len tilelor infinit subțiri prezentate în continuare sub forma unui breviar. De precizat că
formulele care vor fi prezentate nu -și schimbă forma ci doar semnificația semnului de însumare. La un
sistem real însumarea se face de la primul dioptru la ultimul dio ptru, iar în
cazul ipotezei lentilelor infinit subțiri, deoarece grosimea lentilei este zero, însumarea se face de la prima
0HHh
0 0tannKk

137
lentilă la ultima lentilă a sistemului optic. Aceste formule sunt:
1. Puterea sistemului optic:
(3.3)
2. Cromatismul axial:
(3.4)
3. Cromatismul transversal:
(3.5)
4. Coeficientul curbura de câmp numit și coeficientul lui Petzval:
P (3.6)
5. Coeficientul aberației de sfericitate:
S (3.7)
6. Coeficientul aberației de comă:
B (3.8)
7. Coeficientul aberației de astigmatism:
A (3.9)
8. Coeficientul aberației de distorsiune:
D (3.10)

În aceste formule s -a notat:
(3.11)
(3.12)
Curbura medie sau cambrura:
(3.13)
Proximitatea medie:
(3.14)
Proximitatea obiect:
(3.15)
Proximitatea imagine:

M
1jj j 1 h h

M
1jjj2
j
ShC

M
1jjj j j
YkhC

M
1jjj
n

M
1jj4
jQh
  
 M
1j2
j3
j PhQkh
  
 M
1jj jjj2
j2
j Pkh2Qkh

 






 M
1jj
j jj
j2
j3
jjn13hkPk3Qkh
j jj2
jj j C B2 A Q 
j jj j E DP
j j21

j j '21
jjs1

138
(3.16)
(3.17)
(3.18)
(3.19)
(3.20)
(3.21)
Puterea lentilei infinit subțiri:
(3.22)
Se mai precizează că între coeficienții paraxiali există legătura:
(3.23)
unde și sunt abscisa obiect respectiv imagine pentru lentila j, iar și sunt abscisele
pupilei de intrare respectiv pupilei de ieșire raportate la aceeași lentilă.
La aceste ecuații se mai poate atașa condiția de lipire, condiție care se pune atunci când două lentile sunt
constructiv lipite, adică dioptrul al doilea al primei lentile coincide cu primul dioptru al lentilei a doua:
(3.24)
Acest set de relații împreună cu încă câteva ipoteze simp lificatoare permit calculul analitic al unor
obiective, în dioptrica de ordinul III. După acest calcul se trece la grosimi finite, prin folosirea
următoarelor relații

(3.25)
(3.26)
(3.27)

Unde:
r = raza dioptrului;
D = diametrul total al lentilei;

j j'
j
j
jjn21 A 



jj
jjn112 B 



3
j2
jj 2
jj
jj2n2n
n23 C 







j
jjn11 D 



jj
jjn12 E 



j j j 1n
'
j'
j'
j'
j'
j
j jjj
jjpsnps
p nnpskh
js
'
js
jp
'
jp






2 n22n2jj
jj
j j




2
r2D1 1r)D,r(a
a8a4 D)a,D(r2 2
2ara22)r,a(D 

139
a = înălțimea segmentului de cerc

Figura 3.2

Oricărei lentile i se calculează:

(3.28)

(3.29)

Figura 3.3 Figura 3.4

Dacă S este pozitiv, atunci lentila este pozitivă (fig. 3.3) și rezultă:
;
(3.30)
unde k este un coeficient tehnologic și a cărei valoare trebuie să asigure prelucrarea lentilei fără ca
aceasta să se spargă și,totodată să asigure și o centrare precisă în montură. Se recomandă
Dacă S este negativ (fig. 3.4) atunci lentila este negativă și rezultă:
;
. (3.31)







2
aa ar2D1 1r a







2
bb br2D1 1r a
b aaaS
kDt
Std
1.0k
kDd
Sdt

140
În această situație se recomandă
Lentila trebuie poziționata, de cele mai multe ori, în cadrul unui ansamblu. Pentru acest caz trebuie să
cunoaștem schema opto -mecanică a sistemului optic. În figură 3.5.a și 3.5.b sunt prezentați doi dioptri
succesivi pentru care cunoaștem razele r j-1, rj și separația dintre ei d j, precum și diametrele de așezare ale
distanțierului D j-1, Dj, care, la temperatura standard, pentru radiația de bază, sunt egale cu diametrele de
montaj ale lentilelor. Separația d j este materializată, întotdeauna, de un distanțier simplu sau dintr -un
distanțier format din mai multe tronsoane. Formula finală fiind cea din relația care urmează.

