Cercetări privind comportarea unor soiuri de piersic și nectarin [608623]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ
BUCUREȘTI
FACULTATEA DE HORTICULT URĂ

LUCRARE DE DIPLOM Ă

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC
Prof. univ. dr. Florin Stanică

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

Tema:

Cercetări privind comportarea unor soiuri de piersic și nectarin
în condițiile din București.

CUPRINS
CAPITOLUL I – Stadiul actual al cunoașterii în domeniul culturii piersicului
1. 1.1 Originea și aria actuală de răspândire în lume.
2. 1.2 Răspândirea culturii piersicului în România
3. 1.3 Ameliorarea piersicului și nectarinului pe plan modial
4. 1.4 Ameliorarea piersicului și nectarinului în România
5. 1.5 Importanța culturii
6. 1.6 Încadrarea botanică
7. 1.7 Organografie
8. 1.8 Specii și soiuri
9. 1.9 Cerințele față de factorii de mediu
10. 2.0 Combaterea bolilor și dăunătorilor specifi ai piersicului
11. 2.1 Elemente de tehnologie
12. 2.2 Recoltarea și valorificarea fructelor
11 CAPITOLUL II – Contribuții proprii
2.1 Justificarea temei
18 2.2 Obiectivele studiului
18 2.3 Material și metodă
18 2.3.1 Amplasarea experienței
18 2.3.2 Materialul biologic
21 2.3.3 Metoda de lucru
26 2.3.4 Observații și măsurători
30 2.4 Rezultate obținute
30 2.5 Concluzii
64 Bibliografie 66

CAPITOLUL I
STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL CULTURII
PIERSICULUI
1.1 Originea și aria actuală de răspândire în lume.
Persia (Iranul real), s-a pretins că este țara de origine a piersicului, de aici și denumirea
botanică (Prunus persica (L.) Batsch). Pe baza acestei opinii Linné (1758), a numit prima specie
(Amygdalus persica), însă originea piersicului a fost recunoscută definitiv în secolul al XIX-lea,
aparținând Orientului Îndepărtat (China de vest). (De Candolle, 1883; Hedrick, 1917; Vavilov,
1951). Înregistrările, scrierile, și dovezile arheologice datează despre cultura piersicului cel puțin
până în anul 3000 î.Hr. (Li, 1984). De-a lungul secolelor mulți savanți au încercat să clasifice specia
și formele sale alăturate, datorită istoriei și cultivării îndelungate și a rolului în mai multe țării.
Scrierile timpurii au clasificat piersicul și migdalul sub aceeași specie, dar mai târziu au fost
clasificate separat, deși au împărțit, posibil, același strămoș pretins. (De Candolle, 1883)
Originea geografică poate clarifica această ipoteză: în timp ce migdalul este originar din sudul
munțiilor Kun Lun (pe lângă granițele nordice ale Afganistanului și Pakistanului) piersicul este
originar din nordul acelorași munți. Deplasarea spre vest a piersicului ar fi putut să îl aducă în
Persia (actualul Iran) în secolul II î.Hr., cu puțin timp înainte de sosirea armatei romane. Savanții
latini timpurii au precizat despre piersicile din Italia în secolul I î.Hr. Piersicile „galice”, de origine
franceză, poate însemna o posibilă a doua sosire liberă a speciei în Europa.
În Africa de Nord piersicul este mai apreciat decât caisul.În Africa de Sud, a ajuns să fie fructul
cel mai comun iar aici avantajul fructelor este că se coc în extra sezon față de cele cultivate în
Europa, iar în Australia s-a extins foarte mult datorită climatului cald din sud. Pe continentul
American, piersicul a fost adus în două valuri diferite.
Primul val a început din America Centrală, fiind introdus de către spanioli din prima jumătate a
secolului al XVI-lea. Ulterior piersicile au fost cultivate în America de Nord de către popoarele
native și răspândite prin semănarea sâmburilor.
Al doilea val de introducere a piersic ului în America a fost un import direct din China, la
mijlocul anilor 1850, cu unul dintre cele mai importante soiuri chinezești „Ching
Peach” .Cunoscutul soi a fost înmulțit la Stația Experimentală Delaware. Din acest soi, provenit din
China, a luat naștere „Elberta”, unul dintre principalii strămoși ai culturilor moderne cultivate în
S.U.A. și în alte părți din cele mai importante țări cu creștere a piersicilor (Okie și colab., 1985;
Scorza și colab., 1985).

După cel de-al doilea război mondial, cultura piersicului în Europa, începe sa își revină și
datorită tehnicilor moderne utilizate, începând din anul 1960, în special în Franța și Italia, precum și
soiurilor noi create în aceste țări. În acest fel, piersicul ar fi putut ajunge în Italia de-a lungul
fluviului Dunăre și a regiunii Mării Negre, aproape simultan până la sosirea sa în Franța pe ruta
balcanică (Werneck, 1956), și asta datorită faptului că în Evul Mediu, Franța a devenit posibil, al
doilea mare punct de origine după China, conform mai multor înregistrări.
Genul Persica, este foarte bogat în soiuri și sărac în specii. Speciile cele mai importante pentru
pomicultură, sunt:
Piersicul comun (Persica vulgaris Mill.). Crește sălbatic, la altitudini de 1.200-2.600 m și
este originar din China. Florile apar câte una din mugurele florifer și sunt de tip rozaceu sau
campanulat, foarte scurt pedunculate, de culoare roz. Fructele sunt drupe, glabre sau pubescente, cu
pulpa neaderenta sau aderenta la sâmbure.
Piersicul lui David (Persica Davidiana Carr. ). Este originar din China, cu fructele
necomestibile și crește ca pom sau arbustoid.
Piersicul fergan (Persica ferganensis (Kost et Riab) Kov et Kost) . Foarte multe soiuri
provenite din această specie se cultiva în Asia Centrala și în China de vest.
Piersicul Mao-tha-or sau de Kansu (Persica kansuensis (Rehd.) Kov. Et Kost). Se cultivă în
Manciuria, fructele nu sunt comestibile și crește sălbatic în China de nord-vest.
Piersicul mira (Persica mira (Koehne) Kv et Kost). Este un pom mic, originar din China,
slab rezistent la ger.(Stănică F. și Colab, 2010)

Cea mai mare producție de piersici și nectarine, obtinute în anul 2018 a fost, respectiv 18.038.335
tone, obținută în Asia și doar 86.415 tone în Oceania (Tabelul 1.1).

Producția de piersici și nectarine la nivel mondial în anul 2018 Tabelul 1.1
Continentul Productia (t)
Africa 908.638
America 1.921.789
Asia 18.038.335
Europa 3.498.248
Oceania 86.415
Sursa: http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC/visualize

Țările cu cele mai mari producții de piersici și nectarine în anul 2018 (Figura 1.1) au fost, în
ordine descrescătoare, următoarele : China, Italia, Spania, SUA, Iran și Franța.
(Figura 1.1)

Sursa: http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC/visualize
(Figura 1.1) Țările cu cele mai mari producții de piersici și nectarine în anul 2018

Suprafața (ha) cultivată cu piersic și nectarin la nivel mondial a crescut în perioada 2010 – 2018
de la 1.536.997 ha la 1.712.425 ha. Cea mai scăzută suprafață a fost înregistrată în anul 2014, de
1.531.582 ha (Figura 1.2).
(Figura 1.2)

Sursa: http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC/visualize
(Figura 1.2)Suprafața (ha) cultivată cu piersic și nectarin la nivel mondial (2010 – 2018)CHINACHINAITALIAITALIASPANIASPANIAS.U.A.S.U.A.IRANIRANFRANTAFRANTA15217797
1090678903809700350645499184064
2010201120122013201420152016201720181536997154701415424741562461
15315821626679
1596469
15590361712425

Producția de piersici și nectarine la nivel mondial (2010-2018) (Figura 1.3) a crescut
constaant, atingând cea mai mare producție în 2017 valoarea de 24.784.646 tone
(Figura 1.3)
Sursa: http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC/visualize
Figura 1.3 Producția (t) de piersici și nectarine la nivel mondial (2010-2018)
1.2 Răspândirea culturii piersicului în România.
În România, piersicul a fost introdus de către romani, odată cu colonizarea Daciei, dar este
posibil ca el să fi pătruns în Dobrogea de azi, cu mult înaine, încep ând cu înființarea coloniilor
grecești. Piersicul era cultivat mai ales prin vii, ca pom izolat. Din 1889, datorită înființării
pepinierelor de stat, au putut fi înmulțite multe soiuri străine, astfel au apărut primele livezi.
În zonele cu climă favorabilă, cultura piersicului s-a dezvoltat foarte mult, astfel că în prezent
piersicul reprezintă, a treia specie pomicolă, după prun și măr. Extinderea piersicului ca și
perspectivă de cultură a fost determinată și de dezvoltarea turismului pe litoralul Mării Negre.
La Neptun și Mangalia, au fost înființăte primele livezi de piersic din Dobrogea, sub formă de
palmetă, cu specialiști și material din Italia. Ulterior, plantații importante s-au înființat la Nazarcea,
Medgidia, Cernavodă și Valu lui Traian. Livezi de piersic s-au înființat și în jurul Bucureștiului și în
alte zone ale țării, favorabile acestei culturi ( Dolj, Bihor, etc.). În 1989, țara noastră producea anual
70-80 mii tone, piersic și nectarin din cca. 11.000 ha
(V . Cociu, 1993). Producția totală a înregistrat o scădere semnificativă, de la aproximativ 60 mii
tone în 1990 la 17 mii tone în 1997, urmată de o ușoară creștere, până în anul 2000 când s-au produs
23 mii tone de piersici. 201020112012201320142015201620172018205404972123154821295829218002352251544023870941240402952478464624453425