(3.32)

Figura 3.5.a

Figura 3.5.b

După trecerea la grosimi finite, sistemul optic obținut poate reprezenta sistemul de plecare în procesul de
optimizare.
În continuare această teorie va fi exemplificată pentru proiectarea lentilelor.
05.0k
TjT1jTjTj a a L d 

141

4.Proiectarea lentilelor cu aberația sferică minimă

O lentilă cu grosimea d = 0 (lentila infinit subțire) se mai numește și lentilă echivalentă. La o astfel de
lentilă planele principale, planele nodale și vârfurile dioptrilor se confundă, dacă mediile externe sunt
identice.
Lentila are aberația sferică minimă atunci când derivată ecuația 3.10 se anulează rezultând
, adică se cunoaște valoarea de legătură dintre curburile celor două raze ale lentilei date de
ecuația 3.13.
Dacă se alege materialul lentilei, lungimea de undă a radiației de proiectare, abscisa obiect și diametrul
lentilei, caracteristicile tehnologice cerute de ecuațiile de trecere la grosimi finite și se impune distanța
focală sau puterea, se poate forma sistemul de două ecuații cu două necunoscute:
(4.1)
Din care se explicitează curburile, cu ajutorul cărora se vor calcula razele de curbură:
(4.2)
Aceste raze sunt determinate în ipoteza lentilelor infinit subțiri. După trecerea la grosimi finite această
ipoteză este încălcată și în consecinț ă puterea lentilei va diferi de puterea impusă deoarece acum vom
aplica formula completă pentru calculul puterii
.
(4.3)
Totuși observăm că în formulele 3.30 și 3.31 coeficientul tehnologic k este dat printr -o recomandare de
tipul . Pentru fiecare valoare decât valoarea recomandată rezultă o grosime la centru d, care
influențează puterea lentilei. Dacă în acest calcul impunem focala cerută de problema și calculăm
grosimea la cen tru vom obține, întotdeauna, o putere mai mare sau mai mică decât aceea cerută de
problemă.

Pentru a conserva puterea după trecerea la grosimi finite procedăm în felul următor:
1. Calculăm razele lentilei pentru o focală mai mare sau mai mică, după caz, d ecât focala lentilei .
2. Calculăm, manual sau automat, grosimea la centru pentru valoarea optimă a coeficientului
tehnologic k, care în final să ducă la puterea cerută de problemă după trecerea la grosimi finite.

În continuare vom exemplifica acest lucru p entru lentila adiționala a biomicroscopului cu fantă rotitoare
pentru care impunem puterea de -60 dpt, diametrul 18 mm, sortul BK7 cu indicele de refracție n =
1.51872 și coeficientul tehnologic k = 0.05.
În figură 4.1 sunt prezentate calculele pentru situ ația impusă pentru focala . Se
observă că puterea rezultată este

0ddQ
AB




211n




 1r2n21r2n2

ba2
b a rrnd1n
r1
r11n





6666666.16 f
.dpt 23912.60

142

Figura 4.1
În continuare impunem pentru focala lentilei valoarea supradimensionată Rezultatele
sunt prezentate în figură 4.2

Figura 4.2

Din figura 4.2, pentru coeficientul tehnologic optim k = 0.063044 corespunzător focalei inițiale supra
dimensionată rezulta puterea lentilei cu grosimi finite
În acest stadiu se pot calcula caracteristicile paraxiale ale lentilei adiționale care sunt necesare trecerii pe
desenul de execuție al acesteia.
.mm75.16 f
75.16 f
dpt0.60

143

Figura 4.3
De asemenea se poate calcula și graficul evoluției aberației de sfericitate din dioptrica de ord inul III. În
figură 4.3 se prezintă acest grafic pentru care s -a obținut valoarea optimă a cambrurii
valoarea minimă a aberației de sfericitate S = 6.73815982

Figura 4.4

Lentila adițională se plasează în fața obiectivului biomicroscopului cu focaru l imagine suprapus peste
focarul obiect al obiectivului. În felul acesta lentila adițională și obiectivul biomicroscopului lucrează ca
o lunetă Galilei inversată, lentila adiționară având rolul obiectivului lunetei iar obiectivul
biomicroscopului având rol ul ocularului lunetei.
Obiectivul biomicroscopului se adoptă după un proiect anterior (realizat în anul 2013) a cărui date
constructive sunt prezentate în figură 4.5.
Pentru acest obiectiv adoptat, în continuare, se vor calcula principalele caracteristic i paraxiale cu
ajutorul drumuirilor paraxiale directe și inverse cu abscisa obiect infinită.
71581206.0

144
Distanța focală imagine se obține prin raportul dintre ultima valoare și ultima valoare pentru h
obținută cu drumuirea paraxială directă. Abscisa focarului imagi ne este egală cu ultima valoare
Distanța focală obiect se obține prin raportul dintre ultima valoare și ultima valoare pentru h obținută
cu drumuirea paraxială inversă, rezultatul trebuind să fie inversat de semn. Abscisa focarului obiect este
egală cu ultima valoare inversată de semn.