Reducerea drastică a suprafețelor și a producției totale de piersici s-a datorat haosului creat în
primii ani după 1990, de schimbările din ‘structura de proprietate a fondului funciar ”(desființarea
fostelor C.A.P.-uri), care a avut conseciță imediată prin defrișări anormale și necontrolate,
îmbătrâniri premature și ‘neglijări ale plantațiilor rămase ’
În ultimi douăzeci de ani asistăm la un interes sporit a culturii nectarinului în toate țările
cultivatoare, inclusiv în Romania. Problema sortimentului de ‘soiuri de piersic și nectarin ’pentru
zonele de cultură din țara noastră este studiată de asemenea, la S.C.D.P. Constanța. În decursul
anilor, au fost create sortimente pentru ‘piersicile de desert ’ (propiu-zise), nectarine și piersici de
industrie (‘pavii, clingstone’).
S.C.D.P. Constanța a contribuit prin ‘colectivul de amelioratori ’la crearea noilor soiuri, menite să
lărgească conveerul de fructe (din a doua decadă a lunii iunie până în a treia decadă a lunii
septembrie) cu soiuri de piersic, nectarine și pavii bine adaptate condițiilor de cultură din sud-estul
țării noastre. În prezent livezile de piersic din Rom ânia sunt în declin și trebuie luată decizia de
refacere a acestora. (Chira și colab., 2008).
Suprafața (ha) cultivată cu piersic și nectarin în România (Figura 1.4) a fost de 2.068 ha la
nivelul anului 2011, urmată de un declin progresiv, ajung ând în anul 2018 la doar 1.699 ha
(Figura 1.4)
Sursa: http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC/visualize
Figura 1.4 Suprafața (ha) cultivată cu piersic și nectarin în România (2010-2018)

2010201120122013201420152016201720181964206820282036
17971750180517651699

În anul 2014, a fost înregistrată cea mai mare producție de piersici și nectarine, de 24.713 t (Figura
2.5).
(Figura 2.5)

Sursa: http://www.fao.org/faostat/en/#data/QC/visualize
Figura1.5, Producția (t) de piersici și nectarine în România (2014-2018)
1.3 Ameliorarea piersicului și nectarinului pe plan modial.
Tendințe și rezultate în ameliorarea piersicului și nectarinului pe plan mondial
În lume, obiectivele programelor de ameliorare se referă la:
– atractivitatea, culoarea, mărimea fructului, rezistența la manipulare, fermitatea și calitatea bună
în extinderea sezonului ‘de coacere cu soiuiri extratimpurii ’și foarte târzii;
-‘creșterea rezistenței la boli și dăunători care variază de la o zonă ’la alta (N. Braniște, 2000).
– reducerea habitusului pomilor (forme dwarf, semidwarf și compacte)
– adaptarea la condițiile de mediu extreme cu referire specială la necesarul de frig (N. Braniște;
‘Pe plan mondial s-a concretizează existența a circa 7000 soiuri, iar sortimentul se schimbă la
intervale mici de timp (8-10 ani), cu ’foarte mici excepți ’ (soiuri care rezistă de peste 25 de ani). ’
Cercetătorii americani printre care trebuie amintiți: F. Anderson, J. Weinberger, V .Fogle, R.
Bradford, s-au consacrat ’ameliorării piersicului ’și au lansat numeroase soiuri , care constituie și
acum baza sortimentului în multe țări : Redhaven, Cardinal, Fairhaven, Dixired, Southland
(piersic), Flavortop, Fantasia, Flamekist, seria Babygold (pavii), seria Nectared (nectarine)
Îmbunătățirea sortimentului s-a intensificat datorită unei alte serii de cercetători valoroși ca,
David Ramming, James Moore, G. Merrill, Floyd Zaiger, și alții, astfel că noi valuri de soiuri tind
să ia locul celor “vechi”. Ca de exemplu: Springcrest, Springold, Royal May, Collins, Early2010201120122013201420152016201720181124122494
174281913024713
2181923647
1934022633

Coronet, Pacifica, Redskin, Harvester, Emery, Suncrest, Summerset (piersic), Late le Grand,
Fairlane, Early Sunngrad, May Grand, Regal Grand ,, (nectarine) etc.
Carlo Fideglelli, la Roma a promovat soiurile: Appia, Domiziana, Pegaso, Croce del Sud,
Federica, Villa Doria, Villa Adriana.
Silviero Sansavini, la Bologna, a lansat soiurile: Rosired 1, Rosired 2, Nectagrand 1, Nectagrand
2, Nectagrand 4, Adriatica, Tebana etc.
În Franța, R.Monet,a creat o serie de soiuri cu pulpa albă, fermă (seria Genadix), și altă serie de
nectarine (Fuzalode), iar recent a lansat soiuri de piersic plate, deosebit de atractive (roșii) și de
bună calitate.
‘Există programe de ameliorare genetică a piersicului și rezultate valoroase în Africa de Sud,
Spania, Bulgaria, Moldova, Ucraina și alte state. În ultimii ani pe piața franceză și italiană au
dominat soiurile de piersici:
– cu pulpa galbenă : Diamond Princess, Crimson Lady, (creator N.Bradford), Royal Prince, Rich
Lady, (Zaiger), Maria Marta(E.Bellini), Bolero (D.C.A. Bologna), Romestar (I.S.F.), Summer Lady
(G.Merrill), Guglielmina (D.O. Firenze).
– cu pulpa albă: Snow King, Hermione, (Zaiger), Melina, Snow King, Benedicte, Opale, (R.
Monteux Caillet),Maria Angela ( E.Bellini), Alba (I.S.F. Forlli), Regina Bianca (I.S.F. Roma).
– nectarine cu pulpa albă: Zephir, Jade, Emerande, Topaze (R. Monteux Caillet), Bel Red (Zaiger).
Toate aceste soiuri sunt brevetate ( R. Monet, 1995).
1.4 Ameliorarea piersicului și nectarinului în România
Obiectivele prioritare din România sunt:
– obținerea fructelor de calitate superioară la nivelul standardelor mondiale;
– obținerea soiurilor de piersici și nectarine cu fructul plat „sandwich”;
– obținerea formelor pitice-dwarf și semidwarf – cu rol ornamental și fructe de calitate;
– obținerea de pavii pentru o procesare superioară;
– obținerea soiurilor extratimpurii și târzii, pentru lărgirea actualului conveer, etc.
‘ Un program oficial, pe baze științifice, a fost elaborat în anul 1949, de către profesorul
„NicolaeCostantinescu, în cadrul ICAR-ului, având ca obiectiv prioritar sporirea rezistenței
piersicului la ger și la bolile criptogamice ”
La S.C.D.P. Constanța există un fond de germoplasmă care cuprinde 841 genotipuri, dintre care:
Filip (creator Liana Dumitru), Purpuriu (creator Georgeta Carețu), Delta (L.F. Hough, V . Cociu, Pr.
Ionescu, Elena Topor, Marioara Trandafirescu, Liana Dumitru ), Liviu (autor Liana Dumitru).

iar la S.C.D.P. Băneasa sunt 648 genotipuri: Antonia (creator Antonia Ivașcu), Frumos de Băneasa
(creator P. Popa), București (autor N. Constantinescu ), Triumf (autor P. Popa, Antonia Ivașcu),
Flacăra (autor P. Popa )
„Stațiunile Băneasa, Constanța, Dolj, Oradea și Mehedinți, coordonate de dr. V . Cociu, au acordat
o atenție deosebită îmbogățirii colecțiilor, atât prin colectarea soiurilor locale, cât și prin
introducerea de specii și soiuri din ”străinătate. În ultimii 35 de ani au fost obținute noi soiuri de
pavii, piersic, nectarin standard și dwarf, ca și soiuri ornamentale, la S.C.D.P Băneasa, S.C.D.P.
Constanța, și S.C.D.P. Oradea. „(N. Braniște, 2000).
1.5 Importanța culturii
„Piersicul este una dintre cele mai importante specii pomicole, datorită unor însușiri gustative ale
fructelor și particularităților biologice deosebite ale pomilor. ”(Cociu și Colab., 1981)
Pomii fructifică avantajos din anul III de la plantare, iar fructele se consumă în stare proaspătă,
sau se folosesc ca materie primă pentru procesare, din care se pot obține un număr mare de produse
finite (Cepoiu și Manolache, 2006).
Însușirile calitative și tehnologice ale piersicilor sunt: finețea pulpei, aroma specifica, conținutul
bogat în zahar, aciditate și alte substanțe benefice organismului.
Principalele componente chimice ale piersicilor
SubstanțaConținutul SubstanțaConținutul
Glucide total8,5 – 12,6 g % Fosfor23 mg %
Aciditate total0,40 – 0,89 g % Calciu 7,8 mg %
Substanțe pectice0,35 – 0,80 g % Vitamina A0,44 mg %
Substanțe proteice 0,50 – 1,13 g % Vitamina C9,50 mg %
Celuloza total0,50 – 0,95 g % Vitamina PP0,85 mg %
Potasiu205 mg % Vitamina E0,60 mg %
Sursa:( Pomicultură pentru toți, Nicolae Tănăsescu, 2005)
Consumate în stare proaspătă, piersicile stimulează secreția gastrică, ușurează digestia, mai sunt
indicate în arterioscleroza și bolile infecțioase acute, reduc conținutul de colesterol din sânge, sunt
folosite înpotriva anemiilor și profilaxia bolilor cardiovasculare renale.
Piersicile industrializate, se găsesc sub formă de dulceața, gemuri, nectar, compoturi, fructe
congelate, lichioruri, distilate, etc. În țara noastră avem și zone favorabile pentru această cultură,
totuși extinderea trebuie facută cu prudență datorită factorului limitativ de căldură, însă calitățile
piersicului favorizează extinderea plantațiilor în mai multe zone din România (Grădinariu și Istrate,
2004).