Figura 4.5

Figura 4.6

s
.s
s
s

145

Figura 4.7

Pentru a cupla cele două componente mai trebuie să calculăm separația dintre lentila adițională și
obiectivul biomicroscopului. Calculul se face punând condiția ca focarul imagine al lentilei adiționale
să se suprapună peste focarul obiect al obiectivului biomicroscopului.

Figura 4.8
Verificarea corectitudinii acestei valori se face printr -o drumuire paraxială directă cu abscisa obiect
infinită, trebuind să rezulte abscisa imagine infinită. Această verificare se prezintă în figură 4.8.
Cu separația determinată se poate întocmii schema optică a sistemului optic lunetă prezentat în figură
4.9.

Figura 4.9
Pentru același sistem ,s -a proiectat și o lentilă pozitivă de +60 dpt,la același diametru de 18 milimetri cu
 . 268989.61 031292.78 762303.16 s s dObF LAF 3   
3d

146
scopul de a studia efectele produse de către lentila divergenta și de către cea convergenta împreună cu
obiectivul microscopului ,în contextul egalității în valoare absolută a puterii acestora .
În cazul lentilei adiționale a biomicroscopului cu fantă rotitoare pentru care impunem puterea de 60 dpt,
diametrul 18 mm, sortul BK7 cu indicele de refracție n = 1.51872 și coeficientul tehnologic k = 0.05.

Figura 4.10
În figură 4.10 sunt prezentate calculele pentru situația impusă pentru focala . Se
observă că puterea rezultată este
În continu are impunem pentru focala lentilei valoarea supradimensionată
Rezultatele sunt prezentate în figură 4.11.

Figura 4.11
Din figura 4.11, pentru coeficientul tehnologic optim k = 0.05 corespunzător focalei inițiale supra
dimensionată rezulta puterea len tilei cu grosimi finite
mm f 300000.16
. 000001.60 dpt 
. 666667.16 mm f
75.16 f
dpt 779081.58

147
În acest stadiu se pot calcula caracteristicile paraxiale ale lentilei adiționale care sunt necesare trecerii pe
desenul de execuție al acesteia.
De asemenea se poate calcula și graficul evoluției aberației de sfericitate din di optrica de ordinul III. În
figură 4.12 se prezintă acest grafic pentru care s -a obținut valoarea optimă a cambrurii
valoarea minimă a aberației de sfericitate S = 6.78363029.

Figura 4.12
Lentila adițională se plasează în fața obiectivului biomicroscopului cu focarul imagine suprapus peste
focarul obiect al obiectivului. În felul acesta lentila adițională și obiectivul biomicroscopului lucrează ca
o lunetă Galilei inversată, lentila adițion ară având rolul obiectivului lunetei iar obiectivul
biomicroscopului având rolul ocularului lunetei.
Calculul separației dintre lentila adițională pozitivă și obiectivul biomicroscopului se calculează în mod
asemănător cu calculele de la lentilă adițional a negativă.

Cu separația determinată se poate întocmii schema optică a sistemului optic lunetă prezentat în figură
4.13.

71580591.0
3d

148

Figura 4.13
Desenul obiectivului biomicroscopului a fost preluat dintr -un proiect anterior (realizat în anul 2013) a
cărui imagine împreună cu lentila adițională negativă respectiv pozitivă sunt prezentate figurile 4.14 și
4.15.

149

Figura 4.14

Figura 4.15

Se observă distanțele optime pentru formarea lunetei în cele două variante,cu lentila negativă
obținându -se un gabarit mai mic decât cu cea pozitivă,obținându -se totodată și o lărgire a fasciculului
emergent al lentilei divergente,mărind astfel câmpul obiect observa t.