1.6 Încadrarea botanică
Încrengătura Spermatophyta,
Subîncrengătura Magnoliophytina (Angiospermae),
Familia Rosaceae,
Subfamilia Prunoideae,
Genul Persica,
Specia Persica vulgaris Miller (Prunus persica L.) – Piersic
1.7 Organografie
Sistemul radicular al piersicului diferă în funcție de portaltoi. Astfel, altoit pe franc, piersicul
dezvoltă o rădăcină bogată, mai profundă și mai bine ramificată ”decât cel altoit pe vegetativ. Cele
mai multe rădăcinilor ale piersicului se află între 20 și 50 cm în sol, și numai câteva rădăcini ajung
la 2 m adâncime și acestea din urmă mențin pomii în situații de stres hidric.
Rădăcinile pomilor vecini altoiți pe franc se resping, nu se întrepătrund, iar în lateral rădăcinile
depășesc proiecția coroanei pe sol de 1,5 – 2,0 ori.
Ca portaltoi ai piersicului, se folosesc puieți din sâmburi de piersic franc proveniți de la soiuri
locale cu coacere târzie și adaptabilitate sporită cum sunt: Oradea 1, De Balc, T16, P1s , Tomis 1,
Tomis 79. Portaltoi vegetativi: Miroper, Adaptabil .
Pentru piersic se mai pot utiliza unele selecții între piersic și migdal cu înmulțire vegetativă,
mirobolanul, migdalul, prunul franc, porumbarul.
Portaltoii franc folosiți în România prezintă în general, prin fructe mici de slabă calitate, cu
capacitate de răsărire a sâmburilor de 60 – 70 %, care imprimă soiurilor altoite pe ei vigoare mare
sau mijlocie, fără drajonare.
Portaltoii vegetativi se înmulțesc prin butași verzi semilemnificați. Aceștia imprimă pomilor
altoiți vigoare mijlocie, uniformitate și rezistență la Plum-pox, se pot cultiva pe o gamă mai largă
de soluri, mai reci sau chiar cu exces temporar de umiditate.
Tulpina piersicului în raport cu speciile pomicole este de volum mijlociu (2 –4 m în diametru și
înălțime), în primii ani are o creștere rapidă emițând 1 –2 valuri de lăstari anticipați pe an. Trunchiul
est scurt și gros sensibil la gomoză, ger, și lovituri mecanice.
Coroana, este densă în primii ani, și în mod natural, globulos alungită, apoi are tendința de a se
degarnisi la bază, iar vegetația se deplasează către vârf și periferie, prezentând pericol de dezbinare
a ramurilor.
Ramurile de rod ale piersicului sunt: ramuri mixte, salbe, buchete de mai, ramuri lungi și ramuri
anticipate .

Piersicul este o specie lemnoasă fragilă a cărei durată de viață economică este de 15 – 20 de ani,
chiar dacă pomul poate trăi mai mult. ( Nicolae Tănăsescu, 2005)
Drupele sunt globuloase, mari, cu epicarpul pubescent, rar glabru (la nectarine) și endocarpul
brăzdat. Se cultivă în sudul țării pentru fructele comestibile. Specie termofilă, sensibilă la ger. Este
originar din China(Săvulescu E., 2010)
1.8 Specii și soiuri
Trei mari grupe de soiuri cunoscute pe plan mondial si în Rom ânia:
– soiuri de piersic propriu-zise:CARDINAL; MADELEINE POUYET; SPRINGTIME;
SPRINGOLD; JERSEYLAND,
– soiuri de nectarine :ROMAMER 2; NECTARED 4; FANTASIA; CRIMSONGOLD.
– soiuri de pavii pentru industrializare:VIVIAN; FORTUNA; BABYGOLD 6;
Specii și soiuri cultivate pe plan mondial
Soiuri extratimpurii
SoiPortaltoiEpoca de maturare
(lună)Culoarea pulpei
SpringoldMirobolan 29 C 10-VI galbenă
Medeleine Pouyet Mirobolan 29 C 20-VI alb-crem
Springtime Adesoto 20-VI galbenă
Romamer 2 Mirobolan 29 C 25-VI galbenă
Soiuri timpurii
Crimsongold GF677 10-VII galbenă
Cardinal GF677 25-VII galben-portocalie
Soiuri mijlocii
Jerseyland Piersic franc 10-VIII galbenă
Vivian GF677 30-VIII galbenă
Fantasia GF677 30-VIII galbenă
Soiuri târzii
Nectared 4 Piersic franc 10-XIX galbenă
Babygold 6Mirobolan 29 C 25-XIX galbenă

1.9 Cerințele față de factorii de mediu
Temperatura. Piersicul este pretențios la căldură și nu pe deplin adaptat la conditiile din
București. Acesta este o plantă termofilă, fiind depășit din acest punct de vedere doar de migdal și
cais. Pentru aș desfășura normal procesele de creștere și fructifucare, are nevoie într-o perioadă de
vegetație de o suma a gradelor de temperatură activă în jur de 3000-3200șC. Indicate pentru cultura
piersicului sunt zonele cu temperatura medie anuală de +10șC, +11,5șC.
Ciclul biologic normal al piersicului în țara noastră este condiționat și de evoluția temperaturii
din perioada de repaus. Astfel, după perioadele mai calde din ianuarie sau februarie, rodul poate să
sufere chiar și la temperaturi de – 10, – 15șC care intervin ulterior. În general, piersicul poate rezista
le geruri de până la – 23, – 25șC. „Florile deschise sunt cele mai sensibile, ele înghețând la mai puțin
de – 1,1șC, iar temperatura optimă din timpul înfloritului este de 13 – 16 șC. (Hoza și Hoza, 2013).
Lumina. Piersicul este o specie cu cerințe mari față de lumină, fapt pentru care trebuie
amplasat numai pe terenuri cu expoziții sudice, sud-vestice sau sud-estice. În timpul perioadei de
vegetație, necesarul de ore de insolație, trebuie să fie de peste 1500 pentru soiurile timpurii și peste
1800 ore pentru cele cu maturare târzie. (Istrate, 2014).
Plantat în zone cu deficit de insolație, determină degarnisirea ramurilor de rod, fructe mici,
necolorate, fără gust. Amplasarea livezilor se face pe pe terenuri plane sau versanți cu pante ușoare,
ferite de vânturi puternice și curenți reci. „Formele de coroană alese trebuie să țină cont în mod
deosebit de importanța luminii. (Păltineanu și colab., 2015).
Apa Piersicul este rezistent la secetă, chiar prelungită dar devine un factor limitativ pentru
producții mari și de calitate de aceea cultura modernă a piersicului nu este posibilă fără irigare.
În zona lui de cultură, cantitatea de apă nu depășește 500-600 mm precipitații anual. Portaltoi
piersicului influențează foarte mult toleranța la secetă, corcodușul fiind cel mai sensibil și migdalul
cel mai rezistent.
În lipsa apei, fructele sunt turtite lateral, rămân mici cu pubescență grosieră, producția fiind
diminuată nu numai calitativ dar și cantitativ. Poleiul din timpul iernii duce la asfixierea mugurilor
iar ceața amplifică efectele negative ale gerului. (Hoza și Hoza, 2013).

Solul. Cerințele față de sol ale piersicului sunt destul de reduse. Cele mai favorabile soluri
pentru cultura piersicului sunt cele destul de profund e, cu o bună aerație și cu un pH de 5,7 – 7,5 .
De exemplu:brun-roșcate de pădure, cernoziomurile, brune de luncă și cele nisipoase.
Nu suportă solurile grele, reci, argiloase, compacte, impermeabile, cu exces de umiditatea și
solurile calcaroase. „Nu se recomandă plantarea piersicului după el însuși sau după alte sâmburoase,
pentru că fenomenul de oboseală a solului se manifestă în acest caz prin pieirea prematură a
pomilor.”Pentru o aerație bună în sol, pomii tineri, în special, au nevoie lucrări mecanice repetate în
plantațiile nou înființate. (Istrate, 2014).
2.0 Combaterea bolilor și dăunătorilor specifi ai piersicului
Piersicul este afectat de o serie de boli și dăunători ce pot provoca pagube însemnate în livezile
intensive. Obiectivul principal constă în menținerea unui aparat foliar sănătos, de aceea tratamentele
nu trebuie neglijate chiar dacă necesită cheltuieli mari; este o investiție eficientă; uneori char
capitală pentru salvarea producției de fructe.
Boli: Bășicarea frunzelor (Taphrina deformans ) este provocată de o ciupercă și reprezintă cea
mai păgubitoare boală. Frunzele tinere, abia formate, capătă aspect bășicat, limbul se umflă, apoi se
îngălbenește și în final frunzele cad afectând grav procesele de asimilație clorofiliană.
Făinarea (Spheroteca pannosa) se manifestă pe lăstarii tineri și frunze ca pete albicioase
provocând brunificarea , răsucirea și apoi uscarea țesuturilor atacate.
Ciuruirea micotică a frunzelor (Coryneum beijerincki ) atacă frunzele, lăstarii și fructele și
apare ca pete mici, circulare necrotice care dereglează asimilația și degradează țesuturile atacate.
Apare mai frecvent în anii ploioși.
Monilioza (Monilinia laxa) printre cele mai păgubitoare boli ale piersicului. Se manifestă pe
fructe prin apariția unor pete circulare ce cuprind apoi tot fructul mumificându-l și prin ofilirea
bruscă a florilor sau lăstarilor.
Cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens ) apare sub forma
unor umflături pe trunchi sau pe rădăcini. Acolo unde apare se taie și se ard pomii respectivi, apoi se
dezinfectează solul.
Dintre dăunătorii piersicului cei mai frecvenți sunt: molia orientală (Cydia molesta), molia
vărgată (Anarsia lineatela), păduchele din SanJose (Q.Perniciosus), păduchele verde
(Myozodes persicae ), viermele fructelor (Laspeyresia funebrana ).