150
5.Studiul sistemului accesoriu cu lentila adițională al biomicroscopului

În cadrul biomicroscopului studiat,reglajul se realizează printr -un sistem de mișcare cu maneta care
acționează pe o bilă care asigura un bun contact cu masa.Prim mișcarea a cestei bile care se rostogolește
pe masa biomicroscopului fără să alunece,întreg ansamblul se mișca față de pacient și față de suportul de
cap.Prin această mișcare,se poate poziționa biomicroscopul în diverse puncte care să permită observarea
punctelor de interes , reglajul făcându -se într -o manieră simplă,ansamblul deplasându -se într -un plan
xOy paralel cu masa.Reglajul înălțimii se realizează tot din maneta prin rotirea unui inel de pe suprafața
acesteia . Sistemul accesoriu cu lentila adițională este am plasat în partea superioară a
biomicroscopului,fixat pe carcasa sa prin intermediul unor știfturi.Lentila are o poziție preferențială
,data de arcul din cuplajul telescopic.Pentru a păstra o distanță convenabilă intre pacient și lentila astfel
încât aceast a să nu poată ajunge în contact cu ochiul acestuia,pe suportul de frunte s -a montat o camă pe
care se sprijină lentila.Pentru observare,se realizează reglajul din maneta cu sferă a
biomicroscopului.Pentru a împiedica deplasarea excesivă a mesei,aceasta est e divizată în două mari
piese componente,una cu rolul de a asigura mișcarea în lungul axei x,fiind sprijinită pe două cremaliere
și o piesă cu rolul de a permite mișcarea în lungul axei y,care este asigurată de un ghidaj simplu.

Figura 5.1 Sistemul accesoriu cu lentila adițională
În cadrul acestei variante constructive a biomicroscopului Leitz,exista încă un sistem de acționare asupra
tamburului cu lunete care permit modificarea grosismentului microscopului ( 10x ,16x ,20x și
26x).Acest sistem este a cționat de către tamburii laterali,fiind necesară manipularea doar a unuia dintre
aceștia.Prin rotirea tamburului susținut de două bucșe(lagăre de alunecare) care oferă o bună precizie de
poziționare și mișcare,se comută perechile de lentile ale tamburului situate la 90 de grade unele față de
altele,setându -se mărirea dorită a biomicroscopului.

151

Figura 5.2 Vedere laterală a biomicroscopului cu sistemul accesoriu

152

Figura 5.3 Vedere de sus a biomicroscopului cu sistemul accesoriu

153

Figura 5.4 Biomicroscop cu sistem accesoriu

154
BIBLIOGRAFIE:
Petre Dodoc,Calculul și construcția aparatelor optice,Ed.Didactică și Pedagogică,București,1983
Traian Demian,Elemente constructive de mecanică fină, Ed.Didactică și Pedagogică,București,1 980
Ioan-Iovit Popescu,Emil I. Toader,Optică,Ed. Științifică și Enciclopedică,București,1989
Atchison D.A. Smith G. Optics of the Human Eye. Butterworth -Heinemann, Oxford, 2000.
[6]Băcescu D. Optică Aplicată. Analiza și sinteza componentelor. Editura MEDRO București 2004.
Băcescu D. Metode informatice avansate în optică și optometrie. UPB Note de curs.
Dodoc P. Calculul și construcția aparatelor optice. Editura Didactică și pedagocică București 1983.
Dumitrescu N. Bazele Opticii Fiziologice. UPB București 2001.
Hopkins H.H. Wave theory of aberation. University Press Oxford, 1950
Kidger M. The calculation of the optical transfer function using gaussian quadrature. Optică Acta, nr. 8
1978, pag. 665 -680.
Malacara D., Malacara Z. Handbook of lens des ign. ISBN:0 -8247 -9225 -4
Schwiegerling J. Visual and Ophthalmic Optics. Bellingham, Washington USA.
Rădulrț T. Optică foto -cinematografică. Editura Tehnică București, 1977.
Welford W.T. Aberrations of optical systems. Adam Hilger Ltd. Bristol and Boston, 19 86.
Note de curs „Tehnologia adaptării ochelarilor”
Note de curs „Tehnologia de montaj a ochelarilor”
Metrode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,Nicolae Dumitrescu
[2]F. Fodor,Arety Dinulescu,Morfopatologia ochiului și anexelor s ale,Ed.Medicala -Bucuresti 1980
http://www.sk -advanced.com/category/chapter -5-feild-lenses
[4] James A. Clark , Microscope fine focus control mechanism
https://patents.google.com/patent/US4482221A/en
[5]Olin W Boughton , Microscope adjustment mechanism with coaxial coarse and fine adjustment shafts
and differential screw means, https://patents.google.com/patent/US3260157
http://www.formare -continua.ro/index.php/informaii -utile/articole -medicale/126 -ametropiile -(-viciile –
de-refractie) [1]
[3]Metode și mijloace de testare în optometria oftalmică,București 2007,N.Dumitrescu
Solid Works 2013

155