Tratamente fitosanitare pe fenofaze pentru livezile de piersic (după Laboratorul de protecția
plantelor ICDP Pitești-Mărăcineni).
Tratament/fenofază Boala sau dăunătorul Produsele pesticide recomandate
1. repaus vegetativ P. din San Jose, ouă de
afide, acarieni.Oleoekalux 1,5%, sau Oleocarbetox
3 %, sau Polisulfură de bariu 6 %.
2, 3. Umflare muguri
până la deschidere
floriCiuruire bacteriană și
micotică, deformarea
frunzelor, monilieAlcupral 0,3 %, sau zeam ă bordeleză
1 % și US 1, 1,5 %.
4. la scuturare petale
floriCiuruire bacteriană și
micotică, deformarea
frunzelor, monilie,
făinare, vierme fructe.Fungicid: Dithane 0,2 %, sau
Captadin 0,3 %, sau Folpan 0,3 %,
sau V ondozeb 0,2% și ptr. Făinare:
Bumper 0,03 %, sau Karathane 0,2
%,+
Insecticid: Zolone 0,2 %, sau Decis
0,03 %, sau Karate 0,02 %, sau
Talstar 0,04 %.
5.6.7. La 10 – 12 zile
unul de altul (la
avertizare)Ciuruire bacteriană și
micotică, deformarea
frunzelor, monilie,
vierme fructe,
defoliatoare.Idem tratamentul 4, dar cu alte
produse decât cele folosite atunci.
8.9. La 12 – 14 zile
între ele ( la
avertizare)Ciuruire bacteriană și
micotică, monilie,
acarieni, P. din San
Jose.Idem cu tratamentul 4, dar produsele
fungicide și insecticide să alterneze +
Acaricid: Demitac 0,05 %, sau Mitac
0,2 %, sau Danirun 0,06 %.
10. Înainte de
recoltare fructe
monilioze Fungicid: vezi tratamentul 4.
11. după căderea
frunzelor.Ciuruire frunze, deformare
frunze, monilie, acarieni.Idem tratamentul 2.
Sursa:( Pomicultură pentru toți, Nicolae Tănăsescu, 2005)
2.1 Elemente de tehnologie
Înființarea unei plantațiilor de piersic trebuie să se facă pe terenuri bine însorite, plane sau cu
pante mici, pe soluri bine aerate și ușoare. Se evită zonele depresionare cu înghețuri târzii frecvente
sau curenți de aer reci. Nu se recomandă plantarea după sâmburoase. După amenajarea și pregătirea
terenului materialul săditor autentificat se plantează la distanțe orientative în funcție de forma de
coroană pe care dorim să o formăm pomilor. Astfel, coroanele de tip Ax vertical; Vas ameliorat;
Ypsilon, sau Palmetă, se rec omandă pentru conducerea pomilor.
Piersicul este autofertil sau parțial autofertil și nu necesită polenizatori speciali în cultură, dar
este bine dacă se cultivă câteva soiuri cu aceeași perioadă de înflorire și coacere eșalonată pentru
eficientizarea polenizării și prelungirea perioadei de consum și de comercializare a fructelor pe

piață. Plantarea se face toamna, înainte de apariția înghețurilor, iar dacă nu este posibil, plantarea se
poate face și primăvara înainte de pornirea pomilor în vegetație.

Întreținerea solului este asemănătoare cu cea din livezile altor specii pomicole.. Piersicul,
având creșteri rapide în primii ani, necesit ă un sol aerat și bine între ținut ca sistemul radicular s ă
crească în voie. Înainte de intrarea pe rod, este bine ca solul s ă fie întreținut ca ogor lucrat cu utilaje
mecanice. După intrarea pe rod se recomand ă înierbarea intervalelor dintre rândurile și menținerea
unei benzi de 1 – 1,5 m sub rândurile de pomi ca ogor lucrat, mulcit sau erbicidat. (Istrate, 2014).
Fertilizarea livezilor este obligatorie pentru a menține solul fertil și la un potențial productiv
ridicat. Piersicul este mare consumator de elemente minerale care duce la formarea producției de
fructe. La o nutriție echilibrată fructele conțin 3,9 % N, 0,4% Mg, 0,3 % P, 2,7 % K,. (Drăgănescu,
1996). Pentru livezile pe rod se recomandă fertilizarea anuală cu doze de 100 –120 kg.s.a./ha N,
100– 120 kg s.a./ha K, 60 – 70 kg.s.a./ha P. La 2 – 3 ani o fertilizare cu 30 – 40 t/ha gunoi de grajd.
Fertilizarea foliară, suplimentară în 2 – 3 doze, sau cu elemente minerale solubile administrate în
apa de irigare este semnificativ benefică, aducând calitate și cantitate a producției de fructe. (Hoza,
2012).
Irigarea plantațiilor. Prin aplicarea irigației se obțin fructe gustoase și mari, se asigură creșteri
vegetative corespunzătoare și susținute. Momentele critice pentru apă ale piersicului sunt:
primăvara înainte de înflorit, la întărirea endocarpului, la intrarea fructelor în pârgă, toamna după
căderea frunzelor ca udare de aprovizionare. Irigarea devine aproape indispensabilă datorită faptului
că piersicul este cantonat zone de cultură cu insolație puternică și cu precipitații reduse,. Asigurând
un regim de irigare corespunzător, pomii sunt mai viguroși și mai rezistenți la ger, cresc și rodesc
susținut,.„Consumul de apă al unei livezi de piersic poate depăși frecvent 5000 m3 / ha . (Istrate,
2014).
Tăierile se executată primăvara înainte de pornirea în vegetație. Tăierile de formare a coroanei
dorite au în vedere creșterile axului și a ramurilor de schelet care trebuie să se stabilească în primii 3
– 4 ani de la plantare, când pomii cresc rapid. Apoi tăierile specifice au în vedere menținerea unui
echilibru între creștere și fructificare pentru a realiza producții constante.
Tăierile în verde se practică mai ales în anii 3 – 4 după plantare, în scopul formării rapide a
coroanelor, iar în livezile pe rod se pot face lucrări de rărire a ramurilor, pentru pătrunderea luminii
în toate zonele coroanei înainte de recoltarea fructelor sau chiar tăierea de vară după recoltarea
fructelor, care poate înlocui tăierea din perioada de repaus (Asănică A. și Colab. 2011)
Se pot aplica două tipuri de tăieri:tăierea scurtă și tăierea lungă.
Tăierea scurtă care are drept principiu de bază păstrarea pe pom a unui număr de ramuri mixte
corelat cu vigoarea pomului și cu forma de coroană. O parte din ramurile mixte de 1 an necesare

pentru rodire se scurtează la 6-8 grupe de muguri, de la baza lor, iar o parte se taie în cepi, astfel
încât la un cep să avem 2-3 ramuri mixte, formându-se așa-numitele „verigi de rod” ca la vița de
vie. În paralele cu tăierea de fructificare se fac următoarele intervenții:
-simplificare vârfurilor șarpantelor și subșarpantelor. În general în vârful acestora se formează
3-4 ramuri anuale lungi. Din acestea se va reține o singură ramură cu poziție convenabilă în funcție
de tipul de coroană ales;
-reducția scheletului și semischetului (pentru a preveni fenomenul de garnisire care se produce
foarte rapid la această specie);
-rărirea ramurilor în zona de întrerupere a pomilor vecini.
Tăierea lungă. Ramurile mixte noi, inserate direct pe șarpante, subșarpante și semischelet nu se
scurtează, dar se răresc la 15-30 cm eliminându-se cele slabe și cele foarte viguroase. Ramurile
mixte care au rodit (de 2 ani) se elimină în totalitate, dacă cele de 1 an sunt suficiente pentru a
asigura o recoltă bună, sau în caz contrar, o parte din ele care poartă la bază ramuri mixte de 1 an se
scurtează deasupra acestora, cu scopul de a completa numărul ramurilor mixte pe pom. Această
metodă dă rezultate bune la pomii bine îngrijiți, irigați și la care se aplică obligatoriu rărirea
manuală. (Hoza, 2012).
Normarea producției de fructe este o lucrare obligatorie pentru a obține fructe mari de calitate,
uniforme ca mărime și bine colorate. Rărirea se poate face chimic sau manual.
Răriea chimică se face la 15 – 20 de zile de la legarea fructelor prin stropiri cu soluții de Sevin sau
Ethrel. La rărirea manuală se lasă de regulă un fruct la 12 – 15 cm distanță unul de altul.
Sunt și soiuri (Flacăra, Elberta) care își reglează singure încărcătura de fructe. În unele țări unde
este asigurată valorificarea superioară a fructelor se practică îndeosebi cultura protejată a
piersicului.

2.2 Recoltarea și valorificarea fructelor
Piersicile se recoltează manual, eșalonat la intrarea în pârgă, la 2 – 3 treceri alegându-se fructele
care au ajuns la mărimea, forma și culoarea caracteristică soiului respectiv.
Recoltarea se face în alveole de plastic sau lădițe speciale, cu atenție, fără ca fructele să se
lovească scurtând astfel timpul de păstrare și depreciind calitatea acestora. „Recoltarea pentru
industrializare se poate face și prin scuturare. La o valorificare superioară, piersicile se pot păstra 2
–3 săptămâni în condiții de frig (+ 4 – 5șC), sau 1 – 2 luni în atmosferă controlată. (Hoza și Hoza,
2013).